Upload
others
View
4
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
NEWSLETTER Activități internaționalizare
În lunile octombrie și noiembrie, personalul Centrului
de Cooperări Internaționale, în frunte cu
Directorul Conf. Dr. Habil. Sergiu Mișcoiu,
efectuează vizite la facultăți și poartă discuții cu
reprezentanții facultăților pentru a promova și
înlesni dialogul, în vederea dezvoltării relațiilor
internaționale la UBB.
În 27 octombrie, Dl. Joseph Bishop, directorul Biroului
de Relații Internaționale al Universității Hull
(Marea Britanie) a purtat discuții cu CCI în
vederea stabilirii de noi forme de cooperare.
În perioada 19-20 octombrie, colega noastră, Dr.
Adina Fodor - șef Birou de Acorduri
Interuniversitare, a luat parte la întâlnirea
internațională HEInnovate — Fifth Facilitators’
Meeting, de la Bruxelles, Belgia.
În 13 octombrie, echipa Biroului de Acorduri
Interuniversitare al CCI a inaugurat prima ediție a
Cursului de Internaționalizare pentru personalul
administrativ al Universității. La această ediție,
participă personal de la Serviciul Social, Serviciul
Patrimoniu, Seriviul Resurse Umane și Direcția
Tehnică. Cursul are 5 ședințe și se va încheia în
ziua de 10 noiembrie.
Prezentare CCI
Centrul de Cooperări Internaționale promovează, implementează și reglementează rețeaua permanentă, dinamică și în continuă dezvoltare de legături academice și de cercetare internaționale ale Universității Babeș-Bolyai.
Prin prezentarea unui Newsletter lunar, de ordin intern, Centrul de Cooperări Internaționale dorește să aducă la cunoștința cadrelor didactice, administrative și studenților activitățile sale, ale facultăților și ale centrelor culturale din universitatea noastră.
Activitatea Centrului de Cooperări Internaționale se desfășoară în cadrul celor trei birouri:
Biroul de Mobilități și recrutare Internațională,
Biroul de Acorduri Inter-Universitare și
Biroul Erasmus+ și Erasmus Mundus.
Octombrie—Noiembrie 2016
Cuprins
Prezentare CCI 1
Activități Internaționalizare 1-2
Evenimente Facultăți 2-5
UBB 5-6
Centre Culturale 6
Apeluri burse/ internship-uri 6
Contact 6
1
Activități Internaționalizare
În 7 octombrie, directorul CCI, Conf. Dr. Habil.
Sergiu Mișcoiu a participat la deschiderea
anului universitar francofon la
Universitatea Szeged (Ungaria), unde a
susținut prelegeri în fața studenților
Masteratului de Dezvoltare Internațională
Europa-Africa.
În data de 7 octombrie, a avut loc întâlnirea
dintre reprezentanții universităților
francofone din Cluj-Napoca și Dl.
Mohamed Ketata - noul director AUF-
BECO, pentru conturarea noilor direcții ale
francofoniei universitare.
În 5 octombrie 2016, Centrul de Cooperări
Internaționale a organizat Festivitatea de
Deschidere destinată studenților veniți la
UBB în cadrul programului Erasmus+ și
Erasmus Mundus. La eveniment au
participat peste 250 de studenți Erasmus+
și Erasmus Mundus.
Evenimente Facultăți
Facultatea de Litere:
25 oct. - două studente din anul III, la
specializarea Limba și Literatura Coreeană, au
luat Premiul I și, respectiv, Premiul de
Performanță la Concursul Internațional de
Eseuri în Limba Coreeană Sungkyunkwan,
organizat la Viena, unde au participat 30 de
studenți din 15 țări europene.
21-22 oct. - colocviu internațional La violence
verbale: description, processus, effets
discursifs et psycho-sociaux (Franța, Belgia,
Canada, Germania, Finlanda, Camerun,
Algeria, Egipt, Tunisia, Israel).
12 și 15 oct. - conferințe la Departamentul de
Limbi și Literaturi Slave susținute de Prof.
Anna Arustamova (Univ. De Stat din Perm,
Rusia) - Dialogue with Russian Classical
Literature in Master and Margarita by
Bulgakov și Doctor Zhivago by Boris Pasternak.
Sources of Incarnation: from Idea to Text.
14 oct. - aniversarea a 25 de ani de la inauguarea
Departamentului de Limbi Moderne Aplicate.
Urmează: 2-5 nov. - vizita Dlui. Lars Saabyen
Christensen, scriitor norvegian, la
Departamentul de Limbi și Literaturi
Scandinave. Întâlnire cu studenții din cadrul
departamentului.
2
În luna octombrie, UBB a semnat acordul
interuniversitar de colaborare cu Universitatea
San Jorge, din Spania.
În aceeași perioadă, a fost încheiat un acord
interuniversitar cu Universitatea Națională din
Costa Rica.
Evenimente Facultăți
Facultatea de Litere:
Urmează: 14 nov. - aniversarea a 25 de ani
de la inaugurarea programului de studii
norvegiene, cu participarea E.S. Dna.
Tove Bruvik Westberg - Ambasador al
Norvegiei la București și a Dnei. Prof. Dr.
Helge Rønning.
Facultatea de Drept:
Octombrie - cursul Dreptul și politica de
mediu al Uniunii Europene - Prof.
Horvath Zsuzsa, (Univ. Pécs, Ungaria).
- cursul Drept informatic și al
comunicațiilor - Prof. Balogh Zsolt (Univ.
Corvinus, Ungaria).
- cursul Current Issues of
Competition Law - Prof. Cătălin Rusu
(Univ. Nijmegen, Olanda).
Facultatea de Istorie și Filosofie:
3 nov. - a doua ediție a conferinței
naționale Philohistoriss - sesiune de
comunicări în domeniile istorie, filosofie,
istoria artei, arheologie, arhivistică,
științele informării și documentării,
etnologie, relații internaționale, studii
europene, studii de securitate, studii
culturale.
20 oct. - vizita dnei. Astrid Thors, fost Înalt
Reprezentant pentru Minorități al OSCE,
cu organizarea Departamentului de
Studii Internaționale și Istorie
Contemporană.
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea
Afacerilor:
24 oct. - lansarea cooperării cu Kaufland (2016-
2021), prin acordarea a 6 burse de merit
studenților de la linia germană FSEGA, suport
didactic pentru studenți în elaborarea
lucrărilor de licență, ale căror studii de caz să
fie bazate pe programul de practică/internship
realizat în cadrul companiei, precum și
dotarea liniei germane FSEGA cu materiale
didactice și aparatură multifuncțională.
21 oct. - demararea cooperării cu Catholic
University Eichstätt Ingoldstadt, în vederea
creării a două programe double degree cu linia
germană FSEGA - licență și masterat.
Semnarea unui acord Erasmus+.
Facultatea de Știința și Ingineria Mediului:
12 oct. - conferința Limitations and Challenges of
Wastewater Reuse in the 21st Century.
20 oct. - lansarea jocului online Andrei și Rex, din
cadrul proiectului Creșterea gradului de
conștientizare a tinerilor privind pregătirea și
protecția împotriva riscurilor.
21 oct. - conferința de lansare a proiectului
sisteme inteligente privind siguranța
populației prin controlul și reducerea expunerii
la radon corelate cu optimizarea eficienței
energetice a locuințelor din aglomerări urbane
importante din România.
3
Evenimente Facultăți
Facultatea de Știința și Ingineria Mediului:
Urmează: 16-21 nov. - sesiunea de
informare privind coordonarea la nivel
superior în cadrul misiunilor
internaționale (în parteneriat cu
Institutul de Cercetări pentru
Sustenabilitate și Managementul
Dezastrelor bazate pe Calcul de Înaltă
Performanță).
Facultatea de Sociologie și Asistență So-
cială:
Urmează: 4 nov. - conferință cu ocazia
zilei internaționale a participării la con-
sorțiul din cadrul proiectului PEER, la
University College Dublin (Irlanda). Vor
fi prezentate rezultatele a 25 de pro-
iecte derulate de copiii și de tinerii ro-
mi.
11-12 nov. - a VIII-a ediție a
conferinței internaționale Alcoholism
and Other Addictions: Psychological,
Historical and Therapeutical Issues (în
colaborare cu Herstelgroep Nederland,
University of Applied Sciences Leiden,
Nl., și Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza”, Iași).
Facultatea de Educație Fizică și Sport:
14-15 oct. - conferința internațională a
Consorțiului Universitaria Educație
pentru sănătate.
4
Facultatea de Educație Fizică și Sport:
Urmează: 4 nov. - curs adresat cadrelor
didactice și studenților de la specializarea
Handbal, organizat cu participarea Dlui. Xavi
Pascual Fuertes, antrenorul Echipei Naționale
de Handbal a României și a Echipei FC
Barcelona.
Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică:
21 oct. - a VIII-a ediție a Zilei Porților Deschise.
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale
Comunicării:
17 oct. - conferința de lansare a programului
postuniversitar Integritate Publică și Politici
Publice Anticorupție.
oct. - cursurile Principles of Public Health și
Introduction to Epidemiology, susținute de
Prof. Tatiana Andreeva (School of Public
Health of the National University of Kyiv-
Mohyla Academy).
- cursul Maternal and Child Health,
susținut de Prof. Neda Deneva, Central
European University (Ungaria).
Facultatea de Teatru și Televiziune:
17-18 oct. - workshop Intermedia, susținut de
artistul intermedia internațional Klaus
Obermaier.
Facultatea de Teologie Romano-Catolică:
Urmează: 11-13 nov. - conferința internațioanlă
de specialitate Teologie pentru societate, cu
ocazia aniversării Facultății de Teologie
5
UBB
În perioada 4 oct. - 4 nov., Universitatea Babeș-
Bolyai găzduiește expoziția de fotografie
Portretele lui Emil Cioran, realizate de
fotograful mexican de renume mondial—
Rogelio Cuéllar. Vernisajul a avut loc în
prezența E.S. Dl. Arturo Trejo, Ambasador al
Mexicului la București.
În 2 nov., se împlinesc 25 de ani de la înființarea
Centrului de Studii Transilvane al Academiei
Române—filiala Cluj.
În 31 oct., s-a lansat volumul Marele Război și
Europa danubiano-balcanică.
În 26 oct., Biroul pentru Studenți cu Dizabilități a
organizat workshop-ul Unitate prin
diversitate!, o comunicare cu și despre
persoanele cu dizabilități.
Evenimente Facultăți
Facultatea de Studii Europene:
20-21 oct. - colocviu internațional pe
francofonie La gouvernance—
démocratie ou technocratie?, în
prezența Dlui. Serge Rameau, consul
onorific al Republicii Madagascar la
București (CRU, Regimen, Perpignan,
Louvain, Mitilini, Szeged, București).
27 oct. - conferința-dezbatere Trei
scenarii de ieșire din criza structurală a
Europei.
Urmează: nov. - Cercul științific de
analiză a politicii internaționale -
conferința Ideea rusă.
4 nov. - dezbatere a Grupului
de Reflecție și Analiză Internațională
Citadel - Raportul NATO WARSAW
SUMMIT AND BEYOND: Securitatea
euro-atlantică după Summit-ul NATO
de la Varșovia și Brexit.
10 nov. - dezbaterea Grupului
de Reflecție și Analiză Internațională
Citadel - Alegerile prezidențiale și
perspectivele Republicii Moldova în
noul context internațional.
Contact
Centrul de Cooperări Internaționale
Str. Avram Iancu, nr. 68
Cluj-Napoca, 400083 Cluj
Tel.: +40.264.429.762/ Fax: +40.264.429.755
E-mail: [email protected]
Web: www.cci.ubbcluj.ro
6
Apeluri burse/ internship-uri
Vulcanus in Japan - program de training pentru
studenții UE/COSME. (termen de aplicare: 20
ianuarie 2017).
Internship la Biroul de Relații Internaționale,
Hochschule Darmstadt, Germania,
septembrie-ianuarie, martie-iulie.
Burse Elena Diaz-Verson Amos în Studii Latino-
Americane, la Columbus State University,
SUA (termen de aplicare: 1 decembrie 2016).
DAAD - Deutscher Akademischer
Austauschdienst (Serviciul German de Schimb
Academic) acordă burse individuale anual
pentru studenți, absolvenți, postdoctoranzi,
cadre universitare și cercetători (termen de
aplicare: octombrie-noiembrie 2016, în
funcție de programul ales).
Bursele Bayhost - Landul Bavaria acordă burse
postgraduate pentru absolvenți, 2017-2018
(termen de aplicare: 1 decembrie 2016).
Bourse d’Excellence Eiffel 2017 (termen de
aplicare: 6 ianuarie 2017).
Bursele Guvernului Francez 2017 (termen de
aplicare: 28 februarie 2017).
Burse la Universitatea Dongguk, Coreea de Sud
(termen de aplicare: 14 nov.).
UBB
Încep înscrierile la EMBA-ul britanic. Cur-
surile încep în luna februarie 2017, sunt
grupate în 12 module susținute în Cluj-
Napoca de profesori de la University of
Hull (Marea Britanie) și durează doi ani.
Centre Culturale
Centrul Cultural Rus - 27 oct. - deschiderea
cursurilor pentru a.a. 2016-2017.
Institutul Francez din Cluj - 26 oct. -
conferința La litérature a travers le
traumatisme collectif, susținută de In
Koli Jean Bofane, câștigătorul Prix des 5
continents de la francophonie, 2015 (în
parteneriat cu Facultatea de Litere)
- 27 oct. - conferința Face aux litératures
des premières nations, susținută de Prof.
Simon Harel (Université de Montréal).
Institutul Confucius - 17 oct. - începerea
cursurilor de limba chineză, caligrafie și
taichi.
- 31 oct. - inaugurarea Clasei Confucius
Bistrița.
- nov. - Festivalul Ceaiului Chinezesc.
Centrul Cultural Brazilian „Casa do Brasil” -
înscriere la cursurile de limbă
portugheză braziliană la nivelurile de
începători, intermediari și avansați.
Ghidul Centrelor Culturale ale Universității
a fost actualizat în limbile română și
engleză.