Nr.7 Anul 2006 - Fundaţia “Baylor - Marea Neagră”

Invitatul ediţiei................................................................1

Dr. Loti Popescu

Info medical....................................................................2

MicrobicideleSuplimentele cu zinc

Atripla, un nou antiviral aprobat în SUA

de la b ............................. ............5În tabără la „Diana” - Eforie NordPetruţa, Beneficiar

Info asistenţă socială......................................................6

Ştefania Mihale, Director de programe

Info psihologic................................................................7

Educaţie pentru sănătate...............................................8

Reli Mureşeanu sistent medical coordonator

Activităţi ale fundaţiei....................................................16Zilele Porţilor Deschise la Casa FlorilorGabriela Bâzâitu, Psiholog

Coaliţia Marea Neagră - modificari la cadrul legislativCristi Iftene, Coordonator dezvoltare organizaţională

Cursuri de EMC pentru asistente medicale Cristina Vladimirov, Translator

Dragostea pentru oameni

Tratamentul antiretroviral - 2.9 milioane de ani de viaţă

Mesaje eneficiari .........

Există o lege a tinerilor

Tabagismul

Reflecţii în oglindă..........................................................10Povestea profesorului Mark Kline Leigh Hopper, Houston Chronicle

Centrele de excelenţă.....................................................15Centrul din SwazilandAna-Maria Schweitzer, Director Executiv

În Lesotho - teste HIV la domiciliu

Imunitatea psihologicăAlina Popescu, Psiholog

, A

Pag.

Invitatul ediţiei

eşi specialitatea mea şi activităţile mele zilnice mă aduc în contact cu grupuri ţintă de toate Dvârstele, profesiile, condiţiile s.a.m.d., fiecare

nouă întâlnire este o provocare. Şi asta se întâmplă pentru că dorinţa mea este să fiu adecvată, prin ceea ce spun, grupului cu care mă întâlnesc. Să le recompensez asteptările. Nu este întotdeauna uşor, dar am un aliat de nădejde: dragostea pentru oameni şi dorinţa de a le împărtăşi din ceea ce ştiu pentru a le fi de folos în existenţa lor.

Aşa că voi încerca şi acum acest lucru cu dumneavoastră, cei care sunteţi cititori ai acestei reviste.

Ştiu că şi copiii şi adultii adoră poveştile, aşa că voi începe:

“ În parcul palatului, o neagră cioară se căţărase pe ramurile unui portocal. Jos, pe gazonul bine îngrijit, un păun defila mândru. Cioara cârâi: “Cum puteţi permite unei păsări atât de ciudate să intre în acest parc? Umblă atât de arogant, de parcă ar fi însuşi sultanul. Şi cu picioarele alea de-a dreptul urâte! Iar penele lui, cu o asemenea nuanţă oribilă de albastru! N-aş purta niciodată o asemenea culoare. Îşi trage coada după el ca o vulpe.” Cioara se opri şi asteptă în tăcere un raspuns. Păunul nu spuse nimic o vreme, apoi începu să vorbească, surâzând melancolic: “Nu cred că afirmaţiile tale corespund realităţii. Lucrurile rele pe care le spui despre mine se bazează pe neînţelegeri.

Spui că sunt arogant, fiindcă îmi ţin capul sus, astfel înctâ penele mele de pe umeri ies în afară şi o barbie dublă îmi desfigurează gâtul. În realitate, sunt oricum, numai arogant nu. Îmi cunosc trăsăturile urâte şi ştiu că picioarele mele sunt încreţite ca pielea. De fapt, asta mă deranjeaza atât de mult încât îmi ţin capul ridicat, astfel încât să nu îmi văd picioarele urâte. Tu vezi numai părţile mele proaste. Închizi ochii la calităţile şi frumuseţea mea. N-ai observat asta? Ceea ce tu numeşti urât este exact ceea ce admiră oamenii la mine”.

Ei…sper că v-a placut povestea… şi o să retineţi ca NEÎNŢELEGERILE creează mari dificultăţi în comunicare, în atitudine, în comportament. Pentru a evita neînţelegerile, încercaţi să lămuriţi, în lumina adevărului, orice situaţie din viaţa dumneavoastră. Asumaţi-vă adevărul şi trăiţi în slujba lui! Şi ajutaţi-i şi pe ceilalţi să o facă! Oamenii au tendinţa de a pune etichete, de a arăta

cu degetul, de a stigmatiza şi de a blama tot ceea ce este diferit de ceea ce cunosc ei. Vă aduceţi aminte de clasele primare în care cei care poartă ochelari pentru corectarea unor tulburări de vedere sunt strigaţi de unii colegi “aragaz cu patru ochi”? Toate acestea se întâmplă din necunoaştere, dintr-o frică, temere nejustificată şi din grabă, din nepricepere…

Există, încă, oameni (mai mici, mai mari) care cred că HIV se transmite prin atingere, prin abitare în aceeaşi încăpere…Cu ajutorul nostru, al tuturor celor care suntem interesaţi de menţinerea sănătăţii, sper ca aceşti oameni să fie din ce în ce mai puţini. Mai există încă tineri care cred că un contact sexual neprotejat e foarte firesc şi că lor nu li se poate întâmpla nimic. Există încă femei însărcinate care nu au înţeles rostul controlului medical periodic. Există încă oameni care nu ţin seama că a veni în contact cu sângele unei persoane înseamnă un risc vital.

Cu toţii suntem diferiţi. Asemănarea e scânteia de Dumnezeire din noi. În numele ei, vă provoc la informare, educaţie, înţelegere, toleranţă şi respect reciproc şi la păstrarea sănătăţii.

Vă asigur pe toţi de toată dragostea şi

suportul meu!Dr. Loti Popescu,

Master European - Promovarea Sănătaţii şi Educaţie pentru Sănătate

Master European în Comunicare şi Relaţii Publice

Şef Birou Programe de Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate

ASPJ Constanţa

Dragoste pentru oameni

e baza unui program de calculator, cercetătorii au calculat eficienţa tratamentului la pacienţii cu SIDA şi au ajuns la concluzia că tratamentul a P

salvat cel puţin 2, 95 milioane de ani de viaţă între anii 1989 şi 2003 în Statele Unite. De asemenea, tratamentul pentru prevenirea transmiterii infecţiei HIV de la mamă la copil a salvat încă 137 000 ani de viaţă. Aceştia spun că rezultatele

Tratamentul antiretroviral a salvat 2,95 milioane de ani de viaţă

ecent, a avut loc o conferinţă în Cape Town, sudul Africii, care s-a axat pe aspecte ştiinţifice Rcomplexe privind microbicidele. Acestea sunt

produse sub forma de gel, foiţe sau supozitoare concepute pentru prevenire transmiterii HIV-SIDA şi a bolilor cu transmitere sexuală, aplicându-se local.

Microbicidele reprezintă o formă de protecţie primară pentru femeile sau cuplurile care nu folosesc prezervativul. Acestea sunt considerate o strategie complementară de prevenire.

Microbicidele au fost abordate din diverse perspective. Una dintre ele se referă la faptul că microbicidele cu spectru limitat, care vizează doar HIV, sunt create pe bază de agenţi antiretrovirali care pot da rezistenţă dacă se întâmplă ca femeile să fi fost deja infectate cu HIV înainte de începerea utilizării microbicidelor.

Spre deosebire de acestea, produsele microbicide cu spectru lărgit pot preveni transmiterea infecţiei HIV şi a infecţiilor cu transmitere sexuală,

putând fi folosite inclusiv drept contraceptive, prin crearea unei bariere sau modificarea acidităţii vaginale.

Cu toate acestea, efectul microbicidelor asupra infecţiilor cu trasmitere sexuală poate face şi mai dificilă calcularea eficienţei lor în prevenirea transmiterii infecţiei HIV.

Deşi studiile privind microbicidele vor începe oficial de anul viitor, este posibil ca abia în anul 2009 să existe răspunsuri ferme privind eficienţa acestora.

Sursa: www.aidsmap.com

Microbicidele

reflectă efectul extraordinar pe care cercetările, dezvoltarea şi tratamentul HIV l-au avut asupra epidemiei din SUA. De asemenea, au concluzionat că

îmbunătăţirea accesului la testare şi tratament ar putea avea un efect

enorm asupra epidemiei, nu doar în SUA ci şi la nivel global.

Sursa: www.aidsmap.comTraducere: Cristina

Vladimirov

Suplimentele cu zinc sunt o metodă sigură, simplă şi economică de reducere a diareei şi pneumoniei la copiii infectaţi HIV, concluzionează un raport publicat în săptămânalul „The Lancet”.

Studiile anterioare au arătat faptul că suplimentele cu zinc pot reduce incidenţa diareei şi pneumoniei la copii, în ţările sărace.Totuşi, virusul HIV are nevoie de zinc în structura şi funcţionarea sa, iar zincul activează totodată limfocitele, care sunt celulele ţintă pentru replicarea virusului HIV-1, ridicând suspiciunea că suplimentele cu zinc ar putea stimula replicarea HIV. Din aceste motive, nu este încă sigură administrarea suplimentelor cu zinc la copiii infectaţi HIV.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că suplimentele cu zinc nu determină o creştere a încărcăturii virale HIV. Totuşi, copiii care au primit zinc au avut o diaree mai puţin acută - una dintre cele mai frecvente infecţii la copiii infectaţi HIV. Diareea este una dintre principalele cauze ale scăderii în greutate şi deficienţelor de creştere la copiii cu HIV.

Dr. William Moss susţine că: „Puţine sunt intervenţiile care reduc morbiditatea la copiii cu infecţia HIV-1 în ţările sărace.[...] Suplimentele cu zinc ar putea reprezenta o intervenţie simplă şi cost-eficientă pentru reducerea morbidităţii şi mortalităţii la copiii cu infecţia HIV-1.[...] Programele de sporire a administrării de zinc în rândul populaţiilor sărace cu o mare prevalenţă a infecţiei HIV-1 pot fi implementate fără teama de reacţii adverse privind replicarea virusului.”

Autor: Keith AlcornSursa: www.aidsmap.com

Traducere: Cristina Vladimirov

Suplimentele cu zinc reduc diareea la copiii cu HIV

ecent, US Food and Drug Administration (Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor Rdin SUA) a aprobat folosirea în SUA a primei

doze fixe de trei medicamente cumulate într-o singură tabletă. Aceasta se numeşte Atripla şi este o combinaţie de efavirenz, tenofovir şi emtricitabine.

În ce măsură această formulă combinată de trei medicamente într-o singură tabletă îi va determina pe oameni să-şi ia tratamentul? Unul dintre beneficiile care se aşteaptă de la Atripla este reducerea situaţiilor de omitere a dozelor sau a erorilor de administrare a medicamentelor pe care multe persoane cu HIV le fac în cazul formulelor combinate de multe tablete sau a cocktailurilor de medicamente cu doze multiple.

Un beneficiu colateral al acestei formule este evidenţierea faptului că producatorii de medicamente pot colabora întrucât este prima oară când două companii farmaceutice (Bristol Myers Squibb şi Gilead) şi-au unit produsele în acest mod.

Deşi nu toate medicamentele pot fi combinate într-o singură tabletă din motive chimice, ar fi foarte benefice mai multe colaborări de acest fel, astfel încât din ce în ce mai multe combinaţii de medicamente care nu includ ritonavir să poată fi reduse la minimum necesar.

Acum un an, Gilead încă mai raporta probleme în reunirea a trei medicamente într-o singură tabletă.

Recent, am aflat de la Abbott Laboratories că gasirea unei formule de o tabletă pentru Norvir (ritonavir) se dovedeşte a fi mai complicată decât pentru

Atripla, un nou antiviral aprobat în SUA

lopinavir. Din fericire, Abbott va face progrese rapide pentru îndepărtarea acestor probleme şi găsirea unei metode de a combina ritonavir cu alte medicamente pentru crearea unei formule eficiente.

Surse: www.associatedcontent.com; www.aidsmap.com

Traducere: Cristina Vladimirov

n efortul de a creşte în mod semnificativ accesul la tratament şi prevenţie HIV, Lesotho va lansa primul program la nivel mondial de vizite la Î

domiciliul locuitorilor pentru a-i diagnostica HIV, a anunţat ieri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Lesotho are una dintre cele mai mari rate de infecţie HIV din lume, un adult din trei fiind infectat HIV. Aceasta este prima dată când o ţară încearcă să implementeze un prog ram aproape universal de testare, iar experimentul va fi urmărit cu interes în ţările vecine din Africa, afectate în egală măsură.Campania urmăreşte vizitarea tuturor locuinţelor din Lesotho până la sfârşitul anului 2007.

Campania din Lesotho va folosi aceleaşi modele folosite în prog rame le de imun iza re : mobilizarea întregii comunităţi şi educaţie, urmate de vizite la domiciliu.

Donna Higgins, de la Departamentul WHO's HIV (Cine are HIV), a declarat pentru aidsmap: “Un grup de lideri comunitari din fiecare cartier sau sat va fi instruit pentru a realiza când este gata comunitatea lor pentru testare şi tratament. Aceştia vor decide cum va fi implementată oferta de testare în comunitatea lor- spre exemplu, se pot face vizite din casă-n casă de către cadre medicale din afara comunităţii pentru păstrarea confidenţialităţii sau pot promova testele şi serviciile de consiliere existente.”

Campania de testare nu urmăreşte să prezinte drept obligatorie testarea anticorpilor HIV; în fiecare localitate va exista un grup distinct de persoane care va fi instruit să monitorizeze evoluţia programului şi să raporteze orice rupere a confidenţialităţii sau încălcare a drepturilor omului, a mai spus Donna Higgins.

În cadrul aceastei mobilizari de masă a cadrelor medicale, Lesotho va instrui 6.500 de cadre medicale pentru consiliere şi testare voluntară şi alte

În Lesotho se vor face teste HIV la domiciliu

6.500 pentru consiliere privind prevenţia şi sprijin pentru aderenţă la terapie.

Lăudând Lesotho şi alte ţări grav afectate din Africa pentru găsirea acestor modalităţi de a face faţă infecţiei HIV/SIDA, Dr. Jim Yong Kim, Directorul Departamentului HIV/SIDA din cadrul OMS, evidenţiază disponibilitatea din ce în ce mai mare a tratamentului pentru SIDA în ţările în curs de dezvoltare.

“Iniţiativa statului Lesotho este un exemplu excelent de tendinţă globală privind extinderea şi

integrarea eforturilor de prevenire şi tratament”, a spus Dr. Kim. “Multe naţiuni, precum Lesotho, au acum posibilitatea de a dezvolta programe interesante şi îndrăzneţe pentru înfruntarea directă a epidemiei. Impactul asupra prevenirii va fi evident pe măsură ce comunităţile vor rupe tăcerea în legătură cu boala şi vor începe să vorbească deschis despre impactul HIV/SIDA asupra vieţii lor.”Şi alte ţări din regiune fac progrese semnificat ive în serviciile împotriva HIV/SIDA. În 2004, Botswana a început să ofere consiliere şi testare HIV pentru toate persoanele care apelau la servicii medicale, ceea

ce a dus la o creştere importantă a numărului de persoane conştiente de statutul lor HIV şi la accesarea altor servicii.

În Swaziland, statul cu cea mai mare prevalenţă HIV din lume, mai mult de jumătate dintre locuitorii infectaţi beneficiază de tratament antiretroviral . De asemenea, Swaziland intenţionează să ofere un pachet complet de ser vic i i HIV/SIDA, prevenire şi tratament

în 80% dintre centrele medicale la nivel naţional, până la sfârşitul lui

2007. Cei care nu vor putea accesa aceste centre vor beneficia de servicii la nivel comunitar, până la sfârşitul lui 2008.

Autor: Keith AlcornSursa: www.aidsmap.com

Traducere: Cristina Vladimirov

otul se întâmplă la începutul secolului XXI, unde timpul s-a oprit în loc pentru trei zile lângă cele mai minunate persoane ce pot exista T

în lume, persoane simple, modeste, însă călduroase, prietenoase şi cu un caracter aparte, ce se pot întâlni destul de rar în zilele noastre.

Credeam că vor fi nişte zile dificile şi totodată plictisitoare însă am constatat că m-am înşelat şi nu exagerez când spun toate aceste lucruri, iar dacă veţi citi mai departe veţi înţelege şi voi la ce mă refer.

Încă de când am făcut primii paşi în clinică mi-am dat seama că acela era grupul cu care voi pleca, deoarece părea un colectiv bine organizat şi prietenos încă de la prima vedere.

S-a făcut o prezentare între noi, şi astfel am aflat că grupul este format din doi instructori, doi americani, trei voluntari şi grupul de copii. În câteva minute , in s t r uc tor i i au ros t i t regulamentul ce trebuia respectat pe parcursul taberei, apoi a început plecarea care a avut loc în două ture.

Odată ajunşi la vilă, am avut impresia că eram aşteptaţi de ceva timp. Am fost îndrumaţi şi repartizaţi de personal către camerele în care urma să fim cazaţi. Trebuie menţionat că băieţii stăteau la un alt etaj decât fetele.

Totul s-a desfăşurat mai bine decât m-am aşteptat, deoarece nu au fost zilnic aceleaşi activităţi, în afara mesei, care se servea de trei ori pe zi, şi de dormit. Însă, cele mai importante activităţi mi s-au părut jocurile pe plajă şi anume: toaster, iepuraş drăgălaş, fotbal, castele de nisip şi, la final, discoteca. Sistemul audio era prea slab aşa că am fost ajutaţi de către personalul din vilă care a creat o adevărată atmosferă

de discotecă. Un alt joc s-a numit „misiune imposibilă” şi presupunea să treci printre nişte frânghii fără să le atingi şi ... să nu uităm de filmul educativ şi, în egală măsură, şocant pentru mulţi dintre noi. Prin el am aflat

că HIV-SIDA se poate contacta destul de uşor dar şi că poate produce în corpul omenesc mult mai multe manifestări decât mă aşteptam şi ştiam eu.

De asemenea, pot spune că formularele ce ni s-au dat spre completare erau destul de interesante pentru că ne aduceau mai multe informaţii decât ştiam.

De fapt, toată tabăra a fost frumoasă, însă prea scurtă.

Petruţa, Beneficiar

În tabără la “Diana” - Eforie Nord

Mesaje de la beneficiari

n data de 21 iulie 2006 a fost promulgat în formă finală un pachet de patru legi care se adresează Î

tinerilor. Pe 17 iulie 2006 au fost promulgate Propunerea legislativă privind înfiinţarea centrelor de informare şi consiliere pentru tineri şi Propunerea legislativă privind Voluntariatul. Propunerea legislativă privind tineretul şi cea privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Tineretului din România au fost promulgate în data de 21 iulie 2006. În continuare vă vor fi prezentate câteva prevederi din acest pachet legislativ. Potrivit Legii privind înfiinţarea centrelor de informare şi consiliere a tinerilor în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Tineret, în subordinea direcţiilor judeţene de tineret, respectiv a municipiului Bucureşti vor funcţiona centrele de informare şi consiliere pentru tineri pentru categoria de vârstă 14-35 de ani. Serviciile oferite de centrele de informare şi consiliere pentru tineri sunt gratuite şi accesibile, cu respectarea principiului nediscriminării, având ca atribuţii informarea, consilierea şi consultanţa acordată tinerilor în domenii de interes specifice. Organizarea, funcţionarea şi dotarea centrelor de informare şi consiliere pentru tineri se stabilesc prin regulament elaborat de Autoritatea Naţională pentru Tineret, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Potrivit legii care reglementează înfiinţarea şi funcţionarea sa, Consiliul Naţional al Tineretului, C N T R , e s t e f o r u l n a ţ i o n a l c a r e r e p r e z i n t ă principalul partener d e t i n e r e t neguvernam

ental în raport cu autorităţile şi instituţiile administraţiei publice cu atribuţii în domeniul politicii de tineret. Membru al CNTR poate fi orice federaţie de tineret de nivel naţional sau judeţean, orice structură asociativă neguvernamentală de tineret de nivel judeţean, precum şi câte o organizaţie de tineret din cadrul fiecărui partid politic parlamentar sau care este recunoscută ca reprezentantă a acestuia în domeniul tineretului.

Scopul principal al CNTR este acela de a stimula participarea tineretului la viaţa socială, economică, politică, culturală şi sportivă a ţării, precum şi de a susţine şi promova interesele comune ale membrilor săi la nivel naţional şi internaţional.

Legea Tinerilor reglementează cadrul necesar asigurării condiţiilor sociale, culturale, economice şi organizatorice favorabile afirmării tinerei generaţii, conform necesităţilor şi aspiraţiilor acesteia, în conformitate cu prevederile constituţionale. Astfel prezintă structurile administraţiei publice centrale şi locale care au responsabilităţi în domeniul activităţii de tineret. Acestea sunt următoarele:! Autoritatea Naţională pentru Tineret elaborează

politicile guvernamentale în domeniul tineretului şi coordonează aplicarea acestora;! Consiliul Interministerial pentru Educaţie,

Cultură, Cercetare, Tineret, Sport şi Minorităţi nu se ştie încă ce atribuţii are şi cum va funcţiona, dar se vor stabili printr-o hotărâre de guvern. ! Direcţiile de tineret judeţene sunt servicii publice

ale Autorităţii Naţionale pentru Tineret (ANT) şi colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale pentru organizarea şi promovarea activităţilor de tineret.! Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor

Tinerilor este în subordinea ANT şi se ocupă de promovarea şi susţinerea activităţilor de tineret ale organizaţiilor neguvernamentale de tineret.! Centre de informare şi consiliere pentru tineri

acestea pot fi constituite de ANT.! Organizaţiile neguvernamentale de tineret şi

pentru tineri ale căror activităţi vizează domeniul

Există o lege a tinerilor

Continuare în pagina a 9-a >>

e ce unii oameni reacţionează diferit în situaţii asemănătoare? De ce unii rezistă D„eroic” în situaţii de stres şi alţii nu? Toate

aceste întrebări îşi găsesc răspunsul în ceea ce înseamnă „imunitate psihologică”.

Teama, insecuritatea sunt ghearele care caută să ne sfâşie zi de zi. Acestea caută mereu noi fiinţe care să le cadă pradă. Persoanele seropozitive se numără şi ele printre victime. Oamenii se sustrag temători în faţa sintagmei „HIV pozitiv” lăsând aceste persoane să lupte singure. Dându-ne interesul, ei ar putea fi ajutaţi. Ne trimit mereu un strigăt de salvare din lumea lor, căutând să scape de păienjenişul care-i învăluie. Totul depinde de voinţa noastră de a face ceva, dar un lucru este sigur şi de aici trebuie pornit, aşa cum au spus-o şi vechii înţelepţi: „Există un singur fel de a înţelege oamenii, anume de a nu ne grăbi să-i judecăm, ci de a trăi în preajma lor, de a-i lăsa să se explice, să se dezvăluie zi de zi şi să se zugrăvească ei înşişi în ei”.

Forţa psihică a fiecăruia dintre noi se dobândeşte prin obstacolele cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu zi. Experienţa personală trăită pe drumul sinuos al vieţii ne individualizează influenţându-ne maniera de a gândi, de a reacţiona diferit în faţa unor obstacole.

Resursele psihice de care dispunem fiecare dintre noi ne dau posibilitatea să învingem situaţiile dramatice în faţa cărora suntem puşi.

Din experienţa personală în munca cu persoanele seropozitive, am observat nevoile afective ale acestor oameni, nevoia de a fi sustinuţi de persoanele apropiate şi nu în ultimul rând de către societate.

Evenimentele tulburătoare cu care ne confruntăm ne induc parcă un comportament individualist, preocupat de propria persoană, renunţând la problemele cu care se confruntă ceilalţi. Este bine ca, din orice eveniment cu care ne confruntăm, să învăţăm să dobândim anumite deprinderi pentru a preveni noi evenimente surprinzătoare care să ne tulbure viaţa.

Sensibilizarea oamenilor privind persoanele infectate este un pas important în prevenirea şi depăşirea acestui ostacol major. Integrarea socială a acestor persoane se face apelând la capacitatea empatică a fiecăruia dintre noi.

O însemnătate centrală în viaţa acestor oameni o are consilierea psihologică care contribuie la construirea bazei imunităţii psihologice necesare în lupta cu vicisitudinile vieţii.

Aportul pe care persoanele specializate îl aduc

în sprijinul biruirii obstacolelor persoanelor seropozitive este fundamental . Contribuţ ia multidisciplinară a specialiştilor are rolul de a echilibra psihic persoanele seropozitive, sprijinindu-i totodată în tot ceea ce întreprind.

Pentru a înţelege mai bine “imunitatea psihologică”, voi prezenta în continuare două cazuri întâlnite în activitatea mea desfăşurată cu persoanele seropozitive la Spitalul de Boli Infecţioase, Constanţa. Primul caz, pe nume Marin, a fost diagnosticat cu HIV în anul 2005. În momentul preluării acestui pacient, starea sa psihică era deprimată, având o gândire negativistă în ceea ce priveşte boala. A fost evaluat ca având o imunitate psihologică scăzută.

Având în vedere toate aceste aspecte, am început şedinţele de consiliere individuală, încercând să aduc acest pacient pe drumul cel bun, să-l ajut să înţeleagă că, deşi are această boală, poate duce o viaţă ca toţi ceilalţi din jurul său care nu s-au confruntat cu astfel de probleme.

Fiind o fire introvertită, dificil de abordat, am reuşit cu greu să-l fac să devină mai deschis, mai « optimist », să conştientizeze situaţia în care se află şi totodată să se gândească la repercursiunile unei vieţi dezordonate.

Cu tot efortul depus de echipa care se ocupă de acest caz, rezultatele nu au fost pe măsura dorinţelor noastre. Pacientul refuză în continuare să accepte ideea că poate avea o viaţă normală şi că cel mai important lucru este să respecte sfatul medicului. În condiţiile unei imunităţi psihologice scăzute, eficienţa intervenţiilor noastre, deşi a avut impact, nu a produs o ameliorare radicală.

Un caz diferit este cel al lui Ştefan. El a fost diagnosticat cu HIV în anul 2000. Spre deosebire de primul caz, starea psihică a lui Ştefan era pozitivă în momentul preluării, fiind evident faptul că avea o imunitate psihologică bună.

La iniţierea şedinţelor de consiliere individuală, pacientul a fost comunicativ, deschis, având un bagaj de

Imunitatea psihologică

7Continuare în pagina a 9-a >>

biceiul de a fuma este unul din comportamentele cele mai periculoase pe termen lung pentru sănătatea tinerilor. O

Consumul tutunului de către tineri este foarte răspândit în toate regiunile din lume şi în creştere în ţările în curs de dezvoltare; se arată în majoritatea ţărilor că tabagismul înregistrează o creştere mai mare la fete decât la băieţi, astfel că prevalenţa la fete este egală cu cea înregistrată la băieţi şi chiar o depăşeşte în unele ţări. Tinerii încep să fumeze la o vârstă din ce în ce mai precoce (marea majoritate înainte de vârsta de 19 ani; foarte puţini tineri dobândesc acest obicei după această vârstă).

Cauzele fumatului ! Presiunea grupului

Adolescenţa este vârsta la care influenţa părinţilor scade considerabil în detrimentul anturajului (cercul de prieteni, clasa). Pentru a fi acceptat de grupul pe care-l consideră reprezentativ pentru valorile sale, adolescentul face aproape orice. În anumite contexte, presiunea grupului se combină cu sentimentul de mândrie masculină, caracterizat printr-un comportament independent şi temerar. ! Tranziţia şcolară şi presiunea socială

Adolescentul trăieşte o dramă: nu mai este copil şi nu mai beneficiază de privilegiile acestei vârste, dar nici adult, deşi doreşte mult să se bucure de avantajele acestuia. ! Imitarea modelelor (starurile de cinema, vedetele muzicii moderne, sportivii de performanţă)

! Curiozitatea şi nevoia de a experimenta ceva nou. Copiii care fumează dovedesc că sunt mult mai puţin conştienţi de efectele nocive ale tutunului decât cei nefumători. Din diferite considerente de ordin sociologic şi psihologic, este dificil să convingi tinerii de gravitatea problemelor asociate imediat sau pe termen lung cu uzul ţigărilor. Această dificultate derivă în parte din faptul că anumite moduri de comportament sunt endemice în perioada adolescenţei (experimentare, răzvrătire etc.) ! Tendinţa de "emancipare", de opoziţie şi protest

faţă de interdicţiile părinţilor pentru ca ulterior fumatul să devină o "falsă necesitate"

! Exemplul părinţilor

! Publicitatea Industria tutunului şi-a axat campaniile publicitare asupra tinerilor, mai ales prin sponsorizarea manifestărilor sportive. S-a estimat că pentru a-şi

menţine beneficiile la acelaşi nivel, această industrie are nevoie să recruteze anual 2,5 milioane de fumători noi. Cea mai mare parte dintre ei sunt tineri.

Riscuri pentru sănătate Nocivitatea fumului de ţigară variază în funcţie

de caracteristicile tutunului şi ale hârtiei, precum şi de lungimea ţigaretei (scurtarea acesteia prin fumat creşte concentraţia gazelor în fază solubilă). Frecvenţa şi gravitatea bolilor produse de fumat este corelată cu numărul ţigărilor fumate şi cu vârsta la care se începe această activitate.

Fumatul intensiv şi prelungit joacă un rol determinant în apariţia a numeroase afecţiuni mortale sau invalidante la adult, ca de exemplu: cancerul pulmonar, emfizemul şi bronşita cronică, ateroscleroza, cardiopatia ischemică. Fetele care utilizează anticoncepţionale orale au un risc crescut de apariţie a afecţiunilor cardio-vasculare mai târziu în viaţă, dacă fumează.

Tutunul are efecte nocive asupra fătului la fetele însărcinate fumătoare şi creşte riscul naşterii premature şi insuficienţei ponderale la naştere. În ţările în curs de dezvoltare, unde statusul nutriţional al mamei este adesea nesatisfăcător, riscul este şi mai mare.

Mestecarea tutunului provoacă afecţiuni dentare, gingivale şi cancerul cavităţii bucale.

Un comitet OMS a estimat că în lume, folosirea tutunului este responsabilă de peste un milion de decese premature pe an. Cu cât fumatul debutează mai devreme, cu atât este redusă mai mult speranţa de viaţă: cu opt ani dacă fumatul debutează înainte de 15 ani şi numai cu patru ani dacă debutează la 25 de ani. Pe de altă parte, persoanele care încep să fumeze de tinere au dificultăţi mai mari să renunţe.

Măsuri de prevenire şi combatere S-a stabilit că diferite măsuri legislative destinate combaterii fumatului pot, asociate cu activităţi energice şi susţinute de educaţie sanitară, să reducă incidenţa tabagismului.

Educaţie pentru sănătate

Tabagismul

8

tineretului.! Fundaţia judeţeană de tineret activitatea sa va

fi stabilită prin lege.! Consiliul naţional al tineretului forul naţional

care este principalul partener neguvernamental în raport cu autorităţile iar guvernul este obligat să îl consulte la elaborarea politicilor de tineret.

Sună bine, nu-i aşa? Sunt foarte multe foruri care ar trebui să se ocupe de problema tinerilor. E drept că unele dintre ele nu se ştie încă ce vor face, activităţilor lor urmând a fi stabilite prin legi ulterioare. Poate logic ar fi fost să apară simultan aceste prevederi legislative.

Apoi, mai trebuie să aşteptăm şi apariţia normelor metodologice ale acestor legi, adică modalităţile de aplicare practică. Sper să nu fie dezamăgitoare, cum s-a mai întâmplat, şi să ducă la o aplicare cât mai facilă a prevederilor legii.

Pentru mai multe informaţii vă puteţi informa pe următorul site: www.e-tineret.ro.

Ştefania Mihale,Director de programe

pacientul a fost comunicativ, deschis, având un bagaj de cunoştinţe în ceea ce priveşte boala sa şi fiind dornic să-şi îmbunătăţească situaţia în care se afla la timpul respectiv.

Şedinţele de consiliere cu acest pacient s-au desfăşurat într-un mod plăcut, fără să existe situaţii tensionate. Acesta a reuşit să atingă acel echilibru psihic pentru a depăşi situţia şi pentru a accepta lucrurile exact aşa cum decurg ele.

Echipa care s-a ocupat şi încă se mai ocupă de acest caz este foarte mulţumită de progresele acestui pacient şi continuă să îl susţină moral şi psihic.

Consider că pe lângă aportul pe care îl aduc persoanele specializate în sprijinul îndepărtării barierelor persoanelor seropozitive, un rol foarte important îl are şi voinţa acestor persoane aflate în dificultate pentru a face ceva care să le schimbe viaţa, ideile şi mentalitatea.

Alina Popescu,Psiholog

Multe dintre aceste măsuri au un impact într-un mod sau altul asupra folosirii tutunului de către copii şi adolescenţi.! Interzicerea vânzării tutunului minorilor

În România este interzisă vânzarea de ţigări minorilor. ! Limitarea distribuirii şi vânzării ţigărilor

Anumite ţări au început să interzică vânzarea tutunului în locuri susceptibile de a fi frecventate de tineri (chioşcuri şi magazine situate în apropierea şcolilor). ! Interzicerea fumatului în locuri frecventate de tineri

În numeroase ţări, legislaţia interzice fumatul în şcoli sau diferite locuri publice, în localuri, contribuind astfel la reducerea expunerii minorilor la fumul de ţigară în afara căminului. ! Interzicerea fumatului în public pentru copii şi

adolescenţi

! Restricţii impuse publicităţii şi promovării vânzărilor ţigărilor

Se consideră că tinerii sunt sensibili la publicitate. Asocierea fumatului cu ideea de reuşită, de seducţie sau de popularitate poate avea un efect considerabil şi, după părerea multor specialişti, incită la începerea fumatului. Un studiu privind relaţia dintre publicitate şi consumul de ţigări a concluzionat că publicitatea este una dintre armele cele mai eficiente de care dispune industria tutunului pentru a convinge oamenii să fumeze. Temele dominante ale publicităţii în favoarea ţigărilor asociază fumatul cu vigoarea tinereţii, o sănătate bună, o fizionomie atrăgătoare şi cu succesul

şi reuşita pe plan individual, social şi profesional; mai mult, fumatul ar fi compatibil cu activităţile sportive şi sănătoase. În ţările în care publicitatea este interzisă ( Franţa ) s-a observat o diminuare a consumului de ţigări şi o schimbare de atitudine a tinerilor privitoare la tutun. ! Publicitate negativă fumatului

Legislaţia privitoare la "publicitatea negativă" cere ca toate pachetele de ţigări să aibă o etichetă de avertizare privind nocivitatea tutunului. De exemplu: "Tutunul dăunează grav sănătăţii". ! Promovarea educaţiei sanitare privind tabagismul

Numeroase ţări au adoptat programe naţionale de luptă contra tabagismului. Acţiunile educative cuprind cursuri obligatorii de igienă în şcolile publice, campanii audio-vizuale (ex.: desene animate cu mesaje antitabac), afişe, broşuri, reviste şi conferinţe pentru tineri.

Programele de educaţie nu trebuie axate numai pe elevi, ci şi pe profesori şi părinţi pentru a-i face să înţeleagă consecinţele nocivităţii tutunului şi importanţa lor ca modele pentru tineri.

Dezavantajele campaniilor educative constau în costul mare şi eficienţa doar după un timp îndelungat.

Tinerii reprezintă un grup greu de convins de nocivitatea fumatului. Este dificil să motivezi tinerii privitor la riscuri ale căror efecte se fac simţite mulţi ani mai târziu. Argumentele logice nu sunt suficiente pentru descurajarea tinerilor de a fuma. De aceea, trebuie combinate o serie de strategii, iar legislaţia poate constitui un mod esenţial pentru interzicerea fumatului în şcoli şi locuri publice sau interzicerea vânzării către minori, etc.

Reli Mureşeanu,Asistent medical coordonator

9

>> Continuare din pagina a 6-a >> Continuare din pagina a 7-a

ABORONE, BOTSWANA - Lumina dimineţii se strecoară în Centrul de Excelenţă Gpentru Copii Botswana- Baylor, încălzind sala

de aşteptare în care asistenta Keofentse Mathuba dirijează părinţii şi copiii în cântecele lor de rugăciune.

O fetiţă, bucălată şi zâmbitoare, se agită în poala mamei sale. La fel ca majoritatea celor din sală, amândouă iau medicamente pentru HIV. În hol, un pediatru african, o raritate în această parte a lumii, îi explică unui băieţel de 3 ani că s-a născut cu un "gândăcel" în sânge, care distruge "soldăţeii" ce îi păzesc corpul să fie sănătos, şi că medicamentele vor proteja soldăţeii.

Soarele răsare în Africa. Aici, în Botswana, pe continentul cel mai dur lovit de pandemia HIV, copiii încep să se simtă mai bine. Secţia de pediatrie a spitalul public din Gaborone nu mai găzduieşte nici un pacient cu SIDA.

Ziua de luni marchează cea de-a 25-a aniversare a primelor raportări legate de ceea ce avea să se numească SIDA . Tot atunci, se împlinesc 10 ani de la descoperirea inhibitori lor de protează , medicamentele care au transformat HIV într-o boală tratabilă. Dar copiii infectaţi din întreaga lume rămân neglijaţi, în mare parte din cauza numărului foarte mic de medici pediatri din ţările în curs de dezvoltare.

Totuşi, aici, în Gaborone, peste 1.400 de copii şi 200 de familii primesc tratament HIV de ultimă oră. Mulţi au nivel viral nedetectabil. Este un miracol pe care puţini l-au crezut posibil la deschiderea centrului, în 2003, în condiţiile unei rate de infecţie HIV de 37%.

În fiecare familie şi oraş, viitorul fiecărui copil infectat HIV se transformă. Clinica din Gaborone, ideea doctorului Mark Kline din Houston, stă drept dovadă a viziunii şi puterii unui om.

"Ceea ce face Mark este punerea pietrei de temelie ... nu doar pentru intervenţiile împotriva HIV, ci şi pentru toate celelalte boli cronice," spune Dr. JUM KIM, din cadrul Facultăţii de Medicină Harvard, fost Director al Departamentului HIV/SIDA din Organizaţia Mondială a Sănătăţii. "Se ocupă de întregul sistem medical pediatric. ... Îl folosesc în mod constant pe Mark drept exemplu pentru modul în care Harvard este eclipsat de Baylor (în îngrijirea pediatrică internaţională) şi ar fi bine să ne mişcăm şi noi în privinţa asta."

Dr. Kline, 49 de ani, este o forţă în ascensiune în domeniul sănătăţii globale. A început prin a aduna

450.000 de dolari pentru a trata orfanii cu SIDA din România. Azi, bugetul său anual este de 16 milioane de dolari şi monitorizează programe de tratament şi instruire a cadrelor medicale în domeniul HIV din şase ţări africane, cu intenţia de a se extinde.

UNICEF, cea mai mare organizaţie caritabilă de copii din lume, se află în negocieri cu Dl. Dr. Kline privind extinderea tratamentului pentru copiii cu HIV din toată lumea. Iar în această vară, Iniţiativa Internaţională de Luptă împotriva SIDA sau BIPAI lansează una dintre cele mai ambiţioase idei ale Dr. Kline: un grup de 50 de medici pediatri în domeniul SIDA care vor îmbunătăţi în foarte scurt timp calitatea îngrijirii HIV pe continentul african devastat de SIDA.

‘'Cred că este corect să spunem că centrul (din Botswana) a schimbat totul", mărturiseşte Dr. Kline, Şeful Departamentului de Retrovirologie la Spitalul de Pediatrie din Texas (Texas Children's Hospital) şi profesor la Colegiul de Medicină Baylor (Baylor College of Medicine). ''Nu ştii niciodată unde vor duce toate acestea. Trebuie doar să fii deschis şi ... înainte de a-ţi da seama, se şi întâmplă ceva frumos."

O prezenţă caldăÎntr-o călătorie recentă către Africa, Dr. Kline

arăta hotărât, îmbrăcat într-o cămaşă deschisă la gât şi o haină sport, dimineaţa, după 20 de ore de zbor din

Povestea Profesorului Mark Kline

10

Houston. ''Aici începe distracţia," spune el, îndreptându-se către locul 48 din micul avion către Gaborone.

Călătoriile de o săptămână pentru vizitarea clinicilor din Botswana şi Lesotho presupun peste 70 de ore de zbor sau staţionare în aeroporturi, numeroase cutii de Lipton Iced-Tea de piersici şi multe sandwich-uri şi minuturi. Pretutindeni, Dr. Kline se bucură citind email-urile de la colegii din Houston şi Africa, prieteni, agentul său de voiaj şi mama sa de 75 de ani din San Antonio.

Musculos, chel şi cu ochi albaştri, Kline este chipeş într-un mod aparte, cu un aer blând şi jucăuş care îl apropie imediat de copii şi părinţi.

O mamă, al cărei copilaş seropozitiv are o eczemă teribilă, este îngrijorată pentru că tatăl copilului care nu ştie diagnosticul HIV al copilului şi al ei o acuză că nu a avut grijă de copil. Dr. Kline îi spune, printr-un translator: "indiferent ce-ţi spune tatăl fetiţei, ceea ce faci tu este bine. Se va face bine mai târziu."

În 1999, Dr. Kline s-a întalnit cu Dr. Gabriel Anabwani, directorul clinicii de aici, din Botswana, în cadrul unui curs de instruire pentru cadrele medicale organizat de Baylor. Pe atunci, Anabwani, de 58 de ani, era Şeful Secţiei de Pediatrie a Spitalului Princess Marina, cel mai mare spital din Botswana. Cu studii făcute în Kenya, Scoţia şi Canada, acesta s-a specializat în cardiologie pediatrică. De nevoie, acesta a devenit specialist în HIV. Aproape 80% din pacienţii cu boli severe erau infectaţi cu HIV. Fiecare pat din salon era plin, iar toată podeaua era acoperită de saltelele ocupate de copiii bolnavi.

"Iţi poţi imagina care era atmosfera. Era foarte deprimant," spune Anabwani. "Asistentele începuseră să plece. Starea de spirit era la pământ."

Auzise de eforturile doctorului Kline care folosea o terapie din două medicamente în zonele sărace, aşa că l-a abordat pe Dr. Kline şi l-a dus să vadă secţia de pediatrie. În câteva săptămâni, Kline a trimis un doctor din SUA ca să îl ajute pe Dr. Anabwani. În următorul an, Anabwani şi asistenta medicală Mathuba au sosit în Houston pentru o lună de instruire.

Anabwani auzise despre medicamentele care revoluţionaseră tratamentul SIDA în Statele Unite. Dar, văzând pacienţii sănătoşi care intrau în cabinetul doctorului Kline, cei mai mulţi pentru continuarea terapiei, a rămas de-a dreptul uluit.

"Am fost foarte uimit de starea bună de sănătate a copiilor cu HIV. În acel moment, nu ştiam

cât de bine funcţiona terapia. Citisem articole depre reducerea nivelului viral,"spune Anabwani. "Dar nimeni nu vorbea despre cum arătau."

11

Un început precoce

Kline a crescut în San Antonio, mezin al unei familii cu trei copii. La vârsta de 11 ani, i-a dat surorii sale 5 cenţi pentru a-l lăsa să-i înţepe degetul ca să-i poată studia sângele la microscop.

Colegii de clasă l-au votat drept "Studiosul" "un mod frumos de a spune 'cel mai mare tocilar,' " spune Kline.

Kline preda infecţiile pediatrice la Colegiul de Medicină Baylor când SIDA a început să se strecoare în rândul populaţiei tinere la începutul anilor '80. Doctorii erau stupefiaţi de apariţia bruscă a foarte multor cazuri de copii imunodeficienţi.

La Cardinal Glennon Children's Hospital din St. Louis, prima slujbă a Dr. Kline după Baylor, a cunoscut-o pe Nancy Edmunds, asistentă medicală la terapie intensivă. S-au căsătorit în 1989. În acel moment, supraveghea 15 băieţi hemofilici, infectaţi cu HIV prin sânge contaminat.

Într-o zi, Dr. Kline s-a întors la birou ca să citească un mesaj de la Dr. Ralph Feigin, Preşedintele Secţiei de Pediatrie din cadrul Baylor College of Medicine şi mentorul lui Kline. Feigin avea nevoie de cineva care să supravegheze îngrijirea a 70 de copii cu HIV din Texas Children's Hospital. Kline nu era convins că vrea să lucreze permanent în domeniul HIV.

"Fii atent," îşi aminteşte Kline spusele lui Feigin, "fie vei lucra în domeniul HIV, fie, la un moment dat în cariera ta, vei privi înapoi şi vei realiza că ai pierdut trenul. Aceasta va fi provocarea generaţiei tale în materie de boli infecţioase."

Dr. Kline a fost de acord.

12

În următorii şase ani, a văzut zeci de copii murind. Putea cumpăra timpul cu medicamente precum AZT dar, până în 1995, a asistat la înmormântări în fiecare săptămână.

Atunci, în vara anului 1996, în cadrul celei de-a 11-a Conferinţe Internaţionale pe SIDA din Vancouver, Columbia Britanică, a auzit o prezentare care avea să anihileze SIDA: noile medicamente, numite inhibitori de protează, readuceau sănătatea pacienţilor aflaţi pe patul de moarte.

Kline a plecat imediat acasă, l-a sunat pe Merck, producătorul unora dintre cele mai promiţătoare medicamente. Această companie i-a spus doctorului Kline că avea un program de acces special, dar adresat exclusiv copiilor peste 16 ani. "Şi dacă încheiem un protocol prin care mă angajez să monitorizez foarte atent copiii?" a întrebat Kline.

Merck a spus „nu”.

Kline a contactat Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor (Drug and Food Administration) care supravegheză testarea medicamentelor. "Cred că este scandalos să nu se dea posibilitatea administrării imediate a terapiei la copii, în condiţii de supraveghere strictă ," a spus Kline. "Nu este vorba despre a da copiilor să-şi ia singuri medicaţia sperând să se întâmple ceva frumos."

A d m i n i s t r a ţ i a A l i m e n t a ţ i e i ş i a Medicamentelor i-a spus lui Merck să colaboreze cu Dr. Kline. La mai puţin de două luni de la Conferinţa din Vancouver, pacienţii cei mai bolnavi ai Dr. Kline luau terapie pe bază de inhibitori de protează.

"Şi toţi şi-au revenit," spune Dr. Kline. "Cei mai mulţi sunt în viaţă astăzi, la zece ani de atunci. A fost ceva diferit de tot ceea ce văzusem înainte. Din

acel moment, totul a înflorit."

În acţiune Cam în aceeaşi perioadă, o situaţie

terifiantă ieşise la iveală în România. Sute de orfani fuseseră infectaţi cu HIV prin practici medicale nesănătoase, injecţii cu ace contaminate cu sânge infectat. Din această cauză, spune Dr. Kline, erau "mic i s che l e ţ i mergă to r i , " cu tuberculoză, ulceraţii orale îngrozitoare şi infecţii cu scabie pe tot corpul.

Dr. Kline a fost invitat să caute, alături de o delegaţie din Houston, oportunităţi de colaborare cu autorităţile medicale din România.

"Am petrecut 10 zile în toiul iernii. Era urât afară. Mohorât, gri, ningea viscolit," îşi aminteşte Nancy Kline, actual Director de Cercetare la Centrul Oncologic Memorial Sloan-Kettering din New York. "Era ceva de genul: 'Unde naiba am ajuns?'; îmi amintesc că la întoarcere Mark stătea în avion cu un laptop în faţă şi aşternea zeci de rânduri cu ideile pe care le avea, şi atunci s-a născut ideea, totul. Întregul program."

Întors la Baylor, ideile doctorului Kline au fost primite fără entuziasm de către superiorul său imediat. De neclintit, Dr. Kline şi-a creat propriul departament cu acordul lui Feigin, în acel moment Preşedinte al Colegiului de Medicină Baylor, luându-le pe asistentele Nancy Calles şi Cara Simon cu el. Cu fonduri de la Fundaţia Soroş şi Institutul Naţional de Sănătate, Dr. Kline a început să strângă o echipă pe care a adus-o cu el în portul Constanţa, România, o dată la câteva luni. Fără bani pentru medicamente anti-SIDA, Dr. Kline s-a axat pe crearea câtorva îmbunătăţiri care nu presupuneau costuri mari.

Copiii aveau dinţii cariaţi până la radacină din cauza infecţiei HIV, aşa că nu puteau mânca. Fiindcă nu mâncau, începuseră să piardă din greutate. Dr. Kline a adus un medic stomatolog care a extras 425 de dinţi şi a plombat 200 de cavităţi în două săptămâni. Soţia doctorului Kline, asistentele Calles şi Simon le vorbeau despre igienă, nutriţie şi prevenirea infecţiilor intra-spitaliceşti.

Dr. Kline a realizat că trebuia să găsească o modalitate de a procura inhibitorii de protează, dar acest lucru nu era posibil imediat. În Houston, organizaţia locală Sisters of Charity of the Incarnate Word i-a oferit 200.000 $ pentru renovarea unui fost orfelinat, devenit Centrul de Copii Româno-American. Abbott Fund

14

ramura filantropică a companiei farmaceutice Abbott Laboratories - a donat înca 200.000 $.

Conducerea Abbott i-a cerut doctorului Kline să le ofere detalii despre programul de tratament pe dorea să-l implementeze. Dr. Kline le-a expus o prezentare şi apoi a făcut o cerere neobişnuită: "Aş vrea să donaţi medicamentele voastre unui număr de 500 de copii, pe termen nelimitat."

"Nu am mai făcut acest lucru până acum," a exclamat conducerea uimită. "Nimeni nu face aşa ceva."

Şi-au reconsiderat punctul de vedere iar până la sfârşitul anului 2001, clinica era deschisă şi 340 de copii erau sub terapie anti-SIDA. Rata mortalităţii în rândul copiilor infectaţi HIV a scăzut de la 12 procente la 1 procent. Kline făcea ceea ce nimeni nu mai făcuse până atunci oferea tratament HIV la scară mare, eficient într-o zonă cu resurse foarte limitate.

Probleme şi mai mari

Situaţia României era tragică, dar nimic nu se putea compara cu Africa.

În România, eşantionul de copii cu HIV era limitat, rezultat al unui dezastru de moment.

În Africa, problema trena şi nu dădea semne de îmbunătăţire. Mamele, neştiindu-şi statutul HIV, transmiteau infecţia copiilor la naştere sau prin alăptare. Medicamentele pentru prevenirea trasmiterii materno-fetale nu erau folosite extensiv din cauza costurilor ridicate.

În 1999, Fundaţia Bristol-Myers Squibb a

anunţat o iniţiativă de 100 de milioane $ pentru Africa, numită „Asigură viitorul”. L-au rugat pe Dr. Kline să înceapă instruirea doctorilor şi asistentelor din Africa pentru tratarea copiilor cu HIV.

Între timp, experţii internaţionali din sănătate au stagnat într-o dezbatere privind axarea fie pe tratament fie pe prevenire, ceea ce l-a înfuriat pe Dr. Kline. Un oficial din SUA, ale cărui comentarii au fost ulterior catalogate drept rasiste, a remarcat în 2001 că africanii nu aveau ceas şi nu ştiau cât e ora şi, prin urmare, nu puteau avea aderenţă la scheme terapeutice complicate.

Puţin câte puţin, speranţa a triumfat. Chiar înainte de anul 2002, în faţa criticilor mondiale, companiile farmaceutice îşi reduceau preţurile.

În Swaziland, Dr. Kline a intrat în legătură cu Kenneth Weg, la acea vreme Vice preşedinte al Bristol-Myers Squibb şi unul dintre primii lideri de companii

care se interesa de Africa. După o întâlnire în Botswana, Weg l-a invitat pe Dr. Kline să-l însoţească într-o călătorie cu avionul.

În avion, Dr. Kline s-a întors către Weg şi a spus, "Ştii, mi se pare că doreşti foarte mult să faci nişte transformări. Dacă finanţezi un proiect individual, obţii rezultate, acele rezultate vor fi raportate şi pot schimba obiceiurile. Apoi, obiceiurile se schimbă continuu de-a lungul timpului şi, în cele din urmă, oricare ar fi fost descoperirea de la care a pornit totul, aceasta devine irelevantă."

"După părerea mea," a continuat, " un program de 100 de milioane $ ar trebui să aibă durabilitate ."

După ce au aterizat, Dr. Kline a petrecut

o zi în centrul de afaceri al unui hotel elaborând o propunere. Compania farmaceutică, a scris el, ar trebui să reproducă clinica din România în Africa. În acest fel, a spus, s-ar demonstra fezabilitatea tratamentului copiilor şi ar servi drept resursă pentru întregul continent.

13

Dr. Kl ine i -a înmânat propunerea lui Weg. Curând după aceea, Bristol-Myers Squibb a acceptat să plătească pentru construcţia, echipamentul medical şi întreţinerea centrului timp de cinci ani. Botswana urma să doneze terenul şi să ofere medicamente obţinute prin fonduri caritabile internaţionale.

Miza era mare. Dacă clinica ar fi avut succes, s-ar fi transformat într-un catalizator pentru tratamentul de pe întregul continent. Dacă înfiinţarea clinicii ar fi eşuat, aceasta ar fi distrus viziunea doctorului Kline. D e această dată, totuşi, Dr. Kline avea

aliaţi: Anabwani, şi probabil, cel mai notabil sprijin, guvernul din Botswana, care a fost cel mai dedicat sănătăţii copiilor dintre guvernele de pe continentul african.

Pe data de 20 iunie 2003 s-a deschis clinica, primul centru de tratament HIV/SIDA comprehensiv de pe continent. Decorat cu picturi ale copiilor, centrul de 14.000 mp, mai impresionant decât cele mai multe clinici din SUA, conţine cabinete medicale, o farmacie, cabinete cu computere pentru elevii care îl vizitează şi birouri.

Succesul a fost aproape imediat şi evident: copiii, cândva apatici şi slabi, erau acum plini de viaţă şi fericiţi.

Din vorbă în vorbă, Botswana a atras şi atenţia altor guverne. În acelaşi timp, au devenit accesibili banii din Planul de Urgenţă Împotriva SIDA al Preşedintelui Bush, PEPFAR şi Fondul Global Împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei, făcând posibilă deschiderea de centre şi în alte zone.

"Este o situaţie neaşteptată," spune Dr. Kline. "Guvernele sunt încântate să participe la aceste acorduri întrucât ... ceea ce le lipsesc sunt oamenii şi logistica... Au fonduri disponibile pe care nu au ştiut să le folosească."

Vara trecută, Dr. Kline i-a făcut Preşedintelui Botswanei, Festus Mogae, o vizită pentru a-i spune noutăţi legate de clinică. Dr. Kline spune că Mogae a numit-o „un vis devenit realitate,” şi a adăugat: "Vreau

să-ţi arăt ceva." Mogae a scos o hârtie din sertar acordul original între Baylor şi Botswana pentru construirea clinicii.

"Îţi aduci aminte?" a întrebat. "Semnez mii de documente. Am o întreagă clădire plină de acte. Dar pe acesta îl ţin lângă mine."

Succesul dă „dependenţă”

Dr. Kline, un alergător de maraton, pare dispus la teste de rezistenţă, rareori arătând altceva decât răbdare şi tact în situaţiile dificile. Programul său de călătorii este foarte încărcat, uşurat puţin de plăcerea câtorva momente, precum micul dejun într-o anume cafenea d in aeropor tu l Johannesburg sau răgazul de a viziona filmul „ Virgin la 40 de ani” la televizorul din camera de hotel.

A spus că succesul BIPAI în Africa dă "dependenţă". Totuşi, pentru munca sa a plătit preţul în viaţa

personală. Mark şi Nancy Kline au divorţat în 2003, ca urmare a timpului prea puţin petrecut împreună în perioada călătoriilor în Africa, fiecare separat, în scop profesional. Nu au copii, iar Nancy Kline s-a recăsătorit de atunci. Dr. Kline vorbeşte des cu ea. Nancy i-a spus că ea şi soţul ei ar dori să lucreze cu BIPAI într-o bună zi.

Dr. Kline mărturiseşte că îi este dor de multe ori de relaţia directă cu pacienţii. Se simte singur uneori, mai ales când staţionează prin aeroporturi.

O călătorie recentă în Lesotho l-a întristat. Spune că noua clinică din această ţară, deschisă în decembrie, va elimina în mare măsură SIDA la copiii din secţiile de spital, aşa cum s-a întâmplat în Botswana. Dar a fost afectat văzând pacienţii scheletici, prea mici, şi gândaci colcăind pe podele şi pereţi.

"Nu e corect," spune el. "Lumea are resurse pentru a oferi îngrijiri decente. Este pur şi simplu ruşinos că aceşti copii sunt bolnavi şi mor în astfel de condiţii."

Apoi se înseninează. Poate că va reuşi să găsească salarii pentru patru oameni care să lucreze în spital, şi să recruteze o asistentă şefă „foarte ambiţioasă”.

“Cu doar câţiva doctori şi asistente," spune el, "locul ar fi cu totul altul."

Autor: Leigh Hopper, Houston Chronicle

Traducere: Cristina Vladimirov

Foto: The Art Of Texas Children`s Hospital

ste foarte posibil ca mulţi dintre cei care citesc acest articol să se întrebe unde mai exact în Africa se află această ţărişoară numită E

Swaziland şi ce face Baylor în acest loc îndepărtat. Swaziland este un regat cu adevărat micuţ din Sudul Africii, având o suprafaţă aproape de două ori mai mare decât judeţul Constanţa, locuit de o populaţie numită Swazi, care face parte din tribul Bantu. Ce este şocant în legătură cu acest regat este faptul că aici se înregistrează cea mai scăzută speranţă de viaţă din lume… statisticienii au calculat că oamenii ating în Swaziland vârsta maximă de 32 de ani, în timp ce în Europa speranţa de viaţă depăşeşte 70 de ani! Ce se întamplă? Din păcate acestă situaţie a fost provocată de răspândirea infecţei cu HIV pe cale sexuală, în rândul populaţei lipsită de informaţie, de condiţii de trai şi de tratament. Ne putem imagina că această tragedie afectează nu numai adulţii dar şi copiii care, fie sunt infectaţi de la mamă, fie au suferit din cauza pierderii unuia sau ambilor părinţi.

Situaţia din Swaziland este mai mult decât îngrijorătoare pentru că infecţia a ajuns aşa de răspândită încât, dintr-un grup de 10 persoane, 4 sunt infectate sau bolnave…

În această situaţie, o clinică pentru copiii infectaţi cu HIV a devenit o prioritate. Baylor, împreună cu compania Bristol Myers Squibb, au

hotărât construirea unui centru medical pentru aceşti pacienţi. Pentru a oferi servicii complexe, medicale, sociale, psihologice şi educaţionale a fost înfiinţată fundaţia pentru copii Baylor College of Medicine Childrens Foundation Swaziland. În cadrul centrului, fundaţia oferă servicii pentru copii, adolescenţi, familie şi parteneri. Ca şi în România, activitatea centrului nu se reduce doar la îngrijire medicală la centru, ci se fac şi vizite la domiciliu, teste HIV rapide şi consiliere psihologică. Centrul este dotat cu o farmacie proprie şi un laborator de testare, ceea ce permite o mare independenţă şi rapiditate în efectuarea intervenţiilor medicale.

În luna iunie 2006, centrul avea deja în evidenţă 1538 de pacienţi dintre care 246 de copii au terapie antiretrovirală. Tot în iunie, aproximativ 600 de persoane au fost testate HIV. Activităţile sunt deja bine definite deşi centrul a fost deschis de aproximativ jumătate de an.

Centrul oferă şi asistenţă psihologică pentru beneficiarii cu diferite probleme (depresie, abuz sexual), ajutor în dezvăluirea diagnosticului şi consiliere pentru părinţi privind educarea copilului. După cum aminteam, problemele sociale sunt foarte grave în acest regat şi de aceea asistenţii sociali ajută familiile care au probleme precum sărăcia, lipsa de educaţie, dificultatea accesului la instituţii care oferă suport, lipsa locurilor de muncă şi aşa mai departe.

Centrul se bucură deja de recunoaştere internaţională, iar fundaţia a reuşit să obţină sprijinul financiar al UNICEF-ului pentru susţinerea proiectelor sociale şi educaţionale.

Ana-Maria Schweitzer, Director Executiv

15

CASA FLORILOR este o casă de tip familial acreditată de Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială şi Familie să furnizeze următoarele servicii sociale:! Găzduire pe perioadă nedeterminată! Asistenţă medicală şi îngrijire! Suport emoţional şi, după caz, consiliere psihologică! Recuperare şi reabilitare! Educare! Socializare şi petrecerea timpului liber! Integrare familială şi comunitară

Evenimentul Zilele Porţilor Deschise la Casa Florilor a fost organizat cu ocazia aniversării a 5 ani de la deschiderea casei.

Casa Florilor este o casă de tip familial

înfiinţată în anul 2001. La data de 29 august 2001, casa şi-a deschis porţile pentru 10 copii infectaţi HIV şi abandonaţi. Ea aparţinea atunci Asociaţiei Speranţa. În anul 2004, la înfiinţarea Fundaţiei Baylor-Marea Neagră, casa a fost preluată din toate punctele de vedere.

Din luna ianuarie 2006, unul dintre beneficiari este angajatul fundaţiei în funcţia de grădinar al Casei Florilor.

Împreună cu întreaga echipă a casei, acesta a reuşit să realizeze un colţ de grădină japoneză. Toate obiectele din lemn necesare pentru decorarea grădinii au fost realizate de cei patru băieţi ai casei care au urmat cursuri de tâmplărie.

Tot din luna ianuarie, la Casa Florilor a fost dechis un Atelier de tâmplărie pentru patru dintre adolescenţii casei, în scopul iniţierii în meştesugul tâmplăriei. Obiectele realizate de aceştia au fost folosite pentru decorarea grădinii sau a casei.

De ce Porţi Deschise ?• Evenimentul este o modalitate de informare la

nivelul comunităţii despre activitatea desfăşurată în Casa Florilor.

Cu această ocazie, a fost lansată şi broşura de prezentare a Casei Florilor, realizată împreună cu beneficiarii.

Org an i z a r e a a c e s tu i

eveniment a avut drept obiective: –Promovarea în comunitate a drepturilor beneficiarilor

–Promovarea în comunitate a produselor activităţii adolescenţilor: tablouri, colaje, obiecte decorative, felicitări, calendar, obiecte de tâmplărie, grădina Casei Florilor;

–Menţinerea contactului permanent cu unităţile şcolare în care învaţă adolescenţii şi promovarea unei imagini pozitive a beneficiarului atât în şcoală cât şi în comunitate;

–Iniţierea unui schimb de experienţă cu reprezentan ţ i i a l tor O N G - u r i s a u a l t e i n s t i t u ţ i i c u c a r e c o l a b o r ă m , p r i n intermediul Cărţii de onoare;

–Org an iza rea unor jocuri şi activităţi d i s t r a c t i v e p e n t r u adolescenţi în scopul petrecerii în mod plăcut a timpului liber.

Evenimentul intitulat Zilele Porţilor Deschise s-a desfăşurat în perioada 3-5 iulie 2006. La deschiderea oficială au participat reprezentanţi ai ONG-urilor cu care Fundaţia Baylor-Marea Neagră colaborează şi/sau are încheiate contracte de parteneriat.

Tot în cadrul acestui eveniment, a fost organizat un grup de art-terapie deschis la care au participat adolescenţii Casei Florilor şi prieteni ai acestora. Aceştia au realizat colaje şi picturi care vor înveseli pereţii casei şi ai clinicii.

Cu ocazia acestui eveniment, doi dintre adolescenţii Casei Florilor, au susţinut un scurt moment artistic şi au dansat Break Dance.

După lansarea broşurii de prezentare a casei, a avut loc un concurs tip „Ştii şi câştigi !”, în cadrul căruia adolescenţii s-au întrecut în cunoştintele lor despre casă şi despre fundaţie. Câştigătorul a fost recompensat cu un mic premiu şi au fost acordate diplome.

Programul a mai cuprins şi o mică expoziţie intitulată simbolic „ Florile Noastre”, florile fiind chiar beneficiarii, adică locuitorii casei.

A c e a s t a a cuprins colaje, picturi pe pânză şi icoane pe sticlă.

Gabriela Bâzâitu, Psiholog

Zilele Porţilor Deschise la Casa Florilor

16

n luna iulie 2006, Coaliţia Marea Neagră şi-a stabilit drept obiectiv redactarea unor modificări la cadrul legislativ actual în privinţa încadrării în gradul de Î

handicap al persoanelor seropozitive. Fiind identificată drept o reală problemă pentru beneficiarii organizaţiilor partenere, problematica criteriilor de încadrare în gradul de handicap a suscitat vii discuţii la nivelul Coaliţiei Marea Neagră, proiectul având mai multe forme de-a lungul timpului. În forma finală, proiectul a fost trimis către parlamentarii constănţeni (senatori şi deputaţi) în vederea promovării sale. Totodată, în presa locală a fost publicată o scrisoare deschisă adresată acestora, scrisoare prin care li se solicita sprijinul prin acţiuni de lobby şi promovare a proiectului la nivelul comisiilor din care fac parte. În acelaşi timp, proiectul a fost remis şi către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

În cadrul acestei propuneri legislative, membrii Coaliţiei Marea Neagră au cerut modificarea Ordinului nr. 726/2002 emis de Ministerul Sănătăţii privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru adulţi şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora precum şi a Legii 519/ 12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap.

Membrii Coaliţiei Marea Neagră au evidenţiat faptul că această încadrare în gradul de handicap se bazează pe diagnosticele date de medicii infectionişti şi coroborate cu examene psihologice şi psihopedagogice care stabilesc gradul de autonomie al persoanei precum şi cu date rezultate din anchetele sociale care denotă posibilităţile materiale ale familiilor.

În cazul copiilor seropozitivi, începând cu vârsta de 18 ani, criteriile care stabilesc încadrarea într-un grad de handicap nu sunt formulate cu aceeaşi rigurozitate (nu se mai ţine seama de stadiile clinico-imunologice) şi acurateţe ca în prevederile legislative ale Ordinului 725/12709 din 2002 emis de Ministerul Sănătăţii şi ANPCA, referitor la copii. Astfel, copilul infectat HIV ajuns la vârsta de 18 ani nu mai este încadrat în gradul de handicap grav, deşi are aceeaşi stare de sănătate ca înaintea împlinirii vârstei de 18 ani. În consecinţă, drepturile de care beneficia până la 18 ani, conform încadrării lui în gradul de handicap grav, se diminuează corespunzător, singurele forme de protecţie socială care i se pot acorda ca adult constând în ajutorul social şi

indemnizaţia de hrană pentru persoanele infectate HIV.Propunerile înaintate au fost motivate în

principal de situaţia copiilor infectaţi HIV care au fost dezinstituţionalizaţi şi încredinţaţi unor familii de plasament ori a celor ce se află în îngrijire părintească.

Aceşti copii, în condiţiile menţinerii actualelor prevederi legale, îşi pierd dreptul la asistent personal după 18 ani.

În acest caz, copiii încredinţaţi în familii de plasament riscă să se întoarcă în instituţiile din care au plecat, după vârsta de 18 ani. Deoarece, în cazul lor, handicapul generat de infecţia HIV este întotdeauna asociat cu alte dizabilităţi (intelectuale, fizice, emoţionale) şi carenţe educaţionale precum şi lipsa unor abilităţi sociale (datorate instituţionalizării), ei nu pot duce o viaţă independentă şi în mod real au nevoie să fie asistaţi permanent, pentru că împlinirea vârstei de 18 ani nu aduce acestor copii peste noapte transformări miraculoase în starea de sănătate şi/sau la nivelul capacităţilor lor de integrare în viaţa socio-profesională.

Raportul Human Rights Watch a confirmat deficienţele identificate de către membrii coaliţiei. Astfel, în cadrul raportului intitulat “Viaţa nu aşteaptăEşecul României în protecţia şi susţinerea copiilor şi a tinerilor care trăiesc cu HIV”, Clarisa Bencomo, cercetătoare pentru drepturile copilului la Human Rights Watch şi autoarea raportului, a precizat că guvernul român ştie de aceşti copii de mai mult de 15 ani, dar încă nu are un plan legat de ce o să se întâmple cu ei atunci când împlinesc 18 ani. “Dacă autorităţile nu iau măsuri urgente acum, discriminarea necontrolată va împinge mult prea mulţi dintre aceşti copii la marginile societăţii.”

Cristi IfteneCoordonator dezvoltare organizaţională

Coaliţia Marea Neagră

Coaliţia Marea Neagră Modificări la cadrul legislativ

17

nul dintre obiectivele

strategice ale Fundaţiei UBaylor Marea Neagră este

îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe

despre infecţia HIV şi SIDA în rândul

profesionişti lor din domeniul

sănătăţii. În acest sens, Fundaţia

organizează cursuri de EMC pentru

toate categoriile de personal care

activează în domeniul sanitar, şi

anume: medici, asistenţi medicali,

asistenţi sociali, infirmiere, precum şi

studenţi în ani terminali ai Facultăţilor

de Medicină Generală şi Medicină

Dentară.

Un astfel de curs a fost cel

organizat în lunile iunie-iulie ale

acestui an de către Fundaţia Baylor- Marea Neagră, în

colaborare cu Spitalul de Boli Infecţioase şi Ordinul

Asistentelor Medicale şi Moaşelor în vederea instruirii

asistentelor generaliste din judeţul Constanţa. Cursul,

cu titlul „Abordarea complexă a infecţiei HIV/SIDA

în practica medicală”, a vizat două mari arii de interes

adiacente acestei tematici, şi anume cea medicală şi cea

social-legislativă, susţinute prin prezentări ale

profesioniştilor de la Fundaţia Baylor Marea Neagră şi

Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa.

Tematica cursurilor a acoperit elemente cheie

privind infecţia HIV/SIDA. Printre temele abordate s-

au numărat: epidemiologia globală a infecţiei cu virusul

imunodeficienţei umane (HIV), fiziopatologia

infecţ iei HIV/SIDA, diagnosticul infecţ iei

HIV/SIDA, manifestările clinice ale infecţiei cu HIV,

infecţii oportuniste asociate HIV, tratamentul

antiretroviral, nutriţia pacientului infectat cu HIV,

imunizarea pacienţilor cu HIV, profilaxia transmiterii

materno-fetale a infecţiei HIV, planificarea familială la

persoanele cu HIV, riscul expunerii profesionale,

coinfecţia cu HIV-TBC precum şi aspecte sociale şi

legislative ale infecţiei cu HIV/SIDA.

Cei 85 de participanţi la acest curs au rămas

foarte plăcut impresionaţi atât de organizarea cursului

cât şi de calitatea informaţiilor furnizate în cadrul

acestuia, ceea ce s-a reflectat atât în evaluarea favorabilă

a instructorilor şi prezentărilor (“Am numai cuvinte de

laudă şi aprecieri pentru echipa care s-a ocupat de acest

curs. Felicitări!”;“Predaţi cursul în continuare la cât mai

mulţi asistenţi medicali şi nu numai.”) cât şi prin

rezultatele net superioare ale testelor finale aplicate,

comparativ cu testele iniţiale de evaluare a cunoştinţelor

privind infecţia HIV/SIDA.

În calitatate de furnizor acreditat de Educaţie

Medicală Continuă, Fundaţia Baylor Marea Neagră

urmează să organizeze şi alte cursuri pentru cât mai

multe categorii de profesionişti din domeniul sănătăţii

ale căror scop ultim este oferirea unor servicii medicale

competente şi eliminarea discriminării în rândul

cadrelor medicale, faţă de persoanele infectate HIV.

Cristina Vladimirov

Cursuri de Educaţie Medicală Continuăpentru asistente medicale

18

”! an„ aiM

Dă als i ăm ţt n an co ar vo ic nio

ms ăc bă r em pus- a ătţ si a ea cle a ns î

„ A ” f .io ţs lt u o d ae ix ş ip ţe nr ecie sn elţ odă a ep rte nî c ăţi nin es ret pxee d! e O bimh sm c ui n,n v ui tăplăa canţc ă

mine .”urtnep siv nu tsof a ărăbat ătsae

cA„

etei nr i c sp ătaa t fi ur j ie a u ţ uml a- Eu Um ît nu c acă ef stm ea -i zilM e .„ ”

„ Am cunoscut persoane cu cele mai bune intenţii din lume, înţelegătoare, dispuse

să-mi ofere toate informaţiile de care aveam nevoie, unele pe care îmi doream de mult să le aflu.”

In tabara la “Diana”, Eforie Nord

Lucr ri ale beneficiarilor de la Casa Florilor

a