2
Money express 9–15 martie 2010 20 AUTo LANSARE A cum doi ani avea loc, tot aici, lansarea San‑ dero. Azi am marea plăcere de a fi alături de voi cu ocazia unui nou eveniment major: prezentarea Duster, singurul 4x4 la prețul unei mașini de oraș“. Asta a spus Bea‑ trice Foucher, director de produs la Re‑ nault pentru marca Dacia, după ce a coborât dintr‑un Duster negru în marea de jurnaliști și de blițuri de la standul producătorului român din cadrul târgu‑ lui de la Geneva. Pentru un constructor low‑cost ca Dacia, dezvelirea unui nou model la Geneva e ca prezentarea unui film la Cannes. Unul cu adevărat istoric, având în vedere misiunea pe care o are primul 4x4 din istoria companiei: el tre‑ buie, în esență, să înlocuiască Loganul, ca volum de vânzări, mai ales că sedanul a intrat pe o pantă descendentă. BOOMUL. Presiunea pe succesul Dus‑ ter, al șaselea model lansat de Dacia în ultimii șapte ani, este enormă. Dacia nu mai e jucătorul mic de acum câțiva ani. În 2006, când Dusterul începea să se coa‑ că în cele mai importante centre de cer‑ cetare ale Renault – Technocentre (lângă Paris) și Renault Technologie Rouma‑ nie (lângă București), Dacia comercializa puțin peste 190.000 de mașini din care 88.000 mergeau la export. La doar trei ani distanță, vânzările companiei au urcat la peste 311.000 de autovehicule, iar expor‑ turile companiei s‑au triplat, ajungând la 270.000 de unități. De altfel, anul trecut a fost cu to‑ tul excepțional pentru producătorul ro‑ mân. După un început dezastruos, marcat de întreruperea activității și de scăderea producției la aproape 1.000 de unități pe zi, compania a ajuns, în vară, la o producție de 1.340 de mașini pe zi, anga‑ jând, din acest motiv, încă 500 de oameni. Însă acest an excepțional s‑a dato‑ rat exclusiv piețelor externe (cele mai importante fiind, în ordine, Germania, Franța, Italia și Spania), vânzările din România scăzând de la 108.000 în 2006 la 42.000 în 2009. În plus, accesul pe pie‑ țele externe a fost posibil grație mai mult unei conjuncturi: programele guverna‑ mentale de stimulare a vânzărilor de mașini noi prin casarea celor vechi. Din‑ tre toți producătorii, Dacia pare să fi tras lozul norocos, fiind brandul care a profi‑ tat cel mai mult de această oportunitate, înregistrând, în consecință, cea mai mare creștere a vânzărilor în Europa – 29,2%. Între timp însă, piața auto europeană a început să‑și revină după scăderea de 1,6% înregistrată anul trecut (față de 55% în România). Însă această veste nu este deloc bună, cel puțin la prima vedere, pentru Dacia, căreia tocmai criza econo‑ mică i‑a suflat în pânze. În prezent, pro‑ gramele de casare fie s‑au terminat (cazul Germaniei), fie au fost reduse și se apro‑ pie de final (Franța, Italia, Spania). Duster – la bază un Sport Utility Vehicle compact cu tracțiune integrală – ar veni să supli‑ nească eventualele scăderi ale vânzărilor în cazul modelelor mai vechi. Constantin Stroe, vicepreședintele Dacia, spune că Duster va ocupa, încă din primul an, 25% din capacitatea de producție a fabricii de la Mioveni, estimată la 250.000 de mașini. MARILE SPERANȚE. În România, Loganul și Sandero vor fi concurate, din toamnă, de marca chinezească low‑cost Chery (cu prețuri care în Rusia pornesc de la 4.000– 6.000 euro), importată din toamnă de Sixt New Kopel, unul dintre cei mai mari jucă‑ tori din piața de leasing operațional. Pe piața europeană principala amenințare vine de la fabrica Lada din Avtovaz, care se pregătește să lanseze în 2011 un model la 5.000 de euro. Oricum, se poate spune că modelele vechi și‑au făcut pe deplin da‑ toria: după exporturi de aproape 700.000 de mașini în ultimii cinci ani, compania românească a reușit să își construiască o imagine distinctă de fotografia cu Lo‑ ganul răsturnat intenționat de nemții de DUsTer, noUl MoDel copT De DAciA, Ar Tre‑ bUi să reprezinTe A DoUA venire pe păMânT A logA‑ nUlUi, „MAșinA De 5.000 De eUro“ ce A consAcrAT fAbricA De lA Mioveni. O misiune (im)posibilă? „DAcIA NU MAI EStE NIcI PROSt făcUtă, NIcI URâtă, NIcI NEPROfItABILă. A SăRIt DIN zONA «IEftI NEALă NESIgURă» îN zONA «POPULAR șI ONESt»“ – sorin „Axu“ Axinte, glue DE PAUL DUMItRU

O misiune (im)posibilă?

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Duster, the SUV made by Romanian car maker Dacia (owned by Renault), has been launched with a clear mission, though it could be hardly distinguish from the way the company promoted the new model. The question is: will Duster be just the next model from Dacia, or does it have a greater mission? Will it succeed? Some say it might become the best selling SUV on the market. (layout was done by the DTP team of Money Express)

Citation preview

Money express 9–15 martie 20102 0

AUTo LANSARE

Acum doi ani avea loc, tot aici, lansarea San‑dero. Azi am marea plăcere de a fi alături de voi cu ocazia unui nou eveniment major: prezentarea Duster, singurul 4x4 la prețul

unei mașini de oraș“. Asta a spus Bea‑trice Foucher, director de produs la Re‑nault pentru marca Dacia, după ce a coborât dintr‑un Duster negru în marea de jurnaliști și de blițuri de la standul producătorului român din cadrul târgu‑lui de la Geneva. Pentru un constructor low‑cost ca Dacia, dezvelirea unui nou model la Geneva e ca prezentarea unui film la Cannes. Unul cu adevărat istoric, având în vedere misiunea pe care o are primul 4x4 din istoria companiei: el tre‑buie, în esență, să înlocuiască Loganul, ca volum de vânzări, mai ales că sedanul a intrat pe o pantă descendentă.

BOOMUL. Presiunea pe succesul Dus‑ter, al șaselea model lansat de Dacia în ultimii șapte ani, este enormă. Dacia nu mai e jucătorul mic de acum câțiva ani. În 2006, când Dusterul începea să se coa‑că în cele mai importante centre de cer‑cetare ale Renault – Technocentre (lângă Paris) și Renault Technologie Rouma‑nie (lângă București), Dacia comercializa puțin peste 190.000 de mașini din care 88.000 mergeau la export. La doar trei ani distanță, vânzările companiei au urcat la peste 311.000 de autovehicule, iar expor‑turile companiei s‑au triplat, ajungând la 270.000 de unități.

De altfel, anul trecut a fost cu to‑tul excepțional pentru producătorul ro‑mân. După un început dezastruos, marcat de întreruperea activității și de scăderea producției la aproape 1.000 de unități pe zi, compania a ajuns, în vară, la o producție de 1.340 de mașini pe zi, anga‑jând, din acest motiv, încă 500 de oameni.

Însă acest an excepțional s‑a dato‑rat exclusiv piețelor externe (cele mai importante fiind, în ordine, Germania, Franța, Italia și Spania), vânzările din

România scăzând de la 108.000 în 2006 la 42.000 în 2009. În plus, accesul pe pie‑țele externe a fost posibil grație mai mult unei conjuncturi: programele guverna‑mentale de stimulare a vânzărilor de mașini noi prin casarea celor vechi. Din‑tre toți producătorii, Dacia pare să fi tras lozul norocos, fiind brandul care a profi‑tat cel mai mult de această oportunitate, înregistrând, în consecință, cea mai mare creștere a vânzărilor în Europa – 29,2%.

Între timp însă, piața auto europeană a început să‑și revină după scăderea de 1,6% înregistrată anul trecut (față de 55% în România). Însă această veste nu este deloc bună, cel puțin la prima vedere, pentru Dacia, căreia tocmai criza econo‑mică i‑a suflat în pânze. În prezent, pro‑

gramele de casare fie s‑au terminat (cazul Germaniei), fie au fost reduse și se apro‑pie de final (Franța, Italia, Spania). Duster – la bază un Sport Utility Vehicle compact cu tracțiune integrală – ar veni să supli‑nească eventualele scăderi ale vânzărilor în cazul modelelor mai vechi. Constantin Stroe, vicepreședintele Dacia, spune că Duster va ocupa, încă din primul an, 25% din capacitatea de producție a fabricii de la Mioveni, estimată la 250.000 de mașini.

MARILE SPERANȚE. În România, Loganul și Sandero vor fi concurate, din toamnă, de marca chinezească low‑cost Chery (cu prețuri care în Rusia pornesc de la 4.000–6.000 euro), importată din toamnă de Sixt New Kopel, unul dintre cei mai mari jucă‑tori din piața de leasing operațional. Pe piața europeană principala amenințare vine de la fabrica Lada din Avtovaz, care se pregătește să lanseze în 2011 un model la 5.000 de euro. Oricum, se poate spune că modelele vechi și‑au făcut pe deplin da‑toria: după exporturi de aproape 700.000 de mașini în ultimii cinci ani, compania românească a reușit să își construiască o imagine distinctă de fotografia cu Lo‑ganul răsturnat intenționat de nemții de

DUsTer, noUl MoDel copT De DAciA, Ar Tre‑bUi să reprezinTe A DoUA venire pe păMânT A logA‑nUlUi, „MAșinA De 5.000 De eUro“ ce A consAcrAT fAbricA De lA Mioveni.

O misiune(im)posibilă?

„DAcIA NU MAI EStE NIcI PROSt făcUtă, NIcI URâtă, NIcI NEPROfItABILă. A SăRIt DIN zONA «IEftI­NEALă NESIgURă» îN zONA «POPULAR șI ONESt»“– sorin „Axu“ Axinte, glue

DE PAUL DUMItRU

la ADAC în testul din 2005. „Dacia nu mai este nici prost făcută, nici urâtă, nici ne‑profitabilă“, explică Sorin „Axu“ Axinte, partener la firma de consultanță în mar‑keting și comunicare Glue. „În termeni de imagine, Dacia by Renault a sărit din zona «ieftineală nesigură» în zona «popular și onest»“, spune el. În plus, Axinte atrage atenția asupra unui aspect esențial pen‑tru un constructor auto care vrea să fie în față: „Dacia se mișcă, are energie, vitalita‑te“. Ce vrea să spună cu asta?

În primul rând, compania a reușit să se claseze pe locuri superioare în topuri‑le privind calitatea automobilelor, întoc‑mite de publicații‑cheie cu focus pe auto din Germania și Franța. În al doilea rând, campania de marketing pentru Duster a început încă din vara anului trecut, când au fost lansate primele zvonuri că Dacia lucrează de zor la un SUV. Au apărut apoi, ca în cazul producătorilor deja consacrați, o mulțime de fotografii‑spion cu viitorul model, acoperit cu o pânză care să‑i mas‑cheze aspectul. În plus, în iarnă, Alain Prost, fostul campion de Formula 1, a ter‑minat pe locul doi în competiția Trofeul Andros, conducând un prototip de Dus‑ter special făcut pentru curse.

POtENȚIALUL REAL. Strategiile menite să crească interesul pentru noul model au fost continuate până la lansarea de la Geneva, când au fost publicate da tele tehnice complete și prețurile. Duster res‑pectă direcțiile principale ale celorlalte modele Dacia: este o mașină spațioasă, fiabilă, cu minimum de dotări, la prețul cel mai mic de pe piață. Capacitățile mașinii au fost alese special pentru a putea fi încadrată în seria de modele cu emisii scăzute de CO2, ce primesc sem‑nătura Renault „Eco2“, iar jumătate din‑tre versiunile Duster vor avea motoare Euro 5. Cel mai ieftin Duster, cu tracțiune clasică, 4x2, va costa între 10.500 și 12.300 de euro, iar cel mai scump, cu tracțiune integrală 4x4, va avea prețuri cuprinse între 12.800 și 15.600 de euro. „Dacia e imposibil de învins din cauza prețului, iar în momentul de față prețul vinde“, spune Gabriel Durbacă, mana‑ger de vânzări în cadrul Rădăcini Mo‑tors, care deține site‑ul de consultanță în achiziția de mașini Whiteservices.ro.

El este sigur că, cel puțin pe piața lo‑cală, modelul produs de Dacia va avea succes, deoarece „clienții români au cău‑tat mereu un 4x4 accesibil, cu care să iasă

din orice situație“. Deși este slab echipat (aproape de nivelul anilor ’90, spune Dur‑bacă) și are un motor destul de mic (între 85 și 110 cp) pentru o mașină care, în va‑rianta 4x4, ajunge să cântărească până la 1.250 kg, Duster e favorizat de preț – cel mai mic de pe acest segment – și de fap‑tul că e spațios în interior, în ciuda faptu‑lui că e un SUV compact. „Dusterul o să fure din clienții tuturor mărcilor care au mașini pe acest segment“, concluzionea‑ză managerul Rădăcini.

Această intenție a fost mai mult de‑cât vizibilă la Geneva unde, pentru prima dată, standul Dacia nu a mai fost așezat lângă Renault, ci între Mitsubishi și Saab. La fel de evidentă a fost și doza bruscă de încredere care a umflat (la propriu) mușchii până acum destul de modești ai producătorului român: un Duster gon‑flabil de 10 m înălțime și 20 m lungime a fost amplasat exact la intrarea în târg, Dacia fiind singura companie care a ales această formă de promovare.

senzația 4x4Efortul financiar al Dacia pentru dez­voltarea Duster și pentru adapta­rea fabricii de la Mioveni la cerințele de producție a SUV­ului a fost de 290 de milioane de euro. în 2009, profi­tul companiei a fost de 228 mil. lei, în creștere cu 3,7% față de 2008.

)1 PRODUcȚIE. În momentul de față, sUv‑ul este construit numai la fabrica de la Mioveni, urmând ca din 2011 să intre în producție la fa‑bricile renault din Moscova (Avtoframos) și din curitiba, brazilia.

)2 PIEȚE. Duster va fi introdus mai întâi pe piața din românia, cel mai probabil din aprilie, apoi pe cea europeană, în Turcia, Algeria și Ma‑roc. În iunie va ajunge și în Ucraina, israel, ior‑dania, siria și egipt, iar in 2011, sub sigla rena‑ult, în brazilia, rusia și țările din golful persic. În 2012 va fi lansat pe piața din Marea britanie.

)3 Off­ROAD. pe segmentul Duster sunt in‑cluse modelele Hyundai Tucson (preț cuprins între 15.815 și 21.884 euro), volkswagen Tigu‑an (17.861–24.520 euro), suzuki sx4 (12.250–18.200 euro), skoda yeti (15.196–21.896 euro), renault Koleos (25.200–27.900 euro) și fiat sedici (15.940–23.076).

potrivit Dacia, 10.000 de persoane s‑au arătat

deja interesate să cumpere noul Duster