64
Anexa 2_2017 1 OBIECTIVE PROPUSE ŞI REALIZATE ÎN ANUL 2017 I. În plan managerial general - atingerea nivelului de funcţionalitate şi performanţă Nr. Crt. OBIECTIVE ACŢIUNI INDICATORI TERMEN OBSERVAŢII Plan Realizat 1. Funcţionarea expoziţională Expoziţii de bază 6 6 Conform planificării Expoziţia etnografică în aer liber a Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA Expoziţia istorico-documentară a Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA Cabinetul memorial Cornel Irimie Expoziţia de bază a Muzeului Civilizaţiei Transilvane ASTRA Târg Cale Atelier. rgul transilvănean Centrul Cultural Memorial „Dr. Gheorghe Telea Bologa” – Noul Român Galeriile de artă populară (expoziţie de artă populară contemporană Expoziţie de bază în colaborare, corpul A, Biblioteca Judeţeană ASTRA 1 1 Conform planificării Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA, 1851-1950. Colaborare cu Biblioteca Judeţeană ASTRA şi Muzeul Naţional Brukenthal Expoziţii temporare 12 23 Pavilionul Muzeal Multicultural PaMM 2017 Changes. Endring. Schimbări Expoziţie bilaterală în cadrul proiectului Patrimoniu deschis, în parteneriat cu Museen i Sør Trondelag, Trodheim din Norvegia. 2017 Atelier 15 septembrie 15 octombrie 2017 Copiii nu uită... povestesc! Harta orală a deportării romilor în Transnistria Centrul de Cercetări Sociale și Culturale „Romane Rodimata” 23 septembrie 17 octombrie 2017 Luxembourg 2017 în colaborare cu Consulatul Onorific al

OBIECTIVE PROPUSE ŞI REALIZATE ÎN ANUL 2017...Anexa 2_2017 1 OBIECTIVE PROPUSE ŞI REALIZATE ÎN ANUL 2017 I. În plan managerial general - atingerea nivelului de funcţionalitate

  • Upload
    others

  • View
    22

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Anexa 2_2017

1

OBIECTIVE PROPUSE ŞI REALIZATE ÎN ANUL 2017

I. În plan managerial general - atingerea nivelului de funcţionalitate şi performanţă

Nr. Crt.

OBIECTIVE ACŢIUNI INDICATORI TERMEN OBSERVAŢII

Plan Realizat

1. Funcţionarea expoziţională

Expoziţii de bază 6 6 Conform planificării

• Expoziţia etnografică în aer liber a Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

✓ Expoziţia istorico-documentară a Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

✓ Cabinetul memorial Cornel Irimie

• Expoziţia de bază a Muzeului Civilizaţiei Transilvane ASTRA – Târg – Cale – Atelier. Târgul transilvănean

✓ Centrul Cultural Memorial „Dr. Gheorghe Telea Bologa” – Noul Român

• Galeriile de artă populară (expoziţie de artă populară contemporană

Expoziţie de bază în colaborare, corpul A, Biblioteca Judeţeană ASTRA

1 1 Conform planificării

• Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA, 1851-1950. Colaborare cu Biblioteca Judeţeană ASTRA şi Muzeul Naţional Brukenthal

Expoziţii temporare 12 23 Pavilionul Muzeal Multicultural – PaMM

2017 • Changes. Endring. Schimbări Expoziţie bilaterală în cadrul proiectului Patrimoniu deschis, în parteneriat cu Museen i Sør Trondelag, Trodheim din Norvegia.

2017 • Atelier

15 septembrie – 15 octombrie 2017

• Copiii nu uită... povestesc! Harta orală a deportării romilor în Transnistria ✓ Centrul de Cercetări Sociale și Culturale

„Romane Rodimata”

23 septembrie – 17 octombrie 2017

• Luxembourg 2017 ✓ în colaborare cu Consulatul Onorific al

Anexa 2_2017

2

Marelui Ducat de Luxemburg ✓ în cadrul proiectului Tradiţii diferite. Valori

comune

19 octombrie – 5 noiembrie 2017

• Swedish Dads ✓ în colaborare cu Ambasada Suediei în

România

23 iunie – 17 decembrie 2017

• Ia Aidoma ✓ în colaborare cu Asociaţia Semne cusute

Casa Hermes – hol central

22 septembrie – 10 noiembrie 2017

• Cele mai frumoase cărţi din România ✓ în cadrul Festivalului Internaţional de benzi

desenate din Sibiu

Casa Hermes – sala de expoziţii temporare (etaj)

19 aprilie – 23 iulie 2017

• Călătoria

26 iulie – 17 septembrie 2017

• Este vorba despre Mexic / Eso es Mexico! ✓ colaborare cu artişti vizuali din Mexic

22 – 24 septembrie 2017

• Laurent Lefeuvre – arta comicsului ✓ în cadrul Festivalului Internaţional de benzi

desenate din Sibiu

11 octombrie – 14 noiembrie 2017

• În spatele măştii

17 noiembrie – 25 februarie 2018

• TRANSFORM / Ansamblu vs. Detaliu ✓ colaborare cu artistul vizual Casandra

Vidrighin

25 noiembrie 2017 – 25 februarie 2018

• Lumea e a mea / Lumea văzută prin ochii… ✓ colaborare cu Căminul pentru persoane

vârstnice, Asociaţia ARAPAMESU, Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” Sibiu

Casa Hermes – Sala de expoziţii temporare (subsol)

15 iunie – 1 iulie 2017

• Reflecţii despre protecţie ✓ colaborare cu Şcoala populară de arte şi

meserii „Ilie Micu”

Anexa 2_2017

3

22 septembrie – 10 noiembrie 2017

• Istoria benzii desenate din România – a 9 artă ✓ în cadrul Festivalului Internaţional de benzi

desenate din Sibiu

15 noiembrie 2017 – 25 februarie 2018

• În spatele măştii

Casa Artelor – Sala de expoziţii temporare

9 martie – 9 mai 2017

• Icoana, o neîncetată BunăVestire

18 mai – 31 octombrie 2017

• Rosturi şi Rostiri la saşi

22 octombrie – 12 noiembrie 2017

• Relații interetnice în Transilvania. Amprenta săsească asupra „Țării de dincolo de pădure” ✓ colaborare cu Muzeul Național Brukenthal

24 noiembrie 2017 – 21 ianuarie 2018

• Saloanele ASTREI ediţia a V-a

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

aprilie – octombrie 2017

• 58 monumente etnografice (re)amenajate expoziţiile temporare

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA Şcoala din Ticera

18 august – 18 septembrie 2017

• Colecţia „Nicolae Frunteş” din Şirnea. Un model sustenabil de protejare a patrimoniului ✓ colaborare cu Muzeul „Casa Mureşenilor”,

Braşov; Muzeul Etnografic „Nicolae Frunteş” din Şirnea; primăria Fundata

20 septembrie – 20 octombrie 2017

• Colecţia Muzeului „Gheorghe Ionescu Şişeşti” ✓ colaborare cu Muzeul Regiunii Porţile de

Fier; primăria Şişeşti

Centrul ASTRA pentru Patrimoniu

8 octombrie 2017 • Patrimoniul apicol din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Expoziţii temporare itinerante 3 5 18 septembrie – 25 noiembrie 2017

• Salonul Naţional de Restaurare 2017 – Gala restaurării româneşti, Craiova, 2017, Muzeul Olteniei Craiova, Secţia de istorie-arheologie, Sala Ştefan Ciuceanu (11 piese; 7 participanţi)

Anexa 2_2017

4

28 martie – 10 noiembrie 2017

• Reformatio Transilvaniae 500 ✓ Centrul de dialog şi cultură „Friederich

Teutsch”, Casa Teutsch, Sibiu

5 decembrie 2016 – 28 februarie 2017

• Oala de sarmale a bunicii, Muzeul Judeţean Satu Mare ✓ Muzee partenere: Muzeul Naţional al

Satului „Dimitrie Gusti”, Bucureşti, Muzeul Satului Bănăţean, Timișoara, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

9 martie – 28 aprilie 2017

• Oala de sarmale a bunicii, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

23 mai – 31 iulie 2017

• Oala de sarmale a bunicii, Muzeul Satului Bănăţean, Timișoara

Expoziţii temporare itinerante internaţionale

- 1 august – septembrie 2017

• Changes. Endring. Schimbări O formă succintă a expoziției a fost itinerată în regiune Sor Trondelag prin intermediul Library Bus / Autobuzul Bibliotecii Trondheim

2. Cercetarea ştiinţifică de specialitate

Cercetare de teren vizând cultura şi civilizaţia populară tradiţională

nr. zile de cercetare 200 204 2017 Conform planului de cercetare ştiinţifică

nr. zile de deplasare 200 220 2017 Conform planului de cercetare ştiinţifică

nr. localităţi cercetate 100 165 2017 Conform planului de cercetare ştiinţifică

nr. muzeografi / personal de specialitate

25 31 2017 Conform planului de cercetare ştiinţifică

Cercetarea colecţiilor, realizarea evidenţei ştiinţifice digitizate, fotografierea, clasarea colecţiilor muzeale

✓ fişe analitice de evidenţă introduse în DOCPAT

1.000 1.118 Conform planificării Evidenţa patrimoniului

✓ fişe analitice de evidenţă introduse în DOCPAT (date primare registru)

500 765

Anexa 2_2017

5

✓ fişe analitice de evidenţă introduse în DOCPAT (fotografii)

1.000 1.517

✓ fişe analitice de evidenţă completate în DOCPAT

1.000 1.358

✓ dosare de clasare (faza de expertizare)

- 20

✓ fişe informaţii primare pentru generarea codului de bare

25.000 26.218

✓ fişe conservare patrimoniu 700 844

✓ fotografii digitale 20.000 36.413

✓ fotografii digitale colecţii 500 776

Proiecte de cercetare

Comunitatea mea multietnică – județul Sibiu

1 1 mai – iunie 2017 • Repertorierea meșteșugurilor, meșteșugarilor, culturii gastronomice din judeţul Sibiu

• Coordonator: George Tomegea ✓ 20 muzeografi implicați ✓ 60 localități cercetate

Proiect de cercetare Delta Dunării

1 1 2017 • Repertorierea meșteșugurilor, meșteșugarilor, culturii gastronomice

• Studierea spaţiului habitaţional

• Coordonator: Ciprian Ştefan ✓ 6 muzeografi / personal de specialiate

implicați ✓ 8 localități cercetate

Proiect de cercetare Ţara Zarandului

- 1 2017 • Repertorierea meșteșugurilor, meșteșugarilor, culturii gastronomice

• Studierea spaţiului habitaţional

• Coordonator: Ciprian Ştefan ✓ 2 muzeografi implicați

Proiect de cercetare Spermezeu

- 1 2017 • Repertorierea meșteșugurilor, meșteșugarilor, culturii gastronomice

• Studierea spaţiului habitaţional

• Coordonator: Ciprian Ştefan

Anexa 2_2017

6

✓ 2 muzeografi implicați

INherit – Strategie inteligentă pentru monitorizarea bunurilor culturale mobile în vederea adaptării eficiente la schimbările climatice

1 1 2014 – 2017 • Programul Parteneriate – Proiecte colaborative de cercetare aplicativă. Direcţia de cercetare: 9 – cercetare socio-economică şi umanistă. Cod proiect PN-II-PT-PCCA-2013-4-2095; Nr. contract 325

• Colaborator: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Textile-Pielărie – Institutul de Cercetare Pielărie-Încălţăminte (INCDTP – ICPI)

• Coordonator: Andrea Bernath Doncuţiu

(Re)Organizarea Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder”

1 1 2017 • Coordonator: Adriana Avram / Crina Mareş

• Elaborarea conceptului curatorial pentru noua expoziţie de bază

Apariţia şi dezvoltarea istorică a decorului pictat de pe mobilierul din Transilvania

1 1 2015-2017 • Coordonator: Valeriu Olaru, CS III

• 2017 – decorul obiectelor de mobilier din sudul Transilvaniei. Originea şi influenţele decorului de pe mobilierul din Transilvania

Programele de educație muzeală – dezvoltare și tendințe actuale

1 1 2017 • Coordonator: Raluca Andrei, educator muzeal

• Realizare bază de date a proiectelor de educație muzeală apărute în publicația Marketingul și educația în muzee: 2010-2016

• Identificarea grupelor de vârstă predominante în proiectele de educație muzeală publicate în volumul Marketingul și educația în muzee, tipul proiectelor, a metodelor, mijloacelor și a criteriilor de evaluare. Surprinderea evoluției proiectelor de educație muzeală din ultimii 7 ani.

Publicul Muzeului ASTRA și tehnicile de valorificare a patrimoniului muzeal

1 1 2017 • Coordonator: Raluca Andrei, educator muzeal

• Realizarea bazei de date cu chestionarele aplicate în Muzeul în aer liber în perioada mai-august 2016.

• Introducerea a 300 de chestionare (110 itemi/chestionar)

• Culegerea datelor din întrebările deschise

Anexa 2_2017

7

• Interpretare bază de date

Analiza profilului vizitatorului Muzeului ASTRA pe baza impresiilor publicate pe platformele turistice Scop: Îmbunătățirea serviciilor culturale și turistice ale Muzeului ASTRA

1 1 2017 • Coordonator: Eliza Penciu, muzeograf

• 3 rapoarte lunare

Serviciul de team building în Muzeul ASTRA, la zece ani de la activitate. Tendințe, noi posibilități și oportunități, diversificarea activităților

1 1 2017 • Coordonator: Eliza Penciu, muzeograf

• Analiza evoluției serviciului de team building a Muzeului și a modului în care oferta poate fi îmbunătățită

Sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane, workshop-uri organizate de Muzeu

Workshop Școala Altfel: să știi mai multe, să fii mai bun

- 1 30 martie 2017 • Locație: Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleșoianu”

• Realizare focus grup coordonat de Raluca Andrei

• Nr. participanți: 18 cadre didactice din ciclurile primar, gimnazial și liceal

Workshop şi seminar Dizabilitatea – o altă formă a diversităţii

- 1 7 aprilie 2017 • Desfăşurat în cadrul Proiectului Patrimoniu deschis

• Mirela Iancu, moderator

• Mihaela Mondoc, Prezentarea activităţilor desfăşurate în cadrul programului de accesibilizare a informaţiei şi patrimoniului cultural „Fără limite – împreună întru Tradiţiei”, dedicat persoanelor cu dizabilităţi din 2008 şi până în prezent

Conferinţele ASTREI Workshop de restaurare icoane pictate pe sticlă Ediția a IV-a

1 1 12 – 23 iunie 2017 • Secţiuni tematice: icoane pictate pe sticlă – 6 obiecte; icoane pictate pe lemn – 1 obiect; lemn – 1 obiect; lemn policrom– 1 obiect; textile – 3 obiecte; piele-blană – 4 obiecte; ceramică – 5 obiecte; metal – 3 obiecte; grafică şi bunuri culturale pe suport papetar – 1 manuscris;

Anexa 2_2017

8

• Studii de caz: Gospodăria de miner-aurar, Corna, judeţul Alba – confecţionare şi montare feronerie aferentă pentru binale la monumente; Şteam aurifer, Abrud, judeţul Alba – restaurarea elementelor de lemn din Muzeul în aer liber

• 60 de participanţi din ţară (Sibiu, Hunedoara, Bucureşti, Cluj, Călăraşi, Dolj, Braşov, Vâlcea, Harghita, Prahova, Neamţ) şi din străinătate (Germania, Republica Macedonia, Republica Moldova)

Conferinţele ASTREI Ceramica de Saschiz între tradiţie şi inovaţie

1 1 19 – 20 iulie 2017 • Masă rotundă; PaMM ✓ Karla Roșca, Noi ipoteze privind originea

ceramicii albastre sgrafitate de Saschiz ✓ Adrian Scheianu, Meşteşugul olăritul în Săcel,

Maramureş – un centru ceramic pe cale de dispariţie

ASTRA multicultural Patrimoniu cultural. Valoare. perspective Sesiune de comunicări Ediţia a II-a

1 1 13 – 14 iulie 2017 ✓ Ciprian Ştefan, Muzeul ASTRA ✓ Ovidiu Baron, Muzeul ASTRA – de la complex

muzeal la centru cultural ✓ George Tomegea, Muzeul în aer liber –

dezvoltare și adaptare ✓ Mirela Creţu, Repoziţionare Muzeului de

etnografie universală „Franz Binder” şi a Muzeului de etnografie săsească „Emil Sigerus” pe harta muzeologiei Româneşti

✓ Mirela Iancu, Marketingul cultural şi deschiderea Muzeului ASTRA către public

✓ Geanina Ionescu, Atelierele de restaurare – un pas important în formarea profesională

✓ Dumitru Budrala, ASTRA Film ✓ Adrian Scheianu, Despre haiducie şi brigandaj

pornind de la o inedită creaţie de artă populară restaurată în laboratoarele Muzeului ASTRA

✓ Simona Malearov, Un accesoriu inedit din cadrul interiorului de landleri

✓ Iulia Teodorescu, Arta şi ştiinţa restaurării

Anexa 2_2017

9

textilelor etnografice ✓ Mirela Iancu, moderator masa rotundă cu tema

Repertorierea etnografică – o radiografie a comunităţilor rurale din judeţul Sibiu

✓ Andrea Bernath, Camelia Ştefan, moderatori masa rotundă cu tema Perspectiva valorii culturale în conservarea, restaurarea şi valorificarea bunurilor muzeale

Seminar şi atelier internaţional Tehnologii şi inovaţii actuale pentru patrimoniul cultural Tema 2017 – Artefacte organice: de la cercetare la expunere

1 1 13 – 14 septembrie 2017

• INherit – Strategie inteligentă pentru monitorizarea bunurilor culturale mobile în vederea adaptării eficiente la schimbările climatice Programul Parteneriate – Proiecte colaborative de cercetare aplicativă. Direcţia de cercetare: 9 – cercetare socio-economică şi umanistă. Cod proiect PN-II-PT-PCCA-2013-4-2095; Nr. contract 325

• Colaborator: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Textile-Pielărie – Institutul de Cercetare Pielărie-Încălţăminte (INCDTP – ICPI)

• Iulia Teodorescu, lector workshop 4 Display solution in the created in the house for textile cultural object

Conferințele ASTREI – Marketingul şi educaţia în Muzee, ediţia a VIII-a

1 1 5 – 7 octombrie 2017

✓ Conferință de prezentare a unor lucrări cu caracter științific din domeniile marketingului și educației muzeale;

✓ Număr participanți: 46 (11 instituţii din ţară şi 2 asociaţii)

✓ Număr lucrări prezentate: 24 ✓ Coord.: Raluca Andrei, Eliza Penciu

• Lucrări prezentate în cadrul sesiunii ✓ Mirela Iancu, Noi metode de interpretare a

patrimoniului multietnic din colecţiile Muzeului ASTRA

✓ Crina Mareş, Este vorba despre Mexic – Eso es Mexico! – proiect de promovare a culturii mexicane

Anexa 2_2017

10

✓ Eliza Penciu, muzeograf, Team building @Muzeul ASTRA. Retrospectivă și perspectivă...după ZECE ani

✓ Nicolae Adrian Alexe, Diafilmele copilăriei noastre

✓ Elena Găvan, Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale” la cea de a 22-a ediție

✓ Mihaela Mondoc, Anda Crețu, Francois Montier, Festivalul Internațional de Benzi Desenate de la Sibiu. Variantă alternativă de transmitere a informației culturale.

Workshop Meşteşug 2.0 - 1 8 – 10 decembrie 2017

• Colaborare cu Institutul naţional al Patrimoniului

• Program de recuperare, reactivare şi promovare a meşteşugurilor construirii tradiţionale

Sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane, workshop-uri la care au participat reprezentanţii Muzeului

Down to Earth, Universitatea Tehnică din Viena

- 1 26 – 28 ianuarie 2017

✓ Întâlnire de lucru pentru pregătirea dosarului ce va fi depus în cadrul programului transnaţional Dunărea 2014-2020

✓ Ovidiu Baron, Simona Voica

Policies for Cultural CREative Industries: the HUB for innovative regional development Ljubljana, Slovenia

- 1 1 – 2 februarie 2017 ✓ Participare grup de lucru – Industrii culturale şi creative în Europa

✓ Ciprian Ştefan

Universitatea Tehnică din Berlin, Germania

- 1 12-18 februarie 2017 ✓ Întâlnire de lucru pentru pregătirea proiectului TradInnovations

✓ Ciprian Ştefan, Ovidiu Baron

Workshop Industrial Heritage Tourism, 2nd Inter-Regional Thematic Boras, Vastra Gotland Regiin, Suedia (CHRISTA Project)

- 1 14 – 16 martie 2017 ✓ Participare manifestări din cadrul Workshop Industrial Heritage Tourism

✓ Prezentare Industrial Heritage in Sibiu County

✓ Ciprian Ştefan

Conferința The EEA Scholarships Programme – a plus in Education

- 1 23 – 24 martie 2017 ✓ Conferință de închidere și valorificare program de burse SEE

✓ Ovidiu Baron, Learning at the school of

Anexa 2_2017

11

diversity

Sesiunea anuală a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” Metodă, teorie și practică în arheologia contemporană, București

- 1 29 – 31 martie 2017 ✓ Academia Română, Institutul de Arheologie

„Vasile Pârvan” ✓ George Tomegea, Necropole de incinerație în

Transilvania. Studiu de caz: necropola de incinerație de la Păuca, jud. Sibiu (în colaborare cu Ioan Marian Țiplic, Maria Emilia Țiplic)

Ziua Jandarmeriei Române - 1 3 aprilie 2017 ✓ Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu „G-ral de brigade Mihail Rasty”, Cercul Militar Sibiu

✓ Nicolae Adrian Alexe, Erou jandarm din primul război mondial, ucis de aliați

Simpozionul Zilele „Fr. I. Rainer”, Antropologie şi spiritualitate: Vladimir Trebici

- 1 27 – 29 aprilie 2017 ✓ Biblioteca Academiei Române, București ✓ Geanina Ionescu, Restaurarea icoanei pe lemn

Nașterea Maicii Domnului atribuită lui Iacov din Rășinari / Restoration of the icon on wood Nativity of Mary attributed to Iacov of Rășinari

Atelier de pictură, Conferinţa Naţională pedagogia învăţământului primar şi preşcolar. Profesorul – bucuroa cunoaşterii Ediţia a III-a

- 1 28 – 30 aprilie 2017 ✓ Universitatea „Lucian Blaga”, Facultatea de Drept. Departamentul pentru pregătirea personalului didactic

✓ Geanina Ionescu, coordonator atelier de pictură, ISSN 2558 – 9032 ISSN–L 2558 - 9032

European Union Prize for Cultural Heritage / Europa Nostra Awards 2017 Turku, Finlanda

- 1 10 – 15 mai

2017

✓ Decernarea Menţiunii speciale a Juriului / Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural / Premiile Europa Nostra, la secţiunea Educaţie, Training şi Awareness-raising, Olimpiada Meşteşuguri artistice tradiţionale

✓ Ciprian Ştefan, Mirela Iancu

Festivalului Internaţional Multietnic al Păstoritului Muntele şi câmpia, legătură strânsă a păstoritului românesc, Sarighiol de Deal

- 1 13 mai 2017 ✓ Adrian Scheianu, Sacralitatea păstoritului în tradiţiile indoeuropene

Workshop Sibiu – Centru al „opoziției culturale” (1945-1989): Colecții, instituții

- 1 24 mai 2017 ✓ Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice, locație Casa Teutsch Sibiu

✓ Oana Burcea

Anexa 2_2017

12

deținătoare și probemele lor curente

Sesiunea anuală de comunicări științifice a Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, CLIO, ediția a XIII-a

- 2 9 iunie 2017 ✓ Universitatea „Lucian Blaga” – Departamentul de Istorie, Patrimoniu şi Teologie Protestantă

✓ George Tomegea, Necropola de incinerație de la Păuca (în colaborare cu Ioan Marian Țiplic)

✓ Cosmin Ioan Ignat, Biserica fortificată din Archita. Studiu de caz

Sesiunea de comunicări științifice Multiculturalitate și patrimoniu istoric în Transilvania, Sebeș

- 1 9 iunie 2017 ✓ Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, din

cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş ✓ Cosmin Ioan Ignat, Adrian Scheianu, Pe

urmele meşteşugurilor tradiţionale din Saschiz. Rezultate ale cercetărilor desfăşurate aici în anii 2016 şi 2017

Skills, trening and knowlledge transfer for traditional and emerging skills Bruxelles

14 – 16 iunie 2017 ✓ Voices of Culture ✓ Întâlnire grup de lucru consultativ la nivel

european – tema dezvoltarea comunitățillor ✓ Ciprian Ștefan

Seminar de informare Finanțări nerambursabile proiecte pentru cetățeni în domeniul cultural – creativ și nu numai

- 1 15 iunie 2017 ✓ CRE:HUB, Interreg Europe, Primăria Sibiu ✓ Simona Voica

International Visitors Leadership Program Washington DC, Los Angeles, New York – SUA

- 1 19 – 29 iunie 2017 ✓ Schimb de experiență cu muzee din Statele Unite (Smithsonian, LACMA, Guggenheim, Getty, Muzeul Holocaustului, MoMA etc)

✓ Ciprian Ştefan, director general ✓ Crina Mareş, şef secţie Muzeul de Etnografie

Universală „Franz Binder”

Sesiunea anuală a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, Deva

- 1 29 iunie 2017 ✓ Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane ✓ Lucian Robu, Florin Streza, Valorificarea

gospodăriei de apicultor din Ponoarele, judeţul Mehedinţi în cadrul expoziţiei permanente din Dumbrava Sibiului

Conferinţa internaţională Hungarikum & Transylvanicum – valori, gusturi, interferențe

- 1 29 iunie 2017 ✓ Centrul Cultural Maghiar Sibiu; Zilele Hungarikum, 29 iunie- 2 iulie 2017

✓ Mirela Iancu, Mirela Creţu, Învăţăm diversitatea pe Calea minorităţilor etnice

Anexa 2_2017

13

Simpozionul Istorie culturală și Patrimoniu

- 2 27 – 30 iunie 2017 ✓ Universitatea „Lucian Blaga” – Departamentul de Istorie, Patrimoniu şi Teologie Protestantă, Muzeul Național Brukenthal

✓ Robu Lucian, Imaginea frontului în Primul Război Mondial în scrisorile şi în poeziile populare păstrate în arhivele muzeale sibiene

✓ Adrian Scheianu, Haiducie sau infracţionalitate print-o inedită creaţie de artă populară aparţinând lui Gheorghe Coroiu, ultimul haiduc român

Simpozionul Internațional Arta nu are limite - Oferte culturale şi de timp liber pentru persoane cu dizabilităţi

- 1 5 iulie 2017 ✓ Asociaţia Diakoniewerk International Sibiu,

Forumul Democrat al Germanilor din România ✓ Mihaela Mondoc, Facilitarea prezenței și

incluziunii persoanelor cu dizabilități la evenimentele culturale și de timp liber

South Sudan Museum Network - 1 5 – 7 iulie 2017 ✓ Participare la workshop privind evidența și cercetarea patrimoniului Sudanului de Sud

✓ Crina Mareş, şef secţie Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”

Conferinţa Internaţională a Asociaţiei Muzeelor în aer liber din Europa – AEOM*. Ediţia a 28-a, Londra, Marea Britanie

- 1 21 – 25 august 2017 ✓ Tema conferinţei Muzeul Antreprenorial şi Social – Planificare Strategică

✓ Ciprian Ştefan, vicepreşedinte al Asociaţiei Muzeelor în aer liber din România

XIII International scientific conference Traditional Crafts – Past, Present and Future, Gabrovo, Bulgaria

1 1 4 septembrie 2017 ✓ Ministerul Culturii din Bulgaria, Primăria

orașului Gabrovo, Complexul Arhitectural-Etnografic ETAR Gabrovo

✓ Dana Bercu, The icon on the sacramental bread. The Seal Engraver

✓ Adrian Scheianu, Aromanians, the Romanized natives of the Balkans - Historical and ethnographic aspects

Museums Meet Museums Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Bucureşti

1 1 15 – 16 septembrie 2017

✓ Participare la conferința Opening up the exhibition

✓ Ciprian Ştefan, director general ✓ Mirela Iancu, director Marketing cultural ✓ Crina Mareş, şef secţie Muzeul de Etnografie

Universală „Franz Binder”

Anexa 2_2017

14

Workshop Heritage Interpretation facilities for Cultural Tourism, 3rd Inter-Regional Thematic Sibiu (CHRISTA Project)

- 1 19 – 21 septembrie 2017

✓ Mirela Iancu, Heritage interpretation facilities in ASTRA Museum

Conferința internaţională Anthropology & Communication, The Tree of Life, The Tree of Knowledge

- 1 21 – 22 septembrie 2017

✓ Geanina Ionescu, Problematica restaurării icoanei pe lemn Schimbarea la Față

Întâlnirea anuală a Rețelei Internaționale a Istoricilor Medieviști (CARMEN) – Medieval Materiality, Ghent, Belgia

- 1 22 – 24 septembrie 2017

✓ Rețeaua Internațională a Istoricilor Medieviști (CARMEN), Henri Pirenne Institute for Medieval Studies of Ghent University

✓ Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării în cadrul programului Proiecte de Mobilitate pentru cercetători, proiect PN-III-P1-1.1-MC-2017– 25-29 septembrie 2017

✓ Cosmin Ioan Ignat, Transylvania Multicultural

Towards an integrated appoach to cultural heritage for Europe – prospectus on skills, trening and knowlledge transfer for traditional and emerging skills Bruxelles

- 1 24 – 25 septembrie

2017

✓ Voices of Culture ✓ Întâlnire grup de lucru consultativ la

nivel european ✓ Ciprian Ştefan

Simpozionul Internaţional de Ceramică, ediţia a 50-a Innsbruck, Austria

1 1 24 – 30 septembrie 2017

✓ Karla Roșca, Batiz faience (1805-1865) from the Transylvanian Museums` collections

International Conference Interethnic Relations in Transilvania. War and Peace Shaping the Medieval Life of Central and South-Eastern Europe

- 1 19 – 22 octombrie 2017

✓ Secretariatul General al Guvernului României – Departamentul de Relații Interetnice, Complexul Național Muzeal ASTRA, Academia Română – Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” – Departamentul de Istorie, Patrimoniu şi Teologie Protestantă, Muzeul Naţional Brukenthal, Biblioteca Judeţeană ASTRA,

Anexa 2_2017

15

Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu ✓ George Tomegea, The Funeral Rites in

Transylvania in 8th to 10th century: The Cremation Necropolis from Păuca / Sibiu (în colaborare cu Ioan Marian Țiplic, Maria Emilia Țiplic)

✓ Cosmin Ioan Ignat, The Saxon Clergy, Warfare and Military Obligation in Twelft-Thirteent-Century Transylvania. Preliminary Considerations

Simpozionul dedicat Zilei Armatei

- 1 24 octombrie 2017 ✓ Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

✓ Nicolae Adrian Alexe, Organizarea din 25 octombrie 1944 versus structura actuală a Armatei Române

Workshop Saxonica: O arhivă virtuală a vieţii cotidiene a saşilor în secolul XX

- 1 24 octombrie 2017 ✓ Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas e. V. an der Ludwig-Maximilians-Universität München, Academia Româna

✓ Camelia Ștefan, Cercetări etnografice în comunitațile săsești. Rezultate reflectate în expoziții și publicații

✓ Oana Burcea, Cum abordăm comunităţile tradiţionale: cazul rromilor corturari

International Symposium The Image of Divinity in the Neolithic and Eneolithic. Ways of Communication

- 1 26 – 28 octombrie 2017

✓ Muzeul Național Brukenthal, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Complexul Național Muzeal ASTRA, Muzeul Bucovinei Suceava

✓ Cosmin Ioan Ignat, Patronii bisericilor sașilor din sudul Transilvaniei

Dyes in Hitosry and Archaeology 36, Londra

- - 26 – 28 octombrie 2017

✓ Irina Petroviciu, Iulia Teodorescu, Florin Albu, Marian Virgolici, Eugenia Nagoda , Some more dye analysis on 19th- and 20th- century Romanian ethnographical textiles – Poster – rezumatul va fi publicat pe siteul http://dha36.org.uk/

Colocviile de Patrimoniu Cultural Imaterial

31 octombrie – 3 noiembrie 2017

✓ Institutul Naţional al Patrimoniului, Băile Herculane, Caraş-Severin

Anexa 2_2017

16

✓ Mirela Creţu, Muzeul ASTRA se implică în comunitate! „Semne cusute în acţiune” – comunitate on-line

Conferinţa Naţională de Conservare-Restaurare „Doina Darvaş” Recuperarea patrimoniului material și imaterial – atitudini de conservare și restaurare Ediţia a XI-a

1 1 1 – 3 noiembrie 2017

✓ Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, Bucureşti

✓ Andrea Bernath, Iulia Teodorescu, Lucreţia Miu, Elena Badea, Evaluarea zonelor de prezervare într-un muzeu în aer liber

✓ Geanina Ionescu, restaurarea icoanei pe lemn „Maica Domnului cu Pruncul” semnată de Gheorghe Zugrav

Simpozionul Național Timpul și Omul, ediția a XIX

1 1 2 – 3 noiembrie 2017

✓ Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova – Muzeul Ceasului Nicolae Simache Ploieşti

✓ Camelia Ștefan, Emil Sigerus – personalitate de marcă a culturii săsești

✓ Elena Găvan, Silvia Tecoanță – o femeie, un Tezaur Uman Viu

✓ Olga Popa, Ilie Moise - omul care a marcat timpul în satul lui

Conferinţa internațională Wood Science and engineering in the third millennium ICWSE 2017, Universitatea Transilvania Brașov

2 – 4 noiembrie 2017

✓ Valeriu Olaru, Daniela Văcariu, Restauration of italian Cassone from 17 century

A 9-a Intrunire a Absolventilor Fundatiei Abegg, Riggisberg, Elveţia

3 – 4 noiembrie 2017

✓ Iulia Teodorescu, Textile restoration at the National Complex ASTRA Museum Romania – preservation, conservation, exhibitions; rezumat publicat în Book of Abstracts

Simpozionul RIT 2017 Relații Interetnice în Transilvania. Interferențe istorice, culturale și religioase, ediția a VI-a Daneș-Sighișoara

- 1 3 – 5 noiembrie 2017

✓ Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu – Departamentul de istorie, patrimoniu şi teologie protestantă, Academia Română – Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, Academia Română – Centrul de Studii Transilvane Cluj-Napoca, Muzeul de Istorie Sighișoara

✓ George Tomegea, Problematica mormintelor birituale din Bazinul Carpatic

Anexa 2_2017

17

✓ Cosmin Ioan Ignat, Observații referitoare la casele parohiale săsești din jurul Sibiului

Conferinţa Anuală a Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România

1 1 8 – 12 noiembrie 2017

✓ Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord, Facultatea de Litere

✓ Mirela Crețu, Patrimoniul muzeal – indicator de performanţă

✓ Karla Roșca, Ceramica fină din colecţiile muzeelor sibiene

Conferinţa ANEVAR Evaluarea patrimoniului cultural naţional. Realităţi şi perspective, București

- 1 16 – 17 noiembrie 2017

✓ SINEVA (Societarea Evaluatorilor de Artă şi Obiecte de Colecţie)

✓ Cosmin Ioan Ignat, Florin Streza, Mirela Creţu, Mirela Iancu, Iulia teodorescu, Elena Găvan, Karla Roşca

Simpozionul Naţional Climatul Colecţiilor: Standarde şi practici

16 – 17 noiembrie 2017

✓ Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Centrul de Cercetare și Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural

✓ Geanina Ionescu, Restaurarea icoanei pe lemn „Învierea lui Lazăr”

Simpozionul Național 200 de ani în promovarea patrimoniului cultural transilvanl

1 1 23 – 24 noiembrie 2017

✓ Muzeul Național Brukenthal ✓ Camelia Ștefan, Colecția de textile săsești Emil

Sigerus din cadrul Muzeului ASTRA. Proveniență și valorificare

✓ Karla Roșca, Destinul unei colecţii săseşti: Ceramica transilvăneană din colecţia Muzeului ASTRA

Simpozionului Bucovina – File de istorie, Muzeul de Istorie, Suceava Ediţia a XIX-a

- 1 23 – 24 noiembrie 2017

✓ Irina Petroviciu, Iulia Teodorescu, Florin Albu, Marian Virgolici, Eugenia Nagoda, Coloranți naturali și sintetici timpurii în textile etnografice românești de secol XIX-XX

Manifestări organizate de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, Institutul Cultural Român Stockholm si Ambasada României în Regatul Suediei

- 1 4 – 7

decembrie 2017

✓ Repere ale spiritualităţii româneşti de pe meleagurile judeţului Bistriţa-Năsăud prezente în patrimoniul Muzeului ASTRA

✓ Ciprian Ștefan

Anexa 2_2017

18

Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice Ştiinţele socio-umane la începutul mileniului III, ediţia a IX-a

1 1 15 decembrie 2017 ✓ Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu ✓ Karla Roșca, Statornicia obiectelor: povestea

unei colecţii de ceramic ✓ Adriana Avram, Impactul noii etnografii asupra

muzeelor de etnografie universală

Consultanţă ştiinţifică – organizare de expoziţii; conferinţe; consilii ştiinţifice

Ciprian Ştefan, director general - 1 2017 Membru titular, din partea judeţului Sibiu în grupul de lucru pentru promovarea Industriilor culturale şi creative creat în cadrul Proiectului de cooperare interregională CRE:HUB, ADR Centru

Ciprian Ştefan, director general - 1 2017 Membru în grupul de lucru E-Cultura în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC)

Ciprian Ştefan, director general - 1 2017 Membru în grupul de lucru Sibiu – regiune Gastronomică Europeană, 2019

Ciprian Ştefan, director general - 1 2017 Membru în comisiile de evaluare / concurs ale managerilor unor prestigioase institutii muzeale sau culturale ale României

Ciprian Ştefan, director general - 1 2017 Membru în comisiile de evaluare ale managerilor de la Teatrul Naţional Radu Stanca, Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu

Ovidiu Baron / Diana Roman, reprezentanţi ai Muzeului ASTRA în Consorţiul Regional de Inovare la nivel ADR Centru

1 1 29 martie 2017 ✓ Sibiu, întâlnirea Consorţiul Regional de Inovare

Ovidiu Baron, director general adjunct

- 1 2017 ✓ Membru în comisia de evaluare a managerului de la Şcoala populară de arte „Ilie Micu” Sibiu

Geanina Ionescu, membru în Consiliul ştiinţific al Simpozionului

- 1 27 – 29 aprilie 2017 Simpozionul „Fr. I. Rainer”, Antropologie şi demografie

Geanina Ionescu, membru în Comitetul științific

- 1 28 – 30 aprilie 2017 Conferința Națională Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar (PIPP) Profesorul – bucuria cunoașterii, ediția a III-a

Geanina Ionescu, membru în - 1 21 – 22 septembrie Conferința Internațională Anthropology &

Anexa 2_2017

19

Consiliul ştiinţific al conferinţei 2017 Communication, The Tree of Life, The Tree of Knowledge, Sibiu

Geanina Ionescu, membru în Comitetul științific

- 1 1 – 3 noiembrie 2017

RESTITUTIO. Buletin de conservare-restaurare 2017, Conferinţa Naţională de Conservare – Restaurare „Doina Darvaş, ediția a XI-a, Restaurarea – achitarea unei îndatoriri sau investiție profitabilă?, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, Bucureşti

Geanina Ionescu, membru al Juriului pentru decernarea premiilor Galei Restaurării Românești

- 1 18 – 22 septembrie 2017

Salonul Național de Restaurare 2017, Muzeul Olteniei Craiova

George Tomegea, membru în comitetul de organizare

19 – 22 octombrie 2017

International Conference Interethnic Relations in Transylvania. Populations and ethnic groups in Central and South Eastern Europe

Florin Streza, membru în Consiliul TIMS (The International Molinological Society), Anglia

1 1 1 – 11 septembrie 2017

✓ Consiliul TIMS

Mirela Iancu, Membru în comitetul director

1 1 2017 Asociația Județeană de turism Sibiu

• 1 întrunire a comitetului director

Florin Streza Cernoleuca, Republica Moldova

1 1 23 – 29 aprilie 2017 ✓ Proiect de arhitectură la Moara de vânt

căciulată din satul Cernoleuca, raionul Donduşeni, Republica Moldova (în colaborare cu Willem van Bergen şi Katerina Toutouza)

Florin Streza, Teodor Boroș Șirnea, județul Brașov

- 2 8-12 mai 2017 12-16 iunie 2017

✓ Realizarea evidenței Colecției Nicolae Frunteș din Șirnea

✓ Colaborare cu Muzeul „Casa Mureşenilor”, Braşov

Lucian Robu, Mihaela Gherghel Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud

- 1 24 iulie 2017 ✓ Consultanță în vederea amenajării interiorului

casei-muzeu din Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud

Lucrări publicate

Anexa 2_2017

20

Nicolae Adrian Alexe, Jandarm

rural în campania din 1913

- 1 2017 • Jandarmeria Română, an XI, nr. 37/2017, pp. 74-75, ISSN-L 1843 - 388X

Nicolae Adrian Alexe, Jandarm erou ucis de aliați

- 1 2017 • Jandarmeria Română, an XI, nr. 38/2017, pp. 72-73, ISSN-L 1843 - 388X

Nicolae Adrian Alexe, Căpitan de jandarmi în ținuta de ceremonie model 1930/1934

- 1 2017 • Jandarmeria Română, an XI, nr. 39/2017, p. 82, ISSN-L 1843 - 388X

Nicolae Adrian Alexe, Riscul etern al profesiei de jandarm - tentativa de asasinat din 1942 a șefului de post și Radu Dumitru și a familiei sale

- 1 2017 • Jandarmeria Română, an XI, nr. 40/2017, p. 76-77, ISSN-L 1843 - 388X

Ioan Cosmin Ignat, The Saxon Clergy, Warfare, and Military Obligation in Twelfth-Thirteenth-Century Transylvania

- 1 2017 • Radosław Kotecki, Carsten Selch Jensen, Stephen Bennett (coord.), The Christianity and War in ’Younger Europe’: Church at War, Religion in War, Perception of War in Medieval East Central Europe and Scandinavia

Camelia Ștefan, Zierelemente der siebenbürgisch-sächsischen Leinenstickerei aus der Sammlung des ASTRA Museums Blumenmotive

1 1 2017 Tomul ETAR 2017, an XII, pp. 48-58, ISBN 978-619-00-0650-3

Camelia Ştefan, Gedanken zu den Weihnachtsbrauchen der Siebenburger Sachsen

1 1 2017 Aus der Ethnologie der Deutschen in Rumänien/ Din etnologia germanilor din România, antologie, coord. Andreea Buzaș, Ilie Moise, Sibiu, Editura Honterus, 2017, pp. 547-553, ISBN 978-606-8573-93-9

Simona Malearov, Die Almerei - ein wenig bekanntes Möbelstück der Siebenbürger Sachsen

1 1 2017 Aus der Ethnologie der Deutschen in Rumänien/ Din etnologia germanilor din România, antologie, coord. Andreea Buzaș, Ilie Moise, Sibiu, Editura Honterus, 2017, pp. 336-355, ISBN 978-606-8573-93-9

Simona Malearov, Camelia Ştefan, Timpul la sași

1 1 2017 Anuarul Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, Studii și Cercetări, Serie Nouă, VII (15), Muzeul Brăilei “Carol I”, Editura Istros, Brăila, 2016, pp. 115- 124, ISSN 1223-4222

Anexa 2_2017

21

Olga Popa, Memoria Timpului 1 1 2017 Anuarul Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, Studii și Cercetări, Serie Nouă, VII (15), Muzeul Brăilei “Carol I”, Editura Istros, Brăila, 2016, pp. 147- 152, ISSN 1223-4222

Elena Găvan, Silvia Tecoanţă a Romanian Living Human Treasure - past, present and future

1 1 2017 Tomul ETAR 2017, an XII, pp. 72-83, ISBN 978-619-00-0650-3

Mihaela Mondoc, The Tradition of the head ornament in the North Western region of Romania – Beauty in another time

1 1 2017 Tomul ETAR 2017, an XII, pp. 275-287, ISBN 978-619-00-0650-3

Karla Roşca, Căni mari de breaslă şi de Vecinătate din Transilvania/ Zunft- und Nachbarschaftskannen aus Siebenbürgen,

1 1 2017 Aus der Ethnologie der Deutschen in Rumänien/ Din etnologia germanilor din România, antologie, coord. Andreea Buzaș, Ilie Moise, Sibiu, Editura Honterus, 2017, pp. 444-461, ISBN 978-606-8573-93-9

Mihaela Chetrari, Márta Guttmann, Ioana Cova, Iulia Teodorescu, Study and conservation of an archaeological ribbon

- - 2017 • Organic Artefacts. From Research to Exhibition, Book of Abstracts, 5th International Seminar and Workshop: Emerging Technology and Innovation for Cultural Heritage, September 13-14, 2017, Sibiu, Editori: Elena Badea şi Andrea Bernath, Editura Oscar Print Publishing House, Bucharest, 2017, ISBN 9789736684630 86 p.

Geanina Ionescu, Restaurarea icoanei pe lemn Maica Domnului cu Pruncul semnată de Simion Silaghi-Sălăgeanu

- 1 2017 • Antropologie și Educație, Editura Academiei Române, București, 2017, ISBN 978-973-27-2758-4, pp. 281-290.

Geanina Ionescu, Restaurarea unor uși împărătești de la sfârșitul secolului al XVIII-lea

- 1 2017 • Îndrumător bisericesc 2017, Sibiu, Editura Andreiana, 2017, ISSN 1842 – 7227, pp. 164-178.

Geanina Ionescu, Restaurarea icoanei pe lemn Intrarea în biserică a Maicii Domnului

- 1 2017 • Conservarea și restaurarea patrimoniului cultural volumul XVI, Iași, Editura Doxologia, 2017, pp. 164-173 (RO), 174-182 (EN) (Editor Nicoleta Vornicu – ISSN 2286 – 1459, ISSN-L

Anexa 2_2017

22

2286 – 1459)

Geanina Ionescu, Atelier de artă plastică

- 1 2017 • Revista Conferinței Naționale Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar (PIPP) Profesorul – bucuria cunoașterii, 28-30 aprilie, 2017, ediția a III-a, ISSN 2558 – 9032 ISSN–L 2558 - 9032 pp. 40-41

Geanina Ionescu, Problematica restaurării icoanei pe lemn „Schimbarea la Faţă”

- 1 2017 • Conferința internaţională Anthropology & Communication, The Tree of Life, The Tree of Knowledge, Sibiu, Editura „ASTRA Museum, 2017, ISBN 978-606-733-220-9, pp. 175-183

Ion Valeriu Olaru, Maria Cristina Timar, Anca Maria Vorodi, Daniela Adela Văcariu, Ileana Chirtea, Restoration of an italian „cassone” from 17th century

- 1 2017 • Proceedings of the international conference „Wood science and engineering in the third millennium”, Volum 2, Editura Universității Transilvania, Brașov, ISSN 1843-2689, 2017, pp. 539-546

CIBINIUM 2017 George Tomegea (coord.) ISSN 1842-0249

1 1 2017 • Teodor Boroş, Expozițiile etnografice din Republica Populară Română. Studiu de caz: Secția de Artă Populară a Muzeului Brukenthal

• Liviu Velţan, Aspecte psihologice ale boștinarilor transilvăneni. Scurtă privire de imagologie comparată între centrele din Sebeșul de Jos, județul Sibiu și centrele Căianul Mare și Căianul Mic din județul Bistrița-Năsăud

• Florin Streza, Piuăritul la început de secol XXI. Pivele de haine din satul Dobra, comuna Şugag, județul Alba (1955 – 2017)

• Adrian Scheianu, Saschiz – un centru ceramic dispărut

• Nicolae Adrian Alexe, Fotografii cu militari din Colecțiile Muzeului ASTRA

• Adrian Scheianu, Tradiţii albaneze ilustrate în Muzeul Naţional Etnografic din Kruje

• Raluca Buşie, Creație artizanală din sud-estul Asiei. Reprezentări în colecțiile Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder” -

Anexa 2_2017

23

marionetele din Indonezia

• Ioan Cosmin Ignat, Aspecte din istoria unei familii de sași din Cisnădie (județul Sibiu)

• Simona Malearov, Camelia Ştefan, Rosturi şi rostiri la saşi – expoziţie temorară

• Andreea Bernath-Doncuțiu, Repere ale activităţii de conservare la Muzeul ASTRA din Sibiu. Istorie, evoluţie şi prezent

• Geanina Ionescu, Atelierele de restaurare – un pas important în formarea profesională

• Ana-Maria Nicolae, Restaurarea unui cojoc femeiesc din colecția Complexului Național Muzeal ASTRA

• Alexandru Stănescu, Portul de sărbătoare al junilor din Șcheii Brașovului. Portul roșiorilor și al albiorilor, editura Monitorul Oficial, București, 2017 (Nicolae Adrian Alexe)

Tipărituri – conform Anexei 1.1

VOLAM – Voluntari pentru Muzeul ASTRA. Programe de voluntariat

Voluntari pentru Centrul de pregătire a conservatorilor și restauratorilor (CePCoR)

- 1 ianuarie – decembrie 2017

✓ Număr voluntari: 1 ✓ Coordonator: Potcovel Claudia ✓ Clej Camelia: 201 zile, 1608 ore

Voluntari Centrul ASTRA pentru patrimoniu

- 6 ianuarie – decembrie 2017

✓ Număr voluntari: 6 ✓ Coordonator: Olaru Valeriu ✓ Tobler Carmen: 76 zile, 304 ore, Buda

Andrei: 220 zile, 1320 ore, Pătru – Dinu Nicolae – Aurel: 86 zile, 516 ore

✓ Coordonator: Ionescu Geanina ✓ Dumitrache Valentin: 10 zile, 40 ore, Tobler

Carmen: 37 zile, 148 ore, Paneș Daniel: 8 zile, 32 ore

Voluntari pentru programul de animații culturale

- 12 ianuarie – decembrie 2017

✓ Număr voluntari: 12 ✓ Coordonator: Gruițoiu Roxana ✓ Becuș Emanoil: 39 zile, 312 ore, Cosma

Alexandru - Simion: 39 zile, 312 ore, Miruț Ioan – Vasile: 77 zile, 616 ore, Chiș

Anexa 2_2017

24

Andreea - Maria: 25 zile, 200 ore, Stan Maria: 25 zile, 200 ore, Stoia Maria Monica Alexandra: 25 zile, 200 ore, Barb Roxana - Maria: 39 zile, 312 ore, Stoiță Maria - Cristina: 48 zile, 384 ore, Seruna Alina – Mihaela: 34 zile, 272 ore, Moza Oana – Gabriela: 34 zile, 272 ore, Preda Andreea – Maria : 34 zile, 272 ore, Stan Parascheva – Filofteea : 24 zile, 192 ore

Voluntari pentru fotografiere evenimente / monumente

- 3 ianuarie – decembrie 2017

✓ Număr voluntari: 3 ✓ Coordonator: Gruițoiu Roxana ✓ Ghițulescu Antoaneta-Iuliana: 28 zile, 224

ore, Gligor Nicolae: 17 zile, 102 ore, Stoicef Andreea: 9 zile, 72 ore

Voluntari Școala în satul tradițional

7 ianuarie-decembrie 2017

✓ Număr voluntari: 7 ✓ Coordonator: Dan Ioana ✓ Rus Luminița- Maria: 81 zile, 648 ore,

Nașcu Sebastian: 81 zile, 648 ore, Popa Mihai: 50 zile, 300 ore,Tomescu Larisa – Elena: 34 zile, 272 ore, Beleiu Maria: 17 zile, 85 ore, Idomir Bianca: 30 zile, 120 ore, Miritoiu Raluca: 52 zile, 312 ore

Voluntari pentru Muzeografie - 1 ianuarie-decembrie 2017

✓ Număr voluntari: 1 ✓ Coordonator: Robu Lucian ✓ Miritoiu Raluca: 66 zile, 330 ore

Voluntari pentru Târgul Național de Jucării

- 2 ianuarie-decembrie 2017

✓ Număr voluntari: 2 ✓ Coordonator: Andrei Raluca ✓ Amariei Cristina: 5 zile, 40 ore, Ețcu

Marilena: 5 zile, 40 ore

Voluntari pentru supraveghere / curățenie muzeu

- 2 ianuarie-decembrie 2017

✓ Număr voluntari: 2 ✓ Coordonator: Robu Lucian ✓ Tănase Petru: 5 zile, 40 ore, Oprișor Ana: 5

zile, 40 ore

Program Erasmus+ - 1 iunie – iulie 2017 Campus la Salle de Saint Christophe – Franţa Contract Pedagogique pour les mobilites de stageanne acadamique 2016/2017 ✓ Grace Leo

Anexa 2_2017

25

Programe de practică

Universitatea „Lucian Blaga”, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Departamentul de Istorie, Patrimoniu şi Teologie protestantă – specializarea conservare-restaurare

1 1 2017 • Coordonatori practică restaurare: ✓ Sorin Fogarascher – Restaurare ceramică ✓ Iulia Teodorescu – Restaurare textile ✓ Valeriu Olaru – Restaurare lemn policrom ✓ Geanina Ionescu – Restaurare pictură

Universitatea „Lucian Blaga”, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Departamentul de Istorie, Patrimoniu şi Teologie protestantă – specializarea Europa Centrală și de Sud-Est în primul mileniu al erei creștine, studii masterale, anul II

- 1 ianuarie – februarie 2017

✓ Număr practicanți: 1 ✓ Tutore practică: Lucian Robu ✓ Arcitivăți de arhivare

Universitatea tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi – Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino”

1 1 19 – 25 iunie 2017 • Coordonator: George Tomegea

• Nr. studenţi: 80

• Relevee

3. Desfăşurarea Programului de protecţie a Patrimoniului cultural imaterial

Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale” ediţia a XXI-a

1 1 4 – 6 aprilie 2017 Faza judeţeană

25 – 30 iulie 2017 Faza naţională ✓ Proiect cultural cofinanţat de Administrația

Fondului Cultural Național ✓ Partener: Inspectoratul Şcolar al Judeţului

Sibiu, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

✓ Colaboratori: Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

✓ Participare internaţională: Republica Moldova, Bulgaria, Republica Populară Chineză, Mexic

✓ Concurs desfăşurat pe secţiuni tematice stabilite în funcţie de meşteşugurile practicate; jurizare – criterii de jurizare pe secţiuni tematice

✓ Ateliere interactive pentru participanţii străini ✓ Worshop-uri: Arta decupării hârtiei, Arta

Anexa 2_2017

26

confecţionării figurinelor alebrijes în tehnica papier maché, olărit, ţesut, împletit codiţe

✓ Spectacole folclorice

Târgul Național de Jucării Ediția a X-a

1 1 1 – 5 iunie 2017 ✓ 20 ateliere educaționale ✓ 10 ateliere meșteșugărești susținute de meșteri

populari ✓ 2 spectacole de teatru ✓ 5 evenimente – ora de joacă la Muzeu ✓ 5 proiecții – diafilmele copilăriei noastre ✓ 4 ateliere organizate de Palatul Copiilor Sibiu ✓ Nr. participanți: 1.185

Ziua Universală a Iei ediția a V-a

1 1 23 – 25 iunie 2017 ✓ Vernisajul expoziţiei Ia Aidoma ✓ Lansare de carte, Elena Găvan, Silvia

Tecoanţă. Un tezaur uman viu, o lecţie de ţesut, Sibiu, Editura ASTRA Museum, 2016

✓ Târg de ii: 15 participanţi, ✓ 5 ateliere demonstrative ✓ 15 ateliere educaţionale ✓ Ora de școală la muzeu; 12 ateliere, 4 tipuri;

nr. participanți: aprox. 100 copii ✓ 4 spectacole de muzică tradiţională ✓ Spectacol Născut în România susţinut de Mike

Godoroja & Blue Spirit ✓ Hora de Sânziene ✓ Plimbare în ie pe biciclete

Dăm apă la moară în Muzeul ASTRA

- 1 iunie – octombrie 2017

• Funcționalizarea morii cu ciutură din Svinița, județul Mehedinți prin amenajarea hidrotehnică, revizuirea instalaţiei hidraulice şi a instalaţie de măcinat, amenajarea terenului, confecționarea butonului

• Proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național ✓ 6 ateliere educaționale Micul morar ✓ 6 ateliere demonstrative și practice de

măcinat

ASTRA Multicultural Ediţia a II-a

1 1 10 – 16 iulie 2017 Festival de muzică și dansuri tradiționale multietnice

Anexa 2_2017

27

✓ 15 ansambluri şi grupuri folclorice (214 actanţi)

Târg al meșteșugarilor din comunități multiculturale din țară și din străinătate ✓ 45 de meşteri din comunităţile multietnice din

România şi din Republica Moldova

Maraton gastronomic multietnic ✓ 15 bucătari reprezentând 5 etnii

Ateliere de cultură rromani -T-aves Baxtalo! ✓ Învăţăm să vorbim limba rromani, învăţăm

despre dialectele limbii rromani! ✓ Învăţăm cum şi de ce îşi împletesc fetele părul ✓ Învăţăm să dansăm!

Creativitate la școala multietnică ✓ Ateliere și demonstrații meșteșugărești –

mobilier pictat ✓ Tur ghidat pe Calea Minorităților Etnice și în

depozitele de mobilier ale Muzeului ASTRA ✓ Scenarii de joc- Redecorează casa ✓ 150 beneficiari direcţi

Conferința Internațională ASTRA Multicultural. Patrimoniu cultural. Valoare. Perspective ✓ Management și dezvoltare culturală; ✓ Protejarea și punerea în valoare a

patrimoniului cultural; ✓ Perspectiva valorii culturale în conservarea şi

restaurarea bunurilor muzeale ✓ Mobilier tradiţional ✓ 50 de specialişti ✓ 35 de comunicări ştiinţifice

Târgul Internaţional Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Saschiz. Demonstraţii practice de olărit şi gătit; ediţia a V-a

1 1 19 – 23 iulie 2017 ✓ Demonstraţii practice de olărit şi de gătit ✓ Târg de produse tradiţionale ✓ Concurs de olărit şi gătit ✓ 20 de olari ✓ 10 de olari-bucătari ✓ 10 specialişti ✓ 3 ţări participante: România, Ungaria şi

Bulgaria

Anexa 2_2017

28

✓ 150 de copii participanţi la atelierele interactive de olărit

✓ 20 de replici de ceramică tip Saschiz

Fără limite – împreună întru Tradiție

1 1 28 iulie – 2 august 2017

✓ Tabăra de vară pentru copiii cu deficiențe mentale, grad mediu, elevi ai Centrului de Servicii Multifuncționale pentru Copilul aflat în Dificultate Gura Humorului, Complexului de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie „Blijdorp – O Nouă Viaţă” Suceava, Asociației „Un Copil, O Speranță” Sibiu

✓ Asistență în derularea a 5 ateliere cu elevii cuprinși în cadrul taberei

• Nr. participanți: 26

• Nr. insoțitori/instructori: 10

26 – 27 octombrie 2017

✓ Muzica se simte. Ateliere de muzicalitate dedicate persoanelor cu deficienţe de auz

✓ Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2 Sibiu

✓ Nr. participanți: 83 ✓ 4 ateliere / 12 grupe

16 – 17 noiembrie 2017

✓ De la povestea tradiţională, simbolică, a valorii şi cutumei, spusă de noi la povestea lor

✓ Ateliere de storytelling ✓ Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1

Sibiu, Filiala Sibiu a Asociaţiei de nevăzători, Asociaţia Diakoniwerk Internaţional, filiala Sibiu

✓ 4 ateliere ✓ 43 de beneficiari

5 – 15 decembrie 2017

✓ Împodobirea bradului de Crăciun ✓ Ateliere de: confecţionat ornamente pentru

împodobirea bradulu, învăţat colinde, preparat delicii culinare de turtă dulce, modelat căsuţe din ceramică

✓ Centrul de zi Gabriela, Asociaţia TONAL, Asociaţia Diakoniwerk Internaţional, filiala Sibiu

✓ 7 ateliere ✓ 126 beneficiari

Anexa 2_2017

29

Tradiţii diferite. Valori comune Zilele Europene ale Patrimoniului

- 1 iulie – septembrie 2017

• Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu

✓ Vernisajul caselor săsești din Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA: casa de împletitor de paie din Cisnădioara, casa de viticultor din Șeica Mică și casa de agricultor din Hamba, județul Sibiu (23 septembrie 2017)

✓ Un atelier de gastronomie – 1 bucătar ✓ Un atelier de tâmplărie – 1 meșter ✓ Un atelier de mobilier pictat – 2 meșteri ✓ Un atelier de împletit paie – 3 meșteri ✓ Un atelier de confecționat țigle – 2 meșteri ✓ Un atelier de țesut – 1 meșter

• Un spectacol de muzică și dansuri tradiționale: Fanfara din Turnișor și Grupul de dansuri al Colegiului „Samuel von Brukenthal”

Târgul Creatorilor Populari din România, ediția a XXXIV -a

1 1 12 – 15 august 2017 ✓ nr standuri: 120 ✓ nr. meșteri participanți din toate zonele țării:

120 ✓ nr. participanți din Rep. Moldova: 10 meșteri și

grupul folcloric Romanița, alcătuit din 30 persoane

✓ Ateliere de pictură (pe lemn și sticlă), țesut, sculptat, cusut, împletit

✓ Demonstrații de împletit fibre vegetale (paie, răchită), de confecționat port popular

Târgul Olarilor, ediţia a 51-a 1 1 2 – 3 septembrie 2017

• Colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelu. Junii Sibiului”

Tradiţii din iarna ASTRA - Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă, ediţia a X-a

3 decembrie 2017 • Centrul Cultural Memorial „Dr. Gheorghe Telea Bologa” – Noul Român

• Junii. Şcoala Populară de arte şi meserii „Ilie Micu”

• Primăria Arpaşu de Jos

• Parohia ortodoxă Noul Român

Festivalul Tarafuri şi fanfare, 1 1 9 – 10 septembrie • Promovarea muzicii vechi lăutăreşti;

Anexa 2_2017

30

ediţia a XII-a 2017 recuperarea contextul socio-cultural prin ateliere interactive

• 4 tarafuri; 4 fanfare; 3 grupuri vocale, 1 folclorist

• 6 ateliere de interpretare vocală

• 5 ateliere de gătit şi povestit despre mâncărurile de nuntă

• 6 ateliere de dans tradiţional

• 3 scenarii de nuntă tradiţională

• Colaboratori: Asociaţia culturală „Arhetipuri: datini, muzică, rost”; Asociaţia Mişcarea de rezistenţă

Comunități în Muzeul ASTRA: Țara Zarandului

- 1 septembrie 2017 ✓ Vernisajul Gospodăriei de agricultor, Almaş, judeţul Arad (24 septembrie 2017)

✓ 10 ateliere interactive de gastronomie tradițională

octombrie 2017 ✓ 8 ateliere de schimbare a învelitorilor din paie

Tradiții lipovenești în Muzeul ASTRA – Sărbătoarea Deltei

- 1 octombrie – noiembrie 2017

✓ 10 ateliere de confecționare a învelitorii de stuf la Cherhanaua pescărească din Mahmudia, județul Tulcea – 3 meșteri

✓ 5 ateliere de restaurare a cuptorului din curtea Gospodăriei de pescar lipovean din Mahmudia, județul Tulcea – 2 meșteri

✓ 3 ateliere de funcționalizare a cuptorului din curtea Gospodăriei de pescar lipovean din Mahmudia, județul Tulcea – 1 meșter

✓ 6 ateliere de reparare a gardurilor de stuf din perimetrul Gospodăriei de pescar lipovean din Mahmudia, județul Tulcea – 2 meșteri

✓ 10 ateliere de reparare a lotcilor lipovenești – 3 meșteri

✓ 10 ateliere de reparații și reasamblări ale instrumentarului piscicol din Cherhanaua din Mahmudia, județul Tulcea – 2 meșteri

✓ 10 ateliere interactive de gastronomie tradițională lipovenească la adăpostul de pescar din Mahmudia, județul Tulcea – 2

Anexa 2_2017

31

meșteri ✓ 5 ateliere de confecționare a uneltelor și

instalațiilor pescărești – 2 meșteri Total ateliere: 59 Total meșteri: 17

Grădină și peisaj în satul tradițional

1 1 mai – octombrie 2017

Grădini experimentale în Muzeul în aer liber - Grădina din gospodărie, între tradiţie şi modernitate ✓ Ateliere practice, participative, în cadrul cărora

s-au prezentat etapele de prelucrare a solului, însămânţări (tehnici şi unelte specifice), lucrări de întreţinere a culturilor etc pentru 15 grădini de leguminoase, 9 grădini de flori, o grădină pomicolă și o cultură de viță de vie din cadrul gospodăriilor

✓ Ateliere practice, participative, în cadrul cărora s-au prezentat etapele de prelucrare a solului, însămânţări (tehnici şi unelte specifice), lucrări de întreţinere a culturilor etc pentru o grădină experimentală, un lot cerealier și o pajiște în luncă

✓ 5 ateliere de prelucrare a lemnului în cadrul peisajului rural tradițional – 2 meșteri

✓ 3 ateliere demonstrative cu privire la la tipurile de învelitori din snopi de paie de secară și paie vrac de secară – 1 meșter

Animă ASTRA

1 1 mai 2017 ✓ 13 ateliere de prelucrarea lemnului – 3 meșteri (din care 1 atelier la Sala Transilvania)

✓ 9 ateliere de împletit nuiele – 2 meșteri (din care 1 atelier la Sala Transilvania)

✓ 8 ateliere de împletit fibre vegetale – 1 meșter ✓ 7 ateliere de pictură pe lemn – 1 meșter (din

care 1 atelier la Sala Transilvania) ✓ 11 ateliere de confecționat port popular – 2

meșteri (din care 1 atelier la Sala Transilvania) ✓ 8 ateliere de confecționat păpuși – 2 meșteri ✓ 8 ateliere de olărit – 2 meșteri

Anexa 2_2017

32

✓ 9 ateliere de confecționat opinci – 2 meșteri (din care 1 atelier la Sala Transilvania)

✓ 6 ateliere de împletit paie – 1 meșter ✓ 8 ateliere de broderie cu mărgele – 2 meșteri ✓ 7 ateliere de țesut – 1 meșter (din care 1 atelier

la Sala Transilvania) ✓ 2 ateliere de fierărit/ potcovit – 1 meșter ✓ 2 ateliere de teatru și poveste în satul

tradițional ✓ 2 ateliere de muzică tradițională românească

organizate la Sala Transilvania Total ateliere: 100 Total meşteri participanţi: 20

iunie 2017 ✓ 18 ateliere de prelucrarea lemnului – 2 meșteri (din care 6 ateliere la Sala Transilvania)

✓ 14 ateliere de pictură pe lemn – 2 meșteri (din care 6 ateliere la Sala Transilvania)

✓ 12 ateliere de confecționat opinci – 1 meșter (din care 4 ateliere la Sala Transilvania)

✓ 12 ateliere de broderie cu mărgele – 2 meșteri ✓ 24 ateliere de țesut – 3 meșteri (din care 6

ateliere la Sala Transilvania) ✓ 20 ateliere de muzică tradițională la scena de

pe lac – 10 meșteri Total ateliere: 100 Total meşteri participanţi: 20

iulie 2017 ✓ 4 ateliere de fierărit– 1 meșter ✓ 4 ateliere de potcovit – 1 meșter ✓ 16 ateliere de muzică și joc tradițional – 2

meșteri ✓ 16 ateliere care au avut ca temă personaje din

lumea satului – 2 meșteri ✓ 16 ateliere de țesut – 2 meșteri ✓ 16 ateliere de olărit – 2 meșteri ✓ 8 ateliere de împletit paie – 2 meșteri ✓ 8 ateliere de pictură pe lemn – 1 meșter ✓ 4 ateliere de confecționat opinci – 1 meșter

Anexa 2_2017

33

✓ 6 ateliere de împletit nuiele– 1 meșter ✓ 2 ateliere de teatru și poveste în satul

tradițional Total ateliere: 100 Total meşteri participanţi: 15

august 2017 ✓ 12 ateliere de împletit paie – 3 meșteri ✓ 4 ateliere de confecționat opinci – 1 meșter ✓ 16 ateliere de confecționat instrumente

muzicale – 2 meșteri ✓ 4 ateliere de pictură pe mobilier săsesc – 1

meșter ✓ 4 ateliere de cusut – 1 meșter ✓ 16 ateliere de dogărit – 1 meșter ✓ 16 ateliere de pirogravură – 1 meșter ✓ 16 ateliere de țesut – 3 meșteri ✓ 2 ateliere de teatru și poveste în satul

tradițional ✓ 10 ateliere de muzică tradițională românească

organizate la Sala Transilvania Total ateliere: 100 Total meşteri participanţi: 13

septembrie 2017 ✓ 12 ateliere de țesut – 1 meșter ✓ 8 ateliere de confecționat coșuri din răchită –

2 meșteri ✓ 12 ateliere de confecționat opinci – 1 meșter ✓ 12 ateliere de confecționat păpuși tradiționale

– 1 meșter ✓ 32 ateliere de confecționat instrumente

muzicale – 2 meșteri ✓ 12 ateliere de dogărit – 1 meșter ✓ 12 ateliere de pirogravură – 1 meșter

Total ateliere: 100 Total meşteri participanţi: 9

Târgul de ţară 1 1 Ediţii speciale

20 mai 2017 • Noaptea Muzeelor - Au fost organizate 2 ateliere gastronomice: unul

de gogoși tradiționale și unul de preparate

Anexa 2_2017

34

culinare romane

27 – 28 mai 2017 • Târgul comunităţilor rurale, ediția a VI-a, De la lapte la jintiță

- S-a realizat promovarea patrimoniului imaterial din spațiul etno-cultural al Mărginimii Sibiului, prin evenimente de tip spectacole de muzică şi dans popular, cu participarea ansamblului Călușerii din Rășinari

- Au fost organizate şi prezentate 6 ateliere gastronomice

- Au fost organizate 3 ateliere meșteșugărești: tunsul oilor, torsul lânii, împletirea coșurilor din nuiele

18 iunie 2017 • Târgul comunităţilor rurale, ediția a VII-a, Tradiţii şi cultură gastronomică din Ţara Oltului

- S-a realizat promovarea patrimoniului imaterial din spațiul etno-cultural al Țării Oltului, prin evenimente de tip spectacole de muzică şi dans popular, cu participarea ansamblului Comorile Arpașului, dar și reconstituirea de obiceiuri precum împodobitul cailor

- Au fost organizate şi prezentate 3 ateliere gastronomice

- S-a realizat promovarea patrimoniului material prin organizarea a 4 ateliere meșteșugărești: confecționarea de pălării, costume populare, cojoace, confecționarea de pantofi

30 iunie – 2 iulie 2017

• Zilele Hungarikum, Concurs de gătit - 17 echipe participante la concursul de gătit

gulyas - Prepararea unui gulyas uriaș (500 kg) - Dansuri și muzică tradițională maghiară,

ateliere meșteșugărești

9 iulie 2017 • Târgul comunităţilor rurale, ediția a VIII-a, Tradiţii şi cultură gastronomică de pe Valea Hârtibaciului

- S-a realizat promovarea patrimoniului imaterial

Anexa 2_2017

35

din spațiul etno-cultural al Văii Hârtibaciului, prin evenimente de tip spectacole de muzică cu interpretul Marcel Părău şi dans popular, cu participarea ansamblului Jucătorii din Chirpăr

- Au fost organizate şi prezentate 3 ateliere gastronomice

- Au fost organizate 4 ateliere meșteșugărești: fierărie, țiglărie, brodat pălării și mobilier pictat

10 iulie 2017 • Bucătarii sibieni gătesc pentru comunitate (organizat de Asociația My Transylvania)

- Demonstrație culinară – 6 bucătari

4 – 6 august 2017 • Beer Craft&Art - Au fost organizate 7 ateliere gastronomice - Au participat 14 artizani berari și 2 cidrari - A fost susținut un program artistic de muzică:

fanfara din Turnișor, Maria Cojocaru, Mircea Vintilă

19 – 20 august 2017 • Caravana Produs în Hunedoara (organizat de Asociația producătorilor de produse tradiționale și ecologice Hunedoara)

- Au fost organizate 5 ateliere gastronomice - A fost susținut un program artistic de muzică

și dans tradițional de ansamblul Poienița Voinii

27 august 2017 • Târgul comunităţilor rurale, ediția a IX-a, Tradiţii şi cultură gastronomică de pe Valea Târnavelor

- S-a realizat promovarea patrimoniului imaterial din spațiul etno-cultural al Văii Târnavelor, prin evenimente de tip spectacole de muzică şi dans popular, cu participarea ansamblului Strugurelul Valea Viilor, acompaniați de Marin Sicoe la taragot și Stoica Vasile la acordeon; corul bisericii din Valea Viilor a susținut un concert de cântece religioase

- Au fost organizate şi prezentate 3 ateliere gastronomice

- Au fost organizate 4 ateliere meșteșugărești:

Anexa 2_2017

36

confecționat coșuri din nuiele, confecționt mături din nuiele, țesut la război, brodat costume tradiționale

9 septembrie 2017 • Festivalul Gastronomic al Romilor, ediția I, Concurs de gătit (organizat de Fundația Centrul European de Integrare al Romilor)

- 10 echipe participante

17 septembrie 2017 • Ziua recoltei - 3 ateliere gastronomice cu produse specifice

toamnei - un atelier de prepare a mustului din mere - spectacol de muzică și dansuri tradiționale cu

ansamblul Călușerii din Rășinari

2 decembrie 2017 • Târgul comunităţilor rurale, ediția a X-a, Tradiţii şi cultură gastronomică din Țara Secașelor

- S-a realizat promovarea patrimoniului imaterial din spațiul etno-cultural al Țării Secașelor, prin evenimente de tip spectacole de muzică şi dans popular, cu participarea elevilor Școlii Gimnaziale din Loamneș, structura Alămor și Grupul vocal mixt al localității Loamneș

- Au fost organizate şi prezentate 3 ateliere gastronomice

- Au fost organizate 3 ateliere meșteșugărești: țesut la război, brodat costume tradiționale și fierărie

9 – 10 decembrie 2017

• Târgul de Ţară de Ignat, ediţia a VI-a - Au fost organizate 3 ateliere gastronomice de

prezentare şi pregătire a pomenii porcului, precum şi a altor preparate specifice (cârnaţi, caltaboş, jumeri etc)

Ediţii curente

mai 2017 2 ediţii curente

iunie 2017 3 ediţii curente

iulie 2017 2 ediţii curente

august 2017 1 ediţie curentă

Anexa 2_2017

37

septembrie 2017 1 ediţie curentă

octombrie 2017 2 ediții curente

4 Programul Patrimoniu cultural imaterial Manifestări internaţionale

Târgul Internaţional al Meşteşugurilor Tradiţionale, Complexul Arhitectural-Etnografic ETAR, Gabarovo, Bulgaria, ediţia a XIV-a

1 1 2 – 6 septembrie 2017

- 3 creatori populari: Rodica Berghezan, Sibiu, jud. Sibiu, pictat icoane pe sticlă; Andreea Scorobeţ, Racoviţa, jud. Sibiu, pictat icoane pe sticlă; Fulop Mozes, Bezid, jud. Mureş, împletit paie

Festivalul gulyas-ului din Szolnok

1 1 8 – 10 septembrie 2017

- Schimb de experiență cu instituții de profil în vederea îmbunătățirii organizării programelor gastronomice

- Ciprian Ştefan, Mihaela Ghrghel

5 Evenimente culturale

Ziua internaţional rromilor 1 1 8 aprilie 2017 ✓ Workshop Costumul meu popular ✓ Centrul rural de zi din Rusciori, Centrul de zi

ARAPAMESU, Şcoala cu clasele I-VIII Alţâna ✓ Program artistic susţinut de Centrul rural de zi

din Rusciori

Ziua Internaţională a Muzeelor Museums and contested histories: saying the unspeakable in mueums

1 1 18 mai 2017 ✓ ghidaje tematice

Noaptea Europeană a Muzeelor

1 1 20 – 21 mai 2017 - Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA: Şcoala de dans „Ioan Macrea” Sibiu; ansamblul Călușerii din Rășinari; Domino; Phoenix; ateliere cu Veteris Milites și Castrum Novis

- Pavilionul Muzeal Multifuncțional: expozițiile Atelier. Cale. Târg și Schimbări. Changes. Endring

- Muzeul Civilizaţie Transilvane ASTRA: expoziția Rosturi și rostiri la sași

- Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”: expoziția Călătoria

- Caravana Noaptea Muzeelor. Axente Sever, Valea Viilor, Mediaș, Dumbrăveni

Ziua Sugarului, ediția a XII-a 1 1 2 iulie 2017 ✓ Consursuri: cross-ul bebe, cross-ul bobocel, miss și mister bebe, miss și mister bobocel, mămica știetot, tăticul priceput;

Anexa 2_2017

38

✓ Invitat: dna. doctor Camelia Petre - informare cu privire la vaccinare.

✓ Centrul de învățare a limbii engleze Helen Doron – ateliere de creație, activități și jocuri în limba engleză;

✓ Nr. participanți: 500 copii cu vârste între 0 și 3 ani;

Zilele Europene ale Patrimoniului Heritage and Communities

1 1 16 septembrie 2017 ✓ Ghidaje tematice: Patrimoniul cultural – Natura – Armonii

6 Dezvoltarea activităţii de antropologie vizuală

ASTRA Film Festival 2017 Ediţia a XXIV-a

1 1 16 – 22 octombrie 2017

✓ Proiecții: Sala Thalia (Filarmonica de Stat Sibiu), Sala Auditorium (Amfiteatrul Facultății de medicină din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu), Teatrul Gong, ASTRA Film Cinema şi ASTRA Film Sala Studio (sediul muzeului ASTRA)

✓ 18 secțiuni tematice ✓ programul special The Future Is Now / Viitorul

e azi a cuprins proiecții în format full-dome, care au avut loc în cinematograful - dom instalat în Piața Mare din centrul Sibiului,

✓ Documentary Tank@Astrafilm – program pentru industria cinematografică

✓ Astra Film Festival 2017 a însemnat în cifre: peste 800 de invitați din 50 de țări; 75 de sesiuni Q&A (discuții ale autorilor cu publicul după proiecții); peste 70.000 de spectatori; 23.000 de elevi și profesori participanți la ASTRA Film Junior – record de participare; peste 3.000 de filme înscrise și peste 130 incluse în selecția oficială; 350 de evenimente cinematografice s-au desfășurat pe parcursul celor șapte zile în multiplele locații ale Festivalului; 60 de premiere naționale, internaționale sau absolute; 200 de voluntari din Sibiu și străinătate; peste 5.000 de apariții în presa locală, națională și internațională;

Anexa 2_2017

39

23.000 de fani pe pagina de facebook; 35.000 de utilizatori și peste 250.000 de afișări ale site-ului www.astrafilm.ro

ASTRA Film Junior 2017 1 1 16 – 22 octombrie 2017

Activităţi organizatorice specifice

Ultimii păstori 1 1 Conform planificării Postproducţie

Transalpina. Drumul regilor 1 1 Conform planificării Postproducţie

Obiceiuri de iarnă 1 1 Conform planificării Preproducţie

Cinemateca ASTRA Film 2017 1 1 16 februarie 2017 HOME LESS

23 februarie 2017 Dybnuck. Povestea sufletului călător

2 martie 2017 Cu capul între urechi

16 martie 2017 Copilul Diavolului

23 martie 2017 Sunt însărcinată în România

30 martie 2017 A separation

6 aprilie 2017 Camera nelocuită

20 aprilie 2017 Războiul Regelui

27 aprilie 2017 Doar o răsuflare

4 mai 2017 Big Boys Gone Bananas

11 mai 2017 Printre credincioşi

18 mai 2017 Faţa ascunsă a internetului

Cinemateca ASTRA Film Junior

1 1 3 aprilie 2017 Yangka în ţara fericirii

Noi suntem băieţi

5 aprilie 2017 Max salvează animalele

11 aprilie 2017 Andrew cu tobe și trompete

14 aprilie 2017 Wilder şi viaţa lui sălbatică

Philip şi fabrica de vise

4 mai 2017 Preţul plătit

Sonita

12 mai 2017 Speranţe de vânzare

24 mai 2017 Filip şi orasul negru

13 iunie 2017 Faţa ascunsă a internetului

7 Revista Transilvania

Festivalul Internaţional Studenţesc „Zona Nouă”

- 1 11 – 13 iulie 2017 ✓ Invitaţi din 9 ţări

Anexa 2_2017

40

Ediţia a II-a

Lansarea Revistei Transilvania - 1 19 iulie 2017 ✓ Lansarea primului număr al Revistei Transilvania apărut sub egida Muzeului ASTRA

Poets in Transylvania Fetivalul internaţional de poezie, ediţia a V-a

- 1 18 – 24 septembrie 2017

✓ Invitaţi din 15 ţări

Colocviul Internaţional Universitar

- 1 27 – 28 octombrie 2017

✓ Decernarea premiilor Revistei Transilvania

Florida born, Romania bound. Lansare de carte: Tara Skurtu

- 1 24 noiembrie 2017 ✓ Lansare de carte (Tara Skurtu,The Amoeba Game, Eyewear Publishing, Londra, 2017) şi masă rotundă despre interferenţele dintre poezia română şi poezia americană

Etica cercetării şi a acţiunii publice. Lansare de carte: Radu Paraschivescu

- 8 decembrie 2017 ✓ Lansare de carte (Radu Paraschivescu, Cartea râsului şi a cercetării, Humanitas, 2017) şi masă rotundă despre etică şi acţiune publică în România de azi

Discriminare, toleranţă şi libertate. Lansare de carte: Cosmin Bumbuţ, Elena Stancu

- 1 18 decembrie 2017 ✓ Lansare de carte (Cosmin Bumbuţ, Elena Stancu, Acasă, pe drum, Humanitas, 2017) şi masă rotundă despre discriminare, toleranţă şi libertate în România

8 Alte evenimente Participarea la târgurile de turism naționale și internaționale

3 4 16 – 19 februarie – martie 2017

✓ Locații: București ✓ Parteneri: Asociația Județeană pentru Turism

Sibiu ✓ Prezentarea ofertei de servicii cultural-turistice

a Muzeului ASTRA la târgurile de profil, prin intermediul AJTS

martie 2017 ✓ Locații: Berlin ✓ Parteneri: Asociația Județeană pentru Turism

Sibiu ✓ Prezentarea ofertei de servicii cultural-turistice

a Muzeului ASTRA la târgurile de profil, prin intermediul AJTS

1 – 3 septembrie 2017

✓ Târgul Național de Turism din Albac, județul Alba

✓ Prezentarea ofertei de servicii cultural-turistice a Muzeului ASTRA

Anexa 2_2017

41

16 – 19 noiembrie 2017

Târgul de turism al României, ROMEXPO ✓ Locație: ROMEXPO, București; ✓ Stand de prezentare a ofertei muzeale ca

parte a ofertei județului Sibiu; ✓ Prezentare evenimente și programe 2018,

ofertă team building, evenimente și programe gastronomice, evenimente cu și pentru copii, promovare Galerii de artă populară/museum shop, cărți poștale;

✓ 2.036 vizitatori.

Participare la Târgul Internațional Gastronomic de la Poznan, Polonia

- 1 23 – 26 septembrie 2017

✓ Locație: Poznan, Polonia ✓ Prezentarea ofertei de servicii cultural-turistice

a Muzeului ASTRA

Maratonul internațional Sibiu - 1 27 mai 2017 ✓ Parteneriat cu Fundația Comunitară Sibiu

Night cross challenge - 1 25 august 2017 ✓ Parteneriat cu Asociația Club Sportiv CAB Sport

Duathlon 2017 - 1 23 septembrie 2017 ✓ Parteneriat cu Asociația Club Sportiv CAB Sport

Anexa 2_2017

42

II. Proiecte cu finanţare externă nerambursabilă desfăşurate în parteneriat

Nr. Crt.

OBIECTIVE ACŢIUNI INDICATORI TERMEN OBSERVAŢII

Plan Realizat

1. Proiect E-cultura. Biblioteca digitală a României

Proiect finanțat prin Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020

- 1 2020 ✓ Proiect desfășurat de Ministerul Culturii, Unitatea de Management a Proiectului

✓ Obiective: Implementarea de instrumente de digitizare avansate și ușor utilizabile (platforma culturalia.ro); Digitizarea și expunerea on-line a patrimoniului cultural analogic; Maximizarea volumului materialului cultural digitizat pentru contribuția la Europeana

✓ Activități desfășurate 2017: semnare parteneriat

Anexa 2_2017

43

III. Proiecte cu finanţare internă

Nr. Crt.

OBIECTIVE INDICATORI TERMEN OBSERVAŢII

Plan Realizat

1. ASTRA Multicultural - 1 10 – 16 iulie 2017 Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu – 76.838,84 lei

2. Festivalul Internaţional de Poezie Poets In Transylvania 2017 Ediţia a V-a

- 1 18 – 24 septembrie 2017

Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu – 22.756,66 lei

3. Tradiţii diferite. Valori comune Zilele Europene ale Patrimoniului

- 1 iulie – septembrie 2017

Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu – 15.677,48 lei

4. Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale” ediţia a XXI-a

1 1 4 – 6 aprilie 2017 Faza judeţeană

✓ Proiect cultural cofinanţat de Administrația Fondului Cultural Național – 49.288,28 lei

✓ Partener: Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice – 20.000,00 lei

25 – 30 iulie 2017 Faza naţională

5. Dăm apă la moară în Muzeul ASTRA - 1 iunie – octombrie 2017

Proiect cultural cofinanţat de Administrația Fondului Cultural Național 40.850,47 lei

6. Strategie inteligentă pentru monitorizarea bunurilor culturale mobile în vederea adaptării eficiente la schimbările climatice (INherit). Etapa 3 Workshop Demonstrarea utilităţii şi funcţionalităţii modelului funcţional Seif Climate 4 Art.

1 1 ianuarie – septembrie 2017

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Textile-Pielărie – Institutul de Cercetare Pielărie-Încălţăminte (INCDTP – ICPI) - 17.515,00 lei

Anexa 2_2017

44

Numărul beneficiarilor activităţilor muzeului: 602.396

• Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA: 441.495

• Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”: 8.763

• Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA: 8.106 ✓ Expoziţii temporare: 5.230 ✓ Centrul Cultural Memorial „Gheorghe Telea Bologa” Noul Român: 150 ✓ Reformatio Transilvaniae 500: 1.580 ✓ Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”, faza județeană: 202 ✓ Oala de sarmale a bunicii, Muzeul Judeţean Satu Mare, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Muzeul Satului Bănăţean,

Timișoara: 944

• Centrul ASTRA pentru Patrimoniu: 2.000

• Salonul Naţional de Restaurare 2017 – Gala restaurării româneşti, Craiova, 2017, Muzeul Olteniei Craiova: 2.000

• Departamentul ASTRA Film: 80.535 ✓ ASTRA Film Festival 2017: 47.000 de spectatori ✓ ASTRA Film Junior: 23.000 de spectatori ✓ Cinemateca ASTRA Film: 9.500 de spectatori ✓ Cinemateca ASTRA Film Junior: 1.035 de spectatori

• Departamentul Marketing Cultural: 6.197 ✓ Beneficiari programe de voluntariat: 34 ✓ Beneficiari team-building-uri: 629 ✓ Ateliere educaționale la sedii: 5.494 participanți ✓ Ateliere educaționale în cadrul programului Muzeul se implică în judeţ: 40 participanți

• Festivalul Internaţional de Poezie Poets In Transylvania 2017: 200

• Caravana Noaptea Muzeelor pe Valea Târnavelor: 100 participanţi

• Târgul Olarilor (Piaţa Mare): 55.000 participanţi

Anexa 2_2017

45

IV. În planul resurselor umane - asigurarea funcţionalităţii optime a instituţiei

Nr. Crt.

OBIECTIVE ACŢIUNI INDICATORI TERMEN OBSERVAŢII

Aprobate Ocupate

1. Asigurarea cu personal a tuturor sectoarelor de activitate

Organizarea de concursuri conform prevederilor legale

219 193 Permanent ✓ La data de 31.12.2017 existau 26 posturi vacante

Angajări

ianuarie 2017 ✓ Redactor S I – 2 posturi

februarie 2017 ✓ Conductor arhitect SSD I

mai 2017 ✓ Redactor S II ✓ Referent M IA ✓ Şofer ✓ Supraveghetor muzeu ✓ Referent de specialitate S I

iunie 2017 ✓ Redactor S IA ✓ Şef serviciu II ✓ Conservator S deb. ✓ Referent de specialitate S I

iulie 2017 ✓ Redactor S II – 2 posturi ✓ Redactor S IA ✓ Supraveghetor muzeu

august 2017 ✓ Redactor S I

octombrie 2017 ✓ Gestionar custode sala M II ✓ Restaurator S deb – 2 posturi ✓ Inginer S IA

noiembrie 2017 ✓ Restaurator S II ✓ Restaurator S deb. ✓ Muzeograf IA ✓ Supraveghetor muzeu

decembrie 2017 ✓ Muzeograf S IA – 2 posturi

Lichidări

ianuarie 2017 ✓ Redactor S I ✓ Supraveghetor muzeu – 2 posturi

martie 2017 ✓ Restaurator M IA

Anexa 2_2017

46

aprilie 2017 ✓ Supraveghetor muzeu ✓ Restaurator M IA ✓ Redactor S IA ✓ Redactor S II

mai 2017 ✓ Muzeograf S IA

iunie 2017 ✓ Redactor S I

iulie 2017 ✓ Şef serviciu II

august 2017 ✓ Gestionar custode sală M II ✓ Muzeograf S II

septembrie 2017

✓ Supraveghetor muzeu

octombrie 2017 ✓ Cercetător științific

noiembrie 2017 ✓ Redactor S I ✓ Pompier

decembrie 2017 ✓ Redactor S II

2.

Pregătirea continuă şi specializarea personalului

Participarea la cursuri de pregătire profesională

23 23 Permanent ✓ Seminar Salarizarea personalului din instituțiile publice. Perspective 2017-2020, 17 martie 2017, Dorina Tarcea, Raluca Costache

✓ Curs Metode moderne de eficientizare a activităţii instituţiilor publice, 3-10 iulie 2017, Ciprian Anghel Ștefan.

✓ Curs Legislaţia muncii şi salarizarea personalului, 3-10 iulie 2017, Dorina Tarcea

✓ Curs Metodologii Financiar-Contabile și Bugetare, 3-10 iulie 2017, Daniela Bobanga, Mihaela Spătăcean

✓ Curs Metodologii contabile şi salarizarea personalului, 3-10 iulie 2017, Alice Frăsie, Vasilica Grigorescu.

✓ Curs Achiziţii Publice. Noi reglementări, 3-10 iulie 2017, Alexandru Popoviciu, Bogdan Turean, Iov Nicolae Tolomeiu.

✓ Curs Expert Achizitii Publice, 3-14 iulie 2017, Mirela Oană

✓ Curs Arta cinematografică – Teoria şi practica tehnicilor foto-video, 17-23 iulie 2017, Claudiu

Anexa 2_2017

47

Doncuțiu, Mircea Nan, Olimpia Colibaba, Liliana Ionaș, Cornel Moşneag, Adriana Lomnășan, Cătălina Ștefan, Daniela Dan, Adrian Dumitrașcu, Bogdan Scorțea.

✓ Curs Noutăţi privind reglementarea standardelor de control intern managerial în entităţile publice şi soluţii practice de implementare, 31 iulie-7 august 2017, Ovidiu Marian Baron.

✓ Curs Factori de succes în comunicarea instituţională eficientă, 31 iulie-7 august 2017, Daniela Frăţilă, Cristian Prisăcean, Raluca Iliuț, Mihaela Gherghel.

✓ Curs Auditul performanţei în entităţile publice şi standardele de control intern managerial, 14-21 august 2017, Nicoliţa Opriş.

✓ Curs Managementul situațiilor de urgență, securitate și sănătate în muncă, 20-27 august 2017, Florin Basarabă

✓ Curs Achiziţii Publice. Noi reglementări, 28 august-3 septembrie 2017, Diana Roman, Vasile Cristea.

✓ Curs Noutăţi privind reglementarea standardelor de control intern managerial în entităţile publice şi soluţii practice de implementare, 28 august-3 septembrie2017, Bettina Bratu.

✓ Curs Metodologii contabile, 28 august-3 septembrie 2017, Doina Dorobanțiu, Gabriela Crăciun, Adriana Sîmpetrean.

✓ Curs Formator, 11-28 septembrie 2017, Iulia Teodorescu.

✓ Curs Operator la recoltarea și toaletarea arborilor forestieri, 2-11 octombrie 2017, Constantin Drăghici.

✓ Curs Operator vector aerian A.S.A.M, 31 octombrie-5 noiembrie 2017, Silviu Ioan Popa.

✓ Curs Contractul: încheiere, modificare,

Anexa 2_2017

48

încetare și efecte, în conformitate cu prevederile Noului Cod Civil, 2-5 noiembrie 2017, Mihaela Lucardi.

✓ Curs Bune practice în achiziții publice, 2-5 noiembrie 2017, Cornelia Rociu.

✓ Curs Achiziții Publice. Noi reglementări, 24-26 noiembrie 2017, Mirela Crețu, George Tomegea, Dana Bercu, Delia Nistor, Roxana Gruițoiu, Simona Voica, Lucian Robu, Manuela Iancu.

✓ Curs Fotografie, 4-18 decembrie 2017, Karla Roșca, Olga Popa, Camelia Ștefan, Simona Malearov, Crina Mareș, Raluca Bușie, Oana Burcea, Dana Muntean, Anamaria Floca, Ana-Maria Nicolae, Florin Păun, Marius Iuga.

✓ Curs Expert accesare fonduri structural şi de coeziune europene, 7-10 decembrie 2017, Nicoliţa Opriş.

3. Alte forme de perfecţionare profesională

Formări interne, alte tipuri de formare care pot fi asimilate perfecționării profesionale

- 1 martie 2017 ✓ Tematica formării: training intern pentru inițierea în activitățile suplimentare cu scop educațional din cadrul proiectului Patrimoniu deschis

Participanți: Anda Crețu, Ioana Dan, Raluca Andrei, Manuela Iancu Formator intern: Mirela Iancu

- 1 5 aprilie – 2 mai 2017

✓ Curs formare profesională – animator centre de vacanță

✓ Participanți: Anda Crețu, Raluca Andrei, Ioana Dan, Elena Găvan, Mihaela Mondoc, Roxana Gruițoiu, Adrian Alexe, Florina Cherciu, Mihaela Gherghel, Oana Burcea

✓ Formator: Asociația de prietenie Ille et Villaine Sibiu

✓ Curs finanțat în cadrul proiectului Patrimoniu deschis

- 1 11 – 31 iulie 2017

✓ Training intern Birou resurse umane privind Legea cadru nr. 153/2017 în care au fost

Anexa 2_2017

49

diseminate informațiile dobândite de către șeful de birou ca urmare a participării la programul de pregătire profesională organizat de SC ACTUAL TRANING SRL. Informațiile diseminate au rolul de a oferi un sprijin în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor noii legi cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

✓ Formator intern: Dorina Tarcea

- 1 30 octombrie – 24 noiembrie

2017

✓ Formare profesională obligatorie conform Legii nr. 481/2004, privind protecţia civilă, cu tematică: Șef serviciu voluntar/privat pentru situații de urgență

Nume participant: Basarabă Florin Instituția organizatoare: Inspectoratul General pentruSituații de Urgență – Centrul Național de Perfecționare a Pregătirii pentru Managementul Situațiilor de Urgență.

Anexa 2_2017

50

V. În plan patrimonial - completarea şi dezvoltarea colecţiilor muzeale

Nr. Crt.

OBIECTIVE ACŢIUNI INDICATORI TERMEN OBSERVAŢII

plan realizat

1. Asigurarea resurselor financiare nesecare creşterii şi dezvoltării colecţiilor muzeale

Derularea procedurilor pentru realizarea achiziţiilor şi donaţiilor muzeale

1 1 2017 Conform Anexei 1.3

2. Asigurarea siguranţei patrimoniului

Asigurarea patrimoniului clasat în Tezaur şi în Fond, a monumentelor istorice, a clădirilor administrative şi a parcului auto

1 1 Conform planificării

• Încheierea contractului şi plata poliţei de asigurare

3. Asigurarea conservării şi restaurării patrimoniului

Conservare obiecte muzeale 460 2.265

Conform planificării

• Completare Fişe analitice de evidenţă Conservare monumente

(intervenţie parţială) 20 21

Manipulare obiecte depozite/ expoziţii

5.000 7.004

Tratamente speciale (criogenare) 1.000 1.040

(Re)etichetare obiecte muzeale - 16.205

Prelucrare, înregistrare, inventariere, verificare

- 22.362

Demontare şi transfer monumente

Şură, Spermezeu, judeţul Bistriţa-Năsăud

1 1 noiembrie – decembrie 2017

✓ Completarea gospodăriei

Relocare monumente

Cramă, Bălăneşti, judeţul Gorj 1 1 decembrie 2017 ✓ Relocarea cămărilor conform planului tematic al Muzeului în aer liber

Restaurări monumente

Moară cu roată verticală, admisie superioară şi transmisie în două trepte, Rogojelu, judeţul Cluj

1 1 ianuarie – februarie 2017

✓ confecţionat din buștean de pin şi înlocuit jgheab de aducţiune;

Uleiniţă cu piuă cu săgeţi şi teasc „cu crăcană” acţionate hidraulic, Ohaba, judeţul Hunedoara

1 1 ianuarie 2017 ✓ confecţionat replică roată hidraulică;

Anexa 2_2017

51

Moară de vânt cu pânze, Curcani, judeţul Constanţa

1 1 februarie 2017 ✓ înlocuit aripi din pânză, revizuit sistem de susținere;

Gospodărie săsească de viticultori, Şeica Mică, judeţul Sibiu

1 2 februarie – martie 2017

✓ confecţionat şi montat dublură uşă acces în camera boltită; confecţionat şi montat copertină de protectie uşă acces din spate;

2 3 septembrie 2017 ✓ vopsitorie poartă și portiță; refăcut zugrăveli interioare în lapte de var la camară – pivniță; refăcut zugrăveli exterioare în lapte de var la casă și poartă

Gospodărie-atelier de olari, Obârşa, judeţul Hunedoara

- 2 februarie 2017 ✓ poartă și portiță, confecționat și montat stâlp, demontat, restaurat și montat foi de poartă și portiță; demontat, restaurat și montat foaie de portiță;

1 2 noiembrie 2017 ✓ înlocuire polată cuptor ars oale, stâlpi, învelitoare din scândură; restaurat poartă, demontat confecționat și montat elemente degradate

Gospodărie-atelier de olari, Sasca Română, judeţul Caraş-Severin

- 1 martie 2017 ✓ demontat, restaurat și montat foaie de portiță;

Piuă hidraulică cu batere orizontală şi vâltoare, cu admisie prin ajutaj („buşniţă”), Sicheviţa, judeţul Caraş-Severin

2 4 martie 2017 ✓ înlocuit stâlpi susținere jgheab de evacuare; confecţionat din buștean de pin şi înlocuit jgheab de evacuare; confecţionat din buștean de pin şi înlocuit jgheab de coborâre; restaurat vâltoare;

Gospodărie săsească de pomicultori, Hamba, judeţul Sibiu

1 1 martie 2017 ✓ confecţionat şi montat toc și replică uşă acces pivniţă

Casă parohială, Spermezeu, judeţul Bistriţa-Năsăud

1 1 martie 2017 ✓ restaurare binale

1 1 iunie – septembrie 2017

✓ lucrări de tencuieli interioare și exterioare;

Teasc de boştină, Sebeşu de - 1 aprilie 2017 ✓ înlocuit împrejmuire din stâlpi de

Anexa 2_2017

52

Jos, judeţul Sibiu stejar și împletitură de nuiele;

Dârstă cu un val şi cu vâltoare, Moeciu de Sus, judeţul Braşov

1 1 aprilie 2017 ✓ înlocuit stălpi susținere, parapet mal, platformă acces, vâltoare;

Pod plutitor pe cablu şi casa podarului, Turnu Roşu, judeţul Sibiu

1 1 mai 2017 ✓ înlocuire grinzi susținere, platformă, balustrade, rampă acces; cârmă, capac barcă;

Cramă viticolă, Bălăneşti, judeţul Gorj

1 1 mai 2017 ✓ înlocuire căpriori degradați, înlocuire împletitură nuiele, înlocuit strat paie, aprovizionat vrej de viță, înlocuit învelitoare din vreji de viță;

Gospodărie-atelier de olari, Marginea, judeţul Suceava

- 3 mai – iunie 2017 ✓ înlocuire căpriori, lați, șiță; reparații interioare lipituri pereți, refacere lipituri pardoseli, zugrăveli interiare și exterioare; înlocuit podeț acces în gospodărie;

Povarnă cu roată hidraulică, Sârbeşti, judeţul Gorj

- 1 mai 2017 ✓ înlocuit stâlpi și legături susținere jgheaburi;

Instalaţie hidraulică pentru zdrobirea minereului aurifer („şteamp”) şi depozit de unelte („cram”), Abrud, judeţul Alba

1 1 iunie 2017 ✓ suspendat îndreptat și consolidat structură șopru protecție instalație, înlocuit tutori stâlpi susținere;

Gospodărie de agricultori, Deseşti, judeţul Maramureş

- 1 iunie 2017 ✓ înlocuit trepte scară;

Zdrobitoare şi teasc de fructe, Răşinari, judeţul Sibiu

- 1 iunie 2017 ✓ înlocuit braț susținere roată;

Casă cu prăvălie, Băicoi, judeţul Prahova

- 1 iunie 2017 ✓ vopsit binale la parter pe exterior;

Gospodărie-atelier de olari, Marginea, judeţul Suceava

2 3 iulie 2017 ✓ refăcut structură pereți, înlocuit învelitoare din lăturoaie; înlocuit împrejmuire în spatele grădinii; demontat, restaurat și montat ușă șură;

Gospodărie-atelier de dogari, Nereju, judeţul Vrancea

- 1 iulie 2017 ✓ înlocuit împrejmuire

Gospodărie-atelier de dogari, Straja, judeţul Suceava

- 2 iulie 2017 ✓ înlocuit sistem de susținere cumpănă; înlocuit elemente

Anexa 2_2017

53

degradate fântână

Gospodărie-atelier de confecţionat instrumente muzicale, Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava

- 1 iulie 2017 ✓ înlocuit elemente degradate prispă casă

Gospodărie de pescari cu moară de vânt, Mahmudia, judeţul Tulcea

- 1 iulie 2017 ✓ reparații tencuieli și zugrăveli tavan

Gospodărie-atelier pentru prelucrarea cânepii, Lisa, judeţul Braşov

- 1 iulie 2017 ✓ restaurat și montat foaie de poartă

Gospodărie-atelier de fluierari, Hodac, judeţul Mureş

- 1 august 2017 ✓ restaurat ghizd fântână

Complex arhitectural, Călineşti-Berbeşti, judeţul Maramureş

- 2 iulie 2017 ✓ înlocuit șiță pe gard și portiță

Gospodărie de miner sărar, Sărăţeni, judeţul Mureş

1 1 iulie – august 2017

✓ reparații tencuieli interioare și exterioare, zugrăveli în lapte de var

Gospodărie de miner aurar, Corna, judeţul Alba

- 1 august 2017 ✓ reparații și zugrăveli în lapte de var

Gospodărie de ţesător de straie vâltorite, Săpânţa, judeţul Maramureş

1 1 octombrie 2017 ✓ confecționat și înlocuit stâlp de susținere cumpănă fântână

Moară de vânt cu etaj, Frecăţei, judeţul Tulcea

2 2 octombrie 2017 ✓ confecționat și înlocuit spițe și palete

Complex de industrii populare, Gura Râului, judeţul Sibiu

1 2 noiembrie 2017 ✓ demontat jgheaburi de aducțiune

Moară cu şase „ciuturi”, Găleşoaia, judeţul Gorj

- 2 septembrie – octombrie 2017

✓ demontat jgheaburi de aducțiune; înlocuit scări de acces la monument; înlocuit mână curentă

Complex de industrii populare cu batoză hidraulică, Sârbi, judeţul Maramureş

- 2 noiembrie 2017 ✓ înlocuit talpă degradată; consolidat lagăre roți hidraulice

Gospodărie-atelier pentru prelucrarea cânepii şi atelier de confecţionat frânghii, Săsăuş, judeţul Sibiu

- 1 noiembrie 2017 ✓ înlocuit tavan șopru

Gospodărie-atelier de cojocar- - 1 noiembrie 2017 ✓ confecționat și înlocuit jgheaburi

Anexa 2_2017

54

curelar, Sălişte, judeţul Sibiu

Gospodărie-atelier pentru prelucrarea lânii, Poiana Sibiului, judeţul Sibiu

- 2 noiembrie – decembrie 2017

✓ confecționat și înlocuit jgheab; înlocuit învelitoare de șiță intrare pivniță

Duplex de gospodării – atelier de olari, Găleşoaia, judeţul Gorj

- 1 decembrie 2017 ✓ înlocuire polată cuptor ars oale, stâlpi învelitoare din scândură

Reparaţii zugrăveli interioare şi exterioare; lipituri

9 10 martie – octombrie 2017

Deseşti, Feneş, Livada, Stăneşti, Colţi, Lisa, Vlădeşti, Măgura, Mahmudia, Huşi, Obârşa-olari

Înlocuit învelitori (şiţă, paie, stuf)

7 7 mai – iunie 2017 ✓ Gospodărie pastorală cu staul („colnă”), Câmpu lui Neag, judeţul Hunedoara

✓ Gospodărie pastorală cu atelier pentru confecţionarea lumânărilor din seu de oaie, Răşinari, judeţul Sibiu

✓ Dârstă cu un val şi cu vâltoare, Moeciu de Sus, judeţul Braşov

✓ Gospodărie de agricultori, Deseşti, judeţul Maramureş

✓ Popicărie, Păltiniş, judeţul Sibiu ✓ Colibă pastorală cu „crosnie” şi obor,

Sătic, judeţul Argeş ✓ Gospodărie-atelier de olari, Săcel,

judeţul Maramureş - şură

13 13 iulie – decembrie 2017

✓ Gospodărie de miner marmurar, Alun, judeţul Hunedoara – şură

✓ Gospodărie-atelier de prelucrare a pietrei, Cupşeni, judeţul Maramureş – casă, şură

✓ Moară cu roată verticală şi admisie superioară, Almaş-Sălişte, judeţul Hunedoara

✓ Gospodărie-atelier de fierari, Călineşti, judeţul Maramureş – atelier

✓ Gospodărie-atelier pentru prelucrarea părului de capră, Musculeşti-Petreşti, judeţul Gorj – şură

Anexa 2_2017

55

✓ Complex de industrii populare cu moară, fierăstrău („joagăr”), circular, polizor, Polovragi, judeţul Gorj – mori

✓ Gospodărie-atelier de dogari, Nereju, judeţul Vrancea – casă

✓ Gospodărie de intelectual (preot) cu casă-şcoală („Şcoala memorială Avram Iancu”), Stăneşti, Poiana Vadului, judeţul Alba – casă

✓ Gospodărie-atelier de olari, Oboga, judeţul Olt – anexe

✓ Gospodărie cu atelier de confecţionat cergi, Săpânţa, judeţul Maramureş – casă, şură

✓ Cramă viticolă cu „beci”, Corni-Huşi, judeţul Vaslui

Reconstrucţii monumente

Gospodărie de agricultori, Almaş, judeţul Arad

3 3 ianuarie – februarie 2017

✓ confecţionat şi montat replică uşă cu toc acces în cuptoriște; confecţionat şi montat replică uşă cu toc acces în găbănaș; confecţionat şi montat sistem de înghidere cu obloane la prispă;

4 8 august – septembrie 2017

- casă: zugrăveli în lapte de var: cameră bună, tindă și cameră locuit; lipituri pardoseli: cameră bună, tindă și cameră locuit; vopsitorii la uși si ferestre; construit sisteme de încălzit și preparare a hranei: tindă și cameră de locuit; modificat sistem de închidere prispă, obloanele de la uliță;

- cuptoriște: zugrăveli în lapte de var; lipituri pardoseli; construit sistem de încălzit și preparare a hranei

- grajd porci: realizare umpluturi, pardoseli din cherestea de pin;

Anexa 2_2017

56

confecționat troacă de porci; restaurat și montat oblon lateral;

- fântână: demontat, restaurat și montat roată de ridicat găleata; montat jgheab din piatră și vălău pentru adăpat vitele;

- coșar:-reconstrucție, restaurat și montat structură stâlpi, bătut pereți din lați, restaurat și montat șarpantă, bătut învelitoare din șiță de stejar;

- împrejmuire: modificare înălțime elemente traforate;

Casă, Săcel, judeţul Maramureş 1 1 iulie – octombrie 2017

✓ realizare zidărie de piatră pentru soclu și pivniță, restaurare și montare structură bârne, prelucrat și montat pardoseli, prelucrat și montat tavane, restaurat și montat șarpantă, confecționat și bătut învelitoare din șiță

Gospodărie de apicultor, Ponoarele, judeţul Mehedinţi

1 1 iulie – octombrie 2017

✓ casă, conac, realizare zidării, restaurare și montare structuri bârne, șarpante, confecţionat şi bătut învelitoare din şiţă

Pavilion de joc, Jina, judeţul Sibiu - 1 noiembrie – decembrie 2017

✓ realizare zidărie de piatră pentru soclu sub tălpi, restaurare și montare structură stâlpi, prelucrat și montat pardoseli, restaurant și montat șarpantă, confecționat și bătut învelitoare din șiță, pereți din scândură

Casă de învăţător, Sălişte, judeţul Sibiu

- 1 noiembrie – decembrie 2017

✓ realizare zidărie de piatră pentru soclu și pivniță, restaurare și montare structură bârne, prelucrat și montat pardoseli, prelucrat și montat tavane, restaurat și montat șarpantă, confecționat și bătut învelitoare din șiță

Anexa 2_2017

57

Restaurare obiecte muzeale – Muzeul ASTRA

158 248 Conform planificării

Curăţiri şi integrări cromatice (intervenţii)

20 21 Conform planificării

Curăţiri şi tratamente insecticide (intervenţii)

60 110

Investigaţii biologice (buletine de analiză)

50 91

Investigaţii chimice (buletine de analiză)

50 75

Anexa 2_2017

58

VI. În planul marketingului şi PR

Nr. Crt.

OBIECTIVE ACŢIUNI INDICATORI TERMEN OBSERVAŢII

Plan Realizat

1. Îmbunătăţirea identităţii vizuale a Muzeului

Actualizarea site-ului

Permanent ✓ 146 de noi postări pe site-urile Muzeului ASTRA

✓ 181.013 vizitatori unici ✓ 6 postări materiale video de promovare

pe youtube ✓ 3.969 vizualizari noi ✓ Facebook:

- 5.907 like-uri pe pagina de VIP - 7.479 like-uri per total postari 2017 - 2.004 share-uri pentru postări 2017 - O medie de 4.200 vizualizări lunar

pe pagina ✓ Portalul Eventya.ro – promovarea

tuturor evenimentelor organizate de Muzeul ASTRA prin intermediul protalului şi al aplicatiei Sibiucityapp

2. Promovarea activităţilor muzeului

Apariţii în presă: total perioada de raportare

• Apariţii în presa on-line: 200 201

Conform planificării

• Apariţii în presa scrisă 100 115

• Apariţii radio (ştiri, reportaje, interviuri, spoturi publicitare):

100 108

• Apariţii TV: 50 85

Anexa 2_2017

59

VII. În planul educaţiei

Nr. Crt.

OBIECTIVE ACŢIUNI INDICATORI TERMEN OBSERVAŢII

plan realizat

1. Valorificarea educaţională a patrimoniului muzeal

Programul de pedagogie muzeală Muzeul ASTRA se prezintă

1 1 ianuarie – noiembrie 2017

Locații: Casa Hermes – cabinetul de educație muzeală, Casa Artelor – sala de expoziție temporară ✓ Nr. activități educaționale derulate: 23 ✓ Nr. participanți: 569 ✓ Inclusiv ghidaje în cadrul expoziției Icoana, o

neîncetată Bună Vestire, Eso es Mexico, Rosturi și rostiri la sași, În spatele măștii

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului ✓ 15 ateliere ✓ Nr. participanți: 332 Total participanți: 901

Programul educaţional Să știi mai multe, să fii mai bun

1 1 ianuarie – noiembrie 2017

Muzee pavilionare ✓ Nr. activități educaționale derulate: 21 ✓ Nr. participanți: 485 Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului ✓ Nr. ateliere: 24 ✓ Nr. participanți: 648

Total participanți: 1.133

Programul Școala în satul de tradițional

1 1 aprilie – septembrie

2017

✓ Nr. tipuri de activități educaționale derulate: 20 (cusut, brodat, confecționat moriști, țesut, confecționat păpuși ață, reciclare păpuși coceni, dulgherit, confecționat ciucuri, caligrafie, pictură pe sticlă, grădinărit, pictat icoane, mobilier pictat, împletit paie, tâmplărit, pescuit, pictură Saschiz, sărmăluțe în foi de viță, împletit paie, pictură pe farfurii de carton);

✓ 10 evenimente Ora de joacă la muzeu ✓ Nr. ateliere derulate: 144 ✓ Nr. participanți: 1.564

2.

Alte activităţi educaţionale

Ateliere educaționale expoziție Changes.

4 4 6 martie 2017 ✓ Atelier educațional pentru înțelegerea migrației

Anexa 2_2017

60

Endring. Schimbări ✓ Elevii claselor V-VI de la Școala din Șura Mică

✓ Nr. participanți: 16 elevi

30 martie 2017 ✓ Atelier educațional pentru înțelegerea migrației în cadrul unui proiect Erasmus

✓ Școala din Ocna Sibiului ✓ Nr. participanți: 18 copii și 32 adulți

12 octombrie 2017

✓ Atelier împletit coșulețe din ziare reciclate pentru valorificarea expoziției Changes

✓ Colegiul Constantin Noica prin Erasmus + ✓ Nr. participanți: 27 copii și 10 adulți

30 octombrie 2017

✓ Atelier pentru înțelegerea migrației ✓ Nr. participanți: 17 elevi din Cluj Napoca

Șezătoare folclorică - 1 1 martie 2017 ✓ Activitate extrașcolară organizată cu ocazia zilei de 1 martie la Școala din Șura Mică

Proiectul „Luna Științei” – cu Asociația Științescu Hub Sibiu

- 1 august - septembrie

2017

✓ Nr tipuri de activități educaționale derulate: 3 (construit moară de vânt, olărit, cusături tradiționale);

✓ Nr. ateliere: 13 (10 ateliere în Muzeul în aer liber zona Etno Tehno Parc, 3 ateliere în cabinetul de educație muzeală din Hermes)

✓ Nr. participanți: 230 persoane

Ateliere de benzi desenate - 1 18-24 septembrie

2017

✓ Nr. ateliere de benzi desenate: 2 - în cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate; organizator: Asociația de Prietenie Ille et Vilaine;

✓ Nr. participanți: 28 copii de la Școala nr. 4 și 32 copii de la Liceul de artă.

Proiectul Desert pentru minte

- 1 29 septembrie 2017

✓ Organizator: Asociația Rotaract ✓ Vizită expoziție Rosturi și rostiri la sași ✓ Nr. participanți: 18 elevi – Școala din

Slimnic, 24 elevi – Liceul de artă, 28 elevi – Colegiul național O. Goga, 27 elevi – școala Regina Maria, 16 elevi – Școala nr.18

✓ Total participanți: 113

Ziua Porților Deschise - 1 22; 28-29 noiembrie 2017

✓ Locații: Casa Hermes și Pavilionul Muzeal Multicultural

Anexa 2_2017

61

✓ Program de prezentare a ofertei educaționale dedicată cadrelor didactie

✓ 8 cadre didactice participante

3. Team-buildinguri Ateliere interactive - 10 ianuarie – noiembrie 2017

✓ Număr evenimente contractate: 10 ✓ Număr participanţi: 629 persoane

Anexa 2_2017

62

VIII. În planul bazei tehnico-materiale

Nr. Crt.

OBIECTIVE ACŢIUNI INDICATORI

TERMEN de realizare

OBSERVAŢII Plan 2017

Realizat 2017

1. Proiecte cu finanţare externă nerambursabilă

Open Heritage. Increased public accessibility to multi-ethnic heritage values in ASTRA Museum / Patrimoniu deschis. Creşterea accesibilităţii publicului la valorile multi-etnice din patrimoniul Muzeului ASTRA Proiect predefinit în cadrul Programului PA16/RO12 „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014

1.250.000 847.475 30 aprilie 2017 Conform anexa 1.3

2. Reconstrucţia şi restaurarea monumentelor transferate pentru completarea proiectului tematic

Reconstrucția-restaurarea următoarelor monumente:

- Casă Săcel, judeţul Maramureş - Casă de apicultor Ponoarele,

Mehedinţi - Reconstrucţie casă de învăţător,

Sălişte, Sibiu - Pavilion de joc, Jina, Sibiu - Finisaje două monumente –

Almaş şi Spermezeu - Relocare Crama Bălăneşti - Demontare şi transfer şură

Spermezeu - Demolare spaţiu depozitare

(cabană Banias)

642.000 640.965 19 decembrie 2017

Lucrare realizată şi recepţionată

3. Înlocuirea învelitorilor degradate la monumentele din Muzeul în aer liber

Înlocuirea învelitorilor degradate la 20 de monumente etnografice din Muzeul în aer liber în vederea conservării lor şi a obiectelor de inventar din interior.

517.000 516.312

19 decembrie 2017 Lucrare realizată şi recepţionată

Anexa 2_2017

63

4. Studii şi expertize Expertiză la 3 monumente incluse în Calea minorităţilor etnice

7.500 7.472 15 aprilie 2017 Lucrare realizată şi recepţionată

Proiect tehnic de reconfigurare peisagistică a Muzeului în aer liber

75.000 71.400 20 decembrie 2017 Lucrare realizată şi

recepţionată

Studiu de evaluare a riscului la incendiu pentru clădirile monument istoric 20.000 0

Deoarece nu au apărut normele de aplicare a legii până la data încheirii anului 2017 nu s-a putut întocmi studiul

5.

Dotări

Achiziţii muzeale 120.000 119.997 19 decembrie 2017 Dotări achiziţionate şi recepţionate

Tractor 141.500 0 Nu s-a încheiat procedura de achiziţie publică până la data de 27 decembrie 2017

Autoutilitară 80.000 79.622 30 august 2017 Dotări achiziţionate şi recepţionate

Aparatură IT 59.500 59.444 19 decembrie 2017

Softuri 18.000 17.528 19 decembrie 2017

Inventar cafetărie 17.000 16.647

27 decembrie 2017

Anexa 2_2017

64

IX. În plan financiar

Nr. Crt.

Categorii Prevăzut iniţial 2017 (lei)

Realizat 2017 (lei)

1. Venituri proprii (totalitatea surselor atrase)

1.700.000 2.539.113

2. Subvenţii/Alocaţii 11.790.000 12.493.825

3. Mecanismul financiar SEE Proiect Patrimoniu deschis

1.250.000 847.475

Total venituri 14.740.000 15.880.413

Total cheltuieli 14.740.000 15.880.413

1. Cheltuieli de personal 7.500.000 7.449.035

2. Cheltuieli cu bunuri şi servicii 4.940.000 6.008.126

3. Cheltuieli de capital 1.050.000 1.575.777

4. Cheltuieli cu proiecte din fonduri externe nerambursabile

1.250.000 847.475

5. Cheltuieli pe beneficiar, din care: - din subvenţie - din venituri proprii/surse atrase

29,62 22,34

25,57 18,51

4,05 3,83