24
ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile în care se derulează operaţiunile de import-export, tranzit şi comerţ intracomunitar de produse alimentare de origine nonanimală supuse supravegherii şi controlului pentru siguranţa alimentelor Publicat în: Baza de date "EUROLEX" *) Notă: Text realizat la G&G CONSULTING, Departamentul juridic. (S.T.) Cuprinde toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în: O. Nr. 125/22.10.2010 Publicat în M.Of. Nr. 706/22.10.2010 Articolele care au suferit modificări sunt marcate cu albastru în Cuprins. Pentru a le vizualiza, selectaţi articolul şi daţi click pe butonul Istoric. Văzând Referatul de aprobare nr. 36.050 din 22 mai 2007, întocmit de Direcţia generală siguranţa alimentelor, în temeiul art. 15 alin. (2) şi (3) din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 882/2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, în baza art. 5 alin. (5) şi al art. 12 şi 13 din Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată, care reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 178/2002, în temeiul prevederilor art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea

ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

  • Upload
    vocong

  • View
    223

  • Download
    1

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

ORDIN Nr. 145*)

din 26 iunie 2007

privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile în care se

derulează operaţiunile de import-export, tranzit şi comerţ intracomunitar de produse

alimentare de origine nonanimală supuse supravegherii şi controlului pentru siguranţa

alimentelor

Publicat în: Baza de date "EUROLEX"

*) Notă:

Text realizat la G&G CONSULTING, Departamentul juridic. (S.T.)

Cuprinde toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în:

O. Nr. 125/22.10.2010 Publicat în M.Of. Nr. 706/22.10.2010

Articolele care au suferit modificări sunt marcate cu albastru în Cuprins.

Pentru a le vizualiza, selectaţi articolul şi daţi click pe butonul Istoric.

Văzând Referatul de aprobare nr. 36.050 din 22 mai 2007, întocmit de Direcţia generală

siguranţa alimentelor,

în temeiul art. 15 alin. (2) şi (3) din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului

(CE) nr. 882/2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea

conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele

de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor,

în baza art. 5 alin. (5) şi al art. 12 şi 13 din Legea nr. 150/2004 privind siguranţa

alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată, care reprezintă transpunerea în legislaţia

naţională a prevederilor Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr.

178/2002,

în temeiul prevederilor art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind

organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu

modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi

ale art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea

Page 2: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a

unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite

următorul ordin:

Art. 1 - Se aprobă Norma pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile în care se

derulează operaţiunile de import-export şi comerţ intracomunitar de produse alimentare de

origine nonanimală supuse supravegherii şi controlului pentru siguranţa alimentelor.

Art. 2 - Punctele de inspecţie la frontieră, direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa

alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti duc la îndeplinire prevederile prezentului

ordin.

Art. 3 - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

controlează modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin.

Art. 4 - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui

Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 38/2006 privind

aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte procedurile la importul şi

exportul de produse alimentare de origine nonanimală supuse supravegherii şi controlului

pentru siguranţa alimentelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 6

martie 2006, Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru

Siguranţa Alimentelor nr. 159/2006 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor

care stabileşte procedurile la importul şi exportul de produse alimentare de origine

nonanimală supuse supravegherii şi controlului pentru siguranţa alimentelor, cu modificările

şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 18

august 2006.

Art. 5 - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I şi intră în

vigoare la data de 1 iulie 2007.

p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Csutak-Nagy László,

secretar de stat

Anexă

Page 3: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

NORMĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

care stabileşte condiţiile în care se derulează operaţiunile de import-export şi comerţ

intracomunitar de produse alimentare de origine nonanimală supuse supravegherii şi

controlului pentru siguranţa alimentelor

Cap. I

Definiţii

Art. 1 - În înţelesul prezentei norme pentru siguranţa alimentelor, următorii termeni se

definesc astfel:

a) produse alimentare de origine nonanimală - vegetalele şi produsele vegetale destinate

consumului uman: legume, inclusiv cartofi şi sfeclă de zahăr, fructe proaspete sau conservate,

seminţe de leguminoase, oleaginoase, cereale boabe, produse din cereale, condimente, grăsimi

şi uleiuri de origine vegetală, dulciuri, băuturi alcoolice şi nonalcoolice, gumă de mestecat,

alimente procesate, altele decât cele de origine animală, suplimente alimentare şi nutritive;

b) certificat de sănătate - documentul emis de o autoritate competentă din ţara exportatoare

a produsului importat, care atestă că produsul alimentar de origine nonanimală este conform

prevederilor legislaţiei în vigoare din ţara de destinaţie;

c) post de inspecţie la frontieră - postul organizat pe teritoriul României, în orice aeroport,

port, punct feroviar sau rutier, deschis traficului internaţional, stabilit prin legislaţia naţională

în vigoare, prin care produsele alimentare menţionate în anexa nr. 1 sunt importate/exportate

în/din România;

d) punct de intrare - punctul de intrare desemnat de pe teritoriul României al primei

introduceri a unui transport de produse alimentare pe teritoriul României, astfel cum este

stabilit prin legislaţia specifică în vigoare;

e) punct final de import - biroul vamal din cadrul direcţiei judeţene pentru accize şi

operaţiuni vamale, respectiv al Direcţiei pentru Accize şi Operaţiuni Vamale a Municipiului

Bucureşti, prin care produsele alimentare provenite din ţări terţe sunt puse în liberă circulaţie

în România;

f) verificare documentară - verificarea de către inspectorul autorităţii sanitare veterinare şi

pentru siguranţa alimentelor a documentelor care însoţesc un transport de produse alimentare

de origine nonanimală, precum documente comerciale, vamale, certificate de sănătate,

buletine de analiză şi alte documente care să ateste că produsele sunt în conformitate cu

legislaţia comunitară din domeniul siguranţei alimentelor;

g) control de identitate - verificarea conformităţii transportului cu informaţiile din

documentele însoţitoare, efectuată de către inspectorul autorităţii sanitare veterinare şi pentru

Page 4: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

siguranţa alimentelor, pentru a se asigura că documentele însoţitoare corespund cu marfa

transportată şi cu eticheta produsului;

h) control fizic - controlul efectuat de către inspectorii din posturile de inspecţie la frontieră

şi din cadrul compartimentului/serviciului privind siguranţa alimentelor de la nivelul

direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului

Bucureşti asupra produselor alimentare de origine nonanimală, care poate include prelevarea

de probe în vederea efectuării testelor de laborator; controlul se realizează în funcţie de riscul

cunoscut sau posibil pentru anumite produse alimentare în ceea ce priveşte contaminarea cu

micotoxine, metale grele, reziduuri de pesticide, contaminarea radioactivă etc.;

i) condiţii de import - cerinţele privind siguranţa alimentelor, stabilite prin actele normative

în vigoare, pentru produsele de origine nonanimală supuse supravegherii şi controlului privind

siguranţa alimentelor, ce urmează a fi importate în România;

j) comerţ intracomunitar de produse alimentare de origine nonanimală - schimburile

comerciale de produse alimentare, de origine nonanimală pe teritoriul Comunităţii Europene

între statele membre;

k) import - totalitatea operaţiunilor prin care se introduc pe teritoriul Comunităţii Europene

produse alimentare de origine nonanimală provenite din ţări terţe;

l) export - expediţia produselor alimentare de origine nonanimală de pe teritoriul

Comunităţii Europene pe teritoriul ţărilor terţe;

m) transport de produse alimentare de origine nonanimală importate - lotul de produse de

origine nonanimală de acelaşi tip, înscrise în acelaşi certificat sau în alte documente vamale

care însoţesc transportul, încărcat în acelaşi mijloc de transport, provenind din aceeaşi ţară sau

regiune a unei ţări şi pentru care se întocmeşte acelaşi document vamal la import sau alte

documente comerciale;

n) document de intrare a produselor alimentare de origine nonanimală - documentul care

însoţeşte transportul de produse alimentare de origine nonanimală până la destinaţia finală,

conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;

o) operator economic - orice persoană fizică sau juridică cu activitate în domeniul

alimentar, implicată în derularea operaţiunilor comerciale de import-export şi comerţ

intracomunitar de produse alimentare de origine nonanimală şi care răspunde de îndeplinirea

cerinţelor legislaţiei în domeniul alimentelor la import-export şi comerţ intracomunitar;

p) inspector al autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor - personalul de

specialitate angajat, în condiţiile legii, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru

Siguranţa Alimentelor, din posturile de inspecţie la frontieră şi din cadrul

serviciului/compartimentului pentru siguranţa alimentelor de la nivelul direcţiilor sanitare

veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti cu atribuţii de

control oficial, conform fişei postului;

q) tranzit - reprezintă totalitatea operaţiunilor prin care un transport de produse alimentare

de origine nonanimală supuse supravegherii şi controlului pentru siguranţa alimentelor,

Page 5: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

provenind dintr-o ţară terţă, traversează teritoriul României, având ca destinaţie finală o altă

ţară terţă;

r) document de înregistrare pentru siguranţa alimentelor - documentul emis de direcţia

sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului

Bucureşti, pentru activităţile din unităţile supuse înregistrării în conformitate cu legislaţia în

vigoare.

Cap. II

Dispoziţii generale

Art. 2 - (1) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

stabileşte condiţiile pentru siguranţa alimentelor în care se derulează operaţiunile de import-

export şi comerţ intracomunitar de produse alimentare de origine nonanimală prevăzute în

anexa nr. 1.

(2) Importul de produse alimentare de origine nonanimală ce sunt supuse supravegherii şi

controlului privind siguranţa alimentelor, prevăzute în anexa nr. 1, se efectuează prin posturile

de inspecţie la frontieră şi prin punctele finale de import, în situaţia în care intrarea în

Comunitatea Europeană se realizează prin punctele de intrare aflate pe teritoriul altui stat

membru.

(3) În cazul în care pentru anumite produse alimentare de origine nonanimală sunt stabilite

la nivel comunitar sau naţional condiţii speciale privind siguranţa alimentelor la import-

export, derularea acestor operaţiuni se realizează cu respectarea legislaţiei în vigoare pentru

acele tipuri de produse.

Cap. III

Obligaţiile operatorilor economici în derularea operaţiunilor de import-export şi comerţ

intracomunitar de produse alimentare de origine nonanimală supuse supravegherii şi

controlului pentru siguranţa alimentelor

Secţiunea 1

Import

Page 6: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

Art. 4 - (1) La importul de produse alimentare de origine nonanimală prevăzute în anexa nr.

1 operatorul economic trebuie să notifice prin fax într-un interval de 24 de ore înaintea sosirii

transportului la postul de inspecţie la frontieră pe unde urmează să se desfăşoare importul.

(2) Notificarea la postul de inspecţie la frontieră se realizează prin transmiterea pe fax a

"Documentului de intrare a produselor alimentare de origine nonanimală", completat în partea

A de către operatorul economic care derulează operaţiuni de import.

(3) Fiecare transport de produse alimentare de origine nonanimală importate prin posturile

de inspecţie la frontieră trebuie să fie însoţit până la destinaţie de originalul "Documentului de

intrare a produselor alimentare de origine nonanimală", completat conform anexei nr. 2,

semnat şi parafat de inspectorul autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor

din posturile de inspecţie la frontieră.

(4) Originalul "Documentului de intrare a produselor alimentare de origine nonanimală"

trebuie să fie prezentat autorităţii vamale de către operatorul economic care derulează

operaţiuni de import.

(5) Importatorul are obligaţia de a achita tariful stabilit prin Ordinul preşedintelui

Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2006 pentru

aprobarea tarifelor sanitare veterinare privind finanţarea inspecţiilor şi controalelor veterinare

la frontieră, pentru controlul furajelor de origine vegetală destinate animalelor, produselor

medicinale de uz veterinar şi produselor de origine nonanimală, cu modificările şi

completările ulterioare.

(6) Importatorul are obligaţia de a prezenta inspectorilor autorităţii sanitare veterinare şi

pentru siguranţa alimentelor documentele care însoţesc transporturile de produse alimentare

de origine nonanimală în original, precum certificate de sănătate, buletine de analiză şi alte

documente care să ateste că produsele sunt în conformitate cu legislaţia comunitară din

domeniul siguranţei alimentelor.

(7) Importatorul are obligaţia de a prezenta inspectorilor autorităţii sanitare veterinare şi

pentru siguranţa alimentelor din posturile de inspecţie la frontieră documentul de înregistrare

pentru siguranţa alimentelor pentru activităţile de depozitare a produselor alimentare de

origine nonanimală.

Art. 5 - (1) În cazul în care produsele alimentare de origine nonanimală cu destinaţia

România au intrat pe teritoriul Comunităţii Europene prin punctele de intrare care se găsesc

pe teritoriul altui stat membru, altele decât posturile de inspecţie la frontieră desemnate de pe

teritoriul României, operatorul economic care derulează operaţiuni de import trebuie să

notifice prin fax la compartimentul/serviciul privind siguranţa alimentelor din cadrul

direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului

Bucureşti sosirea mărfii în depozitul de destinaţie înscris în "Documentul de intrare a

produselor alimentare de origine nonanimală".

(2) Notificarea la serviciul/biroul/compartimentul privind siguranţa alimentelor din cadrul

direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului

Bucureşti, se realizează prin transmiterea pe fax a "Documentului de intrare a produselor

alimentare de origine nonanimală", completat în partea A de către operatorul economic care

derulează importul, cu 24 de ore înainte de sosirea transportului la punctul final de import.

Page 7: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

(3) În cazul în care transporturile de produse alimentare de origine nonanimală au fost

identificate că nu au respectat procedurile stabilite la import în conformitate cu prevederile

prezentului ordin, inspectorii autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor

notifică autorităţilor abilitate nerespectarea prevederilor legale.

(4) Produsele alimentare de origine nonanimală care provin din ţări terţe şi sunt introduse

pe teritoriul României prin poştă, curierat rapid, se supun controlului oficial conform

prevederilor prezentului ordin.

Secţiunea a 2-a

Export

Art. 6 - Pentru efectuarea operaţiunilor de export de produse alimentare de origine

nonanimală, operatorii economici trebuie să se informeze înainte de derularea acestor

operaţiuni asupra condiţiilor privind siguranţa alimentelor, impuse prin legislaţia în vigoare de

către autoritatea competentă din ţara de destinaţie.

Art. 7 - În cazul în care autorităţile competente din ţara de destinaţie solicită un certificat

care să ateste că produsul care urmează să fie exportat respectă condiţiile privind siguranţa

alimentelor, operatorul economic care derulează operaţiuni de export are obligaţia să prezinte

inspectorilor din cadrul compartimentului/serviciului privind siguranţa alimentelor de la

nivelul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului

Bucureşti, în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, modelul de certificat solicitat de ţara de

destinaţie, precum şi alte documente sau informaţii necesare pentru eliberarea certificatului

solicitat.

Secţiunea a 3-a

Comerţ intracomunitar

Art. 8 - (1) Operatorii economici care derulează operaţiuni de comerţ intracomunitar cu

produse alimentare de origine nonanimală trebuie să notifice sosirea mărfii în depozitul de

destinaţie până la punerea pe piaţă a acesteia la compartimentul/serviciul privind siguranţa

alimentelor din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi

a municipiului Bucureşti pe a căror rază se află depozitul de destinaţie.

(2) Notificarea la compartimentul/serviciul privind siguranţa alimentelor din cadrul

direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului

Bucureşti se efectuează prin completarea şi transmiterea pe fax a documentului al cărui model

este prevăzut în anexa nr. 3.

Page 8: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

Cap. IV

Atribuţiile şi responsabilităţile inspectorilor autorităţii sanitare veterinare şi pentru

siguranţa alimentelor privind importul, exportul, tranzitul şi comerţul intracomunitar de

produse alimentare de origine nonanimală

Secţiunea 1

Import

1. Atribuţiile şi responsabilităţile inspectorilor autorităţii sanitare veterinare şi pentru

siguranţa alimentelor din posturile de inspecţie la frontieră

Art. 9 - (1) Inspectorii autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din

posturile de inspecţie la frontieră prin care se derulează operaţiunea de import a produselor

alimentare de origine nonanimală au obligaţia de a efectua:

a) verificarea documentară a transporturilor de produse alimentare de origine nonanimală;

b) controlul de identitate, realizat la 2 - 3% dintre transporturile de produse alimentare de

origine nonanimală;

c) controlul fizic, inclusiv prelevarea probelor conform legislaţiei comunitare şi naţionale

prevăzute în anexa nr. 6, în funcţie de riscul cunoscut sau probabil pentru anumite produse

alimentare; întocmirea procesului-verbal de prelevare a probelor, în vederea efectuării

analizelor de laborator, potrivit modelului din anexa nr. 4, şi a cererii de analiză pentru

produsele prelevate conform procesului-verbal, potrivit modelului din anexa nr. 5;

(2) După efectuarea controalelor menţionate la alin. (1), inspectorii autorităţii sanitare

veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din posturile de inspecţie la frontieră solicită dovada

achitării tarifului stabilit prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare

şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) În cazul în care toate condiţiile de intrare în ţară sunt îndeplinite, inspectorii prevăzuţi la

alin. (1) au următoarele atribuţii:

a) completează partea B a "Documentului de intrare a produselor alimentare de origine

nonanimală" în conformitate cu anexa nr. 2;

b) notifică prin transmiterea pe fax a documentului completat la serviciul/compartimentul

privind siguranţa alimentelor din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa

alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti de la locul de destinaţie; în cazul produselor

importate care au mai multe depozite de destinaţie, se întocmeşte un document de intrare

separat pentru fiecare destinaţie;

Page 9: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

c) eliberează operatorului economic care desfăşoară operaţiuni de import "Documentul de

intrare a produselor alimentare de origine nonanimală" completat, în original; o copie a

acestui document se păstrează la postul de inspecţie la frontieră;

d) înregistrează şi îndosariază copiile documentelor care însoţesc fiecare transport de

produse alimentare de origine nonanimală, prezentate în original de către operatorul

economic.

(4) În cazul transporturilor mai mari de 100 tone, inspectorii prevăzuţi la alin. (1)

informează sosirea transporturilor şi solicită avizul la importul produselor de origine

nonanimală din partea directorului executiv adjunct responsabil cu siguranţa alimentelor din

cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului

Bucureşti de pe raza căreia se află postul de inspecţie la frontieră.

2. Atribuţiile şi responsabilităţile inspectorilor autorităţii sanitare veterinare şi pentru

siguranţa alimentelor din cadrul serviciului/compartimentului privind siguranţa alimentelor de

la nivelul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a

municipiului Bucureşti

Art. 10 - În baza solicitării operatorilor economici care derulează operaţiuni de import,

inspectorii autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul

serviciului/compartimentului privind siguranţa alimentelor de la nivelul direcţiilor sanitar-

veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti au obligaţia să

pună la dispoziţia acestora toate informaţiile necesare referitoare la lista cuprinzând posturile

de inspecţie la frontieră, precum şi condiţiile privind siguranţa alimentelor pe care trebuie să

le îndeplinească produsele de origine nonanimală care fac obiectul importului.

Art. 11 - (1) Inspectorii prevăzuţi la art. 10 au obligaţia ca la importul produselor

alimentare de origine nonanimală, efectuat prin posturile de inspecţie la frontieră, să

înregistreze şi să îndosarieze copiile documentelor de intrare a produselor alimentare de

origine nonanimală primite de la inspectorii prevăzuţi la art. 9 alin. (1).

(2) Supravegherea şi controlul produselor importate şi notificate se realizează de către

inspectorii serviciului/compartimentului privind siguranţa alimentelor de la nivelul direcţiilor

sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti în

depozitele de destinaţie, în conformitate cu prevederile Programului de supraveghere şi

control în domeniul siguranţei alimentelor, aprobat anual prin ordin al preşedintelui

Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Art. 12 - În cazul în care intrarea transporturilor de produse alimentare de origine

nonanimală cu destinaţia România se realizează prin punctele de intrare care se găsesc pe

teritoriul altui stat membru, altele decât punctele de intrare desemnate de pe teritoriul

României, iar importul se efectuează prin punctele finale de import, inspectorii prevăzuţi la

art. 10 au următoarele obligaţii:

a) după primirea documentelor de intrare a produselor alimentare de origine nonanimală, să

se deplaseze la punctul final de import al produselor importate şi să realizeze verificarea

documentară, controlul de identitate şi controlul fizic ale transportului de produse alimentare

Page 10: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

de origine nonanimală; controlul fizic poate include prelevări de probe în conformitate cu

prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale prevăzute în anexa nr. 6, precum şi cu

prevederile Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor,

aprobat anual prin hotărâre a Guvernului;

b) să completeze partea B a "Documentului de intrare a produselor alimentare de origine

nonanimală" şi să elibereze operatorului economic importator documentul completat în

original;

c) să înregistreze şi să îndosarieze copiile documentelor care însoţesc fiecare transport de

produse alimentare de origine nonanimală, prezentate în original de către operatorul

economic;

d) să perceapă, la efectuarea controalelor, tarife calculate la nivelul celor prevăzute

în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa

Alimentelor nr. 1/2006, cu modificările ulterioare.

Secţiunea a 2-a

Export

1. Atribuţiile şi responsabilităţile inspectorilor autorităţii sanitare veterinare şi pentru

siguranţa alimentelor din posturile de inspecţie la frontieră

Art. 13 - Inspectorii autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din

posturile de inspecţie la frontieră prin care se derulează operaţiunea de export al produselor

alimentare de origine nonanimală au obligaţia de a verifica documentele care însoţesc

transportul, conform legislaţiei în vigoare.

2. Atribuţiile şi responsabilităţile inspectorilor autorităţii sanitare veterinare şi pentru

siguranţa alimentelor din cadrul serviciului/compartimentului privind siguranţa alimentelor de

la nivelul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a

municipiului Bucureşti

Art. 14 - În cazul în care autorităţile din ţara de destinaţie solicită un certificat care să ateste

că produsul ce urmează să fie exportat respectă condiţiile impuse privind siguranţa

alimentelor, inspectorii prevăzuţi la art. 10 verifică respectarea condiţiilor impuse de către

autorităţile din ţara importatoare, eventual prin solicitarea de analize de laborator, în vederea

eliberării certificatului necesar.

Secţiunea a 3-a

Page 11: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

Comerţ intracomunitar

Art. 15 - (1) La derularea operaţiunilor de comerţ intracomunitar cu produse alimentare de

origine nonanimală pe teritoriul României, inspectorii prevăzuţi la art. 10 au obligaţia de a

înregistra notificările trimise de către operatorii economici care derulează astfel de operaţiuni.

(2) Supravegherea şi controlul produselor care fac obiectul comerţului intracomunitar se

realizează de către inspectorii prevăzuţi la art. 10, în baza Programului de supraveghere şi

control în domeniul siguranţei alimentelor, aprobat anual prin ordin al preşedintelui

Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Secţiunea a 4-a*)

Tranzit

*) Secţiunea a 4-a a fost introdusă de O. nr. 80/2008, publicat în M.Of. Nr. 697 din 14

octombrie 2008

Art. 151*) - Inspectorii autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din

posturile de inspecţie la frontieră au obligaţia ca la tranzitul produselor alimentare de origine

nonanimală efectuat prin posturile de inspecţie la frontieră să înregistreze separat fiecare

transport de produse alimentare de origine nonanimală şi să îndosarieze copiile documentelor

care însoţesc transporturile de produse alimentare de origine nonanimală în tranzit, conform

prevederilor legale.

_____________

*) Art. 151 a fost introdus de O. nr. 80/2008, publicat în M.Of. Nr. 697 din 14 octombrie

2008

Cap. V

Dispoziţii finale

Art. 16 - (1) În raport cu evoluţia situaţiei bolilor datorate produselor alimentare de origine

nonanimală la nivel naţional şi internaţional, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi

pentru Siguranţa Alimentelor poate limita sau interzice, după caz, derularea pe teritoriul

României a operaţiunilor de import şi export de produse de origine nonanimală cu impact

Page 12: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

asupra sănătăţii publice şi care sunt supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi

pentru siguranţa alimentelor.

(2) În situaţia în care se constată că un transport de produse alimentare de origine

nonanimală supus supravegherii şi controlului privind siguranţa alimentelor, ca urmare a

inspecţiei efectuate la postul de inspecţie la frontieră sau la depozitul de destinaţie, nu

îndeplineşte condiţiile pentru siguranţa alimentelor la import, operatorul economic trebuie să

ia măsurile necesare pentru distrugerea, returnarea sau, după caz, retragerea produselor

neconforme şi să suporte costurile aferente.

(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), operatorul economic trebuie să prezinte inspectorilor

prevăzuţi la art. 10 dovada că măsurile pentru distrugerea, returnarea sau, după caz, retragerea

produselor neconforme au fost luate.

(4) Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage răspunderea disciplinară, civilă şi

penală a celor vinovaţi, conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 17 - În cazul notificărilor primite de la Uniunea Europeană, în mod direct prin Sistemul

Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje sau prin intermediul misiunilor diplomatice,

operatorii economici au obligaţia să respecte cerinţele legislaţiei în vigoare.

Art. 18 - Anexele nr. 1 - 6 fac parte integrantă din prezentele instrucţiuni.

Anexa Nr. 1

la Norma pentru siguranţa alimentelor

LISTA

produselor alimentare de origine nonanimală supuse supravegherii la import

Poziţia tarifară a

produselor

supravegheate

la import*

Denumirea produsului Poziţia tarifară a

produselor

exceptate**

1 2 3

07.01 Cartofi în stare proaspătă sau refrigerată 0701.10.00

07.02 Tomate în stare proaspătă sau refrigerată -

07.03 Ceapă, hasma, usturoi, praz şi alte legume aliacee, în stare proaspătă sau

refrigerată

0703.10.11

07.04 Varză, conopidă, varză creată, gulii şi produse comestibile similare din

genul Brassica, în stare proaspătă sau refrigerată

-

07.05 Salată verde (Lactuca sativa) şi cicoare (Cichorium spp.), în stare

proaspătă sau refrigerată

-

07.06 Morcovi, napi, sfeclă roşie pentru salată, barba-caprei, ţelina de rădăcină,

ridichi şi rădăcinoase comestibile similare, în stare proaspătă sau

refrigerată

-

Page 13: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

07.07 Castraveţi şi cornişon, în stare proaspătă sau refrigerată -

07.08 Legume cu păstaie, curăţate sau nu de păstăi, în stare proaspătă sau

refrigerată

-

07.09 Alte legume în stare proaspătă sau refrigerată 0709.60.91

0709.60.95

07.10 Legume nefierte sau fierte în apă sau în abur, congelat -

07.11 Legume conservate provizoriu, de exemplu cu gaz sulfuros, în saramură,

în apă sulfuroasă sau în alte soluţii care asigură provizoriu conservarea lor,

dar improprii consumului alimentar în această stare

-

07.12 Legume uscate, altele decât cu păstăi, chiar tăiate felii sau bucăţi sau chiar

sfărâmate sau pulverizate, dar nepreparate altfel

-

07.13 Legume cu păstăi uscate, curăţate de păstăi, chiar decorticate sau

sfărâmate

0713.10.10

0713.33.10

0713.50.00.10

0713.90.00.10

07.14 Rădăcini de manioc, de arorut sau de orchis, napi porceşti, batate şi

rădăcini şi tuberculi similari, cu conţinut ridicat de amidon sau inulină,

proaspete, refrigerate, congelate sau uscate, chiar tăiate în bucăţi sau

aglomerate sub formă de pelete; miez de sagotier

-

08.01 Nuci de cocos, nuci de Brazilia, nuci de caju, proaspete sau uscate, chiar

decojite sau fără pieliţă

-

08.02 Alte fructe cu coajă, proaspete sau uscate, chiar decojite sau fără pieliţă -

08.03 Banane, inclusiv din specia Musa paradisiaca (plantains), proaspete sau

uscate

-

08.04 Curmale, smochine, ananas, avocado, guave, mango şi mangustan,

proaspete sau uscate

-

08.05 Citrice proaspete sau uscate -

08.06 Struguri proaspeţi sau uscaţi -

08.07 Pepeni (inclusiv pepeni verzi) şi Papaya, proaspeţi -

08.08 Mere, pere şi gutui, proaspete -

08.09 Caise, cireşe, vişine, piersici, inclusiv piersici fără puf şi nectarine, prune

şi porumbe, proaspete

-

08.10 Alte fructe proaspete -

08.11 Fructe fierte sau nu în apă sau în abur, congelate, chiar cu adaos de zahăr

sau alţi îndulcitori

-

08.12 Fructe conservate provizoriu, de exemplu cu ajutorul gazului sulfuros, în

saramură, în apă sulfurată sau prin adăugare de alte substanţe care asigură

provizoriu conservarea lor, dar improprii alimentaţiei în această stare

-

08.13 Fructe uscate, altele decât cele de la poziţiile 08.01 până la 08.06;

amestecuri de fructe uscate sau de fructe cu coajă de la acest capitol

-

08.14 Coji de citrice sau de pepeni (inclusiv pepeni verzi), proaspete, congelate,

uscate, prezentate în apă sărată, sulfurate sau cu adaos de alte substanţe

care asigură provizoriu conservarea lor

-

09.01 Cafea, chiar prăjită sau decafeinizată; coji şi pelicule de cafea; înlocuitori

de cafea conţinând cafea, indiferent de proporţiile amestecului

-

Page 14: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

09.02 Ceai, chiar aromatizat -

09.03 Mate -

09.04 Piper (din genul Piper); ardei din genul Capsicum sau din

genul Pimenta, uscat sau măcinat sau pulverizat

-

09.05 Vanilie -

09.06 Scorţişoară şi flori de scorţişoară -

09.07 Cuişoare (fructe întregi, cuişoare şi codiţe) -

09.08 Nucşoară, condiment din coajă uscată a nucşoarei şi cardamom -

09.09 Seminţe de anason, de badian, de mărar, de coriandru, de chimen sau de

chimion; bace de ienupăr

-

09.10 Ghimbir, şofran, curcuma, cimbru, frunze de dafin, curry şi alte mirodenii -

10.01 Grâu şi meslin 1001.90.10

1001.90.91

10.02 Secară

10.03 Orz 1003.00.10

10.04 Ovăz

10.05 Porumb 1005.10

10.06 Orez 1006.10.10

10.08 Hrişcă, mei, seminţe de iarba-canarasului (Phalaris Canariensis); alte

cereale

-

11.01 Făină de grâu sau de meslin -

11.02 Făină de cereale, altele decât de grâu sau de meslin -

11.03 Crupe, griş şi aglomerate sub formă de pelete, din cereale -

11.04 Boabe de cereale altfel prelucrate, de exemplu decojite, presate, sub formă

de fulgi, lustruite, tăiate sau zdrobite, cu excepţia orezului de la poziţia

10.06; germeni de cereale, întregi, presaţi, sub formă de fulgi sau zdrobiţi

-

11.05 Făină, griş, pudră, fulgi, granule şi aglomerate sub formă de pelete, din

cartofi

-

11.06 Făina, griş şi pudră din legume cu păstaie uscate, de la poziţia 07.13, din

Sago sau din rădăcini ori tuberculi de la poziţia 07.14 şi din produsele de

la capitolul 8

-

11.07 Malţ chiar prăjit -

11.08 Amidon şi fecule; inulina -

11.09 Gluten de grâu, chiar uscat -

12.01 Boabe de soia, chiar sfărâmate 1201.00.10

12.02 Arahide, neprăjite şi nici altfel preparate termic, chiar decorticate sau

sfărâmate

1202.10.10

12.03 Copra -

12.05 Seminţe de rapiţă sau de rapiţă sălbatică, chiar sfărâmate 12.05.10.10

12.06 Seminţe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate 12.06.00.10

12.07 Alte fructe şi seminţe oleaginoase, chiar sfărâmate 12.07.20.10

12.07.40.10

12.07.50.10

Page 15: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

12.07.91.10

12.07.99.15

12.08 Făină şi griş din fructe şi seminţe oleaginoase, altele decât cele de muştar -

12.10 Conuri de hamei, proaspete sau uscate, chiar sfărâmate, măcinate sau sub

formă de pudră sau pelete; lupulina

-

12.12 Roşcove, alge, sfeclă de zahăr şi trestie de zahăr, proaspete, refrigerate,

congelate sau uscate, chiar pulverizate; sâmburi şi miez de sâmburi de

fructe şi alte produse vegetale (inclusiv rădăcini de cicoare neprăjite din

varietatea Cichorium intybus sativum) destinate în principal alimentaţiei

umane, nedenumite şi necuprinse în altă parte

-

13.02 Seve şi extracte vegetale; substanţe pectice, pectinaţi şi pectaţi; agar-agar

şi alte mucilagii şi agenţi de mărire a vâscozităţii, derivate din produse

vegetale, chiar modificate

13 02.11.00

15.07 Ulei de soia şi fracţiunile lui, chiar rafinate, dar nemodificate chimic 15.07.10.10

15.07.90.10

15.08 Ulei de arahide şi fracţiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate

chimic

15.08.10.10

15.08.90.10

15.09 Ulei de măsline şi fracţiunile lui, chiar rafinate, dar nemodificate chimic 15.09.10.10

15.11 Ulei de palmier şi fracţiunile lui, chiar rafinate, dar nemodificate chimic 15.11.10.10

1511.90.91

15.12 Ulei de floarea-soarelui, de şofran sau de bumbac şi fracţiunile lor, chiar

rafinate, dar nemodificate chimic

1512.11.10

1512.19.10

1512.21.10

1512.29.10

15.13 Uleiuri de cocos (ulei de copra), de miez de palmier sau de babassu şi

fracţiunile lor, chiar rafinate, dar nemodificate chimic

1513.11.10

1513.19.30

1513.21.10

1513.29.30

15.15 Ulei de porumb şi fracţiunile lui:

- Ulei brut

- Altele

1515.21.10

1515.29.10

151519.10

1515.30.10

1515.50.11

Page 16: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

1515.50.91

1515.90.21

1515.90.31

1515.90.40

1515.90.60

15.17 Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi ori din uleiuri

animale sau vegetale ori din fracţiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din

acest capitol, altele decât grăsimile şi uleiurile alimentare şi fracţiunile

acestora

-

17.01 Zahăr din trestie sau din sfeclă şi zaharoză chimic pură, în stare solidă -

17.02 Alte zaharuri, inclusiv lactoza, maltoza, glucoza şi fructoza (levuloza),

chimic pure, în stare solidă; siropuri de zahăr la care nu s-au adăugat

aromatizanţi sau coloranţi; înlocuitori de miere, chiar amestecaţi cu miere

naturală; zaharuri şi melase caramelizate

17.02.11

17.03 Melase rezultate din extracţia sau rafinarea zahărului -

17.04 Produse zaharoase fără cacao, inclusiv ciocolata albă -

18.01 Cacao boabe şi spărturi de boabe de cacao, brute sau prăjite -

18.02 Coji, pelicule (pieliţe) şi alte resturi de cacao -

18.03 Pastă de cacao, chiar degresată -

18.04 Unt, grăsime şi ulei de cacao -

18.05 Pudră de cacao, fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori -

18.06 Ciocolată şi alte preparate alimentare care conţin cacao -

19.01 Extracte de malţ; preparate alimentare din făină, crupe, griş, amidon,

fecule sau extracte de malţ, care nu conţin cacao sau care conţin cacao

într-o proporţie de sub 40% din greutate, calculată pe o bază complet

degresată, nedenumite şi necuprinse în altă parte; preparate alimentare din

produsele de la poziţiile de la 04.01 până la 04.04, care nu conţin cacao

sau care conţin cacao într-o proporţie sub 5% din greutate, calculată pe o

bază complet degresată, nedenumite şi necuprinse în altă parte

-

19.02 Paste alimentare, chiar fierte sau umplute (cu carne sau cu alte substanţe)

sau chiar altfel preparate, cum ar fi spaghete, macaroane, fidea, lazane,

gnochi, ravioli, caneloni, cuşcuş, chiar preparat

19.02.11.00

19.02.20.10

19.02.20.30

19.03 Tapioca şi înlocuitorii săi preparaţi din fecule, sub formă de fulgi, granule,

bobiţe, particule rezultate din cernere sau alte forme similare

-

19.04 Produse pe bază de cereale obţinute prin expandare sau prăjire, de

exemplu corn flakes; cereale, altele decât porumbul, sub formă de boabe

sau sub formă de fulgi ori de alte grăunţe preparate, cu excepţia făinei,

crupelor şi a grişului, prefierte sau altfel preparate, nedenumite şi

necuprinse în altă parte

-

19.05 Produse de brutărie, de patiserie şi biscuiţi chiar cu adaos de cacao; hostii,

casete goale de tipul celor utilizate pentru medicamente, prescuri, paste

uscate din făină, din amidon sau din fecule în foi şi produse similare

-

20.01 Legume, fructe şi alte părţi comestibile de plante, preparate sau conservate -

Page 17: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

în oţet sau acid acetic

20.02 Tomate preparate sau conservate altfel decât în oţet sau acid acetic -

20.03 Ciuperci şi trufe, preparate sau conservate altfel decât în oţet sau acid

acetic

-

20.04 Alte legume preparate sau conservate altfel decât în oţet sau acid acetic,

congelate, altele decât produsele de la poziţia 20.06

-

20.05 Alte legume preparate sau conservate altfel decât în oţet sau acid acetic,

necongelate, altele decât produsele de la poziţia 20.06

-

20.06 Legume, fructe, coji de fructe şi alte părţi de plante, confiate (uscate,

glasate sau cristalizate)

-

20.07 Dulceţuri, jeleuri, marmelade, paste şi piureuri de fructe, obţinute prin

fierbere, cu sau fără adaos de zahăr sau de alţi îndulcitori

-

20.08 Fructe şi alte părţi comestibile de plante, altfel preparate sau conservate,

cu sau fără adaos de zahăr ori de alţi îndulcitori sau de alcool, nedenumite

şi necuprinse în altă parte

-

20.09 Sucuri de fructe, inclusiv mustul de struguri, şi sucuri de legume,

nefermentate, fără adaos de alcool, cu sau fără adaos de zahăr ori de alţi

îndulcitori

-

21.01 Extracte, esenţe şi concentrate de cafea, de ceai sau de mate şi preparate

pe bază de aceste produse sau pe bază de cafea, de ceai sau de mate;

cicoare prăjită şi alţi înlocuitori prăjiţi de cafea şi extractele, esenţele şi

concentratele lor

-

21.02 Drojdii active sau inactive; alte microorganisme monocelulare moarte, cu

excepţia vaccinurilor de la poziţia 30.02; praf de copt preparat

-

21.03 Preparate pentru sosuri şi sosuri preparate; condimente şi produse de

asezonare amestecate; făină de muştar şi muştar preparat

-

21.04 Preparate pentru supe, ciorbe sau supe cremă; supe, ciorbe ori supe cremă

preparate; preparate alimentare compuse omogenizate

alte produse supuse

controlului

veterinar conform

legislaţiei în

vigoare

21.05 Îngheţate şi alte produse similare sub formă de îngheţată, comestibile, cu

sau fără cacao

21.05.00.91

21.05.00.99

21.06 Preparate alimentare nedenumite şi necuprinse în altă parte -

22.01 Ape, inclusiv apele minerale naturale sau artificiale şi apele gazificate,

care nu conţin zahăr sau alţi îndulcitori şi nici aromatizante; gheaţă şi

zăpadă

-

22.02 Ape, inclusiv ape minerale şi ape gazificate, care conţin zahăr sau alţi

îndulcitori sau aromatizate şi alte băuturi nealcoolice, excluzând sucurile

de fructe sau de legume de la poziţia 20.09

22.02.90.91

22.02.90.95

22.02.90.99

22.03 Bere fabricată din malţ -

22.04 Vinuri din struguri proaspeţi, inclusiv vinurile îmbogăţite cu alcool; must

din struguri, altul decât cel de la poziţia 20.09

-

22.05 Vermuturi şi alte vinuri din struguri proaspeţi, aromatizate cu plante sau

substanţe aromatice

-

22.06 Alte băuturi fermentate, respectiv cidru de mere, cidru de pere, hidromel; -

Page 18: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

amestecuri de băuturi fermentate şi amestecuri de băuturi fermentate şi

băuturi nealcoolice, nedenumite şi necuprinse în altă parte

22.07 Alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic de minimum 80%;

alcool etilic şi alte distilate denaturate, de orice concentraţie

-

22.08 Alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic sub 80%; distilate,

rachiuri, lichioruri şi alte băuturi spirtoase

-

22.09 Oţet comestibil şi înlocuitori de oţet comestibil obţinuţi din acid acetic -

23.02 Tărâţe, spărturi şi alte reziduuri, aglomerate sub formă de pelete, provenite

din măcinarea, presarea, cernerea sau din alte procedee de prelucrare a

cerealelor ori plantelor leguminoase

-

23.03 Reziduuri rezultate de la fabricarea amidonului şi reziduuri similare, pulpă

de sfeclă de zahăr, resturi rezultate din prelucrarea trestiei de zahăr şi alte

deşeuri rezultate de la fabricarea zahărului, depuneri şi deşeuri rezultate de

la fabricarea berii sau de la distilare, chiar aglomerate sub formă de pelete

-

23.06 Turte şi alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de

pelete, rezultate din extracţia grăsimilor ori uleiurilor vegetale, altele decât

cele de la poziţia 23.04 sau 23.05

-

25.01 Sare, inclusiv sare de masă şi sare denaturată şi clorură de sodiu pură,

chiar sub formă de soluţie apoasă sau cu adaos de agenţi antiaglomeranţi

ori agenţi care asigură o bună fluiditate; apă de mare

25.01.00.51

28.35 Fosfinaţi (hipofosfiţi), fosfonaţi (fosfiţi) şi fosfaţi; polifosfaţi, cu

compoziţie chimică definită sau nu

29.15 Acizi carboxilici, anhidridele, halogenurile, peroxizii şi peroxiacizii lor;

derivaţii lor halogenaţi, sulfonaţi, nitraţi sau nitrozaţi

29.18 Acizi carboxilici cu funcţii oxigenate suplimentare şi anhidridele,

halogenurile, peroxizii şi peroxiacizii lor; derivaţii lor halogenaţi,

sulfonaţi, nitraţi sau nitrozaţi

29.22 Amino compuşi cu funcţii oxigenate

35.04 Peptone şi derivaţii lor; alte substanţe proteice şi derivaţii lor, nedenumite

şi necuprinse în altă parte

-

39.17.10 Mate artificiale din proteine întărite sau din materiale plastice celulozice

Anexa Nr. 2

la Norma pentru siguranţa alimentelor

DOCUMENT INTRARE PRODUSE ALIMENTARE DE ORIGINE NONANIMALĂ

A 1 Expeditor/Exportator

Nume

Adresă

2 Număr de referinţă:

Post de inspecţie la frontieră/Direcţia Sanitară

Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

Informaţii cu

privire la lotul

prezentat

4 Importator

Page 19: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

Cod poştal

Ţara Cod ISO

Nume

Adresă

Cod poştal

Ţara Cod ISO

3 Destinatar

Nume

Adresă

Cod poştal

Ţara Cod ISO

6 Documente însoţitoare

6.1 Certificat de sănătate

Nr.:

Data:

6.2 Raportul analizelor de laborator

Nr.:

Data:

6.3 Alte documente

5 Adresa depozitului de destinaţie

Nume

Adresă

Cod poştal

Ţara Cod ISO

7 Denumirea produsului

8 Acest produs conţine organisme modificate

genetic

|¯| Da |¯| Nu

9 Produs agroalimentar ecologic

|¯| Da |¯| Nu

Page 20: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

7.1 Cod tarifar vamal

10 Utilizarea produsului pentru consum uman

|¯| Da |¯| Nu

11 Mijloc de transport

Avion |¯| Vas |¯| Vagon

tren

|¯| Vehicul

rutier

|¯| Altele |¯|

Identificare

12 Numărul şi natura coletelor

12.1 Greutate brută

12.2 Greutate netă

13 Declarant/Reprezentant

Locul şi data declarării

Semnătura

B 14 Control documentar 15 Control identitate

|¯| Neefectuat |¯| Satisfăcător |¯| Nesatisfăcător |¯| Neefectuat |¯| Satisfăcător |¯| Nesatisfăcător

Controale

efectuate în PIF/

DSVSA

16 Control fizic 17 Teste de laborator efectuate

|¯| Neefectuat |¯| Satisfăcător |¯| Nesatisfăcător |¯| Da |¯| Nu

18 Decizia finală |¯| Acceptat |¯| Refuzat

19 Identificarea completă a Postului de Inspecţie la

Frontieră/Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa

Alimentelor şi ştampila oficială:

Data:

Numele şi prenumele inspectorului oficial: Semnătura:

20 Observaţii - Rezervat pentru inspectorul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru

Siguranţa Alimentelor

Anexa Nr. 3

la Norma pentru siguranţa alimentelor

NOTIFICARE

privind comerţul intracomunitar

Informaţii cu privire la

transportul sosit

1. Expeditor 2. Destinatar

1.1. Denumirea firmei expeditoare: 2.1. Denumirea firmei destinatare:

1.2. Adresa: 2.2. Adresa:

Page 21: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

1.3. Ţara expeditoare:

Cod ISO

2.3. Adresa depozitului de destinaţie:

1.4. Ţara de origine/provenienţa:

3. Detalii privind transportul: 4. Numele şi prenumele reprezentantului

firmei destinatare:

3.1. Denumirea produsului alimentar:

4.1. Semnătura:

3.2. Codul CN:

3.3. Natura şi numărul coletelor: 4.2. Data sosirii transportului:

3.4. Greutatea brută:

3.5. Greutatea netă:

Anexa Nr. 4

la Norma pentru siguranţa alimentelor

ROMÂNIA

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA

ALIMENTELOR

DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

respectiv

POSTUL DE INSPECŢIE LA FRONTIERĂ

.......................................................................

PROCES-VERBAL

nr. .......... din ...........

de prelevare a probelor în vederea efectuării analizelor de laborator

- siguranţa alimentelor -

Page 22: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

Subsemnatul ..............................................., în calitate de inspector al Autorităţii Naţionale

Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul ........................................, atest

că în ziua de ......................., ora .........., s-a realizat prelevarea de probe în vederea efectuării

analizelor de laborator, în conformitate cu legislaţia comunitară şi naţională în vigoare, dintr-

un lot de ........................................................................ în cantitate de ................................... .

Datele de identificare ale lotului: ....................................................................................... .

Cantitatea de probe prelevate a fost de ............................................................................ .

Prelevarea probelor a fost făcută de la operatorul economic ................................, cu sediul

în .............................................., înmatriculat la Oficiul registrului comerţului ..................... cu

nr. .................., codul fiscal .................................................., reprezentat de domnul/doamna

............................................, născut/născută la data de ................, în localitatea ..................,

judeţul/sectorul ......, domiciliat/domiciliată în localitatea ....................., str. ................... nr. ...,

bl. ......, sc. ..., ap. ...., judeţul/sectorul ................, cu reşedinţa în .........................................,

legitimat/legitimată cu actul de identitate ........ seria ....... nr. ........., eliberat de ........................

la data de ...........................

Menţiuni: ...........................................................................................................................

.........................................................................................................................................

Inspectorul autorităţii sanitare veterinare şi pentru

siguranţa alimentelor,

...........................................

Reprezentantul operatorului economic,

......................

Anexa Nr. 5

la Norma pentru siguranţa alimentelor

CERERE DE ANALIZĂ

pentru probele prelevate conform procesului-verbal

1. Către laboratorul

2. Informaţii expediere

Expeditor probă:

Destinatarul răspunsului

Adresa:

Tel./Fax:

Page 23: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

Adresa:

Tel./Fax:

E-mail:

Data expedierii probei:

3. Informaţii probe

Denumirea produsului:

Tipul produsului*): |¯| primar |¯| procesat

Tratamente fitosanitare*): |¯| da |¯| nu

Origine*): |¯| producţie autohtonă |¯| import |¯| export

Cod prelevare probe:

4. Natura probei*)

|¯| fructe proaspete

|¯| legume proaspete

|¯| cartofi

|¯| cereale boabe

|¯| fructe nucifere

|¯| seminţe oleaginoase

|¯| seminţe de leguminoase

|¯| condimente

|¯| fructe uscate

|¯| altele (de precizat)

*) Se bifează căsuţa corespunzătoare.

5. Analize solicitate

6. Numele şi semnătura expeditorului:

7. Ştampila unităţii:

Anexa Nr. 6

la Norma pentru siguranţa alimentelor

Page 24: ORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 Publicat în: Baza de ... · PDF fileORDIN Nr. 145*) din 26 iunie 2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile

LEGISLAŢIE COMUNITARĂ ŞI NAŢIONALĂ

referitoare la prelevarea probelor

1. Regulamentul (CE) nr. 401/2006 al Comisiei din 23 februarie 2006 de stabilire a

metodelor de prelevare de probe şi a metodelor de analiză pentru controlul oficial al

conţinutului de micotoxine din produsele alimentare, publicat în JOCE L70 din 12 din 9

martie 2006

2. Recomandarea Comisiei Europene din 4 octombrie 2004 referitoare la Ghidul tehnic

pentru prelevarea şi detectarea organismelor modificate genetic sau a produselor modificate

genetic, publicat în JOCE L348/18 din 24 noiembrie 2004

3. Regulamentul CE nr. 1.882/2006/CE ce stabileşte metodele de prelevare şi metodele de

analiză pentru controlul oficial al nivelurilor de nitraţi în anumite produse alimentare, publicat

în JOCE L364 din 20 decembrie 2006

4. Regulamentul nr. 1.883/2006 privind stabilirea metodelor de prelevare a probelor şi a

metodelor de analiză pentru controlul oficial al dioxinelor şi determinarea PCB de tipul

dioxinei din produsele alimentare, publicat în JOCE L364 din 20 decembrie 2006

5. Regulamentul Comisiei Europene nr. 333/2007/CE de stabilire a metodelor de prelevare

a probelor şi a metodelor de analiză pentru controlul oficial al nivelurilor de plumb, cadmiu,

mercur, staniu organic, 3-MCPD şi benzopiren din produsele alimentare, publicat în JOCE

L88 din 29 martie 2007

6. Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa

Alimentelor nr. 147/2004 pentru aprobarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa

alimentelor privind reziduurile de pesticide din produsele de origine animală şi nonanimală şi

reziduurile de medicamente de uz veterinar în produsele de origine animală, cu modificările şi

completările ulterioare

7. Ghidul pentru prelevarea de probe din produse alimentare de origine nonanimală în

vederea determinării concentraţiei de reziduuri de pesticide

8. Ghidul privind inspecţia şi prelevarea de probe pentru alimentele şi furajele care conţin

sau pot conţine organisme modificate genetic