Upload
bogdan-bozzo
View
17
Download
0
Embed Size (px)
DESCRIPTION
expertixa peisajului
Citation preview
Peisajul cultural al Bazinului Hidrografic al Pârâului Sebeș (Seviș),
Județul Sibiu
Bazinului Hidrografic al Pârâului Sebeș este un peisaj cultural ecologic, în care se repetă
caractere tipice, modele și structuri întâlnite și în alte areale. Acest peisaj cuprinde cursuri de apă,
pădure și pajiști, precum și așezări umane, drumuri rutiere, o cale ferată. Are o întindere relativ
mică (microlandșaft) într-o regiune geografică ce îmbină aspecte estetice cu proprietăți materiale.
Peisajul cultural se referă la toată activitatea omului în mediul său (mai ales rural), precum
prelucrarea pământului, îngrijirea solului, agricultura, etc. Componentele peisajului sunt supuse
folosinței de către om fiind considerat că peisajul se află într-o continuă dinamică.
Noțiunea de peisaj cultural reprezintă o împletire între peisajul geografic dat de aspectul
dimensiunii spațiale (spațiu geografic) și peisajul istoric dată de științele istorice sub aspectul unei
dimensiuni în timp.
În zona de șes a bazinului hidrografic ca urmare a folosințelor agricole tradiționale în timp au
dus la formarea unor biotopuri cu o biodiversitate mare: zone umede, livezi cu pajiști, pajiști foarte
diversificate. Spre deosebire de zona montană unde predomină pădurile care au o biodiversitate mai
scăzută.
Expertiza peisajului cultural cu diferite moduri de folosință reprezintă o premisă pentru a
determina tendințele de evoluție și care sunt posibilitățile de dezvoltare a peisajului analizat.
Practic expertiza peisajului ne arată gradul de diferențiere între situația actuală și cea dorită și
constă dintr-o comparație a situației prezente a peisajului cu situația dorită, planificată.
Obiectivul expertizei acestui peisaj este să se demonstreze importanța arealului prin oferta de
resurse de care dispune și astfel să crească nivelul de interes asupra menținerii și refacerii servicilor
oferite de capitalul natural.
Metodologia de realizare a expertizei peisajului cuprinde următoarele patru aspecte (Bastian și
Schreiber, 1999):
1. Analiza funcțiilor sociale ale peisajului în prezent și viitor
Structura spațiului natural
Componentele peisajului create de om în acest areal sunt împărțite pe:
Structuri lineare/longitudinale cum sunt: elementele lemnoase lineare, insule de vegetație
lemnoasă lângă terenuri agricole pentru protecție împotriva vânturilor (perdele de protecție),
1
margini de terenuri agricole cu mare biodiversitate, ziduri uscate pentru diminuarea pericolului
eroziunii malurilor pârâului, perdele de protecție plantate de om, ape curgătoare cu vegetație de
zăvoi în formă de galerii, drumuri, poteci, căi ferate (fărâmițarea habitatelor naturale prin bariere);
Elemente în grupe mici mai mult sau mai puțin concentrice: amestec de tufișuri și arbori,
tufișuri grupate, pe pășuni stejari bătrâni izolați pentru umbrire, alți arbori singulari, pomi fructiferi:
nuci, păr, măr, pruni, dud etc. pajiști, inclusiv pajiști tip livadă cu pomi fructiferi, terenuri agricole,
păduri seminaturale, plantații, straturi de grădină, așezări omenești intravilan / extravilan,
amplasamente industriale (abatoare, ferma de lapte) etc.
Peisajul bazinului Sebeș aparține de bazinul Oltului, având ca efluent Cibinul, care este cel mai
important afluent pe care Oltul îl primește de pe teritoriul județului Sibiu. Acest bazinul este
localizat în județul Sibiu, județ care are o poziție centrală în țară, fiind așezat în cea mai mare parte
într-o zonă depresionară și mai exact în Depresiunea Sibiului. Această depresiune este încadrată la
rândul ei în marea depresiune intracarpatică a Transilvaniei și este delimitată spre nord și nord-est
de Podișul Târnavelor care o domină cu 150-200 m.
În sud-vest la o distanță de aproximativ 20 km de acest bazin hidrografic se află Munții Cibin
cu vârfurile Prejba (1745 m) și Cindrel (2245 m). Iar în partea vestică pe o distanță de 10 km,
relieful depresiunii este format dintr-o serie de dealuri a căror înălțime variază între 480-650 m
altitudine, continundu-se apoi cu Podișul Secașelor, o altă unitate de relief.
Din punct de vedere fizico-geografic acest bazin hidrografic își are sectorul de colectare al
apelor în partea de sud-est a munţilor Cindrel, pe versantul stâng al Văii Sadului, pe versantul de
nord-est a Munţilor Cibin şi pe versantul drept al Văii Șteaza. În secorul superior a bazinului
Sebeșului, unde se găsesc pădurile comunei Răşinari întâlnim o bogată reţea hidrografică, care are o
densitate de 0,25-0,50 km/km2, cu un regim de alimentare atât pluvial, cât și nival, caracterizat de
ape mari primăvara şi viituri în sezonul de vară și ale cărei colector principal este Pârâul Sebeș și cu
afluentul său principal Pârâul Caselor (Sibișel).
Apele curgătoare sunt concepute ca și continuum de gradienţi fizici, chimici şi ai adaptării
comunităţilor datorită faptului că procesele ecologice prezente aici se modifică gradual de la izvor
spre vărsare, odată cu modificarea carcateristicilor fizice şi chimice ale biotopului și astfel pot fi
împărțite în sectoare superioare, mijlocii și inferioare.
În anul 1964 a începul monitorizarea Pârâului Sebeș la Rășinari și a Pârâului Caselor (Sibișel).
Bazinul hidrografic al Pârâului Sebeș are o suprafață de 101 km2 și o altitudine medie de 806
m. Iar debitul mediu istoric pentru Pârâul Sebeș a fost 0,120 m3/s (120 l/s), iar pentru Pârâul Caselor
0,070 m3/s (70 l/s).
2
Punctul de izvorâre al Pârâului Sebeș este situat la altitudinea de 1355 m, iar gura de vărsare în
Cibin se afla situată la 388 m altitudine față de nivelul Mării Negre. Lungimea acestuia este de 30
km, cu o pantă medie de 32‰, cu un coeficient de sinuozitate de 1,30.
În urma monirorizării din anul 1972 și până în prezent debitul multianual al Pârâului Sebeș este
de 0,483 m3/s (483 l/s), iar debitul ecologic (care întreține viața) al Pârâului Sebeș în Rășinari este
de 0,057 m3/s (57 l/s).
Punctul de izvorâre al Pârâului Caselor (Sibișel) are o altitudinea de 1240 m, iar gura de vărsare
în Sebeș este situată la 529 m. Cu o lungime totală de 11 km acest pârâu are o pantă medie de 65‰
și un coeficientul de sinuozitate de 1,45. Iar suprafața bazinului de recepție este de 22 km2, având o
altitudine medie a bazinului de 920 m.
Debitul multianual al Pârâului Caselor este de 0,290 m3/s (290 l/s), iar debitul ecologic este de
0,025 m3/s (25 l/s).
Acolo unde viteza curentului de apă este mare are loc fenomenul de eroziune a talvegului și
astfel crește cantitatea materiilor transportate în aval. Acest fenomen se întâlnește cu precădere în
amonte și din acest motiv, fundul pâraielor în sectorul superior este deseori reprezentat în cea mai
mare parte de roca mamă şi doar în locurile în care forţa curenţilor este slăbită are loc sedimentarea
materialului aluvionar.
În sectorul mijlociu rareori substratul este reprezentat de roca-mamă, cel mai adesea fiind
acoperit de material sedimentar și pietre de diverse mărimi.
Ca urmare a transportului din amonte a materialului erodat în cursul inferior materialul
sedimentar este predominant.
Pentru organismele acvatice dintre factorii abiotici importanţa cea mai mare o au regimul
hidrologic, temperatura, viteza curentului de apă, transparenţa, şi compoziţia chimică a apei. Iar
pentru organismele care trăsiesc în bentos sau se prin de acesta o importanţă deosebită o
are şi natura substratului.
Vegetaţia forestieră în cea mai mare parte îşi ia apa necesară dezvoltării din precipitaţii.
Apa freatică se află de regulă în sectorul superior la o adâncime de 1-5 m, îngreunând
alimentarea vegetaţiei cu apă din pânza freatică, exceptând anumite zone de mici platouri, unde
rădăcinile aninului ajung uneori la nivel freatic. Iar pe măsură ce coborâm nivelul apei freatice se
ridică.
În sectorul superior a bazinului hidrografic unitatea geomorfologică caracteristică este versantul
cu subdiviziunile lui și tot la fel de bine sunt reprezentate culmile şi văile, iar la ieșirea din satul
Rășinari, pârâul se desfășoară într-o zonă de șes, cu câteva culmi și văi pe partea dreaptă în sectorul
mijlociu, având gura de vărsare în aval de satul Șelimbăr, chiar lângă stația de epurare a orașului
Sibiu.
3
Expoziţia generală în sectorul superior șo mijlociu al bazinului este parţial însorită, fiind
determinată de direcţia generală de scurgere a apelor, având și variate expoziţii de detaliu, care
influenţează regimul termic precum şi regimul de umiditate şi evapotranspiraţie.
Înclinarea terenului influenţează înrădăcinarea speciilor, scurgerea apei pe versant precum şi
infiltrarea apei în sol. Pe pantele mari, care se găsesc în secorul superior, datorită înrădăcinării mai
slabe, se pot produce doborâturi de vânt.
Înclinarea terenului în acest bazin are valori de la 0o în zona de șes, până la înclinări abrupte,
uneori chiar până la 45o, în zona montană, iar înclinarea medie în sectorul superior al bazinului este
de 26o.
În secorul superior, există atât versanți cu expoziţii nordice, care indiferent de gradul de
înclinare şi de profilul pantei se caracterizează printr-o cantitate mai mică de lumină şi căldură,
având o umezeală mai mare şi o frecvenţa mai intensă a vânturilor nordice, spre deosebire de
versanţii cu expoziţie sudică care primesc lumină şi căldură suplimentară, înregistrând un minus de
umezeală şi fiind adăpostiţi de vânturile reci.
Pe versanții cu expoziție sudică se creează microclimate ca urmare a încălzirii puternice a
suprafeţei terenurilor, pe când solul de pe versanții cu expoziţii umbrite se află sub influenţa
temperaturii generale a aerului.
Pe alocuri unde se întâlnec suprafeţele cu înclinări sub 16o, în special pe microplatouri (0-5o)
uneori în urma precipitaţiilor bogate, se produc stagnări de apă care durează câteva zile. În
condiţiile de aici, nu se produc scurgeri mari de ape pe versant dar, ca o consecinţă a structurii
solului, se produc şi fenomene erozionale atât de suprafaţă cât şi de adâncime.
Localizarea peisajului analizat în Sud-Estul Europei și ca urmare a prezenței și a formei lanțului
Carpatic, aici se resimte mai ales acțiunea ciclonilor din nordul Oceanului Atlantic în drumul lor
spre Sudul și Sud-Estul Europei și influența invaziilor de aer polar dinspre Nord-Vest, Nord și
Nord-Est. Ca urmare, întreg sectorul superior are o climă dominată de influența vânturilor vestice,
în general mai răcoroasă și mai umedă decât cea de pe verantul sudic.
Munții reprezintă un baraj natural în calea maselor de aer, iar în funcție de valoarea
formațiunilor barice, ele au posibilitatea escaladării acestora, pătrunzând și influențând clima în
cadrul bazinului analizat. Acestă influență se resimte prin modificări importante în temperatură,
umezeală, nebulozitate, precipitații și vânt.
Clima bazinului hidrografic al Pârâului Sebeș este dictată de poziția acestuia, încadrându-se în
sectorul de climă continentală moderată, cu anumite caracteristici particulare pe diversele sectoare.
Astfel în sectorul superior teritoriul studiat are anumite particularități caracteristice climei boreale și
mai exact subţinutului climei de munte, apoi sectoarele mijlociu și inferior se află încadrate într-o
zonă depresionară căreia îi corespunde o climă fără amplitudini exagerate ale elementelor
4
meteorologice, lucru ce reiese din calculul valorilor medii multianuale, care se situează la scară
națională în parametri normali pentru forma de relief în care este poziționat județul, altitudinea
locului și coordonatele geografice.
În ceea ce priveşte regimul eolian frecvenţa cea mai mare o au vânturile care bat din partea de
vest. Adesea se produc intensificări ale vântului, care provoacă doborâturi (la viteza de 30 m/s) mai
ales pe culmi şi boturi de deal în arboretele de molid.
Temperatura medie multianuală are valoarea de 8,5°C. Oscilațiile neperiodice ale temperaturii
aerului sunt datorate intensificării și slăbirii circulației atmosferice, conjugate cu schimbări
neîncetate ale advecțiilor maselor de aer cu proprietăți diferite.
În anumiți anii predomină advecțiile de aer cald din Sud și Sud-Vest, iar atunci temperaturile
medii lunare și anuale sunt mai ridicate, iar în alți anii predomină advecțiile de aer rece, oceanic sau
continental polar, rezultând temperaturi medii lunare și anuale mai coborate.
Cantitatea medie multianuală de precipitații calculată pentru secorul mijlociu și inferior al
bazinului, pe parcursul a 90 de ani de observații este de 627,3 mm. Cantitatea maximă de
precipitații din anul 1990 până în prezent care a căzut într-un interval de 24 ore s-a înregistrat la
data de 18 iulie 1998 și a fost de 70,4 mm.
Cea mai timpurie brumă s-a produs în data de 9 septembrie 1991, iar cea mai târzie în 27 mai
1992. Brumele târzii și timpurii s-au datorat invaziilor de aer rece arctic și temperat continental,
transportate de anticiclonii scandinav și est-european.
În regimul ninsorilor și a stratului de zapadă în aceste sectoare, mijlociu și inferior, putem
afirma că cele mai multe zile cu ninsoare s-au semnalat în anul 1995 cu 50 de zile, iar cele mai
puține în anul 1990 cu 30 de zile. Cea mai timpurie ninsoare s-a semnalat în 17 octombrie 1999, iar
cea mai târzie ninsoare s-a semnalat în 21 aprilie 1992.
În județul Sibiu viscolul se înregistrează în foarte puține cazuri, fapt ce scoate în evidență rolul
de baraj al Munților Carpați în propagarea acestui fenomen la scara mare și în Transilvania.
Factorii geomorfologici influenţează unii factori ecologici, căldura, lumina și umiditatea. Iar
varietatea acestor factori determină şi varietatea staţiunilor forestiere, iar prin diferenţa altitudinală
se ajunge și la repartiţia vegetaţiei, astfel pe pantele munţilor întâlnim pădurile de molid, de fag şi
amestecurile acestora cu gorun şi cu alte specii, iar în zona de dealuri întâlnim goruneto-stejărete şi
chiar aninişuri, ca apoi în zona de șes să găsim pâlcuri de gorunete ș carpen, iar pe malurile luciilor
de apă se găsesc sălcii în cea mai mare parte.
Aspectele pedologice și raportul lor cu celelalte componente ale peisajului geografic sunt
dispunse în mare în felul următor:
→ Predominant în zona de munte sunt solurile brune-acide, brune-podzolice şi podzolurile
humicoferiiluviale şi humicosilicatice, pe alocuri litosoluri şi soluri turboase.
5
→ În zona de podiș au mare extindere solurile argiloiluviale brune podzolite şi podzolice,
solurile brune şi pseudorendzinele, mai puțin lacovistele, cernoziomurile şi solurile sărăturoase.
→ În depresiuni şi lunci se întâlnesc soluri aluviale.
Procesele de pedogeneză caracteristice zonei forestiere de munte şi deal din sectorul superior
au fost determinate prin acţiunea factorilor bioclimatici, pe fondul condiţiilor de solificare din
regiune. Solurile moderat humifere din acest areal s-au format ca urmare a eroziunii rocilor, acestea
având un conţinut moderat de humus.
Versanții care au expoziţii umbrite şi reci au parte de intensificarea proceselor de levigare şi
acidificare făcându-se resimţită prin evoluţia fenomenului de alunecare influenţa reliefului asupra
acestui areal.
Se pot analiza anumiți biodindicatori care redau anumite proprietăți ale solului, ca de exemplu:
specii pentru indicarea regimului de apă din sol (uscat, reavăn, umed), specii pentru indicarea
regimului de nutrienți (eutrof, mezotrof, oligotrof), specii pentru indicare pH-lui etc.
Flora arealului analizat este dominată de speciile euro-asiatice şi europene. Pe acest
considerent acest teritoriu poate fi încadrat din punct de vedere floristic în regiunea eurosiberiană,
provincia central-europeană, provincia central europeană est-carpatică, circumscripția Podișul
Transilvaniei.
Dintre elementele de faună păsările mai frecvente sunt specii ca: mierla, pițigoiul mare şi
albastru, gușa roșie şi uneori pescarelul albastru. Iarna pot să apară: sturzul, cinteza de iarna, scatiul
şi huhurezul. Iar dintre mamifere des întâlnit este căpriorul, veverița, iepurele, etc. iar pe măsură ce
urcăm înzona montană apar mai frecvent ursul, lupul, etc.
Satul Rășinari care intră în cuprinsul bazinului analizat face parte din peisajele specifice
mărginimii Sibiului, fiind un peisaj rural istoric cu pajiști și păduri.
Structura utilizării terenului în viziunea dinamicii peisajului
Pârâul Sebeș străbate două localități: Rășinari este un sat tradițional din mărginimea Sibiului,
unde casele sunt în cea mai mare parte vechi, dar îngrijite, pe când comuna Șelimbăr este aproape
lipit de orașul Sibiu, și multe din casele întâlnite aici sunt nou construite, dând un aspect mai
degrabă de cartier al orașului decât de sat.
Acest bazin aflându-se în vecinătatea orașului Sibiu este influențat de concentrația sporită de
nuclee de condensare a aerului în jurul orașului, fenomen care se datorează pe de-o parte
activităților umane, industriale, transporturi precum și din cauza vecinătății imediate a Munților
Cibin și Făgăraș, care au altitudini de peste 2000 m ce obligă masele de aer umed la o mișcare
ascendentă generatoare de nori și precipitații abundente.
6
Satul Rășinari este alimentat cu apă potabilă de pe Pârâul Strâmbu, un afluent de dreapta al
Sebeșului, și astfel localnicii depind de regimul hidrologic. Acest regim se află în strânsă corelaţie
cu temperatura, expoziţia şi altitudinea, iar pe de altă parte contribui și la dezvoltarea vegetaţiei
forestiere de care depind sătenii, silvicii din zonă, etc, precum și la creșterea produselor agricole.
În sectorul superior al acestui bazin hidrografic pădurile au fost proprietate privată până în anul
1948, fiind gospodărite după amenajamentele care au avut un caracter sumar, principala activitate
din aceste păduri rezumându-se mai mult la exploatare. În unele cazuri regenerarea pădurilor s-a
făcut pe cale artificială, în special cu răşinoase (mai ales cu pin), iar în alte cazuri s-a recurs la o
regenerare naturală, din lăstari sau sămânţă. Existând cerinţe foarte mari de lemn ca urmare a
procesului de industrializare prin care s-au construit foarte multe fabrici de prelucrare a lemnului în
perioada comunistă. De asemenea s-a recurs la construirea de drumuri pentru a creşte accesibilitatea
fondului forestier şi a uşura gospodărirea acestuia.
Aceste păduri au fost exploatate intens și nu a existat o preocupare susţinută pentru crearea şi
gospodărirea noilor arborete, rezultând astfel arborete mai mult din lăstari care sunt slab productive
şi provizorii, cu specii de valoare economică scăzută.
Modul de gospodărire a pădurilor s-a făcut numai pe bază de amenajamente silvice care au fost
revizuite la intervale de 10 ani. Iar prin nerespectarea întocmai a planurilor din amenajamente
actualele păduri nu au o structură normală a claselor de vârstă.
Prin aplicarea Legii nr. 1/2000 pădurile au revenit proprietarului de drept, iar amenajamentul
actual este primul elaborat care încearcă să gospodărească aceste păduri în mod unitar.
După caracterul actual al tipului de pădure, 46,2% din arboretele comunei Răşinari sunt natural
fundamentale, 0,5% parţial derivate, 0,2% total derivate de productivitate inferioară, 53,1%
artificiale şi 22,0 ha intră în clasa de regenerare.
Cele mai productive păduri ale comunei Răşinari sunt molidişurile naturale şi făgetele pure
montane.
Caracterul actual al comunei Rășinari este dat de faptul ca sunt dominante arboretele create
artificial, iar cele natural fundamentale au o productivitate inferioară. S-au practicat tăieri rase şi s-
au împădurit terenurile cu molid şi larice.
Formaţiile forestiere s-au constituit pe structura celor cinci specii de bază: molid, brad, fag,
gorun şi stejar. Dintre acestea ponderea cea mai mare revine molidişurilor de 58%, ceea ce arată că
molidul se află în plin areal. Iar restul formaţiunilor forestiere de bază s-au format pe seama fagului
şi gorunului. Stejarul are o prezenţă simbolică.
În cadrul tinerelor culturi care nu au realizat starea de masiv şi în rândul arboretelor care au fost
parcurse cu tăieri de regenerare care au consistenţele cuprinse între 0,1-0,6. Consistenţa de
ansamblu (0,76) asigură îndeplinirea în bune condiţii şi a funcţiei de protecţie a solului.
7
În sectorul superior teritoriul este utilizat și ca zonă de agrement, având parte de peisaje
pitorești, care reprezintă puncte de atracție pentru turiști, și ca urmare a numărului mare de oameni
care vizitează această parte a bazinului au fost construite multe pensiuni și cabane care au schimbat
aspectul sălbatic al teritoriului și care își deversează apa uzată în pârâu.
Tot din cauza numărului mare de turiști a crescut în ultimii ani și cantitatea de gunoaie aruncate
pe malurile și în apa pârâului. Cantitatea de gunoaie crește pe măsură ce ne deplasăm spre gura de
vărsare a Sebeșului, iar de la ieșirea din Rășinari responsabili de depozitarea ilegală a deșeurilor
sunt sătenii..
O mare problemă a acestui teritoriu este deversarea apelor uzate menajere din canalizarea
satului Rășinari direct în apa pârâului, precum și spălarea covoarelor, a mașinilor, etc. cu detergenți
care ajung tot în apa pârâului.
Există porțiuni unde au fost amenajate hidrotehnic cursurile de apă, pârâul Sebeș și afluentul
său principal, pârâul Caselor. Aceste amenajări constau în:
- Îndiguiri pentru regularizarea cursurilor de apă, care constau în apărări de maluri din zidărie
uscată, pentru a se evita erodarea malurilor și prăbușirea lor în pârâu;
- Modificările hidrotehnice pe alocuri pe cursul apei s-au pus praguri de fund din lemn în
amonte și din piatră în aval, cu scopul de a corecta talvegul fundului și de a favoriza
procesul de colmatare în amonte de prag.
Pragurile de fund au scopul de a opri erodarea tavegului atunci când apa are cădere mare.
O altă utilizare importantă a teritoriului din acest bazin hidrografic constă în utilizarea
terenurilor agricole. Unii proprietari de teren aplică metode tradiționale de cultivare a plantelor,
utilizând căruța și plugul, iar alți proprietari apelează la metode moderne nefaste care determină
creșterea producție, dar în același timp și distrugerea solului pe termen lung.
Pe baza rezultatelor analizei peisajului expertiza acestuia încearcă să reflecte care sunt funcțiile
oferite sub formă de servicii ale capitalului natural societății și contribuie la determinarea măsurilor
necesare pentru a asigura conservarea durabilă a acestor funcții.
Un alt factor important este că evaluarea funcțională a structurilor oferă alternative de luat în
considerare de către factorii de decizie pentru viitoarea utilizare și organizare a peisajului.
Se pot realiza o serie de hărți din anumite perioade de timp care să surprindă schimbări ale
peisajului, inclusiv schimbările rezultate prin succesiune naturală, cât și prin influența omului,
precum și peisaje istorice tradiționale.
8
2. Diagnoza peisajului
Acestă diagnoză reprezintă evaluarea proprietăților peisajului în relație cu cerințele sociale și cu
funcțiile peisajului.
Bunăstarea omului se referă la care sunt condițiile pentru o viață mai bună: sănătate, securitate,
bune relații sociale, libertatea de alegere și acțiune, etc.
Diagnoza peisajului se bazează pe interrelațiile de cauză-efect între spațiul natural și utilizarea
funcțiilor și serviciilor oferite de acesta. În stabilirea corectă a diagnozei peisajului, adică pentru
determinarea serviciilor peisajului este indicat să se facă afirmări la un nivel mai generalizat,
anumite domenii de toleranță, probabilități etc
Procesele de folosire a terenurilor au anumite scopuri sociale clar definite, oferind indicații
privind modul de evaluare a utilizării terenurilor și care este gradul de îndeplinire funcțională a
„serviciilor” oferite de capitalul natural.
Omenirea beneficiază de o multitudine de resurse şi procese care sunt furnizate de ecosistemele
naturale. Aceste beneficii aduse sistemului socio-ecologic-uman (SSEU) sunt cunoscute sub
denumirea de servicii ecosistemice. Cea mai utilizată definiţie este aceea că serviciile ecosistemice
sunt considerate ca fiind beneficiile pe care oamenii le obţin de la ecosisteme sub formă de sprijin,
reglare, aprovizionare şi sub formă de servicii culturale.
Între buna funcţionare a ecosistemelor lotice şi bunăstarea umane există o relaţie puternică şi
pozitivă, de necontestat.
Deşi ecosistemele naturale oferă multe servicii care sunt foarte valoroase pentru om şi celălalte
vieţuitoare, aceste valori au fost adesea ignorate, rezultatul ignoranţei umane ducând de multe ori la
degradarea ecosistemelor. Dar odată cu evoluţia societăţii există tot mai multe servicii care sunt
luate în semă pentru un management mai eficient al ecosistemelor lotice.
Abordarea rolului serviciilor ecosistemice în economie şi societate este esenţială pentru o bună
gestionare a ecosistemului lotic.
Serviciile pot fi astfel măsurate din perspectivă ecologică şi cuantificate din perspectivă
economică.
Serviciilor ecosistemelor de tip lotic sunt:
de aprovizionare, reprezentate de producţia de alimente şi furnizarea de apă potabilă;
întreţinerea şi furnizarea de resurse genetice; energia utilizată pentru generarea curentului electric,
etc.
de reglare cum sunt controlul microclimatului; al bolilor; menţinerea unei bune calităţi a
apei; întreţinerea căilor navigabile sănătoase; filtrarea apei; reglarea debitelor râurilor şi a nivelului
apelor subterane, etc.
9
de sprijin (susţinere, suport, ajutor) reprezentate de circulaţia elementelor nutritive;
întreţinerea şi regenerarea habitatului; furnizarea de umbră şi adăpost, etc.
culturale cum ar fi beneficiile spirituale şi de agrement, etc.
Aceste funcţii ale ecosistemelor duc la furnizarea de servicii economice.
Capacitatea de funcționare a spațiul natural analizat cuprinde oferta spațiului natural, adică
resursele naturale (apă, sol, păduri, etc.) și riscurile naturale (dobârâturi de arbori, inundații, etc) și
se exprimă în categorii de disponibilitate, resiliență, suportabilitate, pretabilitate la anumite forme
de folosință etc. Această ofertă trebuie să fie documentată și folosită în amenajarea teritoriului și
planificarea peisajului.
Procedurile pentru determinarea resilienței și a capacității de suporta a impactului se fac prin
investigarea anumitor forme de utilizare a terenurilor și determinarea intensității de folosință. De
exemplu utilizarea terenurilor pentru cultivarea plantelor, se face la o intensitate medie; deversarea
apelor uzate menajere în pârâu se face la o intensitate ridicată, etc.
Se determină care este resiliența și care sunt limitele ei, precum și care este sensibilitatea față
de anumite folosințe.
Un alt instrument constă în determinarea disponibilității, și anume care sunt efectele din
vecinătatea cadrului analizat, cum de exemplu este în cazul nostru influența orașului Sibiu în noxele
de poluare care ajung și la nivelul acestui bazin hidrografic.
Tot de disponibilitate ține și care este forma și modul de funcționare a spațiului natural în cazul
utilizării multiple.
Un instrument este să deducem pretabilitatea la folosire a spațiului natural care prezintă
anumite grade de capacitate de funcționare a unor elemente și a unor unități de peisaj; funcții
multiple ale unor elemente de peisaj; preferințe de pretabilitate pentru anumite funcții sociale.
Expertiza presupune folosirea prietenoasă a resurselor oferite de spațiul natural și detalierea
importanței acestuia prin cunoașterea aprofundată a structurilor și ale proprietăților proceselor care
se desfășoară într-un tip de peisaj, utilizând parametri de calitate.
Biodiversitatea oferă funcțiile ecosistemului analizat, cu cât este mai mare cu atât vor fi mai
multe funcții de care pot beneficia și oamenii.
În bazinul studiat există diferite grupe de funcții care pot fi împărțite pentru a deduce
interrelațiile între necesitățile de folosire pe de o parte și structura peisajului pe de altă parte.
I. Funcțiile de producție sunt funcții economice care cuprind: disponibilitatea resurselor
regenerabile, biomasa vegetală (care rezultă din agricultură, pajiști, lemn), biomasa animală (vânat,
pește), apă (de suprafață și apă freatică).
II. Funcțiile de reglare reprezintă funcții de natură ecologică care constau în:
reglarea de circuite de materie și energie,
10
funcții pedologice (protecția solului contra eroziunii, protecția solului față de umiditate
excesivă, împotriva uscării, protecția solului împotriva îndesirii/tasării și descompunerea de materii
străine infiltrate în sol – funcția de filtru , de tampon și de transformare),
funcții hidrologice (regenerarea apei freatice, reținere de apă/reglare de debit,
autopurificarea apelor de suprafață, reglarea/compensarea temperaturii, ridicarea umidității
atmosferice/ evaporație, influențarea vântului),
reglarea și regenerarea de populații și biocenoze (reproducerea și regenerarea biotică,
reglare de grupe de organisme (ex. dăunători), conservarea diversității speciilor și a formelor).
III. Funcțiile de habitat/spațiu de viață pentru ființa umană reprezintă funcțiile sociale și
împărțite în:
funcții psihologice (funcții estetice (imaginea peisajului), funcție etică (genofond, peisaj
istoric ca patrimoniu cultural),
funcții de informare (funcție pentru știință și cultură, (bio) indicația stării mediului),
funcții uman/ecologice (efecte bioclimatice (meteorologice), funcții de filtru și tampon,
respectiv efecte chimice (sol/apă/aer), efecte acustice (protecție contra poluării sonore),
funcție de recreere (ca un complex de funcții paihologice și uman-ecologice)
Peisajul cultural/tradițional se formează prin folosirea spațiului inițial natural pentru activități
economice și așezări omenești prin exercitarea funcțiilor bazale de existență.
Evaluarea ecosistemelor lotice este, prin urmare, strâns legată de aprecierea funcţionării
sistemelor hidrologice, ecologice şi de altă natură şi de gama totală de structuri, procese, servicii şi
beneficii care sunt oferite de către acestea.
Managementul şi acordarea preţurilor serviciilor trebuie să se bazeze pe aprecierea unei arii
relativ largi a proceselor ecologice actuale, împreună cu forţele de mediu relevante şi cu forţele
socio-economice de conducere.
Sub o perspectivă largă a bazinului se pot observa interelaţiile dintre diversele componente şi se
poate strânge astfel o bază importantă de date pentru luarea deciziilor care implică mai mulţi
utilizatori de servicii.
În cazurile în care utilizarea terenurilor din amonte au un impact vizibil asupra valorilor
serviciilor oferite de apă în aval, în cadrul evaluarii se vor lua în considerare şi drepturile de
proprietate asupra terenurilor.
Pentru a extinde gradul în care diferite beneficii (bunuri/servicii) sunt considerate "valoroase"
este condiţionată de o diversitate de factori contextuali. Pentru aceasta se evaluează datele şi o serie
de factori demografici, cum ar fi:
mărimea şi caracteristicile aşezărilor umane,
11
utilizarea terenurilor adiacente ecosistemului lotic analizat,
configurarea resurselor din aval,
şi problemele la scară regională şi dincolo de acestă scară.
O strategie de evaluare trebuie să surprindă integralitatea ecosistemului, interacţiunile dinamice
dintre componentele acestuia şi să fie manageriat pe baza principiilor dezvoltării durabile.
Integritatea este cel mai bine protejată atunci când se fac eforturi pentru proteja o gama largă de
servicii precum şi a valorii lor, acestea fiind date de valoare diversităţii funcţionale.
Diversitatea serviciilor furnizate de ecosistemele lotice depinde de complexitatea şi diversitatea
structurilor şi proceselor din cadrul acestuia.
Cu cât diversitatea este mai mare cu atât este mai mare gradul de stabilitate şi de rezilienţă a
ecosistemului.
Dintr-o poziţie ecologică, diversitatea funcţională creează varietate în răspunsurile survenite la
schimbările de mediu.
Sarcina analiştilor şi a mananegerilor este de a adopta o perspectivă largă şi de a examina
modificările proceselor hidrologice şi ecologice la scară largă, împreună cu obiectivele de mediu
relevante. O astfel de strategie de management necesită cuplarea în practică a modelelor ecologice,
economice şi hidrologice.
Evaluarea utilizării serviciilor ecosistemice include:
o recunoaşterea unei game largi de interacţiuni ecologice şi de mediu;
o traducerea în termeni economici a dinamicii ecosistemelor pentru a putea fi înţelese mai
uşor de către public şi politicieni;
o abordarea serviciilor ecosistemice să fie atrăgătoare pentru agenda politică, pentru a asigura
îmbunătăţirea calităţii mediului, a sănătăţii şi bunăstării umane.
3. Prognoza peisajului
În vederea unui managementului durabil al peisajului este necesar evaluarea stării acestuia, care
reprezintă descrierea tuturor structurilor, proceselor și interrelațiilor care se petrec în arealul
analizat, inclusiv a efectelor colaterale sau târzii precum și a consecințelor prin schimbări ale
folosinței terenurilor.
Analiza evoluției în timp a peisajului ia în considerare și considerații istorice referitoare la
geneza peisajului. Între perioade de evoluție a peisajului determinate de legi ale naturii și perioade
de schimbare a folosirii terenului determinate de societate există foarte mari diferențe, și anume
omul are tendința în ultimii zeci de ani să contribuie la modificarea foarte rapidă a utilizării
12
terenurilor și astfel la transformarea peisajului, iar procesele naturale de modificare sunt foarte
lente.
Potențialul acestui bazin hidrografic, în ansamblul său ca urmare a folosirii multiple îl pot
împărți în potențiale parțiale cum sunt: potențialul hidric (pârâul cu afluenții săi și apa freatică), de
purificare și regenerare (apa prin procesul de autoepurare), biotic de reglare, biotic productiv (dacă
nu se mai poluează apa în primul rând o să crească biodiversitatea diferitelor comunități de
animale), geoenergetic, de construcții, de recreere.
Potențialul de recreere este dată de diversitatea și frumusețea peisajului, care se întinde din
zona montană până în șes în lunca Cibinului, fiind propice pentru diferite activități de recreere.
În Rășinari ca urmare a deversării apei uzate în pârâu rezultă efecte secundare, care îngrădesc
posibiltatea de folosire în ansamblu a altor proprietăți ale potențialului hidric în aval de deversare.
4. Planificarea și lucrări de proiectare a peisajului
Este bine să se evalueze arealul din mai multe puncte de vedere: evaluarea de intervenții în
peisajului natural, care este pretabilitatea peisajului pentru anumite proiecte, folosirea de procedee
de evaluare cu GIS și nu în ultimul rând studiile de impact.
Evaluarea economică și neeconomică a modului de folosință actual și a celui planificat pentru
viitor; evaluarea de conflicte în caz de folosire și solicitare multiplă, elaborare de propuneri în
vederea luării unor decizii.
Convenţiei asupra Peisajului, de la Florența 20 octombrie 2000, acordă importanță în a prezenta
în adevărata sa valoare peisajul, care reprezintă o componentă a identităţii noastre culturale și un
spaţiu vital, ca habitat cotidian. Această convenție a fost ratificată prin legea 451/8 iulie 2002.
Această convenție europeană consideră o necesitate introducerea de măsuri eficiente de
protecție, management și planificare pentru diversele peisaje din patrimoniul Europei.
Protecția peisajlor foarte diversificate reprezintă unul dintre cele mai importante obiective a
politicii de mediu și a strategiei pentru dezvoltarea durabilă în România., fiind publicată în
Monitorul Oficial Nr. 536 din 23 iulie 2002
Convenția este valabilă pentru fiecare tip de peisaj deoarece pentru oamenii care trăiesc acolo
constitue spațiu vital.
Este important să facă o conștientizare a populației pentru păstrarea valorilor tradiționale ale
peisajului.
5. Managementului peisajului13
Managementul durabil al peisajului are ca obiectiv principal conservarea și reabilitarea
elementelor componente din arealul analizat, astfel încât să se ajungă la o stare cât se poate de
naturală.
Managementul durabil al peisajului cuprinde elemente ale protecției naturii, iar planificarea
peisajului cuprinde și aspecte sociale, de agrement și ecoturistice.
Pentru a face un management corespunzător este necesară o cooperare interdisciplinară la nivel
științific, cu grupele intersate și cu factorii politici de decizie.
Evaluarea funcţională a ecosistemelor trebuie să conducă la metode mai eficiente de protecţie a
mediului. Două dimensiuni sunt relevante aici: optimizarea utilizării a resurselor financiare limitate,
precum şi identificarea domeniilor prioritare pentru protecţia, reabilitare sau restaurare
ecosistemelor lotice degradate.
Responsabilitate pentru natură și peisaj revine în primul rând din faptul că dacă se dorește să
se asigura necesitățile/cerințele societății pe viitor, precum și în prezent este necesară menținerea
sau refacerea în anumite situații a sistemelor naturale.
Măsuri pentru îngrijirea, dezvoltarea și protecția peisajului
Între măsurile de gospodărire a pădurilor din acest bazin hidrografic sunt incluse și anumite
aspecte precum menținerea carpenului ca specie de amestec în cadrul gorunetelor şi stejăretelor,
unde acesta să atingă un procentaj maxim între 15-20%. De asemenea, procentul molidului se va
diminua pe măsură ce va ajunge în unele arborete la vârsta exploatabilităţii, deoarece provine în
multe cazuri din afara arealului, iar problema culturilor speciale nu mai este de actualitate. Se mai
urmărește și ca proporţia fagului şi a cvercineelor să crească în detrimentul molidului.
Cea mai mare parte a arboretelor comunei Răşinari provin din plantaţii (artificiale) 48%, din
sămânţă în proporţie de 44% şi din lăstari 8%. Plantaţiile care provin din sămânţă sunt mult mai
rezistente favorizând o stare fitosanitară bună comparativ cu arboretele artificiale care, sunt în afara
arealului lor de proveniență, fiind mult mai vulnerabile la atacurile de dăunători, acest fenomen
momentan este nesemnificativ. Iar arboretele provenite din lăstari vor fi înlocuite cu cele care
provin din sămânţă sau plantaţii. Cel mai ideal este promovarea pădurilor din sămânţă.
Vitalitatea slabă o au în general arboretele provenite din lăstari şi în plantaţiile de răşinoase
neparcurse la timp cu lucrările de îngrijire. Acestă vitalitate este în proporţie de 71% normală şi
29% slabă şi este condiţionată de provenienţa arboretelor.
Volumul mediu la hectar va mai creşte în viitor ca urmare a înlocuirii unui procent important
din carpen şi speciile pioniere, cu fag sau larice pe staţiunile care s-au instalat. De asemenea
arboretele provenite din lăstari, de fag şi de gorun, se vor înlocui cu arborete provenite din sămânţă
sau prin plantaţii.
14
Din punct de vedere al structurii actuale pe clase de vârstă acesta nu este o structură echilibrată
care să permită o gospodărire uniformă de la o etapă la alta. Prin respectarea măsurilor de
gospodărire propuse de prezentul amenajament care are în vedere aceste păduri, pe viitor se va pune
accent pe normalizarea claselor de vârstă.
Printr-o gospodărire propice naturii arboretele total derivate şi artificiale vor fi înlocuite prin
plantaţii cu specii corespunzătoare structural, după ce vor avea loc tăierile acestor păduri care ajung
la exploatabilitate. Astfel prin reconstrucţia ecologică se va reface caracterul natural fundamental al
acestui areal.
Realizarea, îmbunătățirea și menținerea stării bune de calitate a apei de suprafață din întreg
bazinul. În primul rând aceasta se face prin încetarea deversării apei uzate în apa pârâului, iar pe de
altă parte prin ecologizarea albiei minore și majore.
Modernizarea infrastructurii satelor traversate de pârâu astfel încât să nu mai fie afectată
calitatea apei și viată organismelor acvatice.
Oprirea orcărui plan de regularizare deoarece această regularizare pune în pericol zonele umede
sălbatice adiacente, care sunt atât de prețioase. Prin modificarea albiei pârâului și deconectarea
acestuia de bălțile adiacente, nu mai este asimilată o mare cantitate din apa meteorică care cade pe
pământ în timpul precipitațiilor abundente și se pot crea viituri care prezintă riscul de producere a
unor hazarde date de depășirea cotelor de inundații.
Să nu se permită construcția digurilor de colmatare sau încercarea de a se îndrepta cursul
pârâului pentru a-l disciplina.
Cerințe ecologice față de agricultură
Să nu se permită utilizarea pesticidelor, insecticidelor și îngrășămintelor chimice care prezintă
riscuri de contaminare al solului și a apei.
Să nu cultive organisme modificate genetic, mai ales datorită faptului că în partea de sud a
bazinului încep și un SCI și un SPA și aceste organisme sunt interszise la mai puțin de 15 km de
siturile Natura 2000.
Să nu se utilizeze apa pârâului pentru irigații până nu s-a ajuns la o stare bună de calitate a
acesteia, pentru a se evita contaminarea solului.
Multe state conștientizează importanța acestor peisaje culturale tradiționale și doresc a acționa
pentru folosirea lor durabilă care se realizrează printr-un management corespunzător.
15
BIBLIOGRAFIE:
1. Schnider, E., 2013, Note de curs – Expertiza peisajului, Sibiu.
2. Caracterizarea macroclimei din zona teritoriului luat în studiu s-a făcut în baza datelor
furnizate de staţia meteorologică Sibiu.
3. Amenajamentul silvic al Ocolul Silvic Rășinari R.A., 2004.
4. Pălărie, Teodora, Evaluarea riscurilor poluării ecosistemelor acvatice, Teză de doctorat,
Universitatea din Bucureşti, Departamentul de Ecologie Sistemică Si Sustenabilitate.
5. Turner, Kerry, Georgiou, Stavros, Fesher, Brendan, Valuing Ecosystem Srvices, editura
Earthscan, London, 2008.
16