PERFUZIA

→ Definiţie:~ Introducerea pe cale parenterală – intravenoasă – picătură cu picătură a soluţiilor

medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.→ Metode de perfuzare:

~ Prin intermediul unui ac fixat în venă.~ Prin canule din plastic introduse prin lumenul acelor.~ Chirurgical – prin denudarea venei şi fixarea pentru un timp mai îndelungat a unei canule din

plastic.~ Cu pompă de perfuzie → pompa de perfuzie este un sistem electronic de administrare a

soluţiilor perfuzabile, cu reglare programată a volumului şi fixarea ratei fluxului de lichid.→ Scop:

~ Terapeutic.~ Anestezic.~ Hidratare şi mineralizare.~ Administrarea de medicamente cu efect prelungit.~ Scop depurativ – diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici.~ Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine.

→ Materiale necesare:~ Trusă pentru perfuzarea soluţiei.~ Soluţie de perfuzat.~ Stativ.~ Materiale pentru puncţie venoasă.~ Leucoplast.~ Tăviţă renală.~ Mănuşi de protecţie.

→ Soluţii perfuzabile:~ Sunt soluţii sterile, apirogene, în flacoane sau pungi PVC.~ Trebuie încălzite la temperatura corpului.~ Manitolul soluţie 10-20% care prezintă cristale trebuie încălzită până dispar cristalele deoarece

soluţia este suprasaturată.~ Serurile glucozate şi aminoacizii sunt ferite de căldură şi de lumină.~ Soluţii utilizate:

Izotone → ser fiziologic 9g‰ NaCl, ser glucozat 5%, lactat de sodiu 1,9%, bicarbonat de sodiu 14‰, soluţie de KCl 2%.

Hipertone → soluţii glucozate 10,20, 33, 40%, soluţie NaCl 10,20%. Ringer - soluţie de electroliţi. Soluţie Darow, soluţie Krebs. Soluţie Buttler, soluţie Locke, soluţie Hartman, soluţie

Tham, soluţie Fischer – alcalină. Înlocuitori ai masei circulante. Dextran 70 - Macrodex, Dextran 40 - Rehomacrodex. Marisang. Plasmă umană, sânge integral, derivate de masă eritrocitară.

→ Locul puncţiei pentru perfuzie:~ Venele de la plica cotului.~ Venele epicraniene sau jugulare la corpului mici şi sugari.~ Venele de pe suprafaţa dorsală a mâinii.~ Venele subclaviculare sau femurale.

→ Pregătirea pacientului:~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei.~ Se roagă bolnavul să urineze.~ Se aşează bolnavul cât mai comod, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe suport).~ Se protejează regiunea interesată a patului cu muşama şi aleză.

~ Se acoperă bolnavul cu învelitoare.→ Pregătirea flaconului:

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.~ Se controlează soluţia de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate, corespondenţa

cu soluţia recomandată.~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.~ Se desface aparatul de perfuzie.~ Se dezinfectează dopul de cauciuc.~ Se puncţionează dopul cu acul trocar al aparatului după ce s-a închis prestubul.~ Se suspendă aparatul pe stativ.~ Se deschide prestubul în aşa fel încât lichidul să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind coloana

de aer.~ Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă scoaterea aerului până apare

la extremitatea perfuzorului prima picătură de lichid.~ Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului şi se atârnă tubulatura perfuzorului pe

stativ.→ Execuţie:

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie.~ Se examinează calitatea venelor.~ Se aplică garoul şi se alege locul puncţiei.~ Se dezinfectează locul cu alcool.~ Se cere bolnavului să strângă pumnul de câteva ori şi să rămână cu pumnul strâns.~ Se execută puncţia venoasă şi se verifică poziţia acului.~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să desfacă pumnul.~ Se ataşează la ac amboul perfuzorului pregătit.~ Se deschide prestubul şi se reglează ritmul perfuziei → obişnuit 60 picături pe minut sau în

funcţie de necesităţi şi de soluţia administrată.→ Rolul asistentei medicale în timpul perfuziei:

~ Supraveghează starea generală a bolnavului.~ Supraveghează locul puncţiei.~ Supraveghează ritmul de curgere a lichidului.~ Schimbă flacoanele atunci când este necesar.~ Administrează medicaţie recomandată.~ Asigură administrarea perfuzie pe cât posibil, la temperatura corpului.

→ Îngrijiri după tehnică:~ Se întrerupe perfuzia înaintea golirii complete a flaconului.~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.~ Se extrage acul brusc din venă.~ Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.~ Se înveleşte aşează bolnavul comod şi se înveleşte.~ Se supraveghează şi dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde.~ Se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.

→ Incidente şi accidente:~ Hiperhidratare → prin perfuzie în exces. La cardiaci poate determina edem pulmonar acut,

tuse, expectoraţie hemoptoică, polipnee, hipertensiune. Se reduce ritmul transfuziei sau chiar se întrerupe complet, se injectează cardiotonice.

~ Embolie gazoasă → prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea perfuziei înainte de golirea completă a flaconului şi prin neutralizarea perfuziilor cu presiune.

~ Revărsat lichidian → în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze.~ Frison şi stare febrilă → prin nerespectarea condiţiilor de asepsie.~ Infecţii prin aspiraţie şi diaree → prin hrănire îndelungată prin perfuzie.

~ Compresia vaselor sau a nervilor → datorită folosirii diferitelor aparate sau obiecte de susţinere a braţului.

~ Coagularea sângelui pe ac sau cateter → se previne prin perfuzarea lichidului cu soluţie de heparină.

~ Tromboză → prin mobilizarea cheagului de sânge.~ Limfangită → apariţia durerii pe traiectul vasului, colorat în roşu, cald, dureros la atingere,

datorită intoleranţei la soluţii şi cateter sau greşeli de asepsie.→ Observaţii:

~ Instalarea perfuziei se va face în condiţii de asepsie perfectă.~ Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă pentru a

împiedica pătrunderea aerului în perfuzor şi pentru a reţine 2-3 ml de soluţie pentru control, în cazul în care s-ar produce un accident (intoleranţă).

~ Este obligatorie notarea pe flacon a orei de aplicare, a ritmului de administrare, a componenţei soluţiilor perfuzate, medicamentele adăugate, ora de întrerupere a perfuziei, numele asistentei care a montat perfuzia.

~ Administrare de glucoză, indiferent de concentraţie, impune tamponarea cu insulină.

TRANSFUZIA

→ Definiţie:~ Administrarea sângelui de la donator la primitor , atât direct, cât şi după o fază intermediară de

conservare într-un flacon de sticlă sau pungă de plastic.→ Scop:

~ Restabilirea masei de sânge şi asigurarea numărului de globule roşii necesare pentru transportul oxigenului în caz de hemoragii, anemii, stări de şoc.

~ Îmbunătăţirea circulaţiei periferice, reducerea anoxemiei şi mobilizarea sângelui de rezervă al organismului.

~ Stimularea hematopoezei.~ Mărirea capacităţii de coagulabilitate a sângelui în vederea hemostazei prin introducerea în

sângele primitorului a unor noi cantităţi de elemente necesare procesului de coagulare, în caz de hemofilie, trombocitopenie.

~ Aport de substanţe nutritive, proteice.~ Stimularea reacţiilor metabolice ale organismului intensificarea schimburilor celulare.~ Stimularea reacţiilor metabolice ale organismului, intensificarea schimburilor celulare.~ Stimularea reacţiilor antitoxice şi antiinfecţioase prin acţiunea sângelui transfuzat asupra

sistemului reticulo-endotelial, în special când se administrează sânge de la convalescenţi, după boala respectivă.

~ Corectarea imunodeficienţelor.~ Corectarea unor deficienţe plasmatice congenitale.~ Depuraţia organismului prin înlocuirea parţială sau totală cu sânge proaspăt a sângelui încărcat

cu substanţe toxice (endogene sau exogene).

→ Metode de transfuzie:~ Transfuzie directă → de la donator direct la primitor.

Constă în trecerea nemijlocită a sângelui din aparatul vascular al donatorului în sistemul vascular al primitorului.

Se utilizează numai în condiţii de urgenţă şi în lipsa sângelui conservat. Se alege un donator de sânge izo-grup, izo-Rh şi numai excepţional un donator

universal (grupa OI). Se determină grupul în sistemul OAB şi Rhessuss, comparându-l cu cel al pacientului. Donatorul şi primitorul vor fi plasaţi în paturi alăturate, paralele, cu membrele

superioare aşezate unul lângă altul pe o masă acoperită cu câmp steril – la o distanţă de cca. 30-40 cm.

Se puncţionează întâi vena primitorului, se ridică garoul şinse introduce pe ac un mandren.

Se puncţionează vena donatorului, se aspiră sânge în aparat până se elimină tot aerul din aparat, după care se adaptează aparatul la primitor.

Cantitatea de sânge transfuzat prin această metodă nu va depăşi 500 ml → risc de lipotimie a donatorului.

Se supraveghează atent pacientul câteva ore.

~ Transfuzie indirectă → cu sânge sau preparate de sânge recoltate şi conservate. Se execută cu sânge proaspăt izo-grup, izo-Rh de la donator cunoscut, prin intermediul

flaconului sau pungii din PVC cu stabilizator anticoagulant.

→ Materiale necesare:~ Trusă pentru perfuzarea sângelui prevăzut cu filtru la nivelul picurătorului.~ Sânge sau preparat de sânge.

o Derivate de sânge:→ Plasmă.→ Concentrate eritrocitare.

→ Plasmă în formă uscată sau liofilizată.→ Albumină umană.→ Plasmă antihemolitică.→ Gamaglobuline şi imunoglobuline umane specifice.

~ Stativ.~ Materiale pentru puncţie venoasă.~ Leucoplast.~ Tăviţă renală.~ Mănuşi de protecţie.~ Material pentru determinarea grupei de sânge.~ Material pentru determinarea probei de compatibilitate Jeanbreau.

→ Locul puncţiei pentru perfuzie:~ Venele de la plica cotului.~ Venele epicraniene sau jugulare la corpului mici şi sugari.~ Venele de pe suprafaţa dorsală a mâinii.~ Venele subclaviculare sau femurale.

→ Pregătirea pacientului:~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei.~ Se cere bolnavului să nu mănânce înaintea efectuării transfuziei.~ Se roagă bolnavul să urineze.~ Se aşează bolnavul cât mai comod, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe suport).~ Se protejează regiunea interesată a patului cu muşama şi aleză.~ Se acoperă bolnavul cu învelitoare.

→ Pregătirea flaconului:~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.~ Se verifică integritatea flaconului, corespondenţa datelor înscrise, valabilitatea, aspectul

macroscopic.~ Se încălzeşte flaconul de sânge la temperatura corpului sau la termostat.~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.~ Se dezinfectează dopul de cauciuc.~ SE EFECTUEAZĂ PROBA DE COMPATIBILITATE DIRECTĂ – JEANBREAU~ Se desface aparatul de perfuzie.~ Se puncţionează dopul flaconului cu acul trocar al aparatului după ce s-a închis prestubul.~ Se suspendă aparatul pe stativ.~ Se deschide prestubul în aşa fel încât sângele să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind coloana

de aer.~ Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă eliminarea aerului până

apare la extremitatea perfuzorului prima picătură de sânge.~ Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului şi se atârnă tubulatura perfuzorului pe

stativ.

→ Scop determinării probelor de compatibilitate:~ Prevenirea accidentelor transfuzionale grave.~ Prevenirea hemolizei intravasculare acute.~ Asigurarea unei transfuzii cu sânge compatibil.

→ Măsuri de prevenirea:~ Determinarea grupei sanguine a primitorului.~ Alegerea sângelui compatibil.~ Executarea probei de compatibilitate directă – in vitro – Jeanbreau.~ Executarea probei de compatibilitate indirectă – in vivo – Oelecker.

→ Execuţia transfuziei:~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie.~ Se examinează calitatea venelor.~ Se aplică garoul şi se alege locul puncţiei.~ Se dezinfectează locul cu alcool.~ Se cere bolnavului să strângă pumnul de câteva ori şi să rămână cu pumnul strâns.~ Se execută puncţia venoasă şi se verifică poziţia acului.~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să desfacă pumnul.~ Se ataşează la ac amboul perfuzorului pregătit.~ SE EXECUTĂ PROBA DE COMPATIBILITATE BIOLOGICĂ – INDIRECTĂ –

OELEKER.~ Se continuă transfuzia reglând ritmul → obişnuit 40 picături pe minut sau în funcţie de

recomandarea medicului.

→ Rolul asistentei medicale în timpul transfuziei:~ Supraveghează permanent bolnavul pentru a sesiza la timp semnele de incompatibilitate.~ Supraveghează locul puncţiei.~ Supraveghează ritmul de curgere a sângelui.~ Schimbă flacoanele atunci când este necesar.~ Administrează medicaţie recomandată.~ Asigură administrarea pe cât posibil, la temperatura corpului.~ Observă apariţia eventualelor reacţii de incompatibilitate.

→ Îngrijiri după tehnică:~ Se întrerupe transfuzia înaintea golirii complete a flaconului.~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.~ Se extrage acul brusc din venă.~ Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.~ Se înveleşte aşează bolnavul comod şi se înveleşte.~ Se asigură pe cât posibil o temperatură în încăpere mai mare cu 1-2 grade.~ Se supraveghează şi dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde. Alimentarea

se poate face numai după 2 ore de la terminarea transfuziei de sânge dacă alimentaţia este permisă.

~ Se notează în foaia de observaţie cantitatea de sânge perfuzată.~ Flaconul cu 5-6 ml de sânge se păstrează 4 ore pentru a se putea face control în eventualitatea

apariţiei manifestărilor de incompatibilitate după încetarea transfuziei.

→ Incidente:~ Aparatul se poate înfunda – cu un cheag sau alt corp străin. Se va schimba aparatul.~ Filtrul de aer se poate îmbiba cu sânge – se va schimba filtrul de aer sau întreg dispozitivul.~ Sângele poate conţine cheaguri sau pelicule de fibrină – se pot depune pe filtru. Se schimbă

flaconul de sânge.~ Ieşirea acului din venă .~ Perforarea venei .~ Coagularea sângelui pe ac – se schimbă acul.

→ Accidente:~ Incompatibilitate de grup – se manifestă prin şoc hemolitic. Se întrerupe transfuzia dacă apar

frison, tahicardie, dispnee, paloare, cianoză, vâjâituri în urechi, stare generală alterată, dureri lombare, dureri retrosternale şi se începe terapia de antişoc şi prevenirea insuficienţei renale acute.

~ Transfuzie de sânge alterat :

o Sânge infectat cu germeni virulenţi – care provoacă frisoane foarte puternice ce apar la 1-2 pre după transfuzie. Se încălzeşte bolnavul cu pături, termofoare, se administrează băuturi calde. Se începe antibioterapia masivă, se execută antibiograma conţinutului flaconului infectat.

o Sângele infectat ci virusul hepatitei epidemice, cu plasmodiul malariei, HIV, cu spirochete sau brucele – nu provoacă reacţii imediate, ci vor apărea manifestări tardive după trecerea perioadei respective de incubaţie.

o Prezenţa substanţelor pirogene în sânge provoacă : frison, cefalee, febră.o Embolia pulmonară cu cheaguri – se manifestă agitaţie, cianoză, dureri toracice, tuse

chinuitoare însoţită de hemoptizie şi febră.~ Introducerea aerului în vasele sanguine – simptomele apar brusc, cu alterarea stării generale,

cianoză, dispnee, hipotensiune, puls slab, filiform, asemănător cu cele date de embolia cu cheaguri. Se iau aceleaşi măsuri antişoc de către medicul reanimator.

~ Hemoliză intravasculară – prin transfuzia sângelui neîncălzit, la temperatură joasă – poate provoca blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidoză metabolică sau chiar stop cardiac prin hipotermie (fibrilaţie ventriculară).

→ Pericole potenţiale în cazul transfuziei masive:~ Hipotermia.~ Intoxicaţie cu citrat – scade glicemia.~ Modificări ale pH-ului – acidoză.~ Accidente serologice.~ Accidente de izoimunizare.

→ Observaţii:~ Nu se încălzeşte sângele pe radiatoare, la flacără sau în apă caldă.~ Este interzisă agitarea sau scuturarea flaconului de sânge conservat.~ Dacă apar semne de incompatibilitate se întrerupe imediat transfuzia.~ Dacă este necesar transfuzarea încă unui flacon este obligatoriu ca şi pentru acesta să se

execute ambele probe de compatibilitate.~ Instalarea transfuziei se va face în condiţii de asepsie perfectă.~ Înlocuirea flaconului sau întreruperea transfuziei se va face înainte de golirea completă pentru

a împiedica pătrunderea aerului în perfuzor şi pentru a reţine 5-6 ml de sânge pentru control.~ Dacă sângele coagulează pe ac se va schimba acul – nu se va încerca destuparea lui cu

mandren sau sub presiune – pericol ca să ajungă cheagul în curentul circulator şi să producă embolii.

PROBE DE COMPATIBILITATE

→ Scop determinării probelor de compatibilitate:~ Prevenirea accidentelor transfuzionale grave.~ Prevenirea hemolizei intravasculare acute.~ Asigurarea unei transfuzii cu sânge compatibil.

→ Măsuri de prevenirea:~ Determinarea grupei sanguine a primitorului.~ Alegerea sângelui compatibil.~ Executarea probei de compatibilitate directă – in vitro – Jeanbreau.~ Executarea probei de compatibilitate indirectă – in vivo – Oelecker.

PROBA DE COMPATIBILITATE DIRECTĂ – JEANBREAU

→ Materiale necesare:~ Material pentru puncţie venoasă.~ Lame de sticlă bine spălate şi degresate.~ Flacon de sânge de cercetat – la 370C.~ Serul primitorului – la 370C.~ Alcool. Tampoane.~ Termostat.~ Tăviţă renală.~ Mănuşi de protecţie.

→ Efectuarea probei Jeanbreau:~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.~ Se recoltează sânge pentru separarea prin centrifugare a serului primitorului.~ Se pune pe lama de sticlă o picătură din serul primitorului şi se amestecă cu o picătură din

sângele primitorului respectând proporţia de 1/10 – sânge/ser.~ Se agită lama prin balansare.~ Se citeşte liber şi/sau la microscop după 5 minute.

→ Interpretarea rezultatului:~ dacă se produce aglutinarea → sângele nu este compatibil.~ Dacă nu se produce aglutinarea → sângele este compatibil.

PROBA DE COMPATIBILITATE INDIRECTĂ – OELECKER

→ Materiale necesare:~ Materiale necesare pentru transfuzia de sânge.~ Medicaţie necesară pentru intervenţii în accidente posttransfuzionale.

→ Efectuarea tehnicii:~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.~ Se instalează transfuzia de sânge.~ Se lasă să curgă 20 ml sânge în jet continuu.~ Se reglează ritmul la 10-15 picături pe minut – 5 minute.~ Se supraveghează bolnavul 5 minute → apariţia semnelor de incompatibilitate: senzaţie de

frig, frison, dureri de cap, dureri lombare, tahicardie, urticarie, congestia feţei etc.~ Dacă nu apar semne de incompatibilitate se lasă să curgă încă 20 ml sânge în jet continuu.~ Se reglează ritmul de administrare la 10-15 picături pe minut – 5 minute.~ Se observă bolnavul 5 minute.~ Dacă nu apar semne de compatibilitate se continuă transfuzia.~ Se fixează ritmul de administrare funcţie de recomandarea medicului.

GRUPELE DE SÂNGE

→ Date generale:~ Prezenţa sau absenţa aglutinogenelor A şi B pe hematii determină împărţirea populaţiei pe

grupe sanguine. – în sistemul O, A, B~ Factorii esenţiali ai oricărui proces imun sunt:

▪ Antigenul.

▪ Anticorpul. ~ Sângele uman conţine:

▪ Aglutinine → α (alfa) şi β (beta).

▪ Aglutinogene → A şi B. ~ Atât aglutininele cât şi aglutinogenele pot fi prezente sau pot lipsi.~ Coexistenţa unui aglutinogen cu aglutinina corespunzătoare (A+α sau B+β), la acelaşi individ,

nu este compatibilă cu viaţa.→ Aglutinogene:

~ Sunt grupate pe hematii.~ Au caracter de antigen natural.~ Pot fi puse în evidenţă prin reacţii de aglutinare.~ Cele mai importante sunt aglutinogenul A, B şi Rh.

→ Aglutinine:~ Sunt anticorpi naturali. Se găsesc în serul sanguin.~ Nu sunt produse de acţiunea unui antigen~ Cele mai importante sunt α şi β.~ Nu există aglutinine specifice aglutinogenului Rh.

→ Aglutinarea → hemaglutinarea:~ Aglutinarea sau alipirea hematiilor - ce duce la distrugerea hematiilor – reprezintă fixarea

aglutininelor α sau β pe aglutinogenul corespunzător A sau B, fenomen ce stă la baza reacţiei de hemoliză a sângelui.

~ Prezintă aspectul de cărămidă pisată, grunji sau grăunţe de culoare roşiatică.~ Studierea fenomenelor de hemaglutinare a făcut posibilă descoperirea grupelor de sânge de

bază din sistemul OAB (zero, A, B).1

→ Scopul determinării:~ Stabilirea compatibilităţii de grup sanguin între sângele donatorului şi sângele primitorului în

cazul efectuării unei transfuzii.~ Cunoaşterea sistematică a grupelor sanguine pe ansamblul populaţiei unei ţări cu notarea

obligatorie în orice act de identitate.~ Absolut necesar în caz de accident auto sau de intervenţie chirurgicală de orice fel.~ Cercetarea de excludere a paternităţii (de interes medico-legal).

→ Sistemul OAB~ Cuprinde 4 grupe de sânge.~ Grupele de sânge se notează după numele aglutinogenului fixat pe hematii şi/sau cu cifre

romane de la I la IV (Tabelul 1).~ Sunt caractere permanente, care nu se modifică în cursul vieţii şi care se moştenesc.

→ Grupa O(I):~ Nu conţine aglutinogen. Conţine aglutinine α şi β.~ Persoanele cu această grupă sunt donatori universali deoarece pot da sânge oricui indiferent

de grupă, dar primesc sânge numai de la grupa lor.→ Grupa A(II):

1 Karl Landsteiner a descoperit în anii 1900-1901 grupele din sistemul OAB printr-un experimen simplu de separare a sângelui colaboratorilor săi.

~ Conţine aglutinogenul A. Conţine aglutinina β.~ Persoanele din grupă pot primi sânge de la grupa lor şi de la grupa O(I).~ Pot da sânge persoanelor cu aceiaşi grupă sau celor din grupa AB(IV).

→ Grupa B(III):~ Conţine aglutinogenul B. Conţine aglutinina α.~ Persoanele din grupă pot primi sânge de la grupa lor şi de la grupa O(I).~ Pot da sânge persoanelor cu aceiaşi grupă sau celor din grupa AB(IV).

→ Grupa AB(IV):~ Conţine aglutinogenul A şi B. Nu conţine aglutinine.~ Persoanele din grupă pot primi sânge de la orice grupă (primitori universali).~ Pot da sânge numai persoanelor cu aceiaşi grupă AB(IV).

→ Observaţii:~ În caz de accident transfuzional responsabilitatea medicală este totală chiar dacă eroarea vine

de la laborator.~ În caz de necunoaştere a grupei se transfuzează întotdeauna grupa O(I)~ În mod obişnuit se preferă sângele izo-grup, izo-Rh.

Tabelul nr. 1GRUPA

SANGUINĂ

AGLUTINOGEN

AGLUTININA

FORMULA COMPLETĂ

O I - Α, β O (I) α şi βA II A Β A (II) βB III B Α B (III) α

AB IV AB - AB (IV) -

METODE DE DETERMINARE A GRUPELOR DE SÂNGE

→ Metode Beth-Vincent şi Simonin

Obiectiv Beth-Vincent SimoninDefiniţie - Metoda de determinare a grupei de

sânge Beth-Vincent – proba directă –constă din amestecarea hematiilor primitorului cu serurile standard O,A,B şi observarea aglutinării. Metoda foloseşte aglutinogen necunoscut şi aglutinine cunoscute.

- Metoda de determinare a grupei de sânge Simonin – proba indirectă – constă din amestecarea serului primitorului cu eritrocite cunoscute din grupele A (II) şi B (III) observarea aglutinării. Metoda foloseşte aglutinogen necunoscut şi aglutinine cunoscute.

Date generale - Serurile standard se prepară în institute speciale de hematologie.

- Se livrează în fiole sau flacoane.- Trebuie controlate la fiecare 15 zile.

Se păstrează la rece şi întuneric- Capacitatea maximă de aglutinare la

temperatura de 40C.- Valabilitate maximă 4 luni.

- Hematiile test se obţin la fiecare punct de transfuzie.

- Valabilitatea hematiilor este de maxim 3 zile conservate la frigider.

Determinarea grupului sanguin

- Determinarea se face la 16-180C.- Pentru determinare se recoltează

sânge venos.- Se folosesc seruri standard.

- Determinarea se face la 16-180C. - Pentru determinare se recoltează

sânge prin puncţie venoasă- Se folosesc hematii test.

Executarea - Se verifică calitatea serurilor - Se verifică calitatea hematiilor test

tehnicii standard (transparenţă, culoarea gălbuie, termenul de garanţie) – orice tulburare cât de mică denotă alterarea.

- Se pune câte o picătură de ser test cu diametru de 5-6 cm – cu pipete separate – pe lama de sticlă în următoarea ordine:

- Ser O(I) în stânga- Ser A(II) în mijloc- Ser B(III) în dreapta- Picăturile vor fi aşezate întotdeauna

în aceiaşi ordine.- Se agită lama prin mişcări de

balansare timp de 2-3 minute necesare aglutinării

(aspect, conservare, termenul de garanţie) – orice tulburare cât de mică denotă alterarea.

- Cu o pipetă Pasteur se pun pe lama curată, degresată 2 picături din serul de cercetat

- Peste fiecare picătură de ser de cercetat de pe lamă se pune o picătură din hematiile test A(II) şi B(III) cu care se omogenizează

- Se agită lama prin mişcări de balansare timp de 2-3 minute necesare aglutinării.

Interpretare - O(I) – nu aglutinează nici o picătură- A(II) – aglutinează prima şi a treia

picătură- B(III) – aglutinează prima şi a doua

picătură- AB(IV) –aglutinează toate picăturile

- O(I) – aglutinează ambele picături- A(II) – aglutinează a doua

picătură- B(III) – aglutinează prima

picătură- AB(IV) – nu aglutinează nici o

picătură.Îngrijiri după tehnică

- Se spală şi se dezinfectează mâinile şi materialul folosit.- Se îndepărtează deşeurile.- Se pregătesc pentru sterilizare materialele folosite.- Se reorganizează locul de muncă.- Se notează valoarea obţinută.

Reguli generale de respectat

- Determinarea grupei sanguine concomitent prin cele două probe- Temperatura optimă de determinare este de minimum 16-180 C- Se controlează serurile înaintea folosirii

Cauzele posibile ale erorilor în determinare

- Raport incorect între sânge şi ser. Folosirea unei singure pipete.- Schimbarea pipetelor în timpul tehnicii.- Atmosfera este prea caldă sau prea uscată.- Folosire de seruri test necorespunzătoare.- Conservarea serurilor test necorespunzătoare.- Transmiterea rezultatelor s-a făcut prin telefon.- Valabilitatea este depăşită. S-a folosit un ser test cu titru slab.- Omogenizarea s-a făcut cu acelaşi colţ de lamă.

Observaţii - În urgenţă şi înaintea oricărei transfuzii se face proba încrucişată a compatibilităţii prin amestecarea sângelui de perfuzat cu serul primitorului.

→ Determinarea grupei sanguine prin metoda Beth-Vincent folosind ser monoclonal ANTI-A şi ANTI-BObiectiv Beth-Vincent

Definiţie - Metoda de determinare a grupei de sânge Beth-Vincent ce constă din amestecarea hematiilor primitorului cu anticorpi monoclonali ANTI-A şi ANTI-B şi observarea aglutinării.

Date generale - Anticorpi monoclonali ANTI-A şi ANTI-B se prepară în institute speciale de hematologie.

- Sunt anticorpi din clasa imunoglobulinelor IgM.- Se livrează în fiole sau flacoane.

- Trebuie controlate la fiecare 15 zile.- Se păstrează la rece şi întuneric- Capacitatea maximă de aglutinare la temperatura de 40C.

Condiţii de determinarea

- Determinarea se face la 16-180C.- Pentru determinare se recoltează sânge venos sau capilar.

Sângele recoltat - Sângele recoltat prin puncţie capilară – puncţia pulpei degetului la adulţi şi puncţia călcâiului la copii şi sugari – pentru determinări rapide, se amestecă imediat cu serurile test.

- Sângele poate fi recoltat şi prin puncţie venoasă, în recipient cu citrat de sodiu 3,8% sau heparină.

Materiale necesare

- Mănuşi de protecţie. Tăviţă renală.- Tampoane de vată. Alcool.- Lame de sticlă curate, uscate, degresate. Ac steril.- Ser ANTI-A şi ANTI-B Pipete 2 bucăţi Pipetă pentru sângele de cercetat- Material pentru recoltarea sângelui venos sau capilar.

Executarea tehnicii

- Se pregăteşte materialul necesar- Se anunţă pacientul şi i se explică tehnica şi necesitatea ei.- Se aşează pacientul comod pe scaun cu braţul sprijinit.- Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie. - Se verifică calitatea serurilor standard (transparenţă, culoarea gălbuie,

termenul de garanţie) – orice tulburare cât de mică denotă alterarea.- Se pune câte o picătură de ser test cu diametru de 5-6 cm – cu pipete separate

– pe lama de sticlă în următoarea ordine:▪ Ser ANTI-A în stânga▪ Ser ANTI-B în dreapta

- Picăturile vor fi aşezate întotdeauna în aceiaşi ordine.- Recoltarea sângelui capilar - Asistenta prinde degetul inelar al mâinii pacientului cu mâna stângă, iar cu

mâna dreaptă dezinfectează pulpa degetului şi puncţionează.- Se şterge cu tampon de vată uscat prima picătură, recoltarea făcându-se din a

doua picătură cu câte un colţ de lamă succesiv folosit. Nu se foloseşte de 2 ori acelaşi colţ de lamă.

- Recoltarea sângelui venos: - Se puncţionează vena după tehnica cunoscută.- Cu o baghetă de sticlă se pune câte o picătură de sânge 10 ori mai mică decât

picătura de ser test, lângă fiecare picătură de ser test cu care se omogenizează. Se agită lama prin mişcări de balansare timp de 2-3 minut necesar aglutinării.

Interpretare. - O(I) – nu aglutinează nici o picătură- A(II) – aglutinează prima picătură- B(III) – aglutinează a doua picătură- AB(IV) –aglutinează ambele picături

Reguli generale de respectat

- Determinarea grupei sanguine concomitent prin cele două probe- Temperatura optimă de determinare este de minimum 16-180 C- Se controlează serurile înaintea folosirii

Cauzele posibile ale erorilor în determinare.

- Raport incorect între sânge şi ser. Atmosfera este prea caldă sau prea uscată.- Schimbarea pipetelor în timpul tehnicii. Folosirea unei singure pipete.- Folosire de seruri test necorespunzătoare.- Conservarea serurilor test necorespunzătoare.- Transmiterea rezultatelor s-a făcut prin telefon.- Valabilitatea este depăşită. S-a folosit un ser test cu titru slab.- Omogenizarea s-a făcut cu acelaşi colţ de lamă.

→ Determinarea factorului RhObiectiv Conţinut

Definiţie - Factorul Rh este un antigen specific care se poate găsi în eritrocite independent de antigenele (aglutinogenele) din sistemul OAB.

Caracteristici - Este un factor test specific de grupă sanguină comun omului şi maimuţei Rhessuss (de unde îi vine şi numele).

- Este un antigen foarte puternic, de fapt un mozaic de subgrupe a cărui determinare este posibilă, practic doar în cazuri excepţionale.

- Aglutinogenul Rh nu are anticorpi naturali.- Anticorpii anti-Rh se formează prin transfuzie sau prin sarcină la persoanele

care nu au acest aglutinogen. Valori normale - 85% din indivizi sunt Rh – pozitive (Rh +).

- 15% din indivizi sunt Rh – negativ (Rh -).Scopul determinării

- Stabilirea compatibilităţii faţă de factorul Rh în sarcină, transfuzii.- Prevenirea accidentelor posttransfuzionale datorate incompatibilităţii.

Materiale necesare

- Tăviţă renală. Tampoane de vată. Alcool.- Lame de sticlă curate, uscate, degresate. Ac steril.- Cameră umedă – cutie Petri cu o baghetă de sticlă în potcoavă şi o hârtie de

filtru umezită.- Ser anti-Rh Eritrocite Rh+ Eritrocite Rh- Pipetă.

Executarea tehnicii

- Se pregăteşte pacientul fizic şi psihic ca pentru determinarea grupelor de sânge

- Se spală şi se dezinfectează mâinile.- Se verifică valabilitatea, aspectul şi culoarea serului test.- Se pun pe lamă în ordine 3 picături de ser test cu un diametru de 5-6 mm.- Picăturile laterale se folosesc ca martor.- Picătura din stânga se amestecă cu eritrocite Rh+.- Picătura din dreapta se amestecă cu eritrocite Rh-.- Se puncţionează pulpa degetului după tehnica cunoscută.- Se ia cu un colţ al lamei o picătură de sânge de 10 ori mai mică şi se amestecă

cu picătura a doua de ser anti-Rh.- Se omogenizează cele trei picături prin mişcări circulare.- Se aşează lama în camera umedă, la termostat la 370C timp de 30-60 minute.- Se spală mâinile. Se reorganizează locul de muncă.

Interpretare - Dacă aglutinează primele două picături de ser Rh-ul este pozitiv.- Dacă aglutinează numai prima picătură – deci nu aglutinează serul anti Rh –

Rh-ul este negativ.- Citirea se face prin comparaţie cu picăturile martor din dreapta Rh-pozitiv şi

din stânga Rh-negativ.Observaţii - Se notează valoarea obţinută.

- Rezultatul este fals când s-au făcut greşeli de tehnică:

▪ Raport incorect între picătura de ser şi picătura de sânge.

▪ Omogenizarea s-a făcut cu acelaşi colţ de lamă.

▪ Atmosfera este prea caldă sau prea uscată.

▪ S-a folosit un ser test cu titru slab.

▪ Sângele sau serul test a fost prost conservat.

▪ Valabilitatea este depăşită.

▪ Transmiterea rezultatelor s-a făcut prin telefon.Determinarea factorului Rh în eprubetă

- Se foloseşte sânge citratat sau necitratat.- Se spală hematiile de 2-3 ori cu ser fiziologic. Se face o suspensie de 2%.- În eprubetele martor se pun tot hematii spălate n suspensie 2% cu Rh

cunoscut pozitiv şi respectiv, negativ.- În eprubeta din mijloc se pune 1 picătură hematii suspensie 2% peste 2

picături de ser anti Rh. Se omogenizează eprubetele.- Se lasă pe stativ la termostat (370C) timp de 30 minute.- Prezenţa grunjilor indică aglutinarea, respectiv reacţia pozitivă (Rh-pozitiv)

CONCLUZII – DETERMINAREA GRUPELOR DE SÂNGE

→ Grupele de sânge → reguli:~ În sânge se găseşte:

o Aglutinogen A, B, Rh → se găsesc pe hematii.o Aglutinine α, β → se găsesc în ser.

~ Numele grupei este dat de aglutinogen.~ Aglutinogenul cu aglutinina de acelaşi fel → aglutinează. – deci nu pot exista împreună.

→ Determinarea grupelor de sânge:~ Metoda Beth-Vincent:

o Cu ser test cunoscut → aglutinine cunoscute.o Cu ser monoclonal cu anticorp cunoscut → antiaglutinogen cunoscut.

~ Metoda Simonin.o Cu hematii test cunoscute.

→ Reguli pentru determinarea grupei de sânge:~ Se recoltează sânge prin puncţie capilară sau prin puncţie venoasă pe citrat de sodiu.~ Pentru metoda Simonin se separă plasma de sânge.~ Atât serul, cât şi sângele de cercetat trebuie să aibă aceiaşi temperatură.~ Temperatura în cameră 18-200C, umiditate normală.