“ Nu din vorbe, ci din fapte se cunoaşte omul virtuos” Sf. Vasile cel Mare

Prietenul nostru

Editura Neutrino

Anul VI, Nr. 54 / Septembrie-Octombrie Periodic editat de Parohia Ort. Română “SF. APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL, GOVÂNDARI

PuteŃi citi: -“Ca toŃi să fie UNA” - se poate? - ExperienŃa din Italia - Povestea numelor - Bucuria de a trăi - Cugetări despre... bătâneŃe - E primită pomana concubinilor? - Mass-media prin viziune creştină - Obiceiuri străvechi din Valea Almăjului -“StaŃi liniştiŃi, Dumnezeu nu există!” - Picătura de credinŃă -”Scutier la vămile vieŃii” - cugetări şi aforisme - InformaŃii utile - Serviciile religioase în Septembrie şi Octombrie

“CA TOłI SĂ FIE UNA” - SE POATE? Impresii de călătorie Impresia mea este că orice călătorie şi întâlnire cu tinerii de prin Europa se constituie într-o experienŃă ce merită trăită, indiferent că se desfăşoară în România sau în orice altă Ńară. Ultima călătorie în Italia a fost o nouă confirmare. Datorită eforturilor depuse în primul rând de pr. Nicolae Chiosa, profesor la Liceul “Traian Lalescu”, precum şi de un grup inimos de la acelaşi liceu, tineri din ReşiŃa au fost invitaŃi între 3 şi 10 august 2009 la Tabăra Ecumenică Europeană de Tineret , desfăşurată la “Centrul „Ioan Paul al II-lea” din Loreto - Italia. Tema taberei a fost generoasă şi interesantă, fiind pornită de la cuvântul Sfintei Scripturi din Evanghelia de la Ioan, cap. 1, 14, “Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”, precum şi de la textul din Epistola către Evrei 3, 6, a Sfântului Apostol Pavel: “Iar Hristos a fost credincios ca Fiu peste casa Sa. Şi casa Lui suntem noi, numai dacă Ńinem până la sfârşit cu neclintire, îndrăzneala mărturisirii şi lauda nădejdii noastre.” Pentru că şi titlul taberei, ”De la EurHope la EurHome” ni s-a părut interesant, cu binecuvântarea Prea SfinŃitului Lucian, episcopul nostru, am plecat către Italia, sperând că acolo tinerii noştri vor întâlni tineri “dezgheŃaŃi” din toată Europa, şi că se vor împrieteni. Drumul a fost lung, pentru că am vrut neapărat să arătăm tinerilor şi Republica San Marino, dar la capătul lui am fost aşteptaŃi de prieteni vechi, parohul de la Borgo Santa Maria, Don Giorgio Paolini şi comunitatea celor din Pesaro. DimineaŃa am ajuns la Loreto şi am făcut cunoştiinŃă cu gazdele noastre, pr. Francesco Pierpaoli şi sora Alfonsina, precum şi cu ceilalŃi participanŃi din Italia şi Anglia. După rezolvarea problemelor organizatorice şi prima întâlnire în plen, am avut un prim contact şi cu apele Mării Adriatice. Şi apoi odihna binemeritată. Următoarele zile au fost cu adevărat pline. ConferinŃele susŃinute de un preot romano-catolic italian, de unul anglican de la St. Albans şi cel ce scrie aceste rânduri, au fost urmărite de tineri cu interes deosebit şi apoi au fost discutate pe grupe din care făceau parte tineri din toate cele trei confesiuni. După discuŃiile pe grupe şi după ce s-au tras concluzii la fiecare conferinŃă, unul sau doi raportori au susŃinut aceste concluzii. Îmbucurător a fost faptul că tinerii noştri au fost activi şi la subiect, că şi-au putut exprima direct părerile şi că nu au avut nevoie de traducător ( deşi în caz de extremă urgenŃă Răzvan Pomoje, Carina Dumitru sau Alina Fetescu au tradus din engleză iar pr. Nicolae Chiosa din italiană). Programul nu a constat numai în audierea unor conferinŃe ci a cuprins rugăciuni zilnice la care participau toŃi tinerii, citind cele prevăzute în tipic, servicii religioase săvârşite de fiecare confesiune în parte, şi la care au fost invitaŃi toŃi dar nu a fost obligat nimeni să participe, excursii la mânăstirea de eremiŃi “Fonte Avellana” ( Fântâna alunului), sau la parohia Morrovalle, la catedrala din Loreto, unde se găseşte “Casa din Nazaret” a Fecioarei Maria. Acolo am fost întâmpinaŃi şi primiŃi cum se cuvine de însuşi episcopul de Loreto, după cum am fost acompaniaŃi în tot ceea ce am făcut acolo şi de arhiepiscopul de la Pesaro, precum şi de episcopul de la Fano, care s-au arătat a fi foarte apropiaŃi de tinerii cuprinşi în acest proiect. În seara propusă de delagaŃia noastră, am oferit celorlalŃi delicatese româneşti pregătite de pr. Damaschin Tătaru, ajutat de fetele pricepute în cele ale bucătăriei. Alte fete şi băieŃi îmbrăcaŃi în portul nostru românesc au servit la masă şi apoi au învăŃat pe străini şi tainele muzicii şi jocului bănăŃean. Seara a fost apreciată la superlativ. Ultima zi am început-o prin participarea la slujba catolică de la Catedrală, unde am asistat la Messă şi am fost felicitaŃi de episcopul locului. După prânz, tinerii s-au bucurat de o ultimă întâlnire cu Mediterana şi apoi au pregătit - cu regret - bagajele pentru întoarcerea acasă. Drumul de întoarcere a fost parcă mai scurt, pentru că ne întorceam cu multe amintiri şi cu multe învăŃături. Tinerii noştri au plecat de acolo cu agendele pline de adresele unor prieteni noi, cu aparatele foto pline de imagini şi cu mulŃumirea că s-au prezentat acolo mai mult decât onorabil. De altfel, mărturisirile italienilor şi a celor din Marea Britanie au fost măgulitoare şi dătătoare de speranŃă. Cred că ne-am îndeplinit misiunea şi că am mai făcut un pas mic dar ferm pentru a împlini porunca lui Hristos, care vrea ca “toŃi să fim una”. SE POATE !! Pr. Petru Berbentia

Povestea numelor www.crestinortodox.ro

3

Maria - este un nume pentru care s-au avansat peste 60 de soluŃii etimologice, dintre care 3 sunt dominante. În aramaică, Maryam înseamnă „doamnă”, „stăpână”. După Fericitul Ieronim (traducatorul Vulgatei), care-l explică prin limba ebraică, numele s-ar compune din mar („picătură”) + yam („mare”), deci „picătură [de apă] de mare”, în latină stilla maris (de unde şi stella maris - „steaua mării” - de mai târziu, celebră denumire a Fecioarei în imnologia apuseană). Dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi şi de străveche origine egipteană, trăgându-se din verbul mri, „a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic - am, deci „cea dragă”, „cea iubită” Paraschiva - ( Cuvioasa Paraschiva) - sărbătorită în ziua de 14 octombrie, este socotită ocrotitoarea României. Numele este specific creştin şi are origine grecească: Paraskeué - „pregătire”, dar şi [ ziua de ] „vineri” (vinerea fiind ziua de dinaintea Sabatului), de unde denumirea populară de Sfânta Vineri (atribuită nu doar sfintei propriu-zise, ci şi unui personaj feminin fantastic din basmele şi legendele noastre, ce pare mai degrabă imaginea încreştinată a unei vechi zeităŃi păgâne, ca şi personificarea altor zile ale săptămânii, mai ales Sfânta Miercuri şi Sfânta Duminică). Forma Parascheva este una grecizată, la noi formele tradiŃionale fiind Paraschiva (diminutive: Chiva, ChivuŃa) şi Paraschiv (diminutive: Chivu, ChivuŃ), astăzi destul de rare ca nume de botez.

E părerea mea… şi-o scriu ! de Alina Fetescu alinutza22res@yahoo.com EXPERIENłA DIN ITALIA La prima vedere titlul ales de mine pentru acest articol este unul foarte simplu, însă după ce o să citiŃi ceea ce am să scriu o să vă daŃi seamă că orice alt

titlu ar fi fost la fel de nesemnificativ în comparaŃie cu experienŃa trăită. Ne-am început călătoria petrecându-ne noaptea în Slovenia, la Planina, unde am fost primiŃi şi găzduiŃi într-un cămin al organizaŃiei religioase “Opera Mariei” ( focolarele) din localitate. În prima noapte m-au încercat multe gânduri: ,,dacă nu o să mă descurc?, dacă nu o să ne înŃelegem cu italienii sau cu englezii, dacă nu o să comunicăm?”. A doua zi ne-am pornit spre Pesaro, unde am ajuns aproape de ora cinei. Am fost întâmpinaŃi de preotul parohiei de acolo, Don Giorgio, un om simpatic şi foarte vivace. Am petrecut seara la o mănăstire de măicuŃe şi ne tot gândeam la ziua ce urma să vină. DimineaŃa următoare am plecat spre Loreto, şi ajungând acolo, am facut o oprire mai întâi la Catedrala ,,Casa Sfântă”. Trebuie să recunosc că intrarea în acea Catedrală a fost copleşitoare, gândindu-mă la faptul că în mijlocul ei era construită casa din Nazaret a Fecioarei Maria, chiar cu pietre din locul originar. Ne-am cazat la centrul “Giovanni Paolo II” având mari emoŃii pentru că ştiam că vor veni şi englezii despre care se ştie că sunt foarte conservatori. Spre surprinderea mea, o primă persoană care şi-a dorit să vorbească cu noi a fost un tânăr englez, pe nume Joe, un om foarte dornic de a-şi face prieteni, un om cu care puteai vorbi orice deşi avea doar 17 ani. ExperienŃele care au urmat au fost cu adevărat plăcute, am făcut o vizită la Manăstirea “Fonte Avellana”, o mănăstire de călugări, unde am petrecut o zi întreagă şi am purtat chiar o discuŃie pe tema vieŃii monahale. În altă zi am vizitat Morovalle, un oraşel cu o istorie impresionantă. Am vizitat acolo o mulŃime de clădiri istorice, muzee şi chiar o casă a familiei Lazzarini, una din cele mai importante familii din istoria locului dar şi a Italiei. Trebuie să recunosc că experienŃa a fost cu adevărat interesantă şi că aş repeta-o în orice moment pentru că am avut oameni cu care ne-am înŃeles extraordinar, oameni deschişi la discuŃii. Deşi a fost mai mult o întâlnire a tinerilor, au existat şi persoane adulte care luau parte la discuŃii şi care ne-au ajutat în momentele când nu eram siguri de anumite informaŃii. PROBABIL SINGURUL MEU REGRET ESTE CĂ AM ŞTIUT SĂ FACEM ECUMENISM CU TINERII DIN ANGLIA ŞI ITALIA, ÎNSĂ NU AM PREA ŞTIUT CE ÎNSEAMNĂ ECUMENISM ÎNTRE NOI, ROMÂNII.

4

BUCURIA DE A TRĂI stela_teologie@yahoo.fr ViaŃa este cel mai mare dar de la Dumnezeu. Pentru a ajunge să te bucuri de viaŃă într-adevăr, trebuie să înŃelegi cine eşti şi care este menirea ta pe acest pământ. Aceste întrebări, precum şi răspunsurile la ele, le primesc oamenii destul de târziu, la o anumită vârstă, dar nici atunci nu este prea târziu, când este vorba să îndreptăm, să corectăm ceva în comportamentul nostru. "Bucuria de a trăi" este înŃeleasă în mod diferit de cel care este plin de bani şi consideră că poate avea totul. Pentru acesta, nu mai există bucurie. La polul opus, cel care nu are ce mânca, este fericit când a reuşit să-şi stâmpere foamea pentru ziua în curs. Cuvântul "bucurie"depinde de mulŃi factori, dar în primul rând de atitudinea noastră faŃă de cel necăjit. Cei care acum sunt favorizaŃii sorŃii nu trebuie să uite nici-o clipă de cei nevoiaşi, care se uită la mâna lor, că poate le-o întind........ niciodată nu se ştie care este următorul într-o astfel de situaŃie. În concluzie, pentru a mânca liniştiŃi la masă, şi să ne şi tihnească, trebuie să avem conştiinŃa împăcată că am făcut tot ce s-a putut pentru semenul nostru. Prof. Stela Şerban

Cugetări despre....

BĂTRÂNEłE În Vechiul Testament: Cartea înŃelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah 25, 3-8 “ ...Iar trei lucruri a urât sufletul meu şi foarte m-am scârbit de viaŃa lor: Săracul trufaş, bogatul mincinos şi bătrânul desfrânat şi lipsit de înŃelepciune. În tinereŃile tale n-ai adunat, şi cum vei afla la bătrâneŃile tale? Cât de frumos lucru este cărunteŃelor judecata şi celor bătrâni a cunoaşte sfatul. Cât este de frumoasă la cei bătrâni înŃelepciunea şi la cei mari înŃelegerea şi sfatul! Cununa bătrâneŃilor este cunoaşterea multor lucruri şi mărirea lor, frica Domnului.”

În scrieri laice: -BătrâneŃea începe atunci când crezi că poŃi face toate lucrurile ca şi în tinereŃe, dar le laşi întotdeauna pe mâine ... -Pregătirea pentru bătrâneŃe trebuie să înceapă în adolescenŃă... -Dacă ai trăit fără rost până la 65 de ani, nu Ńi se va umple viaŃa de sens numai pentru că ai ieşit la pensie...! -Când nu mai ai dreptul să te numeri printre cei tineri, aceştia Ńi se par dintr-o dată foarte necugetaŃi... -MulŃi consideră bătrâneŃea un fel de boală de care nu scapă nimeni. Eu prefer să consider tinereŃea o boală din care ne revenim de îndată ce ajungem la bătrâneŃe... -Când prietenii încep să-Ńi spună ce tânăr arăŃi, să ştii că aceasta este un compliment pentru unul care NU mai este tânăr...! -MulŃi oameni se păstrează încă tineri la şaptezeci de ani pentru că ştiu să râdă sănătos de aceia care au îmbătrânit deja la douăzeci... -Pentru cel ignorant, bătrâneŃea este ca o iarnă, iar pentru cel înŃelept ea este vremea secerişului... -Şti că ai îmbătrânit când lumânările de pe tort costă mai mult decât tortul... -La tinereŃe, zilele sunt scurte şi anii sunt lungi iar la bătrâneŃe, anii sunt scurŃi şi zilele sunt lungi... -Nu te plânge că ai ajuns la bătrâneŃe. Multora li s-a refuzat acest privilegiu... -Dacă "ai trecut peste deal" de ce nu te bucuri de panoramă? Pentru că este mai bine să fi "peste deal", decât sub el! -Respectă-i pe cei în vârstă, gândindu-te că în curând vei fi şi tu unul dintre ei... -Cel mai greu lucru cu îmbătrânirea este că trebuie să asculŃi de copiii tăi... -Cârcotaşilor bătrâni trebuie să li se spună că printre lucrurile care nu mai sunt "ca pe vremuri", se numara şi ei! -Patruzeci este vârsta bătrâneŃii pentru cei tineri, cincizeci este vârsta tinereŃii pentru cei bătrâni. (Victor Hugo)

5

E primită pomana concubinilor ? De multe ori, în Biserică se întâmplă ca unii credincioşi să se erijeze în foarte buni ,,cunoscători” ai vieŃii religioase, dar mai ales a obiceiurilor pe care ei le consideră obligatorii. Într-un oraş în care trăiesc oameni din toate părŃile Ńării, acest fenomen este şi mai vizibil, pe langă biserici sau pe scara blocului fiind întotdeauna câte un binevoitor care le ştie pe toate, indiferent că e vorba de înmormântare, botez, cununie, post, acatiste sau spovedanie şi împărtăşanie. Iar cei care nu ştiu cu exactitate ce trebuie să facă în diferite situaŃii ce Ńin de viaŃa lor religioasă ( tinerii, îndeosebi), vin la preot şi îşi destăinuie frământările, doar în momentul în care vecinii i-au încurcat teribil. Dacă se întâmplă ca şi preotul să fie lipsit de tact şi de înŃelegere, atunci săracul creştin este cu adevărat bulversat. Un părinte din mânăstirile noastre, cu mare influienŃă duhovnicească spunea chiar: “ Dacă ai mâncat în casă la un om necununat, patruzeci de zile trebuie să faci canon, căci masa lui e spurcată!” sau “... se zice că nu prea e bine să-i pomenim la Sfânta Liturghie, deşi nu ştim noi exact, pentru ca unii au fost pomeniti şi la Sf. Liturghie şi au fost ajutaŃi iar altora dimpotrivă, le-a fost mai rău după ce au fost pomeniŃi la Sf. Liturghie.” Din această cauză am gândit că e bine să susŃinem o asemenea pagină de explicaŃii clare despre modul de manifestare a vieŃii noastre religioase. Şi, ca întotdeauna, iau drept autoritate în materie pe părintele profesor Nicolae. D. Necula de la Bucureşti şi toate cele scrise de dânsul în “Vestitorul Ortodoxiei” de-a lungul vremii. Există printre credincioşi persoane care susŃin că dacă doi oamneni trăiesc necununaŃi, chiar dacă sunt căsătoriŃi civil, nu pot face rugăciuni de pomenire pentru cei decedaŃi din familiile lor, nu pot face pomeni sau milostenie pentru sufletele celor răposaŃi, pentru că nu sunt primite înaintea lui Dumnezeu. Uneori se merge până acolo încât se susŃine că oamneii ce trăiesc necununaŃi nici nu au voie să aducă prescuri sau vin pentru Sfântul Altar. Poate că problema nu ar fi importantă în esenŃa ei, dar un om căruia i se interzice să săvârşescă cele de cuviinŃă pentru cei răposaŃi, ajunge să considere că nu mai este necesar să-şi aducă aminte de cei morŃi. Şi asta e foarte rău! Cu siguranŃă că la originea unei asemenea concepŃii de respingere de la cele sfinte a celor necununaŃi stă învăŃătura fundamentală că bărbatul şi femeia trebuie să trăiască împreună, fiind uniŃi “în Hristos şi în Biserică”, nu numai în faŃa oamneilor, printr-un contract civil. Chiar dacă creştinii acestei Ńări au trecut printr-o perioadă de ateism şi multe famili au trăit fără a beneficia de binecuvântarea Sfintei Taine a Cununiei, sau, acum sunt sub influenŃa unui libertinaj importat, pentru adevăraŃii credincioşi, concubinajul a fost o fărădelege, o sfidare a bunelor moravuri şi o anulare a tradiŃiilor sănătoase şi frumoase. Dacă încă mai este o realitate, demonstrează că încă mai sunt persoane necredincioase care nu înŃeleg şi deci, nu respectă nimic din valorile, tradiŃia şi credinŃa moşilor şi strămoşilor noştri. De aici a apărut şi interdicŃia ca cei ce trăiesc în păcat să nu săvârşească cele de cuviinŃă pentru morŃi, adică pomeniri şi rugăciuni. Cum trebuie să înŃelegem această situaŃie? Părintele Necula scrie: “ A spune din capul locului şi cu certitudine că rugăciunile şi milosteniile celor necununaŃi nu sunt primite, mi se pare o exagerare. Dumnezeu primeşte rugăciunea şi milostenia atât a celui bun şi curat cât şi a celui păcătos şi rău... A exclude pe păcătos de la facerea de bine înseamnă a-l exclude de la dorinŃa lui de mântuire.” ( Vestitorul Ortodoxiei, nr. 142/1995) Este adevărat că în Vechiul Testament exista concepŃia că cei păcătoşi nu sunt acceptaŃi de Dumnezeu şi tot ceea ce fac bun nu este primit, ca exemplu fiind chiar un text din Ioan 9,31 care demonstrează părerea evreilor că: ”... pe păcătoşi nu-i ascultă Dumnezeu”, dar nu trebuie să uităm că Mântuitorul Iisus Hristos a venit şi s-a jertfit tocmai pentru mântuirea păcătoşilor. Chiar dacă concubinii sunt nişte păcătoşi, asta nu-i opreşte să facă fapte bune sau pomeni sau rugăciuni care sunt primite de Dumnezeu. De fapt nu contează mai mult starea de sfinŃenie sau de păcătoşenie a unui om ce vrea să facă o faptă bună, decât fapta în sine. Şi, la urma urmei, nu suntem toŃi nişte păcătoşi? Sau credeŃi că păcatul desfrâului, spre exemplu, este mai uşor decât concubinajul? Şi totuşi nu considerăm că un asemenea păcat ne-ar putea opri de la săvârşirea faptelor bune. Se impune o concluzie: Biserica nu tolerează păcatul făcut de cei ce trăiesc în concubinaj, dar în nici un caz acest păcat nu poate opri eficacitatea milosteniei sau a faptelor bune, fie că sunt făcute pentru cei vii, fie că sunt săvârşite în amintirea celor răposaŃi. Cred că nu ar trebui să fim fără discernământ. Tot părintele Nicolae N. Necula concluzionează: “ Poate că pentru dobândirea şi atragerea oamenilor la credinŃă, într-o perioadă în care urmările educaŃiei ateiste sunt încă evidente, îngăduinŃa şi pogorământul trebuie să fie mai la îndemână decât intransigenŃa.” Pr. Petru Berbentia

6

Mass - media prin viziune creştină De la cuvânt la faptă… Omul contemporan, “măsura tuturor lucrurilor” şi-a pierdut profunzimea trăirii şi limpezimea privirii spirituale, vieŃuind în sfera din ce în ce mai opacă şi mai aglomerată a agitaŃiilor cotidiene. Întreaga istorie a comunicării umane este o istorie a probelor în căutarea metodelor şi mijloacelor eficiente pentru împlinirea celei mai profunde şi mai importante nevoi fiinŃiale care a fost, este şi va rămâne până la sfârşitul veacurilor împărtăşirea trăirilor, gândurilor şi aspiraŃiilor prin comunicare. A comunica, înseamnă în primul rând pentru fiinŃa umană a vorbi, cuvântul rostit stă la temelia comunicării umane: ,,Fericirea stă în comuniune, în a şti că nu eşti singur, că ii pasă cuiva de tine şi că cineva este interesat şi impli-cat în viaŃa ta” (Părintele Dumitru Stăniloae). Revenind asupra limbajului şi folosirii cuvântului în contextul lumii secu-larizate, constatăm cu îngrijorare că la criza de dimensiune spirituală sau morală tocmai prezentă astăzi, a contribuit şi contribuie imens şi cuvântul negativ. S-a ajuns la o „dezvoltare a cuvântului”, la o inflaŃie verbală, la o oboseală de şi pen-tru cuvinte… Cuvântul uman a fost intelectualizat, s-a pierdut relaŃia strânsă între cuvânt şi lucrare… O astfel de situaŃie a fost generată de ruptura ce s-a produs şi se perpetuează între creaŃie şi Dumnezeu, s-a ajuns la un anti-limbaj… ImplicaŃiile mass – media şi societatea creştină de mâine Întreaga istorie a comunicării umane este o istorie a probelor în căutarea metodelor şi mijloacelor eficiente pentru împlinirea celei mai profunde şi mai importante nevoi fiinŃiale care a fost, este şi va rămâne până la sfârşitul veacurilor împărtăşirea trăirilor, gândurilor şi aspiraŃiilor prin comunicare. Nu putem analiza mass-media fără impactul lor asupra societăŃii şi a vorbi de transformările societăŃii contem-porane fără a defini locul şi importanŃa mass-media în structura ei. În sfera culturală, mass-media a trecut de la concepŃia de artă la conceptul de industrie culturală, care urmează procesul de globalizare economică şi tinde să se impună, în faŃa tradiŃiilor culturale specifice fiecărui popor, în întreaga lume. În sfera educaŃională, mass-media promovează valori liberal-umaniste cu caracter individualist ceea ce contribuie enorm la accelerarea procesului de secularizare a societăŃii noastre. Fără Dumnezeu, fără as-

piraŃii către valori veşnice societatea umană tinde la un vis utopic – să creeze pe pământ paradisul pierdut. Acest vis devine o realitate posibilă prin fenomenul globalizării economice, politice, culturale şi nu în ultimul rând religioase. Însă, cea mai mare provocare pentru societatea contemporană şi cea de mâine sunt noile mijloace de comunicare de masă (computer, videotelefon, telefon celular, reŃeaua Internet, sateliŃii pentru comunicaŃii). Ele însele au devenit mesaje pentru omul erei cibernetice care îl proiectează într-o lume virtuală cu posibilităŃi infinite. Viitorul apropiat va arăta ce va alege societatea noastră, o lume S.F.

plină de înalte tehnologii, în care omul va fi robul acestora (în genul filmului „Matrix”) sau va deveni stăpân real al întregii creaŃii slujind cu credinŃă pe Dumnezeu. Quo vadis? De înŃelegerea acestor aspecte depinde un adevăr esenŃial – nu tehnologia este o problemă, ci omul este în centru problemei fiinŃiale de a alege prin liber arbitru, deci un discernământ, între a fi în comuniune cu Dumnezeu şi semenii sau de a avea totul, dar a fi în singurătate. (urmare în pag.7)

Diac. Emil Varga - prof. de Religie

“ VOX POPULI VOX DEI ”

7

( urmare din pag.6)

Mass – media prin viziune creştină În căutarea timpului pierdut…

Nu există domeniu social unde importanŃa funcŃională a calculatorului ar fi neglijată. Calcula-toarele sunt peste tot: instituŃiile educaŃionale, medicale, industriale sau comerciale, politice sau religioase se folosesc de această tehnologie. Nu se mai miră nimeni de preoŃi, utilizând calculatorul şi navigând pe

Internet şi nici de calculatoare în mănăstirile ortodoxe. Computerul a devenit un mijloc de lucru necesar într-o lume cybernetică. Ca orice sistem tehnologic, Internetul are părŃile sale bune dar şi rele. Din cele bune sub-liniem posibilitatea omului de a alege liber orice informaŃie după nevoile şi interesele sale din aglomeraŃia de site-uri specializate. Prin Internet omul are acces la enciclopediile digitale şi la marile biblioteci. Conectarea în reŃea oferă posibilitatea de a primi în câteva minute informaŃii complete în ce priveşte un anumit eveniment, istoria unei Ńări, a unei religii sau culturi din orice parte a pământului. Tot prin reŃea, omul poate să facă studiile în orice universitate din lume, poate procura un produs fără a ieşi din casă, poate cere consultaŃii la un medic sau psiholog. Toate aceste facilităŃi sunt destinate să-i

facă omului viaŃa mai uşoară, mai comodă, economisind din timp, efort şi finanŃe. În contextul mass – mediei actuale, a comunicării de masă virtuale, informaŃia poate comporta însă şi mutaŃii grave ce pot duce la formarea generaŃiilor fără valori morale cu conştiinŃa autosuficienŃei; aceste realităŃi au un impact cu consecinŃe foarte grave în conştiinŃa şi comportamentul mai ales al copiilor şi tinerilor, categoria socială cea mai uşor de cucerit, cărora li se formează tipare de gândire şi comportament adaptate la o etică fără constrângeri şi prejudecăŃi. De asemenea, conştiinŃa noastră poate dirija în mare măsură modul sau gradul în care ne implicăm afectiv în ceea ce ni se întâmplă în viaŃă. Ast-fel că, dacă o experienŃă nu este semnificativă pentru viaŃa noastră personală, implicarea emoŃională va fi minimă (de exemplu, vederea unui câine care aleargă pe stradă, a unei clădiri oarecare sau orice alt fapt cotidian). Dacă experienŃa este negativă, ea poate fi refuzată, pentru a ne proteja emoŃional. De exemplu, adesea, când cineva ne vorbeşte despre ceva neplăcut, începem să ne gândim la altceva, astfel încât aproape că nici nu auzim ce ni se spune. Iar dacă experienŃa este pozitivă, atunci ne implicăm su-fleteşte, emoŃional, deschizându-ne, cum se spune, sufletul. Este cazul întâlnirii unor prieteni buni, al petrecerii unor clipe frumoase cu cei din familie, cu persoanele iubite etc. Există în om o tendinŃă inconştientă de a cenzura aproape toate experienŃele avute, pentru a nu lăsa ca orice imagine şi mesaj să-i pătrundă în minte sau în suflet fără a o analiza...iar acum, când timpul se pare că ,,nu ai are răbdare cu noi’’, acum ca niciodată este actuală avertizarea Mântuitorului: „Ce-i folo-seşte omului dacă dobândeşte lumea, dar îşi pierde sufletul său ?” (Matei 16,26). Prof. diacon Emil Varga

Dragă părinte Petru, pentru mine a fost o bucurie să vă cunosc şi îi mulŃumesc Domnului.

Tinerii români sunt de fapt o comoară, un dar preŃios, nu numai

pentru România ci şi pentru Europa şi pentru calea spre unitate. Este o

datorie pentru noi adulŃii, să-i însoŃim şi să le dăm încredere. Sunt

sigur că ne vom vedea în curând. Cu stimă şi prietenie.

Don Francesco Pierpaoli Conducătorul Centrului

“Ioan Paul al II-lea” Loreto La Loreto - Italia

8

OBICEIURI STRĂVECHI DIN VALEA ALMĂJULUI LA BOTEZ ŞI LA NUNTĂ.

2. Nunta În momentul în care ajunge feciorul la vârsta de a se că-sători, neamurile feciorului ispitesc despre cu-tare ori cutare fată şi dau vorbă la părinŃii feciorului. Aceştia având plăcere despre cele auzite, tot prin neamuri ori prin încrezuŃi tri-mit vorbă părinŃilor fetei despre dorinŃa lor de a-şi da copiii şi dacă părinŃii fetei se învoiesc, convin la un loc, înŃelegându-se despre toate şi stabilesc timpul când să vină cu „darul”. Acest „dar” constă din o sumă de bani, pe care părinŃii feciorului în faŃa celor chemaŃi la „dar” o predau fetei spre încredinŃare cum că dânşii doresc cu ardoare fata la casa lor. Procedura acestei conveniri la „dar" este următoarea: PărinŃii feciorului cheamă mai înainte pe naş, apoi cele mai aproape neamuri şi prieteni. Tot aşa procedează şi părinŃii fetei. Convenirea se face de regulă seara, după ce s-a întunecat, adunându-se la casa fetei mai întâi cei poftiŃi de părinŃii fetei, care se aşează la masă de o parte, lăsându-se loc de ajuns pentru chemaŃii feciorului. După ce s-a aflat despre chemaŃii fetei că s-au adunat, pornesc de la casa feciorului şi che-maŃii acestuia, dimpreună cu feciorul, la casa fetei şi cel mai vorbăreŃ dintre dânşii mergând înainte, dă „Bună sara”. Cei dinăuntru mulŃumind îi poftesc la masă, aducând fiecare în mâni câte un vas de sticlă ori o ploscă cu rachiu sau vin dulce. În trecut umblau nu-mai cu plosca, de unde a rămas vorba că „la cutare fată au fost cu plosca”, adică a fost cerută după toată forma. Aşezându-se la masă, unul dintre cei mai vorbăreŃi ai fetei începe vorba: „Rogu-vă, dar Dumneavoastră cine sunteŃi şi ce vânturi vă aduc pe la noi? Noi ca şi creştini buni v-am primit în casă, nu cumva Dumneavoastră să fiŃi niscai iscoade cu gânduri rele?” La aceasta răspunde cel mai vorbăreŃ din partea feciorului: „Nu! Ferească Dumnezeu pe toată suflarea de rău. Noi suntem vânători şi am umblat toată ziua peste văi şi dealuri după o urmă de căprioară, care ne-a adus până aici. Nu cumva Dumneavoastră ştiŃi ceva de dânsa, ori că se găseşte la Dumneavoastră? FaceŃi bine să ne spuneŃi şi s-o arătaŃi, că noi frumos vă vom mulŃumi şi multă cinste vă vom da!” La acestea celălalt răspunde: „Să vedem!”. Apoi dispare, mergând în altă odaie şi aduce în braŃe o fetiŃă de 2-3 ani, gătită cu cunună de flori pe cap şi prezentându-se înaintea oaspeŃilor, le zice: „CăutaŃi, poate va fi aceasta”. Cei străini mângâie fata şi o cinstesc cu bă-nuŃi, zicând: „Să trăiască, să-i vină şi ei rândul, dar nu pe aceasta o căutăm”. Apoi iarăşi dispare, aducând o altă fetiŃă mai mărişoară şi se petrece aceeaşi scenă. În fine aduce pe cea căutată, pe care văzându-o, răspund cu toŃii „Asta-i!” Şi punându-se feciorul lângă fată, părinŃii feciorului întreabă fata: „Voieşti tu să vini după feciorul nostru?” Dacă fata răspunde „voiesc”, se întreabă feciorul: „ÎŃi place?”, iar dacă acesta răspunde „îmi place”, cei chemaŃi strigă deodată: „Să trăiască!” şi tatăl mirelui predă fetei „darul” grijit, adică suma de bani 20-200 coroane în aur ori argint, iar fata primind banii sărută mâna socrului şi la toŃi cei chemaŃi, primind de la fiecare câte 1-10 coroane, apoi se retrage dimpreună cu feciorul în altă odaie, iar cei chemaŃi în vorbe de veselie îşi petrec la beutură 2 sau 3 oare. Acum se hotărăşte zestrea fetei, precum şi ziua nunŃii şi toate cele ce au să premeargă. Până la ziua nunŃii fata grijeşte „darul de nuntă", adică cinstea ce o va duce la nuntă pentru naş şi naşă, cămeşi asemenea la socru şi soacră. Pentru mire aduce cămaşă, obiele şi brăciri, iar pentru neamurile mirelui diferite lucruri de mână, ştergare, brăciri, mărămi ş.a., precum şi cumnatului de mână şi stegarului. În preseara nunŃii unul din aleşii mirelui, de regulă cumnatul de mână, cu o ploscă de rachiu dulce merge pe la casele celor ce sunt poftiŃi la nuntă din partea mirelui şi din nou îi pofteşte la nuntă. Pe lângă naşi şi neamuri poftite, mirele cheamă la nuntă pe prieteni săi între 6-12 tineri, zişi şi „nuntaşi”. Asemenea şi fata îşi cheamă prietenele, care îşi zic „nuntăşiŃe”. În ziua nunŃii pe la ora 8 dimineaŃa, nun-taşii se adună la casa mirelui şi de aici se duc la naş, unde li se dă un dejun scurt, apoi dimpreună cu naşul şi cu muzica se reîntorc la mire şi de aici dimpreună cu mirele pornesc spre casa miresei. Mireasa primeşte în sân un cântar, o oglindă „şi ouă crude”. Cântarul, pentru că la casa bărbatului toŃi casnicii să fie pe partea ei; oglinda, ca să fie frumoasă şi drăgăstoasă, iar ouăle pentru ca să fie roditoare. După ce se petrece cântarul şi oglinda prin sân, se dau îndărăt, iar ouăle se lasă în jos la pământ ca să se spargă, pentru ca naşterile să-i fie uşoare. —————>>>>>>>>

9

( urmare din pag 8 )

Obiceiuri străvechi din Valea Almăjului... Cam de regulă după ce se trag „ştiurile”, pleacă nunta la biserică, mergând înainte stegarul. Acest steag din vechime era tricolorul naŃional, iar pe timpul graniŃei consta dintr-o prăjină frumoasă cam de 3 m. de lungă, învelită în cununi de „foiofiu", cu o maramă din cele mai frumoase de mătase şi un clopoŃel. Pe vremea ocupaŃiei maghiare, în fruntea alaiului de nuntă era purtat steagul maghiar, cu culorile tradiŃionale: roşu, alb, verde. MulŃi dintre almăjeni nu au fost de acord cu acest lucru şi preferau să poarte o prăjină împodobită decât steagul unguresc. Când mirii ocolesc masa la cântarea „Isaia dănŃueşte", mireasa caută prilej să calce pe mire pe călcâi, pentru ca în toate dorinŃele ei să-l poată avea aplecat. După ce ies din biserică se întinde o horă la care iau parte şi cei nechemaŃi, şi după 3-4 jocuri pornesc la casa miresei, unde sunt întâmpinaŃi şi salutaŃi din partea părinŃilor miresei cu rachiu dulce şi poftiŃi la masă. La mijlocul mesei se aşează mirele cu mireasa între naş şi naşă. Mirilor se pun mâncăruri anume pregătite din lapte, brânză şi ouă, ca să nu fie răi. Mirele îşi Ńine căciula pe cap, în semn că în casă el trebuie să fie stăpân. Când începe a însera, naşul trebuie să fie după masă şi iese şi arată cinstele: colaci, şunci, ouă şi beuturi, la care este unul anume des-tinat să strige cinstele, cu vorbele: „Iar bună seara, naşule! Iată cu ce se arată (un frate, unchi, prieten, ori neam de-al gazdei) cu o cinste mândră şi frumoasă, cum bine vedeŃi Dumneavoastră. MulŃam, mare mulŃam, mult să dea Dumnezeu!” Când începe a însera, naşul trebuie să fie după masă şi iese şi arată cinstele: colaci, şunci, ouă şi beuturi, la care este unul anume des-tinat să strige cinstele, cu vorbele: „Iar bună seara, naşule! Iată cu ce se arată (un frate, unchi, prieten, ori neam de-al gazdei) cu o cinste mândră şi frumoasă, cum bine vedeŃi Dumneavoastră. MulŃam, mare mulŃam, mult să dea Dumnezeu!” Cu astfel de cinste vin toate neamurile, pretenii şi vecinii şi tot astfel de cinste se duce şi la casa mirelui a doua zi de nuntă, cu deosebirea că miresei pe lângă colaci, brânză, ouă şi beutură i se mai duc cârpe frumoase ori bani. După ce s-a gătat strigarea cinstelor, se pune cina şi după cină nuntaşii se pun la joc, care durează până pe la ora 2 din noapte. Acum naşul împărtăşeşte părinŃilor miresei că e timpul să pornească la casa mirelui. Mireasa luându-şi rămas bun de la casnicii ei, pleacă cu nunta la casa mirelui. Muzica cântă cântece duioase, familia şi prietenele fetei plângând pentru despărŃire. Spre casa mirelui, muzica cântă cântecul miresei: Fată mare gin Banat, Nu grăbi la măritat, Ca floarea la scuturat, Floarea mai înfloare o dată, Dar tu nu ci mai faşi fată, Ge-o cânta pieşcili-n apă, Tu atunşi ci mai faşi fată. Ajungând la casa mirelui, nuntaşii se fac a merge mai departe, iar casnicii mirelui se pun cu puterea a-i opri să între înlăuntru. La uşa casei stând părinŃii mirelui în prag cu pâine, sare şi cucuruz, le predă miresei şi cu o pereche de brăciri, le aruncă peste mire şi mireasă, strângându-i laolaltă şi îi trage în casă. La acestea tineretul adunat bate cu nuiele pe acoperiş, iar muzica cântă o melodie de înŃeles: „Unt, soacră, unt, Bun pepten îŃi aduc, Unge soacră pragu, Că-Ńi aduc pe dracu”. Intrând cu toŃii înăuntru, fac 2-3 jocuri şi acum mirele având mireasa lângă sine, spune naşului că sunt obosiŃi şi se roagă să le per-mită a se duce să se culce, iar naşul făcând mai multe glume, zice mirelui: „Apoi, fine, eu încă nu vă las, dar ştii tu cum fură lupul oaia?” La aceste vorbe mirele ca fulgerul, apucând mireasa de braŃ, dispare la locul mai înainte pregătit lor. Aici li se dă mămăligă caldă, brânză şi jumere de ouă. ( urmare în pag.10)

10

(urmare din pag. 9)

Obiceiuri străvechi din Valea Almăjului... A doua zi pe la ora 10, fiind naşul şi toŃi nuntaşii adunaŃi la casa mirelui şi fiind mireasa învelită cu conciu, ce constă dintr-o maramă frumoasă, tocmită peste cap ca învelitoare, fără cunună, pleacă la râu să se spele mirii, aşezându-se la marginea apei o vadră plină cu apă. Mireasa ia apă din vadră şi toarnă pe mâinile mirelui, acesta desface palmele să nu se ude, de mai multe ori, şi mireasa zâmbeşte cu răb-dare, apoi luând mirele caucul, toarnă apă pe mâinile miresei şi aruncând bani în vadră, răs-toarnă vadra şi lăutarii adună banii. De aici se reîntorc la casa cumnatului de mână, unde se dă prânzul şi se zice că „a luat cumetre”. Pe la ora 2 se adună la casa miresei „dârzarii," dintre neamurile miresei. Aceştia iau toate hainele şi mobilele miresei, fiecare cu câte ceva, având în pălării pene de cocoş şi le duc la casa mirelui, petrecuŃi de muzică în pocnete de pistoale şi se pun la masă separaŃi. Pe înserate se începe cu strigarea cinstelor din sat, ca la mireasă. După stri-garea cinstelor se pune pe prăjina steagului cinstea adusă de mireasă şi se duce înaintea naşului, zicând: „Bună seara, nasule!” Naşul îi întreabă: „Dar Dumneavoastră ce căutaŃi pe aici?” „Noi suntem neguŃători şi am venit la Dumneavoastră să vă târguim lucruri frumoase, lesne şi bune”. Naşul întreabă: „Să ne spuneŃi înainte pe ce preŃ vindeŃi Dumneavoastră negoŃul, pentru că noi bani nu prea avem”. Răspund: „Noi vindem negoŃul pe sărutări”, şi începe conducătorul dârzarilor a striga după rând pe toŃi cărora mireasa le-a adus daruri, începând cu naşul, după care urmează socrii şi pe rând neamurile mirelui, sărutându-se cu fiecare şi poftind să le poarte sănătoşi. Acum urmează licitarea pomului dârzarilor. Acest pom constă dintr-un vârf de brad verde, împodobit cu zaharicale, fructe, flori, lumini, panglici, mărgele ş.a. La licitarea acestui pom se face multe glume: că-l iau nuntaşii, ba că îl iau dârzarii, şi punând bani unii peste alŃii într-un taier purtat de conducătorul dârzarilor, se adună 10-20 coroane, ce se predau miresei. Înainte de prânz la mireasă şi înainte de cină la mire, cumnatul de mână umblă cu o pâine anume pregătită în formă de taier şi adună de la nuntaşi bani pentru mireasă. Mâncările şi beuturile aduse ca cinste la mireasă şi la mire le folosesc respectivii cas-nici, însă mărămile şi banii sunt ale miresei. După cină se continuă jocul. În tot decursul nunŃii nuntaşii trebuie să fie la îndemâna naşului, care mai numeşte şi un căpitan, iar nuntaşii sunt soldaŃii acestuia. Dacă stegarul nu are grijă de steag, care, unde este ospăŃul, acolo se anină pe casă, ori dacă cumătrului i s-a furat brăcira, sau, dacă vreun nuntaş lipseşte de la nuntă fără ştirea naşului, este pedepsit aşa: sau se pune pe un dric de car legat de-a lungul, sau pe o scară şi este purtat prin sat cu clopote şi muzică, de râsul lumii, sau fiindcă nunŃile se fac pe timpul iernii, se trimite la râu să aducă peşte proaspăt sau raci. Dacă cei pedepsiŃi sunt păŃiŃi şi ştiu gluma, pun apă într-o găleată şi frunză de salcă, ce a stat mai mult timp în apă, care pusă în găleată nu se ridică la suprafaŃa apei, ci stă mai jos, licărind întocmai ca şi peştele; apoi în loc de raci aduc piparcă roşie umplută cu nisip, să stea pe fund. Cei ce nu ştiu această politică, sunt siliŃi să treacă prin gheaŃă, să se ude şi să umble cu mâinile pe sub rădăcini, făcând mult râs. De regulă nunta se gata pe la orele 3-4 din noapte. Când însă unii dintre naşii mai iubitori de beutură n-ar voi să ridice nunta şi să plece, dând semne de a sta aici până a treia zi, iar casnicii sunt obosiŃi, atunci unul dintre cei mai znobaşi frecându-se cu funingine pe faŃă, se îmbracă în haine femeieşti murdare, îşi pune pe cap 2 coarne şi se furişează pe sub masă la picioarele naşului, iar unul din cei de la masă dă alarma că un străin se gă-seşte între ei sub masă cu gânduri rele. Scos de sub masă, stă înaintea naşului, iar cei de la masă îl întreabă: „Cine eşti mă?” El răspunde: „Eu mis dracu”. „Ce cauŃi aici?” Răspunde: „Am venit să iau pe naşu”. Astfel înŃelege şi naşul că nu mai este de glumit. A treia zi (MarŃi seara) la casa mirelui se dă o cină în cinstea naşului, unde sunt poftiŃi şi casnicii miresei. La această cină se sărută cuscrii şi cuscrele. A cincia zi (Joi seara) la casa miresei asemenea se face o cină în cinstea cuscrilor, la care sunt invitaŃi casnicii mirelui, unde ase-menea se sărută cuscrii. Se zice că „au făcut cuscrii”. Se susŃine în popor, că cu cât cineva a sărutat mai multe cuscre, cu atât mai mult noroc are la vânturatul grâului, adică îi bate vântul favorabil. În prima Duminică după nuntă merge tânărul cu tânăra la părinŃii fetei. Acest întâiu drum, pe care îl fac tinerii după cununie la părinŃii fetei se numeşte „ Calea primară”, de unde a rămas vorba „ Am fost de-a calea primară”. Prof. Nicolae-Adrian PĂUNESCU

11

Fii tânăr cu Hristos

"StaŃi liniştiŃi, Dumnezeu nu există"

Nu-mi place când alŃii îmi spun că am greşit sau când îmi arată cu degetul defectele. La fel mă supăr când mă mustră pe faŃă sau când îmi spun că sunt păcătos. Nu prea suport să citesc, sau să ascult pe cin-eva vorbind despre păcatele şi patimile pe care şi eu le am, şi de care nu pot scăpa. Prefer mai degrabă să nu aud vorbindu-se de ele şi să le trec cu vederea, ca şi cum ar fi ceva minor, şi să uit de ele. La fel e şi lumea în care trăim. Nu prea suportă să i se spună că lucrurile ei sunt rele, că e plină de păcate, că se-ndreaptă în direcŃia greşită, ci îşi astupă urechile şi se face că nu aude. Ba mai mult, a început de o vreme o campanie mondială prin care ne învaŃă că păcatul nu există, pentru că dacă nu există păcat nu există nici pedeapsă, şi

dacă nu există pedeapsă nu există nici Cel ce pedepseşte. Iar dacă nu există Cel ce pedepseşte atunci nu mai e nimeni care s-o sâcâie mereu, că ce face e rău; şi aşa fiind, poate să facă ce vrea, poate – chipurile – “să fie liberă”. Chiar Domnul a spus-o când a venit pe pământ: “Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele.” (Ioan 7,7) Astfel s-a ajuns ca astăzi să se vorbească de întrerupere de sarcină în loc de omorârea unui copil, unui om adevărat, care are viaŃă, personali-tate şi libertate încă din momentul conceperii. Astfel, sub pretextul comodităŃii, a lipsei de bani, a tinereŃii, li se lasă femeilor impresia că a omorî copilul din burtă este o opŃiune şi nu are nici o consecinŃă, deşi bunul simŃ şi conştiinŃa te învaŃă să nu omori nici un gândăcel. La fel s-a ajuns să se vorbească de orientare sexuală (homosexualitate şi heterosexualitate) ca şi cum ar fi ceva de ales, transformând marea urâciune a păcatului în opŃiune de viaŃă. Dar faptele se cunosc după roade. Dacă unirea dintre un bărbat şi o femeie dă viaŃă unui copil extraordinar şi bucură întreaga lume, uni-rea dintre un bărbat şi alt bărbat, sau dintre două femei aduce doar o plăcere egoistă, limitată, care sfârşeşte prin nefericire, frustrări şi mai ales neîmplinire, în final ducând la moarte. Asemenea şi bărbaŃii vor “să-şi clătească puŃin ochii” ieşind la o plimbare, uitându-se la femeile ce trec pe stradă, sub nesimŃirea pretextului că “ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place”. Astfel porunca lui Dumnezeu: “Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5,28) este acoperită finuŃ sub pătura limbajului, devi-ind discuŃia departe de păcat. La fel, peste tot la televizor auzim cum “mama natură” l-a făcut pe cutare, sau l-a creat aşa cum e pe cutărică, înlocuindu-L pe Creator cu creaŃia. Ca şi cum aş spune că lemnul s-a modelat şi s-a făcut singur statuie sau ulcea, în loc să spun că meşterul sculp-tor a gândit şi a creat totul. Astfel, Dumnezeu este eliminat din discuŃie uşor-uşor, lăsându-se impresia că nu există. Şi dacă nu există e bine, căci nu pedepseşte. Ascundem gunoiul sub covor şi ne păcălim singuri. ConştiinŃa ne mustră la orice rău, căci e vocea lui Dumnezeu în noi, şi pe ea nu putem s-o păcălim şi s-o acoperim. La judecata universală conştiinŃa va fi “foaia de drum” care va mărturisi pentru noi în faŃa lui Dumnezeu şi a oamenilor dacă am făcut bine sau rău. Claudiu Bălan Sursa: Apostolat în łara Făgăraşului nr. 30 - iulie 2009

12

Picătura de credinŃă

- gânduri împătăşite celor din generaŃia mea -

Gândindu-mă la un subiect pentru acest articol, am intrat în impas

pentru un moment şi mi-a venit în minte metoda de tortură numită „picătura chinezească”. Nu ştiu cât de reuşită este analogia, dar eu o să continui să dezvolt subiectul, transformând metoda de tortură într-un fenomen natural, iar mai apoi într-un fenomen creştin.

Picătura chinezească presupune expunerea condamnatului la un sunet continuu şi constant într-o linişte profundă, sunetul unui strop de apă care cade continuu. O altă metodă folosită era imobilizarea condamnatului sub acest strop de apă care îl lovea constant în creştetul capului. În timp această metodă declanşa starea de nebunie.

Am spus că o să transformăm această metodă de tortură în fenomen natural. Să ne gândim la formarea stalactitelor în peşteri, fenomen care presupune căderea unui strop de apă continuu. Dar ne putem gândi şi la dislocarea unei stânci prin acelaşi procedeu natural.

Acum revenind la titlul articolului vă întrebaŃi care este legătura dintre cele două picături. Picătura de credinŃă presupune pentru credincios credinŃă şi fapte bune. În tumultul vieŃii noastre am fost absorbiŃi de griji, probleme, etc., până aproape în pragul indiferenŃei. Am uitat să mai fim buni, am uitat drumul care duce la Biserică, am uitat de legătura noastră cu Divinitatea, am uitat, într-un cuvânt drumul spre sufletul nostru şi spre al aproapelui de lângă noi. În acest hazard cotidian am devenit nişte pietre umblătoare, sufletele noastre devenind de piatră. Am uitat ca Mântuitorul a spus: „uitaŃi-vă la crinii câmpului şi la păsările cerului, ele nu torc şi nici nu Ńes, … Tatăl vostru cel din ceruri are grijă de ele”. Noi, oamenii, în nimicnicia noastră ne facem grijile insuportabile şi fără ieşire: ce vom manca şi ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca… Nici măcar când mergem la Biserica nu Ńinem cont de îndemnul adresat la sfârşitul imnului heruvimic: „toată grija noastră cea lumească să o lepădăm”, măcar atât cât suntem în biserică.

Dar pentru ce avem nevoie de picătura de credinŃă? Pentru a disloca piatra de pe sufletele noastre. Nu e nevoie de fapte măreŃe, pentru început, avem nevoie de un strop de credinŃă… un strop constant. „CredinŃa fără

fapte moartă este”, ne atrage Apostolul atenŃia. Avem nevoie şi de ele. Toate acestea trebuie să alcătuiască „stropul” vieŃii noastre. Nimic nu se face dintr-o dată, totul se face treptat. Nici Dumnezeu nu a făcut lumea într-o singură zi. Nici noi, ca simpli muritori nu putem să facem mai mult decât ne Ńin puterile. Tocmai de aceea avem nevoie de stropi. Un strop azi, unul mâine şi aşa reuşim să rupem sau să spargem piatra indiferenŃei instalată în sufletele noastre. Acest strop de care vorbesc este asemenea cuvântului Sfintei Scripturi care zice că : „rugăciunea stăruitoare a dreptului multe poate…”. Trebuie să avem răbdare, să avem credinŃă. În faŃa credinŃei totul este posibil, dar trebuie sa fim înŃelepŃi. Petru a crezut şi a mers pe mare alături de Hristos. Femeia cu scurgere de sânge de 12 ani a crezut şi s-a vindecat doar prin atingerea de Hristos, dar prin marea credinŃă ce o purta in suflet.

Exemple sunt multe, dar cel mai important este cel din viaŃa noastră. Credem că suntem în stare să facem ceva cu viaŃa noastră? Vrem să credem că putem schimba ceva prin credinŃa noastră? Totul este posibil prin credinŃă. CredinŃa ne dă viaŃă,credinŃa ne ajută, credinŃa ne schimbă, iar dacă noi ne schimbăm se va schimba şi lumea în care trăim. Nu sunt vorbe goale şi fără sens dacă ne aducem aminte de cuvântul Scripturii care zice că: „dacă aŃi avea credinŃă cât un bob de muştar aŃi putea muta şi munŃii din loc…”

Pentru început credinŃa să picure în sufletele noastre, iar apoi sa curgă valuri - valuri… Sergiu DALEA

13

Dacă ai învăŃat ceva din propriu-Ńi destin, ai obligaŃia s-o mărturiseşti şi altora.

*

Cuvintele le poŃi retrage, dar urmele... Rămân!

*

Pe măsură ce ne adâncim în viaŃă, copilăria e tot mai aproape.

*

Eşti ratat numai în moralitate căci restul ratărilor le mai poŃi schimba.

*

Nu-Ńi sporeşte cu nimic prestigiul atunci când îŃi lauzi prietenii!

*

Nu-i obligatoriu să trăieşti o sută de ani, pentru ca să-Ńi depăşeşti secolul.

*

Crezi în cinste doar dacă o ai!

*

Fă ochii mari, dar nu te lăsa orbit de ceea ce vezi!

*

Întâlnirile întâmplătoare pot da roade nesperate.

*

De vrei să-Ńi îndepărtezi rapid şi sigur semenii, fă mereu glume cu ei”

Prof. Univ. Dr. Tiberiu Trăilă

NICOLA

InformaŃii utile

COLECTIVUL DE REDACłIE

Pr. Petru Berbentia Prof. Stela Şerban

Alina-Mihaela Fetescu Prof. Diac. Emil Varga Prof. Nicolae Păunescu

Teolog Sergiu Dalea Corector:

Adela-Maria Berbentia Tehnoredactare: Pr. Petru Berbentia

NU SE FAC PARASTASE În ziua Praznicelor Împărăteşti

În Săptămâna brânzei: 23-29 martie

În zilele de luni până vineri din Postul Mare

În Săptămâna Mare şi Săptămâna Luminată

De la Naşterea Domnului până la Botezul Domnului

PROGRAMUL EMISIUNILOR RELIGIOASE ÎN FIECARE ZI: 5,30 Tatăl Nostru 7,50 Ziua creştină 12,00 Bat clopotele 20,55 “Înger, îngeraşul meu” LUNI: 23,05 Popasuri duhovniceşti MARłI: 16,20 Vetre monahale 20,15 Povestioare biblice pentru copii 21,05 Biserica ieri şi azi ( de la Mitropolia Banatului )

MIERCURI: 21,25 DicŃionar de cunoştinŃe religioase 23,10 Mărgăritarele credinŃei

JOI: 22,30 Din înŃelepciunea marilor duhovnici SÂMBĂTĂ: 11,00 Biserica ieri şi azi DUMINICĂ: 11,45 Predica duminicală

14

6 septembrie Duminica a 13-a după Rusalii (pilda lucrătorilor răi) Matei 21, 33-44 13 septembrie Duminica înainte de înălŃarea Sf. Cruci ( Hristos şi Nicodim) Ioan 3, 13-17 20 septembrie Duminica după ÎnălŃarea Sf. Cruci ( urmarea lui Hristos) Marcu 8, 34-38 27 septembrie Duminica a 18-a după Rusalii (pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 4 octombrie Duminica a 19-a după Rusalii (predica de pe munte) Luca 6, 31-36 11 octombrie Duminica a 21-a după Rusalii ( pilda semănătorului) Luca 8, 5-15 18 octombrie Duminica a 20-a după Rusalii ( învierea fiului văduvei din Nain) Luca 7, 11-16 25 octombrie Duminica a 23-a După Rusalii ( vindecarea din Gherghese) Luca 8, 26-39

SERVICII RELIGIOASE ÎN SEPTEMBRIE ŞI OCTOMBRIE În duminici şi sărbători: UTRENIA ora 8,30; SF. LITURGHIE ora 10; VECERNIA ora 19 Miercurea : ora 8 - PARACLISUL MAICII DOMNULUI; ora 19 VECERNIA Vinerea : ora 8 - ACATIST; ora 19 VECERNIA În fiecare sâmbătă : ora 9 - Pomenirea morŃilor MarŃi 8 septembrie - NAŞTEREA MAICII DOMNULUI- toate ale praznicului Luni 14 septembrie - ÎNĂLłAREA SFINTEI CRUCI - toate ale praznicului MarŃi 15 septembrie - SF. IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ - toate ale praznicului Vineri 25 septembrie la ora 17 - Taina Sfântului Maslu pentru luna Septembrie Miercuri 14 octombrie - SF. CUVIAOASA PARASCHIVA - toate ale praznicului Luni 26 octombrie - SF. MARE MUCENIC DIMITRIE - toate ale praznicului Vineri 30 octombrie la ora 17 - Taina Sfântului Maslu pentru luna Octombrie

Evangheliile din

Septembrie şi

Octombrie

NU SE FAC NUNłI

În toate zilele de post de peste an În zilele praznicelor împărăteşti şi în ajunul lor

În săptămâna lăsatului de carne (23-29 mart. 2009) În Postul Paştilor (2 mart. - 18 apr. 2009)

În Săptămâna Luminată (19 apr. - 25 mai 2009) În Postul Sf. Ap. Petru şi Pavel (15-28 Iun. 2009)

În Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie-14 august 2009)

În Postul Crăciunului (14 nov. - 24 dec.) De la Crăciun la Bobotează (25 dec. - 6 ian.)

15

ROMÂNIA 320191 REŞIłA, Aleea Trei Ape, nr. 2-3-4 tel. & fax: 0040-255-252460 tel. 0040-723-154330 E-mail: JupiterServ@Gmail.com

ISSN 1842 - 6522