Plăcile Tectonice

Formarea plăcilor tectonice

Scoarţa terestră nu este nici netedă şi nici continuă. Crăpături adânci ce ajung până la manta fragmentează litosfera în mai multe plăci tectonice.

Formarea plăcilor tectonice este datorită presiunii create de curenţii magmatici din mantaua Pământului asupra scoarţei terestre. Aceştia se formează ca rezultat a ridicării magmei fierbinţi spre partea superioară a mantalei, urmând să ia locul magmei mai reci care, la rândul ei va coborî în adâncime

Ramurile ascendente ale curenţilor din manta din două inele vecine creează o presiune foarte mare asupra scoarţei terestre, subţiind-o până când aceasta se fisurează până la suprafaţă. Această spărtură se numeşte rift şi determină fragmentarea plăcii tectonice existente în două plăci mai mici. Prin rift, magma ajunge la suprafaţa scoarţei şi, datorită pierderii gazelor din componenţă devine lavă

Una dintre cele mai mari descoperiri seismologice a fost făcută la mijlocul secolului al XX-lea. Cercetătorii au explicat mai multe fenomene care se produc în interiorul Pământului cum este şi mişcarea continentelor în timp, concentrarea activităţii vulcanice din unele zone şi cutele prezente de pe fundul oceanului.

Teoria consta în faptul că litosfera conţine placi care aluneca pe un strat lubrifiant numit astenosferă. Între aceste placi şi roci se produc 3 fenomene diferite acestea fiind:

1. Plăcile se pot îndepărta una de alta- dacă se produce acest fenomen roca incandescentă şi topita izbucneşte din straturile mantalei ieşind la suprafaţa fiind numită lavă care după ce răcire se întăreşte.

2. Plăcile se pot apropia una de alta- în acest caz una dintre placi pătrunde sub cealaltă. Această placă după ce se scufunda în manta, se topeşte. În locurile în care se întâlnesc, dintre cele două placi nu poate pătrunde niciuna sub cealaltă aşa formând munţi. Aceste locuri de întâlnire a plăcilor se numesc limite de convergenţă a plăcilor.

3. Plăcile aluneca una pe lângă cealalta- una se mişcă spre nord şi cealaltă spre sud. Deşi nu se deplasează una spre cealaltă, sunt împinse una în alta formându-se o mare tensiune în zona de contact.În locul în care aceste plăci tectonice se întâlnesc, pot fi găsite falii – fisuri în scoarţa pământului acolo unde blocurile de rocă de pe fiecare parte se mişca în direcţii diferite

Scoarţa terestră nu este nici netedă şi nici continuă. Crăpături adânci ce ajung până la manta fragmentează litosfera în mai multe plăci tectonice. Formarea plăcilor tectonice este datorită presiunii create de curenţii magmatici din mantaua Pământului asupra scoarţei terestre.

Aceştia se formează ca rezultat a ridicării magmei fierbinţi spre partea superioară a mantalei, urmând să ia locul magmei mai reci care, la rândul ei va coborî în adâncime.Ramurile ascendente ale curenţilor din manta din două inele vecine creează o presiune foarte mare asupra scoarţei terestre, subţiind-o până când aceasta se fisurează până la suprafaţă. Această spărtură se numeşte rift şi determină fragmentarea plăcii tectonice existente în două plăci mai mici. Prin rift, magma ajunge la suprafaţa scoarţei şi, datorită pierderii gazelor din componenţă devine lavă.

La marginea plăcilor tectonice are loc o activitate foarte lentă, dar câteodată tensiunea acumulată cauzează cutremure dramatice şi erupţii vulcanice. Cutremurele se produc acolo unde doua plăci alunecă una peste alta, iar marginile lor se întrepătrund(îmbucă). Se naşte o tensiune foarte puternică, până când una din plăci cedează, generând o mişcare bruscă care face Pământul să se cutremure.Locul propriu-zis unde rocile se mişcă este situate la 5-15 km subteran şi se numeşte focarul cutremurului. Locul de la suprafaţă, situate direct deasupra focarului, se numeşte epicentru. Vibraţiile unui cutremur se numesc unde seismice.

Ele sunt mai puternice în focar şi îşi pierd din intensitate pe măsură ce se îndepărtează de acesta.Înregistrarea cutremurelorCei ce studiază cutremurele se numesc seismologi, iar instrumental de măsurare a undelor seismice se numeşte seismometru (seismograf) .

Acesta are un tambur care se învârte şi o peniţă suspendată, fixată pe o greutate. În timpul unui cutremur, tamburul se mişcă, iar peniţa trasează pe el o seismogramă. Există două scări pentru măsurarea cutremurelor. SCARA RICHTER măsoară intensitatea undelor seismice. SCARA MERCALLI măsoară efectele cutremurelor asupra oamenilor şi clădirilor. Un cutremur slab poate fi mai periculos decât unul puternic dacă se produce într-un oraş cu mulţi oameni şi multe clădiri.

Majoritatea se află la marginea plăcilor tectonice, unde magma fierbinte din interiorul Pământului se ridică şi iese la suprafaţă.Un Vulcan tipic este ca o movilă uriaşă, ca un coş de alimentare în jumătatea de sus şi cu un rezervor magmatic sub acesta. De la rezervorul magmatic mai pot pleca şi alte canaluri numite dike şi sill. Când presiunea se acumulează în rezervorul magmatic, un amestec de magmă şi rocă solidă, adică lavă, îşi face loc spre suprafaţă, iar vulcanul erupe. Dacă lava este foarte vâscoasă, se poate solidifica în coş, formând un dop. În final, din cauza presiunii, acesta explodează, aruncând în aer bucăţi de rocă numite bombe vulcanice. Dacă lava este mai fluidă, erupţia este mult mai liniştită.La erupţia unui Vulcan, lava

se transformă într-un strat solid. Vulcanul creşte odată cu numărul straturilor. Lavă densă parcurge un drum scurt înainte de a se solidifica şi formează un con volcanic abrupt. Lavă fluidă parcurge un drum mai lung şi formează vulcani care erup uşor(vulcani latenţi).

Proiect realizat de elevul clasei a 9-a A

Grupul Scolar “Simion Mehedinti”

Ivan Stefan - Ginel