Planul de Afaceri - Instrument de Creditare - BRD - Groupe Societe Generale - Acordarea Unui Credit de Investitii Pe Baza Planului de Afaceri

Planul de afaceri- instrument de creditare

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE MANAGEMENT BRASOV

SPECIALIZAREA MANAGEMENT

LUCRARE LA DISCIPLINA:

ACTIVITATE DE CERCETARE PROIECTARE

Tema lucrarii:

PLANUL DE AFACERI – INSTRUMENT DE CREDITARE

Studiu de caz : BRD- Groupe Société Générale - Acordarea unui

credit de investiţii pe baza planului de afaceri

An univ.2006/2007

Student anul V :

.....................

1


CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………...…………..3

CAPITOLUL 1. SISTEMUL BANCAR ROMANESC...........................................................................5

1.1. Rolul Băncii Naţionale a României…………………………………………………........................5

1.1.1.Banca Naţională a României. Natura juridică……………………..................................................5

1.1.2. Atribuţiile Băncii Naţionale a României ……………………………………................................7

1.2 Rolul băncilor comerciale în sistemul bancar…………………………………………....................9

CAPITOLUL 2. PLANUL DE AFACERI – INSTRUMENT DE OBŢINERE A CREDITULUI DE

INVESTIŢIE…………………………………………………………………………………………..14

2.1. Funcţiile planului de afaceri şi rolul acestuia…………………………………………………….15

2.2. Elementele planului de afaceri........................................................................................................16

CAPITOLUL 3.BRD - GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE…………………………………. ……….28

3.1. Prezentarea BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE……………………………………………28

Scurt istoric…………………………………………………………………………................28

3.1.2. Structura organizaţională a BRD – Groupe Société Générale……………………….................28

3.1.3. Reţeaua de sucursale a Groupe Société Générale………………………………………………..31

3.1.4. Rezultate financiare ale BRD- Groupe Société Générale..............................................................34

3.2. BRD- Groupe Société Générale şi mediul competiţional din România……………………………36

3.2.1. Modelul Porter...............................................................................................................................36

3.2.2 Analiza S.W.O.T. a BRD - Groupe Société Générale…………………………………………48

CAPITOLUL 4 ACORDAREA UNUI CREDIT DE INVESTIŢIE PE BAZA PLANULUI DE

AFACERI - STUDIU DE CAZ ..............................................................................................................50

4.1. Obiective urmărite de B.R.D. – G.S.G. la creditarea proiectelor de investiţii..................................50

4.2. Analiza clientului. Studiu de caz BRD - sucursala Braşov………………………………...............54

4.2.1. Prezentarea societăţii comerciale SC POLICOLOR SA- solicitantul creditului de investiţii……54

4.2.2. Obiectul de activitate al SC POLICOLOR SA…………………………………………………..55

4.3. Prezentarea creditului solicitat de SC POLICOLOR SA…………………………………………..56

4.4. Intocmirea dosarului de creditare…………………………………………………………………..57

4.5. Analiza financiară a activităţii SC POLICOLOR SA……………………………………………..58

4.5.1 Indicatorii de analiză a bonităţii clienţilor.......................................................................................58

4.5.2. Analiza scopului investiţiei...........................................................................................................75

4.5.3. Costul total al proiectului..............................................................................................................76

4.5.4. Planul de finanţare a proiectului....................................................................................................76

4.2.3. Analiza eficienţei proiectelor de

investiţii......................................................................................77

4.2.4. Analiza S.W.O.T………………………………………………………………………………...80

CAPITOLUL 5 CONCLUZII SI PROPUNERI……………………………………………………….80

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………....88

2


Introducere

În epoca contemporană, în ţările cu economie de piaţă, creditul şi băncile au un rol

determinant în desfăşurarea proceselor economice, în reglarea circuitelor economice la nivel

micro şi macroeconomic, a lichidităţii agenţilor economici, a economiei în ansamblul ei.

Creşterea economică determină atât o dezvoltare a afacerilor la nivelul persoanelor cât şi o

consolidare a segmentului clasei de mijloc în România, tendinţe de pe urma cărora băncile vor

beneficia în continuare.

Principala operaţiune bancară este creditarea. Felul în care banca alocă fondurile pe

care le gestionează poate influenţa în mod hotărâtor dezvoltarea economică la nivel local sau

naţional.

Planul de afaceri constituie un instrument indispensabil întreprinzătorilor ce construiesc

o afacere sau caută parteneri, managerilor ce propun proiecte noi altor persoane sau instituţii

de finanţare, instituţiilor ce gestionează fonduri pentru proiecte de investiţii pentru a obtine un

credit bancar de care au nevoie.

Deoacere orice bancă îşi asumă într-o oarecare măsură riscuri atunci când acordă

credite (pierderi la portofoliul de credite atunci când unii debitori nu îşi onorează obligaţiile)

rezultă ca cea mai impornantă funcţie a bancii în ceea ce priveşte creditarea este de a controla

calitatea portofoliului de credite. Astfel, fiecare bancă căreia i se solicită un credit de investiţii

realizează o analiză a indicatorilor privind bonitatea solicitantului şi o analiză a riscului pe

care-l poate întâmpina cu privire la capacitatea solicitantului de a rambursa creditul şi

dobânzile aferente.

Ideea de bază care a constituit punctul de plecare al lucrării de faţă a fost aceea că, în

condiţiile unei lumi în continuă schimbare, cu un mediu din ce în ce mai incert, în care o firmă

pentru a suprevieţui şi pentru a creşte pe piaţă are are nevoie de lichiditaţi, aceasta apelează la

un credit bancar, iar instrumentul principal folosit pentru a-l creditul este planul de afaceri.

Prezenta lucrare, cu titlu “Planul de afaceri- instrument de creditare” este

structurată pe cinci capitole, astfel:

Capitolul I - În primul capitol este prezentat „Sistemul bancar românesc” în care

Banca Naţională reprezintă punctul central prin funcţiile pe care le îndeplineşte. În acest

capitol voi face mai întâi o scurtă prezentare a BNR oferind date privind natura juridică şi

atribuţiile BNR. Voi prezenta totodată şi câteva dintre instrumentele politicii monetare ale

3


BNR. În continuare este prezentat rolul băncilor comerciale care reprezintă al doilea nivel al

sistemului bancar, având rol de imbold al dezvoltării oricărei economii.

Capitolului II - „Planul de afaceri- instrument de obţinere a creditului de

investiţie” în care voi aborda aspectele teoretice referitoare la funcţiile, rolul şi importanţa

planului de afaceri pentru obţinerea unui credit. Deasemeni voi face referire şi la componentele

unui plan de afaceri, componente care se regăsesc în majoritatea planurilor de afaceri întocmite

de diferite instituţii bancare.

În capitolul III cu titlul „BRD- Groupe Société Générale” se realizează o amplă

caracterizare a BRD- Groupe Société Générale, bancă care a oferit sprijin în vederea

realizării acestei lucrări, din mai multe puncte de vedere: situaţia financiară, reţeaua de

sucursale, structura organizatorică, analiza clienţilor şi a concurenţilor, poziţia pe piaţă, analiza

produselor şi serviciilor pe care le oferă.

În Capitolul IV: “ Studiu de caz – Acordarea unui credit de investiţii pe baza

planului de afaceri” sunt descrise obiectivele urmărite de BRD- Groupe Société Générale la

creditarea proiectelor de investiţii, sunt prezentate etapele parcurse de bancă în acordarea unui

credit eficient: prezentarea societăţii comerciale solicitante, prezentarea creditului solicitat,

analiza documentelor puse la dispoziţia băncii de care solicitant , analiza indicatorilor de

bonitate şi de solvabilitate. Conceptele necesare analizei au fost prezentate teoretic , iar

elementele cheie au fost reluate în studiul de caz având ca subiect de analiză firma Policolor

SA din Bucureşti.

Capitolul V: “Concluzii şi propuneri” cuprinde referiri cu privire la activitatea

BRD- Groupe Société Générale, la nivel general şi in ceea ce priveşte acordarea unui credit de

investiţii pe baza planului de afaceri.

Iată deci sensul lucrării de faţă: o încercare de a prezenta analiza unui plan de afaceri

în cadrul solicitării unui credit bancar, planul de afaceri fiind considerat “o hartă rutieră a

firmei- arată unde se afla şi unde vrea să ajunga firma”.

4


CAPITOLUL 1.SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC

1.1. Rolul Băncii Naţionale a României

1.1.1. Banca Naţională a României. Natura juridică

Banca este socotită o instituţie care se ocupă cu comerţul cu bani pe cont propriu,

specializată în operaţiuni financiare de credit1. Băncile sunt societăţi particulare sau de stat

care concentrează resurse financiare disponibile pe care le redistribuie în economie sub formă

de credite sau alte plasamente financiare.

Băncile centrale sunt instituţii guvernamentale care asigură funcţionarea şi

supravegherea sistemului bancar la nivel naţional prin puterile şi responsabilităţile dobândite

prin actul lor de înfiinţare. Pentru a înţelege rolul pe care băncile centrale îl deţin într-o

economie naţională este suficient să amintim funcţiile pe care acestea le îndeplinesc în cadrul

sistemului bancar.

Banca Centrală îndeplineşte, din punct de vedere al sistemului bancar, atribuţia de

“bancă a băncilor”, având următoarele funcţii principale:

funcţia de emisiune

funcţia de supraveghere a sistemului bancar

de centru valutar

de bancă de depozit şi de transfer pentru bănci comerciale

bancă a statului

Banca Naţională a României este instituţia bancară centrală a statului român, unicul

emitent de monedă care stabileşte reglementările în domeniul monetar, al creditului şi valutar.

Spre deosebire de alte organizaţii, cele care activează în domeniul bancar sunt supuse

unei legislaţii speciale şi unei supravegheri centralizate, deoarece sistemul bancar este unul

dintre pilonii de bază ai oricărei economii de piaţă eficiente.

Banca Naţională a României (BNR), este instituită ca bancă centrală a statului român

1 „Lexiques des termes economiques et financiers”, Comite National De L’epargne mobiliare, Editon

d’Imprimerie Bruxelles, 1969

5


având personalitate juridică2. Banca Naţională înfiinţată în anul 1880 este o instituţie publică

independentă, cu sediul central în municipiul Bucureşti. Este unica instituţie autorizată să

emită însemne monetare, sub forma de bancnote şi monede, ca mijloace legale de plată pe

teritoriul României.

Conform prevederilor Legii privind Statutul BNR, obiectivul fundamental al BNR este

“asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor”3. Este foarte importantă această recunoaştere

legală a independenţei BNR faţă de sfera politică, deoarece numai astfel ea poate juca

imparţial rolul de supervizor pe piaţa bancară şi poate să-şi impună punctual de vedere în ceea

ce priveşte politica monetară, valutară şi datoria publică.

Prin natura sa juridică, BNR este un organism ce urmăreşte funcţionarea normală a

sistemului bancar şi promovarea unui sistem financiar eficient în cadrul economiei de piaţă. Cu

alte cuvinte, BNR se implică atât în activităţile de pe piaţa monetară, cât şi în cele de pe piaţa

financiară naţională. Cu autorizarea Parlamentului României, BNR poate participa şi pe piaţa

monetară şi financiară internaţională, direct sau ca membru al diferitelor organizaţii

internaţionale.

Banca Naţională a României este condusă de un Consiliu de Administraţie format din

nouă membrii numiţi de Parlament la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale

celor două Camere, astfel :

un preşedinte, care este şi guvernator al BNR

un vice-preşedinte, care este şi prim-viceguvernator

şapte membrii, dintre care doi sunt şi viceguvernatori, iar ceilalţi cinci nu sunt

salariaţi ai BNR.

Activitatea consiliului de administraţie este reglementată de prevederile legii 101/1998

şi de regulamentele Băncii Naţionale a României. Consiliul de administraţie al Băncii

Naţionale a României hotărăşte:

a. politicile în domeniul monetar şi al cursului de schimb, urmărind

aducerea la îndeplinire a acestora;

b. măsurile în domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii

prudenţiale a instituţiilor de credit şi monitorizării sistemelor de plăţi pe care le-a autorizat;

c. direcţiile principale în conducerea operaţiunilor şi răspunderile ce revin

personalului Băncii Naţionale a României;

d. organizarea internă, indemnizaţiile, salariile şi alte drepturi băneşti ale

2 Conform legii nr. 101/1998 modificată şi completată de legea 312/2004

3 Legea nr.312/2004

6


personalului;

e. atribuţiile şi componenţa Comitetului de Politică Monetară, Comitetului

de Supraveghere, Comitetului de Administrare a Rezervelor Internaţionale şi Comitetului de

Audit, care funcţionează în cadrul Băncii Naţionale a României;

f. delegarea temporară a competenţelor sale către conducerea executivă,

atunci când situaţii speciale pot impune această soluţie.

1.1.2. Atribuţiile Băncii Naţionale a României

În calitatea sa de autoritate în domeniul monetar, bancar şi valutar, BNR are

următoarele atribuţii)4 :

a) stabilirea politicii monetare a statului în cadrul căreia BNR poate opera pe piaţa

monetară şi financiară. Pentru aceasta BNR poate derula următoarele tipuri de operaţii:

o emisiunea de monedă: conform legii, BNR are dreptul exclusiv de a

emite însemne monetare ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. În acest scop se

stabilesc: valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, desenul, caracteristicile tehnice ale

bacnotelor şi monedelor metalice.

o punerea/retragerea din circulaţie a însemnelor monetare, respectiv

schimbarea însemnelor monetare.

o derularea de operaţiuni pe piaţa monetară: ceea ce presupune

scontarea, dobândirea, luarea în gaj, vinderea de creanţe, titluri şi alte valori, precum şi

atragerea de depozite de la bănci.

o derularea de operaţiuni pe piaţa de capital: BNR poate acorda credite

în condiţiile stabilite prin propriile reglementări, care se referă la condiţiile de acordare,

rambursare, garantare şi dobândă.

o fixarea rezervelor minime obligatorii ale băncilor: pentru a putea

funcţiona în România orice bancă sau filială a unei bănci străine trebuie să constituie la BNR o

rezervă minimă obligatorie, purtătoare de dobândă la nivelul dobânzii medii la vedere.

b) stabilirea politicii valutare a statului : pentru aceasta BNR trebuie:

o să elaboreze şi să aplice politica privind cursurile de schimb valutar (calculând şi

publicând cursurile medii de schimb), regulamentul valutar (autorizând /retrăgând autorizaţii

4 Sumedrea, S. -“ Management financiar şi bancar”, Universitatea Transilvania, Braşov 2000, pag.184 -187

7


pentru tranzacţii valutare)

o să elaboreze balanţa de plăţi şi alte lucrări de investiţii ale statului

o să stabilească plafoane la activele externe şi la îndatorarea externă

o să administreze rezervele internaţionale ale statului

c) supravegherea activităţii bancare care constă în:

o operaţiuni de creditare a băncilor pe termen de cel mult 90 de

zile, creditele putând fi garantate cu titluri de stat (scadente în maxim un an), cu cambii, bilete

la ordin, depozite constituite la BNR. Deoarece BNR este autoritatea supremă în materie de

creditare a băncilor, ea este cea care stabileşte nivelul ratei dobânzii, termenul de rambursare,

comosioanele, etc. astfel încât creditul poate fi acordat discriminatoriu (unei anumite bănci

pentru susţinerea unor programe de interes sectorial ) sau competitiv (acelor bănci care pot

îndeplini condiţiile de creditare)

o servicii de compensare, depozitare şi plată

o operaţiuni de autorizare şi supraveghere prudenţială a băncilor:

BNR este singura autoritate în măsură să autorizeze funcţionarea unei bănci române sau filială

a unei bănci străine. De asemenea, BNR este împuternicită să emită regulamente bancare, să

vegheze la aplicarea lor şi să emită sancţiuni pentru nerespectarea acestora. În fine, tot BNR

este împuternicită să controleze activitatea băncilor, verificând registre şi conturi.

d) efectuarea de operaţiuni pe contul statului , adică urmărirea contului trezoreriei

statului şi derularea de operaţiuni cu titluri de stat:

o urmărirea contului Trezoreriei statului presupune primirea

încasărilor şi efectuarea plăţilor prin acest cont şi pentru aceste operaţiuni nu percepe

comisioane, dar se bonifică dobânzi pentru disponibilităţile din acest cont. De asemenea, BNR

poate acorda credit pe cel mult 180 de zile Trezoreriei pentru depăşirea dificultăţilor legate de

decalajul dintre încasări şi plăţi, cu condiţia ca suma totală acordată să nu depăşescă 7% din

venitul bugetului de stat pe anul precedent.

o derularea de operaţiuni cu titluri de stat presupune: plasarea

emsiunilor de titluri de stat, înregistrarea, depozitarea şi transferal de titluri de stat, precum şi

efectuarea de plăţi aferente acestora.

e) efectuarea de operaţiuni cu aur şi active externe care presupune operaţiuni de

vânzare/cumpărare şi alte tranzacţii cu lingouri şi monede de aur şi alte metale preţioase,

precum şi operaţiuni de vânzare/cumpărare de valute, bonuri de tezaur, obligaţiuni emise sau

garantare de guverne străine sau organisme interguvernamentale. De asemenea, tot aici se

8


includ operaţiunile de deschidere şi menţinere de conturi la bănci centrale, autorităţi monetare

şi organisme financiare internaţionale, ca şi efectuarea de operaţiuni de corespondent cu

acestea.

1.2. Rolul băncilor comerciale în sistemul bancar

În contextul actual locul şi rolul băncilor în economie sunt strîns legate de calitatea de

întermediar în releţiile economii - investiţii .Agenţii economici îşi găsesc resursele necesare

realizării investiţiilor , fie prin propriile economii , fie recurgând la credite acordate decătre

bănci .Băncile s-au afirmat ca instituţii monetare , ca intermediari monetari a căror

caracterisică esenţială este posibilitatea de a pune în circulaţie creanţe asupra lor însăşi , ce

sporesc volumul circulaţiei monetare în monedă .Caracteristica semnificativă a băncilor este

transformarea activelor nemonetare în monedă .Emisiunea de bancnote , funcţia iniţială a

tuturor băncilor a fost restrânsă ulterior doar la banca de emisiune .În cadrul sistemului bancar

s-au inclus în timp şi intermediari nemonetari , care au ca funcţii principale colectarea de

economii sau acordarea de credite pe termen mijlociu şi lung , direct către beneficiari sau prin

angajarea de capitaluri pentru recreditare. Specializarea băncilor a fost o tendinţă ce s-a

manifestat în cadrul sistemului bancar .Separarea şi independenţa băncilor specializate este şi

momentul delimitării stării de competenţă şi activitate a băncilor de depozit .În cadrul

sistemului bancar s-au delimitat băncile comerciale / de depozit şi băncile specializate .

Băncile comerciale efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare , operaţiunile de

bază ale acestora sunt :

constituirea de depozite ;

acordarea de credite .

Băncile specializate :

includ o gamă largă de instituţii de credit şi au statute diferite de la o ţară la

alta ;

efectuează în general totalitatea operaţiunilor bancare ;

fiecare dintre acestea sunt supuse unor limitări privind funcţionalitatea lor sau

îşi asumă exclusivitate în anumite operaţiuni .

limitările se referă la raza de implantare ( teritorială ) sau la statutul lor social ,

particular .

Rolul băncilor în economie este evidenţiat de funcţiile îndeplinite de acestea ca agenţi

9


economici şi ca factori de modelare economică:

atragerea disponibilităţilor monetare ale diferiţilor agenţi economici prin oferta de

titluri secundare şi condiţii de depozitare avantajoase din punct de vedere al remunerării,

lichidităţii, siguranţei ;

acordarea şi distribuirea de mijloace băneşti suplimentare diferiţilor agenţi

economici în vederea completării capitalurilor proprii ;

crearea instrumentelor de credit ale circulaţiei monetare ;

sporirea şi diversificarea ofertei de servicii financiare pentru clienţi (persoane

fizice sau juridice).

Unii autori disting de asemenea o altă funcţie a băncilor, aceea a creaţiei economice.

Această funcţie se manifestă pe plan financiar şi pe plan tehnic.5

1. Pe plan financiar ea se exprimă prin următoarele forme :

a. participarea băncilor la capitalul social al societăţilor comerciale.

Conform prevederilor legale, în România participarea unei societăţi bancare la capitalul unei

firme al cărui obiect nu are legătură cu activitatea bancară nu poate depăşi 20% din valoarea

capitalului firmei sau companiei respective6, iar aceasta trebuie să aibă ca obiect desfăşurarea

de activităţi financiare. În alte ţări, precum Turcia sau Statele Unite, această restricţie nu

există, în vreme ce în alte state (Germania de exemplu), această opţiune nu este acceptată.

b. acordarea de credite în vederea obţinerii calităţii de asociat sau de

împrumuturi participative în favoarea societăţii comerciale la care banca participă cu capital.

c. acordarea de credite bancare societăţii comerciale. Împrumuturile

acordate de bancă unui debitor nu pot depăşi, cumulate, 15% din fondurile proprii ale băncii

respective.

2. Pe plan tehnic, funcţia de creaţie monetară se manifestă prin următoarele forme:

a. băncile joacă rolul de consilier financiar al agenţilor economici în

căutare de resurse financiare şi de mijloace de investire a resurselor ;

b. băncile acordă asistenţă societăţilor comerciale în cazuri de majorare a

capitalurilor acestor societăţi, prin garantarea emisiunilor de acţiuni.

Progresul tehnic din domeniul informatic şi al comunicaţiilor a făcut ca accesul

băncilor la diverse oportunităţi de afaceri financiare să crească considerabil astfel că, în

prezent, are loc un proces de uniformizare a structurii activităţilor bancare, dezvoltându-se

bănci comerciale cu caracteristici de bănci universale, ce furnizează produse şi servicii din

5 Rotaru, C. - “Managementul performanţei bancare”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, pag. 23-25

6 Conform art. 48 din Legea bancară nr. 58/1998

10


toate domeniile de activitate specifice.

Băncile comerciale sau de depozit acţionează ca societăţi comerciale pe acţiuni,

urmărind realizarea de profituri din activitatea desfăşurată, dar respectând statutele de

funcţionare proprii. Aceste bănci constituie veriga de bază a oricărui sistem bancar şi

efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare, care se grupează în două categorii principale :

a) operaţiuni pasive prin care banca îşi procură resurse prin atragerea disponibilităţilor

băneşti temporare din economie. O trăsătură specifică a structurii bilanţiere bancare o

reprezintă ponderea foarte mică (în medie de 10%) a capitalurilor proprii în total, ceea ce face

ca operaţiile pasiv să fie foarte importante pentru volumul şi calitatea resurselor atrase.

b) operaţiunile active sunt cele prin care banca realizează fructificarea capitalului şi a

resurselor atrase. De calitatea operaţiunilor active, concretizate în evidenţierea aşa numitelor

active producătoare de venituri, depind în mare măsură profitul şi soliditatea băncii.

În epoca contemporană locul şi rolul băncilor în economie sunt strâns legate de

calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii-investiţii, relaţie hotărâtoare în

creşterea economică. Băncile comerciale îşi exercită rolul lor de intermediar nu numai între

agenţii din afara sistemului bancar, ci au un rol major în recircularea şi valorificarea

capitalului, în mobilizarea de resurse şi distribuirea de credite în însuşi sistemul bancar, deci

intermediază între verigile bancare.

În procesul de intermediere financiară, băncile comerciale îndeplinesc următoarele

funcţii importante :

o de mobilizare a activelor monetare din economie

o de utilizare a acestora prin distribuire de credite

o de decontare (efectuare) a plăţilor între titularii de cont.

Pe lângă importanta funcţie de intermediar în economie, băncile sunt creatoare de bani

pe calea creditului, motivul fiind că depozitele la vedere reprezintă o parte a masei monetare.

Băncile pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, următoarele activităţi7:

a. atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile;

b. contractare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite

ipotecare, finanţarea tranzacţiilor comerciale, operaţiuni de factoring, scontare, forfetare;

c. leasing financiar;

d. servicii de transfer monetar;

7 Art. 11 din Legea Nr.58/1998 privind activitatea bancară, inclusiv modificările şi completările aduse prin Legea

nr. 485/2003

11


e. emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărţi de credit, cecuri de

călătorie şi altele asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;

f. emitere de garanţii şi asumare de angajamente;

g. tranzacţii în cont propriu sau în contul clienţilor, cu: instrumente ale pieţei

monetare (cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit), valută, contracte futures şi

options; instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii, valori mobiliare şi alte

instrumente financiare;

h. intermediere în oferta de valori mobiliare şi alte instrumente financiare

i. acordare de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi

alte aspecte legate de aceasta, consultanţă şi prestare de servicii cu privire la fuziuni şi achiziţii

de societăţi comerciale;

j. intermediere pe piaţa interbancară;

k. administrare de portofolii ale clienţilor şi consultanţă legată de aceasta;

l. păstrare în custodie şi administrare de valori mobiliare şi alte instrumente

financiare;

m. prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul creditării;

n. închiriere de casete de siguranţă.

Băncile pot desfăşura şi alte activităţi permise de legislaţia în vigoare, cum ar fi:

depozitarea activelor fondurilor de investiţii şi societăţilor de investiţii, distribuirea de titluri de

participare la fonduri de investiţii şi acţiuni ale societăţilor de investiţii, acţionarea ca operator

al arhivei electronice de garanţii reale mobiliare, operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi

obiecte confecţionate din acestea, operaţiuni de mandat, servicii de procesare de date,

administrare de baze de date ori alte asemenea servicii pentru terţi, participare la capitalul

social al altor entităţi. Băncile pot presta servicii auxiliare sau conexe legate de activităţile

desfăşurate, cum ar fi: deţinerea şi administrarea de bunuri mobile şi imobile necesare

desfăşurării activităţii sau pentru folosinţa salariaţilor şi pot efectua orice alte activităţi ori

operaţiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, fără a fi necesară

includerea lor în autorizaţia acordată.

Operaţiunile de leasing financiar vor putea fi desfăşurate în mod direct începând cu

data aderării României la Uniunea Europeană. Până la această dată, operaţiunile de leasing

financiar pot fi desfăşurate prin societăţi distincte, constituite ca filiale în acest scop.

Tot conform legii bancare, băncilor le sunt interzise următoarele operaţiuni:

a. operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile, cu excepţia celor necesare desfăşurării

activităţii şi folosinţei salariaţilor (sedii, mobilier, aparatură de birou, etc.), ca şi cu execuţia

12


tranzacţiilor cu bunuri mobile/imobile dobândite în urma executării creanţelor băncii, care

trebuie vândute în termene de un an de la data dobândirii lor8 ;

b. gajarea propriilor acţiuni în contul datoriilor băncii;

c. acordarea de credite sau furnizarea altor servicii clienţilor, condiţionată de

vânzarea sau cumpărarea acţiunilor băncii;

d. acordarea de credite garantate cu acţiunile emise de bancă;

e. primirea de depozite, titluri sau alte valori, când banca se află în încetare de

plăţi;

f. acordarea de credite condiţionată de acceptarea de către client de alte servicii

care nu au legătură cu operaţiunea de creditare respectivă.

Din expunerea de mai sus rezultă acum cu o mai mare claritate rolul legiuitorilor în

sistemul bancar. Pe de o parte, băncilor li s-a atribuit privilegiul exclusiv al executării unor

operaţiuni, cu scopul declarat de a se putea implementa o economie de piaţă eficientă, iar pe de

altă parte, băncilor li se interzice să execute anumite operaţiuni, deoarece datorită marii lor

puteri financiare ar putea stânjeni libera concurenţă în anumite domenii sau ar putea împiedica

relaţiile de credit.

8 Legea nr. 485/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.58/1998

13


CAPITOLUL 2.PLANUL DE AFACERI – INSTRUMENT DE OBŢINERE

A CREDITULUI DE INVESTIŢIE

Se remarcă în ultima perioadă o evoluţie din ce în ce mai accelerată a economiei în

ansamblul ei, evoluţie susţinută de apariţia unor noi idei de afaceri, a unor noi societăţi, de

dezvoltare şi perfecţionarea celor deja existente.

Planul de afaceri constituie un instrument managerial de acţiune, elaborat în mod

logic, ce presupune o gândire de perspectivă asupra dezvoltării unei afaceri şi pornind de la

obiectivele acesteia, include toate acele faze şi resurse care sunt implicate în atingerea lor,

într-un termen prestabilit.

Rolul său este nu doar de a demonstra că afacerea merită finanţată, ci şi de a ghida

întreprinzătorul începând cu primul an de operare a afacerii. Implementarea lui înseamnă

control şi adaptare în funcţie de evoluţia reala. Acest control exercitat de-a lungul derulării

afacerii va viza toate elementele critice ale entităţii economice (stocurile, costurile de

producţie, controlul calităţii, vânzările, plăţile efectuate, etc.).

În general, specialiştii în domeniu argumentează necesitatea şi oportunitatea întocmirii

unui plan de afacere evidenţiind următoarele caracteristici:

oferă o imagine de ansamblu asupra afacerii, ferindu-l pe manager de a se

pierde în amănunte;

dacă este bine întocmit, planul de afacere este în acelaşi timp şi un studiu de

fezabilitate, o garanţie a reuşitei ideilor de afaceri, a finalizării cu succes a unei afaceri în curs

de derulare, un studiu de vitalitate sau de supravieţuire;

constituie un instrument de îmbunătăţire a managementului firmei. Din practica

afacerilor s-a desprins concluzia că este preferabil ca managerii să aibă un plan de afacere,

chiar imperfect, decât să acţioneze haotic, instinctiv;

creează managerului posibilitatea de a-şi comunica ideile şi proiectele băncilor,

investitorilor sau partenerilor potenţiali, ajutându-l să identifice şi să obţină surse de finanţare.

Orice plan de afaceri presupune o anumita succesiune de operaţiuni. Pentru întocmirea

sa e necesară parcurgerea următoarelor 3 etape9:9 J. Bessis, D. Galai, P. Kienast- “Planul de afaceri- cum să concepi şi să redactezi un plan de afaceri” Ed. Stiinţă şiTehnică, Bucureşti, 1997, pag. 10

14


culegerea informaţiilor necesare (capacitatea de absorbţie de către piaţă a produsului

sau a serviciului ce se va realiza, evaluarea costurilor, concurenţii, furnizorii, nivelul tehnic şi

tehnologi, etc.);

planificarea efectivă a activităţilor respective – alegerea strategiei potrivite şi găsirea

căilor de atingere a obiectivelor stabilite;

redactarea planului (etapa de alegere a formei optime de prezentare către destinatar a

rezultatului etapei anterioare).

2.1. Funcţiile planului de afaceri şi rolul acestuia

Planul de afaceri apropie ideea de afacere de realitate- fapt ce reprezinta un avantaj

psihologic foatre mare10. Planul de afaceri are patru funcţii:

A) Funcţia de cristalizare şi dezvoltare a ideilor privitoare la cum ar trebui condusă

afacerea presupune ca planul de afaceri să definească clar scopurile şi obiectivele afaceri să

stabilească metode de atingere (îndeplinire) a acestora, să identifice riscurile implicite. Astfel,

alocarea resurselor se va face după criterii de maximizare a eficienţei, strategiile sunt cizelate,

afacerea este examinată din toate punctele de vedere (marketing, producţie, suport financiar),

iar greşelile sunt comise mai degrabă pe hârtie decât în realitate.

Planul va arăta „cât şi când veţi avea nevoie” ( evită subcapitalizarea şi deficitul de

numerar), permiţând compararea unor alternative strategice şi alegerea celei mai eficiente.

B) Funcţia de realizare a unei evaluări retrospective a performanţelor reale ale unei

afaceri de-a lungul timpului presupune identificarea cauzelor, direcţiei şi amplitudinii

abaterilor de plan, precum şi modalităţilor de acţiune a companiei în viitor. Managerii şi

întreprinzătorii îşi vor îmbunătăţii experienţa profesională şi cunoştinţele, vor fi mai puţin

expuşi unor pericole neprevăzute, vor supraveghea şi controla performanţele companiei şi vor

fi în măsură să ia măsuri corective în timp util atunci când realizarea obiectivelor este

ameninţată.

C) Funcţia de evaluare a unei idei de afaceri derivă din capacitatea planului de

afaceri de a analiza , evolua, compara şi clasifica proiectele de investiţii. Totodată, acest

instrument de lucru conferă încredere în forţele proprii, poate compensa lipsa capitalului şi

experienţei în cazul în care există alte avantaje (ideea afacerii, oportunităţi de piaţă

10 L. Joseph, R. Richard, A. Smoke- “ Vital Business Secrets for New and Growing Companies”, Dow Jones Irwin, Illinois, 1989, pag. 23

15


considerabile, etc).

D) Funcţii de generator de finanţare – cei mai mulţi creditori şi investitori vor

finanţa firma numai după ce-i vor studia planul de afaceri, vor vedea abilitatea planului de a

genera încasări necesare operaţiunilor zilnice, plăţii datoriilor şi generării profitului. Sursele de

capital vor dori să ştie de câţi bani are nevoie firma , când are nevoie de ei, cum ar fi alocaţi,

dacă şi când va fi capabilă să recompenseze alocarea de fonduri. Finanţatorii vor putea aprecia

capacitatea de a diagnostica situaţia prezentă, de a-şi alege strategia optimă pentru atingerea

acestora.

Efectele pozitive11 generate de întocmirea planului de afaceri:

Se va avea prilejul de a identifica unele aspecte ale afacerii care nu sunt sub

control şi se va acţiona asupra lor cu unele măsuri speciale ;

Se vor oferi atât angajaţilor firmei cât şi terţilor în cadrul operativ şi direcţii noi

de acţiune;

Cu ocazia aceasta se conştientizează şi se analizează în detaliu strategia firmei;

Cu acest prilej se vor apleca mai mult asupra sistemului informaţional al firmei;

Se vor identifica domeniile în care compania nu are suficiente cunoştinţe de

specialitate;

Se vor crea condiţii şi facilităţi reluându-se procesul de planificare şi cu alte

ocazii.

2.2. Elementele planului de afaceri

Atunci când se organizează materialul, nu trebuie uitat că cei cărora le este adresat sunt

persoane al căror timp este deosebit de limitat. Informaţia, trebuie să fie prezentată într-o

manieră sistematizată şi atractivă, limbajul să fie caracterizat prin corectitudine şi concizie, iar

materialul trebuie dactilografiat sau procesat pe computer şi îndosariat într-un mod cât mai

atractiv.

În funcţie de destinatar şi de scop, planul de afacere cuprinde patru componente:

- scrisoarea explicativă;

- rezumatul;

- planul de afaceri;

- anexele.

11 Alan West- “ Planul de afaceri”, Ed. Teora - 2000, pag. 11

16


Scrisoarea explicativă

Atunci când planul de afacere este trimis la o bancă sau la un potenţial investitor în

vederea obţinerii unei finanţări, trebuie ca acesta să fie însoţit de o scrisoare explicativă.

Aceasta are menirea să trezească atenţia adresantului şi să pregătească terenul pentru viitoarele

negocieri.

Scrisoarea trebuie să fie concisă, redactată pe o singură pagină. In paragraful

introductiv se prezintă motivele pentru care a fost ales adresantul respectiv, subliniind, fără a

exagera, importanţa şi calităţile acestuia. In textul scrisorii se va prezenta foarte pe scurt

conţinutul planului de afacere, motivul pentru care se solicită creditul, mărimea sumei de bani

solicitată şi avantajele ce se vor oferii creditorului. In încheiere se precizează disponibilitatea şi

dorinţa de a furniza detalii suplimentare asupra afacerii.

La întocmirea scrisorii se recomandă a se utiliza un ton condescendent dar sigur, din

care să reiasă că întreprinzătorul are certitudinea reuşitei afacerii, pe care a organizat-o cu cea

mai mare atenţie şi o are sub control.

Rezumatul

Cuprinde elementele esenţiale ale planului de afacere şi anume:

o scurtă descriere a afacerii;

descrierea produselor şi/sau a serviciilor ce intră sub incidenţa afacerii;

succintă descriere a segmentului de piaţă vizat prin afacere (piaţa ţintă);

scurtă prezentare a echipei manageriale;

sumarul previziunilor financiare;

obiectivele generale şi specifice.

Deşi ca întindere deţine o mică parte din materialul ce urmează a fi prezentat

potenţialilor creditori sau investitori, rezumatul prezintă o importanţă capitală în obţinerea

sprijinului acestora.

Rezumatul este plasat înaitea planului de afacere propriu-zis, având rolul de a-l incita

pe cititor să îl parcurgă în întregime. Astfel, pentru a nu pierde din vedere aspecte esenţiale, se

recomandă ca acesta să se întocmească doar după ce s-a elaborat în întregime planul de

afacere.

Planul de afacere propriu- zis

În cele ce urmează, vom prezenta într-o manieră sistematizată principalele elemente ce

trebuie incluse într-un plan de afacere. Prezentarea este generală şi elastică, încercând să

surprindă multiplele aspecte ce derivă din practică.

17


1. Descrierea afacerii

Această secţiune a planului de afaceri este importantă deoarece reprezintă ”cartea de

vizită ” a solicitantului, iar performanţele trecute şi prezente constituie baza de plecare pentru

extrapolarea viitorului potenţial.

În această secţiune sunt prezentate următoarele elemente:

- forma de proprietate a societăţii (pe acţiuni, cu răspundere limitată, în nume colectiv,

în comandită simplă sau pe acţiuni);

- stadiul de evoluţie la care a ajuns compania;

- tipul de activitate desfăşurat ( de producţie, de comerţ sau prestări servicii);

- produsele sau serviciile pe care firma le-a dezvoltat sau vândut pe piaţă şi succesul

acestora;

- elemente privind trecutul firmei (data înfiinţării, scopul întemeierii, care au fost

realizările ei majore, care au fost deficienţele ei , modificări în tendinţele generale )

- elemente privind situaţia actuală (activitatea curentă, stadiul de viaţă economică al

domeniului de activitate al afacerii, identificarea produselor/serviciilor actuale, numărul de

salariaţi ai firmei, cota de piaţă deţinută şi resursele firmei, tendinţa vânzărilor firmei,

echilibrul social, calificarea personalului )

- detalii privind structura actuală a capitalului permanent (capitalul propriu,

împrumuturi);

- scurta descriere a fondatorilor, accentuând experienţa relevantă şi poziţia fiecăruia în

cadrul firmei.

2. Descrierea pieţei produsului sau serviciului aflat sub incidenţa afacerii

A. Descrierea actualilor clienţi şi sau a celor potenţiali :

Motivaţia clientului este un alt aspect ce stă la baza segmentării pieţei.

„ Clienţii nu cumpără produse, ei achiziţionează soluţii pentru problemele lor!”12

Cunoscutul psiholog american Abraham Maslow spunea: „toţi clienţii sunt căutători de

scopuri care să justifice nevoile lor de achiziţie şi consum”.

Identificarea pieţei ţintă este imposibilă fără o înţelegere prealabilă a dinamicii pieţei în

ansamblul său. Există o serie de factori13 care contribuie la luarea unei decizii de cumpărare:

- factori ce ţin de produs – calitate, aspect (formă, culoare, textură, material), ambalaj,

mărime, uşurinţă în manipulare şi transportare, service, garanţie şi fiabilitate, caracteristici

operaţionale (eficienţă, economicitate, adaptabilitate);

12 Scott A. Clark- “ Beating the odds- 10 Smart steps to small business success”, Ed. Amacom, New York, 1991, pag. 2313 D. Porojan, C. Bişa- “ Planul de afaceri”, Casa de editură IRECSON, 2002, pag.78

18


- factori ce ţin de afacere – amplasament, reputaţie, metode de vânzare, program de

lucru şi timp de vânzare, program de creditare, reclamă şi promovare, ofertă diversificată,

aspectul şi atitudinea angajaţilor;

- alţi factori - condiţii meteo, anotimp, evoluţii macroeconomice ( recesiune, boom).

Se ofera date cu privire la clientii actuali ai societatii, la produsele pe care acestia le

achizitioneaza precum si ponderea acestor produse din totalul vanzarilor firmei.

B. Descrierea produsului ce se află sub incidenţa afacerii:

Prezentarea produselor/ serviciilor oferă oportunitatea descrierii avantajelor acestora

din perspectiva clienţilor. Întreprinzătorii de succes ştiu sau cel puţin au o idee despre ceea ce

clientul aşteaptă de la ei. Acest tip de anticipare este vital pentru atragerea şi fidelizarea

clientului, pentru asigurarea unei competitivităţi pe piaţă.

Cea mai bună metoda de apărare a unei firme impotriva falimentului o reprezintă

diversificarea bazei de produse şi servicii oferite14.

In cadrul acestei sectiuni a planului de afaceri se ofera date despre parametrii

economici ai produsului şi/sau a serviciilor: preţ de vânzare, costuri implicate, competitivitate,

profitul înregistrat etc.

C. Caracterizarea segmentului de piaţă :

Elementul central în descrierea pieţei îl constituie evoluţia preţului produsului sau

grupelor de produse/servicii ce fac obiectul planului de afaceri. Buna înţelegere a evoluţiei

preţurilor pe piaţă va constitui un element important pentru definirea, în termeni generali, a

politicii de piaţă şi de produs pe care firma o va putea aplica. În caz contrar vor exista două

consecinţe principale: fie compania va deveni din ce în ce mai necompetitivă, şi îşi va pierde

continuu din cota de piaţă, fie va deveni din ce în mai neprofitabilă15.

Segmentarea propriu-zisă a pieţei – se realizează prin împărţirea clienţilor efectivi şi

potenţiali în grupe omogene conform unor criterii de segmentare anterior alese.

În practică, pentru segmentarea pieţei pot fi folosite o serie de criterii, grupate în

funcţie de grupa de produse şi servicii ce fac obiectul afacerii - vârstă, sex, stare civilă, nivelul

venitului, localizare geografică, poziţie socială/pregătire, caracteristici psihologice ale

consumatorului (identificarea acestora contribuie şi la alegerea unei strategii de promovare

adecvate)16, industria beneficiară, cantitatea/frecvenţa achiziţiilor, modul de achiziţie a

14 L. Joseph, R. Richard, A. Smoke- “ Vital Business Secrets for New and Growing Companies”, Dow Jones Irwin, Illinois, 1989, pag. 30

15 West, A.- “ Planul de afaceri”, Ed. Teora, 2000, pag. 3316 Kotler, P., Armstrong, G., Saunders, J., Wong, V. - “ Principiile Marketingului”, Ed. Teora, Bucureşti, 2000, pag. 476

19


produselor (licitaţie, intermediari, prelungirea contractelor existente), serviciile post-vânzare

solicitate.

Trendul pieţei -exprimă tendinţele de evoluţie ale segmentului de piaţă – ţintă pe care

se va focaliza afacerea analizată.

Pieţele în creştere şi cele în declin presupun strategii diferite bazate pe următoarele

acţiuni :

investiţii puternice în promovare

investiţii în cercetare-dezvoltare

investiţii mai mari în stocuri, capacitate de stocare şi distribuţie

practicarea unei politici concurenţiale agresive a preţurilor mici în

etapele de creştere a pieţei, urmată de majorări odată cu reducerea ritmului de creştere a

pieţei.

Pieţele în declin necesită alte strategii, axate pe:

control riguros al cheltuielilor promoţionale ;

o gamă de produse restrânsă;

atenţie maximă asupra nivelului stocurilor şi costului de distribuţie;

o politică de preţ axată mai degrabă spre maximizarea profitului decât

pe extinderea cotei de piaţă.

D. Descrierea concurenţei:

Când se analizează mediul concurenţial al afacerii trebuie făcută o dublă determinare:

- să se determine punctele slabe ale concurenţilor şi modul în care pot fi exploatate

acestea;

- să confere produsului/serviciului oferit acele caracteristici necesare obţinerii

succesului pe piaţă.

După identificarea competitorilor trebuie făcută o ierarhizare a acestora în funcţie e

„pericolul” reprezentat de ei : competitori primari, secundari şi potenţiali în funcţie de

produsele concurente, de cota de piaţă deţinută de aceştia.

Pentru fiecare dintre competitorii principali este bine să se cunoască cât mai multe din

elementele operaţionale-cheie, din elementele critice ale afacerii lor (politica de preţ; calitatea

produselor şi serviciilor oferite; fiabilitatea produselor oferite; percepţia pieţei privitoare la

valoarea produselor lor; pregătirea personalului; service-ul , garanţiile oferite;metodele de

vânzare, canalele de distribuţie; termenele de livrare; politica de creditare a clienţilor şi de

acordare a discount-urilor; modurile de realizare a reclamei şi publicităţii; renumele firmei sau

a fondatorilor ei, nivelul stocurilor).

20


În analiza concurenţei se poate lua în considerare şi puterea financiară şi avantajele

tehnologice.

3. Descrierea modului de organizare şi a managementului practicat

E. Caracterizarea procesului de producţie :

Se refera la : descrierea procesului de producţie şi etapele sale de bază, precum şi

evaluarea timpului şi a fondurilor necesare fiecăreia; precizarea necesarului de materii prime, a

furnizorilor, a modalităţilor de control al calităţii; determinarea necesarului de utilaje, maşini,

instalaţii, echipamente, aparate etc.;determinarea capacităţii de producţie şi la caracterizarea

modalităţii de organizare a fluxului producţiei;

F. Managementul practicat :

Trebuie prezentate date cu privire la: organigrama firmei; prezentarea echipei

manageriale; precizarea ariei de responsabilitate a conducătorilor; modalitatea de control şi

supraveghere a personalului

Organigrama prezentată în planul de afaceri nu necesită o detaliere fină. Ea va fi

realizată sub forma unui simplu grafic care poate conţine câteva informaţii esenţiale despre

personalul din subordine.

Executivul unei societăţi este alcătuit din:

A) Întreprinzătorii – este necesară prezentarea unor informaţii legate de persoanele

fizice/juridice responsabile de proiectarea, iniţierea şi derularea afacerii. Întreprinzătorii se pot

limita doar la deţinerea unei părţi a capitalului social al firmei sau pot fi întreprinzători activi –

ce s-au implicat în mod semnificativ cu capital social şi care vor participa cu experienţa şi

aptitudinile lor la conducerea efectivă a societăţii.

B) Directorii – sunt persoane care poate nu au investit în afacere, dar al căror talent şi

pricepere influenţează în mod important afacerea. Ei au o relaţie contractuală, legată cu

compania şi o răspundere fiduciară asupra ei.

Un comitet director puternic e un activ însemnat pentru societate, ce adaugă

credibilitate echipei de conducere şi măreşte speranţa de succes.

C) Corpul consilierilor – are mai mult o natură funcţională; el trebuie să fie format din

indivizi cu experienţă valoroasă în domeniu, având astfel capacitatea de a ajuta şi a-şi oferi

serviciile de consultanţă în dezvoltarea afacerii.

D) Consultanţii-cheie – sunt persoane cu statut special în echipa managerială, dar care

nu ocupă un loc oficial în aceasta. Ei pot fi avocaţi, contabili şi consultanţi în diverse domenii

de afaceri. Consultanţii externi oferă experienţa care lipseşte unei companii în primii ani. Dacă

sunt selectaţi cu atenţie, ei vor oferi un plus de valoare imaginii firmei în ochii celor din afară.

21


G. Structura de personal; politica de personal a firmei :

Se vor prezenta date referitoare la : determinarea necesarului de personal; calificarea

personalului; modalitatea de recrutare a personalului; modalitatea de retribuire şi de stimulare

în muncă şi la necesitatea participării la cursuri de calificare sau perfecţionare a personalului.

Politica de management a resurselor umane este definită de următorii factori17:

a) Sincronizarea – se referă la asigurarea unei evoluţii raţionale a cheltuielilor

salariale în raport cu veniturile obţinute din afacere. La demararea afacerii trebuie păstrat un

nivel al cheltuielilor cât se poate de scăzut, dat fiind faptul că la acel moment de cele mai

multe ori afacerea generează prea puţine beneficii. Prin urmare, trebuie să se planifice exact

data si modul în care se vor realiza angajările.

b) Selecţia – se referă la necesitatea implementării unor proceduri eficiente de

recrutare a personalului. O corectă decizie de angajare e absolut necesară în primii ani de

existenţă a companiei, când nu există de obicei o a doua şansă pentru corectarea greşelilor.

Firma trebuie să dispună de personal capabil pe tot parcursul funcţionării ei.

c) Recompensele salariaţilor – se referă la prezentarea succintă a beneficiilor

angajaţilor. Nu este atât de importantă includerea unui ştat de plată, cât abordarea unor

probleme legate de structura salariului în funcţie de competiţie, pachete de beneficii, planuri de

prime şi stimulente similare, participarea salariaţilor la profit etc.

4. Informaţii financiare

Planul financiar are o mare importanţă pentru stabilirea performanţelor financiare , a

nivelului câştigului de pe urma demarării afacerii. El trebuie să asigure o analiză exactă a

trecutului şi prezentului, şi o previziune asupra viitorului.

A. Fluxul de numerar

Fluxul de numerar , denumit şi cash-flow , reprezintă piesa de rezistenţă a întregului

plan de afaceri. Acesta va arăta surplusul sau din contră deficitul de numerar ce va caracteriza

afacerea în perioada previzionată. Fluxul de numerar demonstrează capacitatea companiei de a

face faţă costului finanţări: rambursarea creditului şi plata dobânzii (pentru un împrumut

bancar) sau plata dividentelor (pentru un raport de capital social).

B. Rata internă de rentabilitate

Rata internă de rentabilitate (RIR) corespunde ratei de actualizare ce face ca

valoarea actualizată netă să fie nulă.

17 Botea F., Floru C. V., Maidaev M. , Mănescu C., Niţu V. , Oniţă M. - „Ghidul întreprinzătorului particular”

Editura Tehnică, Bucureşti, 1994, pag. 63

22


RIR este acea rată de actualizare pentru care suma ieşirilor de trezorerie actualizate este

egală cu suma încasărilor actualizate. Pentru a argumenta realizarea investiţiei trebuie ca RIR

să fie cel puţin egală cu rata medie a dobânzii de piaţă sau cu costul mediu ponderat al

capitalului (în cazul finanţării mixte: surse proprii şi surse împrumutate).

Rentabilitatea proiectului de investiţii creşte pe măsură ce RIR creşte.

C. Pragul de rentabilitate

Pragul de rentabilitate reprezintă acel nivel al activităţii unei companii începând de la

care aceasta obţine profit. .În acest punct (la prag) valoarea veniturilor şi valoarea costurilor

sunt identice, profitul fiind deci zero.

Pragul de rentabilitate se calculează în mod diferit:

a) pentru afacerile care realizează un singur tip de produs;

b) pentru afacerile care realizează o gamă largă de produse.

Ecuaţia de obţinere a pragului de rentabilitate se prezintă astfel:

,

unde: MCV= marja cifrei de afaceri asupra cheltuielilor variabile (marja brută)

MCV%= (CA-CV)/CA- rata marjei (exprimată procentual).

D. Analiza de senzitivitate (sensibilitate)

O tehnică utilă folosită adesea pentru a demonstra că riscul a fost luat în considerare

este analiza de senzitivitate. O formă deosebit de utilă de analiză de sensibilitate este analiza

pragului de rentabilitate.

Un punct important de atins în analiza de senzitivitate este determinarea intervalului

de siguranţă - indicator de poziţie al Cifrei de afaceri previzionate faţă de Cifra de afaceri

prag. Acest indicator exprimă gradul de risc al exploatării.

Cercetările efectuate în economiile occidentale apreciază situaţia afacerilor în raport cu

pragul de rentabilitate astfel:

- instabilă şi riscantă – pentru 10%;

- relativ stabilă – pentru aparţinând intervalului 10%-20%;

- confortabilă – pentru 20 %, unde reprezintă valoarea relativă a intervalului de

siguranţă.

E. Valoarea actualizat ă netă (VAN)

Valoarea actualizată netă reprezintă diferenţa între suma cash-flow-urilor actualizate

previzibile (inclusiv valoarea reziduală) şi costul iniţial al investiţiei.

23


Aprecierea valorii obţinute este următoarea:

dacă VAN>0, atunci investiţia este acoperită şi se obţine şi un surplus, proiectul

fiind acceptabil;

dacă VAN<0, atunci investiţia nu poate fi acoperită, proiectul fiind inacceptabil.

Pentru a îndeplini condiţiile de eligibilitate, VAN trebuie să fie pozitivă şi superioară

dobânzii compuse încasabile prin plasarea aceleaşi sume într-un depozit bancar. Pe măsură ca

VAN creşte, proiectul devine rentabil. În situaţia unor investiţii creditate, VAN trebuie să fie

superioară dobânzii plătite (actalizate), ce se înregistrează de regulă în cheltuielile curente şi

nu în cele de investiţii.

F. Indicatorii de performanţă financiară ce se calculează de bancă

Există patru indicatori:

1) Rentabilitatea capitalului propriu (ROI – Return on Investment)

Reprezintă unul din cei mai importanţi indicatori ai profitabilităţii, fiind folosit de

proprietarii unei companii sau potenţialii finanţatori în luarea unei decizii de investiţie. Se

calculează pe baza raportului:

O rentabilitate a capitalului propriu bună facilitează atragerea de capital social nou

deoarece demonstrează capacitatea conducerii de a realiza o afacere rentabilă.

2) Rentabilitatea capitalului permanent (ROCE – Return on Capital Employed)

Este un indicator ce caracterizează cel mai bine profitabilitatea capitalului permanent al

firmei, indiferent de sursa sa de provenienţă. În fond, finanţarea pe termen lung e o decizie la

latitudinea managementului.

3) Termenul de recuperare – reprezintă numărul de ani necesar recuperării investiţiei

prin cash-flow-urile nete actualizate.

Analizând acest indicator , finanţatorii vor identifica investiţiile în care capitalul

avansat se recuperează într-o perioadă mai mare de timp, riscul de nerecuperare crescând

proporţional cu perioada de recuperare. De aceea, TR nu trebuie să fie mai mare decât durata

de viaţă a investiţiei (sau – mai corect – decât durate de viaţă a produselor/ serviciilor realizate

cu aceasta).

Acest criteriu de evaluare defavorizează investiţiile cu rentabilitate bună pe termen

24


lung, dar este foarte util în condiţiile unui mediu economic riscant, arătând cât de repede poate

fi recuperat capitalul angajat.

4) Indicele de profitabilitate ( IP) – reprezintă valoarea actualizată netă obţinută prin

actualizarea netă obţinută prin investirea unei unităţi monetare în proiectul respectiv.

Dacă IP va fi supraunitar, atunci proiectul de investiţi va fi rentabil. Utilizarea acestui

indicator este practică pentru selectarea investiţiilor pe baza fructificării capitalului investit.

G. Gradul de îndatorare (Liabilities to equity)

Acest indicator cuantifică mărimea finanţării externe în raport cu finanţarea asigurată

de proprietari şi se calculează după relaţia:

Cu cât valoarea indicatorul este mai mare, cu atât afacerea depinde mai mult de

creditorii săi. Un raport mai mare decât 1 implică un risc mare pentru creditori. Aceştia vor

ţine seama de normele bancare curente şi reglementările în domeniu. De regulă, o situaţie

rezonabilă pentru cea mai mare parte a activităţilor este ca acest indicator să fie sub 0,5 (RL<

0,5).

H. Lichiditatea imediată

Rata lichidităţii imediate (Rli) se calculează după formula:

Conform lucrărilor de specialitate este recomandat ca rata lichidităţii imediate să aibă

valoarea cuprinsă între 0,2 şi 0,3 (0,2 < RLi < 0,3).

I. Solvabilitate patrimonială

Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei companii de a-şi onora obligaţiile faţă de

partenerii de afaceri din activele sale.

Rata de solvabilitate indică ponderea datoriei pe termen lung în capitalul propriu, mai

exact arată modul de finanţare a capitalului permanent pus la dispoziţia companiei (surse

proprii sau surse atrase).

J. Rentabilitatea în funcţie de cifra de afaceri

Rentabilitatea reprezintă capacitatea unei companii de a realiza vânzări care depăşesc

costurile implicite pentru realizarea lor, costurile activităţilor. O rată înaltă permite luxul unor

greşeli ocazionale, greşeli care în condiţiile unor afaceri mai puţin profitabile ar fi dus firma în

pierdere.

25


În grupa indicatorilor de rentabilitate în funcţie de cifra de afaceri intră:

1. Marja profitului de exploatare (Gross Profit Margin)

MEP reflectă procentajul reprezentat de profitul activităţii de exploatare din volumul

total al vânzărilor.

In analiza dinamică se cere cel puţin menţinerea marjei. Pentru a identifica explicaţia

unor modificări e necesară analiza cheltuielilor de exploatare.

2. Marja profilului net (Profit Margin of Sales)

Constituie cea mai bună metodă de diagnosticare a capacităţii globale a companiei de

a obţine profit, dat fiind faptul că atât cheltuielile financiare, cât şi impozitul plătit sunt luate în

calcul.

În general acest indicator evoluează în acelaşi sens ca indicatorul anterior (cu excepţia

existenţei unor elemente financiare sau extraordinare semnificative). Marja profitului net nu va

fi analizată independent.

3. Marja costului bunurilor vândute (Cost of Sales Margin)

Acest indicator serveşte la compararea activităţii companiei cu firmele concurente,

costul bunurilor vândute variind foarte mult de produsul realizat.

O tendinţă ascendentă a acestui indicator duce la scăderea rentabilităţii companiei, iar o

tendinţă descendentă poate indica o raţionalizare eficientă a costurilor.

K. Gradul de acoperire a cheltuielilor din venituri

1. Rata de acoperire a activelor imobiliare (Fixed Charge Coverage)

Acest indicator arată de câte ori valoarea activelor fixe nete acoperă suma datoriilor pe

termen lung.

2. Rata de acoperire a serviciului datoriei (Debt Service Coverage)

Acest indicator tratează solvabilitatea proiectelor de investiţii. În esenţă, el indică de

câte ori profitul din activitatea companiei înainte de plata dobânzilor acoperă serviciul datoriei

(rata anuală de rambursare a împrumutului plus plata dobânzilor aferente).

O tendinţă descrescătoare a RAD poate indica o conducere ineficientă sau previziuni

prea optimiste la momentul contractării creditelor.

3. Rata de acoperire a dobânzilor (Times Interest Earned Ratio)

Deoarece angajarea unor împrumuturi atrage după sine plata periodică a unor cheltuieli

cu dobânzile (deductibile fiscal), practica anglo-saxonă raportează aceste cheltuieli la câştigul

net negrevat de dobânzi şi impozite.

Acest indicator măsoară gradul în care câştigurile nete ale unei companii se pot

diminua fără a influenţa major capacitatea de a face faţă cheltuielilor cu dobânzile anuale.

26


Volumul cheltuielilor pentru dobânzi nu cuprinde dobânda inclusă în ratele aferente

activelor cumpărate în leasing.

Un rezultat mare arată că societatea dispune de un interval de siguranţă suficient de

mare înainte de a ajunge în pericol de a nu plăti dobânzile scadente.

27


CAPITOLUL 3.

BRD - GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

3.1. Prezentarea BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

3.1.1. Scurt istoric

BRD – Groupe Société Générale este cea mai importantă bancă privată şi a doua

bancă din România, având a doua capitalizare la Bursa de Valori Bucureşti (3,3 miliarde EUR

in luna ianuarie 2007). Acţionarul principal al BRD este Société Générale, unul dintre cele

mai mari grupuri bancare din zona euro.

Istoria BRD – Banca Româna pentru Dezvoltare începe în 1923, odată cu crearea

Societăţii Naţionale pentru Credit Industrial şi a avut drept scop finanţarea sectorului industrial

în România (aflat la acea vreme în stadium iniţial de dezvoltare).

Conform legii naţionalizării din iunie 1947, Societatea Naţională pentru Credit

Industrial devine Banca de Credit pentru Investiţii. Activitatea cea mai importantă a băncii este

obţinerea de participaţii în întreprinderi şi acordarea de credite.

La sfârşitul anilor 1950 vremurile sunt din nou tulburi pentru sectorul bancar român şi

provoacă reorganizarea sistemului financiar. În 1957, Banca de Credit pentru Investiţii devine

Banca de Investiţii. Ea ocupă o poziţie de monopol în domeniul finanţării pe termen mediu şi

lung din sectorul industrial. În această perioadă activităţile principale se reînnoiesc profund,

având ca particularitate specializarea creditelor în funcţie de obiectul lor.

Naşterea BRD ca bancă comercială intervine în 1990. Preluarea activelor şi pasivelor

Băncii de Investiţii constituie baza activităţii, dar autorizarea generală pentru activităţile

bancare atribuită acestei entităti stimulează constituirea unei importante reţele de agenţii pe

întreg teritoriul ţării. Este vorba de asemenea despre asigurarea prezenţei BRD acolo unde se

dezvoltă activitatea industrială pentru a transmite din experienţă în domeniul creditului de

investiţii. Astfel, unităţile sale se îndreaptă în special, în afara atragerii depozitelor societăţilor

comerciale şi persoanelor fizice, către creditele pentru investiţii destinate societăţilor

comerciale. Apar şi operaţiunile de schimb la vedere.

BRD a fost aleasă de guvern pentru a deveni prima bancă comercială privatizată.

Această alegere consacră calitatea activelor şi a gestiunii BRD. Achiziţionarea pachetului

28


majoritar de acţiuni al BRD de către grupul Société Générale a fost finalizată în martie 1999.

Ea intervine într-o perioadă dificilă marcată de falimente bancare răsunătoare. Este de

asemenea începutul bancarizării masive a persoanelor fizice. BRD profită de imaginea sa

favorabilă în faţa marelui public şi de calitatea relaţiilor sale cu întreprinderile pentru a

dezvolta rapid clientela sa de persoane fizice. Foarte repede, BRD devine lider pe piaţa noilor

produse, cum ar fi cardurile bancare şi creditele pentru consum.

Trecerea timpului a conferit băncii un plus de autenticitate, transformând-o (atât sub

aspectul majorarilor de capital social, al extinderii şi adaptabilităţii obiectului de activitate

etapelor de dezvoltare a sectorului industrial românesc, al rezultatelor financiare obţinute)

dintr-o “bancă din secolului trecut” într-o bancă modernă, reprezentativă în peisajul bancar

românesc, care a ştiut să câştige continuu la capitolele notorietate, siguranţă, profitabilitate

3.1.2. Structura organizaţională a BRD – Groupe Société Générale

Înfiinţată în anul 1864, cu sediul social la Paris, în Franţa, Société Générale este un

nume de referinţă printre societăţile bancare din Europa. Acţiunile sale sunt cotate la Bursa de

Valori din Paris, la sfârşitul anului 2003, Grupul Société Générale fiind a cincea bancă din

zona euro după capitalizarea bursieră, cu 30,7 miliarde euro.

În 1998 Société Générale a creat Banca de retail în afara teritoriului Franţei ca fiind

un depatrement separat cu propria sa axă de dezvoltare strategică. Société Générale- Retail

Banking din afara Franţei şi-a dezvoltat propria politică bancară pe care o adaptează local în

ţările în care face achiziţii. Cele trei arii vizate pentru creşterea sa externă sunt pieţele

emergente din Europa de Est şi Centrală, zona Mediteraneeană, Africa de Nord şi Orientul

Mijlociu.

Strategia sa de creştere, atât internă cât şi externă, prin sinergia cu Grupul, prin oferta

sa de produse şi prin dezvoltarea canalelor alternative de distribuţie, i-a permis să continue să-

şi extindă în mod eficient activităţile bancare. Numărul clienţilor săi a crescut de 4 ori din 1999

ajungând la 5.8 milioane până în 2005.

Datorită dezvoltării sale organice şi achiziţiilor realizate în ultimii ani din Bulgaria,

România, Slovenia, Republica Cehă, Grecia, Muntenegru în 2005 (Podgoricka Banka) şi Rusia

(Delta Credit), Société Générale este astăzi unul dintre cei mai importanţi jucători din zona

europeană.

Având statutul de lider în Franţa pentru produsele sale financiare ( fonduri mutuale,

29


fonduri de investiţii) Grupul Société Générale şi-a dezvoltat activităţile sale de management

al activelor (Asset Management) şi Private Banking. Odată cu lansarea a Société Générale

AM UK în Londra şi cu achiziţia Yamaichi din Japonia, Société Générale Asset Management a

facut un pas important în a-şi face simţită prezenţa internaţională. Société Générale este

cunoscută pe plan mondial şi prin activităţile sale din Private Banking. După ce a urmat o

politică de achiziţii în 1998, Société Générale Private Banking şi-a consolidat şi şi-a dezvoltat

francizele împotriva unor competitori puternici.

Société Générale este liderul băncilor de retail datorită celor 2 reţele bancare

complementare de distribuţie (Société Générale şi Crédit du Nord) care cumulează un total de

2.860 de sucursale la sfârşitul anului 2005, 8.7 milioane de clienţi şi 179.000 de conturi de

depozite la vedere.

Société Générale Private Banking a fost desemnată “ Cea mai bună bancă mondială

pentru investiţii” în 2005 de către “Privat Banking International” şi “Cea mai bună bancă

mondială” pentru produsele sale de către publicaţia financiară britanică “Euromoney” în 2006.

BRD - Groupe Société Générale, membră a Groupe Société Générale, este o bancă

universală ce oferă servicii financiare complete persoanelor fizice şi juridice şi are ca obiectiv

atingerea poziţiei de lider de piaţă în acest sector.

BRD - Groupe Société Générale are un loc bine delimitat în cadrul grupului Société

Générale, fiind prima investiţie a Société Générale în aceasta zonă. Numărul clienţilor BRD

reprezintă aproximativ 10% din numarul total al clienţilor Société Générale. Din punctul de

vedere al profitabilităţii, BRD este pe locul doi în cadrul grupului Société Générale, după

Komercni Banka din Cehia.

BRD - Groupe Société Générale are în continuare prespective bune de dezvoltare,

beneficiind de susţinere financiară, de know-how-ul şi experinţa pe pieţele financiare externe a

Société Générale (deţinător a 51% din acţiunile băncii). În plus notorietatea de care se bucură

banca, experienţa acumultă de-a lungul timpului în cadrul celor două tipuri de economii în

care a acţionat: cea centralizată şi cea de piaţă, complexitatea serviciilor oferite care acoperă

segmentul de retail (puţin exploatat în ţara noastră şi cu perspective mari de creştere, banca

deţinând o cotă de 25% din piaţa creditelor de consum), segmentul creditării persoanelor

juridice (fiind banca de referinţă pentru sectorul de stat înainte de 1990 şi pentru sectorul privat

de după 1990) şi cel de corporate şi investment banking (oferind servicii de brokeraj şi

consultanţă finanaciară), reţeaua teritorială bine reprezentată, un management experimentat

care a ştiut să utilizeze activ mecanismele, piată de capital pentru finanţarea băncii (prin

emisiunea de acţiuni şi recent de obligaţiuni) sunt elemente care constituie atuuri în

30


dezvoltarea viitoare a băncii.

De la privatizarea sa, BRD - Groupe Société Générale a primit numeroase distincţii şi

premii acordate de publicaţii specializate internaţionale :

Euromoney : « Cea mai bună bancă din România », acordat în 1999, 2000, 2001,

2002, 2004 şi 2005

The Banker : « Cea mai bună bancă din România », acordat în 2003

Global Finance: "Cea mai bună bancă din România", acordat în 1999, 2000, 2001,

2002

BRD - Groupe Société Générale a primit din partea "Euromoney Magazine" premiul

pentru cea mai bună bancă din România datorită performanţelor obţinute în 2004, un an

remarcat de obţinerea unor rezultate financiare excelente, în special a unui profit net mai mare

cu 55% faţă de cel obţinut în anul anterior, şi a unuia dintre cele mai ridicate niveluri ale ROE

din regiune, 30%.

3.1.3. Reţeaua de sucursale a Groupe Société Générale

Grupul Société Générale este unul din primele grupuri de servicii financiare din zona

euro şi a 7-a societate franceză, după capitalizarea sa bursieră (45,1 miliarde de euro

decembrie 2005). La finele anului trecut, Grupul, care numără 103.000 de angajaţi, a realizat

un venit net bancar de 10,6 miliarde euro şi un profit net de 4,4 miliarde de euro.

Société Générale Group are 19,2 milione de clienţi atât în Franţa cât şi peste tot în

lume. În Franţa, banca operează cu 2 reţele de distribuţie complementare: Société Générale şi

Crédit du Nord. În afară, banca sa de retail este prezentă în 26 de ţări. Activităţile

departamentului de servicii financiare specializate s-a dezvoltat substanţial în ultimii 5 ani şi a

devenit foarte repede un important jucător pe piaţa europeană.

În Franţa, Société Générale avea, în iunie 2005, 8,7 mil de clienţi individuali şi

179.000 de conturi de depozite la vedere devenind astfel liderul bancar .Grupul operează cu 2

reţele de distributie Société Générale şi Crédit du Nord care reprezentau un total de 2.860 de

sucursale la sfârşitul anului 2005.

Pe plan internaţional Banca de retail are 9,2 milioane de clienţi şi 31.000 de angajaţi în

1.741 de sucursale, care acoperă 26 de ţări. Modelul său este cel al unei bănci universale, care

oferă o gamă completă de servicii clienţilor particulari şi societăţilor. Société Générale –

Retail Banking din afara Franţei îşi aplică propria politică bancară pe care o adaptează la

31


mediul local. Banca Société Générale cunoaste 3 arii de extindere: Europa Centrală şi de Est,

bazinul mediteranean şi Africa şi teritoriile franceze.

Société Générale şi-a dezvoltat serviciile în Europa Centrală şi de Est înaintea altora şi

la ora actuală are o reţea de mărime semnificativă. În afară de România, deţine activităţi şi

bănci mari, puternice, în Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Rusia, Bulgaria şi Croaţia. Dar

banca se gandeşte la dezvoltare nu numai prin achiziţii, ci şi prin creştere organică. Şi aici are

un exemplu foarte bun: filiala Société Générale din Serbia, care s-a dezvoltat în mai puţin de

cinci ani, fără să fie nevoie de o achiziţie acolo. Această bancă dezvoltată dintr-o sucursală a

Société Générale a ajuns să aibă, în scurt timp, 50 de agenţii şi 250.000 de clienţi persoane

fizice.

Figura 3.1. Reţeaua de sucursale a Société Générale

Pentru a putea veni în întampinarea cerinţelor clienţilor persoane fizice şi juridice,

BRD- Groupe Société Générale şi-a extins continuu reţeaua teritorială.

În 2004 banca a lansat un program intensiv de deschidere de noi unităţi, care a

continuat şi în anii urmatori. Aceste unităţi se integrează uşor în viaţă comunităţii, fiind situate

în zonele rezidenţiale ale clientelei individuale, în universităţi, în galerii comerciale, în

instituţii publice. Lansat proiectul BRD Express a definit un concept nou de agenţie bancară în

relaţia cu clienţii persoane fizice, care se bazează pe trei caracteristici-cheie : proximitatea faţă

de clientela potenţială, simplitatea şi rapiditatea operaţiunilor, confortul clientului. Agenţiile

BRD Express beneficiază de "ghişeul universal", care procesează toată gama operaţiunilor

curente prin proceduri de lucru simplificate.

32


În prezent, BRD - Groupe Société Générale deserveşte clienţii prin intermediul

sucursalelor sale din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov, Constanţa, Ploieşti, Iaşi şi din alte

judete ale ţării. Société Générale are planuri mari în ceea ce priveşte BRD, filiala sa din

România. Mai precis, deschiderea în 2007 a încă 200 de agenţii în România. Ceea ce ar

însemna o reţea cu 60% mai mare la finele anului, dacă ne raportam la numărul actual de

agenţii ale bancii - 330. Reprezentanţii din România ai BRD au explicat că expansiunea băncii

se va baza în special pe agenţii mici, numite BRD Express (agenţii bancare de proximitate,

România fiind prima ţară în care banca-mamă implementează acest model).

Dezvoltarea reţelei de sucursale susţine strategia băncii de a câştiga o cota de piaţă

favorabilă într-un timp foarte scurt. Obiectivul băncii pe termen scurt este acela de a extinde

reţeaua de sucursale în zone cu un puternic potenţial de afaceri – fie prin creştere internă, fie

prin intermediul unei achiziţii.

Proiectul de dezvoltare a reţelei BRD defineşte un nou tip de agenţie bancară, ce

beneficiază de “ghişeul universal”, care operează toată gama de operaţiuni curente,

simplificând procedurile de lucru, având un program de lucru flexibil şi prelungit. Design-ul

noilor agenţii este inovator, modern, purtând amprenta Société Générale.

În luna mai 2003 BRD - Groupe Société Générale şi-a început activitatea în Braşov .

Sucursala Braşov oferă produse şi servicii financiare la standarde internaţionale atât clienţilor

persoane fizice cât şi persoanelor juridice. Înscrisă în strategia de extindere, ce vizează mai

ales zonele cu puternic potenţial de afaceri, această nouă sucursală BRD - Groupe Société

Générale, cea de-a 8-a în România, constituie un nou succes în dezvoltarea segmentului de

retail al băncii.

33


Figura 3.2. Reţeaua de sucursale a BRD - Groupe Société Générale

3.1.4. Rezultate financiare ale BRD- Groupe Société Générale

Profitul este, în final, scopul esenţial al întreprinzătorului bancar, pe care acesta îl

urmăreşte de-a lungul întregii sale activităţi.

Rezultatele financiare, principalii indicatori şi rezultatele bilanţiere sunt prezentate în

tabelul următor:

Tabelul 3.1. - mld lei -

BRD- Groupe Société Générale 2003 2004 2005 2006

Rezultate financiare

Rezultatul activităţii curente 89.737 175.370 359.679 553.237

Rezultatul net al exerciţiului financiar 2.251 2.358 3.597 5.332

Principalii indicatori

ROE după impozitare 23,8% 19,8% 23,9% 28,3%Venit net 6.273 7.936 10.818 14.712

Rezultate bilanţiere

Total activ bilanţier 63.889 81.187 117.245 192.213

Credite acordate clientelei 30.229 49.298 66.427 98.363

Total capitaluri proprii 9.448 11.911 15.046 18.825

34


BRD- Groupe Société Générale înregistra la finalul anului 2005 active totale în

valoare de 19.221.286.036 RON, cu 64 % mai mari decât în 2004 (11.665.860.281 RON), şi

un profit net de 639.973.485 RON, cu 30 % peste cel din anul precedent (491.085.770 RON).

Randamentul la capital a fost de 25,11 %, raportul costuri administrative / venituri nete

operaţionale 56 %, iar indicele venitului per angajat 6 599 milioane lei.

Indicatori ai rentabilităţii bancare

Măsurarea performanţelor bancare se realizează prin numeroşi indicatori a căror

semnificaţie şi interpretare oferă informaţii utile pentru deciziile de management bancar.

Rentabilitatea financiară (Return on Equity ) este cea mai semnificativă expresie a

profitului, care măsoară rezultatele managementului bancar, în ansamblul său, şi arată, pentru

acţionari, efectul angajării lor în activitatea bancară.

Rentabilitatea economică (Return of Assets) reprezintă profitul raportat la active şi

reflectă gradul capacităţii manageriale de a utiliza resursele financiare şi reale ale băncii pentru

a genera profit. O evoluţie descrescătoare a indicatorului constituie un indiciu că banca

întâmpină dificultăţi în realizarea veniturilor, în timp ce un trend crescător este de obicei un

semnal pozitiv, dar poate indica, de asemenea, o politică de plasamente foarte agresivă a

băncii, ceea ce presupune asumarea de riscuri mari.

35


Indicatori de solvabilitate

Banca îşi monitorizează permanent resursele de capital conform reglementărilor emise

de Banca Naţională a României. Indicatorii de solvabilitate sunt calculaţi pe baza informaţiilor

financiare întocmite potrivit standardelor româneşti de contabilitate. Banca trebuie să-şi

măsoare nivelul de solvabilitate raportând nivelul fondurilor proprii la totalul activelor

ponderate în funcţie de gradul lor de risc, inclusiv elementele extrabilanţiere, conform

reglementărilor în vigoare. La 31 decembrie 2004, indicatorul de solvabilitate al BRD- Groupe

Société Générale, calculat în condiţiile prevãzute de Banca Naţionalã a României, este de 16,4

%, peste minimul fixat de lege -12% iar in 2003 -16,0%.

3.2. BRD- Groupe Société Générale şi mediul competiţional din România

3.2.1. Modelul Porter

Mediul înconjurător competiţional defineşte vecinătatea imediată a organizaţiei, fiind

constituit din acele elemente - indivizi, grupuri sau alte organizaţii, ce o influenţează direct şi

asupra cărora se poate exercita o influenţă semnificativă.

Băncile evaluează într-un climat concurenţial proprice obţinerii de venituri bancare. O

caracteristică a acestora se referă la diferenţierea pieţei produselor bancare de piaţa altor

servicii, caracteristică ce va determine reglementarea strictă a ambientului bancar.

Procesul concurenţial presupune, conform interpretării lui Porter, cinci forţe

participante:

36

Competitori ai industriei

Intensitate a rivalităţii

Competitori ai industriei

Intensitate a rivalităţii

Noi intraţiNoi intraţi

Produse substituţieProduse substituţie

FurnizoriFurnizori

ClienţiClienţi


Ameninţare noi intraţi

Putere de Putere de negociere negociere

a furnizorilor a clienţilor

Ameninţare produse de substituţie

Figura 3.4. Modelul celor cinci forţe competitive a lui Porter 18

1. Nivelul rivalităţii este dat de nivelul concurenţei în sistem.

Potrivit unui raport realizat de Intercapital Invest, în prezent, piaţa bancară din

România este împărţită între 41 de bănci. Motorul creşterii şi dezvoltării segmentului bancar îl

constituie capitalul străin: 12 dintre primele 15 bănci ca şi cota de piaţă sunt deţinute de

proprietari străini, la care se adaugă două bănci în curs de privatizare şi o bancă al cărei capital

este mixt. Privită dintr-un alt unghi, piaţa este dominată de bănci de stat sau foste de stat.

Activele totale la nivelul sistemului bancar românesc au crescut în 2005 cu 48 %, până

la 899.179 de miliarde lei (23 miliarde euro), iar în 2006 cu 35,4 % faţă de 2004, adică până la

1.217.482 miliarde lei (31 miliarde euro). Raportate la PIB activele bancare s-au majorat de la

42% la 49%.

Activele din sistemul bancar reprezintă doar 38% din PIB, iar creditul de retail – doar

5% din acelaşi Produs Intern Brut.

În clipa de faţă, primele trei bănci (BCR, BRD şi Raiffeisen) deţin împreună aproape

jumătate din toate activele sistemului bancar.

Evident, creşterea îşi are rădăcinile în expansiunea puternică a creditului. Unele bănci

şi-au majorat cotele de piaţă din creditarea pe segmentul de retail– persoane fizice şi IMM , iar

altele pe seama sectorului companiilor. Dominantă este însă tendinţa orientării spre activităţi

de retail.

În linii generale, topul primelor zece bănci în funcţie de active nu a suferit modificări

18 Băcanu, B.- “Managementul Organizaţiilor Publice”- Ediţia a II-a, Editura Infomarket- 2003, pag.32

37


semnificative, însă au fost consemnate evoluţii diferite în ceea ce priveşte cota de piaţă

deţinută, chiar în rândul primelor trei clasate.

Banca Comercială Română este, în continuare, principalul jucător pe piaţa bancară,

cotele de piaţă – 25,4% la active, 26,4% la creditele neguvernamentale şi 28,6% la depozite

clienţi - confirmând consolidarea poziţiei salt de lider şi formator de piaţă.

Cota de piaţă a BCR a avansat la 26,3% la sfârsitul lui 2006, după ce la jumătatea

anului scăzuse la 25,1%. Profitul net obţinut de BCR în 2005, conform standardelor româneşti

de contabilitate, a crescut puternic, cu 15,6%, în termeni nominali, comparativ cu 2005, până

la 742,3 milioane lei (echivalent cu 202 milioane de euro).

BRD - Groupe Société Générale ramâne a doua bancă din România, cu active ce

depăşesc 192.210 miliarde lei (la sfârşitul anului 2006). Urcând de la 13% la 14,2% în primul

trimestru al anului 2006, BRD deţine o cotă de piaţă de 15%, în creştere cu 2 puncte

procentuale faţă de anul 2005.

Rauffeisen Bank a consemnat o scădere a cotei de piaţă cu 0,4 puncte procentuale, de

la 9,2% la sfârşitul anului 2005 la 8,8 % la sfârşitul anului 2006. Activele totale au crescut cu

13,7% până la 32,9 miliarde euro comparativ cu sfârşitul anului 2005.

Poziţia Banca

Cota de piaţă

2005

Cota de piaţă

2006

Creştere procentuală

(la sfârşitul anului

2006 faţă de sem. 1 )

1. BCR 26,1% 26,3% 55,7%

2. BRD 13% 15,0% 78,8%

3. Raiffeisen

Bank

9,2% 8,8% 46,3%

4. ING Bank 5,62% 5,3% 45,7%

5. HVB Bank 4,63% 4,9% 64,6%

6. Bancpost 4,40% 4,5% 50,1%

7. CEC 5,9% 4,4% 14,8%

8. Banca

Transilvania

2,76% 3,84% 104,9%

9. Alpha Bank 3,18% 3,82% 85,6%

10. ABN Amro

Bank

4,97% 3,78% 17,7%

Tabelul 3. 2. Evoluţia cotei de piaţă a băncilor

ING România a avut, în 2006, o cotă de piaţă de 5,3%, în creştere cu 45% faţă de

38


primul semestru al anului, situându-se pe locul patru în sistemul bancar românesc. ING a

înregistrat în 2006 o creştere semnificativă a cotei de piaţă, activele totale ale băncii atingând

1,84 miliarde euro. Sucursala locală a grupului olandez a înregistrat venituri nete de 73,8

milioane euro (269,39 milioane lei noi) în 2006. De asemenea, ING România a înregistrat o

cotă de piaţă de zece la sută din totalul serviciilor bancare pentru companii, banca fiind lider pe

piaţă de servicii bancare electronice ING Online şi ING Self Bank.

HVB Bank a urcat de pe locul şapte pe locul cinci, după o creştere a activelor de

aproape 52%, de la 41.645 miliarde lei în 2004 la 63.120 miliarde lei în 2006. Banca şi-a

îmbunătăţit cota de piaţă de la 4,63% la 4,9%.

În ascensiune a fost şi cota de piaţă a Bancpost, care a urcat pe locul al şaselea cu

4,5%.

Pe de alta parte, Casa de Economii si Consemnaţiuni (CEC ) nu reuşeşte să-şi

păstreze poziţia, pierzând doua locuri în decurs de şase luni. "În prezent, deţinem 4,3-4,4% din

piaţa bancară, cu active totale puţin peste 5,8 miliarde de lei. Potrivit datelor preliminare

aferente ale anului 2006, profitul net al CEC se apropie de doua milioane de euro, sub nivelul

atins cu un an în urma, respectiv peste 55 milioane de lei"19, a declarat preşedintele CEC

Eugen Radulescu.

CEC are ca obiectiv revenirea la o cotă de piaţă similara celei din 2005, de peste 5%.

Aceasta se realizează prin extinderea sistemului IT în toate unităţile teritoriale şi lansarea de

noi produse şi servicii bancare, a adaugat Eugen Radulescu.

În condiţiile în care cota de piaţă a acesteia a crescut până la nivelul de 3,84 %, Banca

Transilvania a venit pe poziţia a opta, urcând o poziţie faţă de prima jumătate a anului trecut.

Activele băncii au crescut anul trecut cu 104%, atingând la finalul anului 1,45 miliarde de

euro. Banca Transilvania a reuşit în ultimii ani să îşi majoreze în mod constant cota de piaţă.

Comparativ cu jumătatea anului trecut, Alpha Bank reuşeşte să ţină pasul cu piaţa,

drept pentru care a urcat de pe locul zece pe poziţia a noua, iar cota sa de piaţă a crescut uşor,

de la 3,2% până la 3,82%.

Sub presiunea concurenţei în creştere, ABN Amro Bank a pierdut patru poziţii, căzând

de pe locul şase pe poziţia a zecea cu o cotă de piaţă de 3,78 procente.

După şocurile şi instabilitatea din sistemul bancar din anii 1990, ponderea activelor

bancare în PIB a crescut neîntrerupt din 2000 până în prezent. Această evoluţie a fost posibilă

datorită unui dezechilibru între cererea şi oferta de servicii bancare. Perspectivele pe termen

19Date preluate din “Ziarul Financiar”, 04 octombrie 2005

39


mediu rămân foarte bune, potrivit raportului Intercapital Invest.

Creşterea economică va determina atât o dezvoltare a afacerilor la nivelul persoanelor

juridice, cât şi o consolidare a segmentului clasei de mijloc în România, tendinţe de pe urma

cărora băncile vor beneficia în continuare.

0,00%

5,00%

10,00%

15,00%

20,00%

25,00%

30,00%

1

Cota de piata a primelor zece banci din Romania

BCR

BRD

Raiffeisen Bank

ING Bank

HVB Bank

Bancpost

CEC

Banca Transilvania

Alpha Bank

ABN Amro Bank

Figura 3. 5. Cota de piaţă a primelor zece bănci în România în 2006

Din figura 3.5. se observă o luptă acerbă între bănci pentru o cotă de piaţă de cel puţin

5 % unde se situează ING Bank, HVB Bank, Bancpost şi CEC, deci există o concurenţă

puternică, de unde rezultă că trebuie aduse produse noi sau trebuie făcute investiţii în reclamă

sau fuziuni/preluări pentru consolidarea poziţiei pe piaţă pentru fiecare dintre acestea.

2. Amenţinarea noilor intraţi

Noii intraţi reprezintă bănci sau alte firme care oferă credite (dacă legea le permite), fie

oferă alte oportunităţi de valorificare a economiilor, care pot să intre în competiţie sau care

încep să concureze băncile existente deja în sistem. Aşadar, banca intră în competiţie cu

societăţi de asigurări, de valori mobiliare, cooperative de credit, fonduri de investiţii, fonduri

de pensii private, etc.

Evoluţia sistemului bancar din România a depins foarte mult de modul în care s-a

restructurat BCR, indiferent de calitatea sau de naţionalitatea acţionarului.

Banca Comercială Română este cea mai mare bancă din România în funcţie de

valoarea activelor, care au atins cinci miliarde de euro la finele primului semestru al anului

trecut. Statul român deţine 36,88% din acţiunile băncii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie

şi Dezvoltare şi International Finance Corporation (IFC) deţin 25%. Ceilalţi acţionari sunt

40


salariaţii BCR, cu 8% din titluri, SIF Oltenia - 6,11%, SIF Banat-Crişana - 6%, SIF

Transilvania - % şi SIF Moldova – 6% şi SIF Muntenia – 6%.

Erste Bank a devenit noul proprietar al BCR plătind 3,75 miliarde euro pentru 61,88%

din acţiunile băncii, sumă de 5,8 ori mai mare decât valoarea contabilă a băncii.

După achiziţia pachetului de 61,88% din BCR, Erste Bank poate să majoreze capitalul

băncii sau poate să listeze BCR la Bursa de Valori. Niciuna dintre cele două variante nu va

aduce beneficii celor cinci societăţi de investiţii financiare - care deţin, împreună, 30,12% din

acţiunile BCR - şi, prin urmare, nici milioanelor de acţionari ai SIF. Majorarea de capital, dacă

va fi operată de Erste, va obliga SIF-urile să aloce fonduri greu de găsit pentru a-şi menţine

cota (6,12% SIF Oltenia şi câte 6% fiecare dintre celelalte).

Ministerul Finantelor Publice a publicat pe 10 august 2005, pe pagina sa de internet,

anunţul pentru privatizarea Casei de Economii si Consemnaţiuni - CEC SA.

Pentru CEC - bancă fondată în anul 1864 şi a patra instituţie ca mărime din sistemul

bancar românesc – şi-au manifestat interesul numeroase bănci importante: Erste Bank, OTP

Bank, HVB, Raiffeisen Bank, Groupe Société Generale, BNP Paribas, EFG Eurobank

Ergasias, grupul franco-belgian Dexia şi Rabo Bank din Olanda.

Instituţie aflată într-un amplu proces de restructurare, în vederea privatizării , CEC are

ca obiectiv principal în acest an creşterea cotei de piaţă, dar şi a portofoliului de clienţi.. În

prezent deţine un capital social de 149,7 milioane lei noi, active totale de peste 5.800 milioane

lei noi, un număr de peste 9000 de salariaţi şi o reţea de 1.407 unităţi.

În ceea ce priveşte ameninţarea intrării de noi concurenţi pe piaţă, s-au instituit

reglementări specifice sectorului bancar, de care trebuie să se ţină cont. Una dintre aceste

reglementări se referă la barierele de intrare în sistemul bancar, cu scopul de a proteja

acest sistem şi de a nu permite accesul pe această piaţă unor organizaţii care nu sunt

specializate în operaţiuni financiar-bancare. Aceasta deoarece sistemul bancar trebuie să

stimuleze dezvoltarea unei economii de piaţă bazate pe competiţie, dar şi pe credibilitate

economică.

Condiţiile tipice ale aprobării intrării pe piaţă, reglemenate la nivel european, se referă

la:

dimensiunea minimă a capitalului. Acesta reprezintă o barieră legală de intrare

stabilită de BNR, astfel obţinerea autorizaţiei de funcţionare presupune vărsarea integrală sub

formă bănească la constituire a capitalului subscris. Nivelul minim al capitalului iniţial trebuie

să fie de cel puţin două sute de miliarde de lei (cinci milioane euro) şi poate fi modificat de

BNR ori de câte ori este necesar.

41


prezentarea unui proiect de afaceri care va cuprinde tipul de operaţiuni prevăzute

a se desfăşura şi structura organizatorică a băncii

verificarea calităţii participanţilor la subscrierea de capital. Participanţii

principali, conform reglementărilor, trebuie să aibă suprafaţă financiară şi experienţă bancară.

Dacă această condiţie nu poate fi îndeplinită, se poate apela la un garant, ce are rol de a avea o

participare importantă la capitalul noii bănci şi de a se asocia în orientarea şi supravegherea

gestiunii instituţiei respective.

onorabilitatea şi competenţa acţionarilor/echipei de conducere. Pregătirea

profesională este foarte importantă în formarea unei noi echipe, a unui nou colectiv şi trebuie

dublată de înaltă moralitate şi spirit deontologic.

Alte bariere legate de intrarea în sistemul bancar sunt reprezentate de:

bariere tehnologice. Înfiinţarea unei societăţi bancare presupune alinierea la

tehnologiile folosite de bănci în ţara respectivă. Acest aspect este important în desfăşurarea

relaţiilor cu celelalte bănci, prin intermediul tehnologiilor existente, referitore la: plăţi,

transferul mesajelor de plăţi realizate prin reţeaua existentă în ţara respectivă. Reţelele

tehnologice presupun însă investiţii ridicate, cu recuperare pe termen lung.

bariere de notorietate. După afirmaţiile din literatura de specialitate, renumele se

capătă în timp, ceea ce înseamnă că se recomandă a se lucra cu societăţi bancare cu o vechime

pe piaţă mai mare de cinci ani. Primii ani de funcţionare presupun riscuri majore, şi datorită

lipsei de experienţă a echipei de conducere.

bariere de mobilitate. Mobilitatea se referă la capacitatea băncii de a pătrunde în

teritoriu şi de a se apropria de clienţi. Cu cât reţeaua băncii este mai extinsă, cu atât clienţii

sunt mai mulţumiţi şi mai bine serviţi. Extinderea reţelei presupune însă costuri importante şi

durată de înfăptuire, fapt ce reprezintă o barieră pentru societăţile bancare nou înfiinţate.

barierele strategice se referă la perspectivele dezvoltării băncii în funcţie de

condiţiile pieţei respective, de climatul general. Concurenţii acţionează în special, asupra nou-

veniţilor, acomodarea presupunând din partea acestora suportarea unui război de condiţii, cum

ar fi cel al preţurilor, cel al capacităţilor de extindere a reţelei (băncile mai vechi au capacităţi

mai mari de extindere a reţelei).

Economia de scară

Acest fenomen apare în cazul băncilor mari care au posibilitatea să îşi reducă anumite

costuri cum ar fi cele de prelucrare a informaţiilor şi documentelor, de publicitate, şi altele.

Diferenţierea produselor

42


În cadrul sistemului financiar bancar, serviciile şi produsele sunt foarte asemănătoare

prin efectul lor, de aceea, o bancă trebuie să-şi menţină avantajul competitiv.

BRD- Groupe Société Générale este o bancă universală iar, din punctul de vedere al

serviciilor bancare oferite persoanelor fizice şi juridice, deţine o poziţie privilegiată pe piaţa

românească. Banca combină avantajele cunoaşterii pieţei locale cu avantajele oferite de

apartenenţa la reţeaua internaţională a Société Générale.

A. Produsele şi serviciile oferite pentru persoanele fizice de către BRD- Groupe

Société Générale:

Conturi curente : transferuri între conturile BRD, plăţi de facturi de utilităţi, operaţiuni

de schimb valutar, depuneri şi retragere de numerar, transferuri către conturi deschise la o altă

bancă din România sau din străinătate;

Produse şi servicii de investiţii (conturi de economii, depozite la termen);

Produse şi servicii de economii şi plasamente ( depozite, certificate de depozite,

fonduri de investiţii şi plasamente) ;

Carduri de plată (MAESTRO, VISA ELECTRON, VISA CLASSIC IN LEI, VISA

CLASSIC IN USD, MASTERCARD STANDARD IN EUR, MASTERCARD GOLD,

VIVERE) ;

Transferuri naţionale şi internaţionale (WESTERN UNION, LA CAIXA,

I+TRANSFERT, CONT CURENT) ;

Creditele oferite de BRD- Groupe Société Générale persoanelor fizice:

- credite de consum : credite pentru nevoi personale, credite auto;

- credite imobiliare : credite cu destinaţie locativă, credite cu destinaţie comercială ;

- leasing : pentru echipament medical, echipament IT, utilaje pentru construcţii,

echpamente industriale, mijloace de transport, etc.

- creditul Multiplan : credite pentru nevoi personale, credite pentru locuinţă ;

Internet banking : BRD-NET -serviciu tranzactional pentru efectuare de operatiuni

bancare prin intermediul Internet-ului.

Mobile banking : Mobilis- serviciu de informaţii privind soldul contului, modificările

care au loc în cont, informaţii despre produsele şi serviciile BRD şi despre cursurile valutare

prin intermediul telefonului mobil;

Phone banking : Vocalis – serviciu de informaţii complete despre oferta de produse şi

servicii a BRD, despre conturile personale deschise la BRD , efectuare de viramente sau plăţi

de facturi, informaţii despre condiţiile de acordare de credite;

alte servicii: casă de schimb valutar şi operaţiuni cu numerar, casete de valori,

43


asistenţă şi consultanţă, acces permanent în incinta băncii în vederea efectuării tranzacţiilor

prin Online Banking şi a utilizării ATM-urilor.

B. Produsele şi serviciile oferite pentru persoanele juridice de către BRD- Groupe

Société Générale:

BRD- Groupe Société Générale oferă o gamă completă de produse şi servicii bancare

destinate persoanelor juridice :

Conturi curente : transferuri între conturile deschise la banca noastră, transferuri către

conturi deschise la o altă bancă din România sau din străinătate, operaţiuni de schimb valutar,

depunere şi retragere de numerar;

Carduri : VISA BUSINESS, VISA BUSINESS USD şi MASTERCARD BUSINESS

EUR- BRD propune o gamă de carduri alături de un întreg pachet de servicii gratuite de

asistenţă şi asigurare pe parcursul călătoriilor(asigurare medicală obligatorie în cazul

călătoriilor în străinătate; asigurare în caz de accident pe parcursul deplasărilor, în România

sau în străinătate, cu mijloace de transport public (avion, tren); asigurare în cazul întârzierii

bagajelor sau a cursei aeriene)

E-commerce : comercializarea produselor sau serviciilor direct prin Internet

Banca la distanţă : realizarea unei game diversificate de operaţiuni bancare fără a fi

necesar ca clientul să se deplaseze la banca.

Finantarea activitatii curente : credite de trezorerie (conditii flexibile şi avantajoase de

finanţare), garantii bancare( ce permit amânarea unei plati, evitarea imobilizarii unor fonduri

sau accelerarea unor încasări) si credite pentru export (ofera posibilitatea valorificării optime a

activităţii clientilor pe pieţele străine,);

Finantarea creantelor din activitatea de export : pentu clientii care utilizeaza servicii

specializate de finanţare a vânzărilor externe cu plata la termen materializate în acreditive

irevocabile sau în efecte de comert avalizate (cambii şi bilete la ordin) banca finanţeaza

exportul, în proporţie de 100%, fără a solicita garanţii reale.

Factoring : susţine dezvoltarea societăţii clientului asigurându-i resursele necesare

creşterii vânzărilor prin serviciile de finantare, administrare si colectare a creanţelor

materializate în facturi, precum şi prin prelucrarea riscului de neincasare a debitorilor.

Plăţi interne şi externe :ordine de plată în lei, cecuri în lei, transferuri valutare, efecte

de comert ;

Cash Management Internatonal- serviciu destinat companiilor internaţionale care

doresc să urmăreasca şi să gestioneze, din afara ţării, operaţiunile efectuate în conturile

deschise la BRD-Groupe Société Générale

44


Credite pentru investitii: cofinantari Sapard, programul “Fermierul”, credite de

investitii cu garantii FEI, credite de investitii din surse BEI;

Plasamente: depozite in lei, depozite in valuta, certificate de depozit, produse pentru

diversificarea portofoliului de investitii,

Alte servicii : vânzare şi cumpărare de valută, casete de valori, plata salariilor in cont,

plati programate, garantii bancare inernationale, modalităţi de plată a facturilor de

servicii/utilităţi.

Accesul la canalele de distribuţie

BRD - Groupe Société Générale este prezentă în toate judeţele României printr-o

reţea de peste 300 de agenţii şi peste 600 ATM-uri. La sfârşitul anului 2006, BRD număra 1,7

milioane clienţi activi individuali şi corporativi şi peste 1,3 milioane de posesori de carduri.

Politicile guvernamentale influenţează majoritatea activităţilor din domeniul bancar.

Politica dusă de guvern în ceea ce priveşte deschiderea economică şi comercială duce la

creşterea/ scăderea numărului de bănci. Băncile se pot angaja numai în anumite condiţii în

tranzacţii pe piaţa monetară şi financiară, pieţe care sunt strict reglementate de BNR, respectiv

CNVM.

BNR este singura care poate autoriza funcţionarea unei bănci sau, dimpotrivă, poate

retrage această autorizaţie, iar prin instrumentele sale de politică economică, este în măsură să

influenţeze activitatea băncilor. Numai cei ce dispun de resurse financiare considerabile şi mai

ales dacă întrunesc condiţiile impuse de BNR pot intra în acest domeniu.

În prezent, cumpărarea unei bănci ce activează în România este interesantă pentru un

investitor străin fie pentru a-şi întări poziţia în sector, fie pentru a evita birocraţia obţinerii

licenţei de funcţionare de la BNR, proces ce durează unul-doi ani. După 2007 însă, o dată cu

aderarea la UE, cea de-a doua motivaţie privitoare la achiziţii îşi va pierde valoarea, orice

bancă ce activează în UE, putând să deschidă sucursale în România fără a mai cere avizul

BNR.

3. Ameninţarea produselor de substituţie

Multe bănci din „top 10” au management românesc experimentat şi reuşesc într-o

perioadă scurtă de timp să-şi adapteze produsele la produsele concurenţilor. Ameninţarea

produselor de substituţie poate veni din partea firmelor mari prin emiterea de obligaţiuni, din

partea firmelor de leasing, firmelor imobiliare.

4. Puterea de negociere a furnizorilor

Furnizorii unei bănci sunt cei care o aprovizionează cu resursele de care are nevoie

respectiv materiale, informaţionale, financiare, umane.

45


Furnizorii de informaţii sunt foarte variaţi, pentru că băncile au mare nevoie de aceste

resurse din surse cât mai diverse şi din cât mai multe domenii, astfel încât apelează la

informaţii de pe piaţa monetară, bursieră, valutară, etc. Pentru buna desfăşurare a activităţii

sale banca apelează şi la informaţii culese din domeniul industrial, agricol şi cel al

construcţiilor, precum şi din domeniul său de activitate, deoarece, la rândul ei, face plasamente

la alte bănci. Băncile investesc în tehnologia de acumulare a datelor în scopul obţinerii

avantajului competitiv în evaluarea cazurilor riscante.

Furnizorii de resurse financiare ai băncilor pot fi reprezentaţi de deponenţi care îşi

plasează surplusurile temporare de disponibilităţi în bănci, sau de celelalte bănci din sistem.

Printre principalii furnizori ai băncii se află firmele transportatoare de valori (material primă

cash).

Puterea de negociere a furnizorilor nu este mare întrucât ei sunt numeroşi şi banca are

un profil internaţional şi îşi găseşte repede furnizori.

5. Puterea de negociere a clienţilor

Sistemul bancar românesc a evoluat foarte mult. Clienţii sunt din ce în ce mai

sofisticaţi. De fapt, acesta este unul din factorii care contribuie la dezvoltarea băncilor. Foarte

multe produse sunt lansate ca urmare a identificării nevoii clienţilor. Cu cât eşti mai informat

cu atât poţi să satisfaci mai rapid nevoile clientului.

Clientela unei bănci este formată din persoane fizice şi juridice care depun bani sau alte

valori la bancă, cât şi din acelea care solicită băncii împrumuturi sau, după caz asistenţă de

specialitate în efectuarea plasamentelor de titluri mobiliare. Se impune aici să facem

următoarea precizare: o bancă ce face plasamente la o altă bancă va fi bineînţeles un client al

acesteia.

Puterea de negociere a clienţilor este redusă deoarece aceştia nu pot impune condiţii cu

privire la cantitatea de credite oferite, preţul la care acestea sunt oferite, termenele de livrare a

creditelor, termenele de plată sau a modalităţilor de plată.

În general se spune că evoluţia clienţilor proprii este un test şi în acelaşi timp o dovadă

a calităţii prestaţiei băncii, a modului în care societăţile comerciale şi populaţia sunt sau nu

satisfăcute de colaborarea cu banca pe care o solicită.

Printre clienţii principali ai BRD - Groupe Société Générale se numără multe firme

exportatoare şi companii multinaţionale. Astfel, la finele anului 2006, banca avea peste 1,7

milioane clienţi activi individuali şi corporativi şi peste 1,3 millioane de posesori de carduri.

Odată cu preluarea BRD de către Société Générale a avut loc o reorganizare a

activităţii, aceasta concentrându-se pe trei axe majore: banca de retail (cu o cotă de 25% din

46


piaţa creditelor de consum), banca pentru societăţile comerciale (65% din plasamentele în

credite fiind acordate sectorului privat, prin cele 11.000 facilităţi de credit fiind prezentă în

toate ramurile economiei, şi având un rol important în relaţia cu companiile multinaţionale,

clienţi ai Société Générale), banca de investiţii (oferind servicii de consultanţă financiară şi

servicii de brokeraj, fiind implicată în serviciile de consultanţă pentru privatizarea unor

companii româneşti).

Activitatea băncii se axează pe urmatoarele coordonate: activitate de retail (dezvoltată

în principal după 1990), activitate de corporate (beneficiind de monopolul deţinut înainte de

1990 în finanţarea sectorului industrial şi devenind în prezent bancă de referinţă pentru

întreprinderile private din România), activitatea specifică de bancă de investiţii (oferind

servicii integrate clienţilor români şi străini prin intermediul BRD/SG Corporate Finance şi

BRD Securities).

BRD - Groupe Société Générale este banca de referinţă în sectorul privat din

România, peste 65 % din totalul creditelor fiind acordate acestui sector atât pentru

întreprinderile mici şi mijlocii şi microîntreprinderi, cât şi pentru marile corporaţii.

În afara finanţărilor clasice, gama de produse şi servicii acoperă în totalitate gestiunea

fluxurilor de numerar, serviciile de leasing, prin intermediul filialei BRD Sogelease, factoring-

ul intern şi extern cat si soluţii complete de externalizare a flotelor de vehicule prin filiala ALD

Automotive.

BRD - Groupe Société Générale este şi un actor important al vieţii comunitare, nu

numai prin ancorarea sa la economia naţională, ci şi prin sponsorizările acordate diferitelor

domenii din viaţa socială, culturală şi sportivă românească. Urmând exemplul societăţii-

mamă, BRD - Groupe Société Générale a devenit în 2001 partener al Federaţiei Române de

Rugby. Prin acest parteneriat, BRD susţine punerea în practică a unui program puternic şi

coerent pentru promovarea şi dezvoltarea rugby-ului românesc.

BRD susţine cu prioritate acţiuni şi proiecte din domeniul cultural şi din educaţie.

Partenariatul cu Institutele Culturale Franceze din România are drept scop promovarea

francofoniei şi a culturii franceze în România şi a celei româneşti în Franţa. În cadrul acestuia,

BRD contribuie în fiecare an la organizarea unor acţiuni educative - Cupa "Le Mot d'Or", dar

şi culturale, cum sunt "Fête de la Musique" , "Fête du Cinéma" sau "Coup de Théâtre".

În ceea ce priveşte gradul de satisfacţie al consumatorilor de produse şi servicii

bancare, BRD a avut cea mai bună evaluare generală din partea clienţilor, urmată de Raiffeisen

Bank şi Banca Tiriac.

Dintre serviciile bancare utilizate de către români, prima poziţie ca utilizare o ocupă

47


cardurile bancare pentru plata salariilor. Conform unui studiu, BRD ocupă primul loc între

băncile la care s-a apelat pentru obţinerea acestor carduri de salarii- 29,9% dintre cei care

utilizează cardul de salarii, BCR cu 28,7% şi Banc Post -18,4%.

BRD a reusit, in cele doua luni de campanie "Premii unice in Romania, carduri unice in

lume", sa emita peste 500.000 de carduri, stabilind un record mondial de emitere pentru o

perioada de doua luni in cadrul organizatiei VISA.

3.2. 2. Analiza S.W.O.T. a BRD - Groupe Société Générale Analiza S.W.O.T. (acronim pentru cuvintele din limba engleză Strenghts, Weaknesses,

Opportunities şi Threats) reprezintă un instrument general de analiză pentru identificarea unor

elemente de diferenţiere a organizaţiei analizate, elemente grupate în patru categorii – forţe sau

puncte tari, slăbiciuni sau puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări.

Analiza implică folosirea unor elemente de comparaţie, atât direct, pentru stabilirea

« forţelor » şi « slăbiciunilor », cât şi indirect, pentru stabilirea « oportunităţilor » şi a

« ameninţărilor », pentru că şi într-un caz şi în celalalt nu există un reper absolut.

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

tradiţia de peste de ani a BRD - Groupe

Société Générale

experienţa internaţională

rentabilitate economica bună (rata ROA

se menţine la o cotă favorabilă), iar

rentabilitatea financiară (ROE) este mai

mare decât a

celorlalte bănci cotate la bursă, compârandu-

se cu cele mai mari bănci din Ungaria si Rep.

Cehă

personal bine calificat, motivat, foarte

bine plătit

BRD - Groupe Société Générale este

capabilă să atragă fondurile de refinanţare

necesare, care reprezintă “materia primă” a

majorari de capital social ce

diminueaza lichiditatea actiunilor BRD, ce

reduc numarul actiunilor, lucru ce poate

constitui un dezavantaj

ponderea in crestere pe care o detin

creditele acordate clientelei in activele

totale.

cultură organizaţională birocratică

infidelitatea clienţilor – cost ridicat al

clientelei pierdute

48


băncii pentru credite

oferă oportunităţi de promovare a

clienţilor în cadrul reţelei în Franţa, Austria,

Germania, Marea Britanie

bancă bine capitalizată, cu majorari

repetate de capital social şi cu profituri în

creştere de la an la an

dimensiunea mare de sucursale şi agenţii

pozitie buna in sectorul bancar, BRD fiind

cea de-a doua banca din punct de vedere al

activelor bancare

OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI

potenţialul ridicat pe care îl are sectorul

bancar în România

pătrunderea pe pieţele străine

creşterea pieţei de retail banking,

corporate banking, IMM

creşterea veniturilor populaţiei şi ca

urmar

e se vor face mai multe operaţiuni

bancare

companii străine care investesc în

România

apetitul românilor pentru creditare

creşterea numărului de utilizatori de

calculatoare personale şi internet în

România, ceea ce duce la creşterea

numărului de clienţi utilizatori de Internet

sosirea altor mari grupuri bancare

Deutche Bank (Germania), Intesa Bank

(Italia), HSBC Bank (UK), etc. care vor

veni cu politici agresive de extindere,

având experienţă bună precum şi soliditate

financiară bună

fiscalitate ridicată

cultura populaţiei neadecvată

principiilor economiei de piaţă şi

performanţei

reducerea dobânzii de intervenţie a

BNR ceea ce a condus la scăderea ratei

dobânzii la credite, şi implicit la scăderea

câştigurilor

49


CAPITOLUL 4ACORDAREA UNUI CREDIT DE INVESTIŢIE PE BAZA PLANULUI DE

AFACERI- STUDIU DE CAZ -

4.1. Obiective urmărite de B.R.D. – G.S.G. la creditarea proiectelor de

investiţii

Analiza se realizează pe baza studiului de fezabilitate întocmit de firme autorizate sau a

planului de afaceri, prezentat de client şi presupune parcurgerea următoarelor etape:

a) Analiza scopului investiţiei presupune argumentarea necesităţii realizării

proiectului de investiţii de către client prin atingerea următoarelor puncte:

Crearea unor noi capacităţi de producţie;

Creşterea capacităţii de producţie existente;

Modernizarea spaţiilor de producţie şi administrative;

Înlocuirea unor utilaje sau instalaţii uzate fizic şi moral;

Respectarea legislaţiei privind protecţia mediului;

Crearea de spaţii de desfacere şi/sau distribuţie, sau extinderea reţelei

existente;

b) Analiza costului total al proiectului:

Se urmăreşte ca în DEVIZUL GENERAL să se cuprindă costurile ce

concură la realizarea şi punerea în funcţiune a proiectului de investiţii.

Pentru achiziţiile de utilaje independente şi/sau utilaje cu montaj, dotări,

mijloace de transport, care nu necesită întocmirea unui deviz general, se va prezenta lista

bunurilor, care se vor achiziţiona, menţionându-se valoarea şi costurile implicate pentru aceste

achiziţii şi punerea în funcţiune (ex.: taxe şi comisioane vamale, TVA, transport, montaj,

probe);

c) Analiza planului de finanţare al proiectului:

Pornind de la valoarea totală a proiectului de investiţii se analizează:

Structura surselor de finanţare ( proprii, credite bancare sau alte surse)

prezentate în studiul de fezabilitate sau în planul de afaceri, după caz, pe fiecare obiect din

devizul general şi/sau lista de utilaje;

Calitatea surselor proprii ale clientului, respectiv care este aportul în

numerar şi/sau aportul în natură;

50


Modul de asigurare al surselor proprii şi al costurilor investiţionale ce se

vor finanţa din acestea;

Volumul creditului solicitat, costurile investiţionale ce se vor finanţa;

Ponderea fiecărei surse de finanţare în total surse;

d) Analiza efectului proiectului investiţional asupra volumului afacerilor

firmei:

Menţinerea şi/sau creşterea cifrei de afaceri;

Reducerea costurilor şi creşterea profitabilităţii;

Creşterea productivităţii muncii;

Menţinerea şi/sau extinderea pieţei de desfacere;

Creşterea calităţii produselor;

Menţionarea sau îmbunătăţirea factorilor de mediu, etc.;

e) Analiza eficienţei proiectelor de investiţii

Analiza eficienţei proiectelor de investiţii se realizează pe baza datelor

prezentate de client în planurile de afaceri sau studiile de fezabilitate după caz, pe durata de

creditare şi perioada de viaţă a proiectului.

Analiza se realizează pe baza prognozei fluxului de numerar, utilizând

tehnicile de actualizare ale acestora, respectiv:

Metoda valorii nete prezente (VNP);

Metoda ratei interne normale de rentabilitate (RIR) prin care se determină capacitatea

proiectului de a genera fluxuri de numerar care să asigure recuperarea integrală a capitalului

investit (rambursarea capitalului împrumutat şi creşterea valorii firmei pentru acţionarii

existenţi).

Criteriile de apreciere pentru finanţarea proiectelor folosind cele 2 metode, sunt:

Valoarea netă prezentă să fie pozitivă;

RIR, să fie mai mare sau cel puţin egală cu rata medie a dobânzii creditului sau cu

costul mediu ponderat al capitalului investit;

f) Evaluarea riscului proiectului de investiţii:

În analiza eficienţei proiectului de investiţii se va urmări şi evaluarea riscurilor

proiectului:

Riscul individual al proiectului:

Este măsurat de variabilitatea rentabilităţii estimate şi arată impactul proiectului asupra

firmei. Pentru evaluarea riscului individual al proiectului se pot utiliza ca metode de analiză:

Analiza de sensibilitate;

51


Analiza scenariilor;

Analiza de sensibilitate indică exact cu cât se schimbă indicatorii de eficienţă ai

proiectului ( VAN, RIR) ca răspuns la o modificare cu mai multe puncte procentuale peste/sub

a valori de bază estimată a unei variabile de intrare (vânzările, costurile variabile) menţinându-

se constante celelalte elemente. Indicatorii de eficienţă ai proiectului obţinuţi din variantele

analizei de sensibilitate se compară cu situaţia de bază şi se apreciază sensibilitatea acestora

faţă de modificările variabilelor de intrare.

Analiza scenariilor constă în stabilirea a trei scenarii (unul pesimist, unul de bază şi

unul optimist) şi ia în considerare atât sensibilitatea indicatorilor la variaţii ale variabilelor de

intrare cât şi probabilitatea de apariţie pentru fiecare scenariu.

Riscul de firmă:

Stabilitatea unei firme este importantă pentru manageri, salariaţi, clienţi, furnizori şi

creditori. Firmele în pericol de faliment sau cele cu profituri mici, au dificultăţi în menţinerea

conducerii şi a salariaţilor buni. Furnizorii şi clienţii nu doresc să depindă de firme slabe, iar

aceste firme au dificultăţi şi în obţinerea de credite cu dobânzi rezonabile. Riscul de firmă

creşte datorită: unor acţiuni în justiţie, grevelor, insuccesului unor programe de marketing,

pierderii unor contracte majore, altor evenimente care au loc în firmă.

Riscul de piaţă:

Este cel mai puţin controlabil de către societate. Pentru diminuarea acestui risc

societatea trebuie să-şi adapteze strategia de marketing la mediul economic în care îşi

desfăşoară activitatea. Pentru diminuarea riscurilor asumate de bancă în finanţarea investiţiilor,

proiectele considerate mai riscante trebuie să aibă o rentabilitate mai mare. Rata de actualizare

utilizată în analiza proiectelor cu un grad de risc mai mare trebuie să includă un factor de

corecţie pentru risc (cu cât riscul este mai mare cu atât rata de actualizare este mai mare).

g) Analiza fluxului de numerar total al activităţii:

Evaluarea capacităţii de rambursare a creditului presupune pe lângă analiza eficienţei

proiectului de investiţii şi analiza fluxului de numerar global.

Dimensionarea creditului ce se poate acorda de bancă se stabileşte ţinând seama de:

Performanţele financiare ale clientului privind activitatea trecută;

Valoarea totală a proiectului de investiţii;

Sursele proprii cu care participă clientul la finanţarea proiectului;

Eficienţa proiectului de investiţii şi capacitatea acestuia de a genera lichidităţi

care să asigure plata dobânzii şi rambursarea creditului pe perioada de creditare;

52


Capacitatea firmei de a susţine proiectul investiţional şi serviciul datoriei către

bancă şi din rezultatele obţinute din celelalte activităţi;

Limita maximă (până la 75% din valoarea proiectului).

Creditele acordate de bancă prin remiterea de fonduri direct împrumutatului sunt

recunoscute în bilanţ când aceste fonduri sunt puse la dispoziţia acestora.Aceste credite sunt

recunoscute iniţial la cost, reprezentat de valoarea justă a fondurilor acordate la iniţierea

creditului şi sunt ulterior evaluate la cost amortizat. Dacă există o dovadă obiectivă că banca

nu va putea recupera toate sumele cuvenite (principal şi dobănda) conform termenilor

contractuali iniţiali ai creditului, aceste credite sunt considerate depreciate. Valoarea pierderii

este masurată ca diferenţa între valoarea contabilă a creditului şi valoarea fluxurilor de

numerar viitoare actualizate cu rata efectivă iniţială a dobânzii, inclusiv sumele care se

aşteaptã din recuperarea colateralului, daca împrumutul este colateralizat şi executarea lui este

probabilă.

Deprecierea şi nerecuperabilitatea sunt măsurate şi recunoscute la nivelul fiecarei

expuneri pentru creditele şi creanţele individual semnificative şi la nivel de portofoliu pentru

un grup de credite şi creanţe similare din punct de vedere al riscului de credit, neidentificate

individual ca fiind depreciate. Valoarea contabilă a unui activ este redusă la valoarea

recuperabilă estimată prin folosirea unui cont de provizion pentru depreciere. O scoatere în

afara bilanţului este efectuată când creditul este considerat nerecuperabil, în întregime.

Scoaterile în extrabilanţier reduc provizioanele stabilite anterior şi în acelaşi timp reduc

principalul creditului. Recuperările de credite depreciate în perioadele anterioare sunt incluse

în venituri.

Dacă valoarea recuperabiă este datorată unui eveniment ulterior deprecierii, diminuarea

provizionului se face prin reducerea cheltuielii cu provizioane pentru depreciere.

În ceea ce priveşte clientela persoane juridice, banca a continuat să susţină dezvoltarea

atât a întreprinderilor mici şi mijlocii care reprezintă cea mai mare parte a acestui segment, cât

şi a marilor corporaţii, inclusiv companii multinaţionale.

BRD rămâne banca de referinţă pentru marile companii româneşti.Evoluţia depozitelor

şi creditelor persoanelor juridice se prezintã astfel:

Tabel 4.1. - mil. RON

31.12.2003 31.12.2004 31.12.2005 31.12.2006

Depozite 4.843 6.114 8.542 9.438

53


Credite 3.022 4.929 6.642 5.838

4.2. Analiza clientului. Studiu de caz BRD - sucursala Braşov

4.2.1. Prezentarea societăţii comerciale SC POLICOLOR SA- solicitantul

creditului de investiţii

Cu o experienţă de peste 35 de ani pe piaţa lacurilor şi vopselelor din România,

POLICOLOR este în prezent cel mai mare producător român de profil.

Numită iniţial „Întreprinderea de Lacuri şi Vopsele”, societatea înfiinţată în anul 1965 a

fost până în 1990 unul dintre cei mai importanţi furnizori ai industriilor naţionale de

autovehicule, mobilă şi electronică. De asemenea, intreprinderea a devenit in 1976 singurul

producator de rasini epoxidice destinate industriei chimice, de construcţii si electronice,

singurul producător de emailuru auto OEM, fiind şi primul producător de raşini poliesterice

nesaturate destinate sectorului construcţii.

În anul 1990, Întreprinderea de Lacuri şi Vopsele se transformă în societate pe acţiuni,

sub denumirea de Policolor S.A., compania diversificându-şi treptat portofoliul de produse şi

orientându-se atat către segmentul industrial, cat şi catre cel al consumatorilor casnici. Marcile

Policolor se impun în diferite segmente de piaţa, datorita calitaţii şi în special datorită unor

strategii complexe de marketing.

Începând cu anul 1997 acţiunile companiei Policolor sunt cotate la Bursa de Valori

Bucureşti, acesta fiind anul în care se încheie procesul de privatizare a Policolor. Astfel,

Fondul Roman de Investiţii achizitionează pachetul majoritar al societaţii Policolor, detinând

29,2%; restul se împarte ţntre: Romanian Enterprize Fund 27,3%; Societe Generale Fund

11,3% si Romanian Investement Company 9,9%. În continuare, compania v-a beneficia de

investiţii importante în modernizarea fabricilor şi a capacitaţilor de productie.

În august 1998 Policolor achiziţionează pachetul majoritar al celui mai mare producător

de lacuri şi vopsele din Bulgaria, Orgachim JSC. De aceea, incepând din 1998 s-a inregistrat o

schimbare vizibilă şi continuă în strategia de marketing şi vânzări a Grupului, producându-se

restructurarea portofoliului de produse şi imbogăţirea acestuia cu produse noi destinate noilor

segmente de piată.

Perioada 1999-2001 este perioada în care are loc o schimbare vizibilă în modalitatea de

abordare a clienţilor. Practic, Policolor îşi schimbă treptat modul de relaţionare cu clienţii şi

partenerii, reorganizându-şi sistemul de distribuţie, lansând produse noi pentru pieţe noi,

54


investind în marketing şi în modernizarea activităţii de depozitare şi protectia mediului

(implementarea Sistemului de Management al Mediului). Aşadar pentru anul în curs, Policolor

îşi propune o creştere a cotei de piată, în condiţiile aplicării noii strategii de marketing.

Într-adevăr, anul 1999 se dovedeşte deosebit de profitabil pentru Policolr, lansarea

marcii SPOR, crescând vânzările companiei de la 100 de tone în 1998 la cca. 2.000 în 1999.

Anul 2000 îi aduce societaţii obţinerea Avizului de Mediu acordat de Inspectoratul

pentru Protectia Mediului, în urma investiţiilor de peste 180.000 USD în sisteme de prevenire

a poluarii mediului.

În 2002, dupa lansarea a incă 5 noi mărci de lacuri şi vopsele, Policolor dobândeşte

certificarea SRAC şi IQNET pentru Sistemul integrat de Manafgement al Calitaţii şi Mediului.

Tot în decursul acestui an, Policolor lanseaza prima campanie de imagine din industria de

lacuri şi vopsele din Romania.

În 2004 se lansează pe scara nationala lanţul de magazine Policolor – Casa Culorilor,

care oferă, pe langă produsele clasice, o paletă coloristică de peste 1.000 de tonuri de vopsele

lavabile, realizate pe maşinile de nuanţat.

În continuare, strategia companiei Policolor SA este aceea de a deveni leaderul pieţei

vopselelor şi raţinilor din sud-estul Europei prin obţinerea unei poziţii mult mai puternice la

nivel local şi prin exploatarea oportunităţilor de export în Orientul Mijlociu şi Rusia.

4.2.2. Obiectul de activitate al SC POLICOLOR SA

Societatea Policolor SA îsi desfăşoara activitatea în domeniul producţiei şi distribuţiei

de vopsea şi diluanţi, acţiunile fiind listate la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti.

Conform statutului societaţii, Policolor SA principalul obiect de activitate al S.C.

Policolor S.A. constă în producerea şi comercializarea de lacuri, vopsele, emailuri, diluanţi şi

cerneluri tipografice.

Dintre obiectele de activitate ale societaţii mai fac parte:

- efectuarea de operaţiuni de import şi export, operaţiuni speciale de asistenta

tehnică;

- serviciu de marketing, consulting,

intermediari, operatiuni de comisionare,

alte servicii în domeniul comerţului

interior şi exterior;

55


- fabricarea de produse chimice şi organica de baza;

- prestari de servicii tehnice şi comerciale catre terţi.

4.3. Prezentarea creditului solicitat de SC POLICOLOR SA

SC POLICOLOR SA solicită acordarea unui credit pentru investiţii.

Creditele pentru investiţii se acordă pentru:

- realizarea de noi obiective sau capacităţi de producţie;

- extinderea, modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor existente;

- procurarea de maşini, utilaje, mijloace de transport sau alte mijloace fixe;

- cumpărarea de alte active fixe (inclusiv cele care fac obiectul creditului ipotecar).

Condiţii de creditare impuse de BRD :

1. Condiţii solicitate:

- clientul trebuie să ruleze o parte din afacerea sa pentru orice credit primit. Nici un

credit nu se acordă dacă clientul nu se angajează să ruleze măcar o parte din afacerea sa prin

bancă. În acest fel banca nu oferă doar cel mai riscant produs al său - creditul, ci reuşeşte să

“vândă” şi celelate produse ale sale şi să-şi îmbunătăţească profitabilitatea.

2. Condiţii de garantare:

- se garantează cu echipamentul (gaj pe echipament)

- cesiunea poliţei de asigurare a echipamentului

- gajarea anumitor contracte de livrări cu anumiţi clienţi

Caracteristicile creditului de investiţii puse la dispoziţie de BRD sunt:

- rambursarea creditului se face în tranşe, care curg de obicei din luna următoare

datei în care creditul a fost folosit în întregime

- frecvenţa de rambursare (lunar, trimestrilă sau semestrială) se face în funcţie de

dorinţa şi tipul de încasări ale clientului, nu sunt impuse de bancă;

- perioada de graţie - se acordă de obicei atunci când clientul are nevoie de o

perioadă mai mare pentru a finaliza o investiţie şi a culege roadele acesteia;

Pentru a putea obţine un credit debitorul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:

să nu aibă datorii la stat, incidente de plăţi (cecuri, bilete la ordin neplătite);

să aibă o reputaţie bună şi un management bun, să aibă un rating BRD de maxim

6 (pe o scală de la 1-10, 1 cel mai bun);

să aibă o piaţă stabilă sau cu tendinţe de creştere;

56


să aibă o bază bună de clienţi;

Scopul creditul este acela de a achiziţona o cladire si echipamente necesare procesului

de productie. Societatea are nevoie de o sumă totală de 600.000 RON, dar solicită credit în

valoare de 450.000 RON, compania contribuind cu diferenţa de 150.000 RON. Creditul se

acordă pe o perioadă de 5 ani din octombrie 2006 până la data scadenţei cel târziu august

2011.

Rambursarea se realizează trimestrial în rate egale din disponibilităţile rămase în contul

curent după efectuarea plăţilor.

Calculul dobânzii se va efectua la un număr exact de zile raportat la un număr de 360

de zile calendaristice. Dobânda se va calcula de la prima tragere până la data rambursării

integrale a sumei împrumutate.

Neutilizarea creditului la termenele şi în sumele prevăzute în contract dă dreptul băncii

să încaseze de la debitor un comision. Întârzirea în rambursarea împrumuturilor se

înregistrează la împrumuturi restante, pentru care banca încasează dobânzi majore cu caracter

penalizator.

Costurile unui credit sunt de obicei următoarele:

a. comison de acordare - variază între 0.5% şi 2%, în funcţie de mai mulţi factori:

suma totală ce va fi acordată, rating-ul clientului, mărimea veniturilor ce vor fi generate pentru

bancă din activităţi non-credit (din operaţiuni de plăţi, schimburi valutare, emiterea de scrisori

de garanţie, de carduri, etc);

b. comision de neutilizare - în cazul creditului de investiţii se percepe pentru perioada

neutilizată a creditului; se percepe de obicei între 0.5% şi 1%. De exemplu, dacă unui client i

se aprobă un credit în luna mai şi cheltuie banii abia în luna septembrie, atunci pentru lunile în

care creditul a stat nefolosit i se percepe acest comision;

c. comision de administrare -banca percepe de obicei un comision (anual, semestrial,

trimestrial) pentru faptul că, după acordarea creditului se fac revizii prin care se reanalizează

situaţia împrumutatului, pentru ca banca să se asigure că totul merge bine); mărimea acestuia

poate fi între 0.5% şi 1% pe an.

4.4. Intocmirea dosarului de creditare

Prima etapă în acordarea creditului o reprezintă depunerea din partea societăţii

comerciale a unei cereri de credit către BRD. În continuare se aprobă cererea de credit în

conformitate cu normele şi plafonul de care dispune şi pe care îl pune la dispoziţie BRD în

57


momentul respectiv. După aprobarea cererii, se depune dosarul de creditare ce trebuie să

conţină documente necesare descrierii în întregime a societăţii.

În vederea acordării creditului solicitat, banca primeşte de la agentul economic şi

verifică:

cerere de credit;

statutul şi contractul de societate;

certificatul de înregistrare fiscală;

planul de afaceri;

bilanţul, raportul de gestiune şi contul de profit şi pierdere pe ultimii pe doi ani;

ultimele situaţii privind “Rezultatele financiare” şi “Situaţia patrimoniului”;

balanţa de verificare pe ultimele trei luni;

bugetul de venituri şi cheltuieli;

fluxul de încasări şi plăţi pe ultimul an;

situaţia prognozată a plăţilor şi încasărilor (cash flow), aferente perioadei pentru

care se solicită creditul;

situaţia contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul

creditului;

proiectul graficului de rambursare a creditului şi de plată a dobânzii;

garanţiile propuse băncii pentru garantarea creditului;

Ofiţerii de credit au obligaţia să verifice dacă documentaţia este completă şi

completată respectând modelele şi cerinţele formulate de bancă.

După verificarea conţinutului dosarului de creditare, ofiţerul de credite, responsabil cu

acordarea creditului acestei societăţii, va continua cu o analiză riguroasă a societăţii

comerciale.

58


4.5. Analiza financiară a activităţii SC POLICOLOR SA

În procesul obţinerii de informaţii despre client, o importanţă deosebită o are

cunoaşterea situaţiei economico-financiare a acestuia. Informaţiile necesare analizei financiare

sunt furnizate de documentele contabile de sinteză, bilanţul contabil şi contul de rezultate.

Analiza financiară are ca punct de plecare bilanţul, care este o situaţie financiară anuală

oficială şi care atestă modul în care a fost administrată de către manageri averea încredinţată

acestora de către acţionari. Bilanţul oferă o imagine generală asupra patrimoniului, situaţiei

financiare şi rezultatelor obţinute.

4.5.1 Indicatorii de analiză a bonităţii clienţilor

Pentru a analiza dacă SC POLICOLOR SA se poate îndatora (în sensul contractării de

credite de la bănci) trebuie să determinăm bonitatea societăţii. Fiecare bancă determină

bonitatea societăţii solicitatoare a unui credit potrivit unei metodologii proprii, pe baza unor

indicatori cărora li se acordă un anumit punctaj, iar punctajul general va decide dacă banca

acordă sau nu creditul .

Bonitatea este o caracteristică mai cuprinzătoare, întrucât presupune existenţa

simultană atât a capacităţii de plată, cât şi a lichidităţii financiare şi a solvabilităţii20.

Pe baza bilanţului şi contului de profit şi pierdere prezentat de societate, BRD

calculează conform Normelor sale de creditare un credit scorring pentru încadrarea societăţii

într-o categorie de risc. În cadrul proiectelor de investiţii nu este singurul criteriu de a lua

decizia de creditare, dar este unul relevant pentru redarea cât mai fidelă a rezultatelor

economice înregistrate de societate. De preferat, analiza se face pe o perioadă de 3 ani şi ceea

ce se urmăreşte la această analiza este constanţa rezultatelor economice. Automat, o

discrepanţă de la an la an a rezultatelor societăţii, implică un risc asumat de bancă mai ridicat.

În analiza societăţii principali indicatori pe care banca îi urmăreşte sunt cei referitori la

lichiditate şi solvabilitate, dar şi cei de profitabilitate şi gestiune sunt relevanţi.

Pornind de la conţinutul bilanţului prelucrat şi de la contul de profit şi pierdere

prelucrat, ofiţerii de credite vor analiza situaţia bonităţii clienţilor pe seama unui sistem de

indicatori de structură şi performanţă. Indicatorii financiari constituie instrumente de analiză ce

permit managerului să evalueze rezultatele obţinute şi starea financiară a întreprinderii,

viitoarele oportunităţi, modul de utilizare al activelor.

20 Mihai Toma, Felicia Alexandru -“Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere”, Editura Economică, Bucureşti,2003, pag 318

59


Analiza bilanţului

Analiza economico-financiară a fost realizată pe patru ani luând ca an de bază anul

2003. Pentru ca această analiză economică-financiară să reflecte situaţia reală, datele din

documentele contabile (bilanţ şi contul de profit şi pierdere) au fost actualizate cu indicii

preţurilor de consum, conform următorului model de calcul:

Valoare (an 2003) = Valoare 2002* i2003 * i2004 * i2005

Valoare (an 2004) = Valoare 2003 * i2004 * i2005

Valoare (an 2005) = Valoare 2004 * i2005

Indicii preţurilor de consum21 sunt prezentaţi în tabelul 4.2 .

Tabelul 4.2.

An Dec.2003/2002 Dec.2004/2003 Dec.2005/2004 Dec.2006/2005

Indici 118,8 % 114,3 % 111,3 % 101,8 %

Fond de rulment. Nevoia de fond de rulment. Trezoreria netă.

Indicatorii FRN, NFR şi TN sunt calculaţi pe baza bilanţului patrimonial, care a fost

restructurat în bilanţ financiar, conform tabelului nr. 4.3.

In cazul SC POLICOLOR SA situaţia se prezintă astfel:

Tabel 4.3. – mii lei –

Nr.

crtElemente de calcul Anul 2003 Anul 2004 Anul 2005 Anul 2006

1 Capital permanent 115.294.395 133.935.262 41.781.407 59.083.399

2 Active imobilizate 103.791.824 98.513.369 29.511.782 25.356.123

3 Fond de rulment (1-2) 11.502.573 35.421.893 12.269.625 33.727.276

4 Stocuri 84.875.297 102.001.862 24.420.455 27.182.272

5 Creanţe 45.499.950 93.229.326 16.545.057 15.254.458

6 Datorii curente 48.180.116 64.540.904 13.426.535 35.193.366

7Nevoia de fond de

rulment (4+5-6)4.741.269 33.269.982 10.729.409 15.730.631

8 Trezoreria netă (3-7) 6.761.304 2.151.911 6.761.304 17.996.645

21 Institutul Naţional de Statistică, Nr.8, 2005

60


Fondul de rulment net (FRN) reprezintă excedentul de resurse financiare care se

degajă în urma acoperirii activelor permanente din resursele permanente şi care poate fi folosit

pentru finanţarea activelor curente. Practic, este partea din capitalul permanent care depăşeşte

valoarea imobilizărilor nete şi este destinată finanţării activelor circulante. Acest surplus de

surse permanente poate fi “rulat” pentru reînnoirea stocurilor, creanţelor şi a lichidităţilor.

Această utilizare potenţială a marcat şi denumirea lui de “fond de rulment”. El este expresia

realizării echilibrului financiar pe termen lung şi a contribuţiei acestuia la finanţarea activelor

curente, nete de datoriile curente.

Formula de calcul este următoarea:

FRN = Capital permanent - Active imobilizate nete

Pornind de la aceasta, in cazul S.C. Policolor S.A, valorile FRN se calculează astfel:

FRN2003 = 115.294.395 - 103.791.824 = 11.502.573 mii lei

FRN2004 = 133.935.262 - 98.513.369 = 35.421.893 mii lei

FRN2005 = 41.781.407 - 29.511.782 = 12.269.625 mii lei

FRN2006 = 59.083.399 - 25.356.123 = 33.727.276mii lei

Se observă că în toţi anii analizaţi FRN a atins valori pozitive, ceea ce înseamnă că

S.C. POLICOLOR S.A. îşi finanţează imobilizările în totalitate din capitalurile proprii,

neavând datorii pe termen mediu şi lung, rămânându-i la dispoziţie acestă sumă pentru

acoperirea cheltuielilor curente ale firmei ( active curente). În anul 2003 activele curente se pot

acoperi din surse stabile în proporţie de 19,27% în timp ce în anul 2004 mai mult de o treime

din totalul activelor curente, 35,43%, pot fi finanţate din sursele stabile ale firmei, ceea ce

denotă o mare stabilitate, societatea minimizându-şi astfel riscul de a rămâne la un moment dat

fără credite bancare sau comerciale din care să finanţeze ciclul de exploatare. Valoarea FR

creşte în 2004 cu 23.919.322 mii lei faţă de anul 2003, fapt ce se datorează măririi capitalului

propriu şi scăderii activelor imobilizate. În perioada 2005 -2006 indicatorul înregistrează o

valoare pozitivă şi în creşte, crescând în ultimul an faţă cel dinainte cu 274.9%, ceea ce

reprezintă un semn favorabil asupra echilibrului financiar al întreprinderii, în sensul că este

pregătită să facă faţă oricăror exigenţe ale datoriilor pe termen scurt.

Necesităţile de finanţare ale ciclului de exploatare (stocuri şi creanţe) sunt acoperite în

cea mai mare parte din surse temporare coerespunzătoare (datorii curente). Diferenţa dintre

necesităţile de finanţare ale ciclului de exploatare şi datoriile de exploatare este numită nevoie

de fond de rulment (NFR). Ea este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt,

respectiv a echilibrului dintre necesarul şi resursele de capitaluri circulante (curente).

61


NFR = Stocuri + Creante – Datorii pe termen scurt

Pornind de la datele din bilanţ, se calculează nevoia de fond de rulment atât pentru anul

2003, cât şi pentru 2004, 2005 şi 2006:

NFR2003 = 52.921.385 – 48.180.116 = 4.741.269 mii lei

NFR2004 = 97.810.886 - 64.540.904 = 33.269.982 mii lei

NFR2005 = 40.965.512 – 30.236.103 =10.729.409mii lei

NFR2006 = 42.436.730– 26.706.099= 15.730.631mii lei

În toate cazurile se obţin aşadar valori pozitive, ceea ce semnifică un surplus de nevoi

ciclice în raport cu sursele temporare posibil de mobilizat. Valoarea NFR se măreşte în 2004

faţă de anul precedent cu 28.528.713 mii lei, fapt ce se datorează în principal creşterii

creanţelor într-o proporţie mai mare decât a datoriilor curente.

Dacă fondul de rulment este superior nevoii de fond de rulment, atunci excedentul de

finanţare se regăseşte sub forma unei trezorerii nete, concretizate în disponibilităţi băneşti, în

conturi bancare şi în casă.

Nivelul indicatorului cunoaşte o tendinţă de scădere în anul 2005 ca urmare a scăderii

stocurilor societăţii.

Situaţia în care nevoia de fond de rulment este pozitivă, poate fi considerată normală,

numai dacă este rezultatul unei politici de investiţii privind creşterea nevoii de finanţare a

ciclului de exploatare. În caz contrar, nevoia de fond de rulment poate evidenţia un decalaj

nefavorabil între lichiditatea stocurilor şi creanţelor, pe de o parte, şi exigibilitatea datoriilor de

exploatare, pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor şi urgentarea plăţilor.

Starea de echilibru sau de dezechilibru a firmei este reflectată de trezoreria netă, care

nu reprezintă altceva decât diferenţa existentă între fondul de rulment şi necesarul de fond de

rulment. Trezoreria netă reprezintă disponibilităţile băneşti rămase la dispoziţia firmei rezultate

din activitatea desfăşurată pe parcursul unui exerciţiu financiar. Este imaginea

disponibilităţilor monetare şi a plasamentelor pe termen scurt, apărute din evoluţia curentă a

încasărilor şi plăţilor, respectiv din plasarea excedentului monetar.

Relaţia de calcul a trezoreriei nete este următoarea:

Trezoreria netă = Fondul de rulment - Nevoia de fond de rulment

TN2003 = FR2003 – NFR2003 = 11.502.573 – 4.741.269 = 6.761.304 mii lei

TN2004 = FR2004 – NFR2004 = 35.421.893 - 33.269.982 = 2.151.911 mii lei

TN2005 = FR2005 – NFR2005 =11.502.573 - 4.741.269 = 6.761.304 mii lei

TN2006 = FR2006 – NFR2006 =33.727.276 - 15.730.631= 17.996.645 mii lei

62


Trezoreria netă pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii.

Dacă trezoreria netă este pozitivă (FR>NFR), atunci excedentul de finanţare, expresia cea mai

concludentă a desfăşurării unei activităţi eficiente, se va regăsi sub forma disponibilităţilor

băneşti în conturi bancare şi în casă. Această situaţie favorabilă se concretizează într-o

îmbogăţire a trezoreriei, întrucât întreprinderea dispune din abundenţă de lichidităţi care îi

permit, atât rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, cât şi efectuarea diverselor

plasamente eficiente şi în deplină siguranţă pe piaţa monetară şi/sau financiară. Se poate vorbi,

în acest caz, chiar de o autonomie financiară pe termen scurt.

Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive în cadrul mai multor exerciţii succesive

demonstrează o rentabilitate economică ridicată şi posibilitatea plasării rentabile a

disponibilităţilor băneşti pentru întărirea poziţiei întreprinderii pe piaţă.

Indicatorul TN obţinut este relevant pentru bunul mers al resortului financiar al SC

POLICOLOR SA. Fiind o corelaţie dintre disponibilităţile băneşti ale unităţii şi contribuţia

băncilor prin credit la acoperirea necesarului de mijloace circulante, indicatorul în cauză

prezintă capacitatea întreprinderii de a face plăţi imediate din propriile disponibilităţi sau

nivelul recuperărilor sub formă de disponibilităţi din imobilizările în stocuri şi cheltuieli pentru

producţie.

0

5.000.000

10.000.000

15.000.000

20.000.000

25.000.000

30.000.000

35.000.000

40.000.000

1 2 3 4

Analiza echilibrului financiar

Fondul de rulment Nevoia de fond de rulment Trezoreria neta

Figura 4.1. Analiza echilibrului financiar

Fluxul de numerar (Cash- flow) este o modalitate de măsurare care arată potenţialul

intern de finanţare al unei firme. Arată resursele ( pe categorii ) financiare care sunt obţinute

din operaţiile companiei în timpul unui an contabil.

Fluxurile de numerar nete pozitive se interpretează ca o creştere a capacităţii reale de

63


finanţare a investiţiilor. Aceasta reprezintă o îmbogăţire a activului real, o confirmare a

majorării averii proprietarilor. Fluxurile de numerar negative sugerează o diminuare a

capacităţii reale de finanţare a investiţiilor. În consecinţă, aceasta semnifică o sărăcire a

activului net real, o reducere a valorii proprietăţii.

Formula de calcul pentru Cash Flow este:

Cash Flow= Trezoreria Netă1 - Trezoreria Netă 0

CF2004 = TN2004 - TN2003 = 2.151.911 - 6.761.304 = -4.609.393

CF2005 = TN2005 - TN2004 = 6.761.304 - 2.151.911 = 4.609.393

CF2006 = TN2006 - TN2005 = 17.996.645 - 6.761.304 = 11.235.341

Situaţia favorabilă în care se află întreprinderea studiată este confirmată şi de fluxul de

numerar pozitiv în anul 2005 şi 2006, ceea ce înseamnă că, în timp, se reduce utilizarea

resurselor temporare pentru acoperirea necesităţilor permanente, capacitatea reală de finanţare

a investiţiilor întreprinderii creşte în mod accelerat.

Indicatori ai lichidităţii şi solvabilităţii

Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în

bani, acesta putând fi şi un criteriu de grupare a posturilor în bilanţ. Altfel spus, ea reprezintă

capacitatea întreprinderii de a transforma activele sale în bani, în scopul asigurării unui circuit

normal al fondurilor şi realizarea de activităţi eficiente .

În analiza solvabilităţii şi lichidităţii unităţii patrimoniale s-au folosit următorii

indicatori (rate specifice):

1. Rata lichiditatăţii generale

Lichiditatea generală reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se

transforma într-un termen scurt în lichidităţi pentru a satisface obligaţiile de plată exigibile.

Lichiditatea globală se apreciază favorabilă atunci când rata lichidităţii generale are o mărime

supraunitară (cuprinsă între 2 şi 2,5)22

Formula de calcul pentru rata lichiditaţii generale este următoarea:

Lgen = Active circulante/Datorii pe termen scurt

Lgen2003 = 59.682.689/ 48.180.116 = 1,23

Lgen2004 = 99.962.797/ 64.540.904 = 1,54

Lgen2005 = 43.459.775/ 30.236.103 = 1,34

Lgen2006 = 61.635.899/ 26.706.099 = 2,30

22 G. Vintilă- “Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, pag. 216

64


În toti cei patru ani analizaţi indicatorul are valori supraunitare, aceasta dovedind că,

cel putin pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de a-şi achita datoriile exigibile.

Aceasta constituie pentru bancă un grad de siguranţă în acordarea noilor credite, concretizat în

existenţa unui fond de rulment financiar care îi permite întreprinderii să facă faţă incidentelor

care apar în mişcarea activelor circulante sau unor deteriorări în valoarea acestora. În anul

2005 rata lichidităţii generale scade cu 87%, diminuând potenţialul financiar pe termen scurt.

Această evoluţie este dovada unor investiţii de valoare mare, care au micşorat capacitatea de

plată a societăţii. În 2006 rata lichiditaţii generale creşte de la 1,34 la 2,30 , cu 71,7 %.

2. Rata lichidităţii reduse – „ Test acid”

“Test acid” (LTA) – are rolul de a evidentia un grad „mai rafinat” de lichiditate a

firmei, tinand cont de faptul ca stocurile (ST) sunt active mai putin lichide, deci mai greu

transformabile in bani pentru acoperirea datoriilor curente.

Rata lichidităţii reduse ( “Test acid” ) exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi

onora datoriile, pe termen scurt, din creanţe şi disponibilităţi.Valoarea supraunitară a ratei

evidenţiază faptul că stocurile nu sunt finanţate prin datorii pe termen scurt (cel mult prin

avansuri şi aconturi primite de la clienţi).

Mărimea optimă a indicatorului se situează în intervalul [0,8 ; 1].

Formula de calcul este urmatoarea:

LTA =(Active circulante - Stocuri)/Datorii pe termen scurt

LTA 2003 = 52.261.254/ 48.180.116 = 1,08

LTA 2004 = 95.581.231/ 64.540.904 =1,48

LTA 2005 =190.393.320/ 30.236.103 =0,7

LTA 2006 = 34.453.927/ 26.706.099= 1,29

3. Rata lichidităţii imediate

Se calculează pentru a evidenţia gradul în care firma poate acoperi datoriile pe termen

scurt (DTS) din cele mai lichide active, respectiv disponibilităţile (DISP) şi investiţiile

financiare pe termen scurt (INVTS). Nivelul asiguratoriu pentru această rată este de 1/3.

Formula de calcul este:

Li = (Disponibilitaţi+ Investiţii financiare pe termen scurt )/ Datorii pe

termen scurt

Rata lichiditaţii imediate, în cazul Policolor este:

65


Li2003= (6.761.304 + 364.311)/48.180.116 = 0,1478

Li2004 = (2.151.911 + 364.311)/ 64.540.904 = 0,0389

Li2005 = (2.489.184 + 5.084)/ 30.236.103 = 0,0824

Li2006 = (19.193.385 + 5.084)/ 26.706.099 = 0,7188

Se constată creşterea nivelului acestei rate la nivelul anului 2006, ceea ce înseamnă o

creştere a capacităţii de onorare a obligaţiilor pe termen scurt din disponibilităţi.

0

0,5

1

1,5

2

2,5

Indicatori de lichiditate

Rata lichiditatii generale Rata lichiditatii reduse Rata lichiditatii imediate

Figura 4.2. Indicatorii de lichiditate

Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a-şi achita toate obligaţiile asumate faţă

de terţi, atât cele cu scadenţe apropiate, cât şi cele cu scadenţe îndepărtate. Aici intervine

comparaţia dintre elementele de activ şi pasiv, respectiv disponibilităţi şi obligaţii23.

Este evident faptul că o întreprindere este solvabilă dacă are disponibilităţi, deci

mijloace de plată.

Lichiditatea şi solvabilitatea necorespunzătoare sunt cele mai frecvente cazuri în care

întreprinderile pot falimenta, datorită neputinţei de plată a datoriilor scadente.

1. Solvabilitatea generală ( Sg )

Aceast indicator arată în ce masură datoriile totale sunt acoperite cu active imobilizate

şi active circulante. Cu cât valoarea solvabilităţii generale este mai mare decat 1, cu atât

situaţia financiară de ansamblu a întreprinderii este mai bună.

Acest indicator măsoară, în fapt, securitatea de care se bucură creditorii întreprinderii

pe termen lung şi scurt şi marja de credit a acesteia.


Sg = Active totale/Datorii totale

23 Mihai Toma, Felicia Alexandru, “Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere”, Editura Economică,

Bucureşti,2003, pag 318

66


Sg2003 = 163.474.513/ 48.180.116 = 3,392Sg2004 = 198.476.166/ 64.540.904 = 3,075

Sg2005 = 72.971.557/ 32.294.850= 2,259

Sg2006 = 86.992.022/ 27.890.319= 3,119

2. Solvabilitatea patrimonială

Valoarea acceptabilă pentru această rată trebuie să fie egală sau mai mare de 0,5, ceea

ce reflectă un grad corespunzător de acoperire a datoriilor pe termen mediu şi lung din

capitalul propriu şi social al firmei


Sp = Capitaluri proprii/Active totale

Sp2003 = 294.904.597/163.474.513 = 1,803

Sp2004 = 372.465.246/ 198.476.166= 1,876

Sp2005 =39.722.660/ 72.971.557=0,544

Sp2006 = 57.899.179/ 86.992.022= 0,665

În cazul firmei analizate solvabilitatea patrimonială are valori medii şi crescătoare de la

un an la altul relevând faptul că firma tinde spre stabilitate puternică pe piaţă.

Societatea POLICOLOR SA prezintă o lichiditate generală bună. Mai importante sunt

testul acid şi lichiditatea la vedere, pentru că acestea ţin cont de activele circulante care se pot

transforma imediat în bani, cum ar fi titlurile de plasament. Testul acid înregistrează valori

foarte bune, deoarece include creanţele firmei care deţin marea majoritate în totalul activelor.

Pentru o mai bună apreciere trebuie să se aibă în vedere termenele de scadenţă ale creanţelor.

În schimb lichiditatea la vedere inregistreaza o scadere pe parcursul anului 2004. Solvabilitatea

generală măsoară marja de credit a firmei care, datorită valorilor ridicate, permite întreprinderii

contractarea unor împrumuturi atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.

0

1

2

3

4

1 2 3 4

Indicatori de solvabilitate

Solvabilitate generala Solvabilitate patrimoniala

67


Figura 4.3. Indicatorii de solvabilitate

Indicatori de rentabilitate

Rentabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a obţine profit, în scopul remunerării

capitalurilor, dar şi al extinderii capacităţii acesteia. Pentru firmă aceasta este condiţia

supravieţuirii şi dezvoltării. Managementul firmei, băncile, acţionarii, creditorii, investitorii

sunt interesaţi să cunoască nivelul şi evoluţia indicatorilor de rentabilitate a unei întreprinderi.

Ratele de rentabilitate evidenţiază rezultatele obţinute în raport cu activitatea firmei

(rentabilitatea comercială) şi a mijloacelor economice (rentabilitatea economică) sau financiare

(rentabilitatea financiară).

1. Rata rentabilităţii comerciale

Rentabilitatea comercială exprimă eficienţa globală a întreprinderii, respectiv

capacitatea sa de a realiza profit şi de a rezista concurenţei. Rentabilitatea comercială prezintă

o curbă ascedentă din anul 2003 până în anul 2005, însă din anul 2005 până în anul 2006 Rc

descrie o curbă descedentă determinată de creşterea mai agresivă a profitului net în comparaţie

cu cifra de afaceri.

Formula de calcul a rentabilitaţii comerciale :

Rc = Profit net / Cifra de afaceri x 100

Rc 2003 = (6.824.533/181.335.312) x 100 = 3,76%

Rrc 2004 = (18.878.089/ 153.251.269) x 100 = 12,31%

Rc 2005 = (4.222.574/ 90.397.498) x 100= 4,67%

Rc 2006 = (14.202.050/ 108.142.983) x 100= 13,13%

În primul an acest indicator are o valoare de 3,76% ceea ce semnifică faptul că firma nu

are suficiente vânzări ca să acopere cheltuielile sau nu există suficient control asupra efectuării

cheltuielilor.Pe parcursul anului 2004 situatţa se redreseaza astfel că se ajunge la o rentabilitate

comercială de 12,31%. În 2005 se pare că firma trece iarăşi printr-o perioadă mai nefastă ca în

2003, dar în 2006 situaţia se îndreaptă, şi rentabilitatea comercială creşte de la 4,67% la

13,13%.

2. Rata rentabilităţii financiare

Denumită şi rata rentabilităţii capitalurilor proprii ale firmei, arată câştigul net

procentual pe care l-au obţinut acţionarii, deoarece raportează profitul net (PN) la capitalurile

proprii (CPR).

68



Rrf = (Profit net / Capitaluri proprii) x 100

Rrf2003 =( 6.824.533/ 294.904.597) x 100 = 2,31 %

Rrf2004 =( 18.878.089/ 372.465.246) x 100 = 5,06 %

Rrf2005 = (4.222.574/ 39.722.660 ) x 100= 10,63 %

Rrf2006 = (14.202.050/ 57.899.179) x 100= 24,52 %

Rata de rentabilitate financiară are valori relativ mici in primii doi ani analizaţi.

Deoarece profitul net înregistrează o creştere procentuală mai mare decât capitalurile proprii

rata de rentabilitate financiară creşte cu 2,75 puncte procentuale.

Se observă o creştere a Rfin de 2,75 % în anul 2005 faţă de 2003 urmată de o creştere

de 5,57% în anul 2005 până la 10,63% în 2006 şi până la 24,52%.

3. Rata de rentabilitate economica (Rre)

Are o acceptiune mai larga exprimând, în esenta, eficienţa cu care este folosit activul

total al unităţii economice, arătând capacitatea acesteia de obţinere a profitului din întreaga

activitate economico-financiară.

Ea se exprima prin raportul dintre profitul din exploatare (PE) si total active (TA):

Rre = (Profit din exploatare/Total active) x 100

Rre 2003 = (7.722.283/163.474.513) x 100 = 4,72 %

Rre 2004 = (22.132.749/ 198.476.166) x 100 = 11,15 %

Rre 2005 = (6.657.061/ 72.971.557) x 100 = 9,12 %

Rre 2006 = (16.367.664/ 86.992.022) x 100 = 18,81 %

Pe toată perioada analizată valorile acestui indicator sunt pozitive.

Întreprinderea va fi afectată într-o măsură foarte mică de o evoluţie nefavorabilă a

pieţei de capital, întrucât ponderea creditelor bancare în totalul împrumuturilor este de 18,81

%, iar firma nu apelează la credite bancare pe termen lung.

Rata rentabilităţii economice prezintă o curbă uşor ascendentă din anul 2003 până în

anul 2005. Din anul 2005 până în anul 2006 rata rentabilităţii economice descrie o curbă

ascendentă destul de puternic datorită sporirii activelor totale.

69


0,00%

5,00%

10,00%

15,00%

20,00%

25,00%

Indicatori de rentabilitate

Rata rentabilitatii comercialeRata rentabilitatii financiareRata rentabilitatii econimice

Figura 4.4. Indicatorii de rentabilitate

Alţi indicatori utilizaţi pentru aprecierea caracterului economico-financiar al

înteprinderii Policolor Bucuresti sunt:

1. Coeficientul total de îndatorare (RGI) sau “levierul financiar ”

Rata globală de îndatorare este calculată ca raport între total datorii (DAT) şi total

pasive (TP), reflectă contribuţia creditelor la formarea resurselor totale.

Cu cât rata levierului este mai mare decât unu, cu atât întreprinderea va depinde mai

mult de creanţierii săi.

RGI = (Datorii totale/Total pasive) x 100

RGI 2003 = (48.180.116/163.474.513) x 100 = 29,47 %

RGI 2004 = (64.540.904/ 198.476.166) x 100 = 32,52%

RGI 2005 = (32.294.850/ 72.971.557) x 100 = 44,25%

RGI 2006 = (27.890.319/ 86.992.022) x 100 = 32,06 %

Firma detine decat datorii pe termen scurt si lung iar ponderea acestora in total pasiv,

in toti ani de analiza este mare.

2. Durata de rotaţie a stocurilor (Dst)

Acest indicator redă perioada medie de stocare în zile; pentru ca rezultatul acestui

indicator să fie considerat bun trebuie să se analizeze întotdeauna o comparaţie cu media

perioadei de stocare pe ramura respectivă.

Dst = ( Stoc mediu global / Cifra de afaceri) x 360

Stoc mediu global = ( Stoc iniţial + Stoc final ) / 2

Dst 2003 = (5.901.500/ 181.335.312) x 360 = 12 zile

Dst 2004 = (4.381.566/ 153.251.269) x 360 = 11 zile

70


Dst 2005 = ( 5.105.342/ 90.397.468) x 360 =20 zile

Dst 2006 = ( 5.967.037/108.142.983) x 360 =20 zile

Se poate observa o creştere a duratei de rotaţie a stocurilor, de la 12 zile în 2003 la 20

zile în anul 2005 şi în 2006.

Încetinirea vitezei de rotaţie obsertavă în anul 2004 este determinată, în principal, de

apariţia stocurilor supranecesare. Stocurile supranecesare, pe lângă blocările de capitaluri,

generează şi alte efecte negative, cum ar fi costurile de stocare suplimentare, plata unor

dobânzi mai mari, cu consecinţe directe asupra capacităţii de plată a întreprinderii.

3. Rotatia creditului clienti (Durata de încasare a creanţelor) – măsoară numărul

mediu de zile pe care firma acordă credit comercial clienţilor săi. Indicatorul se calculează cu

ajutorul relaţiei:

DCL =(Creante clienti /CA) x 360

Durata de încasare a creanţelor exprimă numărul de zile până la data la care debitorii îşi

achită datoriile către întreprindere. Această perioadă este cu atât mai favorabilă cu cât ea este

mai scurtă, căci o perioadă lungă presupune lipsa de lichidităţi pe care firma le putea utiliza în

activitatea de bază pentru a genera profit sau pentru plata anumitor obligaţii care au un anumit

cost odată cu trecerea timpului.

DCL 2003 = (1.706.335/181.335.312) x 360 = 5 zile

DCL 2004 =(7.439.636 /153.351.269) x 360 = 17 zile

DCL 2005 =(14.621.434/ 90.397.468) x 360 = 58 zile

DCL 2006 =( 13.545.497/108.142.983) x 360 = 45 zile

În cazul firmei analizate acest indicator a avut o tendinţă crescătoare de la 5 zile în

2003,ajungând la 45 de zile în 2006 ceea ce reprezintă o situaţie mai puţin favorabilă.

4. Rotatia creditului furnizor (Durata de plată a furnizorilor) – evidentiaza

numarul mediu de zile pentru care firma beneficiaza de credit din partea furnizorilor.

DFZ =[(Datorii la furnizori – Avansuri platite)/Achizitii de la furnizori] x 360

DFZ 2003 = (24.703.380/ 130.597.417) x 360 = 68 zile

DFZ 2004 = (15.632.421/ 95.875.313) x 360 = 59 zile

DFZ 2005 = (14.621.434 / 145.238.127 ) x 360 = 68 zile

DFZ 2006 = ( 24.822.249/ 110.845.238 ) x 360= 70 zile

Corelând mărimea acestui indicator cu cea a zilelor de credit – client se observa că DCL

< DFZ, ceea ce este recomandat.

71


O firmă în dezvoltare care urmăreşte creşterea cifrei sale de afaceri îşi va mări stocurile

de materii prime şi materiale circulante, crescând astfel creditul furnizori, va obţine produse

finite ce vor fi vândute către clienţi şi astfel rezultă nişte creanţe care ulterior se vor transforma

în numerar. Se pune problema finanţării acestor stocuri şi a acoperirii creanţelor până în

momentul încasării contravalorii mărfurilor vândute şi de asemenea pentru a se efectua o nouă

aprovizionare. Astfel, dacă nu există o bună corelare între perioada de întârziere a plăţilor către

furnizori, salariaţi etc. şi perioada de timp scursă între momentul vânzării produselor către

clienţi şi al încasării contravalorii acestora, poate apărea situaţia nedorită ca firma să nu aibă la

un moment dat resursele pentru următorul ciclu de expolatare. Din acest motiv este necesară o

analiză amănunţită a politicii fluxurilor de numerar.

Una dintre cele mai importante propuneri este menţinerea contractelor cu furnizorii

care oferă termene de plată mai mari şi chiar negocierea contractelor cu aceştia.

Pentru a-şi asigura mijloacele de plată, întreprinderea trebuie să promoveze o politică

de diminuare a creditelor acordate clienţilor săi, dar şi de prelungire a termenelor de achitare a

datoriilor către furnizori. În condiţiile în care durata de încasare a creanţelor este mai mică

decât durata de achitare a furnizorilor are loc o atragere de surse relative gratuite din partea

furnizorilor pentru finanţarea ciclului de exploatare.

Analiza pe baza contului de profit şi pierdere

Pentru analiza financiară a clientului o importanţă deosebită o prezintă de asemenea

informaţiile furnizate de contul de profit şi pierdere, care, ca şi în cazul bilanţului, pot fi

regrupate şi prelucrate de către analiştii bancari, pentru a oferi o imagine mai clară privind

rentabilitatea şi eficienţa activităţii desfăşurate de către întreprindere pe parcursul ultimelor

exerciţii financiare.

1. Marja comercială vizează în exclusivitate întreprinderile comerciale sau numai

activitatea comercială a întreprinderilor cu activitate mixtă ( industrială şi comercială).

Excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora

reprezintă marja comercială.

MC = Venituri din vânzări - Cheltuieli cu mărfurile

2. Producţia exerciţiului ( în cadrul activităţii industriale) include valoarea bunurilor

şi serviciilor “fabricate” de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru

nevoile proprii. Ca urmare, producţia exerciţiului va include trei elemente: producţia vândută

evaluată la preţul de vânzare, producţia stocată, producţia imobilizată evaluate la cost de

producţie.

72


PE = Prod. Vândută + Prod. Stocată + Prod. Imobilizată

3. Valoarea adăugată (VA) exprimă creşterea de valoare rezultată din utilizarea

factorilor de producţie (forţă de muncă şi capital), peste valoarea bunurilor şi serviciilor

provenind de la terţi, în cadrul activităţii curente a întreprinderii.

În fapt, valoarea adăugată reprezintă sursa de acumulări băneşti din care se face

remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea întreprinderii:

Remunerarea muncii prin salarii, indemnizaţii, premii, cheltuieli sociale;

Remunerarea statului prin impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (subvenţiile

pentru exploatare fiind excluse);

Remunerarea creditelor prin dobânzi şi comisioane plătite;

Remunerarea investiţiilor prin amortismente calculate;

Remunerarea capitalurilor proprii prin dividende plătite acţionarilor.

Întreprinderea, în calitate de participant direct la viaţa economică, va fi remunerată prin

capacitatea de autofinanţare.

VA = Producţia exerciţiului + Marja comercială – Consumurile externe

Consumurile externe = Cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile +

Cheltuieli materiale + Cheltuieli din afară (cu energia şi apa) + Cheltuieli privind prestaţiile

externe

4. Excedentul brut de exploatare (EBE) sau, după caz, insuficienţa brută de

exploatare, (IBE) reprezintă diferenţa dintre valoarea adăugată (plus subvenţiile de exploatare)

pe de o parte şi impozitele, taxele şi cheltuielile de personal pe de altă parte.

EBE = (VA + Subvenţiile de exploatare) – (Cheltuieli cu personalul +

Impozite şi taxe)

Excedentul brut de exploatare, exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare,

resursa principală a întreprinderii, cu influenţă hotărâtoare asupra rentabilităţii finale şi a

capacităţii de dezvoltare a întreprinderii.

5. Rezultatul exploatării (profit sau pierdere) reprezintă diferenţa dintre veniturile şi

cheltuielile exploatării.

Rezultatul exploatării = Venituri din exploatare – Cheltuieli din

exploatare

Rezultatul exploatării reflectă mărimea absolută a rentabilităţii de exploatare, obţinută

prin deducerea tuturor cheltuielilor (plătibile şi calculate) din veniturile exploatării (încasabile

şi calculate).

6. Rezultatul curent este rezultatul tuturor operaţiunilor curente ale întreprinderii:

73


Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar

Nefiind perturbat de elemente excepţionale, acest sold permite analiza evoluţiei

rezultatelor întreprinderii pe mai multe exerciţii succesive.

7. Rezultatul net al exerciţiului exprimă mărimea absolută a rentabilităţii financiare

cu care vor fi remuneraţi acţionarii pentru capitalurile proprii subscrise. Acest profit net trebuie

să fie susţinut de existenţa unor disponibilităţi reale, altfel el va rămâne doar un potenţial de

finanţare. Profitul net urmează să se distribuie sub formă de dividende sau/şi să se

reinvestească în întreprindere.

Rezultatele analizei sunt prezentate în tabelul 4.4.

Tabelul 4.4. - mii lei-

NR. CRT. DENUMIREA 2003 2004 2005 2006

1. M.C. 2.490.598 1.405.863 864.462 1.931.659

2. P.E. 78.125.678 97.632.124 88.426.408 99.534.559

3. V.A. 80.616.276 99.040.987 89.290.870 101.466.218

4. E.B.E. 79.518.435 98.124.321 88.731.224 100.252.312

5. R.E. 94.785.802 75.764.429 6.657.061 16.367.664

6. R.C. 5.202.438 30.516.470 5.918.794 2.162.135

7. R.N.E. 553.270 21.729.535 34.464.810 31.778.348

Capacitatea de autofinanţare a SC POLICOLOR SA Bucureşti

Autofinanţarea reprezintă asigurarea dezvoltării întreprinderii prin forţe proprii,

folosind drept surse de finanţare, o parte din profitul obţinut în exerciţiul efectuat şi fondul de

amortizare.

Capacitatea de autofinanţare reflectă potenţialul financiar degajat de activitatea

rentabilă a întreprinderii, la sfârşitul exerciţiului contabil, destinat să remunereze capitaluri şi

să autofinanţeze politica de investiţii din exerciţiile viitoare. Cu cât capacitatea de

autofinanţare este mai importantă, cu atât posibilităţile financiare ale firmei sunt mai mari, căci

ea permite finanţarea investiţiilor noi, rambursarea împrumuturilor contractate deja, făcând să

crească totodată potenţialul de îndatorare. Deşi are acelaşi caracter, CAF nu trebuie totuşi

confundată cu o resursă de trezorerie efectivă, deoarece ea este deja investită (în totalitate sau

74


parţial) în corijarea variaţiei necesarului de fond de rulment24.

Capacitatea de autofinanţare este o sursă internă aflată permanent la dispoziţia

întreprinderii.

Deci nivelul autofinanţării este dependent de doi factori:

Excedentul de resurse financiare generat de activitatea firmei reprezentat de

capacitatea de autofinantare;

Cota parte din aceste resurse distribuite actionarilor sub forma de dividende.

Capacitatea de autofinanţare se poate determina prin două metode: metoda adiţională şi

metoda deductivă.

Metoda adiţională:

CAF = Rezultatul net al exerciţiului + Cheltuieli calculate (cu amortizare si

provizioane) – Veniturile calculate (din provizioane) – Veniturile din cesiuni

Metoda deductivă:

CAF = EBE +Venituri din exploatare - Cheltuieli din exploatare + Venituri

financiare(mai putin venituri din provizioane) - Cheltuieli financiare(mai putin chelt. cu

amortizari si provizioane) + Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare – Impozitul pe

profit

Prin restrângerea termenilor din relaţia de mai sus şi tinând cont de legăturile dintre

aceste mărimi economice, se obţine următoarea relaţie de calcul a capacităţii de autofinanţare:

CAF = (Venit. totale – Chelt. totale – Chelt. financiare – Amortizare) x

(1-) + Amortizare , cu = impozitul pe profit (16%)

Tabelul 4.5. -mii lei-

Denumirea 2003 2004 2005 2006CAF 15.569.760 11.469.216 7.838.482 15.924.093

De reţinut este faptul că nu tot profitul rămîne la dispoziţia firmei pentru reinvestire, o

parte din el fiind folosit pentru plata dividendelor şi/sau a beneficiilor. În principiu,

autofinanţarea este gratuită pentru că profitul a fost impozitat, iar amortizarea şi provizioanele

se exclud de la plata impozitului. De exemplu, amortizarea presupune includerea cheltuielilor

cu mijloacele fixe în calculul cifrei de afaceri care în final se impozitează sub forma profitului,

iar capitalul iniţial este remunerat fie prin dividende (capital social), fie prin dobânzi (capital

împrumutat), evitându-se dubla impunere.

24 Anişoara Capotă, Cristina Drumea – “Ghid pentru licenţă – Specializarea contabilitate şi informatică de

gestiune”, Editura Infomarket, 2004

75


În esenţă, capacitatea de autofinanţare reprezintă un indicator care exprimă

independenţa financiară a întreprinderii, reflectând un flux de disponibilităţi real sau potenţial.

Mărimea sa depinde , pe de o parte, de rentabilitatea intreprinderii, iar pe de alta parte, de

politica de investiţii a intreprinderii şi de metodele de amortizare a activelor imobilizate.

4.5.2. Analiza scopului investiţiei

Valoarea firmei depinde de deciziile luate de manager, aşadar primul pas trebuie făcut

pentru maximizarea acestei valori prin luarea celei mai bune decizii de investiţii.

Decizia de investiţii este considerată primară deoarece ea este cea care orientează

structura de producţie a firmei, defineşte din punct de vedere material firma şi care îi indică

întreprinzătorului prima opţiune.

POLICOLOR doreşte să-şi dezvolte baza proprie de macanizare în vederea măririi

rentabilităţii printr-o expoatare eficientă a spaţiului de lucru cu utilaje şi echipamente noi şi

performante. Astfel, sicietatea doreste sa achizitioaneze o cladire pe care sa o utilizeze ca hala

de executie a produselor, si sa achizitioneze si echipamente si utilaje de care are nevoie penru a

realiza produse de calitate superioara celor ale concurentilor sai..

4.5.3. Costul total al proiectului

Tabel 4.6. – mii lei –

Ţara de origine

Denumirea utilajelor/

lucrărilor ce fac obiectul investiţiei

Valoarea Contractului

Valoarea ce urmează a fi

achitată din credit

Termenul de livrare

Modalitatea de plată

România Cladire Hală 439.500 RON 439.500 RON 01.10.2007Transfer

bancar

RomâniaEchipamente

laborator71.000 RON 71.000 RON 01.10.2007

Transfer

bancar

România

Maşini de

vopsit şi de

nuanţat -

service

89.500 RON 89.500 RON 01.10.2007Transfer

bancar

TOTAL 600.000 RON 600.000 RON

4.5.4. Planul de finanţare a proiectului

Tabelul 4.7. – mii lei

PLANUL DE FINANŢARE A INVESTIŢIEI

76


SpecificaţieValoare

totalăCredit

Surse proprii numerar

Numerar Natură

1. Achizitionare cladire 439.500 329.625 109.875 0

2. Achizitionare echipamente laborator 71.000 35.250 17.750 0

3. Achizitionare maşini de vopsit şi de

nuanţat - service

89.500 67.125 22.375 0

TOTAL VALORIC 600.000 450.000 150.000 0

% din TOTAL 100% 75 % 25% 0 %

4.2.3. Analiza eficienţei proiectelor de investiţii

Metoda valoarii nete prezentă a proiectului (VAN) = suma algebrică a valorilor

actualizate ale fluxului de numerar net din fiecare an şi valoarea investiţiei.

Valoarea netă prezentă ne arată valoarea pe care un proiect o adaugă la capitalul unei

firme după ce a plătit toate datoriile aferente realizării proiectului. Având o valoarea pozitivă,

proiectul este fezabil.

unde: FNn – fluxul de numerar net pentru perioada de timp n;

K – rata de actualizare;

n – perioada de timp;

Tabel 4.8. – mii lei–

AN FN net al proiectului Factorul de actualizare

FN Actualizat

1 180.000 0.909 166.909

2 230.000 0.826 193.884

3 310.000 0.751 237.565

4 390.000 0.683 271.702

5 480.000 0.621 304.003

TOTAL 1.590.000 1.174.063

Valoarea investitiei 600.000

77


VAN 1.150.860Rata actualizare 7.66%

FA = factor de actualizare

n = nr. de ani

r = rata de actualizare

FA5 = 0,621

FA4 = 0,683

VPt = valoarea prezenta a fluxului de numerar obtinut in anul t

VP = FNt x FA

VNP = valoarea neta prezenta

Valoarea investitiei

VNP = 1.174.063– 600.000 = 574.063

Deoarece aceasta valoare e pozitiva, proiectul e fezabil din punct de vedere financiar si

se poate lua decizia acceptarii sale.

Metoda ratei interne de rentabilitate

Rata Internă de Rentabilitate este acea rată de actualizare, care face ca valoarea

actualizată a intrărilor viitoare de numerar generate de proiect să fie egală cu costul iniţial al

investiţiei.

Presupune cunoscuta suma investitiei initiale, ca si fluxurile de numerar ce vor fi

generate, nu insa si rata de rentabilitate a proiectului.

Se presupune ca VNP = 0.

78



AN FN FA

(30%)

VP FA

(30.5%)

VP FA

(37%)

VP

1 180.000 0.769 138.420 0.766 137.880 0.729 131.220

2 230.000 0.591 135.930 0.587 135.010 0.533 122.590

3 310.000 0.455 141.050 0.450 139.500 0.388 120.280

4 390.000 0.350 136.500 0.344 134.160 0.283 110.370

5 480.000 0.269 129.120 0.264 126.720 0.207 99.360

VPN = 81.020 VPN = 73.270 VPN = -16.180

=> RIR = 37%

Valoarea prezentă netă (VPN) calculată pentru o rată de actualizare de 37% este cea

mai apropiată de 0. Prin urmare, rata respectivă de actualizare este considerată rata internă de

rentabilitate (RIR)

Termenul de recuperare al investiţiei.

Alături de problema performanţei unui proiect de investiţii din punctul de vedere al

câştigului în unităţi băneşti sau sub forma de rata de rentabilitate, un element de interes pentru

societate cât şi pentru bancă îl constituie şi termenul de recuperare al investiţiei.

Termenul de recuperare nu reprezintă altceva decât durata în care se recuperează

fondurile investite.


AN FN net al proiectului

FN Actualizat

FN Actualizat Cumulat

2006 180.000 166.909 -433.090

2007 230.000 193.884 -2.39.206

2008 310.000 237.565 -16.409

2009 390.000 271.702 270.061

2010 480.000 304.003 574.064

Valoarea investiţiei 600.000

79


Termenul de recuperare (Tr) :

Tr = 3 + (16.409 / 271.702) = 3,060 ~ 3 ani

Graficul de rambursare

Pentru calculul dobânzii de rambursare a creditului se foloseşte următoarea formulă:

Valoarea împrumutului: 450.000 RON

Data contractării: 01.06. 2006

Durată împrumut: 5 ani

Număr rate: 5

Procent de dobândă: 23 % (procent rezultat în urma analizei şi negocierii dintre părţi)

Nr. rată Scadenţă Rată Dobândă Total

1. 01.06.2007 90.000 103.500 193.500

2. 01.06.2008 90.000 82.800 172.800

3. 01.06.2009 90.000 62.100 152.100

4. 01.06.2010 90.000 41.400 131.400

5. 01.06.2011 90.000 20.700 110.700

4.2.4. Analiza S.W.O.T.

Analizând societatea din punct de vedere al punctelor tari, punctelor slabe,

oportunităţilor şi ameninţărilor putem identifica următoarele:

ANALIZA SWOT

PUNCTE TARI

Garanţia personală acoperitoare;

Experienţa în domeniul industriei

chimice – lacuri şi vopsele ;

Calitatea serviciilor şi seriozitate în

PUNCTE SLABE

Capacitatea de încasare redusă în

comparativ cu capacitate de plată;

Tendinţă de ameliorare;

80


relaţiile de afaceri;

Colaborare foarte buna cu BRD;

Expunerea băncii redusă;

OPORTUNITATI

Cererea în continuă creştere în acest

sector;

AMENINTARI

Politicile de mediu; (respectate cu

stricteţe de conducerea POLICOLOR)

CAPITOLUL 5.

CONCLUZII SI PROPUNERI

Anul 2007 a fost unul de continuare a consolidării sistemului bancar românesc. Intrarea

in Uniunea Europeană face acest proces de consolidare inevitabil, iar băncile străine au un rol

foarte important. Este previzibilă reducerea numărului de bănci şi o profilare a sistemului

bancar pe marile grupuri bancare.

Şi în sistemul bancar se va manifesta legea naturii - peştii mari îi înghit pe cei mici. In

Uniunea Europeană, pe piaţă nu va mai fi loc pentru băncile mici, în contextul în care este

nevoie de instituţii puternice, pregătite să facă faţă concurenţei. Aceste schimbări vor veni şi

pe fondul fuziunilor ce vor avea loc la nivelul marilor jucători de pe piaţa europeană. Băncile-

mamă se vor uni, iar unele nume de pe piaţa autohtonă vor dispărea. În ceea ce priveşte topul

în funcţie de active al băncilor din România, acesta nu au suferit modificări semnificative în

anul 2007 faţă de 2006, însă au fost consemnate evoluţii diferite în ceea ce priveşte cota de

piaţă deţinută, chiar în rândul primelor trei clasate.

Banca Comercială Română este, în continuare, principalul jucător pe piaţa bancară,

cotele de piaţă – 25,4% la active, 26,4% la creditele neguvernamentale şi 28,6% la depozite

clienţi - confirmând consolidarea poziţiei salt de lider şi formator de piaţă. Cota de piaţă a

BCR a avansat la 26,3% la sfârsitul lui 2006, după ce la jumătatea anului scăzuse la 25,1%.

Profitul net obţinut de BCR în 2006, conform standardelor româneşti de contabilitate, a crescut

puternic, cu 15,6%, în termeni nominali, comparativ cu 2005, până la 742,3 milioane lei

(echivalent cu 202 milioane de euro).

BRD - Groupe Société Générale rămâne a doua bancă din România, cu active ce

81


depăşesc 192.210 miliarde lei (la sfârşitul anului 2006). Urcând de la 13% la 14,2% în primul

trimestru al anului 2006, BRD deţine o cotă de piaţă de 15%, în creştere cu 2 puncte

procentuale faţă de anul 2005.

Rauffeisen Bank a consemnat o scădere a cotei de piaţă cu 0,4 puncte procentuale, de

la 9,2% la sfârşitul anului 2005 la 8,8 % la sfârşitul anului 2005. Activele totale au crescut cu

13,7% până la 32,9 miliarde euro comparativ cu sfârşitul anului 2005.

82


Poziţia Banca

Cota de piaţă

2005

Cota de piaţă

2006

Creştere procentuală

(la sfârşitul anului

2006 faţă de sem. 1 )

1. BCR 26,1% 26,3% 55,7%

2. BRD 13% 15,0% 78,8%

3. Raiffeisen

Bank

9,2% 8,8% 46,3%

4. ING Bank 5,62% 5,3% 45,7%

5. HVB Bank 4,63% 4,9% 64,6%

6. Bancpost 4,40% 4,5% 50,1%

7. CEC 5,9% 4,4% 14,8%

8. Banca

Transilvania

2,76% 3,84% 104,9%

9. Alpha Bank 3,18% 3,82% 85,6%

10. ABN Amro

Bank

4,97% 3,78% 17,7%

După şocurile şi instabilitatea din sistemul bancar din anii 1990, ponderea activelor

bancare în PIB a crescut neîntrerupt din 2000 până în prezent. Această evoluţie a fost posibilă

datorită unui dezechilibru între cererea şi oferta de servicii bancare. Perspectivele pe termen

mediu rămân foarte bune, potrivit raportului Intercapital Invest.

În cazul în care o societate comercială doreşte să întreprindă un proiect de investiţii, dar

nu dispune de suficiente fonduri pentru a realiza acest proiect, este nevoită să apeleze la un

credit bancar pentru investiţii.

Una dintre funcţiile planului de afaceri este aceea de generator de finanţare – cei mai

mulţi creditori şi investitori vor finanţa firma numai după ce-i vor studia planul de afaceri, vor

vedea abilitatea planului de a genera încasări necesare operaţiunilor zilnice, plăţii datoriilor şi

generării profitului. Sursele de capital vor dori să ştie de câţi bani are nevoie firma , când are

nevoie de ei, cum ar fi alocaţi, dacă şi când va fi capabilă să recompenseze alocarea de fonduri.

Finanţatorii vor putea aprecia capacitatea de a diagnostica situaţia prezentă, de a-şi alege

strategia optimă pentru atingerea acestora.

În ceea ce priveşte activitatea de creditare a persoanelor fizice şi juridice, BRD-

Groupe Société Générale şi-a stabilit o politică prin care să poată gestiona fiecare risc apărut

83


indiferent de mărimea şi intensitatea lui. Pentru o gestionare eficientă, BRD- Groupe Société

Générale respectă fiecare etapă în acordarea creditelor:

1. clientul adresează o cerere de credit menţionând suma dorită, perioada, tipul de

credit, modalitatea de plată, garanţii propuse (eventual)

2. banca analizează cererea de creditare şi întocmeşte o ofertă indicativă de creditare

3. după acceptarea ofertei indicative se analizează dosarul de credit întocmit de

solicitantul de credit atât din punct de vedere cantitativ (prezenţa tuturor documentelor cerute

obligatoriu), cât şi calitativ (întocmirea corectă a acestor documente);

4. pe baza documentelor furnizate de solicitant se realizează o analiză a indicatorilor

privind bonitatea solicitantului şi o analiză a riscului pe care-l poate întâmpina bancă cu privire

la capacitatea solicitantului de a rambursa creditul şi dobânzile aferente, calculându-se la acest

capitol şi ratingul de credit;

5. în urma analizelor realizate, se întocmeşte un referant de credite ce cuprinde toate

informaţiile rezultate legate de solicitant şi se prezintă Comisiei de Credite care decide

acordarea sau nu a creditului.

6. Departamentul Juridic redactează contractele de credit

7. clientul semnează contractul şi aduce garanţiile cerute de către bancă

8. se înregistrează garanţiile

9. clientul primeşte banii

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un solicitant de credit, fie el persoană

juridică, fie persoană fizică, impuse de BRD - Groupe Société Générale sunt nişte condiţii

general valabile în sistemul bancar şi sunt condiţii impuse de bancă pentru a se proteja de

riscul de nerambursare.

Banca ia hotărârea de a finanţa clienţii eligibili sau de a refuza finanţarea clienţilor care

nu se încadrează în condiţiile de creditare impuse atât de bancă, cât şi de reglementările în

vigoare ale sistemului bancar. Trebuie astfel menţionat că, în activitatea pe care o desfăşoară,

banca este obligată să respecte atât principiile şi reglementările privind activitatea bancară, cât

şi unele linii de conduită impuse nu numai de autorităţi, dar şi de părţile cu care se află în

relaţie profesională.

Prima etapă în acordarea creditului o reprezintă depunerea din partea societăţii

comerciale a unei cereri de credit către BRD- Groupe Société Générale. În continuare se

aprobă cererea de credit în conformitate cu normele şi plafonul de care dispune şi pe care îl

pune la dispoziţie BRD- Groupe Société Générale în momentul respectiv. După aprobarea

cererii, se depune dosarul de creditare ce trebuie să conţină documente necesare descrierii în

84


întregime a societăţii.

Dintre toate elementele ce întocmesc dosarul de creditare, cel cu o pondere foarte mare

din punct de vedere al importanţei este planul de afaceri. Fiecare bancă are propria

metodologie de întocmire a planului de afaceri. Astfel, planul de afaceri specific BRD-

Groupe Société Générale cere solicitantului de credit informaţii cu privire la:

- date de identificare a societăţii;

- date despre conducerea şi personalul firmei;

- activitatea curentă pe care societatea o desfasoară (informaţii despre produsele şi/

sau serviciile realizate, ponderea lor din totalul vânzărilor, principalii furnizori şii principalii

clienţi, cota de piaţă detinuta de solicitant, descriere sumara a procesului tehnologic şi a dotării

existente);

- informaţii financiare privind activitatea trecută şi prezentă ;

- informaţii în ceea ce priveşte proiectul de investiţii (descrierea proiectului,

scopul investiţiei, efectul proiectului şi impactul asupra mediului, costul proiectului şi planul

de afacere, furnizorii pentru proiectul de investiţii, termenul final de punere in funcţiune a

investiţiei, modificări necesare la echipamente, clădiri existente şi în structura şi numarul de

personal angajat);

- date privind piaţa şi promovarea vanzării produsului/ serviciului (clienţii şi

concurenţii potenţiali, modalitaţi de distribuţie şi promovare a produselor)

- informaţii financiare privind activitatea viitoare a firmei (indicatori calculaţi pe

baza bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, si anexe cum ar fi bilanţul, contul de profit şi

pierdere şi fluxul de numerar).

În conformitate cu prevederile art. 44 din Legea bancară nr. 58/1998, la acordarea

creditelor banca va trebui să urmărească ca solicitanţii să prezinte credibilitate pentru

rambursarea la scadenţă a acestora. Pentru minimizarea riscurilor legate de recuperarea

creanţelor, în raporturile sale cu debitorul (împrumutatul), creditorul (banca) solicită

garantarea creditelor.

Banca are nevoie de clienţi, să acorde credite deoarece sumele plasate reprezintă

principala sursă de venit pentru bancă. Însă, banca trebuie să respecte principiul prudenţei.

Deciziile care se iau trebuie să fie bine argumentate şi întemeiate, bazate pe calcule economice

şi studii de fezabilitate. De asemenea, o măsură de limitare a riscului de creditare este

constituirea nivelelor de competenţă şi o bună organizare în luarea deciziilor. Decizia care se ia

în acordarea unui credit trebuie să corespundă cu interesele de dezvoltare a băncii chiar dacă

acest aspect implică un risc asumat mai ridicat. Trebuie astfel găsit un echilibru între interesele

85


comerciale a băncii - de dezvoltare a cotei de piaţă - şi analiza prudenţială a performanţelor

financiare prezente şi a planurilor de afaceri. Riscul ce decurge din această situaţie este de a nu

acorda anumite credite care văzute din punct de vedere comercial şi strategic sunt rentabile şi

prezintă potenţial economic.

În ultima perioadă au apărut opinii care solicită mai multă deschidere a băncilor către

solicitanţii de credite şi care critică băncile pentru politica lor restrictivă în acordarea

creditelor.

Debitorul vede în bancă sprijinul său în afaceri; el primeşte finanţare din partea băncii

– finanţare care îi este inaccesibilă altfel – pentru a-şi realiza interesele sale în activitatea

economică pe care o desfăşoară.

Obiective urmărite de B.R.D. – G.S.G. la creditarea proiectelor de investiţii sunt

surprinse în analiza efectuată asupra planului de afaceri. Se analizează scopul invesiţiei, care

este unul dinte criteriile de acordare a creditului, costul total al proiectului şi planul de

finanţare pentru a identifica destinaţia creditului, valoarea creditului. Deasemeni se analizează

structura surselor de finanţare (proprii, credite bancare sau alte surse) , calitatea acestora şi

ponderea lor in totalul surselor, modul de asigurare a resurselor proprii şi a costurilor

investiţionale ce se vor finanţa din acestea. Analiza eficienţei proiectelor de investiţii se

realizează pe baza prognozei fluxului de numerar, utilizând tehnicile de actualizare ale

acestora.

În procesul obţinerii de informaţii despre client, o importanţă deosebită o are

cunoaşterea situaţiei economico-financiare a acestuia. Analiza financiară are ca punct de

plecare bilanţul, care este o situaţie financiară anuală oficială şi care atestă modul în care a fost

administrată de către manageri averea încredinţată acestora de către acţionari. Bilanţul oferă o

imagine generală asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor obţinute.Pentru a

analiza dacă o societate se poate îndatora (în sensul contractării de credite de la băncă) trebuie

să se determine bonitatea societăţii. Fiecare bancă determină bonitatea societăţii solicitatoare

a unui credit potrivit unei metodologii proprii, pe baza unor indicatori cărora li se acordă un

anumit punctaj, iar punctajul general va decide dacă banca acordă sau nu creditul .

Pe baza bilanţului şi contului de profit şi pierdere prezentat de societate, ofiţerii de

credite vor analiza situaţia bonităţii clienţilor pe seama unui sistem de indicatori de structură şi

performanţă. BRD - Groupe Société Générale calculează conform normelor sale de creditare

un credit scorring pentru încadrarea societăţii într-o categorie de risc. În cadrul proiectelor de

investiţii nu este singurul criteriu de a lua decizia de creditare, dar este unul relevant pentru

redarea cât mai fidelă a rezultatelor economice înregistrate de societate. De preferat, analiza se

86


face pe o perioadă de 2 ani şi pe anul în curs şi ceea ce se urmăreşte la această analiza este

constanţa rezultatelor economice. Automat, o discrepanţă de la an la an a rezultatelor societăţii,

implică un risc asumat de bancă mai ridicat. În analiza societăţii principali indicatori pe care

banca îi urmăreşte sunt cei referitori la lichiditate şi solvabilitate, dar şi cei de profitabilitate şi

gestiune sunt relevanţi.

Este normal ca băncile să clasifice creditele şi să creeze implicit provizioane, în funcţie

de dinamica performanţelor financiare ale clienţilor lor. Băncile ajung în felul acesta să fie "în

rezonanţă" cu soliditatea şi fiabilitatea beneficiarilor de credite. Provizioanele nu sunt

realmente pierderi, ci rezerve pentru pierderi potenţiale. „Bani albi pentru zile negre”.

Este limpede că, dacă tendinţele situaţiei financiare ale unui agent economic sunt în

curs de deteriorare, banca trebuie să se sesizeze din timp şi să ia măsuri, pe de o parte, să

restrângă expunerea faţă de acel client, ceea ce nu poate face totdeauna, iar, pe de altă parte,

să-şi creeze rezerve pentru riscul că acel client devine insolvabil. Provizionarea creditelor în

funcţie de performanţele economice ale clientelei unei bănci este un proces în favoarea

consolidării sistemului bancar.

Neconstituirea provizioanelor şi distribuirea de dividende acţionarilor este, de

asemenea, contrară intereselor depunătorilor, care îşi pot vedea economiile dispărând dintr-o

dată. Constituirea de provizioane mai mari poate duce la creşterea costului creditului în ultima

instanţă, pe seama celor bun-platnici.

În concluzie trebuie să existe o educaţie în domeniul creditelor. Acest termen cuprinde

atât cadrul administrativ şi politic în care se iau hotărârile privind creditele, cât şi, la fel de

important, climatul în care se iau asemenea hotărâri - adică acea combinaţie specifică de

integritate, motivaţie, loialitate, atitudine faţă de clienţi, tradiţie şi de capacitate de analiză, atât

la nivel individual, cât şi la nivelul instituţiei financiare.

BRD - Groupe Société Générale este şi un actor important al vieţii comunitare, nu

numai prin ancorarea sa la economia naţională, ci şi prin sponsorizările acordate diferitelor

domenii din viaţa socială, culturală şi sportivă românească. Urmând exemplul societăţii-

mamă, BRD - Groupe Société Générale a devenit în 2001 partener al Federaţiei Române de

Rugby. Prin acest parteneriat, BRD susţine punerea în practică a unui program puternic şi

coerent pentru promovarea şi dezvoltarea rugby-ului românesc.

BRD - Groupe Société Générale susţine cu prioritate acţiuni şi proiecte din domeniul

cultural şi din educaţie. Partenariatul cu Institutele Culturale Franceze din România are drept

scop promovarea francofoniei şi a culturii franceze în România şi a celei româneşti în Franţa.

În cadrul acestuia, BRD - Groupe Société Générale contribuie în fiecare an la organizarea

87


unor acţiuni educative - Cupa "Le Mot d'Or", dar şi culturale, cum sunt "Fête de la Musique" ,

"Fête du Cinéma" sau "Coup de Théâtre".

În ceea ce priveşte gradul de satisfacţie al consumatorilor de produse şi servicii

bancare, BRD a avut cea mai bună evaluare generală din partea clienţilor, urmată de Raiffeisen

Bank şi Banca Tiriac.Dintre serviciile bancare utilizate de către români, prima poziţie ca

utilizare o ocupă cardurile bancare pentru plata salariilor. Conform unui studiu, BRD -

Groupe Société Générale ocupă primul loc între băncile la care s-a apelat pentru obţinerea

acestor carduri de salarii- 29,9% dintre cei care utilizează cardul de salarii, BCR cu 28,7% şi

Banc Post -18,4%.

BRD - Groupe Société Générale a reusit, in cele doua luni de campanie "Premii unice

in Romania, carduri unice in lume", sa emita peste 500.000 de carduri, stabilind un record

mondial de emitere pentru o perioada de doua luni in cadrul organizatiei VISA.

In 2006 BRD - Groupe Société Générale a investit 35 de milioane de euro în

dezvoltare, iar în 2007 suma se ridică la 50 de milioane de euro, strategie ce urmareşte

atragerea de noi clienţi pentru produsele şi serviciile băncii. La 31 martie 2007, creditele

acordate clientelei se ridicau la aproape 11 miliarde RON, în creştere cu 57% în raport cu 31

martie 2006. Creditele acordate clientelei persoane juridice au crescut cu 35% comparativ cu

luna martie a anului 2006, iar creditele acordate persoanelor fizice sunt în creştere cu 98%, faţă

de aceeaşi perioadă a anului precedent.

88


BIBLIOGRAFIE

- Lexiques des termes economiques et financiers”, Comite National De L’epargne mobiliare,

Editon d’Imprimerie Bruxelles, 1969

-Legea nr. 101/1998 modificată şi completată de legea 312/2004

-Legea nr.312/2004

-Sumedrea, S. -“ Management financiar şi bancar”, Universitatea Transilvania, Braşov 2000, --

- Rotaru, C. - “Managementul performanţei bancare”, Editura Expert, Bucureşti, 2001,- Legea bancară nr. 58/1998

- Legea nr. 485/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.58/1998

- J. Bessis, D. Galai, P. Kienast- “Planul de afaceri- cum să concepi şi să redactezi un plan de

afaceri” Ed. Stiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1997,

- L. Joseph, R. Richard, A. Smoke- “ Vital Business Secrets for New and Growing

Companies”, Dow Jones Irwin, Illinois, 1989,

-Alan West- “ Planul de afaceri”, Ed. Teora - 2000,- Scott A. Clark- “ Beating the odds- 10 Smart steps to small business success”, Ed. Amacom,

New York, 1991,-D. Porojan, C. Bişa- “ Planul de afaceri”, Casa de editură IRECSON, 2002,

-L. Joseph, R. Richard, A. Smoke- “ Vital Business Secrets for New and Growing

Companies”, Dow Jones Irwin, Illinois, 1989,

-West, A.- “ Planul de afaceri”, Ed. Teora, 2000,

-Kotler, P., Armstrong, G., Saunders, J., Wong, V. - “ Principiile Marketingului”, Ed. Teora,

Bucureşti, 2000,

- Botea F., Floru C. V., Maidaev M. , Mănescu C., Niţu V. , Oniţă M. - „Ghidul

întreprinzătorului particular” Editura Tehnică, Bucureşti, 1994,

- Băcanu, B.- “Managementul Organizaţiilor Publice”- Ediţia a II-a, Editura Infomarket-

2003,

- “Ziarul Financiar”,

- G. Vintilă- “Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2004,

- Mihai Toma, Felicia Alexandru, “Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere”, Editura

Economică, Bucureşti, 2003,

89

Documents

Planul de Afaceri - Instrument de Creditare - BRD - Groupe Societe Generale - Acordarea Unui Credit de Investitii Pe Baza Planului de Afaceri