Plecat-am de la TineŞi avere-am prăpădit,Ruşine mi-e de mine,

Copil nesăbuit!

Mi-e sufletul durereŞi trupul mi-e sfârşit,Sleit sunt de putere,

De tot nenorocit!

Te-am supărat, o, Tată,Cu viaţa mea cea rea,

Ce ruşinoasă patăAm pus pe fruntea mea!

O, ştiu că sunt nevrednicAl Tău fiu să mă chem,

Purtarea-mi de netrebnicAr merita blestem

Şi totuşi, Te rog, Tată,Argat să mă primeşti,

Căci altfel mor de foame,Scăparea Tu îmi eşti!

Să fie cu putinţă?Văd bine? Nu mă-nşel?Din mândra-I locuinţă

Alearg’ spre min’ chiar El!

La sânu-I cald mă strânge,Sărut aprins mi-a dat,

De bucurie plânge:”Pierdutul s-a aflat!”

Ca fiu primit eu iară?Primit, iubit, iertat!

O, mare Ţi-e-ndurarea!Fii binecuvântat!