http://revistacultura.ro/cultura.php?articol=2799Romnia:Populismul ca instrument al asigurarii puterii

Autor: ANNELI UTE GABANYICultura nr.:179 / 2008-06-26 / Sectiunea: Cultura cultura ideilor :

De-a lungul ultimilor ctiva ani, spectrul populismului traverseaza Europa, periclitnd, pe de o parte, edificarea sistemelor democratice n fostele tari comuniste din rasaritul continentului, de curnd membre ale UE, si amenintnd, pe de alta parte, coeziunea Uniunii Europene. Populismul, subliniaza autoarea, se defineste ca un cod politic ndreptat mpotriva valorilor si institutiilor democratiei reprezentative moderne, folosit de anumiti politicieni (respectiv de anumite forte politice) pentru acapararea si/sau, dupa caz, mentinerea puterii politice.

Studiul analizeaza evolutia populismului antidemocratic n Romnia, pornind de la caracteristicile regimului comunist de dinainte de 1989, al lui Nicolae Ceausescu. Revolta populara din decembrie 1989 a fost folosita de o elita anticeausista drept resort pentru lovitura de stat care a dus la schimbarea regimului politic si totodata drept argument populist pentru legitimarea violentelor ce au nsotit respectiva rasturnare politica. De atunci ncoace, populismul a jucat un rol din ce n ce mai important n timpul campaniilor electorale, culminnd cu campania electorala pentru alegerile parlamentare si prezidentiale din 2004. Tocmai strategia populista generalizata a actualului sef de stat romn, Traian Basescu, este cea care ameninta sa subrezeasca sistemul politic de democratie reprezentativa al acestei tari si sa anihileze principiul separarii puterilor n stat, n favoarea prerogativelor prezidentiale. Mai mult, aceasta strategie a creat un climat de instabilitate politica si polarizare sociala, care se repercuteaza negativ asupra credibilitatii politicii externe a Romniei.

Articolul de mai jos a fost elaborat n martie 2008 si publicat de revista SDOSTEUROPA Mitteilungen nr. 2/2008.

O stafie umbla prin lume: populismul scriau Ghita Ionescu si Ernest Gellner nca n 1969, n introducerea la cartea lor Populism: Its Meaning and National Character (i) . Din numeroasele contributii publicate de atunci ncoace pe tema populismului se degaja constatarea consensuala ca acestui termen i pot fi subsumate ncercarile cu care se vede confruntata n prezent democratia liberala. (ii) Indiferent ca este vorba de asa-numitul populism de stnga, care, dupa anii 1960, revine n prezent n America de Sud, sau de populismul de dreapta (iii), a carui prezenta se manifesta n Europa occidentala ncepnd cu anii 1980, n urma evolutiilor politice din Austria (Haider), Franta (Le Pen) si Italia (Berlusconi), fenomenul nu este nou. Odata cu aderarea la UE a zece foste state comuniste din regiunea estica si sud-estica a Europei, n Europa largita apare o noua varianta de populism care ar putea periclita formarea unor comunitati democratice n Europa rasariteana fosta comunista, dar si integritatea Europei unite.

Probleme de definire

n nici o epoca, definirea termenului de populism nu a fost usoara. Dificila este, nainte de toate, delimitarea acestui concept cu ncarcatura negativa de notiunea de democratie, deoarece, cum afirma Rolf Dahrendorf, populismul unuia este democratia celuilalt si viceversa. st Limita dintre acestea doua, democratie si populism, dezbatere electorala si demagogie, discutie si seductie nu se poate stabili ntotdeauna cu usurinta.(iv)

ntr-adevar, nu orice promisiune electorala de tipul plaiurilor nfloritoare poate fi catalogata drept populista. Populismul la care ma refer eu desemneaza un cod politic menit sa delegitimeze si sa anihileze sistemul democratiei moderne reprezentative, valorile si institutiile acesteia, cu scopul accederii la putere sau al asigurarii mentinerii acesteia. Purtatorii codului populist sunt att partide denumite partide antisistem, partide anti-establishment sau, pur si simplu, partide contra , ct si personalitati individuale de conducatori carismatici. Astfel de partide sau personalitati se considera drept unice instante de putere n stat, legitimate de vointa populara, de demos, si drept unici conducatori ai luptei pentru o actiune economica morala si pentru dreptate sociala n cadrul societatii. Poporul privat de drepturi, jefuit, exploatat este pus fata n fata cu elitele tlharesti, corupte, antinationale. Populistii se bazeaza pe vointa populara exprimata nemijlocit, prin referendumuri, punnd la ndoiala democratia reprezentativa si sistemul parlamentar. Reprezentantii altor partide alese n mod democratic nu sunt acceptati ca adversari politici, ci perceputi ca inamici si, ca atare, combatuti cu vehementa. Drept urmare, discursul populist opereaza cu simplificari si retete patentate, tinteste emotiile si agresivitatea. Potentiala capacitate de bruiere si detonare a unui astfel de partid anti-sistem care, eventual, poate fi un partid de lider (reprezentat de un singur individ) este prezenta, indiferent daca respectivul partid se afla n interiorul sistemului sau n afara lui. Iar daca o astfel de forta accede la guvernare, atunci, cum spune Dahrendorf, nu se pune n practica un program de reforma, ci se consolideaza puterea ca atare.(v)

Exista oare o varianta tipic sud-est-europeana a populismului? ntr-adevar, nu poate fi negata, ntr-o viziune retrospectiva de lunga durata, existenta anumitor dependente de unele cai regionale . Relevante sunt nsa, n primul rnd, acele deosebiri care se pot constata ntre maniera de joc a populismului din vechea Europa si varianta de populism din noua Europa, cea post-comunista. Primul si are originile n efectele globalizarii si n astenia de Europa ca urmare a deficitului de comunicare din interiorul UE. Cealalta s-a nascut din deceptia cauzata de realizarea fortamente doar partiala a asteptarilor nerealiste care, n fostele state comuniste recent aderate la UE, fusesera legate de transformarile politico-economice si de integrarea euro-atlantica.

Principalii factori pe baza carora se pot determina caracteristicile populismului n functie de fiecare din noile state-membre ale UE sunt:

- forma n care s-a produs schimbarea de regim din 1989;

- desfasurarea procesului de tranzitie si conectarea lui cu procesul integrarii n institutiile euro-atlantice;

- evolutia dupa aderarea la NATO si UE.

Tipare populiste n Romnia

Evolutia specifica a Romniei n timpul dictaturii ceausiste national-comuniste, forma singulara a schimbarii de regim din 1989 si, de aici, calea deosebita a evolutiilor consecutive au pregatit solul fertil pentru deformarile populiste ale sistemului politic n aceasta tara.

Dictatura comunista a lui Nicolae Ceausescu a purtat trasaturi accentuat populiste:

- Mai mult dect n alte state comuniste, aici a fost promovata identificarea totala a poporului cu partidul (comunist de masa), recunoscut drept unic reprezentant politic al demos-ului.

- Nicaieri altundeva identificarea dintre popor si partid, popor si conducator nu a degenerat ntr-un cult al personalitatii de asemenea amploare.

- Excluderea minoritatilor nationale printr-un nationalism hipertrofiat a fost practicata cu scopul de a asigura spentru conducatort simpatia maselor si pastrarea puterii.

- Pentru a-si consolida legitimarea directa, de catre popor, Ceausescu a introdus n Constitutie referendumul ca instrument sconsultativt.

- Trasaturi accentuat populiste vadeau si diversele forme ale pretinsei participari la luarea deciziilor n economie, precum si fictiva participare a ntregii societati la mecanismele decizionale din sfera politica.

- La rndul ei, politica externa a autonomiei limitate fata de Uniunea Sovietica a urmarit obtinerea unei mai largi sustineri din partea populatiei.

n decembrie 1989, printr-o revolta populara cu evolutie violenta, dictatorul a fost ndepartat de la putere, fapt ce a dus la o divizare accentuata a populatiei, stare ce se mentine si n prezent. Revolta populara a servit nu numai ca element declansator pentru o lovitura de stat pusa la cale cu ajutor extern de catre o elita ostila gruparii din jurul lui Ceausescu, ci si pentru asa-zisa legitimare directa a noii conduceri ca emanatie a revolutiei.

- Ca si n alte foste state comuniste, noii conducatori nu au urmarit de la bun nceput edificarea unei democratii reprezentative dupa model occidental, ci o forma sui generis de democratie directa, cu forumuri si fronturi populare n loc de partide.

- n postura ei de guvernare autoproclamata, de tip caretaker (= paternalista, engl.), noua conducere dispunea de resursele economice (si nu numai economice) ale statului, ceea ce i-a permis ca, n ajunul primelor alegeri parlamentare si prezidentiale din mai 1990, sa adopte masuri urgente viznd mbunatatirea rapida a starii de aprovizionare a populatiei, si astfel sa si asigure un urias val de simpatie din partea acesteia.

- n virtutea autodefinirii sale ca organ cu putere legislativa, Frontul Salvarii Nationale dispunea de capacitatea de a emite legi care fie raspundeau unor vechi asteptari ale populatiei (de exemplu retrocedarea pamntului), fie abrogau anumite reglementari legale deosebit de nepopulare din epoca Ceausescu.

n desfasurarea revolutiilor anului 1989 din tarile Europei rasaritene si centrale, recursul la emotiile si traditiile nationaliste s-a constituit ntr-un instrument important pentru mobilizarea populatiei. Singura Romnia a reprezentat o semnificativa exceptie, deoarece, cu mult nainte, conducerea nationalist-comunista si le arogase, le instrumentase si, drept consecinta, le devalorizase n totalitate. Aceasta nesiguranta nationala era nsa valabila numai pentru populatia majoritara a Romniei, n timp ce, dimpotriva, sentimentul national al minoritatilor nu era afectat, apreciat fiind ca eminamente pozitiv, adica democratic si liberal. n acest punct, fireste, odata cu venirea la putere, noua conducere a Frontului Salvarii Nationale s-a distantat de nationalismul exacerbat si de cultul personalitatii din epoca Ceausescu, miznd, n schimb, pe un repertoriu larg de strategii populiste. n baza legitimarii sale aparent democratice, a acapararii societatii civile si exercitarii unui control vast asupra mijloacelor de informare electronice, Ion Iliescu s-a profilat ca salvator al natiunii si eliberator de comunism, promotor al democratiei si bunastarii materiale.

n ciuda renuntarii initiale la ideologia integrarii nationale, Frontul Salvarii Nationale, aflat la guvernare, nu a putut nsa si nu a dorit sa cedeze opozitiei civic-democratice potentialul mobilizator al nationalismului. n consecinta, nsusi Frontul Salvarii Nationale a fost cel care, la scurta vreme dupa rasturnare, a ncurajat nfiintarea unor partide nationalist-populiste, dintre care unul, Partidul Romnia Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor, a rezistat pna n ziua de azi. Mai mult: chiar si Partidul Noua Generatie, un partid de lider de orientare fascist-populista, apartinnd milionarului si proprietarului de club de fotbal Gigi Becali, a fost creat la initiativa unui membru marcant al Partidului Social-Democrat.

Populismul n campania electorala

De la nceputul transformarilor politice, electoratul romnesc, puternic divizat, oscileaza ntre Partidul (actualmente, dupa un sir de redenumiri, zis) Social-Democrat, partidele anticomuniste si antisistem si partide cu ideologii si stiluri politice din ce n ce mai pregnant populiste. La alegerile prezidentiale din anul 1996, exponentul partidelor civice si al societatii civile, Emil Constantinescu, l-a nvins pe detinatorul de atunci al functiei, Ion Iliescu, n al doilea tur de scrutin. La alegerile din 2000, Iliescu s-a putut impune abia n al doilea tur n fata adversarului sau populist Corneliu Vadim Tudor, iar patru ani mai trziu, la alegerile prezidentiale din decembrie 2004, populistul Traian Basescu l-a nvins, tot n al doilea tur de scrutin, pe fostul prim-ministru social-democrat Adrian Nastase.

Stilul de lupta electorala al lui Traian Basescu a combinat continuturi si stiluri politice ale celor doi candidati la prezidentialele de dupa 1992, care s-au dovedit periculosi pentru candidatul sistemului (cum l-a numit Basescu pe Ion Iliescu), si anume: Emil Constantinescu, cel care n 1996 l-a nvins pe Iliescu, si Corneliu Vadim Tudor, care fusese pe punctul de a iesi nvingator la alegerile din 2000. Emil Constantinescu, om de stiinta si profesor universitar, nu facuse parte din sistem dupa 1989, ci se angajase n societatea civila, ai carei reprezentanti, alaturi de partidele burgheze, interzise nainte de 1989, i-au sustinut candidatura. n timpul campaniei electorale, discursul lui era orientat mpotriva partidului de la putere, cel al fostilor membri ai establishment-ului comunist de dinainte de 1989, care, ajutati de revolutie, acaparasera puterea printr-o lovitura de stat si se mbogatisera prin coruptie, nsusindu-si un capital ce apartinuse societatii. Constantinescu pleda pentru valorile occidentale, pentru democratie si economie de piata, retrocedarea averilor ce fusesera etatizate sub regimul comunist, drepturi egale pentru minoritatile nationale, precum si n favoarea unor relatii de buna vecinatatea cu Ungaria, Ucraina si Republica Moldova. Campania lui electorala s-a desfasurat dupa tipicul american, iar retorica folosita era cea a revolutiei si a societatii civile. (vi)

Cu totul diferit se prezenta Corneliu Vadim Tudor, a carui afirmatie ca dupa 1989 s-ar fi situat ntotdeauna n afara sistemului, nu corespundea cu realitatea. n fapt, Tudor, unul dintre poetii de curte ai fostului dictator, era apropiat si de noua elita de la putere, iar nfiintarea formatiunii sale, Partidul Romnia Mare, fusese initiata si promovata de sistem; n plus, temporar (n perioada 1992-1996), alaturi de partidul lui Iliescu si alte doua partide mici, de stnga, participase chiar si la guvernare n cadrul asa-numitului patrulater rosu. Si discursul lui de campanie ataca partidul de guvernamnt si coruptia, iar n postura de luptator mpotriva acestora, Tudor se prezenta drept justitiar aparator al poporului mpotriva samavolniciei manifestate de detinatorii puterii. Stilul lui de campanie se caracteriza prin incitari la violenta, cu accente de nationalism, ura la adresa maghiarilor si antisemitism, precum si prin campaniile de defaimare a adversarilor sai politici duse n limbaj suburban.

n campania electorala din 2004, Traian Basescu afirma, la fel cum o facuse, naintea lui Corneliu Vadim Tudor, ca dupa 1989 s-ar fi situat n afara sistemului. La fel ca Tudor, Basescu se prezenta drept razbunatorul poporului mpotriva coruptiei si a jefuirii poporului de catre cei aflati la putere, avansnd propuneri de rezolvare autoritara si n forta a problemelor. La fel ca Tudor, a condus niste campanii de defaimare, cu puternice lovituri sub centura, mpotriva contracandidatilor sai politici, folosind copios retorica tineretului urban underground.

Pe de alta parte, Basescu a ncercat sa atraga de partea sa intelectualii, societatea civila si presa (nu n ultimul rnd si presa occidentala) la fel cum, naintea lui, procedase Emil Constantinescu. Dar, spre deosebire de acesta, n timpul campaniei electorale, Traian Basescu nu s-a autodefinit ca fost opozant al regimului comunist, ci a recunoscut ca a fost comunist un semnal lansat adeptilor vechiului sistem, n sensul ca nu aveau de ce se teme din partea lui. Spre deosebire de Constantinescu nsa, care numise de la bun nceput integrarea n NATO si n Uniunea Europeana drept principali vectori ai politicii externe pe care intentiona sa o promoveze, Basescu, dimpotriva, a emis n campanie o serie de tonuri acute ostile la adresa UE, n stilul unui Kaczinski romn, asezonndu-si acuzatiile de coruptie ndreptate mpotriva contracandidatului sau social-democrat Adrian Nastase cu aluzii si acuzatii asemanatoare la adresa comisarilor UE.

n fapt nsa, aceasta imagine de adversar al sistemului pe care si-a creat-o Basescu nu corespundea deloc realitatii. Pna cu putin nainte de rasturnarea politica, Traian Basescu fusese comandant de nava cu nsarcinari externe importante pe linia serviciilor secrete; dupa decembrie 1989 facuse parte din noua structura de putere a Frontului Salvarii Nationale, iar n continuare fusese membru al unuia din partidele succesoare ale FSN, anume Partidul Democrat. Totodata el pare sa fie singurul politician romn care, dupa schimbarea din 1989, n calitate de ministru al Transporturilor n toate guvernele postrevolutionare si de primar general al Bucurestiului ntre 2000 si 2004, si-a urmat o cariera politica nentrerupta n interiorul sistemului. Basescu, asa cum afirma profesoara universitara si consiliera lui Emil Constantinescu, Zoe Petre, ntr-un comentariu de ziar, nu a fost nici disident, nici opozant n noul sistem, ci concurent.(vii)

Afirmatia facuta de Traian Basescu n campania electorala, si anume ca el ar fi singurul luptator mpotriva coruptiei din tara, nu este credibila: este vorba de cercetarile legate de vnzarea pusa n seama fostului ministru al Transporturilor flotei comerciale romnesti dupa 1989 (chiar daca, dupa alegerea sa n functia de sef al statului, cercetarile judiciare n speta au fost sistate iar anumite documente compromitatoare au disparut), precum si de dezvaluiri legate de anumite tranzactii imobiliare petrecute n timpul mandatului sau de primar general al Capitalei, ca si, pe de alta parte, de legaturile strnse, devenite notorii, ale acestuia cu figuri ale noii scene oligarhice, care ar fi beneficiat de contracte comunale n domeniile constructiilor si infrastructurii.

Dar n Romnia populismul nu a marcat numai campania electorala a anului 2004; ntre timp, el ameninta sa afecteze considerabil structurile democratice ale tarii, aflate n proces de cristalizare. n primii ani ai mandatului sau, strategia populista a presedintelui romn si-a vadit deja influenta asupra sistemului politic: punerea n discutie a sistemului democratiei reprezentative si slabirea institutiilor acestui sistem, instabilitatea politica si polarizarea sociala si, nu n ultimul rnd, o anumita pierdere de credibilitate n domeniul politicii externe toate acestea tocmai ntr-o faza hotartoare a integrarii euro-atlantice a tarii.

Populismul ca atac la sistemul democratic

Traian Basescu si-a nceput mandatul cu intentia declarata de a schimba sistemul politic din Romnia n sensul ambitiilor sale de consolidare a puterii politice. Pentru a-si atinge scopul, acela de a ramne n functia de sef de stat timp de zece ani (doua mandate consecutive), a declarat razboi Constitutiei, legilor si institutiilor democratice. n acest sens, pe primul loc s-a aflat reinterpretarea si, pe masura posibilului, modificarea Constitutiei n privinta prerogativelor prezidentiale si a raporturilor dintre presedintele tarii si primul-ministru, respectiv dintre presedinte si Parlament. Desi n Romnia presedintele este ales direct de catre popor, bucurndu-se astfel de aceeasi legitimare directa ca si Parlamentul, nca de la prima constitutie, cea din 1991, denumirea de regim semi-prezidential a corespuns numai ntr-o oarecare masura sistemului politic romnesc. De la actualizarea din 2003 a Constitutiei Romniei, care prevede o restrngere a competentelor presedintelui n comparatie cu cele ale prim-ministrului, n Romnia se poate vorbi cu deplina ndreptatire de un sistem parlamentar. Este nsa adevarat ca, n campania electorala, Traian Basescu anuntase ca nu avea intentia de a se limita la rolul rezervat presedintelui prin Constitutie, si anume acela de mediator ntre institutiile politice, si ca avea sa fie un presedinte activ, adica un jucator si nu un arbitru pe terenul politic.(viii) nca de la bun nceput, pentru el, legile aveau putina importanta: n cazul n care se va dovedi ca magistratii, care, conform legii, beneficiaza de inamovibilitate, sunt necorespunzatori, afirma presedintele, vom schimba legea si tot i vom destitui.(ix)

La reinterpretarea, respectiv la preconizata modificare a Constitutiei, pentru Basescu ntrebarea legata de pozitia presedintelui n sistemul politic se afla pe primul loc. Iata principalele lui teze:

- Presedintele ales, conform Constitutie Romniei, prin vot direct si universal este singurul exponent al vointei populare si exponentul intereselor poporului la nevoie, mpotriva sistemului si a clasei politice.

- Pe baza legitimarii sale nemijlocite prin votul popular, presedintele este ndreptatit si chiar obligat sa si puna n practica programul, dupa caz chiar si mpotriva vointei Parlamentului si a Guvernului.

- Presedintele nu este cum prevede Constitutia mediatorul ntre institutiile statului si partide, ci un presedinte activ.

- Desi, n conformitate cu prevederile constitutionale, pe durata mandatului sau, presedintele trebuie sa renunte la calitatea de membru al unui partid, aceasta nu nseamna ca el trebuie sa se si distanteze de partidul care i-a sustinut candidatura n alegeri.

- n locul democratiei reprezentative de partid, postulata n Constitutie, actualul presedinte pledeaza pentru o democratie directa prin consultare populara, si anume n baza dreptului de initiativa rezervat presedintelui. Iar n cadrul referendumurilor sa se poata face attea consultari cte se vor dovedi necesare pentru obtinerea rezultatului dorit.

Slabirea institutiilor democratiei reprezentative

De la alegerea sa n functia de presedinte, Traian Basescu nu a lasat niciodata loc vreunei ndoieli legate de hotarrea sa de a pune n practica o politica a maximizarii puterii sale personale si a consolidarii propriei sale baze de putere. Imediat dupa victoria din cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din decembrie 2004, n ciuda victoriei obtinute, la limita, n alegerile parlamentare din acelasi an de Partidul Social-Democrat, aflat pna atunci la guvernare, el a impus formarea guvernului de catre propria sa alianta liberal-democrata, sub conducerea, n calitate de prim-ministru, a partenerului sau politic Calin Popescu Tariceanu. n acest scop, sub amenintarea cu organizarea imediata a unor noi alegeri parlamentare, el a obligat Partidul Conservator si Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romnia initial partenerii social-democratilor sa se alature propriei lui tabere de guvernare.(x) Imediat dupa instalarea unui guvern avnd culoarea politica dorita de el, presedintele si-a transferat tinta atacurilor de la Partidul Social-Democrat, aflat acum n opozitie, asupra partidelor aflate la guvernare, n special asupra Partidului National Liberal, partenerul de coalitie al Partidului Democrat.

Partidele politice, inclusiv propriul Partid Democrat, reprezinta pentru presedinte numai un mijloc de a accede la putere n sistemul dat al democratiei parlamentare, respectiv de a se mentine la putere. Propriul crez politic si programul partidului sau pot fi schimbate oricnd, n functie de oportunitatea politica. n timpul mandatului sau, presedintele a executat deja doua manevre radicale de schimbare ideologica. Din fost comunist, autodefinit ca atare n timpul campaniei electorale, s-a transformat n acuzator vehement al sistemului comunist, adoptnd ritualurile revolutiei anticomuniste si retorica societatii civile. Partidul sau, Partidul Democrat, care ani si ani la rnd s-a definit ca partid social-democrat si a tintit intrarea n Internationala Socialista, s-a redefinit n 2005 ca partid popular conservator si a aderat la Partidul Popular European din cadrul Parlamentului European. Acest pas i-a adus o sustinere considerabila att n Parlamentul European ct si din partea ctorva parlamente nationale ale unor state membre n UE.

Ca presedinte, Basescu a refuzat sa pastreze echidistanta politica. A intervenit n problemele interne ale propriului partid, dar si ale altor partide parlamentare, urmarind crearea unui partid prezidential care sa i fie subordonat n totalitate. Lucru care i-a reusit prin manipularea unei scindari n Partidul National Liberal si impunerea fuzionarii grupului de disidenti liberali cu propriul Partid Democrat. Astfel a luat fiinta Partidul Liberal-Democrat.

Separatia puterilor n stat, asa cum este ea stipulata n Constitutie, a fost ignorata permanent de presedintele ales n 2004 n practica sa politica. Parlamentul si partidele au fost discreditate n ochii alegatorilor, Justitia a fost politizata, iar Guvernul, pe care presedintele l priveste ca pe o institutie subordonata siesi, a fost obligat sa-i puna n practica telurile politice. Daca nu actioneaza ca atare, prim-ministrul si membrii Guvernului sunt defaimati, deciziile lor n materie de personal sunt blocate, hotarrile Justitiei sunt ignorate. n practica, presedintele uzurpeaza prerogativele si competentele primului-ministru, ale ministrului de Externe, ale Parlamentului, ale tribunalelor. n schimb, el se bazeaza pe Tribunalul Suprem si pe serviciile secrete, cu sprijinul carora procesul lustratiei este manipulat si orientat spre propriul sau beneficiu politic.

n cadrul societatii, tacticile populiste au fost folosite ca strategie de conflict social cu scopul de a mentine n tara starea de spirit a unei crize permanente si de a face de la bun nceput imposibila realizarea unui consens social. n felul acesta, din 2004 ncoace s-a produs o polarizare si mai accentuata a societatii. Sunt provocate noi divizari, precum si o noua lupta sociala ntre popor, ca perdant (parte pagubita) a transformarii, pe de o parte, si elite, etichetate n bloc drept corupte, pe de alta parte. Astfel se instituie un cezareic cult al personalitatii, ntre propagatorii caruia se regasesc si sau tocmai intelectuali apreciati n tara si n strainatate. Totodata, termenul de natiune a suferit o modificare notionala. n contradictie cu traditia constitutionala si statala romneasca, dupa care natiunea nu este definita etnic, ci politic, traditie ce a stat si la baza politicii duse de Romnia din 1991 ncoace fata de Republica Moldova, actualul presedinte al statului opereaza cu notiunea de natiune etnica si culturala, postulnd o natiune romneasca n doua state.

Pagube colaterale n planul politicii externe

Inevitabila instabilitate politica interna a tarii, perseverenta cu care seful statului se preocupa sa obtina demisia primului-ministru si organizarea de alegeri anticipate, pozitiile contradictorii adoptate de acest dublu vrf romnesc n probleme de politica externa au dus la o complicare a procesului de aderare a tarii la UE. Atacurile sefului statului la adresa Guvernului, Parlamentului si Justitiei din propria tara au contribuit ntr-o masura deloc neglijabila la alimentarea ndoielilor privind pregatirea Romniei pentru aderarea la Uniunea Europeana, resuscitnd n cadrul Comisiei Europene discutii legate de activarea clauzei de salvgardare pentru aceasta tara. n cele din urma, Comisia UE a renuntat la punerea n practica a mecanismelor de protectie pentru perioada de dupa 1 ianuarie 2007, nsa pentru a se asigura de continuarea reformelor n domeniile Justitiei si Internelor si dupa data aderarii, aceasta Comisie a hotart instituirea, pentru perioada urmatoare, a unui mecanism de colaborare si verificare a modului de realizare concreta a normelor impuse.

n ciuda acestei decizii pozitive a forurilor UE, n cursul anului 2007, conflictul dintre Partidul Democrat si Partidul National Liberal precum si dintre premierul Calin Popescu Tariceanu si presedintele Traian Basescu a escaladat, transformndu-se ntr-o criza politica deschisa, care a culminat cu retragerea din Guvern a Partidului Democrat al lui Basescu, formarea unui guvern minoritar sustinut punctual de Partidul Social-Democrat, de opozitie, si, n fine, cu initierea de catre acest partid a unei proceduri de suspendare din functie a presedintelui tarii, procedura sortita esecului nca de la bun nceput. De la alegerile pentru Parlamentul European (noiembrie 2007), n tara predomina un climat de perpetua campanie electorala. ntretinut fara ncetare, acesta trece nemijlocit n campaniile propriu-zise, destinate alegerilor locale si apoi celor parlamentare, programate pentru 2008. n consecinta, este previzibila o accentuare a divergentelor pe scena politica interna, cu excesele populiste corespunzatoare din partea tuturor actorilor politici.

Din punctul de vedere al partenerilor politici externi ai Romniei, se pune nainte de toate problema previzibilitatii politice n plan international a acestei tari o tara n cazul careia, la primirea n NATO si n UE, determinante au fost nu n ultimul rnd rolul ei potential de factor stabilizator n regiune, pozitia Romniei fata de conflictul din Kosovo, precum si atitudinea n lupta mpotriva terorismului international. Dar tocmai acest rol Romnia nu a fost n masura sa si-l ndeplineasca la nivelul asteptarilor, ca urmare a defectuoasei cooperari dintre prim-ministru si presedinte n planul politicii externe. Cauza primara a acestei stari de fapt rezida n strategia presedintelui strategie ce contravine prevederilor constitutionale care i rezerva sefului statului numai competente limitate n domeniul politicii externe , si anume aceea de a urma o cale divergenta fata de linia politica externa a Guvernului, situatie valabila n primul rnd n domeniul colaborarii cu SUA si Marea Britanie, careia Basescu i-a acordat o marcata prioritate n defavoarea aderarii la Uniunea Europeana.

O alta problema, fara ndoiala, o constituie pentru partenerii Romniei noul hybris national, care se poate deduce din afirmatiile presedintelui, conform carora Romnia ar trebui sa duca o politica externa si de securitate mai agresiva si preventiva, consolidndu-si rolul regional n bazinul Marii Negre. Romnia doreste sa reprezinte n zona vestica a Marii Negre ceea ce Marea Britanie reprezinta n zona rasariteana a Atlanticului astfel suna esenta declaratiilor prezidentiale, urmata de concluzia: daca Romnia rateaza ocazia de a juca un rol de mare importanta la Marea Neagra, ea nu va avea vreun rol nici n NATO si nici n UE.(xi) Conform acestei viziuni asupra rolului Romniei, presedintele statului romn si-a declarat intentia de a se implica activ n rezolvarea conflictelor latente din fostul spatiu CSI, ntre care si n Republica Moldova. Politica Romniei fata de Moldova nu s-a desfasurat nsa n contextul politicii externe si de securitate comune a UE (CFSP), ci n mare masura ca demers individual, cu motivatie nationalista si populista, a unui politician animat de ambitia de a intra n istorie ca reunificator al Romniei Mari. Arogndu-si calitatea de avocat (autoproclamat) al intereselor Republicii Moldova n cadrul UE, acesta a cerut pentru Romnia participarea la discutiile pentru reglementarea problemei transnistrene, precum si acordarea unor competente la Chisinau.

Problematica din punctul de vedere al UE este si pozitia Romniei n problema independentei regiunii Kosovo. Desi Guvernul de la Bucuresti sustine politica Bruxelles-ului n chestiunea provinciei Kosovo si va participa la misiunea UE EULEX, din motive viznd dreptul international, el nu este dispus sa recunoasca independenta statala a acestei provincii. Pozitia Romniei este nsa slabita prin faptul ca presedintele si, odata cu el, o parte a presei leaga de aceasta hotarre o serie de teme populist-nationaliste, care ar putea sa-i aduca voturi la alegerile locale si la cele parlamentare prevazute pentru 2008, precum si la alegerile prezidentiale din 2009. Este vorba n speta de pericolul unor tendinte separatiste n Transilvania, de traditionala prietenie romno-srba si, nu n ultimul rnd, de oportunitatile politice si economice, care, se presupune, ar putea decurge din rolul special jucat de Romnia n calitate de mediator n Balcani. n consecinta, presedintele Serbiei, Boris Tadici, care a vizitat Romnia imediat dupa declararea independentei de catre Parlamentul din Kosovo, a interpretat pozitia Romniei drept dovada ca n cadrul UE nu exista o pozitie comuna n problema provinciei Kosovo.(xii)

Aceasta politica externa duala a Romniei aduce dupa sine o pierdere de coerenta si certitudine n viziunea partenerilor ei externi. O comparatie vine sa ilustreze aceasta schimbare: daca n timpul crizei din Kosovo din 1999 Romnia s-a situat neconditionat de partea NATO si a UE, suspendnd drepturile de survol pentru Rusia desi nici una din cele doua organizatii nu satisfacuse cererea de aderare a Romniei n 1997 , n anul 2008, Romnia, acum membra a NATO si a UE, nu acorda, dupa toate aparentele, prioritate absoluta solidaritatii cu partenerii si aliatii ei, ba mai mult, risca sa fie banuita de o ntelegere cu Rusia. n felul acesta, Romnia nu se expune numai pericolului de a-i jigni pe partenerii ei preferati din cadrul NATO (SUA si Marea Britanie), ci si pune totodata n joc sansa de a participa activ la politica externa si se securitate comuna a UE si de a dobndi greutate n cadrul Uniunii. n acelasi timp, exista pericolul ca instrumentarea temelor de politica externa dictata de o pura sete de putere sa favorizeze aparitia unor tendinte nationaliste si eurosceptice n snul populatiei romnesti.

Pentru prentmpinarea acestui pericol ar fi recomandabil ca politicienii si parlamentarii nationali si europeni sa-si bazeze analizele de politica internationala, ntr-o masura mai mare dect pna acum, pe criterii politice obiective mai degraba dect pe considerente de politica de partid. Importanta ar fi si o atenta selectie critica a surselor lor de informare. Cazul Romniei, n mod special, dovedeste ct de ridicata este disponibilitatea anumitor segmente ale societatii civile si intelectualitatii de a se lasa acaparate politic. Tocmai n state ca Romnia, unde Occidentul si institutiile, reprezentantii si presa acestuia nca mai ocupa o pozitie foarte nalta n constiinta colectiva, recursul la aceasta forma a recunoasteri externe fie ea reala sau doar afirmata reprezinta una dintre cele mai importante resurse de putere pentru populisti.

Articol aparut n Sdosteuropa Mitteilungen, 02/2008

Note si clarificari:

Sdosteuropa Mitteilungen (Studii sud-est-europene) este publicatia Societatii de studii sud-est-europene.

- Societatea de studii sud-est-europene este o asociatie privata si non-profit, independenta si neafiliata politic, care reuneste oameni de stiinta, politicieni, reprezentanti ai economiei si ai mass-media. Scopul central al acestei societati este acela de a promova relatiile stiintifice, economice si culturale cu statele din spatiul sud-est-european, precum si de a extinde si aprofunda cunoasterea evolutiilor actuale si istorice din aceasta regiune. Societatea de studii sud-est-europene este unul dintre cei mai importanti factori n politica culturala externa a Germaniei.

Prin intermediul manifestarilor si publicatiilor sale, precum si prin nivelul de cunostinte si expertize cumulate ale membrilor sai, societatea reprezinta un forum de dialog ntre Republica Federala Germania si tarile din sud-estul Europei, precum si pentru consilierea politica si dezbaterile pe marginea tematicii politice.

Societatea de studii sud-est-europene promoveaza noile generatii de oameni de stiinta prin stagii de studii la nivel universitar, burse de calatorie si premii de promovare pentru rezultate exceptionale n studierea problematicii sud-est-europene.(i) Ghita Ionescu / Ernest Gellner (ed.), Populism: Its Meaning and National Character, London 1969, p. 1

(ii) Mai mult dect oricare alt concept aflat n prezent n circulatie, termenul de populism surprinde natura ncercarilor cu care se confrunta astazi democratia liberala (v. Ivan Krastev, The Populist Movement, n Eurozine, 18. 09. 2007, http://www.eurozine.com.articles/2007-09-18-krastev-en.html

(iii) V. Oliver Geden, Rechtspopulismus. Funktionslogiken Gelegenheitsstrukturen Gegenstrategien (Populismul de dreapta. Logici de functionare Structuri ocazionale Strategii de contracarare=, SWP-Studie, S. 17, Juni 2007, Berlin

(iv) Ralf Dahrendorf, Acht Anmerkungen zum Populismus (Opt observatii legate de populism), publicat initial n Transit 25 (2003), http://www.eurozine.com.articles/2007-09-18-dahrendorf-de.html

(v) Dahrendorf, ibid.

(vi) ntr-un cuprinzator articol de presa intitulat Putinul nostru, fostul presedinte al statului Emil Constantinescu caracteriza regimul actualului sau urmas n functie drept caricatura a regimului Putin. (Emil Constantinescu, Putinul nostru, n Ziua, 17. 09. 2007)

(vii) Zoe Petre, Disident sau concurent, n Ziua, 11. 05. 2007

(viii) Traian Basescu, Eu voi fi presedinte, n 22, nr. 765, 2-8. 11. 2004.

(ix) Alin Bogdan, Presedintele Basescu nu da doi bani pe inamovibilitatea magistratilor, n Adevarul, 7. 02. 2005.

(x) V. analiza lui Ovidiu Codor: Traian Basescu ein lateinamerikanisches Teperament fr Europa (Traian Basescu un temperament latino-american pentru Europa) n revista economica germanofona din Romnia debizz, nr. 31, martie 2006, pp. 38-40.

(xi) Interviu acordat postului de televiziune Realitatea, redat n revista presei a agentiei de stiri Hotnews, 11. 02. 2005.

(xii) Adrian Ilie, Mesagerul, n Ziua, 22. 02. 2008.http://www.revista22.ro/22-plus-nr-339-populism-o-tipologie-16019.html22 PLUS, nr. 339: Populism: o tipologie

de Robert Adam

Nu exista comentarii

Problema de identitate a populismului vine din situarea sa problematic pe axa dreapta / stnga. Amestec de socialism revoluionar i conservatorism economic, el iese din tipare.Adesea invocat, n discursul mediatic, politic, economic, mai niciodat definit, termenul populism tinde a deveni o etichet infamant, fr acoperire ideologic. i asta n ciuda unei abundente literaturi de specialitate, cu peste 50 de ani de tradiie. Obstacolul cu care s-au confruntat toi cei ce au ncercat s defineasc populismul l constituie ambiguitatea acestuia. Margaret Canovan, n lucrarea sa Populism (New York & Londra, 1981), semnala deja aceast dificultate: spectrul diversitii n interiorul liberalismului sau al socialismului este mai redus dect cel dinuntrul populismului. Motivul principal l constituie faptul c utilizarea primilor doi termeni a fost stabilit n cea mai mare msur de ctre adereni.

S fie naterea ruinoas, din prini necunoscui, a unei noiuni mutant, cu valene de raportare exclusiv negative i incapabile s existe autonom, pcatul originar al populismului? Semantic, populismul foreaz sinonimia cu demagogia. Aceast perspectiv oculteaz ns o tradiie politic i intelectual cu profunde ancorri n istoria cultural a ultimelor dou secole.

Dou sunt sursele populismului: narodnicii rui i populitii americani. Ambele curente au marcat ultimul sfert al secolului XIX.

Intelectuali slavofili, ortodoxiti, narodnicii exaltau tradiia i combteau modernizarea i occidentalizarea Rusiei. Sintez ntre socialismul occidental i obtea rneasc ridicat la nivel de etalon al organizrii politice, narodnicismul a teoretizat chiar avantajele napoierii economice. Nikolai Cernevski gsea c tradiia proprietii comune asupra pmntului va permite ranilor s dezvolte o producie cooperatist i s nainteze spre o societate pe deplin comunist. Ideea sacrificiului pentru popor i gsete expresia n Scrisorile istorice (1869) ale lui Piotr Lavrov: intelectualii trebuie s lumineze norodul, dar n acelai timp s se adapteze la modul de via sntos al acestuia. n 1876, partidul Zemlia i Volia (Pmnt i Libertate) devine vitrina politic a micrii, pe care o va compromite treptat prin aventurism i miza pe o improbabil revoluie rneasc.

Populitii americani, a cror expresie politic a fost Partidul Poporului, aveau o baz social diferit. Productorii agricoli independeni constituie nucleul micrii, iar proprietatea privat este pentru ei principiul economic fundamental. Adversarii sunt marile trusturi, bancare sau feroviare, care jucau un rol din ce n ce mai important, n detrimentul micilor productori. Viziunea lor politic implica o cretere a puterii federale, pentru a putea apra interesul poporului. Spre deosebire de Rusia, impulsul vine aici dinspre popor, nu dinspre elit. Problema de identitate a populismului vine deci din situarea sa problematic pe axa dreapta / stnga. Amestec de socialism revoluionar i conservatorism economic, el iese din tipare.

Al doilea val istoric al micrii, populismul est-european, a cunoscut dup primul rzboi mondial un succes considerabil, avnd reprezentri i n Romnia Constantin Stere i Constantin Dobrogeanu-Gherea. Caracteristicile acestor micri sunt ncurajarea proprietii private, reforma agrar i cooperativizarea, combaterea plutocraiei i a marii proprieti funciare, reorganizarea proprietii pe baza muncii i nu a unui simplu titlu. Istoricul Kurt Treptow vedea populismul ca stil drept not dominant a ntregului spectru politic romnesc interbelic. O asemenea abordare coboar populismul la rangul de stigmat, dei el are o baz ideologic identificabil: valorizarea poporului n detrimentul elitei, a participrii ct mai largi la procesul de decizie i a democraiei directe. Aceste trei ipostaze pot fi subsumate unui tip: populismul agrar.

Un nou tip de populism, ale crui variante Margaret Canovan le pune laolalt sub denumirea de populism politic, apare dup al doilea rzboi mondial. El cuprinde dictatura populist, democraia populist, populismul reacionar i populismul politicianist. Dictatura populist, denumit i bonapartism, cezarism sau peronism, este un regim personalizat. Liderul i legitimeaz puterea prin invocarea poporului i scurtcircuitarea sistemului politic tradiional. Argentina lui Juan Pern reprezint un exemplu tipic pentru acest caz. Populitii nu au ncredere n experi i birocrai, ns i leag adesea speranele de demagogi.

Democraia populist accentueaz democraia direct. Referendumul i alte tehnici de consultare electoral la toate nivelurile caut o autoguvernare care s limiteze rolul elitei. Reprezentarea este condiionat de un mandat imperativ, revocabil prin varii mecanisme bazate pe iniiativa civic. Detractorii democraiei directe o asimileaz tiraniei majoritii. Exemplul cel mai interesant de funcionare a democraiei populiste este Elveia. Acolo, populismul coexist cu pluralismul printr-o structur federal sofisticat, dublat de o cultur a compromisului, iar referendumul este integrat n cultura democratic.

Populismul reacionar constituie, n general, o coliziune ntre concepiile reacionare, uneori xenofobe sau rasiste ale majoritii i cele liberale i tolerante ale elitei progresiste. Progresul implic i o component elitist: cei mai avansai i nva pe ceilali. Cum ns nu exist o elit unic i cu att mai puin un popor monolitic, conflictul nu ia dect rareori forme acute. Statele Unite reprezint, de pild, cea mai populist naiune, ns i cea mai permisiv fa de schimbare i doritoare de progres.

Populismul politicianist este cea mai recent i vizibil form. Noile media, n special televiziunea, au facilitat apariia unor politicieni care genereaz audien pretinznd a vorbi n numele ntregului popor. Aa au aprut i partidele politice fr ideologie (catch-all parties). Apelul la popor, pe deasupra partidelor i faciunilor, are dou avantaje majore pentru cel care l emite. n primul rnd, interaciunea direct cu masa l plaseaz ntr-o relaie de drept divin, pe lng care tehnicista reprezentare democratic pare derizorie. Corupia, trdarea de ar, partidul strinilor, nepsarea fa de suferinele celor muli: marotele sunt cam aceleai. Prototipul salvatorului poate varia de la patricianul binevoitor la politicianul charismatic, abil n utilizarea tehnicilor de comunicare. n al doilea rnd, foreaz, uneori cu succes, o reconfigurare a scenei politice, fiind folosit pentru spargerea bipolaritii.

Apelul la popor mascheaz o ambiguitate a termenului, pe care respectivii politicieni o exploateaz. n funcie de context i de interesul lor de moment, popor poate nsemna ntregul popor (spre izolarea partidelor creatoare de inutile diviziuni), poporul definit etnic (ethnos), care este contrapus intereselor strine i exponenilor acestora n interior, sau social (demos), poporul de jos, victima unei elite interesate doar de pstrarea privilegiilor. Asaltul populist asupra instituiilor genereaz instabilitate politic i confuzie, aparenta coeziune dincolo de clase i interese particulare nsemnnd de fapt fragilizarea esutului social. Reversul medaliei este folosirea demagogic a termenului de populist pentru a condamna poziii neconforme cu ortodoxia politic de dreapta ori de stnga. n sine, aspiraia populist spre o democraie avansat este una progresist, ns eueaz sistematic n autoritarism.

Dac am schematiza populismul n cteva trsturi definitorii, ele ar fi: caracterul transideologic, revolta omului obinuit mpotriva elitei, nencrederea n intelectuali i politicieni, orientarea spre trecut ca model pentru viitor i negarea progresului, mica proprietate privat ca baz a dinamismului i echitii economice, nclinarea spre democraie direct sau spre un lider puternic ca form de guvernare.

Diferit de naionalism, socialism, comunism sau fascism, el poate intra n componena unor regimuri sau mesaje de acest tip. A-i refuza dreptul la existen autonom n virtutea unei suficiene analitice constituie ns o eroare.

Robert Adam este doctorand la Universit Libre de Bruxelles i director al ICR Bruxelles.http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/METODE-DE-ANALIZA-PROSPECTIVA-15867.phpMETODE DE ANALIZA PROSPECTIVA PENTRU FORMULAREA POLITICILORDupa ce problema a fost structurata si se obtin informatii relevante, urmatoarea etapa analitica este aceea a formularii politicilor si a testarii politicilor alternative. Prin analiza prospectiva se pot produce informatii relevante despre evolutia viitoare a societatii pe baza unor informatii anterioare.

Metode prospective bazate pe extrapolare. Metodele si tehnicile prospective bazate pe extrapolare permit analistilor sa estimeze evolutia viitoare a societatii, pe baza datelor actuale si istorice. Acest tip de prognoza se bazeaza de obicei pe o anumita forma de analiza cronologica, adica pe analiza valorilor numerice cumulate in timp si prezentate cronologic. Acest tip de prognozare are trei presupozitii fundamentale: Persistenta: evolutiile observate in trecut vor persista in viitor. Daca productia de energie a crescut in trecut, se va intampla acelasi lucru si in viitor.

Continuitatea: variatiile observate in tendintele trecute se vor observa in viitor. Daca razboaiele au avut loc odata la 20 sau 30 de ani, aceste cicluri se vor repeta in viitor.

Siguranta si valabilitatea datelor: masurarile tendintelor sunt sigure (adica relativ precise sau consistente) si valabile (adica se masoara ceea ce are sens sa fie masurat). De exemplu, statisticile privind delictele din trecut pot reprezenta masurari relativ precise ale delictelor actuale.

Cand aceste trei presupozitii se realizeaza, prospectia bazata pe extrapolare poate evidentia o intelegere mai buna a viitorului societatii. Cand oricare din aceste conditii este incalcata, tehnicile de prognozare estimativa vor indica probabil rezultate inexacte sau inselatoare.a. Analiza clasica a seriilor de timp. Cand se fac prognoze prin extrapolare, se pot folosi analize ale seriilor de timp care se refera la orice perioada de timp. Analizele contin patru componente si anume: tendinta pe termen lung, variatiile sezoniere, fluctuatiile ciclice si miscarile neregulate. Tendinta pe termen lung poate deriva dintr-o crestere pe o perioada indelungata si o scadere intr-un anumit interval.

Variatia sezoniera, asa cum sugereaza termenul, este variatia dint-o serie cronologica, repetata periodic la un an sau mai putin. Cele mai bune exemple ale variatiei sezoniere sunt cresterile si scaderile productiei si 858g64i vanzarilor care urmaresc schimbarile in functie de vreme si de perioadele de concedii.

Fluctuatiile ciclice sunt de asemenea periodice, dar se pot extinde surprinzator peste un numar de ani. Ciclurile sunt in general greu de explicat, deoarece fiecare noua fluctuatie ciclica poate fi consecinta unor factori necunoscuti. Interpretarea fluctuatiilor se realizeaza de obicei cu mai mare dificultate, datorita prezentei miscarilor neregulate, adica a variatiilor neprevazute in seria cronologica si care par sa nu urmeze un model regulat.

Miscarile neregulate pot fi rezultatul mai multor factori (schimbari de guvern, greve, dezastre naturale). Acesti factori sunt considerati erori intamplatoare, adica surse necunoscute de variatie care nu pot fi explicate in termeni de tendinta pe termen lung, variatii sezoniere sau fluctuatii ciclice.

b. Estimarea tendintei liniare. O tehnica standard pentru extrapolare este estimarea tendintei lineare, un procedeu care foloseste analiza de regresie pentru a obtine estimarile matematice precise ale viitorului societatii, pe baza valorilor observate in serie de timp. Regresia lineara se bazeaza pe insusirile de persistenta, continuitate si veridicitate ale datelor. Cand regresia lineara este folosita in estimarea tendintei, este necesar ca valorile observate intr-o serie cronologica sa nu fie curbe, deoarece orice indepartare de la liniaritate va produce prognoze cu erori foarte mari. Fara indoiala ca regresia lineara poate fi folosita de asemenea in schimbarea componentei tendintei liniare de la o serie care indica variatii sezoniere sau fluctuatii ciclice.Analiza de regresie se caracterizeaza prin doua proprietati importante:

o Anuleaza deviatiile: suma diferentelor dintre valorile observate intr-o serie de timp si valorile oferite de tendinta in linie dreapta identificata de calculator (numita linie de regresie) va fi totdeauna egala cu zero. Astfel, daca valoarea tendintei (yt) este scazuta din valoarea observata corespunzatoare (y) in toti anii dintr-o serie cronologica, totalul acestor diferente (numite deviatii) va fi egal cu zero. Cand valoarea observata pe o perioada de un an este situata sub linia de regresie, deviatia (y-yt) este intotdeauna negativa. Prin contrast, cand valoarea observata este situata deasupra liniei de regresie, deviatia (y-yt) este intotdeauna pozitiva. Aceste valori negative si pozitive se anuleaza reciproc astfel: (y-yt) = 0.

o Deviatiile ridicate la patrat sunt minime: daca ridicam la patrat fiecare deviatie (adica inmultim fiecare valoare a deviatiei cu ea insasi) si adunam totul, suma acestor deviatii ridicate la patrat va fi intotdeauna o valoare minima sau cea mai mica.

Aceasta inseamna ca regresia liniara micsoreaza distantele dintre linia de regresie si toate valorile examinate ale lui y in serie cronologica. Cu alti termeni: este cel mai eficient mod de a reprezenta o linie a tendintei printr-o serie de puncte ale datelor urmarite. In ciuda preciziei in exprimarea tendintei pe termen lung, regresia liniara este limitata de mai multe conditii. Mai intai, seria cronologica trebuie sa fie liniara, adica sa indice o crestere si o scadere constante ale valorilor fata de trend. Daca modelul de observatii este non-liniar, trebuie folosite alte tehnici.

Unele din aceste tehnici solicita variate tipuri de stabilire a curbelor la o serie cronologica nonliniara. In al doilea rand, argumente plauzibile demonstreaza ca modelele vor persista, adica vor continua in aceeasi forma in anii care vor urma, cum s-a intamplat in anii precedenti. In al treilea rand, modelele trebuie sa fie uniforme, adica sa nu indice fluctuatii ciclice sau discontinuitati severe. Daca nu se indeplinesc toate aceste conditii, regresia liniara nu va fi folosita pentru a exprima tendinta.

Multe date apartinand seriei cronologice care ingrijoreaza pe analistii politici - de exemplu, date privind clima, poluarea, cheltuielile publice urbane - sunt non-liniare. S-a dezvoltat o varietate de tehnici pentru a echilibra curbele non-liniare la modelele de schimbare care nu indica o crestere sau o scadere constanta in valorile unei serii cronologice exprimate.

c. Analiza seriilor de timp non-liniare. O serie de timp care nu intruneste conditiile de liniaritate, persistenta si continuitate se poate incadra intr-una din urmatoarele cinci clase principale. Oscilatii: in acest caz se observa derivatii de liniaritate, la nivel de ani, trimestre, luni sau zile. Oscilatiile pot fi persistente si continue (de exemplu, cele mai multe arestari operate de politie au loc intre 11 p.m si 2 a.m. pe tot parcursul anului), dar nu se remarca o crestere sau descrestere constanta in perioada dinaintea examinarii. Oscilatiile din timpul anilor pot sa aiba loc in corelatie cu tendintele seculare, pe termen lung, dintre ani. Exemplele includ variatii sezoniere la somaj, variatii lunare in agentiile de forta de munca si variatii zilnice la nivelul populatiilor.

Cicluri: sunt fluctuatii neliniare, care au loc intre ani sau pe perioade mai mari de timp. Ciclurile pot fi neprevizibile (neasteptate) sau au loc cu persistenta si continuitate. In timp ce modelul intreg al unui ciclu este totdeauna neliniar, segmentele unui ciclu dat pot fi liniare sau in forma de curba. Exemplele date cel mai des reprezinta cicluri de afaceri si "ciclurile de viata" din domeniile academice, publicatiilor stiintifice si civilizatiilor.

Curbe de crestere: sunt deviatii de la liniaritate care au loc intre ani, decenii sau o alta unitate de timp. Curbele de crestere demonstreaza in timp fie cresteri cumulative in rata de crestere intr-o serie cronologica, scaderi cumulative, fie o combinatie a celor doua. Curbele de crestere, care s-au dezvoltat din studiul organismelor biologice, au fost folosite pentru prognozarea cresterii industriei, zonelor urbane, populatiei, tehnologiei si stiintei. Desi curbele de crestere nu sunt liniare, ele sunt, fara indoiala, persistente si continue.

Curbe de scadere: deviatii de la liniaritate se intampla din nou intre ani, decenii sau perioade mai lungi, intr-adevar curbele de scadere fiind omoloage curbelor de crestere. Ratele de crestere sau scadere ale declinului pot fi combinate pentru a forma diferite curbe. Modelele de declin sunt uneori folosite ca baza pentru diverse perspective dinamice sau ale "ciclului de viata", privind declinul civilizatiilor, societatile si zonele urbane. Curbele de scadere / declin sunt neliniare, dar continue si persistente.

Catastrofe: principala caracteristica a datelor seriei cronologice care sunt "catastrofice" este aceea ca indica discontinuitati neasteptate si severe. Analiza schimbarii catastrofice, un domeniu de studiu intemeiat de matematicianul francez Ren Thom, nu numai ca implica schimbari neliniare peste timp, dar si schimbari discontinue. Exemplele includ schimbari bruste in politica guvernului in timpul razboiului (capitulare sau retragere), colapsul firmelor in perioade de criza economica, schimbarea brusca in densitatea unui lichid care fierbe etc.

Prospectiva teoretica. Metodele de prospectiva teoretica ii ajuta pe analisti sa faca predictii privind viitorul societatii, pe baza presupozitiilor sau ipotezelor teoretice si a datelor actuale si istorice. In contrast cu prospectiva bazata pe extrapolare, care foloseste presupozitii despre repetitia istoriei pentru a face predictii, metodele de prospectiva teoretica se bazeaza pe presupozitii despre cauza si efect observate in diverse teorii. In timp ce logica prospectivei bazata pe extrapolare este in esenta inductiva, logica prospectivei teoretice este esential deductiva.Logica deductiva este o forma de rationament in care anumite afirmatii generale (axiome, legi, ipoteze, teoreme) sunt folosite pentru a demonstra adevarul sau falsitatea altor afirmatii specifice, inclusiv predictii. Rationamentul deductiv in analiza strategica (a unei politici) este mai des folosit in legatura cu argumentarea cauzei, care cauta sa dovedeasca faptul ca, daca are loc un eveniment x, un alt eveniment y il va urma. In timp ce trasatura fundamentala a prospectivei teoretice este aceea ca predictiile sunt deduse din prezumtiile teoretice, nu trebuie uitat faptul ca deductia si inductia sunt interdependente.

Puterea argumentului deductiv este considerabil mai mare decat a celui inductiv, care se bazeaza adesea pe cercetare empirica. In mod similar, o generalizare empirica izolata (de tipul: "sub amenintari, dusmanul s-a hotarat sa se retraga") este mult mai convingatoare daca este sprijinita de mai multe ipoteze continute intr-o teorie (de pilda: "cu cat sunt mai mari costurile unei alternative, cu atat e mai putin probabil ca ea sa fie aleasa").

Exista o serie de procedee care-i ajuta pe analisti in realizarea prospectivei teoretice: modelare teoretica, modelarea cauzala, analiza regresiei si corelatia. Nu insistam asupra acestora, deoarece ele sunt foarte folosite in sociologie sau stiinte politice.

a. Cartografierea teoriei. Cartografierea teoriei este o tehnica menita sa identifice si sa ordoneze ipotezele fundamentale relativ cu un argument teoretic sau cauzal. Cartografierea teoriei poate participa la prezentarea a patru tipuri de argumente: convergente, divergente, seriale si ciclice.

Argumentele convergente sunt acelea in care doua sau mai multe ipoteze privind cauzalitatea sunt folosite in sprijinul unei concluzii sau al unei afirmatii. Prin contrast, in argumentele divergente, o concluzie sau o afirmatie este folosita ca ipoteza de sustinere a unei serii de concluzii sau afirmatii suplimentare. In sfarsit, argumentele ciclice sunt argumente seriale, in care ultima concluzie sau afirmatie dintr-o serie este legata de prima concluzie sau afirmatie din acea serie. Consecintele unui argument ciclic pot fi intarite pozitiv sau negativ.

b. Modelarea teoretica. Aceasta se refera la o gama larga de tehnici si ipoteze de reprezentare simplificata a teoriilor. Deoarece analistii rareori realizeaza prognozari bazandu-se direct pe teorie, modelarea este o parte esentiala a prospectivei. Cand analistii au posibilitatea sa inceapa cu teoriile, ei trebuie mai intai sa dezvolte modelul mai concrete si mai simplificate ale fenomenelor studiate pentru a putea apoi sa anticipeze evenimentele urmatoare. Modelarea teoretica este esentiala, deoarece teoriile sunt in general atat de complexe, incat trebuie simplificate inainte de a le aplica problemelor politice. Procesul de analiza a datelor care sa evalueze veridicitatea teoriei implica crearea si testarea modelelor de teorie, iar nu teoriile insele.

In analiza politicilor publice exista un numar de forme standardizate ale modelelor simbolice, care sunt folosite in realizarea prognozarii teoretice: modele cauzale, modele programatice liniare, modele de intrare-iesire a informatiilor, modele econometrice, modele microeconomice si modele de dinamica a sistemului. In demersul de fata, ne vom concentra asupra ipotezelor majore, asupra virtutilor si limitelor, precum si asupra aplicatiilor modelarii cauzale.

Modelele cauzale sunt reprezentari simplificate ale teoriilor, care incearca sa explice si sa anticipeze cauzele si consecintele politicilor publice.Ipoteza de baza a modelelor cauzale este aceea ca, in covariatiile dintre doua sau mai multe variabile - de exemplu covariatiile care arata ca procentele de crestere a venitului pe cap de locuitor au loc in functie de procentele de crestere a cheltuielilor pentru bunastare - se reflecta capacitatea generativa fundamentala (cauzala) si intensitatea variabilelor (efecte). Relatia dintre cauza si efect se exprima prin legi si presupuneri continute intr-o teorie si definite de analist.

Caracteristica modelelor cauzale este aceea ca ii determina pe analisti sa clarifice ipotezele cauzale. Limita modelelor cauzale consta in tendinta analistilor de a complica covariatiile descoperite prin analiza statistica, folosindu-se argumente cauzale. Interferentele cauzale vin intotdeauna din afara modelului, adica din legi sau ipoteze din cadrul teoriei. Modelarea cauzala este folosita pentru identificarea determinantilor socio-economici si a strategiilor publice in ariile problematice: de la transport la sanatate, de la educatie la bunastare. Una dintre cerintele majore ale cercetarii bazate pe modelarea cauzala este ca diferentele dintre structurile politice nu le afecteaza direct rezultatele, ca in cazul cheltuielilor pentru educatie si bunastare.

Dimpotriva, diferentele in nivelul dezvoltarii socio-economice (venit, industrializare, urbanizare) determina diferente in interiorul structurilor politice, iar acestea afecteaza la randu-le cheltuielile de educatie si bunastare. Concluzia anterioara este controversata, deoarece ea pare sa contrazica frecvent impartasita ipoteza ca esenta strategiei publice este determinata de structurile si procesele politice, inclusiv de alegeri, de mecanismele reprezentative si de competitia partidelor.

Unul dintre principalele procedee statistice folosite in modelarea cauzala este analiza "de cale", o abordare specializata a regresiei liniare, care foloseste mai ales variabile independente multiple. Utilizand analiza de cale, se spera identificarea variabilelor independente (de exemplu: venitul) care, singure sau in combinatie cu alte variabile (de exemplu: participarea politica), determina schimbari intr-o variabila dependenta (de exemplu: cheltuieli de bunastare). O variabila independenta este considerata cauza unei variabile dependente, despre care se presupune ca ar fi efectul primeia.

O cale standard de reprezentare a relatiilor cauzale este "diagrama de cale". O diagrama de cale seamana foarte mult cu o diagrama cu sageti, exceptand faptul ca o diagrama de cale contine estimari ale intensitatii efectelor variabilelor independente sau dependente. Avantajul analizei de cale si al modelarii cauzale este acela ca permit prognoze bazate pe indicii teoretice clare referitoare la cauze (de exemplu: numarul de angajati din organizatiile publice), precum si la consecintele lor (proportia personalului managerial fata de cel non-managerial si cheltuielile de taxare a unitatii de serviciu public). Aceste procedee sunt reprezentative pentru sarcina imposibila de a deduce cauzalitatea estimarilor privind relatiile dintre variabile. Desi absenta relatiilor poate fi suficienta pentru a deduce ca aceasta cauzalitate nu este prezenta, numai teoria ne permite sa facem interferenta cauzala si, de aici, anticipari.

c. Analiza de regresie si corelatie. O tehnica utila pentru estimarea relatiilor liniare dintre variabilele din modelele de prognozare teoretica este analiza regresiei. Analiza regresiei este un procedeu statistic prin care se estimeaza sau prognozeaza magnitudinea relatiilor dintre o variabila dependenta si una sau mai multe variabile independente. Cand analiza regresiei este exprimata de o variabila independenta, este numita regresie simpla; daca exista doua sau mai multe variabile independente, ea este numita regresie multipla. Desi multe din problemele teoretice de prognoza solicita regresia multipla, noi ne limitam la descrierea unei regresii simple.

Analiza regresiei este folositoare in special in modelarea teoretica. Ea asigura masurarea tipului de relatie dintre o variabila independenta si una dependenta. Aceste masuri sumare includ o linie de regresie, care permite estimarea valorii variabilei simple dependente prin cunoasterea valorilor variabilei independente. Coeficientul de regresie al unei variabile y asupra variabilei x sau regresia lui y in functie de x exprima regula de corespondenta dintre schimbarile in x si in y.

"Valoarea sa indica numarul de unitati cu care se schimba (creste sau descreste) in medie variabila dependenta pentru o schimbare cu o unitate a variabilei independente. (.) Legatura dintre doua variabile x si y este liniara daca efectul in y al schimbarii lui x cu o unitate data este aceeas, indiferent de nivelul la care se produce schimbarea in aceasta ultima variabila" (Dictionarul de sociologie, 1993:499). Chiar daca relatia dintre x si y nu este liniara, prin transformarea variabilelor (prin logaritmare, inversare etc.) regresia neliniara poate fi convertita intr-una analizabila liniar.

Suma masurilor distantelor verticale ale valorilor observate fata de linia de regresie permite calculul valorii erorii continute de o prognoza. Deoarece analiza regresiei se bazeaza pe principiul celor mai mici patrate, ea asigura cea mai buna legatura dintre date si linia regresiva. Analiza regresiei il ajuta pe analist sa decida care din variabile este cauza celeilalte, adica sa specifice variabila independenta (cauza - de cele mai multe ori exogena) si pe cea dependenta (efectul - de cele mai multe ori endogen).

Totusi, ca sa ia decizii despre cauza si efect, analistii trebuie sa aiba cunostinte teoretice privind felul in care o variabila poate fi privita drept cauza a alteia. Desi analiza regresiei este potrivita problemelor de anticipare a efectelor avand cunostinte despre cauze, cel mai bun lucru pe care analiza regresiei poate sa-l faca este sa asigure estimari precise ale relatiilor anticipate de o teorie. De fapt, teoria si reprezentarea ei simplificata (modelul), iar nu analiza regresiei, este cea care fundamenteaza prognoza. Analiza regresiei poate doar sa asigure estimarea relatiilor dintre variabile care, in cadrele unei teorii, sunt prezentate sub forma de previziuni. Din acest motiv, analistii ar trebui sa acorde atentie teoriei reprezentarii inainte de a folosi analiza regresiei.

Problema prognozarii poate fi efectiv rezolvata prin folosirea analizei de regresie. Relatia dintre cauza si efect poate fi destul de clara - spre exemplu principalul determinant al costurilor de intretinere a unui vehicul este folosirea sa masurata in kilometrii parcursi. Un analist ar putea marca valorile variabilelor independente (x) si dependente (y) pe o diagrama de dispersie (in statistica matematica) care sa indice modelul relatiei (liniar sau non-liniar), directia relatiei (pozitiva sau negativa) si intensitatea relatiei (puternica, moderata sau slaba) dintre distanta (in kilometrii) parcursa de vehicul si costurile de intretinere anuala a acestuia, presupunand ca modelul, directia si intensitatea relatiei sunt liniara, pozitiva si respectiv puternica.

Analiza regresiei va indica estimari mai putin credibile atunci cand datele au o dispersie ampla. Linia dreapta care reprezinta relatia dintre variabilele x si y este numita linie de regresie. Ecuatia folosita sa traseze linia de regresie pentru datele exprimate in diagrama de dispersie este identica celei folosite pentru a estima tendinta liniara.

Analiza de corelatie se intreprinde dupa analiza regresiei in interpretarea relatiilor. Variatia totala a variabilei dependente este egala cu suma patratelor diferentelor dintre valorile respectivei variabile si media seriei. Variatia explicata este utila in determinarea gradului de adecvare a modelului regresiv fata de datele la care se aplica. Coeficientul de determinatie (r2) se calculeaza ca raport intre variatia explicata si cea totala, avand o valoare cuprinsa intre 0 si 1. Cu cat aceasta valoare este mai mare, cu atat respectiva variabila independenta explica mai mult din variatia totala a variabilei dependente.

Extragand radicalul din r2 se obtine coeficientul de corelatie simpla (Bravais - Pearson). Intervalul intre care variaza r este -1,0 si + 1,0 si indica daca directia relatiei este pozitiva sau negativa si cat de intensa (puternica) este aceasta. Daca r = 0, nu exista nici o relatie, in timp ce o valoare de (1,0 (adica pozitiva sau negativa) indica o relatie maximala. Spre deosebire de coeficientul de corelatie (r), coeficientul de determinatie (r2) capata numai semnificatie pozitiva, variand intre 0,0 si 1,0.

Metode prospective bazate pe rationament. Prin contrast cu tehnicile estimative si teoretice, unde datele empirice si/sau teoriile joaca un rol central, tehnicile de prognozare rationala incearca sa scoata in evidenta si sa sistematizeze judecati "informate". Prognozarile rationale sunt adesea bazate pe argumente interne, deoarece se foloseste autoritatea epistemica - dobandita prin cunostinte, iar nu cea deontica - conferita de statut (vezi: J. M. Bochenski, 1992).

In aceasta sectiune ne concentram asupra unor tehnici intuitive de prognozare: "Delphi", analiza impactului transversal si tehnica evaluarii fezabilitatii (posibilitatilor de realizare). Acestea, precum si alte tehnici, au fost folosite pe scara larga in guvernare si in industrie, fiind potrivite in special problemelor pe care le descriem ca haotice, dificil structurate sau lipsite de consistenta. Una din caracteristicile problemelor dificil structurate este ca strategiile alternative si consecintele lor sunt necunoscute, apoi, in asemenea circumstante, nu exista teorii relevante si/sau date empirice suficiente pentru a prognoza, prin urmare sunt necesare tehnici de prognozare rationala.

a. Tehnica "Delphi". Este un procedeu de prognozare rationala, folosit pentru obtinerea, schimbarea si dezvoltarea unei opinii documentate despre evenimente viitoare. Tehnica, denumita astfel dupa templul lui Appolo din Delphi, unde oracolele grecesti incercau sa ghiceasca viitorul, a fost promovata in 1948, de catre cercetatorii de la "Rand Corporation". Initial, tehnica a fost aplicata in chestiuni de strategie militara, aplicarea ei fiind extinsa treptat cu prognozari in alte contexte precum tehnologia, marketing-ul, transportul, mass-media, cercetarea si dezvoltarea, explorarea spatiului, constructia de locuinte, planificarea si calitatea vietii.

Daca initial tehnica presupunea folosirea expertilor pentru a verifica prognoze bazate pe date empirice, incepand cu anii '60, tehnica "Delphi" a fost aplicata in probleme de prognozare a valorilor. Primele aplicatii au fost motivate de ingrijorarea privind ineficienta aparenta a comitetelor, grupurilor de experti si a altor procedee de grup. Tehnica a fost conceputa pentru a evita sursele comunicarii distorsionate observate in grupuri: dominarea grupului de una sau mai multe persoane; presiuni de respectare a opiniei grupului, diferente de personalitate si conflicte interpersonale si dificultatea de a se opune public persoanelor cu pozitii de autoritate.

Pentru a contracara asemenea probleme, aplicatiile tehnicii "Delphi" s-au bazat pe cinci principii:

anonimatul - toti expertii implicati se comporta ca indivizi izolati din punct de vedere fizic, al caror anonimat este strict protejat;

reiterarea si respectarea - rationamentele indivizilor sunt insumate si comunicate tuturor expertilor participanti, intr-o serie de doua sau mai multe runde sau cicluri, ceea ce permite adaptarea sociala si modificarea rationamentelor anterioare;

feedbackul-ul controlat - comunicarea tuturor rationamentelor are loc sub forma masurarii raspunsurilor la chestionare;

raspunsul statistic al grupului - rezumate ale raspunsurilor individuale sunt prezentate sub forma unitatilor de masura a tendintei centrale (de obicei mediana), a dispersiei si a distributiilor (histograma si poligoanele frecventei);

consensul avizat - cu doar cateva exceptii, scopul central este de a crea conditii in care un consens avizat sa iasa in evidenta ca produs final.

Aceste principii caracterizeaza conventional tehnica "Delphi", dominanta pana la sfarsitul anilor '60. Ca raspuns la limitele tehnicii conventionale "Delphi" s-a incercat crearea de noi procedee, care sa se adapteze complexitatii problemelor de strategie. Strategia "Delphi" isi propune, pe de alta parte, sa starneasca cele mai puternice opinii contrarii posibile, privind rezolutia potentiala a unei probleme strategice, adica pentru care nu exista experti, ci numai persoane informate.

Strategia "Delphi" preia doua din principiile tehnicii conventionale "Delphi", dar introduce de asemenea mai multe principii noi (in afara de cele doua amintite: reiterarea si feedback-ul controlat):

anonimatul selectiv - participantii la o strategie "Delphi" raman anonimi numai in timpul rundelor initiale ale exercitiului de prognozare. Dupa ce argumentele au iesit la iveala, participantii sunt rugati sa-si sustina parerile in public;

pledoarie multi-informata - procesul de selectie a participantilor se bazeaza pe criterii de interes si cunoastere, mai degraba decat pe "expertiza in sine". De aceea, in formarea unui grup, strategia "Delphi" incearca sa selecteze in circumstantele specifice reprezentanti ai celor care sprijina pe cat posibil de documentat o idee.

polarizarea rapunsurilor - in rezumarea rationamentelor individuale sunt folosite masuri care sa accentueze drastic dezacordul si conflictul. In timp ce masurile conventionale (mediana, categoria, deviatia standard) se pot folosi in continuare, strategia "Delphi" suplimenteaza accentuarea polarizarii intre indivizi, dar si pe grupe;

structurarea conflictului - pornind de la prezumtia ca tensiunile sunt firesti in problemele de strategie, fiecare incercare este menita sa foloseasca dezacordul si disensiunea ca alternative de explorare creativa a consecintelor lor. In plus, eforturile scot la iveala si explica prezumtiile si argumentele care subliniaza pozitiile de confruntare. Rezultatele accesibile strategiei "Delphi" sunt fie un consens, fie o continuare a conflictului.

conferentiere pe calculator - cand este posibil, cu scopul de a structura un proces de interactiune continua, intre indivizi separati din punct de vedere fizic si care isi pastreaza anonimatul, este folosit computerul. Conferentierea informatizata elimina nevoia de runde "Delphi" distincte.

"Delphi" poate fi organizata printr-o multime de tehnici, in functie de context, de priceperea si ingeniozitatea persoanelor care o aplica. Pentru ca strategia "Delphi" este o initiativa majora de cercetare, ea implica un numar mare de chestiuni tehnice (inclusiv mostre), un chestionar, incredere si precizie, precum si deprinderi de analiza si interpretare a datelor. Aceasta tehnica poate fi cel mai bine prezentata printr-o serie de pasi, care se influenteaza reciproc:

Pasul 1 - Specificarea chestiunii: analistul trebuie sa hotarasca problemele specifice care trebuie abordate de catre persoane informate. De exemplu, daca aria de preocupare ar fi o politica nationala privind abuzul de droguri, una dintre probleme ar fi "daca folosirea personala de marijuana trebuie sau nu sa fie legalizata". Una dintre problemele centrale ale acestui pas este in ce proportie problema poate fi dezbatuta de participanti si in ce masura de catre analist ? Daca analistul este complet familiarizat cu esenta problemei, este posibila initierea unei liste de probleme de inceput, mai ales in prima runda. Aceste probleme pot fi incluse in primul chestionar, desi, cei care raspund ar trebui sa aiba libertatea de a adauga sau de a evita unele dintre aceste.

Pasul 2 - Selectarea persoanelor: trebuie sa opereze la nivelul participantilor cheie dintr-o arie problematica. Pentru a alege un grup reprezentativ pentru aria de conflict, este nevoie sa se procedeze la clarificarea influentelor. O metoda potrivita in acest sens este analiza cu esantionul "bulgare de zapada". Astfel, analistul incepe prin a identifica un adept (de obicei cineva influent in aria problematica) si prin a solicita ca acea persoana sa numeasca altele doua care aproba sau dezaproba majoritatea prin opinia proprie.

Aceste doua persoane sunt rugate sa faca acelasi lucru, ceea ce inseamna ca alte persoane aproba sau dezaproba numite opinii, iar seria continua, de unde si sintagma "bulgare de zapada". Adeptii ar trebui sa fie pe cat de diferiti este posibil, nu numai in privinta opiniilor, dar si sub aspectul influentei relative, al autoritatii formale si al afilierii la grup. Marimea esantionului poate oscila intre 10 si 30 de persoane, acest lucru depinzand de natura problemei: cu cat problema este mai complexa si cu cat sunt participantii mai eterogeni, cu atat ar trebui sa fie mai mare esantionul.Pasul 3 - Proiectarea chestionarului: deoarece strategia "Delphi" se desfasoara intr-o succesiune de runde, analistii trebuie sa stabileasca reperele chestionarului folosit in fiecare runda. Chestionarul celei de-a doua runde poate fi elaborat numai dupa analizarea rezultatelor din prima runda, chestionarul celei de-a treia trebuie sa astepte rezultatele celei de-a doua runde si asa mai departe. Desi chestionarul primei runde poate fi relativ nestructurat (multe intrebari cu o infinitate de raspunsuri), el poate fi si relativ structurat, cu conditia ca analistul sa fie inspirat in ceea ce priveste problemele majore. Chestionarul primei runde poate include mai multe tipuri de intrebari si anume:

- teme cu intrebari de prognozare care cer ca participantii sa ofere estimari subiective privind probabilitatea existentei unor evenimente specifice;- intrebari care cer participantilor sa clasifice problemele in functie de importanta lor;- intrebari referitoare la obiective care solicita rationamente privind dorinta sau posibilitatea de a urma anumite scopuri;- optiuni - in care se cere participantilor sa identifice modele alternative de actiune, care pot contribui la atingerea obiectivelor.

Exista mai multe procedee de cuantificare a raspunsurilor pentru fiecare categorie de subiecte. Un procedeu este folosirea de masuri diferite pentru tipuri diferite de intrebari. O marime sigura poate fi folosita mai intai pentru subiectele de prognozare. Lista cu prioritati este potrivita pentru intrebarile legate de diferitele probleme de discutat, metodele de evaluare a oportunitatii si posibilitatii de realizare - pentru subiecte referitoare la scopuri de indeplinit si o anumita combinatie a acestora - in vederea alegerii optiunilor. Cea mai buna cale de a arata caracteristicile acestei tehnici este de a ilustra maniera in care sunt prezentate in chestionarul "Delphi" subiectele sau intrebarile si baremele sau metodele de evaluare.

Pasul 4 - Analiza rezultatelor din prima runda: cand se preiau chestionarele primei runde, analistii incearca sa determine opiniile initiale privind prognozele, problemele, scopurile si optiunile. Frecvent, unele subiecte considerate a fi dezirabile sau importante par irealizabile si invers. Deoarece diferiti participanti vor avea aprecieri incompatibile, este binevenita utilizarea de masuri, care nu doar sa exprime tendinta centrala in setul de raspunsuri, ci, de asemenea, sa descrie extinderea dispersiei sau a polarizarii. Aceste masuri sumare sunt folosite nu numai pentru eliminarea subiectelor lipsite de importanta, nedorite, irealizabile si / sau nesigure, dar servesc si la crearea chestionarului celei de-a doua runde, ca mijloc de a comunica participantilor rezultatele primei runde.

Pasul 5 - Construirea urmatoarelor chestionare: chestionarele pot fi alcatuite pentru prima, a doua, a treia, a patra si a cincea runda. Cele mai multe strategii "Delphi" implica intre trei si cinci runde. Asa cum s-a mai aratat, rezultatele rundelor principale sunt folosite ca baza pentru cele viitoare. Unul dintre cele mai importante aspecte ale strategiei "Delphi" are loc in aceste runde, deoarece candidatii au ocazia de a observa rezultatele imediat precedente, care le ofera motive, ipoteze si argumente clare pentru rationamentele lor.

Observati ca rundele care urmeaza nu includ doar informatii despre tendinta centrala, dispersie si polarizare: ele include argumentele in sprijinul celor mai importante rationamente incompatibile. Astfel, strategia "Delphi" promoveaza o dezbatere rationala, dar mareste si probabilitatea ca din proces sa nu lipseasca nici rationamentele mai conformiste, dar nici cele deviante. Pana la finele ultimei runde a chestionarului, toti participantii au posibilitatea sa-si exprime opiniile sau prognozele initiale, amendamentele si optiunile, sa examineze si sa evalueze motivele pentru care opiniile lor difera de ale altora, sa-si reevalueze sau sa-si schimbe pozitia.

Pasul 6 - Organizarea intalnirii de grup: ultima sarcina este de a aduna toti candidatii si de a-i lasa sa discute despre motivele, presupunerile si argumentele pe care-si sprijina opiniile. Aceasta intalnire fata-n fata are loc dupa ce toti participantii au avut sansa de-a reflecta asupra pozitiilor lor si ale celorlalti si poate crea o atmosfera de incredere fundamentata, imposibila intr-o sedinta obisnuita. Discutiile fata-n fata creeaza de asemenea conditii in care participantii isi pot contrazice intens pozitiile si pot primi feedback-ul imediat.

Pasul 7 - Pregatirea raportului final: nu exista nici o garantie ca participantii vor ajunge la consens, dar se spera ca ideile creative privind problemele, scopurile, optiunile si consecintele sa fie cel mai important produs al strategiei "Delphi". Raportul rezultatelor finale va include o trecere in revista a variatelor probleme si a optiunilor disponibile, avand grija ca toate pozitiile incompatibile si argumentele fundamentale sa fie prezente in intregime. Acesta poate fi transmis celor care elaboreaza strategii si care pot folosi rezultatele strategiei "Delphi" ca sursa de informatii pentru luarea deciziilor.

b. Analiza de impact transversal. Tehnica "Delphi" este strans legata de o alta tehnica de prognozare rationala folosita pe scara larga: analiza de impact transversal. Scopul analizei de impact transversal este sa identifice evenimente care vor facilita sau vor inhiba existenta altor evenimente relatate. Conform afirmatiei unuia dintre initiatori, analiza de impact transversal a fost proiectata special ca supliment la metoda conventionala "Delphi".Instrumentul analitic de baza folosit in analiza de impact transversal este matricea impactului transversal, un tabel simetric care inregistreaza pe randuri si coloane potentiale evenimente relatate.

Analiza impactului transversal este adecvata problemelor de prognoza care implica o serie de evenimente interdependente. In multe situatii legatura unui eveniment cu un altul nu este pozitiva, in sensul ca evenimentele nu urmeaza in timp unul dupa altul atat de clar. In plus, multe evenimente pot fi legate in mod negativ. Din acest motiv analiza cu impact transversal ia in considerare trei aspecte ale fiecarei legaturi.

Legatura - arata daca un eveniment afecteaza existenta altui eveniment, precum si daca directia acestui efect este pozitiva sau negativa, in cazul ca exista. Efectele pozitive se desfasoara in ceea ce numim mod de amplificare, in timp ce efectele negative se situeaza intr-o categorie numita mod de infranare (oprire). Un exemplu bun de legaturi din modul de amplificare sunt preturile crescute ale benzinei care genereaza cercetari in cazul combustibililor sintetici. Cursa inarmarilor si efectele ei asupra disponibilitatii fondurilor pentru dezvoltarea urbana este o ilustrare a legaturilor din cadrul modului de infranare. Modul neconex (fara legaturi) se refera la evenimente de acest gen.

Intensitatea legaturii - arata cat de puternic sunt legate evenimentele, daca se afla in modul de amplificare sau in cel de infranare. Unele evenimente sunt puternic legate, aceasta insemnand ca existenta unui eveniment schimba substantial existenta altuia, pe cand alte evenimente sunt legate slab. Cu cat este mai slaba conexiunea, cu atat se apropie mai mult de neconex.

Timp consumat de legaturi - indica sub aspect cantitativ timpul (saptamani, ani, decenii) dintre existenta evenimentelor aflate in legatura. Desi evenimentele pot fi legate puternic, fie in modul de amplificare, fie cel de infranare, impactul unui eveniment asupra altuia se poate produce dupa o perioada considerabila de timp. De exemplu, legatura dintre productia de serie a automobilelor si abaterea sau devianta sociala a solicitat decenii.

Analiza impactului transversal functioneaza pe principiul probabilitatii conditionale, care arata ca probabilitatea existentei unui eveniment este dependenta de existenta unui alt eveniment, adica cele doua evenimente nu sunt independente. Probabilitatile conditionale pot fi exprimate prin P (E1 / E2) care se citeste: "Probabilitatea primului eveniment (E1) dat fiind al doilea eveniment (E2)".

Aceeasi logica este extinsa la analiza impactului transversal. Construirea matricei cu impact transversal incepe cu intrebarea: "Care este probabilitatea ca un anumit eveniment (E) sa aiba loc inaintea unui moment specific in timp?". Urmatoarea intrebare este: "Care este probabilitatea ca acest eveniment (E2) sa aiba loc, dat fiind ca un alt eveniment (E1) este sigur ca il va precede?".

Construirea unei matrici cu impact transversal pentru o problema rezonabil de complexa implica mii de calcule si solicita un computer. Multe aplicatii ale analizei cu impact transversal din domeniul strategiei stiintifice si politice, mediu inconjurator, transport de energie, au implicat mai mult de 1000 iteratii separate (numite "jocuri"), pentru a determina consistenta matricei cu impact transversal, adica pentru a fi sigur ca fiecare secventa a probabilitatii a fost luata in considerare inainte ca probabilitatea finala sa fie calculata pentru fiecare eveniment. In ciuda complexitatii tehnice a analizei cu impact transversal, logica de baza a tehnicii poate fi inteleasa repede.

Avantajul matricei cu impact transversal este acela ca ofera analistului posibilitatea de a discerne interdependente, pe care altfel le-ar lasa neobservate. De asemenea, analiza impactului transversal permite o continua trecere in revista a probabilitatilor anterioare, pe baza noilor ipoteze sau probe. Daca noile date empirice ar deveni accesibile pentru unele dintre evenimente, matricea ar putea fi recalculata. In mod alternativ, diferite ipoteze pot fi introduse poate ca o consecinta a strategiei "Delphi", care indica estimari si argumente incompatibile pentru a determina cat de sensibile sunt unele evenimente la schimbarile din interiorul altor evenimente. In sfarsit, informatiile dintr-o matrice cu impact transversal pot fi rezumate rapid la orice punct din proces.

Matricele cu impact transversal pot fi folosite pentru descoperirea si analiza interdependentelor complexe ce se pot descrie ca probleme prost structurate. De asemenea, tehnica include o varietate de abordari apropiate de prognoza intuitiva, printre care si evaluarea tehnologica, aprecierea impactului social si prognozarea tehnologica. Analiza impactului transversal nu contine numai strategia conventionala "Delphi", ci reprezinta, de fapt, adaptarea si extensia ei naturala. In timp ce analiza impactului transversal poate fi facuta numai de catre analisti, acuratetea rationamentelor subiective poate fi imbunatatita folosind grupul de metode "Delphi".

Ca si celelalte tehnici de prognozare abordate, analiza impactului transversal are limitele sale. Mai intai, analistul nu poate fi niciodata sigur ca toate evenimentele potential independente au fost incluse in analiza. Acest fapt atrage din nou atentia asupra importantei structurarii problemei. In al doilea rand, crearea si "jocul" unei matrici cu impact transversal reprezinta un proces destul de costisitor si consumator de timp, chiar in conditiile in care se face apel la calculator. In al treilea rand, exista dificultati tehnice asociate cu calculele matricei. In sfarsit si cel mai important, aplicatiile existente ale analizei cu impact transversal sufera de aceleasi slabiciuni ca tehnologia conventionala "Delphi", adica un accent nerealist de mare asupra consensului dintre specialisti. Multe din problemele de prognozare pentru care analiza impactului transversal este potrivita, sunt exact felurile de probleme in care larg raspandit este conflictul, iar nu consensul. Metodele de structurare a problemei sunt necesare pentru a infatisa si dezbate ipotezele si argumentele incompatibile care se afla la baza probabilitatilor conditionale subiective.

c. Scenariul. Pus in situatia de a lua decizii in conditii de incertitudine, omul a simtit intotdeauna nevoia de informatii despre impactul asupra deciziei sale. Metoda cea mai raspandita de prospectiva este cea a scenariului. Scenariul este o metoda complexa calitativ, un studiu modular asupra viitorului, bazat pe analiza structurala a variabilelor cheie, pe analiza strategiei actorilor si analiza pe experti a ipotezelor cheie privind viitorul. Un scenariu serios se elaboreaza in 12 -18 luni, din care jumatate din timp este necesar construirii bazei de date. El descrie un viitor potential si secventele intermediare.Scenariile sunt de trei tipuri:

1. referentiale - scenariul cel mai probabil, lipsit de surprize;

2. tendentiale - care extrapoleaza tendintele actuale, o proiectie in viitor;

3. contrastate - consta in explorarea unei situatii extreme, imaginarea unor situatii radical diferite de prezent, uneori chiar o situatie opusa.

Obiectivele unui scenariu sunt:

de a detecta problemele cheie ( variabilele ) ale studiului si mijloacele prin care se pot indeplini;

descrierea evolutiei sistemului studiat, tinand cont de cea mai probabila evolutie a variabilelor cheie.

Pe baza acestora, se trece la construirea scenariilor pe faze. Fazele construirii scenariului sunt de obicei urmatoarele:

.1. Construirea bazei de date trebuie sa fie:

- detaliata si completa, atat cantitativ cat si calitativ;

- diversa (informatii economice, tehnologice, militare, sociologice, politice etc.);

- dinamica;

-explicativa cu privire la mecanismele de schimbare si la miscarile actorilor.

Construirea bazei de date se face in trei etape:

-delimitarea sistemului studiat si descrierea mediului;

-identificarea variabilelor cheie - pe baza analizei structurale;

-analiza strategiei actorilor.

2. Identificarea variabilelor-cheie se face pe ba