UNDE A ZBURAT RANDUNICAde Titel Constantinescu

Când s-a trezit Cip-Cirip, un vânt rece bătea, care legana frunzele copacilor şi tufele măcieşilor... 

Soarele nici nu răsărise înca şi vrăbiuta Cip-Cirip îşi luă zborul spre prietena ei, rândunica:- „O să zburăm amândouă, pâna la iaz şi o să facem baie împreună", se

gândea pe drum vrăbiuţa, bucuroasă. „Ea în apă, eu în nisip".Căsuţa rândunicii era sub streaşina unei case, sus, sus de tot!

Cip –cirip -cirip! făcu vrăbiuţa, ceea ce pe limba vrăbiilor însemna: Vecinicã, Rândunică Ieşi afară Surioară...

 Nu-i nici cald şi nu-i nici soare, Dar e bine de plimbare..."

A stat vrăbiuţa, a mai strigat odată, de doua ori, apoi, sfâr... a zburat spre pădure. Frunzele copacilor începuseră să se îngălbenească şi firele de iarbă nu mai erau verzi. Vrăbiuţa simţea că e mai frig decât ieri, dar nu prea înţelegea de ce...Şi cum zbura ea, aşa, mai aproape de pământ, numai ce-o văzu pe furnică. Aceasta ducea spre un muşuroi un miez de pâine mai mare decât două furnici la un loc!

Vrăbiuţa se apropie de ea şi ciripi:„Cip-cirip, soră furnică, N-ai vazut pe rândunica?"Dar furnica îi răspunse fără să se oprească din drum:— N-am văzut-o, n-am vazut-o... Du-te şi întreabă-l pe bursuc... Eu n-am timp să mă uit după rândunică. Acum îmi fac provizii de iarnă...Vrăbiuţa zbură mai repede, pâna ce îl întâlni pe moş Bursuc. Abia ducea în gură o ramură cu frunze roşioare, ca arama. Se pregătea să-şi facă culcuşul.Vrăbiuţa se opri pe un fir de măcieş.

„Moş Bursuc, n-ai vazut Vecinica, Rândunica

 Pe aici a trecut?"Dar bursucul n-o văzuse pe rândunică, şi-i păru rău că n-o putea ajuta pe vrăbiuţa.Si iar zbură vrăbiuţa, mai departe. În poiană, întâlni o sopârlă. —  N-ai văzut-o pe rândunică?... întrebă ea.Dar nici şopârla n-o văzuse şi îi răspunse repede:—  N-am văzut-o, n-am văzut-o. N-am avut timp... Toată dimineaţa am căutat o piatră mai mare, sub care să dorm toată iarna... În sfârşit, am găsit una!Sopârla a plecat spre noul ei culcuş, iar vrăbiuţa a zburat pâna la iaz la prietena ei broscuţa.Sălciile de pe mal îşi scuturaseră toate frunzele, iar nuferii nu se mai vedeau deloc.Vrăbiuţa se opri lânga malul lacului şi strigă:

 „Hai, broscuţă Oac-oac-oac, Ieşi acum puţin din lac! Cip ci-rip-cip-cirip..."

Si iată că broscuţa ieşi la mal...—  Bună ziua, broscuţă! ciripi vrăbiuţa. N-ai văzut pe rândunica? o caut de azi dimineată.—  Nu, n-am văzut-o! răspunse broscuţa. Oac-Oac! Mi-am făcut o căsuţă în nămolul din fundul lacului. E aşa de cald acolo! O să dorm toată iarna. Dar ce se aude? întrebă broscuţa...—  Ia te uită, nişte păsări! N-o fi şi prietena noastra, rândunica?—  Ba da, şi eu sunt, răspunse rândunica. Şi coborî lânga ele.—  Dar unde ai fost pâna acum? întrebă vrăbiuţa... Te-am căutat peste tot şi nu te-am găsit.—  Am stat de vorba cu alte rândunici, pe nişte fire de telegraf şi ne-am făcut planul de drum.—  Cum? de ce plecaţi? — întrebară broscuţa şi vrăbiuţa.   —  N-avem ce mânca la iarnă. Aici nu mai găsim nici musculiţe, nici viermişori.—  Dar o să mai vii? întrebă vrăbiuţa.—  Sigur că-o să viu la primavara.

Vrăbiuţa era tare bucuroasă... se gândea cum să păzească mai bine cuibul rândunicii, pâna la primavară...Si rândunica a plecat. S-a ridicat sus, sus de tot şi împreună cu celelalte rândunici, strânse în stol, au zburat mai departe spre tările calde.

Vrăbiuţa ciripi în urma rândunicii:„Drum bun, rândunico!"

Apoi zbură repede spre cuib, ca să-l deretice, să aibă şi ea adapost peste iarnă.

REZUMAT: Vrăbiuţa Cip-Cirip o caută pe prietena ei rândunica pentru a se juca împreună.

Vrăbiuţa o întreabă pe furnica ce aduna provizii pentru iarnă, dacă a văzut-o pe rândunică. Primind un răspuns negativ, vrăbiuţa îl întreabă de rândunică, pe Moş BURSUC ce aduna frunze pentru culcuş. Nici el nu a văzut-o pe rândunică, iar vrăbiuţa se întâlneşte mai apoi cu o ŞOPÂRLĂ. Aceasta nu a văzut-o pe rândunică, fiind ocupată cu căutarea unei pietre mari sub care să doarmă la iarnă. Vrăbiuţa a întrebat-o şi pe BROASCĂ dacă a vazut-o pe rândunică. Cele două au văzut un STOL DE PĂSĂRI printre care era şi rândunica. Aceasta le spuse că pleacă în ţările calde pentru că nu mai are ce mânca şi că se întoarce la primăvară. Vrăbiuţa se gândea cum să aibă grijă de cuibul rândunicii şi i-a urat “Drum bun!”.

Povestea vântului, de Eugen Jianu

Cum, nu știați că vântul spune povești? Înseamnă că nici astă primăvară, nici astă toamnă nu i-ați ascultat șușotelile din fâneață ori din frunzișuri! Sau nu l-ați înțeles, socotind că vine și pleacă așa, hai-hui,  jucându-se de-a prinselea. Mare meșter povestitor este vântul. M-a învățat bunicul să-i ascult șoapta și să i-o înteleg.- Viu de departe, de peste mări și țări, oho! câte n-am văzut eu pe unde am colindat, că drumurile îmi sunt lungi și nu de puține ori ocolite. M-am oprit oleacă într-o pădure și am luat aminte la cele ce spun tufanii și copacii atunci când își clatina frunțile! Am plecat mai departe zăbovind asupra câmpiei unde am șușotit cu lanurile, port vara solia roadelor bogate ale grânelor, iar toamna pe cele ale porumbului. Mă mai odihnesc și eu că de, acela care umblă mult ostenește și el. Atunci mă aciuiez prin vreo livadă, acolo trag câte un pui de somn, sorbind aroma vreunei piersici ori a unui măr. Pornesc din nou și urc pâna sus pe crestele cele mai înalte ale munților, cobor apoi văile și din izvor în pârâu, apoi mai departe pe râuri, pâna la marea încrețită de valuri cu coame înspumate. Iau un susur cu mine și-l port, îl port și îl cânt... ... și uite așa, azi aici, mâine colea, pretutindeni și nicăierea! ba un alint, ba o doină, numai să stați și să mă ascultați!Astăzi dimineață, așa cum am spus, era și el mai altfel decât a fost pâna acuma. Parcă mai posomorât, mai îngândurat, nu-și mai afla astâmpărul.- De-acuma, gata, mi-a trimis vorbă din lăcașul lui de Miază-Noapte fratele meu cel mare: crivățul. Și-a tocmit telegarii, și-a încordat trâmbițele și și-a foltuit tobele, el are să domnească peste iarnă, are să-nvălmășească omăturile, ridicând nămeți și troiene. Ei, după o vreme are să ostenească și el, atunci ai să ieși afară și ai să te dai cu săniuța.

Zana Primaverii ( poveste ), de Elia David1 2 3 4 5

A fost odată o fetiţă foarte frumoasă.Nu ştiu cu cine semăna de frumoasă ce era.Numai că această fetiţă nu avea bani ca ceilalţi copii.

Fiind primăvară, troturarele erau pline de bucheţele cu ghiocei.Copiii râdeau şi se bucurau să-i ducă acasă.Cu un leu cumpărai un bucheţel care era al tău şi te făcea fericit.Aşa că bănuţii se înmulţeau în buzunarele florăreselor, iar ghioceii se împrăştiau prin oraş.

Doar fetiţa cea frumoasă şedea rezemată şi privea cum florile dragi dispar.Când mai rămăseseră trei bucheţele, un băiat i-a oferit, în sfârşit, o hârtie de-un leu:- Uite, ca să-ţi iei şi tu nişte flori.Fetiţa a întins mâna, dar a tras-o repede înapoi.Atunci băiatul s-a uitat urât şi a plecat mai departe, aruncând banul în buzunar.

O doamnă a deschis poşeta să-i dea şi ea nişte mărunţiş, dar s-a răzgândit şi îşi cumpără ghioceii pe care se gândea să-i aşeze frumos la geam, când o să ajungă acasă.

Mai rămăsese… doar un buchet..Şi fetiţa cu ochii albaştri, îndreptaţi către florile înghesuite una în alta, ca o familie mică, învelită într-o singură frunză.Dacă ar fi fost în braţele ei, le-ar fi spus un secret.Dar florile fură cumpărate de o fată bucuroasă, convinsă că au aşteptat-o să iasă de la şcoală.

Aşa se întâmplă când Zâna Primăverii se ascunde într-o fetiţă obişnuită.Cine nu ştie nu îi dăruieşte din sufletul lui nici măcar un biet ghiocel.