19
PREVENIREA INCENDIILOR TEMA : INSTALAŢII SPECIALE DE SEMNALIZARE ŞI STINGERE A INCENDIILOR 1.GENERALITĂŢI Echiparea cu instalaţii speciale de semnalizare şi stingere a incendiilor se asigură, în funcţie de destinaţie, tip de construcţie şi vulnerabilitate la incendiu potrivit Dispoziţiilor generale D.G.P.S.I. – 003 aprobate cu OMI 88 din 14 iunie 2001 si conform reglementărilor tehnice, normelor specifice de p.s.i. precum şi pe baza concluziilor desprinse din scenariile de siguranţă la foc şi din evaluarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor. La introducerea unor noi activităţi, echipamente, instalaţii, tehnologii, aparate şi altele asemenea, factorii implicaţi în domeniu vor stabili măsuri, cerinţe şi condiţii specifice de echipare şi dotare pe baza documentaţiilor puse la dispoziţie de producători, furnizori, proprietari sau utilizatori, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Potrivit rolului pe care îl au în asigurarea protecţiei construcţiilor, instalaţiilor tehnologice, platformelor amenajate şi utilizatorilor la acţiunea focului instalaţiile speciale se clasifică în următoarele categorii principale: sisteme, instalaţii, aparate şi dispozitive de semnalizare, alarmare, avertizare şi alertare în caz de incendiu, destinate detectării şi semnalizării incendiilor produse în zona supravegheată, în scopul luării măsurilor imediate pentru alarmarea, avertizarea sau evacuarea persoanelor, acţionarea unor echipamente de stingere sau de protecţie, transmiterea apelurilor de urgenţă şi alertarea forţelor de intervenţie; sisteme, instalaţii şi dispozitive de limitare şi stingere a incendiilor, care asigură prezenţa substanţei de stingere în zona protejată sau limitează propagarea incendiului în încăperi şi spaţii adiacente locului de izbucnire. Echiparea şi dotarea construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi platformelor amenajate se asigură conform reglementărilor tehnice, normelor specifice de p.s.i., prezentelor dispoziţii generale, precum şi pe baza concluziilor desprinse din scenariile de siguranţă la foc şi din evaluarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor. La stabilirea tipurilor de instalaţii cu care se echipează construcţiile, instalaţiile tehnologice şi platformele amenajate se au în vedere următoarele criterii: condiţiile şi cerinţele tehnice precizate în reglementările specifice; interdependenţa dintre nivelurile admise ale criteriilor de performanţă şi ale timpilor privind siguranţa la foc şi factorii de determinare şi evaluare ai acestora; posibilităţile de acţionare în spaţii închise, în subsoluri, la înălţime sau în medii cu nocivitate mărită; funcţiile, caracteristicile şi performanţele mijloacelor tehnice de p.s.i.; eficienţa şi compatibilitatea substanţelor de stingere cu clasele de incendiu ; valoarea construcţiei, a instalaţiei tehnologice, a platformei amenajate, inclusiv a bunurilor protejate; influenţa substanţelor de stingere asupra utilizatorilor (persoanelor), elementelor de construcţie ale clădirii şi mediului;

PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

PREVENIREA INCENDIILORTEMA : INSTALAŢII SPECIALE DE SEMNALIZARE ŞI STINGERE A INCENDIILOR

1.GENERALITĂŢI

Echiparea cu instalaţii speciale de semnalizare şi stingere a incendiilor se asigură, în funcţie de destinaţie, tip de construcţie şi vulnerabilitate la incendiu potrivit Dispoziţiilor generale D.G.P.S.I. – 003 aprobate cu OMI 88 din 14 iunie 2001 si conform reglementărilor tehnice, normelor specifice de p.s.i. precum şi pe baza concluziilor desprinse din scenariile de siguranţă la foc şi din evaluarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor.

La introducerea unor noi activităţi, echipamente, instalaţii, tehnologii, aparate şi altele asemenea, factorii implicaţi în domeniu vor stabili măsuri, cerinţe şi condiţii specifice de echipare şi dotare pe baza documentaţiilor puse la dispoziţie de producători, furnizori, proprietari sau utilizatori, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Potrivit rolului pe care îl au în asigurarea protecţiei construcţiilor, instalaţiilor tehnologice, platformelor amenajate şi utilizatorilor la acţiunea focului instalaţiile speciale se clasifică în următoarele categorii principale:

sisteme, instalaţii, aparate şi dispozitive de semnalizare, alarmare, avertizare şi alertare în caz de incendiu, destinate detectării şi semnalizării incendiilor produse în zona supravegheată, în scopul luării măsurilor imediate pentru alarmarea, avertizarea sau evacuarea persoanelor, acţionarea unor echipamente de stingere sau de protecţie, transmiterea apelurilor de urgenţă şi alertarea forţelor de intervenţie;sisteme, instalaţii şi dispozitive de limitare şi stingere a incendiilor, care asigură prezenţa substanţei de stingere în zona protejată sau limitează propagarea incendiului în încăperi şi spaţii adiacente locului de izbucnire.

Echiparea şi dotarea construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi platformelor amenajate se asigură conform reglementărilor tehnice, normelor specifice de p.s.i., prezentelor dispoziţii generale, precum şi pe baza concluziilor desprinse din scenariile de siguranţă la foc şi din evaluarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor.

La stabilirea tipurilor de instalaţii cu care se echipează construcţiile, instalaţiile tehnologice şi platformele amenajate se au în vedere următoarele criterii:

condiţiile şi cerinţele tehnice precizate în reglementările specifice;interdependenţa dintre nivelurile admise ale criteriilor de performanţă şi ale timpilor privind siguranţa la foc şi

factorii de determinare şi evaluare ai acestora;posibilităţile de acţionare în spaţii închise, în subsoluri, la înălţime sau în medii cu nocivitate mărită;funcţiile, caracteristicile şi performanţele mijloacelor tehnice de p.s.i.;eficienţa şi compatibilitatea substanţelor de stingere cu clasele de incendiu ;valoarea construcţiei, a instalaţiei tehnologice, a platformei amenajate, inclusiv a bunurilor protejate;influenţa substanţelor de stingere asupra utilizatorilor (persoanelor), elementelor de construcţie ale clădirii şi

mediului;compatibilitatea dintre diferite substanţe de stingere utilizate simultan sau succesiv;capacităţile fizice şi psihice ale personalului care poate utiliza aceste mijloace;raportul cost/eficienţă.

Pentru toate construcţiile, instalaţiile tehnologice şi platformele amenajate se vor asigura alarmarea şi avertizarea utilizatorilor (persoanelor) în caz de incendiu cu sisteme, instalaţii şi mijloace conform reglementărilor tehnice. Pentru tipurile de construcţii, instalaţii tehnologice şi platforme amenajate care nu se încadrează în prevederile reglementărilor tehnice şi normelor specifice se recomandă verificarea necesităţii şi oportunităţii echipării şi dotării acestora cu anumite tipuri de mijloace tehnice de p.s.i. prin utilizarea unor proceduri şi metode de calcul agreate.

A. Sisteme, instalaţii, aparate şi dispozitive de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu _______________________________________________________________________________________________| Tipuri | Elemente componente | Funcţii îndeplinite ||_____________________|_____________________________|__________________________||Sisteme şi instalaţii|- Echipamente de control şi |detectare, semnalizare, ||de semnalizare a |semnalizare |avertizare, alarmare, ||incendiilor (cu |- Detectoare de incendiu |alertare, evacuare, ||acţionare automată, |- Butoane manuale de |acţionarea echipamentelor ||manuală sau mixtă) |semnalizare |de protecţie şi stingere || |- Circuite de legătură | || |- Echipamente şi dispozitive | || |anexe (surse de energie, | || |dispozitive de alarmare | || |acustică şi optică etc.) | |

Page 2: PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

|_____________________|_____________________________|__________________________||Detectoare autonome |- Detector de fum |detectare, semnalizare, ||(domestice sau |- Elemente de semnalizare |avertizare, alarmare, ||rezidenţiale) |acustice şi/sau optice |evacuare ||_____________________|_____________________________|__________________________||Sisteme pentru |- Dispozitive acustice |avertizare, alarmare, ||avertizare/alarmare |(sirene electrice, clopote, |evacuare || |sonerii, amplificatoare de | || |voce, generatoare de semnale)| || |- Dispozitive optice (lămpi | || |semnalizatoare, panouri de | || |semnalizare) | || |- Staţii de radioficare sau | || |radioamplificare | || |- Televiziune cu circuit | || |închis | || |- Interfoane | ||_____________________|_____________________________|__________________________||Sisteme de |- Dispozitive automate de |alertare ||transmitere a |transmitere a semnalului de | ||apelurilor de urgenţă|alarmă la serviciile de | ||pentru alertarea |pompieri | ||forţelor de |- Mijloace şi aparate de | ||intervenţie |comunicaţie (telefoane fixe, | || |mobile, directe, cap la cap, | || |staţii radio etc.) | ||_____________________|_____________________________|__________________________|

B. Sisteme, instalaţii şi dispozitive de limitare şi stingere a incendiilor ______________________________________________________________________________| Tipuri | Funcţii îndeplinite | Substanţe || | |de stingere ||___________________________________________|_____________________|____________|| |tip sprinkler |detectare, | apă || |convenţionale (apă-apă/ |semnalizare, stingere| || |apă-aer/apă-antigel) |automată | || |__________________________|_____________________|____________|| |tip sprinkler rezidenţiale|detectare, | apă || | |avertizare, stingere | || | |automată | || |__________________________|_____________________|____________|| |tip drencer (cu acţionare |limitare, stingere, | apă || |automată/manuală) |răcire | || Instalaţii de |__________________________|_____________________|____________||stingere cu apă |pulverizatoare (cu |limitare, stingere, | apă || |acţionare |degazare | || |automată/manuală) | | || |__________________________|_____________________|____________|| |hidranţi interiori |limitare, stingere | apă, spumă || |__________________________|_____________________|____________|| |hidranţi exteriori |limitare, stingere, | apă, spumă || | |răcire | || |__________________________|_____________________|____________|| |coloane uscate |stingere | apă ||________________|__________________________|_____________________|____________||Instalaţii de stingere cu spumă |stingere, protecţie | spumă ||(semifixe/fixe) | |aeromecanică||___________________________________________|_____________________|____________||Instalaţii de stingere cu gaze inerte |stingere, răcire, | dioxid de ||(joasă/înaltă presiune, cu acţionare |inertizare | carbon, ||automată/manuală) | | azot, alte |

Page 3: PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

| | | gaze ||___________________________________________|_____________________|____________||Instalaţii de stingere cu înlocuitori de |stingere |înlocuitori ||haloni | |de haloni ||___________________________________________|_____________________|____________||Instalaţii de stingere cu abur |limitare, stingere, | abur ||(semifixe/fixe, cu acţionare |diluare atmosferă | ||automată/manuală) |potenţial explozivă | ||___________________________________________|_____________________|____________||Instalaţii de stingere cu pulberi |stingere | pulberi ||(fixe/mobile, cu acţionare | |stingătoare ||automată/manuală) | | ||___________________________________________|_____________________|____________||Sisteme şi instalaţii de stingere cu |stingere | aerosoli ||aerosoli | | ||___________________________________________|_____________________|____________||Dispozitive şi sisteme de evacuare a |limitare a propagării| - ||fumului şi gazelor fierbinţi produse de |incendiilor | ||incendiu (volet, trapă, cupolet) | | ||___________________________________________|_____________________|____________||Dispozitive şi sisteme de autoînchidere |acţionare uşi, | - || |obloane, cortine de | || |siguranţă etc. | ||___________________________________________|_____________________|____________|

C. Substanţe de stingere ______________________________________________________________________________| Tipuri ||______________________________________________________________________________|| Apă | Apă || |_____________________________________________________|| | Apă îmbunătăţită chimic ||________________________|_____________________________________________________|| | Proteinici (P) || |_____________________________________________________|| | Fluoroproteinici (FP) || |_____________________________________________________|| Spumanţi*) | Fluoroproteinici cu formare de film apos (FFFP) || |_____________________________________________________|| | Sintetici (S) || |_____________________________________________________|| | Fluorosintetici cu formare de film apos (AFFF) || |_____________________________________________________|| | Rezistenţi la alcool (AR) ||________________________|_____________________________________________________|| | Pulberi ABC || |_____________________________________________________|| Pulberi stingătoare | Pulberi BC || |_____________________________________________________|| | Alte tipuri de pulberi (speciale) ||________________________|_____________________________________________________|| | Abur saturat || Abur |_____________________________________________________|| | Abur supraîncălzit ||________________________|_____________________________________________________|

Page 4: PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

| Gaze inerte | Dioxid de carbon, azot ||________________________|_____________________________________________________|| Agenţi stingători sau | Înlocuitori de |Hidrofluorocarburi (HFC) || neutralizatori speciali| haloni |Hidroclorofluorocarburi (HCIFC)|| | |Înlocuitori de tip gaze inerte || |_____________________|_______________________________|| | Aerosoli ||________________________|_____________________________________________________| *) Pentru stingerea incendiilor se foloseşte spuma aeromecanică, care se obţine prin dispersarea unui gaz sub presiune (aer, azot) într-o soluţie apoasă de spumant. În funcţie de coeficientul de înfoiere E, care reprezintă raportul dintre volumul spumei şi volumul de soluţie de spumant, spumele se împart în 3 categorii: - spume de joasă înfoiere (1 < E =/< 20); - spume de medie înfoiere (20 < E =/< 200); - spume de înaltă înfoiere (E > 200).

2Instalaţii de semnalizare şi stingere a incendiilor

Componentele specifice ale instalaţiilor de semnalizare a incendiilor şi pază contra efracţiilor vor fi utilizate în construcţii numai dacă au fost avizate tehnic PSI şi au agrement tehnic.

Echiparea cu instalaţii de semnalizare a incendiilor se asigură, după caz, la următoarele construcţii, compartimente de incendiu şi încăperi:

toate categoriile de construcţii prevăzute , conform reglementărilor, cu instalaţii automate de stingere cu apă, tip drencer sau pulverizare cu gaze inerte, spumă, abur, pulberi, etc.

construcţiile închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită A, B încadrate conform legislaţiei în vigoare neechipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor sau cele echipate la care este necesară asigurarea semnalizării incendiului, înainte de intrarea în funcţiune a instalaţiilor automate de stingere.

clădirile înalte şi foarte înalte, cu excepţia locuinţelor.clădirile cu săli aglomerate .construcţiile pentru producţie şi depozitare încadrate în categoriile A, B ( BE3 ) sau C ( BE2 ) de pericol de

incendiu, cu aria desfăşurată de cel puţin 600 mp, precum şi depozite cu stive înalte ( peste 4 m înălţime ).construcţiile destinate activităţilor turistice (hoteluri, moteluri , cabane, restaurante, baruri , videodiscoteci, etc. )

cu mai mult de 4 nivele sau care adăpostesc peste 150 persoane.construcţii pentru spitale, cămine de copii, cămine de bătrâni sau persoane care nu se pot evacua singure, cu

capacitate de peste 150 locuri. În funcţie de categoriile de pericol de incendiu, riscurile de incendiu, combustibilitatea şi valoarea construcţiei, investitorii pot stabili necesitatea echipării şi în alte cazuri, cele din normativ fiind minimale.

În aceste situaţii, dacă este cazul ( în funcţie de destinaţia clădirii ) se pot monta şi /sau detectoare de concentraţie pentru gaze sau vapori ce în anumite concentraţii pot deveni periculoase ( explozive sau toxice ). Instalaţiile de semnalizare incendiu se prevăd doar cu butoane de semnalizare manuale, numai acolo unde observarea izbucnirii incendiilor se asigură în timp util. În rest, instalaţiile de semnalizare incendiu se prevăd cu detectoare automate. Instalaţiile prevăzute cu detectoare automate se prevăd obligatoriu cu butoane de semnalizare manuale. Instalaţiile de semnalizare incendiu amplasate în locuri zgomotoase ( cazangerii, forje, staţii compresoare, etc.) vor asigura semnale sonore cu cel puţin 10 dB peste nivelul zgomotului de fond, simultan cu semnalizarea optică corespunzătoare.

Încăperile destinate echipamentelor de telecomunicaţii şi semnalizare trebuie să corespundă următoarelor condiţii:

să fie amplasate cât mai aproape de centrul de greutate al reţelei respective, asigurând un grad de securitate corespunzător;

să fie situate de regulă la parter. Când specificul clădirii impune, se admite amplasarea instalaţiei telecomunicaţii şi semnalizare la etajele superioare, dacă este asigurată rezistenţa construcţiei şi protecţia la acţiunea seismică sau la subsol.

să asigure posibilitatea de transport pe căile de acces a echipamentelor (coridoare, uşi) corespunzător gabaritului şi greutăţii acestora;

să aibă iluminat natural şi posibilităţi de aerisire directă, condiţii normale de temperatură şi umiditate, admise pentru clădiri administrative, să fie ferite de praf şi agenţi corozivi;

să fie astfel realizate încât să împiedice propagarea din exterior a incendiilor, exploziilor, trepidaţiilor şi zgomotelor;

să nu fie traversate de conductele principale ale instalaţiilor utilitare ( apă, canalizare, gaze, încălzire, etc. ). Sunt admise numai racorduri pentru caloriferele din încăperile respective.

Page 5: PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

să nu fie amplasate sub încăperi încadrate în clasa U3 ( AD4 ) din normativul I 7-1991.spaţiile pentru centrale telefonice, centrale de semnalizare a incendiilor sau centrale de semnalizare contra

efracţiei să fie prevăzute cu instalaţii de iluminat de siguranţă în vederea continuării lucrului. Încăperile trebuie să fie prevăzute cu tablou electric separat, racordat înainte întrerupătorul general.

Spaţii pentru centrale de semnalizare incendiu

Centralele de semnalizare incendiu se vor instala , de regulă, în clădirea serviciului de pompieri.Se admite amplasarea şi în alte locuri din incinta obiectivului cu condiţia asigurării supravegherii permanente directe sau indirecte de către personal competent, capabil a lua măsurile necesare în caz de incendiu.Încăperea destinată amplasării centralei de semnalizare incendiu şi a echipamentelor aferente trebuie să corespundă următoarelor condiţii:

să fie situată, de regulă, la parter sau în spaţii uşor accesibile şi numai în cazuri bine justificate la subsol;să aibă iluminat natural şi posibilităţi de aerisire directă, condiţii normale de umiditate şi temperatură admise

în încăperi administrative;să fie ferită de praf, agenţi corozivi , inundaţii şi scurgeri de apă; să fie astfel realizate încât să împiedice

propagarea din exterior a incendiilor, exploziilor, trepidaţiilor, zgomotelor.Încăperile destinate centralelor de semnalizare a incendiilor amplasate în construcţii din categoria C ( BE2 ), D, E ( BE1 ), vor fi amplasate în spaţii ferite de incendii sau în încăperi separate prin elemente incombustibile ( C 0 ) rezistente la foc minim 30 min., având golurile de acces protejate cu uşi rezistente la foc 30 min. şi prevăzute cu dispozitive de autoînchidere.În încăperea centralelor de semnalizare a incendiilor se va instala un post telefonic, conectat la sistemul de telefonie interioară a obiectivului şi un post direct la centrala orăşenească.Încăperea centralei de semnalizare a incendiilor se va prevedea cu iluminat de siguranţă pentru intervenţie.Încăperile destinate centralelor de semnalizare a incendiilor nu se amplasează în spaţii de categoria A sau B de pericol de incendiu ( BE3 ). Centrala de semnalizare a incendiilor nu se amplasează în acelaşi loc cu centrala pentru pază contra efracţiei decât pentru centrale de apartament, sau la cererea expresă a beneficiarului.

Spaţii pentru baterii de acumulatoare

Încăperile speciale pentru baterii de acumulatoare se vor amplasa în aceeaşi clădire şi cât mai aproape de spaţiile destinate echipamentului pe care îl alimentează, recomandabil la parterul clădirii. Nu este admisă instalarea bateriilor de acumulatoare în locuri supuse la trepidaţii, în subsoluri inundabile sau sub planşee străbătute de conducte care transportă fluide sau gaze sub presiune. Se exceptează ţevile instalaţiei de încălzire proprie a încăperii acumulatoarelor. Încăperea nu trebuie să fie traversată de rosturile de dilataţie ale clădirii. În situaţii cu totul excepţionale se acceptă ca sala de baterii să fie instalată la etaj, cu condiţia să fie prevăzută cu o cuvă etanşă, astfel încât în cazurile de deversare a acidului să nu fie afectate nivelele inferioare. În acest scop se va prevedea o plintă de 5 cm împrejurul sălii de baterii, izolată în acelaşi fel ca pardoseala .Încăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee din beton armat cu grosimea de 15 cm sau similare, iar accesul se va face printr-o încăpere tampon, uşile fiind rezistente la foc 45 min., cu dispozitive de autoînchidere şi cu deschidere spre exterior, prevăzute cu un prag de circa 5 cm înălţime.Iluminatul va fi de tip antideflagrant. Corpurile de iluminat vor fi în construcţie închisă şi cu protecţie anticorozivă. Nu este admisă în încăpere prezenţa prizelor sau a altor aparate electrice. Gradul de iluminat va fi corespunzător celui pentru culoare şi scări. Pardoseala sălii de baterii va fi realizată din plăci de gresie antiacidă sau alt material rezistent la acţiunea acizilor.Încăperile pentru bateriile de acumulatoare, care fac obiectul prezentului normativ, vor fi prevăzute cu ventilare naturală organizată.Ventilarea se poate realiza şi prin coşuri de zidărie sau din elemente prefabricate dimensionate corespunzător având suprafaţa interioară netedă, cu asigurarea unei bune etanşeităţi. Coşul de evacuare va depăşi cel mai înalt punct al acoperişului cu minim 0,5 m şi va fi prevăzut cu un deflector în scopul activizării tirajului.Gura de evacuare va fi amplasată sub tavanul încăperii. Pentru accesul aerului de compensare se va prevedea o deschidere spre exterior directă, sau prin ghena de ventilare, având gura de introducere amplasată la partea inferioară a peretelui. Plafoanele sălilor de baterii nu vor avea denivelări care să permită acumularea gazelor. În încăperile speciale pentru bateriile de acumulatoare se interzice rabiţarea tavanului. În cazul când deasupra acestei încăperi se construieşte unul sau mai multe nivele, pe tavan , se va executa un finisaj de tip barieră de vapori (două straturi).La proiectarea încăperilor pentru bateriile de acumulatoare şi a instalaţiilor aferente, vor fi respectate prevederile normelor în vigoare.

Page 6: PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

In general , se va urmări utilizarea în comun a sălii pentru baterii de acumulatoare aferente mai multor baterii de instalaţii (inclusiv bateriile iluminatului de siguranţă , când este cazul), dar se interzice instalarea în aceeaşi încăpere a acumulatoarelor acide şi alcaline.Bateriile de acumulatoare în vase de sticlă cu capacitatea de până la 108 Ah, precum şi bateriile închise tip auto cu o capacitate de până la 108 Ah pot fi instalate în dulapuri tipizate amplasate în nişe specializate sau pe coridoare. Bateriile de acumulatoare capsulate neîncorporate în echipamentele de telecomunicaţii care nu degajă gaze nocive şi amestecuri explozive se pot instala în spaţiile aferente acestor echipamente.

Instalaţii interioare de semnalizare ( incendiu şi efracţie )

Materiale

Circuitele de semnalizare se vor executa cu conductoare sau cabluri din cupru cu excepţia cazurilor când sistemul de semnalizare este proiectat să lucreze în alte tehnologii ( de ex. cabluri optice ).Secţiunea conductorului din cupru utilizat pentru circuitele de semnalizare va fi cea rezultată din calcul în funcţie de configuraţia şi lungimea traseelor astfel încât la cel mai îndepărtat element conectat să se asigure tensiunea minimă de funcţionare în conformitate cu indicaţiile producătorului de echipament.Conductoarele electrice şi cablurile utilizate în circuitele de semnalizare vor fi protejate în tuburi sau plinte din material plastic sau din metal.Se interzice utilizarea conductoarelor de tip INTENC în circuitele de semnalizare.Cablul multifilar utilizat pentru circuitele de semnalizare nu va putea fi folosit şi pentru alte circuite de telecomunicaţii – chiar dacă există perechi de cabluri libere şi de culori diferite.

Trasee şi condiţii de montaj a conductoarelor circuitelor pentru semnalizare

La alegerea traseelor conductoarelor circuitelor de semnalizare se vor evita trecerile prin spaţiile cu pericol de incendiu sau explozii, medii corozive etc. folosindu-se spaţiile de circulaţie, anexele tehnice sau alte spaţii fără pericol şi posibilităţi de acumulare a gazelor fierbinţi produse în timpul incendiului.Traseele conductoarelor pentru semnalizare vor fi pe cât posibil separate de alte circuite de instalaţii electrice sau de telecomunicaţie.Dozele de tragere şi dozele de derivaţie necesare circuitelor de semnalizare nu vor putea fi utilizate şi pentru alte circuite de instalaţii electrice sau telecomunicaţii.Tuburile de protecţie ale conductoarelor pentru semnalizare se vor executa , de regulă, în montaj îngropat în elementele de construcţie.Se admite montajul aparent al conductorilor pentru semnalizare în următoarele cazuri:dacă sunt montate pe elementele de structură ale construcţiei din beton;dacă sunt montate pe elementele metalice de structură a construcţiei; dacă sunt montate în tavane false, special create sau rezultate din soluţia arhitecturală;În toate aceste cazuri conductoarele pentru semnalizare vor fi protejate în tuburi metalice de tip PEL sau plinte metalice.Se interzice executarea circuitelor de semnalizare cu cabluri montate aparent şi neprotejate în tub.Se pot executa circuite de semnalizare cu cabluri montate aparent în tuburi, jgheaburi, plinte, console, etc. În cazul în care se utilizează conductoare se vor lua următoarele măsuri:conductoarele se vor proteja în tuburi metalice tip PEL;tuburile de protecţie ale conductoarelor de semnalizare vor fi separate de elementele combustibile ale construcţiei prin plăci izolate şi se vor folosi substanţe adecvate, cum sunt vopselele termospumante, ignifuge, etc.În spaţiile de producţie ŞI depozitare din categoria A şi B ( BE3) de pericol de incendiu, conductoarele de semnalizare vor fi cu întârziere mărită la propagarea flăcărilor.Circuitele care alimentează detectoarele automate vor fi distincte de circuitele care alimentează butoanele de acţionare manuală a instalaţiei de semnalizare a incendiilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de producător şi agrementate tehnic.Securitatea instalaţiilor de semnalizare. Măsuri de protecţiePentru instalaţiile de semnalizare se vor prevedea puncte de concentrare separate, marcate corespunzător.Firidele de distribuţie ŞI cutiile de conexiuni se vor instala numai În locuri uscate, asigurate împotriva accesului persoanelor neautorizate, uşor accesibile personalului de întreţinere.Cablurile, conectoarele, bornele, etc. trebuie sa fie marcate pentru a fi uşor identificate.Rezistenta de izolaţie fata de pământ a circuitelor de semnalizare trebuie sa fie de minim 10 Mohm.Circuitele instalaţiilor de semnalizare se vor proteja astfel incit să-şi poată îndeplini funcţia pe durata de minim 30 min. în condiţii de incendiu.Pentru clădirile înalte şi foarte înalte coloanele verticale pentru circuitele destinate instalaţiei de semnalizare vor fi separate de celelalte categorii de instalaţii electrice sau telecomunicaţii.

Surse de alimentare cu energie a instalaţiilor de semnalizare

Page 7: PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

Alimentarea cu energie electrica a instalaţiilor de semnalizare se va realiza de la doua surse independente (baza ŞI rezerva).Alimentarea de baza se realizează de regula la 220 V.c.a. de la reţeaua sistemului energetic naţional. Alimentarea de rezerva se realizează de regula la 24 V.c.c. de la baterii de acumulatoare.Sursa de baza trebuie să asigure funcţionarea instalaţiei un timp nelimitat cu toate dispozitivele de iniţiere şi alarmă În funcţionare.Sursa de rezerva trebuie sa preia În mod automat alimentarea instalaţiei de semnalizare atunci când sursa de bază cade sau nu mai asigură tensiunea nominală de funcţionare.Comutarea de pe o sursă pe alta nu trebuie să conducă la modificări În starea instalaţiilor (alarme false, pierderi de informaţii, iniţierea comenzii de acţionare a dispozitivelor de protecţie etc.).Sursa de rezervă trebuie să asigure autonomia în funcţionare a instalaţiei pe o durată de 24 h în condiţii normale( stare de veghe) după care încă 5 min. în condiţii de alarmă generală de incendiu (toate dispozitivele acustice de alarmare în funcţiune)Pentru instalaţiile de semnalizare a incendiilor, pentru protecţia oamenilor din clădiri înalte şi foarte înalte sau cu aglomerări de persoane durata de funcţionare în condiţii de alarmă generală de incendiu se majorează la 30 min. faţă de 5 min. prevăzută în art.7.7.5.- Normativul I 18Schema electrică a instalaţiei de semnalizare a incendiilor şi echipamentele cuprinse în instalaţie trebuie să asigure menţinerea bateriilor la capacitatea normală de funcţionare.Circuitul de alimentare de la sursa de baza va fi realizat sub forma unei coloane proprii racordată direct la tabloul general de distribuţie dacă soluţia prezintă siguranţă în funcţionare. Circuitul de alimentare va fi marcat şi nu va putea fi deconectat decât de persoane autorizate. Acest circuit va fi alimentat înainte de întrerupătorul general.La circuitele de alimentare de la sursa de baza şi de rezervă nu se admite conectarea altor consumatori care nu au legătură cu instalaţia de semnalizare.Se exceptează de la prevederile art. 7.7.8 ŞI 7.7.9 – Normativ I 18 - instalaţiile de semnalizare de apartament.Asigurarea dispozitivelor de protecţie antiseismice corespunzătoare tipului de sursă, locului de amplasare şi condiţiilor specifice.

3Instalaţii speciale de stingere a incendiilor

INSTALAŢII DE SPRINKLERE

Echiparea cu instalaţii de stingere tip sprinkler a construcţiilor, compartimentelor de incendiu şi încăperilor, potrivit scenariilor de siguranţă la foc elaborate, după caz, se asigura, după caz, la:

construcţii închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită (A şi B ), încadrate conform legislaţiei în vigoare, cu densitatea sarcinii termice mai mare de 420 MJ/mp.

clădiri înalte şi foarte înalte cu densitatea sarcinii termice peste 420 MJ/mp, cu excepţia locuinţelor.platourile de filmare amenajate şi închise, studiouri de televiziune şi scene amenajate, cu arii mai mari de 150mp,

inclusiv buzunarele, depozitele şi atelierele anexa acestora.construcţii de producţie încadrate în categoria A, B sau C de pericol de incendiu cu arie desfăşurată de cel puţin

2000mp şi totodată cu densitatea sarcinii termice peste 420 MJ/mp.construcţii publice cu densitatea sarcinii termice peste 840 MJ/mp, cele destinate depozitarii materialelor

combustibile, cu aria desfăşurată mai mare de 750 mp şi densitatea sarcinii termice peste 1680 MJ/mp, precum şi depozitele cu stive înalte (peste 6 m înălţime).

garaje şi parcaje subterane pentru mai mult de 50 autoturisme, precum şi la cele supraterane închise cu mai mult de 3 niveluri.Enumerarea echipării cu instalaţii automate de stingere tip sprinkler fiind minimala, investitorii le pot prevedea şi în alte situaţii în funcţie de pericolul şi riscul de incendiu, amplasare, combustibilitatea construcţiei şi valoarea.

Nu se prevăd instalaţii de stingere tip sprinkler în cazul în care apă nu este indicata sau se asigura stingerea cu alte substanţe ( gaze inerte, spuma, abur). Încăperile protejate cu instalaţii de sprinklere, de regula, trebuie să fie separate de spatiile învecinate prin elemente de construcţie incombustibile sau prin alte dispozitive corespunzătoare (ecrane, cortine cu acţionare automata etc.).Instalaţia de sprinklere trebuie să fie permanent sub presiune şi se poate realiza în următoarele sisteme: apă – apă şi apă – aer. Sistemul cu apă – apă se utilizează numai în cazul în care temperatura încăperilor nu scade sub 4C şi nu urca peste 100 C.Reţelele de distribuţie care pornesc de la ACS pot fi inelare sau ramificate.Sprinklerele se montează pe conductele de distribuţie şi pe ramificaţiile acestora. Pe fiecare ramificaţie se pot monta maximum 6 sprinklere , cu excepţia perdelelor de apă de protecţie pentru care se pot monta mai multe sprinklere.

Page 8: PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

Temperatura nominala de declanşare trebuie să fie mai mare decât temperatura mediului în care sunt montate, conform precizărilor producătorului.Prin dispunere (amplasare) sau prin măsuri de protecţie, sprinklerele se protejează împotriva deteriorărilor mecanice, a efectelor termice şi a influenţărilor reciproce asupra declanşării lor. Pentru mediile corozive se utilizează sprinklere de construcţie speciala ( de regula, din materiale rezistente la coroziune ).Pentru înlocuirea capetelor sprinklerelor deteriorate sau declanşate în caz de incendiu, se prevede o rezerva de sprinklere, calculata separat pentru fiecare tip din cele montate, astfel:daca instalaţia are până la 30 sprinklere , rezerva să fie egala cu numărul celor montate.daca instalaţia are peste 30 de sprinklere, se asigura o rezerva de 5-25 % din totalul sprinklerelor, în funcţie de tipul acestora, insa nu mai puţin de 30 bucăţi ( procentul mare se aplica instalaţiilor cu număr mic de capete ). La instalaţiile echipate cu sprinklere rezistente la coroziune, care declanşează la temperaturi mai mari de 90 C, rezerva trebuie să fie egala cu numărul de sprinklere montate în sectorul cel mai mare.Amplasarea sprinklerelor trebuie să se facă în funcţie de pericolul de incendiu, gradul de rezistenta la foc al construcţiei, de poziţiile şi dimensiunile grinzilor, a diferitelor instalaţii, utilaje sau stive de materiale, precum şi de caracteristicile hidraulice ale sprinklerelor, astfel încât să se asigure:condiţiile de declanşare a sprinklerelorintensitatea de stingere minima normataprotecţia elementelor portante ale construcţiei cu limita de rezistenta la focdistribuirea cât mai uniforma a apei pe suprafaţa protejată Sprinklerele se montează sub plafon şi la nivele intermediare ( ex.: sub pasarele ).In cazul în care exista obstacole aflate sub sprinklere , care pot influenta dispersarea apei, se impune montarea unor sprinklere suplimentare.Distanta minima dintre deflectorul sprinklerului şi suprafaţa protejată va fi, de regula, 0,6 m.Distanta dintre deflector şi tavanul continuu , măsurată în plan vertical , va fi de minim 8 cm şi maxim 40 cm.Daca obiectele existente în încăpere sunt stivuite, introduse în cutii sau depozitate pe etajere( exceptând cazul depozitelor cu stive înalte ) , spaţiul liber în jurul deflectoarelor trebuie să fie de 0,9 m ( emisfera cu raza de 0,9 m sub deflector ).Sprinklerele se montează , de regula, perpendicular pe suprafaţa protejata.Pentru a evita colmatarea orificiului sprinklerului, acesta se va monta pe ramura ( ramificaţie ) prin legarea laterala sau superioara a racordului sprinklerului.Distanta dintre sprinklere şi pereţi nu trebuie să fie mai mare decât jumătatea distantei dintre sprinklere.Sprinklerele se montează cu deflectorul în sus sau în jos, în conformitate cu instrucţiunile producătorului.Fiecare sector al instalaţiei de sprinklere se echipează cu un aparat de control şi semnalizare şi va avea un număr de sprinklere maximum :

800 buc în cazul instalaţiei apă-apa; în cazul în care sprinklerele sunt montate în mai multe încăperi separate intre ele prin pereţi şi uşi incombustibile, numărul sprinklerelor dintr-un sector poate fi mărit la 1200 buc.

600 buc în cazul instalaţiei apă-aer ; în acest caz volumul rezervei de sprinklere a unui sector nu trebuie să fie mai mare de 2 mc, pentru instalaţiile fără accelerator şi 3 mc, la cele cu accelerator.

Sectoarele trebuie să grupeze numai sprinklerele montate în acelaşi compartiment de incendiu al clădirii.In cazul în care mai multe încăperi, situate pe acelaşi nivel sau pe diverse niveluri, sunt protejate de aceeaşi instalaţie, trebuie să se poată localiza intrarea în funcţiune a sprinklerelor de pe fiecare ramura a instalaţiei. Acest lucru se poate realiza prin montarea unor indicatoare de trecere a apei instalate pe fiecare ramura a instalaţiei.Ramificaţiile se prevăd, la capete, cu dopuri care permit curăţarea periodică.Pentru eliminarea aerului sau a apei din reţelele de sprinklere, acestea se montează cu pante de 2-5 ‰; pantele mai mari luându-se pentru cele cu diametru mai mic.In punctele cele mai ridicate ale reţelei de sprinklere, corespunzător fiecărui sector de sprinklere se va prevedea un robinet de închidere şi port-furtun pentru spălarea conductelor şi un ştuţ cu robinet şi mufa pentru montarea unui manometru. Probele hidraulice se executa la 1,5 ori presiunea de regim.Debitul de calcul al instalaţiei se stabileşte considerând funcţionarea simultană a capetelor situate în aria de declanşare a sprinklerelor din compartimentul de incendiu al clădirii, conform STAS 1478.Pentru alimentarea instalaţiei de sprinklere de la pompele mobile se prevăd racorduri fixe tip B, amplasate în exterior, în locuri uşor accesibile utilajelor de intervenţie. Numărul acestora se stabileşte în funcţie de debitul instalaţiei, considerând 15 l/s pentru fiecare racord. Legătura la reţeaua de sprinklere se face la distribuitorul staţiei de pompare. Pe fiecare racord se montează câte un ventil de reţinere.Pentru a putea controla în permanenta presiunea apei sau a aerului se montează manometre în diferite puncte ale instalaţiei, cum sunt:

deasupra ACS , sub robinetul principal de închidere ( pe conducta de alimentare cu apă ) ,în punctul cel mai îndepărtat şi mai înalt ( cel mai dezavantajat ) al fiecărui sector.

Manometrele vor fi montate astfel încât să se poată asigura citirea uşoară a indicaţiilor, iar pe cadran se va însemna domeniul presiunilor de lucru al instalaţiilor.

Page 9: PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

ACS, cu dispozitivele anexe, se montează intr-o încăpere proprie, separata cu pereţi şi planşee şi pereţi rezistenţi la foc, sau intr-o încăpere cu alta destinaţie, care nu prezintă pericol de incendiu. Încăperea trebuie să asigure spaţiul necesar servirii şi reparării ACS, să fie încălzita şi cu acces direct din spatiile de circulaţie comuna. Daca încăperea are şi alta destinaţie, ACS se montează intr-un dulap închis, cu uşiţa şi geam, asigurat cu încuietoare şi iluminat de siguranţă corespunzător.Clopotele sistemelor de semnalizare se montează pe elementele de construcţie verticale, de regula spre exterior sau astfel încât semnalul să fie recepţionat cu uşurinţa de ocupanţii clădirii, asigurându-se şi semnalizarea electrica ( optica şi acustica) la încăperea serviciului de pompieri sau la un punct de supraveghere permanent. în lipsa indicaţiilor producătorului, distanta pe orizontala dintre staţie şi turbina hidraulica nu trebuie să fie mai mare de 25 m, iar pe verticala mai mare de 6 m (deasupra nivelului supapei staţiei).ACS trebuie montat în poziţie verticala, ţinând seama şi de indicaţiile producătorului. Flanşa robinetului principal, aflat pe conducta de alimentare a staţiei, trebuie să se afle la înălţimea de 0,6 m fata de pardoseala.Pentru reducerea pagubelor, se recomanda să se asigure evacuarea din clădire a apei provenite de la instalaţia de sprinklere fie la teren, fie la reţeaua de canalizare.

INSTALAŢII DE DRENCERE

Instalaţiile de drencere pot fi utilizate pentru :stingerea incendiilorprotecţie cu perdele de apă

Drencerele pentru stingerea incendiilor se prevăd la:încăperile cu pericol mare de incendiu ca: platouri de filmare, hangare pentru avioane, garaj mari etc., unde,

din cauza propagării rapide a focului sau din alte considerente, nu pot fi utilizate cu destula eficienta alte mijloace de stingere.

Scenele teatrelor, expoziţii şi alte săli aglomerate în care publicul se afla, în prezenta unor cantităţi mari de materiale combustibile.

Depozite de materiale sau substanţe combustibile cu degajări mari de căldură ( cauciuc, celuloid, alcooli, etc.).

Perdelele de protecţie cu drencere se prevăd pentru:protejarea elementelor de închidere a golurilor ( uşi, ferestre, etc.) din pereţii despărţitori, pentru a evita

transmiterea focului de la o încăpere la alta.Protecţia cortinelor , uşilor sau obloanelor din pereţii antifocProtejarea unor porţiuni de încăperi cu pericol de incendiuProtecţia golurilor scărilor rulanteProtecţia clădirii în exterior, când nu sunt amplasate la distante corespunzătoare ( faţade, acoperişuri ).

Instalaţia de drencere are în componenta :vanele ( robinetele ) de acţionare ( manuale sau electrice ) montate pe conductele de alimentare cu apă de la o

sursa ( care trebuie să asigure parametrii de debit şi presiune necesari funcţionarii )reţele de distribuţie a drencerelor

Amplasarea drencerelor , utilizate pentru stingerea incendiilor, fata de spaţiul protejat, se face similar sprinklerelor. Distantele fata de plafoane se stabilesc funcţie de rolul drencerelor fata de acestea ( de protecţie, de stingere, etc).La sălile de spectacole care au scena amenajata drencerele se prevăd:

sub plafonul scenei, când acesta este executat din materiale combustibile, sub grătare, sub pasarele şi în buzunarele scenei, neseparate de acestea prin cortine de siguranţă;

de ambele parţi ale cortinei de siguranţă , pentru protecţia acesteia;deasupra golurilor protejate care leagă scena sau buzunarele scenei de încăperile vecine.

Atunci când sunt separate prin cortine, buzunarele pot fi prevăzute cu sprincklere.In funcţie de cernitele de stingere , drencerele se montează, de regula, în grupe de max. 72 capete, care au conducte de alimentare cu vane de acţionare separate pentru fiecare grupa.Acţionarea robinetelor de alimentare a instalaţiilor de drencere se face:manual, în cazul când drencerele sunt utilizate pentru stingerea incendiilor, în încăperi industriale şi pentru protejarea,

prin perdele de apă, a unor porţiuni din încăperile cu pericol de incendiu sau golurile din pereţii despărţitori dacă exista, în permanenta, personal, iar operaţiile de acţionare manuale pot fi efectuate în timp util de la semnalarea incendiului;

automat, se recomanda în toate cazurile, iar în mod obligatoriu în cazul când drencerele sunt utilizate pentru stingerea incendiilor în încăperi sau pentru crearea unor perdele de apă pentru protecţia golurilor din pereţii antifoc, în locurile în care nu se lucrează permanent, sau dacă operaţiunile de acţionare manuala nu se pot efectua în timp util.

Intrarea în funcţiune a instalaţiilor de drencere automate se semnalizează optic şi acustic la serviciul de pompieri şi la camera de comanda a instalaţiei tehnologice de supraveghere permanenta dacă aceasta exista.Instalaţiile de drencere cu acţionare automata trebuie să aibă asigurata şi posibilitatea acţionarii manuale.Amplasarea robinetelor de acţionare (manuala sau automata ) a instalaţiei de drencere se face în locuri încălzite, uşor accesibile pentru personalul de deservire, ferite de acţiunea focului, retrase fata de circulaţia de evacuare.

Page 10: PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

Deasupra robinetelor de acţionare se montează robinete de golire, iar dedesubt robinete de control.Pentru alimentarea instalaţiei de drencere de la pompele mobile de stins incendii se prevăd aceleaşi echipări ca la instalaţia de sprinklere( vezi art. 14.115- Normativ I 9.Robinetele de acţionare a instalaţiei se marchează cu indicatoare.Pentru fiecare instalaţie de drencere – atât drencere pentru stingere, cât şi pentru perdele de protecţie – se asigura o rezerva de capete de drencere, calculata separat pentru fiecare tip din cele montate, de 2-5%, insa nu mai mica de 10 bucăţi ( procentul mare se aplică instalaţiilor cu un număr redus de capete ). Alegerea tipului de drencere, forma deflectorului pentru dispersarea apei, precum şi montajul se stabilesc conform indicaţiilor producătorului , având în vedere scopul urmărit.La stabilirea debitului de calcul al perdelelor de drencere, prevăzute pentru protecţia golurilor scărilor rulante , se vor lua în considerare funcţionarea simultana a perdelelor pe doua niveluri succesive pentru timpul teoretic de funcţionare egal cu cel al sprinklerelor.Presiunea disponibila luata în calcul la orificiul drencerului de stingere amplasat în condiţiile cele mai dezavantajoase, trebuie să asigure intensitatea de stingere necesara, potrivit cerinţelor producătorului.Calculul şi executarea reţelelor, durata de funcţionare şi sistemul de alimentare cu apă se face conform STAS 1478.Evacuarea apei de la instalaţia de drencere se face conform art. 14.120-Normativ I 9.

INSTALAŢII FIXE DE STINGERE CU APĂ PULVERIZATĂ

Instalaţiile cu apă pulverizata se prevăd pentru:stingerea incendiilor de materiale combustibile solide(lemn, textile, hârtie, materiale plastice )protejarea obiectelor ( structuri şi echipamente ale instalaţiilor tehnologice, recipiente pentru lichide combustibile

cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor mai mare de 60ºC şi gaze inflamabile, motoare cu ardere interna, gospodarii mari de cabluri electrice cu izolaţie combustibila), împotriva radiaţiei termice emise de un incendiu învecinat, pentru a limita absorbţia căldurii până la limita care previne sau micşorează avariile.

prevenirea formarii unor amestecuri explozive în spatii închise ( reducerea evaporării prin răcirea suprafeţelor care vin în contact cu lichide inflamabile) sau în spatii deschise( prin diluarea amestecurilor explozive sau a scăpărilor de gaze ce pot forma amestecuri explozive).

Atunci când asigura condiţiile necesare, alimentarea cu apă se poate face din:reţeaua de apă potabilareţeaua de incendiureţeaua de apă industriala

Reţeaua de conducte principale de alimentare se va executa, de regula, de forma inelara, iar cea de conducte secundare cu pulverizatoare, va urmări, pe cât posibil, forma obiectului protejat.Conductele de alimentare şi armaturile aferente, până la distribuitori, se vor proteja împotriva îngheţului.Conductele de distribuţie de la distribuitor până la obiectul protejat sunt uscate.Distanta dintre duze se stabileşte în funcţie de parametrii lor hidraulici indicaţi de producător şi de intensitatea minima de stropire STAS 12260, dar se recomanda să nu fie mai mare de 1,5 m.Direcţia de stropire a duzelor va fi, de regula, de sus în jos. Distribuitorul instalaţiei va fi prevăzut cu manometru.Instalaţiile de apă pulverizata se vor prevedea cu comanda automata si/sau manuala. acţionarea manuala a robinetelor pentru punerea în funcţiune a instalaţiei se admite cu condiţia ca aceasta să se facă în timp util.Pentru alimentarea instalaţiei de la pompe mobile de stins incendiu se vor prevedea aceleaşi echipări ca la instalaţia de sprinklere ( vezi art.14.115 ).Intrarea în funcţiune a instalaţiei fixe de apă pulverizata va fi semnalizata la serviciul de pompieri şi la camera de comanda a obiectivelor protejate.Instalaţia se proiectează cu ţevi din otel. Armaturile şi fitingurile vor fi din otel sau fonta maleabila.Dimensionarea instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu apă pulverizata se va face conform STAS 12260.

INSTALAŢII DE STINS INCENDII CU SUBSTANŢE SPECIALE

Criterii şi prescripţii de echipare cu instalaţii de stingere cu abur, spumă, gaze inerte şi pulberi. În afară de acestea, investitorii sau beneficiarii pot prevedea ca alternativă şi alte instalaţii cu substanţe speciale corespunzătoare cum ar fi:

Instalaţii de stingere cu Fm 200;Instalaţii de stingere cu INERGEN;

Page 11: PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

Proiectarea şi executarea instalaţiilor şi sistemelor de stingere cu substanţe speciale se face conform reglementărilor tehnice specifice indicativ NP - 052, ţinând cont şi de prescripţiile producătorilor de astfel de instalaţii şi sisteme.

INSTALAŢII PENTRU STINGEREA INCENDIILOR CU ABUR Instalaţiile de stins incendii cu abur vor fi prevăzute, atunci când folosirea altor mijloace de stingere nu este indicată din punct de vedere tehnico-economic sau nu este eficace, la :

stingerea cu jeturi a incendiilor pe suprafeţe mici;stingerea incendiilor de substanţe gazoase, lichide sau solide, prin inundarea spaţiilor închise, cu volum mai mic

de 500 m3 (depozite de lichide combustibile în ambalaje, case de pompe, etc.);stingerea incendiilor la batale şi decantoare pentru captarea reziduurilor de lichide combustibile, precum şi la

vasele şi instalaţiile tehnologice montate în exterior şi care prezintă pericol de incendiu;formarea perdelelor de protecţie pentru instalaţii şi prevenirea formării amestecurilor explozive, cu aer şi gaze,

sau scăpări de gaza inflamabile;stingerea incendiilor la rezervoarele de combustibil (păcură sau combustibil special), îngropate, care au un volum

de cel mult 6000 m3, la unităţile care au centrale termice şi de la care se asigură în permanenţă debitul necesar de abur.

In cazurile de mai sus este necesar a se asigura în permanenţă debitul de abur necesar.

INSTALATII DE STINGERE CU SPUMĂ

Clădirile, încăperile, depozitele, instalaţiile tehnologice şi rampele de încărcare CF şi auto; precum şi danele maritime şi fluviale, unde există lichide combustibile sau solide care pot trece în stare lichidă vor fi prevăzute cu instalaţii de stingere a incendiilor cu spumă, cu următoarele excepţii:

depozitele cu o capacitate de până la 50 m3;depozitele cu o capacitate cuprinsă între 51 şj 100 m3, atunci când acestea sunt amplasate izolat faţă de

întreprinderi sau localităţi, la distanţe mai mari de 300m, sau când sunt amplasate în incinte unde nu este obligatorie alimentarea cu apă pentru stingerea Incendiilor;

depozite de lichide combustibile în rezervoare menţinute sub pernă de gaz inert;clădirile, încăperile sau instalaţiile tehnologice în care se utilizează cel mult 10 m lichide combustibile, din clasele

I, II sau 50 m3 din clasele III, IV;rampele de încărcare - descărcare, auto sau CF, cu cel mult cinci posturi de încărcare - descărcare.

În locurile cu risc foarte mare de incendiu şi unde consecinţele pot fi deosebit de grave, se prevăd şi tunuri fixe de apă şi spumă (depozite mari de materiale lemnoase, cu umiditate redusă, danele maritime şi fluviale pentru lichide combustibile, cuvele de reţinere de suprafeţe mari) etc.

INSTALAŢII DE STINGERE CU GAZE INERTE.( DIOXID DE CARBON, ETC.)

Stingerea incendiilor cu dioxid de carbon se va adopta atunci când alte mijloace de stingere nu sunt eficiente sau atunci când acestea pot provoca pagube mari.Instalaţiile de stingere cu gaze inerte (dioxid de carbon sunt indicate la : •

depozitele de materiale de mare valoare, amenajate în încăperi care au suprafaţa mică şi în care nu se poate efectua un control permanent;

încâperi ale întreprinderilor, laboratoarelor sau institutelor de cercetare şliinţificâ din categoria A şi B de pericol de incendiu, în care se află instalaţii sau aparate de mare valoare, simrlar celor precizate la primul aliniat al acestui articol;

încăperi în care se prelucrează sau utilizează substanţe care în contact cu apa sau aerul dau reacţii exotermice;vase cu lichlde combustibile, cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor scăzută, având un volum de maximum

500m3;încăperi închise, în care se aflâ maşini şi instalaţii electnce, care îndeplinesc un rol important în asigurarea

continuitâţii producţiei (posturi trafo, generatoare electrice, staţii de distribuţie, întrerupătoare cu ulei, centre de calcul, centrale telefonice automate, etc.);

încăperi de producţie şi depozitare, fără o supraveghere continuă, cu produse importante pentai continuitatea producţiei, unde se cere stingerea rapidă a incendiului şi în care folosirea dioxidului de carbon permite ca după incendiu să se reia activitatea fără alte acţiuni suplimentare;

instalaţii sau utilaje de mare valoare sau care au un rol important în procesul de producţie, la care stingerea incendiului cu dioxid de carbon, în scurt timp, asigură contlnuitatea producţie;

Page 12: PREVENIREA INCENDIILOR - Inspectoratul pentru … Instalatii speciale... · Web viewÎncăperile speciale destinate bateriilor se separă de restul construcţiei cu ziduri şi planşee

instalaţii sau utilaje cu proces tehnologic de categoria A, B şi C de pericol de incendiu, care prezintă pericol mare de incendiu şi periclitează restul instalaţiilor şi utilajelor, putând provoca extinderea rapidă a incendiilor;

staţii de pompare pentru lichide combustibile, în încăperi închise, a căror bună funcţionare condiţionează fluxul neîntrerupt al producţiei;

bazine şi rezervoare tehnologice cu lichide combustibile. Tipul instalaţiei, sistemul de inundare şi elementele componente se stabilesc de către proiectant, conform prescripţiilor tehnice de specialitate.

INSTALAŢII DE STINGERE CU PULBERI

Instalaţii de stingere a incendiilor cu pulberi se folosesc în cazurile în care ceilalţi agenţi de stingere (apă, spumă, aburul, etc.) nu sunt eficienţi sau prezintă o eficienţă redusă.În funcţie de natura şi aşezarea materialelor care ard, se va prevedea sistemul de acţionare (inundare totală sau acţiune locală), sau sistemul de protecţie (pe suprafaţă), utilizându-se o pulbere adecvată (pe bază de bicarbonat de potasiu sau sodiu, fosfat de amoniu, etc.) sau polivalentă.Sistemul de stingere locală se aplică numai în cazul în care se pot predetermina limitele până la care se poate propaga incendiul.Nu se admite utilizarea în aceiaşi instalaţie a diferitelor tipuri da pulberi stingătoare.

INSTALAŢII DE STINGERE CU FM 200

Sistemele de stingere cu Fm 200 sunt preconizate pentru a stinge următoarele tipuri de incendii:Incendii de clasa A ;Incendii de clasa B ;Incendii în care sunt implicate aparate electrice şi electronice aflate sub tensiune.

Sisteme de stingere cu Fm 200 pot fi folosite şi pentru următoarele tipuri de incendii :Incendii de clasa C ;Incendii de clasa D .

Sistemele de stingere cu Fm 200 se folosesc, în special, pentru obiective cum ar fiTelecomunicaţiiîncăperi cu echipamente de informaticăBiblioteciCamere de comandăArhiveTezaure

INSTALAŢII DE STINGERE CU INERGEN

Sistemele de stingere cu inergen se pot utiliza în zone cu tehnică de calcul, echipamente de telecomunicaţii, anumite spaţii din industrie.

INSTALAŢII DE STINGERE CU AEROSOLI

Sistemul de protecţie cu aerosoli se poate utiliza pentru protejarea unui volum de incintă sau a unui obiect, instalarea făcându-se pe pereţi şi, respectiv, tavane, în interiorul tablourilor electrice, etc. Montarea se face la distanţa de cel puţin 2 m faţă de podea astfel încât nici un obiect să nu acopere gurile de ieşire a jetului de aerosoli. Se va respecta Specificaţia tehnică pentru stingerea incendiilor folosind generatoare de aerosoli - indicativ ST-040 şi alte reglementări privind aerosolii.