EXCEPTIILE PROCESUALE - PARTEA GENERALĂ

I. Noţiune şi importanţă

I.1. Definiţia excepţiilor procesuale

Conceptul de excepţie invocă, în limbajul obişnuit, orice abatere de la o regulă generală şi provine din substantivul latin exceptio cu semnificaţia: “ a lua din, a anihila, a împuţina”. Acelaşi sens îl avea noţiunea de excepţie şi în dreptul roman, definind mijlocul prin care pârâtul urmărea să evite condamnarea sa ori numai să obţină o amânare a judecăţii.

Excepţiile sunt mijloacele procesuale prin care, in conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanţa din oficiu, invocă in cadrul procesului civil si fara a pune in discutie fondul dreptului,neregularitati procedurale privitoare la compunerea si constituirea instantei, competenta acesteia, ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la exercitiul dreptului la actiune, ori, dimpotriva, aplicarea normelor legale referitoare la acestea, urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte, anularea, perimarea, respingerea cererii ca urmare a admiterii exceptiei. In alti termeni, intarzierea sau impiedicarea judecatii. (V.M.Ciobanu)

Dupa cum se poate observa din definitie, notiunea de exceptie are un inteles complex, necesitand interpretari si explicatii suplimentare.

Pentru intelegerea ei trebuie pornit de la explicarea unui alt concept, specific procesului in general, acela de aparare.

I.2. Noţiunea de apărare. Apărările de fond şi apărările de procedură

Notiunea de aparare, din punct de vedere procesual are cel putin doua intelesuri semnificative.

In sens larg, prin aparare se desemneaza toate mijloacele procesuale folosite de parti pentru a-si atinge scopul lor procesual; prin urmare, pe parcursul unui proces nu numai paratul se apara, ci si reclamantul – toate actiunile sale incadrandu-se in apararea proprie, menita sa conduca, in final, la admiterea actiunii. Trebuie sa remarcam insa ca indeobste notiunea ii este proprie paratului si desemeaza, intr-un sens mai restrans – totalitatea mijloacelor procesuale folosite de parat pentru inlaturarea temporara sau definitiva a pretentiilor formulate de reclamant, fie prin intarzierea judecatii, fie prin respingerea ca nefondata(neantemeiata) a actiunii.

Definirea acestei acceptiuni aduce in discutie cele doua tipuri de aparari: apararile de fond si apararile de procedura. (de explicat noţiunea de fond al cauzei)

Astfel, apararile in fond (de fond, propriu-zise) sunt acele mijloace procesuale prin care se urmareste combaterea in fond a pretentiilor reclamantului, avand ca finalitate respingerea ca neantemeiata (nefondata) a actiunii.De exemplu, paratul chemat in judecata pentru a fi obligat sa restituie reclamantului o suma de bani, cu privire la care reclamantul pretinde ca I-a imprumutat-o, se poate apara invocand: faptul ca nu a imprumutat nimic de la reclamant, ca si-a platit datoria, ca a operat compensatia legala, ca a facut, cu acordul reclamantului, o dare in plata etc.

Specificul acestor aparari este acela ca prin ele se tinde la respingerea ca nefondata a pretentiei reclamantului, dupa examinarea fondului acestor pretentii.

Apararile in fond, pot fi, la randul lor, aparari in fapt (daca sunt invocate fapte si imprejurari in legatura cu litigiul) si aparari in drept (cand se invoca dispozitiile legale care se pretind aplicabile in speta).

Spre exemplu, in cazul introducerii unei cereri pentru rezolutiunea unui contract de vanzare-cumparare, cerere formulata de cumparator, paratul se poate apara in fapt aratand ca nu a predat bunul intrucat nu I s-a platit pretul pretins; in drept, paratul poate invoca in acest sens dispozitiile art.1322 cod civil:” vanzatorul nu este dator sa predea lucrul daca cumparatorul nu plateste pretul si nu are dat de vanzator un termen pentru plata”.

Observatie: TERMINOLOGIA IMPROPRIE: a. sens comun – abatere de la regulă (DEX)b. drept material civilc. drept procesual – invocarea unei neregularităţiDatorita faptului ca notiuni diferite, in dreptul material si in dreptul procesual poarta aceeasi

denumire, de multe ori, in intelegerea lor se produc confuzii grave.Asa se intampla, in mod regretabil si in cazul notiunii de exceptie. Astfel, in exemplul: “ judecatorul actiunii este judecatorul exceptiunii”sau in civil, cand se vorbeste de exceptia de neexecutare a contractului”(vezi exemplul de mai sus, de excepţia de nulitate a contractului, de excepţia compensaţiei etc), ori in sintagma “ aparare pe cale de exceptie”, sensul notiunii de exceptie este categoric acela de aparare de fond sau de aparare in sens larg.(explica pe larg - În dreptul material, în general, noţiunii I se dă un sens mai larg, care include posibilităţile de apărare ale debitorului: art.1074 c.civ. – obligaţia de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul şi de a-l conserva până la predare;excepţiile din dreptul material se pot invoca, uneori, independent de existenţa unui proces – excepţia de neexecutare ).

Apararile de procedura ( procesuale) sunt acele mijloace procedurale folosite de părţi prin care, fara a pune in discutie fondul dreptului, acestea invoca nereguli de organizare judecatoreasca, de competenta sau de procedura sau solicită aplicarea unor norme de procedură, urmarind paralizarea actiunii, amanarea judecatii, anularea cererii, refacerea actelor de procedură nule etc. Tinand cont de faptul ca si reclamantul sau celelate persoane asimilate partilor in cadrul unui proces, formuleaza aparari, atat sensul notiunii de aparare in fond, cat si sensul notiunii de aparare procesuala este mai larg.

Doctrina românească atunci când analizează conceptul de apărare, are în vedere, mai ales, mijloacele procesuale puse la îndemâna pârâtului pentru urmărirea propriului scop procesual: după caz, respingerea acţiunii reclamantului (apărările de fond), paralizarea acţiunii sau amânarea judecăţii (apărările de procedură); de aceea, majoritatea teoreticienilor procedurii civile mai numesc apărările de procedură şi apărări pe cale de excepţie (adică ale pârâtului).

In sens restrans, notiunea de aparare vizeaza exclusiv apararile in fond.Revenind la notiunea de exceptie, trebuie sa remarcam faptul ca acest concept in sens strict

procedural vizeaza exclusiv apararile procesuale (vezi definitia exceptiilor procesuale); cu alte cuvinte, exceptiile procesuale sunt o parte majoritara a apararilor de procedura (există însă şi alte categorii de apărări procesuale: art138, 155, 156 etc))

La randul lor, dupa natura neregularitatii invocate exceptiile procesuale se pot clasifica in exceptii de fond si exceptii de procedura.

Diferente intre apararile de fond si exceptiile procesuale (specie a apararilor de procedura):1. apararile de fond pot fi efectuate de parte in tot cursul judecatii; exceptiile, in afara celor de

ordine publica, nu pot fi invocate decat cel mai tarziu la prima zi de infatisare- in limine litis (explica, exemple);

2. apararile de fond pun in discutie insusi fondul dreptului, ducand, in cazul in care sunt acceptate, la respingerea actiunii ca neantemeiata; exceptiile, dimpotriva, nu pun niciodata in discutie fondul cauzei(temeinicia pretentiei); ele impiedica instanta sa intre in cercetarea acestui fond, fie in mod temporar – atunci cand prin admitere conduc la amanarea judecatii, fie in mod definitiv- atunci cand prin admitere conduc la anularea, perimarea, respingerea actiunii pe cale de consecinta;

3. de regula, hotararea judecatoreasca pronuntata in temeiul unei aparari de fond se bucura de autoritate de lucru judecat (exemple, exceptii); in general, hotararea judecatoreasca pronuntata ca urmare a admiterii unei exceptii, lasand neatins fondul cauzei, nu se bucura de autoritate de lucru judecat(exemple, dar – ai grija – exceptiile de fond nu intra in discutie; hotararile pronuntate ca urmare a admiterii lor se bucura de a.l.j. – explica).Prin urmare, noţiunea de excepţie este legată de partea formală a judecăţii. Toate excepţiile au,

fără îndoială o trăsătură comună: supun judecătorului o chestiune exterioară şi prealabilă dezbaterii fondului cauzei. “În acest fel, prin intermediul excepţiei, terenul luptei judiciare se transferă în sfera procedurală” (I.Leş).

I.3. Importanţa excepţiilor procesuale

- Aşa cum am subliniat deja, excepţiile procesuale joacă un rol deosebit de important în soluţionarea corectă a litigiilor; ele se alătură tuturor celorlalte mijloace procesuale pe care una din părţi le poate utiliza în sprijinul poziţiei sale în proces. Dat fiind specificul procesului , guvernat de formalism, nu arareori acesta se finalizează ca urmare a admiterii unei excepţii.

- Respectarea cu stricteţe a formelor, termenelor, ordinii de efectuare a actelor procesuale, precum şi a condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii civile sunt obligaţii de esenţa procesului civil. Excepţiile procesuale disciplinează astfel participanţii la proces, în special pe reclamant, obligându-I la rigoare şi sancţionându-I în caz de observare a unor nereguli.

- Pentru pârât, mai ales, excepţiile constituie importante garanţii ale dreptului său la apărare.

II. Clasificarea exceptiilor procesuale

II.1. In functie de obiectul lor, asa cum am aratat deja, exceptiile procesuale se clasifica in exceptii de procedura si exceptii de fond.

Exceptiile de procedura – sunt acele mijloace procedurale prin care partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca in cadrul procesului civil, fara a pune in discutie fondul cauzei, neregularitati procedurale privitoare la regulile de organizare judecatoreasca, la competenta instantei sesizate ori la celelalte norme de procedura, urmarind, fie amanarea judecatii, declinarea competentei, refacerea unor acte, fie anularea ori perimarea cererii.

Exceptiile de fond – sunt acele mijloace procedurale prin care partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca in cadrul procesului civil, fara a pune in discutie fondul cauzei, dar strans legate de acest fond, lipsuri referitoare la exercitiul dreptului la actiune sau incalcarea normelor referitoare la exercitiul acestui drept, urmarind respingerea actiunii pe cale de consecinta (ca urmare a admiterii exceptiei, fara sa se intre in cercetarea fondului) sau anularea acţiunii (explică dreptul la acţiune)

Asemanari si deosebiri intre exceptiile de procedura si cele de fond; exemple; sanctiuni specifice:

1. a.) Prin intermediul exceptiilor de procedura se invoca neregularitati procedurale: - incalcarea normelor privitoare la organizarea judecatoreasca: exceptia de nelegala compunere a completului de judecata; de incompatibilitate a judecatorului, de recuzare etc. - incalcarea normelor privitoare la competenta: exceptia de necompetenta; -incalcarea unor norme privind conditiile de indeplinire a unor acte procedurale: nelegala citare, lipsa de citare, exceptia nulitatii cererii de chemare in judecata, exceptia de tardivitate a unor acte (tardivitatea apelului, recursului, depunerea tardiva a unei cereri de chemare in garantie) etc; - incalcarea unor norme privitoare la procedura de judecata: nelegala timbrare, lipsa de timbrare, exceptia de perimare; - invocarea unor neregularitati privind buna desfasurare a judecatii: conexitatea, litispendenta etc.

b.) Prin intermediul exceptiilor de fond se invoca lipsuri sau incalcarea unor norme privitoare la exercitiul dreptului la actiune: - invocarea neandeplinirii uneia din conditiile de exercitiu ale actiunii civile: lipsa interesului, lipsa calitatii procesuale, lipsa capacitatii de exercitiu, lipsa afirmarii unui drept; - incalcarea unor norme referitoare la exercitiul dreptului la actiune: prescriptia, autoritatea de lucru judecat; - incalcarea unor norme speciale care ingradesc dreptul la actiune: exceptia de inadmisibilitate( a actiunii in constatare cand exista actiune in realizare; a actiunii atunci cand exista o procedura prealabila care nu a fost respectata; a exercitarii unei cai de atac neprevazute in lege etc)

2. Nici exceptiile de procedura si nici cele de fond nu pun in discutie fondul cauzei; exceptiile de fond insa , raportandu-se la dreptul la actiune, componenta, in opinia unor autori, a dreptului subiectiv dedus judecatii (vezi cursul cu natura juridica a actiunii civile) sunt strans legate de fondul litigios, pentru solutionarea lor fiind necesar uneori sa se adminstreze probe legate de acest fond (exemplu; lipsa calitatii procesuale – speta, explica);

3. Ambele tipuri de exceptii conduc la impiedicarea judecatii in fond, cu efecte insa specifice: in general, admiterea exceptiilor de procedura conduce la amanarea judecatii, in vreme ce admiterea exceptiilor de fond conduce la respingerea actiunii pe cale de consecinta.Exemple – exceptii de procedura: exceptiile de nelegala compunere, incompatibilitate, recuzare, nelegala citare, lipsa a procedurii de citare, litispendenta, conexitate conduc la amanarea judecatii; exceptia de perimare – conduce la perimarea cererii; exceptia lipsei numeli partii, obiectului cauzei sau semnaturii, nelegala timbrare, lipsa de timbrare- anularea cererii; exceptia de tardivitate a unor acte – decaderea, disjungerea, neluarea lor in considerare; exceptia de necompetenta- declinarea de competenta;(intrebare de verificare: natura exceptiei lipsei dovezii calitatii de reprezentant si sanctiunea).Exemple – exceptii de fond: lipsa calitatii, lipsa interesului, prescriptia, autoritatea de lucru judecat – respingerea cererii ca urmare a admiterii exceptiei; exceptia lipsei capacitatii de exercitiu – anularea actiunii; exceptia de inadmisibilitate – respingerea ca inadmisibila a actiunii.4. In general, hotararile pronuntate ca urmare a admiterii unei exceptii de procedura nu se bucura

de autoritate de lucru judecat (explica); unele hotarari pronuntate ca urmare a admiterii exceptiilor de fond se bucura de autoritate de lucru judecat(prescriptie, a.t.l., lipsa interesului, lipsa calitatii), altele nu (exceptia de inadmisibilitate- procedura prealabila; exceptia de prematuritate); (explica pornind de la definitia autoritatii de lucru judecat, detaliaza)II.2. Dupa efectul pe care tind sa-l realizeze: exceptii dilatorii- acelea cre determina doar o

amanare a solutionarii cauzei(exemple); exceptiile peremptorii(dirimante) - tind la respingerea sau anularea cererii sau la stingerea procesului (majoritatea- exemple). Unele dintre aceste exceptii, in faza initiala a invocarii lor au si un efect dilatoriu (exceptia lipsei semnaturii, lipsei dovezii de reprezentant, lipsei capacitatii procesuale –art.133, 161).

O parte a doctrinei noastre recunoaste si existenta categoriei exceptiilor declinatorii – acelea care determina trimiterea cauzei la o alta instanta competenta in solutionarea litigiului. Dupa cum judicios s-a remarcat, exceptia de necompetenta poate fi considerata insa ca avand un caracter mixt, deopotriva dilatoriu (se amana solutionarea pe fond a cauzei), cat si peremptoriu (intrucat prin pronuntarea hotararii de declinare a competentei instanta initial investita se dezinvesteste, urmand o noua judecata).

II.3. Dupa caracterul imperativ sau dispozitiv al normei incalcate: exceptii absolute – sunt determinate de incalcarea unor norme imperative (exemple) si exceptii relative – sunt consecinta incalcarii unor norme cu caracte dispozitiv (exemple: recuzarea, necompetenta teritoriala generala etc).

Distinctia este deosebit de importanta datorita regimului juridic diferit al celor doua categorii de exceptii, cu efecte in plan procesual. Astfel, exceptiile absolute (de ordine publica) pot fi invocate oricand (inclusiv in fata instantelor de control judiciar – apel, recurs), de orice parte interesata, procuror sau instanta din oficiu (exemple); invocarea lor si admiterea intr-o cale de atac atrage nulitatea hotararii pronuntate de instanta inferioara.

Exceptiile relative pot fi invocate numai de partea interesata, pana la prima zi de infatisare (daca au existat sau au fost cunoscute anterior acestui moment – exemple) sau cel mai tarziu la primul termen urmator celui in care s-a ivit neregularitatea – art.136:”…”. (exemple, efectele neinvocarii in termen).

III. Procedura de invocare si solutionare a exceptiilor procesuale

III.1 Invocarea excepţiilor procesuale

Singurele articole din Codul de procedura civila care fac referire la modalitatea de invocare si solutionare a exceptiilor sunt art.136-137.

Prin urmare, exceptiile se invoca, in primul rand, de catre parat prin intampinare(art.115) sau, in mod exceptional in conditiile art.118 alin.2. Faptul ca paratului, de obicei, ii revine sarcina de a invoca o exceptie, apare ca firesc luand in considerare finalitatile specifice admiterii exceptiei care, de cele mai multe ori, sunt in deplina concordanta cu interesul procesual al paratului (intarzierea, impiedicarea judecatii, anularea cerereii, respingerea acesteia, perimarea etc). Desigur, exista posibilitatea ca si reclamantul sa aiba interes in invocarea unei exceptii (spre exemplu, nelegala citare, exceptia de recuzare, incompatibilitate etc); in aceasta situatie si lui ii sunt aplicabile dispozitiile art.136, putandu-le invoca pana la prima zi de infatisare sau pana la termenul acordat de instanta in acest sens. Ulterior acestor momente, exceptiile relative cunoscute de parti pana la prima zi de infatisare nu vor mai putea fi invocate, partile fiind decazute din acest drept (spre exemplu, dezvolta pentru exceptia necompetentei teritoriale generale; nelegala citare).

Asa cum am mentionat deja, exceptiile absolute pot fi insa invocate oricand in cursul judecatii, si chiar in apel sau recurs, cu consecinta pentru instanta a obligativitatii solutionarii lor. De asemenea, observarea si invocarea acestor exceptii este obligatorie chiar si pentru instanta de judecata, intrucat neinvocarea unei exceptii de ordine publica ce ar trebui admisa poate conduce la nulitatea hotararii, in cazul in care aceasta este invocata si solutionata pentru prima oara intr-o cale de atac.

III.2. Procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale

Orice exceptie invocata intrerupe, de regula, cercetarea fondului actiunii pana la rezolvarea sa. Astfel, art.137 alin.1 dispune ca:” instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond, care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii”.

Prin urmare, dispozitiile procedurale de mai sus, obliga instanta ca, o data invocata o exceptie sa o solutioneze. De regula, aceasta trebuie rezolvata cu prioritate, inainte de a se intra in fondul cauzei sau imediat dupa invocarea ei.

Procedural, instanta in fata careia a fost ridicata o exceptie sau care ridica o exceptie din oficiu, in primul rand trebuie sa o aduca la cunostinta partilor din proces, caci efectele specifice admiterii exceptiilor fac din ele imprejurari esentiale pentru solutinarea pricinii (da exemplu: necompetenta, prescriptia – admitere, respingere, art.129 – rolul activ; punerea ei în discuţia părţilor).

De multe ori pentru solutionarea unor exceptii este necesara administrarea de probe (prescriptia – actul juridic; autoritatea de lucru judecat – hotararea anterioara; litispendenta – dovada existentei celuilalt proces si indeplinirea celorlalte conditii); uneori, solutionarea exceptiei implica interventia unor alte organe – exceptia recuzarii; alteori, legea permite acordarea unui termen penrtru complinirea neregularitatii care a condus la invocarea exceptiei (lipsa semnaturii etc).In situatia in care, din motivele mentionate mai sus, exceptia nu poate fi solutionata la acelasi termen in care a fost invocata, instanta amana cauza la un termen ulterior.

Daca ambele parti sunt prezente la momentul invocarii exceptiei (atunci cand nu este nevoie de administrare de probe )sau dupa ce au fost administrate probele pe exceptie, instanta da cuvantul

partilor pentru a pune concluzii pe exceptie (concluziile pot fi formulate de asemenea in scris – art.146). In final, instanta se pronunta pe exceptie, admitand-o sau respingand-o, cu consecintele specifice fiecarei exceptii in parte (exemple: amanarea judecatii, anularea cererii, respingerea actiunii etc).

Daca partile sau una dintre acestea lipsesc la momentul invocarii exceptiei, instanta este obligata sa le/o instiinteze despre invocarea exceptiei si sa-I puna in vedere sa raspunda la exceptia invocata. De obicei, acest lucru se face prin intermediul citatiei, inserat la rubrica “ alte mentiuni”. Daca partea are termen in cunostinta si nu trebuie citata, I se comunica cele de mai sus printr-o adresa. Intr-un asemenea caz, instanta trebuie sa acorde un nou termen pentru incunostiintarea partilor. Pronuntarea judecatorului pe o exceptie fara incunostiintarea partilor poate conduce la anularea hotararii intrucat se incalca principiile contradictorialitatii si dreptului la aparare.

Solutionarea exceptiei se face de judecator in mod diferit,in functie de natura exceptiei. Spre exemplu, exceptiile dilatorii se solutioneaza prin incheiere, instanta putandu-se pronunta direct in sedinta de judecata. Exceptiile peremtorii si declinatorii insa, conduc prin admitere la terminarea procesului si la pronuntarea unei solutii. De aceea, judecatorul nu se poate pronunta prin incheiere interlocutorie, in cadrul sedintei de judecata decat in cazul respingerii lor, cu consecinta continuarii procesului (da exemplu). In practica, pentru a se evita suspectarea judecatorului de antepronuntare, cand instanta trebuie sa se pronunte pe o asemenea exceptie, ea iese in pronuntare cu intregul dosar, pentru a nu anticipa solutia.In cazul in care respinge exceptia, repune cauza pe rol si dispune continuarea judecatii, fixand termen cu citarea partilor(art.151,153 alin2); in cazul in care admite exceptia – se pronunta prin hotarare, anuland, perimand, respingand cererea, declinand competenta etc (dezvolta, exemplifica).

Articolul 137 alin.2 face referire la o alta situatie care se poate ivi in practica in procedura de solutionare a unei exceptii:” exceptiile nu vor putea fi unite cu fondul decat daca pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi in legatura cu dezlegarea in fond a pricinii”.

Prin urmare, asa cum s-a subliniat si in literatura noastra de specialitate, unirea exceptiei cu fondul are un caracter exceptional, solutia nefiind posibila decat in cazul in care pentru solutionarea exceptiei trebuie sa se administreze aceleasi probe ca si pentru fondul cauzei. De exemplu, daca reclamantul a introdus o cerere in revendicare, iar paratul invoca exceptia lipsei calitatii procesuale active pot fi aplicate prevederile art.137 alin.2, intrucat a stabili ca lipseste calitatea procesuala activa inseamna a stabili ca reclamantul nu este titularul dreptului real (deci ca cererea este neantemeiata), ceea ce presupune ca probele necesare solutionarii exceptiei sunt necesare si pentru rezolvarea fondului; daca din probe reiese ca exceptia este intemeiata, cererea va fi respinsa ca fiind introdusa de o persoana fara calitate (deci ca urmare a admiterii exceptiei), si nu ca neantemeiata. Asadar, in cazul in care se uneste exceptia cu fondul, in dezbaterile pe fond, partile vor pune concluzii atat pe exceptie cat si pe fond, iar instanta, prin hotarare, se va pronunta mai intai pe exceptie; daca o admite, pronuntarea pe fond este de prisos, chia daca s-au administrat probe; daca insa exceptia este respinsa, instanta prin hotarare se pronunta pe fondul cauzei, solutia nefiind automat una de admitere a actiunii, ci apreciata in functie de toate probele si apararile cauzei (exemplu, scrie doua dispozitive).

Incheierile prin care au fost solutionate exceptiile pot fi atacate odata cu hotararea data pe fond, prin intermediul apelului sau recursului (art.282, 299); Hotararile prin care au fost solutionate exceptiile se ataca dupa procedura obisnuita, ca si hotararile prin care a fost solutionat fondul cauzei; daca exista dispozitii speciale ele se vor aplica cu prioritate.

IV. Ordinea de solutionare a exceptiilor

IV. 1. Regula

Exista situatii in care in fata instantei sunt invocate concomitent mai multe exceptii. Dupa cum am vazut, consecintele admiterii exceptiilor sunt diferite in functie de natura exceptiei, caracterul normelor care le reglementeaza etc. Prin urmare, ele producand consecinte juridice

diferite, trebuie solutionate pe rand, una cate una. Asadar, este important sa cunoatem cateva repere care sa ne permita sa stabilim ordinea lor de solutionare (explica pornind de la un exemplu: necompetenta, prescriptie, autoritate de lucru judecat, nelegala timbrare etc).

IV. 2. Ordinea de soluţionare a excepţiilor de procedură

In Codul de procedura civila avem inscrisa o singura dispozitie: exceptiile de procedura se solutioneaza inaintea exceptiilor de fond (exemplu: lipsa semnaturii: lipsa capacitatii de exercitiu).Daca avem deci o exceptie de procedura si una de fond, solutia este facila. Problema se pune in practica in situatia in care avem mai multe exceptii de aceeasi natura. In lipsa unor reglementari exprese, instanta trebuie sa deduca ordinea de solutionare a exceptiilor din caracterul si efectele pe care le determină diferitele exceptii. Astfel, cand sunt invocate exceptii de procedura, vor fi rezolvate mai intai cele referitoare la investirea instantei: netimbrarea, nelegala compunere a completului de judecata, necompetenta; apoi cele referitoare la forma cererii: lipsa obiectului, a semnaturii, a numelui partii etc(explica logic de ce – Trib. Sibiu, dec. civ. nr.1098/1978 cu notă de i.leş în R.R.D. nr.9/1980, p.43-45).

Ex: excepţia de nulitate ptr. insuficientă timbrare, excepţia de necompetenţă – T.S. , s. civ., dec. nr. 214/21.11.1971, C.D. 1971, p.190-191;

IV.3. Ordinea de soluţionare a excepţiilor de fond

Daca se invoca numai exceptii de fond, prioritate are autoritatea de lucru judecat, urmata de inadmisibilitate, prescriptie si apoi de cele care privesc conditiile de exercitiu ale actiunii civile. Daca se invoca mai multe exceptii dintre cele mentionate anterior, prioritate are exceptia lipsei calitatii procesuale.(explica de ce; intrebare: necompetenta, lipsa de calitate, prescriptie; autoritate de lucru judecat, lipsa de calitate- explica si mecanismul).

Ex: excepţia puterii de lucru judecat-excepţia prescripţiei – T.Sibiu, dec. civ.1098/1987

EXCEPŢIILE PROCESUALEPARTEA GENERALĂ

STRUCTURA PRELEGERII:

I. Noţiunea şi importanţa excepţiilor procesuale

I.1. Definiţia excepţiilor procesualeI.2. Noţiunea de apărare. Apărările de fond şi apărările de procedurăI.3. Importanţa excepţiilor procesuale

II. Clasificarea excepţiilor procesuale

II.1. După obiectul lor: excepţii de fond şi excepţii de procedurăII.1. După efectul pe care tind să-l realizeze: excepţii dilatorii, excepţii peremptorii şi excepţii declinatoriiII.3. După caracterul normei încălcate: excepţii absolute şi excepţii relative

III. Procedura de invocare şi de soluţionare a excepţiilor

III.1. Invocarea excepţiilorIII.2. Procedura de soluţionare a excepţiilor

IV. Ordinea de soluţionare a excepţiilor

IV. 1. RegulaIV. 2. Ordinea de soluţionare a excepţiilor de procedurăIV. 3. Ordinea de soluţionare a excepţiilor de fond

Bibliografie selectivă:

- AL. BACACI – Excepţiile de procedură în procesul civil, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983 ;- G.BOROI, D. RĂDESCU – Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. All, Bucureşti,

1997, p.226-231, 218, 238-258;- V.M. CIOBANU- Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.II, Ed. Naţional, Bucureşti,

1997, p. 114-129;- V.M. CIOBANU, G. BOROI – “Probleme privind excepţiile procesuale”, în R.D. nr.9-12/1990,

p.147-154;- I. DELEANU – Tratat de procedură civilă, vol. II, Ed. Servo-Sat, Arad, 2000, p. 169-180, 261-

297;- A. GAŞPAR ş.a. – Drept procesual civil – culegere de speţe pentru seminarii şi examene, Ed.

Global Print, Bucureşti, p. 80-83;- I. LEŞ – Tratat de drept procesual civil, Ed. Allbeck, Bucureşti, 2001, p. 390-397;- I. LEŞ - - FL. MĂGUREANU – Drept procesual civil, Ed. All Beck, 2002, p. 243-246;- FL. MĂGUREANU, B. OGLINDĂ – Culegere de speţe şi acte din practica judiciară, Ed.

Cerma, p.101-104;- G.BOROI, D. RĂDESCU – Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. All, - D. RADU, GHE. DURAC – Drept procesual civil, Ed. Junimea, Iaşi, 2001, p. 251-258;- M. TĂBÂRCĂ – Excepţiile procesuale în procesul civil, Ed. Rosetti, 2001

Apărările procesuale – toate mijloacele procesuale folosite de părţi pentru atingerea scopului lor procesual;

Apărările în fond (de fond, propriu-zise) sunt acele mijloace procesuale prin care se urmareşte finalizarea procesului prin rezolvarea fondului cauzei, fie în sensul admiterii acţiunii ca întemeiate (apărările în fond ale reclamantului), fie în sensul respingerii acţiunii ca neântemeiate (apărările în fond ale pârâtului);

Apărările de procedură ( procesuale) sunt acele mijloace procesuale folosite de părţi prin care, fara a pune in discutie fondul dreptului, acestea invoca nereguli de organizare judecatoreasca, de competenta sau de procedura sau solicită aplicarea unor norme de procedură, urmarind paralizarea actiunii, amanarea judecatii, anularea cererii, refacerea actelor de procedură nule etc.

Excepţiile procesuale sunt mijloacele procesuale prin care, in conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanţa din oficiu, invocă in cadrul procesului civil si fara a pune in discutie fondul dreptului,neregularitati procedurale privitoare la compunerea si constituirea instantei, competenta acesteia, ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la exercitiul dreptului la actiune, ori, dimpotriva, aplicarea normelor legale referitoare la acestea, urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte, anularea, perimarea, respingerea cererii ca urmare a admiterii exceptiei. In alti termeni, intarzierea sau impiedicarea judecatii.

de fond de fondApărări excepţii procesuale

de procedură de procedură alte apărări

APĂRĂRILE DE FOND: - plata, compensaţia, darea in plata, inexistenţa obligaţiei, etc.

Excepţii de fond:

- lipsa calităţii procesuale, lipsa capacităţii procesuale, prematuritatea, prescripţia, autoritaea de lucru judecat, etc.

APĂRĂRI

Alte apărări de procedură:

Ex: amânarea pt. lipsa de apărare – art. 155, 156; propunerea de probe potrivit art. 138

Excepţii de procedură:

- netimbrarea, lipsa semnăturii, lipsa obiectului, recuzarea, necompetenţa, nelegala citare, perimarea, etc.

APĂRĂRI DE PROCEDURĂ