Program Ziua “Copilului”

1.Cântarea de deschidere : 2202.Rugăciune3.Punct introductiv 4.Cor : „Veniţi copii”5.Poezie : „Voi, zorii dimineţii” 6.Poezie : „Ruga unui copil”7.Cor : „Isus îmi este frate”8.Poezie : „Isuse , cine a mai iubit ? „9.Punct literar : „Lasaţi copilaşii...” 10.Cor : „În răsărit de zi”11.Povestire : „Samuel” 12.Poezie : Crediniciosul Samuel 13.Cor : ”Vorbeşte-mi tu, Isuse”14.Povestire : „Copila Roaba” 15.Poezie : „Prieten drag” 16.Cor : „Doamne, ce favoare”17.Povestire : „Băieţelul care l-a ajutat pe Isus” 18.Poezie : „Rugăciune” 19.Cor : „Daţi mâna”20.Povestire : „Copila Înviată” 21.Poezie : „Pentru Tine” 22.Cor : „Cântec dulce de copil”23.Poezie : „Cântecul nostru”24.Punct literar 25.Poezie : „El vine iar”26.Cor : „Domnul Revine”27.Poezie : „Mă voi întoarce acasă într-o zi” 28. Formaţie

Punct Introductiv

În aceste zile , când pe întreg globul pământesc se sărbptoreşte Ziua Internaţionala a Copilului , şi comunitatea noastră , prin copii ei va sărbătorii acest eveniment . De aceea, în această oră , copii vor sta alături de Isus , de Acel care a spus : „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine , şi nu-i opriţi : Căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei. „ (Luca 18, 16)

Copii , acum vor povesti despre Isus, despre minunile Lui şi despre copii Bibliei. Da, ei vor povesti acum,aici,dar noi credem că ei vor lua parte şi la marea sărbătoare a revenirii Domnului Isus pe norii cerului.

Dar, pentru ca aceasta să se adeverească în mod cert cu ei, noi , instructorii, părinţii şi intreaga comunitate trebuie să conlucrăm la formarea caracterelor lor. Dacă un bijutier lucrează cu atâta grijă şi răbdare la şlefuirea unui diamant , care este materie moartă , cu atât mai mult noi , ar trebui să înţelegm că în mâinile noastre sunt încredinţate fiinţe vii , care mâine vor deveni o binecuvântare sau un blestem.

Facă Domnul ca cu ei să se împlinească cuvăntul : „Fii voştrii sunt ca nişte odrasle care cresc în tinereţea lor ; si fetele voastre ca nişte stâlpi săpaţi frumos , care fac podoaba caselor împărăteşti.”

Voi, zorii dimineţii

Copii,E ziua voastră iar ,

E ziua luminoasă-a bucurieiŞi-a înălţării voastre...

Azi ,Bucurii făr’ de hotar ,Şi fericiri neţărmurite,Inundă inimile tuturor

Dorindu-vă cu osebire :Prea scump

Şi dragŞi nou popor !

Copii,Fiţi fericiţi ,

Căci primăvara vieţii sunteţi,O primăvară minunată,Ce umple orice inimi,

Cu-n dor aprins de viaţăDe dragoste,

Şi pace.Ce nu se stinge niciodată,

Şi nicidecum ! ...

Voi,Dragostea ne învăţaţi ,

Speranţa , bucuria ,Umilinţa şi credinţa.

Şi-nseninare voi ne daţi,Cu-a voastre nevinovate inimi ,

Şi zâmbetul vieţiiNi-l dăruiţi cu-mbelşugare,Voi, ZORII DIMINEŢII !

Când norii-ntuneciriiŞi grijilor v-apasă,

Nu disperaţi, Nu ! Niciodata !

Priviţi spre primăvara minunată,Priviţi o clipă doar,

Şi bucuria vieţiiSi speranţaÎn suflete

Din nou răsar.

Copii,Voi fericirea vieţii lui Isus sunteţi,

El vă doreşte, vă cheamă , şi v-aşteaptăCu glasu-i sfânt, cu glas de mamă,

Nu pregetaţi, nu vă-ndoiţi,Chemarea Lui s-aude încă,

Iar braţul Său e braţ de stâncă.El mângâiere dă,

Şi-ndestulare şi putere,Şi tuturor nădejde poate fi ,

Prin harul Său,nemărginit de mare...

Veniţi,Şi fericiţi-I viaţa ,

Şi-I fiţi şi Lui şi nouă,Izvor etern de bucurie,

De dragoste,Şi doruri,

Pe calea către ceruri, Şi zâmbetul vieţii,

VOI ,ZORII DIMINEŢII !

Ruga unui copil

O,Doamne sfânt şi mareTu cel ce m-ai iubit,N’aintea feţei Tale,Venit-am eu smerit.

Ai milă şi de mine,Mă vezi cât sunt de mic,Sunt slab, dar către Tine,

Privirea mi-o ridic.

Fereşte-mă în viaţă,De calea celui rău,

Şi dă-mi te rog povaţă,Din sfânt Cuvântul Tău.

Să cresc vreau în credinţăŞi-n toate tot mereu

Spre culmi de biruinţăCondu-mă tot mereu.

Spre bine să fiu gata,De-al face tot mai mult,

Pe mama şi pe tata,Ajută-mi să-i ascult.

Şi dă-ne azi Cuvântul,Şi pâine,ştiu că poţi.Al tău este pămtul,

Ai tăi suntem noi toţi.

ISUSE

Isuse,cine-a mai iubit,Copii ca şi Tine,

A cui cântări ar mai fi fost,Cu aşa iubire pline ?

O,nimeni,Nimeni n-a iubit,Copiii ca şi Tine,

Tu i-ai chemat,Tu i-ai suitPe braţele-ţi divine.

I-ai legănat,Şi le-ai cântat,

Cum numa-n cer se cântă.Şi-nduioşat

Le-ai cuvântatDe ţara noastră sfântă.

Lăsaţi copilaşii să vină la mine

Mame mergeau pe stradă.Ele aveau copiii lor cu ele.Pe cei mici îi purtau în braţe,iar pe cei mari îi ţineau de mână.Şi ele erau aşa de bucuroase ca şi cum s-ar fi dus la o sărbătoare . Şi era o sărbătoare unde mergeau, căci mergeau să-L întâlnească pe Isus !

Mamele se gândeau : „Copiii noştrii trebuie să-L cunoască pe Domnul Isus.Trebuie să-L vadă căci atunci nu-L vor mai uita niciodată.”

Şi apoi mai voiau să-i ceară ceva.Ele voiau să-i spună : „Doamne Isuse,Tu care poţi să-i faci pe toţi oamenii fericiţi, mari şi mici , vrei să-Ţi întinzi mâna Ta şi peste copiii noştrii şi să te rogi pentru ei ? Atunci vor fi cu siguranţă veseli şi fericiţi.”

Ori, Isus era chiar acolo. Terminase să vorbească cu nişte oameni care chiar plecau.Isus rămase doar cu ucenicii Lui. Acum era momentul. Mamele fugiră vesele la El.

Dar când le văzură ucenicii, venind cu copiii lor, le ieşiră în întămpinare şi le ziseră : „Ce vreţi să faceţi ? Vreţi să-i aduceţi pe copii la Isus? Ei nu pot înţelege ce spune Isus .Mergeţi numai acasă.”

Dar Isus văzu cele întâmplate şi găsi că ucenicii nu aveau dreptate.Le chemă pe mame şi pe copii şi le zise : „Veniţi fără teamă! Veniţi!” Şi le mai spuse ucenicilor : „Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi.” Ce minunat...! Atunci copiii fugiră veseli la Isus. Poate că nu-l văzuseră încâ niciodată,dar nu le era frica de El. Copiilor nu le-a fost niciodată frică de Isus. Se aşezară în jurul Lui,iar Isus îi trase spre El. Îşi întinse mîinile în jurul lor şi le vorbi prietenos.

Poate că nu înţelegeau încă tot ce le spunea, dar înţeleseră foarte bine că Isus îi iubea !Apoi puse Isus mâna Sa pe capul lor şi îi binecuvântă.El le spuse că va trebui să fie

întotdeauna fericiţi şi că mai târziu se vor întâlni iaraşi,în Împărăţia Sa . Copiii Îi aparţin lui Isus. Isus îi iubeşte pe toţi copiii.

SAMUEL

Mama mi-a pus numele Samuel,căci Domnul a ascultat ruga ei. Eu nu am copilărit în casa părintească ca şi ceilalţi copiii,ci la Templul Domnului de la Silo.Aceasa fiindcă mama a făcut juruinţă că dacă îi va da un băiat, îl va închina Domnului pentru toată viaţa.

Am crescut pe lîngă bătrânul preot Eli.Părinţii se aflau la peste 20 de km.Mama îmi făcea în fiecare an o hăinuţă nouă şi mă îmbrăca cu ea când venea să aducă jertfă Domnului, la Templul din Silo.

Lucrul meu la Templu era să şterg praful, să curăţesc candela şi cădelniţa,iar după ce terminam cu acestea , învăţam cu Preotul Eli , Legea Domnului. El m-a învăţat să citesc şi să scriu.Aceasta mi-a fost de mult folos mai târziu.

Copii lu Eli erau foarte răi.Tatăl lor nu mai vedea bine din cauza bătrâneţii, şi ei îşi făceau de cap.Însă eu nu dormeam cu ei, ci aveam pătuţul meu în Templu.

Într-o noapte, după ce m-am culcat, am auzit că cineva m-a strigat : „Samuele,Samuele !” Am sărit repede, am fugit la Preotul Eli şi am zis : „Iata-mă,căci m-ai strigat !” Preotul Eli mi-a spus că nu m-c chemat, să mă duc să mă culc . Dar abea m-am aşezat în pat şi iar am fost strigat. Am alergat la preot şi i-am zis : „Iată-mă căci m-ai chemat !” Mirat, el s-a uitat la mine şi mi-a zis : „Fiule, nu te-am chemat ! ” Când am fost chemat a treia oară, şi am fugit la preotul Eli,l-am văzut că a stat puţin,a cugetat, apoi mi-a zis să merg să mă culc,iar dacă voi mai fi chemat să răspund : „Vorbeşte,Doamne,căci robul Tău ascultă ! ” Atunci El mi-a vorbit .

Până atunci eu nu am cunoscut glasul Domnului.În acea noapte, Dumnezeu mi-a spus că va aduce pedeapsa Sa mare peste copii cei răi ai Preotului Eli.

Dimineaţa, preotul mi-a cerut să nu-i ascund nimic, ci să-i spun ce mi-a spus Domnul.Eu i-am spus totul.Vestea s-a răspândit peste tot că Domnul m-a făcut prooroc al Său.Ce bucurie au avut părinţii mei când au auzit lucrul acesta ! Din clipa chemarii mele, m-am făcut robul Domnului, căutând să-L ascult, aşa cum am făgăduit atunci. Sunt bucuros că nu m-am luat după copii preotului Eli, căci ei au fost rău pedepsiţi.

Domnul m-a inspirat să scriu două cărţi ale Bibliei.Fiindcă am răspuns chemării în acea noapte.Domnul m-a făcut un mare conducător. Tu ai răspuns chemării lui Dumnezeu ?

Credinciosul Samuel

Samuel era-ntr-o seară,În pătuţul lui culcat,

Când de-odată îşi aude,Numele de-un glas strigat.

Sare iute şi se duce,Drept la Eli, preot mare , Şi i-a spus că se prezintăGrabnic la a sa chemare.

Însă Eli îi răspunde,Cum că el nu l-a chemat :

Şi-l trimite să se ducă,Iaraşi singur la culcat.

Dar chemarea se repeta.Ba şi-a treia oara chiar ;

Şi-atunci Eli înţelegeCum că Domnul cheamă iar.

Şi-l învaţă să răspundă,Cu-al lui glas melodios,

„Spune,Doamne,spune totul,Eu ascult,Te-ascult voios.”

Şi cînd pentru-a patra oară,Domnul iaraşi l-a chemat,

A răspuns cu voioşie,Şi apoi a ascultat.

De atunci şi până astăzi,Domnul cheamă ne-ncetat.

El vrea să ne vorbeasă,Despre harul Său bogat.

Dar se pune întrebarea : Ascultăm şi noi la fel,

Cum pe vremuri ascultat-aCredinciosul Samuel ?

Copila Roabă

Pe mine toţi mă cunosc ca roaba lui Naaman Sirianul.Eu m-am năascut şi am cresut cu părinţii în ţara lui Israel.Într-o zi însă,au venit armetele siriene,au luat multă pradă şi m-au luat pe mine şi pe alţii ca prizonier.Ce bine era acasă! Fugeam,mă jucam cu copii satului,cântam,adunam flori,ne veseleam.Acasă o ajutam pe mămica în toate lucrurile.Părinţii erau săraci,dar se încredeau în Iehova şi n.am dus lipsă.

Într-un sat vecin,la Dotan,trăia Elisei,un prooroc al Domnului.Câteodată mai venea şi prin satul nostru.Toţi mergeam să-l ascultăm.Noi copii,stăteam jos pe iarbă,iar părinţii se aşezau pe pietroaie sau pe tulpina vreunui pom tăiat şi el ne învăţa să ascultăm de Dumnezeu şi ne spunea că pentru orice nevoie să îngenunchem şi să ne rugăm lui Dumnezeu.

Ce greu mi-a fost când m-au adus aici ! O vreme am tot plâns după mămica.Plângeam şi mă rugam.Dumnezeu a făcut pe stăpâna mea să se poarte drăguţ cu mine.Pe mine m-a luat generalul Naaman chiar în casa lui.

Într-o zi,generalul s-a îmbolnavit. Un gând rău mi-a trecut prin gând : „Lasă că aşa-i trebuie!” Dar mi-a venit imediat în minte ce a spus proorocul că nu e bine să urâm pe nimeni.

Dar a trecut o vreme şi el tot nu s-a făcut bine.Într-o zi,am aflat că este lepros.Stăpâna îmi zisese să nu m-apropii de patul lui,când merg să-i duc mâncarea,şi să i-o pun doar pe măsuţă. Lepra este o boală grozavă şi molipsitoare.Leproşii trebuie să fie scoşi afară din oraş.Stăpânii erau foarte amarâţi. Ea plângea mereu.

Odata cănd am văzut-o aşa îndurerată,i-am zis : „Dacă domnul meu s-ar duce la proorocul din Samaria,acela l-ar tămădui de lepra lui !” Eu îi vorbisem stăpânei de multe ori despre proorocul Domnului şi despre lucrările sale minunate.Ea a stat puţin,s-a gândit,a sărit m-a îmbrăţişat şi a spus că ideea e bună. Nici un doctor nu putea să-l scape de boala lui.În grabă şi-a şters ochii de lacrimi şi învioartă a fugit la soţul ei şi i-a spus lucrul acesta. Au vorbit chiar cu împăratul Siriei şi acesta i-a dat o recomandare către împăratul lui Israel.

În câteva zile toţi robii au pregătit toate cele necesare pentru plecare.Ce forfotă a fost ! Noi am pregătit mâncarea de drum. Zerafii au venit şi i-au adus bani cu pungile.Un negustor a adus zece haine de schimb. Spuneau că o să le dea proorocului.Pe furiş,am intrat în camera unde au fost puse,le-am desfăcut şi m-am uitat la ele.Şi ce frumoase erau ! Au adus catâri,cămile,au încărcat bagajele şi au plecat.

Noi am rămas acasă.Seara,în cămăruţa mea am îngenuncheat,am pus capul în mâini şi m-am rugat Domnului să facă pe prooroc să vindece pe stăpânul meu.

După câteva zile,tocmai când stăpâna se uita pe geam,dintr-o data a sărit strigand : „Iată-i că vin !” Am ieşit fuga din casă.Stăpânul a sărit de pe cal,era vesel. Ne-a îmbraţişat pe amândouă de bucurie că s-a vindecat.Dar ştiţi ce mult m-am bucurat eu !

Stăpânul ne-a povestit minunea vindecării.Aşa ne-a povestit până noaptea târziu.Ceea ce m-a bucurat mult de tot a fost că stăpânul

ne-a spus că acum şi el crede în Dumnezeul cel Adevărat şi I se inchină Lui. Pentru aceasta a rugat pe prooroc să-i dea voie să ia pământ din ţara lui Israel cât pot duce doi catâri,spre a face un altar Domnului. O,cum am pipăit pământul ţarii mele ! Ce fericită m-am simţit că vom avea şi aici un altar al Domnului !

M-am bucurat că am putut pune un cuvânt bun ,care a adus atâta bucurie şi binecuvântare în casa stăpânilor mei. Când m-am dus la culcare,i-am mulţumit Domnului pentru aceasta.

Tu nu eşti rob,dar ai spus oare un cuvânt bun altora ?

Prieten drag

Am fost copilul rătăcit,Prin lumea de păcate,

Şi pretutindeni am găsit,Doar uşile-ncuiate.

Când toţi cu ură-n ochi şi-n glasMă fugăreau într-una,

Tu singur,Prieten

Ai rămasCu mine totdeauna.

De-acum pe veciCopil pribeag,

Lipit voi sta în TineIsus, Prieten scump şi drag,

Rămâi pe veci cu mine.

Băieţelul care l-a ajutat pe Isus

Mie toţi îmi zic : ”băieţelul” căci aşa m-a prezentat către Marele Învăţător, nenea Andrei , pescarul din Betsaida, în ziua când l-am ajutat să facă o mare minune. Dar să vă spun cum s-au petrecut lucrurile. Într-o seară ,la colţul străduţei noastre,s-au adunat mai mulţi săteni şi stăteau de vorbă despre minunile ce le-a săvârşit Marele Învăţător.Unul a spus cum a vindecat un lepros . Altul cum a vindecat pe robul unui sutaş din Capernaum . Eu trăgeam cu urechea,voiam să ştiu totul. Câţiva se hotărâră să meargă şi a doua zi să-l vadă şi să-l asculte. Cineva, care tocmai îl ascultase în ziua aceea, spunea că Îl pot găsi dincolo de Marea Galileii. Nenea Samai,pescarul a făgăduit că el îi duce cu barca pe acei ce sunt gata să plece de dimineaţă. Imdeiat am sărit de jos,m-am dus la el şi l-am rugat să mă ducă şi pe mine. Mi-a promis că mă ia cu barca,dacă sunt acolo când răsare soarele ,căci trebuia să mergem pe răcoare .

Am dat fuga acasă şi am cerut voie mamei să mă lase să merg să ascult pe Învăţătorul din Nazaret. Ea a spus că mă lasaă ,dar să fiu cuminte. Dimineaţa, ea s-a sculat dis de dimineaţă şi a copt pâinişoare. Apoi a luat un coşuleţ şi mi-a pus cinci pâinişoare şi doi peştişori să am ca hrană pentru drum. Eu am luat coşuleţul cu merinde şi am plecat grăbit.Nici prin cap nu mi-a trecut că mâncarea mea va fi pentru săturarea unei mari mulţimi. Era ziuă, dar încă nu răsărise soarele când am ajuns în barca lui nenea Samai . El era acolo, aştepta pe mal. Câţiva erau în barcă. I-am salutat pe toţi cu obişnuitul salut „Salem” – pace –şi ei mi-au răspuns : „Pace ţie !” „Ei,astăzi ai fost copil harnic,nu te-ai lăsat furat de somn.Bravo ţie !” „Dar cum să dorm”, le-am spus eu , „că de bucurie că am să aud pe Învăţătorul şi poate am să văd şi vreo minune,nici n-am putut aţipi ! ” Au râs cu toţii cu poftă.

În momentul următor mai sosise cineva,şi am plecat.Marea era liniştită . Soaele tocmai răsărea şi făcea o dâră de foc pe luciul apelor. Era o minunăţie !

După ce am ajuns de partea cealaltă ,am sărit şi am legat barca . Apoi au coborât şi ceilalţi . Am apucat drumul spre pustie,căci într-acolo mergeau şi alţii.În urma noastră ,pe mare, veneau alte corăbii încărcate cu oameni . După ce am urcat o colină,pe panta cealaltă,era aşezată pe iarbă o mare mulţime. La mijloc,era Învăţătorul cu ucenicii Săi .Eu m-am strecurat prin mulţime până în faţă şi m-am aşezat lângă un pietroi pe care şedea nenea Andrei.Când mi-a văzut coşuleţul legat cu cureaua peste piept,m-a întrebat ce am acolo . Ca să nu fac gălăgie, căci mama mi-a spus să fiu cuminte, i-am deschis coşul şi i-am arătat.

Toată ziua am stat şi l.am ascultat pe Învăţătorul. A fost foarte mult popor. O mare de capete. Învăţătorul a vorbit aşsa de frumos despre Împărăţia lui Dumnezeu încât am uitat şi de mâncare.Spre seară, ucenicii au zis către Învăţătorul să dea drumul noroadelor să meargă să-şi ia de ale mâncării. Dar învăţătorul n-a fost de părerea lor,ci le-a zis : „Daţi-le voi să mănance !” Nenea Filip a răspuns că şi dacă s-ar aduce câţiva să cumpere pâini pentru doua sute de lei ar fi prea puţine pentru atâtea mulţime. Atunci nenea Andrei ,care văzuse la mine mâncarea în coş,a spus Învăţătorului : „Este aici un băieţel ,care are cinci pâinişoare de orz şi doi peştişori,dar ce sunt acestea la atâţia ?” Învăţătorul a cerut să le aducă la El. Nenea Andrei a venit şi m-a luat cu coşul şi m-a dus la Învăţătorul. Acolo am deschis coşul şi am arătat ce am . Învăţătorul m-a întrebat dacă vreau să-I dau Lui pâinişoarele şi peştişorii . Pentru moment am ezitat , căci m-am gândit că nici eu nu mâncasem, dar cum El a întins deja mâna, nu m-am putut împotrivi. I-am dat

ce aveam. Şi ce bine a fost că n-am reţinut nimic! El le-a luat ,a poruncit ca toţi să şadă pe iarbă, grupuri de 50 sau 100 de persoane, apoi a mulţumit lui Dumnezeu, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor să le împartă mulţimii.

Nenea Andrei a venit mai întâi la mine şi am luat o porţie bună de pâine şi peste.Atunci mâncam şi tot mă miram cum din mâncarea mea,Isus a putut face ca ea să se ajungă la toţi. Ei s-au săturat,ba au mai şi rămas 12 coşuri cu fărâmituri. Toţi s-au mirat de această înmulţire a pâinilor.

Dar eu m-am bucurat nespus, căci am fost acel ce cu puţinul meu am ajutat pe Învăţătorul să săvârşsească o aşa mare minune. Când ne-am întors acasă,toţi vorbeau de mine. Am spus maamei cum Învăţătorul a înmulţit pâinişoarele ei şi a hrănit peste cinci mii de oameni cu ele. Şi s-a bucurat mult de fapta mea.

Tu ai dat puţinul tău în mâinile Domnului Isus ?

Rugaciune

Părinte,ce pui ziua belşug de rod în lume,Iar noaptea Dai odihnă pământului trudit ; Tu ce prefaci oceanul în valuri şi în spumeŞi-apoi răsfrângi seninul,în valuri liniştit,

Spre Tine-n clipa asta,mă-ndrept cu rugă-adâncăDă trupului putere şi minţii ajutor,

Şi-n suflet toarnă-mi Doamne,tăriile din stâncăSă nu fiu slab în viaţă, ca firul de mohor.

Eu nu cunosc nici lumea,nici viaţa vezi prea bineŞi nu stiu dacă drumul pe care merg e greu

Şi-aştept lumină-n toate să-mi vie de la TineSă-mi fi un soare-n viaţă şi-o stea în drumul meu.

Aud,apoi,că-s lucruri şi bune,dar şi rele;De-asemenea se spune că-s oameni buni şi răi ;

Ajută-mă să nu cad în relele aceleaŞi să rămân de-a pururi printre aleşii Tăi,

AMIN !

Copila Înviată

Pe mine toţi mă cunosc ca „fiica lui Iair”.Tatăl meu era fruntaş al sinagogii din Capernaum.El era foarte cunoscut. De aceea, când mă întreba cineva cine sunt,le răspundeam : „Eu sunt fiica lui Iair.”

În zilele de Sabat, tata mă ţinea de o mână şi mămica de alta şi mergeam la sinagogă.Acolo îmi plăcea cum cântam cu toţii laudele Domnului, psalmii. Apoi toţi ascultau cum tata sau un alt învăţător citea din Legea Domnului sau din Prooroci. De câteva ori L-am ascultat chiar şi pe Isus, Marele Învăţător, ce s-a mutat din Nazaret în Capernaum . În celelalte zile,o ajutam pe mămica să facă curăţenie,să spele vasele ,ba chiar uneori mă trimetea şi după unele cumpărături.

Într-o dimineaţă a venit mămica şi mi-a spus: „Hei,fetiţo, scoală-te,e vremea să vii să manânci.” Eu am încercat se deschid ochii, dar pleoapele îmi erau grele.Când am vrut să-mi ridic capul de pe pernă,am simţit că şi capul mi-e greu.M-am lăsat iarăşi pe pernă şi i-am spus că nu mă pot scula. Ea şi-a pus mâinile pe capul meu,parcă m-a răcorit, şi a zis că ard ca focul.Îndată a fugit şi l-a chemat pe tăticul.El a venit ,şi-a pus mâna pe fruntea mea şi m-a întrebat ce mă doare. I-am răsouns că nu mai pot de cap,parcă e spart . El a făcut un semn mamei şi a plecat grăbit.

Mămica a stat lângă mine tot timpul.Nu s-a dus nici să mănânce. După un timp a venit tăticul cu nişte mediamente. Mi-au făcut nişte ceaiuri amare din cale-afară.N-am vrut să le beau,dar mămica a spus că dacă nu le beau,înseamnă că nu o iubesc.Atunci am luat cana din mâna ei,am închis ochii şi am baut ceaiul,dar a fost amar, tot m-am scuturat de el.Apoi au adus nişte comprese şi m-au înfăşat cu ele.

Acum am adormit puţin,dar deodată am sărit în sus,nu mai puteam să respir, parcă mă sufocam.Mă zvârcoleam, nu mai puteam.Mămica a început să plângă.

Tăticul a căutat s-o liniştească şi a spus că fuge să vadă dacă a venit de peste mare proorocul din Nazaret.Ştiu că a plecat şi că mămica mereu îmi uda buzele.Am sughiţat de câteva ori,am închis ochii şi n-am mai văzut,nici n-am mai auzit-o pe mămica.Şi nu m-a mai durut nimic.Ba acum pluteam ca într-o lume a visurilor.

Mai târziu mi-a povestit mămica cum s-au petrecut toate.Când am închis ochii,spunea ea, eu am murit . Ea a strigat de au venit toţi vecinii la noi.M-au privit,eu nu mai respiram, şi toţi au zis că sunt moartă.Câţiva au fugit după tăticu’ , care tocmai venea cu proorocul Isus . Ei i-au spus: „Nu mai supăra pe Învăţătorul,căci fetiţa a murit.” Dar n-au ajuns să spună mai mult ,căci Învăţătorul i-a întrerupt zicând către tăticul : „Nu te teme! Crede numai !”

La noi în casă veniseră deja bocitorii şi se jeleau.Atunci a sosit tăticul cu Învăţătorul şi cu mult popor. Toată mulţimea a rămas afară,iar El cu trei dintre apostolii săi : Petru,Iacov şi Ioan au intrat în casă. Întâi a scos afară pe toţi bocitorii şi pe ceilalţi vecini. Nu a lăsat înăuntru decât pe tăticu’ şi mămica.

Apoi,spunea mămica,El s-a apropiat de patul unde eu eram moartă,m-a apucat de mână şi mi-a zis : „Talita cumi !” , adică „Fetiţo,scoală-te îţi zic !” Îndată eu am deschis ochii,m-am ridicat în sus şi m-am uitat să văd ce s-a întâmplat.Toţi m-au privit uimiţi.

Numai decât mămica s- repezit şi m-a îmbraţişat ,iar tăticu’ s-a aruncat la picioarele Învăţătorului şi i-a mulţumit că a săvârşit o aşa minune, înviindu-mă din morţi . Învăţătorul a poruncit mamei să-mi dea să mănânc.Mămica a fugit şi a povestit totul celor de afară.Ce strigăte,ce bucurie i-a cuprins pe toţi !

Când a venit mămica cu mâncarea,eu am sărit din pat şi m-am aşezat la masă.Am mâncat cu atâta poftă ! A fost aşa de bun ! Părinţii se uitau miraţi . Apoi Învăţătorul a facut semn cu mâna şi a plecat. Eu am împreunat mâinile şi I-am spus : „Isuse Doamne vreau să Te iubesc şi să Te ascult toată viaţa mea ! ”

Tu îl iubeşti şi îl asculţi pe Domnul Isus ?

Pentru Tine

Pentru Tine vreau IsuseToată viaţa s-o trăiescAdevărul Tău în lume

Şi-al tău nume să-L vestesc.

Pentru Tine vreau IsuseSă-ndur orice suferinţăAm ales a crucii calePentru-a Tale biruinţi.

Pentru Tine vreau IsuseDe va trebui sa mor

Dar spune-a Tale sfinteDulci cuvinte, tuturor.

Pentru Tine, o IsuseViaţa-ntreagă mi-aş jertfiDar nu-ţi pot în viaţa toată

Niciodată răsplati.

Şi de-aceea plâng IsuseŞi te rog cu glas durut

Nu mai merge de la mineFara Tine sunt pierdut.

Cântecul nostru

Noi suntem slava mâinilor LuiNoi suntem gloria Golgotei Lui

Noi suntem lumina Cuvântului SăuNoi suntem nume din numele Său.

Nimic nu ne poate opri să-L urmămNimic nu ne poate opri să-I cântăm

Nici o povară nu este prea greaChiar moartea,uşoară cu El ne-ar părea.

Noi suntem martorii Lui pe pământDin orice lacrimă noi facem cântNoi suntem solii divinei lumini

Făclie purtăm spre-ale slavei’nalţimi.

Nici o furtună din drum nu ne-opreşteNici o durere,oricât ne loveşte

Doru-i fierbinte,mergem’nainteSus,ne aşteaptă locaşurile sfinte !

„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi,căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.”

Din nou Isus şi cu această ocazie repetă măreaţa făgăduinţă a revenirii Sale. Căci, „Împărăţia lui Dumnezeu” este ...câtă siguranţă au aceste puţine cuvinte şi cât de mult ne înviorează această minunată veste.

„Împărăţia lui Dumnezeu” ESTE...DA, ea există, pe noi ne aşteaptă, aşteaptă credincioşii din toate vecurile.

Şi ce frumoasă va fi ziua, când Isus va veni iaraşi. Ce sărbătoare mare şi minunată va fi atunci.

El va veni pe norii cerului cu toţi ingerii sfinţi.Atunci Se va aşeza pe tronul Său, El împăratul Cerului şi al pământului şi toţi oamenii se vor înfăţişa înaintea Lui. Isus însuşi va aşeza pe unii la dreapta Sa şi pe alţii la stângaSa.

Şi tuturor celor din dreapta le va spune : „Veniţi prieteni dragi,haideţi la cer,acolo unde locaşurile vă sunt pregătite, acolo unde va fi întotdeauna sărbătoare” .

Noi nu ştim cât timp va mai dura,până când Isus va veni iaraşi.Aceasta o ştie numai singur Dumnezeu . Însă oamenii care nu-L iubesc pe Isus şi care nu fac nimic pentru El,speră că El va zăbovi mult timp. Şi că nu va mai veni niciodată.

Dar cei ce-L iubesc tânjesc de dor dupa El, şi se roagă spunând : „O,Doamne Isuse,vino în curând!

Şi ce mare zi va fi când el va veni ! Atunci Isus va rămâne întotdeauna cu noi.El ne va şterge orice lacrimă din ochi.Şi moartea nu va mai fi.Nu va mai fi nici tânguire,

nici ţipăt, nici durere pentru că lucrurile dintâi pieriseră. „Atunci va fi o mare sărbătoare , care va ţine în veac!DA, VINO ÎN CURÂND DOAMNE ISUSE !

De aceea să ne unim gândurile şi glasurile împreună cu gândul şi glasul lui Isus cănd a spus :

Numai atunci cu siguranţă vom putea spune : „Da,vino în curând Doamne Isuse ! ”

El vine iar

El vine iarEl vine iar

Copii ai Lui ce-L aşteptaţiCântaţi! Nu plăngeţi, da, cântaţi!

Sfârşeşte-al vostru greu amarEl vine iar !

El vine iarEl vine iar

Parcă-L aud cu dor spunănd : Eu vin curând, Eu vin curând,

Să sfarm al morţii stăvilarEl vine iar !

El vine iarEl vine iar

Ah,suflet scump,ţi-e greu, o ştiu : E lumea lung şi-amar pustiuDar nu-i departe-al ei hotar :

El vine iar !

El vine iarEl vine iar

Isuse, oh, nimic nu vrem,Decât atât : să Te vedemAdu al nunţii noastre far

O ,vino iar !

Ma voi întoarce

Mă voi întoarce-acasă într-o ziÎn strălucirea sfânt-a ţarii meleCu dor şi cu credinţă voi păşi

Prin poarta Mântuirii către stele.

Şi voi lasa acest pământ străinCu jocurile lui de foc şi moarteDa sărbătoare-i plină de venin

Departe vei fugi,tot mai departe.

În ţara mea iubită am s-ajungCa un copil cu sufletul fierbinteSă fie drumul-acela cât de lungVoi merge cu credinţă înainte.

Voi revedea după atâta vremeCăminul mângăierilor dintâi

La ţărmul Mângâieilor supreme...La casa Tataei am sa rămâi.

Şi nu-i voi mai călca ,o ,niciodatăHotarele ţării mele înapoi

Cu inima de dor înmiresmatăVoi rămânea, sfinţi îngeri printre voi.

Da,niciodată nu voi mai plecaCu inima pe drumul spre Egipt

Acolo unde-n bucuria meaCuţitul răutăţii s-a înfipt.

Te voi lasa pământ ţesut de oaseŞi aburind de sânge de martiri

Cu spaime şi cu rîpi întunecoaseSăpate diabolic în priviri.

Mult n-oi mai sta,încovoiat sub vremeÎn ţara miliardelor de regi

Ce-şi sapă-adânc,prin veacuri de blestemeCu atâta trudă, propriile gropi...

O,harpa mea,mi-e tare dor de-acasăŞi sufăr neîmpăcat printre străini ;Aud mereu o limbă ne-înţeleasăCu vorbe şi gramatică de spini.

Mă voi întoarce acasă într-o ziÎn raiul frumuseţilor natale

Şi rănile de-acum s-or odihniCând voi sfârşi în cântec astă cale...

La masa întâlnirii cea bogatăCu ochi jucând în lacrimi şi scântei

Cu atâta drag voi sta ca altă datăLa locul meu ştiut,printre ai mei...

Şi voi cânta atunci aşa cum simtŞi voi juca cu strigate-n tării...Voi fi mereu o coardo de argint

În simfonia marii bucurii.