Proiect istorie

Anestezia

Colegiul Naţional “Sfântul Sava”

Profesor coordonator Radu Denis

Aldea AnaChiriţă AndreiNuman NimetUţă Athena

Cuprins

Introducere Scurt istoricDespre anestezicÎncheiereBibliografie

Operaţiile înainte de apariţia anestezicului

În 1750, anatomistul John Hunter, a descris operaţia ca fiind “un spectacol umilitor al inutilităţii ştiinţei”, iar pe chirurg ca fiind “un sălbatic înarmat cu un cuţit”. Nu greşea foarte tare. Chirurgia era brutală şi era o soluţie de luat în calcul doar în condiţii extreme. În 1811, Fanny Burney a suferit o masectomie după ce a fost diagnosticată cu cancer la sân. Mai târziu, a descris într-un jurnal momentul acela pentru generaţiile viitoare.

Fanny a fost printre cei norocoşi. Nu doar a supravieţuit operaţiei, ci a mai trăit încă 28 de ani. Alţii nu au fost la fel de norocoşi. Când Stephen Pollard a suferit o operaţie de îndepărtare a unei pietre de la rinichi în 1828, s-a întâmplat sub privirile a 200 de oameni. În loc să dureze 5 minute, a durat o oră. Chirurgul Bransbz Cooper l-a blestemat pe pacient fiincă avea un perineum foarte adânc, iar acesta la rândul său, l-a implorat pe medic să nu mai încerce să-i scoată piatra. Pollard a murit a doua zi.

Operaţia era o soluţie disperată. Amintindu-şi de chirurgia înainte de anestezie în 1897, un bătân fiziolog, Boston, nu a putut-o compara decât cu Inchiziţia spaniolă. De-a lungul secolelor, au fost utilizate diferite tehnici de diminuare a senzaţiilor pe durata operaţiilor. În acest sens, au fost fabricate soporifice şi narcotice dintr-o varietate de plante, cum ar fi marijuana, mătrăguna şi datura. “Medicii” încercau să inducă o stare psihologică anesteziată prin mesmerism sau hipnoză, iar trezirea pacienţilor se făcea prin frecarea acestora cu substanţe iritante (urzici). O metodă directă de a adormi pacientul era de a-l lovi cu pumnul în mandibulă. Din anul 1846 însă, opiumul şi alcoolul au fost utilizaţi pentru proprietăţile lor de diminuare a durerii. Cu toate astea, alcoolul era luat în doze mari şi ducea la moarte, iar opiumul nu îşi făcea efectul până la sfârşitul operaţiei.

Scurt istoric

Una din primele atestări ale anesteziei provine din China secolului II şi este vorba despre o formulă secretă numită Maifeisan

13 octombrie 1804 - În perioada modernă, un medic japonez (Hanaoka Seishu), beneficiar al unei învăţături de stil vestic, dar şi de o cunoaştere bună a textelor antice, a încercat să refacă formula maifeisanului. Acesta creează un anestezic pe care îl administrează pacenţilor lui. Aceasta este prima utilizare, acceptată de istorici, a anestezicului

1804 - Freidrick Sertruner izolează morfina din opium 1847 - James Young Simpson este primul care foloseşte cloroformul

drept anestezic 1902 - Hermann Emil Fischer (1852–1919) şi Joseph von Mering

(1849–1908) au descoperit că acidul dietilbarbituric, de asemenea denumit Veronal este un agent hipnotic. Acest medicament a fost folosit drept tratament pentru insomnia din 1903 până în anii 50’

Hanaoka Seishu Freidrick Sertruner

Hermann Emil Fischer

Joseph von Mering

1934 – A fost sintetizat primul anestezic intravenos de Ernest H. Volwiler (1893–1992) şi Donalee L. Tabern (1900–1974)

1936 - Primul department de anestezie la Massachusetts General Hospital, sub conducerea lui Henry K. Beecher (1904–1976)

Cele doua războaie mondiale au dus la dezvoltarea rapidă a anestezicelor datorită nevoilor de pe front

La început, anestezia se administra sub mai multe forme, dar mai ales inhalatoriu sau oral

Ernest H. Volwiler

Henry K. Beecher

Donalee L. Tabern

Despre anestezie

Etimologie – limba greacă: an (fără) + aesthesia (simţire, durere) anaesthesia (fără durere)

Anestezia reprezintă starea reversibilă, indusă medicamentos, cu scopul de a permite realizarea unui act operator.

Anestezia astăzi: metodele anestezice au evoluat într-atât de mult, încât a apărut o gamă largă de proceduri de anesteziere a pacienților în funcție de intervenția chirurgicală la care urmează a fi supus pacientul. Anestezia generală, anestezia locală, anestezie locoregională și anestezie spinală sunt numai o parte din tipurile de anestezie care sunt folosite astăzi.

Una dintre cele mai cunoscute tipuri de anestezie este anestezia generală, care presupune pierderea cunoștinței și încetinirea activității sistemului nervos central. În urma anesteziei generale, pacientul va avea o stare de analgezie totală, combinată cu un somn profund, precum și o relaxare musculară ce se manifestă prin blocarea influxului nervos la nivelul joncțiunii neuro-musculare.

Cum acţionează anestezicul?

https://www.youtube.com/watch?v=r-0Mg9FNchc&spfreload=10

Evaluarea stării generale de sănătate se realizează prin furnizarea sau obținerea informațiilor legate de vârstă, greutatea pacientului, situația coloanei vertebrale sau a unor suferințe organice. Spre exemplu, accesibilitatea venoasă poate fi o problemă extrem de dificilă pentru unii obezi. De asemenea, suferințe cardio-vasculare și respiratorii pot influența negativ evoluția intraanestezică a bolnavului și postoperatorie imediată. De aceea, la persoanele peste 50 de ani, medicii anesteziști recomandă, de obicei, efectuarea unor examene de rutină, precum EKG si radiografia toracică, pentru a descoperi eventualele deficiențe pleuro-pulmonare sau cardiace.

În cadrul examenului preanestezic se identifică și riscurile la care este supus (sau nu) pacientul: riscul operator, riscul anestezic, riscul de aspirație gastrică, riscul de ischemie perioperatorie, riscul de agravare a bolii de fond, riscul trombembolic, riscul de sângerare, riscul infecțios, toate judecate în context de tip de intervenție chirurgicală (urgență/programată), de tip de anestezie (generală/loco-regională) și de stadiul bolii asociate (compensată/decompensată).

Pregătirea preanestezică/preoperatorie este făcută în așa fel încât toate aceste riscuri să fie reduse la minimum prin anumite gesturi terapeutice sau diagnostice: premedicația – cu rol în anxioliză; postul alimentar preanestezic – reducerea riscului de aspirație gastrică; evitarea perioadelor de ischemie perioperatorie etc.

Condiţii în alegerea anestezicului

Adaptarea anesteziei la durata de acțiune și posibilitatea de interacțiune cu alte substanțe din medicamentele deja administrate pacientului (anticoncepționalele orale cresc riscul accidentelor trombo-emebolice postoperatorii).

Adaptarea terapiei curente la situația nou creată de actul chirurgical și anestezic (crește nivelul de insulină, ca și necesarul de cortizon la cei care suferă de insuficiență corticosuprarenală).

Adaptarea la condițiile de viață ale pacientului: noxe inhalate în mediul de lucru, consum de tutun, alcool, hipnotice, anxiolitice.

Prevenirea eventualelor consecințe nedorite ale terapiei pe perioada postoperatorie.

Anestezice

Barbiturice: Cyclobarbitalum, Phenobarbitalum

Tranchilizante: Meprobamatum, Hydroxyzinum, Diazepamum, Oxazepamum, Medazepamum

Neuroleptice: Clorpromazinum, Promazinum, Levomepromazinum, Haloperidolum, Droperidolum

Concluzie

Înainte de descoperirea propriu-zisă a anesteziei, oamenii foloseau metode dureroase, cu efecte secundare profunde şi ineficiente, făcând ca operaţiile să fie soluţii extreme, de multe ori respinse în favoarea bolii sau a morţii, fiind un calvar atât pentru cel operat, cât şi pentru cel care operează;

După descoperirea unor substanţe cu proprietăţi anestezice şi odată cu dezvoltarea acestei direcţii în medicină, operaţiile au devenit mai sigure, mai eficiente şi mai puţin traumatizante pentru oameni, aşa încât au fost salvate numeroase vieţi;

Surpriză

https://www.youtube.com/watch?v=imdJwT9uUnM

Bibliografie

http://neurosurgery.mgh.harvard.edu/history/beforeth.htm

http://io9.com/5787069/bite-down-on-a-stick-the-history-of-anesthesia

http://thechirurgeonsapprentice.com/2014/07/16/the-horrors-of-pre-anaesthetic-surgery/

http://www.exploremedicinetv.ro/operatii/ati/anestezia-prezentare-generala.html

https://explorable.com/history-of-anesthesia

Vă mulţumim pentru atenţie!