5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 1/22

 

Războaiele napoleoniene

Războaiele napoleoniene

Bătălia de la Waterloo

Perioada: cca.1803 – 1815

Locaţia:

Europa, OceanulAtlantic, Río de laPlata, Oceanul Indian,America de Nord

Rezultat:Victoria coaliţiei,Congresul de la VienaCombatanţi

Forţele coaliţiei:

 

MareaBritanie (până în1801)/RegatulUnit(din 1801)

RegatulPrusiei[a]

ImperiulAustriac[a]

Suedia[ b]

ImperiulRus[c]

RegatulPortugaliei

Spania[d]

RegatulSiciliei[e]

RegatulSardiniei

 

Electoratul deHanovra

Regatul Unital Ţărilor de Jos

Regaliştiifrancezi (1815)

Imperiul

Francez şi aliaţii

PrimulImperiu Francez

 

Danemarca- Norvegia[f]

 

DucatulVarşoviei[g]

RegatulOlandei[h]

 

Italia

RegatulEtruriei[i]

 

Regatul Neapolelui[j]

ConfederaţiaRinului[k]:

•

 

RegatulBavariei

•

 

RegatulSaxoniei

•

 

RegatulWestfaliei

•

 

RegatulWürttemb

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 2/22

 

ergului

Statele

 

Unite[l]

Comandanţi

Ducele deWellington

 

Horatio Nelson†

Francisc I alAustriei

ArhiduceleCarol

ArhiduceleIoan

Alexandru I

al RusieiMihail

KutuzovMichael

Andreas Barclayde Tolly

ConteleBennigsen

Gebhard vonBlücher 

Ducele de

Brunswick †Prinţul deHohenlohe

FranciscoCastaños

Ferdinand alIV-lea al Siciliei

Gustav al IV-lea Adolf alSuediei

Prinţul CarolIoan[m]

Ludovic alXVIII-lea

 Napoléon I

JosephBonaparte

LouisAlexandreBerthier 

Louis NicolasDavout

Jean LannesAndré

MassénaMichel NeyJean-de-Dieu

Soult şi alţi

mareşali

AmiralulVilleneuve

 

Prinţul

Eugène

 

JoachimMurat

PrinţulPoniatowski†

 

Maximilian IFrederic

Augustus I

 

Frederic ILudovic

Bonaparte

Pierderi

între 3.350.000 şi 6.500.000, veziLista completă

a. Atât Austria cât şi Prusia audevenit pentru scurt timp aliaţi aiFranţei şi au contribuit cu trupe la

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 3/22

 

invazia franceză a Rusiei din 1812.

 b. Formal, Suedia a declarat războiRegatului Unit după ce a fostînvinsă de Rusia în Războiulfinlandez (1808-1809

 

).

c. Rusia a devenit un aliat al Franţei

ca urmare a Tratatului de la Tilsit din 1807. Alianţa s-a destrămat în1810, ceea ce a dus la invaziafranceză a Rusiei din 1812. Întretimp, aceasta a purtat războaieîmpotriva Suediei (1808-1809) şiImperiului Otoman (1806-1812),declarând în mod formal războiMarii Britanii (1807-1812).

d. Spania, aliat al Franţei până lainvazia franceză din 1808, a întorsarmele, luptând împotrivaatacatorilor în Războiul

 peninsular .

e. Sicilia a rămas în uniune personalăcu Neapole, până când al doilea adevenit o republică clientelarăfranceză ca urmare a Bătăliei de laCampo Tenese din 1806.

f. Danemarca a rămas neutră până laBătălia de la Copenhaga (1807).

g.  Napoleon a creat DucatulVarşoviei în 1807. Legiunile

 poloneze au servit în armatafranceză şi înainte de întemeiereaducatului.

h. Imperiul Francez a anexat RegatulOlandei în 1810. Trupe olandeze

au luptat împotriva lui Napoleon întimpul Celor o sută de zile în1815.

i. Imperiul Francez a anexat RegatulEtruriei în 1807.

 j. Regatul Neapolelui

 

, aliat pentruscurt timp cu Austria în 1814, s-aaliat din nou cu Franţa şi a luptatîmpotriva Austriei în Războiulneapolitan din 1815.

k. Şaisprezece dintre statele germanealiate Franţei (inclusiv Bavaria şiWürttemberg) au alcătuitConfederaţia Rinului în iulie 1806

ca urmare a Bătăliei de laAusterlitz (decembrie 1805

 

). După bătăliile de la Jena şi Auerstaedt(octombrie 1806), alte stategermane care luptaseră înaintealături de aliaţii antifrancezi,inclusiv Saxonia şi Westfalia, s-aualiat de asemenea cu Franţa şi aufost incluse în Confederaţie.Saxonia a întors armele încă o datăîn timpul Bătăliei de la Leipzig

 

, 

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 4/22

 

făcând ca şi majoritatea celorlatestate membre să-i urmezeexemplul şi să declare războiFranţei.

l. Statele Unite au fost în război cuMarea Britanie din 1812 până în1815, luptele terminându-se

conform Tratatului de la Ghent.

m. A fost un comandant al ImperiuluiFrancez, mareşalul Jean-BaptisteBernadotte, 1804-1810.

Războaiele napoleoniene reprezintă o serie de războaie globale purtate în timpuldomniei lui Napoleon Bonaparte în Franţa (1799 – 1815). Într-o oarecare măsură, acesteconflicte reprezintă o continuare a războaielor declanşate de Revoluţia franceză din 1789,fiind continuate la rândul lor de cele ale regimului celui de-al doilea Imperiu francez din1852 - 1870. Aceste războaie au revoluţionat armatele europene, precum şi tehnicile şi

sistemele militare şi au avut loc la o scară nemaiîntâlnită până în acel moment, în specialdatorită aplicării sistemului mobilizării generale. Puterea francezilor a crescut rapid, eireuşind să cucerească cea mai mare parte a Europei. Înfrângerea lor a fost la fel de rapidă,începând cu 1812, Imperiul napoleonian fiind în cele din urmă învins definitiv, ceea ce adus la restaurarea dinastiei Bourbon în 1814.

 Nu există un consens printre istorici privind momentul în care s-au încheiat războaielerevoluţionare franceze şi au început războaiele napoleoniene. Un astfel de moment poatefi considerat data de 18 Brumar (7 noiembrie

 

) 1799, când Napoleon a preluat puterea. Oaltă dată posibilă poate fi considerată aceea a izbucnirii războiului cu Regatul Unit alMarii Britanii şi Irlandei, din 1803, care a urmat efemerei păci de la Amiens din 1802.

Războaiele napoleoniene au luat sfârşit la 20 noiembrie 1815, după înfrângerea lui Napoleon la Waterloo şi după semnarea celui de-al doilea tratat de la Paris. Perioadaaproape continuă de război din 20 aprilie 1792 până la 20 noiembrie 1815 este denumităuneori Marele război francez.[1][2][3]

•

Prima coaliţie 1792 - 1797

Primele încercări de zdrobire a Primei Republici Franceze au fost făcute de PrimaCoaliţie între 1792 şi 1797. Această coaliţie a fost formată din:

• Imperiul Austriac• Regatul Sardiniei• Regatul Neapolelui• Prusia• Spania

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 5/22

 

• Regatul Marii Britanii

Măsurile franceze, inclusiv mobilizarea generală (levée en masse), reforma militară şirăzboiul total, au contribuit la înfrângerea Primei coaliţii. Campania italiană a lui Napoleon Bonaparte din 1796 şi 1797 a scos din război Regatul Sardiniei, (Armistiţiul de

la Cherasco, 26 aprilie 1796). Regatul Sardiniei, unul dintre membrii originari ai coaliţiei,a ameninţat graniţa franco-italiană timp de patru ani, până când Bonaparte şi-a asumatcomanda armatei franceze din Italia. Lui Napoleon i-a trebuit numai o lună pentru a-iînvinge pe piemontezi şi a-i forţa pe austrieci să se retragă.

Francezii au învins forţele papale la Urbino în 1796, forţându-l pe Papa Pius al VI-lea săsemneze un armistiţiu pe 22 iunie 1796 şi mai apoi un tratat provizoriu de pace.Contraofensivele succesive austriece din Italia au eşuat. Napoleon a luptat împreună cugeneralul Joubert în campania din 1796 precum şi în bătălia de la Rivoli, însă cel dinurmă şi-a pierdut viaţa în dezastruoasa bătălie de la Novi din 1799. Bonaparte a intratînvingător în Friuli. Războiul s-a terminat în momentul în care Napoleon i-a forţat pe

austrieci să accepte tratatul de la Campo Formio (17 octombrie 1797

 

). Regatul Unit arămas singura forţă antifranceză care mai lupta în 1797.[4]

A doua coaliţie 1798 - 1801

A Doua Coaliţie (1798-1801

 

) avea ca membri:

• Imperiul Rus• Marea Britanie• Imperiul Austriac• Imperiul Otoman• Portugalia• Regatul Neapolelui• Statele Papale

Guvernul francez, divizat şi corupt în timpul Directoratului, a suferit din cauza proasteifinanţări. Republica aproape că s-a prăbuşit, iar, când Bonaparte şi-a asumat puterea în1799, el a găsit numai 60.000 de franci în vistieria naţională.

Implicarea Rusiei în război a marcat o schimbare importantă faţă de războiul primei

coaliţii. Forţele ruşilor au luptat în Italia sub comanda unui comandat recunoscut casălbatic, dar, în egală măsură, plin de succes pe plan militar, Alexandr Suvorov.

Republica Franceză nu s-a bucurat de serviciile lui Lazare Carnot, ministru de război carecondusese Franţa spre victorii prin intermediul reformelor fundamentale din ultimuldeceniu al secolului al XVIII-lea. Mai mult, Bonaparte era implicat în campania dinEgipt, care avea ca obiectiv ameninţarea posesiunilor britanice din India. Fără două dintre

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 6/22

 

cele mai importante personalităţi militare ale ţării, republica a suferit o serie de înfrângeriîn faţa inamicilor revitalizaţi, aduşi în conflict de britanici şi de banii lor.

După o campanie prost concepută, în timpul căreia francezii au pierdut aproximativ40.000 de soldaţi ca urmare a atacurilor britanice şi otomane, Bonaparte a reuşit să se

întoarcă din Egipt în Franţa pe 23 august 1799. El a preluat controlul guvernului francez pe 9 noiembrie 1799 (lovitura de stat din 18 brumar 

 

), răsturnând Directoratul cu ajutorulideologului Emmanuel Joseph Sieyès.

Ofensiva austriacă pe Rin şi în Italia a reprezentat o ameninţare la adresa Franţei, dar trupele ruseşti s-au retras de pe front, după ce Bonaparte l-a convins pe ţarul Pavel I săopteze pentru neutralitate (1801) ca urmare a celei de-a doua bătălii de la Zürich. Napoleon a reorganizat armata franceză şi a creat o armată de rezervă, care era menităsprijinirii oricăruia dintre fronturile de pe Rin sau din Italia. Atacul francez i-a luat peaustrieci prin surprindere. În acel moment, armata franceză avea 300.000 de soldaţiangajaţi în luptă cu forţele coaliţiei. În Italia, presiunea austriacă în creştere a schimbat

situaţia în favoarea lor, astfel încât Napoleon a trebuit să mobilizeze armata de rezervă.Rezistenţa esenţială a lui Masséna la Genova a permis operaţiunile primului consulBonaparte şi desfăşurarea cu succes a bătăliei de la Marengo pe 14 iunie 1800, care s-ar fiîncheiat cu victoria austriecilor, dacă nu ar fi intervenit în luptă la timp generalii Desaix şiKellermann, reuşind să răstoarne situaţia în favoarea francezilor. Desaix a fost ucis înluptă, iar Napoleon l-a onorat pentru bravura arătată prin ridicarea de monumente şi pringravarea numelui său pe faţa Arcului de Triumf din Paris. Bătălia decisivă s-a dat pefrontul de pe Rin, când armata franceză cu un efectiv de 130.000 de soldaţi a luptat cucea austriacă, care număra 120.000 de oameni în Bătălia de la Hohenlinden (3decembrie

 

). Austriecii au fost învinşi, fiind nevoiţi să nu se mai implice în conflict pentruo vreme după semnarea tratatului de la Lunéville (februarie 1801).

 Napoleon conducându-şi trupele peste podul de la Arcole (noiembrie 1796). Bonaparteşi-a câştigat renumele pentru că a condus atacul din prima linie şi pentru modul în care aridicata moralul trupelor sale.

Înfrângerea Austriei l-a lăsat pe Napoleon să se îngrijească doar de problema britanică.Regatul Unit a rămas un factor important de influenţă a puterilor continentale, încurajândlupta lor antifranceză. Londra era principalul sprijinitor financiar al coaliţiei, iar Bonaparte şi-a dat seama că fără înfrâgerea britanicilor sau fără semnarea unui tratat de pace cu aceştia, nu ar fi putut să se bucure de linişte. Britanicii aveau o armată terestră

 puţin numeroasă şi reprezenta o ameninţare mică împotriva Franţei, dar Royal Navy era oameninţare continuă asupra transporturilor maritime franceze şi a coloniilor din Caraibe.În plus, britanicii aveau suficienţi bani ca să convingă marile puteri continentale să-şiunească eforturile împotriva Franţei şi, în ciuda numeroaselor înfrângeri, armata austriacăa rămas un pericol permanent pentru Franţa napoleoniană. Napoleon nu putea invadadirect Marea Britanie. Amiralul britanic Jervis a afirmat: "Eu nu spun, domnilor, căfrancezii nu vor veni. Eu spun numai că ei nu vor veni pe mare." Amiralul Horatio Nelson a învins flota franceză în Bătălia de pe Nil (1 august 1798), iar trupele terestre

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 7/22

 

 britanice au înfrânt rapid expediţia franceză trimisă în Irlanda în sprijinul insurecţieiirlandeze (înainte de debarcare, corpul expediţioar a traversat o furtună care a dispersatflota; din cauza asta, jumătate din armată s-a întors în Franţa).[4]

Pacea de la Amiens şi reluarea războiului franco-britanic

Tratatul de la Amiens (25 martie 1802) a dus la o pace temporară între Regatul Unit şiFranţa şi a marcat sfârşitul celei de-a Doua Coaliţii. Tratatul era de la început greu derespectat, nu mulţumea nicio parte, şi ambele puteri semnatare au început să-l încalcecurând. Pacea nu a durat mult: francezii s-au implicat în luptele interne din Elveţia (Stecklikrieg ) şi au ocupat mai multe oraşe de coastă din Italia, în vreme ce Regatul Unita ocupat Malta.[5] Napoleon s-a folosit de scurtul răgaz dat de marina britanică pentru arestaura controlul colonial în Antile. Expediţia, care părea un succes la început, s-aterminat cu un dezastru, comandantul francez, cumnatul lui Bonaparte, Charles Leclerc,

murind de febra galbenă, întreaga forţă expediţionară fiind decimată de boli şi deatacurile feroce ale rebelilor.

Ostilităţile dintre Marea Britanie şi Franţa au reînceput pe 18 mai 1803 cu declaraţia derăzboi a Angliei. Ţelurile aliaţilor s-au schimbat de-a lungul conflictului: nu numai cătrebuiau să-l oprească pe Bonaparte, dar în Franţa trebuia restaurată monarhia.

Senatul francez (prin sénatus-consulte) a proclamat Imperiul Francez pe 18 mai 1804,validat ulterior printr-un plebiscit. Napoleon s-a autoîncoronat împărat la Notre-Dame  pe2 decembrie.[6]

A treia coaliţie 1805

Bătălia de la Austerlitz din 2 decembrie 1805 – victorie franceză împotriva armatelor ruso-austriece.

 Napoleon a plănuit o invazie a Insulelor Britanice şi a masat 180.000 de soldaţi laBoulogne. Pentru a reuşi în tentativa sa de invazie, el avea nevoie să câştigesuperioritatea navală, sau cel puţin să îndepărteze flota britanică din Canalul Mânecii. Un plan complex de atragere a britanicilor departe de Canalul Mânecii prin ameninţarea

 posesiunilor engleze din Indiile de Vest a eşuat atunci când flota franco-spaniolă condusăde amiralul Villeneuve nu a reuşit să obţină o victorie în timpul Bătăliei de la CapulFinisterre de pe 22 iulie 1805. Royal Navy l-a blocat pe Villeneuve în Cádiz până cândacesta s-a hotătât să plece spre Neapole  pe 19 octombrie, dar  Horatio Nelson a interceptatflota franceză şi a învins-o în  bătălia de la Trafalgar   pe 3 octombrie. În această luptă,amiralul Nelson şi-a pierdut viaţa, ucis fiind de un trăgător de elită, dar Napoleon nu vamai avea ocazia să înfrunte flota britanică. Napoleon i-a trimis amiralului Villeneuvenouă planuri diferite, dar acesta din urmă a continuat să ezite. În cele din urmă, Napoleon

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 8/22

 

a abandonat planul de invadare a insulelor Britanice şi şi-a întors atenţia către inamicii de pe continent. Armata franceză a părăsit Boulogne şi s-a deplasat către graniţele Austriei.

Seria conflictelor navale şi coloniale, inclusiv un mic număr de acţiuni navale (aşa cum afost acţiunea din 1805) care a caracterizat perioada ce a dus la decizia lui Napoleon de a

abandona invazia Marii Britanii, a dat un semn clar în legătură cu noile caracteristici alerăzboiului. Conflictele din Caraibe, şi în particular ocuparea bazelor coloniale şi insulelor de-a lungul întregului război, au avut un efect direct şi imediat asupra încleştărilor europene, iar bătăliile purtate pe mare la mii de kilometri depărtare au putut influenţaconsecinţele luptelor europene. Conflictul napoleonian a ajuns la un punct în care istoricii pot să vorbească despre un război mondial . Numai războiul de şapte ani a oferit un precedent pentru o luptă la o scară comparabilă.

Trafalgar , o victorie navală decisivă pentru Marea Britanie.

În aprilie 1805, Regatul Unit şi Rusia au semnat un tratat prin care urmăreau îndepărtarea

francezilor din Olanda şi Elveţia.[10]

Austria s-a alăturat alianţei după anexarea Genovei şi proclamarea de către Napoleon a Regatului Italiei pe 17 martie 1805.[11]

Austria a intrat în luptă prin invadarea Bavariei cu o armată de aproximativ 70.000 deoameni condusă de Karl Mack von Leiberich, iar armata franceză a părăsit Boulogne lasfârşitul lunii iulie 1805 pentru a opri înaintarea austriecilor. În timpul Campaniei de laUlm din 25 septembrie –  20 octombrie, Napoleon a reuşit să încercuiască armata luiMack, forţându-l să se predea. După ce a înfrânt principala armată austriacă de la nord deAlpi (o altă armată austriacă condusă de arhiducele Carol de Austria nu a reuşit să obţinăun rezultat semnificativ în Italia în faţa armatei franceze condusă de André Masséna) Napoleon a ocupat Viena. La mare depărtare de bazele de aprovizionare, el a trebuit să

facă faţă unei armate ruso-austriece superioară din punct de vedere numeric, condusă înluptă de Mihail Kutuzov şi supervizată personal de ţarul Alexandru I.

Pe 2 decembrie, Napoleon a zdrobit armata austriaco-rusă în bătălia de la Austerlitz,considerată de obicei cea mai importantă victorie a sa. După Austerlitz, Austria a semnattratatul de la Pressburg (26 decembrie 1805

 

) şi a părăsit coaliţia. Tratatul cereaaustriecilor să cedeze Veneţia Regatului Italian dominat de francezi şi Tirolul Bavariei.

După retragerea Austriei din coaliţie s-a ajuns la un impas. Armata napoleoniană a avut oserie neîntreruptă de victorii terestre, dar importanta armată rusă nu intrase încă în luptăcu întreaga ei forţ

A patra coaliţie 1806 - 1807

(1806 - 1807) a fost formată din:

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 9/22

 

• Prusia• Imperiul Rus• Saxonia• Suedia• Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei.

Acesta a fost alcătuită după numai câteva luni de la colapsul celei de-a Treia Coaliţii. Îniulie 1806, Napoleon a format Confederaţia Rinului din mai multe state germane micicare existau în Rhineland şi vestul Germaniei. El a transformat mai multe state mici încâteva ducate şi regate, fapt ce făcea guvernarea Germaniei non-prusace mult mai uşoară. Napoleon a ridicat conducătorii celor mai mari state confederate, Saxonia şi Bavaria, larangul de regi.

În august 1806, regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea a luat hotărârea să pornească larăzboi independent de ajutorul altor mari puteri. Rusia, aliatul Prusiei, îşi avea armateledeparte de front în momentul declarării războiului. În septembrie, Napoleon declanşase

atacul forţelor franceze de la est de Rin. Napoleon însuşi a înfrânt armatele prusace în bătălia de la Jena de pe 14 octombrie 1806, iar mareşalul Davout a înfrânt altă armată prusacă în bătălia de la Auerstädt în aceeaşi zi. Peste 160.000 de soldaţi francezi, numărullor crescând în timp, au atacat Prusia şi au înaintat cu asemenea viteză încât Napoleon afost capabil să distrugă întreaga armată inamică. Prusia a avut pierderi de 25.000 de morţişi 150.000 de prizonieri, 4.000 de piese de artilerie şi peste 100.000 de muschetedepozitate în Berlin. Napoleon a intrat în Berlin pe 27 octombrie 1806 şi a vizitatmormântul lui Frederic cel Mare. În faţa monumentului funerar, Napoleon le-a cerutgeneralilor săi să-şi scoată pălăriile spunând: "Dacă ar fi fost în viaţă, noi nu am fi aiciazi." În total, lui Napoleon i-a luat numai 19 zile de la începutul atacului în Prusia până laîncheierea victorioasă a războiului, cucerirea Berlinului şi anihilarea principalelor armate

inamice la Jena şi Auerstädt. Prin comparaţie, Prusia a luptat trei ani în cadrul primeicoaliţii, fără să obţină vreun avantaj important.

În Berlin, Napoleon a emis o serie de decrete care, pe 21 noiembrie 1806 au pus bazeleSistemului Continental. Aceasta politică avea ca scop eliminarea ameninţării britanice prin instituirea unei blocade comerciale antiengleze în teritoriile controlate de francezi.Armata Regatului Unit era în continuare o ameninţare minoră pentru Franţa – britaniciimenţineau sub arme efective de doar 200.000 de sodaţi cel mult, în vreme ce francezii aumobilizat până la 1.500.000 de soldaţi, plus armatele numeroşilor aliaţi şi cele câteva sutede mii de soldaţi ai gărzii naţionale pe care Napoleon le putea pune pe picior de luptă încaz de nevoie. Royal Navy era însă forţa care dezorganiza comerţul maritim francez, atât

 prin ameninţarea transporturilor maritime franceze, cât şi prin ameninţarea posesiunilor eicoloniale. Marina britanică nu putea însă pune în pericol în niciun fel comerţulcontinental al Franţei şi nu îi ameninţa în niciun fel teritoriul naţional. În plus, nivelurile populaţiei şi al producţiei agricole ale Franţei le depăşeau cu mult pe celecorespunzătoare ale Regatului Unit. În schimb, capacitatea industrială britanică era ceamai mare din Europa şi supremaţia navală îi permitea să-şi consolideze poziţia şi putereaeconomică datorită comerţului. Toate acestea făceau ca Franţa să nu-şi poată întăricontrolul asupra continentului pe timp de pace. Credinţa printre conducătorii francezi era

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 10/22

 

că, împiedicând comerţul britanic cu Europa, vor reuşi să izoleze Regatul Unit. SistemulContinental era conceput să izoleze Regatul Unit, dar nu a reuşit niciodată pe deplin aşaceva.

Următorul stadiu al războiului a dus la alungarea forţelor ruse din Polonia şi crearea

Ducatului Varşoviei. Napoleon şi-a întors atenţia spre nord pentru a înfrunta resturilearmatei ruse şi pentru a cuceri capitala temporară a Prusiei, Königsberg.[12] După  bătăliade la Eylau (7 - 8 februarie), ruşii au fost forţaţi să se retragă mai spre nord. Napoleon acontinuat urmărirea armatelor ruse şi le-a învins în bătălia de la Friedland (14 iunie

 

). Înurma înfrângerii, ţarul Alexandru I a fost obligat să facă pace cu Napoleon, semnândtratatul de la Tilsit (7 iulie 1807). Până în septembrie, mareşalul Brune a definitivatocupaţia Pomeraniei Suedeze, permiţând totuşi retragerea armatei suedeze cu toatearmele şi muniţiile aferente.

La Congresul de la Erfurt (septembrie – octombrie 1808), Napoleon şi Alexandru aucăzut de acord ca Rusia să forţeze Suedia să se alăture Sistemului Continental. Aşa s-a

ajuns la declanşarea Războiului Finlandez din 1808-1809 şi la fragmentarea Suediei îndouă părţi separate de golful Botnic. Partea de răsărit a devenit Marele Ducat al Finlandeisub control rusesc.

A cincea coaliţie 1809

Predarea Madridului, 1808. Napoleon intră în capitala Spaniei în timpul războiului peninsular.

A Cincea Coaliţie (1809

 

) a Regatului Unit şi Imperiului Austriac împotriva Franţei s-aformat în momentul când britanicii au intrat în luptă împotriva lui Napoleon în războiul

 peninsular .

Din nou, Regatul Unit a rămas singur în luptă. Datorită existenţei Canalului Mânecii şidin cauza faptului că armata britanică nu a fost niciodată angajată în luptă cu ceafranceză, Regatul Unit a pus accent mai mult pe lupta maritimă decât pe cea terestră.Activitatea militară britanică s-a limitat în special la lupta pe mare. Datorită interesuluiarătat de guvernanţi, Royal Navy s-a transformat într-o forţă de temut, la fel de redutabilăîn luptă ca formidabila infanterie franceză. În timpul celei de-a Cincea Coaliţii, marina britanică a obţinut victorii succesive în luptele din coloniile franceze şi o victorie majorăîn bătălia de la Copenhaga de pe 2 septembrie 1807.

În ceea ce priveşte luptele terestre, a Cincea Coaliţie a avut puţine succese. Una dinte ele,Expediţia Walcheren din 1809, a implicat un dublu efort al armatei terestre şi marinei derăzboi britanice, care au încercat să elibereze forţele austriece aflate sub uriaşa presiunefranceză. Expediţia s-a încheiat cu un dezastru, după ce infanteria britanică nu a reuşit să-şi atingă obiectivul, baza navală franceză de la Antwerp. Pentru cea mai mare parte aanului 1809, operaţiile militare britanice s-au limitat la atacuri rapide urmate de retragerila fel de rapide. Aceste atacuri erau executate de marina britanică, ce domina mările dupăanihilarea tuturor forţelor navale importante ale Franţei şi aliaţilor ei şi după blocarea

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 11/22

 

vaselor rămase în porturile bine fortificate controlate de francezi. Aceste atacuri rapide seasemănau cu loviturile de gherilă: erau menite să distrugă vasele de război sau comercialefranceze blocate în porturi şi să dezorganizeze aprovizionarea, comunicaţiile şi unităţileinamicului staţionate în zona de coastă. De cele mai multe ori, atunci când aliaţii britanicilor începeau acţiuni militare la câteva zeci de kilometri de coastă, Royal Navy

acţiona la rândul ei, debarcând trupe şi materiale necesare luptei, ajuntând forţele terestrecu atacuri de pe mare. Navele Royal Navy asigurau sprijinul de artilerie în luptele terestre purtate în apropierea ţărmurilor. Totuşi, aceste operaţiuni erau limitate de măiestriacomandanţilor şi de egalitatea de efective a forţelor terestre. Astfel, luptătorii de gherilăspanioli neexperimentaţi nu au reuşit să se bucure de avantajele pe care le-ar fi avut înurma colaborării cu marina britanică.

Imperiul Francez în Europa în anul 1811.

Conflictul a continuat şi în sfera războiului economic, a Sistemului Continental împotriva blocadei navale britanice a porturilor franceze. Din cauza neajunsurilor în aprovizionarea

armatei şi a lipsei de organizare în teritoriile controlate de francezi, au apărut numeroaseîncălcări ale Sistemului Continental, în momentul în care statele dominate de francezi s-au angajat în comerţul ilicit cu contrabandiştii englezi. Ambele părţi aflate în conflict auîncercat să întărească măsurile blocadei: britanicii au intrat în război cu Statele Unite în1812 – 1814, iar francezii s-au implicat în războiul peninsular (1808-1814).[13] Conflictuldin Peninsula Iberică a început atunci când Portugalia a continuat comerţul cu RegatulUnit în pofida restricţiilor impuse de francezi. Când Spania nu a mai respectat embargoul,alianţa cu Franţa s-a rupt, iar trupele franceze au luat treptat în stăpânire teritoriul spaniol,ocupând în cele din urmă Madridul. A urmat în scurtă vreme intervenţia britanică.

Austria a încercat să recucerească teritoriile pierdute în Germania pe care le avusese mai

înainte de bătălia de la Austerlitz. Austriecii au obţinut iniţial o serie de succeseîmpotriva armatei de mici dimensiuni a mareşalului Berthier . Napoleon îi lăsasemareşalului doar 170.000 de soldaţi pentru apărarea întregii frontiere de răsărit a Franţei,faţă, de exemplu situaţia din 1790, când 800.000 de soldaţi erau destinaţi aceleiaşimisiuni, pe un front mult mai scurt.[14]

 Napoleon a obţinut un succes rapid în Spania, după ce a recucerit Madridul, i-a învins pespanioli şi i-a silit pe englezii depăşiţi numeric să se retragă din Peninsula Iberică ( bătăliade la Corunna, 16 ianuarie 1809). Atacul austriac l-a împiedicat pe Napoleon sădesăvârşească înfrângerea britanicilor, fiind obligat să se deplaseze spre noul front, fărăsă se mai întoarcă vreodată în peninsulă. În absenţa împăratului şi a celor mai buni

mareşali ai săi, situaţia francezilor s-a înrăutăţit, în special după ce la comanda forţelor  britanice a fost numit generalul Sir Arthur Wellesley.

Austriecii au atacat Ducatul Varşoviei, dar au fost înfrânţi în  bătălia de la Raszyn 19aprilie 1809. Armata poloneză a ocupat şi Galiţia Occidentală după acest prim succes.

 Napoleon şi-a asumat comanda supremă pe frontul de est şi şi-a încurajat armatele învederea contraatacului împotriva austriecilor. După o campanie bine organizată şi

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 12/22

 

condusă, după câteva bătălii mai mici, care au avut ca rezultat retragerea austriecilor dinBavaria, Napoleon a intrat în Austria. Încercarea sa grăbită de traversare a  Dunării a dusla marea bătălie de la Aspern-Essling (22 mai 1809) — prima înfrângere importantă a lui Napoleon. Incapacitatea comandantului austriac, arhiducele Carol de Austria, de a-şifructifica victoria i-a permis lui Napoleon să continue preparativele pentru asedierea

Vienei (iulie). Împăratul a reuşit să-i înfrângă pe austrieci în  bătălia de la Wagram din 5  – 6 iulie. (În timpul acestei bătălii, Napoleon l-a destituit pe mareşalul Jean-BaptisteBernadotte, în urma greşelilor strategice flagrante făcute de acesta. La scurtă vreme dupăacest episod, cu acordul lui Napoleon, Bernadotte a acceptat oferta suedeză de a ocupa poziţia rămasă vacantă de prinţ moştenitor. Mai târziu, el a participat în războaieleîmpotriva fostului său împărat.)

Războiul celei de-a Cincea Coaliţii s-a terminat cu tratatul de la Schönbrunn (14octombrie 1809). În răsărit, numai rebelii din Tirol, conduşi de Andreas Hofer , acontinuat lupta cu armatele franco-bavareze până când au fost înfrânţi în noiembrie 1809,în vreme ce în vest războiul din Peninsula Iberică a continuat.

În 1810, Imperiul Francez a ajuns la cea mai mare întindere teritorială. Pe continent, britanicii şi portughezii mai acţionau doar în sectorul Lisabonei, în spatele impenetrabileilinii Torres Vedras. Napoleon s-a căsătorit cu Maria-Luisa, o arhiducesă austriacă, pentrua asigura o alianţă mai stabilă cu Austria şi de asemenea un moştenitor, pe care prima sasoţie, Josephine, nu reuşise să i-l ofere. În afară de Imperiul Francez, Napoleon controlaConfederaţia Elveţiană, Confederaţia Rinului, Ducatul Varşoviei şi Regatul Italiei.Teritoriile aliate includeau: Regatul Spaniei (Joseph Bonaparte), Regatul Westfaliei (Jérôme Bonaparte), Regatul Neapolelui (Joachim Murat, cumnatul lui Napoleon),Principatul Lucca şi Piombino (Felix Bacciochi, cumnat al lui Napoleon), şi foştiiinamici, Prusia şi Austria.

Campania din Rusia (1812)

Europa în 1812

În 1812, Napoleon a invadat Rusia. El încerca să-l silească pe ţarul Alexandru I sărămână în cadrul Sistemului Continental şi să renunţe la ameninţarea unui atac împotrivaPoloniei. Grande Armée condusă de francezi, formată din 650.000 de soldaţi, a traversat

râul Niemen pe 23 iunie 1812. În Rusia a fost proclamat Războiul Patriotic, în vreme ce Napoleon proclama un al doilea război polonez, dar, împotriva aşteptărilor polonezilor,care asiguraseră aproximativ 100.000 de oameni pentru Marea Armată, împăratul a evitatsă le facă orice promisiune, sperând să poată negocia cu Rusia, cu Polonia ca monedă deschimb. Rusia a folosit tactica pământului pârjolit, retrăgându-se din faţa atacatorului.Francezii au pierdut foarte mulţi oameni până să ajungă la Moscova, din cauza foametei,căldurii excesive şi contramarşurilor epuizante. Pe 7 septembrie a avut loc bătălia de laBorodino, prima luptă în care ruşii i-au înfruntat într-o bătălie deschisă pe francezi. În

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 13/22

 

ciuda unei victorii la limită, Napoleon i-a forţat pe ruşi să se retragă, drumul spreMoscova rămânând deschis.[15] Pe 14 septembrie 1812, Marea Armată a cucerit Moscova,oraş abandonat de locuitori, fiind eliberaţi până şi prizonierii din închisorile oraşului.Alexandru I a refuzat să capituleze şi fără niciun semn clar al vreunei victorii, Napoleon afost nevoit să se retragă din Moscova, după ce oraşul a fost mistuit de un incendiu

devastator, care i-a lăsat pe cuceritori fără nicio posibilitate de încartiruire. Incendierea afost pusă la cale, după cum se spune, de chiar guvernatorul oraşului, contele Fiodor Rostopcin.[16] În acest moment a început retragerea dezastruoasă a Marii Armate, care a pierdut 380.000 de oameni, în cea mai mare parte din cauza foamei şi frigului, alţiaproximativ 100.000 de soldaţi fiind luaţi prizonieri.[17] În noiembrie, când armatafranceză traversa râul Berezina, numai 27.000 de oameni mai erau în rândurile a ceea cefusese Marea Armată. Napoleon şi-a părăsit armata şi s-a reîntors în grabă la Paris.Situaţia era la fel de gravă pentru ambii combatanţi, ruşii pierzând la rândul lor aproximativ 400.000 de soldaţi, armata lor fiind la fel de sleită de lupte. Ruşii au avutavantajele liniilor de aprovizionare mai scurte şi a faptului că reuşeau să-şi completezeefectivele mult mai repede decât francezii.

A Şasea Coaliţie 1812 - 1814

Bătălia de la Somosierra (30 noiembrie 1808

 

) din Spania

A Şasea Coaliţie (1812 - 1814

 

) a fost formată din:

• Regatul Unit• Imperiul Rus• Prusia• Suedia• Imperiul Austriac• câteva state germane mici

Între timp, în războiul peninsular , supremaţia franceză în Spania a fost în cele din urmăspulberată după victoria lui Arthur Wellesley împotriva lui Joseph Bonaparte în Bătăliade la Vittoria (21 iunie 1813). Francezii au trebuit să se retragă din Spania.

Văzând şansa de a-l înfrânge pe Napoleon, Prusia a reintrat în război. Napoleon a declaratcă este gata să creeze o nouă armată, la fel de mare ca cea pe care o trimisese în Rusia şiîn scurtă vreme, forţele sale din est au crescut de la 30.000 la 130.000 şi, în final, la400.000 de oameni. Napoleon a produs pierderi de 40.000 de morţi şi răniţi aliaţilor în

 bătăliile de la Lützen (2 mai

 

) şi Bautzen (20 - 21 mai 1813). Ambele bătălii au implicat înluptă peste un sfert de milion de soldaţi.

Părţile beligerante au declarat un armistiţiu pe 14 iunie 1813 (prelungit până pe 13august), în timpul căruia fiecare participant la conflict a încercat să se refacă după luptă.În timpul acesta, aliaţii au reuşit să atragă Austria în mod deschis împotriva Franţei.Austriecii au trimis în sprijinul aliaţilor două armate cu un efectiv de aproximativ300.000 de soldaţi să se alăture trupelor care se concentrau în Germania. Aliaţii

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 14/22

 

adunaseră o armată de aproximativ 800.000 de oameni în primele linii, cu o rezervă de350.000 de soldaţi în spatele frontului.

 Napoleon a reuşit să crească efectivele trupelor imperiale la aproximativ 650.000 desoldaţi, din care un sfert de milion sub comanda lui directă, 120.000 sub comanda lui

 Nicolas Charles Oudinot şi 30.000 sub comanda lui Louis Nicolas Davout. ConfederaţiaRinului i-a furnizat lui Napoleon un ajutor format din resturile armatelor lor, cu Saxoniaşi Bavaria ca principali contribuitori. În plus, în sud, Regatul Neapolelui al lui Murat şicel al Italiei al lui Eugène de Beauharnais aveau o forţă combinată de cam 100.000 desoldaţi. Din Spania erau în retragere între 150.000 – 200.000 de francezi din faţaspaniolilor şi britanicilor. Pe toate fronturile, aproximativ 900.000 de francezi seînfruntau cu un milion de soldaţi ai aliaţilor plus rezervele strategice care se formau înGermania. Trebuie luat în considerare faptul că pe trupele germane care erau de partea lui Napoleon nu se putea pune multă bază, ele fiind dispuse să dezerteze şi să se alăturealiaţilor. Armatele napoleoniene erau depăşite numeric cu o proporţie de doi la unu înGermania.

 Armata rusă intră în Paris în în 1814.

După încheierea armistiţiului, Napoleon părea că a recâştigat iniţiativa strategică după bătălia de la Dresda (august 1813), în timpul căreia a înfrânt o armată aliată superioarădin punct de vedere numeric, producându-le aliaţilor pierderi foarte mari, în timp cefrancezii au avut pierderi moderate. Totuşi, incapacitatea mareşalilor francezi de a reluarapid ofensiva l-a împiedicat pe împărat să fructifice victoria obţinută la Dresda. LaLeipzig în Saxonia (16 - 19 octombrie 1813), în timpul a ceea ce a fost numită "Bătălianaţiunilor", cei 191.000 de francezi au trebuit să facă faţă a 300.000 de aliaţi, Napoleonfiind înfrânt şi nevoit să se retragă în Franţa. Au urmat o serie de lupte pe pământ francez

( bătălia de la Arcis-sur-Aube, de exemplu) în timpul cărora aliaţii foarte numeroşi i-auforţat pe francezi să se retragă neîncetat.

 Napoleon a luptat în acest timp în Campania de şase zile, în timpul căreia a câştigat maimulte victorii în faţa aliaţilor care înaintau către Paris. De-a lungul întregii campanii el nua reuşit să strângă pe câmpul de luptă mai mult de 70.000 de luptători împotriva celor apoximativ o jumătate de milion de soldaţi ai aliaţilor. Pe 9 martie 1814 a fost semnatTratatul de la Chaumont, aliaţii căzând de acord să păstreze coaliţia până la înfrângereadefinitivă a lui Napoleon.

Aceştia au intrat în Paris pe 30 martie 1814 ca urmare a defecţiunii lui Marmont, care a

încheiat un acord separat cu aliaţii şi şi-a predat trupele, pecetluind soarta capitalei, deşimareşalii Mortier şi Moncey (la Porte de Clichy) continuau să lupte. Napoleon era hotărâtsă continue lupta, de-a lungul campaniei el dând un decret pentru mobilizarea a 900.000de soldaţi, din care numai o mică parte a ajuns în rândurile armatei imperiale. Împăratul,dându-şi în cele din urmă seama de nerealismul schemelor sale, a realizat că situaţia estefără ieşire. Napoleon a abdicat pe 6 aprilie. Acţiunile militare au mai continuat în Italia,Spania şi Olanda în timpul primăverii anului 1814.[18]

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 15/22

 

Învingătorii l-au exilat pe Napoleon pe insul Elba şi au restaurat domnia Casei deBourbon în persoana regelui Ludovic al XVIII-lea. A urmat semnarea tratatului de laFontainebleau (11 aprilie 1814) şi deschiderea Congresului de la Viena care urma săredeseneze harta Europei.[19]

Războiul canonierelor, 1807 - 1814

Danemarca-Norvegia s-a declarat la începutul conflictului neutră în războaielenapoleoniene, dar s-a angajat în operaţiuni comerciale prin care profita de pe urmaconflictului şi şi-a format o flotă de război. După o primă bătălie de intimidare în faţaCopenhagăi, britanicii au capturat cea mai mare parte a flotei danezo-norvegiene întimpul celei de-a doua bătălii de la Copenhaga (august-septembrie 1807). Acest fapt a puscapăt neutralităţii, danezii atacând flota britanică din apele daneze şi norvegiene cu micicanoniere, într-un război care poate fi catalogat ca unul de gherilă navală. Acest război aluat sfârşit odată cu victoria britanică din  bătălia de la Lyngør din 1812, în timpul căreiaau fost distruse ultimele nave daneze.[20][21]

A şaptea coaliţie, 1815

A Şaptea Coaliţie (1815) i-a unit pe următorii:

• Regatul Unit,• Imperiul Rus,• Prusia,• Suedia,• Imperiul Austriac,• Olanda şi o serie de mici state germane

Aceasta a fost înfiinţată pentru a lupta împotriva Franţei. Perioada este denumită şi cele100 de zile şi a început după ce Napoleon a părăsit insula Elba şi a debarcat la Cannes (1martie 1815). În drumul către Paris, el a obţinut sprijin popular pe unde trecea, iar încapitală l-a detronat pe regele Ludovic. Aliaţii au strâns în grabă o armată cu care să-lînfrunte pe Napoleon. Acesta din urmă a pus pe picior de luptă 280.000 de oameni, pecare i-a împărţit în câteva armate. La cei 90.000 de militari care se aflau deja în serviciulactiv, el a rechemat în armată peste un sfert de milion de rezervişti şi a dat un decret pentru o viitoare mobilizare a aproximativ 2,5 milioane de soldaţi în nou refăcuta armatăfranceză. Napoleon trebuia să facă faţă atacului a cam 700.000 de soldaţi aliaţi, încondiţiile în care planurile acestora din urmă prevăzuseră mobilizarea în primele linii a

un milion de militari, cu 200.000 de soldaţi în spatele frontului ca trupe de rezervă,logistică şi unităţi auxiliare. Forţele aliate ar fi trebuit să copleşească numeric armatafranceză, care nu avea să ajungă la efectivul plănuit de 2,5 milioane de soldaţi.

 Napoleon a luat 128.000 de soldaţi ai Armatei de Nord şi a efectuat un atac preemptiv înBelgia. El a dorit să atace forţele aliate înainte ca acestea să reuşească să-şi adune forţele,în speranţa că îi va alunga pe britanici de pe continent iar pe prusaci îi va determina să nuintre în război. Marşul executat de împărat i-a luat prin surprindere pe inamicii săi.[23] El

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 16/22

 

i-a forţat pe prusaci să accepte lupta la Ligny pe 16 iunie 1815 şi i-a învins, obligându-isă se retragă în dezordine. În aceeaşi zi, trupele conduse de mareşalul Michel Ney auoprit înaintarea britanicilor conduşi de Wellington (care încercau să-i ajute pe prusaci), în bătălia de la Quatre Bras. Dar Ney nu a reuşit să-şi desăvârşească victoria, perimiţându-ilui Wellington să se întărească. După retragerea prusacilor, Wellington a fost forţat să se

retragă la rândul lui. El s-a oprit pe o poziţie defensivă pregătită în prealabil pe pantele delângă Mont St Jean, la câţiva kilometri sud de satul Waterloo. Napoleon a luat rezervaArmatei Nordului, le-a adăugat forţelor pe care le comanda deja şi celor comandate de Ney şi a pornit în urmărirea lui Wellington. În prealabil i-a ordonat mareşalului Grouchy să ia poziţie în aripa dreaptă a Armatei Nordului şi să împiedice reorganizarea prusacilor.Grouchy nu a reuşit să-şi îndeplinescă misiunea, deşi el a atacat şi înfrânt ariergardainamicului, grosul trupelor prusace reuşind să se strecoare către Waterloo.

Declanşarea luptelor  bătăliei de la Waterloo din dimineaţa zilei de 18 iunie 1815 au fostîntârziate cu câtva ore de Napoleon, până când pământul s-a zvântat după ploaia dinnoaptea precedentă. Până seara, armata franceză nu reuşise să-i scoată pe englezi din

 poziţiile de pe pantele muntelui. Când prusacii au ajuns pe câmpul de luptă au atacatflancul drept al francezilor în număr din ce în ce mai mare, strategia lui Napoleon de a-iţine separaţi pe aliaţi prăbuşindu-se. Francezii s-a retras în dezordine de pe câmpul deluptă din faţa atacului combinat britanico-prusac.

Grouchy şi-a reparat parţial greşeala organizând o retragere ordonată spre Paris, undemareşalul Davout avea 117.000 de soldaţi, gata să atace cei 116.000 de oameni ai luiBlücher şi Wellington. Din punct de vedere militar părea posibil ca francezii să-i poatăînfrânge pe Wellington şi Blücher, dar Napoleon a fost învins de schimbarea situaţiei politice.

La sosirea în Paris la trei zile după Waterloo, Napoleon încă spera într-o rezistenţănaţională concertată, dar populaţia şi Parlamentul nu mai doreau o asemenea luptă.Politicienii l-au forţat pe Napoleon să abdice a doua oară pe 22 iunie 1815. În ciudaabdicării împăratului, luptele sporadice au continuat la graniţele de est şi în suburbiileParisului până la semnarea încetării focului pe 4 iulie. Pe 15 iulie, Napoleon s-a predat britanicilor la Rochefort. Aliaţii l-au exilat pe Napoleon în îndepărtata insulă dinAtlanticul de sud, Sfânta Elena, unde a murit pe 5 mai 1821.

Moştenirea militară a războaielor napoleoniene

Războaiele napoleoniene au avut de asemenea un impact extrem de important. Până la

 Napoleon, statele europene foloseau armate relativ mici, cu numeroşi mercenari, careluptau uneori împotriva ţărilor de origine. Până la urmă, teoreticienii militari din secolulal XVII-lea au început să aprecieze potenţialul războiului întregului popor, al naţiunii subarme.

 Napoleon a fost, la rândul lui, un inovator prin folosirea mobilităţii subunităţilor militare pentru depăşirea dezavantajului numeric, aşa cum a demonstrat, în mod strălucit, învictoria din bătălia de la Austerlitz asupra forţelor austro-ruse (1805

 

). Armata franceză a

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 17/22

 

reconsiderat rolul artileriei, formând unităţi independente, mobile, spre deosebire detradiţia de până atunci a pieselor de artilerie fixe care sprijineau atacul. Napoleon astandardizat dimensiunile proiectilelor de artilerie pentru a uşura sarcina aprovizionării şi pentru a asigura compatibilitatea pieselor de artilerie.

Franţa, a patra ţară după numărul populaţiei la sfârşitul secolului al XVIII-lea, (27 demilioane, faţă de cele 12 milioane ale Regatului Unit sau cele 35 – 40 milioane aleImperiului Rus), părea cea mai avantajată de politica mobilizării generale.

 Nu toate meritele inovaţiilor din această perioadă sunt ale lui Napoleon. Lazare Carnot acontribuit din plin la reorganizarea armatelor franceze (1793 – 1794), o perioadă în careeşecurile de până atunci ale francezilor au încetat, iar armata republicană era învingătoare pe toate fronturile.

Austerlitz

Efectivele armatelor implicate în conflict prezintă un indicator foarte clar al schimbărilor  produse în modul de purtare a războaielor. În timpul celui mai mare război european prerevoluţionar, războiul de şapte ani din 1756 - 1763, puţine armate numărau mai multde 200.000 de oameni. Prin comparaţie, armata franceză avea un efectiv de 1,5 milioanede soldaţi la sfârşitul secolului al XVII-lea. În total, aproximativ 2,8 milioane de franceziau luptat ca infanterişti şi 150.000 au luptat în marină, ceea ce ne dă un total deaproximativ 3 milioane de combatanţi.

Regatul Unit avea sub arme 747.670 de soldaţi tereştri între 1792 şi 1815. În plus, înmarină se mai aflau înrolaţi cam 250.000 de oameni. În septembrie 1812, Rusia avea înforţele terestre cam 904.000 de oameni, iar între 1799 şi 1815 2,1 milioane de oamenierau în armata rusă, faţă de un efectiv de 400.000 de soldaţi din perioada 1792-1799.Între 1792-1815, în marina rusă au fost încadraţi cam 200.000 de marinari. Austria areuşit să mobilizeze cam 576.000 de oameni, fără să dispună de marină. În afară deRegatul Unit, Austria s-a dovedit cel mai important inamic al francezilor, cel care a reuşitde-a lungul timpului să mobilizeze cam un milion de oameni în lupta cu aceştia. Prusia nua avut niciodată sub arme mai mult de 320.000 de oameni la un moment dat. Spania nu areuşit să mobilizeze decât cel mult 300.000 de oameni, dar la aceştia trebuie adăugaţiluptătorii de gherilă. Numai Statele Unite (286.730 de combatanţi), Imperiul Maratha,Imperiul Otoman, Regatul Italiei, Regatul Neapolelui şi Ducatul Varşoviei aveau maimult de 100.000 de soldaţi sub arme. Chiar şi naţiunile mai mici aveau armate care

rivalizau cu cele ale marilor puteri. Mai trebuie spus că numărul mumărul maxim desoldaţi aflaţi sub arme nu era acelaşi cu cel care era gata de luptă la un moment dat, dincauza dezertorilor, fraudelor ofiţerilor care declarau un număr inexistent de oameni pentru a le lua soldele, morţilor, iar, în unele ţări, din cauza exagerărilor factorilor dedecizie militară care declarau un număr inexistent de soldaţi. În ciuda tuturor acestor elemente, trebuie remarcat că forţele armate au devenit din ce în ce mai numeroase.

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 18/22

 

În fazele iniţiale ale revoluţiei industriale, relaţia dintre creşterea numărului de soldaţi şirealizările tehnice a fost evidentă, de vreme ce era mult mai uşor să înarmezi un număr crescut de soldaţi. Regatul Unit a fost în această perioadă cel mai mare producător dearmament (iar în cazul anumitor arme, singurul), asigurând aprovizionarea cu cele maimulte arme ale puterilor aliate de-a lungul conflictelor. În schimb, Regatul Unit folosea

doar o mică parte a producţiei de arme pentru dotarea propriei armate. Franţa a fost aldoilea producător de armament, echipându-şi propriile forţe armate ca şi cele aleConfederaţiei Rinului şi a altor aliaţi.

O altă invenţie a afectat modul de purtare războiului: sistemul de semafoare pentrucomunicaţii, care au permis ministrului de război, Carnot, să ia legătura cu forţelefranceze de la frontieră de-a lungul ultimului deceniu al secolului al XVII-lea. Franceziiau continuat să folosească acest sistem de-a lungul războaielor napoleoniene. În plus, aînceput supravegherea aeriană cu ajutorul balonului cu aer cald, prima oară pentruobservarea poziţiilor aliate îninte de  bătălia de la Fleurus, de pe 26 iunie 1794. Deasemenea, în timpul războaielor napoleoniene s-au făcut progrese importante în tehnica

artileristică şi rachetistică.

Efectele politice ale războaielor

Războaiele napoleoniene au adus numeroase schimbări în Europa. Deşi Napoleon a reuşitsă-şi impună dominaţia asupra celei mai mari părţi a Europei Occidentale (lucru care nuse mai întâmplase de pe vremea Imperiului Roman), starea de război continuu de aproapedouă decenii dintre Franţa, pe de o parte, şi o alianţă a a altor câteva puteri europene, pede alta, şi-a pus amprenta asupra Franţei. La sfârşitul seriei bătăliilor napoleoniene, ea numai deţinea rolul conducător ca putere dominantă pe continent, aşa cum îl avusese încăde pe vremea lui Ludovic al XVI-lea.

În cele mai multe ţări europene, adoptarea ideilor Revoluţiei franceze (democraţie,egalitate în faţa legii, abolirea privilegiilor, etc.) au rămas ca moştenire generaţiilor următoare. Monarhilor europeni le-a fost foarte greu să restaureze starea de lucruri prerevoluţionară (monarhie absolută

 

), şi au fost obligaţi să păstreze anumite reformefăcute în perioada domniei napoleoniene. Moştenirea instituţională napoleoniană a rămasvie până în zilele noastre, în multe ţări europene sistemul legal purtând amprenta deneşters a Codului napoleonian.

Admirată pentru cultura sa în secolul al XVIII-lea, Franţa devenise după Revoluţie unmodel politic. Europa a aderat la înaltele principii ale libertăţii, egalităţii, fraternităţii, dar  popoarele ei au trăit curând dezamăgirea ocupaţiei napoleoniene. Ca răspuns la dominaţiafranceză, apare o mişcare nouă cu o putere în continuă creştere: naţionalismul. Acesta vamodela cursul istoriei europene postnapoleoniene. Din această perioadă datează începutulunor naţiuni şi state şi sfârşitul altora. Harta europeană a fost redesenată în secolul care a

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 19/22

 

urmat epocii napoleoniene, proces care nu s-a mai bazat pe fiefurile aristocratice, ci pe bazele culturii umane, originilor naţionale şi ideologiei naţionaliste.

Primele reacţii au apărut în Spania, unde poporul s-a revoltat în mai 1808, mobilizându-se într-un război de gherilă împotriva ocupantului. Dominaţia bonapartistă a Europei a

 pus bazele statelor naţionale Germania şi Italia, prin începerea procesului de consolidarea oraşelor-state, regatelor şi principatelor.

Începând cu anul 1809, au avut loc mişcări patriotice într-o serie de state germane, Prusia pregătindu-şi renaşterea în jurul ideii de unitate naţională. La rândul lor, italienii au doritşi ei, după modelul francez, să devină o naţiune unită şi independentă.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei a ajuns să fie una dintre cele mai puternice ţăride pe glob. Marina Regală Britanică a cucerit superioritatea absolută pe oceanele lumii,iar economia industrială britanică a transformat ţara în cea mai puternică naţiunecomercială mondială.

De asemenea, în această perioadă a apărut conceptul nou al spaţiului european comun. Napoleon a menţionat, în mai multe ocazii, că intenţionează să creeze un singur stateuropean, şi, deşi, înfrângerea sa a întârziat momentul unificării continentului cu aproapeun secol şi jumătate, ideea a reapărut după Al Doilea Război Mondial.

Ideile Revoluţiei franceze au impulsionat procesul de afirmare a naţiunii române.Construirea de societăţi iacobine a dus la afirmarea Şcolii Ardelene şi, mai târziu, ladeclanşarea primei mişcări revoluţionare româneşti conduse de Tudor Vladimirescu.

Ultimii veterani

• Geert Adriaans Boomgaard (1788-1899) a fost ultimul veteran rămas în viaţă. Aluptat pentru Franţa în Regimentul 33 Uşor.[25]

• Loius Victor Baillot (1793-1898

 

) de asemenea din Franţa, a fost ultimul veteranal Bătăliei de la Waterloo. A participat şi la asediul oraşului Hamburg.

• Pedro Martinez (1789-1898) a fost ultimul veteran al Bătăliei de la Trafalgar . Aservit în marina spaniolă pe nava San Juan Nepomuceno.[25]

• Josephine Mazurkewicz (1784-1896) a fost ultima femeie veterană. A fostasistentă de chirurg în armata lui Napoleon, iar mai târziu a participat în RăzboiulCrimeii.

• Soldat Morris Shea (1795-1892) din Regimentul 73 de Infanterie a fost ultimul

veteran britanic.[26]

• Sir Provo Wallis (1791-1892) a fost ultimul ofiţer al Marinei Regale. A servit penava HMS Shannon în timpul Războiului din 1812.

Exilul în Insula Elba

Lui Napoleon i se permisese să ia cu el în exil câţiva prieteni şi servitori, printre careHenri-Gratien Bertrand, fostul mareşal al palatului, şi contele Charles-Tristan de

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 20/22

 

Montholon, un membru al aristocraţiei prerevoluţionare. Bertrand era în slujba lui Napoleon din 1798, dar Montholon era un aderent de ultima oră – după prima abdicare alui Napoleon se grăbise să-şi ofere serviciile monarhiei restaurate, dar a trecut de parteaîmpăratului când acesta s-a întors de pe Insula Elba. El o adusese cu sine şi pe tânăra şiatrăgătoarea lui soţie, ale cărei atenţii faţă de Napoleon şi vizitele nocturne pe care le

făcea în dormitorul acestuia deveniseră curând subiect de bârfa pe insulă.

Domnia de 100 de zile. Waterloo. Insula Sf. Elena

La un an după înfrângerea de la Leipzig, întreg imperiul s-a prăbuşit. Burbonii au fostreaduşi la tronul Franţei prin Ludovic al XVIII-lea. Aceasta revenire nu s-a bucurat însăde unanimitatea aliaţilor, între care au intervenit repede divergente. Unitatea coaliţiei afost însă salvată chiar de Napoleon. Înconjurat de dezbinarea aliaţilor, Napoleon părăseşte insula Elba şi începe ceea ce avea să fie aventura celor 100 de zile. Reîntronat,acesta începe să viseze la refacerea marelui imperiu[necesită citare]. Obţine chiar câtevavictorii. Pentru scurt timp însă, căci este înfrânt în bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815).

Silit să abdice din nou, Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde a murit în condiţiineclare, câţiva ani mai târziu, la vârsta de 51 de ani (5 mai 1821). Există două teoriiimportante cu privire la moartea sa: otrăvirea cronică cu arsenic şi cancerul la stomac. Afost înmormântat cu onoruri militare.

Napoleon şi femeile

Femeia pe care Napoleon a iubit-o cel mai mult, după propria mărturisire, este prima luisoţie, Josefina. Josefina fusese în trecut căsătorită cu Alexandre Beauharnais, dar acesta amurit în timpul Revoluţiei Franceze. Josefina era acum văduvă. Napoleon s-a îndrăgostitde ea şi la scurt timp s-au căsătorit. La început Josefina era infidelă soţului, printre cei

mai cunoscuţi amanţi ai ei numărându-se şi ofiţerul Hippolite Charles. Napoleon aînceput şi el sa aibă numeroase aventuri. În timpul campaniei din Polonia a cunoscut-o petânăra Maria Walewska, de care s-a îndrăgostit. Maria i-a dăruit un copil, faimosulAlexandru Walevski de mai târziu. Din cauză că Josefina era sterilă în anul 1809, Napoleon a fost nevoit să se despartă de ea. S-a recăsătorit cu Maria-Luiza, arhiducesă deAustria. Au avut un singur copil, Napoleon Charles Joseph Francois, care a murit fără sădomnească vreodată. Ultimele cuvinte inteligibile ale lui Napoleon au fost"Frunte...Armată" (fr. „Tête...Armée”). Influenţa napoleoniană în Franţa încă mai estevizibilă şi astăzi. În onoarea victoriilor sale, s-a construit Arcul de Triumf în centrulParisului. Astăzi impactul Codului Napoleonian este simţit în legile tuturor ţărilor Europei. Napoleon a fost un om care ducea totul la bun sfârşit, foarte ambiţios şi

niciodată satisfăcut[necesită citare]. Napoleon a fost un dictator [necesită citare] şi a crezut înconducerea oamenilor prin ordine[necesită citare]. Puţini sunt aceia care nu recunosc că a fostun geniu militar. Bonaparte a spus "Waterloo va şterge memoriile victoriilor mele"[necesită citare], dar bineînţeles că se înşela deoarece este recunoscut ca unul din cei maimari generali ai lumii.

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 21/22

 

Moartea lui Napoleon

Controversele asupra mortii imparatului Napoleon nu se mai termina... Specialisti indomeniul medicinei legale, istorici ai vietii si mortii lui Napoleon s-au dedicat inca dinanul 1961 cercetarilor cauzei mortii acestui om de stat francez. Unii spun ca moartea s-ar 

datora unei erori medicale, cancerului de stomac si, in cele din urma, otravirii acestuia cuarsenic. Primele doua supozitii - eroare medicala sau cancer de stomac, sunt definitivrespinse de Dr. Pascal Kintz.

Ultimele experiente conduse de l'Institut de Medicine Legale de Strasbourg si l'Universitéde Luxembourg, demonstreaza in mod definitiv ca Napoleon a fost otravit, fiind victimaunei intoxicatii cronice cu arsenic. In fiecare an, experti in toxicologia medico-legala seintrunesc in congrese sub auspiciile The International Association of ForensicToxicologists (TIAFT) pentru a stabili cauza exacta. Toti oamenii de stiinta care apartinacestei asociatii activeaza in laboratoare ale politiei, spitale, tribunale, institute demedicina legala, laboratoare specializate in diverse domenii inrudite. Dupa congresele de

la Helsinki (2000), Praga (2001), Paris (2002), a urmat congresul de la Melbourne care agazduit cel de-al 41-lea Simpozion international al asociatiei, intre 17-22 noiembrie 2003.

In prezentarea sustinuta la acest simpozion Dr. Pascal Kintz a facut cunoscute ultimelerezultate obtinute asupra chestiunii prezentei arsenicului in suvitele de par aleimparatului. Se mentioneaza in diverse publicatii oficiale ca "suvite de par apartinand lui Napoleon", au fost pastrate cu mare grija si gasite la diverse persoane din anturajulacestuia. Toxicologul francez sustine ca Napoleon a fost otravit cu arsenic in mod lent. Ela ajuns la aceasta concluzie aprofundand analizele nu numai asupra interiorului firelor de par, ci si a invelisului capilar. Dr. Kintz crede ca otrava a atins maduva spinarii, pornindde la par. Otrava provenea din alimentele ingerate si a fost impinsa de fluxul sanguin.

Parul lui Napoleon prezenta o concentratie de substanta toxica de 7-38 de ori superioaradozei "admise". Detractorii acestei ipoteze resping afirmatia, sustinand ca arseniculdetectat era de origine exogena si nu a fost absorbita de imparat. Ei cred ca aceastacompozitie toxica era in mod normal utilizata in secolul XIX pentru conservarea parului.Alti cercetatori explica prezenta arsenicului in parul lui Napoleon prin folosirea produsului de catre vierii epocii. Acestia spalau butoaiele cu arsenic dupa care puneaustrugurii la fermentat. Si aceasta supozitie a fost respinsa, considerandu-se ca obiceiulvierilor epocii de a curata butoaiele cu arsenic, nu era periculos pentru sanatatea omului,cu toate ca Napoleon era un cunoscut adept al vinului.

In anul 2000, scriitorul Ben Weider, mare admirator si colectionar al unor piese originalecare au apartinut lui Napoléon a afirmat cu tarie în conferintele si interviurile acordate lateleviziunea canadiana ca "Napoleon I Bonaparte a decedat datorita otravirii lente cuarsenic, si ca datorita noilor teste ADN, aceasta enigma ar putea fi elucidata". BenWeider detine suvite din parul lui Napoleon si este dispus sa suporte toate cheltuielileexhumarii. "Ramane doar ca guvernul si istoricii francezi sa-si dea acordul". SpecialistiiInstitutului medico-legal din Strasbourg confirma teza avansata de Ben Weider.

5/7/2018 Războaiele napoleoniene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/razboaiele-napoleoniene-559abb1f0ff28 22/22

 

Purtatorul de cuvant al lui Weider a declarat ca daca indoielile asupra mortii lui Napoleon persista, nu ramane decat sa se treaca la exhumarea imparatului.