s

”

SINDROMUL IMUNODEFICIENȚEI DOBÂNDITE

NOȚIUNI DE VIRUSOLOGIE, BACTERIOLOGIE SI PARAZITOLOGIE

PROF.IZABELA STOICA

ELEVĂ:OSMAN (REGEP)EMINE ILDÎZ AMF GR J

SIDA-SINDROMUL IMUNODEFICIENTEI DOBANDITE

SIDA (Sindromul Imunodeficienței Dobândite), este o afecțiune a sistemului imunitar, caracterizată prin infecții oportuniste, neoplasme, disfuncții neurologice și o mare varietate de alte sindromuri. (Acronimul SIDA provine din limba franceză: Syndrome d'Immuno-Deficience Acquis. Pe plan mondial se mai folosește și acronimul AIDS, provenit din limba engleză: Acquired Immune Deficiency Syndrome.)

Virusul imunodeficienţei umane, face parte din clasa retrovirusurilor, familia Lentivirinae. El determină, în timp, deteriorarea gravă a imunităţii persoanelor pe care le infectează. Acest virus a fost descoperit în anul 1983 în Franţa de către doctorul Luc Montagnier de la Institutul Pasteur. Descoperirea acestuia a fost confirmată un an mai târziu în America de către doctorul Robert Gallo de la Institutul de Cancer din Bethesda.

De atunci şi până în prezent cercetătorii au identificat două tipuri de HIV, denumite HIV1 şi HIV2. Acestea au o răspândire inegală pe glob , HIV1 fiind mult mai des întâlnit.

Astăzi se ştie că HIV1 are o mare variabilitatea genetică, ceea ce a dus la o clasificare a sa într-un grup major M, care cuprinde subtipuri notate de la A la I şi un grup mai restrâns O ( outlier). În România, predomină subtipul F, care mai poate fi întâlnit cu o pondere mare în America de Sud, Africa Centrală şi Thailanda.

Ca toate retrovirusurile, HIV1 are în structura sau un ARN ( acid ribonucleic) şi o enzimă ( reverstranscriptaza), care permite convertirea genomului ARN într-un provirus ADN, integrat în genomul celulei infectate.

Sindromul înseamnă o sumă de manifestări de boală care pot fi întâlnite în diverse maladii. Imunodeficienţa se manifestă prin scăderea puterii naturale a organismului de a se apăra împotriva infecţiilor

Imunitatea unui organism se dată de :

• celulele albe din sânge ( leucocitele) şi de alte celule din organism

• anticorpii produşi de celulele albe.

1

Imunodeficienţa care apare în SIDA se produce prin alterarea ambelor componente ale imunităţii.Spre deosebire de alte "imunodeficienţe" cu care omul se poate naşte sau prin care poate să treacă temporar, în cazul SIDA imunodeficienţă este dobândită prin infecţia cu HIV, care determină prăbuşirea imunităţii, în special prin distrugerea limfocitelor T4 . O persoană cu SIDA are imunitate compromisă , motiv pentru care pot apărea foarte uşor infecţii cu diverse virusuri, paraziţi, ciuperci, bacterii, care în mod obişnuit nu produc îmbolnăviri. Tot astfel se justifică şi apariţia unor cancere.

TRANSMITERE

La nivelul cunoştiinţelor actuale, se poate afirma că virusul imunodeficienţei umane, se transmite pe trei căi care recunosc mai multe variante:

• prin sânge infectat

• prin contact sexual infectat

• vertical, respectiv de la gravida infectată la nou-născut.

Transmiterea prin sânge infectat cu HIV recunoaşte următoarele variante:

• transfuzia de sânge sau produse din sânge necontrolat

• injecţii cu ace şi seringi reutilizate, fără a fi în prealabil sterilizate

• intervenţii invazive de orice fel cu instrumente tăioase sau care înţeapă şi care sunt murdărite de sânge ce poate proveni de la o persoana infectată cu HIV .

• HIV se poate transmite şi prin transplant de organe, în cazul în care donatorul este infectat.

Utilizatorii de droguri administrate intravenos îşi împumută adesea seringile, contribuind astfel la transmiterae infecţiei cu HIV de la unul la altul în cazul în care unul dintre aceştia este infectat.

Transmiterea HIV prin contact sexual

În cazul contactelor sexuale întâmplătoare, cu persoane necunoscute, fără protecţie cu prezervativ, HIV se poate transmite pe orice cale: vaginală, anală, orală.Iniţial s-a crezut că SIDA este o boală a homosexualilor , primele cazuri de îmbolnăvire fiind recunoscute la aceştia. În prezent, predomină calea de transmitere heterosexuală, ambele sexe fiind expuse la risc în mod egal. Fertilizările artificiale cu spermă pot fi incriminate în transmiterea infecţiei cu HIV, dacă donatorul de spermă este infectat.

2

Transmiterea verticală sau perinatală

O mamă infectată cu HIV riscă să transmită infecţia propriului copil: în timpul sarcinii ( înainte de naştere); în timpul naşterii ; după naştere ( prin alăptare).

Conform statisticilor publicate, riscul de transmitere a infecţiei cu HIV pe cale verticală variază, în funcţie de măsurile profilactice, între 12% şi 80%, fiind în medie de 25% pentru fiecare naştere în parte.

Alte riscuri prevăzute

HIV recunoaşte aceleaşi căi de transmitere cu cele ale virusului hepatitei B , de aceea nu trebuie să fie folosite în comun periuţa de dinţi, lama de bărbierit, briciul, instrumentarul de maninchiură , aparatele depilatoare, alte obiecte de uz intim.Nu trebuie ignorate nici " frăţiile de cruce", tatuajele, perforarea urechii pentru cercei, "tăiatul sub limbă".

Infectarea printr-un contact accidental cu HIV poate fi prevenită cu succes prin profilaxia postexpunere, care durează 28 de zile și se poate începe 2 ore după contact. Prima doză medicamentoasă trebuie administrată în primele 24 de ore, în cazul înțepăturilor, sau 72 de ore, în cazul contactului cu mucoasele genitale.

TESTAREA

Pentru a putea şti cu certitudine dacă o persoană este infectată cu HIV, ea trebuie să fie testată în acest sens. Testele utilizate ( ELISA) evidenţiază anticorpii anti-HIV pe care persoana testată îi produce dacă este infectată. Sunt nişte teste indirecte. Identificând anticorpii anti-HIV la o persoană, se poate spune că aceasta este sigur infectată.

De la momentul infectării şi până la pariţia anticorpilor specifici anti-HIV se scurge un timp care poate varia de la câteva săptămâni până la 6 luni. Această perioada de negativitatea a testului HIV la o persoana infectată se numeşte "fereastră imunologică". De aceea, pentru a avea certitudinea unui test corect, acesta trebuie repetat şi la 6 luni de la ultima expunere cu risc infectant . Pentru confirmarea unui test HIV pozitiv se efectuează în laboratoare cu o dotare superioară testul Western Blot. Acesta este un test indirect , dar mult mai sensibil, mai laborios şi mai scump. Principiul pe care se bazează este de punere în contact a serului analizat cu antigene HIV purificate şi separate prin electroforeză. Testele care evidenţiază direct virusul sunt încă prea scumpe, motiv pentru care sunt utilizate în scopuri clinice restrânse.

Testele ELISA la copiii născuţi din mamele infectate cu HIV au o particularitate în interpretare. Aceasta pentru că toţi nou-născuţii din mame HIV pozitive sunt pozitivi la începutul vieţii, chiar dacă nu sunt infectaţi. Acest fenoomen apare deoarece anticorpii anti-HIV de la mamă traversează placenta şi ajung la copil. Cu timpul aceşti anticorpi,

3

dispar. Dacă copilul nu este infectat cu HIV, în câteva luni testul său ELISA devine negativ.Dacă însă este infectat, acesta va începe să-şi producă proprii anticorpi specifici, iar testul ELISA rămâne pozitiv, chiar şi după 18 luni, perioada acceptată pentru ca un copil născut din mamă HIV pozitivă să se debaraseze de anticorpii preluaţi de la aceasta. De aceea interpretarea acestor teste trebuie să fie efectuată de personal calificat.

SEMNE DE BOALĂ

Infecţia cu HIV este considerată de majoritatea specialiştilor ca o infecţie cu incubaţie îndelungată. Mai simplu spus, din momentul infecţiei şi până la apariţia semnelor de boala caracteristice pentru SIDA pot trece mulţi ani, în medie 10 ani.

Evoluţia naturală a infecţiei cu HIV se caracterizează prin :

• manifestări stadiale ( infecţia acută, ARC, SIDA )

• prezenţa unor semne de boală determinate de HIV însuşi şi a altora datorate scăderii imunităţii ( infecţii oportuniste, cancere)

• persistenţa pe viaţă a virusului în organismul pe care l-a infectat.

Infecţia acută

Apariţia şi evoluţia infecţiei acute cu HIV este necaracteristică şi, în general, favorabilă , motiv care, uneori ,trece neobservată sau este uitată.După perioada infecţiei acute ( sau primare) urmează o perioadă variabilă în timp în care persoana infectată este total asimptomatică, dar contagioasă.

În cadrul infecţiei acute pot fi întâlnite manifestările clinice:

Generale: Febră,faringită,adenopatie, artralgii, mialgii, letargie, anorexie, scădere ponderală.

Neurologice: Cefalee, dureri retroorbitare, menigoencefalită, neuropatie periferică, radiculopatie, nevrită brahială, sindrom Guillain –Barré, alterare a funcţiilor cognitive şi afective.

Dermatologice: Erupţii cutanate eritematoase maculopapuloase, sindrom rubeoliform, urticarie, descuamare, alopecie, ulceraţii mucocutanate.

Gastrointestinale: Candidoză orală, linguală, faringiană, greaţă, vărsături, diaree.

Respiratorii: Tuse uscată, pneumonie acută interstiţială.

4

Infecţia simptomatică

Infecţia simptomatică cuprinde manifestări clinice multiple şi diverse, unele necaracteristice inţial, dar care cu timpul grupează , începând să sugereze medicului diagnosticul de infecţie cu HIV .

În cadrul unor stadializări mai vechi, în cursul infecţiei cu HIV era prezentată o perioadă intermediară între infecţia asimptomatică şi SIDA, denumită ARC ( AIDS Related Complex).

Faza finală a infecţiei simptomatice o reprezintă SIDA ( sindromul de imunodeficienţă dobândită ), când persoana infectată cu HIV prezintă numeroase boli infecţioase greu de tratat, în special datorită imunităţii compromise şi rezistenţei agenţilor patogeni oportunişti. Aceştia sunt bacterii, virusuri, ciuperci sau paraziţi care în condiţii de imunitate nealterată nu reuşesc să determine îmbolnăviri. Acestor infecţii li se asociază adesea şi unele forme de cancer, care bineînţeles că întunecă şi mai mult speranţa de supraveţuire a persoanei infectate cu HIV.

Criteriile de diagnostic ale sindromului de imunodeficienţă dobândită adoptat de Ministerul Sănătăţii din România în anul 1990. ( Definiţia cazului de SIDA după aceste criterii ţine seama de nivelul de ţară subdezvoltată al României), se prezintă mai jos:

Semne majore: scădere ponderală peste 10%, febră prelungită peste o lună , infecţii respiratorii inferioare severe/trenante, diaree cronică, peste o lună.

Semne minore : adenopatie generalizată ,candidoză orofaringiană , dermatite generalizate, infecţii multiple/recidivante ,herpes zoster varicelizat, herpes simplex recidivant / cronic, parotidă cronică, hepato-spleno-megalie

Boala asociată definitorie pentru SIDA :Sarcom Kaposi , limfoame, pneomonie limfoide, infecţii oportuniste, Wasting sindrome ( " sindrom de devastare"), encefalopatie HIV, cancer cervical ( uterin), tuberculoză, pneumonie recidivantă.

EVOLUȚIA

Infecția HIV decurge în 4 etape:

Faza acută (4-6 săptămâni)

După 2-6 săptămâni de la infecție, pot apărea simptome asemănătoare cu gripa: temperatură, transpirație nocturnă, greață, limfangită.

Simptomele cel mai des întâlnite sunt :80% temperatură ( hipertermie ), 75% oboseală, 68% stare generală alterată cu impresie de boală, 54% cefalee - dureri de cap, 54% inapentență, 54% artralgii - dureri articulare, 51% erupții cutanate, 51% transpirații

5

nocturne, 49% mialgii - dureri musculare, 49% greață, 46% diaree, 46% combinația temperatură + erupții cutanate, 44% faringită - dureri de gât, 37% ulcerații - afte bucale, 34% ceafă înțepenită (probabil din cauza nodulilor limfatici umflați din zonă datorate limfangitei), 32% scădere în greutate mai mare de 2,5 kg, 24% sensibilitate luminoasă.

Sunt pacienți care nu observă simptomele de mai sus, sau acestea lipsesc.Pentru diagnosticarea unei infecții acute cu HIV este necesar (pe lângă simptomele de mai sus) și un rezultat pozitiv a testului HIV-ARN (respectiv prin reacția de polimerizare în lanț sau PCR) și un test de confirmare negativ sau la limita negativității - Western Blot.

Faza latentă de boală (durează de regulă câțiva ani)

În această perioadă se înmulțesc virusurile HI (HIV). Persoanele afectate care știu de infecție nu au simptome fizice, clinice ci doar psihice.

Faza a treia (A)ids (R)elated (C)omplex

Simptomele sunt identice cu infecția acută dar nu mai dispar.

Faza de boală SIDA

SIDA ca boală este definită când apar bolile care descriu boala la un pacient HIV seropozitiv. Acestea se numesc boli, infecții oportuniste. Acestea sunt inofensive pentru un pacient cu sistemul imun sănătos. Sistemul imun slăbit sau distrus al unui pacient HIV seropozitiv nu se mai poate apăra de acești agenți patogeni inofensivi pentru un pacient cu sistem imun intact și apar bolile sus enumerate. Limfocitele T sunt reperul care arată gradul afectării sistemului imun. Indicația de terapie este dată de scăderea lor sub limita de 200-400 de celule/pl.S-a elaborat teoria conform căreia nu toți infectații HIV trec la faza de boală, dar teoria nu a putut fi încă confirmată.

TRATAMENTUL BOLII

O vindecare a bolii nu este posibilă la această dată. Izbucnirea fazei 3 și 4 precum și evoluția bolii poate fi încetinită prin medicamente antiretrovirale, pot fi tratate infecțiile oportuniste, bolile care o caracterizează atâta timp cât sistemul imun mai este încă activ, distrugerea lui completă duce inevitabil la moarte. Terapia corect aplicată poate prelungi viața celui afectat timp îndelungat.

Terapia HIV trebuie începută imediat după contactul cu virusul HI (HIV), în primele ore de la contact. Tratamentul cu medicamente antiretrovirale nu trebuie întrerupt pentru a evita producerea de rezistențe medicamentoase, virusul putând deveni foarte repede rezistent la ele, motiv pentru care trebuie respectat cu strictețe orarul de terapie (un lucru care poate produce un stres suplimentar). Nu trebuie uitat nici

6

posibilitatea apariției de reacții secundare produse la această terapie, toate la un loc producând un disconfort psihic suplimentar a celui infectat.

Highly Active Antiretroviral Therapy (HAART) este denumirea folosită pentru complexul mai multor medicamente antiretrovirale folosite concomitent. Scopul terapiei este reducerea numărului de viruși sub limita detectabilității și redresarea sistemului imun pentru a preveni astfel apariția acelor boli care definesc declanșarea SIDA.

Terapia HAART constă de regulă din două medicamenete asemănătoare inhibitorilor de transcriptază nucleozidică inversă NRTI (Nucleoside Reverse Transcriptase Inhibitor) și un inhibitor de reverse transcriptază nenucleozidic NNRTI (Non Nucleoside Reverse Transcriptase Inhibitor), un inhibitor de protează PI (Protease Inhibitor) sau un al treilea analog nucleozidic. Ambele combinații medicamentoase au avantaje și dezavantaje și nu se poate spune care din ele este de recomandat, decizia luându-se pentru fiecare caz în parte.

Un program de tratament modern anti-HIV în ţările în curs de dezvoltare presupune însă o serie de implicaţii foarte serioase : costul tratamentului este foarte ridicat, supravegherea medicală de înaltă specialitate este foarte scumpă, vieţile persoanelor infectate cu HIV pot fi prelungite într-o oarecare măsură şi fără tratament specific anti-HIV.

PREVENIREA INFECȚIEI

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat din 1987 un program global de luptă anti-SIDA. În 1994, conducătorii a 42 de guverne au adoptat prin Declaraţia de la 1 decembrie, la Paris, o strategie comună în combaterea problemelor ce decurg din răspândirea infecţiei cu HIV. În cadrul acestor reacţii de amploare la scară mondială, în România a fost adoptat Programul naţional de luptă anti-SIDA , care are în vedere îmbunătăţirea cadrului legislativ şi asigurarea suportului material pentru desfăşurarea măsurilor preventive şi curative.

Activitatea de prevenire a răspândirii infecţiei cu HIV presupune: identificarea surselor de infecţie şi supravegherea grupelor de risc, măsuri faţa de căile de transmitere, respectiv educaţie sexuală şi de promovare a utilizării prezervativului, controlul sângelui de transfuzat, controlul sterilităţii instrumentarului medical şi consilierea femeiii în sensul prevenirii transmiterii verticale ( de la mamă la copil), protecţia populaţiei receptive, care presupune educaţie sanitară şi vaccinare.

Vaccinul ideal ar trebui să aibă următoarele calităţi: să fie sigur, să aibă efect îndelungat ,să inducă imunitate la toate porţile de intrare ale virusului , să inducă un răspuns imunologic celular şi umoral împotriva celulelor deja infectate de HIV ,să asigure protecţie faţă de toate tipurile de HIV, să nu producă reacţii adverse severe. Până în

7

prezent nu s-a reuşit obţinerea unui vaccin corespunzător. În aceste condiţii, singura modalitate de a proteja populaţia de infecţia cu HIV este educarea acesteia.

RASPÂNDIREA PE GLOB

Răspândirea HIV-SIDA în populația umană de pe glob, este foarte diferită din punct de vedere epidemiologic. Majoritate virusurilor se răspândesc uniform. HIV sa răspândit însă altfel.În Statele Unite a început să se răspândească deja cu peste 20 de ani în urmă, alte țări nu au semnalat nimic până când a izbucnit și s-a răspândit cu mare viteză.

Aceasta s-a observat în Europa de est și Asia centrală la mijlocul anilor '90. În alte țări, ca de exemplu Camerun a rămas mult timp constantă, pentru ca crește ulterior într-un ritm rapid. O problemă pune prevenirea SIDA. Astfel s-a constatat că procentul femeilor gravide HIV pozitive a crescut în orașele din Botswana după 1997 de la 38,5% la 55.6%.

Latura cealaltă, pozitivă, a arătat-o Uganda unde incidența cazurilor de femei gravide HIV-pozitive a scăzut de la 30% în 1992 la 10% în 2000. Aceasta este rezultatul introducerii educației sexuale în toate școlile din țară, campania națională pentru creșterea acceptarii prezervativelor, teste HIV cu rezultat în aceeași zi și kituri speciale pentru prim ajutor în caz de contact accidental. Pentru a putea implementa asemenea măsuri este necesar de un buget de stat mare, buget pe care nu îl au însă majoritatea țărilor cu rata de HIV foarte mare. Acestui fapt i se adaugă și dorința politică de a combate epidemia. Cel mai mare număr de persoane HIV pozitive o are Africa de Sud. Numărul femeilor gravide seropozitive sub vârsta de 20 de ani a scăzut însă îmbucurător de la 21% în 1998 sub 15,4% ca urmare a programului de educație sexuală pentru tineret. La femeile din grupa de vârstă 24-29 de ani rata este însă în continuare ridicată, de 32 %, media de infecție a populației fiind de 20%.

8

Rata cea mai mare de infecție cu HIV este însă în țara vecină, Swasiland (17.363 km², un pic mai mică decât Slovenia), cu o rată de infectare de 42% în 2005. Cea mai mare rată a pandemiei este prin urmare la sud de deșertul Sahara, unde trăiesc circa 26 milioane de persoane seropozitive. Încă n-a putut fi stabilit cu siguranță motivul ritmului accelerat de răspândire, dar un rol mare i se atribuie transmiterii informaționale a pericolului care pleacă de la HIV prin massmedia în America de Nord și Europa. În Africa a rămas timp de încă aproape 20 de ani o temă tabuizată, timp în care a putut să se răspândească nestingherită.

Rezultate globale 2001 2002 2003 2004 2005

Subsahara-Africa23,8 milioane

24,4 milioane

25,0 milioane

25,4 milioane

25,8 milioane

Sudul- & sud-estul Asiei5,9 milioane

6,4 milioane

6,5 milioane

7,1 milioane

7,4 milioane

America-Latină1,4 milioane

1,5 milioane

1,6 milioane

1,7 milioane

1,8 milioane

Europa de est & Asia centrală

890.0001,0 milioane

1,3 milioane

1,4 milioane

1,6 milioane

Asia de est 680.000 760.000 900.0001,1 milioane

870.000

America de Nord 950.000 970.000 1 milion 1 milion1,2 milioane

Europa de vest- și Europa centrală

540.000 600.000 580.000 610.000 720.000

Africa de Nord și Orientul apropiat

340.000 430.000 480.000 540.000 510.000

Zona Caraibilor 400.000 420.000 430.000 440.000 300.000

9

Statistica arată o rată de infectare de 49,1% în grupul de bărbați homosexuali în anul 2005,la acest grup semnalându-se o creștere cu 13,9% fiind actualmente deasupra ratei maxime din 1994. Rata de infecție după contacte hetrosexuale este de 38,1%,a crescut în 2002, a scăzut din nou în 2005 și pare a rămâne pe un nivel constant.Infecția la narcomani a scăzut la 9,7%.

La femei se înregistrează o rată de infectare de 80,6% la contacte heterosexuale, crescând cu 10,7% față de 2002. Infecția la narcomane este de 11,1% rămânând pe un nivel constant.

SIDA sa transformat într-o boală cronică ca urmare a introducerii terapiei HAART. Are o evoluție cronică de durată lungă în țările dezvoltate unde cazuri letale sunt înregistrate doar atunci când terapia HAART își pierde efectul terapeuitic. Rămâne însă pentru țările în curs de dervoltare o boală care a dus la scăderea mediei de viață cu până la 10 ani punând astfel în pericol existența multor popoare din Africa unde dispare în unele cazuri, populația de vârstă medie.

BIBLIOGRAFIE

● Legea nr. 584 din 29 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 814 din data: 11/08/2002

●ro.wikipedia.org

●www.sida.se

●www.arasnet.ro

●www.e-referate.ro

10