Legea  nr. 85/2006, publicata in M.Of. nr. 359/21.04.2006, este actul normativ care reglementeaza in prezent procedurile insolventei si falimentului. Dispozitiile acestui act normativ, care reprezinta dreptul comun in materie, sunt completate prin dispozitiile unor legi speciale, precum Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv si a mandatului ad-hoc, Legea nr. 637/2002 privind reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul insolventei, Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiara, falimentul, dizolvarea si lichidarea voluntara in activitatea de asigurari, OG nr. 10/2004 privind falimentul institutiilor de credit.

Actuala lege a insolventei a suferit de-a lungul timpului mai multe modificari, determinate de catre dinamica pietei insolventei, piata care si ea cunoaste un caracter fluctuant, precum si de necesitatile evidentiate in numeroasele dosare de insolventa inregistrate pe rolul instantelor de judecata. Cu toate acestea, intregul cadru normativ care priveste procedura insolventei ramane unul divizat, cu norme care sunt pe alocuri neclare sau contradictorii, fiind necesar a se recunoaste ca se impune unificarea acestora intr-un corp comun, sistematizarea si corelarea lor si, nu in ultimul rand, instituirea unor norme care sa raspunda noilor realitati ale pietei insolventei prin eficientizarea si reducerea duratei procedurii, asigurarea unui echilibru intre interesele creditorilor si debitorului si cresterea gradului de recuperare a creantelor.

In cadrul procedurii insolvenţei, Legea nr. 85/2006, lege-cadru în acest domeniu, stabileşte procedura colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă sau în insolvenţă iminentă, instituind că „amânarea" în timp a plăţii datoriei se referă la executarea obligaţiilor băneşti (pecuniare).

Prestaţiile băneşti izvorăsc, de regulă, din contracte (cum ar fi, de exemplu, contracte de împrumut, când se pune problema restituirii sumei de bani împrumutate, vânzare-cumpărare,executarea de lucrări, prestarea de servicii, când se pune problema plăţii preţului sau a tarifului etc).Obligaţiile care au ca obiect sume de bani pot izvorî şi din fapte juridice stricto senso, fie licite (respectiv, gestiune de afaceri şi plată nedatorată, reunite pe principiul îmbogăţirii fără just temei), fie din delicte sau cvasidelicte. Teoretic, creanţele care izvorăsc din fapte juridice stricto sensu (licite sau ilicite) nu intră sub incidenţa reglementărilor Legii nr. 85/2006, întrucât procedura instituită prin acest act normativ vizează numai „datoriile comerciale" (art. 1). Ori, gestiunea de afaceri, plata nedatorată etc. sunt socotite ,fapte civile", chiar dacă sunt făcute de un comerciant, cu excepţia situaţiei în care ele sunt accesorii unui fapt de comerţ.

De altfel, un comerciant poate să aibă datorii băneşti care să izvorască din contracte (de exemplu, contract de colaborare) sau chiar din lege (de exemplu, pentru comerciantul persoană fizică, obligaţia legală de întreţinere, potrivit art. 86 şi art. 94 din Codul familiei).

Cu toate că legiuitorul se referă în art. 1 din Legea nr. 85/2006, republicată, doar la obligaţiile comerciale, considerăm că, având în vedere în special dispoziţiile art. 123 din lege, creanţele civile pot fi şi ele îndestulate în cadrul procedurii insolvenţei chiar dacă, declanşarea procedurii este rezervată numai creditorilor ale căror creanţe izvorăsc din fapte de comerţ.

In cazul în care patrimoniul debitorului nu are lichidităţi (sume de bani) suficiente pentru acoperirea creanţelor, acesta poate fi supus procedurii insolvenţei.

Potrivit precizărilor anterioare, procedura insolvenţei este reglementată prin Legea nr. 85/2006.

In prezent, se poate observa că legiuitorul renunţă la termenul „lichidare judiciară" înlocuindu-l cu acela de ,faliment'.

1

Intenţia actuală a legiuitorului este de realizare a creanţelor creditorilor, dacă este posibil, pe baza a două proceduri alternative pr: procedura simplificată şi proedura generală.

Spre deosebire de procedura simplificată, procedura generală este procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei asa cum a fost publicată în M. Of., P.I, nr. 359/21.04.2006.

Legea nr. 85/2006 prevede în art.1 alin (2) că procedura simplificată se aplică debitorilor care se încadrează în una din următoarelor categorii:

− comercianţi, persoane fizice, acţionând individual;− asociaţii familiale;− comercianţii care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) şi îndeplinesc una din

următoarele condiţii:− nu deţin nici un bun în patrimoniul lor;− actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;− administratorul nu poate fi găsit;− sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului.− debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin.(l), care nu au prezentat

documentele prevăzute la art.28 alin.(l) lit.b), c), e) şi h), în termenul prevăzut de lege;− societăţi comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;− debitori care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în faliment sau

care nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară prevăzută de prezenta lege.

In procedura generală perioada de observaţie este cuprinsă între data deschiderii procedurii şi data confirmării planului sau, după caz, a intrării în faliment.

Conform art.1 alin.(l) din lege, procedura generală şe aplică următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă, cu excepţia celor prevăzuţi la art.1 alin.(2)

lit.c) şi d);1. societăţile comerciale;2. societăţile cooperative;3. organizaţiile cooperatiste;4. societăţile agricole;5. grupurile de interes economic;6. orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice.In privinţa subiectelor împotriva cărora se deschide procedura insolvenţei se impun

următoarele precizări:Dispoziţiile Legii nr. 85/2006, nu se aplică necomercianţilor, persoane juridice sau

persoane fizice, cu excepţia grupurilor de interes economic care au calitatea de necomerciant, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 161/2003.

Totodată, procedura insolvenţei nu se aplică regiilor autonome, aşa cum legiuitorul prevede în mod expres, în art. 151: „Procedura aplicabilă regiilor autonome aflate în stare de insolvenţă se va stabili prin lege specială".

Procedura insolvenţei este o procedură colectivă (concursuală), generală, îndreptată împotriva comerciantului care se află în insolvenţă, având ca scop acoperirea pasivului debitorului fie prin reorganizarea judiciară a comerciantului şi a activităţii acestuia, sau prin

2

lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin falimentul comerciantului respectiv, fie succesiv în reorganizarea judiciară şi în falimentul comerciantului.

Scopul legii - prevăzut în art.2 din Legea nr. 85/2006, constă în instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă prin una din următoarele posibilităţi:

- reorganizarea judiciară a debitorului, în vederea achitării datoriilor acestuia conform programului de plată a creanţelor, inclusiv restructurarea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului; .

- falimentul.Prin finalitatea sa, procedura insolvenţei este o procedură colectivă. De aceea, legea

prevede unele reguli comune care se aplică atât în cazul reorganizării judiciare, cât şi în cazul falimentului (condiţiile aplicării procedurii, organele competente să aplice procedura etc).

Caracterele procedurii insolvenţei Procedura insolvenţei este reglementată sub forma unei proceduri colective", chiar dacă,

în fapt, pot exista două proceduri distincte:- reorganizarea activităţii debitorului sau lichidarea unor bunuri din averea lui până la

stingerea pasivului;- lichidarea patrimoniului, în caz de faliment.Lichidarea în caz de faliment nu trebuie să fie precedată în mod obligatoriu de

reorganizare judiciară, deci nu are caracter subsidiar (ca în dreptul francez). Procedura insolvenţei prezintă următoarele caractere: caracterul colectiv (concursual),

caracterul general, caracterul judiciar, caracterul de remediu sau, după caz, de executare silită şi caracterul operativ.

a) Caracterul colectivProcedura insolvenţei este o procedură colectivă (concursuală), în sensul că toţi creditorii

debitorului (care vin în concurs în condiţiile stabilite de lege) vor beneficia de aceasta, chiar dacă procedura a fost pornită (deschisă) de fiecare dintre ei. Caracterul colectiv al procedurii insolvenţei este de esenţa acestei proceduri.

In practică, această caracteristică esenţială a procedurii insolvenţei nu ar trebui să permită desfăşurarea ei cu un singur creditor, după ce a permis, în mod firesc, să fie deschisă unui singur creditor.

.Cu toate acestea art. 134 din Legea nr, 85/2006 prevede închiderea procedurii numai dacă niciun creditor nu şi-a depus cererea de participare, după ce procedura s-a deschis la cererea debitorului.

Având caracter colectiv, procedura reorganizării, dar, mai cu seamă, a lichidării în caz de faliment se deosebeşte de procedura executării silite din dreptul comun, care este o executare silită cu caracter individual.

b)Caracterul generalProcedura insolvenţei are caracter general deoarece vizează întregul patrimoniu (întreaga

avere") a debitorului.Acest caracter este mai evident în cazul falimentului, când, în principiu, toate bunurile

debitorului pot fi executate silit, cu excepţia acelora care, potrivit legii, nu pot face obiectul executării silite.

c)Caracterul judiciar

3

Procedura insolvenţei are caracter judiciar, deci se dezbate în faţa instanţei de judecată sub autoritatea şi prin intermediul acesteia.

Administrarea efectivă a procedurii se realizează cu ajutorul mai multor organe, respectiv, instanţa de judecată, judecătorul-sindic, administratorul judiciar, lichidatorul, adunarea creditorilor şi comitetul creditorilor [art. 5 alin. (1), coroborat art. 13 şi art. 16, din Legea nr. 85/2006]. Prin caracterul său judiciar, procedura insolvenţei asigură satisfacerea intereselor creditorilor, dar şi protecţia debitorului.

d)Caracterul de remediu sau, după caz, de executare silităPotrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, procedura insolvenţei are ca scop instituirea unei

proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă. Aceasta înseamnă că procedura insolvenţei este un remediu şi, după caz, un instrument al executării silite asupra patrimoniului.

e) Caracterul operativPotrivit art.5 alin.(2) din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura trebuie să

asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni.

Operativitatea sau celeritatea rezolvării operaţiilor în cadrul unui proces este un principiu fundamental al desfăşurării proceselor, în general, şi a celor comerciale, în special.

In literatura de specialitate şi în practica judiciară (mai cu seamă în dreptul francez) în majoritatea cazurilor s-a exprimat opinia că, procedura reorganizării (redresării) şi lichidării judiciare are caracter colectiv, chiar dacă legiuitorul nu prevede în mod expres acest lucru.

Aşadar, în principiu, un singur creditor nu poate beneficia de aceste proceduri.Condiţiile necesare pentru aplicarea procedurii insolvenţeiCondiţii de fond şi de formăDispoziţiile legale privind procedura insolvenţei se aplică dacă sunt îndeplinite

următoarelecondiţii:-debitorul se încadrează în una din categoriile prevăzute în textul art. 1 alin (1) şi (2) din

Legea nr.85/2006;-debitorul se află în insolvenţă (insuficienţa fondurilor băneşti pentru plata datoriilor

exigibile). ,Aceste două condiţii pot fi calificate condiţii de fond, la fel cum, de altfel, erau calificate

şi în cazul reglementărilor anterioare privind procedura falimentului. Din punct de vedere formal, trebuie să existe o hotărâre judecătorească prin care să se

constate îndeplinirea condiţiilor de fond, aceasta fiind încheierea judecătorului-sindic de declarare a deschiderii procedurii.

Codul comercial nu a definit insolvenţa debitorului, în schimb, doctrina şi jurisprudenţa au considerat că insolvenţa debitorului constă în lipsa de lichidităţi (sume de bani) necesare achitării datoriilor.

Conceptual, insolvenţa (incapacitatea de plată) nu se confundă cu insolvabilitatea debitorului sau cu refuzul de plată.

4

Potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 insolvenţă este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru platadatoriilor exigibile.

Totodată, în textul art. 3, legea face distincţie între insolvenţa vădită (pct. 1 lit. a) şi insolvenţa iminentă (pct. 1 lit. b).

Cele două concepte exprimă atât stadiul în care se află insolvenţă, cât şipercepţia acestei stări de către subiecte de drept diferite. Astfel, pentru creditor,

insolvenţa este prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria faţă de el. Prezumţia este generată legal pentru a servi creditorului care nu poate cunoaşte realitatea situaţiei patrimoniului debitorului în ansamblul acesteia sub aspectul datoriilor şi a fondurilor băneşti.

Pentru debitor insolvenţa este certă şi efectivă atunci când fondurile băneşti de care dispune sunt insuficiente pentru plata datoriilor exigibile. Pentru acelaşi debitor insolvenţa este iminentă atunci când are certitudinea că la scadenţă nu va putea plăti datoriile exigibile angajate cu fondurile băneşti disponibile la aceeaşi dată.

Insolvenţă (incapacitatea de plată) sau insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile (a debitorului) trebuie delimitată de aşa-numita jenă financiară, care constă în lipsa momentană a lichidităţilor necesare achitării datoriilor. Este posibil ca, în scurt timp, debitorul să încaseze creanţele de la proprii săi debitori, dovedind astfel că nu se află în stare de insolvenţă.

Insolvenţă (incapacitatea de plată) nu înseamnă insolvabilitate. Deşi se află in încetare de plăţi deoarece nu are lichidităţi, totuşi, debitorul nu este insolvabil atât timp cât deţine în patrimoniu bunuri care pot fi executate silit pentru a fi îndestulaţi creditorii sau pentru a se continua activitatea, în condiţiile în care obţine ,amânări de plată" din partea creditorilor. Este posibil ca debitorul însuşi să fie creditor faţă de un alt debitor şi, ca atare, să aibă creanţe de încasat.

Insolvabilitatea constă în imposibilitatea debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de creditori, atât din lipsa lichidităţilor, cât şi a altor bunuri din care să fie satisfăcute creanţele creditorilor. Practic, pasivul (datoriile) este mai mare decât activul (drepturile) patrimoniului.

Insolvenţă nu se confundă cu simpla neplată a datoriilor la scadenţă. Cel mai adesea, insolvenţă se manifestă prin neplata de către debitor a datoriilor sale ajunse la scadenţă.

Imprejurarea că debitorul refuză executarea de bună voie a obligaţiei de plată a datoriei nu înseamnă că acesta, automat, ş-ar afla în insolvenţă şi, în consecinţă, creditorul s-ar putea îndestula prin executarea silită a obligaţiei.

Refuzul de plată nu se confundă nici cu insolvenţă (insuficienţa fondurilor băneşti pentru plata datoriilor exigibile) şi nici cu insolvabilitatea.

Refuzul de plată al debitorului poate să fie întemeiat sau neîntemeiat.Capitolul al II-lea din Legea nr. 85/2006 este intitulat „Participanţii la procedura

insolvenţei"intrucât în cadrul procedurii participă persoane care nu pot fi incluse în categoria de „organe", cum ar fi, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor etc.

Potrivit art.5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura insolvenţei:− instanţele judecătoreşti;− judecătorul-sindic;− administratorul judiciar şi

5

− lichidatorul.Alţi participanţi la procedură sunt:− adunarea creditorilor;− comitetul creditorilor;− administratorul special.Instanţele judecătoreştiPotrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevăzute de prezenta lege sunt de

competenţa exclusivă a tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul debitorului, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, şi sunt exercitate de către judecătorul-sindic, desemnat de către preşedintele tribunalului în condiţiile art. 9.

Face excepţie recursul împotriva hotărârilor date de judecătorul-sindic, în baza art. 8 din Legea nr. 85/2006, în acest caz fiind competentă curtea de apel.

Acest text legal stabileşte, pe de o parte, competenţa materială (ratione materiae) şi, pe de altă parte, competenţa teritorială (ratione. teritori) a instanţei judecătoreşti abilitată să aplice procedura insolvenţei.

Procedura insolvenţei începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de una dintre următoarele categorii de persoane:

- debitorul însuşi;- creditorii debitorului.Din conţinutul art.26 din Legea nr. 85/2006, rezultă că declanşarea procedurii nu se poate

face din oficiu de către tribunal, fiind necesară o cerere introductivă formulată atât de persoanele arătate mai sus, cât şi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare împotriva persoanelor juridice (entităţilor) aflate sub supravegherea şi controlul acesteia.

Cererea debitoruluiDebitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere însoţită

de înscrisurile enumerate la art. 28 pentru deschiderea procedurii insolvenţei conform prevederilor art.27 din lege, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. Cererea adresată tribunalului poate fi formulată şi de debitorul în cazul căruia apariţia stării de insolvenţă este iminentă.

Prin apariţia stării de insolvenţă se înţelege, în concordanţă cu art. 3 pct. 1, constatarea de către debitor, pe baza datelor propriei contabilităţi, că fondurile sale băneşti disponibile sunt insuficiente pentru a plăti datoriile sale băneşti, certe, lichide şi exigibile, de mai mult de 30 de zile.

Natura comercială, civilă, fiscală etc., a acestor datorii este indiferentă. Cuantumul acestor datorii este, de asemenea, indiferent. Un prag valoric minim al creanţelor este reglementat numai în ipoteza cererii introduse de creditor (art. 3 pct. 12).

In cazul insolvenţei iminente definită la art. 3 pct. 1 lit b) - insolvenţă este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei, introducerea cererii de debitor este facultativă.

In cazul debitorilor persoane juridice cererea se va semna de către persoanele care, potrivit actelor constitutive, sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta. Nu este necesar să se anexeze şi hotărârea adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, ori membrilor, după caz, prin care să se împuternicească reprezentantul în vederea înregistrării cererii introductive.

6

Reintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică sau de către reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii, după ce au trecut mai mult de 6 luni de la împlinirea termenului prevăzut la art. 27 constituie infracţiunea de bancrută simplă şi se pedepseşte conform art. 143.

Introducerea prematură, cu rea-credinţă, de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage răspunderea patrimonială a debitorului, persoană fizică sau juridică, pentru prejudiciile cauzate.

Indiferent de dorinţa debitorului, cererea se va soluţiona conform procedurii simplificate, în toate situaţiile în care debitorul:

- este comerciant persoană fizică, acţionând individual sau într-o asociaţie familială;- nu deţine niciun bun în patrimoniu;- nu posedă actele constitutive sau documentele contabile;- nu poate fi găsit administratorul;- nu mai are sediu sau acesta nu mai corespunde adresei din registrul comerţului;- nu prezintă documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b), c), e, h), în termenul

prevăzut de lege;- este societate comercială dizolvată anterior formulării cererii introductive;- nu este îndreptăţit să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară.Obiectul cererii, în funcţie de opţiunea debitorului, poate consta:− fie în reorganizarea judiciară a activităţii conform unui plan, în scopul achitării

datoriilor sale;− fie în lichidarea averii pentru satisfacerea creanţelor creditorilor;− fie în intenţia de a intra în faliment.Scopul cererii introductive este plata datoriilor pe care debitorul le are faţă de creditori.In Legea nr. 85/2006, există o singură excepţie în care debitorul nu are posibilitatea de a

cere reorganizarea societăţii, respectiv dispoziţia din art. 30, unde se arată că debitorii, persoane juridice nu pot cere reorganizarea judiciară dacă, în ultimii cinci ani precedenţi hotărârii de deschidere a procedurii, au mai fost supuşi unei astfel de proceduri. Totodată, Legea 85/2006 prevede în textul art 29 efectele speciale ale introducerii cererii de o societate în nume colectiv sau în comandită, sau degrupurile de interes economic (ori de membrii acestora).

Cererea creditorilor Este îndreptăţit să ceară deschiderea procedurii creditorul definit la art. 3 pct. 6 [orice

creditor care are o creanţă certă (necontestată), lichidă (care constă, de regulă, în sume de bani) şi exigibilă (care a ajuns la scadenţă) împotriva patrimoniului debitorului de mai mult de 30 de zile] contra unui

debitor prezumat ca fiind în stare de vădită insolvenţă, dacă posedă o creanţă având un cuantum cel puţin egal cu pragul de 10.000 lei prevăzut la art.3 pct. 12.

Pentru creanţele izvorâte din raporturile juridice de muncă, pragul este de 6 salarii medii pe economie.

Cererea va avea conţinutul minim prevăzut la art. 31 şi la cerere se vor anexa documentele justificative ale creanţei şi ale celorlalte susţineri din cerere.

In situaţia concursului mai multor cereri ale creditorilor, îndeplinirea condiţiilor pentru deschiderea procedurii se va analiza în raport de toate cererile, iar dacă se înregistrează atât cererea debitorului cât şi cele ale creditorilor, aceste cereri se conexează.

7

Deschiderea procedurii la cererea debitoruluiDacă cererea debitorului corespunde cerinţelor art. 27, judecătorul-sindic va pronunţa o

încheiere de deschidere a procedurii generale sau a procedurii simplificate.De regulă va fi deschisă procedura generală.Procedura simplificată se va deschide în cazul în care s-a cerut de către debitor sau dacă

acesta nu a depus documentele prevăzute la art. 28, ori dacă se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2).

Incheierea de deschidere a procedurii pronunţată de judecătorul-sindic va fi notificată conform art. 61 sau art. 109, după caz.

După ce au trecut 15 zile şi se constată că nu s-au înregistrat opoziţii ale creditorilor, judecătorul-sindic va dispune continuarea procedurii. Dacă s-au înregistrat opoziţii, judecătorul sindic le va soluţiona după citarea administratorului judiciar, a debitorului şi a creditorilor oponenţi.

Soluţiile posibile sunt următoarele:− admiterea opoziţiei şi revocarea încheierii de deschidere a procedurii, dacă debitorul nu

este în insolvabilitate efectivă, nici în iminentă insolvabilitate;− admiterea opoziţiei şi menţinerea procedurii deschise, calificându-se cererea ca

prematură şi fără rea-credinţă;− respingerea opoziţiei, luându-se măsurile pentru continuarea procedurii.Deschiderea procedurii la cererea creditoruluiIn termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorilor îndreptăţiţi să solicite

deschiderea procedurii insolvenţei, judecătorul-sindic desemnat de către preşedintele tribunalului va comunica cererea, în copie, debitorului.

Dacă în termen de 10 (zece) zile de la primirea copiei, debitorul contestă că ar fi în insolvenţă,iar contestaţia este respinsă, el,nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară.

La cererea debitorului, judecătorul-sindic poate să-i oblige pe creditorii care au introdus cererea, să consemneze la o bancă comercială o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor, în termen de 15 zile. Cauţiunea urmează a fi restituită în situaţia în care cererea introductivă este admisă. Neconsemnarea în termen a cauţiunii atrage respingerea cererii introductive [art. 33 alin (3) din Legea nr. 85/2006].

In măsura în care judecătorul-sindic constată că debitorul este în stare de insolvenţă va respinge contestaţia şi va deschide procedura generală printr-o sentinţă , situaţie în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de administratorul judiciar sau de către creditorii care deţin împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacă aceştia îşi exprimă intenţia de a depune un plan. Dacă debitorul nu este în stare de insolvenţă, judecătorul-sindic respinge cererea creditorilor, care va fi lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.

In situaţia în care debitorul nu contestă în termen de 10 zile că ar fi în stare de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a-şi reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da o sentinţă, prin care va dispune deschiderea procedurii generale desemnând, un administrator judiciar.

In cazul în care, din declaraţia debitorului, făcută până la data pronunţării sentinţei, rezultă că acesta se încadrează în una din categoriile prevăzute la art. 1 alin (2) din lege sau a unui beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă

8

de deschidere a procedurii simplificate desemnând un lichidator provizoriu.Prin sentinţa de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune administratorului

judiciar sau lichidatorului, după caz, să efectueze notificările prevăzute de lege (art. 61 din Legea nr 85/2006).

Potrivit legii, odată ce procedura a fost deschisă prin hotărârea judecătorului-sindic, trebuie luate primele măsuri pentru realizarea procedurii insolvenţei.

NotificareaPrima măsură constă în notificarea trimisă de administratorul judiciar tuturor creditorilor,

debitorului şi Oficiului registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori altor registre unde debitorul este înmatricularea/efectuarea menţiunii deschiderii procedurii. Notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţei (art. 61 din Legea nr. 85/2006).

In conformitate cu dispoziţiile art. 6\ alin. (1) din Legea nr- 85/2006, notificarea va cuprinde:

− termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la sentinţei de deschidere a procedurii;

− termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, termen care va fi de maxim 60 de zile de la data deschiderii procedurii;

− termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe, care nu va fi mai mare de 30 de zile pentru procedura generală şi, respectiv, 15 zile în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului de 60 de zile de la deschiderea procedurii;

− termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile în cazul procedurii generale şi, respectiv, 15 zile în cazul procedurii simplificate, de la data expirării termenului de verificare a creanţelor pentru fiecare procedură;

− locul, data şi ora primei şedinţe a adunării generale a creditorilor, şedinţă care trebuie să aibă loc în primele 5 zile de la expirarea termenului de verificare a creanţelor.

Conform art. 62 alin (2) din lege judecătorul-sindic, în funcţie de circumstanţele cauzei şi pentru motive temeinice, va putea hotărî o majorare a termenelor cuprinse în notificare cu maximum 30, respectiv 15 zile.

-Falimentul.Cazurile de aplicare a procedurii falimentuluiPotrivit art. 107 alin. (1), intrarea în faliment are loc în următoarele cazuri:− debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată;− debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare sau la cererea creditorului de

deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în stare de insolvenţă, iar contestaţia a fost respinsă de judecătorul-sindic;

− nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu au propus un plan de reorganizare ori nici un plan dintre cele propuse nu a fost acceptat şi confirmat;

− debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare, ori planul propus nu a fost acceptat şi confirmat şi nici o altă persoană îndreptăţită nu a propus un plan de reorganizare sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat sau confirmat;

9

− nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării aduce pierderi averii sale;

− a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune intrarea în faliment a debitorului, în condiţiile stabilite de art. 54 alin (5) sau art.60 alin (3) din lege.

Judecătorul-sindic pronunţă o hotărâre prin care se decide intrarea în faliment.Prin aceeaşi hotărâre, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea societăţii debitoare

dispunând:- ridicarea dreptului de administrare al debitorului;- desemnarea unui lichidator provizoriu, stabilirea atribuţiilor şi a remuneraţiei acestuia în

cazul procedurii generale;- confirmarea în calitate de lichidator al administratorului judiciar desemnat conform art.

19 alin(2) sau art.34 în cazul procedurii simplificate;- termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de predare a

gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator;- întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidator în termen de

maximum 10 zile de la intrarea în faliment, de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu

indicarea celor născute după deschiderea procedurii;- notificarea intrării în faliment.In cazul intrării în faliment în procedura generală (art. 108), lichidatorul va trimite o

notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, debitorului şi Oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole, unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii.

Notificarea trebuie să cuprindă toate menţiunile prevăzute în art. 108 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

In cazul intrării în faliment prin procedura simplificată (art. 109), lichidatorul va emite o notificare privind intrarea în procedura falimentului şi, în cazul debitorului persoană juridică, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor notificat, debitorului şi Oficiului registrului comerţului, sau după caz registrului societăţilor agricole sau registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru eliberarea menţiunii. Totodată vor fi supuse verificării toate creanţele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii.

In cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare:− titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, conform prezentării lor

în planul confirmat, mai puţin cota încasată în cursul reorganizării;− garanţiile constituite pentru creanţele înscrise în plan îşi produc în continuare efectele

(art.111).− sumele încasate de creditori în procedura planului nu se restituie (art. 112 alin. 1).− actele cu titlu gratuit din perioada executării planului sunt considerate nule (art. 112

alin. 2).− celelalte acte ale debitorului situate în perioada cuprinsă între confirmarea planului şi

intrarea în faliment sunt prezumate ca fiind în frauda creditorilor şi vor fi anulate (art. 112 alin. ).

10

Sunt exceptate următoarele situaţii:a) cocontractantul face dovada bunei sale credinţe;b)actele se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 49 alin. (1) şi (2);c)actele sunt permise de plan..Efectuarea lichidării bunurilor din averea debitoruluiPotrivit dispoziţiilor legale (art. 113, 114, 115), înaintea efectuării lichidării propriu-zise

este necesară luarea unor măsuri premergătoare: sigilarea bunurilor debitorului, inventarierea şi preluarea lor de către lichidator în depozit judiciar.

Prezenta debitorului, prin administratorul special nu este obligatorie.In aplicarea procedurii de lichidare, se vor urmări două principii:• rapiditatea operaţiunilor;• lichidarea bunurilor cât mai avantajos, pentru a fi satisfăcute creanţele creditorilor.Lichidarea bunurilor va fi efectuată de lichidator, sub controlul judecătorului-sindic.Bunurile vor putea fi vândute:− în bloc, ca un ansamblu în stare de funcţionare pe baza unui raport întocmit de

lichidator şi prezentat comitetului creditorilor;− individual.Bunurile se vând în bloc prin negociere directă, prin licitaţie publică sau combinaţia celor

două metode. în cazul bunurilor imobile vânzarea se face prin negociere directă în urma propunerii lichidatorului aprobată de adunarea generală a creditorilor.

Valorile mobiliare vor fi vândute în condiţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare.

Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare.Sumele rezultate din vânzări vor fi depuse la o unitate a unei societăţi bancare, în contul

averii debitorului, pentru a fi distribuite creditorilor, iar recipisele vor fi predate judecătorului-sindic. în cazul vânzării activelor prin licitaţie publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate şi va fi înscris, în cazul imobilelor, în registrele de publicitate imobiliară.

Creditorii care beneficiază de ipoteci sau de alte garanţii reale vor fi satisfăcuţi din sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor afectate de garanţii.

Distribuirea sumelor realizate în urma lichidăriiPotrivit art. 122 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor,

un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe şi un plan de distribuire între creditori, la fiecare 3 luni, calculate de la date începerii lichidării. Pentru motive temeinice, judecătorul-sindic poate prelungi sau poate scurta cu cel mult o lună termenul de prezentare a raportului şi a planului de distribuire.

Planul de distribuire va fi înregistrat la grefa tribunalului şi lichidatorul va notifica aceasta fiecărui creditor.

Raportul şi planul de distribuire vor fi afişate în copie la uşa tribunalului. Conform art.122 alin (3) din lege, comitetul creditorilor sau orice creditor

poate formula contestaşi la raport şi la plan în termen de 15 zile de la afişare. Contestabile vor fi soluţionate de judecătorul-sindic printr-o sentinţă, după ce a ţinut o şedinţă în termen de 20 de zile de la afişare, cu lichidatorul, debitorul şi cu creditorii.

Creanţele vor fi plătite in cazul falimentului in următoarea ordine:

11

1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii, inclusiv cele pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate pentru realizarea procedurii insolvenţei;

2. creanţe izvorând din raporturi de muncă;3. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de

instituţii de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele ce rezultă din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii;

4. creanţele bugetare;5. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi în baza unor obligaţii

de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenta;

6. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;

7. creanţe reprezentând credite bancare cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;

8. alte creanţe chirografare;9. creanţele subordonate, în ordinea de preferinţă prevăzută de lege (art. 123 pct. 9):

creanţeleacordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori, după caz de către un membru al grupului de interes economic; creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit,

Inchiderea proceduriiPotrivit art. 129 alin (1) din lege, lichidatorul este obligat după ce bunurile din averea

debitorului au fost lichidate, să supună judecătorului-sindic un raport final însoţit de situaţiile financiare finale. Aceste documente vor fi comunicate în copie creditorilor şi debitorului şi se vor afişa la uşa tribunalului. în termen de 30 de zile de la afişarea raportului final, judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor. Orice obiecţie privitoare la raportul final se va formula cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării.

Judecătorul-sindic va soluţiona toate obiecţiunile creditorilor la raportul final printr-o închidere, fie că îl va aproba, fie că va dispune, dacă este cazul modificarea acestuia.

Lichidarea va fi considerată închisă când judecătorul-sindic aprobă raportul final şi când toate fondurile au fost distribuite creditorilor52, iar cele rămase au fost depuse la bancă. Procedura insolvenţei se poate închide în orice stadiu al procesului, dacă debitorul a achitat în întregime creanţele creditorilor.

Regula instituită prin Legea privind procedura insolvenţei este aceea conform căreia închiderea procedurii este urmată de radierea din registrul corespunzător şi deci, încetarea existenţei sau a calităţii debitorului. Excepţiile sunt numai cele prevăzute de art. 132 alin.(l) şi de art. 134.

Prima situaţie de închidere a procedurii este reglementată la art. 131, identic cu art. 130 din Legea nr. 64/1995. Cauza închiderii este absenţa sau insuficienţa bunurilor şi absente fondurilor necesare continuării procedurii după deschidere. Textul nu reglementează posibilitatea continuării procedurii pentru încasarea creanţelor debitorului, nici posibilitatea anulării unor acte ale debitorului pare să transfere active în averea debitorului.

12

Procedura de reorganizare privind continuarea activităţii sau lichidare pe bază de plan va fi închisă, prin sentinţă, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul confirmat. în situaţia în care procedura începe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă conform dispoziţia prevăzute de lege pentru închiderea procedurii falimentului.

Procedura de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final după distribuirea tuturor fondurilor sau bunurilor din averea debitorului sau când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă.

O altă situaţie privind închiderea procedurii este cea prevăzută la art. 133 din lege, respectiv după ce creanţele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute.

Inchiderea procedurii este urmată şi de radiere şi în acest caz^dar textul distinge două ipoteze: în prima ipoteză nu au fost lichidate toate bunurile din averea debitorului, iar în cea de-a doua ipoteză se lichidează tot activul debitorului.

Bibliografie: 1. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei;2. Tandareanu Nicoleta - Insolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006 – Editura

Universul Juridic,2012;3.

13