Documentul PDF a fost generat folosind librăria cu sursă deschisă mwlib. Accesați http://code.pediapress.com/ pentru mai multe informații.PDF generated at: Tue, 18 Dec 2012 14:11:52 UTC

Religii

ConținutArticole

Religie 1Creștinism 11Biserica Ortodoxă 26Biserica Catolică 34Biserica Romano-Catolică 37Greco-catolici 42Protestantism 44Biserica Reformată 49Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 52Bisericile baptiste 66Biserica Penticostală 76Islam 78Hinduism 93Taoism 96Budism 98Sikhism 125Spiritism 127Iudaism 129Credința Bahá'í 138Jainism 139Șintoism 160Zoroastrism 163Asatru 170Wicca 170Satanism 177Druidism 181

ReferințeSursele și contribuitorii articolelor 182Sursele, licențele și contribuitorii imaginilor 184

Licențele articolelorLicență 187

Religie 1

ReligieReligia este credința în supranatural, sacru sau divin, și codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile șiinstituțiile asociate cu această credință. În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverseculturi sau persoane.

Diverse simboluri religioase, incluzând (peprimul rând) Creștin, Iudaic, Hindus, Baha'i, (peal doilea rând) Islamic, Tribal, Taoist, Shinto (peal treilea rând) Buddhist, Sikhist, Hindus, Jainist,

(pe al patrulea rând) Ayyavalist, Tripla Zeiță,Crucea malteză, Pre-creștin slavonic

Definiții:

Religia ca expresie simbolică

Religia este, la nivel de discurs, expresia simbolică a unei încrederi înexistența unei realități absolute (Sacrul, Supremul, Dumnezeul) de careomul ar depinde. Această încredere este credința. Ea permite omului săse orienteze în labirintul marilor întrebări ale vieții și dă omului unsens existenței sale care depășește viața sa biologică.[1]

Religia ca tip de comportament uman

Religia este un tip de comportament uman (credințe, ritualuri) referitorla ființe, forțe și puteri supranaturale. Sociologia considera ca religia aapărut și există încă pentru că ea îndeplinește anumite funcțiuni:1. Funcția cognitivă:

Religia este o formă de explicare a lumii, în condițiile lipsei uneicunoașteri științifice. Ca modalitate de cunoaștere, specific religieieste forma preteoretică, mitologică. Ea are o marcată orientare antropomorfică, proiectând caracteristicileexistenței umane (prima existență la care cunoașterea umană a avut acces), pentru explicarea tuturor celorlaltedomenii ale existenței. În această perspectivă, antropologul social englez E. B. Taylor [2] oferă o primă teoriesistematică, fundamentată pe o mare cantitate de date. Taylor consideră ca fiind caracteristic religiei ideea desuflet care a apărut din încercarea omului primitiv de a explica o serie de experiențe ca aceea a viselor, transei șimorții.

2. Funcția acțională:Religia este o formă de extensie a capacităților umane limitate de acțiune. James Fraser [3] argumentează că omulprimitiv a încercat să abordeze lumea, în completarea tehnicilor sale curente, prin magie (complex de tehnici princare omul încearcă să realizeze scopurile sale controlând forțele supranaturale). Religia a apărut când omul arealizat că magia este ineficace. În loc să încerce să controleze forțele supranaturale prin descântece, formule,ritualuri, omul încearcă să înduplece, să solicite ajutorul acestora, subordonându-se lor.

3. Funcția de reducere a anxietății:Latinii spuneau acum două milenii că “spaima inventează zeii” (“primus in orbe deos fecit timor”).Bronislaw Malinowski [4] explică că magia și religia sunt instrumente de reducere a anxietății în situațiile caredepășesc posibilitățile efective de control ale omului. Religia reprezintă deci o "sacralizare a crizelor viețiiumane". Ea este un răspuns la tragediile vieții umane, la conflictul dintre proiectele umane și realități.

4. Funcția socială (structurantă):Émile Durkheim [5], spune că funcția religiei este de a afirma superioritatea morală a societății asupra membrilorei, menținând astfel solidaritatea acesteia. Dumnezeul clanului nu este altceva decât clanul însuși. În religie,societatea se sacralizează pe ea însăși.

Religie 2

5. Funcția compensatorie:În societățile stratificate social, Karl Marx [6] și Friedrich Engels [7], identifică o funcție compensatorie a religiei,anume aceea de a fi un protest contra unei lumi alienante, dar un protest neputincios, ea făcând tolerabilă lumeareală în speranța într-o compensație în lumea iluzorie de după moarte; ea are din această cauză și o funcție destabilitate, menținând organizarea socială care favorizează clasele dominante. În plus, societățile avansate suntnecesarmente complexe din punct de vedere social în contrast cu cele arhaice, în ele acționând procese socialegreu inteligibile sau controlabile, dintre care unele se întorc contra individului. O sursă în plus de anxietate, pentrucare religia devine o dată în plus o reacție compensatorie.

6. Funcția identitară:Studii recente demonstrează valoarea religiei de puternic instrument al constituirii și prezervării identității unorcomunități etnice sau chiar a unor comunități constituite exclusiv prin aderența la o credință religioasă. Religiaeste deci un liant al vieții sociale și un instrument de creștere a coeziunii sociale.[8]

Religia explicată de către antropologie și biologieLa întrebarea de ce a apărut și există încă religia, antropologia și biologia oferă, în contrast cu sociologia, un răspunscare dă cont de cauzele fundamentale ale fenomenului. Aceste cauze ultime nu pot fi decât biologice. Acest subiecteste tratat separat, pe pagina dedicată, anume Explicația biologică a religiei

EtimologieCuvântul religie vine din limba latină, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, după Cicero)fie din (re-ligio - a lega , a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu). Religia poate fi definită ca un sistem bazat peîncercările oamenilor de a explica universul și fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeitățisau alte forțe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înțelesului vieții. În mod obișnuit, religiileevoluează din/către mitologie și au drept caracteristici necesitatea credinței și un mod specific de a gândi și a acționape care credincioșii sunt îndemnați să le respecte. Religiile creștine socotesc cuvântul "religie" ca "legătura liberă șiconștientă a omului cu Dumnezeu".

Știința și religia

Religie 3

Educația (1890), fragment central al unui vitraliu aflat la Universitatea Yale, creatde Louis Comfort Tiffany și Tiffany Studios. Sunt reprezentate în armonie Știința(personificată prin Devotament, Muncă, Adevăr, Cercetare și Intuiție) și Religia

(personificată prin Puritate, Credință, Speranță, Venerație și Inspirație), prezidatede personificarea centrală a Luminii·Iubirii·Vieții.

Cunoașterea religioasă, conformpracticanților religiei, poate fi obținută de lalideri religioși, texte sacre (scripturi), și/oriprin revelație personală. Unele religiiconsideră această cunoaștere ca nelimitată șicapabilă să răspundă tuturor întrebărilor;alții văd cunoașterea religioasă ca jucând unrol mai limitat, adeseori ca un complementla cunoașterea obținută prin observare fizică.Unii oameni religioși consideră căcunoașterea religioasă obținută în acest modeste absolută și infailibilă.Metoda științifică presupune dobândireacunoașterii testând ipotezele pentru adezvolta teorii care permit explicareafaptelor s-au evaluarea experimentelor șirăspunde doar întrebărilor despre universulfizic. Ea dezvoltă teorii ale lumii care sepotrivesc evidentelor observate fizic. Toată cunoașterea științifică este subiectul ajustărilor ulterioare în fațaevidențelor adiționale. Teoriile științifice care dispun de o preponderență a evidențelor favorabile sunt adeseaconsiderate ca fapte (de exemplu teoria gravitației ori evoluției).De-a lungul secolelor știința a fost criticată cu înverșunare (și încă este) de către religie.În cadrul științelor naturii, cel mai elocvent și actual exemplu este dezbaterea privind creaționismul, privindcompatibilitatea între istoria biblică a facerii lumii și teoriile științifice ale cosmologiei și biologiei evoluționiste. Unexemplu mai vechi este reacția Vaticanului față de "falsificarea" de către Galileo Galilei a cosmologiei geocentrice.Științele sociale și ele au fost ținta unor atacuri din partea religiei din motive ce țin de diverse rezultate și concluziiale acestora. Întrucât pentru credincios, dogma este prin definiție adevărată, unii credincioși (de exemplufundamentaliștii islamici sau creștini) păstrează o interpretare literală a textelor biblice.De obicei apar conflicte între afirmațiile cu caracter științific și cele cu caracter religios prin faptul că fiecare vizeazăniveluri diferite. Astfel, teoria creației din Biblie tematizează raportul dintre Dumnezeu, lume și om, însă nu și științadespre natura observabilă (empirică) a lucrurilor (vezi și exegeza și hermeneutica biblică). Fapt rămâne totuși că preades atunci când Biblia pretinde a spune adevăruri despre " raporturile dintre Dumnezeu, lume și om ", ea practică undiscurs, care prin definiția (ba chiar mai ales prin istoria) filozofiei, este un subiect legitim de analiză a acesteia dinurmă, tot așa cum atunci când vorbește despre obiecte, ființe sau categorii reale (om, lume, animale, fenomenenaturale, etc.), ea își expune în mod inevitabil afirmațiile criticii legitime a științei. Chestiunea este deci departe de afi simplă, iar sferele celor trei activități umane sunt departe de a fi atât de simplu de separat.

Filozofia și religiaToate întreprinderile umane pot degenera și își pot rata rațiunea de a fi și toate pot deveni astfel maladii: dragostea sepoate topi în gelozie, imaginația ne poate face să pierdem sensul realității iar abuzul de rațiune ne poate faceinsensibili. Nici religia nu scapă acestui destin, căci și ea poate degenera. Adevărurile religiei nu pot fi înțelesedintr-o dată și o dată pentru totdeauna: ele rămân subiect etern de aprofundare. Pericolul bântuie permanent deci,făcându-ne să luăm o etapă în această dinamică a dezvoltării drept "punctul de sosire". Antropologii ne spun că acestblocaj poate lua diverse forme:Gândirea magică: Confundăm adesea gândirea religioasă cu gândirea magică. Copilul care se roagă la "micul Isus" să fie sănătos și să crească mare sau adultul care îi cere "bunului Dumnezeu" să-l scape de un necaz, practică

Religie 4

amândoi gândirea magică. Aceasta se caracterizează prin credința că putem acționa de manieră indirectă asuprafenomenelor naturale sau asupra altuia, manipulând puterile spirituale superioare prin rugămințile noastre fierbinți.Astfel, superstiția înlocuiește gândirea critică. Gândirea magică se deosebește de gândirea religioasă prin aceea că eavrea să manipuleze divinul în loc să i se supună. [9]

Confuzia discursului: O altă formă de degenerare a religiei este confuzia discursului. Este o confuzie atunci cândpercepem discursul religios ca pe o descriere a realității, a unei stări a lumii. Ne separăm astfel de dimensiuneasimbolică a religiei, plasându-ne în contradicție cu ceea ce ne spun științele. Această confuzie ne obligă să alegemîntre una sau cealaltă, sau mai bine zis una contra celeilalte în detrimentul amândurora.În această formă de degenerare a religiei afirmațiile religioase sunt luate în sens propriu, valoarea lor simbolică fiindevacuată. Această confuzie denotă ignorarea sensului mitului ca sumă de simboluri al cărui adevăr stă în utilitatea luipsihologică și nu în exactitatea sa empirică. Astfel, tot ce scrie în Biblie, de exemplu, apare literalmente exact. DacăBiblia afirmă că omul a fost creat de un suflu divin și că lumea a apărut în 7 zile, de ce să ne preocupăm de teoriaevoluției, care în mod necesar e falsă și nocivă?Integrismele: Există însă și alte forme de degenerare a religiei, anume integrismele. Acestea confundă simbolulAbsolutului cu forma pe care acesta a putut s-o îmbrace de-a lungul epocilor sau în mod particular într-o epocă dată(anume aceea "a Revelației"), refuzând orice schimbare a formulei adevărului religios. Astfel, integrismele ratează sădistingă între esențial și accesoriu. El vede de aceea o trădare a spiritului catolicismului în oficierea mesei în francezăși nu în latină, uitând că limbile primilor creștini au fost arameica sau greaca. Pentru integrist, tradiția trebuieacceptată așa cum este, fără modificare. Altfel spus integrismul transpune pe teren religios un conservatorismradical, producând o alianță între refuzul istoriei și nostalgia după trecut. Doar ca istoria ne arată că inexorabillucrurile se schimbă...Fanatismul O ultimă formă de degenerare a religiei este și fanatismul. Acesta din urmă uită un principiuepistemologic care e atât simplu cât și fundamental: o convingere, oricât de profundă ar fi ea, nu poate garantaadevărul unei afirmații. Nu putem așadar justifica impunerea ei altui individ. Fanatismul exclude posibilitatea ca oaceeași experiență poate utiliza în descriere simboluri diferite, că mai multe drumuri pot duce la aceeași destinație, șică experiențele religioase pot diferi de la o persoană la alta, de la o cultură la alta. El nu poate înțelege că Absolutulnu a fost niciodată total accesibil omului, și că el nu este nici azi încă total accesibil, astfel d.p.d.v. uman neputând săsusținem că îl cunoaștem deasupra oricărei îndoieli. Fanaticul se percepe așadar ca unicul deținător al adevăruluiconfruntat cu o lume de erezii. El este acel "alege crucea sau mori" sau acel "Allah e mare" al unora care folosescgirul Absolutului pentru a justifica nejustificabilul. (traducere și sinteză după text de Claude Paris și Yves Bastarachedin lucrarea "Gândire critică și argumentație" (Éditions C.G. Québec (Canada) 1995), cap. 3 ("Privire asuprareligiei"), p. 69/70.)

Religia ca superstițieIstoric vorbind, superstiția a fost întotdeauna credința celui de-o religie diferită de aceea a celui care o judecă. Astfelereziile au fost considerate a fi superstiții, așa cum și religiile celorlalți au fost definite ca fiind superstiții. [10] Separe deci că și eticheta de superstiție face parte din mai numeroasa familie de manifestări ale antropocentrismului: ocredință, o valoare sau o practică diferită de aceea specifică culturii în care ne-am născut este automat (fără o analizătemeinică adică) percepută ca ceva inferior, demn de dispreț și ridiculizare.D.Ex.-ul definește superstiția ca fiind "o prejudecată care decurge din credința în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau alte rămășițe ale animismului și ale magiei". Nu e de mirare deci că credincioșii și-au aruncat reciproc, dintotdeauna, așa cum s-a menționat mai sus, invectiva de superstiție pentru a respinge religia celuilalt, căci după cum se poate constata toate religiile prezintă această credință în "spirite bune sau rele", căci zeii, îngerii sau demonii sunt definiți și ei a fi astfel de entități imateriale (vezi D.Ex., primul sens al termenului "spirit": "În filozofia idealistă și în concepțiile religioase, spiritul este un element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul; ființă imaterială supranaturală, duh."). De

Religie 5

altfel Dicționarul Enciclopedic Român ediția 1966 precizează că "între superstiție și credința religioasă nu există odeosebire de esență." Și pe bună dreptate se afirmă asta, căci latura superstițioasă a religiilor nu se limitează doar lafaptul că toate postulează existența unor spirite bune și rele, întrucât la majoritatea dintre ele găsim și credința învrăjitoare; unele dintre aceste religii vorbesc de altfel explicit în textele lor sacre despre vrăjitoare, cum este cazul,de exemplu, cu creștinismul și iudaismul (În Biblie, în "Ieșire" mai exact (Exod 22:18), dumnezeul evreilor șicreștinilor cere acestora să ucidă vrăjitoarele: "Pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască".). Dar mai mult, există deasemenea numeroase exemple în care credincioșii creștini manifestă credința în semne prevestitoare (de ex. povesteacreștină despre împăratul Constantin căruia dumnezeul creștinilor i-a prevestit victoria printr-un semn) sau numerefatidice (există o lungă istorie a așteptării sfârșitului lumii și a venirii lui Iisus Hristos, nu e nevoie decât să citimdespre milenarism sau apocalipticism (anul 1000, anul 2000, etc.) sau chiar Biblia (mai exact Apocalipsa 13: 18)unde se vorbește despre "numărul fiarei", 666)). Cât despre trăsăturile magice ale religiei, acest aspect a fost dejadetaliat în secțiunea Filozofia și religia, unde s-au comentat maladiile religiei, printre care și gândirea magicămanifestată în creștinism prin rugăciune (în special ceea ce în ortodoxie se numesc "rugăciune de cerere"[11][12] și încatolicism "de grație" sau "intercesiune".).Și pentru antici echivalența superstiție-religie era valabilă: Cicero, de ex., definea superstiția ca fiind "o vană teamăde zei" (De divinatione, I). Tot el spunea că "cunoașterea întregii naturi ne scapă de superstiție, ne eliberează despaima de moarte […]" (De finibus, I, xix, 63).Lucrețiu spunea despre religie: "Ignoranța și frica, iată fundamentele oricărei religii (Lucrețiu, Bunul Simț, x).Opinia lui va fi preluată mai târziu și de baronul d'Holbach.Și Tacit, în scrierile sale, definește adesea ca superstiții toate cultele asiatice care se răspândeau pe atunci în inimaimperiului, printre care și creștinismul (Tacit, Istorii, iv, LIV, 4).Creștinii au preluat și ei această viziune despre religia celuilalt, astfel că Lactanțiu spune: "Religia este cultuladevăratului Dumnezeu, superstiția fiind aceea a unui fals dumnezeu".Alți creștini au fost chiar mai preciși, astfel că Clement din Alexandria (Stromates, vii, 4) și Origen (Contra Celsum,iii, 79) definesc religia evreilor și ereziile creștine ca fiind și ele superstiții.[13] Pentru Augustin chiar și caracterelemistice fac parte din superstiție (De doctrina christiana, xx).Pentru Toma d’Aquino, mai perspicace și deci mai rezervat, căci realizează faptul că religia și superstiția se opun peun același teren, superstiția este excesul de religie, superstițiosul aducând un cult divin celui căruia nu trebuie să-iaducă sau aducând un cult cui trebuie, dar de maniera în care nu trebuie.[14] Tot sfântul Toma ne spune că există șiun ghicit acceptabil pentru creștinism, care se diferențiază de ghicitul superstițios, prin faptul că acesta nu apelează lademoni și că prin actul ghicirii nu se încalcă libertatea lui Dumnezeu de a rândui viitorul după bunul plac. El vedeastfel, se pare, "demnă de elogii", astrologia, care face parte din această categorie virtuoasă de ghicire, întrucât ea "sereferă la lucruri naturale care se întâmplă în mod necesar, funcție de dispoziția aștrilor"(Summa, qu. xcv, art.5).[15]. Această viziune relaxată a lui Toma d'Aquino despre superstiție va antrena în perioada Renașterii o acceptarea multor feluri de superstiții, printre care și idolatria.Adepții Reformei nu vor întârzia să numească catolicismul superstiție. Calvin este cât se poate de clar, declarândcultul Fecioarei Maria și a sfinților ca fiind o superstiție (Instituția religiei creștine, i, IV, 3). Pentru protestanți,superstiție este orice rit care nu este cerut și aprobat formal de Dumnezeu, adică de Scriptură.Francis Bacon, asociază superstiția cu teologia, atunci când definește cele 3 surse de eroare și falsă filozofie. [16].Pentru Spinoza "toate religiile sunt superstiții care învață oamenii să disprețuiască natura și rațiunea […]."[17].Pentru Hobbes, părintele filozofiei politice occidentale, diferența între superstiție și religie este de ordin sociologic șipolitic; el explică că "teama de o putere invizibilă imaginată pe baza poveștilor acceptate public se numește religie,pe când aceeași teamă dacă se datorește unor povești despre puteri invizibile imaginate dar care nu sunt acceptatepublic, se numește superstiție."[18].

Religie 6

Constantin François de Chassebœuf, conte de Volney spunea, parcă repetând cuvintele lui Lucrețiu: "Frica șisperanța fac principiul oricărei idei religioase." (De Volney, Ruines).Pentru Kant declarația de credință, ritul, ascetismul și rugăciunea sunt toate forme de nebunie superstițioasă (Religiaîn limitele simplei rațiuni, iv, 2). Pentru el orice tentativă de a place lui Dumnezeu alta decât intenția morală estenebunie religioasă (Religia în limitele simplei rațiuni, iv, 2).Pentru Bergson, superstiția este religia socializată și instituită (Cele 2 surse ale moralei și religiei).Psihanaliza, începând cu fondatorul ei, Sigmund Freud, vede în orice religie o iluzie, făcând caducă orice opoziție denatură între religie și superstiție.[19].Konrad Zucker (Psihologia superstiției) încearcă să discearnă trei tipuri de superstiție, primele două putând includereligia. Superstiția mistică este astfel credința în sacrificii, prezicerea viitorului, profeția, ghicitul și astrologia.Superstiția magică este credința în deochi, amulete, talismane, vrăjitoare și lycantropie (credința în existențaoamenilor ce se pot transforma în lupi). Și în această categorie găsim deci credința în vrăjitoare, prezentă în iudaismși creștinism și deja comentată anterior.[20]. În acest sens, merită adăugat, poate, faptul că această credință înexistența vrăjitoarelor a antrenat sacrificarea inutilă a mii și mii de victime omenești, în așa-numitele "vânători devrăjitoare".Mark Twain spunea: "Mult timp au existat vrăjitoare. Așa ne spune Biblia. Și Biblia ne explică că nu trebuie să lepermitem să trăiască. De aceea Biserica, după opt sute de ani în care și-a făcut datoria cu lene și indolență, și-aadunat în fine lațurile, cleștii de strivit degetele și lemnele de rug, și își începu sfânta muncă cu seriozitate. Și munciea zi și noapte timp de veacuri, băgând în pușcării, torturând, spânzurând și arzând pe rug hoarde și armate-ntregi devrăjitoare, curățind creștinătatea de prezența lor mizerabilă. Apoi se descoperi că nu există și nici n-au existatvreodată vrăjitoare. Acum nu știm dacă să râdem sau să plângem… Cine a descoperit că nu există vrăjitoare?Preotul, parohul? Nu, ăștia n-au descoperit niciodată nimic. La Salem parohul a ținut patetic de text chiar și după cemirenii l-au abandonat cu remușcări și lacrimi pentru crimele și cruzimea cu care acesta i-a convins să acționezepână atunci. Parohul voia mai mult sânge, mai multă rușine, mai multă violență; sunt mirenii cei care l-au oprit. ÎnScoția parohul a ucis vrăjitoarea după ce judecătorul a declarat-o inocentă; și după ce parlamentul s-a îndurat săînlăture oribila lege contra vrăjitoarelor din Codul penal, tot parohul a fost acela care cu lacrimi și rugăminți implorasă fie menținută. Textul despre vrăjitoare rămâne în Biblie, numai practica s-a schimbat. Focul Iadului s-a dus, dartextul rămâne. Mai bine de 200 de articole de Cod penal s-au dus din legislație, dar textul care le-a autorizat rămâne."(Mark Twain, Predarea Bibliei și practica religioasă).[21]

Religii moderne

Religii moderne majore•• Creștinism

•• Ortodoxie•• Catolicism

•• Romano-Catolicism•• Greco-Catolicism

•• Protestantism•• Biserica Reformată•• Confesiuni neoprotestante

•• Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea•• Biserica Baptistă•• Biserica Penticostală

•• Islam

Religie 7

•• Hinduism•• Taoism•• Budism•• Sikhism•• Spiritism•• Iudaism•• Bahá'í•• Jainism•• Șintoism•• Religia slavică•• Zoroastrism

Religii moderne minore•• Asatru•• Wicca•• Satanism•• Druidism

Argumente pro și contra religiei în epoca contemporană

Apartenența religioasă a populației RomânieiLa recensământul din anul 2002, în România au fost semnalate următoarele culte și organizații religioase:

Culte creștineCulte creștine tradiționale

• Biserica Ortodoxă (18,83 milioane membri),• Biserica Romano-Catolică (1,02 milioane membri);• Biserica Greco-Catolică (191.556 membri);Culte creștine protestante

• Biserica Reformată (701.077 membri),• Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (8.716 membri),• Biserica Evanghelică Luterană Sinodo-Presbiteriană' (27.112 membri),• Biserica Unitariană' (66.944 membri);• Biserica Armeană' (687 membri);• Cultul Creștin de Rit Vechi' (38.147 membri);Culte creștine neoprotestante

• Biserica Creștină Baptistă (126.639 membri),• Cultul Penticostal (330.486 membri),• Biserica Adventistă de ziua a șaptea (93.670 membri),• Cultul Creștin după Evanghelie (44.476 membri),• Biserica Evanghelică (18.178 membri),• Organizația Religioasă "Martorii lui Iehova" (39.122 membri)

Religie 8

Cultul MusulmanCuprinde 67.257 membri.

Cultul MozaicCuprinde 6.057 membri.

Altă religie49.387 persoane au declarat că aparțin unei alte religii decât cele enumerate mai sus.

Fără religieCirca 33.000 de persoane s-au declarat fără religie, atei sau nu au vrut să-și facă publică apartenența religioasă.

CriticăCritica religioasă are o istorie îndelungată, datând încă din secolul 5 î.e.n în Grecia antică, cu Diagoras "ateul" dinMelos și secolul 1 î.e.n în Roma, cu De Rerum Natura lui Titus Lucretius Carus și continuând până în prezent cuafirmarea noului ateism, reprezentat de autori și jurnaliști precum Sam Harris, Daniel C. Dennett, Richard Dawkins,Victor J. Stenger și Christopher Hitchens.Criticii consideră că religia este depășită, dăunătoare individului (îndoctrinarea copiilor, vindecarea prin credință,circumcizia), dăunătoare societății (războaie sfinte, terorism, risipa resurselor), împiedică progresul științific șiîncurajează acțiunile imorale (cum ar fi jertfa de sânge, discriminarea împotriva homosexualilor și femeilor).

Note[1][1] Gândire critică și argumentație, Claude Paris, Yves Bastarache, Éditions C.G., 1995.[2] E.B.Taylor: Cultura primitivă, 1871[3] James Fraser: Creanga de aur, 1915[4] Bronislaw Malinowski: Știința magică și religia și alte eseuri, 1948[5] Émile Durkheim: Formele elementare ale vieții religioase, 1912[6] Karl Marx: Contribuții la critica filozofiei hegeliene a dreptului, 1844[7] Friedrich Engels: Anti-Duhring, 1878[8][8] Dicționar de sociologie, Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu, Babel, Buc., 1993.[9][9] O critică similară într-un alt text dintr-un celebru curs de filozofie calificat adesea ca fiind o capodoperă, un echivalent al Larousse-ului sau

Littré-ului în materie de filozofie: "Magia este prima sursă de misticism sub toate formele. Prin afirmarea existenței unei lumi invizibile și acredinței că omul poate intra în contact cu aceasta, magia prepară apariția religiei. Religia este, așa cum spunea Schleiermacher, "sentimentulabsolut al dependenței noastre". Omul constată că n-a apărut din proprie voință: el trăiește în mijlocul unei lumi dominate de forțe colosalecare îl depășesc de departe și a căror putere îi inspiră în mod spontan sentimente amestecate de spaimă și adorație.

Ideea religioasă este de altfel legată de noțiunea de supranatural, anume ideea că există o altă lume cu care credinciosul poate comunica. Nici misticii panteiști, precum Spinoza pentru care Dumnezeu și natură e același lucru, nu scapă de această distincție între o realitate profană și această altă lume sacră. Dar nu în concepțiile filozofilor despre Dumnezeu trebuie căutată originea religiei, căci Dumnezeul filozofilor n-a generat niciodată un cult, deci nici o religie! Simplu de constatat că toate marile religii moderne se vor a fi derivate dintr-o revelație: Dumnezeul creștinilor s-a adresat fidelilor lui în Biblie, dumnezeul musulmanilor în Coran, iar cel al hinduismului în Vede. În această perspectivă, dacă dumnezeul fiecărei dintre aceste religii s-a revelat în texte sacre, asta se întâmplă pentru că omul nu putea, limitat fiind de umilele sale capacități, prin simțurile și rațiunea lui, să descopere singur plenitudinea adevărurilor și a valorilor religioase. În acest sens preotul, pontiful, adică cel care stabilește o punte între profan și sacru, pare urmașul direct al magicianului dotat cu darul lui unic de a comunica cu lumea misterioasă și sacră. Dar în principiu religia se opune în mod radical magiei: nu trebuie uitat că magicianul se vrea un tehnician. El crede că prin formulele și incantațiile lui poate acționa asupra lumii spiritelor și le poate îmblânzi și influența pe acestea din urmă.

Religie 9

Magicianul este deci omul care crede că-l domină pe Dumnezeu, înlănțuindu-l. Este comprehensibil că din aceastăcauză toate religiile au considerat magia ca fiind un sacrilegiu, în condițiile în care credința religioasă este înainte detoate un act de încredere în Dumnezeu. Departe de a supune forțele divine voinței lui, omul religios se înclină în fațavoinței Domnului într-o atitudine de umilință și adorație. Cu toate astea anumiți etnologi au comparat șarmul magiccu rugăciunea: nu este până la urmă și rugăciunea o cerere adresată divinității? Nu-și propune și ea să obțină dinintervenția divină un oarece avantaj?Ar fi totuși o trădare a esenței rugăciunii de a vedea în ea un tip de sortilegiu (vrajă, farmece, profeții). În primulrând, în timp ce magia se sprijină pe un determinism și se vrea eficace prin ea însăși (ca o rețetă de farmacie),rugăciunea n-are valoare decât prin calitățile credinciosului, căci numai virtuoșilor li se vor împlini rugăciunile. Maimult, adevărata rugăciune este aceea care nu cere nimic altceva pentru sine decât curajul de a suporta voințaDomnului: "Facă-se voia Ta!" Iată ce cere un adevărat credincios Domnului lui. Cum spunea Teilhard deChardin, "tot ce mi se întâmplă este adorabil". Adevărata rugăciune religioasă nu este altceva decât un act deadorație. Credinciosul care cere lui Dumnezeu ploaie sau timp frumos, succes la examen sau sănătate, riscă sădegradeze religia în magie." (Denis Huisman, André Vergez, Philosophie, Ed. Marabout 1994, Vol. 1, p. 25/ 26.).[10] Dicționarul de filozofie, Enciclopaedia Univeralis de la Albin Michel 2006 (ediția a 2-a) subliniază în deschiderea textului despre superstiție,

natura sa de "concept polemic prin care se condamnă religia celuilalt, adică orice religie."[11] Programe școlare pentru clasele I - a II-a, Religie, Cultul ortodox. (http:/ / www. edu. ro/ index. php/ articles/ 6001)[12] Programă școlară revizuită pentru clasa a II-a, Religie, Alianța evanghelică, Cultul baptist, Cultul creștin după evanghelie, Cultul penticostal

(http:/ / www. edu. ro/ index. php?module=uploads& func=download& fileId=4235)[13][13] Dicționar de filozofie, Enciclopaedia Univeralis, Albin Michel 2006 (ediția a 2-a), p. 1958[14][14] Dicționar de filozofie, Enciclopaedia Univeralis, Albin Michel 2006, p.1959: "Saint Thomas d'Aquin le reprit, mais avec une certaine

réserve dans la mésure où, selon lui, la religion et la superstition doivent s'opposeer sur un même terrain. Il définit, en effet, la superstitioncomme "un vice opposé à la vertu de la religion, parce qu'elle en est l'excès, en ce sens que le superstitieux rend un culte divin à celui auquel iln'est pas dû, ou ne le rend pas de la manière dont il doit le rendre""(Summa Theologica, IIa, IIae, qu. xcii, art. 1).

[15][15] Dicționar de filozofie, Enciclopaedia Univeralis, Albin Michel 2006, p.1959[16][16] Dicționar de filozofie, Enciclopaedia Univeralis, Albin Michel 2006, p.1960[17][17] Dicționar de filozofie, Enciclopaedia Univeralis, Albin Michel 2006, p.1960[18][18] Dicționar de filozofie, Enciclopaedia Univeralis, Albin Michel 2006, p.1960: "La crainte d'une puissance invisible, qu'elle soit simulée par

l'esprit ou imaginée à partir d'histoires publiquement acceptées, s'appelle Religion; si elles ne le sont point, Superstition (Leviathan, I. 6)."[19][19] Dicționar de filozofie, Enciclopaedia Univeralis, Albin Michel 2006, p.1962"[20][20] Dicționar de filozofie, Enciclopaedia Univeralis, Albin Michel 2006, p. 1962"[21] Mark Twain on Religion: Bible Teaching and Religious Practice (http:/ / www. imarktwain. com/

mark-twain-on-religion-bible-teaching-and-religious-practice/ )

Vezi și•• Credință•• Lista populațiilor după religie•• Preot•• Rugăciune•• Sociologia religiei•• Templu•• Texte religioase•• Teocrație

Religie 10

Legături externe• Legea privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor (http:/ / www. avocatura. com/

ll554-legea-489-din-2006-privind-libertatea-religioasa-si-regimul-general-al-cultelor. html)• Angelologie (http:/ / angelologie. wordpress. com/ )• Top 10 Cele mai crunte pedepse divine (http:/ / www. descopera. ro/ cultura/

4894504-top-10-cele-mai-crunte-pedepse-divine), 16 septembrie 2009, Georgiana Fefea, Descoperă• Top 10 - atrocități săvârșite în numele religiei (http:/ / www. descopera. ro/ cultura/

2562086-top-10-atrocitati-savarsite-in-numele-religiei), 17 aprilie 2008, Georgiana Fefea, Descoperă• Top 10 - Scandaluri și conflicte cu tentă religioasă (http:/ / www. descopera. ro/ cultura/

2699603-top-10-scandaluri-si-conflicte-cu-tenta-religioasa), 11 iunie 2008, Nicu Parlog, Descoperă• Noile religii ale lumii – credința în secolul XXI (http:/ / www. descopera. ro/ cultura/

4933498-noile-religii-ale-lumii-credinta-in-secolul-xxi), 28 septembrie 2009, Cecilia Stroe, Descoperă• Quo vadis, Domine? (http:/ / www. descopera. ro/ cultura/ 929516-quo-vadis-domine), 21 august 2007, Crenguta

Nicolae, Descoperă• Dezinstituționalizarea religiilor (http:/ / www. descopera. ro/ cultura/ 929510-dezinstitutionalizarea-religiilor), 20

august 2007, H. R. Patapievici, Descoperă• Punți spre cer (http:/ / www. descopera. ro/ cultura/ 929453-punti-spre-cer), 2 august 2007, Costin Neagu,

Descoperă• Știință VS Religie (http:/ / www. descopera. ro/ stiinta/ 2663543-stiinta-vs-religie), 27 mai 2008, Adrian Nicolae,

Descoperă• Turismul religios. Pe urmele sfintilor (http:/ / www. descopera. ro/ travelling/

4209722-turismul-religios-pe-urmele-sfintilor), 14 aprilie 2009, Georgiana Fefea, Descoperă• De la simboluri, la religie? (http:/ / www. revistamagazin. ro/ content/ view/ 9367/ 30/ ), 12 aprilie 2012, Dorin

Marian, Revista Magazin

Creștinism 11

Creștinism

Răspândirea creștinismului în Europa până în anul 1300

Răspândirea actuală a creștinismului în lume

Creștinismul este una din cele treireligii monoteiste contemporane,alături de iudaism și islam.Considerând împreună catolicii,protestanții și ortodocșii sub etichetaglobală de "creștini", religia acestoraeste actualmente la nivel mondial ceamai importantă din punct de vederenumeric. Islamul, cealaltă religiemonoteistă derivată din tradițiareligioasă iudaică, este a doua capondere numerică a adepților în lume.

Creștinismul îmbină tradiții diniudaism, pe care le îmbogățește cumărturia Noului Testament. Camoștenitor alături de islam și iudaismulcontemporan al tradiției religioaseorientale, creștinismul perpetueazăpână în ziua de astăzi credințe și miturinăscute pe malurile Eufratului acummai bine de 5000 de ani.[1]

Ca orice monoteism, creștinismul amanifestat în bimilenara sa istorie oapreciabilă cantitate de intoleranță atâtde tipică acestei forme speciale dereligie.[2]

Cuvântul "creștin" vine din limbalatină populară, de la christianus,derivat de la Hristos, deoareceIisus/Isus din Nazareth este considerat în religia creștină ca fiind Mesia și fiul lui Dumnezeu. Cuvântul "Hristos", înlimba greacă Χριστός Christós, "cel uns", este traducerea din limba ebraică a cuvântului משיח Mașiah (arabă مَسيح

Masīh).

Instituția specifică creștinismului este Biserica. Autoritatea doctrinală este Sfânta Scriptură sau Biblia, la care seadaugă, în ortodoxie și catolicism, tradiția Bisericii, iar pentru catolicism și Magisteriul bisericesc, reprezentat deautoritatea papei.

Creștinism 12

Acest articol este parte aseriei Creștinism.

Isus din Nazaret

•• Fecioara Maria•• Paul din Tars•• Istoria creștinismului•• GenealogieBiblia

•• Noul Testament•• Personaje bibliceBiserici creștine

•• Bisericile ortodoxe•• Biserica Catolică

•• Diferențe teologice ortodoxo-catolice•• Protestantism

Mărturisiri de credință (crezuri)

•• Simbolul apostolic•• Simbolul niceno-constantinopolitan•• Simbolul atanasian•• Sfânta TreimeSimboluri

•• Cruce•• Monograma lui Isus Hristos•• Peștele•• Păstorul•• Pomul vieții

Ritualuri creștine

•• Botezul•• Euharistia•• Spovedania

Arta creștină

Sfinții

•• Apostoli•• Cultul sfinților

Creștinism 13

Creștinismul este religia acelora care mărturisesc credința în Iisus Hristos și purtător al unui mesaj universal demântuire propovăduită de apostoli. Sintagma "Fiu al lui Dumnezeu" trebuie înțeleasă aici în sensul dat ei de cătrecreștini, căci ea este veche, precedând creștinismul. Astfel, despre împăratul roman Augustus se spunea că este Fiullui Dumnezeu pentru că era fiul adoptat al lui Iulius Cezar, împărat zeificat de către romani. Savanții Mircea Eliadeși Ioan Petru Culianu pun la îndoială faptul că Iisus i-a dat sintagmei ("Fiul lui Dumnezeu") același înțeles pe caremai târziu creștinii i-o vor da.[3] Această religie și crezul ei este în continuitate cu iudaismul primului secol,revendicându-se ca împlinire a legământului încheiat de Dumnezeu cu poporul lui Israel. Pentru teologiicontemporani, Iisus Hristos a fost un predicator ambulant (itinerant) în Palestina secolului I e.n., care potrivitmărturiei biblice înfăptuia miracole pe unde trecea.[4] În Imperiul roman al vremii, acest fapt trecea ca fiind banal șinimic străin atmosferei timpului și locului, despre maeștrii stoici și cinici ai vremii spunându-se același lucru.Numeroși făcători de minuni evrei pot fi comparați cu Iisus. Astfel, Talmud-ul relatează despre minunile înfăptuitede diverși rabini, de exemplu rabinul Honi ha-Meaggel, trăitor în secolul I î.e.n., sau celebrul rabin Hanina ben Dosa,un contemporan al lui Iisus. În contul acestui rabin trăitor în aceeași perioadă cu Iisus este pus, de altfel, un miracolde-o asemănare frapantă cu unul dintre miracolele pe care textul sacru creștin îl pune în contul lui Hristos, anumevindecarea fiului unui slujbaș la Capernaum (Ioan 4:43-54); Hanina ben Dosa se pretinde a fi vindecat fiul unuirabin, anume al lui Gamaliel II. Iudaismul, ca și alte religii antice, considera că miracolele fac parte din ordinealucrurilor. Vechiul Testament conține numeroase relatări de intervenții ale lui Dumnezeu în favoarea poporului carecredea în el, dar în Biblia evreiască găsim și miracole înfăptuite de oameni sfinți, precum profetul Ilie și Elisei, unnumăr important de relatări miraculoase ale Noului Testament fiind influențate de aceste relatări ale VechiuluiTestament.[4]

Creștinismul, așadar, își are originea la ceea ce pentru credincioșii creștini reprezintă evenimentul și misterul luiHristos (adică viața, cuvintele, pătimirea, moartea sa pe cruce, învierea sa din morți, înălțarea la cer și trimitereaMângâietorului în ziua de Cincizecime). Se caracterizează prin monoteismul său, conform, de altfel, matriceioriginare ebraice, asta deși totuși o altă religie din aceeași matrice, anume islamul, percepe creștinismul ca fiind oformă de politeism (sîrk), iar istoricii religiei situează creștinismul pe o poziție aparte în raport cu religiilemonoteiste cu caracter exclusiv (absolut) precum islamul și iudaismul, din cauza noțiunii specific creștine de Treime,adică "trei persoane de-o unică substanță", fapt ce clasează creștinismul în categoria monoteismelor pluriformealături de religiile primitive, care prin expresia unui monoteism pluriform (mai mulți zei sunt considerați a fimanifestări ale unui unic zeu) încearcă să răspundă aceleiași probleme ca și dogma trinitară, anume a coexistențeiunității divine și a pluriformității divine (multiplicității de manifestări ale acesteia), un exemplu fiind spiritul adoratde păstorii nilotici „nuer”.[5] Dubla natură a uneia dintre manifestările dumnezeului creștin, anume a lui Iisus, divinăși umană, nu face decât să complice și mai mult situația creștinismului din punctul de vedere al sistematicii istorieireligiei. De altfel, Biblia creștină, atât Vechiul cât și Noul Testament, nu conține afirmații sau speculații trinitare, înea apărând doar formule liturgice triadice.[6]

Nucleul fundamental al credinței creștine constă în afirmarea lui Dumnezeu — creator al universului (și, prinurmare, al omului), ființă plină de iubire și de grijă părintească (într-adevăr, Crezul creștin enunță: „cred într-unulDumnezeu, Tatăl atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”), constituit în treipersoane distincte în relație, dar egale în natură.În Iisus Hristos este recunoscută o dublă natură: divină și umană, fiecare dintre ele deplină. Credința creștină că dupămoartea sa pe cruce Iisus Hristos a înviat din morți, se constituie în teologia creștină ca dovadă a acestei duble naturi.Istoric vorbind, chestiunea naturii lui Iisus Hristos a fost un motiv de mari dispute între adepții săi încă de laînceputurile creștinismului și punctând cu crize și dispute istoria acestei religii până astăzi.Majoritatea denominațiunilor creștine afirmă fidelitatea sa față de esența creștinismului primordial, în ciuda formeischimbate.Cele trei mărturisiri de credință (crezuri) ale creștinilor sunt:

Creștinism 14

• Simbolul apostolic (anul 50);• Simbolul niceeano-constantinopolitan, stabilit prin sinoadele ecumenice de la Niceea (325) și Constantinopol

(381);• Simbolul atanasian (sec. IV-VIII?), ce explică amănunțit dogmele creștine de bază, comune celor mai multe

tendințe și confesiuni creștine.Din predicarea lui Iisus (adică a evangheliei – „buna vestire” că Dumnezeu a împlinit promisiunile sale cf. Lc 2,35u.), conform creștinismului, izvorăște nu numai vestea mântuirii finale a omului și a universului, dar și angajareapersonală în dinamica unei morale contrasemnată de iubire față de aproape și a unei vieți trăită în relație personală cuDumnezeu.Biblia spune că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (2 Cor. 5:19,20).Pentru unii creștini, Logosul este a doua persoană din Sfânta Treime (Dumnezeu Unu-ntreit - termen care nu apare înSfânta Scriptură), care se întrupează, devenind în același timp Isus Hristos/Iisus Hristos/Isus Christos, făcându-se omadevărat și rămânând în același timp Dumnezeu adevărat.Pentru creștini, omul se mântuie prin moartea și învierea lui Iisus Hristos. Potrivit teologiei temeliilor, Iisus moare pecruce pentru a plăti Tatălui prețul de răscumpărare a păcatelor omenirii, apoi învie, urmând ca toți oamenii să învie lasfârșitul istoriei. Potrivit, însă, teologiei liberale, omul se mântuie doar prin aderarea laHristos.Wikipedia:Citarea_surselorÎn creștinism, fundamentală este și referința la dimensiunea comunitară: într-adevăr, cei care cred în Iisus Hristossunt chemați să participe direct la viața comunității.Creștinismul mai poate fi definit ca „religia cărții”, datorită importanței textelor sacre și a referinței la aceste texte alerevelației adunate în Biblie, dar această etichetare („religia cărții”) a fost făcută de reprezentanți ai islamului,creștinismul fiind religia lui Hristos, cel înviat.Totuși conținuturile doctrinare esențiale care îl caracterizează au fost elaborate în decursul secolelor și au dus laapariția multor confesiuni religioase, care – în diferite feluri – își exprimă legătura lor cu acest patrimoniu doctrinarcomun.De-a lungul timpului, principalele divergențe s-au manifestat:•• în legătură cu natura reală a lui Iisus Hristos;•• în legătură cu gradul de libertate a omului în interiorul planului divin de mântuire;•• în legătură cu modul de organizare instituțională a comunității creștine;•• în legătură cu raporturile creștinismului cu puterea politică.În jurul acestor probleme de fond s-au manifestat, în plus, divergențe între creștini și în legătură cu:•• interpretarea corectă a textelor revelate,•• a sacramentelor,•• a riturilor liturghiei și•• a codificării normelor morale.

Creștinism 15

Creștinismul primar

Creștinismul în Europa anului 600

Primelor comunități creștine de origine ebraică iviteca urmare a predicii lui Iisus Hristos și a apostolilorsăi foarte curând li s-au alăturat și comunitățile deorigine păgână născute (mai ales) din apostolatul luiSaul din Tars, care a purtat, a inserat creștinismulîntr-un context mai amplu, atât geografic cât șicultural. Acest fenomen n-a întârziat să provoaceconflicte delicate în interiorul diferitelor comunități,conflicte despre care vorbesc Faptele Apostolilor șichiar Scrisorile lui Pavel.

Specific creștinismului primar este așadar amploareadiversității de opinii și credințe în numeroasechestiuni teologice, fapt provocat inițial de caracteruloral al transmisiei mesajului lui Hristos, și mai apoide amploarea numărului de scrieri care îi fixauspusele, îndemnurile și credințele. Acest fapt, caren-a întârziat să producă dispute intestine în rândulmișcării, a pus în evidență necesitatea clarificării doctrinare (acordul asupra Crezului), a stabilirii setului de cărțiinspirate (apariția Canonului biblic) și a fizionomiei instituției menite să vegheze la păstrarea valorilor comune(înființarea bisericii).Așadar, răspândindu-se în tot bazinul mediteran, în sec.I, creștinismul primar a avut la început o fizionomiepredominant urbană: centrele mai importante erau: Antiohia, Corint, Efes, Alexandria și Roma.Această răspândire în aria geografică mediteraneană a favorizat posibilitatea transmiterii mesajului creștin atât înlimba greacă cât și în limba latină.În primele trei secole ale erei creștine (e.c.), în pofida apariției crizelor interne (pe teme doctrinare: gnosticismul,marcionismul, maniheismul, docetismul, nestorianismul, montanismul, pelagianismul ș.a.), crize care au dus laapariția unor Biserici cu caracter autonom, creștinismul a continuat răspândirea sa atât în imperiu cât și în afara lui.Această răspândire n-a fost oprită nici măcar de persecuțiile dezlănțuite de unii împărați romani, motivate de refuzulcreștinilor de a recunoaște divinizarea împăratului, deși proclamau fidelitatea lor față de legile civile (reprezentativăeste de exemplu Acta martyrum Sicillitarum).Între principalele persecuții au fost cele de sub domnia lui Nero (64-67), Decius (249-251), Valerian (257-258) șiDiocletian (303-311).Din a doua jumătate a secolului al II-lea, în fața criticii elitelor culturii păgâne, în special al filozofilor, a înfloritapologetica – adică, autoapărarea creștinismului pe plan cultural și moral (de ex. Iustin Martirul și Filozoful,Tertulian, Clement din Alexandria, Origene, Eusebiu din Cezareea ș.a.).Cu „Edictul de la Milano” (313), împăratul Constantin cel Mare (306-337), și cu „Edictul de la Tesalonic” (380), împăratul Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi constitutivă a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că Edictul de la Milano, proclamat de Constantin și Licinius este actul prin care se instituie toleranța față de cultul creștin, dar monografiile istorice precizează că Galerius a emis un edict de toleranță în 311.[7] Odată cooptat în angrenajele puterii, creștinismul se va transforma rapid într-un crud persecutor al celorlalte culte și religii, dar și al filozofiei vremii, fapt care se va materializa în interzicerea practicării oricărei alte religii în afară de creștinism dar și cu închiderea școlilor de filozofie atât de prețuite de către lumea clasică. În acest proces au existat, desigur, și numeroase victime omenești, de la membrii ai clerului și simplii credincioși ai diverselor religii "păgâne", până la

Creștinism 16

filozofi.Împăraților le-au fost recunoscute, din ce în ce mai mult, ample spații de intervenție în viața Bisericii, inclusivconvocarea de Concilii Ecumenice, care în acele secole au avut de înfruntat diferite controverse, mai ales cele careau sfârșit în erezii trinitare și cristologice. În urma acestor controverse creștinismul a ajuns la formulări riguroase aadevărurilor de credință (dogmele), cuprinse în crezul de la Niceea (numit și Crezul apostolic) și mai apoi înSimbolul (Crezul) niceno-constantinopolitan (sec al IV-lea). Istoria prin care s-au decantat însă aceste formulăridogmatice nu este una pașnică, adesea conflictul între teologi și taberele lor de susținători atingând forme extreme,de violență fizică și psihologică, în chiar timpul și sălile unde s-au desfășurat anumite sinoade (concilii) ecumenice.În acest context împărații, ca reprezentanți ai puterii seculare și deci garanți ai ordinii publice, au simțit de datoria lorsă intervină prin impunerea poziției unei tabere, ca și prin masarea de trupe în orașele în care se țineau acestesinoade, și unde din această cauză tabere de susținători ai diverselor puncte de vedere teologice în confruntare seîncăierau pe străzi.Caracteristica creștinismului din această perioadă a fost și dezvoltarea reflecției doctrinare condusă de teologiivremii – numiți mai apoi și Părinții Bisericii – (Augustin de Hipona, Ambroziu de Milano, Atanasie din Alexandria,Ioan Gură de Aur, Ioan Damaschinul, Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa, Grigore de Nazianz ș.a.).În sec. al V-lea, Bisericile popoarelor armean, asirian, copt și alte câteva Biserici locale n-au primit deciziiledogmatice cu privire la natura lui Christos, definită în Conciliul din Efes (431) și cel din Calcedon (451) și rămânândlegate de nestorianism sau de monofizism au dat naștere acelor comunități creștine cunoscute astăzi cu numele de„Bisericii antice”.• Biserica Mar Thoma, fără niciun sinod ecumenic;• Biserica Asiriană, cu 2 sinoade ecumenice;• Bisericile celor trei concilii;

Creștinismul în Evul MediuIntegrarea între creștinism și puterea imperială se întrerupe în Occident odată cu invaziile popoarelor barbare, asupraviețuit însă în Imperiul Bizantin, în forme și conținuturi care denotau tendințele unei sacralizări crescânde afigurii împăratului, deținător al puterii politice și religioase.Chiar și popoarele „barbare”, care au invadat Occidentul, erau deja creștine, dar în formă ariană. De aici efortul intensal Bisericii romane – care, în lipsa puterii provocată de căderea imperiului, progresa căpătând o crescută relevanță șicivilă – pentru convertirea acestor popoare la ortodoxia trinitară.În aceste împrejurări, creștinismul a luat în regatele romano-barbare, importanța politică. A sprijinit constituirea unormonarhii cu care a păstrat pentru foarte mult timp o strânsă legătură și deci un nou pol al dezvoltării creștinismului.Între sec. al III-lea și al IV-lea și-a făcut apariția monahismul (părinții din deșert: Antonie Pustnicul, Pahomie, Vasilecel Mare, Ioan Cassian ș.a.), care monahism s-a cristalizat în sec. al V-lea în Occident în monahismul Benedictin.Pe fondul prelungitei căderi economice și politice produse de invaziile barbare, în Evul Mediu târziu mănăstirile audevenit singurele centre de iradiere nu doar spirituală, dar și a tradiției culturale a Occidentului; au oferit structuraeconomiei medievale încadrând populațiile în ferme agricole stabile și au contribuit la opera progresivă a defrișării șia cultivării terenurilor agricole.Reîntoarcerea la modelul constantinian de colaborare între stat și biserică, verificat în epoca carolingiană, n-aschimbat substanțial lucrurile.Mai importantă însă a fost schimbarea intervenită în bazinul mediteranean din sec. al VII-lea, odată cu cucerirea arabă și cu islamizarea definitivă a nordului Africii. Astfel, cealaltă jumătate a Imperiului roman, deși va supraviețui încă o vreme, își va vedea și ea diminuată substanțial suprafața, populația și puterea economică, fapt care nu va face decât să faciliteze viitoarele pierderi produse de către creștinătatea orientală în fața islamului, pierderi care vor culmina cu desființarea imperiului ortodox în 1453. Istoricii amintesc printre cauzele slăbirii Bizanțului și

Creștinism 17

îndelungata luptă intestină din creștinism („lupta cu ereziile”), mai precis se indică spre faptul că o parte a populațieidin partea estică, asiatică și nord-africană a imperiului, care afișa un creștinism considerat „eretic” de către putereacentrală, era supusă permanent presiunilor din partea acesteia, și uneori era ținta masacrelor, fapt care a sfârșit prin adesolidariza această masă de cetățeni de interesele statului. Probabil sub influența noii religii semite, controversaiconoclastă iscată în chiar rândurile ortodocșilor dar care prezintă și ea o linie de falie etnică evidentă între populațiaeuropeană, greacă, a imperiului, deschisă (cel puțin începând cu sec. II e.n.) spre expresia plastică (artistică) asentimentului religios și masele de origine semită din partea lui asiatică, închistate într-un aniconism fărăcompromis, va duce și ea la alte victime omenești. Tot cam în aceeași perioadă au fost creștinate și popoarele slave,spre care s-a îndreptat activitatea misionară a bizantinilor Chiril și Metodiu, în a doua jumătate a sec. al IX-lea, faptcare se va dovedi mai târziu salvator pentru creștinătatea orientală, când Rusia se va constitui în apărătoarea credințeiortodoxe..

Divizarea Bisericii

Marea Schismă, anul 1054

Diferitele dezvoltări istorice ale imperiului Orientalși-ale celui Occidental (romano-barbar), cu trecereatimpului, au accelerat un proces de diferențiere totmai mare între cele două comunități creștine. Acestediferențieri atingeau atât aspecte doctrinare, cât maiales formule liturgice și criterii disciplinare interne.O atare tensiune se manifestase deja în crizaiconoclastă din sec. al VIII-lea, provocată de refuzulcultului imaginilor sacre (icoanelor) din parteaașa-ziselor „sectoare ale creștinismului bizantin”(iconoclasmul), și apoi în schisma verificată întrepapa Nicolae I și patriarhul Constantinopolului, Foție(sec. al IX-lea).

Ruptura definitivă s-a produs în 1054, cu reciprocaexcomunicare a celor două Bisericii: Roma și Bizanț.Din acest moment creștinismul bizantin (cunoscut cunumele de Ortodox) se va dezvolta accentuândcaracterul său organizatoric conciliar și „autocefal”(autonomia deplină a fiecărei Biserici naționale,

etnice), însă într-un cadru doctrinar și liturgic comun (de ex. Biserica ortodoxă rusă, etc).

Cu toate acestea în Orient au rămas și biserici în comuniune cu Roma, sau biserici care au revenit la aceastăcomuniune ca urmare a raporturilor organice cu Cetatea eternă (ex. Bisericile Orientale și cele numite Uniate:armeană, coptă, caldee, ucraineană).În Biserica romano-catolică, spre deosebire de cea bizantină, caracterizată de o accentuare crescândă a figurii papeiși a instituției politico-statale a Sfântului Scaun (Statul Papal), au fost repetate mișcări de contestare pe tot parcursulEvului Mediu, mișcări ce au condus la ulterioare desprinderi, mai mici în comparație cu așa-zisa „Mare Schismă”orientală, dar nu lipsite de importanță. Ele sunt de amintit la afirmarea treptată (în Occident) a idealurilor teocratice,care au coincis cu tentativa de încreștinare absolută (cu forța) a societății și cu afirmarea primatului puterii temporalea papei, chiar și în comparație cu puterea împăratului.Rezistența în fața acestor dezvoltări (a puterii și a primatului) precum și a degradării progresive a obiceiurilor moraleale clerului au fost călăuzite de diferite mișcări atât din interiorul Bisericii romane (ex. noile ordine religioase:franciscani, dominicani etc.), cât și din afara bisericii, de către schismaticii și/sau de eretici, împotriva cărora n-au

Creștinism 18

lipsit repercusiunile sângeroase (sec. al XI-lea până în sec. al XIII-lea: albingenzii, catarii, valdezii etc.).Crescândul amestec între Biserica catolică și puterea politică (numită „brațul secular al bisericii”) a stat la origineaulterioarelor fapte traumatice, cum ar fi de ex. proclamarea cruciadelor pentru eliberarea Țării Sfinte, transferareasediului papal la Avignon, schisma Occidentală dintre 1378-1417.Ruptura cea mai importantă și cu grave urmări pentru întreaga creștinătate a avut loc însă în sec. al XVI-lea, cuafirmarea Reformei protestante, provocată de starea gravă de decădere religioasă și morală a Scaunului Romei șifavorizată de instanțele de reînnoire prezente în umanismul creștin (ex. Erasmus din Rotterdam, Thomas Morus), pelângă multe alte încercări de reformă catolică și de reîntoarcere la puritatea credinței prin fondarea unor noi Ordinereligioase sau prin reînnoirea celor existente deja (ex. Francisc de Paolo).Reforma protestantă a găsit în opera lui Martin Luther și în situația germană deosebită originile sale imediate, daraceastă reformă foarte repede a implicat tot centrul și nordul Europei, chiar dacă această implicare a fost cucaracteristicii specifice legate de diferitele condiții naționale (ex. formarea Bisericii Anglicane, predicarea lui JeanCalvin, cea a lui Henrich Zwingli ș.a.).Procesul de divizare a creștinismului occidental a atins toate planurile: pe cel teologic, cu controversateleinterpretării asupra libertății omului în fața harului și a condamnării (așa numitele „controverse cu privire lapredestinare”); pe plan liturgico-sacramental, controversele asupra sacramentelor, îndeosebi asupra Euharistiei și aprezenței reale a lui Christos sub speciile pâinii și vinului; pe plan ierarhic și disciplinar, raporturile dintre magisteriuși libera interpretare a Scripturii, structura episcopatului, problema celibatului ecleziastic; pe plan organizatoric, curefuzul de a recunoaște autoritatea (până atunci incontestabilă) a papei.Pusă în fața unei crize atât de grave, Biserica Catolică a reacționat în cele din urmă cu mișcarea cunoscută mai apoicu numele de „Contrareformă” și, mai ales, cu opera Conciliului din Trento (1545-1563); un rol foarte mare (dupăpărerea unor istorici: decisiv) l-a avut în această reacție Societatea lui Isus (Iezuiții), fondată de sf. Ignațiu dinLoyola, în 1534.Odată cu căderea Constantinopolului sub dominație turcă (1453), stindardul creștinismului ortodox a trecut înmâinile Bisericii de la Moscova, ridicată la rang de Patriarhat în 1589, devenită prima aliată a Țarilor ruși. A începutastfel procesul de identificare națională între Biserică și stat și de reluare a cezaropapismului bizantin. În timp ceBiserica și Țarul se prezentau (și într-o oarecare măsură erau) protectorii ortodoxiei, în mod deosebit a Bisericilordin Balcani căzute sub dominație otomană, s-a elaborat și ideea Moscovei ca „a treia Romă”, chemată să revitalizezeîntregul creștinism.

Creștinismul în epoca modernăÎncepând din sec. al XVI-lea diviziunile creștinismului occidental s-au încrucișat cu confruntările politico-militareîntre statele naționale și imperiu, dând astfel o conotație aparte întregii istorii europene: epoca „războaielorreligioase” sau „Războiul de 30 de ani”. Aceste sângeroase confruntări s-au încheiat cu Pacea de la Westfalia (1648).După Pacea de la Westfalia dezvoltarea creștinismului a fost tot mai influențat de două elemente:•• expansiunea misionară în America și Asia;•• afirmarea, în sec. al XVIII-lea, a curentelor culturale precum iluminismul, care tindea spre o reconsiderare critică

a întregului fenomen religios creștin, independent de diferențele dintre confesiunile religioase.• a) Cât privește activitatea misionară, îndată trebuie remarcat că încreștinarea Americii s-a înfăptuit strict

dependent de echilibrul politic pe care statele europene l-au impus pe acest „pământ nou”. În pământurilecolonizate de statele catolice s-a dezvoltat catolicismul (răspândit cu precădere în America centrală șimeridională), iar în teritoriile dependente de suveranii protestanți s-a răspândit protestantismul (creștinismul înforma lui reformată; preponderent în America de Nord).

Răspândirea creștinismului spre Asia (coroborată numai târziu de tot cu cuceriri teritoriale) s-a revelat – dimpotrivă– foarte, foarte dificilă. Continentul asiatic a rămas în mod substanțial impermeabil penetrării creștinismului.

Creștinism 19

• b) Cât privește, însă, noua cultură iluministă, ea a contribuit la începerea unui proces de descreștinare(„secularizare”), care mai întâi a atins clasele culte, apoi burghezia, nobilimea și în sfârșit, clasele populare.

Iluminismul a influențat profund politica ecleziastică a statelor, care – în numele binelui comun – au afirmat propriuldrept de a interveni în domeniul religios (despotismul luminat, iozefinismul, jurisdicționismul). Renașterea precedaseși pregătise Iluminismul prin Umanism, retrezind interesul elitelor culte ale Europei pentru comorile culturii clasice"păgâne" și pentru studiul obiectiv și metodic ("ad fontes") al acestora și de fapt al oricărui alt text, fapt care n-aîntârziat să afecteze reputația Bisericii catolice a cărei autoritate asupra întregului Occident ("Donația luiConstantin") a fost demonstrată de către umaniști a se baza pe un fals. Raționalismul, curentele post-scolastice dinfilozofie, invențiile tehnologice (tiparul) și descoperirile geografice erau și ele parte dintr-un curent care va modificaraportul de forțe între creștinism și stat, creștinism și filozofie, creștinism și știință, și astfel între viața creștină așacum fusese ea pentru secole și viața omului modern.Căderea „vechiului regim” – chiar și numai pentru un moment și nu în toate statele – a pus capăt simbiozei dintrebiserică și puterea politică, iar răspândirea culturii raționaliste și științifice a contribuit la prezentarea creștinismuluica fiind una dintre multiplele forme de a trăi și fiind una dintre concepțiile despre lume, alături de tradițiile culturaleși religioase de pe celelalte continente.Revoluția franceză (1789) a adus cu sine urmări foarte grave pentru creștinism, mai ales pentru Biserica Catolică,căreia i-au fost închise seminariile și institutele de formare a preoților, conventurile și mănăstirile, i-au fost risipițicălugării și călugărițele (cei care au mai scăpat cu viață, deoarece mulți au fost ghilotinați), i-au fost confiscateproprietățile materiale, i-au fost retrase și negate privilegiile și, cel mai grav, ea a dus la „laicizarea” (descreștinarea)ideilor și moravurilor.Confiscarea imenselor proprietăți ale bisericii de către statul francez nu este însă o premieră în istoria Europei,Anglia procedând la o măsură similară cu secole înaintea Revoluției franceze, când Henric al VIII-lea confiscăproprietățile funciare ale bisericii catolice pentru a le acorda mai târziu diferiților membrii ai aristocrației. Pe de altăparte, decizia de confiscare a proprietăților bisericii ține de procesul mai larg de prăbușire treptată a relațiilor feudalepe continent și ridicarea unei societății liberale, burgheze, și el s-a produs inclusiv în România, ceva mai târziu, cândDomnul țării, Alexandru Ioan Cuza, a confiscat în 1863 imensele proprietăți ale Bisericii ortodoxe, care la acelmoment reprezentau un sfert din întreaga suprafață a țării, Biserica ortodoxă română fiind pe atunci cel mai mareexploatator și latifundiar al României.[8] Dovadă că confiscarea imenselor proprietăți ale bisericii creștine ține deprocesul mai larg al destrămării relațiilor feudale, de servitute, este și faptul că secularizarea făcută de "DomnulUnirii" a fost precedată cu puțin timp de abolirea sclaviei în cele două principate române (Moldova (1844) și ȚaraRomânească (1847)), fapt ce a dus și la eliberarea sclavilor deținuți și exploatați de biserică ("robii țigani", sau "robiimânăstirești" - existau sate întregi de robi pe întinsele proprietăți ale bisericii).Pierderea puterii economice și astfel a influenței politice de către Biserica creștină a provocat drept contra-reacție ointensă mișcare de reînnoire, caracterizată de multe ordine și institute religioase, active mai ales în câmp social (sf.Ioan Bosco, sf. Iosif Cotolengo, Monsenior Vladimir Ghika ș.a.), alături de acestea s-au înregistrat și o maredezvoltare a unor noi forme de devoțiune religioasă (ex. Cultul Preasfintei Inimi a lui Isus).În sânul protestantismului, în sec. al XVII-XIX-lea s-au înregistrat diverse mișcări de reînnoire sau de „trezire”creștinească. În 1600 baptismul - a refuzat să mai boteze pruncii, în favoarea unei credințe rod al alegerii personale -,și pietismul - creștinul ca „om nou” și creștinismul ca „viața cea nouă”.În 1700, metodismul - marea mișcare de evanghelizare populară cu accentuarea puternică a sfințirii personale și aformării laicilor (mirenilor).Alte denumiri, precum cea adventistă, au reluat motivele milenariste prezente în creștinismul primar, insistândasupra importanței celei de-a doua veniri a lui Cristos, sau a „reîntoarcerii/revenirii” sale.În alte formațiuni religioase, cum ar fi de ex. cea a mormonilor, (apărută în prima jumătate a sec. al XIX-lea, în Statele Unite ale Americii), elementele creștine coexistă cu altele provenite (luate) din alte „revelații” decât cea

Creștinism 20

biblică.În fine, Martorii lui Iehova (apăruți în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, tot în Statele Unite ale Americii), insistăasupra întregului conținut al Bibliei ca fiind singura autoritate în materie de credință; consideră predicareaevangheliei esențială pentru fiecare creștin; manifestă puternice componente apocaliptice.În sânul catolicismului roman a apărut o nouă confesiune: Vechii Catolici (Uniunea Catolicilor de la Utrecht), carerefuză dogma infailibilității papei, definită la Conciliul Vatican I în 1870.În timp ce pretutindeni în jur se înmulțesc semnalele de reînnoire („trezire creștinească”) spiritul reînnoirii începe sămiște și confesiunile tradiționale: mișcarea biblică, reînnoirea liturgică, atenția față de problemele sociale etc.În sec. al XIX-lea creștinismul a trebuit să se confrunte și cu nenumărate doctrine politice precum liberalismul șisocialismul (care se afirmau din ce în ce mai intens) însoțite în diferite feluri de cultura pozitivismului, laicismului șichiar cea atee.În această epocă creștinismul s-a răspândit mult în țările extra-europene, mai ales în Africa și Asia, dar nici aici n-ascăpat de legăturile și de condiționările de tip politic, încrucișându-se strict cu colonialismul statelor europene.

Creștinismul în sec. al XX-leaLa sfârșitul sec. al XIX-lea și în sec. al XX-lea creștinismul a trebuit să se confrunte, în primul rând, cu fenomeneleprovocate de marile schimbări ale revoluției industriale, cărora li s-au adăugat problemele anexe ale urbanizării șiapariția societății de masă, ca și a introducerii noilor tehnologii de comunicare socială și de informare.Relațiile diferitelor Biserici locale cu statele declarate „laice” au devenit din ce în ce tot mai delicate și mai dificile.Dificil a fost și procesul de adaptare la democrațiile moderne. Istoria creștinismului în sec. al XX-lea, din acest punctde vedere, poate fi citită ca istoria unei confruntări delicate cu „modernismul” și cu „laicizarea”, secularismul.În general însă, este vorba de o reluare viguroasă a vieții creștine care a străbătut toate confesiunile creștine,propunând noi sinteze teologice (deosebit de bogat este filonul spiritualității și al teologiei protestante inițiat deSøren Kierkegaard în sec. al XIX-lea și urmat de Karl Barth, Rudolf Bultmann, Dietrich Bonhoeffer, Paul Tillich,Jürgen Moltmann ș.a.) și noile perspective de spiritualitate și de organizare care au marcat chiar și lumea așa-zislaică (în ambient catolic: "Institutele seculare", "Acțiunea Catolică"). Specific epocii este diversitatea pe tărâmfilozofic și teologic, co-existența unei teologii conservatoare, fundamentaliste, care ține la interpretarea tradițională aînvățăturilor creștine, alături de o teologie liberală, gata să aplice principiile științifice (diversele metode alecriticismului) și să tragă concluzii pe baza acestui efort. Biserica Romei n-a putut continua să ignore rezultateleacestor evoluții și Conciliul Vatican II reprezintă un moment istoric, cu această ocazie catolicismul acceptând căBiblia suportă interpretări în lumina fiecărei epoci, confirmând astfel decizia mai veche de acceptare limitată astudiului științific al Bibliei (criticismul). Acceptarea ideii de libertate religioasă este o altă decizie care puneacreștinismul catolic în acord cu practicile moderne. Tradiționaliștii catolici condamnă însă evoluția pe care BisericaRomei a luat-o odată cu Conciliul Vatican II, ei preferând mai degrabă deciziile primului Conciliu (1869), la care aufost condamnate curentele sau ideologiile moderne ale raționalismului, liberalismului și materialismului.În Rusia, după Marea Revoluție din octombrie 1917, regimul comunist a dezlănțuit o persecuție cruntă împotrivacreștinismului (n-a fost scutită - ba, dimpotrivă - nici chiar Biserica Ortodoxă): confiscarea (naționalizarea)bunurilor, închiderea aproape a tuturor bisericilor și mănăstirilor. Persecuția s-a atenuat numai pe perioada celuide-al doilea război mondial, când Stalin - în numele efortului politic comun - a început o politică parțială de concesii(„doi pași înainte, unul înapoi”).Consecințele celui de-al Doilea Război Mondial i-au determinat pe creștini să-și revadă anumite poziții, chiar dacă dezaprobările publice au fost cam rare (de ex. a început să se vorbească - și azi este o secțiune a „teologiei după Auschwitz”, în sensul că Biserica creștină a regândit și revizuit discursul asupra vinovăției evreilor în procesul lui Isus, și încearcă să-și dea seama cât de mult a contat discursul/predica creștină despre responsabilitatea evreilor în suferințele lui Christos și antisemitism). Atitudinea majorității creștinilor a fost șovăitoare și uneori ambiguă în ceea

Creștinism 21

ce privește luarea de poziții și combaterea încălcărilor atât de grave ale drepturilor omului, îndeosebi în fațapersecuției și exterminării evreilor.La inițiativa unor persoane mai curajoase, uneori chiar dintre clericii creștini (preoți, episcopi, pastori) au fost șicreștini care s-au implicat mai ales în asistența materială și spirituală a celor persecutați. Mulți creștini au contribuitla însuflețirea Rezistenței în cele mai diferite forme, inclusiv aceea de supraviețuire în lagăre (Martorii lui Iehova -triunghiurile violete); semnificativă a fost, de ex., experiența ecumenică forțată ce-i drept, dar trăită în lagărele de laDachau de peste 2700 de preoți, pastori, și călugări de toate națiile și confesiunile; sau „Die Weisse Rose” – mișcareade rezistență prin sabotarea mașinii de război naziste, rezistență făcută de chiar tineri nemți din Bavaria, și care auplătit cu viața lor curajul de a se opune și sabota tirania.Din anii ’70, creștinismul s-a găsit înaintea unor noi provocări, care mai caracterizează încă prezentul.Mai gravă apare provocarea pusă de proliferarea și răspândirea sectelor de cele mai variate forme, uneori bazatechiar pe o reelaborare a elementelor creștine pe lângă și împreună cu cele din religiile orientale.Nu poate fi trecută cu vederea nici însemnătatea pe care a luat-o fundamentalismul religios, începând cu cel islamic,dar prezent și în creștinism (mai ales în cel protestant nord-american).Toate aceste probleme cu care se confruntă creștinismul actual constituie teme ale dialogului ecumenic șiinter-religios, ecumenismul în rândurile creștinilor devenind astăzi, într-o lume în care cea mai numeroasă bisericăcreștină (catolică) a cedat deja întâietatea în lume în ce privește numărul de credincioși Islamului, o urgentănecesitate.Preoți, pastori, religioși și laici (mireni) din toate confesiunile creștine au fost activi (mai sunt încă) pe acest front;unii dintre aceștia au primit chiar recunoaștere internațională, cum ar fi de ex.: Premiul Nobel pentru Pace: AlbertSchweitzer, luteran; Martin Luther King, pastor baptist; Maica Tereza de Calcuta, catolică; Desmond Tutu, episcopanglican sud-african; Ximens Belo, episcop catolic de Timor. Alții au fost persecutați și chiar au devenit martiri aiacestei cauze: ex., Martin Luther King, episcopul Romero din San Salvador, Aleksander Man, preot ortodox înRusia.Pe acest plan nu poate fi subevaluată sau trecută cu vederea importanța pontificatului papei Ioan Paul al II-lea (acărui rol în căderea și dizolvarea regimurilor comuniste va trebui să fie clarificat de acum), cum nu se poate neglija șifaptul că această prăbușire a regimurilor comuniste a deschis Bisericii Ortodoxe posibilitatea unei reluări a activitățiisale.La trecerea în cel de-al III-lea mileniu – în pofida problemelor enumerate – creștinismul continuă să exercite oputernică atracție asupra unei mari părți a omenirii, fapt evident din prezența pe glob a peste două miliarde decreștini.

Relația creștinismului cu alte religiiDatorită istoriei sale schimbătoare este dificil să înțelegem nivelul actual al relațiilor creștinismului cu alte religii.Acestea variază de la regiune la regiune. Partea următoare reflectă unele din aceste relații:

IudaismulÎn istorie, relația dintre iudaism și creștinism a fost tensionată. În trecut, creștinii erau învățați că evreii l-au ucis peIisus Hristos, „crimă” pentru care ar fi trebuit pedepsiți. Antisemitismul are o legătură destul de mare cu creștinismul.Totuși, după Holocaust, diverse discuții au ca scop reconcilierea creștino-iudaică și relațiile dintre cele două religiis-au îmbunătățit.Iudaismul privește creștinismul ca fiind o eroare: originar, adică în iudaism, Mesia este un om, un rege evreu așteptat de către toți, care deși va înfăptui multe lucruri greu de făcut de altcineva (reconstruirea Templului, aducerea păcii mondiale, o credință universală în dumnezeul evreilor, învierea morților), rămâne totuși o ființă umană și atât (vezi intrarea "jewish eschatology" de pe wikipedia engleză pentru mai multe detalii), care doar are concursul deplin al

Creștinism 22

unicului creator care este Dumnezeu.

IslamulAdepții Islamului s-au referit în istorie la evrei, creștini și la ei înșiși ca la ,,Oamenii Cărții’’, datorită faptului că celetrei religii se bazează pe anumite cărți de origine divină. Doctrinar însă, creștinismul este perceput de către islam ca oformă de politeism (asociaționism, "sîrk" - în arabă "politeism"), așa cum este reflectat de chiar textul sfânt islamic(Coranul), în surata ("capitolul") 5, versetul 73, care spune textual că "este blasfemie curată să pretinzi că Dumnezeueste unul din trei într-o Trinitate". Versetul continuă, spunând că Dumnezeu (Alah) va pedepsi aspru o astfel decredință. Surata 5, continuă și ea în aceeași direcție, susținând că Iisus Hristos a fost un simplu om, un profet (surata5, verset 75), iar versetul 77 spune că cei care cred altfel sunt niște rătăciți. Se poate găsi o mai amplă cercetare aviziunii islamice despre creștinism în lucrarea "Islamul interdicțiilor" al islamologului Anne-Marie Delcambre,capitol 7, paginile 55 la 62. Conceptul sîrk (în engleză "shirk") este și el discutat la intrarea omonimă din Wikipediaengleză. Creștinii și ei, nu recunosc Coranul ca fiind o carte de origine divină, și nici nu sunt de acord cu faptul căIisus este un simplu profet ca și Mahomed, cum nu pot accepta nici faptul că Mahomed este profet, și că astfel cartealui sfântă reprezintă un mesaj veridic al Creatorului.Musulmanii consideră că Biblia și Tora, cărțile sfinte ale Creștinismului și Iudaismului au fost interpretate greșit șidistorsionate de către credincioșii respectivelor religii. Bazați pe această credință, musulmanii văd în Corancorectarea greșelilor făcute de creștini. De exemplu, musulmanii resping existența Trinității și a ideii că Iisus Hristoseste Dumnezeu.Între cele două religii au existat dese controverse și conflicte (Cruciadele fiind un exemplu), chiar dacă au existat șirelații de înțelegere și pace. Scrierile teologului Toma de Aquino citează și anumiți filozofi musulmani (cum ar fi‘Ibn-Rushd).La data de 6 mai 2001, Papa Ioan Paul al II-lea, primul Papă care s-a rugat într-o moschee, a declarat în MoscheeaOmeyazilor din Damasc că ,,Este important ca musulmanii și creștinii să continue explorarea întrebărilor filozofice șiteologice, pentru a putea obține o cunoaștere mai obiectivă și o cunoaștere inter-religioasă. O mai bună cunoaștereîntre cele două religii va conduce, la nivel practic, la o nouă modalitate de a prezenta religiile noastre, nu în opoziție,cum s-a întâmplat foarte des în trecut, ci în asociere, pentru binele umanității.’’

Creștinismul din perspectiva filozofiei și științei

Creştinismul la etapa actuală (roșu închis, state în care este religia majoritară)

Filozofia, datorită caracterului eirațional, nu putea decât să intre înconflict cu creștinismul, o religie încare adevărurile sunt revelate și impusedogmatic. Deși există incontestabil oinfluență reciprocă între filozofiagreacă și ideile religioase ale evreilor,părțile au intrat în conflict, șiinvectivele de-o parte și alta n-au lipsitdeloc. Când au căpătat putere și număr,creștinii au lichidat filozofia pe care opercepeau ca fiind păgână, închizândșcolile de filozofie, hărțuind sau omorând filozofii vremii. Logica și rațiunea nu este însă nici păgână, nici creștină.În consecință, la un moment dat, o parte dintre creștini (anume creștinătatea occidentală) a redescoperit filozofia șirațiunea "păgână" prin contactul cu civilizația arabă. Europenii practic își găseau astfel rădăcinile culturale istorice,

Creștinism 23

grecești și romane, cursul luat de evenimente din acest moment ducând la o scădere treptată a forței religiei, inițialfilozofia eliberându-se de sub tutela religiei, ulterior apărând și știința (în sens modern al termenului), fapt care însăn-a dus la dispariția conflictelor cu creștinismul.Filozofia reproșează creștinismului și religiei în general lipsa gândirii critice și a libertății de gândire (dogmatismul),în timp ce știința, în afară de a fi discreditat istoric anumite afirmații ale creștinismului, are ca obiect de studiu, prindiverse discipline ale ei, chiar creștinismul și religia, ori analiza acestuia din urmă nu-l face deloc mai adevărat decâtoricare altă religie studiată. Acest fapt nu a rămas fără consecințe, căci printre elitele intelectuale gradul de adeziunela dogmele creștine este cel mai scăzut.Astfel, în iulie 1998, revista britanică Nature publica rezultatele unui sondaj despre credință la intelectuali. Conformacestui sondaj numai 40% (25% credincioși și 15% agnostici) din membrii comunității științifice cred într-undumnezeu personal (cum este acela al religiilor monoteiste precum creștinismul, islamul și iudaismul), în timp cedoar 7% dintre membrii elitei comunității științifice (cum sunt, de exemplu, membrii Academiei Naționale de Științea S.U.A.) cred în existența aceluiași tip de dumnezeu. Rezultatele sondajului demonstrau practic o inversiune araportului credincioși-necredincioși față de populația generală, la care procentul de persoane care cred în existențaunui dumnezeu personal se ridica la peste 70 de procente. Rezultatele sondajului trebuie considerate în funcție dedefinițiile dogmatice ale credinței creștine și ale agnosticismului.Sondajul, realizat pe tiparele introduse de James H. Leuba în 1914, permite și evaluarea tendinței în timp a atitudiniireligioase: în 1914 aprox. 27 la sută dintre oamenii de știință declarau că cred în existența unui dumnezeu personal,în 1933 procentajul căzând la 15, pentru a cădea în continuare la 7 la sută în 1998.O verificare a rezultatelor privitoare la existența unui dumnezeu personal a fost realizată cu întrebarea referitoare laexistența sufletului, constatându-se o corelație strânsă a răspunsurilor: în 1998, doar 7 procente dintre savanții devaloare credeau în imortalitatea sufletului.Un fapt demn de menționat este că nu cu mult timp înaintea publicării studiului amintit, pe fondul disputei provocatăde către fundamentaliștii creștini din S.U.A. pe tema predării teoriei evoluției, președintele forului academic supremal țării, anume Bruce Alberts, a declarat public că mai mulți biologi care consideră justă teoria evoluției sunt foartereligioși. Motivul ieșirii sale pe scena publică este evident, anume calmarea spiritelor. Ori printre membrii N.A.S.,biologii sunt acea secțiune academică cel mai puțin înclinată să creadă în existența lui Dumnezeu, scorul în ce-iprivește fiind de aprox. 5 procente.Contradicția dintre declarație și realitatea statistică revelată de sondaj nu face decât să confirme valoarea pur retoricăa declarațiilor de acest gen, menite să nu alieneze și mai mult franja de populație fundamentalistă. Tentativeleretorice care încearcă să concilieze știința cu religia sunt discursuri care, cert, pot fi propagate din bună intenție, darcare nu corespund realității statistice: trebuie distinse anecdotele despre credincioșenia cutărui savant de rezultateleunui eșantion statistic bine construit și care permite măsurarea tendinței reale care prevalează în sânul unei populații.Ori datele demonstrează clar că oamenii de știință sunt în general mult mai puțin credincioși decât ansamblulpopulației din care fac parte. Este probabilă chiar existența unei corelații negative între credința într-un dumnezeupersonal și nivelul de educație. În definitiv, poate nu este din întâmplare că biserica catolică s-a opus atât de multtimp școlii obligatorii.[9]

„eu văd întreaga credință ca pe o psihoză colectivă. De fapt este un delir, dar nu este considerat drept boală care ține depsihiatrie, deoarece atât de mulți oameni suferă de acesta. Zic asta oarecum în glumă, dar nu ar fi de mirare că se atribuiecalități reale unei chestii care nu este întemeiată pe realitate? Dacă cineva ar prezenta astfel de simptome într-un altdomeniu, în calitate de terapeut aș nota pe fișa de observație un cod din DSM-IV: delir sever.[10]”

—Anna Enquist

Creștinism 24

Note[1] Jacques Lacarrière, Au coeur de mythologies, Gallimard 2002, collection folio, p. 33: "Les grands thèmes de la Genèse, par exemple: la

Création du monde par Yahvé et le Déluge, sont empruntés à des conceptions mésopotamiennes et sumériennes. Le christianisme, qui s'esttoujours appuyé sur l'héritage biblique et s'est constamment référé aux Écritures, a perpétué ainsi jusqu'à nous des croyances et des mythesnés sur les rives de l'Euphrate, il y a maintenant plus de cinq mille ans."

[2] Enciclopedia Britannica online 2008, articol "monotheism", p. 2 din 20: "In monotheistic religions the belief system, the value system, andthe action system are all three determined in a significant way by the conception of God as one unique and personal being. Negativelyconsidered, the monotheistic conviction results in the rejection of all other belief systems as false religions, and this rejection partlyexplains the exceptionally aggressive or intolerant stance of the monotheistic religions in the history of the world. The conception of allother religions as “idolatry” (i.e., as rendering absolute devotion or trust to what is less than divine) has often served to justify thedestructive and fanatical action of the religion that is considered to be the only true one."

Filozoful canadian de origine franceză Hervé Fischer definește și el monoteismul ca fiind "una dintre cele mai maricatastrofe ideologice din istoria umanității" și o formă de "sclavagism religios." ("Nous Serons Des Dieux", VLBéditeurs 2006, p. 52: "Les monothéismes constituent l'une des pires catastrophes idéologiques de l'histoire humaine."La pagina 36: "Zeii monoteismelor aproape că și-au negat creațiile, condamnând și strivind sub călcâiul lor lumea,aplatizând-o pe treapta cea mai de jos a cosmogoniei, aproape de Iad. [...] Și mai degrabă decât să avem frică denoi-înșine ca niște sclavi gândindu-ne la ideea de a ne obține libertatea, cum să nu alegem abolirea acestuisclavagism religios?" La pagina 34: "Dumnezeii monoteismelor sunt erori civilizaționale, divagații tragice care nuîncetează să ne otrăvească spiritul. Am inventat dumnezei perverși, inspirându-ne fără îndoială din caracterul uman.Din evantaiul oferit lui, Occidentul a ales un monoteism pur și dur, abandonând păgânismul, în timp ce totușipoliteismul era mult mai convivial; tot atât de himeric, adevărat, însă mult mai puțin funest. [...] O altă viziunedespre lume era posibilă chiar și în acele timpuri îndepărtate. Civilizația chineză a știut în mod remarcabil să seferească de acest teism tragic, în special datorită lui Confucius și lui Lao-țî, promovând ideea unei armonii universaleși a unei morale civile ce trebuia să reflecte ordinea."Un alt filozof francez, Michel Onfray, spune referindu-se la monoteism ("Tratat de ateologie - Fizica metafizicii",Grasset 2005, Livre de poche, p. 101, secțiunea "Ochiul negru al monoteismului"): "Astfel încât atunci când oameniiîși pun în cap să dea viață un Dumnezeu unic, o fac ca imagine a lor în oglindă: violent, gelos, răzbunător, misogin,agresiv, tiranic, intolerant. Altfel spus, ei sculptează propria lor pulsiune ucigașă și fac din ea un bolid lansat în plinăviteză spre ei înșiși."; p. 103: "Religia dumnezeului unic adoptă toate aceste atitudini: ea lucrează pentru ura de sine,pentru disprețul corpului, în disprețul inteligenței; proiectată contra celuilalt ea încurajează răutatea, intoleranțanăscătoare de rasisme, xenofobia, războaiele și injustiția socială.")Autorul lucrărilor "Prețul monoteismului" și "Moise egipteanul", profesorul de egiptologie și teologie Jan Assmannsubliniază și el natura intolerantă a monoteismelor; referindu-se la monoteismul exclusiv (precum creștinismul), elexplic că problema acestuia este intoleranța, intoleranță care pleacă de la natura distincției absolute între adevăr șifals, între cele două posibilități neexistând, în viziunea adepților monoteismului, grade intermediare.Această caracteristică lipsea politeismului, religie în mod natural mai tolerantă și care nu punea accentul pe ideea de"falși zei" sau "false religii".Mai târziu, când gândirea critică s-a impus în Vest, acest fapt a dus la apariția fenomenului numit religio duplex (religia dublă), care împarte populația unei națiuni de tradiție monoteistă (creștină) între religia populară, a omului de rând, pentru care adevărurile de credință sunt absolute, și religia elitelor, sau religia celor inițiați, care înțeleseseră caracterul relativ al adevărurilor de credință, dar care țineau la conceptul de Ființă superioară și morala asociată. (Le monde de religions, mars-avril 2008, no. 28, p. 40, La Naissance du Monothéisme, entretien avec Jan Assmann, propos recueillis par Florence Quentin: "Vous tenez comme ouverte l'idée de religio duplex (religion double). Que recouvre-t-elle? Le problème du monothéisme exclusif est l'intolerance. La distinction entre vrai et faux n'autorise pas de degré intermédiaire. Cette distinction était étrangère aux religions païennes de l'Ancien monde, et avec elle, l'idée de faux dieu et de fausse religion. Les religions monothéistes doivent s'éloigner de ce concept de vérité absolue. Les vérités de la foi ne peuvent jamais être universelles et absolues. Pourtant, elles sont vraies pour ceux qui y croient et nous devons nous tenir à cette vérité. C'est une vision du XVIIIe siècle et une tâche

Creștinism 25

que les religions actuelles n'ont intellectuellement pas encore accomplie: la conception de religio duplex faisait ladifférence entre la religion du peuple qui devait s'en tenir à des vérités absolues, et la religion des initiés qui avaientcompris le caractère relatif des vérités de la foi, mais tenaient à la représentation d'un Être Supérieur et àl'obligation de règles morales. Aujourd'hui, la différence entre "peuple" et "initiés" n'a, naturellement, plus de sens."[3][3] Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Dicționar al religiilor, Humaitas 1993, p. 100.[4][4] J. R. Porter, "Biblia", Evergreen (Taschen GmbH) 2007, colecția Istorie Universală, p. 178.[5] Enciclopedia Britannica online 2008, articol "monoteism", p. 14 din 20: "Among the three great monotheistic religions, Christianity has a

place apart, because of the trinitarian creed of this religion in its classic forms, in contradistinction to the unitarian creed of Judaism and Islam.The Christian Bible, including the New Testament, has no trinitarian statements or speculations concerning a trinitary deity, only triadicliturgical formulas invoking God the Father, Son, and Holy Spirit. It is true that Christianity also has had its Unitarians, such as the16th-century Italian theologian Faustus Socinus, but this religion in its three classic forms of Roman Catholicism, Eastern Orthodoxy, andProtestantism acknowledges one God in three Persons: God the Father, God the Son, and God the Holy Spirit. According to Christiantheology, this acknowledgment is not a recognition of three gods but that these three persons are essentially one, or as the dogmaticformulation, coined by the early Church Father Tertullian (c. 160–after 220), has it: three Persons and one substance. This conception was notaccepted without contradiction as is proved by theological disputes of the 3rd and 4th century. It is evident that trinitarian speculation greatlyresembles the way of thinking of pluriform monotheism. It is, of course, unlikely that there are any historical connections between thesephenomena; both, however, try to solve what is more or less the same problem in more or less the same manner."

p. 9 din 20: "The complicated relations that exist between monotheism and polytheism become clear when pluriformmonotheism is considered, in which the various gods of the pantheon, without losing their independence, are at thesame time considered to be manifestations of one and the same divine substance. Pluriform monotheism is one of theefforts to solve the problem of the coexistence of divine unity and divine pluriformity (multiplicity of forms), whichwas not recognized by an older generation of scholars, although part of the material was already available. It seems,indeed, that in many parts of the world and in many times religious thinkers have struggled with the perplexingproblem of the unity and the pluriformity of the divine. The Nuer, a Nilotic pastoral people of the eastern Sudan,venerate a being called Kwoth, the Nuer term for “spirit” (also translated as “God”). He is considered to be the spiritin or of the sky. Like all spirits Kwoth is invisible and omnipresent, but he manifests himself in a number of forms.Each of these manifestations bears a name of its own, but though they are addressed and treated as separate entities,they are essentially nothing but manifestations of the one spiritual being Kwoth and are themselves considered spiritsand called kwoth."[6] Enciclopedia Britannica online 2008, articol "monoteism", p. 14 din 20: "The Christian Bible, including the New Testament, has no

trinitarian statements or speculations concerning a trinitary deity, only triadic liturgical formulas invoking God the Father, Son, andHoly Spirit."

[7][7] Paul Lemerle, Istoria Bizanțului: "Tot atunci, situația creștinilor în Imperiu avea să se schimbe cu totul, fără vreo intervenție în acest sens dinpartea lui Constantin. Adevăratul edict de toleranță a fost emis în 311, de Galerius. El proclama recunoașterea creștinismului ca religie șidădea creștinilor dreptul de a se întruni, sub condiția de a nu tulbura ordinea publică; în schimb, ei aveau datoria să se roage zeului lor pentruprosperitatea împăratului și a statului. Explicația emiterii acestui edict, surprinzător dacă ne gândim că mai înainte Galerius îi persecutase cuasprime pe creștini, trebuie căutată, poate, în starea de derută în care acesta se găsea în acel moment, atins fiind de o boală necruțătoare, de peurma căreia avea să și moară în scurtă vreme: este de crezut, de asemenea, că romanii începuseră să se sature de atâtea persecuții, văditzadarnice, împotriva creștinilor. Oricum, adevăratul edict de toleranță este cel al lui Galerius, iar tradiția care stăruie să-i transfere meritulasupra așa numitului - în chip impropriu, cum vom vedea - "edict din Milan" nu este conformă cu realitatea."

[8] Claudiu Herțeliu, "Analiza statistică a fenomenului religios în România", teză de doctorat sub coordonarea științifică a prof. univ. dr.Alexandru Isaic-Maniu, Academia de Studii Economice, Buc. 2006, capitolul 6 (Religie, economie și societate în România) - (http:/ / www.biblioteca. ase. ro/ resurse/ resurse_electronice/ teza_capitole. php?tid=686& qs=an=2006& q=Herteliu& sort=titlu& dir=up& pagina=1)

[9] informațiile statistice și comentariile pe tema acestora reprezintă un rezumat al capitolului "Cred oamenii de știință în Dumnezeu?" (p. 185 -189) din lucrarea, "Parlons Sciences, Les Transformations de L'esprit Scientifique", de Yves Gingras, profesor în departamentul de istorieal UQAM., Québec, Canada, publicată de către editura Boréal în 2008.). Alte ecouri ale sondajului pot fi consultate într-un articol albiologului Tim Berra pe un site de educație în științe biologice cu articole "peer-reviewed" (verificate de specialiști alții decât autorul),proprietate a "The American Institute of Biological Sciences": (http:/ / www. actionbioscience. org/ education/ berra. html)

[10] Arjan Visser 'Het geloof is een collectieve psychose' (http:/ / www. trouw. nl/ krantenarchief/ 1998/ 09/ 12/ 2503589/_Het_geloof_is_een_collectieve_psychose_. html?all=true) Trouw, 12 septembrie 1998. Citat: „Nee, ik zie dat hele geloof toch als eencollectieve psychose. Eigenlijk is het een waan, maar het wordt niet als een psychiatrische ziekte aangemerkt omdat zoveel mensen er last vanhebben. Ik zeg dat natuurlijk een beetje raillerend, maar is het dan niet wonderlijk dat je reële kwaliteiten toedicht aan iets wat helemaal niet inde realiteit geworteld is? Als therapeut zou ik op het intake-formulier van een patiënt die _ op een ander gebied _ dergelijke symptomenvertoonde een code invullen op de DSM-IV: ernstige waan.”

Creștinism 26

Vezi și•• Presupusele vestigii paleocreștine de la Turda

Legături externe• Bazilica precreștină în România (http:/ / www. 9am. ro/ stiri-revista-presei/ 2005-01-29/

bazilica-paleocrestina-in-romania-i. html)• Când au aflat creștinii că se împart în catolici și ortodocși (http:/ / www. historia. ro/ exclusiv_web/ general/

articol/ cand-au-aflat-crestinii-se-impart-catolici-ortodocsi), 13 mai 2010, George Rădulescu, Historia

Biserica OrtodoxăPentru alte sensuri, vezi Biserica Ortodoxă (dezambiguizare).

Reprezentarea răsăriteană a Sfintei Treimi, pictură de Andrei Rubliov

Biserica Ortodoxă este o comunitate decredință creștină. Creștinii ortodocși suntorganizați în biserici ortodoxe naționaleautocefale (greacă, rusă, română, sârbăetc.), aflate în comuniune liturgică(euharistică) unele cu altele. Între bisericileortodoxe naționale, primatul onorific estedeținut de Patriarhia Ecumenică aConstantinopolului. După numărul decredincioși, ortodocșii formează în lume adoua comunitate creștină, după BisericaCatolică.

Numele de Ortodoxie vine din limbagreacă, de la ορθο (ortho - drept, corect) șiδοξα (doxa - slăvire sau, într-un înțeles maigeneral, opinie), traducându-se deci literal"dreaptă-slăvire", cu înțelesul de "credință,opinie corectă". Este de menționat că șiunele din celelalte biserici creștine îșiconsideră propriile învățături ca fiind dreptesau chiar singurele drepte.

Bisericile Ortodoxe Răsăritene reunescastăzi o parte importantă a credincioșilorcreștini. Istoric și cultural, ele suntpurtătoare ale unei tradiții bogate, dezvoltate de-a lungul a două milenii de viață creștină într-o largă zonă geografică.

Fundamentele teologiei creștine ortodoxe au fost stabilite la primele șapte sinoade ecumenice, ținute între secolele alIV-lea și al VIII-lea. Din motive religioase, dar și politice, geografice și culturale, între biserica apuseană(romano-catolică) și cea răsăriteană (ortodoxă) s-a produs o separare în 1054, cunoscută sub numele de Marea

Biserica Ortodoxă 27

Schismă. În urma acestui eveniment, atât Biserica Ortodoxă, cât și cea Catolică se consideră a fi singura bisericăuniversală (καθολικι - catolică sau "sobornicească") și apostolică, ca și deținătoarea dreptei credinței (Ορθόδοξια -ortodoxă). Spre deosebire de biserica Romei, ce pune accentul pe universalitate (catolicitate), cea ortodoxă puneaccentul pe puritatea credinței, de unde diferența de nume.Biserica Ortodoxă (în integralitatea bisericilor locale ce o compun) consideră că are la bază succesiunea apostolicăneîntreruptă începută de la apostoli.Prezența Bisericii Ortodoxe este dominantă în zone ce s-au aflat în spațiul cultural al imperiilor bizantin și rus:Europa de Est și de Sud-est, Asia, și părți ale Orientului Mijlociu și ale Africii. În prezent, numărul de credincioșiortodocși este majoritar în Belarus, Bulgaria, Georgia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, România, Rusia,Serbia, Muntenegru și Ucraina. Mari comunități de creștini ortodocși trăiesc și în Albania (aprox. 30%), Bosnia (31,4%), precum și în unele state care au aparținut Rusiei țariste, respectiv Uniunii Sovietice (Statele baltice și AsiaCentrală). Prezențe ortodoxe semnificative se găsesc în multe alte țări din America de Nord, Europa de Vest etc.,datorate în special comunităților formate prin emigrarea est-europenilor.

Dogma ortodoxă

Acest articol este parte aseriei Creștinism.

Biserica Ortodoxă 28

Isus din Nazaret

•• Fecioara Maria•• Paul din Tars•• Istoria creștinismului•• GenealogieBiblia

•• Noul Testament•• Personaje bibliceBiserici creștine

•• Bisericile ortodoxe•• Biserica Catolică

•• Diferențe teologice ortodoxo-catolice•• Protestantism

Mărturisiri de credință (crezuri)

•• Simbolul apostolic•• Simbolul niceno-constantinopolitan•• Simbolul atanasian•• Sfânta TreimeSimboluri

•• Cruce•• Monograma lui Isus Hristos•• Peștele•• Păstorul•• Pomul vieții

Ritualuri creștine

•• Botezul•• Euharistia•• Spovedania

Arta creștină

Sfinții

•• Apostoli•• Cultul sfinților

Biserica Ortodoxă a celor șapte Sinoade Ecumenice are la bază Vechiul și Noul Testament. Conducătorul ("capul")ei este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „Păstorul cel bun”, care îndrumă credincioșii, mădularele vii ale Bisericii, pecalea spre mântuire. Biserica Ortodoxă a celor șapte sinoade ecumenice recunoaște un același Dumnezeu treimic,Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, întreit în ipostas (persoane), dar unul în ființă (esență), Dumnezeu atotputernic, preexistentlumii și complet independent în raport cu orice, deosebindu-se astfel fundamental de religiile naturale, în caredumnezeul / dumnezeii iau naștere într-un univers preexistent.Teologia Bisericii Ortodoxe, a celor șapte sinoade are la bază dragostea, căci "Dumnezeu este iubire", I Ioan IV:8 (I Ioan 4, 8 [1]) și este reluat în scrierile teologilor ortodocși, care afirmă că Dumnezeu este iubirea. Iubirea a fost propovăduită și arătată prin fapte de Iisus Hristos, considerat unul din cele trei ipostasuri (persoane) ale Sfintei Treimi, care s-a coborât pe pământ și s-a întrupat ca om, și-a jertfit viața și a luat asupra lui păcatele oamenilor pentru a îi mântui de păcat, iar prin învierea sa a transfigurat și îndumnezeit (θεοσισ) trupul omenesc luat. Astfel, definitorie pentru înțelegerea în ortodoxie a venirii lui Hristos în trup este formula Sf. Atanasie cel Mare: "Dumnezeu a devenit om pentru ca și omul să poată deveni dumnezeu". Prin vorbă și faptă, Hristos a arătat că se poate trăi în lume făcând voia lui Dumnezeu („Acestea vi le-am grăit, ca întru mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea. ”, Ioan 16,33) și a scos în evidență din cele zece porunci două, dar care

Biserica Ortodoxă 29

cuprind totul și care îl fac pe cel ce le îndeplinește să le facă în mod automat și pe restul: dragostea de Dumnezeu șide aproapele („El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu totcugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tineînsuți. În aceste două porunci se cuprind toată legea și prorocii.”, Matei 22, 37-40).Teologia acestei Biserici se bazează pe scrierile Bibliei, pe Tradiția Bisericii și pe trăirea vieții religioase în cadrulBisericii, singurul loc în care Biblia poate fi corect înțeleasă. Se acordă o mare importanță Sfintei Împărtășanii,eveniment în urma căruia credincioșii se unesc spiritual și material cu Iisus Hristos.Virtuțile (faptele bune) au o importanță mântuitoare, acestea făcând parte din procesul de sfințire (teologie) (împărțitteologic în trei etape: curățire, luminare și îndumnezeire). Lucrarea virtuților se face și în referire la episoduljudecății universale, formulată în Evanghelia după Matei, capitolul XXV.Între Biserica Ortodoxă a celor șapte sinoade pe de o parte, și catolicism pe de altă parte, există deosebiri (a se vedealegăturile indicate în continuare). Vom menționa doar una: ortodocșii consideră că Biserica este formată dinmulțimea credincioșilor – mădulare vii – al cărei cap este Iisus Hristos – Mirele. În acest context, Biserica, ca șiclădire și ca organizare administrativă are un rol subordonat, de a sprijini viața duhovnicească a mulțimiicredincioșilor conduse de „Păstorul cel bun”.Conform istoricului Eusebiu, creștinismul ar fi fost adus în Dobrogea chiar de apostolul Andrei, deci foarte detimpuriu. Prima mențiune scrisă privind martiriul unor creștini pe teritoriul românesc datează din anul 290 și sereferă la doi mucenici răsăriteni, Epictet și Astion. Trăirea în spiritul învățăturii lui Iisus a devenit însă mod de viațăși pentru un mare număr de locuitori ai meleagurilor românești. Ca dovadă, Biserica Ortodoxă Română a canonizatmai mulți sfinți și mucenici, ultimul dintre aceștia fiind monahul Gheorghe de la Cernica (în 2005, fiind sărbătorit pe3 decembrie).

Diferențe confesionale

Europa Ortodoxă

Față de Bisericile vechi-orientale saunecalcedoniene

Bisericile vechi-orientale (care își păstrează întitulatura oficială numele "ortodox", dar nu suntcomuniune liturgică cu Biserica Ortodoxă și nuse consideră o parte constituentă a acesteia) s-audespărțit de ortodoxia răsăriteană în secolul alV-lea, refuzând să accepte cel de-al PatruleaSinod Ecumenic, de la Calcedon, precum și pecele care au urmat. Ele sunt Biserica Coptă,Armeană, Siro-iacobită, Etiopiană, Eritreană șiIndiană.Diferența principală este una ce ține dehristologie. Biserica Ortodoxă susține, conformhotărârilor Sinodului de la Calcedon, că Hristosare două naturi (φισισ - firi), omenească șidumnezeiască, "nedespărțite, neîmpărțite, neamestecate și neschimbate". Bisericile necalcedoniene contestă aceastăînvățătură, fie într-o formă radicală numită monofizitism (Dumnezeu fiind considerat a avea o singură natură/fire,cea dumnezeiască), fie într-o formă mai moderată numită miafizitism (Dumnezeu fiind considerat a avea o singurănatură, dar compusă).

Biserica Ortodoxă 30

Deși începând cu secolul al XX-lea se poartă un dialog teologic susținut între Biserica Ortodoxă și celevechi-orientale, momentan el nu a dus la nici un rezultat acceptat universal de către cea dintâi.

Față de Biserica AnglicanăDeși la începutul secolului al XX-lea se considera că diferențele dogmatice păreau să fi dispărut, vorbindu-se chiarde o iminentă unire între ortodoxie și anglicanism, în urma evoluțiilor acestuia din urmă după cel de-al DoileaRăzboi Mondial s-a ajuns la o serie de poziții ireconciliabile, nemaiputându-se vorbi de un crez comun. Pe lângăamplificarea în anglicanism unor învățături de credință (neo)protestante, diferendul fundamental cu ortodoxia estedat de viziunea diferită a anglicanilor în privința hirotoniei femeilor și a acceptării homosexualității.

Față de Biserica CatolicăÎntre Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică există o sumă de deosebiri doctrinare. Cele mai cunoscutedintre ele poartă numele de punctele florentine. Acestea sunt:•• nerecunoașterea primatului episcopului Romei asupra celorlalți episcopi (în Biserica Ortodoxă, toți arhiereii,

indiferent de titlul purtat - patriarh, mitropolit, arhiepiscop, episcop - sunt considerați egali);• nerecunoașterea adăugării Filioque din Crez (considerat în Biserica Ortodoxă o învățătură greșită, cu profunde

implicații teologice);• nerecunoașterea validității folosirii la Euharistie a azimei, adică a pâinii nedospite, folosită de Biserica Catolică

(Biserica Catolică recunoaște ca validă atât folosirea pâinii azime cât și a celei fermentate);•• nerecunoașterea existența Purgatoriului (considerat în Biserica Romano-Catolică a fi un loc de mijloc între rai și

iad, în care sufletele celor decedați se purifică până la intrarea în Rai).Alte diferențe față de Catolicism considerate importante de Biserica Ortodoxă sunt:• infailibilitatea ex-cathedra a Papei (Biserica Ortodoxă consideră că nu poate exista o persoană infailibilă,

indiferent de poziția eclezială pe care o deține);•• harul sau grația creată (Biserica Ortodoxă consideră că harul sau energia dumnezeiască este necreată, ca mijloc

prin care Dumnezeu se împărtășește pe sine oamenilor);•• neprihănita zămislire sau imaculata concepție a Fecioarei Maria (Biserica Ortodoxă consideră că toți oamenii,

inclusiv Născătoarea-de-Dumnezeu, au fost zămisliți și s-au născut având păcate; ulterior, prin conlucrare -συνεργια - cu Dumnezeu pot ajunge la sfințenie);

• thesaurus meritorum (tezaurul de merite) ale sfinților - din a cărui supra-abundență, consideră Biserica Catolică,ar putea lua și restul credincioșilor, - precum și indulgențele (Biserica Ortodoxă consideră că virtuțile suntpersonale și nu pot fi "împrumutate" sau "dăruite"; mântuirea este o conlucrare personală a unui om cuDumnezeu);

•• celibatul clericilor (Biserica Ortodoxă acceptă căsătoria preoților și diaconilor, cu condiția să se facă înainte dehirotonia acestora);

•• practica botezului prin stropire sau turnare (Biserica Ortodoxă practică botezul prin întreită afundare, cesimbolizează îngroparea și învierea lui Hristos).

Biserica Ortodoxă consideră că una dintre deosebirile cele mai importante constă în formula filioque ("și de la Fiul"), care a fost adăugată de către Biserica Catolică la Simbolul Credinței definit de cele șapte Sinoade Ecumenice. Adăugarea se referă la Duhul Sfânt și afirmă că El purcede nu numai din Tatăl, ci și din Fiul. Ea se bazează pe Evanghelia lui Ioan [Ioan, 15 26], în care Iisus Hristos învață ucenicii spunându-le: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”. Catolicii interpretează textul în sensul că dacă Iisus trimite Duhul, aceasta ar implica faptul că Sfântul Duh ar purcede din Fiul. Ortodocșii subliniază faptul că trimiterea nu este același lucru cu purcederea, că faptul că Duhul Sfânt a fost trimis nu implică faptul că în mod obligatoriu El ar fi și purces din Fiul. Dacă se omite sublinierea „care din Tatăl purcede”, fraza în sine nu oferă în realitate un argument definitiv nici uneia dintre concepții, ea fiind

Biserica Ortodoxă 31

valabilă în ambele cazuri. Iar dacă se ia în considerare textul ”care din Tatăl purcede” – cum este de altfel normal săse procedeze – apare întrebarea că de ce Iisus Hristos odată ce a considerat necesar să afirme purcederea DuhuluiSfânt din Tatăl, nu a menționat și purcederea din Fiul. Un alt aspect foarte important subliniat de Biserica Ortodoxăeste acela că, dacă Duhul Sfânt ar purcede și din Fiul, El ar apare a Îi fi subordonat. Se observă faptul că a trimite pecineva nu înseamnă subordonare, pentru că poate apare și între persoane egale, în timp ce purcederea Duhului Sfântdin Fiul ar putea semnifica un grad de subordonare, fapt care ar fi în contrazicere cu dogma că cele Trei Persoanesunt întru totul egale.O cercetare a documentelor relevă faptul că în epoca în care s-a formulat doctrina filioque Vestul era confruntat cunecesitatea combaterii unor erezii, astfel încât a apărut posibilitatea ca din dorința de a sublinia anumite aspecte să seajungă la formulări cu înțelesuri nedorite. Se pare că doctrina a apărut în Spania. Adăugarea a fost aprobată în anul809 de către Conciliul de la Aachen și a fost examinată de Papa Leon al III-lea, care deși ar fi aprobat doctrina, ar fiinterzis totuși în mod expres inserarea ei în Crez. Atitudinea Papei se vede și mai clar în decizia pe care a luat-o cuacel prilej, de a se scrie pe două tăblițe de argint Crezul fără adăugire în limbile latină și greacă, pe care a dat ordin săfie așezate pe pereții Catedralei Sfântul Petru din Roma.• Vezi articolul principal: Punctele florentine.

Față de Biserica Luterană• nerecunoașterea tezei lui Luther Sola Scriptura (Biserica Ortodoxă alătură învățăturilor Bibliei și predania sau

tradiția bisericească);• respingerea tezei Sola Fide - îndreptățirea doar prin credință (Biserica Ortodoxă consideră că mântuirea este o

conlucrare divino-umană, care implică atât credința corectă a omului - orthodoxia, cât și aplicarea corectă aacestei credințe - orthopraxia);

•• nerecunoașterea desființării preoției sacramentale (sfințitoare) din luteranism;•• nerecunoașterea desființării monahismului (călugăriei);•• nerecunoașterea a doar două Taine, botezul și euharistia, în luteranism (Biserica Ortodoxă are șapte taine

principale - botezul, mirungerea, cununia, preoția, spovedania, împărtășania și maslul, - dar nu reduce în modabsolut numărul lor la acestea, la ele adăugându-se alte "ierurgii", precum sfințirea apei sau aghiasma,monahismul, înmormântarea etc.)

Biserica Suediei are un episcop care este lesbiană,[2] în timp ce bisericile ortodoxe privesc homosexualitatea dreptpăcat și nu permit femeilor să devină preoți sau episcopi.

Față de Biserica Calvină (reformată)În plus față de diferențele amintite mai sus, ce privesc Luteranismul, Biserica Ortodoxă respinge credința calvină înpredestinarea omului (potrivit căreia destinul omului este predestinata de om , fără a se putea schimba ) și susținelibertatea deplină a acestuia de a își alege singur propriul destin . Iar calvinismul respecta porunca a 3-a primita deMoise ,conform carea închinarea la idoli , pe care biserica ortodoxa nu o respecta ținând icoane , închinarea la ele , șisărutarea lor . Motiv pentru care în biserica Calvina nu exista nici o icoana sau statuie , în timp ce în cea ortodoxa eplin de ele , chiar existând un altar special pentru ele . Calvinismul respinge dogma conform carea , vinul este chiarsânge , iar pâinea trup susținută de ortodoxism , iar calvini susțin ca e doar simbolica .

Biserica Ortodoxă 32

Față de Bisericile neoprotestantePe lângă deosebirile esențiale arătate mai sus privind învățăturile Sola Scriptura și Sola Fide, mai există omultitudine de diferențe, care variază în funcție de denominația neoprotestantă. Dintre acestea, amintim:•• cinstirea Fecioarei Maria ca Născătoare-de-Dumnezeu (întemeiată pe Luca 1:42 și practica Bisericii primare);•• închinarea la icoane, chipuri ale lui Iisus Hristos, Maicii Domnului și ale sfinților, considerate de Biserica

Ortodoxă un simbol al persoanei reprezentate; astfel, închinarea nu se adresează materiei icoanei, ci celuireprezentat;

•• închinarea la moaștele sfinților (Biserica Ortodoxă consideră că aceștia, asemeni lui Hristos în Schimbarea laFață, și-au preschimbat și transfigurat întreg trupul, prin lucrarea harului dumnezeiesc, acesta devenind astfelnestricăcios; închinarea la sfinți este, astfel, o cinstire a lui Dumnezeu, prezent prin harul dumnezeiesc din aceleoseminte sau moaște).

•• Biserica Ortodoxă respinge interpretarea simbolică a Euharistiei, considerând că pâinea și vinul se preschimbă laLiturghie în adevăratul trup și sânge al lui Hristos.

•• Biserica Ortodoxă practică botezul copiilor, bazându-se pe obiceiul Bisericii primare, când o întreagă familie,indiferent de vârsta membrilor săi, se convertea la creștinism, dar acceptă și botezul adulților.

Unele grupări neoprotestante acceptă căsătoria între homosexuali (considerată un păcat de Biserica Ortodoxă și, demajoritatea bisericilor neoprotestante).

Biserica ortodoxă în ziua de aziExistă astăzi 14 biserici ortodoxe locale autocefale și 2 autonome, aflate între ele în comuniune euharistică; mai sunt,de asemenea, una a cărei autocefalie este parțial recunoscută și 5 cu autonomie parțial recunoscută. O serie decomunități ortodoxe, datorită unor probleme canonice, se află în afara acestei comuniuni liturgice, dar împărtășescaceeași credință dogmatică (vezi lista de mai jos).

Bisericile Ortodoxe aflate în comuniuneMai jos sunt enumerate bisericile autocefale ortodoxe aflate în deplină comuniune, în ordinea onorifică dintreacestea. Unele dintre ele conțin eparhii autonome sau semi-autonome, enumerate alături de bisericile la care suntsubordonate.Biserici autocefale (de sine stătătoare):•• Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului•• Patriarhia Alexandriei și a toată Africa•• Patriarhia Antiohiei și a tot Răsăritul•• Patriarhia Ierusalimului și a toată Palestina•• Biserica Ortodoxă Rusă•• Biserica Ortodoxă Sârbă•• Biserica Ortodoxă Română•• Biserica Ortodoxă Bulgară•• Patriarhia Georgiei•• Biserica Ciprului•• Biserica Ortodoxă Greacă•• Biserica Ortodoxă Albaneză•• Biserica Ortodoxă Poloneză•• Biserica Cehiei și SlovacieiBiserici autonome (cu organizare de sine stătătoare, dar al căror primat este ales de o biserică autocefală):•• Biserica Sinaiului (autonomă, în cadrul Patriarhiei Ierusalimului)

Biserica Ortodoxă 33

• Biserica Finlandei (autonomă, în cadrul Patriarhiei Constantinopolului)Un statut aparte are Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, semi-autonomă, înființată în 1922 printr-un decret alPatriarhului Moscovei, care, de-a lungul vremii a păstrat comuniunea euharistică doar cu Patriarhia Sârbă șiPatriarhia Ierusalimului, dar și (până în 2007) cu o serie de Biserici aflate în afara acestei comuniuni (Bisericile destil vechi din Grecia, România și Bulgaria). În 17 mai 2007, Biserica Rusă din afara Rusiei s-a reunit cu PatriarhiaRusă.

Biserici parțial recunoscute• Biserica Ortodoxă din America (autocefală, recunoscută doar de bisericile rusă, bulgară, georgiană, poloneză și

ceho-slovacă) (include o serie de arhiepiscopii și episcopii autonome, recunoscute doar de Biserica Ortodoxă dinAmerica)•• Biserica Japoniei (autonomă, în cadrul Patriarhiei Moscovei; recunoscută doar de aceasta)• Biserica Ucrainei (autonomă, în cadrul Patriarhiei Moscovei; recunoscută doar de aceasta)• Biserica Estoniei (autonomă, în cadrul Patriarhiei Constantinopolului; recunoscută doar de aceasta)•• Arhiepiscopia Ohridei (autonomă, în cadrul Patriarhiei Sârbe; recunoscută doar de aceasta)• Mitropolia Basarabiei (autonomă, în cadrul Patriarhiei Române; recunoscută doar de aceasta)

Comunități ortodoxe care nu se află în comuniune cu cele de mai susO parte din aceste comunități s-au despărțit de una din bisericile autocefale menționate anterior pe motiveadministrative; în cazul lor, ele se suprapun peste o eparhie deja existentă a bisericii de care s-au separat (PatriarhiaBulgară a Patriarhului Simeon; Patriarhia Ucraineană a Patriarhului Filaret; Biserica Ortodoxă UcraineanăAutocefală; Biserica Ortodoxă Bielorusă Autocefală; Biserica Ortodoxă Macedoneană - MPK; Biserica OrtodoxăMuntenegreană). Altele s-au despărțit din cauza unor diferențe de interpretare și aplicare a tradiției și canoanelor(Bisericile Ortodoxe de stil vechi din Grecia, România, Bulgaria etc.)Există și alte numeroase grupări care se autointitulează ortodoxe, precum, în România, "Biserica CreștinilorOrtodocși Tradiționali a Valahilor de Pretutindeni" a lui Ioan Preoteasa.

Referințe[1] http:/ / www. patriarhia. ro/ biblia/ index2. php?page=ioan1[2] Mary Frances Schjonberg Lesbian Priest Ordained Bishop in Stockholm (http:/ / www. episcopalchurch. org/ 81808_116555_ENG_HTM.

htm) Episcopal News Service, 9 noiembrie 2009.

Legături externe• Patriarhia Română (http:/ / www. patriarhia. ro/ )• Crestinism-Ortodox.ro (http:/ / www. crestinism-ortodox. ro/ )• OrthodoxWiki (http:/ / ro. orthodoxwiki. org/ Pagina_principalÄ�)

Biserica Catolică 34

Biserica Catolică

Acest articol este parte aseriei Creștinism.

Isus din Nazaret

•• Fecioara Maria•• Paul din Tars•• Istoria creștinismului•• GenealogieBiblia

•• Noul Testament•• Personaje bibliceBiserici creștine

•• Bisericile ortodoxe•• Biserica Catolică

•• Diferențe teologice ortodoxo-catolice•• Protestantism

Mărturisiri de credință (crezuri)

•• Simbolul apostolic•• Simbolul niceno-constantinopolitan•• Simbolul atanasian•• Sfânta TreimeSimboluri

Biserica Catolică 35

•• Cruce•• Monograma lui Isus Hristos•• Peștele•• Păstorul•• Pomul vieții

Ritualuri creștine

•• Botezul•• Euharistia•• Spovedania

Arta creștină

Sfinții

•• Apostoli•• Cultul sfinților

Distribuţia credincioşilor catolici pe glob

Biserica Catolică (din gr. καθολικός,în trad. "universal", derivat din καταολον, "pentru întreg") este societateatuturor credincioșilor de pe pământuniți prin credință și sacramente subconducerea Papei și a episcopilor unițicu el. Aceștia constituie cel mainumeros grup religios din lume cunumeroase ordine de călugări. BisericaCatolică este formată dintr-un numarde biserici particulare, definite pecriterii teritoriale si rituale. In sfera deinfluență occidentală bisericile particulare sunt numite dioceze, iar în sfera de influență orientală eparhii. Toateaceste organizații au în fruntea lor un episcop, considerat de credincioși ca fiind succesor spiritual direct alapostolilor. În fruntea colegiului episcopilor se află episcopul Romei, cunoscut sub numele de Papă, care este văzutde credinciosii catolici ca succesor direct al lui Petru, întâistătătorul colegiului apostolilor lui Isus Christos. Bisericacatolica are aproximativ 1,2 miliarde de membri. Biserica Catolică desfășoară serviciile religioase după mai multerituri, între care cel mai răspândit este ritul latin, practicat de Biserica Romano-Catolică. Un loc important îl are ritulbizantin, practicat între altele de Biserica Română Unită cu Roma.

Structura

Ritul latin1. Biserica Romano-Catolică - ritul roman2.2. Ritul ambrozian3.3. Ritul de Braga4.4. Ritul latin5.5. Ritul cartuzian6.6. Ritul mozarab7.7. Ritul zairez8.8. Ritul tridentin9.9. Rituri moarte (african, celtic, galican, de Sarum, lionez, Nidaros, de Aquileia, de Benevento)

Biserica Catolică 36

Rituri siriene de apus1.1. Biserica Maronită2.2. Biserica Siriană Catolică3.3. Biserica Siro-Malankară

Rituri siriene de răsărităă1.1. Biserica Caldeeană Catolică2.2. Biserica Siro-Malabară

Ritul armean1.1. Biserica Armeano-Catolică

Ritul bizantin1.1. Biserica Greco-Catolică Albaneză2.2. Biserica Greco-Catolică Bulgară3. Biserica Greco-Catolică Greacă (Grecia și Turcia)4.4. Biserica Greco-Catolică Italo-Albaneză5. Biserica Eparhiei de Krizevci (Serbia)6.6. Biserica Greco-Catolică din Macedonia7.7. Biserica Greco-Catolică Melchită8.8. Biserica Română Unită cu Roma9.9. Biserica Greco-Catolică Rusă10. Biserica Greco-Catolică Ruteană (SUA)11.11. Biserica Greco-Catolică Slovacă12.12. Biserica Ucraineană Catolică13.13. Biserica Greco-Catolică Ungară14.14. Biserica Greco-Catolică Bielorusă

Rituri de origine alexandrină1.1. Biserica Coptă Catolică2.2. Biserica Etiopiană Catolică

Vezi și•• Biserica Catolică în România•• Carol cel Mare

Biserica Romano-Catolică 37

Biserica Romano-Catolică

Acest articol este parte aseriei Creștinism.

Isus din Nazaret

•• Fecioara Maria•• Paul din Tars•• Istoria creștinismului•• GenealogieBiblia

•• Noul Testament•• Personaje bibliceBiserici creștine

•• Bisericile ortodoxe•• Biserica Catolică

•• Diferențe teologice ortodoxo-catolice•• Protestantism

Mărturisiri de credință (crezuri)

•• Simbolul apostolic•• Simbolul niceno-constantinopolitan•• Simbolul atanasian•• Sfânta TreimeSimboluri

Biserica Romano-Catolică 38

•• Cruce•• Monograma lui Isus Hristos•• Peștele•• Păstorul•• Pomul vieții

Ritualuri creștine

•• Botezul•• Euharistia•• Spovedania

Arta creștină

Sfinții

•• Apostoli•• Cultul sfinților

Biserica Romano-Catolică este Biserica Catolică de rit latin.Conducătorul Bisericii Romano-Catolice este episcopul Romei, Papa, care este urmașul Sfântului Petru, căruiaMântuitorul i-a spus: "Pasce agnos meos", "pasce oves meas" ("Paște mielușeii mei"; "paște oile mele." Ioan 21:15,21:17) și "Tu es Petrus et super hanc petram aedificabo Ecclesiam Meam" (Tu ești Petru și pe această piatră voi zidiBiserica Mea și porțile Locuinței morților nu o vor birui." Matei 16:18).

Biserica Romano-Catolică este nu numai denominația creștină, ci și confesiunea cu cei mai mulți aderenti din lume.Este cea mai timpurie Biserică Creștină si se consideră urmașa de drept a Bisericii Apostolice, formată din IsusCristos și apostolii săi.

EtimologieTermenul „biserică” provine din latinul „basilica” și, ca nume propriu, desemnează societatea religioasă fondată pebaza învățăturilor lui Iisus Hristos.Termenul „catolic” provine din grecescul „καθολικός”, care înseamnă „universal”.Ignațiu de Antiohia, discipol al Apostolului Ioan, dă în anul 110 cea mai veche mărturisire în care apare acest nume.În primele trei secole ale Bisericii, creștinii spuneau: „creștin este numele meu, catolic este prenumele meu”. Ulteriors-a folosit termenul „catolic”, pentru a face diferența față de unele grupuri creștine ale căror doctrine diferă dedogmatica crestină (cum ar fi gnosticii).

CaracteristiciBiserica se consideră și se proclamă ca fiind însărcinată de Isus Cristos pentru a ajuta credinciosul creștin să străbatădrumul spiritual către Dumnezeu, trăind dragostea reciprocă prin sacramente (botez, mir, euharistie, pocăință,maslul, preoție și căsătorie), prin intermediul cărora credinciosul se va mântui.Biserica Catolică consideră că are misiunea de a elabora și propaga învățătura creștină, precum și aceea de a vegheaasupra unității credincioșilor. Biserica Catolică este formată într-o o structură piramidală, destinată să menținăunitatea tuturor creștinilor și respectarea dogmei oficiale a Papei de la Roma și a Vaticanului.

Biserica Romano-Catolică 39

Doctrina esențială

Asunción de la Virgen, Tiţian, Santa Mariagloriosa dei Frari (Veneția)

Papa se bucură în Biserica catolică de un statut ierarhic suprem,posedând primatul și plenitudinea, de care poate dispune în moduniversal, imediat și suprem asupra tuturor preoților și credincioșilorcatolici. Autoritatea Papei de la Roma este recunoscută numai decatolici.

Frângerea Pâinii sau Momentul Prefacerii

Atitudinea celorlalte ramuri ale creștinismului față de instituțiapapalității diferă în mod substanțial de la o ramură la alta. În decursulprimului mileniu al erei creștine, unele biserici ortodoxe orientale aurecunoscut papalitatea sub diverse forme și în diverse contexte politice.Anglicanismul și protestantismul resping supremația papalității.

Conducerea și ierarhie bisericii

În plan ierarhic clerul este clar definit de popor și se divizează conformnivelelor de sanctitate:

•• episcop;•• preot;•• diacon.Ierarhia clerului presupune și un număr mare de gradații și posturi bisericești, ca exemplu:•• cardinal;•• arhiepiscop;•• mitropolit;•• prelat;•• abate;

Biserica Romano-Catolică 40

IstoriaConform doctrinei catolice, Isus a fondat o comunitate creștină organizată ierarhic și cu autoritate, condusă deapostoli (primul a fost Petru. După aceea, apostolii și primii adepți ai lui Iisus au format o biserică organizată.O scrisoare scrisă în jurul anului 100 de Ignațiu din Antiohia este cel mai vechi text conservat azi în care se foloseștetermenul ἡ καθολική ἐκκλησία (Biserica catolică).Episcopul Romei a avut primat universal încă de la inceput, acesta venind însuși de la Petru care a primit misiuneaDivină de a întări pe frații săi în credință, ulterior primatul Episcopului Romei s-a văzut în primul secol dinscrisoarea lui Clement I care a trimis o epistolă Corintenilor spre a stinge un conflict local (deși Sf. Apostol Ioan eraîn viață și era mult mai aproape de Corint decât Clement, totuși corintenii au apelat la Papa Romei pentru a lerezolva neînțelegerile). După unii, Primatul Roman se datorează unor motive politice: Roma a fost capitalaImperiului Roman până la data de 11 mai 330, însă ideea de primat politic apare mai târziu la Biserica dinConstantinopol, care dorea primatul.Primul Conciliu de la Niceea (325) a condamnat Arianismul excluzându-i din Biserică pe cei ce urmau aceastăopinie teologică. Alte Concilii au definit mai precis credința catolică și au exclus alte grupuri.

Evul MediuInițial, Biserica Creștină ocupa tot teritoriul Imperiului Roman (din Hispania până în Siria). După Marea Schismădintre Est și Vest din anul 1054 datorată rivalităților dintre Episcopul Romei și cel Constantinopolului și, teologic,adaosului Filioque.În sec XVI apare protestantismul. Primul reformator, a fost călugărul augustinian Martin Luther, care a atras în nouasa biserică o mare parte din populația din Imperiul German. Acesta a fost urmat de Jean Calvin și Ulrich Zwingli înElveția. În Marea Britanie reforma a fost impusă de regele Angliei, Henry al VIII-lea, iar în Scoția de predicatorulJohn Knox.

ContrareformaCa replică la Reforma Protestantă propagată de Martin Luther și alții, Biserica Catolică a realizat o serie de reformeîn interior, reforme ce primesc colectiv numele de Contrareformă. Conciliul care a salvat o mare parte din Biserică afost Conciliul Tridentin.

Contemporaneitate

Papa Ioan Paul al II-lea

Cronologie

1869, Conciliul Vatican I.1870; Destrămarea Statului Pontifical.1907, lupta contra modernismului.1962, Conciliul Vatican II.1973, Teologia eliberării.1978, Începe pontificatul lui Ioan Paul al II-lea. Orientat în mod specialcătre ecumenism și înțelegerea tuturor religiilor. Activ în recuperareadoctrinei tradiționale catolice despre sexualitate.

2005, Începe pontificatul lui Benedict al XVI-lea. Și acesta este deschis către alte religii.

Biserica Romano-Catolică 41

Papa Benedict al XVI-lea

Distribuția în lume

Hartă ce arată procentajul catolicilor în lume

Numărul total teoretic al catolicilor,dacă se consideră a fi catolici toți ceibotezați în această credință, în lumeeste mai mare de un miliard,concentrându-se în special în Europa șiAmerica. [1].

În Europa, cei botezați catolici suntmajoritari în următoarele țări: Andorra,Austria, Belgia, Croația, Franța,Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania,Malta, Monaco, Polonia, Portugalia,San Marino, Slovacia, Slovenia șiSpania. În Germania, Republica Cehă, Țările de Jos, Elveția și Irlanda de Nord, sunt, la număr, similari cuprotestanții.

Potrivit datelor recensământului oficial din 2002 numărul romano-catolicilor din România era de 1.028.401 depersoane. Potrivit recensământului intern al Bisericii Catolice, numărul romano-catolicilor ar fi mai mare cu aprox.100.000 de persoane.În țările anglofone și, în general, în statele din Commonwealth, catolicismul nu a fost foarte popular datorităputernicei tradiții anglicane și protestante a Imperiului Britanic. Cu toate acestea, în unele din aceste state existăputernice comunități catolice, de origine irlandeză sau latino-americană.Cea mai mare parte a populației din America Latină se consideră catolică mai mult sau mai puțin, cu excepția Cubei,unde catolicismul este religia a mai puțin de jumătate din populație.În Asia, statele catolice sunt înconjurate de state musulmane: Filipine (influențat de faptul că este o fostă coloniespaniolă) și Timorul Oriental (fostă colonie portugheză); în alte țări, cum ar fi Liban, reprezintă doar jumătate dinpopulație și în Israel, Siria, Coreea, India și Vietnam sunt mici comunități catolice.În Africa, populația catolică este de circa a 100 milioane, fiind majoritară în Ruanda și Burundi.

Biserica Romano-Catolică 42

Vezi și•• Biserica Romano-Catolică în România•• Istoria creștinismului pe teritoriul României•• Diferențe teologice între Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă

Note[1] Ewtn.com (http:/ / www. ewtn. com/ library/ CHISTORY/ ANNU2000. HTM)

Legături externe• Situl oficial al Vaticanului (http:/ / www. vatican. va)• Structura organizatorica a Bisericii Catolice (http:/ / www. catholic-hierarchy. org)• Enciclopedia Catolică (http:/ / www. newadvent. org/ cathen)

Greco-catoliciVezi și : Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Episcopiile greco-catolice (unite) din Imperiul Austro-Ungar, 1909

Greco-catolici (în latină graeci ritus catholici,„catolici ai ritului grec”, prescurtat graecocatholici) este un termen introdus printr-undecret al Curții de la Viena în data de 28 iunie1773, pentru a înlocui termenul de „graecouniti” și a asigura astfel egalitatea formală dedenumire între catolicii de rit bizantin și cei derit latin (romano-catolicii).[1]

Context

În anul 1773 a avut loc la Viena un sinod alepiscopilor uniți din Imperiul Austriac, carespre deosebire de episcopii neuniți (ortodocși),nu aveau dreptul de a-și alege propriulmitropolit. Cei cinci delegați români prezenți lasinod au înaintat un protest contra denumirii de„greco-uniți”, pe motiv că această denumire nu-idelimitează suficient față de „greco-neuniți”,socotiți drept „schismatici”.[2] Drept răspuns,împărăteasa Maria Terezia a ordonat folosirea denumirii de „graeco catholici” pentru episcopiile de rit grec unite cuRoma, în locul denumirii de „graeci uniti”.[3]

Pentru episcopiile neunite a rămas în continuare oficială denumirea de „graeci non uniti”,

Greco-catolici 43

Episcopiile greco-orientale (ortodoxe) din Imperiul Austro-Ungar, 1909

înlocuită în anul 1854 cu aceea de„griechisch-orientalische Kirche” (Bisericagreco-orientală).[4]

Recepție

Un an mai târziu, în 1774, la solicitareaepiscopului unit de Lemberg, prevederea a fostextinsă și asupra corespondenței imperiale dinGaliția, cu argumentul egalei îndreptățiri arutenilor cu polonezii: daß die Söhne desruthenischen Adels und der Geistlichkeit nachMaßgabe ihrer Befähigung gleich den Polen zuöffentlichen Ämtern befördert werden.[5]

Înlocuirea denumirii de „unit” cu aceea de„catolic” a fost menită a facilita emancipareasocio-culturală a românilor transilvăneni și arutenilor.[6]

După ridicarea Episcopiei de Făgăraș și AlbaIulia la rang de mitropolie, așa cum a fost până la unirea cu Roma, Biserica Română Unită a revenit la aceastătitulatură oficială, căutând astfel să-și sublinieze propria autonomie ecleziastică în cadrul Bisericii Catolice. Începândcu anul 1890 a fost editat la Blaj organul de presă al mitropoliei, săptămânalul bisericesc Unirea.

Biserica Greco-Catolică Ucraineană a șters din titulatura sa cuvântul „unit”, numindu-se oficial Украї́нськагре́ко-католи́цька це́рква, cu acronimul Угкц.

Vezi și•• Biserici unite cu Roma•• Biserica Română Unită cu Roma

Note[1] Emanuel Turczynski, Orthodoxe und Unierte, în: Adam Wandruszka (editor), Die Konfessionen, Wien 1985, pag. 417.[2] Julian Pelesz, Geschichte der Union, vol. al II-lea, Wien 1880, pag. 646.[3] Ernst Christoph Suttner, Das religiöse Moment in seiner Bedeutung für Gesellschaft, Nationsbildung und Kultur Südosteuropas, în: Ernst

Christoph Suttner, Kirche und Nationen, Würzburg 1997, pag. 85.[4] Mihai Săsăujan, Biserică greco-neunită sau Biserică greco-răsăriteană?, în: Reconstituiri istorice. Omagiu profesorului Iacob Mârza, Alba

Iulia, 2006, pag. 222.[5][5] Turczynski, op. cit., 417.[6][6] Idem.

Protestantism 44

Protestantism

Acest articol este parte aseriei Creștinism.

Isus din Nazaret

•• Fecioara Maria•• Paul din Tars•• Istoria creștinismului•• GenealogieBiblia

•• Noul Testament•• Personaje bibliceBiserici creștine

•• Bisericile ortodoxe•• Biserica Catolică

•• Diferențe teologice ortodoxo-catolice•• Protestantism

Mărturisiri de credință (crezuri)

•• Simbolul apostolic•• Simbolul niceno-constantinopolitan•• Simbolul atanasian•• Sfânta TreimeSimboluri

Protestantism 45

•• Cruce•• Monograma lui Isus Hristos•• Peștele•• Păstorul•• Pomul vieții

Ritualuri creștine

•• Botezul•• Euharistia•• Spovedania

Arta creștină

Sfinții

•• Apostoli•• Cultul sfinților

Protestantismul este unul dintre cele trei mari curente existente în prezent în creștinism.Termenul „protestant” reprezintă o noțiune generică pentru diverse confesiuni, organizate după ideologii creștine șiavând structuri ecleziastice proprii. În general, prin confesiuni protestante se înțeleg acele culte care își au rădăcinaistorică în reforma religiei romano-catolice, inițiată de Martin Luther, la începutul secolului al XVI-lea. Una dindefinițiile sale cel mai frecvent repetate este următoarea: „Protestantismul reprezintă toate confesiunile creștine carenu sunt nici catolice, nici creștin-ortodoxe”. Teologia protestantă a dus la importante diviziuni interne, caracterizateîn comun prin separarea acestora de catolicism și Papalitate. În cadrul protestantismului există diferite biserici,printre care luteranismul, calvinismul, unitarianismul, anglicanismul, prezbiterianismul, dar și bisericileneoprotestante cum sunt baptismul, adventismul, penticostalismul și altele.

Etimologia termenuluiDenumirea protestantismului își are originea în acțiunea de frondă a unei facțiuni a Adunării Generale din ImperiulGermano-Roman. În anul 1529 Dieta de la Speyer a adoptat o serie de măsuri care discriminau adepții reformei luiLuther, în sensul că dispunea ca statele care au adoptat hotărârile de la Worms, să aibă dreptul de a-și mențineconfesiunea reformată, în timp ce statele ce nu adoptaseră aceste hotărâri până la 1529, să fie obligate să renunțe laorice formă de înnoire a religiei și să păstreze vechea liturghie catolică. Împotriva acestei hotărâri, Principele ElectorSaxon, împreună cu alți cinci principi germani și delegațiile a 14 orașe imperiale au protestat solemn, solicitândconvocarea unui Sinod Universal sau German care să dezbată cauza lor în fața unui judecător neutru. Actul solemn,adresat Împăratului, purta numele de „Protestatio”.

Evoluția termenului „protestantism” Odată cu evoluția istorică a curentelor reformatoare, sensul termenului de protestantism a fost extins la toate aceleconfesiuni care, într-o formă sau alta, împărtășeau principiile formale și materiale ale reformei lui Luther, adică auacceptat, pe de o parte, teza potrivit căreia unicul fundament al oricărei credințe creștine o reprezintă exclusivinterpretarea Sfintei Scripturi, independent de orice dogmă și autoritate, și, pe de altă parte, susțin teza mântuiriinumai prin credință, adică ideea că izvorul mântuirii provine direct de la Dumnezeu, în afara oricărui merit, fărămijlocirea preotului și fără vreo condiționare materială. Unele teze ale protestantismului, în special cea referitoare laîmpărtășanie și predestinație au stârnit controverse în rândul adepților confesiunii înnoite, care au dus în cele dinurmă la scindarea în două confesiuni, și anume: luterană și reformată (calvinistă). Sciziunea a devenit definitivă înurma hotărârilor sinodului de la Dortrecht, și a condus la formarea a două structuri ecleziastice diferite.

Protestantism 46

Începând din secolul al XVII-lea, din sânul celor două confesiuni s-au desprins alte grupuri care, în funcție despecificitățile naționale, respectiv de diferitele interpretări ale unor teze, au înființat noi confesiuni. O latură comunăa tuturor confesiunilor protestante și neoprotestante constă în negarea și respingerea totală a principiilor teologice șiteozofice ale catolicismului. Protestantismul consideră, ca falsă teza infailibilității și caracterul de unic mântuitor alBisericii Catolice, de asemenea neagă importanța invocării și cultul Fecioarei Maria și al sfinților, infailibilitateapapei și autoritatea supremă a episcopilor, consideră ca fără valoare jurămintele preoților și călugărilor - în acest sensnu recunosc caracterul sacerdotal al organizațiilor monahale. Protestantismul nu recunoaște sistemul celor șaptesacramente ale confesiunilor catolice și ortodoxe, considerând că există numai două sacramente: Botezul șiÎmpărtășania. Neagă învățăturile despre purgatoriu, valoarea sacrificiului, al hramurilor și pomenelilor, al absolviriigenerale, al meritului faptelor bune. Cele două mari curente ale Protestantismului au cunoscut un singur moment dereunificare în 1817, când în Germania, cele două confesiuni s-au unificat, formând Biserica Luterană Evanghelică deconfesiune Augustină din Germania.Cele 5 „sola” protestante sunt:• Sola gratia (mântuirea doar prin har),• Sola fide (mântuirea numai prin credință),• Sola scriptura (mântuirea numai prin Scriptură),• Solus Christus (numai Cristos),• Soli Deo Gloria (glorie numai Lui Dumnezeu).

Confesiuni neoprotestanteConfesiunile neoprotestante creștine pe actualul teritoriu al României au luat naștere în marea lor majoritate însecolul XIX provenind dinspre SUA și Europa Occidentală, fiind inițial curente religioase în cadrul marilor culteprotestante, apoi biserici protestante de sine stătătoare. Ele s-au răspândit apoi cu repeziciune în toată lumea, avândevident un oarecare succes în mediile creștine, dar mai ales în cele necreștine, reușind să creștineze un mare numărde păgâni din lumea budistă, din lumea musulmană sau din Africa subsahariană.Adepții acestor culte creștine pun accentul, ca și întemeietorul protestantismului, Luther, pe biblie (Sola Biblia),repudiind aproape in corpore tradițiile nebiblice și precreștine, caracteristice bisericilor tradiționaliste catolice șiortodoxe. Pe de altă parte aceste culte au introdus și elemente noi de ritual preluate din textul biblic, pentru a leînlocui pe cele tradiționale. Aproape toate aceste biserici practică botezul la maturitate, deoarece conformneoprotestanților Isus Hristos a acceptat să fie botezați doar adulții aflați în deplină conștiință a credinței înDumnezeu. Pe copii doar i-a binecuvântat, afirmând că Împărăția Cerurilor este rezervată celor ca ei .Câteva denumiri ale acestor culte (organizate de obicei sub forma unor biserici), sunt: adepții Bisericii creștine dupăEvanghelie (a nu se confunda cu evanghelicii luterani), baptiștii,[1] penticostalii,[1] Frăția Plymouth,[1]

congregaționaliștii,[1] mormonii,[1] adventiștii de ziua a șaptea,[1] nazarinenii,[1] Martorii lui Iehova[1], etc. Conformaltor grupuri neoprotestante, unele din aceste grupuri religioase ar avea o dogmă proprie bazată doar parțial pe textulbiblic. Conform lui Bart Ehrman, o multitudine de grupuri de creștini contemporane își refuză unul altuia epitetul de„creștini”.[2] Campania de negare a caracterului creștin al unor culte care se consideră creștine[3][4] afirmă ideeaconform căreia ar fi vorba de niște religii distincte (deci nu confesiuni creștine, cum sunt bisericile protestante) carear fi preluat doar în parte elemente creștine, ca și în cazul cultului Bahá'í. Dar conform definiției generale menționatemai sus, ele nu sunt nici catolice, nici ortodoxe, deci sunt protestante. În plus, în creștinism nu există o autoritatesupremă care să decidă dacă un cult este creștin sau nu, așa că fiecare se poate numi creștin dacă așa îi place.Conform lui Elaine Pagels, gnosticii creștini se numeau pe ei înșiși creștini, fiind denumiți „gnostici” de cătredușmanii lor.[5][6][7] Scientologia nu se revendică a fi exclusiv creștină, ci este deschisă adepților tuturor religiilor, deaceea nu poate fi considerată neoprotestantă.Popular, credincioșii cultelor religioase neoprotestante sunt numiți uneori în sens peiorativ de către ortodocși dreptpocăiți.

Protestantism 47

În România, cei mai mulți adepți ale confesiunilor neoprotestante trăiesc preponderent în fostele teritoriiAustro-Ungare (Banat, Ardeal și Bucovina), regiuni care au avut în trecut legături mai strânse cu Occidentul,inclusiv cu Statele Unite (înainte de 1918, când emigrările sezoniere sau permanente către acest stat erau mai lesnepentru cetățenii austro-ungari decât pentru cetățenii din Vechiul Regat).

Protestanții liber-gânditori din OlandaÎn Olanda bisericile care se auto-denumesc în mod explicit drept liber-gânditoare sunt biserici protestante. Bisericileliber-gânditoare au apărut în secolul al XIX-lea ca urmare a influențelor umanismului și Epocii Luminilor. AsociațiaReformaților Liber-gânditori din Frizia a fost fondată în 1904 de către pastorul Niemeyer din Bolsward. În 1913 aapărut o asociație națională, VVH. VVH-ul a fost un opozant al Ligii Reformate, care a fost fondată pe 18 aprilie 106ca asociație din cadrul Bisericii Olandeze Reformate (Hervormd). VVH-ul a rămas parte a Bisericii OlandezeReformate (Hervormd), deși a durat în unele locuri zeci de ani până când VVH a fost recunoscut drept parte aBisericii Reformate (Hervormd). În prezent protestanții liber-gânditori formează Asociația ProtestanțilorLiber-gânditori din Olanda (în cadrul Bisericii Protestante Olandeze). Alte asociații bisericești liber-gânditoare suntFrăția Remonstrantă, Comunitatea religioasă liber-gânditoare NPB, Societatea Generală Menonită și Liga Zwingli.Protestantismul liber-gânditor modern prezintă similitudini cu umanismul religios. În 2008 protestantismulliber-gânditor a ieșit mult în evidență prin cartea pastorului din Middelburg Klaas Hendrikse, care se revendică înacelași timp „ateu convins” și „credincios”.În bisericile liber-gânditoare se oferă mult mai multă libertate experimentării credinței în mod individual decât înbisericile protestantismului ortodox, lăsând loc întrebărilor critice și fiecare tradiție sau dogmă religioasă poate fipusă la îndoială. Libera gândire este opusul ortodoxiei religioase, în care se respectă cu strictețe tradiții și dogmevechi. În bisericile ortodoxe din punct de vedere religios „ce și cum” trebuie crezut este impus de sus în jos, fie decătre liderii religioși, fie de către Biblie. Bisericile liber-gânditoare urmează principiul conform căruia omul judecă allui Dumnezeu cuvânt, în timp ce în cercurile religios ortodoxe se consideră că a lui Dumnezeu cuvânt judecă omul.Comunitățile bisericești liber-gânditoare se distanțează de tradiția protestantă în ce privește:• Sola scriptura nu mai este univocă: Biblia nu este o carte sfântă și de neatacat, ea trebuind citită in contextul

timpului și locului în care au fost scrise povestirile;• Scriptura trebuie să răspundă nevoilor individuale mai degrabă decât viceversa: „Ce înseamnă asta pentru mine și

viata mea, acum și aici?”;• În locul neechivoc al unui Dumnezeu personal este o „putere” impersonală: Dumnezeu este al vieții mister

insondabil;• Isus este doar un exemplu de comportare etică: Isus din Nazaret nu a fost divin, ci doar un om, care a trăit

conform unei asemănări lui Dumnezeu. Isus i-a învățat pe oameni să-l cunoască pe Dumnezeu prin a le explica lorcuvintele sale și prin a exemplifica modelul de viață;

• Lipsa de echivoc a Sfântului Duh din Sfânta Treime este redusă la o „forță”: Sfântul Duh este simbolul înnoiriivieții și se dezvăluie în viata omului drept o forță, fiind dumnezeiescul din om.

Protestantism 48

Figuri dominante ale protestantismului• John Wycliffe, reformator englez;• Jan Hus, reformator ceh;• Jacobus Arminius, teolog olandez, fondatorul arminianismului;• Heinrich Bullinger, teolog reformator;• Jean Calvin, reformator elvețian;• Abaomas Kulvietis, reformator lituanian;• John Knox, reformator calvinist din Scoția;• Martin Luther, reformator german;• Philipp Melanchthon, luteran;• Menno Simons, fondatorul menonitismului;• Huldrych Zwingli, reformator elvețian;• John Smyth, fondatorul denominației baptiste.

Referințe[1] Ramet, Sabrina P. (1995). „ Religious Change and New Cults (http:/ / books. google. nl/ books?id=F3HTHpikwq4C& pg=PA163&

dq=mormons+ neoprotestant& hl=nl& ei=w07QTYeVAYGcOs2DhJQN& sa=X& oi=book_result& ct=result& resnum=1&ved=0CD8Q6AEwAA#v=onepage& q& f=false)” (în engleză). Social currents in Eastern Europe: the sources and consequences of the greattransformation (ed. Second). Durham, North Carolina: Duke University Press. p. 163. ISBN 9780822315483. . Accesat la 16 mai 2011. „andconversion form a traditional church to a "neo-Protestant" church (chiefly Baptists, Pentecostals, Plymouth Brethren, Congregationalists,Mormons, Seventh-Day Adventists, Nazarenes, and Jehovah's Witnesses).”

[2] Ehrman, Bart (2003). „ Introduction: Recouping Our Losses (http:/ / books. google. nl/ books?id=URdACxKubDIC& dq=lost+christianities& hl=nl& ei=LyzHTae8IsXoOfDSzfUB& sa=X& oi=book_result& ct=result& resnum=1& ved=0CDIQ6AEwAA)” (în engleză).Lost Christianities: the battles for scripture and the faiths we never knew. Oxford, New York: Oxford University Press. p. 1. ISBN978-0-19-518249-1. . Accesat la 9 mai 2011. „Many of these Christian groups, of course, refuse to consider other such groups Christian.”

[3] Mormonii, cf. http:/ / lds. org/ plan/ jesus-christ-is-the-way?lang=eng[4] Martorii lui Iehova, cf. http:/ / www. watchtower. org/ e/ 201008/ article_03. htm . Vezi și Penton, M. J. (1997). Apocalypse Delayed

(ed. 2nd). University of Toronto Press. p. 172. ISBN 0802079733. „The entire Protestant canon of scripture is considered the inspired, inerrantword of God.”

[5] Elaine H. Pagels Gnostics and Other Heretics. Early documents suggest the first Christian communities had radically different interpretationsof the meaning of Jesus' life and teachings. (http:/ / www. pbs. org/ wgbh/ pages/ frontline/ shows/ religion/ story/ heretics. html) Citat: „Aspokesman for the orthodox church called certain other Christians gnostics. We don't know quite what they mean by that except that theydidn't like their viewpoints. The people whom they called gnostics would have called themselves Christian. And they were Christians of verydiverse viewpoints.”

[6] Cf. Ehrman, Bart (2005). „Theologically Motivated Alterations of the Text” (în engleză). MISQUOTING JESUS. The Story Behind WhoChanged the Bible and Why (ed. First Edition). New York: HarperSanFrancisco. p. 152. ISBN 9780060738174. „Other groups, for example,of Gnostic Christians, insisted that there were not just two gods, but twelve. Others said thirty. Others still said 365. All these groups claimedto be Christian, insisting that their views were true and had been taught by Jesus and his followers.”

[7] Cf. Kloha, Jeffrey (1 April 2007) „Jesus and the Gnostic Gospels” (în engleză) Concordia Theological Quarterly (Fort Wayne, Indiana:Concordia Theological Seminary) 71 (2): 125ISSN 0038-8610 (http:/ / worldcat. org/ issn/ 0038-8610) „It cannot be questioned that manygroups used the name "Christian" in the second century, including those that were then, and would be today, considered "heretical" byorthodox standards.”

Biserica Reformată 49

Biserica Reformată

Acest articol este parte aseriei Creștinism.

Isus din Nazaret

•• Fecioara Maria•• Paul din Tars•• Istoria creștinismului•• GenealogieBiblia

•• Noul Testament•• Personaje bibliceBiserici creștine

•• Bisericile ortodoxe•• Biserica Catolică

•• Diferențe teologice ortodoxo-catolice•• Protestantism

Mărturisiri de credință (crezuri)

•• Simbolul apostolic•• Simbolul niceno-constantinopolitan•• Simbolul atanasian•• Sfânta TreimeSimboluri

Biserica Reformată 50

•• Cruce•• Monograma lui Isus Hristos•• Peștele•• Păstorul•• Pomul vieții

Ritualuri creștine

•• Botezul•• Euharistia•• Spovedania

Arta creștină

Sfinții

•• Apostoli•• Cultul sfinților

Calvinism

Jean Calvin

BazeCreștinism

Augustin de HiponaReforma Protestantă

SpecificÎnvățătura lui Calvin

Cele cinci SolaCele cinci puncte ale

calvinismuluiPrincipiul regulator de închinareMărturisiri calviniste de credință

InfluențeThéodore Beza

Sinodul din DortPuritanism

Jonathan EdwardsTeologii de la Princeton

Karl Barth

BisericiReformate

PresbiterieneCongregaționalisteBaptiste Reformate

PopoareCalviniștii afrikaneri

HughenoțiiStrămoșii pelerini

Puritanii

Biserica Reformată 51

Biserica Reformată, cunoscută și sub denumirea de Biserică Calvină, este o biserică creștină creată în urmaReformei protestante. Doctrina Bisericii Reformate se bazează pe interpretările scrierilor din Noul Testamentenunțate de Ulrich Zwingli și Jean Calvin. Dat fiindcă cei doi fondatori au activat în Elveția (Zwingli la Zürich, iarCalvin la Geneva), denumirea latină a învățăturii propagate de ei este Confessio Helvetica ("credința elvețiană"), spredeosebire de Confessio Augustana ("credința de la Augsburg"), adică cea răspândită de Martin Luther.

RăspândireReformați, mai fiind numiți și hughenoți sau calviniști s-au extins prin întreaga lume . Ei sunt majoritari în Scoția,Olanda, nordul Germaniei, Elveția, Ungaria etc ; majoritatea coloniștilor de pe coasta Atlantica americana, eraureformați mai ales în New York și Noua Scoția .Religia prin coloni s-a răspândit și pe continentul african, fiind singura religie creștină semnificativă de pe continent,majorând în Africa de sud, Camerun, Sierra Leone și în comunitățile afro-americane din SUA.

Idei privind religiaCalvinismul respinge dogma prezenței reale a "trupului și sângelui Domnului" în împărtășanie, invocarea sfinților,instituția episcopatului, Închinarea și slujirea la chip cioplit, icoane și statui(forma de predicare ortodoxa),repracticarea semnului cruci care este o batjocura pentru Dumnezeu, neîmbogățirea clerului etc. Predicatorii suntaleși de către credincioși și fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de un consiliu ales. Calvin credeîntr-o predestinare absolută a aleșilor și celor condamnați la "judecata din urmă", respingând astfel complet liberularbitru susținut de ortodoxism.

TaineleLa botez, copilului i se toarnă de 3 ori apă pe cap, primind jumătate de creștinizare.La Katè, copiii trebuie sa învețe despre Dumnezeu o carte cu întrebări și răspunsuri și să poată spune pe de rost 3dintre ele la 14 ani și devin creștini compleți.Împărtășania are loc prima dată la 14 ani după Katé.Preotul trebuie sa fi terminat facultatea de teologie și va fi ales de credincioși, spre deosebire de celelalte culte șifemeia poate fi hirotonită.Înainte de înmormântarea trupului celui mort preotul tine o predica ca sufletul sa se odihnească și ca Dumnezeu sa îljudece îngăduitor.

Vezi și•• Biserica Reformată în România

Legături externe• BISERICA REFORMATĂ (CALVINĂ) [1]

• Biserica Reformată-Calvină [2]

• Luteranismul, calvinismul și introducerea limbii române în bisericile din Ardeal [3]

Referințe[1] http:/ / www. adevarulonline. ro/ dosar/ 183187_16_1. html[2] http:/ / www. ducu. de/ rel53. htm[3] http:/ / www. unibuc. ro/ CLASSICA/ lutercalvin/ untitled. pdf

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 52

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea

Acest articol este parte aseriei Creștinism.

Isus din Nazaret

•• Fecioara Maria•• Paul din Tars•• Istoria creștinismului•• GenealogieBiblia

•• Noul Testament•• Personaje bibliceBiserici creștine

•• Bisericile ortodoxe•• Biserica Catolică

•• Diferențe teologice ortodoxo-catolice•• Protestantism

Mărturisiri de credință (crezuri)

•• Simbolul apostolic•• Simbolul niceno-constantinopolitan•• Simbolul atanasian•• Sfânta TreimeSimboluri

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 53

•• Cruce•• Monograma lui Isus Hristos•• Peștele•• Păstorul•• Pomul vieții

Ritualuri creștine

•• Botezul•• Euharistia•• Spovedania

Arta creștină

Sfinții

•• Apostoli•• Cultul sfinților

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea (abreviat "Biserica Adventistă") este o denominațiune creștină care înprincipal se distinge prin păstrarea sâmbetei, a șaptea zi a săptămânii iudeo-creștine, ca fiind Sabatul.Denominațiunea s-a dezvoltat din mișcarea millerită în Statele Unite ale Americii la mijlocul secolului al XIX-lea șia fost fondată oficial în 1863. Printre fondatorii ei a fost Ellen White, ale cărei scrieri se bucură de un respect apartedin partea bisericii mai ales în ceea ce privește învățăturile cu privire la un stil de viață sănătos. Cu toate acestea,adventiștii consideră Biblia regula supremă de credință și practică și standardul prin care va fi testată orice învățăturăși experiență în conformitate cu doctrina protestantă "Sola Scriptura"Mare parte din teologia Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea corespunde învățăturilor evanghelice, cum ar fiTrinitatea și infailibilitatea Scripturii. Învățături distincte sunt despre starea omului în moarte și doctrina judecății decercetare. Biserica este cunoscută și pentru accentul pus pe dietă și sănătate, înțelegerea holistică a persoanei,promovarea libertății religioase și pentru principiile și stilul de viață conservator.Biserica mondială este condusă de o Conferință Generală, împărțită în regiuni mai mici administrate de diviziuni,uniuni de conferințe și conferințe locale. Conform statisticilor din 31 decembrie 2007, numără peste 15 milioane demembri (la care se adaugă copii acestora și credincioșii care frecventează biserica fără a fi încă botezați), are oprezență misionară în peste 200 de țări și teritorii și este diversificată din punct de vedere etnic și cultural. Bisericaare în subordine 7400 de școli în care învață aproape 1,5 milioane de persoane, 700 de spitale și clinici medicale,case de editură în toată lumea, și de asemenea o organizație proeminentă de ajutor umanitar cunoscută sub numele deAgenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA).[1]

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 54

Istoria

William Miller

Originile: William Miller și mileriții

În prima jumătate a sec. al XIX-lea Statele Unite au cunoscut o mare mișcarecultural religioasă, în care s-au individualizat și dezvoltat curente foarte diferiteîntre ele, cum sunt de ex.: Biserica lui Iisus Hristos din Ultimele Zile, dinStatele Unite, (organizația principală a Mormoniilor) și Comunitatea dinOneida. În interiorul acestui climat cultural și religios, William Miller, unagricultor (fermier) din Statul New York, a interpretat profețiile din cartea luiDaniel, în principal, capitolul 8 din această carte, susținând că el indicăapropiata întoarcere a lui Hristos și a fixat data acestei întoarceri pentruperioada 1843/1844. Miller a început să răspândească public această convingerea sa din anul 1831. Urmașii lui Miller, mileriții au format o mișcare autonomă,desprinzându-se de Bisericile de origine. Prevestirea celei de-a doua veniri a luiHristos, pentru 22 octombrie 1844, ultima dată propusă de „mileriți”, nu s-arealizat și aceasta a provocat divizarea mișcării.

Renașterea: adventiștii de ziua a șaptea

Emblema Bisericii Adventiste deZiua a Șaptea

Un grup de mileriți, dezamăgiți de neîmplinirea evenimentului în 1844, s-auregrupat pentru a descoperi greșelile de interpretare care au stat la baza acesteiprobleme. Ei au ajuns la concluzia că ziua de 22 octombrie 1844 nu a fost ziua celeide-a doua veniri, ci a marcat debutul unei perioade deosebite a istoriei umane(Judecata divină începută în Cer), perioadă care trebuie să preceadă a doua venire.Joseph Bates, un căpitan de marină, care s-a unit mișcării, a convins grupul deimportanța Sabatului, ca a „șaptea zi biblică”, zi de odihnă și semn al alianței dintrecredincios și Dumnezeu. Ei au reunit grupurile milerite supraviețuitoare și în felulacesta au format grupul „adventiștilor de sâmbătă”. Protagoniștii evidenți ai grupuluiau fost soții James White și Ellen G. White, care au contribuit la răspândireadoctrinei adventiste. În afară de predicarea directă, adventiștii au răspândit mesajul

lor prin nenumărate publicații și, în 1855 la Battle Creek în Michigan s-a născut prima editură adventistă.

Fondarea Bisericii

Adventiștii de ziua a Șaptea au constituit o organizare stabilă în 1861 prin fondarea „Conferinței de la Michigan aAdventiștilor de Ziua a Șaptea”; alegerea numelui a fost făcută după o dezbatere aprinsă: în acest nume suntexprimate două elemente importante ale doctrinei adventiste: a doua venire a lui Hristos (Advent) și ziua a șaptea(Sabatul). În 1863 a fost constituită Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea, conferință care cuprindea3.500 de membri și aproximativ 30 de „pastori” împărțiți în diferite federații locale, numite „Conferences”(Conferințe).

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 55

James și Ellen White

Implicarea socială

Încă de la începuturile sale, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea s-aimplicat foarte serios în trei sectoare ale societății americane puternicresimțite în acel timp: reforma sanitară, obiecția de conștiință și educația.

Reforma sanitarăDeja în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, dădea și oferea o mare importanțăunui stil de viață sănătos și natural, invitând la abstinență totală de la consumul de tutun și de alcool, în pluspropunea aplicarea unor măsuri igienice foarte progresiste (chiar și pentru americanii din acea epocă), măsuriigienice care astăzi sunt prezente în legislațiile civile din mai toate țările. Au fost instituite clinici și spitaleadventiste. In prezent Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este cunoscută în lume mai ales prin rețeaua ei mondialăde peste 700 de spitale, clinici și așezăminte medicale.

Obiecția de conștiințăÎn 1861, când a început Războiul civil american, mulți adventiști erau susținători convinși și activi aiaboliționismului și tocmai de aceea au participat la asociații (cum ar fi „Fairhaven Antislavery Society”, carefavorizau fuga și emanciparea sclavilor), cu toate acestea însă, în fața probabilității de a pune mâna pe armă pentruUniune a produs perplexitate. Pozițiile mergeau de la refuzul total de a se înrola în masă până la obiecția deconștiință individuală: după o dezbatere aprinsă și spinoasă, în 1864 Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a precizatpoziția sa în privința stagiului militar. Pe de o parte reafirma libertatea de conștiință a fiecărui credincios în parte, iarpe de altă parte, îi încuraja pe tinerii – membrii ei – să slujească cu fidelitate propria țară (patrie) în orice serviciucare nu comportă folosirea armelor și a violenței împotriva altor ființe umane. Guvernul american a acceptat aceastăpoziție și a consimțit ca adventiștii care ridică obiecții de conștiință să slujească „cauza patriei”, nu sub arme, dar înalte sectoare, îndeosebi cel sanitar..

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 56

EducațiaÎn privința educației, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, a început chiar din primii ani să instituie școli elementarecreștine; în 1872 au fondat primul colegiu, iar în 1882 au organizat două școli secundare. De atunci încoace, operaadventistă în câmpul educativ s-a dezvoltat și s-a răspândit numărând astăzi în total peste 7.000 de școli de toategradele: de la cele materne, primare, secundare până la colegii și universități (peste 100).

RăspândireBiserica Adventistă de Ziua a Șaptea este în prezent răspândită în lumea întreagă (în 203 țări dintr-un total de 230)cu peste 15 milioane de membri (la care se adaugă copii acestora și credincioșii care frecventează biserica fără a fiîncă botezați). ADRA (Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor) este prezentă în 125 de țări iarnumărul de beneficiari a trecut de 45 milioane.

În RomâniaÎn 1872, a fost înființată, la Pitești, prima grupă organizată de credincioși adventiști dinRomâniaWikipedia:Citarea_surselor.Prezența mișcării adventiste în România datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când o grupare cu 13membri era localizată la Pitești[2]. Primul congres al adventiștilor români are loc în 1920, iar în perioada 1942-1944credincioșii acestui cult au fost interziși[2]. Din 1948, aceștia figurează în Legea cultelor[2]. În martie 2011, numărulmembrilor din România era de aproximativ 100.000[2].Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea are un post de televiziune („Speranța TV”), dar și un post de radio („VoceaSperanței”)[2]. Canalul Speranța TV face parte din rețeaua internațională Hope Channel[2]. De asemenea, mișcareaadventistă din România are la dispoziție și o editură – „Viață și Sănătate” -, care tipărește reviste, Biblii și diversecărți[2].După 1989, Biserica Adventistă din România a început să dezvolte o rețea importantă de instituții educaționale[2]. Înmartie 2011, exista un Institut Teologic Adventist (la Cernica), trei licee teologice (Cluj, București și Craiova), oșcoală postliceală (Brăila), 37 de grădinițe (în toată țara), 5 școli elementare și mai multe școli cu ciclu complet deînvățământ[2].

Mărturisirea de credințăAdventiștii de Ziua a Șaptea acceptă Biblia ca singurul lor crez și susțin anumite principii fundamentale de credințăca fiind învățături ale Sfintelor Scripturi.

Doctrina[3]

Creștinii se împart în diferite curente de gândire asupra doctrinelor Bibliei. În privința anumitor doctrine, adventiștiide ziua a șaptea se află într-un grup, în privința altor doctrine, ei sunt clasificați destul de diferit. Doctrineleneacceptate de adventiștii de ziua a șaptea sunt considerate ca nefiind bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu. Practictoate principiile adventiștilor de ziua a șaptea sunt susținute de una sau mai multe grupări creștine. Câteva le suntspecifice. Convingerile adventiste ar putea fi împărțite în relație cu convingerile altor creștini sub următoarele titluri:

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 57

Doctrine în comun cu creștinii conservatori și crezurile istorice protestante•• 1. Dumnezeu este Dumnezeul creator, susținător și conducător al universului, este etern, omnipotent, omniscient

și omniprezent (Geneza 1:1; Geneza 17:1, Tit 1:2; Isaia 46:10; Psalmi 139:7-10).•• 2. Dumnezeirea, Trinitatea, îi cuprinde pe Dumnezeu Tatăl, Hristos Fiul și Duhul Sfânt, formând totuși o unitate

în esență, natură și scop (1 Ioan 5:7, Efeseni 4:5).•• 3. Scripturile sunt relevația inspirată a lui Dumnezeu către oameni; și Biblia este singura regulă de credință și

practică (2 Timotei 3:16-17).•• 4. Isus Hristos este Însuși Dumnezeu și a existat cu Tatăl din eternitate (Ioan 10:30, Efeseni 3:11).•• 5. Duhul Sfânt este o ființă personală, împărțind atribute divine cu Tatăl și cu Fiul (Ioan 16:7-14, 1 Corinteni

2:11).•• 6. Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat prin concepție miraculoasă și naștere virgină; și a trăit o viață

absolut lipsită de păcat aici pe pământ (Luca 1:31-32, Evrei 4:15).•• 7. Moartea înlocuitoare, ispășitoare a lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna, este pe deplin satisfăcătoare pentru

mântuirea unei rase pierdute (Ioan 3:16).•• 8. Isus Hristos a înviat literalmente și trupește din mormânt (1 Corinteni 15:1-20).•• 9. S-a înălțat la cer literalmente și trupește (Luca 24:39-51).•• 10. Acum slujește ca avocat al creștinilor credincioși prin lucrarea preoțească și mijlocirea înaintea Tatălui (Evrei

5:9-10).•• 11. Se va întoarce într-o revenire premilenială, personală, iminentă (1 Tesaloniceni 4:16-17, Apocalipsa 20:4).•• 12. Omul a fost creat fără păcat, dar prin căderea sa ulterioară a intrat într-o stare de înstrăinare și depravare

(Eclesiastul 7:29, Romani 7:18-20).•• 13. Salvarea prin Hristos este doar prin har, prin credința în sacrificiul Lui (Efeseni 2:8-9).•• 14. Intrarea într-o nouă viață în Hristos este prin regenerare sau nașterea din nou (2 Corinteni 5:16-17).•• 15. Omul este considerat fără vină doar prin credință (Romani 3:21-26).•• 16. Omul este sfințit prin locuirea lăuntrică a lui Hristos datorită lucrării Duhului Sfânt (1 Petru 3:15, 1

Tesaloniceni 5:23, 2 Tesaloniceni 2:13).•• 17. Omul va fi glorificat la înviere sau transfigurația sfinților, atunci când Domnul revine (1 Corinteni 15:51-52).•• 18. Va fi o judecată a tuturor oamenilor (Eclesiastul 12:14, Evrei 9:27).•• 19. Evanghelia trebuie predicată ca mărturie întregii lumi (Matei 24:14, Coloseni 1:5-6).

Doctrine în comun cu unii creștini conservatori•• 1. Omul este liber să aleagă sau să respingă oferta salvării venită prin Hristos; Dumnezeu nu a predestinat pe unii

oameni pentru a fi salvați și pe alții pentru a fi pierduți (Ioan 3:16, Iosua 24:15, 1 Corinteni 9:26-27).•• 2. Legea Morală, Decalogul, este standardul vieții și conduitei pentru toți oamenii de toate vârstele; Decalogul nu

a fost desființat sau schimbat (Exodul 20:1-17, Matei 5:17, Luca 16:17, Romani 3:20, 31-4:1, 7:12, Evrei 8:10).•• 3. Botezul va fi făcut printr-o singură scufundare; nu prin stropire, turnare apei, sau scufundare de trei ori (Matei

28:18-19, Marcu 1:9-10, Fapte 8:35-38).•• 4. Omul a fost înzestrat, la creațiune, cu nemurire condiționată; omul nu are nemurirea în el însuși sau un suflet

nemuritor. (Psalmul 146:4, Eclesiastul 9:5-6.10, 12:7, Isaia 26:14).•• 5. Răul va fi pedepsit prin suferință și printr-o completă distrugere prin foc; nu există un iad veșnic în care

sufletele sunt chinuite fără sfârșit (Matei 25:41, 2 Petru 3:7).•• 6. Ziua a șaptea a săptămânii este Sabatul; Sabatul nu a fost desființat sau schimbat cu prima zi a săptămânii

(Geneza 2:2-3, Exodul 20: 8-11, Ezechiel 20:20, Matei 12:8).•• 7. Principiul zecimii este planul lui Dumnezeu pentru a susține biserica Sa; principiul zecimii nu a fost dat doar

pentru iudei (Genesa 14:20, Levitic 27:30, Maleahi 3:10, Matei 23:23).•• 8. Dumnezeu a creat lumea în șase zile literare; creația nu s-a realizat printr-un proces evolutiv (Geneza 1:5-18,

2:2, Exodul 20:11).

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 58

•• 9. Perspectiva corectă a interpretării profetice este expusă cel mai bine prin ceea ce se cunoaște a fi școala istorică(interpretarea istorică); nu se acceptă sistemul preterist sau futurist în interpretarea profetice (Numeri 14:34,Ezechiel 4:6, Daniel 9:23,25,27, Matei 24:15).

•• 10. Separarea puterilor în stat (statul și biserica vor acționa în sisteme cu totul diferite); în încercarea de a controlareligia sau activitățile religioase ale oamenilor, biserica nu trebuie să domine statul și statul nu trebuie săguverneze peste biserică (Marcu 12:17, Fapte 5:29, Romani 13:1-2, 1 Petru 2:13-14).

• 11. Ritualul instituit de Hristos – spălarea picioarelor unii altora la Cina Domnului – este și pentru practicaactuală; acest ritual nu a fost doar o adjustare la obiceiurile și necesitățile acelor timpuri (Ioan 13:14-15, 1Corinteni 11:23-24).

•• 12. Abținerea de la practicile în care se folosesc alcoolul și tutunul; prin folosirea acestor lucruri caracterul luiDumnezeu nu este corect exemplificat (Proverbe 23:20-21, 31:4-5, 1 Corinteni 3:16-17, 6:19-20, 10:31).

Doctrine care sunt specifice adventiștilor de ziua a șaptea•• 1. Există un Sanctuar în ceruri, unde Hristos, Marele nostru Preot, slujește în două faze distincte ale lucrării sale

de mijlocire (Evrei 2:17, 5:1, 8:1-3, 9; 1 Timotei 2:5).•• 2. Trebuie să aibă loc o judecată de cercetare, în care soarta tuturor oamenilor să fie hotărâtă înainte de venirea

Lui Hristos, în glorie (Evrei 7:25, 9:24; 1 Ioan 2:1, 4:17; Matei 12:36; 2 Petru 2:9, 3:7).• 3. Spiritul profeției, sau darul profetic, este unul dintre darurile Duhului, promis bisericii, în zilele din urmă, și

acest dar a fost manifestat în Biserica Adventistă de ziua a șaptea prin lucrarea și scrierile lui Ellen White (1Corinteni 12:11; Ioel 2:28-29; Efeseni 4:11-12; Apocalipsa 12:17, 19:10). De asemenea, Hazen Foss a fostînzestrat cu Darul Profeției, dar a respins chemarea Duhului, mai apoi pierzându-și interesul pentru religie.

•• 4. Pecetea lui Dumnezeu și semnul fiarei, menționate în Apocalipsa, sunt simboluri ale forțelor antagonice, arăului și a binelui, în ultimul mare conflict înainte de revenirea lui Hristos (Apocalipsa 13:16-17, 14:9, 15:2).

•• 5. Cei trei îngeri din Apocalipsa capitolul 14, reprezintă proclamarea ultimului mesaj a lui Dumnezeu către lume,în pregătirea pentru revenirea lui Hristos (Apocalipsa 14:6-12; Matei 12:36; 2 Petru 2:9, 3:7; 1 Ioan 4:17).

Un punct de vedere protestant asupra doctrinei[4]

În 1872, Bisericii adventiștilor de ziua a șaptea din Battle Creek, Michigan, Statele Unite ale Americii, se publică oexpunere sumară a credinței adventiste în 25 de puncte. Acest document, ușor revizuit și dezvoltat la 28 de capitole aapărut în Anuarul denominațiunii din anul 1889 și în cel din anul 1905, după care a continuat să fie tipărit an de an,până în 1914. În urma cererilor insistente din partea conducătorilor bisericii adventiste din Africa, pentru prezentareaunei declarații sau mărturisiri de credință, care să ajute oficialitățile guvernamentale și pe alții la o mai claraînțelegere a bisericii noastre, un comitet de patru persoane, incluzând și pe președintele Conferinței Generale, apregătit o declarație cuprinzând „principalele elemente” ale credinței, așa cum „pot fi ele rezumate”. Aceastădeclarație, cuprinzând 22 de puncte fundamentale de credința, a fost publicată prima dată în Anuarul din 1931 și arămas neschimbată până în 1980, când sesiunea Conferinței Generale a înlocuit această declarație a punctelorfundamentale de credință cu altă asemănătoare, dar mai cuprinzătoare, formulată în 27 de paragrafe, grupate subtitlul: „Puncte fundamentale de credință ale adventiștilor de ziua a șaptea”.Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea mărturisește credința trinitară și cristologică a primelor Simboluri creștine. Eaacceptă și mărturisește, de asemenea, doctrinele protestante exemplificate în formula „Sola Scriptura, Sola Fide, SolaGratia” (Numai Scriptura, Numai Credința, Numai Harul). După falimentul profețiilor lui Miller, Biserica n-a maipropus și nici azi nu mai propune date privitoare la revenirea lui Hristos. Aceasta nu înseamnă că nu pune accent peistoricitatea acestui eveniment și pe necesitatea convertirii personale în vederea întâlnirii cu Dumnezeu. Pentruaceastă Biserică Decalogul este proclamat ca legea morală supremă pentru întreaga omenire. Ziua a șaptea asăptămânii, zi dedicată odihnei este sâmbăta Sabatul și nu duminica, așa cum au celelalte Biserici creștine.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 59

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea neagă doctrina nemuririi sufletului și crede că nemurirea promisă de Dumnezeuva fi dată credincioșilor din orice epocă istorică numai la învierea din urmă care se va realiza odată cu cea de-a douavenire a lui Hristos.Cele mai mari rituri practicate în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea sunt:• botezul, care însă nu este dat pruncilor, ci este conferit adulților capabili de a decide pentru adeziunea lor de

credință; și• Sfânta Cină, adică comuniunea, împărtășania, care este precedată de ritul spălării picioarelor, după exemplul dat

de Iisus la Cina de Taină.Chiar dacă în trecut această biserică era inclusă între sectele para-creștine, revizuirea doctrinei sale de cătrecercetători onești și cu autoritate în domeniu, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este – astăzi – considerată îninteriorul principalelor curente protestante. Celelalte Biserici Protestante mai vechi, cum sunt de ex. BisericaLuterană și Biserica valdenză, îi consideră pe adventiștii de ziua a șaptea ca o Biserică creștină autentică, fondată peSfintele Scripturi.

CriticismBiserica Adventistă a fost criticată de multe ori, atât pentru pretinsele doctrine heterodoxe, legate de Ellen G. Whiteși statutul ei în cadrul bisericii, cât și de pretinsele atitudini și comportament exclusivist.[5] Mulți critici ai bisericiisunt foști adventiști, cum ar fi D.M. Canright, Walter Rea și Dale Ratzlaff.

DoctrineUnele doctrine specific adventiste au fost identificate ca fiind heterodoxe, de către critici. Învățăturile care au intratsub cercetare amănunțită sunt perspectiva anihilaționistă a iadului, judecata de cercetare (legată de perspectivaispășirii) și unele perspective escatologice. Adventiștii au fost de multe ori acuzați de legalism, din cauza accentuăriiimportanței faptelor în cadrul credinței, prin ținerea legii morale și a Sabatului[6] [7].În timp ce niște experți ai religiei cum ar fi Anthony Hoekema[8] au clasificat adventismul ca fiind un grup sectant pebaza doctrinelor atipice, în general adventismul este văzut ca parte a bisericilor creștine tradițional-istorice pe bazaîntâlnirilor și discuțiilor cu protestanții conservatori din ani 1950.[9] Este de notat faptul că Billy Graham a invitatadventiștii să facă parte în campaniile lui după Eternity, o revistă creștină editată de Donald Barnhouse, și a susținut,în anul 1956 că adventiștii sunt creștini. The Truth about Seventh-day Adventists (Adevărul despre adventiștii deziua a șaptea), scrisă de Walter Martin a marcat un punct de cotitură pentru felul în care era văzut adventismul.[10][11]

„Este absolut posibil ca fiind un adventist de ziua a șaptea să fii un urmaș al lui Isus Hristos în ciuda conceptelorheterodoxe…” - Walter Martin, Kingdom of the Cults[12]

Oficial pentru ca o persoană sa poată adera la cultul Adventist de Ziua a Șaptea trebuie să cunoască și să aprofundezedoctrina adventistă sintetizată în Cele 28 puncte de Doctrina Adventistă. Aderarea se face prin botezulnou-testamentar, la maturitate, când persoana este deplin conștientă de alegerea pe care o face. Botezul simbolizeazăun legământ pe care persoana îl încheie cu Dumnezeu, și anume un legământ prin care își predă viața în mâna Lui.

Ellen White și statutul eiStatutul de profet modern al lui Ellen White a fost deseori criticat. Se argumentează că autoritatea atribuită scrierilor ei de către biserică contrazice principiul protestant Sola Scriptura. Ca răspuns, adventiștii au susținut că prezența unui profet contemporan nu este interzisă de Scriptură, ci indispensabilă bisericii, și că Scriptura rămâne autoritatea finală, aceasta având un rol central și în scrierile lui Ellen White. Walter T. Rea și alți critici au acuzat-o pe Ellen White de plagiat.[13] După 10 ani de studiu asupra cărții Hristos, Lumina Lumii de Ellen White, savantul Fred Veltman a descoperit că acele capitole pe care le studiase, conțineau unele lucruri care proveneau din alte surse fără a fi citate.[14] Natura dependenței literare trebuie văzută în contextul a ceea ce se accepta pe vremea aceea. S-a spus de

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 60

asemenea că sursele din care s-a împrumutat erau cunoscute de către cititorii ei, eliminând astfel intenția de a înșela.[15][16] De asemenea, profeții au folosit alte scrieri în alcătuirea cărților lor din Bibliei, fără a fi acuzați de plagiat.

ExclusivismÎn final, se afirmă faptul că anumite practici și crezuri adventiste sunt exclusiviste prin natura lor. Criticiinon-adventiști și-au exprimat îndoiala cu privire la părerea adventiștilor de a fi „biserica rămășiței”, și asociereatradițională a Bisericii Catolice și a altor denominațiuni cu „Babilonul”.[17][18][19]

Aceste atitudini fac legitimă convertirea creștinilor din alte denominațiuni.[20] Ca răspuns la astfel de critici, teologiiadventiști au declarat că doctrina rămășiței nu exclude existența creștinilor autentici din alte denominațiuni, ci estepreocupată mai degrabă de instituții.„Recunoaștem pe deplin faptul încurajator că o mulțime de urmași ai lui Hristos sunt împrăștiați prin multele bisericiale creștinătății, inclusiv în biserica Romano-Catolică. Pe aceștia Dumnezeu îi recunoaște ca fiind ai Lui. Aceștia nufac parte din „Babilonul” descris în Apocalipsa.” - Question on Doctrine, p. 197.

Lucrări independentePe lângă activitățile pastorale și instituțiile care sunt administrate oficial de către denominațiune, există multeorganizații și activități para-bisericești. Acestea conțin diferite spitale, centre de sănătate, case de editură și activitățimedia cât și organizații de ajutorare.Multe activități individuale au fost fondate de grupuri din Biserica Adventistă care au o poziție teologică distinctăsau vor să promoveze un mesaj specific. Acestea includ organizații ca Hope International sau Good News Unlimited.Unele din aceste activități solicită fonduri de la membri și au o relație tensionată cu organizația bisericii, aceasta dinurmă exprimându-și îngrijorarea față de astfel de activități care ar putea amenința unitatea adventistă.[21] Unelegrupări cum ar fi Amazing Facts au fost criticate din cauza răspândirii unor materiale anti-catolice. Ca răspuns,biserica a mărturisit că unii adventiști „și-au manifestat prejudecata și chiar bigotismul” împotriva catolicilor,insistând că un astfel de comportament nu este de scuzat.[17]

Ramificații și schismeDe-a lungul istoriei denominațiunii, au fost câteva grupări care au părăsit biserica și au format propriile lor mișcări.Acestea nu sunt afiliate cu Biserica Adventistă în nici un fel. Ele operează cu propriul sistem de credință și suntvăzute a fi complet separate de biserică.O grupare foarte depărtată dar bine cunoscută este ramura davidienilor, la rândul ei ruptă din mișcarea mai mare adavidienilor.[21] Davidienii organizați în 1929, conform cărții lui Victor Houteff „The Shepard’s Rod” au fost respinșica fiind eretici. O succesiune de dispute după moartea lui Houteff au condus la formarea Ramurilor. Mai târziu, unalt ex-adventist, David Koresh, a condus ramura davidienilor până când a murit în asaltul din 1993 asupra reședințeigrupării în Waco, Texas.După Primul Război Mondial, un grup cunoscut sub numele de Mișcarea Adventistă de Ziua a Șaptea de Reformă afost format ca un rezultat al acțiunilor anumiților membrii ai bisericii europene, care au decis că este de acceptatfaptul ca adventiștii să participe la război. Când încercările de reconciliere au eșuat mai târziu după război, grupul s-aorganizat separat de biserică la o conferință de la data de 14-20 iulie, 1925. Mișcarea s-a organizat oficial în1949.(necesită notă) În 2005, biserica principală și-a cerut scuze pentru eșecurile din timpul celui de-al doilea RăzboiMondial.[22]

Grupul lui Robert Brinsmead a fost cel mai problematic de-a lungul istoriei adventiste până în prezent.[23]

Una din cele mai mari dispute din adventism a fost inaugurată de întâlnirea de la Glacier View din 1980. Această criză a pornit de la cele 900 de pagini de cercetare ale lui Dr. Desmond Ford numite Daniel 8:14, the Investigative Judgment, and the Kingdom of God. Lucrarea punea la îndoială poziția bisericii în legătură cu „judecata de

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 61

cercetare". Întâlnirile de la Glacier View, aproape de parcul Estes din Colorado au respins propunerea lui Ford.Schisma cauzată de această respingere a avut ca rezultat scoaterea lui Ford din învățământ și retragerea legitimației.Mulți alții au părăsit Biserica AZS în anii 1980, unii fiind atrași de mișcarea lui R. Brinsmead, alții fiind atrași demișcarea lui D. Ford, iar alții din diverse alte motive. În anii care au urmat, D. Ford a activat prin lucrareaindependentă Good News Unlimited.Din anii 1970, dezbaterile privind inspirația lui Ellen White au fost foarte aprinse. Câțiva adventiști americaniinfluenți, cum au fost Walter Rea și Dale Ratzlaff, au părăsit Biserica și au devenit critici virulenți ai învățăturilor ei,în special ale celor legate de Ellen White. În paralel cu aceste evenimente, mulți cercetători adventiști au adoptatperspective mai moderate cu privire la inspirația ei. Poziția oficială a Bisericii legată de darul profetic al lui EllenWhite a rămas însă neschimbată.Persoanele homosexuale, bisexuale, lesbiene și transsexuale, care provin din cultura adventistă au format în 1976 oasociație independentă, nerecunoscută de Biserica AZS, numită Seventh-day Adventist Kinship International, sauKinship Connection. Adventiștii nu doresc să-și asocieze sub nici o formă numele cu această asociație care, în modabuziv se folosește de numele Bisericii. AZS acceptă persoanele cu probleme de orientare sexuală, dacă se pocăiesc,dacă renunță la practicarea respectivei orientări nefirești. Dar practicile în sine sunt considerate perversiuni, păcateodioase împotriva naturii, împotriva Creatorului și împotriva umanității. Perspectiva Bisericii Adventiste față deKinship Connection poate fi înțeleasă din cazul procesului intentat în 1987 asociației SDA Kinship International,pentru violarea mărcii înregistrate.[24][25][26][27][28]

Media în Biserica Adventistă de Ziua a ȘapteaMijloacele media adventiste aduc informații pe calea publicațiilor tipărite, a radioului și a televiziunii, în întreagalume. Biserica Adventistă are o lunga istorie a comunicării media care a început în anul 1840, prin mișcarea millerităcare folosea publicațiile tipărite. O parte din mijloacele media este susținută în mod direct de către biserică, în timpce o altă parte este susținută fie prin mijloace proprii, fie din donații.Principalele medii de comunicare ale Bisericii Adventiste sunt conectate la rețeaua mondială de difuzare prin relee șisateliți.

RadioAdventist World Radio (AWR) a fost fondat în 1971 și este "brațul misiunii prin radio" al Bisericii Adventiste. Emiteprin AM, FM, unde scurte, sateliți, podcasting și Internet, în 74 de limbi ale lumii, având o acoperire de 80% apopulației globului. Pe Internet, transmiterea se face prin aproximativ 10 site-uri în Africa, Asia, Europa, America deSud și America de Nord. Sediul central al AWR se află în Silver Spring, Maryland, acestuia alăturându-se studiouriledin întreaga lume ([29]).[30]

Radio Voice of Prophecy fondat în 1929 de către H.M.S. Richards, a emis prima oară în Los Angeles. De atunci, s-aextins în întreaga țară, începând să aibă și producții video și de televiziune ([31]).Radio The Quiet Hour a fost fondat în 1937 de J.L. Tucker, astăzi deținând și o televiziune ([32]).Radio Amazing Facts a fost fondat în 1965 de către Joe Crews în Baltimore, Maryland. Încurajat de succesul de laVoice of Prophecy, prioritatea lui Crews a fost aceea de a ajunge atât la ascultătorii creștini, cât și la cei necreștiniîntr-un mesaj zilnic de 15 minute care debuta cu un fapt istoric ușor de amintit, și care continua cu un mesaj bibliclegat de acesta. Mai târziu, programul urma să ofere studii biblice acasă, precum și cărți scrise de însuși Crews.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 62

TeleviziuneThe Hope Channel este postul oficial de televiziune al Bisericii Adventiste. A început să emită în 2003 și poate fiurmărit prin satelit pe orice continent ([33]).It Is Written a fost fondat în 1956 de către George Vandeman și a fost primul program religios transmis color, șiprimul care a avut avantajul tehnologiei transmiterii prin satelit. Mark Finley i-a urmat lui Vandeman în 2002. În2004, programul a fost preluat de către Shawn Boonstra ([34]).Three Angels Broadcasting Network (3ABN) a început să transmită din 1984 dezbateri, interviuri, muzică, predici,emisiuni despre stilul de viață, documentare, ș.a. Sediul se află în West Frankfort, Illinois, și poate fi urmărit și prinsatelit ([35]).Amazing Facts începe proiectul unei televiziuni creștine în 1987. După moartea lui Joe Crews în 1993, DougBatchelor preia atât funcția de director, cât și cea de prezentator, deținând această poziție până în prezent. Astăzi,Amazing Facts emite în special în Sacramento, California ([36]).Loma Linda Broadcasting Network a început să transmită din 1997. Sediul se află în Loma Linda, California șitransmite programe de la Biserica Universității Adventiste "Loma Linda", precum și programe preluate ([37]).Breath of Life este una dintre cele mai recente televiziuni care are ca țintă populația afro-americană, mesajul fiindsimilar celorlalte televiziuni adventiste ([38]).

În România

Semnele Timpului

Primul număr al revistei Semnele Timpului a apărut la 1 ianuarie 1908 și oferea o panoramă de știri din domeniile peatunci de actualitate: politica europeană, cuceriri ale științei, spiritualitate românească ș.a., dintr-o perspectivăcreștină. Revista a funcționat până la confiscarea Editurii "Cuvântul Evangheliei" (în 1952), de catre comuniști. Întoamna anului 1990, la scurt timp după înlăturarea regimului comunist, Semnele Timpului și-a făcut reapariția cu untiraj de 11.000 exemplare. Consecventă primei ediții, redacția de astăzi a revistei Semnele Timpului, tratează printr-oviziune biblică evenimentele majore ale lumii (politice, sociale, economice, culturale, religioase). Segmentul țintă alrevistei îl constituie intelectualii secularizați, ceea ce impune o adresare neteologică, neliturgică și neconfesională.([39])

Editura “Viață și Sănătate” Din 1994 în domeniul editorial și tipografic, are ca obiectiv publicarea de cărți și reviste care să răspundă nevoilordintr-o gamă largă de domenii: sănătate, educație, familie, spiritualitate, istorie și arheologie, poezie. În colaborarecu rețeaua de librării Sola Scriptura, Editura “Viață și Sănătate” este prezentă în orașele: București, Ploiești,Câmpina, Târgoviște, Buzău, Constanța, Năvodari, Vălenii de Munte, Pitești, Bacău, Iași, Târgu Mureș, Ocna Mureș,Arad, Alexandria, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Deva și Timișoara. ([40])

Hope Media România

Casa de producție Hope Media este principalul furnizor de programe pentru SperanțaTV ([41]). Funcționând din1999, Hope Media a înregistrat deja o prezență susținută în televiziunea românească. În perioada 2002-2004, dinstudioul Hope Media au fost produse și transmise în direct aproximativ 400 de ediții ale emisiunii interactive "Încentrul atenției", realizată de Mihai Gâdea pentru RealitateaTV. Emisiunea a devenit un forum preferat pentrunumeroase personalități de prim rang ale vieții culturale, artistice, științifice și religioase din România. În paralel,RealitateaTV a difuzat emisiunea săptămânală de cultură și spiritualitate "Viața la superlativ", realizată la HopeMedia de Cornel Dărvășan. Alte emisiuni produse de Hope Media și difuzate de diferite televiziuni naționale aupurtat titlurile "În căutarea unui răspuns" cu Norel Iacob, și "Jurnal de credință", cu Beatrice Lospa.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 63

Din 2002, Hope Media asigură două ore de program în limba română pentru emisiunile Hope Channel Internationalși Hope Channel Europe ([42]). Hope Channel este un trust internațional care coordonează șase ediții regionaleindependente, SperanțaTV fiind cea de-a șaptea și prima produsă în Europa. SperanțaTV continuă și îmbogățeșteexperiența acumulată din 1993 de Radio Vocea Speranței ([43]), care face parte din același grup.Radio Vocea Speranței, SperanțaTV și Hope Media nu se angajează în partizanat politic, ci urmăresc să promovezecauze și valori care depășesc granițele politice, etnice, naționale sau religioase. Obiectivul îl reprezintă comunicareaîncrederii că valorile morale și spirituale dau sens și perspectivă existenței individuale și sociale. Perspectivaoptimistă asupra vieții este exprimată în sloganul: "Pasiune pentru viață".

Note[1] http:/ / www. adra. org[2] Cum sunt adventiștii din România: uniți, organizați și bogați (http:/ / verticalnews. ro/

cum-sunt-adventistii-din-romania-uniti-organizati-si-bogati/ ), 8 March 2011, verticalnews.ro, accesat la 9 martie 2011[3] material bazat pe lucrarea lui George R. Knight, Questions on Doctrine (Berrien Springs, MI: Andrews University Press, 2003), 21-23.[4][4] acest punct de vedere protestant e bazat pe bibliografia în limba germană prezentată în articol[5] „ Publishing work of the Seventh-day Adventist Church (http:/ / publishing. gc. adventist. org)”. .[6] Beach, Bert (1 June 1985). „ Seventh-day Adventists and the Ecumenical Movement (http:/ / www. adventist. org/ beliefs/ other_documents/

other_doc3. html)”. General Conference of Seventh-day Adventists. . Accesat la 10 January 2007.[7] „ World Church: Adventists Observe World Council of Churches Assembly (http:/ / news. adventist. org/ data/ 2006/ 02/ 1141762525/ index.

html. en)”. Adventist News Network. 7 March 2006. . Accesat la 10 January 2007.[8] „ Seventh-day Adventist Church profile (http:/ / www. religioustolerance. org/ sda. htm)”. Religious Tolerance.org. .[9] Zinke, R (2006). „ Letter (http:/ / adventistreview. org/ article. php?id=580)”. Adventist Review. . Accesat la 5 February 2007.[10] Robin A.Brace (2001). „ The move away from legalism (http:/ / www. ukapologetics. net/ moveaway. htm)”. UK Apologetics. . Accesat la 5

February 2007.[11] Anthony A. Hoekema (1963). The Four Major Cults. William B. Eerdmans[12][12] George R. Knight "A Search For Identity The Development Of Seventh-Day Adventist Beliefs", Review and Herald Publishing

Associatiion, 2000, Pg 165[13] Loren Dickinson (2 November 2006). „ The Day Adventists Became Christians (http:/ / www. spectrummagazine. org/ library/

columns2006/ 061102dickinson. html)”. Spectrum. . Accesat la 19 January 2007.[14][14] Donald Grey Barnhouse, "Are Seventh-day Adventists Christians?" Eternity, September 1956, 7.[15] Walter Martin, Kingdom of the Cults Off-site Link (Bethany House, Minneapolis, Minnesota), Updated edition 1997, p.517.[16] Walter T. Rea (1983). The White Lie. Moore Publishing Co[17] Veltman, Fred (1 November 1988). „ Life of Christ Research Project (http:/ / www. adventistarchives. org/ documents. asp?CatID=13&

SortBy=1& ShowDateOrder=True)”. .[18] Ronald L. Numbers (1 January 1977). „ An Author Replies to His Critics (http:/ / www. spectrummagazine. org/ spectrum/ archive06-10/

8-2numbers. pdf)” (PDF). Spectrum Magazine 8 (2): 27–36. .[19] Attorney Vincent L. Ramik, a specialist in patent, trademark, and copyright cases. After researching about 1,000 copyright cases in

American legal history, Ramik issued a 27-page legal opinion in which he concluded "Ellen White was not a plagiarist, and her works did notconstitute copyright infringement/piracy." (http:/ / www. egwtext. whiteestate. org/ issues/ faq-egw. html)

[20] Robert K. Sanders. „ Is the Seventh-day Adventist Church a Cult? (http:/ / www. truthorfables. com/ SDA_Cult. htm)”. Truth or Fables. .[21] „ SDA church claims to be the remnant (http:/ / www. adventisttruth. org/ TruthPDF/ TC. pdf)” (PDF). adventisttruth.org. . Accesat la 6

February 2005.[22] Ángel Manuel Rodríguez (1 October 2002). „ The Remnant and the Adventist Church (http:/ / www. adventistbiblicalresearch. org/

documents/ remnantSDAchurch. htm)”. Biblical Research Institute. . Accesat la 5 February 2007.[23] Report on Hope International and Associated Groups (http:/ / www. adventistreview. org/ 2000-1538/ hope-international. html), Adventist

Review, 2000.[24] „ Fundamental beliefs of DSDA as compared with the ones of the Seventh-day Adventist Church (http:/ / www. davidiansda. org/

fundamental_belief. htm)”. .[25] Church Leaders Say 'We're Sorry': German and Austrian churches apologize for Holocaust actions (http:/ / www. adventistreview. org/

article. php?id=92)" by Mark A. Kellner[26] Schwarz, Richard W. (1979). Light Bearers to the Remnant. Boise, Idaho; Oshawa, Ontario, Canada: Pacific Press and General Conference

Department of Education. pp. 456–461[27] Arthur Patrick (1 October 2005). „ Twenty-five years after Glacier View (http:/ / www. atoday. com/ 6. 0. html?& tx_ttnews[tt_news]=49&

tx_ttnews[backPid]=1& cHash=0b214c4947)”. Adventist Today. . Accesat la 20 January 2007.[28] SDA Kinship International (http:/ / www. sdakinship. org) Official website[29] http:/ / www. awr2. org/

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 64

[30] Adventist World Radio (http:/ / www. awr2. org/ index. php?option=com_content& task=view& id=13& Itemid=15#whatisawr)[31] http:/ / www. vop. com/[32] http:/ / www. thequiethour. org/ index. php[33] http:/ / www. hopetv. org[34] http:/ / www. iiw. org[35] http:/ / www. 3abn. org[36] http:/ / www. amazingfacts. org/[37] http:/ / www. llbn. tv/[38] http:/ / www. breathoflife. tv/[39] http:/ / www. semneletimpului. ro/[40] http:/ / www. viatasisanatate. ro/[41] http:/ / www. sperantatv. ro/[42] http:/ / www. hopetv. org/[43] http:/ / www. rvs. ro/

Vezi și• Listă de adventiști (en:List of Seventh-day Adventists)

Bibliografie•• Biblisches Forschungskomitee der Euro-Afrika-Division (Hrsg.): Studien zur adventistischen Ekklesiologie.

•• - Abendmahl und Fußwaschung. Saatkorn-Verlag, Hamburg 1991, ISBN 3-8150-0870-0•• - Die Gemeinde und ihr Auftrag. Saatkorn-Verlag, Hamburg 1994, ISBN 3-8150-0859-X•• - Die Taufe - Theologie und Praxis. Advent-Verlag, Lüneburg 2002, ISBN 3-8150-0860-3

• Rüdiger Hauth: Adventisten. Evangel. Presseverband für Bayern, München 1994, ISBN 3-583-50632-4• Helmut Obst: Apostel und Propheten der Neuzeit. Gründer christlicher Religionsgemeinschaften des 19. und 20.

Jahrhunderts. Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen 2000, ISBN 3-525-55439-7• Georg Schmid, Georg Otto Schmid (Hrsg.): Kirchen, Sekten, Religionen. Religiöse Gemeinschaften,

weltanschauliche Gruppierungen und Psycho-Organisationen im deutschen Sprachraum. Theologischer Verlag,Zürich 2003, ISBN 3-290-17215-5

• Christian D. Schmidt: Zeit des Gerichts oder Gericht der Zeit? Ideologie und Eschatologie derSiebenten-Tags-Adventisten. Lemberg-Verlag, Frankfurt/M. 1972, ISBN 3-87476-013-8

Legături externe• en Seventh-Day Adventist Church Official Web Site (http:/ / www. adventist. org/ ) - Conferința Generală a

Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea• www.adventist.ro (http:/ / www. adventist. ro/ ) - Site-ul oficial al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din

România• Cele 28 de puncte fundamentale ale doctrinei adventiste (http:/ / www. intercer. net/ article. php?id=492)• www.sperantatv.ro (http:/ / www. sperantatv. ro/ ) - Speranța TV• www.rvs.ro (http:/ / www. rvs. ro/ ) - Radio Vocea Speranței• www.tin.ro (http:/ / www. tin. ro/ ) - Portal de informații și resurse al tinerilor adventiști• www.herghelia.org (http:/ / www. herghelia. org/ ) - Centrul adventist de sănătate de la Herghelia, jud. Mureș• www.asef.ro (http:/ / www. asef. ro/ ) - Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie• www.adra.ro (http:/ / www. adra. ro/ ) - Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor din România• www.institutadventist.ro (http:/ / www. institutadventist. ro/ ) - Institul Teologic Adventist din Cernica, jud. Ilfov• www.scoalasanitara.braila.net (http:/ / www. scoalasanitara. braila. net/ ) - Școala Postliceală Teologico-Sanitară

"Doctor Luca" din Brăila

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 65

• www.azsbellu.ro (http:/ / www. azsbellu. ro/ ) - Urmariti IN DIRECT programele Bisericii Adventiste de Ziua aȘaptea Bellu Bucuresti

• www.scoalamionescu.ro (http:/ / www. scoalamionescu. ro/ ) - Școala particulară "Mihai Ionescu" din București• en www.whiteestate.org (http:/ / www. whiteestate. org/ ) - Despre viața și activitatea lui Ellen G. White• www.adventistdeva.org (http:/ / www. adventistdeva. org/ ) - Biserica Adventistă Deva• www.azscrinul.ro (http:/ / www. azscrinul. ro/ ) - Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Crinul, București (Puteti

urmări programele Bisericii Crinul, in direct)• www.explomuntenia.ro (http:/ / www. explomuntenia. ro/ ) - Site-ul oficial al "Exploratorilor pentru viitor" -

Conferința Muntenia• ro Biserica Adventistă (http:/ / www. ducu. de/ rel44. htm)

Bisericile baptiste 66

Bisericile baptiste

Acest articol este parte aseriei Creștinism.

Isus din Nazaret

•• Fecioara Maria•• Paul din Tars•• Istoria creștinismului•• GenealogieBiblia

•• Noul Testament•• Personaje bibliceBiserici creștine

•• Bisericile ortodoxe•• Biserica Catolică

•• Diferențe teologice ortodoxo-catolice•• Protestantism

Mărturisiri de credință (crezuri)

•• Simbolul apostolic•• Simbolul niceno-constantinopolitan•• Simbolul atanasian•• Sfânta TreimeSimboluri

Bisericile baptiste 67

•• Cruce•• Monograma lui Isus Hristos•• Peștele•• Păstorul•• Pomul vieții

Ritualuri creștine

•• Botezul•• Euharistia•• Spovedania

Arta creștină

Sfinții

•• Apostoli•• Cultul sfinților

Baptiștii sunt creștini ce cuprind un grup de culte și biserici ce urmează o doctrină în care botezul este realizat numaipersoanelor care au avut o mărturisire de credință și care trebuie realizat prin imersiune. Confesiunea baptistă puneaccentul pe botezul adulților, ce trebuie să aibă loc prin scufundare completă după mărturisirea credinței în IsusCristos ca Mântuitor și Domn. Alte credințe ale baptiștilor sunt libertatea sufletului, mântuirea numai prin credință,Biblia ca singura autoritate și autonomia bisericii locale. Mulți cred în protestantismul baptiștilor, dar exista doveziistorice care contrazic acest lucru. Baptist World Alliance dă un număr de mai mult de 44 de milioane de membri înaproximativ 150.000 de congregații. În 2002, erau mai mult de 100 milioane de baptiști pe întreg globul și mai multde 33 de milioane în America de Nord. După numărul membrilor din întreaga lume, baptiștii sunt cea mai largădenominație creștina în comparație cu celelalte culte protestante. Baptiștii cred în libertatea religioasă, în Biblie casingura autoritate și carte de doctrine, mântuirea numai prin credință și în autonomia bisericii.

CredințeBisericile baptiste nu sunt supuse vreunei autorități de guvernământ central, ceea ce are ca efect o diversitate acrezului de la o biserică la alta. Aceste biserici sunt însă recunoscute de Ministerul Cultelor și există la nivelul țării oUniune a Creștinilor Baptiști. Credințele distinctive baptiste sunt comune tuturor bisericilor baptiste, unele din elefiind însă împărtășite și de alte confesiuni neoprotestante. Printre documentele doctrinare baptiste semnificative senumără Mărturisirea de credință baptistă de la Londra (1689) și Mărturisirea de credință a Cultului Baptist dinRomânia.Printre credințele distinctive baptiste se numără: autoritatea Bibliei, autonomia bisericilor locale, preoția tuturorcredincioșilor, recunoașterea a două simboluri ale credinței (Botezul și Cina Domnului), libertatea individuală asufletului, separarea Bisericii de Stat și recunoașterea a trei funcții în biserică (cea de pastor și prezbiter și cea dediacon).

Autoritatea BiblieiAutoritatea Scripturii sau "Sola Scriptura" afirmă că Biblia este singura sursă cu autoritate a Cuvântului luiDumnezeu, spre deosebire de importantul rol de care se bucură Sfânta Tradiție în învățătura Bisericii Ortodoxe.Orice opinie care nu poate fi susținută direct de o referință biblică este în general considerată a fi bazată pe datiniomenești și nu pe călăuzirea lui Dumnezeu. Fiecare persoană este responsabilă înaintea lui Dumnezeu pentru modulîn care înțelege Biblia și este încurajată să ducă la capăt mântuirea cu frică și cutremur. Baptiștii consideră în generalcă crezurile creștine istorice se situează la un nivel de autoritate mai scăzut decât al Bibliei, deși s-ar putea să fie, înesență, de acord cu ele. Totuși, o organizație sau o biserică locală poate avea un "Crez" general, cum ar fiMărturisirea de credință a Cultului Baptist din România.

Bisericile baptiste 68

Ineranța Bibliei este o poziție obișnuită printre fundamentaliști, alături de interpretarea contextual-literală a Bibliei șide alte elemente ale teologiei fundamentaliste. Grație diversității permise de congregaționalism, însă, multe bisericibaptiste nu sunt nici fundamentaliste, nici literaliste, deși majoritatea cred în autoritatea Bibliei. Cei mai mulțibaptiști moderați sau nefundamentaliști preferă să folosească termenii "inspirată" sau "insuflată de Dumnezeu", înlocul celui de "inerantă", pentru a descrie Scriptura; acești termeni alternativi își au originea în cuvântul folosit dePavel în 2 Timotei 3:16.Cu privire la ineranța Scripturii, unii baptiști consideră că autografele originale (presupuse pierdute) sunt inerante șică formularea originală a fost păstrată de Dumnezeu în copiile făcute în secolele au urmat. Mulți baptiști considerăcă traducerile făcute de pe aceste manuscrise în alte limbi sunt necesare, dar nu necesar inerante. Unii baptiști(americani, în general) cred că traducerea King James a Bibliei în engleză este o traducere inspirată și resping nevoiade a cunoaște și utiliza manuscrisele grecești și ebraice.Deși ca denumire este atestată doar în secolul al XVI-lea, ca baza doctrinară această mișcare se dorește a fi aproapede învățătura apostolilor. Central în mișcarea baptistă este studiul biblic. Totul (rugăciune, cântare, predicare) serăsfrânge din înțelegerea Scripturii.

Autonomia bisericilor locale (Congregaționalismul)Sistemul congregaționalist de guvernare bisericească conferă autonomie bisericilor locale individuale în domeniilelegislației și organizării interne și doctrinei. Bisericile baptiste nu sunt sub controlul administrativ direct al vreunuiorgan cum ar fi un consiliu național sau al vreunui lider - episcop sau papă. Forma de organizare, conducerea șidoctrina sunt de obicei hotărâte democratic de membrii laici ai fiecărei biserici, ceea ce explică diversitateacredințelor de la o biserică baptistă la alta.Excepții ar fi baptiștii reformați, organizați într-un sistem prezbiterian, baptiștii episcopali congolezi, cu un sistemepiscopal, și unele megabiserici baptiste care înclină către un stil marcat de o conducere clericală mai puternică, înunele cazuri abandonând cu totul sistemul congregaționalist (deși, fiind congregații independente într-o anumeasociație sunt libere să adopte orice stil doresc).La fel ca și la alți congregaționaliști, au apărut numeroase asociații cooperative sau convenții baptiste. Acesteasociații au fost formate în scop de misiune sau al unei alte lucrări caritabile, însă nu au autoritate în problemeleinterne ale bisericilor locale. Bisericile locale decid la ce nivel vor să se implice în aceste asociații. Cea mai mareasociație din Statele Unite este Convenția Baptistă de Sud. A doua ca mărime este Convenția Baptistă Națională,SUA, Inc., a doua denominație din America și ca procentaj al afro-americanilor. Există sute de convenții baptiste,dar multe biserici baptiste independente nu sunt parte a nici uneia, pe motiv că asemenea asociații ar fi nescripturale.În plus, există uneori grave dispute în cadrul convențiilor, deseori divizate între fundamentaliști și moderați.Doctrina preoției tuturor credincioșilor afirmă că fiecare creștin are acces direct la Dumnezeu și la adevărurileconținute în Biblie, fără ajutorul unei aristocrații sau ierarhii de preoți. Doctrina se bazează pe pasajul din 1 Petru 2:9și a fost popularizată de Martin Luther în timpul Reformei protestante, iar înainte de aceasta de lollarzii lui JohnWycliff.Baptiștii sunt încurajați să discute probleme textuale și de alte feluri cu pastorul lor și cu alți creștini acolo unde estenecesar. La modul absolut, creștinul individual este responsabil pentru înțelegerea Bibliei și aplicarea ei practică.Învățătura baptiștilor despre preoția tuturor credincioșilor e una din coloanele ce susține credința lor în libertatereligioasă.

Bisericile baptiste 69

Două simboluri (Botezul și Cina Domnului)În general, cele mai multe biserici baptiste recunosc doar două simboluri care trebuie să fie practicate în modobișnuit: botezul și cina Domnului. Unii baptiști primitivi și baptiști arminieni practică și spălarea picioarelor ca unal treilea simbol.

Botezul nou-testamentalBotezul, deseori numit nou-testamental între baptiști, este un simbol care, conform doctrinei baptiste, nu joacă niciun rol în mântuire, fiind realizat în mod corect doar după ce o persoană a fost justificată și l-a mărturisit pe IsusCristos ca Domn și Mântuitor. Este o exprimare exterioară a curățirii interioare sau a iertării de păcate care a avutdeja loc. E de asemenea o identificare publică a acelei persoane cu creștinismul și cu acea biserică locală. Bisericilebaptiste consideră botezul prin scufundare, după justificare, ca un criteriu pentru a fi membru.Prin influență anabaptistă, baptiștii resping practica pedobaptismului, a botezului copiilor, deoarece cred că părințiinu pot lua decizia pentru mântuire în locul copilului. Înrudit cu această doctrină este disputatul concept al "vârsteiresponsabilității", când Dumnezeu determină că o persoană capabilă mental este responsabilă pentru păcatele sale șieligibilă pentru botez. Nu e vorba în mod necesar de o vârstă specifică, ci de capacitatea mentală a unei persoane dea deosebi binele de rău. Astfel, o persoană cu retardare mentală gravă s-ar putea să nu ajungă niciodată la aceastăvârstă și astfel nu va fi socotită responsabilă pentru păcat. Cartea lui Isaia menționează o vârstă la care copilul "va știsă lepede răul și să aleagă binele" [Isaia 7:15], dar nu specifică anume acea vârstă.Baptiștii insistă asupra botezului prin scufundare, modalitatea de botez ce a fost folosită de Ioan Botezătorul. Aceastaconstă în coborârea candidatului pe spate în apă în timp ce botezătorul (un pastor) invocă formula trinitară din Matei28:19 sau alte cuvinte legate de o mărturisire de credință. Această modalitate este preferată mai ales pentru imagineaparalelă a morții, îngropării și învierii lui Isus.Recunoașterea botezului prin alte modalități sau în cadrul altor grupări creștine variază. Bisericile baptiste recunoscdoar botezul prin scufundare ca valid. Unele biserici baptiste vor recunoaște botezul la vârstă adultă, dar în altebiserici creștine, în timp ce altele recunosc doar botezul realizat într-o biserică baptistă. În rare ocazii, o bisericăpoate recunoaște numai botezul în cadrul său ca valid. În România, în general, bisericile baptiste recunosc botezul lavârstă adultă și în cadrul altor grupări neo-evanghelice.

Euharistia (Cina Domnului)Euharistia, numită și Cina Domnului (mulți baptiști evită folosirea cuvântului "euharistie" datorită folosirii sale maiales în Biserica Ortodoxă) este un simbol modelat după Cina cea de Taină relatată în Evanghelii, în care Isusporuncește "să faceți lucrul acesta spre pomenirea mea" [Luca 22:19]. Participanții laolaltă mănâncă pâinea și beauvinul reprezentând trupul și sângele lui Isus. Baptiștii accentuează că elementele doar simbolizează trupul lui Cristosși resping, pe baza textului din Ioan 6, concepțiile transubstanțialistă și consubstanțialistă susținute de alte grupăricreștine. Pasajul din 1 Corinteni 11:23-34 este de asemenea citat adeseori, conținând instrucțiuni pentru practicaeuharistiei.Pâinea folosită poate fi dospită sau nedospită (cea din urmă variantă e preferată în cele mai multe cazuri în StateleUnite, considerându-se că ar fi mai aproape de prima Cină). Promovarea de către baptiști a abstinenței de la alcool adus la practica pe scară largă a folosirii pentru euharistie a sucului de struguri fără alcool, deși unele biserici folosescvin. Vinul este împărțit în mici pahare individuale, deși unele biserici folosesc o singură cupă pentru întreagaadunare. Ambele elemente sunt, de obicei, servite de către pastor diaconilor, iar de diaconi congregației. În cele maimulte cazuri, elementele sunt luate succesiv.În România, în general, serviciile de Cina Domnului au loc lunar, după un serviciu divin obișnuit, iar participarea epermisă tuturor membrilor botezați ca adulți ai bisericilor neo-evanghelice, cu excepția celor disciplinați sau a celorcare se abțin din motive de conștiință. Exista biserici baptiste care permit luarea Cinei Domnului doar membrilor

Bisericile baptiste 70

bisericii respective.

Libertatea individuală a sufletuluiConceptul libertății individuale a sufletului înseamnă că, în chestiuni de religie, fiecare persoană are libertatea de aalege ceea ce îi dictează conștiința ca drept și este responsabil numai în fața lui Dumnezeu pentru alegerea făcută.Astfel, o persoană poate decide să devină baptistă, membră a altei denominații creștine sau aderent al unei alte religiisau să respingă orice sistem de credință religioasă și nici biserica, nici guvernul, nici familia sau prietenii nu audreptul să ia decizia în locul acelei persoane sau să o constrângă la o alegere anume. De asemenea, o persoană aredreptul să se răzgândească de-a lungul timpului.

Separația Bisericii de StatBaptiștii care au fost închiși sau au murit pentru credința lor au jucat un rol important în lupta istorică pentrulibertatea religioasă și separația Bisericii de Stat în Anglia, în Statele Unite și în alte țări. În 1612, John Smyth scria:"magistratul nu are, prin natura slujbei sale, să se amestece cu religia sau în chestiuni de conștiință". În același an,Thomas Helwys scria că Regele Angliei poate "porunci ce vrea de la noi, iar noi trebui să îl ascultăm", dar, înprivința Bisericii, "cu această Împărăție, domnul nostru Regele nu are nimic de-a face". În 1614, Leonard Busher ascris ceea ce se crede a fi primul tratat baptist care se ocupă exclusiv de subiectul libertății religioase. Baptiștii au statla baza formării primului guvernământ civil separat de Biserică în Rhode Island. Anabaptiștii și quakerii au și ei oistorie îndelungată în acest domeniu al separației Bisericii de Stat.Obiecția inițială era legată de opoziția față de gestul monarhiei sau al guvernului de a decreta agenda religioasă abisericilor sau a "Biserici Naționale" și nu implica o retragere a creștinilor de pe tărâmul politic sau din implicarea înprocesul politic. Dezbaterile moderne despre separația Bisericii de Stat includ neînțelegeri asupra măsurii în caregrupările creștine pot, sau trebui, să decidă agenda legală și morală a guvernului și, în sens invers, dacă guvernul îiîmpiedică pe creștini (în Statele Unite) de un acces egal în forumurile publice. La ora actuală în Statele Unite,implicarea baptiștilor în politică vizează chestiuni controversate, cum ar fi jocurile de noroc, alcoolul, avortul,căsătorie între persoane de același sex, predarea evoluției în școli și rugăciunea în școlile publice. În unele părți dinsudul Statelor Unite, baptiștii formează majoritatea populației și au reușit să interzică vânzarea de băuturi alcoolice șiunele forme de jocuri de noroc. În România, există îngrijorare asupra proiectului Legii cultelor, care ar putea acordaun statut privilegiat Bisericii Ortodoxe și interzice unele forme de așa-zis prozelitism.Baptiștii se bazează pe versetul din Matei 22:21 : „Ale cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Dați, dar,cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”

Trei slujbe (pastor, prezbiter și diacon)În general, baptiștii recunosc trei slujbe conform Scripturii, acelea de pastor-învățător, prezbiter și de diacon. Slujbade prezbiter, comună în unele biserici evanghelice, este de obicei considerată de baptiști ca fiind identică cu aceea depastor, și nu o slujbă separată; totuși, unele biserici, îndeosebi în țări ca Australia, recunosc poziția de prezbiter șialtele chiar renunță la cea de diacon. Slujba de supraveghetor sau episcop este întotdeauna considerată ca aceeași cucea de pastor (sau prezbiter). În unele organizații (cum ar fi Convenția Baptistă de Sud) permite ordinarea deepiscopi peste grupuri regionale de mici biserici.Viziunea predominantă printre baptiști e că aceste slujbe pot reveni doar bărbaților, așa cum urmează din modelul luiCristos și al apostolilor, precum și din interpretarea textului din 1 Timotei 2:12-14. Totuși, problema pastorilor-femeiși a diaconițelor a stârnit controverse în unele biserici și denominații.

Bisericile baptiste 71

Pastorul

Într-o biserică baptistă, misiunea primară a pastorului este să predice.În biserici mai mici, pastorul poate face vizite în familii sau membrilor bolnavi în spital, dar și celor care urmează sădevină membri (în special celor care încă nu au mărturisit credința). Pastorul va oficia și binecuvântări de căsătorie șiînmormântări pentru membri. De asemenea, pastorul poate fi nevoit să-și găsească și un alt loc de muncă pentru a-șisuplimenta venitul.Bisericile mai mari au mai mulți pastori "asociați", de obicei fiecare cu o zonă precisă de responsabilitate, cu unpastor "senior". Unele exemple de astfel de pastori: cu muzica (cel mai obișnuit), cu tineretul (în biserici nu așa mari,poate fi același cu pastorul cu muzica), copiii, administrația (în bisericile mari) sau chiar cu evanghelizarea sauadolescenții și tinerii de vârsta facultății, luând o parte din responsabilitățile pastorului de copii.În cele mai multe cazuri, pastorul e căsătorit și are copii. Pastorii asociați pot fi sau nu căsătoriți, dar dacă nu suntcăsătoriți, cu greu ar putea fi considerați pentru funcția de pastor senior. Unii baptiști, în special baptiștii reformați,cred că ar trebui să existe o pluralitate de prezbiteri. În acest caz, numai prezbiterii plătiți, cu normă întreagă, suntnumiți "pastori", iar pastorii voluntari, cu jumătate de normă, sunt mai adesea numiți "prezbiteri", deși se considerăcă au aceeași slujbă. În Uniunea Baptistă din Jamaica, un pastor baptist trebuie să fie cel puțin licențiat în Teologie,fiind astfel adresat ca "reverend". În România, atât pastorii, prezbiterii cât și diaconii trebuie să fie căsătoriți.

Diaconul

Rolul principal al diaconului este de a asista pastorul cu nevoile bisericii. Diaconii slujesc de asemenea în timpuleuharistiei. Totuși, în multe biserici baptiste moderne, diaconii au devenit administratori sau organul de guvernământal bisericii. În multe biserici, pastorul are rolul de conducător spiritual, iar un diacon de moderator al întrunirilor decomitet. Diaconii sunt de obicei aleși dintre membrii care au demonstrat o evlavie excepțională (vezi 1 Timotei3:8-12) și nu sunt plătiți.O practică obișnuită este ca fiecare familie să fie arondată unui diacon anume, care să fie punctul de contact atuncicând apare o problemă. Unele megabiserici folosesc grupări-celule, liderul celulei având slujba unui diacon.

Justificarea prin credințăJustificarea numai prin credință (sola fide) afirmă că numai prin har, prin credință creștinul primește mântuirea și nuprin fapte ale sale (vezi Efeseni 2:8). Baptiștii pun un accent puternic pe conceptul de mântuire. Teologia baptistăînvață că păcatul duce la condamnarea la moarte eternă în iad. Moartea lui Cristos pe cruce a plătit pedeapsapăcatului, iar învierea sa este dovada că viața veșnică e la dispoziția oricui dorește să o aibă. Singurele cerințe sunt cafiecare să se pocăiască de bună voie de păcate, să accepte plata păcatului său de către moartea lui Cristos și sădeclare că Isus este Domnul (vezi Ioan 3:14-18 și Fapte 10:34-43). Cu toate acestea, soteriologia baptistă cuprindeaproape toate vederile de la calvinism la arminianism.

Credințe care nu sunt comune tuturor baptiștilorDin cauza stilului congregațional de guvernământ bisericesc, doctrina despre următoarele probleme variază multîntreo biserică și alta:•• doctrina separării• calvinism/arminianism• relația Lege-Evanghelie•• ordinarea femeilor• homosexualitatea•• separația Bisericii de Stat•• măsura în care ne-membrii pot participa în serviciile de euharistie•• măsura în care ar trebui utilizate organizații misionare pentru a îi sprijini pe misionari

Bisericile baptiste 72

•• escatologia•• metoda hermeneuticăAsupra unora din aceste puncte, baptiștii români manifestă o relativă unitate.Baptiștii de peste tot cred în divinitatea lui Isus și a Duhului Sfânt, ceea ce îi face susținători ai Trinității: că existăUn Dumnezeu în Trei Persoane, Trei Persoane într-un Singur Dumnezeu. Cei mai mulți baptiști cred în revenirealiterală a lui Cristos, când Dumnezeu va judeca și va împărți omenirea între mântuiți și pierduți (Marele Tron Alb dinApocalipsa 20:11) și Cristos va judeca pe credincioși (scaunul de judecată a lui Cristos din 2 Corinteni 5:10),răsplătindu-i pentru lucrurile făcute în viață. Amilenismul, dispensaționalismul și premilenismul istoric suntprincipalele vederi escatologice ale baptiștilor, alte vederi ca postmilenismul și preterismul bucurându-se doar de unsprijin limitat.

Comparație cu alte denominațiiBaptiștii împărtășesc cu alte grupări accentul pe evanghelizare și misiune. Chiar dacă înfățișare oricărei denominațiise mai schimbă de la oraș la oraș, acest aspect al bisericilor baptiste este mult mai proeminent decât în cele maimulte biserici anglicane, metodiste, luterane sau prezbiteriene.Pacifismul anabaptiștilor și quakerilor nu este un ideal împărtășit de cei mai mulți baptiști. Organizația Baptist PeaceFellowship of North America a fost înființată în 1984 pentru a promova pacea, justiția și non-violența, însă nu ereprezentativă pentru toți baptiștii care acceptă idealul pacifismului.În Australia, Uniunea Baptistă este foarte apropiată de Biserica lui Cristos Campbell-Stone. Cele două grupăriîmpărtășesc o teologie similară, chiar împărțind un colegiu biblic.

Stilul de închinarePunctul focal al serviciilor divine baptiste este proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu prin predică.Aceasta se poate observa și din arhitectura tradițională a bisericilor baptiste. Amvonul, reprezentativ pentruproclamarea Cuvântului lui Dumnezeu, este cea mai mare piesă de mobilier și stă în centrul platformei. Uneori masaeuharistică e plasată mai jos, într-o poziție subservientă. Această amplasare este în contrast cu cea obișnuită laRomano-Catolici, unde altarul e în centrul platformei, sacrificiul euharistic fiind componenta principală a mesei, întimp ce amvonul e așezat la o parte.Predicile variază în lungime de la 20 la 60 de minute și în stil de la predici expozitive, care se concentrează pe unpasaj biblic pentru a-i interpreta mesajul, la predici la subiect, care abordează o problemă anume și investigheazăpasajele biblice relevante. Gradul de solemnitate al predicilor variază de asemenea.Predica e de obicei precedată de sau cuprinsă între perioade închinare muzicală condusă de un dirijor, cor sau trupă.Stilurile muzicale variază între imnuri și muzică creștină contemporană, multe biserici alegând o cale de mijloc.Preferința pentru un stil muzical e adesea în corelație cu vârsta medie a membrilor, congregațiile mai în vârstăpreferând imnuri tradiționale acompaniate de pian sau orgă și muzica corală. Congregațiile mai tinere preferă muzicacontemporană cu instrumente moderne și fără cor. În Jamaica, stilul Gospel Reggae e acceptat datorită caracteruluisău etnic și a puterii de a atrage oamenii. Bisericile mai mari pot avea o orchestră completă laolaltă cu corul șiservicii multiple în fiecare duminică, fiecare cu propriul stil de închinare. Unii baptiști fundamentaliști cântă numaiimnuri compuse între 1700 și 1950 și se opun folosirii tobelor și/sau instrumentelor cu amplificare (chitarăelectrică/bas electric) în serviciile lor, deoarece le asociază cu muzica rock.

Bisericile baptiste 73

OriginiExistă opinii diferite, în cadrul bisericilor baptiste, despre originea baptiștilor.

Perspectiva separatistăAceastă perspectivă sugerează că baptiștii au fost inițial separatiști, parte a reacției puritane față de corupția prezentăîn Biserica Angliei în secolul XVII. În 1609, John Smyth a convins un grup de separatiști din Olanda să înceapă obiserică a baptiștilor generaliști cu o teologie arminiană. În 1610, Henry Jacob a convins în Anglia un grup depuritani cu o teologie calvinistă să formeze o biserică congregațională, grupare ce va primii în cele din urmă, în 1638sub John Spilsbury, denumirea de baptiști particulariști. Ambele grupări au avut membri pelerini, care au călătoritcătre America pentru a evita persecuția religioasă din Anglia și Europa și care au întemeiat biserici baptiste întinerele colonii. Baptiștii particulariști și generaliști nu erau de acord în controversa arminianism versus calvinism,până la formarea în secolul XIX a Uniunii Baptiste a Marii Britanii, sub Andrew Fuller și William Carey, în scopurimisionare. Baptiștii americanii au urmat la scurt timp acest model.Această perspectivă este cea mai obișnuită între baptiștii moderni, fiind reprezentată în lucrările lui H. Leon McBethși ale altora.

Perspectiva landmarkistăLandmarkismul este credința că bisericile baptiste și tradiția lor au precedat Biserica Catolică, existând de pe timpullui Ioan Botezătorul și al lui Cristos. Propunătorii ei cred că tradițiile baptiste au trecut de-a lungul unei succesiuni decongregații vizibile de creștini care erau baptiști în doctrină și practică, dar nu neapărat în nume. Această vedere sebazează teologic pe Matei 16:18 și pe o respingere a catolicismului ca parte a originilor baptiștilor.Această ascendență le oferă bisericilor baptiste statul de a fi nepătate și separate de ceea ce e considerat a fi corupțiacatolicismului și a celorlalte denominații. De asemenea, implică faptul că baptiștii preced în ordine istorică BisericaCatolică, nefiind deci parte a Reformei sau Protestantismului. Alexander Campbell din Mișcarea de Restaurare a fostun promotor de seamă al acestei idei."Urmele sângelui" ('The Trail of Blood') scrisă de J. M. Carroll în 1931 este de obicei invocată pentru a apăra aceastăopinie. O seamă de grupări considerate a fi parte a ascendenței baptiștilor ar fi fost persecutate de catolici de-a lungulistoriei, între care montaniștii, novațianiștii, donatiștii, paulicienii, albigenzii, catarii, valdenzii și anabaptiștii. În timpce unele dintre aceste grupări au împărtășit unele poziții teologice cu baptiștii de astăzi, multe au susținut ceea cebaptiștii de acum ar considera erezii. E dificil și să demonstrezi conexiuni istorice între aceste grupări, adeseoridespărțite de mari prăpastii geografice și temporale.E important de observat că landmarkismul a fost vederea dominantă în secolul XIX, dar a căzut în dizgrație printrecei mai mulți baptiști. Lucrările lui John T. Christian oferă cea mai bună prezentare a mesajului landmarkist, iar celeale lui William Heth Whitsett încă sunt unele din cele mai bune respingeri.Asociația Baptistă Americană și Asociația Baptistă Misionară din America au origini ce izvorăsc din dezbateriasupra importanței ce trebuie asociate opiniilor landmarkiste. Multe din bisericile lor încă cred că, din vremea luiCristos, a fost întotdeauna cel puțin o biserică (și de obicei mai multe) care au păstrat doctrinele corecte aleScripturii. Deși multe din aceste biserici cred că o asemenea succesiune există, chiar nedocumentată altundeva decâtîn ceruri, puține (dacă vreuna) din aceste biserici susțin vederile landmarkiste extremiste pe care le susțineau laînceputul secolului XX.

Bisericile baptiste 74

Perspectiva anabaptistăAnabaptiștii (menoniții, amish, huteriții) au fost o grupare din secolul XVI care respingea botezul copiilor și își"reboteza" membrii ca adulți. Împărtășeau multe din învățăturile primilor baptiști, printre care botezulnou-testamental și libertatea religioasă și au influențat, probabil, dezvoltarea multor caracteristici ale baptiștilor.Chiar dacă numele sugerează o conexiune, unii anabaptiști difereau de baptiști în multe alte probleme, cum ar fipacifismul și posesiunea în comun a bunurilor materiale.E dificil de spus câtă influență au avut anabaptiștii în formarea bisericilor baptiste. Una dintre cele mai puternicerelații între cele două grupări a avut loc atunci când baptiștii generaliști ai lui John Smyth au încercat, fără succes, săse unească cu menoniții.Lucrările lui William Roscoe Estep oferă cea mai bună prezentare a acestui punct de vedere.

Numele de "baptist"'Baptist' vine din grecescul βαπτιστης (baptistés, "botezător", utilizat pentru a-l descrie pe Ioan Botezătorul), derivatdin verbul βαπτιζω (baptizo, "a boteza, a spăla, a scufunda") , și din latinul 'baptista' și e în legătură directă cu"botezătorul" Ioan.Ca prenume, e folosit în Europa din secolul XII și în variantele Baptiste, Jan-Baptiste, Jean-Baptiste, John-Baptist. ÎnOlanda până în secolul XVII, dar din secolul XVIII mai mult în combinații ca Jan Baptist sau Johannes Baptist. Canume de familie, e folosit din secolul XIII. Folosit de asemenea ca Baptiste, Baptista, Batiste, Battiste, Battista.

Controverse de etichetareUnii baptiști obiectează la aplicarea etichetelor protestant, denominațiune, evanghelic sau chiar baptist cu privire laei înșiși sau la bisericile lor, în timp ce alții acceptă aceste etichete.Unii resping eticheta baptist, preferând să fie numiți "creștini care frecventează biserici baptiste". În plus, o modărecentă (mai ales între megabiserici și cei care îmbrățișează "mișcarea căutătorilor") este de a elimina adjectivul"baptistă" din numele bisericii, fiind perceput ca o barieră în comunicarea cu persoanele care au vederi negativedespre baptiști, fie că provin din alte biserici, fie că nu. Pe de altă parte, alții acceptă eticheta _baptist_ pentru că seidentifică cu specificul baptiștilor și cred că cei care îndepărtează adjectivul fac compromisuri cu lumea pentru aatrage mai mulți membri.Wikipedia:Citarea_surselorEticheta protestant e respinsă de unii baptiști (în primul rând de cei din mișcarea landmarkistă), pentru că, înviziunea lor, baptiștii nu au o legătură directă cu Luther, Calvin sau Biserica Romano-Catolică, ci au existat separatdin zilele Bisericii Primare (fără a fi fost parte a Biserici Catolice, nu aveau de ce "protesta"). Alți baptiști acceptăeticheta protestant ca un concept demografic ce descrie bisericile cu teologii similare, ce includ sola scriptura, solafide,sola gratia, preoția tuturor credincioșilor și alte poziții pe care Luther, Calvin și alți reformatori le-au susținut înopoziție cu Biserica Romano-Catolică în secolul XVI.Wikipedia:Citarea_surselorEticheta denominație e respinsă de unii din cauza sistemului de guvernământ local autonom utilizat de bisericilebaptiste. Fiind o denominație, ar fi văzută ca având o ierarhie care s-o înlocuiască pe cea a BisericiiRomano-Catolice. Un alt motiv pentru respingerea acestei etichete este influența perioadei de Restaurație asuprabisericilor baptiste prin accentuarea ruperii barierelor denominaționale. Alți baptiști acceptă eticheta, considerând cănu poartă o conotație negativă, ci mai degrabă este un sinonim pentru un grup creștin sau religios cu aceleașiconvingeri, organizat într-o manieră cooperativă pentru a-i răspândi credințele la nivelmondial.Wikipedia:Citarea_surselorEticheta evanghelic e respinsă de unii baptiști fundamentaliști care consideră că termenul ar descrie o poziție teologică care, în opinia lor, nu e destul de fundamentalistă; e respinsă și de unii baptiști liberali care consideră că descrie o poziție teologică, în opinia lor, prea conservatoare. E acceptată de baptiștii moderați care se identifică cu

Bisericile baptiste 75

trezirea spirituală din Statele Unite din secolul XVIII, cunoscută ca Prima Mare Trezire. La rândul lor, evangheliciiresping eticheta de fundamentalism, crezând că descrie o poziție teologică prea extremistă șilegalistă.Wikipedia:Citarea_surselor

Note

Legături externe• Istoria baptiștilor din România (http:/ / roboam. com/ Bapt_Rom. htm)

Biserica Penticostală 76

Biserica Penticostală

Acest articol este parte aseriei Creștinism.

Isus din Nazaret

•• Fecioara Maria•• Paul din Tars•• Istoria creștinismului•• GenealogieBiblia

•• Noul Testament•• Personaje bibliceBiserici creștine

•• Bisericile ortodoxe•• Biserica Catolică

•• Diferențe teologice ortodoxo-catolice•• Protestantism

Mărturisiri de credință (crezuri)

•• Simbolul apostolic•• Simbolul niceno-constantinopolitan•• Simbolul atanasian•• Sfânta TreimeSimboluri

Biserica Penticostală 77

•• Cruce•• Monograma lui Isus Hristos•• Peștele•• Păstorul•• Pomul vieții

Ritualuri creștine

•• Botezul•• Euharistia•• Spovedania

Arta creștină

Sfinții

•• Apostoli•• Cultul sfinților

Biserica Penticostală (numită și “Biserica lui Dumnezeu Apostolică”) este o biserică neoprotestantă. Printremișcările de redeșteptare a credinței care au avut loc în secolul al XIX-lea apar, către anul 1900, și penticostalii.Predicatorul american Charles F. Parham a început să susțină, bazându-se pe mai multe versete din Noul Testament,că asupra celor credincioși încă mai coboară Duhul Sfânt. Aceștia dobândesc astfel darul vorbirii în limbi, numitglosolalie - făcând trimitere la evenimentul petrecut de Rusalii (a cincizecea zi de la Învierea lui Isus Hristos, de aiciși denumirea de "penticostali", luată de adepții noii mișcări - Fapte cap. 2).În anul 2012, în lume existau aproximativ 250 de milioane de penticostali, adică 10% din întreaga mișcarecreștină.[1]

Vezi și•• Penticostalismul în România•• Confesiuni neoprotestante•• Bisericile Baptiste

Note[1] 1.000 de țigani urlând din toți bojocii: „Glorie, osana, mărire!”. Cum s-au făcut mielușei sectanți cei mai fioroși oameni din văgăunile

Moldovei (http:/ / www. evz. ro/ detalii/ stiri/ 1000-de-tigani-urland-din-toti-bojocii-glorie-osana-marire-cum-s-au-facut-mielusei. html), 5iunie 2012, Radu Țuțuianu, Evenimentul zilei, accesat la 6 iunie 2012

Surse• Istoria Bisericii Penticostale (http:/ / eseuri. resursecrestine. ro/ eseuri-Istoria-Bisericii-Penticostale-577. htm)• Istoria mișcării penticostale din România (http:/ / eseuri. resursecrestine. ro/

eseuri-Istoria-miscarii-penticostale-din-Romania-495. htm)

Legături externe• Resurse creștine (http:/ / www. resursecrestine. ro)• Istoricul Bisericii Penticostale din Romania - Origini române și americane ale penticostalismului românesc (http:/

/ cristianet. fr/ index. php?option=com_content& task=view& id=150& Itemid=35)• Botez in satul pocaitilor: 50 oameni scufundati in garla (http:/ / www. 7est. ro/ stiri/ reportaj/

16755-update-botez-in-satul-pocaitilor-50-de-oameni-scufundati-in-garla-galerie-foto-video. html), 05 iunie2012, Radu Tutuianu, 7 est

Biserica Penticostală 78

• Video. Botez colectiv in satul pocaitilor (http:/ / www. youtube. com/ watch?v=yOAi9x1WkEc&feature=player_embedded), 05 iunie 2012, Radu Tutuianu, Iasi TV Life

Islam

Kaaba, în Mecca, Arabia Saudită, este centrul islamului. Musulmanii din toatalumea vin aici pentru Rugăciune în unitate.

Articole referitoare la :

Islam

CredințeUnicitatea lui Dumnezeu

Profeți  · Cărți sfinteÎngeri · Predestinarea

Ziua Învierii

PracticiMărturisirea credinței · Rugăciune

Postul · Pomană · Pelerinaj

Texte și legiCoran · Sunnah · Hadith

Fiqh · Sharia · Kalam

Istorie & lideri

Islam 79

Cronologie · MahomedAhl al-Bayt · SahabaRashidun · Imamat

Califat · Răspândirea islamului

CulteSunnism · Șiia

Sufism · Ibadi · Ahmadiyya · Quraniyoon · NOI

Cultură și societateStudii · Animale · Artă

Calendar · CopiiDawah · DemografieFestivaluri · Moschee

Filozofie · PoliticăȘtiința · Femeia

Vezi șiAlte religii · Glosar

Portal Islam

Islamul (Arabă:إسالم) este o religie avraamică, monoteistă, fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul deadepți, după creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pace și supunere față de Allah, Creatorul tuturorlucrurilor.[1] Religia a fost fondată în secolul al VII-lea în peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, decătre profetul Muhammad și bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpului s-arăspîndit pe un un larg teritoriu care se întinde în Europa, Asia și Africa de Nord. Centrul religios se află în orașelesfinte Mecca și Medina.Musulmanii cred că Islamul este ultimul din mesajele dumnezeiești, de asemenea, că Muhammad este ultimul profetși mesager al lui Allah;[2] ei cred și în toți profeții și apostolii care au fost trimiși pentru umanitate înainte de ProfetulMohamed, precum Kalnba Avraam și Iosif și Moise și Isaia ibn Maryam și mulți alții, care sunt sau nu menționați înCoran, cred în scrierile lor și în mesajele pe care le-a dat Allah lor pentru a le explica oamenilor, precum Zabur,Biblia și Evanghelia.Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%) sunt sunniți.[3] A doua sectie, Șiia, aprox. 10-20%.[4] Cea mai mare țara cupopulația musulmană este Indonezia 12.7% din musulmani, urmată de Pakistan 11.0%, India 10.9% și Bangladesh9.2%.[5] comunitați mari se mai găsesc în China, Russia și parții în Europa. și cu 1.57 la 1.65 miliard de adepți sau22 la 24% din populația globului,[6][7][8]Islamul este a doua și una din religiile cele mai rapide în creștere dupănumărul adepțiilor din lume.[9][10]

Islam 80

Etimologie

Repartiţia musulmanilor şiiţi și suniți în lume

Moscheea Carol I din Constanţa

Islam (ar.:اسالم islam) și musulman (ar.:,muslim) sunt două derivate, primul مسلمnume de acțiune, al doilea, participiu activ,de la verbul أسلم aslama "a se supune",așadar sensul lor fiind de "supunere",respectiv de "supus", subînțelegându-se, fațăde Dumnezeu. Verbul aslama este derivatde la rădăcina slm care are sensul de"integritate", "desăvârșire", "sănătate","pace", "tihnă" etc. Un cuvânt derivat de laaceeași rădăcină سالم salām "pace", "tihnă","mântuire" este folosit de musulmani înformula de salut السالم عليكم as-salāmu'alaikum (pacea/mântuirea fie asupra ta). Deaici, o altă interpretare dată termenului"islam" ar fi aceea de "aflare a păcii întruDumnezeu".[11][12]

Precizări terminologice

Având în vedere desele confuzii întrediverșii termeni care au legătură cu islamul,sunt necesare următoarele precizăriterminologice:[13]

Islam: religia islamică saumusulmană.

Ummah: comunitatea islamicăformată din totalitatea musulmanilor.

Islamism: termen inventat deVoltaire, care, în definiția sacontemporană, se referă la versiunea radical extremistă a islamului politic. De foarte multe ori în mass media,islamul este confundat cu islamismul.

Mahomedanism: termen învechit prin care era desemnată religia islamică, ieșit din uz.Islamic: adjectiv cu sensul de "ce aparține islamului (fie religiei, fie comunității)".Islamolog: specialist în islam.Islamologie: știința care se ocupă cu studierea islamului.Islamist: musulman fundamentalist care propagă politica radicală bazată numai pe Coran.

Islam 81

Izvoare principale

CoranulCoranul (în araba : Qur'an) este cartea sfântă a islamului. În original se numește قرآن și înseamnă "recitare". Deși estenumit "carte", când un musulman se referă la Coran, se referă la text, la cuvinte, nu la lucrarea tiparită. Coranul a fostpăstrat de-a lungul timpului prin memorarea întregului text, cuvânt cu cuvânt. Coranul a fost revelat, conformtradiției islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel (Gavriil; ar.: Ğibrīl) în numeroase ocazii între anii610 și moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi memorau revelațiile, unii dintre însoțitorii săi le-au notat,sporadic, pe pergamente, pietre, omoplați de cămilă.Schematic, versiunea tradiției a faptelor, spune că după moartea profetului Muhammad (632), Abu-Bekr, primulcalif, i-a poruncitt lui Zayd bin Thabit să strângă și să înregistreze toate versetele autentice ale Coranului, după cumerau păstrate în forma scrisă sau orală. Exemplarul lui Zayd, păstrat de văduva profetului Muhammad, Hafsa bintUmar, stă la baza textului coranic întocmit în vremea celui de-al treilea calif, Usman, între anii 650 și 656, care aporuncit alcătuirea unui exemplar model, care să înlăture toate diferențele survenite cu timpul între versiuni, acestexemplar rămând fundamental până acum. El a trimis copii ale acestui exemplar în toate provinciile califatului, și aordonat ca toate celelalte variante să fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbescînsă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale alecărturarilor islamici aflați în slujba puterii califale contemporane lor, o muncă întinsă pe o perioadă de mai bine deun secol.

Pagină din Coran

Versiunea lui Uthman (cunoscută sub numele Mushaf 'Uthmān"Vulgata lui Osman") organizează revelațiile în ordinea lungimii,cu cele mai lungi capitole (sura) la începutul Coranului și cele maiscurte la sfârșit. În viziunea conservatorilor ordinea capitoleloreste stabilită de divinitate. Mai târziu specialiștii au încercat săașeze capitolele în ordine cronologică, și printre musulmani existăun consens privind impărțirea capitolelor în cele revelate la Meccași cele revelate la Medina. Unele sure (de exemplu Sura XVII -Al-Isrā‘) au fost revelate în mai multe locuri, în perioade diferite.

Deoarece Coranul a fost scris într-un sistem grafic ce nota doarconsoanele și care nu poseda încă un sistem de puncte diacriticecare să diferențieze literele izomorfe, și deoarece existau tradițiidiferite ale recitării, pe măsură ce persoane care nu vorbeau limbaarabă se converteau la islam, exista o neînțelegere privind lecturaexactă a anumitor versete. Până la urmă s-au dezvoltat forme descriere care folosesc "puncte" pentru a indica vocalele. Sute de ani

dupa Uthman, cărturarii musulmani au încercat să determine aplicarea punctelor și citirea corectă în textulnevocalizat al lui Uthman. În urma cercetărilor, au fost acceptate șapte variante canonice de citire a Coranului(acestea se referă doar la intonare și la decuparea textului - scris fără punctuație - în propoziții), diferențele dintreacestea fiind considerate minore, fără să afecteze textul.

Forma Coranului cea mai răspândită astăzi este textul publicat de Universitatea-moschee Al-Azhar din Cairo, în1923.Coranul, încă de la începuturile sale, a devenit centrul devotamentului islamic și până la urmă subiectul controverselor teologice. În secolul 8, mu'taziliții au susținut crearea Coranului de-a lungul timpului. Oponenții lor, din diferite școli, au pretins eternitatea și perfecțiunea Coranului, existent în ceruri înainte să fie revelat lui Muhammad. Teologia aș'arită (care a devenit predominantă) susține eternitatea Coranului și faptul că el nu a fost

Islam 82

creat. Totuși, unele mișcări moderne din cadrul islamului se apropie de poziția mu'tazilită.Cei mai multi musulmani privesc Coranul cu venerație, înfășurându-l într-o pânză curată, păstrându-l pe un raft înaltși spălându-se ca pentru rugăciuni înainte de a citi din Coran. Vechile exemplare ale Coranului nu sunt distruse cahârtia obișnuită, ci arse sau depozitate în cimitire pentru Coran. Coranul este, pentru musulmani, o călăuză infailibilăpentru pietatea personală și viața în comunitate, un adevăr istoric și științific.Tipărirea în masă a Coranului în arabă și traducerea în alte limbi sunt considerate facilități moderne.

Sunna (Cutuma)A doua sursă a legii islamice, după Coran, este Sunna. Sunna (ar.: سنة sunna “conduită”, în cazul de față, conduitaprofetului Muhammad) se constituie din spusele și faptele profetului Muhammad, așa cum sunt ele cuprinse înhadīth-uri (termen redat prin "tradiții") pe care se bazează jurisconsulții și teologii pentru a preciza mai bineconținutul legii islamice, izvorâtă din Coran. Sunna cuprinde spusele profetului Muhammad și faptele acestuia și aleunora dintre însoțitorii săi, pe care le-a aprobat.Sensul general al cuvântului hadīth (ar.: حديث) este acela de povestire, pildă, spusă memorabilă transmisă de-a lungulgenerațiilor. Culegerile de hadīth-uri se bazează pe o moștenire eminamente orală, deoarece profetul Muhammadinterzisese notarea propriilor sale cuvinte pentru a nu fi confundate cu textul coranic revelat. Cele mai cunoscute șiapreciate culegeri de hadīth-uri sunt: Sahīh-ul (Autentic) Al-Bukhari (m. 870), Sahīh-ul lui Muslim (m. 875),cunoscute împreună sub numele de As-Sahīhāni (Cele două autentice).

Marea moschee de la Assuan

Hadīth-ul, din punct de vedere al formei, se compune din douăpărți.

• Lanțul martorilor sau al garanților și textul propriu-zis. Lanțul(ar.: إسناد isnād, سند sanad, سلسلة silsila) este o înșiruire demartori sau garanți de o înaltă probitate. Lanțul începe cumenționarea ultimului garant, contemporan cu autorul carepovestește hadīth-ul, și urcă, apoi, din generație în generațiepână la un însoțitor cunoscut al profetului Muhammad care l-avăzut pe acesta, într-o situație dată, procedând într-un anumitfel sau decretând un anume lucru. Pentru ca hadīth-ul să fieconsiderat autentic (ar. صحيح sahīh), lanțul de garanți trebuie săfie neîntrerupt. Dacă lanțul nu este complet, adică are puncte cepot fi contestate, atunci hadīth-ul respectiv este considerat slab(ar.: ضعيف da’īf), iar dacă lanțul nu are nici o consistență, atuncihadīth-ul respectiv este declarat fals (ar.: مزور muzawwar).

• Textul propriu-zis (ar.: متن matn) relatează într-un mod extremde concis o spusă sau o atitudine a profetului.

Dogmă și credință

Musulmanii consideră că Dumnezeu (în arabă اهللا) a revelat în moddirect cuvântul Său către omenire prin Muhammad (circa 570–632) și alți profeți, printre care Adam, Avraam, Moiseși Iisus. Baza credinței islamice se găsește în shahādatān ("două mărturii"): lā ilāhā illā-llāhu;muhammadur-rasūlu-llāhi — "Nu există (dumne)zeu în afară de Dumnezeu; iar Muhammad este trimisul luiDumnezeu". Pentru a deveni musulman, o persoană trebuie să recite și să creadă aceste cuvinte. Sunniții privescaceastă formulă ca pe unul din cei Cinci stâlpi ai islamului.

Islam 83

Musulmanii consideră că principala înregistrare scrisă a revelației către omenire este Coranul, pe care îl considerăperfect, reprezentând revelația finală a lui Dumnezeu. Musulmanii cred că părți ale Bibliei și ale Torei au fostpierdute, interpretate greșit sau distorsionate de credincioși. Din această perspectivă Coranul este văzut ca ocorectură adusă cărților sfinte iudaice și creștine.Musulmanii susțin că islamul conține în esență aceeași credință ca a tuturor trimișilor lui Dumnezeu omenirii de laAdam, Coranul codificând revelația finală a lui Dumnezeu. Învățătura islamică vede iudaismul și creștinismul caderivând din învățăturile unora din acești profeți - în special Avraam - și recunoaște rădăcinile lor avraamice, în timpce Coranul îi numește Oameni ai Cărții.

Șase articole ale credințeiExistă șase credințe elementare împărtășite de toți musulmanii:1.1. Credința în Dumnezeu, singurul demn de venerație.2.2. Credința în toți profeții și trimișii lui Dumnezeu.3.3. Credința în cărțile trimise de Dumnezeu.4.4. Credința în îngeri.5. Credința în Ziua Judecății (Al-din) și în înviere (Al-Qiyama).6. Credința în destin (Qadaa și Qadar în arabă). (Aceasta nu inseamnă că un om este predeterminat în acțiuni sau să

trăiască o anumită viață. Dumnezeu i-a dat liberul arbitru pentru a-i permite să ia decizii.)Crezul musulman (traducere aproximativă):

"Cred în Dumnezeu; și în Îngerii Săi; și în Scripturile Sale; și în trimișii Săi; și în Ziua de Apoi; și în Soartă, căBinele și Raul sunt de la Dumnezeu, și în Înviere după moarte. Mărturisesc că nu există nimic demn devenerație în afară de Dumnezeu; după cum mărturisesc că Muhammad este trimisul Său."

Unul din numele lui Allah în limba arabă

Allah

Allah este un alt cuvânt arab, și este numele sfânt al divinității. Unmusulman trebuie să folosească denumirea de Allah și nu deDumnezeu. Numele Lui a fost folosit de toți Profeții, de la Adam pânăla Muhammad. El reprezintă comprimarea a două cuvinte arăbești: al(un articol hotărât=ul) și illah (=Dumnezeu), adică Dumnezeul.Eliminând litera i, vei descoperi cuvântul Allah. În funcție de pozițiasa, în propoziția arăbească, acesta poate avea forma Allaha, care seapropie de denumirea din limba ebraică dată Creatorului, și anumeElaha. Dar evreii folosesc greșit forma de plural Elahim, ceea cedenotă mai mulți zei. Cuvântul Allaha se apropie mai mult de cuvântuldin limba aramaică, ce-l desemnează pe Dumnezeu și care a fost folositde Iisus, și anume Alaha.

În ipoteza că Allah ar veni de la al+ilah, reținută de majoritatea filologilor, este mai puțin interesant pentru noi săvedem cum s-a făcut trecerea de la ilah la Allah; în schimb, originea și semnificația cuvântului ilah, așa cum au fostele analizate de lexicografii arabi, aduc elemente importante pentru stabilirea ariei semantice a cestuia. Unii îlconsideră pe ilah ca derivând de la ‘aliha/ya’lahu cu prepoziția ‘ila, care înseamnă a căuta scăpare la: Allah este cel lacare oamenii caută scăpare în nenorocire. Același verb are ca prim sens a fi uluit: măreția lui Allah este uluitoarepentru oricine. Aliha mai are și sensul de a adora; și aici forma ilah are sens de participiu pasiv: cel adorat. O altăetimologie, mai ciudată, îl derivă pe ilah de la ‘aliha bi- a se statornici (undeva): Allah este neschimbător, statornic.Alții îl derivă pe ilah de la waliha ila, a dori cu ardoare, a tânji după: Allah e dorit de inimile oamenilor. De la acelașiverb, walah (numele verbal) poate însemna și iubire puternică. Acesta are și un înțeles complementar de: oamenii îliubesc pe Allah, și Allah îi iubește pe oameni.

Islam 84

În ipoteza că Allah vine de la al+lah, ipoteză puțin răspândită, lah ar veni de la LWH, care înseamnă fie a fi ascuns,învăluit (Allah ar fi numit astfel pentru că este ascuns privirilor noastre), fie a fi înălțat-Cel Preaînalt .Conceptul fundamental în islam este unicitatea lui Dumnezeu (tawhid). Acest monoteism este absolut, nu relativ saupluralistic în orice sens al cuvântului.În arabă, Dumnezeu se numește Allah, o formă a al-ilah, sau "unicul dumnezeu". Allāh se traduce așadar prin"Dumnezeu". Utilizarea implicită a articolului hotărât în Allah indică unitatea divină. În ciuda numelui diferit dat luiDumnezeu, musulmanii consideră că Dumnezeul la care se închină este același cu Dumnezeul iudeo-creștin. Totuși,musulmanii resping teologia creștină privind doctrina Treimii care îl privește pe Iisus ca pe Fiul lui Dumnezeu),văzând aici o formă de politeism.Nu există nicio imagine vizuală sau reprezentare a lui Dumnezeu în islam, deoarece o astfel de imagine artistică arduce la idolatrie, care este interzisă. Mai mult, mulți musulmani cred că Dumnezeu este lipsit de corp, făcândimposibilă reprezentarea Sa bidimensională sau tridimensională. Musulmanii preferă să-l descrie pe Dumnezeu prinatributele divine menționate în Coran, cunoscute drept "cele mai frumoase nume" (ar.: األسـماء الحسنـى al-asmā’al-husnā), în număr de 99 (sunt Cele 99 de nume ale lui Allah ca, de exemplu: Supremul, Milostivul, Înțeleptul,Înaltul).

ProfețiCoranul prezintă modul în care Dumnezeu creează două clase de servitori umani: trimiși (rasūl în arabă), și profeți(nabĩ în arabă și ebraică). În general, trimișii sunt categoria superioară, dar musulmanii consideră că toți profeții șitrimișii lui Dumnezeu sunt egali. Se spune că toti profeții au vorbit cu divinitatea; doar cei care au primit o revelațiemajoră sunt numiți trimiși.Trimiși importanți sunt considerați Adam, Noe (Nūh), Avraam (Ibrāhim), Moise (Mūsā), Iisus (Isā) și Muhammad,toți făcând parte dintr-o succesiune de oameni călăuziți de Dumnezeu. Islamul cere credincioșilor să accepte cea maimare parte a profeților iudeo-creștini, fără să facă distincții între ei: "Trimisul a crezut în ceea ce a fost pogorâtasupra sa de la Domnul său. El, laolaltă cu credincioșii, au crezut în Dumnezeu, în îngerii Săi, în trimișii Săi. 'Noi nufacem deosebire între trimișii Săi'. Și ei au spus: 'Ascultăm și ne supunem!' (Coranul,II, 285) În Coran suntmenționați 25 de profeți.

Al-Masğid al-Harām, Moscheea cea Sfântă, din Mecca

Coranul (XXXIII, 40) îl prezintă pe Muhammad cafiind ultimul dintre profeții trimiși de Dumnezeuomenirii, numindu-l "pecetea profeților" (ar.: khātaman-nabiyīn). Cu toate acestea, au existat unele grupăriai căror conducători s-au proclamat succesori ai luiMuhammad sau ai căror membrii au făcut astfel deafirmații despre conducătorii lor.

Eschatologia islamică

Eschatologia islamică se ocupă, în egală măsură, dedestinul individului și de cel al întregii făpturi. Islamul,ca și alte religii, predică învierea (ar.: al-qiyãma)trupească a morților, finalizarea unui plan divin al

creației, și judecarea tuturor după fapte: cei ce au făcut fapte bune, vor fi răsplătiți cu plăcerile raiului (ar.:ğanna), iarcei care au păcătuit vor fi pedepsiți cu chinurile iadului (ar.: ğahannam, din ebraicul ge-hinnom sau "valeaHinnom").

Islam 85

Organizare

Autoritate religioasăExistă o autoritate care să decidă dacă o persoană este acceptată sau eliminată din comunitatea de credincioși,cunoscută ca Ummah. Islamul este deschis pentru oricine, indiferent de rasă, vârstă, sex sau credințe anterioare. Nueste nevoie decât de credință în valorile centrale ale islamului. Această condiție se îndeplinește făcând mărturia decredință, fără de care o persoană nu poate intra în islam.

Legea islamicăShari'a (ar.: šarī‘a "calea cea bună", avea în preislam sensul de "cărare ce duce la o oază", așadar singura cărarecare-i garanta viața celui ce-o urma) este legea islamică ce cuprinde totalitatea poruncilor lui Dumnezeu așa cum aufost ele păstrate în Coran și în Sunna (Cutuma, bazată pe hadīth-uri) sau deduse, uneori, prin alte mijloace (vezi maijos "Ramurile islamului"). Erudiții musulmani au elaborat o știință numită fiqh (jurisprudența islamică) referitoare lashari'a prin care se încearcă găsirea unor răspunsuri la toate problemele vieții, de la cele mai simple și banale, legatede cotidian, până la cele mai complicate, legate de doctrină. Legea se referă la cei "Cinci Stâlpi" ai islamului, ladogmă, la dreptul privat, la dreptul penal, la viața socială, familială, la interdicții alimentare, la impunerea uneianumite vestimentații (mai ales în cazul femeilor) etc. Legea islamică se bazează pe cinci postulate care guverneazăîntreaga viață a unui musulman:• datoria obligatorie (ar. : fard) care trebuie îndeplinită întocmai, așa cum a fost prescrisă. fără nici o abatere. Cel ce

încalcă o datorie obligatorie este supus pedepsei lui Dumnezeu în Viața de Apoi și pedepsei legiuitorului înaceastă viață;

• îndatorirea (ar. : wāğib) sau ceea ce este de dorit a fi îndeplinit având ca model faptele profetului Muhammad.Dacă musulmanul îndeplinește îndatorirea va fi răsplătit, dacă nu o îndeplinește nu va fi pedepsit, ci va ficonsiderat doar neglijent;

• lucrul îngăduit (ar. : halāl), ceva ce este permis, licit (în orice domeniu : alimentar, vestimentar, social etc.);• lucrul nerecomandabil (ar. : makrūh, "detestabil", "scârbos"), un lucru pe care Legea l-a interzis, însă fară să

insiste asupra acestei interziceri.• lucrul interzis (ar. : harām), un lucru oprit total de către Legiutor, iar săvârvșirea lui atrage după sine atât

pedeapsa în Lumea de Apoi, cât și o pedeapsă în lumea aceasta.Legea islamică la nivel de guvernare si justiție socială se aplică doar acolo unde la conducere se află un guvernislamic.Există școli diferite și mișcări în cadrul islamului care permit o anumită flexibilitate. Mai mult, islamul este o religiefoarte diversă pe măsură ce multe culturi l-au adoptat. În același timp totuși, se pot decela anumite constante alegândirii juridice islamice, care traverseaza atât timpul cât și spațiul. Explicația acestui fenomen stă în unicitateasurselor care stau la baza viziunii juridice a Legii islamice, și deși aceasta din urmă este interpretabilă șimodernizabilă, ea comportă totuși anumite linii directoare greu de adus la zi, o dovadă fiind și dificultățile majore cucare se confruntă toate statele islamice în procesul lor de modernizare și democratizare drepturile omului [14].

Obligațiile musulmanuluiObligațiile musulmanului se constituie, în primul rând, din "Cei Cinci Stâlpi" (ar.: al-arkan al-khamsa). Pentruducerea la îndeplinire a acestor obligații, musulmanul trebuie să fie major și cu mintea întreagă. De asemenea,înainte de a începe îndeplinirea uneia dintre obligații, el trebuie să-și exprime (în sinea lui) intenția (ar.: niyya) a ceeace vrea să facă, adică să conștientizeze pe deplin actul respectiv. Din această cauză, îndeplinirea unei obligații esteprecedată de o serie de pregătiri (cum ar fi spălările rituale, de exemplu) care au exact această menire.

Islam 86

• Mărturisirea de credință (ar.: šahāda), prin care o persoană își exprimă apartenența la islam, și care constă înafirmarea unicității lui Dumnezeu, al cărui trimis este Muhammad: lā ilāha illā allāh wa muhammad rasūlu-llāh"Nu existâ [dumne]zeu în afară de Dumnezeu, iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu".

• Rugăciunea (ar.: salāt),ce constă într-un ansamblu de gesturi - prosternări, îngenuncheri, înclinări - însoțite derostirea unor formule rituale, se desfășoară de cinci ori pe zi, în momente bine precizate, anunțate de muezin (fiedirect prin vocea sa , fie printr-o înregistrare): rugăciunea din zori (subh), de la prânz (zuhr); de după-amiază('isr), de dinainte de apusul soarelui (maġrib), de după lăsarea serii (išā). Vinerea, la prânz, are loc rugăciuneacomunitară la moschee, rugăciune însoțită de predica (khutba) imamului.

• Postul (ar.: sawm), ce constă în abținerea de la mâncare, băutură, relații sexuale pe timpul zilei (începând cu puținînainte de răsăritul soarelui până după asfințitul acestuia)pe tot parcursul lunii Ramadan, a IX-a lună acalendarului islamic.

• Dania (ar.: zakāt), care reprezintă a 40-a parte (2,5%) din economiile ținute mai mult de un an, cu puține excepții,pentru fiecare musulman a cărui avere depășește media, și 10% sau 20% din producția agricolă. Acești bani sauproduse vor fi distribuite săracilor.

• Pelerinajul (ar.: hağğ), realizat în primele două săptămâni ale lunii dhū-l-hiğğa, la Mecca și în împrejurimile sale,care este obligatoriu o dată în viață pentru cei care au posibilitatea materială.

Notă: Războiul sfânt (ar.: ğihād) a fost considerat al șaselea stâlp doar de către kharigiți (vezi mai jos).

Al-kaba’ir - Marile păcateÎn funcție de cele cinci postulate enumerate mai sus, Legea islamică definește păcatele pe care ar putea să lesăvârșească un musulman și pedepsele care i se aplică de către comunitate, în afară de pedeapsa divină. Dintreaceastea cele mai grave, numitele al-kaba’ir "marile păcate" sunt (cf. Az-Zahabi, Al-kaba’ir):

Moschee din Isfahan, Iran

•• facerea de părtași lui Dumnezeu ;•• uciderea unui om;•• vrăjitoria;•• neîmplinirea rugăciunii;•• sodomia•• neachitarea daniei;•• neascultarea și supărarea părinților;•• luarea de camătă;• întreruperea postului în Ramadan fără justificare și

fără îngăduință;•• mărturia mincinoasă;•• sinuciderea;•• consumarea cărnii de mortăciune, a sângelui și a

cărnii de porc;

•• și încă multe altele.Cel mai de temut păcat este « facerea de părtași lui Dumnezeu », căci prin aceasta se neagă însăși esența religieiislamice « la ilāha illā allāh » nu există [dumne]zeu în afară de Dumnezeu : "Dumnezeu nu iartă să-i fie alăturați alții,însă El iartă cui voiește păcate mai puțin grele decât acesta" (Coran, IV, 48). Pedeapsa – dată pe aceasta lume – celuice se face vinovat de un astfel de păcat este moartea. De altfel mare parte din păcatele mari sunt pedepsite fie cumoartea (de exemplu, și sodomia este pedpsită cu moartea celor implicați), fie cu amputarea unor membre (mâini,picioare, urechi, de exemplu, pentru furt), fie cu biciuirea în public (de exemplu, pentru prostituție).

Islam 87

Acestui prim păcat, Legea islamică, îi asociază și apostazia și blasfemia, ambele pedepsite cu moartea. Apostazia,convertirea unui musulman la altă religie, este lipsa de loialitate față de islam a oricui a făcut mărturisirea decredință. Blasfemia este lipsa de respect pentru principiile esențiale ale islamului. Nu există o distincție clară întreaceste concepte, mulți credincioși considerând că nu poate exista blasfemie fără apostazie.În perioada califatului islamic, apostazia era considerată trădare, si era tratată ca ofensă capitală, iar pedepsa cumoartea era executată sub autoritatea califului. In zilele noastre apostazia poate fi pedepsită cu moartea în țăriconduse de regimurile ce promovează islamul ca politică de stat.Alte pedepse indicate de Shari'a (în funcție de interpretare) pot să ducă la anularea căsătoriei cu un musulman,îndepărtarea copiilor, pierderea proprietății și drepturilor de moștenitor sau alte sancțiuni.În ultima perioadă, organizațiile care apară drepturile omului încearcă să se implice într-un dialog cu autoritățileislamice pentru eliminarea acelor pedepse prevăzute de legea islamică, pedepse ce aduc o gravă atingere drepturilorfundamentale ale omului. Astfel de dialoguri se află încă la început, rezultatele nefiind încă vizibile.

Calendarul islamic

Fereastră de moschee cu arabescuri, Alhambra, Spania

Calendarul islamic începe cu data 1 muharram, anul 1 hegira ,dată care corespunde în calendarul solar gregorian cu data de 15iunie 622 d. H., și reprezintă începutul erei islamice marcată destrămutarea (ar. هجرة :hiğra) profetului Muhammad de la Mecca laYathrib (viitoare Medina).

Anul islamic este un an selenar, format din douăsprezece luni, iarfiecare lună are un numar de zile egal cu un ciclu lunar complet.Ca atare, anul islamic numară 354 de zile, adica cu 11 zile maipuțin decât anul solar, folosit acum curent în întreaga lume. Acestlucru face ca sărbătorile islamice raportate la calendarul solar safie în fiecare an cu 11 zile mai devreme față de anul precedent.

Pentru a elimina decalajul ce se forma între cele două sisteme decalendare — cel islamic, selenar și cel creștin, solar —- otomaniiau introdus la 1 martie 1676 un calendar financiar lunaro-solar,prin care la fiecare trei ani lunari se mai adăuga o lună de 3o zile(aceasta era luna martie-bis). În felul acesta se puneau de acordcele două sisteme calendaristice, însă acest hibrid nu se foloseadecat în domeniul financiar.

Echivalarea anilor selenari cu cei solari, și invers, se face pe baza a două ecuații algebrice simple care pornesc de lafaptul ca egalitatea între anii islamici și cei creștini se stabilește o dată la 32 de ani solari. Așadar, 32 ani solari=33ani selenari. Ecuația de echivalare a anilor solari conform calendarului creștin în ani selenari conform calendaruluiislamic este următoarea:

Unde C reprezintă anii solari, creștini, 622 este anul hegirei, iar M, anii selenari, islamici. Pentru aflarea anilorislamici plecâand de la anii creștini, formula este:

Islam 88

Zecimalele care apar la rezultat reprezintă zile ce vor fi grupate în luni. În epoca actuală, în majoritatea țărilorislamice se folosesc în paralel cele doua calendare, pe actele oficiale menționându-se întotdeauna doua date: ceaislamică ce poartă indicativul H (هـ)de la hegira, și cea creștină ce poartă indicativul M (م) de la Al-Milād, Nașterea(lui Hristos) în arabă.

Ramuri ale islamuluiMarea schismă islamică din anii 655-661 pricinuită de luptele pentru conducerea califatului, numită în izvoareleislamice “Marea discordie”, stă la originea împărțirii musulmanilor în: sunniți (90% dintre musulmani), kharigiți(0,2%) și șiiți (9,8%), dintre care 80% se află în Iran.Din aceste ramuri principale derivă aproximativ douăzeci de subramuri. Această divizare are la bază, în principiu,ponderea acordată în dreptul canonic (ar.: فقه fiqh) următoarelor surse: Coranul, Tradiția profetului Muhammad(sunna), reflecția și consensul.

SunnițiiSunniții sunt acei musulmani care perpetuează opțiunea celor care au refuzat să considere conducerea comunitățiiislamice drept o problemă de moștenire, după cum au refuzat să accepte că însușirea dogmei și a Legii ar trebui să sebazeze pe sursele ezoterice. Ei sunt împărțiți în patru școli sau rituri (ar. : مذهب madhhab „manieră de a merge”) carese recunosc reciproc : malekismul, hanefismul, șafiismul și hanbalismul.• Malekismul sau școala malekită, ce îl are drept fondator pe Malik bin Anas (m. 795), autorul primului tratat de

drept islamic, Al-Muwattā (Cel simplificat), se bazează pe opinia personală rațională (ar.: رأى ra’y) și peraționamentul prin analogie (ar.: قياس qiyās) mai mult decât pe Tradiții. Malekismul este predominant în Maghreb,sudul Egiptului, Africa occidentală (inclusiv în Nigeria).

Musulmani rugându-se

• Hanefismul sau școala hanefită, ce îl are dreptfondator pe Abu Hanifa (700, Kufa – 767, Bagdad),acceptă, pe lângă izvoarele primare ale dreptuluicanonic, Coranul și Tradițiile, opinia personalărațională (ar.: رأى ra’y), atunci când nu se găsește unprecedent al cazului în discuție în sursele amintite.Hanefismul este predominant în Turcia și înregiunile aflate cândva sub dominație otomană, înafară de Maghreb și Egipt. Musulmanii dinDobrogea sunt hanefiți.

• Șafiismul sau școala șafiită, ce îl are drept fondatorpe Aș-Șafi’ (m. 820), se bazează pe Tradiții și peraționamentul prin analogie, atunci când situația ocere. Consensul – ’iğmā‘– învățaților (ar.: ‘ulamā’) este acceptat, fără să fie însă privilegiat. Șafiismul estemajoritar în Indonezia, Malaezia, Filipine, Africa orientală, și prezent, într-o oarecare măsură, în Egipt, Caucaz,Kurdistan, Asia Centrală, Yemen și Palestina.

• Hanbalismul sau școala hanbalită, ce îl are drept fondator pe Ahmad bin Hanbal (mort în 855), respinge opinia personală și raționamentul prin analogie, pentru a elimina posibilitatea apariției inovației păcătoase (ar.: بدعة

bid‘a), limitându-se la o interpretare strict literală a Coranului și a Tradițiilor. Deși această școală va intra în declin începând cu secolul al XIV-lea, sub otomani, ea va renaște sub o nouă formă în secolul al XVIII-lea, prin mișcarea wahhabită sau salefită, inițiată de Muhammad bin ’Abd al-Wahhab, pornind de la gândirea marelui teolog hanbalit Ibn Taymiyya (m. 1328). Islamul wahhabit este recunoscut ca religie oficială a Arabiei Saudite și are o influență importantă in lumea islamică din cauza controlului saudit al orașelor sfinte Mecca și Medina, și din

Islam 89

cauza finanțării saudite a unor școli și moschei din alte țări.

KharigițiiKharijiții (ar.: خوارجة khawāriğa „secesioniști"), la început susținători ai lui Ali, l-au părăsit în 657, considerându-lprea șovăielnic și imputându-i faptul că a acceptat ca problema conducerii comunității islamice să fie obiectul unortratative. Pornind de la ideea egalității tuturor credincioșilor, ei cred că imamatul și califatul pot reveni oricăruicredincios, indiferent de originea sa etnică sau socială, dacă este ireproșabil din punct de vedere moral și religios.Puritani desăvârșiți, kharigiții îi exclud din islam pe toți aceia care se fac vinovați de păcate grave. Descendenți ai lortrăiesc astăzi în oazele din Mzab (Algeria), pe insula tunisiană Djerba, ca și în Oman, sub numele de ibadiți, undereprezintă jumătate din populație.

ȘiițiiȘiiții (nume ce vine de la شيعة علي šī‘at ‘ali „partidul lui Ali”) urmașii partizanilor lui ’Ali , văr și ginere al profetuluiMuhammad, care încarnează legitimitatea casei profetului (ar.: أهل البيتAhl al-bayt) împotriva celor trei califi(Abu-Bakr, Omar și Osman) care au domnit în locul său și împotriva descendenților acestora. Șiismul duodeciman„cu doisprezece imami” pune accentul pe caracterul mesianic al acestor imami, autorizați să practice reflecția (ar.:iğtihād „efort de a înțelege”) ceea ce-i îndreptățește să interpreteze Legea divină, ba chiar de a-i aduce اجتهادamendamente. Cel de-al doisprezecelea imam (imamul ascuns) va reveni la sfârșitul timpului pentru a instauraarmonia pe pământ. Imamii, considerați ca intermediari între om și Dumnezeu au pentru mulți dintre șiiți o aurădivină, noțiune total străină sunniților, ca și aceea de imamat.

Ţări în care musulmanii reprezintă mai mult de 10% din totalul populaţiei.

• Șiismul septiman, „cu șapteimami”, grupează câteva grupuricontrastante. Ismaelismulseptiman a susținut dinastiacalifiană a fatimizilor (909-1171) cea domnit în Ifriqiyya și Egipt. Unordin extremist și terorist, apărut înperioada de declin a fatimizilor,intitulat Al-fida’iyya (OameniiSacrificiului), cunoscut de europenica „secta asasinilor” (de la ar.:haššāšīn „consumatori de حشاشينhașiș”), ce avea ca obiectiv triumful cauzei ismaelite adevărate, a fost anihilat de către mongoli și mameluci.

Din ismaelismul septiman derivă și gruparea agha-khan.• Șiismul zaydit, cu cinci imami, a fost fondat de Zayn Al-’Abidin, nepot al lui Husayn, fiul califului ’Ali. Zaydiții

s-au stabilit în nordul Yemenului unde formează 40% din populație. Ei condiționează dreptul urmașilor lui 'Ali siai Fatimei de a deveni imami de calitățile lor morale și intelectuale.

Alte grupăriUn grup musulman foarte mic, localizat în special în Statele Unite ale Americii, urmează invățăturile lui RashadKhalifa și se numesc „supușii" (care nu este altceva decât o traducere a cuvântului arab مسلمون muslimūna„musulmanii") . Ei resping Tradiția și dreptul canonic și spun că se călăuzesc doar după Coran. Există un grup și maimic de musulmani care pretind că reprezintă invățăturile autentice ale lui Rashad Khalifa care par să se fi desprinsdin „supuși". Marea majoritate a musulmanilor consideră acest grup ca fiind eretic.

Islam 90

Sufismul sau mistica islamică

Dervişi rotitori din Anatolia

Sufismul (ar.: تصوف tasawwuf) sau mistica islamică este o practicăspirituală prin care se încearcă ajungerea la cunoașterea divinitățiinemijlocit, nu numai prin intermediul revelației coranice. Scopulfinal al unui sufit este anihilarea sinelui prin unirea acestuia cuDumnezeu. Renunțând, încet încet la lumea materială, el merge pecalea (ar.: طريقة tarīqa) pe care și-o alege, nedorind nimic altcevadecât de a-și dărui întreaga dragoste lui Dumnezeu, necondiționat,neașteptând nici o răsplată pe lumea aceasta sau pe cealaltă. Laînceputurile misticii islamice, la Basra, în Irakul de astăzi, misticaRabi'a (721 – 801) alerga pe străzi, într-o mână cu un tăciuneaprins ca să dea foc raiului, iar în cealaltă cu o cofă de apă săstingă iadul, astfel ca să nu mai poată fi preocupată de nimicaltceva decât de Dumnezeu în sine, de dragostea care o unea cuDumnezeu. Sufiții – care au cunoscut de-a lungul istoriei islamuluicâteva sute de grupări – sunt deasupra oricărei împărțiri doctrinarea islamului, mai mult decât atât, ei își manifestă dragostea pentruîntreaga creație așa cum reiese din acest fragment celebru dinopera marelui mistic andaluz Ibn Arabi (1165-1240):

„Inima mea poate fi orice: o pajiște pentru gazele, o mănăstire pentru călugări creștini, un templu pentru idoli,Ka'ba pelerinului, tablele Torei și cartea Coranului. Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar îndreptacaravanele sale, căci dragostea este religia și credința mea”.

Bibliografie• Coranul, traducere Silvestru Octavian Isopescul, București, Cartier, 2001;• 2003. Coranul. Ediție bilingvă arabă-română; Traducere: George Grigore . Istanbul: Çağrı Yayınları.• Anghelescu, Nadia.1993. Introducere în islam. București: Editura Enciclopedică.• Az-Zahabi. 1983. Al-Kaba'ir (Marile păcate). Bagdad.• Delumeau, Jean. 1996. Religiile lumii. Capitolul Islamul. Traducere: Rodica Buburuzan. București: Humanitas.• Eliade, Mircea. 1988. Istoria credințelor și ideilor religioase. Traducere: Cezar Baltag . București: Editura

Științifică și Enciclopedică.• Grigore, George. 1997. Problematica traducerii Coranului în limba română. București: Ararat.• Hitti,Philip K. 2008. Istoria arabilor. Traducere, note și index: Irina Vainovski-Mihai. București: Editura All.• Rogerson, Barnaby.2007. Moștenitorii Profetului Mahomed - Cauzele schismei dintre șiiți și suniți. trasducere:

Anca Delia Comăneanu. București:Polirom.• Sourdel, Dominique; Sourdel-Thomine, Janine. 1975. Civilizația islamului clasic. 3 volume. Traducere: Eugen

Filoti. București: Meridiane.• Sourdel, Dominique. 1995. Islamul. Traducere: Liliana Saraiev. București: Humanitas.• Tabbāra, 'Afif. Rūh ad-dīn al-'islāmī (Spiritul religiei islamice). Beirut: Dār al-'ilm li-l-malāyīn.• Thoraval, Yves. 1997. Dicționar de civilizație musulmană. Traducere, adaptare și completări: Nadia Anghelescu.

București: Univers Enciclopedic.

Islam 91

Vezi și•• Moschee•• Mecca•• Cinci Stâlpi ai Islamului•• Islamul în România•• Islamul în Republica Moldova•• Shi'a•• Sunnism

Note[1] (http:/ / www. midad. me/ arts/ view/ aut/ 14432) عبد الرحمن الصالح - اإلسالم هو االستسالم لله :موقع مداد[2] .10علي الطنطاوي، ص:تعريف عام بدين اإلسالم، تأليف[3][3] Vezi:

• Eastern Europe Russia and Central Asia (http:/ / books. google. co. uk/ books?id=NI1G_9j1AhcC& pg=PA51& dq=& hl=en&ei=yQDiTt_qE9C28QOKn9yMBA& sa=X& oi=book_result& ct=result& resnum=3& ved=0CEgQ6AEwAjgK#v=onepage& q=worldmuslim 80% sunni& f=false) "some 80% of the worlds Muslims are Sunni"

• Sue Hellett;U.S. should focus on sanctions against Iran (http:/ / www. galesburg. com/ newsnow/ x917961022/Sue-Hulett-U-S-should-focus-on-sanctions-against-Iran) "Sunnis make up over 75 percent of the world’s Muslim population"

• Iran, Israel and the United States (http:/ / books. google. co. uk/ books?id=nVcmKRyID2EC& pg=PA15& dq=& hl=en&ei=e4XoTt-TDIaL8gOG692iCg& sa=X& oi=book_result& ct=result& resnum=6& ved=0CFEQ6AEwBTgU#v=onepage& q=sunni75%& f=false) "Sunni, accounts for over 75% of the Islamic population"

• „ Sunnite (http:/ / www. britannica. com/ EBchecked/ topic/ 574006/ Sunnite)”. Encyclopædia Britannica Online. . Accesat la 26 August2010. „They numbered about 900 million in the late 20th century and constituted nine-tenths of all the adherents of Islām.”

• Islamic Beliefs, Practices, and Cultures (http:/ / books. google. co. uk/ books?id=H_m14NlQQMYC& pg=PA130& dq=Sunnis+ are+90%& hl=en& sa=X& ei=5y_uTo2WEobxrQeH_6n3CA& ved=0CEcQ6AEwBA#v=onepage& q=Sunnis are 90%& f=false). MarshallCavendish. 2010. p. 352. ISBN 0-7614-7926-0. . Accesat la 19 December 2011. „A common compromise figure ranks Sunnis at 90percent.”

• „ Mapping the Global Muslim Population: A Report on the Size and Distribution of the World's Muslim Population (http:/ / pewforum.org/ Muslim/ Mapping-the-Global-Muslim-Population. aspx)”. Pew Research Center. 7 October 2009. . Accesat la 24 August 2010. „Ofthe total Muslim population, 10-13% are Shia Muslims and 87-90% are Sunni Muslims.”

• „ Quick guide: Sunnis and Shias (http:/ / www. bbc. co. uk/ news/ world-middle-east-16047709)”. BBC News. 6 December 2011. . Accesatla 18 December 2011. „The great majority of Muslims are Sunnis - estimates suggest the figure is somewhere between 85% and 90%.”

• „ Sunni and Shia Islam (http:/ / lcweb2. loc. gov/ cgi-bin/ query/ r?frd/ cstdy:@field(DOCID+ af0060))”. Library of Congress CountryStudies. . Accesat la 17 December 2011. „Sunni constitute 85 percent of the world's Muslims.”

• „ Tension between Sunnis, Shiites emerging in USA (http:/ / www. usatoday. com/ news/ religion/ 2007-09-24-muslim-tension_N. htm)”.USA Today. 24 September 2007. . Accesat la 18 December 2011. „Among the world's estimated 1.4 billion Muslims, about 85% are Sunniand about 15% are Shiite.”

• „ Religions (https:/ / www. cia. gov/ library/ publications/ the-world-factbook/ fields/ 2122. html)”. The World Factbook. CentralIntelligence Agency. . Accesat la 25 August 2010. „Sunni Islam accounts for over 75% of the world's Muslim population... Shia Islamrepresents 10-20% of Muslims worldwide...”

• Sunni Islam: Oxford Bibliographies Online Research Guide (http:/ / books. google. co. uk/ books?id=D5_N97bAiJ0C& pg=PA3&dq=Sunni+ Islam& hl=en& sa=X& ei=2DLuTujOEcesrAej29DdCA& ved=0CEsQ6AEwBQ#v=onepage& q=Sunni Islam& f=false)"Sunni Islam is the dominant division of the global Muslim community, and throughout history it has made up a substantial majority (85 to90 percent) of that community."

• Inside Muslim minds (http:/ / books. google. co. uk/ books?id=Z4Ts0GkJBKgC& pg=PA20& dq=& hl=en&ei=hf7hTrCmNsvB8QOllfmCBA& sa=X& oi=book_result& ct=result& resnum=4& ved=0CE0Q6AEwAw#v=onepage& q& f=false)"around 80% are Sunni"

• Who Gets To Narrate the World (http:/ / books. google. co. uk/ books?id=3w_ngX--ji4C& pg=PA103& dq=& hl=en&ei=yQDiTt_qE9C28QOKn9yMBA& sa=X& oi=book_result& ct=result& resnum=2& ved=0CEMQ6AEwATgK#v=onepage& q=worldmuslim 80% sunni& f=false) "The Sunnis (approximately 80%)"

• A world theology (http:/ / books. google. co. uk/ books?id=vD2TJNc7NE4C& pg=PA265& dq=& hl=en&ei=5wHiTpzMGMrT8gPIl52FBA& sa=X& oi=book_result& ct=result& resnum=6& ved=0CFoQ6AEwBTgU#v=onepage& q=& f=false)N. Ross Reat "80% being the Sunni"

• Islam and the Ahmadiyya jama'at (http:/ / books. google. co. uk/ books?id=Q78O1mjX2tMC& pg=PA32& dq=& hl=en&

ei=yQDiTt_qE9C28QOKn9yMBA& sa=X& oi=book_result& ct=result& resnum=7& ved=0CGAQ6AEwBjgK#v=onepage& q=world

Islam 92

muslim 80% sunni& f=false) "The Sunni segment, accounting for at least 80% of the worlds Muslim population"• A dictionary of modern politics (http:/ / books. google. co. uk/ books?id=qHXbGOUuF9YC& pg=PA252& dq=& hl=en&

ei=5wHiTpzMGMrT8gPIl52FBA& sa=X& oi=book_result& ct=result& resnum=2& ved=0CEMQ6AEwATgU#v=onepage& q=worldmuslim 80% sunni& f=false) "probably 80% of the worlds Muslims are Sunni"

[4][4] See

• „ Shīʿite (http:/ / www. britannica. com/ EBchecked/ topic/ 540503/ Shiite)”. Encyclopædia Britannica Online. . Accesat la 25 August2010. „Shīʿites have come to account for roughly one-tenth of the Muslim population worldwide.”

• „ Mapping the Global Muslim Population: A Report on the Size and Distribution of the World's Muslim Population (http:/ / pewforum.org/ Muslim/ Mapping-the-Global-Muslim-Population. aspx)”. Pew Research Center. 7 October 2009. . Accesat la 24 August 2010. „ThePew Forum's estimate of the Shia population (10-13%) is in keeping with previous estimates, which generally have been in the range of10-15%. Some previous estimates, however, have placed the number of Shias at nearly 20% of the world's Muslim population.”

• „ Shia (http:/ / berkleycenter. georgetown. edu/ essays/ shi-a)”. Berkley Center for Religion, Peace, and World Affairs. . Accesat la 5December 2011. „Shi’a Islam is the second largest branch of the tradition, with up to 200 million followers who comprise around 15% ofall Muslims worldwide...”

• „ Religions (https:/ / www. cia. gov/ library/ publications/ the-world-factbook/ fields/ 2122. html)”. The World Factbook. CentralIntelligence Agency. . Accesat la 25 August 2010. „Sunni Islam accounts for over 75% of the world's Muslim population... Shia Islamrepresents 10-20% of Muslims worldwide...”

[5] „ Number of Muslim by country (http:/ / www. nationmaster. com/ graph/ rel_isl_num_of_mus-religion-islam-number-of-muslim)”.nationmaster.com. . Accesat la 30 May 2007.

[6] Miller, Tracy, ed (10 2009) (PDF). Mapping the Global Muslim Population: A Report on the Size and Distribution of the World’s MuslimPopulation (http:/ / pewforum. org/ Muslim/ Mapping-the-Global-Muslim-Population. aspx). Pew Research Center. . Accesat la 8 October2009

[7] „ The World Factbook (https:/ / www. cia. gov/ library/ publications/ the-world-factbook/ geos/ xx. html)”. CIA Factbook. . Accesat la 8December 2010.

[8] 2010 World Muslim Population pdf (http:/ / www. pupr. edu/ hkettani/ papers/ HICAH2010. pdf) Dr. Houssain Kettani January 2010[9] „ The List: The World's Fastest-Growing Religions (http:/ / www. foreignpolicy. com/ story/ cms. php?story_id=3835)”. Foreign Policy. 14

May 2007. . Accesat la 16 May 2010.

• „ Islam Today (http:/ / www. pbs. org/ empires/ islam/ faithtoday. html)”. Islam: Empire of Faith (2000). PBS. . Accesat la 25 August2010. „Islam, followed by more than a billion people today, is the world's fastest growing religion and will soon be the world's largest...”

• „ No God But God (http:/ / www. usnews. com/ articles/ news/ religion/ 2008/ 04/ 07/ no-god-but-god)”. Thomas W. Lippman. U.S. News& World Report. 7 April 2008. . Accesat la 25 August 2010. „Islam is the youngest, the fastest growing, and in many ways the leastcomplicated of the world's great monotheistic faiths. It is a unique religion based on its own holy book, but it is also a direct descendant ofJudaism and Christianity, incorporating some of the teachings of those religions—modifying some and rejecting others.”

• „ Understanding Islam (http:/ / www. usnews. com/ news/ religion/ articles/ 2008/ 04/ 07/ understanding-islam)”. Susan Headden. U.S.News & World Report. 7 April 2008. . Accesat la 25 August 2010.

• „ Major Religions of the World Ranked by Number of Adherents (http:/ / www. adherents. com/ Religions_By_Adherents. html)”.Adherents.com. . Accesat la 3 July 2007.

[11] Frithjof Schuon, Să înțelegem islamul. Introducere în spiritualitatea lumii musulmane, trad. Anca Manolescu, Ed. Humanitas, 1994, pp.9-12.

[12] (http:/ / islamweb. net/ newlibrary/ display_book. php?idfrom=4439& idto=4439& bk_no=10& ID=4180) كتاب اإليمان والرؤيا[13] Malise Ruthven, Islamul. Foarte scurtă introducere, trad. Florin Sicoie, Ed. Alfa, 2004, pp. 15-35.[14] http:/ / ro. wikipedia. org/ wiki/ Sharia

Legături externe• ro Invitatie la Adevaratul Islam (http:/ / www. Sunnah. ro)• ro Asociatia Romanilor Convertiti la Islam (http:/ / www. arci. ro)• ro Islam - Musulman (http:/ / forum. arci. ro)• ro Introducere in Islam (http:/ / www. islam-abc. ro)• ro Verdicte islamice ! (http:/ / www. islamul. ro)• ro Islamul azi (http:/ / www. islamulazi. ro)• ro tr Muftiatul Cultului Musulman din România (http:/ / www. muftiyat. ro)• ro Islamul (http:/ / www. ducu. de/ rel70. htm)• ro Introducere la Islam (http:/ / introducere-la-islam. blogspot. com)• en Obligativitatea postului (http:/ / www. usc. edu/ dept/ MSA/ fundamentals/ pillars/ fasting/ tajuddin/ fast_21.

html#HEADING20)

Islam 93

• en Compendiu de texte islamice (http:/ / www. usc. edu/ dept/ MSA/ )• en Islam Bookshelf, Project Gutenberg (http:/ / www. gutenberg. org/ wiki/ Islam_(Bookshelf))• en Spiritualitate islamică (http:/ / www. sufiblog. com/ )• en Islamul în Europa Occidentală (http:/ / wwwuser. gwdg. de/ ~mriexin/ euroislam. html)• en Islamic Network (http:/ / www. islamicnetwork. com)• en cennet (http:/ / www. cennet. ws)• en Islam Blog (http:/ / www. islam4real. blogspot. com)• en Convertor de calendar islamic-creștin (http:/ / www. oriold. uzh. ch/ static/ hegira. html)• fr Civilizația arabo-islamică (http:/ / www. isesco. org. ma/ Francais/ irak/ MuslimArab. htm)• Islamul, o religie cu 1,2 miliarde de adepți (http:/ / www. evz. ro/ detalii/ stiri/

islamul-o-religie-cu-12-miliarde-de-adepti-550953. html), 3 noiembrie 2001, Evenimentul zilei

Hinduism

Statuie a lui Shiva meditând

Hinduism-ul este reprezentat de credința în Brahman, ființă absolută,impersonală, creatoare a Universului. Brahmanul este Sinele suprem.El nu poate fi definit decât enunțând ceea ce nu este (neti-neti).Brahman este mai bine descris ca realitate infinită, omniprezentă,omnipotentă, incorporală, transcedentă, conștiință infinită și fericireinfinită. Conform Veda, Brahman există dintotdeauna și va exista înveci. El este în toate lucrurile dar transcende toate lucrurile, el estesursa divină a întregii Vieți. Este absolutul divin: toți zeii religieihinduse nu sunt decât fațete și încarnări ale lui Brahman.

Acest univers este în întregime penetrat de Mine, în forma Meanemanifestată. Toate existențele sunt în Mine, dar eu nu sunt în ele. Înacelași timp, nimic din ceea ce este creat nu este în Mine. Iată putereamea supranaturală! Eu susțin toate existențele, Eu sunt prezent pestetot, întrucât sunt chiar sursa întregii creații. Așa cum în spațiul eteratse ține vântul puternic, suflând peste tot, astfel să știți că în mine se țintoate existențele.Wikipedia:Citarea_surselor

EtimologieCuvântul „hindu” este legat de fluviul Indus și desemnează pe locuitorii spațiului indian, înainte de sec. al XIX-leaneexistând cuvântul hinduism. Etimologic vorbind sensul cuvântului este de origine persană și înseamnă „oamenii dedincolo de Indus”. Acest cuvânt a fost inventat prin mimetism de la termenii creștinism, iudaism, etc. Este religiacare a primit numele (ca și iudaismul) după numele poporului și nu al fondatorului sau doctrinei.

Apariția hinduismuluiHinduismul, poate în măsură mai mare decât orice altă religie, reprezintă o colecție de mai multe credințe religioase.Conceptele spirituale ale triburilor ariene nomade ce au invadat continentul indian, s-au amestecat cu dogmele ceprevalau în Valea Indusului, formând o religie unică, în sensul că, spre deosebire de altele, nu are un întemeietorsingular, bazându-se în schimb pe o confederație de zeități locale.

Hinduism 94

Hinduismul a apărut pe parcursul mileniului al doilea precreștin, în jurul anului 1500 i.Hr., fiind fondat de castabrahmanilor, formată din preoți. Potrivit credinței hinduse, casta reprezintă un atribut înnăscut, fără de care un omnu-și poate găsi locul în societate și nu se poate căsători. Chiar și în prezent, brahmanii sunt singurii hinduși care audreptul de a citi din Vede imnurile, versetele, incantațiile și tratatele ce datează din perioada invaziilor ariene și caresunt fundamentul învățăturilor hinduse. Upanișadele, lucrări elaborate pe baza Vedelor, reprezentau un compediu despeculații metafizice și filozofice puse în circulație în jurul anului 900 i.Hr.Aceste texte conțin instrucțiuni asupra modului de viață al unui adept al hinduismului. Potrivit textelor Vedice,destinul unui hindus este determinat de toate acțiunile sale și de consecințele acestora de-a lungul fazelor succesinveale existenței. Destinul său este numit Karma. O viață corectă în prezent constituie garanția unei existențe mai bunemai târziu. O viață vicioasă în prezent va avea drept consecințe reâncarnarea într-un animal inferior. Acest ciclucontinuu al nașterii și morții este încheiat doar atunci când sufletul atinge o stare de perfecțiune, printr-o viață ideală.Hinduismul este una dintre puținele religii ce divinizează animalele, deși adorarea animalelor are o importanță maimică decât proslăvirea divinității ce călărește animalul respectiv. Uciderea vacilor și a păunilor este strict interzisă decătre hindușii credincioși. Această religie a fost modificată în ultimul secol prin adoptarea unor elemente creștine. Înprezent numărul adepților hinduismului este estimat la peste 450 de mil.

Religii hinduiteReligiile hinduite se manifestă în multe forme.Concepția de salvare a religiilor hinduite comportă două direcții diferite:•• credința într-o divinitate impersonală, în cadrul căreia salvarea este considerată ca o eliberare din iluzia lumii

fizice (naturale), urmată de unirea cu realitatea ultimă, după care, aidoma unei picături de apă în ocean, individulse pierde în absolut și astfel încetează să mai existe, și

•• credința într-o divinitate personală, în care salvarea este privită ca o eliberare din lumea fizică, destinul sufletuluifiind unirea cu un zeu, în ipostază personală.

Mișcarea Hare KrishnaAceastă religie hinduită, bazată pe credința într-o divinitate personală, are ca doctrină mântuirea prin efortul propriu,care constă, în principal, în abstinența de la comiterea „celor patru păcate primare”: practicarea jocurilor de noroc;consumul băuturilor alcoolice; practicarea relațiilor extraconjugale și plăcerea actului în afara procreației; consumulcărnii de orice fel, pentru a nu se reîncarna ca animale sau ca oameni pasibili morții prin accidente. Alimentațiatrebuie să constea în lapte, iaurt, nuci și fructe. Religioșii își rad părul, lăsându-și o codiță, de care vor fi ridicați lacer de către zeul Krishna.Wikipedia:Citarea_surselor

Meditația transcedentalăReligia, de origine hinduită, are în frunte pe Maharishi, adică „guru” (marele maestru). George Harrison și ulteriorceilalți componenți ai formației Beatles, în urma convingerilor proprii de a practica meditația transcedentală șidatorită modei hippie, au reușit întemeierea unei noi secte: Maharishi Karma Yoga, care înseamnă unirea (yoga) cubrahma(n).

Formele hinduismuluiHinduism vedic (1500 – 450 i. Hr.) Punea accent pe importanța vieții din lumea aceasta, acordând importanță deosebită naturii. Specifice acestei perioade, scrierile Veda (Știința sacră), considerate de origine divină, conțin multe imnuri închinate unor elemente sau puteri din natură, zeificate. Rugăciunile, invocațiile rituale și laudele aveau ca scop îndeplinirea cererilor către zei: viața îndelungată, recolte bogate, sănătate, etc. În unele dintre aceste texte se

Hinduism 95

observă întrebări legate de originea lumii, a timpului, de structura personalității umane. La început, ceremonialulreligios era condus de către capul familiei și cuprindea ritualuri de inițiere, ritualuri de purificare precum și ofrandezilnice aduse zeilor. Apoi a apărut un cult public, templul fiind în centrul preocupărilor religioase.Hinduism brahmanic (450 i. Hr. – 600 d. Hr.) Hinduismul brahmanic a luat naștere din credința că jertfele deanimale erau necesare a se face în mod repetat, pentru a se menține ordinea în Univers și în societate. Scrierile debază ale hinduismului brahmanic – Brahmana (comentarii brahmanice) descriu rolul și importanța sacrificiuluipentru viața religioasă. S-a ajuns la diminuarea credinței în zei, considerați muritori căci viața lor era dependentă desacrificiile aduse de oameni. Astfel, s-au impus preoții (brahmanii), care au ajuns să fie considerați egali cu zeii.Potrivit textelor considerate sacre, mântuirea putea fi obținută prin aducerea unei jertfe sau prin achitarea taxeipentru săvârșirea ei. Ca urmare a abuzurilor apărute în acest context, s-au dezvoltat noi religii – jainismul șibudismul. Textele Upanișadelor propun ca alternativă asceza și meditația contemplativă.Învățătura hindusă are în centrul său două concepte: Karma (fapta) și Samsara (reâncarnarea). Astfel, sufletulparticipă la un ciclu existențial continuu – naștere-moarte-renaștere – determinat de faptele bune sau rele pe care le-asăvârșit într-o viață anterioară. Eliberarea din succesiunea reâncarnărilor se face prin efort propriu, prin purificareavieții și prin exercițiile psiho-fizice (yoga). Acestea conduc la scopul ultim al existenței umane, când, în lipsaconștiinței și personalității care dispar, sufletul ajunge să se identifice cu Brahman, principiul absolut și impersonal,în care se regăsesc toate sufletele individuale ajunse la eliberare.Tehnica yoga presupune practicarea mai multor exerciții fizice și spirituale: 1. Înfrânările, adică ferirea de ucidere,minciună, furt, avariție și încurajarea abstinenței sexuale. 2. Disciplinele, adică purificarea interioară a organelor, darși a psihicului, prin cunoașterea de sine, împăcarea. 3. Așezarea corpului în anumite poziții. 4. Disciplinarea ritmuluirespirației. 5. Suprimarea fluxului de gânduri. 6. Fixarea atenției într-un singur punct (concentrarea atenției). 7.Meditația. 8. Dobândirea cunoașterii adevărate a sinelui, ultima treaptă a tehnicii yoghine, care eliberează pe om deciclul reîncarnărilor, acesta întorcându-se în Absolutul din care a emanat. Cei care practică yoga au nevoie de unguru pentru a fi initiați.În perioada hinduismului brahmanic, societatea hindusă a cunoscut împărțirea în patru caste, ordonate ierarhic:preoții (brahmanii), domnitorii și razboinicii (kshatriya), negustorii și agricultorii (vaisyas) și servitorii (sudras). Ceiaflați în afara sistemului de caste erau numiți paria (pauchamas). Doar reâncarnarea putea face trecerea de la o castăla alta.Hinduism medieval ( 600 – 1000 d. Hr.) Doctrina acestei perioade cuprinde reinterpretări ale perioadelor anterioare,unele păstrându-se și astăzi. Gândirea și viața religioasă aveau în prim plan 3 zei: Brahma, Shiva și Vishnu, care suntde fapt 3 ipostaze ale realității ultime, Brahman, fiecare cu roluri diferite. Astfel, Brahma este considerat creatorullumii. Fiind însă mai departe de viața acesteia, este mai puțin popular. Shiva este Marele Distrugător, dar șiregeneratorul vieții, cel care ajută lumea să se purifice prin reâncarnare și să se înalțe spiritual. Considerat protectorulasceților, el disprețuiește ierarhia socială, fiind venerat de membrii tuturor castelor. Vishnu este păstrător al ordiniicosmice, simbolizând supremația castei brahmanilor, stabilitatea socială și bunăstarea.Hinduism modern (după anul 1000 d. Hr.) Interpretând diferit Vedele, unii hinduși săvârșesc ritualuri din perioada vedică, alții ritualuri sacerdotale sau idolatrizează zeități ale hinduismului medieval. Astfel, fiecare adept este fidel unui zeu la care se închină zilnic, dar face apel și la alte zeități, atunci când trebuie să depășească anumite obstacole în viață. În lumea contemporană, hinduismul trece printr-un curent reformator, fiind influențat de creștinism și de cultura europeană. Templele sunt locașuri închinate anumitor zeități, întrucât se crede că fiecare zeitate locuiește în templul închinat ei. El păstrează statuia zeului venerat de cei care vin la templu. Cu prilejul anumitor sărbători, templul devine loc de pelerinaj. Acesta are ca scop atragerea bunăvoinței zeului venerat la templul respectiv, prin aducerea de jertfe. La râul Gange, considerat sfânt, se desfășoară anumite ritualuri întrucât se crede că izvorăște din picioarele lui Vishnu și se rostogolește peste capul și părul zeului Shiva, care locuiesc în ceruri. Hindușii intră în apa Gangelui pentru a se purifica de păcate. Ofrandele se aduc adesea vacilor, considerate sacre și mame ale naturii. Ei cred că fiecare parte a corpului acestui animal este locuită de o anumită zeitate. Din casta brahmanilor fac parte

Hinduism 96

astăzi profesorii universitari, ziariștii, oamenii politici. Kshatriya cuprinde prinții și militarii. A treia castă, vaisyas,cuprinde pe agricultori, meșteșugari și negustori, a căror responsabilitate este de a face ca țara să prospere. Dinultima castă, sudras, fac parte mesteșugarii, croitorii, pescarii. Categoria paria cuprinde măturătorii de străzi, care nuau niciun fel de drepturi.

TaoismTaoismul (sau Daoism; în limba chineză Daojiao 道 教, în traducere "învățătura lui Tao") este o religie originară înChina, instituționalizată ca atare aproximativ în secolul II î. Hr. S-a desprins dintr-o mișcare filozofică născută dinîmbinarea filosofiei chinezești antice și operele spirituale ale lui Lao Zi.

DefinițieCea mai bună definiție a taoismului provine din pana lui Alan Watts. Redăm și noi cîteva fraze:"Diverși filozofi chinezi, scriind probabil în secolele 5-4 î.C, au expus o sumă de idei și un mod de viață care auajuns să fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperării dintre om și tendința sau cursul lumii naturale;principiile acestei tendințe pot fi descoperite în ritmurile regulate ale apei, gazelor și focului, ritmuri care sînt ulteriorîntipărite sau reproduse în cele din piatră și lemn și, mai tîrziu, în multe dintre formele artei."[1]

După cum vedem, taoismul este un mod de viață inspirat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar, oare, cum se poateinspira un mod de viață omenesc din natură?Exemplul cel mai bun ni-l oferă artele marțiale, care au împrumutat la origine elemente esențiale - atac, apărare,eschivă etc. - din imitarea mișcărilor corespunzătoare ale animalelor sălbatice. Avem astfel “școli” de arte marțialecare poartă nume pitorești ca “școala tigrului”, “școala maimuței” etc. La fel și în viața domestică de fiecare zi existăposibilitatea de a te inspira din evenimentele lumii naturale. Dacă acorzi studiului acestor fenomene un interesconstant, descoperi indicații prețioase privind conduita cea mai potrivită pentru diferite situații de viață.De pildă, taoiștii au luat imaginea apei ca simbol al acțiunii consecvente care străpunge toate obstacolele nu în moddirect, prin forță, ci indirect, prin maleabilitate și fluiditate. În I-ching simbolismul apei este folosit în mod pregnantîn hexagrama 29 - Abisul, apa - una ea este simbolul atitudinii umane care se adaptează condițiilor sau împrejurărilorde viață într-o manieră fluidă și fără a-și denatura substanța, autenticitatea interioară.[2]

Sursele taoismuluiSursele principale ale acestui mod de viață numit "taoism" sînt lucrările clasice ale corifeilor taoismului ca de pildă:Tao Te Ching, Chuang-tzu și Lieh-tzu.Temele care abundă în aceste cărți se pot grupa în jurul cîtorva idei de bază: tao, vidul (wu), nonacțiunea (wu-wei),adaptarea la condițiile exterioare. Am văzut deja că taoismul se axează pe concordanța dintre activitățile umane șiritmurile cosmosului. În Scriptura vidului perfect, autorul, Lieh-tzu, descrie relativitatea punctelor noastre de vedere,a regulilor de viață, a prejudecăților care se doresc absolute, într-o mică povestioară care rezumă o întîmplare deviață.

Adaptarea la condițiile exterioareEste vorba de o familie al cărui fiu talentat și instruit s-a prezentat la curtea suveranului pentru a-i solicita un post. Suveranul și-a zis: “este timp de pace, iar iscusința acestui tînăr mi-ar putea fi de folos, așa că îl voi angaja”. Desigur că un asemenea privilegiu, de a face parte din suita suveranului, aducea multe avantaje atît materiale, cît și sociale. Un alt tînăr, din altă familie, dotat cu aceleași calități ca și primul, s-a gîndit să procedeze și el la fel. Numai că situația se schimbase. Suveranul și-a zis de astă data: “trăim vremuri grele, războiul bate la ușă, iscusința acestui

Taoism 97

aspirant mi-ar aduce numai pagubă, așa că să i se taie capul!” Morala întîmplării este concentrată în cîteva cuvinte:nu există în această lume un principiu de acțiune care să fie valabil în toate împrejurările. Activitatea umană trebuiesă țină cont de “jocul” circumstanțelor. De aici accentul pus pe fler, mai degrabă decît pe o activitate intelectualăriguroasă îndreptată spre scop.[3]

Punctul de vedere surprins aici trimite la unul din conceptele centrale ale taoismului, citat mai sus, acela de adaptarela condițiile temporale. Înclinația noastră naturală de a adopta o ținută corespunzătoare condițiilor meteorologiceexterioare este, fără îndoială, exemplul cel mai elocvent al acestui principiu tradus în viața cotidiană.Este evident că adaptarea la condiții exclude normele de conduită impuse dinainte, prestabilite, valabile în oriceîmprejurare. Într-adevăr, taoismul pune accentul pe suplețe, la fel ca în parabola pinului și a salciei acoperiți dezăpadă. Ramura de pin, pentru că este rigidă, se rupe sub greutatea zăpezii. Ramura de salcie se îndoaie și zăpadacade de pe ea fără a-i pricinui nici un neajuns.

Poziția amorală a taoismuluiLa nivel moral, adaptarea la condiții și suplețea conduitei sugerează o poziție amorală adoptată de taoist. De aicisentimentul de neutralitate, de rezervă, de prudență, uneori excesivă, care rezultă din povestirile taoiste cu personajeanonime sau chiar maeștri. “Absența” taoistului nu este, însă, expresia unui vid emoțional - cum ar crede unii, subinfluența ideologiei monastice creștine -, a cultivării detașării și indiferenței în chip deliberat. Ea este în legătură cuînclinația sa de a-și forma o vedere de ansamblu, lipsită de prejudecăți, asupra situației cu care se confruntă, și oconsecință logică a raportării juste la o situație concretă de viață care nu solicită intervenția sa implicită.

Note[1][1] Alan Watts este, fără îndoială, autorul occidental cel mai aproape de spiritul taoismului. Citatul a fost extras din lucrarea sa "Dao, calea ca o

curgere de apă", apărută la Humanitas, 1996.[2][2] Am citat versiunea Richard Wilhelm, care diferă de alte versiuni prin faptul că are comentarii personale la trăsături și hexagrame.[3] Lieh-tzu - “Scriptura vidului perfect” în “Discurs asupra convențiilor și destinului”, cap. VII - “Jocul circumstanțelor”. Versiunea franceză în

traducerea lui Benedykt Grynpas, Gallimard, 1961.

Legături externe• Taoism - Filozofie si practica (http:/ / www. taoismonline. org)• Asociația Română Pentru Studii Daoiste (http:/ / www. daoism. ro)• Practica taoista Xing Shen Zhuang (http:/ / xingshenzhuang. ro/ despre/ ce-este-qigong/ )

Budism 98

Budism

Parte a seriei despreBudism

Ghid · Portal

IstoriaEvoluția  · ConciliiGautama Buddha

DiscipoliBudiști târzii

Dharma sau ConceptePatru Adevăruri Nobile

PratītyasamutpādaEfemeritate

Suferință · Calea de MijlocAnatta · Goliciune

SkandhaKarma · Renaștere

Samsara · Cosmologie

PracticiTrei giuvaieruri

Precepte · PerfecțiuniMeditație · Înțelepciune

Calea cu opt brațeTrezirea

Monahism · Laici

NirvanaPatru etape · Arhat

Buddha · Bodhisattva

Tradiții · CanoaneTheravāda · pali

Mahāyāna · chinezescVajrayāna · tibetan

Țări și Regiuni

Articole asemănătoareStudii comparativeElemente culturale

Critica

Budismul este o religie și o filozofie orientală. Ea își are originea în India în secolul al VI-lea î.Hr. și s-a răspânditîntr-o mare parte a Asiei Centrale și de Sud-Est. Se bazează pe învățăturile lui Gautama Siddhartha (BuddhaShakyamuni), un gânditor indian care se crede că ar fi trăit între 563 î.Hr. și 483 î.Hr.. De-a lungul timpului,budismul a suferit numeroase scindări, în prezent fiind o religie foarte divizată, fără o limbă sacră comună și fără odogmă strictă, clar formulată.Budismul aparține grupului de religii dharmice alături de hinduism și de jainism, păstrând o puternică influență aelementelor constituente ale acestor două religii. Mai este numit și „Buddha Dharma”, ceea ce înseamnă în limbilesanscrită și pali (limbile textelor antice budiste) „învățăturile Celui Luminat”.

Budism 99

Origini

O reprezentare statuară tipică a lui Gautama Buddhadin Bangkok, Thailanda. Buddha este deseori înfățișatîn poziție lotus, în timpul meditației și prin atingerea

ritualică a pământului cu mâna dreaptă el învingeispitele demonului morții, Mara.

În prezent, istoricii fixează această dată în 560 î.Hr. Veridicitateaistorică a întemeietorului budismului, Gautama Buddha (623-543î.Hr., după tradiția budistă din Birmania și Thailanda; 560-480î.Hr., după istoricii moderni), este confirmată de majoritateacercetătorilor din zilele noastre în pofida vechilor teorii din trecutcare îl considerau pe acesta mai degrabă un personaj mitologic. Cutoate acestea, biografia lui Gautama Buddha, așa cum este eaprezentată de Asvaghosha în Buddhacarita (cea mai veche relatareexistentă a vieții profetului) abundă de elemente fantastice șilegendare. Budiștii consideră că prințul Gautama Siddhartha s-anăscut în Lumbini și a fost crescut în Kapilavastu, aproape deactuala frontieră dintre India și Nepal. Potrivit tradiției, tatăl luiBuddha era conducătorul unei formațiuni tribale numite Sakya.Încă de la nașterea lui Gautama, un vizionar important din regiune,Asita, i-a prezis pruncului un destin proeminent în sferasacerdotală[1]. Tatăl lui Buddha are însă într-o zi un vis în care îșivede fiul părăsind palatul ca sihastru așa că decide să îl protejezede realitatea ostilă care l-ar putea indispune și l-ar putea determinasă aleagă calea ascezei. În ciuda acestor măsuri, Buddha reușeștesă facă patru incursiuni în afara palatului, întâlnind un bătrânfoarte slăbit, un bolnav, un mort și un călugăr. Primii trei îirevelează efemeritatea existenței materiale, datorită bătrâneții, a bolii și respectiv a morții, iar călugărul îi dezvăluiecalea de a învinge aceste suferințe umane, și anume prin religie. Prin urmare, Buddha hotărăște să părăsească orașulși să-și abandoneze bunurile, urmând o asceză deosebit de dură în junglele Uruvela. După șase ani însă, constată căacest timp de asceză nu îl ajută, nu îi aduce iluminarea[2]. Este deseori ispitit de moarte (Mara) să renunțe la căutareaadevărului și să se dedice numai comiterii faptelor bune [3]. Prin meditație, Gautama Siddhartha reușește să îșiconcentreze toată atenția asupra eliberării de suferință, capătă revelația reîncarnărilor sale anterioare și i se dezvăluielegea condiționismului universal. În cele din urmă capătă „deșteptarea” (bodhi - o traducere populară în Apus este„iluminare”), la vârsta de 35 de ani, devenind cunoscut ca „Buddha” („cel iluminat”) sau „Gautama Buddha”. Încurajatde zeul Brahma, Buddha petrece 45 de ani învățându-i pe oameni despre dharma și întemeiază budismul. LaBenares, Buddha își face pentru prima oară cunoscută învățătura și tot aici apar primii călugări ai comunitățiibudiste. Mai târziu, pe măsură ce Buddha își răspândește religia, numărul adepților săi crește considerabil, cei maiimportanți dintre aceștia fiind Ananda (discipolul preferat a lui Buddha), Sariputra și Maudgalyayna (doi prieteni dintinerețe). Întorcându-se în comunitatea sa natală, Buddha îl convertește pe tatăl sau la budism dar și pe Rahula, fiulsău. Gautama Buddha a murit când avea în jur de 80 de ani, în Kushinagara (India), în urma unui drum istovitoralături de Ananda și a unei boli de dizenterie. Conform legendei, Buddha a încercat să îl consoleze pe discipolul săuîndurerat spunându-i înainte de a muri: „Destul Ananda, încetează să te chinui și să jeluiești...Cum poți crede că ceeace se naște nu moare? Acest lucru este cu neputință.” [4]

Budismul s-a extins pe întreg teritoriul subcontinentului indian și în țări învecinate (precum Sri Lanka), de-a lungulprimelor cinci secole de la moartea lui Buddha. În cele două milenii care au urmat, a pătruns și în Asia și în toatecelelalte continente.

Budism 100

Diviziuni

Religie tradițională

Concepte cheie

Dumnezeu · PământZeitate · Prezicere

Sacrificiu · Lume subteranăEpoca de aur · Inițierea

Axa lumii · Arborele lumiiMit · Monoteism

Politeism · SfințeniePietre sacre · Sincretism

Societate secretă

Primele forme de religie

Animism · ZoolatrieCultul morților · MagiePolidoxie · TotemismFetișism · Șamanism

Locuri istorice

Asia (Bon · BudismReligia vedică · Religia hindusă

Taoism · JainismHinduism · Mugyo

Șintoism · Tengriism)Africa (Egiptul antic

Africa de Sud și Centrală)Orientul Mijlociu și zona mediteraneană

(Zoroastrism · IslamIudaism · Creștinism)

America precolumbianăEuropa precreștină

(Triburi germanice · Armenia antică · Grecia antică ·CelțiSlavi)

Oameni

Kohen · BrahminDruid · PreotImam · LamaMag · Mobad

Monah · OracolȘaman · Volhv

Entități supranaturale

Аlbasta · ÎngerAsura · Demon

Jinn · DuhSatan · Daevas

Vârcolac · FantomăCiort · Elf · Pricolici

Budism 101

După Paul Poupard, în binecunoscuta carte Religiile, el afirmă: „Învățăturile și organizarea monahală instituite deBuddha pot fi numite prin termenul budism pre-sectar, cu toate că toate diviziunile actuale ale budismului au fostprea mult influențate pentru a garanta o includere sub acest nume și a delimita caracterul acestei formeoriginare”.Wikipedia:Citarea_surselor Cea mai folosită clasificare a budismului de astăzi de către savanți, printrecare se numără și cel mai sus amintit, împarte adepții în trei zone geografice sau culturale: Theravada, budismulest-asiatic și budismul tibetan. O altă clasificare foarte utilizată cuprinde două diviziuni, Theravada și Mahayana,ultima cuprinzând cele două forme de budism de mai sus. Există însă și alte modalități de împărțire, utilizate atât desavanți cât și de credincioșii budiști.Terminologia utilizată pentru desemnarea grupurilor religioase este de asemenea diversă (menționăm faptul că carteade referință pentru care dezvoltăm aici aceste diviziuni este cea amintită mai sus de Paul Poupard).• Budismul est-asiatic: numește budismul răspândit în Coreea, Japonia, Singapore și o mare parte din China și

Vietnam.• Budismul estic este un nume alternativ pentru budismul est-asiatic sau se referă uneori la toate formele

tradiționale de budism, în contrast cu budismul vestic răspândit în Europa și America.• Budismul ezoteric, Budismul nordic, Budismul sud-estic: denumește Theravada.• Budismul sudic: denumește Theravada, Budismul tantric: este un alt nume pentru Vajrayana și Tantrayana.• Budismul tibetan: budismul întâlnit în Tibet.• Hinayana: un termen din Mahayana pentru a desemna Theravada; uneori se utilizează pentru școlile budiste

timpurii. Hinayana se traduce prin "micul vehicul" în timp ce Mahayana prin "marele vehicul". Unele școliMahayana din Japonia, Coreea, China și Tibet nu consideră termenul peiorativ sau denigrator.

• Lamaismul: un termen învechit, considerat derogatoriu, folosit pentru budismul tibetan.• Mahayana: o mișcare religioasă ce s-a desprins din sânul școlilor budiste timpurii și care s-a scindat mai apoi în

budismul est-asiatic și cel tibetan. Uneori budismul Mahayana desemnează numai ramura sa est-asiatică.• Mantrayana: sinonim pentru Vajrayana. Școala Tendai din Japonia a fost influențată de Mantrayana, conform

tradiției.• Sravakayana: un termen alternativ pentru primele școli budiste.• Școlile budiste timpurii: sunt școlile în cadrul cărora budismul a fost divizat în primele secole. Dintre aceste

școli, doar una a supraviețuit, Theravada.• Tantrayana: considerat de obicei o altă denumire a budismului Vajrayana.• Theravada: budismul tradițional răspândit în Sri Lanka, Birmania, Thailanda, Laos, Cambodgia, o parte din

Vietnam, China, India, Bangladesh și Malaezia. Este singura școală budistă timpurie care a rezistat de-a lungulistoriei. Uneori termenul este utilizat pentru a desemna toate școlile budiste timpurii.

• Vajrayana: o formă religioasă care s-a desprins din budismul Mahayana. Este de obicei asociat cu budismultibetan, deși nu există o definiție precisă a acestei diviziuni" Poupard.

DoctrinăÎn religia budistă oricine se trezește din „somnul ignoranței”, experimentând o relație nemijlocită cu realitatea, fără săfi fost instruit de cineva, și predică învățăturile sale celorlalți este numit buddha. Toți budiștii tradiționali sunt deacord că Buddha Shakyamuni sau Gautama Buddha nu a fost singurul buddha: se crede că au existat mulți buddhaînaintea lui și că vor exista și viitori buddha de asemenea. Dacă o persoană obține "trezirea", fără ca neapărat să o șipredice comunității, el sau ea devine arhat (limba sanscrită) sau arahant (limba pali). Siddhartha Gautama este unicîntre ceilalți buddha care au existat și vor exista, deoarece învățăturile lui se concentrează asupra acestui tip detrezire, numit și „eliberare” sau Nirvana.O parte din doctrina promovată de Gautama Buddha cu privire la viața sacralizată și scopul eliberării are la bază "cele patru adevăruri nobile", care analizează structura și originea „durerii” (dukkha), un termen care face referire la suferința și neîmplinirea caracteristică omului "ne-trezit", "ne-eliberat", aparținând lumii mundane. Ultimul din cele

Budism 102

patru adevăruri nobile, cel care vizează modul de stopare a durerii, cuprinde "drumul sfânt cu opt cărări", unul dinfundamentele vieții morale budiste.Numeroase grupuri distincte s-au dezvoltat de la moartea lui Buddha, având diverse învățături, percepții filosofice,moduri de celebrare a cultului etc. Cu toate acestea, există câteva doctrine comune pentru majoritatea școlilor șitradițiilor budiste, cu toate că doar Theravada le consideră pe toate centrale. S-a constatat că în legătură cucomunitățile budiste se pot face puține generalizări[5].Budismul prezintă și câteva concepții comune cu celelalte religii dharmice, cum ar fi reîncarnarea ("samsara"), adicăreîntruparea ființei în alte forme de existență pe baza rezultantei faptelor comise și a legilor karmice.

Cele trei caracteristici ale existențeiConform filozofiei budiste, existența, lumea în general are trei caracteristici:• impermanența (skt. anitya pal. anicca)• non-sinele (skt. Anātman pal. anatta),• insatisfacția (skt. duhkha pal. dukkha) sau durereaÎn budism, existența individuală a omului aduce suferință tocmai din cauză că ea este o simplă sinteză a unor factoriimpersonali și impermanenți supuși distrugerii[6], o mixtiune a celor cinci "agregate" (sanscrită - Skandha) cecompun ființa: (1) rūpa - corpul, materialitatea (carnea, părul, dinții, sângele, oasele, temperatura corporală, etc.), (2)vedanā - senzațiile (bucurie, tristețe, indiferență), (3) samjñā - percepțiile (văzul, auzul, gustul, percepția tactilă,olfactivă și spirituală), (4) samskāra - activitatea minții (voință, concentrare, vigilență, respect, confuzie, calm, etc.)și (5) vijñāna - conștiința. Conform lui Buddha sub straturile acestor "agregate" nu există nici un "sine", sufletulveșnic, ceea ce hinduiștii numesc "atman", fiind doar o iluzie, o irealitate. El consideră că atât trupul, cât șipercepțiile, senzațiile, mintea și conștiința nu pot constitui un suflet, o entitate veșnică, deoarece se află într-opermanentă transformare, sunt efemere. Existența unui om este relativă, a fost făcută posibilă prin intersecția unorforțe universale supuse unor schimbări permanente, este dependentă unei legi a cauzalității, este o componentătrecătoare a universului și a timpului, "o flacără în această mare de foc"[7]. Budismul nu admite astfel nimic veșnic,neschimbabil, totul fiind impermanent, schimbător, lipsit de substanță. Astfel, budiștii nu pot vorbi despre un "eu"veșnic, despre un "sine" ca o entitate continuă, permanentă, ci despre "non-eu", "non-sine" sau "anatta". Aceastăimpermanență este totodată și foarte vagă, deoarece prin moartea omului, nu se realizează o distrugere totală aexistenței lui, faptele sale, karma sa, fiind transmise într-o viață următoare prin reîncarnare. Astfel moștenitorulfaptelor este același cu cel care le-a comis, dar în același timp este diferit de acesta, are cu totul alte "agregate"componente. Deși par contradictorii, identitatea persoanei reîncarnate cu cea din viața anterioară și diferența,neidentitatea acestora, coexistă. Aceeași concepție este abordată și în cazul schimbărilor umane ca maturizarea,îmbătrânire, etc.: omul devine o altă persoană, cu toate că rămâne același[8]. Spre deosebire de hinduism,reîncarnarea budistă nu constă în migrarea sufletului de la un trup mort spre embrionul unei viitoare ființe, cicontinuarea de către un individ nou a existenței care până atunci se manifesta în cel decedat, conform încărcăturiikarmice acumulate,.

Cele patru adevăruri nobileMiezul învățăturilor budiste este format din cele patru Adevăruri Nobile[9], expuse în prima predică a lui Buddha, „Predica de la Benares". Primul adevăr privește suferința sau durerea (dukkha). Pentru el totul este suferință: „nașterea este suferință, bătrânețea este suferință, boala este suferință, moartea este suferință. A fi unit cu ceea ce nu-ți place înseamnă suferință. A fi despărțit de ceea ce-ți place (...), a nu avea ceea ce îți dorești înseamnă suferință”[10]. Al doilea Adevăr Nobil identifică originea suferinței în dorința, pofta sau setea (tanha) care determină reîncarnările. Această „sete” caută mereu noi satisfacții. Buddha distinge trei feluri de dorință: dorința de a satisface plăcerile simțurilor (kama-tanha), dorința de perpetuare (bhava-tanha) și dorința morții (autoanihilării) sau vibhava-tanha. Cea din urmă nu este, însă, o soluție a eliberării deoarece este o sete ca toate celelalte și nu oprește

Budism 103

ciclul transmigrărilor. Al treilea Adevăr Nobil proclamă că eliberarea de suferință constă în anihilarea dorinței.Stingerea acesteia este Nirvana. În fine, al patrulea Adevăr revelează căile care duc la încetarea suferinței, Buddhaoferind un mijloc prin care dorințele pot fi suprimate ("Calea cu opt brațe" sau "Calea cu opt cărări") [11]. Formulareacelor patru Adevăruri Nobile urmează structura unei metode din medicina indiană: constatarea bolii, cauza ce adeterminat-o, șansele de vindecare și tratamentul bolii. Buddha însuși se identifica cu un doctor al cărui scop esteacela de a trata o persoană grav rănită.Ideea de suferință domină întreaga filozofie budistă. Dukkha nu reprezintă doar durere de ordin fizic sau spiritual, ciși durere existențială ce constă în subordonarea față de propriile dorințe și sentimente, dependența de diferiteprincipii și condiții de viață, înstrăinarea de propria persoană, imperfecțiunea, subjugarea ființei sub propriapersonalitate, sub propriile instincte sau obsesii, etc. Durerea este cu atât mai mult amplificată, cu cât perspectivaunor viitoare reîncarnări o prelungește la infinit.

Calea cu opt brațe

Dharmachakra, roata cu opt spițe. Cele opt spițereprezintă "Calea cu opt brațe" a budismului.

Forma circulară a simbolului sugereazăperfecțiunea învățăturilor lui Buddha.

Conform unui aforism atribuit chiar lui Buddha, un om care nuurmează Calea cu opt brațe își trăiește viața asemeni unui copil care sejoacă preocupat fără să observe că locuința în care se află e cuprinsă deflăcări[12].

Calea cu opt brațe este modul de a îndepărta suferința, a patra parte dincele patru Adevăruri Nobile. Cele opt brațe pot fi împărțite în treisecțiuni: Sila (care se referă la acțiuni fizice, la gesturi), Samadhi (carevizează concentrarea meditativă) și Prajñā (care dirijează pătrundereaspirituală în adevărata natură a lucrurilor).

Sila este educația cea mai morală, stilul de viață ascetic, simplist,abținerea de la comiterea faptelor nepotrivite. "Sila" conține treiizvoare:

1.1. Stilul vorbirii foarte corect - aceasta reprezintă faptul de a nu vorbiîntr-un fel în care să jignească sau a nu vorbi prea mult; a spunetotdeauna drept și a nu minți practic.

2.2. Mod de a acționa corect - este un mod care te învață cum să faci lucrurile corect, a face numai fapte frumoase și aîncerca să nu faci rău nimănui din ce este viu

3.3. A trăi un mod de a fi foarte corect - acestastă cale îndeamnă ca felul de viață și de a exista nu trebuie să jigneascăsau să vateme ceva persoană; totul pentru a nu produce suferință altuia

Samadhi această cale "dezvoltă controlul asupra minții". Din această categorie fac parte trei căi:1.1. A depune efort corect - a face eforturi pentru autoperfecționare2.2. A avea o atenție foarte corectă - abilitatea mintală de a vedea în mod conștient lucrurile așa cum vin de la sine3.3. Un mod de concentrare extrem de corect - aceasta se arată prin "a fi conștient de realitatea din interiorul tău, fără

a avea vreo dorință".Prajñā nu poate fi altceva decât "înțelepciunea care purifică mintea". În această categorie sunt cuprinse ultimeledouă brațe ale căii sacre:1. Înțelegere extrem de corectă, chiar foarte corectă - aceasta trebuie să țină de realitatea înconjurătoare si cum

spune Nicolae Achimescu în Budism și creștinism: "interpretarea realității așa cum este nu așa cum pare a fi ."Cuvântul samyak înseamnă "perfect""(după același autor). Există diferite moduri de interpretare a Căii cu opt brațe.Pe de-o parte se crede că ea reprezintă o serie de etape progresive pe care credinciosul trebuie să le parcurgă,culminarea unuia din cele opt fiind începutul altuia. Alții consideră că cele opt componente necesită o dezvoltaresimultană.

Budism 104

ReîncarnareaDacă în religiile prebudiste ale Indiei sufletul (atman) constituia elementul trecerii de la o viață la alta prinreîncarnare, pentru budism acest element este însăși "setea" (tanha) omului de pe patul de moarte. Neexistând unsuflet etern, conexiunea între un individ actual și unul dintr-o viață preexistentă nu este una de ordin fizic sauspiritual, ci una morală, pur karmică. Karma unui om este rezultatul faptei la fel ca în hinduism și se bazează pestricta lege a condiționismului (Pratitya-samutpada) conform căreia din orice fenomen trebuie să rezulte un altul.Consecința unei fapte comise în această viață nu se materializează neapărat în viața imediat următoare, ea putând săse manifeste chiar în aceeași viață sau în existențe mult mai îndepărtate. Cu toate acestea, nu fapta în sine determinăkarma, ci mai degrabă intenția de a o săvârși și atitudinea celui care o comite. De exemplu, dacă un om are intențiasă facă o anumită faptă, dar este împiedicat, această intenție va influența karma acelei persoane, cu toate că fapta însine nu a modificat cu nimic mediul înconjurător.Pentru a obține iluminarea, un budist trebuie să se detașeze de karma și de ciclul reîncarnărilor, deci trebuie săcontinue să facă fapte bune, dar cu o atitudine detașată de rezultatul lor. El trebuie să renunțe la dorință (lobha),ignoranță (avijjā), poftă (tanha), iluzie (moha), egocentrism sau credința într-un sine veșnic (attā) și ură (dosa)[13],să devină impersonal.În general se crede că nu există o altă metodă de a învinge karma decât pe Calea celor opt brațe. Cu toate acestea, încâteva sutre Mahayana, cum ar fi Lotus Sutra, Angulimaliya Sutra și Nirvana Sutra, Buddha predică că doar citind,recitând sau auzind sutre puternice cum sunt și cele sus-numite se șterge o mare cantitate a încărcăturii karmice.

BodhiBodhi (pali și sanscrită: बॊधि; literal:"trezirea") este un termen folosit în budism pentru o anumită experiențărevelatorie obținută de un arhat prin meditație. După dobândirea acestei "iluminări", a acestui bodhi, omul esteeliberat de ciclul samsāra (naștere, suferință, moarte, reîncarnare) și accede spre "fericirea supremă" (Nibbāna sauNirvāna)[14]. Bodhi este obținut de orice persoană care a îndeplinit cele șase "desăvârșiri" (Pāramitā), care a înțelespe deplin cele patru adevăruri nobile și care și-a abolit întreaga încărcătură karmatică și a înțeles conceptul"non-sinelui" (anātman). În budismul Theravada, iluminarea nu poate fi realizată decât experimental, personal, princunoaștere directă, deoarece "adevărul" nu trebuie însușit ca o dogmă, ca o tradiție preluată de la niște învățați, citrebuie descoperit individual, pentru că altfel ar putea fi înțeles greșit. Însuși Buddha a preferat ca discipolii săi săajungă la iluminare prin propriile forțe și nu prin încrederea orbească în învățăturile lui și le-a strigat "ehipassika!"("vino și vezi!").Pentru a desemna treptele atinse de oameni în procesul desăvârșirii lor spirituale au apărut patru noțiuni:1. sotapanna îl numește pe omul care a reușit să rupă "cele trei lanțuri" (tini samyojanani), adică să se elibereze de

autoritatea riturilor, de credința în existența unui "eu" permanent și de îndoială. De asemenea el trebuie să fieconvins de validitatea "celor patru adevăruri nobile" și să aibă încrederea în Buddha, în învățătura sa (dharma) șiîn comunitatea budistă (sangha)

2. sakadagamin este cel care s-a eliberat nu numai de "cele trei lanțuri" ci și de ură, patimă și iluzie și care poatespera că în existența imediat următoare va primi o formă umană și se va elibera.

3. anagamin este omul care s-a eliberat de "cele cinci lanțuri", adică de cele trei mai sus amintite, de răutate și depofta senzuală.

4. arahant (arhat) este cel care a obținut iluminarea, Nirvana și a suferit "transformarea sacră" (brahmacariyattha).

Budism 105

NirvanaGautama Buddha descrie intrarea în Nirvana prin termenii "lipsa de moarte" (pali: amata sau amaravati) sau"necondiționarea" și consideră că este desăvârșirea spirituală supremă, rezultatul firesc al cuiva care trăiește înarmonie cu învățăturile budiste, cu dharma.Nirvana reprezintă starea în care este nimicită suferința și în care omul se debarasează de ciclul reîncarnărilor, deorice apariție, dispariție sau transformare. Prin prisma Nirvanei, omul privește cele cinci "agregate" ale existențeisale ca pe ceva impropriu și devine indiferent la schimbarea sau anihilarea lor. Relația dintre samsara și Nirvana estecea dintre iluzie și realitate; prin distrugerea samsarei nu se pune capăt unei entități existente ci unei aparențe, prinvolatilizarea căreia se lasă loc manifestării depline a "adevărului". Nirvana este un "neant", cu toate că în diferitecredințe populare ea se materializează sub forma unui spațiu paradiziac.Majoritatea surselor budiste ce vorbesc despre Nirvana o descriu prin propoziții negative, pentru că afirmațiile arputea limita sau defini greșit realitatea, în timp ce negațiile îi redau cu fidelitate infinitudinea și absolutul. Unul dintermenii caracteristici Nirvanei este "Śūnyatā", adică "vid", "vacuitate". Așadar Nirvana este un "Nimic absolut", uncontrariu al lumii pe care o percepem. De asemenea ea este o întrupare a non-diferenței, a non-distincției, eatranscende orice opoziție, fiind un spațiu al "autoidentității contradictorii" (coincidentia oppositorum)[15]

Calea de mijloc"Calea de mijloc" este principiul care stă la baza tehnicilor budiste și a fost descoperită de Buddha înainte deiluminarea sa. Ea poate fi enunțată în moduri diferite:1. este deseori descrisă ca un model pentru practicile non-extremiste, o cale moderată care nu acceptă nici extrema

josnică, vulgară a "indulgenței în plăcerea simțurilor" (kamasukhallikanuyoga) nici extrema dureroasă a proprieimortificări.

2. este uneori descrisă ca o mediere între viziunile din domeniul metafizicii: de exemplu, lucrurile există și nu existăîn același timp.

3.3. o explicație a condiției Nirvanei, unde toate dualitățile se contopesc și încetează să existe ca entități separate.

Budism 106

Refugiu la cele trei giuvaieruri

Urmă de picior a lui Buddha conținând douăsimboluri religioase: dharmachakra (roata cu

spițe - reprezentarea căii cu opt brațe) șitriratna (semnul celor trei bijuterii), sec. I

d.Hr., Gandhāra.

Recunoașterea celor patru Adevăruri Nobile și urmarea primilor pași ai"Căii cu opt brațe" necesită "refugiul" în cele Trei Giuvaieruri (sanscrită:त्रिरत्न Triratna sau रत्नत्रय Ratna-traya, pali: तिरतन Tiratana) ale budismului.Budismul tibetan adaugă uneori încă un refugiu în persoana învățătoruluilama.

Cele trei giuvaieruri ale credinței sunt:• Buddha (Cel trezit) - este un titlu acordat celor care au obținut

iluminarea la fel ca Buddha și care îi ajută și pe alții să o obțină.Termenul "buddha" mai poate fi înțeles ca înțelepciunea care înțelegeDharma, în această viziune Buddha reprezentând cunoașterea supremăa realității în adevărata sa formă.

• Dharma [16] este învățătura sau legea promovată de Buddha, cuvântullui Gautama așa cum a fost consemnat în scrierile budiste. Deasemenea termenul înseamnă legea naturală bazată pecomportamentul unei persoane și consecințele acestui comportament(acțiune și reacțiune). Poate avea (mai ales în budismul Mahayana)conotația realității ultime.

• Sangha. Acest termen înseamnă literal "grup", "întrunire","congregație", dar când este folosit în învățăturile budiste se referă launul din următoarele două tipuri de grupuri: ori comunitatea monahală(bhikkhus, călugării și bhikkhunis, călugărițele) ori totalitateaoamenilor care au atins măcar prima treaptă (Sotapanna) din drumulcătre iluminare. Conform unor budiști moderni, sangha îi include și pelaicii care au grijă de călugări și pe cei care au acceptat respectarea unei părți din codul monastic, fără a fi încăinstituiți cu titlul de călugăr sau călugăriță. Comunitatea budistă ocupă un rol important în mijlocirea eliberăriicredinciosului.

Conform scrierilor, Buddha s-a arătat discipolilor ca un model implorându-le să aibă credință (sanscrită श्रद्धाśraddhā, Pāli saddhā) în exemplul lor de om care s-a eliberat de durere și de pericolul existenței. Dharma însă estecea care conferă credinciosului îndrumări în procesul de alinare a suferinței și de obținere a iluminării. Sangha are unrol important în măsura în care menține, conservă învățăturile autentice budiste și oferă exemple concrete căadevărul răspândit de Buddha este tangibil.

În Mahayana există tendința de a-l percepe pe Buddha nu ca un simplu om ci ca o proiecție pământeană a uneientități ce transcende însăși gândirea. În unele sutre din budismul Mahayana Buddha, Dharma și Sangha sunt văzuțica o singură Ființă: toate trei giuvaierurile îl constituie pe Eternul Buddha. Dincolo de importanța lor în mântuirea desuferință, cele trei giuvaieruri inspiră și o puternică reverență tuturor budiștilor. De exemplu, venerarea lui Buddhaca persoană istorică sau ca entitate apriorică a căpătat de-a lungul timpului numeroase forme, iar transcriereascrierilor sacre, materializare a Dharmei, este făcută cu evlavie și teamă.

Budism 107

Śīla (comportament virtuos)Śīla (sanscrită) sau sīla (pāli) reprezintă educația morală, comportamentul etico-ascetic pe care trebuie să-lîndeplinească credinciosul budist. Este una din cele trei trepte către Nirvana (sila, samadhi și prajna) și a doua dintre"desăvârșiri" (pāramitā)[17] și se referă la puritatea în cuvânt, în gândire și faptă. Cele patru condiții ale śīlei suntcastitatea, liniștea deplină, calmul și anihilarea factorilor perturbatori ai pasiunii.Śīla vizează în general normele de conduită. Există diferite grade ale acestei conduite care corespund "moralității debază" (cele cinci porunci), "principiilor de bază ale moralei ascetice" (cele opt porunci), "monahismului noviciatului"(cele zece porunci) și "monahismului" (Vinaya or Patimokkha). Oamenii de rând acceptă de obicei să își asumerespectarea "celor cinci porunci" care sunt comune tuturor școlilor budiste. Dacă doresc ei pot alege să se supună"celor opt porunci" care au câteva norme adiționale pentru un ascetism de bază.Exprimarea "celor cinci porunci" nu folosește o formulă imperativă ca în iudaism sau creștinism, ele sunt simpleîndemnuri de a trăi o viață fericită, fără griji, în care meditația se poate desfășura în condiții bune. Cele cinci poruncisunt:

1. A te abține să iei viața cuiva. (non-violența față de orice formă de viață)2. A te abține să iei ceva ce nu ți se cuvine.3. A te abține de la o purtare senzuală necuviincioasă. (abstinență de la desfrânare)4. A te abține să minți.5. A te abține de la consumarea oricărei substanțe care duce la pierderea lucidității minții. (abținerea de ladroguri sau alcool)

În cadrul celor opt porunci, a treia poruncă, legată de comportarea sexuală, este mult mai strictă și devine un îndemncătre celibat. Cele trei porunci adiționale sunt:

6. A te abține să mănânci în momente nepotrivite. (timpul dedicat mesei se întinde de dimineața până la prânz)7. A te abține de la dans, folosirea bijuteriilor, participarea la spectacole, atingerea metalelor prețioase, etc.8. A te abține de la folosirea unui pat înalt, mare și somptuos.

Vinaya este un cod moral specific monahilor. În budismul Theravada, acest cod moral include de 227 de regulipentru călugări și 311 pentru călugărițe. Conținutul scrierilor Vinaya (vinayapitaka) diferă într-o mică măsură de la oșcoală la alta, fiecare școală budistă stabilind diferite standarde de aderență la Vinaya. Monahii începători respectă"cele zece porunci", care în afară de cele cinci porunci includ:

6. A te abține să mănânci în momente nepotrivite.7. A te abține să cânți, să dansezi, să folosești un instrument muzical sau să participi la programe distractive.8. A te abține să folosești parfum, cosmetice sau podoabe.9. A te abține să stai pe scaune înalte sau să dormi în paturi somptuase și fine.10. A refuza să primești bani.

În budismul estic, Mahayana acceptă o nouă Vinaya pentru bodhisattva, având principii etice distincte, cum ar fiabstinența de la carne și încurajarea vegetarianismului. Aceste noi norme sunt conținute într-un text numitBrahmajala Sutra (a nu se confunda cu textul pali cu același nume).

Samadhi/Bhāvana (meditația)Toate formele budismului sunt de acord că Buddha a promovat două tipuri de meditație: meditația samatha(sanscrită, śamatha) și meditația vipassanā (sanscrită, vipaśyanā). Cu toate acestea, numai meditația de tip vipassanāpoate parcurge drumul jñāna (cunoaștere)- prajñā (înțelegere pură) - nirvāna. Meditația samatha urmărește doarobținerea unei stări de liniște și concentrare absolută prin fixarea conștiinței asupra unui obiect sau unei idei, careeste extinsă apoi în întreaga ființă.

Budism 108

Pentru a realiza desăvârșirea finală a omului și a opri suferința, Buddha recomandă tehnicile yoghine pe care le preiadin cultura indiană prebudistă și le îmbogățește. Budismul consideră yoga o adevărată cufundare în spiritul uman[18].Meditația budistă de tip yoga presupune izolarea, o anume poziție nemișcată a corpului[19], disciplinarea în modconștient a gândirii, controlul atent al respirației (pranayama) care trebuie să decurgă în mod regulat, fără a fi însăîntreruptă ca în alte exerciții yoga. Următoarea etapă a meditației o constituie dhyāna (ध्यानम्, sanscrită)/jhāna (pali),pătrunderea în sfera suprasensibilului, a inconștientului, contemplația pură. Practicantul se detașează de propriilesimțuri și își îndreaptă atenția spre unuia din cele trei caracteristici ale existenței: anicca (impermanența), anatta(non-sineitatea), dukkha (durerea). Apogeul meditației presupune intrarea într-un spațiu aflat la limita dintreconștient și inconștient, o plutire la granița dintre lumea efemeră și Nirvana. Însă această stare nu înseamnă șipătrunderea în Nirvana, deoarece meditația, nesusținută de alte elemente nu este în măsură să realizeze iluminarea.Potrivit unor învățați budiști, cunoașterea sau înțelepciunea (prajñā) este singura care poate realiza desăvârșireaomului și realizarea Nirvanei, fără a se ajuta de tehnicile yoghine.

Prajñā (înțelepciunea)Prajñā (sanscrită) sau paññā (pāli) este înțelepciunea capabilă să nimicească suferința și să aducă iluminarea,reprezintă revelația adevăratei înfățișări a realității, revelație care precede accederea în nirvana. De asemenea, prajñāeste una din cele șase "pāramitā" (perfecțiuni) ale budismului Mahayana și una din cele zece ale budismuluiTheravada.Inițial, cunoașterea se fundamentează pe învățăturile lui Buddha (dharma), pe citirea studierea și recitarea textelorbudiste. Cu toate acestea, cunoașterea trebuie susținută de experiența personală a ființei, prin contactul nemijlocit curealitatea ultimă. Buddha considera că procesul de "a cunoaște" fără "a vedea", adică a experia, este lipsit deprofunzime, superficial, inutil eliberării. Prajñā este o experiență religioasă, o transformare intrinsecă a omului, oschimbare a conștiinței și de aceea nu poate fi realizată decât experimental și individual. Totodată, prin prajñā sesubînțelege anularea unei relații cognitive de tip subiect-obiect; cunoașterea budistă dezvăluie însăși existența întoată plenitudinea ei, care nu se manifestă ca un obiect și transcende orice tip de diferențiere.Conform budismului timpuriu, prajñā parcurge trei forme de cunoaștere: cunoașterea reîncarnărilor precedente,cunoașterea legii karmei ce determină fiecare renaștere și cunoașterea "celor patru Adevăruri Nobile" și a"întinărilor" sau "prihănirilor" (pali: Kilesa, sanscrită: kleśha) care împiedică eliberarea (lăcomia, ura și iluzia).

Mesajul social al budismuluiBudismul desființează din start stratificarea socială, ierarhizarea și susține egalitatea oamenilor din punct de vederemoral. Buddha dorea abolirea sistemului de caste prezent în India și nega valorile numelui și al familiei și trăinicialor [20]. Se promovează nu doar o compasiune (karunā) și o iubire necondiționată față de semeni (pali:mettā;sanscrită:maitrī), ci o identificare a eului cu însăși ființa persoanei iubite. Budismul consideră că egoismul șisentimentul sinelui provin din limitarea denumirii de "eu" la propria persoană, și numai prin extinderea termenuluiasupra lumii înconjurătoare, prin dilatarea granițelor proprii se poate ajunge la iubirea adevărată. Buddha descrieaceastă lărgire a orizontului prin privirea simbolică a celor șase direcții:• Privind spre est, un copil ar trebui să fie bun cu părinții săi, să îi ajute, să le păstreze tradiția, să fie demn de

moștenire și să îndeplinească ritualurile cuvenite la moartea lor. La rândul lor părinții trebuie să îi protejeze, să-iîncurajeze în acțiunile benefice, să îi lanseze într-o carieră, să se asigure că au un soț potrivit/o soție potrivită și săle acorde o moștenire bună.

• Privind spre sud un elev trebuie să își respecte învățătorul, să muncească din greu și să fie nerăbdător să învețe.Un învățător trebuie să asigure o educație bună elevului, să se asigure că acesta a înțeles bine informațiile și să-lajute să își atingă țelurile.

• Privind spre vest un soț trebuie să își trateze soția cu bunătate, să îi fie fidel, să împartă autoritatea cu ea și să îiasigure bunăstarea. O soție trebuie să fie grațioasă, loială și muncitoare.

Budism 109

• Privind spre nord un prieten trebuie să fie generos, protectiv și leal prietenilor săi și să îi ajute la nevoie.• Privind spre nadir un angajator trebuie să fie bun cu angajații săi, să le distribuie sarcini conform abilităților lor,

să le asigure mâncare și plată, să îi ocrotească când sunt bolnavi și să le permită dreptul de a pleca. Un angajattrebuie să meargă la muncă devreme, să plece târziu, să fie cinstit cu angajatorul său și să îi mențină o reputațiebună.

• Privind spre zenit un om obișnuit, laicii trebuie să îi respecte pe cei care s-au dedicat vieții spirituale, să fieamabil și binevoitor în faptă, în vorbă și în gând, să le acorde casa lor ca adăpost și să îi aprovizioneze cu celenecesare vieții. De asemenea, un monah trebuie să îi împiedice pe laici de la comiterea păcatelor, să îi încurajezesă fie buni, să propovăduiască dharma, să clarifice mirenilor ceea ce acesștia nu înțeleg din învățăturile luiBuddha, să le arate calea cea dreaptă și să îi iubească nemăsurat de mult[21].

Budismul nu condamnă acumularea bogățiilor de către oamenii obișnuiți ci chiar o încurajează, cu toate că monahiinu au voie să se atingă de bani sau să se implice în viața economică. Astfel din punct de vedere sociologic putemvorbi de două tipuri de budism: "budismul nirvanic" care are ca unic scop eliberarea și detașarea de samsara și"budismul karmic" care îndeamnă omul să săvârșească fapte bune pentru ca într-o viață viitoare pozitivitatea karmeisă-l situeze într-o poziție mai apropiată de condiția iluminării. Budismul nirvanic încurajează de asemenea faptelebune, dar cere detașarea de rezultatul lor și renunțare ceea ce este inaccesibil pentru unele persoane fără o vocațiemonahală[22].

Textele sacre

O ediţie completă, în limba thai, a Canonului Pali.

Literatura sacrosanctă a budismului cunoaște obogată varietate, însă niciuna dintre lucrări nuprovine de la Buddha însuși. Ea nu reflectă decâtînvățăturile lui Gautama transmise pe cale oralădiscipolilor, învățături care au suferit, mai multsau mai puțin, modificări fiind afectate deamprenta personală a scriitorului. Importanțafiecărui text este dezbătută în cadrul școlilorbudiste care le conferă diferite grade valorice; deexemplu, unele grupări consideră anumite texteobiecte religioase, în timp ce altele preferă opercepere scolastică a lor. Nici limba sacră nueste una unitară, scrierile fiind în sanscrită saupali, sau traduse în chineză, japoneză, tibetană,etc.Scrierile sfinte se divid în două categoriiprincipale: scrieri canonice, care conțin mesajultransmis de religia lui Buddha și scrierilenecanonice, adică tratatele doctrinare șicomentariile aduse pe marginea lucrărilorcanonice. Textele canonice budiste suntîmpărțite în trei culegeri voluminoase cunoscutesub numele sanscrit Tripitaka sau pali Tipitaka("coșul întreit" sau "cele trei coșuri", întraducere). Conform canonului, după moartea lui Buddha a avut loc primul consiliu budist, condus de călugărul

Mahākāśyapa, care avea drept rol stabilirea, clarificarea fundamentelor noii religii: cuvintele "Celui Iluminat" (sūtras sau suttas) și codul monastic (vinaya). Ananda, cel mai mare discipol al lui Gautama Buddha a fost chemat pentru a

Budism 110

expune predicile stăpânului său și, după unele surse a fost și cel care a alcătuit "abhidhamma", o colecție de texteanalitice ce face parte din canon. Upāli, un alt discipol, a prezentat regulile Vinaya. Mărturiile lor au stat la bazacanonului Tripitaka și au format cele trei culegeri:• Coșul disciplinei (Vinaya Pitaka) ce conține norme de etică religioasă pentru călugări și călugărițe, explicații ale

originii și importanței acestor norme, precum și pedepse disciplinare pentru încălcarea lor și povestiriexemplificatoare.

• Coșul povestirilor (sanscrită: Sūtra Pitaka, pali: Sutta Pitaka) conține cuvântările, aforismele și predicile luiBuddha și ale discipolilor săi și spre deosebire de Vinaya Pitaka este importantă nu doar pentru monahi, ci pentruîntreaga comunitate budistă.

• Coșul doctrinei (sanscrită: Abhidharma Pitaka , pali: Abhidhamma Pitaka) abordează și clasifică noțiunilecentrale ale budismului.

Tripitaka nu a fost însă transpusă în formă scrisă în urma primului consiliu budist, ci mult mai târziu, timp în care s-atransmis oral sub formă de cântece religioase. Din acest motiv, atât sūtra cât și vinaya fiecărei școli budiste conținelemente diferite, aprecieri distincte asupra dharmei, texte cosmologice și cosmogonice, istorisiri asupra viețiloranterioare ale lui Buddha, etc., ceea ce înseamnă că această religie nu are un canon unic.Budismul Theravada și alte școli budiste timpurii consideră că textele din canonul lor conțin adevăratele cuvinte alelui Buddha. Deși toate școlile vechi își aveau propriul canon, singurul care a rezistat în totalitate în timp este cel alșcolii Theravada. Canonul Theravada, cunoscut și cu numele "Canonul Pali", după limba în care a fost scris a fostredactat în Sri Lanka, în primul secol î.Hr. și conține în jur de patru milioane de cuvinte. În timp ce adepțiiTheravadei văd în Canonul Pali autoritatea definitivă și supremă, cei ai Mahayanei i-au diminuat importanța și îșifocalizează credința și concepția filozofică pe sutrele mahayaniste și pe propriile versiuni ale codului monahal,Vinaya. Sutrele mahayaniste (alcătuite în jurul secolelor II-III d.Hr.) sunt considerate de asemenea de uniicredincioși cuvinte aparținând lui Gautama Buddha, însă transmise în secret unor ființe mitologice (ca șerpii miticināga) sau provenind de la alți buddha sau bodhisattva. Astăzi există aproximativ șase sute de astfel de sutre, în limbasanscrită sau traduse în chineză sau tibetană. Pentru a diferenția sutrele mahayaniste de cele aparținând Theravadei,cele din urmă mai sunt numite de celelalte școli și agame. Mahayaniștii acceptă atât propriile sutre cât și agamele caînvățături autentice ale lui Buddha, concepute pentru diferite tipuri de persoane și diferite nivele de pătrunderespirituală. Dimpotrivă, credincioșii Theravada aderă exclusiv la Canonul Pali și socotesc sutrele școlii rivale niștelucrări de ficțiune poetică, nicidecum cuvintele lui Buddha. Theravadinii sunt convinși că prin canonul lor Buddhași-a exprimat ultimele cuvinte și că nu mai este nevoie de nici o completare pentru a întregi religia; de aceea oricetext care se pretinde a aparține lui Buddha și care nu figurează în canon sau în comentariile theravadine aferente esteprivit cu scepticism și respingere totală.

Budism 111

Un călugăr budist citind sutre mahayaniste dintr-ocopie veche din lemn a textului tibetan Kanjur.

Pentru mahayaniști, agamele sunt importante într-o anumită măsură,conțin teorii de bază, substanțiale, deși sutrele Mahayana articuleazădoctrinele înalte, profunde transmise de Gautama și necesare celor ceurmează calea binecuvântată de bodhisattva. Această cale nu are labază doar dorința de eliberare a propriei persoane, ci însăși preluareamisiunii lui Buddha de a elibera toate ființele de suferință. De aceeaaceastă ramură religioasă a preluat numele de Mahāyāna (literal,Marele Vehicul), unde atributul "mare" are o conotație specifică acestuitip de budism - începând cu vastitatea jurământului unui bodhisattva dea lupta în toate vremurile ce vor veni pentru toate ființele aflate îndurere, cu dimensiunea simbolică a sutrelor mahayaniste, cu infinitateaviețuitoarelor care caută să fie salvate și sfârșind cu dobândirea finalăde către bodhisattva a "Marelui Sine" (mahatman) în sfera "MariiNirvana" (mahanirvana). Pentru theravadini însă, pretinsa "măreție" asutrelor mahayaniste nu le confirmă și veridicitatea.

În ceea ce privește comentariile aduse textelor sacre theravadiene, ele datează încă din secolul al IV-lea î.Hr. și au oimportanță imensă pentru că ajută la reconstituirea unor lucrări mult mai vechi. Cel mai important și mai activînvățat din această perioadă este considerat Buddhaghosa, căruia i se atribuie niște comentarii ale Vinayei-Pitaka șiSuttei-Pitaka. Budismul Mahayana se bucură de lucrările unor erudiți budiști ca Nagarjuna (cca. 200 d.Hr.),fondatorul școlii Madhyamika și Asanga (sec. al IV-lea d.Hr.), un exponent al școlii Yogācāra.

Spre deosebire de multe alte religii, budismul nu are un text central care să fie reprezentativ pentru toate tradițiile șidiviziunile. Diversitatea și complexitatea canoanelor budiste au fost considerate de mulți (printre care și reformatorulsocial Babasaheb Ambedkar) ca reprezentând o barieră în înțelegerea filozofiei acestei religii. De-a lungul timpului,au existat multe încercări de a sintetiza un singur text care să înglobeze principiile budismului. În tradiția Theravadaau existat niște așa-numite "texte de studiu" sau "manuale" pentru călugării novici, care sintetizau și sistematizauînvățăturile lui Buddha prin condensarea într-un singur volum a mai multor texte canonice sau explicative. Maitârziu, în Sri Lanka, Dhammapada a fost susținută ca o scriere unificatoare a Theravadei.În anii 1920, Dwight Goddard a adunat o serie de texte budiste și scrieri clasice ale filozofiei Orientului Extrem, cumar fi Tao Te Ching, formând o lucrare numită Biblia budistă. Mai recent, Dr. Babasaheb Ambedkar a încercat săcreeze un document ce combină principiile budiste prin “Buddha și Dhamma sa” [23]. . Alte asemenea eforturi aupersistat până astăzi, cu toate că momentan nu există niciun text acceptat în unanimitate ca fiind centrul tradițiilorbudiste.Deși toate școlile timpurii ale budismului își aveau propriul canon, singurul care a rezistat în totalitate în timp estecel al școlii Theravada.

IstorieTradiția spune că la scurtă vreme de la moartea lui Buddha (aprox. 480 î.Hr.) și intrarea acestuia în parinirvāna (pali:parinibbāna, "stingerea totală") s-a convocat primul consiliu al budismului care a fixat, în mod oral, Vinaya-Pitaka șiSutra-Pitaka. Acesta a fost organizat la Rajagriha de către Mahākāśyapa, un discipol al lui Buddha. În secolulurmător, pe măsură ce comunitatea budistă Sangha a continuat să se extindă, a apărut o controversă în jurul celorzece puncte de disciplină monastică. Cel de-al doilea consiliu budist (care s-a produs la aproximativ o sută de ani dela moartea lui Gautama) a fost ținut la Vaisali și a avut ca rol rezolvarea acestei dispute. În cele din urmă, toțimembrii consiliului au fost de acord ca cele zece puncte să rămână nemodificate.La puțin timp însă după această hotărâre, Sangha a început să se dividă în grupuri separate. Nu se știe cu exactitate când a survenit schisma; unele izvoare cum ar fi Dipavamsa din tradiția pali o plasează imediat după cel de-al doilea

Budism 112

consiliu. Tradiția budistă Sarvastivada identifică schisma în vremurile regelui Asoka (268-234 î.Hr.), în timp ceMahasanghika susține că aceasta a fost provocată mult mai târziu, în jurul anului 100 î.Hr. Cert este că principalelecauze ale rupturii au fost divergențele de percepere a regulilor călugărești. Astfel comunitatea s-a împărțit în douăfracțiuni: sthaviravadini (theravadini) sau cei care se considerau ortodocși și loiali vechilor norme riguruase legate deînvățăturile lui Buddha și mahāsānghikași (partizani ai școlii Mahāsānghika), care abordau o viziune liberală șipermisivă asupra dogmei și a monahismului.Edictele din vremea regelui Asoka consemnează un nou conflict de ordin religios, cu prilejul căruia are loc un nouconsiliu, cel de-al al treilea, la Pataliputra, aproximativ în anul 250 î.Hr., la 236 de ani de la moartea lui Buddha.Dirijat de Moggaliputta Tissa și întrunind în jur de o mie de călugări (printre care se zice că s-ar fi numărat însușiAsoka, în calitate de monah), consiliul a stabilit sthaviravadismul (budismul theravada) ca singura formă ortodoxă șinu a aceptat niciun compromis în favoarea dizidenților religioși, care expulzați fiind din cadrul Sanghăi, au fostcatalogați drept eretici. O altă realizare a consiliului a fost întregirea Canonului Pali prin adăugarea textuluiAbhidammam Pitaka. Tot în această perioadă, din cercul sthaviravadinilor se mai desprinde o nouă grupare, cea asārvāstivadinilor.Imediat după aceste schisme, școlile budiste au început să alcătuiască o Abhidharma/Abhidhamma, adică o colecțiede lucrări filozofice. Versiuni asemănătoare acestui tip de scriere au existat probabil și în timpul lui Buddha, însăconcepute sub forma unor liste. Evoluția budismului însă, a dus la încadrarea conceptelor cuprinse în acele listeăntr-o lucrare mult mai voluminoasă și mai sistematică, într-o nouă Pitaka: Abhidhamma Pitaka. Unii academicienimoderni numesc această etapă "budismul Abhidhamma". Cu toate acestea, unele școli, Mahasamghika de exemplunu au o Abhidhamma Pitaka, fapt ce se află în conformitate cu refuzul lor de a aduce adăugiri canonului.

Hartă înfăţisând acţiunile de misionariat ale călugărilor budişti subpatronajul împăratului Asoka cel Mare (268-234 î.Hr.)

Stingherită de numeroasele schisme, răspândireabudismului a decurs lent până în perioada împăratuluimauryan Asoka cel Mare, care fiind un susținătorpublic al acestei religii a avut o importanțăincomensurabilă în istoria acesteia. Având pentrulumea orientală un rol asemănător cu cel al luiConstantin cel Mare față de Europa și creștinism,Asoka a îmbrățișat budismul, ridicându-l la statut decredință imperială și a păstrat în același timp o atitudinetolerantă în raport cu celelalte confesiuni. Vrând săunifice subcontinentul indian și restul Asiei de Sud subo singură religie, împăratul mauryan a construitnumeroase mănăstiri și stupe (în jur de optzeci de mii îisunt atribuite în prezent), a protejat călugării și a trimis misionari în întreaga lumea. O orientare a misiunilor a fostînspre vest, înspre teritoriile iraniene, Siria, Afghanistan, Egipt, Cirene, Macedonia și Epir, iar alta s-a concentrat însudul peninsulei, anume Sri Lanka și Maldive. Cele două incursiuni misionare au avut ca efect pe de-o parte finalizbucnirea budismului în China și de cealaltă parte, transportarea budismului theravada în afara teritoriului originar,răspândirea lui în zona insulară a Oceanului Indian (inclusiv Sri Lanka) și de-a lungul coastelor sud-est asiatice. Peteritoriul Indiei, Asoka a răspândit religia în Mysore, Kashmir, Maharashtra, Varanasi și Himalaya.

Budism 113

Tradiţia budistă menţionează în MilindaPanha existența unui rege indo-grec,Menandru, din secolul al II-lea î.Hr.,convertit la budism și devenit arhat.

Epoca lui Asoka marchează prima emanație a învățăturilor budiste dincolo deteritoriile indiene. Conform edictelor lui Asoka, au fost trimiși emisari cuprecădere în teritoriile învecinate Imperiului Seleucid și în regatele elenisticedin bazinul mediteranean. Aceasta a favorizat, un secol mai târziu, aparițiamonarhilor budiști vorbitori de limbă greacă din Regatul Indo-Grec șidezvoltarea artei greco-budiste din Gandhāra. În tot acest timp, budismul afost expus atât influențelor grecești și persane cât și celor ale religiilor indienenon-budiste.

După moartea lui Asoka, Imperiul Maurya cunoaște o perioadă de regres șiîncepe să se destrame. De asemenea, budismul suferă noi sciziuni nu doar îngrupurile "ortodoxe", ci chiar și în noile școli. Teritoriile septentrionale alefostului imperiu revin dinastiei Sunga ai cărei membri erau adepți vehemențiai brahmanismului și doreau resuscitarea practicilor vedice. Evoluțiabudismului în India nu este însă atenuată nici de amplul proces de sectarizare, nici de persecuțiile regeluiPushyamitra Sunga (185-151 î.Hr.), cel mai proeminent membru al noii dinastii, contra credincioșilor budiști.Mărturie a rezistenței și a redudabilei activități religioase o reprezintă numărul mare de monumente budiste înălțateîn perioada ce a urmat anilor 200 î.Hr.

Tot în acest timp, regii greci din Bactriana și-au instalat controlul asupra Pakistanului de astăzi și a unor zonenordice ale Indiei (Malwa, Bihar și Rajastahn). Se știu puține despre activitatea socială și religioasă aleconducătorilor greci, însă e posibil ca unii din ei să fi renunțat la religiile proprii în favoarea budismului. Un exempluconcret este regele Menandru care domnea peste Punjab și care a rămas imortalizat în faimosul text din limba pali,Milinda-Panha, purtând o discuție despre filozofia budistă cu călugărul Nāgasena.

După Sunga a urmat perioada dinastiei Satavahana care și-a instalat conducerea peste India centrală, Andhrapradeshși Maharashtra între anii 200 î.Hr. și 250 d.Hr. La fel ca exponenții dinastiei precedente, satavahanienii au fostcârmuitori brahmanici, dar au manifestat mai multă toleranță celorlalte religii. Sub egida lor, hinduismul și budismuls-au dezvoltat și au coexistat pacific. Prin numeroase donații din partea dinastiei unele centre budiste din regiuneaAndhrapradesh ca Amaravati și Nagarjunakonda au ieșit în evidență.

Apariția MahayaneiNimeni nu cunoaște în prezent originile geografice precise ale școlii budiste Mahayana. Este plauzibil ca diversele elemente ale Mahayanei să se fi dezvoltat în mod independent începând cu secolul I î.Hr., fiind inerente la început câtorva secte de mică dimensiune de pe teritoriul nord-vestic al Indiei (adică din Imperiul Kushan sau actualul Pakistan), din perimetrul Imperiului Satavahana, de pe coasta vestică din apropierea orașului Bharukaccha (Bharuch) sau în proximitatea unor zone cavernoase ca Ajanta și Karli. Cuvântul "Mahayana" (Marele Vehicul) a fost conceput de adepții acestei noi direcții religioase și intră în contrast cu numele peiorativ "Hinayana" (Micul Vehicul), cu care mahayaniștii numesc vechile școli budiste, inclusiv Theravada. Cea mai simplă descriere a celor două "Vehicule" este cea oferită de călătorul chinez I-ching care observă că cei care "venerează bodhisattva și citesc sutre mahayaniste sunt numiți mahayaniști, iar cei care nu - hinayaniști"; cu alte cuvinte, budiștii Mahayana au propriile scrieri sacre, neincluse în canonul hinayanist și adoră ființe supraomenești aflate într-o stare a existenței imediat inferioară stării de Buddha, ființe numite bodhisattva și care diferă destul de puțin de zeitățile indiene. Se mai pot adăuga multe caracteristici descrierii lui I-Ching, dar acestea nu pot fi universal valabile deoarece cele două "Vehicule", deși divergente în zone complet separate geografic (ca în cazul Sri Lanka - Japonia), au intrat în simbioză și au făcut schimburi de elemente religioase în ariile de contact ca India și China. Cu toate acestea, Mahayana s-a bucurat de o popularitate mai mare decât Theravada, fiind mai puțin monastică și mai mult dedicată ființei, sentimentului. În timp ce Hianyana era conservatoare și rigidă în dogme, Mahayana se înfățișa mai cordială în ceea ce privește caritatea, mai personalizată în devoțiune, mai adaptabilă în condițiile istorice, și mai ornamentată,

Budism 114

mai abundentă în artă, literatură și în ritualuri[24]. De asemeni, budismul Mahayana aduce un element inedit, carereprezintă chintesența acestei școli, și anume bodhisattva, omul iluminat care renunță la intrarea imediată în Nirvanași se dedică salvării lumii de la suferință. Termenul "bodhisattva" nu a apărut însă odată cu mahayanismul, ci existăchiar și în budismul primar, desemnându-l pe Gautama Buddha în viețile anterioare și în perioada ce precedeiluminarea sa. Mahayana a preluat termenul, i-a accentuat semnificația, cerând în final fiecărui credincios să urmezecalea "bodhisattva".

Un bodhisattva (bodhi = iluminare, sattva = ființă) este o persoană care își asumă durerea reîncarnărilor și a existenței; el nu urmărește eschivareadin fața suferinței, ci dimpotrivă, înfruntarea ei directă și depășirea ei. Suferința este percepută ca un destin colectiv al lumii și nu ca o soartăpersonală. În concepția unui bodhisattva, sinele se confundă cu colectivitatea. Conform sutrelor mahayaniste există două tipuri de bodhisattva:pământești și cerești. În timp ce condiția de bodhisattva pământesc este accesibilă oricărui om în viața actuală, cea de bodhisattva ceresc presupuneputeri supraumane ce nu pot fi obținute decât într-o viață viitoare. Aceste puteri sunt desprinderea de ciclul reîncarnărilor și capacitatea demetamorfoză sub un chip sau altul. Astfel bodhisattva celești sunt asemănători zeilor hinduși care se revelează omenirii sub formă de avatari. Înimagine, o statuie de lemn a unui bodhisattva din perioada dinastiei chineze Song (960-1279).

Expansiunea budismului Mahayana între secoleleI și al X-lea d.Hr.

Tradiția budistă asociază apariția Mahayanei cu domnia lui Kanishka(aprox. 78-123 d.Hr.), unul din cei mai importanți regi ai imperiuluiKushan. Acesta stâpânea nord-vestul Indiei, Kashmirul șiAfghanistanul și a fost un important promotor al budismului,performanțele sale fiind comparabile cu cele ale lui Asoka. În jurulanului 100 d.Hr. Kanishka reunește cel de-al patrulea consiliu budist înKashmir sau după alte surse, în Jullundhar (Jalandhara). Theravadiniinu recunosc acest consiliu. Unul din motive este faptul că membriiconsiliului nu se ghidează doar după Canonul Tripitaka, ci adoptă noiscrieri de natură mahayanistă, cele mai notabile fiind Lotus Sutra,Sutra Inimii în variantă mai veche și Amitabha Sutra, precum și

principii fundamentale ale unei doctrine bazate pe salvarea tuturor ființelor. Un alt concept adoptat în consiliu estecel conform căruia ființele buddha și bodhisattva sunt întrupări ale unei entități transcendente Buddha-dhatu(principiul lui Buddha). Buddha-dhatu este un element intangibil, nevăzut, aflat în cele mai pure adâncimi alesubconștientului, prezent în absolut fiecare viețuitoare și care își exercită chemarea spre a te ilumina și a deveni unbuddha, este o potență eternă, un impuls spre salvare. Noile texte sacre erau scrise în sanscrita budistă hibridă sau înpracrită (sanscrita vulgară). Din acel moment, în decurs de câteva secole, Mahayana se va dezvolta și se va răspândidin India spre Asia de Sud-Est și către nordul Asiei Centrale, apoi ajunsă în est, în China, va fi asimilată lingvistic.

Budism 115

Din China, budismul Mahayana va fi transmis în Coreea, Vietnam și în final, în Japonia în 538 d.Hr. Est-asiaticii vorcontinua să adauge sutre proprii și comentarii la Canonul Mahayanist. Astăzi cel mai bogat canon budist Mahayanaeste scris în limba chineză.Budismul Mahayana a căpătat o bază filozofică solidă datorită lui Nāgārjuna (cca. 150–250 d.Hr.), unul din cei maiinfluenți învățați ai mahayanismului. Respingând complet ideile școlii Sarvāstivāda, el consideră că natura factorilorde existență este constituită din śūnya (vacuitatea) și alte două elemente-cheie ale doctrinei budiste, anātman(non-sineitatea) și pratītyasamutpāda (legea condiționismului). Școala fondată de Nagarjuna este Madhyamaka.După sfârșitul dominației Imperiului Kushana, budismul s-a dezvoltat sub dinastia Gupta (între sec. al IV-lea și alVI-lea). În această perioadă se înființează și centre mahayaniste de învățământ, cel mai important fiind UniversitateaNālandā din nord-estul Indiei. Învățăturile Sarvāstivādei, aspru criticate de Nagarjuna au fost reformulate de învățațica Vasubandhu și Asanga și incorporate într-o nouă școală, Yogācāra (sanscrită, practicile yoga). În timp ceMadhyamaka afirmă că nu există un adevăr ultim, (cu alte cuvinte, adevărul ultim este vidul (śūnya)), Yogācāraconsideră că numai mintea este ultimul adevăr existent. Aceste două școli de gândire, aflate când în sinteză, când înopoziție, reprezintă temelia teologiei Mahayana în tradiția indo-tibetană.

Apariția VajrayaneiÎnvățăturile ezoterice ale Vajrayanei au apărut mult mai târziu (mai exact, prin sec. al VII-lea d.Hr.) decât celelalteînvățături budiste, deși se spune, în tradiția tibetană, că și ele provin de la Gautama Buddha. Budismul tantric, cummai este numită Vajrayana, împarte multe similitudini cu tantrismul hindus, dar a preluat și o mare parte a filozofieimahayaniste. Chiar Mahayana prezenta din secolul al IV-lea unele tendințe tantrice manifestate prin formule magiceși ritualuri populare. Practicile, scrierile și teoriile Vajrayanei s-au transmis în China, Tibet, Nepal, Maldive,Indochina și Asia de Sud-Est. În India, Vajrayana a reușit să obțină stabilitate în Bihar și Bengal. Un centruimportant îl constituia Universitatea Nālandā care inițial doar a urmărit și nu a produs mișcările tantrice, pentru caapoi să devină un promotor al acestui tip de budism până în secolul al XI-lea. Începând cu secolul al XIII-lea,tantrismul budist din India a suferit o regresiune, la fel ca întreg budismul indian. Sub presiunea armatelor islamice,Vajrayana din India a fost absorbită de tantrismul hindus, iar spațiul ei de dezvoltare s-a mutat în Tibet, unde s-aconservat până astăzi. Cu toate acestea tantrismul budist indian diferă de cel tibetan în anumite privințe.

Declinul budismului în IndiaUnii călători chinezi care au făcut incursiuni până în India între secolele al IV-lea și al VII-lea d.Hr. au contribuitprin descrierile lor la determinarea schimbărilor petrecute în cadrul budismului indian. De exemplu, Fahsienrelatează progresele budismului între 399-413, în timp ce două sute de ani mai târziu, I Ching și Hsuan-Changconstată o decădere uimitoare a acestei religii. Regresul este explicat în parte de numeroasele invazii din exterior câtși de asimilarea budismului în hinduism nu doar datorită unei relative asemănări a doctrinei, ci și pentru facilitățilepe care un om obișnuit le avea în societatea indiană dacă era hindus. Atacurile cuceritorilor musulmani și persecuțiileacestora au reprezentat lovitura finală a budismului retezând orice șansă de renaștere. Călugării budiști au fost ucișisau goniți în Nepal sau Tibet, mănăstirile au fost prădate, bibliotecile au fost arse, iar multe din lăcașurile religioaseau fost distruse. Când Imperiul Britanic a ocupat India, budismul dispăruse complet de pe teritoriul ei.

Budism 116

Principalele tradițiiCel mai comun mod de a împărți școlile budiste este prin studierea limbilor canoanelor existente (majoritatea scriseîn pali, tibetană, mongoleză sau chineză, deși există și texte arhaice scrise în sanscrită și sanscrită budistă hibridă).Această diviziune este utilă pentru scopurile practice, dar nu corespunde în totalitate cu împărțirea filozofică saudoctrinară a budismului. În ciuda numeroaselor diferențe, ramurile budiste au și puncte comune:• Toate îl acceptă pe Buddha ca pe un învățător.• Toate au adoptat Calea de mijloc, Legea condiționismului, Cele patru adevăruri nobile și Calea cu opt brațe.• Toate cred că atât membrii laicatului cât și călugării pot să urmeze calea spre iluminare (bodhi).•• Toate consideră statutul de Buddha ca fiind cea mai importantă dobândire.

Budismul sudic (Theravada)În jurul anului 250 î.Hr., datorită apariției unor păreri contradictorii privind religia, regele Asoka alcătuiește cel de-altreilea consiliu budist menit să pună ordine în cadrul comunității și să producă un text definitiv al cuvintelor luiBuddha. Condus de Moggaliputta Tissa, consiliul include printre scrierile sacre și Kathavatthu, un text care combateșcolile dizidente și nu le consideră cu adevărat budiste. Cu această ocazie, budiștii ortodocși ai școlii sud-indieneVibhajjavāda susțin că primul pas spre eliberare se realizează prin experiență proprie și raționament critic și nu princredință oarbă. Vibhajjavāda va suferi treptat o prăbușire în India, dar ramura sa din Sri Lanka și Asia de Sud-Estsupraviețuiește și astăzi sub numele Theravada. Scripturile sale, Canonul Pali, vor fi scrise în insula Ceylon (SriLanka) în ultiul secol î.Hr. Theravadinii afirmă că școlile rivale Sarvāstivada și Dharmaguptaka au fost reprobate deconsiliu, cu toate că Dharmaguptaka este considerată de unele surse chiar o grupare inerentă Vibhajjavadei. Acestedouă școli și-au exercitat influența în nord-vestul subcontinentului și în Asia Centrală și este foarte probabil ca ele săfi contribuit la apariția Mahayanei, învățăturile lor fiind conservate de școlile mahayaniste.Mult timp tradiția Theravada a crezut că limba pali, limba canonului, este identică cu māgadhī, dialectul estic alregatului Magadha, vorbit de Buddha. Cu toate acestea, comparațiile lingvistice dintre limba pali a Canonului șiEdictele lui Asoka nu confirmă ipoteza, ci dimpotrivă relevă diferențe semnificative. Cea mai mare similitudine întrecele două limbi este găsită într-o formă contaminată de dialect a Edictelor și scrisă pe o rocă din Gujarat, înapropierea Munților Girnar.Cuvântul „Theravada” provine din pali și se traduce prin "Doctrina celor Bătrâni" sau "Doctrina Antică". Budismultheravadin încurajează fructificarea facultăților mentale, dezvoltarea sănătoasă a minții și cere ocolirea factorilor carear putea tulbura luciditatea ei (ca alcoolul sau substanțele halucinante). Metoda de controlare a conștiinței și deantrenare a minții este meditația. Scopul practicilor este atingerea Nirvanei/Nibbanei, cel mai înalt nivel spiritual, șieliberarea de suferință. Învățăturile Theravadei spun că experiența suferinței este cauzată de pângăririle minții:lăcomia, aversiunea și amăgirea (iluzia), iar libertatea poate fi obținută prin aplicarea celor patru adevăruri nobile șiîn special a căii cu opt brațe. Școala Theravada își bazează doctrina exclusiv pe Canonul Pali și pe comentariileacestuia. Colecțiile Sutta și Vinaya ale Canonului sunt considerate de cercetătorii moderni cea mai timpurie variantăa literaturii budiste și sunt acceptate ca fiind autentice de toate ramurile budismului.Budismul Theravada este răspândit astăzi în formă majoritară în Sri Lanka, Myanmar (Birmania), Laos, Thailanda șiCambogia și în mici porțiuni din China, Vietnam, Bangladesh și Malaysia. Este în continuă creștere în Europa șiAmerica.

Budism 117

Budismul estic (Mahayana)

Figurină chinezească de porţelan a"Zeiţei Milosteniei", Guanyin, datând din

perioada dinastiei Ming.

Statuia zeiţei Prajñāpāramitā,personificarea înțelepciunii

transcendentale (Singhasari, Java Estică).

Mahayana (Marele Vehicul) este o credință dimensionată la nivel cosmic (deaici și atributul "mare") și s-a născut prin adoptarea unor texte adiționaledespre care se spune că depășesc sensul canonului originar Tripitaka.Mahayana trece peste idealul theravadin al lepădării durerii și al revelațieipersonale a arhaților; ea îl înalță pe Buddha la statutul unei divinități eterne,omniprezente și omnisciente și creează un panteon de ființe cvasi-divine,bodhisattva, care se dedică autoperfecționării, înțelepciunii supreme șiizbăvirii întregii lumi (oameni, animale, spirite și zei). Prin renunțarea laNirvana imediată, bodhisattva își însușeșteo misiune mesianică. Mahayanaface din Buddha un om-zeu idealizat și din bodhisattva o excelențăuniversală. Ideologia acestei ramuri a budismului se opune concepțieitheravadine care lasă să se înțeleagă că iluminarea este un proces personal,individualizat, chiar egocentric, ci vrea să reverse asupra lumii întregi tainarevelației.

Budismul mahayanist se fundamentează pe compasiunea infinită și universală(maha-karuna) a non-egoului și pe voința (bodhicitta) unui bodhisattva de aobține "trezirea minții" (caracteristică stării de Buddha) și cunoaștereanecesară conducerii ființelor spre Nirvana. Alte elemente constitutive aledoctrinei sunt vacuitatea sau vidul (sunyata), dezvăluirea interioară a uneispiritualități perfecte (prajnaparamita; în traducere: "perfecțiuneaînțelepciunii") și Buddha-dhatu (embrionul nemuritor, tathagatagarbha, alînvățăturii budiste moștenit de fiecare ființă). Conform sutrelor mahayaniste,învățăturile despre tathagatagarbha reprezintă apogeul dharmei budiste, ceamai înaltă reprezentare a Adevărului. Mahayana poate uneori transmite oviziune mistică aspura lui Buddha și a Dharmei sale și poate contura o formăde panteism aflat în straturile mintale, cognitive.

Pe lângă canonul Tripitaka, un număr considerabil de sutre reinterpreteazăîntr-un mod original doctrina primară a budismului. Varietatea acestor surseva duce însă la dezacorduri privind gradul de autoritate pe care îl ocupă.

Budismul Mahayana cuprinde două categorii: budismul estic și budismulnordic. Cu toate acestea, există o tendință de a asocia Mahayana doar cubudismul estic și de a considera budismul nordic, care integrează elementeletantrice ale Vajrayanei, o ramură separată. Într-adevăr cele două tipuri de budism diferă foarte mult.• Budismul estic este practicat în China, Japonia, Coreea, Singapore, o parte din Rusia și majoritatea Vietnamului.• Budismul nordic este practicat în Tibet, regiunea Himalayană și Mongolia și va fi tratat în acest articol mai jos,

separat de Mahayana.

Budism 118

Budismul nordic (Vajrayana)

Tineri călugări budişti de la Mănăstirea Drepungdin Tibet.

Deși se bazează foarte mult pe sistemul doctrinar al Mahayanei,budismul tibeto-mongolez este deseori numit Vajrayāna sau „Calea deDiamant” (alte nume alternative sunt Mantrayāna, Tantrayāna,budismul tantric sau budismul ezoteric). Această ramură religioasăacceptă toate conceptele de bază ale Mahayanei, cum ar fi vacuum-ul(sunyata) și adevărata ființă a lucrurilor (tathata), dar include deasemenea o gamă largă de tehnici spirituale făcute să intensifice viațaspirituală budistă. O componentă specifică Vajrayanei este acumulareade energie fizică și psihică cu scopul dezvoltării capacitățilorconștientului și ale celor de concentrare. Aceste stări profunde suntcapabile să conducă eficient omul până la condiția de Buddha.Folosind aceste tehnici se spune că un budist poate atinge condiția de

Buddha timp de o viață sau, mai puțin, doar pentru trei ani. Prin meditație se spune că practicantul se unește cuuniversul, prin identificarea consubstanțialității lui cu restul lumii. De asemenea el identifică o legătură cu ființelesuperioare ca buddha și bodhisattva și împrumută forțele supranaturale a acestora pentru a înlesni revelația.Meditația este ajutată de diferite elemente magice: formule sacre (mantra sau dharani) care sunt ori nume de zei, orisilabe (bija) sau cuvinte simbolice, ce trebuie rostite în mod repetat, mișcări ritualice ale mâinii (mudra) și diferitepictograme circulare și diagrame (mandala) desenate pe pânză, piatră, metal sau pământ, folosite pentru sporireaconcentrării.

O altă particularitate semnificativă a Vajrayanei este autoritatea unui lama, un maestru spiritual asemănătorguru-ului din hinduism. Vajrayana se bazează pe relația intimă, imediată dintre învățător și discipol, pe revelareatantrelor de către un maestru în urma unul proces inițiatic. În ceea ce privește scripturile, Vajrayana recunoaște atâtscrierile theravadine cât și pe cele mahayaniste, dar le încununează cu o colecție de tantre budiste, dintre care unelesunt incluse și în literatura budistă chineză sau japoneză.

Situația prezentă a budismului

Primele douăzeci de state în funcţie de procentul decredincioşi budişti.

Numărul actual al budiștilor variază între 230 și 500 de milioane,cu toate că suma de 350 de milioane este în general acceptată cafiind cea mai verosimilă[25]. Această discrepanță de datedemografice se datorează faptului că în multe țări credincioșii îșiexprimă adeziunea atât budismului cât și unor credințe populare(sau chiar altor religii), oscilând între practicile celor două tipuride sisteme religioase sau îmbinându-le. Astfel există "budismthailandez", "budism sri-lankez", "budism singalez", etc.,considerate de unii coruperi ale budismului primar. De asemenea,unii credincioși fac greșeli de interpretare ale acestei religii fiepornind de la lucrările sacre și neglijând punerea lor în aplicație,fie dezvoltându-se practic fără a avea o bază canonică. Cu toateacestea, numărul aderenților este considerabil plasând budismul pepoziția a cincea în clasamentul celor mai însușite religii dupăcreștinism, islam, hinduism și religia tradițională chineză.

Budism 119

Primele douăzeci de state în funcţie de numărulcredincioşilor budişti.

Budismul nu are o limbă sacră comună pentru toate formele sale:theravadinii utilizează texte din limba pali, budiștii est-asiaticifolosesc chineza, iar budiștii tibetani tibetana. Odată ajunse înOccident, învățăturile celor trei ramuri ale budismului și scrierilesacre sunt transpuse în limbile locale.

Budismul în diferite regiuni

Budismul în Sri Lanka

Stupa Ruwanveli Saya dinAnuradhapura, Sri Lanka.

Fiind țara unde budismul a avut cea mai mare longevitate și unde și-aconservat cel mai mult timp statutul de religie a majorității, Sri Lanka aîmbrățișat această credință încă din secolul al II-lea î.Hr. conform unorcronici ca Dipavamsa în urma acțiunilor misionare ale călugărului Mahinda,fiul lui Asoka. Astăzi 70% din populație este budistă, cei mai mulți dintre eifiind adepții ramurii Theravada, care de altfel are și o bogată tradiție înaceastă insulă. Canonul Pali de exemplu, autoritatea supremă a theravadinilor,a fost transpus în formă scrisă în Sri Lanka în jurul anilor 30 î.Hr. O legendăspune că Sanghamitta, fiica lui Asoka a adus pe insulă o ramură din CopaculIluminării (sau Copacul Bodhi[26]), a sfințit locul și a plantat-o la

Anuradhapura.

Budismul în Tibet

Budismul tibetan se diferențiază foarte mult de celelalte forme ale budismului. Fiind tradițional afiliat Mahayaneiprin scopul de a obține condiția de buddha pentru a elibera semenii de suferință, el cuprinde și ritualurile magice șiezoterice ale Vajrayanei. Legendele spun că elementele budiste au pătruns în Tibet în timpul "celui de-al 28-learege", Thothori Nyantsen (sec. al V-lea), care se pare că a fost un conducător local din valea Yarlung. Istorialegendară revelă multe aspecte inedite, miraculoase, în timpul domniei acestei căpetenii (se spune că din cer cădeauvolume sacre, lovind acoperișul regelui, etc.), dar e posibil ca aceste mituri să aibă și un suport real: venireamisionarilor budiști.

Budism 120

Budismul în China

Statuie mahayanistă a lui Buddha din perioadadinastiei chineze Tang, provincia Hebei, cca.

650 d.Hr.

Budismul a pătruns în China la puține secole de la decesul lui Buddha,într-o perioadă când taoismul și confucianismul dominau acest teritoriuasemănător Indiei prin vastitate și diversitate culturală. La început nu aacaparat mulți adepți în China, însă începând cu secolul al II-lea d.Hr. îșilărgește comunitatea datorită unor oarecare similarități cu taoismul și aușurinței cu care învățăturile erau receptate. Astăzi China are cel maimare număr de adepți ai religiei budiste (deși greu de stabilit, numărul s-aaproximat la cca. 102 milioane [27]), majoritatea fiind mahayaniști: ceidin est sunt "budiști est-asiatici" sau "mahayaniști chinezi", iar cei dincentru, din nord și din Tibet sunt "budiști tibetani" sau "mahayaniștitibetani". Instaurarea comunismului în China și Tibet a împiedicatdezvoltarea liberă a acestei religii prin închiderea mănăstirilor și abolireaoricăror forme de ceremonii religioase publice.

Budismul în Thailanda

In interiorul unui templu, Thailanda

Cu 95% din populație împărtășind credința budistă, Thailanda este țara încare această religie are cea mai mare densitate demografică. Budismulthailandez este theravadin, dar integrează și elemente regionale folcloricecum ar fi venerarea strămoșilor. Se prezumă fără dovezi concrete căbudismul a pătruns pentru prima oară în această zonă în secolul al III-leaî.Hr. mulțumită misionarilor regelui Asoka. Arhitectura religioasă secaracterizează prin stupe înalte poleite cu aur. Ca în majoritatea țărilortheravadine, budismul în Thailanda este reprezentat de autoritateacălugărilor, care până în a doua jumătate a secoului al XX-lea, îșiîncepeau vocația la opt ani slujind la un templu ca dek wat ("copil de

templu"). Principalul motiv pentru a deveni un dek wat este de a acumula o educație de bază prin citirea, scrierea șimemorarea textelor sacre cântate în diferite ritualuri. De aceea templele rurale (wat) au servit ca o structură de bazăîn instruirea elementară a populației. Astăzi ele cedează teritoriu aparatului educațional condus de guvern deși încăîși exercită dominația cu pregnanță în unele zone. În decursul istoriei thailandeze educația, considerată elementulcheie al siguranței și dezvoltării naționale, s-a aflat exclusiv în mâinile călugărilor budiști. Mănăstirile budiste(numite wat) au înfințat școli pe domeniile lor, iar călugării, pe lângă îndatoririle lor religioase, predau tinerilorlocalnici cititul, scrisul, aritmetica, precum și alte materii. În prezent există peste 30 000 temple, majoritatea cupropria lor școlă, răspândite pe întreg teritoriul regatului.

În Thailanda modernă școlile sunt de stat, de templu sau private. Școlile private sunt de trei feluri: thailandeze - cupredare exclusiv în limba thailandeză, bilingve - cu predare în limbile thailandeză și engleză și internaționale - cupredare în limba engleză. Majoritatea școlilor private angajează profesori străini pentru a preda limbi străine, cum arfi engleza, chineza, japoneza și franceza.

Budism 121

Budismul în Japonia

Kinkaku-ji, "templul pavilionului de aur", aflatîn Kyoto, Japonia

Budismul Mahayana a fost adus în Japonia din Coreea în secolul alVI-lea d.Hr [28] ca o consecință a contactelor cu lumea central-asiaticăprin Drumul Mătăsii. S-a impus rapid în arhipelag datorită voluminosuluicanon religios, a corpului doctrinar elaborat, a clerului bine organizat și atradiției înfloritoare în artă și arhitectură, caracteristici de care credințaautohtonă japoneză, șintoismul, ducea lipsă. Superioritatea netă abudismului nu a exclus o simbioză cu religia tradițională, ci dimpotrivă,Buddha a devenit în scurt un zeu șintoist (kami). Budismul japonez amarcat istoria budismului internațional prin diverse școli tradiționale,cele mai importante fiind probabil cele două din perioada Kamakura(1185-1333) și anume Școala Amidistă a Pământului Pur, promulgată de

Genshin și artriculată de unii călugări ca Hōnen, care insistă asupra salvării prin credința într-un buddha celest numitAmitabha și consitituie cea mai mare sectă budistă din Japonia (și poate chiar din Asia) și Școala Zen, cu un caractermult mai filozofic, care a fost adoptată de clasele nobiliare japoneze și a avut un impact imens asupra culturiiJaponiei. În perioada naționalismului japonez ce a precedat cel de-al doilea război mondial, budismul a fost privit cuostilitate ca un element exterior ce periclitează valorile tradiționale și s-a încercat, deși fără succes, o dislocare așintoismului din budism. Astăzi Japonia numără peste 89 de miloane de budiști (aproape 50% din populație), fiind adoua țară din lume după China în ceea ce privește lărgimea comunității budiste.

Budismul în Mongolia

Mănăstire de lama în Tsetserleg, Mongolia

Forma budistă instituită în Mongolia este cea a budismului tibetan.Mongolezii tradiționali venerau cerul și pe strămoși și erau adepții unuișamanism nord-asiatic. În anul 1578, Altan Khan, vrând să unească subconducerea sa neamul mongol, a pactizat cu liderul unei secte budistetibetane oferindu-i școlii sale protecție în schimbul legitimitățiireligioase. Liderul a primit titlul de Dalai Lama (adică de învățătorspiritual suprem; în traducere expresia înseamnă "lama oceanului"), pecare îl poartă și succesorii săi de astăzi. Altan Khan moare puțin timp maitârziu, însă secta budistă Gelug se răspândește în întreaga Mongolie.Budismul mongolez combină Mahayana cu ritualurile tantrice șipracticile tibetane tradiționale și este coordonat de lama, lideri spirituali similari unor guru hinduși. În perioada1924-1990, manifestarea religioasă în această țară a fost stingherită de regimul comunist (de altfel Mongolia a fostprima țară budistă care a trecut la comunism).

Budismul în India

După extincția budismului de pe teritoriul indian din secolul al XIII-lea, această religie tinde să se întoarcă la originiabia în 1891, prin inițiativa unui mentor sri-lankez, Anagarika Dharmapala care fondează Maha Bodhi Society.Această societate construiește multe temple și mănăstiri (vihara) în India, inclusiv cea din Sarnath, locul primeipredici a lui Buddha și se ocupă cu promovarea budismului în peninsulă. În 1892, Kripasaran Mahasthavir creează onouă organizație, Bengal Buddhist Association, având aceleași scopuri. O altă mișcare pro-budistă este aceea aindienilor fără castă (dalit sau paria) inițiată în ani 1890 de reprezentanți ai acestei clase, Iyothee Thass,Brahmananda Reddy și Dharmananda Kosambi. În 1956, prin convertirea liderului dalit B. R. Ambedkar la budism,mulți dintre partizanii lui au fost impulsionați să îi imite gestul. Meditația budistă Vipassana acaparează tot mai mulțiamatori mai ales în India, dar și în țările occidentale. În prezent, în India sunt 12-17 milioane de budiști.

Budism 122

Simbolurile budiste

Roata dharmei (Dharmachakra), unul dincele mai importante simboluri budiste.Cele opt spiţe înfăţişează calea cu opt

braţe, iar cele trei fragmenteîntrepătrunse din centru reprezintă

Buddha, Dharma (învățătura) și Sangha(comunitatea).

Multe din simbolurile budiste trebuie să fie raportate la cultura și populația dela care provin. De aceea câteva simboluri sunt legate de India antică și pot figăsite de asemenea în religia hindusă, deși cu un sens cu totul diferit. Sespune că Buddha refuza să facă din imaginea sa un obiect de cult, deoareceaceasta ar fi dus la o apoteoză inutilă a sa, fără legătură cu învățăturilerăspândite, alterând sensul lor. El considera caducă venerarea zeităților și aidolilor. De aceea, pentru a-l simboliza pe Buddha în arta timpurie s-auutilizat diferite motive religioase cum ar fi: roata cu opt spițe, copacul bodhi,urma de picior a lui Buddha, tronul gol, bolul de cerșit și leul. Cu toateacestea, mai târziu, mai ales datorită artei gandhara de origine elensitică,Buddha va fi transpus în imagine antropomorfă, iar statuile salereprezentându-l în diferite ipostaze (mai ales cea a meditației) vor fi veneratede credincioșii budiști. Să analizăm însă primele simboluri. Dharmachakrasau roata cu opt spițe se traduce prin "roata adevărului și a legii" (dharma =adevăr/lege, chakra = roată) și simbolizează cele opt cărări ale drumului ceduce spre iluminare. Copacul Bodhi este copacul sub care Buddha a căpătatiluminarea, iar venerarea lui și a frunzei sale era una firească, întrucât culturaindiană avea deja în acea perioadă un cult al arborilor. Tronul este o referire atât la obârșia regală a lui SiddhartaGautama, dar și a ideii de regalitate spirituală. Câteodată baza tronului este decorată cu lei și căprioare, amândouăanimalele fiind asociate dharmei budiste. Leul este unul din cele mai potente simboluri budiste. Tradițional asociatcu regalitatea, puterea și forța, acest animal nu dezvăluie doar originea lui Buddha, ci și calitatea învățăturilor salenumite chiar uneori "Răgetul Leului". Urma de picior semnifică prezența fizică a Iluminatului. Povestea spune căînainte de a muri, Buddha a lăsat o urmă de picior lângă Kusinara, ca amintire a vieții lui carnale pe pământ. Bolulde cerșit amintește de o istorisire ce a avut loc la scurt timp înainte de iluminarea lui Gautama, când o femeie numităSujata i-a oferit acestuia un bol cu lapte și orez. În acea vreme Buddha practica austeritatea și mânca extrem de puțin,dar în mementul primirii bolului și-a dat seama că îi trebuie energie pentru a obține revelația ultimă. După bodhi,Gautama a aruncat ce mai rămăsese în bol, pentru a simboliza renunțarea la posesiile materiale. Astfel el găseștecalea de mijloc între austeritatea extremă și atașamentul față de viață, iar bolul semnifică tocmai această filozofieprecum și modul de viață al călugărilor budiști. Un simbol care a apărut mai târziu este cel al ochilor lui Buddhades aplicați mai ales pe stupele din Nepal. Ei sunt îndreptați în toate cele patru direcții sugerând omniscientța luiBuddha. Cele trei refugii ale budiștilor (Buddha, Dharma și Sangha) și-au găsit reprezentarea prin trei bijuterii sauprintr-o bijuterie întreită.

Dăruirea

A face daruri este o practică comună în lumea budistă. Fiecare cadou făcut are o semnificație aparte: de exempluoferind lumină cuiva îi îndepărtezi întunericul ignoranței și oferindu-i tămâie îi ameliorezi comportamentul etic.Conform budismului, a oferi este o metodă bună împotriva lăcomiei și a atașării de ceva. În Tibet dăruirea se rezumăîn principal la opt cadouri care au un anumit simbolism:•• Oferind un bol cu apă pentru curățarea feței și gurii conferi noroc. Acest bol reprezintă focalizarea tuturor

condițiilor și cauzelor pozitive care vor genera efecte de aceeasși natură.•• Oferind un bol cu apă pentru picioare transmiți purificare. Spălarea picioarelor reprezintă curățarea de karma

negativă.•• Oferind flori simbolizezi generozitatea și deschiderea inimilor.• Oferind tămâie întrupezi principiile morale și disciplina.•• Oferind lumină amintești de stabilitate, claritate, răbdare și îndepărtezi ignoranța.

Budism 123

•• Oferind parfum transmiți perseverență și efort voluntar.•• Oferind mâncare dăruiești samadhi, un fel de nectar ce hrănește mintea.•• Oferind instrumente muzicale conferi înțelepciune. În budism, sunetul reprezintă înțelepciune deoarece

înțelepciunea este o facultate superioară a minții care o penetrează așa cum sunetul străpunge lumea fenomenală.Un alt tip de cadouri ce se poate oferi este cel al celor cinci calități ale bucuriei. Acestea simbolizează cele cincisimțuri umane (oglida - vizualul, lăuta - auditivul, tămâia - olfactivul, fructul - gustul, mătasea - tactilul), însăbucuria de a face contact cu ele nu este una contaminată, degradată, ci una pură și înălțătoare.Cele opt simboluri de bun augur

Cele opt simbouri de bun augur (sanscrită: Ashtamangala) sunt un set de simboluri foarte populare în Tibet, care seîntâlnesc deseori în arta tradițională și religioasă a acestei țări. Acestea sunt:•• Umbrela sau parasolul - simbolizează regalitatea și bogăția, dar și protecția față de elementele vătămătoare ca

boala, obstacolele, urgiile naturii, etc.• Cei doi pești de aur - la început erau simbolurile râurilor Gange și Yamuna, dar pot repreyenta norocul pentru

hinduși, jainiști și budiști. În cadrul budismului, ei dezvăluie că ființele care practică dharma nu trebuie să seteamă că se vor scufunda în oceanul suferinței, ci că pot să migreze liber (să-și aleagă renașterea) ca peștii în apă.

•• Vasul cu comori - este simbolul bogățiilor inombrabile care pot fi găsite în învățăturile budiste. De asemeneasemnifică viață lungă, bogăție și prosperitate.

•• Floarea de lotus - este completa purificare a trupului , vorbirii și minții și înflorirea faptelor curate în procesuleliberării. Lotusul redă condiția umană: el crește din noroi (samsara), ajunge la suprafața apei (purificare) șiproduce o floare minunată (iluminare)

•• Scoica - folosită și drept corn de suflat, semnifică adâncul, departe-mergătoarul și melodiosul ecou al dharmei.•• Nodul infinit - este o diagramă geometrică care simbolizează natura realității unde totul se află în raport cu totul,

creând o rețea de karma. Neavând nici început nici sfârșit, nodul redă și înțelepciunea infinită a lui Buddha șiunitatea compasiunii și a înțelepciunii. Altă semnificație este caracterul iluzoriu al timpului.

•• Stindardul victoriei - sugerează triumful învățăturii budiste asupra morții, ignoranței și dizarmoniei•• Roata Dharmei sau Dharmachakra ale cărei semnificații au fost precizate mai sus.

Un simbol mult mai recent este steagul internațional al budismului. Redactat în 1880de Henry Steele Olcott, un jurnalist american, a fost ridicat pentru prima dată în SriLanka în anul 1885 și a devenit un simbol al păcii și al credinței. Steagul conținecinci culori simbolice: albastru (pace, bunătate și compasiune universală), galben(calea de mijloc, moderație, vacuitate), roșu (virtute, strădanie, demnitate, exercițiu),alb (puritate și eliberare) și portocaliu (învățături budiste, înțelepciune).

Câteva simboluri budiste:

Leul ca simbolbudist (statuie din

vremea regeluiAşoka)

Ochii lui Buddha Bijuteria întreită Nodul infinit

Budism 124

Bibliografie• Achimescu, Nicolae, India, religie și filosofie• Achimescu, Nicolae , Budism și creștinism• www.hinduwebsite.com The History of Buddhism [29]

• Eliade, Mircea, Yoga - problematica filozofiei indiene• Armstrong, Karen, Buddha• Harvey, Peter (1990). An Introduction to Buddhism: Teachings, History and Practices. Cambridge University

Press• Skilton, Andrew (1997). A Concise History of Buddhism. Windhorse Publications• Williams, Paul (1989). Mahayana Buddhism: the doctrinal foundations• Gethin, Rupert (1998). Foundations of Buddhism. Oxford University Press.• A View on Buddhism [30]

• Levenson, Claude B., Budismul, Casa de Editură GRAFOART, București, 2009.• Richard D. Lewis, Să cunoaștem mai bine popoarele lumii (Editura Niculescu, 2005)• Mihnea Voicu Șimăndan, Sistemul de învățământ din școlile thailandeze și bilingve vs. cel din școlile

internaționale [31]

Note[1] Cf. Suttanipata: "Copilul Înțelepciune, giuvaerul/ Așa de prețios că pereche nu-și are,/ S-a născut la Lumbini, pe pământ Sakya/ Pentru

fericire și bucurie în lumea oamenilor"[2] Majjhima-Nikaya,I,247[3] Suttanipata 425, 439[4][4] Maha-parinibbana-sutta[5] Gombrich, Budismul Theravada[6] Nicolae Achimescu, India, religie și filosofie, ed. Tehnopress, pg.299[7] H. Oldenberg, Vinaya Texts.Transl from the Pali, pg.308 sq.[8] Nicolae Achimescu, India, religie și filosofie, Non-eul, pg. 302[9] pali: Cattāri ariyasaccāni, sanscrită: Catvāri āryasatyāni, chineză: Sìshèngdì, thai: อริยสัจสี่, Ariyasaj Sii[10][10] Samyuta-Nikaya[11][11] Vincențiu Pal, Teme din istoria religiilor pentru învățământul liceal, Editura , 1997[12] Cristalul și drumul luminii. Sutra, Tantra și Dzogchen de Chogyal Namkhai Norbu[13] Cf. Anguttara-Nikaya[14] Cf. Dhammapada[15] Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, II, pg.218[16] Cuvântul este preluat din religia hinduistă unde desemnează legea cosmică.[17] În budismul Mahayana există șase pāramitā: Dāna (generozitatea), Śīla (virtutea, moralitatea), Kānti (răbdarea), Vīrya (vigoarea),

Dhyāna(meditația, contemplarea), Prajñā (înțelepciunea, revelația). În budismul Theravada, în schimb, acestea sunt zece: Dāna, Śīla,Nekkhamma (renunțarea), Paññā (înțelepciunea transcendentală, revelatorie), Vīrya, Kānti, Sacca (sinceritatea), Adhitthana (fermitatea,determinarea), Mettā (simpatia), Upekkhā (seninătatea).

[18] Nicolae Achimescu, Budism și creștinism. Considerații privind desăvârșirea omului[19][19] Un meditator poate sta în genunchi sau în "poziție lotus", cu picioarele încrucișate. Există și forme de yoga în care practicantul merge sau

cântă.[20] Suttanipata,602-611[21] Sigalovada Sutta (http:/ / webspace. ship. edu/ cgboer/ buddhamorals. html)[22][22] M. Wijayaratna, "Le Bouddha et ses disciples", 1990[23] http:/ / www. columbia. edu/ itc/ mealac/ pritchett/ 00ambedkar/ ambedkar_buddha/[24] The Mahayana Buddhism (http:/ / www. hinduwebsite. com/ buddhism/ history/ mahayana. asp)[25][25] [www.adherents.com/Religions_By_Adherents.html#Buddhism][26] Copacul Iluminării este arborele sub care Buddha a ajuns în starea de bodhi, de revelație, în urma meditațiilor.[27] Adherents.com: Buddhism (http:/ / www. adherents. com/ largecom/ com_buddhist. html)[28] Buddhism in Japan (http:/ / www. mnsu. edu/ emuseum/ prehistory/ japan/ buddhism/ buddhism. html)[29] http:/ / www. hinduwebsite. com/ buddhism/ history_of_buddhism. asp[30] http:/ / viewonbuddhism. org

Budism 125

[31] http:/ / www. mvs. ro/ ?p=903

Nicolae Achimescu Budism si crestinism Nicolae Achimescu Budism si crestinism

Sikhism

Pelerin sikh la Harmandir Sahib.

Sikhismul (în limba punjabă Sikhī, ਸਿੱਖੀ) este o religie apărută insecolul al XV-lea, care se bazează pe convingerile lui Guru NanakDev, născut în anul 1469, în Punjab, astăzi în Pakistan. Cuvântul„sikh” înseamnă, literal, unul care învață, derivat din cuvântul"shishya", care în limba sanscrită înseamnă "discipol", "elev" sau"învățăcel". În limba punjabă, cuvântul sikh înseamnă și "aînvăța". [1] Adepții sikhismului, respingând politeismul hindus șiintoleranța musulmană, au devenit o națiune importantă cu religieproprie.

Sikhismul are peste 20 milioane aderenți și se numără printre celemai tinere religii monoteiste din lume.

Un sikh este un discipol al Guru Granth Sahib, care reprezintă mai mult decât o carte sfântă, el este pentru sikh unîndrumător și învățător veșnic.Sikhismul are zece guru. Fondatorului Guru Nanak i-au urmat nouă maeștri umani succesivi, iar al zecele, GuruGobind Singh, a fost proclamat, la moartea sa, ca "guru perpetuu al credincioșilor sikh".[1]

Elemente distinctive exterioare

Sikh purtând turban

Elementul cel mai important și mai aparent la adepții religiei sikh esteaspectul lor distinctiv: poartă turban de o formă specială (numitdastar), păr lung și netăiat și barbă lungă, ambele bine îngrijite.Această tradiție a fost inițiată de Guru Nanak. Ceilalți nouă guru îiîncurajeză pe credincioșii sikh să urmeze această tradiție.

Guru Gobind Singh a introdus o formă specială de botez, denumit'Amrit', și le-a cerut credincioșilor sikh să poarte un anumit fel deîmbrăcăminte, ca element al disciplinei sikh și să respecte un anumitset de reguli. Setul de reguli este cunoscut ca "Cei cinci K", deoarecefiecare din termeni începe cu litera K.

Sikhism 126

Cei cinci KCele 5 reguli sunt:

Kesh

Kesh înseamnă păr. Un sikh trebuie să considere părul ca pe un dar de la Dumnezeu. E un element de credință. Unsikh are datoria de bază să păstreze intact acest dar de la Dumnezeu. Părul e un simbol al credinței. Purtarea păruluilung confirmă credința unui sikh și acceptarea de către el a voinței lui Dumnezeu și îl învață umilința și acceptarea.

Khanga

Khanga înseamnă pieptene. Fiecare sikh folosește un piptene de lemn, ce poate fi purtat permanent înfipt în păr. Înafară de utilitatea practică, pieptănul este un simbol al curățeniei. Așa cum pieptenele servește la descâlcirea păruluiși curăță părul, așa unui sikh i se reamintește să se debaraseze de gândurile necurate, repetând în gând numele luiDumnezeu ('NAAM').

Karra

Karra înseamnă, literal, legătură sau vasalitate. Este o brățară specială de oțel purtată la încheietura mâinii drepte, cao verighetă care semnifică legătura între două persoane. Karra simbolizează legătura indestructibilă între guru șicredincioșii sikh, precum și legătura între aceștia. Karra este un simbol al înfrânării, care reamintește fiecărui sikhcare este comportamentul ideal în cazul când simte o slăbiciune.

Kachha

Kachha este o pereche de pantaloni scurți. Este un tip de lenjerie care impune o reținere simbolică și o putere decaracter moral. Ca și pantalonii de sport, Kachha pot fi purtați fără a produce un sentiment de jenă. Sunt utili cândvremea este foarte caldă sau la înot și activități sportive.

Kirpan

Kirpan

Kirpan este o sabie, pe care credincioșii sikh o numesc astfel princombinarea cuvintelor 'KIRPA' și 'AAN'. Kirpa înseamnă bunătate,bunăvoință, iar aan înseamnă onoare, respect, respectul de sine. Esteun instrument care adaugă respectului de sine și autoapărarea. Pentrucredincioșii sikh, un kirpan este simbolul puterii și al libertățiispiritului. Toți credincioșii sikh care au fost botezați trebuie să poarteasupra lor un kirpan scurt. Pentru ei este o jignire să numești acestkirpan pumnal sau cuțit.Wikipedia:Citarea_surselor

Sikhism 127

Principalele repere ale credinței ale unui sikhÎn sikhism se aplică următoarele zece principii: [1]

•• Există un singur Dumnezeu pentru toate popoarele lumii.•• Toți sunt egali înaintea lui Dumnezeu.•• Respectă toate ființele și apără-i pe cei slabi.•• Trăiește din muncă și afaceri cinstite.•• Amintește-ți că Atotputernicul ți-a dăruit viața și sprijină-te numai pe el.•• Pomenește cu regularitate numele Domnului.•• Trăiește-ți viața ca susținător al familiei, dar slujește și comunitatea cu altruism.•• Împarte-ți avutul cu cei în nevoie.•• Fii vigilent și ferește-te de forțele interne ale răului: desfrânarea, furia, lăcomia, egoismul.•• Promovează calitățile pozitive, atât personal cât și în comunitate: adevărul, compasiunea, înfrânarea, umilința și

iubirea.

Note[1] Sikh (http:/ / www. sikhiwiki. org/ index. php/ Sikh)

Bibliografie• The Sikh Turban and The Five K's (http:/ / www. canteach. ca/ elementary/ sikhism8. html)

SpiritismSpiritismul este o doctrină filosofică creștină apărută în Franța la mijlocul sec. al XIX-lea, aparținând pedagoguluiDenizard Rivail, sub pseudonimul Allan Kardec.Termenul a fost atribuit ca distinctiv doctrinei pe care urma să opublice, dar datorită faptului că derivă dintr-un cuvânt din limbajul comun a fost repede încorporat în uzul normal șieste folosit pentru a numi și alte doctrine.În 1855 Denizard Rivail a început să cerceteze un fenomen relativ cunoscut în acea vreme – "mesele care se rotesc"sau "mesele care vorbesc": e vorba de mese și obiecte în general care păreau a se umple cu o stranie vitalitate. Dupădoi ani dedicați investigării, nu a considerat că fraudele evidente pe care le-a întâlnit pe parcurs sunt motivesuficiente pentru a concluziona că toate acele fenomene sunt erori sau șarlatanii. Convins personal de realitateaexistenței fenomenului și de posibilitatea ca acesta să fie provocat de suflete ale morților, Rivail a mai făcut un pas:în loc de a se dedica "dovedirii științifice" a existenței acestor fenomene, Kardec și-a mutat atenția asupraposibilității, pe care o considera reală, existenței unei explicații de natură spirituală sau mediumnică, cu beneficiipentru umanitate.Natura sa puternic umanistă, formată în anii de studenție și de susținere a pedagogului elvețian Pestalozzi, discipol allui Rousseau, l-a împiedicat să se limiteze la o simplă cercetare naturalistă. Necesitatea susținerii spiritualitățiiomenești în timpuri caracterizate de o puternică expansiune a științei și de un declin al religiei l-a motivat pe Kardecsă imagineze o noua formă de a privi realitatea, care punea laolaltă știința aflată în ascensiune și religia în declin,mediate de raționalitatea filosofică. Astfel, Kardec a folosit empirismul științific pentru a cerceta fenomenul,raționalitatea filosofică pentru a discuta cu ce părea a fi suflete și a analiza ce comunicau, și a căutat o cale de aextrage din aceste dialoguri concluzii de natură socială și etică, folositoare pentru om. Astfel a pus bazelespiritismului, sistematizat în prima versiune a Cartea Spiritelor, apărută în 18 aprilie 1857.Cele două caracteristici principale ale mișcării spiritiste sunt:

Spiritism 128

• propunerea de a asigura accesul la cunoaștere pentru toți oamenii (cf. Comenius), în locul ermetismului careînconjura cunoașterea științifică și filosofică la acea vreme;

• convingerea că relația dintre om și spiritual nu are nevoie de mediere instituționalizată; o spiritualitate naturala(cf. Rousseau) este de ajuns și mai potrivită pentru om.

O parte a intelectualității din Europa și Statele Unite a îmbrățișat spiritismul ca explicație logică a realității,incluzând teme legate de transcendență, ca Dumnezeu și viața de apoi. Au fost înființate mii de societăți spiritiste înambele continente, iar ideile spiritiste au fost răspândite în așa măsură încât în unele țări au apărut voci caresusțineau includerea spiritismului în programa școlară. Cu toate acestea, o dată cu ascensiunea regimurilor totalitareîn prima jumătate a secolului al XX-lea, în Europa a avut loc o puternică opresiune a spiritismului, ca și a altormișcări filosofice și politice. În America de Sud, totuși, activitatea câtorva propovăduitori a reușit să se constituieîntr-o fundație solidă, deși spiritismul a devenit aici mai mult o doctrină religioasă și mistică. Această transformare afost mai puternică în Brazilia, unde mai mult de 4 milioane de oameni se declară "spiritiști Kardeciști" (conformultimului recensământ al Instituto Brasileiro de Geografia e Estatistica [1]), ceea ce face din Brazilia cea mai marețară spiritistă din lume. Spiritismul a influențat în Brazilia sincretisme ca Umbanda, Raționalismul creștin, União doVegetal și Valea Răsăritului (Vale do Amanhecer).

Vezi și•• Spirit

Legături externe• Grupul Român pentru Cercetări Spiritiste [2]

• Dialog spiritual [3], 16 octombrie 2006, Costin Anghel, Jurnalul Național

Referințe[1] http:/ / www. ibge. gov. br/ english/ default. php[2] http:/ / www. spiritus. ro/ GRUP/ spiritist_ro. htm[3] http:/ / www. jurnalul. ro/ jurnalul-national/ dialog-spiritual-10275. htm

Iudaism 129

Iudaism

Judaica

Iudaismul (din grecescul Ioudaïsmos, derivat dinlimba ebraică יהודה, Yehudah, „Iuda”; în ebraică:Yahadut, caracterele distinctive a iudaicului ,יַהֲדוּתeáqnov), cunoscut și sub numele de religie mozaică(după principalul profet evreu, Moise) este religiapoporului evreu. Preceptele iudaismului au stat la bazareligiilor monoteiste creștinism și islam. Termenuliudaism își are originea în numele regatului Iuda, țaratribului Iuda -- descendenții celui de-al patrulea fiu alpatriarhului Iacob (sec. XVIII - finele sec. XVII î.Hr.)-- cu capitala la Ierusalim, lăcașul Marelui Templu.

Istoria iudaismului este împărțită în trei perioade: 1.Perioada Templului din Ierusalim; 2. Perioadatalmudică; 3. Perioada rabinică (din secolul al VI pînăîn prezent). Iudaismul ortodox contemporan s-a formatpe baza mișcării fariseilor (pirushim) din perioadaMacabeilor.

Iudaismul contemporan nu are o instituție saupersonalitate, acceptată universal, care ar aveaautoritatea dreptului, învățăturii sau puterii. Sursele dreptului (Halaha) a iudaismului contemporan sunt: Tanahul(Tora scrisă) și Talmudul (Tora orală). Halaha reglementează aspectele vieții evreilor care nu sunt reflectate încodurile penale sau civile din sistemul secular.

Doctrina religioasă și principiile credințeiIudaismul este o religie monoteistă, bazată pe principii și etica, incluse în Biblia ebraică (Tanah), precum au fost încontinuare a explorate și explicate în Talmud și în alte texte. În conformitate cu tradiția evreiască, iudaismul începecu Legământul dintre Dumnezeu și Abraham.În timp ce iudaismul a fost rar, dacă vreodată, monolitic în practică, el întotdeauna cu înverșunare a fost monoteist înteologie - deși Tanahul amintește perioade de apostazie de la iudaism printre israeliți.„Idolatria poporului lui Iuda nu era o abatere de la un monoteism anterior al lor. Ea era de fapt felul în care poporul luiIuda se închina de sute de ani.[1]”

—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and TheOrigin of Its Sacred Texts.

Într-un documentar al BBC dr. Francesca Stavrakopoulou, lector principal la Universitatea din Exeter, specializată înstudii biblice ebraice declara: „Biblia nu era o sursă de încredere, ea nu ne spune adevărul despre acești oameni dinantichitate [adică evreii — n.n.].”[2] Întrebat în același documentar dacă evreii au fost monoteiști, lucru care i-ar fidistins față de religia canaanită, prof. dr. Herbert Niehr de la Universitatea din Tübingen declara că evreii au fostpoliteiști din sec. al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586, după care lucrurile au început să se schimbe foarte lent, evreiifiind covârșitor monoteiști începând cu perioada Macabeilor (secolul al II-lea î.e.n.).[3]

În documentarul History Channel The Bible Unearthed (Biblia dezgropată) Amihai Mazar afirmă că Iahve avea o nevastă în religia tradițională israelită, conform celei mai vechi inscripții care-l menționează pe Iahve.[4] În același documentar Baruch Halpern afirmă că monoteismul a pornit din reforma constând din epurările religioase produse la

Iudaism 130

ordinul regelui Iozia, reluare a epurărilor la ordinul străbunicului său, regele Ezechia. Regele Iozia a avut nevoie decentralizarea cultului pentru a obține controlul total al statului și sprijinul populației în scopuri expansioniste, aceastăideologie fiind consemnată în Deuteronom. Halpern afirmă despre reforma bazată pe Deuteronom că nu e vorba deinvenție de tradiție, ci dimpotrivă, de un refuz radical al tradiției.Istoric, iudaismul a accentuat credința în revelația divină și în acceptarea versiunilor Torei scrise și orale ca esențăfundamentală de bază a convingerilor. Iudaismul nu are o autoritate centralizată care expune dogmele religioase.Aceasta a dat naștere la multe formule în ceea ce privește anumite convingeri teologice inerente în Tora și Talmud.De-a lungul secolelor, au apărut o serie de formulări a principiilor de credință, și chiar dacă acestea diferă în ceea ceprivește anumite detalii, ele demonstrează un nucleu ideologic comun. Din aceste formulări, cele mai autoritare sunt„treisprezece principiile de credință”, formulate în XII-lea de Maimonide. Cele treisprezece principii au fost ignoratede cea mai mare parte a comunității evreiești pentru câteva secole. Peste secole reformularea acestor principii ai fostincluse sub formă poetică („Ani Ma'amin” și „Yigdal”) în cărțile de rugăciuni evreiești, și, eventual, au devenitgeneral acceptate.Joseph Albo și Raavad au criticat lista lui Maimonide, care conținea prea multe elemente,deși adevărate, dar care nuau fost principii de credință, și, astfel, plasând prea mulți evrei în categoria de "eretic". Mulți alții au criticat oriceastfel de formulare, care ducea la minimizarea întregii Tore.În acest sens, istoricul Josephus a accentuat practica religioasă mai mult decât dogmele religioase, asociindapostaziile cu nerespectarea legii evreiești, și menținea că cerințele pentru convertirea la iudaism sunt: circumcizia șiaderarea la obiceiurile tradiționale.

ScrieriIudaismul întotdeauna a preamărit studiul Torei și a altor texte religioase. Urmează o listă structurată a lucrărilorcentrale a practicii și gândirii mozaice.

1. Tanah (Biblia ebraică) și comentariile1.1. Mesora2.2. Targum3. Exegeză biblică evreiască (Midraș de mai jos)

2.2. Lucrări din era talmudică (literatura rabinică clasică)1. Mișna și comentariile2. Tosefta și tractatele minore3. Talmud:

1.1. Talmudul babilonian și comentariile2.2. Talmudul ierusalimitean și comentariile

3. Literatura Midrașică:1. Midrașul Halahic (despre Halaha)2. Midrașul Agadic (despre Agada)

4.4. Literatura halahică1.1. Codurile Legii și tradiției Mozaice

1.1. Mișne Tora și comentariile2.2. Tur și comentariile3.3. Șulchan Aruch și comentariile4.4. Literatura responsa

5.5. Gândirea și etica evreiască1.1. Filosofia evreiască

Iudaism 131

2.2. Kabbala3.3. Lucrări hasidice4.4. Etica evreiască și Mișcarea Mussar

6.6. Siddur și Liturghie7.7. Piyyut (poezia clasică evreiască)

Tanah - Biblia ebraicăCartea fundamentală a religiei iudaice este Tora, adică primele cinci scrieri (Pentateuh) din Vechiul Testament(Biblia ebraică). Scrisă într-un limbaj arhaic, în urmă cu circa 3 000 de ani și fără vocalizare și punctuație, Tora esteun subiect de studiu esențial al iudaismului. În decursul veacurilor, Tora a fost interpretată într-un număr imens demodalități. Interpretări bazate pe traducerea unui cuvânt sau pe punctuații diferite au dus la dispute interminabileîntre înțelepții evrei. Studiul de Tora are o importanță capitală în iudaism, fiind preocuparea esențială a omului. Înierarhia interioară a învățăceilor de Tora, "rabinul" este "autoritatea doctrinară" recunoscută. În lumea iudaismului,există diferite curente și instituții de studiu rabinice.Biblia ebraică cuprinde 24 de cărți grupate în 3 secțiuni. Acestea sunt:

1. Tora (תורה) (Pentateuhul), care cuprinde primele cinci cărți ale Biblie:1. Cartea Genezei2. Cartea Exodului3.3. Cartea Leviticului4.4. Cartea Numerilor5.5. Cartea Deuteronomului.

În principiu, Tora este obiectul de studiu permanent și zilnic. Tora este citită ceremonial și public în sinagogă înzilele de Sâmbătă (Șabat) și de sărbătoare. Gândirea filozofică și doctrinară a iudaismului se bazează primordial peTora.

1. Profeții (נביאים, Neviim),"cei vechi":1. Cartea lui Iosua (יהושע)2.2. Cartea Judecătorilor (שופטים)3.3. Cartea lui Rut (רות)4.4. Cartea întâi a lui Samuel (שמואל), Cartea a doua a lui Samuel5.5. Cartea întâi a Regilor (מלכים) Cartea a doua a Regilor6.6. Cartea întâi a Cronicilor, Cartea a doua a Cronicilor7.7. Cartea lui Esdra (עזרא)8.8. Cartea lui Nehemia (נחמיה),

1.1. Cartea lui Tobia(apocrifă nebiblică)2.2. Cartea Iuditei(apocrifă nebiblică)

1. Cartea Esterei (אסתר)2.2. Cartea întâi a Macabeilor, Cartea a doua a Macabeilor,(apocrife nebiblice)3.3. Cartea lui Iob (איוב)4. Cartea Psalmilor (תהילים Tehilim - 150 de cântări și imnuri)5.5. Cartea Proverbelor (משלי)6.6. Cartea lui Qohelet (קהלת - Ecleziastul)7. Cartea Cântării Cântărilor (שיר השירים)8.8. Cartea Înțelepciunii, Cartea lui Ben Sirah (Ecleziasticul)(apocrifă nebiblică)9. Cartea Profetului Isaia10.10. Cartea profetului Ieremia (ירמיהו)

Iudaism 132

11.11. Cartea Lamentațiunilor (איכה - Plângerile lui Ieremia)12.12. Cartea profetului Baruh(apocrifă nebiblică)13.13. Cartea profetului Ezechiel (יחזקאל)14.14. Cartea profetului Daniel (דניאל)15.15. Cartea profetului Osea16.16. Cartea profetului Ioel17.17. Cartea profetului Amos18.18. Cartea profetului Abdia19. Cartea profetului Iona20.20. Cartea profetului Mihea21.21. Cartea profetului Nahum22. Cartea profetului Habacuc23.23. Cartea profetului Sofonia24. Cartea profetului Agheu25.25. Cartea profetului Zaharia26.26. Cartea profetului Malahia.

1. Scrierile (כתובים, Ketuvim) cuprind:1.1. Cele cinci cărți hagiografice (megilot)2.2. Cartea Cantarilor שיר השירים3.3. Rut רות4.4. Plângerile איכה5.5. Eclesiastul קהלת6.6. Ester אסתר7. Daniel דניאל8.8. Ezra עזרא9.9. Nehemia נחמיה10.10. Cronici 1 si 2. דברי הימים

TalmudTalmudul este o compilație imensă de cazuistică reglementată de autoritățile rabinice din diferite locuri și perioade.Talmudul ca noțiune este o derivație a noțiunii de "studiu". Talmudul este o compilație consacrată care nu mai poatefi schimbată dar în jurul căreia se fac noi adausuri interpretative extratextuale. Talmudul este studiat zilnic iarîntregul ciclu prestabilit de studiu durează cca. 5 ani, după care se reîncepe. Talmudul propriu zis este format dinGhemara precum și din straturi doctrinare suplimentare, consacrate în expunerea și analiza גמרא Mișna și משנהfundamentelor iudaice din Mișna și Gmara. "Talmudul" ca noțiune include două variante: Talmudul Babilonian șiTalmudul Ierusolomitan. Talmudul Babilonian este versiunea mai cunoscută și studiată.

Iudaism 133

Sărbători

SâmbătaSâmbăta este principala zi de sărbătoare evreiască, ziua de odihnă a Creatorului după cele șase zile de facere a lumii(Geneza). Potrivit religiei evreiești, este interzis să se lucreze în ziua de sâmbătă și în zilele de sărbători.

Roș haȘanaRoș Hașana este Anul Nou conform calendarului mozaic.

PurimPurim este o sărbătoare evreiasca care comemorează eliberarea poporului evreu din Imperiul Persan antic dedistrugere de către Haman, după cum este scris în cartea biblică Cartea Esterei (Megillat Esther). În funcție depoveste, Haman trage la sorți pentru a stabili data la care să fie exterminați evreii.

ȘavuotȘavuot (ebraică: שבועות; în pronunția așkenază Șavuos, ad literam, "Sărbătoarea săptămânilor") este o sărbătoareevreiască care cade în ziua a șasea a lunii Sivan (sfârșitul lunii mai - începutul lunii iunie). Ea eternizează momentulcînd Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai. Este una din așa-numitele "șaloș regalim",adică cele trei evenimente festivalice când evreii făceau pelerinaj la Ierusalim.

Sukkot (סוכות)În timpul sărbătorii de Sukkot (סוכות) evreii ies din casele lor și locuiesc timp de șapte zile în niște umbrare saucolibe construite după reguli stricte, în amintirea celor patru zeci de ani de pribegie în deșert.

Pesah (פסח - Paștele )În timpul celor șapte zile ale sărbătorii Paștelui פסח (Pessah) (în amintirea ieșirii din Egipt מצרים) nu se mănâncăpâine dospită din cele cinci feluri de cereale, ci numai „pască”, pâine nedospită, (în ebraică mața מצה).

Iom KipurIom Kippur (יום כפור iom kippùr, Ziua ispășirii) - este una din cele trei mari Sărbători evreiești; este ziua de postreligioasă ebraică care celebrează ziua ispășirii. În Torah este numită Yom haKippurim ("Ziua celor care ispășesc").Este una din așa-zisele Iamim Noraim ("Zilele temerii reverențioase"). Iamim Noraim sunt Roș haȘana și YomKippur, respectiv primele și ultimele două zile din cele Zece zile ale Penitenței.

Iudaism 134

HanukaHanuka (în ebraică חֲנֻכָּה sau חנוכה) reprezintă "Sărbătoarea inaugurării" sau "Sărbătoarea luminilor".

Ritualuri

Un papirus din Tora

În sinagoga, lăcașul de cult, se află un dulăpior(chivotul) în care se află textele religioase, de regulăscrise pe suluri și, de asemenea, Menorá (candelabrulcu șapte brațe).

La opt zile de la naștere, copilul de sex masculin estecircumcis, ca semn al legământului cu Dumnezeu.Majoratul religios pentru fete este la vârsta de 12 ani,iar pentru băieți la 13 ani.

Veșmintele de cult

Un bărbat evreu din Chişinău (1900) purtândkippa

O kippah (în ebraică: כִּפָּה, kippot plural; idiș: יאַרמלקע, yarmulke) esteun acoperământ pentru cap ușor rotunjită fără margini lărgite purtate demulți bărbați evrei în timp ce se roagă, mănâncă, recită binecuvântări,studiază texte religioase evreiești, și în orice moment de către uniibărbați evrei. În comunitățile non-ortodoxe, unele femei au început, deasemenea, să poarte kippot. Există o gamă de kippot diferite în mărimede la unele mici, care acoperă numai partea din spate a capului, launele mari, care acoperă coroana capului în întregime.Țițit (ebraică: צִיציִת) (pronunție așkenazică: tzitzis) sunt șalurispeciale, cu noduri "franjuri" sau "ciucuri" găsite pe cele patru colțuriale tallit (ebraică: טַלִּית) care seamănă cu o eșarfă pentru rugăciune.Tallit este purtat de bărbați evrei și de unele femei evreice în timpulserviciului divin. Tradițiile variază în ceea ce privește când un evreuîncepe să poarte un tallit. În comunitatea sefarzilor, băieți poartă tallitde la vârsta de bar mitzvah, adică de la 13 ani. În unele comunități aleașkenazilor se obișnuiește să se poarte numai după căsătorie. Un tallitkatan (tallit mic) este un articol de îmbrăcăminte cu franjuri purtat pe sub haine pe parcursul zilei. În unele cercuriortodoxe, franjurilor li se permite să atârne în mod liber peste îmbrăcăminte.

Iudaism 135

Un bărbat purtând tallit cu ţiţit peste cap în timpulrugăciunii.

Un bărbat îmbrăcat în tefillin în Ierusalim.

Tefillin (ebraică: תְפִלִּין), cunoscut în limba engleză ca phylacteries(de la φιλακτέριον cuvântul grecesc, însemnând cetate sau deprotecție a), sunt două cutii pătrate de piele care conțin versetebiblice, atașat la frunte și în jurul brațul stâng cu ajutorul curelelordin piele. Ele sunt purtate în timpul rugăciunii zilnice dedimineață, de către bărbați evrei.

Rugăciunile

Iudaismul a accentuat importanța executării poruncilor mai multdecât afișarea unor convingeri dogmatice. Astfel nu există uncanon de rugăciune, ci o varietate de cărți de rugăciune, care,totuși, au un număr mare de rugăciuni unificate, deseori înversiunea din Scripturi sau din poezia religioasă medievală.Profetul Ezra a fost acela care a stabilit formulări fixe alerugăciunii și includerea cântecelor în serviciul divin. Ulterior dupădistrugerea celui de al II-lea Templu din Ierusalim, rugăciunea,conform tradiției rabinice, va înlocui jertfele din Templu.

Evreii se roagă de trei ori pe zi: dimineața, la prânz și seara. Larugăciunea de dimineață bărbații se înfășoară în patrafir (Talith, unșal cu ciucuri în cele patru colțuri), simbol al prezenței divine, eirecitând cu această ocazie o serie de binecuvântări, printre care șibaruh șelo asani ișa („Binecuvântat e Dumnezeu că nu m-a făcutfemeie”); evreii religioși poartă patrafirul (un fel de «poncio» mic,cu ciucuri la cele patru colțuri) toată ziua.

Poziția femeii în iudaism

Cel puțin până în secolul al II-lea e.n. iudaismul a permispoliginia, dar niciodată n-a permis poliandria.[5]

Deși este o religie cu puternice rădăcini patriarhale, iudaismulrezervă femeii din punct de vedere religios și social un loc deonoare. Prin binecuvântarea aceasta, evreii nu fac în niciun caz oafirmație sexistă, ci dimpotrivă ei îi mulțumesc lui Dumnezeupentru toate ritualurile care li s-au dat și pe care sunt obligați să lerespecte, spre deosebire de femei care nu sunt obligate, deoareceacestea pot menține legătura strânsă cu Dumnezeu și în lipsaacestor obligații[6]. Din rugăciune nu trebuie să lipseascăprofesiunea de credință: Shma Israel („Ascultă, Israele”,Deuteronom 6, 4-9). De asemenea, în timpul rugăciunii bărbațiitrebuie să poarte așa numitele filacterii (tefilin).

Cultul mozaic este axat pe îndeplinirea celor 613 poruncienumerate în Tora (primele cinci cărți ale lui Moise).

Rabinul

Iudaism 136

La sinagogă, conducătorul ritualului este rabinul, care are funcția unui îndrumător religios. El este cel carecoordonează studiul Torei.

Cașrut -- legile alimentareSe vorbește în iudaism și de o serie de restricții alimentare, deoarece aici intervine distincția dintre pur și impur.Cușer (în limba idiș, kașer în limba ebraică) înseamnă „pregătit după ritual” și, în cazul mâncării, garantat a ficonform regulilor. Astfel, evreii au voie să mănânce doar carnea rumegătoarelor cu copita despicată: ovine, capre,bovine, pești cu solzi și înotătoare și păsări nerăpitoare (vezi Levitic cap. 11); există reguli precise la sacrificareaanimalelor; este interzis de mâncat lactate împreună cu carne, etc.• Vezi și Halaha

Istoric• Vezi și HasidismȘoa (holocaustul, nimicirea în ebraică) a avut loc în perioada nazistă, când șase milioane de evrei au fost exterminațiîn lagărele de concentrare (Auschwitz, Sobibór, Treblinka și altele) prin gazare și alte forme de asasinare, cadavrelefiind apoi incinerate.

Bibliografie1. Picard, Marianne, Juifs et Judaïsme. Manuel d'histoire juive. De 700 avant à 70 après. Paris, 1987, Pacej2. Etilé. R-L P, Etude sur une civilisation nêgro-adfricaine de l'Egypte antique, Ed. Menaibuc

Vezi și•• Avraam•• Calendarul ebraic•• Creștinism•• Dumnezeu•• Evrei•• Talmud•• Ghemara•• Midraș•• Tora•• Ierusalim•• Istoria evreilor în România•• Lista sinagogilor din România•• Monoteism•• Pentateuh•• Regiunea Autonomă Evreiască•• Religie•• Sinagogă•• Romanioți

Iudaism 137

Legături externe• Tradiția iudaică în studiul Cabalei [7]

• Mozaicismul [8]

Referințe[1] Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „ 9. The Transformation of Judah (c. 930-705 BCE) (http:/ / books. google. nl/

books?id=lu6ywyJr0CMC& pg=PA234& lpg=PA234& dq=The+ idolatry+ of+ the+ people+ of+ Judah+ was+ not+ a+ departure+ from+their+ earlier+ monotheism. + It+ was,+ instead,+ the+ way+ the+ people+ of+ Judah+ had+ worshipped+ for+ hundreds+ of+ years. &source=bl& ots=lQF2Lqja7D& sig=2oySBbSqenVKlRf4nE7d6_lo5Qg& hl=nl& ei=X3e8TPWPHoHm4AbtnbHVDA& sa=X&oi=book_result& ct=result& resnum=1& ved=0CBUQ6AEwAA#v=onepage& q& f=false)” (în engleză). The Bible Unearthed. Archaeology'sNew Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts. (http:/ / www. amazon. com/ Bible-Unearthed-Archaeologys-Vision-Ancient/dp/ 0684869128) (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 234. ISBN 978-0-684-86913-1. . „The idolatry of the peopleof Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshipped for hundreds ofyears.”

[2] Bible's Buried Secrets, Did God have A Wife, BBC, 2011. Citat: „The Bible was an unreliable source, it's not telling us the truth about theseancient people.”

[3] Ibidem. Citat: „Between the 10th century and the beginning of their exile in 586 there was polytheism as normal religion all throughout Israel;only afterwards things begin to change and very slowly they begin to change. I would say it is only correct for the last centuries, maybe onlyfrom the period of the Maccabees, that means the second century BC, so in the time of Jesus of Nazareth it is true, but for the time before it, itis not true.”

[4] Cf. http:/ / icarusfilms. com/ new2006/ bib2. html[5] Coogan, Michael (octombrie 2010) (în engleză). God and Sex. What the Bible Really Says (http:/ / books. google. nl/

books?id=2_gPKQEACAAJ& dq=god+ and+ sex& hl=nl& ei=4fbCTaPKDpGXOrq88Z0I& sa=X& oi=book_result& ct=result& resnum=2&ved=0CEcQ6AEwAQ) (ed. 1st). New York, Boston: Twelve. Hachette Book Group. p. 78. ISBN 978-0-446-54525-9. . Accesat la 5 mai 2011.„Polygyny continued to be practiced well into the biblical period, and it is attested among Jews as late as the second century CE.”

[6] Sex Roles - A Journal of Research, May 2003; în: Marilyn P. Safir, Amir Rosenmann, Orly Kloner, Tomboyism, sexual orientation and adultgender roles among Israeli women: "Although the majority of Israelis define themselves as nonreligious, during the High Holy Days, it is thenorm to attend prayer services at Orthodox synagogues (which receive state funding, unlike the small number of Reform and Conservativesynagogues in Israel). Only men can actively participate in these prayer services as well as perform the Kadish prayer for the dead. In addition,men's daily Morning Prayer includes the Hebrew phrase Barukh shelo assani isha ("Blessed is God for not creating me a woman"). Womenare hidden from men's sight and are excluded from praying aloud, so that they do not distract the men, in these Orthodox synagogues. In fact,even in the traditional Orthodox wedding ceremony, the woman is a silent, not an active, participant." (http:/ / findarticles. com/ p/ articles/mi_m2294/ is_2003_May/ ai_104635133/ pg_1).

[7] http:/ / www. vopus. org/ ro/ gnoza-gnosticism/ cabala/ izvoare-kabala. html[8] http:/ / web. archive. org/ web/ 20080728112725/ http:/ / www. geocities. com/ athens/ delphi/ 5647/ rel50. htm

Credința Bahá'í 138

Credința Bahá'í

Simbol Bahá'í

Credința Bahá'í este o religie monoteistă fondată de Mírzá Husayn-'Alí Núrícunoscut sub numele de Bahá'u'lláh (în limba arabă: Slava lui Dumnezeu) însecolul al XIX-lea în Persia. Numărul bahá'í-lor din lume este de aproximativ6 milioane, fiind răspândiți în peste 200 de țări din toată lumea. În multe dinorașele mari ale lumii se află așezăminte Baha'i, chiar temple . În Bucureștiexistă o casă baha'i în zona Pieței Romane .

Conform învățăturilor Bahá'í, evenimentele religioase din istorie sunt văzuteca un proces educațional evolutiv pentru omenire, prin intermediulmesagerilor lui Dumnezeu. Aceștia sunt numiți Manifestări ale lui Dumnezeu.Bahá'u'lláh este văzut ca cel mai recent, dar nu ultimul dintre aceștia. El apretins că este așteptatul Salvator al lumii și Învățătorul prevestit înCreștinism, Islamism, Hinduism, Budism, și în alte religii, și misiunea lui era să stabilească o bază fermă pentruunitate în întreaga lume și să inaugureze o eră de pace și justiție, în care Bahá'íi cred că inevitabil va veni.

"Bahá'í" poate fi folosit ca un adjectiv atunci când ne referim la credința Baha’i sau ca termen pentru adepții luiBaha’u’llah. ("Baha’i" nu desemnează religia ca un întreg). Cuvântul provine de la "Bahá’" (بهاء) din limba arabă ,care înseamnă “glorie” sau “slavă”. Cuvântul Bahaism (sau Bahai’ism) a fost folosit în trecut dar acum este folositmai rar.Orașul Haifa (Israel) a devenit centrul mondial al credinței Baha’i și reședința parcului cu același nume. Decizia casediul mondial al Baha’i-ului să fie Haifa a fost luată ca urmare a faptului că nici o altă țară din acea zonă geograficănu a oferit o libertate mai mare de desfășurare a activității religioase a acestei credințe.

CredințeAtunci când ne referim la Învățăturile Baha’i, trei principii de bază sunt cel mai des folosite: unicitatea LuiDumnezeu, unitatea religiilor și unitatea omenirii. Convingerile și practicile Baha’i își au originea în aceste principii,dar luate separat acestea ar fi o variantă simplificată a Învățăturilor Baha’i.

DumnezeuScrierile Baha’i descriu un singur, etern Dumnezeu, creatorul tuturor lucrurilor, al creaturilor și al forțelor dinunivers. Existența Lui Dumnezeu e considerată a fi eternă, fără început și fără sfârșit și este descris de nepătruns,inaccesibil, sursa tuturor Revelațiilor, veșnic, atotștiutor, omniprezent și atotputernic. Deși inaccesibil direct,Dumnezeu este văzut ca fiind conștiința omului, cu o voință și cu un scop. Conform învățăturilor Baha’i, Dumnezeuîși exprimă această voință în multe moduri, prin intermediul mesagerilor divini care sunt numiți și Manifestările LuiDumnezeu sau câteodată educatori divini. Exprimând voința Lui Dumnezeu aceste Manifestări sunt văzute capunând bazele religiei în lume.Învățăturile Baha’i afirmă că Dumnezeu este prea măreț pentru a putea fi pe deplin înțeles de oameni sau pentru a-șicrea o imagine clară și completă. În religia Baha’i sunt folosite mai multe titluri pentru a-L descrie pe Dumnezeu (cel Atotputernic, cel Atotiubitor, cel Mărinimos, cel Milostiv, cel Generos, cel Atotglorios etc.) și este pus un accentsubstanțial pe monoteism și pe interpretarea unor doctrine, cum ar fi Sfânta Treime, într-un mod simbolic maidegrabă decât într-un sens literal.

Credința Bahá'í 139

Legături externe• Totul despre Bahá’í [1], 8 martie 2012, Andrei Crăciun, Laurențiu Ungureanu, Adevărul

Referințe[1] http:/ / www. adevarul. ro/ life/ Totul_despre_Baha-iTotul_despre_Baha-i_0_659934358. html

JainismJainismul, sub denumirea tradițională Jain Dharma (जैन धर्म), este una din cele mai vechi religii și filozofii ale lumii,găsindu-și rădăcinile în India antică și preistorică. Tradiția spune că această credință a fost propovăduită de osuccesiune de douăzeci și patru de Jinas (cuceritori) sau tirthankarași, dintre care ultimul, Mahavira[1] (cca. sec. alVI-lea î.Hr.) a avut o importanță decisivă, fiind considerat de unii istorici fondatorul jainismului modern.Comunitatea jainistă are, în ciuda dimensiunii sale reduse, o influență religioasă remarcabilă în țara originară, India,unde există 4,2 milioane de adepți[2], dar și în Statele Unite, Europa de Vest, Africa și Orientul Îndepărtat, unde serăspândește datorită creșterii numărului de imigranți jainiști și a susținerii fervente a tradiției ascetice Shraman(श्रमण).Jainismul se înscrie în grupul de credințe dharmice și nu este o ramură vedică, ortodoxă (astika) a spiritualitățiiindiene așa cum sunt școlile din cadrul hinduismului, ci împreună cu budismul formează un curent religios eterodox(nastika). Ortodoxismul și eterodoxosimul vor conviețui în spațiul indian influențându-se, realizând un transferosmotic de idei filozofice, mitologice și religioase, proces care va fi resimțit din plin și de jainism. Cărturarul hindusBal Gangadhar Tilak atrage atenția că jainismul a contribuit la încetarea sacrificiilor de animale din religia vedică șică tot lui îi datorăm apariția conceptului non-violenței, Ahimsa[3][4].Jainismul a înrâurit în mod semnificativ sfera etică, politică și economică din India pentru aproape trei milenii.Filozofia jainistă se poate rezuma la independență și egalitate spirituală între toate formele de viață și la onon-violență dusă până la paroxism. Autocontrolul, vrata (व्रत), este mijlocul prin care practicanții acestei religiiobțin atotcunoașterea (kevala jnana) și în final împlinirea, integrarea sufletului în adevărata natură (moksha) șidebarasarea de karma și de ciclul reîncarnărilor.Jainiștii au o tradiție străveche în ceea ce privește erudiția. Nu este surprinzător că ei formează comunitateareligioasă cea mai învățată a Indiei[5] și că bibliotecile acestora sunt cele mai vechi din acest subcontinent.[6] .

Jainism 140

Istorie

Sculptură reprezentând doi întemeietori ai jainismului:în stânga, Rishabha, primul dintre cei 24 de

tirthankarași, o personalitate legendară, neconfirmatăistoric; în dreapta Mahavira, ultimul dintre cei 24,

întregitorul și reformatorul acestui sistem religios șifilozofic. Poziția personajelor este tipică în iconografia

jainistă. Corpul idealizat, aproape lipsit de detaliirevelă efectul exercițiilor yoga, imobilitatea șirigiditatea lui sugerează "revocarea trupului"

(Kayotsarga), despărțirea de materialitate.

Vardhamana Mahavira nu este fondatorul jainismului, cu toate cămulți îi atribuie acest rol[7]. El doar a reînviat un cult străvechi șil-a făcut popular în India prin forța exemplului și prin diferitepredici și a finalizat misiunea celor 24 de profeți tirthankarași. Seobservă însă că toți profeții au trăit în ținutul Kalinga (Orissa deastăzi) și au avut o biografie similară, renunțând la statutul lorregal și formând comunități religoase, ceea ce ar putea reprezentadoar o proiecție a vieții lui Mahavira în timpuri ancestrale. Potrivitlegendei, primul dintre tirthankarași se numește Rishabha, a trăitcu cel puțin 30-40 de generații în urma lui Mahavira (cca. 1500î.Hr.), a dus o viață ascetică și a fost venerat în orașul Pithunda,distrus ulterior de Mahapadma Nanda. În general viețile profețilorjainiști sunt mai mult descrise legendar, decât istoric, singurelepersoane a căror existență a fost dovedită de cercetători fiindultimii doi din cei 24: Parshva și Mahavira.

Parshva sau Parsvantha (cel de-al 23-lea tirthankaraș) a trăit cu200-250 de ani înaintea lui Mahavira, s-a născut în jurul anului872 î.Hr și a fost fiul unui rege din Benares. Părăsindu-și bogățiilea devenit ascet și a obținut cunoașterea absolută. A fondat optcomunități de la care e posibil să se fi inspirat și secta luiMahavira, apoi a murit după vârsta de 100 de ani[8].

Fiu al regelui Siddhartha, Vardhamana Mahavira s-a născut într-ofamilie domnitoare aparținând castei războinice (Kshatriya) înKundalpur, o așezare din regatul străvechi Vaishali (astăzi, Bihar).Unele surse notează că 599 î.Hr. este anul nașterii lui Mahavira,susținând că el s-a născut înainte de Buddha (cca. 560 î.Hr.), întimp ce alte surse plasează acest eveniment după naștereafondatorului budist, în 539 î.Hr.[9] sau 549 î.Hr.[10] Mama sa,Trishala, a avut niște vise prevestitoare care anticipau misiuneamesianică a lui Mahavira. La vârsta de 28 de ani (sau 30 după alte legende) el își abandonează familia, regatul șitoate posesiile materiale și devine ascet, nu înainte însă de a se fi căsătorit cu o tânără nobilă și de a fi avut cu ea uncopil. Timp de 12 ani va pribegi prin lume ducând o viață plină de austerități severe, trăind mai ales prin păduriizolate și regiuni deluroase locuite de triburi primejdioase. După 13 luni de la despărțirea de lumea materială, el îșileapădă veșmântul monahal, umblând pentru tot restul vieții complet gol ca semn al detașării supreme și al abjurăriisinelui. După cei 12 ani, la vârsta de 40 (42) de ani el va obține starea extatică de Jina ("cuceritor") eliberându-secomplet de ciclul reîncarnărilor. În următorii ani se va întoarce în societate pentru a predica învățăturile dobândite șipentru a organiza un ordin ascetic care va rămâne devotat doctrinei lui și o va transmite posterității [11].

Spre deosebire de budism, jainismul nu apare ca o reacție a claselor princiare împotriva societății brahmanice, ci se sedimentează treptat de-a lungul timpului, rupându-se de filozofia și credințele tradiționale. Mahavira vrea să se integreze într-o societate deja existentă, nu este fondatorul unei doctrine noi, ci îmbogățește și reformează una preexistentă. Din acest punct de vedere, jainismul trebuie considerat mult mai vechi decât budismul, cu toate că multe din elementele actuale ale acestei religii au fost adăugate de Mahavira, contemporanul lui Buddha [12]. Primele texte budiste din limba pali vor considera jainismul o sectă rivală și îi vor numi pe adepții ei Nirgrantha, "desfăcuți de toate legăturile", adică descătușați, eliberați. Mahavira este menționat de budiști cu numele Niggantha Nathaputta.

Jainism 141

În spațiul indian, jainismul s-a remarcat față de celelalte religii prin consecveță doctrinară, nefăcând concesiihinduismului sau altor credințe așa cum de exemplu au făcut budiștii mahayaniști după epoca dinastiei Gupta.Hinduiștii au rămas chiar indiferenți în ceea ce privește jainismul, nevăzând în el o amenințare sau o formațiunerivală. Aceasta se datorează mai cu seamă faptului că jainismul a atras puțin adepți din cauza dificultății practicăriiascetismului, a accentului implacabil pus pe austeritate și pe auto-mortificare.După moartea lui Mahavira, mesajul acestuia s-a îndreptat cu precădere spre clasele nobiliare și militare, cu toate căsuccesele jainismului au fost reduse și aproape inobservabil, fiind eclipsat de ascensiunea budismului și a unorsisteme filozofice hinduse ca Ajivika, Carvaka sau Samkhya. Tradiția consemnează un număr de 14.000 de călugăriși 36.000 de călugărițe [13], deși unii cercetători consideră aceste date exagerate și surprinzătoare având în vedere căîn jainismul timpuriu femeile nu puteau cultiva nuditatea monahală și nu puteau obține deci eliberarea [14]. Datorităeforturilor depuse de comunitate, jainismul a început să capete recunoaștere în sec. al IV-lea î.Hr. când s-a instauratdinastia Maurya. Se spune că primul lor rege, faimosul și legendarul Chandragupta Maurya, fondatorul ImperiuluiMauryan, a lăsat în urmă tronul la bătrânețe și a devenit un ascet jainist sub îndrumarea călugărului Bhadrabahu.După epoca mauryană, jainismul s-a răspândit în sudul Indiei unde a migrat o mare parte din comunitatea religioasă.Mulți regi indieni sudici s-au convertit la această credință și au susținut-o. De asemenea, jainismul a înflorit și pecoasta estică a Indiei, în Andhrapradesh și Orissa (tărâmul natal al lui Mahavira). În vestul Indiei, jainiasmul s-arăspândit în perioada medievală în statul Gujarat sub egida conducătorului Kumarpal. Invazia islamică din secolul alXIII-lea a retezat răspândirea jainismului, dar nu a dus la dispariția acestei religii din cauza înaltului grad dedisciplină monastică și a angajamentului călugărilor față de modul de viață auto-impus. În timpul stăpânirii britanicedin India (1757-1947) jainismul a suferit un proces de hinduizare crescândă.

Răspândire geograficăJainismul a fost o forță culturală, filozofică, politică și socială majoră încă de la germinarea civilizațiilor în Asia, iarsfera sa a depășit granițele Indiei moderne pătrunzând în Orientul Apropiat și regiunea mediterană. În unele perioadeistorice jainismul se găsea în întreaga Asie meridională: Sri Lanka, Pakistan, Bangladesh, Myanmar și Afghanistan.Influența sa în Biharul antic a dus probabil la apariția budismului. Tradiția budistă a susținut mereu că jainismul eradeja o credință străveche și bine înrădăcinată în acea regiune, când au apărut Buddha și Mahavira.Astăzi jainiștii pot fi găsiți pe întreg teritoriul indian, cu preponderență în Maharashtra, Rajasthan și Gujarat.Jainismul se extinde și în Occident prin emigranți indieni sau prin convertirea non-indienilor. Statele Unite, MareaBritanie, Canada și Africa de Est (Kenya, Tanzania și Uganda) au comunități însemnate de jainiști. Jainismulamerican împacă toate sectele din cadrul acestei religii și a fost fondat de avocatul indian Virachand Gandhi.Comunități mai mici există în Nepal, Africa de Sud, Japonia, Singapore, Malaysia, Australia, Fiji și [[Surin

Jainism 142

Schisma

Statuia lui Gommateshvara din Shravanabelagola,Karnataka se înscrie în tradiția Digambara și este

cel mai înalt monolit din lume.

Primele dezacorduri din interiorul comunității jainiste au apărut încădin vremea lui Mahavira, când mulți adepți i-au imitat practicanudității ascetice, în timp ce alții, deja familiari cu învățăturile luiParshva și a altor tirthankarași din trecut au pătruns în noua sectă fărăsă abandoneze veșmintele și alte deprinderi mai vechi. Diferențele s-auaccentuat când conducătorul călugărilor jainiști a prevăzut foametea ceavea să răvășească nord-estul Indiei Acharya Bhadrabahu și a migrat însud cu aproximativ 12.000 de asceți. Peste 12 ani, când s-au întors augăsit o nouă sectă care se formase în lipsa lor,[15] ceea ce a dus lamarea schismă a jainiștilor dintre Digambar, cei ce plecaseră cuBhadrabahu, și Svetambar. În 453, consiliul Valabhi editează șicompilează scrierile sacre tradiționale ale sectei Svetambar.Majoritatea deosebirilor dintre cele două formațiuni sunt minore șioarecum obscure.

În sanscrită, ambar înseamnă acoperământ asemănător unei haine. Dig,o formă mai veche a lui disha, se referă la cele patru puncte cardinale.Astfel adepții Digambara acceptă nudul ca formă ascetică considerândcă hainele lor sunt cele patru puncte cardinale, că ei sunt "îmbrăcați încer". Jainiștii Digambar nu îmbracă veșminte deoarece consideră că elesunt la fel ca toate celelalte posesii materiale, crescând dependența fațăde lumea faptică și dorința de a avea bogății, dorință care va duce mereu la durere și dezamăgire. Spre deosebire deei, jainiștii Svetambar nu consideră goliciunea trupului o condiție esențialmente necesară pentru dobândirea eliberăriiși adoptă un veșmânt alb al purității, lipsit de cusături, care are în primul rând un scop practic (sveta înseamnă "alb").Călugărițele jainiste (Sadhvis) se îmbracă în alb în amândouă sectele, însă credincioșii Digambar cred că ele nu potatinge moksha (izbăvirea) în această viață, din cauza neputinței de a umbla dezbrăcate.[16] Călugărițele Svetambar sepot elibera în viața actuală și, mai mult de atât, Mallinath unul din cei 24 de tirthankarași, a fost de faptfemeie.[17][18] Alte diferențe mai puțin semnificative vizează biografia lui Mahavira: secta Digambar crede că înaintede perioada de schimnicie Mahavira a dus o viață de celibatar, în timp ce Svetambar îi atribuie o soție și o fiică. Întradiția iconografică a Digambarei, Mahavira va fi întotdeauna reprezentat complet gol, lipsit de ornamentații și cuochii plecați. O altă discrepanță ține de cea mai importantă rugăciune jainistă, Navakar Mantra: Svetambar confirmăimportanța tuturor celor 11 versuri care o alcătuiesc, dar Digambar și Sthanakavasis, o sectă care va apărea maitârziu, acceptă doar primele 5 versuri ca fiind veridice și autoritare.

În secolul al XVIII-lea, a avut loc o nouă schismă, de data aceasta în sânul sectei Svetambar, datorită intruziunii unorforme de venerare a templelor și de ritualism. Călugărul jainist Viraji inițiază o nouă mișcare care denunță adorareaimaginilor tirthankarașilor și construcția templelor care să le adăpostească. Noua sectă se va numi Sthanakavasis,numele ei provenind de la sthanakas, niște lăcașuri de cult neornamentate aflate în opoziție cu somptuasele șielaboratele temple jainiste. Procesul de sectarizare va continua mult timp în religia jainistă, și mai ales în ramura saSvetambar, principalul motiv fiind atitudinea pozitivă sau reprobatoare față de venerarea de idoli: astfel apar sectemurtipujaka (care adoră idolii), cum ar fi Murtipujaka, și non-murtipujaka (care sunt împotriva statuilor și aimaginilor), ca Sthanakavasis și Terapanthi.

Jainism 143

DoctrinăJainiștii cred că fiecare om este responsabil pentru faptele sale și că toate ființele au un suflet etern, numit jīva, careeste supus ciclului de reîncarnări. În această religie toate sufletele sunt egale pentru că toate au potența de a se eliberade reîncarnare, de alternanța obsesivă a nașterii și a morții. Această dezrobire poartă numele moksha (termenprovenind din hinduism) sau nirvana (preluat sau împrumutat budiștilor). Tirthankarașii au devenit un modelidealizat tocmai fiindcă au împlinit moksha. Pentru aceasta, la fel ca în hinduism și budism, omul trebuie să îșianihileze karma, cea care susține ciclul renașterilor și care este un efect al faptelor și al năzuințelor. Jainismul cultivăun respect deosebit față de viață, bazat pe concepția egalitaristă și idealistă despre viață. Simpatia pentru toateformele ontice, umane sau non-umane, este pilonul central al religiei jainiste. Întruparea sufletului în om este obinecuvântare, e văzută ca o oportunitate pentru izbăvire și iluminare, căci superioritatea intelectuală a omului estepuntea de legătură dintre sufletul individual și cunoașterea ideală. A ucide un om, indiferent de motiv sau deîmprejurare, este o faptă abominabilă. Respectul pentru viață este însă puțin hiperbolizat, regulile monahale fiinddeosebit de stricte în scopul protejării fiecărui animal, până și a celei mai mici insecte, iar vegetarianismul este impusatât călugărilor cât și laicilor.

Tirthankarașii

Statuia unui Tirthankara.

După cum s-a mai precizat, jainismul nu are un fondator unic, ci24, adevărul revelându-se în etape succesive de câte unTirthankara ("făcător de vaduri"). Un Tirthankara nu este o ființădivină, ci un om la fel ca toți ceilalți, dar care datorită virtuțilorsale devine un model al întregii omeniri, capătă omnisciență și seapropie de ceea ce ar putea fi numit divinitate. Ei mai sunt numițiși Arihanta (Arhat), Kevalin, Vitragi sau Jina. Literalmente,arihanta înseamnă "nimicitorul vrăjmașului interior", adicădistugătorul celor patru tipuri de karma imanente sufletului(ghatiya karma); Kevalin semnifică "posesorul omniscienței";Vitragi este un termen mai complex și este echivalent cu expresia"cel care nu mai are atașament sau antipatie față de nimeni", estesinonimă cu independența câștigată de un suflet care nu este atrassau respins de nici un reper al lumii înconjurătoare [19] Aceastăneatârnare spirituală nu are ca metodă învingerea sentimentului,permanenta luptă cu un sine instinctual, ci este mai degrabă oînălțare deasupra acestor elemente umane și cucerirea lor. Caleaurmată de cei 24 de tirthankarași este cea non-violenței, a lipseitotale de aprehensiune și angoasă, a propovăduirii iubirii șiprieteniei, a lărgirii orizonturilor dusă până la totala cunoaștere și a

dezrădăcinării de orice dorință sau stăruință.

Cei 24 de tirthankarași sunt rodul a ceea ce se poate numi în filozofia jainistă "vârsta noastră cosmică" (Ara); aparițiaunor astfel de profeți nu este un eveniment unic în existența universală: au mai existat și vor mai exista asemeneasuccesiuni de câte 24 de tirthankarași și în alte vârste cosmice. Asemenea profeți se revelează așadar în fiecare"vârstă" pentru a izbăvi lumea aflată în plină decadență în care se nasc. Într-o lucrare teologică Acharya SomdevSuri, explică că numărul de 24 de jinas este prestabilit în fiecare asemenea unitate temporală, spre deosebire de cel alplanetelor și al stelelor care nu pare a fi limitat de legile naturii. Toate ciclurile deci au condiția intransigentă de apoziționa elementele paradiziace unde trebuie și cum trebuie astfel încât să creeze consecutiv 24 de profeți [20].

Jainism 144

Tirthankarașii erei noastre, în ordine cronologică, sunt: Adinatha (sau Rishabha Deva), Ajitanatha, Sambhavanatha,Abhinandananatha, Sumatinatha, Padmaprabha, Suparshvanatha, Candraprabha, Pushpadantanatha (sauSuvidhinatha), Shitalanatha, Shreyansanatha, Vasupujya, Vimalanatha, Anantanatha, Dharmanatha, Shantinatha,Kunthunatha, Aranatha, Mallinath, Munisuvratanatha, Naminatha, Neminatha, Parshvanatha și Mahavira (sauVardhamana)[21].

DivinitateaCa și budiștii, jainiștii nu recunosc existența unui zeu universal care este responsabil pentru creația lumii șiconservarea acesteia. În jainism nu există cauză primă sau o "cauză a tuturor cauzelor"[22]. Textul sfânt Mahapuranasolicită fiecărui om să respingă ideea de zeitate supremă cu puteri demiurgice și să-și pună următoarele întrebări:"Dacă Dumnezeu a creat lumea, unde era El înainte de a o crea? [...] dacă spuneți că este transcendent și nu aveanevoie de ajutor, unde este El acum? [...] Și cum poate un Dumnezeu imaterial să făurească o lume materială? DacăDumnezeu este de-a pururi perfect și complet, cum a putut să-i apară dorința de a construi?" și apoi săconcluzioneze: "Trebuie să știi că lumea este increată la fel cum timpul însuși este, fără început și fără sfârșit...Increată și indestructibilă ea suferă din cauza propriilor constrângeri și se împarte în trei secțiuni - iad, pământ șiparadis." [23]. Chiar dacă jainismul nu împărtășește aceeași idee despre Dumnezeu ca iudaismul, creștinismul,islamul sau hinduismul, el promovează ideea de ființe divinizate care sunt demne de devoțiune. De aceea nu esteușor de stabilit dacă această religie este una ateistă, ci, așa cum propune Heinrich Zimmer, putem vorbi de un"transteism", adică de un sentiment de imposibilitate de afirmare sau negare a existenței lui Dumnezeu[24]. Astfeljainismul postulează rolul misterului în cunoașterea cosmosului infinit. Universul se află sub semnulindeterminabilului, a indescriptibilului (avaktavaya), fiecare component al lui poate exista (syadasti) sau nu(syatnasti).Un avantaj al acestui agnosticism jainist este înlăturarea polemicilor legate de existența răului (existență atât dediscutată de religiile avraamice) prin simplul fapt că ea nu contrazice principiul unei ființe sacre supreme șiomnipotente de o infinită bunătate.În timp ce jainiștii își exprimă incertitudinea legată de existența Dumnezeului, ei cred în divinizarea arhaților și atirthankarașilor și ale unor zeități minore [25], care deși sunt suflete întrupate, se bucură de o libertate lărgită și au unnivel superior de cunoaștere și inteligență. Pentru unii jainiști, aceștia sunt activi, concreți, răspund cererilorcredincioșilor, răsplătesc rugăciunile sincere, îndrumă omenirea pe calea cea bună și veghează asupra activitățilorcosmice. Alții consideră că obținând eliberarea ei nu mai au nici o tangență cu lumea noastră, nu intervin în niciunfel și sunt indiferenți față de umanitate și rugăciuni. Mai mult, ei nici nu cer oamenilor venerarea imaginii lor, pentrucă aceasta ar fi o dorință, iar dorința este incompatibilă cu moksha. Tirthankarașii sunt, cu toate acestea, supușidevoțiunii în ambele cazuri, dar diferă modul în care este realizată această devoțiune: ori se venerează aceste entitățica niște epifanii, adică ca niște ființe în sine ori imaginea lor îi conduce pe oameni doar la contemplarea idealului, asufletului pur, omniscient, fericit și etern și se revelează virtuțile zeității. Metaforic vorbind, "Dumnezeul jainist" arecaracteristicile inerte și constante ale sufletului pur prezent în fiecare viețuitoare, este Cunoașterea Infinită (AnantaJnāna), Percepția Infinită (Ananta Darshana), Conștiința Infinită (Ananta Cāritra) și Bucuria Infinită (AnantaSukha).

Cosmologia și perioadele cosmiceCredințele jainiste postulează că Universul (loka) nu a fost niciodată creat și nici nu va înceta vreodată să existe; el este independent, sieși suficient și aprioric și nu cunoaște o forță (divină) superioară lui care să îl guverneze și să-i modifice legile. Spre deosebire de ideologia budistă, acest univers este real, nu reprezintă o iluzie. Termenul filozofic jainist Loka se apropie de concepția occidentală despre univers și reprezintă de fapt suportul spațiului nostru tripartit format din rai (Urdhvaloka), pământ (Madhyaloka) și iad (Adholoka) [26]. Asemănătoare unui organism, Loka este permanent dinamică și schimbătoare și are propriile limite, înscriindu-se într-o tridimensionalitate infinită

Jainism 145

și statornică, într-un vacuum unde nu există absolut nimic, numit Aloka. La frontiera dintre Loka și Aloka ceiiluminați și eliberați își găsesc odihna ultimă. Universul nostru, Loka, are șase elemente constitutive împărțite îndouă grupe:• elementul jiva sau elementul vital, esența vieții: sufletul• elementele ajiva, cele lipsite de suflet sau viață: timpul (kala), spațiul (akasa), mișcarea (dharma), stabilitatea

sau inerția (adharma) și materia (pudgala).Prin extrapolarea acestor elemente din Loka în Aloka, ele ar trebui să apară ca o negație: astfel în Aloka nu existătimp, spațiu, suflet, materie, principiu dinamic sau static. Ea este vacuitatea absolută, opusul Lokăi. Includerea Lokăiîn Aloka, două principii absolut contradictorii, nu este surprinzătoare în jainism, ci pare chiar firească:pseudo-universul infinit Aloka cuprinde universul spațial, mărginit, așa cum spațiul imaterial cuprinde materia,forma sau corpul și cum materia integrează spiritul, în cazul viețuitoarelor[27][28].Timpul este de asemenea un principiu neatârnat, transcendental și, în conexiune cu spațialitatea cosmică, capătăcaracter ciclic divizându-se în două perioade: Utsarpinis (etapa de ascensiune) și Avsarpinis (etapa de regres). Celedouă etape antagonice formează un ciclu temporal (Kalchakra). Utsarpinis și Avsarpinis sunt împărțite în câte șaseperioade inegale intitulate vârste cosmice (Ara). În etapa Utsarpinis, totul progresează, pornind de la o stare haotică,mizeră; apar și se dezvoltă etica și religia, iar inteligența, sentimentul de bucurie, lungimea vieții și dimensiuneacorpului se măresc din ce în ce mai mult. În Avsarpini, lumea intră în starea de decadență, noțiunile etice sedeteriorează, sunt ridiculizate și luate în râs, oamenii scad în dimensiune și în capacitate intelectuală și vor ajunge sătrăiască cel mult 20 de ani și să locuiască în grote. După părerea jainiștilor noi ne situăm în a cincea Ara din fazaAvsarpini, cu aproape 19.000 de ani înainte de următoarea Ara. După etapa Avsarpini va începe o nouă Utsarpinis,continuând la infinit repetiția Kalchakrei. Ca și celelalte religii, jainismul relatează epoca ideală a umanității, ceasituată la îngemănarea celor două etape cosmice, Utsarpinis și Avsarpinis, când se spune că au existat oameni uriașicare primeau tot ce le era necesar de la niște "pomi ai dorințelor" (Kalpavrksa) și care se nășteau nu sub un singurtrup, ci ca doi gemeni (Yugalika), un băiat și o fată, care rămâneau nedespărțiți toată viața. Acesta poate fi un simbolal omului absolut ce integrează și balansează atât trăsături feminine cât și masculine [29].Filozofia jainistă se bazează pe principiul adevărului etern și universal care este uitat de oameni în primul și ultimulAra și care va apărea prin intermediul învățăturilor unor persoane iluminate. Fiecare perioadă cosmică va aduce câte63 de lideri, dintre care doar 24 vor avea valoare religioasă și anume profeții tirthankarași, restul stăpânitori aiuniversului (12 la număr) sau eroi [30].

SufletulDiferit de sufletul hindus atman din Upanișade, ideal, amorf și lipsit de orice proprietăți, cel jainist, jiva, aredimensiuni modificabile și este susceptibil schimbării, se poate dilata și contracta în funcție de circumstanțe și deîncărcătura karmică pe care o posedă. Sufletul se înfiripă în trup încă din pântecele mamei și are dimensiuni foartereduse, iar după naștere își va lărgi volumul treptat, odată cu creșterea corupului pe care îl va învălui. După moarte,sufletul se minimalizează din nou la dimensiunea unei semințe care e pregătită să primească un nou trup și sărodească. Trupul capătă astfel rolul unui recipient care găzduiește temporar sufletul. Jiva sunt infinite ca număr,increate și indestructibile și se întrupează conform karmei în zei, oameni, animale, plante, chiar și în pietre, minerale,ape, etc. considerate de jainiști purtătoare de suflet. Ele sunt caracterizate de atotștiință și fericire deplină, dar acestecalități nu pot fi conștientizate și actualizate din cauza subjugării lor în lumea materială care le obturează [31]. Deaceea scopul jainistului este să se elibereze complet de ciclul reîncarnării și de karma și să intre în contact direct cuînsușirile eterne ale sufletului.În funcție de gradul de dependență, sufletele se împart astfel:• nirtya siddhas - sufletele de-a pururi perfecte• mukta - sufletele eliberate care nu se vor mai naște din nou• baddha - sufletele aservite materiei și fluxului karmic, care continuă să se nască și să moară

Jainism 146

Conform credinței jainiste, sufletul este omniprezent în natură: el se află în fiecare rocă sau picătură de apă, în bătaiavântului, în pâlpâirea flăcării și în razele de lumină. De aceea când un om bea apă sau mănâncă, el comite fără voieun mare păcat, cel de a provoca durere unei ființe și de a dăuna ordinea sufletelor ascunse în ele făcându-le să cauteun nou adăpost. De aceea adepții acestei religii se feresc pe cât posibil să vătame natura: reduc drastic consumul dealimente și apă, nu mănîncă cartofi, usturoi și ceapă fiindcă cred că plantele cu rădăcini sau tuberculi comestibili ausuflete multiple și folosesc lampa cît mai puțin pentru a nu risipi lumina. Monahii chiar își acoperă gura cu o bucatăde pânză albă, pentru a nu inhala insecte sau ființe microscopice și nu fac mișcări bruște pentru a nu perturba aerul,vântul sau praful. Jainiștii disting cinci tipuri de suflete, după modul de distibuire a simțurilor:1. Ekendriya - Cele cu un simț (simțul tactil), care la rândul lor se divid în cinci categorii:•• cu întrupare telurică: noroi, nisip, roci, metale, etc.•• cu întrupare acvatică: rouă, iarbă, gheață, ploaie, mări, oceane, etc.•• cu întrupare arzătoare: focul, fulgerul, etc.•• cu întrupare aeriană: vântul, ciclonul, etc.•• cu întrupare vegetală: plantele cu un suflet (copacii, florile, semințele), plantele cu suflet multiplu (legumele cu

rădăcini comestibile)1. Beindriya - Cele cu două simțuri (simțul tactil și cel gustativ): scoici, termite, microbi și viermi.2. Treindriya - Cele cu trei simțuri (tactil, gustativ și olfactiv): păduchi, molii și furnici.3. Chaurindriya - Cele cu patru simțuri (tactil, gustativ, olfactiv și vizual): scorpioni, greieri, muște, viespii, lăcuste

și păienjeni.4. Panchendriya - Cele cu cinci simțuri (tactil, gustativ, olfactiv, vizual și auditiv):•• ființe "infernale" care trăiesc în iad și care experimentează cea mai mare formă de suferință.•• "animalele", prin care se înțeleg de fapt doar ființele non-umane superioare evolutiv insectelor.• oamenii, singura formă de jiva care poate obține eliberarea în mod direct, fără a fi nevoie de alte renașteri.• ființe "celeste", cea mai fericită formă pe care o poate lua jiva în lumea materială [32].

Karma și reîncarnareaÎn jainism karma nu este doar un efect abstract al activității umane, ci reprezintă o substanță invizibilă careimpregnează sufletul și care, având aceeași structură ca trupul, se înscrie în rândul elementelor materiale ajiva [33].Karma este fluidul care leagă sufletul de materie, făcîndu-i imposibilă independența și eliberarea. Jainiștii și-auimaginat-o ca o masă de particule atomice magnetizate de sentimentele, de năzuințele și acțiunile lui jiva. Cât timpkarma rămâne în corp, sufletul se află într-o stare de vasalitate, puritatea, transcendența și strălucirea sa fiindacoperite esența karmică, întunecată și grosieră. Efectul este subminarea atributelor spirituale: balanța interioară esteperturbată cauzând îndoieli și confuzie, omnipotența se anulează, natura fericită a sufletului este obscurată, ceea cecauzează durere și suferință, puterea intuitivă este obstrucționată, iar cunoașterea absolută este înghițită de nebuloasaignoranței [34].Eliberarea este posibilă când intrarea unor noi substanțe karmice este blocată de efortul individual. Astfel omul nu seeliberează decît când anihilează karma deja acumulată și împiedică fluxul de karma nouă. Procesul purificăriiinterioare parcurge patru etape:1.1. etapa Audayika este etapa obișnuită în care oamenii, din cauza ignoranței și a atașamentului pentru lumea

materială, nu conștientizează daunele aduse de karma și nu fac niciun pas spre a se salva.2.2. etapa Ksayapasamika este starea omului cu bunătate și conduită etică. În această stare o parte din karma este

eliminată, iar o alta neutralizată, dar încă rămâne energie karmică activă.3.3. etapa Aupasamika este statutul omului sfânt care prin penitență și autocontrol reușește neutralizeze toată karma,

care încă mai există în suflet, dar este inactivă. Procesul este asemănat cu acoperirea unui foc cu cenușă.4.4. etapa Ksayika este reprezentativă pentru omul eliberat care a distrus toată karma și care va ajunge în Nirvana sau

Moksha.

Jainism 147

Unii filozofi jainiști vor descrie apariția (sau anihilarea) monadelor karmice ca rezultat al unor leshyas ("înclinațiimintale") caracterizate de diferite culori [35], explicând totodată și modul de determinare a viitoarelor încarnări [36].Ei vor împărți aceste atitudini sau înclinații în șase grupe (dintre care doar primele cinci sunt generatoare de karma)după criterii cromatice, dar și după faptele pe care le determină. Astfel există leshyas:• negre (krishna) specifice cruzimii, ferocității, lipsei de milostenie, animozității și geloziei. Cine moare având

această atitudine față de ceilalți se va reîncarna în iad.• albastre (neel) ce caracterizează mândria, lăcomia, îngâmfarea, ipocrizia, trădarea, lașitatea și disprețul față de

religie. Cine moare cu cu leshya albastru va fi o plantă în viața viitoare.• cafenii (kapot) semnificând o personalitate vindicativă, indolentă, impulsivă, irascibilă, care își pierde ușor

echilibrul mintal. Oamenii care mor cu astfel de leshya vor deveni animale în viitorul apropiat.• roșii (tejo) tipice prudenței, loialității, discernământului dintre bine și rău, generozității, binevoinței, religiozității

și armoniei interioare. Orice om va muri cu această atitudine se va reîncarna din nou sub forma unei ființe umane.• galbene (padma) simbolizând compasiunea, atitudinea iertătoare, considerația și care presupune o oarecare

austeritate și detașare. Această leshya conduce la încarnarea sub forma unei ființe celeste.• albe (shukla) întruchipând sufletul nepătimaș, imparțial, dezinteresat, detașat de tot ceea ce este material. Această

atitudine desființează karma și desprinde omul de ciclul reîncarnărilor .

Eliberare și omnisciențăScopul suprem al jainismului este eliberarea (moksha sau nirvana) sufletului din ciclul samsara (de reîncarnări) șidezvăluirea potențelor latente ale acestuia (omnisciența, omnipotența, omni-percepția și bucuria supremă). Seconsideră că izbăvirea a fost realizată în momentul în care jiva, monada spirituală, devine, prin practici ascetice,conștientă de întreg universul și capătă o cunoaștere empirică a esenței adevărului. Experiența cognitivă dobândităeste absolută și nemijlocită și poartă numele de kevala jnana (cunoaștere pură). După căpătarea statutului deeliberat, sufletul continuă să trăiască în universul uman, până când survine moartea, care de această dată estedefinitivă din cauza lipsei de karma. După decesul trupului, sufletul se retrage într-o contemplație plenară și ideală lalimita dintre cosmos și non-cosmos, dintre loka și aloka.Evoluția sufletului către iluminare poate fi urmărită prin analizarea celor cinci etape de cunoaștere care culmineazăcu omnisciența: mati jnana (cunoașterea obișnuită, individuală, bazată pe intelect, simțuri, amintiri, logică șirațiune), sruthi jnana (cunoașterea îmbogățită de surse exterioare: studierea scripturilor, observarea simbolurilor și asemnelor; această cunoaștere are ca fundament atenția, analogia și înțelegerea), avadhi jnana (percepțiasuper-senzorială prin depășirea facultăților obișnuite, a nonțiunilor temporale și spațiale, adică prin intuiție),manahparyaya jnana (dobândirea abilităților telepatice, citirea gândurilor celor din jur) și kevala jnana (idealul decunoaștere)[37]. Se observă că în jainism eliberarea este comisă în mare parte într-o manieră cognitivă, cerebrală șiintuitivă, atitudinea mintală fiind promotorul integrării în moksha și al exaltării întregii ființe.Ca și celelalte religii dharmice, jainismul încurajează perceperea unui adevăr constant și transcendent. Dar realitatease înfățișează în viziunea jainiștilor sub forme deosebit de neregulate și nestatornice: universul evoluează, setransformă, decade, se regenerează, intrând în contrast cu permanența lumii din filozofia hindusă și impermanența,inconsistența ei din cea budistă. De aceea, Mahavira a elaborat un sistem epistemologic numit Anekantavada (literalînsemnând "doctrina lipsită de o fațetă unică", termenul se mai poate traduce prin "doctrina punctelor de vederemultiple") care susține că realitatea este percepută în foarte multe moduri, însă niciunul din ele nu este completadevărat. Doar cei iluminați pot cunoaște absolut adevărul, în timp ce oamenii de rând vor ști doar un fragmentirelevant al acestuia. Anekantavada se aseamnănă cu subiectivismul și relativismul occidental. Sistemul filozofic vastimula jainiștii să tolereze și să ia în calcul opiniile celor din jur ca pe niște noi fețe prin care adevărul se lasăcunoscut și atrage atenția că nicio religie cu tendințe spre dogmatism, nici chiar de-ar fi o religie jainistă, nu poaterevela realitatea, din cauza propriei limitări orizontice.

Jainism 148

Doctrina jainistă folosește practicile meditative (yoga) pentru dobândirea scopului ultim. Prin cultivarea credinței înînvățăturile tirthankarașilor, a cunoașterii adevărate a realității și a activității ascetice, exercițiile yoga sunt asociatecu cele trei bijuterii jainiste: cogniție corectă (samyagjnana), devoțiune corectă (samyagdarshana) și conduităcorectă (samyakcaritra).

Cele nouă Tattvas - temelia religiei jainisteFilozofia jainistă poate fi rezumată la nouă principii fundamentale (tattvas) care reproduc teoria despre karma șidespre eliberare. Fără cunoașterea acestor principii și a celor trei bijuterii jainiste (cunoaștere corectă, credințăcorectă, practică corectă) încercarea unui om de a progresa spiritual este vană. Cele nouă tattvas sunt următoarele:

Jiva sufletul saumonada vitală

Jiva este singura entitate a universului dotată cu putere, cunoaștere și simțire. (Cosmologia) (Sufletul) Sufletul ↑]

Ajiva non-sufletul,componentaneînsuflețită auniversului

Ajiva este latura universală lipsită de viață și de capacități cognitive și senzitive. (Cosmologia)

Asrava cauza influxuluikarmic

Asrava poate fi descrisă ca o atracție a sufletului pentru obiectele percepute senzorial. Este de fapt o totalitate defactori cauzali, favorabili karmei: ignoranța/iluzia (mithyatva), lipsa măsurii, a auto-restricției (avirati), neatenția șiinconștiența (pramada), pasiunea (kashaya) și activitățile mintale, verbale și fizice (yoga)[38]. Un alt factor alinfluxului karmic este format de cele cinci păcate capitale, care vatămă integritatea și independeța sufletuluiindiferent dacă sunt comise sau doar plănuite în minte. Aceste păcate sunt violența, minciuna, furtul, plăcereasenzuală și avariția.

Bandha prizonieratulkarmic

Bandha descrie aglutinarea sufletului cu substanța karmei (karma pudgala), substanță care se instalează în trupuluman ca un nou corp, corpul karmana sau corpul cauzal. Se spune că fiecare particulă karmică are patru proprietăți:tip (prakriti bandha), durată (sthiti bandha), intensitate (anubhava bandha) și cantitate (pradesa bandha), dintrecare ultimele trei sunt influențate de puterea emoțională cu care a fost comisă o faptă, iar primul este determinat denatura activității depuse. "Corpul cauzal" se află într-un continuu proces de modificare, el capătă noi particule dekarma și le cedează pe cele vechi, și astfel, spre deosebire de corpul carnal, se reînnoiește permanent și revendicăsufletului reîncarnarea [33].

Punya virtutea Punya este influxul de karma rezultat de înfăptuirea unor fapte generoase și benefice, ca oferirea adăpostului și ahranei, cinstea, purificarea minții, echilibrul fizic și psihic, etc.

Papa păcatul Papa este influxul de karma ca rod al unor păcate ca violența, desfrânarea, furtul, necastitatea, atașamentul, furia șiînșelătoria.

Samvara stopareainfluxului karmic

Procesul Samvara este inversul Asravei și poate fi îndeplinit prin exerciții continue, meditație religioasă, înfrânareatrupului, a minții și a vorbei, puritate, iertare, austeritate, castitate, asceză, detașare, dragoste de adevăr și cucerireași combaterea dorinței.

Nirjara asanareasubstanțeikarmice

Nirjana este procesul care elimină karma deja acumulată. Acest proces se produce în mod normal de la sine dacăkarma inerentă sufletului își exercită influența asupra existenței actuale, dacă cauzează ceea ce era firesc să cauzeze,apoi este înlocuită de o altă karma. Urmarea cursului firesc al substanței karmice nu este însă îmbrățișat de jainiști,care sunt de părere că, pentru eliberarea sufletului, karma trebuie epuizată înainte de a fi "matură", adică înainte dea-și arăta efectele. Nirjana este efectuată printr-o austeritate foarte dificilă, prin reducerea drastică a alimentației șiprin meditații realizate în singurătate totală [39].

Moksha eliberarea totală Moksha este starea supremă pe care o aringe sufletul dezlănțuit de karma. Eliberare

Jainism 149

Tradiții și practici

Mâna cu o roată desenată pe palmă simbolizeazăJurămîntul Non-Violenţei (Ahimsa) din religiajainistă. Cuvântul inscripţionat în mijloc este"ahimsa", iar roata (dharmacakra) semnificăcalea neabătută spre adevăr și oprirea ciclului

reîncarnărilor.

„[Jainiștii] neagă dumnezeul, venerează omul și hrănesc animaluldăunător”

(EdwardWashburnHopkins[40])

Călugării jainiști practică un ascetism foarte strict și se străduiesc sătransforme existențele proprii curente în încarnări ultime. Laicatul, înschimb, urmează niște norme mai puțin riguroase, scopul lor fiind de aobține o credință rațională, și de a săvârși fapte bune. De asemenea,respectând etica jainistă, ei își aleg de obicei profesii care respectă șiprotejează natura și care ocolesc în totalitate violența cotidiană.Jainiștii dezvoltă un tip de meditație numită Samayika, a căreidenominație înseamnă în limba sanscrită "calm" și derivă din cuvântulsamaya (suflet). Scopul Samayikei este obținerea unei senzațiitranscendente de liniște imperturbabilă, care depășește variabilitateaființei umane și identifică sufletul cu adevărul neschimbător al sinelui(atma). Meditația de acest tip pornește de la dobândirea stării deechilibru în timp, prin contemplarea regenerării nesfârșite a universuluiși a propriului jiva. Samayika capătă o importanță deosebită în timpulsărbătorii religioase Paryushana și este profesată în ritualulPratikramana, din ultima zi (Samvatsari) din cele 8-10 ale festivității.

Călugăriţe jainiste practicând Samayika

Jainiștii cred că Devas (îngerii și ființele celeste) nu potajuta sufletul omului să se elibereze, ci efortul trebuiesă fie individual, prin efort și meditație. Dimpotrivă,devas nu sunt capabili să organizeze propria eliberarepână la reîncarnarea în formă umană, fiindcă oameniisunt singurele ființe înzestrate cu acest dar. Ca și încazul budiștilor, conștientizarea adevărului este purempirică, nu poate exista o mijlocire între veridiculatma și sufletul jiva. Jainiștii cred că eliberarea seproduce din interiorul sinelui, prin intermediulatmanului conștientizat prin meditație.

Jain Dharma împărtășește o mare parte din concepte șicredințe cu hinduismul. Amăndouă religiile respectă aceiași zei (Devas) și zeițe (Devis) și conțin elemente careîncarnarea și karma. Cu toate acestea există și diferențe izbitoare. De exemplu, varianta jainistă a epopeilorRamayana și Mahabharata diferă cu mult de cea hindusă. Cât timp Rama este văzut de adepții hinduismului ca fiullui Dumnezeu (Vishnu), jainiștii cred că acesta a obținut doar moksha, neavând credința într-un zeu suprem, creator.

Marele lider politic și spiritual Mahatma Gandhi a fost adânc influențat (mai ales sub patronajul filozofului ShrimadRajchandra) de idei jainiste ca non-violența și existența protectoare, pacifistă și sinceră, integrându-le în propriulsistem filozofic.

Jainism 150

Codul moral și monahismulIluminarea sufletului este accesibilă doar monahilor, care, după inițiere, trebuie să adere la cinci "mari jurăminte"(mahavratas). Aceste legăminte sfinte îl obligă pe călugăr să nu recurgă la violență (jurământul ahimsa), să nu mintă(satya), să nu fure (asteya), să fie neprihăniți (brahmacarya) și să nu se simtă atrași de un obiect efemer(aparigraha). Aceste norme morale se aplică și în sfera mirenilor, dar sub o formă mai atenuată: de exemplu, prinjurământul brahmacarya, un monah înțelege să își păstreze castitatea întreaga viață, în timp ce un laic este îndemnatdoar să nu abuzeze de plăcerile trupului și să se păstreze curat până la nuntă. Diferențe majore există și îninterpretarea principiului non-violenței, ahimsa. Laicii au doar datoria de a nu vătăma în mod conștient o ființă și dea păstra o alimentație vegetariană. Ei nu trebuie să lezeze fizic, verbal sau în gând nici un om sau vietate, nici chiarpropria persoană. În schimb, sihaștrii iau măsuri suplimentare. Ei umblă desculți și mătură pământul din fața lorpentru a ocoli strivirea unei insecte cu piciorul, strecoară apa printr-un filtru pentru a nu atenta la viațamicroorganismelor și poartă o bucată de pânză peste gură pentru a respira fără inhalarea unei viețuitoare de micidimensiuni [41]. . Când pășesc fac mișcări prudente, nevătămătoare pământului și aerului, folosesc rar flacăra dinlămpi pentru a proteja viața flăcării și când utilizează această lampă o acoperă ca să nu ardă organismele minusculeale insectelor care se apropie de lumină. O altă măsură impusă este cea de a nu mânca după ce se înnoptează și astfel,de a micșora posibilitatea de ucidere a insectelor care mișună după hrană [42].Deși condițiile sunt anevoioase pentru amândouă ramurile principale ale jainismului, călugării Svetambara se potbucura de mai multe concesii față de digambarași. Svetambarașii au dreptul să folosească o serie de obiecte necesareunei vieși ascetice, cum ar fi veșmântul alb, bolul pentru pomeni, un pămătuf utilizat ca mătură și o bucata de pânză(mukhavastrika) ținută deasupra gurii. Spre deosebire, digambarașii umblă dezbrăcați cu excepția călugărilor novicicărora li se îngăduie un veșmânt de 1,4 metri lungime, își mătură calea cu o pană de păun și își cerșesc singura masăa zilei cu mâinile goale, fără a folosi un vas [43].Atât svetambarașii cât și digambarașii îngăduie inițierea călugărițelor, în cadrul sectei Svetambara ele fiind chiar detrei ori mai numeroase ca bărbații asceți[44]. Femeile însă nu vor beneficia de același prestigiu ca bărbații îninteriorul comunității monahale jainiste și chiar vor fi obligate de convenție și de stipulația din diferite texte sacresă-i stimeze pe călugări chiar dacă unele se vor dovedi preeminente prin capacitatea de a învăța și de realizărilespirituale. Femeile digambarașe au trebuit chiar să se mulțumească cu ideea necesității reîncarnării în trupul unuibărbat pentru realizarea iluminării.Jainismul are, ca și alte religii, perspectiva păcatului, ca un rău ce trebuie eliminat în procesul de purificaresufletească. Cele mai cunoscute păcate combătute de religia jainisă sunt:1. Pranatipata --- violența2. Mrshavada --- neadevărul3. Adattadana--- hoția4. Maithuna --- comportament necast5. Parigraha --- posesivitatea6. Mithyatva --- credința greșită7. Krodha --- furia8. Mana --- aroganța9. Maya --- iluzia10. Lobha--- lăcomia11. Raga --- atașamentul12. Dvesha --- ura13. Kalaha --- zbuciumul, frământarea14. Abhyakhyana --- învinuirea, acuzarea15. Paishunya --- bârfa, calomnierea16. Para-parivada --- critica

Jainism 151

17. Rati-Arati --- preferințe: plăceri și neplăceri [45]

LaicatulDeși literatura jainistă timpurie pune accent îndeosebi pe rolul și metodele ascetismului, este de la sine înțeles că omare parte a comunității religioase era alcătuită din laici care să-i susțină pe practicanții căii spirituale. Perioadamedievală a impus o reflectare asupra menirii precise pe care îl au mirenii în raport cu religia. Conform dezbaterilorce s-au desfășurat între secolul al V-lea și secolul al VII-lea, principiile morale ale laicatului trebuie să reflectejurămintele ascetice. Credința laicilor va fi călăuzită de un ansamblu trinitar de principii numit "Cele trei giuvaeruriale jainismului", care desemnează corectitudinea cunoașterii, credinței și purtării. Ei vor respecta de asemenea și osumă de opt norme morale, asemănătoare, dar într-o formă diminuată, cu cele îneplinite de monahi: mirenii trebuiesă ocolească să mănânce după înnoptare și să elimine din dietă carnea, mierea, vinul și unele fructe și rădăcini cuproprietăți speciale. De asemenea ei trebuie să se supună celor douăsprezece jurăminte neascetice: primele cinci suntși cele mai esențiale și poartă numele anuvratas ("jurămintele mici"). Ele sunt o replică laică a mahavatas și impunabținerea de la violență, mistificare și fraudă, păstrarea loialității conjugale și limitarea bunurilor materiale.Anuvratas sunt întărite de trei gunavratas și patru shikshavratas.Discrepanța dintre monahism și laicat va duce la o despărțire de obiectiv a celor două formațiuni sociale. Un călugărurmărește să distrugă (nirjara) întreaga substanță karmică din suflet, în timp ce un neinițiat în tainele ascezei va doridoar să nu acumuleze (samvara) noi monade de karma prin respectarea codului moral. Deși s-ar putea crede căobiectivul laicilor nu este decât unul temporar, până când acesta se încarnează într-o existență care-i favorizeazăeliberarea, jainiștii cred că toate eforturile lor religioase (vegetarianismul strict, disciplina mentală, postirea,devoțiunea -bhakti sau venerarea -puja, etc.) nu fac decât să le sporească situația materială. De accea există unputernic contrast între austeritatea extremă a călugărilor și prosperitatea mirenilor jainiști[46].Laicatul însă se va dovedi un susținător vehement al religiei și se va deda la o filantropie care cuprinde formemultiple. El va patrona iconografia sacră, va înălța, restaura și tutela temple și alte lăcașuri cultice și va fi unpromotor al literaturii jainiste. Rezultatul acestor demersuri va fi reprezentat de înflorirea unei remarcabile artereligioase[47].

Postul jainistPostirea este des întâlnită la jainiști, mai ales în timpul ceremoniilor religioase și are două ramuri principale: postiretotală, în care alimentele sunt respinse complet într-o anume perioadă și postire parțială, în care se restrânge doarnumărul și cantitatea tipurilor de mâncare. Simbolizând victoria sufletului asupra dorinței materiale de supraviețuireși purificarea trupului și a spiritului, postul se prezintă sub diferite forme: Chauvihar Upavas, care interziceconsumul de hrană solidă sau lichidă pentru o întreaga zi, Tivihar Upavas, care, după apusul soarelui, prohibeșteorice alt aliment în afară de apă (apa trebuie fiartă în prealabil pentru distrugerea impurităților), Beasan Upavas carepermite crediniciosului doar două mese pe zi, între răsăritul și apusul soarelui și Ekasan Upavas care se limiteazădoar la una în același interval de timp, etc. Jainismul include și forme extreme de ajunare: renunțarea completă lamîncare (și uneori și la apă) pentru două (Chaththa Upavas), trei (Aththama Upavas) sau opt zile (Atthai Upavas),postirea în decursul unei luni întregi (Masaksamana Upavas) sau înfometarea până la inaniție și moarte (SantaraUpavas). Această ultimă modalitate de postire înlătură cu eficiență karma și este considerată de jainiști o glorificare aspiritului, o răsplată spirituală, un sacrifiu al materiei pentru descoperirea adevărului constant și absolut. Dupăfilozofia jainistă, moartea voluntară prin înfomentare lentă nu este un suicid pentru că nu se produce în urma uneifrenezii emoționale spontane, ci este acțiune premeditată, o soluție la care se ajunge după o analizare matură șirațională a lumii[48]. Un jainist nu recurge la acest tip de post decât când simte că i se apropie moartea și că și-aîndeplinit toate îndatoririle în viața curentă. Astăzi, practica Santara stârnește controverse în India și în exteriorul ei,iar în statul indic Rajasthan un avocat va duce demersuri pentru scoaterea inaniției voluntare în afara legii.

Jainism 152

Perioada cea mai propice postului este cea a sărbătorilor religioase și a zilelor sfinte. Paryushan, cea maiproeminentă sărbătoare din calendarul jainist, se desfășoară timp de opt sau zece zile în timpul musonului de vară șieste intens dedicată postirii (musonul de vară însuși este o perioadă a postirii conform jainismului). Pe lângă acestemomente festive, un credinios poate ajuna oricând simte că a greșit sau dorește o purificare ontologică. Acestkatharsis jainist cuprinde nu doar elementul de purificare trupească prin refuzul sau limitarea alimentelor, ci, multmai important, integrează purificarea spirituală, îndepărtarea simplei dorințe și nevoi de a mânca, fără de caresimplul post ar fi nefolositor și superfluu.

Venerarea imagistică

Credincioşi jainişti rugându-se la picioarele imensuluimonolit al lui Bahubali.

Venerarea templelor datează încă din cele mai vechi etape alejainismului, precedând nașterea lui Mahavira. În textele mai vechi,zeii sunt descriși ca aducând omagii imaginilor și relicvelortirthankarașilor în templele celeste. Deoarece Mahavira nu s-apronunțat pentru sau împotriva iconografiei și a lăcașelor de cult,venerarea imaginilor a devenit o componentă esențială a tradițieijainiste. Numeroase reprezentări ale tirthankarașilor de laînceputul primului mileniu au fost descoperite într-o stupă jainistăla Mathura în Uttar Pradesh. Ipostazele timpurii ale profețilorjainismului sunt cele meditative ale poziției lotus, sau cele în carestau în picioare cu o atitudine de revocare a trupului; modul dedistingere a tirthankarașilor se face prin inscripții ale numeluiaplicate pe piedestaluri. În următorii ani, iconografia jainistăcunoaște niște inovații: în secolul al V-lea apar simbolurile specifice fiecărui profet (majoritatea totemice: Mahavira- leul, Parshva - șarpele, Munisuvrata - țestoasa, Rishabha - taurul, etc.), iar în secolul al IX-lea apar cele 24 deshasanadevatas, zeițele doctinei, asociate câte unui tirthankara. Unele zeițe, cum ar fi Ambika ("Mica Mamă")continuă să fie proeminentă ca centru al devoțiunii jainiste [49].

Astăzi ceea ce înțeleg jainiștii prin venerarea (puja) unei imagini este neclar și foarte diferit de principiile celorlaltecredințe. Conform doctrinei, care contrazice cultul, devoțiunea ar fi ineficace și nenecesară. Însă jainiștii nu se roagăpentru a îmbuna zeii sau pentru a aștepta o răsplată, ci vor să obțină prin practica devoțiunii diciplina necesarăconcentrării la idealurile spiritule și la dobânirea detașării de karma. Ei nu se închină la imaginea în sine, ci ofolosesc ca pe un instrument, ca pe un punct de plecare pentru a o transcende și a înțelege niște adevăruri deghizate.Bineînțeles că din cauza unor influențe hinduse și a unei perceperi mai superficiale a jainismului, există și uneletemple în care se aplică concret venerarea ființei tirthankarașilor.„Unele religii propăvăduiesc că individul poate fi salvat prin devoțiunea către Dumnezeu, salvatorul, sau încarnările șiintermediarii acestuia. Jainismul ne instruiește că putem obține pacea și fericirea adevărată doar purtându-ne și gândindcorect”

(AcharyaKundakunda[50])

Jainism 153

Ofrande aduse de sărbătoarea hinduso-jainistă Divali.

Fiind o datină exclusiv a laicilor, devoțiunea nu se limitează doarla tirthankarași, ci este consacrată și altor entități preeminente dinpunct de vedere spiritual: siddha (sufletele eliberate), sidhu(călugări), dharma (învățătura religioasă, dogma), arhați (ființeledemne de adorare), lokottami (entități superioare) și mangali(entități aducătoare de noroc)[51]. De obicei imaginea statuară saubidimensională a obiectului venerației este dispusă pe altarulcentral al templului jainist sau pe altarul improvizat într-o locuință.În templu reprezentarea principală și centrală a ființei venerate esteînsoțită de înfățișări subsidiare ale aceluiași personaj. Cultuldevoțional este ornamentat de imnuri de laudă, rugi, formule sacreși daruri materiale cu valoare simbolică. Astfel credincioșii aduc

imaginii sfinte jertfe ca florile, semnificând conduita omului, puritatea și frumusețea tuturor formelor de existență,tămâia, emblema vieții ascetice, lumânările, care amintesc de conștiința pură, neîncărcată de karma, orezul decasă, sămânță care nefiind capabilă să mai germineze face trimitere spre întruparea ultimă urmată de eliberare,mâncarea dulce, a cărei oferire este analoagă detașării de lume, fructele, simbolul mokshei, etc.[52]. Unele statuisunt îmbăiate, în timp ce svetambarașii le decorează cu veșminte și podoabe.

Templele și rolul acestora

Intrarea în marele templu din Ranakpur, Rajasthan, India, unul dincele mai importante cinci destinații ale pelerinajului jainist[53].

Templele jainiste (derasar sau basadi) sunt foarterăspîndite în subcontinentul indian și variază de laconstrucții grandioase și elaborate, la locașuri simple șilipsite de ornamentație. Înfățișarea unui templu jainistdiferă în funcție de ramura religioasă pe care osatisface: un templu digambarist are sculpturinedecorate și nepictate, în timp ce într-unulsvetambarist se găsesc statui înveșmântate, vopsite,poleite cu aur și argint, încrustate cu pietre prețioase(mai ales în frunte). Majoritatea templelor suntconstruite în marmură și după structura lorarhitectonică se împart în Shikar-bandhi, cele avândcupolă, și Ghar derasar, cele fără cupolă. TempleleShikar-bandhi mai au și o altă particularitate: coloanele sculptate din marmură care înfățișează diferite ipostaze aleunor ființe divinizate. Partea principală a construcției este "Ghabaro", o sală în centrul căreia este expusă imagineamăreață a unui tirthankara. Există diferite restrcții cu privire la intrarea într-un templu jainist: de exemplu uncredincios trebuie să aibă trupul curat și poarte hainele purificate, specifice ritualurilor de devoțiune[54].

Rolul cultic al templului este acela de spațiu în care un jainist își îndeplinește reugăciunea, meditațiile, ritualurile, încare cântă imnuri sacre sau ascultă predicile unui călugăr. Unele temple cu semnificație istorico-religioasă maireliefată sunt obiect de pelerinaj. Destinații pentru pelerini au existat încă din India medievală, în locuri în care seconsideră că s-au desfășurat momente importante din viața unui tirthankara. Câteva din aceste destinații vor fidistruse de invazia islamică a Indiei. Astăzi cele mai cunoscute temple jainiste sunt localizate în Palitana,Shankeshwar, Samet Shikhar, Vataman, Mumbai, Ahmedabad.

Jainism 154

Sărbători cu semnificație religioasăLa fel ca celelalte comunități din India, jainiștii au un calendar îmbogățit de sărbători religioase, care constituiefocare de spiritualitate transcendentă într-o temporalitate ciclică. Majoritatea zilelor cu conotație religioasă suntdedicate nașterii, morții sau nirvanei unui tirthankaras.Cea mai pregnantă sărbătoare este Paryushana, care se desfășoară timp de zece zile în calendarul digambarist sauopt zile în cel svetambarist în luna Bhadrapada (august-septembrie). Numele acestei festivități se traduce prin "a staîn propriul loc", "a sta aproape de sine", fapt ce trădează scopul ei, acela de a reflecta asupra învățăturilor jainiste, dea se căi și de a observa "cele zece virtuți cardinale": iertare, caritate, adevăr, autocontrol, post, detașare, umilință șiabstinență[55]. (Cuvântul "Paryushana" poate avea și o altă etimologie, structurile "upshamana", însemnând "asuprima" și "ushan", "a arde", făcând referire la abolirea dorinței și a karmei.) Alte obiceiuri specifice Paryushaneisunt ritualurile devote (puja) și postirea, pe care unii o îndeplinesc în toate cele 8-10 zilele, deși nu este absolutnecesar: scrierile jainiste recomandă cel puțin trei zile. Imperioasă este însă ajunarea în timpul ultimei zile, care esteși cea mai importantă a sărbătorii. Textului sacru Kalpa Sutra, care dezvoltă în special descrierea vieții lui Mahavira,i se acordă o reverență specială în perioada festivalului, el este citit și comentat în a treia zi de un grup de asceți înfața enoriașilor. În a cincea zi, cele 24 de vise profetice ale mamei lui Mahavira, regina Trishala sunt expuse șidemonstrate. În ultima zi are loc ritualul pocăinței, Pratikraman, în care credinicoșii își mărturisesc păcatele și seangajează să nu le mai repete. La puțin timp de la încheierea Paryusanei există obiceiul de a organizeza o masăfestivă, la care jainiștii se întrunesc în număr mare, indiferent de statutul social, și își reînnoiesc prieteniile și relațiilepașnice.O altă ceremonie religioasă remarcabilă este Oliji, celebrată de două ori pe an, în lunile Chaitra (martie - aprilie) șiAswin (septembrie - octombrie), timp de 9 zile, între ziua a 7-a și a 15-a a unei luni pline. Este o sărbătoare închinatăpostului (total sau parțial), recitării textelor sacre, meditării asupra celor trei giuvaeruri jainiste și în special avenerării de tip Siddha-chakra. Acest ultim ritual decurge astfel: pe o tăbliță circulară de lemn sau piatră, sau pe ofarfurie de argint se trasează opt raze care împart cercul în opt sectoare. În fiecare sector este scris câte un cuvânt dereferință pentru filozofia jainistă: siddha (sufletul eliberat), sadhu (ascetul), acharya (liderul spiritual), upadhyaya(învățătorul), darashana (sanscrită, "viziune"), jnan (sanscrită, pali, "înțelepciune"), charitra (comportare) și tapa /tapasya (austeritate). În centrul cercului tronează termenul arihanta (cuceritorul dorinței). Fetișul este folosit înriturile puja, iar cele nouă nume sunt rostite succesiv și venerate[56].Mahavira Jayanti comemorează nașterea lui Mahavira și se fixează într-o zi din luna Chaitra și are o imporanțăsemnificativă. Cu ocazia acestei sărbători jainiștii se adună pentru a auzi expunerea doctrinei promovate deMahavira, iar experiențele onirice inedite ale mamei sale înaintea aducerii pe lume a viitorului profet sunt prezentatedramatic. Au loc procesiuni de stradă, în care figura centrală o constituie o imagine grandioasă a ultimuluitirthankaras.[57]

Diwali este o sărbătoare comună a hindușilor și jainiștilor, situată într-o dată din luna Kartika (octombrie -noiembrie). Dacă hindușii văd în ea o zi a luminii, speranței și triumfului forțelor benefice asupra răului, pentrujainiști ea semnifică ziua în care Mahavira și-a expus ultimele învățături și a acces spre nirvana. Se spune că profetula ținut o predică faimoasă chiar în ziua eliberării sale, până târziu în noaptea zilei Diwali. Se spune că optsprezeceregi indieni din nord care asistaseră la predică au hotărât atunci să aprindă simbolic o lampă sugerând căpropovăduirile lui Mahavira nu vor fi uitate. Astfel, ziua Diwali mai este numită de jainiști și Dipawali (dipaînsemnând lampă). Cu ocazia acestei sărbători enoriașii se întâlnesc în temple și își oferă niște dulciuri de formăsferică, numite laddu. Mulți jainiști vizitează tărâmul sfânt de la Pawapuri, Bihar, unde, conform tradiței, Mahavirași-a trăit ultimele clipe [56].Kshamavaani este "ziua iertării" din calendarul jainist și se serbează în a 14-a zi a lunii Bhadrapada. Iertareagreșelilor celorlalți și absolvirea de propriile greșeli sunt primii pași înspre moksha, dar au și scopul de a solidifica ocomuniune pașnică, lipsită de antipatii, de a ușura sufletul de povara păcatului și de a reînnoi și purifica timpul. Înaceastă zi predomină folosirea expresiei "Micchami Dukadam" care imploră celor din jur iertarea [58].

Jainism 155

Literatura sacrăScripturile ce conțin predicile lui Mahavira sunt numite agame și s-au transmis la început într-o formă orală,memorate fiind de călugării jainiști cărora le era interzis să posede sau să scrie cărți, ca parte a jurământuluinon-achiziției. Teologia jainistă nu s-a oprit la moartea lui Mahavira, ci a fost dezvoltată și de învățăturile unorasceți, învățături care au trebuit și ele învățate, astfel încât cantitatea de texte din memoria colectivă a monahismuluia crescut continuu. Refuzul de a scrie, care a durat câteva secole, nu va avea decât consecințe negative asupraliteraturii jainite. Multe din cuvintele rostite de Mahavira au fost pierdute, textele au fost uitate sau învățate greșit. În350 î.Hr., o foamete s-a abătut asupra Indiei și a comunității jainiste, ucigând un mare număr de călugări și odată cuei memoria unor lucrări sacre. Digambariștii consideră că toate agamele au fost pierdute în timpul foametei, iarsvetambariștii, dimpotrivă, consideră că o bună parte a lor a reușit să se conserve. Aceste concepții diferite cauzeazăastăzi diferențele de rol pe care le ocupă scripturile în sectele jainiste. Amândouă ramurile principale sunt de acordînsă că un grup de texte numite Purvas s-a pierdut în urma calamității. După foamete, călugării svetambariști au ținutcâteva conferințe pentru a stabili care sunt cele mai importante texte jainiste și pentru a le transpune în formă scrisă.Conferințele au periclitat unitatea sectei Svetambara și au dus mai târziu la apariția unor sub-secte, dar au avut șimeritul de a fi eternizat literatura jainistă. De atunci s-a renunțat la măsura absurdă de a nu permite asceților să deținăcărți religioase [59].Primele scrieri canonice jainiste au fost scrise în limba ardhamagadhi, cu toate că mai târziu, în secolul I d.Hr.,sanscrita i-a preluat atribuția constituind mediul lingvistic în care s-au scris lucrări importante ca Tattvartha Sutra,puranele, sravakacarele, etc. Literatura jainistă a contribuit și la afirmarea unor limbi cu o utilizare mai redusă, cumar fi tamila (folosită în Tirukural, Cilappatikaram și Jivakachintamani) și kannada (Vaddaradhane). Limbaapabhramsha, de exemplu, o formă nordică de dialect a sanscritei, are aproape toate textele cunoscute abordând otemă jainistă. Alte limbi sub care s-au dezvoltat scrierile jainiștilor au fost pracrita, abanonată de această religie însec. al X-lea, și hindi, folosită în ultimele 8-9 secole.Întreaga literatură sacră a jainismului, în forma ei prezentă, apare cu mult după moartea lui Mahavira, încât nu sepoate garanta gradul de puritate al învățăturilor transmise și ce anume a fost alterat, modificat sau adăugat dupăîncheierea ciclului profetic al celor 24 de tirthankarași.Sfera de interes a literaturii jainiste nu se rezumă doar la religie și filozofie, ci integrează și alte domenii despecialitate cum ar fi astronomia, astrologia, logica și matematica. Câțiva matematicieni jainiști cunoscuți suntVirasena, Mahaviracharya, Hemachandra și Mahendra Suri.Textele religiei jainiste se împart în texte canonice, cu o autoritate centrală, și texte necanonice, cu valoare periferică,care nuanțează și explică mai bine doctrina. Screrile canonice sunt următoarele:• 41 de sutre: 11 angas, 12 upangas, 5 chedas, 5 mulas și 8 lucrări diverse cum ar fi Kalpa Sutra, Bhadrabahu,

Nandi Sutra, etc.• Prakarnikas, niște scrieri neclasificate• 12 niryuktis sau comentarii• Mahabhashya sau marele comentariu [60][61]

Textele necanonice nu formează miezul literaturii jainiste, dar contribuie substanțial la înțelegerea religiei. Ele diferăîn funcție de sectele jainiste.

Jainism 156

Simbologie

Svastica este unul dintre simbolurilejainismului. Credincioșii utilizează boabe

de orez pentru realizarea unor astfel desvastici în jurul altarelor, în timpul

ritualurilor puja.

Simbolurile jainiste poartă amprenta influențelor indiene și au uneleasemănări cu motivele hinduse sau budiste. Iconografia religioasă abundă desimboluri, fiecare tirthankara având propriul însemn reprerezentativ,lanchhana. De exemplu Rishabna, primul profet este reprezentat printr-untaur, Ajitnath, al doilea, printr-un elefant, Sambhavanath, printr-un cal,Abhinandannath, printr-o maimuță, Parshva prin șarpe, iar Mahavira prin leu.Deși majoritatea simbolurilor tirthankarașilor sunt alese din sfera faunei,există și excepții ca lotusul (pentru Padmaprabha), luna (Chandraprabha),vasul (Mallinath), etc. Dintre toate aceste semne cel mai sacru este svastica,care își depășește condiția de pecete a celui de-al șaptelea tirthankara,Suparshvanath, și devine un simbol foarte uzitat de jainiști. Fiecare templusau carte sacră trebuie să conțină o svastică, iar la începutul și la sfârșitulceremoniilor de venerație acest semn este creat din boabe de orez în jurulaltarului în repetate rânduri. Conform tradiției, cele patru brațe ale eireprezintă cele patru existențe pe care le poate avea sufletul prin reîncarnare:om, plantă / animal, ființă celestă și demon [62].. De obicei deasupra svasticiisunt așezate trei puncte care fac referire la calea trinitară către mântuire(credință - cunoaștere - purtare), sau care simbolizează cele trei lumi aleuniversului în care sufletul se naște, trăiește, suferă și moare: zona joasă(iadul), zona mediană (pământul), zona superioară (cerul). Ascendent celor trei puncte se folosește un nou simboljainist, o semilună întoarsă cu coarnele în sus, care întruchipează tărâmul absolut Moksha, aflat la margineauniversului, care transcende cele trei lumi cunoscute și care este adăpost pentru sufletele eliberate. Un punct ininteriorul semicercului selenar întruchipează sinele eliberat, siddha.

Simbolul jainist al silabeiom

Un alt simbol jainist este silaba "om" și reprezentarea acesteia. În hinduism, "om" estesilaba sacră a genezei, este sinonim cu "Logosul" creator al grecilor; jainiștii vor vedea înacest cuvânt o formă reverențioasă de a numi cele cinci parameshthis, sau ființe evoluatespiritual: Arihantas (sau tirthankarașii), Siddhas (eliberații), Acharyas (învățătorii),Upadhyayas (preceptorii) și Munis / Sadhu (călugării). Rostirea prelungă, din adînculființei a acestei silabe indiene este de fapt în jainism o contaminare a celor cinci inițialedin numele celor cinci parameshthis: A+A+A+U+M. "Om" mai simbolizează și primelecinci versuri din Navakar Mantra, cea mai sfântă rugăciune a jainismului [63].

Triratna este un alt simbol jainist și se prezintă sub forma unei bijuterii întreite care facealuzie la cele trei giuvaeruri jainiste. Îndeplinește astfel același rol ca cele trei puncte dedeasupra svasticii. Roata (Chakra), un motiv folosit în simbologia jainistă pentru asugera perfecțiunea învățăturilor se prezintă în două moduri: Dharmacakra, roata cu 24

de spițe a tirthankarașilor și Siddhachakra, care seamănă cu o floare cu nouă petale. Deopotrivă, palma desfăcută esterecunoscută ca un simbol jainist al nonviolenței (deseori, pe palmă este scris cuvântul Ahimsa), al renunțării și alstopării succesiunii întrupărilor.

Sunt considerate simboluri și unele imagini relatate ca vise de mamele unor tirthankarași ca Mahavira. Spreexemplu, reveriile reginei Trishala sunt deseori amintite de jainiști în diferite ceremonii ca dovezi ale autenticitățiimisiunii lui Mahavira. Se spune că aceasta ar fi visat un elefant, un taur, un leu, pe zeița Lakshmi, niște flori, o lunăplină, soarele, un stindard imens, o urnă de argint, un lac împânzit de lotuși, o mare albă ca laptele, un vehicul celest,un morman de giuvaeruri, un foc lipsit de fum, o pereche de pești și un tron [64].

Jainism 157

Emblema jainismuluicreată în 1974.

În anul 1974, la sărbătorirea a 2500 de ani de la nirvana ultimului tirthankara, adepțiireligiei jainiste creează o emblemă reprezentativă a doctrinei lor, care îmbină multe dinsimbolurile tradiționale. Geometric, figura seamănă cu un om odihnindu-se în picioare,cu picioarele depărtate și brațele pe lângă șolduri, adică forma pe care o are universul,după cosmologia jainistă. Sub emblemă este de obicei scris textul "ParasparopagrahoJivänäm", ceea ce înseamnă aproximativ "Ajutor mutual între toate ființele". Cercetândde la bază la vârf imaginea, se recunosc următoarele simboluri: mâna cu dharmachakra șicuvântul ahimsa, svastica, cele trei puncte, semiluna și punctul superior al sufletuluieliberat [65]. În Occident, svastica este înlocuită cu silaba "om", din cauza conotațiilornegative și nefavorabile pe care le-a căpătat semnul inițial în această zonă.

Ashta Mangala

În tradiția jainistă cele opt simboluri de bun augur (Ashta Mangala) sunt purtătoareleunor semnificații spirituale adânci, a unor energii pozitive și asigură desfășurarea viețiisub bune auspicii. Fiecare enoriaș trebuie să formeze aceste simboluri din boabe de orez în fața icoanei unui Jina,înainte să înceapă ceremonialul devoțiunii. Cele opt semne sunt:

•• Svastica (sathia) - semnifică pacea și bunăstarea•• Shrivatsa, un semn asemănător cu o floare de crin și un nod infinit, gravat pe pieptul tirthankarașilor în statui;

semnifică puritatea sufletului.•• Nandyavartya - o svastică mai complexă cu nouă colțuri, o reprezentare a rodului meditației superioare.• Vardhamanaka - două vase de lut cu gurile lipite, formând o lampă; simbolul sugerează creșterea bogăției, faimei

și meritului prin grația oferită de Jinas. Imaginea lămpii redă totodată biruința luminii asupra întunericului, acunoașterii asupra ignoranței.

• Bhadrasana - tronul sanctificat de Jinas. Este locul sacru pe care îl ocupă sinele eliberat, sau statutul onorific decare se bucură sufletele evoluate spiritual.

•• Kalasha - vasul umplut cu apă pură, care semnifică înțelepciune și plenitudine.•• Minayugala - simbolul celor doi pești care sugerează revărsarea divinului în oceanul cosmic prin tirthankarași.

Poate semnifica și învingerea karmei și a dorinței de către suflet, la fel cum peștele învinge lumea marină șidevine stăpân peste aceasta.

• Darpana - oglinda. Este un simbol al reflexiei propriului sine, al autocunoașterii [66].

Navakar MantraÎn ceremonialurile devote puja sunt adesea folosite rugăciuni, poeme și silabe (मन्त्र - mantra) cu încărcătură mistică.Dintre acestea Navakar Mantra, Namokar Mantra sau Namaskar Mantra este cea mai importantă [67][68] și a căpătatemblema de simbol al jainismului. Rugăciunea este compusă din unsprezece versuri dintre care primele cinciglorifică cele cinci tipuri de ființe (parameshthis) aflate pe diferite trepte ce duc spre izbăvirea spirituală, iar ultimelepatru explică rolul fundamental al poemului. Aceste ultime patru versuri nu sunt recunoscute de sectele Digambara șiSthanakvasis și nu figurează în versiunea lor Namaskar Mantrei. Deși există diferențe minore între unele variante,textul aproximativ al rugăciunii este următorul[69]:

Jainism 158

Versiunea 1 Versiunea 2 În caractere latine Traducere în română

णमो अरिहंताणं नमो अरिहंताणं Namo Arihantanam Mă închin la Arihant.

णमो सिद्धाणं नमो सिद्धाणं Namo Siddhanam Mă închin la Siddha.

णमो आयरियाणं नमो आयरियाणं Namo Ayariyanam Mă închin la Acharya.

णमो उवज्झायाणं नमो उवज्झायाणं Namo Uvajzayanam Mă închin la Upadhyaya.

णमो लोए सव्व साहुणं नमो लोए सव्वसाहूणं Namo Loe Savva Sahunam Mă închin la toți Sadhu.

एसो पंच णमोकारो एसो पंच नमुक्कारो Eso Panch Namokkaro Această reverențioasă mantră încincită

सव्व पाव प्पणासणो सव्वपावप्पणासणो Savva Pav Panha Sanho Distruge toate păcatele și obstacolele,

मंगलाणं च सव्वेसिम मंगलाणं च सव्वेसिं Mangalanam Cha Savvesim Iar dintre toate repetițiile aducătoare de noroc

पढ्मम हवइ मंगलम पढमं हवइ मंगलं Padhamam Havai Mangalam A sa este cea dintâi și cea din frunte...[70]

Bibliografie• Dayanand Bhargave, Jaina Ethics• A. Chakravarti, The Religion of Ahimsa• Colette Caillat, Les Expiations dans le rituel ancien des religieux jaina, Paris, 1981.• Robert J. Zydenbos, Jainism Today and Its Future• Colin Hynson. Discover Jainism. Ed. Mehool Sanghrajka. London: Institute of Jainology, 2007.• M. L. Mehta, Jaina Philosophy (1970), Varanasi.• Encyclopaedia Britannica Online: Jainism [71];• Hinduwebsite: Jainism Homepage [72];• Religion and ethics-Jainism la www.bbc.co.uk [73]

• Kapashi, Vinod. Nava Smarana: Nine Sacred Recitations of Jainism. Ed. Signe Kirde. Mumbai: Hindi GranthKaryalay, 2007.

•• Jain, Duli Chandra (Ed.) Studies in Jainism, 2004.• Tobias, Michael (1991). Life Force. The World of Jainism. Berkeley, California.• Alsdorf, Ludwig. Jaina Studies: Their Present State and Future Tasks, 2006.

Note[1][1] "Mahavira" înseamnă "marele erou".[2] 2001 India Census http:/ / www. censusindia. net/ religiondata/ index. html[3] Într-o scrisoare tipărită în ziarul “Bombay Samachar”, Mumbai, 10 decembrie, 1904, Bal Gangadhar Tilak menționează că "[...] în vremurile

antice, nenumărate animale au fost măcelărite în sacrificii. Mărturii ale acestui fapt pot fi găsite în diferite compoziții poetice ca Meghaduta.Dar creditul pentru pentru dispariția acestui masacru teribil revine jainismului"

[4][4] en:Indian religions[5] Census of India 2001 (http:/ / www. censusindia. net)[6] The Jain Knowledge Warehouses: Traditional Libraries in India, John E. Cort, Journal of the American Oriental Society, Vol. 115, No. 1 (Jan.

- Mar., 1995), pp. 77–87[7] Jainism: A Way To Cleanse (http:/ / www. experiencefestival. com/ a/ Jainism/ id/ 9328)[8][8] Charpentier p. 153, Ghatage p. 411, Deo p. 60.[9] Viața lui Mahavira (http:/ / www. hinduwebsite. com/ jainism/ mahavira. asp)[10] The Perennial Dictionary of World Religions. Keith Crim, editor. Harper & Row Publishers: New York, 1989. 451.[11] Origin of Jainism (http:/ / religion. indianetzone. com/ 1/ origin_jainism. htm)[12] Jainism, Philosophy And Practice (http:/ / www. hinduwebsite. com/ jainism/ jainindex. asp)[13] History of Jainism - ReligionFacts (http:/ / www. religionfacts. com/ jainism/ history. htm)[14] M. Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. II[15] Dundas, Paul. The Jains.New York: Routledge, 1992. p.40-41[16] Padmanabh, S.J. Gender and Salvation Delhi: Munshiram, 1991. p7.

Jainism 159

[17] (http:/ / www. geocities. com/ kundalini48/ kundalini7_bioelectrical_difference_between. html) [nefuncțională]

[18][18] en:Mallinath[19] 24 TIRTHANKARAS (http:/ / www. jainworld. com/ education/ juniors/ junles03. htm)[20] Introduction to 24 Tirthankaras - Jainism (http:/ / www. jainuniversity. org/ fcourse3. aspx)[21][21] en:Tirthankar[22] Hinduwebside - Jainismul și conceptul despre Dumnezeu (http:/ / www. hinduwebsite. com/ jainism/ jainsandgod. asp)[23] Ct12-1 (http:/ / www. processandfaith. org/ publications/ CT/ Volume 12/ Ct12-1web. pdf)[24] Religie și etică - Jainismul (http:/ / www. bbc. co. uk/ religion/ religions/ jainism/ beliefs/ god. shtml)[25] Jain Beliefs - ReligionFacts (http:/ / www. religionfacts. com/ jainism/ beliefs. htm)[26] Bowker, John, The Oxford Dictionary of World Religions, New York, Oxford University Press, 1997, p. 240[27] Jainism Global Resource Center - The Nature of Universe (www.jainworld.com) (http:/ / www. jainworld. com/ book/ twelvefacetsreality/

facet10. asp)[28] The Concept of Great Elements in Jain Cosmology, Mangala Mirasdar (http:/ / www. ignca. gov. in/ ps_02012. htm)[29][29] en:Jainism#Creation and cosmology[30] Nicolae Achimescu, India, religie și filozofie, pg. 261, ed. Tehnopress, Iași[31] http:/ / www. religion-encyclopedia. com/ J/ jiva. htm[32] The Concept of Jiva or Embodied Soul in Jainism, Part 2 (http:/ / www. hinduwebsite. com/ jainism/ jivas2. asp)[33] Acharya Umasvati, Tattvartha Sutra, Ch VIII[34] www.Jinalaya.com - Theory of Karma in Jainism (http:/ / www. jinalaya. com/ jainism/ karma. htm)[35] Jainism Simplified Chapter 12 - Leshyas (http:/ / www. umich. edu/ ~umjains/ jainismsimplified/ chapter12. html)[36] 4 (http:/ / www. jainuniversity. org/ PDFs/ eng-lib/ 4. 8. pdf)[37] Encyclopaedia Britannica (http:/ / www. britannica. com/ eb/ article-59018/ Jainism)[38][38] Acharya Umasvati, Tattvartha Sutra, Ch VIII, Sutra 1[39] Jain's Home Page (http:/ / www. angelfire. com/ co/ jainism/ 9tatvas. html)[40] Jainism (http:/ / www. aarweb. org/ syllabus/ syllabi/ g/ gier/ 306/ jainism. htm)[41] Jain Philosophy (http:/ / www. indianetzone. com/ 2/ jain_philosophy. htm)[42][42] en:Asceticism#Jainism[43] Dundas, Paul. The Jains. New York: Routledge, 1992. p44.[44] nun (monasticism) - Britannica Online Encyclopedia (http:/ / www. britannica. com/ eb/ topic-422464/ nun)[45][45] Jainism#Customs and practices[46] Encyclopaedia Britannica Online - Activitatea religioasă a laicatului (http:/ / www. britannica. com/ eb/ article-59022/ Jainism)[47] http:/ / www. jainology. org/ viewindex. asp?article_id=Proj_JainArt2[48] http:/ / abafna. googlepages. com/ jainfasting Postul jainist[49] Jainism (religion) - Britannica Online Encyclopedia (http:/ / www. britannica. com/ eb/ article-216267/ Jainism)[50] Jainism (http:/ / www. pujas. com/ Jainism-Worship. html)[51] Jain Worship: A Critical View (http:/ / www. jainstudy. org/ jsc10. 98frb. htm)[52] Jainism Literature Center - Jain Education (http:/ / www. fas. harvard. edu/ ~pluralsm/ affiliates/ jainism/ jainedu/ 8puja. htm)[53] Jain Temples,Jain Temple Tours,Jain Temple in India (http:/ / www. pilgrimage-india. com/ jain-temples. html)[54][54] en:Jain temple[55] Untitled Document (http:/ / www. ips. mtu. edu/ Holidays/ Jainism. html)[56] Jain Festivals (http:/ / jaijinendraa. tripod. com/ festive2. htm)[57] Mahavira Jayanti (http:/ / www. lgfl. net/ lgfl/ leas/ ealing/ web/ EGFL1/ teaching_learning/ subjects/ REandSACRE/ Festival_calendar/

April/ Mahavira. htm)[58][58] en:Kshamavaani[59] BBC - Religions - Jainism: Jain texts (http:/ / www. bbc. co. uk/ religion/ religions/ jainism/ texts/ texts. shtml)[60] Indian Philosophy, Vol.1, S.Radhakrishnan[61] Canonical Literature of Jainism (http:/ / www. hinduwebsite. com/ jainism/ jaincanon. asp)[62] http:/ / www. utexas. edu/ cola/ insts/ southasia/ content/ outreach/ PDF/ swastika. pdf pg.5[63] Alternative Religions (http:/ / altreligion. about. com/ library/ glossary/ symbols/ bldefsnamkar. htm)[64][64] en:Trishala[65] (http:/ / www. geocities. com/ bhavna_shah/ Jainsymbol1. htm) [nefuncțională]

[66] Ashta Mangala (http:/ / www. jainuniversity. org/ ashta_mangala. aspx)[67] Navkar Mantra,नवकार मंत्र, Namokar Mantra,णमोकार मंत्र (http:/ / www. indif. com/ nri/ jainism/ navkar_mantra. asp)[68] http:/ / pragyasagar. com/ mantra1. htm[69] http:/ / www. jainworld. com/ book/ kalpa_sutra/ kalpa1. htm O versiune a rugăciunii Navakar Mantra din Kalpa Sutra, presupusă operă a

călugărului Bhadrabahu.[70][70] en:Navkar Mantra[71] http:/ / www. britannica. com/ eb/ article-59018/ Jainism[72] http:/ / www. hinduwebsite. com/ jainism/ jainindex. asp

Jainism 160

[73] http:/ / www. bbc. co. uk/ religion/ religions/ jainism/

Legături externe• Jain – calea omului spre a deveni zeu (http:/ / www. descopera. ro/ cultura/

4317411-jain-calea-omului-spre-a-deveni-zeu), 3 ianuarie 2012, Descoperă

ȘintoismȘintoismul sau shinto (神 道) este religia tradițională a Japoniei și o fostă religie de stat a acestei țări. Fiind oreligie politeistă, implică venerarea unor zei numiți kami (神). Mulți kami sunt divinități locale și pot reprezentaspirite sau genii ale unor anumite zone geografice, însă există și unii zei care personifică monumente sau procesenaturale majore: de exemplu, Amaterasu, zeița soarelui , sau Muntele Fuji. Shinto este un sistem de credințe animist.Cuvântul Shinto este format prin alăturarea a două caractere japoneze (Kanji): "神" (shin), însemnând zei sau spirite(când este singur, caracterul se citește kami) și "道" (tō), însemnând drum, cale filozofică (același caracter sefolosește în scrierea chineză pentru cuvântul Tao). Astfel, Shinto se traduce prin Calea zeilor.

O poartă torii la Sanctuarul de la Itsukushima

După cel de-al Doilea Război Mondial,șintoismul și-a pierdut statutul de religie destat a Japoniei. Deși câteva învățături șipractici șintoiste au devenit proeminente întimpul războiului, ele nu mai sunt acumtransmise generațiilor următoare, în timp cealtele cum ar fi omikuji (ghicirea destinului)și tradițiile de Anul Nou persistă și în ziuade astăzi.

Istorie

Istoria timpurie

Există o mulțime de teorii privind origineastrămoșilor populației japoneze actuale.Majoritatea savanților sunt de acord că aavut loc o migrare dinspre Asia de Est(China, Coreea), Asia Centrală și Indonezia. Cu toate acestea nu există un consens în legătură cu locul de apariție areligiei șintoiste. Naționaliștii susțin că șintoismul a apărut cu mult timp înainte, în timpul Erei Jomon. Alții sunt depărere că a apărut în perioada Yayoi (300 î.Hr. - 200 d.Hr.) ca un rezultat al migrației populațiilor chineze și coreenecare au adus cu ele ritualuri agricole și ceremonii șamanice. Câțiva savanți postulează că șintoismul, așa cum este elînțeles astăzi, nici măcar nu a existat în acea perioadă și că în acel context istoric era vorba mai degrabă de o simplăvenerare de kami.

Primele ceremonii religioase se țineau afară în păduri sau lângă pietre sacre (Iwakura). Nu exista nici o reprezentarea zeilor kami pentru că ei erau considerați puri, fără formă. După răspândirea budismului în secolul al VI-lea, s-atransmis ideea de a construi "case" pentru zei și astfel au apărut în Japonia primele sanctuare. Despre cele mai vechidintre acestea se crede că au fost construite la Izumo (659) și Ise (690).În ultimele secole î.Hr., fiecare trib avea propria grupare de zei. Cu toate acestea, odată cu creșterea puterii Regatului Yamato, în jurul secolelor al III-lea - al V-lea d.Hr., zeitățile ancestrale ale Familiei Imperiale au devenit

Șintoism 161

predominante în cadrul societății. Rezultatul a fost mitologizarea cărții Kojiki (Cronica faptelor antice, 712), în carese proclama că linia imperială era descendentă din însăși zeița soarelui. O altă scriere japoneză antică, Nihon Shoki(Cronicile Japoniei, 720) prezintă mai obiectiv concepțiile în legătură cu urmașii zeiței Amaterasu.

Șintoismul și budismul

Marea statuie a lui Buddha aflată la Nara.

Chiar și înainte de apariția budismului și fuziunea cuelementele acestuia, ritualurile necesare venerării dekami au împrumuntat elemente specifice taoismului șiconfucianismului. Deși în timpul expansiunii budiste înAsia de Est Japonia era zdruncinată de războaie șineînțelegeri între clanuri, venerarea zeilor kami șiînvățăturile lui Buddha au coexistat în religia șintoistă.De fapt, acest sincretism dintre budism și șintoism (神仏 習 合, shinbutsushūgō) urma să devină principalacaracteristică a structurii religioase dezvoltate înJaponia.

Introducerea scrisului în secolul al V-lea și abudismului în secolul al VI-lea au avut un impact foarteputernic asupra dezvoltării sistemului de credințeșintoist. La începuturile Erei Nara, în decursul uneiperioade relativ scurte, Kojiki și Nihon Shoki sunt scrisepe baza unor mituri și legende existente care vor formaun grup unitar, o mitologie. Scrierea acestor două cărțicu caracter mitologic a avut două scopuri principale:introducerea unor elemente externe (taoiste, budiste șiconfucianiste) în religia și cultura japoneză șiasigurarea adeziunii populației față de Casa Imperială.O mare parte din teritoriul actual al Japoniei eradescentralizat, împăratul având asupra lor doar oinfluență precară, iar multe grupuri etnice rivale (incluzând probabil și pe strămoșii poporului Ainu) vor continua sălupte împotriva ocupației japoneze. De aceea antologiile mitologice împreună cu cele de poezie, ca Manyoshu,intenționau să impresioneze pe oamenii de rând cu valoarea și bogăția nemărginită a Familiei Imperiale și mandatuldivin al acesteia de a conduce țara. Factorii amintiți au asigurat Casei Imperiale și Împăratului (numit și Tenno) din660 d.Hr. cea mai durabilă linie de succesiune suverană din lume.

Odată cu apariția budismului și adoptarea rapidă a acestuia în Japonia, era necesară o explicație în legătură cudiferențele doctinare dintre credințele tradiționale și învățăturile lui Buddha. Într-adevăr religia șintoistă nu avea niciun nume până când a trebuit să fie diferențiat de budism. O explicație era că zeii kami erau ființe supranaturaleprinse încă în ciclul reîncarnării. Kami sunt născuți, trăiesc, mor, apoi sunt născuți din nou la fel ca toate celelalteființe aflate în ciclul karmic. Mai mult de atât, kami au avut și un rol special în protecția și progresul religiei budiste.Acest rol a fost identificat mai târziu de călugărul și învățatul japonez Kukai, care a văzut în kami diferiteîntruchipări ale lui Buddha însuși. De exemplu a asociat zeița șintoistă a soarelui (Amaterasu), totodată și ostrămoașă a împăratului, cu Dainichi Nyorai, o manifestare centrală a lui Buddha, a cărui nume înseamnă "MareleSoare Buddha". În viziunea lui kami erau doar niște Buddha, dar cu nume schimbat.Astfel șintoismul și budismul au coexistat și s-au amalgamat în acest sincretism numit Shinbutsu Shugo, în timp ce viziunea lui Kukai a persistat până în timpul perioadei Edo. Atunci însă s-a răspândit interesul pentru "studiul

Șintoism 162

japonez" (kokugaku) și o renegare a elementelor chineze și budiste, cauzată probabil de politica închisă pe care oducea țara. În secolul al XVIII-lea, o serie de învățați japonezi, printre care și Motoori Norinaga (1730–1801) auîncercat practic să desprindă șintoismul "real" de celelalte influențe străine. Încercarea a fost în mare parte nereușită,deoarece doctrina chineză înrâurise și alimentase mitologia japoneză încă din timpurile scrierii cărții Nihon Shoki. Deexemplu, în mitul creației, zeii primordiali Izanagi și Izanami sunt asemănători cu forțele yin și yang. Cu toateacestea, încercările au reușit să creeze un mediu propice apariției unui șintoism statal, apoi Restaurării Meiji, cândbudismul și religia șintoistă sunt complet separate (Shinbutsu Bunri).

Șintoismul ca religie de statImediat după Restaurarea Meiji, șintoismul a devenit religia oficială a Japoniei, iar în 1868 îmbinarea acestuia cubudismul a fost scoasă în afara legii. În timpul acestei perioade mulți intelectuali adepți ai curentului kokugaku aucrezut că șintoismul putea fi folosit ca un agent unificator al țării în jurul Împăratului, în contextul în care procesul demodernizare se desfășura la o viteză mare. Șocul psihologic al sosirii Corăbiilor Negre din Vest și prăbușireaulterioară a shogunatului (1868) au convins o mare parte din populație că nația trebuie să se unifice pentru a putearezista ofensivei colonizatoare. În consecință, șintoismul se transformă într-o modalitate de promovare a imaginiiÎmpăratului și Imperiului și este transmis în teritoriile cucerite de Japonia, Hokkaido și Coreea.În 1871 se formează un Minister al Divinităților, iar sanctuarele șintoiste sunt divizate în funcție de pondere îndouăsprezece niveluri, având în vârf Sanctuarul de la Ise (dedicat zeiței Amaterasu, deci un simbol al legitimitățiiFamiliei Imperiale) și la bază temple mai mici din diferite orașe de o importanță minoră. În anul următor acestminister este înlocuit cu Ministerul Religiei, însărcinat cu coordonarea acțiunii de inițiere "shushin" (cursurile deetică).

Legături externe• O scurtă prezentare a șintoismului [1]

Referințe[1] http:/ / www. religioustolerance. org/ shinto. htm/

Zoroastrism 163

Zoroastrism

Reprezentarea lui Faravahar

Zoroastrismul (<fr. {i}; {s} n. pr.Zoroastru) este o religie veche a popoarelordin Asia Centrală, Iran și Azerbaidjan,caracterizată prin dualismul binelui și răului.A fost fondată la începutul mileniului 2î.e.n. de profetul persan Zarathustra(Zoroastru). Cartea sfântă a zoroastrismuluieste Avesta.

Zoroastrismul sau mazdeismul este numelereligiei și filozofiei bazate pe învățăturile luiZoroastru (Zarathustra), care recunoșteau cadivinitate pe Ahura Mazda, considerat deZoroastru ca unic creator.

Terminologie

Templul de Foc în Yazd

Termenul de zoroastrism este o construcție modernă,care potrivit Dicționarului Oxford, a apărut prima datăîn 1874 în Principii de filologie comparată deArchibald Sayce. Prima referire la Zoroastru înOccident este atribuită lui Thomas Browne, care s-areferit scurt în cartea lui Religio Medici.

Termenul de mazdeism probabil provine dinMazdayasna, o expresie compusă din avesticul carecombină ultimul element al numelui Ahura Mazda șicuvântul avestic yasna, care semnifică evlavios.

Istoria

OriginiZoroastrismul apare ca o reformă a religiei practicate de triburi de limbă iraniană care s-au așezat in Turchestanuloccidental între mileniile II și I Î.Hr. Aceste triburi erau strâns legate de indo-arieni, care au adus sanscrita și toatelimbile derivate în India de nord, începând din anul 1700 î.Hr. Aceste triburi constituie familia Indo-arieni.Comparația zoroastrismului cu religia din India este folositoare pentru a întelege nașterea ei. Aceste două religiiaveau un dumnezeu numit Mitra de indieni și Mithra de iranieni ( th se pronunță ca în engleză), care înseamnă soaresau dumnezeul soare.A evoluționat de o formă diferită în aceste două popoare. Pentru indieni, după explicațiile lui François Cornillot,specialist în Rig-Veda și Avesta , Mitra original s-a împărțit în trei dumnezei, Mitra, Arzaman și Varuna. Pentruiranieni , acest dumnezeu si-a păstrat unitatea. Dumnezeu suveran, era fiul lui Ahura Mazda, care pare a fi fost Cerul.

Zoroastrism 164

Zoroastricii s-au străduit să elimine cultul lui Mithra în favoarea lui Ahura Mazda, acest lucru a făcut ca uneoriaceastă religie să fie numită mazdeism. În Persia antică ,sub dinastia Achemenizilor, nu era pur mezdeism, venerauatât Mithra cat și Ahura Mazda. Grecii considerau pe ultimul ca fiind echivalentul lui Zeus, zeul ceresc.Potrivit lui Herodot (I, 131), obiceiul perșilor «este de a urca pe munții cei mai înalți pentru a oferi sacrificii luiZeus, și identifică cerul cu numele lui». Herodot în Cele nouă carți ale istoriei descrie și societatea iraniană, care areunele elemente ale zoroastrismului, cum ar fi expunerea morților. Istoriile sunt o sursă primară de informație aperioadei achemenitilor (648-330 a.C.), și în special despre Magi. Potrivit lui Herodot, (I-101), magii erau unul dincele șase triburi din Media. Par a fi fost o castă de preoți cunoscută astăzi ca Zurvanism, ramură a zoroastrismuluicare avea mare influență la curtea împăraților Mezi Mithra, era înrudit cu soareleTrebuie observat că termenul de ahura era de asemenea cunoscut de indieni, îl pronunțau asura. Sunt iranienii ceicare transformă s original în h. În pasajele cele mai vechi din Rig-Veda, cuvântul asura reprezintă Ființa Supremă,ca și la iranieni. Mai târziu, schimbând sensul, s-a aplicat anti-zeilor și demonilor.Cultul sauma era comun indienilor și iranienilor. Acest termen s-a transformat în soma pentru indieni și în homapentru iranieni.În concret acest cuvânt semnifica o plantă efedra, care se folosea la prepararea unei băuturi halucinogene. Gândindca le permitea zeilor să-și păstreze nemurirea, era oferită la sacrificii. Participanții ritualurilor consumau băutura șiasa puteau sa intre în lumea divină, o nemurire provizională. Într-o limbă iraniană vorbită în estul Afganistanului,wahi, esfedra este numită yimïk, termen provenit din haumaka. Potrivit textului Rig-Veda, elementul de bază lasoma este o ciupercă, o înlocuire care se explică prin faptul că în India nu există efedra.În actualul Turkmenistan meridional (vechea Margiana), arheologul rus, Viktor Sarianidi a căutat ruinele edificiuluinumit Togolok-21. Este vorba de un templu unde se practica cultul focului și se fabrica haoma. Acest edificiu formaparte dintr-o cultură bactro-margiană Magru, datată din 2200-1700 î.Hr., care se întindea la este de Bactriana, înlungul cursului Amu-Daria.Pe acest teritoriu se găsesc talismane cu reprezentări de lupte între șerpi și dragoni care aveau o atitudine agresivă, cuochi enormi și gura mare deschisă. Era o reprezentare primitivă de luptă între lumină și întuneric, între viață șimoarte, trăsătură care caracteriza religia indo-iraniană și care zoroastrismul va conserva.Cultura bactro-margiană pare să fi fost indo-ariană. De-asemenea avea un substrat cultural care nu era indo-europeanfoarte dificil de a fi definit, cum demonstrează construcția templelor, adevărații indo-iranieni au preferat mult timpsanctuarele în aer liber.După unificarea imperiilor Persan și Mediu în 550 î.Hr., Cir II și mai târziu fiul lui Cambies II au redus putereamagilor. În anul 522 Î.Hr. magii s-au revoltat și au pretins tronul pentru altă persoană. Uzurpatorul, pretinzând caeste fiul mai mic a lui Cir, Smerdis, a urcat pe tron puțin mai târziu.Falsul Smerdis ( cu numele real Gautama), a guvernat timp de șapte luni, apoi a fost detronat de Darius I în 521 î.Hr.Magii au fost persecutați, dar au continuat să existe și după moartea falsului Smerdis; un al doilea fals Smerdi (denume Vahyazdāta) a încercat o lovitură de stat ,care a eșuat.Problema dacă și Cir II era zoroastrist este deschisa discuțiilor. În orice caz ,l-a influențat mult,încât nu a impus oreligie în Persia și a permis evreilor captivi să se întoarcă în Canaan când persii au cucerit Babilonul în 539 î.Hr. Nuavem informații dacă Darius I care era un închinător lui Ahura Mazda, ar fi fost și un simpatizant ale învățăturilor luiZoroastruDarius I și, mai târziu, dinastia achemenizilor au arătat devoțiunea lor lui Ahura Mazda în inscripții, permițândreligiilor să coexiste. În perioada aquemenidă zoroastrismul a luat amploare.În ultima parte a acestei dinastii, încep să introducă divinități și concepte religioase proto-indo-iraniene întremembrii zoroastriștilor, încât au stabilit un calendar religios pentru noile divinități. Totuși ,respectivele elemente suntstrăine religiei zoroastrismului.

Zoroastrism 165

Aproape nimic nu se știe de statutul zoroastrismului sub imperiile Seleucid și Part, care au guvernat după invazia luiAlexandru Macedon în 330.O formă de zoroastrism a fost religia principală în Armenia pre-creștină, sau a fost cel puțin importantă acolo. Perșiiau făcut încercări de a promova religia acolo.Înainte de secolul XI, zoroastrismul ajunsese în nordul Chinei pe Drumul mătăsii, având statut oficial în unele zonedin China. Ruine de temple zoroastristas au fost găsite în Kaifeng și Zhenjiang, și potrivit unor aprecieri au existatpână în anul 1130. În orice caz, influența zoroastrismului se poate aprecia în budism, în special în simbolul luminii.În secolul VII, dinastia sasanidă a fost înfrântă de arabi. deși unii dintre ultimii guvernanți persecutaseră cultulzoroastrist, la început au fost incluși de către musulmani ca Oamenii Carții și li s-a permis practica liberă.Convertirea maselor la islam nu era dorită și nici permisă, potrivit legii islamice. Nobilimea și persoanele de la orașau fost primele care s-au convertit la islam. Noua religie s-a extins mai lent între populația rurală. Mulți zoroastriștiau emigrat, mai multe grupuri s-au stabilit în India. În secolele următoare zoroastrismul de formă graduală s-a întorsla forma lui originală monoteistă, fără elemente politeiste.Religia care a urmat după zoroastrism în Persia a fost influențată de acesta. Când preoții iranieni au încercat săcombată învățăturile lui Zoroastru, au readus vechea adorare a lui Mitra, mitrarismul s-a întins în lungul și latulrăsăritului și în alte regiuni mediteraneene, fiind pentru un timp contemporan cu iudaismul cât și cu creștinismulNumărul de zoroaștrii s-a redus mult în ultimele secole, dar această religie continuă să existe. Cea mai mare partedintre membrii se găsesc în India și Iran. Există și alte asociații în lume.

Relațiile cu alte religii și culturi

Religie tradițională

Concepte cheie

Dumnezeu · PământZeitate · Prezicere

Sacrificiu · Lume subteranăEpoca de aur · Inițierea

Axa lumii · Arborele lumiiMit · Monoteism

Politeism · SfințeniePietre sacre · Sincretism

Societate secretă

Primele forme de religie

Animism · ZoolatrieCultul morților · MagiePolidoxie · TotemismFetișism · Șamanism

Zoroastrism 166

Locuri istorice

Asia (Bon · BudismReligia vedică · Religia hindusă

Taoism · JainismHinduism · Mugyo

Șintoism · Tengriism)Africa (Egiptul antic

Africa de Sud și Centrală)Orientul Mijlociu și zona mediteraneană

(Zoroastrism · IslamIudaism · Creștinism)

America precolumbianăEuropa precreștină

(Triburi germanice · Armenia antică · Grecia antică ·CelțiSlavi)

Oameni

Kohen · BrahminDruid · PreotImam · LamaMag · Mobad

Monah · OracolȘaman · Volhv

Entități supranaturale

Аlbasta · ÎngerAsura · Demon

Jinn · DuhSatan · Daevas

Vârcolac · FantomăCiort · Elf · Pricolici

Zoroastrismul are o importanță unică în istoria religiilor lumii datorită tradițiilor occidental avraamice și orientaledharmice.Învățăturile lui Zoroastru au lăsat urmă în cele trei mari religii: iudaismul, creștinism și prin aceste două a fostinfluențat și islamul. Exemplu de aceste urme sunt: îngerii, arhanghelii etc, la fel ca și personificarea răului ca șarpesau întuneric și Dumnezeu ca lumină.Unele studii (Boyce, 1987; Black and Rowley, 1987; Duchesne-Guillemin, 1988) cred că un mare număr deelemente de eshatologie, angeologie și demonologie a iudaismului, o influență mare în creștinism, are originea înzoroastrism și a fost transferată iudaismului în timpul captivității babiloniene și erei persane. Cu toate acestea, existădiferențe între sistemele de gândire. Prima referință a respectivei influențe se găsește în Isaia 45:5-7.Potrivit lui Mary Boyce, "zoroastrismul este cea mai veche dintre toate credințele de revelație, și a avut probabilinfluență ,direct sau indirect mai mult decât oricare alt cult individual".(Boyce, 1979, p. 1). Zoroastrismul a fostpropus ca cea mai importantă sursă post-Torah , care s-a născut în timpul captivității babilonice.La un moment dat în secolul al III-lea d.C. zoroastrismul avea un număr similar de adepți ca și cei ai creștinismului.A fost o concurență pe muchie de cuțit, o situație de „pat”, până la urmă ieșind victorios creștinismul din aceastădispută ideologică.

Zoroastrism 167

Populație

Țară Populație Procentaj

India 69,000 0.006%

Iran 20,000 0.026%

Statele Unite 11,000 0.004%

Afghanistan 10,000 0.031%

Marea Britanie 6,000 0.010%

Canada 5,000 0.014%

Singapore 4,500 0.087%

Pakistan 3,000 0.002%

Australia 2,700 0.012%

Azerbaijan 2,000 0.022%

Statele Golfului Persic 2,200 0.005%

Noua Zeelandă 2,000 0.045%

Total 137,400

Texte religioaseZoroastrismul s-a format în jurul anilor 1600-1200 î.Hr. (în funcție de sursele folosite) în nord-estul Iranului de cătreprofetul Zoroastru, ale cărui învățături au fost scrise în Avesta. Se crede ca zoroastrismul este una dintre primelereligii monoteiste din lume, dar se poate considera zoroastrismul ca un honoteism (formă de trecere între politeism șimonoteism), unde exista credința într-un zeu principal dar nu unicul existent. Termenul a fost compus deorientalistul Max Müller (1823-1900), din grecescul henos-unul și teos- dumnezeu. Divinitatea principală veneratăare calitățile divinității supreme. Reprezintă o încercare de unificare a unui dumnezeu suprem, a religiilor politeistecomune în acele timpuri. Se crede că a influențat alte religii ca iudaismul, creștinismul și islamul.Ahura Mazda este dumnezeul principal. Membrii zoroastrismului venerează focul etern ca simbol divin. Zoroastrupredica dualismul bazat în lupta dintre Bine și Rău, Lumina și Întuneric. Principiul lui Zoroastru este că există unspirit bun Spenta Mainyu, identificat posterior cu Ahura Mazda și un spirit rău Angra Mainyu asimilat cu Ahriman,opuși reprezentând ziua și noaptea, viața și moartea. Aceste spirite conviețuiesc în fiecare ființă vie.Avesta este o colecție de texte sacre ale zoroastrismului. Deși unele texte sunt foarte vechi, compendiul cunoscutastăzi, este rezultatul unei redacții în timpul domniei lui Shapur II (309-379). De atunci s-au pierdut părți importante,în special după căderea imperiului persan, când zoroastrismul a fost substituit cu Islamul. Copia cea mai veche estedin 1288.Partea cea mai veche din Avesta, textul sfânt al zoroaștrilor, este formată din imnuri, Gatha, se crede că au fosttransmise de formă orală timp de secole înainte să fie scrise și este posibil să fie scrise chiar de Zoroastru. Acestaapare ca un preot, Ahura Mazda i-ar fi dat misiunea de a reforma vechea religie, declarându-se ca unic dumnezeu alBinelui, încarnarea luminii, Vieții și Adevărului. Zoroastru condamnă cultul haoma și printre altele și sacrificiultaurelui care este animalul cel mai sfânt potrivit lui Zoroastru, Ahura Mazda era imortal prin el însuși, fără a finevoie de sacrificii sângeroase.Elimină calitatea divină a focului și îl transformă în simbolul luminii. În anii următori focul nu mai este venerat cadumnezeu, ci ca un aspect principal a lui Ahura Mazda.Gatha vorbește de relațiile între Ahura Mazda și șase categorii divine numite Amesha Spenta, NemuritoareleBinecuvântări. În primele texte sunt clasificate ca Amesha Spenta și posterior sunt personificate în arhangheli. Sunt:

Zoroastrism 168

• Vohu Mano : Buna Gândire. • Asha Vahishta : Cea mai bună cinste. • Xshathra Varya : Împărăția de Dorit. •Spenta Armaiti : Binecuvântarea Gândirii Perfecte. • Haurvatāt : Integritate. • Ameretāt : Ne-Moarte.Foarte aproape de Vohu Manō, se găsește Spenta Mainyu, spiritul binefăcător, opusul lui Angra Mainyu spiritul celrău, încarnarea negurilor și a morții. Chiar dacă aceste spirite sunt opuse ele sunt gemene.Gatha este compusă probabil în epoca pre-achemenidă, înaintea secolului IV î.Hr. În timpul erei achemenizilor(648-330 BCE) zoroastrismul dezvoltă concepte abstracte despre cer, infern, judecata personală și judecata finală,despre care face aluzie Gatha. Celelalte părți din Avesta sunt sigur posterioare imnurilor Gatha . În particularimnurile numite Yasht, unde se vede reapariția panteonului pe care a vrut sa-l elimine Zoroastru. Sunt sursa deinformație cea mai importantă despre mitologia iraniană. În ciuda contradicțiilor cu imnurile Gatha , textele Avesteinoi sunt venerate la fel de către adepții zoroastrismului. Este bine sa amintim că limba imnurilor Gatha este foarteapropiată de Rig Veda și cititorii ei pot s-o înțeleagă.

Punctele principale ale zoroastrismuluiAhura Mazda este începutul și sfârșitul, creatorul tuturor lucrurilor, cel care nu poate fi văzut, Eternul, Purul, uniculAdevăr.Daena( din persa modernă) este Legea Eternă, al cărei ordine a fost revelată umanității. Înseamnă religie, credință,lege și chiar dharma. Este ordinea corectă a universului, care trebuie s-o urmeze umanitatea. Este central înzoroastrism alegerea morală în viață, ca o luptă pentru a se apropia sau depărta de bine.Potrivit imnurilor Gatha, persoanele sunt libere și responsabile, predestinarea este respinsă. Oamenii suntresponsabili de situația lor și trebuie să acționeze pentru a o schimba. Recompensa, câștigul, fericirea depinde decomportamentul persoanelor în viața lor. Morala zoroastristă se rezumă în: buna gândire, bune cuvinte, bune fapte(Humata, Hukhta, Hvarshta în avestic y Pendar-e Nik, Goftar-e Nik, Kerdar-e Nik, în persanul modern).Toate sufletele trebuie să treacă un pod, pentru a fi judecate de gândirea , cuvintele și faptele lor. În orice cazjudecata nu este finală, și când răul este eliminat, toate sufletele vor fi adunate. Poate fi considerată o religieuniversalistă cel puțin în privința mântuirii.Unii membrii ai zoroastrismului cred în venirea viitoare a unor Mesia, cunoscuți sub numele de Peshotan

Principiile zoroastrismului•• Egalitatea: Drepturi egale, indiferent de rasă sau religie.Respect față de toate formele de viață. Condamnarea asupririi ființei umane, actele de cruzime și sacrificiile deanimale.•• Ecologia: Natura ocupă un loc central în zoroastrism și multe sărbători sunt celebrate în natură: ziua anului nou

este prima zi a primăverii, sărbătoarea apei în vară, sărbătoarea toamnei la sfârșitul anotimpului și sărbătoareafocului la jumătatea iernii.

•• Muncă grea și caritate.•• Fidelitate familiei, comunității și tarii.

Zoroastrism 169

Alte elemente caracteristice•• Simbolul focului: Energia creatorului este reprezentă în zoroastrism prin foc și soare, elemente trainice, radiante,

pure și care susțin viața. Zoroastriști în mod normal se roagă în fața focului sau a unei surse de lumină. Nu seadorează focul, ci este simbolul divinității.

• Prozelitismul și convertirea: Zoroaștri persani nu permit convertirea persoanelor străine de această religie. Înultimii ani zoroaștrii din Iran și Occident sunt de acord cu convertirea altor persoane, dar nu este sprijinit de cleruloficial din Mumbai, India.

Situația în prezentÎn prezent există o gravă criză interna, datorită divergențelor între preoții conservatori și tinerii moderniști. Unii caresusțin practica funerară a strămoșilor și au un edificiu numit Malabar, în zona cea mai scumpa din Bombay, oconstrucție din piatră de culoare gri numita Turnul tăcerii. Acolo sunt duși parsi (comunitate etnica de religiezoroastrică) care mor. Cadavrele copiilor, femeilor și oamenilor sunt așezate în partea superioară pe lespezi de piatră,expuse acvilelor. Păsările răpitoare le mănâncă carnea și în puțin timp rămâne doar scheletul. Atunci soarele le usucăși apoi resturile sunt semi-pulverizate și aruncate într-o fântână specială la baza turnului. De acolo împinsă de apăajunge în mare. Tinerii parsis cred că această practică care poate fi veche de 8mii ani, trebuie să dispară. Uniigândesc că fără acest ritual această religie nu va mai fi aceeași.

Zoroastriști celebriReprezentantul parsis cel mai celebru a fost Feroze Gandhi, decedatul soț al Indirei Gandhi, care era refuzat deNehru, tatăl primerei ministre, pentru credința lui. Alți reprezentanți faimoși ar fi fost cei trei magi, din Biblie. Sezice că steaua le anunța nașterea regelui de regi. Starul de rock Freddie Mercury, născut în Zanzibar în sânul uneifamilii persi. Directorul orchestrei Zubin Mehta de-asemenea este zoroastrist.

Bibliografie•• Ervad Sheriarji Dadabhai Bharucha: A Brief sketch of the Zoroastrian Religion and Customs•• Dastur Khurshed S. Dabu: A Handbook on Information on Zoroastrianism•• Dastur Khurshed S. Dabu: Zarathustra an his Teachings A Manual for Young Students•• Jivanji Jamshedji Modi: The Religious System of the Parsis•• R. P. Masani: The religion of the good life Zoroastrianism•• P. P. Balsara: Highlights of Parsi History•• Maneckji Nusservanji Dhalla: History of Zoroastrianism; dritte Auflage 1994, 525 p, K. R. Cama, Oriental

Institute, Bombay• Dr. Ervad Dr. Ramiyar Parvez Karanjia: Zoroastrian Religion & Ancient Iranian Art•• Adil F. Rangoonwalla: Five Niyaeshes, 2004, 341 p.•• Aspandyar Sohrab Gotla: Guide to Zarthostrian Historical Places in Iran•• J. C. Tavadia: The Zoroastrian Religion in the Avesta, 1999•• S. J. Bulsara: The Laws of the Ancient Persians as found in the "Matikan E Hazar Datastan" or "The Digest of a

Thousand Points of Law", 1999•• M. N. Dhalla: Zoroastrian Civilization 2000•• Marazban J. Giara: Global Directory of Zoroastrian Fire Temples, 2. Auflage, 2002, 240 p, 1•• D. F. Karaka: History of The Parsis including their manners, customs, religion and present position, 350 p, illus.•• Piloo Nanavatty: The Gathas of Zarathushtra, 1999, 73 p, (illus.)•• Roshan Rivetna: The Legacy of Zarathushtra, 96 p, (illus.)•• Dr. Sir Jivanji J. Modi: The Religious Ceremonies and Customs of The Parsees, 550 Seiten

Zoroastrism 170

•• Mani Kamerkar, Soonu Dhunjisha: From the Iranian Plateau to the Shores of Gujarat, 2002, 220 p•• I.J.S. Taraporewala: The Religion of Zarathushtra, 357 p•• Jivanji Jamshedji Modi: A Few Events in The Early History of the Parsis and Their Dates, 2004, 114 p•• Dr. Irach J. S.Taraporewala: Zoroastrian Daily Prayers, 250 p•• Adil F.Rangoonwalla: Zoroastrian Etiquette, 2003, 56 p•• Rustom C Chothia: Zoroastrian Religion Most Frequently Asked Questions, 2002, 44 p

Legături externe• Zoroastrismul [1]

Referințe[1] http:/ / www. ducu. de/ rel67. htm

AsatruAsatru (credința în Aesir) este reînvierea religiei pre-creștine a popoarelor germanice - englezii, danezii, germanii șiscandinavii. În Islanda, Norvegia și Danemarca, asatru este recunoscută de către stat, comunitățile religioase putîndsă oficieze căsătorii legale, să primească donații și să beneficieze de scutiri de taxe. Asatru este o religie reconstruităpe baza documentelor scrise, în principal a celor două culegeri de texte Edda (secolele XIV - XVI).Asatru consideră valori morale curajul, onoarea, ospitalitatea, independența și libertatea, individualitatea șiresponsabilitatea, hărnicia și perseverența, loialitatea, respectarea strămoșilor.

Wicca

Un pandantiv sub formă de pentagramă este deseorifolosit ca simbol al wicca

Wicca este o religie neopăgână ce acordă o importanță majorănaturii.[1] Mai este denumită Vrăjitorie (Witchcraft) sauMeșteșugul (the Craft). A fost popularizată în 1954 de cătreGerald Gardner, un pensionar, fost funcționar public britanic. Lavremea aceea, Gardner folosea termenii de "cult vrăjitoresc" și"Vrăjitorie" referindu-se la această religie, iar cei ce o practicauerau denumiți în mod colectiv "Wica",[2] de la un cuvânt englezescce însemna "vrăjitorime".

În prezent, cei ce urmează această religie sunt numiți wiccani.Religia se axează pe venerarea unei Zeițe (văzută în modtradițional ca fiind Zeița Întreită) și a unui Zeu[3] (în modtradițional, Zeul Încornorat). În unele accepțiuni, cei doi apar ca șiaspecte ale unei singure Divinități de natură panteistă, manifestându-se sub forma mai multor zeități politeiste. Altetrăsături ale religiei wicca sunt folosirea rituală a magiei, codul moral și cele opt sărbători din cursul anului, carereflectă schimbarea anotimpurilor. Există mai multe sub-curente wicca, denumite tradiții. Credințele și ritualurilefiecărei tradiții variază în diferite măsuri.

Wicca 171

Credințe

Zeița greco-romană Selena, una dinmultele zeițe care sunt privite ca

fiind un aspect al Zeiței

Teologie

În linii mari, se poate spune că marea majoritatea a wiccanilor venerează o Zeițăși un Zeu. Există mai multe interpretări teologice ale naturii acestora, prin prismapanteismului (adică cei doi sunt aspecte duale ale unei singure divinități), adualismului (cei doi reprezintă forțe total opuse) sau a politeismului (cei doi semanifestă sub forma mai multor zeități mai mici). În unele accepțiuni panteiste șidualiste, zeități din diverse culturi sunt considerate aspecte ale Zeiței și Zeului.[4]

Pe de altă parte, există și puncte de vedere monoteiste în cadrul wicca, conformcărora există o singură divinitate. Conform unor tradiții, această divinitate esteZeița, pe când în alte tradiții se consideră că de fapt divinitatea este lipsită degen. Există și wiccani atei sau agnostici, care nu cred în divinități propriu-zise ciconsideră că zeii sunt arhetipuri construite de mintea umană și cu care se poateinteracționa.

Conform wiccanilor Janet și Stewart Farrar, care abordau teologia dintr-un punct de vedere panteist, dualist șianimist, "pentru wiccani, întreg universul este viu, de la cel mai înalt nivel și până la cele mai mici componente", dar"o astfel de abordare organică a cosmosului nu poate fi pe deplin exprimată și trăită fără conceptul de Zeu și Zeiță.Orice fenomen este însoțit de polarizare. Așadar la cel mai înalt nivel creator, cel al Divinității, polarizarea trebuie săfie exprimată cel mai clar și cel mai puternic, de unde se răsfrânge și la nivelurile microcosmice mai joase."[5]

Zeul și ZeițaMajoritatea wiccanilor consideră wicca o religie dualistă care venerează atât un Zeu, cât și o Zeiță. Cei doi suntconsiderați forțe opuse, complementare (asemănător cu ideea taoistă de Yin și Yang) și "întrupări ale forței vitale anaturii".[6] Unii wiccani consideră această polarizare pur simbolică, pe când alții consideră că Zeul și Zeița suntentități cu adevărat separate. Zeița este deseori asociată cu Pământul (Marea Mamă) sau cu Luna, iar Zeul esteasociat cu Soarele.

Zeul celtic Cernunnos, reprezentat pe vasulGundestrup (sec. I î.Hr.)

Zeul este văzut în mod tradițional ca un Zeu Încornorat, și este asociatcu natura, sălbăticia, sexualitatea, vânătoarea și ciclul vieții.[7] Estecunoscut sub diferite nume în wicca, în funcție de tradiție: Cernunnos,Pan, Atho, Karnayna ș.a. Cu toate că Zeul nu este considerat a fiSatana, o entitate asociată cu răul în cadrul religiei creștine, un numărmic de wiccani folosește denumiri atribuite Satanei, de exempluLucifer (termen latin care înseamnă "purtător de lumină"[8]), aducândastfel aminte de acuzațiile din vremurile când vrăjitoarele eraupersecutate. Alteori Zeul este văzut ca Omul Verde,[9] o figură foarterăspândită în arta și arhitectura europeană. În această ipostază estedeseori asociat cu natura. Este văzut și ca Zeul Soare[10], mai ales cu

ocazia sărbătorii solstițiului de vară. Într-o altă accepțiune, Zeul apare ca Regele Stejar, care e domnul primăverii șial verii, iar apoi ca Regele Laur, domnul toamnei și al iernii.[9]

Zeița apare de obicei sub forma Zeiței Întreite, luând succesiv forma Fecioarei, a Mamei și a Bătrânei, fiind asociată cu puritatea, fertilitatea, respectiv înțelepciunea. Deseori, cele trei forme sunt puse în corespondență cu fazele Lunii, iar Zeița este văzută astfel ca o divinitate a Lunii.[11] În această ipostază este cunoscută și ca Diana, după numele

Wicca 172

zeiței romane. Unii wiccani consideră că Zeița este cea mai importantă, deoarece ea cuprinde totul și naște totul. Zeuleste sămânța vieții și a inspirației aflată în ea și îi este în același timp amant și copil.[12] Această concepție stă la bazaorganizării tradiționale a comunităților de wiccani (în limba engleză, coven).[13] Unele tradiții wiccane, mai ales încele feministe, consideră Zeița perfectă și întreagă în sine însuși și nu acordă deloc atenție Zeului. Totuși, aceastăpractică a fost criticată de membrii celorlalte tradiții wiccane, mai egalitare. Și Zeul este văzut uneori sub formăîntreită ca Fiu, Tată și Bătrân, viziune care are probabil la bază natura complementară a Zeului și a Zeiței.

Aspecte politeistePercepția dualistă a Zeiței și a Zeului este deseori extinsă în așa fel încât devine un fel de panteism dualist. Încuvintele ocultisului Dion Fortune, "toți zeii sunt un singur zeu, toate zeițele sunt o singură zeiță".[14] Pe scurt, zeii șizeițele din toate religiile sunt de fapt manifestări ale unui singur Zeu și, respectiv, ale unei singure Zeițe. Deexemplu, un wiccan poate considera că zeița germanică Eostre, cea hindusă Kali și Fecioara Maria sunt forme aleaceleiași Zeițe supreme. Prin analogie, zeul celtic Cernunnos, cel grec Dionisos și Dumnezeul iudeo-creștin pot fipriviți ca aspecte ale unui singur Zeu.Alte abordări înclină mai mult spre politeism și consideră că zeii și zeițele sunt entități separate. Abordările panteistevăd zeitățile nu ca persoane ad litteram ci ca arhetipuri metaforice sau ca forme de energie.[15]

Deși aceste concepte asupra divinității par a fi foarte diferite una de cealaltă, ele nu se exclud reciproc. Unii wiccaniconsideră că e mai benefic să adopte una sau alta în funcție de circumstanță.

Aspecte animisteWicca este la bază o religie care crede în imanența esenței divine, iar pentru unii wiccani acest lucru implică șielemente de animism. O credință foarte importantă în unele tradiții wiccane este că Zeița și Zeul (sau zeițele și zeii)se pot întrupa, cel mai adesea prin intermediul Preoteselor sau a Preoților în cadrul unor ritualuri specifice.

Viața de apoiPărerile despre viața de apoi sunt diversificate. [16] Totuși, o accepțiune larg răspândită este cea a reîncarnării.Raymond Buckland susține că sufletul se reîncarnează în membri ai aceleaiși specii de mai multe ori, scopul fiind dea învăța și de a avansa sufletește,[17] dar aceasta nu este o credință universală printre wiccani. O zicală wiccană spunecă "dacă ai fost o dată vrăjitor, ești pe vecie vrăjitor" (în original în engleză "once a witch, always a witch"), caresugerează faptul că wiccanii ar fi reîncarnările altor wiccani.De obicei, wiccanii care cred în reîncarnare cred că, înainte de a reveni în lume, sufletul se odihnește puțin înCealaltă Lume sau Lumea Verii, pe care Gardner o denumește "extazul Zeiței". [18] Mulți wiccani cred că pot vorbicu spiritele morților din Cealaltă Lume prin intermediul mediumurilor sau a tablelor ouija, mai ales de sărbătoareaSamhain. Unii însă condamnă aceste practici; de exemplu, Marele Preot Alex Sanders a spus "Morții sunt morți,lăsați-i în pace".[19] Această credință este inspirată probabil din spiritualism, care era în vogă în vremea lui Gardnerși cu care acesta a avut de-a face.[18]

Cu toate că există anumite credințe legate de viața de apoi, wicca nu insistă prea mult cu aceasta, ci se concentreazăpe viața prezentă. Istoricul Ronald Hutton a observat că "atitudinea adoptată instinctiv de majoritatea vrăjitorilorpăgâni pare a fi că dacă te bucuri cât mai mult de viața prezentă, acest lucru se va reflecta mai mult sau mai puțin șiîn viața de apoi, așa că merită mai mult să te concentrezi asupra prezentului".[18]

Wicca 173

MagiaWiccanii cred în existența magiei și că aceasta poate fi manipulată sub forma vrăjitoriei. Uneori cuvântul apare scrisîn engleză magick (spre deosebire de grafia obișnuită magic), un termen inventat de ocultistul Aleister Crowley șicare face însă trimitere mai mult la religia Thelema decât la wicca. Vrăjile wiccane sunt efectuate în cadrul unuiritual, într-un cerc sacru. Scopul este de a determina producerea unor efecte reale. Printre cele mai obișnuite vrăjiwiccane se numără cele de vindecare, de dragoste, de fertilitate și de înlăturare a influențelor negative. [20]

Natura ceremonială, ritualică a magiei este acceptată de mulți wiccani. [21] De pildă, Aleister Crowley a afirmat cămagia este "știința și arta de a produce schimbări după voința [practicantului]", iar MacGregor Mathers a spus cămagia este "știința controlării forțelor secrete ale naturii". [21] Magia este considerată o lege a naturii ce încă nu a fostînțeleasă de știința modernă.[21] Ca atare, nu este considerată un fenomen supranatural, ci ca o manifestare a "marilorputeri imanente naturalului", după cum spune Leo Martello.[22] Unii wiccani consideră că magia înseamnă folosireala maxim a tuturor celor cinci simțuri, cu rezultate suprinzătoare,[22] pe când alți wiccani nu pretind că știu cumfuncționează magia, ci doar cred în ea deoarece i-au resimțit efectele. [18]

Mulți wiccani din perioada timpurie, cum ar fi Alex Sanders și Doreen Valiente, și-au numit practicile "magie albă",spre a fi în opoziție cu "magia neagră" asociată în opinia lor răului și satanismului. Sanders a folosit și termenii"calea mâinii stângi" pentru magia răuvoitoare, respectiv "calea mâinii drepte" pentru magia binevoitoare.[18] Uniiwiccani contemporani descurajează însă aceste dihotomii; un exemplu de argument adus este că negrul ca și culoarenu ar trebui să fie asociat cu răul.[23]

Cercetătorii Rodney Stark și William Bainbridge au susținut în 1985 că wicca "a răspuns secularizării cu o întoarcerehotărâtă înspre magie" și că este o religie reacționară ce va dispărea în curând. Istoricul Ronald Hutton a criticataceastă opinie în 1999 spunând că dovezile arată contrariul și că "un mare număr [de wiccani] lucrează în domeniifoarte avansate [ale culturii științifice], de exemplu în domeniul calculatoarelor".[18]

Codul moralNu există un cod moral sau etic împărtășit de toate tradițiile wiccane. Totuși, majoritatea wiccanilor urmează SfatulWiccan: "de pe nimeni nu rănește, fă cum inima-ți poftește" (în engleză în original The Wiccan Rede: an harm itnone, do what ye will). Interpretarea cea mai răspândită vede în această propozițe o declarație a libertății de acțiunecorelată cu nevoia de a-și asuma responsabilitatea propriilor acțiuni și nevoia de a reduce la minim răul făcut altora șisieși.[24] Un alt element important al codului moral wiccan este Legea triplei reîntoarceri, conform căreia orice faptăbună sau rea se va întoarce persoanei care a facut-o cu o putere de trei ori mai mare,[25] asemănători ideii de karma.Sfatul și Legea au fost ideile lui Gerald Gardner și au fost adoptate ulterior și de alte tradiții.De asemenea, mulți wiccani încearcă să urmeze calea virtuților menționate de Doreen Valiente în Charge of theGoddess.[26] Acestea sunt veselia, respectul, onoarea, modestia, puterea, frumusețea și compasiunea. Valienteordonează aceste virtuți în perechi complementare, reflectând astfel dualismul frecvent întâlnit în filozofia wiccană.Unii wiccani aparținând unor tradiții mai vechi respectă și un set de 161 Legi wiccane, denumite și Legilemeșteșugului (în engleză în original Craft Laws) sau Ardanes. Valiente, una dintre primele mari preotese din tradițiagardneriană, a comentat că aceste legi au fost cel mai probabil inventate de Gerald Gardner însuși în limbaj arhaic caurmare a conflictelor interne în coven-ul său din Bricket Wood.[27][28]

Inițial Gerald Gardner a dat dovadă de animozitate față de homosexualitate, susținând că atrage "blestemulZeiței",[29] însă în prezent aceasta se bucură de acceptare în rândul tuturor tradițiilor wiccane.

Wicca 174

Cele cinci elementeWiccanii cred în existența celor cinci elemente în mod metaforic (nu literal ca în Grecia antică). Elementele suntconsiderate reprezentări ale stărilor de agregare ale materiei. Multe ritualuri magice presupun invocarea elementelor,cel mai important fiind sfințirea cercului magic. Cele cinci elemente sunt aerul, focul, apa și pământul, alături despirit, care le unește pe primele patru.[30]

Diverși autori au folosit mai multe analogii pentru a explica acest concept. De pildă, wiccana Ann-Marie Gallagherl-a descris prin comparație cu un arbore. Un arbore e format din pământ (sol și materie vegetală), apă (sevă șiumezeală), foc (corespondentul fotosintezei) și aer (producerea de oxigen din dioxid de carbon). Toate acestea suntunite prin spirit.[4]

Fiecare element este asociat unui punct cardinal: aerul cu estul, focul cu sudul, apa cu vestul, pâmântul cu nordul șispiritul cu mijlocul.[4] Totuși, unii wiccani, cum ar fi Frederic Lamond, susțin că aceste asocieri sunt valabile doar încazul geografiei Angliei de sud, unde s-a dezvoltat wicca, și că wiccanii ar trebui să le adaptezii specificuluigeografic al regiunii în care se află. De exemplu, locuitorii coastei de est din America de Nord ar trebui să invoce apanu dinspre vest, ci dinspre est, adică dinspre Oceanul Atlantic.[31]

Obiceiuri

Practici ritualeWiccanii folosesc mai multe ritualuri când practică magia sau când sărbătoresc anumite ocazii. De obicei, coven-ul(sau practicantul singur) pregătește și purifcă ritualic un cerc magic. Pregătirea cercului implică de obicei invocarea"Paznicilor" punctelor cardinale, împreună cu elementul corespondent fiecăruia: aer, foc, apă și pământ. Odată cerculpregătit, se poate trece la efectuarea unui ritual potrivit anotimpului, la adresarea de rugăciuni Zeului și Zeiței sau lamagie.

UnelteRitualurile wicca presupun utilizarea unor unelte magice speciale. Printre acestea se numără un cuțit neascuțit numitathame, o baghetă, o amuletă și o cupă. În plus, de multe ori se folosește și o mătură, un cazan, lumânări, tămâie șiun cuțit mai mic cu lama curbată, denumit boline. În cercul magic se află de obicei un altar pe care se așază acesteunelte. Aici se pot pune și obiecte reprezentând Zeul și Zeița.[32] În unele tradiții se obișnuiește ca, înainte de intrareaîn cercul magic, practicanul să țină post în acea zi și/sau să se îmbăieze ritual. După terminarea ritualurilor, seadresează mulțumiri Zeului, Zeiței și Paznicilor, iar apoi se închide cercul magic.Un aspect controversat al wicca, mai ales în tradiția gardneriană, este obiceiul unor practicanți de a fi goi cândefectuează ritualuri. În limba engleză se folosește termenul skyclad ("înveșmântat doar cu cerul"). Totuși, cândlucrează îmbrăcați, wiccanii poartă robe prinse cu curele la brâu, haine cu aspect medieval sau chiar și hainenormale.

Roata anuluiRoata anului reprezintă cele opt sărbători celebrate de wiccani în cursul anului și cunoscute sub denumirea desabbaturi.[33] Patru dintre acestea sunt sabbaturi mari și coincid cu vechile date când celții sărbătoreau festivalurilefocului. În 1958 coven-ul din Bricket Wood a adoptat sabbaturile mici,[34] cele ce cad de solstiții și echinocții.Numele date acestor sărbători sunt deseori inspirate din păgânismul germanic sau celtic, dar trebuie observat că elenu sunt reconstituiri ale acestora, ci înclină mai degrabă spre o formă de universalism. Practicile rituale ocazionate desabbaturi pot prezenta trăsături specifice culturilor din care și-au primit numele, dar și influențe venite din culturicomplet diferite.[35]

Lista celor opt sabbaturi începe cu Samhain, considerat a fi Anul Nou celtic[36]

Wicca 175

• Samhain - Marele sabbat al morților (1 noiembrie)• Yule - Micul sabbat al solstițiului de iarnă• Imbolc - Mare sabbat (2 februarie)• Ostara - Micul sabbat al echinocțiului de primăvară•• Beltane (în română, Armindeni) - Mare sabbat (1 mai)•• Litha (în română, Sânzienele sau Drăgaica) - Micul sabbat al solstițiului de vară•• Lughnasadh sau Lammas - Marele sabbat al recoltei (1 august)•• Mabon - Micul sabbat al echinocțiului de toamnă

Rituri de trecereÎn wicca se găsesc numeroase rituri de trecere. Poate cel mai important este ritul de inițiere, prin care o persoană sealătură religiei wiccane. În tradițiile bazate pe învățăturile lui Gerald Gardner exista un proces complex de inițierebazat pe grade. Conform lui Gardner, trebuie să treacă un an și o zi între momentul când persoana interesată începesă studieze Meșteșugul și momentul inițierii, însă Gardner a încălcat această regulă frecvent cu persoanele pe carele-a inițiat.Un alt rit practicat de wiccani este cel de împreunare a mâinilor (în engleză în original handfasting), după cum suntcunoscute căsătoriile în această religie. Unii wiccani se căsătoresc de probă timp de un an și o zi cu ocazia sabbatuluiLughnasadh, după un vechi obicei irlandez. Un jurământ adeseori folosit este cel conform căruia căsătoria va dura"atât cât va dăinui dragostea", spre deosebire de varianta creștină "până când moartea ne va despărți".[37]

Copiii născuți în familii wiccane pot fi supuși unui ritual asemănător botezului (în engleză în original wiccaning).Scopul acestui ritual este de a pune copilul sub protecția Zeului și a Zeiței. Copilul nu este însă obligat să se alăturereligiei dacă nu dorește acest lucru atunci când crește mare, având în vedere importanța liberului arbitru în wicca.

Cartea UmbrelorÎn wicca nu există un set de scrieri sfinte asemănător Bibliei creștine sau Coranului islamic, cu toate că existăanumite texte considerate importante de mai multe tradiții. Gerald Gardner a folosit o carte ce cuprindea mai multetexte, denumită Cartea Umbrelor, pe care o modifica sau o completa deseori. Această carte a preluat texte din diversesurse, cum ar fi Aradia - Evanghelia vrăjitoarelor, de Charles Godfrey Leland (1899) sau lucrările ocultistuluiAleister Crowley (sec. XIX-XX). Cartea cuprinde și poezii scrise de Gardner și de Marea Preoteasă Doreen Valiente,dintre care cea mai cunoscută este Charge of the Goddess.Cartea cuprindea instrucțiuni cu privire la desfășurarea ritualurilor și vrăjilor. Intenția lui Gardner a fost ca fiecarecopie a Cărții Umbrelor să fie diferită, deoarece fiecare practicant ar fi copiat cartea de la cel ce l-a inițiat, darmodificând ceea ce personal considera că nu îi este de ajutor. Totuși, în zilele noastre, mulți wiccani din tradițiagardneriană, mai ales din Statele Unite, au păstrat o copie identică celei copiate de Marea Preoteasă Monique Wilsonde la Gardner însuși. Cartea Umbrelor trebuia să fie un secret al celor inițiați în tradiția gardneriană, însă unii autoriau publicat părți din aceasta. Printre ei se numără Charles Cardell, Lady Sheba, Janet Farrar and StewartFarrar.[38][39]

În ziua de azi, mulți wiccani care nu aparțin respectivei tradiții au adoptat conceptul de Carte a Umbrelor. Uniipracticanți solitari își fac propria Carte a Umbrelor, care poate sau nu să conțină fragmente din Cartea Umbrelorgardneriană. Pe de altă parte, există și tradiții în care practicile rituale nu sunt păstrate în scris și în care o Carte aUmbrelor nu își are rostul.

Wicca 176

Simboluri

Simbolul Zeiței Întreite este compus din Luna încreștere, Luna plină și Luna în descreștere

Wiccanii folosesc diferite simboluri, la fel cum creștinii folosesccrucea și evreii steaua lui David. Cel mai important dintre acestea estepentagrama, ale cărei cinci colțuri simbolizează cele cinci elemente,[40]

precum și ideea că ființa umană, cu cele cinci extremități, este oreprezentare la nivel microcosmic a universului. Alte simboluriîntâlnite în wicca sunt triquetra și cele trei Luni reprezentând ZeițaÎntreită.

Note[1] http:/ / www. cog. org/ wicca/ about. html#PHIL - "Wicca, or Witchcraft, is an earth religion – a re-linking (re-ligio) with the life-force of

nature, both on this planet and in the stars and space beyond"[2] Gardner, Gerald B (1999) [1954]. Witchcraft Today. Lake Toxaway, NC: Mercury Publishing. OCLC 44936549 (http:/ / worldcat. org/ oclc/

44936549)[3] Farrar, Janet; Farrar, Stewart (1989). The Witches' God: Lord of the Dance. London: Hale. p. 170-171. ISBN 0-7090-3319-2. OCLC

59693966 (http:/ / worldcat. org/ oclc/ 59693966)[4] Gallagher, Ann-Marie (2005). The Wicca Bible: the Definitive Guide to Magic and the Craft. New York: Sterling Publishing. ISBN

140273008X. OCLC 61680143 (http:/ / worldcat. org/ oclc/ 61680143)[5] Farrar, Janet and Farrar, Stewart. (1987). The Witches' Goddess: The Feminine Principle of Divinity. London: Robert Hale. pp. 2-3.[6] Pearson, Joanne; Roberts, Richard H; Samuel, Geoffrey (1 December 1998). Nature Religion Today: Paganism in the Modern World (http:/ /

books. google. com/ books?id=rLYCOOUlsBcC& pg=PA6& sig=RyQgiPle57NcIUAQCY0CAoEIsAM#PPA6,M1). Edinburgh: EdinburghUniversity Press. pp. 6. ISBN 0-748-61057-X. OCLC 39533917 (http:/ / worldcat. org/ oclc/ 39533917).

[7] The Witches' God de Farrar, capitolul VIII[8][8] Howard, Michael (2009). Modern Wicca. Woodbury, Minnesota: Llewellyn. p. 271.[9] The Witches' God de Farrar, capitolul IX[10] The Witches' God de Farrar, capitolul III[11] The Witches' Goddess de Farrar, capitolul VI[12] The Witches' God de Farrar, capitolul I[13] Farrar, Janet; and Stewart Farrar (1981). A Witches' Bible: The Complete Witches Handbook. London: Phoenix Publishing. pp. 181–182.

ISBN 0919345921. OCLC 62866821 (http:/ / worldcat. org/ oclc/ 62866821)[14] Fortune, Dion. Sea Priestess[15] Adler, Margot (1979). Drawing Down the Moon: Witches, Druids, Goddess-worshippers and Other Pagans in America Today. Boston:

Beacon Press. pp. 25, 34–35. ISBN 0-8070-3237-9. OCLC 6918454 (http:/ / worldcat. org/ oclc/ 6918454)[16] The Wicca Bible de Anne-Marie Gallagher, Godsfield, pp. 34-39[17] Buckland, Raymond (1986). Buckland's Complete Book of Witchcraft (http:/ / books. google. com/ books?id=fr0pse0LBK0C&

printsec=frontcover). Saint Paul: Llewellyn. pp. 17, 18, 53. ISBN 0-87542-050-8. OCLC 14167961 (http:/ / worldcat. org/ oclc/ 14167961).[18] Hutton, Ronald (1999). Triumph of the Moon: A History of Modern Pagan Withcraft. Oxford University Press p. 392[19] Farrar, Stewart. What Witches Do. pp. 88[20] Gallagher, Ann-Marie (2005). The Wicca Bible. Godsfield. pp. 250 to 265[21] Valiente, Doreen (1973). An ABC of Witchcraft Past and Present. Hale. pp. 231[22] Adler, Margot (2006). Drawing Down the Moon: Witches, Druids, Goddess-worshippers and Other Pagans in America Today. Penguin

Page 158-159[23] Gallagher, Ann-Marie (2005). The Wicca Bible. Godsfield. pp. 321[24] Harrow, Judy (Oimelc 1985). „ Exegesis on the Rede (http:/ / www. draknet. com/ proteus/ rede. htm)”. Harvest 5 (3). . Accesat la 26

February 2007.[25] Lembke, Karl (2002) The Threefold Law (http:/ / www. witchvox. com/ va/ dt_va. html?a=usca& c=words& id=3801).[26] Farrar, Janet; and Stewart Farrar (1 May 1992) [1981]. Eight Sabbats for Witches. London: Robert Hale Publishing. ISBN 0709047789.

OCLC 26673966 (http:/ / worldcat. org/ oclc/ 26673966)[27] Valiente, Doreen (1989). The Rebirth of Witchcraft. London: Robert Hale Publishing. pp. 70–71. ISBN 0709037155. OCLC 59694320

(http:/ / worldcat. org/ oclc/ 59694320)[28] Hutton, Ronald (24 May 2005) [1999]. The Triumph of the Moon: A History of Modern Pagan Witchcraft. New York City: Oxford

University Press. ISBN 0198207441. OCLC 41452625 (http:/ / worldcat. org/ oclc/ 41452625)

Wicca 177

[29] Gardner, Gerald B (1954). Witchcraft Today. London: Rider and Company. pp. 69, 75. OCLC 1059746 (http:/ / worldcat. org/ oclc/1059746)

[30] Zell-Ravenheart, Oberon; Zell-Ravenheart, Morning Glory (2006). Creating Circles & Ceremonies (http:/ / books. google. com/books?id=i3Iqu0h1VH0C& lpg=PA84& pg=PA42). Franklin Lakes: New Page Books. p. 42. ISBN 1564148645.

[31] Lamond, Frederic R (2004). Fifty Years of Wicca. United Kingdom: Green Magic. pp. 88-89. ISBN 0954723015[32] Crowley, Vivianne. Wicca: The Old Religion in the New Age (1989) London: The Aquarian Press. ISBN 0-85030-737-6[33] Farrar, Janet and Farrar, Stewart. Eight Sabbats for Witches (1981) (published as Part 1 of A Witches' Bible, 1996) Custer, Washington,

USA: Phoenix Publishing Inc. ISBN 0-919345-92-1[34] Lamond, Frederic (2004). Fifty Years of Wicca. Sutton Mallet, England: Green Magic. pp. 16–17. ISBN 0-9547230-1-5[35] Crowley, Vivianne. Wicca: The Old Religion in the New Age (1989) London: The Aquarian Press. ISBN 0-85030-737-6 p.23[36] Danaher, Kevin (1972). The Year in Ireland: Irish Calendar Customs. Dublin: Mercier. pp. 190-232. ISBN 1-85635-093-2[37] Gallagher, Anne-Marie. (2005). The Wicca Bible: The Definitive Guide to Magic and the Craft. London: Godsfield Press. Page 370.[38] Farrar, Janet; Farrar, Stewart (1996). A Witches' Bible. Custer, Washington: Phoenix Publishing. ISBN 0-919345-92-1[39] Gardner, Gerald (2004). Naylor, A R (ed.). ed. Witchcraft and the Book of Shadows. Thame, England: I-H-O Books. ISBN 1872189520[40] Valiente, Doreen (1988) [1973]. An ABC of Witchcraft Past and Present. Custer: Phoenix Publishing. pp. 264. ISBN 0-919345-77-8

Legături externe• Wicca - misterioasa religie a vrajitoarelor (http:/ / www. descopera. ro/ cultura/

3997887-wicca-misterioasa-religie-a-vrajitoarelor), 26 februarie 2009, Marc Ulieriu, Descoperă

SatanismSatanismul modern este o filozofie bazată pe Biblia Satanică și pe Biserica lui Satan, fondată de Anton SzandorLaVey. În această filozofie, Satan devine un simbol pozitiv, arhetip al sinelui și al egoismului. Deși este asociată încultura populară cu ritualuri ce au în prim plan violența și cruzimea, filozofia Bisericii Satanice are la bazăurmătoarele caracteristici:Individualismul fundamental, bazat pe conceptul nietzschean că individul este singurul responsabil pentru viața sa șică trebuie să se ridice peste perceputa conformitate a maselor pentru a găsi o cale în viață. În acest sens, satanismulfiind influențat de libertarianism, LaVey declară că „sataniștii sunt născuți nu făcuți... au o boală numităindependență”. De asemenea, sataniștii se opun religiilor care plasează oamenii într-un raport de subordonare față dezei (creștinismul, islamul, iudaismul etc.).Denumirea curentului satanist modern pornește de la „Satan”, adversarul spiritual al demiurgului din tradițiareligioasă iudeo-creștină, nume folosit pentru a simboliza respingerea de către sataniști a principiilor majore alereligiilor iudeo-creștine.Simbolul Satan – în satanismul modern nu este zeu, ci doar un simbol pentru dumnezeu, care la rândul lui esteperformat și satisfăcut de satanistul însuși. LaVey propune că toți zeii sunt creații ale credincioșilor și că în acest felvenerația zeilor este prin extensie, venerația creatorului acestor zei (credinciosul). O dogmă a satanismului moderneste: „Eu sunt dumnezeul meu”. Cel mai important eveniment din calendarul satanic este ziua de naștere acredinciosului, aceasta reprezentând și nașterea dumnezeului său. Un fapt surprinzător despre satanismul moderneste că Satan, perceput ca „diavol” în cultura populară, nu este venerat, fiind considerat doar un arhetip literar careeste un exemplu de opoziție față de umilință și credință. În filozofia laveyană, cultul „diavolului” este văzut ca fiinddoar o inversare a creștinismului și o înțelegere greșită a satanismului.

Satanism 178

CategoriiSatanismul este împărțit în doua categorii principale:•• Satanismul Tradițional care se preocupă de schimbarea evoluției noastre și a societăților in care trăim - creând, de

fapt, o nouă specie umană și o civilizație care să corespundă acestui nou tip de ființă umană .• Satanismul Modern care promovează individul și nu faptul că omul este nesemnificativ, slab și dependent de

supranatural. Ei consideră că apartenența de supranatural și implicit de o Biserică, presupune mult prea multăbătaie de cap având în vedere că "Nimic nu este real (Totul este permis)" (Phil Hine, Magia Haosului). SatanistulModern nu neagă munca strămoșilor noștri precum face un fanatic, ci el îmbrățișează fiecare idee valoroasă,cultura și magia, dar refuză să fie condus de legile unui "preistoric" (ex. Iisus).

Valorile satanismului sunt în satanist drept pentru care ritualurile sataniste afirmă puterea simbolului satanic îninteligența, istețimea și cultura individului.

Satanismul reprezintă venerarea lui Satan?Venerarea lui Satan nu este o parte esențială în satanism. Nu trebuie să îl venerezi pe Satan pentru a fi un satanist.Ideea din spatele satanismului este să devii cât mai bun și să faci ceea ce te face fericit și te binedispune. Atât timpcât urmezi calea satanistă în viață, te poți numi satanist.Satanismul modern este venerarea propriei persoane. Termenul "satanist" a fost prima dată atribuit în Evul Mediututuror oamenilor care aveau o religie diferită de cea catolică. Era un termen folosit pentru descrierea celor carevenerau un alt zeu, a celor care venerau pământul, natura, pe ei înșiși sau orice nu era creștin.Satan a fost creat de celelalte religii pentru a da o definiție a tot cea ce este "rău". Acest "diavol" a fost creat pentru areprezenta așa-zisele păcate ale oamenilor. Conform acestor religii, Satan reprezintă distrugerea.Pe de altă parte, este un alt ego al lui Satan, numit Dumnezeu. Ca și Satan, Dumnezeu are multe nume, depinde dereligie și perioadă. Acest Dumnezeu reprezintă tot ceea ce este bun în oameni, toate lucrurile bune pe care le pot facepentru alții. Acest Dumnezeu ar trebui să reprezinte creația.Pentru un satanist modern, Satan nu este altceva decat o forță a naturii. Satan nu este considerat o zeitate. Aceastăforță este considerată partea întunecată a naturii. Această "parte întunecată" nu reprezintă neapărat răul, ci doar oparte neexplorată a naturii. Satanismul nu cere venerarea lui Satan, nu îți cere nici măcar să crezi într-o zeitate.Depinde de individ să aleagă ce nivel i se potrivește cel mai bine.

Biserica lui Satan• este o organizație care practică satanismul modern după Biblia Satanică scrisă în 1969 de Anton Szandor LaVey.• a fost fondată în San Francisco, California de către Anton Szandor LaVey, Înaltul Preot al Bisericii până la

moartea sa, în anul 1997.În anii 1950, Anton LaVey a format un grup numit Ordinul Trapezoidului, care mai târziu a devenit conducereaBisericii Sataniste. În primul an de existență a Bisericii, Anton LaVey a atras atenția presei oficiind o căsătoriesatanistă a Judith-ei Case cu jurnalistul John Raymond.Biserica lui Satan a fost menționată în:• literatură și presă de-a lungul anilor 1960 și 1970.• subiectul unui întreg documentar, Satanis 1970.• filmul lui Luigi Scatini Angeli Blanca, Angeli Negra, lansat în Statele Unite ca Witchcraft 1970.LaVey a apărut în filmul lui Kenneth Anger Invocation of my Demon Brother.

Satanism 179

Cele Noua Afirmatii ale satanismului modernAfirmatiile Sataniste preluate si traduse din Biblia Satanista scrisa de Anton Szandor LaVey, fondatorul BisericiiSataniste ( C.o.S. – Church of Satan ).1. Satana reprezinta indulgenta, in loc de abstinenta!2. Satana reprezinta existenta vitala, in loc de promisiuni spirituale irealiste!3. Satana reprezinta inteligenta pura, in loc de ipocrizia in care oamenii se complac!4. Satana reprezinta bunatate pentru cei ce merita, in loc de dragoste irosita pe ingrati!5. Satana reprezinta razbunare in loc de intoarcerea celuilalt obraz!6. Satana reprezinta responsabilitate pentru responsabili in loc de ingrijorare pentru vampiri psihici!7. Satana reprezinta omul ca un animal printre animale; uneori mai bun, alteori mai rau decat cele ce merg pe patrupicioare, si care datorita <> a devenit cel mai vicios dintre ele.8. Satana reprezinta toate asa-zisele pacate, pentru ca ele duc la multumirea fizica mentala sau emotionala!9. Satana reprezinta cel mai bun prieten al Bisericii, pentru ca a tinut-o in afaceri in tot acest timp!

Cele Unsprezece Reguli ale PamantuluiRegulile Sataniste sunt preluate si traduse din Biblia Satanista scrisa de Anton Szandor LaVey, fondatorul BisericiiSataniste ( C.o.S. – Church of Satan ).1. Nu-ti da opiniile sau sfatul decat daca esti rugat.2. Nu-ti povesti necazurile altora decat daca esti sigur ca acestia vor sa le auda.3. Cand te afli in lacasul altuia arata-i respect, altfel nu te duce acolo.4. Daca un invitat in lacasul tau te enerveaza, trateaza-l cu cruzime si fara mila.5. Nu face avansuri sexuale decat daca ai primit semnalul de imperechere.6. Nu lua ceea ce nu-ti apartine decat daca este o povara pentru cealalta persoana si aceasta cere sa fie eliberat depovara.7. Recunoaste puterea magiei daca ai folosit-o cu succes pentru ati indeplini dorintele. Daca negi puterea magieidupa ce ai chemat-o cu succes, vei pierde tot ce ai obtinut.8. Nu te plange de nimic din ceea ce nu esti implicat direct.9. Nu face rau copiilor mici.10. Nu ucide animale neumane decat daca esti atacat sau pentru mancarea ta.11. Cand mergi pe teritoriu deschis, nu deranja pe nimeni. Daca cineva te deranjeaza, roaga-l sa se opreasca. Daca nuse opreste, DISTRUGE-L.12. Nu dori rau,si nu avea nici o problema cu Crestini sau ca alti membri ale altor culte religeoase,doarinfluenteazale.

Satanism 180

Cele Noua Pacate SatanistePacatele Sataniste preluate si traduse din Biblia Satanista scrisa de Anton Szandor LaVey, fondatorul BisericiiSataniste (C.o.S. – Church of Satan).1. Prostia – prima pe lista pacatelor sataniste. Pacatul principal in satanism. Este pacat ca prostia nu e dureroasa. Numai poate fi vorba doar de ignoranta intr-o societate care creste considerabil in stupiditate. Aici se incadreaza si ceicare isi urmeaza drumul tinand cont de absolut tot ce li se spune. Mijloacele de informare promoveaza o prostiecultivata ca atitudine, care nu este doar acceptata ci si laudabila. Satanistii trebuie sa invete sa vada prin ‘trucuri’ sinu-si pot permite sa fie atinsi de prostie.2. Infatuarea – o astfel de atitudine poate fi iritanta si nu este in conformitate cu Legile fundamentale ale MagieiInferioare. La egalitate cu prostia, prin modul in care sunt pastrati banii in circulatie in zilele noastre. Naturafiecaruia impune un anumit sentiment de superioritate indiferent daca acesta este justificat sau nu.3. Solipsismul – [doctrina filozofica conform careia eul si perceptiile sale constituie singura realitate existenta]:poate fi foarte periculos pentru satanisti; a te destainui cuiva care este de departe in dezacord cu tine. Este greseala dea astepta ca oamenii sa te rasplateasca cu aceeasi consideratie, politete si respect, pe care tu le-o oferi in mod natural.Asteptarile tale vor fi in zadar. In schimb, satanistii trebuie sa lupte pentru dictonul : ‘ “Fa celorlalti ceea ce iti fac siei tie“. Este o preocupare pentru majoritatea dintre noi si solicita vigilenta constanta pentru a nu cadea prada iluzieica toti sunt ca tine. Cum s-a mai spus, unele utopii ar fi ideale intr-o natiune de filosofi, dar din nefericire (sau poatedin fericire, din punct de vedere Machiavellian) suntem departe de acel punct.4. Autoamagirea – Este prezenta si in cele 9 afirmatii satanice, dar merita sa fie mentionata si aici. Este un alt pacatimportant. Nu trebuie sa omagiem nici una din vacile considerate sacre, tinand cont si de rolurile pe care suntemnevoiti sa le jucam noi insine. Singura data cand trebuie folosita propria inselatorie este atunci cand intervinedistractia, si suntem constienti de ceea ce facem. Dar atunci nu mai poate fi vorba de autoamagire!5. Conformismul – evident, din punct de vedere satanic. Este bine sa te conformezi dorintzelor altuia, daca in finalvei beneficia tu. Dar numai prostii urmeaza ‘turma’, lasand o entitate impersonala sa dicteze. Cheia este sa-ti alegi cuintelepciune Stapanul, decat sa te lasi inrobit de nascocirile majoritatii.6. Lipsa de perspectiva – Din nou, acest pacat poate aduce multa suferinta pentru un satanist. Niciodata nu trebuie sapierzi din vedere cine esti, ce esti si ce amenintzare poti fi prin simpla ta existenta. Noi facem istoria acum, in fiecarezi. Pastreaza intotdeauna in minte o ampla imagine istorica si sociala. Aceasta este o cheie estentiala atat in MagiaInferioara cat si in Magia Superioara. Observa structura si imbina lucrurile dupa bunul plac. Nu te lasa niciodataconstrans si intelege ca actiunile tale se desfasoara pe un nivel total diferit de restul lumii.7. Uitarea trecutului Ortodoxiei – fii constient ca aceasta este o metoda de indoctrinare fortata a lumii prinacceptarea a ceva nou si diferit, cand de fapt acest lucru a fost deja acceptat pe scara larga, iar acum imbraca o altaforma. Se asteapta de la noi sa laudam excesiv geniul Creatorului, si sa uitam de original. Astfel societatea tinde sadevina dispensabila.8. Orgoliul Neproductiv – Cel de-al doilea cuvant prezinta importanta majora. Orgoliul nu dauneaza, pana inmomentul in care incepi sa arunci copilul odata cu apa de baie. Regula Satanismului este: daca merge pentru tine,foarte bine. Cand inceteaza sa mai mearga, te trezesti incoltit si singura cale de scapare este sa spui: ‘ Imi pare rau,am facut o greseala, sper ca o putem rezolva cumva‘ , atunci spune-o.9. Lipsa de estetica – Este aplicatia fizica a Factorului de Echilibru (vezi Biblia Satanista ). Estetica este importantain Magia Inferioara si trebuie cultivata. Este evident ca nimeni nu poate obtine bani folosind standardele clasice defrumusete si astfel apare descurajarea in aceasta societate de consum; dar un ochi bine dezvoltat pentru frumos,pentru echilibru, este un instrument satanic esential si eficace care trebuie sa fie folosit. Nu este vorba despre ceea cear trebuit sa fie placut, ci despre ceea ce este placut. Estetica este ceva personal, reflecta propriul caracter, dar existasi sensuri universal-valabile ale placutului si frumosului care nu pot fi negate.

Satanism 181

Legături externe• ro Biserica Satanista [1]

• en Church of Satan [2]

• "Biserica Satanei" e in pragul destramarii [3], 28 ianuarie 1999, Evenimentul zilei• Sectele satanice au pornit razboiul impotriva bisericilor crestine [4], 27 mai 1998, Evenimentul zilei

Referințe[1] http:/ / www. bisericasatanista. org/[2] http:/ / www. churchofsatan. com/[3] http:/ / www. evz. ro/ detalii/ stiri/ biserica-satanei-e-in-pragul-destramarii-595785. html[4] http:/ / www. evz. ro/ detalii/ stiri/ sectele-satanice-au-pornit-razboiul-impotriva-bisericilor-crestine-608355. html

DruidismDruidismul este o încercare de a reconstrui o veche religie antică a druizilor. O diferență fundamentală dintreDruidismul antic și cel modern este că druizii de astăzi nu promovează sacrificiul uman sau animal ci promoveazăpacea, păstrarea armoniei cu natura.

Legături externe• "Druidismul recunoscut ca relegie in Anglia" [1]

• en Witchvox.com [2]

Referințe[1] http:/ / www. stiriro. com/ 2010/ 10/ druidismul-recunoscut-ca-relegie-in. html[2] http:/ / www. witchvox. com

Sursele și contribuitorii articolelor 182

Sursele și contribuitorii articolelorReligie  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7077520  Contribuitori: -Paul-, AdiJapan, Afil, Alex:D, Anclation, Andrei Stroe, Arado, Ark25, Aropa, Aurelian2010, BICasian, BalanBogdan - Mihai, BlueMonday, Bogdan Giusca, Breezybadger, Cerghizan Radu, Costy81gl, Cumanul, Dumitrunicusor20, GEO, Galaxyman, Gebeleizis, Gheorghe Brînduş, Gikü, Gutza, GÜT,Hashar, Ionut blesneag, Iulianu, Kiuztrestotzen, Loránd Salvan, Miehs, Mihai Andrei, Mihaiam, Minisarm, Mircea Tirziu, Netics, Nicu, OlariEmilia, Orioane, Pagan, Palica, Pantocrator0,Parvus7, Pdamoc, Pixi, Rad Urs, Radu Gherasim, Remus Octavian Mocanu, Rfr, Romeo Dragnea, Rosu alin, Saxonul, Severina, TMLutas, Tgeorgescu, Turbojet, Valentin1980, Victor Blacus,Victort, Vlad, Waardijner, Waelsch, Yahal.Olal, 75 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Creștinism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7188133  Contribuitori: Abi79, AdiJapan, Afil, Alexander Tendler, Alexandru Gabriel, Andrei Stroe, Andynomite, Ankutza, Arado,Ark25, ArnoldPlaton, Beaukarpo, Cerghizan Radu, Cretzu88 tl, Danutz, Elerium, Emily, Ewan, Feri Goslar, GEO, Galatheea, Gebeleizis, Gnosis2019, Gurdiga, GÜT, Hashar, IleanaCosanziana,Ionutzmovie, Jean, Michael2012ro, Miehs, Mithos, Mocu, Nicolae Coman, Olahus2, Orioane, Ovib, Palica, Parvus7, Pixi, Plinul cel tanar, R.S., Radufan, Rebel, Remus Octavian Mocanu,Roamata, Romihaitza, Ronline, Rsocol, Severina, Suisui, TMLutas, Tanke, Tgeorgescu, Theologia, Tolea93, Turbojet, Urzică, Uzuku, Victor Blacus, Vlad, Waardijner, Waelsch, Webkid,Whiteman, Yahal.Olal, 137 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Biserica Ortodoxă  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7177500  Contribuitori: Alexander Tendler, Alexandru.mindru, Andrei Stroe, Arado, Ark25, Breezybadger, Dpotop,Efthimie, Emily, Gabidrg, Ionutzmovie, Iulisoft, Loránd Salvan, MORODAC, MSClaudiu, Macariev, MariusM, Michael2012ro, Mihai Andrei, Mihai.1954, Mihaiam, Minisarm, Mocu, Neubert,Olahus2, Orioane, Ovidiuteaca, Petru Dimitriu, Pravoslavia, Proletaru, Roamata, Ronline, Soricelu' 2, Terraflorin, Tgeorgescu, The Other, Tolea93, Turbojet, Unix083, Venator, Victor Blacus,Waelsch, Yahal.Olal, 36 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Biserica Catolică  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7133360  Contribuitori: Catalin Costache, Cezarika1, Dpotop, Gabitzu6b, Marcos56, Mihai Andrei, Oanta marius, Olahus2,Parvus7, Rad Urs, Radufan, Serban Marin, TMLutas, Teodor.rebegel, Theologia, Vlad, Waelsch, Wars, 12 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Biserica Romano-Catolică  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7076169  Contribuitori: AdiJapan, AlexEftimie, Alexander Tendler, Ancaodagescu, Andrei Stroe, Cezarika1,Danutz, Eugast, Fibonacci, Gabitzu6b, Goliath, GÜT, Hype supper, Lukablurr, Mahetin, Mihai Andrei, Mocu, Nicolae Coman, Petru Dimitriu, Radufan, Razvan2001, Roamata, Serban Marin,Terraflorin, Theologia, Waelsch, Wenceslaus, 30 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Greco-catolici  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=6518414  Contribuitori: Danutz, Mihai Andrei, Olahus2, Place Clichy, Wars, 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificărianonime|de modificări anonime}}

Protestantism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=6972052  Contribuitori: Alexander Tendler, Cerghizan Radu, Hkoala, Mercy, Miehs, Minisarm, Mishuletz, Niculaegeorgepion,Olahus2, Rad Urs, Roamata, Solt, Tgeorgescu, Waardijner, Wars, 15 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Biserica Reformată  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=6697517  Contribuitori: Alexander Tendler, Andrei Stroe, Bogdan29roman, Breezybadger, Cerghizan Radu, GEO,Gökhan, Julian Mendez, Loránd Salvan, Miehs, Mihai Andrei, Minisarm, Petru Dimitriu, Roamata, Solt, Tgeorgescu, Wars, Wwik, 2 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|demodificări anonime}}

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7111531  Contribuitori: Afil, Alex badea, Alex.proca, Alex:D, Alexandru Gabriel, Andrei Stroe,Anonim feat. bug mafia, Ark25, Auras85, Aurelian2010, Buta Marius, Emily, Ffanica 70, Florin Lăiu, Florinazs, GEO, Gikü, Hannahmiriam, IanFrank, Lemonade, Lorenzo777, Lucian Aldea,Mariaboar, Miehs, Minisarm, Mycomp, Nicu, Olahus2, Parvus7, Radufan, Rdm, Rebrisoara, Roamata, Romihaitza, Saxonul, Sebleouf, Terraflorin, Tgeorgescu, Theologia, Victor Blacus, Vlad,Yahal.Olal, 50 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Bisericile baptiste  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7182281  Contribuitori: Adrian.lauran, Aionescu, Andrei Stroe, Breezybadger, Cerghizan Radu, Feri Goslar, LANCASTER,MSClaudiu, Miehs, Mihai Andrei, Minisarm, Naty 001, Nick Cezar, Olahus2, Petru Dimitriu, Roamata, Romihaitza, Ronline, Sfanta-treime, Solt, Stormdesigner, Terraflorin, Tgeorgescu,Theologia, Viorel Cruceru, Vlad, Waardijner, Yahal.Olal, 30 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Biserica Penticostală  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=6863045  Contribuitori: AdiJapan, Alexander Tendler, Anclation, Ark25, Breezybadger, Bunu vio, Cerghizan Radu,Cornydinca, Cristianet, FelixTheCat, Florinestera, Gikü, Gutza, Ioan96nedelcu, Ionutzmovie, Miehs, Minisarm, Olahus2, Petru Dimitriu, Radutio, Rusoaika, Santinela, Sportsvro, Tgeorgescu,Theologia, Victor Blacus, Vlad, Waardijner, 19 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Islam  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7154810  Contribuitori: A2ti, Adrian.bogdan, Afil, Alexander Tendler, Alin, Andrada Corobi, Andrei Stroe, AnisaW, AnwarSubhi,Ark25, BlueMonday, Bogdan Giusca, Cerghizan Radu, Cezarika1, Cris Arman, DJWolfy, Danutz, Erduan03, FrancisTyers, GEO, Gebeleizis, Gikü, Girgis, Gomor05, Gutza, GÜT, Indexum,J`adore, Laurap, Lucian GAVRILA, MSClaudiu, Mahetin, Miehs, Mihai Andrei, Minisarm, Mir Pako, Mishuletz, Mocu, Mycomp, Nadia sayeh, Nerissa-Marie, Octavix, Olahus2, Palica, Rebel,Remus Octavian Mocanu, Saxonul, Scymso, Solt, Strainu, Tgeorgescu, Tico, Truetomyself, Turbojet, Undoitreipatru, Urzică, Vasil3, Victor Blacus, Victort, Vlad, Whiteman, Yahal.Olal, رائد عزمي{{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}} 134 ,حموده

Hinduism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7065055  Contribuitori: ANDROBETA, Anclation, Argenna, Crokis, Danomix, Emily, GÜT, Laurap, Lukian coman, Marianvrl,Miehs, Mishuletz, Mycomp, Orioane, Zob Gheorghe, 9 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Taoism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7160567  Contribuitori: BlueMonday, Cvp, Daoism, Edvard88, Gemini1980, Goldorak, GÜT, Minisarm, Nicolae Coman, Palica,Radufan, Rigel, Tgeorgescu, Wenceslaus, Xing zhen zhuang, 18 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Budism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7179732  Contribuitori: AdiJapan, Adrian ach, Afil, Alexander Tendler, AlinaM, Andrei Stroe, BlueMonday, Cezarika1, Dorotheos,GEO, Gikü, Grafoart, GÜT, Hashar, Ianix boy, Ionut blesneag, KlaudiuMihaila, MSClaudiu, Mateicovrig, Mihai, Milei.vencel, Mishuletz, MobyDick, Mocu, Mycomp, New World Order, Oprintesa, Ommiy-Pangaeus, Petruţ Pârvescu, Pixi, Ronline, Saxonul, Terraflorin, Tgeorgescu, Venator, 36 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Sikhism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7236938  Contribuitori: Asybaris01, Dosz, GÜT, Miehs, Minisarm, Mycomp, Sergiulone, Terraflorin, 3 {{PLURAL:$1|modificareanonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Spiritism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=6523104  Contribuitori: Adriatikus, Arges, Ark25, Laurap, NeaNita, Unchiu, 4 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificărianonime|de modificări anonime}}

Iudaism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7236065  Contribuitori: 12345anonim2009, AdiJapan, Afil, Alex F., Alexander Tendler, Anclation, Andrei Stroe, Anlirian, Arado,Arie Inbar, Beaukarpo, Bernstein Leonard, Cerghizan Radu, Danutz, Feri Goslar, GEO, Gabriel Ojoc, Gebeleizis, Gherghinel Bastroe, Gikü, Gutza, GÜT, Ionutzmovie, Iulianu, LKD, MariaB,Mayuma, Miehs, Minisarm, Mose danny, Nerissa-Marie, Orioane, Pandur, Pixi, Plinul cel tanar, Redfox hq, Remus Octavian Mocanu, Romihaitza, String, Terraflorin, Tgeorgescu, Victor Blacus,Vlad, Waardijner, Wenceslaus, 68 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Credința Bahá'í  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7111871  Contribuitori: Alex F., Ark25, Cerghizan Radu, Cezarika1, Dorotheos, GEO, GÜT, JCIV, Minisarm, NicolaeComan, Radufan, Romeo Dragnea, Sergiulone, Urzică, 9 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Jainism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7181164  Contribuitori: Andrei Stroe, Ark25, Emily, Firilacroco, GÜT, Ionut blesneag, KlaudiuMihaila, Koga, Minisarm,Niculaegeorgepion, Parvus7, Pedrosito, Pixi, Radufan, Rebel, Strainu, 6 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Șintoism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7134073  Contribuitori: AdiJapan, Adrian ach, Anonim feat. bug mafia, Breezybadger, GÜT, Ionut blesneag, Ionutzmovie

Zoroastrism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7131377  Contribuitori: Bernstein Leonard, Cerghizan Radu, Cumanul, Lavinia ctro, LordCyron, Minisarm, Mocu, Taturazvan,Terraflorin, Tolea93, Venator, 10 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Asatru  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=6458129  Contribuitori: Hashar, Pagan, Quistnix, Victort

Wicca  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7025822  Contribuitori: Aether, Afil, Alexander Tendler, Anafranchi11, Ark25, Cerghizan Radu, Danutz, GEO, GÜT, Ionutzmovie,Jvano, Mihai, Mihai Andrei, MissWitch, Pagan, Saxonul, Sergiulone, SpunkyLepton, Terraflorin, Tgeorgescu, TheLuckyDragon, Urzică, 10 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificărianonime|de modificări anonime}}

Sursele și contribuitorii articolelor 183

Satanism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7188547  Contribuitori: AdiJapan, Afil, AlexOn, Anclation, Andrei Stroe, Arc anna, Ark25, Asybaris01, CODR3SH, Donjoe, Emily,Flacara Neagra, GEO, Gikü, Gutza, Lone wolf 666, Luciferion, Miehs, MihaelaAndreeaS, Minisarm, Mishuletz, Mocu, Mycomp, Nicu, Pixi, Rad Urs, Redfox, Ronline, Sergiulone, Sigartau PetruDaniel, Solt, Tico, Turbojet, Urzică, Victor Blacus, Vlad, 69 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Druidism  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7092977  Contribuitori: AdiJapan, Alexander Tendler, Andrei Stroe, Druidul, Fanaticul, Khny, 3 {{PLURAL:$1|modificareanonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Sursele, licențele și contribuitorii imaginilor 184

Sursele, licențele și contribuitorii imaginilorFișier:ReligijneSymbole.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:ReligijneSymbole.svg  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: First version: RatomirWilkowski, convert to SVG: Cpicon92, Actual: Szczepan1990Fișier:Tiffany Education (center).JPG  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Tiffany_Education_(center).JPG  Licență: Public Domain  Contribuitori: User:RagesossFișier:Christianity_dev_1300.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Christianity_dev_1300.jpg  Licență: Public Domain  Contribuitori: Dbenzhuser, Matt314,Mriosriquelme, Orrling, Wst, 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Christian distribution.png  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Christian_distribution.png  Licență: Public Domain  Contribuitori: TheGreenEditorImagine:Jesus Sinai Icon.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Jesus_Sinai_Icon.jpg  Licență: Public Domain  Contribuitori: Original uploader was Aiden at en.wikipediaFișier:Spread of Christianity in Europe to AD 600.png  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Spread_of_Christianity_in_Europe_to_AD_600.png  Licență: GNU FreeDocumentation License  Contribuitori: 555, C.U.L.O (it means ass in spanish), Leinad-Z, Orrling, Wst, 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Great Schism 1054.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Great_Schism_1054.svg  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Cassowary,Fișier:Christian Majority Countries.PNG  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Christian_Majority_Countries.PNG  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 3.0 Contribuitori: Starfunker226Imagine:Disambig-dark.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Disambig-dark.svg  Licență: Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported  Contribuitori:Stephan BaumFișier:Treime-rublev.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Treime-rublev.jpg  Licență: necunoscută  Contribuitori: ParohiaruginoasaFișier:OrthodoxyInEurope.png  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:OrthodoxyInEurope.png  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: User:Scooter20.Original uploader was Scooter20 at en.wikipediaFișier:Catholicpopulations.png  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Catholicpopulations.png  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Original uploaderwas CrimsonFury at en.wikipediaFișier:Tizian 041.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Tizian_041.jpg  Licență: Public Domain  Contribuitori: AnRo0002, AndreasPraefcke, Bukk, Eugene a, G.dallorto,Goldfritha, Justass, Kameraad Pjotr, Scewing, Thomas GunFișier:Fractio-panis1.JPG  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Fractio-panis1.JPG  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Photo by G. Sfasie(wa:Uzeu:Waelsch)Fișier:PapaJCruz Brazil.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:PapaJCruz_Brazil.jpg  Licență: Agência Brasil  Contribuitori: José Cruz/AbrFișier:Benedykt XVI 2.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Benedykt_XVI_2.jpg  Licență: necunoscută  Contribuitori: Archiwum Kancelarii Prezydenta RPFișier:Catholic population.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Catholic_population.svg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 3.0  Contribuitori: Fibonacci(talk)Fișier:KuK Unierte.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:KuK_Unierte.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 3.0  Contribuitori: Mihai AndreiFișier:KuK Nichtunierte.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:KuK_Nichtunierte.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 3.0  Contribuitori: Mihai AndreiImage:John Calvin.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:John_Calvin.jpg  Licență: Public Domain  Contribuitori: ++gardenfriend++, Jamin, Kelson, Kürschner, Nico-dk,Wart DarkFișier:William_Miller.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:William_Miller.jpg  Licență: Public Domain  Contribuitori: Beao, Hallel, Nk, Rat at WikiFurFișier:Sdalogo.png  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Sdalogo.png  Licență: necunoscută  Contribuitori: Alexandru Gabriel, GÜTFișier:James and Ellen White.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:James_and_Ellen_White.jpg  Licență: Public Domain  Contribuitori: Original uploader was Logawi aten.wikipediaFile:Kaaba at night.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Kaaba_at_night.jpg  Licență: necunoscută  Contribuitori: Original uploader was Medineli at en.wikipediaFile:Allah-eser-green.png  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Allah-eser-green.png  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Enzuru edited itFișier:Muslim_distribution.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Muslim_distribution.jpg  Licență: Public Domain  Contribuitori: AnonMoos, Chaos, Computerjoe,Gerash77, Jameslwoodward, MacedonianBoy, Mmehdi.g, PassaMethod, Piotrus, TarihFișier:Moscheea_Carol_I,_Constanta.JPG  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Moscheea_Carol_I,_Constanta.JPG  Licență: Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0Unported  Contribuitori: Anonimu, Dahn, 2 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:AndalusQuran.JPG  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:AndalusQuran.JPG  Licență: Public Domain  Contribuitori: Baba66, Baronnet, Calame, Dsmdgold, Fabos,Foroa, Mladifilozof, Obayd, Ranveig, Rythin, Wouterhagens, 8 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Egypt.Aswan.Mosque.02.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Egypt.Aswan.Mosque.02.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-ShareAlike 1.0 Generic Contribuitori: HajorFișier:IslamSymbolAllahComp.PNG  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:IslamSymbolAllahComp.PNG  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Tinette.Fișier:Supplicating Pilgrim at Masjid Al Haram. Mecca, Saudi Arabia.jpg  Sursă:http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Supplicating_Pilgrim_at_Masjid_Al_Haram._Mecca,_Saudi_Arabia.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.5  Contribuitori:Ali MansuriFișier:Masjed-e-Sheikh_lotfollah_serré.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Masjed-e-Sheikh_lotfollah_serré.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.5 Contribuitori: User:FabienkhanFișier:Ventanas_con_arabescos_en_la_Alhambra.JPG  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Ventanas_con_arabescos_en_la_Alhambra.JPG  Licență: Creative CommonsAttribution-ShareAlike 3.0 Unported  Contribuitori: Anual, Aziz1005, Balbo, Calame, G.dallorto, GFreihalter, JMCC1, Javier Carro, Leavade, Panarria, Ranveig, 1 {{PLURAL:$1|modificareanonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier: Mosque.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Mosque.jpg  Licență: Agência Brasil  Contribuitori: Antonio Melina/Agência BrasilFișier:Islam by country.png  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Islam_by_country.png  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Baba66, Bjarki S, Cwbm(commons), Dbachmann, Denisutku, Denniss, Hibernian, Koavf, MacedonianBoy, Maphobbyist, Mediatus, Nicolay Sidorov, Sercan.ergün, Timeshifter, Túrelio, 3 {{PLURAL:$1|modificareanonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Whirling_Dervishes.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Whirling_Dervishes.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.0  Contribuitori:A.Garnet2, Dustsucker, FlickreviewR, Man vyi, NevitFișier:Sivakempfort.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Sivakempfort.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.0  Contribuitori: Deepak GuptaImage:Dharma_Wheel.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Dharma_Wheel.svg  Licență: Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported  Contribuitori:user:Esteban.barahona, user:ShazzFișier:Buddha chiangsaenstyle.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Buddha_chiangsaenstyle.jpg  Licență: Creative Commons Attribution 2.0  Contribuitori: Fotograf /Photographer: Heinrich Damm (User:Hdamm, Hdamm at de.wikipedia.org)Image:Sun_symbol.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Sun_symbol.svg  Licență: necunoscută  Contribuitori: Andrea Coppola, AnonMoos, Aquantrum, Artem Karimov,Bobcats, Bvs-aca, Er Komandante, Fibonacci, Juiced lemon, Liftarn, Luccas, Melian, Nagy, Roomba, Rursus, Samuel Grant, Sarang, Sergey Liverko, WolfgangRieger, Wst, 16{{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Dharma Wheel.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Dharma_Wheel.svg  Licență: Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported  Contribuitori:user:Esteban.barahona, user:ShazzFișier:Buddha-Footprint.jpeg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Buddha-Footprint.jpeg  Licență: Public domain  Contribuitori: Beta m common, Conscious, Look2See1,Shoulder-synth, Tintazul, Wst, 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Tipitaka1.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Tipitaka1.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.5  Contribuitori: Bohème, DhJ, Takeaway, 1{{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Sursele, licențele și contribuitorii imaginilor 185

Fișier:Konchog-wangdu.jpeg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Konchog-wangdu.jpeg  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Beta m common,Conscious, Mattes, Ranveig, Roland zh, 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Asoka Kaart.gif  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Asoka_Kaart.gif  Licență: Public Domain  Contribuitori: Abhishekjoshi, Fschoenm, GijsvdL, Koavf, Magog theOgre, Mdd, Podzemnik, Razorbliss, Roland zh, Varlaam, 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:MenandrosCoin.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:MenandrosCoin.jpg  Licență: Public Domain  Contribuitori: Alexandrin, Dorieo, Jastrow, Uploadalt, WorldImagingFișier:Wood Bodhisattva.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Wood_Bodhisattva.jpg  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Photo by MountainFișier:MahayanaMap.gif  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:MahayanaMap.gif  Licență: Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported  Contribuitori: Mdd,Mladifilozof, Podzemnik, World ImagingFișier:Status of Kuan Yin.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Status_of_Kuan_Yin.jpg  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: BrokenSphere, ColdSeason, HongQiGong, Isageum, Lilyu, Melanom, Mountain, Xenophon, Zolo, 4 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Prajnaparamita Java.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Prajnaparamita_Java.jpg  Licență: Public Domain  Contribuitori: Gunkarta, Indon, Paddy, Ranveig,Tsui, VassilFișier:Young monks of Drepung.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Young_monks_of_Drepung.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.0 Contribuitori: onwardtibet.orgFișier:Buddhism By Country Percent.png  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Buddhism_By_Country_Percent.png  Licență: Public Domain  Contribuitori: Electionworld,LX, TimeshifterFișier:Buddhism By Country Numbers.png  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Buddhism_By_Country_Numbers.png  Licență: Public Domain  Contribuitori:Electionworld, Jmabel, LX, Nyo, Timeshifter, 3 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Ruwanwelisaya.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Ruwanwelisaya.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported  Contribuitori:LankapicFișier:Mahayanabuddha.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Mahayanabuddha.jpg  Licență: Creative Commons Attribution 2.0  Contribuitori: User:RosemaniaFișier:Inside a Buddhist Temple, Thailand.JPG  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Inside_a_Buddhist_Temple,_Thailand.JPG  Licență: Creative CommonsAttribution-Sharealike 3.0  Contribuitori: User:Milei.vencelFișier:Kinkaku-ji.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Kinkaku-ji.jpg  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: David.Monniaux, WstFișier:Kloster zezerleg.JPG  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Kloster_zezerleg.JPG  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.5  Contribuitori:User:He-ba-mueFișier:Flag of Buddhism.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Buddhism.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: User:Jon Harald SøbyImage:Asokanpillar-crop.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Asokanpillar-crop.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.5  Contribuitori: mselfImage:Swayambunath.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Swayambunath.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported  Contribuitori: OxagImage:Threejewels.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Threejewels.svg  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Frater5Image:EndlessKnot03d.png  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:EndlessKnot03d.png  Licență: Public domain  Contribuitori: en:User:Rickjpelleg, first uploaded toen.wikipedia on 20:13, 28 October 2005Fișier:Sikh pilgrim at the Golden Temple (Harmandir Sahib) in Amritsar, India.jpg  Sursă:http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Sikh_pilgrim_at_the_Golden_Temple_(Harmandir_Sahib)_in_Amritsar,_India.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Share Alike Contribuitori: PaulruddFișier:Sikh wearing turban.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Sikh_wearing_turban.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.5  Contribuitori:Photography by Harkanwal Singh.Fișier:Kirpan.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Kirpan.jpg  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Original uploader was Harisingh at en.wikipediaFișier:Judaica.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Judaica.jpg  Licență: Creative Commons Attribution 2.5  Contribuitori: Original uploader was Gilabrand aten.wikipediaFișier:Torah and jad.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Torah_and_jad.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported  Contribuitori: Dovi,Evercat, G.dallorto, Jafeluv, Lotse, Merlin, Slav, The Evil IP address, Wutsje, 6 ,יעקב {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Chisinau jew.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Chisinau_jew.jpg  Licență: Public Domain  Contribuitori: Bogdan, Dalderdj, FSII, Fred J, G.dallorto, Gikü'sGÜT, Mikkalai, Perconte, Zserghei, יעקבFișier:Prayer Shawl.JPG  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Prayer_Shawl.JPG  Licență: Public domain  Contribuitori: Aavindraa, InbalabnI, Joonasl, Ranveig,Sheynhertz-Unbayg, Wst, 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Tefillin worn by a man at the Western Wall in Jerusalem.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Tefillin_worn_by_a_man_at_the_Western_Wall_in_Jerusalem.jpg Licență: Creative Commons Attribution 3.0  Contribuitori: David ShankboneFișier:Bahai_star.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Bahai_star.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: AnonMoos, Basilicofresco, Booyabazooka, Evrik,Rocket000, Sarang, Wst, Zundark, 2 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Tirthankaras.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Tirthankaras.jpg  Licență: Creative Commons ShareAlike 1.0 Generic  Contribuitori: Jahobr, Jastrow, Ranveig,RedtigerxyzFișier:Gomateswara.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Gomateswara.jpg  Licență: necunoscută  Contribuitori: FSII, Fontema, Hystrix, Jungpionier, Kilom691, MPF,Ranveig, Roland zh, Str4nd, Thuresson, Vssun, 8 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}Fișier:Thirtankara.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Thirtankara.jpg  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Hiart, JLCAFișier:Jain hand.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Jain_hand.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: ElembisFișier:Jain meditation.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Jain_meditation.jpg  Licență: Creative Commons Attribution 2.0  Contribuitori: Abhishekjoshi, Beta M,Eternal-Entropy, FlickreviewR, Grenavitar, Mattes, OsamaK, Para, Ranveig, Roland zh, Sango123Fișier:Shravanbelgola Gomateshvara feet prayer1.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Shravanbelgola_Gomateshvara_feet_prayer1.jpg  Licență: Creative CommonsAttribution 2.0  Contribuitori: Matthew LogelinFișier:Divali offerings.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Divali_offerings.jpg  Licență: Creative Commons Attribution 2.0  Contribuitori: FlickreviewR, Nilfanion,RanveigFișier:Ranakpur-temple.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Ranakpur-temple.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.5  Contribuitori: nomo/michaelhoefner http://www.zwo5.deFișier:SvasticaJainism.GIF  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:SvasticaJainism.GIF  Licență: necunoscută  Contribuitori: Ionutzmovie, KogaFișier:Jain om.JPG  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Jain_om.JPG  Licență: necunoscută  Contribuitori: Ionut blesneagFișier:Jainsymbol.JPG  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Jainsymbol.JPG  Licență: necunoscută  Contribuitori: Ionut blesneagFișier:Itsukushima torii angle.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Itsukushima_torii_angle.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.5  Contribuitori:User:Rdsmith4Fișier:NaraTodaijiDaibutsu0209.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:NaraTodaijiDaibutsu0209.jpg  Licență: Public Domain  Contribuitori: 663highland, Amcaja,Aotake, Fg2, G.dallorto, Geofrog, Haragayato, LERK, Millevache, RonaldinoFișier:Faravahar.png  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Faravahar.png  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: AnonMoos, Ch1902, Conscious,Dbc334, Gryffindor, Kintetsubuffalo, McZusatz, Nichalp, RockMFR, Romanm, Splette, Umherirrender, ZxxZxxZ, 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificărianonime}}Fișier:Yazd fire temple.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Yazd_fire_temple.jpg  Licență: GNU Free Documentation License  Contribuitori: Bontenbal, Ervaude,Fabienkhan, Look2See1, Monobi, Polimerek, Siebrand, 3 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}File:Flag of India.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_India.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: User:SKopp

Sursele, licențele și contribuitorii imaginilor 186

File:Flag of Iran.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Iran.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: VariousFile:Flag of the United States.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_the_United_States.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: Dbenbenn, Zscout370,Jacobolus, Indolences, Technion.File:Flag of Afghanistan.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Afghanistan.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: User:Zscout370File:Flag of the United Kingdom.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_the_United_Kingdom.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: Original flag by James Iof England/James VI of ScotlandSVG recreation by User:Zscout370File:Flag of Canada.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Canada.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: User:E Pluribus Anthony, User:MzajacFile:Flag of Singapore.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Singapore.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: VariousFile:Flag of Pakistan.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Pakistan.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: User:Zscout370File:Flag of Australia.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Australia.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: Ian FieggenFile:Flag of Azerbaijan.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Azerbaijan.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: SKopp and othersFile:Flag of Saudi Arabia.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_Saudi_Arabia.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: UnknownFile:Flag of New Zealand.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_New_Zealand.svg  Licență: Public Domain  Contribuitori: Achim1999, Adabow, Adambro, ArriaBelli, Avenue, Bawolff, Bjankuloski06en, ButterStick, Cycn, Denelson83, Donk, Duduziq, EugeneZelenko, Fred J, Fry1989, Hugh Jass, Ibagli, Jusjih, Klemen Kocjancic, Mamndassan, Mattes,Nightstallion, O, Peeperman, Poromiami, Reisio, Rfc1394, Sarang, Shizhao, Tabasco, Transparent Blue, Väsk, Xufanc, Zscout370, 37 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|demodificări anonime}}Fișier:The Spiral Pentacle by SingingGandalf.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:The_Spiral_Pentacle_by_SingingGandalf.jpg  Licență: necunoscută  Contribuitori:Midnightblueowl (talk). Original uploader was Midnightblueowl at en.wikipediaFișier:Luna statue.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Luna_statue.jpg  Licență: Creative Commons Attribution 2.0  Contribuitori: AnonMoos, Athaenara, BibiSaint-Pol, Camocon, Dodo, FlickreviewR, G.dallorto, Mac9, SolLunaFișier:Gundestrup antlered figure.jpg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Gundestrup_antlered_figure.jpg  Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 3.0 Contribuitori: derivative work: Fuzzypeg★ Detail_of_antlered_figure_on_the_Gundestrup_Cauldron.jpg: Bloodofox. Original uploader was Fuzzypeg at en.wikipediaFișier:Triple-Goddess-Waxing-Full-Waning-Symbol.svg  Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Triple-Goddess-Waxing-Full-Waning-Symbol.svg  Licență: Public Domain Contribuitori: AnonMoos, Auréola, Nyo, Wyhiry

Licență 187

LicențăCreative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported//creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/