1

Resursele naturale mondiale sunt limitate -- a contribui la conservarea

si refolosirea resurselor existente este mai mult decit o buna politica civica, este exact ceea ce trebuie facut.

Dezvoltarea durabila este o strategie prin care comunitatile cauta cai

de dezvoltare economica, beneficiind de asemenea de mediul inconjurator local sau care sa aduca beneficii calitatii vietii. A devenit un ghid important pentru multe comunitati care au descoperit ca modurile de interpretare traditionale de planificare si dezvoltare creeaza, mai mult decat rezolva, probleme de mediu inconjurator sau sociale. Acolo unde interpretarile traditionale pot conduce la aglomerare, extindere, poluare si consumul excesiv de resurse, dezvoltarea durabila ofera solutii reale si de durata care ne consolideaza viitorul.

Dezvoltarea durabilă reprezintă o provocare şi o prioritate în acelaşi timp. O provocare, pentru ca o comunitate trebuie sa fie receptiva la transformarile si schimbarile externe si interne care o pot afecta adaptindu-se acestor schimbari prin actiuni si initiative strategice. O prioritate, pentru ca modul in care se dezvolta comunitatea ii afecteaza prezentul si sansele de viitor.

Comunitatea internaţională s-a reunit pentru prima dată în 1972 la Conferinţa de la Stockholm privind Mediul Uman, pentru a dezbate problema mediului global şi a necesităţilor de dezvoltare.

În urma conferinţei au rezultat:

Declaraţia de la Stockholm, conţinând 26 de principii;

Planul de Acţiune pentru Mediul Uman, cu trei componente: - programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch); - activităţile pentru managementul mediului; - măsurile de sprijin.

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, al cărui Consiliu de Conducere şi Secretariat au fost înfiinţate în decembrie 1972 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Fondul voluntar pentru Mediu3, înfiinţat în ianuarie 1973, în conformitate cu procedurile financiare ale Naţiunuilor Unite.

Toate acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru internaţional pentru tratarea problemelor mediului.

Conferinţa a recunoscut că problemele de mediu ale ţărilor industrializate, cum sunt degradarea habitatelor, toxicitatea şi ploile acide nu reprezintă

probleme neapărat importante pentru toate ţările, adică strategiile de dezvoltare nu îndeplinesc necesităţile şi priorităţile ţărilor şi comunităţilor celor mai sărace. Conferinţa a fost însă dominată în principal de problemele de mediu şi a condus la creşterea conştientizării publice în acest domeniu.

De la înfiinţarea sa, în baza recomandărilor Conferinţei de la Stockholm, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu a desfăşurat o serie de activităţi pentru a-şi manifesta în cadrul sistemului ONU, rolul său de catalizator şi coordonator în domeniul mediului.

2

Activităţile programului pot fi clasificate în două mari grupe:

orientate pe probleme sectoriale ale factorilor de mediu: poluarea apelor, a aerului şi a solurilor (în special degradarea terenurilor);

orientate pe probleme globale: ploi acide, epuizarea stratului de ozon, schimbările climatice, defrişarea şi deşertificarea, conservarea biodiversităţii, traficul internaţional de produse şi deşeuri toxice şi periculoase, protejarea mediului în perioadele de conflict armat. Problemele globale ale mediului au început să devină predominante şi au creat necesitatea iniţierii unor acţiuni suplimentare pentru creşterea conştientizării publice, care să determine comunitatea internaţională să ia în timp util măsuri funcţionale, atât pe plan internaţional cât şi naţional. Evaluarea efectelor acestor “noi” probleme ale mediului a condus la recunoaşterea faptului că s-a realizat un

progres prea redus în integrarea protecţiei mediului în politicile şi activităţile de dezvoltare, respectiv obiectivul consacrat prin principiul 13 al declaraţiei de la Rio nu a fost realizat.

In 1983,Naţiunile Unite au înfiinţat Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare, cunoscută sub denumirea de Comisia Brundtland. Această comisie a elaborat şi publicat în 1987 documentul “Viitorul nostru comun”5 (Raportul Brundtland), prin care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza celor 40 de capitole ale Agendei 21 şi a celor 27 de principii ale Declaraţiei de la Rio şi care a definit dezvoltarea durabilă ca fiind “dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi”.

În iunie 1992, la Rio de Janeiro s-a desfăşurat Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea, la care s-au reunit 115 de conducători ai statelor lumii. Cu această ocazie, pe plan internaţional, a fost recunoscută

oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economică şi protecţia mediului în obiectivul de dezvoltare durabilă şi s-a afirmat importanţa, în continuă

creştere, a dreptului internaţional al mediului, ca mecanism de codificare şi promovare a dezvoltării durabile. De asemenea, în dreptul internaţional al mediului s-a cristalizat un număr

de principii fundamentale pentru protecţia mediului. Fiind un domeniu relativ nou şi în formare, dreptul şi politica internaţională în domeniul protecţiei mediului evoluează şi pe baza rezoluţiilor şi declaraţiilor unor organizaţii internaţionale, cum sunt Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau AgenţiaInternaţională a Energiei Atomice, care au jucat un rol important în cristalizarea principiilor internaţionale pentru protecţia mediului, deşi de multe ori aceste principii nu sunt obligatorii. Prin repetare şi practică statală, care vizează încorporarea acestor principii în sistemele legale naţionale, acestea pot deveni obligatorii.

Conceptul de Dezvoltare Durabila reprezinta o noua paradigma a Dezvoltarii promovat in cadrul Conferintei Mondiale pentru Dezvoltare Durabila, organizata de Natiunile Unite la Rio de Janeiro in 1992. Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării (CNUED), ce a marcat un

3

angajament politic pentru orientarea către o dezvoltare durabilă la nivel global. Conceptul marcheaza o schimbare majora in abordarea problemelor dezvoltarii umanitatii prin optiunile de asigurare a unui echilibru dinamic intre componentele capitalului natural si sistemele socio-economice. Astfel, dezvoltarea poate genera prosperitate, daca se regenereaza resursele si se protejeaza mediul. Dezvoltarea durabila abordeaza conceptul calitatii vietii in complexitate, sub aspect economic, social si de mediu, promovind ideea echilibrului intre dezvoltarea economica, echitatea sociala, utilizarea eficienta si conservarea mediului inconjurator. Elementul cheie al dezvoltarii durabile il reprezinta reconcilierea intre procesul de dezvoltare si calitatea mediului, promovarea procesului integrat de elaborare si luare a deciziilor, atit la nivel global, cit si regional, national sau local. De asemenea, dezvoltarea durabila depinde de distribuirea corecta a costurilor si beneficiilor dezvoltarii intre generatii si natiuni. Conceptul dezvoltarii durabile este unul fluid, care va evolua in timp.

Principiile majore ce caracterizeaza conceptual dezvoltării durabile sunt urmatoarele:

Preocuparea pentru echitate si corectitudine intre tari si intre generatii Viziunea de lunga durata asupra dezvoltarii Gindirea sistemica - interconexiunea intre mediu, economie si societate

Strategiile de dezvoltare durabila evidentiaza interdependenta intre local si global, intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare, accentuind necesitatea cooperarii in cadrul si intre sectoarele economic, social si de mediu.

Institutul pentru Comunitati Durabile a identificat urmatoarele componente ale unei comunitati durabile:

Integritate Ecologica

Satisfacerea necesitatilor umane de baza pentru aer si apa curata, hrana nutritiva, necontaminata

Protejarea si dezvoltarea ecosistemelor locale si regionale si a diversitatii biologice

Conservarea apei, solului, energiei si a resurselor neregenerabile, inclusiv utilizarea maxima a deseurilor

Aplicarea strategiilor de prevenire si a tehnologiilor moderne pentru minimalizarea poluarii

Folosirea resurselor regenerabile in conformitate cu rata de regenerare

Securitate Economica

O baza economica diversa si financiar viabila Reinvestirea resurselor in economia locala

4

Participarea activa a businessului local in dezvoltarea economiei Oportunitati de angajare pentru cetateni Instruire si educatie necesara pentru ajustarea la cerintele de angajare

pentru viitor

Responsabilitate si imputernicire

Oportunitati egale pentru toate persoanele in a participa si influenta deciziile care le afecteaza viata

Acces la informatia cu caracter public Un sector viabil al ONG-urilor O atmosfera a respectului si tolerantei pentru puncte de vedere diferite,

valori si traditii Stabilitate politica incurajarea persoanelor de toate virstele, genurile, etnie, religie si abilitati

fizice in asumarea responsabilitatii proprii pentru procesul dezvoltarii comunitatii

Necompromiterea dezvoltarii durabile a altor comunitati

Bunastare sociala

Servicii medicale relevante, locuinte sigure si sanatoase, institutii de invatamint de calitate pentru totii membrii comunitatii

Securitatea asigurata Stimularea expresiei creative prin arte Protejarea si asigurarea spatiilor publice si a resurselor istorice Un mediu de activitate sanatos Adaptare la schimbari si provocari externe

Dezvoltarea durabila a comunitatilor are ca scop major eradicarea saraciei, punind accent pe resurse, care pot fi structurate in patru categorii:

Capitalul uman: cunostinte, abilitati, capacitati, creativitate, strategii de adaptare

Capitalul fizic: cladiri, drumuri Capital natural: soluri, aer, apa, plantatii forestiere Capital social: structuri de guvernare si luare a deciziilor, comunitatea,

cultura

Definitii si principii

5

Dezvoltarea durabila nu este un concept nou. Este cea mai recenta exprimare a unei etici foarte vechi, care implica relatiile oamenilor cu mediul inconjurator, si responsabilitatile generatiilor actuale fata de generatiile viitoare.

Ca o comunitate sa fie intr-adevar durabila trebuie sa adopte o abordare in trei directii care ia in considerare resursele economice, ale mediului inconjurator si cele culturale. Comunitatile trebuie sa ia in considerare aceste necesitati nu numai pe termen scurt, ci si pe termen lung.

Definitii ale Dezvoltarii Durabile

"Dezvoltarea durabila corespunde cerintelor prezentului fara sa compromita posibilitatile generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati " - Comisia Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator si Dezvoltare

"Prin urmare, pot spune ca pamantul apartine fiecarei generatii pe durata existentei sale, care i se cuvine pe deplin si in intregime, nici o generatie nu poate face datorii mai mari decat pot fi platite pe durata propriei existente"- Thomas Jefferson, 6 Septembrie , 1789

"Durabilitatea se refera la capacitatea unei societati, ecosistem, sau orice asemenea sistem existent de a functiona continuu intr-un viitor nedefinit fara a ajunge la epuizarea resurselor cheie"- Robert Gilman, Presedinte Institutului Context.

"Un efort de sustinere a comunitatii consta in adoptarea unor sisteme pe termen lung, integrate, de dezvoltare si realizare a unei comunitati viabile prin luarea in considerare a problememlor economice, de mediu si sociale. Alte elemente importante ale unor astfel de eforturi sunt cultivarea unei semnificatii categorice comunitatii si faurirea de parteneriate si intelegeri intre mandatari.

"Punctul de concentrare si marimea eforturilor durabilitatii depind de conditiile locale, inclusiv de resurse, actiuni politice, individuale si de trasaturile remarcabile ale comunitatii. Demersurile pentru sustinerea comunitatilor au fost aplicate chestiunilor privind expansiunea urbana, inner-city si redezvoltarea terenurilor brune, dezvoltarea si progresul economic, conducerea (administrarea) ecosistemului, agriculturii, biodiversity, cladiri ecologice, conservarea energiei, watershed management, si prevenirea poluarii.Multe dintre aceste chestiuni si alte asemenea probleme ale comunitatii nu pot fi abordate cu usurinta prin moduri sau elemnte traditionale in societatea noastra.

"Multi oameni considera ca este mai bine ca astfel de probleme sa fie tratate prin metode de abordare mai cooperante si holistice, deoarece asemenea problemem sunt confuze, multidisciplinare, multiorganizationale, cu mize multiple si multisectoriale in natura lor - Beth E. Lachman, Critical Technologies Institute,

6

"Linking Sustainable Community Activities to Pollution Prevention: A Sourcebook," April 1997.

"Durabilitatea este doctrina de urgenta prin care dezvoltarea si progresul economic trebuie sa aiba loc si sa se mentina de-a lungul timpului, in limitele stabilite de ecologie in sensul cel mai larg- prin interdependenta fiintelor umane si slujbelor lor, biosferei si legilor fizicii si chimiei care o guverneaza... Rezulta ca protectia mediului si dezvoltarea economica sunt intr-adevar procese antagonice" - William D. Ruckelshaus, "Toward a Sustainable World," Scientific American, September 1989.

"Cuvantul durabil (de sustinere) are radacini in limba latina, subtenir insemnand "a stavili/retine" sau "a sprijini de jos". O comunitate trebuie sa fie sprijinita de jos-de catre locuitorii actuali si viitori. Unele locuri, prin combinarea specifica a caracteristicilor fizice, culturale si poate spirituale, inspira oamenii sa aiba grij de comunitatea lor. Acestea sunt locurile in care durabilitatea are cele mai mari sanse de existenta (mentinere) - Muscoe Martin, "A Sustainable Community Profile," from Places, Winter 1995.

Cea mai cunoscută şi, în acelaşi timp, cea mai larg acceptată definiţie a dezvoltării durabile este cea propusă de Comisia mondială asupra mediului şi dezvoltării (comisia Brundtland) în 1987: „a răspunde nevoilor actuale fără a compromite şansa generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile lor nevoi”. Conceptul de durabilitate a fost însă însuşit de ecologişti, economişti, sociologi de manieră diferită, specifică, fără un efort de integrare a principiilor şi obiectivelor. Inclusiv la nivel instituţional, aspectele dezvoltării durabile sînt, cel mai adesea, reduse la aspectele de mediu, într-o abordare unilaterală.

Dezvoltarea durabila ofera un cadru prin care comunitatile pot folosi in mod eficient resursele, crea infrastructuri eficiente, proteja si imbunatati calitatea vietii, crea noi activitati comerciale care sa le consolideze economia. Ne poate ajuta sa cream comunitati sanatoase care sa poata sustine atat noua noastra generatie, cat si pe cele care urmeaza.

Dezvoltarea durabila a comunitatii se bazeaza pe resursele locale si strategiile de adaptare elaborate si promovate in cadrul comunitatii. Aceasta abordare vine sa consolideze realizarile comunitatilor in domeniul dezvoltarii.

Astazi in lume sunt peste 6416 comunitati locale (municipii, orase, sate) care elaboreaza si implementeaza strategii si planuri locale de actiuni de dezvoltare durabila - Agenda Locala 21, recunoscind astfel importanta procesului de planificare durabila. Acest proces a fost impulsionat de Agenda 21 - Planul Global de Actiuni pentru Dezvoltare Durabila in secolul 21, adoptat la Rio de Janeiro in 1992 unde a avut loc Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului

7

şi dezvoltării (CNUED), ce a marcat un angajament politic pentru orientarea către o dezvoltare durabilă la nivel global.

Agenda 21 reflecta consensul global si angajamentul politic la cel mai inalt nivel privind dezvoltarea durabila.

Cele patru domenii ale Agendei 21

- Dimensiuni Sociale si Economice, - Conservarea si managementul resurselor pentru dezvoltare - Consolidarea rolului Grupurilor Majore, - Mijloace de implementare - evidentiaza obiectivele si activitatile

prioritare de dezvoltare la nivel global, orientind actiunile la nivel national si local.

A ne dezvolta durabil inseamna a aborda in complexitate problemele cu care ne confruntam, a adopta politici integrate de solutionare a problemelor de mediu, sociale si economice, a implica grupurile majore - autoritatile publice locale, ONG-urile, femeile, tinerii, sectorul privat, institutiile academice - in procesul de planificare a dezvoltarii si a luarii deciziilor. Mandatul Agendei Locale 21 este prescris de capitolul 28, care mentioneaza rolul important pe care autoritatile publice locale il au in procesul de dezvoltare durabila, si anume rolul lor in elaborarea si implementarea politicilor de dezvoltare in parteneriat cu grupurile majore ale comunitatii. Autoritatile publice locale aplica principiile de dezvoltare durabila la nivel local prin elaborarea, in consens cu populatia, a Agendei Locale 21, care raspunde necesitatilor si posibilitatilor locale existente. Agenda Locala 21 reprezinta o posibilitate excelenta pentru dezvoltarea durabila a comunitatilor. Agenda Locala 21 reprezinta un proces de realizare a dezvoltarii durabile la nivel local, care are in calitate de componenta majora imbunatatirea performantelor de durabilitate ale autoritatilor publice locale prin integrarea durabilitatii in proiectele, planurile, politicile si activitatile lor. Initiativele de parteneriat intre grupurile comunitatii, autoritatile publice locale, sectorul privat reprezinta, in special la nivel local, preconditia succesului dezvoltarii durabile. Agenda Locala 21 este pentru comunitatile locale un model de dezvoltare durabila, testat in cele peste 113 tari in care se implementeaza. Astfel, la capitolul realizari ale procesului AL 21, pentru localitatile din categoria tari cu venit mediu si ridicat sunt mentionate schimbari in managementul (reducerea) deseurilor, progres in educatia cetatenilor; pentru localitatile din categoria tari cu venit mic sunt mentionate schimbari in mobilizarea resurselor comunitare si sistemul educational; pentru localitatile din toate categoriile sunt mentionate realizari in managementul apei (calitate si asigurare), constientizarea si participarea activa a comunitatii in procesul de dezvoltare locala.

Astfel, Agenda Locala 21 ca document strategic de dezvoltare durabila contine:

8

Un diagnostic multe-sectorial care identifica problemele prioritare, economice, sociale si de mediu, cu care se confrunta o comunitate locala

Obiective si directii strategice de dezvoltare durabila, identificate cu participarea grupurilor comunitatii, a sectorului privat, a tinerilor, a ONG-urilor

Un Plan Local de Actiuni de lunga durata orientat spre realizarea obiectivelor de dezvoltare durabila

Actiuni implementate prin consens si parteneriat intre toate sectoarele

Agenda Locala 21 ofera comunitatilor un nou mod de a planifica si realiza Dezvoltarea, o imagine clara la ce nivel de dezvoltare se afla, care este nivelul tintit si cum sa realizeze aceste aspiratii.

In anii 2001-2002, Consiliul International pentru Initiative Locale de Mediu (ICLEI) a realizat un sondaj de opinie privind procesul Agenda Locala 21 la nivel global. In comparatie cu anul 1997, cind 1812 localitati din circa 64 de tari implementau procesul Agenda Locala 21, in anul 2002 erau angajate in proces 6416 localitati din 113 tari ale lumii. 80 la suta din aceste localitati sunt situate in Europa, alte 28 de tari apartin continentului African. Aceste date ne demonstreaza ca, indiferent de gradul de dezvoltare economica, agenda de dezvoltare a unei comunitati, tari este dominata de anumite realitati si prioritati. Acestea ne impun un alt tip de dezvoltare, una durabila. Autoritatile publice locale, ONG-urile, cetatenii reprezinta acele structuri ale comunitatii care pot mobiliza resursele locale existente si reorienta procesul de dezvoltare, stabilind obiective si prioritati de dezvoltare relevante necesitatilor si aspiratiilor locale.

Acelasi sondaj realizat de ICLEI mentioneaza ca modul in care o localitate se dezvolta durabil il reprezinta planificarea durabila care integreaza domeniile economic, social si de mediu.

Astfel, 61 la suta din cele 6416 localitati din procesul Agendei Locale 2 au elaborat Planuri Locale de Actiuni - Agenda Locala 21, care puncteaza:

Calea de dezvoltare durabila a comunitatii Obiective, tinte, strategii si angajamente concrete ale APL si ale

partenerilor locali in procesul de planificare durabila la nivel local trebuie sa tinem cont de anumite principii:

dezvoltarea durabila se realizeaza pentru cetateni si cu participarea cetatenilor

dezvoltarea durabila are la baza o viziune de lunga durata, care este definita prin consens, fiind produsul procesului de consultare a grupurilor comunitatii

planificarea durabila integreaza prioritatile de mediu, economice si sociale

9

planificarea durabila trebuie sa fie incadrata in procesul bugetar, pentru a asigura acoperire financiara strategiilor elaborate

prioritatile de dezvoltare durabila sunt identificate in baza unei analize multilaterale a situatiei existente, prognozind riscurile posibile, examinind interdependentele intre provocarile locale, nationale si globale

monitorizarea procesului de dezvoltare durabila in baza indicatorilor locali de performanta

o strategie de dezvoltare durabila se elaboreaza in baza programelor si politicilor de dezvoltare existente, incurajind convergenta, complementaritatea si coerenta intre diferite politici existente

participarea larga a comunitatii ajuta la lansarea unor noi idei, probleme care trebuie abordate, la identificarea capacitatilor necesare pentru realizarea propunerilor prezentate, la dezvoltarea unui consens necesar pentru realizarea actiunilor prioritare

strategiile locale de dezvoltare durabila se fundamenteaza pe capacitatea si resursele locale, caci multe din strategiile existente au esuat, nefiind implementate din cauza lipsei capacitatii si a aptitudinilor necesare pentru realizarea lor eficienta.

Circa 59 la suta de localitati din cele 6416 au integrat Procesul Agenda Locala 21 in managementul municipal, ceea ce inseamna:

Implicare a grupurilor comunitare in procesul de elaborare si luare a deciziilor

Colaborare interdepartamentala in cadrul APL Parteneriat public/privat Un plan de actiuni in domeniul dezvoltarii

Dezvoltarea durabilă a devenit în prezent un obiectiv la scară globală. În baza angajamentului luat la Rio1992 – “fiinţele umane se află în centrul preocupărilor pentru dezvoltarea durabilă”), Uniunea Europeană a adoptat în ultimii ani o strategie integrată pentru a-şi asuma un rol activ în eforturile de adoptare a principiului durabilităţii în politicile economice. Uniunea îşi propune ca, astfel, să permită o evoluţie spre o „societate mai prosperă şi mai justă, garantând un mediu mai curat, mai sigur, mai curat şi oferind o calitate a vieţii mai bună”.

Dezvoltarea durabilă este în prezent acceptată ca fiind un principal obiectiv al activităţii economice şi sociale. Se poate însă afirma cu certitudine că

orientarea către dezvoltarea durabilă are implicaţii majore pentru politica de dezvoltare, politica economică şi cea socială.

Dezvoltarea durabilă :

► Viziunea antropocentrică şi biocentrică:

În accepţiunea antropocentrică, principala orientare a eforturilor pentru protecţia mediului la nivel internaţional trebuie să fie axată pe îmbunătăţirea

condiţiei umane:

10

În baza acestei “abordări antropocentrice”, protecţia vieţii sălbatice sau a altor resurse naturale nu reprezintă un scop în sine, ci mai degrabă o

necesitate pentru a asigura o calitate superioară, durabilă a vieţii umane. Protecţia mediului şi prin extindere dreptul internaţional al mediului trebuie legate de protecţia bunăstării umane, iar în acest scop, viaţa sălbatică şi alte resurse naturale trebuie să fie disponibile spre utilizare.

În competiţie cu această abordare se află cea de tip “biocentric”, care valorizează natura în sine, protejând-o indiferent de utilitatea sa pentru fiinţele umane. Abordarea de tip biocentric a fost adoptată în Carta Mondială

pentru Natură3, dar a fost respinsă la Conferinţa de la Rio şi nu se regăseşte puternic ancorată în dreptul internaţional al mediului.

► Integrarea economiei cu mediul: Dezvoltarea durabilă implică integrarea problemelor de protecţie a mediului

şi a celor sociale în toate aspectele politicii economice. Pentru realizarea dezvoltării durabile, protecţia mediului trebuie să constituie parte integrantă a oricărui proces de dezvoltare şi nu poate fi considerată în mod izolat de acestea.

Injectarea conceptului de “durabilitate” în politicile de dezvoltare, are largi implicaţii la nivel macro şi microeconomic.

În ceea ce priveşte politicile macroeconomice, orientarea către dezvoltarea durabilă solicită, spre exemplu, modificarea sistemelor naţionale tradiţionale de contabilitate, pentru a permite o mai bună măsurare a calităţii generale a vieţii. Astfel de sisteme de contabilitate ar exclude din calculul PIB eforturile de control al poluării, precum şi pagubele provocate mediului prin poluare. O abordare similară, pune accentul pe utilizarea unui set de sisteme de contabilizare separate pentru resursele naturale, care să evidenţieze în unităţi, altele decât cele monetare, starea existentă a resurselor dintr-o anumită ţară. În acest fel, extracţia de minereuri nu va fi reflectată numai prin creşterea PIB, ci şi prin diminuarea rezervei de resurse naturale.

În ceea ce priveşte politicile microeconomice, orientarea către dezvoltarea durabilă solicită, spre exemplu, imputarea costurilor pentru pagubele aduse mediului, producătorului care a cauzat paguba5. Preţul resurselor naturale trebuie să reflecte costurile de mediu şi alte costuri “externe” ale unei pieţi necontrolate. Instrumentele bazate pe mecanisme de piaţă, cum sunt taxele pentru poluare şi permisele comercializabile pot fi utilizate pentru a “internaliza” costurile externe, conducând la preţuri ale pieţei care reflectă mai bine costul real al producţiei, incluzând costurile sociale şi pe cele de protecţie a mediului.

► Utilizarea durabilă a resurselor naturale: Rădăcinile conceptului de dezoltare durabilă îşi au originea în promovarea

utilizării durabile a resurselor naturale. Rgimurile juridice care vizează

conservarea resurselor marine, viaţa sălbatică, protejarea habitatelor, protejarea moştenirii culturale şi naturale, protecţia zonei antarctice etc. au ca obiectiv protejarea resurselor mediului global şi indică o acceptare largă la nivel internaţional a utilizării durabile a resurselor naturale.

11

Definiţiile utilizării durabile sunt variate, dar reflectă conceptul de echitate între generaţii.

DEZVOLTAREA DURABILĂ - PRINCIPIU ORIZONTAL DE INTEGRARE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Prin art. 2 al Tratatului de la Maastricht, ţările membre îşi propun ca obiectiv general al integrării ”promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o creştere durabilă şi non-inflaţionistă respectând mediul, un grad ridicat de convergenţă a performanţelor economice, un nivel ridicat de ocupare şi de protecţie socială, creşterea nivelului şi calităţii vieţii, coeziunea economico-socială şi solidaritatea între statele membre”. Rezultă că ţările membre urmăresc prin procesul de integrare atât obiective tradiţionale – creştere, ocupare, stabilitatatea preţurilor, echilibru, cât şi obiective specifice modelului dezvoltării durabile: nivel ridicat de protecţie socială, convergenţa performanţelor economice, protecţia mediului, coeziunea economică şi socială, solidaritatea. Numit şi optim de grad doi, modelul reprezintă un compromis între mecanismele concurenţei şi intervenţii prin politici economice aplicate la diverse niveluri, în baza principiului subsidiarităţii. Comunitatea îşi asumă un rol în promovarea acestui model prin aplicarea de politici comune, coordonarea şi armonizarea politicilor naţionale. Adoptarea politicilor socială şi de mediu, întărirea coeziunii economice şi sociale ţin de responsabilitatea nivelului comunitar de decizie şi au devenit treptat politici prioritare în procesul integrării. Se poate spune că protecţia socială, protecţia mediului şi coeziunea economico-socială sunt în prezent principii orizontale de integrare. Toate politicile europene, atât cele naţionale, cât şi cele comunitare sunt subordonate celor trei principii. În direcţia aplicării lor cât mai coerente şi eficace, se înscriu eforturile Comisiei europene de definire, în ultimii ani, a unei strategii de dezvoltare durabilă. Deşi, pe componente – economic, social, de mediu – Uniunea a adoptat politici compatibile cu principiul durabilităţii, nu se poate vorbi încă de o abordare integrată, la nivelul tuturor politicilor şi acţiunilor, a celor trei coordonate ale dezvoltării durabile. Luând in considerare ameninţările actuale asupra dezvoltării durabile, Uniunea şi-a stabilit ca obiectiv prioritar, în toate domeniile şi la toate nivelurile de decizie aplicarea exigenţelor dezvoltării durabile.

Consiliul european de la Helsinki (dec. 1999) a cerut Comisiei elaborarea unei propuneri de strategii pentru asigurarea concordanţei politicilor având drept obiectiv o dezvoltare durabilă din punct de vedere economic, social şi ecologic. Strategia ar urma să creeze premisele necesare economiei europene să devină cea mai competitivă şi dinamică, în măsură să permită o creştere durabilă însoţită de o ameliorare cantitativă şi calitativă a ocupării, un grad ridicat de coeziune socială şi protecţie a mediului. Strategia propusă de Comisie şi aprobată în 2001 include o serie de principii şi acţiuni în direcţia integrării durabilităţii în politicile europene;

12

- concilierea între condiţiile creşterii economice şi exigenţele sociale şi de mediu, prin: disocierea creşterii de utilizarea resurselor, crearea pieţelor competitive pentru bunuri şi servicii ecologice, optimizarea între instrumentele de intervenţie bazate pe reglementare şi cele pe piaţă; creşterea eficienţei şi echităţii în aplicarea sistemelor de intervenţie; consolidarea componentei ecologice a politicii fiscale în condiţiile menţinerii unui echilibru între eficacitate şi echitate; dezvoltarea unui sistem eficient de informare; - integrarea graduală a considerentelor sociale şi de mediu în deciziile şi comportamentele de producţie şi de consum. Exigenţele dezvoltării durabile nu pot pune în pericol competitivitatea economiilor europene. Internaţionalizarea costurilor externe trebuie să se producă gradual şi în baza principiului egalităţii de tratament, pentru a nu produce distorsiuni în mecanismele pieţei şi pentru a permite adaptarea strategiilor de întreprindere la noile constrângeri; - asigurarea coerenţei ansamblului politicilor economice prin definirea strategiilor şi coordonarea acţiunilor la nivel comunitar. Toate politicile trebuie să-şi stabilească drept prioritate dezvoltarea durabilă. Complexitatea structurilor comunitare de decizie şi numărul mare de politici comunitare cu implicaţii concomitent economice, politice şi de mediu obligă însă la o abordare intersectorială globală, în aşa fel încât să se asigure maxim de eficienţă în introducerea principiului durabilităţii iar progresele într-un domeniu să nu altereze durbilitatea într-un alt domeniu. În acest scop, Uniunea şi-a fixat următoarele coordonate ale politicilor sectoriale: lupta împotriva sărăciei şi a excluderii sociale; încetinirea tendinţei de îmbătrânire a populaţiei; limitarea schimbării climatice şi utilizarea unor energii şi tehnologii mai curate; limitarea riscurilor pentru sănătatea publică; gestionarea resurselor de o manieră mai responsabilă; ameliorarea sistemelor de transport şi de amenajare a teritoriului; - dezvoltarea unor structuri de cooperare la nivel internaţional care să faciliteze şi să promoveze ajutorul pentru dezvoltare în favoarea ţărilor sărace ale lumii, să asigure cadrul pentru aplicarea eficientă a principiul durabilităţii şi pentru un mediu loial în competiţia internaţională; - aplicarea principiului eficacităţii asupra procedurilor de integrare a dimensiunii mediu în politicile economice şi sociale. Principiul cere ca efectele benefice ale aplicării durabilităţii să fie mai importante decât costurile antrenate; - instituirea unui sistem de indicatori de evaluare a utilizării şi eficacităţii instrumentelor de integrare a politicilor economice, sociale şi de mediu, din perspectiva dezvoltării durabile. Sistemul va servi în evaluarea costurilor şi beneficiilor economice, sociale şi ecologice ale unei acţiuni, atât în interiorul, cât şi în exteriorul Comunităţii. - instituirea unui sistem de supraveghere multilaterală a reformelor structurale în domeniul dezvoltării durabile la nivelul tuturor instituţiilor europene şi prin antrenarea unor largi dezbateri la nivelul opiniei publice. Principiul dezvoltării durabile are, în consecinţă, un rol esenţial în adoptarea şi aplicarea politicilor de integrare în UE. Perspectivele impactului durabilităţii asupra politicilor europene se pot întrevedea din analiza concluziilor Consiliului european de la Barcelona (martie, 2002), consacrat situaţiei economice, sociale şi de mediu. Consiliul a reconfirmat

13

principiul european conform căruia exigenţele actuale ale creşterii economice nu pot să compromită posibilităţile viitoare ale creşterii. Strategia dezvoltării durabile are, prin urmare, rolul de a asigura coerenţa între diferitele politici şi obiectivele pe termen lung ale Uniunii. În procesul decizional vor fi integrate considerentele economice, sociale şi de mediu, politicile europene fiind evaluate în baza principiului durabilităţii.

Coordonatele politicii comunitare de mediu

Moment de referinţă: 1972, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu: Etapa I.

2 programe de acţiune (73-74 şi 78-82) – 11 principii: � prevenirea poluării � luarea în calcul a impactului asupra mediului în orice proiect � reducerea exploatării resurselor naturale acolo unde provoacă dezechilibre majore � dezvoltarea cercetării principiul „poluator-plătitor” � izolarea naţională a efectelor de poluare � luarea în calcul şi a intereselor ţărilor în curs de dezvoltare � externalizarea acţiunilor de protecţie a mediului dezvoltarea educaţiei ecologice � aplicarea subsidiarităţii � armonizarea politicilor naţionale cu programul Comisiei Etapa a II a 82-87: al 3-lea program: � strategie generală de protejare a mediului şi resurselor naturale, cu accent pe prevenire în loc de control; � integrarea politicilor de mediu în celelalte politici comunitare Etapa a III a: 87-92: al 4-lea program, centrat pe integarea politicilor de mediu în politicile sectoriale: � implementarea efectivă a politicilor existente � reglementarea impactului asupra mediului, produs de sursele de poluare � îmbunătăţirea accesului public la informaţia privind mediul � crearea de noi locuri de muncă Etapa a IV a: 1992-2000: al 5-lea program- „Spre dezvoltare durabilă” Elemente cheie: � menţinerea calităţii vieţii; � menţinerea accesului permanent la resursele naturale; � împiedicarea degradării mediului; � conservarea capacităţii generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi Principii: � integrarea politicii de mediu în politicile sectoriale

14

� înlocuirea sistemelor de comandă şi control cu instrumente care împart responsabilitatea între diverşi actori Instrumente: � legislative – impunerea unor standarde de mediu, integrarea politicilor de mediu în politicile sectoriale şi de planificare teritorială � economice – încurajarea producţiei şi a utilizării produselor şi tehnologiilor ca nu afectează mediul, includerea costurilor de mediu � orizontale - informaţie, educare, cercetare � financiare Sectoare ţintă: industria, energia, transportul, agricultura, turismul Probleme de mediu: � schimbările cliamtice � acidificarea şi calitatea aerului; � mediul urban; � zonele de coastă; � gestionarea deşeurilor; � gestionarea resurselor de apă; � protecţia naturii şi biodiversitatea Etapa a V a: 2001-2010, al 6-lea program „Viitorul nostru, alegerea noastră” � îmbunătăţirea legislaţiei de mediu existente; � mai buna integrare a politicilor de mediu în alte politici comunitare; � cooperarea cu piaţa, în baza principiilor: - consumatorii au nevoie de informaţie (Schema europeană de ecoetichetare); - producătorii nu trebuie doar penalizaţi ci şi premiaţi; - oprirea subvenţiilor publice periculoase pentru mediu; - implicarea cetăţenilor � mai bună planificare a teritoriului; � schimbările climatice- stabilizarea concentraţiilor de gaze; � protecţia naturii şi a vieţii sălbatice; � acţiuni pentru mediu în raport cu sănătatea; � protecţia resurselor naturale; � gestionarea deşeurilor; � implicarea internaţională; � integrarea ţărilor candidate

Dezvoltarea durabila este forma de crestere economica care satisface nevoile societatii în termeni de bunastare pe termen scurt, mediu si lung. Ea se fundamenteaza pe considerentul ca dezvoltarea trebuie sa vina în întâmpinarea nevoilor prezente fara sa puna în pericol pe cele ale generatiilor viitoare. Necesitatea dezvoltarii durabile a societatii a fost evidentiata înca din 1992 la Summit-ul Pamântului de la Rio de Janeiro si s-a reiterat la Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare Durabila de la Johannesburg în 2002. Pentru a cuantifica si a avea o imagine corecta a dezvoltarii durabile, se impune dezvoltarea unui sistem informational statistic în acest domeniu.

15

Abordarea unui sistem de indicatori care sa ajute la monitorizarea dezvoltarii durabile a tarii noastre, trebuie sa porneasca de la obiectivele si tintele prevazute în Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila, în Strategia de dezvoltare a României “Orizont 2025” si alte documente programatice adoptate la nivel national si sa fie în concordanta cu Strategia de Dezvoltare Durabila a UE adoptata în anul 2001 la Göteborg. Acesti indicatori trebuie sa fie consensuali si sa dea o imagine reprezentativa celor trei dimensiuni a dezvoltarii durabile: societate, economie si mediu. În aceeasi masura, este necesar ca acestia sa fie foarte clari, robusti si viabili din punct de vedere statistic, sa fie obtinuti din cele mai bune surse de date, surse care sa fie armonizate din punctul de vedere al metodologiei cu standardele internationale, sa fie comparabili cu Statele Membre ale UE si sa ofere comparabilitate si cu standardele internationale utilizate de Organizatia Natiunilor Unite si OECD. În acealsi timp, acesti indicatori trebuie sa se poata obtine în timp util si sa fie usor de revizuit, în vederea actualizarii lor. Institutul National de Statistica a luat initiativa de a include si de a initia în Programul Phare 2001, componenta Statistica mediului, un studiu pilot pentru dezvoltarea unui sistem de indicatori de dezvoltare durabila. Scopul acestui proiect este realizarea unui sistem de indicatori care sa acopere în totalitate cei trei piloni ai dezvoltarii durabile si de a pune bazele unei largi dezbateri cu factorii interesati în dezvoltarea acestui domeniu. La construirea indicatorilor s-a avut în vedere un model de organizare sistematica si coerenta a datelor, adoptat de Eurostat si Agentia Europeana de Mediu, respectiv modelul DPSIR. Lista indicatorilor cuprinde: - indicatori structurali cu referinta la mediu, pentru care România are obligativitate de raportare catre organismele internationale; - indicatori care monitorizeaza atingerea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului; - indicatori care monitorizeaza atingerea obiectivelor cuprinse în Strategia de dezvoltare a României “Orizont 2025”. Acest proiect reprezinta o etapa premergatoare construirii unui sistem mai elaborat de cuantificare acelor trei domenii de dezvoltare durabila si, totodata, poate constitui si o provocare pentru o larga dezbatere cu factorii implicati în evidentierea dezvoltarii durabile în România.

La răscrucea mileniilor II şi III a devenit evidentă indisolubilitatea şi comensurabilitatea noţiunilor de “dezvoltare” şi “securitate”, strânsa interconexiune şi interdependenţă dialectică a acestora. Categoriile în cauză, în esenţa lor, s-au pomenit a fi criteriile principale de funcţionare şi de existenţă ale oricărui sistem social, începând cu individul în parte şi finisând cu specia umană, cu biosfera în întregime.

De menţionat în această ordine de idei că nu orice dezvoltare poate fi inofensivă, neprimejdioasă şi multe dintre criteriile tradiţionale ale progresului, cum ar fi creşterea economică sau creşterea bunăstării materiale a poporului posedă graniţe naturale clar conturate. Cunoscuta interpretare a dezvoltării precum şi conceperea securităţii ca o ocrotire de pericole şi ameninţări, independente una de alta s-au dovedit a fi insuficiente. Savanţii tot mai frecvent

16

se conving că securitatea şi dezvoltarea trebuie unite, fuzionate într-un tot întreg, ridicând astfel nivelul conceptual al securităţii până la cel general ştiinţific sau chiar până la categoria filosofică de dezvoltare. Altfel spus, în ştiinţa filosofică apare o nouă direcţie – filosofia securităţii (sau problemele filosofice ale securităţii).

În toate ţările lumii în prezent (inclusiv în România) asigurarea securităţii se realizează prin paradigma (sau în modelul) dezvoltării indurabile. O aşa orientare tradiţională în domeniul securităţii se confruntă tot mai mult cu diverse obstacole şi în principiu este lipsită de perspective, deşi resursele financiare şi administrativ-organizaţionale alocate în această direcţie a activităţii umane sunt în continuă creştere. În acest context este necesar a conştientiza conceptual neeficacitatea abordării tradiţionale a ideii asigurării securităţii în toate formele sale, precum şi pentru toate obiectele (omenire, biosferă, stat, socium, personalitate) şi a elabora o nouă abordare teoretico-metodologică faţă de această problemă vitală extrem de importantă la etapa actuală de dezvoltare a societăţii.

Abordarea resurso-utilitaristă recent practicată direcţionată spre o distrugere a nişei ecologice planetare şi care justifică confruntarea socium-urilor din cauza resurselor, este necesar să fie substituită cu o abordare biosferico-ecologică, iar în perspectivă cu una biosferico-noosferică a dezvoltării şi a asigurării securităţii globale. În locul strategiei sporirii economice (paradigma dezvoltării indurabile), ce cauzează distrugerea mediului şi a tuturor formelor de viaţă, trebuie să vină strategia de supravieţuire în comun, de protejare a omenirii şi biotei naturale, de securitate a civilizaţiei şi biosferei. Natura va fi analizată nu doar ca un mediu extern şi inert, care este influenţat de om, dar ca o componentă activă în relaţia socionaturală (şi nu doar socială), ce limitează considerabil activitatea umană.

E simplu de înţeles principiul unei astfel de abordări: aici e vorba de implementarea sistemelor şi proceselor social-economice în natură drept fundament firesc al activităţii vitale a omenirii şi asigurarea securităţii celei din urmă. Societatea este un fragment esenţial al naturii, chiar dacă se deosebeşte substanţial de o mare parte a ei, şi înainte de toate de cea primitivă. De fapt aici se are în vedere dezicerea de la concepţia pur social-economică, tradiţională a dezvoltării pe viitor. Dacă vom analiza natura ca obiect al cercetării ştiinţifice, atunci aceasta va fi o abordare mult mai largă şi complexă – socionaturală, şi nu doar una economică sau social-umană. Devine iniţial sistemul socionatural, ce se dezvoltă în comun acord cu legile biosferice “externe”, în locul unui sistem social-economic izolat de natură care se dezvoltă doar după principiile sale “interne”. În acest sens, o abordare metodologică mult mai largă, adecvată cercetării problemelor dezvoltării durabile şi securităţii globale, devine cea socionaturală şi nu cea socială, cum s-a menţionat. Aplicarea unei metodologii mult mai ample şi sistemice în problema dezvoltării durabile invocă concluzii netriviale în diferite domenii. Spre exemplu, abordarea socionaturală în domeniul economic plasează accentul de la discuţiile despre eficacitatea mecanismelor de plan şi de piaţă, despre alternativele proprietăţii private sau celei obşteşti spre problema compatibilităţii oricărei forme social-economice a ei cu natura. Astfel,

17

caracterul adecvat al unei sau altei forme economice pentru biosferă va determina, împreună cu factorii sociali, o temelie nouă pentru existenţa şi dezvoltarea omenirii. Deoarece paradigma (modelul) dezvoltării indurabile nu ne poate asigura securitatea, este înaintată o nouă doctrină – asigurarea securităţii prin dezvoltarea durabilă. Teoretic prioritatea se va oferi anume dezvoltării durabile şi nu noţiunii de securitate, dat fiind faptul că doar prin cea din urmă şi încă la o interpretare cu sens învechit, nu poate fi asigurată supravieţuirea omenirii şi protejarea biosferei. Unul din principiile majore ale interconexiunii şi interacţiunii securităţii şi dezvoltării durabile în orientarea lor noosferică devine globalizarea procesul de asigurare a securităţii, la care ne vom referi mai detaliat în continuare.

Procesul de globalizare ce se desfăşoară, fără doar şi poate, influenţează considerabil problema securităţii. Devine evident că toate eforturile direcţionate spre asigurarea securităţii unui obiect luat în parte – stat, societate, firmă, socium, persoană ş.a. – trebuie în acelaşi timp să „lucreze” pentru securitatea globală, adică pentru securitatea omenirii, a întregii planete. De aici reiese că securitatea oricărui obiect (subiect) nu poate fi asigurată pe deplin fără a asigura securitatea planetară. Dar deoarece securitatea civilizaţiei depinde de protejarea biosferei, de durabilitatea şi evoluţia ei firească, prin urmare este necesară o asigurare a securităţii mediului natural. Cele expuse mai sus pot fi confirmate prin exemplul securităţii ecologice.

În ultimele trei decenii şi mai ales după conferinţa ONU de la Stockholm cu privire la problemele mediului în toate ţările s-a amplificat interesul faţă de problemele ecologice, în special rezolvarea lor pe propriile teritorii. Ca rezultat al anumitelor succese ale unor ţări (purificarea lacurilor, râurilor, atmosferei, construcţia instalaţiilor de filtrare ş.a.) s-a dovedit că situaţia ecologică globală nu doar că nu s-a ameliorat, dar chiar s-a agravat. Şi acest fapt s-a întâmplat atunci când timp de treizeci de ani pentru rezolvarea problemelor ecologice în lume au fost cheltuite mai mult de două trilioane dolari SUA. Unii savanţi consideră că tendinţele globale negative cum ar fi supraîncălzirea climei, epuizarea stratului de ozon, reducerea biodiversităţii, pustiirea, impurificarea resurselor acvatice, bazinului aerian al planetei ş.a. s-au agravat într-atât că suntem ameninţaţi de o catastrofă globală, mai mult probabilă la mijlocul secolului al XXI-lea. O dată cu declanşarea ei, bunăstarea ecologică temporară pe un teritoriu separat (ţară, regiune, oraş ş.a.) va fi distrusă de către un cataclism global .

Această afirmaţie nu necesită demonstrări speciale, motivul fiind evident. De exemplu, dacă se va realiza un obiectiv ecologic local, fără un aport pozitiv în soluţionarea problemelor globale, atunci vom fi martorii unei decizii temporare de conjunctură. Este evident că amplasarea unei fabrici (uzine) în afara graniţelor urbane fără modificarea tehnologiilor şi a raportului cu mediul, fără crearea unor instalaţii de purificare ş.a., va influenţa negativ situaţia planetară ecologică şi nu va micşora acţiunea antropogenă asupra biosferei, fapt fără de care este imposibilă tranziţia spre o dezvoltare durabilă şi mai apoi la constituirea noosferei (sferei raţiunii). Să analizăm şi o altă situaţie. Dacă se va iniţia activitatea unei uzine de prelucrare a gunoiului, pornind doar de la interese meschine, atunci transformarea reziduurilor solide în formă gazoasă, cu

18

soluţionarea doar a unei probleme ecologice locale, va agrava considerabil starea atmosferei planetare, amplificând efectul de seră.

Ambele exemple oferite ne demonstrează faptul că acceptarea şi realizarea unor decizii ecologice locale nu corespunde cerinţelor dezvoltării durabile. Cauza divergenţei create este faptul că, în primul rând, multe decizii locale pentru asigurarea securităţii ecologice pe teritorii limitate (oraş, regiune, ţară ş.a.) contrazice intereselor planetare ale întregii omeniri, iar, în al doilea rând, marea majoritate a deciziilor locale nu micşorează presiunea antropogenă generală asupra biosferei în întregime, ba chiar o amplifică.

Deoarece tranziţia spre o dezvoltare durabilă, spre o civilizaţie noosferică Inofensivă, este posibilă doar în dimensiuni globale (inteligenţă şi conştiinţă planetară, raţiune şi mentalitate globală etc.), într-un regim de acord coerent al tuturor obiectelor securităţii, atunci orice decizie şi acţiune de asigurare (pentru orice obiect) a ei (securităţii) nu trebuie să contrazică imperativele internaţional-planetare de dezvoltare durabilă. Cele afirmate se referă nu doar la securitatea ecologică, dar şi la alte forme ale ei, cum ar fi cea informaţională, demografică, economică, alimentară, energetică ş.a. E necesar a globaliza procesul de asigurare a securităţii, în caz contrar este imposibilă rezolvarea problemei de supravieţuire a civilizaţiei contemporane.

Astfel, la începutul mileniului al III-lea asigurarea securităţii statului, societăţii şi persoanei, a culturii umane în întregime, depinde nu doar şi nu într-atât de obiectul şi subiectul securităţii luate ca atare, cît de etapa de trecere spre o dezvoltare durabilă a omenirii în ansamblu. Cele expuse ne confirmă încă o dată, în opoziţie cu tradiţiile precedente, că procesele şi direcţiile de globalizare (informaţionale, cultural-lingvistice, financiare, comerciale ş.a.) trebuie să lucreze pentru o dezvoltare durabilă globală coerentă, şi nu pentru un model de civilizaţie învechit. Cu alte cuvinte, procesul de asigurare al securităţii a oricărui obiect, inclusiv a întregii planete, trebuie să fie globalizat şi în acest context trebuie să devină un factor major în realizarea securităţii şi tranziţiei spre o dezvoltare durabilă.

Argumentele prezentate ne indică caracterul de sistem al asigurării securităţii prin dezvoltarea durabilă, deoarece aspectele global, regional, naţional-teritorial şi local sunt unite într-un tot întreg sistemic, dar pe baza unor imperative planetare. Caracterul sinergetico-sistemic al dezvoltării durabile se mai manifestă şi prin faptul că sintetizează într-un sistem integru cel puţin trei sfere ale activităţii umane: - economică, socială şi ecologică, astfel creând efectul sistemic al dezvoltării durabile necunoscut anterior. Spre deosebire de modelul dezvoltării indurabile, bazat pe securitatea economică (economia de piaţă) [6], modelul dezvoltării durabile este orientat prin integritatea sa sistemică spre realizarea, cel puţin, a trei scopuri comune: asigurarea eficacităţii economice, echităţii sociale şi a imperativelor ecologice, care în ansamblu vor purcede spre o securitate durabilă (durabilitate inofensivă) în proporţii globale, bazându-se pe un nou model al economiei, pe modelul biosferico-noosferic.

Gandirea durabila asigura linistea generatiilor care urmeaza. Atentia acordata

resurselor, mediului inconjurator, responsabilitatii sociale sunt elementele de baza ale

dezvoltarii durabile. Poate nu ati intalnit foarte des acest concept, dar cu siguranta ati

19

observat orientarea catre reciclarea deseurilor, catre obtinerea unor combustibili sintetici

nepoluanti sau catre sursele de energie neconventionale, precum cea solara sau eoliana.

Ati auzit de statii ecologice de epurare a apei, de becuri economice, de aparate

electrocasnice clasa A, de produse ecologice, de centrale termice care functioneaza pe

baza de deseuri, de companii care sustin programe de cercetare in folosul comunitatii.

NOTE

1. A se vedea, de exemplu: Teodor N. Ţîrdea. Securitatea ca noţiune

fundamentală a noosferologiei // Progresul tehnico-ştiinţific, Bioetica şi Medicina: probleme de existenţă umană / Materialele Conferinţei a VI-a ştiinţifice internaţionale. 25-26 aprilie, 2001. Red. ştiinţific acad., d.h.ş.f. Teodor N. Ţîrdea. Chişinău, 2001, p. 20-23

2. A se vedea mai detaliat: Teodor N.Ţîrdea. Natura umană şi geneza problemelor globale: aspecte sociofilosofice şi metodologice // Filosofia, Sociologia, Politica şi tînăra generaţie / Materialele Conferinţei internaţionale. 8-9 octombrie 2003. Coordonator Vasile Ţapoc. Chişinău, 2003, p. 106-112.

3. Anale ştiinţifice ale USMF “Nicolae Testemiţanu” din R .Moldova. Vol. 1. Probleme medico-biologice, Farmaceutice, de Sănătate publică şi management. Zilele Universităţii. 16-17 octombrie 2003. Ediţia IV. Chişinău, 2003, p. 478-482.

Zonele urbane joacă un rol important în atingerea obiectivelor Strategiei UE pentru Dezvoltare Durabilă1. In ariile urbane, dimensiunea de mediu, cea economică şi cea socială interferează cel mai puternic2. In oraşe sunt concentrate cele mai multe probleme de mediu, şi tot acolo este locul unde se regăsesc cei mai multi agenţi economici şi cele mai multe investiţii. Patru din cinci cetăţeni europeni trăiesc în mediul urban şi calitatea vieţii lor este direct influenţată de starea mediului urban. O calitate înaltă a mediului urban contribuie de asemenea la atingerea priorităţii Strategiei Lisabona revizuite, şi anume “să facem din Europa un loc mai atractiv pentru a trăi şi a investi”. Atractivitatea oraşelor europene va întări potenţialul de creştere şi de generare de locuri de muncă, şi, prin urmare, oraşele sunt factori cheie pentru implementarea Agendei Lisabona. Există preocupări tot mai intense privind starea mediului urban în Europa. Provocările de mediu cu care se confruntă oraşele au consecinţe semnificative pentru sănătatea umană, calitatea vieţtii cetăţenilor din mediul urban şi performanţa economică a oraşelor. Al 6-lea Program de Acţiune pentru Mediu a facut apel pentru realizarea unei Strategii Tematice pentru Mediul Urban, cu obiectivul de a: “contribui la o mai bună calitate a vieţii printr-o abordare integrată privind zonele urbane” şi de a contribui la “un nivel mai înalt al calităţii vieţii şi a bunăstarii sociale a cetăţenilor, prin asigurarea unui mediu în care nivelul poluării nu generează efecte nocive asupra sănătăţii umane şi a mediului şi prin încurajarea dezvoltării durabile urbane”.

20

Majoritatea oraşelor se confruntă cu un set comun de probleme de bază, precum calitatea scăzută a aerului, înaltul nivel de trafic şi congestie a traficului, nivelul crescut de zgomot ambiental, mediu construit de calitate scăzută, terenuri abandonate, emisii de gaze cu efect de seră, zone nesistematizate, generarea de deşeuri şi ape uzate. Problemele de mediu din oraşe sunt deosebit de complexe, deorece cauzele sunt interdependente. Iniţiativele locale de rezolvare a unor probleme pot genera probleme noi, în alt domeniu şi pot fi în contradicţie cu politicile la nivel naţional sau regional. De exemplu, politicile de îmbunătăţire a calităţii aerului prin achiziţionarea de “autobuze curate” pot fi subminate de creşterea transportului privat, determinat de decizii legate de utilizarea terenurilor (de ex. construirea de parcări în zona centrală a oraşului). Problemele calităţii necorespunzătoare a mediului construit sunt deseori legate de aspectele socio-economice. Este recunoscut la scară largă că majoritatea autorităţilor locale de success utilizează abordarea integrată pentru a administra mediul urban, prin adoptarea de strategii pe termen lung şi de planuri de acţiune, în care sunt analizate în detaliu legăturile între diferite politici şi responsabilităţi, inclusiv legăturile între diferite niveluri administrative. Obligaţiile impuse la nivel local, regional, naţional sau european (de ex. utilizarea terenului, zgomot, calitatea aerului) pot fi implementate mai eficient la nivel local atunci când sunt integrate într-un cadru local de management strategic Zonele urbane joacă un rol important atât în adaptarea la efectele produse de schimbările climatice, cât şi în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Oraşele sunt vulnerabile la consecinţele schimbărilor climatice precum inundatţiile, valurile de caldură, crizele de apă mai frecvente şi mai severe. Planurile integrate de management urban ar trebui să cuprindă măsuri care să vizeze limitarea riscului de mediu astfel incât oraşele să facă mai bine fată unor astfel de schimbări. Zonele prioritare de acţiune pentru autorităţile locale în scopul scăderii emisiilor de gaze cu efect de seră sunt transporturile şi construcţiile. Implementarea Planurilor de transport urban durabil, inclusiv a măsurilor specifice de promovare a emisiilor scăzute de dioxid de carbon (CO2) şi a vehiculelor eficiente energetic, vor ajuta la reducerea gazelor cu efect de seră la nivel local. Construcţiile durabile îmbunătăţesc eficienţa energetică în timp ce scad emisiile de CO2. Autorităţile locale pot promova asemenea măsuri prin campanii de conştientizare, prin stabilirea şi aplicarea - unde este posibil –unor standarde şi adoptarea celor mai bune practici pentru clădirile pe care le deţin şi pentru pentru cele pe care le concesionează prin achiziţii publice verzi. În acest context, renovarea clădirilor are o importanţă seminificativă. Crearea unor zone urbane de înaltă calitate solicită o strânsă coordonare între diverse politici şi iniţiative, şi o mai bună cooperare între diverse niveluri de administraţie. Statele membre au responsabilitatea de a ajuta autorităţile locale şi regionale să îmbunătăţească performanţa de mediu din oraşele aflate pe teritoriul lor. Măsurile de sprijin furnizate prin intermediul acestei strategii ar trebui să contribuie la furnizarea de ajutor pentru autorităţile locale şi alţi actori pentru

21

identificarea măsurilor potrivite situaţiilor lor particulare, profitând de avantajul schimbului de informaţii în spaţiul Uniunii Europene. Ele ar mai putea contribui la promovarea bunelor practici în probleme de managementul mediului în afara Uniunii Europene ( de ex. Iniţiativa „Oraş verde” din cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu). Statele membre, autorităţile locale şi regionale, ca şi alţi actori interesaţi vor fi invitaţi să-şi facă public viziunile asupra impactului măsurilor incluse în prezenta Strategie la intervale regulate, şi ca parte a unui exerciţiu de sonsultare la scară mare, care va avea loc în 2009. Corelate cu informaţiile disponibile despre performanţa de mediu la nivel urban, aceste viziuni vor fi evaluate ca parte a revizuirii celui de-al şaselea Plan de Acţiune pentru Mediu (Environmental Action Plan) în 2010, când va fi luată în calcul necesitatea adoptării de măsuri suplimentare

Protectia mediului

Programul guvernamental respecta principalele obiective si prioritati din Programul national de actiune pentru protectia mediului, asigurand:

protectia si conservarea naturii, a diversitatii biologice si utilizarea durabila a componentelor acesteia pe baze stiintifice, acordandu-se atentie sporita speciilor de flora si fauna amenintate cu disparitia, precum si celor cu valoare economica ridicata. Se va urmari ca reconstructia ecologica a unor sisteme deteriorate sa contribuie la asigurarea unei stari favorabile de conservare a speciilor cu vulnerabilitate ridicata;

dezvoltarea si buna administrare a retelei nationale de arii protejate, in acord cu strategiile, politicile si practicile puse in aplicare la nivel european si international; realizarea programului national de masuri tehnice de evaluare si finantare a costurilor reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera, in concordanta cu prevederile Conventiei Cadru pentru Schimbari Climatice (1992) si ale Protocolului de la Kyoto (1997);

apararea impotriva calamitatilor naturale si a accidentelor, precum si sporirea capacitatii de prevenire, control si interventie, prin realizarea unui sistem perfectionat de monitorizare integrata a factorilor de mediu, realizarea unui sistem informational eficient, care sa poata raspunde in timp real unor situatii de urgenta. In acelasi timp, un accent special se va

22

pune pe dezvoltarea unor sisteme de automonitorizare la agentii economici a caror activitate creeaza un impact deosebit asupra mediului si care prezinta un grad sporit de risc la poluari accidentale;

protectia ecosistemului complex Dunare - Delta - Marea Neagra, incluzand masuri de reconstructie ecologica in zona Deltei Dunarii pe baza promovarii unor principii moderne de management durabil, inclusiv prin controlul riguros al surselor de poluare;

ecologizarea agriculturii, folosirea rationala a potentialului agricol, dezvoltarea rurala durabila, in vederea ameliorarii conditiilor de viata si de mediu in tara noastra;

aplicarea ferma a legislatiei de mediu si adoptarea sistemului de norme, standarde si reglementari compatibile cu exigentele Uniunii Europene;

descentralizarea sistemului institutional, introducerea si utilizarea instrumentelor economice pentru protectia mediului.

Alinierea politicii si practicii de mediu la directivele Uniunii Europene, in concordanta cu "Strategia nationala de dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu", se va desfasura prin:

evaluarea Capitalului Natural al Romaniei in acord cu diversitatea si vulnerabilitatea actuala a acestuia, dezvoltarea Retelei Nationale de Arii Protejate;

initierea masurilor de refacere a Capitalului Natural in zonele deteriorate; dezvoltarea managementului durabil al resurselor de apa in acord cu

prevederile Conferintei de la Dublin (1992) si ale Summit-ului de la Rio de Janeiro (1992);

realizarea programului national de amenajare si utilizare durabila a solurilor si de combatere a eroziunii solurilor;

realizarea programului national de gestiune a deseurilor urbane si industriale, de reciclare si refolosire a produselor si materialelor;

construirea instrumentelor financiare necesare referitoare la mediu, pentru preluarea acquis-ului comunitar, in special in ceea ce priveste domeniul exploatarii apei, protectiei mediului in industrie, agricultura, protectia solului si a terenurilor degradate, protectia organica si certificarea produselor organice;

consolidarea capacitatilor institutionale si formarea competentelor necesare realizarii unui parteneriat intre institutiile de mediu din Romania si cele ale Uniunii Europene, asigurandu-se astfel suportul administrativ necesar valorificarii oportunitatilor si avantajelor majore care se ofera de Uniunea Europeana prin strategiile si instrumentele destinate sprijinirii tarii noastre in procesul de pregatire pentru aderare. In acelasi timp, se va asigura descentralizarea sistemului institutional prin aplicarea consecventa a principiului autonomiei administrative si a principiului "poluatorul plateste". In acest context, se vor stabili competente de protectie a mediului la nivelul comunitatilor locale reprezentate de autoritatile locale si se vor incuraja politicile preventive de protectie a

23

mediului la nivelul agentilor economici, cu efecte in reducerea cheltuielilor bugetare;

constituirea Fondului pentru mediu ca principal instrument in sprijinul realizarii obiectivelor prioritare din Planul national de aderare la Uniunea Europeana;

formarea cadrului juridic si institutional pentru facilitarea si stimularea dialogului intre autoritati si societatea civila asupra strategiei, politicilor, programelor si deciziilor privind mediul si dezvoltarea socio-economica a tarii;

conservarea si dezvoltarea capitalului uman din domeniul mediului prin imbunatatirea sistemului educational formativ si informativ, promovarea cercetarii stiintifice si promovarea unor lucrari specifice. Crearea de noi locuri de munca in domeniul mediului si reducerea somajului prin reconversia fortei de munca;

un obiectiv important in vederea asigurarii unui mediu curat si sanatos, in care siguranta fiecarui cetatean trebuie sa fie o certitudine, il constituie realizarea unui cadru legislativ si institutional modern in domeniul controlului activitatilor nucleare si al realizarii unui sistem sigur de gestiune a deseurilor radioactive si de securitate a instalatiilor nucleare dezafectate. Si in aceasta directie, un rol esential va reveni cooperarii internationale cu organismele similare de control nuclear din alte tari si dezvoltarii bazei de acorduri bilaterale, multilaterale si a conventiilor internationale.

Gospodarirea rationala a apelor

Actiunile prevazute pentru acest domeniu vor avea ca efecte asigurarea unor resurse de apa de buna calitate pentru populatie si a necesarului pentru activitatea economica, cu deosebire pentru industrie, agricultura, modernizarea sistemului de alarmare si avertizare a populatiei pentru situatii de risc, declansarea unui proces investitional pentru executarea lucrarilor de aparare impotriva inundatiilor si fenomenelor meteorologice periculoase. Principalele masuri ale programului de guvernare vizeaza:

gospodarirea rationala, cantitativa si calitativa a apelor de suprafata si subterane, in vederea asigurarii surselor de apa pentru diverse folosinte prin lucrari hidrotehnice cu impact negativ minim asupra mediului;

ameliorarea calitatii apelor raurilor prin punerea in functiune a statiilor de epurare a apelor uzate orasenesti in Bucuresti (Glina), Braila, Galati, Tulcea; realizarea de lucrari de canalizare si statii de epurare a apelor uzate in localitati urbane si rurale, potrivit programului de actiuni pe perioada 2001 - 2004;

realizarea lucrarilor de alimentare cu apa a localitatilor urbane si rurale, inclusiv prin reabilitarea statiilor de tratare a apei pentru orasele Bucuresti, Timisoara, Iasi, Constanta, Ploiesti, Brasov, Cluj, Oradea, Baia Mare si Bacau;

24

continuarea lucrarilor de regularizare, acumulare si amenajare a bazinelor hidrografice (realizarea sistemelor complexe de alimentare cu apa Zetea - Dumbraveni - Medias - Copsa Mica, Valea Prahovei - Azuga - Busteni - Sinaia - Comarnic - Breaza, ecologizarea si regularizarea raului Sasar in Baia Mare);

reabilitarea si protejarea litoralului romanesc al Marii Negre si a zonei maritime aferente tarii noastre, avand in vedere prioritatile Planului strategic national pentru reabilitarea si protejarea Marii Negre;

refacerea si conservarea litoralului si a lacurilor cu calitati terapeutice (Techirghiol - Amara s. a.), protejarea litoralului romanesc al Marii Negre impotriva eroziunii;

apararea impotriva inundatiilor si fenomenelor meteorologice periculoase prin lucrari de regularizare a cursurilor de apa (inclusiv reabilitarea digurilor de la Dunare), prin modernizarea sistemului informational pentru avertizarea si alarmarea populatiei;

armonizarea legislatiei in domeniul apelor cu prevederile noii directive a Parlamentului European si Consiliului Europei privind cadrul de actiune comunitar in domeniul politicilor de ape.

Concluzii

Dezvoltarea durabila nu reprezinta un plan detaliat de actiuni, o formula pe care s-

o implementam orbeste. Nu exista o singura solutie. Solutiile difera in dependenta de

spatiu, timp, valori si resurse disponibile. Procesul de dezvoltare a comunitatilor

locale din perspectiva durabilitatii implica intii de toate, constientizarea necesitatii

planificarii dezvoltarii, a evaluarii corecte a punctelor tari si slabe ale comunitatii, a

oportunitatilor si riscurilor existente sau potentiale care vor determina pentru

comunitate actiunile prioritare de scurta si de lunga durata. O comunitate durabila se

bazeaza pe cetateni activi care participa la dezvoltarea comunitatii lor. Tocmai

aceasta reprezinta o prioritate pentru comunitatile noastre - spiritul de initiativa si

responsabilitate al locuitorilor pentru destinul comunitatii lor.