Scena balconului

Una din scenele la care se face cel mai adesea referire cand se vorbeste de piesa Romeo si Julieta de William Shakespeare este celebra scena a balconului. Romeo – care tocmai o cunoscuse pe Julieta la un bal dat de familia Capulet – apare sub geamul iubitei sale, infruntand primejdia cu curajul si inflacararea specifica indragostitului.Este un prim moment memorabil pe care il traiesc cei doi tineri, cel in care isi marturisesc unul altuia sentimentele ce-i leaga:

ACTUL II - Scena II

ROMEO: De răni fac haz cei nerăniţi cândva.

(Julieta se iveste la o fereastra de sus.)

Dar ce lumină-acolo-n geam rasare ?Sunt zorii, da, si Julieta-i soare !Te-nalţă, soare, si răpune lunaPizmasa, care-i lâncedă de ciudăCă tu, fecioara ei, o-ntreci în nuri:N-o mai sluji, de vreme ce-i pizmasă;Verzui si stins e straiu-i de vestală,Şi-l poartă doar nătângii; tu, aruncă-l.E ea, domniţa mea, iubirea mea !O, dac-ar sti că este !Vorbeste, totusi fără glas: ce dacă-iCuvântă ochii, eu le voi răspunde.Dar prea cutez, ea nu-mi vorbeste mie.Doi astri de pe cer, din cei mai limpezi,Chemaţi aiurea, roagă ochii eiSă scapere-n tării pân´s-or întoarce.Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?Nu, astrii s-ar sfii de strălucirea-iCa un opaiţ ziua ! Ei văzduhulAtât l-ar lumina încât, uitândCă-i noapte, păsări s-or porni cântând.Obrazul, vezi, si-l sprijină în mână…O, cum de nu-s pe mâna ei manusă,Să-i mângâi eu obrazul !

JULIETA: Ah !

ROMEO: Cuvântă:O, mai cuvântă, îngere! Caci tuEsti slava astei nopti, plutind de-asupra-miPrecum un crainic aripat din cerSpre care lumea ochii mari deschide,Cu capul dat pe spate, aţintindu-lCum trece călărind trândavii nori,Si pâna-n miezul bolţii lopateaza.

JULIETA: Romeo, ah! De ce esti tu Romeo?Te leapădă de nume si de tată.De ce nu te-nduri, iubire jură-mi doarŞi-am să mă rup de-ai mei, de Capuleţi.

ROMEO (aparte):Să mai ascult, sau să-i răspund acum ?

JULIETA: Doar numele ce-l porţi îmi e dusman.Şi chiar de n-ai fi Montague, tu estiTot tu. Ce-nseamnă Montague? Nici braţ.Nici mână, nici picior, nici chip, nici altăBucată dintr-un om. Alt nume ia-ţi !Ce-i numele ? Ce noi numim răsuriTot dulce-ar miresma, oricum le-am zice;La fel și el; de nu-l mai chem Romeo,Tot fără de cusur si drag ramâneŞi-atunci, Romeo, leapădă-al tău numeCăci nu-i crâmpei din tine, si în schimbPe mine ia-mă toată.

ROMEO: Fac cum spui:“Iubite” zi-mi, si mă botez din nou;Şi nu mai voi în veci să fiu Romeo.

JULIETA: Ce om esti tu, ce-ascuns în manta noptiiDă buzna-n taina mea astfel ?

ROMEO: Pe numeNici eu nu stiu a-ţi spune cine sunt:

Urăsc, o înger, numele ce-l portFiindcă ţi-i vrăjmas; de l-aș aveaPe o hârtie scris, bucăţi l-as face.

JULIETA: Nici n-am sorbit o sută de cuvinteDin gura ta, si glasul ţi-l cunosc:Nu esti Romeo, nu esti Montague?

ROMEO: Niciunul, preafrumoaso, de-i urăsti.

JULIETA: Cum ai pătruns aici, să-mi spui. De ce?Zid nalt livada are, greu să-l sari,Şi locu-nseamnă moarte pentru tineDe te-ar găsi vreun consângean de-al meu.

ROMEO: Pe-a dragostei aripi sărit-am zidul,Căci nu-i în calea dragostei zăgaz:Ea tot ce poate face se-ncumetă,Deci nu-mi sunt stavili consângenii tăi.

Julieta: De te-ar zări cumva, te-ar si ucide.

ROMEO: Tu ai în ochi mai grele, vai, primejdiiCât douăzeci de spade de-ale lor.Priveste-mă duios si sunt păzit.

JULIETA: Cu nici un preţ n-aș vrea să fii văzut.

ROMEO: De ochii lor m-ascund sub manta noptii;Şi prins m-as da, de-as sti ca nu ţi-s drag:Să-mi curme viaţa ura lor mai bine,Decât, far´de iubirea-ţi, moarte-nceată.

JULIETA: Au cine te-a-ndrumat s-ajungi aici ?

ROMEO: Iubirea m-a-mboldit întâi să caut;Ea datu-mi-a povaţă, eu ochi i-am dat.Cârmaci nu sunt; dar chiar de-ai fi departeCât ţărmu-acela fără de sfârsitScăldat de marea cea mai depărtată,Pornire-aș să găsesc asa comoară.

JULIETA: De nu mi-ar pune noaptea văl pe faţă,Obrazu-mi fecioreste-ar rumeniDe cele ce ţi-am spus în noaptea asta,Mult, mult aș vrea sa fiu cuviincioasă,Să-ntorc ce-am zis: adio, cuviinţă!Mă îndragesti? Vei spune “da”, stiu bine,Şi-am să te cred: dar dacă juri, poţi faceStrâmb jurământ; de calpii-ndrăgostiţi,Se spune, Zeus râde. O, Romeo,Iubite, de iubesti, s-o spui cinstit:Ci pradă lesne prinsă de mă crezi,Mă-ncrunt si rea mă fac, ne-nduplecată,Ca tu să mă câstigi; alminteri nu !Sunt, chipes Montague, prea-ndragostităŞi poate usurică mă socoţi;Dar, crede, mai statornică voi fiDecât sireata ce se-arată dârză.Mai dârză, stiu, se cuvenea să fiu,Dar ce-auzisi, cât nu stiam c-asculţi,E dragostea-mi curată. Deci să-mi ierţi,N-a fost doar toana unui dor fugar,Destăinuit, asa, de bezna noptii.

ROMEO: Domniţă, jur pe luna care ningePolei de-argint pe pomii toţi din preajmă…

JULIETA: O, nu jura pe luna; luna-si schimbăRotundul chip în fiecare lunăŞi nu te vreau ca ea de nestatornic.

ROMEO: Pe ce să-ţi jur ?

JULIETA: Să nu te juri deloc;Sau, dacă vrei, pe dulcea ta faptură –Pe zeul păgâniei mele jurăŞi-am să te cred.