1

Lucrarea se doreşte a fi o retrospectivă a evoluţiei

paşaportului românesc, de la apariţia sa până în prezent,

având ca moment de referinţă Legea asupra paşapoartelor ,

promulgată la 19.03.1912, primul act prin care statul

introducea principii procedurale generale în materia

paşapoartelor şi a biletelor pentru trecerea frontierei,

obligatorii pentru autorităţi şi cetăţeni, reprezentând în

acelaşi timp o scurtă trecere în revistă a caracteristicilor

acestuia în funcţie de perioadele istorice în care acesta a

„fiinţat”.

2

REPERE EVOLUTIVE ALE ISTORIEI

PASAPOARTELOR ROMÂNESTI

Cultura şi civilizaţia universală, inclusiv cea românească, sunt intrinsec

legate de conceptul de ,,liberă circulaţie”.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au traversat pământul în lung şi în lat,

mânaţi de nevoia de cunoaştere a noi tărâmuri şi civilizaţii şi de necesitatea schimburilor

comerciale absolut necesare pentru dezvoltarea şi bunăstarea popoarelor.

Strămutându-se dintr-un loc în altul, indiferent din clasa socială din care

făceau parte, sclavi, negustori, militari, aristocraţi, aceştia au avut întotdeauna nevoie de

documente care să le ateste identitatea.

Odată ce păşeau pe un teritoriu străin, a cărui viaţă economică, socială şi

politică s-a concentrat, din antichitate până în Evul Mediu, în interiorul unor cetăţi

apărate şi întărite, la porţile acestora li se permitea accesul doar dacă prezentau

documente pe baza cărora puteau fi identificaţi, evitându-se astfel pătrunderea în cetate a

persoanelor care puteau crea probleme locuitorilor acesteia.

Fie că s-au numit salvconducte, scrisori adeveritoare, cărţi de pribegie,

răvaşe, sineturi, teşcherele, foi de circulaţie, foi de călătorie, pasuri, pasuşuri sau

paşapoarte, aceste documente de trecere a frontierei emise de autorităţile statale

certificau, în esenţă, identitatea, cetăţenia şi calitatea posesorului lor.

Termenul de paşaport - denumire utilizată şi în prezent, prin care se

desemna documentul general de călătorie în baza căruia călătorii români puteau circula

peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic - apare prima dată reglementat în

Regulamentele Organice, intrate în vigoare în 1830 în Moldova şi în 1831 în Ţara

Românească.

Prin Regulamentul Organic se prevedea şi obligaţia Agiei de a elibera

„răvaşe de drum” tuturor celor care părăseau teritoriul ţării şi de a le cerceta pe ale celor

3

ce intrau în ţară. Astfel, la 26 febr. 1834, Agia elibera un paşaport lui Sfetcu Ganov

Sârbu, fiind „poftiţi toţi dregătorii civili şi militari să lase slobodă şi fără împiedicare

trecere arătatului Sfetcu Ganov Sârbu, născut în Turcia în Bucureşti, să meargă în

Basarabia”.

Conform datelor de arhivă, călătorii aveau obligaţia de a arăta la hotarul

Valahiei atât paşaportul consulatului, cât şi răvaşul de drum. Străinii sosiţi în Ţara

Românească trebuiau să aibă viza consulatului, cu care să se prezinte la Agie, de unde li

se eliberau apoi paşapoarte cu care puteau circula în orice loc din ţară. Pentru cei care

doreau să plece din ţară, Agia elibera paşapoarte pe care aceştia trebuiau să le arate, la

trecerea graniţei, ofiţerului din „miliţia pământeană”, special orânduit pentru aceasta.

Un moment de referinţă în evoluţia istorică a paşaportului românesc l-a

constituit promulgarea, la 19 martie 1912, de către regele Carol I, a primei legi moderne

care se referea la paşapoarte, denumită Lege asupra paspoartelor.

Astfel, prin “Legea asupra paspoartelor” statul român introducea primele

principii generale în privinţa paşapoartelor şi pentru trecerea frontierei, obligatorii pentru

autorităţi şi cetăţeni.

Legea era structurată pe XI articole, paşaportul devenind, astfel,

instrumentul juridic naţional necesar efectuării călătoriilor românilor în străinătate.

,,Liberate de Ministerul de Interne şi de prefecţii de judeţe, „paspoartele”

erau emise în numele regelui şi aveau formatul unei cărţi mici portative”, de dimensiunile

9 cm pe 13 cm, fiind ,,compuse din 20 pagini numerotate”.

Fiecare pagină avea ,,un fond încadrat, compus cu motive naţionale, în

culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparenţă stema ţării şi având deasupra

cuvântul „România”, iar dedesubt cuvântul „Pasport”.

4

Legea prevedea că „Paspoartele se emit în numele regelui şi se eliberează

de ministerul de interne şi de prefecţii de judeţe şi de poliţie în condiţiunile ce se vor

determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi.”

5

Erau inserate prevederi privind autoritatea competentă să elibereze

paşapoartele care confereau imunităţi şi scutiri speciale, respectiv Ministerul Afacerilor

Străine şi se dispunea că în afara graniţelor României, competenţa în domeniul

paşapoartelor aparţinea legaţiilor şi consulatelor române.

În articolul II al legii se stipula că termenul de valabilitate al paşapoartelor,

era de 12 luni, 6 luni şi 3 luni, iar în articolul III erau prevăzute taxele care se percepeau

pentru eliberarea paşapoartelor, şi anume:

- 10 lei pentru un paşaport pe termen de 12 luni;

- 5 lei pentru un paşaport pe termen de 6 luni;

- 3 lei pentru un paşaport pe termen de 3 luni.

În acelaşi articol se specifica: „Plata taxei se va justifica prin anexarea la

petiţia prin care se cere pasportul a unei recepise a administraţiei financiare respective

sau a unei coli timbrate de valoare egală cu taxa ce trebuie plătită, ori prin aplicarea de

timbre mobile chiar pe pasport.

Legaţiunea şi consulatele vor primi taxele în numerar.

Autorităţile cari liberează paspoarte vor justifica trimestrial ministerului de

interne numărului paspoartelor eliberate pe categorii.”

Condiţiile economice au impus actualizarea periodică a acestor taxe,

ajungându-se în 1927 la o taxă de 500 lei pentru un paşaport pe termen de 12 luni.

Existau în această primă lege a paşapoartelor până şi reglementări legate de

micul trafic, în articolul IV se făcea referire la documentele de trecere a frontierei care se

eliberau românilor ce locuiau în zona de frontieră, în formula: „Locuitorilor români, din

comunele situate la o distanţă de cel mult 15 km de linia frontierei, li se eliberează de

şefii poliţiilor punctelor de frontieră, la cerere, bilete de trecere peste frontieră, valabile

pe timp de 5 zile, dela data emiterii lor şi numai pentru o singură călătorie.

Pentru aceste bilete se va percepe o taxă de 30 de bani.”

6

7

Chiar dacă paşapoartele erau şi atunci documente individuale de călătorie în

străinătate, în document puteau figura atât titularul, cât şi soţia şi copiii minori, la rubrica

însoţitori, cu menţionarea vârstei fiecăruia şi a gradului de rudenie cu titularul

documentului, în articolul V stipulându-se : „Paspoartele sunt individuale. Cu toate

acestea soţul, soţia şi copii legitimi minori, pot figura pe acelaş pasport nu însă şi

servitorii.”

În articolele VI, VII şi VIII sunt inserate pedepse care se aplicau pentru

încălcarea prevederilor legale.

Prin legea asupra paşapoartelor, statul introducea principii procedurale

generale în materia paşapoartelor şi a biletelor pentru trecerea frontierei, obligatorii

pentru autorităţi şi cetăţeni.

Pentru aplicarea corectă a acestei legi şi pentru a veni în sprijinul

autorităţilor competente în eliberarea paşapoartelor la acea vreme, a fost elaborat şi un

„Regulament pentru aplicarea legii asupra paspoartelor”.

Istoria paşapoartelor continuă cu perioada de dinaintea şi din timpul celui

de-al doilea război mondial, când, au fost introduse noi tipuri de paşapoarte simple, de

serviciu şi diplomatice, unele dintre acestea distingându-se printr-o tehnică specială de

prindere (lipire, broşare) a filelor de coperţi, care crea un efect de evantai.

8

9

Cronologic, evoluţia paşapoartelor continuă cu perioada de după cel de-al

doilea război mondial, când, în funcţie de forma de guvernământ a României, specifică

fiecărei perioade istorice traversate, s-au introdus în circulaţie noi tipuri de paşapoarte,

fiecare dintre aceste documente având propriile caracteristici.

10

Schimbările politice şi sociale survenite odată cu proclamarea, la 30

decembrie 1947, a Republicii Populare Române au determinat autorităţile de la acea

vreme să introducă în circulaţie paşapoarte cu o nouă denumire a statului şi cu un nou

însemn heraldic, însemn care se va păstra şi în noile organizări statale ce vor urma acestei

perioade, respectiv cea comunistă şi cea socialistă.

11

Următoarele tipuri de paşapoarte au fost introduse în circulaţie într-o

perioadă caracterizată de 50 de ani în care dreptul la liberă circulaţie a fost sever îngrădit,

acestea fiind înlocuite odată cu schimbările politice şi sociale care au avut loc după

evenimentele din decembrie 1989.

12

Imediat după aceste evenimente, societatea românească a intrat într-un

amplu şi accelerat proces de transformare generat de deschiderea graniţelor ţării, fapt

care a generat un exod al cetăţenilor români care doreau să călătorească în străinătate.

A fost necesar ca organele cu atribuţii pe linia emiterii paşapoartelor să

pună în circulaţie documente de călătorie româneşti care să fie aliniate la standardele

internaţionale în materie, pentru a fi similare celor emise de către celelalte state.

Astfel, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 757 din

30.12.1993, începând cu luna iunie 1994, a fost introdus în circulaţie un nou model de

paşaport simplu românesc, primul document de călătorie românesc emis în conformitate

cu prevederile standardelor internaţionale.

Începând cu data de 21.01.2002, a fost pus în circulaţie de către autorităţile

române un nou tip de paşaport simplu, decizie luată ca urmare a exacerbării fenomenului

migraţionist şi a necesităţii de a se asigura o securitate sporită a documentelor, conform

celor aflate în uz la nivel european şi internaţional la acea dată.

La fel ca majoritatea statelor din sud-estul Europei, România s-a angajat la

rândul ei în procesul de aderare la Comunitatea Europeană, asumându-şi o serie de

responsabilităţi, cu scopul de a respecta, întocmai ca şi ţările membre, regulile şi cerinţele

menite să concure la un regim de viaţă sigur, aceasta semnificând şi armonizarea

legislaţiei şi emiterea unor documente de călătorie care să respecte prevederile

internaţionale şi europene în materie.

Adoptarea, la 20 iulie 2005, a Legii nr. 248 privind regimul liberei circulaţii

a cetăţenilor români în străinătate a statuat condiţiile în care cetăţenii români îşi puteau

exercita dreptul la libera circulaţie în străinătate, precum şi limitele exercitării acestui

drept. Astfel, ,,cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege le este

garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra şi de reveni oricând în ţară. Nicio

autoritate română nu poate interzice, în nicio situaţie, unui cetăţean român să se

reîntoarcă pe teritoriul României”.

13

Reconstrucţia care a urmat valurilor de aderare la Uniunea Europeană,

transformările economice şi politice care s-au succedat la nivel european şi planetar au

impus autorităţilor competente ale fiecărui stat găsirea soluţiilor pentru punerea în

circulaţie a unor noi tipuri de documente de călătorie care să devină, în secolul al XXI-

lea, un element de sprijin în lupta pentru combaterea imigraţiei ilegale şi a crimei

organizate, a importului şi exportului de infracţionalitate.

Astfel, la nivel european a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 al

Consiliului privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice

integrate în paşapoarte şi în documentele de călătorie emise de statele membre, modificat

prin Regulamentul (CE) nr. 444/2009 şi Decizia Comisiei nr. C(2005)409 pentru

stabilirea specificaţiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate şi elementele

biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre,

completată de Decizia Comisiei nr.C(2006)2909, acte ce asigură implementarea unor

măsuri unitare pe întreg teritoriul Uniunii Europene şi care sunt obligatorii în toate

elementele sale.

În preambulul regulamentului menţionat se precizează că scopul inserării

elementelor de identificare biometrică este acela de a proteja documentele de călătorie

împotriva falsificării şi pentru a stabili o corelaţie fiabilă între deţinătorul legal şi

documentul respectiv.

Necesitatea introducerii în circulaţie, de către autorităţile române

competente, a paşaportului electronic reprezenta astfel o obligaţie asumată de România în

urma dobândirii calităţii de stat-membru al Uniunii Europene, la 01.01.2007.

Punerea în circulaţie a paşaportului simplu electronic românesc, eveniment

marcat la data de 31 decembrie 2008 şi extinderea implementării sistemului de emitere a

acestora la nivel naţional au reprezentat principalele provocări care au stat în atenţia

Direcţiei Generale de Paşapoarte.

14

Încheierea cu succes a dezideratelor propuse, la data de 18 ianuarie 2010, a

fost posibilă numai prin efortul conjugat şi continuu depus de către toate structurile

Direcţiei Generale de Paşapoarte şi ale Serviciilor Publice Comunitare pentru Eliberarea

şi Evidenţa Paşapoartelor Simple.

Caracteristicile, rubricaţia, numărul şi tipul elementelor de siguranţă ale

paşaportului simplu electronic românesc precum şi elementele biometrice stocate în

mediul electronic de stocare, respectiv imaginea facială şi impresiunile digitale ale

titularului, sunt în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr.

2252/2004, privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice

integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele-membre, modificat

prin Regulamentul (CE) nr. 444/2009 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

nr. L 385 din 29 decembrie 2004 şi ale Deciziei Comisiei C(2005)409, completată de

Decizia Comisiei nr.C(2006)2909, pentru stabilirea specificaţiilor tehnice aferente

dispozitivelor de securitate şi a elementelor biometrice integrate în paşapoarte şi în

documentele de călătorie emise de statele-membre acestea putând fi adaptate în funcţie de

dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.

Trebuie precizat că, deşi s-a pornit de pe o poziţie de inferioritate generată

de anumite cercuri de interese care ,,înfierau” emiterea noilor documente, fapte ce puteau

genera distorsiuni în realizarea dezideratelor propuse, în paralel cu desfăşurarea acestor

activităţi, s-a lucrat cu seriozitate la crearea unei imagini pozitive şi la sporirea încrederii

cetăţenilor români în documentele biometrice, ajungându-se chiar la realizarea şi punerea

în circulaţie, la 14.05.2010, a unui nou model al paşaportului simplu electronic, în care

sunt implementate mai multe elemente de securitate, tocmai în ideea ca acesta să confere

deplină siguranţă în situaţia încercărilor de falsificare de orice gen.

15

În prezent, Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor

Electronice din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte posedă dotările necesare

susţinerii fluxului tehnologic de personalizare, control, împlicuire şi expediţie a mai

multor tipuri de documente, electronice sau non – electronice, format ID–1 sau ID–3,

care sunt emise la nivel naţional, iar activitatea desfăşurată până în prezent a demonstrat

capabilitatea tehnică a sistemului de a face faţă solicitărilor de procesare a acestor

documente.

La data la care aniversăm centenarul primei legi referitoare la paşapoarte,

suntem în măsură să afirmăm cu fermitate şi responsabilitate că, împreună şi cu sprijinul

integratorului sistemului de emitere a paşaportului simplu electronic, Compania

Naţională „Imprimeria Naţională” S.A., putem face faţă cu succes oricăror provocări care

vor fi lansate pe linia documentelor de călătorie, identitate sau de orice alt tip care se

doresc a fi emise la nivel naţional.