Simptomele depresiei

Depresia este rezultatul unei interacțiuni de factori sociali, psihologici și biologici, la care se adaugă factori economici, dezastre naturale, conflicte etc.

Depresia sau episodul depresiv reprezintă o combinație de mai multe simptome emoționale, fizice, comportamentale și cognitive:

- prezente în cea mai mare parte a zilei

- aproape în fiecare zi

- timp de cel puțin 2 săptămâni

- prezente de curând sau în mod evident agravate în comparație cu starea de dinainte a persoanei respective

- produc o deteriorare semnificativă în domeniul social, profesional sau în alte domenii de funcționare ale individului. La unele persoane această afectare a funcționării poate fi resimțită doar ca necesitând un efort suplimentar

- pot fi relatate de persoana în cauză sau pot fi observate de cei din jur.

1. Elementul principal este dispoziția depresivă, tristă, aparent fără motiv, prezentă în cea mai mare parte a timpului. La copii și adolescenți, această stare poate fi mai degrabă de iritabilitate decât de tristețe. Persoana care suferă de depresie se simte tristă, disperată, descurajată, lipsită de putere, “fără chef”.

2. Diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile. Toate domeniile de activitate pot

fi afectate. Unele persoane relatează ca nu mai sunt interesate de hobbiuri, de activitățile pe care anterior le considerau plăcute, distractive. Se retrag social și neglijează din ce în ce mai mult activitățile obișnuite care anterior erau considerate plăcute. De exemplu: nu mai merg la film, la cumpărături, nu mai citesc, nu se mai joacă cu copiii, nu mai merg la tenis, etc. Frecvent afirmă: “nu-mi mai pasă de nimic acum”, “nu mă mai interesează nimic”.

3. Modificarea greutății corporale cu mai mult de 5% pe parcursul unei luni. Poate fi o pierdere semnificativă în greutate (deși nu ține nici un fel de dietă) sau o creștere semnificativă în greutate. Apetitul este de regulă scăzut, dar unele persoane pot avea un apetit crescut, uneori cu tendințe spre anumite alimente, cum ar fi dulciurile.

4. Tulburări de somn. Cel mai des este întalnită insomnia. Persoanele se trezesc din somn în cursul nopții și nu mai pot adormi sau se trezesc prea devreme dimineața și nu mai pot adormi sau le este greu sa adoarmă inițial. Mai rar, dorm mai mult decât de obicei noaptea si le este greu să se trezească dimineața sau dorm mai mult pe timpul zilei decât de obicei. Somnul este considerat neodihnitor, indiferent de durata lui.

5. Modificări ale comportamentului motor: agitație sau lentoare psihomotorie. Agitația se manifestă prin incapacitatea de a sta liniștit, calm, mersul de colo colo, frământatul mâinilor, frecarea hainelor etc. Lentoarea psihomotorie este prezentă în vorbire, gândire sau în mișcările corpului.

6. Oboseala sau lipsa de energie. Chiar și cele mai mici sarcini par a necesita un efort considerabil.

7. Sentimente de inutilitate sau vinovăția excesivă sau inadecvată, cum ar fi preocupări excesive referitoare la culpabilitate în legatură cu evenimente minore din trecut sau aprecieri negative excesive față de propria persoană.

8. Diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra sau de a lua decizii. Persoanele se plâng în special de probleme de

memorie sau concentrare chiar pentru efectuarea unor sarcini ușoare.

9. Gânduri “negre”, de moarte sau de suicid. Acestea apar frecvent la persoanele depresive și pot fi doar idei tranzitorii de 1-2 minute până la planuri reale pentru comiterea suicidului. La nivel global aproximativ 1 milion de oameni se sinucid în fiecare an, iar un procent însemnat dintre aceștia suferă de depresie. Mai mult, pentru fiecare persoană care comite suicid, există 20 sau mai multe care au tentative de suicid.

10. Simptome asociate cum ar fi dureri de cap, dureri de stomac, dureri articulare, anxietate, atacuri de panică, preocupări excesive față de propria sănătate fizică, fobii, dificultăți în relațiile intime, libidou scăzut, abuz de alcool sau alte substanțe.

Dacă prezinți aceste simptome depresive nu ezita să consulți un medic cât mai curand!

Episod depresiv - forme clinice

Episodul depresiv  se poate instala uneori brusc: de la o ora la alte sau de la o zi la alta. Cel mai frecvent se instaleaza in cateva zile sau saptamani.

Simptomele cele mai des intalnite sunt: degradarea somnului, pierderea initiativelor, a interesului pentru munca, hobby-uri, familie, o stare de oboseala care nu se amelioreaza prin repaus, uneori este prezenta nelinistea, iritabilitatea, impresia dificultatii de a trai.

In aproximativ 25% din cazuri exista o legatura ce evenimentele negative de viata (doliu, separare). In toate formele de depresie exista un risc suicidar - urgenta psihiatrica.

1.    Episodul depresiv usor: -    se caracterizeaza printr-o intensitate mica a simptomelor depresive. Tabloul clinic poate trece uneori neobservat, pacientul reusind cu un anumit efort sa faca fata cerintelor profesionale si familiale. -    Simptomul dominant este inhibitia psihomotorie nu foarte intensa, exprimata prin lentoare. -    Tulburai ale instinctelor: scade pofta de mancare si scade libidoul. -    Apar tulburari de ritm somn-veghe: apare insomnia matinala – pacientul se trezeste cu cel putin 2 ore inainte de ora obisnuita de trezire. -    Depresia este mai accentuata dimineata. -    NU apar idei delirante si nici stupor.

2.    Episodul depresiv mediu – -    se caracterizeaza printr-o dispozitie afectiva depresiva mai intensa decat in cazul episodului depresiv usor. -    Inhibitia psihomotorie este mai importanta -    Bradilalie sesizabila de catre anturaj

-    Tulburari ale instinctelor – inapetenta accentuata, iar scaderea libidoului poate fi insotita de frigiditate la femei si impotenta la barbati-    Ideatia are un continut centrat pe neputinta, autodevalorizare si incurabilitate.-    Hipobulie sau abulie-    Tulburari de somn – trezire matinala care este acompaniata de un maximum al depresie in acel moment  -    Se poate asocia cu anxietate de intensitate medie.

3.    Episodul depresiv sever – fara simptome psihotice-    dispozitie afectiva depresiva intensa-    puternica inhibitie psihomotorie, lentoare care poate merge pana la stupor (asa numitul stupor depresiv – absenta oricarei activitasi, pacientul fiind nemiscat, necomunicativ, nu se alimenteaza (anorexie)).-    Tulburari de ritm somn-veghe severe, apar trezirile matinale devreme cand intensitatea depresiei este maxima. -    Riscul suicidar este crescut. Este posibil suicidul in maniera de raptus suicidal.-    Se poate asocia cu anxietate de intensitate mare. Aceasta asociere se numeste episod anxios-depresiv sever si va contine simptome de serie depresiva si anxioasa de mare intensitate.

4.    Episodul depresiv sever – cu simptome psihotice: depresia deliranta-    simptomul psihotic delirant este delirul: de vinovatie, de inutilitate, de depreciere, de incurabilitate, delir hipocondriac. Mai poate fi prezent si un delir paraniod care poate fi insotit de halucinatii in special auditive.-    Sindromul depresic este sever-    Riscul suicidar este important

Simptomele tipice ale depresiei sunt:- Dispozitie depresiva pentru cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi, neinfluentata de circumstante, prezenta continuu cel putin in ultimele doua saptamani.- Lipsa interesului sau a placerii in activitati care in  mod normal ar fi fost placute.- Astenie, fatigabilitate.

Alte simptome intalnite frecvent in tulburarea depresiva sunt:- Reducerea capacitatii de concentrare  si a atentiei;- Reducerea stimei si increderii in sine;- Idei de vinovatie si lipsa de valoare;- Viziune trista si pesimista asupra viitorului;- Idei sau acte de auto-vatamare sau suicid;- Somn perturbat;- Apetit diminuat.

- Episodul depresiv usor: cel putin 2 din simptomele tipice plus cel putin 2 din simptomele descrise la alte simptome sa fie prezente cel putin 2 saptamani.- Episodul depresiv moderat: cel putin 2 din simptomele tipice plus cel putin 3 (preferabil 4) din cele descrise la alte simptome sa fie prezente cel putin 2 saptamani. - Episodul depresiv sever: toate cele 3 simptome tipice plus cel putin 4 din cele descrise la alte simptome, unele de intensitate mare, sa fie prezente cel putin 2 saptamani.

DEPRESIA - Generalitati, Simptome, Diagnostic, Tratament

Generalităţi

Clasificările depresiei includ: •    tulburarea depresivă majoră•    depresia cu elemente melancolice sau catatonice•    depresia atipică  •    tulburarea afectivă de sezon•    depresia postpartum

Mulţi dintre aceşti pacienţi apelează, prima dată, la unităţile de îngrijire primară, unde acuză în general simptome somatice, cum ar fi oboseală, dureri de cap, disconfort abdominal sau modificări în greutate.Diagnosticul diferenţial (diagnosticul care constă în compararea semnelor şi simptomelor de boală prezentate de bolnav cu semnele şi simptomele asemănătoare altor boli, în vederea înlăturării diverselor diagnostice apropiate) pentru depresie include:•    alte tulburări psihice•    boli ale sistemului nervos central•    tulburări endocrine•    boli legate de consumul de droguri•    boli infecţioase şi inflamatorii •    tulburări legate de somn

Testele de screening pentru depresie pot fi folosite pentru depistarea depresiei şi a tulburării bipolare (psihoza maniaco-depresivă). Cel mai utilizat test pe scară largă este HDRS – Scala de evaluare a depresiei Hamilton. Este important să se înţeleagă că rezultatele obţinute prin utilizarea oricărui tip de scală  sunt imperfecte, indiferent de tipul populaţiei şi în special la populaţia în vârstă.Pentru tulburarea depresivă majoră sunt disponibile multe tratamente eficiente, inclusiv şedinţele de psihoterapie (de exemplu, terapie cognitiv-comportamentală, terapie interpersonală), utilizate fie singure, fie în combinaţie cu medicamente. Cu toate acestea, abordarea combinată oferă, în general, pacientului un răspuns mai rapid şi de durată. Toate antidepresive sunt potenţial eficiente, cu 2-6 săptămâni de tratament necesare obţinerii unui răspuns clinic. Medicaţia se acordă pacientului numai de către terapeut funcţie de

tolerabilitate, tratamente anterioare, istoric medical. 

Semne şi Simptome

1. Istoric

Pacienţii cu tulburare depresivă majoră ar putea să nu se plângă iniţial de tonus scăzut, anhedonie (incapacitatea unei persoane de a simţi plăcerea în cursul unor experienţe ce ar trebui sa provoace plăcere) sau alte simptome tipice. Mulţi dintre aceşti pacienţi apelează, prima dată, la unităţile de îngrijire primară, unde acuză în general simptome somatice, cum ar fi oboseală, dureri de cap, disconfort abdominal sau modificări în greutate. Pacienţii s-ar putea plânge mai mult de iritabilitate decât de tristeţe sau de o starea de spirit proastă. Persoanele vârstnice pot acuza o stare de confuzie sau un declin general al stării de sănătate; de asemenea, ei se prezintă cu mai multe plângeri somatice, simptome cognitive şi mai puţine plângeri de tristeţe sau de dispoziţie negativă.

Factorii sociali, familiali şi de mediu Dovezi reale indică faptul că depresia poate fi periodic remarcată în familii din generaţie în generaţie. Astfel, un istoric familial complet este destul de important. Factorii sociali, familiali şi de mediu par să joace un rol semnificativ în evoluţia bolii depresive la copii şi tineri şi chiar la copii preşcolari. Rene Spitz a descris ceea ce el a numit depresie anaclitică la sugarii crescuţi într-un orfelinat. Copiii cu tulburare depresivă majoră pot prezenta, de asemenea, simptome iniţiale care induc în eroare, cum ar fi iritabilitatea, scăderea performanţelor şcolare sau de retragere socială.

Tulburarea disforicăPacienţii raportează o stare disforică, care poate fi exprimată prin tristeţe, plictiseală senzaţie de amorţeală sau, uneori, iritabilitate şi schimbări bruşte de dispoziţie. Ei raportează adesea o pierdere a interesului sau a plăcerii faţă de activităţile lor obişnuite, dificultăţi de concentrare sau pierderea energiei şi a motivaţiei. Gândirea lor este de multe ori negativă, frecvent cu sentimente de inutilitate, lipsă de speranţă sau neputinţă.

Psihoza Psihoza, atunci când apare în contextul depresiei unipolare, este de obicei în strânsă legătură cu starea de spirit a pacientului; de exemplu, pacientul poate experimenta sentimente iluzorii de inutilitate sau de declin progresiv pe plan fizic. Simptomele de psihoză trebuie să determine o atentă evaluare a istoricului familial pentru a exclude o istorie de tulburare bipolară, schizofrenie sau tulburare schizoafectivă , abuzul de substanţe sau sindrom cerebral organic.

2. Examenul fizic

Nu există constatări fizice specifice pentru tulburare depresivă majoră, în schimb, diagnosticul se bazează pe istoricul familial şi pe evaluarea stării de sănătate mentală. Cu toate acestea, o evaluare completă a stării de sănătate mentală ar trebui să includă întotdeauna o evaluare medicală pentru a exclude afecţiunile organice ce ar putea să imite o tulburare depresivă. Acestea se încadrează în următoarele categorii majore generale: •    Infecţii •    Medicaţie •    Tulburări endocrine •    Tumori •    Tulburări neurologice •    Diverse tulburări

Aspectul şi afectul Majoritatea pacienţilor cu tulburare depresivă majoră prezintă la controlul medical un aspect normal. La pacienţii cu simptome mai severe se poate observa un declin în ceea ce priveşte îngrijirea şi igiena personală, precum şi o modificare în greutate. Pacienţii pot prezenta retard psihomotor. Acesta se manifestă ca o încetinire sau o pierdere a mişcărilor spontane şi a reactivităţii, precum şi printr-o aplatizare sau pierdere de reactivitate afectivă a pacientului (de exemplu, expresia emoţională). Agitaţie psihomotorie sau stare de nelinişte, pot fi, de asemenea, observate la unii pacienţi cu tulburare depresivă majoră.Vorbirea Vorbirea poate fi normală, lentă, monotonă sau lipsită de

spontaneitate şi de conţinut. Logoreea sau presiunea vorbirii (rapida, fără oprire, cu tonalitate înalta, bombastica, greu de întrerupt) sugerează  manie, pe când o vorbire dezorganizată denotă psihoză. Accelerarea gândirii ar putea fi, de asemenea, un indicator de manie sau hipomanie.

3. Episoade depresive majore

Un episod depresiv major este definit ca un sindrom în care cel puţin 5 din următoarele simptome au fost prezente pe parcursul a 2 săptămâni consecutive: •    Stare depresivă (la copii şi adolescenţi aceasta poate să fie o stare de iritabilitate)•    Diminuarea interesului sau pierderea plăcerii pentru aproape toate activităţile  (anhedonie) •    Modificare semnificativă a greutăţii sau tulburări de apetit (la copii, se ia în consideraţie incapacitatea de a atinge plusurile ponderale expectate)•    Tulburări de somn (insomnie sau hipersomnie) •    Agitaţie psihomotorie sau retard •    Oboseală sau pierdere a energiei •    Sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă ori inadecvată•    Diminuarea capacităţii de gândire sau concentrare; indecizie •    Gânduri recurente de moarte, de sinucidere •    Un tipar de lungă durată privind ideaţia respingerii interpersonale, tentativă de sinucidere, sau plan specific pentru sinucidere. Tulburările depresive pot fi evaluate ca uşoare, moderate sau severe. Tulburarea poate apărea, de asemenea, cu sau fără simptome psihotice, care pot coincide sau nu cu starea de spirit. Tulburările depresive pot fi în remisiune completă sau parţială. Atunci când un episod durează mai mult de 2 ani consecutivi, depresia ar trebui să fie diagnosticată ca fiind cronică

4. Depresia cu elemente melancolice

În depresia cu elemente melancolice se poate observa fie pierderea interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activităţile, fie lipsa de reactivitate la stimuli de regulă

plăcuţi (pacientul nu se simte mai bine, chiar şi temporar, atunci când survine ceva bun). În plus, cel puţin trei din următoarele elemente sunt prezente în acest caz:•    O dispoziţie depresivă, care este diferită de tipul de sentimente experimentate după moartea unei fiinţe dragi•    Depresie de regulă mai severă dimineaţa•    Trezirea cu cel puţin două ore mai devreme decât de obicei•    Retard psihomotor evident sau agitaţie •    Scădere semnificativă în greutate sau anorexie •    Sentiment de vinovăţie excesivă sau inadecvată

5. Depresia cu elemente catatonice

Diagnosticul de episoade depresive cu elemente catatonice necesită cel puţin două din următoarele trăsături :•    Imobilitate motorie sub formă de catalepsie sau stupoare•    Hiperactivitate motorie aparent fără niciun scop  şi nu ca răspuns la stimuli externi•    Negativism extrem sau mutism •    Stereotipii de atitudine, gestică, mimică şi limbaj, grimase, manierisme.•    Echolalia (repetarea ultimelor cuvinte auzite) sau echopraxia (imitarea involuntară a mişcărilor unei alte persoane).Aceasta formă de depresie este foarte gravă şi necesită tratament specializat.

6. Depresia atipică

O depresie poate fi identificată ca având caracteristici atipice. Depresia atipică este o formă des întâlnită a depresiei în care perioadele depresive se intercalează temporar cu stări bune ca reacţie la schimbările pozitive din viaţa persoanei. Acest tip de depresie se manifesta prin:•    Apetit alimentar crescut sau creştere semnificativă în greutate•    Hipersomnie•    Senzaţie de greutate în braţe şi picioare•    Hipersensibilitate la reacţiile critice din jurSimptomele pot dispărea temporar, însă revin şi se agravează în timp.

7. Depresia postpartum

Depresia în perioada de după naştere este des întâlnită, fiind considerata o problemă foarte serioasă. Aproximativ 85% dintre femeile care au născut pot dezvolta tulburări de dispoziţie în această perioadă. Pentru majoritatea femeilor, simptomele sunt tranzitorii şi relativ uşoare (de exemplu, tristeţe postpartum); cu toate acestea, 10-15 % dintre femei experimentează o formă de depresie mai intensă şi mai persistentă, iar  0,1-0,2% dintre acestea dezvoltă psihoze postpartum. Boala psihică postpartum a fost iniţial conceptualizată ca un grup de tulburări legate în mod specific de sarcină şi naştere şi de aceea a fost considerată ca un diagnostic distinct faţă de alte tipuri de boli psihice. Cu toate acestea, dovezi apărute în ultimul deceniu sugerează că boala psihică postpartum nu poate fi distinsă faţă de tulburările psihice care apar la alte momente în timpul vieţii unei femei. Dereglări ale stării de spirit, plâns continuu, iritabilitate şi anxietate, îngrijorare excesivă, confuzie, lipsa energiei, incapacitatea de a dormi, lipsa încrederii, stare de copleşire sunt simptome comune ale tristeţii postpartum. Simptomele de vârf apar în a patra sau a cincea zi după naştere şi durează câteva zile. În general, acestea sunt limitate în timp şi dispar spontan în primele două săptămâni postpartum. Simptomele nu afectează abilitatea unei mame de a avea grijă de copilul ei.Femeile cu simptome mai grave (lipsa interesului sau a plăcerii de a trăi, lipsa energiei şi a motivaţiunii de a face anumite lucruri, stări de vină, lipsa de speranţă, interes scăzut faţă de copil, etc.) sau care persistă mai mult de două săptămâni ar trebui să fie consultate pentru depresie postpartum. De obicei, depresia postpartum se dezvoltă pe nesimţite în primele trei luni postpartum, deşi tulburare poate avea un debut mai acut. Depresia postpartum este mai persistentă şi creează mai multe probleme decât tristeţea postpartum. Semnele şi simptomele de depresie postpartum nu pot fi deosebite clinic de cele de depresie majoră care apar la femei în alte perioade ale vieţii. În perioada postpartum, depresia este caracterizată prin tristeţe intensă, anxietate sau disperare. Aceste simptome afectează abilitatea unei mame de a avea grijă de copil şi poate reprezenta un risc atât pentru mamă cât şi pentru copil. 

Rareori o femeie poate dezvolta psihoză postpartum. Aceasta este o boala serioasă care include toate simptomele depresiei postpartum, la care se adaugă gânduri de automutilare sau de a provoca rău copilului. În acest caz, se impune consultarea unui medic specialist

8. Tulburarea afectivă de sezon

Depresia sezonieră sau tulburarea afectivă de sezon este recunoscută oficial în anul 1980, fiind considerată o “particularizare” a episoadelor depresive majore.Pentru a diagnostica o tulburare afectivă de sezon, ar trebui să existe o relaţie temporală regulată între depresie şi un anumit moment al anului. Un individ trebuie să demonstreze cel puţin 2 episoade de tulburări depresive în ultimii 2 ani, iar episoadele sezoniere ar trebui să fie mult mai numeroase decât episoade nesezoniere. Orice persoană se poate dezechilibra uşor dacă este expusă unor stimuli externi suficient de severi. Odată cu schimbarea anotimpului organismul trebuie să se adapteze la mediul extern atât în plan corporal-biologic cât şi psihic-conştient. Una din principalele cauze de apariţie a depresiei sezoniere se consideră a fi lipsa luminii solare din anotimpurile reci, zilele fiind mai scurte toamna şi iarna.Pacienţii cu tulburări afective sezoniere, de cele mai multe ori, semnalează simptome atipice, cum ar fi hipersomnie şi creşterea apetitului alimentar, dar în general acestea sunt similare oricărei forme de depresie: golire şi nelinişte interioară, încetinirea gândirii ce se manifestă prin incapacitate decizională, sentimente de vinovăţie, inutilitate, incapacitate de acţiune; lentoare psihomotorie, tendinţa de a se complace în activităţi fără scop, dificultate de verbalizare, tulburări ale dinamicii sexuale. Uneori dispoziţia depresivă acompaniată de lipsa speranţei poate duce la apariţia gândurilor suicidare. Cele mai dificile luni pentru persoanele predispuse la tulburări afective de sezon sunt ianuarie şi februarie, mai vulnerabile fiind femeile şi tinerii.

9. Ideaţia suicidară

Suicidul reprezintă aproximativ 10% din decesele pacienţilor cu afecţiuni psihice. La adolescenţi şi tineri (15 şi 24 ani),

sinuciderea constituie a treia cauză a mortalităţii (prima fiind accidentele rutiere). Pacienţii cu depresie trebuie evaluaţi pentru ideaţie suicidară (gânduri şi/sau tentative de sinucidere). Depresia, lipsa de speranţă, comorbidităţile şi antecedentele de comportament suicidar sunt indicatori cheie ai riscului de suicid. Când un individ are antecedente suicidare, medicului îi revine cea mai grea sarcină, aceea de a  explora împreună cu pacientul în mod direct şi cât mai în detaliu situaţia, pentru a determina prezenţa ideaţiei suicidare, precum şi mijloacele şi planurile ce pot conduce către aceasta.

Diagnostic paraclinic

Diagnosticul de depresie se bazează în principal pe anamneza şi examinarea fizică. Primul pas în diagnosticarea unei depresii este vizita la medic. Medicul specialist care poate trata această afecţiune este medicul psihiatru. În urma discuţiei cu pacientul acesta poate:•    Recomanda efectuarea unor examene de laborator, pentru a depista dacă simptomatologia nu este cauzată de alte afecţiuni (hipotiroidism, anemie, HIV, alcoolism, boala Addison, boala Cushing etc.).Testele de laborator pot fi utile în excluderea altor potenţiale diagnostice. •    Evalua starea de sănătate mentală în urma unui interviu cu pacientul. •    Indica efectuarea unor teste verbale şi scrise care detectează depresia. Totuşi, rezultatele obţinute, în special la pacienţii vârstnici, nu sunt concludente. Aproximativ jumătate din totalitatea cazurilor de depresie sunt subdiagnosticate şi subtratate. De aceea este necesar ca atunci când se consultă medicul specialist, să se discute cu acesta toate simptomele care s-ar putea datora depresiei. Tratament

Din fericire, depresia, chiar şi în cele mai severe cazuri, este o afecţiune tratabilă, dar care necesită timp şi răbdare.O gamă largă de tratamente eficiente este disponibilă pentru tulburarea depresivă majoră. Ca şi în cazul altor boli, cu cât se

începe tratamentul mai devreme cu atât şansele de reuşită sunt mai mari, proporţional scăzând şi riscul unei recidive. 

Primul pas în tratamentul tulburărilor depresive este apelarea la medic. Cele mai folosite măsuri terapeutice sunt medicamentele antidepresive şi psihoterapia.

Principalele clase de medicamente folosite in tratamentul depresiei sunt:•    Inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei (SSRI) – sunt de preferat în tratamentul copiilor, adolescenţilor şi la vârstnici datorită dozării uşoare, a unui profil de siguranţă mai bun şi a toxicităţii reduse în caz de supradoză. Medicamente din această clasă sunt: fluoxetina, paroxetina, sertralina, fluvoxamina, citalopram şi escitalopram.•    Inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei/norepinefrina (SNRI) – pot fi folosiţi ca medicaţie de linia întâi la pacienţii care asociază fatigabilitate şi durere importantă şi de linia a doua la pacienţii la care SSRI nu au fost eficienţi. Medicamente din aceasta clasă sunt: venlafaxina şi duloxetina•    Antidepresive atipice – folosite în general în depresiile majore. Medicamente din aceasta clasă sunt: bupropion, mirtazapina şi trazodona.•    Antidepresive triciclice – au un nivel de toxicitate mai mare şi se dozează mai greu. Medicamente din aceasta clasă sunt: amitriptilina, nortriptilina, clomipramina, doxepina, trimipramina şi imipramina•    Inhibitori de monoaminoxidaza: phenelzina şi tranilciprominaMedicaţia poate ameliora simptomele, iar şedinţele de psihoterapie (de exemplu, terapia cognitiv-comportamentală, terapia interpersonală, terapia de familie, psihoterapia de susţinere, psihoterapia de grup) pot fi de asemenea o opţiune de tratament eficient, singure sau în combinaţie cu medicamente. Cu toate acestea, abordarea combinată de medicamente şi psihoterapie oferă, în general, pacientului un răspuns rapid şi pe termen lung.

La copii şi adolescenţi, farmacoterapia este insuficientă ca singur tratament. În cazul acestora intervenţiile psihosociale sunt adesea recomandate ca tratament de primă linie.

Totodată, activitatea fizică şi exerciţiile fizice contribuie la recuperarea bolnavilor ce suferă de tulburare depresivă majoră. 

În cazul în care pacientul prezintă tendinţe de suicid şi nu există mijloace clare pentru a garanta siguranţa acestuia în ambulatoriu, atunci trebuie să se recurgă la spitalizare, voluntară, cu acordul pacientului sau involuntară, la indicaţia terapeutului.

Spitalizarea se mai impune şi în următoarele cazuri:•    Depresie severă•    Depresie psihotică•    Incapacitatea de a avea grijă de sine (de exemplu, incapacitatea de a-ţi asigura nevoile de bază, cum ar fi mâncatul, băutul, şi alte activităţi de zi cu zi) •    Agravarea stării de sănătate din cauza depresiei În foarte multe cazuri, persoanele afectate de această boală nu realizează ce li se întâmplă sau se simt jenate să se adreseze unui specialist, astfel încât mai mult de jumătate din persoanele cu depresie nu urmează un tratament adecvat. Implicarea şi suportul oferit de familie şi apropiaţi în depistarea şi tratamentul depresiei, poate fi extrem de important. Atitudinea acestora trebuie sa fie încurajatoare şi înţelegătoare. 

Din păcate, nu există metode de a preveni această boală. Există unele principii prin care se încearcă evitarea recăderilor sau a agravării simptomelor: •    Luarea cu regularitate a medicamentelor, chiar şi după ce persoana a început să se simtă mai bine•    Continuarea şedinţelor de consiliere, chiar şi după oprirea medicaţiei•    Dieta alimentară echilibrata•    Program de somn regulat•    Evitarea consumului de alcool sau droguri 

Cel mai important însă, este să se apeleze la ajutorul medicului psihiatru atunci când se observă că apar primele semne sau simptome de depresie.