Upload
ramona-simion
View
131
Download
2
Embed Size (px)
Citation preview
UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA A BANATULUI TIMISOARA
TEHNOLOGII INTENSIVE SI NEPOLUANTE PENTRU CULTURILE DE CAMP
SISTEM DE AGRICULTURA BIOLOGICA LA LEGUMINOASE
COORDONATOR: Conf.Dr.Ing. Imbrea Florin
MASTERAND : ANUL II
CUPRINS
CAP 1 – LEGEA BIOLOGICA SI PRINCIPIILE CAE STAU LA BAZA
PRODUCTIEI DE LEGUME BIOLOGICE……………………………………….3
1.1 PRODUCTIA LEGUMICOLA IN CONTEXTUL AGRICULTURII BIOLOGICE SI IMPORTANTA ACESTUI CONCEPT DE PRODUCTIE…………………………………..6
1.2 ALEGEREA SI PREGATIREA TERENULUI IN VEDEREA PRACTICARII LEGUMICULTURII BIOLOGICE…………14
1.3 ROTATIA, ASOCIEREA CULTURILOR SI STABILIREA SORTIMENTULUI DUPA CRITERIUL REZISTENTEI LA BOLI SI AL PLASTICITATII ECOLOGICE…………………16
1.4 FERTILIZAREA SI PROTECTIA FITOSANITARA INCONTEXTUL APLICARII TEHNOLOGIILOR DE CULTIVARE DUPA PRINCIPII BIOLOGICE……………….20
1.5 BIBLIOGRAFIE………………………………………………….27
2
CAP 1 – LEGEA BIOLOGICA SI PRINCIPIILE CAE STAU LA BAZA
PRODUCTIEI DE LEGUME BIOLOGICE
Agricultura ecologică (numită şi organică sau biologică) a apărut în Europa ca
urmare a unor probleme de sănătate apărute şi a unor experienţe negative determinate de
utilizarea produselor chimice de sinteză, generate de tehnologiile de tip intensiv,
industriale, bazate pe forţarea producţiei prin suprafertilizarea terenului agricol, precum şi
prin folosirea de biostimulatori (antibiotice, hormoni etc.) în alimentaţia animalelor.
La nivel mondial s-a conturat o cerinţă nouă, destul de puternică, care s-a
transformat într-o adevarată mişcare de nivel european pentru obţinerea de produse
agroalimentare prin tehnologii curate, nepoluante, fără substanţe chimice. Calitatea
produselor este apreciată luând în considerare mai multe caracteristici, cele mai
importante fiind cele fizice, chimice şi tehnologice. Agricultura ecologică pune un
deosebit accent pe calitatea igienică, ecologică şi biologică a produselor obţinute.
Prin eliminarea totală a produselor chimice din viaţa fermei, agricultura ecologică
poate contribui eficient la menţinerea unui mediu ambiant curat, favorizând dezvoltarea
vegetaţiei naturale şi a lumii animale. Cu cât numarul fermelor ecologice este mai mare,
cu atât efectul ecologic devine mai benefic. Dar şi din punct de vedere economic efectele
sunt favorabile. Recoltele mai mici obţinute sunt compensate prin faptul că, alimentele
sau materialul vegetal obţinute de la plantele medicinale şi aromatice, datorită calităţii
biologice superioare, au valoare nutritivă crescută şi principii active cu efect terapeutic
benefic şi sunt mai sănătoase. Obiectivele ecologice trebuie combinate cu cele
economice pentru obţinerea unor rezultate corespunzătoare. Sistemele de producţie
sunt optimizate în aşa fel încât să fie viabile din punct de vedere economic,
reproductibile, capabile să asigure o utilizare corespunzătoare a teritoriului, cu un minim
de consumuri şi respectând mediul.
Printre principiile care stau la baza sistemului de agricultură ecologică ar putea fi
amintite urmatoarele:
protecţia mediului înconjurător;
3
menţinerea şi creşterea fertilităţii solului;
respectul pentru sănătatea consumatorilor;
menţinerea biodiversităţii ecosistemului agricol;
reciclarea materiilor şi resurselor cât mai mult posibil în interiorul exploataţiilor
agricole;
exploataţia agricolă trebuie sa fie o unitate în echilibru;
menţinerea integrităţii produselor agricole ecologice, de la producerea acestora şi
până la vânzare;
cultivarea plantelor şi cresterea animalelor în armonie cu legile naturale;
producţie optimă nu maximă;
tehnologii noi şi potrivite sistemului de agricultură ecologică;
creşterea animalelor corespunzător cerinţelor fiecărei specii.
În ultimii ani acest tip de agricultură a început să capete o însemnătate din ce în ce
mai mare, atât din cauza creşterii numărului de suprafeţe cultivate în sistem ecologic, cât
şi prin sporirea numărului de producători şi consumatori. Astfel, agricultura ecologică
este practicată astăzi în aproximativ 100 de ţări, pe o suprafaţă de aproximativ 24
milioane hectare.
PRINCIPIILE DE BAZA ALE PRODUCERII SI PROCESARII DE ALIMENTE
ECOLOGICE (ORGANICE, BIOLOGICE)
- Producerea de alimente cu calitati nutritive ridicate, in cantitati suficiente.
- Interactiunea in mod constructiv cu ciclurile si sistemele naturale.
- Incurajarea dezvoltarii sistemelor de tip ferma, implicand toate verigile din circuitul
biologic: microorganisme, sol, flora si fauna.
- Mentinerea si cresterea fertilitatii solului pe termen lung.
- Promovarea sistemelor de exploatare rationala a resurselor de apa.
- Utilizarea, in masura posibilitatilor, in sistem inchis, in ceea ce priveste disponibilitatea
nutrientilor.
- Asigurarea conditiilor de dezvoltare a animalelor, in conformitate cu prevederile legale
ale productiei ecologice.
4
- Minimizarea tuturor formelor de poluare, rezultate din tehnologiile agricole.
- Mentinerea biodiversitatii sistemului agricol.
- Obtinerea de efecte pozitive pentru cei implicati in productoa ecologica, prin cresterea
calitatii vietii, inclusiv prin asigurarea securitatii mediului, in conformitate cu Carta
Drepturilor Omului.
1.1 PRODUCTIA LEGUMICOLA IN CONTEXTUL AGRICULTURII BIOLOGICE SI IMPORTANTA ACESTUI CONCEPT DE PRODUCTIE
IMPORTANŢA ALIMENTARĂ A LEGUMELOR
Legumele au o importanţă deosebită în alimentaţia omului. O alimentaţie
raţională este de neconceput fără folosirea zilnică a legumelor într-un sortiment variat.
Notiunea de "legumă" trebuie înţeleasă în sens larg. Aceasta reprezintă părţile de plante
folosite în alimentaţie.
Legumele au un efect deosebit de favorabil asupra sănătăţii organismului uman şi
anume:
-hidratarea organismului datorită conţinutului ridicat în apă la legumele proaspete;
-stimularea activităţii sistemului muscular, prin aportul de hidrocarburi simple;
-aprovizionarea organismului cu aminoacizi: leucină, izoleucină, etc;
-reducerea grăsimilor;
-alcalinizarea plasmei sanguine;
-susţinerea procesului de calcifiere normală;
-sporirea activităţii enzimelor prin aportul de elemente minerale: K, Ca, Fe,Mg,Mn, Zn,
Fl;
-blocarea activităţii bacteriilor de fermentaţie;
-menţinerea permeabilităţii membranelor celulare;
-stimularea activităţii glandelor interne;
5
-mărirea capacităţii de apărare a organismului;
-reglarea metabolismului prin aportul vitaminelor.
Legumele au un conţinut ridicat în vitamine. Legumele şi fructele asigură 90-95% din
necesarul de vitamina C, 60-80% din vitamina A, 20-30% din grupul de vitamine B, 90-
100% din grupul de vitamine P şi o bună parte din vitaminele K si E (Gonţea, 1971).
Conţinutul în vitamine este influenţat de specie, de soi, de climă şi tehnologia aplicată.
Prin consumul zilnic a 250-300g de legume din specii diferite se asigură necesarul de
vitamine pentru o persoană activă.
Vitamina A (carotenul) are un rol important în menţinerea vederii şi se găseşte în cantităţi
apreciabile, între 3-10 mg/g s. p. în morcov, frunzele de pătrunjel, spanac, ardei, tomate.
Vitamina A are o mare stabilitate. Totuşi expunerea la soare a legumelor un timp mai
îndelungat duce la inactivarea acesteia în proporţie de până la 70% (Indrea, 1974)
Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic) au un rol important
în funcţionarea normală a sistemului nervos, în metabolismul glucidelor.
Legumele bogate în complexul de vitamine B sunt: mazărea, sfecla roşie, sparanghelul,
conopida, pătrunjelul de frunze, spanacul, precum şi legumele conservate prin
fermentaţia lactică .
Vitamina C este prezentă în toate legumele sub forma acidului ascorbic, în cantităţi
variabile, de la 3 la 300 mg la 100g s.p. Se evidenţiază printr-un conţinut mare: ardeii,
frunzele de pătrunjel, spanacul,conopida, varza, tomatele, gulia ş.a.
Sinteza acidului ascorbic este puternic influenţată de intensitatea luminii, astfel că
legumele, ca şi organele acestora, bine expuse la soare, sunt mai bogate în acid ascorbic
decât cele umbrite.
Vitamina C se degradează uşor ( prin oxidare) la temperaturi ridicate şi prin păstrare
îndelungată. La conopidă, fasole verde şi spanac, pe parcursul a 24 de ore, pierderile
ajung la 40-50% la temperatura de 20-240C şi numai de 5-10% la temperatura 8-10°C. De
aceea se recurge la prerăcirea legumelor verdeţurilor înainte de transport (1a 4°C).
În cursul păstrării de lungă durată ( 4-6 luni), legumele pierd 30-70% din vitamina C. De
aceea se recomandă ca legumele să se consume în cea mai mare măsură proaspete.
În mediul acid creşte rezistenţa la oxidare a acidului ascorbic, de aceea la legumele
murate se menţine în cea mai mare parte conţinutul în vitamina C.
6
În legume se găsesc şi alte vitamine ca : K, E, PP, cu rol important în prevenirea unor
boli şi în echilibrul metabolic al organismului uman. Vitamina PP se găseşte în conopidă,
varză creaţă, varză albă, varză roşie, salată. Vitamina E se găseşte în ţelină şi salată.
Vitamina K în pătrunjel şi morcov. Vitamina U se găseşte în varza albă.
Legumele au un conţinut ridicat în săruri minerale, cu rol important în buna funcţionare a
organismului. Legumele conţin săruri de Ca, P, Fe, K, Mg, S, Cl, Zn, Cu, ş.a., care intră
în constituţia scheletului, a diferitelor ţesuturi, echilibrează reacţia sucului gastric. Varza,
conopida, salata, ceapa ş.a., prin conţinutul lor ridicat în Ca şi P, neutralizează aciditatea
provocată de consumul altor alimente ( carne, peşte, făină). Unele legume au un rol
antianemic (spanacul, pătrunjelul de frunze, salata ş.a.), conţinând cantităţi ridicate de Fe.
Sărurile minerale asigură edificiul coloidal al protoplasmelor celulare,condiţionează
permeabilitatea celulară pentru substanţe hidrosolubile (Na şi Ca ), au acţiune
moderatoare asupra permeabilităţii capilare (Ca, Mg), condiţionează excitabilitatea
musculară şi intervin în mod activ în procesul de coordonare nervo-musculară (K).
Legumele aduc o contribuţie în bilanţul energetic al omului, prin hidraţi de carbon şi prin
albumine.
Glucidele se găsesc în legume sub diferite forme (zaharuri simple, amidon, glicogen,
celuloză) în proporţii cuprinse între 1,5 şi 20,0 % din s.p. Se evidenţiază printr-un
conţinut mai ridicat usturoiul, mazărea boabe, pepenii, ceapa, morcovul, sfecla, hreanul.
Legumele asigură organismului fibrele celulozice necesare bunei funcţionări a aparatului
digestiv.
Protidele conţinute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10 % din totalul necesar. Se
remarcă printr-un conţinut mai mare în protide, între 2 şi 8 % ciupercile, mazărea, bobul,
usturoiul, pătrunjelul de frunze, conopida, spanacul.
Lipidele se găsesc în cantitate mai mică în legume, remarcându-se ardeiul cu cel mai
mare continut (l %). Din această cauză legumele constituie alimente de bază în regimul
de slăbire.
Acizii organici. malic, oxalic şi acidul lactic, care se formează în procesul de murare şi
alţi acizi, fac parte din conţinutul legumelor, dând gust plăcut şi răcoritor acestora.
7
Unele legume conţin uleiuri eterice, care se găsesc sub forma unor compuşi cu sulf şi
care se mai numesc "fitoncide". Astfel de substante se găsesc în hrean, ceapă, usturoi,
praz, ridichi şi au un efect bactericid.
O serie de cercetători au pus în evidenţă existenţa unor substanţe antibiotice în varză,
morcov, ceapă ş.a.,asigurând o bună igienă a alimentaţiei.
Prin efectele multiple, consumul de legume constituie un mijloc preventiv de combatere a
diferitelor boli, cum ar fi arteroscleroza. De exemplu, tomatele sub formă de suc sau în
stare proaspătă au valoare nutritivă deosebită datorită conţinutului lor bogat în
vitamine:A,C,B,E, şi K şi săruri minerale: Fe, K, Cu, Mg, P, CI. Acestea au proprietatea
de a reduce vâscozitatea sângelui, de al fluidifica, prin acesta contribuind la reducerea
riscului de tromboze, prevenind totodată instalarea arterosclerozei sau a altor afecţiuni ale
vaselor de sânge. Tomatele mai au proprietatea de a stimula secreţia sucului gastric şi a
pancreasului.
Foarte mulţi specialişti apreciază că varza albă este un veritabil aliment-medicament. O
bogată experienţă tradiţională, confirmată şi de numeroase cercetări stiintifice,
recomandă consumul verzei crude, mai ales al sucului obţinut din varză, în tratamentul
ulcerului. Sucul de varză are propietăţi cicatrizante datorită conţinutului de săruri de
potasiu, sulf, vitamina U şi vitamina K, antihemoragică.
Prin fierbere se distruge vitamina U. De aceea este bine ca varza să fie consumată
proaspătă, ca salată. Bogăţia de sulf ( 100 mg la 100 g s. p.), arsenic, calciu, fosfor, cupru,
iod explică marea ei valoare pentru remineralizarea organismului. Varza este
antiscorbutică, revitalizantă. Sulfu1 îi conferă proprietatea de a fi dezinfectată şi
tonificată, acţionând eficace în boli ale aparatului respirator, în anumite eczeme, în
seboree, în general în protecţia pielii.
Spanacul şi măcrişul, care conţin acid oxalic, sunt contraindicate pentru suferinzii de
stomac sş de litiază renală.
Varza roşie având un conţinut mare în antociani trebuie consumată în amestec cu varza
albă.
Unele neajunsuri pe care le pot avea legumele în alimentaţie sunt legate de vehicularea
agenţilor patogeni ( ouă de viermi intestinali, bacterii, protozoare), ca urmare a fertilizării
culturilor cu gunoi de grajd. De asemenea, excesul de îngrăşăminte ( mai ales azotoase)
8
ca şi rezidiile de substanţe insectofungid pot duce la obţinerea unor produse poluate,
dăunătoare organismului.
De aceea, se impune aplicarea unor tehnologii cât mai corecte şi raţionale, fără excese, cu
respectarea strictă a pauzelor după tratamente.
IMPORTANŢA ECONOMICĂ A LEGUMELOR
Prin ponderea pe care o ocupă în alimentaţia omului, consumul de legume constituie un
indicator important pentru aprecierea nivelului de trai. De aceea producerea legumelor
are o însemnătate economică deosebit de mare pentru toate ţările.
Prin dezvoltarea culturilor forţate în sere, a celor protejate în diferite adăposturi şi odată
cu trecerea la concentrarea legumiculturii, profilarea şi specializarea unităţilor,
importanţa economică a legumiculturii a căpătat noi dimensiuni.
Legumicultura a devenit factor determinant pentru crearea şi devoltarea unor direcţii şi
unităţi de producţie economică şi industrială specializate ( de exemplu, de producerea
elementelor constructive pentru sere şi adăposturi din mase plastice, de realizare a
maşinilor agricole şi tractoarelor specifice pentru cultura legumelor protejate şi în câmp,
de fabricare a mijloacelor de transport adecvate, de prelucrare industrială a produselor
legumicole).
Importanţa economică a culturii legumelor rezidă şi din faptul că acestea permit o
folosire intensivă a terenului.
Se apreciază că 1 ha de legume cultivate în câmp echivalează cu 1012 ha de grâu, 1 ha de
legume cultivate în solarii echivalează cu 150 ha de grâu, iar 1 ha de legume cultivate în
sere echivalează cu 200 ha de grâu.
Prin cultura legumelor se obţin producţii foarte ridicate la unitatea de suprafaţă. La
cultura legumelor în câmp se pot obţine frecvent producţii de peste 30 t/ha, la cultura în
solarii de 50-70 t/ha, iar la cultura în sere de 80-120 t/ha. La unele specii şi în sisteme
intensive de cultură (hidroponică) se pot obţine producţii de peste 300 t/ha.
Un alt aspect de importanţă economică se referă la faptul că prin cultura legumelor se
asigură o mai bună valorificare a terenurilor decât prin multe alte culturi, datorită
9
posibilităţilor de efectuare, pe scară largă, a succesiunilor, atât la cultura în câmp liber,
dar mai cu seamă la cea protejată.
Folosirea pe scară largă a culturilor asociate în sere, solarii şi răsadniţe creează
posibilitatea folosirii intensive a acestor spaţii şi recuperării într-un timp mai scurt a
investiţiilor.
Cultura legumelor constituie o sursă importantă de venituri pentru unităţile cultivatoare şi
în gospodăriile populaţiei.
Exportul de legume aduce venituri mari ţării noastre, favorizând dezvoltarea comerţului
exterior cu alte ţări. Se exportă în mod curent: tomate, castraveţi, ardei, vinete, ceapă şi
conserve diferite.
Legumele constituie o importantă sursă de materii prime pentru industria
conservelor. Aceasta a dat posibilitatea de a se dezvolta întreprinderi mari, integrate, de
producere şi industrializare a legumelor şi fructelor.
Prin faptul că în cultura legumelor se realizează un flux continuu de producţie, pe întregul
an calendaristic, se creează posibilitatea repartizării armonioase a forţei de muncă,
micşorându-se caracterul sezonier al lucrărilor.
Prin valorificarea eşalonată a producţiei pe tot parcursul anului se creează un echilibru
dinamic între venituri şi cheltuieli.
O parte din resturile vegetale de la unele culturi legumicole se pot folosi în hrana
animalelor(vărzoase, sfeclă, mazăre, fasole etc.).
10
1.2 ALEGEREA SI PREGATIREA TERENULUI IN VEDEREA PRACTICARII LEGUMICULTURII BIOLOGICE
Pregatirea terenului pentru plantare consta in efectuarea lucrarii de baza, aratura
adanca de toamna pentru culturile din camp si lucrarea cu freza sau rotosapa mecanica
pentru culturile din spatiile protejate.
Pregatirea patului germinativ se executa dupa o nivelare daca terenul este denivelat de la
cultura premergatoare , cu grapa cu discuri sau cu combinatorul ca la culturile clasice.
Inainte de infiintarea culturii se modeleaza terenul in functie de tipul culturii in straturi
sau biloane.In cazul in acre agricultorul dispune de gunoi de grajd suficient se executa
fertilizarea de baza a terenului utilizandu-se doze cuprinse intre 50-80 t la hectar, mai
mult in spatiile protejate si mai putin in camp.
In cazul in care agricultorul dispune de doze insuficiente de gunoi de grajd, se executa
fertilizarea organica individual la planta sau pe rand.
Pregatirea terenului se executa diferentiat, in functie de momentul infiintarii
culturilor. La culturile care se infiinteaza toamna: ceapa verde, usturoi verde, ceapa si
usturoi de toamna, se procedeaza la desfiintarea culturii anterioare si nivelarea de
exploatare, aplicarea ingrasamintelor organice si a celor chimice greu solubile, urmate de
o aratura adanca, la o adancime de 28 - 30 cm, maruntirea terenului, deschiderea
rigolelor, modelarea si plantarea propriu-zisa. La culturile care se infiinteaza primavara,
in ogor propriu, terenul se lasa in brazda "cruda" peste iarna.
Un climat favorabil şi conditiile bune de sol, favorizează o dezvoltare bună a
rădăcinilor şi creşterea rapidă a plantelor. Astfel, la stabilirea structurii culturilor
legumicole īntr-o anumită zonă ecologică se vor avea īn vedere următoarele:
- să nu se cultive decāt speciile de legume care sunt adaptate la condiŃiile
climatice locale, la tipul de sol şi la pH. Se va tine cont şi de cerintele ecologice ale p7).
- se vor cunoaşte parametrii regionali de mediu: temperatura medie anuală,
precipitaŃiile anuale, cāt şi cei locali: riscul īngheturilor tārzii şi a brumelor precoce.
- īn regiunile cere prezintă un risc mare de īmbolnăvire, se va renuna la
īnfiintarea unor culturi
11
1.3 ROTATIA, ASOCIEREA CULTURILOR SI STABILIREA SORTIMENTULUI DUPA CRITERIUL REZISTENTEI LA BOLI SI AL
PLASTICITATII ECOLOGICE
Rotatia culturilor.
Rotatia corectă a culturilor legumicole īmpiedică producerea pagubelor de către
patogenii care se transmit prin sol şi reduce riscul atacului unor agenti patogeni, care
iernează īn stratul superficial al solului.
Astfel, rotatia trebuie să īndeplinească următoarele obiective:
- durata minimă de 4 ani; astfel, se va evita epuizarea solului īn anumite elemente
nutritive şi īn acelaşi timp, se va reduce sursa de inocul la unele specii patogene
respectarea perioadei minime de revenire pe acelaşi teren a speciilor din aceiaşi familie
sau grupă de sensibilitate (ex. pentru evitarea atacului de fusarioză la solanecee);
- suprafata ocupată cu ierburi din cadrul rotatiei, să aibă cel putin 20 % din total, fiind
reprezentată de pajişti temporare, ogor de Ńelină sau cu īngrăşăminte verzi;
- se va lua īn consideratie faptul, că īngrăşămintele verzi ca rapita de ulei, secara şi
crăitele (Tagetes sp.) au efect regulator asupra populatiilor de nematozi din sol.
In biocultura legumelor trebuie sa tinem cont de asocierea acestora. O buna
asociere insemna intercalarea culturilor (de exemplu: un rand de ceapa cu un rand de
morcovi), sau gruparea lor in sole (fasole, sfecla, salata, varza, ...). Prin asociere protejam
legumele de boli si daunatori. Se stie ca musca cepei nu suporta mirosul de morcovi, iar
musca morcovului nu suporta mirosul de ceapa.
Cunoscand formele de asociere a legumelor putem scapa, partial sau complet, de
tratamentele chimice cu substante toxice. Exista si plante medicinale protectoare pe care
trebuie sa le avem in gradina printre straturile de legume pentru rolul lor fitosanitar.
Prezentam in continuare legumele care se pot asocia intre ele, legumele care nu se pot
asocia (legume cu daunatori si boli comune) si plantele protectoare.
12
ASOCIERE BUNA
Fasole: sfecla, salata, varza, rosii, castravete, telina
Mazare: sfecla, salata, varza, morcovi castravete
Salata: fasolea, mazare, sfecla, varza, rosii, morcovi, spanac, castravete ceapa,
Varza, varza creata: fasolea, mazare, sfecla, salata, rosii, morcov, spanac
castravete,telina
Patrunjel: sfecla, salata, varza
Rosii cu: fasole, salata, varza
Sfecla rosie: fasole mazare, varza, spanac castravete
Morcovi: fasole, mazare, varza, patrunjel, spanac, ceapa, telina.
Spanac: fasoleasalata, varza rosie , rosii, morcovi.
Castravete: fasole, mazare, sfecla rosie, salata, varza, ceapa, telina.
Ceapa, ceapa de tuns: sfecla rosie , salata, patrunjel, morcovi, castravete.
Telina: fasolea, varza rosie , rosii, spanac, castravete, ceapa.
NEASOCIERE
Fasole : mazare, ceapa
Mazare : rosii , ceapa
Salata : patrunjel, telina
Varza, varza creata : patrunjel, ceapa
13
Patrunjel : sfecla, salata , varza
Rosii: mazare, castravete, ceapa
Sfecla rosie: rosii, morcovi
Morcovi : sfecla rosie,
Spanac : sfecla rosie, castravete, ceapa, telina
Ceapa : ceapa de taiat : fasole, mazare, varza, rosii,
Telina : salata
PLANTE PROTECTOARE
Varza, varza creata : chimen
Rosii : menta
Morcov: marar
Ceapa, ceapa de taiat : musetel
14
1.4 FERTILIZAREA SI PROTECTIA FITOSANITARA IN CONTEXTUL APLICARII TEHNOLOGIILOR DE CULTIVARE DUPA PRINCIPII
BIOLOGICE
Fertilizarea echilibrată permite buna dezvoltare a plantelor, schimbānd raportul
īntre planta gazdă şi patogenii sau dăunătorii specifici. De cele mai multe ori, plantele
fertilizate rational devin mai rezistente la atacul patogenilor şi dăunătorilor.
Prin fertilizarea īn cadrul legumiculturii organice, se urmăreşte:
- inducerea formării de humus īn sol, prin amplasarea de culturi destinate
īngrăşămintelor verzi, de pajişti temporare sau aplicarea de compost;
- creşterea rapidă a plantelor şi a rezistenŃei acestora printr-un aport suficient şi
echilibrat de elemente nutritive, īn special K şi P;
- reducerea cantitătii de azot, care favorizează creşterea vegetativă īn detrimentul
rezistentei la unele boli (putregaiul cenuşiu) şi la dăunători (puricii)
Unul dintre principiile cultivarii legumelor în sistem ecologic este ca
nutritia plantelor sa nu se faca cu saruri fertilizante usor solubile, ci sa se
faciliteze utilizarea acestora prin intermediul organismelor vii din sol (fungi,
bacterii, insecte si viermi). În acest scop, legumicultura ecologica trebuie sa
stimuleze activitatea organismelor vii. Cu cât un teren este mai bogat în
organisme vii, cu atât este mai fertil, iar plantele vor fi mai rezistente la atacul
parazitilor.
Producerea de plante cu valoare nutritiv-biologica mai ridicata este în
relatie directa cu mentinerea activitatii vitale în sol. O planta cu sistemul radicular foarte
dezvoltat lasa în sol un material organic care serveste ca sursa de energie pentru
microorganisme si prin aceasta, contribuie la formarea solului.
În legumicultura ecologica, baza fertilizarii o constituie îngrasamintele organice
naturale pregatite dupa o tehnica speciala si îngrasaminte minerale greu solubile cu
folosire lenta (faina de fosforite, silicati, saruri potasice naturale).
În afara de dejectiile animale provenite din zootehnie, legumicultura
15
ecologica se bazeaza si pe reciclarea materiei organice, a productiei secundare formata
din resturile vegetale care rezulta din gradini, vii, livezi, garduri vii, parcuri si spatii
verzi.
Materialele organice (gunoiul de grajd, paiele, frunzele ) introduse în sol în stare
proaspata si în cantitati mari pot sa aiba urmari nefavorabile asupra cresterii plantelor,
prin blocarea azotului solubil folosit de microorganisme în procesul de descompunere,
fenomen cunoscut sub denumirea de ,,foame de azot‘’.
Pentru mentinerea fertilitatii solului se vor aplica doze moderate, aplicate
fractionat si nu doze mari care pot inhiba germinatia semintelor, favorizeaza
cresterea luxurianta în detrimentul fructificarii si sensibilizeaza plantele fata de atacul
bolilor si daunatorilor. De asemenea, introducerea materiilor organice la adâncime duce
la descompunerea lor anaeroba, cu producere de compusi toxici pentru plante.
Substantele nutritive trebuie puse la dispozitia plantelor în mod treptat si în
raporturi armonioase corespunzatoare fazelor de vegetatie, tinând cont ca, prin
descompunerea materiei organice, unele substante sunt utilizate direct de plante (azotul),
altele ca fosforul si magneziul sunt mai întâi folosite de microorganisme si apoi, prin
descompunerea materiei organice, revin în solutia solului. Avantajul descompunerii
materiei organice consta si în degajarea de bioxid de carbon care are efecte pozitive atât
asupra sistemului radicular, cât si asupra fotosintezei.
Gunoiul de grajd este considerat un îngrasamânt complet, deoarece contine în cantitati
apreciabile atât azot cât si fosfor, potasiu si calciu. Cantitatile de gunoi de grajd care se
aplica în cultura legumelor difera cu tipul solului, cu starea de fertilitate naturala 1420 a
acestuia, cu specia cultivata. La legumele radacinoase gunoiul de grajd nu se aplica
direct deoarece, ca toate îngrasamintele organice, acesta provoaca ramificarea radacinilor
si diminueaza capacitatea lor de pastrare peste iarna. Aceste grupe de
legume este bine sa urmeze, în cadrul asolamentului pe solele îngrasate cu gunoi de grajd,
cu 1 – 2 ani mai înainte. Gunoiul de grajd se aplica de regula toamna, sub aratura adânca
în special pe terenurile mai argiloase, ca îngrasamânt de baza, acest mod de administrare
fiind obligatoriu îndeosebi la legumele timpurii.
Mranita provine din descompunerea avansata a balegarului si contine o cantitate destul de
mare de substante nutritive usor accesibile plantelor si, datorita acestui fapt, se aplica în
16
cantitati de 1-2 ori mai reduse decât balegarul obisnuit. Mranita se foloseste la culturile
de legume, aplicându-se în mod frecvent ca îngrasamânt local (la cuib) sau la pregatirea
diferitelor amestecuri de pamânt pentru rasadnite.
Compostul este un îngrasamânt organic, provenit din descompunerea lenta a
diferitelor resturi organice din gospodarie (frunze, buruieni, pleava). În comparatie cu
gunoiul de grajd, compostul ca si mranita, este mai sarac în azot dar mai bogat în celelalte
elemente fertilizante (P2O5, K2O, CaO). Se foloseste mai frecvent la îngrasarea locala
precum si la pregatirea diferitelor amestecuri de pamânt pentru sere.
Composturile provenite din descompunerea buruienilor contin multe seminte care-si
pastreaza puterea de încoltire chiar dupa fermentare. De aceea folosirea unor astfel de
composturi este contraindicata la producerea rasadurilor.
Turba este un amestec de resturi vegetale semidescompuse. Se extrage din
turbariile care se formeaza în regiunile cu umiditate mare – în zonele înalte turbarii înalte
sau în zonele joase – turbarii joase sau de mlastina.
Gunoiul de pasari este foarte bogat în azot, fosfor si potasiu; este de aproximativ de 3 ori
mai bogat ca gunoiul de grajd. Se utilizeaza în forma diluata, prin adaugarea la o parte de
gunoi de pasari fermentat a 10 – 15 parti apa. Din aceasta solutie se administreaza 2 – 3
litri/m2.
Urina constituie de asemenea un îngrasamânt lichid valoros care se aplica sub forma de
solutie diluata cu 3 – 4 parti de apa. Se administreaza 2 – 3 litri/m2, de regula în cursul
perioadei de vegetatie, ca îngrasare suplimentara, având un efect rapid.
Îngrasamintele verzi provin din descompunerea plantelor verzi care sunt
încorporate în sol si care-l îmbogatesc în materie organica si substante nutritive. Cele mai
indicate în acest scop sunt leguminoasele: mazariche, trifoi, mazare, iar pe terenuri
nisipoase lupinul si sulfina, mai pot fi folosite si rapita si mustarul. Îngrasamintele verzi
se aplica independent sau ca o cultura succesiva, semanându-se dupa recoltarea unei
plante cu perioada scurta de vegetatie. Se încorporeaza sub brazda când plantele sunt în
stadiul de boboc, dupa ce au fost în prealabil tavalugite sau chiar cosite si împrastiate
uniform pe teren.
17
PROTECTIA FITOSANITARA
Protectia fitosanitară īn legumicultură īncepe īnainte de īnfiintarea culturilor prin
măsurile preventive, care reduc la minim utilizarea produselor fitosanitare. Astfel, trebuie
īntreprinse toate măsurile agrofitotehnice, fizico-mecanice şi biologice de care dispunem,
īn vederea limitării instalării agentilor patogeni şi atacul dăunătorilor .
Metode preventive
Importanta metodelor preventive este deseori subestimată, īnsă aplicarea corectă
şi armonioasă a acestora, favorizează dezvoltarea rapidă a plantelor, care sunt sănătoase,
viguroase şi mai rezistente la atacul patogenilor şi dăunătorilor sau la aparitia
problemelor fiziologice.
Protectia fitosanitară īn legumicultura biologică nu īncepe odată cu aparitia bolii sau
dăunătorului, ci cu mult timp īnainte, cānd se aplică toate măsurile de prevenire posibile.
Măsurile preventive sunt la fel de importante ca şi cele curative, īnsă ele se pot aplica o
perioadă īndelungată, fără să dăuneze plantelor sau să determine aparitia de rase
rezistente.
Strategia īn lupta preventivă īmpotriva patogenilor şi dăunătorilor specifici culturilor
legumicole prevede următoarele faze:
❖ īntreruperea ciclului biologic al patogenilor printr-o rotatie corectă, care să nu includă
plante gazdă ale aceluiaşi agent patogen şi prin īntreprinderea măsurilor de igienă
culturală. Īn general, grupele de legume prezintă agenti patogeni comuni, aşa cum
īntālnim ciuperca Pseudoperonospora cubensis la cucurbitacee sau Plasmodiophora
brassicae la crucifere. Sunt īnsă şi agenti patogeni polifagi,ca Erwinia carotovora şi
Sclerotinia sclerotiorum, care datorită numărului mare de gazde şi rezistentei ridicate īn
sol, ridică probleme īn alcătuirea asolamentului legumicol;
❖ alegerea soiurilor şi hibrizilor rezistenti sau tolerenti. De exemplu, īn cazul ofilirii
(fusariozei) tomatelor, au fost avizati, ca fiind rezistenti hibrizii Apollo, Gabor, Falcato,
Sayor, Mariana, Ştefania, iar soiul Kristy 47, ca tolerant la atacul patogenului Fusarium
oxysporum f.sp. lycopersicum;
18
- reducerea perioadei de vegetatie a culturii, prin măsuri care să favorizeze creşterea şi
dezvoltarea rapidă a plantelor, aşa cum sunt: zonarea corectă a speciei legumicole,
amplasarea corectă a culturilor, pregătirea corespunzătoare a solului, respectarea epocii
optime de semănat sau plantat. La speciile care se pretează, se recomandă īnfiintarea
culturii prin răsad, caz īn care ciclul de dezvoltarea al plantelor este mai scurt, reducāndu-
se astfel, perioada de actiune al patogenilor sau dăunătorilor specifici;
- optimizarea rezistentei plantelor la boli şi dăunători printr-un aport echilibrat de
elemente nutritive şi utilizarea de substante fortifiante (extracte de alge, de plante sau praf
de roci). Acestea actionează pozitiv asupra grosimii peretelui celular şi negativ asupra
apetitului sau mobilitătilor dăunătorilor;
- izolarea spatială sau temporală prin semănat precoce sau tardiv, utilizarea de perdele de
protectie sau alte măsuri mecanice. Izolarea spatială este obligatorie īn cazul unor culturi,
ce prezintă agenti patogeni, care se răspāndesc prin intermediul curentilor de aer, cāt şi īn
cazul culturilor semincere;
- reducerea riscului de īmbolnăvire sau de atac prin utilizarea culturilor asociate, a
amestecurilor de varietăti, a culturilor capcană sau utilizarea de auxiliari.
Măsuri de igienă aplicate īn perioada de vegetatie
- nu se vor utiliza la plantat decāt plante sănătoase, viguroase, care garantează o evolutie
rapidă īn detrimentul actiunii patogenilor şi dăunătorilor.
- evitarea contaminării cu patogeni prin intermediul maşinilor care au lucrat pe parcele
infestate (ex. Plasmodiophora brassicae). Uneltele şi cutitele de recoltat se vor dezinfecta
permanent cu alcool 70%.
- īn cazul unor atacuri slabe, pe suprafete restrānse, la nivelul frunzelor, acestea se vor
īndepărta şi composta.
- resturile vegetale provenite de la culturile de solanacee, cucurbitacee,
umbelifere şi crucifere, trebuie să se īncorporeze īntr-un compost alcătuit īntr-un loc
special amenajat, unde se va uda şi īntoarce periodic. Īnainte de a fi utilizat se va testa
starea igienico-sanitară a compostului.
- se vor spăla şi dezinfecta lăditele şi casoletele destinate păstrării semintelor,pentru
evitarea instalării patogenilor pe seminte īn timpul depozitării.
19
BIBLIOGRAFIE
1. Balan, Viorica; Dejeu, L.; Chira, A.; Ciofu, Ruxandra, 2003, – Horticultura alternative si calitatea vietii, Editura G.N.P. Minischool, Bucuresti.
2. Voican, V. (coord), 2002, – Cultura legumelor în câmp. Editura Phonix, Brasov.
3. Davidescu, D., Davidescu Velicica, 1994 – Agricultura biologica, Editura Ceres Bucuresti.
20