STEFAN AUGUSTIN DOINAS (1922-2002)

 

Poet neoclasic , s-a afirmat in mod spectaculos dupa revolutia din 1989. S-a nascut in 1922 in satul Caporal Alexa (judetul Arad). A studiat filozofia la Universitatea din Cluj. Si-a facut debutul in Juranlul literar al lui Calinescu in 1939. A fost profesor in Caporal Alexa, Halmagiu si Gurahont. A fost o personalitate marcanta in cultura contemporana romaneasca. A fost director de onoare al revistei de literatura si arta ‘Euphorion’ din Sibiu si cetatean de onoare al municipiului Arad. A fost casatorit cu celebra prima balerina Irinel Luciu Din 1964 incepe sa publice carti :

Cartea mareelor, 1964; Omul cu compasul, 1966; Semintia lui Laokoon, 1967; Ipostaze, 1968; Alter ego, 1970; Lampa lui Diogene, 1970; Poezie si moda poetica, 1972; Versuri, 1973; Papirus, 1974; Orfeu si tentatia realului, 1974; Anotimpul discret, 1975; Locuiesc intr-o inima, 1978; Hesperia, 1979; Lectura poeziei, 1980; Poeme, 1983; Vanatoare cu soim, 1985; Foamea de Unu, 1987; Mastile adevarului poetic, 1988; Interiorul unui poem, 1990; Arie si ecou, 1991; Brutus si fiii sai, 1996; Psalmi, 1997; Poeti straini, 1997; Ovidiu la Tomis, 1998; Poeti romani, 1999; Scriitori romani, 2000; T de la Trezor, proze, Fundatia Culturala Secolul XXI, 2001

Versurile de maturitate ale lui Stefan Aug. Doinas pun un si mai mare accent pe ceea ce poetica moderna numeste ecriture. Sunt versuri rotunde, muzicale, fara disonantele, rupturile pe care le reclama poemul modern. Nevoia de simetrie impune multe versuri de legatura, indicand o pauza a spiritului si un gol in constructie. De aici vine, poate, si impresia ca poemele, avand totdeauna volum, cer spatiu si o buna perspectiva pentru a putea fi privite. Nu cred sa ma insel spunand ca poezia lui Doinas este dominata de ideea monumentalului. (Eugen Simion)

Articol publicat in 1945 in revista Cercului literar. Radu Stanca e un creator, teoretician al baladei. Ideile lui sunt impartasite si de alti poeti: St. Aug. Doinas in Mistretul cu colti de aur si de Ioanchie Olteanu. In articol impune 3 probleme: poezia pura, capodopera si genurile poetice: balada si elegia. s3z8zb1. Problema poeziei pure:Definitie: eliminarea semnificatiilor mitice, magice, religioase, morale. Poezia conduce la neant, vorbeste despre nimic. A cazut in manierism, in mestesug, e un produs de confectie. A luat un aspect normativ, limiteaza libertatea de creatie a poetilor, are un caracter tiranic.2. Problema capodoperei:Are o estetica oxiologica; capodopera se naste din interpatrunderea valorilor estetice cu celelalte valori extraestetice„Interventia valorilor etice sporeste un continut estetic”3. Problema genurilor- balada: rezultat al interferentei. E genul preferat: poezia nu se reduce la lirism, liricul se imbina cu epicul si dramaticul. E „comunicarea unei stari afective prin mijlocirea unui

eveniment”. - contrapune balada elegiei: „comunicarea unei stari afective in mod direct”Articolul decade in partea a IV-a: Clasificare simplista a baladei. Nu are un criteriu unic de clasificare. Vorbeste despre lamentatia baladesca, starea afectiva = esentiala, discursul e la persoana I, categoria legendei: epicul si lexicul fuzioneaza, se afla in echilibru (ex: Luceafarul) iar in balada propriu-zisa epicul domina lexicul -; dialog si personaj in actiune (ex: baladele lui Goethe)

Debutul

A debutat în 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câștigând apoi, cu volumul Alfabet poetic, în 1947, premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, și pe poet.

Astfel încât Ștefan Augustin Doinaș a reușit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul Cartea mareelor, cuprinzând poeme preluate dintr-un volum mai vechi, rămas nepublicat, Alfabet poetic, dar și versuri de dată recentă, marcate de concesii făcute ideologiei oficiale (care reprezintă însă o excepție în creația sa). Volumul marca tranziția poeziei sale de la baladă la o poezie mai cerebrală.

A teoretizat alături de alți poeți membri ai Cercului literar de la Sibiu (în special, Radu Stanca) estetica baladei în poezie. În timpul studenției clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre membrii de seamă ai Cercului Literar de la Sibiu și a semnat chiar "Manifestul" acestuia, care a apărut în ziarul Viața în 1942.

Opera omnia

Alte volume publicate: Omul cu compasul (1966), Seminția lui Laocoon (1967), Papyrus (1974). Abia în 1978 reușește să-și publice volumul Alfabet poetic. Mai publică Hesperia (1979) și Foamea de UNU (1987), înainte de anul de răscruce 1989. Interiorul unui poem și Psalmii sunt câteva dintre semnele poetice pe care ni le-a trimis în anii din urmă.

Ștefan Augustin Doinaș este și autorul unor cărți de eseuri și reflecții pe marginea poeziei românești și a poeziei în general: Lampa lui Aladin (1970), Poezie și moda poetică (1972), Orfeu și tentația realului (1974), Lectura poeziei (1980). Cel mai cunoscut poem al său, unul dintre cele mai frumoase scrise vreodată în limba română este Mistrețul cu colți de argint.

A fost, în ultimul deceniu al vieții, directorul revistei Secolul XX, apoi președintele fundației cu același nume, care s-a transformat în Secolul 21. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale și literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992.

Poezie

Cartea mareelor, Buc., EPL, 1964 Omul cu compasul, Buc., EPL, 1966 Seminția lui Laokoon, Buc., Tin., 1966 Ipostaze, Buc., Tin., 1967 Alter ego, Buc., CR, 1970 Ce mi s-a întâmplat cu două cuvinte, Buc., CR, 1972 Papirus, Buc., CR, 1974 Anotimpul discret, Buc., Em., 1975 Hesperia, Buc., CR, 1979, Poeme, Buc., CR, 1983 Vânătoare cu șoim, Buc., CR, 1985 Interiorul unui poem, Buc., CR, 1990 Arie și ecou, 1991 Lamentații, 1993 Aventurile lui Proteu, Buc., Hum., 1995 Alexandru refuzind apa

Ştefan Augustin Doinaş - Poezii

Mistreţul cu colţi de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoareaprin inimă neagră de codru trecea.Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunsemistreţul cu colţi de argint, fioros,ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunsecopita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistreţul acela nu vine pe-aici.Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainteprivea printre arbori atent la culori,lăsând în culcuş căprioara cuminteşi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semnmistreţul cu colţi de argint, nu departe:veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,zicea servitorul privindu-l isteţ.Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher, mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci, zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:- Priviţi unde-şi află odihnă şi locmistreţul cu colţi de argint, din poveste:veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,zicea servitorul râzând cu dispreţ.Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţiicum stă în amurg, la izvor aplecat,veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,oprind vânătoarea mistreţului meu?Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.Ascultă cum latră copoii gonindu-l...Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.Să suni până mor, către cerul senin...Atunci asfinţi după creste lunaşi cornul sună, însă foarte puţin.

Ştefan Augustin Doinaş

Doar tu

Când omul, prăbuşit, la început,în iarba duşmănoasă şi-n ţărânăadulmecă-n ţârâşul greu, pe-o rană,miresmele ce se-nălţau din lutşi, nemaivrând ostatic să rămână sub zarea strivitoare ca un scut,se răsucea s-o urce, renăscutşi se-agaţă de fulgere c-o mână,acea cumplita smulgere din smoalăcu palma-ntoarsă ca o cupă goalăfu primul dans în care se zbătu,elan de floare palidă, involtă,vibrat pe scări de sunete spre boltape care-n mers îl aminteşti doar tu

Ştefan Augustin Doinaş

Astăzi ne despărţim

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.Stând la început de anotimp fermecat,astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...Alături, umbra albastră pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,eu voi fi pământul cu toate păcatele.Păsări mari te vor căuta prin zăriducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.Între noi, lumea va sta nemişcatăca o pădure de sute de aniplină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproapeşi că, seara, sufletul meu, ca ţărmul care se modelează din ape, ia forma uitată a trupului tău ...

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,eu voi fi soarele negru, pământul.Nu peste mult are să bată vânt.Nu peste mult are să bată vântul ...

Miercuri

Ce-i astăzi, marţi? Aşteaptă. Că mâine-n zori, poetulpătrunde iar sub coaja bătrânului stejar, descuie şapte cercuri de lemn cu ţigaretul şi-ajunge-ntr-un imperiu de dans şi de poiar în care molecule-n elipsoid cutreier scot sunete de sfere cereşti, şi fluvii curg, şi-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greier aşază zimţi pe iarba ce tremură-n amurg.

Iar joi poetul iese şi cautând spre soare se-ntreabă-ncet: Acuma, în ce copac sunt oare?

Instantaneu

Îmi plac fotografiile - la ceasul când se preschimbă-n tigri: fiecare îşi ţine-n gură halca ei de timp.

Noi înotăm - în ochii lor: zâmbind, mai facem gesturi mari şi luminoase sub cerul înflorit...

Dar dedesubt,Însângerată, apă fără umbrăne-a şi vărsat într-o bulboană sumbră.Marea

El cântă pe ţărm. Perfida,

unda mării s-alintă. Ea zicea: Mă simt silfidă, prinde-mă - şi sunt a ta... Marea chicotea: - Ha! Ha!... Şi-a sărit în apă fata. Unda mării, înspumată, doar atâta aşteptă. Ca pe-o floare-n vânt o poartă valul viu şi apa moartă. El o caută-n zadar: trupul ei mereu îşi pierde în argint albastru-verde auriul chihlimbar. Iată - atingând nadirul sânii goi şi trandafirul. Dar cu mâna prin safire pescuitu-i o poveste fără margini, ca şi marea. Consumată-n strălucire, ziua nu le-a dat de veste să-şi consume-îmbrăţişarea. E târziu. Când - beat de dor - el o prinde şi-o sărută, unda mării scade, mută, tremurând în jurul lor. Unde-s ţărmurile?... Nu-s. Doar azurul jos şi sus, clatină pe valuri creţe tulburată frumuseţe,ani de fum, eoni de foc. Oşie de vis a lumii, ei - în linguşirea spumii - ard rotindu-se pe loc. Toate-n jur se sparg, se curmă,se desfac, se prăbuşesc. Numai ei nu mai sfârşescsărutarea cea din urmă. - Prinde-mă şi sunt a ta,murmură apa lividă. Iat-o prinsă! Dar a cui e? Unde-i sprinţena silfidă? Unde-i cel ce-o caută? Joacă apa amăruie neagră-vânătă-verzuie. . .