„Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013”

Investeste in

OAMENI

ACADEMIA ROMÂNĂ INSTITUTUL DE PROGNOZĂ ECONOMICĂ

ASOCIAŢIA CENTRUL DE INFORMARE ŞI DOCUMENTARE PENTRU INTEGRARE

EUROPEANĂ ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ BRĂILA

Structura ocupaţională şi reflectarea acesteia în veniturile şi cheltuielile populaţiei din Regiunea Sud-Est - prezent şi

perspective

-Bucureşti- Mai 2011

ACADEMIA ROMÂNĂ INSTITUTUL DE PROGNOZĂ ECONOMICĂ

Structura ocupaţională şi reflectarea acesteia în veniturile şi cheltuielile populaţiei din Regiunea Sud-Est - prezent şi

perspective

Colectiv de autori:

Prof. univ.dr.Albu Lucian-Liviu, m.c. (coordonator) – Director Institutul de Prognoza Economica

Prof. univ.dr. Ghizdeanu Ion – CS I, Presedinte Comisia Nationala de Prognoza

Dr.Marioara Iordan – CS I, Director adj, IPE Drd.Ţapu Dana Ioana- aistent cerctare IPE, drd.

-Bucureşti-

CUPRINS

INTRODUCERE 1

1. Strategia Europa 2020 şi coeziunea teritorială 3

1.1 Creştere favorabilă incluziunii — o economie cu o rată ridicată a ocupării forţei de muncă, asigurând coeziunea economică, socială şi teritorială

7

1.2 Iniţiativa emblematică „O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă"

8

1.3 Iniţiativa emblematică „O platformă europeană de combatere a sărăciei"

10

2. Contextul regional 12

2.1 Factori ce influenţează dezvoltarea regională 12

2.2 Regiunea de dezvoltare – cadru de implementare al politicii regionale 15

2.3 Contextul regional naţional 23

3. Unele consideraţii generale privind prognoza în profil teritorial 28

3.1 Indicatori ai prognozelor regionale 28

3.2 Caracteristici generale ale metodelor de prognoză 30

3.3 Statistică regională 36

4. Caracteristici ale Regiunii Sud - Est 43

4.1. Caracteristici generale 43

4.2 Caracteristici demografice şi ocupaţionale 47

4.2.1 Populaţia şi structura demografică 47

4.2.2 Caracteristici ocupaţionale 48

5. Structura ocupaţională şi reflectarea acesteia în structura veniturilor şi cheltuielilor populaţiei

52

5.1 Structura pe activităţi economice 52

5.2 Ocuparea pe categorii de vârstă şi sex 57

5.2.1 Populaţia ocupată pe grupe de vârstă 59

5.2.2 Populaţia ocupată pe sexe 60

5.3 Ocuparea în mediul urban şi rural 63

5.4 Structura în funcţie de statutul profesional 66

5.4.1 Populaţia ocupată după statutul profesional 66

5.4.2 Structura populaţiei ocupate după nivelul de educaţie 67

5.5 Nivelul şi structura veniturilor totale ale populaţiei 68

5.6 Nivelul şi structura cheltuielilor totale ale populaţiei 70

6. Poziţia regiunii Sud - Est faţă de ţintele naţionale în anul 2020 73

6.1 Nivelul şi structura PIB 73

6.2 Rata de ocupare şi structura ocupaţională 74

6.3 Veniturile şi cheltuielile gospodăriilor populaţiei 76

Anexe 79

INTRODUCERE România, ca şi întreaga Uniune Europeană trece printr-o perioadă de

schimbare a paradigmelor economico-sociale. Criza a anulat ani de progrese economice şi a pus în evidenţă multiple deficienţe de ordin structural care produc vulnerabilitate pentru multe economii europene. Dacă înainte de criză exista mult optimism cu privire la reducerea decalajelor dintre ţări şi implicit a sărăciei, în prezent perspectivele nu mai sunt atât de încurajatoare. Politica europeană de coeziune socială se află în evaluare şi regândire conceptuală.

Alături de provocările generale precum îmbătrânirea populaţiei, disfuncţiile din sistemele economice şi globalizare, se manifestă în prezent dar şi în viitor, restricţiile datorate crizei. Se discută tot mai mult de riscul unor dificultăţi economice viitoare datorită deficitelor bugetare. Din punct de vedere social aceasta înseamnă că fondurile UE şi ale statelor membre pentru incluziune socială ar putea să se diminueze. Perioada post-criză se caracterizează practic prin balansul dintre cerinţele de progres şi reducere a sărăciei şi necesitatea asigurării sustenabilităţii finanţelor publice.

Chiar dacă situaţia economică s-a îmbunătăţit, mai ales în anul 2010, redresarea economică este încă fragilă, iar continuarea restaurării stabilităţii macroeconomice şi a redirijării finanţelor publice către o cale durabilă rămân elemente esenţiale pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. UE avea nevoie de o strategie nouă, bazată pe o coordonare extinsă a politicilor economice, pentru a genera creştere economică şi ocupare a forţei de muncă sporite. În acest context, Consiliul European din 26 martie 2010 a discutat noua strategie pentru ocuparea forţei de muncă şi creştere economică a Uniunii Europene, bazată pe coordonarea consolidată a politicilor economice, care să se concentreze pe principalele domenii în care sunt necesare acţiuni pentru stimularea potenţialului de creştere durabilă şi competitivitatea la nivelul UE, convenind asupra principalelor elemente, inclusiv obiectivele-cheie care vor orienta punerea în aplicare şi modalităţile de monitorizare îmbunătăţită a acesteia1. Şefii de stat sau de guvern au avut, de asemenea, un schimb de opinii privind competitivitatea, un aspect esenţial pentru perspectivele de creştere economică ale Europei şi au discutat stadiul de pregătire a următorului summit G20. De asemenea, cu privire la schimbările climatice, Consiliul European a convenit că este necesară în prezent imprimarea unei noi dinamici în cadrul negocierilor şi a evidenţiat următoarele etape de parcurs. În luna iunie a anului 2010, după o amplă consultare publică începută pe 24 noiembrie 2009 prin publicarea documentului de lucru Consultare privind viitoarea Strategie UE 2020 şi finalizată la 15 ianuarie 2010 prin contribuţiile 1 Notă de însoţire, Consiliul European Bruxelles, 26 martie 2010, EUCO 7/10, CO EUR 4, Concl 1 şi European Commission, Brussels, 27.4.2010, SEC(2010) 488 Final Recommendation for a Council Recommendation on broad guidelines for the economic policies of the Member States and of the Union, Part I of the Europe 2020 Integrated Guidelines, {COM(2010) 193 final}.

provenind de la statele membre, organizaţiile comunitare şi naţionale, partenerii sociali, autorităţile regionale şi locale, mediul de afaceri şi cel academic, ONG-uri, a fost lansată Strategia Europa 20202, concepută ca un succesor al Strategiei Lisabona, care a constituit strategia de reformă a UE în ultimii zece ani şi a ajutat UE să facă faţă recentei crize. Strategia Europa 2020 are la bază realizările acesteia, de exemplu parteneriatul pentru creştere şi crearea de noi locuri de muncă, dar aduce şi elemente noi pentru a face faţă noilor provocări. Această strategie are la bază şi beneficiile rezultate din coordonarea existentă în cadrul planului European de relansare economică ca răspuns la criză, abordând principalele blocaje care limitează creşterea economică la nivel naţional şi la nivelul UE, inclusiv cele referitoare la funcţionarea pieţei interne şi a infrastructurii.

Politica regională transpusă la nivel european în politica de coeziune are un rol decisiv in implementarea Strategiei Europa 2020. Astfel aşa cum s-a subliniat in cadrul Consiliului European din iunie 2010, politica regională poate elibera potenţialul de creştere al UE în ansamblul său şi a fiecărei ţări membre prin promovarea inovării în toate regiunile, a cercetării dezvoltării la nivel regional cu impact direct n dezvoltarea factorului uman. Politica regională asigură nu numai coeziunea economică şi socială ci este menită să faciliteze îndeplinirea obiectivelor de ocupare şi a celor sociale stabilite prin Strategia Europa 2020. Politica regională urmăreşte impulsionarea şi diversificarea activităţilor economice, stimularea investiţiilor în sectorul privat, care să asigure valorificarea la maxim a potenţialului fizic şi uman local astfel încât să crească nivelul de trai şi să se reducă disparităţile faţă de media naţională şi prin acestea să se îmbunătăţească convergenţa în Uniunea Europeană. Coeziunea economică şi socială este un principiu care exprimă solidaritatea între Statele Membre şi între diferitele regiuni ale UE şi prin care este favorizată dezvoltarea echilibrată şi durabilă, reducerea diferenţelor structurale dintre regiuni şi promovarea şanselor egale. Pentru România politica de coeziune este cu atât mai importantă cu cât majoritatea regiunilor prezintă decalaje importante atât faţă de media UE cât şi faţă de media naţională. În această grupă se include şi Regiunea Sud - Est, regiune care dispune de numeroase atu-uri pentru un progres mai accelerat şi pentru a reuşi să valorifice posibilităţile oferite de implementarea Strategiei Europa 2020. Studiul îşi propune să evidenţieze potenţialul uman actual, starea socială din regiune şi perspectivele Regiunii Sud-Est de progres până în anul 2020 şi modul in care regiunea va participa la implementarea Strategiei Europa 2020. 2 Document de Lucru al Comisiei Consultare Privind Viitoarea Strategie „UE 2020”, Comisia Comunităţilor Europene, Bruxelles, 24.11.2009, COM(2009)647 final.

1. Strategia Europa 2020 şi coeziunea teritorială Noua Strategie Europeană pentru următorii zece ani propune o nouă viziune pentru ţările membre prin care să se edifice o economie inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii sociale, cu niveluri ridicate de ocupare a forţei de muncă, de productivitate şi de convergenţă teritorială. Cadrul general al Strategiei Europa 2020 a fost definit la Consiliul european informal din 11 februarie 2010, fiind prezentate atât viziunea Preşedintelui Comisiei Europene, domnul José Manuel Durão Barroso, asupra noii strategii cât şi punctul de vedere al Preşedintelui Consiliului European, domnul Herman van Rompuy. Ulterior, pe 3 martie 2010, COM a publicat Comunicarea Europa 2020 - o strategie pentru creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii, care reprezintă strategia de creştere economică a Europei pentru următorii zece ani. Potrivit documentului, Strategia Europa 2020 are ca obiectiv general transformarea UE într-o economie inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii, pentru a oferi un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, al productivităţii şi pentru a asigura coeziunea economică, socială şi teritorială. Cadrul general al strategiei (priorităţi, obiective, guvernanţă) a fost aprobat la Consiliul European de primăvară din 25-26 martie 2010, care a convenit şi ca aspectele referitoare la valorile de referinţă ale obiectivelor privind îmbunătăţirea nivelului educaţiei şi promovarea incluziunii sociale să fie discutate şi agreate la Consiliul European de vară.

Europa 2020 propune trei priorităţi care se susţin reciproc:

creştere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare;

creştere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive;

creştere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forţei de muncă, care să asigure coeziunea socială şi teritorială.

Drept principale priorităţi la orizontul anului 2020, Comisia Europeană îşi propunea ca Europa să deţină un rol de lider, să susţină concurenţa şi să prospere datorită unei economii bazate pe cunoaştere, conectată, mai ecologică şi mai favorabilă incluziunii, care să aibă o creştere puternică şi durabilă şi să asigure atât un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, cât şi progresul social.

Pentru a îndeplini aceste obiective, Europa are nevoie de o bază industrială solidă şi competitivă, de un sector al serviciilor modern, precum şi de o agricultură, de o economie rurală şi de un sector maritim prosper. Având în vedere rolul său de iniţiator al construcţiei acestei societăţi a viitorului, Europa poate obţine importante beneficii ca urmare a dezvoltării de produse inovatoare şi competitive, a dezvoltării de infrastructuri ale viitorului, a intrării pe noi pieţe

şi a creării de noi locuri de muncă de calitate. În acest fel, UE va putea avea în continuare un rol de lider la nivel mondial, ţinând cont de noul cadru politic existent şi folosind la maximum noii actori şi noile structuri instituite de Tratatul de la Lisabona, combinând deschiderea necesară asigurării unui dinamism economic constant cu respectarea preocupărilor sociale şi de mediu ale cetăţenilor.

Creşterea bazată pe cunoaştere ca factor generator de valoare, urmând să fie consolidate coeziunea socială şi oportunităţile într-o lume în care inovarea face diferenţa atât în ceea ce priveşte produsele, cât şi în ceea ce priveşte procesele, valorificând întregul potenţial de care dispun educaţia, cercetarea şi economia digitală. Datorită contribuţiei importante la creştere şi crearea de locuri de muncă, precum şi la dezvoltarea inovării, este necesară o abordare nouă în ceea ce priveşte politica industrială pentru a sprijini industria prin punerea unui accent mai mare pe viabilitate, inovare şi competenţele umane necesare industriei UE pentru a rămâne competitivă pe pieţele mondiale.

Dezvoltarea competenţelor în cadrul unor societăţi favorabile incluziunii, prin dobândirea de noi competenţe, care să favorizeze creativitatea şi inovarea, dezvoltarea spiritului antreprenorial şi trecerea fără probleme de la un loc de muncă la altul, care vor fi elemente esenţiale într-o lume care va oferi mai multe locuri de muncă în schimbul unei mai mari capacităţi de adaptare.

Crearea unei economii competitive, conectate şi mai ecologice. UE ar trebui să fie mai eficace din punct de vedere al concurenţei şi să îşi sporească productivitatea prin scăderea consumului de resurse şi de energie neregenerabilă într-o lume în care preţul energiei şi al resurselor este ridicat, iar concurenţa în aceste domenii este în creştere. Acest lucru va stimula creşterea şi va contribui la atingerea obiectivelor în materie de mediu, aducând beneficii tuturor sectoarelor economice, de la industriile prelucrătoare tradiţionale la noile întreprinderi în domeniul înaltei tehnologii. Modernizarea şi interconectarea infrastructurilor, reducerea sarcinii administrative şi accelerarea procesului de intrare a inovaţiilor pe piaţă sunt elemente care vor contribui, de asemenea, la îndeplinirea acestui obiectiv.

UE trebuie să definească direcţia în care vrea să evolueze până în anul 2020. În acest scop, s-au stabilit următoarele obiective principale pentru UE:

75% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă;

3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetare-dezvoltare (C-D);

obiectivele „20/20/20” în materie de climă/energie ar trebui îndeplinite (inclusiv o reducere a emisiilor majorată la 30%, dacă există condiţii

favorabile în acest sens);

rata abandonului şcolar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% şi cel puţin 40% din generaţia tânără ar trebui să aibă studii superioare;

numărul persoanelor ameninţate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane.

Aceste obiective sunt interconectate şi sunt cruciale pentru progresul UE. Pentru a garanta că fiecare stat membru adaptează strategia Europa 2020 la situaţia sa specifică, s-a stabilit ca aceste obiective ale UE să fie transpuse în obiective şi traiectorii naţionale.

Obiectivele sunt reprezentative pentru cele trei priorităţi - o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii - dar nu sunt exhaustive: pentru a sprijini realizarea acestora, va fi necesară întreprinderea unei game largi de acţiuni la nivelul naţional, al UE şi internaţional. Obiectivele sunt însoţite de şapte iniţiative emblematice pentru a stimula realizarea de progrese în cadrul fiecărei teme prioritare:

„O Uniune a inovării” pentru a îmbunătăţi condiţiile-cadru şi accesul la finanţările pentru cercetare şi inovare, astfel încât să se garanteze posibilitatea transformării ideilor inovatoare în produse şi servicii care creează creştere şi locuri de muncă;

„Tineretul în mişcare” pentru a consolida performanţa sistemelor de educaţie şi pentru a facilita intrarea tinerilor pe piaţa muncii;

„O agendă digitală pentru Europa” pentru a accelera dezvoltarea serviciilor de internet de mare viteză şi pentru a valorifica beneficiile pe care le oferă o piaţă digitală unică gospodăriilor şi întreprinderilor;

„O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” pentru a permite decuplarea creşterii economice de utilizarea resurselor, pentru a sprijini trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon, pentru a creşte utilizarea surselor regenerabile de energie, pentru a moderniza sectorul transporturilor şi a promova eficienţa energetică;

„O politică industrială adaptată erei globalizării” pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri, în special pentru IMM-uri, şi a sprijini dezvoltarea unei baze industriale solide şi durabile în măsură să facă faţă concurenţei la nivel mondial;

„O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă” pentru a moderniza pieţele muncii şi a oferi mai multă autonomie cetăţenilor, prin dezvoltarea competenţelor acestora pe tot parcursul vieţii în vederea creşterii ratei de participare pe piaţa muncii şi a unei mai bune corelări a cererii şi a ofertei în materie de forţă de muncă, inclusiv

prin mobilitatea profesională;

„Platforma europeană de combatere a sărăciei” pentru a garanta coeziunea socială şi teritorială, astfel încât beneficiile creşterii şi locurile de muncă să fie distribuite echitabil, iar persoanelor care se confruntă cu sărăcia şi excluziunea socială să li se acorde posibilitatea de a duce o viaţă demnă şi de a juca un rol activ în societate.

Aceste şapte iniţiative emblematice vor angaja atât UE, cât şi statele membre. Instrumentele UE, în special piaţa unică, ajutoarele financiare şi instrumentele de politică externă, vor fi mobilizate pentru eliminarea blocajelor şi îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020.

Pentru a se obţine rezultate va fi nevoie de o guvernantă economică mai puternică. Strategia Europa 2020 se va sprijini pe doi piloni: abordarea tematică prezentată anterior, care combină priorităţile şi principalele obiective, şi întocmirea unor rapoarte de ţară, permiţând statelor membre să îşi dezvolte propriile strategii de reîntoarcere la o creştere economică durabilă şi la sustenabilitatea finanţelor publice. La nivelul UE se vor adopta orientări integrate care să cuprindă domeniul de aplicare al priorităţilor şi obiectivelor UE. Fiecărui stat membru i se vor adresa recomandări specifice. În cazul unui răspuns necorespunzător, se pot emite avertismente politice. Prezentarea de rapoarte privind îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020 şi evaluarea Pactului de stabilitate şi creştere se vor efectua simultan, făcându-se însă în continuare distincţia între aceste instrumente şi menţinând integritatea Pactului.

Consiliul European se va implica total în noua strategie şi va fi punctul focal al acesteia. Comisia va monitoriza progresele înregistrate în vederea îndeplinirii obiectivelor, va facilita schimburile politice şi va prezenta propunerile necesare orientării acţiunii şi promovării iniţiativelor emblematice ale UE. Parlamentul European va reprezenta o forţă motrice pentru mobilizarea cetăţenilor şi va juca rolul de colegislator în ceea ce priveşte iniţiativele-cheie. Această abordare privind instituirea de parteneriate ar trebui extinsă la comitetele UE, parlamentele naţionale, autorităţile naţionale, locale şi regionale, partenerii sociali, părţile interesate şi societatea civilă, astfel încât toţi cetăţenii să participe la îndeplinirea obiectivelor fixate.

1.1 Creştere favorabilă incluziunii — o economie cu o rată ridicată a ocupării forţei de muncă, asigurând coeziunea economică, socială şi teritorială

O creştere favorabilă incluziunii presupune asigurarea autonomiei cetăţenilor prin rate ridicate ale ocupării forţei de muncă, investirea în dezvoltarea competenţelor, combaterea sărăciei şi modernizarea pieţelor muncii şi a sistemelor de formare şi de protecţie socială pentru a ajuta cetăţenii să anticipeze şi să gestioneze schimbările, precum şi pentru a construi o

societate solidară. De asemenea, este esenţial ca beneficiile creşterii economice să fie accesibile în toate regiunile Uniunii, inclusiv în regiunile ultraperiferice, consolidând astfel coeziunea teritorială. O creştere favorabilă incluziunii presupune să se asigure tuturor cetăţenilor acces şi oportunităţi pe tot parcursul vieţii. Europa trebuie să îşi valorifice pe deplin potenţialul de forţă de muncă pentru a face faţă provocărilor pe care le reprezintă îmbătrânirea populaţiei şi creşterea concurenţei mondiale. Vor fi necesare politici de promovare a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru a creşte participarea forţei de muncă, ceea ce va contribui la creştere şi la coeziune sociale.

Europa trebuie să acţioneze în următoarele domenii:

ocuparea forţei de muncă: din cauza schimbărilor demografice, forţa de muncă de care dispunem este în scădere. Numai două treimi din populaţia noastră activă are în prezent un loc de muncă, în comparaţie cu peste 70% în SUA şi în Japonia. Rata ocupării forţei de muncă este scăzută în special în rândul femeilor şi al lucrătorilor în vârstă. Tinerii au fost grav afectaţi de criză, cunoscând o rată a şomajului de peste 21%. Se întrevede un risc ridicat ca persoanele neintegrate în câmpul muncii sau care au legături slabe cu acesta să piardă teren pe piaţa muncii;

competenţele: aproximativ 80 de milioane de persoane au competenţe reduse sau de bază, însă persoanele mai instruite sunt cele care beneficiază, în principal, de posibilităţile oferite de învăţarea de-a lungul vieţii. Până în 2020, 16 milioane de locuri de muncă vor necesita un nivel înalt de calificare, în timp ce numărul locurilor de muncă pentru care se vor cere competenţe reduse va scădea cu 12 milioane. Pentru ca lucrătorii să aibă o viaţă activă mai îndelungată, este nevoie, de asemenea, să le oferim posibilitatea de a dobândi şi de a dezvolta noi competenţe pe tot parcursul vieţii;

combaterea sărăciei: înainte de criză, 80 de milioane de persoane erau ameninţate de sărăcie. 19 milioane dintre acestea sunt copii. 8% dintre persoanele care au un loc de muncă nu câştigă suficient pentru a ieşi din sărăcie. Şomerii sunt, în special, afectaţi.

Acţiunile din cadrul acestei priorităţi vor necesita modernizarea şi consolidarea politicilor noastre în materie de ocupare a forţei de muncă, de educaţie şi de formare, precum şi a sistemelor noastre de protecţie socială, prin sporirea participării pe piaţa muncii şi prin reducerea şomajului structural, precum şi prin creşterea responsabilităţii sociale a întreprinderilor în cadrul comunităţii de afaceri. În acest sens, va fi important să se asigure accesul populaţiei la centre de îngrijire a copiilor şi la centre destinate altor persoane aflate în întreţinere. Va fi esenţial să se pună în aplicare principiile privind flexicuritatea şi să se ofere cetăţenilor posibilitatea de a dobândi noi competenţe care să le permită să se adapteze la noile condiţii şi la eventualele schimbări de carieră. Va fi nevoie de un efort deosebit pentru a combate sărăcia şi

excluziunea socială şi pentru a reduce inegalităţile în materie de sănătate, astfel încât beneficiile creşterii să poată fi accesibile tuturor. Capacitatea noastră de a face faţă provocării pe care o reprezintă promovarea unei îmbătrâniri active şi sănătoase a populaţiei va fi la fel de importantă în asigurarea coeziunii sociale şi a unei productivităţi mai ridicate.

1.2 Iniţiativa emblematică „O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă"

Obiectivul este de a crea condiţiile necesare modernizării pieţelor muncii pentru a creşte nivelurile de ocupare a forţei de muncă şi pentru a asigura sustenabilitatea modelelor noastre sociale. Pentru aceasta este nevoie să promovăm autonomia cetăţenilor prin dobândirea de noi competenţe care să permită forţei noastre de muncă actuale şi viitoare să se adapteze la noile condiţii şi la eventualele schimbări de carieră, să reducă şomajul şi să sporească productivitatea muncii.

La nivelul UE, Comisia va depune eforturi pentru: - definirea şi punerea în aplicare a celei de a doua etape a agendei de

flexicuritate, împreună cu partenerii sociali europeni, pentru a identifica modalităţile de a îmbunătăţi gestionarea tranziţiilor economice, de a combate şomajul şi de a creşte ratele de activitate;

- adaptarea cadrului legislativ, în conformitate cu principiile reglementării „inteligente", la evoluţia modelelor de organizare a muncii (de exemplu, orele de lucru, detaşarea lucrătorilor) şi la noile riscuri la adresa sănătăţii şi a securităţii muncii;

- facilitarea şi promovarea mobilităţii lucrătorilor în interiorul UE şi asigurarea unei corespondenţe mai bune între cererea şi oferta de locuri de muncă, prin intermediul unui sprijin financiar adecvat acordat din fondurile structurale, în special din Fondul social european (FSE), şi promovarea unei politici în materie de migraţie a lucrătorilor cuprinzătoare şi orientate către viitor, care să răspundă, într-un mod flexibil, priorităţilor şi nevoilor de pe piaţa muncii;

- consolidarea capacităţii partenerilor sociali şi valorificarea pe deplin a potenţialului de soluţionare a problemelor oferit de dialogul social la toate nivelurile (la nivelul UE, la nivel naţional/regional, la nivel sectorial şi la nivelul întreprinderilor), precum şi promovarea unei cooperări mai strânse între instituţiile de pe piaţa muncii, inclusiv între serviciile publice de ocupare a forţei de muncă din statele membre;

- impulsionarea cadrului strategic de cooperare în materie de educaţie şi formare în care să fie implicate toate părţile interesate. Acest lucru

ar trebui să aibă drept rezultat punerea în aplicare a principiilor învăţării de-a lungul vieţii (în cooperare cu statele membre, cu partenerii sociali şi cu experţi), inclusiv prin parcursuri educaţionale flexibile între diverse sectoare şi niveluri de educaţie şi formare şi prin sporirea atractivităţii educaţiei şi formării profesionale. Partenerii sociali la nivel european ar trebui consultaţi în vederea dezvoltării unei iniţiative proprii în acest domeniu;

- asigurarea dobândirii competenţelor necesare în vederea continuării studiilor şi a integrării pe piaţa muncii, precum şi a recunoaşterii acestora pe tot parcursul educaţiei generale, profesionale, superioare şi din viaţa adultă şi dezvoltarea unui limbaj şi a unor instrumente operaţionale comune pentru educaţie/formare şi muncă: un cadru european pentru aptitudini, competenţe şi profesii (ESCO).

La nivel naţional, statele membre vor trebui: - să pună în aplicare măsurile naţionale de flexicuritate, astfel cum s-a

convenit în cadrul Consiliului European, să reducă segmentarea pieţei muncii şi să faciliteze tranziţiile şi reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa privată;

- să analizeze şi să monitorizeze în mod regulat eficienţa sistemelor fiscale şi de asigurări sociale pentru a asigura rentabilitatea muncii, acordând o atenţie specială persoanelor cu un nivel scăzut de calificare şi eliminând în acelaşi timp măsurile care descurajează desfăşurarea de activităţi independente;

- să promoveze noi forme de reconciliere a vieţii profesionale cu cea privată şi politici de îmbătrânire activă şi să sporească egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi;

- să promoveze şi să monitorizeze concretizarea eficace a rezultatelor dialogului social;

- să impulsioneze punerea în aplicare a Cadrului european al calificărilor, prin instituirea unor cadre naţionale ale calificărilor;

- să asigure dobândirea competenţelor necesare în vederea continuării studiilor şi a integrării pe piaţa muncii, precum şi recunoaşterea acestora pe tot parcursul educaţiei generale, profesionale, superioare şi din viaţa adultă, inclusiv în cadrul învăţării non-formale şi informale;

- să dezvolte parteneriate între mediul educaţiei/formării şi cel al muncii, în special prin implicarea partenerilor sociali în planificarea ofertelor de educaţie şi formare.

1.3 Iniţiativa emblematică „O platformă europeană de combatere a

sărăciei"

Obiectivul este de a asigura coeziunea economică, socială şi teritorială, ca o continuare a anului în curs, care reprezintă Anului european de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii social, în vederea sensibilizării opiniei publice şi a recunoaşterii drepturilor fundamentale ale persoanelor care se confruntă cu sărăcia şi excluziunea socială, acordându-le acestora posibilitatea de a duce o viaţă demnă şi de a juca un rol activ în societate.

La nivelul UE, Comisia va depune eforturi pentru: - transformarea metodei deschise de coordonare în materie de

excluziune socială şi de protecţie socială într-o platformă de cooperare, de evaluare colegială şi de schimb de bune practici, precum şi într-un instrument de încurajare a angajamentului actorilor din sectorul public şi privat de a reduce excluziunea socială şi de a întreprinde acţiuni concrete, inclusiv prin acordarea de sprijin specific din fondurile structurale, în special din FSE;

- elaborarea şi punerea în aplicare a unor programe care vizează promovarea inovării sociale în rândul grupurilor celor mai vulnerabile, în special prin punerea la dispoziţia comunităţilor defavorizate a unor forme de educaţie şi de formare şi a unor oportunităţi inovatoare de încadrare în muncă, combaterea discriminării (de exemplu, a persoanelor cu handicap) şi dezvoltarea unei noi agende pentru integrarea migranţilor, care să îi ajute pe aceştia să îşi valorifice la maximum potenţialul;

- evaluarea caracterului adecvat şi a sustenabilităţii sistemelor de protecţie socială şi de pensii şi identificarea modalităţilor de îmbunătăţire a accesului la sistemele de sănătate.

La nivel naţional, statele membre vor trebui: - să promoveze responsabilitatea colectivă şi individuală pe care o

împart în domeniul combaterii sărăciei şi excluziunii sociale; - să definească şi să pună în aplicare măsuri care vizează situaţia

specifică a grupurilor cu un grad de risc ridicat (precum familiile monoparentale, femeile în vârstă, minorităţile, romii, persoanele cu handicap şi personale fără adăpost);

- să îşi dezvolte pe deplin sistemele de securitate socială şi de pensii pentru a asigura un nivel adecvat al ajutorului pentru venit şi al accesului la asistenţă medicală.

2. Contextul regional 2.1 Factori ce influenţează dezvoltarea regională Turbulenţele actuale datorate crizei economice şi financiare aduc un

grad ridicat privind lipsa de predictibilitate privind viitorul economiei mondiale. În acest context, este cu atât mai important de analizat pana la ce nivel sunt adaptate politicile comunitare la provocările viitoare la care vor trebui să facă faţă regiunile europene în următorii ani.

Printre noile provocări identificate, care pot avea un impact semnificativ asupra regiunilor europene şi al modului în care UE va canaliza politicile comunitare se pot aminti:

Globalizarea - conduce spre progres ştiinţific şi tehnologic, crescând importanţa dimensiunii europene în promovarea cunoaşterii, mobilităţii, competitivităţii şi inovării. Deschiderea unor noi pieţe mari creează noi oportunităţi pentru europeni, dar totodată va reprezenta şi un test pentru capacitatea Europei de a face faţă modificărilor structurale şi de a gestiona consecinţele sociale ale acestor modificări. Transformarea către o economie condusă de cunoaştere este la fel de profundă ca trecerea de la o economie bazată pe agricultură la o economie bazată pe industrie.

Modificările demografice vor transforma structura ocupării şi a vârstei din societăţile actuale. Presiunea din partea migraţiei va avea un efect puternic asupra Europei, datorita apropierii de unele dintre cele mai sărace regiuni din lume şi acelea care pot fi afectate cel mai mult de schimbările climatice şi de constrângerile ce se referă la resursele naturale.

Impactul schimbărilor climatice asupra mediului şi societăţii europene a devenit un subiect permanent pe agenda europeană, oferind provocări celor care se ocupă de politici în vederea reflectării asupra găsirii celui mai bun set de instrumente politice care să răspundă la această problemă. Aceasta înseamnă sporirea eforturilor atât pentru diminuarea modificărilor c1imatice prin diminuarea emisiilor gazelor cu efect de seră cât şi pentru găsirea măsurilor de adaptare la consecinţele schimbărilor climatice.

Una din principalele provocări ale societăţii reprezintă asigurarea unui cadru energetic sigur, sustenabil şi competitiv. O ofertă limitată, o creştere a cererii globale şi imperativul de a reduce emisiile au condus toate la ridicarea din nou a problemei existenţei unei economii europene cu emisii de carbon reduse.

Toate aceste provocări împreună vor avea un impact important asupra dezvoltării economiilor europene şi societăţilor în următorii ani.

Disparităţile regionale în UE referitoare la PIB şi venituri sunt mult mai semnificative decât în economiile similare ca de exemplu US şi Japonia, mai ales în urma ultimilor valuri de aderare. Cele mai bogate regiuni sunt de 8 ori mai bogate decât cele mai sărace. Problema care se ridică este dacă noile provocări vor consolida disparităţile existente sau vor genera noi disparităţi teritoriale.

„Globalizarea ne schimbă vieţile, obligând la promovarea schimburilor între oameni, schimburi de bunuri, servicii şi idei si oferirea de noi oportunităţi cetăţenilor şi mediului de afaceri”. Un flux comercial ridicat şi creşterea economică au condus la prosperitate, transformând stilul de viaţă al europenilor şi chiar participând la scoaterea din sărăcie a milioane de persoane din întreaga lume. Dar totodată globalizarea oferă şi noi provocări economice, sociale, de mediu, energetice şi de securitate.

Globalizarea va crea mai multe oportunităţi pentru producătorii care vor dori să accepte deschiderea pieţelor şi vor accepta provocarea privind creşterea concurenţei. Consumatorii pot avea un nivel de trai ridicat (datorită unui nivel mai redus al preţurilor şi al unei game mai variate de produse). O dezvoltare a activităţii economice şi comerţului vor conduce la o creştere a cererii de muncă şi totodată a salariilor pentru cei calificaţi: totodată va conduce la creşterea nivelului de ocupare şi la creştere economică. Utilizarea inovării şi a know-how-ului va creşte productivitatea.

Oricum, globalizarea poate aduce şi ajustări structurale. Creşterea concurenţei va pune presiune pe firmele locale mici şi indirect pe salariile celor cu o pregătire inferioară. Astfel, multe regiuni din UE vor trebui să restructureze economia şi să promoveze continuu inovarea - în tot ceea ce înseamnă produse, management, procese, capital uman şi capital social - pentru a putea face faţă provocărilor globalizării.

Globalizarea este perceputa mai ales sub aspectul ei regional. Cea mai frecventă abordare inadecvată privind esenţa globalizării ţine de modelul explicativ al hegemonismului american. Globalizarea nu reprezintă o americanizare a lumii, nici o mondializare şi nici un nou imperialism. Mondializarea este o mişcare mondiala care nu include liberalizarea. Mondializarea este mai mult declararea unui teritoriu specific - un oraş, un municipiu, un stat, de exemplu - ca teritoriu internaţional, mondial, cu responsabilităţi şi drepturi la scară internaţională."

În vederea transformării în oportunitate a provocării aduse de globalizare, prin Agenda de la Lisabona se solicită economiilor europene asigurarea unei creşteri a productivităţii (a muncii, a resurselor), a ocupării şi nivelului de educaţie a forţei de muncă. În ultimii ani, ca a tendinţă generală la nivelul UE s-a înregistrat o creştere moderată a productivităţii muncii în jur de 1%, o tendinţă divergentă în ceea ce priveşte nivelul de educaţie al forţei de muncă şi o rată a ocupării în creştere. Aceasta imagine mixtă se amplifică la nivel regional.

Marea majoritate a regiunilor localizate în Sudul şi Estul UE, incluzând Letonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria şi până la Grecia, Italia, Spania şi Portugalia par a fi cele mai expuse la provocările globalizării. Această vulnerabilitate se datorează în special ponderii mari a activităţilor cu o valoare adăugată redusă şi înregistrării unei calificări inferioare a forţei de muncă, care pot aduce dificultăţi în atragerea de investiţii şi în crearea de locuri de muncă.

Schimbările climatice prezintă o importanţă deosebită pentru bunăstarea generaţiilor viitoare. Pe termen lung, schimbările climatice vor conduce la creşterea temperaturilor medii anuale, creşterii cantităţii de ploaie şi a nivelului mării, conducând la erodarea zonelor de coasta. Pe termen scurt şi mediu, schimbarea climatică va conduce la creşterea apariţiei fenomenelor extreme (furtuni, căderi masive de apă, secete, temperaturi foarte ridicate vara) care pot înrăutăţi temporar situaţia unei regiuni. Marea majoritate a regiunilor europene se aşteaptă să fie negativ afectate de impactul viitor al schimbărilor climatice, ceea ce impune anumite provocări pentru unele sectoare economice.

Peste 1/3 din populaţia UE (170 milioane persoane) locuieşte în regiuni afectate de schimbările climatice. Presiunea cea mai mare se exercită asupra regiunii Sud şi Est, anume întregul teritoriu al Spaniei, Italiei, Greciei, Bulgariei, Ciprului, Maltei şi Ungariei, marea majoritate a teritoriului României şi sudul Franţei. Această situaţie se datorează modificării cantităţii de precipitaţii şi creşterii nivelului temperaturii. Inundaţiile pot contribui de asemenea la efectul general în special în Ungaria şi România.

În ceea ce priveşte modificările demografice, există variaţii importante între regiunile UE, dar o vulnerabilitate ridicată prezentând Sudul şi Sud Estul. Totuşi există o întârziere în tranziţia demografică în noile SM, dar efectele vor fi similare cu cele din vechile SM odată cu apariţia noilor generaţii.

Politica energetică depinde foarte mult de specificul unei ţări. Dependenţa energetică urmăreşte caracteristicile unei ţări şi nu poate fi clar definită o diviziune Est - Vest sau Nord - Sud. Evoluţiile vor depinde de capacitatea UE de a dezvolta o politică energetică comună, care să asigure funcţionarea pieţei interne şi securitatea ofertei energetice.

Regiunile strategice (dezvoltate) vor fi primele care vor „da tonul" pentru a face faţă acestor provocări. Experienţa lor va fi foarte importantă pentru statele din apropiere şi pentru restul teritoriului UE.

2.2 Regiunea de dezvoltare – cadru de implementare al politicii regionale

În toate demersurile teoretice şi practice care au în vedere fundamentarea strategiilor şi politicilor de dezvoltare economică şi socială în plan teritorial regiunea reprezintă elementul fundamental.

Delimitarea regiunilor nu este însă deloc o sarcină uşoară. Oricare ar fi criteriul utilizat - economic, administrativ, geografic, social, cultural, istoric,

ecologic etc. -, nu există metodologii în totalitate satisfăcătoare, compromisul fiind inevitabil. Definiţiile sunt multiple, iar alegerea depinde într-o mare măsură de obiectivele urmărite. Metoda clasică de conceptualizare a regiunilor distinge între trei tipuri:

regiuni omogene prin prisma unor caracteristici unificatoare, a unor criterii-cheie, cum ar fi: criteriul economic (exemple: venituri/locuitor apropiate, un sector industrial dominant comun, rate ale şomajului relativ uniforme), criteriul geografic (topografie sau climat similar, o resursă naturală comună), criteriul social-politic (o anumită „ identitate” regională, o dezvoltare istorică comună) etc.; în acest caz, diferenţierile interne şi interacţiunile interregionale nu sunt considerate importante;

regiuni nodale (polarizate), când interesul pentru uniformitate este minim, iar coeziunea este rezultatul fluxurilor interne, al relaţiilor, interdependenţelor polarizate de obicei în jurul unui centru dominant (nod);

regiuni pentru planificare (programare), unde unitatea derivă dintr-un anumit cadru instituţional-administrativ şi din aplicarea unor politici şi programe specifice de dezvoltare regională.

În practica economico-socială regiunea este privită adeseori ca o unitate administrativ-teritorială a unei ţări, având, pe de o parte, o determinare geografică (o porţiune din teritoriul unei ţări ce se individualizează prin trăsături de ordin istoric, cultural, economic, social, iar pe de o altă, o determinare administrativă, implicând o sumă de competenţe instituţionale, ceea ce îi conferă o anumită autonomie în raport cu autoritatea centrală (mai largă sau mai restrânsă, în funcţie de opţiunile, orientările politice dominante în perioada respectivă).

Termenul de „regiune” nu se aplică însă doar pentru spaţiul naţional structurat regional. El se utilizează şi la nivel internaţional, pentru a defini regiuni constituite pe baza legăturilor dintre zonele de frontieră ale unor ţări vecine (exemplu: euroregiunile) sau regiuni formate din grupuri de ţări între care există legături economice, comerciale, culturale etc. intense, ca urmare a situării lor într-un spaţiu geografic bine delimitat

De asemenea, dimensiunea internaţională a dezvoltării contemporane, caracterizată prin tendinţele de globalizare şi integrare, a impus şi necesitatea găsirii unor modalităţi relativ omogene de structurare a regiunilor din diverse spaţii naţionale. Astfel, Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (EUROSTAT) împreună cu alte departamente ale Comisiei Europene şi Statele Membre a elaborat „Nomenclatorul unităţilor teritoriale pentru statistică” (NUTS) cu scopul de a realiza o clasificare uniformă a unităţilor teritoriale pentru statistica regională a Uniunii. Aceasta utilizează o structură ierarhică pe trei

niveluri principale3, cuprinzând regiuni de mărime comparabilă, chiar dacă structura administrativ - teritorială a ţărilor membre cuprinde, în general, doar două niveluri regionale principale („Länder” şi „ Kreise” în Germania, „ régions” şi „départaments” în Franţa, ”standard regions” şi ”counties” în Marea Britanie, „regioni” şi „provincie” în Italia etc.) şi un nivel local (comune). Introducerea nivelului intermediar permite armonizarea statisticilor regionale ale ţărilor membre, efectuarea de analize pe plan regional în cadrul Uniunii Europene şi elaborarea politicilor regionale comunitare4. Pentru toate ţările Uniunii Europene măsurile de politică regională aplicate de aceasta se adresează nivelului teritorial NUTS25.

Numărul total al regiunilor NUTS2 din ţările membre ale UE a depăşit 200, după lărgirea acesteia din 1995. Numărul mediu de regiuni NUTS2 pe o ţară membră este de 15, cel mai mare număr, 40, înregistrându-se în Germania, ţara cu cea mai mare populaţie. Dimensiunile medii ale unei regiuni la acest nivel sunt de cca. 2 milioane de locuitori, respectiv 13.000 km2.

În România, structura administrativ-teritorială cuprinde un nivel regional (cele 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti) şi un nivel local (263 de oraşe, din care 84 de municipii şi 2688 comune):

Nivel NUTS I: România Nivel NUTS II: 8 regiuni de dezvoltare, cu o populaţie medie de 2,8

milioane locuitori (fig.1)

Regiunea 1 Nord - Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui);

Regiunea 2 Sud - Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea);

Regiunea 3 Sud Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman);

Regiunea 4 Sud - Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea);

Regiunea 5 Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş);

Regiunea 6 Nord - Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj);

Regiunea 7 Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu);

Regiunea 8 Bucureşti - Ilfov (municipiul Bucureşti, Ilfov). 3 Cererea în continuă creştere manifestată în legătură cu datele necesare analizelor economico-

sociale la nivel regional a determinat EUROSTAT să identifice „două niveluri suplimentare NUTS, dintre care numai unul – nivelul 5 – se aplică tuturor ţărilor membre”.

4 În ultimii ani sistemul NUTS a fost extins şi la s ta tel e din Centrul şi E stul Europei. 5 Nu în toate cazurile regiunile NUTS2 au caracter administrativ.

Nivel NUTS III: 42 judeţe, care reflectă structura administrativ teritorială a României

Nivel NUTS IV: nu se foloseşte, deoarece nu s-au identificat asocieri de unităţi teritoriale

Nivel NUTS V: 265 municipii şi oraşe 686 comune, cu 13092 sate, care reflectă structura administrativ - teritorială a României.

Harta regiunilor de dezvoltare din Romania

ALBA

SIBIUBRASOV

CO VASNA

H ARGH ITAMURES

IASI

NEAM T

BOTO SANI

SUCEAVA

G ALATI

VRANCEA

BACAU

VASLUI

CALARASI

IALOMITA

BRAILA

CO NSTANTA

TULCEA

G IURG IU

TELEO RMAN

GORJ

M EHEDINTI

DOLJ OLT

VALCEA

TIMIS

ARAD

CARAS-SEVERIN

HUNEDOARA

BIHOR

CLUJ

BISTRITA-NASAUD

MARAMURES

SATU M ARE

SALAJ

ARGES

DAM BOVITA

P RAHO VA BUZAU

NORD - VESTNORD - EST

CENTRU

SUD - EST

VEST

SUD - VEST SUD

BUCURESTI

Fig. nr. 1

În organizarea teritoriului României s-a ţinut cont de analiza factorilor naturali, economici, demografici şi tehnici, a intercondiţionării acestora pe ansamblul teritoriului ţarii şi pentru fiecare zona în parte6.

Cele opt regiuni de dezvoltare au fost create prin asociere voluntară, fiind entităţi teritoriale specifice, fără statut administrativ şi fără personalitate juridică, conforme cu sistemul european privind Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale Statistice (NUTS) şi corespund nivelului NUTS II. Ele reprezintă cadrul de concepere, implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare regională şi a programelor de coeziune economică şi socială, constituind totodată şi cadrul de culegere a datelor statistice specifice, în conformitate cu reglementările europene

6 Barna. B., Politica regionala si dezvoltare teritoriului - Fundatia Civitas pentru Societatea Civila,

Fundatia Diaspora, Timisoara 2003

emise de EUROSTAT pentru nivelul de clasificare teritorială NUTS II. Conform Ordonanţei de Urgenţa nr. 75/2001 privind funcţionarea Institutului Naţional de Statistica au fost create 8 direcţii generale pentru statistica regională, care, alături de cele 34 de direcţii judeţene de statistică, au ca scop dezvoltarea statisticii regionale7.

In condiţiile actuale, specifice perioadei de tranziţie la economia de piaţa, prin regruparea judeţelor cu profiluri complementare de dezvoltare se structurează noi forme teritoriale, respectiv regiunile de dezvoltare8.

a) Criteriul complexităţii a dat posibilitatea ca în organizarea judeţelor municipiilor, oraşelor şi comunelor să se ţină seama de condiţiile economice, social-politice şi geografice concrete, inclusiv aspecte privind componenţa naţionala a populaţiei, legaturile cultural-tradiţionale, perspectivele pe care le au diferitele zone şi localităţi, potrivit dezvoltării ţarii în ansamblu. în cadrul abordării complexe, un rol deosebit l-a avut criteriul omogenităţii naturale şi social economice. Cuprinzând un teritoriu mai mic decât al fostelor regiuni, judeţele actuale au un cadru variat, cu elemente ce se asociază şi se complementează favorabil. Ele dispun de o gama variata de resurse naturale şi de valori turistice care împreună cu elementele de peisaj şi cu obiectele antropice fac din ele unităţi teritoriale complexe, oferindu-le posibilităţi pentru o dezvoltare economica şi social-culturala complexa.

b) Reşedinţele de judeţ au fost selectate, de regulă, după criteriul centralităţii, urmărindu-se ca acestea să ocupe pe cât posibil, o poziţie geografică centrală, pentru a înlesni legăturile cu toate localităţile din cuprinsul judeţului. Pentru o mai bună comunicare cu toate centrele judeţului, cât şi datorită necesităţii dezvoltării lor mai puternice, reşedinţele de judeţ au o poziţie centrală. În concordanţă cu acest criteriu, o serie de oraşe de mărime mijlocie şi mai puţin dezvoltate sub raport economico-social, au fost preferate pentru poziţia lor centrală în cadrul teritoriului, ca reşedinţe de judeţ, beneficiind astfel de o dezvoltare corespunzătoare.

c) Criteriul istoric s-a constituit, de asemenea, printre criteriile de bază ale delimitării judeţelor, mai puţin în delimitarea unor judeţe din spaţiul montan. El se regăseşte în delimitarea unor vechi judeţe şi în denumirea lor. În denumirile judeţelor s-a ţinut astfel seama atât de tradiţiile istorice, cât şi de semnificaţiile contemporane ale unor zone şi oraşe determinate de dezvoltarea economică şi social-culturală.

Aceste regiuni au dimensiuni apropiate ca număr de locuitori şi, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, ca suprafaţă. Astfel, dacă nu se ia în calcul suprafaţa regiunii Bucureşti-Ilfov, suprafaţa variază între 32.034 km2 (regiunea Sud - Vest Oltenia) şi 36.850 km2 (regiunea Nord - Est). Populaţia se situa, la recensământul din 18 martie 2002, între 1.959 mii persoane (regiunea Vest) şi

7 Petrisor A. - Modele de dezvoltare durabila a oraselor, Bucuresti 1997 8 Legea 151/1998 privind dezvoltarea regionala în Romania

3.647 mii persoane (regiunea Nord - Est). Pe lângă grupările bazate în esenţă pe structura administrativ - teritorială,

s-au cristalizat şi anumite grupări tipologice, menite să reducă, pe baza unor caracteristici de dezvoltare economico-socială, la câteva categorii mari mozaicul de regiuni ce compun teritoriul naţional. Utilitatea lor este evidenţiată de rolul pe care îl au în fundamentarea politicilor regionale adecvate acestor categorii reprezentative de regiuni.

Pe plan internaţional s-au conturat grupări tipologice cu grade diferite de detaliere. Totuşi, în cadrul lor se poate distinge existenţa câtorva categorii de regiuni ale căror probleme se situează în centrul politicilor regionale din diverse ţări. Aceste regiuni sunt: regiunile agricole aflate în dificultate, regiunile industriale în declin sau „abandonate” şi regiunile care suportă „presiunea” unei creşteri rapide9.

a) Regiunile agricole aflate în dificultate au, în general, o poziţie periferică în raport cu o regiune centrală („core” region), ocupă suprafeţe relativ întinse, dar populaţia lor este mai puţin numeroasă sau dispersată. Lor li se pot adăuga regiunile izolate (de exemplu, unele regiuni montane), care nu dispun de o reţea de comunicaţii, de o infrastructură corespunzătoare. Rămânerea în urmă a acestor regiuni poate fi explicată prin lipsa de resurse, prin condiţiile mai puţin propice dezvoltării comparativ cu alte regiuni. Nivelul venitului pe locuitor este scăzut, gradul de subocupare şi rata şomajului - ridicate, sursele de venituri fiscale sunt sărace, productivitatea muncii este redusă, insuficientă. Adesea, populaţia migrează mai întâi de la sate spre marile centre urbane, înainte de a părăsi regiunea însăşi. Problemele de ajustare structurală ale acestor regiuni sunt, uneori, într-o puternică dependenţă de sectorul primar, ceea ce le diminuează supleţea în adaptare, în timp ce producţia lor principală se caracterizează printr-o slabă elasticitate în raport cu veniturile.

b) Regiunile industriale în declin sau „ abandonate” sunt caracterizate prin scăderea ratei de activitate, creşterea lentă a venitului pe locuitor, emigraţia ridicată, simptome evidente ale dificultăţilor cu care se confruntă aceste regiuni. În cadrul lor se constată frecvent existenţa unor infrastructuri şi a unei populaţii active îmbătrânite, a unor utilaje învechite, cu un grad de poluare ridicat, ce poate descuraja noile investiţii, un climat social nesatisfăcător. Cauzele se pot regăsi în efectul de „situare” (unele sectoare tind să se degradeze mai mult în anumite regiuni decât în altele, rezultând un deficit global) şi efectul „structural” (întreprinderile dintr-o regiune sunt specializate în sectoare „în pierdere de viteză” în raport cu rezultatele înregistrate pe plan naţional).

c) Regiunile care suportă „presiunea” unei creşteri rapide sunt cele în care resursele cunosc o exploatare foarte intensă, în aceeaşi manieră ca şi

9 Constantin Daniela Luminiţa, Elemente fundamentale de economie regională, ASE, Bucureşti, 2004,

p.24

infrastructurile (reţelele de transport, locuinţele), în timp ce nivelul cererii de forţă de muncă este excesiv. Totodată, poluarea şi congestia demografică sunt fenomene frecvente. În ansamblu, dezvoltarea înregistrată în aceste regiuni se soldează cu rezultate negative, chiar dacă industriile care se instalează în oraşe sau zone suprapopulate se aşteaptă să realizeze economii graţie urbanizării sau concentrării activităţilor. Cu toate că situaţia ocupării, veniturilor sau a impozitelor este favorabilă, apar o serie de disfuncţii sociale, care se traduc prin lungimea excesivă a traseului locuinţă - loc de muncă, poluare sonoră etc. În aceste regiuni creşterea economică antrenează randamente descrescătoare şi, în final, costurile marginale devin superioare avantajelor marginale.

În funcţie de problemele specifice diferitelor regiuni, în politicile regionale ale multor ţări s-au conturat măsuri cu adresabilitate directă referitoare la:

regiunile de promovare economică (în Germania) – regiuni „slabe” din punctul de vedere al structurii economice;

zonele de conversie şi zonele de reconversie industrială (în Franţa) - zone caracterizate prin rate înalte ale şomajului, diminuarea ritmului de creştere a populaţiei etc.;

zone asistate (în Marea Britanie) - cuprinzând: a) „zone de dezvoltare” cu o rată înaltă a şomajului şi cunoscând un proces de îmbătrânire industrială şi un declin al activităţilor industriale tradiţionale şi b) „zone intermediare”, în general adiacente celor de dezvoltare, dar cu o creştere lentă şi un şomaj mai redus. În România, în cadrul strategiei de dezvoltare regională elaborate iniţial

de Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională (ANDR) ca element de susţinere a planului naţional de dezvoltare regională, au fost identificate, ţinând seama de problemele economice şi sociale cu care se confruntă, zone tradiţional subdezvoltate, zone care trec printr-un declin industrial sever şi zone cu o structură economică fragilă.

Zonele tradiţional subdezvoltate prezintă o rată înaltă a şomajului structural şi o pondere ridicată a populaţiei ocupate în agricultură, o rată a mortalităţii infantile mai mare decât media pe ţară şi o tendinţă semnificativă a emigrării, determinată de lipsa locurilor de muncă. La aceasta se adaugă o infrastructură de bază necorespunzătoare şi un nivel scăzut al investiţiilor directe pe locuitor în raport cu media pe ţară. Exemple: zone din judeţele Botoşani şi Vaslui (în cadrul regiunii de dezvoltare Nord - Est), Giurgiu şi Teleorman (regiunea Sud-Muntenia), Dolj şi Olt (regiunea Sud - Vest Oltenia), Maramureş şi Bistriţa-Năsăud (regiunea Nord - Vest).

Zonele în declin industrial sunt zone în care procesul de tranziţie a condus la reducerea considerabilă a numărului locurilor de muncă, în special în

industria prelucrătoare şi minieră. Totuşi, în comparaţie cu zonele tradiţional subdezvoltate, ele au o situaţie satisfăcătoare a infrastructurii şi un mediu de afaceri relativ favorabil pentru buna funcţionare a mecanismelor pieţei. Este însă necesară acordarea unei atenţii speciale tratării problemelor sociale generate de restructurarea industrială. Exemple: zone din judeţele Botoşani şi Suceava (regiunea Nord - Est), Brăila şi Buzău (regiunea Sud - Est), Giurgiu, Teleorman, Călăraşi (regiunea Sud Muntenia), Hunedoara (regiunea Vest), Maramureş şi Cluj (regiunea Nord - Vest), Braşov (regiunea Centru).

Zonele fragile structural se caracterizează prin dependenţa populaţiei ocupate de o singură ramură/subramură a industriei grele sau chiar de o singură mare întreprindere generatoare de pierderi în economie. Intensificarea procesului de restructurare, retragerea subvenţiilor acordate de stat fac ca în perioada următoare aceste zone să se transforme în zone în declin industrial. Exemple: zone din judeţul Neamţ (regiunea Nord - Est), Galaţi şi Brăila (regiunea Sud - Est), Prahova, Călăraşi, Teleorman, Dâmboviţa (regiunea Sud Muntenia), Gorj (regiunea Sud - Vest Oltenia), Hunedoara (regiunea Vest), Satu Mare (regiunea Nord - Vest).

Studiile întreprinse în România au reliefat şi existenţa multor zone vulnerabile, zone în care factorii ce condiţionează dezvoltarea se situează sub anumite praguri critice.

Criterii folosite au fost:

criterii geografice, zonele vulnerabile prezentând condiţii dificile de relief, condiţii dificile de climă, resurse de apă subterană necorespunzătoare, soluri slab productive;

criterii demografice, în raport cu care se constată tendinţe de depopulare, spor natural puternic negativ, fenomene de îmbătrânire demografică, număr mic de persoane pe gospodărie;

criterii economice, în zonele vulnerabile existând un număr redus de locuri de muncă î n raport cu cererea, o slabă dezvoltare a activităţilor neagricole;

criterii sociale, zonele respective caracterizându-se prin disfuncţii ale vieţii comunitare, insatisfacţii privind mediul construit al localităţii etc.

Din cadrul acestora s-a desprins ulterior categoria zonelor defavorizate (ZD).

Politica în domeniul zonelor defavorizate vizează revitalizarea lor economică prin atragerea de investiţii, ca urmare a acordării unor importante facilităti fiscale (la început, acestea s-au referit la scutirea de la plata impozitului pe profit, scutirea/restituirea de taxe vamale, scutirea de TVA ş.a.) pe o perioadă între trei si zece ani.

Iniţial, ZD au fost definite ca arii geografice strict delimitate teritorial,

îndeplinind cel puţin una din următoarele condiţii: 1. să aibă structuri productive monoindustriale, care, în activitatea zonei,

să mobilizeze mai mult de 50% din populaţia salariată; 2. să fie zone miniere unde personalul a fost disponibilizat prin

concedieri colective în urma aplicării programelor de restructurare; 3. în urma lichidării, restructurării sau privatizării unui/unor agenţi

economici să apară concedieri colective care să afecteze mai mult de 25% din numărul angajaţilor cu domiciliul stabil în zona respectivă;

4. rata şomajului să depăşească cu 25% rata şomajului la nivel naţional; 5. să fie lipsite de mijloace de comunicaţii şi infrastructura să fie slab

dezvoltată. Ulterior, constatându-se că au fost declarate deja ZD ariile care

respectau aceste criterii (procesul de restructurare a zonelor monoindustriale şi a celor miniere fiind considerat încheiat în unele cazuri sau în curs de desfăşurare în altele), criteriile au fost revizuite şi reduse la cel puţin una din condiţiile următoare:

1. ponderea şomerilor în totalul resurselor de muncă ale zonei să fie de cel puţin trei ori mai mare decât ponderea şomerilor în totalul resurselor de muncă la nivel naţional în ultimele trei luni care preced luna întocmirii documentaţiei de declarare a ZD; 2. să fie zone izolate, lipsite de mijloace de comunicare, iar infrastructura să fie slab dezvoltată. În prezent, beneficiază de statutul de z one defavorizate un număr de 37

de zone, reprezentând aproximativ 7% din suprafaţa totală a ţării. Distribuţia în teritoriu a ZD indică o concentrare a acestora în proporţie de circa 80% în regiunile de Nord - Vest şi Vest.

Politica privind ZD a fost inclusă în cadrul mai larg al politicii zonelor asistate, lansate în anul 2000 pentru elaborarea şi derularea de programe susţinute prin Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională. Aceste programe de dezvoltare sunt orientate pe domenii de activitate şi/sau comunităţi locale având ca obiectiv realizarea unei creşteri economice durabile prin:

identificarea şi punerea în valoare a punctelor forte pe care le prezintă România şi transformarea lor în avantaje comparative pe plan internaţional;

concentrarea eforturilor de dezvoltare pe domenii generatoare de bunăstare (ramuri ale industriei, servicii, turism ş.a.);

stimularea procesului investiţional în domeniul public şi privat. 2.3 Contextul regional naţional

România se caracterizează, spre deosebire de statele mai vechi ale UE, pe de o parte printr-un nivel de dezvoltare economico-social scăzut, aceasta implicând şi o structură economică puţin compatibilă cu cea europeană, iar pe de altă parte prin decalaje inter-regionale şi inter-judeţene ridicate. În anul 2007 România s-a alăturat marii familii europene. Statutul de membru al Uniunii Europene a atras de la sine şi compararea nivelului de dezvoltare al României cu cel al celorlalte state membre şi cu al Uniunii ca întreg. Ca şi celelalte state membre UE, România a fost afectată de criza economică. Dar spre deosebire de multe ţări membre efectele crizei s-au făcut mai târziu resimţite în România. Primele semne au apărut în ultima parte a anului 2008, dar s-au resimţit din plin în anul 2009 când economia românească a înregistrat o contracţie accentuată a produsului intern brut (-7,1%). In anul 2010, chiar dacă au apărut unele semne de redresare, industria fiind singurul domeniu de activitate care a înregistrat creştere (producţia industrială s-a majorat cu 5,5%) totuşi România rămâne printre puţinele state membre cu o economie în recesiune, produsul intern brut diminuându-se cu 1,3%. Reducere mai accentuate decât România înregistrând doar Grecia (-4,5%), celelalte state membre reuşind să depăşească momentul crizei şi să înregistreze creşteri ale PIB (pe ansamblul Uniunii Europene 27 creşterea produsului intern brut a fost de 1,8%). Deşi procesul de recuperare a decalajelor dintre România şi Uniunea European era destul de lent a devenit şi mai anevoios deoarece în timp ce ţara noastră se afla încă în recesiune în anul 2010 celelalte progresau.

În ceea ce priveşte nivelul PIB/locuitor în PPS ţara noastră se situează pe penultimul într-o ierarhie a statelor membre depăşind doar Bulgaria.

PIB/locuitor in PPS, in anul 2009

UE27 = 100

LuxemburgOlandaIrlandaAustria

DanemarcaSuedia

GermaniaBelgia

FinlandaMarea Britanie

FrantaItalia

SpaniaCipru

GreciaSlovenia

Republica CehaPortugalia

MaltaSlovaciaUngariaEstoniaPolonia

LituaniaLetonia

RomaniaBulgaria

0 50 100 150 200 250 Fig. nr. 2

În anul 2009 nivelul PIB/locuitor s-a situat la 46% din media UE 27 Şi a fost în scădere faţă de anul 2008 (47%)(fig.nr.2).

Trebuie menţionat faptul că în România există discrepanţe majore la nivel regional din punct de vedere al PIB/locuitor. Cu excepţia regiunii Bucureşti Ilfov care depăşeşte media UE (în anul 2008 PIB/locuitor în PPS depăşea cu 13% media UE), toate celelalte regiuni din România au un nivel net inferior mediei UE. Regiunea Vest (51%) se situează la jumătatea UE 27, în timp ce restul regiunilor au un nivel mult mai scăzut (Regiunea Centru 45%, Regiunea Nord – Vest 41%, Regiunile Sud – Est şi Sud Muntenia cu 39%, Regiunea Sud – Vest Oltenia cu 36% şi Regiunea Nord – Est cu 29%).

Nici una din regiunile României nu se situează în primele 20 într-un top al tuturor regiunilor din Uniunea Europeană. Regretabil este faptul că 6 din cele 8 regiuni ale României se situează în clasament pe ultimele 20 de poziţii, regiunea Nord – Est ocupând penultimul loc înaintea Regiunii Severozapaden din Bulgaria(fig.nr.3).

PIB/locuitor în PPS în anul 2008Clasamentul ultimelor 20 de regiuni din U.E.

25

30

35

40

45

50

Severozapaden (B

G)Nord-Est (

RO)

Severen tse

ntralen (B

G)

Yuzhen

tsentra

len (B

G)

Yugoiztoc

hen (BG)

Sud-Vest Olten

ia (RO)

Severoiz toc

hen (BG)

Sud-Est (RO)

Podkarpacki

e (PL)

Sud-Muntenia

(RO)

Lubelsk ie (P

L)

Eszak-M

agyarors

zag (H

U)

Eszak-Alfol

d (HU)

Podlaskie (P

L)

Nord-Vest (

RO)

Warmins

ko-Mazu

rskie (

PL)Del-A

lfold (HU)

Del-Dunan

tul (HU)

Centru (RO)

Swietokrz

yskie (P

L)

Fig. nr. 3

În ceea ce priveşte nivelul produsului intern brut pe locuitor la nivel regional, în anul 2008, în afară de regiunea Bucureşti – Ilfov (care depăşeşte cu 143% media naţională) doar regiunea Vest are un nivel al PIB/locuitor superior mediei naţionale (cu 8,5%%), celelalte regiuni având un indice de disparitate inferior nivelului pe total ţară.

Structura valorii adăugate brute pe ramuri

01020304050607080

Industrie Agricultură Construcţii Servicii

- % -

România 2010 U.E. 27 2008

Fig. nr. 4

În România disparităţile se manifestă nu numai la nivel inter-regional, dar şi intra-regional. Ca şi la nivelul UE în cadrul fiecărei regiuni există judeţe cu un nivel ridicat de dezvoltare, iar altele mai puţin dezvoltate. In general în cadrul fiecărei regiuni există unul sau două judeţe cu un potenţial de dezvoltare ridicat care dau un plus fiecărei regiuni (de exemple Regiunea Sud Muntenia judeţele Argeş şi Prahova, Regiunea Sud - Est judeţul Constanţa, etc.). Nivelul diferit de dezvoltare al judeţelor unei regiuni conduc implicit la un nivel al PIB pe locuitor care variază foarte mult (de exemplu cel mai accentuat ecart se întâlneşte în Regiunea Sud - Est, unde diferenţa dintre judeţul cu valoare maximă (Constanţa: 7780 euro/locuitor) şi cel cu valoare minimă (Vrancea: 3852 euro/locuitor) este de 3927 euro). Există discrepanţe între România şi tarile din Uniunea Europeană şi în ceea ce priveşte structura economiei. Se poate spune că există două diferenţe majore în ceea ce priveşte ponderea ramurilor în valoarea adăugată brută. Astfel în timp ce economia României se caracterizează printr-o pondere ridicată a sectorului agricol (în jur de 7%), în ţările dezvoltate ale Uniunii Europene nivelul acestui sector se ridică la mai puţin de 1%, la nivelul anului 2008 media UE 27 a fost de 1,8%. O a doua diferenţă semnificativă este cea referitoare la contribuţia sectorului terţiar la formarea valorii adăugate brute. Astfel în timp ce în România serviciile generează circa 55% din valoarea adăugată brută, în ţările dezvoltate ponderea serviciilor în VAB depăşeşte 70%. In ceea de priveşte ponderea celorlalte două domenii de activitate, în România atât ponderea industriei, cât şi cea a construcţiilor sunt superioare mediei europene.

Indici de disparitate PIB/locuitor (euro) în anul 2008Total ţară = 100

50

100

150

200

250Nord-Est Sud-Est Sud

Sud-Vest

VestNord-Vest

CentruBucures

ti-Ilfo

v

Fig. nr. 5

Disparităti structurale există atât între regiuni, cât şi în interiorul regiunilor. Regiunea Bucureşti Ilfov şi municipiul Bucureşti prezintă o structură aparte diferită de cea a economiei naţionale, a celorlalte regiuni şi a celorlalte judeţe. Structura acestora este foarte apropiată de cea a unei economii dezvoltate din Uniunea Europeană. Diferenţele structurale între regiuni şi între judeţe se referă în principal la ponderea ridicată a sectorului agricol (mai mare de 10% din VAB) în special în judeţele de câmpie, dar nu numai (de exemplu Călăraşi, Covasna, Vrancea, etc.), altele se referă la ponderea ridicată a industriei a căror contribuţie la formarea valorii adăugate brute poate să depăşească 35% (de exemplu judeţele Argeş, Prahova, Arad). Dezavantajul unui sector agricol ridicat îl reprezintă faptul că agricultura României este puternic dependentă de condiţiile meteorologice ceea ce face ca în anii cu secetă, inundaţii etc. acest sector să se contracte puternic şi implicit produsul intern brut al regiunii/judeţului să se reducă, dar pe de altă parte în anii buni pentru agricultură aceste judeţe/regiuni să înregistreze creşteri economice spectaculoase. În cazul ocupării, ca şi la structura valorii adăugate brute există diferenţe semnificative între România şi media UE 27 la servicii şi agricultură, în sensul că în ţara noastră agricultura are o pondere superioară mediei unionale, în timp ce serviciile au o pondere mai mică.

Acesta face necesară o abordare teritorială a perspectivelor de atingere a ţintelor naţionale asumate, cu accent pe îmbunătăţirea ocupării şi reducerea numărului de persoane ameninţate cu sărăcia în zonele cu probleme.

Atingerea obiectivelor naţionale este condiţionată de existenţa unor politici publice adecvate condiţiilor specifice din fiecare judeţ şi regiune. In acest sens, primul demers necesar este acela al evaluării specificităţii structurale a fiecărei regiuni, pentru că îmbunătăţirea ocupării şi reducerea sărăciei depind

în primul rând de modificarea structurii economice, ocupaţionale şi sociale. Criza a adâncit decalajele dintre regiunile României şi a înrăutăţit starea structurală a acestora.

Aceasta face necesară o abordare teritorială a perspectivelor de atingere a ţintelor naţionale asumate, cu accent pe îmbunătăţirea ocupării şi reducerea numărului de persoane ameninţate cu sărăcia în zonele cu probleme.

Atingerea obiectivelor naţionale este condiţionată de existenţa unor politici publice adecvate condiţiilor specifice din fiecare judeţ şi regiune. În acest sens, primul demers necesar este acela al evaluării specificităţii structurale a fiecărei regiuni, pentru că îmbunătăţirea ocupării şi reducerea sărăciei depind în primul rând de modificarea structurii economice, ocupaţionale şi sociale. Criza a adâncit decalajele dintre regiunile României şi a înrăutăţit starea structurală a acestora.

3. Unele consideraţii generale privind prognoza în profil teritorial Elaborarea prognozelor în profil teritorial reprezintă un demers necesar şi

util în etapa actuală, când absorbţia fondurilor structurale şi mai ales orientarea acestora către proiecte cu impact semnificativ în dezvoltarea echilibrată a regiunilor şi zonelor ţării, reprezintă obiective de maximă importanţă.

Prognoza în profil teritorial reprezintă o versiune la nivel regional a prognozei macroeconomice şi are drept scop oglindirea posibilităţilor de dezvoltare a fiecărei regiuni în contextul unei evoluţii aşteptate a economiei naţionale. Aceasta evidenţiază contribuţia fiecărei regiuni la dezvoltarea de ansamblu a economiei româneşti, dar şi măsura în care programele de dezvoltare regională se reflectă în evoluţia viitoare a economiei fiecărei regiuni şi asigura o mai bună fundamentare a prognozei macroeconomice la nivel naţional.

Prognoza în profil regional are drept scop fundamental acela de a oferi administraţiei locale şi centrale informaţii asupra posibilităţilor viitoare de dezvoltare regională şi măsura eforturilor investiţionale şi a resurselor necesare pentru atingerea anumitor niveluri.

Construirea unei prognoze regionale cât mai complete, care să prezinte evoluţiile locale viitoare pentru majoritatea domeniilor şi indicatorilor economico – sociali presupune a trata fiecare regiune ca o entitate economică distinctă. Din acest punct de vedere prognoza fiecărei regiuni este concepută ca o prognoză de sine stătătoare, aceasta reprezentând mai mult decât o defalcare pe regiuni a unor indicatori economici.

3.1 Indicatori ai prognozelor regionale În general, prognoza în profil teritorial se limitează la estimarea valorii

adăugate brute a ramurilor şi a produsului intern brut şi implicit a indicatorilor derivaţi din acestea (PIB/locuitor la nivel regional, structuri, etc.), indicatori privind forţa de muncă (număr de salariaţi, câştig salarial, număr de şomeri, rata şomajului, etc.) şi comerţul exterior (importul şi exportul de bunuri).

Elaborarea de prognoze în profil teritorial este direct condiţionată de existenţa seriilor de date statistice care să ofere informaţii suficient de sugestive asupra tendinţelor şi caracteristicilor activităţii economico – sociale a regiunilor, pentru evidenţierea corectă a trendurilor evolutive.

În elaborarea prognozelor la nivel regional se întâmpină unele dificultăţi, cum sunt:

în ceea ce priveşte datele referitoare la produsul intern brut şi valoarea adăugată brută pe ramuri, acestea sunt furnizate de Institutul Naţional de Statistică numai în preţuri curente, seria de date fiind disponibilă începând cu anul 1993. De asemenea, datele statistice privind produsul intern brut regional se publică numai când Conturile Naţionale sunt

definitive, existând astfel o perioadă de 2-3 ani pentru care nu există date şi pentru care trebuie făcute estimări;

nu există informaţii în profil teritorial privind evoluţia preţurilor, fapt pentru care pentru care se folosesc deflatorii valorii adăugate brute pe ramuri de la nivel naţional.

În prognoză se utilizează următoarele metode de estimare a indicatorilor:

metoda statistică de regionalizare, respectiv defalcarea unei valori macroeconomice pe baza structurii pe regiuni a unei chei de repartiţie;

metode econometrice, în principal corelaţia şi regresia, pentru stabilirea relaţiilor cauzale dintre doi indicatori.

În concordanţă cu obiectivele prognozelor regionale se elaborează două categorii de lucrări, respectiv:

lucrare de sinteză pe ansamblul regiunilor, care prezintă evoluţia comparativă a unor indicatori macroeconomici pe regiuni, respectiv „Prognoza macroeconomică în profil teritorial”.

această lucrare ia în considerare un set minim de indicatori din prognoză macroeconomică, asigurând estimarea defalcată a acestora pe regiuni;

lucrarea prezintă astfel posibilităţile de dezvoltare a regiunilor în condiţiile macroeconomice date.

„Prognoza dezvoltării economice a regiunii”, reprezentând o prognoză mai detaliată pe fiecare regiune, incluzând şi indicatorii specifici sau cu relevanţă regională, care nu reprezintă obiectul prognozei macroeconomice – în special cel privind utilităţile publice, domeniul social sau nivel de trai. „Prognoza dezvoltării economice a regiunii” este o lucrare complexă care evidenţiază evoluţia economică din ultimii ani din regiune – cu defalcare pe judeţe şi perspectivele de dezvoltare atât prin prisma indicatorilor macroeconomici regionalizaţi cât şi prin luarea în considerare a unor indicatori specifici.

Din a doua categorie, a indicatorilor care fac exclusiv obiectul prognozelor regionale vor face parte următorii:

indicatori ce caracterizează construcţia de locuinţe;

transportul urban de pasageri;

indicatori ce reflectă activitatea turistică;

indicatori ce caracterizează activitatea de învăţământ;

aspecte demografice;

indicatori ce măsoară dezvoltarea utilităţilor publice: alimentare cu apă, canalizare, energie termică, reabilitarea drumurilor publice.

De asemenea, în măsura în care este posibil, în raport cu profilul economic al regiunii, se pot detalia indicatorii privind activitatea economică, precum producţia agricolă, producţia industrială pe ramuri.

Ca urmare, există două categorii de indicatori: indicatori macroeconomici regionalizaţi şi indicatori estimaţi la nivel regional.

3.2 Caracteristici generale ale metodelor de prognoză În ultimele decenii, prognoza şi modelarea macroeconomică au dobândit

un rol din ce în ce mai important pentru elaborarea deciziilor de politică economică şi a strategiilor de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Primele modele macroeconomice au fost realizate de doi economişti, ulterior deveniţi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie, de olandezul Jan Tinbergen în 1969 şi respectiv de americanul Lawrance Klein în 1980.

Teoria modernă a prognozelor macroeconomice a stabilit o serie de principii şi reguli generale, realizarea de prognoze economice a devenit o practică curentă în orice sistem economic, jucând un rol din ce în ce mai important pentru fundamentarea deciziilor şi politicilor la nivel macroeconomic.

Realizarea prognozelor necesită expertiză economică şi econometrică şi, în particular, cunoaşterea temeinică a unor tehnici specializate. În acest sens, cele care permit extragerea trendului de creştere şi a ciclurilor joacă un rol cheie în analiza macroeconomică, ca de altfel şi în prognoza macroeconomică.

În general, prognoza economică include cel puţin următoarele trei secţiuni:

- o privire de ansamblu asupra viitorului economiei, incluzând estimări cantitative pentru principalele variabile macroeconomice la diverse orizonturi de timp;

- o prezentare analitică, dar coerentă, totodată, a legăturilor dintre variabile, care include expunerea clară a ipotezelor şi prezumţiilor considerate pentru prognoză, precum şi o investigare a riscurilor care s-ar putea materializa dacă unele dintre ele s-ar putea modifica devenind nefavorabile;

- o discuţie a opţiunilor implicate pentru utilizatorul prognozei. În privinţa orizontului de timp, prognozele macroeconomice pot fi de

mai multe feluri, după cum urmează: - pe termen foarte scurt, de la ultimele observaţii statistice până la două

trimestre în viitor; - pe termen scurt, de la şase luni la doi ani; - pe termen mediu, de regulă considerat de la doi la cinci ani (uneori 10

ani);

- pe termen lung, dincolo de un orizont de timp de cinci sau zece ani. În privinţa mecanismelor fundamentale, prognoza se bazează pe analiza

datelor economice prin prisma teoriei economice, combinarea exactă a acestor două laturi depinzând în final de orizontul de timp considerat:

- pe termen scurt, variabilele de stoc sunt mai mult sau mai puţin fixe. În consecinţă, analiza se concentrează asupra variabilelor de flux, cei mai mulţi specialişti folosind ipoteze şi prezumţii relativ similare.

- pe termen mediu, este de presupus că structurile economice nu se schimbă prea mult. Prin urmare, o abordare naturală constă în examinarea a ceea ce se întâmplă când trendurile care sunt prognozate pentru un orizont de doi ani sunt prelungite (extrapolate).

- pe termen lung, economiştii pot presupune transformări structurale substanţiale.

Cererea pentru prognoze porneşte de la nevoia de a forma o privire educată şi competentă asupra viitorului, înainte de luarea deciziilor. Apar însă două constrângeri de bază:

- întârzierile (lags) – relaţiile economice sunt complexe şi impactul acţiunilor iniţiate astăzi pot să nu se materializeze încă pentru o anume perioadă de timp.

- incertitudinea (uncertainty) – viitorul este inerent incert. În legătură cu impactul prognozelor, acestea afectează comportamentul

agenţilor în două feluri: - adaptare – agenţii, fie vor folosi o oportunitate, fie vor încerca să se

protejeze împotriva consecinţelor unui eveniment nedorit. - reacţie – când agenţii pot influenţa obiectul care este prognozat, ei ar

putea acţiona deja asupra lui. Relativ la relaţia dintre prognoză şi decidenţii, în materie de politici

economice, se impun următoarele precizări: - prognozele joacă un rol important (uneori chiar decisiv) în luarea

deciziilor; cu toate că acestea, se pot abate semnificativ de la ceea ce prognozele sugerează.

- agenţii pot atribui ponderi diferite obiectivelor de politică economică. - decidenţii trebuie să aibă responsabilitate pentru acţiunile lor, bazate

pe informaţia oferită şi pe propriile lor obiective. În general, există patru tipuri de abordări cantitative care sunt utilizate în

prognoza economică: - metode subiective; - metode bazate pe indicatori cheie;

- modele ale seriilor dinamice; - modele structurale. În ceea ce priveşte construirea unui model macroeconomic, în general,

trebuie să se ţină cont de trei provocări clare: - să încorporeze teorie suficient de bogată pentru a fi capabilă să

analizeze o gamă vastă de aspecte economice, rămânând totuşi tratabilă, intern consistentă, coerentă şi uşor de înţeles;

- acest model teoretic să concorde cu datele cel puţin la fel de bine ca un model anterior;

- să fie un model sigur, credibil şi eficient în raport cu diversele ipoteze de prognoză şi totodată adaptabil la impunerea unor judecăţi şi ajustări raţionale şi a unor rute condiţionate.

De regulă, structura prognozei sau căile de realizare a acesteia reprezintă combinaţii ale celor trei tipuri de informaţie:

- consistenţă teoretică internă provenită dintr-un model nucleu; - evidenţe bazate pe datele reale privind corelaţii istorice ale variabilelor

endogene cu alţi factori, în special aceia care nu sunt formal trataţi în modelul nucleu structural;

- o aplicaţie directă a unei judecăţi, presupuneri, ipoteze, provenită din alte modele şi din expertiza specialiştilor.

În modelele macroeconomice moderne se utilizează, în genral, aşa-numita „abordare hibridă”. Modelul complet este o combinaţie între nucleu şi elemente non-nucleu, care tratează mai bine modificarea datelor din trecut decât fiecare model în parte şi permite îmbunătăţirea tratării raţionamentelor pentru prognoză. Această abordare hibridă face ca proiecţiile finale să fie mediu ponderate pe baza a trei tipuri de informaţie: o parte structurală provenind din modelul nucleu, corelaţii extra nucleu pe termen scurt provenind din modelul extra-nucleu şi raţionamente aplicate de către utilizator prin modelul extra-nucleu (ponderile relative la aceste tipuri de informaţie vor varia de-a lungul diferitelor părţi ale modelului).

În cazul modelelor macroeconomice moderne există câteva reguli de bază, respectiv:

1) Ecuaţiile din modelul nucleu se bazează pe optimizarea comportamentului agenţilor, care sunt orientaţi spre viitor (forward-looking agents), derivate dintr-un set de prezumţii consistente privind factori precum preferinţele şi tehnologiile. Ecuaţiile non-nucleu includ dinamici ad hoc adiţionale şi variabile care sunt proxy pentru efectele lipsă; ele permit, de asemenea, aplicarea directă a raţionamentelor. Structura modelului complet este restricţionată astfel încât variabilele trebuie să conveargă spre traiectoriile pe termen lung prin modelul nucleu, dar comportamentul pe termen scurt este

potenţial suficient de flexibil şi verificabil prin impunerea de raţionamente. 2) Există un număr de beneficii de pe urma acestei deosebiri între

elementele nucleu şi cele non-nucleu. Astfel, dacă s-ar introduce elemente ad hoc în nucleu ar exista riscul deteriorării prezumţiilor teoretice ale modelului nucleu şi, de asemenea, ar rezulta un sistem instabil. O cale de interpretare a acestei abordări hibrid este că traiectoria rezultată din modelul nucleu este tratată ca un regresor împreună cu variabilele adiţionale şi cu dinamicile ad hoc în ecuaţia modelului complet.

3) Nu sunt permise proiecţii de tip feedback de la ecuaţiile non-nucleu la modelul nucleu, care ar ridica probleme similare privind instabilitatea şi nedeterminarea fundamentelor microeconomice ale teoriei nucleu. În schimb, se utilizează o abordare de tip non-feedback, care menţine deosebirea între valorile provenite din modelul nucleu şi cel complet de prognoză. Astfel, există o cauzalitate directă pe ruta model nucleu – ecuaţii non-nucleu. Aceasta facilitează, de asemenea, aplicarea directă a unui raţionament în legătură cu modelul de prognoză, astfel încât va fi uşor să se impună traiectoriile dorite pentru o serie de variabile particulare. În general, în modelul complet au fost impuse aceleaşi condiţii de consistenţă stoc-flux şi flux-flux ca în modelul nucleu. O excepţie constă în faptul că output-ul este determinat de cererea pe termen scurt.

În esenţă, construirea modelului presupune mai întâi explicarea modului în care este implementată teoria pentru a genera output-urile numerice. Stabilirea propriu-zisă a modelului presupune abordarea unor probleme tehnice, cum sunt: tratarea temporală a variabilelor, preţurile relative, staţionaritatea, linearitatea, expectaţiile, analiza stabilităţii, rezolvarea traiectoriei de echilibru (steady state), valorile de pornire, rezolvarea modelului dinamic, simulările recursive, variabilele exogene şi expectaţiile, impunerea directă a raţionamentelor asupra variabilelor endogene, rezolvarea pe baza datelor din trecut şi în final metodologia de realizare a prognozelor.

Sintetic, profilul unei prognoze se construieşte urmând următoarele etape: 1) se stabilesc tipurile de expectaţii pentru variabilele exogene viitoare,

care sunt derivate din utilizarea modelului variabilelor exogene; 2) se decide asupra valorilor pentru ipotezele de prognoză (endogenele

fixe); 3) se calculează condiţiile terminale pentru variabilele endogene utilizând

modelul steady-state; 4) se simulează recursiv modelul dinamic, luând valorile stady-state

(posibil diferite) pentru fiecare perioadă în cadrul prognozei, prin utilizarea valorilor primei perioade de prognoză faţă de proiecţia perioadei precedente. Se simulează mai întâi un model linearizat, care apoi este utilizat de modelul nucleu non-linear pentru obţinerea valorilor iniţiale ale variabilelor endogene. Răspunsurile primei

perioade pentru fiecare proiecţie sunt extrase şi formează valorile finale ale modelului nucleu;

5) modelul complet cu dinamici non-nucleu este rezolvat, dată fiind traiectoria completă pentru valorile endogene în nucleu. Pot fi apoi făcute ajustări reziduale în ecuaţiile non-nucleu, modelul putând fi rezolvat din nou;

6) rezultatele obţinute pe baza modelului complet, exprimate în unităţile modelului, sunt apoi transformate în măsuri mai familiare pentru analize, precum unităţi corespunzătoare Conturilor Naţionale şi rate de creştere.

Raţionamente pot fi adăugate în cazul fiecărei etape. De exemplu, în cazul consumului, dacă se gândeşte că acesta a fost prea mic de-a lungul orizontului de prognoză, aceasta ar putea reflecta un număr de posibile probleme, cum sunt: echilibrul pe termen lung al modelului este prea scăzut sau expectaţiile pe termen mediu privind venitul viitor din muncă, schimbarea preţurilor, taxele sau ratele dobânzii necesită modificări sau, încă, profilul prognozei pe termen scurt apare ca fiind neplauzibil, comparativ cu indicatorii pe termen scurt. Identificarea sursei problemelor ar trebui să determine dacă trebuie reanalizaţi parametrii conducători ai traiectoriei steady-state sau reconsiderarea profilului variabilelor exogene de-a lungul orizontului de prognoză sau a modului de determinare a modificărilor reziduale în modelul nucleu.

Modelul este un sistem de ecuaţii diferenţiale non-lineare care conţine legături şi lag-uri şi necesită algoritmi specializaţi de obţinere a soluţiilor. De asemenea, au fost dezvoltate rutine pentru a fi aplicate în simularea modelului. Modelul este destinat pentru stabilirea unui echilibru sustenabil pe termen lung, astfel încât a fost necesară specificarea valorilor care-l caracterizează. Rezultă că toate simulările necesită o soluţie stady-state consistentă intern. Modelul nucleu este utilizat pentru a genera un model steady-state pentru acest scop, care poate fi rezolvat într-un mod direct şi eficace.

Permanent este nevoie de valori de pornire pentru acele variabilele endogene care au lag-uri. Pentru un anumit tip de exerciţiu, tipic pentru demonstrarea proprietăţilor teoretice, se pot introduce şocuri asupra modelului care să-l deplaseze de la echilibrul iniţial steady-state prin modificarea valorilor uneia sau mai multor variabile exogene. În cazul unui şoc permanent este nevoie să fie rerezolvat modelul steady-state pentru a oferi un nou set de condiţii terminale, ceea ce nu este cazul pentru un şoc temporar.

Prognozele utilizează date recente ca puncte de pornire. Dinamica modelului arată cum se poate determina traiectoria de la aceste valori de pornire la echilibrul sustenabil implicat de valorile date de modelul steady-state. Prognoza este un exerciţiu mai complicat decât simularea unui simplu şoc. Abordarea standard este de a construi traiectoria de prognoză prin simulări recursive, astfel încât să se poată aplica raţionamente şi judecăţi privind

problematica expectaţiilor, a mulţimii informaţiilor sau a fixării temporare a variabilelor endogene.

Pentru aplicarea modelului sunt necesare mai multe operaţii, dintre care cea mai importantă este eliminarea trendului şi retransformarea în nivele a datelor. De regulă, se utilizează date care trebuie transformate în formă staţionară: adică variabilele sunt curăţate de trend prin creşterea output-ului potenţial, creşterea productivităţii muncii sau prin inflaţie. Deci legăturile şi lag-urile în ecuaţiile modelului sunt echivalate prin ratele de creştere ale potenţialului productiv, prin productivitate şi prin inflaţie.

În ultima vreme se constată o serie de progrese în realizarea prognozelor oficiale. Astfel, actualmente există, în mod explicit sau implicit, două tendinţe în analiza macroeconomică, cu impact major asupra modului de realizare a prognozelor şi conceperii politicilor economice:

pe de o parte, utilizarea în realizarea prognozelor macroeconomice a datelor trimestriale, lunare şi chiar cu frecvenţă mai mare, ceea ce semnifică tendinţa de micşorare a pasului de discretizare temporară;

pe de altă parte, se constată conştientizarea faptului că, modelele utilizate în prognozele oficiale au ca ipoteză fundamentală echilibrul doar pe termen scurt. Aici se poate încadra şi recomandarea venită de la Uniunea Europeană de a se calcula bugete multianuale, care semnifică mărirea pasului de discretizare temporară. Altfel spus, dacă tot ştim că modelele şi analizele noastre sunt valabile doar pe termen scurt, de regulă un an, considerat ca fiind unitatea de timp, atunci de ce să nu extindem această unitate de timp, considerând-o ca fiind doi, trei sau patru ani? Adică până aproape de dimensiunea standard a ciclului afacerilor, care la rândul său tinde să coincidă cu ciclul electoral.

3.3 Statistică teritorială 3.3.1 Particularităţile cercetării statistice regionale Cunoaşterea legilor statistice sub care se manifestă fenomenele de masă în

profil regional, fundamentarea politicilor specifice, adoptarea instrumentelor şi stimulentelor de aplicare a acestor politici depind fundamental de volumul şi, mai ales, de calitatea datelor şi informaţiilor statistice disponibile. Această cerinţă esenţială conjugată cu nevoile utilizatorilor şi cu costul procedurilor de obţinere a respectivelor date şi informaţii solicită un înalt grad de profesionalism, flexibilitate şi eficienţă deosebită în adaptarea şi utilizarea metodelor statistice.

Pentru atingerea obiectivelor sale, cercetarea statistică regională nu trebuie privită şi concepută în mod izolat, ci ca parte integrantă a cercetării economice regionale care, prin definiţie, are un profund caracter interdisciplinar. Interdisciplinaritatea cercetării fenomenelor socio-spaţiale este obiectivă datorită complexităţii deosebite a acestora.

Complexitatea manifestării fenomenelor economice în profil regional impune în mod obiectiv, din punct de vedere metodologic, adecvare, selectare şi analiză factorială, compatibilitate cu natura fenomenelor studiate în spaţiul economic, ceea ce impune cercetării statistice regionale anumite particularităţi în raport cu cercetarea statistică temporală sau distribuţională.

Dintre particularităţile generale obiectiv necesare de care trebuie să se ţină seama în cercetările statistice regionale, prezentăm următoarele:

a) cercetarea trebuie să se bazeze pe principiile teoriei şi practicii economice regionale:

principiul asimetriei;

principiul interdependenţei;

principiul topologic;

principiul alotopic;

principiul antrenării. b) „localizarea” şi ,,variabilitatea spaţiului”: variabilitatea spaţiului se

manifestă în condiţii de constantă sau variaţie a timpului şi/sau structurii organizatorice (repartiţiilor). Dintre implicaţiile directe ale acestei particularităţi amintim localizarea ca atribut esenţial pentru datele statistice spaţiale. Acest atribut evidenţiază rolul spaţiului ca factor potenţial explicativ al sistemului socio-economic care facilitează înţelegerea reprezentării cantitative a spaţiului, a legăturilor interspaţiale. Sursele de date sunt bine localizate la nivelul unităţilor individuale (gospodării, firme) şi la nivelul punctelor specifice din spaţiul analizat (ale circumscripţiilor electorale, judeţelor, regiunilor statistice sau istorice, ale ţărilor etc.). Astfel de observaţii pentru care se ia în considerare localizarea absolută şi/sau poziţionarea relativă (configuraţia spaţială) le denumim date spaţiale. Din punctul de vedere socio-economic (punctele, liniile, arealele/ zonele fiind considerate entităţi fundamentale pentru reprezentarea spaţială a fenomenelor), distingem trei clase principale de date spaţiale:

„date obiect”: desemnează obiectele prin puncte (puncte speciale sau puncte localizate în care se produc evenimente interesante);

„date de teren” (în termeni geostatistici) sau date spaţiale continue: observaţii asociate cu urmărirea variaţiei continue a variabilelor dintr-un spaţiu, cu alte cuvinte sunt valori fixate pentru anumite puncte selectate;

„date de interacţiune spaţială” (denumite şi date de legătură sau de flux spaţial): înţelese ca „măsurători” ale legăturilor sau ale „perechilor”

de localizări, care pot fi puncte sau areale. O altă implicaţie a localizării şi explicitării variabilităţii spaţiului o

regăsim în monitorizarea şi evaluarea politicilor de dezvoltare regională. Astfel, în Carta verde - Politica de dezvoltare regională în România se regăsesc pentru gestionarea politicilor structurale, patru categorii de „informaţii de acţiune regională”:

informaţii privind indicatorii de context: ilustrează aspectele-cheie ale situaţiei socio-economice a fiecărei regiuni şi furnizează punctul de plecare pentru definirea originală a programelor. Aceste date trebuie să reflecte acele caracteristici ale regiunii respective care sunt cele mai semnificative pentru politicile care vor fi implementate;

informaţii de intrare: necesare pentru investigarea şi estimarea anterioară a operaţiilor şi pentru monitorizarea implementării lor; datele de input sunt în principal financiare, dar nu numai. Ca urmare, acestea trebuie să fie asociate cu resurse pentru fiecare

element al programului;

date privind indicatorii de nivel: folosite în monitorizarea rezultatelor (adesea fizice); aceste date trebuie să reflecte natura specifică a operaţiei/măsurării pentru care ele au fost utilizate. Calea cea mai eficientă pentru obţinerea acestui tip de date rezultă din beneficiile aduse de o echipă de cercetare mixtă, interdisciplinară, implicată direct în implementarea programului folosind tehnici de control pentru a preveni un anumit prejudiciu;

date privind indicatorii de impact: reflectă gradul în care obiectivele unui program s-au întâlnit. În modul cel mai simplu, acest tip de date implică urmărirea schimbării în datele acelor indicatori de context care sunt direct legaţi cu obiectivele programului. O altă implicaţie directă a variaţiei explicite a spaţiului se exercită asupra

sistematizării şi prezentării datelor spaţiale în serii statistice. În virtutea acestei particularităţi, în cercetare se utilizează pe scară largă serile teritoriale unidimensionale în care valorile individuale (absolute, relative şi medii) ale variabilelor sunt ordonate exclusiv în raport cu unităţile de observare teritoriale dintr-un spaţiu economic, timpul, densitatea repartiţiei si structura organizatorică fiind considerate constante.

Forma generală a unei astfel de serii este {i; xi} i = n,1 ,

unde:

i= n,1

i – reprezintă o unitate de observare teritorială din spaţiul economic delimitat din punctul de vedere al timpului, structurii organizatorice etc.; xi - valoarea variabilei x înregistrată la nivelul unităţii teritoriale „i” în

condiţiile de delimitare precizate. Din punct de vedere statistic, trebuie să menţionăm că valoarea individuală x este rezultatul unui proces stocastic (al combinării diferite a unui ansamblu diversificat de factori de influenţă - comuni sau specifici, principali sau secundari, etc.) care ipotetic poate fi „staţionar” (cu medie nulă şi dispersie constantă). Prezentele tendinţe de perfecţionare ale metodologiei statistice şi ale

tehnicilor informatice corespunzătoare facilitează aprofundarea cunoaşterii legilor de manifestare ale fenomenelor, întrucât permit abordarea acestora în plan bidimensional (spaţiul şi timpul simultan variabile); forma generală a unei astfel de serii este {i, t, xit}r , unde xit este valoarea variabilei x din unitatea teritorială „z” la momentul sau intervalul de timp „t” şi chiar în plan tridimensional (simultaneitatea spaţiului, timpului şi structurii organizatorice sau a densităţii repartiţiei).

Indiferent de dimensiunea cadrului de prezentare a datelor spaţiale, prin folosirea acestora, se urmăreşte măsura în care este asigurată comparabilitatea datelor din punctul de vedere al conţinutului, al metodologiei de înregistrare sau de calcul, al sferei de cuprindere, al unităţilor de măsură, al preţurilor etc.

Calitatea informaţiilor statistice pentru cunoaşterea manifestării spaţiale a fenomenelor, în marea lor complexitate, nu este dependentă în mod absolut de localizarea şi variaţia spaţiului, ci şi de luarea în considerare în mod explicit şi a altor particularităţi. Una dintre acestea se referă la unitatea spaţială de înregistrare a datelor.

c) În statistica regională, în general, şi, în particular, în analiza factorială teritorială (regională sau spaţială), se prelucrează şi se analizează date înregistrate (calculate sau estimate) la nivelul unităţilor complexe de observare (localitate, arie de atracţie, zonă, judeţ, regiune statistică sau istorică, ţară etc.) Dacă analizăm, de exemplu, variabila x în spaţiul economic format din „n” unităţi de observare teritoriale, atunci valoarea individuală xi (i = n,1 ) este un rezultat al combinării multiplilor factori de influenţă, comuni sau specifici, cu acţiune directă sau conexă, care acţionează cu intensităţi diferite. Multiplele relaţii de cauzalitate şi de combinare factorială determină ca nivelul xi să fie rezultatul unui proces stocastic care se manifestă la nivelul unităţii complexe „i”. Densităţile de repartiţie ale proceselor stocastice fiind foarte diversificate, relaţiile de cauzalitate fiind diferite, determină caracterul eterogen al unităţilor complexe de observare, caracter care este indus şi în spaţiul economic din care acestea fac parte. De exemplu, pe termen lung, o decizie limitată la un spaţiu relativ restrâns are la nivel de agregare superior (macroteritorial) sau în alte spaţii efecte asociate cu depopularea unei zone îndepărtate sau cu apariţia unor funcţii noi (de exemplu, turism).

Statistica regională oferă informaţii necesare şi utile pentru cunoaşterea cantitativă şi aprecierea calitativă a variabilităţii fenomenelor economico-sociale în profil teritorial. Din acest punct de vedere, existenţa şi calitatea unei baze informaţionale, riguros construite, funcţionale, are relevanţă majoră

pentru fundamentarea strategiilor şi politicilor regionale de dezvoltare economică.

Caracteristica fundamentală a unei asemenea baze informaţionale este, înainte de toate, de esenţa cantitativă, de tip inductiv. În mod necesar porneşte de la realitatea empirica la generalizarea teoretică, deoarece informaţiile statistice nu numai că ,,guvernează lumea”, ci arată şi cum lumea este guvernată (Goethe). De aceea, cercetarea statistică în general, cea regională în particular sunt concepute şi realizate nu la întâmplare, ci pe baza unor principii riguroase.

Principii fundamentale, dar specifice aparţin cercetării statistice factoriale în profil teritorial. Prin construirea bazei informaţionale pe baza acestor principii - la care ne vom referi în continuare - se creează ,,pachetul coerent de informaţii statistice” capabil să furnizeze elementele (,,juste măsuri”) necesare cunoaşterii şi fundamentării deciziilor economico-sociale la nivel teritorial. Dintre aceste principii, amintim:

principiul de „start”: se referă la obligativitatea de a avea drept punct de pornire natura primară a manifestării, a fenomenului pentru „memorarea originalului”; se regăseşte în organizarea adecvata a colectării datelor, ca şi în construirea diferitelor surse de colectare;

principiul „praxisului”, respectiv al utilizării adecvate a tuturor metodelor de generalizare a experienţei, îmbinând mărimile medii, abaterile pătratice, coeficienţii de corelaţie, tendinţele de lunga durata, oscilaţiile sezoniere şi ciclice cu metodele de analiză a masivelor de date;

principiul „abordării sistemice” se referă, pe de o parte, la conceperea şi interpretarea ca sistem a fenomenelor studiate, iar pe de alta parte, vizează conceperea sistemică a cercetării statistice a fenomenelor şi proceselor economice, ceea ce nu exclude, ci, dimpotrivă, implică utilizarea metodelor de analiză într-un univers tridimensional, prin abordarea spaţială, temporală şi distribuţională (organizaţional), numitorul comun dominant al fiecărei dimensiuni fiind abordarea factorială.

Principiul „legităţii”: în conformitate cu acest principiu, prin cercetarea statistica în general şi prin cea regională în particular se urmăreşte identificarea repetabilităţii, a regularităţii, a tendinţelor, ca manifestări ale legilor statistice; principiul „verosimilităţii (veridicităţii)”: exprimat altfel, „statistica este una din acele ştiinţe ai cărui slujitori trebuie să dea dovadă de o adevărată artă a discernământului” în interpretarea realităţii. Aceasta implică răspunderi din perspectiva selectivităţii informaţiilor, astfel încât indicatorii construiţi pe baza lor să fie veridici, să exprime realitatea;

principiu „descriptiv” exprimă cerinţa ca cercetarea statistică să contribuie la refacerea legăturii „prezentului” cu „istoria”. În acest sens,

von Schlozer exprimă sugestiv: „...istoria este statistica în mişcare, iar statistica este istorie în repaus...”;

principiul precedent implică, în mod inductiv, principiul „matricei comune”: satisfacerea cunoaşterii manifestării fenomenelor într-o entitate spaţiala trebuie să se bazeze pe ansamblul valorilor variabilelor identificate şi specificate, deoarece „statistica este ca şi logica, matricea oricărei ştiinţe experimentale”;

principiul „modelării”: în condiţiile de complexitate extremă este obiectiv deoarece „modelul ajută să pătrundă în camera obscura a fenomenelor”, să optimizeze raporturile dintre particular-general, simplu-complex, inducţie-deducţie etc.;

principiul „conjugării”: acesta presupune şi implică combinarea analizei cantitative cu cea calitativă, fără să se facă abstracţie de formalizările necesare, dar evitându-se exagerările „pur formale”; complexitatea manifestării unui fenomen (spaţială, temporală, distribuţională) nu poate fi surprinsă decât apelând la metode statistice care iau în considerare ansamblul de factori de influenţă (comuni sau specifici, esenţiali sau secundari etc.), dar şi influenţele lor parţiale;

principiul „informaţional” exprimă în forma particularizată scopul fundamental al statisticii. În acest sens, O. Onicescu arată sugestiv: „statistica este conceptul reprezentativ al informaţiei”. Cu alte cuvinte, orice indicator statistic şi sistemul de indicatori în ansamblu trebuie să aibă ,,capacitatea informaţională”, ,,să spună ceva”;

principiul „generalizării” rezultatelor cercetării statistice efectuate pe baza datelor de selecţie într-o populaţie generală formată din unităţi simple sau complexe de observare, ceea ce înseamnă că, oricât de extinsă ar fi cercetarea - cu puţine excepţii -, nu poate cuprinde întreaga colectivitate, cu toate specificaţiile ei. Dar există în ştiinţa statistică – în baza principiului menţionat - metode de cercetare care permit generalizări, în limita de toleranţă admisibilă. Nu în ultimul rând, în legătură cu imposibilitatea cuprinderii întregului, a rapidităţii, a oportunităţii şi a costului informaţiei necesare cunoaşterii, a eliminării excesului de completitudine şi a necesităţii inferenţei, C.A. Moser arată că ,,termenul de cuprindere completă, ca şi cel de exactitate completă sunt termeni iluzorii”. 3.3.2 Indicatorii în profil regional privind ocuparea

Populaţia după participarea la activitatea economică, pe macroregiuni, regiuni, sexe, medii şi grupe de vârstă;

Structura populaţiei după participarea la activitatea economică, pe macroregiuni, regiuni, sexe, medii şi grupe de vârstă;

Structura populaţiei ocupate pe grupe de vârstă, macroregiuni, regiuni, sexe, medii şi sectoare de activitate ale economiei naţionale;

Structura populaţiei ocupate după statutul profesional, pe macroregiuni, regiuni, sexe, medii şi grupe de vârstă;

Structura populaţiei ocupate pe grupe de vârstă, macroregiuni, regiuni, sexe, medii şi nivelul de instruire;

Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) după nivelul de instruire, pe macroregiuni, regiuni, sexe şi medii;

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) după nivelul de instruire, pe macroregiuni, regiuni, sexe şi medii;

Rata şomajului BIM după nivelul de instruire, pe macroregiuni, regiuni, sexe şi medii. 3.3.3 Indicatori în profil regional privind veniturile şi cheltuielile

populaţiei

Veniturile totale după statutul ocupaţional al capului gospodăriei, pe medii de rezidenţă, pe regiuni de dezvoltare, după nivelul de instruire al capului gospodăriei, după vârsta capului gospodăriei, după sexul capului gospodăriei;

Veniturile băneşti după statutul ocupaţional al capului gospodăriei, pe medii de rezidenţă, pe regiuni de dezvoltare, după nivelul de instruire al capului gospodăriei, după vârsta capului gospodăriei, după sexul capului gospodăriei;

Veniturile în natură după statutul ocupaţional al capului gospodăriei, pe medii de rezidenţă, pe regiuni de dezvoltare, după nivelul de instruire al capului gospodăriei, după vârsta capului gospodăriei, după sexul capului gospodăriei;

Cheltuielile totale după statutul ocupaţional al capului gospodăriei, pe medii de rezidenţă, pe regiuni de dezvoltare, după nivelul de instruire al capului gospodăriei, după vârsta capului gospodăriei, după sexul capului gospodăriei;

Cheltuielile băneşti după statutul ocupaţional al capului gospodăriei, pe medii de rezidenţă, pe regiuni de dezvoltare, după nivelul de instruire

al capului gospodăriei, după vârsta capului gospodăriei, după sexul capului gospodăriei;

Contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii după statutul ocupaţional al capului gospodăriei, pe medii de rezidenţă, pe regiuni de dezvoltare, după nivelul de instruire al capului gospodăriei, după vârsta capului gospodăriei, după sexul capului gospodăriei;

4. Caracteristici ale Regiunii Sud - Est 4.1. Caracteristici generale Regiunea Sud – Est este situată în partea de sud-est a României, cu o

suprafaţă de 35762 km, ceea ce reprezintă 15% din suprafaţa totală a ţării, fiind a doua regiune ca mărime din cele din cele 8 ale României.

La 1 iulie 2010 populaţia Regiunii Sud – Est număra 2806,2 locuitori (48,9% bărbaţi şi 51,1% femei), ceea ce reprezintă circa 13% din populaţia României.

Judeţele care fac parte din această regiune de dezvoltare sunt: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea (fig.6).

Fig. nr. 6

O particularitate a Regiunii Sud - Est este aceea că are în componenţă aproape toate formele de relief, unele dintre ele fiind specifice numai acestei regiuni, ceea ce imprimă anumite particularităţi vieţii economice, sociale, culturale, educaţionale a acestei zone.

Ca forme de relief ale acestei regiuni amintim: lunca Dunării, câmpia Bărăganului, podişul Dobrogei cu Munţii Măcinului, iar partea de nord-vest a regiunii cuprinde o parte a Carpaţilor şi Subcarpaţilor de Curbură. Totodată regiunea este străbătuta de fluviul Dunărea, cuprinde Delta Dunării şi este mărginit la est de întreg litoralul românesc al Mării Negre. Preponderent este însă relieful de câmpie, cu specific climatic continental.

Poziţia regiunii şi formele de relief întâlnite în această regiune oferă acesteia anumite oportunităţi în ceea ce priveşte dezvoltarea economică.

Astfel poziţia strategică pe care o are această regiune oferă deschidere către pieţe est-europene şi asiatice.

Regiunea Sud - Est este singura care are deschidere la mare, acest aspect oferindu-i oportunitatea de dezvoltare a transportului maritim şi fluvio –

maritim dar activităţilor conexe şi nu numai (depozitare, comerţ, etc.). În această regiune se regăsesc porturile maritime Constanţa (important port maritim şi cel mai mare de la Marea Neagră), Mangalia şi Midia petrolier, precum şi cele fluvio - maritime (Brăila, Galaţi, Tulcea şi Sulina).

Situarea strategică a Mării Negre oferă constituie un element de atragere a investiţiilor străine care pot determina o creştere a competitivităţii prin transfer tehnologic, pieţe noi şi management modern, atât pentru societatea din UE, pentru export, cât şi cele extracomunitare care penetrează spaţiul european.

Tot în ceea ce priveşte transportul sunt de menţionat aeroportul din Constanţa – Mihail Kogălniceanu (facilitează un transport mai rapid către staţiunile de pe litoral mai ales pentru turiştii străini) şi parţial cele din Tulcea şi Buzău.

Amplasarea în această regiune a centralei nucleare de la Cernavodă, oferă o altă particularitate zonei fiind singurul producător de energie nucleară din ţară. Producţie de energie electrică nucleară reprezintă circa 18% din producţia de energie electrică pe total ţară. Producerea de energie electrică ieftină oferă posibilităţi de export (extinderea centralei Cernavodă).

Regiunea Sud – Muntenia beneficiază de numeroase resurse naturale. Zona Dobrogrea este bogată în minereu de fier, pirită de cupru, sulfuri complexe de plumb şi zinc, quarţ, granit, marmură şi piatră de var.

Platforma continentală a Mării Negre conţine rezerve semnificative de minerale şi hidrocarburi, exploatate cu echipamente de foraj marin, produse în România.

Alte rezerve de hidrocarburi lichide şi gazoase sunt situate în judeţele Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi. Singurul depozit de petrol la suprafaţă din Europa se află în zonele Berca şi Monteoru din judeţul Buzău. La Însurăţei, în judeţul Brăila, s-a pus în evidenţă un izvor de apă geotermală sulfuroasă cu calităţi terapeutice deosebite.

Cantităţi însemnate de sare sunt extrase de la: Sari-Bisoca, Mânzăleşti şi Vipereşti.

Balastierele şi resursele de lőess constituie importante materii prime pentru construcţii şi ceramică inferioară.

Apa şi nămolul din lacurile sărate de la Techirghiol, Nuntaşi, Lacul Sărat, Movila Miresii, Amara şi Balta Albă sunt vestite pentru efectul lor terapeutic reprezentând oportunităţi de dezvoltare a turismului în regiune.

Mai mult de jumătate din terenurile fertile ale Câmpiei Bărăganului, cunoscută drept „grânar al ţării”, sunt situate pe teritoriul regiunii Sud - Est. Suprafeţele agricole mari şi solurile fertile oferă condiţii favorabile pentru o agricultură ecologică.

Delta Dunării (una dintre marile rezervaţii naturale ale lumii) şi Insula Mică a Brăilei ale căror floră şi faună sunt considerate unice în Europa constituie

zone naturale cu o atracţie turistică deosebită. Există un interes internaţional ridicat pentru conservarea biodiversităţii şi promovarea turismului (Delta Dunării).

O caracteristică a regiunii este potenţialul turistic ridicat. Sectorul de turism este relativ bine dezvoltat. Litoralul Mării Negre şi Delta Dunării, staţiunile balneo - climaterice Lacul Sărat, Techirghiol, Sărata Monteoru, unele pensiuni agro-turistice în zonele montane şi în Delta Dunării, mănăstirile din nordul Dobrogei şi Munţii Buzăului şi Vrancei reprezintă puncte cu atracţie turistică.

De asemenea regiunea beneficiază de capacitate ridicată de cazare, circa 45% din capacitatea de cazare turistică a României în anul 2009, ocupând primul loc într-un clasament al regiunilor (tabelul nr.1).

Tabelul nr. 1

Capacitate de cazare turistica

existentă (locuri)

Pondere in total tara - % Clasament

Nord - Est 27886 9,2 3 Sud - Est 134623 44,4 1 Sud 21590 7,1 5 Sud - Vest 16349 5,4 8 Vest 23041 7,6 4 Centru 38453 12,7 2 Nord - Vest 21121 7,0 6 Bucureşti - Ilfov 20423 6,7 7 Total economie 303486 100,0

In regiunea Sud – Est sectorul de IMM este relativ bine dezvoltat în

comparaţie cu alte regiuni (la nivelul anului 2009 în regiune se regăseau 62155 IMM – uri ceea ce înseamnă 13,1% din numărul total la nivel naţional şi locul 4 din cele 8 regiuni)( tabelul nr.2).

Tabelul nr. 2

Număr IMM Pondere in total tara - % Clasament

Nord - Est 58009 12,3 5 Sud - Est 62155 13,1 4

Sud 56598 12,0 6 Sud - Vest 38117 8,1 8 Vest 49857 10,5 7 Centru 64802 13,7 3 Nord - Vest 74684 15,8 2 Bucureşti - Ilfov 126930 26,8 1 Total economie 473143 100,0

Desigur că pe lângă toate aceste puncte forte pe care le are Regiunea

Sud – Est şi care reprezintă oportunităţi de dezvoltare, zona se caracterizează şi prin numeroase elemente mai puţin încurajatoare.

În structura administrativă a judeţelor se regăsesc oraşe mici cu structuri urbane insuficiente (de exemplu Măcin, Isacea).

Reţelele de transport oferă un nivel redus de eficienţă şi siguranţă. Legături de transport instabile a zonei de nord a Dobrogei cu malul stâng al Dunării.

Localităţile din zona Deltei Dunării sunt izolate, cu oportunităţi reduse de locuri de muncă ceea ce conferă zonei un nivel ridicat de sărăcie a populaţiei. Zona subcarpatică prezintă o vulnerabilitate mare datorată izolării satelor, insuficienţa lucrărilor hidrotehnice, drumurilor de acces şi mişcărilor tectonice.

Turismul pe litoral are un caracter sezonier ceea ce face ca în extra-sezon o parte din cei angajaţi în timpul verii să nu beneficieze de un loc de muncă. De asemenea infrastructura din turism este slab dezvoltată sau învechită cu discrepanţe mare între vechile şi noile facilităţi. Există o concurenţă a zonelor turistice din străinătate cu o ofertă turistică de calitate superioară şi preţuri competitive.

Fragmentarea terenurilor agricole, ca în majoritatea regiunilor ţarii conduce la diminuarea mecanizării şi productivitate redusă în agricultură.

4.2 Caracteristici demografice şi ocupaţionale La 1 iulie 2010 populaţia Regiunii Sud – Est număra 2806,2 locuitori

(48,9% bărbaţi şi 51,1% femei), ceea ce reprezintă circa 13% din populaţia României.

4.2.1 Populaţia şi structura demografică Transformările economice şi sociale care au avut loc în România

începând din anii `90 au determinat schimbări importante în evoluţia fenomenelor demografice, în numărul şi structura populaţiei.

Populaţia României a scăzut continuu, cauzele acestui fenomen fiind multiple, începând de la o scădere a ratei naşterilor, combinată cu o mărire a ratei deceselor, emigrare etc.

În perioada 2005-2010 populaţia regiunii a scăzut continuu, fiind în 2010 cu 40,2 mii persoane mai mică decât în anul 2005. Reducerea mai accentuată s-a înregistrat pentru sexul masculin, scăderea fiind de 24,4 mii persoane, faţă de sexul feminin pentru care scăderea a fost de 15,7 mii persoane.

Pe medii rezidenţiale, scăderea cea mai importantă s-a produs în mediul urban 33,5mii persoane, faţă de numai 6,7 mii persoane în rural.

Structura pe sexe a populaţiei din regiune şi din judeţele regiunii în anul 2010 arată că populaţia de sex feminin este majoritară şi ponderea acesteia nu variază semnificativ de la un judeţ la altul (tabelul nr. 3).

Pe judeţe, cea mai importantă scădere a populaţiei s-a înregistrat în judeţul Buzău, aceasta fiind de 13,8 mii persoane, urmat de Brăila cu 12,8 mii persoane. La polul opus se situează judeţul Constanţa cu o creştere de 8,6 mii persoane.

Din punct de vedere al distribuţiei pe cele două medii rezidenţiale, între judeţele Regiunii Sud - Est se disting diferenţe notabile: judeţe ca Brăila (65%), Constanţa (69,7%), Galaţi (56,5%), cu populaţie rezidentă preponderent în mediul urban şi judeţe ca Buzău (41,1%), Tulcea (49,3%) şi Vrancea (37,6%), cu populaţie rezidentă preponderent în mediul rural.

Dinamica populaţiei Regiunii Sud - Est, pe medii rezidenţiale, indică cele mai semnificative scăderi în rândul populaţiei urbane din judeţele Brăila şi Galaţi, în timp ce în mediul rural cea mai însemnată scădere a populaţiei se înregistrează în judeţul Buzău. În judeţul Constanţa populaţia rurală a înregistrat o creştere cu 11,2 mii persoane.

Tabelul nr. 3

Structura populaţiei din Regiunea Sud – Est - mii persoane -

Total Masculin Feminin Urban Rural

2005 Total ţară 21623,8 10543,5 11080,3 11879,9 9744,0 Regiunea Sud - Est 2846,4 1397,0 1449,4 1579,4 1267,0

Brăila 370,4 180,7 189,7 241,7 128,7 Buzău 494,1 241,6 252,4 204,8 289,3 Constanţa 715,1 348,6 366,5 507,0 208,1 Galaţi 620,5 307,1 313,4 352,8 267,7 Tulcea 252,5 125,3 127,2 124,0 128,4 Vrancea 393,8 193,6 200,1 149,0 244,8 2010

Total ţară 21431,3 10434,1 10997,2 11798,7 9632,6 Regiunea Sud - Est 2806,2 1372,6 1433,6 1546,0 1260,3

Brăila 357,6 173,7 183,9 232,4 125,2 Buzău 480,2 234,2 246,0 197,4 282,8 Constanţa 723,8 351,7 372,1 504,4 219,3 Galaţi 608,9 299,8 309,1 343,7 265,2 Tulcea 245,9 122,0 123,9 121,2 124,7 Vrancea 389,8 191,1 198,7 146,7 243,1

Diferente 2010-2005 Total ţară -192,6 -109,4 -83,2 -81,2 -111,4 Regiunea Sud - Est -40,2 -24,4 -15,7 -33,5 -6,7

Brăila -12,8 -7,0 -5,8 -9,3 -3,5 Buzău -13,8 -7,4 -6,4 -7,3 -6,5 Constanţa 8,6 3,1 5,6 -2,6 11,2 Galaţi -11,6 -7,3 -4,3 -9,1 -2,5 Tulcea -6,6 -3,3 -3,3 -2,8 -3,7 Vrancea -4,0 -2,5 -1,4 -2,3 -1,7

4.2.2 Caracteristici ocupaţionale Regiunea Sud - Est are în componenţă judeţe relativ dezvoltate cu o

structură ocupaţională neagricolă şi judeţe cu preponderenţă a activităţii agricole. Resursele de muncă sunt insuficient şi ineficient utilizate din punct de

vedere cantitativ, dar mai ales calitativ. Rata de activitate este sub media naţională. Populaţia feminină care are un grad de inactivitate peste media naţională este preponderentă. Populaţia ocupată în agricultură are o pondere mai mare decât pe ansamblul ţării. Populaţia tânără, ca pondere în populaţia ocupată totală, se situează sub media naţională.

Rezultă că Regiunea Sud-Est are o structură ocupaţională care necesită eforturi investiţionale suplimentare şi politici specifice pentru ca evoluţia din regiune să fie în consens cu obiectivele naţionale asumate în cadrul Strategiei Europa 2020.

Veniturile medii lunare pe o gospodărie au o sezonalitate ridicată, ceea ce măreşte riscul de sărăcie. De asemenea, acestea sunt sub media naţională situând regiunea Sud - Est pe unul din ultimele locuri între regiunile ţării. Veniturile din agricultură îi conferă, din păcate, unul din primele locuri.

Cheltuielile băneşti au o evoluţie asemănătoare. Ele sunt printre cele mai reduse, dar din păcate, în perioada de criză, s-au realizat prin majorarea împrumuturilor ceea ce conduce la un risc de sărăcie mai mare în viitor. Acesta nu poate fi contrabalansat decât printr-o structură ocupaţională îmbunătăţită, ceea ce va necesita investiţii suplimentare.

Pentru anul 2010 populaţia activă totală din regiunea Sud – Est număra 1252,53,2 mii persoane, ceea ce reprezenta circa 13% din total economie.

In ceea ce priveşte populaţia ocupată totală în Regiunea Sud – Est, în anul 2010 aceasta a avut o uşoară tendinţă de scădere (0,4%) faţă de anul 2009 şi s-a ridicat la 1142,2 persoane.

Numărul şomerilor (BIM) a fost de 110,3 mii persoane, în creştere cu 17,8 mii persoane faţă de anul 2009.

In ceea ce priveşte populaţiei ocupata pe sectoare de activitate s-a înregistrat creştere în agricultură de la 304,4 mii persoane în 2009 la 323,8 mii persoane în 2010, în timp ce în industrie (de la 358,2 mii persoane în 2009 la 349,3 mii persoane în 2010) şi servicii (de la 484,5 mii persoane în 2009 la 469,1 mii persoane în 2010) s-au înregistrat reduceri ale populaţiei ocupate.

Structura populaţiei ocupate pe sectoare de activitate în Regiunea Sud – Est nu prezintă diferenţe semnificative faţă de media naţională (fig.nr. 7). Astfel ponderea agriculturii (28,3%) este cu 1,7 puncte procentuale mai mare decât media pe total ţară. In industrie regiunea are o pondere (30,6%) cu 1,9 puncte procentuale mai mare decât media pe economie, în timp ce în servicii ponderea este aceeaşi.

Structura populatiei ocupate pe sectoare de activitate in anul 2010

25

30

35

40

45

Agricultura Industrie Servicii

- % -

Total tara Regiunea Sud-Est

Fig. nr. 7

După statutul profesional diferenţele nu sunt semnificative între structura la nivel naţional şi cea a regiunii Sud – Est (fig.nr.8).

Structura populatiei ocupate dupa statutul profesionalin anul 2010

010203040506070

Salariat Patron Lucrator pe contpropriu

Lucrator familialneremunerat

- % -

Total tara Regiunea Sud-Est

Fig. nr. 8

In ceea ce priveşte structura populaţiei ocupate după nivelul de educaţie este de evidenţia diferenţa de 3,3 puncte procentuale între nivelul naţional (16%) şi cel regional (12,3%) (fig.nr.9). Regiunea Sud – Muntenia are o pondere a populaţiei ocupate cu pregătire superioară net inferioară mediei naţionale.

In ceea ce priveşte populaţia ocupată cu un nivel de pregătire scăzut (gimnazial şi primar fără scoală absolvită) ponderea este mult mai mare în regiune (27,2%) faţă de nivelul pe total economie (25,1%).

Structura populatiei ocupate dupa nivelul de educatiein anul 2010

0

1020

3040

5060

70

Superior Mediu Scazut

- % -

Total tara Regiunea Sud-Est

Fig. nr. 9

Diferenţa provine atât dintr-o pondere mai mare a celor cu gimnaziu (21,2% în regiune faţă de 19,7% în România), cât şi a celor fără scoală absolvită (6% în regiune faţă de 5,4% în România).

Într-un top al primelor 10 regiuni în funcţie de ponderea lucrătorilor cu studii superioare în total populaţie ocupată se observă că Regiunea Autonoma dos Acores (Portugalia) înregistrează cea mai scăzută pondere dintre regiunile UE (8%), în topul ultimelor 10 regiuni regăsindu-se şi 3 regiuni din România cu ponderi variind între 9,5 şi 11,3%. Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă la nivel regional (61%) este cu 2,6 puncte procentuale mai mică decât media naţională (63,6%). De asemenea rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă la nivel regional (55,5%) este cu 3,3 puncte procentuale mai mică decât media naţională (58,8%). În ceea ce priveşte rata şomajului în regiunea Sud – Est aceasta este mai mare decât media naţională atât pe total (8,9% în regiune faţă de 7,3% pe economie, dar şi în rândul bărbaţilor (9,3 în regiune faţă de 7,9% pe economie) şi femeilor (8,1% în regiune faţă de 6,5% pe economie) şi în mediul rural (7,1% în regiune faţă de 5% pe economie) şi urban (10,1% în regiune faţa de 9,1% pe economie).

5. Structura ocupaţională şi reflectarea acesteia în structura

veniturilor şi cheltuielilor populaţiei 5.1 Structura pe activităţi economice Regiunea Sud – Est are un nivel de dezvoltare mediu comparativ cu

celelalte 8 regiuni ale României. Aceasta deoarece unele din judeţele care o alcătuiesc (Tulcea, Vrancea) se numără printre acelea cu un potenţial economic scăzut sau valorificat insuficient.

Pondererea Regiunii Sud - Est in PIB - ul Romaniei

10,9

10,6

10,5

10,3

10,4

10,5

10,6

10,7

10,8

10,9

11

2008 2009 2010

- %

-

Fig. nr. 10

Această regiune furnizează mai mult de 10% din produsul intern brut al României. Contribuţia Regiunii Sud – Est la PIB –ul naţional în perioada 2008 – 2010 a înregistrat o uşoară tendinţă de scădere deoarece ritmul creşterii economice regionale a fost inferior mediei naţionale (fig.nr.10).

Structura pe regiuni a PIB -ului naional in 2010 - % -

10,2

13,4

7,810,011,5

11,2

25,310,5

Nord - Est Sud - Est Sud Sud - Vest Vest Nord - Vest Centru Bucuresti

Fig. nr. 11

Regiunea Sud - Est ocupă locul 5 între cele 8 regiuni în ceea ce priveşte nivelul produsului intern brut şi participarea sa la formarea produsului intern brut naţional (fig.nr.11).

În ceea ce priveşte structura PIB- ului regional cea mai mare contribuţie o are judeţul Constanţa care dă circa 38%, urmat la mare distanţă de Galaţi (circa 19%), apoi cu valori apropiate Buzău şi Brăila (în jur de 13%) şi de Vrancea (circa 10%) şi Tulcea (circa 7%)( fig.nr.12).

Această structură arată cât de mari sunt diferenţele între nivelul de dezvoltare al economiilor judeţene.

Evolutia produsului intern brut

-15,0

-10,0

-5,0

0,0

5,0

10,0

15,0

2008 2009 2010

- %

-

Braila Buzău Constanta GalatiTulcea Vrancea PIB economie Sud - Est

Fig. nr. 12

Evoluţia produsului intern brut în Regiunea Sud – Est şi în judeţele sale arată că tendinţele au fost aceleaşi ca la nivel naţional numai amplitudinea creşterii sau descreşterii a fost diferită.

Nivelul de dezvoltare al regiunii/judeţelor componente este dat structura economiei respective. Regiunea Sud – Est prezintă anumite particularităţi structurale datorită faptului a în această regiune întâlnim domenii de activitate care în alte regiuni ale ţării nu sunt Regiunea Sud – Est este singura cu deschidere la mare şi deci singura cu transport maritim, dar şi cu turism estival. Tot în această regiune se regăseşte şi Delta Dunării care de asemenea oferă posibilitatea dezvoltării turismului, dar pe de altă parte tot în Deltă principala activitate a locuitorilor o reprezintă pescuitul. Viticultura reprezintă una din principalele ocupaţii în zona Vrancea.

In ceea ce priveşte diferenţele între structura produsului intern brut în regiunea Sud - Est şi cea la nivel naţional sunt de remarcat următoarele (tabelul nr. 4):

Ponderea industriei pleacă de la acelaşi nivel în 2008 (23%) atât în regiune cât şi pe total economie, tendinţa este de creştere, dar cu paşi mai mari pe total economie (ajunge la 26,4% în 2010) şi mai lenţi în regiune (24,6% în 2010), astfel că în 2010 ponderea industriei în regiune este cu 1,8 puncte procentuale mai mică;

Tabelul nr. 4

Structura produsului intern brut pe ramuri - % -

Sud - Est Total tara 2008 2009 2010 2008 2009 2010

Industrie 23,0 23,7 24,6 23,0 24,5 26,4 Agricultura 10,6 9,8 9,3 6,6 6,4 6,0 Construcţii 10,7 10,1 9,1 10,6 9,9 8,9 Servicii 45,0 46,3 45,5 48,8 49,2 47,6 Total taxe 10,8 10,0 11,5 10,9 10,1 11,2 PIB 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

Ponderea agriculturii în produsul intern brut este net inferioară în regiune comparativ cu media naţională. Deşi se manifestă aceeaşi tendinţa de scădere începând cu 2008, în anul 2010 regiunea depăşeşte cu 3,3 puncte procentuale nivelul naţional. Acest lucru subliniază faptul că în regiune agricultura joacă un rol important;

Pentru construcţii tendinţa ponderii este de scădere şi nu variază semnificativ între cele două, existând o uşoară superioritate de parte Regiunii Sud – Est comparativ cu media naţională;

Sectorul terţiar are o pondere mai mare pe total ţară, în anul 2010 nivelul naţional depăşind cu 2,1 puncte procentuale media regională.

Atât evoluţia economiei Regiunii Sud – Est, ca şi a economiei româneşti a fost marcată în perioada 2008 – 2010 de influenţele crizei economice mondiale. În 2009, cât şi în 2010 atât economia României, cât şi a regiunii Sud – Est a fost în recesiune. Volumul de activitate în toate domeniile s-a diminuat. Perioada dificilă pe care o traversează economia regiunii se reflectă şi în indicatorii privind ocuparea şi şomajul.

In ceea ce priveşte populaţia ocupată pe sectoare de activitate sunt de evidenţiat următoarele (tabelul nr. 5):

Atât la nivel naţional cât şi regional începând cu anul 2008 s-a manifestat o tendinţă de reducere a populaţiei ocupate, pe fondul perioadei de recesiune pe care o traversează ţara noastră. La nivel naţional în 2010 populaţia ocupată s-a redus cu circa 130 mii persoane faţă de anul 2008, ceea ce înseamnă o reducere de 1,4%, în timp ce în Regiunea Sud – Est reducerea a fost de circa 13 mii persoane ceea ce reprezintă o diminuare de 1,1%, uşor mai scăzută decât la nivel naţional.

Cu o pondere de 12,4% în totalul populaţiei ocupate Regiunea Sud – Est ocupa locul 3-4 la egalitate cu regiunea Nord – Vest, după regiunile Nord – Est (18,3%) şi Sud Muntenia (15,4%).

Tabelul nr. 5

Populaţia ocupată pe sectoare de activitate - mii persoane -

2008 2009 2010 2010/2008 (%)

Total tara Populaţia ocupata total 9369,1 9243,5 9239,4 -1,4

- Agricultura 2694,1 2689,1 2779,9 3,2 - Industrie 2944,9 2774,5 2648,5 -10,1 - Servicii 3730,2 3779,9 3811,0 2,2

Regiunea Sud - Est

Populaţia ocupata total 1155,5 1147,1 1142,2 -1,1 - Agricultura 320,2 304,4 323,8 1,1 - Industrie 366,9 358,2 349,3 -4,8 - Servicii 468,3 484,5 469,1 0,2

Ca o tendinţa comună atât la nivel naţional, cât şi regional sunt de evidenţiat reducerea populaţiei ocupate în industrie, şi creşterea celei ocupate în agricultură şi servicii în 2010 faţa de 2008. Populaţia ocupată în industrie a avut o diminuare mult mai accentuată la nivel naţional (-10,1%), comparativ cu reducerea de 4,8% în Regiunea Sud – Est. În schimb creşterile din agricultură (3,2%) şi servicii (2,2%) au fost mai mari pe economie comparativ cu Regiunea Sud – Est (agricultură: 1,1% şi servicii 0,2%).

Structura populaţiei ocupate pe sectoare de activitate în perioada 2008 – 2010, în Regiunea Sud – Est evidenţiază următoarele aspecte (tabelul nr.6, fig.nr.13):

La nivel regional ierarhia repartizării populaţiei ocupate se sectoare de activitate este aceeaşi în intervalul 2008 – 2010 (servicii,

industrie, agricultură), în timp ce la nivel naţional locurile s-au inversat în 2010 agricultura trecând pe locul doi, iar industria pe trei;

În ceea ce priveşte ponderea populaţiei ocupate în agricultură la nivel regional a avut o evoluţie oscilantă (de la 27,7% în 2008 a scăzut la 26,5% în 2009 ca apoi să crească la 28,3% în 2010), în timp ce la nivel naţional tendinţa a fost de creştere continuă (28,8% în 2008, 29,1% în 2009 şi 30% în 2010). Nivelul ponderii populaţiei ocupate în agricultură în regiune este inferior mediei naţionale;

Tabelul nr. 6

Structura populaţiei ocupate pe sectoare de activitate - % -

2008 2009 2010 Total tara

Populaţia ocupata total 100,0 100,0 100,0 - Agricultura 28,8 29,1 30,0 - Industrie 31,4 30,0 28,7 - Servicii 39,8 40,9 41,3

Regiunea Sud – Est 100,0 100,0 100,0

Populaţia ocupata total - Agricultura 27,7 26,5 28,3 - Industrie 31,8 31,2 30,6 - Servicii 40,5 42,2 41,1

Ponderea populaţiei ocupate în industrie manifestă aceeaşi tendinţa de scădere dar mult mai accentuată în economie (reducere de 2,7 puncte procentuale în 2010 faţă de 2008) decât la nivel regional (reducere de 1,2 puncte procentuale în 2010 faţă de 2008). Nivelul ponderii populaţiei ocupate în industrie în regiune este superior mediei naţionale;

Ponderea populaţiei ocupate în sectorul serviciilor are o evoluţie oscilantă atât în regiune şi o tendinţă crescătoare pe total economie. La nivelul regiunii creşte de la 40,5% în 2008 la 42,2% în 2009 şi se diminuează la 41,1% în 2010, în timp ce pe economie creşte de la 39,8% în 2008 la 40,9% în 2009 şi apoi la 41,3%. În anii 2008 şi 2009 nivelul ponderii din regiune este superior mediei naţionale, iar în 2010 raportul se inversează nivelul naţional depăşeşte uşor media regională.

Structura populatiei ocupate pe sectoare de activitatein anul 2010

Agricultura30,0%

Industrie 28,7%

Servicii41,3%

Agricultura28,3%

Industrie 30,6%

Servicii41,1%

Total tara Regiunea Sud-Est

Fig. nr. 13

5.2 Ocuparea pe categorii de vârstă şi sex Rata de activitate în intervalul 2008 – 2010 a înregistrat creştere de la un

an la altul atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional. In regiunea Sud – Est creşterea a fost de 1,2 puncte procentuale în 2010 faţa de 2008, în timp ce la nivel naţional sporul a fost de numai 0,7 puncte procentuale (fig.nr.14).

59,0

59,5

60,0

60,5

61,0

61,5

62,0

62,5

63,0

63,5

64,0

- %

-

2008 2009 2010

Rata de activitate a populatiei in varsta de munca

Total tara Regiunea Sud - Est

Fig. nr. 14

Nivelul ratei de activitate din regiune este inferior mediei naţionale. Rata de activitate în rândul bărbaţilor depăşeşte 70% atât în regiune, cât şi

pe total economie, cu o valoare mai mare în regiune (72,6% comparativ cu 71,5%). Rata de activitate în rândul femeilor în Regiunea Sud – Est se situează sub 50%, cu o tendinţă de creştere din 2008 până în 2010, în timp ce la nivel naţional aceasta depăşeşte uşor 55% (tabelul nr. 7).

Tabelul nr. 7

- % - 2008 2009 2010 Total ţară

Rata de activitate totală 62,9 63,1 63,6 Masculin 70,6 70,9 71,5 Feminin 55,2 55,4 55,8

Regiunea Sud - Est Rata de activitate totală 59,8 60,0 61,0

Masculin 70,9 70,9 72,6 Feminin 48,7 49,1 49,4

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă în Regiunea Sud – Est

este de circa 55%, nivel inferior mediei naţionale (circa 59%) (fig.nr.15). Tendinţa ratei de ocupare în perioada 2008 – 2010 a de uşoară creştere de

la un an la altul, în timp ce la nivel naţional evoluţia a fost oscilantă.

54,0

55,0

56,0

57,0

58,0

59,0

60,0

- %

-

2008 2009 2010

Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca

Total tara Regiunea Sud - Est

Fig. nr. 15

Ca şi în cazul ratei de activitate, rata de ocupare în rândul bărbaţilor (65,7% în anul 2010, în creştere de la un an la altul: 65% în 2008 şi 65,1% în 2009), este superioară celei a femeilor (45,2% în 2010 cu o tendinţa de scădere faţă de 208 şi 2009: 45,6%) (tabelul nr.8).

Tabelul nr. 8

- % - 2008 2009 2010 Total ţară

Rata de ocupare totală 59,0 58,6 58,8 Masculin 65,7 65,2 65,7

2008 2009 2010 Feminin 52,5 52,0 52,0

Regiunea Sud - Est Rata de ocupare totală 55,3 55,4 55,5

Masculin 65,0 65,1 65,7 Feminin 45,6 45,6 45,2

5.2.1 In ceea ce priveşte populaţia ocupată pe grupe de vârstă se constă

o reducere accentuată de circa 19% în 2010 faţa de 2008 a populaţiei ocupate cu vârstă mai mare de 65 de ani. Scăderi s-au înregistrat şi la categoriile 15 – 24 ani, 25 – 34 ani şi 45 – 54 ani, iar creşteri la categoriile 35 - 44 de ani şi 55 – 64 ani, tendinţe care s-au manifestat şila nivel naţional (tabelul nr.9).

Tabelul nr. 9

- mii persoane - 2008 2009 2010 2010/2008 Total ţară

Populaţia ocupată total 9369,1 9243,5 9239,4 -1,4 15 - 24 ani 777,6 748,7 721,1 -7,3 25 - 34 ani 2510,9 2477,2 2454,6 -2,2 35 - 44 ani 2520,3 2560,4 2677,0 6,2 45 - 54 ani 2033,1 1968,9 1916,4 -5,7 55 - 64 ani 1040,0 1053,8 1051,5 1,1 65 ani si peste 487,2 434,4 418,7 -14,0

Regiunea Sud - Est

Populaţia ocupată total 1155,5 1147,1 1142,2 -1,1 15 - 24 ani 100,5 95,2 90,9 -9,6 25 - 34 ani 305,0 300,6 299,9 -1,7 35 - 44 ani 310,8 318,9 330,2 6,2 45 - 54 ani 258,8 255,8 246,6 -4,7 55 - 64 ani 125,9 129,6 130,7 3,8 65 ani si peste 54,3 47,0 43,8 -19,3

În ceea ce priveşte structura populaţiei pe vârste ierarhia este aceeaşi atât la nivel regional, cât şi naţional.

În anul 2010, în regiunea Sud – Est ponderea ce mai mare o are o are grupa de vârstă 35 – 44 ani, respectiv o pondere de 28,9% (în creştere faţa de 2009: 28,9%), urmată de grupa 25 – 34 de ani cu 26,3% (se menţine aproape la acelaşi nivel cu 2009: 26,3%), grupa 45 – 54 ani cu 21,6% (în scădere faţă de 2009: 22,3%), apoi grupa 55- 64 ani cu 11,4%(se menţine aproape la acelaşi nivel cu 2009: 11,3%) , grupa 15 – 24 ani cu 8% (în scădere faţă de 2009: 8,3%) şi ultima 65 si peste cu 3,8% (în scădere faţă de 2009: 4,1%) (fig.nr.16).

0,0

5,0

10,0

15,0

20,0

25,0

30,0

15 - 24ani

25 - 34ani

35 - 44ani

45 - 54ani

55 - 64ani

65 ani sipeste

- % - Structura populatiei ocupate pe varste

Total taraRegiunea Sud - Est

Fig. nr. 16

5.2.2 Populaţia ocupată pe sexe a scăzut atât în rândul femeilor (-2%), cât şi în rândul bărbaţilor (-0,5%) în 2010 faţă de 2008 (tabelul nr.10).

Dar în anul 2010 comparativ cu 2009 populaţia ocupată de sex masculin a crescut cu 1,9 mii persoane, în timp ce de sex feminin s-a redus cu 6,9 mii persoane.

Tabelul nr. 10

2008 2009 2010 2010/2008 Total ţară

Populaţia ocupată total 9369,1 9243,5 9239,4 -1,4 Masculin 5157,4 5100,5 5111,5 -0,9 Feminin 4211,7 4143,0 4127,9 -2,0

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupata total 1155,5 1147,1 1142,2 -1,1

Masculin 675,7 670,4 672,3 -0,5 Feminin 479,7 476,8 469,9 -2,0

În ceea ce priveşte structura populaţiei ocupate pe sexe ponderea cea mai mare o au bărbaţii, circa 59%, superioară mediei naţionale (circa 55%), în timp ce femeile reprezintă numai 41%, pondere aflată sub media naţională (circa 45%) (fig.nr.17).

0,0

10,0

20,0

30,0

40,0

50,0

60,0

- % -

Total tara Regiunea Sud - Est

Structura populatiei ocupate pe sexe in 2010

MasculinFeminin

Fig. nr. 17

În Regiunea Sud – Est numărul şomerilor (BIM) a crescut an de an de la 90 mii persoane în 2008, la 92,5 mii persoane în 2009 şi apoi la 110,3 mii persoane în 2010, fenomen care s-a manifestat şi la nivel naţional consecinţă a perioadei de recesiune pe care o traversează atât economia naţională, cât şi cea regională. În anul 2010 numărul şomerilor din regiunea Sud – Muntenia reprezenta circa 15% din numărul şomerilor la nivel naţional (tabelul nr.11).

Tabelul nr. 11

Numărul şomerilor BIM - mii persoane -

2008 2009 2010 Total ţară 575,0 680,7 725,0 Regiunea Sud - Est 90,0 92,5 110,3

În 2010 numărul şomerilor a crescut în regiunea Sud – Est cu 22,5% faţă de 2008, în timp ce la nivel naţional creşterea a fost mai accentuată (26,1%).

Rata şomajului în Regiunea Sud – Est a avut o tendinţa de creştere în perioada 2008 – 2010 (7,2% în 2008, 7,5% în 2009 şi 8,9% în 2010), tendinţa care s-a manifestat şi la nivel naţional, dar amplitudinea creşterii a fost diferită. În timp ce la nivel naţional rata şomajului a crescut în 2009 (6,9%) cu 1,1 puncte procentuale faţă de 2008 (5,8%), iar în 2010 (7,3%) s-a majorat cu 0,4 puncte procentuale faţă de 2009, la nivel regional creşterea a fost de numai 0,3 puncte procentuale în 2009 (7,5%) faţă de 2008 (7,2%), în timp ce majorarea din 2010 (8,9%) faţă de 2009 a fost de 1,4 puncte procentuale.

Nivelul ratei şomajului din Regiunea Sud – Est este superior celui naţional (fig.nr.18).

2008 2009 2010

5,8

7,2

8,9

7,36,9

7,5

0,0

1,0

2,0

3,0

4,0

5,0

6,0

7,0

8,0

9,0

- % -

Rata somajului BIM

Total taraRegiunea Sud - Est

Fig. nr. 18

În ceea ce priveşte rata şomajului pe sexe în perioada 2008 – 2010 în regiunea Sud – Est sunt de remarcat următoarele (tabelul nr.12):

Rata şomajului în rândul bărbaţilor în regiunea Sud – Est este superioară celei la nivel naţional;

În anul 2009 rata şomajului în rândul bărbaţilor s-a menţinut la nivelul din 2008 (8%) în timp ce în 2010 aceasta s-a majorat cu 1,3 puncte procentuale ajungând la 9,3%. La nivel naţional aceasta a crescut atât în 2009 (de la 6,7% în 2008 la 7,7% în 2009) cât şi în 2010 (7,9%);

Tabelul nr. 12

Rata şomajului BIM - % -

2008 2009 2010 Total ţară 5,8 6,9 7,3

Masculin 6,7 7,7 7,9 Feminin 4,7 5,8 6,5

Regiunea Sud - Est Rata şomajului BIM 7,2 7,5 8,9

Masculin 8,0 8,0 9,3 Feminin 6,1 6,7 8,1

Rata şomajului în rândul bărbaţilor este superioară celei înregistrate la femei, superioritate care se întâlneşte şi la nivel naţional;

Rata şomajului în rândul femeilor în regiunea Sud – Est este superioară celei la nivel naţional (8,1% în regiune comparativ cu 6,5% pe total economie în anul 2010);

În anul 2009 rata şomajului în rândul femeilor a crescut de la 6,1 % în 2008 la 6,7%, pentru ca în anul următor să se majoreze cu 1,4 puncte procentuale şi să ajungă la 8,1%. 5.3 Ocuparea în mediul urban şi rural În regiunea Sud – Est populaţia ocupată din mediul urban a înregistrat în

intervalul 2008 – 2010 o uşoară tendinţa de creştere, astfel că în anul 2010 aceasta a fost cu 0,5% mai mare decât în anul 2008.

În schimb populaţia ocupată din mediul rural s-a diminuat an de an, în 2010 aceasta fiind cu 3,2% mai mică decât în anul 2008.

In ceea ce priveşte structura populaţiei ocupate pe medii în regiunea Sud – Est sunt de menţionat următoarele aspecte (tabelul nr.13):

Ponderea populaţiei ocupare în mediul urban este net superioară celei din mediul rural (56,3% , respectiv 43,7% în anul 2010);

Ponderea populaţiei ocupate în mediul urban s-a situat pe un trend crescător (55,4% în 2008, 56% în 2009 şi 56,3% în 2010);

Comparativ cu nivelul naţional ponderea populaţiei ocupate în mediul urban în Regiunea Sud – Est este superioară celei înregistrate la nivel naţional (56,3%, respectiv 54,5% în anul 2010);

Tabelul nr. 13 - % -

2008 2009 2010 Total ţară

Populaţia ocupată 100,0 100,0 100,0 Urban 54,4 54,4 54,5 Rural 45,6 45,6 45,5

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată 100,0 100,0 100,0

Urban 55,4 56,0 56,3 Rural 44,6 44,0 43,7

Ponderea populaţiei ocupate din mediul urban din Regiunea Sud – Est a înregistrat o scădere de la un an la altul (44,6% în 2008, 44% în 2009 şi 43,7% în 2010);

Nivelul ponderii populaţiei ocupate în mediul rural în Regiunea Sud – Est este inferior mediei naţional (43,7%, respectiv 45,5% în anul 2010).

Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă pe medii în regiunea Sud – Est prezintă următoarele caracteristici (tabelul nr.14):

Tendinţa ratei de activitate în mediul urban a fost de creştere de la 59,3% în 2008 la 60,4% în 2009 şi apoi 61,3% în 2010;

La nivel regional rata de activitate în mediul urban este inferioară celei la nivel naţional (61,3% faţă de 63,1% în 2010);

Tabelul nr. 14

- % - 2008 2009 2010 Total tara

Rata de activitate totala 62,9 63,1 63,6 Urban 61,7 62,1 63,1 Rural 64,5 64,6 64,4

Regiunea Sud - Est Rata de activitate totala 59,8 60,0 61,0

Urban 59,3 60,4 61,3 Rural 60,6 59,5 60,6

Rata de activitate în mediul rural a avut o evoluţie oscilantă scăzând în 2009 la 59,5% de la 60,6% în 2008, pentru ca în 2010 să crească din nou şi să revină la aceeaşi valoare din 2008;

Rata de activitate în mediul rural n regiunea Sud – Est este net inferioară mediei naţionale (60,6% faţă de 64,4% în 2010);

În ceea ce priveşte raportul dintre rata de activitate urban – rural în 2008 a fost mai mare cea din mediul rural, începând cu 2009 raportul s-a inversat cea din mediul urban depăşind-o pe cea din rural (61,3% faţă de 60,6% în 2010).

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă pe medii în regiunea Sud – Est evidenţiază următoarele aspecte (tabelul nr. 15):

În mediul urban rata de ocupare a avut o evoluţie ascendentă (54,1% în 2008, 54,8% în 2009 şi 55,1% în 2010;

Nivelul ratei de ocupare în mediul urban în regiune este inferior celei naţionale (55,1% faţă de 57,4% în 2010);

Rata de ocupare în mediul rural spre deosebire de cea din mediul urban s-a situat pe un trend descendent de la 57% în 2008 la 56,2% în 2009 şi 55,9% în 2010;

Tabelul nr. 15

- % - 2008 2009 2010 Total ţară

Rata de ocupare totală 59,0 58,6 58,8 Urban 57,5 57,1 57,4 Rural 61,2 60,7 60,9

Regiunea Sud - Est Rata de ocupare totală 55,3 55,4 55,5

Urban 54,1 54,8 55,1 Rural 57,0 56,2 55,9

Nivelul ratei de ocupare în mediul rural în regiune este inferior mediei naţionale (55,9% faţă 60,9% în 2010);

Rata de ocupare în mediul rural este superioară celei din mediul urban (55,9% faţă de 55,1% în 2010), acelaşi raport înregistrându-se şi la nivel naţional.

Rata şomajului BIM pe medii în regiunea Sud – Est evidenţiază următoarele aspecte (tabelul nr. 16):

Rata şomajului în mediul urban în regiunea Sud – Est este net superioară celei din mediul rural (10,1% faţa de 7,1% în 2010), raport care se manifestă şi la nivel naţional;

Rata şomajului în mediul urban a crescut de la 8,7% în 2008 la 9,2% în 2009 şi apoi la 10,1% în 2010, aceeaşi tendinţa de creştere înregistrându-se şi la nivel naţional;

Rata şomajului în mediul urban în regiunea Sud – Est este superioară celei la nivel naţional (10,1% faţa de 9,1% în anul 2010);

Tabelul nr. 16

- % - 2008 2009 2010 Total tara

Rata şomajului BIM 5,8 6,9 7,3 Urban 6,8 8,1 9,1 Rural 4,6 5,4 5,0

Regiunea Sud - Est

Rata şomajului BIM 7,2 7,5 8,9 Urban 8,7 9,2 10,1 Rural 5,4 5,1 7,1

Rata şomajului în mediul urban a avut o evoluţie oscilantă de la 5,4% în 2008 la 5,1% în 2009, ca apoi să crescă cu 2 puncte procentuale în 2010 (7,1%).

5.4 Structura în funcţie de statutul profesional 5.4.1 În ceea ce priveşte populaţia ocupată după statutul profesional la nivelul regiunii Sud – Est, în 2010 faţa de 2008 s-au înregistrat creştere la categoriile „patron” (8,2%) şi „lucrător familial neremunerat” (3,5%), în timp ce la categoriile „salariat” (-1,5%) şi „lucrător pe cont propriu” (-3%). Pe total ţară au fost scăderi la categoriile „salariat” (-4%) şi „patron” (-4,5%) şi creşteri la categoriile „lucrător pe cont propriu” (3,3%) şi „lucrător pe cont propriu” (6,4%) (tabelul nr.17).

Tabelul nr. 17

Populaţia ocupată după statutul profesional - mii persoane -

2008 2009 2010 2010/2008 Total ţară

Populaţia ocupată total 9369,1 9243,5 9239,4 -1,4 - Salariat 6316,9 6213,0 6061,5 -4,0 - Patron 124,7 131,6 119,0 -4,5 - Lucrator pe cont propriu 1818,2 1786,1 1877,8 3,3 - Lucrator familial neremunerat 1105,9 1108,9 1176,9 6,4 Regiunea Sud - Est

Populaţia ocupată total 1155,5 1147,1 1142,2 -1,1 - Salariat 785,5 801,7 773,5 -1,5 - Patron 14,8 15,4 16,0 8,2 - Lucrator pe cont propriu 235,1 216,1 228,2 -3,0 - Lucrator familial neremunerat 119,8 113,8 124,1 3,5

De remarcat faptul numărul salariaţilor din că regiunea Sud – Est deţine o pondere importantă în numărul total de salariaţi din economie (circa 13%), spre deosebire de celelalte categorii care au o pondere mult mai mică.

In ceea ce priveşte structura populaţiei ocupate după statutul profesional ierarhia este aceeaşi atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional: salariaţi, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi şi patroni (tabelul nr.18).

Referitor la evoluţia ponderii salariaţilor în Regiunea Sud – Est în perioada 2008 – 2010 aceasta a avut o evoluţie oscilantă crescând de la 68% în 2008 la 69,9% în 2009, ca apoi se reducă la 67,8% în 2010. Ponderea „patronilor” a înregistrat în 2010 o uşoară tendinţa de creştere de la 1,3% în 2008 şi 2009 la 1,4%. Ponderea celorlalte două categorii a fost oscilantă cu reduceri în 2009 şi majorări în 2010.

Tabelul nr. 18

Structura populaţiei ocupate după statutul profesional - % -

2008 2009 2010 Total ţară

Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0 - Salariat 67,4 67,2 65,6 - Patron 1,3 1,4 1,3 - Lucrator pe cont propriu 19,4 19,3 20,3 - Lucrator familial neremunerat 11,8 12,0 12,7 Regiunea Sud - Est 100,0 100,0 100,0

Populaţia ocupată total 68,0 69,9 67,8 - Salariat 1,3 1,3 1,4 - Patron 20,4 18,8 19,9 - Lucrator pe cont propriu 10,4 9,9 10,8 - Lucrator familial neremunerat 100,0 100,0 100,0

5.4.2 Structura populaţiei ocupate după nivelul de educaţie în Regiunea Sud – Est comparativ cu media naţională evidenţiază următoarele aspecte (tabelul nr. 19):

O structură care evidenţiază faptul că nivelul de pregătire al populaţiei ocupate din regiune este mai scăzut decât media pe economie. Acest lucru este demonstrat de ponderea mult mai redusă a populaţiei ocupate cu studii superioare (16 % pe total ţară şi numai 12,7% în regiune). Dar este de remarcat că ponderea populaţiei ocupate cu studii superioare se situează în intervalul 2008 – 2010 pe un trend crescător;

Ponderea celorlalte două categorii, cu studii medii şi nivel scăzut au un nivel mai mare în regiune decât media pe economie;

Îngrijorător este faptul că în anul 2010 ponderea populaţiei ocupate cu nivel scăzut de pregătirea s-a majorat de la 26,5% în 2009 la 27,2%.

Tabelul nr. 19

- % - 2008 2009 2010 Total ţară

Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0 Superior 14,8 15,5 16,0 Mediu 60,7 59,7 58,9 - Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri 4,3 4,3 4,2 - Liceal 31,7 31,8 32,4 - Profesional complementar sau de ucenici 24,7 23,5 22,3 Scăzut 24,5 24,9 25,1 - Gimnazial 18,2 19,1 19,7 - Primar fără şcoală absolvita 6,3 5,8 5,4

Regiunea Sud - Est

Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0 Superior 11,3 12,1 12,7 Mediu 61,2 61,5 60,1 - Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri 4,7 4,6 4,5 - Liceal 30,4 32,1 31,7 - Profesional complementar sau de ucenici 26,1 24,8 23,9 Scăzut 27,5 26,5 27,2 - Gimnazial 20,2 19,7 21,2 - Primar fără şcoală absolvita 7,3 6,8 6,0

5.5 Nivelul şi structura veniturilor totale ale populaţiei

În regiunea Sud - Est nivelul veniturilor medii lunare pe o gospodărie, în anul 2010, a fost de 2030 lei în creştere cu 5,6 % faţă de anul 2008 şi mai mic cu 2,7 % faţă de anul 2009(tabelul nr.20). În structura veniturilor băneşti au avut cea mai mare pondere, respectiv 85,0 %, în creştere cu 1,3 puncte procentuale faţă de anul 2008 şi la acelaşi nivel ca în anul 2009; concomitent cu scăderea cu 1,3 puncte procentuale a veniturilor în natură.

Tabelul nr. 20

2008 2009 2010 - medii lunare pe o gospodărie, lei -

Venituri totale 1927,8 2086,6 2029,7 % venituri din: - venituri băneşti 83,7 85,0 85,0 - venituri în natură 16,3 15,0 15,0

Salariile brute şi alte drepturi salariale au reprezentat principala sursă a veniturilor băneşti, având ponderea cea mai mare, respectiv 55,1 % în 2010, în scădere cu 6 puncte procentuale faţă de 2008. A doua pondere ca mărime în veniturile băneşti ale gospodăriei medii au reprezentat-o veniturile din prestaţii sociale cu o pondere de 32,0 %, în creştere faţă de 2008 cu 5,7 puncte procentuale (tabelul nr.21):

Tabelul nr. 21

2008 2009 2010 - medii lunare pe o gospodărie,

lei - Venituri băneşti 1609,0 1772,9 1725,5 % venituri din: - salarii brute şi alte drepturi salariale 61,1 57,1 55,1 - venituri din agricultură 4,0 4,9 4,4 - venituri din activităţi neagricole independente 3,4 3,1 3,5 - venituri din prestaţii sociale 26,3 29,5 32,0 - venituri din proprietate 0,1 0,2 0,4 - venituri din vânzare de active 3,4 3,9 2,6 - alte venituri 1,6 1,3 2,0

Evoluţia ponderii veniturilor din salarii brute şi alte drepturi salariale şi a veniturilor din prestaţii sociale, care împreună deţin circa 87 % în total venituri băneşti, este prezentată în figura nr.19.

Evolutia ponderii veniturilor din salarii si prestatii sociale in total venituri

61,157,1 55,1

26,329,5 32,0

0

15

30

45

60

75

2008 2009 2010

- salarii brute si alte drepturi salariale - venituri din prestatii sociale

- % -

Fig. nr. 19

Veniturile totale ale gospodăriei medii din regiunea Sud - Est, faţă de veniturile totale ale gospodăriei medii la nivel de ţară, au fost mai mici, respective cu 9,8% în 2008, cu 9,9 % în 2009 şi cu 11,9 % în 2010. Referitor la poziţia regiunii Sud - Est în cele 8 regiuni de dezvoltare, din punct de vedere al veniturilor totale ale gospodăriei medii, aceasta se află pe ultimul loc.

5.6 Nivelul şi structura cheltuielilor totale ale populaţiei In anul 2010, nivelul cheltuielilor totale medii lunare pe o gospodărie, în regiunea Sud - Est, au fost de 1824 lei în creştere cu 4,3 % faţă de anul 2008 şi în scădere cu 2,1 % faţă de anul 2009 (tabelul nr.22).

Tabelul nr. 22

2008 2009 2010 - medii lunare pe o gospodărie, lei -

Cheltuieli totale 1748,0 1862,2 1823,9 % cheltuieli din: - cheltuieli băneşti 85,4 85,8 85,2 - contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 14,6 14,2 14,8

In structură cheltuielile băneşti au avut cea mai mare pondere, respectiv 85,2 % în scădere, atât faţă de anul 2008 (cu 0,2 puncte procentuale) cât şi faţă de anul 2009 (cu 0,6 puncte procentuale) concomitent cu creşterea cu 0,2 puncte procentuale a contravalorii consumului de produse agroalimentare din resurse proprii.

In cadrul cheltuielilor băneşti ponderea cea mai mare, respectiv de 74,3 % în 2010, o au cheltuielile de consum, în creştere cu 1,8 puncte procentuale faţă de anul 2008, urmată de cea a cheltuielilor privind impozitele, contribuţiile, cotizaţiile, taxele cu o pondere de 17,3 % în 2010, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de 2008 (tabelul nr.23):

Tabelul nr. 23

2008 2009 2010 - medii lunare pe o gospodărie,

lei - Cheltuieli băneşti 1492,2 1598,6 1553,9 % cheltuieli din: din care:

- cheltuieli de consum 72,5 74,1 74,3 - cheltuieli pentru alimente şi băuturi neconsumate 2,8 2,8 2,9 - impozite, contribuţii, cotizaţii, taxe 17,5 17,6 17,3 - alte cheltuieli băneşti 7,1 5,5 5,4

Evoluţia ponderii cheltuielilor de consum şi a cheltuielilor privind impozitele, contribuţiile, cotizaţiile, taxele care împreună în total cheltuieli deţin 91,6 % este prezentată în figura nr.20:

Evolutia ponderii cheltuielilor de consum si din impozite, contributii, cotizatii, taxe

in total cheltuieli

72,5 74,1 74,3

17,5 17,6 17,3

0

15

30

45

60

75

90

2008 2009 2010

- cheltuieli de consum - impozite, contributii, cotizatii, taxe

- % -

Fig. nr. 20

Cheltuielile totale ale gospodăriei medii din regiunea Sud - Est, faţă de cheltuielile totale ale gospodăriei medii la nivel de ţară, au fost mai mici, respectiv cu 8,7 % în anul 2008, cu 9,0 % în 2009 şi 11,6 % în 2010. Din punct de vedere al cheltuielilor totale ale gospodăriei medii regiunea Sud - Est se află de asemenea pe ultimul loc în cadrul celor 8 regiuni de dezvoltare.

6. Poziţia Regiunii Sud – Est faţă de ţintele naţionale în anul 2020 6.1 Nivelul şi structura PIB După perioada de recesiune (2009-2010), economia regiunii Sud – Vest

îşi va relua creşterea începând cu anul 2011. Estimările arată că toate sectoarele economice vor contribui pozitiv la susţinerea creşterii reale a produsului intern brut din regiunea Sud – Est în intervalul de prognoză 2011 – 2020.

Evoluţii pe domenii de activitate vor fi însă diferite ca intensitate, atât de la o ramură la alta, cât şi de la un an la altul.

Construcţii vor reprezenta sectorul cel mai dinamic al economiei regional. După contracţiile puternice din 2009 şi 2010 acesta îşi va reveni treptat începând cu 2011. Pe ansamblul perioadei 2011 - 2010 ritmul mediu anual de creştere al valorii adăugate din construcţii din regiunea Sud – Est este estimat la circa 6%, uşor superior nivelului naţional (5,8%).

Sectorul serviciilor în regiunea Sud – Est prezintă câteva particularităţi comparativ cu celelalte regiuni:

Litoralul, Delta Dunării, staţiunile balneare, zonele montane conferă regiunii un potenţial turistic ridicat, ceea ce oferă perspective de dezvoltare pe termen mediu;

Transportul maritim specific acestei regiuni, dar şi cel fluvial reprezintă domenii de activitate care susţin dezvoltarea serviciilor pe termen mediu.

Astfel pentru sectorul serviciilor se prognozează un ritm mediu anul de creştere pentru perioada 2011 - 2020 de 5,2%, superior mediei naţionale estimată la numai 4,3%.

Pentru valoarea adăugată brută din industrie se estimează un ritm mediu anual de creştere în intervalul 2011 – 2020 de 4,2% faţă de o medie naţională de 4%. Regiunea beneficiază pe lângă câteva unităţi industriale puternice (combinatul siderurgic SIDEX Galaţi, centrala nucleară Cernavodă, şantierule navale, etc.) care susţin din plin dezvoltarea industriei regionale şi de societăţi mai mici în general în industria uşoară.

Prin tradiţie regiunea Sud – Est este o zonă agricolă. Pentru valoarea adăugată brută din agricultură se prognozează un ritm mediu anual de creştere de 2,4%, uşor superior mediei naţionale.

Pe ansamblul perioadei 2011 – 2020 ritmul mediu anual de creştere a produsului intern brut este estimat la 4,7% superior mediei naţionale de 4,2%.

Ca urmare a evoluţiilor sectoriale cu ritmuri de creştere diferite, l-a orizontul anului 2020 se prefigurează următoarea structură a produsului intern brut (fig.nr.21):

Sectorul serviciilor îşi sporeşte contribuţia la realizarea produsului intern brut ajungând să genereze la orizontul anului 2020 mai mult de jumătate din acesta (50,8%), nivel apropiat mediei naţionale (50,9%);

Industria va reprezenta 22,4% din produsul intern brut regional în anul 2020 în uşoară scădere faţă de anul 2010 şi faţă de media naţională în 2020 (peste 24%);

Valoarea adăugată brută din construcţii va reprezenta circa 9% din produsul intern brut, acelaşi nivel ca şi pe total economie;

Sectorul agricol deşi îşi va diminua ponderea la circa 6%, aceasta va rămâne superioară nivelului naţional (circa 4%).

0,0

10,0

20,0

30,0

40,0

50,0

60,0

- % -

Industrie Agricultura Constructii Servicii Total taxe

Structura produsului intern brut in anul 2020

Regiunea Sud - Est Total tara

Fig. nr. 21

Indicele de disparitate al produsului intern brut pe locuitor în Regiunea Sud – Est a început să se înrăutăţească în perioada de criză. Odată cu încheierea perioadei de recesiune raportul începe să se îmbunătăţească, la orizontul anului 2020, nivelul produsului intern brut pe locuitor din regiunea Sud – Est se va situa la 85% din media naţională.

6.2 Rata de ocupare şi structura ocupaţională Având în vedere că regiunea Sud – Est se caracterizează prin existenţa

unor centre economice importante în municipiile reşedinţă de judeţ, precum şi resursele naturale din zonă, pentru perioada 2011 – 2020 se estimează că îşi va putea valorifica forţa de muncă existentă.

Dacă la nivel naţional, în anul 2010 s-a înregistrat o stagnare a populaţiei ocupate totale şi o creştere de 0,4% a populaţiei ocupate în vârstă de muncă (15 – 64 ani), la nivelul regiunii Sud – Est atât populaţia ocupată totală cât şi cea în

vârstă de muncă au fost în scădere cu 0,4%, respectiv 0,2%, aceasta situându-se în ultima perioadă printre ultimele locuri în topul regiunilor.

Pentru perioada 2011 – 2020 la nivel naţional s-au prognozat creşteri ale populaţiei ocupate totale şi a celei în vârstă de muncă cu un ritm mediu anual de 1,05%. Pentru regiunea Sud – Est ritmul mediu anual de creştere va fi superior celui la nivel naţional, de 1,32% pentru populaţia ocupată totală, respectiv 1,38% pentru populaţia ocupată în vârstă de muncă.

După scăderile din anii 2008 şi 2009, rata de ocupare a populaţiei ocupate în vârstă de muncă, a început să crească, în anul 2010 ajungând la 55,5%, inferioară celei la nivel naţional cu 3,3 puncte procentuale.

Rata de ocupare ale populaţiei în vârstă de muncă se va înscrie pe un trend ascendent astfel încât în anul 2020 va ajunge la 64,4% reducându-se diferenţa faţă de rata de ocupare la nivel naţional, aceasta ajungând la 1,6 puncte procentuale, regiunea Sud – Est îmbunătăţindu-şi şi poziţia în topul regiunilor (fig.nr.22).

Populatia ocupata in varsta de munca (15 - 64 ani)

59,0 58,6 58,859,9 60,4

61,061,7

62,563,2

64,064,7 65,3

66,0

64,463,7

62,861,960,9

59,858,8

58,057,3

56,755,555,455,3

48,0

50,0

52,0

54,0

56,0

58,0

60,0

62,0

64,0

66,0

68,0

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020

- % -

Total tara Regiunea Sud - Est

Fig. nr. 22

Atât în regiunea Sud – Est cât şi în celelalte regiuni, rata de ocupare a persoanelor în vârstă de muncă este mai mare pentru bărbaţi decât cea pentru femei, diferenţa dintre cele două fiind, în anul 2010, de 13,7 puncte procentuale la nivel naţional şi de 20,5 puncte procentuale în cazul regiunii Sud – Est.

Pentru anul 2020 se estimează că această diferenţă se va diminua şi va ajunge la circa 16 puncte procentuale.

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă din mediul rural, în anul 2010, a fost mai mare decât cea din mediul urban cu 3,5 puncte procentuale la nivel naţional şi cu 0,8 puncte procentuale la nivelul regiunii Sud – Est.

Aceste diferenţe s-au diminuat continuu în ultimii trei ani, tendinţa continuând şi pană în anul 2020, în regiunea Sud – Est, fiind posibilă inversarea nivelului ratei de ocupare dintre cele două medii.

6.3 Veniturile şi cheltuielile gospodăriilor populaţiei Veniturile totale medii lunare pe o gospodărie în Regiunea Sud - Est se

estimează să crească, în 2020 faţă de 2010, cu aproape 65 % (de la 2030 lei la 3344 lei), comparativ cu veniturile medii lunare pe o gospodărie la nivel de ţară care se estimează să crească cu 59 % (de la 2304 lei la 3661 lei) în aceeaşi perioadă (fig.nr.23)

Venituri medii lunare pe o gospodarie

25652693 2819 2941

30763217

33723520

3661

24452304

33443203

30562905

2767263525172395227621622030

0

1000

2000

3000

4000

2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020

Total tara Regiunea Sud - Est

- lei -

Fig. nr. 23

Ponderea veniturilor totale a Regiunii Sud - Est în cea a veniturilor pe total ţară va creşte cu 3,2 puncte procentuale de la 88,1 % în anul 2010 la 91,3 % în anul 2020.

Cheltuielile totale medii lunare pe o gospodărie în Regiunea Sud - Est se estimează de asemenea să crească cu cca. 61% (de la 1824 lei la 2934 lei) în aceeaşi perioadă. La nivel de ţară se estimează pentru anul 2020 un nivel al cheltuielilor totale medii lunare pe o gospodărie de 3231 lei, în creştere cu cca. 57 % faţă de anul 2010 (fig.nr.24).

Cheltuielile medii lunare pe o gospodarie

2283 2393 2500 2610 2725 28502987 3113 3231

2061 2180

1824 1937 2034 2133 2236 2336 24492566

2692 2816 2934

0

1000

2000

3000

4000

2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020

Total tara Regiunea Sud - Est

- lei -

Fig. nr. 24

ANEXE

Tabelul 1

Structura populaţiei din Regiunea Sud – Est

- mii persoane -

Total Masculin Feminin Urban Rural

2005 Total ţară 21623,8 10543,5 11080,3 11879,9 9744,0 Regiunea Sud - Est 2846,4 1397,0 1449,4 1579,4 1267,0

Brăila 370,4 180,7 189,7 241,7 128,7 Buzău 494,1 241,6 252,4 204,8 289,3 Constanţa 715,1 348,6 366,5 507,0 208,1 Galaţi 620,5 307,1 313,4 352,8 267,7 Tulcea 252,5 125,3 127,2 124,0 128,4 Vrancea 393,8 193,6 200,1 149,0 244,8 2010

Total ţară 21431,3 10434,1 10997,2 11798,7 9632,6 Regiunea Sud - Est 2806,2 1372,6 1433,6 1546,0 1260,3

Brăila 357,6 173,7 183,9 232,4 125,2 Buzău 480,2 234,2 246,0 197,4 282,8 Constanţa 723,8 351,7 372,1 504,4 219,3 Galaţi 608,9 299,8 309,1 343,7 265,2 Tulcea 245,9 122,0 123,9 121,2 124,7 Vrancea 389,8 191,1 198,7 146,7 243,1

Tabelul 2

Populaţia după participarea la activitatea economica - mii persoane -

2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia totală 21.516,3 21.484,3 21.446,7 Populaţia de 15 ani si peste 18.244,1 18.229,5 18.200,0 Populaţia sub 15 ani 3.272,2 3.254,8 3.246,7 Populaţia activa totală 9.944,0 9.924,1 9.964,5 Populatia inactiva de 15 ani si peste 8.300,0 8.305,3 8.235,5 Populatia ocupata totală 9.369,1 9.243,5 9.239,2 Someri BIM 575,0 680,7 725,0

din care: Regiunea Sud - Est

Populaţia totală 2832,5 2825,7 2818,1 Populatia de 15 ani si peste 2408,1 2404,0 2398,1 Populatia sub 15 ani 424,4 421,7 419,9 Populaţia activă totală 1245,5 1239,7 1252,5 Populatia inactiva de 15 ani si peste 1162,6 1164,3 1124,9 Populaţia ocupată totală 1155,5 1147,1 1142,2 Şomeri BIM 90,0 92,5 110,3

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 3

Populaţia ocupată pe regiuni in anul 2010

- mii persoane - 2010 Anul Trim. I Trim. II Trim. III Trim. IV 2010 Total Ţară 8934,3 9488,1 9482,7 9052,5 9239,4

Nord - Est 1571,0 1755,2 1801,6 1625,5 1688,4 Sud - Est 1123,0 1184,5 1177,0 1084,1 1142,2 Sud Muntenia 1317,6 1479,6 1515,0 1387,1 1424,8 Sud - Vest 1001,0 1048,7 1014,6 1002,5 1016,7 Vest 790,5 807,3 812,9 811,0 805,4 Nord - Vest 1102,1 1168,0 1173,6 1148,3 1148,0 Centru 964,8 978,8 962,0 946,3 963,0 Bucuresti - Ilfov 1064,3 1064,9 1026,1 1047,6 1050,7

Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 4

Populaţia ocupata pe sectoare de activitate

- mii persoane - 2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia ocupată total 9369,1 9243,5 9239,4 din care

- Agricultura 2694,1 2689,1 2779,9 - Industrie 2944,9 2774,5 2648,5 - Servicii 3730,2 3779,9 3811,0

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată total 1155,5 1147,1 1142,2 din care

- Agricultura 320,2 304,4 323,8 - Industrie 366,9 358,2 349,3 - Servicii 468,3 484,5 469,1

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 5

Structura populaţiei ocupate pe sectoare de activitate

- % - 2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0 din care

- Agricultura 28,8 29,1 30,0 - Industrie 31,4 30,0 28,7 - Servicii 39,8 40,9 41,3

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0 din care

- Agricultura 27,7 26,5 28,3 - Industrie 31,8 31,2 30,6 - Servicii 40,5 42,2 41,1

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 6

Populaţia ocupată pe grupe de vârstă

- mii persoane - 2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia ocupatătotal 9369,1 9243,5 9239,4 din care:

15 - 24 ani 777,6 748,7 721,1 25 - 34 ani 2510,9 2477,2 2454,6 35 - 44 ani 2520,3 2560,4 2677,0 45 - 54 ani 2033,1 1968,9 1916,4 55 - 64 ani 1040,0 1053,8 1051,5 65 ani si peste 487,2 434,4 418,7

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată total 1155,5 1147,1 1142,2 din care:

15 - 24 ani 100,5 95,2 90,9 25 - 34 ani 305,0 300,6 299,9 35 - 44 ani 310,8 318,9 330,2 45 - 54 ani 258,8 255,8 246,6 55 - 64 ani 125,9 129,6 130,7 65 ani si peste 54,3 47,0 43,8

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 7

Structura populaţiei ocupate pe grupe de vârstă

- % - 2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0 din care:

15 - 24 ani 8,3 8,1 7,8 25 - 34 ani 26,8 26,8 26,6 35 - 44 ani 26,9 27,7 29,0 45 - 54 ani 21,7 21,3 20,7 55 - 64 ani 11,1 11,4 11,4 65 ani si peste 5,2 4,7 4,5

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0 din care:

15 - 24 ani 8,7 8,3 8,0 25 - 34 ani 26,4 26,2 26,3 35 - 44 ani 26,9 27,8 28,9 45 - 54 ani 22,4 22,3 21,6 55 - 64 ani 10,9 11,3 11,4 65 ani si peste 4,7 4,1 3,8

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 8

Populaţia ocupată după statutul profesional

- mii persoane - 2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia ocupată total 9369,1 9243,5 9239,4 - Salariat 6316,9 6213,0 6061,5 - Patron 124,7 131,6 119,0 - Lucrator pe cont propriu 1818,2 1786,1 1877,8 - Lucrator familial neremunerat 1105,9 1108,9 1176,9

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată total 1155,5 1147,1 1142,2

- Salariat 785,5 801,7 773,5 - Patron 14,8 15,4 16,0 - Lucrator pe cont propriu 235,1 216,1 228,2 - Lucrator familial neremunerat 119,8 113,8 124,1

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 9

Structura populaţiei ocupate după statutul profesional

- % - 2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0 - Salariat 67,4 67,2 65,6 - Patron 1,3 1,4 1,3 - Lucrator pe cont propriu 19,4 19,3 20,3 - Lucrator familial neremunerat 11,8 12,0 12,7

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0

- Salariat 68,0 69,9 67,8 - Patron 1,3 1,3 1,4 - Lucrator pe cont propriu 20,4 18,8 19,9 - Lucrator familial neremunerat 10,4 9,9 10,8

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 10

Populaţia ocupată după nivelul de educaţie - mii persoane - 2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia ocupată total 9369,1 9243,5 9239,4 din care

Superior 1386,1 1428,1 1480,0 Mediu 5686,5 5516,0 5436,8 - Postliceal de specialitate sau tehnic de maistri 402,1 398,4 387,1 - Liceal 2966,2 2940,8 2989,8 - Profesional complementar sau de ucenici 2318,3 2176,8 2059,9 Scazut 2296,5 2299,3 2322,6 - Gimnazial 1709,1 1763,1 1824,1 - Primar fara scoala absolvita 587,4 536,3 498,5

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată total 1155,5 1147,1 1142,2 din care

Superior 130,1 138,4 144,6 Mediu 707,7 705,1 686,6 - Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri 54,6 52,7 51,1 - Liceal 351,3 367,7 362,5 - Profesional complementar sau de ucenici 301,9 284,7 273,0 Scăzut 317,7 303,6 311,0

- Gimnazial 233,3 226,1 243,0 - Primar fără şcoala absolvită 84,4 77,6 68,0

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 11 Structura populaţiei ocupate dupa nivelul de educaţie

- % - 2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0 din care

Superior 14,8 15,5 16,0 Mediu 60,7 59,7 58,9 - Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri 4,3 4,3 4,2 - Liceal 31,7 31,8 32,4 - Profesional complementar sau de ucenici 24,7 23,5 22,3 Scazut 24,5 24,9 25,1 - Gimnazial 18,2 19,1 19,7 - Primar fără şcoală absolvită 6,3 5,8 5,4

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0 din care

Superior 11,3 12,1 12,7 Mediu 61,2 61,5 60,1 - Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri 4,7 4,6 4,5 - Liceal 30,4 32,1 31,7 - Profesional complementar sau de ucenici 26,1 24,8 23,9 Scăzut 27,5 26,5 27,2 - Gimnazial 20,2 19,7 21,2 - Primar fara scoala absolvita 7,3 6,8 6,0

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS

Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 12

Populaţia ocupată pe sexe

- mii persoane - 2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia ocupată total 9369,1 9243,5 9239,4 din care:

Masculin 5157,4 5100,5 5111,5 Feminin 4211,7 4143,0 4127,9

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată total 1155,5 1147,1 1142,2 din care:

Masculin 675,7 670,4 672,3 Feminin 479,7 476,8 469,9

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 13

Structura populaţiei ocupate pe sexe

- % - 2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0 din care:

Masculin 55,0 55,2 55,3 Feminin 45,0 44,8 44,7

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată total 100,0 100,0 100,0 din care:

Masculin 58,5 58,4 58,9 Feminin 41,5 41,6 41,1

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 14

Populaţia în vârstă de muncă pe medii

- mii persoane - 2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia ocupată 9369,1 9243,5 9239,4 Urban 5101,0 5032,1 5032,1 Rural 4268,2 4211,3 4207,3

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată 1155,5 1147,1 1142,2

Urban 639,6 642,6 643,0 Rural 515,9 504,6 499,2

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 15

Structura populaţiei în vârstă de muncă pe medii

- % - 2008 2009 2010* Total ţară

Populaţia ocupată 100,0 100,0 100,0 Urban 54,4 54,4 54,5 Rural 45,6 45,6 45,5

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată 100,0 100,0 100,0

Urban 55,4 56,0 56,3 Rural 44,6 44,0 43,7

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 16

Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă pe sexe şi medii

- % - 2008 2009 2010* Total ţară

Rata de activitate totală 62,9 63,1 63,6 Masculin 70,6 70,9 71,5 Feminin 55,2 55,4 55,8 Urban 61,7 62,1 63,1 Rural 64,5 64,6 64,4

Regiunea Sud - Est Rata de activitate totală 59,8 60,0 61,0

Masculin 70,9 70,9 72,6 Feminin 48,7 49,1 49,4 Urban 59,3 60,4 61,3 Rural 60,6 59,5 60,6

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 17

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă pe sexe şi medii

- % - 2008 2009 2010* Total ţară

Rata de ocupare totală 59,0 58,6 58,8 Masculin 65,7 65,2 65,7 Feminin 52,5 52,0 52,0 Urban 57,5 57,1 57,4 Rural 61,2 60,7 60,9

Regiunea Sud - Est Rata de ocupare totală 55,3 55,4 55,5

Masculin 65,0 65,1 65,7 Feminin 45,6 45,6 45,2 Urban 54,1 54,8 55,1 Rural 57,0 56,2 55,9

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 18

Rata şomajului BIM pe sexe şi medii

- % - 2008 2009 2010* Total ţară

Rata şomajului BIM 5,8 6,9 7,3 Masculin 6,7 7,7 7,9 Feminin 4,7 5,8 6,5 Urban 6,8 8,1 9,1 Rural 4,6 5,4 5,0

Regiunea Sud - Est Rata şomajului BIM 7,2 7,5 8,9

Masculin 8,0 8,0 9,3 Feminin 6,1 6,7 8,1 Urban 8,7 9,2 10,1 Rural 5,4 5,1 7,1

* Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Tabelul 19

Venituri medii lunare pe regiuni

- medii lunare pe o gospodarie, lei - 2008 2009 2010 *) Total ţară Venituri totale 2131,67 2315,99 2304,28 - venituri băneşti 1770,97 1937,45 1932,83 - venituri în natură 360,70 378,54 371,44 din care, pe regiuni: Regiunea Nord - Est Venituri totale 1911,16 2133,73 2047,40 - venituri băneşti 1463,39 1658,75 1588,61 - venituri în natură 447,77 474,98 458,78 Regiunea Sud - Est Venituri totale 1922,76 2086,59 2029,69 - venituri băneşti 1609,03 1772,88 1725,45 - venituri în natură 313,73 313,71 304,24 Regiunea Sud - Muntenia Venituri totale 2059,45 2251,42 2369,21 - venituri băneşti 1699,04 1805,23 1866,44 - venituri în natură 360,41 446,19 502,76 Regiunea Sud - Vest Oltenia Venituri totale 1960,39 2067,69 2134,13

2008 2009 2010 *) - venituri băneşti 1560,07 1674,96 1740,73 - venituri în natură 400,32 392,73 393,39 Regiunea Vest Venituri totale 2183,69 2427,42 2344,63 - venituri băneşti 1834,73 2060,45 2038,11 - venituri în natură 348,96 366,97 306,53 Regiunea Nord - Vest Venituri totale 2193,69 2270,76 2307,85 - venituri băneşti 1757,86 1829,47 1876,74 - venituri în natură 435,83 441,29 431,11 Regiunea Centru Venituri totale 2132,87 2290,43 2298,97 - venituri băneşti 1772,44 1956,33 1966,86 - venituri în natură 360,43 334,10 332,11 Regiunea Bucuresti - Ilfov Venituri totale 2845,47 3154,05 3039,82 - venituri băneşti 2668,50 2959,82 2886,62 - venituri în natură 176,97 194,23 153,20 *) Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Coordonate ale nivelului de trai in Romania

Tabelul 20

Cheltuieli medii lunare pe regiuni

- medii lunare pe o gospodarie, lei -

2008 2009 2010 *)

Total ţară Cheltuieli totale 1915,19 2047,33 2062,95 - cheltuieli băneşti 1619,83 1729,49 1735,22 - contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 295,36 317,84 327,74 din care, pe regiuni: Regiunea Nord - Est Cheltuieli totale 1775,07 1971,48 1908,95 - cheltuieli băneşti 1375,87 1549,07 1488,15 - contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 399,20 422,41 420,81 Regiunea Sud - Est Cheltuieli totale 1748,01 1862,24 1823,86 - cheltuieli băneşti 1492,20 1598,59 1553,88 - contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 255,81 263,65 269,98 Regiunea Sud - Muntenia Cheltuieli totale 1889,46 2013,58 2120,08

2008 2009 2010 *) - cheltuieli băneşti 1598,24 1629,09 1666,64 - contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 291,22 384,49 453,44 Regiunea Sud - Vest Oltenia Cheltuieli totale 1723,18 1770,09 1834,17 - cheltuieli băneşti 1356,54 1404,75 1465,73 - contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 366,64 365,34 368,43 Regiunea Vest Cheltuieli totale 1992,93 2185,01 2147,52 - cheltuieli băneşti 1730,00 1895,25 1898,52 - contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 262,93 289,76 249,00 Regiunea Nord - Vest Cheltuieli totale 2004,49 2055,01 2138,45 - cheltuieli băneşti 1637,91 1678,38 1759,13 - contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 366,58 376,63 379,31 Regiunea Centru Cheltuieli totale 1896,33 1984,15 2015,94 - cheltuieli băneşti 1614,39 1713,07 1728,92 - contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 281,94 271,08 287,01 Regiunea Bucuresti - Ilfov Cheltuieli totale 2387,89 2621,64 2598,37

2008 2009 2010 *) - cheltuieli băneşti 2299,13 2521,70 2496,44 - contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 88,76 99,94 101,93

*) Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Coordonate ale nivelului de trai in Romania

Tabelul 21

Veniturile medii pe o gospodărie

- medii lunare pe o gospodărie, lei -

2008 2009 2010*)

Total tara I. Venituri totale(A+B) 2131,67 2315,99 2304,28 A. Venituri băneşti(1+2+3+4+5+6+7) 1770,97 1937,45 1932,84 1. Salarii brute şi alte drepturi salariale 1110,22 1179,27 1136,75 2. Venituri din agricultură 53,29 57,34 64,08 3. Venituri din activităţi neagricole independente 62,02 64,23 62,74 4. Venituri din prestaţii sociale 460,54 559,56 592,04 5. Venituri din proprietate 6,77 4,54 3,72 6. Venituri din vânzarea de active 43,34 39,75 36,02 7. Alte venituri 34,79 32,76 37,49 B. Venituri în natura(1+2) 360,70 378,54 371,44 1. Contravaloarea veniturilor în natura obţinute de salariaţi şi beneficiarii de prestaţii sociale 65,34 60,70 43,71 2. Contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 295,36 317,84 327,73 din care: Regiunea Sud - Est

2008 2009 2010*)

I. Venituri totale(A+B) 1922,76 2086,59 2029,70 A. Venituri băneşti(1+2+3+4+5+6+7) 1609,03 1772,88 1725,45 1. Salarii brute şi alte drepturi salariale 982,82 1012,37 950,58 2. Venituri din agricultură 65,00 86,88 76,47 3. Venituri din activităţi neagricole independente 54,63 54,45 60,27 4. Venituri din prestaţii sociale 423,90 523,25 552,70 5. Venituri din proprietate 1,74 3,38 6,16 6. Venituri din vânzarea de active 54,43 69,47 44,65 7. Alte venituri 26,51 23,08 34,63 B. Venituri în natura(1+2) 313,73 313,71 304,25 1. Contravaloarea veniturilor în natura obţinute de salariati şi beneficiarii de prestaţii sociale 57,92 50,06 34,26 2. Contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 255,81 263,65 269,98

*) Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Coordonate ale nivelului de trai in Romania

Tabelul 22

Structura veniturilor medii lunare pe o gospodărie

- % - 2008 2009 2010

Total ţară I. Venituri totale(A+B) 100,0 100,0 100,0 A. Venituri băneşti(1+2+3+4+5+6+7) 83,1 83,7 83,9 1. Salarii brute şi alte drepturi salariale 52,1 50,9 49,3 2. Venituri din agricultură 2,5 2,5 2,8

3. Venituri din activităţi neagricole independente 2,9 2,8 2,7 4. Venituri din prestaţii sociale 21,6 24,2 25,7 5. Venituri din proprietate 0,3 0,2 0,2 6. Venituri din vânzarea de active 2,0 1,7 1,6 7. Alte venituri 1,6 1,4 1,6 B. Venituri in natura(1+2) 16,9 16,3 16,1 1. Contravaloarea veniturilor în natura obţinute de salariaţi şi beneficiarii de prestaţii sociale 3,1 2,6 1,9 2. Contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 13,9 13,7 14,2 din care:

2008 2009 2010

Regiunea Sud - Est I. Venituri totale(A+B) 100,0 100,0 100,0 A. Venituri băneşti(1+2+3+4+5+6+7) 83,7 85,0 85,0 1. Salarii brute şi alte drepturi salariale 51,1 48,5 46,8 2. Venituri din agricultură 3,4 4,2 3,8

3. Venituri din activităţi neagricole independente 2,8 2,6 3,0 4. Venituri din prestaţii sociale 22,0 25,1 27,2 5. Venituri din proprietate 0,1 0,2 0,3 6. Venituri din vânzarea de active 2,8 3,3 2,2 7. Alte venituri 1,4 1,1 1,7 B. Venituri in natura(1+2) 16,3 15,0 15,0 1. Contravaloarea veniturilor în natura obţinute de salariaţi şi beneficiarii de prestaţii sociale 3,0 2,4 1,7 2. Contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 13,3 12,6 13,3

Tabelul 23

Cheltuieli medii pe o gospodărie

- medii lunare pe o gospodărie, lei - 2008 2009 2010*)

Total ţară I. Cheltuieli totale(A+B) 1915,19 2047,33 2062,96 A. Cheltuieli băneşti(1+2+3+4+5+6) 1619,83 1729,49 1735,22 1. Cheltuieli de consum (a+b+c) 1185,33 1275,03 1286,29 a. Cheltuieli pentru alimente şi băuturi consumate 425,09 455,62 456,32 b. Cheltuieli pentru cumpărarea mărfurilor nealimentare 429,14 454,46 455,74 c. Cheltuieli pentru plata serviciilor 331,10 364,95 374,23 2. Cheltuieli pentru alimente şi băuturi neconsumate (rămase în stoc, date în prelucrare, date la animale etc.) 41,80 43,48 45,37 3.Cheltuieli pentru investiţii 39,39 26,49 4.Cheltuieli de producţie 25,97 24,48 5. Impozite, contribuţii, cotizaţii, taxe 303,17 332,32 324,48 6. Alte cheltuieli băneşti 24,17 27,69 79,08 B. Contravaloare consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 295,36 317,84 327,74 Regiunea Sud-Est

2008 2009 2010*) I. Cheltuieli totale(A+B) 1748,01 1862,24 1823,86 A. Cheltuieli băneşti(1+2+3+4+5+6) 1492,20 1598,59 1553,88 1. Cheltuieli de consum (a+b+c) 1082,33 1184,08 1154,19 a. Cheltuieli pentru alimente şi băuturi consumate 396,96 431,32 413,59 b. Cheltuieli pentru cumpărarea mărfurilor nealimentare 389,11 420,18 397,63 c. Cheltuieli pentru plata serviciilor 296,26 332,58 342,97 2. Cheltuieli pentru alimente şi băuturi neconsumate (ramase in stoc, date in prelucrare, date la animale etc.) 42,33 44,48 45,76 3. Cheltuieli pentru investiţii 55,03 33,40 4. Cheltuieli de producţie 27,19 27,60

5. Impozite, contribuţii, cotizaţii, taxe 261,83 281,76 269,57 6. Alte cheltuieli băneşti 23,49 27,27 84,37 B. Contravaloare consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 255,81 263,65 269,98 *) Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Coordonate ale nivelului de trai in Romania

Tabelul 24

Structura cheltuielilor medii lunare pe o gospodărie

- % -

2008 2009 2010

Total ţară I. Cheltuieli totale(A+B) 100,0 100,0 100,0 A. Cheltuieli băneşti(1+2+3+4+5+6) 84,6 84,5 84,1 1. Cheltuieli de consum (a+b+c) 61,9 62,3 62,4 a. Cheltuieli pentru alimente şi băuturi consumate 22,2 22,3 22,1 b. Cheltuieli pentru cumpărarea mărfurilor nealimentare 22,4 22,2 22,1 c. Cheltuieli pentru plata serviciilor 17,3 17,8 18,1 2. Cheltuieli pentru alimente şi băuturi neconsumate (rămase în stoc, date în prelucrare, date la animale etc.) 2,2 2,1 2,2 3. Cheltuieli pentru investiţii 2,1 1,3 0,0 4. Cheltuieli de producţie 1,4 1,2 0,0 5. Impozite, contribuţii, cotizaţii, taxe 15,8 16,2 15,7 6. Alte cheltuieli băneşti 1,3 1,4 3,8 B. Contravaloare consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 15,4 15,5 15,9 Regiunea Sud-Est

2008 2009 2010 I. Cheltuieli totale(A+B) 100,0 100,0 100,0 A. Cheltuieli băneşti(1+2+3+4+5+6) 85,4 85,8 85,2 1. Cheltuieli de consum (a+b+c) 61,9 63,6 63,3 a. Cheltuieli pentru alimente şi băuturi consumate 22,7 23,2 22,7 b. Cheltuieli pentru cumpărarea mărfurilor nealimentare 22,3 22,6 21,8 c. Cheltuieli pentru plata serviciilor 16,9 17,9 18,8 2. Cheltuieli pentru alimente şi băuturi neconsumate (rămase în stoc, date în prelucrare, date la animale etc.) 2,4 2,4 2,5 3. Cheltuieli pentru investiţii 3,1 1,8 0,0 4. Cheltuieli de producţie 1,6 1,5 0,0

5. Impozite, contribuţii, cotizaţii, taxe 15,0 15,1 14,8 6. Alte cheltuieli băneşti 1,3 1,5 4,6 B. Contravaloare consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 14,6 14,2 14,8

Tabelul 25

Veniturile medii pe o gospodărie

- modificari procentuale faţă de anul precedent -

2008 2009 2010*)

Total ţară Venituri totale 26,4 8,6 -0,5 din care: - Venituri băneşti 29,4 9,4 -0,2 - Venituri în natură 13,4 4,9 -1,9 din care: Regiunea Sud - Est Venituri totale 24,3 8,5 -2,7 din care: - Venituri băneşti 31,1 10,2 -2,7 - Venituri în natură -1,7 0,0 -3,0

*) Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Coordonate ale nivelului de trai in Romania

Tabelul 26

Cheltuieli medii pe o gospodărie

- modificari procentuale faţă de anul precedent -

2008 2009 2010*)

Total ţară Cheltuieli totale 24,2 6,9 0,8 din care: -Cheltuieli băneşti 27,0 6,8 0,3 - Contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 10,8 7,6 3,1 din care: Regiunea Sud - Est Cheltuieli totale 18,6 6,5 -2,1 din care: - Cheltuieli băneşti 23,9 7,1 -2,8 - Contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii -5,0 3,1 2,4 *) Calcule CNP pe baza datelor trimestriale INS Sursa: INS - Coordonate ale nivelului de trai in Romania

Tabelul 27

Evoluţia produsului intern brut pe ramuri

- modificări procentuale faţă de anul anterior - Indicatori 2008 2009 2010 Produs Intern Brut Total economie 7,3 -7,1 -1,3 Sud - Est 9,5 -8,9 -2,2 - din care valoare adăugată brută în: Industrie Total economie 1,9 -1,4 5,1 Sud - Est 4,4 -6,0 0,0 Agricultură Total economie 20,7 -14,3 -0,8 Sud - Est 60,5 -18,7 -0,9 Construcţii Total economie 26,2 -13,3 -10,7 Sud - Est 13,4 -14,0 -10,8 Servicii Total economie 5,4 -6,2 -2,3 Sud - Est 4,1 -6,0 -1,7

Sursa: Datele pe total ţară: INS; pentru Regiunea Sud – Est: calcule CNP

Tabelul 28

Valoarea produsului intern brut

- milioane lei, preturi curente -

2008 2009 2010

Total economie 514700,0 498007,5 513640,8 Sud - Est 55865,9 52988,7 54121,9 Brăila 6902,9 6713,4 6830,2 Buzău 7693,4 7330,0 7495,9 Constanţa 20637,0 19961,3 20441,9 Galaţi 10884,2 9882,8 10093,7 Tulcea 4193,1 3868,4 3940,1 Vrancea 5555,3 5232,7 5320,2 - ponderea Regiunii Sud – Est în PIB – ul României - % 10,9 10,6 10,5 Sursa: 2009 INS; 2009-2010 Calcule CNP pe baza datelor naţionale

Tabelul 29

Structura produsului intern brut pe ramuri

- % -

Sud - Est Total tara 2008 2009 2010 2008 2009 2010

Industrie 23,0 23,7 24,6 23,0 24,5 26,4 Agricultura 10,6 9,8 9,3 6,6 6,4 6,0 Construcţii 10,7 10,1 9,1 10,6 9,9 8,9 Servicii 45,0 46,3 45,5 48,8 49,2 47,6 Total taxe 10,8 10,0 11,5 10,9 10,1 11,2 PIB 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

Sursa: Calcule CNP

Tabelul 30

Indici de disparitate ai produsului intern brut pe locuitor faţă de nivelul naţional

- % -

2008 2009 2010

NORD - EST 61,7 60,3 59,0 SUD - EST 82,8 81,2 80,5 SUD MUNTENIA 83,3 86,1 88,1 SUD – VEST OLTENIA 77,4 76,3 74,3 VEST 108,5 109,1 111,3 NORD - VEST 88,9 89,8 90,9 CENTRU 95,3 94,2 95,3 BUCURESTI - ILFOV 242,6 242,7 239,7

Tabelul 31

Evoluţia produsului intern brut

- modificări procentuale faţa de anul anterior - 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020

Total ţară Produs intern brut 1,5 3,9 4,5 4,7 4,8 4,5 4,4 5,1 4,7 4,1 - din care valoarea adăugată brută în: Industrie 2,7 3,8 4,3 4,1 4,3 4,1 3,9 4,6 4,3 3,6 Agricultură 1,0 1,7 3,1 2,9 2,7 2,5 2,3 2,1 1,9 1,7 Construcţii 1,6 4,5 7,1 6,1 6,6 6,1 5,9 7,1 6,8 6,2 Servicii 0,9 4,1 4,4 4,9 5,1 4,8 4,7 5,3 5,0 4,4 Regiunea Sud - Est Produs intern brut 1,6 3,9 4,5 4,6 5,1 5,1 5,2 5,7 5,6 5,4 - din care valoarea adăugată brută în: Industrie 2,6 3,7 4,3 4,1 4,5 4,6 4,6 4,7 4,5 4,0 Agricultură 1,0 1,8 3,2 3,0 3,0 2,8 2,6 2,5 2,2 2,0 Construcţii 1,4 4,4 7,0 6,0 6,9 6,5 6,3 7,4 7,3 6,3 Servicii 1,1 4,3 4,5 5,0 5,6 5,8 6,1 6,5 6,6 7,0

Tabelul 32

Structura produsului intern brut

- % -

2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020

Total ţară Produs intern brut 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 - din care valoarea adăugată brută în: Industrie 26,8 26,4 26,1 25,7 25,4 25,2 25,0 24,8 24,8 24,7 Agricultură 6,0 5,7 5,4 5,2 5,0 4,7 4,6 4,4 4,2 4,1 Construcţii 8,8 8,7 8,7 8,6 8,6 8,6 8,6 8,6 8,7 8,8 Servicii 47,3 47,9 48,2 48,7 49,2 49,7 50,1 50,4 50,7 50,9 Regiunea Sud - Est Produs intern brut 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 - din care valoarea adăugată brută în: Industrie 24,9 24,5 24,2 23,9 23,6 23,3 23,1 22,9 22,7 22,4 Agricultură 9,3 8,8 8,5 8,1 7,7 7,4 7,1 6,7 6,4 6,2 Construcţii 9,1 8,9 8,9 8,9 8,8 8,8 8,7 8,8 8,8 8,8 Servicii 45,3 46,0 46,4 46,9 47,5 48,1 48,8 49,4 50,0 50,8

Tabelul 33

Evoluţia ocupării

2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 Total tara Populaţia ocupată totală - mii persoane 9360 9445 9525 9620 9732 9839 9947 10057 10157 10255

Populaţia ocupată în vârsta de muncă (15-64 ani) - mii persoane 8990 9049 9132 9229 9340 9442 9543 9633 9716 9814 Rata de ocupare a populaţiei în vârsta de muncă (15 - 64 ani) - % 59,9 60,4 61,0 61,7 62,5 63,2 64,0 64,7 65,3 66,0

Regiunea Sud - Est Populaţia ocupată totală - mii persoane 1161 1171 1191 1203 1217 1240 1253 1277 1290 1302

Populaţia ocupata în vârsta de muncă (15-64 ani) - mii persoane 1119 1129 1140 1154 1170 1190 1209 1227 1244 1260 Rata de ocupare a populaţiei în vârsta de muncă (15 - 64 ani) - % 56,7 57,3 58,0 58,8 59,8 60,9 61,9 62,8 63,7 64,4

Tabelul 34

Evoluţia veniturilor şi cheltuielilor gospodăriei medii

2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 Venituri totale (medii lunare pe o gospodărie) Total economie - lei 2445 2565 2693 2819 2941 3076 3217 3372 3520 3661 - modificări procentuale faţă de anul precedent 6,1 4,9 5,0 4,7 4,3 4,6 4,6 4,8 4,4 4,0 din care: Regiunea Sud - Est - lei 2145 2251 2356 2460 2558 2668 2783 2906 3025 3140 - modificări procentuale faţă de anul precedent 5,7 4,9 4,7 4,4 4,0 4,3 4,3 4,4 4,1 3,8 Cheltuieli totale (medii lunare pe o gospodărie) Total economie - lei 2075 2127 2191 2252 2309 2362 2414 2464 2514 2564 - modificări procentuale faţă de anul precedent 0,6 2,5 3,0 2,8 2,5 2,3 2,2 2,1 2,0 2,0 din care: Regiunea Sud - Est - lei 1797 1823 1869 1919 1966 2009 2051 2092 2132 2172 - modificări procentuale faţă de anul precedent -1,5 1,5 2,5 2,7 2,4 2,2 2,1 2,0 1,9 1,9

Document realizat in cadrul Proiectului „Secretariatul Tehnic al Pactului Teritorial pentru Ocupare si Incluziune Sociala pentru Regiunea Sud-Est, POSDRU/10/3.3/S/1 Beneficiar: Asociatia „Centrul de Informare si Documentare pentru Integrare Europeana si Dezvoltare Durabila” Braila Autoritatea Contractanta: Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013 Realizat Mai 2011 Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.