Suport Curs Prim Ajutor SCS MODIFICAT

Suport Curs – Prim ajutor general

GHIDUL GENERAL DE PRIM AJUTOR

Primul ajutor acordat uneori chiar de nespecialişti reprezintă o metodă eficientă de salvare a vieţii în situaţii neprevăzute (accidente, traumatisme, stop cardio-respirator, comă).

Cea mai importantă regulă:

1. SĂ NU AGRAVĂM STAREA VICTIMEI !

Ce trebuie făcut:Evaluarea situaţiei accidentului / incidentuluiEvaluarea situaţiei victimeiAnunţarea persoanei responsabile

Pentru a ajuta echipele specializate de salvare:

Notaţi momentul evenimentului!

Notaţi acţiunile de prim ajutor întreprinse!

Notaţi circumstanţele de producere a evenimentului!

1


I. Etape ale primului ajutor:1. Încercăm să stabilim comunicarea cu persoana ranită / cu victima (prin

întrebări de genul: ce s-a întâmplat cu dumneavoastră?, mă auziţi? cum vă numiţi?, ce vă doare? Sunt şi situaţii în care victima nu poate vorbi din cauza traumelor provocate de accident, dar dacă reacţionează şi răspunde prin gesturi la intrebările noastre, la atingeri sau la altfel de stimuli externi, înseamnă ca este conştientă.

2. Dacă nu răspunde şi nu reacţionează în nici un fel la stimulii verbali sau la atingeri, înseamnă ca nu este conştientă şi atunci trebuie verificate imediat cele două funcţii vitale: respiraţia (dacă victima respiră spontan) şi circulaţia (dacă inima funcţionează – controlul pulsului arterial: la nivelul gâtului - artera carotidă, la nivelul incheieturii mâinii – artera radială).

3. Cea mai importantă metodă pentru a ajuta la salvarea vieţii unui om este resuscitarea cardio-respiratorie. Aceasta este o tehnică de mare eficacitate, ce poate fi aplicată şi de persoanele care nu au studii medicale.

4. Este bine să se cunoască faptul că în caz de oprire a inimii, cel care acordă primul ajutor dispune doar de 3 – 4 minute pentru a efectua cu succes resuscitarea. Dupa 4 minute se considera că hipoxia cerebrală (lipsa de oxigen la nivelul creierului) duce la leziuni cerebrale care vor transforma bolnavul, eventual salvat, într-o fiinţă pur vegetativă.

PRINCIPALELE INSTRUCTIUNI OBLIGATORII APLICABILE LA EXECUTAREA RESPIRATIEI ARTIFICIALE

Respiratia artificiala va fi executata numai in cazurile in care cel accidentat nu respira deloc sau respira rar, convulsiv, cu sughituri, ca un muribund, sau daca respiratia se inrautateste. Executarea respiratiei artificiale trebuie sa fie inceputa imediat ce accidentatul a fost scos de sub curent si se continua apoi fara intrerupere. Ea va fi continuata pana la obtinerea rezultatului pozitiv (revenirea la viata) sau pana la aparitia semnelor neindoielnice ale mortii reale (a petelorcadaverice sau a rigiditatii corpului).

S-au observat cazuri cand cei considerati morti datorita leziunilor provocate, au fost readusi la viata peste cateva ore socotite din momentul accidentului (chiar 8-11 ore). In timpul cat se executa respiratia artificiala, se va observa atent fata accidentatului. In cazul cand se observa o miscare a buzelor, a pleoapelor sau a marului lui Adam, facand impresia ca inghite, se va verifica daca nu cumva accidentatul a inceput sa respire singur si regulat, se opreste respiratia artificiala, deoarece continuarea ei poate fi periculoasa. Daca insa

2


dupa cateva clipe de asteptare se va observa ca acesta nu mai respira, se va relua imediat respiratia artificiala.

Inainte de a se proceda la executarea respiratiei artificiale, este necesar :Sa se elibereze imediat accidentatul de partile de imbracaminte care

impiedica respiratia (gulerul de la camasa, fularul), sa se desfaca cureaua de la pantaloni.

sa se elibereze imediat gura celui accidentat de obiecte straine (sa se inlature protezele dentare daca exista);

Daca gura accidentatului este inclestata, ea trebuie deschisa, in care scop falca inferioara este impinsa in afara; pentru aceasta cel care da primul ajutor aplica cele patru degete de la ambele maini in spatele colturilor falcii inferioare, apoi, prin apasarea degetelor mari deasupra marginii falcii, aceasta este impinsa in afara, astfel ca dintii maxilarului inferior sa fie adusi in fata dintilor celui superior. In cazul cand in modul mai sus indicat nu se reuseste sa se deschida gura, atunci se va recurge la ajutorul unei lame metalice sau unei linguri care se va introduce intre masele la colturile gurii si nicidecum in fata (caci dintii se pot rupe) si cu precautie se desclesteaza dintii. (Inainte de a se folosi lama metalica/lingura, se inveleste cu un material textil pentru a proteja dantura. Sunt preferabile de asemenea unelte din lemn.)

Deblocarea cailor respiratorii blocate de baza limbii:

METODE DE RESPIRAŢIE ARTIFICIALA

Exista mai multe metode de respiratie artificiala (Silvester, Schäfer, Howard) care se aplica de la caz la caz.

Oricare ar fi metoda, este necesar a se actiona foarte rapid pentru a realiza primele cinci inspiratii fortate pentru a asigura oxigen creierului, altfel dupa 3 minute fara oxigen, creierul se lezeaza ireversibil.

Metoda Silvester. Mentionam ca aceasta metoda este cea mai buna dintre metodele de respiratie artificiala prezentate. In cazul cand se dispune de ajutoare, se aplica aceasta metoda. Pentru aplicarea acesteia sunt necesare mai multe schimburi de echipe, procedeul fiind obositor. La aplicarea metodei Silvester se aseaza accidentatul pe spate, pe un sul de haine ca sa se largeasca toracele, se scoate si se retine limba afara cu un carlig de rufe, batista uscata sau cu ajutorul unei fesi sau bucati de panza care se trece in jurul gatului; operatorul se aseaza in genunchi la capul

3


accidentatului iar bratele acestuia se prind de sub incheietura cotului si se apasa fara violenta pe partile laterale ale pieptului (expiratie), numarand: unu, doi, trei- se ridica apoi bratele accidentatului in sus si se trag inapoi peste cap (inspiratie); numarand: patru, cinci, sase- se vor apasa din nou bratele accidentatului pe partile laterale ale pieptului.

In cazul cand se dispune de ajutoare, la aplicarea metodei Silvester sunt intrebuintati doi oameni, fiecare stand pe un genunchi de fiecare parte a accidentatului, actionand in concordanta si dupa numaratoare. Un al treilea ajutor tine scoasa limba accidentatului.

In cazul unei executari corecte a respiratiei artificiale se aude un sunet (care seamana a geamat) produs de aerul ce trece prin traheea accidentatului, la comprimarea pieptului si eliberarea lui. Daca sunetele nu se produc, aceasta inseamna ca limba a cazut si impiedica trecerea aerului; in acest caz trebuie sa fie scoasa mai mult afara .

In cazul fracturarii unei maini sau unui umar, metoda Silvester NU trebuie aplicata.Metoda Schäfer. In cazul cand respiratia artificiala trebuie facuta de o singura persoana, este

mai usor de aplicat metoda Schäfer. Avantajele ei constau in usurinta aplicarii procedeului, deoarece acesta poate fi usor insusita, dupa cateva exercitii de scurta durata.

In cazul aplicarii metodei Schäfer, accidentatul trebuie asezat cu spatele in sus, cu capul sprijinit pe o mana, cu fata in laturi. Cealalta mana trebuie intinsa in lungul capului si se va asterne ceva sub fata. Daca este posibil i se va scoate limba afara; aceasta nu trebuie tinuta deoarece ea va sta singura.

Apoi operatorul trebuie sa se aseze in genunchi deasupra accidentatului, cu fata inspre capul acestuia, in asa fel incat soldurile sale sa fie cuprinse intre genunchii persoanei care da ajutorul. Se aplica apoi palmele pe spatele accidentatului, pe coastele inferioare, cuprinzandu-le lateral cu degetele indoite, numarand unu, doi, trei operatorul se apleaca inainte in asa fel ca prin greutatea corpului sau sa apese cu mainile pe coastele accidentatului. Numarand in continuare: patru, cinci, sase, operatorul se ridica brusc de pe spatele accidentatului, revenind la pozitia de la inceput, fara a ridica mainile de pe accidentat.

Metoda Howard. Se aplica (in locul metodei Schäfer) in cazul in care cel accidentat are arsuri pe spinare si leziuni la maini.

In cazul aplicarii metodei Howard se aseaza accidentatul pe spate asternand sub locul cu arsuri o batista sau o panza curata si i se intind mainile in lungul capului. In cazul cand mainile sunt fracturate, acestea nu se vor intinde, ci se vor aseza deasupra capului. Limba accidentatului trebuie scoasa afara si tinuta de o a doua persoana. Apoi operatorul se aseaza in genunchi deasupra persoanei accidentate, procedand identic ca si la aplicarea metodei Schafer: apasa pe coastele inferioare (nu pe burta), numarand la apasare si la ridicare. Oricare ar fi metoda aplicata, sa se evite apasarile intense pe piept sau pe spate, mai cu seama in regiunea abdomenului, deoarece poate produce impingerea alimentelor din stomac spre gura, ceea ce ar putea astupa caile respiratorii. Trebuie sa fie evitate miscarile violente ale accidentatului, (in special metoda Silvester) pentru a nu se produce fracturi sau luxatii.

La aplicarea oricarei metode de respiratie artificiala, trebuie avut grija ca accidentatul sa nu raceasca; de aceea nu trebuie sa fie lasat pe pamant umed sau pardoseala de piatra, de beton sau fier. Pentru aceasta, sub accidentat trebuie asezat ceva calduros, va fi invelit si daca este posibil incalzit aplicandu-i-se pe corp si la picioare sticle cu apa fierbinte, caramizi sau pietre incalzite si bine acoperite pentru a nu cauza arsuri. Toate acestea trebuie facute repede fara sa se intrerupa operatia de respiratie artificiala. In timpul respiratiei, bratele celui care face respiratia, in cazul aplicarii metodelor Schafer si Howard, sau ale accidentatului, la aplicarea metodei Silvester, pot fi indepartate pentru 2-3 secunde de cutia toracica a accidentatului. La toate metodele de respiratie artificiala trebuie sa se faca 15 miscari complete pe minut, adica de inspiratie si respiratie. Pentru a obosi mai

4


putin, cel care face respiratia artificiala trebuie sa respire in ritmul miscarilor pe care le face accidentatului. Metoda respiratiei artificiale gura-la-gura Este cea mai buna metoda pentru ca este usor de invatat si practicat, poate fi folosita asupra persoanelor de toate varstele. In plus, ofera rata mare de succes pentru salvatorul singur, asa cum este cel mai probabil sa fie in cazul radioamatorilor, care lucreaza in grup restrans iar in grupuri mai mari se aduna rar, doar in cazul concursurilor sau simpozioanelor.

Pasii care trebuie urmati sunt urmatorii: -Verificati gura accidentatului pentru a va asigura ca nu este obstructionata.-Plasati corpul accidentatului pe spate, astfel incat pieptul sa fie in extensie-Prindeti mandibula si ridicat-o in sus astfel incat capul sa aiba o pozitie inspre inapoi (vezi

imaginea anterioara); Aceasta actiune va debloca caile respiratorii blocate de baza limbii, care este deseori inghitita de persoana in stare de inconstienta.

Acum se incepe respiratia artificiala: Cu o mana se strang narile accidentatului. Dupa aceea salvatorul inspira rapid si adanc, apoi insufla aerul prin gura accidentatului. Daca maxilarele sun inclestate, inca se mai poate folosi aceasta metoda, aerul trecand printre dinti, altfel se poate folosi si metoda gura-la-nas. Expiratia accidentatului trebuie sa se produca natural, la oprirea insuflatiei.

Daca e nevoie, respiratia artificiala (metoda Silvester sau gura-la-gura) trebuie combinata cu masajul cardiac. 2. In cazul a doi salvatori ritmul este de 10-12 inspiratii pe minut - o data la 5 compresii cardiace;In cazul unui singur salvator, se face o succesiune de 2 inspiratii dupa fiecare 15 compresii cardiace.In cazul cand accidentatul este copil, ritmul de respiratie artificiala este de 20 inspiratii pe minut, se continua cu succesiunea de 2 inspiratii la 15 comPpresii cardiace pana la revenire sau sosirea medicului.

Nu pierdeti nici un moment in inceperea respiratiei artificiale, cea mai mica intarziere poate fi fatala!

Masajul inimii se executa in felul urmator : persoana care da primul ajutor pune mana sa dreapta pe regiunea inimii accidentatului, avand degetele indreptate in directia capului acestuia si mana stanga peste mana dreapta si apasa uniform, cu mainile indreptate, in ritmul batailor inimii (la un om sanatos 70-80 pe minut, sau pentru comoditate la fiecare secunda, dupa ceas) face cu podul palmei 20-30 apasari slabe pe coastele de deasupra inimii.

5


A BC-ul resuscitării: Respectaţi etapele de acţiune în evaluarea funcţiilor vitale:- A. Airway – Eliberarea căilor aeriene: menţinând deschise şi libere căile

aeriene se permite circulaţia aerului între organism şi mediul înconjurator.- B. Breathing – Respiraţia: procesul prin care patrunde aerul în plamâni

şi se eliberează dioxidul de carbon în aerul atmosferic.- C. Circulation. - Circulaţia: circulaţia sângelui prin organism.

A. Airway. – Eliberarea căilor aerieneEliberaţi căile respiratorii prin ridicarea barbiei şi hiperextensia capului

apăsând pe frunte. Puneţi una dintre mâini pe fruntea pacientului (astfel încât degetul mare şi cel arătător să rămână libere pentru a putea pensa nasul victimei când i se face respiraţie gură la gură.) În acelaşi timp, cu două degete de la mâna cealaltă ridicaţi bărbia victimei. În cazul victimei inconştiente este posibil ca limba să-i cadă în spate spre faringele posterior blocând astfel căile aeriene superioare.

Făcând o

6


hiperextensie a capului şi ridicând bărbia, limba se ridică şi eliberează căile aeriene. Eliberaţi gâtul de eventualele haine strânse. Îndepărtaţi orice cauză de obstrucţie evidentă din gură. Aceasta poate fi: dantura ruptă, proteze dentare rupte, saliva, sânge etc. Nu pierdeţi timpul cautând obstrucţii ascunse!

B. Breathing – Respiraţia Pastrând căile respiratorii libere ascultaţi, simţiţi şi observaţi dacă

victima respiră adecvat. Vă aplecaţi asupra victimei cu faţa către torace şi ascultaţi la nivelul cavităţii bucale a victimei zgomotele respiratorii, simţiţi dacă există schimb de aer apropiind obrazul de nasul şi gura victimei, observaţi mişcările pieptului.

Pentru a decide prezenţa sau absenţa respiraţiei ASCULTAŢI, SIMŢIŢI ŞI VEDEŢI timp de minimum 5-10 secunde.

C. Circulation – CirculaţiaCirculaţia este realizată de cord. Evaluarea acesteia se face prin verificarea pulsului.

Pulsul se poate simţi cel mai bine pe artera carotidă care este situată în şanţul format de unul din muşchii gâtului şi mărul lui Adam. Degetele arătător şi mijlociu localizeaza mărul lui Adam şi vor aluneca lateral pe gât până se simte bătaia în vârful acestora. Pulsul poate fi palpat pe ambele părţi ale gâtului, dar niciodată în acelasi timp. Această etapă poate fi executată simultan cu verificarea respiraţiei, de asemenea timp de 5-10 secunde.

În urma evaluării unui pacient inconştient ne putem confrunta cu una din situatiile descrise în continuare:

7


A. Victima nu respiră şi nu are pulsPrimul gest în aceasta situaţie este anunţarea situaţiei la 112, solicitând

ajutorul echipei medicale calificate şi cu dotare corespunzatoare, după care începem resuscitarea cardio-pulmonară.

Daca victima nu respiră, nu are puls şi sunteţi sigur că va sosi ajutor profesionist calificat, începeţi ventilaţia artificială şi compresiunile toracice. Ele se execută succesiv.

În cazul în care sunteti singurul salvator, raportul ventilaţie - masaj cardiac trebuie sa fie de 2:15, acest lucru repetându-se timp de un minut

În cazul în care sunteţi doi salvatori acest raport trebuie sa fie de 1:5. Se execută 10 cicluri, dupa care se face reevaluarea pacientului.

Fiecare ciclu se începe şi se termină cu ventilaţie.Tehnica ventilaţiei artificiale

Îngenuncheati lânga pacient. Cu capul victimei în hiperextensie se menţine gura uşor întredeschisă cu o mâna, în timp ce cu cealaltă se susţine fruntea şi se pensează nasul. Inspiraţi profund aer, aşezaţi-vă etanş gura pe gura victimei, şi

insuflaţi aer timp de 2-3 secunde. În acelasi timp se verifică dacă toracele se ridică atunci când noi insuflăm .

Tehnica masajului cardiac extern Cu victima asezată pe spate pe un plan dur, se localizează punctul de compresie

situat în partea inferioară a sternului. Degetul inelar merge de-a lungul rebordului costal până la apendicele xifoid (locul de întâlnire a coastelor). La acest nivel lângă acest deget se aşează alte două degete, respectiv degetul mijlociu şi cel arătător, după care aşezăm podul palmei celeilalte mâini, tangent la cele două degete plasate pe piept, aceasta este locul în care trebuie făcute compresiunile toracice.

8


Îngenuncheaţi lângă victimă, faceţi două ventilaţii, după care găsiţi punctul de reper cu degetul inelar, pornind din partea inferioară a rebordului costal, către apendicele xifoid (locul de întâlnire a coastelor).

Ajungând cu degetul inelar la apendicele xifoid, aşezaţi degetul mijlociu şi arătător lângă el, apoi aşezaţi podul palmei celeilalte mâini, acesta fiind locul

în care trebuie facute compresiunile.

Aşezaţi cealaltă mână (cea cu care am reperat apendicele xifoid), peste mâna situată pe stern fără ca degetele să se sprijine pe torace.

Cu coatele întinse, cu braţele perpendicular pe stern, linia umerilor să

fie paralelă cu linia longitudinală a pacientului, se fac compresiunile astfel încât să înfundăm sternul cu o adâncime de aproximativ 4-5 cm (numarând cu voce tare, “şi 1 şi 2 şi 3 şi 4 şi 5’’). Frecvenţa compresiunilor externe trebuie să fie de 80-100/min.

B. Victima nu respiră, dar are puls:

În acest caz, prima etapă de acţiune constă din efectuarea unui număr de 10 ventilaţii artificiale, după care vom anunţa 112 solicitând ajutor medical calificat. Ne reîntoarcem, reevaluăm starea pacientului şi vom acţiona în funcţie de ceea ce vom

constata. În cazul în care situaţia va fi nemodificată, vom continua ventilaţia pacientului verificând periodic pulsul pacientului.

9


C. Victima respiră şi are puls: Daca victima respiră şi are puls, dar este inconştientă, o vom aşeza în poziţia

laterală de siguranţă. Îngenunchind lângă victimă, vom elibera căile aeriene prin hiperextensia capului şi ridicarea barbiei. Aşezăm braţul cel mai apropiat al victimei în unghi drept faţă de corp, iar antebraţul se îndoaie în sus. Vom trece celălalt braţ al victimei peste torace, aşezând dosul palmei pe obrazul

victimei.

Se ridică genunchiul (cel opus faţă de salvator) victimei, trăgându-l în sus şi menţinând piciorul pe pamânt. Cu o mâna vom prinde umărul opus faţă de salvator şi

cu cealaltă mână genunchiul pacientului. Îl vom întoarce lateral spre salvator; ne asigurăm că se sprijină pe genunchi şi pe cot, rearanjăm capul în hiperextensie şi deschidem gura.

Anunţăm la 112 solicitând ajutor medical calificat. Ne reîntoarcem apoi la victimă, reevaluăm situaţia şi supraveghem pacientul până la sosirea echipajului medical.

10


Dezobstrucţia căilor aeriene superioare Obstrucţia căilor aeriene înseamnă blocarea căilor aeriene superioare cu un bol

alimentar sau un corp strain. Victima se va sufoca. Obstrucţia poate fi incompletă sau completă.

Pacient constient

Daca victima este conştientă va indica acest lucru prin

prinderea gâtului cu o mâna sau cu doua mâini.

În cazul obstrucţiei incomplete, respiraţia este zgomotoasă, pacientul este aplecat în faţă şi încurajat să tuşească.

Dacă aceasta nu dă rezultate va trebui sa încercaţi o altă manevră - manevra Heimlich; se aplică atunci când obstrucţia devine completă. Apropiaţi-vă de victimă din spate, cuprindeţi-o pe sub braţe, îndepărtaţi picioarele, aşeazaţi-vă o mâna la mijlocul distanţei dintre ombilic şi apendicele xifoid, cu cealaltă mână prindeţi mâna încleştată şi faceţi mişcări bruşte înăuntru şi în sus. Aceste mişcări vor comprima diafragmul care la rândul lui va comprima plamânii şi presiunea creată în bronhii va arunca corpul strain în cavitatea bucală. Faceţi aceste mişcări până eliberaţi căile aeriene.

Pacient inconştientDacă victima devine inconştientă, întindeţi-o pe pamânt şi aplicaţi aceeaşi

manevră, încalecând picioarele victimei. Reperaţi locul, aşezând podul palmei la mijlocul distanţei dintre ombilic şi apendicele xifoid. Asezaţi cealaltă mână peste

11


aceasta (ca la masajul cardiac) şi faceţi compresiuni cu miscări bruşte în adâncime şi în sus.

Repetaţi aceste mişcări de 4-5 ori dupa care, întorcând capul victimei într-o parte, verificaţi cavitatea bucală a acesteia pentru a îndepărta bolul alimentar sau corpul strain. Dacă acesta nu este vizibil, încercaţi din nou să ventilaţi, observând dacă intră sau nu aerul. În caz de insucces repetaţi manevra Heimlich pâna când căile aeriene vor fi libere.

12


II. PRIMUL AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI- PRINCIPII GENERALE

Obligaţia care revine salvatorului este aceea de a preveni agravarea stării victimei.

Cel care acordă primul ajutor nu înlocuieşte medicul dar prin măsurile pe care le aplică el trebuie să reuşească să evite: înrăutăţirea stării accidentatului, apariţia altor complicaţii, producerea morţii victimei.

Cât mai mulţi salariaţi trebuie să fie instruiţi si formaţi în calitatea de salvatori, prin instructaj periodic teoretic şi practic de prim ajutor.

Salvatorul de la locul de muncă este important şi de neînlocuit, deoarece el se găseşte la locul şi în momentul producerii accidentului, el este colegul de muncă al victimei.

La acordarea primului ajutor participă: martorul accidentului, salvatorul, conducerea societăţii.

În cazul producerii unui accident se intervine prin: oprire de urgenţă utilaj/instalaţie, întrerupere curent electric, îndepărtare, telefon, apel verbal, semnal de alarmă, vehiculele unităţii, trusa de prim ajutor, targa, fişe de intervenţie.

La producerea unui accident, intervenţia imediată a salvatorului are în vedere: protejarea victimei, examinarea victimei, anunţarea accidentului, acordarea primului ajutor, supravegherea victimei până la sosirea echipei de specialitate, asigurarea securităţii victimei.

Având grijă să nu-şi pericliteze propria sănătate, salvatorul trebuie să cunoască regulile de aplicare a primului ajutor, să-şi păstreze calmul, să acţioneze energic, eficace şi rapid la luarea măsurilor.

Înainte de orice intervenţie asupra victimei salvatorul trebuie să-şi pună întrebările: ce s-a petrecut (interogând martorii sau victima, dacă este posibil), mai există vreun pericol (de electrocutare, de incendiu sau explozie, de intoxicaţie), dacă NU să intervină, dacă DA să interzică accesul în zonă şi să dea alarma, să ceară ajutor.

1


Pentru a proteja victima şi a preveni extinderea accidentării, salvatorul trebuie să observe dacă persistă un risc de strivire, incendiu sau explozie, electrocutare, asfixie, etc.

Într-o situaţie de accident înainte de a efectua intervenţia de prim ajutor, salvatorul trebuie să examineze victima dacă sângerează abundent, răspunde la întrebări, respiră, îi bate inima.

Intervenţia de prim ajutor trebuie făcută cu sânge rece de către salvatori, astfel:

a) Dacă victima nu vorbeşte, dar respiră şi îi bate inima sunt necesare aşezarea în poziţia de siguranţă, acoperirea victimei, alarma, supravegherea ei.

b) Dacă victima nu răspunde, nu respiră, dar îi bate sunt necesare : degajarea căilor respiratorii, respiraţie “gură la gură” sau “gură la nas”.

c) Dacă victima nu respiră, nu îi bate inima este necesar: masaj cardiac extern asociat cu respiraţie “gură la gură’ sau “gură la nas”.

d) Dacă victima sângerează abundent se aplică compresie manuală locală, pansament compresiv.

e) Dacă victima prezintă arsuri provocate de foc, căldură sau substanţe chimice se va face spălare cu apă.

f) Dacă victima vorbeşte dar nu poate efectua anumite mişcări, va acţiona ca şi cum victima ar avea o fractură, evitând să o deplaseze.

g) Dacă victima poate să prezinte plăgi grave, aşezarea într-o poziţie adecvată, îngrijirea segmentului amputat, compresie pentru oprirea sângerării, etc.

h) Dacă victima prezintă plăgi uşoare se face curăţirea şi pansarea plăgii.

1


III. Organizarea acţiunilor de prim ajutor la locul accidentului - principii generale

1. Când NU sunteţi pregătit pentru acordarea măsurilor de prim ajutor şi vă găsiţi în preajma unui accidentat, NU încercaţi să interveniţi cu orice preţ: aceasta constituie o gravă eroare.

Chemaţi pe cel mai apropiat salvator! La ordinul salvatorului sosit, anunţaţi accidentul şi cereţi ajutor de

specialitate! Anunţaţi cât mai repede posibil orice accident oricât de uşor ar părea, la cel mai apropiat post de prim ajutor şi chemaţi salvatorul (salvatorii) respectiv (respectivi)!

Organizaţi protecţia victimei şi preveniţi extinderea stării de accident! Nu atingeţi victima (victimele)!

2. Prima obligaţie a fiecărui salvator este aceea de a asigura securitatea victimei (evitarea unei explozii, electrocutări, striviri, etc.), de a elimina orice cauză imediată care ar putea acţiona în defavoarea ei.

3. Victima va fi deplasată de la locul accidentului numai dacă pericolul de accidentare continuă să existe şi îi agravează starea.

4. Salvatorul trebuie să îndepărteze persoanele care prin agitaţia pe care o creează, prin acţiuni sau sfaturi nepotrivite, dăunează salvării victimei, instituind un “baraj de securitate” marcat vizibil în jurul victimei (victimelor).

5. Pe cât posibil, salvatorul îşi alege 1-3 persoane ca ajutoare, anunţând accidentul şi solicitând ajutor atât în interiorul societăţii cât şi în afara ei.

1


6. Salvatorul va avea grijă să nu-şi pericliteze propria sănătate (să nu devină din salvator, victimă), el trebuind să:

- cunoască regulile de aplicare a primului ajutor;- să-şi păstreze calmul;- să acţioneze energic, eficace şi rapid în luarea unor măsuri; să

urmărească semnele vitale ale victimei (prezenţa respiraţiei, a pulsului, starea de conştiinţă), să supravegheze în continuare efectele primului ajutor acordat (restabilirea respiraţiei şi circulaţiei, oprirea hemoragiilor, starea pansamentelor, imobilizarea fracturilor, poziţia de siguranţă).

- să asigure intervenţiile necesare dacă survin modificări în starea victimei.

1


IV. Primul ajutor în cazul accidentelor rutiere

Primul ajutor în accidentele rutiere reprezintă un complex de măsuri de urgenţă, care se aplică înaintea intervenţiei cadrelor medicale de specialitate. Organizarea primului ajutor are o importanţă deosebită pentru salvarea accidentaţilor şi pentru minimizarea efectelor accidentului de circulaţie.

O condiţie obligatorie este crearea unui climat disciplinat pentru combaterea panicii şi a aglomeraţiei din jurul accidentatului. Concomitent cu acordarea primului ajutor, se vor lua măsuri pentru apelarea celei mai apropiate unităţi medicale sau a 'Ambulanta'.:

Degajarea accidentatului. Victima unui accident de circulaţie va fi menajată la maxim. Se vor evita

gesturile brutale sau mobilizarea lui excesivă. Scoaterea accidentatului din autovehiculul avariat se va face cu cea mai mare blândeţe, procedându-se la degajare

prin eliberarea metodică, treptată, la nevoie cu sacrificarea materialelor care îl acopera. Este interzisă exercitarea

1


de tracţiuni asupra părţilor vizibile (membre, cap, haine) pentru degajarea accidentatului.

În primul rând vor fi degajate capul, faţa, toracele, în vederea creării posibilităţii de a se efectua respiraţia artificială şi masajul cardiac la nevoie. Coloana vertebrală şi capul se vor lăsa, pe cât posibil, în poziţia găsită iniţial. În timpul mobilizării victimei se va asigura menţinerea fixă a axului format din cap-ceafă-torace.

Degajarea pacientului traumatizat la locul accidentului se face doar în scopul prevenirii pericolului iminent care

poate să apară. Degajarea victimei se face de persoane bine instruite, ştiind faptul că o mobilizare incorect efectuată poate agrava foarte mult situaţia pacientului. După degajare, victima va fi intinsă cu blândeţe pe o pătură. Ea va sta pe spate, cu capul aşezat mai jos decat toracele.

Următoarele situaţii pot impune degajarea pacientului: pacientul se află într-o încăpere cu fum sau foc; pacientul se află într-o maşină instabilă, ce urmează a se răsturna; pacientul se află într-o maşină cu pericol iminent de explozie.Înainte de a începe degajarea victimei se verifică să nu fie prinse picioarele

pacientului de pedale, se desface centura de siguranţă. Salvatorul introduce o mână sub braţul victimei şi va menţine capul în ax, iar cealaltă mână se introduce prin spatele victimei, se agaţă de cureaua victimei şi cu mişcări uşoare se încearcă scoaterea ei din autoturism, având permanent grijă de menţinerea capului imobilizat de umărul salvatorului.

1


Odată scoasă din maşină, aşezarea ei pe sol impune de asemenea respectarea anumitor reguli cu foarte mare stricteţe şi anume: capul va fi menţinut în permanenţă în ax.

În cazul în care victima este găsită culcată pe burtă, examinarea nu se poate face decât dupa aşezarea ei în decubit dorsal (culcat pe spate). Pentru acest lucru este nevoie de minimum trei persoane. Unul dintre salvatori se aşează la capul victimei, îl va pune în ax şi îl va imobiliza comandând întreaga operaţiune de întoarcere. Ceilalţi salvatori se vor aşeza lateral de victimă, cât mai aproape de ea, ridicând braţul dinspre salvatori în sus, lângă capul victimei. La comanda celui aflat la cap, toţi salvatorii vor efectua întoarcerea în acelaşi timp, menţinând în permanenţă coloana pacientului în ax.

O dată aşezat pe spate, se poate efectua examinarea primară şi secundară a pacientului, iar pentru transport se poate folosi targa metalică, de lemn sau vacuum.

Evaluarea primara a pacientului traumatizat În cazul pacienţilor traumatizaţi este foarte important să ştim exact ce

trebuie şi ce nu trebuie sa facem. Orice greşeală comisă poate agrava starea bolnavului punându-i viaţa în pericol.

Obiectivul principal urmărit în cazul pacienţilor traumatizaţi constă în asigurarea tratamentului precoce şi corect pentru ca acest lucru poate îmbunatăţi semnificativ ulterior reabilitarea bolnavului. Principiul fundamental care trebuie sa conducă comportamentul nostru în timpul unei urgenţe este:

A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI!Secvenţele urmărite în cazul acestor situaţii sunt similare cu cele întâlnite

la pacienţii fără traumatisme. Evaluarea zonei şi siguranţa salvatului ramân în atenţia noastră.

să devină sigur locul accidentului: semnalizare, staţionarea vehiculelor; îndepărtarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului

evitând riscurile şi / sau agravarea situaţiei; eliberarea căilor aeriene - în acest caz nu se face hiperextensia capului ci

subluxaţia mandibulei; verificarea respiraţiei prin: simt - văd - aud; verificarea pulsului.

1


dacă este necesar se încep imediat manevrele de resuscitare, excepţie facând situaţia în care se constată existenţa unei hemoragii masive, când se realizează hemostaza apoi se vor începe manevrele de resuscitare.

În toate cazurile de traumă se are în vedere posibilitatea existenţei leziunii de coloana cervicală.

Suspiciunea existenţei leziunii de coloană cervicală apare:

la orice pacient politraumatizat (pacienţii care au mai mult de doua leziuni din care cel puţin una pune viaţa în pericol);

la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului;la orice pacient care prezintă traumatism la nivelul toracelui în apropierea capului;

la orice pacient conştient, care acuză dureri la nivelul gâtului; la orice pacient care prezintă crepitaţii sau deformări la nivelul gâtului.

Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numai pe baza examenului radiografic.

Atenţie sporită trebuie acordată imobilizării coloanei vertebrale cervicale. Pentru acest lucru folosim gulere cervicale.

Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri: rigide, moi, dintr-o bucată, din doua bucăţi. Pentru fixarea

gulerului cervical întotdeauna este nevoie de minimum două persoane. Un salvator se asează la capul pacientului, va fixa capul şi cu o mişcare fermă va aşeza capul în ax, cel de-al doilea salvator va fixa gulerul cervical. Important este să se îndepărteze toate hainele din jurul gâtului pacientului. Se începe cu introducerea gulerului dinspre partea posterioara a gâtului fara a-l mai mişca.

2


Transportul traumatizatilor pe targi Pentru aşezarea pacientului pe targa de lemn se cunosc minimum trei

modalităţi:- Una din variante ar fi prin aşezarea tărgii lângă victimă, la comanda celui

care

fixează capul victimei, aceasta se întoarce lateral şi un salvator va împinge targa sub pacient. Pentru a ne ajuta de această metodă este nevoie de minimum patru salvatori. Unul din salvatori se aşează la capul pacientului menţinându-l în ax, ceilalţi trei salvatori se vor aşeza lateral de pacient astfel: un salvator se poziţionează în dreptul toracelui aşezând o mână pe umărul victimei şi cealaltă mână la nivelul şoldului, al doilea salvator se poziţionează în dreptul şoldului, asezând o mână la nivelul toracelui, încrucişând mâna lui cu cea a salvatorului aşezat în dreptul toracelui. Cealaltă mână o

2


va aşeza pe coapsa victimei. Cel de al treilea salvator se aşează în dreptul picioarelor victimei.

- O alta variantă constă în ridicarea pacientului de cei patru salvatori, ridicare efectuată la comanda celui care fixează capul victimei. Salvatorii îşi vor introduce mâinile sub pacient cu palma orientată în sus, ei fiind aşezaţi la acelaşi nivel descris mai sus.

- Cea de-a treia variantă necesită de asemenea minimum patru persoane. Unul aşezat la capul victimei,

fixează coloana şi comandă mişcările. Ceilalţi se vor aşeza călare peste victimă şi o

vor ridica din această poziţie. După ce este ridicată, o

altă persoană va împinge targa sub pacient.

Targa metalică are avantajul că este formată din două piese, ceea ce uşurează foarte mult folosirea ei. Se poate regla lungimea targii în funcţie de lungimea victimei. Pentru a utiliza targa este nevoie de asemenea de minimum trei persoane. Cel care stă la capul victimei şi ţine capul imobilizat va conduce operaţiunea. Ceilalţi salvatori vor întoarce victima lateral odată pe partea stangă, apoi pe partea dreaptă, astfel încât să se poată poziţiona targa sub pacient.

Targa vacuum este poate varianta

optimă de imobilizare, recomandată pentru transportul pacientului traumatizat. Targa vacuum fiind de fapt

2


o saltea din care se extrage aerul, ea poate fi modelată după forma corpului victimei. Acest lucru asigură o imobilizare suplimentară a coloanei cervicale, nepermiţându-i nici mişcarea de lateralitate, mişcare ce era totuşi posibilă prin simpla folosire doar a gulerului cervical.

Cei accidentaţi grav sunt de obicei fără cunoştinţă. Primul gest al salvatorului va fi să controleze respiraţia şi bătăile inimii. Principala datorie a salvatorului este de a păstra aceste funcţii majore ale organismului uman.

Nu vor fi abandonaţi accidentaţii cu semne aparente de deces, deoarece ei pot fi salvaţi prin aplicarea rapidă a măsurilor de respiraţie artificială şi masaj cardiac extern.

Până la sosirea personalului medical, accidentaţii grav nu vor fi mişcati sau deplasaţi în mod inutil, ci numai atât cât este nevoie pentru instituirea masurilor de menţinere a funcţiilor vitale (respiraţia şi bătăile inimii).

Trebuie făcut un triaj al cazurilor, în cazul în care trebuie acordat primul ajutor, în acelaşi timp, unui număr mai mare de accidentaţi, în funcţie de starea fiecăruia, astfel:

- Cazurile de primă urgenţă sunt cele în care accidentatul prezintă stop cardio-respirator, hemoragii mari, care nu pot fi oprite prin garou, hemoragii ale organelor interne, plăgi mari la nivelul plămânilor, stare de şoc;

- Cazurile de urgenţă a doua sunt reprezentate de accidentaţii cu hemoragii arteriale care pot fi oprite prin garou, plăgi mari abdominale, amputaţii de membre şi mari distrugeri de oase şi musculare, accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa;

- Cazurile din urgenţă a treia sunt cazurile de accidentaţi cu traumatisme cranio-cerebrale, vertebro-medulare şi de bazin, însoţite de fracturi şi de leziuni ale organelor interne, fracturi deschise, plăgi profunde, hemoragii de tot felul;

- Ceilalţi accidentaţi intră în categoria urgenţelor obişnuite.Asigurarea unui transport rapid şi netraumatizant. În funcţie de categoria

de urgenţă, se acordă primul ajutor şi se asigură transportul victimelor accidentului rutier.

Urmând indicaţiile de mai sus, veţi asigura un prim ajutor în caz de accident rutier mai eficient, pînă la sosirea cadrelor medicale de specialitate.

2


2


V. TRAUMATISMELE

Nu mişcaţi victimaImobilizaţi regiunea cefei cu un guler de plastic rigidDacă suspectaţi o fractură de membru, imobilizaţi-oTransportaţi victima pe targă spre punctul medical

Amputaţia de membre (membre secţionate) Păstraţi partea secţionată şi puneţi-o într-un sac de plastic care va fi

aşezat într-un recipient (cutie) plin cu gheaţă. Dirijaţi bolnavul şi partea secţionată spre un spital.

Aplicaţi o compresă curată (tifon ori vată) sau la nevoie, propria dumneavoastră mână apăsând plaga pentru a opri sângerarea. Menţineţi o presiune constantă asupra plăgii ce puţin 5 minute. Dacă este posibil, ridicaţi membrul rănit(gamba sau braţul) deasupra nivelului inimii. Când sângerarea s-a oprit, fixaţi pansamentul cu ajutorul unui bandaj (Nu desfaceţi bandajul pentru a verifica starea plăgii! Asiguraţivă că bandajul nu este prea strâns, acest lucru putând opri circulaţia sanguină!).Verificaţi dacă pacientul este şocat.

Răni la nivelul capului, gâtului, spatelui şi bazinului Nu mişcaţi (deplasaţi) victima (decât în cazul unui pericol imitent),

deoarece puteţi să-i agravaţi situaţia. Sunaţi la 112.Fixaţi capul şi gâtul victimei în poziţia în care a fost găsită, prin aplicarea

palmelor pe părţile laterale ale capului.Asiguraţi o menţinere a căldurii corpului prin pături sau haine.

2


VI. ARSURILErsurile sunt accidente provocate de caldură sub diferite forme, agenţi chimici,

electricitate şi radiaţii.

Arsurile termice sunt provocate de căldură, care poate acţiona prin: flacară, lichide cu temperatură înaltă, metale încălzite, gaze sau vapori supraîncălziţi, corpi solizi incandescenţi.

Arsurile chimice sunt produse de unii acizi ca: acid azotic, clorhidric, sulfuric, oxalic sau de substanţe alcaline: hidroxid de sodiu, hidroxid de potasiu, hidroxid de calciu, amoniac gazos.

Arsurile electrice sunt produse de contactul cu un conductor electric aflat sub tensiune.

Arsurile prin radiaţii sunt determinate de razele solare, raze ultraviolete.

În functie de gradul de distrugere a ţesuturilor şi profunzimea arsurii, se descriu patru grade:

Arsura de grad I interesează numai stratul superficial al pielii, epidermul. Se manifestă prin roşeaţa pielii, edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de gradul I este eritemul solar, produs prin expunerea îndelungată şi neraţională la soare. Durează 3-4 zile, după care scade, fiind înlocuită de o pigmentaţie brună, urmata de descuamaţie.

Arsura de grad II interesează epidermul pe care-l decolează de derm, provocând apariţia flictenelor, vezicule (băşici) pline cu lichid gălbui, care nu este altceva decât plasma sanguină extravazată. Acest tip de arsură este provocat de lichide fierbinţi sau metale incandescente, care au acţionat o durată scurtă asupra pielii. Este cea mai dureroasă, pentru că sunt atinse terminaţiile nervoase de la acest nivel.

Arsura de grad III interesează dermul în totalitatea lui. Flictenele au conţinut sanguinolent. Durerea nu mai este atât de intensă, poate să şi lipsească, deoarece terminaţiile nervoase pot fi sau sunt distruse complet.

Arsura de grad IV interesează toate straturile pielii, apare necroza (moartea celulelor).

Bilanţul lezional al pacientului ars se face în funcţie de suprafaţa arsă şi de gradul de profunzime al arsurii.

2


Pentru calcularea suprafeţei arse se foloseşte regula lui Wallace, numită şi regula lui 9.

Prin această regulă se poate exprima în procente suprafaţa arsă a fiecarui segment de corp, exprimate cu cifra 9 sau multiplu de nouă.

De exemplu: arsura unui braţ reprezintă 9%, iar a întregului membru inferior este de 18%. In total arsura a afectat 27% din suprafata corpului.

Evaluarea suprafeţei arse la nou-născuţi şi copii este mult diferiă, deoarece la această categorie de pacienţi capul reprezintă suprafaţa cea mai mare, adică 18%, iar membrele inferioare sunt reprezentate de un procentaj mai mic comparativ cu adultul.

Localizări periculoase şi arsuri grave sunt: faţa, gâtul - pentru că arsurile la acest nivel pot fi urmate de complicaţii la

nivelul aparatului respirator; toate arsurile care sunt în apropierea feţei (pleoape), mâinii, peroneului,

zonele de flexie ale membrelor, leziuni circulare la nivelul membrelor; arsurile care depăşesc mai mult de 30% din suprafaţa corpului, indiferent

de gradul de arsură; arsurile de gradul III şi care depăşesc 10 % din suprafaţa corpului; arsurile complicate cu fracturi şi cu distrugeri masive de ţesuturi moi; arsuri profunde provocate de substanţe acide sau de curent electric.

Primul ajutor în cazul pacienţilor care au suferit o arsura respecta princiipiile deja discutate. Siguranta salvatului este primul lucru de care trebuie sa ne asiguram. Controlul nivelului de constienta si evaluarea functiilor vitale conform protocolului ABC sunt si ele valabile.

Caracteristici: Arsurile provocate de flacără. Important în aceste situaţii este oprirea cât mai

rapidă a arderii cu jet de apă. Acest lucru este valabil şi pentru situaţiile când flacara este deja stinsă, deoarece în acest moment arsura se poate propaga în continuare în profunzime. Se îndepărtează hainele pacientului, cu condiţia ca acestea să nu fie lipite de piele, iar manevra de dezbrăcare să producă distrugeri tisulare. O dată cu dezbrăcarea pacientului, se va asigura protecţia acestuia de hipotermie.

Arsurile provocate de substanţe chimice. Spălarea suprafeţei arse cu jet de apă în aceste situaţii trebuie să fie de o durată mai mare, pentru a fi siguri că se îndepărtează orice urmă de substanţă care a provocat arsura. Profunzimea arsurii este

2


direct proporţională cu timpul de contact, cu concentraţia substanţei şi proprietaţile acesteia.

Arsurile provocate de curentul electric. Important este îndepărtarea pacientului de sursa de curent (sau invers). Totdeauna se are în vedere posibilitatea leziunii la nivel de coloana cervicală (datorită mecanismului acţiunii). Arsurile electrice produc leziuni atât la suprafaţă, cât şi în profunzimea organismului. Ţesuturile sunt distruse prin mecanism termic. Se caută poarta de intrare şi poarta de ieşire a curentului electric. Acest lucru este important pentru că ne furnizează informaţii privind traseul urmat de curent prin organism. Distrugerea tisulara este maximă la punctul de intrare. Dacă sunt vizate vase importante, apar gangrene, iar dacă traseul intersectează inima pot apărea grave tulburări în activitatea inimii sau chiar moartea.

3. Spalare blândă cu jet de apă, numai pentru regiunile afectate;

Este interzisă folosirea cremelor, unguentelor, substanţelor uleioase;

Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe foarte curate, umezite;

Nu se pune gheaţă în contact direct cu tegumentul; Se acoperă pacientul pentru a preveni pierderea de caldură Spălaţi regiunea afectată cu ser fiziologic – arsurile chimice necesita

spălări repetate, care se continuă până la sosirea ajutorului medical calificat

Indepărtaţi orice constricţie – ceas, ciorap etc.

Ce trebuie să facem:1. Prima grija este să fie scos accidentatul de sub acţiunea cauzei ce a produs arsura;2. Daca este apa curată la îndemâna, în primele secunde după ce s-a produs arsura este indicat să fie turnată apă rece curată peste locurile arse, pentru a întrerupe acţiunea căldurii asupra ţesuturilor; mai târziu apa devine inutila;3. Daca hainele ard, se aruncă peste victima o pătură, o haina groasă sau se foloseşte extinctorul sau se rostogoleşte victima în zăpadă, după împrejurări;4. În cazul arsurilor întinse se înveleşte accidentatul într-un cearşaf curat şi se transportă de urgentă la spital;5. Pentru calmarea durerilor, un medicament calmant, administrat oral este totdeauna binevenit;

2


6. Dacă victima cere de băut i se administrează apă îndulcită cu zahăr, limonadă sau ceai;7. Ca regulă generală, arsurile de gradul II sau III, chiar dacă interesează o suprafaţă mică a corpului, necesită îngrijire de specialitate într-o unitate medicală;8. În cazul unei arsuri mici (de exemplu de mărimea unei palme), se aplică tratament ca în cazul unei răni si apoi un pansament steril;9. Arsurile de gradul I nu necesită, în general, îngrijiri medicale dacă nu este afectată starea generală a bolnavului. Tratamentul acestor arsuri este simplu : se spală imediat pielea înroşită cu apă rece şi se aplică comprese calmante;10. În cazul arsurilor de natură chimică, se impune în primul rând spălarea imediată a suprafeţei arse cu multă apă curată, de preferinţă călduţă, pentru a dilua cat mai mult substanţa chimică care a venit în contact cu pielea. Nu este recomandată utilizarea în primul rând a substanţelor neutralizante fără ca arsura sa fie mai întâi spălată din abundenţă cu apă deoarece soluţiile folosite direct pentru neutralizarea substanţei pot genera reacţii de agravare a leziunii. Este contraindicată aplicarea alifiilor sau grăsimilor pe arsură. Spălarea cu apă din abundentă nu trebuie să fie aplicată mai puţin de 10 minute pentru acizii obişnuiţi, cu o concentraţie mică. Dacă arsura este întinsă, în situaţii de extremă urgenţă, spălarea se face direct sub dus. Şi în cazul arsurilor produse de baze (sub formă solidă sau soluţii concentrate), care au acţiune caustică asupra pielii, tratamentul aplicat este acelaşi ca şi în cazul arsurilor cu acizi. În cazul arsurilor cu fenol, tratamentul se instituie urgent, din cauza pericolului de intoxicare generală a accidentatului.

Acordarea primului ajutor în cazul arsurilor termice

Acordarea primului ajutor presupune degajarea victimei din focarul generator al arsurii (incendiu, explozie, sursa de abur). Este contraindicat să se încerce la locul accidentului îndepărtarea vestimentaţiei combustionate sau a veziculelor cu lichid formate în zona arsă. Singurul indicator al calităţii primului ajutor este asigurarea unui timp cât mai scurt de la producerea accidentului şi

2


până la aplicarea tratamentului specific. În cazul asocierii arsurilor cu fracturi (ca urmare a unor explozii), se vor imobiliza focarele de fractură cu mijloace improvizate. Deoarece profunzimea leziunilor este strâns legată şi de durata de acţiune a agentului termic, primul ajutor include în unele cazuri ca salvatorii să acţioneze cu rapiditate pentru stingerea hainelor incendiate, pentru îndepărtarea hainelor îmbibate cu lichide fierbinţi, scoaterea mănuşilor sau a cizmelor în care au pătruns lichidele fierbinţi. În arsurile mici, imediat după producerea leziunii, zona afectată se badijonează cu pansament steril. Este interzisă aplicarea pe arsură a unguentelor deoarece acestea favorizează infectarea şi agravarea leziunii. În arsurile limitate, foarte importantă este aplicarea locala imediată a apei reci sub jet sau imersarea părţii arse în apa rece. Se uşurează astfel şi durerea şi se reduce inflamarea şi băşicarea, prevenindu-se lezarea ulterioara a ţesuturilor. Dacă imersarea nu este

posibilă, se aplică pe zona arsurii îmbrăcăminte curată sau comprese sterile îmbibate în apă rece. Se îndepărtează imediat orice sursă de presiune a zonei arse (inele, brăţări, îmbrăcăminte), înainte de apariţia inflamării. Se acoperă arsura cu pansament curat, lipsit de scame, preferabil steril. Nu se aplică loţiuni, alifii sau pansamente murdare şi în nici un caz nu se folosesc uleiuri, cerneala, albastru de metil. Este interzisă spargerea băşicilor. Nu se respiră şi nu se tuşeşte peste arsuri şi nu se palpează zona. Daca îmbrăcămintea este lipită de zona arsă, nu se va dezlipi. În cazul arsurilor grave, se controlează respiraţia victimei, şi dacă este necesar se aplica respiraţie artificială. Concomitent cu aplicarea primului ajutor se anunţă medicul unităţii pentru asigurarea transportului urgent cu salvarea şi acordarea asistenţei medicale de specialitate.

Acordarea primului ajutor în cazul arsurilor chimice

Arsurile produse de substanţele chimice corozive sau caustice precum acizii tari sau bazele sunt întotdeauna serioase deoarece aceste substanţe continuă să “ardă” atât timp cât rămân pe piele. Primul ajutor eficient în aceste cazuri trebuie să se axeze pe dezactivarea rapidă şi eficientă a

3


agentului chimic lezant urmat de transportul rapid la spital. În cazul arsurilor produse de acizi şi baze se spală din abundentă zona arsă cu jet de apă curată rece, timp de cel puţin 60 minute (cu cât mai mult cu atât mai

bine). Nu se recomandă neutralizarea directă (fără a se spăla mai întâi rana cu multă apă) a acizilor tari cu soluţii de baze slabe sau a bazelor tari cu soluţii acide slabe, deoarece folosirea excesivă a acestor neutralizanţi poate genera leziuni grave. Substanţele neutralizante, sub formă de soluţii diluate, se aplică abia după spălarea abundenta a suprafeţei arse. Cel mai indicat este aplicarea acestora cu avizul medicului. Arsura se tratează apoi ca o arsură termică. Se acoperă cu pansament steril şi se solicită ajutorul medicului. Procedurile de prim ajutor în cazul arsurii chimice cu anumite substanţe (în afara acizilor sau bazelor frecvent folosite), pot diferi de procedurile uzuale (cum ar fi de exemplu arsura generată de varul nestins la care prima operaţie efectuată este îndepărtarea prafului de var uscat prin scuturarea cu o bucată textilă curată şi abia apoi spălarea cu jet de apă, pentru a împiedica degajarea rapidă de căldură la suprafaţa pielii; arsurile produse de anhidride, fosfor sau fenol au o gravitate extremă datorită efectului toxic al substanţelor şi necesită în primul rând îndepărtarea lor rapidă de pe suprafaţa pielii). Salvatorii (şi muncitorii) trebuie să cunoască substanţele chimice utilizate la locul lor de muncă şi să ştie cum se acordă primul ajutor.

Arsurile chimice oculare trebuie tratate cu deosebită atenţie datorită gravităţii lor şi sensibilităţii zonei afectate. În acest caz, asistenţa medicală specializată este urgent necesară. Scopul primului ajutor este să dilueze şi treptat să elimine substanţele chimice prin inundarea ochiului cu apă curată şi spălarea să dureze minim 20 minute.

3


VII. Leziuni oculare

Cum trebuie procedat în următoarele situaţii:Leziuni de natură chimică:

Menţineţi pleoapele deschise, spălând bland ochiul cu jet de apă continuu, timp de 15-30 minute.

Protejaţi celălalt ochi de eventualele picături de apă provenită din ochiul lezat. Aplicaţi o compresă pe ambii ochi şi fixaţi cu un bandaj. Mergeţi urgent la un oftalmolog sau sunaţi la 112.

ARSURI ALE OCHIULUIAcestea pot fi provocate de substanţe chimice corozive (acizi sau baze),

solide sau lichide.Primul ajutor constă în:

-punerea victimei în poziţie aşezat sau culcat, cu capul înclinat către spate şi întoarcerea uşoară a capului spre partea laterală.

-acoperirea ochiului nelezat-spălarea ochiului lezat cu apă călduţă sau rece (sau lapte) prin

forţarea uşoară a depărtării pleoapelor.-ţinerea capului persoanei sub jetul de apă curgând uşor-după spălare acoperirea ochiului lezat cu un pansament şi

solicitarea asistenţei medicale.Zgârieturi, tăieturi, corpi străini intraoculari:

Aplicaţi o compresă de tifon pe ambii ochi şi fixaţi-o cu un bandaj. Nu încercaţi să scoateţi sau să mişcaţi corpul străin din ochi. Vă prezentaţi la un oftalmolog, la un spital – Camera de gardă sau formaţi 112.

Reguli generale: aşezaţi victima în poziţie comodă, pe spate, cu capul

sprijinit spălaţi imediat ochiul cu apă curată sau ser fiziologic în caz de afectare cu soluţii chimice, spălaţi repetat ochiul

cu apă, abundent, stergeţi-l şi repetaţi spălarea solicitaţi ajutor medical calificat

3


Nu se îndepărtează : - când particula este pe cornee; când particula este încastrată sau s-a lipit de globul ocular; când particula nu poate fi văzută deşi ochiul este umflat şi doare.

Primul ajutor constă în:- avertizarea persoanei să nu-şi frece ochiul- cel care ajută îşi va spăla mâinile înainte de a acorda primul ajutor- închiderea pleoapei şi acoperirea ochiului afectat cu un tampon pentru

ochi sau cu un tifon (se poate fixa bandajul cu banda adezivă astfel încât să se evite presiunea asupra ochiului).

- Solicitarea asistenţei medicale de specialitate

3


VIII. Entorse, luxaţi, fracturi

Entorsa - formă minoră a traumatismelor articulare, în care nu se pierde contactul permanent între suprafeţele articulare şi care constă în întinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulaţii.

Primul ajutor constă în imobilizarea provizorie, fapt ce va ameliora durerea, care este de o mare intensitate. Luxaţia - leziune ce constă în pierderea contactului normal dintre suprafeţele articulare ale oaselor ce formează o articulaţie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulaţii). După modul de producere, luxaţiile pot fi complete sau incomplete. Primul ajutor constă în imobilizarea provizorie a membrului afectat, fără a tenta reducerea luxaţiei. Accidentatul se transportă la spital. Fracturile sunt ruperi totale sau parţiale ale unui os, determinate de cauze accidentale. Frecvent se rup oasele lungi ale membrelor, fracturile apărând când osul este bolnav sau la bătrâni, la care oasele sunt rarefiate. Prevenirea fracturilorMajoritatea fracturilor pot fi prevenite prin adoptarea unor deprinderi de

securitate în diferite activităţi profesionale, casnice, sportive etc.De asemenea trebuie evitate:suprafeţele accidentate sau încărcate cu diferite obiecte (obstacole):

unelte, materiale, cordoane de racord, furtunuri etc.;pardoselile umede, murdare cu uleiuri, alunecoase; lipsa covoarelor,

carpetelor sau traverselor;scările luminate insuficient şi blocate (aglomerate) cu obiecte diferite,

fără balustradă, acoperite cu gheaţă şi/sau zăpadă;folosirea scaunelor pentru a atinge locuri înalte, a scărilor pliante defecte,

a scărilor neasigurate;neutilizarea balustradelor şi centurilor de siguranţă atunci când se

lucrează la înălţime.

3


Semnele unei fracturi sunt: Durerea locală care apare brusc, în momentul accidentului, este situată exact

la locul fracturii, se amplifică prin apăsarea focarului de fractură şi se diminuează după imobilizarea corectă;

Deformarea locală, care ţine de deplasarea fragmentelor din focarul de fractură şi poate apare în lungul osului sau lateral;

Impotenţa funcţională, adică imposibilitatea folosirii membrului fracturat. Echimoza (vânătaia) apare la interval de 1- 2 zile dupa accident.

S emnele de siguranţă ale unei fracturi sunt: mobilitatea anormală la nivelul focarului de fractura, în funcţie de axele osului

respectiv; frecătura osoasă (zgomot de pârâitură, care apare la mişcarea sau lovirea

capetelor fracturate); lipsa de transmitere a mişcării la distanţă;

Se recomandă a nu se insista prea mult la cercetarea semnelor de siguranţă a unei fracturi deoarece la mobilizarea capetelor osoase se poate provoca rănirea unor artere sau a unor nervi din vecinătate.

Fracturile se pot însoţi de o serie de complicaţii: Complicatii imediate:

transformarea unei fracturi închise într-o fractură deschisă lezarea vaselor sau a nervilor aflate în vecinatate infecţia focarului de fractură

Complicatii tardive (întârziate): cicatrizarea anormală a plăgii osoase (în unele boli cronice) pseudartroză (întârzierea consolidarii fracturii) calusul vicios

e trebuie făcutNu trebuie să se acţioneze brutal sau să se impună victimei mişcări inutileVictima nu trebuie ridicată în picioare sau transportată înainte de

imobilizarea fracturii,

pentru că toate acestea pot să provoace complicaţii:- Accentuarea durerii;

3


- Deplasarea fragmentelor osoase uneori ascuţite şi tăioase care distrug muşchii, vase de sânge sau nervi provocând hemoragii sau paralizii;

- Transformarea fracturii închise într-una deschisă, ceea ce implică, de asemenea, o serie de complicaţii în plus.

Primul ajutor se acordă la locul accidentului, exceptând cazul în care persistă un pericol pentru salvator sau pentru victimă. În acest caz, victima trebuie aşezată în cel mai apropiat loc sigur, unde rănile sale să poată fi temporar asistate şi stabilizate.

În caz de fractură deschisă trebuie procedat mai întâi la oprirea hemoragiei şi la pansarea rănii. Orice os exteriorizat trebuie protejat cu feşi de jur împrejur, dar nu trebuie forţat să intre înapoi în rană.

Ca şi în alte traumatisme este necesară administrarea unui calmant (antinevralgic, algocalmin etc.) pentru a diminua durerea.

Obiectivul principal al primului ajutor este reprezentat de imobilizarea focarului fracturii pentru a preveni complicaţiile şi a alina durerea. Imobilizarea se realizează cu ajutorul atelelor confecţionate special sau improvizate (bastoane, umbrele, bucăţi de scândură sau placaj, cozi de mătură, şipci, pături etc.

Imobilizarea fracturii trebuie să respecte următoarele reguli:Ca regulă generală, orice imobilizare trebuie să cuprindă două

articulaţii (încheieturi): cea de deasupra şi cea de dedesubtul focarului de fractură (proximal şi distal).

La membre, atelele se pun de o parte şi de alta a focarului de fractură (sau membrul se aşează într-o gutieră specială).

Atelele se învelesc în vată (sau alte materiale moi) pentru a nu leza pielea, a nu stânjeni circulaţia sau a nu mări durerea.

Se evită aplicarea atelelor pe locul unde osul vine în contact direct cu pielea (faţa antero-internă a gambei, de pildă).

Acolo unde atela nu se poate mula exact pe regiunea imobilizată, golurile se umplu cu vată.

Se trage apoi o faşă, la început circulară, apoi şerpuitoare, în jurul atelelor şi membrului fracturat, obţinând astfel o imobilizare

3


provizorie (imobilizarea de

durată - în aparat ghipsat - urmând să se facă la un serviciu medical de specialitate). Trebuie să se aibă în vedere că faşa prea strânsă stânjeneşte circulaţia sângelui şi accentuează durerea, iar faşa prea largă este egală cu lipsa imobilizării.

Orice accentuare a durerii indică agravarea situaţiei şi necesită controlarea poziţiei membrelor, a bandajelor şi nodurilor şi a circulaţiei sângelui la extremităţi. Nodurile de la materialul utilizat pentru fixarea atelelor vor fi făcute peste atelă şi nu pe zona descoperită deoarece pot provoca compresiuni dureroase pe tegumente.

Cel puţin două persoane trebuie să conlucreze la efectuarea imobilizării. Una ridică membrul fracturat cu o mâna, în timp ce cu palma cealaltă sprijină locul fracturii iar cealaltă persoană aplică atelele şi trage faşa.

Transportarea accidentatului la spital urmează după imobilizare. Până atunci se va asigura în continuare supravegherea accidentatului luându-se în continuare măsurile necesare pentru prevenirea şocului: acoperire cu pleduri sau haine, administrarea de calmante pentru durere şi de lichide, dacă victima este conştientă.

Reducerea fracturiiÎn cazul fracturării unui os, muşchii asociaţi acestuia se contractă; dacă

fractura este completă, contracţia rapidă a muşchilor poate produce alunecarea extremităţilor rupte şi pătrunderea lor în ţesutul înconjurător. Manipularea brutală poate produce dureri şi chiar leziuni ale muşchilor, nervilor şi vaselor sanguine.

De aceea poate fi necesară reducerea fracturii prin tracţiunea membrului accidentat, ceea ce realizează implicit şi relaxarea (repunerea, reaşezarea în ax) oaselor rupte şi deplasate. Dacă această reducere este necesară, atunci ea

3


trebuie executată de doi salvatori : unul ridică membrul deasupra fracturii (proximal), iar celălalt trage cu grijă, dar ferm, în josul fracturii, divergent faţă de primul şi în axul membrului respectiv.

Atunci când se aplică tracţiunea, luaţi următoarele precauţii:Nu încercaţi să îndreptaţi articulaţiile în cazul traumatismelor umerilor,

coatelor, încheieturilor mâinii sau genunchilor. Această manevră poate distruge nervi importanţi şi vase sanguine mari care trec prin apropierea acestor încheieturi.

Aplicaţi o tracţiune suficientă numai pentru a alinia membrul şi a elibera compresia

musculară şi a extremităţilor osului fracturat asupra nervilor şi muşchilor. Pentru a realinia membrul poate fi necesară o tracţiune mai mare dar nu forţaţi. Dacă există rezistenţă sau durere accentuată, întrerupeţi tracţiunea şi imobilizaţi în poziţia diformităţii existente.Menţineţi tracţiunea până când membrul este complet imobilizat.

Efectuaţi manevra de axare a membrului fracturat numai dacă se constată deformarea evidentă a membrului. Ea nu este obligatorie dar este bine să se facă în primele minute după accident, pentru că în această perioadă victima are o scurtă perioadă de "anestezie naturală".Notaţi că aţi aplicat tracţiunea şi informaţi serviciul medical - verbal sau

printr-o notă scrisă, introdusă în îmbrăcămintea victimei.În funcţie de membrul afectat, manevrele de tracţiune sunt următoarele:

Imobilizarea provizorie a fracturilor se face în scopul împiedicării mişcărilor fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea complicaţiilor care pot fi provocate prin mişcarea unui fragment osos. Mijloacele de imobilizare sunt atelele speciale sau cele improvizate, de lungimi şi lăţimi variabile, în funcţie de regiunile la nivelul cărora se aplică. Pentru a avea siguranţa că fractura nu se deplasează nici longitudinal şi nici lateral imobilizarea trebuie sa cuprinda în mod obligatoriu articulatiile situate deasupra si dedesubtul focarului de fractura. Înainte de imobilizare se efectuează o tracţiune usoară,

3


nedureroasă a segmentului în ax. Acest lucru este valabil numai în cazul fracturilor închise. Fracturile deschise se imobilizează în poziţia găsită, după pansarea plăgii de la acel nivel, fara a tenta reducerea lor prin tracţiune.

Tipuri de atele speciale: atele Kramer (confecţionate din sârmă) atele pneumatice (gonflabile) atele vacuum

Atele improvizate: din scândura, crengi de copac.

Fracturile membrului superior: Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin traumatisme indirecte şi mai rar

directe, sediul de predilecţie constituindu-l zona medie a claviculei. Poziţia în care trebuie să se efectueze imobilizarea provizorie este cu cotul de partea bolnavă împins către spate şi în sus.

Fracturile humerusului (braţului) se produc mai frecvent prin traumatism direct. La imobilizarea fracturii, putem folosi drept atelă chiar toracele de care se fixează segmentul fracturat cu ajutorul unei eşarfe.

Fracturile antebraţului se produc mai frecvent prin traumatism direct. Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare tip de atelă specială sau folosind atele improvizate.

Fracturile oaselor mâinii se imobilizează pe faţa palmară de la cot la degete

3


Pentru membrul superior:dacă fractura este la nivelul braţului, se îndoaie cotul la 90°: primul salvator

trage în ax apucând de antebraţ, în porţiunea sa superioară, imediat sub plica cotului, iar al doilea salvator apucă de braţ cu mâinile împreunate ca o chingă în axilă şi trage în sens contrar.

dacă fractura este la nivelul antebraţului, se îndoaie încet cotul victimei la 90°: primul salvator trage în ax de degetul mare al mâinii, iar al doilea salvator trage tot în ax dar în sens contrar apucând de porţiunea inferioară a braţului, imediat deasupra plicii cotului.

Fracturile membrului inferior: Fracturile femurului se produc prin traumatism direct sau indirect. Pentru

imobilizare se folosesc două atele inegale. Atela mai lungă se aplică pe faţa laterală externă a membrului inferior şi se întinde de deasupra oaselor bazinului pâna la calcâi. Atela mai scurtă se aplică pe partea internă şi se întinde de la regiunea inghinala până la călcâi. Când femurul este fracturat în apropierea genunchiului, imobilizarea se poate realiza folosind o singură atela trecută prin partea din spate a membrului, din regiunea fesieră până la călcâi.

Fracturile gambei sunt foarte frecvente, iar imobilizarea poate fi facută cu orice tip de atelă.

Fractura de rotulă se produce prin cădere în genunchi, se imobilizează în atele posterioare.

Pentru membrul inferiordacă este fracturat femurul (coapsa), se menţine genunchiul victimei întins şi

se trage în ax, primul salvator apucând de picior cu mâinile sprijinite de gleznă şi de călcâi, iar al doilea salvator trăgând în sens contrar de

4


rădăcina coapsei cu mâinile împreunate în chingă sau cu ajutorul unui cearceaf introdus între coapse;

dacă este fracturată gamba sau glezna, se ridică membrul inferior, îndoindu-l la nivelul genunchiului şi se trage în ax: un salvator apucă de laba piciorului şi cel de-al doilea salvator trage în sens contrar, apucând de genunchi.

când deformarea se află la nivelul degetelor, al mâinii sau al labei piciorului, se trage într-un sens de vârfurile degetelor corespunzătoare regiunii deformate, fixând cu putere, cu cealaltă mână, pumnul sau glezna victimei, după cum este vorba de membrul superior sau de membrul inferior.

Fracturile costale nu se imobilizează, cu excepţia voletului costal. Voletul costal este minimum

dubla fractura la două coaste învecinate. Imobilizarea se face prin înfundarea zonei respective, împiedicând astfel mişcările segmentelor la acest nivel. Semnele şi simptomele constau în dificultatea respiraţiei, mişcarea paradoxală a segmentului (în inspir, când toracele se destinde fragmentul se înfundă; la expir, când toracele se micşorează, fragmentul se deplasează spre exterior), durere, cianoză.

Fracturile la nivelul bazinului. Odată depistată fractura la acest nivel, pacientul ramâne nemişcat, nu se mai permite mobilizarea lui şi se ţine pe un plan dur în poziţie culcat pe spate

Imobilizarea unei fracturi se face astfel: Clavicula: se utilizează doi colaci de pânză răsuciţi şi legaţi la spate;

4


Braţ: 1- 2 atele aplicate pe braţ şi apoi legarea braţului de torace; Antebraţ: 1 - 2 atele aplicate pe antebraţul respectiv şi suspendarea

antebraţului cu ajutorul unei feşe legate de gat; Picior: de obicei imobilizarea cuprinde în intregime membrul respectiv.

Pentru fixarea oricarui tip de atelă, trebuie avut grijă ca aceasta să nu apese pe răni sau să produca răni accidentatului. Pentru aceasta orice obiect folosit drept atelă va fi infăşurat în faşă sau cârpă.

Ca regulă generală, orice atelă trebuie să depaşească deasupra şi dedesubt ambele articulaţii ale osului fracturat, imobilizându-le.

Utilizarea feşilor şi a bandajelor la imobilizarea fracturilorBandajele utilizate pentru imobilizarea fracturilor trebuie trecute pe sub

victimă, folosind scobiturile naturale ale corpului uman situate la ceafa, mijloc (talie), genunchi şi glezne.

Bandajele trebuie să fie:destul de largi pentru a sprijini ferm dar fără a crea disconfort;destul de strânse pentru a preveni mişcarea segmentelor osoase;înnodate pe partea nerănită sau peste atelă, pentru a micşora disconfortul şi

asigura situarea părţii mai late a bandajului pe partea rănită.Dacă sunt rănite ambele picioare, nodurile se fac pe linia mediană.Asiguraţi-vă că bandajele nu frânează circulaţia sângelui sau nu produc

durere.Controlaţi părţile imobilizate la intervale de 15 minute pentru a fi siguri că

bandajele n-au devenit prea strânse prin umflarea zonelor înconjurătoare. Acest control este important în special în cazul rănirilor la încheieturi (articulaţii), din cauza vaselor şi a nervilor vecini.

Răcirea sau modificarea culorii la extremităţi sunt indicaţii de circulaţie defectuoasă a sângelui, impunând ajustarea bandajelor şi feşilor.

Între părţile corpului care sunt bandajate împreună trebuie să se introducă o faşă moale pentru a preveni frecarea şi disconfortul.

Pentru victima suspectă de o leziune a coloanei vertebrale, măsurile sunt următoarele:

4


Se urmăreşte menţinerea permanentă a coloanei vertebrale în linie dreaptă, capul fiind ţinut ceva mai jos decât picioarele, atât în timpul ridicării, cât şi al transportului;

Capul şi gâtul accidentatului se menţin într-o poziţie care să asigure permeabilitatea căilor respiratorii superioare;

Imobilizarea unui accidentat cu leziuni ale coloanei vertebrale se face pe un plan tare (scândură lată, uşă etc.) pe care bolnavul este aşezat cu faţa în sus, între perne sau haine, pentru a evita deplasările laterale.

REGULI Dacă este posibil, nu deplasaţi victima. Nu mişcaţi membrul facturat şi nu încercaţi să reduceţi factura. În caz de hemoragie aplicaţi o compresă curată tifon ori vată sau la

nevoie, propria dumneavoastră mână, apăsând plaga pentru a opri sângerarea. Menţineţi o presiune constantă asupra plăgii ce puţin 5 minute. Dacă este posibil, ridicaţi membrul rănit (gamba sau braţul) deasupra nivelului inimii. Când sângerarea s-a oprit, fixaţi pansamentul cu ajutorul unui bandaj (Nu desfaceţi bandajul pentru a verifica starea plăgii! Asiguraţivă că bandajul nu este prea strâns, acest lucru putând opri circulaţia sanguină!).Verificaţi dacă pacientul este şocat.

Nu aplicaţi niciodată garou, în afara situaţiei în care hemoragia nu pote fi controlată altfel, iar victima este în pericol de moarte. Garourile măresc riscul de amputaţie ulterioară!

În caz de şoc întindeţi victima pe spate dar nu o deplasaţi dacă a suferit răni la spate sau gât. Dacă victima este inconştientă şi prezintă răni grave la maxilar sau la faţă, sau vomită, se întoarce pe lateral şi vă asiguraţi că respiră bine. Vă asiguraţi că victima nu suferă de frig, (acoperiţi-o cu pături sau haine). Ridicaţi picioarele victimei pe un sul sau o grămadă de haine. Sunaţi la 112.

Nu se vor da alimente sau lichide victimei. Dacă sunteţi nevoiţi să deplasaţi victima fără asistenţă medicală,

faceţi-o numai după fixarea membrului fracturat cu o atelă făcută dintr-o bucată de lemn sau dintr-un ziar rulat.

IX. TRAUMATISMELE MUŞCHILOR, LIGAMENTELOR ŞI ALE ARTICULAŢIILOR

4


Traumatismele sistemului muscular şi osos sunt destul de obişnuite deşi ele ar putea fi prevenite. Leziunile musculaturii ale articulaţiilor sunt reprezentate de întinderi musculare, entorse şi luxaţii. Entorsele şi luxaţiile pot fi însoţite de fracturi ale capetelor articulare şi pot afecta vasele de sânge şi nervii care trec prin aceste articulaţii.

Aceste leziuni pot grave şi, în cele mai multe cazuri ele trebuie tratate medical.

Ce trebuie să facem ca să prevenim:

Atunci când ridicaţi greutăţi:- staţi cât mai aproape de obiectul pe care îl ridicaţi;- îndoiţi-vă genunchii şi nu vă aplecaţi în faţă;- înclinaţi obiectul astfel încât să puteţi pune o mână sub marginea mai

apropiată sau sub colţul ei;- puneţi cealaltă mână pe direcţie diagonală, apucând obiectul;- ridicaţi obiectul îndreptându-vă genunchii, folosind muşchii coapselor şi ai

picioarelor şi ţinând spatele drept;- când vă întoarceţi, urmaţi picioarele şi nu răsuciţi corpul.

Atunci când lăsaţi jos un obiect greu, folosiţi procedura în sens invers.Mişcărilor greşite ale corpului dumneavoastră pot exercita presiuni

externe asupra coloanei vertebrale, discurilor intervertebrale şi muşchilor susţinători, cauzând leziuni ale acestora.

Tipuri de traumatisme: Atunci când muşchii sunt întinşi dincolo de limita lor normală, leziunea

care apare se numeşte întindere musculară.

Semnele şi simptomele unei întinderi musculare pot apărea mai târziu faţă de momentul producerii accidentului.

4


Întinderile musculare pot fi recunoscute după:- o durere bruscă şi ascuţită în muşchiul respectiv;- umflarea ( tumefierea) muşchiului, crampe musculare;- colorarea şi rigidizarea zonei.

Ce trebuie să facem:

- aşezaţi victima în cea mai confortabilă poziţie;- aplicaţi comprese reci pentru a ajuta relaxarea spasmelor musculare şi

pentru a împiedica umflarea ţesuturilor, de exemplu pungi de gheaţă ( în secvenţe de 15 minute aplicare pe locul respectiv şi 15 minute pauză).

Entorsa- este o întindere sau o rupere a ligamentelor care ţin o articulaţie. O entorsă apare atunci când oasele de la articulaţie sunt forţate dincolo de limita lor normală de mişcare, întinzând şi rupând ligamentele care le sprijină.

Semnele şi simptomele unei entorse sunt:- durere, care poate fi mare şi se accentuează la orice mişcare;- pierderea funcţiunii articulaţiei respective;- umflarea şi învineţirea zonei.

Ce trebuie să facem: Este posibil ca entorsele să nu poată fi deosebite de fracturi şi, de

aceea, trataţi-le ca pe fracturi, adăugând următoarele proceduri:- aplicaţi bandaje uşor compresive pentru a reduce umflarea;- slăbiţi aceste bandaje dacă circulaţia sângelui este jenată sub bandaj sau

dacă acesta cauzează dureri;- imobilizaţi şi ridicaţi articulaţia vătămată, dacă e posibil;- aplicaţi pungi de gheaţă pe articulaţie pentru a diminua durerea şi

umflarea.

4


Luxaţiile - atunci când suprafeţele de contact ale oaselor de la o articulaţie nu se mai află în contact normal, se spune că articulaţia este luxată. O luxaţie duce la întinderea şi ruperea capsulei fibroase care ţine articulaţia. Luxaţia poate fi cauzată de o răsucire gravă a unei articulaţii sau de către o forţă

indirectă. Articulaţiile cel mai frecvent luxate sunt cele de la umăr, cot, degetul mare, degete, maxilarul inferior şi genunchi. De exemplu, un umăr poate fi luxat prin cădere pe cot sau pe braţul aflat în extensie. Uneori şi o contracţie musculară bruscă poate cauza o luxaţie. Maxilarul inferior poate fi luxat atunci când căscăm prea tare.

La semnele şi simptomele caracteristice fracturilor, se adaugă:- deformarea sau aspect anormal al zonei articulaţiei respective;- durere agravată prin mişcarea articulaţiei;- pierderea funcţiunii normale a articulaţiei;- umflarea articulaţiei.

Ce trebuie să facem:- nu faceţi nici un fel de tentativă de a aduce oasele şi articulaţia în poziţia

lor normală;- imobilizaţi şi sprijiniţi articulaţia în poziţia cea mai confortabilă, folosind

pernuţe şi o eşarfă pentru a sprijini adecvat membrul respectiv;- aplicaţi pungi cu gheaţă pentru a diminua durerea şi umflarea;- verificaţi circulaţia sanguină controlând pulsul şi urmărind modificările de

temperatură şi culoare la extremităţi;- solicitaţi asistenţa medicală de urgenţă dacă apar probleme circulatorii.

4


X. Electrocutare

Accidentele produse de curentul electric apar în urma trecerii acestuia prin corpul uman sau ca urmare a producerii unui arc electric.

În raport cu intensitatea curentului pot apare următoarele manifestări: senzaţie de tremurătură a corpului, contracturi musculare generalizate, pierderea cunoştinţei sau chiar moartea.

La locul de contact al curentului, victima prezintă arsura, a cărei întindere, profunzime şi gravitate sunt determinate de transformarea la exteriorul sau interiorul corpului a energiei electrice în energie calorică. Voltajul arde şi intensitatea omoară.

Efectele curentului electric asupra funcţiilor vitale pot avea urmări imediate sau întârziate.

Urmările imediate se manifestă prin paralizarea funcţiilor respiratorii şi/sau circulatorii, apariţia stopului respirator şi/sau a stopului cardiac, ori deces instantaneu .

Urmările întârziate ( ore, zile) se manifestă printr-o slăbire a forţei musculare, amorţeli, chiar în cazul în care accidentatul se află în stare de repaos.Acordarea primului ajutor depinde în cea mai mare măsură de

competenţa celor prezenţi (salvatori) în momentul producerii accidentului, în practică întâlnindu-se două situaţii :

- accidentatul nu se poate desprinde de instalaţia electrică;- accidentatul s-a desprins de instalaţia electrică, nemaifiind în

contact cu aceasta şi nici în imediata ei apropiere.

Acţiunea de acordare a primului ajutor se desfăşoară printr-o succesiune de operaţii astfel :

1. Scoaterea accidentatului de sub influenţa curentului electric : se procedează astfel :- Se acţionează pentru întreruperea tensiunii prin închiderea

întrerupătorului de alimentare, scoaterea siguranţelor sau scoaterea din priza de la caz la caz.

4


- Dacă scoaterea de sub tensiune a instalaţiei necesită timp, defavorizând operativitatea intervenţiei, accidentatul se scoate de sub tensiune prin utilizarea oricăror materiale sau echipamente electroizolante care sunt la îndemână, astfel încât să se reuşească îndepărtarea accidentatului de zona de pericol.

Dacă accidentatul este în contact cu instalaţia electrică şi se află undeva la înălţime se analizează situaţia şi se iau măsuri de preîntâmpinare pentru evitarea căderii accidentatului procedându-se astfel :

Se sprijină accidentatul cu proptele izolante / se organizează atenuarea căderii prin prinderea victimei / prin plasarea pe sol a unor suporturi groase la locul eventualei căderi (paie, materiale textile, crengi etc.)

2.Determinarea stării accidentatului. După scoaterea accidentatului de sub tensiune se va determina starea clinică a victimei printr-o examinare rapidă , acţiunile de prim ajutor fiind diferenţiate în funcţie de starea accidentatului :

- dacă accidentatul este conştient;- dacă accidentatul este inconştient;- dacă accidentatul prezintă vătămări sau răniri.Accidentatul este conştient :

- Se stabileşte contactul verbal şi se caută vizual eventuale semne exterioare ale stării de rău (culoarea pielii, transpiraţia feţei şi a palmelor, prezentă şi caracteristicile respiraţiei şi ale pulsului).

- Se solicita salvarea;Accidentatul este inconştient : îi lipsesc reflexele de autoapărare şi

capacitatea de mişcare autonomă, se procedează astfel :

- Se aşează accidentatul într-o poziţie care să permită examinarea sa ( poziţia culcat pe spate pe o suprafaţă plană şi suficient de rigidă);

- Se desfac hainele la gât, piept şi zona abdominală;- Se verifică starea respiraţiei şi existenţa pulsului;- În cazul lipsei funcţiilor vitale, acestuia i se va face respiraţie artificială

sau reanimare cardio-respiratorie ( aceasta se va executa până la revenirea la normal sau până la sosirea medicului ).

4


Atenţie !

– Modalitatea de acordare a primului ajutor şi în general orice intervenţie se stabilesc în funcţie de starea concretă a accidentatului.

– Chiar dacă în urma electrocutării, accidentatul nu acuza stări de rău ( nici măcar trecătoare), el trebuie ţinut în repaos timp de 0.5-1 oră, după care trebuie supus unei consultaţii medicale.

– Orice electrocutat va fi transportat la spital pentru supraveghere medicală, deoarece ulterior pot surveni tulburări de ritm cardiac.

6.Conduita de urmat: Nu atingeţi victima înainte de a întrerupe curentul electric!

Se întrerupe sursa de curent. Se îndepărtează victima de sursa de curent utilizând un obiect uscat, ca de exemplu o coadă de matura, haine uscate, având grijă să vă plasaţi pe o zona uscată. Evaluarea nivelului de conştienţă şi a funcţiilor vitale (ABC) este pasul următor, cu menţiunea că se consideră posibilitatea existenţei leziunii de coloană cervicală. Dacă victima nu respiră şi nu are puls, se încep imediat manevrele de resuscitare cardio-pulmonară, după ce a fost solicitat ajutorul unui echipaj calificat. Toţi pacienţii electrocutaţi se transportă la spital.

4


XI. Contuzii, plăgi, hemoragiilor externeÎn funcţie de starea tegumentului traumatismele pot fi închise - contuzii - sau

deschise - plăgi. Contuziile sunt traumatisme ce rezultă din acţiunea unui agent vulnerant

mecanic, care produce leziuni tisulare, pastrând însă integritatea tegumentelor. În functie de forţa de acţiune a agentului vulnerant, contuziile pot fi superficiale, profunde sau mixte.

Echimoza este forma cea mai simplă de contuzie, ce apare ca urmare a ruperii vaselor sanguine din ţesutul subcutanat (apare ca o zonă roşie albăstruie, care în câteva zile îşi modifică culoarea, devenind vânata, apoi galben-verzuie). Hematomul este o tumefiere dureroasă, de volum variabil, ce apare din cauza acumulării între ţesuturi sau organe a unei cantităţi variabile de sânge, prin ruperea accidentală a unor vase sangvine mai mari.

Plăgile sunt leziuni produse de agenţi mecanici, fizici, chimici. În cazul plăgilor, o mare importanţă prezintă intervalul dintre producerea lor şi momentul aplicării primului tratament. Astfel, se consideră o plagă recentă aceea căreia i se aplică tratament într-un interval de 6-8 ore de la producere (plagă neinfectată), peste acest interval majoritatea plăgilor fiind infectate.

Subiectiv, plăgile sunt marcate prin durere, obiectiv remarcăm alături de prezenţa plăgii şi hemoragie de intensitate variabilă, care o însoţeşte.

Tratamentul plăgilor urmăreşte prevenirea complicaţiilor şi obţinerea unei vindecări cât mai rapide şi de bună calitate, prin toaleta locală a plăgii şi pansarea acesteia.

Hemoragia reprezintă scurgerea sângelui în afara sistemului vascular prin una sau mai multe soluţii de continuitate.

După tipul vasului lezat, hemoragia poate fi: arterială - sângele este de culoare roşu deschis, bine oxigenat şi ţâşneşte

ritmic, sincron cu bătăile inimii; venoasă – sângele este de culoare roşu închis (mai putin oxigen, mai mult

dioxid de carbon), se exteriorizează cu presiune constantă, relativ modestă; capilară: este o hemoragie difuză, fără a se identifica un vas de calibru mai

mare ca sursă principală a hemoragiei;

În funcţie de sediul sângerării, hemoragia poate fi:

5


externă: sângele se scurge în afară, printr-o soluţie de continuitate tegumentară (plagă)

internă: sângele se acumulează într-una din cavităţile normale ale organismului; exteriorizată: caracterizată prin hemoragie internă într-un organ cavitar,

urmată de eliminarea sângelui la exterior pe cai naturale - epistaxis: hemoragia mucoasei nazale; - hematemeza: eliminarea pe gură, prin varsătură, de sânge amestecat cu

cheaguri şi eventual resturi alimentareÎn hemoragii puternice poate fi sânge roşu, proaspăt, nealterat sau în

sângerări reduse poate fi vărsătură cu aspect de zaţ de cafea (când sângele stagnează în stomac).

- melena: exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv, prin defecaţie.Scaunul este lucios, negru, moale, de aspectul si culoarea păcurei.- hematuria: reprezinta hemoragia la nivelul aparatului urinar, exteriorizat

prin micţiune.

După cantitatea de sânge pierdut, hemoragia poate fi: mică: se pierde o cantitate de sânge pâna la 500 ml medie: se pierde 500-1000 ml de sânge şi apar următoarele semne: agitaţie,

ameţeli în ortostatism; mare: cantitea de sânge pierdută 1000-1500 ml iar semnele clinice sunt

următoarele: paloare, tahicardie, transpiraţii reci, hipotensiune arterială, tahipnee;

cataclismice: pierderi de sânge de peste 1500-2000 ml, tensiune arteriala, nemasurabilă, pacient inconştient.

Oprirea sângerării poartă denumirea de hemostază. Ea poate fi spontană în cazul unor hemoragii mici, prin intervenţia mijloacelor proprii organismului, dar de cele mai multe ori este necesară intervenţia altor persoane, care să realizeze hemostaza.

Hemostaza poate fi provizorie sau definitivă. Hemostaza provizorie se poate realiza prin:

compresiune digitală; pansament compresiv; garou.

5


Compresiunea digitală. Compresiunea corect executată pe vasul rănit trebuie să se aplice deasupra rănii în cazul unei hemoragii arteriale şi sub plaga în cazul unei hemoragii venoase, ţinând cont de sensul circulaţiei. Când hemoragia nu poate fi stăpânita prin compresiune exercitată la distanta, se poate folosi compresiune directă în care caz compresiunea vasului ce sângerează se face cu degetul introdus direct în plagă. Această metodă nu poate fi decât de scurtă durată, trebuind să recurgem la alta care s-o suplinească şi să o completeze.

Câteva exemple de posibilităţi de compresiune digitală:Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite

pentru a realiza o hemostază provizorie. În lipsa unui pansament steril se poate folosi pentru a pune pe plagă o batistă, o cârpă curată, peste care se strânge pansamentul circular (faşă).

Aplicarea garoului este ultima variantă la care apelăm. Garoul poate fi improvizat folosind curea, cravata, fular, sfoară etc. Se foloseşte doar în cazuri extreme şi în situaţia în care hemoragia nu se putea controla prin alte metode. Este important să se oprească hemoragia fără a comprima excesiv ţesuturile. 7. Garoul, odată cu oprirea sângerării, produce oprirea circulaţiei sângelui în porţiunea de membru situată dedesubtul lui. Din această cauză, menţinerea sa mai mult de 2 ore poate duce la complicaţii deosebit de grave.

8.Totdeauna la montarea unui garou trebuie ataşat un bilet, care însoţeşte bolnavul, şi pe care se notează obligatoriu următoarelele date: nume, prenume, ora exactă a aplicării garoului. Din 30 în 30 de minute se slăbeşte puţin garoul pentru a permite irigarea segmentului de membru subiacent. Ridicarea garoului se face doar în condiţii de spital şi de personal competent.

Hemostaza definitivă se obţine prin obliterarea permanenta si definitiva a vasului care sângereaza, cel mai folosit procedeu fiind prin ligatura cu fire.

Aplicaţi o compresă curată (tifon ori vată) sau la nevoie, propria dvs. mână apăsând plaga pentru a opri sângerarea. Sunaţi la 112.

Menţineţi o presiune constantă asupra plăgii ce puţin 5 minute. Dacă este posibil, ridicaţi membrul rănit (gamba sau braţul)

deasupra nivelului inimii. Când sângerarea s-a oprit, fixaţi pansamentul cu ajutorul unui

bandaj (Nu desfaceţi bandajul pentru a verifica starea plăgii! Asiguraţivă că bandajul nu este prea strâns, acest lucru putând opri circulaţia sanguină!).

Verificaţi dacă pacientul este şocat.

5


Nu aplicaţi niciodată garou, în afara situaţiei în care hemoragia nu pote fi controlată altfel si victima este în pericol de moarte. Garourile măresc riscul de amputaţie ulterioară!

5


XII. HEMORAGII, STARI DE SOC SI HEMORAGII INTERNE

Omul adult, de talie medie, are în corpul său circa 5 litri de sânge, din care, 4 litri circulă iar un litru se află depozitat în ficat, muşchi, splină. Circulaţia sângelui se produce într-un sistem închis, format din inimă şi vasele de sânge. „Deschiderea" sistemului circulator printr-un proces distructiv, ia orice nivel al său, duce la hemoragie.

Cauza cea mai frecventă a hemoragiei o formează traumatismele (de orice fel). După vasul din care se scurge sângele, hemoragia poate fi: arterială (sânge roşu-deschis, oxigenat, care ţâşneşte ritmic, o dată cu bătăile inimii); venoasă (sânge roşu-închis, încărcat cu bioxid de carbon, care curge în valuri, inundând rana); capilară (sânge roşu care musteşte).

După locul unde se scurge sângele se deosebesc : hemoragia externă (sângele apare la suprafaţa corpului) ; hemoragie internă (într-o cavitate închisă); hemoragia exteriorizată (într-un organ care comunică cu exteriorul) şi hematomul (sângele se scurge în ţesuturi).

Gravitatea unei hemoragii ţine, în primul rând de cantitatea sângelui vărsat, din acest punct de vedere, deosebindu-se hemoragii mici (până la jumătate de litru), mijlocii şi mari (de la o treime până la jumătatea cantităţii aflate în corp).

Hemoragiile externe sau cele care se exteriorizează, sunt vizibile şi pot fi recunoscute uşor. Mai greu de recunoscut sunt hemoragiile interne. Paliditatea neobişnuită a bolnavului, poate indica o astfel de hemoragie. Aceasta se doreşte îngustării calibrului vaselor de sânge din piele, ca o reacţie de apărare a organismului împotriva hemoragiei. In hemoragiile mari, pielea devine albă ca ceara.

Primul organ care suferă din cauza lipsei sângelui este creierul. Anemia scoarţei cerebrale se trădează prin ameţeli, vâjâituri în urechi, leşin, agitaţie, nelinişte, uneori convulsii ale muşchilor corpului.

5


Oprirea unei hemoragii, care poartă numele de hemostază; poate fi spontană (hemoragia încetează de la sine), provizorie (ceea ce priveşte primul ajutor) şi definitivă.- Hemostaza spontană (posibilă în hemoragia capilară şi a vaselor mici), are

la bază două procese de apărare ale organismului: micşorarea calibrului vaselor şi coagularea sângelui. Cheagul astupă, ca un dop, spărtura vasului îngustat.- Hemostaza provizorie (necesară ori de câte ori sângerarea nu se opreşte

spontan), are scopul să întrerupă hemoragia din momentul accidentului şi până când accidentatul ajunge pe masa de operaţie.

- Ea se realizează, fie prin apăsarea pe arteră într-un punct situat între inimă şi rană, fie prin compresiunea circulară a ţesuturilor (fiind astfel comprimate şi vasele de sânge).- Hemostaza definitivă este realizată de medic prin intervenţie chirurgicală.In hemoragia externă, măsurile de prim ajutor diferă după cantitatea şi

viteza cu care se pierde sângele. Pentru obţinerea hemostazei în hemoragia capilară (când sângele musteşte din rană sau se prelinge uşor) ajunge, de regulă, un pansament compresiv. Rana se pansează cu un număr mai mare de comprese, peste care se pune un strat de vată mai gros. Peste pansament se trage apoi o faşă strânsă. Uneori hemoragia încetează prin simpla spălare a rănii cu apă oxigenată.

Când sângele ţâşneşte sau curge în valuri sunt la dispoziţie trei metode de hemostaza provizorie: apăsarea arterei pe un plan osos (între inimă şi rană), compresiunea circulară şi compresiunea arterei prin flexiunea forţată a membrelor.

Apăsarea arterei pe un plan osos, pretinde câteva cunoştinţe elementare de anatomie şi presupune o oarecare forţă. Pentru hemoragiile capului se com-primă artera carotidă pe faţa antero-laterală a gâtului spre baza acestuia. În adâncime există un pian osos, iar artera se simte bătând.

Când hemoragia se află la un umăr sau la braţ se apasă artera subclaviculară, pătrunzând cu degetele deasupra claviculei şi comprimând

5


artera pe arcul osos al primei coaste. Pentru plăgile braţului se comprimă artera axilară în axilă (subsuoară).

Hemoragia la antebraţ poate fi oprită temporar prin comprimarea arterei umerale la braţ. Artera trece pe faţa internă a braţului, având dedesubt planul dur al osului humerus.

Când plaga se află la mână, apăsăm arterele radială şi cubitală pe faţa anterioară a antebraţului, în dreptul pumnului (la nivelul unde se ia pulsul).

Pentru hemoragiile coapsei se apasă artera femurală la locul unde se îndoaie coapsa pe abdomen (în dreptul plicii inghinale sau al stinghiei). De acolo artera se continuă pe faţa anterointernă a coapsei, având dedesubt osul femur. Ea poate fi comprimată uşor, în caz că locul hemoragiei se află în apropierea genunchiului sau la gambă. În cazuri extreme poate fi apăsată şi artera aortă abdominală.

Hemostaza prin apăsarea arterei este o măsură temporară şi de primă urgenţă. Ea nu se poate aplica în timpul transportului accidentatului. Persoana care o execută oboseşte repede, de aceea trebuie să se recurgă urgent la compresiunea circulară a ţesuturilor (când este vorba de membre).- Compresiunea circulară se face cu ajutorul unui garou (un tub de cauciuc)

care să înconjure braţul, antebraţul, coapsa sau gamba, să le strângă circular şi să se înnoade.

Tubul de cauciuc are avantajul că este elastic În lipsă, se poate întrebuinţa o cameră de bicicletă, orice cravată, centură, brâul etc. Garoul se aplică mai sus de rană (între inimă şi locul hemoragiei). Sub garou se pune o bucată de pânză sau de stofă, pentru a nu se răni pielea. Strângerea se obţine prin înnodarea sau răsucirea capetelor garoului {eventual cu ajutorul unui beţişor). Semnul unei mai bune compresiuni este încetarea hemoragiei. Spre extremitatea membrului pe care s-a aplicat garoul, pielea şi unghiile devin palide ; dacă se albăstresc, garoul nu este bine strâns.

Datorită compresiunii, ţesuturile nu mai primesc sânge ; de aceea garoul nu poate fi lăsat pe loc mai mult de o oră. În acest timp, accidentatul trebuie să

5


ajungă în situaţia de a i se putea face hemostaza definitivă. In cazuri rare, când transportul durează mai mult, trebuie slăbit — din timp în timp — garoul, dând posibilitate membrului să primească sânge oxigenat. Desfacerea garoului se face lent, nu dintr-o dată altfel bolnavul este supus la şoc. Pe timpul slăbirii garoului se apasă pansamentul cu palma, comprimând plaga. Dacă victima nu este însoţită la spital, de garou se -va prinde un bilet pe care se va nota ora exactă la care s-a aplicat. Nerespectarea acestor norme poate avea urmări grave, până la amputarea membrului pe care s-a aplicat garoul.- Compresiunea arterei în flexiune forţată, poate înlocui garoul în anumite

împrejurări. Pentru hemoragiile coapsei se aplică un sul de tifon (sau de pânză), după care se îndoaie puternic gamba pe coapsă şi coapsa pe abdomen, fixând totul în această poziţie cu ajutorul unei basmale. Pentru hemoragiile gambei sau piciorului, se aplică sulul în îndoitura genunchiului, se îndoaie bine gamba pe coapsă şi se fixează poziţia. La fel se procedează la îndoitura cotului, în caz de hemoragie a mâinii şi antebraţului.

În hemoragia internă sau exterioară, obligatoriu, se vor lua următoarele măsuri :- Bolnavul va fi culcat în pat sau pe o pătură moale, fiind sfătuit să nu ţipe,

să nu se agite, ci să stea cât mai liniştit cu putinţă. Repausul absolut duce adesea la oprirea hemoragiei. - Este anunţat imediat medicul sau se iau urgent măsuri de transport.- Dacă hemoragia este mare, se aşează capul victimei mai jos decât restul

corpului, pentru ca creierul să primească sânge suficient.- Încăperea se aeriseşte bine, pentru ca bolnavul să inspire aer bogat în

oxigen.- Hemoragia nazală poate fi oprită în felul următor: bolnavul este aşezat pe

scaun, la umbră, cu capul dat pe spate, rezemat de spătar, cât mai departe de soba sau calorifer, se desface cămaşa la gât, cravata, centura. Va fi sfătuit să-şi apese nara cu degetul. Dacă hemoragia nu se

5


opreste, se introduce in nara un tampon de vată muiat în apă oxigenată sau în soluţie de antipirină 10% (3 comprimate dizolvate într-o lingură de apă). Scoaterea tamponului se va

face încet, cu multă grijă, iar bolnavul va fi oprit să-şi sufle nasul, pentru a nu stârni din nou hemoragia.

Stări de şoc (insuficienţă circulatorie), hemoragie internă

Semnele sunt: transpiraţii reci, slăbiciune, respiraţie neregulată, frison, paloare sau buze şi unghii violacee, puls rapid şi slab.

Sunaţi la 112.Nu se vor da alimente sau lichide victimei.Întindeţi victima pe spate dar nu o deplasaţi dacă a suferit răni la spate

sau gât. Dacă victima este inconştientă şi prezintă răni grave la maxilar sau la

faţă, sau vomită, se întoarce pe lateral şi să vă asiguraţi că respiră bine.Vă asiguraţi că victima nu suferă de frig, acoperiţi-o cu pături sau haine.Ridicaţi picioarele victimei pe un sul sau o grămadă de haine, cu condiţia

ca acest lucru să nu fie dureros

5


XIII. Intoxicatii

Intoxicaţie cu fum

Deseori integrată într-un tablou asociat cu arsuri şi traumatisme, intoxicaţia cu fum de incendiu este cauza cea mai frecventă de mortalitate şi morbiditate a victimelor de incendiu.

Manifestari clinice: cefalee, agitaţie, tulburări de conştienţă, depozite de funingine la nivelul orificiilor nazale, a gurii şi a faringelui, tuse, dispnee, voce răguşită.

Conduita de urmat:

Protecţia personală este deosebit de importantă. Evaluarea nivelului de conştienţă şi a funcţiilor vitale (ABC), după ce

victima a fost scoasă din mediul toxic. Transportul cât mai urgent la spital cu administrare de oxigen,

precoce, in concentratii crescute. Pacienţii inconştienţi se transportă în poziţia laterală de siguranţă

Intoxicaţia cu substanţe caustice

În grupul substantelor caustice sunt cuprinse o serie de acizi (azotic, clorhidric, sulfuric), baze puternice (amoniac) sau mai slabe (amoniu), care pot produce în raport cu natura lor şi gradul de toxicitate leziuni ale mucoaselor de la simplul eritem la necroză.

Manifestarile clinice după ingestie constau în senzaţia de arsură a mucoasei bucale, dureri la înghiţire, vărsături mucoase apoi sangvinolente, colici abdominale, dureri retrosternale. Starea de şoc se poate instala foarte rapid, chiar la câteva ore dupa ingestie

Conduita de urmat: Protecţia personală este deosebit de importantă. Evaluarea nivelului de conştienţă şi a funcţiilor vitale (ABC). În cazul stopului cardio- respirator, la efectuarea ventilaţiilor gură la

gură se evită contactul direct dintre gura salvatorului şi gura pacientului. Se poate folosi o bucată de tifon sau o batistă

Este interzisă provocarea de vărsături şi neutralizarea substanţei corozive. Exemplu: în cazul intoxicaţiei cu acizi nu se administrează lapte sau uleiuri.

5


Intoxicaţiile cu monoxid de carbon

Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, fără gust, degajat de toate combustiile incomplete. Este o intoxicaţie de cele mai multe ori colectivă şi de obicei accidentală.

Acuzele prezentate de pacienţi sunt: astenie, cefalee, ameţeli, greţuri, vărsături, pierderea conştienţei, aspect vişiniu al pielii.

Conduita de urmat: Nu este permisă intrarea în zona cu emanări de gaze fără

echipament de protecţie. În toate cazurile, pacientul trebuie scos imediat din mediul toxic,

transportat cât mai rapid la o unitate spitalicească. Daca este posibil, se administrează oxigen cât mai rapid, în cantităţi

mari

6


XIV. Convulsii (spasme)

Semnele sunt: mişcări dezordonate, involuntare, buze învineţite, spume la gură, mişcări de rotaţie ale ochilor, scrâşnirea dinţilor; convulsiile se termină în general în 30 secunde şi pot fi urmate de confuzie sau pierderea cunoştinţei.

Împiedicaţi victima să se rănească ea însăşi în timpul convulsiilor, dar nu-i obstrucţionaţi mişcările, nu-i introduceţi nici un obiect între dinţi, nu-i daţi să bea sau să mănânce.

Dacă victima încetează să mai respire, începeţi imediat respiraţia gură la gură, căile respiratorii fiind menţinute libere.

După convulsii, întindeţi victima pe o parte şi verificaţi dacă respiraţia este regulată. Sunaţi la 112.

Dacă victima este conştientă, se va aşeza în poziţie antişoc (culcat pe spate cu picioarele ridicate mai sus decât nivelul capului)

6


XV. Reacţii alergice Solicitaţi imediat ajutor medical calificat Aşezaţi victima cât mai confortabil Monitorizaţi semnele vitale

6


XVI. Lovituri la nivelul capului

Aşezaţi victima în poziţie confortabilă Verificaţi dacă există sângerare. In caz de

sângerare, aplicaţi un bandaj steril Trimiteţi cât mai curând victima într-un

centru medical specializat

6


XVII. HipoglicemiePoate fi dată de lipsa unei mese, de un efort neaşteptat, dar şi fără a avea o

legatură cu aceşti factori precipitanţi.

În timpul zilei hipoglicemia determină transpiraţii, nervozitate, tremur şi foame, iar în timpul somnului pot apărea transpiraţii nocturne, vise neplăcute şi cefalee dimineaţa devreme. Dacă hipoglicemia se menţine pot apărea confuzii, comportament anormal, pierderea stării de conştienţă sau convulsii. Atacurile de hipoglicemie sunt periculoase şi dacă sunt frecvente prevestesc o evoluţie defavorabilă.

Dacă pacientul este conştient, i se administreză zahăr, bomboane sau băuturi nealcoolice ce conţin zahăr.

Dacă pacientul este inconstient se impune administrarea de glucoză intravenos. Este bine ca pacienţii să aibă asupra lor o fiolă de glucagon pentru cazurile în care accesul la asistenţă medicală este întârziat (1 mg intramuscular).

6


XVIII. Asfixiere

Simptome: încetarea respiraţiei, faţă vânâtâ, mâini şi picioare reci, bătai slabe ale inimii, imperceptibile.

Ce trebuie făcut? Se indepartează persoana de locul unde s-a produs asfixia. Se apelează la Serviciul de Ambulanţă Persoana se aşează pe spate, cu capul intr-o parte. Se asigură libertatea mişcărilor respiratorii. Se încearcă respiraţia artificială până când persoana începe să

respire

6


XIX. Înec Prim-ajutor:

Se apelează urgent la Serviciul de Ambulanţă.

Persoana se scoate din apă, se intinde pe spate şi i se verifică respiraţia.

Se încearcă eliminarea lichidului înghiţit prin exercitarea unor presiuni consecutive asupra abdomenului - Metoda Heimlich

6


XX. Leşin (Lipotimie)Simptome: Pierderea temporară a cunoştinţei fără dispariţia pulsului (putând indica o afecţiune gravă).Prim-ajutor:

Persoana se aşează pe spate, cu capul mai jos decât trunchiul, în scopul irigării creierului

Se verifică pulsul şi respiraţia şi se îndepărtează hainele strâmte.

Dacă este necesar, se apelează la Serviciul de Ambulanţă.

6


XXI. Otrăvire Simptome: Dificultăţi respiratorii, transpiraţie, dureri abdominale sau de piept,

vomă, diaree, greaţă, pierderea cunoştintei, buze uscate, arsuri în jurul buzelor sau ale pielii.

Prim-ajutor: Se analizează locul şi modul în care s-a produs otrăvirea şi se transporta persoana în cauza departe de sursa de otrăvire.

Se verifică dacă persoana este conştientă, precum şi respiraţia şi pulsul acesteia. Dacă este necesar, se apelează Serviciul de Ambulanţă

Dacă mai exista alte persoane suspecte, se incearcă aflarea tipului de otravă şi cantitatea ingerată.

În caz de vomă, persoana se poziţionează pe o parte.

OTRĂVIRI ACCIDENTALE 1. Acţionaţi cât mai repede!2. Identificaţi substanţa otrăvitoare (căutaţi sticle, tablete, ambalaje de material

otrăvitor, chiar şi voma).

3. Determinaţi cantitatea absorbită (estimativ, după mărimea ambalajului, număr pilule, cantitatea de substanţă rămasă), determinaţi calea de intrare în organism (înghiţire, inhalare în plămâni, absorbţie

prin piele, injectare în sânge sau orice combinaţie de două sau mai multe metode), determinaţi

timpul scurs.4. Daca nu puteţi identifica imediat substanţa otrăvitoare, nu pierdeţi timpul,

cereţi ajutor specializat.5. Dacă ajutorul nu este disponibil de urgenţă, primul ajutor constă în

eliminarea otrăvii sau reducerea efectelor ei.

6


6. Otrăvurile înghiţite nu trebuie diluate. Dacă victima este conştientă, puneţi-o să-şi clătească gura, spălaţii faţa pentru a îndepărta substanţa otrăvitoare/corozivă (în cazul celor solide sau pulberilor).

7. Nu provocaţi vărsături decât în cazurile când medicul indică acest lucru (substanţele corozive produc arsuri la vomitare, iar produsele petroliere pot fi aspirate în plămâni ducând la pneumonii chimice grave). Vărsăturile provocate mecanic sunt de obicei ineficiente.

8. Otrăvurile inhalate (gaze toxice) trebuie “curăţate” din plămâni cât mai repede posibil. Victima trebuie transportată la aer curat, departe de sursa de otrăvire. În cazul când victima nu respiră se aplică metodele de respiraţie cunoscute.

ATENŢIE! În cazul intoxicaţiilor cu gaze şi vapori NU se aplică respiraţia “gură la

gură”. Dacă în gură sau în jurul acesteia se găsesc reziduuri otrăvitoare/corozive trebuie folosită o metoda de respiraţie artificială alternativă.

9. Otrăvurile absorbite prin piele trebuie îndepărtate prin spălare cu apă caldă şi săpun (se vor urmări în special zona unghiilor şi a părului).

10. Otrăvurile injectate trebuie reţinute în zona de injectare. Se va menţine victima relaxată cu membrul afectat la nivelul inimii pentru a întârzia absorbţia. Zona de la suprafaţă se spală.

6


XXII. Degerătura apare cel mai adesea la picioare, faţă şi mâini, ca urmare a unor temperaturi

foarte scăzute, iar umiditatea, încălţămintea şi hainele ude sunt cauze care contribuie la pierderea căldurii corpului. Se poate trata în cazurile uşoare prin încălzirea lentă şi treptată a extremităţii degerate, după care locul degerat se acoperă cu pansament steril.

7


XXIII. Insolaţia se produce după expunerea prelungită la soare. Se manifestă sub formă de

dureri de cap, roşirea feţei, puls slab. Accidentatul va fi aşezat la umbră, i se va da să bea apă şi i se vor aplica comprese cu apă rece pe cap, faţă, piept.

XXIV. Intoxicaţia alimentară se manifestă prin greţuri, vărsături, convulsii, dureri abdominale, care apar după consumarea unei mâncări alterate. Se indică provocarea vărsăturilor. Bolnavul are nevoie de repaus la umbră şi de lichide (ceai de mentă). Dacă semnele sunt persistente şi violente, bolnavul va fi transportat imediat la spital.

XXV. Trăsnirease produce când se circulă pe timp de furtună. Ea poate fi evitată coborând de pe vârfuri sau creste şi dacă ne adăpostim din vreme, dar nu lângă o stâncă singuratică, un copac, lângă pereţii uzi de stâncă sau în gura unor peşteri.

7


XXVI. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN PLĂGI

Prin plagă se înţelege orice întrerupere a continuităţii unui ţesut (a tegumentelor, mucoaselor sau a ţesăturilor mai profunde)

Plaga este însoţită de obicei de sângerări şi poate avea ca urmare infecţia, prin pătrunderea microbilor în ţesuturi.

Plăgile pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii. Cunoaşterea şi recunoaşterea tipului de plagă permite acordarea unui prim ajutor competent.

În funcţie de natura agentului agresor şi după modul de producere, plăgile se împart în:

plăgi contuze (contuzii, vânătăi) - cauzate de obicei de cădere sau de o lovitură cu un obiect contondent, rotunjit, neted, fără să se producă o sfâşiere a tegumentului (pielii, epidermei). Şansele de infecţie sunt reduse. Contuziile pot fi superficiale, sub forma echimozei (vânătăi) când interesează tegumentul sau sub forma seromului (hematomului) când interesează şi ţesutul subcutanat. Aceste cazuri nu necesită o intervenţie la locul accidentului. Contuziile pot fi profunde, însoţite de rupturi musculare, nervoase, osoase sau viscerale;

plăgi zdrobite (laceraţii) deschise, cu margini neregulate; distrugerile de ţesuturisunt mai mari, cu tendinţă de necrozare, substanţele rezultate fiind toxice pentruorganism. Fiind favorizată totodată înmulţirea mai rapidă a microbilor şi deciinfecţia, vindecarea se produce mai greu;

plăgi tăiate - provocate de obiecte tăioase (cuţite, cioburi) la nivelul ţesutuluimoale. Ele prezintă margini regulate cu distrugeri minime de ţesut. În general suntmai puţin murdare decât juliturile, dar pot conţine fragmente de sticlă sau

7


de altmaterial. Se vindecă uşor, cu cicatrici convenabile. Şi în cazul intervenţiilorchirurgicale avem de-a face cu plăgi tăiate, cu deosebirea că acestea sunt aseptice;

plăgi înţepate - cauzate de obiecte ascuţite şi tăioase (aşchii, cuie, spini, insecte,coarne de animal, dinţi etc). Aceste răni pot avea orificii mici la suprafaţa pielii, cudistrugeri minime de ţesut, dar pot fi profunde, permiţând pătrunderea microbilor în adâncime, infecţiile la plăgile înţepate sunt grave. Astfel, înţepăturile cu spini, cuie etc. permit pătrunderea în organism a microbilor anaerobi sau a bacilului tetanic; înţepăturile de insecte sunt iritante şi scărpinatul favorizează introducerea de germeni şi deci infecţia;

plăgi muşcate - provocate de muşcături de animale, mai rar de om. Aceste plăgiconstau dintr-o asociere de plăgi tăiate şi zdrobite. Ele prezintă o gravitate deosebită deoarece în gură există o mare concentraţie de agenţi patogeni (de exemplu – virusul turbării, veninul viperei, etc.);

Muşcătura de animal prezintă pericolul de a transmite turbarea. Se spală/dezinfectează imediat rana, după care accidentatul se transportă de urgenţă la spital.

Muşcătura de şarpe. Cel muşcat va fi imobilizat (mişcările trebuie limitate la minimum). Deasupra muşcăturii se va aplica o legătură strânsă, se va spăla locul cu apă şi săpun şi se va aplica gheaţă. Se va transporta accidentatul de urgenţă la spital.

În cazul rosăturii datorate bocancilor sau a unor haine nepotrivite se dezinfectează, se aplică un pansament steril, se supravegheaza evolutia. In caz de suprainfectare se solicita ajutor medical.

plăgi împuşcate - provocate de armele de foc. Aceste plăgi diferă în funcţie de obiectul agresor (alice, gloanţe, schije):

7


- oarbe sau unipolare - o singură rană ia intrare (glonţul rămâne în corp);

- bipolare - două răni, două orificii: unul de intrare - mai mic, mai rotund, cu margini netede; altul de ieşire - mai mare, exploziv, cu margini zdrenţuite.

Mai grave sunt rănile provocate de schije prezentând importante distrugeri de ţesuturi.

Obiectivele principale ale acordării primului ajutor în îngrijirea plăgilor sunt următoarele:

combaterea hemoragiei;prevenirea infecţiei; combaterea durerii; prevenirea şi combaterea şocului.

Materiale de prim ajutor necesare:comprese sterile, vată, feşi, leucoplast;alcool sanitar, tinctură de iod sau metosept;apă oxigenată sau tablete de perogen (10 tablete/200 ml apă); soluţie

de cloramină (4 tablete/1 l apă); soluţie de permanganat de potasiu l%o; rivanol 1%o tinctură de iod; apă fiartă 30 minute şi răcită;

medicamente care combat durerea: algocalmin, antinevralgice etc.

Prevenirea infecţiilor În afara hemoragiilor, un pericol imediat şi important în cazul plăgilor îl

constituie infecţia. Plăgile reprezintă porţi de intrare pentru microbii aflaţi pe suprafaţa pielii rănite precum şi pentru cei din mediul extern. Pielea intactă, sănătoasă nu permite pătrunderea acestora în ţesuturi având un rol antiinfecţios important.

Se consideră că toate plăgile sunt infectate într-o anumită măsură prin:microbii care pătrund în rană odată cu agentul agresor; corpii străini din plagă : pământ, stofă, păr, nisip etc;

7


microbii ce pătrund ulterior dacă îngrijirile nu sunt corespunzătoare (mâini sau obiecte nesterile etc.).

În plus, ţesuturile zdrobite, secreţiile şi sângele acumulat în aceste ţesuturi reprezintă un mediu prielnic pentru înmulţirea microbilor.

Deşi contaminarea pielii are loc imediat, odată cu rănirea, infecţia propriu-zisă se manifestă după cca. 6 ore şi este complet instalată în 24 de ore. De aceea, după acordarea unui prim ajutor eficient şi corect, tratarea calificată a plăgilor trebuie realizată în primele 6 ore.

Rănile se pot infecta (suprainfecta) şi în timp, dacă măsurile luate nu sunt corespunzătoare. Astfel, în câteva zile pot apărea:

intensificarea durerilor la nivelul plăgii; înroşirea şi umflarea zonei din jur sau brazde roşii ce pornesc de la plagă;întărirea, umflarea şi încălzirea zonei;odată cu avansarea infecţiei - o decolorare galben-verzuie şi chiar scurgerea

prin plagă a puroiului;când infecţia este intensă - alterarea stării generale: dureri de cap, febră

(39°-40°), frisoane, tahicardie, dureri la baza membrului rănit, inflamarea ganglionilor regionali (adenită).

Rănile infectate necesită îngrijiri medicale. Orice rană poate fi infectată cu bacii tetanic, agentul patogen al

tetanosului, boală potenţial mortală caracterizată prin spasme şi contracturi musculare.

Rănile profunde, mai ales cele cauzate de muşcături de animale şi care au fost infectate prin pământ, praf sau fecale de animale prezintă un risc înalt de infectare tetanică şi persoana în cauză trebuie sfătuită să se adreseze medicului pentru a fi imunizată împotriva tetanosului.

ATENŢIE!Având în vedere că de primul pansament depinde evoluţia rănii (şi starea

rănitului), trebuie să se respecte următoarele reguli:Rana nu trebuie pansată cu orice şi oricum! Plaga este o poartă larg deschisă

7


microbilor patogeni şi deci nu este permis să contribuim noi înşine la infectarea ei.Să nu neglijăm o hemoragie importantă, pe motivul că trebuie să fie pregătite mai întâi cele necesare pentru pansat. În caz că sângele ţâşneşte din plagă sau se scurge într-o cantitate apreciabilă, primul ajutor se va adresa hemoragiei, deoarece hemoragia este una dintre cauzele cele mai importante ale şocului.

Corpii străini care nu pot fi înlăturaţi cu apă oxigenată ( de exemplu aşchie înfiptă, cuţit înfipt în rană etc.) se lasă pe loc, din cauza pericolului de sângerare.Tot în scopul prevenirii şocului, să calmăm durerea şi nici într-un caz să nu oaccentuăm.Să nu ştergem rana cu comprese, să procedăm blând şi rapid, fără gesturidezordonate şi inutile.Să nu turnăm în rană substanţe antiseptice iritante, cum ar fi alcoolul sau tinctura de iod. Pe lângă că măresc durerea, aceste substanţe distrug şi celulele vii, favorizând dezvoltarea infecţiei şi întârziind cicatrizarea.Să nu aplicăm pe rana proaspătă substanţe grase, de tipul alifiilor sulfamidate sau al alifiilor cu antibiotice. Grăsimile împiedică drenajul secreţiilor din plagă, anihilând acţiunea absorbantă a pansamentului. Substanţele grase se folosesc mai târziu, când plaga se usucă iar pansamentul tinde să se lipească.Să ne spălăm pe mâini cu apă şi săpun înainte de a acorda primul ajutor.Să nu tuşim şi să nu respirăm direct deasupra rănii.Să nu atingem rana sau partea bandajului care va veni în contact cu rana.Să acoperim cât mai repede rana cu un pansament steril sau măcar cu unul care este curat.

7


Să ne spălăm pe mâini sau pe altă porţiune care a venit în contact cu sângelerănitului şi după acordarea primului ajutor, pentru a evita propria infectare.

Principalul mijloc de protejare este reprezentat de aplicarea pansamentelor care variază ă întinderea, profunzimea şi localizarea plăgilor. Înainte de aplicarea pansamentelor este necesară curăţarea (toaleta) plăgilor care se va proceda astfel:

- Se curăţă zona cu ajutorul unei comprese sterile pornind de la marginile plăgii spre pielea sănătoasă din jur (nu se utilizează vată la aceste manevre pentru a nu lăsa scame ce pot stânjeni vindecarea).

- Se spală apoi pielea din jur utilizând substanţe detergente (săpun lichid, bromocet, benzină etc).

- Se dezinfectează pielea din jurul plăgii cu ajutorul unor substanţe antiseptice (alcool, tinctură de iod, rivanol) folosind, de asemenea, comprese sterile; se evită pătrunderea acestora în plagă pentru că sunt iritante.

- Pentru a îndepărta eventualii corpi străini din plagă, cea mai bună metodă constă în a turna pe plagă apă oxigenată care, prin spuma pe care o produce, antrenează eventualii corpi străini, concomitent realizându-se şi dezinfecţia plăgii.

- Corpii străini care nu pot fi înlăturaţi cu apă oxigenată (de exemplu aşchie înfiptă, cuţit în rană etc.) se lasă pe loc, din cauza pericolului de sângerare.

- Numai pentru corpii străini superficiali şi care nu sunt îndepărtaţi cu lichidul turnat, se va încerca extragerea lor cu ajutorul unei pensete sterile (eventual sterilizată la flacără) sau cu degetele (unghiile), după o bună dezinfectare (alcool, tinctură de iod, apă şi săpun).

7


- După această operaţie, rana se dezinfectează cu o soluţie de cloramină, permanganat de potasiu, rivanol sau din nou cu apă oxigenată.

- Dacă rana este într-o regiune păroasă, este important să se efectueze o bărbierire a zonei din jurul plăgii (dacă este posibil), după care se va dezinfecta din nou pielea din jurul rănii cu alcool, tinctură de iod etc.

- Se acoperă apoi plaga cu un strat de comprese sterile, se adaugă eventual un strat de vată, după care se efectuează bandajarea în vederea menţinerii pansamentului.

- În cazul rănilor care sângerează, straturile de comprese şi vată vor fi mai groase; înainte de bandajare, pe pansamentul aplicat se va pune o faşă nederulată peste care se aplică bandajul cât mai strâns.

- În situaţia în care sângele îmbibă mai departe pansamentul şi nu se opreşte, se vor lua măsurile de oprire a hemoragiilor.

- Sutura rănilor este de competenţa exclusivă a cadrelor sanitare (a salvatorilor de gradul I şi ll).

7


XXVII. Reguli generale de comportare în cazul dezastrelor

Păstraţi-vă calmul, nu intraţi în panică pentru ca să puteţi acţiona eficient în favoarea dumneavoastră şi a familiei;

Este important să aveţi pregătit din timp un stoc de provizii (apă, alimente, medicamente) pentru a supravieţui câteva zile; la îndemână trebuie să se afle şi trusa de prim ajutor (faşă, comprese sterile, alcool, apă oxigenată etc);

Nu produceţi scântei, nu aprindeţi lumânări, chibrituri, alte surse de foc deschis dacă simţiţi miros de gaze sau de produse petroliere;

Nu atingeţi conductorii electrici sau alte instalaţii electrice avariate;

Dacă este necesară părăsirea locuinţei în caz de dezastre (evacuare), luaţi actele de identitate, o sursă de iluminat (lanterna), un aparat de radio cu baterii, telefonul mobil, câteva provizii de apă, alimente, medicamente;

Acordaţi ajutor răniţilor, bătrânilor, copiilor şi anuntaţi echipele de prim ajutor pentru a interveni;

Anunţaţi telefonic autorităţilor locale evenimente cum ar fi incendii, inundaţii, accidente, alunecari de teren, prăbuşiri etc.

7


XXVIII. Componenţa trusei sanitare folosite pentru acordarea primului ajutor medical,

reglementată si aprobată prin Ordinul nr. 427/14 iunie 2002 al Ministrului Sănătăţii si

Familiei

Nr

Crt

Denumire Cantitate

1 Foarfece cu vârfuri boante 1 buc2 Garou 50 cm 1 buc3 Deschizător de gură din material

plastic1 buc

4 Dispozitiv de respiraţie gură la gură 1 buc5 Pipa Guedel – mărimea 4 1 buc6 Pipa Guedel – mărimea 10 1 buc7 Manuşi de examinare 4 buc8 Atele din material plastic 2 buc9 Feşe din tifon mici 5 cm/4 m 5 buc1

0 Feşe din tifon 10 cm/4 m 3 buc

11

Bandaj triunghiular 1=80 mm 2 buc

12

Vată hidrofilă sterilă, pachet A50g 2 buc

13

Ace de siguranţă 12 buc

14

Leucoplast 5 cm/3 m 1 buc

15

Leucoplast 2,5 cm/2,5 m 1 buc

16

Alcool Sanitar 200 ml 1 buc

17

Comprese sterile 10 cm/8 cm 10 buc

18

Pansament individual 2 cm/6 cm 10 buc

1 Pansament cu rivanol 6 cm/10 cm 5 buc

8


92

0 Plasture 6 cm/50 cm 1 buc

21

Rivanol soluţie 1 la 1000 – 200 ml 1 buc

22

Apa oxigenată sau perogen 1 buc

23

Alcool iodat – 200 ml 1 buc

24

Caiet a 50 pagini 1 buc

25

Creion 1 buc

Surse:Noţiuni de prim-ajutor – material elaborat de SMURD, disponibil on-line la

http://www.smurd.com/pages/paged6.htmlGhid de prim ajutor - material disponibil on-line la -

http://www.sfaturimedicale.ro/din-coninut/ghid-de-prim-ajutor/Primul ajutor - material disponibil on-line la

http://www.incepator.ro/medicale/primul_ajutor.asp

8

http://www.incepator.ro/medicale/primul_ajutor.asp


I. Etape ale primului ajutor:.............................................................................................2PRINCIPALELE INSTRUCTIUNI OBLIGATORII APLICABILE LA EXECUTAREA

RESPIRATIEI ARTIFICIALE...................................................................................2Deblocarea cailor respiratorii blocate de baza limbii:..............................3METODE DE RESPIRAŢIE ARTIFICIALA.......................................................3ABC-ul resuscitării:...................................................................................6Dezobstrucţia căilor aeriene superioare.................................................11

II. PRIMUL AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI- PRINCIPII GENERALE............................13III. Organizarea acţiunilor de prim ajutor la locul accidentului - principii generale.......15IV. Primul ajutor în cazul accidentelor rutiere..............................................................17

Degajarea accidentatului.......................................................................17Degajarea pacientului traumatizat.........................................................18Evaluarea primara a pacientului traumatizat.........................................19Suspiciunea existenţei leziunii de coloană cervicală apare:...................20Transportul traumatizatilor pe targi.......................................................21

V. TRAUMATISMELE.....................................................................................................24Amputaţia de membre (membre secţionate).........................................24Răni la nivelul capului, gâtului, spatelui şi bazinului..............................24

VI. ARSURILE................................................................................................................25Localizări periculoase şi arsuri grave sunt:............................................26Caracteristici:.........................................................................................26Acordarea primului ajutor în cazul arsurilor chimice..............................29

VII. Leziuni oculare.......................................................................................................31VIII. Entorse, luxaţi, fracturi........................................................................................33

Semnele unei fracturi sunt:....................................................................34Semnele de siguranţă ale unei fracturi sunt:.........................................34Fracturile costale....................................................................................40

IX. TRAUMATISMELE MUŞCHILOR, LIGAMENTELOR ŞI ALE ARTICULAŢIILOR.................43X. Electrocutare..........................................................................................................46XI. Contuzii, plăgi, hemoragiilor externe......................................................................49XII. HEMORAGII, STARI DE SOC SI HEMORAGII INTERNE...............................................52

Stări de şoc (insuficienţă circulatorie), hemoragie internă.....................56XIII. Intoxicatii............................................................................................................57XIV. Convulsii (spasme)..............................................................................................59XV. Reacţii alergice.......................................................................................................60XVI. Lovituri la nivelul capului....................................................................................61XVII. Hipoglicemie.......................................................................................................62XVIII. Asfixiere..............................................................................................................63

Ce trebuie făcut?....................................................................................63XIX. Înec.....................................................................................................................64XX. Leşin (Lipotimie).....................................................................................................65XXI. Otrăvire...............................................................................................................66

...............................................................................................Prim-ajutor:66

OTRĂVIRI ACCIDENTALE.........................................................................66ATENŢIE!................................................................................................67

XXII. Degerătura..........................................................................................................68XXIII. Insolaţia..............................................................................................................69XXIV. Intoxicaţia alimentară.........................................................................................69XXV. Trăsnirea.............................................................................................................69XXVI. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN PLĂGI.............................................................70

8


Prevenirea infecţiilor..............................................................................72XXVII. Reguli generale de comportare în cazul dezastrelor........................................77XXVIII. Componenţa trusei sanitare folosite pentru acordarea primului ajutor medical,

reglementată si aprobată prin Ordinul nr. 427/14 iunie 2002 al Ministrului Sănătăţii si Familiei. 78

8

Documents

Suport Curs Prim Ajutor SCS MODIFICAT