Upload
yoana
View
75
Download
5
Embed Size (px)
DESCRIPTION
O comparatie intre supravegherea on-site si supravegherea off-site
Citation preview
Băncile joacă un rol central în economia oricărei ţări. Ele păstrează economiile populaţiei, oferă
mijloace pentru plata bunurilor şi serviciilor şi finanţează dezvoltarea afacerilor şi comerţului.
Spre deosebire de alti agenti economici, bancile lucreaza utilizând într-o masura foarte mare
banii clientilor si nu sursele proprii. Mai mult decât atât, o mare parte a resurselor atrase –
depozitele bancare – tind sa fie pe termen scurt si, în plus, pot fi retrase chiar înainte de termen,
în timp ce plasamentele – în principal creditele – au scadente mai îndelungate si de regula fixe.
Aceste caracteristici fac ca, pe de o parte, bancile sa fie deosebit de vulnerabile în fata unor
cereri masive de retragere a depozitelor, iar pe de alta parte, deponentii însisi sa fie expusi
pierderilor financiare în cazul în care bancile ar ajunge în imposibilitatea de a efectua plati.
Pentru a face fata în mod sigur şi eficient, fiecare bancă trebuie să obţină încrederea populaţiei şi
a celor cu care face afaceri. De aceea, stabilitatea sistemului bancar, atât pe plan naţional, cât şi
internaţional, a devenit recunoscută ca o problemă de interes general, problema care trebuie
urmarita. Practica a evidentiat necesitatea ca bancile sa fie supuse supravegherii prudentiale
exercitate de o autoritate statala, care sa dea încredere ambelor parti. Interesul public este
reflectat în modul în care băncile din majoritatea ţărilor, spre deosebire de aproape toate celelalte
societăţi comerciale, sunt supuse supravegherii prudenţiale de către băncile centrale sau alte
organisme oficiale specifice.
Supravegherea prudentiala bancara este procesul prin care una sau mai multe autoritati nationale
asigura stabilitatea si siguranta sistemului bancar. Calificarea supravegherii drept „prudentiala”
este utilizata spre a o deosebi de alte nuante ale supravegherii bancare, care se refera, de
exemplu, la aspecte care tin de protectia concurentei sau de protectia consumatorului.
Pe langa activitatea de supraveghere, bancile trebuie sa exercite si un control asupra proprilor
activitati. Controlul bancar intern reprezintă un ansamblu de măsuri efectuate de conducerea
băncii comerciale, menite să asigure buna funcţionare a acesteia, gestionarea corectă a activelor
şi pasivelor bancare, precum şi corecta înregistrare în evidenţa financiar-contabilă.
Controlul prudential are ca obiectiv impiedicarea manifestarii riscurilor interne ai externe la
nivelul unei institutii de credit, precum si evitarea propagarii acestora. La nivel microeconomic,
controlul prudential consta in gestionarea interna a activitatii, avandu-se in vedere evolutia
constrangerilor care se exercita din exterior, respectiv modificarile cadrului de desfasurare a
activitati sau redefinirea regulilor prudentiale la nivel national sau international.
Supravegherea bancara exista de mai bine de 100 de ani sub diferite forme, mai ales in Statele
Unite si Europa de nord. In ultimii 15 - 20 de ani tarile in curs de dezvoltare au constientizat
importanta controlului bancar in sectorul financiar si al economiei in general.
Oamenii vor sa se convinga de stabilitatea sistemului bancar al tarii. Instabilitatea sistemului
financiar duce la falimentul bancilor si, ca rezultat, la subminarea increderii populatiei in intreg
sistemul bancar. Aceste evenimente pot include in sine urmari macroeconomice ca: micsorarea
cererii de bani; ruinarea sistemei de plati; crearea unor datorii de stat mari si inopinate.
Sistemele de reglementare si supraveghere difera considerabil de la tara la tara. Totusi, exista un
cadru implicit pentru reglementarea si supravegherea bancara care poate fi gasit în “Core
Principles pentru o supraveghere eficienta” emis de Comitetul pentru supraveghere bancara de la
Basel. Cadrul cuprinde 4 seturi de masuri, distincte si totusi complementare, si anume:
masuri legale si institutionale referitoare la formularea si implementarea politicii publice,
respectând sectorul financiar, si, în particular, sistemul bancar;
masuri regulatorii privind formularea legilor, a politicilor, prescriptiilor, ghidurilor sau
directivelor aplicabile institutiilor de credit (cerintele de capital, ghidurile de
management al riscurilor, înregistrsrile contabile si provizioanele);
masuri de supraveghere cu respectarea implementarii regulamentelor de supraveghere si
monitorizarii aplicarii lor;
masuri de siguranta ce asigura un cadru pentru manevrarea dificultatilor de natura
lichiditatii si solvabilitatii ce pot afecta institutiile de credit individuale sau sistemul
bancar ca întreg, sau pentru împartirea pierderilor financiare ce pot apare (exemplu:
scheme de asigurare a depozitelor).
Doua sarcini care stau la baza tuturor sistemelor de supraveghere bancara sunt:
- garantarea echilibrului sectorului bancar pentru a spori si sprijini cresterea economica a tarii;
- apararea depunatorilor care-si depun mijloacele la banca.
Cresterea concurentei in sectorul bancar si astfel impiedicarea concentrarii puterii economice
doar in unele maini, majorarea eficientei activitatii bancare, precum si impartirea corecta a
creditelor in economie sunt alte doua sarcine importante ale supravegherii bancare.
1
Obiectivul central al activitatii de autorizare, reglementare si supraveghere prudentiala a bancilor
il constituie realizarea stabilitatii si viabilitatii intregului sistem bancar prin stabilirea unor norme
si indicatori de prudenta bancara si urmarirea respectarii cu strictete a acestora, precum si prin
asigurarea eliminarii din sistem a bancilor neviabile. Prin urmare, rolul supravegherii prudentiale
a bancilor este acela de a preveni riscul sistemic, avandu-se insa in vedere respectarea
autonomiei fiecarei banci in organizarea si desfasurarea activitatii sale pe baze concurentiale.
Importanta supravegherii are atât o dimensiune nationala cât si una internationala. Dimensiunea
nationala este data de rolul esential pe care sistemul bancar îl are în alocarea resurselor în
economie; practic, prabusirea sistemului bancar ar conduce la un blocaj economic cvasi-total.
Dimensiunea internationala este determinata de interdependentele crescânde care caracterizeaza
economia mondiala. În contextual globalizarii, problemele manifestate într-un sistem bancar pot
contamina cu usurinta alte sisteme.
Scopul supravegherii este de a asigura sanatatea sectorului bancar. Draghi (1999) defineste
aceasta sanatate prin 3 trasaturi:
flexibilitatea – sistemul se adapteaza eficient la modificarile rapide ale mediului
economic
rezistenta – sistemul continua sa functioneze chiar în conditii de socuri economice
stabilitatea interna – sistemul nu genereaza el însusi socuri economice majore care sa
conduca la o criza financiara.
Scopuri sociale si economice in activitatea bancara reprezinta o aparitie comuna in economia
centralizat - planificata socialista. Metoda principala de obtinere a acestor scopuri este creditarea
directa a sectoarelor prioritare ale economiei. O asa impartire a resurselor creditare da prioritate
celui, unde sunt plasate creditele, in ce ramura, dar nu celui ce le imprumuta. Scopurile social -
economice duc la o asa reglementare economica a activitatii bancare care presupune indreptarea
unui anumit procent din credite in ramurile si activitatile prioritare ale economiei. Un alt
exemplu poate servi cererea catre banci de a deschide filiale in sate, chiar si in acele cazuri cand
ele nu vor aduce venit.
Termenul de supraveghere prudentiala este utilizat atât în sens restrâns cât si în sens larg. În sens
restrâns, supravegherea presupune analiza datelor raportate de banci (asa numita supraveghere
2
„off-site”), verificarea pe teren a conformitatii datelor raportate si identificarea altor elemente
faptice relevante (supravegherea „on-site”) precum si luarea masurilor necesare pentru
rezolvarea problemelor prudentiale identificate. În sens larg, supravegherea prudentiala
presupune, pe lânga cele mentionate anterior, efectuarea de analize privind stabilitatea financiara,
emiterea normelor prudentiale privind functionarea bancilor, autorizarea înfiintarii si functionarii
acestora, precum si masurile de scoatere în afara sistemului a bancilor neviabile si de protectie a
depunatorilor.
Tehnicile utilizate de Banca Centrala pentru supravegherea prudentiala a activitatii institutiilor
de credit respectiv sunt:
a) supravegherea „off-site” – bazata pe analiza raportarilor financiare si de prudenta
bancara transmise de institutiile de credit
b) supravegherea „on-site” – asigurata prin inspectii la sediul central si la sediile secundare
ale institutiilor de credit
Supravegherea „off-site”
Supravegherea „off-site” este procesul prin care Banca Nationala prin Directia de Supraveghere
monitorizeaza si analizeaza diferite raportari fara a se deplasa la sediul institutiei de credit. Pe
langa aceste raportari, de cele mai multe ori de natura contabila, pentru sustinerea „examinarilor
de acasa” au loc intalniri periodice cu conducatorii bancilor pentru o intelegere completa a
institutiei de credit.
Supravegherea prudentiala pe baza rapoartelor si a situatiilor financiare transmise de catre banci,
denumita si supraveghere „off-site”, este realizeaza la nivelul autoritatii de supraveghere, de cele
mai multe ori banca centrala. Prin acest tip de monitorizare a fiecarei banci, se urmaresc
urmatoarele deziderate:
1. identificarea in timp a problemelor pentru care actiunea corectiva promta poate fi
eficienta
3
2. urmarirea continua prin intermediul indicatorilor de prudenta bancara raportati a
situatiilor financiare a fiecarei banci, iar la nivelul agregat, a viabilitatii intregului sistem
bancar
3. mobilizarea resurselor umane limitate catre aceste banci sau activitatea caracterizata
printr-un mare risc.
Realizarea situatiilor de supraveghere „off-site” este considerata cea mai importanta imbunatatire
adusa activitatii de supraveghere bancara. Facilitatile oferite sunt multiple si semnificative, ceea
ce justifica interesul si atentia acordata de un numar tot mai mare de tari pentru perfectionarea
acestei modalitati de supraveghere.
Supravegherea bancara pe baza raportarilor de prudenta bancara presupune o gama larga de
activitati, iar practica bancara a dovedit ca acest tip de monitorizare se poate desfasura la diferite
grade de complexitate. Exista tari care si-au stabilit un sistem simplist de monitorizare, in care
analiza informatiilor se limiteaza la o revizuire sumara a datelor transmise periodic de catre
banci. Acest proces se rezuma in fapt la simpla observare a incadrarii unor indicatori supusi
observarii in nivelurile de prudenta.
Tarile cu sisteme financiare dezvoltate si-au creat sisteme sofisticate de supraveghere „off-site”.
Prin softul bancar utilizat anomaliile, disfunctionalitatile sau abaterile semnificative sunt
semnalate automat in vederea unor investigatii suplimentare. De asemenea, pe baza datelor din
bilant si contul de profit si pierdere se realizeaza previziuni si chiar similarea efectelor diferitelor
prezumtii.
O functie importanta în cadrul operatiunilor „off-site” o reprezinta determinarea profilului de risc
al institutiilor de credit. Finalitatea acestui obiectiv constã în selectarea institutiilor de credit
agreate în cadrul operatiunilor de politica monetara.
Comunicarea „off-site” dintre institutiile de credit si Banca Nationala a Romaniei, in ceea ce
priveste raportarile financiare si nu numai, se realizeaza printr-o retea interna de raportare numita
SIRBNR prin intermediul careia diferite rapoarte sunt transmise cu o anumita periodicitate, la
baza lor stand diferite regulamente, norme, ordine sau chiar scrisori din partea BNR adresate
institutilor de credit.
4
In cadrul analizei pe baza raportarilor se calculeaza urmatoarele componente din cadrul
sistemului uniform de rating bancar CAAMPL:
C – adecvarea capitalului
A – calitatea actionariatului
A – calitatea activelor
M – management
P – profitabilitate
L – lichiditate
Sistemul se constituie intr-un instrument eficient de lucru pentru evaluarea institutiilor de credit
in scopul identificarii, intr-o faza incipienta, a acelor institutii care sunt ineficiente sub aspect
financiar si operational sau manifesta trenduri adverse solicitand, din partea autoritatii de
supraveghere o atentie sporita.
Componenta C a ratingului CAAMPL, adecvarea capitalului, poate indica daca o banca poate sa-
si mentina un capitalcorespunzator, in raport cu natura si profilul de risc, precum si cu
capacitatea conducerii de a identifica, masura si controla aceste riscuri.
Pentru stabilirea gradului de adecvare a capitalului se are in vedere efectul riscurilor de credit, de
piata si a altor riscuri asupra conditiei financiare a bancii. Tipurile si marimile riscurilor, in
activitatea bancii, determina in ce masura capitalul ar trebui sa se situeze deasupra nivelului
minim impus de reglementari pentru a face fata unor consecinte nedorite.
Adecvarea capitalului este evaluata in functie de urmatorii factori:
nivelul si calitatea capitalului si situatia generala financiara a bancii
capacitatea managementului de a face fata nevoilor curente de majorarea a capitalului
social
natura, trendul si volumul activelor problema si provizionarea corespunzatoare a acestora
structura bilantului, riscul pietei, concentrarea riscului
expunerea riscului din activitati extrabilantiere
5
calitatea si consistenta veniturilor, justetea dividendelor
perspective si planuri de crestere, precum si experienta trecuta
accesul la piata de capital si alte surse de capital
Pentru calcularea si analiza componentei C se folosesc o serie de indicatori cum ar fi:
raport de solvabilitate
rata capitalului propriu
raportul dintre capitalul propriu si capitalul social
indicele de crestere a capitalului propriu
Componenta A, calitatea activelor, poate reflecta riscul potential al creditelor, al investitilor si al
altor active, precum si al tranzactilor extrabilantiere. Evaluarea calitatii activelor trebuie
analizata si in functie de gradul de provizionare al acestora. De asemenea, este necesar sa se ia in
calcul toate celelalte riscuri care pot afecta valorificarea activelor bancii, incluzand riscul de
exploatare, de piata, de reputatie, strategie, si altele. Capacitatea managementului este reflectata
de masura in care reuseste sa identifice, sa urmareasca si sa controleze aceste riscuri.
Calitatea activelor bancii este evaluata in functie de urmatorii factori:
practici sanatoase de administrare a creditului si de identificarea a riscurilor
nivelul, distributia, gravitatea si trendul activelor neperformante, atat pentru tranzactii
bilantiere cat si extrabilantiere
adecvarea provizioanelor si a altor rezerve
riscul de credit rezultat din tranzactii extrabilantiere cum ar fi scrisori de garantie,
acreditive, linii de credit, etc.
varietatea si calitatea portofoliului de credite si investitii
gradul de concentrare a riscului
adecvarea politicilor si practicilor de credit si investitii
capacitatea managementului si administrarea corespunzatoare a activelor, inclusiv
identificarea si colectarea activelor problema
adecvarea controlului intern si a sistemelor informatice manageriale
Pentru calcularea si analiza componente A se folosesc o serie de indicatori cum ar fi:
6
rata generala de risc
creditele acordate clientelei/total active
total credite restante si indoielnice/total portofoliu credite
credite si dobanzi restante si indoielnice/capitaluri proprii
rata riscului de credit
rata de acoperire a creditelor si plasamentelor neperformante
indicele de crestere a creditelor acordate clientelei la valoarea bruta
Literatura de specialitate face referire la o serie de avantaje oferite de supravegherea "off-site",
dintre care cele mai importante sunt:
1. supravegherea off-site a fost comparata cu un adevarat instrument de avertizare timpurie
aflat la dispozitia supraveghetorilor bancari, datorita posibilitatilor de dezvaluire a
problemelor financiare ivite in activitatea unei banci, inainte ca acestea sa se agraveze sau
sa fie descoperite cu ocazia inspectiilor periodice. Aceasta detectare se realizeaza prin
analiza principalilor indicatori financiari bancari pentru fiecare institutie de credit, cat si a
altor date cuprinse in rapoartele prudentiale transmise autoritatilor de supraveghere
bancara. S-a dovedit ca, in multe cazuri, cunoasterea din timp a dificultatilor din
activitatea bancilor a echivalat cu salvarea acestora de la faliment.
2. supravegherea „off-site” contribuie la o eficienta utilizare a resurselor umane, prin aceea
ca permite examinatorilor sa-si indrepte atentia catre bancile care se confrunta cu
dificultati financiare sau a caror expunere la risc este in crestere. In general,
supravegherea pe baza rapoartelor prudentiale necesita un numar restrans de personal.
3. examinarea rapoartelor generate de sisteme de supraveghere „off-site”, precum si
analizele efectuate pe baza acestora sunt utile examinatorilor in etapa de pregatire a
inspectiilor la banci. Sistemul „off-site” faciliteaza concentrarea atentiei asupra acelui
domeniu oprerational al bancii pentru care este nevoie, in mod special, de o supraveghere
mai atenta, chiar prin efectuarea de verificari la fata locului.
4. La nivel agregat, sistemul de supraveghere pe baza rapoartelor prudentiale sunt folosite
de banca centrala pentru a diagnostica starea de sanatate si realizarile intregului sistem
bancar sau a unui grup de banci. In acelasi timp, datele agregate pot constitui pentru
supraveghetori primul semnal de avertizare a schimbarilor intervenite in starea sistemului
7
bancar, ceea ce necesita in unele cazuri atitudini promte in politica de supraveghere
bancara, sau chiar schimbarea filosofiei supravegherii bancare.
Avantajele dovedite ale supravegherii prudentiale „off-site” nu-i confera calitatea de modalitate
absoluta prin care se realizeaza monitorizarea sistemului bancar. In realitate, sistemele
respective, create pentru a servi drept instrumente de detectare a perturbatiilor financiare ca si
mijloc de supraveghere a activitatii bancilor si comparare a performantelor bancare, au fost
proiectate pentru a suplimenta inspectiile la fata locului si nu pentru a le substitui. Anumite
informatii considerate esentiale pentru procesul de supraveghere, cum sunt cele privind realitatea
politicii interne a bancii, procedurile de control, competenta profesionala a echipei manageriale
etc, pot fi evaluate efectiv numai prin inspectii la sediul unitatilor bancare. Cu alte cuvinte,
supravegherea pe baza rapoartelor de prudenta bancara si examinarea la fata locului, desi intr-o
anumita masura difera una de cealalta, pot fi considerate drept complementare. Aceasta cu atat
mai mult cu cat supravegherea sistemului bancar prezinta si anumite limite.
In primul rand, datorita specificului sau, este dependenta de rapoartele de prudenta bancara
transmise de catre producatorii de informatii, respectiv unitatile bancare, autoritatile de
supraveghere, iar examinatorii iau la cunostinta numai de elementele cuprinse in situatiile
financiare respective. Din aceasta cauza, recomandarile comitetului de la Basel este ca
supravegherea „off-site” sa includa si interviurile de prudenta bancara realizate cu personalul din
conducerea bancii.
In al doilea rand, sistemul functioneaza cu conditia ca raportarile bancilor sa se incadreze in
termenele prevazute de autoritatea de supraveghere, iar informatiile continute sa prezinte un grad
mare de acuratete. Pentru evitarea cazurilor de intarzieri si transmiterea de date incorecte,
oragnele de supraveghere bancara trebuie sa fie investite cu autoritatea necesara pentru aplicarea
de penalitati corespunzatoare.
Se poate spune ca supravecherea „off-site” se constituie ca un dispozitiv de avertizare timpurie
ce trage semnale de alarma in cazul deteriorarii indicatorilor institutiei raportoare in intervalul de
timp dintre doua supravegheri „on-site”
8
Supravegherea „on-site”
Supravegherea „on-site” reprezinta a doua modalitate de exercitare a functiei de supraveghere pe
care o are Banca Nationala. Aceasta inspectie la fata locului este o continuare, o prelungire a
supravegherii „off-site”. Relatia dintre cele doua componente ale supravegherii este una de
complementaritate in sensul ca, analiza efectuata pe baza raportarilor transeaza liniile de
activitate pentru inspectiile la sediul institutilor de credit, cum de altfel inspectiile „on-site”
certifica acuratetea raportarilor „off-site”. De asemenea, prin supravegherea la sediul institutilor
de credit se urmaresc si alte aspecte generatoare de risc de credit, ce nu pot fi determinate prin
tehnici de supraveghere „off-site”, cum ar fi calitatea conducerii sau managementul institutiei.
In timpul examinarilor „on-site”, supraveghetorii fac o apreciere generala a institutiei bancare,
pornind de la ideea de organizatie. Examinarea prin intermediul examinatorilor specializati si
pregatiti permite aprecierea cu mai multa acuratete a factorilor calitativi cum ar fi capacitatea
managementului si procedurile controlului intern care pot ss nu se reflecte adecvat in rapoartele
de reglementare.
Prin prezenta efectiva la fata locului, un supraveghetor poate dobandi informatii detaliate privind
conducerea si administrarea bancii, operatiunile, procedurile si controalele interne, informatii ce
sunr necesare pentru evaluarea situatiei financiare a institutiei si verificarea respectarii legilor si
reglementarilor bancare. Inspectiile sunt conduse de obicei de o echipa de examinatori care
viziteaza bancile pentru a verifica, extrage, analiza si evalua informatiile obtinute din evidentele
bancii si din discutiile cu personalul acesteia. In general se urmaresc 3 obiective principale:
verificarea exactitatii rapoartelor prudentiale transmise autoritatilor de supraveghere
bancara, controlul realitatii si acuratetea lor.
asigurarea respectarii legilor si reglementarilor cu caracter bancar, a altor dispozitii
legale, in masura in care o neregularitate in acest domeniu poate antrena consecinte
pecuniare, penale sau juridice
confirmarea starii de sanatate a bancii
In general, obiectivele supravegherii "on-site" difera de la tara la tara, in functie de
particularitatile politice si economice ale fiecarui stat. In cazul tarilor cu economia centralizata,
examinarea la fata locului a fost concentrata pe verificarea respectarii directivelor, legilor si
9
reglementarilor bancare, in timp ce problemele care vizau siguranta si viabilitatea sistemului
bancar au fost neglijate sau considerate de importanta scazuta.
In multe tari cu ecomonie de piata dezvoltata, examinatorii doresc determinarea situatiilor
financiare reale si a performantelor bancii prin evaluarea gradului de adecvare a capitalului in
functie de risc, a calitatii portofoliului de active, a conducerii bancii si a sistemului de control
intern, venitul si profitabilitatea realizata, lichiditatea si administrarea pasivelor, verificarea
elementelor in afara bilantului contabil.
In cazul tarilor cu sisteme bancare complexe, supraveghetorii merg mai departe cu simpla
determinare a sistemului financiar a institutiei de credit si procedeaza la evaluarea modalitatilor
in care aceasta masoara, administreaza si controleaza riscul. De asemenea se evalueaza realitatea
si eficienta politicii bancare, a procedurilor utilizate pentru planificarea si realizarea bugetului,
sistemului de control intern, informarea conducerii si sitemul de management a riscurilor
bancare, strategia de dezvoltare a bancii si prognozele elaborate in ceea ce priveste influenta
unor factori externi sau interni asupra profitabilitatii bancii.
Incepand cu anul 2004 a fost modificata modalitatea de evaluare a managementului bancilor prin
utilizarea unor modele de evaluare a riscurilor de tipul „scorecard” ce permit calcularea si
atribuirea unui calificativ pentru fiecare componenta a sistemului de management: planificarea,
monitorizarea, controlul si evaluarea.
Din anul 2005 a fost modificata abordarea in evaluarea componentei L astfel incat sa cuantifice
capacitatea de a planifica, monitoriza si controla riscurile bancare, sa evalueze calitatea
guvernantei corporative, calitatea sistemelor informatice la nivel de banca, precum si adecvarea
sistemelor de audit intern.
In urma analizelor „off-site” si „on-site” fiecare institutie de credit primeste cate un rating pentru
fiecare indicator de analiza, pentru fiecare compenenta CAAMPL si in final un rating compus si
un scor final ce reprezinta punctajul total acordat indicatorilor ce definesc elementele CAAMPL.
Fiecare din cele 6 componente sunt evaluate pe o scara de valori cuprinsa intre 1 si 5, astfel incat
1 reprezinta cel mai performant nivel si 5 cel mai scazut, marcand nivelul maxim de preocupare
10
a autoritatii bancare. 4 dintre acestea (C – adecvarea capitalului, A - clitatea activelor, P –
profitabilitatea, L – lichiditatea) sunt evaluate pe baza unor indicatori. Intervalale valorice au fost
stabilite pornind de la standardele internationale in materie si de la conditiile specifice fiecarui
sistem bancar. In timpul activitatilor de inspectie „on-site”, analiza se completeaza cu celelalte 2
componente (A – calitatea actionariatului si M – management) care contribuie in mod direct la
stabilirea profilului de risc al bancilor, a politicilor si strategiilor de dezvoltare, precum si la
aprecierea conformitatii cu cerintele predentiale.
Rating-urile atribuite de supraveghere institutiilor de credit au aparut initial ca aprecieri derivate
pe baza examinarilor „on-site”. In ultimii ani, abordarea a cunoscut o mare dezvoltare si a fost
aplicata sa functioneze pe baze „off-site”. Sistemele de rating ale supravegherii bancare ajuta la
identificarea institutiilor a caror conditie impune o atentie speciala din partea supravegherii.
Ratingurile examinarii „on-site” se bazeaza pe aprecieri subiective facute de examinator asupra
diferitelor aspecte ale functionarii institutiei bancare. Totusi, aprecierile vizeaza anumite semne
evidente care reprezinta fundamentul aprecierii; acestea nu sunt riguroase si restrictive si permit
examinatorului sa ia in consideratie si alti factori pe care-i considera pertinenti pentru aprecierea
sa, in legatura cu institutia bancara. In timp ce, rating-urile examinarilor „on-site” pot fi
impartasite cu managementul bancii in cauza, acestea nu sunt facute public.
Rating-urile supravegherii „off-site” se bazeaza pe analiza „off-site” a informatiilor reglementate
a se transmite bancii centrale, precum si a altor informatii aflate la dispozitia supraveghetorului
ca si a informatiilor din rapoartele de examinare „on-site”. Aceste rating-uri se atribuie pe baza
unui proces continuu de evaluare a unei institutii bancare intr-o perioada de timp, in general de
un an. Ratingurile de supraveghere bancara „off-site” sunt in general confidentiale si de uz intern
al supraveghetorilor.
11