TEZĂ DE DOCTORAT - turcoane.ro · 4.3.1 Metode de Generare a Numerelor Aleatoare (GNA) ... Democraţia Digitală în Societatea Cunoaşterii. Ovidiu Turcoane - Mai 2015 Cuprins :

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI C.S.U.D.

Şcoala Doctorală - Informatică economică

TEZĂ DE DOCTORAT

DEMOCRAŢIA DIGITALĂ ÎN SOCIETATEA CUNOAŞTERII

Coordonator ştiinţific: Prof. univ. dr. Bogdan Ghilic-Micu

Autor: Ovidiu Turcoane

Bucureşti

2015

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

C.S.U.D. Şcoala Doctorală - Informatică economică

DEMOCRAŢIA DIGITALĂ ÎN SOCIETATEA CUNOAŞTERII

Comisia de doctorat:

Prof.univ.dr. Ion Smeureanu Academia de Studii Economice din Bucureşti

- Preşedinte

Prof.univ.dr. Doina Dănăiaţă Universitatea de Vest din Timişoara

- Referent

Prof.univ.dr. Valentin Liţoiu Universitatea din Craiova

- Referent

Prof.univ.dr. Marian Stoica Academia de Studii Economice din Bucureşti

- Referent

Prof.univ.dr. Bogdan Ghilic-Micu Academia de Studii Economice din Bucureşti

- Coordonator ştiinţific

Autor: Ovidiu Turcoane

Bucureşti 2015

Pagină intenţionat lăsată goală

"If there's a new way, I'll be the first in line,

It better works this time!" Megadeth - Peace Sells... but Who's Buying? (1986)

Mulţumesc familiei pentru suport! Această lucrare a fost cofinanţată (în perioada iunie 2014 - mai 2015) din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect numărul POSDRU/159/1.5/S/134197 „Performanţă şi excelenţă în cercetarea doctorală şi postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România”.

Pagină intenţionat lăsată goală

Democraţia Digitală în Societatea Cunoaşterii Ovidiu Turcoane - Mai 2015

Abstract

Abstract

Democraţia electronică sau digitală în societatea cunoaşterii sau, pe scurt, E-democraţia este privită ca soluţia pentru a depăşi impasul sociopolitic pe care societatea umană aflată sub stindardul democraţiei îl experimentează de câţiva ani. E-democraţia este legată strâns de societatea cunoaşterii, pentru că prima exprimă o viziune politică, mai degrabă, iar a doua o perspectivă socială, în primul rând. Privind lucrurile astfel, rezultă necesitatea unei participări susţinute din partea membrilor societăţii care să gireze demersul democratic prin utilizarea noilor forme de tehnologie a informaţiei şi comunicării.

Explorarea de faţă are trei părţi mari şi în fiecare din ele se porneşte cu o bază teoretică pentru a se identifica (nu neapărat construi) un model din perspectiva autorului, care să susţină implementarea unui model sociopolitic al democraţiei digitale în societatea cunoaşterii.

Prima parte a acestei lucrări dezbate modelele consacrate ale democraţiei dar şi pe cele alternative, urmărind un fir istoric dar mai ales logic al ideii democraţiei bazate pe participare, deliberare şi incluziune. Privită nu neapărat metaforic, E-democraţia este definită ca un sistem sociopolitic care se bazează pe o permanentă optimizare specifică metodei backpropagation de învăţare prin greşeală. Folosindu-se temele consacrate care susţin şi apără democraţia participativă, se construieşte un model inferenţial fuzzy de tip Mamdani ce urmăreşte să verifice evoluţia sistemului sociopolitic al E-democraţiei în funcţie de transformarea a trei inputuri de bază: Cetăţenii, Delegaţii şi Justiţia.

Îmbunătăţindu-se sistemul democratic reprezentativ, combătându-se criticile aduse democraţiei electronice şi asumându-se observaţiile privind anumite slăbiciuni identificate de diverşi autori, partea a doua a lucrării construieşte un model politic conceptual al E-democraţiei. Totodată, se pune accent pe loterie ca formă de alocare a drepturilor şi îndatoririlor din societate, cu implicaţie în selecţia reprezentanţilor (e.g. Delegaţii) şi se fac simulări ale acesteia pentru a se verifica computaţional obţinerea rezultatele scontate, în funcţie de anume criterii propuse aici: genul, vârsta şi arealul.

Ultima parte a explorării de faţă propune i) definirea societăţii cunoaşterii pe baza cercetărilor privind evoluţia relaţiilor umane contemporane şi ii) identificarea tehnologiilor care se constituie în fundamentul modelului E-democraţie. Se propune şi un model data - informaţie - cunoştinţă - înţelepciune care să susţină auto-determinarea într-un sistem informaţional bazat pe continuă optimizare şi se schiţează o conlucrare între diverse tehnologii ce definesc implementarea democraţiei digitale: Cloud, SOA, WOA, Agile, arhitectură suplă (Lean), principiile arhitecturale REST, protocolul SOAP şi tehnologiile adiacente, Linked Data şi Web Semantic.

Scopul explorării de faţă nu este construirea unui model inovator al democraţiei în general, ci scoaterea în evidenţă a propensiunii umanităţii către idealurile democratice, mergând pe firul impactului tehnologiei digitale asupra societăţii.


Abstract

Abstract vizual: Democraţia digitală în societatea cunoaşterii

CLOUD

SOA / WOA

Cetăţeni Delegaţi

Societatea CunoaşteriiE-Democraţia

Justiţie

ParticipareDeliberareIncluziune

REST/HTTPSOAP

SOAP

Semantic

REST

LD

Agile

feed-back

LD Semantic

Agile

REST/HTTP


Cuprins

CUPRINS

A. Listă de abrevieri ................................................................................................ i B. Listă de tabele ................................................................................................... iii C. Listă de figuri ................................................................................................... iv

D. Listă de formule ................................................................................................. v

1. Introducere ........................................................................................................ 1

2. Stadiul cunoaşterii. Modele ale democraţiei ........................................................ 5

2.1 Democraţia contemporană ....................................................................................... 5 2.2 Modele alternative ale democraţiei contemporane ................................................. 11 2.3 Scurtă evoluţie a teoriei democraţiei ...................................................................... 20

2.3.1 Perioada pre-aristotelică ................................................................................................... 20 2.3.2 Aristotel ........................................................................................................................... 21 2.3.3 Rousseau .......................................................................................................................... 23 2.3.4 Declaraţia revoluţionară americană ................................................................................... 24 2.3.5 Democraţia în modernitate ................................................................................................ 25

3. Descrierea modelului logic al E-democraţiei ..................................................... 27

3.1 Modelul input-sistem-output al E-democraţiei (MISOE) ........................................ 27 3.2 Modelul fuzzy al E-democraţiei (MFE) .................................................................. 40

3.2.1 Logica fuzzy ca fundament al E-democraţiei .................................................................... 41 3.2.1.1 Rolul incertitudinii în politică ...................................................................................... 42 3.2.1.2 Inputuri şi outputuri fuzzy, SIFM şi MFE ..................................................................... 44

3.2.2 Modelul MFE propriu-zis ................................................................................................. 45 3.2.2.1 Determinarea incertitudinii sistemului .......................................................................... 46 3.2.2.2 Seturi fuzzy ale MFE ................................................................................................... 48 3.2.2.3 Reguli fuzzy ale MFE (RMFE)..................................................................................... 51 3.2.2.4 Logica fuzzy a MFE ..................................................................................................... 53

3.2.3 Analiza de sensibilitate a MFE (ASE) ............................................................................... 56

3.3 Algoritm de optimizare al MFE (AOE) .................................................................. 60

4. Descrierea modelului conceptual dinamic al E-democraţiei (MDED) ................ 65

4.1 Modelul dinamic incipient al E-democraţiei (MDED-I) .......................................... 65 4.2 Contra-argumente la critica E-democraţiei ............................................................ 72 4.3 Selecţia reprezentanţilor ........................................................................................ 78

4.3.1 Metode de Generare a Numerelor Aleatoare (GNA) .......................................................... 81


Cuprins

4.3.2 Eşantionarea reprezentanţilor şi dimensiunea CMD-I ........................................................ 90 4.3.3 Considerente finale ale selecţiei politice prin tragere la sorţi ............................................ 104

4.4 Stabilirea cvorumului .......................................................................................... 105 4.4.1 Modelul fuzzy de obţinere a mărimii cvorumului (MFC) ................................................. 106 4.4.2 Consideraţii finale privind cvorumul ................................................................................ 113

4.5 Descrierea pe larg a MDED ................................................................................. 115 4.5.1 Platforma CA (PT-CA) .................................................................................................... 119 4.5.2 Crearea unei instanţe PC(CI-PC) ..................................................................................... 120 4.5.3 Consideraţii finale ale MDED .......................................................................................... 123

5. Implementarea democraţiei digitale în societatea cunoaşterii ...........................125

5.1 Descrierea Societăţii Cunoaşterii (SoC)................................................................ 126 5.1.1 Societatea cunoaşterii între realitate şi ideal ..................................................................... 127 5.1.2 Software liber sau cu sursă deschisă (SLSD), o formă de eliberare a informaţiei .............. 132 5.1.3 Modelul Data - Informaţie - Cunoştinţă - Înţelepciune (DICI / DIKW) ............................ 134 5.1.4 Noul model Dată - Informaţie - Cunoştinţă - Înţelepciune (NMDICI) .............................. 139

5.2 Implementarea modelului dinamic al E-democraţiei (IMDED) ............................ 147 5.2.1 Implementarea SoC (ISoC) .............................................................................................. 149

5.2.1.1 ISoC şi CLOUD .......................................................................................................... 150 5.2.1.2 ISoC şi Agile & SOA .................................................................................................. 162 5.2.1.3 ISoC şi WOA .............................................................................................................. 174 5.2.1.4 Integrare PIMDED în ISoC ......................................................................................... 178

5.2.2 Implementarea PPD (IPPD) ............................................................................................. 180 5.2.3 IMDED, integrare SoC şi PPD ......................................................................................... 181

5.2.3.1 REST versus SOAP? ................................................................................................... 184 5.2.3.2 P2P şi paradigma torenţilor ......................................................................................... 185

Concluzii .................................................................................................................191

Bibliografie ..............................................................................................................193

Anexe şi lista articolelor publicate ............................................................................199


Listă de abrevieri

i

A. Listă de abrevieri

AAFD: Fluxuri disjunctive ale culturii economice la Arjun Appadurai, 129

ADICI: Analogii DICI, 137 AGAC: Algoritm de generare a antecedenţilor şi

consecinţelor, 61 AGG: Algoritm/ Protocol de generare a germenului, 84 Agile: Dezvoltarea flexibilă a produselor software, 150 AGNA: Algoritm general pentru GNA, 82 AIB: Algoritm pentru limitele inputului, 63 AIS: Algoritm de iniţializare a soluţiilor, 61 AJAX: Asynchronous JavaScript and XML, 160 AMB: Analogia MISOE - backpropagation, 34 ANN: Argumentul pentru necesitatea NMDICI, 139 AOE: Algoritm de optimizare al MFE, 60 AP: Alternativa participării, 113 API: Application Programming Interface, 156 APS: Asociaţii profesionale şi sindicate, 119 AR: Argumentul lui Rousseau privind libertatea prin

participare, 72 ASE: Analiză de sensibilitate a (modelului fuzzy al) E-

democraţiei, 56 ASUP: Arhitectura suplă, 167 ASV: Obiecţiile lui Asimov privind democraţia

electronică, 76 AX 1: Axioma 1, paradigma conflictului democraţie -

oligarhie - tiranie, 21 AX 2: Axioma 2, declaraţia revoluţionară americană, 24 AX 3: Axioma 3, definiţia cetăţeanului din societatea

cunoaşterii, 28 AX 4: Axioma 4, rolul comitetelor în rezolvarea

problemelor politice, 67 AX 5: Axioma 5, reprezentativitate în democraţie, 78 AX 6: Axioma 6, definiţia societăţii cunoaşterii, 139 BD: Bază de date, 153 BIE: Bipolaritate extinsă cu neutralitate, 43 CA: Comitetul de Ajutor, 66 CBI: Consecinţe benefice indirecte ale loteriei în

politică, 104 CC: Comitetul Cetăţenesc, 66 CCLD: Caracteristici cheie pentru CLOUD, 150 CCLOA: concluzii cooperare CLOUD şi SOA, 166 CGNA: Criteriile GNA pentru MDED, 84 CI-PC: Crearea unei instanţe PC, 120 CJD: Piloni definitorii ai E-democraţiei (Cetăţenii,

Justiţia şi Delegaţii), 29 CLOUD: Computaţional în nor (Cloud Computing), 150 CMD: Componentele MDED, 115 CMD-I: Componentele MDED-I, 65 COL: Consiliul Local, 106 COSI: Criteriile PSD ale Open Source Initiative, 134 CR: Comitetul Reprezentanţilor, 65 CRE: CR executiv, 115 CRJ: CR al justiţiei, 115 CRL: CR legislativ, 115 C-S: (Arhitectura) Client-Server, 179 CSIFM: Componentele SIFM, 53

CSL: Caracteristici ale SL, 133 CSOA: Concepte cheie SOA, 163 DaaS: Database as a Service, 153 DEFG: Definirea GNA, 81 DICI: Data, Informaţie, Cunoştinţă, Înţelepciune, 134 DIKW: Data, Information, Knowledge, Wisdom, 134 DMC: Deficienţe ale societăţii reţea observate de

Manuel Castells, 131 DR: Democraţie reprezentativă, 68 EA: E-autorizarea la Amichai-Hamburger, 19 EDS: Elementele constitutive ale democraţiei la

Schmitter & Karl, 6 EN: Eşantionare normală simplă, 94 EP: Eşantionare a posteriori, 102 ER: Regulile lui Elster, 14 ES: Eşantionare stratificată, 94 ESoC: Entităţile SoC, 149 FA: Funcţiuni sociale ale loteriei la Aubert, 79 FM: Funcţie membră, 44 FWC: Criteriile observate de Frank Webster pentru

definirea societăţii informaţionale, 128 FXCA: Fluxuri ale CA, 119 FXJ: Fluxuri de activitate ale justiţiei, 118 FXPC: Fluxuri ale PC, 121 GA: Grupuri arhitecturale ale MDED, 148 GNA: Generarea de numere aleatoare, 81 GS: Obiecţiile lui Sartori privind democraţia

participativă, 73 HATEOAS: Hypermedia as the engine of application

state, 174 HTML: HyperText Markup Language, 177 HTTP: Hypertext Transfer Protocol, 174 IA: Inteligenţa Artificială, 27 IaaS: Infrastructure as a Service, 153 IAOE: Îmbunătăţire a AOE, 63 ICLOUD: inter - CLOUD, 158 IID: Independent şi identic distribuit, 81 IMDED: Implementarea MDED, 147 INSOUT: Model input-sistem-output, 26 IPPD: Implementare PPD, 180 IRG: Integrarea noilor P2P în realitate apud Glorioso,

188 ISC: Criteriile de selecţie a reprezentanţilor, 90 ISOA: Interfaţă SOA, 165 ISoC: Implementare SoC, 149 JSON, 176; JavaScript Object Notation, 176 JSON-LD: JSON pentru LD, 176 KG: Criteriile lui Kroese pentru GNA, 84 LCG: Generator linear congruent, 85 LD: Linked Data, 140 LFSR: Generator cu registre de comutare lineară cu

feedback, 86 LRN: Comunitate locală, regională sau naţională, 66 MaaS: Management as a Service, 153 MASE: Modalităţi de realizare a ASE, 58 MCG: Generator congruent multiplicativ, 85


Listă de abrevieri

ii

MD: Dimensiuni ale legislativului la Mueller, 80 MDED: Modelul conceptual dinamic al E-democraţiei,

65 MDED-I: MDED incipient, 65 MEDSoC: Modelul E-democraţiei în Societatea

Cunoaşterii, 27 MFC: Modelul fuzzy al cvorumului, 106 MFE: Modelul fuzzy al E-democraţiei, 40 MI: Mediu de integrare, 147 MISOE: Modelul INSOUT al E-democraţiei, 27 ML: Argumentele lui Mulgan pentru selecţia prin

loterie, 79 MRG: Generator cu recursivitate multiplă, 85 MRG32k3a: Generator celebru de tip MRG, 86 MT19937: Generator celebru de tip Mersenne twisters,

86 NADS: Nivel administrativ-spaţial, demografic şi social,

123 NEP: Niveluri de evoluţie ale P2P la Pouwelse, 186 NIST: National Institute of Standards and Technology,

150 NISW: Niveluri de intermediere ale SW, 164 NM: Niveluri ale societăţii cunoaşterii la Maier, 17 NMDICI: Nou model al DICI, 139 NP: Niveluri de participare la Maier, 19 NPP: Noua paradigma de participare, 114 NSF: Numele subsetului fuzzy, 46 NZ: Obiecţiile lui Nozick privind democraţia, 73 ONG: Organizaţie non-guvernamentală, 119 P2P: Reţea de la egal la egal (Peer-to-Peer), 150 PaaS: Platform as a Service, 153 PAGL: Principiile Agile, 168 PASUP: principiile ASUP, 172 PC: Problemă Contextuală, 67 PDI: Participare, Deliberare şi Incluziune, 31 PDP: procesul decizional politic, 179 PIMDED: Principiile IMDED, 150 PLD: principiile LD, 176 PNMDICI: Principiile generale ale NMDICI, 140 POO: programare oreintată obiect, 142 PP: Partide politice, 119 PP2P: Producţie P2P, 186 PPD: Proces politic decizional, 148 PREST: principiile REST, 174 PS: Procedurile lui Sher pentru o loterie corectă, 80 PSA: Produse software de autor, 133 PSD: Produs cu sursă deschisă, 132 PSL: Produs cu software liber, 132 PT-CA: Platforma CA, 119 Rc: Remarci în urma ASE, 58 RDE: Repere ale sistemului politic la David Easton, 30 RDF: Resource Description Framework, 176 RDS: Reguli Dahl-Schmitter, 6 REST: Representational State Transfer, 174 RFIP: Reguli fuzzy cu inputuri pozitive, 61 RIA: Rich Internet Application, 160 RLI: Rule of Law Index (indexul statului de drept), 46

RMFC: Regulile MFC, 111 RMFE: Regulile MFE, 51 SA: Serviciul de Ajutor, 66 SaaS: Software as a Service, 153 SC: Serviciul de Control, 67 SCLD: servicii în CLOUD, 153 SCMD-I: Serviciile oferite de CMD-I, 66 SFC: Setul fuzzy al Cetăţenilor, 49 SFCVO: Seturi fuzzy ale Cvorumului, 110 SFD: Setul fuzzy al Delegaţilor, 48 SFDIS: Seturi fuzzy ale Discrepanţei, 108 SFDUR: Seturi fuzzy ale Duratei/Vârstei, 109 SFE: Setul fuzzy al E-democraţiei, 50 SFJ: Setul fuzzy al Justiţiei, 46 SFMFC: Seturi fuzzy ale MFC, 110 SFTIP: Seturi fuzzy ale Tipului, 107 SIFM: Sistem de inferenţă fuzzy de tip Mamdani, 42 SLSD: Software liber sau cu sursă deschisă, 132 SNP: Scenariu de natură politică, 106 SOA: Arhitectură orientată pe servicii (Service Oriented

Architecture), 150 SOAP: Simple Object Access Protocol, 160 SoC: Societatea Cunoaşterii, 27 SoCED: SoC şi E-democraţia, 31 SPC: Stări ale PC, 121 SPO: (triplet) Subiect - Predicat - Obiect, 176 SR: Serviciul Reprezentanţilor, 66 SSP: sintaxă, semantică şi pragmatică, 137 SW: Servicii Web, 156 TaaS: Testing as a Service, 153 TCR: Trăsături cardinale ale reţelelor P2P, 186 TFM: Tipul fiecărei funcţii membre, 46 TIC: Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, 3 TMC: Concepte cheie în transformarea muncii la

Manuel Castells, 130 UF: Utilizator final, 133 UNOB: Obiectivele UNESCO pentru a accede la

societatea cunoaşterii, 126 UNSoC: Principiile UNESCO pentru trecerea de la

societatea informaţională la cea a cunoaşterii, 126 URI: Uniform Resource Identifier, 174 VCI: Valori clare ale intervalului subsetului fuzzy, 44 VCJD: Variabile pentru antrenarea CJD, 36 VD: Valori derivate ale indicilor medii, 46 VDS: Variabilele democraţiei la Schmitter & Karl, 8 VFM: Valori ale parametrilor funcţiilor membre, 46 VI: Valoarea incertitudinii, 44 VLI: Valori limită ale inputurilor, 57 VLIJ: Valorile limită ale inputurilor de jos, 57 VLIS: Valorile limită ale inputurilor de sus, 57 VSoCED: Variabile ce conturează outputul SoCED, 36 WOA: Arhitectură orientată pe servicii web (Web

Oriented Architecture), 150 WSDL: Limbaj pentru descrierea serviciilor web, 181 WSEM: Web Semantic, 175 XML: eXtensible Markup Language, 175


Liste de tabele, figuri şi formule

iii

B. Listă de tabele

Tabelul 1. Clasificarea constituţiilor aristoteliene (apud Nay, 2008: pp 72) ............................................................... 22 Tabelul 2. Indicatori pentru AI .................................................................................................................................. 46 Tabelul 3. Valorile parametrilor pentru SFJ ............................................................................................................... 47 Tabelul 4. Valorile parametrilor pentru SFD .............................................................................................................. 49 Tabelul 5. Valorile parametrilor pentru SFC .............................................................................................................. 49 Tabelul 6. Valorile parametrilor pentru SFE .............................................................................................................. 50 Tabelul 7. Formalizarea regulilor fuzzy ale MFE. ŞI - 1, SAU - 2.............................................................................. 53 Tabelul 8. Maximizare a E-democraţiei cu diferite metode pentru implicaţie şi agregare ........................................... 56 Tabelul 9. Minimizarea a E-democraţiei .................................................................................................................... 57 Tabelul 10. Excepţii ale VLIS pentru valori ale lui σ ≥ 0.09 ...................................................................................... 57 Tabelul 11. Remarci cu privire la ASE asupra MFE ................................................................................................... 59 Tabelul 12. RFIP ....................................................................................................................................................... 61 Tabelul 13. Rezultate ale AOE obţinute cu precizii diferite ....................................................................................... 62 Tabelul 14. Limite inferioare şi superioare la maximizarea E-democraţiei ................................................................. 63 Tabelul 15. Comparaţie la maximizare folosind diferite precizii pentru AOE şi IAOE ............................................... 64 Tabelul 16. Quasi GNA pentru 100 şi 1000 de numere. Index - indexul numărului generat în vector ......................... 82 Tabelul 17. Corelaţiile dintre vectorii de numere aleatoare din Figura 24 .................................................................. 88 Tabelul 18. Corelaţiile dintre vectorii de numere aleatoare din Figura 25 .................................................................. 88 Tabelul 19. Proporţii pentru fiecare din cele 12 straturi ISC. Suma totală a părţilor este 100% .................................. 92 Tabelul 20. Proporţii etnice raportate la vârstă şi gen. Sumele părţilor pe vârste şi gen sunt 100% ............................ 93 Tabelul 21. Date interpolate pe baza celor din Tabelul 19 şi Tabelul 20 ..................................................................... 94 Tabelul 22. Erori relative absolute faţă de medie în 100 de simulări pentru n = 311, N = 17 460 469 ......................... 95 Tabelul 23. Valori ale erorii e şi încrederii α. A: e dat şi α calculat. B: α dat şi e calculat ......................................... 99 Tabelul 24. Număr de selecţii care nu se încadrează în marja de eroare e. T: total ..................................................... 99 Tabelul 25. Erori relative absolute faţă de medie, pentru 1000 de simulări. n = 311, N = 17 460 469 ....................... 100 Tabelul 26. Media erorilor relative faţă de media reală pentru 100 şi 1000 de simulări ............................................ 101

Tabelul 27. Media erorilor relative pentru 100 şi 1000 de simulări EN, n = 1775, e = 0.05, α = 0.95 ..................... 101 Tabelul 28. Comparaţie a procentelor abaterilor între două eşantioane pentru 100 de simulări ES ........................... 102 Tabelul 29. Simulări EP şi rezultate în valori absolute ale erorilor faţă de medie ..................................................... 103 Tabelul 30. SFMFC ................................................................................................................................................. 110 Tabelul 31. Formalizarea regulilor fuzzy ale MFC ................................................................................................... 112 Tabelul 32. Valori ale cvorumului ........................................................................................................................... 113 Tabelul 33. Analogii ale NMDICI cu alte domenii ................................................................................................... 137 Tabelul 34. Lanţul DICI sub formă matriceală ......................................................................................................... 143 Tabelul 35. Polimorfism şi transfer de mesaj ........................................................................................................... 144 Tabelul 36. Beneficii şi inconveniente ale CLOUD .................................................................................................. 151 Tabelul 37. Oportunitate versus inoportunitate a implementării CLOUD ................................................................. 152 Tabelul 38. Metodologii de modelare SOA .............................................................................................................. 163 Tabelul 39. Elementele principiilor Agile ................................................................................................................ 167



iv

C. Listă de figuri

Figura 1. Tipuri de participare (apud Maier, 2012, p. 150) ......................................................................................... 18 Figura 2. Instrumentele E-democraţiei ....................................................................................................................... 29 Figura 3. Sistem politic INSOUT ............................................................................................................................... 30 Figura 4. Inputuri, procese şi outputuri ale MFE ........................................................................................................ 31 Figura 5. MFE ca reţea neuronală, adaptiv auto-optimizantă (backpropagation). ........................................................ 32 Figura 6. Backpropagation pe un singur nivel / strat (apud Kecman, p. 257) .............................................................. 33 Figura 7. Backpropagation cu strat ascuns (apud Kecman, p. 261) ............................................................................. 34 Figura 8. MISOE multidimensional ........................................................................................................................... 37 Figura 9. MISOE ierarhic .......................................................................................................................................... 38 Figura 10. SFJ ........................................................................................................................................................... 47 Figura 11. SFD .......................................................................................................................................................... 48 Figura 12. SFC .......................................................................................................................................................... 49 Figura 13. SFE ........................................................................................................................................................... 50 Figura 14. Componentele SIFM ................................................................................................................................. 53 Figura 15. Metode de implicaţie fuzzy ....................................................................................................................... 54 Figura 16. Tipuri de agregare şi metoda centroid ....................................................................................................... 55 Figura 17. VLI pentru inputuri şi output în cazul maximizării .................................................................................... 58 Figura 18. AOE de bază ............................................................................................................................................. 60 Figura 19. Efort depus de AOE în funcţie de precizie pentru maximizare .................................................................. 62 Figura 20. IAOE ........................................................................................................................................................ 63 Figura 21. MDED-I: componente şi relaţiile dintre ele ............................................................................................... 66 Figura 22. Succesiunea evenimentelor în MDED-I .................................................................................................... 69 Figura 23. Quasi GNA pentru 100 de numere în intervalul [0;1] ................................................................................ 83 Figura 24. Simulare GNA pentru 100 de numere în intervalul [0;1] ........................................................................... 87 Figura 25. Simulare GNA pentru 1000 de numere în intervalul [0;1] ......................................................................... 89 Figura 26. Scăderea exponenţială a corelaţiei dintre vectorii de numere aleatoare, odată cu creşterea dimensiunii ..... 90 Figura 27. Distribuţia straturilor ISC conform cu numărul de membri ....................................................................... 96 Figura 28. SFTIP ..................................................................................................................................................... 107 Figura 29. SFDIS ..................................................................................................................................................... 108 Figura 30. SFDUR ................................................................................................................................................... 109 Figura 31. SFCVO ................................................................................................................................................... 109 Figura 32. CR şi inter şi intra-relaţiile la nivel decizional ........................................................................................ 117 Figura 33. Relaţiile inter şi intra-statale la nivel de CRJ .......................................................................................... 118 Figura 34. Platforma CA .......................................................................................................................................... 120 Figura 35. Crearea unei instanţe PC ......................................................................................................................... 121 Figura 36. Stări ale PC ............................................................................................................................................. 122 Figura 37. Curba participării directe în funcţie de complexitatea NADS .................................................................. 124 Figura 38. a) Piramida şi b) Lanţul DICI .................................................................................................................. 135 Figura 39. NMDICI: a) model al continuităţii; b) model al legăturilor şi tranziţiilor (model reţea) ........................... 141 Figura 40. NMDICI: a) model imbricat, împletit; b) model vag, fuzzy ..................................................................... 141 Figura 41. Tranziţiile în NMDICI ............................................................................................................................ 144 Figura 42. Arhitectura sistem-multiplu a NMDICI ................................................................................................... 146 Figura 43. Componentele principale ale GA ............................................................................................................ 147 Figura 44. GA în realitatea practică ......................................................................................................................... 148 Figura 45. Apariţia CLOUD .................................................................................................................................... 152



v

Figura 46. CLOUD şi unele din tehnologiile ce stau la baza lui ............................................................................... 153 Figura 47. Arhitectura CLOUD ultra-simplificată .................................................................................................... 154 Figura 48. Stocare ca serviciu .................................................................................................................................. 154 Figura 49. Baze de date ca serviciu .......................................................................................................................... 155 Figura 50. Informaţie ca serviciu ............................................................................................................................. 156 Figura 51. Proces ca serviciu ................................................................................................................................... 157 Figura 52. Software ca serviciu ................................................................................................................................ 158 Figura 53. Platformă ca serviciu .............................................................................................................................. 159 Figura 54. Integrare ca serviciu................................................................................................................................ 159 Figura 55. Management şi testare ca serviciu ........................................................................................................... 161 Figura 56. Viziuni ale arhitecturii CLOUD .............................................................................................................. 161 Figura 57. SOA schematizată ................................................................................................................................... 164 Figura 58. CLOUD global, extins cu SOA ............................................................................................................... 165 Figura 59. Scenariu de răspuns la o cerere în CLOUD extins cu SOA ...................................................................... 166 Figura 60. Comparaţie între trei modele de dezvoltare software ............................................................................... 168 Figura 61. Schema Agile ......................................................................................................................................... 169 Figura 62. Interacţiune om-tehnologie în CLOUD - SOA - Agile ............................................................................. 171 Figura 63. Relaţii între utilizator final, client şi dezvoltatori de software ................................................................. 172 Figura 64. Arhitectura schematizată şi abstractizată a SoC ...................................................................................... 173 Figura 65. WOA simplificat ..................................................................................................................................... 174 Figura 66. Web Semantic ......................................................................................................................................... 175 Figura 67. LD: schiţă cu exemplu ............................................................................................................................ 176 Figura 68. Fişier BD şi LD ...................................................................................................................................... 177 Figura 69. Publicarea LD în web ............................................................................................................................. 178 Figura 70. CLOUD şi WOA .................................................................................................................................... 179 Figura 71. IPPD ....................................................................................................................................................... 180 Figura 72. IMDED ................................................................................................................................................... 182 Figura 73. Protocolul Bittorrent ............................................................................................................................... 189

D. Listă de formule

Formula 1: Algoritmul backpropagation .................................................................................................................... 35 Formula 2: Optimizarea MISOE ca metaforă a backpropagation ................................................................................ 39 Formula 3: Vectorul AI ............................................................................................................................................. 46 Formula 4: Funcţia probor ......................................................................................................................................... 54 Formula 5: Centroid................................................................................................................................................... 55 Formula 6: Calcularea inputului iniţial ...................................................................................................................... 56 Formula 7: Generator de numere aleatoare ................................................................................................................. 81 Formula 8: Generator congruent linear ...................................................................................................................... 85 Formula 9: Generator cu recursivitate multiplă .......................................................................................................... 85 Formula 10: Generator congruent matriceal ............................................................................................................... 86 Formula 11: Generator linear modulo 2 ..................................................................................................................... 86 Formula 12: Generatori combinaţi (MRG32k3a) ........................................................................................................ 86 Formula 13: Generator pe bază de multiplicare cu transport ...................................................................................... 86 Formula 14: Generator cu comutare XOR .................................................................................................................. 87 Formula 15: Generator întârziat Fibonacci ................................................................................................................. 87



vi

Formula 16: Generatori congruent recursivi nelineari ................................................................................................ 87 Formula 17: Corelaţia Pearson ................................................................................................................................... 88 Formula 18: Abaterea standard (sigma) ..................................................................................................................... 94 Formula 19: Valoarea corespunzătoare intervalului de încredere ............................................................................... 97 Formula 20: Estimator al abaterii standard ................................................................................................................. 97 Formula 21: Calcularea eşantionului, erorii acceptate şi a valorii intervalului de încredere ........................................ 97 Formula 22: Substitutul varianţei ............................................................................................................................... 98 Formula 23: Calcularea precisă a mărimii eşantionului .............................................................................................. 98 Formula 24: Calcularea eşantionului stratificat ........................................................................................................ 103


Introducere

1

1. Introducere

Tema democraţiei directe sau participative este una multimilenară, dar niciodată un model teoretic nu a fost conceput de aşa natură încât să prevadă o participare reală la procesul politic prin intermediul instrumentelor digitale. Realizările actuale sunt disparate şi nu iau în calcul un model teoretic conceput special, ci sunt doar adaptări ale vieţii politice reale în domeniul E-guvernării.

Societatea informaţională a cunoscut o puternică dezvoltare atât pe plan naţional cât şi pe cel european şi internaţional. Mai mult, se aşteaptă ca Uniunea Europeană să prezinte un proiect legislativ în domeniul economiei digitale, însă la nivelul politicului, nu se preconizează deocamdată, fie în plan real fie în cel virtual, o legislaţie care să permită accesul direct al cetăţeanului la procesul decizional. Există totuşi o preocupare pentru a atrage cetăţeanul către procesul politic, iar aceasta se datorează în mare parte absenteismului, atât la alegerile la nivel statal, cât mai ales la nivel european. Tratatul de la Lisabona din 2007 prevede un nou instrument democratic aflat la îndemâna cetăţenilor UE: petiţia cetăţenească. La prima vedere pare o modalitate inovativă prin care cetăţenii se vor implica politic şi se vor face ascultaţi mai bine de către reprezentanţii lor. Condiţiile draconice de realizare a petiţiei (un milion de semnături, un anume procent minim din populaţia a cel puţin trei ţari europene etc.) nu demonstrează decât că aparenţele înşeală. Petiţia, dacă întruneşte condiţiile, nu obligă organismele conducerii europene la a da curs vreunei cereri, Parlamentul European chiar nefiind deloc implicat. Comisia Europeană are însă doar obligaţia de a da un răspuns, dar nu şi de a acţiona în consecinţă, după o prealabilă analiză a cărei perioadă nu e strict determinată. Cerinţele realizării unei astfel de petiţii au un scop bine stabilit: acela de a face practic imposibilă realizarea unui asemenea demers.

Democraţia reprezentativă a ajuns într-un impas, la o răscruce de drumuri, unde legitimitatea ei este pus la îndoială tot mai mult. Dacă la nivel naţional participarea se rezumă de secole la exprimarea unui vot odată la câţiva ani, este evident că şi în cazul unei structuri transnaţionale precum UE, lucrurile nu se vor îmbunătăţi prea curând. Clasa politică, la nivel naţional şi cel european, şi-a creat sub oblăduirea democraţiei reprezentative o structură foarte solidă, care dificil mai poate fi dezrădăcinată. Acapararea puterii de către o minoritate extremă de redusă, care ştie să-şi gestioneze foarte bine resursele economice şi sociale, cu greu poate fi penetrată de către cineva din afară. Asistăm la crearea unei descendenţe a reprezentativităţii, în care familii de politicieni se regăsesc în structurile de conducere şi decizie ale statelor de multiple generaţii.


Introducere

2

Criza financiară care a lovit întreaga lume începând cu 2008 a scos în evidenţa şi incapacitatea clasei politice de a reacţiona concludent prin măsuri echilibrate. Fie că nu au cunoştinţele necesare, fie că diverse organizaţii economice îi împiedică să acţioneze în baza unei reciprocităţi conturată în campaniilor electorale, politicienii şi-au pierdut credibilitatea.

Este momentul ca legitimitatea actului politic să fie dată de către o participare mai consistentă din partea cetăţenilor, singurii garanţi ai unei democraţii reale. Fără a propune un sistem de guvernământ care să fie perfect, ci doar perfectibil, care să se găsească între democraţia directă şi cea reprezentativă, democraţia participativă trebuie să fie cheia către poarta, încă închisă, a viitorului. Soluţia deschiderii lacătului acestei porţi nu este barosul care să ţină locul sabiei alexandriene ce tăia nodul gordian, şi nici şperaclul care să uşureze drumul celor care se furişează pe lângă sistem. Accesul către viitor trebuie să se realizeze doar de către cei care deţin cheia obţinută prin prisma unor valori morale şi social-culturale: cinste, empatie, educaţie, cunoaştere etc.

Democraţia participativă este văzută ca o îmbinare între drepturile cetăţenilor de a fi responsabili de viaţa societăţii şi sprijinul necesar pe care anumiţi cetăţeni reprezentativi îl pot da în implementarea unor măsuri mai rapide şi mai eficiente. Trebuie găsită o balanţă între conducerea organismelor statale şi managementul acestora, pe de o parte cetăţenii şi pe de alta aleşii lor. Puterea aparţine cetăţenilor, iar autoritatea reprezentanţilor, fără a privi exhaustiv lucrurile, ci mai degrabă declarativ. Nu trebuie negat rolul reprezentanţilor şi nici cel al instituţiilor democratice, dar acestea trebuie coroborate cu voinţa cetăţenilor, iar toţi trebuie supuşi regulilor, care se exprimă prin justiţie.

Adesea democraţia este privită ca puterea poporului sau ca expresia naţiunii. În această lucrare se vorbeşte despre cetăţeni şi nu despre popor, care este o masă amorfă, manipulabilă şi lipsită de implicare, în care indivizii se ascund unul în spatele celuilalt. În ceea ce priveşte naţiunea, acesta are o conotaţie prea fundamentalistă pentru o societate deschisă, cooperantă şi trans-frontalieră. Cetăţeanul este în schimb o persoană activă politic, care cunoaşte importanţa participării individuale la viaţa societăţii, care este definită de forţa de grup caracterizată de supra-omogenitate şi supra-aditivitate1.

Paradigma care explică democraţia participativă în lucrarea de faţă este sintetizată de expresia:

Eu sunt statul şi statul este societatea. Deseori am auzit zicala: „Statul sunt eu”, care are o un iz absolutist de factura secolului

XVII, dar şi o alta care vine ca o contrapondere: „Noi suntem statul”. Fără a urmări efectul precursorului francez, prima parte a paradigmei democraţiei participative: „Eu sunt statul” are rolul de nu permite cetăţeanului să se ascundă sub pronumele personal „Noi”, aflat la persoana întâi plural, dar care capătă o alura extrem de impersonală. Cetăţeanul trebuie să

1 Referire la omogenitate şi aditivitate, din algebra liniară


Introducere

3

conştientizeze rolul pe care trebuie să şi-l ia în serios, acela de participant activ şi mai ales responsabil. Participarea cu implicare directă este o necesitate, dar şi o povară căreia cetăţeanul trebuie să înveţe să-i facă faţă. Partea a doua: „statul este societatea”, încheie demersul primei părţi care este acela de a construi un stat de jos în sus, plecând de la cetăţeanul responsabil şi activ. Dacă statul se confundă cu societatea, aceasta înseamnă că răsfrângerea de sus în jos a autorităţii legitime construite de jos în sus îşi face efectul benefic asupra individului şi grupului. Tratarea statului ca pe o noţiune abstractă, ca pe o entitate care se află la capătul unui contract social este de fapt iluzia ce a condus la nereuşitele democraţiei reprezentative. Nu este vorba şi despre eşecul democraţiei, pentru că secolele de experienţă acumulată de la revoluţiile engleză, americană sau cea franceză sunt etape în construirea unui nou model viabil şi solid, dar în acelaşi timp flexibil. Una din cauzele nereuşitelor democraţiei reprezentative este şi rigiditatea sistemului, care a făcut dificil răspunsul la noile şi mereu inovativele pericole care o ameninţă, chiar şi în mod involuntar.

Societatea trebuie privită ca o largă comunitate, în care individul are un rol la fel de important ca şi comunitatea însăşi. În democraţia liberală, reprezentativitatea se transferă şi asupra societăţii, care sub sintagma de „societate civilă” ascunde un pericol. Acest lucru se datorează faptului că membrii marcanţi ai societăţii civile îşi arogă sau primesc dreptul de a negocia cu autorităţile statului, fiind ei înşişi corupţi de autoritate precum cei din urmă de putere. Mai mult, dacă la guvernare există o alternare dată de alegeri, iar clasa politică are o rotaţie oarecare la nivelul de sus al conducerii, reprezentanţii societăţii civile sunt aceeaşi. Adesea, aceştia ajung să fie victime ale sistemului şi ale propriilor interese, fiind uşor de controlat prin rigiditatea de care dau dovadă. De aceea, societatea în ansamblu nu poate fi constituită decât din cetăţeni în totalitatea lor.

Nereuşitele democraţiei reprezentative nu trebuie puse pe seama societăţii civile sau pe seama clasei politice, ci pe seama cetăţenilor, care prin pasivitatea lor permit transformarea democraţiei într-un garant al clientelismului politic ce degenerează în final în oligarhie. Asumarea vinei de către cetăţeni este primul pas pentru consolidarea democraţiei sub forma ei participativă.

Nu este o noutate încercarea de a creşte nivelul de participare al cetăţenilor, în special la nivel local. Până în era informaţională comunicarea se realiza relativ greu, iar procesul decizional în sfera politicului ar fi avut de suferit. Odată cu apariţia tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) s-a făcut un salt spectaculos în ceea ce priveşte modalitatea de integrare a individului în societate.

Schimbările aduse de TIC asupra percepţiei individuale şi de grup au creat cadrul dezvoltării unor instrumente noi ale guvernării pornite de la nivel central, sub forma de E-guvernare, dar şi dezvoltarea la nivel de comunitate a unor reţele de socializare care s-au extins într-un ritm surprinzător şi care demonstrează necesitatea unor noi forme sociale.

[email protected]

Text Box

aceiaşi


Introducere

4

Pe de o parte instituţiile statului actual apelează la TIC şi îşi dezvoltă o platformă amplă prin care aparatul birocratic să funcţioneze mai bine, iar pe de altă parte individul îşi creează noi forme de comunitate care să-i faciliteze împlinirea aspiraţiilor sociale. La nivelul întreprinderilor comerciale TIC schimbase deja modul de organizare al vieţii economice şi direcţionase societatea post-industrială către una informaţională, iar la nivel cultural bariere ce păreau de netrecut au fost depăşite prin noile tehnologii, dacă este să luăm în calcul doar impactul internetului la nivel de utilizator simplu. Există, deci, o implicare profundă a TIC la nivel politic, social, economic şi cultural, ceea ce constituie un motiv de a spera într-o fiabilitatea a unui nou model al democraţiei: E-democrația.

E-democrația sau democraţia digitală în societatea cunoaşterii este privită în lucrarea de faţă ca o democraţie participativă intermediată de instrumentele digitale. Ea cuprinde celelalte aspecte ale vieţii politice, sociale, economice sau culturale, şi cu siguranţă nu este o extensie a E-guvernării, ci o înglobează pe aceasta din urmă. A privi democraţia electronică din perspectiva apariţiei unor instrumente ca E-vot, E-participare, E-referendum este nu doar incompletă, ci total greşită. E-democrația trebuie să fie un concept care să reconstruiască viaţa politică, socială, economică şi culturală, plecând de la un model teoretic cu aplicabilitate practică, justificat atât de transformările istorice ale umanităţii cât şi de nevoile actuale şi de viitor ale acesteia. Desigur că trecerea de la un model actual la unul nou nu poate fi făcut de o manieră bruscă, iar etapele de transformare trebui atent alese, iar ele trebuie să fie consecinţă firească a noilor aspiraţii şi idealuri ale individului şi societăţii.

Lucrarea de faţă este organizată după cum urmează: capitolul 2 prezintă aspecte referitoare la democraţie aşa cum este percepută azi, descrie modele alternative bazate pe participare şi punctează repere ale istoriei democraţiei din aceeaşi perspectivă a participării lărgite a cetăţenilor; capitolul 3 descrie un model static al E-democraţiei, bazat pe logici fuzzy, care să susţină conceptualizarea unei arhitecturi a democraţiei digitale; capitolul 4 prezintă modelul dinamic la E-democraţiei şi simularea alegerii membrilor delegaţi ai diverselor corpuri instituţionale cetăţeneşti; capitolul 5 defineşte societatea cunoaşterii şi apoi identifică şi propune tehnologiile necesare implementării democraţiei digitale în această societate; ultimul capitol descriptiv concluzionează această cercetare, iar finalul conţine referinţele şi anexele lucrării.

Structura cercetării propriu-zise a acestei lucrări este realizată prin capitolele 2, 3, 4 şi 5. Aceste capitole conţin fiecare mai multe subcapitole. Fiecare subcapitol poate conţine mai multe secţiuni, iar fiecare secţiune poate avea mai multe subsecţiuni. Aşadar, structurarea lucrării se face după modelul capitol - subcapitol - secţiune - subsecţiune.


Stadiul cunoaşterii

5

2. Stadiul cunoaşteri i . Modele ale democraţie i

Înainte de discuta despre formele de organizare politică de-a lungul istoriei şi despre democraţie, ar trebui dată o definiţie a acesteia din urmă. Termenul de democraţie are o rezonanţă puternică dar oarecum superficială, pentru că utilizarea lui atât de des în ultimele două secole şi zilnic în ultimele decenii, îl face să îşi piardă substanţa printr-o erodare chiar a sensului. La politică şi la fotbal se pricepe toată lumea, dar nu ştim cât de mulţi şi înţeleg cele două fenomene sociale. Este adevărat că interesul pentru sportul rege pare să fie cu mult deasupra celui pentru politică, poate şi pentru că nivelul de înţelegere e altul sau, mai degrabă, satisfacţiile individuale şi de grup au şanse mai multe de reuşită ca microbist. Este ciudat, dar explicabil, cum democraţia şi politicul stârnesc tot mai puţin interes, doar în momentele de criză schimbându-se radical situaţia. Plecând de la definiţia etimologică a democraţiei: demos (popor) + kratos (putere), ne-am aştepta ca poporul să-şi exercite puterea în plan politic. Modalitatea în care acesta o face sau nu sau de ce nu poate să o facă, precum şi imaginea democraţiei actuale şi de-a lungul timpului sunt dezbătute în acest capitol.

Subcapitolul 2.1 va trasa coordonatele democraţiei contemporane, subcapitolul 2.2 va face o analiză a modelelor alternative în democraţia actuală, iar ultima parte, subcapitolul 2.3, va prezenta o scurtă istorie a idealului democratic participativ-deliberativ.

2 .1 Democra ţ ia contem porană

Există democraţie pură sau este necesar alăturarea unui adjectiv precum socială, capitalistă, socialistă, reprezentativă, burgheză, proletară etc.? În mod normal, democraţia ar trebui să fie una singură, dar, practic, s-a demonstrat că democraţia ia mai multe forme. Multe dintre regimurile politice moderne clamează că ele deţin sau au deţinut adevărul în ceea ce priveşte democraţia, dar istoria recentă arată că doar de două decenii s-a ajuns la un numitor comun: „Valul tranziţiilor de la guvernări autocrate, început cu „Revoluţia Garoafelor“ din Portugalia anului 1974 şi care pare să fi atins un apogeu în 1989, o dată cu colapsul regimurilor comuniste din Europa de Est, a produs o convergenţă bine venită, care să conducă la o definire comună a democraţiei” (Schmitter & Karl, 1991, p.75). Din păcate sau mai bine din fericire pentru democraţie ca şi concept, părerile sunt încă împărţite, dar nu la nivel de regimuri, ci mai ales la cel al politologilor. Definirea democraţiei moderne ca: „un sistem de


Stadiul cunoaşterii Democraţia contemporană

6

guvernare în care conducătorii sunt permanent răspunzători pentru acţiunile lor în spaţiul public faţă de cetăţeni, care acţionează indirect, prin procesul de competiţie şi cooperare care are loc între reprezentanţii lor aleşi” (p.76) stabileşte ferm participarea indirectă a cetăţenilor şi descrie ceea ce numim democraţia contemporană. Elementele constitutive ale democraţiei (EDS) sunt în opinia lui Schmitter & Karl (1991):

EDS 1) spaţiul public – locul de conturare a normelor şi alegerilor colective, mai restrâns într-o democraţie liberală faţă de una social-democrată;

EDS 2) cetăţenii (consideraţi ca elementul cel mai distinctiv) – nerestricţionaţi de la drepturile fundamentale în funcţie de criterii subiective;

EDS 3) competiţia – a nu se confunda cu electoralismul, este diferită în democraţiile liberale, prin reprezentanţi, faţă de cele directe, prin cetăţeni;

EDS 4) cooperarea – prin organizaţii politice sau prin societatea civilă; EDS 5) reprezentanţii – actorii principali ai actului politic, fără de care procesul

democratic ar intra în impas. Cele cinci componente EDS sunt definitorii pentru orice tip al democraţiei, însă în funcţie

de gradul teoretic de participare al fiecărei componente, tipul baleiază de la lipsa democraţiei la una participativă sau chiar directă, trecând prin una reprezentativă.

Mai mult, sunt propuse proceduri care să certifice democraţia, condiţie esenţială dar nu şi suficientă pentru ca democraţia să fie reală. Din lista celor nouă proceduri (RDS), primele şapte sunt citate din alt autor(Dahl, 1982, p.11), Schmitter & Karl propunând încă două care, în opinia lor, reprezintă i) o extensie a regulii numărul unu a lui Dahl şi ii) o condiţie apriori pentru toate celelalte şapte:

RDS 1) Controlul asupra deciziilor guvernamentale care privesc politicile publice revin, conform constituţiei, reprezentanţilor aleşi.

RDS 2) Reprezentanţii sunt aleşi în competiţii electorale periodice şi transparent desfăşurate, în care nu pot avea loc niciun fel de constrângeri.

RDS 3) Practic, orice persoană adultă are dreptul de a-şi alege reprezentanţii. RDS 4) Practic, orice persoană adultă are dreptul de a candida la funcţii publice… RDS 5) Cetăţenii au dreptul să se exprime, fără pericolul de a fi pedepsiţi din motive

politice larg definite… RDS 6) Cetăţenii au dreptul de a căuta surse alternative de informare. Mai mult, sursele

alternative de informare există şi sunt protejate de lege. RDS 7) Cetăţenii au, totodată, dreptul de a înfiinţa asociaţii sau organizaţii relativ

independente, inclusiv partide politice şi grupuri de interese. RDS 8) Reprezentanţii aleşi prin vot popular trebuie să aibă posibilitatea să îşi exercite

atribuţiile constituţionale fără a fi supuşi unor eventuale ordine (fie şi informale) venite din partea oficialităţilor nealese. Democraţia este în pericol dacă ofiţeri militari, funcţionari



7

publici sau conducători ai instituţiilor statului au capacitatea de a acţiona independent de reprezentanţii aleşi prin vot sau chiar de a se opune deciziilor luate de aceştia. Fără această prevedere suplimentară, societăţile militarizate din America Centrală, unde nu există un control civil asupra armatei, ar putea fi clasificate de mulţi cercetători drept democratice, aşa cum au şi făcut (fără a include, însă, Nicaragua sandinistă) politicienii din Statele Unite.

Această prevedere oferă o măsură de siguranţă împotriva a ceea ce am numit mai devreme „electoralism“, adică tendinţa de concentrare preponderent asupra alegerilor, ignorându-se alte realităţi politice.

RDS 9) Societatea trebuie să se autoguverneze, să fie capabilă să acţioneze independent de constrângerile impuse de un sistem politic suprastatal. Dahl şi alţi teoreticieni contemporani ai democraţiei au considerat, probabil, această condiţie ca de la sine înţeleasă, de vreme ce s-au referit la state, naţiuni formal suverane. Totuşi, o dată cu dezvoltarea blocurilor, alianţelor, sferelor de influenţă şi a unei mari varietăţi de aranjamente „neocoloniale“, chestiunea autonomiei a dobândit maximă importanţă. Este un sistem cu adevărat democratic dacă reprezentanţii săi aleşi sunt incapabili să ia decizii cu caracter obligatoriu, fără aprobarea actorilor din afara ariei lor teritoriale? Acest fapt este semnificativ chiar dacă aceşti din urmă actori sunt supuşi unor reguli democratice şi chiar dacă reprezentanţii aleşi sunt relativ liberi să modifice sau chiar să pună capăt raporturilor de subordonare (cum s-a întâmplat în Puerto Rico), dar el devine critic atunci când nici una dintre aceste condiţii nu se aplică (cum s-a întâmplat în Ţările Baltice)(Schmitter & Karl, 1991, pp.85-86).

Cele nouă reguli definesc un tip de democraţie care trebuie să primească automat eticheta de reprezentativă. Doar că aceste reguli nu conduc, în opinia autorului de faţă, către o bună funcţionare a regimului pe termen lung. Motivele pentru care se face o astfel de afirmaţie sunt prezentate succint acum, iar explicaţiile şi soluţiile vor fi prezentate în capitolele următoare:

RDS 1) Lipsa controlului asupra politicilor publice conduc la îndepărtarea cetăţenilor de viaţa politică pentru că rolul lor este redus la votant, odată la câţiva ani. Mai mult, aleşii sunt coruptibili mult mai uşor, de organizaţii diverse sau de propria dorinţă de putere politică sau de altă natură.

RDS 2) Periodicitatea certă a alegerilor conduce la o rigiditate care constituie un avantaj pentru reprezentanţii ce se cramponează de putere.

RDS 3) Candidatul eligibil nu este neapărat cel pe care şi-l doreşte cetăţeanul, ci mai degrabă cel oferit de sistem.

RDS 4) Practic, nu oricine poate candida, şi nici măcar teoretic. RDS 5) Cetăţenii au dreptul să se exprime teoretic, dar practic nu li asigură condiţiile. RDS 6) Sursele alternative de informare pot fi deseori controlate de către reprezentanţi. RDS 7) Partidele politice se constituie foarte greu, iar cu restul de grupuri sau asociaţii nu

poţi lua parte la viaţa politică decât într-o măsură mult prea mică.



8

RDS 8) Independenţa alegătorului este o iluzie, mai ales că partidele dictează membrilor, iar pentru cei care nu sunt membri există un instrument de manevra: marketingul politic.

RDS 9) Abordarea naţionalist-statală a democraţiei este perimată, nu doar la nivel european, ci chiar mondial.

Interesant de subliniat este că Schmitter & Karl recunosc că democrația prezentată de ei nu funcţionează fără câteva principii. Temerile sunt legate de imposibilitatea realizării consensului, de împiedicarea accesului opoziţiei, prin alegeri, la putere şi de lipsa incertitudinii privitoare la câştigătorii alegerilor. Totodată refuză să accepte implicarea culturii civice în democraţie, considerând-o prea emoţională comparativ cu normele raţionale: „Aserţiunea noastră este că incertitudinea limitată şi consensul parţial pot fi generate de interacţiunea dintre actori cu vederi antagoniste şi neîncrezători unii în alţii şi că normele cu mult mai generoase şi mai profunde ale culturii civice sunt mai degrabă un produs, şi nu un factor determinant al democraţiei” (p.88). Pentru Schmitter & Karl democraţia nu este unică şi nu trebuie să semene neapărat cu cea americană, iar aceasta diferă în funcţie de variabilele (VDS):

VDS 1) Consens: Nu toţi cetăţenii pot cădea de acord asupra scopurilor acţiunii politice sau asupra rolului statului (deşi, dacă ar face-o, guvernările democratice ar funcţiona mult mai uşor).

VDS 2) Participare: Nu toţi cetăţenii pot participa în mod egal şi activ în viaţa politică, deşi trebuie să aibă posibilitatea legală de a face acest lucru.

VDS 3) Acces: Conducătorii pot să nu acorde o pondere egală preferinţelor cetăţenilor cu care intră în contact, deşi calitatea de cetăţean implică faptul că indivizii şi grupurile trebuie să aibă şanse egale de a-şi exprima preferinţele, dacă doresc acest lucru.

VDS 4) Responsabilitate: Conducătorii pot să nu urmeze, totdeauna, cursul de acţiune pe care îl preferă cetăţenii. Dar, atunci când deviază de la o astfel de politică, să spunem cu justificări precum: „raţiune de stat” sau „interes naţional de maximă importanţă”, ei trebuie să rămână responsabili pentru acţiunile lor, prin intermediul unor procese regulate şi corecte.

VDS 5) Regula majorităţii: Este posibil ca funcţiile publice sau regulile acordate şi, respectiv, stabilite printr-o majoritate de voturi, deşi deviaţiile de la acest principiu trebuie, de obicei, justificate şi aprobate.

VDS 6) Suveranitate parlamentară: Legislativul poate să nu fie singurul corp care reglementează sau autoritatea ultimă care decide ce legi sunt obligatorii, cu toate că acolo unde puterea executivă, judecătorească sau alte autorităţi publice au ca atribuţie această decizie finală, şi ele trebuie să fie răspunzătoare pentru acţiunile lor.

VDS 7) Guvernare prin partide politice: Conducătorii pot să nu fie numiţi, promovaţi şi coordonaţi în activitatea lor de partide politice bine organizate şi cu programe coerente, iar acolo unde acest lucru nu se întâmplă, poate fi mai dificil să se formeze un guvern eficient.



9

VDS 8) Pluralism: Procesul politic poate să nu fie bazat pe o multitudine de grupuri private autonome, voluntare şi care se interferează unele cu altele. Totuşi, unde există monopoluri de reprezentare, ierarhii de asociere şi obligaţii de înscriere, este de presupus că interesele vor fi mai apropiate de cele ale statului şi că separaţia dintre sfera publică şi cea privată va fi mult mai puţin evidentă.

VDS 9) Federalism: Diviziunea teritorială a autorităţii poate să nu presupună niveluri multiple sau autonomii locale, cu atât mai puţin consfinţite într-un document constituţional, cu toate că o anumită dispersie a puterii către unităţi teritoriale şi/sau funcţionale este caracteristică oricărui tip de democraţie.

VDS 10) Prezidenţialism: Executivul poate să nu fie condus de o singură persoană, iar această persoană poate să nu fie aleasă direct de toţi cetăţenii, deşi o anumită concentrare a autorităţii este prezentă în orice democraţie, chiar dacă este exercitată colectiv, iar responsabilitatea faţă de electorat este doar indirectă.

VDS 11) Echilibrul şi controlul reciproc al puterilor (checks and balances): Nu este necesar ca diversele niveluri ale guvernării să îşi concentreze sistematic forţele unele împotriva altora, deşi guvernările trebuie menţinute răspunzătoare în faţa tuturor cetăţenilor prin mecanismele puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, precum şi prin decretele dictatoriale (cum se întâmplă în timp de război) (Schmitter & Karl, 1991, pp.89-90).

Foarte simplu, unele din cele unsprezece variabile VDS se constituie ca şi contraargumente la cele nouă reguli RDS, dar o mai clară precizare este necesară:

VDS 1) Consensul este greu de realizat, iar acesta implică totalismul. Rolul statului fără conştiinţa civică nu va fi acela de a sluji cetăţeanul, ci grupuri restrânse de interese.

VDS 2) Posibilitatea participării în mod egal este o iluzie în democraţia reprezentativă, pentru că, conform RDS 1 şi 2, accesul la procesul politic este limitat.

VDS 3) Preferinţele cetăţeanului pot fi exprimate, dar nu şi luate în considerare. VDS 4) Responsabilitatea aleşilor este faţă de susţinătorii financiari în primul rând şi

niciodată aproape faţă de alegători, care sunt doar o masă de manevră. VDS 5) Funcţiile publice, bazate pe regula majorităţii, fără control cetăţenesc asupra

performanţelor funcţionarului, sunt sortite unui randament scăzut. VDS 6) Suveranitatea parlamentară, ca şi funcţiile publice, trebuie supuse unui control

nemijlocit al cel puţin două instrumente ale democraţiei: cetăţeanul şi justiţia. VDS 7) Iluzia realizării guvernământului doar prin filtrul partidelor politice a condus la o

democraţie a grupurilor de interese minoritare. VDS 8) Pluralismul este un deziderat pentru orice tip de democraţie. VDS 9) Federalismul, ca dispersie a puterii, conduce la o mai bună gestionare a actului

politic, mai ales la nivel de comunitate.



10

VDS 10) Prezidenţialismul nu şi-a dovedit nicicând superioritatea în faţa monarhiei constituţionale sau chiar a parlamentarismului.

VDS 11) Echilibrul reciproc al puterilor este eficient, dar eficienţa ar creşte dacă cetăţeanul ar avea acces la controlul puterilor, doar şi printr-o transparenţă mai mare a deciziilor.

Pentru Schmitter & Karl este importantă şi trasarea unor coordonate care să delimiteze democraţia de anumite aşteptări nerealiste din partea celor care se bazează pe un astfel de regim. Democraţia nu înseamnă neapărat şi o eficienţă economică sau administrativă şi nici o stabilitate mai sporită ca a autocraţiilor, la fel cum o prea mare libertate economică nu conduce automat şi la una politică.

Definiţia, principiile şi remarcile lui Schmitter & Karl cu privire la democraţia contemporană sunt foarte solide, dar ele fac apel la reprezentare ca şi condiţie apriori. Tema participării ca o îmbunătăţire a sistemului democratic reprezentativ2 constituie punctul central al lucrării de faţă. Reprezentarea/delegarea este necesară, dar ca o subsidiaritatea a participării, iar argumente care să susţină această teză vor fi prezentate în subcapitolul următor, făcând apel la cercetările altor gânditori politici. În ceea ce îi priveşte Schmitter & Karl, aceştia fac o radiografie exactă a democraţiei din zilele noastre, fără a se opune participării mult mai substanţiale din partea cetăţeanului, neutralitatea fiind şi motivul pentru care cercetarea de faţă se raportează la eseul lor. Există şi adversari făţişi ai celor care susţin democraţia participativă sau directă, însă se va face referire doar la unul, care a avut acces la transformările societăţii contemporane şi la tehnologiile de ultimă ora. Adept al elitismului şi descendent al şcolii lui Pareto, Giovanni Sartori aduce o critică destul de acidă propunerilor de a utiliza instrumentele electronice pentru o participare mai accentuată din partea cetăţenilor la viaţa politică. Nu teama de lumea digitală îl face circumspect pe acesta, ci mai degrabă incapacitatea omului de rând de a se ridica la nivelul importanţei actului politic: „Aşadar, în ceea ce priveşte frecvenţa statistică, participarea nu se dovedeşte a fi un proces de învăţare în sensul cerut de democraţia prin referendum, adică în direcţia formării unor opinii informate şi edificate, mai exact, a unui cetăţean care să stăpânească în mod cognitiv şi „raţional” interconexiunile dintre scopuri şi mijloace. Cel puţin, participantul idealizat de către teoria participativă a democraţiei produce în cele din urmă o opinie generală diferită. Participarea cu intensitate, extremistă, determină un exces de inerţie al cetăţeanului inactiv, având astfel un rol pozitiv în contextul democraţiei reprezentative, însă, devenind un factor de decizie, extremistul ar prejudicia corpul politic democratic mult mai grav, şi desigur mult mai rapid, decât inamicul său, cetăţeanul apatic.” (Sartori, 1999, pp.124-25). Apatia de care vorbeşte

2 Semantic şi din perspectivă statistică reprezentativ ar însemna că este tipic, ilustrativ; doar că democraţia aşa-

zis reprezentativă ar trebui denumită delegată. Fiind un termen încetăţenit, în această lucrare se va folosi sintagma democraţie reprezentativă.



11

Sartori a condus tocmai la câteva eşecuri ale democraţiei reprezentative, dar raportându-ne şi la competiţie, ca şi componentă de bază a democraţiei (e.g. EDS 3), e de preferat o competiţie directă între cetăţenii apatici şi cei activi, decât între reprezentanţii lor. Tocmai o astfel de înfruntare care să aibă şi consecinţe de natură psihosocială va fi imboldul pentru trezirea din apatie a cetăţenilor. Mai mult, e alegerea cetăţenilor de a fi apatici, dar nimeni nu are dreptul de a le refuza oportunitatea de redeveni activi oricând doresc.

În momentul descrierii modelului E-democraţiei se vor relua unele din temele prezentate în acest subcapitol, pentru a le utiliza sau pentru a le combate, vezi capitolul 3. În subcapitolul următor se vor aduce în discuţie câteva alternative la modelul clasic reprezentativ, necesare pentru a contura un model al democraţiei digitale în societatea cunoaşterii.

2 .2 Mode le a l t erna t ive a l e democra ţ i e i contemporane

Pentru a susţine o parte din argumentele criticilor aduse democraţiei aşa cum se prezintă ea astăzi şi cum a fost definită în subcapitolul 2.1, se va face o trecere în revistă a modelelor propuse în ultimele trei decenii pentru a îmbunătăţi sistemul democratic.

Jürgen Habermas este unul dintre contestatarii cei mai de seama ai modelelor democraţiei liberale şi republicane, cărora le propune ca alternativă „democraţia deliberativă”: „Deliberarea este cu siguranţă de presupus că oferă mediul pentru o integrare mai mult sau mai puţin conştientă a comunităţii legale, […] deliberarea politică rămâne o componentă a unei societăţi complexe, care ca întreg rezistă abordării normative practicate în teoria legală” (Habermas, 1996, p.30). Liberalilor le reproşează că privesc guvernarea ca pe un mediator al intereselor private, un garant al economiei de piaţă în care indivizii sunt protejaţi, dar a căror voinţă este regăsită sub forma agregării la nivelul reprezentanţilor. Republicanii, în schimb, sunt vinovaţi că folosesc guvernământul ca pe un braţ al redistribuirii, aflat în slujba unui ideal prea puţin nuanţat din punct de vedere etic şi social, capabil şi de a impune o probabilă „tiranie a majorităţii”. Celor două le opune o sferă deliberativă, care nu este a unei societăţi privită ca un întreg, ci în care indivizii se reconciliază pe baza consensului, sprijinindu-se pe normele comunitare şi etica republicană şi, în acelaşi timp, pe drepturile individuale şi neutralitatea liberală. Mai mult, sfera publică a fost definită ca o comunitate virtuală sau imaginară care nu există neapărat într-un spaţiu identificabil, dar care este o extensie a lumii reale în care actorul principal este individul şi nu sistemul: „Prin sferă publică înţelegem înainte de toate un domeniu al vieţii noastre sociale în care un lucru precum opinia publică poate fi format[…]. O porţiune a sferei publice se constituie odată cu fiecare conversaţie în care persoane private constituie împreună un public.” (Habermas, 1997, p.105). Habermas


Stadiul cunoaşterii Modele alternative ale democraţiei contemporane

12

face apel la evoluţia istorică pentru a îşi susţine teza şi consideră că începând cu secolul XVIII, cafenelele, societăţile literare, asociaţiile voluntare şi presa au încercat să aducă o contrapondere agenţilor statului şi statului însuşi. Discursul critic şi raţional stă la baza succesului sferei publice şi că forţa argumentativă este dată de abilitatea de a comunica. Dacă în secolele anterioare o sferă publică nu s-a constituit datorită condiţiilor istorice, sfârşitul secolului XX e marcat de folosirea iluziei acesteia de către guvernanţi şi grupuri de interese pentru a controla spaţiul public printr-o refeudalizare a acesteia: „Cu folosirea interconectată a sferei publice şi a domeniilor private, nu doar agenţiile politice preiau anumite funcţii în sfera liberului schimb şi a socialului; forţele societăţii preiau de asemenea funcţiile politice. Aceasta duce la un anume tip de „refeudalizare” a sferei publice”(p.108). Contraponderea serioasă la subminarea sferei publice de către politica folosită în scopuri manipulative, o constituie dialogul, actul comunicării prin dezbatere şi discuţii ca: „ […] raţionalizare a exerciţiului puterii politice şi sociale sub controlul comun al organizaţiilor devotate serviciului public în structurile lor interne precum şi în relaţia cu statul şi cu fiecare dintre ele” (p.108).

Preocupată de gândirea politică a ultimelor două secole, dar şi de mişcarea feministă, Seyla Benhabib, stabileşte ca piloni ai democraţiei trei bunuri: legitimitatea, bunăstarea economică şi identitatea colectivă. Cele trei sunt interdependente, iar creşterea în importanţă a uneia dintre ele poate conduce la destabilizarea celorlalte: „realizarea în exces a unui bun poate fi în conflict cu şi poate prejudicia realizarea celorlalte” (Benhabib, 1996, p.67). Totuşi, preocuparea pentru legitimitate în detrimentul celorlalte este o condiţie a stabilirii unui fundament solid al democraţiei: „legitimitatea în societatea democratică complexă trebuie gândită ca rezultat al deliberării publice libere şi necondiţionate a tuturor problemelor de interes comun” (p.68). Deliberarea are loc oriunde sunt necesare trocul şi discuţiile raţionale pentru a realiza un proces corect de luare a deciziei între grupuri opozante, dar sub imperiul unui cod etic obligatoriu caracterizat de trei componente: oportunitate de participare egală şi simetrică, posibilitatea interogării subiectului dezbaterii şi dreptul de se implica în stabilirea normelor procedurale. Scopul unui astfel de model deliberativ este acela de împiedica apariţia dictaturii3 individuale sau de grup prin deţinerea răspunsului sau prezicerea lui şi de a facilita formarea de opinie. Preocupată ca şi Habermas de apariţia „tiraniei majorităţii”, Benhabib punctează că modelul deliberativ preîntâmpină o astfel de situaţie: „regula majorităţii este onestă în cele mai multe cazuri, nu pentru că legitimitatea ei constă în numărul mare ci pentru că o majoritate de oameni este convinsă la un moment dat de justeţea rezultatului obţinut în urma procesului de discurs deliberativ” (p.72). Deşi modelul deliberativ oferă o decizie raţională şi legitimă, trebuie să i se acorde un loc aparte şi pluralismului, prin evitarea impunerii unor coduri morale şi religioase prea restrictive şi prin susţinerea cooperării şi

3 Vezi şi paradoxul lui Arrow şi condiţia non-dictaturii (Arrow, 1963, p.30)



13

consensului. Benhabib face apel la rolul sferei publice şi critică modul în care liberalismul Rawlsian o substituie statului: „Sfera publică, pentru Rawls aşadar, nu este localizată în societatea civilă ci în stat şi în organizaţiile lui, incluzând înainte de toate sferă legală şi a instituţiilor sale” (p.75). Printre criticile pe care le aduce şi propriului model, nu uită să privească din perspectiva feministei şi aruncă o umbră de îndoială asupra ofertei sferei publice, care este: „istoric, social şi cultural un spaţiu al bărbaţilor” (p.81).

Un interes evident pentru rolul statului în democraţia contemporană îl are Sheldon S. Wolin, care este preocupat de evoluţia autoritară pe care acesta a avut-o de-a lungul ultimelor secole în societăţile industrializate. Politica acestor state este una de domesticire, incluziune şi limitare a cetăţenilor săi, iar democraţiile industrializate nu fac altceva decât să exploateze munca, bunurile şi spiritul cetăţenilor. Democraţia nu trebuie privită ca o formă de guvernământ ci ca pe ceva mai mult, un mod de viaţă: „un fel de a fi condiţionat de o amară experienţă, sortită să aibă succes doar temporar, dar care este o oportunitate recurentă atât timp cât memoria politică supravieţuieşte” (Wolin, 1996, p.43). Aşteptările se îndreaptă nu către stat, ci către cetăţean: „Posibilitatea reînnoirii se bazează pe un simplu fapt: acela că indivizi obişnuiţi sunt capabili să creeze noi modele culturale ale solidarităţii4 sociale în orice moment” (p.43).

Democraţia deliberativă este şi preocuparea lui Joshua Cohen pentru care idealul acesteia este unul familiar şi care este legitimă când: „corect instrumentată, atunci, politica democratică implică deliberarea publică orientată pe bunurile comune, cere unele forme ale egalităţii manifestate între cetăţeni, şi conturează identitatea şi interesul cetăţenilor în moduri care contribuie la formarea concepţiei publice a bunurilor comune (Cohen, 1996, p.144)”. Pentru ca o decizie să fie colectivă aceasta trebuie să fie congruentă cu o doctrină morală sau religioasă la care comunitatea politică aderă, dar fără a se opune pluralismului, condiţie a egalităţii şi libertăţii cetăţenilor: „sunt înţelegeri ale valorilor distincte, incompatibile, fiecare dintre ele rezonabilă” (Cohen, 1996, pp.95-96). Concepţia formală a democraţiei deliberative are cinci trăsături: asociaţie independentă pe timp nedefinit 5 , viziune comună asupra deliberării, pluralism, procedurile sunt surse ale legitimităţii şi recunoaşterea capacităţilor deliberative ale tuturor membrilor (Cohen, 1997, pp.145-46). Procedura nu conduce automat la obţinerea consensului, de aceea, în lipsa acestuia, regula majorităţii trebuie aplicată, fără teama de a ne îndepărta de forma deliberativă a democraţiei (Cohen, 1996, p.150).

Robert Dahl propune ca asumpţie, într-un model procedural al democraţiei participative, rolul cetăţenilor de stabili agenda de lucru în privinţa deciziilor ce trebuie luate, aşa cum şi dreptul de a vota este un deziderat: „Un proces de luarea a deciziilor arbitrale6 ar trebui să

4 communality, în original 5 vezi şi cooperarea pe timp nedefinit şi finit (Axelrod, 1984, pp.109-24) 6 binding decision, în original



14

includă cel puţin două etape: stabilirea agendei şi deciderea rezultatului” şi „Deciziile arbitrale ar trebui luate de către membri” (Dahl, 1997, p.110). Pentru ca deciziile ce influenţează membrii comunităţii să fie legitime trebui să îndeplinească criteriile: egalitate politică, participare efectivă, oportunităţi egale de comprehensiune7 şi controlul agendei de lucru (pp.111-14). Incluziunea ca şi cota egală de participare constituie apanajul procedurii în viziunea lui Dahl, şi nu trebuie lăsată la întâmplare sau la cheremul majorităţii vinovată de excluziune în destule momente istorice, chiar şi în societăţi democratice: „Excluziunea negrilor din sudul american nu ne permite să spunem că sudul era nedemocratic” (p.116). Preocuparea pentru o abordare a cetăţeniei ca drept categoric şi nu elitist conduce la principiul incluziunii universale că orice adult este calificat să fie membru al demosului şi că are dreptul de a fi luat în egală considerare. Pentru a sprijini acest principiu se face apel la asumpţia onus probandi8, conform căruia nimeni nu poate fi deposedat de un bun fără probe solide (p.122). Dahl consideră că democraţia contemporană este departe de a fi întâlnită în realitate şi că ar trebui denumită poliarhie: „În cel mai bun caz, orice formă de organizare politică este mai degrabă ceva aproximativ democraţiei procedurale[…]. Încă, îmi este clar că instituţiile poliarhiei nu sunt suficiente pentru o aproximare apropiată a democraţiei procedurale” (pp.125-26). Plecând de la aceste principii, democraţia va câştiga lupta cu alte forme de guvernământ: „ […] mi se pare că multe aranjamente de tip ierarhic sau meritocratic ar trebui să se încline în faţa democraţiei procedurale” (p.126).

Există o tendinţă a filosofilor de a se îndrepta către deliberare şi participare în privinţa idealului democratic. Nu este şi cazul lui Jon Elster (1997) care critică teoriile alegerii sociale, a deliberării raţionale şi a democraţiei participative. În primul caz, are îndoieli că preferinţele exprimate sunt şi cele reale, acestea depind şi de ofertă şi conformismul influenţează preferinţele (pp.129-31). Obiecţiile (ER) asupra deliberării raţionale sunt în număr de şapte9:

ER 1) Deliberarea ar putea fi o rampă de lansare pentru cei ce urmăresc obţinerea puterii; ER 2) Argumentele raţionale nu conduc la unanimitate în chestiunile importante; ER 3) Timpul pentru luarea decizie impune constrângeri; ER 4) Alegerea unor dezbateri în detrimentul altora va fi mai rău ca lipsa dezbaterilor; ER 5) Consensul de grup nu conduce la un rezultat mai bun ca cel individual; ER 6) O minoritate opozantă este preferabilă unanimităţii datorate conformismului; ER 7) Dezbaterea pentru binele comun nu va elimina interesul particular (pp.133-35). În privinţa participării, Elster ţine să aducă o critică non-instrumentaliştilor (în special lui

H. Arendt), caracterizând actul de exercitare al dreptului de a discuta, a delibera şi a lua decizii în adunările orăşeneşti, ca: „Aceasta, dacă nu pune căruţa înaintea calului, cel puţin îi

7 enlightened understanding, în original 8 burden of proof, în original 9 argumentele lui Elster vor fi combătute în capitolele următoare



15

pune unul alături de celălalt. Deşi discuţiile şi deliberările în alte contexte pot fi surse independente de distracţie, satisfacţia obţinută din confruntările politice este una ce parazitează procesul de luare a decizie” (p.139). Sfera publică, forumul, nu trebuie privită ca o piaţă economică de desfacere a produselor politice, ci mai degrabă ruptă de interesele materiale, bazată pe un tip de cetăţenie care să se manifeste într-o colectivitate unită pentru ţel comun, care: „nu facilitează viaţa în sens material. Procesul politic este un deziderat el însuşi, bunul său suprem pentru cei care participă la el.[…] Astfel definită ca de natură publică, şi instrumentală ca ţel, politica îşi asumă ceea ce, cred eu, este locul ei bine determinat în societate” (pp.139-40).

Punctul de vedere instrumentalist versus non-instrumentalist în privinţa democraţiei este o preocupare a mai multor gânditori politici. Richard J. Arneson (2009, p.197) se îndoieşte de dreptul cetăţeanului de a decide în procesul democratic în mod direct şi priveşte instrumentalismul ca pe un oponent al absolutismului dar şi al ideii de drept moral fundamental acordat oricui vrea să facă parte din societatea politică. Mai mult, prin instrumentalism se optimizează gradul de democratizare al unei societăţi: „oferă un standard pentru fixarea unui grad dorit de democraţie în orice societate” (p.198). Unul din argumentele cele mai puternice pentru care consideră că democraţia nu are valoare intrinsecă este acela că oameni îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi în medii non-democratice, în special locul de muncă fiind caracterizat de structuri ierarhice cu o birocraţie bine consolidată (p.204). Scopul este acela de a găsi cele mai bune soluţii: „În conformitate cu instrumentalismul, drepturile morale politice ale oamenilor trebuie să fie acelea care produc logic cele mai bune consecinţe” (p.210).

Nu este şi părerea lui Elizabeth Anderson (2009), care, fără a aduce o critică instrumentalismului, arată avantajele democraţiei intrinseci, considerând că democraţia participativă are o valoare non-instrumentală care depinde de cea instrumentală. Pentru Anderson, democraţia (privită sub trei aspecte: organizaţie a relaţiilor umane, formă de cultură şi mod de viaţă) este: „o cultură sau un mod de viaţă a unei comunităţi definită de egalitatea membrilor, cooperare reciprocă, respect comun şi afinitate, localizată în societatea civică”(p.214). Regula majorităţii nu este specifică democraţiei deliberative, şi trei argumente care susţin această teză sunt aduse: părerea că majoritatea poate obţine ceea ce îşi doreşte, preferinţele individuale ar fi părţi ale deciziei colective şi că decizia nu se bazează pe capacitate şi învăţare (pp.215-16). Valoarea imanentă a democraţiei este dată de participanţii care o constituie: „Cea mai corectă formă de justificare politică începe de la premiza că oamenii sunt intrinsec valoroşi, în sensul că sunt ei înşişi surse originare ale cererilor şi au autoritate egală să ceară” (p.223).

Dintr-o perspectiva sociologică, rolul comunităţii este extrem de important în democraţie aşa cum este şi în viaţa individului: „O societate bună este una în care oamenii se consideră



16

fiecare ca ţeluri ei înşişi şi nu ca instrumente; ca persoane totale şi nu ca fragmente, ca membri ai comunităţii, legaţi prin afecţiune şi angajament, mai degrabă decât angajaţi, comercianţi, consumatori sau chiar parteneri cetăţeni” (Etzioni, 2000, p.11). Pentru Etzioni, care de formaţie e sociolog, comunitatea este responsabilă de valorile şi credinţe morale, şi alături de stat şi sectorul privat se constituie în cei trei piloni ai puterii care trebuie să se susţină între ei: „Într-o societate echilibrată cei trei se completează şi se conţin unul pe celălalt” (p.16). Observarea vieţii politice americane îl face să remarce că partidele nu mai servesc ca mediatori ai cetăţenilor, iar grupurile de presiune financiară contribuie la o societate a egoismului şi interesului. Comunitatea nu este cea clasică a satului sau de natură religioasă ori instituţionalizată legal, ci o asociere liberă şi voluntară, care serveşte interese de grup în diverse domenii. Principiile care stau la baza unei justiţii sociale a comunităţii sunt: auto-ajutorarea personală dar şi cea a celor apropriaţi, reciprocitatea între membrii comunităţii, grija comunităţii de ea însăşi şi ajutorul societăţii (formată din mulţimea comunităţilor) pe care trebuie obligatoriu să îl dea comunităţilor ce nu-şi pot ajuta membrii proprii: „Justiţia socială este o problemă inter-comunitară; nu doar una intra-comunitară” (Etzioni, 1993, pp.143-46) . Societatea mozaic a lui Etzioni, în care fiecare piesă are rolul şi importanţa ei, dar în care toate sunt legate printr-un liant comun, are nevoie de două tipuri de valori: cele împărtăşite de întreaga societate şi cele de la nivelul comunităţii. Cele şapte valori moştenite de societate prin intermediul comunităţii, şi întemeiate pe morală şi nu pe raţiune, sunt: „democraţia concepută ca o idee a binelui (nu doar ca tehnică de guvernare), respectarea constituţiilor şi a drepturilor care depind de ele, loialitatea faţă de naţiune, toleranţa şi respectul faţă de toate comunităţile, limitarea identităţilor politice (ele se pot exprima, dar rămân doar o componentă a societăţii), principiul megalogului (un vast dialog la nivelul comunităţilor), principiul reconcilierii (necesar pentru a întemeia o societate nouă)” (Nay, 2008, p.619). Comunităţile, în schimb, se bazează pe principii negociate, care au caracter temporar şi o morală specifică: „Vocea moralei nu într-atât cenzurează, ci mai degrabă binecuvântează” (Etzioni, 1993, p.34).

Plecând ideologic de la dihotomia individualismului liberal şi a nevoii de comunitate, dar şi de la evoluţia politică a societăţii marcată de absenteism la vot sau de o puternică dependenţă socială faţă de stat, ideea de cetăţenie: „transcende opoziţia dintre individualismul liberal şi comunitarianism, şi integrează nevoile justiţiei liberale cu relaţiile dintre membrii comunităţii (Kymlicka, 2002, p.284)”. Kymlicka este sceptic că modelul „checks and balances” ar putea să apere democraţia mai bine ca cetăţeanul virtuos, chiar preocupat de propriul interes (care ar contrabalansa, astfel, interesele celorlalţi) şi nu de binele comun. Pe de altă parte, statul nu poate servi interesul cetăţeanului dacă acesta nu ştie să îşi protejeze acest interes, cu alte cuvinte, responsabilitatea este esenţială (p.285). Orice teorie a cetăţeanului democrat nu substituie una a justiţiei, ci se bazează pe cea din urmă şi o



17

îmbunătăţeşte: „principiile justiţiei să ajute la rezolvarea neînţelegerilor şi să promoveze virtutea civică şi participarea politică” (p.287). Rolul diverselor asociaţii comunitare nu este intrinsec de a promova cetăţenia, ci: „de a onora anumite valori, şi de a se bucura de virtuţi omeneşti, iar acestea au prea puţin de a face cu promovarea cetăţeniei” (p.306). Organizaţiile religioase sau şcolile, chiar sub forma educaţiei liberale, nu sunt nici ele locul adecvat pentru a învăţa despre cetăţenie, cum de altfel nicio instituţie nu are forţa de se erija singură în promotoarea cetăţeniei (pp.311-14). Unei cetăţenii a naţionalismului liberal, Kymlicka îi contrapune pe cea cosmopolită, care s-ar raporta la o justiţie cosmopolită şi ea, dar care nu dispune de încrederea cetăţenilor, aceasta pentru că instituţiile transfrontaliere au evoluat într-un mod care a depins de alte interese şi nu de cele ale cetăţenilor neapărat (p.315). Derivată din proceduralismul democraţiei şi caracterul evaluativ al justiţiei, cetăţenia este legată de virtutea civică: „sortită să se îndrepte către un concept mai deliberativ al democraţiei, care necesită ca cetăţenii să fie în stare şi dispuşi să participe într-o manieră activă şi responsabilă la viaţa politică” (p.319).

Deschiderea proceselor politice şi de guvernanţă către o cât mai largă plajă de cetăţeni interesaţi este şi preocuparea cercetătorilor din domeniul socio-economic al informaticii. Dezvoltarea TIC şi pătrunderea acestuia în vieţile oamenilor obişnuiţi, de o manieră care nu lasă loc la interpretări, a dus la apariţia unor noi concepte împrumutate în universul virtual din cel real. Modul în care diversele activităţi au fost reconceptualizate în mediul virtual a dus la o schimbare de perspectivă, astfel încât aceste activităţi socio-umane s-au reîntors din virtual în mediul real sub o formă nouă. Dacă, iniţial, universul informaticii l-a imitat pe cel uman, astăzi, cel din urmă împrumută multe din domeniile de succes ale primului şi le translatează într-o dimensiune concretă şi palpabilă. Referindu-ne direct la implicarea TIC în domeniul politic, trebuie remarcat că adesea acesta este privit ca un punct de sprijin şi de îmbunătăţire a modului de guvernare democratică devenită clasică în ultima vreme: democraţia reprezentativă. Participarea, deliberarea, consensul, cetăţenia etc. sunt elemente cheie ale societăţii cunoaşterii, care se regăsesc în demersurile creării unei democraţii digitale, cu precizarea că acestea sunt aproape în totalitate privite ca o extensie a democraţiei reprezentative şi a statului liberal de drept.

Unul dintre cel mai proaspete cadre ale democraţiei în societatea cunoaşterii este definit de cercetători ai Universităţii Fribourg din Elveţia, care privesc E-guvernarea ca pe un element central, ce se confundă în mare parte cu societatea cunoaşterii, şi care înglobează trei niveluri principale (NM):

NM 1) Nivelul informării şi comunicării: E-asistență; NM 2) Nivelul administrare: E-achiziționare, E-serviciu, E-contract, E-acord10; NM 3) Nivelul participare: E-colaborare, E-democraţie, E-comunitate (Maier, 2012). 10 Level II Production: E-Procurement, E-Service, E-Contracting, E-Settlement, în original



18

Pentru Maier et al., E-democraţia face trecerea de la societatea informaţională la cea a cunoaşterii printr-o îmbunătăţire atât a drepturilor, cât şi a responsabilităţilor civile. Mai mult, aceasta nu depinde de spaţiu şi timp şi oferă posibilitatea: „incluziunii cetăţenilor încă din stadiile timpurii are clarificării şi planificării entităţilor publice, informarea sporită şi politica discuţiilor care se pliază pe cererile cetăţenilor, acces web fără bariere în votul electronic şi alegeri, formarea comunităţilor în diferite sectoare publice şi pentru diverse probleme sociale, exercitarea drepturilor civile la toate nivelurile comunitare şi îmbunătăţirea controlului politic prin folosirea adecvată a sistemelor de arhivare şi documentare” (p.3).

Figura 1. Tipuri de participare (apud Maier, 2012, p. 150)

Fără a crea noi îndatoriri sau drepturi, E-democraţia trebuie să revitalizeze cetăţeanul apatic, să sprijine formarea comunităţilor şi să mărească nivelul de informare şi transparenţă. Aceasta se realizează în cadrul E-guvernării, care pune accent pe serviciile electronice direcţionate către organizaţii şi cetăţeni şi care se defineşte prin: „simplificarea şi livrarea informării, comunicarea, şi inter-schimbul de procese între instituţiile guvernamentale şi dintre instituţiile guvernamentale şi cetăţeni şi organizaţii” (p.4).

Maier propune o piramidă a participării cetăţenilor la procesul politic, intermediată de instrumentele digitale. Aceasta urcă odată cu creşterea interesului personal al cetăţeanului, dar descreşte odată cu mărirea gradului de complexitate al problemelor publice.

Portal E-guvernare

E-deliberare

E-participare

E-vot

E-alegeri

Creşte nivelulde implicare acetăţenilor

Creşte gradulde complexitate aproblemelor publice

Exercitarea îndatoririlorcetăţeneşti, folosireaE-Guvernării

Deciziile importante înforumuri cetăţeneşti

Colaborare în proiecte publice,dezvoltarea platformelor deluare a deciziei

Decizii asupra alternativelor propuse în problemele politice

Alegerea candidaţilor



19

Privind Figura 1, remarcăm cele 5 niveluri de participare (NP), care se sprijină pe E-guvernare şi exprimă astfel ideea de centralism. Societatea cunoaşterii are ca model de construcţie unul de sus în jos în realitate, cu statul în rol de generator şi catalizator al schimbării (pp.150-51):

NP 1) E-guvernare: societatea devine una informaţională şi a cunoaşterii prin folosirea cât mai largă a instrumentelor digitale, fără a face diferenţieri între cei care au competenţa necesară utilizării lor şi cei care doresc să rămână fideli vechilor mijloace materiale de accesarea a serviciilor.

NP 2) E-deliberare11: cu ajutorul platformelor web oferite de administraţia centrală pentru a facilita comunicarea cu organizaţiile şi cetăţenii se dezvoltă comunităţi virtuale, prin care cetăţenii pot discuta şi se pot consulta în vederea formării opiniilor.

NP 3) E-participare: utilizând cunoştinţele şi aptitudinile cetăţenilor se construiesc proceduri mai bune, iar participarea în fazele de început ale proiectelor creşte nivelurile de incluziune şi calitate.

NP 4) E-vot: trebuie privit nu ca oferirea votului, ci ca un proces care începe cu punerea la dispoziţie a informaţiilor şi a deliberărilor şi care sfârşeşte cu analiza votului şi a comportamentului la vot.

NP 5) E-alegeri: nivelul de implicare al cetăţenilor este cel mai ridicat pentru că acum se aleg candidaţii.

Referindu-se la serviciile guvernamentale propuse de Comisia Europeană, Maier nu ezită să remarce că E-participarea, E-votul şi E-alegerile lipsesc cu desăvârşire, propunând ca măcar ultimele două să se regăsească printre instrumentele viitoarei guvernări europene.

Conceptul de cetăţenie activă şi legitimă se regăseşte şi în descrierea unui model nou de acţiune socio-politică prin intermediul împuternicirii individului cu responsabilitate comunitară: „autorizarea […] conectează individul şi bunul său trai cu largul mediu social şi politic în care el trăieşte”(Amichai-Hamburger et al., 2008). Plecând de la importanţa împuternicirii, Amichai et al dezvoltă un concept derivat care se bazează pe utilizarea instrumentelor digitale: E-autorizare12. Raportându-se la înţelesul pe care îl are autorizarea la nivel organizaţional (atitudine, competenţă, auto-determinare şi impact) şi comunitar (creşterea experienţei şi competenţei pentru dezvoltarea capacităţii de grup, dar şi a suportului şi resurselor mediului pentru eliminarea barierelor), E-autorizarea este definită sub patru componente (EA) (pp.1779-84):

11 E-Discussion, în original 12 E-Empowerment, în original; s-a preferat autorizare în loc de împuternicire, pentru că ultimul are o conotaţie

mai mult juridică, iar primul se referă la autoritate, care socio-politic înseamnă: drepturi, permisiune, expertiză



20

EA 1) La nivel personal internetul serveşte ca şi catalizator pentru redefinirea identităţii când schimbarea este validată social, dar şi prin îmbunătăţirea abilităţilor şi eficacităţii proprii.

EA 2) Mai mult, la nivel interpersonal apar noi relaţii şi se întăresc cele vechi, internetul fiind şi o formă de compensare socială pentru cei care nu depăşesc anumite bariere fizice sau psihosociale prin deschiderea către socializarea bazată pe încredere, învingându-se stereotipurile privitoare la anumite categorii, promovându-se dialogul intercultural şi suportul reciproc unu - la - unu.

EA 3) La nivel de grup, E-autorizarea e încurajată de: regăsirea în alţii, întărirea grupului, instrumente decizionale comune, viziune şi cristalizare de grup.

EA 4) Cetăţenia a căpătat oportunităţi deosebite prin autorizarea individului în trei direcţii: participarea politică, accesibilitate şi supravegherea şi influenţarea deciziilor guvernamentale.

Amichai-Hamburger et al. susţin rolul internetului: „oferă mijloace abundente prin care indivizii pot şi chiar se împuternicesc ei înşişi, grupurile, cauzele şi ţările lor. În reţeaua internetului, cetăţeanul mediu îşi poate folosi vocea mai uşor decât în mediul offline şi poate fi auzit mult mai departe” (p.1786). Totuşi, nu trebui scăpat din vedere faptul că E-autorizarea nu este un dat şi nici simpla conectare a individului la internet nu-l face pe acesta să o şi obţină automat. Pe de altă parte, nu doar aspecte pozitive rezultă din E-autorizare (p.1786): „este important de amintit că unele consecinţe ale autorizării: încredere, eficacitatea proprie şi urmărirea unor ţeluri ascunse şi anterior reprimate nu au întotdeauna un rezultat pozitiv”.

Modele alternative ale democraţiei digitale vor fi discutate mai pe larg în capitolul 5, dedicat implementării E-democraţiei. După ce au fost prezentate abordările contemporane ale democraţiei participative, în subcapitolul următor va fi trecută în revistă şi o scurtă istorie a democraţiei. Aceasta este utilă pentru a observa că foarte multe aspecte identificate chiar din antichitate sunt actuale în contemporaneitate.

2 .3 Sc ur tă evo lu ţ ie a t eor i e i democra ţ i e i

O descriere mai amplă a evoluţiei democraţiei de-a lungul istoriei umanităţii se găseşte în Anexa I. În acest subcapitol se vor puncta doar unele din elementele esenţiale care susţin teza participării lărgite a cetăţenilor în societatea democratică.

2 . 3 . 1 P e r i o a d a p r e - a r i s t o t e l i c ă

Primul document autentificat (sec V î.Hr.) care aduce în discuţie problema alegerii regimurilor politice îl constituie disputa dintre perşi, pe care: „unii dintre greci nu cred a fi


Stadiul cunoaşterii Scurtă evoluţie a teoriei democraţiei

21

avut loc, dar lucrurile aşa au fost spuse într-adevăr” (Herodotus, 1980, p.208). Cei trei reprezentanţi: Otanes (democraţie), Megabyzos (oligarhie) şi Darius (monarhie) susţin cu argumente de tip elenistic fiecare din opţiunile proprii. În viziunea lui Trăsnea (1986, p.59), părintele istoriei îşi exprimă preferinţa pentru democraţie stabilind o nouă direcţie, susţinând că: „Problema cetăţii (politeia) şi cea a legilor (nomoi) vor deveni teme majore ale gândirii politice greceşti […] pornind de la convingerea democratică a lui Protagoras că arta politică nu trebuie să fie apanajul exclusiv al unei minorităţi privilegiate întrucât ea poate fi învăţată, deprinsă de orice cetăţean”.

Istorisirea lui Herodot este interesantă pentru că stabileşte din vechea antichitate câteva aspecte definitorii pentru triada: democraţie/politeia - oligarhie/aristocraţie - tiranie/monarhie. Identificăm astfel prima axiomă a democraţiei pe care ne-o însuşim:

AX 1) Democraţia le combate pe celelalte două în întregime, în schimb oligarhia şi tirania se folosesc de argumentele democraţiei una împotriva celeilalte, dar amândouă se opun democraţiei. Nu asistăm la un paradox, ci mai degrabă la o inconsistenţă sau, şi mai mult, la perpetua tentativă conjuncturală din partea ultimelor două de a îşi legitima autoritatea.

În perioada pre-aristotelică se disting şi câţiva sofişti apărători ai democraţiei, iar dintre aceştia cel mai important este Protagoras, autor al maximei: „Omul este măsura tuturor lucrurilor, și a celor care există precum există, și a celor care nu există, precum nu există”. Cunoaşterea lumii prin senzaţie este dublată şi de scepticismul acestuia faţă de tradiţie, în schimb susţine principiile democraţiei, ale legilor şi convenţiilor care guvernează oamenii din cetate (Nay, 2008, p.55). Deşi adversar puternic al democraţiei în prima parte a vieţii, spre sfârşitul ei, Platon îşi schimbă opţiunea dinspre regele-filosof atotputernic către un conducător-mediator, sprijinit de sfetnici şi care împreună sunt preocupaţi de regulile virtuţii şi moralei (p.64). Contribuţia teoretică a lui Platon la valorile democratice este aceea a punerii în discuţia a egalităţii între femei şi bărbaţi, dar mai ales a stabilirii rolului justiţiei în viaţa cetăţii (Trăsnea, 1986, pp.87-87).

2 . 3 . 2 A r i s t o t e l

Întemeietor al ştiinţei politice şi fondator al gândirii elaborate bazate pe logica bivalentă ce-i poartă numele, Aristotel (384-322 î.Hr.) este şi primul epistemolog al democraţiei. Idealismului platonician Stagiritul îi opune observaţia, comparaţia şi metoda, punând bazele unei teorii normative care să stabilească cadrul social şi politic al vieţii cetăţii.

Comunitatea ocupă un loc central la Aristotel, polisul nefiind rodul unei asocieri voluntare a locuitorilor, ci un dat mai degrabă de sorginte natural-divină, care înglobează comunităţile primare: familia şi satul, în care diverse grupuri sociale conlucrează sub auspiciile



22

pluralismului: „că fiecare cetate este o comunitate determinată şi că fiecare comunitate a fost alcătuită în vederea unui bine determinat” (Aristotel, 2010, p.11).

Aristotel atribuie cetăţii o viziune organică, ale cărei părţi se descompun atunci când elementul hotărâtor, zoon politikon, se face vinovat de ignorarea profilaxiei sau tratarea greşită a bolnavului: „este de la sine înţeles că omul politic trebuie să aibă cunoştinţe privitoare la suflet, la fel cum cel ce tratează ochii trebuie să cunoască întreg corpul şi asta cu atât mai mult politica este mai demnă de preţuire şi mai valoroasă ca medicina” (Aristotel, 1998, p.48). Deşi important, omul este doar o parte a societăţii, intereselor căreia trebuie să i se supună, în afara ei pierzându-şi calitatea umană: „Totodată, nu trebuie să se creadă că vreunul dintre cetăţeni îşi aparţine sieşi, ci toţi sunt ai cetăţii, căci fiecare este o parte a cetăţii. Iar grija naturală faţă de fiecare parte are în vedere grija faţă de întreg” (Aristotel, 2010, pp.416-17). Aristotel pune mare preţ pe educaţie, singura care poate conduce la atingerea scopurilor cetăţii şi individului, care însă trebuie să se bucure şi de răgaz şi nu doar de truda care îi asigură necesităţile primare: „educaţia trebuie legiferată, iar acest lucru trebuie făcut în comun” (p.417). Politica şi etica sunt legate indisolubil între ele, aşa cum practica este legată de cunoaştere, iar fiinţa socială nu se regăseşte decât în mijlocul comunităţii, al cărei caracter primordial nu este chestionabil, altfel fiind zeu sau simplă vieţuitoare: „rezultă că cetatea este naturală şi că omul este în mod natural un vieţuitor politic, pe când cel lipsit de o cetate (natural şi nu prin accident) se află fie mai presus fie mai prejos de om” (p.15).

Urmarea a metodei comparative utilizate, Stagiritul ajunge să stabilească trei forme de guvernământ teoretice, care deviază fiecare în câte una practică, reală (pp.185-245). Ceea ce este corect şi în interesul public conduce la o bună guvernare indiferent de formă, însă ceea ce se întâmplă în realitate nu conduce neapărat, chiar şi în cazul democraţiei, la viaţă fericită în cetate. În viziunea celor care au studiat constituţiile propuse de Aristotel clasificarea acestora este cvasi-unanim aceeaşi, iar în Tabelul 1 vom prezenta una dintre variante:

Tabelul 1. Clasificarea constituţiilor aristoteliene (apud Nay, 2008: pp 72)

Tipul guvernării Scopul urmărit

Guvernarea

unui singur om

Guvernarea unei

minorităţi

Guvernarea poporului

Interesul comun Monarhie Aristocraţie Politeia Interesul particular Tiranie Oligarhie Democraţie

Democraţia are şanse de a reuşi acolo unde comunitatea este „mai unitară” şi cu o clasă de

mijloc consistentă, activă politic, zona rurală fiind privilegiată sub acest aspect, comparativ cu oraşele în care mulţimea zgomotoasă este şi uşor manipulabilă de către demagogi: „demosul cel mai bun este cel care practică agricultura” (p.327). Contrar practicii, Aristotel se opune obţinerii funcţiilor în stat pe baza modelului aleatoriu (tragere la sorţi) şi propune un tip de



23

egalitate bazată pe merit, fără diferenţe în funcţie de avere sau statut. Fără a vorbi despre o separare a puterilor în stat la acea vreme, adunarea generală, corpul magistraţilor şi corpul judecătoresc au roluri clare: deliberare, decizional şi justiţiar, şi ele sunt modele de inspiraţie: „Aristotel are o intuiţie uimitoare privind înlănţuirea pluralistă a vieţii politice. Această distincţie îi va inspira atât pe partizanii regimului moderat de la finele Evului Mediu, pe filozofii Luminilor, cât şi pe fondatorii democraţiei parlamentare”(Nay, 2008, p.74).

2 . 3 . 3 R o u s s e a u

Într-un curent filosofic care propovăduia raţiunea, libertatea şi fericirea, aproape singurul preocupat de conceptul democraţiei este Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), teoriile lui privind suveranitatea poporului fiind fundamentul ideologic al Revoluţiei franceze. Acesta critică nedreptăţile şi tirania din vremea sa şi crede că doar o societate armonioasă, în care toţi membrii ei participă şi îşi încredinţează drepturile şi libertăţile acesteia, este locul în care scapă de abuzuri şi degradare. Dificultăţii de a renunţa benevol la propria grijă de sine îi dă răspunsul: „A găsi o formă de asociaţie care să protejeze cu toată forţa comună persoana şi bunurile fiecărui asociat şi în cadrul căreia fiecare dintre ei, unindu-se cu toţii, să nu asculte decât de el însuşi şi să rămână tot la fel de liber ca şi mai înainte. Aceasta este problema fundamentală, a cărei soluţie este contractul social” (Rousseau, 2006, p.14).

Esenţa teoriei lui Rousseau, extrasă din şcoala dreptului natural, este suveranitatea poporului care se bazează pe „voinţa generală”, iar exerciţiul suveranităţii aparţine doar poporului, iar ea nu poate fi înstrăinată şi nici divizată (Trăsnea, 1986, pp.175-76). O distincţie importantă trebuie să fie făcută între voinţa generală şi cea a tuturor, aşa cum autorul precizează într-o notă adiacentă: „Pentru ca voinţa să fie generală, nu este întotdeauna necesar să fie unanimă, dar este necesar ca toate voturile să fie numărate, orice excludere formală anulează generalitatea” (Rousseau, 2006, p.25). Sub forma votului care trebuie luat în considerare există convingerea că autorul înţelege mai mult, o opinie care trebuie considerată şi nu înlăturată: „Dacă, în momentul când poporul îndeajuns de informat deliberează, cetăţenii n-ar comunica defel între dânşii din marele număr al micilor diferenţe ar rezulta întotdeauna voinţa generală”. Mai mult, momentul în care votul unui cetăţean nu coincide cu cel câştigător nu înseamnă altceva decât câştigarea libertăţii prin participarea la voinţă generală, care este comună, chiar în mod inconştient: „Dacă părerea mea particulară ar fi învins, aş fi făcut altceva decât aş fi voit, şi atunci n-aş fi fost liber” (p.97). Rousseau se opune participării prin intermediari, cetăţeanul trebuind să-şi exprime direct părerea, diversitatea opiniilor fiind esenţială, asociaţiile fiind un impediment în formarea voinţei generale: „diferenţele devin tot mai puţin numeroase şi dau un rezultat mai puţin general” (p.28). Totodată voinţa generală este expresie a: „virtuţii civice şi a angajamentului moral al cetăţenilor înclinaţi să caute



24

binele comun al cetăţii, în timp ce a doua (voinţa tuturor, n.a.) mobilizează doar indivizii preocupaţi să-şi protejeze interesele particulare” (Nay, 2008, p.339). Problemele de natură legislativă sunt apanajul divinităţii doar în cazul neputinţei oamenilor, dar Rousseau nu vede nici el o soluţie pentru un legislator aşa cum şi-l doreşte el: „Ar trebuie zei ca să dea legi oamenilor” (Rousseau, 2006, p.38). Problema lui se extinde şi asupra voinţei generale care este prea abstractă, transcendentă oamenilor, asemănătoare întregului antic care precede orice formă de viaţă socială şi politică: „putem spune că Rousseau dizolvă societatea în stat” (Nay, 2008, p.339).

Preocupat de o democraţie directă, fără reprezentanţi, Rousseau este conştient că proiectul său are o aplicabilitate scăzută în practică: „o democraţie adevărată nu a existat şi nici nu va exista vreodată” (Rousseau, 2006, p.63). Preocupat de o repartizare cât mai egală a responsabilităţii cetăţeanului în stat, a cărui libertate este dată de supunerea faţă de legi şi a cărui egalitate se manifestă ca una a şanselor de a participa la viaţa politică, Rousseau a fost acuzat pe nedrept că a anticipat statul totalitar (Nay, 2008, p.342). Totuşi, i se poate reproşa lipsa de flexibilitate în privinţa pluralismului (mai puţin cel religios), raportarea proiectului la cetatea antică de mici dimensiuni şi respingerea modelului reprezentativ în totalitate, dar nu i se poate refuza aprecierea că, într-o lume lipsită de valenţe democratice, readuce în prim plan democraţia ca ideal al societăţii.

2 . 3 . 4 D e c l a r a ţ i a r e v o l u ţ i o n a r ă a m e r i c a n ă

Inspirată de Petition of Right (1628) şi English Bill of Rights (1689), dar şi de lucrările unor filosofi precum John Locke, Declaraţia de Independenţă, redactată de T. Jefferson şi adoptată cu mici modificări, se constituie nu doar ca un document împotriva absolutismului (precum cele engleze anterior menţionate), ci şi împotriva colonialismului. Actul justificator pentru decizia de separare de Imperiul Britanic, stabileşte din început principiile care stau la baza acestei hotărâri şi care constituie fundamentul democraţiei moderne şi contemporane:

AX 2) „Considerăm ca adevăruri de la sine grăitoare acelea că toţi oamenii sunt creaţi egali, că ei sunt înzestraţi de creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără viaţa, libertatea şi căutarea fericirii, că pentru asigurarea acestor drepturi se instituie printre oameni guverne, ale căror puteri juste izvorăsc din consimţământul celor cârmuiţi; că ori de câte ori o formă de guvernământ devine dăunătoare acestor scopuri, este dreptul poporului să o schimbe sau să o desfiinţeze şi să instituie un nou guvern punând la baza sa astfel de principii şi organizându-i puterile în forma care îi va părea cea mai potrivită pentru asigurarea securităţii şi fericirii sale” (Trăsnea, 1986, p.193).



25

Caracterul axiomatic al acestui act este evident, promulgatorii lui fiind politicieni care nu erau preocupaţi de justificarea juridică, dar care stabileau premizele faptului politic: „autorii Declaraţiei nu scriau politică, ci o făceau” (Becker, 1922, p.2). Fără îndoială, însă, politica modernă şi mai ales contemporană se raportează la acest demers, ceea ce şi dintr-o perspectivă practică îi conferă validitatea. Principiile nu constituie o noutate a epocii, dar ele sunt redactate de o manieră simplă, inteligibila şi cu „o solemnitate urbană” (p.2). Dar redactarea într-un document oficial care stipulează egalitatea şi drepturile naturale, garantarea şi securitatea lor, nevoia de consens pentru legitimare, rolul guvernământului şi idealul fericirii „le-a dat acestor idei o nouă forţă şi autoritate” (Trăsnea, 1986, p.195).

2 . 3 . 5 D e m o c r a ţ i a î n m o d e r n i t a t e

Democraţia modernă se sprijină pe iluminismul Rousseau-ist dar şi pe teoriile liberale clasice: refuzul absolutismului, apărarea libertăţii, pluralismul, suveranitatea poporului şi guvernarea reprezentativă (Nay, 2008, pp.247-48). John Locke (2011, p.79) era convins că oamenii se asociază pe bază raţiunii şi nevoii de cooperare creând o societate civilă, care abia mai apoi conduce la una politică: „Scopul central al oamenilor care intră în societate fiind acela de a se bucura de proprietăţile lor în pace şi siguranţă”. Cele trei principii pe care îşi construieşte contractul sunt: drepturile inalienabile (libertate, proprietate) ce nu pot fi luate sau cedate, guvernarea civilă limitată de scopurile stabilite de societate şi delegarea provizorie a puterii). Diversitatea este un atu al societăţii, de aceea Locke insistă asupra celei religioase, o problemă extrem de spinoasă în vremea lui: „Tolerarea celor care sunt diferiţi de ceilalţi în privinţa religiei îi este dragă Evangheliilor lui Iisus, şi în numele raţiunii omeneşti, pare atât de monstruos pentru oameni să nu vadă avantajul care decurge din acest lucru” (Locke, 1952, p.7). Charles-Louis de Secondat, baron de la Brède et de Montesquieu (2001, p.18) pune preţ pe rolul statului şi al instituţiilor sale pentru a apăra drepturile cetăţeanului, totul plecând de la implementarea şi respectarea legilor, care sunt determinante pentru orice tip de organizare, umană sau nu: „Legile sunt raporturile necesare care derivă din natura lucrurilor”. Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului (1789) este un manifest concis care susţine în aceeaşi măsură libertatea şi egalitatea, stabileşte noi drepturi ale cetăţenilor plecând de la cele fundamentale clasice şi organizează instituţiile puterii. Articolul 1 precizează că oamenii sunt liberi şi egali în drepturi de la naştere, iar Articolul 2 stabileşte cele patru drepturi fundamentale: libertatea, proprietatea, securitatea şi rezistenţa la opresiune (L'Assemblée Nationale, 1789). La nivel ideologic (Art. 3), suveranitatea naţională este cea care o înlocuieşte pe cea populară, şi astfel se deschide calea spre democraţia reprezentativă, care serveşte intereselor elitiste burgheze, exprimate prin Constituţiile din 1791, 1795 şi 1799(Nay, 2008, p.365). Spirit aristocratic prin naştere, adept convins al ideii de libertate şi legalitate,



26

Alexis de Tocqueville a fost câştigat de societatea democratică americană care pune preţ pe egalitatea condiţiilor: „Guvernămintele nu ar trebui să fie singurele puteri active: asociaţiile trebuie, în naţiunile democratice, să stea în locul acelor indivizi particulari puternici cărora egalitatea condiţiilor le-a scăpat” (Nay, 2008, p.581). Influenţa religiei creştine asupra politicului are pentru prima dată o conotaţie pozitivă, de catalizator: „Religia în America nu ia parte direct la guvernarea societăţii, dar trebuie privită fără îndoială ca precursoare a instituţiilor politice a acestei ţări, pentru că dacă nu răspândeşte gustul libertăţii, facilitează folosirea instituţiilor libere” (Tocqueville, 2002, pp.335-36). Preocupat de sufragiul universal şi de accederea femeilor în viaţa politică, John Stuart Mill (2004, p.209) atenţionează şi asupra: „principiul[ui] general al limitării tiraniei majorităţii şi protejarea minorităţilor prin facilitarea unei participări substanţiale la puterea politică”. În privinţa libertăţii şi a poziţiei individului în societate, Mill (2011, p.55) e de părere că orice individ are libertatea de a face ceea ce doreşte atât timp cât nu prejudiciază pe altul, chiar dacă îşi face singur rău. Dar cum individul este parte a societăţii orice tip de auto-distrugere îi afectează pe ceilalţi, iar societatea trebuie să ia măsuri în anumite cazuri: „Când, prin comportamentul de orice fel, o persoană se îndreaptă către violarea unei stări distincte a oricărei alte persoane, cazul nu mai face parte din sfera individuală, şi devine supus dezaprobării morale în sensul propriu al termenului”. Pentru întemeietorul social-democraţiei, Eduard Bernstein (1911, p.112), democraţia este mai mult decât o formă de guvernământ, propunând o definire „în mod negativ” după cum el însuşi se exprimă: „absenţa unei clase de guvernanţi, ca indiciu al condiţiei sociale unde privilegiile aparţin niciunei clase ci unei întregi comunităţi”. O abordare avangardistă îi aparţine lui Bernstein în privinţa homosexualităţii, chestiune extrem de controversată şi în zilele noastre, care naşte discuţii privind drepturile omului în societăţile democratice. Prin natură individuală a problemei, orientarea sexuală nu trebuie să fie supusă persecuţiei: „Dar toate autorităţile criminaliste conchid că legea statului şi cea penală nu poate supraveghea morala” (Bernstein, 1977, p.11).

În subcapitolul aceasta, dedicat evoluţiei democraţiei, s-a arătat că multe din problemele democraţiei contemporane (vezi subcapitolul 2.1 şi subcapitolul 2.2) nu sunt deloc noi, ci au fost identificate din antichitate şi modernitate. Cum multe dintre ele nu şi-au găsit rezolvarea şi din cauza imposibilităţilor de natură tehnică, s-a deschis drumul către democraţia reprezentativă ca unică soluţie decizională la nivel sociopolitic. Odată cu impactul pozitiv al TIC asupra societăţii, se impune o regândire a modelului democratic din perspectiva şi cu sprijinul tehnologiei digitale.

Capitolul următor va descrie un model (logic) al E-democraţiei de tipul input - sistem (procese) - output (INSOUT), ce ajută la descrierea modelului dinamic (conceptual) şi foloseşte implementării democraţiei digitale în societatea cunoaşterii.


Descrierea modelului logic al E-democraţiei

27

3. Descrierea modelului logic al E-democraţie i

Rolul acestui capitol este acela de a descrie un model logic al E-democraţiei care să aibă implicaţii conceptuale. În capitolul 2 a fost prezentată democraţia de la origini până în prezent, iar câteva din aspectele descrise anterior vor fi folosite pentru a construi în acest capitol un model INSOUT care apoi va fi particularizat printr-o abordare bazată pe logici fuzzy. Se poate spune că abordarea din această lucrare este una de jos în sus: în capitolul 2 a fost introdus nivelul de date fizice (la un nivel informaţional - abstract), capitolul de faţă va prezenta nivelul logic, iar capitolul 4 se va axa pe modele conceptuale. Din perspectiva implementării informatice, capitolul 5 va relua capitolele anterioare, cu o abordare generalistă şi care, în consecinţă, va urma un traseu de sus în jos.

În primul subcapitol se va prezenta un model de tip INSOUT care face o analogie cu tehnici de inteligenţă artificială (IA), punându-se preţ pe antrenarea şi învăţarea inputurilor pentru a optimiza obţinerea outputurilor. Subcapitolul 3.2 va discuta un model al E-democraţiei bazat pe logici fuzzy şi va propune o analiză de sensibilitate a acestuia. Subcapitolul 3.3 se ocupă cu prezentarea unui algoritm de optimizare într-un sistem inferenţial fuzzy, care este folosit în analiza de sensibilitate din subcapitolul 3.2.

3 .1 Mo de lu l i n p ut - s i s t e m-o ut put a l E -democra ţ i e i (MISO E)

Democraţia digitală în societatea cunoaşterii (E-democraţia) se raportează la două componente majore: lumea digitală şi societatea cunoaşterii. Despre lumea digitală în general este inutil să mai discutăm, dar vom încerca să construim un model sociopolitic, cuprins şi în acest mediu virtual, care să susţină şi să fie o extensie a universului uman real, din perspective sociale, politice, culturale şi educaţionale.

O definiţie incipientă a societăţii cunoaşterii (SoC) însă este necesară, pentru că stabileşte anumite ipoteze fundamentale pentru Modelul E-democraţiei în Societatea Cunoaşterii (MEDSoC). O descrierea amplă a SoC va fi făcută în capitolul 5, însă aici va fi luată în considerare o fugară privire de ansamblu. Vom porni de la o abordare de formă negativă, care stabileşte, în fapt, ceea ce nu defineşte SoC. Fără intenţia de fi vulgari vom spune că SoC este


Descrierea modelului logic al E-democraţiei Modelul INSOUT al E-democraţiei (MISOE)

28

acea societate în care oamenii nu sunt apatici şi ne vom referi la acest termen plecând de la etimologia lui. Aristotel este cel care aduce în prim plan termenul de idiot 13 şi acesta desemnează o persoană particulară care, deşi are drepturile de a participa la activitatea polisului, nu îşi îndeplineşte atribuţiunile cetăţeneşti de politician practicant. Apatia cetăţeanului a fost şi este exploatată de către liderii politici, dar aceasta se datorează, în viziunea lui Aristotel, omului interesat de propriul interes, care nu vrea, dar poate, să fac parte din societate. Aşadar, nu liderul politic este vinovat, ci apaticul, care, pentru Stagirit, este sinonim şi cu cetăţeanul care nu este pregătit profesional, care nu are nicio îndemânare, care este un ignorant sau care îşi vede doar propriul interes (Aristotel, 2010, pp.353-55).

SoC este o societate care trebuie construită de jos în sus sau care ar trebui să se dezvolte aşa, odată cu participarea benevolă a membrilor săi. Stadiul societăţii informaţionale, care a declanşat o nouă direcţie de dezvoltare a umanităţii a avut şi are în centrul ei informaţia. Pentru ca informaţia să devină utilă tuturor membrilor ei avem nevoie de două componente: prima este facilitarea şi non-restricţionarea accesului la ea, care depinde de societate în ansamblu, iar a doua este nivelul de pregătire (social, politic, cultural, educaţional, profesional etc.) care aparţine individului, astfel încât să fie capabil să transforme informaţia în cunoştinţă.

Dar societatea democratică este o lume a pluralismului, în care fiecare cetăţean are dreptul de a participa la viaţa politică sau de a fi apatic. În varianta aristotelică societatea e deasupra individului, ca întreg ce premerge partea, aşadar este obligatoriu ca cetăţeanul să se supună unui model de viaţă sociopolitic stabilit de către polis. Nu este şi cazul E-democraţiei, care trebuie să devină un mod de viaţă asumat de individ, al incluziunii şi nu al excluziunii. Totuşi, din abordarea Stagiritului putem extrage unele componente importante, din care cea mai importantă este aceea că cetăţeanul este dator social comunităţii. Această datorie socială nu este una de natură financiară, deşi unii ar fi bucuroşi să se rezume la plata unei taxe care să le cumpere liniştea, ci este una a modului de integrare şi de relaţionare cu societatea. Prin respectarea legilor, fiecare cetăţean contribuie social în mod necesar şi suficient la bunul mers al societăţii, având dreptul la nesupunere civică în forma interogării autorităţilor şi facilitării unui cadru al dezbaterii şi al exprimării nemulţumirilor, dar şi al propunerilor legislative atunci când acestea întrunesc o adeziune reprezentativă.

AX 3) Din punct de vedere politic, Cetăţeanul societăţii cunoaşterii este acela care participă în mod indirect la viaţa acesteia prin respectarea legilor, având perpetua preocupare a lărgirii orizonturilor intelectuale şi spirituale, care să-i confere capacitatea de înţelegere a diferitelor forme de pluralism de orice fel, facilitându-i-se de către comunitate, în orice

13 idiotēs, în original în greacă



29

moment, participarea directă la viaţa politică sub forma controlului permanent asupra autorităţilor politice.

Până acum au fost emise trei judecăţi de valoare AX 1, AX 2 şi AX 314 care se sprijină şi pe o demonstraţie logico-propoziţională, dar care pot fi mai degrabă considerate ca axiome ale MEDSoC. Dacă AX 1 şi AX 2 sunt inspirate din fapte istorice (i.e. gâlceava perşilor şi declaraţia revoluţionară americană), AX 3 se bazează atât pe analiza aristoteliană cât şi pe modelele democraţiei alternative prezentate în subcapitolul 2.2.

AX 3 aduce în discuţie un instrument politic foarte important: controlul, care se manifestă în E-democraţie ca E-control. Plecând de la Figura 1 (subcapitolul 2.2, p. 18) şi instrumentele democraţiei digitale propuse de Universitatea Fribourg (Maier, 2012) vom construi un model al E-democraţiei care are trei piloni definitorii (CJD), aflaţi într-o permanentă inter-relaţie: Cetăţenii, Justiţia şi Delegaţii (parlamentul, preşedintele/monarhul constituţional, executivul). În Figura 2 sunt prezentate relaţiile în care se află cele trei componente CJD.

Figura 2. Instrumentele E-democraţiei

Se observă în Figura 2 că puterilor separate în stat, clasice pentru un sistem democratic reprezentativ, li se adăugă o componentă, considerată ca cea mai importantă: cetăţenii. Această componentă se află într-o corespondenţă permanentă cu cele două puteri: legislativă

14 AX 1 se găsește în secțiunea 2.3.1, p. 21, iar AX 2 se află în secțiunea 2.3.4, p. 24

Cetăţeni

E-alegeri

E-vot

E-participare

E-deliberareDelegaţi

(Parlament,Guvern,

Preşedinţie/Monarh

Constituţional)

E-petiţie

Justiţie

E-democraţia sau Democraţia Digitală în Societatea Cunoaşterii

E-control

C

J

D



30

(e.g. parlament) şi executivă (e.g. guvern). Deasupra tuturor veghează justiţia, care este garantul principal al E-democraţiei, cea care nu se supune niciunei puteri, ci le verifică pe acestea. Cetăţenii trebuie priviţi ca una din puterile statului, care are rol legislativ (cum deja este stipulat în orice democraţie în privinţa referendumului) dar şi de corp de control al legislativului şi executivului.

Folosirea E-controlului duce la o interactivitate mai mare între cetăţeni şi reprezentanţii lor. Primii îi trag la răspundere şi îi demit când este cazul pe aleşi prin folosirea E-petiţiei, instrument al E-democraţiei care mijloceşte accesul către decizie. Petiţia online este deja un instrument utilizat în reţele de socializare şi poate fi o sursă de inspiraţie pentru a defini o unealtă pentru MEDSoC. Înainte de stabili coordonatele instrumentelor E-democraţiei se vor trasa câteva reguli pe care pilonii aceştia trebuie să le respecte. Relaţia dintre cetăţeni, delegaţi şi justiţie va fi conturată cu ajutorul elementelor logicii fuzzy (vezi Anexa II, p. 199).

Figura 3. Sistem politic INSOUT

Înainte de a se purcede la descrierea MFE trebuie clarificată metoda de lucru, care se bazează în cazul de faţă pe o abordare oarecum inovativă datorită logicii fuzzy, dar care are susţinere teoretică prin prisma unor abordări anterioare de tipul INSOUT. Etalon al sistemelor politice cu o astfel de modelare este cel propus încă de peste o jumătate de veac de David Easton(1957). Patru repere (RDE) caracterizează un sistem politic de asemenea natură, inspirat din sistemele de natură fizică.

Inputuri

SISTEMPOLITIC

Outputuri

Decizii

sau Politici

Cereri

Suport

Feed-back



31

RDE 1) Atribute de identificare: unităţile fundamentale şi limitele (frontierele) sistemului. Unităţile sunt acţiuni politice de două feluri: roluri şi grupuri. Limitele sunt date de acţiunile sociale care sunt legate decizional de societatea umană.

RDE 2) Inputuri şi outputuri: ambele definitoriu importante; fără inputuri nu se porneşte nici un mecanism al vreunui sistem, iar fără outputuri nu ar avea rost sistemul. Inputurile sunt acţionate de mecanismele sistemului pentru a se obţine outputuri.

RDE 3) Diferenţialul15 unui sistem: capacitatea sistemului de a scoate i) outputuri diferite de inputuri, bazându-se pe structura mediului care degajă energia necesară diferitelor procese specifice unor ii) diverse componente specializate. Fără această caracteristică, sistemul politic nu ar avea rezultate notabile sau evidente.

RDE 4) Integrarea sistemului: datorită structurii cu componente diferite, sistemul trebuie să aibă catalizatori şi/sau forţe motrice ce preîntâmpină dezintegrarea şi facilitează cooperarea.

Figura 4. Inputuri, procese şi outputuri ale MFE

Urmărind oarecum structura modelului Easton (vezi Figura 3 şi RDERDS) în Figura 4 este descris MFE care se pliază pe tiparul INSOUT astfel: i) inputuri - Cetăţenii, Delegaţii şi Justiţia; ii) procesele sistemului - Participare, Deliberare şi Incluziune (PDI) şi iii) outputuri - SoC şi E-democraţia (SoCED). Ceea ce trebuie evidenţiat este faptul că între inputuri (i.e. CJD), procese (i.e. PDI) şi outputuri (i.e. SoCED) sunt relaţii de ambele sensuri. Adică, inputurile intră în cadrul proceselor şi acestea din urmă le modelează pe primele ce suferă transformări. Astfel, modelul este într-o dinamică continuă cu multiple iteraţii, fiecare din CJD schimbându-se treptat într-o măsură mai mică sau mai mare. În acelaşi fel, PDI

15 Differentiation, în original


Societatea CunoaşteriiE-Democraţia

Justiţie

ParticipareDeliberareIncluziune



32

generează SoCED, care la rândul lui îl influenţează pe primul. Trebuie spus că procesele sunt caracterizate în Figura 4 ca fiind sub umbrela largă a PDI, dar ele conţin o multitudine de sub-procese care se transformă şi ele treptat în funcţie de evoluţia CJD şi SoCED.

Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează MFE, în Figura 5 este ilustrat modelul E-democraţiei ca o reţea neuronală care se auto-optimizează prin tehnică asemănătoare şi specifică IA numită „backward propagation of errors” (pe scurt backpropagation). În ceea ce priveşte sistemul sociopolitic prezentat în Figura 5, acesta nu este delimitat, din prisma componentelor, precum cel clasic din Figura 3. CJD intră în cadrul unor procese auto-transformatoare şi în funcţie de randamentul dat şi de valoarea outputului iau noi valori pentru o nouă iteraţie.

Figura 5. MFE ca reţea neuronală, adaptiv auto-optimizantă (backpropagation).

Este dificil de stabilit care sunt criteriile şi care este natura lor pentru a stabili randamentul reţelei şi valorile îmbunătăţite ale SoCED. Acestea trebuie determinate prin PDI, în urma unor analize şi modele bazate pe statistică, tehnici de marketing, probabilităţi condiţionate etc. Pe de o parte există metode şi algoritmi, dar ceea ce trebuie să prevaleze este viziunea dată de PDI. În anumite contexte, plus-valoarea pentru SoCED ar fi dată de aspecte economice, uneori de cele culturale şi educaţionale, alteori de cele sociale etc. Este clar că misiunea CJD

Stratinput

Stratascuns

Stratoutput

Matricea 2 acoeficienţilor

Matricea 1 acoeficienţilor


SoCE-democraţia

Justiţie

Cetăţeni DelegaţiJustiţie

mccmcd

mcjmdc

mddmdj mjc

mjdmjj

Mce

MdeMje



33

este de a stabili nişte priorităţi, însă singura certitudine a sistemului este una singură: incertitudinea epistemică. Societatea, umanitatea de-a lungul istoriei sale, nu a găsit certitudini legate de teleologia sa, iar această lucrare nici nu-şi propune acest lucru.

Pentru a înţelege mai bine metafora MFE - backpropagation, în restul acestui subcapitol se va discuta pe scurt despre tehnica backpropagation în reţele neuronale şi apoi se va discuta analogia MFE cu această metodă.

Figura 6. Backpropagation pe un singur nivel / strat (apud Kecman, p. 257)

Reţelele neuronale (Kecman, 2001, p.255) au în general două niveluri de neuroni, pe un strat ascuns (cu neuroni antrenaţi) şi pe unul vizibil (al neuronilor care nu sunt antrenaţi), pe primul aflându-se o funcţie de activare non-lineară şi diferenţiabilă. Funcţia non-lineară înlesneşte o aproximare universală pentru reţea (cu cât numărul de neuroni e mai mare), iar atributul diferenţiabil foloseşte la rezolvarea optimizării non-lineare. Reţelele care nu folosesc funcţii de activare non-diferenţiabile sunt cele bazate, în special, pe modele de logici fuzzy. Algoritmul backpropagation este o metodă de optimizare de ordinul întâi care foloseşte tehnica descendenţei gradiente pentru coeficienţii de ajustare (p.256), iar o exemplificare a unei abordări simplificate (uni-strat) este prezentată în Figura 6 (cu funcţii sigmoide de activare).

, notaţie vectorială pentru regula învăţării prin descendenţă gradientă

este o matrice ( , )

este rata de antrenare / învăţare

este un vector ( ,1)


TM M yo

M K J

y J

Ko

ηδ

η

δ

= +

y1

Matrice M decoeficienţi deajustare

m11

F a s

Inputuri pestrat vizibil

1( )1 uf u

e−=+



34

O analogie cu MISOE este mult mai bine descrisă de abordarea backpropagation cu un strat ascuns de neuroni, aşa cum este ilustrat în Figura 7.

Figura 7. Backpropagation cu strat ascuns (apud Kecman, p. 261)

Fără a intra în detaliile explicării metodei backpropagation din perspectivă analitică, vezi

(Kecman, 2001; Alavala, 2009), înainte de a dezvolta analogia MISOE - backpropagation (AMB), se va prezenta algoritmul backpropagation în Formula 1 (Kecman, 2001, p.264). Pe lângă explicarea paşilor algoritmului pe baza logicii propoziţionale sunt prezentate şi formalizările matematice specifice, cu precizarea că acestea din urmă au rol de a contura cât mai riguros cadrul prezentării, dar nu se vor aplica (desigur) şi modelului MISOE. CJD şi SoCED cu greu ar putea fi modelate dintr-o perspectivă a funcţiilor de activare derivabile, deşi un model matematic analitic ar aduce o abordare cantitativă ce ar facilita obţinerea unor rezultate concrete.

Există noi studii ştiinţifice şi cercetări care, în baza unor date statistice, oferă anumiţi indicatori pentru a măsura impactul unor instituţii sociale ale democraţiei contemporane (vezi subcapitolul 3.2 şi Anexa III). Totuşi, modelul E-democraţiei se va baza pe variabile calitative deşi rezultatele vor avea şi forme cantitative.

, notaţie vectorială pentru regula învăţării prin descendenţă gradientă

N este o matrice ( , )

este rata de antrenare / învăţare

x este un vector ( ,1)


TN N xy

J I

I

Jy

ηδ

η

δ

= +

x1

Matrice N decoeficienţi deajustare

Funcţii deactivare pestratul ascuns

Inputuri pestrat vizibil

y1



35

Se dă un set de date măsurate folosite pentru antrenare:

{ , , 1,..., }

unde

[ ... ] - vector de inputuri1 2

[ d ... d ] - vector de outputuri1 2

Pas 1. Alegerea

Anticipare ( )

X P

X x d p Pp p

Tx x x xnTd d K

feedforward

= =

=

=

ratei de învăţare şi a erorii maxime max

Pas 2. Iniţializare matrice de coeficienţi ( , ) şi ( , )

Pas 3. Învăţare (coeficienţii sunt ajustaţi după fiecare antrenare).

Aplicarea succesivă sau alea

E

N J I M K Jp p

η

toare a noilor perechi ( , ) stratului ascuns

Pas 4. Calcularea consecutivă a rezultatelor pe straturile ascuns ( ) şi al outputurilor ( )

( ), o ( )

Pas 5. Calcularea valorii (a funcţ

x dp p

a o

y f u f ujp a jp kp o kp

Ep

= =

iei sumei erorilor pătratice ale tuturor perechilor de date)

şi a matricelor de coeficienţi de ajustare şi pentru fiecare epocă (iniţial 0)

1 2( o )2 1

Backpropagation (

N M Ep p pK

E d Ep kp kp pk

partea efecti

=

= − +∑=

Pas 6. Calcularea erorii de semnal a stratului outputurilor ( )

'( o ) ( ), 1,...,

Pas 7. Calcularea erorii de semnal a stratului ascuns ( )

' ( )1

)ookp

d f u k Kokp kp kp ok kpekp

ayjpK

f u myjp aj jp okp kk

văδ

δ

δ

δ δ

= − =

= ∑=

, 1,...,

Pas 8. Calcularea noilor coeficienţi pe stratul outputurilor ( ), 1

, 1

Pas 9. Calcularea noilor coeficienţi ai stratului ascuns ( ), 1

, 1

Pas 1

j Jjp

m okj p

m m ykj p kjp okp jp

n aji p

n n xji p jip yjp ip

ηδ

ηδ

=

+

= ++

+

= ++

0. Dacă , mergi la Pas 3. Altfel, mergi la Pas 11 (următor).

Pas 11. Epoca de învăţare (parcurgerea tuturor tiparelor de antrenare) este completă, adică .

Pentru se opreşte algoritmul. Altmax

p P

p P

E Ep

<

=

< fel, se merge la Pas 3 şi se începe o nouă epocă, 1.p=

Formula 1

Luând în considerare ilustrările vizuale de până acum (i.e. Figura 4, Figura 5, Figura 6 şi Figura 7) există o puternică similaritate între MISOE şi backpropagation. Diferenţa există, dar doar aparent, la nivel de outputuri, pentru că primul are un singur output (i.e. SoCED). Însă acest output reuneşte generic atât SoC şi E-democraţia, dar şi alte subcomponente ale acestora



36

(e.g. diverse instituţii sociale). Pentru simplificare şi brevitate s-a ales gruparea lor sub umbrela unui singur output.

Nu doar la nivel vizual şi de outputuri există diferenţă între MISOE şi backpropagation. AMB se opreşte la funcţiile analitice de activare, CJD fiind entităţi mult prea complexe pentru a fi modelate cu astfel de abordare. În primul rând, trebuie hotărât ce variabile (VCJD) trebuie antrenate când vine vorba despre CJD şi se propune a se lua în considerare pentru optimizarea MISOE variabile grupate sub spectrul complementar calitativ-cantitativ.

VCJD 1) La nivel calitativ se identifică următoarele opţiuni: i) ponderea de importanţă a fiecăruia dintre elementele CJD; ii) gradul de implicare al membrilor (e.g. cetăţeni, funcţionari) fiecăreia dintre entităţile CJD sau iii) delegarea autorităţii de către un element către un alt element CJD.

VCJD 2) La nivel cantitativ se identifică opţiunile: i) numărul de membri ai fiecărei componente a CJD; ii) durata pentru care sunt desemnaţi membrii entităţilor CJD sau iii) numărul de decizii care pot fi luate într-un interval de timp de către CJD.

Doar într-o primă etapă au fost semnalate şase VCJD, dar identificarea acestora va fi una din preocupările CJD pe baza PDI, aici doar punctându-se unele elemente care nu trebuie să fie neapărat cele mai importante. Dat fiind multitudinea de variabile ce trebuie luate în calcul pentru a obţine outputuri cât mai convenabile este evident că la nivel de MISOE trebuie luată în calcul o optimizare de sistem multi-dimensională. Mai mult, nu doar VCJD complică lucrurile, ci şi dimensiunile outputurilor. Sunt necesare şi variabile (VSoCED) după care să determinăm chiar rezultatele şi, în acelaşi spectru calitativ-cantitativ, sunt evidenţiate câteva.

VSoCED 1) La nivel calitativ, sub umbrela SoCED, se identifică: i) gradul de informatizare al societăţii; ii) cel al culturalizării urbane şi rurale; iii) percepţia privind nivelul de trai sau iv) difuzia informării şi cunoaşterii în societate.

VSoCED 2) La nivel cantitativ, sub aceeaşi umbrelă SoCED, sunt sugerate: i) salariul minim pe economie comparativ cu necesarul coşului zilnic; ii) analiza contribuţiei la PIB (produsul intern brut) a diverselor categorii (şi nu global ca acum, un indicator înşelător care nu ia în considerare gradul de concentrare al producţiei); iii) numărul de producţii artistice (teatru, cinematograf, spectacole diverse etc.) sau iv) indicatori de natalitate, mortalitate şi sănătate ai populaţiei.

În Figura 8 sunt luate în considerare (pentru simplificare şi brevitate) două VCJD teoretice care sunt folosite pentru a obţine două procese distincte cu rezultate distincte. Outputurile, procesele şi transformările inputurilor sunt folosite după încheierea unui proces (e.g. Proces A) pentru a demara şi optimiza un alt proces (e.g. Proces B). Se pune problema dacă un sistem politic precum MISOE poate funcţiona optimizându-se multilateral, iar opinia autorului în acest moment este că pare improbabil (este vorba de abordarea problematic contextuală, nu de sistemul în sine). Aceasta ar însemna ca MISOE să antreneze cel puţin două VCJD



37

concomitent şi să urmărească cel puţin două VSoCED în acelaşi timp. Această abordare aduce cu o cură de hrănire de tip fast-food care ar supradimensiona accelerat dar nedurabil sistemul. Urmărind firul aceleaşi metafore culinaro-metabolice, se poate spune că sistemul trebuie să se dezvolte cu acumulări treptate şi perioade de antrenare ale inputurilor care să fie susţinute de un program coerent. Până la urmă, chiar dieta sistemului trebuie să devină subiect al unei optimizări care să ţină cont de proiecte pe termene diferite (scurt, mediu şi lung). Este de preferabil ca, cel puţin iniţial, MISOE să îşi propună să lucreze cu câte una din VCJD şi VSoCED, în cazuri excepţionale fiind posibile abordări de genul două VCJD şi un VSoCED sau un VCJD şi două VSoCED. Optimizarea multilaterală a MISOE ar însemna rularea unor optimizări la nivel de proces şi în acelaşi timp la nivel de sistem, ceea ce ar conduce la blocaje în cazul în care nu se întrerup şi repornesc anumite procese.

Figura 8. MISOE multidimensional

VCDJ 1

C

D

J

PDIC

D

J

SoCED

VSoCED 1VSoCED 2VSoCED 3VSoCED 4

VCDJ 2

C

D

J

C

D

J

SoCED

VSoCED 2VSoCED 3VSoCED 4VSoCED 5

PDI

Proces A

Proces B



38

În Figura 9 se ilustrează sub abordare ierarhică MISOE multilateral pentru câte două VCJD şi VSoCED. O astfel de abordare îndrăzneaţă necesită anumite automatisme sociale dacă nu şi automatizări extinse care ţin de IA, de aceea este de preferat o politică a paşilor mărunţi, dar siguri, în vederea dezvoltării SoCED.

Figura 9. MISOE ierarhic

Din Figura 9 reiese complexitatea relaţiilor într-un MISOE multilateral, nemaipunând la socoteală dinamica necesară optimizării printr-o tehnică specifică precum backpropagation. În finalul acestui subcapitol se va definitiva AMB prin formalizarea logico-propoziţională a unui algoritm de optimizare a unui proces al MISOE unilateral, dintr-o perspectivă sociopolitică şi mai puţin matematică, dar care se pliază pe Formula 1.

Formula 2 urmăreşte aceiaşi paşi ca cei ai algoritmului backpropagation şi explică de ce s-a insistat pe o analogie a MISOE cu tehnica specifică IA. Nu doar că rezultatele sunt importante şi că ele au şansa de a fi obţinute cu un anume grad de încredere, dar procesul învăţării şi antrenării este cheia E-democraţiei. Democraţia trebuie exersată şi incremental (re)inovată, într-un permanent proces de optimizare, care odată considerat încheiat înseamnă de fapt lipsa democraţiei şi instaurarea unui regim totalitar, autoritar, oligarhic etc. Spre deosebire de backpropagation, MISOE nu are funcţii analitice de activare care să permită derivarea lor şi să accelereze găsirea unor soluţii intermediare. Paşii 6 şi 7 din Formula 2 se vor baza pe tiparul uman al căutării soluţiilor prin încercări succesive de eliminare a erorilor. O abordare mai aproape de specificul uman şi de ceea ce presupune optimizarea MISOE va fi prezentată în subcapitolul 3.2.3 şi Anexa IV.

SoCEDPDI

CDJ

VCDJ 1VSoCED 1

VSoCED 2

VCDJ 2VSoCED 1

VSoCED 2



39

Pas 1. Stabilirea obiectivelor şi a marjei de eroare în atingerea acestora.

Pas 2. Stabilirea sarcinilor fiecăruia dintre CJD.

Pas 3. PDI.

Pas 4. Rezultate intermediare.

Pas 5. Neg

Anticipare ( )feedforward

ociere şi raportare la obiectivele propuse.

Pas 6. Verificarea abaterilor datorate obiectivelor intermediare.

Pas 7. Verificarea abaterilor datorate CJD.

Pas 8. Stabilire

Backpropagation ( )partea efectivă

a unor noi obiective intermediare mai apropiate de cele finale.

Pas 9. Stabilirea unor noi sarcini pentru CJD.

Pas 10. Dacă obiectivele intermediare sunt departe de cele finale, mergi la Pas 3.

Altfel, mergi la Pas 11 (următor).

Pas 11. Epoca de negociere (şi învăţare) este completă, adică obiectivul intermediar devine final. Dacă

toate obiectivele sunt atinse, se opreşte algoritmul. Altfel, se merge la Pas 3 şi se începe o nouă epocă.

Formula 2

Pe de altă parte, backpropagation nu este o tehnică infailibilă, dar şi-a dovedit utilitatea pe parcursul a câtorva decenii de încercări empirice şi nu doar teoretice (Kecman, 2001; Alavala, 2009). Mai mult, tocmai din aceste neajunsuri ale backpropagation un sistem al E-democraţiei ar avea ocazia să tragă învăţăminte. Cea mai importantă problemă este aceea a timpului necesar pentru antrenare, ceea ce în termenii MISOE ar însemna că deliberarea ar putea dura foarte mult. Mai mult, blocarea într-un minim16 local (i.e. care nu este global, ci doar o soluţie acceptabilă dar nu optimă) sau paralizarea reţelei se traduc politic prin soluţii diluate datorate proastei intra-comunicări în CJD. Vina pentru acest inconvenient o poartă în tehnica neuronală una sau unele dintre (Kecman, 2001, pp.267-302): rata (sub o formă sau alta) de antrenare a neuronilor, numărul de straturi ascunse, iniţializarea coeficienţilor şi eroarea maximă acceptată. Interpretările acestor neajunsuri din perspectiva MISOE ar fi următoarele:

• rata de antrenare: ritmul în care se caută soluţii intermediare în urma deliberărilor. Sunt situaţii când este necesară acordarea unui timp mai îndelungat pentru anumite detalii legate de fond sau procedură sau când trebuie accelerat un anume proces. Pe de altă parte nici nu trebuie ca deliberarea să se blocheze pe un anume palier, iar ieşirea din impas este dată de flexibilitatea cu care se negociază;

• numărul de straturi ascunse: MISOE prevede la modul general că proiecţii ale CJD sunt pe un singur strat al deliberării. Doar că CJD la momentul deliberării are posibilitatea de a folosi şi alte subansamble direct sau indirect (e.g. organizaţii non-guvernamentale pentru Cetăţeni, comisii şi subcomisii pentru Delegaţi). Pentru că şi literatura backpropagation nu se

16 minim se referă la diferenţa dintre outputul intermediar şi cel final



40

pune de acord cu optimul numărului de straturi, dar se preferă unul sau două în funcţie de context, tot la fel şi MISOE trebui să aibă o abordare flexibilă în ce priveşte ansamblele şi subansamblele participante la deliberare;

• iniţializarea coeficienţilor: ponderea de putere decizională a fiecăruia dintre CJD. Sunt contexte în care influenţa componentelor trebuie să plece de la anumite valori, iar o soluţie decentă ar fi ca orice problemă nouă să se raporteze la situaţii analoge din trecut;

• eroarea maximă acceptată: abaterea de la ţelul propus. Deliberarea la nivel CJD nu trebuie să se prelungească şi să aspire la o rezolvarea deosebită a problemelor, ci într-o marjă umană, decentă, în care compromisul şi nemulţumirea părţilor este preferabilă consensului. Consensul este periculos pentru că denotă totalism, o înregimentare sau o nevoie de absolut. Dacă năzuinţa către absolut este o caracteristică umană de înţeles şi chiar apreciat, să nu uităm că aripile de ceară ale lui Icar s-au topit când zborul lui s-a apropiat prea mult de soare.

Concluzionând AMB, se poate spune că tehnica backpropagation dă o imagine, fie ea şi metaforică, destul de clară asupra a ceea ce este de folos dar şi asupra inconvenientelor ce pot apărea într-un sistem sociopolitic precum MISOE.

În acest subcapitol am discutat despre un model al E-democraţiei bazat pe inputuri, procese şi outputuri şi am conturat şi o analogie între acest model şi tehnici de optimizare în reţele neuronale. În funcţie de contextul dat de o variabilă a inputurilor şi/sau a outputurilor se încearcă optimizarea prin învăţarea aplicată sub umbrela participării, deliberării şi incluziunii. După ce s-a discutat la modul general despre model şi s-a încercat o pledoarie în favoarea renunţării la o abordare multilaterală, în subcapitolul următor se va introduce un model simplificat bazat pe logici fuzzy şi care urmăreşte definirea mai concretă a E-democraţiei.

3 .2 Mode lu l f uzzy a l E -democra ţ i e i (MFE )

În subcapitolul anterior s-a discutat un model al E-democraţiei (i.e. MISOE) de tipul INSOUT. Totodată, s-a încercat construirea unei analogii între MISOE şi tehnica de optimizare backpropagation, specifică IA. În acest subcapitol se va continua dezvoltarea modelului E-democraţiei prin construirea unui model bazat pe logici fuzzy (i.e. MFE). Se va pleca de la o abordare calitativă şi se va urmări un fir cu rezultate cantitative. Introducând variaţii în caracteristicile inputurilor se va caută să se observe care sunt comportamentele sistemului prin noile valori ale outputurilor (i.e. analiză de sensibilitate). Concluziile extrase vor ajuta la fundamentarea logic-conceptuală a construirii modelelor statice şi dinamice ale E-democraţiei, dar şi în alegerea opţiunilor privind implementarea modelelor.


Descrierea modelului logic al E-democraţiei Algoritm de optimizare al MFE (AOE)

41

În secţiunea următoare se va prezenta logica fuzzy şi rolul ei într-un sistem sociopolitic, urmând ca în celelalte secţiuni să se construiască modelul propriu-zis (secţiunea 3.2.2) şi să se facă o analiză de sensibilitate asupra acestui model (secţiunea 3.2.3).

3 . 2 . 1 L o g i c a f u z z y c a f u n d a m e n t a l E - d e m o c r a ţ i e i

Printre multe alte lucruri, lui Aristotel îi suntem datori pentru logica propoziţională pe care o folosim în ziua de azi. Totuşi, într-o lume în care definirea unor valori morale sau sociale nu mai are un caracter determinist, în care procesele economice şi fizice sunt modelate stocastic, logica bivalentă îşi dovedeşte limitele.

Încă din Evul Mediu, William of Occam (cca 1288 – cca 1348), care a folosit logica bivalentă, şi-a pus problema dacă p sau q (din afirmaţia „dacă p atunci q”) nu sunt nici adevărate, nici false. La începutul secolului XX, Jan Lukasiewicz (1878 – 1956) a propus o logică trivalentă, un pionierat al logicii multivaloare, de tipul: „adevărat”, „fals” şi „neutru”.

Naşterea logicii fuzzy17 apare ca o consecinţă în nevoia a crea un nou cadru de lucru pentru rezolvarea unor probleme diferite de cele ale teoriei probabilităţii: „un astfel de cadru oferă o modalitate naturală de a trata probleme cu un anume grad de imprecizie în absenţa criteriilor bine definite, pentru o clasă de apartenenţă mai degrabă decât pentru prezenţa unor variabile aleatoare” (Zadeh, 1965, p.339). Revenind asupra suprapunerii dintre logicile fuzzy şi probabilităţile condiţionate, referindu-se la modele de vot şi consens, Zadeh (1995, p.1) preciza: „În fapt, teoria probabilităţii şi logicile fuzzy au agende de lucru diferite şi domenii distincte de aplicabilitate”.

Aplicabilitatea logicii fuzzy este variată, câteva exemple fiind sugestive: domeniul structurat al cunoaşterii umane disponibil, procese cu modele matematice necunoscute sau imposibil de determinat, procese nelineare, în lipsa informaţiilor precise, în sisteme ierarhice de control de nivel înalt sau în procesul de luare a deciziei. Utilizarea logicii fuzzy cu rezultate concrete a început din anii 1975, odată cu primele demonstraţii teoretice şi practice în domenii neadiacente: control unui boiler prin raţionamente lingvistice (Mamdani, 1976).

Necesitatea utilizării logicii fuzzy în procesul politic, deliberativ şi nu doar atât, se datorează faptului că pleacă de la premiza că percepţia umană este imprecisă. Referindu-se la consistenţa ei, Zadeh (2002, p.238) consideră:

Pa) Percepţiile sunt fuzzy pentru că valoarea variabilelor luate în considerare nu este conturată perfect;

Pb) Percepţiile sunt granulare, în sensul că variabilele observate sunt grupate în granule, granula fiind o grămadă de puncte care au în comun caracterul confuz, similaritatea, proximitatea sau funcţiunea.

17 fuzzy - neclar, care nu este definit riguros, precis



42

Logica binară este una a concretului, a certitudinii, dar totodată prea categorică, în care lucrurile sunt fie albe fie negre. Democraţia participativ-deliberativă presupune o zonă gri, a căutării, a încercărilor multiple şi a incertitudinii, nefiind niciodată siguri de rezultat sau dacă acesta este întotdeauna cel mai bun. Totuşi, pe lângă rolul instrumentalist s-a încercat să se arate în subcapitolul 2.2 că democraţia are şi un rol intrinsec, al exerciţiului democratic, iar logica fuzzy reprezintă o unealtă a fundamentării construcţiei unui model participativ, al pluralismului şi al incluziunii unor variabile care sunt vag definite.

O introducere teoretică şi aplicată în logica fuzzy este prezentată în Anexa II, iar în restul subcapitolului se va prezenta, fără alt preambul, modelul bazat pe logică fuzzy al E-democraţiei. Pentru început se va explica necesitatea abordării fuzzy, mai ales din perspectiva incertitudinii la nivel de sistem (e.g. VCJD şi VSoCED în cadrul MISOE).

Logica fuzzy şi-a făcut deja debutul în câmpul ştiinţelor sociale, cele mai multe cercetări referindu-se la politica comparată (Clark et al., 2008), teoria alegerii sociale (Montero, 2008) sau decizii politice (Arfi, 2005). Chiar dacă s-au folosit seturi fuzzy în analiza sistemelor politice (shayji & Kadhi, 2011; Nurmi & Kacprzyk, 2007; Cioffi-Revilla, 1981) nu trebuie abandonate logica clasică sau alte tipuri de logică multi-valoare, nici înrădăcinatele metodele statistice şi probabilistice. Însă, pentru construcţia MFE, se va apela la logica şi seturile fuzzy.

Înainte de construi modelul propriu-zis trebuie explicate câteva din caracteristicile lui: inputuri şi outputuri fuzzy, folosirea unui sistem de inferenţă fuzzy de tip Mamdani (SIFM) pentru un model sociopolitic şi rolul incertitudinii în model. Se va începe cu ultima pentru că are gradul de abstractizare cel mai mare şi explică şi alegerile celelalte.

3 . 2 . 1 . 1 R o l u l i n c e r t i t u d i n i i î n p o l i t i c ă

Rolul incertitudinii în politică este foarte important din perspectiva democraţiei, iar această afirmaţie puternică va fi explicată pe parcursul acestei subsecţiuni. Justiţia a fost văzută de secole ca fundament al democraţiei (Tocqueville, 2002; Mill, 2004). Nici nu e de mirare că o mulţime de filosofi şi gânditori politici au încercat să găsească un model, un prototip al justiţiei care să înglobeze majoritatea, dacă nu toate nevoile umane dintr-o societate democratică. Dar chiar şi abordările opuse privind crearea unei optime justiţii distributive (i.e. preocupată de alocarea bunurilor şi obligaţiilor în societate), precum cea a echităţii18 a lui John Rawls (2001) sau a îndreptăţirii19 a lui Robert Nozick (Nozick, 1999), au parte de aceeaşi critică. A fost Amartya Sen (2009) cel care a afirmat că acestea nu sunt altceva decât abordări „totaliste”, în timp ce justiţia ar trebui să fie subiect al reîmprospătării şi îmbunătăţirii bazate pe continuă deliberare. Astfel, o societate democratică ar trebui să se dezvolte pe PDI şi să se bazeze pe o singură certitudine: incertitudinea. Nici măcar PDI nu ar

18 fairness, în original 19 entitlement, în original



43

trebui să fie crucial pe termen lung, dacă nu este validat şi legitimat de rezultatele obţinute. Fără a cădea în păcatul relativismului postmodernist şi a introduce o natură haotică în modelul democratic, abordarea contractualistă nu ar trebui exclusă, însă pentru termen scurt şi mediu (definirea acestor termeni este şi el subiect al PDI). Pe scurt, democraţia este un proces de tipul încercare şi greşeală 20 , aşa cum s-a şi încercat a se demonstra în subcapitolul 3.1. Inputurile sunt supuse unei permanente transformări bazate pe un tip de inovaţie incrementală, iar ele pot fi chiar înlocuite de alte inputuri. Incertitudinea şi noţiunea de vag nu sunt concepte noi în ştiinţele sociale şi se dovedesc destul de potrivite pentru probleme care caută soluţii potrivite, mai degrabă, şi nu pe cele mai bune (Treadwell, 1995). Accent pe vag se pune atât în studiul ştiinţelor sociale (Winter & Kron, 2009), în timp ce o punte între postmodernism şi ingineria controlerelor, a teleghidării21, este văzută prin prisma îmbinării dintre logica fuzzy şi incertitudine, precum şi din perspectiva utilizării seturilor vagi ca reprezentare a raţionamentului uman subiect al incertitudinii epistemice (Bălaş & Bălaş, 2009). Propunerea lui Charles Ragin de a folosi seturile fuzzy în domeniul ştiinţelor sociale (într-o formalizare a idealului lui Weber) pune accent atât pe factorii calitativi şi pe cei cantitativi (Gerring, 2001), ceea ce foloseşte ideii democratice de perspective lărgite şi incluziune.

Este important de înţeles cum incertitudinea la nivel sociopolitic se potriveşte cu MFE şi dacă aceasta este convingere parţială sau adevăr gradual. Mai degrabă, incertitudinea modelului democratic este o combinaţie a celor două (Dubois & Prade, 1998), ceea ce înseamnă că MFE se bazează într-o anume proporţie pe scala adevărului cu un grad de încredere parţială pe scala plauzibilităţii. Mai mult, Dubois şi Prade (2012) atenţionează asupra confuziei dintre gradual şi incertitudine şi pun accent, la nivelul raţionamentului uman, şi pe rolul bipolarităţii extinse (BIE) cu o a treia valoare, cea a neutralităţii. Însă ei descriu şi conceptul de incertitudine epistemică strâns legată de informaţia parţială sau incompletă. Însă, dacă lărgim cadrul de la nivel individual la cel global, instanţe BIE dau naştere unui set de valori de noi posibilităţi asemănătoare incertitudinii epistemice. Astfel, mai multe instanţe unice ale neutralităţii dau naştere unei plaje lărgite de valori dacă indivizii au percepţii diferite (nu toţi văd neutralitatea la aceeaşi sau unică valoare, e.g. valoarea 0.5 pe o scală 0 - 1). Dacă indivizii au percepţii identice, şi la nivel global se va păstra o neutralitate non-vagă, clară, având o BIE de natură tripolară, cu trei valori bine definite ce nu fluctuează în jurul unui punct sau interval. Este suficient ca la nivelul BIE să existe la unul sau mai mulţi indivizi percepţii diferite fie ale extremelor fie ale neutralităţii ca, astfel, să apară incertitudinea la nivel global. Pentru Jamieson (1996) incertitudinea, ca problemă epistemologică şi subminatoare pentru autoritatea ştiinţifică, se leagă de lipsa de informaţie dar şi de procesele culturale ample. Astfel, necesitând contexte particulare şi condiţii sociale deopotrivă,

20 trial and error / trial by error, în literatura consacrată 21 control engineering, în literatura de specialitate



44

incertitudinea este localizată în datele modelului şi nu în modelul propriu-zis şi nu poate fi depăşită sau eliminată prin proceduri noi ale unor ştiinţe mai evoluate.

În această lucrare se va considera că incertitudinea este o combinaţie a convingerii parţiale şi a adevărului gradual şi se va încerca chiar determinarea ei printr-un proxim (intermediar)22 care va fi folosit la construirea seturilor fuzzy ale MFE.

Odată cu explicarea rolului incertitudinii devine şi mai limpede că rolul PDI este foarte important, iar acest lucru s-a încercat a se demonstra şi prin prezentarea abordărilor alternative contemporane din subcapitolul 2.2. Pe de o parte, participarea aduce cât mai multe instanţe ale percepţiei individuale, deliberarea încearcă să normalizeze şi să optimizeze (vezi MISOE din subcapitolul 3.1) la nivelul deciziei, iar incluziunea asigură încercarea integrării diferitelor instanţe individuale, opunându-se marginalizării personale sau colective.

3 . 2 . 1 . 2 I n p u t u r i ş i o u t p u t u r i f u z z y , S I F M ş i M F E

Seturile fuzzy şi logica fuzzy sunt prezentate aplicativ în Anexa II chiar pentru un SIFM, iar acum doar se punctează elementele importante pentru construcţia MFE, care este o particularizare a MISOE. Pe de o parte inputurile au fost definite ca fiind componentele CJD, iar outputul ca fiind E-democraţia sau aceasta şi SoC (i.e. SoCED). Pentru brevitate, cadrul MFE outputul este considerat (la nivel global) ca fiind E-democraţia.

Şi inputurile şi outputul vor fi construite cu ajutorul seturilor fuzzy; inputurile vor desemna nivelul calitativ-cantitativ al participării CJD la procesul democratic, iar outputul va îmbrăca aceeaşi formă calitativ-cantitativă (prin clase de valori lingvistice). Construcţia propriu-zisă va porni de la stabilirea unor seturi clare, non-vagi, bazate pe funcţii de apartenenţă sau asociate sau membre23 (FM) care aparţin unei clase de valori bine definite şi care sunt notate cu µ. Folosind valoarea dată a incertitudinii (se va discuta mai târziu modul de calcularea a acesteia, vezi secţiunea 3.2.2) se va extinde subsetul specific unei clase de interes transformându-l într-un unul fuzzy, vag. În timp ce valoarea incertitudinii (VI) este importantă, valorile clare ale intervalului (VCI) nu sunt şi acest lucru va fi demonstrat în secţiunea 3.2.3, când se va arăta că outputul este nelinear dependent de inputuri din perspectiva VI şi doar linear dependent din perspectiva VCI.

Alegerea SIFM pentru a modela MFE este oarecum surprinzătoare dacă se ia în considerare că acesta se foloseşte pentru controlere bazate pe logici fuzzy, dar care negociază probleme tehnologice ce sunt formalizate de o manieră lingvistică. Mai mult, SIFM este cunoscut pentru rezultate remarcabile în cazul problemelor matematice nedefinite clar, precum este şi cazul unui sistem sociopolitic. Există deja încercări de a folosi SIFM şi pentru probleme care folosesc valori lingvistice şi nu sunt de natură tehnologică, precum sisteme

22 proxy, în literatura de specialitate 23 membership functions, în literatura de specialitate, notate cu µ în formalizarea matematică



45

informaţionale pentru managementul lanţului de distribuţie24(Ayadi et al., 2013) sau chiar în comerţul online (Liu et al., 2005). Concluzionând, alegerea pentru SIFM este dată de utilizarea teoretică a unei abordări consacrate pentru un tip nou de problemă, când metodele şi mijloacele unui controler fuzzy se aplică unei probleme posibilistice25.

Această secţiune a tratat logica fuzzy din perspectiva fundamentării unei analize care să susţină un demers inferenţial într-un sistem sociopolitic. S-a pus accent pe rolul incertitudinii în politică şi s-a justificat alegerea SIFM, care are inputuri şi outputuri fuzzy bazate pe clase de valori lingvistice. În secţiunea următoare se va prezenta, finalmente, MFE.

3 . 2 . 2 M o d e l u l M F E p r o p r i u - z i s

Pentru a concepe MFE trebuie pornit de la (E-)democraţie, care nu este rodul unui sistem politic cât mai ales o formă de convieţuire. Aristotel privea democraţia ca pe o formă degenerată de la regimul constituţional, politeia (vezi şi Tabelul 1). În zilele noastre ne-am obişnuit să vedem democraţia în strânsă relaţie sau chiar confundându-se cu statul de drept26. Acesta este un regim politic, dar democraţia reprezintă mai mult, o structură socială iniţiată de jos în sus, ca o religie a societăţii cunoaşterii. Ea este sursă de civism şi solidaritate, o conştiinţă colectivă a tuturor conştiinţelor individuale aşa cum definea Durkheim(1995) religia. Comparând democraţia cu acest tipar religios (care se potriveşte din perspectiva ritualurilor cu deliberările din MISOE), E-democraţia este originea şi ţelul cunoaşterii, în timp ce comunităţile sale morale se regăsesc în platformele TIC care sunt suport pentru PDI. În timp ce Aristotel punea statul deasupra cetăţeanului acum peste 2000 de ani, azi înţelegem democraţia ca un proces permanent de antrenare a instituţiilor sale (vezi MISOE în subcapitolul 3.1) bazat pe consimţământul liber şi participarea benevolă a cetăţenilor. Cetăţeanul nu poate fi obligat să participe sau să delibereze, dar trebuie să i se ofere această şansă şi trebuie să fie inclus, pe baza unor criterii echitabile, în procesele deliberative şi decizionale democratice (vezi capitolul 4).

Odată cu Figura 2 s-a trasat o coordonată importantă a E-democraţiei prin rolul acordat justiţiei şi care a fost justificat făcând apel la scrierile antice (Aristotel, 2010) sau moderne (Mill, 2004; Tocqueville, 2002). Deşi Giovanni Sartori(1999) este un adversar declarat al formelor democraţiei electronice, susţinând democraţia liberală reprezentativă (combaterea argumentelor sale se găseşte în capitolul 4), defineşte şi el justiţia ca fiind cel mai important pilon al democraţiei contemporane. De aceea nu trebuie să pară deplasată abordarea din această lucrare care pleacă cu construcţia seturilor fuzzy ale inputurilor şi ale outputurilor prin prisma iniţializării Justiţiei.

24 supply chain management, în literatura de specialitate 25 inferenţele sunt fie posibilistice (e.g. probleme fuzzy) fie probabilistice (e.g. analiză bayesiană) 26 (the state subject to) the rule of law sau l’état de droit, în literaturile de specialitate



46

Această secţiune va trata în continuare următoarele trei aspecte: în subsecţiunea întâi se determină un proxim pentru incertitudine derivat dintr-un indicator al justiţiei (i.e. VI), subsecţiunea 3.2.2.2 prezintă seturile fuzzy care modelează inputurile şi outputurile, iar logica fuzzy care fundamentează sistemul inferenţial al E-democraţiei este descrisă în subsecţiunea 3.2.2.4, ultima a acestei secţiuni.

3 . 2 . 2 . 1 D e t e r m i n a r e a i n c e r t i t u d i n i i s i s t e m u l u i

Calcularea VI detaliată este prezentată în Anexa III, aici punctându-se elementele importante. Plecând de la cercetarea (World Justice Project, 2012) care stabileşte indexul statului de drept27 (RLI), se determină un vector AI ale cărui elemente sunt indici medii (AIk) ale fiecărei ţări k dintre cele 66 de ţări investigate în 2011. RLI se determină pe baza a nouă factori: limitarea puterii guvernamentale, absenţa corupţiei, ordine şi securitate, drepturi fundamentale, guvernare transparentă, administrare efectivă, acces la justiţia civilă, justiţie infracţională efectivă şi justiţie informală care nu este cuantificată (rămân opt factori). Fiecare dintre aceşti factori mai conţine minim trei sub-factori, iar aceştia din urmă mai multe variabile. Fiecare sub-factor este calculat cu un rezultat pe o scală 0 - 1, iar aceasta constituie un bun pretext pentru a o folosi atât pentru Justiţie, cât şi pentru celelalte inputuri şi output, tocmai pentru că se află toate sub girul primei. Astfel, pentru a obţine valoarea unui factor se determină media sub-factorilor Vk (fiecare sub-factor conţine un număr variabil de elemente ce iau diferite valori), iar fiecare indice mediu AIk se calculează ca în Formula 3.

8

1

18

k kj

jAI V

=

= ∑ Formula 3

Tabelul 2 prezintă valorile minim, medie şi maxim ale lui AI şi abaterile extremelor de la medie (i.e. d1 şi d2 pentru minim şi, respectiv, medie).

Tabelul 2. Indicatori pentru AI

Indicatori Variabile

Minim Mediu Maxim

Valori min(AI) = 0.33 med (AI) = 0.59 max(AI) = 0.88 Abateri de la medie d1 = 0.26 0 d2 = 0.29

Se observă că abaterile d1 şi d2 nu au valori foarte diferite şi se va folosi acest lucru pentru

a se ajusta datele din Tabelul 2 şi a se obţine valori derivate ale AI (VD) care vor ajuta la construcţia setului fuzzy al Justiţiei (SFJ). Se folosesc şi următoarele elemente pentru construcţia SFJ: valorile parametrilor FM (VFM), tipul fiecărei FM (TFM) şi numele fiecărui subset fuzzy (NSF).

27 Rule of Law Index, în original



47

În Tabelul 3 sunt trecute toate valorile parametrilor necesari pentru a construi SFJ, folosindu-se o abordare de tip Matlab (MathWorks, 2014). Pentru fiecare dintre subseturile fuzzy ce alcătuiesc SFJ s-a utilizat aceeaşi funcţie gauss2mf, iar valorile fizice pentru a genera subseturile (e.g. slab) sunt date de către VFM. Valorile logice care determină SFJ sunt date de către VD, care conţine cinci componente. Trei componente se regăsesc şi la nivelul VFM, iar acestea desemnează miezul (i.e. valorile clare) ale subsetului şi VI, notată şi σ. Intervalul clar, al miezului oricărui subset, este dat de cele două limite, la stânga şi la dreapta, adică ms şi, respectiv, md. VI denotă abaterea standard (σ ca notaţie curentă) de la miezul (i.e. intervalul clar) cu care FM construieşte subsetul fuzzy până la baza, suportul său. Celelalte două componente ale VD, care nu se regăsesc printre valorile parametrilor VFM, sunt limitele aproximative la stânga şi la dreapta ale suportului unui subset fuzzy, adică bs şi, respectiv, bd.

Tabelul 3. Valorile parametrilor pentru SFJ

NSF TFM VFM VD

σ bs ms md bd

slab gauss2mf (0.065 0.000 0.065 0.300) 0.065 0.000 0.000 0.300 0.500 moderat gauss2mf (0.065 0.500 0.065 0.700) 0.065 0.300 0.500 0.700 0.900

tare gauss2mf (0.065 0.900 0.065 1.000) 0.065 0.700 0.900 1.000 1.000

Înainte de a se insista pe valorile parametrilor din Tabelul 3, trebuie oferită explicaţia în ce

priveşte VI determinată ca σ = 0.065. Pentru ca această explicaţie să fie cât mai facilă, trebuie utilizată ilustraţia vizuală a SFJ din Figura 10.

Figura 10. SFJ

Se observă din Figura 10 şi din Tabelul 2 că valoarea lui min(AI) de 0.33 s-a transformat în md = 0.3 pentru subsetul slab şi în bs ~ 0.3 pentru subsetul moderat. Valoare med(AI) de 0.59 rotunjită la valoarea de 0.6 a devenit mijlocul miezului subsetului moderat, iar valoarea

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

Justiţia

slab

moderat

tare



48

max(AI) de 0.88 a fost devenit ms = 0.9 a subsetului tare. Pe acelaşi principiu s-a construit întregul SFJ, cheia fiind VI calculată ca σ = 0.065. Se poate spune că σ are acea valoare care rezolvă sistemul nelinear de ecuaţii ce modelează Figura 10, plecându-se de la celelalte patru date VD cunoscute şi derivate din datele Tabelul 2.

Aşadar, VI a fost calculată ca o abatere standard σ, dar care nu este dată de către RLI şi AI, ci este obţinută ca soluţie a unei funcţii asociate FM ce ar modela orice subset al SFJ, vezi Figura 10. O chestiune importantă este şi aceea că VI poate lua două valori pentru o singură FM modelată de o funcţie de tipul gauss2mf, după cum se observă privind valorile primului şi celui de al treilea parametru al VFM, vezi Tabelul 3. O discuţie mai amplă asupra acestui aspect se găseşte în Anexa III, însă trebuie precizat că varianta cu o singură VI dată de σ simplifică modelul, dar nu îl face neapărat mai puţin viabil din perspectiva percepţiei umane.

În această subsecţiune s-a calculat VI şi s-a construit deja primul set fuzzy ce determină inputul fundamental al MISOE, i.e. Justiţia. În subsecţiunea următoare se continuă descrierea celorlalte inputuri din perspectiva MFE.

3 . 2 . 2 . 2 S e t u r i f u z z y a l e M F E

Pentru a se construi seturile fuzzy ale inputurilor şi ale outputului se va porni de la valoarea σ determinată pentru VI şi de la modalitatea de proiectare a SFJ. Figura 11 ilustrează subseturile vagi ale setului fuzzy al Delegaţilor (SFD).

Figura 11. SFD

Între SFD şi SFJ există destule similitudini cum e şi normal, dar există şi câteva deosebiri. Una dintre ele este aceea că Figura 11 are o abordare chiar simetrică a subseturilor fuzzy, ceea ce nu e cazul la SFJ, vezi Figura 10. Aceasta se datorează faptului că inputul Delegaţi nu este tratat cu aceeaşi stricteţe precum inputul Justiţie, de aceea SFD are o formă care permite valori mai puţin exigente pentru a caracteriza un grad înalt de implicare. Deşi datele din

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

Delegaţi

slab

moderat

tare



49

Tabelul 4 care modelează SFD sunt bazate pe percepţia autorului (mai puţin σ), ele nu sunt importante într-o analiză de sensibilitate, care lucrează cu rezultate relative, ci doar dacă se dorea o analiză în valori absolute pentru E-democraţie (acest aspect nu este important pentru cercetarea de faţă).

Tabelul 4. Valorile parametrilor pentru SFD

NSF TFM VFM VD

σ bs ms md bd

slab gauss2mf (0.065 0.000 0.065 0.200) 0.065 0.000 0.000 0.200 0.400 moderat gauss2mf (0.065 0.400 0.065 0.600) 0.065 0.200 0.400 0.600 0.800

tare gauss2mf (0.065 0.800 0.065 1.000) 0.065 0.600 0.800 1.000 1.000

Construcţia ultimului input este mai complicată pentru că, la nivel conceptual, Cetăţenii au

rolul participativ-deliberativ cel mai important. De aceea, acest input are mai multe subseturi ce alcătuiesc setul fuzzy ale Cetăţenilor (SFC), pentru că e nevoie de o rigurozitate mai mare în a defini nivelurile de implicare.

Figura 12. SFC

Tabelul 5 prezintă valorile parametrilor necesari construcţiei SFC.

Tabelul 5. Valorile parametrilor pentru SFC

NSF TFM VFM VD

σ bs ms md bd

non gauss2mf (0.0650 0.0000 0.0650 0.2000) 0.0650 0.000 0.000 0.200 0.400 slab gauss2mf (0.0325 0.300 0.0325 0.4000) 0.0325 0.200 0.300 0.400 0.500

moderat gauss2mf (0.0325 0.500 0.0325 0.6000) 0.0325 0.400 0.500 0.600 0.700 tare gauss2mf (0.0325 0.700 0.0325 0.8000) 0.0325 0.600 0.700 0.800 0.900

supra gauss2mf (0.0650 0.900 0.0650 1.000) 0.0650 0.800 0.900 1.000 1.000

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

Cetăţeni

non

slab

moderat

tare

supra



50

Utilizarea mai multor subseturi fuzzy pentru SFC decât pentru celelalte CJD va fi înţeleasă

mai bine odată cu stabilirea regulilor fuzzy ale MFE, în subsecţiunea următoare. Trebuie precizat că pentru SFC s-au folosit două tipuri de VI; pentru primul şi ultimul subset aceeaşi valoare σ = 0.065, iar pentru celelalte trei subseturi o valoare de 0.0325 (jumătate din valoarea standard). Aceasta se întâmplă pentru că inputul Cetăţeni are nevoie de o caracterizare mai nuanţată şi atunci sunt necesare mai multe clase lingvistice, dar definite pe intervale clare şi fuzzy mai mici. Doar variabilele non şi supra (mai însemnate pentru model) au aceeaşi valoare standard pentru VI, deoarece acestea reprezintă niveluri de implicare inexistentă sau, respectiv, prea puternică, ceea ce constituie impedimente pentru E-democraţie, vezi subsecţiunea următoare.

Setul fuzzy al E-democraţiei (SFE) este ultimul care trebuie tratat în această subsecţiune, iar acesta are o formă simetrică precum inputul Delegaţi, dar cu patru subseturi definitorii.

Figura 13. SFE

Figura 13 ilustrează SFE, iar Tabelul 6 prezintă valorile parametrilor necesari pentru construcţia outputului E-democraţia. Cele patru niveluri de rezultate sunt definite pe baza unor intervale de valori clare identice şi cu aceeaşi valoare σ = 0.065, SFE fiind perfect simetric.

Tabelul 6. Valorile parametrilor pentru SFE

NSF TFM VFM VD

σ bs ms md bd

non gauss2mf (0.065 0.000 0. 065 0.2000) 0. 065 0.000 0.000 0.100 0.300 slab gauss2mf (0.065 0.300 0. 065 0.4000) 0. 065 0.100 0.300 0.400 0.600

moderat gauss2mf (0.065 0.500 0. 065 0.6000) 0. 065 0.400 0.600 0.700 0.900 tare gauss2mf (0.065 0.700 0. 065 0.8000) 0. 065 0.700 0.900 1.000 1.000

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

E-democraţie

non

slab

moderat

tare



51

În această subsecţiune s-au definit celelalte inputuri şi outputul MFE pe baza subsecţiunii

3.2.2.1 în care s-a calculat VI şi s-a construit inputul Justiţia. Următoarea subsecţiune va trata regulile fuzzy ale modelului, urmând a se înţelege mai bine opţiunile pentru proiectarea de până acum a inputurilor şi outputurilor.

3 . 2 . 2 . 3 R e g u l i f u z z y a l e M F E ( R M F E )

Regulile stabilite în această subsecţiune se bazează pe modul cum autorul interpretează cercetările şi lucrările care au avut ca obiect de studiu democraţia din antichitate până în ziua de azi. Capitolul 2, ca parte teoretică, şi subcapitolul 3.1, ca parte teoretică şi aplicativ-simulativă, stau la baza construcţiei RMFE (pentru explicaţii pe larg vezi Anexa III).

Sunt definite opt RMFE, iar ele sunt explicat din perspectivă logică dar şi politică.

RMFE 1) Dacă (Cetăţeni este non) sau (Justiţia este slabă) atunci E-democraţia este non.

Încă din antichitate s-a observat că lipsa participării din partea cetăţenilor conduce la autoritarism sau chiar tiranie / totalitarism(Aristotel, 2010), vezi şi AX 1. Dacă Justiţia este la un nivel scăzut, aceasta înseamnă că societatea se fundamentează pe subiectivism, ceea ce conduce, din nou, la autoritarism sau tiranie, cum s-a remarcat din antichitate până în prezent (Aristotel, 2010; Rousseau, 2006; Montesquieu, 2001; Tocqueville, 2002; Sartori, 1999). Este suficient ca una din condiţii să fie valabilă pentru ca E-democraţia să fie nulă.

RMFE 2) Dacă (Cetăţeni este slab) şi (Justiţia nu este slabă) atunci E-democraţia este slabă.

S-a stabilit în RMFE 1 că o justiţie slabă conduce la lipsa democraţiei. Pentru orice altceva decât nivelul slab, dar cu un nivel scăzut al participării cetăţeneşti, E-democraţia este slabă (Rousseau, 2006), vezi şi AX 2, AX 3 şi NM. Cetăţenii trebuie să aibă dreptul la mai mult decât votul în sine (formă slabă de participare), adică la participare şi control, vezi NP. Atât timp cât şansele de accedere la funcţii politice sunt mici sau nule pentru suficienţi de mulţi care îşi doresc participarea la viaţă politică (Rawls, 2001), democraţia este chestionabilă.

RMFE 3) Dacă (Cetăţeni nu este non) şi (Justiţia este moderată) atunci E-democraţia este slabă.

O justiţie moderată atrage după sine o democraţie slabă, în cazul în care participarea cetăţenilor nu este nulă, pentru că atunci şi rezultatul ar fi nul, vezi RMFE 1. Nu doar logic, ci şi istoric este dovedită această afirmaţie, pentru că justiţia subordonată este instrument al diferitelor grupuri de interese private (Rousseau, 2006), iar o justiţie moderată e o formă de injustiţie până la urmă (Sen, 2009).



52

RMFE 4) Dacă (Cetăţeni nu este non) şi (Justiţia nu este slabă) şi (Delegaţi nu este moderat) atunci E-democraţia este slabă.

Lipsa participării şi a justiţiei sunt generatoare de non-democraţie; dacă cele două nu lipsesc, dar reprezentanţii au nivel slab, dezinteresat, neputincios sau puternic, supra-dimensionat, atunci democraţia este la un nivel slab. Delegaţii puternici (Keefer, 2007; Ţăranu & Stănciugelu, 2009) conduc către clientelism politic modern în tinerele democraţii (iar o democraţie este tânără ca sistem tot timpul, vezi MISOE); mai mult, se poate ajunge la un sistem oligarhic. Un nivel slab al delegaţilor nu este de dorit pentru că se ajunge fie la tirania majorităţii, fie la funcţionalitatea scăzută a administraţiei statului (Aristotel, 2010).

RMFE 5) Dacă (Cetăţeni este moderat) şi (Justiţia este tare) şi (Delegaţi este moderat) atunci E-democraţia este moderată.

RMFE 6) Dacă (Cetăţeni este tare) şi (Justiţia este tare) şi (Delegaţi este moderat) atunci E-democraţia este tare.

Justiţia trebuie să fie la un nivel cât mai înalt iar reprezentanţii să aibă o putere moderată pentru a aspira la un nivel democratic cât mai ridicat, vezi RMFE 1–4. Participarea efectivă şi eficientă a cetăţenilor este cea care stabileşte în acest caz nivelul E-democraţiei. Întregul subcapitol 2.2 este dedicat necesităţii participării şi deliberării cetăţeneşti şi o sinteză a formei de nivelul puternic este AX 3, iar mijloacele practice de atingere a acestuia sunt EA. La nivel teoretic, chiar democraţia reprezentativă pune pe prim plan spaţiul public, cetăţenii, cooperarea şi abia apoi delegaţii, vezi EDS.

RMFE 7) Dacă (Cetăţeni este supra) şi (Justiţia nu este slabă) şi (Delegaţi este moderat) atunci E-democraţia este slabă.

Dacă participarea cetăţenilor este la nivel exagerat, acest lucru este similar cu decizia majorităţii în toate chestiunile politice (Aristotel, 2010; Sartori, 1999), vezi şi critica ER. Mai mult preocuparea individuală sau de grup pentru politică în detrimentul altor activităţii nu este benefică nici cetăţeanului şi nici comunităţii, vezi ER.

RMFE 8) Dacă (Cetăţeni este supra) şi (Justiţia este tare) şi (Delegaţi este tare) atunci E-democraţia este moderat.

Această regulă este o excepţie de la RMFE 4 şi 7, când supra activitatea cetăţenească sau un nivel care nu este moderat al delegaţilor este suficient pentru un nivel scăzut al democraţiei. Totuşi, dacă toate inputurile sunt la un nivel maxim atunci outputul ar trebui să fie şi el maxim, luând în considerare şi principiul „checks and balances”. Pe timp scurt,



53

această combinaţie ar putea da un output optim, doar că pe termen mediu şi lung (abordarea corectă pentru democraţie) ar duce la o coroziune a CJD.

În finalul acestei subsecţiuni se prezintă şi formalizarea matematică a RMFE în Tabelul 7, din perspectiva unei abordări Matlab (MathWorks, 2014).

Tabelul 7. Formalizarea regulilor fuzzy ale MFE. ŞI - 1, SAU - 2.

Antecedenţi Consecinţe Conectori Cetăţeni Justiţie Delegaţi E-democraţie ŞI/SAU

1 1 0 1 2 2 -1 0 2 1 -1 2 0 2 1 -1 -1 -2 2 1 3 3 2 3 1 4 3 2 4 1 5 -1 2 2 1 5 3 3 3 1

3 . 2 . 2 . 4 L o g i c a f u z z y a M F E

În această sub-secţiune se discută pe scurt logica fuzzy a sistemului, iar informaţii mai pe larg se găsesc (ca pentru întreaga secţiune) în Anexa III.

Figura 14 ilustrează (Fullér, 1995, pp.8-117) cele cinci componente ale SIFM (CSIFM) pe care se construieşte logica MFE.

Figura 14. Componentele SIFM

Metodele CSIFM sunt discutate şi explicate din perspectiva MFE, utilizând o abordare de tip Matlab (MathWorks, 2014):

Valori clareale inputurilor

Convertire lavalori fuzzy

Bază decunoştinţe

Implicaţie

AgregareConvertire lavalori clare

Valori clareale outputului

CSIFM



54

CSIFM 1) Convertirea la valori fuzzy28: construirea seturilor fuzzy ale inputurilor, pe baza FM, vezi Figura 10, Figura 11, Figura 12 şi Tabelul 3, Tabelul 4, Tabelul 5.

Funcţiile consacrate folosite pentru operatorii logici sunt minimum (min) pentru ŞI, iar maximum (max) pentru SAU.

CSIFM 2) Definirea bazei de cunoştinţe: utilizarea operatorilor fuzzy şi construirea regulilor fuzzy, vezi RMFE şi Tabelul 7.

Această componentă rămâne neschimbată indiferent de valorile inputurilor şi a fost definită prin RMFE în subsecţiunea 3.2.2.3.

CSIFM 3) Metoda implicaţiei: determinarea outputului intermediar (O) pentru fiecare regulă, pe baza unuia sau mai multor subseturi fuzzy, vezi Figura 13 şi Tabelul 6.

Alternativa este dată de funcţiile min sau produs. Prima, aparţinând lui Mamdani, trunchiază outputul fuzzy în timp ce a doua, propusă de Larsen, îl calibrează29 (reduce la o anume scară). Figura 14 ilustrează operatorii implicaţiei într-un SIFM şi tăietura α30 prin care se obţine un output intermediar.

Figura 15. Metode de implicaţie fuzzy

CSIFM 4) Agregarea tuturor outputurilor intermediare (i.e. O): crearea unui singur output final fuzzy (F) din cele intermediare.

Există trei abordări pentru agregare cu funcţii specifice: max, sumă şi probor (SAU probabilistic31). Primele două sunt triviale, iar ultima este prezentată în Formula 4.

( , )probor a b a b a b= + − × Formula 4

CSIFM 5) Convertirea la valori clare: transformarea outputului fuzzy (i.e. F) într-un număr real.

28 fuzzification, în literatura de specialitate 29 scale, în engleză 30 α-cut, în literatura de specialitate 31 probabilistic or, în literatura de specialitate

ŞI α

α



55

Metoda cea mai potrivită pentru convertirea la o valoare reală a outputului fuzzy este cea cunoscută sub denumirea de centroid, pentru că extrage un număr dintr-un set printr-o abordare echilibrată (vezi discuţie în Anexa III).

Formula 5 descrie abordarea discretă (i.e. în spaţiu non-continuu, pe baza a K puncte ce determină printr-o funcţie setul F) metoda centroid prin care se obţine un număr real q din setul F.

( )1( )

( )1

Kx xk kkq centroid F K

xkk

µ

µ

×∑== =

∑=

Formula 5

În Figura 16 se ilustrează, pentru un caz teoretic cu patru reguli fuzzy ale două inputuri şi un output, tipurile de agregare şi rezultatul obţinut cu metoda centroid. Pe aceeaşi scală 0 - 1, metoda centroid dă rezultate similare, deşi outputurile fuzzy F nu au forme identice (pentru sumă şi probor outputurile sunt similare, dar în proporţionalităţi diferite).

Figura 16. Tipuri de agregare şi metoda centroid

În această subsecţiune s-a discutat logica fuzzy a MFE sub rezerva că unele alegeri privind metoda agregării sau implicaţiei rămân a fi stabilite odată cu analiza de sensibilitate care este succint prezentată în secţiunea următoare.

O1

O2

O4

F

0 1 0 1 0 1

O3

sumă probor maxcentroid centroid centroid



56

3 . 2 . 3 A n a l i z a d e s e n s i b i l i t a t e a M F E ( A S E )

ASE se bazează pe calcularea outputului MFE în formă optimizată, adică ca valoare maximă, dar şi ca valoare minimă, pentru cazurile când se urmăreşte efectul contrar. Pentru obţinerea acestor valori se utilizează AOE, algoritmul de optimizare al E-democraţie, care este prezentat, pentru a nu interfera cu discuţiile din această secţiune, în subcapitolul 3.3.

Anexa III dezbate ASE pe spaţii întinse, iar în restul acestei secţiuni se vor prezenta doar rezultatele şi câteva din datele calculate relevante.

AOE are nevoie de valori iniţiale pentru a calcula valorile optime, pentru că el urmăreşte tiparul backpropagation (vezi Figura 7 şi Formula 1) pentru MFE, un sistem particular al MISOE (vezi Figura 5 şi Formula 2). Formula 6 prezintă modelul de calcul al valorii unui input iniţial. Notaţiile folosite în această secţiune sunt: x este vector de inputuri iniţiale, x* este vector de inputuri finale, q este rezultat iniţial obţinut cu x şi q* este rezultatul optim, generat de valorile finale ale vectorului x*.

( ) / 2, dacă input este parte a RMFE ( . . nu este zero)

0 1( ) / 2 ( . . 0.5), altfel

sunt marginile suportului laun sde tânga şi, respectiv,

la dreapta ale oricărei

and

FM

a

bd i i ei ixi l l i ei ibs bdi

bs

i

µ µ

µ µ

+= +

0 1şi [ ; ] este intervalul pe care inputul este de

unui inpu

finit; 1, ( 3

t

)l l i i ni

i

ni = =

Formula 6

Preliminar pentru ASE, trebuie discutate CSIFM 4 şi 5 din sub-secţiunea 3.2.2.4 şi trebuie precizat că precizia cu care se lucrează este de 0.0001, dacă nu se precizează altfel. În Tabelul 8 este ilustrată o primă analiză care relevă valorile maxime ale E-democraţiei în funcţie de diverse metode folosite pentru implicaţie şi agregare.

Tabelul 8. Maximizare a E-democraţiei cu diferite metode pentru implicaţie şi agregare

Implicaţie Agregare x q x* q* q/q* min Max (0.75 0.95 0.5) 0.826707 (0.7010 0.95 0.5) 0.892392 1.0787 min Probor (0.75 0.95 0.5) 0.825851 (0.6995 1.00 0.4) 0.887341 1.0735 min Sumă (0.75 0.95 0.5) 0.825810 (0.6997 1.00 0.4) 0.887173 1.0733

produs Max (0.75 0.95 0.5) 0.857016 (0.6986 0.95 0.5) 0.898241 1.0476 produs Probor (0.75 0.95 0.5) 0.856620 (0.7000 1.00 0.4) 0.897082 1.0467 produs Sumă (0.75 0.95 0.5) 0.856597 (0.7001 1.00 0.4) 0.897028 1.0467

Ţinând cont şi de rezultatele cercetării extinse din Anexa III, abordarea agregării cu

funcţia max va fi eliminată din calcul, pentru că oferă rezultate prea optimiste şi atât pentru inputul optim x* cât şi outputul optim q*. Pentru a menţine o balanţă între implicaţie şi



57

agregare, se alege implicaţia produs care trunchiază outputurile intermediare O (vezi Figura 15) şi agregarea sumă care nu micşorează proporţional outputul final F (vezi Figura 16).

În Tabelul 9 se prezintă variantele minimizării E-democraţiei, care nu necesită la fel de multe alternative precum maximizarea ei. În schimb, se observă că outputul optim q* poate fi obţinut cu diferite valori ale inputului x*, vezi şi subcapitolul 3.3.

Tabelul 9. Minimizarea a E-democraţiei

x q x* q* (0.1600 0.35 0.5) 0.0931513 (0.1000 0.50 0.5) 0.0931175 (0.2001 0.30 1.0) 0.0931513 (0.2000 0.30 1.0) 0.0931175 (0.7000 0.14 1.0) 0.0931513 (0.7000 0.13 1.0) 0.0931175

Indiferent de metodele folosite pentru implicaţie şi agregare, rezultatele minimizării în

MFE dau aceeaşi valoare. Se observă că aceeaşi valoare a outputului minim q* se obţine din diferite soluţii ale vectorului inputurilor x*, iar acest lucru este discutat pe larg în Anexa IV. Deşi valoarea lui q* minim este unică, o infinitate de soluţii pe anumite intervale conduc la acest optim. Valorile limită ale inputurilor (VLI) care asigură obţinerea lui q* sunt minime sau de jos (VLIJ) şi maxime sau de sus (VLIS). Atunci când celelalte două inputuri sunt blocate, cel de al treilea poate lua valori cuprinse între 0 şi 1 pentru σ < 0.09, atunci când se minimizează outputul.

Pentru σ ≥ 0.09, VLIS nu mai atinge valoarea 1 pentru toate inputurile, iar excepţiile sunt prezentate în Tabelul 10.

Tabelul 10. Excepţii ale VLIS pentru valori ale lui σ ≥ 0.09

σ VLIJ x VLIS q* 0 0.1000 0.2000

0.0900 0 0.1500 1.0000 0.1119 0 0.5000 1.0000 0 0.0696 0.1896

0.0950 0 0.1500 1.0000 0.1157 0 0.5000 1.0000 0 0.0338 0.1988

0.1000 0 0.1500 1.0000 0.1195 0 0.5000 1.0000 0 0.0024 0.1824

0.0105 0 0.1500 1.0000 0.1233 0 0.5000 1.0000 0 0.0001 0.2000

0.0110 0 0.1500 1.0000 0.1271 0 0.5000 1.0000

În privinţa maximizării outputului lucrurile stau diferit, iar ilustraţia multiplă din Figura

17 scoate în evidenţă acest aspect.



58

Figura 17. VLI pentru inputuri şi output în cazul maximizării

Fără a mai prezenta detaliile (vezi Anexa III) care au condus la obţinerea rezultatelor, ci doar precizând cele trei modalităţi (MASE) prin care s-a realizat ASE, i.e. i) relativitate la metodele CSIFM; ii) relativitate la scala inputurilor şi (cel mai important) iii) impactul valorii incertitudinii σ asupra MFE, Tabelul 11 descrie cele 11 aspecte identificate ca remarci (Rc).

Deşi RMFE descriu câteva alegeri pentru MFE, în urma ASE se observă şi câteva surprize ce apar atunci când sistemul evoluează sub girul MASE: i) Cetăţenii nu trebuie să fie la nivelul optim conform RMFE, datorită pericolului de supra-activare; ii) Justiţia este cea care aduce creşterea outputului E-democraţiei, deşi cetăţenii sunt cei care trebuie să facă primul pas şi iii) Delegaţii pot lucra la un nivel de implicare înalt în cazurile când incertitudinea sistemului e mică, dar nu când e mare. Important este că, sub girul RMFE, minimum şi maximum posibil (i.e. 0 şi, respectiv, 1) nu pot fi atinse, iar valorile optime se obţin sub condiţii de valori infime ale incertitudinii.

Pe de altă parte, conform RMFE, inputurile se învârt în jurul claselor de valori lingvistice care caracterizează outputul optim pentru a se obţine minimum sau maximum ale E-

0.8

0.9

1

0.00

0.

01

0.02

0.

03

0.04

0.

05

0.06

0.

07

0.08

0.

09

0.10

0.

11

x

σ

Inputuri Justiţie

VLIJ

x*

VLIS

0.65

0.75

0.00

0.

01

0.02

0.

03

0.04

0.

05

0.06

0.

07

0.08

0.

09

0.10

0.

11

x

σ

Inputuri Cetăţeni

VLIJ

x*

VLIS

0.35

0.4

0.45

0.5

0.55

0.6

0.00

0.

01

0.02

0.

03

0.04

0.

05

0.06

0.

07

0.08

0.

09

0.10

0.

11

x

σ

Inputuri Delegaţi

VLIJ x* VLIJ

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0.00

0.

01

0.02

0.

03

0.04

0.

05

0.06

0.

07

0.08

0.

09

0.10

0.

11

q*

σ

Output E-democraţie

Maximum

Minimum



59

democraţiei, nimic neaşteptat de altfel. Deşi celelalte inputuri nu sunt nevoite să se afle în zona clară, bine definită, a claselor de valori ce conferă maximum sau minimum pentru output, Justiţia este singura care trebuie să se afle la cote maxime în special pentru valori nu mici ale incertitudinii.

Tabelul 11. Remarci cu privire la ASE asupra MFE

Nr. Remarcă

Rc 1 Justiţia are întotdeauna tendinţa de a atinge valoarea maximă pentru a se obţine un output maxim corespunzător.

Rc 2 Participarea cetăţenilor şi a reprezentanţilor nu ar trebui să fie la cel mai înalt nivel posibil (conform cu RMFE 7) ce descrie outputul maxim, pentru a obţine nivelul maxim al E-democraţiei.

Rc 3 Cu cât suntem mai siguri de claritatea (i.e. non-fuzzy) instituţiilor democraţiei, cu atât se coboară la un nivel mai scăzut al democraţiei.

Rc 4 Când instituţiile E-democraţiei funcţionează bine (conform RMFE) şi variabilele ce definesc nivelurile de implicare ale instituţiilor sunt delimitate clar, atunci E-democraţia atinge un nivel ridicat.

Rc 5 Pentru a obţine o E-democraţie puternică (nivelul cel mai dorit), cetăţenii nu trebuie să se găsească la un nivel clar puternic de participare, ci un pic mai jos.

Rc 6 Pentru a construi democraţia, doar cetăţenii pot face un prin pas, însă fără justiţie doar schimbări infinitezimale ale outputului se pot obţine.

Rc7 Cetăţenii se pot implica mai mult (decât se precizează la punctul 4) atunci când incertitudinea e scăzută, adică proiecţia cetăţenilor asupra societăţii e asemănătoare.

Rc 8 O relaxare din partea justiţiei apare când incertitudinea e scăzută.

Rc 9 În cazul incertitudinii scăzute, outputul E-democraţiei nu poate fi îmbunătăţit de către delegaţi printr-o implicare mai accentuată.

Rc 10 E-democraţia nu poate atinge maximum sau minimum posibile (i.e. 1 sau, respectiv, 0)

Rc 11 În cazul lipsei incertitudinii, E-democraţia poate atinge minimum şi maximum. În această secţiune a fost tratată mai mult decât succint ASE şi MASE prin care s-au

extras câteva concluzii care nu reieşeau neapărat direct din RMFE. Subcapitolul a prezentat un model al E-democraţiei bazat pe logici fuzzy (i.e. MFE) care a pus preţ pe rolul incertitudinii epistemice.

Subcapitolul următor descrie un algoritm propriu (i.e. AOE) care calculează prin metoda de căutare directă (i.e. eludând derivabilitatea) un vector soluţie şi un scalar optim determinat de acest vector supus unei funcţii sau sistem inferenţial logic (e.g. SIFM).



60

3 .3 Algor i tm de opt im i zare a l MFE ( AOE)

AOE este discutat în detaliu în Anexa IV, iar în acest subcapitol se vor prezenta doar câteva aspecte importante, pentru a fundamenta rezultatele obţinute în secţiunea 3.2.3. Fără a avea pretenţia de a fi original, AOE urmează tiparul încercare şi greşeală şi este similar metodei backpropagation, însă fără a aduce în discuţie derivări ale unor funcţii, ci căutând în mod direct soluţii intermediare până ce nicio îmbunătăţire nu mai este posibilă, raportat la o anume valoare dată (i.e. eroarea maximă). Conceptual şi metaforic vorbind, AOE este o expresie practic-computaţională a felului în care modelul INSOUT al E-democraţiei (i.e. MISOE) este supus optimizării, vezi şi Figura 4, Figura 5 şi Formula 2.

Ţinând cont că o problemă de optimizare urmăreşte maximizarea sau minimizarea unei funcţii f care primeşte ca parametru un vector (e.g. x) şi este supusă anumitor constrângeri (e.g. eroare maximă), Figura 18 ilustrează AOE în forma de bază. Logica din spatele AOE este simplă şi urmăreşte ca elementul din vectorul numeric derivat ( i.e. x∇ ) care dă cel mai bun rezultat intermediar să ia noua valoare, iar celelalte să rămână neschimbate. Derivarea lui x se face cu un anume pas s, care ridică aceeaşi problemă de adaptabilitate la noi condiţii ca şi în cazul optimizării prin metoda backpropagation.

Figura 18. AOE de bază

Formalizarea simplificată a lui AOE este următoarea:

x1

x2

xn

x1+s,x2,…,xn

x1,x2+s,…,xn

x1,x2,…,xn+s

x1-s,x2,…,xn

x1,x2-s,…,xn

x1,x2,…,xn-s

f(x)

x∇ f x∇( )

1-s,x2,…,xn)

max( ( ))f x∇

min( ( ))f x∇



61

AOE 1) Citirea tipului de optimizare (i.e. minimizare sau optimizare), iniţializarea pasului s, stabilirea preciziei p (i.e. eroare maximă) şi a numărului maxim de iteraţii n;

AOE 2) Citirea vectorului inputurilor x şi calcularea soluţiei iniţiale a outputului q; AOE 3) Iniţializarea vectorului final x* = x şi a valorii outputului final q* = q; AOE 4) Calcularea, fără depăşirea lui n, de noi valori ale lui x* şi q* folosind un pas s

fluctuant pentru a obţine un nou vector de inputuri numeric derivat x∇ , la fiecare iteraţie t. Condiţia obţinerii de noi soluţii x* şi q* este ca q*

t + p < q*t+1 pentru maximizare sau q*

t – p > q*

t+1 for minimizare. Pentru a pune în aplicare AOE sunt necesari câteva transformări preliminare ale datelor

care stau la baza sistemului inferenţial SIFM. În primul rând, acesta trebuie formalizat matematic prin aducerea la o reprezentare normalizată cu ajutorul algoritmului de generare a antecedenţilor şi consecinţelor (AGAC). Un al doilea algoritm este cel al iniţializării de vectori soluţie (AIS) şi ambele urmează un tipar specific Matlab (MathWorks, 2014). Atât AGAC, cât şi AIS sunt descrise pe larg în Anexa IV, în acest subcapitol nefiind aduse în discuţie decât câteva rezultate obţinute cu cele două. În privinţa AIS, o discuţie s-a purtat deja în secţiunea 3.2.3, a ASE, când s-a introdus Formula 6 ce stă, de altfel, la baza acestui algoritm. AGAC are ca rezultat transformarea RMFE formalizate matematic (vezi Tabelul 7) în reguli fuzzy cu inputuri pozitive (RFIP), necesare unor calcule simplificate şi directe. Prin aceasta se înţelege că atunci când un input dintr-o RMFE este definit prin excluderea unui subset fuzzy (e.g. RMFE 2 şi ‚Justiţia nu este slabă’), ceea ce formalizat matematic înseamnă că are semn negativ, acest input va fi exprimat ca o multiplă combinaţie a celorlalte subseturi fuzzy (i.e. ‚Justiţia nu este slabă’ înseamnă că ‚Justiţia este medie’ sau ‚Justiţia este puternică’) ce au semn pozitiv în formalizarea matematică.

Tabelul 12. RFIP

Iniţial Final Inputuri - CJD Output Conectori Iniţial Final Inputuri - CJD Output Conectori 1 1 (1 1 0) 1 2 15 4 (3 2 1) 2 1 2 5 (3 3 2) 3 1 16 4 (3 2 3) 2 1 3 6 (4 3 2) 4 1 17 4 (3 3 1) 2 1 4 8 (5 3 3) 3 1 18 4 (3 3 3) 2 1 5 2 (2 2 0) 2 1 19 4 (4 2 1) 2 1 6 2 (2 3 0) 2 1 20 4 (4 2 3) 2 1 7 3 (2 2 0) 2 1 21 4 (4 3 1) 2 1 8 3 (3 2 0) 2 1 22 4 (4 3 3) 2 1 9 3 (4 2 0) 2 1 23 4 (5 2 1) 2 1

10 3 (5 2 0) 2 1 24 4 (5 2 3) 2 1 11 4 (2 2 1) 2 1 25 4 (5 3 1) 2 1 12 4 (2 2 3) 2 1 26 4 (5 3 3) 2 1 13 4 (2 3 1) 2 1 27 7 (5 2 2) 2 1 14 4 (2 3 3) 2 1 28 7 (5 3 2) 2 1



62

Tabelul 12 prezintă RFIP şi se observă că patru reguli RMFE rămân neschimbate (i.e. RMFE 1, 5, 6 şi 8) iar celelalte patru (i.e. RMFE 2, 3, 4 şi 7) sunt transformate în câte două, patru, şaisprezece şi, respectiv, două reguli cu inputuri pozitive.

Tabelul 13 ilustrează rezultate obţinute cu AOE, plecând de la aceste reguli RFIP date de AGAC şi de la soluţii iniţiale obţinute cu AIS, i.e. x = (0.75, 0.95, 0.50) şi q = 0.8566 pentru maximizare şi, respectiv, x = (0.10, 0.15, 0.50) şi q = 0.0931175.

Tabelul 13. Rezultate ale AOE obţinute cu precizii diferite

pas s Maximizare Minimizare

x* q* NI x* q* NI 0.01 (0.7 0.99 0.4) 0.897000 38 (0.10 0.15 0.50) 0. 0931175 99

0.005 (0.7 0.995 0.4) 0.897010 78 (0.10 0.15 0.50) 0.0931175 199 0.001 (0.699 0.999 0.4) 0.897024 399 (0.10 0.15 0.50) 0.0931175 999 0.0005 (0.6995 1 0.4) 0.897027 800 (0.10 0.15 0.50) 0.0931175 2000 0.0001 (0.6994 1 0.4) 0.897028 4006 (0.10 0.15 0.50) 0.0931175 10000

În cazul minimizării lucrurile sunt foarte simple, aşa cum deja s-a discutat în secţiunea

3.2.3, iar numărul de iteraţii (NI) suplimentat nu aduce nicio îmbunătăţire. În schimb, pentru maximizare, NI este important şi arată o anume curbă de creştere exponenţială în funcţie de precizia folosită (i.e. eroarea maximă care este şi pasul s iniţial), vezi Figura 19.

Figura 19. Efort depus de AOE în funcţie de precizie pentru maximizare

Interpolând valorile iniţială şi finală ale NI pentru maximizarea din Tabelul 13, vezi şi Figura 19a, se obţine Figura 19b care are ilustrează o curbă exponenţială. Fără a intra în detalii matematice, se poate afirma că se verifică intuiţia că un algoritm de căutare directă (e.g. AOE) depune un efor oarecum exponenţial pentru a atinge rezultatul scontat, raportat la precizia utilizată.

38 78 399

800

4006

0

4000

0.01 0.005 0.001 0.0005 0.0001

NI

pas

a) Efort AOE

0

4000

0.01 0.008 0.006 0.004 0.002

NI

pas

b) Efort AOE - interpolare



63

Un alt algoritm (AIB) folosit în secţiunea 3.2.3 este cel care calculează limitele unui input în cazul optimizării şi ASE, când celelalte inputuri sunt fixe. AIB este o extensie a metodei bisecţiei şi este discutat mai amănunt în Anexa IV, aici fiind prezentaţi doar paşii:

AIB 1) găsirea unor soluţii iniţiale la limitele de jos (lj) şi sus (ls) pentru xi*, i = 1,n;

AIB 2) aplicarea metodei bisecţiei pentru ambele intervale [lj, xi*] şi [xi

*, ls]; AIB 3) stop când f(lj) şi f(ls) < f(xi

*) pentru maximizare şi f(lj) şi f(ls) > f(xi*) pentru

minimizare.

Tabelul 14. Limite inferioare şi superioare la maximizarea E-democraţiei

Input pas = 0.01 pas = 0.001 pas = 0.0001

VLIJ x* VLIS VLIJ x* VLIS VLIJ x* VLIS C 0.6844 0.7 0.7 0.6931 0.699 0.7014 0.6973 0.6994 0.6997 J 0.8923 0.99 1 0.9365 0.999 1 0.97211 1 1 D 0.3906 0.4 0.525 0.3969 0.4 0.525 0.3989 0.4 0.5 q* 0.897000 0.897024 0.897028

Tabelul 14 prezintă valorile obţinute cu AIB şi care se reflectă şi în Figura 17, doar că în

acest caz sunt folosite trei precizii diferite, observându-se doar mici diferenţe la nivelul outputului optim q*.

Plecând de la AIB şi adoptând o strategie asemănătoare, este propusă o îmbunătăţire a AOE (IAOE) care să conducă spre soluţii similare, dar cu un NI mai scăzut.

Figura 20. IAOE

Figura 20 ilustrează IAOE care urmăreşte câţiva paşi simpli, procedura detaliată fiind prezentată în Anexa IV:

f(x) xix1 xn

xi + uS

x1 xn

xi + vS

x1 xn

xi+wS

x1 xn

f(x’)

f(x’’)

f(x’’’)

optimum

. . .

. . .

. . .

. . .

. . .

. . .

. . .

. . .

xi

xi -uS

xi -vS

xi -wS

or



64

IAOE 1) Iniţializare pas S şi atribuire de valori iniţiale pentru x şi q; IAOE 2) Iniţializare input final x* = x; IAOE 3) Calcularea intervalului limită, i.e. x’, prin incrementarea secvenţială a lui S; IAOE 4) Aplicarea metodei bisecţiei (cu obţinerea x’’, x’’’ etc.) pentru intervalul

determinat la pasul 3, format din valoarea iniţială (i.e. xi) şi limită (i.e. xi + uS sau xi – uS). Tabelul 15 prezintă o comparaţie între abordări ale AOE şi IAOE, folosindu-se două

precizii identice sau diferite pentru cele două, şi se observă două aspecte importante. Primul este acela că, pentru o eroare maximă mai relaxată în ce priveşte rezultatul final q*, se obţine un câştig în privinţa efortului reprezentat de NI. Al doilea este că, uneori, cu o precizie mai mică se obţine un rezultat mai bun (e.g. pentru precizii diferite ale lui AOE faţă de IAOE, liniile 4 şi 5 din Tabelul 15), dar în marja de eroare acceptabilă (i.e. sub valoarea precizie).

Tabelul 15. Comparaţie la maximizare folosind diferite precizii pentru AOE şi IAOE

pasAOE Maximizare: pasIAOE = pasAOE Maximizare: pasIAOE = pasAOE × 0.01

x* q* NI x* q* NI 0.01 (0.6825 0.950 0.5) 0.896567 15 (0.7002 0.9711 0.5000) 0.896995 87 0.005 (0.6912 0.950 0.5) 0.896567 29 (0.7002 0.9805 0.5000) 0.897002 120 0.001 (0.6975 0.937 0.5) 0.896935 83 (0.6991 0.9927 0.5000) 0.897017 135 0.0005 (0.6975 0.947 0.5) 0.896909 72 (0.6995 0.9961 0.4003) 0.897029 285 0.0001 (0.6996 0.972 0.5) 0.897016 130 (0.6994 0.9992 0.4000) 0.897028 414

În Tabelul 15 se observă că, indiferent dacă AOE este ajutat de IAOE cu aceeaşi precizie

sau nu, rezultatele sunt substanţial mai bune faţă de AOE singur, vezi Tabelul 13 şi Figura 19. În concluzie, AOE şi IAOE oferă rezultate solide cu efort scăzut faţă de AOE singur, iar

ultimul, în general, îşi dovedeşte utilitatea practică pentru optimizarea nelineară directă (i.e. non-diferenţiabilă), vezi Anexa IV pentru comparaţia cu alte metode de optimizare nelineară.

Subcapitolul acesta a adus în discuţie un algoritm de optimizare nelineară (i.e. AOE) care se foloseşte de căutarea directă şi care, metaforic vorbind, dă un indiciu despre cum o metodă precum backpropagation poate fi adaptată unui sistem informaţional bazat pe deliberare precum MISOE. Practic, cu AOE s-au obţinut rezultatele optime (i.e. minim şi maxim) atât pentru inputuri cât şi pentru outputul unui model fuzzy al E-democraţiei (i.e. MFE).

În acest capitol au fost abordate trei mari concepte: i) un model politic input - sistem (procese) - output (i.e. MISOE) care trebuie supus unei permanente optimizări bazate pe PDI; ii) un model bazat pe logica fuzzy (i.e. MFE) care să definească un cadru dinamic al socio-politicului aflat sub tutela incertitudinii epistemice şi iii) un algoritm de optimizare directă (i.e. AOE) care să ofere aparatul tehnic al optimizării MFE. Capitolul următor se va axa pe conceptualizarea E-democraţiei, plecând de la noţiunile introduse şi simulate în acest capitol.


Descrierea modelului conceptual al E-democraţiei

65

4. Descrierea modelului conceptual dinamic al E-democraţie i (MDED)

După ce în capitolele anterioare s-a explorat stadiul cunoaşterii în ceea ce priveşte democraţia participativă din antichitate şi până în prezent şi apoi s-a încercat construirea unui model (oarecum static, dar asupra căruia s-a făcut o analiză de sensibilitate) bazat pe logică fuzzy şi sistem inferenţial de tip Mamdani, în acest capitol se descrie un model conceptual al democraţiei digitale într-o societate a cunoaşterii. Această abordare la scară largă este similară cu una de jos în sus în arhitecturarea unui sistem, cu primele două capitole (asemănătoare cu nivelul de date fizice şi cu cel logic din sistemele informatice) constituind fundamentul elaborării modelului E-democraţiei a cărui implementare va fi prezentată în capitolul următor.

Subcapitolele care vor fi tratate în această parte a lucrării se vor ocupa, în această ordine, de următoarele aspecte: i) descrierea modelului conceptual de bază al E-democraţiei; ii) susţinerea unor contra-argumente care combat criticile aduse E-democraţiei; iii) prezentarea soluţiilor pentru selecţia reprezentanţilor; iv) o scurtă incursiune în problema cvorumului unui referendum şi v) descrierea pe larg a modelului conceptual al E-democraţiei.

4 .1 Mo de lu l d i n a mic i nc ip i ent a l E -demo cra ţ i e i (MDED-I )

Elaborarea detaliată a MDED propriu-zis se va realiza printr-o abordare de sus în jos, în care primul pas este definirea unui MDED incipient care să fie ulterior dezvoltat sau extins.

Vom defini iniţial componentele MDED-I (CMD-I) şi apoi relaţiile dintre acestea. Indiferent de modelul E-Democraţiei sau de stadiul descrierii acesteia, elementele constitutive ale acesteia se sprijină pe cele trei principii fundamentale PDI (Crocker, 2008; Sen, 2009). Trebuie precizat că întregul model este bazat pe un sistem orientat pe servicii, iar acestea constituie în fapt chiar relaţiile ce se creează sau ar trebui create între prestatorii şi/sau beneficiarii acestora (i.e. CMD-I), rolurile prestatorilor şi beneficiarilor fiind inversabile în unele situaţii. Elementele de tip CMD-I ale modelului incipient sunt următoarele:

• Comitetul Reprezentanţilor (CR): o instituţie consacrată a democraţiei reprezentative care, pe teritoriul românesc, la nivel naţional este cunoscută ca Parlament (cu una sau mai multe Camere), iar la nivel regional sau local poartă denumirea de Consiliu Judeţean sau,


Descrierea modelului conceptual al E-democraţiei Modelul dinamic incipient al E-democraţiei

66

respectiv, Consiliu Local. Vom grupa sub această denumire, generic şi doar în cazul CMD-I, şi celelalte instituţii ale democraţiei reprezentative (preşedinţie/monarhie constituţională, executiv, primar, preşedinte de consiliu judeţean etc.). CR este format din cetăţeni reprezentativi, care sunt selectaţi prin metoda votului sau printr-o procedură obţinută conform PDI.

• Comitetul de Ajutor (CA): o instituţie nouă în democraţia contemporană, care se constituie ca un grup consultativ al CR. CA este selectat din rândul cetăţenilor cu drept de participare politică şi îşi găseşte un corespondent în consiliile şi comitetele ataşate adunărilor decizionale ale Greciei antice (Aristotle, 2008). CA trebuie privit ca o alternativă la comisiile de specialitate pe care parlamentul le foloseşte în dezbaterile sale pe anumite proiecte specifice (legislative şi nu doar atât).

• Comitetul Cetăţenesc (CC): cea mai importantă instituţie a E-democraţiei şi a oricărui model al acesteia. CC constituie corpul cetăţenilor luaţi ca un întreg sau comunitate locală, regională sau naţională (LRN) şi exprimă voinţa generală (Rousseau, 2006).

Figura 21. MDED-I: componente şi relaţiile dintre ele

Serviciile oferite de CMD-I (SCMD-I) sunt de natură politică şi ele sunt deduse din relaţiile permanente sau contextuale la nivelul MDED-I:

• Serviciul Reprezentanţilor (SR): serviciul oferit de CR şi care se adresează CC. Prin SR, reprezentanţii asigură rezolvarea problemelor de natură legislativă cu implicaţii executive şi juridice, oferind totodată şi o analiză a relaţiilor externe MDED.

• Serviciul de Ajutor (SA): obligativitatea CA de a păstra o legătură permanentă cu CR şi de a furniza o opinie avizată şi reprezentativă din partea CC. Pentru că CC se află într-o imposibilitate evidentă de a păstra o legătură permanentă cu CR, CA acţionează ca un mandatar al CC în funcţie de context.

CR

MDED-I

CC SA

PDI

SC

PDI

SR

PDI

PDI

PDIPDI

CA

PDI

PDICC

CCCC

CC



67

• Serviciul de Control (SC): sau serviciul de monitorizare a CR de către CC. SC nu poate fi delegat de CC către niciuna din celelalte membre CMD-I.

Figura 21 prezintă CMD-I şi SCMD-I în cadrul MDED-I, întregul sistem aflându-se sub auspiciile PDI şi girat de CC. Din Figura 21 se observă că PDI este nu doar o abstractizare a unor principii fundamentale, dar şi un element de tip SCMD-I. Aşadar, PDI devine şi un serviciu inter-relaţional în care prestatorii şi beneficiarii (i.e. CMD-I) îşi schimbă nemijlocit rolurile. Totodată PDI acţionează şi la nivel de intra-relaţie pentru fiecare dintre CMD-I. Aceasta înseamnă că raţiunea PDI este aceea de promova o permanentă comunicare între CMD-I.

Rolurile pe care CMD-I le joacă sunt bine înţelese odată cu descrierea rolurilor celorlalte elemente de tip SCMD-I, care se raportează la o Problemă Contextuală (PC):

• PC: o problemă de natură politică care este identificată de CMD-I şi care se află pe agenda de lucru a CR. În mod normal, cel care identifică o PC este CC, dar, într-un cadru restrâns, CR şi chiar CA au mijlocele de a identifica o PC. În funcţie de regulile MDED-I, PC ajunge subiect pentru dezbatere în CR în mod direct sau prin intermediul CC.

• rolul SR: este acela de rezolva o PC şi de a da un verdict final obţinut prin vot (în mod normal) cu rol decizional, ca şi consecinţă a utilizării PDI şi SA.

• rolul SA: este acela de a acorda ajutor CR şi în urma folosirii PDI la nivel inter şi intra-relaţional. Acest ajutor se concretizează, în urma negocierilor şi dezbaterilor care cuprind toţi actorii CMD-I (inter şi intra-relaţional), printr-un vot ce are rol consultativ în privinţa unei PC.

• rolul SC: este acela de a decide câştigătorul de către CC în cazul unui conflict între CR şi CA, când deciziile ultimelor două sunt în contradicţie în cazul unei PC. Dacă CR neglijează opinia CA, atunci se declanşează automat o instanţă a SC care va hotărî prin vot cine a avut dreptate. Dacă CR a avut dreptate se dovedeşte că CA nu a fost reprezentativ la nivel de comunitate LRN. În caz contrar se impun măsuri de sancţionare sau chiar demitere a CR, în funcţie de regulile MDED-I obţinute a priori prin PDI. La nivelul MDED-I, ignorăm pentru moment o instituţie a justiţiei cu rol consultativ sau decizional şi care se implică în negocierea, dezbaterea şi soluţionarea problemelor de natură constituţională.

Pentru a simplifica şi comprima MDED-I este propusă o nouă axiomă a E-democraţiei:

AX 4) Problemele politice se rezolvă de către reprezentanţii cetăţenilor cu sprijinul comitetelor de ajutor şi consultare, iar în cazul nesocotirii îndrumării date de ultimii către primii, se declanşează automat o procedură de largă consultare cetăţenească la nivelul întregii comunităţi LRN cu rol decizional final.

E-democraţia nu este un sistem care să fie impus cu forţa şi în care cetăţeanul să fie împins de la spate pentru a se transforma într-unul activ dintr-unul pasiv. Nu obligativitatea



68

participării este cheia unei democraţii care să o îmbunătăţească pe cea reprezentativă, ci facilitarea accesului oricărui cetăţean la decizia politică. Desigur, criticile aduse unei democraţii utopice (care ar deveni distopică mai degrabă) în care cetăţenii ar folosi E-votul şi s-ar posta în faţa unui dispozitiv digital pentru a participa la toate deciziile politice (sau măcar cele majore) sunt întemeiate (Sartori, 1999, pp.203-29). De aceea MDED sau MDED-I propun o abordare realistă, care se bazează pe o tehnică deja celebră în studiile socio-economice şi chiar politice: eşantionarea. Aceasta asigură o reprezentativitate certă sub anumite ipoteze de natură statistico-probabilistică (Krishnaiah & Rao, 1988, pp.1-54; Pfeffermann & Rao, 2009). Prin eşantionare se obţine o instanţă a CA pentru fiecare PC identificată, iar tehnica propriu-zisă este aceeaşi ca şi acum peste 2 000 de ani în Grecia antică: loteria (Aristotle, 2008). Tragerea la sorţi sau eşantionarea simplă aleatoare oferă rezultate superioare oricărei alte metode de alegere a reprezentanţilor (cu o anumită probabilitate), iar o discuţie pe larg va fi prezentată în subcapitolul 4.3. Pe scurt, pentru a veni în sprijinul CR este nevoie de ajutor din partea CC pentru fiecare PC, iar acesta ajutor este imposibil de oferit de către întregul CC, din cauza unor criterii obiective legate de resurse de timp, de spaţiu, financiare etc. De aceea, fără a renunţa la voinţa generală (Rousseau, 2006), ci facilitând-o practic mai degrabă, propunem instituţia CA pe post de mandatar (împuternicit) cu valenţe reprezentative certe garantate de aparatul statistico-matematic.

Democraţia, digitală ori nu sau reprezentativă, referendară, directă etc., trebuie să fie o construcţie naturală, care să se dezvolte de jos în sus pornind de la individ către comunitate. Mai mult, democraţia trebuie privită ca o nouă religie a societăţii cunoaşterii, o „conştiinţă a conştiinţelor”, cu practicile democratice având caracter ritualic pentru că: „riturile sînt, înainte de orice, mijloacele prin care grupul social se reafirmă periodic” (Durkheim, 1995, p.354). MDED sau MDED-I îşi propun să mijlocească propensiunea către social a indivizilor, fără a o impune. Astfel, dacă această propensiune este o himeră sau nu are o susţinere într-o formulă precum democraţia participativă, sistemul democraţiei reprezentative (DR) deja implementat nu va avea de suferit. Obligativitatea participării şi implicării cetăţeanului ar fi o formă de totalitarism, iar democraţia reală trebuie doar să faciliteze accesul la procesul politic şi decizional. Alegerea aparţine în totalitate individului, care are tot dreptul de a îşi manifesta dezinteresul şi, poate uneori, interesul. Această facilitare către politic este însă obligatorie, indiferent de alegerea de moment a societăţii în ansamblu. De aceea MDED se raportează la o desfăşurare a evenimentelor (i.e. serviciile politice SCMD-I) într-o cronologie care să nu afecteze procesul democratic reprezentativ, dar să îi permită acestuia un sprijin şi o legitimare cu mult superioare atunci când cetăţenii doresc acest lucru.

Figura 22 trasează momentele Mi ale fiecărui eveniment i ce face parte dintr-o succesiune a procesului politic specific MDED-I, i = 1,5.



69

Figura 22. Succesiunea evenimentelor în MDED-I

Din Figura 22 se observă că M1 este echivalent actualei formule a DR, cu excepţia că cei care stabilesc în DR agenda de lucru (e.g. PC) sunt aleşii (e.g. CR) şi nu cetăţenii (e.g. CC) sau diverse comitete (e.g. CA). În schimb, MDED-I sau MDED pun accent pe CC ca şi component principal al stabilirii priorităţilor şi problemelor politice, dar nu neagă, ci chiar încurajează, dreptul şi capacitatea de a face propuneri ale CR şi CA.

Pentru i = 2,5 cele patru Mi sunt extensii ale actualului sistem politic. M2 este momentul când toţi actorii sunt implicaţi sub girul PDI pentru rezolvarea unei PC, deşi un simulacru de deliberare se realizează şi sub egida DR contemporană. Diferenţa dintre M2 al MDED-I şi simulacrul amintit o face PDI, care este ignorat în DR, cu preponderenţă în ce priveşte incluziunea. Figura 22 scoate vizual în evidenţă ceea ce intuitiv se deduce: M2 este cel mai important şi complex moment al MDED-I. În acest moment se aşteaptă de la CMD-I să conlucreze şi să exerseze diversele instrumente ale democraţiei cu două scopuri bine conturate: obţinerea unei decizii cât mai fundamentată şi învăţarea democraţiei prin acţiune şi permanentă dorinţă de perfecţionare pe baza PDI. Tot în acest moment se identifică noi PC care vor fi pe o viitoare agendă de lucru a CMD-I. O discuţie comparativă mai extinsă între M2 şi deliberarea din DR se impune, înainte de discuta M3. Unii susţinători ai DR (Sartori, 1999) ar aduce ca argument în favoarea ei tocmai incapacitatea reprezentării reale în MDED sau MDED-I, dar o abordare amplă a acestei false probleme va fi făcută în subcapitolul 4.3. Vrem totuşi să punctăm că aşa-zisa reprezentativitate a DR este falsă şi ea se bazează pe două elemente: politicieni de meserie şi analişti 32 (politologi, sociologi şi economişti în general, mai rar din alte categorii). Prima categorie include şi partidele (care în fond asta urmăresc ca activitate) şi are ca scop osificarea

32 Analişti sau elitele 'reprezentative' cu oarecare influenţă în decizia politică

CC

CR

CA

PC PDICC

CR

CAPDI

PDI

PDI

SA SR SC

CA CR CC

1 2 3 4 5

1’



70

unor structuri oligarhice pe termen mediu şi lung (Michels, 1915). Pe termen mediu se creează o clasă de politicieni care mai alternează la guvernarea LRN, dar care pe termen lung ajung să lase progeniturilor o adevărată moştenire a unui aparat politic transmis pe linie genealogică. Analiştii DR (numiţi şi societatea civilă sau reprezentanţi ai acesteia) sunt beneficiari de sinecură, indiferent cine şi cum alternează la guvernare, ei sunt bine branşaţi într-un sistem pe care, dacă nu-l controlează, îl manipulează cu cinism. Politicienii sunt corupţi de putere, dar tot pe aceeaşi cale a DR, analiştii sunt corupţi de autoritate şi devin tributari nevoii de exprimare individuală în raport cu prestigiul şi drepturile ce cred că li se cuvin, chiar dacă se raportează la o certă competenţă. Pe de altă parte, simulacrul deliberativ prin mijloace media constituie şi un punct de plecare în crearea unor noi instituţii care să se raporteze la PDI. Prin extragerea punctelor slabe şi tari ale unor astfel de „show-uri” se dă startul unui proces de învăţare prin minimizarea erorii. Totuşi, critica principală trebuie adusă cetăţeanului care îşi manifestă obedienţa în faţa unui astfel de sistem, pentru că politicienii şi analiştii33 sunt practic corupţi indirect prin nepăsarea cetăţeanului (care în felul acesta e simplu individ şi mai puţin cel definit în AX 3). Pe de altă parte DR refuză să faciliteze integrarea cetăţeanului consolidând poziţiile politicienilor şi analiştilor. MDED sau MDED-I îşi propun să rezolve această problemă folosindu-se de PDI, iar M2 se constituie într-o exprimare conceptuală a acestui deziderat. Se prea poate ca cetăţenii să nu îşi manifeste interesul pentru activitate politică, ceea ce pare plauzibil pentru mulţi (inclusiv pentru autor), dar, sub ignorarea PDI şi a facilităţii oferite de MDED-I, acest lucru va legitima orice formă actuală sau viitoare a DR, iar procesul s-ar opri practic în M1.

În punctul cronologic M3 se activează SA, iar rezultatul trebuie interpretat ca expresie, sub o probabilitate dată de aparatul probabilistico-statistic, a voinţei generale. Votul ar trebui să caracterizeze modalitatea de evaluare a PC ajunsă în M3. Consensul are două mari lacune: totalitarismul pe care l-ar putea reprezenta prin aducerea (propagandistic sau manipulativ) la un numitor comun a tuturor participanţilor şi, la pol opus, imposibilitatea atingerii unui numitor comun şi blocajul ce ar decurge de aici.

M4 se constituie ca momentul când se activează SR, care îşi are ca destinatar CC, ce bine-înţeles include şi CA şi chiar CR în totalitatea sa. În mod normal, CR ar trebui să se conformeze cu decizia CA, dacă aceasta există. Pe de altă parte, are dreptul să o ignore dacă nu se îndeplinesc anumite criterii stabilite a priori prin PDI. Un astfel de criteriu este (în opinia autorului) cvorumul pe care CA trebuie să-l îndeplinească. Este evident că, printr-o posibilă neimplicare a membrilor desemnaţi în CA, s-ar putea ajunge ca voinţa generală pentru o anume PC să fie interpretată în baza unui vot sau a câteva. Desigur, e o situaţie ridicolă dar pe care nu avem voie să o catalogăm ca improbabilă, luând ca repere gradul de implicare politică a

33 Desigur, nu toţi politicienii sau analiştii politici sunt corupţi, dar toţi sunt coruptibili precum orice cetăţean.

Atenţie, aparenţele democraţiei sunt salvate în societatea românească tocmai de analişti şi oarecum de politicieni, pe când contribuţia (non)cetăţeanului e infimă!



71

individului obişnuit de-a lungul istoriei democraţiei şi nu doar a ei. Pe de altă parte, nici nu s-a mai experimentat o astfel de procedură pentru a se stabili o referinţă. Dacă privim această oportunitate ca pe un bun/serviciu oferit cetăţeanului, curba cererii acestuia ar urma o evoluţie puternic ascendentă la început urmată de o stabilizare pe termen mediu şi o scădere dramatică pe termen lung. O discuţie mai pe larg privind această temă va fi făcută într-o altă cercetare a MDED extins (vezi, totuşi, şi subcapitolul 4.4 şi vârsta unei legi).

Ultimul moment parcurs de o PC în cadrul MDED-I ar părea ca indezirabil la prima vedere. Totuşi, M5 este o procedură necesară şi reprezintă o instanţa a unui proces automat declanşat de ignorarea în M4 a deciziei din M3. Ideal ar părea ca M5 să nu se producă niciodată şi procedura declanşării unui E-referendum (în cadrul SC) să fie sub o probabilitate nulă. Există câteva argumente care susţin teza inversă, adică a necesităţii şi nevoii de M5 în situaţii caracterizate de o statistică şi probabilitate de apariţie totuşi reduse. Unul ar fi că CA este reprezentativ şi el sub o anumită probabilitate şi decizia CR de a o ignora are şanse reale să fie pe de-a întregul fundamentată. Alt argument ar aduce în discuţie nevoia de validare a sistemului printr-o mai largă participare din când în când. Pe de altă parte, un motiv serios îl constituie şi nevoia de exerciţiu a tuturor procedurilor, pentru că pe termen lung este, cu o probabilitate certă, evident că vor exista conflicte (benefice de altfel) între CA şi CR. Dacă M5 nu se produce o lungă perioadă de timp sunt şanse reale ca odată produs să fie în incapacitatea desfăşurării efective din lipsă de metodă antrenată. Democraţia, (şi) ca religie laică modernă, are nevoie de practica ritualurilor sale, cu diferenţa că acestea trebuie să fie adaptate şi create de CC şi nu de o clică (e.g. CR).

Ultimele trei momente (i.e. M3, M4, M5) stau sub auspiciile votului şi de aceea o discuţie asupra cvorumului este extrem de importantă pentru oricare din SCMD-I, vezi subcapitolul 4.4. Cvorumul asigură o reprezentativitate necesară şi suficientă pentru o anume decizie, dar dimensiunea acestuia este o chestiune delicată, care ar trebuie analizată în funcţie de factori hotărâtori pentru caracteristica socială a democraţiei, digitală sau de oricare altă formă.

Sistemul politic propus de MDED-I are două puncte forte care îl fac, cel puţin, acceptabil şi de către susţinătorii DR: a) nu exclude reprezentanţii şi mai important b) oferă un cadru larg pentru PDI şi care, refuzat de cetăţeni, nu va face decât să legitimeze actuala DR.

Aşadar, înainte de a discuta MDED în formă extinsă, rămân două discuţii importante care privesc alegerea reprezentanţilor şi temeinicia deciziilor: modalitatea de selectare a membrilor CA şi CR şi cvorumul necesar pentru ca o decizie să fie reprezentativă. Până la abordarea selecţiei şi cvorumului, se va încerca explorarea câtorva argumente care au menire critică la adresa E-democraţiei, iar acestea vor fi combătute sau însuşite din perspectiva MDED.


Descrierea modelului conceptual al E-democraţiei Contra-argumente la critica E-democraţiei

72

4 .2 Co ntr a -argumente l a c r i t i ca E -democra ţ i e i

Pentru a încerca să se aibă o abordare echilibrată se vor prezenta criticile aduse democraţiei digitale din trei perspective: primele două obiective şi o a treia, mai degrabă, subiectivă. Perspectiva obiectivă este dată de doi gânditori politici cu reputaţie extrem de solidă şi care au marcat societatea democratică contemporană. Primul este un critic al democraţiei în general şi susţinătorul unei societăţi cu stat minimalist: Robert Nozick. Al doilea este un susţinător necondiţionat al DR şi un adversar declarat al democraţiei participative, chiar şi digitale: Giovanni Sartori. Pe lângă cei doi, vom face şi o scurtă referire (pentru a obţine şi pulsul non-politologilor) la un autor SF consacrat: Isaac Asimov. Vom începe cu adversarul democraţiei aşa cum este ea percepută astăzi şi ne vom referi în special la al nouălea capitolul Demoktesis34 din celebra sa lucrare ce deschide calea filosofiei libertariene (Nozick, 1999). Nozick parodiază democraţia (cu talent artistic, de altfel) prin construirea unui sistem menit să o definească comparativ dintr-o perspectivă economică în care oamenii deţin acţiuni unii asupra celorlalţi, încălcându-li-se astfel libertatea sau unele libertăţi. Se răspunde că, dimpotrivă, se câştigă libertatea prin democraţie (în cazul MDED chiar prin PDI) şi se aduce şi un argument Rousseau-ist (AR) prin care libertatea se câştigă atunci când eşti ajutat să nu mai persişti în greşeală (2006, p.84). De altfel, libertatea absolută nu există, ea definindu-se adesea negativ, iar Nozick e conştient de acest lucru: „Opţiuni admisibile care nu încalcă limitele morale ale altuia” (Nozick, 1999, p.282). Tocmai această încercare de a stabili continuu aceste limite îşi propune democraţia în general şi în particular (mult mai bine, considerăm) MDED folosindu-se de PDI. Mai mult, părerea că oamenii „vând părţi35 disparate de proprietate sub formă de drepturi asupra lor înşişi” (p.282) determină să se constate că prestigiosul minarhist înţelege personalitatea umană ca fiind divizibilă sau pe susţinătorii democraţiei că ar achiesa la o astfel de percepere a individului. Stârneşte amuzament, părerea aceasta fiind un demers manipulativ pe care Nozick nu se sfieşte să îl dezvolte prin două instrumente specifice, diminutivarea şi persiflarea: „Aceste părţi sunt tranzacţionate precum cartonaşele de baseball, cu oameni care încearcă să strângă toată colecţia. Copiii sunt încurajaţi să le colecţioneze ca o metodă de a se pregăti pentru viitorul lor rol al deţinătorului de parte/acţiune” (p.285). Alt instrument manipulativ este descrierea contabilicească a sistemului prin câteva formule care să sporească autenticitatea sofismului (p.286). Pentru că sistemul dă rateuri în viziunea lui Nozick (fără nicio dovadă în acest sens, desigur) se creează o consolidare a tuturor acţiunilor/părţilor printr-un egalitarism asumat, astfel încât toţi deţin doar o acţiune asupra celorlalţi. Critică aceasta

34 Demoktesis ar însemna, într-o traducere liberă ce pleacă de la etimologia termenului, deţinerea în

coproprietate a oamenilor de către oameni 35 Share în original, interpretat şi ca acţiune (deţinută la o societate economică)



73

că democraţia ar fi adepta egalitarismului pur e neîntemeiată şi nu are sens a fi dezvoltată. Fără a argumenta ad hominem, se observă inconsistenţa economistului american atunci când semnalează o problemă întemeiată (pp.285-86): copiii şi viitorul lor sub umbra totalitarismului unui sistem ce le-ar tranzacţiona libertatea chiar înainte de a se naşte (NZ 1). Se poate spune că de fapt, contractualismul său, chiar libertarian şi opozabil faţă de cel Rousseau-ist sau de tip Rawls, dar care recepţionează aceeaşi critică (Sen, 2009, p.103) ca orice contractualism, este o dovadă a totalitarismului36 atemporal37 (peste generaţii), pentru că justiţia sa (non)distributivă bazată pe îndreptăţire (Nozick, 1999) obligă generaţiile următoare să se raporteze la un reper (poziţie originală) nedemonstrat ca fiind vreodată observabil, posibil sau probabil. Pentru Nozick, drepturile de natură economică sunt cele mai importante în relaţia cu statul, dar acest lucru e tot o formă de exclusivism (dacă nu totalitarism) pentru că doar prin neîntrerupt PDI (Crocker, 2008; Sen, 2009) vom descoperi care sunt acele „opţiuni admisibile”. Încheind scurta referire la critica lui Nozick adusă democraţiei în general, se remarcă că prin Povestea Sclavului în nouă etape (Nozick, 1999, pp.291-92) acesta aduce în discuţie problema reprezentării şi a importanţei votului individual (NZ 2), asumată şi o care va fi dezbătută în subcapitolul 4.3.

Concluzionând discuţia cu privire la argumentele libertariene împotriva democraţiei recapitulăm cele două obiecţiuni ale lui Nozick (NZ) cărora trebuie să li se răspundă:

NZ 1) Oferirea unui sistem non-totalitar (schimbabil prin PDI) generaţiilor viitoare. NZ 2) Însemnătatea şi rolul votului cetăţeanului, dintr-o perspectivă realistă. Sartori, epistemolog al DR, aduce o critică mult mai sistematizată şi mai argumentată

democraţiei participative, din perspectiva unui sincer susţinător al democraţiei (Sartori, 1999), dar care nu se sfieşte să-şi declare înclinaţia către elitism, asumându-şi opinia lui Schumpeter: „democraţia este produsul derivat al metodei competitive de recrutare a conducătorilor” (p.152). Pentru că bunele intenţii al lui Sartori nu sunt puse la îndoială, vrem totuşi să răspundem metodic unor critici şi să ne asumăm unele observaţii (GS), cu această ocazie reuşind să explicăm mai bine intenţiile MDED comparativ cu DR:

a. Educaţia politică (GS 1): „un specialist îşi va recunoaşte ignoranţa în alte domenii de specialitate, în timp ce unui cetăţean (oarecare) i se cere să se preocupe de politică, iar în mijlocul incompetenţei generale [...] nu avem curajul să depăşim anumite zone ale ignoranţei în timp ce în sfera politică suntem încurajaţi să facem acest lucru” (p.115).

Contra-argumentul acestei afirmaţii a fost dat odată cu definirea AX 138, dar se v preciza că PDI are rol de formare politică, pe când elitismul urmăreşte în fapt prestigiul în detrimentul unei false şi neasumate competiţii cu cel mai slab pregătit şi nu cu el însuşi. Pe de altă parte, criteriile

36 Mai degrabă "‘total-ist’ approach" cum definea Amartya Sen abordarea în The idea of justice 37 Prin totalitarism atemporal înţelegem ceea ce Biserica promova prin suveranitatea universală (pauliniană), o

doctrină care să transcendă generaţiile şi care a avut secularizarea ca formă de împotrivire 38 În raportul intermediar anterior, în disputa perşilor, descrisă de Herodot, privind forma de guvernare şi

observaţia lui Ovidiu Trăsnea în Filosofia Politică cu privire la educarea maselor



74

elitiste sau nu, dar care nu se supun PDI sunt totalitariste şi se va argumenta că educaţia politică este un criteriu asumat de Sartori fără a fi bine definit. De altfel, între un ţăran simplu cu anumite valori morale (aplaudate de orice elitist) şi un politician de anvergură europeană, cu rol de formator prin titlul universitar obţinut, dar care este condamnat cu sentinţă definitivă pentru o afacere ilicită măruntă39, este de preferat primul. Ar părea un argument ad hominem (fiind, mai degrabă, ex catedra răsturnat), dar faptul că şi în ţara de baştină a lui Sartori s-au produs evenimente similare cu politicieni de aceeaşi anvergură, îndreptăţeşte observatorul neutru să se amuze pe seama necesităţii unei anume staturi intelectuale pentru cetăţeanul dornic de implicare politică (desigur, un studiu privind rata infracţionalităţii comparate între cetăţeni şi reprezentanţi sau între elite şi non-elite ar fi edificator). Aşa cum nu putem forţa cetăţeanul să participe activ, tot la fel nu-l obligăm a se informa conform cerinţelor analiştilor, trebuind să i se garanteze dreptul de a se raporta la propriile sfere de interes40. Cu sinceritate, autorul de faţă se îndoieşte că elitele nu sunt non-elite atât timp cât refuză confruntarea cu cei desconsideraţi pe criterii intelectuale sau de competenţă.

b. Democraţia participativă: „unde ar trebui să plasăm pe această hartă democraţia participativă ? Răspunsul corect ar fi: niciunde în particular şi, în măsuri diferite, pretutindeni” (p.120) şi „Pentru a reda teoriei democraţiei participative statutul de teorie nouă şi distinctă sui generis nu ne rămâne decât să explorăm a treia direcţie şi anume cea a avansării în direcţia democraţiei prin referendum” (p.121).

Se prea poate ca Sartori să nu fi conştientizat la momentul anului 1999 că E-democraţia participativă înseamnă mai mult decât una referendară (e.g. E-vot), deşi e conştient de progresul tehnologic: „fezabilitatea tehnologică a acesteia nu mai poate fi pusă astăzi la îndoială” (p.122). Problema nu pare să fie lipsa unei platforme a deliberării (e.g. PDI), ci lipsa aceleaşi capacităţi intelectuale a demosului: „Dacă aceste premise sunt corecte, ele presupun faptul că democraţia prin referendum va eşua repede şi în mod lamentabil pe ţărmurile incompetenţei cognitive” (p.125). Într-adevăr, premizele lui Sartori sunt incorecte, iar dacă E-democraţia eşuează va fi din cauza lipsei de PDI sau pentru că ea nu are susţinere reală, adică cetăţenii nu sunt interesaţi să ai parte la procesul deliberativ-decizional din politică.

c. Transferul eşecului DR asupra E-democraţiei: „un mecanism de sumă zero al luării deciziilor, adică o domnie literală a majorităţii care exclude drepturile minorităţii. În cazul fiecărei probleme, majoritatea victorioasă câştigă totul, minoritatea pierde totul” (p.122).

Dimpotrivă, doar prin PDI se va realiza schimbarea percepţiei induse de politicienii actuali ai DR că democraţia, în general şi sub orice formă (digitală sau nu), constituie tirania majorităţii sau a unui grup restrâns ce ar reprezenta, prezumtiv, această majoritate. Mai mult,

39 locuţiunea substantivală este un eufemism pentru "găinărie", apropo de una din îndeletnicirile condamnatului

definitiv Adrian Năstase, fost premier al României 40 Acestea pot fi şi chiar sunt: fotbal, telenovele, modă, discotecă şi mai puţin muzica clasică sau analiza

aforismului imagistic la Tarkovski (ultimele două sunt sfere de interes ale autorului)



75

afirmând despre DR că: „o macrodemocraţie de ansamblu rezultă din simplul fapt că puterea de a decide între concurenţi este deţinută de către demos” (p.151), Sartori ignoră slaba reprezentativitate a aleşilor şi lipsa unei oportunităţi reale de a îi selecţiona.

d. Idealizarea DR: „puterea de a alege are ca rezultat, prin conexiune inversă, punerea celor aleşi în situaţia de a fi cu băgare de seamă faţă de puterea celor care îi aleg. Pe scurt, alegerile competitive produc democraţia.” (p.152) şi „democraţia este un sistem în care nimeni nu se poate alege pe sine, nici nu se poate învesti singur cu puterea de a conduce şi, prin urmare, nimeni nu îşi poate aroga singur puterea necondiţionată şi nelimitată” (p.195).

Fără o raportare la tinerele democraţii europene (sau la cea românească), ci luând exemplul SUA trebuie punctat că două familii conduc la vârf de 20 de ani această ţară, perpetuarea genealogică a reprezentanţilor în ambele Camere şi la nivel statal fiind şi ea evidentă. Este îngrijorătoare tendinţa DR de se transforma într-o nouă formă de oligarhie, care nici măcar nu este elitistă.

e. Presiunea asupra cetăţenilor: „Dar, dacă electoratul este cel care ia decizii, atunci povara unei oarecare forme de raţionalitate este transferată în totalitate asupra lui” (p.123).

Cu toată ironia posibilă, grija lui Sartori ca un eventual stres politic să nu afecteze demosul este mişcătoare. Acesta nu ar face faţă unei poveri precum cea a unei decizii greşite eventual, ceea ce ar conduce la ceva atât de inimaginabil că politologul se sfieşte să îl enunţe. Preocuparea pentru ca demosul să nu aibă de suferit şi, pentru aceasta, ca el să fie ferit de deciziile politice denunţă o grijă autoritar-paternalistă, de care ne putem lipsi, cu siguranţă.

f. Intensitate ca pericol extremist (GS 2): „întrebarea devine : cum se exprimă intensitatea şi unde conduce ea ? Succesiunea corectă ar putea fi următoarea: intensitate - interes - atenţie - informare - cunoaştere. Însă, statistic, aceasta se dovedeşte a fi o succesiune prea puţin frecventă” şi „intensitatea cu care sunt susţinute probleme controversate tinde să corespundă cu extremismul: acea 'luare de poziţie' foarte fermă, foarte clară şi foarte sigură pe sine într-o lume cu două dimensiuni - fie totul este alb, fie totul este negru” (p.124).

De acord că extremismul unor (non)cetăţeni va fi scos la suprafaţă prin platformele PDI, dar oare acesta nu este un lucru benefic în ultimă instanţă? Este preferabil ca el să iasă la suprafaţă pentru a fi bine identificat şi apoi corijat plecând de la rădăcina răului. Dimpotrivă, abordarea politicii struţului, tipică ipocriziei DR, nu face decât să refuleze problemele societăţii fără a încercă să identifice sursa şi să preîntâmpine defularea lor într-un final cu grave consecinţe. Mai mult, succesiunea, corectă de altfel, de care Sartori pomeneşte în primul citat nu se aplică în nicio DR, dar o solicită E-democraţiei. Revenind şi la argumentul ce combate punctul „a” şi care susţine că cetăţeanul are dreptul la propria sferă de interes şi modalitate de abordare, propunerea politologului italian este demnă de luat în seamă şi de dorit şi în accepţiunea autorului de faţă (ţinând cont şi de AX 3).



76

g. Comitete participative (GS 3): „participarea este un raport ce poate fi exprimat printr-o fracţie în relaţie cu o frecvenţă” şi „De fapt, chiar şi în democraţie, majoritatea comitetelor nu sunt formate în acest mod [din reprezentanţi numiţi prin alegeri libere]; ele sunt grupuri cu obiective speciale 'reprezentative pentru' talentul şi competenţa tehnică” (p.218).

Pe de o parte, pentru Sartori, comitetele cetăţeneşti sunt doar simple fracţii nereprezentative, pe când cele parlamentare se regăsesc şi sub auspiciile competenţei tehnice. În ceea ce priveşte prima parte, se va argumenta în subcapitolul 4.3 reprezentativitatea acestora. Pentru a doua aserţiune, nu doar că practica nu demonstrează competenţa aleşilor din comisiile parlamentare, dar ea nici nu este necesară, pentru că aleşii sunt conducători sau lideri şi nu manageri41. Sartori face o confuzie, decizia politică nu trebuie asimilată celei manageriale care, într-adevăr, necesită competenţă, şi care este apanajul celor desemnaţi să administreze.

Mai mult, Sartori reuşeşte să parodieze involuntar DR: „Dar un sistem decizional se aseamănă unui sistem de trafic prin aceea că poate fi controlat în câteva puncte strategice sau convergente. Prin urmare, funcţia de control poate fi îndeplinită numai prin câteva comitete reprezentative - în special guvernul şi comisiile specifice din parlament - plasate în punctele cheie” (pp.218-19). Această depersonalizare şi dezumanizare a democraţiei prin raportarea la un controler, ar da clasă celor mai crunte societăţi distopice, ridicând semne de întrebare asupra rolului deliberării, al incluziunii şi mai ales al libertăţii în democraţia lui Sartori.

Se recapitulează cele trei aserţiuni asumate din critica acestui reprezentant al purei DR, detaşat de substratul filosofiei sale, dar dând dovadă de incluziune (şi de capacitate de informare în baza acesteia) fără a face din aceasta, cu ipocrizie, un scop în sine:

GS 1) Educaţia politică este importantă, dar nu e o condiţie sine qua non. GS 2) Pericolul extremismului şi al supra-participării (vezi şi RMFE 3). GS 3) E-democraţia prin comitete (vezi şi MDED-I sau subcapitolul 4.1). Se încheie scurta retrospectivă a criticii democraţiei şi E-democraţiei făcându-se referire la

un scriitor celebru, Isaac Asimov42, şi mai precis la una din povestirile sale (Asimov, 1990). Se va încerca extragerea, astfel, şi din perspectiva manipulativ artistică ca reflexie (nu neapărat reprezentativă, dar asumat subiectivă) a publicului larg, unele criterii (ASV) de consolidare a democraţiei digitale. În Franchise, autorul ridiculizează E-democraţia 43 : „În această lume imperfectă, poporul suveran al întâii şi măreţei Democraţii Electronice şi-a exercitat, prin Norman Mueller (prin el !) încă o dată liberul, neconstrânsul privilegiu”. Pe scurt, computerul

41 În primul raport intermediar am discutat despre rolul reprezentanţilor prin comparaţie cu colectivul unei

întreprinderi: acţionarii-parlamentari au rol de lideri ce stabilesc misiunea şi viziunea, specialiştii-guvernul au rol de management, iar rolul de relaţii publice este al preşedintelui/monarhului.

42 Asimov a fost şi activ politic, de partea democraţilor americani, dar nu s-a remarcat direct ca autor de filosofie politică. Pentru autorul de faţă însă, trilogia Fundaţiei şi soluţia unei dictaturi a competenţei care să preîntâmpine căderea imperiului galactic, precum şi alte scrieri, ar fi grăitoare în ce priveşte promovarea elitismului de către Asimov (chiar dacă nu putem confunda autorul cu opera).

43 Electronic Democracy în original, în engleză



77

Multivac44 are capacitatea de a stabili aleşii „poporului suveran”, în urma unui interviu cu o singură persoană reuşind să determine tendinţa electoratului (în lipsa). Trecând peste absurdul situaţiei şi universul societăţii distopice descrise în povestire, teama ca supra-folosirea digitalului în detrimentul umanului este întemeiată (ASV 1). Pe de altă parte, autorul deplânge şi vremurile bune apuse doar în conştiinţa celor mai tineri, când votul pentru reprezentanţi era o soluţie viabilă (p.4). Problema totalitarismului atemporal a fost deja identificată (vezi NZ 1) şi la fel şi cea a votului (vezi NZ 2), doar că Asimov are o abordare cu certe valenţe literare (şi cu o tentă propagandistică, în viziunea autorului de faţă). Un aspect important pentru democraţie este identificabil în lipsă în Franchise, atunci când reprezentativitatea (pe care o regăsim ca problemă şi la Nozick şi la Sartori şi la atâţi alţi autori şi pe care o tratăm în subcapitolul 4.3) este subiectivă sau inexistentă. Însă Asimov reuşeşte să atragă atenţia în special asupra unui criteriu (ASV 2) extrem de important pentru democraţie în general: controlul pe care cetăţenii trebuie să îl aibă asupra sistemului electoral. Întreaga povestire susţine această cauză şi deplânge transferul, pentru un control al votului iniţial mai bun, dinspre cetăţeni către un individ-obiect şi un computer.

Recapitulăm cele două criterii asumate din critica pe care Asimov o aduce E-democraţiei: ASV 1) Digitalul nu trebuie să prevaleze asupra umanului, ci să fie un instrument. ASV 2) Delegarea controlului sistemului electoral dinspre cetăţeni către alte entităţi este

greşită. Prin contra-argumentarea criticii E-democraţiei s-au însuşit câteva aspecte (i.e. NZ, GS,

ASV) pe care le vom trata şi la care ne vom raporta de-a lungul dezvoltării MDED. Un criteriu extrem de important este şi reprezentativitatea, deja amintit în subcapitolul 4.1 şi care va fi reluat în subcapitolul 4.3.

Totodată, am introdus şi termenul de totalitarism atemporal pe care îl vom explica mai pe larg în cele ce urmează. Pentru Sartori, autocraţia este opusa democraţiei: „vom susţine teza conform căreia democraţia este o nonautocraţie, contrariul perfect al autocraţiei” (Sartori, 1999, p.195). În definirea RMFE, noi am propus totalitarismul ca fiind opusul democraţiei, ceea ce implică aşteptări mai mari de la democraţie printr-o raportare antagonică (chiar şi într-o logică fuzzy). Însă contractualismul devine şi el o formă de totalitarism, dacă este impus generaţiilor viitoare şi nu este subiect al unui continuu PDI. Ceea ce pare util, nepărtinitor, corect etc. unei generaţii nu trebuie asumat ca valabil şi pentru următoarele generaţii (vom relua subiectul în subcapitolul 4.4). De aceea, totalitarismul atemporal este un tip de contractualism care se doreşte deţinător al adevărului absolut peste timp, asistând astfel la o de-secularizare a politicii, după ce cu greu a fost secularizată în detrimentul Bisericii. Justiţia trebuie să se bazeze pe proceduri, dar

44 Multivac e un "personaj" care apare în mai multe scrieri ale lui Asimov, dar care face aluzie în mod ironic la

celebrul computer UNIVAC (în 1952 a prezis rezultatul alegerilor prezidenţiale în baza unui eşantion de 1%). Un alt mare autor, A.C. Clarke, propune un personaj similar, făcut celebru şi de ecranizarea 2001: Odiseea spaţială a lui S. Kubrick, şi care ajunge la un comportament descris de ASV1: HAL 9000



78

nu trebuie să se cramponeze de acestea ci trebuie să fie şi ea, sau tocmai ea, subiect al PDI (Sen, 2009). Spunem că democraţia este viabilă dacă se bazează pe un contract social, asumat prin PDI şi veşnic subiect al PDI. Pe de altă parte, democraţia se bazează pe stabilitate, de aceea o societate care s-ar juca de a ‚încheiat şi desfăcut contractul’ şi ar schimba regulile ‚ca pe ciorapi’ ar fi mai periculoasă decât una autocratică. Se identifică astfel o nouă axiomă:

AX 5) Democraţia trebuie să se raporteze la o reprezentativitate conformă cu realitatea socială şi cu un aparat statistico-matematic fundamentat şi trebuie să fie subiect al unui continuu PDI, care să consolideze o stabilitate pe termen scurt şi să ofere suport pentru perfecţionarea sistemului pe termen mediu şi lung.

Astfel, regulile RMFE, axiomele AX, însuşi MDED etc. ar trebuie să fie subiecte ale PDI, iar acum trebuie privite ca fiind o mică încercare individuală de a contura un cadru imperfect, ce se doreşte a fi veşnic perfecţionat de către cetăţeni şi nu de către elite sau divinitate sau altă entitate.

4 .3 Se lec ţ i a r eprezentanţ i l or

La prima vedere, loteria şi politica ar părea ireconciliabile pentru că cea dintâi ar arunca asupra societăţii un văl de trivialitate şi întâmplare care ar duce la haos. Dimpotrivă, loteria este procedura justiţiei perfecte ce a fost edificator conturată prin vălul ignoranţei de către inovativul gânditor al secolului XX John Rawls (2001). Deşi E-democraţia este non-contractualistă şi bazată pe PDI (Crocker, 2008; Sen, 2009) şi pentru fiecare PC trebuie găsită o soluţie fără o prejudecată/preferinţă45 a priori, are nevoie de reguli care să susţină chiar PDI. Iar loteria, ca soluţie optimă de alegere a reprezentanţilor în adunările politice, nu este nouă, ci descoperită tocmai din Grecia antică (Aristotle, 2008). Atenienii foloseau tragerea la sorţi ca formă de egalitate politică în desemnarea demnităţilor publice, dar recunoşteau alegerile electorale ca oportunităţi politice bazate pe merit (Mulgan, 1984). Loteria era intens folosită, în aproape toate cazurile când anumite aptitudini nu erau necesare pentru accederea în comisii, comitete (e.g. CA) sau adunări (e.g. CR), dar nu şi pentru oficiali ai administraţiei sau militari (Aristotle, 2008). Atenienii îşi împărţeau îndatoririle în comisii şi comitete în loc să aştepte un lider providenţial care să ofere soluţia magică, iar membrii adunărilor legislative erau aleşi prin tragere la sorţi pe o perioadă de un an, dacă îndeplineau anumite criterii iniţiale şi verificări ulterioare. Scopul loteriei era unul clar declarat: prevenirea intrigilor şi a corupţiei (Aristotle, 2008). Participarea cetăţenilor (cu beneficii educaţionale privind raporturile sociale) şi selecţia lor întâmplătoare preveneau monopolizarea conducerii de către „clicile

45 'Bias' este termenul, greu traductibil din engleză în română


Descrierea modelului conceptual al E-democraţiei Selecţia reprezentanţilor

79

oligarhice” (Mulgan, 1984). Mai mult, în baza cercetărilor democraţiei antice greceşti, Mulgan (1984; 1990) identifică patru motive (ML) care conferă loteriei statutul de instrument democratic al selecţiei:

ML 1) Reducerea fărâmiţării şi competiţiei; ML 2) Prevenirea influenţei asupra persoanelor sau adunărilor publice; ML 3) Reducerea autorităţii delegaţilor; ML 4) Înzestrarea posturilor publice cu persoane tipice, reprezentative. Grecia antică a fost şi rămâne o puternică sursă de inspiraţie pentru susţinătorii

democraţiei moderne şi contemporane. În secolul XVIII, propaganda radicală pentru voinţa generală a lui Rousseau (2006) şi care a relansat tema democraţiei după o pauză de 2000 de ani, a făcut apel la loterie (dând exemplu Republicii veneţiene) ca selecţie procedurală justă. Elveţia, una dintre cele mai deschise democraţii către participare, a folosit tragerea la sorţi pentru alocarea posturilor publice în secolele XVI şi XVII (Engelstad, 1989).

Începând cu mijlocul secolului XX, loteria începe să câştige din ce în ce mai mult teren în plan teoretic ca mijloc onest de atribuire a demnităţilor publice. Delimitând ignoranţa întâmplării ca instrument al cooperării sociale de ignorarea răspunderii ca generatoare de conflict, Aubert (1959) identifică propensitatea lui Homo Ludens pentru jocurile de noroc în detrimentul celor bazate pe pricepere şi strategie. Dar tot el aduce în discuţie beneficiile loteriei şi propune câteva funcţiuni sociale (FA) ale teoriei şi practicii ei:

FA 1) Comunicarea cu Supranaturalul: o componentă importantă a societăţii are puternice credinţe legate de divinitate şi cum E-democraţia este un loc al incluziunii, acest tip de comunicare ar legitima loteria într-o mare măsură.

FA 2) Inovaţia şi Creativitate: legăturile umane au nevoie de o permanentă împrospătare, în special în lipsa unei alte proceduri de talia loteriei care să distribuie bunuri indivizibile la care toţi au, teoretic, acces (Rawls, 2001). Totodată, ştiinţa nu a fost nici ea ocolită de ‚accidente’ care au deschis noi perspective în cercetare şi practică.

FA 3) Reprezentativitatea: tragerea la sorţi a juraţilor constituie o mărturie empirică a societăţii care susţine ideea că decizia în voia sorţii: „nu oferă nicio garanţie ca juratul nu ar fi o persoană lipsită de prejudecăţi46, dar previne apariţia preferinţelor47 sistematice în cazuri particulare, atât în fapt cât şi în aparenţă” (Aubert, 1959, p.19).

FA 4) Egalitatea şi Justiţia: în ce priveşte meritul sau eşecul loteria nu este potrivită deloc, dar atunci când nu există consens asupra lor şi nicio procedură care să garanteze îndeplinirea criteriilor convenite, conform şi justiţiei perfecte la Rawls (2001), tragerea la sorţi este soluţia cea mai la îndemână, atât teoretic cât şi practic.

46 "Unbiased", în original 47 "Biases", în original



80

FA acţionează prin redistribuirea: „banilor, bunurilor, prestigiului, bunăvoinţei zeilor, viitorului luminos în dragoste şi afaceri, bucuriei victoriei şi a amărăciunii înfrângerii” (Aubert, 1959, p.5).

Alte motive solide pentru folosirea alocării în detrimentul alegerii, prin mecanisme de selecţie întâmplătoare le furnizează Greely (1977): satisfacţie versus maximizare, reducerea parţialităţii (vezi şi FA 3), evitarea percepţiilor personale nedorite, promovarea demnităţii umane prin egalitatea de oportunitate şi tratament corect (vezi şi FA 4), evitarea alegerii în sine (vezi şi FA 2). Sunt identificate, de către acesta, trei tipuri consacrate de alocare guvernamentală: merit, piaţă şi prioritate temporală, dar propune loteria ca singura modalitate neutră de natură politică, astfel încât perceperea conducătorilor de către public să fie pozitivă.

Goodwin(1984) susţine teza justiţiei sociale şi Amar (1984) merge mai departe cu justiţie pură prin loterie, iar amândoi sunt de acord cu utilizarea selecţiei întâmplătoare în politică într-o oarecare măsură. Mueller et al. (1972), cu mai mult de un deceniu înaintea celor doi, acordau o atenţie sporită legislaturilor construite pe criterii de tragere la sorţi pe niveluri stratificate social şi identificau şase posibilităţi (MD):

MD 1) O adunare naţională legislativă suplimentară celor deja existente; MD 2) O adunare legislativă care să înlocuiască una din cele existente; MD 3) O adunare legislativă exclusivă care să le înlocuiască pe cele existente; MD 4) O adunare legislativă care să lucreze paralel cu o alta aleasă; MD 5) O adunare naţională legislativă împuternicită să fie consultată de instituţii diverse; MD 6) Un corp legislativ naţional consultativ care să fie folosit la cerere de către

instituţiile statului sau care să ofere un vot în anumite privinţe concrete. MDED-I ţine cont pentru CMD-I de toate cele şase MD prin arhitectura sa, astfel încât

într-un MDED extins, în urma PDI, să se poată contura una din ele pentru fiecare dintre CA, CC şi CR.

Prin scurta trecere în revistă a loteriei ca instrument democratic de selecţie în posturile publice, sperăm că s-a oferit un argument suficient de solid pentru a se construi şi o procedură care să ţină cont de patru criterii (PS) pentru ca o loterie L să fie corectă, dacă şi numai dacă NU există o persoană q astfel încât (Sher, 1980):

PS 1) Imparţialitate: q doreşte ca bunul lui L să fie oferit unei anume (tip de) persoane; PS 2) Alegere independentă: dorinţa lui q este împărtăşită de ceilalţi participanţi la L; PS 3) Ignoranţă: q ştie că dacă foloseşte o anume manevră îi va creşte probabilitatea de a

accede la bunul oferit de L; PS 4) Onestitate: q întreprinde o acţiune care să-i mărească şansele de câştig; Luând în considerare PS, se va încerca în secţiunea 4.3.1 să se discute despre

implementarea procedurii de selecţie întâmplătoare dintr-o perspectivă computaţională, bazată pe algoritmi şi metode de generare a numerelor aleatoare.



81

4 . 3 . 1 M e t o d e d e G e n e r a r e a N u m e r e l o r A l e a t o a r e ( G N A )

Întâmplarea sau aleatorul sunt componente ale vieţii de zi, pe care fie vrem să le ignorăm fie ne-am dezobişnuit să le acceptăm ca fiind parte integrantă a unui proces pe care ni-l dorim determinist. Doar că cercetările din domenii precum fizica şi chimia, cu aplicaţii teoretice şi practice în economie, conturează un model stocastic al sistemelor complexe, iar politica, prin implicaţiile la niveluri psihosociale, este pe cât de simplă pe atât de complicată. Aleatorul face parte din cotidianul actual, de aceea o sumedenie de cercetări în domeniul GNA au fost făcute în special odată cu facilitarea metodelor computaţionale la mijlocul secolului XX. Făcând o trecere în revistă a domeniilor în care GNA îşi are utilitatea observăm importanţa acestora (Knuth, 1969, pp.1-2): simulare, eşantionare, analiză numerică, programare computaţională, teoria deciziei şi recreere. Câte puţin sau mai mult din fiecare, după caz, vom folosi pentru cercetarea E-democraţiei şi a instituţiilor ei reprezentative.

GNA este subiectul a două abordări din perspectiva mijloacelor ce definesc întâmplătorul: real sau computaţional. Din perspectiva realului se extrage un număr aleator prin observarea: semnalelor acustice sau luminoase, radiaţiilor din atmosferă etc. Acestea au caracter întâmplător cu siguranţă şi ar respecta criteriile PS cu excepţia PS 2. Alegerea independentă nu ar fi o problemă, dar ar deveni atunci când procedura ar trebui re-verificată, ceea ce este extrem de important pentru procesul democratic. Concret, în cazul unei contestaţii este dificil să demonstrăm că semnalul sau radiaţia la momentul respectiv au fost cele înregistrate şi, mai mult, nu au fost anticipate sau chiar măsluite. De aceea, computaţionalul, denumit şi pseudo-aleator dar considerat ca aleator în această lucrare, ar fi o soluţie, respectând PS, şi am avea două opţiuni: numere aleatoare sau quasi-aleatoare (Kroese et al., 2011). Ultimele se aseamănă cu primele, dar dau dovadă de o mai mare regularitate şi sunt extrem de folositoare pentru simulări Monte-Carlo. Nu sunt însă de dorit pentru scopul nostru, acela de a extrage la întâmplare indicativele unor persoane, fără a cunoaşte a priori o probabilă şi posibilă distribuţie (contravin PS 3 şi PS 4).

Subliniind că ne vom referi de acum încolo doar la abordarea computaţională, este momentul să definim GNA (L'Ecuyere, 1994; Kroese et al., 2011):

DEFG) Un generator de numere aleatoare este o procedură care creează o secvenţă:

1 2 3, , ,...IID

U U U Dist Formula 7

astfel încât variabilele Ui cu i = 1,2,3,... să fie independent şi identic distribuite (IID) , adică fiecare variabilă să aibă aceeaşi distribuţie probabilistică şi să nu depindă de o altă variabilă.

Vom prezenta înainte de a discuta anumite detalii despre (quasi) GNA, o formulă generală pentru orice tip de algoritm GNA şi vom defini următoarele variabile:

• S este un set finit de stări



82

• f este o funcţie de mapare, f : S → S • 𝜇 este distribuţia probabilistică de a selecta S0 din S • U este spaţiul output, ce conţine variabile Ui cu i = 1,2,3,... • g este o funcţie output, g : S → U

Algoritmul general al GNA (AGNA), privit şi ca tuplu (S,f,𝜇,U,g), porneşte de la o valoare iniţială numită germene48, notată S0, şi are următorii paşi:

AGNA 1) Iniţializare: extrage pe S0 din distribuţia 𝜇 pe S şi stabileşte t = 1 AGNA 2) Tranziţie: calculează St = f(St-1) AGNA 3) Output: calculează Ut = g(St) AGNA 4) Repetare: calculează t = t + 1 şi reia de la AGNA 2. Fără a intra prea mult în detaliile legate de quasi-numere, prezentăm o ilustrare grafică în

Figura 23 şi una numerică în Tabelul 16 a câtorva astfel de algoritmi (pp.25-38).

Tabelul 16. Quasi GNA pentru 100 şi 1000 de numere. Index - indexul numărului generat în vector

Quasi GNA-100 de numere Index

Quasi GNA-1000 de numere Sobol Halton Faure Korobov Sobol Halton Faure Korobov

0 0 0 0 1 0 0 0 0 0.5 0.5 0.5 0.5 2 0.5 0.5 0.5 0.5

0.25 0.25 0.25 0.25 4 0.25 0.25 0.25 0.25 0.75 0.75 0.75 0.75 5 0.75 0.75 0.75 0.75

0.125 0.125 0.125 0.125 6 0.125 0.125 0.125 0.125 0.625 0.625 0.625 0.625 7 0.625 0.625 0.625 0.625

0.9453125 0.9453125 0.9453125 0.9453125 80 0.9453125 0.9453125 0.9453125 0.9453125 0.5234375 0.5234375 0.5234375 0.5234375 98 0.5234375 0.5234375 0.5234375 0.5234375 0.2734375 0.2734375 0.2734375 0.2734375 99 0.2734375 0.2734375 0.2734375 0.2734375 0.7734375 0.7734375 0.7734375 0.7734375 100 0.7734375 0.7734375 0.7734375 0.7734375

- - - - 101 0.1484375 0.1484375 0.1484375 0.1484375 - - - - 500 0.8105469 0.8105469 0.8105469 0.8105469 - - - - 999 0.4052734 0.4052734 0.4052734 0.4052734 - - - - 1000 0.9052734 0.9052734 0.9052734 0.9052734

Figura 23 este concludentă, ca şi expresie vizuală, pentru faptul că quasi GNA urmează un

şablon standard în ce priveşte distribuţia numerelor generate. Pentru cele patru metode a fost folosită aceeaşi abordare uniformă în ce priveşte condiţiile iniţiale de generare. Fără a discuta formulele specifice ce stau la baza algoritmilor din Figura 23 (nefiind aplicabili pentru cercetarea de faţă), se aduce ca argument împotriva folosirii lor şi exemplul numeric din Tabelul 16, tot pentru intervalul [0;1]. Se observă cu uşurinţă că quasi-numerele urmează acelaşi şablon pe care îl dezvoltă în funcţie de numărul total de elemente aleatoare ce se doreşte a fi generat. În funcţie de dimensiunea vectorului (ne interesează doar o abordare uni-

48 Seed, în original



83

dimensională), ce se doreşte a fi generat, se construiesc nişte intervale succesive prin tehnica de înjumătăţire recursivă (e.g. divide et impera), construindu-se şiruri cu elemente echidistante şi echiprobabile. Chiar dacă s-ar folosi o amestecare prealabilă (care ar suscita şi ea aceeaşi discuţie tehnică cu privire la metodă) a candidaţilor la extragere, rezultatele ar putea să genereze tentative de fraudă dat fiind predictibilitatea certă a unor poziţii de a fi selecţionate. Încheiem discuţia despre quasi-numere concluzionând că ele nu sunt adecvate scopului nostru şi ne axăm pe utilizarea numerelor aleatoare generate computaţional.

Figura 23. Quasi GNA pentru 100 de numere în intervalul [0;1]

Exemplele prezentate în Figura 23 şi Tabelul 16 se raportează la un număr relativ mic de elemente aleatoare pentru că aşa stau lucrurile şi în ce priveşte dimensiunea corpurilor reprezentanţilor în orice democraţie. Şi în cazul MDED şi CMD-I totalul membrilor se va situa undeva între 100 şi 1000 de persoane, iar experienţa Greciei antice ne indica o abordare asemănătoare (Aristotle, 2008). O discuţie mai pe larg care priveşte numărul de reprezentanţi ai CMD-I va fi făcută în secţiunea 4.3.2.

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 20 40 60 80 100

Sobol

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 20 40 60 80 100

Halton

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 20 40 60 80 100

Faure

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 20 40 60 80 100

Korobov



84

Înainte de se face o clasificare a GNA se vor prezenta criteriile (KG) care conduc la identificarea calităţii lor, conform cu Kroese et al. (2011, pp.2-3):

• Trecerea testelor statistice: verificare prin instrumente statistice dacă seria generată se abate de la uniformitatea distribuţiei şi independenţă.

• Suport teoretic: o bună metodă GNA este fundamentată matematic astfel încât proprietăţile ei să fie observabile şi analizabile teoretic.

• Reproductibilitate: un flux aleator trebuie să fie reproductibil pe baza unei formule fără a fi nevoiţi să stocăm toate elementele secvenţei generate în memorie.

• Viteza şi eficienţa: trebuie găsită o balanţă între cele două, astfel încât nevoia de a lucra eficient din punct de vedere al memoriei cu zeci, sute sau mii de milioane de numere aleatoare să nu cauzeze o încetinire a procesului de generare.

• Perioada lungă: un bun algoritm GNA are o perioadă extrem de lungă pentru a se evita duplicarea numerelor. Pentru un număr N de elemente, perioada ar trebui să fie 10N2 (perioada reprezintă lungimea secvenţei de numere generate fără repetabilitate).

• Flux multiplu: unele aplicaţii necesită lucrul în paralel pentru mai multe fluxuri de GNA sau în mai multe dimensiuni independente.

• Ieftin şi uşor: nu trebuie să necesite componente externe scumpe şi ar trebui să fie uşor de instalat, implementat şi rulat sau chiar să fie portabil.

• Excluderea lui 0 şi 1: este necesară în simulări pentru evitarea anumitor situaţii. Dintre componentele KG sunt importante pentru MDED următoarele criterii (CGNA):

trecerea testelor statistice, suportul teoretic, reproductibilitatea, eficienţa, uşurinţa şi, poate, costul ieftin. CGNA sunt conforme cu PS şi asigură şi un nivel ridicat de încredere (prin reproductibilitate) pentru construirea unor subseturi/corpuri reprezentative (e.g. CMD-I).

Există, totuşi, o mare şi uşor identificabilă problemă pentru orice metodă GNA: germenele (i.e. S0). Trebuie rezolvate, de fapt, două probleme care contravin PS din perspectiva aceasta: alegerea germenului şi reproductibilitatea, care sunt antagonice. Un germene ales pe baza undelor electromagnetice din natură, spre exemplu, ar fi pur aleator dar dificil de certificat ca autentic. O soluţie, utopică, ar fi ca mai multe organizaţii, entităţi fizice sau juridice etc. să măsoare aceleaşi semnale în acelaşi timp şi să se confrunte rezultatele, pentru a stabili germenele şi a se conforma reproductibilităţii. Cu siguranţă nu ar fi ieftin şi uşor de implementat, ca să nu mai spunem că datorită costurilor ar concentra întreaga afacere în mâinile câtorva persoane sau organizaţii, fără accesul şi controlul real al cetăţenilor. De aceea propunem o soluţie care să confere alegerea germenului întregului corp cetăţenesc, dând astfel curs şi a două deziderate extrinseci problemei în sine a germenului: participare şi implicare care conduc la control cetăţenesc.

Paşii Algoritmului/Protocolului de Generare a Germenului (AGG) sunt următorii: AGG 1) Fiecare votant alege un număr sau mai multe în diferite momente de timp.



85

AGG 2) Toate numerele sunt stocate în diferite locaţii şi disponibile publicului după încetarea ‚votului’.

AGG 3) Germenele este extras ca rezultat al unei operaţii (binare, eventual) asupra numerelor alese/votate (care sunt ordonate după un criteriu precum un moment de timp).

AGG 4) Germenele obţinut la punctul AGG 3 este folosit ca valoare iniţială (i.e. S0) a unei metode de tip AGNA.

Există câteva chestiuni legate de securitate, întotdeauna vor fi!, în special la punctul AGG 2, dar care pot fi tratate în amănunţime la momentul implementării (doar le semnalăm în momentul de faţă). Prin AGG cetăţenii sunt invitaţi să se implice asupra problemei declanşării unei proceduri oneste, controlabile de către ei. Implicarea slabă ar conduce la operaţii, în pasul AGG 3, pe câteva numere şi, astfel, la posibilitatea anticipării mai facile a rezultatului şi a manipulării procesului de selecţie (deşi improbabil, dar posibil).

Odată stabilit cadrul general de obţinere a germenului S0, se vor discuta tipurile de metode GNA utilizabile în selecţia reprezentanţilor. Se identifică trei clase mari de generatoare computaţionale (Knuth, 1969; Kroese et al., 2011; L'Ecuyere, 1994):

GNA 1) Generatori bazaţi pe recursivitate lineară Exemplul clasic, generatorul congruent linear 49 (LCG) este de forma AGNA, cu

multiplicatorul a şi incrementul c numere întregi, iar mod fiind operatorul modulo50 şi m un întreg strict pozitiv denumit modulus. Starea St (vezi AGNA) va fi exprimată în funcţie de starea tranziţională Xt (i.e. St = Xt ), cu t ∈ {0, 1, 2,...}:

( )1 modt t -

tt

X = aX +c m,t = 1,2,...XUm

= Formula 8

Dacă c = 0, atunci LCG devine generator congruent multiplicativ51 (MCG). Dintre algoritmii care se încadrează în această clasa GNA 1 mai amintim:

• generatori cu recursivitate multiplă52 (MRG) în care starea St depinde de un ordin k al tranziţiilor Xt, cu t = k, k + 1 şi cu multiplicatorii ai ∈ {0,...,m - 1}, cu i = 1,...,k

( )mod t 1 t-i k t-k

tt

X = a X + ... + a X mXUm

= Formula 9

• generatori congruent matriceal (caz particular al MCG) în care St = Xt ∈ {0,...,m - 1}k, A este o matrice inversabilă de dimensiune k × k şi Xt este un vector k × 1

49 Linear Congruential Generator - LCG, în original şi în literatura de specialitate 50 Operatorul modulo returnează restul în urma diviziunii a două numere 51 Multiplicative Congruential Generator- MCG, în original şi în literatura de specialitate 52 Multiple-Recursive Generator - MRG, în original şi în literatura de specialitate



86

( )mod t t -i

tt

= m

m=

X AXXU

Formula 10

• generatori lineari modulo 2 în care starea Xt este un vector coloană de k biţi, ce prin transformare lineară (i.e. multiplicare cu A) devine un vector coloană Yt de w biţi din care rezultă Ut, în urma unei operaţii de decimare a biţilor (i.e. multiplicare cu B)

1

,1

2

t t

t tw

ht t h

h

= AB

−

−

=

=

=∑

X XY X

U Y

Formula 11

Generatori cu rezultate excelente sunt construiţi pe baza Formula 11, iar aceştia poartă numele generic de registre de comutare lineară cu feedback53 (LFSR). Dintre aceştia merită amintit cel mai celebru, Mersenne twisters - cunoscut în literatura de specialitate ca MT19937 (Matsumoto & Nishimura, 1998), ce face faţă cu brio majorităţii testelor statistice şi are o perioadă fulminantă de 219937 - 1, folosind resurse extrem de limitate raportat la rezultat.

GNA 2) Generatori combinaţi - se folosesc de mixarea metodelor GNA 1 Pentru că algoritmii din această clasă nu au formă standard, îl vom prezenta ca exemplu pe

cel mai celebru, obţinut prin combinarea a două variante numerice de MRG: MRG32k3a (L'Ecuyer, 1999). Deşi cu o perioadă mai scurtă ca MT19937, dar suficient de mare, de 3 × 1057, trece toate testele statistice (Kroese et al., 2011):

322 3 1 1

321 3 2 2

1

1

1

(1403580 810728 ) mod ( 2 209)

(527612 1370589 ) mod ( 2 22853)

dacă 1

dacă 1

t t t

t t t

t tt t

t

t tt

X = X X m mY = Y Y m m

X Y m X Ym

UX Y X Ym

− −

− −

− = −

− = −

− + ≤ + = − > +

Formula 12

GNA 3) Alte tipuri de algoritmi (i.e. cei care nu fac parte din GNA 1 sau GNA 2) • Multiplicare cu transport, o variaţie a LCG, modifică incrementul c la fiecare iteraţie

pentru o perioadă dată k şi t ≥ k (operatorul este ‚parte întreagă’ rotunjită în jos)

( )

1 1

1

( ) mod

/t t t

t t k t

X = aX c m

c aX c m− −

− −

−

= + Formula 13

• Comutare XOR (notată aici ⊙), o variaţie LFSR (vezi şi Formula 10) şi un caz special al generatorilor modulo 2 (vezi şi Formula 11), în care k1,...,kr sunt întregi pozitivi, A1,...,Ar sunt

53 Linear Feedback Shift Register, în original şi în literatura de specialitate



87

matrice identitate sau obţinute prin comutare XOR de matrice, iar în starea t se obţine vectorul Xt prin recursivitate lineară

11 ...

rt t k r t k= A A− −X X X Formula 14

• Generator întârziat Fibonacci, generalizare LFSR prin înlocuirea operatorului XOR cu un alt operator (e.g. multiplicator, notat ⨂), în care există doi multiplicatori non-zero ar şi ak implicaţi în operaţiile succesive de comutare pe vectori de biţi

t t r t k= − −⊗X X X Formula 15

• Generatori congruent recursivi nelineari, sunt folosiţi în criptografie şi în care pentru o perioadă k recursivitatea stării t e dată de o funcţie nelineară g

1( ,..., ) modt t - t -kX = g X X m Formula 16

Odată cu trecere în revistă a GNA se observă că există o multitudine de posibilităţi care să susţină o selecţie prin generare de numere aleatoare care, pe lângă faptul că nu dau naştere unor variabile multiplicate, sunt şi IID. Cele care par cele mai avantajoase pentru scopul nostru sunt MRG32k3a şi MT19937, în special primul care, deşi cu o perioadă mai scurtă ca al doilea, are o comportare mai bună raportat la testele statistice.

Figura 24. Simulare GNA pentru 100 de numere în intervalul [0;1]

Utilizarea GNA în vederea selecţionării reprezentanţilor CMD-I se îndreaptă în două direcţii: i) amestecarea tuturor candidaţilor eligibili şi în acest caz este nevoie de generare a

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 20 40 60 80 100

A. MRG32k3a 1

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 20 40 60 80 100

B. MRG32k3a 2

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 20 40 60 80 100

C. MRG32k3a 3

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 20 40 60 80 100

A. MT19937 1

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 20 40 60 80 100

B. MT19937 2

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 20 40 60 80 100

C. MT19937 3



88

zeci, sute şi chiar mii de milioane de numere (privind la modul general pentru oricare din statele lumii, într-o ipotetică dar puţin probabilă acceptare a MDED) şi ii) extragerea câştigătorilor, cu necesităţi extrem de reduse de ordinul a câteva sute sau mii de numere.

În Figura 24 se observă cu uşurinţă că gradul de împrăştiere al punctelor ce simbolizează numerele generate este total imprevizibil atât pentru MT19937 cât şi pentru MRG32k3a. Integrarea acestora în diferite medii de programare este o certificare a calităţii acestora, iar în exemplul de faţă folosim implementarea oferită de Matlab. Fără a intra în detaliile complicate ale testelor statistice consacrate ce confirmă validitatea celor doi algoritmi (va fi reluată în discuţie în secţiunea 4.3.2 odată cu testele empirice), se prezintă pentru Figura 24 corelaţiile dintre cele şase simulări în Tabelul 17. Se reaminteşte, în prealabil, formula corelaţiei (notaţie corr în literatura de specialitate) dintre doi vectori, unde E[x] este (speranţa) medie a lui x:

1 2 1 1 2 2 1 2

1

cov( , )corr( , ) corr( , ) , corr( , ) 1cov( )cov( )

cov( , ) E[( E[ ])( E[ ])], , variabile1cov( , ) ( E[ ])( E[ ]), , vectori

n

k kk

x yx y y x x xx y

x x x x x x x x

x y x x y y x yn =

= = =

= − −

= − −∑

Formula 17

Fără a fi extrem de concludent pentru un caz general, la o observare superficială a comportamentelor lui MT19937 şi MRG32k3a, conform cifrelor din Tabelul 17, se identifică un maxim în valoare absolută sub 15% (i.e. -0.1407773 pentru corelaţia dintre vectorii din imaginile B şi C din Figura 24) . Aceste valori sunt indiciu, nu foarte riguros dar sugestiv într-o oarecare măsură, pentru capacitatea GNA de propune variabile IID, necesare unei loterii conforme cu PS şi scopului de a selecţiona oficiali reprezentativi şi aleatori în posturi publice.

Tabelul 17. Corelaţiile dintre vectorii de numere aleatoare din Figura 24

Simulare B C D E F A 0.0007804 0.0358358 -0.0217787 0.0724301 -0.1291567 B - -0.1407773 0.1257595 -0.0495178 0.0201274 C - - 0.0219256 -0.0362915 0.023819 D - - - 0.0887254 -0.0347091 E - - - - 0.1090411

Tabelul 18. Corelaţiile dintre vectorii de numere aleatoare din Figura 25

Simulare B C D E F A 0.0007804 0.0358358 -0.0217787 0.0724301 -0.1291567 B - -0.1407773 0.1257595 -0.0495178 0.0201274 C - - 0.0219256 -0.0362915 0.023819 D - - - 0.0887254 -0.0347091 E - - - - 0.1090411



89

Pentru a se întări convingerea că MT19937 şi MRG32k3a oferă rezultate solide în selecţia

reprezentanţilor, se prezintă şi o generare de 1000 de numere aleatoare şi distribuţiile lor sub formă vizuală în Figura 25 şi sub forma valorilor corelaţiilor în Tabelul 18.

Figura 25. Simulare GNA pentru 1000 de numere în intervalul [0;1]

Ceea ce este intuitiv, fără un aparat matematic sofisticat, este că valorile corelaţiilor tind să scadă atunci când variabilele luate în calcul sunt mai numeroase şi respectă condiţia IID. De aceea, maximum din Tabelul 18 este şi cu mult mai mic faţă de cel din Tabelul 17 (i.e. aproximativ 4% pentru corelaţia dintre A şi C din Figura 25). Întâmplătorul, din punct de vedere al corelaţiei dintre diverşi vectori de numere aleatoare (e.g. selecţii succesive de reprezentanţi) este cu atât mai probabil cu cât vectorii conţin mai multe elemente.

Dacă se compară Figura 23, Figura 24 şi Figura 25 (atât cât de inteligibilă poate fi ultima) se observă diferenţele clare în ceea ce priveşte aleatorul. În cazul primei, se urmăreşte un şablon al unei dispersii uniforme ceea ce conduce la o predictibilitate facilă a selecţiei într-un final. Pentru ultimele două, însă, se observă că impredictibilitatea creşte odată cu mărirea numărului de elemente în vectorii generaţi.

Diverse simulări, asemănătoare cu fiecare din cele şase din Figura 24 şi Figura 25, arată că dimensiunea vectorului este descrescător dependentă de corelaţie într-o formă exponenţială, aşa cum o arată şi Figura 26. Aşadar, în cazul amestecării candidaţilor prin GNA rezultatele

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 500 1000

A. MRG32k3a 1

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 500 1000

B. MRG32k3a 2

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 500 1000

C. MRG32k3a 3

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 500 1000

A. MT19937 1

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 500 1000

A. MT19937 1

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 500 1000

A. MT19937 1



90

sunt mai mult decât liniştitoare, din acest punct de vedere, dar şi în cazul selecţiei, chiar dacă nu într-o măsură la fel de mare.

Figura 26. Scăderea exponenţială a corelaţiei dintre vectorii de numere aleatoare, odată cu creşterea dimensiunii

Este momentul acum să se vadă în ce măsură testele empirice vor conduce la obţinerea unor rezultate satisfăcătoare, iar calculele simulate sunt prezentate în secţiunea următoare.

4 . 3 . 2 E ş a n t i o n a r e a r e p r e z e n t a n ţ i l o r ş i d i m e n s i u n e a C M D - I

Eşantionarea este similară selecţiei şi ea presupune, în tehnicile statistice, sociologice, de marketing etc., extragerea unui grup (eşantion) reprezentativ care să fie analizat şi care, cu o eroare probabilistică, să dezvăluie caracteristicile întregii populaţii de unde grupul a fost extras. Acesta este şi ţelul acestei subsecţiuni, să verifice dacă pe baza unor formule deja consacrate se pot extrage viitori membri ai CMD-I în baza unor anumite caracteristici. Aparatul statistico-matematic ne certifică teoretic că, sub o anume probabilitate, selecţionarea candidaţilor nu are cum să dea greş, rămâne doar să verificăm şi practic. Pe de altă parte, nu există nicio garanţie că cei extraşi ar fi cei mai potriviţi, ci doar că ei sunt reprezentativi pentru întreaga societate din perspectiva unor criterii (ISC) pe care le avansăm aici:

ISC 1) Genul (sexul) Cel mai important criteriu şi cel mai ignorat, până la Mill în totalitate şi mai apoi niciodată

la adevărata valoare (Hirschmann, 2008), este rolul femeii în societatea democratică. În lucrarea de faţă considerăm că ne-reprezentarea femeii în posturile publice este o încălcare

12.58%

4.16%

2.38% 0.63% 0.11%

0.09% 0

0.02

0.04

0.06

0.08

0.1

0.12

0.14

1 10 100 1000 10000 100000 x 100

100 de numere: 12.58% 1000 de numere: 4.16% 10 000 de numere: 2.38% 100 000 de numere: 0.63% 1 000 000 de numere: 0.11% 10 000 000 de numere: 0.09%

Corelaţii



91

gravă a principiilor democratice şi cu beneficii negative în societate. Fără a argumenta decisiv (urmând a prezenta raţionamentele pe larg într-o cercetare separată) aducem ca prim sprijin în obligativitatea reprezentării femeii factorul cantitativ, de netăgăduit, care ar conferi acesteia un procent cel puţin egal cu cel al bărbatului în politică. Din perspectiva E-democraţiei, s-a stabilit, în subcapitolul 4.1 şi reluat în subcapitolul 4.2 şi acesta, rolul reprezentativităţii şi s-a combătut competenţa ca şi criteriu de selecţie în politică, recunoscând necesitatea aptitudinilor în posturi administrative, militare, management etc. De aceea, o abordare, care ar putea fi susţinută chiar şi de feministele înveterate adepte ale competiţiei deschise, a luptei dintre bărbat şi femeie, are două mari lacune: i) fără a fi neapărat adepţii acţiunii afirmative (discriminare pozitivă) femeia nu are aceleaşi mijloace conferite de politica de peste două milenii a bărbatului şi cel mai important ii) între bărbat şi femeie nu există competiţie ci complementaritate. Ultima afirmaţie este şi cheia necesităţii reprezentării echitabil-proporţionale a femeii, iar ca prim argument este oferit simplul act al reproducerii speciei umane. Pe lângă acest aspect, este susţinută şi (sau mai ales) teza jungiană a psihicului uman care se dezvoltă sub auspiciile împlinirii raţionalului, Logos personificat de bărbat, cu emoţionalul, Eros personificat de femeie, dar şi rolul lui animus în personalitatea femeii şi a lui anima în cea a bărbatului (Jung et al., 1964). Nu se contestă teoria aversiunii faţă de risc a femeii şi înclinaţia către conservatorism, dar tocmai acestea sunt necesare într-o societate care exaltă viteza, progresul tehnologic, economic dar care scapă din vedere spiritualul, culturalul şi chiar emoţionalul (atribuit de Jung femeii). E-democraţia, prin MDED, îşi propune incluziunea ca principiu extrem de important şi astfel, fără femeie într-o paritate onestă cu bărbatul, este lipsită de echilibru.

ISC 2) Vârsta Este un criteriu la fel de ignorat ca şi genul şi cu o importanţă la fel de mare pentru o

societate democratică. Adeseori, se practică un soi de elitism al senectuţii54 congruentă cu înţelepciunea în viziunea multora. Nu se neagă că experienţa de viaţă este o calitate importantă, dar nu şi decisivă. Primul argument în favoarea unei reprezentări ce ţine cont de vârstă este acela, extrem de simplu, că dacă eşti apt să votezi, să iei o decizie politică (lipsită de importanţă de fapt, dar definitorie în ipocrita DR) prin care să alegi un oficial eşti şi apt să fii ales. Mai mult, tinerii peste 18 ani au fost şi încă sunt buni pentru a se sacrifica pentru ţară în cazul nefast al unui război. Din perspectiva elitismului şi al competenţei, se reaminteşte că multe din descoperirile şi ideile inovatoare ale cercetătorilor sau artiştilor se petrec sau îşi au seva în anii imediat adolescenţei. Politica E-democraţiei va avea nevoie tot timpul tocmai de această creativitate, dublată de imberbul elan tineresc. Iar dacă elanul este exacerbat, acesta va fi domolit de cei mai în vârstă, care nu sunt excluşi sub nicio formă, dar pentru care nu mai trebui să se argumenteze nevoia de implicare. Dar, raţionamentul suprem pentru a permite

54 Senatul provine, etimologic vorbind, de la senex, senis care înseamnă bătrân. Senil are şi el aceeaşi rădăcină!



92

tinerilor accesul în toate CMD-I este acela al conflictului dintre generaţii strâns legat de cel al luptei împotriva totalitarismului atemporal. Nu este de dorit ca o generaţie bine branşată prin structuri osificate să dicteze celorlalte generaţii sau una să se răzbune pe alta, de aceea o reprezentare care ţine cont de criteriul vârstei este imperios necesară. Iar coliziunea dintre generaţii este tot mai des subiect de conversaţie şi studiu în special datorită impactului economic (Alakeson, 2012), dar şi a celui politic, verificat de altfel (Pew Research Center, 2011). Veşnicului argument al competenţei i se opune lipsa necesităţii sale (deşi mulţi ar susţine că tineretul este orice, dar nu incompetent), pentru că o societate democratică trebuie să se împrospăteze şi să se reinventeze constant.

ISC 3) Aria (mediul urban sau rural) Acest argument are un caracter particular şi se aplică mai ales în cazul statului român,

unde tocmai relativul echilibru demografic dintre rural şi urban (INSSE, 2013) constituie un dezavantaj. Datorită valorii apropiate dintre cele două (i.e. 43.91% şi, respectiv, 56.09%) acestea constituie un criteriu de neevitat în calcularea reprezentativităţii raportat la dispersia populaţiei. În plus, diferit de societăţile vest şi central-europene, societatea românească experimentează o discrepanţă certă între cele două medii, iar acest lucru se reflectă la nivel social, spiritual, cultural, economic etc. Desigur, şi democraţiile foarte avansate au experimentat la un moment dat aceeaşi problemă (Ward, 1960), iar unele încă tratează serios acest domeniu din perspectiva economică şi socială (Scott et al., 2007).

Luând cele trei ISC ca reper în această cercetare, dar recunoscând că (prin PDI, desigur) cetăţenii au dreptul să îşi aleagă şi altele, se vor ignora rasa şi etnia. Argumentul este acela că acestea nu sunt criterii care să conteze în politică şi, în general, în a diferenţia oamenii. Se presupune că ignorarea lor voită este un semnal împotriva discriminării, însă se va face o concesie etniei în studiul care se va face asupra populaţiei României. Mai precis, se vor raporta simulările selecţiei de membri CMD-I la ISC şi etniei, însă în cazul eşantionării stratificate (se va explica în scurt timp în ce constă aceasta) nu se vor include decât palierele ISC, însă se va urmări şi efectul asupra etniei, notând grupul format de ISC şi aceasta ca ISC+.

Tabelul 19. Proporţii pentru fiecare din cele 12 straturi ISC. Suma totală a părţilor este 100% Vârsta Gen Mediu Parte Vârsta Gen Mediu Parte Vârsta Gen Mediu Parte

0 0 0 6.16%

1 0 0 18.65%

2 0 0 4.94%

1 4.28% 1 11.91% 1 5.98%

1 0 6.14% 1 0 16.94% 1 0 3.26% 1 4.76% 1 12.86% 1 4.12%

Înainte de a discuta selecţiile simulate, introducem câteva notaţii: • Vârsta: 18-29 ani: 0, 30-64 de ani: 1, peste 65: 2 • Gen: feminin: 0, masculin: 1 • Mediu: urban: 0, rural: 1



93

• Etnie: româna: 0, maghiară: 1, romă: 2, alţii: 3 Datele, procesate în baza surselor provizorii ale recensământului 2012 (INSSE, 2013),

sunt sintetizate în Tabelul 19. În datele centralizate ale INSSE nu se regăsesc, încă, şi cele referitoare la minorităţi, iar

acestea au fost extrase de pe site-ul unei agenţii guvernamentale specializate şi se raportează la recensământul populaţiei anterior (ANR, 2002). În Tabelul 20 sunt prezentate aceste date procesate şi care iau în considerare şi structura pe vârste şi gen, dar nu şi cea pe mediu.

Tabelul 20. Proporţii etnice raportate la vârstă şi gen. Sumele părţilor pe vârste şi gen sunt 100% Vârsta Gen Etnie Parte Vârsta Gen Etnie Parte Vârsta Gen Etnie Parte

0

0 (48.96%)

0 43.29%

1

0 (51.10%)

0 45.74%

2

0 (58.55%)

0 52.34% 1 2.95% 1 3.53% 1 4.62% 2 2.05% 2 1.14% 2 0.49% 3 0.67% 3 0.70% 3 1.09%

1 (51.04%)

0 44.94% 1

(48.90%)

0 43.65% 1

(41.54%)

0 37.46% 1 3.16% 1 3.33% 1 2.99% 2 2.19% 2 1.15% 2 0.32% 3 0.74% 3 0.78% 3 0.67%

O scurtă discuţie se impune cu privire la stratificarea aleasă în acest studiu şi în special

pentru vârsta, celelalte fiind evidente. Pentru etnie s-a ales doar populaţia majoritară şi minorităţile considerate aici reprezentative şi care depăşesc pragul de 1% în totalul populaţiei55. În ce priveşte vârsta, s-a ales (subiectiv) o împărţire în trei grupe corelate cu statutul socio-profesional: tineri, maturi şi pensionari56. Alegerea este bazată pe o percepţie oarecum încetăţenită, fără a face apel la studii riguroase care să ateste o astfel de abordare (dar trebuie să fie subiectul unei cercetări viitoare mai amănunţite).

Pentru a obţine o proiecţie cât mai realistă a structurii populaţiei, care să ia în considerare vârsta, genul, mediul şi etnia, suntem nevoiţi să interpolăm proporţional datele din Tabelul 19 şi Tabelul 20. Rezultatele interpolării sunt prezentate în Tabelul 21.

Nu se doreşte insistarea asupra interpretării datelor din ultimele trei tabele (i.e. Tabelul 19, Tabelul 20 şi Tabelul 21), dar se observă câteva aspecte care certifică oarecum alegerea stratificării în grupele specifice vârstei, genului şi mediului. Pentru tineri, genul feminin este mai puţin numeros decât cel masculin şi aceasta se datorează mediului urban, dar pentru maturi şi mai ales pentru pensionari este exact invers, vezi Tabelul 19. În cazul ultimilor, se observă o diferenţiere clară între genuri, de la 58.55% pentru femei la 41.45% pentru bărbaţi, vezi Tabelul 20. Pe de altă parte, mediul urban este mai populat decât cel rural, însă nu este cazul şi pentru pensionari, vezi Tabelul 20. Fără a se mai detalia, se poate spune că s-au

55 Pentru minorităţile care nu reuşesc să trimită aleşi prin vot în parlament, Constituţia le asigură un loc în

Camera Deputaţilor. Doar minoritatea maghiară reuşeşte să trimită aleşi direct în parlament, cea romă, deşi numeroasă, nu a reuşit niciodată să îşi aleagă un reprezentant în legislativul ultimilor 10 ani.

56 Denumirea 'pensionari' e dată generic, fără o conotaţie peiorativă



94

identificat, doar la o privire superficială de ansamblu, câteva aspecte ce au grad de influenţă asupra reprezentativităţii la nivelul CMD-I.

Tabelul 21. Date interpolate pe baza celor din Tabelul 19 şi Tabelul 20

Vârsta Gen Mediu Etnie

Total 0 1 2 3

0 0 0 5.45% 0.37% 0.26% 0.08% 6.16%

1 3.77% 0.26% 0.18% 0.06% 4.28%

1 0 5.43% 0.37% 0.26% 0.08% 6.14% 1 4.19% 0.29% 0.20% 0.07% 4.76%

1 0 0 16.69% 1.29% 0.41% 0.25% 18.65%

1 10.63% 0.81% 0.28% 0.19% 11.91%

1 0 15.16% 1.17% 0.38% 0.23% 16.94% 1 11.48% 0.88% 0.30% 0.20% 12.86%

2 0 0 4.42% 0.39% 0.04% 0.09% 4.94%

1 5.40% 0.43% 0.05% 0.10% 5.98%

1 0 2.91% 0.26% 0.03% 0.06% 3.26% 1 3.72% 0.30% 0.03% 0.07% 4.12%

Total 89.26% 6.82% 2.42% 1.49% 100.00% Înainte de a prezenta aparatul matematic ce stă la baza selecţiei şi a reprezentativităţii

eşantionului obţinut, se vor introduce câteva notaţii şi un exemplu numeric raportat la viaţa politică românească, mai precis la alegere deputaţilor în parlament, conform cu dimensiunea stipulată de lege (e.g. un CR cu număr de locuri cunoscut):

• N: numărul populaţiei cu drept de vot (şi selecţionabilă totodată) • n: numărul celor selecţionaţi (i.e. dimensiunea eşantionului) • EN: eşantionare normală simplă - extragerea la întâmplare a n reprezentanţi din N • ES: eşantionare stratificată - extragere din fiecare strat (a priori stabilit) a unei părţi

proporţionale din n reprezentanţi ai N, vezi Tabelul 19 şi cele 12 straturi date de combinarea secvenţială a trei straturi ale vârstei, două ale genului şi două ale mediului (i.e. 12←3×2×2)

• Dacă nu se precizează altfel, se va lua N = 17 460 469, populaţie stabilă de peste 18 ani conform rezultatelor provizorii ale recensământului din 2012 (INSSE, 2013). Dimensiunea eşantionului, în primele simulări, este dat de numărul deputaţilor alocat prin lege, n = 311 (se iau în calcul locurile alocate pentru districtele de pe teritoriul românesc).

Reamintim şi formula abaterii standard, notată sigma sau 𝜎, şi care este rădăcina pătrată a dispersiei calculată ca varianţă, notată var (vezi şi Formula 17):

2

1

var( )1 ( E[ ])var( ) cov( , ) , vector

X

n

k

sigma x

x xx x x xkn

σ

=

= =

−= = ∑ Formula 18



95

În Tabelul 22 se prezintă erorile relative în urma simulărilor comparate dintre EN şi ES, raportându-ne la proporţiile (părţile) iniţiale pe care acestea le deţin, conform cu datele asumate prin interpolare în Tabelul 21.

Tabelul 22. Erori relative absolute faţă de medie în 100 de simulări pentru n = 311, N = 17 460 469

ISC+ Parte iniţială Strat

Erori relative EN Erori relative ES minim medie maxim sigma minim medie maxim sigma

Vârsta 21.34% 0 0.95% 8.70% 25.06% 6.16% 0.55% 0.55% 0.55% 0.00% 60.36% 1 0.15% 3.84% 12.10% 2.92% 0.15% 0.15% 0.15% 0.00% 18.30% 2 0.15% 8.64% 31.78% 6.53% 0.15% 0.15% 0.15% 0.00%

Gen 51.92% 0 0.29% 4.80% 16.39% 3.45% 0.29% 0.29% 0.29% 0.00% 48.08% 1 0.32% 5.19% 17.70% 3.72% 0.32% 0.32% 0.32% 0.00%

Mediu 56.09% 0 0.25% 3.85% 12.86% 3.03% 0.25% 0.25% 0.25% 0.00% 43.91% 1 0.32% 4.91% 16.43% 3.86% 0.32% 0.32% 0.32% 0.00%

Etnie

89.27% 0 0.14% 1.59% 5.19% 1.12% 0.14% 1.57% 7.42% 1.25% 6.82% 1 1.00% 17.12% 52.86% 12.70% 1.00% 18.34% 65.00% 14.00% 2.42% 2 6.09% 26.68% 73.48% 17.72% 6.09% 28.24% 85.67% 21.62% 1.49% 3 7.54% 37.38% 100.00% 24.18% 7.54% 40.40% 158.11% 30.45%

Din datele ce se găsesc în Tabelul 22 se observă cu uşurinţă că erorile relative în cazul ES

sunt infime (şi fără abatere) pentru straturile asumate a priori (i.e. ISC). Aceste erori există datorită faptului că, deşi fiecărui ISC i s-a alocat un număr de locuri proporţional raportat la n = 311, trebuie luate în calcul zecimalele pierdute prin rotunjirea la numere întregi a locurilor. În fapt, aceste erori relative sunt dinainte determinate odată cu alocare locurilor fiecărui strat. În cazul EN, erorile relative sunt mai importante (cu abateri de la medie nu foarte grave), dar cu vârfuri (i.e. coloana maxim din Tabelul 22) semnificative. Aşadar, rezultă că prin asumarea unei stratificări se măreşte gradul de reprezentativitate pentru variabilele considerate ca definitorii pentru a determina aceste straturi (ceea ce şi intuitiv pare rezonabil). În schimb, se observă în cazul ES că erorile relative pentru variabila etnie sunt mai mari decât în cazul EN, aşadar, prin stratificare au de suferit alte variabile considerate ca fiind neimportante, dar care pentru o anume categorie de cetăţeni ar putea fi foarte importantă. Soluţia rezidă în PDI, fie pentru a stabili aceste straturi fie pentru a renunţa la abordarea stratificării pentru a conferi o reprezentativitate mai largă tuturor categoriilor.

În cele ce urmează se va vedea care este metoda de a reduce erorile relative şi a creşte reprezentativitatea, iar aceasta (intuitiv şi pentru neiniţiaţii în domeniul statistic) se face prin mărirea dimensiunii eşantionului n. Explorarea se va raporta la un aparat matematico-probabilistic pentru a limita creşterea lui n, astfel încât acesta să nu fie consumator de resurse şi să nu împiedice o bună funcţionare a PDI.



96

Fără a intra detaliile ipotezelor şi tipurilor de teste statistice sub care se calculează dimensiunea eşantionului n, se precizează că scopurile selecţiei în general (costuri reduse, viteză sporită, flexibilitate informaţională şi acurateţe mare) pot fi atinse în două moduri: i) formule matematice şi/sau ii) tabele ce conţin rezultate ale unor formule matematice aplicate unor parametri care pot lua valori în anumite intervale (Cochran, 1977, pp.1-35). În general, se porneşte de la premiza că distribuţia populaţiei N este normală (urmează o lege de tip Gauss-ian) în identificare dimensiunii eşantionului n.

În Figura 27 observăm distribuţia straturilor ISC în două feluri: a) straturi ordonate conform cu Tabelul 19 astfel încât să respecte o ordine ierarhică arborescent-descrescătoare după vârstă, gen şi mediu şi b) straturi neordonate ierarhic, dar aranjate convenabil, având în vedere că aceste straturi nu depind de o constrângere anume legată de spaţiu sau timp şi niciunul nu este mai important decât altul (indicativul unui strat este dat de notaţiile din Tabelul 19, i.e. '101'← vârsta: 1, gen: 0 şi mediu: 1).

Figura 27. Distribuţia straturilor ISC conform cu numărul de membri

Din Figura 27, în special din varianta b), se poate afirma că distribuţia ISC după numărul membrilor este relativ normală (uşor leptokurtică57) şi se va considera, teoretic, că aşa stau lucrurile şi în realitate, urmând să se verifice şi practic.

Se introduc următoarele variabile şi notaţii pentru a stabili o formulă generală de calcul a eşantionului pentru selecţia fără repetiţie58 (Statistics Canada, 2010):

57 Kurtosis este al patrulea moment statistic, primul fiind media, al doilea dispersia şi al treilea skewness sau

asimetria. Leptokurtică înseamnă mai ascuţită decât mezocurtică (standard), la polul opus fiind cea platikurtică, mai turtită. Nu influenţează stabilirea eşantionului în formulele consacrate.

a) Straturi ordonatex 106

3.5

3

2.5

2

1.5

0.5

0

1

Indicativ straturi000 001 010 011 100 101 110 111 200 201 210 211

Dim

ensi

une

b) Straturi neordonatex 106

3.5

3

2.5

2

1.5

0.5

0

1

Indicativ straturi001 011 010 000 111 110 100 101 201 200 211 210

Dim

ensi

une



97

• e: eroarea acceptată ca abatere de la media populaţiei (corespunde erorii relative pe care am analizat-o în Tabelul 22, de obicei este 5%)

• z: valoarea corespunzătoare intervalului de încredere α (gradul de siguranţă pe care îl avem că rezultatul este corect, de obicei este α = 95%). Formula lui z este:

E[ ]/X

x xznσ

−= Formula 19

• S : un estimator al abaterii standard (vezi Formula 19). Formula lui ^

SE este:

ˆ 1 XnSN nσ

= − Formula 20

Dacă se consideră că S este exprimat ca raportarea erorii acceptate e la un interval de încredere z, din Formula 20 se deduc ecuaţiile din Formula 21.

a) (1 ) Xne zN n

σ= −

b) ( )X

N nz eN n σ

=−

Formula 21

c)

2 2

2 22

X

X

znze

N

σσ

=+

În Formula 21 s-au prezentat formulele de calcul atât pentru eşantion (i.e. Formula 21c) cât şi pentru eroarea acceptată e (i.e. Formula 21a) şi intervalul de încredere z (i.e. Formula 21b), atunci când două din cele trei n, e şi z sunt cunoscute şi se doreşte a fi aflat cel de al treilea. Sunt necesare toate cele trei variante din Formula 21 în ulterioarele simulări: i) pentru dimensionarea eşantionului, dar şi ii) pentru cunoaşterea încrederii pe care un eşantion dat o oferă. Similar celor trei formule, mediul Matlab pune la dispoziţie funcţia sampsizepwr59, care în funcţie de parametrii introduşi şi numărul lor returnează unul din rezultatele din variantele a, b sau c ale Formula 21 (MathWorks, 2014). Trebuie precizat că Xσ este exprimat

procentual în valoare subunitară numerică în Formula 19, Formula 20 şi Formula 21, plecând de la o probabilitate binomială sau procentuală.

58 Tragerea loto 6/49 este fără repetiţie, odată extras un număr nu mai este luat în calcul la o următoare extragere

din aceeaşi selecţie. Pentru N foarte mare, nici nu mai contează diferenţa dintre repetiţie şi fără repetiţie.

59 sampsizepwr foloseşte o formulă simplificată 2

Xzneσ =

,

2 2Xz

Nσ

fiind neglijabil pentru N foarte mare,

unde abs( E[ ])X

e x xσ

= − , iar z are o formulă ce permite amplificarea intervalului de încredere, controlabil prin

două valori ce delimitează acest interval



98

O discuţie despre calculul lui Xσ se impune înainte de a se demara simulările pe baza

eşantionului determinat probabilistic. De obicei, Xσ nu se cunoaşte şi este determinat în baza

studiilor anterioare (Cochran, 1977). În acest caz, se consideră că Xσ = 50% = 0.5 conform

unei distribuţii binomiale, adică valoarea ce implică varianţă maximă 2Xσ = 25% = 0.2560. O

altă modalitate, propusă de autor fără a îi fi demonstrată valabilitatea61, este raportarea la cele 12 straturi ISC şi obţinerea substitutului 2S al varianţei 2

Xσ cu ajutorul Formula 18:

1

2

var( )max( ) min( )

ˆ (1 )

ii n

ii

xyx

ys

y y

S s s

=

=

=−

= −

∑

Formula 22

Dacă vom calcula 2S , conform Formula 22, vom obţine o valoare apropiată de varianţa

maximă (i.e. 2S = 0.2265). De aceea, vom considera valoarea maximă pentru 2Xσ = 0.25 în

calculele pe care le vom face de acum încolo când nu avem posibilitatea determinării dispersiei, atunci când nu va fi altfel precizat.

Dat fiind faptul că sampsizepwr foloseşte o formulă care returnează valori mai mari ale eşantionului n, neavând o abordare la fel de relaxată62 precum formulele clasice (i.e. Formula 21), se va utiliza această abordare (asemănătoare, vezi nota 31) din Formula 23.

21 1( ) (1 )

E[ ] Xcdf cdfn

e xα α σ

− − − − −=

Formula 23

Se vor lua ca exemplu datele din Tabelul 22, obţinute pentru n = 311 şi N = 17 460 469. Cu ajutorul sampsizepwr, se vor verifică valorile lui e şi z când una dintre ele este fixă (existând o infinitate de soluţii, dacă nu am bloca una din variabile). Se vor exprima valorile lui z sub forma gradului de încredere α , şi ambele variabile (i.e. e şi α ) în valori procentuale,

60 Varianţa 2Xσ se poate determina printr-un estimator al proporţiilor unei caracteristici binare a populaţiei cu

probabilităţile p şi, respectiv, q, unde p + q = 1 şi 2Xσ = p q. Dacă p nu este 0.5, atunci 2

Xσ nu este maximă, i.e. p =

0.49 şi q = 1 - p = 0.51 => 2Xσ = 0.2499

61 Formula 16 ia în considerare amplitudinea straturilor şi calculează o eroare raportată la această amplitudine, urmând ca eroarea să fie considerată ca probabilitatea din distribuţia Bi-variată ce dă varianţa

62 Fie prin calcul, fie prin consultarea tabelelor, odată ce N depăşeşte un milion de subiecţi, dimensiunea lui n rămâne la valoarea de 384 în abordarea clasică, pentru e = 0.05 şi α = 0.95. Nu este şi cazul lui sampsizepwr



99

iar datele sunt prezentate în Tabelul 23, ţinând cont şi de faptul că Xσ este calculat cu

ajutorul Formula 18. Datele din Tabelul 23 trebuie interpretate astfel: pentru un procentaj α spunem că eşantionul

nu se va abate de la medie cu mai mult de un procentaj e.

Tabelul 23. Valori ale erorii e şi încrederii α. A: e dat şi α calculat. B: α dat şi e calculat Index 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

A e 20.00% 18.00% 16.00% 14.00% 12.00% 10.00% 8.00% 6.00% 4.00% 2.00% α 99.98% 99.86% 99.28% 97.11% 91.09% 78.67% 59.64% 37.96% 19.66% 8.54%

B e 8.81% 9.02% 9.56% 10.17% 10.88% 11.77% 12.21% 12.76% 13.47% 14.91% α 68.00% 70.00% 75.00% 80.00% 85.00% 90.00% 92.00% 94.00% 96.00% 98.00%

Se observă o dependenţă directă între e şi α , ambele cresc sau scad împreună, iar pentru

valori convenabile ale uneia dintre ele cealaltă e nesatisfăcătoare (i.e. avem un grad de încredere ridicat cu o eroare mare sau avem o eroare mică la un grad scăzut de încredere). Este exact ceea ce teoria sau simpla intuiţie o spun, însă pentru raportul 311 / 17 460 469 (i.e. n / N) nu avem o prea mare reprezentativitate a eşantionului. Spre exemplu, vom avea o abatere convenabilă de la medie de 9.02% în doar 70% din cazuri (i.e. index 2, Tabelul 23B) sau vom avea o încredere de 19.66% că abaterea de la medie va fi doar 4% (i.e. index 9, Tabelul 23A). O soluţie de compromis ar fi o încredere de 90% pentru o abatere de 11.77% (i.e. index 6, Tabelul 23B) sau o abatere de 12% pentru o siguranţă de 91.09% (i.e. index 5, Tabelul 23A), dar ambele cazuri sunt nemulţumitoare pentru practica curentă în domeniile socio-economic sau ingineresc.

Se vor verifica în următoarele rânduri dacă datele teoretice din Tabelul 23 sunt şi validate practic în selecţia de reprezentanţi care să se conformeze proporţiilor din straturilor ISC+. În Tabelul 24, se prezintă în cazul A rezultatele pentru cele 100 de selecţii simulate ES din Tabelul 22, cu n = 311 şi N = 17 460 469. Pe lângă aceasta, se iau în considerare încă două calupuri de 1000 de simulări (i.e. Y şi Z) cu acelaşi n şi N. Pentru fiecare din cele trei grupe de simulări (i.e. A, Y şi Z) se verifică câte trei valori ale lui încrederii α , a: 99.98%, b: 91.08% şi c: 37.95%.

Tabelul 24. Număr de selecţii care nu se încadrează în marja de eroare e. T: total

Vârsta Gen Mediu Etnie

T 0 1 2 T 0 1 T 0 1 T 0 1 2 3 e α A 10 5 0 5 0 0 0 0 0 0 91 0 30 56 69

0.2 a Y 157 85 0 82 0 0 0 0 0 2 911 0 298 613 646 Z 164 76 0 95 1 0 1 2 0 2 874 0 294 582 627 A 47 40 1 12 5 5 5 8 1 8 99 0 60 76 86

0.12 b Y 483 287 11 300 42 30 42 62 18 62 983 0 561 722 846 Z 518 272 8 336 45 36 45 76 24 76 974 0 568 685 841 A 77 58 24 56 29 29 29 37 22 27 100 0 73 100 100 0.06 c



100

Y 828 585 193 598 316 252 316 327 220 327 1000 1 736 1000 1000 Z 831 606 223 599 300 250 300 347 224 347 1000 0 738 1000 1000

Datele din Tabelul 24 prezintă, în valoare numerică, câte din simulările efectuate depăşesc

media reală a fiecărei variabile (vezi Tabelul 21) cu mai mult de eroarea absolută relativă considerată (i.e. e). Se observă că nu se respectă procentajul α de către toate variabilele, doar gen şi mediu având mai puţine erori decât numărul aşteptat, i.e. un total 42 de erori din 1000 pentru Y în cazul b, mai puţin decât 81 aşteptate (adică 100%-91.08% raportat la 1000 de simulări). Cele 42 de erori se datorează a 30 de valori peste e aparţinând genului 0 (feminin) şi 42 de cazuri ale genului 1 (masculin), aşadar în 30 de ocazii ele suprapunându-se. În schimb, pentru vârstă şi etnie nu se respectă totalul de erori aşteptate, dar se respectă aproximativ pentru subgrupa vârsta 1 şi în totalitate pentru etnie 0 luate individual.

Din datele teoretice din Tabelul 23, depăşite practic de cele din Tabelul 24 în ce priveşte reprezentativitatea unui eşantion n = 311 pentru o populaţie N = 17 460 469, rezultă că acesta trebuie recalculat. Totuşi, în Tabelul 22 s-au prezentat erorile relative absolute pentru EN care nu sunt satisfăcătoare, în schimb pentru ES acestea sunt minimizate datorită eşantionării şi selecţiei stratificate. Reamintim că mediile erorilor relative au fost calculate pentru 100 de simulări în Tabelul 22, de aceea prezentăm şi mediile erorilor relative pentru unul din cele două calupuri de 1000 de simulări EN (i.e. Y în Tabelul 24) şi pentru alte 1000 de simulări ES.

Tabelul 25. Erori relative absolute faţă de medie, pentru 1000 de simulări. n = 311, N = 17 460 469

ISC+ Parte iniţială Strat

Erori relative EN Erori relative ES minim medie maxim sigma minim medie maxim sigma

Vârsta 21.34% 0 0.55% 8.89% 33.70% 6.57% 0.55% 0.55% 0.55% 0.00% 60.36% 1 0.15% 3.60% 15.83% 2.83% 0.15% 0.15% 0.15% 0.00% 18.30% 2 0.15% 9.19% 45.84% 7.07% 0.15% 0.15% 0.15% 0.00%

Gen 51.92% 0 0.29% 4.38% 17.67% 3.26% 0.29% 0.29% 0.29% 0.00% 48.08% 1 0.32% 4.73% 19.08% 3.52% 0.32% 0.32% 0.32% 0.00%

Mediu 56.09% 0 0.25% 3.85% 16.88% 3.00% 0.25% 0.25% 0.25% 0.00% 43.91% 1 0.32% 4.92% 21.56% 3.84% 0.32% 0.32% 0.32% 0.00%

Etnie

89.27% 0 0.14% 1.57% 6.34% 1.19% 0.14% 1.55% 5.62% 1.11% 6.82% 1 1.00% 16.46% 69.72% 12.41% 1.00% 16.56% 79.15% 12.65% 2.42% 2 6.09% 28.76% 125.45% 20.62% 6.09% 26.98% 112.19% 19.83% 1.49% 3 7.54% 37.92% 179.62% 27.54% 7.54% 36.84% 179.62% 27.94%

Datele din Tabelul 25 sunt similare celor din Tabelul 22, cu singura excepţie că acum în cazul ES erorile pentru etnie sunt mai mici ca în cazul EN, existând o îmbunătăţire pe termen lung a reprezentării minorităţilor (i.e. etnie 1, 2 şi 3) în cazul ES. Aşadar, erorile relative faţă de medie sunt mari sau inacceptabile în cazul EN, doar abordarea ES fiind mai mult decât



101

satisfăcătoare pentru cele trei ISC, dar nu şi pentru minorităţi, previzibil datorită neluării a priori în calcul ca variabilă reprezentativă pentru MDED.

De-a lungul prezentării erorilor relative faţă de medie ale vârstei, genului, mediului şi etniei s-a discutat doar eroarea ca valoare absolută şi aceasta pentru că s-a dorit verificarea abaterii pentru fiecare selecţie în parte. În Tabelul 26 se are în vedere o abordare mai relaxată, în care se verifică media erorilor relative faţă de media reală a variabilelor observând compensarea pe termen lung a acestor abateri. Sunt luate în calcul simulările EN din Tabelul 24 şi simulările ES discutate pentru erori absolute din Tabelul 22 şi Tabelul 25, cu n = 311 şi N = 17 460 469.

Tabelul 26. Media erorilor relative faţă de media reală pentru 100 şi 1000 de simulări

ISC+ Parte iniţială Strat EN ES

100 1000 1000 100 1000

Vârsta 21.34% 0 -1.49% -0.43% 0.01% -0.55% -0.55% 60.36% 1 0.25% 0.30% 0.13% 0.15% 0.15% 18.30% 2 0.93% -0.48% -0.44% 0.15% 0.15%

Gen 51.92% 0 -0.60% -0.13% 0.23% -0.29% -0.29% 48.08% 1 0.64% 0.14% -0.25% 0.32% 0.32%

Mediu 56.09% 0 0.06% -0.14% -0.05% -0.25% -0.25% 43.91% 1 -0.08% 0.19% 0.07% 0.32% 0.32%

Etnie

89.27% 0 0.41% 0.01% 0.08% -0.32% -0.05% 6.82% 1 -3.45% -0.13% 0.05% 3.39% 1.23% 2.42% 2 -0.93% 0.21% -1.03% 0.52% -0.64% 1.49% 3 -7.51% -0.44% -3.21% 2.60% -1.64%

Se observă că media erorilor în valoare, ca estimator corect şi eficient, tinde către zero pe

termen lung cu cât numărul simulărilor EN creşte. Pentru ES media erorilor e constantă în cazul ISC, pentru că alocarea locurilor se face a priori. În schimb, pentru etnie în cazul ES se observă diminuarea erorilor (cu excepţia stratului 3) cu cât numărul de simulări creşte.

Se încheie aici seria de simulări pentru dimensiunea eşantionului n = 311, concluzionându-se că fiecare selecţie EN în parte produce erori absolute relative destul de mari, dar că pe termen lung acestea tind să se compenseze tinzând către zero.

Tabelul 27. Media erorilor relative pentru 100 şi 1000 de simulări EN, n = 1775, e = 0.05, α = 0.95

ISC+ Parte iniţială Strat Medie erori Medie erori absolute Abateri > 0.05

100 1000 100 1000 100 1000

Vârsta 21.34% 0 -0.40% 0.06% 3.35% 3.55% 24

(38) 256

(499) 60.36% 1 0.00% 0.08% 1.32% 1.55% 0 12 18.30% 2 0.47% -0.34% 2.98% 4.05% 18 325

Gen 51.92% 0 0.05% 0.09% 1.98% 1.82% 2 (3) 34 (43) 48.08% 1 -0.05% -0.10% 2.14% 1.96% 3 43

Mediu 56.09% 0 -0.08% -0.06% 1.80% 1.68% 1 (6) 17 (71) 43.91% 1 0.10% 0.08% 2.30% 2.15% 6 71

Etnie 89.27% 0 -0.04% -0.02% 0.59% 0.63% 0

(95) 0 (978) 6.82% 1 0.25% -0.19% 6.47% 6.65% 53 535



102

2.42% 2 1.38% 0.91% 13.13% 11.82% 68 688 1.49% 3 -0.85% 0.39% 15.42% 15.54% 79 849

Se va calcula cu ajutorul sampsizepwr (vezi Formula 23) un eşantion care să respecte criteriile standard de selecţie aleatoare: grad de încredere α = 95% şi eroarea maximă acceptată e = 5%, caeteris paribus. Rezultatul astfel obţinut, i.e. n = 1775, este utilizat în două calupuri a câte 100 şi, respectiv, 1000 de simulări de tipul EN, iar datele sunt prezentate în Tabelul 27.

Se observă în Tabelul 27 că nu se obţin mari îmbunătăţiri sau pierderi pe termen lung, comparând 100 cu 1000 de simulări, în schimb pentru un eşantion mai mare, i.e. n = 1775 faţă de n = 311 (vezi Tabelul 22 şi Tabelul 25 simulările ES), se remarcă o clară îmbunătăţire a mediei erorilor relative absolute. Pe de altă parte, abaterile de la media fiecărui ISC+ din fiecare selecţie sunt departe de marja de 95% într-o marjă de eroare de 5%, după cum o arată cifrele individuale şi cele totale, ultimele în paranteză în coloana Abateri din Tabelul 27.

Întreaga pleiadă de simulări şi analize conduc la concluzia că reprezentativitatea în baza proporţiilor reale ale ISC+ este abordabilă mai ales prin ES. În Tabelul 28 se face o comparaţie finală în funcţie de dimensiunea eşantionului pentru simulări ES, datele rezultate fiind obţinute odată cu alocarea proporţională a locurilor până la completarea eşantionului.

Tabelul 28. Comparaţie a procentelor abaterilor între două eşantioane pentru 100 de simulări ES Vârsta Gen Mediu Etnie Indicatori

ISC+ 0 1 2 0 1 0 1 0 1 2 3 min max med 311 0.05 0.10 0.03 0.06 0.00 0.01 0.10 0.00 0.12 0.13 0.04 0.00 0.13 0.06

1775 0.02 0.00 0.00 0.03 0.00 0.02 0.02 0.01 0.02 0.01 0.01 0.00 0.03 0.01

Datele din Tabelul 28 sunt exprimate ca procente, aşadar ele au valoarea scăzută, care tinde spre zero cu precizie de 10-4, cu mici excepţii (i.e. etnie 0 şi 1 pentru n = 311). Diferenţele dintre cele două simulări sunt, cum este de aşteptat, în favoarea eşantionului cu dimensiune mai mare (cu excepţia etnie 0). Totuşi, o abordare ES cu eşantion mai mic, care trebuie recunoscut că este mai practică, nu este total inadecvată din perspectiva ISC.

Atât EN cât şi ES sunt abordări a priori în ceea ce priveşte extragerea reprezentanţilor, pentru că ele pornesc de la ideea unei dimensiuni finale aşteptate a corpului politic. Odată stabilită valoarea lui n s-a verificat apoi în ce fel practica tragerii al sorţi verifică gradul de reprezentativitate la nivelul ISC sau ISC+.

Abordarea propusă în finalul acestei subsecţiuni este una a extragerii pe baza eşantionării a posteriori (EP), adică a calculării mărimii finale a eşantionului n în urma determinării unor eşantioane intermediare nh cu h = 1, H şi unde H este numărul de straturi al ISC (i.e. H = 12). Aşadar, luând în considerare acelaşi grad de încredere α = 1 şi o eroare e prestabilită şi identică pentru fiecare strat în parte, se determină mărimea eşantionului nh a fiecărui strat h ce are o



103

populaţie Nh şi apoi se însumează aceste valori pentru a obţine dimensiunea finală a lui n ce reprezintă populaţia N.

Formula 24 descrie formula de calcul a fiecărui nh (Statistics Canada, 2010, pp.164-65).

2 2

1

2 2 2 2

1

1

ˆ /

ˆˆ

H

h h hh

h h H

h hh

hh H

hh

N S an a

e Y N S

NaN

=

=

=

=+

=

∑

∑

∑

Formula 24

În Tabelul 29 sunt prezentate rezultatele a câte 100 de simulări EP.

Tabelul 29. Simulări EP şi rezultate în valori absolute ale erorilor faţă de medie

ISC+ Strat e < 0.1; n=3605 e < 0.05; n=14394 e < 0.01; n=352733 medie max erori medie max erori medie max erori

Vârsta 0 2.74% 10.70% 1

(2) 1.30% 4.42% 0

- 0.23% 0.70% 0

- 1 1.17% 4.00% 0 0.59% 1.95% 0 0.10% 0.27% 0 2 3.03% 10.05% 1 1.53% 4.71% 0 0.28% 0.80% 0

Gen 0 1.18% 3.76% 0 - 0.60% 1.81% 0 - 0.13% 0.42% 0 - 1 1.28% 4.05% 0 0.64% 1.96% 0 0.14% 0.46% 0

Mediu 0 1.31% 4.11% 0 - 0.58% 2.04% 0 - 0.12% 0.47% 0 - 1 1.67% 5.25% 0 0.74% 2.60% 0 0.16% 0.60% 0

Etnie

0 0.53% 1.96% 0

(73)

0.19% 0.68% 0

(61)

0.05% 0.17% 0

(69) 1 5.42% 15.50% 17 2.27% 6.85% 10 0.54% 2.34% 19 2 9.26% 23.35% 37 3.73% 12.03% 30 0.88% 3.20% 40 3 11.51% 50.30% 46 4.52% 17.74% 37 0.93% 3.53% 37

Abordarea EP dă rezultate foarte bune, ţinând cont de faptul că eşantionarea nu se face

stratificat, ci doar valori de eşantioane intermediare sunt calculate în funcţie de dimensiunea straturilor. Aceste valori cumulate dau rezultatul final pentru mărimea unui eşantion general ce asigură erori foarte scăzute ale extragerilor faţă de proporţiile reale ale ISC. În Tabelul 29 se observă că totalul valorilor absolute maxime mai mari ca eroarea dată e (i.e. cifrele dintre paranteze în coloana erori) sunt zero mai totdeauna pentru variabilele considerate (i.e. ISC). În privinţa variabilei etnie erorile sunt semnificative, dar mult mai mici comparativ cu EN, vezi Tabelul 25.

Există, totuşi, o mare problemă folosind EP: mărimea eşantionului n. Este greu de crezut că, ţinând cont de trei variabile precum ISC, se poate stabili o relaţie bazată pe un real PDI când este implicat un număr atât de mare de participanţi (i.e. de la 3000 până la peste 300000 de participanţi pentru erori de 10% şi, respectiv, 1%).

În concluzie la metodele de eşantionare, studiul practic asupra populaţiei României, luând în considerare cele trei variabile ISC, ne convinge mai degrabă că varianta cea mai potrivită



104

este ES. Aceasta implică stabilirea a priori a dimensiunii eşantionului şi extragerea ulterioară a reprezentanţilor în funcţie de straturile considerate (prin PDI) a fi reprezentative pentru procesul democratic descris de MDED. Pe de altă parte, ES implică cunoaşterea a priori a unor variabile şi implicit straturi semnificative, care condiţionează corectitudinea loteriei dacă nu sunt acceptate în baza unor reguli bine stabilite (în cazul de faţă s-a încercat, în mod individual şi cu o oarecare rigurozitate ştiinţifică, delimitarea variabilelor importante ca şi criteriu discriminant pentru democraţie). Astfel, rămân ca soluţii acceptabile ES şi EP.

4 . 3 . 3 C o n s i d e r e n t e f i n a l e a l e s e l e c ţ i e i p o l i t i c e p r i n t r a g e r e l a s o r ţ i

În această secţiune s-a încercat să se argumenteze că reprezentanţii nu ar trebui aleşi, ci traşi la sorţi, pentru că politica nu necesită competenţe ci o reflecţie a imaginii societăţii. Nu negăm rolul competenţei, ci o plasăm acolo unde îi este locul: management şi administraţie. Aducem două argumente finale pentru care tragere la sorţi are consecinţe benefice indirecte (CBI) asupra democraţiei privite prin PDI şi care combat teza incompetenţei induse de aleatorul loteriei:

CBI 1) Pe termen lung, sistemul educaţional va fi o preocupare constantă şi reală astfel încât să asigure o minimă competenţă civică cetăţeanului;

CBI 2) Teama că cei selecţionaţi au capacităţi reduse de înţelegere a fenomenului politic va obliga cetăţeanul să facă două lucruri: a) să delege o putere extinsă până în limite rezonabile reprezentantului şi b) să se implice mai mult, fără să aştepte pasiv rezolvarea problemelor de către alţi cetăţeni sau instituţii ale democraţiei.

În fapt, punctul CBI 2b este chiar soluţia pentru îmbunătăţirea DR, care la momentul actual e girată doar de politicieni şi analişti, cei din urmă fiind filosofii, elitele cetăţii ideale ale lui Platon. Fără politicieni, dar mai ales fără analişti, cetăţeanul de rând ar fi pierdut, nu este nicio îndoială. Însă, MDED în general şi loteria reprezentanţilor în particular, oferă un cadru astfel încât cetăţeanul să aibă acces real la decizia politică şi nu prin simplul vot care este captiv sistemului electoral, căruia i se vor aduce câteva critici în finalul subsecţiunii.

Pentru a aduce dovezi în sprijinul tragerii la sorţi în vederea selecţiei reprezentanţilor s-au făcut două lucruri importante: i) s-au prezentat argumente de natură istorică şi teoretică ale loteriei (vezi discuţiile preliminare din capitolul acesta) şi ii) s-au realizat unele simulări care să verifice reprezentativitate selecţiei după criteriile ISC+ (vârstă, genul, mediu şi etnie) plecând de la metode de generare a numerelor aleatoare şi tehnica eşantionării (vezi secţiunile 4.3.1 şi 4.3.2). Din simulări reiese că prin tragere la sorţi se obţine o reprezentativitate foarte bună prin selecţie stratificată şi acceptabilă prin cea nestratificată, pentru aceleaşi criterii ISC+, pe termen mediu şi lung erorile compensându-se.



105

Pe parcursul discuţiei asupra alegerii sau selecţiei reprezentanţilor nu s-a discutat despre rolul partidelor. MDED, E-democraţia în general, nu-şi propun eliminarea partidelor din viaţa politică (se va insista mai mult odată cu descrierea MDED extins), însă, fără a avea neapărat o abordare Rousseau-istă care se opune asociaţiilor sau breslelor ca intermediari ai voinţei generale (Rousseau, 2006), atragem atenţia asupra pericolului oligarhic(Michels, 1915). Luând în considerare ‚totalitarismul’ partidelor care urmăresc propagandistic o ideologie unică, cu un control şi ierarhie stricte şi dezbateri inexistente în procesul decizional, se pune întrebarea cum pot ele construi un sistem de factură opusă. S-ar spune că prin reuniunea unor elemente de tip non-A se obţine un rezultat de tip A ceea ce pare nefezabil în logica binară sau fuzzy. Pe de altă parte, dacă privim conflictual sistemul de partide (ceea ce e posibil, dar mai puţin probabil în DR) din ciocnirea forţelor antagonice se şlefuiesc relaţii ce determină un sistem al hazardului, nedeterminist din perspectiva controlului. De aceea, prin PDI, cetăţenii au posibilitatea de a alege o selecţie pe bază de apartenenţă la partide, dar nu este şi abordarea susţinută de autor, deşi o cercetare şi o propunere în acest sens au fost făcute, vezi Anexa V.

Câteva argumente împotriva sistemului electoral şi de partide actual sunt următoarele: • partidele aleg candidaţii şi, ca şi până acum, nu vor fi reprezentativi; • prin alegeri, partidele mici nu vor trece pragul electoral, pe care partidele, în dorinţa de

control şi mai puţin PDI, îl vor susţine tot timpul; • candidaţii sunt nevoiţi să facă dovada unei liste de susţinători cu semnături aferente,

ceea ce necesită resurse (financiare, de timp etc.) consistente ceea ce conduce automat la discriminare; în loc de vot cenzitar avem candidatură de asemenea factură;

• necesitatea depunerii unui depozit/garanţii (cazul românesc), dar, mai ales, necesitatea finanţării campaniilor şi corupţia care decurge din aceasta pe termen scurt, mediu şi lung, conducând astfel la clientelism politic şi în cele din urmă, la oligarhie.

De aceea, autorul nu susţine nici sistemul electoral care promovează tragerea la sorţi (Amar, 1984) în urma votului pe liste de partid (închise sau deschise), pentru că acesta ar aduce un surplus de reprezentativitate la nivel de partid şi mai puţin la nivelul cetăţenilor.

4 .4 Sta b i l i r e a cvo r umu lu i

Cvorumul este necesar pentru ca o adunare să aibă validitate în cazul luării unei decizii. Din perspectiva referendumului, Comisia de la Veneţia (2007) se opune cvorumului din două motive: i) cvorumul de participare/plen (de prag, de minim procentaj) presupune asimilarea celor care se abţin cu cei care votează împotrivă şi ii) cvorum de aprobare/confirmare (procent minim din totalul votanţilor cu drept de vot) implică o situaţie politică dificilă dacă propunerea e adoptată cu o simplă majoritate nereprezentativă sau se impune un prag prea


Descrierea modelului conceptual al E-democraţiei Descrierea pe larg a MDED

106

ridicat. O analiză care prezintă şi alte motive, bazate pe preferinţele votanţilor, de a nu impune un cvorum unui referendum şi care detaliază şi alte aspecte ale succintei explorări din acest subcapitol se găsesc în Anexa VI.

4 . 4 . 1 M o d e l u l f u z z y d e o b ţ i n e r e a m ă r i m i i c v o r u m u l u i ( M F C )

Din perspectiva MDED, cvorumul este necesar pentru a valida o decizie a uneia dintre

CMD-I în cadrul evenimentelor specifice MDED-I (i.e. SA, SR şi SC), vezi şi Figura 22. Pentru a înţelege mai bine problema cvorumului, dar şi ansamblul MDED-I, fie SNP un scenariu de natură politică, la nivel local:

SNP) Primarul propune ca edificiile publice din localitate să fie vopsite în culoarea albastru, simbol al unei anume tradiţii autohtone. Consiliul Local (COL) se opune pentru că respectiva culoare aparţine şi unui anume grup de firme care sunt (neîntâmplător în viziunea consiliului) administrate de un apropiat al primarului. Se hotărăşte consultarea populaţiei locale pentru a se tranşa problema. Se organizează dezbateri atât în puncte diverse ale localităţii cât şi pe platforma online şi se ridică problema că există deja o hotărâre locală anterioară (sau chiar o lege la nivel statal/naţional) care stipulează cadrul urbanistic general al localităţii. Pe de altă parte, biroul urbanistic al regiunii este cel care se ocupă cu aprobările privind faţadele clădirilor publice, există şi o lege a urbanismului la nivel naţional, iar la nivel local există un urbanist-şef care trebuie să încuviinţeze şi să sancţioneze anumite abateri de natură arhitectonică. Cum toate aceste instituţii nu se pun de acord, rămâne soluţia referendumului sau, şi mai bine conform CA şi SA din MDED-I (vezi Figura 22), consultarea unui eşantion (vezi subcapitolul anterior, secţiunea 4.3.2) pentru a se studia iniţial opţiunea cetăţenească (o variantă, poate mai firească pentru unii, ar fi tranşarea în justiţie a problemei).

Cursul deciziei în privinţa SNP ia următoarele direcţii: SNP 1) CA (format conform secţiunii 4.3.2) propune o anume soluţie dar COL adoptă o

hotărâre contrară. SNP 2) Se declanşează automat consultarea tuturor cetăţenilor, i.e. CC prin SC în M5 al

evenimentelor din MDED-I. SNP 3) Decizia e contrară COL ceea ce duce la sancţionarea acestuia conform regulilor a

priori stabilite prin PDI. De ce este important cvorumul în această succesiune de evenimente? În primul rând

pentru că trebuie să valideze hotărârea CA din SNP 1. Participarea şi implicarea cetăţenilor nu trebuie să fie sub girul obligativităţii, iar dacă din membrii desemnaţi să facă parte din CA



107

votează în număr de unul sau doi (câţiva), pentru că ceilalţi consideră că problema este de o falsă importanţă pentru comunitate, nu mai are sens trecerea la SNP 2. Acest lucru preîntâmpină bagatelizarea instituţiilor/instrumentelor MDED (i.e. CC şi SC) şi erodarea lor prin utilizare în scopuri neprincipiale.

În SNP 2 se ajunge în urma deciziei CA care este format conform unei reprezentativităţi bazate pe legi statisto-probabilistice, ceea ce conferă un anume grad de îndoială în privinţa reflectării realităţii socio-politice din comunitate.

Şi în SNP 3 cetăţenii pot alege să nu participe în număr mare la referendum (i.e. SC din M5), deoarece nu consideră chestiunea ca fiind importantă. Însă cei câţiva care votează împotriva COL duc la sancţionarea acestuia din urmă, deşi decizia aceasta nu este reprezentativă pentru comunitate. Se poate folosi astfel o decizie nereprezentativă de către primar pentru a acţiona împotriva COL, o situaţie teoretică inversă celor petrecute în Germania pre-nazistă (Zurcher, 1935) sau în România ultimilor ani (Scheppele, 2012). De aceea se impune constituirea unui cvorum, dar care să nu ţină cont de participarea în sine sau de preferinţele posibile ale votanţilor, ci de variabile exogene situaţiei votului propriu-zis.

Se va apela din nou la logica fuzzy şi la SIFM pentru a se construi un sistem inferenţial ce, în baza a trei inputuri, determină mărimea cvorumului. Odată cu prezentarea şi construirea MFC se vor explica motivele ce au condus la alegerea a trei inputuri ce determină outputul (i.e. mărimea cvorumului sau cvorumul pe scurt).

Cele trei inputuri ale MFC sunt: Tip, Discrepanţă şi Vârstă / Durată.

Figura 28. SFTIP

Din Figura 28 se observă că (sub)seturile fuzzy ale Tip (SFTIP) determină două clase lingvistice ale inputului: propunere şi abrogare. Astfel, Tip se referă la legea, hotărârea sau chiar funcţia/instituţia care este luată în calcul. În exemplul SNP, primarul face o propunere, doar că aceasta nu este o pură chestiune inovativă şi are şi rolul de a abroga (poate) deciziile anterioare luate de COL, biroul urbanistică, recomandări sau hotărâri regional-naţionale etc.

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

Tip

propunere

abrogare



108

Dacă COL ar fi dorit demiterea primarului, atunci Tip ar fi intrat sub incidenţa abrogării, la fel cum este şi cazul demiterii COL de către CC. În aceste două ultime exemple vorbim de o demitere (încadrată ca abrogare în MFC) referitoare la persoane sau adunări, nu la instituţii. Desfiinţarea funcţiei de primar sau a COL (ipotetic vorbind) ar însemna o restructurare a întregului model politic şi implicit o propunere de nou model. Deci, în cazul ambelor variabile care se regăsesc la poluri opuse (vezi Figura 28) în formă clară, non-fuzzy sau non-vagă, există atât o formă explicită cât şi implicită de neclaritate în cazurile care privesc instituţii şi nu adunări sau persoane.

Discuţia atrage după sine acum problema stabilirii Tipului şi încadrării sub anume grad în una din cele două clase ale inputului: propunere şi/sau abrogare. Justiţia este responsabilă în mod normal cu o astfel de etichetare a chestiunii, iar un aparat logico-matematic implementat sub formă computaţională ar fi extrem de util. Explorarea acestei abordări va fi lăsată pentru o cercetare ulterioară, însă subcapitolul 4.5 va face referire atât la rolul Justiţiei cât şi la o formă digitală de susţinere a demersurilor acesteia, cu aplicabilitate în chestiunea cvorumului.

Cel de al doilea input al MFC este Discrepanţa cu trei clase de valori lingvistice: mică, moderată şi mare. Asemănătoare la prima vedere cu Tip, Discrepanţa se referă la gradul de diferenţă pe care o lege, hotărâre, decizie etc. în cauză îl are cu sistemul de reguli şi legi care guvernează modelul socio-politic de la momentul respectiv. Figura 29 ilustrează subseturile fuzzy (SFDIS) ale celui de al doilea input, bazate pe perspectiva subiectivă a autorului, şi oarecum conservatoare, punând preţ pe o schimbare mai dificilă în comparaţie cu stabilitatea (i.e. clasa mică este mai redusă ca pondere ca cea moderată şi evident subdimensionată faţă de cea mare). Alegerea se datorează faptului că democraţia trebuie să se bazeze pe o Justiţie stabilă, dar totuşi supusă transformărilor în funcţie de mersul societăţii.

Figura 29. SFDIS

Diferenţierea evidentă între Tip şi Discrepanţă (poate nu foarte evidentă) se face pe baza faptului că prima se referă mai mult la decizia în sine şi cea de a doua la sistemul în totalitate.

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

Discrepanţă

mică

moderată

mare



109

Ambele inputuri au un grad de abstractizare ridicat şi ar trebui să fie apanajul Justiţiei ca grad de încadrare pe o scală de la 0 la 1 sau 0% la 100%.

Pentru al treilea input, abstractizarea este mai mică, pentru că este inspirat din vârsta unui produs sau serviciu de larg consum, care se găseşte ca abordare în inginerie, marketing sau informatică sub forma ciclurilor de viaţă. De aceea, şi scala de construire a (sub)seturile fuzzy ale Vârstei/Duratei (SFDUR) este una desprinsă din real, de la 0 la ∞. Figura 30 ilustrează cele trei variabile lingvistice ale Duratei: nou, matur şi vechi.

Figura 30. SFDUR

Ciclurile de viaţă ale unui produs se bazează pe faza de cercetare, inovaţie şi introducere pe piaţă, iar ele aduc caracterul de noutate (e.g. nou pentru o lege). Faza de creştere şi dezvoltare este similară subsetului matur, când o lege sau decizie îşi face efectul din plin. Declinul unui produs poate fi substituit prin faza de extensie uneori, cum este şi cazul unei reguli vechi care îşi dovedeşte utilitatea încă.

Figura 31. SFCVO

0

0.25

0.5

0.75

1

0 1.5 3 4.5 6 7.5 9 10.5 12 13.5 15

µ(x)

x

Durată

nou

matur

vechi

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

Cvorum

mic

mediu

mare



110

S-a dorit din prima parte a acestei lucrări să se imprime democraţiei spiritul de religie secularizată, permanent sub spectrul riturilor PDI, care se opune formei de totalitarism atemporal. De aceea Durata dă o perspectivă pe axa timpului, Tipul pe cea calitativă şi Discrepanţa pe cea spaţială în ceea ce priveşte caracteristicile unei legi sau reguli sau decizii etc. Deşi o formă de contractualism este necesară, cum s-a mai precizat, acesta aducând stabilitate pe termen scurt şi mediu, transformările accelerate ale societăţii impun o adaptabilitate crescută a sistemelor ce o guvernează, iar în cazul de faţă (dezvoltarea MFC) s-a ţinut cont de acest aspect.

Pe o scală adecvată de la 0 la 1 sau 0% la 100% se construieşte şi ultima variabilă a MFC, outputul: Cvorum. În Figura 31 sunt ilustrate cele trei subseturi fuzzy (SFCVO) ce caracterizează clasele lingvistice ce determină outputul: mic, mediu şi mare. Şi în acest caz, ca şi pentru SFDUR (vezi şi Figura 29), subiectivitatea autorului de faţă înclină către o subdimensionare a clasei mic faţă de mediu şi mare pentru a pune accent pe o participare crescută şi o legitimizare adecvată a decizie prin cvorum extins.

Recapitulând descrierea inputurilor şi outputului, Tabelul 30 prezintă valorile parametrilor şi funcţiilor folosite pentru a formaliza matematic (MathWorks, 2014) seturile fuzzy MFC (SFMFC).

Tabelul 30. SFMFC

Input NSF TFM VFM VD

σ bs ms md bd

Tip propunere trimf ( * 0.000 0.000 1.000) * 0.000 0.000 0.000 1.000 abrogare trimf ( * 0.000 1.000 1.000) * 0.000 1.000 1.000 1.000

mică gauss2mf (0.065 0.000 0.065 0.100) 0.065 0.000 0.000 0.100 0.300 Discrepanţă moderată gauss2mf (0.065 0.300 0.065 0.500) 0.065 0.100 0.300 0.500 0.700

mare gauss2mf (0.065 0.800 0.065 1.000) 0.065 0.500 0.700 1.000 1.000 nou gaussmf (0.975 0.000 * * ) 0.975 0.000 0.000 0.000 3.000

Durată matur gauss2mf (0.975 3.000 0.975 5.000) 0.975 0.000 3.000 5.000 8.000 vechi gauss2mf (0.975 8.000 0.975 15.00) 0.975 5.000 8.000 15.00 15.00 mic gauss2mf (0.065 0.000 0.065 0.100) 0.065 0.000 0.000 0.100 0.300

Cvorum mediu gauss2mf (0.065 0.300 0.065 0.500) 0.065 0.100 0.300 0.500 0.700 mare gauss2mf (0.065 0.700 0.065 1.000) 0.065 0.500 0.700 1.000 1.000

Se observă că în Tabelul 30 se folosesc valori ale parametrilor unor funcţii diferite faţă de

MFE. Apar două funcţii diferite (i.e. trimf şi gaussmf) care reprezintă abordări triunghiulară (pentru SFTIP) sau distribuţie Gauss simplificată cu o singură valoare pentru σ (în cazul SFDUR). Mai mult, pentru Durată, având o scală exprimată în ani şi nu procentual sau decimal, s-a folosit o valoare σ = 0.975, care reprezintă valoarea de 0.065 folosită ca standard în această lucrare (vezi subsecţiunea 3.2.2.1 şi/sau Anexa III) transformată pentru noua scală



111

(i.e. σ = 0.975 = 0.065 * 15, unde 15 reprezintă vârsta maximă ca ani din reprezentarea Duratei, vezi şi Figura 30 sau Tabelul 30).

Desigur, MFC se bazează pe intuiţia şi subiectivitatea autorului, dar este doar un model ce trebuie supus PDI în privinţa variabilelor, dar şi a regulilor sale fuzzy (RMFC) care sunt următoarele:

RMFC 1) Dacă (Tip este propunere) şi (Discrepanţă este mică) atunci (Cvorum este mic). Orice propunere care nu contravine niciunei alte legi necesită o reprezentativitate redusă. RMFC 2) Dacă (Tip este propunere) şi (Discrepanţă nu este mică) atunci (Cvorum este

mare). Orice propunere care, deşi cu caracter inovativ, contravine sistemului deja implementat

necesită o largă reprezentativitate. RMFC 3) Dacă (Tip este abrogare) şi (Discrepanţă este mică) şi (Durată este nou) atunci

(Cvorum este mare). O regulă care nu contravine sistemului actual nu poate fi abrogată fără un cvorum mare,

dacă ea nu este învechită sau nu este matură, pentru că ar produce instabilitate. RMFC 4) Dacă (Tip este abrogare) şi (Discrepanţă este mică) şi (Durată este matur)

atunci (Cvorum este mediu). O reprezentativitate medie este necesară pentru abrogarea unei legi mature, dacă ea nu

contravine sistemului. RMFC 5) Dacă (Tip este abrogare) şi (Discrepanţă este mică) şi (Durată este vechi) atunci

(Cvorum este mic). O lege veche poate fi abrogată pentru că este nevoie de împrospătarea sistemului, iar dacă

are o discrepanţă scăzută este nevoie de reprezentativitate mică. RMFC 6) Dacă (Tip este abrogare) şi (Discrepanţă este moderată) şi (Durată este nou)

atunci (Cvorum este mare). Deşi contravine oarecum sistemului, dacă o lege e nouă, tocmai pentru a îmbunătăţi

mersul lucrurilor, are nevoie de reprezentativitate mare pentru a fi abrogată. RMFC 7) Dacă (Tip este abrogare) şi (Discrepanţă este moderată) şi (Durată este matur)

atunci (Cvorum este mediu). O regulă are nevoie de reprezentativitate medie pentru a fi abrogată, dacă este matură

(conferind stabilitate) dar are o discrepanţă evidentă. RMFC 8) Dacă (Tip este abrogare) şi (Discrepanţă este moderată) şi (Durată este vechi)

atunci (Cvorum este mic). O lege discrepantă şi veche trebuie eliminată uşor. RMFC 9) Dacă (Tip este abrogare) şi (Discrepanţă este mare) şi (Durată este nou) atunci

(Cvorum este mediu).



112

O hotărâre proaspătă, chiar dacă are o discrepanţă mare, are nevoie de o reprezentativitate medie pentru a fi modificată, pentru a nu induce prea multă instabilitate.

RMFC 10) Dacă (Tip este abrogare) şi (Discrepanţă este mare) şi (Durată nu este nou) atunci (Cvorum este mic).

Necorelată cu sistemul şi deja matură sau veche, o regulă trebuie uşor abrogată. În alcătuirea RMFC s-a plecat de la premiza că predictibilitatea pe termen mediu şi scurt e

mai importantă decât corelarea regulilor şi legilor unui sistem, pentru că un sistem nu poate renunţa la discrepanţă atât timp cât este supus unor transformări continue, rezultat al noilor paradigme socio-politice, dar şi culturale, economice etc. De aceea s-a făcut o concesie discrepanţei din sistem, dar nu şi vârstei în alcătuirea RMFC. Pe de altă parte, s-a propus o alcătuire a distribuţiei seturilor fuzzy deloc simetrică (cu excepţia Tip), care compensează concesia făcută discrepanţei în detrimentul vârstei. Desigur, fiind doar părerea autorului de faţă, nu regulile în sine sunt importante, ci stabilirea lor prin PDI, necesar şi pentru construirea seturilor fuzzy ale componentelor (i.e. inputuri şi output) ce alcătuiesc modelul.

Tabelul 31. Formalizarea regulilor fuzzy ale MFC

Antecedenţi Consecinţe Conectori Tip Discrepanţă Durată Cvorum ŞI - 1

1 1 0 1 1 1 -1 0 3 1 2 1 1 3 1 2 1 2 2 1 2 1 3 1 1 2 2 1 3 1 2 2 2 2 1 2 2 3 1 1 2 3 1 2 1 2 3 -1 1 1

Tabelul 31 prezintă formalizarea matematică a RMFC, conform abordării Matlab

(MathWorks, 2014), standard pentru această lucrare. Înainte de a trece la calculul unor valori pe care Cvorum le ia în cadrul MFC şi raportat la

RMFC, trebuie prezentate pe scurt metodele şi operatorii care stau la baza logicii modelului, vezi şi Figura 14. Astfel, fără a se mai insista asupra motivaţiei folosirii lor (vezi subsecţiunea 3.2.2.4) se aleg următoarele: i) operatorul ŞI - funcţia minim (min); ii) implicaţia - funcţia produs; iii) agregarea - funcţia probor şi iv) convertirea la valori clare - funcţia centroid.

Folosind AOE, vezi Anexa IV, în Tabelul 32 sunt prezentate valori maxime şi minime pe care Cvorum le ia, conform cu modelul descris în acest subcapitol. Se observă, ca de obicei când e vorba de non-linearitate în SIFM, că valori optime (i.e. maxime sau minime) se obţin prin diferite soluţii care converg către acelaşi rezultat. Pe de altă parte, valori apropiate de



113

cele optime sunt obţinute cu alte configuraţii ale inputurilor, iar în privinţa valorilor medii apare acelaşi fenomen al non-linearităţii, datorită RMFC.

Tabelul 32. Valori ale cvorumului

Optimizare Tip Discrepanţă Durată Cvorum

1. Maximizare 0 0.3624 0.5 0.80941042 0 0.85 0.5 0.80941042

2. Minimizare 0 0 0.5 0.09311753 0 0.05 15 0.09311753 1 0.87 11.5 0.09311753

3. Alte valori mari 1 0.4 0 0.80609847 0 0.25 15 0.784

4. Valori medii

0.25 0.15 15 0.37 0.55 0.5 15 0.38 0.55 0.7 15 0.542 0.5 0.7 1 0.525

0.85 1 0 0.464 0.75 0.5 1.5 0.651

5. Alte valori mici 1 0.85 4.02 0.0932388 1 0.03 11.5 0.0931197

Până la urmă, valorile maxime (i.e. 0.80941042) pe care Cvorum le ia au rolul de a nu

bagateliza ideea de referendum şi de a îl utiliza în orice situaţie, iar valorile minime (i.e. 0.09311753) oferă şansa de a îndrepta anumite probleme ale sistemului cu o reprezentativitate redusă. Rămâne problema implementării unui mecanism care, sprijinind instituţia Justiţiei, să calculeze cât mai riguros valorile pentru primele două inputuri (i.e. Tip şi Discrepanţă), însă explorarea aceasta va fi lăsată pentru o altă cercetare.

4 . 4 . 2 C o n s i d e r a ţ i i f i n a l e p r i v i n d c v o r u m u l

Din perspectiva MDED, cvorumul asigură o anume reprezentativitate pentru hotărâri şi

decizii care implică corpul lărgit al cetăţenilor (e.g. CA sau CC). În această lucrare se porneşte de la premiza că nu votul în sine este important, ci participarea neimpusă, neconstrânsă. De aceea, odată cvorumul realizat, votul într-o direcţie sau alta, chiar cu un minim prag decizional atins (i.e. 50% din participanţi plus un vot), reprezintă expresia tuturor participanţilor, şi nu doar a celor care au votat de partea câştigătoare, vezi şi AR.

Pe de altă parte, ideea evitării stabilirii unui cvorum ca măsură a participării reprezentative are şi un contra-argument solid: nevoia de participare şi incluziune a cât mai multor cetăţeni. Discuţia se poartă sub următoarea alternativă a participării (AP):



114

AP 1) Să se asigure o reprezentativitate certă a deciziilor care să ducă la o legitimare reală şi implicit la asumarea ei de către marea masă a cetăţenilor. Este ceea ce s-a propus în secţiunea anterioară 4.4.1;

AP 2) Să se promoveze participarea sub orice formă, iar legitimitatea să fie dată doar de dorinţa de implicare, considerând că facilităţile pentru aceasta din urmă sunt subînţelese şi asigurate. Mai pe larg, este vorba de faptul că se preferă o decizie luată de o mică parte din comunitate, unui refuz de participare al (marii) majorităţii, ceea ce pe viitor ar conduce la o mai puternică implicare a membrilor apatici, dar nemulţumiţi de anumite decizii. Este vorba în fapt de o extensie a modelului reprezentativ actual (i.e. DR), când delegaţii sunt susţinuţi printr-un CA ad-hoc constituit. Noua paradigma de participare (NPP) este următoarea:

NPP) Aleşii şi corpul lor auxiliar reprezintă în jur de 1% din comunitate. 80% din comunitate susţin că cei 1% aleşi sunt suficienţi pentru a conduce comunitatea. Din cei 19% care nu au încredere în aleşi, mulţi (15% din întreaga comunitate) vor să aibă dreptul nu doar la opinie, ci şi la decizie. Care este soluţia corectă, în acest caz? Ca cei 80% să hotărască indirect prin cei 1% sau ca celor 15% să li se permită accesul la procesul decizional?

Părerea autorului de faţă este că cei 15% ar trebui luaţi în considerare plecând teoretic de la ideea împuternicirii (e.g. EA) şi practic de la modelul corporatist63 de business, care pune foarte mare preţ pe delegarea autorităţii către nivelul operaţional, ceea ce a creat o nouă paradigmă a afacerii de succes la nivel global condusă pe plan local (vezi şi subcapitolul 5.1).

Aşadar, pe de o parte cei 80% pot impune o tiranie a majorităţii care să îi împiedice pe cei 15% să ia decizii care mai degrabă (subiectivă părerea autorului de faţă) ar duce la progresul comunităţii. Pe de altă parte, reprezentativitatea poate fi uşor invocată şi atunci se foloseşte abordarea pe bază de cvorum. Cercetarea de faţă îşi propune doar să semnaleze că ambele abordări au argumente pro şi contra, iar soluţia trebuie să rezulte în urma PDI. Cu siguranţă, soluţia ţine de context şi câteva variabile care pot fi luate în calcul sunt: i) experienţele anterioare; ii) nevoia de împrospătare a clasei politice; iii) nevoia de inovaţie (în favoarea cooptării celor interesaţi indiferent de număr) sau iv) stabilitate; v) probleme de maximă importanţă şi vi) situaţii de criză, precum cutremur, incendiu, tornade etc. (în favoarea menţinerii unui nivel de reprezentativitate ridicat).

Desigur, un argument forte în favoarea celor puţini dar interesaţi de procesul politic este chiar ideea de reprezentativitate. Activitatea a 1% cu girul a 80% este mai aproape de realitatea socială decât cooptarea a încă 15% în aparatul decizional?!!!

Discuţia privind cvorumul şi reprezentativitatea dezbătute în acest subcapitol se încheie aici, însă capitolul următor conturează modelul conceptual ce facilitează PDI.

63 Există şi un model social corporatist în politică, care presupune conlucrarea pe multe paliere între guvern,

partide, asociaţii patronale, sindicate şi grupuri de interese diverse din ştiinţă, industrie, agricultură etc.



115

4 .5 Descr ierea pe l arg a MDED

În subcapitolul 4.1 s-a descris succint modelul E-democraţiei, stare incipientă (i.e. MDED-I), şi s-a stabilit câteva aspecte importante care, în rezumat, se referă la cooperarea (i.e. PDI) dintre componentele modelului (i.e. CMD-I: CC, CA şi CR). Se vor detalia aceste aspecte în această secţiune pentru a puncta câteva amănunte importante în viitoarea alegere şi/sau construcţie a unei arhitecturi sau a unui model de implementare a MDED (IMDED), dar şi a Componentelor MDED (CMD).

Dintre CMD-I, se va începe detalierea cu consacrată componentă CR şi se vor identifica trei subcomponente CMD binecunoscute ale ei, nelipsite, într-o formă sau alta, din democraţiile contemporane: legislativ (CRL), executiv (CRE) şi justiţie (CRJ). Se va face referire în abordarea de acum la modul cum sunt privite ele la nivel naţional pentru o simplificare a problemei. În privinţa CRL, instituţia parlamentului este considerată ca cea mai importantă pentru democraţie, indiferent de forma mono sau bicamerală64. Această lucrare se va feri să catalogheze oricare din componentele democraţiei în general (deşi principial s-a vorbit despre Justiţie şi Cetăţeni), considerând în schimb că toate sunt la fel de importante, ca într-un angrenaj care are nevoie de toate piesele pentru a da randament optim şi a funcţiona fără sincope pe termen scurt, mediu sau lung. Totodată, nici nu se va intra în amănuntele legate de superioritatea sau avantajele pe care un sistem sau altul le oferă când vine vorba de oricare dintre CMD-I. Se vor trasa anumite coordonate cât mai generale, astfel încât ele să nu impieteze asupra dezvoltării IMDED printr-o perspectivă unilaterală sau restrânsă.

În cazul CRE, se vor grupa următoarele instituţii consacrate ale democraţiei sub aceeaşi egidă: guvern, preşedinţie sau monarh constituţional. Dacă preşedintele poate avea un rol decisiv în unele sisteme democratice din perspectivă executivă şi chiar legislativă, monarhul are rol de simbol65, cu atribuţii în ceea ce priveşte promulgarea şi contra-semnarea unor legi, decrete etc. Se vor grupa, din nou pentru a simplifica problema, şi instituţia preşedinţiei şi pe cea a monarhiei sub girul executivului, iar executivul îl considerăm ca fiind determinat într-o proporţie covârşitoare de guvern66, care prevalează asupra primelor două.

În ceea ce priveşte CRJ, ne raportăm la două aspecte: prevenţie şi evaluare, sau justiţie a priori şi, respectiv, a posteriori. În subcapitolul 4.4 s-a identificat discrepanţa legilor ca fiind importantă pentru legiferare în democraţie. Mai mult, prin justiţie a priori nu se stabileşte doar

64 Parlamentele cu mai mult de două camere nu mai sunt de actualitate, existând cândva şi răzleţ, cel mai recent

exemplu fiind Africa de Sud aflată sub tutela apartheidului, cu trei camere la nivel, însă, teoretic. 65 Pentru unii ar fi chiar totemul sub care democraţia se-ar constitui ca religie modernă conform abordării lui

Durkheim, iar dacă privim monarhiile constituţionale de astăzi observăm şi o uşoară superioritate a acestora faţă de sistemul republican, din perspectiva socială, economică, culturală şi, desigur, politică.

66 Rolul guvernului şi cel al prim-ministrului sunt importante, iar o discuţie despre democratizarea relaţiilor din cadrul guvernului este necesară pentru a construi un sistem non-oligarhic.



116

un grad de încălcare a normelor juridice aflate în vigoare ci se încearcă să se preîntâmpine încălcarea unor reguli ale PDI. Dacă regulile sunt încălcate sau se bănuieşte că sunt încălcate (şi este de aşteptat ca justiţia a priori să nu funcţioneze tot timpul) atunci intervine cea a posteriori, care sancţionează abaterile, dacă se stabileşte că acestea există. În cazul ultimei, instituţiile tribunalului, judecătorului, avocatului, procurorului (pentru a ne raporta la sistemul românesc, bazat pe cel francez) constituie certitudini reale ale oricărei democraţii.

Pentru democraţia digitală, se propune un nou instrument care să gireze justiţia a priori: E-birocrația. Aceasta reprezintă o viziune ideală, poate utopică acum67, a implementării unui sistem digital de organizare a datelor, informaţiei şi cunoştinţei pe baza procesării limbajului natural68, semanticii web, a extragerii şi analizei datelor69 şi a altor instrumente (Jurafsky & Martin, 2009, pp.1-16) care se află momentan în stadiul experimental sau incipient. E-birocraţia ar include şi reperarea tehnicilor de manipulare şi propagandă care vor apărea cu siguranţă atunci când, pe platformele de discuţii, cetăţenii nu vor fi doar subiectul unui angelic şi nevinovat PDI. Prin E-birocraţie, care poate include/intersecta E-guvernarea sau să fie o extensie a ei, nu se urmăreşte întărirea autorităţii statului (fie şi de drept) sau creşterea productivităţii întreprinderii, ci monitorizarea prin mijloace digitale a regulilor MDED stabilite prin PDI. În spiritul lui Max Weber, avantajul E-birocraţiei asupra birocraţiei este acela al obiectiv-raţionalului asupra carismei subiective (Constas, 1958). Pe de altă parte, E-birocraţia trebuie privită ca funcţionarul „aflat în slujba cetăţenilor” într-o democraţie cât mai directă, plecând de la ideea egalităţii de şansă în posturi publice şi reducerea, restrângerea şi minimizarea puterii unei entităţi subiective (Thomas, 1984). Acelaşi autor (ibidem) identifică opt tehnici de administrare (WB) propuse de Weber (1946, pp.196-264) şi care se potrivesc democraţiei directe:

WB 1) Termene scurte ale îndatoririlor, dacă este posibil cu funcţionalitate între două întâlniri ale membrilor;

WB 2) Dispoziţia de eliberare din funcţie în orice moment; WB 3) Principiul rotaţiei sau al selecţiei prin tragere la sorţi în ocuparea posturilor astfel

încât fiecare membru să poată ocupa un loc la un moment dat. Aceasta face posibil evitarea acaparării puterii de către persoane cu pregătire tehnică sau a celor cu experienţă şi cu autoritate asupra secretelor de stat;

WB 4) Un mandat strict definit pentru deţinerea postului definit de adunarea membrilor. Sfera competenţelor este clar delimitată şi nu are un caracter general;

WB 5) Stricta obligaţie de a da seama adunării generale;

67E-birocrația este, la nivel incipient teoretic, o implementare digitală a birocraţiei raţionale a lui Weber, opusă

celei carismatic-subiective identificate tot de el sau celei distopice de tip kafkian. 68 Natural Language Processing în engleză, în original 69 Data Mining, în engleză, în original.



117

WB 6) Obligativitatea transmiterii fiecărei chestiuni neobişnuite care nu a fost luată în calcul către membrii adunării sau către comitetul ce îi reprezintă;

WB 7) Distribuirea puterii către un număr larg de posturi publice fiecare cu propria funcţie;

WB 8) Tratarea îndatoririi ca pe o ocupaţie secundară şi nu ca pe o ocupaţie permanentă. Tehnicile WB sunt în mare măsură respectate şi de MDED, fără ca autorul de faţă sa-şi fi

propus a priori acest lucru. Însă ele pot fi un bun prilej pentru a da startul PDI în ceea ce priveşte unele din regulile care să mijlocească relaţiile interne şi externe ale CR. Prin E-birocraţie se vor monitoriza reprezentanţii şi se va stabili gradul de îndeplinire a sarcinilor fiecărui funcţionar prin metode care ţin de inteligenţa artificială. Mai mult, se vor dezvolta modele de optimizare a acestor metode pe de o parte prin monitorizarea activităţii şi pe de altă parte prin nemijlocit PDI. Nu trebuie lăsat în sarcina digitalului rezolvarea problemelor care să ţină de birocraţie sau alte aspecte ale E-democraţiei, vezi şi ASV, ci înlesnit procesul decizional la nivel uman prin tehnici computaţionale.

E-birocraţia se aseamănă cel mai mult cu Organizarea Virtuală a Activităţii (OVA), doar că cea din urmă are un câmp mai mare de cuprindere: educaţie, medicină, administraţie, guvernare, marketing, bineînţeles comerţ, dar şi domenii mai noi precum comutare virtuală sau birou virtual. E-birocraţia este o proiecţie a OVA în planul socio-politic, cu extragerea unor date, informaţii şi/sau cunoştinţe din domeniul economic, educaţional, cultural etc.

Figura 32. CR şi inter şi intra-relaţiile la nivel decizional

Punctându-se doar faptul că dezvoltarea IA va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la interpretarea textelor, sunetelor şi imaginilor de către instrumentele digitale într-o formă

CRE

CRL

CRJ

E-Birocraţia

PDI

PDI

PDI

Flux colaborareFlux control

CR CC

CC

CC



118

relativ umană, dar lipsită de subiectivism, discuţia privind introducerea ideii de E-birocraţie se opreşte aici, urmând ca ea să fie subiectul unor cercetări ulterioare (legate şi de cuantificarea inputurilor MFC, vezi subcapitolul 4.4).

În Figura 32 se ilustrează relaţiile care se formează la nivelul decizional al CR, prin două fluxuri principale: de colaborare şi de control. Colaborarea se realizează prin PDI şi E-birocraţie, iar cea din urmă este un instrument al primului şi nu un scop în sine, fiind şi veşnic subiect al transformării pe baza PDI.

În privinţa relaţiilor de subordonare, CRJ controlează şi este controlat de către CC, din perspectiva comunicării cu exteriorul lui CR. În schimb, CRE şi CRL sunt doar în raport de subordonare atât cu CC, cât şi (sau mai ales) cu CRJ. CRE este controlat, în cadrul CR la nivel decizional, şi de către CRL.

Se observă că CRJ are rolul cel mai important şi acest lucru este conform cu descrierea pe care am făcut-o din start E-democraţiei, vezi şi Figura 2. Justiţia (e.g. CRJ) nu trebuie să fie, ca regulă, sub controlul parlamentului (e.g. CRL) pentru că ar fi subiect al abuzurilor, iar exemplele sunt triviale pentru a ne raporta doar la tânăra democraţie românească. Regulile prin care justiţia girează democraţia, sub forma statului de drept, trebuie să fie subiect al PDI mijlocit, eventual, de E-birocraţie.

Figura 33 ilustrează cum CRJ acţionează la nivel statal (pe cele trei niveluri LRN) şi supra-statal, distingându-se trei fluxuri de activitate ale justiţiei (FXJ): control, colaborare şi informare.

Figura 33. Relaţiile inter şi intra-statale la nivel de CRJ

Local

Regional

Naţional

LRN

LRN

LRN

Flux control

Flux colaborare

Flux informare

CRJ



119

La nivel statal (i.e. naţional) se realizează o permanentă cooperare între entităţi supraveghindu-se reciproc, pentru că a nu se produce o dominare autoritară a oricărui nivel asupra altuia inferior. Scopul acestui inter-control este chiar unul din scopurile principale ale justiţiei într-o democraţie: prevenirea tiraniei majorităţii asupra oricărei minorităţi reprezentative (i.e. cel mai mare duşman imanent al democraţiei), dar şi combaterea formării unor structuri oligarhice pe oricare din nivelurile LRN. Aşadar, justiţia E-democraţiei este una cosmopolită, post-naţională şi acest lucru este evidenţiat de fluxurile de informare care au loc între oricare din nivelurile LRN atât din interiorul unui stat, cât şi între state diferite. Experienţa pe care comunităţile LRN o capătă individual sau nu, trebuie împărtăşită la cerere şi celorlalte comunităţi ale MDED atunci când este pretinsă direct. Mai mult, prin E-birocraţie se pot determina automat cazuri similare, construindu-se în timp, prin mijloace digitale de stocare şi inteligenţă artificială, ceea ce s-ar constitui în e-jurisprudenţă şi accesarea ei. Pe lângă cele două FXJ amintite, i.e. control şi informare, în Figura 33 observăm şi fluxul de colaborare, care determină o relaţie de informare şi, în plus, de dare de seamă a unui nivel inferior către unul superior. Rolul acestui flux este acela de a coordona mai bine activităţile care determină gradul de discrepanţă (vezi subcapitolul 4.4).

Modelul de relaţionare, internă şi externă, al CRJ este pilduitor, chiar paradigmatic şi pentru celelalte CMD, urmând a fi subînţeles în descrierile detaliate următoare ale CMD-I.

4 . 5 . 1 P l a t f o r m a C A ( P T - C A )

S-a stabilit deja că, la nivel decizional, rolul MDED este acela de rezolva o PC prin PDI, vezi Figura 21 şi Figura 22. Odată identificată o PC, se va crea o platformă care să pună la dispoziţie entităţilor interesate (e.g. CMD) dezbaterea care va conduce la o decizie luată prin vot de către CA. Pe lângă entităţile CMD-I luate deja în calcul în subcapitolul 4.1, se vor lua în considerare şi câteva organizaţii care s-au consacrat ca fundamentale în procesul democratic contemporan: organizaţiile non-guvernamentale (ONG), partidele politice (PP) şi asociaţiile profesionale şi sindicatele (APS).

În Figura 34 este prezentată o modalitate de construcţie vizuală a unei platforme în care entităţi CMD conlucrează, pe baza PDI, sub girul CRJ.

PT-CA se află sub auspiciile a două tipuri de relaţii, luând în considerare PC: directe şi indirecte, bazate pe fluxuri de activitate ale CA (FXCA). Cele directe mediază deliberarea în mod deschis şi comun, astfel încât FXCA de colaborare ale CMD se subordonează FXCA de control al CRJ. Pe de altă parte, oricare dintre CMD are dreptul să colaboreze individual cu o altă entitate CMD, însă acest mod indirect de lucru în dezbaterea unei PC, supune FXCA auxiliar celui de supraveghere al CRJ. Este complicat să se impună un control al CRJ asupra relaţiilor individuale dintre entităţile CMD la fel cum se impune în cazul deliberării comune,



120

în special din perspectiva resurselor. Scopul FXCA de supraveghere este să asigure atât cadrul cât mai propice unei nevoi de securitate şi încredere între participanţi, dar şi de preîntâmpinare a unor aranjamente care să ducă la apariţia unor structuri clienteliste sau chiar oligarhice.

Figura 34. Platforma CA

Dacă se ia ca sursă de inspiraţie relaţiile economice dintre diverşi agenţi şi încercările de înţelegeri de tip oligopol sau de influenţare a pieţii, în cazul politicii acestea s-ar traduce prin corupţie şi încălcarea statului de drept. Rolul FXCA este tocmai acela de a preîntâmpina dezvoltarea acestui flagel.

4 . 5 . 2 C r e a r e a u n e i i n s t a n ţ e P C ( C I - P C )

În secţiunea anterioară s-a construit o platformă de lucru (i.e. PT-CA) pentru toate entităţile CMD în care justiţia este cea care girează accesul celorlalte într-un mod nediferenţiat, vezi şi Figura 34. Dacă participarea, cu excepţia CRJ, este pe acelaşi palier pentru fiecare dintre CMD, nu acelaşi lucru se întâmplă în ceea ce priveşte CI-PC. Este de la sine înţeles că autorizarea demarării unei astfel de proceduri nu trebuie să fie apanajul oricărei entităţi CMD, ci doar celor reprezentative. Astfel, pe de o parte legislativul are rolul acesta prin tradiţia democratică deja încetăţenită, însă nu trebuie ignorat şi statutul pe care cetăţeanul

PC

CRECRL CC CA ONG ASP PP

(E-Birocraţie)

PDI

PDI

Flux supraveghereFlux colaborare

Flux control

Flux auxiliar

PT-CACRJ



121

obişnuit îl are într-o democraţie participativă. De aici, se deduce că cei care au dreptul legitim să demareze CI-PC sunt CRL şi CC.

Figura 35 detaliază modul de lucru pentru procedura de creare a unei PC.

Figura 35. Crearea unei instanţe PC

Din tipurile de flux de activitate ale CI-PC (FXPC) din Figura 35 se observă două abordări, ambele aflate sub controlul CRJ. Prima este cea a creării directe şi nemijlocite a PC de către CRL, iar a doua este mai complicată, sub apanajul CC: iniţierea care are nevoie de o validare (eventual folosind mecanismul cvorumului, vezi subcapitolul 4.4). În ambele cazuri, nu doar cele două entităţi au posibilitatea de a demara procedura specifică lor, dar oricare dintre celelalte entităţi CMD au dreptul, prin FXPC de cerere, să se adreseze celor două (i.e. CRL şi CC) pentru demararea procedurii CI-PC. Regulile de funcţionare ale CRL privind organizarea internă şi procedurile proprii pentru demararea demersurilor legislative nu sunt obiectul acestei cercetări, însă scopul FXPC de iniţiere este tocmai oferirea alternativei în cazul când FXPC de cerere ale celorlalte CMD este refuzat de CRL.

Pe de altă parte, trebuie stabilite reguli în ce priveşte calcularea gradului de reprezentativitate necesară pentru ca prin CC să se creeze o PC şi acestea trebuie identificate prin PDI (e.g. un anume procent din populaţie sau un număr bine-determinat, vezi şi problema cvorumului din subcapitolul 4.4). Această abordare a CI-PC prin CC, conduce automat la crearea unei alte platforme de iniţiere a unei proceduri de investigare a necesităţii acestei PC virtuale. Discuţia despre PC virtuală se opreşte, identificându-se ca potenţial şi necesar aspect al MDED, urmând a se dezvolta subiectul într-o cercetare ulterioară, mai amplă.

Figura 36 ilustrează stările prin care o PC trece, luând în considerare toate posibilităţile. Crearea unei instanţe conduce către una din următoarele posibile stări ale unei PC (SPC):

PC

CRL

CC

CRE CAONG

ASP PP

CRECA ONG ASP

PP

Flux cerere

Flux iniţiere

Flux creareCRJ

Flux control(E-Birocraţie)

CI-PC



122

Figura 36. Stări ale PC

SPC 1) Pre-deschidere: se identifică cu FXPC de cerere şi apare atunci când se identifică de către una dintre CMD o potenţială PC.

SPC 2) Activă: este vizual reprezentată în Figura 34, când pe baza PDI şi sub girul CRJ se dezbate problema care a fost identificată în SPC 1 şi care a depăşit procesul de creare, ilustrat în Figura 35.

SPC 3) Închisă: rezultatul cu care o PC se termină este asigurat prin vot, iar odată luată o decizie în privinţa respectivei PC, aceasta capătă un statut al finalităţii.

SPC 4) Arhivată: odată ce o PC a fost închisă în urma unui vot sau unei alte decizii (e.g. de casare) aceasta trebuie arhivată pentru cel puţin două motive: re-deschiderea procedurii sau consultarea ei de către entităţi diverse. Pentru o mai bună consultare ulterioară, arhivarea unei PC ar trebui să ţină cont de câteva criterii care să ducă la facilă interogare a ei din diverse baze sau depozite de date prin utilizarea unor meta-date obţinute, eventual, prin tehnici specifice E-birocraţiei, vezi discuţia de la începutul acestui subcapitol, subsecţiunea 5.2.1.3 sau o cercetare privind accesul deschis la datele în format digital (Turcoane, 2014a).

PRE-DESCHIS

Cerere (FXPC al CMD)Start

Stop

Tranziţie

SPC

ACTIV

ÎNCHIS

ARHIVAT

RE-DESCHIS

Decizie CC sau CRL

Decizie CA/CRL sau CC

Decizie CJR

Control E-birocraţie

Decizie CA/CRL/CC



123

SPC 5) Re-deschisă: orice PC trebuie să aibă posibilitatea a fi redezbătută atunci când informaţii noi impun schimbarea unei decizii în cazul unei chestiuni politice. Desigur, regulile pentru ca o problemă să fie repusă pe masa negocierii trebuie obţinute prin PDI, însă o procedură onestă este cea care şi lansează o PC, vezi SPC2). Astfel, o PC este re-deschisă prin aceleaşi mijloace prin care a fost şi activată. În plus, suntem obligaţi să acordăm cezarului ce este al cezarului, adică justiţiei dreptul să reia o anumită procedură dacă observă ulterior că anumite reguli democratice, stabilite a priori prin PDI, au fost încălcate. Totodată, prin E-birocraţie se poate calcula gradul de discrepanţă (vezi subcapitolul 4.4) al unei decizii obţinute prin închiderea unei PC şi se poate reveni asupra ei printr-o formulă care să fie şi ea rodul PDI.

În descrierea SPC, ne-am ferit să identificăm operaţiile specifice fiecărei stări, ci doar am marcat operaţiile de tranziţie dintre acestea. La modul general, fiecare dintre SPC este subiectul PDI, iar fiecare tranziţie este rezultatul sau decizia celui din urmă.

4 . 5 . 3 C o n s i d e r a ţ i i f i n a l e a l e M D E D

În descrierea modelului extins al E-democraţiei (i.e. MDED), s-a făcut referire la o abordare din perspectiva naţională, în subsecţiunile 4.5.1 şi 4.5.2. Sistemul prezentat prin intermediul MDED se pretează la o desfăşurare similară pe orice palier LRN. Totuşi, implicarea directă a cetăţenilor este mai puţin probabilă cu cât gradul de complexitate dat de Nivelul Administrativ-spaţial, Demografic şi Social (NADS) creşte. NADS ia în considerare atât distribuţia spaţială a populaţiei, cât şi numărul acestora, fără a neglija relaţiile sociale, care sunt mijlocite în societatea cunoaşterii şi de instrumentele digitale. NADS scade odată cu scăderea coeziunii comunităţii, iar aceasta din urmă nu trebuie legată doar de componenta spaţială. Comunităţile MDED sunt cele virtuale mai degrabă, care ţin cont de componenta socială cu puternice influenţe economice şi culturale. Strâns legat de OVA, comunităţile virtuale se constituie ca noi măsuri ale componentei umane ce tinde să depăşească barierele legate de spaţialitate, frontiere, naţiuni şi limbă, construind noi tipare sociale cu repercusiuni mai degrabă pozitive asupra vieţii non-virtuale, fără a nega existenţa unor tare inevitabile ale digitalului ce augmentează sau speculează problemele realului. Fără a intra într-o dezbatere a rolului comunităţii virtuale în E-democraţie, se doreşte punctarea faptului că stabilirea delimitării între componentele LRN s-ar face prin perspectiva NADS virtual, pe baza unor instrumente socio-statistice cu fundament matematic şi eventual susţinut de E-birocraţie.

În dezvoltarea MDED s-a introdus şi conceptul de E-birocraţie, care a fost uşor conturat la începutul secţiunii acesteia şi care porneşte de la ideea unei birocraţii ideale, elastice şi non-distopice dezvoltată conceptual de Max Weber. Fără a insista asupra descrierii E-birocraţiei şi în speranţa că ea intrigă dacă nu suscită interesul, se reia, în finalul abordării E-democraţiei,



124

câteva elemente cheie ale acesteia ce pornesc de la studiul computaţional al limbajului uman în identificarea unei gândiri coerente şi structurate (Jurafsky & Martin, 2009): analiza sintactică şi statistică prin descompunere 70 , caracteristici şi combinarea lor, limbaj şi complexitate, reprezentarea semnificaţiei, semantică lexicală şi computaţională, discurs computaţional, extragerea informaţiei, extragerea răspunsurilor la întrebări şi a sumarului dintr-un text, traducerea computaţională etc.

Figura 37. Curba participării directe în funcţie de complexitatea NADS

La finalul incursiunii în descrierea MDED, reluându-se ideea participării cât mai accentuată din partea cetăţenilor, în Figura 37 se creionează o modalitate de exprimare a acesteia în funcţie de nivelul LRN.

Capitolul acesta a discutat un model conceptual al E-democraţiei plecând de la o abordare de sus în jos. S-a prezentat iniţial un model de bază, s-au luat apoi în discuţie şi însuşite critici la adresa democraţiei digitale, s-a propus un model de selecţie a reprezentanţilor pe baza loteriei construite pe metode de generare a numerelor aleatoare, a fost luată în discuţie problema reprezentativităţii şi la sfârşit s-au trasat coordonatele necesare pentru abordarea implementării modelului, din perspectivă informatică şi informaţională, în capitolul următor.

70 (syntactic and statistical) parsing în engleză, în original

local

Participare directă

NADSregional naţional supra-naţional

Participare directă la nivel local trebuie să susţină întregul edificiual democraţiei participative. Dacă implicarea civică la nivel local

este eludată pentru accederea la un nivel superior, atunci aparpremizele apariţiei unui efect de surpare al democraţiei.

Participare directă la nivel regional în cazul unui statînseamnă implicarea dincolo de proxima comunitate

Participările directe la nivel naţional şi mai sus suntdificil de realizat, dar nu trebuie excluse defel.


Implementarea democraţiei digitale

125

5. Implementarea democraţiei digitale în societatea cunoaşteri i

În capitolele anterioare s-a descris conceptual democraţia digitală în societatea cunoaşterii (sau E-democraţia, pe scurt), vezi capitolul 4. Pe alocuri s-a modelat şi logic conceptul de E-democraţie (capitolul 3) sau chiar s-au descris (capitolul 2) anumite date fizice istorice care au fost şi prelucrate într-un model cantitativ-calitativ (capitolul 3) şi dezvoltate în model conceptual (capitolul 4). Arhitectura E-democraţiei nu este gândită strict în sensul construcţiei ce urmează şablonul modelelor conceptual, logic şi fizic, pentru că o astfel de arhitectură nu poate fi subiectul unei cercetări precum aceasta. Pe de altă parte, E-democraţia se pretează destul de greu unei astfel de abordări consacrate, pentru că presupune un soi de căutare, de dibuială inerentă unui demers de aşa natură. Lucrarea de faţă îşi propune o privire de ansamblu din perspectiva social-politică a democraţiei şi a rolului din ce în ce mai accentuat pe care TIC îl poate avea în a contura o democraţie participativă, urmărind să facă anumite introspecţii informaţionale în cibernetica politică. S-a încercat demonstrarea necesitaţii unei participări cât mai pronunţate, bazate pe PDI, şi s-a conturat un sistem politic cu valenţe democratice validate încă din Atena antică, dar care s-ar plia cu uşurinţă lumii digitale actuale. Construcţia unui model şi/sau implementarea informatică a unui astfel de sistem nu poate fi propusă într-o singură lucrare concepută de un om, grup de oameni sau chiar de o echipă largă de cercetători. Se încearcă construirea pledoariei pentru E-democraţie plecând de la o abordare de jos în sus, iar arhitectura ei trebuie să fie o consecinţă a diverselor modele şi sub-modele (informaţionale sau de altă natură) propuse de diverse comunităţi, organizaţii sau chiar de indivizi. Acestea trebuie să fie validate de societate prin implementări şi optimizări continue şi cu siguranţă nu trebuie să aibă o abordare exclusivistă. Pe scurt, E-democraţia trebuie să fie o sinteză perpetuă a unor neobosite căutări de optimizare a ei însăşi şi, în consecinţă, arhitectura ei este subiectul unei geometrii variabile. Scopul acestei lucrări este acela de veni cu sugestii şi argumente care să servească unor cercetări ulterioare, iar în capitolul acesta vor fi făcute câteva propuneri legate de spaţiul politic dintr-o perspectivă informaţională. După ce se va regla, în sfârşit pentru această cercetare, conturile cu partea conceptuală şi logică a E-democraţiei, din perspectivă informatică/informaţională de această dată în primul subcapitol, în capitolul al doilea se va descrie partea de metodologii propuse pentru implementarea structurilor de date fizice ale MDED. În acest capitol se încearcă a se stabili un model informaţional care să susţină şi să completeze unele concepte deja prezentate


Implementarea democraţiei digitale

126

anterior dintr-un unghi descriptiv-generalist. Cu această ocazie va fi descrisă SoC ca fundament al construcţiei MDED, care la rândul ei va fi creionată în capitolul următor şi din perspectiva structurilor informaţionale.

5 .1 Descr ierea Soc i e tă ţ i i Cu n oaş ter i i (SoC )

Ce este societatea cunoaşterii? Trăim deja într-o astfel de societate sau e doar o aspiraţie? Este următorul pas după societatea informaţională într-o lume a progresului şi a unei mai ‚bune stări’? Sunt câteva întrebări legitime cărora le vom răspunde în acest capitol printr-o abordare interdisciplinară socio-informaţională.

Rolul digitalului în societatea modernă este atât de pronunţat şi practic unanim acceptat încât el nu este doar preocuparea specialiştilor direct sau adiacent implicaţi în domeniul extins al informaticii, ci şi al cercetătorilor din oricare alt domeniu. Informaţionalul şi computaţionalul sunt atât de profund implicate în viaţa de zi cu zi încât cu greu ne putem raporta la altceva decât la o era digitală. De aceea misiunea de a construi un model (e.g. SoC) este oarecum la îndemână, trebuind doar a aranja convenabil (sau mai degrabă optim) piesele disparate dintr-un puzzle izvorât din cercetarea teoretică şi empirică contemporană. Nu doar că este greu ca să construim un model al societăţii cunoaşterii sau al E-democraţiei plecând de la o abordare originală, ci mai degrabă este una ineficientă şi chiar distopică. E-democraţia nu poate fi construită de o persoană sau de o echipă, cum se puncta şi anterior, ci ea se naşte ca o sinteză în societatea democratică aflate sub girul informaţionalului. Rolul acestui capitol este să puncteze cunoaşterea contemporană prin prisma cooperării sub semnul democraţiei şi nu al autoritarismului sau totalitarismului (e.g. un sistem izvorât din logica unui individ sau grup restrâns). Pe alocuri vor fi şlefuite unele detalii şi vor fi făcute propuneri, care nu urmăresc originalitatea ci utilitatea şi/sau optimizarea dintr-o perspectivă proprie autorului de faţă, dar susţinută de rezultate validate sau legitimate de societate.

O încercare de a descrie societatea cunoaşterii vine din partea UNESCO (2005), care stabileşte patru principii (UNSoC) care ar sta la baza trecerii către aceasta plecând de la societatea informaţională de astăzi:

UNSoC 1) diversitate culturală; UNSoC 2) acces egal la educaţie; UNSoC 3) acces universal la informaţie (la nivelul domeniului public); UNSoC 4) libertatea de expresie. Pentru a îndeplini UNSoC sunt precizate trei obiective majore (UNOB):


Implementarea democraţiei digitale Descrierea societăţii cunoaşterii

127

UNOB 1) Promovarea oportunităţilor digitale şi a incluziunii sociale prin folosirea accentuată a TIC în vederea: depăşirii barierelor sociale71, creşterii spiritului comunitar72, pentru o mai bună guvernanţă şi pentru o participare socială mărită. Societatea cunoaşterii este una echitabilă, care încearcă să includă grupurile dezavantajate (săracii, cei cu dizabilităţi, minoritarii), femeile şi tinerii cu sprijinul mediului digital.

UNOB 2) Creşterea capacităţii pentru: cercetare ştiinţifică, distribuirea informaţiei şi a creaţiilor culturale, performanţă şi cooperare. Producţia şi diseminarea educaţiei, a ştiinţei şi culturii printr-o echitabilă participare sunt cruciale în societatea cunoaşterii. Acestea se bazează pe crearea unor reţele de grupuri virtuale ce împărtăşesc interese comune.

UNOB 3) Creşterea oportunităţilor de învăţare prin accesul la un conţinut şi sistem de distribuire diversificate. TIC trebuie să contribuie la îmbunătăţirea calităţii metodelor de învăţare şi predare, a schimburilor informaţionale şi de cunoştinţă, pentru că beneficiază de avantajul unui cost redus. Totodată, prin inovaţie, experimente şi simulare se poate facilita dialogul între entităţi locale, naţionale şi internaţionale pentru a se stabili măsuri de promovare şi optimizare a procesului de educaţie deschisă tuturor categoriilor.

Principiile UNSoC sunt importante pentru că ele arată o preocupare politică internaţională pentru definirea unui cadru al societăţii cunoaşterii şi necesitatea ei. Aceste principii se regăsesc în mare măsură şi în cercetările de natură ştiinţifică care vor fi prezentate cu scopul de a contura SoC ca fundament al MDED.

5 . 1 . 1 S o c i e t a t e a c u n o a ş t e r i i î n t r e r e a l i t a t e ş i i d e a l

Dacă în subcapitolul 4.2 în care s-au prezentat criticile ce sunt aduse E-democraţiei nu s-a ezitat introducerea în discuţie a unei laturi subiective73, se va proceda la fel şi aici tot pentru a da o mai largă perspectivă explorării. Totuşi, de data aceasta se va prezenta un punct de vedere care are şi o latură ştiinţifică pe lângă cea subiectivă, de natură antropologică. Lucrarea A Cyborg Manifesto a lui Donna Haraway (2001) prefigura din anii '90 ai secolului trecut un nou tip de fiinţă care are caracteristicile unui organism cibernetic, izvorât din realitatea socială dar şi din ficţiune. Metafora cyborg-ului conţine în ea un feminism moderat şi o relaţie puternică cu mediul biologic înconjurător, iar ea este interpretabilă ca un semn al nevoii de incluziune (unul din cei trei piloni ai PDI). Opunându-se dualismului minte - corp, animal - maşină, idealism - materialism şi identificând informatica dominării74 dar şi pericolul unui totalism feminist, Haraway descrie cyborg-ul ca pe o figură plină de ironie dar şi de speranţă (Bell, 2007). Deşi conceptul de cyborg ne duce cu gândul la o combinaţie nefericită de om-

71 capacity building, în original 72 empowerment, în original 73 nuvela Franchise de Isaac Asimov 74 informatics of domination, în original



128

maşină, Haraway pune accent pe realitatea socială creată prin limbaj, cyborg-ul fiind o întruchipare a relaţiei dintre umanitate şi instrumentele digitale şi sociale (Haraway, 2001).

Dacă societatea cyborg apare uşor romanţată sau mitică, trebuie cercetat şi dintr-o perspectivă cât mai aproape de ştiinţa sociologiei cărei tip de societate îi aparţinem şi trebuie identificat cât de aproape suntem de principiile UNSoC descrise anterior. Pentru început trebuie stabilit ce este societatea informaţională, iar apoi trebuie văzut dacă aceasta este o precursoare a societăţii cunoaşterii sau dacă cele două se suprapun şi cât anume o fac. Nu în ultimul rând trebuie stabilit şi în ce fază ne aflăm acum.

Frank Webster(2006, pp.8-22) identifică cinci criterii (FWC), care nu trebuie obligatoriu să se excludă reciproc, pentru definirea societăţii informaţionale:

FWC 1) tehnologic: datorită inovaţiilor tehnologice începând cu anii 1970 lumea trebuie regândită în termeni sociali pentru că impactul acestora este unul profund;

FWC 2) economic: faptul că economia informaţională le depăşeşte pe cea agrară şi industrială constituie premiză pentru a ne raporta la o nouă epocă;

FWC 3) ocupaţional: idee agreată de unii sociologi, presupune că noua structura a locurilor de muncă îndreptăţeşte denumirea de eră informaţională;

FWC 4) spaţial: ne aflăm într-o lume a legăturilor şi reţelelor care re-definesc legăturile sociale iar consecinţa este că am trecut într-o nouă eră;

FWC 5) cultural: structurile informaţionale stau la baza exprimării culturii de azi, iar explozia simbolurilor în media, modă, politică etc. ne situează într-o epocă nouă.

Însă toate aceste criterii (în opinia celui care le identifică şi care crede în rolul informaţiei dar nu şi într-o eră post-industrială sau informaţională) presupun că schimbările cantitative atrag după sine şi o nouă ordine socială de o calitate diferită (e.g. pentru că există mai multă informaţie în ziua de azi automat epoca este informaţională). O a şasea definiţie a societăţii informaţionale are la bază informaţia/cunoştinţa teoretică şi deşi nu este acceptată de susţinătorii erei informaţionale, este singura care conţine aspectul calitativ. Webster(2006, pp.28-30) consideră cunoştinţa teoretică ca fiind factorul determinant al societăţii actuale, iar ea a depăşit stadiul cercetării ştiinţifice şi al tehnologiei prin prezenţa în toate domeniile aflate în zona de interes a fiinţei umane. Pe de o parte face apel la acest concept ca definitoriu pentru societatea actuală, aflat în opoziţie cu tendinţa pentru gunoi informaţional care este strâns legat şi de propaganda pe bază de false nevoi. Pe de altă parte atrage atenţia asupra rupturii informaţionale 75 şi asupra noţiunii de capital al cunoştinţei şi al rolului acestuia pentru obţinerea profitului în detrimentul accesului lărgit la informaţie (pp.147-49), vezi UNSoC 3.

Frank Webster are o privire oarecum critică asupra conceptului de eră informaţională şi îşi argumentează solid opiniile, făcând apel şi la alţi gânditori şi cercetători ce îi împărtăşesc o

75 information gap, în original



129

parte din convingeri. Iar o convingere puternică este aceea că societatea actuală are multe caracteristici inovative, dar ea este o moştenire firească a unei ere anterioare, şi nu o ruptură în cursul firesc al istoriei societăţii umane. Punând preţ pe informaţie şi cunoştinţă, atrage atenţia, menţionându-l ca susţinător al ideii pe Anthony Giddens, că acestea stau sub imperiul a două forţe ale societăţii contemporane: i) supravegherea ridicată şi ii) violenţa, războiul şi statul naţiune (pp.203-06).

O perspectivă uşor diferită, deşi împărtăşeşte anumite idei cu Frank Webster, are unul dintre cei mai importanţi sociologi contemporani, lucrările sale fiind considerate ca o referinţă de bază pentru studiul societăţii actuale. Este vorba de Manuel Castells care face o analogie a lumii contemporane cu un sistem de conexiuni sociale căreia îi şi dă o denumire sugestivă: societatea reţea76. Într-o lucrare care sintetizează propria operă, ce face parte dintr-un volum pe care îl şi editează, Castells (2005, p.3) tranşează lucrurile din start: „tehnologia nu determină societatea, este societatea”. Însă ceea ce defineşte societatea reţea nu este tehnologia în sine, ci interconexiunea dintre paradigma noilor tehnologii şi organizarea socială actuală. Abordare sociologică a lui Manuel Castells are o puternică influenţă economică 77 , iar un concept cheie al lui este cel de „informaţionalism” care asigură o schimbare în societate, şi nu o revoluţie. Capitalismul rămâne un factor determinant însă sub paradigma acţiunii cunoştinţei asupra cunoştinţei, chiar şi cu efecte precum dominaţia sistemelor financiare care, odată cu suportul digital, încearcă să controleze economia globală caracterizată acum de o geometrie variabilă istorică, economică şi geografică generată de: interdependenţă, asimetrie, regionalizare, diversificare sporită, incluziune selectivă şi segmentare exclusivă (Bell, 2007, pp.59-62).

Antropologul Arjun Appadurai are o perspectivă asemănătoare cu cea a lui Manuel Castells, identificând cinci fluxuri disjunctive78 sau ramificaţii (AAFD) ale culturii economice globale (p.62) :

AAFD 1) ramificaţii etnice: fluxuri de oameni (emigranţi şi imigranţi, refugiaţi, sezonieri, turişti) care se mişcă individual sau colectiv, permanent sau temporar, voluntar sau involuntar;

AAFD 2) ramificaţii tehnice: fluxuri ale tehnologiilor mecanice sau informaţionale, de calitate superioară sau inferioară, inclusiv aptitudini tehnice;

AAFD 3) ramificaţii financiare: fluxuri de capital licit sau ilicit, pe pieţe globale sau de spălare a banilor;

AAFD 4) ramificaţii media: fluxuri de imagine produsă şi diseminată în funcţie de consumator, fără a reflecta neapărat realitatea;

76 network society, în original 77 de aceea, Castells este considerat un urmaş al lui Karl Marx, deşi el se delimitează de filosofia acestuia,

asumându-şi totuşi unele strategii de investigare sociologică 78 scapes, în original: ethnoscapes, technoscapes, finanscapes, mediascapes, deoscapes



130

AAFD 5) ramificaţii doctrinare: fluxuri de idei sau ideologii, în special globaliste, promovate de cultura occidentală (e.g. democraţie, libertate, drepturile omului).

Se observă şi o similitudine între AAFD şi FWC, iar acestea susţin ideea lui Manuel Castells că reţeaua este alcătuită din mai multe reţele semi-autonome în funcţie de produs, strategie, proces, piaţă etc. (Castells, 2005, pp.8-9). Aşadar, nu vorbim despre o reţea, ci despre o reţea de reţele, sinonim cu sfera publică a lui Habermas care este extinsă, conform lui Keane, la mai multe sfere publice mai mici, dar specializate şi adaptate pentru: dezbateri argumentate, transfer de informaţie şi păstrarea autonomiei (Webster, 2006, p.200). Idee de reţea sau sferă unică, viziune holistică, nu este dezirabilă şi nici nu pare să fie susţinută de mersul societăţii, iar o discuţie privind acest aspect va fi prezentată în secţiunea 5.1.3.

Pentru Manuel Castells economicul joacă un rol important în definirea societăţii, iar forţa de muncă este caracterizată de flexibilitate ce susţine stabilitatea şi integrarea femeii79 prin trecerea de la „organizaţia masculină la femeia flexibilă”. Transformarea muncii şi a societăţii (Castells, 2005, pp.9-15) se bazează pe următoarele concepte cheie (TMC):

TMC 1) tehnologia atrage după sine inovaţie şi crearea unor noi locuri de muncă şi nu conduce la creşterea şomajului;

TMC 2) munca auto-programabilă este principala sursă de inovaţie şi productivitate, iar companiile se folosesc de noul tip de angajat preocupat să caute noi tipuri de oportunităţi (e.g. să creeze, să aibă mai mult timp liber, nu neapărat bani);

TMC 3) noua sociabilitate, care nu duce la diminuarea interacţiunii faţă - în - faţă sau la izolare prin folosirea internetului, ci şlefuieşte noi prietenii reale şi indivizi mai activi social şi politic;

TMC 4) individualismul în reţea80 este cultura dominantă a societăţii actuale, TIC stând la baza selectării tipul de comunicare pliat pe nevoile şi dispoziţiile individului;

TMC 5) sfera comunicaţională, inclusiv media, este dominată de trei caracteristici: i) media este şi globală şi locală, generică şi individualizată, dependentă de piaţă şi produs, ii) sistemele comunicaţionale sunt din ce în ce mai mult digitalizate şi interactiv graduale, devenind flexibile şi diversificate şi mai puţin centralizate şi iii) comunicarea de masă auto-direcţionată 81 este iniţiată de grupuri sau indivizi, eludând sistemul media clasic, fiind transmisă prin internet, astfel încât devine accesibilă global;

TMC 6) procesul politic este transformat sub condiţiile culturii realităţii virtuale, asta pentru că virtualitatea este fundamentul realităţii prin noi forme de comunicaţii socializate şi pentru că prezenţa în media este esenţială propagandei pro şi contra;

79 implicarea femeii în politică a fost discutată în secţiunea 4.3.2 80 networked individualism, în original 81 self-directed mass communication, în original



131

TMC 7) apariţia noului stat care înlocuieşte statul-naţiune al erei industriale, datorită globalizării care, deşi nu naşte aspiraţii către o guvernare mondială, promovează o co-suveranitate ce menţine idee de statalitate; se configurează statul-reţea ca răspuns al contradicţiei dintre globalizare şi statul naţiune, şi nu urmare a tehnologiei inovatoare.

Societatea reţea nu este o destinaţie, un ideal către care umanitatea se îndreaptă, ci o realitate evidentă, dar care, conform lui Castells (2005, pp.17-19), are şi unele deficienţe (DMC) ce preîntâmpină dezvoltarea productivităţii, creativităţii, echităţii:

DMC 1) sectorul public este determinant în dezvoltarea şi construcţia societăţii reţea, doar că nu îşi asumă rolul precum cel privat, cel puţin prin difuzia e-guvernanţei, e-securităţii, e-sănătăţii, e-educaţiei etc.; modelul statutului raţional birocratic din era industrială fiind neconform cu societatea reţea (vezi discuţia despre E-birocraţie ca soluţie, subcapitolul 4.5);

DMC 2) sistemul educaţional trebui reformat, pentru a se debarasa de patriarhalism şi tradiţionalismul familial, prin învăţământ bazat pe inovaţie şi creativitate, noi tehnologii şi un ciclu extins pe întreaga durată a vieţii;

DMC 3) creşterea economică nu se reflectă şi în evoluţia ţărilor marginalizate, ba dimpotrivă, ruptura între societăţile dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate adâncindu-se;

DMC 4) creativitatea şi inovaţia sunt fundamentale pentru orice fel de societate, doar că acestea sunt stânjenite (pentru a folosi un eufemism) de legislaţia drepturilor de autor moştenită din era industrială; soluţia ar fi promovarea produselor software cu sursă deschisă82.

Societatea reţea este o precursoare a democraţiei directe prin democratizarea TIC, iar prin inovaţie şi creativitate se va reuşi să se găsească soluţii fezabile în plan social şi politic (Castells, 2005, pp.20-21). Patru caracteristici sunt definitorii pentru cultura societăţii reţea: tehno-meritocraţia, „hacktivismul”, comunitarianismul virtual şi antreprenorialul. Şi chiar dacă pare că doar cea de a doua caracteristică este specifică curentului „cu sursă deschisă”, toate cele patru se regăsesc în el (Bell, 2007, p.85). Despre rolul produselor software sau hardware cu sursă deschisă se va discuta în secţiunea 5.1.2, acum trebuie doar precizat ce se regăseşte sub noţiunea de hacktivism, care are adeseori o conotaţie negativă pentru publicul larg: „folosirea creativă a mediului digital pentru a facilita protestele online, a susţine nesupunerea civică în spaţiul cibernetic şi a întrerupe fluxul informaţional prin intervenţia deliberată în reţeaua capitalului global” (p.133).

Economia digitală are toate şansele să fie motorul dezvoltării societăţii de orice tip, pentru că aşa cum monopolul informaţiei al Bisericii Catolice a fost spart de tipografie, tot la fel monopolul regimurilor autoritariste bazate pe export de materii prime poate fi întrerupt de dezvoltarea sectorului TIC. Mai mult există o legătură între progresul economic şi politic şi valorile culturale şi tehnologice, dar instituţiile publice se adaptează mai greu transformărilor şi inovaţiei fără o presiune exterioară (Skoric & Park, 2014).

82 open source, în original



132

Ideea de reţea e susţinută de difuzia democraţiei între statele vecine, preîntâmpinând controlul sau alterarea fluxurilor de informaţie de către guverne, cu un rol din ce în ce mai pregnant al dispozitivelor mobile (Rhue & Sundararajan, 2014).

Din perspectiva economiei bazate pe cunoştinţă, un rol foarte important îl are E-educaţia care poate fi însă o sabie cu două tăişuri dacă se pune accent pe transfer de informaţie selectată de un sistem computaţional (Collis, 2005, p.217). Soluţia este cooperarea în cadrul procesului educativ prin două componente: studiul aprofundat în domeniul propriei discipline şi responsabilizare prin predarea mai departe a cunoştinţelor acumulate colegilor din afara domeniului propriei discipline (p.218). Pentru a preîntâmpina barierele ce stau în calea educaţiei online (e.g. costul echipamentelor, managementul sistemelor, securitatea etc.), indiferent de tipul educaţiei (e.g. informală în cadrul organizaţiei, profesională, şcolară) procesele primare ale învăţării trebuie regândite punând preţ pe a cunoaşte „de ce”, „cine”, „când”, „unde” mult mai mult decât „ce” (p.222).

Educaţia este primordială pentru democraţie, mai ales dacă o privim, chiar prin prisma PDI, ca pe un continuu proces de învăţare din erori şi optimizare perpetuă a sistemului83. Acest aspect este susţinut de teoria reflexivităţii, care presupune o construcţie socială a cunoştinţei (Bell, 2007, p.124). Iar educaţia nu trebuie să aibă un caracter elitist sau conservator ci trebuie să se integreze mediului şi tendinţelor. Mai ales modelul tradiţional de învăţare, cu şcoala şi biblioteca non-virtuale în centru, se loveşte de câteva bariere: orele de acces, diminuarea fondurilor, taxarea, creşterea preţurilor, închiderea stabilimentelor neprofitabile (Webster, 2006, p.140). Se va reveni în subcapitolul 5.2 asupra rolului E-educaţiei prin interacţiune asupra E-democraţiei, aici doar punctându-se nevoia de participare şi responsabilizare prin învăţare în societatea reţea, care se conturează ca o replică reală a unei SoC ideale.

În secţiunea următoare va fi abordată o componentă importantă a educaţiei şi la fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă, pentru E-democraţie: produs software liber84 (PSL) sau produs software cu sursă deschisă (PSD).

5 . 1 . 2 S o f t w a r e l i b e r s a u c u s u r s ă d e s c h i s ă ( S L S D ) , o f o r m ă d e e l i b e r a r e a i n f o r m a ţ i e i

O problemă importantă privind informaţia, şi mai puţin cunoştinţa, este cea referitoare la accesul gratuit sau contra-cost. Amândouă sunt considerate ca resurse principale în economia contemporană, comercializarea şi distribuirea lor ridicând aprinse dezbateri pro şi contra. În

83 ceea ce în literatura informatică se numeşte trial - by/and - error optimization 84 free software, în original



133

această lucrare nu se va lua parte niciunei dintre tabere, dar se va încerca argumentarea folosirii unor tehnologii şi metodologii SLSD care se potrivesc implementării E-democraţiei.

Dacă până la apariţia internetului comunicaţiile erau de tipul unul la unul sau la câţiva (e.g. telefonul) şi mai apoi unul la mulţi (e.g. radioul), relaţiile sociale, politice şi economice au fost redefinite prin instrumentele de comunicare mulţi la mulţi, ce sunt parte din rutina zilnică a ceea ce numim spaţiu virtual (Branco, 2005, p.290). Faptul că transportul de mărfuri este mai scump ca cel al biţilor nu a împiedicat informaţia/cunoştinţa să devină un produs scump care să ducă la un nou tip de excludere: cea digitală (pp.290-92). În domeniul multimedia diferenţa între consumator şi producător a fost redusă dând naştere unui „prosumator”85, iar comunicarea a devenit „glocală”, o combinaţie între locală şi globală86 (Bell, 2007, p.78). Transformările şi adaptările noilor tehnologii multimedia se produc rapid pentru că sunt instrument de propagandă şi manipulare, aceasta fiind o faţetă negativă a abundenţei informaţiei dirijate (Webster, 2006, p.167).

Care este soluţia pentru a lupta contra costului ridicat al produselor software ce previn accesul la cunoştinţă în multe regiuni ale globului (Branco, 2005, p.292) sau chiar la informaţie pretutindeni, datorită controversatelor drepturi de autor (Webster, 2006, p.145)? Să fie răspunsul la această întrebare dat de SLSD?!! Există vreo diferenţă între PSL şi PSD?

PSL implică o anume atitudine socială şi anumite aspecte etice, pentru că acest curent se opune în mare măsură produselor care nu sunt de aceeaşi natură, pe când PSD este mai degrabă o metodologie pentru dezvoltare software, (Stallman, 2014). Ideea de PSL nu face referire la gratuitate ci la o eliberare de constrângerile impuse de produsele software non-libere. Pentru ca un produs să fie considerat PSL trebuie ca următoarele caracteristici (CSL) să fie îndeplinite (Branco, 2005, p.294):

CSL 1) libertatea de a folosi programele indiferent de scop; CSL 2) libertatea de a modifica programele şi de ale adapta conform cu propriile nevoi

(este necesar accesul la codul sursă pentru aceasta); CSL 3) libertatea de a distribui copii ale programului, gratuit sau nu; CSL 4) libertatea de a distribui versiuni modificate ale programelor pentru ca întreaga

comunitate să beneficieze de îmbunătăţiri. Conform celor patru criterii CSL, promotorii curentului PSL sunt uşor de încadrat în

categoria „proletarilor cibernetici” sau în curentul „hacktivism”. Oricât de tentantă şi folositoare pare oferta acestor activişti pentru libertatea softurilor, o dispariţie a produselor software de autor (PSA) nu ar duce decât la un autoritarism sau chiar totalitarism al unei singure facţiuni. Atât timp cât alternativa există (PSL, PSD sau PSA) competiţia este benefică pentru utilizatorul final (UF), dar şi pentru generare de informaţie sau cunoştinţă în general.

85 prosumer, în original, o combinaţie între producer şi consumer 86 glocal este o combinaţie între global şi local obţinută prin broadcasting şi narrowcasting



134

E-democraţia trebuie să fie locul incluziunii, al dezbaterii şi al participării (adică PDI) neîngrădite în toate domeniile cunoaşterii şi nu trebuie să înlocuim autoritarismul corporaţiilor cu cel al hacktiviştilor.

De multe ori PSL şi PSD se suprapun, neputându-se face o diferenţiere clară între ele, conform unuia dintre cei mai proeminenţi susţinători ai PSL, Richard Stallman (2014). Open Source Initiative (2014), susţinători ai PSD, şi-au stabilit şi ei criteriile (COSI) de identificare ale produselor care intră în categoria promovată de acest grup de iniţiativă:

COSI 1) redistribuire liberă sub formă gratuită sau cu plată a programelor sub formă parţială, întreagă sau împreună cu alte programe;

COSI 2) codul sursă trebuie distribuit împreună cu programul într-o formă cât mai accesibilă şi în formă compilată;

COSI 3) modificarea programului este permisă; COSI 4) codul sursă original trebuie specificat şi nu trebuie modificat fără permisiune

explicită, iar dacă modificările sunt acceptate trebuie făcute sub forma unei versiuni noi proprii;

COSI 5) licenţa programului nu trebuie să fie discriminatoare la adresa vreunui grup sau persoană;

COSI 6) programul nu trebuie restricţionat de la a fi aplicat într-un anume domeniu; COSI 7) licenţa trebuie să fie aceeaşi pentru toţi beneficiarii; COSI 8) licenţa nu trebuie să fie particulară unui produs; COSI 9) licenţa nu trebuie să restricţioneze alte programe distribuite împreună; COSI 10) licenţa nu trebuie să impună nicio tehnologie de implementare, stil sau interfaţă. Comparând criteriile CSL şi COSI se observă că cele din urmă sunt mai restrictive, cu un

pronunţat caracter prohibitiv. Aşadar COSI, preocupate mai mult să interzică decât să garanteze ceva, sunt undeva la mijloc între principiile care guvernează PSA şi PSL.

Indiferent de tipul de metodologie sau de tehnologie folosit important este rezultatul, iar acesta trebuie să se integreze sub forma unui model care să pun preţ pe continuă perfecţionare. Înainte de abordarea concretă a IMDED, se va discuta rolul datei, informaţiei, cunoştinţei şi înţelepciunii în definirea SoC.

5 . 1 . 3 M o d e l u l D a t a - I n f o r m a ţ i e - C u n o ş t i n ţ ă - Î n ţ e l e p c i u n e ( D I C I / D I K W )

Secţiunea aceasta tratează DICI, cunoscut ca DIKW în literatura de specialitate, un concept foarte utilizat în construcţia sistemelor informatice/informaţionale, doar că aici este abordat din perspectiva SoC. De fapt, modul în care DICI este construit şi logica din spatele lui explică, dintr-o perspectivă informaţională, legăturile şi transformările care au loc în SoC.



135

Modelul clasic al DICI are o arhitectură piramidală, stratificată pe patru paliere sau niveluri, iar în Figura 38 se ilustrează această concepţie susţinută de diverşi autori (Hey, 2004; Liew, 2007; Rowley, 2007).

Figura 38. a) Piramida şi b) Lanţul DICI

Componentele DICI sunt entităţi abstracte, neexistând o evidenţă fizică a lor, ceea ce face extrem de intangibil (şi la figurat, desigur) întregul model. De aceea există mai multe abordări (Rowley, 2007), dar şi critici sau îmbunătăţiri ale modelului care propun: o relaxare a relaţiei dintre elementele ierarhiei (Ahsan & Shah, 2006), dezbaterea componentelor din unghi antitetic (Bernstein, 2009) şi chiar propunerea de a considera ierarhia ca total nepotrivită şi metodologic greşită (Frické, 2009).

S-a făcut o scurtă prezentare modelului DICI şi s-a şi ilustrat varianta clasică a acestuia, acum fiind momentul pentru a încerca o scurtă dar concisă definire a componentelor sale, plecând de la studiul cuprinzător al lui Jennifer Rowley (2007), dar care va fi completat şi cu alte viziuni:

• Data: nu are înţeles sau valoare, izvorând din observaţii şi fapte dezorganizate şi neprocesate, fiind o descriere elementară a lucrurilor, un obiect brut (Rowley, 2007).

Opusul datei este văzut ca absenţă sau nevoie de dată (Bernstein, 2009). Odată înregistrată într-o bază de date (de orice fel) ar trebui să aibă înţeles (i.e. semantică) şi să fie practic robustă, fără a avea cele două caracteristici propuse de modelul clasic: adevăr şi certitudine (Frické, 2009). Pe de altă parte, data este văzută ca semn sau simbol ce captează un eveniment sau imagine reale (Liew, 2007) sau ca un fapt care nu relaţionează cu alte entităţi (Bellinger et al., 2004).

• Informaţia: este dată formatată, care are valoare de înţeles adăugată, dată cu înţeles şi cu utilitatea pentru fiinţele umane, dată procesată pentru un scop anume sau agregată pentru a

eficienţă

timp

C

I

D

I

procesare

aplicare

integrare

Programare

Valoare

înalt

scăzutînalt

scăzut

D

I

C

I

a) b)



136

decide. Într-o listă a mecanismele de conversie a datei în informaţie sunt: clasificarea, sortarea, agregarea, calcularea, selecţia (Rowley, 2007).

Pentru unii, nu toată informaţia este dată sau slabă-cunoştinţă ca în ierarhia clasică DICI şi informaţia ar putea fi chiar sinonimă a cunoştinţei (Frické, 2009). Informaţia este un flux care curge şi care poate fi senzitivă, calitativă sau cantitativă şi poate lua forma falsului87 în scopuri nocive ca în celule cancerigene (Hey, 2004). Ar putea fi curentă sau istorică sau chiar revizuită (Liew, 2007), determină o relaţie cauză-efect (Bellinger et al., 2004) iar antonimele ei sunt dezinformarea, falsul, eroarea (Bernstein, 2009).

• Cunoştinţa: mult mai dificil de găsit o definiţie, comparativ cu data şi informaţia, iar lipsa unui consens privind natura ei este o consecinţa firească. Privită ca termen echivoc şi ambiguu, poate fi: i) combinaţie între dată şi informaţie plus aptitudini şi competenţă sau ii) data şi informaţie procesată şi organizată, aplicată într-un context anume prin înţelegere, învăţare şi competenţă sau iii) proprietate a oamenilor, nu a lucrurilor precum data. Cunoştinţa este o sinteză a informaţiei, valorilor, experienţei şi regulilor contextuale şi poate fi explicită (specifică sistemelor informatice - "a cunoaşte ce") sau tacită (specifică minţii umane - "a cunoaşte cum") (Rowley, 2007).

Ignoranţa este antonimul cunoştinţei (Bernstein, 2009), care este personală, subiectivă şi specifică indivizilor şi văzută metaforic în termen de vâscozitate: lichidă sau lipicioasă (Hey, 2004). Cunoştinţa, spre deosebire de informaţie, conţine opinie (Ahsan & Shah, 2006), dar informaţia şi cunoştinţa se contopesc una în alta conform unei alte viziuni (Frické, 2009). Cunoştinţa este folosită în analogii bazate pe şabloane (Bellinger et al., 2004) sau ca să susţină valorile organizaţiei şi avantajele competitive (Liew, 2007).

• Înţelepciunea: este cel mai puţin dezbătut concept dintre elementele DICI, datorită volatilităţii şi mult prea apropiat umanului în detrimentul sistemelor, ceea ce îl face oarecum ieşit din schema managementului informaţional. Văzută ca acumulare de cunoştinţă aplicată în cercetări noi bazate pe experienţă, are un nivel foarte mare de abstractizare necesar în fundamentarea reflecţiilor vizionare, fiind în strânsă legătură cu etica (Rowley, 2007).

Lipsă înţelepciunii este privită ca puerilism sau ca abrutizare (Bernstein, 2009), în schimb cunoştinţa ‚înţeleaptă’ are aplicabilitate etică şi în problemele cu scop practic (Frické, 2009), iar înţelepciunea se bazează pe principii înglobate în cunoştinţă (Bellinger et al., 2004).

Modelului clasic al DICI i-au fost propuse şi alte paliere (e.g. semnal, înţelegere, inteligenţă, iluminare sau adevăr) în afară de cele patru consacrate, iar în unele versiuni ale ierarhiei nivelul înţelepciune lipseşte (Rowley, 2007).

Descrierea unui nou model al DICI (NMDICI) are rolul de a stabili anumite conexiuni logice ce se realizează la nivelul MDED, astfel încât să se faciliteze obţinerea IMDED. Impulsul de a modifica modelul piramidal al DICI nu este ceva neobişnuit şi de a lungul

87 disinformation, în original



137

timpului s-au propus îmbunătăţiri (Ahsan & Shah, 2006; Bellinger et al., 2004) sau s-a încercat desfiinţarea conceptului ierarhic (Frické, 2009). O definire într-un sens logico-matematic, care să pornească de la una din componente şi apoi să fie construite cealaltă este practic imposibilă într-un mod sistemic. Componentele DICI se inter-definesc (Liew, 2007; Frické, 2009), iar acest lucru susţine teza incertitudinii, a non-determinismului, o specificitate conceptuală a E-democraţiei pe termen mediu-lung. NMDICI are o geometrie variabilă, dar pe termen scurt şi mai ales în funcţie de context el poate fi ierarhic, circular sau nestratificat.

O primă abordare privind definirea NMDICI este făcută pe baza unor analogii (ADICI) cu alte domenii ale ştiinţelor sociale sau exacte şi este prezentată în Tabelul 33.

Tabelul 33. Analogii ale NMDICI cu alte domenii

ADICI Domeniu Componente ale modelului

ADICI 0 TIC Data Informaţie Cunoştinţă Înţelepciune

ADICI 1 Lingvistică Cuvânt Expresie Frază Text

ADICI 2 Comunicare Semn Mesaj Concept Artă

ADICI 3 Psihologie Senzaţie Percepţie Reprezentare Gândire

ADICI 4 Psihanaliză Senzaţie Simţ Gând Intuiţie

ADICI 5 Modelarea datelor Fizic Logic Conceptual Integrare

ADICI 6 Web Web 1.0 Web 2.0 Web 3.0 Web 4.0

ADICI 7 Politică (propaganda) Ad hominem Ad misericordiam Ad verecundiam Ex catedra

Primele patru ADICI fac parte din zona ştiinţelor sociale, următoarele două din zona

informaticii şi a informaţionalului iar ultima analogie vine din aria mai puţin dorită a politicii: propaganda şi manipularea. În Figura 38 s-au propus trei operaţii pentru trecerea între nivelurile DICI: procesare, aplicare şi integrare. Dintr-o perspectivă semiotică folosind consecutiv sintaxa, semantica şi pragmatica (SSP) se trece, în cazul ADICI 1, de la cuvânt la expresie, apoi la frază (sau propoziţie) şi în final se ajunge la text. Însă în fiecare dintre cele trei treceri toate SSP sunt aplicate, doar că nu în aceeaşi măsură. Ştim că puterea unui cuvânt, în anumit context, o depăşeşte pe cea a unei expresii, fraze sau chiar text, mai ales când un discurs are loc într-un cadru larg acceptat. În cazul ADICI 2, aplicarea semioticului SSP este şi mai clară din perspectiva funcţională, în timp ce pentru ADICI 1 este de natură structurală, mai degrabă. ADICI 3 se aseamănă cel mai mult cu ierarhia DICI, reprezentarea fiind legătura între procesele psihice cognitive inferioare şi cele superioare. Dacă primele trei ADICI sunt construcţii analogice cu domenii des întâlnite în viaţa de zi cu zi, ADICI 4 îşi rădăcina în psihanaliza jungiană, fiind cunoscută precum „compasul psihicului”. Cele patru componente sunt grupate în două ramuri balansate şi perpendiculare: raţional (i.e. simţ şi gând) şi iraţional (senzaţie şi intuiţie). Există o geometrie variabilă a faptului că iraţionalul cuprinde raţionalul şi vice-versa (Jung et al., 1964, pp.60-61).



138

Revenind la domeniul informaţional, NMDICI ar avea o similitudine cu tiparul în care aplicaţiile informatice sunt construite. În cazul ADICI 5 sunt delimitate patru modele de modelare a datelor, dar acestea se întrepătrund pentru anumite concepte şi se influenţează, practic mai ales, una pe cealaltă, neexistând o delimitare extrem de strictă. Pentru ADICI 6, însă, modelul ierarhic al DICI pare cel mai aproape ca analogie, totuşi evoluţia de la Web 1.0 la Web 4.0 (i.e. pe cele patru niveluri: de la legături de date statice, la cele dinamice, urmate de cele semantice şi mai apoi, cândva, la cele ale inteligenţei artificiale) nu reprezintă o ruptură, ci, mai degrabă, o înglobare a nivelului anterior.

În finalul discuţiei DICI bazate pe analogii trebuie luată în considerare şi dimensiunea politică, una din temele centrale ale acestei lucrări. De data aceasta conotaţia nu mai este pozitivă, ca în cazul ADICI 1-6, ci una negativă, a tehnicii diversiunii, a concluziei irelevante, a argumentării false, pe lângă subiectul real al discuţiei88. Cele patru tehnici de manipulare şi propagandă ale ADICI 7 sunt cele mai des întâlnite în politică, existând şi altele dar care nu mai sunt aşa de folosite în ziua de azi. Astfel, argumentum ad hominem sau argumentul (atacul) la persoană nu necesită decât prezentarea unor date care să pună în lumină nefavorabilă imaginea interlocutorului şi nu logica lui (e.g. „este gras”, „este ţigan”). Un pas evolutiv îl constituie argumentul milei (i.e. ad misericordiam), când sentimentele sunt procesate şi folosite pentru a câştiga voturi în urma compasiunii (e.g. informaţie de tipul „copilul politicianului X are o boală rară”). În cazul ad verecundiam este folosit prestigiul (e.g. cunoştinţa ca valoare extrinsecă: „Preşedintele ţării ştie mai bine care e cea mai bună echipă de fotbal, că de aia e preşedinte”) pentru a debita judecăţi de valoare eronate sau pur personale din afara domeniului competenţei. Când intervine competenţa pentru a manipula suntem în cazul ex catedra (e.g. „Celebrul antrenorul X a spus că echipa Y este cea mai bună”), iar acesta dă o notă de veridicitate acceptabilă, deşi nefundamentată logic în sensul pur. Înţelegerea metodelor de manipulare şi propagandă este importantă pentru SoC (şi pentru orice societate, de altfel), dar o eludare totală a acestora este practic imposibilă, mai ales dacă ne întemeiem judecată pe o logică a incertitudinii şi a incluziunii. Manipularea şi propaganda nu sunt neapărat nişte tare ale societăţii, doar că nu trebuie să prevaleze, ci doar să puncteze ici şi colo discursul politic. De altfel, referindu-ne la domeniul justiţie (input de bază al democraţiei), observăm că multe din motivările deciziilor magistraţilor favorabile inculpaţilor fac apel la astfel de abordări („bun familist”, „a desfăşurat activitate profesională şi culturală în folosul comunităţii” etc.).

În secţiunea următoare se va încerca prezentarea NMDICI, care să ţină cont de DICI şi ADICI, fără a se susţine că s-a găsit o soluţie optimă, făcându-se doar o propunere.

88 ignoratio elenchi, în latină; în română există anacolutul: ruptură logico-sintactică la nivel de propoziţie



139

5 . 1 . 4 N o u l m o d e l D a t ă - I n f o r m a ţ i e - C u n o ş t i n ţ ă - Î n ţ e l e p c i u n e ( N M D I C I )

În secţiunea anterioară s-a prezentat modelul clasic al DICI, bazat pe o structură ierarhică, piramidală sau înlănţuită. Au fost discutate critici ale acestui model clasic şi au fost propuse şapte analogii (abstracte) cu alte domenii de activitate pentru a înţelege mai bine DICI. Sistemele informatice lucrează cu modele deterministe în general, iar un model DICI precum cel clasic este solid din mai toate punctele de vedere. Sistemele informaţionale (aici întrând şi cele bazate pe cunoştinţă sau pe inteligenţă artificială) lucrează cu date calitative pe lângă cele cantitative, de aici apărând incertitudinea epistemică. Cei trei piloni ai E-democraţiei (i.e. PDI) presupun conlucrare şi integrare perpetuă, putând vorbi, folosind o metaforă informatică, de un proces de optimizare al societăţii. Astfel, definim SoC ca fiind:

AX 6) Societatea cunoaşterii este un sistem uman-informaţional bazat pe o continuă optimizare prin metoda încercare prin greşeală, în care inputurile şi regulile care o determină se schimbă dinamic, prin procese de feed-back care au ca scop diminuarea incertitudinii privită ca ignoranţă epistemică.

Modelul ierarhic DICI se potriveşte unor sisteme informatice, dar pentru cele informaţionale bazate pe optimizare prin autoînvăţare acesta nu este fiabil, ducând la blocaje. Dacă pentru primele o delimitare clară a datelor, informaţiilor etc. este exogenă, stabilită de factorul uman (de obicei) care conceptualizează sistemul, pentru cel de al doilea este endogenă. Adică delimitarea aceasta se face în cadrul sistemului care trebuie să fie dinamic şi să evolueze pe baza datelor, informaţiilor etc. din interior. Iar dacă acestea sunt clar delimitate atunci crearea unor noi date, informaţii etc. se va face într-un mod care ar presupune doar intr-acţiune fără inter-acţiune. Mai simplu, datele ar da naştere datelor, cunoştinţele altor cunoştinţe şi aşa mai departe. O altă abordare ar presupune, spre exemplu, ca cunoştinţele să participe în procesul de apariţie al altor date din alte date şi deja se admite o implicare a primelor în nivelul ultimelor. Dar aceasta înseamnă, la nivel fizic din perspectivă conceptuală, că nivelurile superioare ale DICI le controlează pe cele inferioare, iar, mai departe, aceasta înseamnă ca în MDED să se generalizeze, în accepţiune abstractă, controlul straturilor superioare asupra celor inferioare, ca într-o ierarhie bine determinată care nu lasă loc împrospătării din straturile sistemelor. Astfel, s-ar pune bazele unei societăţi ierarhizate la nivel abstract care s-ar reflecta şi în dimensiunea concretului, acesta fiind argumentul (ANN) pentru necesitatea NMDICI.

Se va încerca construirea NMDICI, plecând de la observaţiile din secţiunea 5.1.3 şi de la AX 6, astfel încât să poată fi surprinsă dinamicitatea şi incertitudinea în DICI ce lipsesc în modelul clasic. De altfel, orice încercare de a defini un model DICI presupune cunoştinţă,



140

dacă nu sigur şi înţelepciune. Deci, la nivel general, pentru a defini data este nevoie de cunoştinţă şi informaţie, care odată prelucrată le afectează pe primele. În cazul unui sistem, cunoştinţa şi înţelepciunea din alt sistem construiesc data şi informaţia din acel sistem, existând o inter-conexiune sistemică. Să ne gândim la modul cum a fost construit calculatorul în baza universului uman real, care apoi prin simulări accelerate, diverse şi mai rapide a remodelat universul uman plecând de la cel virtual, cele două remodelându-se constant. Totodată, cunoştinţa din modele dintr-un anume domeniu de activitate este transpusă ca dată şi informaţie pentru modele mai complexe sau mai simplificate din alt domeniu. Chiar şi pentru un sistem închis, dar supus unui continuu proces de optimizare prin auto-învăţare, modelul clasic DICI nu poate explica progresul dacă nivelurile celor patru componente ar fi strict delimitate. S-ar crea o rutină a transferurilor între niveluri, specifică unui sistem determinist, non-calitativ şi non-uman. Pe de altă parte, inovaţia ar dispărea într-o ierarhie în care datele nu se reîmprospătează, eventual prin transferuri reciproce. Soluţia ar fi un sistem extern care să genereze date noi, dar şi acesta are nevoie de un alt sistem la rândul lui, iar în momentul în care acesta furnizează oricare din entităţile DICI el devine cel puţin dată.

Pentru a construi conceptual NMDICI vom folosi o altă analogie desprinsă din domeniul informaticii. Trebuie amintit că NMDICI a fost discutat prima dată la o secţiune (cu tema E-societate) a Conferinţei Internaţionale de Informatică Economică ASE 2014, iar participanţii la dezbateri, căror li s-au prezentat argumentele din secţiunea 5.1.3, au avut unele propuneri şi nelămuriri care au condus la formalizarea propusă în această lucrare. Coroborat şi cu DICI, ADICI şi chiar AX 6, principiile generale ale NMDICI (PNMDICI) sunt:

PNMDICI 1) În multe aplicaţii informatice modelul clasic este viabil, ar trebui păstrat; PNMDICI 2) Înlănţuirea componentelor DICI ar trebui privită şi ca incluziune, supra-setul

care conţine celelalte seturi şi subseturi fiind data (i.e. D I C Î⊇ ⊇ ⊇ ); PNMDICI 3) Modelul trebuie să aibă o formalizare bazată pe o logică şi concepţie

verificate anterior, iar rolul NMDICI ar trebui bine motivat; PNMDICI 4) NMDICI trebuie să surprindă presupusul dinamism din cadrul DICI, fără a îi

anula valenţele statice (flexibilitate versus ierarhie); PNMDICI 5) Flexibilitatea NMDICI trebuie să se combine cu stabilitatea modelului

ierarhic al DICI. Dacă primele trei PNMDICI sunt rodul discuţiilor cu specialişti în domeniu, ultimele două

sintetizează discuţiile din secţiunea 5.1.3. În Figura 39a este prezentată o abordare care presupune stări intermediare de tranziţie de la o componentă la altă, o astfel de stare intermediară (e.g. D-I) putând conţine mai multe sub-stări. Figura 39b ilustrează NMDICI ca un model reţea în care stările şi tranziţiile sunt determinate de legături unu la unu sau unu la mulţi sau mulţi la mulţi. Pe lângă faptul că între componentele NMDICI sunt relaţii de creare şi reajustare reciproce, apar şi legăturile web de tip linked data (LD), care adaugă o nouă



141

dimensiune tehnologică, socială şi culturală informaţiei şi cunoştinţei (Bizer et al., 2009). Despre LD se va discuta în subcapitolul următor, aici menţionându-se rolul pe care acest concept se prefigurează să îl aibă în configurarea Web 3.0, bazat pe semantică şi cunoştinţă.

Figura 39. NMDICI: a) model al continuităţii; b) model al legăturilor şi tranziţiilor (model reţea)

Figura 40a descrie vizual un sistem semi-imbricat, o împletitură a componentelor din NMDICI care se întrepătrund la niveluri diferite, amestecându-se. În Figura 40b se păstrează caracterul ierarhic al modelului clasic DICI, dar se introduce o notă de incertitudine, de vag. S-a păstrat în ultimele două exemple vizuale (i.e. Figura 40) construcţia piramidală pentru a sugera şi dimensiunea cantitativă: datele sunt cele mai numeroase, iar conceptul de înţelepciune este atins cel mai greu şi în proporţii relativ reduse.

Figura 40. NMDICI: a) model imbricat, împletit; b) model vag, fuzzy

Formalizarea pe baza unei abordări informatice a NMDICI pleacă în special de la PNMDICI 2 căreia îi aduce ca aport şi celelalte principii PNMDICI, coroborate şi cu abordările vizuale din Figura 39 şi Figura 40. Programarea calculatoarelor cu ajutorul limbajelor de programare se bazează pe diverse modele conceptuale, logice şi fizice însă se

LegăturiWebCreareReajustare

DataInformaţie

Cunoştinţă

Înţelepciune

DD-I

II-C

C

C-ÎÎ

Î-D

a) b)

D

I

C

ÎData

Informaţie

Cunoştinţă

Înţelepciune

a)

D

I

Î

C

b)



142

identifică câteva paradigme: programarea imperativă, procedurală, structurală, declarativă, funcţională şi cea orientată obiect. Cea procedurală este considerată ca fiind un caz particular al celei imperative, iar cea declarativă ca fiind non-imperativă. În practică se detaşează construcţia dihotomică dintre programarea procedurală şi cea orientată obiect. Bineînţeles că şi la acest nivel sunt discuţii dacă cele două sunt cu adevărat separate, întrepătrunse sau total opuse. Nu este scopul acestei cercetări să dezbată pe marginea acestor polemici, ci doar se punctează incertitudinea epistemică chiar şi în cadrul unei ştiinţe 89 ce este considerată ca printre cele mai exacte. Exactitate există la nivel de dată fizică, dar logic şi conceptual avem foarte multe modele şi abordări, ceea ce este benefic şi pentru o societate a PDI precum SoC. Conceptual, programarea structurată se bazează pe două principii: i) modularizare şi ii) structuri de date şi prelucrări. Primul se referă la construirea de module care să asigure flexibilitate în dezvoltare, testare, depanare etc. Al doilea la faptul că se lucrează cu date şi cu prelucrări ale acestora, însă ambele reprezintă fizic o zonă din memoria calculatorului: generic dată. În programarea orientată obiect 90 (POO), pe lângă abstractizarea prezentă în programarea procedurală, apar câteva concepte noi precum: încapsulare, moştenire, polimorfism. Se enumeră acestea trei ca fiind definitorii pentru POO în mod exhaustiv, dar polemicile privind noţiunile care definesc POO sunt tot atâtea câte lucrări sunt scrise pe acest subiect (Armstrong, 2006).

Noţiunile principale împrumutate din POO care asigură fundamentarea NMDICI sunt cele de moştenire şi de conversie. Însă pentru a fi cât se poate de stricţi prezentăm definiţiile tuturor conceptelor din POO utilizate pentru a construi NMDICI, conform cercetării întreprinse de Deborah J. Armstrong (2006).

• Moştenire: mecanismul prin care unei date sau unei clase i se permite să fie inclusă sau utilizată ca bază pentru altă clasă; implică clasă bază (părinte, mamă) şi clasă derivată (copil, moştenitoare);

• Clasă: descrierea unei forme de organizare şi activitate împărtăşită de unul sau mai multe obiecte;

• Obiect: un individ, un item identificabil, real sau abstract, care conţine date despre el însuşi şi descrieri ale manipulărilor propriilor date;

• Metodă: (evoluată din procedură) o modalitate de acces, de setare sau manipulare a informaţiei din obiecte;

• Transfer de mesaj: procesul prin care un obiect trimite date altui obiect sau îi cere acelui obiect să invoce o metodă;

• Polimorfism: (se pare, apărut înainte de POO) abilitatea claselor diferite de a răspunde aceluiaşi mesaj prin propria implementare.

89 ştiinţa sau arta programării, pentru unii care văd dincolo de scopul practic intrinsec al programării 90 sau programare orientată pe obiecte, object oriented programming (OOP) în engleză



143

Pe lângă aceste concepte trebui definite şi alte două concepte care sunt specifice POO şi care nu se regăsesc pe lista celor mai importante noţiuni ale acesteia (fiind împrumutate din alte paradigme), dar sunt folosite în definirea NMDICI.

• Atribut: o dată sau, mai degrabă, o metadată care defineşte o proprietate a unui obiect • Conversie91: (formă de polimorfism) transformarea unui obiect în alt obiect cu două

sensuri în POO: sub-conversie (e.g. de la bază la derivat) şi supra-conversie (de la derivat la bază)

Conceptele POO de moştenire şi conversie sunt cele mai importante în a defini NMDICI. Practic, lanţul DICI din Figura 38b capătă noi valenţe printr-un soi de incluziune care de fapt este reprezentată de moştenirea din POO.

Tabelul 34 încearcă să surprindă elementele care asigură flexibilitatea în NMDICI păstrând totodată un mediu stabil cu posibilitate de conversie şi reconversie. Paradigma POO nu trebuie interpretată ca fundament al modelului fizic al NMDICI, ci doar ca analogie conceptuală.

Tabelul 34. Lanţul DICI sub formă matriceală

Moştenire Clasă Atribute Metode Sub-conversie Supra-conversie Dată AD MD Informaţie AD, AI MD, MI Cunoştinţă AD, AI, AC MD, MI, MC Înţelepciune AD, AI, AC, AÎ MD, MI, MC, MÎ

O discuţie în ceea ce priveşte conversia se impune la acest moment. Se observă în Tabelul

34 că sub-conversia realizează o trecere de la mai puţine date fizice la mai multe, ceea ce contravine semanticii obişnuite a prefixului sub (e.g. de la Informaţie la Cunoştinţă se trece de la AD, AI la AD, AI, AC). În privinţa supra-conversiei lucrurile stau exact invers: de la mai multe date fizice se trece la mai puţine (e.g. de la Informaţie la Dată se trece de la MD, MI la MD). Nu este o eroare de logică la mijloc, ci e vorba de o convenţie mai degrabă. S-a ales, cum e şi firesc, modelul conceptual ca cel care să definească conversia. Astfel, plecând de la moştenire şi sensul descendent în care se realizează ea (e.g. de la Informaţie la Cunoştinţă), tot la fel se stabileşte şi sensul sub-conversiei, sensul supra-conversiei fiind, astfel, contrar.

Tabelul 34 ilustrează incluziunea din NMDICI, în care doar supra-setul Dată le include pe celelalte în totalitate, pe când relaţiile dintre Informaţie, Cunoştinţă şi Înţelepciune sunt mai relaxate, datorită conversiei. Un alt concept important din POO este transferul de mesaj, care ia forma delegărilor, reflecţiilor, introspecţiilor (şi în funcţie de limbajul de programare folosit). Acesta ajută în invocarea unor metode care nu aparţin propriu-zis unei clase de

91 Casting: downcasting şi upcasting, în engleză



144

obiecte, dar metodele pot fi folosite într-un mod dinamic şi flexibil prin partajare şi cooperarea între clase şi chiar sisteme diferite. Polimorfismul (exprimat deja prin conversie) poate fi extins prin folosirea unor metode impuse şi care să fie implementate în funcţie de specificul fiecărei clase (e.g. în POO prin interfeţe, virtualizări şi supraîncărcare). În Tabelul 35 se exemplifică folosirea conceptelor de polimorfism şi transfer de mesaj, prin obligativitatea existenţei unei metode (sau multitudini de metode) precum Tranziţia (e.g. pentru implementarea sub-conversiei) care are diferite roluri în funcţie de context. Aceste roluri pot fi stocate în afara entităţilor propriu-zise ale DICI, tocmai pentru a fi supuse unui control şi unei manipulări flexibile.

Figura 41. Tranziţiile în NMDICI

Primele trei rolurile din Tabelul 35 sunt chiar posibile transformări pe care le suferă

datele, informaţiile şi cunoştinţele pentru a atinge un nivel superior, aşa cum s-a exemplificat în Figura 38b.

Tabelul 35. Polimorfism şi transfer de mesaj

Clasă Exemplu de

metodă comună (Polimorfism)

Rol (Transfer de mesaj)

Dată Tranziţie Procesare Informaţie Tranziţie Aplicare Cunoştinţă Tranziţie Integrare Înţelepciune Tranziţie Arhetipare

Al patrulea rol este mai special şi presupune tranziţia înţelepciunii în dată prin

transformarea primei într-un arhetip, în sensul jungian al acestuia (Jung et al., 1964). Un

D

I

C ÎAD, MD

AD, MDAI, MI

AD, MDAI, MI

AC, MC

AD, MDAI, MI

AC, MCAÎ, MÎ

AD – atribute datăMD – metode datăAI – atribute informaţieMI – metode informaţieAC – atribute cunoştinţăMC – metode cunoştinţăAÎ – atribute înţelepciuneMÎ – metode înţelepciune

Sub-conversie

Supra-conversie

Moştenire



145

exemplu de înţelepciune care a devenit arhetip sau chiar axiomă este: „Pământul se învârte în jurul Soarelui”. Un altul ar fi: „Internetul are impact major asupra economiei”. Dacă în primul exemplu s-a trecut la stadiul de arhetip de câteva sute de ani, în al doilea caz doar de un deceniu. În schimb, dacă pentru primul caz lucrurile au şansa să rămână neschimbate, pentru al doilea o nouă tehnologie, evoluată sau nu din internet, ar putea să diminueze (teoretic!) impactul acestuia asupra economiei.

Un exemplu de natură calitativă, specific zonei informaţionale, ar fi folosirea noţiunii de cald. Acesta ar putea juca rol de dată într-un sistem de inferenţă fuzzy (e.g. SIFM, care foloseşte date calitative de tipul: moderat, slab etc.) sau să devină informaţie verificată prin aplicarea unor proceduri de calculare a temperaturii prin raportare la clasa de valori cald şi la alte clase de valori şi principii. În momentul când prin procesul de simulare computaţională sau învăţare prin eroare mediul cald se dovedeşte că dăunează sistemului X atunci are rol de cunoştinţă. Doar în momentul integrării, al extrapolării cu succes (de la sistemul X către alte sisteme de tip diferit Y, Z) a cunoaşterii că temperatura caldă creează probleme, ea devine înţelepciune; chiar şi una populară de tipul: „Căldură mare, monşer!”. Analogiile similare sunt cea lingvistică şi cea comunicativă (vezi Tabelul 33) şi se observă cum conceptul de cald poate căpăta valenţe din ce în ce mai mari la nivel semantic şi pragmatic. Însă, în alt context, temperatura caldă are rol pozitiv, iar procesele modelate cu acest concept se reconfigurează.

Exemplul conceptului cald se referă la un singur sistem, însă SoC se bazează pe o reţea de sisteme cum s-a încercat să se prezinte în secţiunea 5.1.1. Nu este important dacă societatea informaţională sau a cunoaşterii sunt cele care caracterizează contemporaneitatea. Însă este important ca o societate la care aspirăm şi pe care o şi experimentăm să se bazeze pe continuă optimizare prin învăţare şi flexibilitate, sprijinindu-se pe concepte ca PDI. Pentru aceasta SoC trebuie să se bazeze pe o logică care să îi permită adaptabilitate la paradigme, tehnologii şi chiar idealuri noi. Structura logic-conceptuală a modelului clasic DICI nu permite această flexibilitate şi auto-transformare, pentru că odată conceptele conturate ele nu se mai desprind din ierarhia prestabilită pe niveluri şi intervine un blocaj al echilibrării sistemului de sisteme (economice, culturale, politice, sociale etc.) ce constituie însăşi societatea.

În final, este propusă o nouă analogie, dar dintr-un domeniu (non-abstract) sociopolitic şi cultural verificat antropologic, pentru a introduce o nouă umbră de îndoială cu privire la structura ierarhică a DICI şi a susţine ANN. Este vorba de sistemul concret de caste din India în patru straturi: Sudra (i.e. servitorii, meseriaşii, agricultorii) - datele, Vaisya (oamenii liberi, neguţătorii) - informaţiile, Kşatriya (războinicii, funcţionarii publici) - cunoştinţele şi Brahma (preoţii, călăuzitorii spiritual) - înţelepciunea. Ca şi în unele modele ierarhice DICI, unde informaţia şi cunoştinţa se acceptă ca suprapunându-se într-o oarecare măsură, castele Vaisya şi Kşatriya împărţeau anumite funcţii publice. Cum bine se ştie, membrii fiecăreia dintre caste erau însă practic legaţi de aceasta, cu impact negativ asupra dezvoltării societăţii. În schimb,



146

în India reformelor şi măsurilor democratice incipiente societatea a devenit înfloritoare (Sen, 2009). Este, în fapt, diferenţa între sistemul determinist, controlat de principii a priori, şi cel bazat pe cunoaştere, incluziune şi învăţare prin experimentare. Dar sistemele deterministe au şi ele tendinţa relaxării, reuşind să reziste presiunii exterioare dar nu şi celei interioare. Dovadă sunt sistemele politice autoritariste şi totalitariste care se prăbuşesc sub presiunea propriilor mase, chiar dacă nu o fac sub cea externă.

În această secţiune, pentru a reuşi să conturăm SoC, s-a propus un model flexibil al DICI (i.e. NMDICI) care pleacă de la paradigma POO. Nu modelul fizic şi nici chiar cel logic al POO este luat ca exemplu, ci cel conceptual, în special privind noţiunile de: moştenire, polimorfism, conversie, transfer de mesaj, metodă, atribut etc. Nu este important cum se realizează în POO transferul de mesaj sau cum trebuie declarate variabilele pentru a se realiza conversia fără erori sau faptul că supra-conversia s-ar realiza la compilare şi sub-conversia la run-time, cea din urmă fiind dezavuată de mulţi arhitecţi de sisteme informatice. S-a încercat împrumutarea flexibilităţii specifice POO, care a fost transpusă conceptual aproape neschimbată în NMDICI. Acesta din urmă are posibilitatea de a se manifesta ierarhic sau nu (e.g. POO nu exclude abordarea procedurală) sau în funcţie de context să devină cât mai flexibil. De fapt, cuvântul cheie care defineşte modelul DICI nu este sistemul neapărat, ci contextul care determină nevoia de flexibilitate mai mare sau mai scăzută.

Figura 42. Arhitectura sistem-multiplu a NMDICI

D

I

C Î

D

IC Î

D

I

C

Î

Transferde mesaje

M IDÎI

C

Mediu deintegrareMI

DD-I

II-C

C

C-ÎÎ

Î-D



147

Figura 42 ilustrează sumar arhitectura sistem-multiplu a NMDICI, în care apare un mediu

de integrare (MI), care este o combinaţie între un translator şi un depozit de abstractizări DICI. Într-un sistem integrator ca cel schematizat în Figura 42, cum ar trebui să fie SoC bazat pe societatea reţea descrisă în secţiunea 5.1.1, este necesară o componentă precum MI, care ar reprezenta o combinaţie a dicţionarului de date dintr-un sistem de baze de date cu platforma de integrare dintr-un sistem orientat pe servicii. De altfel, utilizând în această lucrare interdisciplinară o conlucrare sistem-multiplu (informaţional, politic, real, virtual, abstract, concret etc.) s-a ajuns la momentul când trebuie propuse metodologiile de implementare a E-democraţiei. În subcapitolul următor se va discuta în special aspectul componentelor NMDICI din perspectiva integrării depozitării şi manipulării lor, ţinându-se cont, fără a se intra în detalii, şi de integritatea lor.

5 .2 Imp lementa rea mode lu lu i d i nam ic a l E -democra ţ i e i ( IMDED )

În subcapitolul 4.1 s-au prezentat prin Figura 21 componentele şi relaţiile MDED iar prin Figura 22 succesiunea celor cinci mari evenimente sau momente (i.e. Mi, i = 1,2,...,5) ale procesului dinamic şi decizional al MDED. De altfel, Figura 21 ilustrează cel mai important dintre momentele din Figura 22, anume M2, care în fond este chiar procesul ce conturează SoC şi nevoia ei de auto-optimizare prin învăţare pe baza incertitudinii epistemice, vezi şi subcapitolul 3.1 şi Figura 5.

Figura 43. Componentele principale ale GA

Plecând de la descrierea MDED în formă incipientă şi pe larg, se observă că sunt două mari grupuri arhitecturale: SoC în dinamica ei (se confundă oarecum, dar nu total, cu M2) şi procesul politic decizional (M1, M2,...,M5). Totuşi, SoC nu poate fi substituită procesului politic

SoC PPD


Implementarea democraţiei digitale Implementarea modelului dinamic

148

în totalitate, pentru că am avea o abordare politic-totalitaristă, obligând astfel întreaga societatea să participe într-un proces ce poate fi privit ca o obligaţie morală, cel mult. Politica, democraţia însăşi, nu trebuie impusă societăţii cu forţa şi nici măcar procesul decizional. De aceea, E-democraţia permite comunităţilor să îşi aleagă propria forma politică de convieţuire, atât timp cât ultima nu este impusă generaţiilor următoare şi fiind, desigur, validată de membrii ei. Cele două grupuri arhitecturale (GA) care trebuie discutate şi a căror modalitate de implementare trebuie propusă sunt: SoC şi procesul politic decizional (PPD).

În Figura 43 sunt schematizate static componentele GA şi interacţiunea lor, propunându-se şi o dimensionare a lor conform cu însemnătatea fiecăreia. Astfel, reiese că SoC este mai importantă decât PPD dar şi că ele îşi împart anumite zone de interes, cum este şi firesc. Menţinerea unui echilibru între cele două conform cu structura ilustrată în Figura 43 va fi practic imposibil, de aceea trebuie luat în calcul pentru IMDED o volatilitate atât în ce priveşte raportul lor cât şi în interiorul fiecăreia dintre ele.

Referitor la raportul din GA, cazurile posibile de modificare faţă de Figura 43 sunt prezentate şi discutate fiecare în parte, conform cu Figura 44.

Figura 44. GA în realitatea practică

SoCPPDSoC

b) alegeria) catastrofă naturală

c) supra-politizare d) apatie politică

PPD

PPDSoCSoC PPD



149

Primele două cazuri din Figura 44 (i.e. a şi b) sunt modificări chiar necesare în raportul GA, în funcţie de dinamica inter-relaţiilor şi intra-relaţiilor componentelor. Este normal ca uneori politicul să prevaleze (i.e. cazul a; e.g. în cazul alegerii reprezentanţilor) sau ca societatea să fie interesată de anumite probleme economice sau sociale care să transcendă politicul pur (i.e. cazul b; e.g. o calamitate naturală). Dar de fiecare dată ar trebui să se revină la un raport al GA precum cel din Figura 43; în cazul din Figura 44a PPD îşi restrânge impactul asupra SoC, iar SoC îşi reia rolul predominant şi viceversa în cazul din Figura 44b. Desigur, teoretic se reface structura ideală a GA din Figura 43 de fiecare dată, doar că practic aceasta se realizează în medie (cu diverse volatilităţi ale volatilităţilor). Important este să nu se ajungă în celelalte cazuri prezentate în Figura 44 (i.e. c şi d), pentru că de acolo o revenire la structura GA din Figura 43 va fi greu de obţinut. Pe de o parte, cazul cel mai rău este cel din Figura 44c, când PPD ar înghite SoC şi ar izola-o. S-a discutat deja de altfel de supra-participarea cetăţenilor sau de reversul ei, controlul autoritarist. Pe de altă parte, nu este de dorit ca SoC să înglobeze PPD (i.e. Figura 44d) pentru că SoC trebuie să primească inputuri şi din exterior în procesul de proprie optimizare, altfel riscă să devină un sistem închis. Totuşi, există şansa ca alte tipuri de societăţi să ofere acele inputuri externe, pentru că nu trebuie aşteptat ca SoC să fie o societatea globală sau unică în viitorul apropiat.

Odată identificate cele două componente arhitecturale GA se va demara construcţia fiecăreia dintre ele, apoi se va face legătura între ele. Abordarea va fi una de sus în jos de data aceasta pe componente ce vor fi apoi integrate, ca şi descrierea conceptuală a E-democraţiei de-a lungul acestei cercetări, cu o abordare, mai degrabă, de jos în sus. Se va începe cu prezentarea metodologiilor necesare implementării SoC, chiar din secţiunea următoare.

5 . 2 . 1 I m p l e m e n t a r e a S o C ( I S o C )

ISoC se bazează pe principiile definite în subcapitolul 5.1, ţinând cont de logica NMDICI din secţiunea 5.1.4, în special. Conceptual, entităţile SoC (ESoC) au fost definite deja în subcapitolul 4.5 (e.g. CRE, APS, CI-PC, PT-CA) şi luând în discuţie modelul incipient al E-democraţiei, MDED-I din Figura 21, precum şi arhitectura NMDICI din Figura 42, se observă că ESoC se constituie într-un nor de entităţi, similar societăţii reţea din secţiunea 5.1.1. Aceste entităţi comunică între ele (e.g. procesele din cadrul PDI), dar ele nu se încadrează într-un sistem omogen. Fără îndoială, ESoC au propriile medii şi platforme digitale construite în baza unor paradigme diverse şi a unor limbaje de programare diferite, iar în anumite cazuri nici măcar limbajul uman nu este acelaşi. Mai mult, s-a încercat (e.g. NMDICI) demonstrarea necesităţii de a privi IMDED dintr-o perspectivă cât mai flexibilă, ceea ce automat presupune două aspecte: păstrarea lipsei de omogenitate la nivelul ESoC şi integrarea lor într-un sistem cu geometrie variabilă, adaptabil la schimbările surprinzătoare şi uneori foarte greu de anticipat în orice



150

societate, dar în special în SoC. Chiar dacă s-a propus ca IMDED să aibă o construcţie de sus în jos, nu trebuie neglijate, ba dimpotrivă, tehnologiile şi metodologiile care sunt validate tocmai prin utilizarea la nivel atomic, chiar de individ. Aşadar, aplicaţiile construite de indivizi sau comunităţi (o contribuţie de jos în sus la arhitectura societăţii digitale), dar care se regăsesc acum la nivel global trebuie să fie sursă de inspiraţie sau chiar folosite ca atare în IMDED. Sistematizând afirmaţiile din acest început de subcapitol, trebuie identificate clar principiile metodologice şi tehnologice care stau la baza IMDED (PIMDED).

PIMDED 1) Computaţional în nor92(CLOUD): reprezintă partajarea dinamică şi distribuită a resurselor informaţionale prin delegare;

PIMDED 2) Arhitectura orientată pe servicii 93 (SOA): oferirea de funcţionalităţi prin aplicaţii cu rol de serviciu altor aplicaţii;

PIMDED 3) Dezvoltarea flexibilă/agilă a produselor software (Agile): metodologii iterative şi incrementale bazate pe colaborarea auto-organizată a grupurilor interactive;

PIMDED 4) Arhitectura orientată pe servicii web (WOA) şi reţea de la egal la egal94 (P2P), prin PSD: folosirea aplicaţiilor cu deschidere largă către utilizatori, costuri minime şi cât mai aproape de paradigma web (a paginilor de internet).

Cele patru PIMDED vor fi dezbătute în parte, cu precizarea că PIMDED 2) şi PIMDED 3) vor fi grupate sub forma unei singure paradigme. Odată discutate pe larg aceste principii, vor fi integrate cu scopul creării arhitecturii necesare ISoC.

5 . 2 . 1 . 1 I S o C ş i C L O U D

SoC a fost definită ca o societate reţea supusă unui permanent proces de auto-optimizare în care legăturile dintre entităţi sunt de toate tipurile (e.g. unul la unul, unul la mulţi, unul la câţiva sau mulţi la mulţi etc.). Un aspect important al SoC, chiar din perspectiva E-democraţiei, îl constituie cooperarea din interiorul acesteia, iar o primă paradigmă ce se potriveşte ISoC devine CLOUD. Conform National Institute of Standards and Technology (NIST) definiţia acestuia din urmă este: „un model plăteşti - cât - foloseşti care facilitează accesul în reţea, disponibil, convenabil şi la cerere, către o comunitate de resurse computaţionale configurabile (reţele, servere, depozite, aplicaţii, servicii) ce pot fi rapid oferite şi deblocate cu un efort minim de management sau de interacţiune cu furnizorul de servicii” (Linthicum, 2010, p.9). Cinci caracteristici cheie (CCLD) conţine acest model (p.9):

CCLD 1) auto-servire în regim propriu (accesul la resurse se face fără interacţiune umană, în funcţie de nevoi);

92 Cloud computing, în original 93 Service Oriented Architecture, în original 94 Peer-to-Peer, în original



151

CCLD 2) acces universal şi eterogen 95 în reţea (mecanisme standard sunt accesate de clienţi de pe diverse platforme; e.g. laptop, telefon mobil, PDA etc.);

CCLD 3) grupare resurse independentă de loc (atribuirea resurselor fizice în mod virtual şi dinamic se face fără ca utilizatorul să cunoască locul de provenienţă);

CCLD 4) elasticitate rapidă (capacităţile pot creşte rapid şi elastic sau scade rapid, în funcţie de nevoi);

CCLD 5) plată pe serviciu (taxarea se face în funcţie de o monitorizare corectă a cantităţii şi calităţii capacităţilor oferite).

Tot conform NIST, pe lângă cele cinci CCLD, pentru implementare CLOUD sunt propuse patru modele (Krutz & Vines, 2010, p.2): i) privat (i.e. deţinut sau închiriat de o firmă); ii) comunitar (i.e. împărţit la nivel de comunitate specifică); iii) public (i.e. livrat publicului larg, infrastructură de mare anvergură) şi iv) hibrid (i.e. compus din minim două modele).

Avantajele pe care CLOUD le presupune sunt sintetizate astfel (p.3): redimensionare la cerere, externalizarea centrului de date, îmbunătăţirea comunicării în afaceri şi diminuarea costurilor pentru afaceri incipiente. În altă viziune (Linthicum, 2010, pp.29-33), beneficiile şi inconvenientele CLOUD, prezentate pe scurt în Tabelul 36, trebuie să stea la baza întemeierii deciziei de a folosi sau nu această abordare.

Tabelul 36. Beneficii şi inconveniente ale CLOUD

Beneficii Inconveniente

Costul conceptual este mai ieftin întotdeauna, nu şi fizic tot timpul

Securitatea datele cu caracter secret (e.g. de stat) pot avea regim special

Reţea facilitatea cooperării în internet cu alte reţele Controlul

datele nu mai sunt în posesia fizică directă a deţinătorului

Inovaţia presupune continuă inovaţie, în pas cu cerinţele timpului

Costul uneori aplicaţiile sunt prea scumpe

Extensibilitatea capacitate în timp real a redimensionării în funcţie de nevoi

Deschiderea transferul de la un furnizor la altul ridică probleme de standard

Viteza implementării

uşurinţa de a obţine redimensionarea fără implicare proprie

Conformitatea respectarea legislaţiei pentru anumite tipuri de documente

Ecologic („verde”)

mult mai prietenos cu mediul înconjurător

Specificaţiile serviciilor

stabilirea unor criterii SLA 96 pentru mai buna furnizare a serviciilor

95 ubiquitous network access, în original 96 Service-level agreement, în original



152

Plecând de la succinta analiză a utilităţii versus neajunsurile CLOUD din Tabelul 36 se identifică oportunitatea şi inoportunitatea folosirii acestei tehnologii (Linthicum, 2010, pp.33-35), ilustrate schematic în Tabelul 37.

Tabelul 37. Oportunitate versus inoportunitate a implementării CLOUD

Oportun Inoportun procese, aplicaţii, date independente procese, aplicaţii, date dependente, legate puncte de integrare bine definite puncte de integrare nedefinite nivel scăzut de securitate securitate ridicată arhitectura internă (non CLOUD) funcţională arhitectura internă disfuncţională internetul ca platformă dorită controlul ridicat problema costului propriei găzduiri costul ridicat aplicaţii noi aplicaţiile depind de interfaţă nativă aplicaţiile sunt moştenite sau vechi

Se observă din Tabelul 36 şi Tabelul 37 că elementul de noutate este caracteristic şi chiar

necesar pentru CLOUD. Dacă pentru unii CLOUD reprezintă o nouă paradigmă, un nou tip de tehnologie pentru alţii constituie un non-sens sau doar o reiterare a arhitecturii anilor 1960, care a lăsat loc cu timpul omniprezentului PC (Krutz & Vines, p.8). Dintr-o altă perspectivă, cea hardware, a unui CLOUD bazat pe plantaţii de servere, acesta ar avea trei grupuri ierarhice: nuclee de procesoare, clustere de nuclee şi sisteme de clustere (p.9).

Figura 45. Apariţia CLOUD

Pre-Internet

Non-Internet

Internet

Mainframe

Web 1.0, Web 2.0

SOA

Web Services

Open Source

Grid Computing

Autonomic Computing

Cloud



153

În Figura 45 sunt prezentaţi pe scurt paşii spre CLOUD pe care lumea digitală i-a făcut din două direcţii (pp.5-6): i) comunicarea pe baza internetului şi a serviciilor web şi ii) dezvoltarea locală a aplicaţiilor cu deschidere către sisteme distribuite.

Figura 46. CLOUD şi unele din tehnologiile ce stau la baza lui

În Figura 46 e prezentată schematic relaţia dintre CLOUD şi câteva dintre tehnologiile care au dus la apariţia lui şi/sau încă îl definesc într-o oarecare măsură. În ultimele două figuri sunt ilustrate componentele aşa cum sunt ele cunoscute în literatura de specialitate, fără a se încerca traducerea terminologiilor. Cele care sunt de folos cercetării de faţă vor fi explicate şi traduse în limba română în paginile următoare, dacă nu s-a făcut deja acest lucru.

Pentru a înţelege mai bine cum se potriveşte conceptul de CLOUD cu E-democraţia şi SoC trebuie discutate elementele sale constitutive. Categoriile mari de servicii (SCLD) ce se găsesc în CLOUD sunt, conform NIST: software ca serviciu97 (SaaS), platformă ca serviciu98 (PaaS) şi infrastructură ca serviciu99 (IaaS). Pe lângă acestea, plecând de la o abordare mai detaliată, se mai găsesc (Linthicum, 2010, p.38): baze de date (BD) ca serviciu100 (DaaS), stocare ca serviciu, informaţie ca serviciu, procesare ca serviciu, integrare ca serviciu, securitate ca serviciu, management ca serviciu (MaaS), testare ca serviciu (TaaS).

97 Software as a Service, în original 98 Platform as a Service, în original 99 Infrastructure as a Service, în original 100 Database as a Service, în original

SOA

Autonomic

Grid

CLOUD



154

Simplificând la maximum arhitectura CLOUD se observă, conform cu Figura 47, că sunt trei paliere la nivel conceptual: i) date, ii) servicii şi iii) utilizatori. La nivel de date fizice, toate cele trei paliere se pot contrage în SCLD, idee de CLOUD rezumându-se chiar la serviciile oferite de acesta.

Figura 47. Arhitectura CLOUD ultra-simplificată

Pentru a descrie rolul CLOUD raportat la ISoC, SCLD sunt prezentate succint în următoarele paragrafe (Linthicum, 2010, pp.39-58):

Figura 48. Stocare ca serviciu

CLOUD

Date utilizatorAplicaţii utilizator

Dispozitiv stocare la distanţă

Aplicaţieutilizator individual Aplicaţie

OrganizaţieStocare ca

serviciu



155

SCLD 1) Stocare ca serviciu: cel mai primitiv element al CLOUD, fiind folosit de celelalte SCLD. Reprezintă abilitatea de a folosi echipamente de înmagazinare a datelor care logic sunt locale, dar fizic sunt la distanţă. Dacă pentru un individ care îşi poate permite soluţii hard-disk destul de ieftine în ziua de azi nu reprezintă un beneficiu accesarea propriilor date prin intermediul internetului, la nivel de întreprindere sau corporaţie avantajele sunt importante. Primul ar fi re-dimensionarea în funcţie de necesităţi sau folosirea cu rol de copie de siguranţă. Al doilea avantaj este acela că întreţinerea nu mai este o problemă a utilizatorului, iar al treilea este acela al recuperării datelor în caz de dezastru, accident etc. Pe de altă parte există şi dezavantaje: necesitatea unei permanente conexiuni la internet, performanţa diminuată (e.g. viteza de lucru) şi costul prohibitiv, uneori.

Din perspectiva elementelor SoC (i.e. ESoC) stocarea ca serviciu este necesară pentru punerea în comun a resurselor, fără a da bătăi de cap utilizatorilor, facilitând şi accesul comun la date. Soluţia poate fi una de CLOUD comunitar sau public prin intermediul statului sau chiar hibrid, dacă nu şi privat pentru cei care îşi permit costurile.

Figura 49. Baze de date ca serviciu

SCLD 2) DaaS: unul din elementele cheie ale SCLD, are rol crucial la nivel de organizaţie şi mai puţin la cel de individ. Derivat din stocare ca serviciu, DaaS presupune şi un sistem al BD, astfel încât folosirea acesteia să se facă de la distanţă ca şi cum ar fi locală, dar în mod mult mai organizat. Avantajele sunt: diminuarea costurilor software şi hardware datorită licenţei, în special; delegarea întreţinerii (e.g. copii de siguranţă, restaurarea BD) şi a gestiunii/managementului utilizatorilor; evitarea problemelor de tipul inadvertenţelor şi a necesităţii de permanentă optimizare conform cerinţelor momentului. Există şi dezavantaje ale DaaS, dar acestea pot fi contracarate prin alte tehnologii sau chiar alte SCLD: protecţia


Aplicaţieutilizator individual

AplicaţieESoC,

OrganizaţieBaze de

Dateca

Serviciu



156

datelor private, securitatea datelor şi îngreunarea accesului prin obligativitatea folosirii anumitor limbaje sau metodologii de lucru.

Referindu-ne strict la ESoC, DaaS reprezintă o soluţie pentru punerea logică a datelor fizice în comun, într-un mod care să nu creeze probleme niciunui tip de utilizator, dar care să faciliteze accesul cât mai simplificat la acestea, prin utilizarea unor tehnologii nespecifice BD, dar specifice CLOUD sau SOA.

SCLD 3) Informaţia ca serviciu: utilizarea interfeţelor de tip API 101 cunoscute şi ca Servicii Web (SW) pentru a obţine informaţii diverse găzduite la distanţă. Facilitatea oferită de SW este aceea de a combina informaţii din surse diferite printr-o aplicaţie sau prin combinarea102 mai multor conţinuturi într-o aplicaţie hibrid. Informaţia este găzduită extern, la distanţă şi nu mai trebuie stocate şi procesate intern datele.

Figura 50. Informaţie ca serviciu

Prin informaţie ca serviciu se întrepătrund CLOUD şi SOA cu beneficiile anterioare (e.g. DaaS), dar şi cu necesitatea depăşirii aspectelor nefavorabile: i) utilizarea directă a SW într-un proces sau aplicaţie internă nu e tot timpul posibilă fiind necesară o altă aplicaţie; ii) viteza de răspuns la cererea unui SW este scăzută uneori; iii) întreţinerea şi optimizarea SW creează probleme şi iv) costul financiar al unui SW poate fi prohibitiv câteodată.

Pentru ISoC, informaţia ca serviciu este esenţială pentru că asigură o procesare a datelor care ajung la utilizator într-un mod diferit şi individualizat în mare parte. Se asigură astfel accesul la date direct sub forma informaţiei, o condiţie importantă privind incluziunea. Un

101 Application Programming Interface, în engleză 102 mashup, în original


AplicaţieESoC,

OrganizaţieInformaţie ca

serviciu

Aplicaţieîn CLOUD





157

aspect important îl constituie faptul că tot mai multe SW care sunt gratuite au succes mare la publicul larg, profitul fiind obţinut prin popularizare, publicitate şi taxarea firmelor (p.48).

SCLD 4) Proces ca serviciu: punerea în comun a resurselor (e.g. SW, informaţie) pentru a oferi o soluţie (de afaceri, eventual). Exemplu de proces este transportul unui produs, care face apel la date, informaţii şi SW din mai multe locuri (i.e. compania producătoare, intermediar, destinatar). Procesul nu este nici pe departe ceva inovativ în lumea computaţională, dar cel bazat pe servicii la cerere în CLOUD are caracter de noutate.

Privind din unghiul ISoC, procesul ca serviciu facilitează accesul la informaţie prin combinarea resurselor mai multor organizaţii, un pas înainte faţă de informaţie ca serviciu care folosea serviciile unei singure entităţi. Informaţia este prelucrată în acest fel şi în cazul în care este şi aplicată ea devine cunoştinţă.

Figura 51. Proces ca serviciu

SCLD 5) SaaS (cunoscut şi ca aplicaţie ca serviciu): poate motorul principal al expansiunii CLOUD, livrarea unei aplicaţii Web către utilizator, având caracteristicile: interfaţă, comportament prestabilit, date prestabilite, suport extins indiferent de platformă (i.e. prin navigator web 103). Inspirat de modelul tradiţional timp-partajat 104 , al accesării comune a resurselor de către mai mulţi utilizatori, SaaS pune în comun o aplicaţie dintr-o pagină din navigatorul web, care de multe ori este gratuită. Avantajul este că utilizatorul nu mai este nevoit să instaleze niciun pachet software, să îl îmbunătăţească sau să plătească costuri exorbitante pentru a beneficia de logistică, tranzacţii bursiere, managementul resurselor umane sau birotică online.

103 browser, în original 104 time-sharing (multiprogramming and multitasking), în original


AplicaţieESoC,

OrganizaţieProces caserviciu

Aplicaţieîn CLOUD





158

Din perspectiva E-democraţiei şi SoC, SaaS este poate cel mai important element al SCLD, având în vedere că poate acţiona şi ca informaţie ca serviciu şi ca proces ca serviciu sau se foloseşte de acestea. SaaS mijloceşte cooperarea dintre oameni reuşind să genereze cunoştinţă prin punerea computaţională a datei şi informaţiei alături de resursa umană. Luând ca punct de start cooperarea, se ajunge la conceptul de interoperabilitate şi inter - CLOUD (ICLOUD), ceea ce presupune că SaaS ar trebui să reuşească să conecteze printr-un mediu integrator diversele soluţii şi platforme CLOUD. Un prim pas este făcut prin soluţiile ce nu sunt cu software de autor (i.e. PSD şi PSL) care mijlocesc, prin competiţia impusă de ele, deschiderea tehnologiilor CLOUD, vezi şi inconvenientele din Tabelul 37.

Figura 52. Software ca serviciu

SCLD 6) PaaS: o platformă completă, bazată şi ea pe timp-partajat, care prevede dezvoltări de aplicaţie, interfaţă, BD, stocare şi chiar testare, toate aflate la distanţă. Intermediind construirea şi lansarea105 aplicaţiilor la cerere, PaaS se raportează la următoarele componente: design (aplicaţie şi interfaţă), dezvoltare (include design, dezvoltare şi testare), lansare (testare, combinare, livrare ca aplicaţie web sau SW), integrare (între aplicaţiile proprii şi cele la distanţă), stocare (asigurarea persistenţei prin stocare ca serviciu sau DaaS) şi operaţii (utilizare pe perioadă îndelungată a aplicaţiilor, copii de siguranţă, restaurare, negociere excepţii etc.). PaaS oferă toate sau doar unele dintre componentele de mai sus, în funcţie de necesităţi şi disponibilităţi financiare. O problemă o constituie starea de captivitate106, discutată şi la SaaS, în ceea ce priveşte lipsa deschiderii şi a interoperabilităţii între platforme.

105 deploy, în original 106 lock-in, în original

Utilizator individual

ESoC, Organizaţie

Aplicaţie caserviciu

Aplicaţieîn CLOUD

Dispozitiv stocare

Software la cerere

Software la cerere



159

La nivelul ISoC, PaaS oferă o şansă utilizatorilor individuali, dar mai ales comunităţilor, să dezvolte aplicaţii la distanţă cu resurse scăzute de know-how, timp şi bani. Este un serviciu SCLD, o modalitate la îndemână, care previne excluziunea în rândul comunităţilor care nu dispun de un aparat computaţional solid.

Figura 53. Platformă ca serviciu

SCLD 7) Integrare ca serviciu: derivat sau asemănător cu EAI107 este o soluţie dificil de implementat, dar care oferă reunirea completă la cerere a interfeţelor cu aplicaţii, semantică, fluxuri de control şi design integrator.

Figura 54. Integrare ca serviciu

107 Enterprise Application Integration, în traducere: integrarea aplicaţiilor de întreprindere


ESoC, OrganizaţieAplicaţie ca

serviciu

Dispozitiv stocare

AplicaţieESoC,

Organizaţie


Baze deDate

caServiciu

Proces caserviciu

Dezvoltare aplicaţie

Testare


ESoC, Organizaţie

AplicaţieESoC,

Organizaţie



ESoC, Organizaţie

AplicaţieESoC,

Organizaţie

S C D L

S C D L

S C D L



160

Acest element SCLD se bazează pe patru operaţii complicate: transformare (păstrarea semanticii la convertirea informaţiei între sisteme), rutare (direcţionarea corectă a informaţiei), interfaţă (la alegere, pentru conectare la un sistem) şi înregistrare (pentru fluxurile de intrare şi ieşire, evenimente etc.). Deşi tehnologii precum AJAX 108 şi RIA109 facilitează integrarea ca serviciu, există probleme de securitate a sistemelor care împiedică realizarea acestui deziderat. Soluţia a fost găsită prin protocoale precum SOAP 110 care facilitează integrarea prin SW, o dovadă a conlucrării dintre CLOUD şi SOA.

Din perspectiva E-democraţiei şi SoC, integrarea ca serviciu este un procedeu care ridică datele, informaţiile şi cunoştinţele spre nivelul de înţelepciune în plan informaţional, atât timp cât resursa umană participă la definirea integrării conceptual, teoretic şi la prelucrarea ei practică. Însă integrarea ca serviciu asigură premizele unei cooperări pe baza PDI, facilitând dezvoltarea societăţii şi optimizarea outputurilor E-democraţiei.

SCLD 8) Securitatea ca serviciu: asigură module de protecţie la distanţă prin internet, fiind totuşi într-o stare incipientă. Deşi securitatea este considerată ca un punct slab în CLOUD, acest element de SCLD pare nefiresc să mai fie şi transferat la distanţă111.

Pentru ISoC, securitatea ca serviciu s-ar putea să fie o necesitate absolută şi sunt amintite serviciile de management al identităţii, criptări ale transferurilor de date între organizaţii. Controlul este un aspect important al societăţilor autoritariste, iar externalizarea securităţii ar putea diviza, atomiza controlul pe o piaţă deschisă a securităţii ca serviciu, între indivizii şi organizaţiile implicaţi în SoC crescând nivelul de încredere. Serviciile de securitate la distanţă trebuie asigurate atât de mediul privat, cât şi de cel guvernamental şi hibrid. Subiectul este extrem de vast şi nu poate fi decât apanajul unei cercetări separate şi dedicate specificului E-democraţiei, plecând de la arhitecturi de sisteme de business, eventual.

SCLD 9) MaaS (sau guvernanţă ca serviciu): abilitatea de management a diferitelor SCLD, care se bazează acum pe componente precum: topologii, utilizarea resurselor, virtualizare şi managementul timpului de lucru.

Dacă pentru întreprinderile private MaaS nu constituie o opţiune deşi unele dintre acestea folosesc servicii transferate la distanţă, pentru ESoC ar fi o uşurare a activităţii lor, care se poate astfel concentra pe alte obiective.

SCLD 10) TaaS: testarea aplicaţiilor interne sau externe în CLOUD, după ce chiar acesta din urmă a fost el însuşi testat. În locul achiziţionării de servere şi software pentru testare, acest lucru poate fi obţinut cu costuri mai reduse şi cu rezultate mai semnificative.

108 Asynchronous JavaScript and XML 109 Rich Internet Application 110 Simple Object Access Protocol 111 outsourced, în engleză



161

Dacă testarea aplicaţiilor de firmă este legată de nevoia de control, pentru ESoC este o eliberare de sarcini. Mai mult decât aplicaţiile însăşi, chiar rezultatele acestora ar trebui verificate în CLOUD. TaaS va fi bine primit de către ESoC, pentru că aceste unele dintre aceste entităţi sunt deja obişnuite să se verifice una pe alta, să îşi compare rezultatele şi să îşi corecteze erorile.

Figura 55. Management şi testare ca serviciu

SCLD 11) IaaS: accesarea resurselor la distanţă sau centru de date ca serviciu. Infrastructura conţine toate componentele SCLD, confundându-se cu însuşi CLOUD sau cu o partiţie a lui, doar că perspectiva nu mai este dinspre utilizator, ci dinspre proprietar cu rol de utilizator.

Figura 56. Viziuni ale arhitecturii CLOUD


ESoC, Organizaţie

Platformă caserviciu Management la cerere

Testare la cerere

Infrastructură ca serviciu

Stocare ca serviciu

Baze de date ca serviciu

Informaţie ca serviciu

Proces ca serviciu

Plat

form

ă ca

serv

iciu

Software ca serviciu

Management ca serviciu

Testare ca serviciu

Inte

grar

e ca

serv

iciu

Secu

ritat

e ca

serv

iciu

Softw

are

ca se

rvic

iu

Centru de date / Clădirea fizică

Plat

form

ă ca

serv

iciu

Infra

stru

ctur

ă ca

serv

iciu

Securitate reţea şi Filtre protecţie

Servere şi stocare

Virtualizare

Sisteme de operare

Instrumente de dezvoltare şi management BD

Aplicaţii găzduite pentru servicii

b)a)



162

E-democraţia şi SoC pot fi implementate ca IaaS sau CLOUD. În cazul în care CLOUD este comunitar atunci ESoC devin proprietare ale IaaS şi trebuie astfel să gestioneze întregul sistem CLOUD. O soluţie mai eficientă ca resursă de timp, spaţiu şi energie ar fi să apeleze la CLOUD privat, public sau hibrid, chiar dacă costurile financiare sunt mai ridicate. Totuşi achiziţionarea IaaS presupune o investiţie majoră de început, dar care se poate amortiza în timp. În final, prin experimentare şi diverse încercări, soluţiile se vor întrezări de la sine.

În Figura 56 sunt ilustrate două viziuni asupra arhitecturii CLOUD: a) perspectiva furnizorului (prezentată anterior detaliat) conform lui Linthicum (2010, p.38) şi b) perspectiva utilizatorului (Barry & Dick, 2013, p.43), conform căreia supra-setul care conţine celelalte servicii este SaaS.

Din perspectiva statică sau a unei proiecţii la un moment dat a E-democraţiei şi SoC, implementarea prin CLOUD asigură cadrul pentru cooperarea între elementele ESoC, bazându-se pe un grad de securitate cel puţin acceptabil (e.g. securitate ca serviciu), pe incluziunea celor care nu au capacităţi computaţionale solide proprii (e.g. SaaS, PaaS), pe oferirea de ajutor (e.g. TaaS) şi îndrumare (e.g. MaaS). Perspectiva dinamică, obligatorie pentru E-democraţia ca proces continuu de optimizare prin auto-învăţare, a fost luată în considerare în anumite ocazii când au fost amintite concepte precum SW şi SOA, iar acestea vor fi abordate în secţiunea următoare, împreună cu alte componente care să intensifice şi permanent să împrospăteze ISoC.

5 . 2 . 1 . 2 I S o C ş i A g i l e & S O A

În secţiunea anterioară s-a discutat tehnologia CLOUD şi s-a făcut deseori referire la SW şi SOA. De aceea, în această secţiune se va prezenta pentru început SOA, apoi se va discuta pe marginea Agile şi la sfârşit se va face legătura între cele două. Pentru a înţelege contextualizarea Agile şi SOA în raport cu E-democraţia, se va proceda ca în subsecţiunea 5.2.1.1, făcându-se de fiecare dată referire la ISoC când se prezintă soluţii arhitecturale.

SOA

SOA nu este un concept nou şi, deşi acum se bazează pe servicii web (i.e. SW) în mare măsură, îşi are rădăcinile în tehnologii precum Common Object Request Broker Architecture (CORBA), Message-oriented Middleware, Java Message Service (JMS).

Noutatea adusă de SW constă în decuplarea (n.b. cu pierderea vitezei de transmisie a mesajelor) de la sisteme de operare sau limbaje specifice, de la un stil de lucru închis, privat112, ceea ce contribuie la flexibilitate şi adaptabilitate la reconceptualizări. Modelarea

112 silo, în original



163

SOA prin diferite metodologii (Mohammadi & Mukhtar, 2013) este schematic prezentată în Tabelul 38.

Tabelul 38. Metodologii de modelare SOA

Metodologie Descriere Concepte cheie

Modelul de referinţă OASIS pentru SOA (SOA-RM)

Propune o conceptualizare a implementării şi oferă terminologii de bază

- Fără limbaj de modelare, identificare şi compoziţie; - Concepte de bază, abstracte

Arhitectura de referinţă OASIS pentru SOA (SOA-RFA)

Abstractizare a procesului de business din perspectiva serviciilor

- Concepte de bază, UML2 - Fără identificare de servicii

Ontologia Open Group pentru SOA (SOA Ontology)

Standard ce defineşte termeni, semantică, concepte, în viziuni business şi tehnică

- OWL, UML, concepte de bază pentru implementare - Fără identificare de serviciu

Modelul orientat pe servicii (Service Oriented Modeling Framework - SOMF)

Metodologie de model specifică pentru analiza şi identificarea serviciilor

- SoaML, identificare servicii, analiză, design, arhitectură - Fără trecere vechi-nou

Platforma Independentă pentru SOA (PIM4SOA)

Meta-model ce descrie servicii, procesare, control, comunicare şi calitate

- WSDL, XSD, QoS - meta-model

Limbajul de modelare SOA (SoaMl) propus de Object Management Group

Meta-model bazat pe UML pentru design şi specificaţii de implementare

- UML, QoS - definire SOA în detaliu

Modelare şi arhitectură orientată pe servicii (SOMA), propus de IBM

Tehnică de modelare axată pe servicii, componente, fluxuri şi accent pe reutilizare

- SoaML, QoS, identificare, specificaţii şi realizare servicii - afaceri şi inginerie

SOA este o arhitectură pentru aplicaţiilor de afaceri ca un set de componente (de tipul

cutii negre) slab cuplate113, orchestrate să livreze o categorie bine definita de servicii prin conectarea proceselor de afaceri (Hurwitz et al., 2009, p.5). Această abordare permite exploatarea resurselor existente, crearea unora noi şi susţinerea modificărilor necesare unei afaceri dinamice. Conceptele cheie pentru SOA (CSOA) sunt (pp.6-10):

CSOA 1) Reutilizare prin păstrarea vechilor funcţionalităţi în întreprindere, dar punând accent pe integrarea lor pe baza unor servicii comune care prin modificarea lor păstrează calitatea informaţiei la nivel global;

CSOA 2) Calitatea superioară a rezultatelor prin siguranţă, acurateţe, predictibilitate şi regularitate;

CSOA 3) Beneficii fără cunoaşterea dedesubturilor implementării serviciilor şi cu posibilitatea accesării informaţiei de către utilizatori nespecialişti;

CSOA 4) Conformitate cu reguli externe şi adaptabilitate la acestea.

113 loosely coupled, în original



164

În Figura 57este ilustrată arhitectura simplificată a SOA în care sunt propuse trei procese principale care fundamentează funcţionalitatea unei astfel de construcţii: cerere (din partea consumatorului), abstractizare şi răspuns (din partea furnizorului).

Figura 57. SOA schematizată

SOA se bazează, cum reiese şi din Figura 57, pe două componente majore: Client sau consumator de serviciu şi furnizor de servicii, elementul tranzacţionat între cele două fiind chiar Serviciul (e.g. SW), iar mediul de negociere a relaţiei fiind internetul de obicei. Pe lângă cele două entităţi, în funcţie de complexitatea, scopul şi mediul mesajului transmis, sunt necesare şi unele niveluri de intermediere (NISW). Acestea sunt fie proprietatea furnizorului de servicii, fie pot fi externe, în CLOUD eventual, iar unele dintre acestea şi posibilele lor roluri sunt:

NISW 1) Broker: intermediar care ţine o evidenţă a SW la niveluri conceptual şi logic; se ocupă de identificare, rol, semantică, legături cu alte SW;

NISW 1) Registru: depozitar al SW la nivel fizic, o bază de date cu servicii; NISW 1) Manager: administrator al registrului, poate îngloba şi celelalte NISW; NISW 1) Securitate: defineşte reguli, monitorizează transferul de date şi integrarea cu alte

SW, asigură protecţie şi preîntâmpină atacuri asupra conţinutului mesajelor, dar şi asupra NISW;

NISW 1) Monitorizare: se ocupă de verificarea traficului, statistică, corelaţii; util pentru Broker şi Securitate, dar şi pentru alte analize la nivel de Manager.

Trei concepte (Barry & Dick, 2013, p.31) sunt importante la nivelul unui SW: i) atomicitate (nu depinde de un alt serviciu - granulare fină); ii) compunere (abilitatea de a asambla mai multe servicii atomice - granularitate mare) şi iii) cuplaj slab (se cunoaşte doar

Furnizor de Servicii

Consumator de Serviciu

Serviciide

Date

Nivel facultativ intermediar:Broker, Registru, Manager,

Securitate, Monitorizare

BD

Aplicaţii moştenite

Servicii noi

AbstractizareMagistrală de servicii(Internet)

Cerere

Răspuns



165

comportamentul extern, nu şi cel intern - ascunderea informaţiei, încapsulare). Acestea sunt de altfel importante şi pentru integrarea SOA şi CLOUD, iar importanţa primului concept pentru al doilea este dată de trei elemente (Linthicum, 2010, pp.7-8): i) abordare eficientă pentru mecanisme interne şi externe ce lucrează cu date riguros constituite; ii) necesitatea unei interfeţe precum cea bazată pe SOA pentru ca CLOUD să fie accesibil în mod real; iii) conceptele modelatoare ale SOA ajută la conturarea arhitectonică a CLOUD.

În Figura 58 este ilustrat un CLOUD generalizat, care înglobează mai multe entităţi de acelaşi tip (i.e. IaaS), iar ca plus apare şi o interfaţă de tip SOA (ISOA). ISOA mediază comunicarea într-o entitate IaaS sau, mai ambiţios, asigură interoperabilitate şi integrare la nivel global.

Figura 58. CLOUD global, extins cu SOA

Din scenariile posibile în exemplificarea din Figura 58 trebuie luate în calcul măcar două. Primul este cel al utilizatorului obişnuit care are nevoie de o informaţie sau mai multe (e.g. despre procesul de E-vot din altă ţară). Un caz norocos ar fi ca să existe în reţeaua internetului o aplicaţie de tipul SaaS (vezi şi Figura 52) sau o pagină web care să îi ofere datele dorite. Însă şi mai de dorit ar fi ca informaţiile primite să fie recepţionate într-o formă care să îi permită prelucrarea lor în funcţie de necesităţile proprii, iar acest lucru se realizează cu ajutorul unui SW. Pentru a se obţine datele necesare să fie transmise prin SW, trebuie accesat o entitate PaaS care să se ocupe de strângerea lor din propria IaaS sau din altele externe. La nivel de ISOA se poate realiza şi acolo interoperabilitatea dintre sisteme IaaS care să aparţină unui CLOUD deschis, generalizat (e.g. comunitar extins), astfel încât să se gestioneze colectarea de date, informaţii şi chiar cunoştinţe.

CLOUD IaaS

IaaS

IaaSUtilizatorindividual

ESoCOrganizaţie

IaaSInterfaţă SOA

PaaS

BD

MaaS



166

Al doilea scenariu este legat de o fluxurile informaţionale ale unei organizaţii (e.g. ESoC) care are solicitări şi necesităţi mai complexe. Pe lângă nevoia de interoperabilitate în CLOUD deschis, pot fi necesare operaţii de management al documentelor, al fluxurilor, de integrare şi comparare a datelor din diverse surse (e.g. entităţi diverse IaaS) şi chiar de optimizare ale cererilor şi răspunsurilor. Acestea operaţii se realizează la nivel de PaaS pe baza integrării ca serviciu, iar unele dintre ele trebuie dirijate către ISOA, în funcţie de anumiţi parametri (e.g. viteză, capacitate de calcul etc.).

În Figura 59 sunt ilustrate cele două scenarii grupate la nivel de o singură cerere, răspunsurile fiind posibile în două forme: date prelucrabile (formatate după un anume standard acceptat) şi text vizual (sau chiar grafică).

Figura 59. Scenariu de răspuns la o cerere în CLOUD extins cu SOA

În finalul descrierii SOA sunt prezentate câteva concluzii (CCLOA) care rezumă cooperarea (concretizată prin ISOA) dintre CLOUD şi SOA:

CCLOA 1) CLOUD pune singur la dispoziţie date (chiar şi formatate), dar pentru cereri simple (e.g. nu necesită interoperabilitate între entităţi) şi care rămân fizic în CLOUD;

CCLOA 2) SOA susţine (prin ISOA) transferul datelor în afara CLOUD; CCLOA 3) Cererile sunt bine definite de către CLOUD şi/sau SOA nu şi de către

utilizator, iar răspunsurile sunt standardizate (în formate multiple, posibil la alegere). În descrierea următoare se va prezenta o tehnologie care să flexibilizeze şi mai mult

cooperarea dintre CLOUD şi SOA, în special privind CCLOA 3.

Agile

Cerere

Simplă

SaaS

Pagină web

Date formatate

Text vizual

Complexă

PaaS

ISOA

Date formatate

Date formatate

Inter operabil

Intra operabil

Inter operabil

Intra operabil

Integrare

Integrare Date formatate

Date formatate



167

În descrierea tehnologiei anterioare din această subsecţiune şi din subsecţiunea 5.2.1.1 s-a vorbit despre metodologii şi tehnologii care să susţină implementarea (e.g. IMDED, ISoC) unor concepte de largă extindere (e.g. SoC). S-a evitat discuţia despre o arhitectură a E-democraţiei, pentru că aceasta nu poate fi concepută într-o lucrare sau de către o echipă de cercetători, ci trebuie să izvorască din relaţiile şi interacţiunile dintre indivizi, grupuri şi organizaţii (o abordare de jos în sus). Totuşi, o viziune arhitectonică este necesară, măcar pentru nevoia de integrare a conceptelor prezentate anterior şi care urmează să fie prezentate mai departe. De aceea, în această subsecţiune, trebuie discutate tehnologii şi metodologii care să fundamenteze o arhitectură, fie ea şi minimală, a E-democraţiei. De altfel şi până acum în acest subcapitol s-au ilustrat concepte şi structuri arhitectonice la nivel macro (fără a se intra în detaliile structurilor de date fizice atomice, pur informatice), dar într-o formă modularizată. Pe această structură modulară se va insista şi în această secţiune, însă se va dezbate şi posibilitatea integrării modulelor într-o viziune de arhitectură a sistemelor informaţionale.

În această parte de subsecţiune vor fi tratate concepte precum: Agile, arhitectura suplă114 (ASUP) şi conexiunile dintre acestea şi CLOUD cu SOA.

ASUP îşi are rădăcinile în cultura japoneză115 şi se bazează, în lumea informaticii, pe câteva concepte: i) amâna demararea construcţiei până la un moment prielnic; ii) schimbarea este apanajul implementatorului; iii) amână implementarea completă prin modularizare pe bază de API-uri simple şi descrierea relaţiilor dintre componente; iv) documentaţia nu este stufoasă; v) se axează pe oameni; vi) planificarea este colectivă bazată pe colaborare şi vii) foloseşte un model mental al UF (Coplien & Bjørnvig, 2010, p.5).

Aceste şapte concepte se potrivesc principiilor Agile, descrise la nivel conceptual în Tabelul 39, şi care urmăresc „să scoată la iveală modalităţi mai bune de dezvoltare de software”, conform Manifestului Agile116 (Beedle et al., 2001):

Tabelul 39. Elementele principiilor Agile

Elemente umane Relaţie Elemente tehnice Indivizii şi interacţiune

înaintea

proceselor şi uneltelor Software funcţional documentaţiei vaste Colaborare cu clientul negocierii contractuale Receptivitate la schimbare urmăririi unui plan

În Tabelul 39 există o relaţie atât la nivel de rând între elemente, dar şi la nivel de grup,

chiar dacă în formularea originală a manifestului relaţia e specificată doar în primul caz. Însă, în viziunea autorului de faţă, relaţia este extinsă şi la nivelul global al elementelor din stânga

114 Lean architecture, în original 115 începuturile firmei Toyota au avut o astfel de viziune: paşi mici de început pentru lucruri mari pe termen

lung 116 Manifestul pentru dezvoltarea agilă de software, în versiunea română oficială şi completă a co-creatorilor lui



168

care le preced pe cele din dreapta: „deşi există valoare în elementele din dreapta, le apreciem mai mult pe cele din stânga” (p.ibidem).

Înainte de a se extinde discuţia despre Agile şi ASUP, în Figura 60 este ilustrată schematic o comparaţie între cele două modele clasice ale dezvoltării software şi modelul Agile.

Figura 60. Comparaţie între trei modele de dezvoltare software

Dintr-o perspectivă pur teoretică, Figura 60 prezintă situaţia cu destulă acurateţe, însă în practica cele trei modele se împletesc adeseori. O viziune mai aproape de abordarea Agile, tot schematizată, dar cu valenţe practice, este ilustrată în Figura 61.

Agile nu este doar o metodologie, ci mai degrabă o umbrelă care acoperă mai multe tipuri de metodologii : Scrum, XP, Lean, Crystal etc.; primele două sunt cele mai utilizate, iar acestea se şi întrepătrund în practică (Sutherland, 2014). Acest lucru se datorează faptului că Scrum se axează pe practicile de îmbunătăţire ale proiectului prin expunerea riscurilor, iar XP pe activităţile echipei de dezvoltare software (Yu & Petter, 2014).

Din perspectiva E-democraţiei şi ISoC, nu metodologiile sau tehnicile sunt importante, cât mai ales principiile Agile (PAGL) formulate în manifest (Beedle et al., 2001):

PAGL 1) Satisfacerea clientului prin livrare rapidă de software; PAGL 2) Acceptarea schimbărilor şi în stadiul final al dezvoltării; PAGL 3) Livrarea de software se face frecvent (la nivel de săptămâni / luni); PAGL 4) Cooperarea apropiată, zilnică între clienţi şi dezvoltatori; PAGL 5) Proiectele se raportează la indivizi motivaţi, pe baza încrederii; PAGL 6) Conversaţia faţă - în faţă este forma cea mai bună de comunicare; PAGL 7) Măsura progresului e dată de software-ul funcţional; PAGL 8) Dezvoltare sustenabilă, capabilă să menţină un ritm constant;

A

D

C

T

A - Analiză

D - Design

C - Codificare

T - Testare

A

D

CT

CT

CT

A D C T A D C T …

Cascadă

Incremental

Agile



169

PAGL 9) Atenţie continuă acordată excelenţei tehnice şi designului de calitate; PAGL 10) Simplitatea, ca artă de maximizare a lucrului nefăcut, este esenţială; PAGL 11) Echipe auto-organizate; PAGL 12) Adaptare la schimbările circumstanţiale.

Figura 61. Schema Agile

Mare parte din PAGL se potrivesc unei implementări teoretice a E-democraţiei, ca principii de bază ale unui sistem ce îşi propune să progreseze prin auto-învăţare. Deşi dezvoltarea agilă ar putea să însemne, plecând de la semantica comună a cuvântului, viteză şi flexibilitate, mai degrabă şi conform cu PAGL, se referă la auto-organizare şi feed-back (Coplien & Bjørnvig, 2010, p.23). Pentru un sistem informaţional, agilitatea se referă la permanenta capacitate a unui proces i) de a crea schimbare rapid sau inerent, ii) să accepte schimbarea pro-activ sau reactiv şi iii) să înveţe din schimbare în timp ce contribuie la valoarea anticipată de client (economic, calitativ, simplificat), prin componente colective şi relaţii cu mediul înconjurător (Conboy, 2009). Conceptul cheie pentru agilitate este schimbare prin feed-back, iar patru componente stau la baza ei din perspectiva unui model mental colectiv117 (sau împărtăşit) la nivel de echipă: cunoaştere, învăţare, înţelegere şi execuţie (Yu & Petter, 2014). Trei abordări practice susţin într-o formă sau alta cele patru componente: i) metafora de sistem (folosită în XP, constă în crearea unui fir narativ pe înţelesul tuturor; eficienţă sporită: cunoaşterea şi învăţarea), ii) întâlnirea zilnică118 (provenită din Scrum, reprezintă o şedinţă comună tuturor de 15 minute în fiecare zi; eficienţă sporită: înţelegere şi execuţie) şi iii) prezenţa de faţă119 (clientul se află zilnic la locul

117 shared mental model, în original (concept psihologic derivat din modelul mental individual) 118 stand-up (meeting), în original 119 on-site, în original

Săptămânal/ Lunar


Zilnic ZilnicZilnic


…

- Viziune- Obiective- Preliminarii

Lansare -Feed-back -Revizuire -



170

implementării pentru specificarea funcţionalităţii, priorităţilor, testare etc.; eficienţă sporită: înţelegere şi execuţie). Ultima practică aduce în prim plan şi inter-pregătirea120, colaborarea şi învăţarea dintre membrii echipei de dezvoltatori şi beneficiarii proiectului (prin schimbarea rolurilor profesor-elev), una din caracteristicile educaţiei moderne despre care s-a menţionat în secţiunea 5.1.1. Mai mult, componentele pe care Agile le dezvoltă în practică: planificare, reflexivitate, breviar informativ al liderului, pregătire inter-echipe, pregătire pentru auto-corecţie, inter-pregătire (Yu & Petter, 2014), sunt contra-argumente ale criticii că Agile nu este compatibil cu ideea de arhitectură. Pentru mulţi dezvoltatori de software agil, arhitectura sistemelor de acest tip se bazează pe comunicarea dintre membrii echipei, inputuri ale deciziilor de design, documentarea şi găsirea alternativelor de design în funcţie de context, raportat la o distribuţie geografică extinsă, beneficiari numeroşi şi cerinţe multiple (Abrahamsson et al., 2010).

Din perspectiva SOA, Agile vine ca o completare plecând de la două idei centrale, adaptabilitate şi împuternicirea echipei. Se reuşeşte astfel să se aducă o notă de flexibilitate printr-o interacţiune continuă între participanţii direct interesaţi ai oricărui proiect care implică dezvoltarea modulară bazată pe servicii ce mijlocesc comunicarea între entităţi diferite (i.e. produse software dezvoltate pe platforme şi cu limbaje de programare diverse). SOA are o configuraţie flexibilă la nivel static, însă pe axa temporal dinamică este rigidă, iar rolul Agile este acela de a adapta sistemele la schimbările frecvente şi inerente. Mai mult, SOA se bazează pe încapsulare, ceea ce înseamnă o furnizare de servicii conform intereselor unei singure părţi: dezvoltatorii / proprietarii de software. Din unghiul ISoC, este nevoie şi de cunoaşterea, cel puţin, a părerii consumatorului, a utilizatorului final iar Agile poate oferi rol vizionar fiecăreia dintre cele două părţi, menţinând şi o perspectivă arhitectonică în plus (Abrahamsson et al., 2010). Reproşul adus SOA121 este rezistenţa la schimbarea rapidă, caracteristică determinantă a unei societăţi reţea (vezi secţiunea 5.1.1) precum SoC, în schimb Agile este comparată cu tehnologia şi managementul necesar supravieţuirii şi obţinerii de rezultate într-o competiţie a vitezei şi inovaţiei precum NASCAR122. Acest lucru se realizează prin PAGL, plecând de la modularizare şi sarcini simple, o abordare de jos în sus cu iteraţii scurte, design practic, revizuiri constante, identificare de slăbiciuni şi lucru în echipă care conferă satisfacţia de a vedea rezultate zilnic (Brown, 2010).

Fundamentul teoretic al E-democraţiei este dat de PDI, iar SOA şi CLOUD asigură participarea, pe când Agile susţine deliberarea şi incluziunea. Mediul controlat cu viziune arhitectonică ce conferă stabilitate al SOA are de câştigat pe termen lung în planul calităţii, eficienţei şi al productivităţii pe baza Agile (Bruno, 2011) - reutilizarea, compunerea şi abstractizare SOA sunt exploatate în folosul flexibilităţii şi adaptabilităţii Agile, dar cu anumite

120 cross-training, în original 121 Same Old Architecture (Aceeaşi Arhitectură Veche), joc de cuvinte ironic 122 National Association for Stock Car Auto Racing, organism privat care administrează curse de autoturisme



171

cerinţe: management înalt, vizionar, disciplină, abilităţi tehnice, competenţă (pentru SOA) şi facilitarea interacţiunii şi feed-back-ului (pentru Agile).

În Figura 62 se ilustrează, oarecum plastic, pe o axă imaginară a timpului, dinamica interacţiunii dintre actorii E-democraţiei: oamenii şi tehnologia. CLOUD şi SOA trebuie privite ca proiecţii la nivel de utilizator şi nu la nivel global, pentru a avea o perspectivă realistă a impactului interacţiunii.

Figura 62. Interacţiune om-tehnologie în CLOUD - SOA - Agile

Cooperarea dintre oameni şi tehnologie are influenţă, mai ales pe termen lung, asupra amândurora, pentru că E-democraţia şi (mai ales) SoC presupun ca primele două să se adapteze constant celeilalte. Pe de o parte, este nevoie ca SOA şi CLOUD să nu impună o sistematizare specifică dezvoltatorilor şi proprietarilor acestora, iar, pe de altă parte, Agile să mijlocească cetăţenilor utilizatori participarea activă şi flexibilă. Cheia E-democraţiei este perpetua optimizare prin învăţare şi perfecţionare atât la nivel uman, cât şi la cel tehnologic (chiar indirect şi nu neapărat pe baza inteligenţei artificiale), prin interacţiune.

Plecând de la trei noţiuni de bază ale Agile, încredere, comunicare şi auto-organizare, se conturează necesităţile unei arhitecturi de sistem (Coplien & Bjørnvig, 2010, p.72). ASUP porneşte de la procesul de gândire al aspectelor complicate, dar predictibile şi care necesită o oarecare standardizare, pe când Agile are apanajul acţiunii directe asupra lucrurilor complexe (p.13). Agile pune accent pe client, dar ASUP se referă în special la UF, clientul fiind un intermediar (p.13), iar pentru o arhitectură a E-democraţiei acest lucru este imperativ. Mai mult, UF ar trebui atras (prin diferite tehnici de marketing) în dezvoltarea agilă, cu o inter-pregătire alături de client/proprietar şi dezvoltator.

TnTn-1

UtilizatorUtilizator SOA Agile Agile SOA…

T0 T1 …timp

SOA

CLOUD



172

Până acum rolul de client sau utilizator nu a fost diferenţiat în relaţia cu dezvoltatorii de software sau cu tehnologia însăşi, însă pentru o viziune arhitectonică acest lucru este necesar. Mai mult, UF asigură masa critică a oricărui sistem informaţional, nu doar a E-democraţiei. De aceea, componenta democratică a SoC are legătură cu acesta şi trebuie să se raporteze în primul rând la el.

În Figura 63 se descriu schematic relaţiile între UF, client şi dezvoltatori de software. Se pune preţ pe o platformă conceptuală de colaborare comună, dar şi pe relaţiile directe; mai puţin între UF şi dezvoltator, din cauza neajunsurilor de natură comunicaţională sau chiar din cauza politicilor de securitate impuse de client (intermediar).

Figura 63. Relaţii între utilizator final, client şi dezvoltatori de software

Mai noile abordări Agile pun şi ele preţ pe UF (Abrahamsson et al., 2010), chiar dacă în Manifestul Agile nu se specifică nimic despre acesta, ceea ce dovedeşte că componentele din societatea reţea a zilelor noastre au tendinţa de se orienta, indiferent de metodologie sau tehnologie, către noile valori şi direcţii ale ei.

Luând în considerare UF, principiile (PASUP) arhitecturale ale ASUP se bazează pe următoarele elemente (Coplien & Bjørnvig, 2010, pp.81-82):

PASUP 1) Arhitectura se referă la formă (esenţă) şi mai puţin la structură. Forma reprezintă aranjarea lucrurilor fără a fi preocupaţi de cum sunt ele construite, iar structura constituie realizarea lor fizică. Din perspectiva ASUP se insistă asupra relaţiilor şi atributelor formei şi mai puţin asupra structurii întregi, pentru o scalare flexibilă a sistemului.

PASUP 2) Arhitectura înseamnă mai mult compactare decât abstractizare, adică entităţile sistemului au o valoare metaforică, dar făcând apel la cunoştinţa împărtăşită, standardizată într-un sistem unit, integrat.

Dezvoltator

Utilizator final

Client / Proprietar

Inter – pregătire(Sondaj, Focus grup, Recenzie, Feed-back)



173

PASUP 3) Arhitectura nu se ocupă direct de rezolvarea problemelor utilizatorilor. Funcţionalitatea este primordială pentru utilizator, iar ASUP se orientează în a facilita utilizatorului final răspunsuri la noile aşteptări, dinamice; forma este secundară.

PASUP 4) Arhitectura are o componentă dinamică şi una statică. Componenta statică este asigurată de structură în principal, dar dinamica este apanajul ASUP.

PASUP 5) Arhitectura este treaba tuturor. Nu doar arhitectul sistemului este responsabil de sistem, ci se pune preţ pe o abordare de echipă, tipică şi Agile, nu doar ASUP.

PASUP 6) Arhitectura nu trebuie să fie densă, complicată. Tradiţia este ca arhitectura să necesite timp îndelungat, dar prin lucrul în echipă, colaborarea cu non-specialiştii şi reducerea stărilor de aşteptare, în ASUP se accelerează obţinerea rezultatului.

În Figura 64 este schematizată o arhitectură a E-democraţiei, bazată pe relaţii şi cu un grad mare de abstractizare, deşi compactizarea ei este evidentă. Cele trei tehnologii prezentate în această subsecţiune sunt suficiente (dat fiind şi sub-tehnologiile complexe pe care le implică) pentru a face legătura între UF, pe de o parte, şi clienţii cu dezvoltatorii pe de altă parte.

Figura 64. Arhitectura schematizată şi abstractizată a SoC

Figura 64 ilustrează faptul că SOA şi CLOUD sunt nu doar un mediu integrant, dar şi că ele mijlocesc operaţii importante asupra datelor (e.g. translaţie, transformare, agregare), iar Agile oferă suportul integrării flexibile şi prin nevoi reale a oamenilor şi a tehnologiei.

Folosindu-se PASUP, integrând SOA, CLOUD şi Agile şi modularizând concepţia arhitectonică, s-au descris şi conturat în subsecţiunile 5.2.1.1 şi 5.2.1.2 instrumentele şi actorii care stau la baza ISoC şi chiar a IMDED. În următoarea subsecţiune va fi prezentată o abordare la nivelul de date fizice al celor două, continuându-se şi făcându-se referire la firul subiectelor dezbătute deja în această secţiune.

Dezvoltatorisoftware

Utilizator final

Client Aplicaţie client

Aplicaţieutilizator

final

SOA

CLOUD

CLOUD

Agi

leA

gile

CLOUD



174

5 . 2 . 1 . 3 I S o C ş i W O A

În mod simplificat WOA este arhitectura orientată pe servicii (i.e. SOA) doar că serviciile sunt de tip web, cu deschiderea către UF mult mai pronunţată. WOA păstrează principiile SOA: reutilizare, contract, cuplarea lejeră, abstractizare, compunere, autonomie, lipsă stării, capacitatea de identificare. Se bazează pe REST123 (transfer pe bază de stări de reprezentare) şi se constituie într-un SOA global, definit de protocolul HTTP 124 , folosirea URI 125 (identificator uniform de resurse) şi comunicare dependentă de starea clientului (Hinchcliffe, 2009).

Figura 65. WOA simplificat

Constrângerile (denumite aşa chiar de autorul lor) sau principiile REST (PREST) sunt în număr de patru şi ele au fost propuse de cel care avea să definitiveze versiunea HTTP 1.1, Roy Fielding (2000):

PREST 1) Identificarea resurselor; PREST 2) Manipularea resurselor prin reprezentări; PREST 3) Mesaje auto-descriptive; PREST 4) Mediul internet ca motor al stării de aplicaţie (HATEOAS126). Felul în care PREST sunt implementate cu adevărat depinde de arhitectul şi producătorul

de software, însă practica arată că nu sunt respectate decât primele două sau trei din cele patru niveluri de servicii (Webber et al., 2010, pp.19-20): nivelul zero (un singur URI şi o singură

123 Representational State Transfer, abreviere în original 124 Hypertext Transfer Protocol, abreviere în original 125 Uniform Resource Identifier, abreviere în original 126 Hypermedia as the engine of application state, abreviere în original

Server web

Server web

Internet

Navigator web

Server web

Stocare(BD, LD)

SW – agregare,compunere, identificare

(REST, SOAP)

Aplicaţie web(AJAX, RIA)



175

metodă HTTP), nivelul unu (multe URI şi o singură metodă HTTP), nivelul doi (multe URI şi metode HTTP) şi nivelul patru (suportă total conceptul de HATEOAS).

Figura 65 ilustrează de o manieră simplificată arhitectura WOA, care se bazează pe accesul simplificat al utilizatorului final la resursele din internet.

WOA, deşi se bazează în principal pe tehnologii şi metodologii cu sursă deschisă precum REST şi AJAX, nu trebuie să excludă abordări ca RIA sau SOAP, necesare în condiţii de securitate sau nevoie de încapsulare sporite.

Plecând de la PREST 4 (i.e. HATEOAS), WOA imprimă o nouă paradigmă web prin trecerea de la Web 2.0 la Web 3.0, adică la un nivel semantic. În Figura 66 este prezentată arhitectura web-ului semantic (WSEM) aşa cum se conturează ea în diverse conceptualizări (standarde web deja) care încearcă să sistematizeze un început de drum în această direcţie.

Figura 66. Web Semantic

Nivelurile ce trebuie parcurse pentru a definitiva WSEM pornesc de jos în sus de la date fizice, ce trec prin palierul logic astfel încât să ajungă la conceptualizări cu mare grad de relativitate înainte de a livra utilizatorului final informaţie sau cunoştinţă, vezi Figura 66. Standardizarea de la nivelul datelor fizice este în mare parte definitorie, mai ales dacă ea însăşi nu defineşte o abordare conceptual - logic - fizică şi nu blochează direcţiile dezvoltării conform cu necesităţile utilizatorului final. O tehnologie care susţine HATEOAS şi mai departe WSEM este LD, iar aceasta s-a lansat şi dezvoltat prin serializări de metadată precum RDF, Turtle, N3 etc. care sunt dezvoltate pe bază de XML127. Reproşul pe care dezvoltatorii care lucrează cu PSD şi/sau REST îl aduc standardizării pe bază de XML este acela că formatul este greoi şi neflexibil. De aceea, ca alternativă de structură fizică pentru LD,

127 eXtensible Markup Language, abreviere în original

a) b)

WEB 2.0dinamic

WEB 1.0static

WEB 3.0semantic

WEB 4.0inteligent

IRI / URI (Unicode)

Dată în formatstandardizat

JSON-LDXML, RDF

SECU

RITA

TE, CR

IPTAR

E

Limbaje de interogare(SPARQL,

AJAX)

Ontologii

Taxonomie, Schemă auto-descriptivă

Interfeţe şi aplicaţii client

Logică

Confirmare, Protecţie

Încredere



176

plecând de la experienţa REST, este propus formatul JSON-LD (derivat din JSON 128 ), intuitiv, flexibil, uşor de interogat programatic şi lejer în a fi scris şi citit chiar şi de către nespecialişti.

WSEM nu trebuie confundat cu LD, însă cea din urmă constituie o paradigmă potrivită pentru a asigura nivelul de bază al celei dintâi. Nici nu este de mirare că Tim Berners Lee, cel care conceptualizează web-ul prin HTTP (Berners-Lee, 1992) şi îl re-conceptualizează alături şi de Roy Fielding şi Henrik Frystyk Nielsen (Berners-Lee et al., 1996), propune LD ca suport al unui nou tip de web (i.e. Web 3.0).

Figura 67. LD: schiţă cu exemplu

Considerând că URI trebuie să stea la baza LD pentru doua motive întemeiate (simplitate în a crea descentralizat identificatori globali unici şi unelte în sine de identificare), principiile LD (PLD) sunt în număr de patru (Heath & Bizer, 2011, pp.7-11):

PLD 1) Folosirea URI ca nume de lucruri; PLD 2) Folosirea URI în cadrul HTTP pentru căutarea de nume de lucruri; PLD 3) Furnizarea de informaţii utile prin standarde (RDF129, SPARQL130 etc.); PLD 4) Includerea de linkuri către alte nume pentru identificări ulterioare. Figura 67 ilustrează LD şi PLD la nivel conceptual de simplă înregistrare (i.e. a), inter-

relaţional (i.e. b) şi prin exemplificare (i.e. c). O înregistrare de tip LD are în componenţă o triplă SPO: un subiect, un predicat şi un obiect (legat de subiect prin predicat). LD generalizat are conceptualizarea unui graf (e.g. Figura 67c) în care nodurile sunt formate din subiecte şi

128 JavaScript Object Notation, abreviere în original 129 Resource Description Framework, abreviere în original 130 SPARQL Protocol and RDF Query Language, acronim recursiv în original

Ontologie

a) c)

b)

SUBIECT OBIECTPREDICAT

ENTITATE 1 ENTITATE 2Relaţie 2

Relaţie 1

Relaţie 3

ENTITATE 3 ENTITATE 4

http://exemplu.com/uri1http://alta-ontologie.com

/Num

e

Ion Escu

http

://on

tolo

gie-

noua

.com

/Tip

http://ld.ro/Document

http://altexemplu.org/uri2



177

obiecte (ce le caracterizează pe primele), iar arcurile sunt constituite din relaţiile dintre cele două (i.e. predicate).

Figura 68. Fişier BD şi LD

Comparativ cu BD, fişierul LD poate avea o structură care să nu ţină cont de restricţia organizării în tabele atribute de acelaşi fel pe coloane, vezi şi Figura 68 (formă nestructurată). O înregistrare (un rând) conţine mai multe triplete SPO aparţinând aceluiaşi identificator global (i.e. un subiect identificat prin URI) într-o ordine non-strictă. Însă în aceste triplete, obiectul este cheia de legătură cu o altă entitate, care poate fi o altă tripletă, un URI care descrie un subiect sau o valoare. Este important să se facă diferenţa semantică între obiect şi documentul ce descrie acel obiect (Heath & Bizer, 2011, p.10), astfel încât să se faciliteze extragerea referinţei către acel obiect din perspectiva umană (e.g. HTML 131 ) sau cea a instrumentului digital (e.g. JSON-LD, RDF). Linkurile sunt de trei feluri (p.21): relaţionale (indică resurse în alte surse de date), de identificare (indică alias-uri de URI, ceea ce oferă viziuni diferite în web) şi de vocabular (date auto-descriptive care permit aplicaţiilor să înţeleagă şi să le integreze în alte vocabulare). Tranziţia datelor din web către LD trebuie făcută treptat, în timp şi cu eforturi comunitare, urmărind o trecere de la o stea la cinci stele (pp.25-27), iar o ilustrare a procesului este făcută prin Figura 69.

131 HyperText Markup Language

SPO SPO …

… SPO …

… SPO SPO

Înregistrări regulate BD Înregistrări neregulate fişier LD



178

Figura 69. Publicarea LD în web

Fără a intra în detaliile care ţin de sintaxa JSON-LD şi RDF, dar cu o cercetare amănunţită deja (Turcoane, 2014a), în Tabelul 39 sunt prezentate câteva argumente pro şi contra pentru utilizarea celor două.

Criteriu JSON-LD RDF Impact Pro/Contra Impact Pro/Contra

Sintaxă Facilă, intuitivă + Complicată -

Limbaj de interogare Javascript, AJAX, lejer + SPARQL, foarte complicat -

Vechime în web Foarte mare, datorită derivării din JSON + De scurtă durată -

Utilizare în LD De curând - De la început + Conformitate cu WOA, servicii REST Foarte mare + Mică -

Implementare Facilă + Greoaie - În această subsecţiune au fost prezentate câteva concepte care să constituie o sugestie de

implementare la nivel fizic a E-democraţiei. Astfel, conceptele de CLOUD, SOA, Agile, ASUP sunt extinse şi întărite, în viziunea autorului de faţă, de WOA, REST şi LD, care asigură o cooperarea şi o comunicare sporită cu UF ca ţintă principală.

5 . 2 . 1 . 4 I n t e g r a r e P I M D E D î n I S o C

PIMDED urmăresc să integreze funcţionalităţile şi metodologiile verificate în sistemele de afaceri cu cele ale micro-sistemelor web de la nivelul unui simplu UF. CLOUD şi SOA trebuie suplinite de WOA, iar conlucrarea lor trebuie să se orienteze spre o abordare care să permită o permanentă optimizare a sistemului informaţional al E-democraţiei.

Text1. Data

2. Pregătire

3. Stocare

4. Publicare

Data prelucrabilă

Extractor text

BD relaţionale Date API Depozit LD Fişiere LD

Convertor date din BD în LD

Convertor dată în LD

Convertor dată în LD Interfaţă LD Server web

LD în web



179

În Figura 70 toate tehnologiile sunt în slujba utilizatorului final care are trei direcţii în care solicită acces: pagini web, aplicaţii client şi aplicaţii în CLOUD. Utilizatorul nu ştie şi nici nu este interesat să ştie care sunt dedesubturile prin care informaţiile solicitate ajung la el. Prin pagini web sunt obţinute informaţii curente care nu necesită neapărat grad mare de prelucrare a datelor, extragerea şi agregarea informaţiilor etc. şi care se bazează pe paradigma WOA, dar nici cea SOA nu trebuie exclusă. Aplicaţiile client funcţionează pe modelul clasic client-server (C-S), în CLOUD sau pe baza serviciilor (pin protocol SOAP sau arhitectonică REST), iar UF este simplu beneficiar. Oportunitatea cea mai mare este dată de SaaS, pentru că sub această paradigmă se oferă o opţiune importantă pentru dispozitivele universale fără capacităţi solide de calcul (e.g. telefoane inteligente, tablete etc.). Viitorul digital stă sub tendinţa aceasta, a dispozitivelor mobile, iar E-democraţia are doar de câştigat prin acest mediu care mijloceşte tehnic PDI.

Figura 70. CLOUD şi WOA

SoC se regăseşte schematic în desenul din Figura 70, prin facilitarea accesului la informaţie, pe baza unor diverse tehnologii şi paradigme, oricărui tip de utilizator interesat şi care are acces la internet, chiar dacă nu posedă un dispozitiv digital puternic. În SoC nu este exclus accesul la informaţie prin mijloace non-digitale, însă de-a lungul secolelor umanitatea şi-a dezvoltat propriul sistem (e.g. societatea reţea) pe care lucrarea de faţă îşi propune să îl optimizeze şi nu să îl schimbe. Desigur, digitalul nu trebuie să creeze o lume care să excludă non-digitalul, la nivel social, politic, cultural etc. Însă, din perspectiva democraţiei, s-a luat în discuţie digitalul ca mijloc ce poate facilita, pe baza PDI, interacţiunea dintre semeni care prin mijloace non-digitale nu s-a putut realiza. În afara SoC, E-democraţia conţine şi procesul decizional politic care a fost prezentat în capitolul anterior sub forma conceptuală. PPD

CLOUD

IaaS

PaaS

Navigator web

Server web

Stocare(BD, LD)

SOA WOA

Aplicaţie web(AJAX, RIA)

SaaS

UtilizatorAplicaţie

Client



180

conţine aceleaşi reguli şi cerinţe ca SoC, doar că procesul de optimizare are o finalitate decizională, care se manifestă eventual prin E-vot.

5 . 2 . 2 I m p l e m e n t a r e a P P D ( I P P D )

IPPD se diferenţiază de ISoC pentru că se pune problema securităţii sporite la nivel de proces politic decizional (e.g. votul electronic). Soluţia IPPD va trebui să suporte unele restricţii din această cauză, dar va fi o oarecum o derivare a ISoC, de aceea nici nu se va insista prea mult pe descrierea acestei implementări.

Figura 71. IPPD

În Figura 71 se observă că utilizatorul obişnuit este cel care determină relaţiile în PPD. Pe de o parte el participă în calitate de votant şi pe de altă parte în calitate de cetăţean. Diferenţa o face doar contextul: în cazul unui E-referendum toţi cetăţenii au calitatea de votanţi; în mod normal, votanţi sunt doar membrii cu drept de vot (e.g. membri ai CA, CR). În ambele contexte utilizatorul participă la deliberare prin soluţia PaaS din CLOUD sau prin SOA şi WOA cu ajutorul aplicaţiilor client. SOA şi SW sunt importante pentru a scoate informaţia din CLOUD cu nivel de securitate ridicată, cum este cea generată de calitatea de votant şi procesul de E-vot. Procesul de E-vot s-ar putea desfăşura sub girul unei tehnologii sau platforme consacrate (implementare în Java, C#, Python etc.), dar nevoia de incluziune a dispozitivelor universale conduce mai degrabă spre o abordare orientată pe servicii SOAP.

CLOUD

IaaS

PaaS

SaaS

Votant

Aplicaţie Client

Aplicaţie Client

SOA

Cetăţean

Agile, WSAgile, WS

Agile

WOA

PDI

Info

Agile

WOA

PDI

Info

Statistică, Info etc.

Agregare, compunere etc.



181

Ceea ce a fost denumit de-a lungul lucrării ca servicii SOAP, sunt de fapt trei tehnologii: cea omonimă, WSDL132 şi UDDI133. Ultima a fost concepută astfel încât i) să descrie cum clienţii aflaţi sub umbrela ei pot să comunice şi ii) să reprezinte o platformă de registre replicate global care să conţină descrierile serviciilor web.

Deşi intenţia a fost una bună, UDDI a rămas la stadiu de proiect sau de implementări obscure, ceea ce scuteşte o discuţie mai amplă asupra ei (din păcate pentru E-democraţie şi nevoia de integrare). În schimb se vor prezenta succint celelalte două concepte, fără a se intra în detalii legate de implementare, punctându-se doar principiile aflate la baza lor (Hinchcliffe, 2009).

SOAP Este un protocol / sistem orientat pe mesaje care conţine întreaga informaţie înăuntrul

mesajului (informaţii despre securitate, header, soliditate), asigură un transport neutru faţă de aplicaţii şi este bazat pe XML. SOAP are o structură bine definită, dar foarte complicată şi stufoasă, însă această împachetare (ca un colet) îi conferă recunoaştere inter-aplicaţii şi inter-domenii, reuşind să străbată filtrele de securitate datorită consistenţei şi nivelului de încredere. Este un standard acceptat şi recunoscut universal care, în detrimentul lizibilităţii şi construcţiei alambicate, face legătura între aplicaţii implementate pe platforme şi cu limbaje diferite.

WSDL Are rolul unei interfeţe care listează operaţii, servicii, tipuri de date astfel încât orice

platformă (e.g. PaaS, SaaS) să poată interacţiona cu SW. Se bazează pe o schemă XML (XSD134) şi reprezintă, în plan conceptual, contractul pe care serviciul îl face cu aplicaţia ce îl utilizează. Din păcate, WSDL contribuie la complexitatea SOAP prin propriile specificaţii complicate şi, astfel, scăzând gradul de interoperabilitate al serviciilor.

Ca o consecinţă firească a complexităţii SOA şi SOAP au renăscut abordările bazate pe principiile web deschise şi validate de clienţi şi dezvoltatori (e.g. WOA şi REST).

5 . 2 . 3 I M D E D , i n t e g r a r e S o C ş i P P D

Viziunea asupra IMDED ţine cont de SoC şi PPD şi de modul cum sunt acestea implementate (i.e. ISoC, IPPD). Pe de o parte ISoC trebuie să fie accesibilă universal, fără a se pune probleme de securitate asupra mesajelor din servicii (mai degrabă de integritate fizică, logică şi conceptuală). Soluţia implementării este cea bazată pe CLOUD şi SOA extins până la nivel de WOA şi REST.

132 Web Services Description Language, abreviere în original 133 Universal Description, Discovery and Integration, abreviere în original 134 XML Schema Definition, abreviere în original



182

Figura 72. IMDED

IaaS

W

OA

-R

EST

CCON

G

ASP

PP

SOA

PaaS

SaaS

SC -

SOA

PPD

I -R

EST

SaaS

SaaS TaaS, DaaS, MaaS.

CACR

SR SOA

P

SA SOA

P

PDI -

RES

T

PDI -

RES

TPD

I -R

EST

PDI -

RES

T



183

În privinţa IPPD securitatea, protecţia şi integritatea datelor necesită SOA şi SOAP cel puţin la nivel de E-vot, altfel soluţia ISoC fiind potrivită pentru deliberarea necesară înaintea decizie finale prin vot.

Luând în considerare MDED, MEDSoC şi entităţile ce le compun, în Figura 72 este schematizată IMDED, punându-se accent pe tehnologiile la nivel macro. Deşi aceste tehnologii au fost deja discutate, într-o abordare de jos în sus, o recapitulare este binevenită ca încheiere a întregului proces integrator de sistematizare a implementării democraţiei digitale.

Cele două componente ale MDED se află de o parte şi de alta a viziunii arhitectonice a E-democraţiei. Pe de o parte SoC şi implementarea ei (i.e. ISoC) presupun conlucrarea între componentele CMD care se află sub auspiciile PDI mijlocite de tehnologii precum WOA şi REST. Toate elementele implicate în bunul mers al societăţii (e.g. organizaţii politice sau neguvernamentale, corpul cetăţenesc) trebuie să aibă acces în mod echitabil la accesarea datelor şi informaţiilor şi la participarea în cadrul unui proces deliberativ transparent (sub girul accesului deschis). De aceea, flexibilitatea şi cuplarea lejeră trebuie să caracterizeze viziunea de ansamblu din cadrul ISoC care nu se află sub girul obligativităţii transparenţei din partea componentelor neimplicate politic.

Pe de altă parte, PPD şi implementarea lui (i.e. IPPD) trebuie să aducă toată elementele sub girul transparenţei, nu doar declarativ ci şi efectiv. Aceasta înseamnă că IPPD trebuie să asigure accesul la date şi informaţii, dar şi la cunoştinţe, pentru că este necesară facilitarea participării tuturor categoriilor de cetăţeni care dispun de mijloace de comunicare digitală. Aşadar este necesară asigurarea unui tip de instructaj redus la dimensiuni cât mai reduse şi bazat pe simboluri şi aptitudini comune UF obişnuit. Ca şi în cazul ISoC, paradigma paginilor şi viziunii web trebuie să primeze, doar că aceasta trebuie extinsă cu tehnologii precum CLOUD şi SOA care să permită accesarea aplicaţiilor încapsulate cu resurse limitate din partea dispozitivelor UF (în special cele mobile). În plus, procesele decizionale politice (e.g. E-vot) au nevoie de o securitate sporită, dar care să nu preîntâmpine transferul datelor între entităţi aflate pe platforme diferite. Pentru aceasta, protocolul SOAP susţinut de WSDL pare cea mai convenabilă soluţie. Dacă pentru ISoC preocuparea la nivel central - instituţional să asigure o platformă comună de lucru, dar care ar fi de bun augur ca soluţie alternativă (dacă se justifică investiţia din puncte de vedere stabilite prin PDI), nu este o prioritate, pentru IPPD este. Mai mult, trebuie corect şi integru implementate aplicaţiile care mijlocesc serviciile pe care corpurile de reprezentanţi le folosesc pentru a se lega la sistemul informaţional al E-democraţiei. Încă, trebuie facilitate nu doar aplicaţii care să asigure comunicarea şi decizia, dar şi mijloace de a lansa noi produse informaţionale de către non-informaticieni (e.g. MaaS, PaaS).

După prezentarea tehnologiilor care stau la baza IMDED şi gruparea lor în două mari abordări arhitectonice (i.e. ISoC şi IPPD), au fost apoi integrate într-o unică implementare



184

(i.e. IMDED, vezi Figura 72). Fiind două tehnologii foarte folosite în arhitectonică a IMDED trebuie explicată această aparentă dihotomia REST – SOAP, aşa cum ea apare în unele interpretări mai puţin riguroase, dar răspândite printre unii programatori preocupaţi mai ales de aplicaţiile practice.

5 . 2 . 3 . 1 R E S T v e r s u s S O A P ?

Odată prezentată viziunea arhitectonică schematizată a IMDED şi înainte de a discuta pe marginea unei abordări alternative la sistemul informaţional centralizat al E-democraţiei, se impune o scurtă lămurire de natură tehnică privind SOAP şi REST. Primul este un protocol (după cum spune şi numele), iar al doilea o viziune arhitectonică a Web-ului, deşi în această lucrare (datorită unei abordări cât mai simple şi directe) au fost puse oarecum pe acelaşi palier.

O discuţie privind SW bazate pe cele două au fost făcute mai detaliat în alte cercetări (Turcoane, 2014a; Turcoane, 2014b), iar aici se impun câteva precizări. SW cu deschidere mai mare (potrivite pentru WOA) şi implementare mai uşoară sunt cele bazate pe REST şi JSON (sau JSON-LD). Cele bazate pe SOAP şi XML sunt specifice SOA şi unor arhitecturi de sisteme închise, care pun preţ foarte mare pe integritatea datelor şi care oferă o deschidere controlată a informaţiilor ce pot depăşi (graţie SOAP) bariere comunicaţionale ce impun verificarea surselor de emitere a semnalelor transmise 135. Totuşi, SW specifice WOA pot folosi (şi iniţial asta au folosit şi chiar mai folosesc) XML, iar cele SOA bazate pe SOAP pot implementa stocarea şi transmiterea datelor prin JSON, însă nu este ceva obişnuit şi nici prevăzut ca standard iniţial. Însă practica a dovedit că deschiderea necesară în WOA pleacă de la folosirea mult mai lejerului JSON chiar fără a respecta principiile REST, pe când SOA se bazează foarte mult pe SOAP şi XML. Este oarecum normal, pentru că sistemele închise urmăresc ca datele folosite în transmisii să fie cât mai bine protejate atât împotriva altor sistemelor digitale, dar şi printr-o lizibilitate scăzută a codului stufos ce preîntâmpină descifrarea conţinutului efectiv de către om. Până la urmă, atunci când se doreşte standardizarea, soluţia SOAP este la îndemână pentru că există deja API sau chiar IDE136 care permit implementări facile. REST în schimb se bazează pe protocolul HTTP, dar nimic nu împiedică utilizarea altui protocol, precum SOAP. Desigur, PREST nu ar mai fi astfel respectate în totalitate, iar cel mai important aspect ar fi legat de hiper - text sau hiper - media care nu este obligatoriu a fi exprimate prin HTML.

Aşadar, a discuta despre REST versus SOAP este, cel puţin teoretic, greşit. Însă s-a preferat ca în această lucrare să se prezinte SW ca fiind sub auspiciile amândurora dintr-o

135 proxy and firewall, cunoscute în literatura de specialitate 136 Integrated Development Environment



185

perspectivă a complementarităţii mai degrabă, dar şi a utilizării unei nomenclaturi practice, oarecum acceptată cu largheţe. În concluzie, SW pe bază de REST sunt cele care urmează principiile transparenţei mărite a WOA utilizând protocolul HTTP, pe când SW ce utilizează SOAP completează golul neumplut de primele la nivel de integritate şi securitate, permiţând pe de o parte accesul între medii şi dispozitive diverse pe baza unui standard recunoscut, păstrându-se cuplări şi încapsulări mai puternice.

Finalmente, nu trebui avut în vedere faptul că REST ar asigura o securitate diminuată a datelor sau că nu este o arhitectură de încredere; ea doar asigură un standard comunicaţional bazat pe mai multă transparenţă. O modalitate de lucru care asigură şi pentru REST norme de încapsulare ridicate este cea a MVC137, un stil arhitectonic de implementare a unei interfeţe pentru utilizator bazat pe trei componente (W3Schools, 2015): i) model: captează comportamentul sistemului independent de interfaţa utilizatorului şi gestionează logica datelor sub girul unor reguli; ii) vedere: constituie reprezentarea informaţiei sub o anume formă şi iii) controler: le gestionează pe cele două pe bază de inputuri externe, fiind punte de legătură între primele două (decuplate direct de la prima la a doua, dar cuplate direct invers).

Trecându-se în revistă cele două concepte (i.e. REST şi SOAP) şi observându-se că cele două nu sunt comparabile la acelaşi nivel, s-a preferat totuşi această clasificare în privinţa SW atât datorită practicii încetăţenite cât şi datorită faptului că REST implică în această lucrare, atât protocolul HTTP cât şi suportul pentru WOA prin folosirea LD şi WSEM care sunt derivate oarecum din PREST.

5 . 2 . 3 . 2 P2P ş i p a r a d i g m a t o r e n ţ i l o r

În momentul stabilirii PIMDED şi în special în privinţa principiului patru s-a pomenit atât de WOA, dar şi de abordarea partajării şi comunicării persoană la persoană (i.e. P2P). Până acum s-a vorbit despre implementarea democraţiei dintr-o perspectivă asumat centralizată (i.e. IMDED), în care comunităţi la diverse niveluri LRN partajează şi în mediul digital resurse pentru o mai bună cooperare în realitatea de zi cu zi, dar sprijinite implicit de factorul statal.

O abordare care să nu ţină cont de modelul actual, etatist şi centralizat, al democraţiei reprezentative este oarecum utopică (sau mai degrabă distopică, pentru că ar implica demolarea unei construcţii sociopolitice de sute de ani, pentru o reconstrucţie din temelii pur teoretică). De aceea, MEDSoC şi MDED pleacă de la un sistem validat şi legitim, până la urmă, dar care îşi dovedeşte limitele şi nu mai are potenţial de îmbunătăţire în ultimele decenii. Reprezentarea prin delegaţi este benefică, de dorit şi de promovat, doar că nu pe criteriile nereprezentative ale societăţii actuale, în care de la clientelism politic se ajunge la oligarhie, într-un sistem quasi-stratificat de castă.

137 Model - View - Controller



186

În această lucrare s-a încercat să se inducă necesitatea abordării sistematizării din perspectiva incertitudinii epistemice, vezi şi subsecţiunea 3.2.1.1. De aceea, pare firesc să existe o alternativă la modelul (i.e. MDED) identificat ca legitim pe baza experienţei democraţiei din antichitate până în prezent (şi nu neapărat construit ca ceva inovator). Această abordare diferită are caracteristica descentralizării, a propensiunii către comunitate ce pleacă de la unitatea indivizibilă om, a unui mod de geneză incremental şi de jos în sus şi reprezintă comunicarea şi partajarea resurselor persoană la persoană, într-o reţea de reţele bazată pe individualitate, vezi şi secţiunea 5.1.1. Este vorba despre partajarea fişierelor de tip torent138 despre care nu se intenţionează a se discuta din perspectiva etică, morală, ci doar din cea socială cu impact în lumea digitală şi, mai ales, în cea reală (cele două suprapunându-se din ce în ce mai mult pe diferite paliere, dacă nu se confundă!).

Despre noua paradigma de producţie şi consum care implică prosumerul într-o reţea P2P s-au făcut deja cercetări încă de la sfârşitul deceniului trecut punându-se accent pe patru aspecte (Pouwelse et al., 2008): i) folosirea de către tot mai mulţi indivizi a producţiei de comunitate auto-organizată139 sau producţie P2P (PP2P); ii) outputul creativ al PP2P este în creştere; iii) platformele P2P devin tot mai sofisticate şi iv) produsele devin tot mai diversificate. Modelul prosumer deţine partea de trafic cea mai mare din Internet, depăşind modelul de consum al resurselor centralizate de pe un server de către un client. Aceasta se datorează în special fişierelor video care sunt fără plată, disponibile la cerere, fără calupuri de publicitate şi uneori de negăsit în reţeaua de distribuţie clasică locală. În descrierea arhitecturii E-democraţiei (subcapitolul 5.2) s-au folosit concepte precum CLOUD, SOA, LD etc., dar fundamentul construcţiei se bazează pe abordarea ultra-consacrată C-S cu uşoare sau evidente îmbunătăţiri. În secţiunea 5.1.1 a fost introdusă noţiunea de reţea de reţele ce defineşte societatea, iar P2P înseamnă că toate dispozitivele implicate în reţea pot acţiona atât ca client cât şi ca server, în special privind schimburi de natură comercială non-lucrative, predominant fiind schimburile de fişiere ce conţin muzică, filme, PSA, dar având şi consecinţe negative vizând pirateria şi pornografia infantilă (Sammons, 2014).

Conform lui Pouwelse et al. (2008) PP2P şi reţelele P2P au evoluat de-a lungul vremii (un deceniu) pe şapte niveluri (NEP) care reprezintă un mod de producţie alternativ la modelele de business consacrate şi care se raportează la patru trăsături cardinale (TCR): i) abilitate de a deosebi contribuţiile bune de cele rele; ii) mecanism de control al resurselor computaţionale; iii) mecanism efectiv de comunicare în grup şi iv) simţ comunitar. Cele şapte NEP sunt, într-o abordare directă şi bazată pe practică:

NEP 1) Site-ul Slashdot.org: primul mare site cu conţinut generat şi moderat de utilizatorii însuşi care se ocupa cu promovarea noutăţilor tehnologice.

138 torrent files sau torrents, în literatura de specialitate 139 peer production, în original



187

NEP 2) Musicbrainz: propunea un ‚contract social’ astfel încât reprezenta o evoluţie faţă de Slashdot prin faptul că proprietarul conţinutului este comunitatea. Musicbrainz folosea în formă incipientă cele patru TCR, fiind o evoluţie faţă de Slashdot pentru că avea un proces de vot, fond pentru donaţii, listă de poştă electronică dedicată deliberărilor şi viziunea dată de contract.

NEP 3) Kazaa: site ce mijlocea schimbul de fişiere multimedia între prosumeri fără intermediul unui server, însă problema pasagerului clandestin140 nu era rezolvată. Dintre cele patru TCR, Kazaa o îndeplinea pe a doua.

NEP 4) Bittorrent: un protocol care regulariza consumul de bandă de internet pe baza unui mecanism de troc între prosumeri, dar care nu regla problema contrafacerilor. Suprnova, un site care implementa bittorrent, a devenit mai restrictiv din perspectiva descentralizării prin introducerea unor servere de control moderate de prosumeri, dar adera la primele două TCR.

NEP 5) Youtube: deşi un pas înapoi pentru PP2P pentru că youtube.com este un site unic cu software de proprietar pentru server, restricţiile legate de contribuţiile conceptuale ale utilizatorilor sunt compensate de bogăţia funcţionalităţilor oferite. TCR 3 şi 4 sunt la un nivel de sofisticare superior celorlalte abordări.

NEP 6) Facebook: cel mai celebru site de socializare, facebook.com permite unui prosumer să-i diversifice funcţionalitatea prin crearea unor aplicaţii de utilizator. Rolul social cu implicaţii politice al acestui site nici nu mai trebuie pus la îndoială azi, după primăvara arabă din 2011 sau alegerile prezidenţiale din România anului 2014.

NEP 7) Tribler: bazat pe reputaţia explicită a utilizatorului, este un sistem de partajare a fişierelor compatibil cu Bittorrent, opus conceptual lui Youtube şi Facebook prin faptul că nu are noduri centrale, este non-profit, foloseşte PSD şi o căutare de fişiere optimizată.

Într-o altă abordare a reţelelor P2P, acestea sunt o consecinţă a evoluţiei de la arhitectura C-S (cereri ale consumatorilor sunt rezolvate prin servicii şi stocări de date) la cea de tip Grid (partajarea resurselor de calcul în mod distribuit de către organizaţii virtuale pentru eficienţă sporită a modelului C-S), reprezentând sisteme distribuite descentralizate care partajează resurse computaţionale, date şi servicii cu următoarele beneficii pentru UF (Liu & Antonopoulos, 2010): i) debranşează de la intermedierea dată de server ca depozit de date şi furnizor de servicii; ii) aplicaţiile sunt mai fiabile ca în modelul C-S preîntâmpinând căderile centralizate de sistem141; iii) distribuirea individuală a responsabilităţii centralizate; iv) se exploatează resursele (lăţime de bandă, procesoare, BD) de pe întreaga reţea P2P; v) folosirea unor canale alternative de comunicare ce depăşesc barierele legate de paravane de protecţie142 şi vi) depăşirea supra-încărcării unui singur nod prin cooperarea participanţilor.

140 free-riding, în original 141 single-point-of-failure, în original 142 firewall, în original



188

Tot în viziunea lui Liu & Antonopoulos (2010), reţele P2P se împart în centralizate (Napster, Bittorrent), descentralizate (Gnutella, Freenet) şi hibride (Kazaa, Gnutella2), iar căutarea fişierelor se face după modele structurate (Kademlia - metrică XOR) şi nestructurate (optimizare topologică, statistica vecinătăţii, informaţie semantică din memoria indigo 143); însă viitorul lor îl constituie reţelele auto-organizate şi hibride.

Plecând de la o conexiune bilaterală între P2P şi diferitele efecte şi implicaţii sociale, ar trebui trase opt învăţăminte (IRG) pentru integrarea viitoarelor P2P în realitate luând în considerare aspecte (Glorioso et al., 2010): i) legale (supravegherea extinsă144, reconsiderarea drepturilor de autor prin respectarea drepturilor utilizatorilor); ii) sociale (mod de producţie individual pe baze comune, dinamica relaţională a sistemelor distribuite, evoluţia spontană a micro-sistemelor sociale raportate la un pivot 145 central sau nu); iii) economice (o nouă paradigmă a distribuirii veniturilor) şi iv) politice (influenţă asupra aspectelor legale, economice şi tehnologice prin sistemul de stocare şi distribuire a informaţiei nesupusă controlului autorităţilor, noi paradigme de comunicare şi cooperare construite de jos în sus, anonimitate, dar şi efecte nedorite: intangibilitate, suprasaturare, tirania majorităţii). Cele opt IRG sunt structurate pe trei niveluri şi construiesc un model economic:

• Suprapus – IRG 1: structurarea P2P e de preferat nestructurării pentru a responsabiliza UF şi a elimina căderile de sistem centralizat; IRG 2: folosirea unui pseudonim ca autentificare, în loc de datele generale ale utilizatorului.

• Contabil – IRG 3: suportul economic al tranzacţiilor comerciale ar trebui să se bazeze pe acţiuni dependente, non-repudiabile şi scalabile la nivel de comunitate foarte mare.

• Piaţă: (având caracteristici ca preţ, licitaţie, managementul proprietăţii intelectuale, onestitate, distribuire, încredere şi reputaţie, servicii comunitare) – IRG 4: orice UF poate fi comerciant; IRG 5: dezvoltatorii trebuie să asigure respectarea drepturilor de autor; IRG 6: folosirea sistemelor distribuite cu avantaje tehnologice şi politice; IRG 7: atragerea de UF pentru beneficii ale întregii comunităţi şi IRG 8: structurile spontane eficientizează sistemul.

În afara perspectivei pur digitale, sociale şi (non)economice, PP2P au şi o dimensiune financiară acum prin Bitcoin, o monedă virtuală care a devenit extrem de importantă, câştigând încet dar sigur teren şi pe piaţa non-digitală prin utilizarea în mici magazine, dar care este supusă unui risc din perspectiva distribuţiei nucleului ei de emiţători şi acoperitori/garanţi anonimi (Feld et al., 2014). Bitcoin este prima monedă descentralizată care se bazează pe semnătură digitală în locul încrederii şi nu este sub autoritatea niciunei instituţii financiare (e.g. bancă centrală) având patru concepte cheie: i) tranzacţii, ii) dovada acţiunii146,

143 cache, în original 144 panoptic surveillance, în original 145 hub, în original 146 proof-of-work, în original



189

iii) minerit şi iv) portofel digital (Nakamoto, 2008). O astfel de monedă urmăreşte ideea de neutralitate a netului, de partajare comună şi obiectivă, însă studii privind neutralitatea pură nu este indicată şi nici tangibilă dacă se urmăreşte firul istorie economiei non-digitale (Odlyzko, 2009).

Într-o lume a piraţilor şi samaritenilor cu mod de producţie clasic asaltat de PP2P din diferite direcţii, e.g. erodarea temeliei şi schimbarea atitudinii faţă de drepturile de autor, clandestinitate şi net închis 147 (Pouwelse et al., 2008), protocolul Bittorrent este cel care domină partajarea informaţie, şi uneori a cunoştinţelor, în internet. Acesta este destinat să distribuie mari cantităţi de date cu minim de cerinţe ale resurselor iar Figura 73 ilustrează acest proces (Cohen, 2003).

Figura 73. Protocolul Bittorrent

Figura 73 explică vizual succint ceea ce face de fapt Bittorrent: i) un fişier (de tip) torent 148, numit agent 149, este publicat pe site-uri bine-cunoscute pentru ca alţi UF să îl descopere prin motoare de căutare (în navigatoare web sau diverse API-uri); ii) torentul este deschis de clientul Bittorrent şi se conectează la agent (aflat pe serverul S) care îi livrează o listă cu noduri de utilizatori din reţeaua P2P ce participă la transfer (i.e. elemente de tip P); iii) clientul descarcă fişierul pe segmente care sunt ‚sparte’ în blocuri (256 KB de obicei) şi iv) între timp clientul oferă spre descărcare altor clienţi segmentele descărcate deja de el.

147 darknet, în original (‚închis’ şi pentru că este realizat între prieteni, F2F: friend-to-friend) 148 .torrent file, în engleză, fişier cu extensia ‚torrent’ 149 tracker machine, în original

S T

P

P

G

torent solicitare

S T

P

P

G

S T

P

P

G

S T

P

P

G

configuraţie

acord

acord

S T

P

P

G

2)1) 3) 4)

5)

părţi

părţi

S T

P

P

Gpărţi

părţi

6)S T

P

P

Gpărţi

părţi

7)

solicitare configuraţie

S – server cu pagină webunde sunt publicate torenteT – (tracker) indicator alrutelor din sistemP – parazit (leech), deţineo parte din fişierG – germene (seed), deţineîntregul fişier



190

Bittorrent este un protocol care pune preţ pe rezolvarea problemei resurselor rare şi pe abordarea ‚după faptă şi răsplată’ 150, care presupune utilizarea unei metode de colaborare (celei mai) de succes într-o comunitate pe termen nedefinit, propusă încă din începutul anilor 1980 în cercetarea lui Axelrod (1984). De-a lungul timpului s-au propus soluţii de îmbunătăţire a protocolului pentru a se evita problema pasagerului clandestin sau a se optimiza partajarea fişierelor în cazul unor atacuri asupra reţelei sau în cazul beneficiului fără aport (Legout et al., 2006; Adamsky et al., 2014). Însă chiar plecând de la o abordare optimistă în privinţa lipsei maliţiozităţii membrilor reţelei, Bittorrent are câteva puncte tari precum nepropagarea informaţiilor false sau contrafăcute, folosirea unei lăţimi de bandă foarte mare (în funcţie de aport, totuşi) şi posibilitatea de descărcare a fişierelor în etape disparate, prin reînceperea activităţii din punctul în care a fost abandonată la un moment dat, din diferite motive (Cohen, 2003).

Paradigma torenţilor arată că deşi există posibilitatea infectării membrilor reţelei cu produse contrafăcute sau cu blocarea transferului prin atacuri replicate, timpul şi cooperarea P2P rezolvă aceste neajunsuri. Importante sunt: i) incluziunea iniţială a noilor membri sau celor cu resurse puţine, ii) participarea în cadrul reţelei şi chiar iii) deliberarea explicită prin site-uri şi forumuri dedicate sau implicit-computaţională prin marginalizare sau relaţionare pe baza respectării protocolului. Se obţine o formă de PDI descentralizată, care pleacă de la propensiunea către colaborare a membrilor unei comunităţi sau reţele, ceea ce oferă un alt indiciu că regulile protocolare (e.g. Justiţia) oferă motiv de participare lărgită pentru oricare din membri (e.g. Cetăţeni) folosindu-se de intermediari ce deţin control (e.g. Delegaţi).

Această subsecţiune se doreşte a fi o introducere pentru o eventuală explorare viitoare care ar trebui să privească E-democraţia dintr-o altă perspectivă decât cea folosită în această lucrare. Aceasta, fără a combate MDED sau IMDED, s-ar constitui ca o completare ce ar viza cooperarea P2P într-o formă care să includă tehnologii ca WSEM, LD şi concepte precum E-birocraţia. Deşi este de dorit o democraţie digitală care să beneficieze de sprijinul instituţiilor consacrate ale statutului contemporan, aflat şi sub girul globalismului, nu trebuie impusă o unică formă de expresie social-politică, iar P2P reprezintă o alternativă descentralizată, subterană sau închisă, dar care oferă spaţiul complementar manifestărilor hacktiviste benefice.

Certitudinea pe care această lucrare vrea să o introducă este aceea că viaţa însăşi şi/sau sistematizarea socială se bazează pe incertitudine epistemică. Pe de altă parte, pe cât de important este contractul social pe termen scurt-mediu, pe atât de importantă este şi rescrierea lui pe termen mediu-lung atunci când noile transformări ivite în societate, noile paradigme, pun sub semnul îndoielii buna funcţionare şi/sau aduc noi metode de îmbunătăţire ale mecanismelor comunităţii (de la nivel local până la cel suprastatal).

150 tit-for-tat, în original


Concluzii

191

Concluzii

Lucrarea de faţă a urmărit identificarea unor tehnologii specifice lumii digitale şi care au pătruns puternic în viaţa de zi cu zi a societăţii democratice pentru a îmbunătăţi sistemul sociopolitic şi a îl transforma într-o democraţie digitală participativă sau E-democraţie.

Contrar unor aşteptări tipice pentru o astfel de explorare, nu au fost propuse modele concrete originale de construire a unei societăţi mai bune, ci s-a dorit punctarea necesităţii folosirii participării, deliberării şi incluziunii (i.e. PDI) în baza tehnologiei digitale (e.g. TIC). Modelele sociopolitice mijlocite de mediul digital nici nu trebuie să aparţină unei persoane sau grup de cercetători, ci să izvorască natural din societate la un moment dat. Pentru aceasta s-a urmărit un fir istoric al democraţiei participative şi s-a ajuns din antichitate până în contemporaneitate, când abordările bazate pe comunicare mulţi la mulţi sunt facilitate de noile tehnologii. Criteriile pentru a stabili care sunt indicatorii ce definesc o societate mai bună nu au fost scopul acestei lucrări, pentru că ele trebuie să fie subiect al PDI. S-a urmărit doar trasarea unor coordonate generale, principiale, pe baza studiilor şi cercetărilor întreprinse de autori consacraţi, dar şi pe baza rezultatelor practice obţinute efectiv sau cu potenţial de a fi obţinute, în special datorită impactului lumii digitale.

Cu toate acestea, s-au făcut şi câteva propuneri pentru anumite principii care ar trebui să ghideze o societate a E-democraţiei. Deşi acestea sunt deduse din explorările şi practicile ce au vizat democraţia, fiind bazate pe subiectivitatea autorului de faţă, au primit denumirea de axiome. Cele şase astfel de axiome au urmărit definirea unor concepte integratoare necesare E-democraţiei: i) AX 1: paradigma conflictului democraţie - oligarhie - tiranie; ii) AX 2: declaraţia revoluţionară americană; iii) AX 3: definiţia cetăţeanului din societatea cunoaşterii; iv) AX 4: rolul comitetelor în rezolvarea problemelor politice; v) AX 5: reprezentativitate în democraţie; vi) AX 6: definiţia societăţii cunoaşterii.

Într-o abordare mai concretă, s-a încercat identificarea unor tipare ale E-democraţiei şi chiar democraţiei în general prin construirea unor modele care să fundamenteze o viziune arhitectonică din perspectivă informaţional-digitală. Pentru aceasta s-au discutat modelele practice şi teoretice ale democraţiei din antichitate până în zilele noastre, în ceea ce ar constitui (din perspectiva informatică) nivelul întâi, de date fizice prelucrate al cercetării de faţă. Nivelul al doilea, consecutiv şi logic, a propus o abordare întemeiată pe metafora optimizării de sistem din inteligenţa artificială sub forma auto-învăţării prin încercare şi greşeală pe baza propagării erorii în mod reversibil (i.e. backpropagation). Mai mult, s-a depăşit palierul pur abstract prin propunerea unui model sociopolitic al logicii fuzzy susţinut


Concluzii

192

de un sistem inferenţial Mamdani, în care s-au identificat trei inputuri (i.e. Cetăţeni, Delegaţi şi Justiţie) şi un output (E-democraţia). Ca urmare a unor reguli aplicate modelului fuzzy bazat pe incertitudine epistemică, mulţumită prelucrării datelor din nivelul întâi al cercetării şi folosindu-se o analiză de sensibilitate asupra inputurilor, s-au obţinut câteva rezultate identificate ca remarci (i.e. Rc). Dintre acestea trebuie amintite trei foarte importante şi care nu reies neapărat imediat din contextul regulilor modelului: i) cetăţenii trebuie să aibă un nivel de implicare mai jos de cel care pare optim la prima vedere; ii) cetăţenii trebuie să facă primul pas spre optimizarea sistemului însă doar cu ajutorul justiţiei se poate trece la niveluri superioare şi iii) soluţia reprezentativităţii crescute nu e bună când incertitudinea e mare, doar când ultima e mică delegaţii pot avea puteri sporite. Al treilea nivel, cel conceptual, a propus un model de sistem bazat pe o delegare reprezentativă care să fie susţinută de ideea selecţiei prin loterie (deloc inovatoare în teoria alegeri sociale) a îndatoririlor şi drepturilor în societate. Mai mult, s-a adus în discuţie un sistem politic care să se plieze pe cel actual bazat pe reprezentanţi (dar nu şi pe reprezentativitate reală) şi care, dacă nu funcţionează datorită lipsei de interes a cetăţenilor, nu ar face decât să consolideze modelul democraţiei de azi. Ultima parte a lucrării de faţă rezultă din cele trei paliere anterioare, dorindu-se a fi un nivel integrator al acestora, printr-o viziune informaţional-digitală susţinută de tehnologii şi principii arhitectonice fundamentate şi verificate în ultimul deceniu.

Deşi explorarea de faţă a intenţionat să creeze un cadru principial şi generalist care să susţină demersuri noi menite să îmbunătăţească prin PDI propunerile făcute, au fost introduse şi câteva abordări cu caracter uşor inovator. O primă încercare a fost modelarea sistemului prin procese asemănătoare cu metoda backpropagation, adică prin folosirea tehnicilor simulative computaţionale în viaţa reală (o abordare inversă celei obişnuite). O a doua propunere este cea a construcţiei unui model al E-democraţiei susţinut de logici fuzzy pentru a înţelege dinamica sistemului dintr-o perspectivă logic-conceptuală. S-a introdus un algoritm de optimizare al unui sistem inferenţial de logică fuzzy, bazat pe principiul căutării directe ce nu are nevoie de spaţii continue şi derivabilitate pentru găsi o soluţie euristică. S-a propus, lăsându-se pentru o cercetare viitoare amplă discutarea detaliilor, implementarea conceptului de E-birocraţie, care ar trebui să mijlocească câteva aspecte esenţiale în democraţia digitală: interpretarea textelor şi nu doar a (meta)datelor, prelucrarea lor şi, pe scurt, mijlocirea tranziţiei către o nouă paradigmă a societăţii care utilizează inteligenţa artificială în mod curent. Un ultim aspect introdus în această lucrare este modelul data - informaţie - cunoştinţă - înţelepciune care să se plieze unui sistem informaţional precum cel al E-democraţiei, în care optimizarea prin auto-învăţare şi auto-determinare să fie fundamentul conceptual.

Democraţia, sub orice formă, nu trebuie construită de cineva anume sau de o elită, fie ea şi de cercetători. Însă noi modele trebuie propuse plecând de la observarea realităţii, urmând ca apoi acestea să fie aplicate, cel mai probabil, începând de la nivelul unei comunităţi restrânse.


Bibliografie

193

Bibliografie

Abrahamsson, P., Babar, M.A. & Kruchten, P., 2010. Agility and Architecture: Can They Coexist? IEEE Software, 27(2), pp.16-22.

Adamsky, F., Khayam, S.A., Jäger, R. & Rajarajan, M., 2014. Stealing bandwidth from BitTorrent seeders. Computers & Security, 46, pp.126-40.

Ahsan, S. & Shah, A., 2006. Data, information, knowledge, wisdom: A doubly linked chain? In Proceedings of the 2006 International Conference on Information & Knowledge Engineering, June 26-29. Las Vegas, USA, 2006.

Alakeson, V., 2012. Review: The Clash of Generations: Saving Ourselves, Our Kids, and Our Economy by Kotlikoff, L. J. & Burns, S. Cambridge: MIT Press, 2012. Public Policy Research, 19(1), pp.75-76.

Alavala, C.R., 2009. Back-Propagation. In Fuzzy Logic and Neural Networks: Basic Concepts & Applications. New Delhi: New Age International. pp.139-56.

Amar, A.R., 1984. Choosing Representatives by Lottery Voting. The Yale Law Journal, 93(7), pp.1283-308. Amichai-Hamburger, Y., McKenna, K.Y.A. & Tal, S.-A., 2008. E-empowerment: Empowerment by the Internet.

Computers in Human Behavior, 24(5), p.1776–1789. Anderson, E., 2009. Democracy: Instrumental vs. Non.Instrumental Values. In T. Christiano & J. Christman, eds.

Contemporary Debates in Political Philosophy. Oxford: Wiley-Blackwell. pp.213-27. ANR, 2002. Agentia Nationala pentru Romi. [Online] Available at:

http://www.anr.gov.ro/docs/statistici/statistici/t2.pdf [Accessed 21 March 2013]. Arfi, B., 2005. Fuzzy Decision Making in Politics: A Linguistic Fuzzy-Set Approach (LFSA). Political Analysis,

13, pp.23-56. Aristotel, 1998. Etica Nicomahică. Bucureşti: Iri. Aristotel, 2010. Politica. Bucureşti: Univers Enciclopedic Gold. Aristotle, 2008. The Athenian Constitution. EBook ed. Online: The Project Gutenberg. Armstrong, D.J., 2006. The quarks of object-oriented development. Communication of ACM, 49(2), pp.123-28. Arneson, R., 2009. The Supposed Right to a Democratic Say. In T. Christiano & J. Christman, eds. Contemporary

Debates in Political Philosophy. Oxford: Wiley-Blackwell. pp.197-212. Arrow, K.J., 1963. Social Choice and Individual Values. 2nd ed. New York: John Wiley & Sons. Asimov, I., 1990. Franchise. In The Complete Stories. New York: Crown Publishing Group. Aubert, V., 1959. Chance in social affairs. Inquiry, 2(1), pp.1-24. Axelrod, R., 1984. The Evolution of Cooperation. New York: Basic Books. Ayadi, O., Cheikhrouhou, N. & Masmoudi, F., 2013. A decision support system assessing the trust level in supply

chain based on information sharing dimensions. Computers & Industrial Engineering, 66(2), pp.242-57. Bălaş, M. & Bălaş, V., 2009. Postmodernism and Control Engineering. In R. Seising, ed. Views on Fuzzy Sets and

Systems from Different Perspectives. Heidelberg: Springer. pp.377-91. Studies in Fuzziness and Soft Computing.

Barry, D.K. & Dick, D., 2013. Web Services, Service-Oriented Architectures, and Cloud Computing. The Savvy Manager’s Guide. 2nd ed. Waltham: Morgan Kaufmann.

Becker, C.L., 1922. The Declaration of Independence: A Study on the History of Political Idea. San Diego: Harcourt, Brace and Co.

Beedle, M. et al., 2001. Manifestul pentru dezvoltarea agilă de software. [Online] The Agile Alliance (Ro) Available at: http://agilemanifesto.org/iso/ro/ [Accessed 11 May 2014].

Bell, D., 2007. Cyberculture Theorists. New York: Routledge. Bellinger, G., Castro, D. & Mills, A., 2004. Data, Information, Knowledge, and Wisdom. [Online] Available at:

http://www.systems-thinking.org/dikw/dikw.htm [Accessed February 2014]. Benhabib, S., 1996. Toward a Deliberative Model of Democratic Legitimacy. In S. Benhabib, ed. Democracy and

Difference. Contesting the Boundaries of the Politica. New Jersey: Princeton University Press. pp.67-94. Berners-Lee, T., 1992. Basic HTTP as defined in 1992. [Online] W3Consortium Available at:

http://www.w3.org/Protocols/HTTP/HTTP2.html [Accessed 1 April 2014].

http://www.anr.gov.ro/docs/statistici/statistici/t2.pdf

http://agilemanifesto.org/iso/ro/

http://www.systems-thinking.org/dikw/dikw.htm

http://www.w3.org/Protocols/HTTP/HTTP2.html


Bibliografie

194

Berners-Lee, T., Fielding, R.T. & Nielsen, H.F., 1996. RFC 1945: Hypertext Transfer Protocol—HTTP/1.0. RFC. Network Working Group.

Bernstein, E., 1911. Evolutionary socialism: a criticism and affirmation. New York: B. W. Huebsch. Bernstein, E., 1977. The judgement of abnormal sexual intercourse. Belfast: Athol Books. Bernstein, J.H., 2009. The Data-Information-Knowledge-Wisdom Hierarchy and its Antithesis. In Proceedings

from North American Symposium on Knowledge Organization., 2009. Bizer, C., Heath, T. & Berners-Lee, T., 2009. Linked Data - the story so far. International Journal on Semantic

Web and Information Systems, 5(3), pp.1-22. Branco, M., 2005. Free Software and Social and Economic Development. In M. Castells & G. Cardoso, eds. The

Network Society: From Knowledge to Policy. Washington, DC: Center for Transatlantic Relations. pp.289-304. Brown, B.D., 2010. Recession-proof your Company with SOA. [Online] TUSC (1.0) Available at:

http://www.oswoug.org/Slides/Brad/BBListOfSlides.htm [Accessed 7 May 2014]. Bruno, A., 2011. SOA and Agile Processes as a Whole. [Online] Arcitura Education Inc. (1.0) Available at:

http://www.servicetechmag.com/i56/1111-3 [Accessed 15 May 2014]. Castells, M., 2005. The Network Society: from Knowledge to Policy. In M. Castells & G. Cardoso, eds. The

Network Society: From Knowledge to Policy. Washington, DC: Center for Transatlantic Relations. pp.3-22. Cioffi-Revilla, C., 1981. Fuzzy Sets and Models of International Relations. American Journal of Political Science,

25(1), pp.129-59. Clark, T.D., Larson, J.M. & Mordeson, J.N., 2008. Applying Fuzzy Mathematics to Formal Models in Comparative

Politics. Berlin: Springer. Cochran, W.G., 1977. Sampling Techniques. 3rd ed. New York: John Wiley and Sons. Cohen, J., 1996. Procedure and Substance in Deliberative Democracy. In S. Benhabib, ed. Democracy and

Difference. Contesting the Boundaries of the Political. New Jersey: Princeton University Press. pp.95-119. Cohen, J., 1997. Deliberation and Democratic Legitimacy. In R.E. Goodin & P. Pettit, eds. Contemporary Political

Philosophy: an Anthology. Oxford: Blackwell. pp.143-55. Cohen, B., 2003. Incentives Build Robustness in BitTorrent. [Online] Bitconjurer Available at:

http://www.bittorrent.org/bittorrentecon.pdf [Accessed 14 November 2014]. Collis, B., 2005. E-Learning and the Transformation of Education for a Knowledge Economy. In M. Castells & G.

Cardoso, eds. The Network Society: From Knowledge to Policy. Washington, DC: Center for Transatlantic Relations. pp.215-24.

Conboy, K., 2009. Agility from First Principles: Reconstructing the Concept of Agility in Information Systems Development. Information Systems Research, 20(3), p.329–354.

Constas, H., 1958. Max Weber's Two Conceptions of Bureaucracy. American Journal of Sociology, 63(4), pp.400-09.

Coplien, J. & Bjørnvig, G., 2010. Lean Architecture for Agile Software Development. Padstow, England, Cornwall: TJ International. ISBN 978-0-470-68420-7.

Crocker, D.A., 2008. Ethics of Global Development. Agency, Capability, and Deliberative Democracy. New York: Cambridge University Press.

Dahl, R., 1982. Dilemmas of Pluralist Democracy. New Haven: Yale University Press. Dahl, R., 1997. Procedural Democracy? In R.E. Goodin & P. Pettit, eds. Contemporary Political Philosophy: an

Anthology. Oxford: Blackwell. pp.109-27. Dubois, D. & Prade, H., 1998. Possibility Theory: Qualitative and Quantitative Aspects. In D. Gabbay & P. Smets,

eds. Quantified Representation of Uncertainty and Imprecision. Dordrecht: Springer. pp.169-226. Dubois, D. & Prade, H., 2012. Gradualness, uncertainty and bipolarity: Making sense of fuzzy sets. Fuzzy Sets and

Systems, 192(April), pp.3-24. Durkheim, É., 1995. Formele elementare ale vieţii religioase. Translated by M. Jeanrenaud & S. Lupescu. Iaşi:

Polirom. Easton, D., 1957. An Approach to the Analysis of Political Systems. World Politics, 9(3), pp.383-400. Elster, J., 1997. The market and the forum: Three varieties of political theory. In R.E. Goodin & P. Pettit, eds.

Contemporary Political Philosophy: an Anthology. Oxford: Blackwell. pp.143-55. Engelstad, F., 1989. The Assignment of political office by lot. Social Science Information, 28(1), pp.23-50. Etzioni, A., 1993. The spirit of community. New York: Crown Publishers. Etzioni, A., 2000. The third way to a Good Society. London: Demos. Feld, S., Schönfeld, M. & Werner, M., 2014. Analyzing the deployment of Bitcoin’s P2P network under an AS-

level perspective. Procedia Computer Science, 32, p.1121 – 1126.

http://www.oswoug.org/Slides/Brad/BBListOfSlides.htm

http://www.servicetechmag.com/i56/1111-3

http://www.bittorrent.org/bittorrentecon.pdf


Bibliografie

195

Fielding, R.T., 2000. Architectural Styles and the Design of Network-based Software Architectures. PhD Thesis. Irvine: https://www.ics.uci.edu/~fielding/pubs/dissertation/fielding_dissertation.pdf University of California.

Frické, M., 2009. The Knowledge Pyramid: A Critique of the DIKW Hierarchy. Journal of Information Science, 35(2), pp.131-42.

Fullér, R., 1995. Neural Fuzzy System. Turku: Åbo Akademi University. Gerring, J., 2001. Review of Fuzzy-Set Social Science by Charles Ragin, Chicago University Press, Chicago

(2000). Studies in Comparative International Development, 36(2), pp.111-13. Glorioso, A., Pagallo, U. & Ruffo, G., 2010. Handbook of Peer-to-Peer Networking. In X. Shen, H. Yu, J. Buford

& M. Akon, eds. The Social Impact of P2P Systems. New York: Springer. pp.47-70. Goodwin, B., 1984. Justice and the Lottery. Political Studies, 32(2), pp.190-202. Greely, H., 1977. The Equality of Allocation by Lot. Harvard Civil Rights-Civil Liberties Law Review, 12(1),

p.113–141. Habermas, J., 1996. Three Normative Models of Democracy. In S. Benhabib, ed. Democracy and Difference.

Contesting the Boundaries of the Political. New Jersey: Princeton University Press. pp.21-30. Habermas, J., 1997. Equality of What? In R.E. Goodin & P. Pettit, eds. Contemporary Political Philosophy: an

Anthology. Oxford: Blackwell. pp.105-08. Haraway, D., 2001. A Cyborg Manifesto: Science, technology and socialism-feminism in the late twentieth

century. In D. Bell & B.M. Kennedy, eds. The Cybercultures Reader. 2nd ed. London: Routledge. pp.291-324. Heath, T. & Bizer, C., 2011. Linked Data: Evolving the Web into a Global Data Space. Ebook: Morgan &

Claypool Publishers. Herodotus, 1980. Histories. London: MacMillan and Co. Hey, J., 2004. The Data, Information, Knowledge, Wisdom Chain: The Metaphorical link. [Online] Available at:

http://www.dataschemata.com/uploads/7/4/8/7/7487334/dikwchain.pdf [Accessed 15 February 2014]. Hinchcliffe, D., 2009. Web-Oriented Architecture (WOA). [Online] QCon2009 (1.0) Available at:

http://www.infoq.com/presentations/Web-Oriented-Architecture-Dion-Hinchcliffe [Accessed 1 May 2014]. Hirschmann, N.J., 2008. Mill, Political Economy, and Women's Work. The American Political Science Review,

102(2), pp.199-213. Hurwitz, J., Bloor, R., Kaufman, M. & Halper, F., 2009. Service Oriented Architecture For Dummies. 2nd ed.

Indianapolis: Wiley Publishing, Inc. INSSE, 2013. Institutul National de Statistica. [Online] Available at:

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do [Accessed 20 March 2013]. Jamieson, D., 1996. Scientifc Uncertainty and the Political Process. Annals of the American Academy of Political

and Social Science, 545(1), pp.35-43. Jung, C.G. et al., 1964. Man and his symbol. New York: Anchor Press Doubleday. Jurafsky, D. & Martin, J.H., 2009. Speech and Language Processing. 2nd ed. Upper Saddle River: Prentice Hall. Kecman, V., 2001. Multilayer Perceptrons. In Learning and Soft Computing: Support Vector Machines, Neural

Networks and Fuzzy Logic Models. Cambridge: The MIT Press. pp.255-312. Keefer, P., 2007. Clientelism, credibility, and the policy choices of young democracies. American Journal of

Political Science, 51(4), pp. 804-821. Knuth, D., 1969. The Art of Computer Programming. 2nd ed. Reading: Addison-Wesley. Krishnaiah, P.R. & Rao, C.R., 1988. Handbook of Statistics 6: Sampling. Amsterdam: Elsevier Science North-

Holland. Kroese, D.P., Taimre, T. & Botev, Z.I., 2011. Handbook of Monte Carlo Methods. Hoboken: John Wiley & Sons,

Inc. Krutz, R.L. & Vines, R.D., 2010. Cloud Security: A Comprehensive Guide to Secure Cloud Computing.

Indianapolis: Wiley Publishing, Inc. Kymlicka, W., 2002. Contemporary Political Philosophy. An introduction. 2nd ed. Oxford: Oxford University

Press. L'Assemblée Nationale, 1789. Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen de 1789. [Online] Available at:

http://www.assemblee-nationale.fr/histoire/dudh/1789.asp () [Accessed 13 Mai 2012]. L'Ecuyer, P., 1999. Good parameters and implementations for combined multiple recursive random number

generators. Operations Research, 4(1), pp.159 - 164. L'Ecuyere, P., 1994. Uniform random number generation.. Annals of Operations Research, 53(1), pp.77-120. Legout, A., Urvoy-Keller, G. & Michiardi, P., 2006. Rarest First and Choke Algorithms Are Enough. In ACM, ed.

Proceedings of the 6th ACM SIGCOMM conference on Internet measurement, 25-27 October. Rio de Janeiro, Brazil, 2006. ACM.

http://www.dataschemata.com/uploads/7/4/8/7/7487334/dikwchain.pdf

http://www.infoq.com/presentations/Web-Oriented-Architecture-Dion-Hinchcliffe

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do

http://www.assemblee-nationale.fr/histoire/dudh/1789.asp%20()


Bibliografie

196

Liew, A., 2007. Understanding Data, Information, Knowledge And Their Inter-Relationships. [Online] TLA Available at: (vol. 8, no. 2) http://www.tlainc.com/articl134.htm [Accessed January 2014].

Linthicum, D.S., 2010. Cloud computing and SOA convergence in your enterprise : a step-by-step guide. Boston: Pearson Education, Inc.

Liu, L. & Antonopoulos, N., 2010. From Client-Server to P2P Networking. In X. Shen, H. Yu, J. Buford & M. Akon, eds. Handbook of Peer-to-Peer Networking. New York: Springer. pp.71-90.

Liu, F., Geng, H. & Zhang, Y.Q., 2005. Interactive fuzzy interval reasoning for smart web shopping. Applied Soft Computing, 5(4), pp.433-39.

Locke, J., 1952. A Letter Concerning Toleration. 35th ed. Chicago: Encyclopaedia Britannica, Inc. Locke, J., 2011. Al doilea tratat despre guvernământul civil. Filipeştii de Tîrg: Antet XX Press. Maier, A., 2012. eDemocracy & eGovernment. Stages of a Democratic Knowledge Society. Heidelberg: Springer. Mamdani, E.H., 1976. Advances in the linguistic synthesis of fuzzy controllers. International Journal of Man-

Machine Studies, 8(6), pp.669-78. MathWorks, 2014. Matlab Fuzzy Toolbox Documentation Center. [Online] Available at:

http://www.mathworks.com/help/fuzzy/index.html/ [Accessed 2 July 2014]. MathWorks, 2014. Statistics Toolbox. [Online] Available at: http://www.mathworks.com/products/statistics/

[Accessed 10 November 2014]. Matsumoto, M. & Nishimura, T., 1998. Mersenne twister: A 623-dimensionally equidistributed uniform pseudo-

random number generator. ACM Transactions on Modeling and Computer Simulation, 8(1), pp.3-30. Michels, R., 1915. Political Parties. A Sociological Study of the Oligarchical Tendencies of Modern Democracy.

New York: Heart's International Library Co. Mill, J.S., 2004. Considerations on Representative Government. Ebook: The Pennsylvania State University. Mill, J.S., 2011. On Liberty and The Subjection of Women. Ebook: Online Library of Liberty. Mohammadi, M. & Mukhtar, M., 2013. A Review of SOA Modeling Approaches for Enterprise Information

Systems. In 11, P.T., ed. The 4th International Conference on Electrical Engineering and Informatics (ICEEI 2013). Bangi, 2013. Faculty of Information Science & Technology, Universiti Kebangsaan Malaysia.

Montero, J., 2008. The impact of fuzziness in social choice paradoxes. Soft Computing, 12(2), pp.177-82. Montesquieu, C.-L., 2001. The spirit of laws. Kitchener: Batoche Books. Mueller, D.C., Tollison, R.D. & Willett, T.D., 1972. Representative democracy via random selection. Public

Choice, 12(1), pp.57-68. Mulgan, R., 1984. Lot as a Democratic Device of Selection. The Review of Politics, 46(4), pp.539-60. Mulgan, R., 1990. Aristotle and the Value of Political Participation. Political Theory, 18(2), pp.195-215. Nakamoto, S., 2008. Bitcoin: A Peer-to-Peer Electronic Cash System. [Online] Bitcoin Available at:

https://bitcoin.org/bitcoin.pdf [Accessed 15 November 2014]. Nay, O., 2008. Istoria gândirii politice. Iaşi: Polirom. Nozick, R., 1999. Anarchy, State and Utopia. 13th ed. Padstow: TJ International. Nurmi, H. & Kacprzyk, J., 2007. Fuzzy Sets In Political Science: An Overview. New Mathematics and Natural

Computation, 3(3), pp.281-99. Odlyzko, A., 2009. Network neutrality, search neutrality, and the never-ending conflict between efficiency and

fairness in markets. Review of Network Economics, 8(1), pp.1-21. Open Source Initiative, 2014. The Open Source Definition. [Online] Open Source Initiative Available at:

http://opensource.org/osd [Accessed 13 May 2014]. Pew Research Center, 2011. The Generation Gap and the 2012 Election. [Online] Pew Research Center Available

at: http://www.people-press.org/2011/11/03/the-generation-gap-and-the-2012-election-3/ [Accessed 15 January 2013].

Pfeffermann, D. & Rao, C.R., 2009. Handbook of Statistics 29A. Sample Surveys: Design, Methods and Applications. Amsterdam: Elsevier Science North-Holland.

Pouwelse, J.A., Garbacki, P., Epema, D. & Sips, H., 2008. Pirates and Samaritans: A decade of measurements on peer production and their implications for net neutrality and copyright. Telecommunications Policy, 32, p.701–712.

Pouwelse, J.A. et al., 2008. TRIBLER: a social-based peer-to-peer system. Concurrency and Computation: Practice & Experience, 20(2), pp.127-38.

Rawls, J., 2001. Justice as Fairness: A Restatement. Cambridge: The Belknap Press of Harvard University Press. Rhue, L. & Sundararajan, A., 2014. Digital access, political networks and the diffusion of democracy. Social

Networks, 36(1), pp.40-53. Rousseau, J.-J., 2006. Contractul social. Filipeştii de Tîrg: Antet XX Press.

http://www.mathworks.com/help/fuzzy/index.html/

http://www.mathworks.com/products/statistics/

https://bitcoin.org/bitcoin.pdf

http://opensource.org/osd

http://www.people-press.org/2011/11/03/the-generation-gap-and-the-2012-election-3/


Bibliografie

197

Rousseau, J.-J., 2006. Despre contractul social sau principiile dreptului politic. Translated by H.H. Stahl. Filipeştii de Târg: Antet.

Rowley, J., 2007. The wisdom hierarchy: representations of the DIKW hierarchy. Journal of Information Science, 33(2), p.163–180.

Sammons, J., 2014. Network Fundamentals. In The Basics of Digital Forensic. 2nd ed. Waltham: Syngress. pp.133-44.

Sartori, G., 1999. Teoria democraţiei reinterpretată. Iaşi: Polirom. Sartori, G., 1999. Teoria democraţiei reinterpretată. Translated by D. Pavel. Iaşi: Polirom. Scheppele, K.L., 2012. Romania Unravels the Rule of Law. [Online] New York Times Available at:

http://krugman.blogs.nytimes.com/2012/07/05/guest-post-romania-unravels-the-rule-of-law/ [Accessed 1 May 2013].

Schmitter, P.C. & Karl, T.L., 1991. What Democracy Is… And Is Not? Journal of Democracy, 2(3), pp.75-88. Scott, A., Gilbert, A. & Gelan, A., 2007. The Urban-Rural Divide: Myth or Reality? Progress Report. Aberdeen:

Macauly Institute. Socio-Economic Research Group. Sen, A., 2009. The idea of justice. Cambridge: The Belknap Press of Harvard University. shayji, S.A. & Kadhi, N.E.Z.E., 2011. Building Fuzzy-Logic Ontology for Political Decision-Makers.

International Journal of Mathematical Models and Methods in Applied Sciences, 5(5), pp.991-1001. Sher, G., 1980. What makes a Lottery Fair? Noûs, 14(2), pp.203-16. Skoric, M.M. & Park, Y.J., 2014. Culture, technologies and democracy: A cross-national analysis of political

development. Telematics and Informatics, 31(3), pp.364-75. Stallman, R., 2014. Why Open Source misses the point of Free Software. [Online] Free Software Foundation

Available at: https://www.gnu.org/philosophy/open-source-misses-the-point.html [Accessed 10 May 2014]. Statistics Canada, 2010. Survey Methods and Practices. Academic Report. Ottawa: Minister of Industry. Sutherland, J., 2014. Agile Principles and Values. [Online] Microsoft (1.0) Available at:

http://msdn.microsoft.com/en-us/library/dd997578.aspx [Accessed 15 May 2014]. Ţăranu, A. & Stănciugelu, Ş., 2009. Resursele puterii. Statul neopatrimonial din România. Timişoara: Bastion. Thomas, J.J.R., 1984. Weber and Direct Democracy. The British Journal of Sociology, 35(2), pp.216-40. Tocqueville, A.d., 2002. Democracy in America. Ebook: The Pennsylvania State University. Trăsnea, O., 1986. Filosofia Politică. Bucureşti: Editura Politică. Treadwell, W.A., 1995. Fuzzy Set Theory Movement in the Social Sciences. Public Administration Review, 55(1),

pp.91-98. Turcoane, O., 2014a. Linked data, JSON-LD and the semantics of cultural and scientific heritage. In The Fourth

International Conference on Digital Presentation and Preservation of Cultural and Scientific Heritage, September 18-21. Veliko-Tarnovo, Bulgaria, 2014a. Institute of Mathematics and Informatics - Bas, Sofia.

Turcoane, O., 2014b. Digital Democracy in Knowledge Society: a proposed architecture based on Cloud and complementary technologies. Informatica Economică, 18(4), pp.1-18. Available at: http://revistaie.ase.ro/.

UNESCO, 2005. Toward knowledge societies. Condé-sur-Noireau, France: Corlet. Venice Commission, 2007. Code of Good Practice on Referendums. Study. Venice: European Council European

Commission for Democracy through Law. W3Schools, 2015. The MVC Programming Model. [Online] W3Schools Available at:

http://www.w3schools.com/aspnet/mvc_intro.asp [Accessed 5 January 2015]. Ward, R.E., 1960. Urban-Rural Differences and the Process of Political Modernization in Japan: A Case Study.

Economic Development and Cultural Change, 9(1), pp.135-65. Webber, J., Parastatidis, S. & Robinson, I., 2010. REST in Practice. Sebastopol: O’Reilly Media, Inc. Weber, M., 1946. From Max Weber: Essays in Sociology. 1st ed. New York: Oxford University Press. Webster, F., 2006. Theories of the Information Society. New York, USA: Routledge. Winter, L. & Kron, T., 2009. Fuzzy Thinking in Sociology. In R. Seising, ed. Views on Fuzzy Sets and Systems

from Different Perspectives. Heidelberg: Springer. pp.301-20. Studies in Fuzziness and Soft Computing. Wolin, S.S., 1996. Fugitive Democracy. In S. Benhabib, ed. Democracy and Difference. Contesting the Boundaries

of the Political. New Jersey: Princeton University Press. pp.31-45. World Justice Project, 2012. World Justice Project. Rule of Law Index. [Online] Available at:

http://worldjusticeproject.org/rule-of-law-index/ [Accessed 3 February 2013]. Yu, X. & Petter, S., 2014. Understanding agile software development practices using shared mental models theory.

Information and Software Technology, 56(8), p.911–921. Zadeh, L.A., 1965. Fuzzy sets. Information and Control, 8(3), pp.338-53.

http://krugman.blogs.nytimes.com/2012/07/05/guest-post-romania-unravels-the-rule-of-law/

https://www.gnu.org/philosophy/open-source-misses-the-point.html

http://msdn.microsoft.com/en-us/library/dd997578.aspx

http://revistaie.ase.ro/

http://www.w3schools.com/aspnet/mvc_intro.asp

http://worldjusticeproject.org/rule-of-law-index/


Bibliografie

198

Zadeh, L.A., 1995. Discussion: Probability Theory and Fuzzy Logic are complementary rather than competitive. Technometrics, 37(3), pp.1-6.

Zadeh, L.A., 2002. Toward a perception-based theory of probabilistic reasoning with imprecise probabilities. Journal of Statistical Planning and Inference, 105(1), p.233–264.

Zurcher, A.J., 1935. Hitler Referenda. The American Political Science Review, 29(1), pp.91-99.


Anexe

199

Anexe şi lista articolelor publicate

I. O succintă evoluţie a teoriei democraţiei - http://turcoane.ro/cercetare/articole/O_Succinta_Evolutie_a_Teoriei_Democratiei.pdf

II. Logica fuzzy, fundament al deliberării - http://turcoane.ro/cercetare/articole/Logica_fuzzy.pdf III. E-Democracy's outputs in a Mamdani fuzzy inference system - http://turcoane.ro/cercetare/articole/EDemocracy_outputs_in_MFIS.pdf IV. A Heuristic Algorithm for Non-Differential Fuzzy Optimization - http://turcoane.ro/cercetare/articole/AOE.pdf

V. The Oddity of 2012 Romanian Parliamentarian Elections: A Case Study and a Proposed Voting Algorithm - http://turcoane.ro/cercetare/articole/The_Oddity_of_2012_Romanian_Parliamentarian_Elections.pdf VI. Calcularea Cvorumului unui referendum cu ajutorul logicii fuzzy - http://turcoane.ro/cercetare/articole/Calcularea_votului_unui_referendum_cu_ajutorul_logicii_fuzzy.pdf

Articole publicate în reviste: IJCT [1], Revista IE [2], Economy Informatics [3], Revista IE [4], REVCIB ASE [5]. Articole la conferinţe: EMQFB 2014 [6], DiPP2014 [7], IE2014 [8], IE2013 [9], EMQFB 2012 [10], IE2012 [11]. Articole publicate online: TRC-EDEM [12], TRC-ODD [13]. [1] Ovidiu Turcoane, "A Heuristic Algorithm that Finds the Minimum and the Maximum of the Outputs of a Fuzzy Socio-political Model of E-democracy," International Journal of Computers & Technology, vol. 14, no. 7, pp. 5929-5942, 2015. [Online]. http://cirworld.com/journals/index.php/ijct/article/view/4300/pdf_600 [2] Ovidiu Turcoane, "Digital Democracy in Knowledge Society: a proposed architecture based on Cloud and complementary technologies," Informatica Economică, vol. 18, no. 4, pp. 1-18, December 2014. [Online]. http://www.revistaie.ase.ro/ [3] Ovidiu Turcoane, "E-Democracy's Representatives, A Proposal And A Case Study," Economy Informatics, vol. 13, no. 1, pp. 73-90, 2013. [4] Ovidiu Turcoane, "Option Price Estimations and Speculative Trading in Knowledge Society," Informatica Economica, vol. 16, no. 4, pp. 131-141, 2012. [5] Ovidiu Turcoane, "Defining The E-Democracy Level by Fuzzy Logic Rules," Studii Şi Cercetări De Calcul Economic Şi Cibernetică Economică, vol. 46, no. 1-2, pp. 123-137, 2012. [Online]. htttp://www.revcib.ase.ro

http://turcoane.ro/cercetare/articole/O_Succinta_Evolutie_a_Teoriei_Democratiei.pdf

http://turcoane.ro/cercetare/articole/Logica_fuzzy.pdf

http://turcoane.ro/cercetare/articole/EDemocracy%20outputs%20in%20MFIS.pdf

http://turcoane.ro/cercetare/articole/EDemocracy_outputs_in_MFIS.pdf

http://turcoane.ro/cercetare/articole/AOE.pdf

http://turcoane.ro/cercetare/articole/The_Oddity_of_2012_Romanian_Parliamentarian_Elections.pdf

http://turcoane.ro/cercetare/articole/The_Oddity_of_2012_Romanian_Parliamentarian_Elections.pdf

http://turcoane.ro/cercetare/articole/Calcularea_votului_unui_referendum_cu_ajutorul_logicii_fuzzy.pdf

http://turcoane.ro/cercetare/articole/Calcularea_votului_unui_referendum_cu_ajutorul_logicii_fuzzy.pdf


Anexe

200

[6] Ovidiu Turcoane, "Taking Versus Making In Paradigmatic Marketing Based On Semantics And Linked Data," in The 3rd International conference Emerging Market Queries in Finance and Business, 24-25 October, Bucharest, 2014, p. Online. [Online]. http://www.rorcf.ro/ [7] Ovidiu Turcoane, "Linked data, JSON-LD and the semantics of cultural and scientific heritage," in The Fourth International Conference on Digital Presentation and Preservation of Cultural and Scientific Heritage, 18-21 September, vol. 4, Veliko-Tarnovo, Bulgaria, 2014, pp. 95-105. [8] Ovidiu Turcoane, "Knowledge Society, A Pre-Requisite for Digital Democracy, Based on a Proposed DIKW Model," in The 13th International Conference on Informatics in Economy, 15-18 May, Bucharest, Romania, 2014, pp. 172-176. [Online]. http://www.conferenceie.ase.ro [9] Ovidiu Turcoane, "Elections, lotteries and representation in digital democracy," in The 12th International Conference on Informatics in Economy. Education, Research & Business Technologies, 25-28 April, Bucharest, Romania, 2013, pp. 187-192. [Online]. http://www.conferenceie.ase.ro [10] Ovidiu Turcoane, "Option Price Estimations and Speculative Trading in Knowledge Society," in International Conference Emerging Markets Queries in Finance and Business, 24-27 October, Tîrgu-Mures, Romania, 2012, pp. 432-437. [Online]. htttp://www.rorcf.ro [11] Ovidiu Turcoane, "Defining E-Democracy's Strength Using Fuzzy Logic Rules," in Proceedings of the Eleventh International Conference on Informatics in Economy, 10-11 May, Bucharest, 2012, pp. 544-548. [Online]. http://www.conferenceie.ase.ro [12] Ovidiu Turcoane. (2014) E-Democracy's outputs in a Mamdani fuzzy inference. [Online]. http://turcoane.ro/cercetare/articole/EDemocracy_outputs_in_MFIS.pdf [13] Ovidiu Turcoane. (2014) The Oddity of 2012 Romanian Parliamentarian Elections. A Case Study and a Proposed Voting Algorithm. [Online]. http://turcoane.ro/cercetare/articole/The_Oddity_of_2012_Romanian_Parliamentarian_Elections.pdf

O SUCCINTĂ EVOLUŢIE A TEORIEI DEMOCRAŢIEI PARTICIPATIVE

de Ovidiu Turcoane

Parte a cercetării doctorale în domeniul Democraţia digitală în societatea cunoaşterii

Bucureşti, 2012

Cuprins

1. Perioada pre-aristoteliană ............................................................................................. 1

2. Aristotel ........................................................................................................................ 3

3. Perioada post-aristoteliană, până la Revoluţia engleză ................................................ 5

4. Liberalismul clasic. Locke. Montesquieu. .................................................................... 9

5. Rousseau ..................................................................................................................... 13

6. Declaraţiile revoluţionare americană şi franceze ........................................................ 15

7. Democraţia liberală participativă în secolul XIX ....................................................... 18

8. Democraţia socialistă în secolul XIX ......................................................................... 20

9. Democraţia în secolul XX .......................................................................................... 23

10. BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................ 24

1

Formele de organizare politică şi socială au, din cele mai vechi timpuri, două componente

majore: cea religioasă şi cea laică. De-a lungul istoriei am asistat fie la o luptă între cele două

pentru întâietate, fie la dominaţia uneia dintre ele asupra celeilalte, fie la o conlucrare pentru ţelul

comun: puterea şi autoritatea asupra oamenilor. Dacă în zilele noastre pare oarecum desuetă

implicarea religiei în viaţa politică (în aria geografică europeană mai ales), asta se datorează unor

reprezentări sociale diferite, graţie unor transformări istorice profunde nu mai vechi de câteva

decenii. Pe de o parte, laicitatea a urmărit secularizarea politicului iar religia a susţinut

atemporalitatea lui. Fără a intra în esenţa dihotomiei laic-religios, o voi aduce în discuţie în acest

subcapitol pentru că istoria gândirii politice se sprijină pe cele două componente, dar şi pentru a

susţine câteva din argumentele propriului model politic. Pe de altă parte, acest studiu va urmări

un fir istoric al dezvoltării gândirii politice ce face referire la democraţie, mai ales sub forma ei

participativ-deliberativă.

1. Perioada pre-aristoteliană

Primul document autentificat (sec V î.Hr.) care aduce în discuţie problema alegerii

regimurilor politice îl constituie disputa dintre perşi, pe care: „unii dintre greci nu cred a fi avut

loc, dar lucrurile aşa au fost spuse într-adevăr” (Herodotus, 1980: pp 208). Cei trei reprezentanţi:

Otanes (democraţie), Megabyzos (oligarhie) şi Darius (monarhie) susţin cu argumente de tip

elenistic fiecare din opţiunile proprii. Otanes susţine că puterea unuia singur nu este plăcută şi

nici profitabilă pentru acesta, fiind lesne ţinta linguşelilor şi pradă a deciziilor tiranice, în schimb

„ puterea poporului primeşte cel mai frumos nume: Egalitatea1

1 isonomia, în original în greacă

” (ibidem, pp 209). Democraţia lui

Otanes, a mulţimii care face puterea, se sprijină pe câteva principii: „împărţirea dregătoriilor prin

tragere la sorţi, responsabilitate civică, juridică şi patrimonială a dregătorilor, luarea tuturor

hotărârilor în sfatul obştesc – evită săvârşirea încălcărilor pe care le fac tiranii” (Trăsnea, 1986:

pp 57). Însuşindu-se criticile lui Otanes la adresa monarhiei, Megabyzos susţine că poporul nu

ştie ce vrea şi nici nu a fost învăţat să ştie, iar hotărârile le pot lua doar oamenii instruiţi,

aristocraţia: „că e probabil ca hotărârile luate de cei mai buni să fie şi cele mai bune” (Herodotus,

1980: pp 209). Poporului i-a fost refuzat accesul, în fapt, şi contra-argumentul devine: „un

argument-bumerang, pentru că oricine i-ar putea replica cu îndreptăţire: de ce nu a fost învăţat?”

(Trăsnea, 1986, pp: 28). La rândul său, Darius îi dă dreptate lui Megabyzos în privinţa mulţimii

2

care ajunge să săvârşească tot felul de ticăloşii în grupuri, dar consideră că doar un singur om

poate conduce statul şi că doar aşa se pune capăt succesiunilor ciclice ale democraţiei şi

oligarhiei la putere, având de parte sa şi argumentul suprem al tradiţiei strămoşeşti ce trebuie

păstrată (apud Trăsnea, 1986: pp 58). Herodot povesteşte cum Darius reuşeşte să obţină puterea

prin vicleşug, aceasta şi după ce Otanes se retrage din cursa pentru putere odată ce monarhia

fusese preferată celorlalte două. În viziunea lui Trăsnea, părintele istoriei îşi exprimă preferinţa

pentru democraţie stabilind o nouă direcţie, susţinând că: „Problema cetăţii (politeia) şi cea a

legilor (nomoi) vor deveni teme majore ale gândirii politice greceşti […] pornind de la

convingerea democratică a lui Protagoras că arta politică nu trebuie să fie apanajul exclusiv al

unei minorităţi privilegiate întrucât ea poate fi învăţată, deprinsă de orice cetăţean” (Trăsnea,

1986: pp 59).

Istorisirea lui Herodot este interesantă pentru că stabileşte câteva aspecte definitorii de la

începuturile istoriei pentru triada democraţie/politeie-oligarhie/aristocraţie-tiranie/monarhie2

A1) Democraţia le combate pe celelalte două în întregime, în schimb oligarhia şi tirania se

folosesc de argumentele democraţiei una împotriva celeilalte, dar amândouă se opun

democraţiei. Nu cred că asistăm la un paradox, ci mai degrabă la o inconsistenţă sau, şi mai mult,

la perpetua tentativă conjuncturală din partea ultimelor două de a îşi legitima autoritatea.

.

În perioada pre-aristotelică se disting şi câţiva sofişti apărători ai democraţiei, iar dintre

aceştia cel mai important este Protagoras, autor al maximei: „Omul este măsura tuturor

lucrurilor, și a celor care există precum există, și a celor care nu există, precum nu există”.

Cunoaşterea lumii prin senzaţie este dublată şi de scepticismul faţă de tradiţie, în schimb susţine

principiile democraţiei, ale legilor şi convenţiilor care guvernează oamenii din cetate (apud Nay,

2008: pp 55).

Artizan al elitismului cunoaşterii de sine şi a celorlalţi, deşi precursor al demersului ştiinţific

şi susţinător al legilor, Socrate este un apărător înverşunat al aristocraţiei, singura care are acces

la arta politică ce necesită superioritate morală şi înţelepciune (ibidem, pp 58). În aceeaşi linie se

păstrează şi Platon, discipolul său, care stabileşte principiile cetăţii ideale, fără a fi preocupat de

tipul de guvernare, şi care susţine că pilonii societăţii sunt: dreptatea, cunoaşterea şi virtutea,

toate regăsindu-se sub cupola comunităţii. Deşi adversar puternic al democraţiei în prima parte a

vieţii, spre sfârşitul vieţii Platon trece de la regele-filosof atotputernic către un conducător-

2 vezi şi Tabelul 1 sau regimurile politice în formă degenerată sau nedegenerată (Aristotel, 2005: pp 185-191)

3

mediator, sprijinit de sfetnici şi care împreună sunt preocupaţi de regulile virtuţii şi moralei

(ibidem, pp 64). Contribuţia teoretică a lui Platon la valorile democratice este aceea a punerii în

discuţia a egalităţii între femei şi bărbaţi, dar mai ales a stabilirii rolului justiţiei în viaţa cetăţii

(apud Trăsnea, 1986: pp 87-87).

2. Aristotel

Întemeietor al ştiinţei politice şi fondator al gândirii elaborate bazate pe logica bivalentă ce-i

poartă numele, Aristotel (384-322 î.Hr.) este şi primul epistemolog al democraţiei. Idealismului

platonician Stagiritul îi opune observaţia, comparaţia şi metoda, punând bazele unei teorii

normative care să stabilească cadrul social şi politic al vieţii cetăţii.

Comunitatea ocupă un loc central la Aristotel, polisul nefiind rodul unei asocieri voluntare a

locuitorilor, ci un dat mai degrabă de sorginte natural-divină, care înglobează comunităţile

primare: familia şi satul, în care diverse grupuri sociale conlucrează sub auspiciile pluralismului:

„ că fiecare cetate este o comunitate determinată şi că fiecare comunitate a fost alcătuită în

vederea unui bine determinat” (Aristotel, 2010: pp 11).

Aristotel atribuie cetăţii o viziune organică, ale cărei părţi se descompun atunci când

elementul hotărâtor, zoon politikon, se face vinovat de ignorarea profilaxiei sau tratarea greşită a

bolnavului: „este de la sine înţeles că omul politic trebuie să aibă cunoştinţe privitoare la suflet,

la fel cum cel ce tratează ochii trebuie să cunoască întreg corpul şi asta cu atât mai mult politica

este mai demnă de preţuire şi mai valoroasă ca medicina” (idem, 1998: pp 46). Deşi important,

omul este doar o parte a societăţii, intereselor căreia trebuie să i se supună, în afara ei pierzându-

şi calitatea umană: „Totodată, nu trebuie să se creadă că vreunul dintre cetăţeni îşi aparţine sieşi,

ci toţi sunt ai cetăţii, căci fiecare este o parte a cetăţii. Iar grija naturală faţă de fiecare parte are în

vedere grija faţă de întreg.” (idem, 2010: pp 416-417). Aristotel pune mare preţ pe educaţie,

singura care poate conduce la atingerea scopurilor cetăţii şi individului, care însă trebuie să se

bucure şi de răgaz şi nu doar de truda care îi asigură necesităţile primare: „educaţia trebuie

legiferată, iar acest lucru trebuie făcut în comun” (ibidem, pp 417). Politica şi etica sunt legate

indisolubil între ele, aşa cum practica este legată de cunoaştere, iar fiinţa socială nu se regăseşte

decât în mijlocul comunităţii, al cărei caracter primordial nu este chestionabil, altfel fiind zeu sau

simplă vieţuitoare: „rezultă că cetatea este naturală şi că omul este în mod natural un vieţuitor

politic, pe când cel lipsit de o cetate (natural şi nu prin accident) se află fie mai presus fie mai

prejos de om” (ibidem, pp 15).

4

În cadrul vieţii din polis, care nu trebuie privit ca o constrângere a individului ci ca o

încununare şi consecinţă a vieţii din familie şi sat, politica este esenţială, celelalte două ştiinţe

practice, economia (ce serveşte nevoile naturale) şi etica (unealta împlinirii individuale

spirituale), realizându-se sub auspiciile ei (apud Trăsnea, pp 95-97).

Preocupat de constituţiile cetăţilor antice, ca regim politic şi mod de guvernare, nu ca un corp

de legi cum e privită o constituţie astăzi, ci ca o organizare a magistraturilor din cetate, Aristotel

ia în considerare nu doar partea teoretică, abstractă, precum precursorul Platon, ci face şi o

analiză practică a constituţiilor ale 158 de state-cetăţi, într-o lucrare care nu s-a păstrat din

păcate. Urmarea a metodei comparative utilizate, Stagiritul ajunge să stabilească trei forme de

guvernământ teoretice, care deviază fiecare în câte una practică, reală (Aristotel, 2010: pp 185-

245). Ceea ce este corect şi în interesul public conduce la o bună guvernare indiferent de formă,

însă ceea ce se întâmplă în realitate nu conduce neapărat, chiar şi în cazul democraţiei, la viaţă

fericită în cetate. În viziunea celor care au studiat constituţiile propuse de Aristotel clasificarea

acestora este cvasi-unanim aceeaşi, iar în Tabelul 1 vom prezenta una dintre variante: Tipul guvernării Scopul urmărit

Guvernarea unui singur om

Guvernarea unei minorităţi

Guvernarea poporului

Interesul comun Monarhie Aristocraţie Politie Interesul particular Tiranie Oligarhie Democraţie

Tabelul 1. Clasificarea constituţiilor aristoteliene (apud Nay, 2008: pp 72)

Democraţia are şanse de a reuşi acolo unde comunitatea este mai unitară şi cu o clasă de

mijloc consistentă, activă politic, zona rurală fiind privilegiată sub acest aspect, comparativ cu

oraşele în care mulţimea zgomotoasă este şi uşor manipulabilă de către demagogi: „demosul cel

mai bun este cel care practică agricultura” (ibidem, pp 327). Contrar practicii Aristotel se opune

obţinerii funcţiilor în stat pe baza modelului aleatoriu (tragere la sorţi) şi propune un tip de

egalitate bazată pe merit, fără diferenţe în funcţie de avere sau statut.

Printre altele, metoda comparativă l-a condus pe Stagirit către concluzia că un stat are mai

multe elemente definitorii, iar modul cum conlucrează acestea este important pentru întreg, cel

care precede individul. Fără a vorbi despre o separare a puterilor în stat la acea vreme, adunarea

generală, corpul magistraţilor şi corpul judecătoresc au roluri clare: deliberare, decizional şi

justiţiar, şi ele sunt modele de inspiraţie: „Aristotel are o intuiţie uimitoare privind înlănţuirea

pluralistă a vieţii politice. Această distincţie îi va inspira atât pe partizanii regimului moderat de

5

la finele Evului Mediu, pe filozofii Luminilor, cât şi pe fondatorii democraţiei parlamentare.”

(Nay, 2008: pp 74).

Aristotel nu pune mare preţ pe organizare sau pe formă de guvernământ a statului, în schimb

se arată extrem de preocupat de rolul individului şi de calitatea morală a conducătorilor, de la

aceştia plecând proasta funcţionare a statului, al cărui regim se prăbuşeşte: „viaţa conformă

constituţiei nu reprezintă sclavie, ci menţinerea <constituţiei>”. Criticându-l pe Socrate, care

consideră că prăbuşirea oricărui regim are aceeaşi cauză: excesul de libertate, Aristotel susţine

contrariul, în special în privinţa democraţiei: „Fundamentul constituţiei democratice este

libertate” (Aristotel, 2010: pp 321).

Moderaţia este virtutea principală în democraţia perfectă aristoteliană, omul în funcţie de

calitatea politică de conducător, legiuitor şi filosof având roluri de exercita puterea, a o legitima,

a educa şi, respectiv, sfătui (idem, 1998). Stagiritului i-au fost remarcate mai ales atenţia pe care

o acordă pentru prudenţă şi căutarea căii de mijloc: „noi lăudăm calea de mijloc faţă de excese şi

spunem că trebuie cultivată (idem, 2010, pp 414), esenţiale pentru buna funcţionare a regimului,

care trebuie să fie flexibil: „constituţia bună este cea care permite instituţiilor să se adapteze şi să

dureze, fiindcă numai într-un mediu stabil oamenii pot da dovadă de virtute etică şi politică”

(Nay, 2008: pp 75).

3. Perioada post-aristoteliană, până la Revoluţia engleză

Odată cu ocuparea Grecie de către romani şi elenizarea acestora din urmă, influenţa culturii

greceşti asupra latinilor a fost covârşitoare, atât prin preluarea şi adaptarea zeilor şi mitologiei,

cât şi a instituţiilor şi problemelor fundamentale ale societăţii. Romanilor li se datorează

încercarea de a impune instituţia universală a dreptului, susţinut de curentul filosofic al stoicilor,

care văd în morală şi voinţă virtuţile esenţiale. Ideea de libertate este extrem de importantă în

perioada republicii, la fel ca şi demnităţile3

Cel mai important apărător al republicii, dar şi filosof cu contribuţie însemnată în dezvoltarea

regimurilor bazate pe participare populară, prin prisma activităţii politice remarcabile şi a firii

umaniste, Cicero (106-43 î.Hr.) a avut o influenţă foarte mare asupra dreptului juridic din

, care sunt o consecinţă a meritului şi experienţei, dar

care arată totodată şi caracterul elitist al puterii la romani (Nay, 2008: pp 82).

3 dignitas, în original, autoritate dată de prestigiu

6

antichitate până în zilele noastre. Regimul bazat pe „lucru public”4 se bazează pe legea natural-

divină, dar se guvernează prin legile umane, imperfecte şi perfectibile. Regimul cel mai aproape

de perfecţiune seamănă cu ceea ce azi numim „check-and-balances” în democraţia reprezentativă

şi se bazează pe distribuţia echitabilă a puterilor, păstrând totuşi o tentă elitistă, astfel încât să

permită poporului liber să îşi aleagă conducătorii, ei nefiind capabili să se conducă singuri:

„Adevărată lege a dreptăţii şi principiul subordonării sunt fundamentul prosperităţii politice.”

(Cicero, 1841: pp 283). Superioritatea constituţiei romane faţă de cele greceşti se datorează

faptului că: „Constituţia noastră romană, dimpotrivă, nu s-a zămislit din geniul unui individ, ci al

celor mulţi; şi s-a stabilizat nu în viaţa unui om, ci în decursul secolelor de evoluţie” (ibidem, pp

204). E adevărat că realitatea a demonstrat eşecul ei, de aici decurgând şi lipsa de perspectivă a

unui regim care întoarce spatele participării active a poporului, preferând aristocraţia5

Odată cu decăderea Imperiului Roman şi intrarea în Evul Mediu religia este cea care preia

frâiele politicului. Dacă până la acest moment, politicul se raporta la religios doar pentru a-şi

fundamenta tezele umaniste în ceea ce-i priveşte pe marii filosofi, perioada expansiunii

dogmatismului creştin defineşte subjugarea politicului de către Biserică. Plecând de la învăţătura

paulinică, Sf. Augustin (354-450), cel mai de seamă reprezentant al doctrinei ei din Evul Mediu,

proclamă superioritatea religiosului asupra politicului şi nevoia de obedienţă faţă de puterea

trecătoare, pentru că dreptatea are o caracteristică divină de tip creştin şi nu naturală, ca la Cicero

(Nay, 2008: pp 103). Până la apariţia statelor în formă lor incipientă, Biserica susţine

superioritatea autorităţii sale în faţa puterii regilor, dar odată cu stabilirea şi delimitarea formelor

de influenţă, cele două conlucrează pentru a impune un regim absolutist în ţările europene

(ritualul de ungere a regelui e măsura relaţiei dintre cele două) şi a înlocui feudalismul ca formă

politică.

, ce

degenerează în oligarhie şi, mai apoi, în tiranie.

Societatea nu a rămas blocată în Evul Mediu, ci a avut un curs firesc, mai lent, de a se

redescoperi şi ca urmare firească a evoluţiei ei, prin dezvoltarea ştiinţelor şi a empirismului, a

condus la o nouă concepţie filosofic-religioasă. Aceasta se datorează culturii arabe ajunse în

Europa, care a facilitat redescoperirea filosofia lui Aristotel, iar punctul de cotitură în gândirea

teologilor l-a constituit tentativa de reconciliere şi demonstrare a complementarităţii dintre

4 res publica, în original 5 aristocraţie în sensul original de elită spirituală

7

religie şi cultura antică, exprimată cel mai elocvent prin opera lui Toma din Aquino (1225-1274).

Acesta este preocupat de legile cărora oamenii trebuie să li se supună, şi alăturând legilor divine

pe cele lumeşti: „deschide calea către identificarea unui spaţiu politic autonom pe care filozofii,

câteva secole mai târziu, îl vor numi stat” (ibidem, pp 143). Pe lângă deschiderea din cadrul

Bisericii către spaţiul reflecţiei, soluţia tomistă pentru cel mai bun regim politic este o

combinaţie dintre cele trei antice: monarhie, aristocraţie şi democraţie, în care regele şi sfetnicii

săi sunt aleşi pentru virtutea lor, iar regimul devine degenerat atunci când: „conducătorii conduc

în vederea propriului beneficiu, fie că sunt unul, câţiva sau mai mulţi conducători, şi atunci

regimurile sunt pervertite” (Aquinas, 2007: pp 209). Pe lângă alte consideraţii privitoare la

filosofia Stagiritului, cea referitoare la omul politic, animal social care se diferenţiază de celelalte

specii, include şi rolul vorbirii şi al deliberării: „Natura a dat darul vorbirii fiinţelor umane şi

aceasta pentru a comunica unul cu celălalt despre folos şi pericol, dreptate şi nedreptate, şi

despre lucruri plăcute” (ibidem, pp 17).

O figură aparte a Evului Mediu o constituie Marsilio din Padova (cca 1275/1280-cca 1343),

care pe drept cuvânt a fost considerat un avangardist, datorită părerilor sale radicale. Doctrina

politică propovăduită de el era laică şi chiar anticlericală, iar statul era considerat forma cea mai

înaltă de organizare politică, ce are ca scop binele comun. Adept al unei monarhii elective, un

susţinător al păstrării stărilor sociale ca o consecinţă firească a diferenţelor intelectuale, o

atitudine elitistă, este şi primul care: „stabileşte cu claritate distincţia dintre puterea legislativă şi

cea executivă (el introduce termenul de putere executivă!), precum şi raporturile dintre ele”

(Trăsnea, 1986: pp 123). Mai mult, fără a fi un şi un susţinător al democraţiilor antice, acesta

crede în reprezentativitate şi legitimitatea acesteia conferită de cetăţeni: „Discursul lui Marsilio

are deja trăsăturile esenţiale ale gândirii moderne: societatea politică este văzută aici ca o ordine

laicizată, întemeiată pe relaţia dintre popor şi guvernanţii săi. Referirea la divin dispare” (Nay,

2008: pp 161). Pentru cler, Marsilio a rezervat în oraşul-cetate de tip aristotelic atribuţii

educative pentru ţeluri nepământene, ceea ce pentru acea vreme constituia un act de mare curaj:

„În sfârşit, astfel, rolul preotului este instruirea şi educarea oamenilor în acele subiecte ale

lucrurilor care, în conformitate cu legile evanghelice, sunt necesare a fi crezute, făcute sau omise

pentru a câştiga salvarea veşnică şi evita nefericirea eternă” (Padua, 2005: pp 35). Aşadar,

Marsilio este primul filosof care, deşi creştin prin credinţă, propune secularizarea totală a puterii

8

politice şi renunţarea la plenitudo potestatis pe care papalitatea o clama în virtutea atemporalităţii

oricărei forme de puteri pământene, spirituale sau non-spirituale.

Fără a-l considera un adversar al principiilor democratice, deşi se opune conceptului

aristotelic zoon politikon, dar crede în puterea populară care legitimează autoritatea şi refuză

implicarea Bisericii în treburile politice, Machiavelli este cel care introduce noţiunea de stat şi

suveranitate a acestuia (Trăsnea, 1986: pp 130-131). Prin cea mai celebră lucrare a sa, acesta face

o radiografie a societăţii şi dezvăluie, pe bază observaţiei şi a datelor istorice, metodele care

susţin stabilizarea puterii (Machiavelli, 2009). Dacă ar fi să definim democraţie prin raportarea la

absolutism (sau chiar la totalitarismul secolului XX de mai târziu) privit ca non-democraţie,

discursul cinic machiavelic, dar extrem de valoros politic, ne oferă soluţia într-o mare măsură

atunci când îl elogiază pe Alexandru cel Mare: „Așadar acela care într -un stat nou socoteşte că

este necesar să se asigure împotriva duşmanilor, să-şi câştige prieteni, să învingă fie prin forţă,

fie prin înşelăciune, să se facă iubit şi temut de popor, urmat şi respectat de soldaţi, să-i

nimicească pe aceia care pot sau trebuie să-i dăuneze[…] nu va găsi o pildă mai apropiată şi mai

convingătoare decât faptele acestui om” (ibidem, pp 33).

Filosof de sorginte calvinistă şi jurist apreciat în epocă, Althusius (cca 1563-1638) este

considerat ca fiind primul federalist, pentru care individul nu-şi găseşte locul decât în cadrul

grupului, trăind în simbioză cu ceilalţi membri: „Urmând calea lui Cicero, Althusius găseşte

sursa cooperării în natura socială a omului şi în nevoia sa de emancipare6” (Benoist, 1999: pp 7-

8). Comunicarea, care derivă din comuniune, este principiul care stă la baza construirii, prin

asociaţii simbiotice7

6 broader life, în original

, a statului şi a societăţii şi se aplică la nivel social, economic, juridic.

Construcţia este de jos în sus pe mai multe niveluri, fiecare nivel având două seturi de asociaţii

private şi publice aflate pe câte un palier scăzut şi pe unul înalt, cel din urmă limitat şi controlat

de primul: „pentru că societate umană se dezvoltă din asociaţii private în asociaţii publice în paşi

bine definiţi şi într-o progresie a micilor societăţi” (Althusius, 2010: pp 64). Libertatea

individului este asigurată astfel prin controlul asupra nivelului superior, dar şi prin subsidiaritate.

Althusius, opunându-se şi influenţei teologiei asupra politicului şi combătând puternic

absolutismul, consideră că oamenii trebuie să-şi stabilească împreună normele şi legile: „Pentru

7 consociato symbiotica

9

că asociaţiile de orice fel pot fi constituite nu de către un singur membru, ci de toţi membrii

împreună, iar dreptatea este nu a unui singur individ, ci a tuturor luaţi la un loc” (ibidem, pp 86).

Observăm că de-a lungul a peste un mileniu şi jumătate democraţia s-a regăsit doar în

scrierile diverşilor filosofi şi nici aici în mod direct, aceasta şi datorită faptului că totalitarismul

religios nu i-a permis să fie luată în considerare ca şi formă de guvernământ. Foarte încet, dar

sigur, odată şi cu redescoperirea lui Aristotel şi cu tezele lui Toma din Aquino în cadrul doctrinei

bisericeşti, ideile democratice au prins contur în perioada Renaşterii. Emulaţia culturală şi

artistică a acestei perioade s-a răsfrânt şi asupra politicii şi a rolului pe care individul trebui să-l

joace în societate şi stat. Este adevărat că în acest subcapitol nu au fost aduse în discuţie şi

lucrările care au promovat absolutismul ca singură soluţie a guvernării, aşa cum propuneau

Bodin (cel care definitivează conceptul de stat şi suveranitate a acestuia) sau Hobbes (acesta se

detaşează total de religios, dar nu şi de divinitate, în crearea modelului său contractualist

absolutist). Dar dezbaterea cu privire la rolul mai puternic al individului în stat a coborât

începând cu secolul XVII, conform noilor transformări sociale, culturale şi tehnologice, de la

nivelul metafizic la cel real, prin mişcările revoluţionare ce aveau să reconfigureze o parte din

Europa politică şi nu doar din ea.

4. Liberalismul clasic. Locke. Montesquieu.

Tulburările politice ale secolului XVII din cei doi poli alăturaţi ai Europei, Franţa şi Anglia,

care au ca punct comun lupta împotriva absolutismului, au sorţi de izbândă doar în Albion, care

reuşeşte să-şi înlăture ultimul rege catolic şi autoritar. În acest context se conturează o nouă

doctrină, care nu reprezintă un curent omogen, ci, aşa cum îşi defineşte şi scopurile, se constituie

din contribuţia şi influenţa individuală a mai multor autori. Termenul de liberalism se consacră

mai târziu, în secolul XIX, dar termenul de liberal apare din Renaştere având o conotaţie atât

practică, prin desemnarea acelor arte şi profesii care fac apel la raţiune şi noua tehnologie, cât şi

una ideologică, reprezentând dorinţa pentru emancipare a omului. Astăzi, liberalismul este foarte

disputat ca termen şi înţeles, pentru că modul în care această doctrină s-a dezvoltat şi a dat

naştere altor curente (în care putem include socialismul şi anarhismul, în viziunea unor

politologi) a născut destule polemici referitor la modul de raportare cu societatea. În acest

subcapitol vom trata doar apariţia şi principiile liberalismului clasic, pentru că acesta stă la baza

dezvoltării noilor concepte democratice care se vor impune în următoarele secole în Europa şi

America în diferite moduri.

10

Teoriile liberale clasice fac apel la libertăţile de care individul trebuie să se bucure şi care îl

ajută să se opună oricărei forme de opresiune din partea puterii autoritare. Principiile de bază

care sprijină acest deziderat sunt:

PLC 1) Refuzul absolutismului: prevenirea concentrării puterii în mâna statului şi crearea

unor corpuri intermediare ale societăţii civile

PLC 2) Apărarea libertăţii: securitatea şi proprietatea nu pot fi atacate, iar dreptul la

convingeri religioase şi morale e inalienabil

PLC 3) Pluralismul: divizarea puterii în mai multe entităţi pentru a stopa absolutismul, dar şi

protejarea minorităţilor confesionale de atacurile majoritarilor

PLC 4) Suveranitatea poporului: guvernarea nu mai este divină, ca în Evul Mediu, ci e

legitimată de popor, fără a fi însă şi exercitată de acesta

PLC 5) Guvernarea reprezentativă: reprezentanţii aleşi sunt cheia împotriva abuzurilor

absolutismului sau tiraniei majorităţii (Nay, 2008: pp 247-248).

John Locke (1632-1704) este unul dintre primii promotori ai libertăţii de gândire şi chiar a

celei de exprimare, dar nu şi în lucrările sale timpurii: „În cazul dreptului la rezistenţă însă,

Locke răstoarnă în mod explicit şi decisiv un punct de vedere teoretic pe care îl apărase în

lucrările anterioare” (Dunn, 2009: pp 40). Om religios în esenţă, Locke a încercat să confere o

latură mistică ideii de asociere între oameni: „nu a fost atras, în nicio perioadă a vieţii sale, de

concepţia, în mod deschis laică, despre legea naturală ca teorie a simplelor convenţii umane,

adoptată, spre exemplu, de Thomas Hobbes. […] Pentru Locke, drepturile politice decurg din

datoriile politice şi ambele derivă din voinţa lui Dumnezeu” (ibidem, pp 41-42). Ideea

contractului social, preluată de la Hobbes8, nu pleacă de premiza primului că oamenii sunt specii

de homo homini lupus9 şi că trebuie să renunţe la libertate pentru securitate, Locke fiind însă

convins că oamenii se asociază pe bază raţiunii şi nevoii de cooperare creând o societate civilă10

Cele trei principii pe care îşi construieşte contractul sunt: drepturile inalienabile (libertate,

proprietate) ce nu pot fi luate sau cedate, guvernarea civilă limitată de scopurile stabilite de

,

care abia mai apoi conduce la una politică: „Scopul central al oamenilor care intră în societate

fiind acela de a se bucura de proprietăţile lor în pace şi siguranţă” (Locke, 2011: pp 79).

8 oamenii se asociază pentru că se află: „în acea condiţie numită război, şi acesta se duce între fiecare om

împotriva fiecărui om” (Hobbes, 1996: pp 88) 9 „omul este lup pentru om” (Hobbes, 2000: pp 2) 10 termenul devenit deja clasic societatea civilă va apărea mai târziu, în secolul XIX

11

societate şi delegarea puterii se face provizoriu (opusă lui Hobbes). Diversitatea este un atu al

societăţii, de aceea Locke insistă asupra celei religioase, o problemă extrem de spinoasă în

vremea lui: „Tolerarea celor care sunt diferiţi de ceilalţi în privinţa religiei îi este dragă

Evangheliilor lui Iisus, şi în numele raţiunii omeneşti, pare atât de monstruos pentru oameni să

nu vadă avantajul care decurge din acest lucru” (idem, 1952: pp 7).

Ceea ce astăzi poartă, la o altă scară, numele de nesupunere civică, pentru Locke era o

obligaţie morală, mai mult decât un drept, de a se revolta împotriva puterii asupritoare, deşi

scepticismul îl făcea să se îndoiască de exercitare acesteia: „Cu greu pot fi convinşi să repare

erorile recunoscute din structura cu care s-au obişnuit” (idem, 2011: pp 129). Inspirat de

parlamentarismul englez şi de detractorii lui, separarea puterilor în stat constituie o altă măsură

de luptă contra absolutismului. Puterea legislativă este cea mai importantă pentru că e formată

din reprezentanţii aleşi de societate, cea executivă pune în aplicare şi garantează legile, iar cea

federativă stabileşte relaţia cu celelalte state (ibidem, pp 86-88). Deşi puterea legislativă „are

dreptul de a ghida utilizarea forţei comunităţii”, cei care şi-au ales reprezentanţii au şi dreptul să

reconfigureze puterea şi clasa politică atunci când nu le mai servesc scopurile: „puterea trebuie

să revină în mâinile celor care au dat-o şi care o pot aşeza din nou acolo unde consideră că este

mai bine” (ibidem, pp 89). Preocupat toată viaţa de a găsi un sens al vieţii dat de divinitate,

Locke are înţelepciunea de construi un model politic care să nu ţină cont decât de raţiune, chiar

dacă: „pentru Locke, adevărurile centrale referitoare la modul cum ar trebui să trăiască oamenii

sunt la fel de independente de ce se întâmplă să dorească ei în mod conştient într-un moment sau

altul.” (Dunn, 2009: pp 93).

Charles-Louis de Secondat, baron de la Brède et de Montesquieu contribuie la creionarea

liberalismului din perspectiva filosofică franceză (englezul Locke e mai practic prin spirit), dar

cu suficiente elemente care se raportează la pragmatismul vieţii social-politice contemporane lui.

El pune preţ pe rolul statului şi al instituţiilor sale pentru a apăra drepturile cetăţeanului, totul

plecând de la implementarea şi respectarea legilor, care sunt determinante pentru orice tip de

organizare, umană sau nu: „Legile sunt raporturile necesare care derivă din natura lucrurilor”

(Montesquieu, 2002: pp 18).

Libertatea se încadrează în limitele dorinţei de a fi activ politic sau nu, dar şi ale

rezonabilităţii: „consistă doar în puterea de a face ce ne dorim, şi nu în constrângerea de a face

ceea ce nu ne dorim […] este dreptul de a face ceea ce legile ne permit”. Montesquieu nu este

12

adeptul democraţiei directe, ca şi Locke, reproşând constrângerea din democraţia antică că omul

trebuie să fie activ politic, şi astfel trebuie interpretată afirmaţia: „Statele democratice şi

aristocratice nu sunt prin esenţa lor libere”. Guvernământul moderat în care puterile se

controlează una pe cealaltă trebuie să-i permită cetăţeanului să nu se simtă nici obligat să facă

lucruri neprevăzute de lege, nici să se abţină de la exercitarea unora neprevăzute. (ibidem, pp

172).

Ideea separării puterilor în stat este meritul cel mai mare al lui Montesquieu, lui datorându-i-

se sistemul puterilor: legislativă, executivă în ceea ce priveşte legile naţiei şi executivă în raport

cu legile civile (şi el face distincţie între politic şi civil şi legile care le guvernează pe cele două,

ca şi la Locke) (ibidem, pp 173). Rolul separării puterilor, care nu sunt autonome cum se doreşte

azi, ci conlucrează între ele, este acela de a asigura libertatea şi preveni absolutismul (Nay, 2008:

pp 259).

O analiză a regimurilor politice, diferită de cea a lui Aristotel, care ia în calcul tipurile,

principiile şi consecinţele guvernării, arată preferinţa lui Montesquieu pentru o monarhie

constituţională, precum cea engleză. Democraţia suferă pentru că se încalcă legea prea des,

principiul guvernării este teama şi poate conduce la excese populare (ibidem, pp 260).

Reprezentanţii aleşi au tocmai rolul de a comunica şi a alege soluţiile cele mai bune, poporul

fiind incapabil de acest lucru: „Marele avantaj al reprezentanţilor este acea capacitate a lor de a

dezbate afacerile publice. Pentru aceasta, oamenii în colectivitate sunt extrem de nepotriviţi,

aceasta fiind unul din inconvenientele democraţiei”. (Montesquieu, 2002: pp 176).

Proiectul lui Montesquieu, inspirat din parlamentarismul englez, moderaţia acestuia şi elitism

social, reprezintă fundamentul democraţiilor liberale de astăzi, sintetizate în: „o monarhie

constituţională cu puteri limitate, fondată pe reprezentare, preocupată să garanteze drepturile

cetăţenilor” (Nay, 2008: pp 260). Dacă ar fi să comparăm cu teoria lui Althusius şi implicarea

individului în organizarea comunităţii, Montesquieu se află la polul opus: „muritorii dau naştere

spontan vieţii în comun, legile nu pot să existe fără a fi stabilite de voinţa unui legislator”

(Durkheim, 2002: pp 34). Durkheim atrage atenţia asupra inconsistenţei principiului unei legi

care se trage din natura lucrurilor, oricare ar fi acelea: „Dacă ne este permis să cercetăm de ce

manieră una sau altă lege e utilă societăţii, nu ne putem explica de unde se revendică ea”

(ibidem, pp 36). Cu toate inconsistenţele şi partizanatele sale, opera lui Montesquieu constituie

13

un punct de reper în filosofia politică a umanităţii, şi alături de lucrările lui Rousseau, anticipează

Revoluţia franceză.

Scurta incursiune în principiile liberalismului clasic s-a dorit a scoate la iveală influenţa

covârşitoare pe care acestea le au şi astăzi asupra democraţiei reprezentative, o etapă împlinită şi

necesară, dar perimată, către realizarea unei democraţii participativ-deliberative.

5. Rousseau

Secolul XVIII, al Luminii, îşi trage seva din nevoia de părăsire a obscurantismului medieval,

care îşi găseşte expresia în raţionalismul cartezian promovat de Descartes, al cărui celebru

„cogito ergo sum” exprimă certitudinea faţă de îndoială asupra unei educaţii religioase (iezuite)

plină de prejudecăţi: „E ceva timp de când mi-am dat seama că în primii ani am receptat cantităţi

de opinii false ca adevărate, şi că ceea ce am construit pe asemenea principii invalide nu ar putea

fi decât chestionabil şi incert” (Descartes, 2010: pp 6).

Într-un curent filosofic care propovăduia raţiunea, libertatea şi fericirea, aproape singurul

preocupat de conceptul democraţiei este Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), teoriile lui privind

suveranitatea poporului fiind fundamentul ideologic al Revoluţiei franceze. Acesta critică

nedreptăţile şi tirania din vremea sa şi crede că doar o societate armonioasă, în care toţi membrii

ei participă şi îşi încredinţează drepturile şi libertăţile acesteia, este locul în care scapă de abuzuri

şi degradare: „Pufendorf spune că, tot aşa cum încredinţăm binele nostru altuia prin convenţii şi

contracte, putem să renunţăm la libertatea noastră în favoarea altui individ11

Esenţa teoriei lui Rousseau, extrasă din şcoala dreptului natural, este suveranitatea poporului

care se bazează pe „voinţa generală”, iar exerciţiul suveranităţii aparţine doar poporului, iar ea nu

poate fi înstrăinată şi nici divizată. (Trăsnea, 1986: pp 175-176). O distincţie importantă trebuie

să fie făcută între voinţa generală şi cea a tuturor, aşa cum autorul precizează într-o notă

adiacentă: „Pentru ca voinţa să fie generală, nu este întotdeauna necesar să fie unanimă, dar este

. Acesta este, mi se

pare mie, un raţionament prost.” (Rousseau, 2002: pp 48) . Dificultăţii de a renunţa benevol la

propria grijă de sine îi dă răspunsul: „A găsi o formă de asociaţie care să protejeze cu toată forţa

comună persoana şi bunurile fiecărui asociat şi în cadrul căreia fiecare dintre ei, unindu-se cu

toţii, să nu asculte decât de el însuşi şi să rămână tot la fel de liber ca şi mai înainte. Aceasta este

problema fundamentală, a cărei soluţie este contractul social.” (Rousseau, 2006: pp 14).

11 en faveur de quelqu'un, în original

14

necesar ca toate voturile să fie numărate, orice excludere formală anulează generalitatea.”

(Rousseau, 2006: pp 25). Sub forma votului care trebuie luat în considerare există convingerea că

autorul înţelege mai mult, o opinie care trebuie considerată şi nu înlăturată: „Dacă, în momentul

când poporul îndeajuns de informat deliberează, cetăţenii n-ar comunica defel între dânşii din

marele număr al micilor diferenţe ar rezulta întotdeauna voinţa generală”. Momentul în care

votul unui cetăţean nu coincide cu cel câştigător nu înseamnă altceva decât câştigarea libertăţii

prin participarea la voinţă generală, care este comună, chiar în mod inconştient: „Dacă părerea

mea particulară ar fi învins, aş fi făcut altceva decât aş fi voit, şi atunci n-aş fi fost liber” (ibidem,

pp 97). Rousseau se opune participării prin intermediari, cetăţeanul trebuind să-şi exprime direct

părerea, diversitatea opiniilor fiind esenţială, asociaţiile fiind un impediment în formarea voinţei

generale: „diferenţele devin tot mai puţin numeroase şi dau un rezultat mai puţin

general”(ibidem, pp 28). Totodată voinţa generală este expresie a: „virtuţii civice şi a

angajamentului moral al cetăţenilor înclinaţi să caute binele comun al cetăţii, în timp ce a doua

(voinţa tuturor, n.a.) mobilizează doar indivizii preocupaţi să-şi protejeze interesele particulare”

(Nay, 2008: pp 339). Problemele de natură legislativă sunt apanajul divinităţii doar în cazul

neputinţei oamenilor, dar Rousseau nu vede nici el o soluţie pentru un legislator aşa cum şi-l

doreşte el: „ Ar trebuie zei ca să dea legi oamenilor.” (Rousseau, 2006: pp 38). Problema lui se

extinde şi asupra voinţei generale care este prea abstractă, transcendentă oamenilor,

asemănătoare întregului antic care precede orice formă de viaţă socială şi politică: „putem spune

că Rousseau dizolvă societatea în stat” (Nay, 2008: pp 339).

Puterea legislativă aparţine doar poporului, dar cea executivă aparţine principelui, care are un

alt înţeles faţă de cel impus de Machiavelli şi este un corp politic a cărui legătură cu suveranul o

face guvernământul sau administraţia. Administraţia este însărcinată cu garantarea libertăţilor

civile şi politice şi cu aplicarea legilor (Rousseau, 2006: pp 52). O soluţie pentru o bună

guvernare este şi aristocraţia electivă, ca şi corp electiv: „În afară de asta adunările se fac mai

uşor, treburile se discută şi se rezolvă cu mai multă ordine şi urgenţă” (ibidem, pp 65).

Preocupat de o democraţie directă, fără reprezentanţi, Rousseau este conştient că proiectul

său are o aplicabilitate scăzută în practică: „o democraţie adevărată nu a existat şi nici nu va

exista vreodată” (ibidem, pp 63). Preocupat de o repartizare cât mai egală a responsabilităţii

cetăţeanului în stat, a cărui libertate este dată de supunerea faţă de legi şi a cărui egalitate se

manifestă ca una a şanselor de a participa la viaţa politică, Rousseau a fost acuzat pe nedrept că a

15

anticipat statul totalitar (Nay, 2008: pp 342). Totuşi, i se poate reproşa lipsa de flexibilitate în

privinţa pluralismului (mai puţin cel religios), raportarea proiectului la cetatea antică de mici

dimensiuni şi respingerea modelului reprezentativ în totalitate, dar nu i se poate refuza aprecierea

că, într-o lume lipsită de valenţe democratice, readuce în prim plan democraţia ca ideal al

societăţii.

6. Declaraţiile revoluţionare americană şi franceze

De-a lungul scurtei prezentări a evoluţiei conceptului democratic au fost aduse în discuţie

lucrări filosofice, dar nu şi acte politice practice care să fi fost adoptate de instituţiile guvernante.

Dacă în antichitate au existat legislatori greci şi romani care au promulgat legi democratice, până

la The Great Charter of the Liberties of England, and of the Liberties of the Forest, adoptată în

1297 şi inspirată din Magna Charta Libertatum (1215) nicio lege care să promoveze drepturi şi

libertăţi de natură democratică nu a mai apărut în viaţa politică. Tot pe teritoriul Albionului,

odată cu mişcările revoluţionare din secolul XVII, se adoptă unele din cele mai importante acte

pentru istoria umanităţii: Petition of Right (1628) şi English Bill of Rights (1689).

Inspirată de aceste legi, dar şi de lucrările unor filosofi precum Locke, Declaraţia de

Independenţă, redactată de T. Jefferson şi adoptată cu mici modificări, se constituie nu doar ca

un document împotriva absolutismului (precum cele engleze anterior menţionate), ci şi împotriva

colonialismului12

A2) „Considerăm ca adevăruri de la sine grăitoare acelea că toţi oamenii sunt creaţi egali, că

ei sunt înzestraţi de creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără

viaţa, libertatea şi căutarea fericirii, că pentru asigurarea acestor drepturi se instituie printre

oameni guverne, ale căror puteri juste izvorăsc din consimţământul celor cârmuiţi; că ori de câte

ori o formă de guvernământ devine dăunătoare acestor scopuri,este dreptul poporului să o

schimbe sau să o desfiinţeze şi să instituie un nou guvern punând la baza sa astfel de principii şi

organizându-i puterile în forma care îi va părea cea mai potrivită pentru asigurarea securităţii şi

fericirii sale” (trad. Trăsnea, 1986: pp 193)

. Actul justificator pentru decizia de separare de Imperiul Britanic, stabileşte

din început principiile care stau la baza acestei hotărâri şi care constituie fundamentul

democraţiei moderne şi contemporane:

12 actul adoptat de fapt de congres s-a făcut sub o altă denumire, pe 2 iulie (Becker, 1922: pp 1)

16

Caracterul axiomatic al acestui act este evident, promulgatorii lui fiind politicieni care nu

erau preocupaţi de justificarea juridică, dar care stabileau premizele faptului politic: „autorii

Declaraţiei nu scriau politică, ci o făceau” (Becker, 1922: pp 2). Fără îndoială, însă, politica

modernă şi mai ales contemporană se raportează la acest demers, ceea ce şi dintr-o perspectivă

practică îi conferă validitatea. Principiile nu constituie o noutate a epocii, dar ele sunt redactate

de o manieră simplă, inteligibila şi cu „o solemnitate urbană” (ibidem). Dar redactarea într-un

document oficial care stipulează egalitatea şi drepturile naturale, garantarea şi securitatea lor,

nevoia de consens pentru legitimare, rolul guvernământului şi idealul fericirii „le-a dat acestor

idei o nouă forţă şi autoritate” (Trăsnea, 1986: pp 195).

Mişcările revoluţionare din Franţa apar ca o consecinţă a celei engleză şi americană, dar au

un caracter mai universal prin impactul pe care l-au avut asupra omenirii. Pe lângă caracterul

practic şi politic dat de redactarea şi aprobarea declaraţiilor şi constituţiilor, un puternic suport

filosofic a contribuit la declanşarea şi transformările din perioada revoluţionară franceză.

Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului (1789) este un manifest concis care susţine

în aceeaşi măsură libertatea şi egalitatea, stabileşte noi drepturi ale cetăţenilor plecând de la cele

fundamentale clasice şi organizează instituţiile puterii. Articolul 1 precizează că oamenii sunt

liberi şi egali în drepturi de la naştere, iar Articolul 2 stabileşte cele patru drepturi fundamentale:

libertatea, proprietatea, securitatea şi rezistenţa la opresiune (Déclaration, 1789). Legea, ca

expresie a voinţei generale este garantul libertăţii, egalităţii în drepturi şi al bunului mers al

societăţii (ibidem, Art. 5 şi 6). Libertatea este definită prin statut negativ: „consistă în a putea

face tot ceea ce nu aduce prejudicii altcuiva” (ibidem, Art. 4), dar şi prin concepte pozitive:

garantarea exerciţiului juridic corect (ibidem, Art. 7), prezumţia de nevinovăţie (ibidem, Art. 9),

libertatea de cult (ibidem, Art. 10) şi de exprimare (ibidem, Art. 11). Actul consfinţeşte o serie de

drepturi care fundamentează noţiunile de libertate şi egalitate: proprietatea (ibidem, Art. 17),

controlul instituţiilor publice (ibidem, Art. 14-16), garantarea acestor drepturi de către autoritatea

publică (ibidem, Art. ). Totodată, cetăţenii sunt obligaţi să participe la contractul social încheiat

în funcţie de posibilităţi13

13 en raison de leurs facultés, în original

(ibidem, Art. 13). Un articol foarte important este cel care stabileşte că

suveranitatea este a naţiunii: „Principiul întregii suveranităţi constă în esenţă în Naţiune. Nici un

organism, nici un individ nu poate exercita o autoritatea care nu derivă expres din ea” (ibidem,

Art. 3). La nivel ideologic, suveranitatea naţională este cea care o înlocuieşte pe cea populară, şi

17

astfel se deschide calea spre democraţia reprezentativă, care serveşte intereselor elitiste

burgheze, exprimate prin Constituţiile din 1791, 1795 şi 1799 (Nay, 2008: pp 365).

În principal, tezele Declaraţiei de la 1789 sunt rousseauiste, cu excepţia reprezentativităţii, iar

întoarcere la ideea democraţiei directe aduce, din păcate, şi cea mai neagră pată din istoria

democratică a Franţei şi chiar cea universală. Regimul Terorii instituit în 1793 de Robespierre

(1758-1794), care era adeptul suveranităţii populare şi al egalităţii sociale ca punct central al

teoriei sale (Nay, 2008: pp 325), reuşeşte să promulge propria Declaraţie (1794), care pune mai

degrabă bazele unui stat totalitar, şi nu a unuia democratic participativ. Unele articole sunt

preluate într-o formă proprie din Declaraţia de la 1789 şi în plus se proclamă suveranitatea

indivizibilă şi inalienabilă a poporului (Déclaration, 1794: Art. 25). Multe din articole exprimă

ţeluri politice concrete care susţin drepturi cât mai largi pentru popor, dar acestea îşi pierd

însemnătatea datorită articolului care refuză de o manieră categorică pluralismul: trimiterea la

moarte a opozanţilor regimului (ibidem, Art. 2714). În baza acestui articol şi a transferului

suveranităţii populare către stat şi agenţii săi (ibidem, Art. 2615

O figură interesantă a mişcărilor şi idealurilor revoluţionare ale secolului XVIII o constituie

cosmopolitul Thomas Paine (1737-1809), un om născut englez, transformat în revoluţionar

american şi ales deputat francez. Acesta şi-a închinat viaţa luptei pentru independenţa coloniilor,

pentru condamnarea absolutismului şi susţinerea drepturilor şi egalităţilor oamenilor, dar şi a

comerţului prin liber-schimb dintre state: „Paine a fost un progresist radical în pionieratul

relaţiilor internaţionale” (Walker, 2000: pp 54) şi „Pentru Paine, exista o uniune între individ şi

), regimul lui Robespierre

denaturează idealul democratic, oferind o solidă bază tuturor adepţilor democraţiei reprezentative

care au criticat, pe bună dreptate, implementarea democraţiei directe în practică: „dintr-un critic,

a devenit un adept al autoritarismului […], al abandonului tacit al separării puterilor în stat, deşi

înainte, pentru o vreme, fusese descris ca susţinătorul principal al libertăţilor constituţionale”

(Cobban, 1946: pp 47). În fapt, regimul Terorii este primul regim totalitarist, iniţial de sorginte

dictatorial-romană (Nay, 2008: pp 326), şi care anticipează regimurile aşa-zis ale puterii populare

din secolul XX, în care liderii sunt corupţi de putere şi de idealuri absolutiste, iar el nu se

constituie într-o democraţie participativă reală, în nici un fel asemănătoare cu cea a unei societăţi

a cunoaşterii.

14 „Orice individ care uzurpă suveranitatea să fie trimis la moarte de către oamenii liberi” 15 Nicio parte din popor nu poate exercita puterea poporului întreg; dar fiecare secţiune din adunările suverane

trebuie să se bucure de dreptul de a îşi exprima voinţa cu toată libertatea

18

umanitate” (ibidem, pp 60). Fidel accesului individului la guvernarea şi oponent al aristocraţiei

ereditare, Paine se opune corupţiei şi manipulării poporului, prin cheltuieli guvernamentale

inutile şi care nu sunt de interes public: „Dacă cei care votează sunt şi cei care primesc

beneficiile votului” (Paine, 1817: pp 32). Totodată, acesta este un prim susţinător al

responsabilităţii sociale, susţinând intervenţia statului pentru: „lupta împotriva sărăciei şi a asista

persoanele nevoiaşe în domenii precum sănătatea, natalitatea sau educaţia” (Nay, 2008: pp 358).

7. Democraţia liberală participativă în secolul XIX

Chestiunea libertăţii contrabalansată de egalitate nu mai constituie pentru toţi liberalii o

problemă odată cu noile concepţii scoase la iveală de mişcările revoluţionare engleză, americană

şi franceză, mai ales că nevoia de combatere a absolutismului este încă de actualitate în secolul

XIX. Pe de altă parte, este şi momentul când liberalismul şi capitalismul încep să aibă multe

puncte în comun, ajungând peste un secol să fie pe nedrept confundate.

Iniţiatorul unei astfel de abordări filosofice, care se bazează pe observaţie sociologică

practică, este Alexis de Tocqueville (1805-1859), cel care se opune liberalismului elitist al

societăţilor care făcuseră un mare pas spre democraţie. Graţie călătoriei de 9 luni din America

anilor 1830, acesta ajunge la câteva concluzii interesante privind noua formă de guvernământ

care nu lezează deloc concepţia despre libertatea susţinută de liberali. Mai mult, democraţia este

o: „stare socială care afectează ansamblul moravurilor şi sentimentelor” (Nay, 2008: pp 384).

Influenţa religiei creştine asupra politicului are pentru prima dată o conotaţie pozitivă, de

catalizator: „Religia în America nu ia parte direct la guvernarea societăţii, dar trebuie privită fără

îndoială ca precursoare a instituţiilor politice a acestei ţări, pentru că dacă nu răspândeşte gustul

libertăţii, facilitează folosirea instituţiilor libere” (Tocqueville, 2002: pp 335-336). Acesta este

preocupat să prezinte democraţia americană ca exemplu pentru celelalte naţiuni: „Sistemul

politic american a fost, în aspectele principale, un important model pentru naţiunile democratice

sau în cursul democratizării precum Franţa, deşi nu toate detaliile specifice ar trebui imitate în

Europa” (Dijn, 2008: pp 139).

Sistemul de separare a puterilor în stat şi federalizarea au impact pozitiv asupra

participativităţii: „ceea ce a permis mai multe discuţii şi reflecţii înainte ca o lege să treacă, faţă

de un sistem unicameral” (ibidem). Rolul societăţii şi relaţia cu individul este naturală:

„drepturile societăţii asupra membrilor săi nu era contestat, puterea nu era atacată în esenţa ei.

Mai degrabă, era divizată în exerciţiul ei” (ibidem, pp 140). Tocqueville nu se sfieşte să arate şi

19

derivele democraţiei, care duce la autoritarism, atunci când mecanismele nu mai funcţionează,

din vina cetăţenilor în primul rând: „despotismul modern nu rezultă din autoritarismul celor

puternici, ci din apatia cetăţenilor” (Nay, 2008: pp 385). Pe de altă parte, este adusă în discuţie

problema minorităţilor indiană şi cea a afro-americanilor, care nu se regăsesc în societatea

democratică, decât în rolul asupritului: „Nu am fost nicicând capabil să mă opresc să arăt ce loc

ocupă cele două rase în cadrul poporului democratic pe care m-am angajat să-l descriu” (ibidem,

pp 363) şi „Opresiunea nu a fost mai puţin fatală pentru indieni faţă de afro-americani” (ibidem,

pp 365). Pe lângă spiritul religios comun, asociaţiile întăresc solidaritatea socială, care în

democraţie are şanse să se dizolve, pentru că sistemul centralist-ierarhic al vechii aristocraţii nu

mai există: „Asociaţiile politice care există în Statele Unite sunt doar o singură caracteristică în

mulţimea imensului ansamblu de asociaţii din această ţară” (ibidem, pp 581).

Spirit aristocratic prin naştere, adept convins al ideii de libertate şi legalitate, Tocqueville a

fost câştigat de societatea democratică americană care pune preţ pe egalitatea condiţiilor:

„Guvernămintele nu ar trebui să fie singurele puteri active: asociaţiile trebuie, în naţiunile

democratice, să stea în locul acelor indivizi particulari puternici cărora egalitatea condiţiilor le-a

scăpat.” (ibidem).

Pentru unii politolog sau filosof, pentru alţii sociolog sau doar moralist tipic francez,

Tocqueville este un vizionar: „primul, construieşte o filozofie politică mulată pe dimensiunile şi

procesele specifice ale statului modern capitalist, încercând să vadă şi dincolo de el” (Trăsnea,

1986: pp 227).

Conservator în tinereţe, John Stuart Mill (1806-1873), capătă odată cu înaintarea în vârstă şi

observarea derivelor societăţii industrializate, o înclinaţie către o democraţie mai participativă.

Pe de o parte, este îngrijorat de „concentrarea puterii în mâinile clasei conducătoare” dar şi

preocupat de extinderea dreptului de vot, care: „nu are doar funcţia de a permite un control

periodic al reprezentanţilor, ci şi calitatea de a-l implica pe cetăţean în viaţa socială, obligându-l

sa-şi depăşească interesele personale şi să reflecteze la interesul general” (Nay, 2008: pp 389).

Preocupat de sufragiul universal şi de accederea femeilor în viaţa politică, Mill este conştient că,

într-o lume a bărbaţilor, aceştia trebuie să acţioneze şi nu să lase povara câştigării drepturilor

politice asupra acestora: „De la femei nu se poate aştepta să se dedice ele însele emancipării

femeii, până când bărbaţii în număr considerabil nu sunt pregătiţi să se unească cu ele în acest

demers” (Mill, 2011: pp 130). Mill, adept al reprezentativităţii, pune accent pe implicarea

20

cetăţenilor, dar şi pe rolul statului, în care separarea puterilor ar avea un caracter elitist prin

organismul legislativ de tip aristocratic, deasupra parlamentului, dar ale căror atribuţii sunt mai

degrabă lăsate nedefinite. Spre sfârşitul vieţii, consideră că statul ar trebui să aibă şi rol de

mediator social, o concesie pe care o face un liberal categoriilor mai defavorizate, dar şi că

democraţia economică şi-ar găsi sens în managementul întreprinderilor.

În privinţa libertăţii şi a poziţiei individului în societate, Mill e de părere că orice individ are

libertatea de a face ceea ce doreşte atât timp cât nu prejudiciază pe altul, chiar dacă îşi face

singur rău. Dar cum individul este parte a societăţii orice tip de auto-distrugere îi afectează pe

ceilalţi, iar societatea trebuie să ia măsuri în anumite cazuri: „Când, prin comportamentul de

orice fel, o persoană se îndreaptă către violarea unei stări distincte a oricărei alte persoane, cazul

nu mai face parte din sfera individuală, şi devine supus dezaprobării morale în sensul propriu al

termenului” (Mill, 2011: pp 55). Filosoful englez este preocupat să definească câteva îndatoriri

pe care individul le are faţă de societate şi care nu afectează în viziunea sa libertatea acestuia:

plata taxelor, grija faţă de semeni, participarea la procesul justiţiei ca martor, dar şi neacceptarea

sclaviei, acestea derivând nu din libertăţile naturale, ci având un caracter utilitarist. Tirania poate

fi de mai multe feluri, iar într-o societate democratică trebuie avută în vedere cea socială, a

liderilor politici, dar şi cea a majorităţii: „principiul general al limitării tiraniei majorităţii şi

protejarea minorităţilor prin facilitarea unei participări substanţiale la puterea politică” (Mill,

2004: pp 209).

8. Democraţia socialistă în secolul XIX

Socialismul, ca de altfel şi liberalismul, constituie un subiect extrem de vast, iar în privinţa

participativităţii, aceasta a fost un crez şi o speranţă, chiar dacă secolul XX a dovedit altceva.

Marxismul nu poate fi adus în discuţie ca suport al oricărei tip de democraţie reală,

argumentând teoretic cu banala, deja, propovăduire a dictaturii proletariatului, iar în plan practic

nemaifiind nevoie de nici un argument pentru a-i contesta valoarea democratică. Fără a contesta

opera lui Marx şi Engels, şi în special rolul din filosofie, politologie şi mai ales sociologie al

primului, vor fi aduse în discuţie abordări socialiste din secolul XIX care sprijină ideea de

asociere liberă a muncitorilor.

21

Un prim ideolog al socialismului16 este Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865), care s-a

preocupat să dea un sens teoretic mişcării muncitoreşti ridicate împotriva asupririi capitaliste.

Sistemul filosofic al francezului se bazează pe două componente majore: egalitatea şi

pluralismul, ultimul nefiind deloc specific celorlalţi teoreticieni ai socialismului. Acesta are o

atitudine libertară, neopunându-se proprietăţii private în totalitate17, dar criticând liberalismul

economic (şi pe Adam Smith) ce a condus, în locul feudalismului, la un alt tip de exploatare şi

opresiune a omului, în ciuda progresului tehnologic şi politic: „Diviziunea muncii şi

perfecţionarea maşinilor, ceea ce ar trebui să asigure marii familii umane cucerirea unei anume

plăceri în avantajul demnităţii sale, a produs în multe puncte nimic altceva decât degradare şi

mizerie” (Proudhon, 1888: pp 238). Soluţia lui Proudhon este solidaritatea18

În locul unei sistem politic, Proudhon, tributar egalitarismului economic şi social,

construieşte un sistem economic bazat pe anumite forţe care, printr-o viziune anarhistă, s-ar

echilibra sau ar trebui să se echilibreze singure, într-o democraţie de tip muncitoresc: „diviziunea

muncii, competiţie, utilizarea tehnologiei în industrie, schimburile, creditul, proprietatea,

asocierea, şi cea mai importantă dintre ele, în care toate se contopesc – reciprocitatea

tuturor şi

responsabilitatea individuală pentru a îmbunătăţi sistemul economic, cooperarea şi întrajutorarea

fiind esenţiale. Statul a devenit un instrument al funcţionarilor, care slujeşte interese arbitrare şi

se opune dezvoltării locale, printr-o centralizare excesivă. Acesta este susţinut în demersul său de

instituţiile religioase de tip creştin sau chiar raţionalist (marxism, saint-simonism), iar soluţia este

anarhia ponderată văzută ca o federalizare (inspirată de Montesquieu), care anticipează o Europă

confederată, construită de jos în sus: „ideea federalizării îi vine şi lui când statul-naţiune a adus

în discuţie relaţii de interdependenţă, care sunt mult mai vaste decât ceea ce oraşul antic a

experimentat” (Vernon, 1981: pp 781). O temă importantă la Proudhon este corupţia spiritului

civic (opusă virtuţii aceluiaşi Montesquieu), pe care o vede generalizată în statul-naţiune francez:

„Ceea ce corupe virtutea este pasivitate, lipsa de responsabilitate, dependenţa, şi toate

subminează grija pentru bunul comun pe care cetăţeanul democrat trebuie să îl aibă” (ibidem).

19

16 cel mai important, alături de Marx, criticat de cel din urmă

”

(William, 1922: pp 532).

17 deşi este autorul celebrei „proprietatea este furt” 18 mişcările sindicale au fost influenţate de tezele sale, dar şi anarhismul, naţionalismul 19 mutuality, în original

22

În aceeaşi categorie utopică putem să-l încadrăm şi pe Charles Fourier (1772-1837), un

anarhist ce considera că oamenii sunt meniţi să trăiască în comunităţi armonioase de muncă, în

care vor găsi libertatea absolută, dar în care egalitatea socială nu era un deziderat. Falansterele

erau asociaţii locale de muncitori ce construiau fundamentul unei societăţi fără stat, în care

federalizarea spontană a acestor asociaţii era singura capabilă să pună capăt oricărei forme de

autoritarism.

Fără a fi un doctrinar precum cei doi francezi, industriaşul englez Robert Owen (1771-1875)

crede în rolul pozitiv al industriei, care va ajuta la crearea unei lumi mai bune. Acesta şi pune în

practică asociaţii comunitariste organizate după modelul democratic, în care cooperarea şi auto-

organizarea să conducă la emanciparea muncitorilor. Proiectele sale nu au dat rezultate, dar

dorinţa lui de reformă socială a statului a lăsat moştenire două componente importante ale

societăţii britanice a următoarelor secole: sindicalismul şi cooperarea.

Pe lângă abordarea socialismului comunitar, care în cazurile lui Fourier şi Owen au fost şi

puse în practică, fără un real succes, a doua jumătate a secolului XIX este şi momentul în care

din socialism se desprinde curentul german a ceea ce va avea un real succes în secolul XX:

social-democraţia. Rupt din marxism, socialismul-democrat german îşi găseşte trasate liniile

ideologice în principal de Ferdinand Lassalle (1825–1864) şi de Eduard Bernstein (1850-1932).

Primul, adept al naţionalismului şi al rolului determinant al statului autoritar, susţine că:

„Statul va fi acea instituţie în care întreaga virtute a umanităţii se va realiza ea însăşi” (Bernstein,

1893: pp 64). Convins că doar o politică democratică şi nu o revoluţie este în avantajul

muncitorilor, acesta este convins de necesitatea implicării acestora: „clasa proletară conştientă ar

trebui să devină o forţă politică, şi singurul mod în care muncitorii îşi pot exercita directa şi

imperioasa influenţă ar fi sufragiu universal al tuturor oamenilor” (Hayes, 1917: pp 67). Însă

democraţia este singura care poate legitima puterea, pentru că o transcende şi pentru că este

dreaptă prin esenţa ei: „salvaţi Democraţia – străvechea şi adevărata Democraţie. Pentru că doar

ea singură a avut Dreptatea de partea ei, şi nu a făcut concesii sau compromisuri cu Puterea”

(Bernstein, 1893: pp 73).

Discipol al lui Lassalle, Bernstein este considerat întemeietorul socialismului evoluţionist şi

revizionist, care, pe baza faptelor sociale, combate tezele marxiste privind sărăcirea

proletariatului şi acumularea de capital. Preocupat de pluralism economic şi rolul sindicatelor,

23

cărora nu le vede aspectele pozitive precum susţinătorii din Societatea Fabiană20

O abordare avangardistă îi aparţine lui Bernstein în privinţa homosexualităţii, chestiune

extrem de controversată şi în zilele noastre, care naşte discuţii privind drepturile omului în

societăţile democratice. Prin natură individuală a problemei, orientarea sexuală nu trebuie să fie

supusă persecuţiei: „Dar toate autorităţile criminaliste conchid că legea statului şi cea penală nu

poate supraveghea morala” (idem, 1977: pp 11).

, se teme că:

„matroană a întregii ramuri de producţie, ideal al unor vechi socialişti, ar deveni o asociaţie de

producţie monopolistă […] antagonistă socialismului şi democraţiei” (idem, 1911: pp 111).

Pentru el, democraţia este mai mult decât o formă de guvernământ, şi propune o definire „în mod

negativ” după cum el însuşi se exprimă: „absenţa unei clase de guvernanţi, ca indiciu al condiţiei

sociale unde privilegiile aparţin niciunei clase ci unei întregi comunităţi” (ibidem, pp 112). Ea se

bazează pe componente precum justiţia, apărarea intereselor individuale în faţa tiraniei

majorităţii, egalitatea drepturilor şi libertatea individului. Societatea civilă trebuie susţinută de

principii socialiste, care să aibă în vedere cetăţenia universală, dar în niciun caz transformarea

tuturor membrilor ei în proletari: „Nu se vrea instaurarea unei societăţi proletare în locul

societăţii civile, ci o ordine socialistă în locul uneia capitaliste” (ibidem, pp 115).

Social-democraţia germană a lui Bernstein a fost combătută multă vreme de socialiştii

revoluţionari şi marxişti ai sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX, dar a fost

îmbrăţişată de mulţi alţii care au preluat-o şi transformat-o, găsindu-şi o exprimare practică în

multe state europene din ziua de azi.

9. Democraţia în secolul XX

Întregul secol XX se raportează la democraţie din două perspective: socialistă şi liberală.

Între cele două vorbim de social-democraţie şi liberalism social. Dacă practica a demonstrat un

eşec răsunător, din toate punctele de vedere, al democraţiei socialiste (care de fapt a fost cel puţin

un regim autoritarist, dacă nu chiar totalitar), în ceea ce priveşte variantele de mijloc eşecul a fost

de natură economică. Democraţia liberală, în schimb, s-a conservat mai bine, dar tendinţa ei a

fost să se transforme în oligarhie. Un prim pas spre oligarhie îl constituie clientelismul politic, iar

situaţia democraţiei reprezentative de tip liberal, dintr-o fostă aşa-zisă democraţie socialistă

precum România, este elocventă. Legitimată de alegeri libere, refeudalizarea teritoriului prin

20 mişcare londoneză a renumiţilor socialişti intelectuali: soţii Webb, G. B. Shaw, H. G. Wells (prima generaţie)

24

regiunile administrative a dat naştere statului neopatrimonial: „Deşi incompatibil la nivel teoretic

cu regimurile democratice, la nivel empiric el poate apărea doar în condiţiile unor deficienţe ale

procesului de democratizare” (Ţăranu et al, 2009: pp 10). Se pune problema posibilităţii apariţiei

unui astfel de paradox democraţie - neopatrimonialism, mai ales că România face parte din

structurile UE şi a trecut printr-un proces de supraveghere înaintea integrării. Răspunsul nu poate

fi altul decât acela că România a urmat cu paşi rapizi modelul european al democraţiei sau pe

acela convenabil celorlalţi parteneri din UE. Indiferent de alegerea uneia din cele două variante,

trebuie remarcat că nici sistemul şi nici regimul politic nu se fac vinovate de turnura proaspetei

democraţii, ci apatia cetăţeanului politic, ce devine şi el, în preajma alegerilor, clientul care îşi

clamează dreptul la servitudine faţă de patron, contra unor favoruri, ce normal îi aparţin de drept:

„În clientelismul neopatrimonial, obiectul de schimb în relaţia Patron - Client sunt bunurile şi

serviciile publice, care sunt transferate de patron în afara spaţiului public” (ibidem, pp 89).

Aşadar, relaţia client – patron este râvnită şi de ceilalţi membri ai comunităţii locale, care nu sunt

preocupaţi să o distrugă, ci mai degrabă să se integreze în ea.

Din exemplul tinerei democraţii româneşti se identifică şi nevoia de a face apel la ambele

curente de gândire politică care îşi revendică acum soluţia pentru o societate mai bună:

proceduralismul şi comunitarismul. Primul îşi propune stabilirea unor principii care să

promoveze deliberarea, participarea permanentă a cetăţeanului la viaţa politică, dar şi probleme

care ţin de libertăţi şi drepturi individuale. Pentru al doilea curent, comunitatea este cel puţin la

fel de importantă ca şi individul, care nu se regăseşte pe sine decât în cadrul acelei comunităţi,

neavând nici forţa şi nici identitate fără aceasta.

Din perspective diverse, cu a două jumătate a secolului XX, se porneşte o dezbatere mai

largă care pune accent pe noi forme ale democraţiei, ca una participativă şi deliberativă. Tratarea

acestui subiect este obiectul unei alte cercetări (Turcoane, 2012), pentru că, chiar şi ca o abordare

succintă a democraţiei contemporane, necesită un spaţiu şi o atenţie aparte.

10. BIBLIOGRAFIE

1. „Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen de 1789”, http://www.assemblee-

nationale.fr/histoire/dudh/1789.asp (1789)

2. „Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen de 1794”, http://www.conseil-

constitutionnel.fr/conseil-constitutionnel/francais/la-constitution/les-constitutions-de-la-

france/constitution-du-24-juin-1793.5084.html (1794)

http://turcoane.ro/cercetare/articole/Modele%20alternative%20ale%20democratiei%20contemporane.pdf�

http://www.assemblee-nationale.fr/histoire/dudh/1789.asp�

http://www.assemblee-nationale.fr/histoire/dudh/1789.asp�

http://www.conseil-constitutionnel.fr/conseil-constitutionnel/francais/la-constitution/les-constitutions-de-la-france/constitution-du-24-juin-1793.5084.html�



25

3. Althusius, Johannes: „Politica”, The Online Library of Liberty (2010)

4. Aquinas, Thomas: „Commentary on Aristotle’s Politics”, Hackett Publishing Company

(2007)

5. Aristotel: „Etica Nicomahică”, Iri (1998)

6. Aristotel: „Politica”, Univers EnciclopedicGold (2010)

7. Arrow, Kenneth J.: „Social Choice and Individual Values”,2nd ed., John Wiley & Sons (1963)

8. Becker, Carl L.: „The Declaration of Independence: A Study on the History of Political

Ideas”, Harcourt, Brace and Co. (1922)

9. Benoist, Alain de: „The First Federalist: Johannes Althusius”, Krisis (March), pp 2-34 (1999)

10. Bernstein, Eduard: „Evolutionary socialism: a criticism and affirmation”, B. W. Huebsch

(1911)

11. Bernstein, Eduard: „Ferdinand Lassalle as a social reformer”, Swan Sonnenschein (1893)

12. Bernstein, Eduard: „The judgement of abnormal sexual intercourse”, Athol Books (1977)

13. Cicero: „Treatise on the Republic” – Barham, Francis (ed.) „The political work of Marcus

Tullius Cicero”, Edmund Spettigue (1841)

14. Descartes, René: „Les Méditations Metaphysiques” – Manley, David B., Taylor, Charles S.:

„Descartes' Meditations. A Trilingual HTML Edition”, http://www.wright.edu/cola/descartes

(2010)

15. Dijn, Annelien de: „French political thought from Montesquieu to Tocqueville”, Cambridge

University Press (2008)

16. Dunn, John: „O scurtă introducere: Locke”, All (2009)

17. Durkheim, Émile: „La contribution de Montesquieu à la constitution de la science sociale”,

Cégep de Chicoutimi – online version (2002)

18. Herodotus: „ Histories”, MacMillan and Co. (1980)

19. Hobbes, Thomas: „De cive”, Blackmask Online (2000)

20. Hobbes, Thomas: „Leviathan”, University of Arizona (1996)

21. Locke, John: „A Letter Concerning Toleration” – Hutchins, Robert Maynard: „Great Books

of the Western World (Vol. 35 - Locke; Berkeley, Hume)”, Encyclopaedia Britannica, Inc.

(1952)

22. Locke, John: „Al doilea tratat despre guvernământul civil”, Antet XX Press (2011)

23. Machiavelli, Niccolo: „Principele”, Antet XX Press (2009)

http://www.wright.edu/cola/descartes�

26

24. Mill, John Stuart: „ On Liberty and The Subjection of Women”, Online Library of Liberty

(2011)

25. Mill, John Stuart: „Considerations on Representative Government”, The Pennsylvania State

University, (2004)

26. Montesquieu, Charles-Louis: „The spirit of laws”, Batoche Books (2001)

27. Nay, Olivier: „Istoria gândirii politice”, Polirom (2008)

28. Padua, Marsilius: „The defender of the peace”, Cambridge University Press (2005)

29. Paine, Thomas: „Rights of man”, W. T. Sherwin (1817)

30. Proudhon, Pierre-Joseph: „System of economical contradictions”, Benj. R. Tucker (1888),

Cambridge University Press (1888)

31. Rousseau, Jean-Jacques: „Contractul social”, Antet XX Press (2006)

32. Rousseau, Jean-Jacques: „Discours sur l’origine et les fondements de l’inégalité parmi les

hommes”, Cégep de Chicoutimi – online version (2002)

33. Ţăranu, Andrei, Stănciugelu, Ştefan: „Resursele puterii. Statul neopatrimonial din România”,

Bastion (2009)

34. Tocqueville, Alexis de: „Democracy in America”, The Pennsylvania State University (2002)

35. Trăsnea, Ovidiu: „Filosofia Politică”, Editura Politică (1986)

36. Turcoane, Ovidiu: „Modele alternative ale democraţiei contemporane”,

http://turcoane.ro/cercetare/articole/Modele%20alternative%20ale%20democratiei%20conte

mporane.pdf, 2012

37. Vernon, Richard: „ Freedom and Corruption: Proudhon's Federal Principle”, Canadian

Journal of Political Science Vol. 14, No. 4, pp. 775-79 (1981)

38. Walker, Thomas C.: „The Forgotten Prophet: Tom Paine's Cosmopolitanism and

International Relations”, International Studies Quarterly, Vol. 44, No. 1, pp. 51-74 (2000)

39. William, George H.: „ Proudhon and Economic Federalism”, Journal of Political Economy,

Vol. 30, No. 4, pp. 531-54 (1922)



Logica fuzzy, fundament al deliberării de Ovidiu Turcoane

Parte a cercetării doctorale în domeniul Democraţia digitală în societatea cunoaşterii

Bucureşti, 2012

1

1. Introducere

Printre multe alte lucruri, lui Aristotel îi suntem datori pentru logica propoziţională pe care o

folosim în ziua de azi. Totuşi, într-o lume în care definirea unor valori morale sau sociale nu mai

are un caracter determinist, în care procesele economice şi fizice sunt modelate stocastic, logica

bivalentă îşi dovedeşte limitele.

Încă din Evul Mediu, William of Occam (cca 1288 – cca 1348), care a folosit logica

bivalentă, şi-a pus problema dacă p sau q (din afirmaţia „dacă p atunci q”) nu sunt nici

adevărate, nici false. La începutul secolului XX, Jan Lukasiewicz (1878 – 1956) a propus o

logică trivalentă, un pionierat al logicii multivaloare, de tipul: „adevărat”, „fals” şi „neutru”.

Naşterea logicii fuzzy1

Aplicabilitatea logicii fuzzy este variată, câteva exemple fiind sugestive: domeniul structurat

al cunoaşterii umane disponibil, procese cu modele matematice necunoscute sau imposibil de

determinat, procese nelineare, în lipsa informaţiilor precise, în sisteme ierarhice de control de

nivel înalt sau în procesul de luare a deciziei. Utilizarea logicii fuzzy cu rezultate concrete a

început din anii 1975, odată cu primele demonstraţii teoretice şi practice în domenii neadiacente:

control industrial sau creşterea plantelor (Mamdani, 1976: pp 2).

apare ca o consecinţă pentru a crea un nou cadru de lucru pentru

rezolvarea unor probleme diferite de cele ale teoriei probabilităţii: „un astfel de cadru oferă o

modalitate naturală de a trata probleme cu un anume grad de imprecizie în absenţa criteriilor bine

definite, pentru o clasă de apartenenţă mai degrabă decât pentru prezenţa unor variabile

aleatoare” (Zadeh, 1965: pp 339). Revenind asupra suprapunerii dintre logicile fuzzy şi

probabilităţile condiţionate, referindu-se la modele de vot şi consens, Zadeh preciza: „În fapt,

teoria probabilităţii şi logicile fuzzy au agende de lucru diferite şi domenii distincte de

aplicabilitate” (Zadeh, 1995: pp 1).

Necesitatea utilizării logicii fuzzy în procesul politic, deliberativ şi nu doar atât, se datorează

faptului că pleacă de la premiza că percepţia umană este imprecisă. Referindu-se la consistenţa

ei, Zadeh consideră:

Pa) Percepţiile sunt fuzzy pentru că valoarea variabilelor luate în considerare nu este

conturată perfect

1 fuzzy - neclar, care nu este definit riguros, precis

2

Pb) Percepţiile sunt granulare, în sensul că variabilele observate sunt grupate în granule,

granula fiind o grămadă de puncte care au în comun caracterul confuz, similaritatea, proximitatea

sau funcţiunea (Zadeh, 2002: pp 238).

Logica binară este una a concretului, a certitudinii, dar totodată prea categorică, în care

lucrurile sunt fie albe fie negre. Democraţia participativ-deliberativă presupune o zonă gri, a

căutării, a încercărilor multiple şi a incertitudinii, nefiind niciodată siguri de rezultat sau dacă

acesta este întotdeauna cel mai bun. Dar, pe lângă rolul instrumentalist, susţinem că democraţia

are şi un rol intrinsec, al exerciţiului democratic, iar logica fuzzy reprezintă o unealtă a

fundamentării construcţiei unui model participativ, al pluralismului şi al incluziunii unor

variabile care sunt vag definite.

2. Exemplu practic de comparaţie între logicile fuzzy şi binară

Pentru a înţelege mai bine scopul utilizării logicii fuzzy, înainte de a discuta pe scurt despre

modelul logico-matematic al acesteia, vom lua un exemplu practic. Fie variabila lingvistică

înălţime; se pune problema cum încadrăm valoarea acesteia făcând apel la cuvintele din

vocabularul comun. În logica clasică binară, avem un anume prag prin care presupunem că

pentru o valoare mai mare sau egală cu 1.85 m oamenii sunt consideraţi înalţi. În virtutea acestei

afirmaţii, o persoană care are înălţimea de 1.84 m va fi considerată ca nefiind înaltă şi va intra în

aceeaşi categorie cu o persoană care are înălţimea 1.65 m. Desigur că aceasta este o abordare

categorică, care nu ţine cont de Pa şi Pb, dar, dacă s-ar face intuitiv apel la experienţa şi limbajul

uman, cu siguranţă că mai degrabă l-am considera înalt, într-o măsură destul de ridicată, pe cel

care are 1.84 m.

Figura 1. Diagramă Venn: a) clasic; b) fuzzy

În Figura 2 S reprezintă setul/domeniul cunoaşterii, în cazul nostru toate clasele de înălţime,

iar I reprezintă o anume parte din acest domeniu (un subset), clasa celor înalţi. În varianta Figura

3

2a S şi I sunt delimitate strict, dar în Figura 2b această delimitare nu mai este strictă existând o

zonă fuzzy, care poate aparţine atât lui S cât şi lui I.

Dacă vom extinde, cum e şi normal, intervalul de definire a valorilor pe care termenul

înălţime le ia, vom alege, să zicem, trei clase lingvistice: scund, mediu şi înalt. Figura 3 şi

Figura 4 fac o comparaţie între abordarea logicii binare şi cea fuzzy. Valorile pe axa verticală

reprezintă sub formă matematic – binară: „0” ca „fals” şi „1” ca adevărat. Pe axa orizontală sunt

trecute valorile pe care înălţimea le poate lua, fiind exemplificat un interval care porneşte de la

1.55 m până la 2.00 m. Dacă s-ar fi luat în considerare o mai mare acurateţe, am fi putut defini

mai mult de trei clase ale înălţimii, spre exemplu cinci: foarte scund, scund, mediu, înalt şi foarte

înalt. Cu o şi mai mare precizie, am mai fi adăugat la începutul claselor clasa „pitic” şi la sfârşit

clasa „gigant”. Pentru exemplificare, în acest caz, sunt suficiente cele trei clase: scund, mediu şi

înalt.

Figura 2. Clase de înălţime în logica binară

Într-o logică clasică, plecând de la o percepţie arbitrară, aleasă de autor, s-au stabilit

următoarele: persoanele cu înălţime sub 1.65 m sunt considerate scunde, cele care au între 1.65

m şi 1.85 m sunt considerate medii de înălţime, iar cele cu peste 1.85 m înălţime sunt considerate

înalte. Dacă privim Figura 3, se remarcă faptul că doar valorile de adevăr sau fals (0 sau 1 în

acest caz), descriu perfect gradul de apartenenţă la clasa de înălţimi, astfel încât:

0

1

1.5 1.55 1.6 1.65 1.7 1.75 1.8 1.85 1.9 1.95 2

Înălţime în logica clasică

scund

mediu

înalt

4

- Clasa scund: are valoarea logică 1 (adevărat) când înălţimea se regăseşte sub valoarea

numerică de 1.65 m, iar în rest, peste sau egal cu valoarea numerică de 1.65 m, are valoarea

logică 0 (fals)

- Clasa mediu: are valoarea logică 0 (fals) când înălţimea se află sub valoarea 1.65 m, are

valoarea logică 1 (adevărat) când înălţimea se află deasupra sau egală lui 1.65 m dar sub valoarea

numerică de 1.85 m, şi are valoarea logică 0 (fals) din nou când se află peste sau egal cu valoarea

numerică de 1.85 m

- Clasa înalt: are valoarea logică 0 (fals) când înălţimea se află sub valoarea numerică de 1.85

m şi are valoarea logică 1 (adevărat) când înălţimea se află peste sau egală cu 1.85 m.

Raportându-ne la gradul de percepţie şi de înţelegere umane pare destul de inexact să

afirmăm atât de categoric că o persoană de 1.86 m este înaltă, iar una de 1.84 m nu este. Poate că

în privinţa înălţimii nici nu ne interesează prea mult cărei categorii aparţinem, dar dacă este cazul

unui concept mai concret şi cu implicaţii mai substanţiale, cum ar fi cantitatea de apă pe care

trebuie să o folosim la udarea florilor, atunci lucrurile sunt mai complicate. Dacă ne bazăm pe

faptul că secetă este doar când nu plouă o lună de zile, indiferent de temperatură şi alte condiţii,

şi aşteptăm liniştiţi 30 de zile fără să luăm măsuri, avem şansa să facem economie de apă şi pe

viitor, pentru că nu mai avem ce să udăm. În general, trebuie luate mai multe variabile în calcul

(zile secetoase, temperatură, umiditate etc.), iar logica fuzzy are instrumentele necesare pentru a

găsi soluţia raportându-ne la mai multe variabile incerte.

Revenind la clasele care definesc înălţimea să remarcăm graficul din Figura 4, în care o

primă observaţie este aceea că pe axa verticală avem valori intermediare între ceea ce în logica

binară defineam cu 0 (fals) şi 1 (adevărat). Din raţiuni tehnice aceste valori intermediare au fost

ataşate axei verticale folosind un pas de 0.1, dar trebuie precizat că ele pot lua orice valoare între

0 şi 1. Aşadar, în logicile fuzzy avem posibilitatea să precizăm despre valoarea numerică a

înălţimii, cu un anume grad de încredere, cărei valori logice cuprinse între 0 (fals) şi 1 (adevărat)

aparţine.

5

Figura 3. Clase de înălţime în logica fuzzy

Mai mult, observăm în Figura 4 că cele trei clase de valori ale înălţimii se întrepătrund, în

anumite situaţii, pentru că, conform percepţiei umane diferite de la om la om, există mai multe

modalităţi de abordare când vine vorba de definirea unor praguri. Şi în cazul logicii fuzzy au fost

stabilite arbitrar, pentru a servi exemplului, următoarele criterii de percepere a înălţimii:

- Clasa scund: cu un grad de încredere total (1 sau 100%), ce corespunde valorii logice

adevărat, s-a ales ca valoarea numerică a înălţimii sub 1.65 m să fie considerată ca scundă.

Gradul de încredere privind faptul că o persoană este scundă scade odată ce înălţimea depăşeşte

1.65 m. Când înălţimea ajunge la 1.7 m, persoana este considerată scundă cu un grad de

încredere de 0 sau 0 %, adică fals în totalitate, precum în logica binară. Aşadar, între valoarea

numerică a înălţimii de 1.65 m şi cea de 1.7 m, putem avea orice valoare logică cuprinsă între 1

şi 0, invers proporţional cu creşterea numerică a înălţimii. Dacă facem un exerciţiu de imaginaţie

vizuală şi ducem o perpendiculară de pe axa orizontală din dreptul valorii numerice de 1.65 m,

vom constata că intersectează graficul de culoare albastră al clasei scund undeva în jurul valorii

logice de 0.5 (aceasta se datorează formei arbitrare a funcţiei care defineşte clasa scund). Nu este

însă obligatoriu ca jumătăţii de interval numeric ce delimitează pierderea gradului de încredere

să-i corespundă jumătatea de interval logic, adică 0.5 atunci când 0 reprezintă fals şi 1 reprezintă

adevărat (se întâmplă mai ales pentru funcţii lineare, nu şi pentru cele nelineare).

- Clasa mediu: cu un grad de încredere total (1 sau 100%), ce corespunde valorii logice

adevărat, s-a ales ca valoarea numerică a înălţimii cuprinsă în intervalul dintre 1.7 m şi 1.8 m să

0

0.1

0.2

0.3

0.4

0.5

0.6

0.7

0.8

0.9

1

1.5 1.55 1.6 1.65 1.7 1.75 1.8 1.85 1.9 1.95 2

Înălţime în logica fuzzy

scund

mediu

înalt

6

fie considerată ca medie. Gradul de încredere că persoana este de înălţime medie scade atunci

când valoarea numerică a înălţimii scade sub 1.7 m sau când creşte peste 1.8 m. Când valoarea

numerică scade sub 1.65 m sau creşte peste 1.85 m, gradul de încredere este 0 sau 0%, adică fals

şi afirmăm că persoana nu are înălţime medie. Dacă facem acelaşi exerciţiu de imaginaţie vizuală

şi ridicăm o perpendiculară pe axa orizontală din dreptul valorii numerice de 1.67 m vom

intersecta graficul roşu al clasei mediu undeva în jurul valorii logice de 0.4, ceea ce înseamnă că

pentru un grad de încredere de aproximativ 40% persoana este medie de înălţime la 1.67 m.

Având în vedere că funcţia care construieşte graficul clasei mediu este simetrică, cum lesne se

poate observa din Figura 4 (bazându-ne pe puterea de percepţie a observatorului), pentru

valoarea numerică de 1.83 m a înălţimii vom avea acelaşi grad de încrede de aproximativ 40% că

persoana este medie de înălţime. Egalitatea aceasta se datorează faptului că s-au adunat 0.02 m la

capătul inferior al intervalului şi s-au scăzut 0.02 m la capătul superior al intervalului cuprins

între 1.65 m şi 1.85 m, cel care pentru un grad de încredere ce urcă de la 0 până la 1 şi apoi

coboară iar la 0 determină limitele de înălţime pentru clasa medie.

- Clasa înalt: pentru orice înălţime peste 1.8 m putem afirma, cu diferite grade de încredere

că persoana este înaltă. În intervalul valorii numerice a înălţimii cuprins între 1.8 m şi 1.9 m,

avem un grad de încredere care creşte direct proporţional cu înălţimea, de la 0 la, respectiv, 1.

Pentru valorile numerice ale înălţimii mai mari ca 1.9 m valoarea logică este 1, adică adevărat.

Cele trei clase se intersectează pentru anumite valori numerice ale înălţimii, astfel că,

raportându-ne la Figura 4, putem înţelege mai bine fenomenul de neclaritate2

- Clasa scund şi clasa mediu se intersectează între valorile 1.65 m şi 1.7 m, ceea ce înseamnă

că nu putem spune cu siguranţă, ci cu anumite grade de încredere, căreia din clase aparţin

valorile numerice cuprinse între 1.65 m şi 1.7 m.

:

- Clasa mediu şi clasa înalt se intersectează între valorile 1.8 m şi 1.85 m, de aceea o valoare

numerică a înălţimii de 1.825 m are un grad de încredere cu o valoare logică de 0.5 că este de

înălţime medie şi un alt grad de încredere cu o valoare logică de 0.25 că aparţine clasei înalt

(pentru a percepe aceste valori trebuie făcut acelaşi exerciţiu de imaginaţie, ridicând o

perpendiculară pe axa orizontală din Figura 4, care intersectează graficul roşu al clasei mediu şi,

respectiv, graficul verde al clasei înalt).

2 fuzziness

7

După acest preambul care s-a dorit o introducere cu valenţe practice în logica fuzzy, din

perspectiva limbajului uzual, se va aborda în secţiunea următoarea o comparaţie între logicile

clasice şi fuzzy folosind limbajul logico-matematic.

3. Scurtă introducere în seturi clasice şi fuzzy

După ce am apelat la vocabularul comun pentru a exemplifica logica binară şi pe cea fuzzy,

este momentul utilizării elementelor de algebră pentru a defini aspecte teoretice care definesc

cele două concepte. Logica fuzzy are un fundament matematic, care deja a fost demonstrat şi

validat în mai multe ocazii (Metcalfe et al, 2009 şi Chen et al, 2001).

Fie S un set nevid, numit set/mulţime universal(ă) şi care conţine elemente posibile care

aparţin domeniului de interes. Un subset S al lui S este o uniune (finită sau nu) de mai multe

elemente, iar faptul că elementul s aparţine subsetului S se notează

s ∈ S

Faptul că elementul s nu aparţine subsetului S se notează

s ∉ S

Dacă subsetul S aparţine strict setului S, aceasta însemnând că există cel puţin un element

s ∈ S dar s ∉ S , se notează

S ⊂ S

În cazul în care subsetul S este inclus în setul S sau S este egal cu S se notează

S ⊆ S

Dacă avem două subseturi A şi B, şi atât A ⊂ B cât şi B ⊂ A sunt adevărate, atunci se

notează:

A = B

Un set sau subset vid se notează cu simbolul ∅.

Numărul elementelor unui set A constituie cardinalul acestei mulţimi = card(A).

Pentru a simplifica notaţia, valoarea logic-numerică 1 reprezintă valoarea logică „adevărat”,

iar valoarea logic-numerică 0 reprezintă valoarea logică „fals”.

Funcţia caracteristică a unui subset clasic A, se notează cu X şi este dată de relaţia:

XA(a) = � 1, dacă a ∈ A0, altfel

�

Pentru un subset fuzzy B, funcţia caracteristică este notată cu µ şi este dată de relaţia:

8

μB(b) ∈ [0,1], dacă b ∈ B

În Tabelul 2 sunt prezentate relaţii3

Relaţii

definite pe seturi clasice şi modul cum ele se aplică şi

seturilor fuzzy:

Logica clasică Logica fuzzy

diferenţă A - B = {s / s ∈ A şi s ∉ B } Da

complement �� = S – A Parţial

uniune A ∪ B = B ∪ A = {s / s ∈ A sau s ∈ B} Da

intersecţie A ∩ B = B ∩ A = {s / s ∈ A şi s ∈ B} Da Tabelul 1. Relaţii în seturi clasice şi fuzzy

Fie F o funcţie caracteristică şi x o variabilă arbitrară. Avem pentru orice tip de set:

FA∪B(x)= max{FA(x),FB(x)},

FA∩B(x)= min{FA(x),FB(x)},

FA�(x)=1 - FA(x)

(RF 1)

(RF 2)

(RF 3) Tabelul 2. Relaţii fuzzy RF

- pentru a şi b două variabile reale: max(a,b)=a, dacă a>b, altfel max(a,b)=b

- pentru a şi b două variabile reale: min(a,b)=b, dacă a>b, altfel min(a,b)=a

Revenind la seturile fuzzy, în Figura 3 se observă că setul universal S este cel al înălţimii, iar

cele trei clase: scund, mediu şi înalt constituie trei subseturi A, B şi, respectiv, C. O diferenţă

remarcabilă între logicile clasice şi cele fuzzy este aceea că fiecare subset al unui set universal

are ataşată o funcţie, numită funcţie asociată, membră sau de apartenenţă4

3 între seturi (mulţimi) vorbim despre relaţii, între variabile vorbim despre operaţii; aceste relaţii îşi păstrează

proprietăţile atunci când se aplică variabilelor (trecere de la general la particular)

şi care este modelată

de o relaţie matematică (de obicei analitică). Vom exemplifica:

μS(x)= � trapmf ( x, [1.55, 1.55, 1.65, 1.75] ), dacă xϵA

trapmf ( x, [1.7, 1.75, 1.8, 1.85] ), dacă xϵBtrapmf ( x, [1.8, 1.9, 2, 2] ), dacă xϵC

�

4 membership function, în original

9

Funcţia trapmf5

construieşte un trapez prin declararea unui vector de puncte x şi a încă patru

parametri ai unui al doilea vector, care reprezintă colţurile trapezului. Vectorul x reprezintă

întregul domeniu de valori numerice pe care îl poate lua un element 𝑠 ∈ 𝑺 , unde S este setul

universal al claselor (subseturi) de înălţimi (sau un subset al acestui set, dacă nu se lucrează pe

întreg domeniul). În cazul de faţă, pentru simplificarea exemplului, S este mai degrabă un subset

al întregului domeniu al termenului înălţime, pentru că luăm în calcul un interval cuprins între

1.55 m şi 2 m; şi nu luăm în calcul înălţimi de 0.4 m (cât ar avea cel mai scund om din lume) sau

de 2.6 m (cât ar avea cel mai înalt om din lume). Parametrii 1 şi 4 din al doilea vector (1.7 şi 1.85

pentru 𝑥 ∈ 𝐵) reprezintă puncte aflate pe axa orizontală atunci când axa verticală ia valoarea

logică 0, adică gradul de încredere că 𝑥 ∈ 𝐵 este 0%. Parametrii 2 şi 3 din al doilea vector (1.75

şi 1.8 pentru 𝑥 ∈ 𝐵) reprezintă şi ei puncte pe axa orizontală, dar atunci când axa verticală ia

valoarea logică 1, adică gradul de încredere că 𝑥 ∈ 𝐵 este 100%. Figura 5 prezintă subsetul B,

definit de parametrii din al doilea vector, şi funcţia asociată, cu x = 1.7:0.01:1.8, adică x = 1.701,

1.702, 1.703, … , 1.799, 1.8:

Figura 4. Clasa mediu şi funcţia asociată

Funcţiile asociate unui subset pot avea diferite forme, iar Figura 6 prezintă câteva funcţii

membre ale mediului Matlab, fiecare dintre funcţii având afişaţi parametrii de intrare:

5 trapmf este pusă la dispoziţie de mediul Matlab şi generează puncte pe axa verticală în funcţie de vectorul x; x

poate lua valori, de exemplu, de la 0 la 1, cu un pas de 0.1 sau, în cazul de faţă, de la 1.55 la 2 cu un pas de 0.001

1.7, 0

1.75, 1 1.8, 1

1.85, 0 0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9

1

1.65 1.7 1.75 1.8 1.85 1.9

Gra

d de

încr

eder

e

Înălţime

Subsetul B - Înălţimea medie

trapmf

10

Figura 5. Tipuri de funcţii membre

În principiu, oricine îşi poate defini propriile tipuri de funcţii, dar acestea sunt importante în

măsură în care nu complică prea mult problema pe care ne dorim să o rezolvăm, cel mai adesea

ele fiind alese intuitiv, când nu există o funcţie matematică care să definească o variabilă într-un

subset.

4. Sistemul logicii fuzzy (SLF)

Există mai multe variante ale unui sistem al logicii fuzzy, dar toate au o bază comună la care

face apel şi algoritmul logicii fuzzy (ALF), inspirat din sistemul inferenţial propus de Matlab6

ALF 1) Identificarea variabilelor: înălţime, greutate şi înot. Mai mult, vom folosi aceste

variabile raportându-ne la un adolescent, nu la un adult, astfel ca exemplele să fie cât mai

sugestive.

(MathWorks, 2012), cu următorii paşi şi exemple:

ALF 2) Definirea funcţiilor asociate seturilor: pentru înălţime vom folosi datele prezentate

deja în secţiunea 3, Figura 4. Pentru greutate vom defini arbitrar, în scop didactic, 2 clase de

interes: slab şi solid. Fără a avea altă pretenţie în ceea ce priveşte acurateţea, ci doar pentru a

servi exemplului, Figura 7 detaliază funcţiile asociate subseturilor slab şi solid:

6 se face referire la Matlab pentru că, pe parcursul acestei lucrări, va fi utilizat pachetul software pus la

dispoziţie de către acest mediu de lucru: Fuzzy Logic Toolbox

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100

Gra

d de

încr

eder

e

x = 0 : 1 : 100

Tipuri de funcţii asociate subseturilor

trimf(x,[0 5 10])

trapmf(x,[5 10 15 20])

gaussmf(x,[5 25])

gauss2mf(x,[3 35 3 40])

dsigmf(x,[1 50 1 70])

sigmf(x,[0.5 80])

11

Figura 6. Greutate, funcţii membre

Avem două seturi de intrare înălţime şi greutate, pe care le vom nota ca inputuri. Acestea ne

sunt de folos pentru a defini un set final: înot, notat output7

Odată cu alegerea reprezentării variabilei finale înot prin funcţii membre, înseamnă că SLF

utilizat în această ocazie este unul de tip Mamdani, care pleacă de la premiza că outputul are o

formă cunoscută doar la nivel intuitiv (Mamdani et al, 1975). Dacă am fi avut un output modelat

de o funcţie cunoscută, ceea ce nu este cazul, am fi putut folosi un SLF de tip Sugeno, care cel

mai adesea foloseşte funcţii polinomiale (Sugeno, 1985).

. Pentru că înotul este un sport

complex, care supune unui efort fizic toţi muşchii organismului (singurul, de altfel), acesta este

extrem de util pentru o dezvoltare cât mai sănătoasă a unui adolescent. Setul înot interesează din

perspectiva aflării efortului pe care un adolescent trebuie să-l depună în general, pe o scară de la

0 la 10. Acest efort poate fi exprimat în numărul de bazine (sau de sute de metri) pe care

adolescentul trebuie să le parcurgă la o şedinţă de antrenament. Vom defini variabila înot prin

funcţii asociate fiecărui subset Ki corespondent al subseturilor inputurilor Qi,j, i=1,n şi j=1,m ,

unde n este numărul de reguli şi m numărul de inputuri, Figura 8.

7 input – intrare; output – ieşire, cuvinte provenite din engleză (DEX ‘98)

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

50 55 60 65 70 75 80 85 90 95 100

Greutate

slab

solid

12

Figura 7. Efort depus la înot, funcţii membre

ALF 3) Construirea regulilor dacă - atunci8

- RALF 1) Dacă scund sau solid atunci mult (Dacă adolescentul este scund sau solid,

suficient una dintre ele, trebuie să înoate mult).

: aceste reguli sunt de tipul „ dacă Qi atunci Ki”,

unde Qi este vector de inputuri şi Ki e output. Pentru exemplul nostru vom construi 4 reguli:

Această regulă mai poate fi scrisă şi sub forma:

- RALF 1’) Dacă scund sau NU slab atunci mult (Dacă adolescentul este scund sau nu

- RALF 2) Dacă mediu sau slab atunci ponderat (Dacă adolescentul are înălţime medie sau

este slab, suficient una dintre ele, trebuie să înoate ponderat)

este

slab, suficient una dintre ele, trebuie să înoate mult)

- RALF 3) Dacă înalt şi slab atunci puţin (Dacă adolescentul este înalt şi slab, ambele în

acelaşi timp, atunci trebuie să înoate puţin)

- RALF 4) Dacă înalt şi solid atunci ponderat (Dacă adolescentul este înalt şi solid, ambele

în acelaşi timp, trebuie să înoate ponderat).

Observăm că variabilele sunt legate prin operatori logici, definiţi în (RF 1-3), similaritatea

fiind următoarea:

sau – RF 1 şi – RF 2 NU – RF 3 Tabelul 3. Similaritate operatori şi relaţii fuzzy 8 if-then rules

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Înot

puţin

ponderat

mult

13

Pe de altă parte, RALF 1 şi RALF 2 au un caracter general, şi stabilesc un cadru larg pentru

înălţimea scundă şi medie, dar şi pentru greutate (slabă şi solidă). RALF 3 şi RALF 4 reprezintă

două cazuri particulare ale greutăţilor slabă şi, respectiv, solidă.

Desigur, fără a avea pretenţia unui specialist în dezvoltarea armonioasă a corpului, am

încercat să ilustrez, pe baza experienţei şi percepţiei umane comune, modul în care un adolescent

ar putea folosi înotul, fără a fi interesat de stabilirea unor performanţe sportive.

Odată cu primii trei paşi ALF 1-3, s-a trecut de faza de inițializare, următoarea etapă fiind cea

a inferenţei, cea mai complicată, cu încă patru paşi:

ALF 4) Convertirea9

- Se trasează câte o perpendiculară l’1,j pe axa orizontală până în punctul I1,j unde aceasta

intersectează graficul funcţiei membre asociate fiecărui subset Q1,j definit în ALF 3. Se trasează o

paralelă l*1,j la axa orizontală prin punctul de intersecţie I1,j, astfel încât se va delimita o suprafaţă

Q*1,j formată din axa orizontală, l*

1,j şi graficul funcţiei.

datelor de intrare în valori fuzzy folosind funcţiile asociate: se va

realiza atunci când o valoare numerică este aleasă pentru o variabilă. Vom explica vizual acest

pas pentru RALF1, alegând valoarea de 1.75 (m) pentru înălţime şi de 75 (kg) pentru greutate.

În Figura 9, l’11 are culoarea neagră şi nu intersectează graficul funcţiei asociate subsetului

scund (sau putem spune că îl intersectează acolo unde valoarea ordonatei este 0).

Figura 8. Convertire la valoare fuzzy pentru înălţime: Q*

11 = ∅

În Figura 10, l’12 are culoare neagră şi intersectează graficul în punctul I12, iar l*

12 are

culoare roşie. Suprafaţa delimitată Q*12, are culoarea verde transparent.

9 fuzzification

14

Figura 9. Convertire la valoare fuzzy pentru RALF 1, greutate, subsetul 2: Q*

12

ALF 5) Evaluarea fiecărei reguli fuzzy cu sistemul de inferenţă: se aplică operatorul de

conectare logic, prin aplicarea uneia dintre RF 1-3 corespunzătoare fiecărei reguli definite în

ALF 3 şi se obţine câte un rezultat fi, Vj fiind operatorul de conectare al regulii j:

fi=F( � Qi,j

m

j

)= � F(Qi,j)m

j

Vizual, fiecare din rezultatul fi va fi folosit pentru a stabili ordonata unei paralele pi la axa

orizontală a fiecărui subset Ki al outputului. Suprafaţa Ai delimitată de pi, axa orizontală şi

graficul funcţiei asociate lui Qi,j constituie rezultatul. În cazul de faţă vor exista patru astfel de

rezultate în această etapă, câte unul pentru fiecare dintre RALF 1-4.

Pentru RALF 1 operatorul de conectare este sau, respectiv RF 1, ceea ce înseamnă că se va

aplica funcţia max, astfel:

𝑓1=Fscund∪solid= max{Fscund(1.75),Fsolid(75)}= max {0,0.33} =0.33

În acest fel calculăm şi care sunt coordonatele punctului de intersecţie, adică:

I12 (75,0.33) = I12 (75, Fsolid(75))

Figura 10. Rezultatul pentru RALF 1: 𝑨𝟏 ⊂ 𝑲𝟏

15

Cunoscând ordonata lui I12, adică f1, vom evalua regula prin determinarea outputului în cazul

RALF 1, aşa cum reiese din Figura 11.

ALF 6) Combinarea rezultatelor din fiecare regulă: după obţinerea rezultatelor de la pasul

ALF 5, acestea sunt reunite printr-un operator logic (de obicei max) sau matematic, astfel încât,

vizual, din suprafeţele obţinute pentru fiecare subset al outputului se va obţine o suprafaţă finală.

În Figura 12 sunt prezentate toate cele patru combinări ale subseturilor variabilelor înălţime

şi greutate, rezultând subseturile variabilei înot ale RALF 1-4:

Figura 11. Combinarea prin reguli a subseturilor fuzzy în outputuri fuzzy

Reluând cele 4 reguli, vom exemplifica pentru fiecare în parte:

f 1=Fscund∪solid= max{Fscund(1.75),Fsolid(75)}= max {0,0.33} =0.33

f 2=Fmediu∪slab= max{Fmediu(1.75),Fslab(75)}= max {1,0.33} =1

16

f 3=Fînalt∩slab= min{Fînalt(1.75),Fslab(75)}= min {0,0.33} =0

f 4=Fînalt∩solid= min{Fînalt(1.75),Fsolid(75)}= min {0,0.33} =0

Rezultă din valorile lui fi , i=1,4, că fiecare arie rezultată Ai a subseturilor outputului va avea

din suprafeţele iniţiale totale Ki următoarele procente:

A1 = 33% K1 A2 = 100% K2 A3 = 0% K3 A4 = 0% K4 Tabelul 4. Raportul dintre aria rezultată A şi cea iniţială K

ALF 7) Convertirea rezultatului fuzzy la o valoare numerică reală10

Rezultatul A va fi supus unei operaţii de convertire din arie în valoarea numerică reală.

Metoda folosită cel mai adesea este cea a centroidului (Sivanandam, 2007: pp98), care înseamnă

găsirea valorii numerice z prin care perpendiculara dusă prin ea pe axa orizontală să împartă

suprafaţa A în două părţi egale. Pentru h1 limita inferioară şi h2 limită superioară a intervalului

numeric pe care A este definit, matematic, valoarea numerică z se calculează astfel:

z= ∫ μA(x)xdxh2

h1

∫ μA(x)dxh2h1

: din rezultatele obţinute

în pasul ALF 6 se obţine un rezultat agregat A al rezultatelor Ai, i=1,n, unde n reprezintă numărul

de reguli (n = 4 în exemplificare):

𝐴 = � 𝐴𝑖

𝑛

𝑖

Dat fiind faptul că integrală se rezolvă numeric în mediul digital, se preferă din start o

formulă de aflare a lui z care foloseşte un număr suficient de mare h de valori aflate în intervalul

[h1, h2]:

𝑧∗ = ∑ 𝜇𝐴(𝑥𝑖)𝑥𝑖

ℎ𝑖=1

∑ 𝜇𝐴(𝑥𝑖)ℎ𝑖=1

Din punct de vedere vizual, Figura 13 exemplifică obţinerea lui A, după cum reiese intuitiv şi

din Figura 12, unde se pot observa aliniate vertical Ai, i=1,4:

10 defuzzification

17

Figura 12. Reunirea seturilor intermediare Ai în cel final A

A= � Ai

4

i

= A1 ∪ A2∪ A3 ∪ A4

Ultima parte a algoritmului SLF dezvăluie rezultatul numeric final, obţinut prin metoda

centroidului, Figura 14:

Figura 13. Rezultatul final obţinut prin metoda centroid asupra lui A

Pentru un vector x=0:0.1:10, adică x = 0.1, 0.2, … ,10, rezultatul este:

z*= ∑ μA(xi)xi

100i=0

∑ μA(xi)100i=0

=0.6

Interpretarea lui z* = 0.6 este aceea că un adolescent cu înălţime de 1.75 şi greutate de 75 de

kg ar trebuie să înoate 6 bazine într-o sesiune de antrenament.

E-Democracy’s outputs in a Mamdani Fuzzy Inference System

Ovidiu Turcoane, PhD Student

[email protected] Bucharest University of Economic Studies, 6 P-ţa Romană, 010552

Abstract. This paper provides a model of digital democracy or E-democracy that relies on a Mamdani fuzzy inference system with three inputs and an output. Representative democracy has some important pillars: justice, parliament, government and president/constitutional monarch. We need another important instrument in order to build our model of E-democracy: citizenry. Thus, the inputs of our E-democracy’s model are Citizenry, Justice and Delegates, where the latter includes the institutions of the representatives in democracy: parliament, government and president/constitutional monarch. We briefly introduce an input - system (processes) - output model of digital democracy that follows the pattern of a self-adaptive neural network. Using fuzzy logics, we discuss E-democracy’s outputs through different approaches, with respect to some variables that describe our model. Keywords: E-democracy, Mamdani fuzzy inference system, fuzzy sets, fuzzy logics, uncertainty

1 . I n t r o d u c t i o n We have already presented, using a Mamdani fuzzy inference system (MFIS), a more elaborated

model of E-democracy, with five inputs and an output [1]. The herein paper describes a more concise model of E-democracy which has three inputs: Citizenry, Justice and Delegates and one output: E-democracy. We also briefly discuss an algorithm (AOE) that finds a minimum or a maximum output in an MFIS. Using AOE, largely discussed with mathematical formalizations [2], we extract here some conclusions based on an analysis of variables that describe E-democracy's model.

Prior to presentation of the model, we need to explain our choices for several assumptions: the fuzziness of the inputs and the output, the use of an MFIS in a sociopolitical model, the role of uncertainty in our model and the contribution of this research to innovation in general.

We start by discussing the role of uncertainty in politics and especially from a democratic point of view. Justice has been already seen for centuries as the foundation of democracy [3, 4], so that the way we understand the concept of justice should be fundamental to framing democracy. There is no wonder that so many philosophers and political thinkers tried to establish a pattern, a prototype of justice that encompasses most if not all human needs in a democratic society. But even contemporary opposite approaches in creating an optimum distributive justice, i.e. concerning allocation of goods and burdens in society, like Rawls's justice as fairness [5] or Nozick's justice of entitlement [6], do receive the same criticism. It has been well put by Sen that these were merely 'totalist' approaches [7], while justice should be subject to renewal and improvement based on continuous deliberation. Thus, an ideal democratic society [8] should be developed on participation, deliberation and inclusion (PDI) based on the only one conviction: uncertainty. Not even PDI is crucial on a long term, but we believe that it is required now. Although this may seem a post-modernist relativism that will bring nothing but some degree of chaos, the contractualist approach must not be excluded (e.g. PDI), only that for a short-medium term (this term is also subject to uncertainty). Briefly put, democracy is a trial and error

process, where the inputs are subject to permanent medium-long term innovation, meaning that they may change their initial values or they may be replaced by other inputs. Uncertainty and fuzziness are not new concepts in social sciences, and may be well-suited for problems that search for a good solution rather than the best one [9]. An emphasize on vagueness is put in studying social systems [10], while the liaison of post-modernism and control engineering is given by the fuzzy logic ability to cope with uncertainty and also by the fuzzy sets representation of human reasoning subject to knowledge uncertainty [11]. Ragin's proposal of fuzzy sets applied in social sciences preserves both the quantitative and the qualitative dimensions, seen as the formalization of the Weber's ideal type [12], a concept that may support our goal for inclusion as a key for democratic society.

We have just described uncertainty from a sociopolitical point of view and as a desideratum of democracy. But how does this cope with our fuzzy model of democracy? We might instead take uncertainty for partial belief or gradual truth. But it is more likely, as we will see in the next sections, that we refer to uncertain gradual truth, merely a combination of the former two [13]. This means that we build our fuzzy system taking into account some degree on the truth scale and some partial belief on plausibility scale. More, Dubois and Prade point up on the confusion between gradualness and uncertainty, also emphasizing the role of bipolarity on human reasoning extended with a third landmark of neutrality. But, they also describe the concept of epistemic uncertainty related to partial or incomplete information [14]. And, if we enlarge our view from individual to global scale, bipolarity extended with neutrality also expand to a set of possible values that constitute the epistemic uncertainty. We may see many individual singleton instances of neutrality as an extended bipolarity "error" propagation yielding multi-fold neutrality, if instances of individual neutrality are not all a given constant value, e.g. 0.5; otherwise extended bipolarity is a crisp three-fold polarity. For Jamieson, uncertainty, an epistemological problem and corrosive to scientific authority, is related to lack of information but also to broad cultural processes. Requiring particular contexts and social conditions, uncertainty is located in the data of the model and not in the model itself and it cannot be overcome by application of more and better science [15].

For now on, we will simply call the epistemic uncertainty or the uncertain gradual truth as uncertainty. We will propose a method to calculate it or to find a proxy for it and we will use it to build fuzzy membership functions (MFs) of the inputs and the output of our model of E-democracy. We see the fuzzy inputs, i.e. Citizenry, Justice and Delegates(CDJ), as expressions of levels of participation in the democratic process. The levels of deliberation and inclusion, the other two components of the incipient crucial PDI, are established through the fuzzy rules of our model. We will create any MF by starting from a crisp interval that will be expanded with a given uncertainty, which is the same for all fuzzy sets of the model. The uncertainty has the role of preserving some plausibility and degree of truth when identifying the possible levels of the inputs and the output on a given scale. While the uncertainty is important, the choice for crisp values is not, and we will try to prove this statement by describing the output relativity to inputs. The dependency of the output on the inputs is linear when it comes to the choice of crisp values of MFs, which is not the case for uncertainty; see section 5.

The choice for an MFIS that stands behind E-democracy's model may be surprising, as MFIS is rather designed for fuzzy logic controller that deals mostly with technological problems that are formalized in a linguistic style. But MFIS is probably the most well-known approach and very suitable for ill-defined problems where a standard mathematical formalization is almost impossible, like in our case. And some attempts to expand MFIS to problems that deal with linguistic values in a non-technological process have already been made [16, 17]. The choice for an MFIS may be summarized this way: an acknowledged approach for a new type of matter (in theory), where the benefits of a fuzzy controller should apply to a possibilistic problem (in practice).

The goal of this paper is to describe some rules of a model of E-democracy based on theoretical PDI and three quasi-practical inputs and to see what the results are when these inputs take different values. This is somehow very similar to a sensitivity analysis, a technique that deals with uncertainty, very common in economics and in finances in particular. We will try to draw some conclusions to see if we identify new or old common beliefs or patterns when fuzzy logic is applied to a democratic political system.

This paper is organized as follows: the theoretical model of E-democracy is described in section 2, fuzzy sets and fuzzy logics of E-democracy are discussed in section 3, section 4 briefly presents AOE and its components, the analysis of E-democracy's outputs is provided in section 5 and the last section concludes this article.

2 . E - d e m o c r a c y ' s m o d e l E-democracy (Electronic-Democracy) is the social form of organizing knowledge society and it is not

a political regime at most, but a way of living. Looking at E-democracy as a participative democracy intermediated by digital instruments, we must firstly define democracy. Aristotle considered democracy, a people's political regime frequently subject to tyranny of majority, as a degenerated form of politeia, the theoretical constitutional political regime [18]. While Aristotle was right two millenniums ago, we nowadays regard democracy as Aristotle's politeia which is designated, in contemporary society, as (state subject to the) rule of law or l'état de droit. The rule of law is a political regime, but we consider democracy having become more than this, as a bottom-up built social structure, a new religion of knowledge society, which has the features of an ancient religion - the most important institution of human kind. We regard this religion as a source of citizenry and solidarity, being the collective consciousness of all individual consciousnesses [19]. More, comparing with Durkheim's religion, E-democracy is origin and goal for all sciences, while its moral communities are information and communication technology (ICT) platforms of inclusion and deliberations. If Aristotle put the state above the citizen and regarded democracy as a top-down structure, we look at democracy as a perpetual strengthening of society's institutions through the freely consent and benevolent participation and deliberation of its citizens. The main political institutions of representative democracy or of the rule of law are parliament, executive (government and presidency/constitutional monarch) and justice.

Figure 1. E-democracy’s instruments

Although Sartori is against participative or any form of electronic democracy and is a supporter of liberal representative democracy [20], we must agree with him when he designates justice as the most important institution of liberal society. In our simplified model of E-democracy, we consider citizenry,

Citizenry

E-elections

E-voting

E-participation

E-deliberation

Delegates(Parliament,Government,

President/Constitutional

Monarch)

E-petition

Justice

E-democracy or Digital Democracy in Knowledge Society

E-control

besides justice and delegates (parliament, govern and presidency/monarchy), as the second most powerful institution of democracy.

Figure 1 illustrates the relation between Citizenry, Delegates and Justice, as long with other instruments of E-democracy and it relies on the model developed by Maier [21].

In the model illustrated in Figure 1, we bring an important amendment to Maier's model by introducing e-Petition, an instrument that gives more authority to citizens. Thus, e-Petition becomes an institution of E-democracy that has some attributions: legislative proposals, legislative amendments and consultative initiatives. E-Control groups different e-instruments in such an institution that allows Citizenry to permanently and directly influence Delegates. Although a good control of Delegates by Citizenry is imperative, the watcher of E-democracy is Justice, the most important institution of any society and state subject to the rule of law.

Figure 2. Easton’s model of political system

An economic perspective on a political system has already emerged fifty years ago [22] and Figure 2 illustrates this input - system (processes) - output (ISPO) approach, already introduced in other explorations [1, 8].

Figure 3. E-democracy as a system based on permanent optimization

Inputs

APOLITICAL

SYSTEM

Outputs

Decisions

or Policies

Demands

Support

Feed-back

Citizenry Delegates

Knowledge SocietyE-democracy

JusticeInputlayer

Hiddenlayer

Outputlayer

ParticipationDeliberation

Inclusion

1st weightMatrix

Citizenry Delegates

Knowledge SocietyE-democracy

Justice

Citizenry DelegatesJustice

mcc mcd

mcjmdc

mdd

mdj mjc

mjdmjj

MceMde

Mje

Backpropagation - backward propagation of errors

2nd weightMatrix

Input – system (processes) – output model

Our ISPO model of E-democracy based on knowledge society (MEDKS) is a self-adaptive system that seeks for permanent optimization based on PDI. Using a parallel with the well-known artificial intelligence method of backpropagation (BPE), see Figure 3, we describe the processes that MEDKS uses to improve itself in Table 1.

Table 1. MEDKS following BPE steps to self-optimizing

Process MEDKS BPE

Step 1. Planning the objectives and the margin for the optimum output

Take the (adaptive) learning rate q and predefine the maximally allowed, or desired, error Edes

Step 2. Defining CDJ’s tasks (weights) Initialize weights matrices

Step 3. Training process of PDI Perform the on-line training patterns p=1,..,P

Step 4. Checking the intermediary results Consecutively calculate the outputs from the hidden and output layer neurons

Step 5. Negotiations after verifying the intermediary margin of the output

Find the value of the sum of errors square cost function Ep

Step 6. Checking the errors given by intermediary results Calculate the output layer neurons’ error signals

Step 7. Checking the errors given by CDJ Calculate the hidden layer neurons’ error signals

Step 8. Planning new objectives closer to the anticipated optimum output

Calculate the updated output layer weights, using learning rate q

Step 9. Planning new tasks for CDJ Calculate the new hidden layer weights (using q)

Step 10. If intermediary objectives are far from the final ones, go to Step 3

lf p < P, go to step 3. Otherwise go to step 11

Step 11. An epoch of negotiations and learning is done. If all objectives are reached, stop the process; other way, go to Step 3

The learning epoch is completed, p = P. For Ep < Edes, terminate learning. Otherwise go to step 3 and start a new learning epoch, p = 1

In Figure 3 and Table 1, we try to import a digital model that is not perfect (but perfectible) to the real world, while most of the time it has worked the other way around (simulating real life processes with computational means). The key for MEDKS is PDI, advocated under several formalizations from ancient [18] to modern [23] and contemporary [7, 24] times. PDI is similar to the learning process through multiple training, only that for contextual problems that reach some level of clarification and help (as a groundwork) to solving subsequent issues.

We no further insist on E-democracy’s model from political conceptual point of view (i.e. MEDKS), having provided a more elaborated conceptualization in a previous exploration [8]. This section has presented a computational-economic view on E-democracy that relies on inputs (i.e. CDJ), processes (i.e. PDI) and outputs (i.e. E-democracy itself). In the next section, we introduce a fuzzy model of E-democracy that defines some general rules and finds the outcomes based on these rules, using a sensitivity analysis (meaning herein to verify the role of some uncertainties in understanding the input-output relationship).

3 . F u z z y m o d e l o f E - d e m o c r a c y ( F M E ) FME is practically a proposal for PDI regulation and it encompasses the inputs and outputs of MEDKS

when they are subject to uncertainty. Firstly, we define the inputs and outputs from a fuzzy logic perspective. Secondly, we propose the rules that should govern FME and, finally, we argue for some choices when defining the logical structure of the model.

Although fuzzy logic approach has already made its entry in the field of social sciences, most of the researches dealt with comparative politics [25], social choice preferences [26] or decision making problems [27]. Still, fuzzy sets and fuzzy logics have been used in political systems analysis [28, 29, 30].

Should we not abandon classical logic or other types of multi-valued logics, nor the established statistic and probabilistic approaches, we believe that modeling politics might rely on more fuzzy paradigms. In this paper, we are interested in defining relations between the components of a system and in verifying how they affect the system from uncertainty's point of view. Firstly, we choose the inputs (i.e. Citizenry, Delegates and Justice) and the output (i.e. E-democracy). Not only the fuzzy sets define inputs, but also the output is a fuzzy set, and all of them consist of multiple fuzzy subsets. Based on human perception, we represent the output as a fuzzy set, because of impossibility of constructing a linear function from the inputs. Thus, our system is subject to a Mamdani fuzzy inference system (MFIS), which is more vague and uncertain, but close to the human perception. The procedure that defines the construction of the inputs and the output has the following steps: i) calculate the value of uncertainty (we will presently discuss a proposal), ii) create crisp subsets for inputs and output and iii) extend the crisp subsets from step ii with the value of uncertainty from step i.

In order to define the membership functions of the inputs and the output we start from establishing the basic of Justice, the most important pillar of democracy. Taking into consideration the research [31] that stands behind the 2012 World Project of Justice's Rule of Law Index (RLI), we calculate a vector AI which elements are average indices (AIk) for each country k of the 66 investigated in 2011. RLI is grouped around nine factors: Limited Government Powers, Absence of Corruption, Order and Security, Fundamental Rights, Open Government, Effective Regulatory Enforcement, Access to Civil Justice, Effective Criminal Justice and Informal Justice. Each of these factors has several sub-factors, at least three. Exemplifying, Absence of Corruption relies on: i) Government officials in the executive branch do not use public office for private gain; ii) Government officials in the judicial branch do not use public office for private gain and iii) Government officials in the police and the military do not use public office for private gain. Each of the sub-factors is calculated by a given formula and the result is a value between 0 and 1 [32]. This 0-1 scale also gives us the perfect pretext to use it for the whole model, as Justice is the watcher of E-democracy (see Figure 1) and the other inputs and the output are built relatively to Justice (more on the remaining of this section). In order to obtain the value of a factor is sufficient to determine the average of its sub-factors. In our research, RLI becomes a two-dimensional vector of factors k (RLIk) and each RLIk consists of a vector (Vk) of nine elements, but the last and also the informal one is not part of the quantifying process. Thus, RLI consists of only eight formal dimensions and using each element j of vector Vk, an index AIk is determined for each country k, see (1).

81

18k kAI V jj= ∑

= (1)

Table 2 presents the minimum (a), average (b) and maximum (c) values for the elements AIk of the vector AI, and the absolute distances from average (d1, d2):

Table 2. Minimum, average, maximum and absolute deviations from average for AI Minimum Average Maximum

a = min(AI) = 0.33 b = average(AI) = 0.59 c = max(AI) = 0.88 d1 = b - a = 0.26 0 d2 = c - b = 0.29

Based on adjusted d₁ and d₂, a, b and c we build the membership functions that define the fuzzy subsets of Justice (FJ), as illustrated in Figure 4.

Table 3 presents the parameters of FJ: the values of MF's parameters (VMF), the type of each MF (TMF) and the name of the respective fuzzy subset (NMF), as long with the values derived (VD) from a, b, c, d₁ and d₂. VD has f ive components: volatility (σ), lower bound (lb) and upper bound (ub) that delimit the crisp interval of each MF and the approximate left value (lv) and approximate right value (rv) of each MF support [33].

Figure 4. FJ

Comparing Table 2 and Table 3 and regarding Figure 4, we see that the value 0.33 of a derived in the value 0.3 of weak ub and moderate lv. The value 0.59 of b became the value 0.6, which is the center of the crisp interval of moderate, delimited by moderate lb and moderate ub (i.e. between 0.5 and 0.7). The value 0.9 represents the moderate rv and the strong lb; it is derived from value 0.88 of c. Not only that these derived values assure a simplified and uniform distribution for MFs of FJ, but it provides a constant value 0.065 for σ. Function gauss2mf is a standard provided by Matlab environment [34].

Table 3. Values of FJ’s parameters

NMF TMF VMF VD

σ lv lb ub rv weak gauss2mf (0.065 0.000 0.065 0.300) 0.065 0.000 0.000 0.300 0.500

moderate gauss2mf (0.065 0.500 0.065 0.700) 0.065 0.300 0.500 0.700 0.900 strong gauss2mf (0.065 0.900 0.065 1.000) 0.065 0.700 0.900 1.000 1.000

A discussion on the importance of σ is necessary at this moment. We have already designated σ as volatility, and this is for a strong reason. Volatility describes a variation of an asset price in finance, and is historically calculated using statistical standard deviation over a time series. Volatility is a component that helps establishing a risk-neutral field of interest [35], and it has been successfully applying in finance [36, 37] for the last decades. Instead of using probability fields and volatilities, fuzzy sets theory use human perception and uncertainty [38]. In this paper, we propose a simplified type of volatility, empirically discovered, not a result of a Brownian motion. Volatility σ represents the uncertainty on a neutral human perception, and not a risk-neutral measure and it is calculated as an implied value. Implied volatility is already a common topic in finances and especially in option pricing [35, 39].

Taking into consideration the results of Table 2 and Table 3, we have empirically discovered the value 0.065 for σ when defining FJ. We practically assume that FJ have crisp values for its MFs, and the fuzzy values are symmetrical extensions, on horizontal axis, of lb and ub using σ, on left and, respectively, right sides of them.

The value 0.065 of σ is important because it is not a result of a qualitative process based on a simple human perception, but it emerged from a stationary series of data, which, in author's opinion, gives more relevance to its neutrality. Thus, σ is a measure of neutral uncertainty and it helps defining the fuzzy sets based on crisp values. We will use σ not only to determine the MFs of FJ, but to determine the fuzzy sets for all the other inputs and for the output, too. As shown in Figure 1, Justice is the watcher of E-democracy and all the other components bind to Justice. So that we will consider σ not only the measure

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

Justice

weak

moderate

strong

of uncertainty for FJ, but also for the other fuzzy sets of our model of E-democracy, taking into consideration the fact that it has a neutral quantitative worth.

Another option to calculate uncertainty about a general human issue is to conduct some statistical and sociological investigation, such as polls, but they may come upon some drawbacks from at least two perspectives: resources and trust. We can overpass both resources and trust with an index such as RLI. This index includes not declarative assumptions from institutions of democracy but real facts of society, based on some reliable model. This is the reason we believe RLI is an objective expression of democracy's institutions, such as citizenry, justice, government, parliament etc. Fuzzy logic relies on uncertainty, but we do not know if all subjective opinions may be part of this uncertainty, regarding these opinions as outliers. Uncertainty must be build with objective instruments, under the constraint of human common sense.

We also assumed the importance of justice in democracy (see Figure 1) so that we believe the construction of uncertainty should come from manifestations of justice. Democracy is the space of inclusion with an amount of uncertainty and the issue of outliers is not easy to handle [40]. We can avoid studies on beliefs concerning the degree of participation, which, by the way, are very demanding [41], by taken volatility extracted from RLI as a proxy for this uncertainty. Of course, it seems an easy way to cheat on our problem of collecting and analyzing large amount of data, but we truly state that the reflection of human beliefs resides on the way they have structured and organized their society [19]. Thus, RLI gives a global (and national) indication if society’s components support democracy as a way of living. RLI also offers a larger perspective than any other method of investigation would bring. These are reasons to extrapolate variables discovered with RLI to the other institutions of democracy, which behave under the watch of justice.

We need also to discuss how we discovered value of σ, which is not a standard deviation of AI, see (1). We may say uncertainty σ is an implied uncertainty, because it verifies in a good manner construction of MFs that define FJ. Initially, we discovered a = 0.33, b = 0.59 and c = 0.88 (see Table 2) as min(AI), average(AI) and, respectively, max(AI). We adjust a, b and c to new values a* = 0.3, b* = 0.6 and c* = 0.9 and decided to build levels of Justice based on these adjusted parameters. We consider that any level under 0.3 is unacceptable for a democratic society, as RLI investigates not only country that have a democratic tradition and institutions according to it, but also not well developed country from a democratic perspective. Participative and deliberative democracy, which finds an expression as E-democracy, is supposed to have higher goals than representative democracies and this is the reason the best score of RLI (i.e. c*) is only the point where strong Justice would commence. As for moderate Justice, we choose not only one solely value b* to define its high level (i.e. crisp value) but an interval around b* where justice can be considered 100% moderate. The interval around b* is (b*–0.1; b*+0.1) and because b* is the median of a* and c* we built MFs of FJ with symmetric configuration (see Figure 4). The values that verifies a Gaussian distribution that has an interval as a peak (i.e. gauss2mf) are represented by a*, b*-0.1, b*+0.1 and c*, along with σ = 0.065. Thus, MFs of FJ are built with a generalized bell-shaped Gaussian functions using only one constant value for σ, instead of two distinct values, and different values for lb and ub of each MF which are given by a*, b*-0.1, b*+0.1 and c*, i.e. (0.3;0.5;0.7;0.9), see Table 3. While a*, b* and c* are extracted from AI, value of σ is empirically discovered being that value that verifies MFs of FJ (Figure 4 and Table 3). We may say that the model of E-democracy uses an implied uncertainty σ, determined as a solution of a virtual system of non-linear equations that configure FJ.

It is true that our model is a simplified one, because using only one value for σ constructs a symmetrical bell-shaped Gaussian function which normally requires two values for σ. Relaxing the problem means that we take into account a, b and c or a*, b* and c* along with d₁ and d₂. Still, the

distances between average and extremes are not very different and using two types of uncertainty σ to the left (σ-left) and to the right (σ-right) raises another issue. This means, for a fuzzy subset S of one random universe of discussion U, that different σ-left from σ-right implies that fuzzy values of S do not have the same distribution on both sides of crisp values of S, which also defines S with a non-uniform distribution.

Let us take a didactic example to better understanding the importance of σ-left and σ-right. Taking human age as the universe of discussion from the simplest perspective, and we want to define youth and its range with respect to years lived from beginning to any given time. Figure 5 illustrates a non-uniform distribution for a fuzzy subset called Youth (i.e. S), which is part of a fuzzy set Age (i.e. U).

Figure 5. Distribution of Youth

The VMF of the bell-shaped function that define Youth are lv ≈ 15, ub = 20, lb = 30, rv ≈ 40, σ-left = 0.33 and σ-right = 0.66. We do not aim at a strict definition of the range of youth, but there are more perspectives: school, experience, work, other's age, politics and even self-perspective. One can be old from school's perspective but crude from a political view and so on. Still, a distribution as Figure 5 displays it is hardly inappropriate from a multi-valence perspective. More, it is quite usual that a person aged 75 to think that a 50 years old person is still young, at least to be retired or to die. In some other cultures there is a true belief that a boy from around 10 years of age is man enough to work side by side with his parents. These outliers can raise serious questions about the level of uncertainty and/or about their removal from data that should become more relevant [42].

Taking into consideration this uncertainty about the level of uncertainty it is better to find a proxy that would indicate a value for σ. Democracy is still young, with a certain uncertainty, and the road started a few centuries ago through liberal democracy is only the beginning. More quantitative and qualitative analysis will provide us indicators for institutions of democracy, but until then, we find RLI as a trusted source to extract our proxy for uncertainty.

After discussing the importance of uncertainty we will empirically prove its role in E-democracy, see section 5. All future approaches will take in consideration that σ-left and σ-right are equal, but we believe that a different research should evaluate a relaxation of the problem concerning σ.

3 . 1 F u z z y s e t s o f E - d e m o c r a c y We have already established FJ and MFs of FJ, and we have already determined the value 0.065 for

the measure of uncertainty σ. Figure 6 illustrates the fuzzy subsets for Delegates (FD), as long with their MFs.

0

1

0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 75 80 85

µ(year)

year

Youth

Figure 6. FD

Table 4 presents the parameters values for MFs of FD. Table 4. Values of FD’s parameters

NMF TMF VMF VD

σ lv lb ub rv weak gauss2mf (1.000 0.000 0.065 0.200) 0.065 0.000 0.000 0.200 0.400

moderate gauss2mf (0.065 0.400 0.065 0.600) 0.065 0.200 0.400 0.600 0.800 strong gauss2mf (0.065 0.800 1.000 1.000) 0.065 0.600 0.800 1.000 1.000

Although the names, types and σ of MFs are the same in FD as in FJ, some details differentiate Justice and Delegates in our model of E-democracy. This is because the strictness of evaluating justice is not the same with that of evaluating representatives and the choice for diversified MFs and VD of the inputs relies on author's perception. Still, the values of lv, lb, ub and rv are not very important, because we can regard the output relatively to VD for each input. Section 5 of this paper describes this relativity, when different VD for inputs yield correlated values for outputs.

Figure 7 illustrates the fuzzy subsets of Citizenry (FC).

Figure 7. FC

Citizenry is the second most important valor of democracy, almost as important as justice is. The input Citizenry describes the level of participation of the population and not a number of citizens involved in political process. Subsection 3.2 will describe the rules of E-democracy (REDs) and we will

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

Delegates

weak

moderate

strong

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

Citizenry

non

weak

moderate

strong

over

present more details to outline the choice for five MFs of FC. It is important to explain, for the moment, the two values of uncertainty σ used to define FC.

For extreme subsets that define FC, MFs have σ = 0.065, as, in author's opinion, the uncertainty for FC non and FC over is at a high level. The reason for this affirmation is that non represents non-participation, a total disinterest from citizens for political process, which is a peril for democracy. Over describes over-reaction of citizens, a desire to substitute the other institutions of democracy to people's power, which is better known as tyranny of majority from ancient [18] to modern times [3, 43].

Table 5. Values of FC’s parameters

NMF TMF VMF VD

σ lv lb ub rv non gauss2mf (1.000 0.000 0.065 0.200) 0.065 0.000 0.000 0.200 0.400

weak gauss2mf (0.325 0.300 0.325 0.400) 0.325 0.200 0.300 0.400 0.500 moderate gauss2mf (0.325 0.500 0.325 0.600) 0.325 0.400 0.500 0.600 0.700

strong gauss2mf (0.325 0.700 0.325 0.800) 0.325 0.600 0.700 0.800 0.900 over gauss2mf (0.065 0.900 1.000 1.000) 0.065 0.700 0.900 1.000 1.000

The other three subsets of Citizenry: weak, moderate and strong are components of what a virtual single subset (VSS) might have been. Accordingly to FJ and FC, VSS would have had the same relative values for VD, with σ = 0.065. However, a more precisely characterization of FC is required and, thus, the FC weak, moderate and strong, using half of the value of regular uncertainty, are bounded by the FC non and over, see also Table 5. This is a consequence of a smaller interval of values that define the MFs for the three subsets, which also means that precision is higher and the uncertainty is lower, i.e. σ = 0.0325. We will give more explanations for this configuration of FC in subsection 3.2 when REDs are defined.

Figure 8. FE

Figure 8 illustrates the fuzzy subsets of the output E-democracy (FE). Table 6. Values of FE’s parameters

NMF TMF VMF VD

σ lv lb ub rv non gauss2mf (1.000 0.000 0.065 0.100) 0.065 0.000 0.000 0.100 0.300

weak gauss2mf (0.065 0.300 0.065 0.400) 0.065 0.100 0.300 0.400 0.600 moderate gauss2mf (0.065 0.600 0.065 0.700) 0.065 0.400 0.600 0.700 0.900

strong gauss2mf (0.065 0.900 0.065 0.800) 0.065 0.700 0.900 1.000 1.000

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

E-democracy

non

weak

moderate

strong

The output has four subsets, but the values of output VD are relative to the first two inputs described: Justice and Delegates. This means that σ = 0.065 for each MF and, thus, the level of uncertainty is the same for all subsets of FE. Table 6 presents the values of parameters of FE.

Before we discuss the fuzzy rules of our model, let us recapitulate the assumptions made to design the fuzzy sets of the inputs and the output. Firstly, we have introduced σ, a measure for uncertainty, which empirically emerged when having build FJ, based on RLI and AI. Secondly, we have diminished σ to almost half of its value, when more precisely crisp intervals define subsets of FC and, accordingly, the level of uncertainty is lower. Each time uncertainty changes its value we use the same approach of building FC, see subsection 5.3. Thirdly, we have developed a system based on a relative 0-1 scale for each input and for the output, too (we will discuss the relativity of our E-democracy model in section 5). Lastly, we used Matlab gauss2mf [34] to build the MFs for inputs and output. Consequently, we will have a Matlab approach when describing an optimization algorithm that finds the minimum and maximum of E-democracy's output, as well as the inputs that yield these results, see section 4.

3 . 2 F u z z y r u l e s o f E - d e m o c r a c y ’ s m o d e l ( R E D s ) There are eight REDs defined in this paper, and each of them has a logical and political support. RED 1) If (Citizenry is non) or (Justice is weak) then (E-Democracy is non) A lack of participation from the citizens is only a totalitarian or, at most, an authoritarian society

[18]. If justice has a low level, the rules and regulations of society have a poor foundation and the system is predisposed to subjectivism, which leads, once again, to totalitarianism or authoritarianism [3, 20]. At least one of the conditions must be satisfied, either Citizenry is non or Justice is weak, to yield a non E-democracy. This is the only rule of the REDs that have OR as connector.

RED 2) If (Citizenry is weak) and (Justice is not weak) then (E-Democracy is weak) We have already established that weak justice leads to non-democracy. If we have anything else for

justice but weak, and we have a weak level for citizenry, which means a feeble implication from citizens, E-democracy is weak [23]. Under the watching of justice, members of society must participate to political process. Voting only is herein a weak form of participation from citizens that should also get the equiprobable chances to access the public offices [5].

RED 3) If (Citizenry is not non) and (Justice is moderate) then (E-Democracy is weak) We already defined citizenry's non-participation as a sufficient condition to a non-democratic

society. If we exclude the FC non and we have one of the FC: weak, moderate, strong or over and we have FJ moderate, we only get a FE weak. In other words, moderate justice leads to a poor level of democracy. This seems logical and historically proved, because subdued justice becomes an instrument of different groups or private interests [23] and a moderate justice is just a form of injustice [7].

RED 4) If (Citizenry is not non) and (Justice is not weak) and (Delegates is not moderate) then (E-Democracy is weak)

If we exclude non-participation and unfair justice, each of them already described as sufficient for non- or weak-democracy, we consider weak or strong representatives as undesirable for an optimum level of democracy. Strong representatives lead to modern political clientelism [44], or, even worse, to an oligarchic system. A weak level for representatives is yet not desirable, as eliminating the liberal legislative and executive powers implies either tyranny of majority or poor functionality in state's administration [18].

The first four REDs have a more or less a general character, but the next rules are very specific, providing unique logical combinations of inputs.

RED 5) If (Citizenry is moderate) and (Justice is strong) and (Delegates is moderate) then (E-Democracy is moderate)

RED 6) If (Citizenry is strong) and (Justice is strong) and (Delegates is moderate) then (E-Democracy is strong)

Moderate involvement from representatives and a high level of justice are conditions for an acceptable level of democracy. It is citizenry's participation that indicates the level of E-democracy; if it is moderate or strong, so is the level of democracy, moderate or, respectively, strong. A moderate participation is, in author's opinion, the involvement in electoral process, as candidates or supporters of candidates. A strong participation is a continuous engagement of citizens in political process, using digital instruments, when possible, to supervise the elected representatives and to propose solutions for state and community matters.

RED 7) If (Citizenry is over) and (Justice is not weak) and (Delegates is moderate) then (E-Democracy is weak)

We have already established that representatives must have a moderate implication in order to obtain a level for democracy that is not weak. Weakness of justice means non-democracy and average level of justice already yields poor democracy. If citizenry has an over-participation, which means that either majority decides in all matters or the only concern of citizens is political decision and negligence of other fields of human life, democracy reaches a weak outcome. Even if justice is strong, it might become an instrument in majority's hands and moderate activity from representatives cannot balance citizen's over-reaction or state's administration is difficult to be achieved.

RED 8) If (Citizenry is over) and (Justice is strong) and (Delegates is strong) then (E-Democracy is moderate)

This rule is an exception from RED 4 and RED 7, when citizenry's over-participation and a level that is not moderate for delegates are each sufficient to determine a weak level for E-democracy. If all inputs are at their highest standard it could be intuitively enough to have the best outcome for democracy. The principle of "checks-and-balances" might be invoked, but we believe that, on medium and long term, this would lead to a corrosion of all three institutions. This combination probably gives, on short-term, a strong democracy, but E-democracy is a long- and very long-term commitment. Thus, we are convinced that the highest levels of inputs yield, at most, a moderate E-democracy.

Before we continue with the mathematical formalization of REDs, the three inputs require a short discussion, to better understanding the author's position when defining the rules of E-democracy. Citizenry is not just a body that includes all of the citizens, but it is an expression of general will (volonté générale) and common interest [23], without neglecting the freedom of individuals [6, 45]. This will is an expression of citizenship [46], community spirit [47] and the urge for deliberation, beyond the prejudices of ideologies [7, 24]. Justice is the institution that prevents citizens or representatives from imposing their tyranny [3, 4, 43]. It is also the watcher and preserver of the rights of each community, minority or individuals and is the key for a society of inclusion, no matter of religion, gender, race, age, beliefs etc. [5]. The novelty that E-democracy brings with it is the information and communication technologies (ICT). What once was so difficult to facilitate in terms of participation and discussion, communication and socialization, informing and abstract simulation it is now achievable by ICT. Is there a way that ICT could improve the juridical system? The answer is definitely yes, and there will be a time when E-justice is a common term. There have been, for the last decades, attempts to emphasize the role of ICT in judicial system [48], the need for E-justice [49] and the importance of the management of juridical system [50]. Let us not forget the portals dedicated to justice and the simple sites that provide legal advice and guidance. Nonetheless, these instruments of E-justice are important, but what we need is even more: facilitate the deliberation over different typologies of juridical principles and, in a not so long future, data mining and semantic analysis on law texts and meaning. A system of justice that is not prepared to reinvent itself is not a strong one [7], and we should expect ICT to make easier the transition

to a transnational justice [51], in a global knowledge society. To conclude our final word on principles that governs E-democracy, we outline the representative's framework and we state that all types of delegates are responsible in front of the stakeholders: citizens. The parliament is a legislative body and, compared to an economic organization, its members are comparable to the leaders, the assembly/board that defines the vision and mission of the state. In the same analogy, the government is the managerial board that, together with the parliament, establishes the objectives of the state, but only the government pursues the task of fulfilling these objectives, under the supervision of the parliament. The president or the monarch is a symbol of society's organization, not seen as a general manager, but more as a public relations representative. Even if president might have increased powers in a semi-presidential or presidential regime, they represent a democratic institution as long as they do not act like tyrants or interfere in parliament or government attributions.

Participation in E-democracy is the key for knowledge society that acts, with the help of representatives and justice, for the benefit of individuals and community. However, the participation cannot be the same on all levels of society and we propose a model of citizens' involvement in Figure 9, based on geographical constraints.

Figure 9. Different levels of participation

Taking into account REDs and Figure 9, we believe that E-democracy should rely on both considerations: the need for participation and deliberation on one hand, and the geographical constraints on the other hand. We do not discuss any detail in this paper about levels of participation subject to geographical constraints, but we only point out the constraints that we should take into consideration when developing an architecture of E-democracy's model.

3 . 3 F u z z y l o g i c s o f E - d e m o c r a c y ’ s m o d e l Before we continue with discussions and interpretations of E-democracy's outputs we remind the

components (cMFIS) of MFIS [52]. cMFIS 1) Fuzzification - building the fuzzy subsets of the inputs, defined by MFs, using crisp input

values (see Figures 4, 6 and 7 and Tables 3, 4 and 5). cMFIS 2) Definition of knowledge base - applying fuzzy operators by building rules of MFIS (see

REDs, subsection 3.2). cMFIS 3) Implication method - determining an intermediary output (O) for each rule, based on a

single or multiple fuzzy subsets (see Figure 8 and Table 6).

0

1

0 1

high

medium high

medium

low

local regional national transnational

Participation

cMFIS 4) Aggregation of all outputs - combining all intermediary outputs of type O, from each rule, to create a single final output (F).

cMFIS 5) Defuzzification - extracting the crisp value from final output F. The only part of cMFIS that remains unchanged is the knowledge base; all the other components

dynamically change with every single change of one input crisp value. Figure 10 illustrates interrelation within cMFIS.

Figure 10. Components of MFIS

All five components have mathematical formalizations and for knowledge base it will be minutely presented such formalization, see subsection 4.1. We discuss now only the mathematical functions used for the other four components.

• Fuzzification: function min (minimum) is used for operator AND, function max (maximum) corresponds to operator OR. These functions are very common for logical operators and further discussions on this matter are irrelevant.

• Implication: min or prod is the alternative. The first one, coined by Mamdani, truncates the output fuzzy subset while the second, belonging to Larsen, scales the output fuzzy subset [52]. Formula (2) describes the mathematical formalization of implication, for n inputs and an output on position n+1.

* ( ) ( ) ( , ( )) - Larsen1 1 1* ( ) ( ) min ( , ( ))

where ( ), is logic operator (i.e. AND/OR),1

and is the final value of the output ,

is th

- Mamdani1

e val1

u

1 1

*

1

µ µ µ

µ µ µn

µ

x x prod xn n n

x x xn

j

µ F

µ

n n

j

n

n

α α

α α

α

= =+ + +

= ∧ =+ + +

+

+

×

= ∆ ∆=

e of intermediary output ,

is the value of input

O

µ jj

(2)

In a didactic example in Figure 11a α limits but also multiplies the values of output MF on vertical axis, while on Figure 11b α only limits the values of output MF.

• Aggregation: this time the alternative is given by three possibilities, with specific functions: max, probor (probabilistic OR) and sum. While max and sum are ubiquitous, we present the mathematical formalization for the third one in formula (3).

( , ) -probor a b a b a b= + × (3)

Crisp inputvalues Fuzzification

Knowledgebase

Implication

AggregationDefuzzificationFinal crispvalue

Figure 11. Fuzzy implication methods: a) prod; b) min

• Defuzzification: there are five possibilities to obtain the crisp value of the final output F. Three of the functions that determine the result extract the lower, the medium and, respectively, the largest of maximum of the aggregated output set F. We do not want a result that relies only on high outcomes, as this may be associated, from a human perspective, with elitism. In our model, there is not the case to be afraid of low convexity and extreme values [52], and, thus, to choose one of these methods based on maximum. On the contrary, if we must find a way to a widely accepted point, a most representative value has to be the solution of our optimum output. For the other two methods to choose from in our model of E-democracy: bisector method divides F in two equal areas, while centroid yields the x-value for the point that is the center of gravity for F. We believe that the point that balance the output is more suitable for E-democracy than the point that gives two views equal from the perspective of space, but not necessary from the perspective of importance. Thus, we choose the centroid method and we present the formalization for discrete values as, anyhow, values on continuous space are not explicitly subject to computational approach.

Figure 12. Aggregation with sum, probor and max; defuzzification with centroid

AND α

prod

AND α

min

O1

O2

O4

F

0 1 0 1 0 1

O3

sum probor maxcentroid centroid centroid

Formula (4) presents the centroid method for a number K of discrete values used to generate MF.

1

1

( )* ( )

( )

K

kK

k

k k

k

x xµ

µq centroid F

x

=

=

×

= =∑

∑ (4)

Figure 12 illustrates, for a theoretical MFIS with four rules, two inputs and an output, that centroid method yields similar results for the three cases of aggregation. More, this is not a consequence of similar final fuzzy set F; in case of max aggregation, the shape of F is very different. For probor and sum aggregation, the shapes of F are similar, but in different proportions, given by the fact that probor is a particular case of sum, see formula (3).

We will discuss the relativity of E-democracy to methods of cMFIS in section 5 after presenting AOE in the next section, thus providing support to calculating different optimum outputs.

4 . A l g o r i t h m t h a t f i n d s a n o p t i m u m E - d e m o c r a c y ’ s o u t p u t ( A O E )

Appendix I presents AOE in detail and Appendix II provides a Matlab implementation of it. We only describe here the important parts of AOE and there are three important components of AOE: algorithm that generates antecedents and consequents (AGAC), algorithm that finds an initial solution (AIS) and AOE itself. The mathematical and logical formalization of AOE emerge from a Matlab approach.

4 . 1 A G A C AGAC consists of six steps and they are briefly described without any other mathematical

formalizations (see Appendix I for details). AGAC 1) Let us take y, a vector that contains the maximum possible values of each input and output

(i.e. the number of MFs of each input and output). Let us take Y a matrix of sets obtained from generating integer positive values from 1 to each element of y, for each column of Y. Y contains as many rows as REDs and it is a three-dimensional vector / list.

AGAC 2) Let us take P a matrix (bi-dimensional vector) that contains only the rows that have at least one negative value for inputs and output.

AGAC 3) Let us take R, a matrix that contains sets of positive values (thus, R becomes a three-dimensional vector). R evolves through removing positive elements, with negative signs in P, from Y or by keeping the positive values of Y, which also have a positive sign in P.

AGAC 4) Let us define r, a vector that contains the number of rows of intermediary matrix M* of the final result matrix M.

AGAC 5) Let us calculate r, with a number of elements equal to rows of P and let us build each intermediary matrix M*, obtained from all combinations of positive integer values of R.

AGAC 6) Let us concatenate each intermediary matrix M* with the final matrix M. Final matrix M contains mathematical formalized REDs with positive inputs and outputs (REDPIs)

and it will act as an input to obtain initial solutions for AOE.

4 . 2 A I S The purpose of AIS is to automatically offer an initial solution, stored in a vector x and an initial

scalar result q yielded by this vector x.

AIS 1) Let us take M obtained with AGAC and let us read t the positive integer value that defines the fuzzy subset of the output which is the target for AOE.

AIS 2) Let us extract from matrix M a matrix G that contains value t on the column of consequents. AIS 3) Let us calculate a matrix X that contains as many rows as matrix G. Elements of X are

determined using centroid method or the median of lb and ub for each element of G that describes a certain fuzzy subset of inputs; see formulae (4) or, respectively, (6). Matrix X is a bi-dimensional vector that contains, on its rows, several vectors of type x.

AIS 4) Let us determine the value of q such as q is the result of an MFIS applied to vector x (i.e. row of X). Let us define the function mfis that takes x as parameter and yields q.

( )q mfis x= (5)

4 . 3 A O E We also briefly present steps of AOE, see Appendix I for details, and we provide a Matlab

implementation of AOE in Appendix II. AOE 1) Let us define the type (maximization or minimization), precision and bounds for AOE. AOE 2) Let us read or calculate, using AIS, vector of initial inputs x and output q. AOE 3) Let us calculate auxiliary variables for numerically differentiability of inputs. AOE 4) Let us calculate, through unknown number of iterations, vector of final input solution x* and

final output solution q*, based on auxiliary variables calculated in AOE 3. We already presented, see Appendix I, an improvement of AOE and some proof of its accuracy for a

process of minimization in a time series. AOE and its components somehow follows the steps of BPE (see Table 1) only that it does not use

any activation function or derivative of a function, but it is a direct search (which is a human approach that transforms this technique into a paradigm that PDI may use). AOE is trial and error method that finds a minimum or a maximum with a slow pace. Algorithms that rely on numerical derivatives have a faster velocity, but they do not always yield a solution (see a comparison for bisection and Newton method for solving a nonlinear equation [39] or comparison of AOE and other methods for solving a system of nonlinear equations in Appendix I).

Next section uses AOE in order to determine minimum or maximum of E-democracy as an output in FME when applying several sensitivity analyses.

5 . E - d e m o c r a c y ’ s o u t p u t s o b t a i n e d w i t h A O E In this section, using AOE, we will prove that some methods of cMFIS hardly influence E-democracy's

optimum output. We will also discover some particularities of FME, after choosing the functions that describe the fuzzy logic of FME. For the moment, we discuss the method which determines the value of initial vector x. One of the methods is the centroid, presented in formula (4), which this time deal with each of the input MF that is part of any REDPI that determine the target output t.

( ) / 2, if input is part of RED (i.e. it is not zero in REDPI)

0 1( ) / 2 ( . . 0.5), other (input is zero in REDPI)

where are the lowerand and, respectively, the u pper bo

bs bd ii ix

i l l i e ii i

bs bdi i

µ µ

µ µ

+=

+

0 1and [ ; ] is the range o

und of any MF of inpu

f MF of input ; 1, ( 3

t

)

i

l l i i n ni i

= =

(6)

The other method to determine each element of vector x is presented in formula (6), and it takes into consideration each input’s MF that is part of any REDPI determining the target output t.

AOE calculates all the results for x* and q* with a precision of 0.0001, when some other precision is not mentioned.

5 . 1 R e l a t i v i t y o f E - d e m o c r a c y t o m e t h o d s o f M F I S Any MFIS depends on the methods used for its components cMFIS, i.e. logical-mathematical

functions. We have already discussed the fuzzy logic of E-democracy in subsection 3.3 and now we present results using different methods for cMFIS.

Table 7 reveals the scores of maximization of E-democracy with AOE, using the following constant functions for cMFIS: AND - min, OR - max, defuzzification - centroid. The results use distinct functions of cMFIS for implication and aggregation of E-democracy.

Table 7. Maximization of E-democracy with distinct methods of cMFIS, using (6)

Implication Aggregation x q x* q* q/q* min Max (0.75 0.95 0.5) 0.826707 (0.7010 0.95 0.5) 0.892392 1.0787 min Probor (0.75 0.95 0.5) 0.825851 (0.6995 1.00 0.4) 0.887341 1.0735 min Sum (0.75 0.95 0.5) 0.825810 (0.6997 1.00 0.4) 0.887173 1.0733 prod Max (0.75 0.95 0.5) 0.857016 (0.6986 0.95 0.5) 0.898241 1.0476 prod Probor (0.75 0.95 0.5) 0.856620 (0.7000 1.00 0.4) 0.897082 1.0467 prod Sum (0.75 0.95 0.5) 0.856597 (0.7001 1.00 0.4) 0.897028 1.0467

The vector x from Table 7 contains three identical values, obtained with formula (6), no matter the distinct methods of cMFIS, which do not affect anyhow the process of generating initial inputs, see AGAC. On the contrary, the values of q, x* and q* differ when methods of cMFIS change, proving a sort of dependence. We also present in the last column of Table 7 an indicator of relative change of the output value from the initial to the optimum result.

Before we continue with further investigations we will present in Table 8 results obtained in similar conditions as in Table 7, only this time vector x is not determined by formula (6), but by the method of centroid, applied to each element of x and not to q, see formula (4).

Table 8. Maximization of E-democracy with distinct methods of cMFIS, using (4)

Implication Aggregation x q x* q* q/q* min Max (0.75 0.90688 0.5) 0.826707 (0.7010 0.95 0.5) 0.892392 1.0787 min Probor (0.75 0.90688 0.5) 0.819582 (0.6995 1.00 0.4) 0.887341 1.0817 min Sum (0.75 0.90688 0.5) 0.819166 (0.6997 1.00 0.4) 0.887173 1.0820 prod Max (0.75 0.90688 0.5) 0.857016 (0.6986 0.95 0.5) 0.898241 1.0476 prod Probor (0.75 0.90688 0.5) 0.853151 (0.7000 1.00 0.4) 0.897082 1.0510 prod Sum (0.75 0.90688 0.5) 0.852920 (0.7001 1.00 0.4) 0.897028 1.0512

Data from Table 7 and Table 8 show some constant dependencies. No matter the initial values of inputs stored in vector x, they changed in the same direction when they do change, with similar proportions leading to similar final optimized input x* and identical final optimized output q*. It proves that the initial values of x are important only when using max-aggregation, with both min-implication and prod-implication. This is a consequence of the fact that max-aggregation levels down the final output, equalizing the intermediary outputs of type O that lead to a flat final output F, see also Figure 12. For this reason we will exclude this kind of approach, as E-democracy is not a totalitarian system that searches to bring its components to the same level, but to extract the most representative value from diversity, under the watching of well-defined rules. We only refer, for the moment, to max-aggregation for the purpose of proving the relativity of E-democracy to methods of cMFIS, but not for relativity to inputs scale, which will be discussed in the next subsection. More, max-aggregation is easily satisfied and it does not demand a high participation from all inputs; in our model of E-democracy only Citizenry is

subject to AOE's iterations. And, of course, max-aggregation corresponds to a more optimistic point of view, proved also by comparing the results of q* in both Table 7 and Table 8.

In order to prove the relativity of E-democracy's output to methods of cMFIS, we remind the formalization of Pearson's statistical correlation indicator in formula (7).

2 2

1

2 2

1 1

where is the number of observations and ' ' is operator average

( ) ( )cov( , )

( ) ( )

N

i ii

N NX Y

i ii i

N

X X Y YX Y

X X Y Yρ

σ σ=

= =

− × −= =

×− × −

∑

∑ ∑ (7)

Table 9 presents the relativity of methods of cMFIS to E-democracy, based on data from Table 7 and Table 8, taking into consideration only the min- and prod-implication as principal indicators.

Table 9. Maximization of E-democracy with distinct formulae for calculating x

Implication Using formula (6) Using formula (4)

ρ(q, q*) average(q/q*) ρ(q, q*) average(q/q*)

min 0.999936 1.07607 0.999785 1.08172 prod 0.999953 1.04751 0.999938 1.05044

Using formula (7), in Table 8 we calculate correlation of q and q* for only three observations and this might not be statistical efficient for predictions. In our case coefficient of correlation ρ is only used to empirically verify a linear dependency between an initial and a final output. This is the dependency we look for and not between x and x*, because the key of our research is E-democracy's output as an expression of the optimum inputs. When using formula (6) we have not only an infinitesimal better correlation for both min- and prod-implication, but we also have, in average and in particular (see Table 7 and Table 8) a smaller relative change from the initial output q to the final output q*. Thus, no matter the type of aggregation and implication, with functions min and max for logical operators AND and, respectively, OR and centroid approach for defuzzification, we have an almost perfect linear correlation between q and q* with both formulae (4) and (6). On the other hand, we have better guess solution (i.e. x - initial vector solution and q - initial output) with (6) than with (4), with a slight advantage for prod-implication. Taking into consideration the results obtained with probor- and sum-aggregation are almost identical (see Table 7 and Table 8) we will choose the latter for the following investigations, because the former does not give us the same larger perspective on final output F. We may say that, to keep a balance between implication and aggregation, we select prod- in place for min-implication because the former truncates intermediary outputs of type O, while sum- does not proportionally decrease final output F as probor-aggregation does, see Figure 11 and Figure 12.

Table 10. Minimization of E-democracy with distinct formulae for calculating x

Formula x q x* q*

(6) (0.1 0.15 0.5) 0.0931175 (0.1 0.15 0.5) 0.0931175 (4) (0.14141 0.19059 0.5) 0.0931175 (0.14141 0.19059 0.5) 0.0931175

We have not yet discussed about relativity of the model in case of minimization. Unfortunately, FME

cannot allow us to make as many investigations as we did for relativity to methods of cMFIS in case of maximization. Table 10 shows the simplicity of the model when we take into consideration relativity to cMFIS in case of minimization, using the following approaches: AND - min, OR - max, defuzzification - centroid, implication and aggregation - indifferent.

In case of minimization, the results depend only on the initial guess of inputs. Both formulae (4) and (6) lead to the same final output q*, but with different final inputs x*, which are actually the initial solution x. The final result is unique but there is infinity of solutions, due to the RED 1, which establishes that either Citizenry or Justice directs to non E-democracy. RED 1 does not take into account Delegates, and it has the value of 0.5 as conventionally assigned, see formula (6).

Table 11 presents some combinations with inputs that yield a non E-democracy minimum or close to minimum.

Table 11. Combination of initial inputs that yield non E-democracy

x q x* q*

(0.1600 0.35 0.5) 0.0931175 (0.1 0.50 0.5) 0.0931175 (0.2001 0.30 1.0) 0.0931179 (0.2 0.30 1.0) 0.0931175 (0.7000 0.14 1.0) 0.0931176 (0.14141 0.19059 0.5) 0.0931175

We notice in Table 11 that different combinations of inputs yield the same value for the final input q*. This is already discussed in Appendix I, when we explained that there are infinity of solutions x* but only one final solution q*. Boundaries of final inputs and output of E-democracy will be minutely presented in subsection 5.4. We conclude this subsection by stating that methods of cMFIS do affect the results only in a relative way, through a linear correlation between initial guess and final result, empirically proved with AOE for a precision of 0.0001.

5 . 2 R e l a t i v i t y o f E - d e m o c r a c y t o i n p u t s s c a l e In this section we will try to prove that a linear correlation exists between the parameters of MFs

and the optimum output. Thus, if we change with a certain degree all parameters that define MFs of an input, we obtain a similar result. By changing with a certain degree we mean that we increase or decrease by some unit the values of lb and ub for each MF of an input in case of maximization or minimization. Keeping the same 0-1 scale of any input, we only shift all MFs with some unit and preserve the value of σ.

Table 12 presents the impact of alternatively shifting all MFs of any input and keeping both σ and all MFs of the output at the same initial values. The indeces assigned for inputs for the next analyses are the following: Citizenry - 1, Justice - 2 and Delegates - 3.

Table 12. Two types of optimization after shifting all MFs of any input

Type x q x* q* Unit Index

min (0.1 0.15 0.5) 0.0931175 (0.1 0.15 0.5) 0.0931175 0 - min (0.05 0.15 0.5) 0.0931175 (0.05 0.15 0.5) 0.0931175 -0.1 1 min (0.1 0.1 0.5) 0.0931175 (0.1 0.1 0.5) 0.0931175 -0.1 2 min (0.1 0.15 0.5) 0.0931175 (0.1 0.15 0.5) 0.0931175 -0.1 3

max (0.75 0.95 0.5) 0.856597 (0.6994 1 0.4) 0.897028 -0.1 - max (0.65 0.95 0.5) 0.856597 (0.5994 1 0.4) 0. 897028 -0.1 1 max (0.75 0.85 0.5) 0.856597 (0.6994 1 0.4) 0. 897028 -0.1 2 max (0.75 0.95 0.4) 0.856597 (0.6994 1 0.3) 0. 897028 -0.1 3

In case of minimization there are no modifications after shifting the MFs, due to the REDs and configuration of the inputs fuzzy sets (see also Table 9). In case of maximization we observe that the output q* does not change, and it is identical for all three transformations of MFs. For both minimization and maximization the values of x changes proportionally, except for Delegates in case of minimization,

because its value of 0.5 is conventionally assigned. When maximizing the output we observe that x* changes proportionally for Citizenry and Delegates, but not for Justice. This in an important observation, if not the most important for FME.

Remark 1: Justice always has the tendency to reach its maximum value in order to obtain a corresponding maximum output.

On the contrary, Citizenry and Delegates depend on the values of parameters that define their MFs and they have a scaled impact on E-democracy. Table 13 shows other proves for the importance of Justice, this time with respect to the precision used to find out the maximum result.

Table 13. Justice and maximization of E-democracy, using different precisions; NI - number of iterations

x q precision q*

(0.7 0.99 0.4) 0.897 0.01 38 (0.7 0.995 0.4) 0.89701 0.005 78 (0.699 0.999 0.4) 0.897024 0.001 399 (0.6995 1 0.4) 0.897027 0.0005 800 (0.6994 1 0.4) 0.897028 0.0001 4006

Table 14 presents another perspective of relativity of E-democracy to inputs scale. This time we will shift all MFs of each input and we will transform the 0-1 scale in 0-0.9 scale for each shifted input.

Table 14. Optimization after rescaling each input and shifting its MFs

Type x q x* q* Unit Index

min (0.1 0.15 0.5) 0.0931175 (0.1 0.15 0.5) 0.0931175 0 - min (0.05 0.15 0.5) 0.0931175 (0.05 0.15 0.5) 0.0931175 -0.1 1 min (0.1 0.1 0.5) 0.0931175 (0.1 0.1 0.5) 0.0931175 -0.1 2 min (0.1 0.15 0.5) 0.0931175 (0.1 0.15 0.5) 0.0931175 -0.1 3

max (0.75 0.95 0.5) 0.856597 (0.6994 1 0.4) 0.897028 -0.1 - max (0.65 0.95 0.5) 0.856597 (0.5994 1 0.4) 0.897028 -0.1 1 max (0.75 0.85 0.5) 0.856597 (0.6994 0.9 0.4) 0.897028 -0.1 2 max (0.75 0.95 0.4) 0.856597 (0.6994 1 0.3) 0.897028 -0.1 3

First observation is that, in case of maximization, rescaling and shifting proportionally MFs with new scale lead to perfectly correlated, using formula (7), initial output and inputs with optimum output and, respectively, optimum inputs (i.e. the correlation is 1 between first column vector of an initial input x and first column vector of the final input x*). In case of minimization it does not affect, anyway, the best results by keeping the same behavior as in previous investigations, see Table 12.

Second observation is that Justice converges to its maximum possible value (i.e. ub and/or rv). Thus, we have another empirically prove that justice may be the most important institution of democracy with respect to REDs.

Finally, we notice that Citizenry and Delegates have the tendency to decrease from their initial value, obtained with formula (6) and representing the median of their crisp interval, to a value that is less or close to their lb (see also Table 7). Decreasing of Citizenry and Delegates to the margin of their crisp interval leads to a second conclusion.

Remark 2: Participations from citizens and representatives should not be at their highest level, defined by variables of RED 7 that describes the maximum output, in order to obtain the maximum level of E-democracy.

We conclude this subsection by stating that, after empirically investigating the relativity of E-democracy to inputs scale, the heuristic AOE proves that, with respect to REDs, justice is the most important institution of democratic participation, while citizens and delegates must pay attention to an over-participation.

5 . 3 T h e i m p a c t o f u n c e r t a i n t y o n E - d e m o c r a c y We have already described (section 2) the uncertainty σ as similar to financial volatility. We do not

intend to make a parallelism between stochastic processes and fuzzy logic, but we would like to borrow the idea of transforming a field of probability, which must be built on fuzzy logic [38], into a neutral field of probability. E-democracy field must not be risk-neutral but neutral from a generally human mind perception. We have also established a proxy for uncertainty σ, based on RLI and AI, and we create fuzzy subsets with a uniform distribution, using a Gaussian bell-shaped function gauss2mf, implemented in Matlab [34].

We discuss in this subsection the influence of uncertainty on E-democracy's outputs. Table 15 presents the influence that σ has on E-democracy, when minimizing.

Table 15. Minimizing E-democracy with σ changing its value for both inputs and output.

No. x q x* q* σ 1 (0.1 0.15 0.5) 0.05 (0.1 0.15 0.5) 0.05 0.001 2 (0.1 0.15 0.5) 0.050731307 (0.1 0.15 0.5) 0.050731307 0.005 3 (0.1 0.15 0.5) 0.053980545 (0.1 0.15 0.5) 0.053980545 0.01 4 (0.1 0.15 0.5) 0.057321959 (0.1 0.15 0.5) 0.057321959 0.015 5 (0.1 0.15 0.5) 0.060724327 (0.1 0.15 0.5) 0.060724327 0.02 6 (0.1 0.15 0.5) 0.064180304 (0.1 0.15 0.5) 0.064180304 0.025 7 (0.1 0.15 0.5) 0.067683037 (0.1 0.15 0.5) 0.067683037 0.03 8 (0.1 0.15 0.5) 0.071226688 (0.1 0.15 0.5) 0.071226688 0.035 9 (0.1 0.15 0.5) 0.074806324 (0.1 0.15 0.5) 0.074806324 0.04

10 (0.1 0.15 0.5) 0.078417765 (0.1 0.15 0.5) 0.078417765 0.045 11 (0.1 0.15 0.5) 0.082057451 (0.1 0.15 0.5) 0.082057451 0.05 12 (0.1 0.15 0.5) 0.085722333 (0.1 0.15 0.5) 0.085722333 0.055 13 (0.1 0.15 0.5) 0.089409783 (0.1 0.15 0.5) 0.089409783 0.06 14 (0.1 0.15 0.5) 0.093117527 (0.1 0.15 0.5) 0.093117527 0.065 15 (0.1 0.15 0.5) 0.096843586 (0.1 0.15 0.5) 0.096843586 0.07 16 (0.1 0.15 0.5) 0.100586232 (0.1 0.15 0.5) 0.100586232 0.075 17 (0.1 0.15 0.5) 0.104343944 (0.1 0.15 0.5) 0.104343944 0.08 18 (0.1 0.15 0.5) 0.108115384 (0.1 0.15 0.5) 0.108115384 0.085 19 (0.1 0.15 0.5) 0.111899367 (0.1 0.15 0.5) 0.111899367 0.09 20 (0.1 0.15 0.5) 0.115694841 (0.0696 0.15 0.5) 0.115694841 0.095 21 (0.1 0.15 0.5) 0.119500868 (0.0338 0.15 0.5) 0.119500868 0.1 22 (0.1 0.15 0.5) 0.12331661 (0.00235 0.15 0.5) 0.12331661 0.105 23 (0.1 0.15 0.5) 0.127141314 (0.00005 0.15 0.5) 0.127141314 0.11

We use σ = 0.001 instead of σ = 0, in the first line of Table 15, for computational reason; otherwise we transform a Gaussian distribution in a linear one, with a trapezoidal form (i.e. from gauss2mf to trapmf [34]). Looking at the first 19 observations in Table 15 it seems like the same pattern occurs as in

previous investigations: the initial input vector x and output q are also the optimized solution in case of minimization. This pattern persists for a range of σ from 0.001 to 0.09, but it is not the same for 20th to 23rd observations. Although the results from Table 15 are identical for q and q*, for a precision 10⁻⁹ for final output, the difference between first input of x and first input of x* brings an insignificant modification of the output value.

Table 16. Insignificant changes of E-democracy’s output for high values of σ.

σ q q*

0.095 3fbd9e2d559d728d(hex) 3fbd9e2d559d725f(hex) 0.100 0.119500867998257 0.119500867998278

In order to perceive, for σ = 0.095, the difference between q and q* with a precision of 10⁻¹⁵, we

needed to express the values of both outputs in hexadecimal numbers. For 10⁻¹⁵ precision we have, as decimal numbers, the same value (i.e. 0.115694840814692) for both q and q*. Although larger, an insignificant change of the output also happens for σ = 0.1, but working with a precision of 10⁻¹⁴ is hardly probable in social science. Still, Table 16 proves that AOE finds insignificant changes of the output value when this really may occur.

More important is the fact that there is an almost perfect correlation ρmin = 0.999488519, calculated with formula (7), between q* and σ in Table 16. Thus, if uncertainty goes down so does a possible minimum of E-democracy, which has an interesting interpretation.

Remark 3: The more certain we are about the non-fuzziness of institutions of democracy the lower could bring us in case of non-democracy.

In other words, a strict delimitation of good and bad when characterizing institution leads, for a totalitarian society, to worse outputs. On the other hand, when uncertainty is higher, a decrease in the participation of citizens leads to poorer score of E-democracy, see Table 15 and Table 16. However, the change of score is so insignificant and so is the decrease of participation that we must treat this aspect with indifference.

Since we have an optimistic approach, we are more interested in maximization of E-democracy, but a parallel between maximization and minimization of democracy could always give us new perspectives.

Table 17 shows the influence of uncertainty σ on E-democracy in case of maximization, when uncertainty takes the same value for both inputs and output in a range from 0.001 to 0.1.

In case of maximization, the values of initial inputs x is the same in all observations, as for minimization, but the values of q, q* and x* change; see Table 15 and Table 17. Thus, we may say that uncertainty σ has a large influence on E-democracy's score. While in case of minimization we have an almost perfect positive correlation, in case of maximization the correlation value between q* and σ is ρmax = –0.930347942. The linearity is not quite outstanding but the negative value of ρmax proves that when uncertainty increases the score of E-democracy decreases and vice versa. In other words, we have a new conclusion.

Remark 4: When E-democracy's institutions function well as defined by REDs and variables that define levels of institutions are precisely delimited, so E-democracy may achieve a high level.

Along with the decrease of uncertainty, representatives are supposed to become more involved in order to achieve a maximum level of democracy. Due to a higher participation from representatives, justice can play a less important role in democracy, but having a value that is still in the range of strong Justice, see Figure 4. Justice becomes more accessible when uncertainty is at a low level (i.e. 0.03) and it appears that justice does not need to compensate anymore the uncertainty when σ < 0.035. This probably occurs because justice can relax its supervision over society if citizens' projection on democracy's institutions is similar.

Table 17. Maximizing E-democracy with σ changing its value for both inputs and output

No. x q x* q* σ 1 (0.75 0.95 0.5) 0.95 (0.6998 0.8838 0.5) 0.95 0.001 2 (0.75 0.95 0.5) 0.949268692 (0.68175 0.95 0.5) 0.949268692 0.005 3 (0.75 0.95 0.5) 0.946019455 (0.75 0.8972 0.5) 0.946019455 0.01 4 (0.75 0.95 0.5) 0.942678041 (0.75 0.86105 0.5) 0.942678041 0.015 5 (0.75 0.95 0.5) 0.939275673 (0.69885 0.878 0.5) 0.939275673 0.02 6 (0.75 0.95 0.5) 0.935819685 (0.69975 0.95 0.5) 0.935819696 0.025 7 (0.75 0.95 0.5) 0.932314296 (0.7 0.9554 0.5) 0.932316962 0.03 8 (0.75 0.95 0.5) 0.928698361 (0.6999 0.9977 0.5) 0.928773224 0.035 9 (0.75 0.95 0.5) 0.92453815 (0.6999 1 0.45915) 0.925189586 0.04

10 (0.75 0.95 0.5) 0.918683472 (0.6998 1 0.41995) 0.921525155 0.045 11 (0.75 0.95 0.5) 0.909585271 (0.6998 1 0.4) 0.917566159 0.05 12 (0.75 0.95 0.5) 0.896135289 (0.6997 1 0.4) 0.912759997 0.055 13 (0.75 0.95 0.5) 0.878214056 (0.6995 1 0.4) 0.906225818 0.06 14 (0.75 0.95 0.5) 0.856599236 (0.6994 1 0.4) 0.897028211 0.065 15 (0.75 0.95 0.5) 0.832507373 (0.699 1 0.4) 0.884553378 0.07 16 (0.75 0.95 0.5) 0.808360163 (0.698 1 0.4) 0.868756547 0.075 17 (0.75 0.95 0.5) 0.781586728 (0.6971 1 0.4) 0.850164349 0.08 18 (0.75 0.95 0.5) 0.756532684 (0.6959 1 0.4) 0.829680817 0.085 19 (0.75 0.95 0.5) 0.732546579 (0.6959 1 0.4) 0.808325993 0.09 20 (0.75 0.95 0.5) 0.710007981 (0.6944 1 0.4) 0.7870251 0.095 21 (0.75 0.95 0.5) 0.68916955 (0.6925 1 0.4) 0.766493241 0.1 22 (0.75 0.95 0.5) 0.710007981 (0.6944 1 0.4) 0.747205948 0.105 23 (0.75 0.95 0.5) 0.68916955 (0.6925 1 0.4) 0.729422743 0.11

On the other hand, one may say that with the highest uncertainty we reach a score (i.e. q* < 0.8) for E-democracy which is rather moderate than strong, see Figure 8 and Table 6.

On the account of citizens' participation, it seems that uncertainty does not influence a lot its level, although the value of –0.447429054 shows very little negative correlation, calculated with formula (7), between Citizenry and σ. Still, Citizenry keeps a value around 0.7 with most levels of uncertainty, which gives us important information: participation from citizens must be all the time at a strong level but with some degree of moderation. Actually, all the investigations (see Tables 13, 14 and 17) proved that Citizenry reaches a moderate fuzzy value of strong level (see Figure 7), which entitled us to draw another conclusion.

Remark 5: In order to achieve a strong E-democracy, citizens should avoid a pure / neat strong participation.

The reason for having such a moderate - strong Citizenry is the influence of over-participation, see Figure 7 and REDs. The peril of leading E-democracy to a weak level coerces Citizenry to practice a moderate - strong activity, instead of a strong one, and this does not depend on the level of uncertainty or scale of inputs.

In case of maximization, we have already established that we have a negative correlation between q* and σ (i.e. ρmax = –0.930347942). This is not a very strong linear dependency, but if we look at Table 17 we observe that the third element of x* (i.e. Delegates) has an important participation to the

maximization of the output for a range of σ from 0.001 to 0.45. The value of ρmax and the behavior of Delegates do tell us that there must be another way of grouping q* and σ. A way of achieving this is by a cluster analysis, but this is not quite an optimal choice as Figure 13. Correlation between final output q* and uncertainty σ proves that q* has values on a specific trend and not scattered at all.

Figure 13. Correlation between final output q* and uncertainty σ

Instead of a cluster analysis, we propose an affordable approach based on illustration of Figure 13.

We split the line of q* in two trends and we calculate for these trends new coefficients of correlation with formula (7). Figure 14 illustrates how this split is applied for finding an intuitively point of undulation for correlation of q* and σ.

Figure 14. Split correlation between final output q* and uncertainty σ

What we actually did in Figure 14 was to transform the curve of q* in the imaginary broken line of q2, which has two straight lines. In Figure 14 we present choices of grouping the 23 observations from Table 17 in two cluster by calculating their coefficient of correlation with formula (7).

Table 18. Different choices for splitting q* curve in a broken line

Option σ = 0.045 σ = 0.05 σ = 0.055 σ = 0.06 σ = 0.065

Position 1-10 11-23 1-11 12-23 1-12 13-23 1-13 14-23 1-14 15-23 ρ(q*, σ) -0.9981 -0.9923 -0.9981 -0.9923 -0.9976 -0.9961 -0.9951 -0.9984 -0.9882 -0.9995

0.72 0.74 0.76 0.78

0.8 0.82 0.84 0.86 0.88

0.9 0.92 0.94 0.96

q

σ

Correlation of q* and σ

q*

0.72 0.74 0.76 0.78

0.8 0.82 0.84 0.86 0.88

0.9 0.92 0.94 0.96

q

σ

Split correlation of q* and σ

q*

q2

Taking into consideration data from Table 18, we may choose our splitting point on the curve of q* somewhere around the value of σ = 0.06, which is not quite far from the point of undulation intuitively chosen in Figure 14.

This analysis is not very complicated, but it rather proves that E-democracy's outputs depend on uncertainty somehow on two linear trends. One trend deals with low uncertainty and high values of E-democracy and the other explains the behavior of higher uncertainty and lower scores of E-democracy.

Another approach is to find a way of splitting more accurate, constructing an imaginary broken line over the curve of q* with three straight line. Thus, we illustrate in Figure 15 a three trends correlation of q* and σ, given by the broken line of q3.

Figure 15. Split correlation between q* and σ by three clusters

Table 19 presents the values of the 23 observation from Table 17 grouped in the three clusters of Figure 15, based on coefficient of correlation calculated with formula (7).

Table 19. Splitting q* curve in a broken line composed of three straight lines

Option σ ≤ 0.05 0.055 ≤ σ ≤ 0.065 σ ≤ 0.07

Position 1-11 12-14 15-23 ρ(q*, σ) -0.9981 -0.9953 -0.9995

As final remarks of this subsection, we discuss the division of σ values in two or three cluster, using correlation with final output q*. We can split E-democracy's scores either in two groups, see Table 18 and Figure 14, or in three groups, see Table 19 and Figure 15. We believe that the approach with three clusters is more accurate and, thus, we can split E-democracy's score with respect to uncertainty in low, moderate and high output. This gives an easier perspective on E-democracy's outputs, also establishing that the level of E-democracy would be (theoretically) moderate at this moment, taking into consideration the implied value of uncertainty σ = 0.065 and, more important, with respect to REDs. We remind that this implied value of σ = 0.065 is a proxy obtained with RLI and AI, see section 2. On the other hand, we could have used a nonlinear regression between q* and σ with a semi-logarithmic and logarithmic approach or classic technique of clustering or even fuzzy clustering. These techniques did not show any concluding result and they are too complex and toilsome to be presented at this very moment, but further investigations on more precise values of σ could be subject of this kind of research.

5 . 4 B o u n d a r i e s o f i n p u t s a n d E - d e m o c r a c y ’ s o u t p u t We have already discussed the infinity of solutions for optimum input that yields an optimum

output, see Appendix I. We have established that the output is unique, but there is not just one input that

0.72 0.74 0.76 0.78

0.8 0.82 0.84 0.86 0.88

0.9 0.92 0.94 0.96

q

σ

Split correlation of q* and σ

q*

q3

leads to the best result. Starting from the final solution x* obtained with AOE, we will find the bounds for each element when all the other elements of x* are fixed (i.e. calculating bounds of Citizenry when Justice and Delegates are fixed). Without fixing all the other elements it would be too difficult to handle the multiple fluctuations of inputs.

We briefly present the algorithm that finds boundaries for each input (AIB) when all the other inputs are fixed. AIB is a bisection method extension and a Matlab implementation of AIB is provided in Appendix III.

AIB 1) finding an initial lower bound (l) and initial upper bound (u) for xi* = 1, n (n = 3 in this case); AIB 2) applying bisection method for both intervals: (l, xi*) and (xi*, u); AIB 3) stop when mfis(l) and mfis(u) < mfis(xi*) for maximization and mfis(l) and mfis(u) > mfis(xi*)

for minimization (formula (5) presents function mfis). When minimizing E-democracy's output, with respect to levels of uncertainty, bounds of final

inputs (BFI) are all the same for most values of σ. The vector of type x of lower BFI (LBFI) is (0;0;0) and for upper BFI (UBFI) is (1;1;1). So, if one of the Justice or Citizenry reaches its lowest level all the other two inputs (i.e. Citizenry and Delegates or, respectively, Justice and Delegates) can fluctuate from 0 to 1, which means that they can take any value no matter the degree of uncertainty.

Table 20 presents exceptions from UBFI for some values of σ, using a precision of 0.0001 for minimized output q*, otherwise infinitesimal changes in the output would influence the search for boundaries, see also Table 16.

Table 20. Exceptions of UBFI for high values of uncertainty σ

σ LBFI x UBFI q*

0 0.1000 0.2000 0.0900 0 0.1500 1.0000 0.1119

0 0.5000 1.0000

0 0.0696 0.1896 0.0950 0 0.1500 1.0000 0.1157

0 0.5000 1.0000

0 0.0338 0.1988 0.1000 0 0.1500 1.0000 0.1195

0 0.5000 1.0000

0 0.0024 0.1824 0.0105 0 0.1500 1.0000 0.1233

0 0.5000 1.0000

0 0.0001 0.2000 0.0110 0 0.1500 1.0000 0.1271

0 0.5000 1.0000

In case of minimization, we have already established the value of correlation between σ and q* is ρmin = 0.999488519, see subsection 5.3. On the contrary, correlation between inputs or any input BFI and σ is weak (i.e. 0.41 for Citizenry UBFI and σ). On the other hand, the only input that does not stretch from 0 to 1 is Citizenry, when minimizing with high values of σ. This is important because it tells us that a minimum level of E-democracy can be surpassed with a value little higher than 0.2 for Citizenry, but not by Justice or Delegates, when the other two inputs are fixed.

Table shows some results of E-democracy when Citizenry and Justice change their values for a constant uncertainty σ = 0.095 (Delegates has a conventional 0.5 value, practically indifferent when minimizing, see RED 1).

Table 21. Non E-democracy from several perspectives

Changed Input

x q

- (0.1000 0.15 0.5000) 0.1119 1 (0.2100 0.15 0.5000) 0.1121 1 (0.7100 0.15 0.5000) 0.1121 2 (0.1000 1 0.5000) 0.1119 3 (0.1000 0.15 1.0000) 0.1119

2,3 (0.1000 1 1.0000) 0.1119 1,2 (0.2100 0.16 0.5000) 0.1122 1,2 (0.3100 0.36 0.5000) 0.2266 1,2 (0.5100 0.56 0.5000) 0.3481 1,2 (0.7100 0.56 0.5000) 0.3481 1,2 (0.7100 0.76 0.5000) 0.4565 1,2 (0.7100 0.96 0.5000) 0.7946

It is clear that, for a high level of uncertainty, a change in Justice and/or Delegates does not bring an improvement higher than precision 0.0001. Only Citizenry can bring a slight improvement on E-democracy's score, but this slight change is poor when Citizenry acts alone. Only acting together with Justice, Citizenry improves E-democracy's score. We may now draw another important conclusion.

Remark 6: In order to build democracy, only citizens can make a first step, but, without justice, only an infinitesimal change of the output can be achieved.

From a certain incipient point of evolution, only justice can bring democracy to a high level. This happens when uncertainty is high, exactly as in moments when primitive societies create their state from a bottom-up approach [6].

Figure 16. Citizenry’s x* and BFI with respect to uncertainty when maximizing E-democracy

Things are a quite different when maximizing E-democracy and, for a range from 0.05 to 0.1 for uncertainty σ, there is no fluctuation for any input when the other two are fixed, without using a precision 0.0001. Thus, for these levels of uncertainty, the maximized inputs do not have any LBFI and

0.65

0.75

0.85

0.00 0.01 0.02 0.03 0.04 0.05 0.06 0.07 0.08 0.09 0.10 0.11

x

σ

Citizenry inputs

LBFI

x*

UBFI

UBFI, both BFI are not distinct from final value of inputs if we choose to use a precision higher than 10⁻⁴. However, we believe that a precision of 10⁻⁴ is a solid one when dealing with social sciences , like in our case.

Figure 16 illustrates behavior of Citizenry's final values and its BFIs with respect to uncertainty σ, using the same range of discrete values from 0.001 to 0.11, when maximizing E-democracy. We notice in Figure 16, the irregularity of Citizenry's final values interval, which becomes narrower with σ > 0.05. When σ < 0.05, Citizenry can take values from a wider interval when Justice and Delegates are fixed, in order to obtain the final output qx; for a precision of 10⁻⁴: qx ∈ (q* – 10⁻⁴, q* + 10⁻⁴). Thus, for high uncertainties Citizenry must remain moderate - strong, a quantified level of participation of 0.7, with a slight descendent trend for ascending σ. For low values of uncertainty, Citizenry can fluctuate from moderate - strong to strong and even strong - over (see Figure 7). This leads us to another conclusion.

Remark 7: Citizens can become more involved in political process when projection of society's members over its institutions is quite similar.

Otherwise, citizens must remain to a narrower range of options, even if we quantify E-democracy's score with low precision (i.e. 10⁻⁴).

Figure 17 explains behavior of Justice, when Citizenry and Delegates are fixed, and we use the same precision 10⁻⁴ for final outputs and inputs, with respect to uncertainty σ, when maximizing E-democracy.

Figure 17. Justice’s x* and BFI with respect to uncertainty when maximizing E-democracy

It is clear once again, as Figure 17 proves it, that Justice tends to its maximum possible value (i.e. 1 on 0-1 scale). We observe a similar behavior for Justice, comparing to Citizenry. While for low values of uncertainty it has a wider interval that leads to best score of E-democracy, for high values of σ Justice and its BFIs converge to maximum possible value of 1. Thus, Justice can fluctuate from a moderate -strong level to a strong level (see also Figure 4). We take this as a new conclusion.

Remark 8: A relaxation of demands from justice occurs when members of society look at society's problem in an almost identical way.

Figure 18 illustrates behavior of Delegates, when Citizenry and Justice are fixed, for a precision of 10⁻⁴ for final input value, with respect to uncertainty σ, when maximizing E-democracy.

0.8

0.9

1

0.00 0.01 0.02 0.03 0.04 0.05 0.06 0.07 0.08 0.09 0.10 0.11

x

σ

Justice inputs

LBFI

x*

UBFI

Figure 18. Delegates’ x* and BFI with respect to uncertainty when maximizing E-democracy

We notice the same pattern for low values of uncertainty for Delegates, comparing to Citizenry and Justice. We also observe a convergence value for Delegates and its BFIs, but not as precisely as for Citizenry and Justice. While, for low values of uncertainty, Delegates has the possibility to fluctuate from a low-moderate level to a moderate one (see Figure 6. FD), for high values of σ Delegates and its LBFI converge to the minimum crisp value of a moderate level (i.e. lb = 0.4), although it may get under with a few commas. Delegates' UBFI also tends to converge toward moderate minimum crisp value, but not as faster as Delegates' x* and its LBFI. Practically, Delegates' LBFI is stuck to moderate lb, which should be taken as a moderate involvement from elected representatives when uncertainty is high.

Remark 9: Despite many believes, representatives cannot improve E-democracy’s score when citizens' perception over democracy's institutions is not oriented on the same direction, with respect to REDs.

On the contrary, investing with power and delegating authority to representative body will not lead to a better participative society; this happens only when system uncertainty is low, but there are also the peril of non-democracy, see Remark 3.

Table 22 presents some results of minimization and maximization for a range of uncertainty σ from 0.001 to 0.11.

Table 22. E-democracy’s score with respect to uncertainty

σ Minimization Maximization

x* q* x* q*

0.001 (0.1000 0.15 0.5) 0.05 (0.6998 0.8838 0.5000) 0.95 0.005 (0.1000 0.15 0.5) 0.0507 (0.6807 0.8614 0.4000) 0.9493 0.04 (0.1000 0.15 0.5) 0.0748 (0.7199 1 0.5792) 0.9252

0.065 (0.1000 0.15 0.5) 0.0931 (0.6994 1 0.4000) 0.897 0.08 (0.1000 0.15 0.5) 0.1043 (0.6983 1 0.4800) 0.8502

0.095 (0.0696 0.15 0.5) 0.1157 (0.6944 1 0.4000) 0.787 0.11 (0.0001 0.15 0.5) 0.1271 (0.6875 1 0.3999) 0.7294

We notice in Table 22 that we have a sort of symmetry of minimization and maximization of E-democracy, when it comes to minimum and maximum possible values. For σ = 0.001 (almost zero, for computational reason) the score of E-democracy in case of minimization is q*min = 0.05 and in case of maximization is q*max = 0.95. Both have the same absolute deviation 0.05 from the margins of the interval that define E-democracy's scale (i.e. 0 and 1). This tells us two important things:

0.35

0.4

0.45

0.5

0.55

0.6

0.00 0.01 0.02 0.03 0.04 0.05 0.06 0.07 0.08 0.09 0.10 0.11

x

σ

Delegates inputs

LBFI x* UBFI

Remark 10: With respect to REDs, we cannot reach a possible minimum (i.e. 0 for 0-1 scale) or a possible maximum (i.e. 1 for 0-1 scale) for E-democracy's score.

Remark 11: More, the lack of uncertainty (i.e. σ = 0.001) could lead us to worst result in case of non-democracy or to the best score of E-democracy.

Another interesting observation must be made when it comes to fuzziness of E-democracy and the relation between minimum and maximum outputs (i.e. q*min and, respectively, q*max), with respect to uncertainty σ. If we calculate the sum of q*min and q*max from Table 15 and Table 17, we notice that the result is sum (q*min, q*max) = s = 1, for low values of uncertainty.

Table 23 presents, for different ranges of uncertainty, results that help establishing some relations concerning the fuzziness of E-democracy.

Table 23. Fuzziness of E-democracy with respect to range of uncertainty σ

σ range q*min q*max s range ρ(σ, s)

0.001-0.03 0.05-0.0677 0.95-0.9323 1 -0.6196 0.035-0.065 0.0712-0.0931 0.9288-0.8970 0.999-0.990 -0.8333

0.07-0.11 0.0968-0.1271 0.8846-0.7294 0.9814-0.8566 -0.9992

For 0.001 ≤ σ ≤ 0.03, we may say that E-democracy is a non-fuzzy system, when it comes to optimum results (i.e. q*min and q*max), because s = 1. Taking into consideration the 0-1 scale used to build the fuzzy system of E-democracy, we notice that 1 – q*min = q*max and this proves that low uncertainty transforms E-democracy in a crisp bivalent logical system, see first line of observations in Table 23.

For 0.035 ≤ σ ≤ 0.065, E-democracy's optimum outputs leave behind non-fuzziness, in an ascending trend for σ, see second line of observations in Table 23.

The last line of observations in Table 23, for 0.07 ≤ σ ≤ 0.11, not only offers an evident fuzzy E-democracy, from optimum outputs point of view, but it also shows an almost perfect correlation between σ and s, calculated with formula (7). These trends, in the three clusters of uncertainty values from Table 23, lead to the last conclusion of this exploration.

Remark 12: High levels of uncertainty determine a fuzzy E-democracy's model, with higher values for minimum output and lower values for maximum output. Low levels of uncertainty describe a non-fuzzy E-democracy's model, with lower values for minimum output and higher values for maximum output.

Figure 19 illustrates the range of E-democracy's outputs, with respect to uncertainty σ.

Figure 19. E-democracy’s score for minimization and maximization with respect to σ

We have already established that the correlation between minimized output q*min and uncertainty σ is ρ(q*min, σ) = 0.999488519, and this linearity is proved by Figure 19. Based on coefficient of correlation,

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

0.00 0.01 0.02 0.03 0.04 0.05 0.06 0.07 0.08 0.09 0.10 0.11

q*

σ

E-democracy's output

Maximum

Minimum

calculated with formula (7), we have ρ(q*max, σ) = –0.930347942, and Figure 19 illustrates this low level of linearity. From a certain point (i.e. σ = 0.035) the descending trend of q*max is more pronounced than the ascending trend of q*min, with respect to uncertainty σ and, thus, the fuzziness of E-democracy's model becomes more intelligible, see also Table 23.

Conclusions Liberal or representative democracy [20, 43] has come to an end of its evolution and we cannot

expect major changes. There is nothing to be blamed on this type of democracy; it has done, when rule of law established, the best of what it should have done. Problems appear because of citizens and not because of their elected delegates. It is the refusal of people to participate with substantial effort to political process, and this participation may not be mistaken for a poor democratic expression such as voting. Deliberation is one of the most important institutions of democracy, and we believe that democracy has both a non-instrumental and an instrumental role. Democracy must be practiced continuously, as a way of living especially from a social, economic and cultural point of view. Daily political manifestations of non-elected citizen are not an option, but one must be ready to exercise one's democratic right of participation. Citizen's participation is important from two points of view: i) the need for constantly learning and improving democracy and ii) to put pressure on representatives, by sending the message that justice is not alone in watching political process. Justice is above citizens and other democratic institutions, but it must itself be subject of reinventing. A strong form of justice is a justice that is malleable to new scientific discoveries or to new beliefs arisen from inclusion of others, deliberations and/or new paradigms [7]. On the other hand, we must pay attention that citizenry and justice do not become instruments of non-democratic attitudes that have people's endorsement and juridical alibi, such as 1930s rise of Nazism [53] or 2012 political situations in Romania, a European Union country [54]. We are not naïve to believe that cultural or scientific research will lead to the transformation from representative democracy to a participative democracy. Neither citizens will claim their right to become politically active on their own [55] nor without a common interest of elites, to protect themselves from economic burdens, will see any transformation [56]. If there is a chance given to change, this consists in education of children, and we can hopefully expect for a future better society, which foundation must be done today.

In this paper, we have been trying to explore, from a more appropriate logic of a society of inclusion and diversity, what the outcomes of E-democracy are relative to a given scale, with respect to pre-defined rules (i.e. REDs). We used an algorithm (AOE) that finds an optimum result and the optimum inputs for E-democracy; see Appendix I for details. Based on AOE, we have empirically proved that the scale of inputs and output is not important, but uncertainty is. We also advanced a proxy, determined with RLI [32], for uncertainty that defines fuzzy sets of inputs and output.

With respect to eight fuzzy rules (REDs) we made some observations and drew some conclusions. The first and most important one is that justice must be at a high level if we search for an optimum E-democracy (Remark 1). Participations of citizens must pay attention to over-activity (Remark 5) and should stay at a constant moderate - strong level and so must do delegates, only for low - moderate level (Remark 2). Low uncertainty about the levels of E-democracy's institutions may lead to minimum or maximum outcome (Remark 3, Remark 4 and Remark 11). The involvement of citizens may become more pronounced in the same conditions of low uncertainty of E-democracy's model (Remark 7). Only citizens can start the process of building a democratic society, but there is impossible to develop it without justice (Remark 6). On the other hand, representatives may become more involved (Remark 9) and demands from justice may be reduced (Remark 8) when uncertainty of E-democracy's model is low. However, low uncertainty describes a non-fuzzy E-democracy's model (Remark 12). Democracy has

been always considered as the most desired system by opponents of totalitarian and authoritarian models of society, but never considered as perfect, which is proved even for E-democracy. Even when uncertainty is almost zero and projection over institutions of E-democracy's model is identical, the maximum output is not the theoretical possible maximum (Remark 10).

Future research must verify possibilities of new proxies for uncertainty or ways to quantify this uncertainty, which is the most important element of our model of E-democracy. On the other hand, by calculating the values for minimum and maximum inputs that yield the optimum outputs, we only established some theoretical measures of E-democracy's institutions. More appropriate is to find instruments, based on mathematical, sociological and/or statistical models, to discover what the real levels of E-democracy's inputs are. Then, we could compare the real values of E-democracy's inputs with the theoretical ones, in order to adjust them for an optimum (hopefully, a maximum) result.

Acknowledgement This work was cofinanced from the European Social Fund through Sectoral Operational Programme

Human Resources Development 2007-2013, project number POSDRU/159/1.5/S/134197 „Performance and excellence in doctoral and postdoctoral research in Romanian economics science domain”.

References

[1] O. Turcoane, "Defining E-Democracy's Strength Using Fuzzy Logic Rules," in Proceedings of the Eleventh International Conference on Informatics in Economy, 10-11 May, Bucharest, 2012.

[2] O. Turcoane, "A heuristic algorithm that finds an optimum solution for a Mamdani fuzzy inference system," 1 12 2014. [Online]. Available: http://turcoane.com/fss/AOE.pdf. [Accessed 10 12 2014].

[3] A. d. Tocqueville, Democracy in America, Ebook: The Pennsylvania State University, 2002.

[4] J. S. Mill, Considerations on Representative Government, Ebook: The Pennsylvania State University, 2004.

[5] J. Rawls, Justice as Fairness: A Restatement, E. Kelly, Ed., Cambridge: The Belknap Press of Harvard University Press, 2001, pp. 80-132.

[6] R. Nozick, Anarchy, State and Utopia, 13 ed., Padstow: TJ International, 1999.

[7] A. Sen, The idea of justice, Cambridge: The Belknap Press of Harvard University, 2009.

[8] O. Turcoane, "E-Democracy's Representatives, A Proposal And A Case Study," Economy Informatics, vol. 13, no. 1, pp. 73-90, 2013.

[9] W. A. Treadwell, "Fuzzy Set Theory Movement in the Social Sciences," Public Administration Review, vol. 55, no. 1, pp. 91-98, 1995.

[10] L. Winter and T. Kron, "Fuzzy Thinking in Sociology," in Views on Fuzzy Sets and Systems from Different Perspectives, R. Seising, Ed., Heidelberg, Springer, 2009, pp. 301-320.

[11] M. Bălaş and V. Bălaş, "Postmodernism and Control Engineering," in Views on Fuzzy Sets and Systems from Different Perspectives, R. Seising, Ed., Heidelberg, Springer, 2009, pp. 377-391.

[12] J. Gerring, "Review of Fuzzy-Set Social Science by Charles Ragin, Chicago University Press, Chicago (2000)," Studies in Comparative International Development, vol. 36, no. 2, pp. 111-113, 2001.

[13] D. Dubois and H. Prade, "Possibility Theory: Qualitative and Quantitative Aspects," in Quantified Representation of Uncertainty and Imprecision, D. Gabbay and P. Smets, Eds., Dordrecht, Springer, 1998, pp. 169-226.

[14] D. Dubois and H. Prade, "Gradualness, uncertainty and bipolarity: Making sense of fuzzy sets," Fuzzy Sets and Systems, vol. 192, no. April, pp. 3-24, 2012.

[15] D. Jamieson, "Scientifc Uncertainty and the Political Process," Annals of the American Academy of Political and Social Science, vol. 545, no. 1, pp. 35-43, 1996.

[16] F. Liu, H. Geng and Y. Zhang, "Interactive fuzzy interval reasoning for smart web shopping," Applied Soft

Computing, vol. 5, no. 4, pp. 433-439, 2005.

[17] O. Ayadi, N. Cheikhrouhou and F. Masmoudi, "A decision support system assessing the trust level in supply chain based on information sharing dimensions," Computers & Industrial Engineering, vol. 66, no. 2, pp. 242-257, 2013.

[18] Aristotle, Politics, Kitchener: Batoche Books, 1999.

[19] É. Durkheim, The elementary forms of the religious life, a study in religious sociology, 5th ed., London: Hollen Street Press Ltd., 1967.

[20] G. Sartori, The Theory of Democracy Revisited, 5th ed., New Jersey: Chatham House Publishers, 1987.

[21] A. Maier, eDemocracy & eGovernment. Stages of a Democratic Knowledge Society, Heidelberg: Springer, 2012.

[22] D. Easton, "An Approach to the Analysis of Political Systems," World Politics, vol. 9, no. 3, pp. 383-400, 1957.

[23] J.-J. Rousseau, The Social Contract Or Principles Of Political Right, Whitefish: Kessinger Publishing, 2004.

[24] J. Habermas, "Three Normative Models of Democracy," in Democracy and Difference. Contesting the Boundaries of the Political, S. Benhabib, Ed., New Jersey, Princeton University Press, 1996, pp. 21-30.

[25] T. Clark, J. Larson and J. Mordeson, Applying Fuzzy Mathematics to Formal Models in Comparative Politics, Berlin: Springer, 2008.

[26] J. Montero, "The impact of fuzziness in social choice paradoxes," Soft Computing, vol. 12, no. 2, pp. 177-182, 2008.

[27] B. Arfi, "Fuzzy Decision Making in Politics: A Linguistic Fuzzy-Set Approach (LFSA)," Political Analysis, vol. 13, pp. 23-56, 2005.

[28] S. A. shayji and N. E. Z. E. Kadhi, "Building Fuzzy-Logic Ontology for Political Decision-Makers," International Journal of Mathematical Models and Methods in Applied Sciences, vol. 5, no. 5, pp. 991-1001, 2011.

[29] C. Cioffi-Revilla, "Fuzzy Sets and Models of International Relations," American Journal of Political Science, vol. 25, no. 1, pp. 129-159, 1981.

[30] H. Nurmi and J. Kacprzyk, "Fuzzy Sets In Political Science: An Overview," New Mathematics and Natural Computation, vol. 3, no. 3, pp. 281-299, 2007.

[31] World Justice Project, "World Justice Project. Rule of Law Index," 2012. [Online]. Available: http://worldjusticeproject.org/rule-of-law-index/. [Accessed 3 2 2013].

[32] J. C. Botero and A. Ponce, "Measuring the Rule of Law," 2012. [Online]. Available: http://foldvary.net/econ200/measuring.pdf. [Accessed 4 2 2013].

[33] L. A. Zadeh, "Fuzzy sets," Information and Control, vol. 8, no. 3, pp. 338-353, June 1965.

[34] MathWorks, "Matlab Fuzzy Toolbox Documentation Center," 2014. [Online]. Available: http://www.mathworks.com/help/fuzzy/index.html/. [Accessed 2 7 2014].

[35] S. Neftci and A. Hirsa, An Introduction to the Mathematics of Financial Derivatives, 3rd ed., San Diego: AcademicPress, 2013.

[36] F. Black and M. Scholes, "The pricing of options and corporate liabilities," Journal of Political Economy, vol. 81, no. 3, pp. 637-654, May-June 1973.

[37] R. C. Merton, "Theory of Rational Option Pricing," The Bell Journal of Economics and Management Science, vol. 4, no. 1, pp. 141-183, Spring 1973.

[38] L. A. Zadeh, "Discussion: Probability Theory and Fuzzy Logic are complementary rather than competitive," Technometrics, vol. 37, no. 3, pp. 1-6, 1995.

[39] O. Turcoane, "Option Price Estimations and Speculative Trading in Knowledge Society," Informatica Economica, vol. 16, no. 4, pp. 131-141, 2012.

[40] M. Gladwell, Outliers. The Story of Success, New York: Little, Brown and Company, 2008.

[41] G. A. Almond and S. Verba, The Civic Culture: Political Attitudes and Democracy in Five Nations, Newbury Park: Sage Publication, 1989.

[42] J. W. Osborne and A. Overbay, "The power of outliers (and why researchers should always check for them)," Practical Assessment, Research & Evaluation, vol. 9, no. 6, 2004.

[43] J. S. Mill, On Liberty and The Subjection of Women, Ebook: Online Library of Liberty, 2011.

[44] P. Keefer, "Clientelism, credibility, and the policy choices of young democracies," American Journal of Political Science, vol. 51, no. 4, pp. 804-821, 2007.

[45] J. Locke, Second Treatise Of Government, Indianapolis: Hackett Publishing, 1980.

[46] W. Kymlicka, Contemporary Political Philosophy. An introduction, 2nd ed., Oxford: Oxford University Press, 2002.

[47] A. Etzioni, The spirit of community, New York: Crown Publishers, 1993.

[48] W. H. Malik, "E-Justice: Towards a Strategic Use of ICT in Judicial Reform," in Marrakech Conference on Strategies For The Modernization Of Justice In Arab Countries, Marrakech, 2002.

[49] M. Velicogna, A. Errera and S. Derlange, "e-Justice in France: the e-Barreau experience," Utrecht Law Review, vol. 7, no. 1, pp. 162-187, January 2011.

[50] L. Lepore, C. Metallo and R. Agrifoglio, "Court Management in the Justice System: A Performance Evaluation Model," in XXVI Convegno SISP, Rome, International Laboratory for the Study of Judicial Systems, 2012, p. digital.

[51] R. Forst, "Working Paper 04, Transnational Justice and Democracy," in Normative Orders, Frankfurt am Main, Institut für Politikwissenschaft, 2011, p. digital.

[52] R. Fullér, Fuzzy Reasoning and Fuzzy Optimization, Turku: Åbo Akademi University, 1998.

[53] A. Zurcher, "Hitler Referenda," The American Political Science Review, vol. 29, no. 1, pp. 91-99, January 1935.

[54] K. L. Scheppele, "Romania Unravels the Rule of Law," New York Times, July 5 2012. [Online]. Available: http://krugman.blogs.nytimes.com/2012/07/05/guest-post-romania-unravels-the-rule-of-law/. [Accessed 1 May 2013].

[55] G. Tullock, Autocracy, Dordrecht: Kluwer Academic Publisher, 1987.

[56] S. Coll, "The origins and evolution of democracy: an exercise in history from a constitutional economics approach," Constitutional Political Economy, vol. 19, no. 4, pp. 313-355, December 2008.

[57] G. Sartori, Teoria democraţiei reinterpretată, Iaşi: Polirom, 1999.

[58] E. Mamdani, "Advances in the linguistic synthesis of fuzzy controllers," International Journal of Man-Machine Studies, vol. 8, no. 6, pp. 669-678, 1976.

[59] E. Mamdani and S. Assilian, "An experiment in linguistic synthesis with a fuzzy logic controller," International Journal of Man-Machine Studies, vol. 7, no. 1, pp. 1-13, 1975.

Appendix I. AOE: http://turcoane.com/fss/AOE.pdf

II. AOE-IAOE: http://turcoane.com/fss/aoe_iaoe.txt III. AIB: http://turcoane.com/fss/AIB.txt

A HEURISTIC ALGORITHM THAT FINDS AN OPTIMUM SOLUTION FOR A MAMDANI FUZZY INFERENCE SYSTEM

Ovidiu Turcoane Bucharest University of Economic Studies - Cybernetics, Statistics and Economic Informatics

[email protected]

ABSTRACT Most of the techniques of nonlinear optimization assume the existence of a differential function, but there also exist other approaches. In this paper, we propose a non-differential algorithm that solves the problem of minimization and maximization for any objective function of several unknown variables. The algorithm searches for a solution vector of variables that yields the optimal result of the objective function, using a trial-and-error process. The algorithm is not fast, but it converges to a non-trivial solution, if it exists. The method will be used to determine the minimum and the maximum of the outputs of a sociopolitical model of E-Democracy. This model of E-Democracy is based on a Mamdani fuzzy inference system. We provide formalization and Matlab implementation for our fuzzy system and for the algorithm.

Keywords Nonlinear optimization, non-differential optimization algorithm, Mamdani inference system, E-Democracy model, direct search.

1. INTRODUCTION Generally, the matter of optimization belongs specifically to human nature and it may be the key of the evolution of mankind. There has been a continuous struggle for the human race to ameliorate its condition, and things seem to keep the same trend, at least for short and medium term.

It is a natural consequence that a multitude of solutions have been proposed for plenty of types of optimization problems. These include methods of optimized search for better economic, social or mathematical solutions, as well as a continuous search to improve the methods themselves, or even discover new ones.

From a mathematical (and quite a from a human reasoning) point of view the problem of optimization consists of:

• several unknown variables • an objective function depending on the unknown variables, modeling the purpose of the problem • a system of equalities and inequalities, the constraints of the problem

The general case is when the objective function or the constraints are mathematically formalized as nonlinear functions, and this may normally be the case of non-trivial human reasoning. The goal of the optimization process is to find a maximum or a minimum for the objective function. Formula (1) describes the generic optimization problem:

max ( ) or min ( )

( ) 0, 1,...,

( ) 0, 1,...,

where is a subset/vector of unknown variables,

is the set/domain of instances of ,

is the objective function, :

,

x Xx X

i

j

n

n

f x f x

h x i m

g x j p

x n x X

X x X R

f f R R

h g

∈∈ = = ≤ =

∈

⊂

→

are the constraint functions, , :, are the number of equalities and, respectively, inequalities of constraints

nh g R Rm p

→

(1)

We are interested in discussing the case where the problem has only one objective function f and this function is not differentiable. In specific literature, we identify several non-differential optimization algorithms. Some of them assume a sort of partial differentiability or sub-gradient approach: generic cutting plane algorithm, minimax problems, quasi-Newton method, parametric programming, relaxation methods, sub-gradient optimization [1]. Yet, we are interested in solutions that do not require any kind of differentiability for f, and these are better known as direct search methods. While in the 1970's direct search approaches had been dismissed by the proponents of differential optimization for three reasons: heuristic development, no proof of convergence, and slow convergence rate, the interest for them has lately increased for two reasons: single available solution and proof of convergence for large number of direct search methods [2]. Those who coined the term of direct search [3] pointed out on their simplicity and adaptedness to electronic computations. From the practical side, three broad categories of direct search methods are identified [4]:

• pattern search methods: procedures that search for best improvement of f each time a parameter varies according to predetermined steps;

• simplex methods (distinctive from homonymous linear programming method): creating a n + 1 set of points (i.e. a simplex): the procedure searches for an improvement of f reflecting the worst vertex in the simplex through the centroid of the opposite face (i.e. centroid of the remaining vertices);

• methods with adaptive sets of search directions: procedures that adapt the search to the f curvature by using the information available in the previous steps.

Each of these three broad categories employs several methods, different approaches of non-derivative direct search methods being necessary since there is no such thing as one method fits all. In this paper, we propose an algorithm that it is not intended to be original, but to be particularly effective for achieving the optimization of the Mamdani fuzzy inference system.

Mamdani fuzzy inference system (MFIS) is among the first fuzzy methodologies to be dealt with, and it continues to be a very common one. It uses linguistic control rules to model decision or complex systems problems and it is very close related to human reasoning [5], which also makes it very popular. However, other types of fuzzy inference (e.g. where the objective function has mathematical crisp formalization) are sometimes preferred, since algorithms which can be used to automatically optimize them already exist. The objective function f of an MFIS is determined through a process of several transformations that cannot be simply formalized mathematically in one single expression. Yet, we propose a method to optimize it through a direct search approach that will be further discussed in this paper.

In a first attempt, we presented a model of E-Democracy that is based on an MFIS with five inputs and one output [6]. We introduce in this paper a simplified MFIS approach of this model, with only three inputs and one output. We briefly discuss this new model of E-Democracy (NME), providing only the basics of the MFIS that supports it. Extensive discussions on

NME will be subject to further research. However, this paper addresses the optimization in an MFIS, so the NME is going to be used only for the practical reason of introducing our algorithm for optimum E-Democracy (AOE).

This article is organized as follows: section 2 briefly describes the logics behind MFIS in the context of NME and builds the specific problem using a Matlab approach; AOE is discussed in section 3; in section 4, some comparisons are made between AOE and methods for a differential optimization problem; the last section concludes this paper.

2. E-DEMOCRACY MODEL AND ITS MFIS There is plenty of printed material on MFIS, but any discussion in this direction is considered to be unproductive for our article purpose. Nevertheless, we remind the components of MFIS [7] and we also define, using Matlab functions, the fuzzy logic (FL) of our model by specifying methods used for each component:

i. Fuzzification – building the fuzzy subsets of the inputs, defined by membership functions, using crisp input values ii. Definition of knowledge base – applying fuzzy operators by building rules of MFIS: min for AND, max for OR iii. Implication method – determining an intermediary output (O) for each rule, based on a single or multiple fuzzy

subsets: prod iv. Aggregation of all outputs – combining every intermediary output O of each rule to create a single final output (F):

sum v. Defuzzification – extracting the crisp value from final output F: centroid

FL is not important when discussing AOE, as the latter applies to any kind of logic or fuzzy inference system, but it is necessary to better frame NME. We end our short generic presentation of an MFIS with an illustration in Figure 1.

Fig 1: MFIS components

Before introducing our MFIS for NME, let us briefly discuss the rationale behind NME. E-democracy has been seen as an extension of E-Government [8], but this is not the case. In order to define E-democracy, a brief description of the knowledge society is required, since this represents the very foundation upon which it is built. The term “knowledge society” stands for a large community where people are dependent on each other and members are considered to be equally important, since one’s work and experience constitute a strong contribution to achieving individual and common ends. Knowledge is built on the concept of information, which, in a global society, must be prevented from being impeded, manipulated and/or censored. Furthermore, as palpable and abstract tools of knowledge society, information and communication technologies have the purpose of identifying, producing, processing, transforming, disseminating and using information for the benefit of human development through knowledge [9]. The continuous cooperation between members of knowledge society is based on non-sum-zero games, and the attempt of one member to deceive another leads to poorer individual and common results [10].

The main political institutions of representative democracy or of the state subject to the rule of law are: parliament, executive (govern and presidency/constitutional monarchy) and justice. We build our model of E-democracy on these institutions, but we make a substantial improvement by adding another institution: citizenry. Citizenry is not just a body that includes all of the citizens, but it is an expression of general will (volonté générale) and common interest [11], without neglecting the freedom of individuals [12]. Justice is the institution that prevents citizens or representatives from imposing their tyranny [13]. It is also the watcher and preserver of the rights of each community, minority or individuals and is the key for a society of inclusion, no matter of religion, gender, race, age, beliefs etc. [14].

Thus, the three inputs of E-democracy’s model based on FLs and MFIS are Citizenry, Justice, and Delegates and they yield the E-democracy output. Firstly, we define our model of E-democracy by establishing the membership functions (MFs) of the fuzzy subsets that build the fuzzy sets (FSs) of the three inputs and one output. Secondly, we build the rules of E-democracy (REDs) using natural language and afterwards we provide a mathematical formalization of these rules. All mathematical and computational formulae are presented herein with respect to the established Matlab formalization [15]. For functions and methods used in this research, which are not already implemented in Matlab, an algorithm and/or a source code will be provided.


Knowledgebase

Implication

AggregationDefuzzificationFinal crisp

value

In addition, the following notations are going to be introduced: type of each MF (TMF), name of the fuzzy subset (NMF) and values defined (VD) of each MF. VD has five components: deviation or uncertainty (σ); lower bound (lb) and upper bound (ub) that delimit the crisp interval of each MF; and the approximate left value (lv) and approximate right value (rv) of each MF support [16].

MFs of all FSs are presented in Table 1: FS of Citizenry (FC), FS of Justice (FJ), FS of Delegates (FD) and FS of E-democracy (FE) and each MF is described by Matlab function gauss2mf [15], using a 0-1 scale for inputs and output.

Table 1. MFs of E-democracy model

FS NMF TMF VMF VD

σ lv lb ub rv

FC

non gauss2mf (1.0000 0.000 0.065 0.200) 0.065 0.0 0.0 0.2 0.4

weak gauss2mf (0.0325 0.300 0.0325 0.400) 0.0325 0.2 0.3 0.4 0.5

moderate gauss2mf (0.0325 0.500 0.0325 0.600) 0.0325 0.4 0.5 0.6 0.7

strong gauss2mf (0.0325 0.700 0.0325 0.800) 0.0325 0.6 0.7 0.8 0.9

over gauss2mf (0.0650 0.900 1.0000 1.000) 0.065 0.7 0.9 1.0 1.0

FJ

weak gauss2mf (1.000 0.000 0.065 0.300) 0.065 0.0 0.0 0.3 0.5


strong gauss2mf (0.065 0.900 1.000 1.000) 0.065 0.7 0.9 1.0 1.0

FD

weak gauss2mf (1.000 0.000 0.065 0.200) 0.065 0.0 0.0 0.2 0.4


strong gauss2mf (0.065 0.900 1.000 1.000) 0.065 0.6 0.8 1.0 1.0

FE

non gauss2mf (1.000 0.000 0.065 0.100) 0.065 0.0 0.0 0.1 0.3

weak gauss2mf (0.065 0.300 0.065 0.400) 0.065 0.1 0.3 0.4 0.6


strong gauss2mf (0.065 0.900 0.065 1.000) 0.065 0.7 0.9 1.0 1.0

As can be seen from Table 1, three values were assigned to σ in order to build any MF of our FSs, i.e. 1.000; 0.065 and 0.0325. Value of 1.000 is used only for MFs at the beginning and at the ending of any FS, and it has no influence in building MFs because its area of interest is outside the domain of MFs (e.g. the first parameter of FE's non or the third parameter of FE's strong for function gauss2mf; the second and fourth parameters of gauss2mf are lb and ub, respectively). Thus, the extremities of FSs (i.e. the beginning and ending of their domains) have σ value of 1.000, but it could have been any other value, since it does not affect the construction of any FS. This is the reason why we do not take it into account when presenting the figures in column σ of Table 1. This column displays only the value used to build each of the FSs, and it can be noticed that any MF has only one value for σ. Normally, function gauss2mf accepts two values for σ (first and third parameter), but we build symmetric MFs and we use only one value. The predominant value for σ in Table 1 is 0.065, which is a given value. As far as this value is concerned, and the reasons why it has been chosen, no details are available herein, since such a discussion would exceed the purpose of this article. The only reference made in this respect is that for more strict MFs (e.g. FC's moderate MF, on shorter domain than most of the other MFs) we use half of this predominant value of σ (i.e. 0.0325).

Figure 2 displays the FSs of our E-Democracy model, using the figures presented in Table 1. It may be observed that a given 0-1 scale and two values (i.e. 0.0325 and 0.065) for σ determine NME. By defining the rules of E-Democracy model (REDs) we can better understand the choice of building FSs when using the approach displayed in Figure 2. The eight REDs are :

RED 1) If (Citizenry is non) or (Justice is weak) then (E-Democracy is non)

RED 2) If (Citizenry is weak) and (Justice is not weak) then (E-Democracy is weak)

RED 3) If (Citizenry is not non) and (Justice is moderate) then (E-Democracy is weak)

RED 4) If (Citizenry is not non) and (Justice is not weak) and (Delegates is not moderate) then (E-Democracy is weak)

RED 5) If (Citizenry is moderate) and (Justice is strong) and (Delegates is moderate) then (E-Democracy is moderate)

RED 6) If (Citizenry is strong) and (Justice is strong) and (Delegates is moderate) then (E-Democracy is strong)

RED 7) If (Citizenry is over) and (Justice is not weak) and (Delegates is moderate) then (E-Democracy is weak)

RED 8) If (Citizenry is over) and (Justice is strong) and (Delegates is strong) then (E-Democracy is moderate)

Fig 2: Fuzzy sets and fuzzy subsets of NME

Briefly speaking, through REDs, a model of E-democracy is proposed. In this model, Justice represents the watcher of all the other institutions, but Citizenry is decisive for obtaining high values of E-democracy output. In order to yield the theoretical maximum output, Delegates must be at a moderate level, Justice at high level and Citizenry must not overpass the limit of strong participation. A minimum output is theoretically obtained when either Justice or Citizenry are at their lowest level. A more elaborated description of E-democracy model has already been presented [6], and we do not want to insist in any other way on this subject.

Table 2 presents the mathematical formalization of REDs, using a Matlab approach [15]:

Table 2. Mathematical formalization of REDs. AND: 1; OR: 2 Antecedents Consequents Connectors

Citizenry Justice Delegates E-democracy AND/OR

1 1 0 1 2

2 -1 0 2 1

-1 2 0 2 1

-1 -1 -2 2 1

3 3 2 3 1

4 3 2 4 1

5 -1 2 2 1

5 3 3 3 1

In this section, we have only given a hint on what an MFIS is, and we have proposed a model of E-Democracy (i.e. NME), without discussing it in depth. NME will constitute an example when AOE is presented in the next section.

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

Justice

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

Citizenry

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

Delegates

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

E-democracy

3. ALGORITHM FOR OPTIMUM E-DEMOCRACY (AOE) This section is dedicated to an ample discussion about AOE, exploring through examples the MFIS of NME presented in section 2. The introduction of NME is made in order to prove that sometimes an objective function f cannot be available in a classic style. However, we try to demonstrate that a solution to optimize an MFIS is accessible, and this may help in future researches when MFIS is used, without needing to choose another substitute approach generated by the optimization problem. When the question of finding minimum and maximum outputs of E-Democracy arose in our previous research [6], the solution came naturally by using a human reasoning approach: successive trials which follow the steepest descent pattern. The steepest descent approach already proved to be convergent [4], but a mathematical proof of AOE convergence is not going to be presented in this paper. When AOE was conceived and implemented, methods of nonlinear differentiable optimization, especially backpropagation, were considered to be only an aspiration. Even if AOE could easily fall in the category of patterns of direct search methods (see section 1), the improvement (i.e. stepping up the search) was inspired by backpropagation alike methods which use gradients of first and second order [17] [18]. Only that AOE does not use gradients of f or of the least-square distance function, but explores a fluctuating region of each unknown value of vector x, and searches for a better value of f, thus determining intermediary solutions of f and x.

Figure 3 illustrates how AOE works in a basic approach; s is the fluctuant step used to create a region around any unknown value of vector x and x∇ is the vector combinations of all possible regions around any element of x.

Fig 3: Basic AOE

The logic behind AOE is simple, the changed element of x (i.e. x' in Figure 3) that yields a better value for f takes the new value while the other elements of x remain unchanged. With each iteration we get new values for x and f and we stop the algorithm when some criterion is reached (e.g. maximum number of iterations or changed values of f less than a given precision). There is only one issue at this stage: how to adaptively use s or how to change it if no improvements of f are found after an iteration. Actually, this may be the key of any direct search method that follows the path of patterns. The solution is simple: we start from a given precision step, and we increase the searching step with each unsuccessful iteration. How to increase the step may raise another issue and there are several choices: add a given value to the step, double the step, using a logarithmic or exponential scale, using arithmetic, geometric or Fibonacci series etc. In our explorations the first two choices gave satisfying results, and we will discuss later this issue when presenting an improvement of AOE (IAOE).

A simple formalization of AOE has the following structure:

1. Let us read the type of optimization (i.e. minimization or maximization), the value of initial step s, the precision p, and the maximum number of iterations

x1

x2

xn

x1+s,x2,…,xn

x1,x2+s,…,xn

x1,x2,…,xn+s

x1-s,x2,…,xn

x1,x2-s,…,xn

x1,x2,…,xn-s

f(x)

x∇ ( )f x∇

-s,x2,…,xn)

max( ( ))f x∇

min( ( ))f x∇

2. Let us take the values of initial input vector x and calculate the initial value of output q 3. Let us initialize the final vector x* = x, and let us initialize the final output q* = q 4. Let us calculate, up to the limit of maximum number of iterations, new values of x* and q* using a fluctuant s to

obtain a new x∇ on each iteration t. The condition of yielding new solutions of x* and q* is that q*t + p < q*t+1 for maximization and q*t - p > q*t+1 for minimization.

A more elaborated pseudo code formalization of AOE with an example applied on NME is also provided in Appendix A.1 and the Matlab implementation of AOE is available in Appendix A.2.

3.1.Supporting algorithms for AOE Before presenting some results of AOE, let us have a short discussion on the Matlab formalization of REDs, illustrated in Table 2. In order to apply AOE we need to explore all the possible situations. Thus, the REDs containing negative inputs from Table 2 must be transformed in REDs with positive inputs (REDPIs). While from a linguistic and human reasoning point of view a formalization of REDs containing negative inputs is very convenient, from a computational point of view is burdensome. This is the reason why we need to transform all REDs in REDPIs and the result is displayed in Table 3. In order to achieve that, we use an algorithm that generates antecedents and consequents (AGAC), see Appendix B1 with examples.

Table 3. REDPIs, mathematically formalized, generated with AGAC. A-actual row, B-initial row, C-constraints, D-outputs, E-connectors; the highlighted lines are generated REDPIs, the non-highlighted lines are unchanged, mathematically formalized REDs

A B C D E A B C D E

1 1 1 1 0 1 2 15 4 3 2 1 2 1

2 5 3 3 2 3 1 16 4 3 2 3 2 1

3 6 4 3 2 4 1 17 4 3 3 1 2 1

4 8 5 3 3 3 1 18 4 3 3 3 2 1

5 2 2 2 0 2 1 19 4 4 2 1 2 1

6 2 2 3 0 2 1 20 4 4 2 3 2 1

7 3 2 2 0 2 1 21 4 4 3 1 2 1

8 3 3 2 0 2 1 22 4 4 3 3 2 1

9 3 4 2 0 2 1 23 4 5 2 1 2 1

10 3 5 2 0 2 1 24 4 5 2 3 2 1

11 4 2 2 1 2 1 25 4 5 3 1 2 1

12 4 2 2 3 2 1 26 4 5 3 3 2 1

13 4 2 3 1 2 1 27 7 5 2 2 2 1

14 4 2 3 3 2 1 28 7 5 3 2 2 1

What AGAC has actually done in Table 3 is the elimination of operator ‘not’ so that all REDs are transformed in rules of E-democracy with positive inputs. One might easily observe that we have 28 REDPIs obtained from eight REDs. However, by combining three inputs in an exhaustive manner, we could only get 27 REDs. This is not a flaw of AGAC, but a redundancy given by the eighth RED, which is an exception to the seventh RED. It may be a natural thing in politics or social problems to deal with a lot of redundancies or discrepancies when specifying fuzzy rules of an MFIS. This also makes MFIS a choice for negotiating with uncertainties and human inaccurate perception in any society.

Another auxiliary tool for AOE is an algorithm that generates an initial solution (AIS), which is necessary for the second step of AOE. AIS finds the mean of each variable from any REDPI, or assign a neutral value for inputs that are unaccounted in a REDPI (i.e. has the value of zero). We are not going to insist on this, but we provide a formalization for AIS in Appendix B2.

3.2. Results of AOE Up to this point, we have discussed AOE and we have introduced two other preliminary algorithms that support AOE (i.e. AGAC and AIS). It is now the moment of presenting some results obtained with AOE, taking advantage of the use of AGAC and AIS.

Table 4 presents results obtained with AOE for minimization and maximization of E-democracy output and also the number of iterations (NI) needed to reach the solution. These results prove that AOE finds E-democracy’s minimum with a low precision step = 0.01, and further improvements cannot be found with a higher precision. Furthermore, the initial input solution x and initial output solution q are practically final solutions for inputs and output, respectively. On the contrary, because of REDs, we observe some improvements when maximizing the result of E-democracy. However, improvements

given by higher precision calculations are not important if we look from a political or social point of view, because final output q* is identical for a precision of 10-4 no matter the value of step from Table 4.

Figure 4 illustrates the effort needed by AOE to yield maximum output with different precision step, using a cubic interpolation of NI from Table 4.

Simulating a search for a best result on a computer cannot assure an extrapolation of AOE’s results to a human universe. However, even if we think of it as a metaphor, we can take that a substantial easier human effort can determine if the output is a solid one, with a decent precision of a hundredth of the universe of discussion (i.e. step = 0.01 on a 0-1 scale). There is no need for an endeavor that would consume a lot of energy and would require exquisite skills to determine if E-democracy is far from its maximum. In case of minimization, we are not able to verify the accuracy of our E-democracy model, but we provide a comparison in section 5 with classical differentiable minimization methods in a series of data.

Table 4. Optimum results of E-democracy output using different precision step. Maximization: x=(0.75, 0.95, 0.50), q=0.8566; Minimization: x=(0.10, 0.15, 0.50), q=0.0931175

step Maximization Minimization

x* q* NI x* q* NI

0.01 0.7 0.99 0.4 0.897000 38 0.10 0.15 0.50 0. 0931175 99

0.005 0.7 0.995 0.4 0.897010 78 0.10 0.15 0.50 0.0931175 199

0.001 0.699 0.999 0.4 0.897024 399 0.10 0.15 0.50 0.0931175 999

0.0005 0.6995 1 0.4 0.897027 800 0.10 0.15 0.50 0.0931175 2000

0.0001 0.6994 1 0.4 0.897028 4006 0.10 0.15 0.50 0.0931175 10000

Fig 4: Exponential dependency between NI and step

Before discussing the results of E-democracy, we need to underline the fact that input solutions provided in Table 4 are only part of an infinity of solutions. Values of output determined with AOE are fixed, but values of x* may vary. Thus if we fix two of the three inputs of E-democracy model, we can find the lower bound (LBFI) and upper bound (UBFI) of each of the final input, thus being able to determine the input intervals which yield the same optimized output q*.

Table 5. LBFI and UBFI for a different precision step. C: Citizenry; J: Justice; D: Delegates

Input step = 0.01 step = 0.001 step = 0.0001

LBFI x* UBFI LBFI x* UBFI LBFI x* UBFI

C 0.6844 0.7 0.7 0.6931 0.699 0.7014 0.6973 0.6994 0.6997

J 0.8923 0.99 1 0.9365 0.999 1 0.97211 1 1

D 0.3906 0.4 0.525 0.3969 0.4 0.525 0.3989 0.4 0.5

q* 0.897000 0.897024 0.897028

We briefly present the algorithm that finds boundaries for each input (AIB) when all the other inputs are fixed. AIB is a bisection method extension, and a Matlab implementation of AIB is provided in Appendix B3:

0

4000

0.01 0.009 0.008 0.007 0.006 0.005 0.004 0.003 0.002 0.001

NI

step

Effort of AOE

i. finding an initial lower bound (l) and initial upper bound (u) for xi*, i = 1,n

ii. applying bisection method for both intervals: (l, xi*) and (xi

*, u) iii. stop when f(l) and f(u) < f(xi

*) for maximization and f(l) and f(u) > f(xi*) for minimization

When minimizing the E-democracy output, LBFI equals zero and UBFI equals one for all of the three inputs, no matter the value of step. This happens because of RED 1. When maximizing the output, we find non-trivial bounds for the inputs, as shown in Table 5.

As far as the results from Table 4 and Table 5 are concerned, we can now extract some conclusions. Firstly, identical maximum output for a precision of 10-4 (i.e. q* = 0.8970) is yielded by large combinations of inputs, but all are in well-defined ranges, quite similar for different values of step. Secondly, it is obvious that for a higher step (i.e. lower precision) the range of all inputs is larger than for a smaller step, especially on the account of LBFI.

On the other hand, from a political point of view, E-democracy optimum output and inputs have significant similarities, no matter the value of step. Justice always tends to its maximum possible value (value of 1 on a 0-1 scale). For a decent precision from a human perspective, step = 0.01 (i.e. 1% on a 0-1 scale), lower values of Justice, down to 0.8923, yield an optimum output q* = 0.8970 when Citizenry and Delegates are fixed, i.e. x* = (0.7, 0.8923, 0.4). Thus, the contribution of Justice to an optimum E-democracy is always in the range of its crisp values of strong Justice. Reminding that RED 6 clearly states strong Citizenry, strong Justice and moderate Delegates for a strong E-democracy, we also observe that Delegates has optimum values in a range that is similar to its first half of moderate support (see Table 1 and Figure 2). On the contrary, Citizenry must be on a range that assure its strong level, but avoids the over level (see Table 1 and Figure 2). This means that it always takes fuzzy values of strong Citizenry in order to obtain a maximum E-democracy.

In conclusion, Justice must always be at a strong level, Delegates and Citizenry must reduce their moderate and strong levels, respectively, so that E-democracy could reach its maximum point. On the other hand, minimum E-democracy is easier to be achieved, if either Citizenry or Justice is at its lowest level. Nevertheless, none of the minimum and maximum outputs reaches the bounds of E-democracy’s 0-1 scale in our model. We also observe that the value of 0.8970 for q* empirically proves that E-democracy, as democracy in general, is not a perfect system, but perfectible. What variables of E-democracy model influence the optimum output will be part of a future research.

3.3. Improvement of AOE (IAOE) While AOE uses a constant value of step s, IAOE tries to speed up the search by adaptively changing s. The logic behind IAOE is based on finding a value of an input where no improvements of the objective function f can be obtained. Instead of searching with small but solid steps for a solution, we try to find a better solution by decreasing and then incrementally modifying the step s. Figure 5 illustrates the basic of IAOE, and we may recognize the pattern of bisection method when searching for an improved f.

Fig 5: Basic IAOE. i ∈ {1,2,...,n}

The pseudo code of IAOE is provided in Appendix C1 and the Matlab implementation is also provided in Appendix C2. A more simple formalization of IAOE is described in the following steps:

i. taking step S, and reading the initial values of x and q ii. initializing the final input x* = x iii. calculating the bound, i.e. new input x', by sequentially increasing the value of step S iv. applying bisection method for the interval given by initial value (i.e. xi) and bound (i.e. xi + uS or xi - uS)

f(x) xix1 xn

xi+uS

x1 xn

xi+vS

x1 xn

xi+wS

x1 xn

f(x’)

f(x’’)

f(x’’’)

optimum

. . .

. . .

. . .

. . .

. . .

. . .

. . .

. . .

xi

xi-uS

xi-vS

xi-wS

or

Table 6 presents optimum inputs and outputs obtained with AOE and IAOE using the same variables as in Table 4, which only shows results yielded by AOE alone. The number of iterations NI presented in Table 6 is a total number given by AOE and IAOE. Furthermore, IAOE has two parts that require multiple iterations: finding x' (i.e. IAOE 3) and finding x (i.e. IAOE 4). If we compare results from Table 5 with results from Table 6, we observe two important things. Firstly, minimization is achieved with the same optimum output in infinitesimal steps when using IAOE. Secondly, for maximization, we have fewer steps with IAOE but the optimum output is not as precise. The difference appears when maximizing, because of the precision step, which is the same in both AOE and IAOE.

Table 6. Optimum results of E-democracy output with AOE and IAOE. Maximization: x=(0.75, 0.95, 0.50), q=0.8566; Minimization: x=(0.10, 0.15, 0.50), q=0.0931175

step Maximization Minimization

x* q* NI x* q* NI

0.01 0.6825 0.950 0.5 0.896567 15 0.10 0.15 0.50 0. 0931175 7

0.005 0.6912 0.950 0.5 0.896567 29 0.10 0.15 0.50 0.0931175 8

0.001 0.6975 0.937 0.5 0.896935 83 0.10 0.15 0.50 0.0931175 10

0.0005 0.6975 0.947 0.5 0.896909 72 0.10 0.15 0.50 0.0931175 11

0.0001 0.6996 0.972 0.5 0.897016 130 0.10 0.15 0.50 0.0931175 14

Table 7 presents a comparison between AOE and IAOE, using the same value for step, and a comparison between AOE and IAOE, using a smaller precision for IAOE.

Table 7. Comparison of maximization with different precisions for AOE and IAOE

stepAOE Maximization: stepIAOE = stepAOE Maximization: stepIAOE = stepAOE × 0.01

x* q* NI x* q* NI

0.01 0.6825 0.950 0.5 0.896567 15 0.7002 0.9711 0.5 0.896995 87

0.005 0.6912 0.950 0.5 0.896567 29 0.7002 0.9805 0.5 0.897002 120

0.001 0.6975 0.937 0.5 0.896935 83 0.6991 0.9927 0.5 0.897017 135

0.0005 0.6975 0.947 0.5 0.896909 72 0.6995 0.9961 0.4003 0.897029 285

0.0001 0.6996 0.972 0.5 0.897016 130 0.6994 0.9992 0.4 0.897028 414

Results from Table 7 prove that we may trade NI for a better precision if we use a value of step for IAOE which is a hundredth of the value of AOE’s step. These results are also comparable with results from Table 4, where AOE yields optimum inputs and output without IAOE, but with far more NI.

In order to prove IAOE consistency, we need to compare LBFI and UBFI of AOE with IAOE and AOE alone, for different precision step. Table 8 shows the range of each input when the other two are fixed and the output is maximum, using AIB.

Table 8. Maximization using AOE with IAOE: comparison of results using different precision step. A: stepIAOE = stepAOE; B: stepIAOE = stepAOE × 0.01; C: Citizenry; J: Justice; D: Delegates

A step = 0.01 step = 0.001 step = 0.0001

Input LBFI x* UBFI LBFI x* UBFI LBFI x* UBFI

C 0.6825 0.6825 0.7225 0.6975 0. 6975 0. 6975 0.6991 0.6997 0.6997

J 0.93 0.99 1 0.9365 0.9365 1 0.9719 1 1

D 0.3975 0.4 0.55 0.3997 0.5 0.5 0.3997 0.5 0.5

q* 0.896567 0.896938 0.897016

B step = 0.01 step = 0.001 step = 0.0001

Input LBFI x* UBFI LBFI x* UBFI LBFI x* UBFI

C 0.6827 0.7 0.720 0.6931 0.699 0.7003 0.6973 0.6994 0.6997

J 0.8911 0.97 1 0.9364 0.993 1 0.9721 0.9992 1

D 0.39 0.5 0.58 0.3969 0.5 0.54 0.3989 0.4 0.5

q* 0.896995 0.8970166 0.897028

By comparing Table 8 and Table 5, we observe that LBFIs and UBFIs tend to be similar when optimum inputs and output are similar. AOE is a heuristic algorithm that yields decent results which depend on the precision step. AIB and IAOE also depend on AOE, because it offers the solution (i.e. optimum and intermediary inputs and output) based on which they search for bounds or improvements. When using IAOE to accelerate the search for optimum results, we are closer to the results yielded by AOE alone only if we use stepIAOE = stepAOE × 0.01. There are also some inconsistencies of AOE with IAOE and two of them can be spotted in Table 7. Firstly, when stepIAOE = stepAOE, for a lower precision step = 0.001 we obtain a better result (but with more NI) than with step = 0.0005. Secondly, when stepIAOE = stepAOE × 0.01, we reach a better output with step = 0.0005 than with step = 0.0001 and with less NI. These inconsistencies are normal in a heuristic approach which always depends on initial solutions, on precision and, to a greater degree, on the type of problem it deals with.

From a human perspective point of view and with decent precision, we believe that AOE and all the other components may lead to consistent results in an MFIS, especially when dealing with problems related to common knowledge. In the next section, we will try to verify AOE in a context that is not quite appropriate for it. We do this in order to examine the behavior of AOE and its components in harder environmental conditions, where differentiability of least-square function is appropriate.

We conclude this section by wrapping up its contents: we have described a direct search algorithm which offers a reliable solution to an MFIS (i.e. AOE) and we have also discussed some other algorithms that support (i.e. AGAC, AIS), improve (i.e. IAOE) and broaden (i.e. AIB) the AOE introduced herein. We have applied AOE and its family of methods to the MFIS of NME, and we have obtained some interesting results which are going to be summarized in Conclusions.

4. COMPARING AOE WITH DIFFERENTIABLE MINIMIZATION METHODS In this section, we will compare AOE to a method of nonlinear differentiable minimization for a series of data. The classical approach of nonlinear optimization takes into account the minimization of Euclidian distance of a given series of data against a theoretical analytical function, see formula (2).

( )( ) ( )( ) ( )( )22,F F , ,F is minimum1

( , ) is Euclidian distance, is a vector of observations

F is a theoretical function and is a vector of parameters

x Cn

d C d Ci ii

d

x

C n

x

x= −∑=

⋅ ⋅ (2)

We will use the Matlab function lsqnonlin which implements two algorithms: Levenberg-Marquardt (LM) [17] and Newton interior reflective trusted-region (TR) [18]. We refer to previous research in the field of option pricing estimation through one parameter and three parameters [19]. We will try to verify if AOE is consistent with non-linear minimization which yields an implied volatility or implied volatility, skewness and kurtosis. In case of implied volatility, the function that models one vector of observed variables from a series of data is given by Black-Scholes formula [20]. In case of the three implied parameters: volatility, skewness and kurtosis, the function that models a vector of observed variables in a series of data is given by Negrea-Maillet-Jurczenko formula [21]. Appendix D describes in detail the methods, data and results used in this short comparison between AOE, LM and TR for a minimization process. Table 9 presents transactions of two series of call options data (i.e. O1 and O2).

Table 9. Transactions for two options: O1 and O2. C: observed call option price; K: strike price; S: underlying price; r: interest rate; T-t: duration

O1 O2

C K S r T-t C K S r T-t

510 2500 2979.46 3.4 75 195 2500 2608.54 3.32 217

440 2500 2904.27 3.41 74 195 2500 2610.05 3.32 217

437 2500 2898.15 3.41 74 170 2500 2562.56 3.38 194

433 2500 2892.12 3.41 74 172 2500 2567.17 3.38 194

430 2500 2889.95 3.41 74 174 2500 2574.46 3.38 194

380 2500 2837.48 3.41 71 174 2500 2573 3.38 194

380 2500 2838.53 3.41 71

524 2500 2987.6 3.38 69

525 2500 3004.29 3.38 69

531 2500 3006.65 3.38 69

Using formula (2), we will minimize the data of O1 and O2 for one and three parameters, see also Appendix D. Table 10 presents the results obtained for one parameter (i.e. volatility) minimization:

Table 10. Minimization for one parameter

Method O1: initial solution x = 0.5

x* d step NI absolute/relative error

AOE

+

IAOE

0.2928348 130.17481188 0.00001 20001 -8.31E-06 -0.000006%

0.292856 130.17494886 0.0001 10552 -1.45E-04 -0.000112%

0.29258 130.20802619 0.001 1054 -3.32E-02 -0.025515%

LM 0.292838912 130.17480358 - - 0.00E+00 0.000000%

TR 0.292838892 130.17480358 - - 0.00E+00 0.000000%

AOE

0.29284 130.17480419 0.00001 20001 -6.10E-07 0.000000%

0.2928 130.17555411 0.0001 12072 -7.51E-04 -0.000577%

0.293 130.18769589 0.001 1206 -1.29E-02 -0.009903%

Method O2: initial solution x = 0.5


AOE

+

IAOE

0.1380796 279.40903389 0.00001 20001 -7.50E-07 0.000000%

0.1380505 279.41132961 0.0001 11459 -2.30E-03 -0.000822%

0.1376179 279.96551909 0.001 1035 -5.56E-01 -0.198769%

LM 0.1380801 279.40903314 - - 0.00E+00 0.000000%

TR 0.1380801 279.40903314 - - 0.00E+00 0.000000%

AOE

0.13808 279.40903319 0.00001 20001 -5.00E-08 0.000000%

0.1381 279.41006166 0.0001 13619 -1.03E-03 -0.000368%

0.138 279.42576994 0.001 1361 -1.67E-02 -0.005990%

Both O1 and O2 offer decent results for the final solution x* and for the Euclidian distance d. We observe that, with a single exception, AOE alone yields better results than AOE with IAOE (using stepIAOE = stepAOE × 0.01). In case of minimization through Euclidian distance the difference between NI is not as large as in case of minimization of MFIS, see Table 6. When using stepIAOE = stepAOE × 0.1 and stepIAOE = stepAOE we also obtain surprisingly good results, see Appendix D.

So far, for one parameter minimization, AOE yields decent results, although with a large amount of time, as given by NI, see Table 10. The next step is to see if AOE may lead to decent results for a three parameters minimization. In case of one parameter minimization the results are in the range of precision step. AOE cannot use a differentiability of any function, either the Euclidian distance or any other function that models the data (when using an algorithm like backpropagation). AOE is designed for MFIS, but it may be applied to some other types of fuzzy inference system (e.g. Sugeno-Takagi type), and it works well for minimization and maximization. This is the reason why results for multiple minimization are far better achieved with algorithms designed to work with Euclidian distance. Even with such methods (i.e. LM and TR), we have no guarantee for optimum results.

Table 11 presents a comparison between AOE, LM and TR for multiple (volatility, skewness and kurtosis) non-linear minimizations of O1 and O2. Results from Table 11 give an indication of what AOE can do for multiple parameters minimization. Sometimes, even for LM (in case of O1) or TR (in case of O2) is difficult to yield a decent solution. Although values of final vector solution x* are not the same for AOE with IAOE comparing to TR or LM, they sometimes yield a good and very good minimized Euclidian distance d.

The goal of comparing AOE with TR and LM is to prove that, through a heuristic approach, it is consistent with its results. For minimization AOE depends on the initial solution, but so does LM and so does TR when it comes to bounds of the final solution. AOE is not designed for minimization using Euclidian distance, but it has the ability of finding decent solutions, especially for one parameter minimization. Without an alternative for minimization or maximization of an output of MFIS,

we have only verified AOE in the context of a problem for which AOE is not designed. However, this also proves some sort of consistency and accuracy of AOE.

In this section we have compared AOE and AOE with IAOE to non-linear optimization least-square methods and we have observed that for one parameter minimization the results of AOE (with or without IAOE) are very good, while for three parameters minimization they occasionally yield decent solutions.

Table 11. Three parameters non-linear minimization

Method O1: initial solution x = (0.5; -1; 1)


AOE

+

IAOE

0.17 -8.29 6.63 122.9855 10-5 20001 -2.01E+00 -1.6332%

0.18 -7.64 1.37 123.5460 10-4 11768 -2.57E+00 -2.0795%

0.18 -7.85 2.77 123.3385 10-3 1227 -2.36E+00 -1.9147%

LM NaN NaN NaN NaN - - NaN NaN

TR 0.98 -1.34 -9.71 120.9769 - - 0.00E+00 0.0000%

AOE

0.14 -2.52 1.00 3611.7008 10-5 20001 -3.49E+03 -96.6504%

0.14 -2.52 1.00 3611.7008 10-4 20001 -3.49E+03 -96.6504%

0.19 -7.35 -0.29 123.8450 10-3 9230 -2.87E+00 -2.3159%

Method O2: initial solution x = (0.5; -20; 1)


AOE

+

IAOE

0.04 -27.60 -2.32 0.4821 10-5 20001 -1.90E-01 -39.5072%

0.04 -25.97 -5.77 0.3539 10-4 11040 -6.22E-02 -17.5796%

0.04 -15.18 -23.63 0.5588 10-3 1680 -2.67E-01 -47.8062%

LM 0.04 -22.54 -11.93 0.2917 - - 0.00E+00 0.0000%

TR 0.19 15.38 -13.99 7.9592 - - -7.67E+00 -96.3352%

AOE

0.50 -20.00 0.81 12837.0470 10-5 20001 -1.28E+04 -99.9977%

0.45 -20.00 -0.95 10270.9820 10-4 20001 -1.03E+04 -99.9972%

0.05 -21.37 -3.72 77.4435 10-3 20001 -7.72E+01 -99.6234%

CONCLUSIONS This paper has presented a direct search algorithm (i.e. AOE) which finds the optimum output in a fuzzy inference system (e.g. MFIS). We have introduced a model of E-Democracy (i.e. NME) that is based on an MFIS and we have applied AOE to find its optimum outputs. We have also provided other algorithms for: generating the positive antecedents and constraints of an MFIS (i.e. AGAC), finding an initial solution for AOE (i.e. AIS), searching for boundaries of solutions (i.e. AIB), and accelerating the search for solutions (IAOE). We have compared AOE to differential least-square methods of optimization and we have observed that AOE may yield decent solutions on some occasions, especially for one parameter optimization.

AOE depends on some variables: initial solution, precision and number of iterations. Results are not strongly affected by these variables in case of fuzzy optimization, while for least-square minimization the variables may be decisive. Nevertheless, our field of interest is non-differentiable optimization, and AOE and its supportive components find a global optimum solution. This optimum solution may occur in an unpredictable range, and we have proved that in an MFIS there may be an infinity of solutions on a certain interval (using AIB). When speeding up the search (using IAOE) the number of iterations substantially decrease, but on some occasions we may obtain a poorer result than searching with smaller steps. The precision is important for both accelerated and simple search, but the improvements of the objective function lie in the range of that precision, which makes AOE (with or without IAOE) reliable.

Further researches on direct search methods for fuzzy optimization may try to better adapt the step that modifies the values of intermediary solution vector. We identify two approaches for improvements: statistics and predictions on objective function curvature, and random sampling of intermediary vector solutions.

REFERENCES [1] C. A. Floudas and P. M. Pardalos, Encyclopedia of Optimization, 2nd ed. New York: Springer, 2009. [2] T. G. Kolda, R. M. Lewis, and V. Torczon, "Optimization by Direct Search: New Perspectives on Some Classical and

Modern Methods," SIAM Review, vol. 45, no. 3, pp. 385–482, August 2003. [3] Robert Hooke and T.A. Jeeves, ""Direct Search'' Solution of Numerical and Statistical Problems," Journal of the

Association for Computing Machinery, vol. 8, no. 2, pp. 212-229 , April 1961. [4] Robert Michael Lewis, Virginia Torczon, and Michael W. Trosset, "Direct search methods: then and now," Journal of

Computational and Applied Mathematics, vol. 124, pp. 191-207, 2000. [5] E.H. Mamdani and S. Assilian, "An experiment in linguistic synthesis with a fuzzy logic controller," International

Journal of Man-Machine Studies, vol. 7, no. 1, pp. 1-13, 1975. [6] Ovidiu Turcoane, "Defining E-Democracy’s Strength Using Fuzzy Logic Rules," in Proceedings of the Eleventh

International Conference on Informatics in Economy Education, Research & Business Technologies, Bucharest, 2012, pp. 544-548.

[7] Robert Fullér, Fuzzy Reasoning and Fuzzy Optimization. Turku, Finland: Akademi University, 1998. [8] Andreas Maier, eDemocracy & eGovernment. Stages of a Democratic Knowledge Society. Berlin, Germany: Springer,

2012. [9] UNESCO, Towards Knowledge Societies. Paris, France: UNESCO Publishing, 2005.

[10] Robert Axelrod, The Evolution Of Cooperation. New York: Basic Books, 1984. [11] Jean-Jacques Rousseau, The Social Contract Or Principles Of Political Right. Whitefish, USA: Kessinger Publishing,

2004. [12] John Locke, Second Treatise Of Government. Indianapolis, USA: Hackett Publishing, 1980. [13] Charles-Louis de Secondat Baron de La Brède et de Montesquieu, The Spirit of Laws. Kitchener, Canada: Batoche

Books, 2001. [14] John Rawls, Political Liberalism. New York, USA: Columbia University Press, 1996. [15] Matlab. (2014, Feb.) MathWorks. [Online]. http://www.mathworks.com/help/fuzzy/index.html [16] Lotfi Askar Zadeh, "Fuzzy sets," Information and Control, vol. 8, no. 3, pp. 338-353, June 1965. [17] Donald W. Marquardt, "An Algorithm for Least-Squares Estimation of Nonlinear Parameters," SIAM Journal on

Applied Mathematics, vol. 11, no. 2, pp. 431–441, 1963. [18] Thomas F. Coleman and Yuying Li, "On the convergence of interior-reflective Newton methods for nonlinear

minimization subject to bounds," Mathematical Programming, vol. 67, no. 1-3, pp. 189-224, October 1994. [19] Ovidiu Turcoane, "Option Price Estimations and Speculative Trading In Knowledge Society," Informatica Economica,

vol. 16, no. 4, pp. 131-141, 2012. [20] Fischer Black and Myron Scholes, "The pricing of options and corporate liabilities," Journal of Political Economy, vol.

81, no. 3, pp. 637-654, May-June 1973. [21] Bogdan Negrea, Bertrand Maillet, and Emmanuel Jurczenko, "Skewness and Kurtosis Implied by Option Prices: A

Second Comment ," Financial Markets Group. School of Economics and Political Science, London, Discussion paper 419, 2002.

Appendix A1. http://turcoane.com/ijct/AOE-pseudocode.pdf A2. http://turcoane.com/ijct/AOE_IAOE.txt

B1. http://turcoane.com/ijct/AGAC-pseudocode.pdf B2. http://turcoane.com/ijct/AIS-pseudocode.pdf B3. http://turcoane.com/ijct/AIB.txt

C1. http://turcoane.com/ijct/IAOE-pseudocode.pdf C2. http://turcoane.com/ijct/IAOE.txt

D. http://turcoane.com/ijct/Comparing-AOE-with-other-minimization-methods.pdf

http://www.mathworks.com/help/fuzzy/index.html

http://turcoane.com/ijct/AOE-pseudocode.pdf

http://turcoane.com/ijct/AOE_IAOE.txt

http://turcoane.com/ijct/AGAC-pseudocode.pdf

http://turcoane.com/ijct/AIS-pseudocode.pdf

http://turcoane.com/ijct/AIB.txt

http://turcoane.com/ijct/IAOE-pseudocode.pdf

http://turcoane.com/ijct/IAOE.txt

http://turcoane.com/ijct/Comparing-AOE-with-other-minimization-methods.pdf

The Oddity of 2012 Romanian Parliamentarian Elections. A Case Study and a Proposed Voting Algorithm

Abstract: Romania's 2012 national elections have brought the attention and indignation of both

scholars and laymen especially from the perspective of total number of representatives. While in previous researches the over-exceeding number of Romanian parliament seats was explained on smaller scale, at district level, we have a national approach in this paper. The article explains this behaviour through empirical research based on computational simulation of the Romanian voting system. The author points out that the majoritarian vote in uninominal colleges mixed with d'Hondt algorithm to provide a quasi-proportional representation in parliament might lead to situations even worse than in 2012. A new voting algorithm, with several analyzed variations and important contribution on candidates’ classification and non-discrimination of independents, is also provided.

Keywords: computational simulations, legislative elections, d'Hondt method, voting system.

1. Introduction

The December 9th, 2012 national elections in Romania propelled 588 parliamentarians in two legislative bodies, while the total initially allocated places had been 470 for both Chambers, which represents an increase of 25.11%. If we exclude 18 places constitutionally given for minorities that cannot succeed to send their representatives directly to parliament, Chamber of Deputies or 'Camera Deputaţilor' (CD), i.e. the inferior Chamber of Romanian Parliament, is supposed to have 315 members. The second and superior Chamber, called Senate or 'Senat' (SN), is given 137 initially places. The results of the 2012 Romanian electoral system led to 394 members for CD and 176 members for SN, which represent increases of 25.08% for the former and 28.47% for the latter.

This relative deviation of a quarter from normality is probably symptomatic for Romanian young democracy, but previous experience of its own or of countries that share a similar electoral system would not anticipate such relativity. Taking into account only the direct votes for a candidate in 2009 legislative elections in Germany, the number of 'overhang seats' in Bundestag were 24 (with eight more than in 2005) for 298 initial places (Parline Database 2009). This less than 10% increase for direct places in Germany means actually half of it when it comes to a total number of parliamentarians, which increased from 598 up to 622 in 2009. This is because German electoral system is a mix of proportional and relative majoritarian vote, and the mix preserves a fair deviation from initial total number of representatives. Romania did try to adopt the German electoral system, but, in 2007, the directly elected president successfully contested it at the Romanian Constitutional Court (Gândul 2007).

The 2012 Romanian electoral system was not a premiere for this country as it is similar with that of 2008, supporting a few changes, but different from that of 1990-2004. Due to the large number of 2012-2016 legislature parliamentarians, situation very new comparing to that of 2008-2012, the system of voting will probably face a new design in 2016. Studies on 2008 Romanian elections at district level (Marian and King 2010) anticipated only theoretically the supplementation of seats that would occur in next elections. The author of this paper, despite the negative impact of these too often changes of electoral system might have on Romania's democracy and rule of law, also believes that a new algorithm for allocating seats in both Chambers is needed. If we credit justice as the main pillar of democratic societies like ancient (Aristotle 1999) or modern (Mill 2011, Tocqueville 2002) scholars did, we must improve democracy through justice and rule of law. Still, this unpredictability on Romanian legislation proves some sort of inconsistency of its young democracy, even if we regard contemporary justice as a result of inclusion, participation and deliberation (Sen 2009) and less as subject of a firmly righteous contract inspired by divinity as ultimate solution (Montesquieu 2001, Rousseau 2004) or the more human 'fairness' (Rawls 1996). The thin or thick frontier that separates a deliberative approach from a 'contractualist' one, although a very important matter, is not subject of this research, and even if the author believes in the former that does not exclude at all the latter. Hence, a sort of stability is needed, especially when ruling or

dominant parties seem to take advantage of their position in young democracies (J. M. Colomer 2007). More, recent studies on defining and measuring the rule of law (Skaaning 2010) prove that relative stability of laws through time is an important principle for most researchers. Moreover, what is the most important institution of representative democracy if not free elections? 'Free elections' means more than the facilitation of an act of voting and rather a substantial offer from the political system that should give citizens real opportunities to seize. Yet, the voting system is extremely important as it may distort in some consistent way the people will (Goodwin-Gill 2006).

The goals of this paper are the following: to briefly discuss electoral systems and the 2012 Romanian one in Section 2; to develop some analysis based on results of the Romanian legislative elections in 2012 using statistics and computational simulation in Section 3; to propose a voting algorithm that better fits Romanian democratic society in Section 4 and to extract important conclusions in final Section 5.

2. Classification of electoral systems and the Romanian electoral system There are 12 main types of electoral systems identified by the late decade researches, and nine

of them are grouped in three broad families, while the other three do not belong to any particular group (Reynolds, Reilly and Ellis 2008):

• plurality/majority, which normally use single-member districts: First Past The Post (FPTP), Block Vote (BV), Party Block Vote (PBV), Alternative Vote (AV), and the Two-Round System (TRS)

FPTP is a single-member district system where relative majority (i.e. largest number of votes) directly elects a candidate (member of a party or independent). BV uses multi-member district, voters have as many options as candidates (choosing one, a few or all) and the winner obtains the largest number of votes. PBV is similar to BV, only for parties and not for candidates. AV uses single-member districts with preferential system where voters mark candidates with numbers. If no candidate obtains an absolute majority (50% + 1 votes) of first-preference, several virtual AV rounds will eliminate the last candidates while their votes are allocated to their second choice preference in that round. TRS is either a majority or a majority-plurality system where a second round is taken into consideration when no candidate obtains absolute majority on first round. In the first case only two top candidates reach the second round while, in the second case, all candidates that passes a given threshold go to second round and the winner may be elected without absolute majority.

• proportional representation (PR): Party Lists (PL) and Single Transferable Vote (STV); they are both multi-member district systems

PL is a system where candidates may receive voters' preferences on open party lists while votes can be given to parties only on closed lists. Seats are awarded in both cases based on national share of votes. STV is a preferential system where candidates are ranked by voters and are directly elected if they surpass a given quota (i.e. an election threshold given by a mathematical formula). Several virtual rounds are taken into consideration in order to complete all seats by transferring votes from eliminated (i.e. worst positioned) candidates and redistributing over quota votes from successful candidates.

• mixed: Mixed Member Proportional (MMP) and Parallel Systems (PS) MMP uses two different systems: plurality/majority in first round and PL in second virtual

round in order to compensate disproportionate shares given by the former. PS also uses two different systems, but without connection between seats allocated in any of these systems.

• others: Single Non-Transferable Vote (SNTV), Limited Vote (LV) and Borda Count (BC); they are situated somewhere between PR and mixed systems

Unlike FPTP, SNTV is a multi-member system where votes are given to one candidate that is part of a list of candidates that run for more than one seat and winners are elected by higher numbers of votes. LV is also a multi-member district system where the winner is elected as in SNTV, only that voters may choose to elect one or a few candidates, but less then allocated seats for the district. BC sums preferences over candidates by given values, in a single- or multi-member district, and the winners are elected by highest score.

Romanian legislation that sanctioned the national elections of 2012 (Parliament 2012) has its own saga, subject of several political and constitutional disputes. Hence, the outcome of these struggles deserved to be crowned with the election results that increased the number of parliamentarians without even assuring a fair proportionality. The Romanian system of voting that brought up these results is similar to an MMP system, where the PR seats compensate the disproportionate share given by the district seat results obtained with a FPTP subject to the constraint of absolute majority. Thus, in a unique round, a voter choose only one candidate in a college (i.e. uninominal candidature) and if a candidate obtains more than 50% of valid votes in their college this candidate is considered automatically elected in CD or SN. Then, in a virtual second round, the PR (virtually extracted from cumulating votes of uninominal candidatures of each party in all colleges and using d'Hondt algorithm) should award the share of each party at national level compensating for the seats deserved by proportionality but not directly obtained in colleges. The proportional award is given at district level separately for each of CD and SN, and only to parties that surpass the threshold of 5% at national level (for a coalition/alliance is: 8% for two parties, 9% for three parties and 10% for more than three parties) or win six constituency seats for CD and, respectively, three seats for SN. We refer in this paper to 'constituency seat' or 'closed college' as a place directly gained by a candidate in a college (i.e. they obtained more than 50% of votes in their college).

It is worth mentioning that there are 43 electoral districts in Romania, each of them having at least four colleges for CD and two colleges for SN. Other than 42nd district (Bucharest, the capital city with 28 colleges for CD and 12 colleges for SN), the maximum number of colleges in one district is twelve for CD and five for SN. The 43rd district is not on Romanian territory and it is spread all over the world with four colleges for CD and two colleges for SN.

The legislation states clearly that colleges must respect a level of standard representation of 70.000 inhabitants for CD and, respectively, 160.000 for SN (Parliament 2012). Using an emergency ordinance (Government 2008), Romanian government interfered (as usually) in electoral law sanctioned by parliament and stipulated a 30% maximum difference between the number of inhabitants of any college, but only 'in a regular manner'. This ambiguous syntagma theoretically and practically allowed legislative malapportionment (i.e. unfairly apportioning of representatives to a legislative body) which raises serious questions if Romania intends to develop itself as a solid democracy. More, Romania did not face a substantial malapportionment in the 1990s (Samuels and Snyder 2001) but it now abides a legislation that withstands it, especially when it is promulgated by an emergency ordinance of the government and not by parliament, which may be seen as a sideslip from the rule of law too. Malapportionment is a feature of South American democracies and while it helps the transition from pre-democracy to democracy, it preserves the political and financial control of pre-democratic elites in the new societies (Bruhn, Gallego and Onorato 2010). But even if Europe has not been yet terribly affected by malapportionment (Samuels and Snyder 2001) new studies show that Germany uses it as a tool for legislative and financial bargaining and over-representation tends to increase in favoured regions (Pitlik, Schneider and Strotmann 2005). Malapportionment is a feature to be avoided if we believe in 'one person, one vote' and, while legislation and political bargaining may not do it, a system of vote may offer a solution (see Section 4 below).

3. Preliminaries and computational simulation on Romania 2012 legislative elections Two parties, one alliance and one coalition succeeded to pass the threshold of representation in

2012 legislative elections; they all pass the proportional threshold (i.e. from 5% for one party to 10% for a coalition of four parties), but only two of them also passes the constituency seats threshold. They are, in alphabetically order: 'Alianţa România Dreaptă' (ARD) an alliance of three parties, 'Partidul Poporului - Dan Diaconescu' (PPDD) a party, 'Uniunea Democrată a Maghiarilor din România' (UDMR) a party of Magyar minority and 'Uniunea Social Liberală' (USL) a coalition of four parties. From now on, to simplify the notation, we will use only the term of party for either party, alliance and/or coalition.

Data used in this research is provided by Central Electoral Bureau (BEC 2012).

Table 1 shows the initial percents of the votes received at national level by each party in 2012 legislative elections:

Table 1. All parties percents in 2012 legislative elections Chamber ARD PPDD UDMR USL Other Total

CD 16.50% 13.99% 5.13% 58.63% 5.75% 100% SN 16.70% 14.65% 5.23% 60.10% 3.32% 100%

The four qualified parties (i.e. that passes the threshold) obtained most of votes, especially for SN where the 'other' parties did not registered as many candidates as for CD. It is worth mentioning that only one small party (an extremist party) succeeded in passing the psychological 1% threshold in either competition for CD or SN at national level. Some candidates, either independents or belonging to small parties obtained a few percents in their colleges, but no more than 5%. It seems that there is no peril that Romanian parliament will be highly divided and there is no fear, at a first glimpse, that wasted votes (i.e. votes that are not counted for seats allocation) will raise serious questions about representation. The 5% threshold does discriminate the small or extremist parties in Romania and this would be easily achieved even with a 2% threshold.

Table 2 presents the results of each qualified party after wasted votes are eliminated, and these are the numbers that we shall take into consideration when discussing the proportionality of final seats that were directly taken or awarded for parliament:

Table 2. Percents of the four qualified parties after elimination of wasted votes Chamber ARD PPDD UDMR USL Total

CD 17.51% 14.84% 5.45% 62.20% 100% SN 17.28% 15.15% 5.42% 62.15% 100%

The 2008 legislative elections did not face the problem of unpredictable number of final seats, although it was highly criticized for two major aspects. Firstly, a party won more legislative seats than the other did with fewer votes. Secondly, candidates that did not obtain the absolute majority but were positioned in the first place in their colleges were not awarded with a seat in parliament, but candidates on second or third position were (Porumbăcean 2011). The latter problem still exists after 2012 elections, but the new one, the increased number of parliamentarians, was not an issue in 2008 because the distribution of votes for qualified parties was different (we will give a proof later).

Another important issue to discuss is the number of constituency seats won by each party and this illustrates the peculiar situation of 2012 legislative elections:

Table 3. Constituency seats per party expressed as absolute and relative to initially allocated seats values Chamber ARD PPDD UDMR USL Total Initial

CD 2/0.63% 0/0% 12/3.81% 265/84.13% 279/88.57% 315/100% SN 0/0.00% 0/0.00% 6/4.38% 117/85.40% 123/89.70% 137/100%

The victory of USL is over-crushing when it comes to constituency seats and it won almost 85% of the initially allocated seats for both CD and SN (i.e. 279 out of 315 seats for CD and, respectively, 123 out of 137 seats for SN). Almost 90% of the seats were taken directly by USL with some help from UDMR and insignificant from ARD. The latter actually took two seats in Diaspora's 43rd district that left only UDMR as a party that, besides USL, succeeded in directly winning their seats in parliament on Romanian territory. This is normal for UDMR because is mostly a regional party and their constituency seats (double than the threshold of 6 seats for CD and 3 seats for SN) prove that there were no danger that it might not enter the parliament, despite its low proportional share at national level (see Table 1).

Table 4. Final seats for each party: constituency and awarded seats in absolute and relative values Chamber ARD PPDD UDMR USL Total

CD 56/14.21% 47/11.93% 18/4.57% 273/69.29% 394/100% SN 24/13.64% 21/11.93% 9/5.11% 122/69.32% 176/100%

Given the discrepancy between the national proportional share of each party from Table 2 and the constituency seats from Table 3, the virtual second round, based on d'Hondt algorithm, was

meant to award seats for all the four parties so that to reduce the disproportion. Table 4 illustrates how this virtual second round managed to award the seats in parliament.

Table 5 illustrates the differences between national proportional share of votes of each party and their proportional share of allocated seats in parliament (i.e. the differences given by data from Table 2 and data from Table 4):

Table 5. Differences between national proportional share of votes and finally proportional share of seats Chamber ARD PPDD UDMR USL Total

CD -3.30% -2.91% -0.88% 7.09% 0.00% SN -3.64% -3.22% -0.30% 7.17% 0.00%

The numbers of Table 5 represent percentage points and not a growth rate of each of the party final seats in parliament. Table 6 presents the actual loss or gain of each party after the virtual second round:

Table 6. Rates of growth for each party from first round to second round Chamber ARD PPDD UDMR USL

CD -18.84% -19.63% -16.17% 11.41% SN -21.08% -21.26% -5.60% 11.53%

The proportions of Table 6 represent the loss or gain for each party comparing with PR. D'Hondt algorithm proves once again (Reynolds, Reilly and Ellis 2008) that it favours big parties in quite a substantial way and, in addition, the loss of disadvantaged parties is even more substantial as a relative figure.

Before we conclude the presentation of real facts of 2012 legislative elections and moving to computational simulations, we must discuss the political importance of figures from Table 4, Table 5 and Table 6. The final results which bring almost 70% of seats to USL is, from a PR point of view, better than the almost 85% given by constituency seats of the first round. Nevertheless, from the same point of view, if we take into consideration the rounded 62% share of national votes this might be a terrible loss for Romanian democratic state subject to the rule of law. The greatest inner danger of democracy is tyranny of majority, and this is a real concern from antiquity (Aristotle 1999) to modern era (Tocqueville 2002, Mill 2011) and not mentioning contemporary times (Rawls 1996, Sen 2009). The 70% of USL allows this party to change the Romanian constitution without validating its decision through a referendum, as the minimum required is more than 2/3 of the representatives easily achievable given the iron law of party organization (Michels 1915). While it may be correct from a procedural justice's point of view, the author is not convinced that it is democratic. The rule of law is respected, no doubt, but justice is more than procedure, leaving enough room for deliberation and inclusion in democracy (Sen 2009). More, the 70% of USL are given by some calculations and not by citizen's vote. We have already discussed the problem of malapportionment (see Section 2) and we have also presented the real percentage of people's will, which consecutively increased from around 60% (see Table 1) to 62% (see Table 2) and finally to nearly 70% (see Table 4). Although is not the main subject of this paper and the author admits that it is a vast domain which should be treated separately, it is worth pointing out that this final percent of USL leaves practically no room for real deliberations in changing the primordial law of the state subject of the rule of law. Moreover, this is a consequence of the results of the electoral system rather than people's choice.

We will presently discuss, based on computational simulations, some virtual results that might occur using the system of voting of 2008 and 2012. The Matlab code source that describes the steps needed to fulfil the tasks of six simulations is provided (Appendix A), along with some instructions for using the M files for one's own simulations and verifications. All the computational simulation are based on the real figures of 2012 legislative elections and the raw data and processed data are also provided (Appendix B).

Given the 41.76% participation of citizens to vote, all simulations are in a range that allows increasing or decreasing the number of voters in some or in all colleges. All of the simulations are mathematically possible, although some under a small probability. However, the point is to present some peculiar situations that might appear using existing Romanian electoral system. Moreover, let

us not forget that the elections of 2008 did not anticipate the results of 2012 and this may be a reason to be always prepared for the worst.

Let us assign an index, in alphabetically order, to each of the party: ARD - 1, PPDD - 2, UDMR - 3 and USL - 4 and let us take into consideration for CD only the number of winning seats obtained through voting, without the 18 seats constitutionally and separately allocated to minorities.

Simulation I Let us assume that each party, excepting UDMR, would close the remaining colleges, others

than those from Table 3. We exclude UDMR because is mostly a regional party and the probability of closing all the other colleges are infinitesimal, if not zero. In order to succeed in this operation we equal the votes of each party taken into consideration with the total votes of all the other parties and we add 10 votes, too. Thus, we obtain a fragile but clear absolute majority for each of the ARD, PPDD and USL in the remaining colleges, not closed in reality.

Table 7. Final seats after closing all colleges Chamber Type Index ARD PPDD UDMR USL Total Growth

CD closed remaining colleges

1 76 45 15 268 404 2.54% 2 52 73 15 268 408 3.55% 4 56 46 17 301 420 6.60%

SN 1 31 20 6 120 177 0.57% 2 24 31 6 118 179 1.70% 4 23 21 9 132 185 5.11%

We observe that closing all colleges will increase the total number of parliamentarians in all three cases for both CD and SN. More, if an over-dominant party closes all remaining colleges the total number of parliamentarians will increase significantly; USL increases the total number of parliamentarians with 6.60% for CD and 5.11% for SN, comparing with the final number of seats given by electoral process (i.e. 394 seats for CD and 137 seats for SN).

Simulation II Let us assume that in all colleges the number of voters is multiplied by some factor for all non-

dominant parties (i.e. ARD, PPDD and UDMR), thus excluding USL. Table 8. Multiplying the number of voters in all colleges for ARD, PPDD and UDMR

Chamber Type Index ARD PPDD UDMR USL Total Growth

CD x 0.8 1,2,3 48 40 16 283 387 -1.78% x 1.2 1,2,3 62 53 19 254 388 -1.52% x 1.5 1,2,3 70 59 21 213 363 -7.87%

SN x 0.8 1,2,3 20 18 7 123 168 -4.55% x 1.2 1,2,3 27 23 9 119 178 1.14% x 1.5 1,2,3 31 26 11 103 171 -2.84%

We observe in Table 8 that an increase or decrease with 20% for the numbers of voters for non-dominant parties (i.e. multiplied by 0.8 and 1.2) gives for CD almost the same decrease for total number of parliamentarians. It is not the same for SN, and this is because the number of votes is important, but so is the distribution of votes in colleges. We remind that the distribution of votes for CD and SN is different, see also Table 2 and the discussion about malapportionment in Section 2. On the other hand, by significantly increasing the number of votes (i.e. with 50%) for non-dominant parties the total number of seats decreases, especially for CD and not so substantially for SN. Once again, the difference between distribution of voters for CD and SN is important and this distribution is given by votes of the four qualified parties and by wasted votes, which are not as numerous for SN given the reduced number of candidates from the parties that did not pass the threshold.

There is no linear correlation between the factor of multiplication of votes of all non-dominant parties and the decrease of total number of parliamentarians. However, increasing or decreasing in block the votes of non-dominant parties lead only to decreasing of total seats comparing to real numbers of seats for both CD and SN, which means that the share of each party is also important for the final number of parliamentarians.

Simulation III Let us assume that there is only one party that win all constituency seats by using the same

method as in Simulation I, not counting UDMR once again (for the same reason as in Simulation I). We equal the number of votes of each of the ARD, PPDD and USL with the votes of the other three and add 10 votes to obtain a fragile absolute majority in all colleges that are not already closed by the respective party. For colleges that are already closed by a party, we keep the same scores of the votes.

It is worth mentioning that UDMR will not enter the parliament in this case, either by passing the 5% threshold or by winning the minimum constituency seats (i.e. 6 for CD and 3 for SN). Let us take a new threshold of 3% only for this simulation, so that all four parties are subject to the experiment.

Table 9. Closed colleges by one of the ARD, PPDD and USL Chamber Type Index ARD PPDD UDMR USL Total Growth

CD one winner

1 315 28 9 114 466 18.27% 2 31 315 10 111 467 18.53% 4 69 61 12 315 457 15.99%

SN 1 137 9 4 51 201 14.20% 2 12 137 4 49 202 14.77% 4 31 27 7 137 202 14.77%

The figures of Table 9 prove that winning all constituencies by one party increases the total number of parliamentarians for both CD and SN, but not in similar proportions. Still, the rate of growth is substantial in all cases, comparing with the real number of seats and more than substantial comparing to initially allocated number of seats (more than 45% for both CD and SN, i.e. from 315 to 460 seats for CD and from 137 to 200 seats for SN). The results of 2012 may be seen as a relief if we notice simulated outcomes from Table 9, which are worse than the real ones. This situation is unlikely because of UDMR that has its own fief, otherwise it would be quite probable with a favourable distribution in colleges of real votes of dominant party (with 62% of votes is easy to overtake the votes of all the other parties in all colleges with favourable partitions).

Simulation IV Let us assume that we multiply the participation of citizens to voting by keeping the same

distribution in colleges (this is possible as the participation was 41.76%). We expect to have the same numbers of total seats by proportionally increasing and decreasing the number of voters for all the four parties (we do not take wasted votes into account).

Table 10. Proportionally increasing and decreasing the number of voters in all colleges Chamber Type Index ARD PPDD UDMR USL Total Growth

CD

x 0.8 1,2,3,4 56 47 18 272 393 -0.25% x 1.2 1,2,3,4 56 47 18 273 394 0.00% x 1.5 1,2,3,4 56 47 18 274 395 0.25% x 1.8 1,2,3,4 56 47 18 275 396 0.51%

SN

x 0.8 1,2,3,4 24 21 9 122 176 0.00% x 1.2 1,2,3,4 24 21 9 122 176 0.00% x 1.5 1,2,3,4 24 21 9 122 176 0.00% x 1.8 1,2,3,4 24 21 9 122 176 0.00%

We observe in Table 10 that proportionally increasing or decreasing the number of voters will practically maintain the same results. Due to different distribution of votes in colleges, we only have insignificantly changes in case of CD for both decreasing and increasing of the number of voters. The figures of SN remain the same and it is not a surprise, as the vote was more compact with less wasted votes.

Simulation V Let us verify the impact that one district can have on the total number of seats. We choose Cluj,

the 13th electoral district, where there are only three colleges closed for CD and one for SN. With a total number of ten colleges for CD and four for SN, it remains seven open colleges (i.e. that are not closed, the seat was not directly gained) for CD and, respectively, three open colleges for SN.

This is a district with most open colleges and we observe in Table 3 that there are only 36 open colleges left for CD and 14 left for SN from 315 colleges for CD and, respectively, 137 for SN. This puts the 13th electoral district in a position highly above all the other 42 districts from the perspective of open colleges, for both CD and SN. The reason behind this particularity is the fact that ARD, PPDD and UDMR share almost the same number of voters with USL (i.e. 101.765 vs. 101.200).

Table 11. Multiplying votes in the 13th college Chamber Type Index ARD PPDD UDMR USL Total Growth

CD

13: x 5 1 59 46 18 270 393 -0.25% 13: x 15 2 54 52 18 270 394 0.00% 13: x 10 3 55 46 23 270 394 0.00% 13: x 1.5 4 56 47 18 276 397 0.76%

SN

13: x 4 1 26 21 9 121 177 0.57% 13: x 10 2 23 23 8 121 175 -0.57% 13: x 7 3 23 21 11 121 176 0.00% 13: x 1.4 4 24 21 9 124 178 1.14%

Using the multiplying coefficients from Table 11, PPDD closes four colleges and the other three parties close six colleges out of seven for CD, while PPDD closes only one college and the other three parties close out all of the three remaining colleges for SN. Yet, the overall impact at national level is not significant, only but for USL. There is compensation at national level for the total number of seats if ARD, PPDD and UDMR win more colleges in one district than in reality. It is not the same for USL that, as dominant party and by closing more colleges, increases through proportional awarding the number of parliamentarians.

Simulation VI Let us change the number of votes for more than one party at the same time, by keeping the

same distribution in colleges in order to see how this affects the total number of seats. Table 12. Multiplying the votes of more than one party

Chamber Type Index ARD PPDD UDMR USL Total Phase Growth

CD

2 parties 1x1.8; 4x0.7

101/16 50/0 21/13 155/91 327 final -17.01% 30.89% 15.29% 6.42% 47.40% 1 final 33.06% 15.57% 5.72% 45.66% 1 initial

3 parties 1x1.4; 2x1.4; 4x0.5


4 parties 1x1.4;2x1.4; 3x0.6;4x0.5


SN

2 parties 1x1.8; 4x0.7

46/7 20/0 8/7 74/49 148 final 8.03% 31.08% 13.51% 5.41% 50.00% 1 final

32.68% 15.92% 5.69% 45.71% 1 initial

3 parties 1x1.4; 2x1.4; 4x0.5

44/6 36/2 7/7 53/6 140 final 2.19% 31.43% 25.71% 5.00% 37.86% 1 final 29.54% 25.90% 6.61% 37.94% 1 initial

4 parties 1x1.4;2x1.4; 3x0.6;4x0.5

43/6 42/4 7/4 45/0 137 final 0.00% 31.39% 30.66% 5.11% 32.85% 1 final 32.17% 30.78% 5.50% 31.56% 1 initial

Table 12 presents the national share for all parties after multiplying votes in all colleges for some of the parties, with both first round (i.e. initial phase) and second virtual round (i.e. final phase), and also shows the number of total seats and constituency seats for each party (i.e. 101/16 for ARD in the first simulation).

Let us discuss the number of total seats for CD in case of simulations with two and three parties that have their votes multiplied. The method that allocates the seats for parties (Appendix A) does

not take into account the procedure of distributing the places in parliament when two or more candidates share the same coefficient obtained with d'Hondt algorithm. The legislation states that, in this case, the number of votes is the second criterion and the position of candidates in college is the third criterion (Parliament 2012). This is the reason the total number of seats is 314 for CD in simulations with two and three parties in Table 12. Still, the decrease of total number of seats (i.e. -20.05%) is calculated for 315 virtual parliamentarians from the initially allocated number of 394.

Another conclusion that can be extracted from Table 12 is that the total number of seats decreases when the shares of parties’ votes are not so unequal. However, one may also observe that for similar initial shares the outcome for CD is very different from SN (i.e. a decrease of 17.01% for CD and an increase of 8.03% for SN) in case of simulation with two parties, which proves once again that the distribution of votes in colleges is very important.

Yet, the most intriguing part is given by the results of simulation with four parties for SN where USL has zero closed colleges and ARD has six, but the final number of seats is 45 and, respectively, 43. More, the initial national proportional share of USL increases from 31.56% to 32.85% while the share of ARD decreases from 32.17% to 31.39%. This is an important issue in young Romanian democracy because the party that receives the largest number of seats is awarded with the privilege of nominating the prime minister and this has already arisen as a major problem in 2008, when a party that had more votes obtained fewer seats in parliament. Table 12 also shows that there are situations when small parties are favoured and situations when large parties benefit from the second virtual round. The third party seems to be unfavourably affected by d'Hondt algorithm in most of the experiments, with a feeble exception in case of the simulation with three parties for CD.

Taken into account the afore mentioned discrepancies between the national share of votes and the seats for each party, the unpredictability of total number of parliamentarians and the consequences on politics and rule of law, the author asserts that a new system of voting must be implementing starting with next legislative elections in Romania.

4. A new voting algorithm (ANVA) ANVA is developed on legislative-constitutional and on inclusion-participation approaches.

Firstly, after several legislative free elections starting with 1990 the Romanian citizens expressed their will for uninominal candidature in a referendum in 2007, as the PR system does not make parties responsible (Porumbăcean 2011). Although the turnout was around 26%, the supporters of uninominal majoritarian system in two rounds were in a massive proportion of 81.36%. This gives, at least, a strong indication that voting on closed PL is not desirable anymore and uninominal approach is more appreciated by citizens. It is true that ANVA does not support a two rounds system, but only the uninominal system. On the other hand, it is worth mentioning that PL-PR system has notable supporters for its outcomes on consensual politics, although they differ from country to country (Lijphart 1999) and strong criticism has been brought to uninominal approach compared to PR on grounds of corruption (Charron 2010). Secondly, the Constitutional Court already rejected a German replica system (see Section 1) so that mixed elections on lists (50% of seats) and directly on uninominal colleges (the other 50%) are not an option. Although ANVA supports elections on lists, on one of its version, it is different from rejected German formula because it applies the same rule to all candidates, being in accordance with the Constitutional Court’s decision, see Section 1. Actually, the German system only prevents half of the supplementation of seats through party lists, while it supports the other half through uninominal lists. Thirdly, the author will try to prove that ANVA is suitable for Romanian democracy defending his choice on national and universal bases.

The most important issues of the 2008 and 2012 Romanian electoral system were discussed in Sections 2 and 3: the unpredictability of total number of parliamentarians, the problem of malapportionment reflected in erroneous representation and the optimum allocation of seats through PR given by national shares of parties.

ANVA takes into consideration PR as the unique form of fair inclusion and the vote for uninominal candidature as the solution to prevent control of parties over representatives. Parties are

not, in a deliberative and participative democracy of inclusion, ends themselves, but instruments of people's will. The real political life has proven the contrary (Michels 1915) and still proves that parties dominate the society by controlling the electoral system (J. M. Colomer 2005). Nevertheless, political parties are important components of democratic society, although questions on this aspect have lately arisen, and this is clearly stated in Romanian Constitution (Adunarea Constituantă 2003). Thus, on one hand, we have the uninominal candidature and on the other hand the proportional representation, so that we need to build a system that considers both, such as a better inclusion is accomplished through multipartyism (Sartori 2003) despite plurality approach when effectively voting.

ANVA proposes a single-round vote on uninominal colleges with PR at national level, such as votes are given to a unique candidate but the seats are allocated on national ground. From the beginning, the author states that the algorithm has different versions that must be taken into consideration, but the decision for one choice should be subject of deliberation. The aim of this article as a whole is not to provide the absolute electoral system or the perfect system, but to point out important aspects that should be accountable for a democracy of participation, deliberation and inclusion. This is the reason there are several versions of ANVA that only differ on small but important details. While we only provide here the steps of the algorithm, the discussion on choices and versions of ANVA and a mathematical and computational formalization are in Appendix C.

ANVA 1) Voting. This is the first and the unique voting round and we propose two options for it: ANVA 1.1) Voting for a unique candidate in a college ANVA 1.2) Voting for a unique candidate in a college and voting on separated PL for a party at

national level. The separated PL does not contain any candidate, but a list of parties. ANVA 2) First virtual round of calculating the seats allocated for each party that passes the

threshold (if it exists). We have two options to determine the seats of each party given by ANVA 1.1) and,

respectively, by ANVA 1.2) to calculating the national share of each qualified party: ANVA 2.1) Adding the votes of each candidate of a party in a college and dividing it at total

number of votes of all candidates at national level. ANVA 2.2) Extracting the national share of each party by adding PL votes of each party and

dividing them to the total number of PL votes. ANVA 3) Calculating the coefficient of each candidate (CC). CC is obtained individually by dividing the number of votes of a candidate to the total number

of electors (and not voters!) of the college (it will be presently explained why). At this point we must say that this is one of the major contribution of ANVA, while the

previous steps are somehow familiar to other electoral systems. ANVA 4) Allocating seats for parties using shares of seats and sorting candidates by CC. There are two options to allocate seats for parties: ANVA 4.1) The whole country is one district After sorting candidates by party, we group them in one national list (which finally contains as

many components as total number of seats), sort this national list by CC once again and verify if independent candidates have a higher CC than the CC of party candidates on eligible positions.

ANVA 4.2) Allocation of seats in each electoral district We may use national shares from ANVA 2) in districts or we rather calculate new shares for

each district and we determine the number of seats for each party in a district. We sort party candidates by CC in each district, we group them in sorted district lists (which

contain as many components as number of seats per district) and we verify if independent candidates have a higher CC than the CC of party candidates on eligible positions.

ANVA 5) Allocation of seats for independent candidates using ANVA 4.1) or ANVA 4.2) ANVA 5.1) Independent candidates with higher CC than members of eligible national list enter

the parliament, while the latter are eliminated.

ANVA 5.2) Independent candidates with higher CC than members of eligible district list enter the parliament, while the latter are eliminated.

ANVA proposes the original approach of this step in order to eliminate the discrimination between independent and party candidates.

ANVA 6) Second virtual round of calculating the seats allocated for each party that passes the election threshold.

The number of independent candidates that entered the parliament in ANVA 5) is deducted from the total number of seats allocated to the parliament. We repeat ANVA 4) by calculating the number of seats of each party with respect to shares from ANVA 2), to CC from ANVA 3) and to number of remaining seats from ANVA 5).

Table 13 presents some results of simulation using ANVA on legislative elections of 2012. Matlab source code is also provided for all simulations of this section in Appendix C.

Table 13. Simulation of ANVA on 2012 elections for CD. C-college, D-district, PV-potential voters Location Variable ARD PPDD UDMR USL Other Total

C=2, D=42, PV=103455

Votes 4134 849 72 11776 1020 17851 PR 23.16% 4.76% 0.40% 65.97% 5.71% 100.00% CC 10.90% 2.24% 0.19% 31.05% 2.69% 47.07%

C=19, D=42, PV=37924

Votes 5687 4185 95 24783 3120 37870 PR 15.02% 11.05% 0.25% 65.44% 8.24% 100.00% CC 5.50% 4.05% 0.09% 23.96% 3.02% 36.61%

C=6, D=36, PV=40791

Votes 2008 1331 70 25154 133 28696 PR 7.00% 4.64% 0.24% 87.66% 0.46% 100.00% CC 4.92% 3.26% 0.17% 61.67% 0.33% 70.35%

C=2, D=31, PV=61591

Votes 7266 3194 44 13694 1023 25221 PR 28.81% 12.66% 0.17% 54.30% 4.06% 100.00% CC 11.80% 5.19% 0.07% 22.23% 1.66% 40.95%

In Table 13, CC is also expressed as percentage and, actually, the sum of all CCs in one college represents the turnout in that college. The first two observations belong to the smallest and, respectively, to the largest colleges in Romania, ironically both in 42nd district. The disproportion between their number of potential voters is that high so that it cannot be judged as an unintentional sideslip from the state administration. Taking into consideration the potential voters of colleges 2 and 19, the former should have sent at least twice as many representatives as the latter had done. Still, even in our simulation illustrated in Table 13 the candidate of the dominant party (i.e. USL) from college 2 is on the list of potential parliamentarians, as the smallest CC belongs to the candidate of USL from college 2 in district 31, see last observation. The turnout in the latter college is higher than in the former, but the share of votes is also important and we may see that the highest (overall, actually) CC is given by outstanding scores on both PR and turnout, see third observation from Table 13.

The alternative offered in ANVA 4) for PR (but not for voting, on the contrary it must be stated) either endorses the idea of 'one country - one district' or makes concession to a multi-district choice. To support the former we bring into discussion the historical experience of Jewish people which has constantly been a community despite territorial problems and whose electoral system (Andersen and Yaish 2003) is now based on such an approach proposed by ANVA 4.1). Yet, the district allocation of seats presented in ANVA 4.2) is complicated as it must take into account the operation of rounding seats in agreement with national shares of parties, without wasting or conceding votes (due to decimals) to any party. Nevertheless, we determined in ANVA 4) a list of potential parliamentarians, members of parties. This list is a joint of party lists, each party having its own list of members ordered by their coefficient obtained in ANVA 3) and counting a number of seats allocated in ANVA 2), see also Appendix C for more details.

Table 14 presents three simulations using ANVA with distribution of seats for the four parties. The first and third of them use data processed in Table 12 in the experiments with 3 parties and, respectively, 2 parties.

Table 14. Simulations for CD using ANVA. Allocation of seats. UC-uninominal candidature (with proportional distribution at national level). UCPD-UC with proportional distribution at district level. UCPD2-UC with proportional

distribution at district level and rounding seats at national level Type

PR and seats PR and difference of seats from PR

Mean Std ARD PPDD UDMR USL ARD PPDD UDMR USL

PR 32.65% 30.19% 5.54% 31.62% 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% UC 103 95 17 100 0.05% -0.03% -0.14% 0.12% 0.09% 0.06%

UCPD 101 94 18 102 -0.59% -0.35% 0.17% 0.76% 0.47% 0.26% UCPD2 102 95 19 99 -0.27% -0.03% 0.49% -0.20% 0.25% 0.19%

PR 17.51% 14.84% 5.45% 62.20% 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% UC 55 47 17 196 -0.05% 0.08% -0.05% 0.03% 0.05% 0.02%

UCPD 58 49 18 190 0.90% 0.71% 0.26% -1.88% 0.94% 0.68% UCPD2 56 47 19 193 0.27% 0.08% 0.58% -0.93% 0.46% 0.37%

PR 26.00% 22.04% 5.78% 46.18% 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% UC 82 69 18 146 0.03% -0.13% -0.07% 0.17% 0.10% 0.06%

UCPD 80 70 18 147 -0.61% 0.18% -0.07% 0.49% 0.34% 0.25% UCPD2 82 69 20 144 0.03% -0.13% 0.57% -0.46% 0.30% 0.26% The second simulation from Table 14 is, practically, the CD distribution of votes in 2012

legislative elections (see also Table 2). For all three simulations of Table 14, UC is actually the distribution of seats for PR (given by votes at national level), UCPD distributes the seats by proportional shares of votes in district. More, UCPD2 acts as UCPD but counts all decimals from rounding shares into seats and redistribute them at national level (it is not important how; conveniently it would be by sorted CCs). We observe that UC gives optimal results from a proportionality point of view judging by mean (calculated for absolute values) and standard deviation in Table 14, while UCPD and UCPD2 are not precise as the first. Yet, UCDP2 has better outcomes than UCPD, because it takes into consideration a different and more suitable approach for rounding seats from proportional shares. This may be important and if we see the first simulation of Table 14, we observe that UCPD changes the winner of the election, a sensible matter (see discussion in Section 2).

The admittance of independent candidates in parliament is a problem itself, as it may lead to a fragmentation of parliament, issue avoided for parties by imposition of an (inferior) election threshold. Still, the vote is on uninominal candidature because citizens' preference is for individuals and not for organizations. The 2008 and 2012 electoral system is discriminative when it comes to independent candidates and it clearly favours party candidates. An independent candidate must obtain an absolute majority in a college to entering the parliament, while in a second round (which is not available for independents) a party candidate with few votes is awarded with a seat. Once again, due to malapportionment, distributions of district votes or plain luck, the Romanian MMP system proves its own flaws. Both options of ANVA 5), either at national or at district level, offer a non-discriminative possibility for an independent candidate to enter parliament by verifying if the coefficient of any independent is higher than any of the potential parliamentarians determined in ANVA 4).

Although improbable, admittance of independent candidates in parliament will lead to another virtual round of seat redistribution for parties over (inferior) threshold. A loosely approach would be to eliminate from potential parliamentarians determined in ANVA 4) as many as independent candidates entered the parliament and to stop the algorithm. This will give us an unfair representation of seats, because the elimination of party candidates could be from only one party, and the proportional representation of parties would be erroneous, without respecting the shares calculated in ANVA 2). Still, one may argue that having potential parliamentarians with such low CC, this party loses its seats for independent candidates and the other parties should not be also affected by diminishing their number of seats in parliament. The author admits that situation is arguable, but he is not a supporter of letting only one party to diminish its number of seats. The good reason stands up also for another issue: the critique that a candidate with large number of

votes or even with an absolute majority in college will not enter parliament due to a low CC. We have already discussed that number of votes are not as important as participation, as avoiding malapportionment or as uninominal candidature over party lists. Thus, if a candidate believes that their party would put them in a bad position they are free to run as independent as ANVA offer a non-discriminative approach in this case. The author states clearly that ANVA is designed for individual candidates and not for oligarchic organizations or candidates that would hide behind the latter, though parties are taken into considerations and given the appropriate respect. Voting for a person and not for a party increases the responsibility of both elector and elected, creating a psychological bond which is almost inexistent when voting for parties.

5. Conclusions

This article brought into attention some flaws of the Romanian electoral system: unpredictability of number of parliamentarians, the inequity of seats allocation given by malapportionment and the disproportionate shares of final seats with respect to shares obtained through people's vote.

Not only the author discussed the Romanian voting system oddities and made some proofs based on computational simulations, but it also proposed a new voting algorithm (ANVA) which offers a remedy for the afore mentioned imperfections. The improvements of ANVA to electoral system are the following: providing fair representation by proportionality but still keeping an uninominal candidature in college, contesting the malapportionment through system of voting and not by state administration, combating the discrimination between independent and party candidates and stimulating citizens involvement in a national competition between communities given by college turnout and number of votes. We also discussed several variations of ANVA as there is and there will be no perfect electoral system and all approaches (this one is no exception) are based on subjectivism. Yet, there is a perfect old procedure of achieving fair representation, but this is more appropriate for a society of participation, deliberation and inclusion and not for a party system democracy. While this is subject to a comprehensive different research, the author of this paper only mentions it, but fears that society is not ready for it: lot allocation of public offices (Turcoane 2013).

Acknowledgement This work was cofinanced from the European Social Fund through Sectoral Operational

Programme Human Resources Development 2007-2013, project number POSDRU/159/1.5/S/134197 „Performance and excellence in doctoral and postdoctoral research in Romanian economics science domain”.

References Adunarea Constituantă. "Constituţia României." BEC. Monitorul Oficial. 10 31, 2003. http://www.becparlamentare2012.ro/DOCUMENTE/Legislatie/Constitutia Romaniei republicata.pdf (accessed 12 16, 2012). Andersen, Robert, and Meir Yaish. "Social cleavages, electoral reform and party choice: Israel’s ‘natural’ experiment." Electoral Studies 22 , no. 3 (2003): 399–423. Aristotle. Politics. Translated by Benjamin Jowett. Kitchener: Batoche Books, 1999. BEC. Biroul Electoral Central. 2012. http://www.becparlamentare2012.ro/ (accessed 2 13, 2013). Bruhn, Miriam, Francisco Gallego, and Massimiliano Onorato. Legislative malapportionment and institutional persistence. Working Paper, The World Bank - Finance and Private Sector Development Team, Washington: Policy Research Working Paper, 2010. Charron, Nicholas. Party System, Electoral System and Constraints on Corruption. QoG Working Paper Series 2010:23, University of Gothenburg, Gothenburg: Department of Political Science,, 2010. Colomer, Josep M. "On the origins of electoral systems and political parties: The role of elections in multi-member districts." Electoral Studies 26, no. 2 (2007): 262-273. Colomer, Joseph M. "It's Parties That Choose Electoral Systems (or, Duverger's Laws Upside Down)." Political Studies 53, no. 1 (2005): 1–21. Gândul. "Băsescu contestă la Curtea Constituţională „lista pusă pe un perete“." gandul.info. Mediafax Group. 2007. http://www.gandul.info/politica/basescu-contesta-la-curtea-constitutionala-lista-pusa-pe-un-perete-1056320 (accessed 1 13, 2013).

Goodwin-Gill, Guy S. "Free and Fair Elections (New expanded edition)." In Free and Fair Elections, 113-158. Bellegarde: Sadag Imprimerie, 2006. Government, Romanian. "Ordonanţa de urgenţă 66/2008." becparlamentare2012.ro. Biroul Electoral Central. 2008. http://www.becparlamentare2012.ro/DOCUMENTE/Legislatie/oug 66.pdf (accessed 12 13, 2012). Lijphart, Arend. Patterns of Democracy. Government Forms and Performance in Thirty-Six Countries. Yale University Press, 1999. Marian, Cosmin Gabriel, and Ronald F. King. "Plus ça change: Electoral law reform and the 2008 Romanian parliamentary elections." Communist and Post-Communist Studies 43, no. 1 (2010): 7-18. Michels, Robert. Political Parties. A Sociological Study of the Oligarchical Tendencies of Modern Democracy. Translated by Eden & Cedar Paul. New York: Heart's International Library Co., 1915. Mill, John Stuart. On Liberty and The Subjection of Women. Centre County: Liberty Fund, 2011. Montesquieu, Charles Louis. The spirit of Laws. Translated by Thomas Nugent. Kitchener: Batoche Books, 2001. Parliament, Romanian. "Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare (titlul I)." becparlamentare2012.ro. Biroul Electoral Central. 2012. http://www.becparlamentare2012.ro/DOCUMENTE/Legislatie/legea 35 (1).pdf (accessed 12 12, 2012). Parline Database. "Germany-Deutscher Bundestag (German Bundestag)." IPU. Inter-Parliamentary Union. 2009. http://www.ipu.org/parline-e/reports/2121_E.htm (accessed December 15, 2012). Pitlik, Hans, Friedrich Schneider, and Harald Strotmann. Legislative Malapportionment And The Politicization Of Germany’s Intergovernmental Transfer System. Working Paper, CESifo Group, Munich: Center for Economic Studies, 2005. Porumbăcean, Claudiu. "The Uninominal Vote and its Effects on the Romanian Electoral System." Society and Politics 5, no. 1 (2011): 54-66. Preda, Cristian. "Influența sistemelor electorale asupra sistemului de partide în România interbelică." Studia Politica: Romanian Political Science Review 2, no. 1 (2002): 15-76. Rawls, John. Political Liberalism. New York: Columbia University Press, 1996. Reynolds, Andrew, Ben Reilly, and Andrew Ellis. Electoral System Design: The New International IDEA Handbook. 2nd. Edited by International Institute for Democracy and Electoral Assistance. Stockholm: Trydells Tryckeri AB, 2008. Rousseau, Jean-Jacques. The Social Contract Or Principles Of Political Right. Translated by G.D.H. Cole. Whitefish: Kessinger, 2004. Samuels, David, and Richard Snyder. "The Value of a Vote: Malapportionment in Comparative Perspective." British Journal of Political Science 31, no. 3 (2001): 651-671. Sartori, Giovanni. "The Influence of Electoral Systems:Faulty Laws or Faulty Method?" In Electoral Laws and their political consequences, edited by Bernard Grofman and Arend Lijphart, 43-68. New York: Agathon Press, 2003. Sen, Amartya. The idea of justice. Cambridge: The Belknap Press of Harvard University, 2009. Skaaning, Svend-Erik. "Measuring the Rule of Law." Political Research Quarterly 63, no. 2 (2010): 449-460. Stan, Lavinia, and Lucian Turcescu. "The Romanian Orthodox Church and Post-Communist Democratisation." Europe-Asia Studies 52, no. 8 (2000): 1467-1488. Tocqueville, Alexis de. Democracy in America. Translated by Henry Reeve. Centre County: Penn State Electronic Classics Series Publication, 2002. Turcoane, Ovidiu. "E-Democracy's Representatives, A Proposal And A Case Study." Economy Informatics 13, no. 1 (2013): 73-90. Appendix A: http://turcoane.com/sar/Article_SEEU_App_A.pdf Appendix B: http://turcoane.com/sar/Article_SEEU_App_B.pdf Appendix C: http://turcoane.com/sar/Article_SEEU_App_C.pdf

http://turcoane.com/sar/Article_SEEU_App_A.pdf�

http://turcoane.com/sar/Article_SEEU_App_B.pdf�

http://turcoane.com/sar/Article_SEEU_App_C.pdf�

Sesiunea de comunicări ştiinţifice - ASE, POSDRU/159/1.5/S/134197, 11-12.12.2014

Calcularea cvorumului unui referendum cu ajutorul logicii fuzzy

(Document de lucru) Ovidiu Turcoane

[email protected] Academia de Studii Economice, P-ţa Romană nr. 6, 010552

Rezumat. În această lucrare se propune o nouă modalitate de calculare a cvorumului adecvat unui referendum, pe criterii care nu ţin de preferinţele sau de nivelul de informare ale votanţilor. Deşi organismele politice şi suficiente cercetări anterioare susţin absenţa cvorumului în cadru unui referendum, modelul propus aici ia în considerare variable exogene votului în sine, încercând să se raporteze obiectiv la criteriile determinării cvorumului. Se foloseşte un sistem de inferenţă de tip Mamdani pentru construcţia unui controler ce generează o valoare a outputului cvorum, pe baza a trei inputuri: Tip, Discrepanţă şi Durată / Vârstă. Rezultatele, obţinute în urma unor simulări simple, sunt într-o plajă largă care facilitează, pe de o parte, sau obstrucţionează, pe de altă parte, utilizarea referendumului în funcţie de context. Cuvinte cheie: cvorum, referendum, logica fuzzy, seturi fuzzy, sistem inferenţial fuzzy Mamdani

1 . I n t r o d u c e r e Etimologia cuvântului referendum ne duce către gerunziul verbului latinesc referre, ceea ce

înseamnă acţiunea de a restitui, cu sensul practic de reîntoarcere către opinia poporului. Definirea exactă este cea a votului direct prin care electoratul unei comunităţi, regiuni sau ţări îşi exprima opinia într-o chestiune, de obicei, contextuală. Exemple sunt modificarea constituţiei şi chestiunea suveranităţii (când referendumul îmbracă forma particulară a plebiscitului) şi ele sunt forme ale democraţiei participative sau chiar directe (DD).

DD câştigă teren în ultimul timp din perspectiva folosirii instituţiei referendumului. Deşi scepticii se tem de lipsa de informarea cetăţeanului, de costurile ridicate sau de clivajul dintre elite şi mulţimea largă, perspectivele economice sunt de bun augur pentru o DD funcţională (Matsusaka, 2005). Problema absenteismului în cadrul referendumului este uneori importantă, dar nu la fel ca cea a lipsei de informare pentru cetăţenii din Elveţia anilor 1981-1999, un stat cu multiple valenţe referendare în care se manifestă unele inclinaţii tendenţioase datorită acestei lipse şi unde utilizarea excesivă a referendumului a condus uneori la participări reduse (Lutz, 2007). În acelaşi stat şi pentru o perioadă similară sunt identificate câteva aspecte ale DD care au impact economic pozitiv: dezbaterile preliminare referendumului duc la o mai bună informare a cetăţeanului, acesta îşi asumă o mai mare responsabilitate şi o relaxare a propriilor principii, iar, ca impact direct, se manifestă o îmbunătăţire a colectării taxelor pe fondul unor servicii publice real îmbunătăţite (Feld & Kirchgassner, 2000). Într-o analiză inter-ţări asupra DD, impactul asupra politicilor fiscale şi a eficienţei guvernării este reconfirmat, însă nu şi în ce priveşte productivitatea şi percepţia asupra fericirii individului; în schimb se accentuează nevoia unei rafinări a direcţionării referendumului către probleme contextuale (Blume et al., 2009).

Problema cvorumului unui referendum (CR), adică stabilirea unui prag exprimat relativ (procentual) sau absolut (numeric) care să constituie un etalon de validare a reprezentativităţii referendumului prin participare, este intens discutată în ultimele decenii. Subiect al paradoxurilor specifice deciziilor politice


prin vot, din clasa compunerii şi descompunerii (Nurmi, 1998), CR nu este recomandat pentru că preîntâmpină participarea puternică din două motive (Venice Commission, 2007): i) cvorumul de plen (procent din participanţi) presupune asimilarea celor care se abţin cu cei care votează împotrivă şi ii) cvorumul de aprobare (procent din totalul votanţilor înregistrat) face adoptarea dificilă în cazul unui prag ridicat şi duce la frustrarea unei mari majorităţi de participanţi în cazul nedepăşirii pragului. Pentru a preîntâmpina tendenţiozitatea către acceptare, rezultatul referendumului ar trebui să ia în calcul respingerea în cazul nevalidării, iar în calcularea CR să se ţină cont de memoria colectivă a referendumurilor şi de paradoxul că cvorumul ţintă este atins mai degrabă când nu este impus. Astfel, se sugerează obţinerea unui vot non-optimal pe baza inclinaţiilor şi preferinţelor politice ale cetăţenilor care urmăresc rezultatul şi nu participarea în sine (Zwart, 2010). Reiterând ideea paradoxului cvorumului, Herrera şi Matozzi (2010) propun stabilirea acestuia la un nivel care să fie sub jumătatea ţintei preconizate ca participare. Dacă CR este introdus pentru că se doreşte asigurarea unei anume legitimităţi pentru decizia politică a referendumului, acesta are consecinţe negative chiar şi din perspectiva aspectelor pe care încearcă să le prevină prin promovarea absenteismului şi nu a reprezentativităţii, deşi se opune status quo-ului, nu e sigur că ar dezavantaja minorităţile, dar facilitează presiunile asupra votanţilor într-un mod nedemocratic (Aguiar-Conraria & Magalhães, 2010).

Trecând în revistă numeroasele argumente de natură ştiinţifică şi sociopolitică (e.g. Comisia de la Veneţia) care se opun stabilirii unui cvorum pentru un referendum, se pune întrebarea de ce s-ar mai susţine ideea unei astfel de măsuri. Trei puncte sunt definitorii ca sprijin pentru utilizarea CR: i) legitimitate şi prevenirea tiraniei unei minorităţi; necesitatea stabilirii unei reprezentativităţi ii) în funcţie de context şi iii) pe baza unui criteriu cât mai obiectiv, detaşat de intenţia politică a votului. Argumentele ce stau la baza desfiinţării CR pleacă de la inclinaţiile votanţilor către a vota pentru, împotrivă sau a se abţine de la vot sau participare. CR nu ar trebui stabilit în funcţie de rezultatul urmărit, ci în funcţie de criterii cât mai obiective, astfel încât să se preîntâmpine bagatelizarea referendumului sau folosirea acestuia pentru jocuri politice în state care nu sunt consolidate sub domnia legii de drept, vezi situaţia Germaniei pre-naziste (Zurcher, 1935) sau a României post-comuniste contemporane (Scheppele, 2012).

Articolul acesta este structurat în felul următor: secţiunea 2 discută foarte pe scurt un sistem inferenţial logic fuzzy de tip Mamdani, bazat pe incertitudine epistemică; modelul introdus aici pentru calcularea CR este prezentat în secţiunea 3; rezultate şi exemple sunt prezentate în secţiunea 4; iar ultima secţiune este alocată pentru concluziile acestei explorări conceptuale.

2 . L o g i c a f u z z y Logica fuzzy (LF) este o extensie, o relaxare a logicii binare care, din perspectiva formalizării

matematice, lucrează cu două valori: 0 şi 1. LF este o logică multivaloare care foloseşte întreaga plajă de valori între 0 (nimic, lipsă totală) şi 1 (absolut, prezenţă clară) pentru a negocia cu probleme modelate în mod natural sub constrângerea impreciziei şi criteriilor bine definite aparţinând unor clase de valori şi nu unor variabile aleatoare (Zadeh, 1965). LF a fost deja folosită în ştiinţele sociale (Montero, 2008) sau în cele politice (Nurmi & Kacprzyk, 2007) iar rolul incertitudinii este dezbătut într-o manieră logic-propoziţională din perspectiva politică (Sen, 2009) sau chiar sub aspectul fuzzy în sistemele sociale (Treadwell, 1995). Pentru a construi un model decizional al stabilirii CR bazat pe LF (MFC) se va apela la un sistem inferenţial fuzzy de tip Mamdani (SIFM) ce este folositor pentru controlere ce ghidează procese tehnologice formalizate de o manieră imprecisă lingvistic-umană. SIFM dă rezultate remarcabile în cazul problemelor nedefinite clar, precum chestiunea controversată a CR şi există exemple de


controlere aplicate în domenii ce ţin de comerţul online (Liu et al., 2005) sau managementul lanţului de distribuţie (Ayadi et al., 2013).

Figura 1 ilustrează paşii unui SIFM (Mamdani & Assilian, 1975; MathWorks, 2014) care se bazează pe convertirea unor valori clare ale inputurilor la valori fuzzy, conţinute în seturi fuzzy, şi care, trecute printre regulile unei baze de cunoştinţe, se agregă şi se reconvertesc la valori clare.

Figura 1. SIFM

Fără a mai insista pe formalizarea SIFM, în secţiunea următoare se va discuta şi construi MFC exemplificând astfel sistemul inferenţial descris vizual simplificat în Figura 1.

3 . M o d e l u l f u z z y a l s t a b i l i r i i c v o r u m u l u i ( M F C ) Pentru a construi MFC este necesar să se construiască seturile fuzzy (SF) ale inputurilor şi

outputului, după ce acestea sunt identificate. SF constituie ele însele în cadrul LF extensie a seturilor clasice din logica binară şi sunt descrise prin funcţii de apartenenţă sau membre notate de obicei cu µ şi luând valori în intervalul [0; 1] sau [0%; 100%]. Fiecare SF al inputurilor şi outputului va fi construit ca un set ce conţine alte (sub)seturi fuzzy care definesc variabilele modelului prin abordare calitativ-lingvistică. Dacă outputul MFC este uşor de identificat prin dimensiunea sau valoarea cvorumului (mai simplu, cvorum), inputurile sunt mai greu de stabilit. Diferit de abordările anterioare, vezi secţiunea 1, nu tiparul votanţilor va sta la baza MFC, ci variabile exogene alegătorului, dar specifice problemei contextuale a referendumului.

Prima variabilă de care trebuie să se ţină cont este Tipul de lege, hotărâre, decizie etc. care trebuie luată şi identificăm două subtipuri: propunere şi abrogare. Prima ar reprezenta o lege care să aibă caracter de noutate pură, iar a doua ar însemna contestarea totală a unei reguli sau decizii anterioare. Este greu de făcut o identificare exactă a unuia dintre subtipuri şi mai greu de identificat un indicator care să calculeze gradul de apartenenţă între cele două. Ca exemplu ipotetic de propunere autentică ar fi stabilirea impozitului exploatărilor miniere pe Marte, iar aceasta momentan nu ar veni să abroge nicio regulă privind economia extraterestră. În ceea ce priveşte abrogarea aceasta nu mai are nevoie de exemplificare, dar un exemplu ipotetic ar fi interzicerea utilizării autoturismelor ce nu folosesc combustibil ecologic în rezervaţiile naturale. Fiecare dintre cele două exemple se deosebeşte unul de celălalt, neintersectându-se.

Al doilea input al MFC este Discrepanţa, care se referă la gradul de contrazicere pe care proiectul legislativ îl are în raport cu celelalte legi. La prima vedere pare că nu există o diferenţă între Tip şi Discrepanţă, pentru că şi a doua s-ar raporta la felul în care noua decizie se opune, ca şi o abrogare mai mult sau mai puţin pură, unei reguli anterioare. Diferenţa este că Tip se raportează mai degrabă individual la o lege anterioară, pe când Discrepanţa se referă la un set de legi sau chiar la prevederi constituţionale care nu sunt legate strict de subiectul în sine. Exemple, preluate de la descrierea


Knowledgebase

Implication

AggregationDefuzzificationFinal crisp

value

1. Convertirea la valori fuzzy

2. Definirea bazei de cunoştinţe

3. Implicaţia inputurilor şi obţinereaoutputurilor intermediare

4. Agregarea outputurilor intermediare

5. Reconvertirea la valori clare / non-fuzzy

1

2

3

45


anterioară a variabilei Tip, ar fi următoarele: impozitarea veniturilor din minerit pe Marte să fie mai mică decât cea a paradelor de modă (ar avantaja bărbaţii, în acest caz ) sau autoturismele non-ecologice să fie interzise în rezervaţiile naturale, cu excepţia celor care au volan pe dreapta (un exemplu, fără îndoială, arbitrar). Scala de valori a Discrepanţei este aceeaşi ca la Tip: 0-1 sau 0%-100%. Cele trei subseturi propuse pentru Discrepanţă sunt mică, medie şi mare. Tot prin exemplificare putem susţine această alegere şi primul ar fi: mineritul ce face apel la utilajele pe bază de energie solară să fie scutit de anumite taxe (deşi celelalte tipuri de utilaje sunt conforme standardelor) este la nivelul jos. Subsetul mediu ar fi caracterizat printr-o astfel de abordare: autoturismele de culoare roşie sunt interzise în rezervaţiile naturale pentru că sperie animalele, deşi nici un studiu ştiinţific nu confirmă acest lucru. Nivelul ridicat ar apărea dacă doar autoturismelor li s-ar permite accesul în rezervaţiile naturale, pietonilor sau bicicliştilor fiindu-le interzis acest lucru.

Ultimul variabilă pe care o luăm în calcul pentru MFC este Durata sau Vârsta unei legi. Vom aborda Vârsta prin a preciza că scala de valori la care se raportează este exprimată în ani şi aparţine intervalului [0;∞). Privind o lege sau regulă ca un serviciu oferit dinspre comunitate spre comunitate, ne inspirăm din viaţa unui produs comercial obişnuit pentru a îi identifica vârsta. De altfel, ciclurile de viaţă ale unui produs tehnologic sau tehnologii sunt asemănătoare ca şi concept în inginerie, dezvoltare software sau marketing. Fazele de cercetare, inovare şi introducere ale unui produs sunt similare dezbaterii şi deciziei politice, iar subsetul nou, o continuare a acestora, descrie o pantă descendentă imediat după promulgarea unei legi. Subsetul matur este asemănător cu faza de creştere şi deplină dezvoltare a unui produs. Al treilea subset, i.e. vechi, se suprapune peste faza declinului care poate fi completată de cea a extensiei unui produs, cum este şi cazul de faţă.

Ultimul set fuzzy adus în discuţie este cel al outputului cvorum, care se raportează la o scală de valori proporţională: 0-1 sau 0%-100%. Alese subiectiv, cele trei subseturi mic, mediu şi mare sunt oricând susceptibile a fi subiect al dezbaterii, la fel ca toate subseturile şi seturile analizate până acum în MFC.

Figura 2. SFT, SFC, SFV şi SFC

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

SFT - Tip

propunere

abrogare

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

SFD - Discrepanţă

mică moderată mare

0

0.25

0.5

0.75

1

0 1.5 3 4.5 6 7.5 9 10.5 12 13.5 15

µ(x)

x

SFV - Durată / Vârstă

nou

matur

vechi

0

0.25

0.5

0.75

1

0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

µ(x)

x

SFC - Cvorum

mic mediu mare


Figura 2 ilustrează SF ale inputurilor Tip (SFT), Discrepanţă (SFD) şi Durată (SFV), precum şi al

outputului Cvorum (SFC). Construcţia acestor SF s-a făcut plecând de la identificarea unui proxim pentru valoarea incertitudinii (Turcoane, 2014a).

Aceste inputuri sunt supuse regulilor MFC (RMFC) pentru a defini outputul, iar specificul unei RFMC este tiparul „dacă subsetul a al inputului unu şi/sau subsetul b al inputului doi atunci reiese subsetul s al outputului”.

RMFC 1. Dacă (tip este propunere) şi (discrepanţă este mică) atunci (cvorum este mic) RMFC 2. Dacă (tip este propunere) şi (discrepanţă nu este mică) atunci (cvorum este mare) RMFC 3. Dacă (tip este abrogare) şi (discrepanţă este mică) şi (durată este nou) atunci (cvorum este mare) RMFC 4. Dacă (tip este abrogare) şi (discrepanţă este mică) şi (durată nu este vechi) atunci (cvorum este mare) RMFC 5. Dacă (tip este abrogare) şi (discrepanţă este mică) şi (durată este vechi) atunci (cvorum este moderat) RMFC 6. Dacă (tip este abrogare) şi (discrepanţă este medie) şi (durată este nou) atunci (cvorum este moderat) RMFC 7. Dacă (tip este abrogare) şi (discrepanţă este medie) şi (durată nu este nou) atunci (cvorum este mic) RMFC 8. Dacă (tip este abrogare) şi (discrepanţă este medie) şi (durată este nou) atunci (cvorum este moderat) RMFC 9. Dacă (tip este abrogare) şi (discrepanţă este mare) şi (durată este nou) atunci (cvorum este moderat) RMFC 10. Dacă (tip este abrogare) şi (discrepanţă este mare) şi (durată nu este nou) atunci (cvorum este mic)

Pentru a definitiva construcţia MFC mai trebuie precizate metodele sau operatorii care sunt folosiţi pentru defini componentele MFC, vezi Figura 1. Fără a intra în detaliile logico-matematice şi plecând de la o abordare Matlab (MathWorks, 2014), alegerile sunt următoarele: şi - min, implicaţie - produs, agregare - probor şi reconvertire - centroid.

Odată stabilite regulile şi operatorii SIFM, nu rămâne decât să se facă câteva simulări ale determinării mărimii CR în secţiunea următoare.

4 . R e z u l t a t e ş i e x e m p l e Pentru a calcula valorile de extrem ale CR, i.e. maximă şi minimă, s-a utilizat un algoritm de

optimizare bazat pe căutare directă (Turcoane, 2014b). Din Tabelul 1 se observă că CR ia valori în MFC într-o plajă foarte largă a intervalului aproximativ (0.093; 0.81). Pe de o parte sunt situaţii când se preîntâmpină folosirea excesivă a referendumului datorită valorilor maxime foarte ridicate sau se încurajează utilizarea referendumului prin valorile minime foarte scăzute.

Tabelul 1. Exemple de calculări de cvorum

Optimizare Tip Discrepanţă Durată Cvorum

1. Maximizare 0 0.3624 0.5 0.80941042 0 0.85 0.5 0.80941042

2. Minimizare 0 0 0.5 0.09311753 0 0.05 15 0.09311753 1 0.87 11.5 0.09311753

3. Alte valori mari

1 0 3.57 0.80935687 1 0.05 0 0.7975

4. Valori medii

0.5 0.5 7.5 0.575 0.5 0.5 1 0.501 1 0 8 0.4 0.9 0.5 7.5 0.227 1 0.25 3 0.227

5. Alte valori mici

1 0.85 4.02 0.09323834 1 0.05 4 0.09324849

În afara valorilor maxime şi minime, care pot fi generate de combinaţii diferite ale inputurilor, se

obţin şi valori extrem de apropiate de cele optime graţie unor valori mai puţin aşteptate ale inputurilor.


Şi în cazul valorilor medii se obţin outputuri asemănătoare cu combinaţii diferite ale inputurilor, putând spune astfel că există o neliniaritate clară între inputuri, pe de o parte, şi output, pe de altă parte.

Concluzii Cercetarea de faţă şi-a propus să găsească o soluţie pentru a calcula cvorumul unui referendum în

funcţie de problema contextuală a referendumului şi nu raportat la preferinţele votanţilor. Deşi cvorumul este combătut de Comisia de la Veneţia sau de cercetări ştiinţifice ce se raportează la votanţi, articolul de faţă susţine folosirea cvorumului pe baza a trei variabile (i.e. Tip, Discrepanţă şi Durată) încercând să prevină bagatelizarea ideii de referendum şi promovând legitimarea acestuia printr-o participare raportată la cauze obiective.

Contribuţie Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial

Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect numărul POSDRU/159/1.5/S/134197 „Performanţă şi excelenţă în cercetarea doctorală şi postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România”.

Referinţe Aguiar-Conraria, L. & Magalhães, P.C., 2010. How quorum rules distort referendum outcomes: Evidence from a

pivotal voter model. European Journal of Political Economy, 26(4), p.541–557. Ayadi, O., Cheikhrouhou, N. & Masmoudi, F., 2013. A decision support system assessing the trust level in supply

chain based on information sharing dimensions. Computers & Industrial Engineering, 66(2), pp.242-57. Blume, L., Müller, J. & Voigt, S., 2009. The economic effects of direct democracy - a first global assessment.

Public Choice, 140(3-4), pp.431-61. Feld, L.P. & Kirchgassner, G., 2000. Direct democracy, political culture, and the outcome of economic policy: a

report on the Swiss experience. European Journal of Political Economy, 16(2), pp.287-306. Herrera, H. & Mattozzi, A., 2010. Quorum and Turnout in Referenda. Journal of the European Economic

Association, 8(4), p.838–871. Liu, F., Geng, H. & Zhang, Y.Q., 2005. Interactive fuzzy interval reasoning for smart web shopping. Applied Soft

Computing, 5(4), pp.433-39. Lutz, G., 2007. Low turnout in direct democracy. Electoral Studies, 26(3), pp.624-32. Mamdani, E.H. & Assilian, S., 1975. An experiment in linguistic synthesis with a fuzzy logic controller.

International Journal of Man-Machine Studies, 7(1), pp.1-13. MathWorks, 2014. Matlab Fuzzy Toolbox Documentation Center. [Online] Available

at: http://www.mathworks.com/help/fuzzy/index.html/ [Accessed 2 July 2014]. Matsusaka, J.G., 2005. Direct Democracy Works. The Journal of Economic Perspectives, 19(2), pp.185-206. Montero, J., 2008. The impact of fuzziness in social choice paradoxes. Soft Computing, 12(2), pp.177-82. Nurmi, H., 1998. Voting paradoxes and referenda. Social Choice and Welfare, 15(3), pp.333-350. Nurmi, H. & Kacprzyk, J., 2007. Fuzzy Sets In Political Science: An Overview. New Mathematics and Natural

Computation, 3(3), pp.281-99. Scheppele, K.L., 2012. Romania Unravels the Rule of Law. [Online] New York Times Available

at: http://krugman.blogs.nytimes.com/2012/07/05/guest-post-romania-unravels-the-rule-of-law/ [Accessed 1 May 2013]. Sen, A., 2009. The idea of justice. Cambridge: The Belknap Press of Harvard University. Treadwell, W.A., 1995. Fuzzy Set Theory Movement in the Social Sciences. Public Administration Review, 55(1),

pp.91-98. Turcoane, O., 2014a. E-Democracy's outputs in a Mamdani fuzzy inference. [Online] Available

at: http://turcoane.ro/cercetare/articole/EDemocracy%20outputs%20in%20MFIS.pdf [Accessed 3 December 2014]. Turcoane, O., 2014b. A heuristic algorithm that finds an optimum solution for a Mamdani fuzzy inference system.

[Online] Available at: http://turcoane.ro/cercetare/articole/AOE.pdf [Accessed 10 December 2014]. Venice Commission, 2007. Code of Good Practice on Referendums. Study. Venice: European Council European

Commission for Democracy through Law. Zadeh, L.A., 1965. Fuzzy sets. Information and Control, 8(3), pp.338-53. Zurcher, A.J., 1935. Hitler Referenda. The American Political Science Review, 29(1), pp.91-99. Zwart, S., 2010. Ensuring a representative referendum outcome: the daunting task of setting the quorum right.

Social Choice and Welfare , 34(4), pp.643-677.

http://www.mathworks.com/help/fuzzy/index.html/�

http://krugman.blogs.nytimes.com/2012/07/05/guest-post-romania-unravels-the-rule-of-law/�

http://turcoane.ro/cercetare/articole/EDemocracy%20outputs%20in%20MFIS.pdf�

http://turcoane.ro/cercetare/articole/AOE.pdf�

Documents

TEZĂ DE DOCTORAT - turcoane.ro · 4.3.1 Metode de Generare a Numerelor Aleatoare (GNA) ... Democraţia Digitală în Societatea Cunoaşterii. Ovidiu Turcoane - Mai 2015 Cuprins :