Miroslava Metleaeva (Luchiancicova)Cercetător ştiinţific,

Institutul de Filologie, AŞM

Translation process as an interpretations process of literarure text

Absract

The article views translation process as a literature text interpretation process, taking into consideration some modern translation tendencies. Comparative approach by Paul van Tieghem aimed to source-target texts equivalency, and other translation studies theories (by Reiss,K., Vermeer, H. Komissarov V., Ghiu B.) are also under consideration. The article focuses on translator’s impact on text interpretation and on the role of external factors in translation process. The author emphasizes the importance of linguistic and literature aspect in historical context. Examples of inadequate translation are given.

Keywords: translation studies, text interpretation, comparative linguistics, historical context, equivalency, linguistic aspect

.

Traducerea ca proces în procesul interpretării textului artistic

Fenomenul traducerii în cadrul comunicării umane ocupă din vechumi un loc foarte

important. Legenda Turnului Babel a consemnat acest fenomen, “ neînţăles până la capăt nici

până astăzi, al nepomenitei diversităţi a limbilor” ( Condrea: 31). Nici chiar definiţia traducerii

nu poate fi dată cu o mare uşurinţă. După părerea noastră, când serios te ocupi de traducere,

numai decât te transformezi într-un filozof şi psiholog. Filozoful şi traducătorul George Steiner

în cartea sa „După Babel” a pus o întrebare care, la prima vedere, rămîne fără răspuns: „Cum

putem da o explicaţie logică faptului că fiinţe umane de aceeaşi provenienţă etnică, trăind pe

acelaşi teritoriu, în condiţii climatice şi ecologice egale, adesea organizate în aceleaşi tipuri de

structură comunală, împărtăşind credinţe şi sisteme de rudenie similare, vorbesc limbi diferite?

Ce sens poate fi atribuit unei situaţi iîn care sate aflate la câţiva kilometri depărtare sau văi

despărţite de dealuri joase, folosesc limbi ininteligibile între ele şi fără legătură din punct de

vedere morfologic” (Steiner: 8).

Din punct de vedere filosofic, răspunsul totuşi este în versurile poetului basarabean Leonard

Tuchilatu: „Dacă n-ar mai fi cei/care ne strigă încă de departe,/aprinzîndu-ne sângele în vine,

/s-ar lăsa marea tăcere, /din care nu se mai nasc/nicicând lucrurile/.(Tuchilatu: 36) Adică,

prin diferenţă putem să rezistăm, prin diferenţa putem să ne dezvoltăm, prin traducerea putem să

comunicăm şi să ne cunoaştem, putem să facem schimb şi schimbări, ce dă posibilitate de a avea

o perspectivă în viitor.

Din acest sens ne oprim la definiţie care a dat traducerii Eugen Coşeriu: „Actul de traducere

nu este altceva decât o vorbire, cu un conţinut virtual identic, în două limbi diferite. Nu traducem

limbi, ci vorbiri şi afirmaţii; nu traducem ceea ce o limbă dată ca atare spune, ci ceea ce să

spune cu această limbă, nu traducem deci semnificaţii , ci, în principiu, traducem ceea ce este

desemnat cu ajutorul semnificaţiilor. Semnificaţiile sunt un instrument şi nu un obiect a vorbirii.

Nu există o transpunere directă de la semnificaţiile limbii-sursă către semnificaţiile limbii-ţintă ;

drumul trece în mod necesar prin desemnatul extralingvistic. De aceea traducerea este mai întâi

„des-compunere prin limbaj”(Entsprachlichung) urmată de o „re-compunere prin limbaj”

(Versprachlichung). (Coşeriu:36).

În sens larg noţiune „teoria traducerii”este opusă termenului „practică traducerii” şi cuprinde

oricare concepţii, principii şi informaţii, care referă la practica traducerii, metode şi condiţii ale

ei realizare, diferite factori de influenţă directă sau indirectă. În aşa mod de înţălegere „teoria

traducerii” coincide cu noţiune „traductologie”. În sens mai îngust„teoria traducerii” include

numai partea teoretică a traductologiei şi se opune la aspectele ei aplicative.

Traducerea este un fenomen complicat şi multilateral, unele din aspectele căruia pot fi

obiectul de cercetare ale diferitori ştiinţe. În cadrul traductologiei se studiază diferite aspecte

activităţii de traducere: psihologice, literare, etnologice e.t.c. şi istoria traducerii în una sau altă

ţară ori ţări.

Paul van Tieghem încă în anii treizeci al secolului trecut în cartea sa La litterature comparee

scria:„Astăzi, când vorbeşti de traducere, te referi la reproducere integrală şi pe cît e cu putinţă

fidelă, a unui text într-o altă limbă. Traducerile care au jucat un rol în schimburile literare n-au

prea răspuns întotdeauna acestei definiţii. Multe dintre ele nu erau făcute după original, ci după o

traducere dintr-o altă limbă.Astfel în Ungaria şi Serbia mult timp Shakespeare n-a fost cunoscut

decît prin versiuni parţiale făcute după cele germane; Nopţile lui Young au fost citite în Italia şi

în Spania în traduceri facute după aceea a lui Le Tourneur. Acest din urmă caz este cel mai

frecvent: franceza servea adesea, în secolul al XVIII-lea, de intermediar între limbile de Nord şi

cele din Sud” (Tieghem:139). .

Aici putem să notăm că „în etapa de formarea limbii române literare traducere de texte cu

caracter religios au devenit o tradiţie cărturărească, din care au rezultat valoroase monumente

de limba română din Evul Mediu. ...Romanele populare, prin traducere, devin cunoscute de

timpuriu în Ţările Româneşti”(Condrea:13-14). Putem să spunem, că traducerea a jucat un rol de

catalizator ai formării ale multor literaturi naţionale. Cartea lui Verebceanu G. „Viaţa lui

Bartoldo. Un vechi manuscris românesc” demonstrează istoria versiunilor româneşti ale scrierii

lui Giulio Cesare Croce della Lira la mijlocul secolului al XVIII-lea, când literatura română laică

îşi căuta, în încercarea de desprindere de vechile tipare stilistice, modele noi în producţiile

beletristice de largă circulaţie europeană. Traducere Vieţii lui Bertoldo , scriere cu alte

caracteristici formale şi cu o altă constucţie narativă decât „cărţile populare” aflate deja în

circulaţie în spaţiul românesc, a însemnat însă nu doar o încercare de înnoire stilistică a scrisului

românesc literar, ci şi una (chiar dacă timidă) de sincronizare incipientă cu mişcarea literară din

vestul continentului. (Verebceanu:7). Fenomenele literare din cadrul fiecărei naţiuni nu pot fi

explicate exclusiv prin determinantele lor interne, prin seria verticală a cronologiei lor proprii.

Dima Al. în prefaţa cărţii lui Paul van Tieghem scrie:„Se cere imperios integrarea lor între

fenomenele literare ale celoealte naţiuni cu care întreţin relsţii fireşti.Nimeni nu ne va explica

complet opera lui Eminescu, fără a-i determina „cultura”, adică şi izvoarele străine pe lîngă

factorii determinanţi interni” (Tieghem:7)

Paul van Tieghem, explicînd trăsăturile particulare ale traducerilor , sublinia nevoie să-i

cunoaştem pe traducători, de la care depinde calitatea traducerii. „Traducerile făcute direct de

pe original rămîn cele mai numeroase, dar sînt ele oare complete? Sînt ele exacte? Două întrebări

care comparatistul trebuie să şi le pună din capul locului, să le studieze separat şi să le rezolve

printr-o muncă minuţioasă şi metodică. Confruntînd originalul şi traducerea în ansamblul lor, el

se va asigura dacă traducătorul nu a omis paragrafe , pagini, captoleşi nici n-a adaugat altele de

la el. Comparîndule în detalii – fie la un capăt la altul dacă e vorba de o lucrare scurtă, fie prin

sondaje numeroase şi vaste dacă lucrarea e de proporţii - , va vedea pînă unde traducerea redă o

imagine fidelă ideilor şi stilului originalului şi dacă această imagine nu e fidelă, în ce sens se

abate şi ce impresie voită sau nu, lasă asupra autorului” (Tieghem:139).

Peste decenii, într-un interviu, denumit Europa este traducere,Bogdan Ghiu , vorbind

despre teoriile traducerii, a notat nişte lucruri, din prima vedere papadoxale, dar cunoscute,

numai că n-au fost rostite: “Nu ştiu dacă mă interesează în general şi în sine teoria (sau mai bine spus: teoriile)

traducerii, mai degrabă implicaţiile ei, care sînt majore, aş spune chiar: radicale, totale. În sine şi

în general, teoria traducerii, sau ceea ce se cheamă traductologie, pot spune că nu mă prea

interesează, mi se pare ceva tehnic, secund, parohial. Dar traducerea şi teoria traducerii aruncă

pur şi simplu în aer perspectiva asupra limbajului, asupra comunicării, asupra înţelegerii: etica şi

politica, dacă vreţi, pentru a parafraza un titlu foarte precis al lui Henri Meschonnic (Éthique et

politique du traduire, 2007), unul dintre marii filozofi, nu doar teoreticieni, ai traducerii, mai

exact: pornind de la traducere, prin intermediul traducerii. Traducerea este un „obiect“, un

operator filozofic încă nebănuit ca potenţial. Care a fost introdusă în dezbaterea filozofică, ca

metaforă epistemologică literală, culmea, nu dinspre „tabăra“ din care provine, aceea a

„umaniştilor“, ci dinspre cea a „ştiinţificilor“ (Michel Serres şi, pe urmele lui, Bruno Latour, în

spaţiul francofon). Culmea: lumea „umanităţilor“, care o practică cel mai intens, este cea care

opune cea mai mare rezistenţă la promovarea filozofică operatorie a ideii de traducere. Şi asta,

desigur, pentru că traducerea are capacitatea, imediat, spontan blocată cultural, de a schimba

radical perspectiva asupra limbajului şi asupra societăţii. Pentru că noi nu facem, poate, în

diverse feluri şi în diferite grade, decît să traducem, primordial să traducem. Ceea ce schimbă

totul. Sau mai exact: poate schimba totul. Exact ca poezia, nu? (Ghiu:resurs electronic)

Bogdan Ghiu atinge o întrebare majoră despre rolurile autorului în transportarea ideii spre

cititor din originea limbii surse şi problema libertăţii traducătorului cînd se traduc texte teoretice

de valoare mare, care se apropie de texte artistice, adică cum se inventează în limba ţintă un

limbaj corespunzător, încăpător pentru aşa maeştrii ca Deleuze, Derrida, Foucault, Bourdieu. 

Şi aici primim un răspuns important: “Autori sînt primii care traduc, traducerea începe mult

înainte de traducerea inter-lingvistică propriu-zisă, prin care nu facem decît să transplantăm, să

relansăm o singularitate relativ intraductibilă dintr-o limbă în alta, adică dintr-un spaţiu de

traducere între idiomuri singulare în altul. Există traducere pentru că există deja traducere, se

traduce pentru că de la bun început, într-un mod încă misterios, dar către care doar gîndirea-

traducere poate să înainteze, se traduce.” (Ghiu:resurs electronic).

Aici noi putem să vorbim despre decodificarea, tălmăcirea, traducerea “limbajului”

gândirii autorului de către autor, pentru a reda ceea ce el vrea să transfere

recipientului(cititorului).

Reflecții asupra actului creator de transformare a imaginii de gândire în reflecție verbală,

adică în privinţa transferului inspirației în opțiunile lingvistice este un subiect de interes nu

numai pentru psihologie și filosofie, ci şi pentru creatori de texte literare. Acest lucru este

exprimat foarte clar în poemul "Silencium» a poetului rus F. Tiutchev : "Gândul rostit este o

minciună."

    Din păcate, majoritatea construcţiilor structurale și teoretice în domeniul traducerii literare

sunt asemănîtoare "patu lui lui Prokrust", sau scenei de împroşcare de la o extremă la alta.

Pentru a imagina ce reprezintă prima direcție, ne întoarcem la lucrările lui Finkel A.M., unul

dintre întemeietori ale teoriei sovietice de traducere, uitat pe nedrept, coauthor cărții de parodii

pe tema traducerii Парнас дыбом (Parnassus zburlit), publicate în anul 1925. În lucrările sale

scrise în limba ucraineană, el era împotriva traducerii formaliste extreme reflectate în lucrarea lui

Derjavin V. Проблема вiршованого перекладу (Problema traducerii poetice) ("Pluzhanin",

1927, № 9-10 »), unde în mod obligatoriu traducerile trebuiau se fie nu numai "stilizate " dar si

corespunzători “fonetic" originalului. Finkel A.M. în articolul său "Cu privire la unele aspecte

ale teoriei de traducere" și-a exprimat poziția despre construirea teoriei de traducere, care, din

punctul nostru de vedere, poate fi în vigoare şi în timpul de azi: "... trebuie să ne ferim de

repetarea greșelilor făcute în construirea gramaticilor filozofice: este imposibil de a construi o

teorie a traducerii comună pentru toate epoci,, limbi, genuri literare și stiluri. Această "teorie" va

fi abstractă și moartă. Teoria de traducere științifică trebuie să se bazeze pe lingvistică ca o

teorie posibilităţilor de limbă (limita inferioară și superioară), în manifestările lor socio-culturale

și istorico-literare specifice. Elucidarea acestor posibilităţi trebuie să fie precedată de studii

speciale referitor la probleme de traducere din limba X în limba Y, adică în toată a lor

concretizare”(Finkel: 78).

Pornind de aceasta idee acum trebuie să închipuim ce fel de complexitate aşteaptă pe

traducător în procesul traducerii în limba ţintă textului din limba sursă pentru a reda tălmăcirea

gândirii autorului, făcută de autor, cu toate dificultăţi înţălegerii textului original în versiunea

proprie srîns legată cu decodificarea limbii sursă în limba ţintă avînd în vedere codul ei şi

decodificarea găndirii autorului cu implicarea modului de a gândi traducătorului.

Traducerile, deci, nu sînt ceva copiat, ei sunt nişte versiuni ce pretind la clonarea textului

sursă în text ţintă. “A traduce, - subliniază Bogdan Ghiu, - este (poate în primul rînd) un

program politic: a adresa propriei tale culturi anumite „elemente“ care ar putea s-o ajute să

crească, să se întărească, să se diversifice prin confruntare. S-a spus, şi pe drept cuvînt, că

traducerea nu este, aşa cum se crede şi cum se propagă, o afacere în doi, sau este, dar nu rămîne

aşa. La fel ca în viaţă, traducerea creează un al treilea termen, un al treilea gen, o a treia limbă,

iar acest „al treilea“ este o veche obsesie, o veche „umbră“ a gîndirii europene. În plus, a traduce

înseamnă a te comporta în cel mai autentic stil european!... A traduce înseamnă a crea lumea

acasă la tine, a organiza colocvii şi reuniuni locale de interes universal. Este un fel de

imperialism şi de globalizare pe dos, în care nu te duci peste alţii acasă, ci îi aduci pe alţii acasă

la tine, nu ca atare însă, ci, tocmai, traducîndu-i.” (Ghiu:resurs electronic)..

Dar, analizînd situaţia, observăm ceva, ce pune nişte semne de întrebare, avînd în vedere

diferite teorii de traducere, legate de criterii realizării acestui proces. Ne adresam la aşa numită

Skopos-teorie - teoria universală a traducerii - Grundlegung einer allgemeinen

Translationstheorie (1984) în concepţie traductologilor germani Reiss,K. şi Vermeer,H. Noţiune

skopos provine de la greacă skopos, ce înseamnă scopul oricărei activităţi. Purcedem din aceea

că traducerea în primul rînd este un gen de activitate practică, iar succesul oricărei activităţi

depinde de aceea, în care măsură ea reuşeşte scopul stabilit (Reiss: 54-55).

Înteresant, că Skopos-teorie permite o situaţie paradoxală când textul originalului în genere nu

există şi traducătorul singur creează un text propriu, conducîndu-se de scopul sau indicaţiile

clientului. Din aceste condiţii reese, că regulă de bază de orice formă a Skopos-teoriei este

skopos traducerii.

După această teorie, alegerea strategiilor şi metodelor de traducere depinde de anumit scop:

este mai important decît să efectuezi o traducere prin o metodă anumită - a obţine un scop sigur

(funcţiune) de traducere (Reiss: 58). Trebuie de notat; că skopos traducerii des diferă de skopos

textului sursă, în special, deoarece traducerea ca faptă de crearea textului ţintă este un alt act

decît crearea textului sursă. (Reiss: 60).

Savantul rus Komissarov V.N. în monografia sa „Teoria universală a traducerii” („Общая

теория перевода”) descrie unele aspecte teoriei autorilor germani: „Scopurile traducerii pot fi

cele mai diferite şi textele corespunzătoare a traducerii pot fi principial de toate feluri. Şi

neesinţeal este în care măsură traducerea este apropiată de original, dacă ea corespunde

propriului scop. Într-un caz scopul traducerii este maximal apropiat de original, în alte cazuri

scopul poate fi altul: de a aduce la cunoştinţă recipientului o oricare informaţie, de a convinge

pe el, de a ajunge să realizeze o afacere, de a aduce pe cineva în eroare e.t.c.

În acest caz traducătorul se transformă în persoana principală în comunicarea

interlingvistică. Atuncea trebuie foarte bine de a diferenţa noţiunile „adecvat” şi „echivalent”.

Traducerea adecvată corespunde scopului pus, această noţiune se referă la procesul de traducere,

fiindcă stabileşte metoda de traducere. „Echivalenţa”aparţine resultatului traducerii şi înseamnă

corespundere textului tradus funcţională textului originalului.” (Комиссаров: 81-82).

Impotriva Skopos–teoriei a fost îndrumată lucrarea autorului german Kelletat, Andreas F. Die

ruckschritte der Ubersetzungstheorie: Anmrekungen zur „Grundlegungeiner allgemeinen

Translationstheorie”von Katarina Reiss und Hans J.Vermeer (Un pas înapoi în teoria

traducerii. Reflecţiune în privinţa „Teoriei universale de traducere”. După Kelletat aceasta

teorie este antiistorică şi corespunde tezei cunoscute tuturor - „Scopul justifică mijloacele”. El

notează că avînd pretenţii la crearea unei noi concepţii, autorii Skopos–teoriei repetă, de fapt,

trecutul obiectivelor teoretice din veacul XVIII, care au fost respinse mai tîrziu în legătură cu

cerinţele noi de a fi fidel textului originalului. Aceasta teorie anulează tot ce a fost reuşit în

ultimele 250 de ani. Autorii se bazează nu pe traduceri, ci pe diferite adaptări, care n-au nimic

comun cu problemele traducerii (de exs., expunere conţinutului lui „Don Kichot” într-o carte

pentru copii).Citat după:(Комиссаров: resurs electronic)

Chiar dacă Katarina Reiss şi Hans J. Vermeer tot timpul vorbesc despre traducerea şi,

particular, despre traducerea artistică, ei , din părerea noastră, au creat nu teoria traducerii, ci

teoria „prefacerii textuale”, cu ce se ocupă des un traducător profesionist, lucrând cu prospectele

de publicitate, instrucţii, cataloage e.t.c. şi la ce pînă acum ştiinţa nu prea a atras atenţie.Desigur,

ca aceasta teorie de aşa „comportament” traductologic nu poate fi legat cu lingvistică sau ştinţa

literaturii. Ea are, mai mult, relaţii cu comercializarea traducerii pe piaţa mondială.

Acest aspect a traducerii este analizat în teza de doctorat lect. univ drd. Eve-Marie Draganovici Übersetzungen audiovisueller Werbung für deutsche Konsumgüter (Traducerea

textului publicitar în mediul audio-vizual din limba germană în limba română), unde să notează: “ În cazul traducerii formelor de publicitate, funcia textului din cultura ţintă este cea care se află în centrul atenţiei, deoarece independenţa produsului final de cel iniţial este evident, mai ales la acest tip de text. Pentru a transfera un mesaj care să aibă efect pe piaţa ţintă trebuie să se ţină cont de asocieri şi valori specifice culturii sursă ş i respectiv culturii ţintă, astfel încât rezultatul să nu lase impresia unei traduceri. Pentru a elabora o strategie în scopul traducerii spoturilor publicitare considerăm că teoriile care pot şi trebuie luate în considerare sunt exclusiv cele funcionale (Reiß/Vermeer 1991, Holz-Mänttäri 1984, Snell-Hornby 1994), cele care înţeleg scopul ca fiind factorul dominant în luarea deciziilor, şi urmăresc înlocuirea elementelor culturale din cultura sursă cu cele din cultura ţintă pentru a corespunde aşteptărilor receptorilor pe toate planurile: informativ, asociativ, emoional, apelativ, păstrând funcia mesajului publicitar sursă, sau nu, în funcţie de scopul traducerii în cultura ţintă. Cele trei teorii nu-i propun găsirea unui echivalent în cultura ţintă, ci înlocuirea textului sursă cu un text ţintă care să corespundă aşteptărilor publicului local. În această categorie se înscrie şi teoria transferului de text, propus de Anthony Pym care respinge categoric compararea textului sursă cu textul ţintă, analiza textului trebuind să se facă pe baza factorilor externi, iar traducerea - respectiv transferul - textului fiind comparat cu deplasarea unui produs într-un magazin. Pym priveşte însă transferul dintr-o perspectivă economică . Astfel, el acordă o atenţie deosebită conceptului de localizare, pe care îl defineşte ca fiind „ o adaptare interculturală a textului” („ cross cultural text adaptation“ - Pym 2001:1), traducerea devenind un domeniu subordonat acesteia”( Draganovici:sursă electronică) Însă, estompărea criteriilor traducerii, cum n-ar părea ciudat, poate fi observat la Paul

Ricoeur. Paul Ricoeur prelegerea sa "Paradigma traducerii", dată la Facultatea de Teologie

Protestantă din Paris, în octombrie 1998, a început cu cuvintele: " Problema de traducere poate fi

abordată în două moduri cu diferite interpretari a noțiunii. Pe de o parte, putem vorbi despre

traducere în sensul îngust al cuvântului, și să înțelegem prîn acest mod transpunere mesajelor

verbale de la o limbă la alta. Pe de altă parte, într-un sens larg, traducerea poate fi un sinonim de

încercare de a înțelege și interpreta textul în cadrul unei şi aceeași limbi materne". Vorbind de

traducători prin vocație, Paul Ricoeur continuă: " La ce au aşteptat aceşti fanatici ai traducerii de

la realizarea viselor lor? Tocmai aceea, ce,se numeste extensie orizonturilor de propria lor limbă;

și aceea ce este numit educație (Bildung), care este, în același timp, și formarea în sine, și

autoeducare; ci ca o aplicație gratuită, ca să spunem așa, ei redescopereau propria lor limbă și

resursele ei încă neîndiplinite. Hölderlin a notat: "Totul nativ trebue să fie studiat, precum ca și

străin." Dar în acest caz, ceea ce face această pasiune pură la traducere, de ce trebuie să fie

umbrită de dilema de mai sus de fidelitate / infidelitate sursei? Răspunsul e unu: pentru că nu

există un criteriu absolut de o traducere bună. La urma urmei, nu putem compara sursă și

traducerea textului cu ceva a treilea - purtător de valoarea de identitate care trebuie să se

deplaseze de la sursa în traducere. Aici ne urmează paradoxul care este impus pe dilemă deja

cunoscută: o traducere bună poate și ar trebui să tindă numai către o echivalență cu sursă, pentru

că din cauza lipsei propriei "echivalenţei" clare aceasta echivalență nu poate fi găsită pe deplin și

justificată. Ea poate fi căutată, poţi să te apropii de ea cu anevoie şi să crezi că scopul este

aproape atins. Și unică critică posibilă asupra altei traduceri (la care, cu toate acestea, suntem

întotdeauna disponibili) constă în aceea că noi putem oferi o traducere, la fel de dubioasă, dar

parcă mai bună ori altă. Și asta este aceea cu ce se ocupă permanent interpreți profesionişti”

(Ricoeur 1999).Citat dupa:(Метляева: 672).

Care este diferența dintre destinatarii originalului și beneficiarii de traducere, este un fapt

care nu are nevoie de dovezi. Fiecare grup de comunicanți aparține unei culture şi limbii proprie,

şi, prin urmare, are propria sa mentalitate, psihologie națională , ideologie și viziune asupra

lumii. Și totuși nu suntem pe deplin de acord cu teza de Ricoeur în privinţa absenţei unui criteriu

absolut de o traducere bună, și anume cu o interpretare arbitrară a sursei.

         În opinia noastră, un astfel de criteriu este sursă de traducere - originalul, și un indicator -

o analiză comparativă a traducerilor existente din sursa originală - textul autorului. Pe baza tezei

lui Ricoeur reese că orice traducere poate fi declaraă echivalentă cu cele mai perfecte lucrări de

traducere. În acest sens, nivelare resultatelor traducerilor este axată, în primul rând, pe

“omnivore”, "oportunitatea" de un anumit moment istoric.

La ce consecinţe duce această atitudine către traducerea artistică se accentuiază în articolul lui

Nicolae Râmbu, Barbarie a interpretării.Reflecţii despre hermeneutica lui Schleiermaher :

“ S-ar putea să pară ciudată asocierea dintre interpretare şi barbarie, însă este vorba de un

fenomen teribil, care a făcut numeroase victime. Este suficient să ne aducem aminte de una din

ameninţările omniprezente din perioada comunistă: „Ai grijă ce spui sau ce scrii, fiindcă totul se

interpretează!”. Soarta unui om depindea de interpretarea unui discurs, a unui gest, a unei

atitudini, interpretare care nu avea de fapt nici o legătură cu intenţia autorului. Constantin Noica,

de pildă, a scris Povestiri despre Om, cu intenţia de a oferi cititorului român o introducere

în Fenomenologia spiritului a lui Hegel, una dintre cele mai dificile cărţi din filozofia modernă.

Cum se ştie, lucrarea a fost „interpretată”, ca „una dintre cele mai periculoase materiale

ideologice din ţară”, cu „caracter făţiş anticomunist şi mistic”, constituind unul dintre capetele de

acuzare în procesul Noica. Este un exemplu, dintre sutele care pot fi invocate, de abuz de

interpretare, tehnică utilizată frecvent de nazişti şi, înaintea lor, de atâţia alţi asasini rafinaţi”

(Râmbu: sursă electronică).

Un fapt tipic de înrădăcinărea în sfera științifică interpretărilor ideologice și politice învechite

cu unele consecinţe îndepărtate prezintă comentariul lui L. Poluboyarinov la frază scriitorului

austriac Leopold von Sacher-Masoch despre originea romană a românilor în nuvelă “Teodora”,

în ediţie anului 2005, cu declaraţie următoare: "Zaher- Masoch urmează legendei etnologice,

populare la vremea lui (mai târziu respinsă ştiiţific) despre provenirea popoarelor care au locuit

în Carpați și zona Carpatica, în special huţulilor și a românilor, de la romani antici”, (Sacher-

Masoch:309).

Irina Condrea notează: „În unele cazuri „mîna traducătorului” să simte foarte puternic şi se

poate întîmpla ca versiunea realizată în altă limbă să reflecte stilul traducătorului, nu pe cel al

autorului”(Condrea: 47). Putem să adaugăm că nu numai „mîna traducătorului” dar şi „mîna

conducătorului” acestei „mîni” poate să influenţeze asupra gîndirii populaţiei.

Ignorarea realităţii etno-istorice a adus traducătorul G. Perov (ca, de fapt, şi pe alţii) la

includerea elementelor unui rând mitologic străin în tălmăcirea poemului eminescian

„Luceafărul”, ce în traducere, în mod semnificativ, a denaturat textul originalului. Chiar din

prima strofă se observă o îngrămădire de formule folclorice ruse, care n-au nimic comun co

conţinutul poemului şi îngreunează perceperea sensului cu atribuţii nepotrivite: В краю

преданий без числа,/Давным- давно наверно/Жила-была, как не была / Красавица-царевна/.

(Эминеску:40).

Traducem în română: Într-o ţară de nenumăroase legende,/ în vremea de demult, probabil/ A

fost odată ca niciodată, parcă nici n-a fost / O fiică frumoasă a ţarului/.

Comparăm cu originalul: A fost odată ca-n poveşti,/ a fost ca niciodată,/ Din rude mari

împărăteşti,/O prea frumoasă fată/.((Eminescu:12). Traducerea acestei strofe, cum se observă,

e o simplă imitaţie a manierei arhaice a basmului românesc plină de clişeele folclorului rus.

Ne adresăm la Mircea Eliade:”Cunoscînd vocaţia filosofică a lui Eminescu şi descendenţa

sa romantică, sîntem îndrituiţi să acordăm simbolului şi metafizicii un rol important în explicaţia

operei sale poetice. Este mai puţin interesant de aflat dacă el “ştia” sau “voia”să creeze folosind

anumite simboluri. Fapt este, că aceste simboluri, ca în opera oricărui mare creator, să dovedesc

a fi ecumenice, deci valabile metafiziceşte, şi în jurul lor nici o hermeneutică nu e excesivă. În

privinţa originii acestor simboluri, nici analizele onirice, nici apele amniotice nu ne ajută prea

mult. Căci dacă visul prezintă atîtea analogii cu mitul, nu putem deduce o relaţie cauzală între

ele. Putem afirma, cel mult, că mitul ca şi visul sînt de natură extraraţională, care se impune

spiritului cu tăria unei “revelaţii”. De altfel, mitul derivă totdeauna dintr-un sistem de simboluri

foarte coherent; el este, cu un cuvînt cam apăsat, o “dramatizare” a simbolului” (Eliade:324).

Astfel, traducerea devine o căutare echivalentului cel mai apropiat de mesajul care trebuie

transmis dintr-o limbă ăn altă. Şi aici intervine fidelitatea. Fidelitatea - piatra preţioasă: se

dobândeşte cu greu. Traducerea unică este cu siguranţa iluzorie, întrucât fidelitatea faţă de sens

se realizează în funcţie de o mulţime de factori, între care se creează o simbioză. Georgiana

Lungu Badea în lucrarea sacitează pe A.Hurtado Albir care a concentrat în câteva cuvinte aceea

ce se aşteaptă de la traducere: a traduce fidel înseamnă să nu traduci nici prea literal, nici prea

liber, nici prea servil, nici prea interpretativ, pentru a respecta statutul şi rolul traducerii de act de

comunicare. Citat după: (Badea:8)

Ca resumat, putem să subliniem că traducerea este axată la text, care este scopul, obiectul

şi resultatul traducerii şi problemele textologice ocupă un loc important în traductologie

contemporană.

Literatura:

A.Hurtado Albir, La noţion de fidelite en traduction,Paris,Didier Eruditions, 1991, p.100-

105Citat după: Georgiana Lungu Badea. Despre traductologie(Obiect de studiu, statut, obiective,

Teoriiale traducerii): - SCL, LII, nr.1-2,Bucureşti, 2001, p.45-61

Condrea Irina. -Traducerea din perspectivă semiotică. – Chişinău: Cartdidact, 2006. – 266 p. Coşeriu Eugen. Semn, simbol, cuvânt// Anale ştiinţifice ale Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi, Tom

XXXIX, 1993.

Draganovici Eve-Marie, doctorand lect. univ drd. Teza de doctorat, rezumat Übersetzungen audiovisueller Werbung für deutsche Konsumgüter Traducerea textului publicitar în mediul audio-vizual din limba germană în limba română Îndrumare tiinţifică prof. univ. dr. Doina Sandu. Sursă electronică : http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Martie/Draganovici%20Evemarie%20%20Traducerea%20textului%20publicitar%20in%20mediul%20audio-vizual/Rezumatul

Eliade Mircea, Meşterul Manole. Iaşi, Junimea,1992.

Eminescu Mihai. Luceafărul/Лучафэр. Ediţie bilingvă româno-rusă. Trad. De Miroslava

Metleaeva – Ch.: Prut Internaţional, 2015. – 60 p.

Finkel A.M. "Note științifice ale Institutului Pedagogic de Stat de Limbi Străine" din Harkov,

t.I, 1939.

Ghiu Bogdan. „Europa este traducere“, interviu consemnat de Matei Martin, evista“Dilema veche”, № 586,7-13, mai,2015 Sursă electronică : http://dilemaveche.ro/sectiune/zi-cultura/articol/europa-este-traducere-interviu-bogdan-ghiuGhiu Bogdan, Totul trebuie tradus. Noua paradigmă ( un manifest). - Bucureşti , 2015

Kelletat, Andreas F. Die ruckschritte der Ubersetzungstheorie: Anmrekungen zur „Grundlegungeiner allgemeinen Translationstheorie”von Katarina Reiss und Hans J.Vermeer, Vaasa, : Korkeakoulu, Kielten Laitos, 1986.  Citat după: Комиссаров В.Н. Sursă electronică: http://www.classes.ru/grammar/113.komissarov_obshaya_teoriya_perevoda/html/1_10.htmlhttp://www.classes.ru/grammar/113.komissarov_obshaya_teoriya_perevoda/html/2--.htmlRâmbu Nicolae, Barbarie a interpretării.Reflecţii despre hermeneutica lui Schleiermaher, în revista Limba Română, nr 7-8, 2008Sursă electronică: http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=428

Reiss,K. Vermeer,H. J.Grundlegung einer allgemeinen Translationstheorie. Tubingen, 1986.Steiner George. „După Babel” . Aspecte ale limbii şi traducerii. – Bucureşti, 198

Tieghem Paul van. Literatura comparată. Editura pentru Literatură Universală. Bucureşti, 1966, 214 p.

Tuchilatu Leonard.Rapsodie.poezii/Рапсодия. Стихи. – Ch.:Prut Internaţional, 2001, - 116 p.

Verebceanu G. „Viaţa lui Bartoldo. Un vechi manuscris românesc”/Studiu filologic, studiu

lingvistic, ediţie de text şi indice de cuvinte de Galaction Verebceanu. – Ch.: Museum, 2002

(Combinatul Poligr.). – 256 p.

Леопольд фон Захер-Мазох. Демонические женщины: Повести, рассказы/ пер. с нем. –

СПб.: Азбука-классика, 2005. – 320с.

Комиссаров В.Н.Общая теория перевода.– М.: ЧеРо. – 1999. Метляева М. Литература Молдовы на стыке веков: литературная критика, переводы,

эссе, АН Молдовы, Ин-т Филологии.- Кишинэу: Profesional Service, 2014.-792 p.

ЭминескуMихаил , Лучафэр. Переводы на русский язык Ю.Кожевникова, Г. Перова, Д.

Самойлова, А.Бродского, Кишинев, «Литература артистикэ»,1989.