TULBURĂRILE DELIRANTE - DELIMITĂRI CONCEPTUALE ȘI TABLOU CLINIC -

STUDIU DE CAZ Doamna Florica, de 56 de ani s-a prezentat la medic deorece i-a intrat în cap ideea că nora sa doreşte să o determine să-şi părăsească apartementul cu patru camere în care locuia. Relaţiile dintre cele două nu au fost întotdeauna bune, iar de câtva timp d-na Florica se plânge că este persecutată de nora sa. Treptat tot ce observa în comportamentul acesteia devenea un indiciu al faptului că dorinţa ei era de a o face să plece. “Portarul de la scara blocului cu siguranţă a fost pus de nora sa o urmărea când pleca şi când se întorcea acasă. Într-o zi a venit domnul să-i citească contoarele de apă şi siguri i-a instalat microfoane”, spune d-na Florica. Pe scara blocului a văzut scrise ameninţări de la nora sa. Acum era convinsă că atunci când lipseşte de acasă nora intră şi îi mută obiectele de la locul lor. Faptul că era convinsă că este supravegheată şi urmărită îi determinase o asemenea stare încât nici nu mai dormea noaptea, ascultând orice zgomote din bloc şi i se părea suspect tot ce auzea.

Prin delir se înţelege o convingere patologică într-o idee (temă) neadevărată, aberantă care nu poate fi modificată prin diverse argumente şi captează preocupările bolnavului, determinând un comportament anormal. De exemplu, convingerea că subiectul este urmărit de extratereştri (Lăzărescu şi Ogodescu, 1995). Tulburare în care ideile delirante de lungă durată reprezintă unica sau cea mai pregnantă caracteristică clinică şi nu poate fi clasificată ca fiind o tulburare organică, afectivă sau schizofrenie ( Tudose şi colab., 2002). Tulburările delirante modifică înţelegerea şi reprezentarea lumii, astfel încât comportamentul pacientului este grav perturbat.

Elementul esențial al tulburării delirante îl consitutie prezența uneia sau a mai multor idei delirante nonbizare care persistă cel puțin o lună. Criteriile de diagnostic pentru Tulburarea Delirantă, conform DSM IV, sunt: A. Idei delirante nonbizre, adică implicând situații care survin în viața reală, cum ar fi faptul de a fi urmărit, otrăvit, infectat, iubit de la distanță, înșelat de soție sau amantă, ori de a avea o maladie – cu o durată de cel puțin o lună; B. Criteriul A pentru schizofrenie nu a fost satisfăcut niciodată. Halucinațiile olfactive și tactile pot fi prezente în tulburarea delirantă, dacă sunt în raport cu tema delirantă; C. În afara impactuui ideii (ideilor delirante) funcționarea nu este deteriorată semnificativ, iar comportamentul nu este în mod evident straniu sau bizar; D. Dacă episoadele afective au survenit concomitent cu ideile delirante, durata lor totală a fost scurtă în raport cu durata perioadelor delirante; E. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unor substanțe (droguri de abuz, medicamente) ori ale unei condiții medicale generale.

Deși faptul că ideile delirante sunt sau nu bizare este considerat extrem de important în a distinge între tulburarea delirantă și schizofrenie, bizareria poate fi dificil de judecat, în special pe secțiune transversală pe diverse culturi. Ideile delirante sunt considerate bizare dacă sunt net implauzibile, nu sunt inteligibile și nu provin din experiențele vieții cotidiene (de ex., convingerea unui individ că un străin i-a îndepărtat organele interne și i le-a înlocuit cu ale altcuiva, fără să lase niciun fel de plăgi sau cicatrici). Din contră, ideile delirante nonbizare implică situații care pot fi concepute ca survenind în viața reală (faptul de a fi rumărit, infectat, iubit de la distanță, înșelat de soție sau amantă). Funcționarea psihosocială este variabilă. Unii indivizi par a fi relativ indemni în rolurile lor interpersonale și profesionale. La alții, deteriorarea poate fi substanțială și include o funcționare profesională redusă sau absentă și izplare socială. Cand în tulburarea delirantă este prezentă reducerea funcționării psihosociale, aceasta este consecința directă a convingerilor delirante. De asemenea, o caracteristică comună indivizilor cu tulburare delirantă o constituie normalitatea aparentă a comportamentului și aspectului lor, atunci când nu sunt discutate ideile lor delirante, ori ei nu trec la acțiune conform acestora.

SUBTIPURI

Tipurile de tulburare delirantă pot fi specificată pe baza temei delirante predominantă: Tipul erotoman - Tema centrală a delirului o constituie faptul că o altă persoană este amorezată de

individ. - Ideea delirantă se referă mai degrabă la un amor romantic, idealizat și la o

uniune spirituală decât la atracție sexuală. - Persoana în raport cu care se manifestă delirul are, de regulă, un statut mai înalt,

dar poate fi și una complet străină. - Sunt frecvente eforturile de a contacta obiectul ideii delirante, deși, ocazional,

bolnavul poate ține secretă ideea delirantă

Delirul de grandoare - Tema centrală o constituie convingerea că are un mare (dar nerecunoscut) talent

sau perspicacitate sau că a făcut o mare descoperire. - Mai rar, individul poate prezenta ideea delirantă că ar avea o relație specială cu o

persoană marcantă, ori că ar fi o persoană marcantă. - Ideile delirante de grandoare pot avea și conținut religios.

Delirul de gelozie - Tema centrală a delirului o constituie infidelitatea soției/soțului sau

amantei/amantului. La această convingere se ajunge fără cauza cuvenită și se bazează pe inferențe incorecte susținute de mici „fărâme de probe” care sunt colectate și utilizate pentru a justifica delirul.

- Individul își confruntă de regulă partenerul și încearcă să intervină în presupusa infidelitate.

Delirul de persecuție - Tema centrală a delirului implică convingerea persoane că se conspiră contra sa,

că este spionată, înșelată, urmărită. Otrăvită sau drogată, tratată cu răuatate sau onstrucționată în urmărirea obiectivelor sale pe termen lung.

- Mici umilințe pot fi exagerate și deveni nucleul unui sistem delirant. - Indivizii cu idei delirante de persecuție sunt adesea plini de resentimente și

coleroși, și pot recurge adesea șa violență contra celor care cred ei că i-au ofensat.

Delirul somatic - Tema centrală a delirului implică funcții sau senzații corporale. - Ideile delirante somatice pot surveni în diverse forme. Cele mai frecvente constau

din convingerea persoanei că emite un miros urât din piele sau diferite orificii ale corpului, că este infestată cu insecte pe sau sub tegumente, că are paraziți interni, că anumite părți ale corpului său sunt diferite sau hidoase (contrar oricărei evidențe) sau că părți ale corpului (de ex. Intestinul gros) nu funcționează.

Delirul mixt - Acest subtip se aplică atunci când nu predomină nicio temă delirantă. Tipul nespecificat - Acest subtip se aplică atunci când convingerea delirantă dominantă nu poate fi

clar stabilită sau nu se înscrie în tipurile specifice. - De exemplu, idei delirante de referință, fără o componentă de persecuție sau de

grandoare notabilă. Tulburarea delirantă cuprinde sub denumirea aceasta şi următoarele psihoze delirante cronice neschizofrenice:

Paranoia În opinia lui Gorgos C., 1985 paranoia este considerată ca o psihoză endogenă care se caracterizează prin evoluţia continuă a unui sistem delirant durabil şi impenetrabil la critică, dezvoltându-se insidios pe fondul conservării complete a ordinii şi clarităţii gândirii, voinţei şi acţiunii. Elementele definitorii sunt: - delir cronic bine sistematizat nehalucinator; - discrepanţă între aspiraţii şi posibilităţi; - personalitate premorbidă specifică [rigidă, hipertrofie a Eu-lui (orgoliu,

megalomanie)]

Parafrenia Cuprinde un grup de psihoze endogene cronice caracterizate prin luxurianţă (abundență) fantastică a producţiei delirante în contrast cu buna adaptare la mediu. Elementele definitorii sunt: • caracterul fantastic al temelor delirante; • juxtapunerea unei lumi fantastice realului în care bolnavul continuă să se

adapteze bine; • menţinerea unei perioade îndelungate de timp a nucleului personalităţii; • predomină limbajul asupra acţiunii (Gorgos, 19859).

Delirul senzitiv de relație Este un delir de interpretare care se instaleză indios pe fondul unei personalităţi premorbide senzitive (Kretschmer apud Gorgos, 1985). Debutul are ca antecedente situaţii umilitoare, eşecuri sentimentale care rănesc orgoliul crescut al pacientului. Delirul apare brusc datorită unor conflicte dintre bolnav şi anturajul său: vecini, colegi, membrii de familie. Pacientul este convins că persoane din anturaj îi cunosc gândurile ascunse sau îl arată cu degetul. Delirul este mai frecvent întâlnit la persoanele emotive, rezervate.

FACTORII CARE INFLUENŢEZĂ APARIŢIA TULBURĂRII

În prezent cauzele care determină tulburările delirante sunt necunoscute, dar conform studiilor epidemiologice şi clinice în apariţia acestei tulburări, un rol important îl au anumiţi factori de risc conform opiniei lui Tudose şi colab., 2002:

• trăsăturile de personalitate; • istoricul familial; • izolarea socială; • deteriorare senzorială / izolare; • vârstă avansată; • emigrare recentă.

Există şi un număr mare de condiţii medicale în care ideile delirante din această tulburare pot apărea, respectiv:

• tulburări neurologice: boli celebrovasculare, tumori cerebrale, demenţă, pierderea auzului, epilepsie, etc.

• boli metabolice şi endocrine: hipoglicemie, boli tiroidiene; • infecţii: SIDA, sifilis; • abuz de alcool şi droguri; • intoxicaţii (arsenic, dioxid de carbon); • demenţe (Alzheimer, Pick).

ELEMENTE ȘI TULBURĂRI ASOCIATE

- Din convingerile delirante ale tulburării delirante pot rezulta probleme sociale, maritale sau de serviciu.

- Sunt frecvente ideile de referință (de ex., că evenimente fortuite au o semnificație specială). Interpretarea acestor evenimente este concordantă cu conținutul convingerilor lor delirante.

- Mulți indivizi prezintă dispoziție disforică, iritabilă sau coleroasă (tipurile de persecuție și de gelozie) care, de regulă, poate fi înțeleasă ca o reacție la convingerile lor delirante.

- Pot surveni dificultăți legale (în delirul de gelozie și erotoman). - Cei cu delir somatic pot fi subiecții unor teste și proceduri medicale inutile. - Episoadele depresive majore survin mau frecvent la indivizii cu tulburare

delirantă decât în populația generală. - Tulburarea delirantă poate fi asociată cu tulburarea obsesiv-compulsivă,

tulburarea dismorfică corporală și cu tulburările de personalitate paranoidă, schizoidă sau evitantă.