Upload
ana-maria-ursu
View
115
Download
4
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Rolul si locul vaticanului in procesul decizional. Unele descoperiri din biblioteca secreta a vaticanului: mituri si adevaruri
Citation preview
Ministerul de Educație al Republicii Moldova
Universitatea de Stat din Moldova
Facultatea de Relații Internaționale Științe Politice și Administartive
Specialitatea Relații Internaționale
Referat
Rolul Vaticanului în sistemul de Relații Internaționale
Efectuat de: Ursu Ana-Maria, anul III, RI
Verificat de : Frunza Veronica, doctorandă în
științe politice, magistru, lector
Chișinău, 20121
CUPRINS
Introducere……………………………………………………………p.3
1. Particularitățile constituirii Vaticanului pe arena mondială……p.4
2. Vaticanul ca centru de putere pe scena relațiilor internaționale..p.6
3. Rolul mesianic al Vaticanului în rezolvarea diferendelor
internaționale…………………………………………………..p.13
4. Imparțialitatea Vaticanului în cadrul sistemelor internaționale.p.15
5. Relațiile internaționale ale Vaticanului………….....................p.16
Concluzie………………………………………………....................p.23
Bibliografie…………………………………………………………..p.24
2
Introducere
Actualitatea temei investigate. In cei aproximativ 2000 de ani de existenta Vaticanul nu a
incetat vreodata sa fascineze. In ciuda faptului ca este un mic stat suveran pe harta lumii, Sfanul
Scaun este caracterizat de o puternica istorie a exercitarii puterii politice in lume. De altfel,
conform uneia dintre cele mai riguroase definitii politologice, Sfantul Parinte Papa ar trebui
considerat ultimul monarh absolut din Europa. Altfel spus, Vaticanul reprezinta o monarhie
absoluta sacerdotala, atribuindu-se Papei un rol decisiv din toate punctele de vedere. Tocmai de
aceea, inainte de toate, se impune o trecere in revista a statutului Papei in cadrul statului Vatican,
dar si a celorlalte organe de conducere pentru a putea vorbi ulterior despre semnificatia Sfantului
Scaun ca entitate statala pe scena relatiilor internationale.
Conducerea statului Vatican detine o structura unica ce îi confera o puternica influenta in
relatiile internationale, si nu in ultimul rand nu trebuie sa dam uitarii faptul ca tocmai aceasta
structura unica despre care vorbim implica o veritabila autoritate morala si spirituala asupra unui
numar mare de credinciosi si de aici rezulta una dintre cele mai puternice retele diplomatice din
lume. Atat Papa, cat si subordonatii sai coordoneaza nenumaratele congregatii ale Sfantului
Scaun, si mai ales, serviciile de misionariat, care, fiind raspandite dintotdeauna pe toate
meridianele, faciliteaza accesul statului pontifical la o serie de informatii si in acelasi timp
posibilitatea de a face presiuni pe langa diferite guverne sau organisme internationale in caz de
situatii conflictuale.
Scopul. Identificarea rolului mesianic al Vaticanului în organizarea structurilor puterii din
Europa și păstrarea statutului său de protector al valorilor și principiilor creștine.
Obiectivele:
- Cercetarea istoriografică a Vaticanului
- Identificarea principalelor particularități de constituire a Vaticanului
- Evaluarea rolului messianic al Vaticanului în rezolvarea diferendelor internaționale
- Monitorizarea imparțialității Vaticanului în cadrul sistemelor internaționale
- Identificarea relațiilor internaționale ale Vaticanului
Aparatul categorial. Iluminati, cavaleri templieri, teren sacru, centru de putere, diplomația
papală, sfîntul scaun, conciliul Vaticanului, demiurgul, librăria Vaticanului, documente secrete,
Masoneria, reîncărnare, Ovrar.
3
1. Particularitățile constituirii Vaticanului pe arena internațională
Vaticanul-stat care ocupă doar o mică parte din teritoriul capitalei italiene, şi-a căpătat
suveranitatea în urma tratatului de la Lateran. Conform acestui pact, statul italian recunoştea
Vaticanului proprietate exclusivă şi jurisdicţie suverană asupra cartierului situat în nord-vestul
Romei şi reafirmă faptul că religia catolică e religie de stat în Peninsulă.
Numele provine de la etruscul Vaticum. Cu o suprafaţă de doar o jumătate de kilometru pătrat,
se poate afirma că micuţul stat conduce mare parte din lume - cea de religie catolică. Pentru că
aici se află reşedinţa teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituţională reprezentată de Papă,
episcopul Romei şi prin urmare principala reşedinţă ecleziastică a Bisericii Catolice. În ceea ce
priveşte originea numelui, aceasta este destul de nesigură. Cea mai credibilă explicaţie este aceea
că ar proveni de la un oraş etrusc dispărut, numit Vaticum.
Zona era considerată teren sacru. Iniţial, zona nu a fost locuită, deoarece era considerată teren
sacru. Apoi, în anul 326, după ce creştinismul s-a instalat în peninsulă, a fost construită o
biserică pe locul în care se afla mormântul Sfântului Petru. Acela a fost momentul din care
arealul a început să fie populat. Lumea era convinsă că va fi mai protejată dacă locuieşte în
apropierea bisericii botezate după numele Sfântului Petru - San Pietro. Încet-încet, locul s-a
populat intens. Oraşul format a intrat curând în sfera de influenţă a statelor papale (care
conduceau mare parte din Italia). Apoi, datorită prezenţei Bisericii San Pietro, capii Bisericii
Catolice au ales să îşi stabilească reşedinţa chiar pe dealul Vaticanului.
Papii, prizonieri în propriul oraş. Deşi acum Vaticanul este sinonim cu reşedinţa papală, în
perioada 1309-1377, oraşul francez Avignon a fost cel care i-a găzduit pe Papi. O altă perioadă
deosebită pentru Vatican a fost cea cuprinsă între 1870 şi 1929. În 1870, pentru că Roma a fost
anexată de regatul Piemont, toată lumea se întreba ce se va întâmpla cu Papa. S-a ales un
compromis: Papii erau lăsaţi să locuiască nestingheriţi în palatul lor, însă statul papal nu era
recunoscut. Papii erau prizonieri în oraşul lor. Abia la 7 iunie 1929, în urma Tratatului de la
Laterane, premierul italian de înclinaţie fascistă, Benito Mussolini, a fost de acord să ofere
independenţă şi suveranitate Vaticanului.
Înconjurat de ziduri. Vaticanul este înconjurat de ziduri în stil medieval şi renascentist şi are
şase porţi: Poarta Morţii, Poarta de Bronz, Poarta Sfântă (se deschide la 25 de ani), Poarta
Binelui şi a Răului, Poarta Sacrament şi Poarta Angelica. Forma actuală a statului are ca graniţe
vechile ziduri construite de-a lungul sutelor de ani pentru protecţia Papilor.
4
Paza, asigurată de celebra Gardă Elveţiană. Încă din 1506, protecţia Papilor este asigurată de
Garda Elveţiană. Însă, un acord semnat între confederaţia elveţiană şi Papa Sixt al IV-lea, şi datat
din 1479, prevedea recrutarea de mercenari elveţieni. În prezent, cei o sută de soldaţi, plus şase
ofiţeri protejează nu doar pe papă, ci şi clădirile papale. În cazul proprietăţilor Sfântului Scaun
care nu se află pe teritoriul Vaticanului, Garda Elveţiană este ajutată de Poliţia italiană.
Limba oficială este latina. Aproape toţi cetăţenii Vaticanului locuiesc între zidurile oraşului.
Cetăţenia este acordată în special clerului, inclusiv înalţilor demnitari, preoţi, călugăriţe, precum
şi faimoasei Gărzi Elveţiene. Populaţia permanentă a Vaticanului este predominant masculină.
Cetăţenia poate fi primită prin rezidenţă stabilă şi prin deţinerea unui post în oraş, iar paşaportul
de Vatican oferă statut diplomatic în ţările în care sunt acreditaţi posesorii lor. Se estimează că
puţin peste 800 de persoane deţin cetăţenie vaticană. Limba oficială e limba latină, însă italiana
este şi ea destul de des utilizată pentru conversaţie, publicaţii şi transmisiuni. Şi pentru că
locuiesc într-un loc sfânt, există un cod al ţinutelor pe care sunt obligaţi să îl respecte toţi
cetăţenii, dar şi vizitatorii Vaticanului: umerii şi pieptul trebuie să fie acoperiţi, iar fustele sau
pantalonii trebuie să depăşească genunchii.
Infracţionalitate uriaşă. Faptul că este un loc sfânt nu scuteşte Vaticanul de neplăceri. Din
cauza milioanelor de vizitatori anual, rata de infracţionalitate din Vatican este cea mai mare din
lume. Aproape 90% dintre infracţiuni sunt minore şi doar 10% penale. Cele mai frecvente
plângeri înregistrate sunt cele legate de furturi din buzunare sau din poşete şi înşelăciuni minore.
Aproape 100% dintre păgubiţi, dar şi dintre hoţi sunt vizitatori.
65.000 de volume în biblioteca „secretă“. Micul stat găzduieşte unele dintre cele mai frumoase
clădiri din lume care ascund opere de artă nepreţuite. În Bazilica Sfântul Petru şi Capela Sixtină,
spre exemplu, pot fi admirate opere ale unor artişti celebri precum Botticelli, Bernini şi
Michelangelo. Tot aici se află una dintre cele mai mari şi mai controversate biblioteci din lume,
cu peste 65.000 de volume şi manuscrise, majoritatea scrise în latină. Deoarece biblioteca nu e
deschisă publicului, s-au creat legende despre volumele găzduite. Se spune că dacă unele
însemnări de aici ar fi publicitate, întreaga istorie a lumii s-ar da peste cap.
Independenţă din toate punctele de vedere. Vaticanul are propriul oficiu poştal, supermarket,
bancă (Vatican Bank), staţie feroviară, centrală electrică şi editură. Îşi emite propriile monede
(euro) care au trei desene, în funcţie de anul emiterii: 2002-2005 - chipul fostului Suveran Pontif,
seria 2006 - stema cardinalului şambelan şi începând din 2006 - efigia actualului Papă. Statul
liliputan obţine venituri din tipărituri şi din producţia unor mozaicuri şi a unor uniforme pentru
5
angajaţi, activităţi bancare şi financiare internaţionale, vânzarea suvenirelor, a timbrelor poştale,
publicaţii şi altele.
Inedit! Bancomatele din Vatican sunt singurele din lume care folosesc limba latină, Palatul
Papal are peste 1.000 de camera, teritoriul statului Vatican este înscris din 1984 în patrimoniul
UNESCO.
2. Vaticanul ca centru de putere pe scena relatiilor internationale:
Invaluita in mister, reteaua diplomatica a Vaticanului este probabil cea mai veche din
lume si conform viziunii lui John L. Allen jr. „ea concureaza ca marime cu diplomatia
americana”.1 De altfel, intotdeauna a persistat clasica intrebare „Cate legiuni are Papa?”, iar
Stalin a reformulat-o astfel: „Cate divizii are Papa?”.2 Tocmai de aceea se poate spune ca puterea
pontificala a supravietuit in timp, spre deosebire de celelalte, inclusiv spre deosebire de cea
stalinista. Iar cand ne referim la supravietuirea diplomatiei papale luam in consideratie in primul
rand enorma capacitate a Sfantului Scaun de a-si comunica mesajele in spatiul public, nu
neaparat doar prin mass-media. O sursa de putere este activitatea intensa, discreta, disciplinata si
de o mare calitate profesionala a preotilor-diplomati. Sarcina preotilor-diplomati este aceea de a
actiona in limitele posibilului pentru apararea intereselor Bisericii. Aceste interese distincte sunt
cuprinse in libertatea Bisericii de a-si conduce propriile treburi interne, astfel incat aceasta sa
poata sa sustina misiunile sale de evanghelizare, cult si serviciu. Mai mult, preotii-diplomati ai
Vaticanului au ajuns sa gandeasca interesele Bisericii cam in acelasi fel in care un stat-natiune isi
gandeste interesele economice si politice, devenind subiecte de negociere intre state suverane, iar
rezultatele negocierilor sunt inscrise in tratate internationale.
In orice caz, statutul diplomatic al Sfantului Scaun a dat nastere la controvorse juridice
de-a lungul timpului, reaprinse de fiecare data cand statul pontifical antagonizeza comunitatea
internationala, asa cum s-a intamplat in 1994 atunci cand preotii-diplomati ai Papei Ioan Paul al
II-lea s-au aliat cu statele musulmane si au lasat fara o declaratie finala o reuniune ONU privind
explozia demografica in Cairo. Din acest punct de vedere, opozantii au argumentat ca Sfantul
Scaun nu poate avea reprezentare diplomatica pe langa ONU nici ca autoritate religioasa, nici ca
stat.
1 John L. Allen jr. Opus Dei. O privire obiectiva asupra miturilor si adevarurilor celei mai controversate forte din Biserica Catolica, editura RAO, Bucuresti, 2007, traducere din limba engleza de Ana-Veronica Mircea si Dan Costinas, p. 330.2 George Weigel, Martor al sperantei. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea, editura Galaxia Gutenberg, Targu-Lapus, 2007, traducere din limba engleza de Radu Vasile, p. 347.
6
Revenind insa la subiectul principal al discutiei, nu putem face abstractie de faptul ca
specificul serviciului pontifical tine de statutul unic al Papei, preotii-diplomati numiti de Papa
nereprezentand Vaticanul ca stat, ci pe Sfantul Parinte, adica o autoritate religioasa. De aceea,
sarcina preotilor-diplomati este aceea de a apara interesele Bisericii. Totusi, pe de alta parte, in
ultimii ani, tari precum S.U.A., trateaza cu Papa ca sef al statului Vatican, si astfel, la un moment
dat, se contureaza o adevarata contradictie si un statut ambiguu care ofera loc de manevra pe
scena diplomatica.
In fond, despre diplomatia papala se vorbeste adesea in termeni de mister asa cum se
vorbea inainte despre masonerie. Preotii-diplomati ai Papei – subiect pe marginea caruia am
incercat sa tratam cat mai detaliat cu putinta – sunt perceputi, mai ales dupa Conciliul Vatican II,
ca niste persoane care trag sfori din umbra si au la dispozitie informatii extraordinare, ce le intrec
chiar ca precizie pe cele detinute de servicii secrete precum CIA. Deci, diplomatia pontificala
este una discreta, mai ales pentru ca „e practicata de clerici de o impecabila calitate profesionala,
pentru ca sunt produsul prestigioasei Academii Ecleziastice Pontificale, cea mai veche scoala de
diplomatie din lume si care functioneaza neintrerupt, intr-un regim de mare discretie, incepand
din secolul XVIII”.3 Acesti functionari diplomatici speciali beneficiaza de o claritate si de o
dependenta a informatiei greu de egalat pentru ca Sfantul Scaun, in ansamblul sau, detine o
adevarata retea de culegere a informatiei, care valorifica prezenta in toata lumea a unor
misionari, parohi sau laici angajati in activitati de caritate; de altfel, toti furnizeza informatii utile
despre populatiile in slujba carora s-au pus.
Acest lucru face ca diplomatia pontificala sa fie nu numai discreta, dar si penetranta si
eficace, pentru ca are un excelent suport informational si analitic, greu de comparat chiar cu cel
al unei mari puteri.
Dupa toata aceasta prezentare introductiva in ceea ce priveste diplomatia Vaticanului, se
poate intelege faptul ca influenta in relatiile internationale a acestui stat este invers proportionala
cu intinderea sa. Dupa cum s-a mai specificat in cadrul acestui studiu, intr-o lume a statelor-
natiuni in care primeaza o societate consumista, papalitatea poseda o autoritate spirituala si
morala, iar aceasta autoritate implica si statutul de observator pe langa multe organizatii
internationale (ONU, Consiliul Europei, Uniunea Africana, Organizatia Statelor Americane,
etc.). Vaticanul se foloseste practic de aceasta autoritate in scopul de a-si transmite mesajul de
pace atunci cand intervin situatii conflictuale. In acest sens, ar putea fi date multe exemple, dar
3 John L. Allen jr. Opus Dei. O privire obiectiva asupra miturilor si adevarurilor celei mai controversate forte din Biserica Catolica, editura RAO, Bucuresti, 2007, traducere din limba engleza de Ana-Veronica Mircea si Dan Costinas, p. 331.
7
cele mai edificatoare sunt incercarea de mediere a Papei Benedict al XV-lea in timpul primului
razboi mondial si enciclica Pacem in Terris emisa de Papa Ioan al XXIII-lea in 1963, adica in
timpul celei de a doua sesiuni a Conciliului Vatican II. De asemenea, nu putem sa nu ne aducem
aminte de Papa Ioan Paul al II-lea care a intervenit in diferite instante internationale. Urmand
exemplul Papei Paul al VI-lea,4 Ioan Paul al II-lea, primul papa neitalian de la 1522, adica de la
Papa Adrian al VI-lea, singurul Suveran Pontif olandez, a vrut sa dea un impuls deosebit
dialogului international, facand in acest sens dese calatorii in afara Italiei. Numai daca ne referim
la nenumaratele sale vizite in Polonia (tara sa de provenienta) ne putem da seama de influenta
covarsitoare pe care Biserica Catolica a inceput sa o aiba in estul Europei. Pe de alta parte,
deschiderea Estului i-a dat ocazia Vaticanului sa stabileasca relatii diplomatice cu Rusia, Ungaria
sau Romania, relatii care inainte erau imposibil de concretizat. Acelasi Ioan Paul al II-lea a
cautat sa se implice si in cautarea unei solutii pentru Orientul Apropiat. Din acest punct de
vedere sunt demne de mentionat urmatoarele doua momente istorice: intalnirea cu Yasser Arafat
in 1990 si stabilirea relatiilor diplomatice cu statul Israel in iunie 1994. Aceste exemple au fost
date tocmai pentru a intelege mai bine in ce masura se foloseste Vaticanul de autoritatea sa
spirituala si morala in scopul de a-si transmite mesajul pacii in adevaratul sens al cuvantului.
Toate aceste aspecte ne determina sa privim Vaticanul nu doar ca un „stat” cu o
prestatie simbolica sau o institutie religioasa careia trebuie sa-i atribuim puteri oculte
nelimitate. Inainte de toate, nu trebuie sa uitam ca din momentul in care Vaticanul a fost
recunoscut ca stat prin acordul de la Lateran din 11 februarie 1929 intre regimul fascist al lui
Musollini si Papa Pius al XI-lea, s-a convenit ca guvernul central al Bisericii Catolice sa aiba si o
minima baza materiala si astfel s-a format acest ministat in jurul Palatului Apostolic. Exemplele
anterioare pe care le-am prezentat arata cel mai clar importanta pe care Vaticanul o detine ca
entitate statala pe scena relatiilor internationale, iar aceasta importanta se edifica mai ales pe
coordonatele prezentei discrete, dar in acelasi timp influente, a inaltilor prelati catolici in
diversele cancelarii ale lumii, pentru a nu mai aminti de preotii-diplomati despre care am vorbit
suficient pana acum. Intr-adevar, se iveste totusi o problema de fond, si anume aceea a gradului
de exercitare a puterii pe care il detine Vaticanul in prezent comparativ cu rolul decisiv pe care il
detinea pana in perioada anilor 1500. Din acest punct de vedere nu putem sa nu remarcam un
anumit declin, mai ales daca luam in consideratie ca intre timp s-a conturat pregnant
modernitatea laica in majoritatea statelor occidentale, ca puterea seculara s-a separat de cea
spirituala. Totusi, rolul Vaticanului pe scena relatiilor internationale nu s-a diminuat intr-atat de
mult incat sa nu mai prezinte nici un fel de importanta iar explicatia cea mai obiectiva se sprijina
4 Ne referim la vizitele pe care acest Pontif Roman le-a intreprins la Mumbay in 1964, la ONU in 1965 sau la Bogota in 1968.
8
pe unul din argumentele care a mai fost prezentat si analizat pe parcursul acestei lucrari, si
anume: Biserica Catolica reprezinta cea mai vasta retea de difuzare a unei anumite viziuni despre
lume pentru ca Vaticanul controleaza direct sau indirect, prin conferintele episcopale nationale
din majoritatea statelor de influenta europeana, o retea de aproximativ 400.000 de preoti.5 Este
un argument asupra caruia am insista si vom insista in continuare pentru a evidentia influenta
discreta pe care o detine un stat clerical prin excelenta intr-o lume dominata de valorile
relativiste ale consumismului. Cum putem sa ignoram importanta Vaticanului in lumea relatiilor
internationale atata vreme cat inca mai are posibilitatea sa se informeze la sursa, foarte aproape
de teren, de la ce se intampla in oricare scoala catolica din lume pana la culisele politice din
capitalele unde mai functioneaza inca monarhii catolice? Iar cand spunem acest lucru ne referim
in special la faptul ca pe glob exista aproximativ 1.000.000.000 de credinciosi catolici. Chiar
daca ei sunt repartizati in diferite colturi ale lumii, totusi exista o anumita disciplina canonica si
doctrinara a catolicismului a carei fermitate il determina pe credinciosul catolic practicant sa fie
atent la diferitele mesaje pe care le transmite ierarhia catolica, in special la enciclicele papale.
Aceste lucru este valabil automat si in cazul unui monarh catolic, cum este cazul Regelui Belgiei
sau cel al Regelui Spaniei, care in calitate de catolici practicanti tin legatura permanent cu
ierarhia Bisericii Catolice. Chiar daca Vaticanul si Congregatia pentru Doctrina Credintei, fosta
Inchizitie pe care a condus-o in trecut Papa Benedict al XVI-lea, emit in primul rand mesaje din
sfera morala, sunt si situatii in care diplomatia Vaticanului ia pozitie favorabila sau defavorabila
unor declaratii politice, unor situatii regionale si mesajul pe care il transmite Biserica sub aceasta
infatisare morala este, cel putin din punct de vedere teoretic, imperativ pentru orice catolic
practicant. De aceea, nu putem sa nu tinem cont si sa nu incercam sa intelegem influenta pe care
Vaticanul inca o mai are pe scena internationala. Din acest punct de vedere consideram ca este
necesar - pentru o mai buna argumentatie in favoarea ideii ca Vaticanul a reprezentat, chiar si
incepand cu a doua jumatate a secolului XX, unul dintre actorii principali in lumea relatiilor
internationale – sa revenim mai ales la exemplul Papei Ioan Paul al II-lea pe marginea caruia am
discutat la un nivel destul de sumar pe parcursul studiului de fata. De fapt, nici nu putem avea o
viziune asupra diplomatiei Vaticanului atata vreme cat nu facem referire directa la figura Papei
Ioan Paul al II-lea. Chiar si dupa moartea sa, Sfantul Scaun in frunte cu Papa Benedict al XVI-
lea continua maniera Papei Ioan Paul al II-lea de a da o noua dimensiune relatiilor internationale.
In acea scurta trecere in revista a Papei Ioan Paul al II-lea s-au mentionat cateva interventii ale
sale pe langa anumite organisme internationale si bineinteles cateva intalnri cu lideri marcanti ai
lumii care la vremea respectiva au reprezentat niste momente de cotitura pentru evolutia relatiilor
5 George Weigel, op. cit., p. 348.9
internationale. Numai din aceste exemple ne putem da seama ce a insemnat Ioan Paul al II-lea
pentru diplomatia Vaticanului si de ce pontificatul sau ar trebui considerat unul „anormal”.
De altfel, el a venit in istoria papilor ca o noutate extraordinara a acestor secole din urma.
Desigur, si cativa dintre predecesorii sai au avut un rol decisiv iar studiul de fata nu a facut
abstractie de ei. Papa Pius al XII-lea cu discursurile, cu enciclicile sale, a dictat etica pentru
intreaga lume politica, economica si sociala. La fel si in cazul Papei Ioan al XXIII-lea. Papa Paul
al VI-lea a incercat sa introduca in lumea relatiilor internationale semnele umanitatii crestine,
drum pe care avea de gand sa-l continue si Papa Ioan Paul I, insa pontificatul sau a fost deosebit
de scurt: doar 33 de zile.
Apoi a venit Cardinalul Karol Wojtyla, arhiepiscop de Cracovia. El a fost noutatea si
chiar ziarul New York Times, declarandu-l „omul anului 1994”, a tinut sa precizeze: „Ideile sale
sunt foarte diferite de cele ale majoritatii oamenilor. Sunt mai mari.”6
Dupa 450 de ani de neintrerupta ocupare italiana a scaunului pontifical, venea pentru
prima data un pontif strain. Cu el au fost rasturnate criteriile istoriografice cu care era privit in
mod obisnuit pontificatul: nu un pontificat static, de magisteriu, situat doar pe o catedra romana,
ci un pontificat itinerant, un magisteriu purtat pe drumurile lumii, un pontif cufundat frapant si
energic in societatea mass-media, ca cel mai mare personaj de consum pentru opinia publica
internationala.
Nici un lider al lumii din ultima perioada nu a fost atat de aplaudat si de aclamat de
masele populare in toata lumea. Si nici unul nu a mers in lume, cum a mers el, ca sa culeaga
aceste osanale si aplauze, cufundat in marele targ al mass-media, combinand gesturi rituale
antice, gotice, cu gesturile noi ale civilizatiei imaginilor consumului televizual.
Gandul sau s-a idreptat mai intai spre Orientul european. Mai ales in prima calatorie in
Polonia, reintoarcerea in patrie a fost momentul cand s-a revelat in mod clar planul lui Ioan
Paulal II-lea pentru Europa de Est, aflata sub imperativul sovietic. El a dat o semnificatie
grandioasa venirii sale din Est, din lumea slava, si ulterior acest plan al lui Ioan Paul al II-lea s-a
concretizat in marea sa straduinta din primii sai zece ani de pontificat de a doborо ideologia
marxista in tarile din Est, mai ales pentru ca el considera ca „regimurile Europei estice sunt
rusinea secolului nostru”.7
6 Domenico del Rio, Karol cel Mare. Istoria Papei Ioan Paul al II-lea, editura Pauline, Bucuresti, 2005, traducere de pr. Ioan Sociu, prefata de Luigi Accattoli, p. 370.7 Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclica Redemptor Hominis despre Hristos Mantuitorul omului si al lumii, editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti, fara an; cf. Ioan Paul al II-lea,
10
Cu aceeasi pasiune cu care a privit spre toata Europa estica, cu aceeasi dorinta de
eliberare a tintit, totusi, si spre Occident, acolo unde la fel ca si in Est, ideologiile socio-politice
se debarasau complet de orice dimensiune spirituala sau religioasa. De fapt, Ioan Paul al II-lea
voia sa dinamizeze lumea politica si economica, si bineinteles lumea relatiilor internationale
printr-o reintoarcere la valorile crestine traditionale. Tocmai de aceea in cadrul unui intreviu
pentru cotidianul francez Le Monde a facut urmatoarea declaratie, care a antagonizat intr-o
oarecare masura exigentele scenei internationale: „Viitorul omului nu poate fi nici Moscova,
nici New York.”8 Cu alte cuvinte, viitorul omului trebuie cautat in alta parte iar in acest sesns,
considera el, umanitatea noului mileniu este obligata sa construiasca o comunitate internationala
sau un Weltethos9 al carui obiectiv principal sa fie acela al pacii. De altfel, marea preocupare si
atentie pentru pace a determinat ca Papa Ioan Paul al II-lea sa fie un punct de referinta pe scena
relatiilor internationale, un simbol din punct de vedere politic si religios pentru milioane de
oameni din multe tari ale lumii, cu diferite orientari religioase si politice.
Asadar, in Ioan Paul al II-lea, in biografia sa spirituala si politica avem un exemplu
elocvent de influenta a Vaticanului asupra multor procese istorice ale secolului XX10 si pentru a
intelege si mai bine acest aspect ne vom concentra atentia in continuare asupra modalitatii in care
Sfantul Scaun sub pontificatul lui Ioan Paul al II-lea s-a raportat la unul dintre cele mai puternice
conflicte care a marcat din plin scena relatiilor internationale, si anume la conflictul bosniac care
a izbucnit in 1992. Interventiile Papei Ioan Paul al II-lea si ale diferitilor reprezentanti ai
Sfantului Scaun au fost indelung comentate in presa internationala si au starnit diferite reactii din
partea catorva lideri politici marcanti, multi dintre ei considerand la un moment dat ca Ioan Paul
al II-lea si Vaticanul au ajuns sa uite care le sunt atributiile si ca Biserica Catolica tinde din nou
sa devina un imperiu asa cum era in Evul Mediu. Chiar si deschiderea Vaticanului catre Europa
de Est in timpul Papei Ioan Paul al II-lea a fost de multe ori interpretata ca o incercare a
catolicismului de a elimina in primul rand ortodoxia pentru a deveni o veritabila Cetate a lui
Dumnezeu pe pamant.
Revenind insa la subiect, trebuie sa mentionam faptul ca inainte de izbucnirea
conflictului bosniac, deci automat si inainte de dizolvarea Republicii Federale Socialiste
8 Domenico del Rio, op. cit., p.372.9 Jьrgen Habermas si Papa Benedict al XVI-lea cu referire directa la tentativa umanitatii de o consolida o comunitate internationala bazata in primul rand pe valorile etice si spirituale specifice fiecarei culturi autentice. Acestea sunt valorile pe care diferitii lideri politici ai lumii sau diferitele ideologii politice, si cu precadere statul de drept, trebuie sa se bazeze.10 Dictionar de relatii internationale – secolul XX, volum coordonat de Maurice Vaпsse, traducere de Marius Roman, editura Polirom, Bucuresti, 2008, p. 351
11
Iugoslavia, sunt cunoscute diferitele interventii pe care le-a avut Sfantul Scaun11 in urma carora
la data de 13 ianuarie 1992 recunostea oficial noile state, Croatia si Slovenia, recunoastere pe
care celelalte tari din Comunitatea Europeana o anuntasera deja la 16 decembrie 1991.
In ceea ce priveste Bosnia-Hertegovina, trebuia sa se astepte pana cand erau indeplinite
conditiile puse de Comisia Badinter, comisie insarcinata de Comunitatea Europeana sa
examineze daca noul stat raspundea conditiilor juridice necesare recunoasterii internationale. In
cazul Bosniei-Hertegovina, mai era nevoie si de un referendum, care a a avut loc in zilele de 29
februarie si 1 martie 1992. Populatia sarba a boicotat votul in timp ce musulmanii si croatii au
acceptat independenta in proportie de 62, 63% din numarul votantilor.12
Partea sarba a raspuns cu armele alegerii politice a celorlalte doua comunitati si a hotarat
sa-si apere propria identitate prin expulzarea, dincolo de hotarele teritoriilor pe care le controla, a
tuturor persoanelor de alta nationalitate, dand astfel nastere fenomenului de „curatire etnica”.
In ciuda acestei situatii, s-a putut stabili un prim contact oficial al Sfantului Scaun cu
guvernul bosniac, iar acest contact a fost facilitat de o telegrama a Cardinalului Angelo Sodano
presedintelui noului stat la acea vreme, telegrama prin care se exprima solidaritatea Papei Ioan
Paul al II-lea cu poporul bosniac, greu incercat de conflictul care abia incepuse.
La data de 15 aprilie 1992, Secretariatul de Stat al Vaticanului inmana ambasadorului
Portugaliei, tara care la acea vreme asigura presedintia Comunitatii Europene, un memorandum
in care se dorea a se aduce la cunostinta membrilor Comunitatii Europene urmatoarele aspecte:
1.) obligatia Comunitatii Europene de a garanta independenta Bosniei-Hertegovina, dupa ce o
recunoscuse la data de 7 aprilie 1992;
2.) actiunile razboinice desfasurate de bande inarmate, cu sprijinul armatei federale iugoslave,
actiuni care violau principiile sanctionate prin Actul Final de la Helsinki;13
3.) obligatia Comunitatii Europene de a tine cont de angajamentul pe care si l-a luat cu prilejul
reuniunii de la Bruxelles, din 10 martie 1992, de a ajunge la o solutionare politica a crizei
iugoslave14
11 cf. Criza din Iugoslavia – Pozitia si actiunea Sfantului Scaun, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti, 1997.12 Actiunea Sfantului Scaun in conflictul bosniac, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti, 1997, p. 5.13 Actul final de la Helsinki a fost adoptat la data de 1 august 1975 de Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa la care au participat 35 de state europene, fiind semnate de numerosi sefi de stat si de guvern, printre care si Leonid Brejnev. Actul final de la Helsinki, fara a avea o valoare juridica coercitiva, consacra cateva principii fundamentale: egalitatea intre state, neingerinta in treburile interne ale altui stat, dreptul popoarelor la autodeterminare, inviolabilitatea frontierelor europene si renuntarea la folosirea fortei in reglementarea conflictelor.14 f. Actiunea Sfantului Scaun in conflictul bosniac, editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti.
12
Pe baza acestor principii, la data de 5 mai 1992, in fata amplificarii conflictului,
Cardinalul Angelo Sodano trimitea o telegrama a Papei Ioan Paul al II-lea reprezentantilor O. N.
U. in care se specifica: „Sfantul Scaun considera ca o angajare sporita a Organizatiei
Natiunilor Unite in conflictul in curs, in cadrul mijloacelor pe care i le pune la dispozitie
Carta sa, ar contribui la a-i reduce la ordine pe cei care instiga la dezordine si la restabilirea
pacii in Bosnia Hertegovina, acceptand toate initiativele capabile sa faca sa taca limbajul armelor
si sa usureze suferintele unor populatii care sunt ostatecele unei violente oarbe”.15
In acest sens, la data de 20 august 1992, a fost anuntata stabilirea de relatii diplomatice
intre Vatican si Bosnia-Hertegovina, ceea ce pe de alta parte a implicat si apropierea Bisericii
Catolice fata de o Biserica de traditie veche intr-un moment in care aceasta din urma era grav
amenintata.
Sa mentionam de asemenea si diferitele interventii ale Sfantului Scaun, directionat fiind
de catre Papa Ioan Paul al II-lea, in cadrul diferitelor organisme internationale. Din acest punct
de vedere ar trebui sa ne referim in special la interventia Cardinalului Jean-Louis Tauran
care, in cursul ultimei reuniuni a C.S.C.E. desfasurata la Roma, in zilele de 30 noiembrie si
1 decembrie 1993, a amintit conditiile necesare garantarii viitorului minoritatilor nationale,
repetand faptul ca Papa Ioan Paul al II-lea pusese o conditie de control international al
respectarii minoritatilor atunci cand recunoscuse statele rezultate din dezmembrarea fostei
Iugoslavii. De asemenea, si Cardinalul Alain Lebeaupin, in cursul unei reuniuni de la Helsinki a
C.S.C.E., a facut o declaratie prin care condamna, in legatura cu conflictul bosniac, violarea
principiilor inscrise in documentele C.S.C.E., pentru a sprijini recentele initiative ale Comunitatii
Europene in vederea realizarii dialogului intre parti, si pentru a invita pe fiecare la gesturi
curajoase, capabile sa apere patrimoniul spiritual, moral si cultural al Europei in fata flagrantelor
violari ale dreptului public international si ale dreptului umanitar.
3. Rolul mesianic al Vaticanului în rezolvarea diferenedelor internaționale
In timpul sesiunii speciale consacrate violarii drepturilor omului in fosta Iugoslavie,
organizata de Comisia Drepturilor Omului la Geneva, la 13 august 1992, Cardinalul Cristophe
Pierre a subliniat trei puncte importante: obstacolele ridicate in calea actiunii umanitare,
deportarile de populatii intregi si taberele de prizonieri, pe baze etnice.
Desigur, pot fi amintite si multe alte interventii ale Sfantului Scaun in cadrul
organismelor internationale, insa din tot ceea ce s-a prezentat pana acum se poate foarte bine
15 Ibidem,13
observa cum realismul politicii diplomatice a Vaticanului a avut un rol decisiv in ameliorarea
conflictului bosniac.
Intr-adevar, ar mai fi fost multe alte exemple cu privire la modalitatea in care Vaticanul s-
a raportat la diferite situatii conflictuale de pe scena internationala, exemple la care ar fi trebuit
sa se faca referire. Insa, cazul bosniac este cel mai edificator prin prisma faptului ca statul papal
intervenea pentru prima data intr-un conflict care cuprindea estul Europei sub conducerea unui
Suveran Pontif venit chiar din est si care, sa nu uitam, in primii ani ai pontificatului sau, a avut
un rol decisiv in caderea comunismului. Impresia potrivit careia interventia Vaticanului in
conflictul bosniac a fost cea mai eficienta este amplificata si mai mult de urmatoarele principii16
pe care aceasta din urma s-a fundamentat:
1.) respectarea normelor de drept international, ca unic mijloc de a iesi din conflict, cu atat
mai mult cu cat aceste norme sunt rezultatul consensului obtinut de catre partizanii vietii
internationale asupra unor valori impartasite de toti;
2.) statele recunoscute la nivel international, cum ar fi Bosnia-Hertegovina, si in plus membre
ale O.N.U., au aceeasi demnitate si aceleasi drepturi. Nu se poate lua in considerare, in mod
rezonabil, posibilitatea ca un stat sa dispara pur si simplu, dezintegrat prin violenta;
3.) nu se poate accepta nici o cucerire teritoriala obtinuta prin forta; asta ar insemna negarea
tuturor rezultatelor dobandite de catre Comunitatea Internationala in cursul ultimilor ani, prin
elaborarea unor norme valabile pentru toate natiunile;
4.) orice solutie bazata pe curatirea etnica a unui stat este inumana si constituie o presupozitie
sigura pentru alte razboaie;
5.) dialogul si negocierea trebuie sa prevaleze in orice circumstanta dar ele nu scutesc pe
nimeni de datoria de a-i dezarma pe agresorii care retin ca ostatece populatii intregi, in conditii
care sunt asemanatoare celor din lagarele de concentrare;
6.) partile si membrii Comunitatii Internationale angajate in negocieri trebuie sa caute solutii
juste printr-un dialog prelungit si o persverenta staruitoare.
Asadar, prezentand doar acest proces istoric, putem intelege importanta Vaticanului pe scena
relatiilor internationale, mai ales cand vorbim de pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea.
In primul rand, Vaticanul, care in acelasi timp este si leaganul catolicismului mondial, se
raporteaza cu precadere la principiul construirii unei societati internationale in care dreptul 16 Ibidem, p.18.
14
natural sa fie prevalent. Este vorba despre ceea ce Sfantul Augustin ar fi numit Cetatea lui
Dumnezeu, adica o comunitate care sa se edifice pe coordonatele iubirii crestine. Tocmai de
aceea viziunea Vaticanului asupra relatiilor internationale este marcata de imperativul pacii, un
imperativ fundamental al doctrinei catolice. In acest sens, Sfantul Scaun are ca obiectiv principal
introducerea semnelor umanitatii crestine, asa cum Pontifii Romani din ultima perioada, si in
special Ioan Paul al II-lea, au aratat-o in adevaratul sens al cuvantului. Obligatia de a gasi o
oarecare aplicabilitate principiului pacii,, care decurge din autoritatea spirituala pe care o exercita
asupra unui numar mare de credinciosi catolici, confera Vaticanului un statut aparte in cadrul
politicii internationale, iar acest statut оi permite sa faca presiunile necesare pe langa diferite
organizatii internationale sau guverne in situatii conflictuale. Din acest punct de vedere,
conflictul bosniac, care tocmai a fost prezentat pe larg, reprezinta un exemplu concret.
Asadar, cand ne referim la statutul Vaticanului pe scena relatiilor internationale, ne
referim inainte de toate la o preocupare permanenta pentru eliminarea razboiului, pentru
excluderea integrala a acestuia din orizonturile umanitatii. Iar acest principiu a fost definit cel
mai clar in timpul Conciliului Vatican II: „Pentru a construi o societate aflata sub imperativul
pacii, prima conditie este eliminarea cauzelor de conflict dintre oameni, cauze care alimenteaza
razboaiele, dintre care principalele sunt nedreptatile”.17
Deci, pe scena relatiilor internationale Vaticanul actioneaza numai prin a se raporta la
ideea de pace, iar un astfel de stat, dupa cum s-a mai specificat, are nu numai rolul dar si
obligatia morala de a-l face aplicabil in societate tocmai datorita impartialitatii sale care este o
consecinta a organizarii si conducerii clericale, aceasta din urma conducere fiind animata de
principiile doctrinare crestine.
4. Imparțialitatea Vaticanului în cadrul politicii internaționale
Impartialitatea Vaticanului in cadrul politicii internationale faciliteaza posibilitatea
Vaticanului de a actiona in serviciul binelui comun si al rezolvarii situatiei dramatice a
refugiatilor risipiti in lumea intreaga. In acest sens suntem din nou nevoiti sa facem referire la
congregatiile Sfantului Scaun sau, pur si simplu, la misionarii trimisi in diferite colturi ale lumii,
care reprezinta o latura deosebit de importanta a Vaticanului ca centru de putere pe scena
relatiilor internationale, pentru a nu mai vorbi, asa cum anterior am facut-o, despre legatura
dintre reprezentantii statului papal si anumite monarhii catolice care inca mai exista. Acestea
sunt de altfel si principalele motive pe care se bazeaza activitatea diplomatica a Vaticanului, iar
17 cf. Constitutia pastorala a Conciliului Vatican II privind Biserica in lumea contemporana Gaudium et spes, schema 83.
15
aceste motive, la randul lor, constituie o consecinta fireasca a stabilirii urmatorului set de norme,
care a fost aprobat de Papa Paul al VI-lea in timpul Conciliului Vatican II:18
a.) obligatia Sfantului Scaun de a colabora cu natiunile in curs de dezvoltare pentru a avea
grija sa-si fixeze in mod expres si ferm ca scop al progresului deplina perfectionare umana a
cetatenilor;
b.) obligatia Sfantului Scaun de a face presiuni asupra guvernelor tarilor dezvoltate pentru
ajutorarea tarilor din lumea a treia;
c.) necesitatea interventiilor Sfantului Scaun in cadrul diferitelor organizatii internationale
pentru o buna coordonare si stimulare, avand grija totusi sa se imparta cu maxima eficienta si
echitate resursele prevazute;
d.) datoria Sfantului Scaun de a face presiuni atunci cand este cazul pentru revizuirea anumitor
structuri economice si sociale care sufera de carente.
Pe baza acestor principii Vaticanul isi rezerva dreptul de a actiona pentru construirea unei
ordini internationale, care nu se poate realiza decat printr-un respect sincer fata de libertatile
legitime. Tocmai aici persista idealul pacii de care Sfantul Scaun, aflat sub imperativul doctrinei
catolice, nu poate face abstractie.
Asadar, activitatea diplomatica a Vaticanului se reglementeaza prin functia de observator
pe care o detine pe scena relatiilor internationale, iar aceasta functie оi permite accesul la una
dintre cele mai mari retele de informatii din lume, atribuindu-i in acelasi timp si calitatea de
mediator in situatii conflictuale, iar ceea ce ne face sa intelegem si mai bine acest din urma
aspect este faptul ca Sfantul Scaun are reprezentare pe langa 16 organisme internationale.
5. Relațiile Internaționale ale Vaticanului.
Oferind o identitate teritorială pentru Sfântul Scaun, statul Vatican este recunoscut ca
teritoriu național sub legea internațională, chiar dacă Sfântul Scaun este organismul legal care
conduce relațiile internaționale, negociază înțelegerile internaționale, respectiv trimite și
primește reprezentanții diplomatici. Datorită teritoriului limitat al statului, ambasadele străine pe
lângă Sfântul Scaun se află în partea italiană a Romei; Italia își găzduiește chiar și propria
ambasadă pe lângă Sfântul Scaun.
Sfântul Scaun este observator permanent la Națiunile Unite, în iulie 2004 a primit toate
drepturile unui statut de membru cu excepția votului. După spusele Arhiepiscopului Celestino 18Ibidem, schema 87.
16
Migliore, observatorul permanent al Sfântului Scaun, "nu avem drept de vot pentru că aceasta
este alegerea noastră." Acesta a mai adăugat că Vaticanul își consideră statutul actual drept "un
pas fundamental care nu închide nici o cale pentru viitor. Sfântul Scaun îndeplinește toate
cerințele pentru a fi stat membru și dacă în viitor se va dori, această rezoluție nu îl va împiedica
să-l ceară ." Sfântul Scaun menține relații diplomatice formale cu 174 de state suverane,
Uniunea Europeană și Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta; 69 din acestea mențin
misiuni diplomatice rezidente permanente pe lângă Sfântul Scaun. Restul au misiuni cu
acreditare duală în afara Italiei pentru că Sfântul Scaun nu acceptă acreditare duală cu o
ambasadă localizată în Italia. Are de asemenea relații de natură specială cu Rusia (misiune cu un
ambasador) și Organizația pentru eliberarea Palestinei (birou cu un director). Sfântul Scaun
menține 179 de misiuni diplomatice permanente în afară (din care 106 sunt acreditate în state
suverane). Activitățile diplomatice ale Sfântului Scaun sunt întreținute de Secretariatul de Stat
(Vatican) (condus de către un Cardinal Secretar de Stat) prin intermediul secției pentru relațiile
cu statele. Sfântul Scaun este activ în organizațiile internaționale. Are relații diplomatice cu
Uniunea Europeană (UE) la Bruxelles; este observator permanent pe lângă Națiunile Unite (NU).
Statul Vatican este membru sau observator în multe alte organizații internaționale. În 1971,
Sfântul Scaun și-a anunțat decizia de a adera la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare
pentru a-și "oferi sprijinul moral principiilor care formează baza tratatului însuși." Sfântul Scaun
are un delegat pe lângă Liga arabă la Cairo.
Statul Vatican nu are aeroporturi. Există un helioport și 852 m de cale ferată standard
(1435 mm) care face conexiunea cu rețeaua italiană în stația Roma Sfântul Petru. Calea ferată
este rar folosită.
Un ziar, L'Osservatore Romano, publică zilnic în limba italiană, săptămânal în limba
engleză, limba spaniolă, limba franceză, limba germană și în limba portugheză, iar lunar în limba
poloneză. Orașul deține un sistem independent modern de telefonie și de un oficiu poștal. O
înțelepciune romană spune că scrisorile internaționale puse în cutiile vaticane ajung la destinație
mai repede decât cele puse la câțiva metri mai încolo în cutiile italiene. Vaticanul (care are
propriul cod de țară) are un site oficial, stație radio și canale TV cu emisie prin satelit.
Wikileaks a făcut public un document diplomatic, potrivit căruia Papa Benedict al
XVI-lea a pledat împotriva aderării Turciei musulmane în Uniunea Europeană , acordând
prioritatea ţărilor creştine cum ar fi Ucraina şi Moldova.19 Potrivit sursei, ministrul interimar
al Afacerilor Externe al Vaticanului, Pietro Parolin, a declarat că acest comentariu nu reflectă
19 http://www.moldovacrestina.info/2010/12/wikileaks-vaticanul-pentru-aderarea-ucrainei-si-rep-moldova-la-uniunea-europeana/ ( vizitat 27.10.2012)
17
poziţia oficială a Vaticanului şi este opinia personală a lui Joseph Alois Ratzinger (numele
mirean al lui Benedict al XVI-lea). Cu toate acestea, Parolin recunoaşte că integrarea Turciei
musulmane în comunitatea europeană va prezenta anumite dificultăţi și de aceea Uniunea
Europeană ar trebui să-i acorde o atenţie sporită Turciei. Fostul ministru de externe, Cardinalul
Tauran, este de aceiași părere ca și Joseph Alois Ratzinger. Acesta a declarat că prioritatea
integrării în UE le revine țărilor creștine precum Ucraina şi Moldova.
Dezvaluiri cutremuratoare din arhivele Vaticanului, despre Demiurg, reincarnare si
potopul lui Noe
Rezultatele cercetarilor Barbarei Elitt20 au provocat indignare printre ierarhii superiori ai
Vaticanului. In ciuda interdictiei Vaticanului, Barbara a hotarit ca credinciosii simpli au dreptul
sa stie totul despre Iisus Hristos si despre natura creatiei, sa stie tot ce a fost ascuns de secole.
Barbara Elitt s-a ocupat foarte multi ani de studiul Bibliei si a descoperit niste lucruri
interesante legate de istoria Scrierii Sfinte. Lucrind in arhivele Vaticanului, ea a gasit niste
documente necunoscute pina atunci, care apartineau primelor secole de crestinism, intre acestea
fiind o serie de texte care au fost accesibile numai pentru citiva alesi de-a lungul timpului.
Hotararea de a ascunde aceste texte a fost luata la Sinodul de la Niceea, in anul 325, sub
influenta imparatului Constantin, chiar daca aceste scrieri apartineau unor oameni care l-au
cunoscut in nemijlocit pe Iisus Hristos, la fel ca si evanghelistii Luca, Matei, Marcu si Ioan.
Demiurgul
Barbara Elitt afirma ca una dintre cele mai uimitoare taine ascunse in arhiva de la Vatican
este legata chiar de insusi Dumnezeu. Este cunoscut de toata lumea ca Atotputernicul a creat
lumea si l-a trimis pe Fiul Sau pentru a propovadui pe pamint mila si virtutea. In documentele de
la Vatican se vorbeste de asemenea despre aceea ca, in acelasi timp, Demiurgul, un inger cazut,
incepe sa pretinda rolul lui Dumnezeu pe Pamint, aducind in lumea noastra pacatul si tot ceea ce
este rau. Spre deosebire de razvratitul Satana, Demiurgul nu a incalcat niciodata pe ascuns vointa
lui Dumnezeu. El a inceput sa ii influenteze pe oameni, aratindu-li-se lor ca atotputernicul
creator al cerului si pamintului.
Amestecul Demiurgului a dus la scaderea legaturii dintre oameni si Dumnezeu, care a
putut din acel moment sa ii influenteze numai indirect. Numai prorocii si sfintii au primit
20 http://www.almeea.com/dezvaluiri-cutremuratoare-din-arhivele-vaticanului-despre-demiurg-reincarnare-si-potopul-lui-noe/ ( vizitat 16.10.2012)
18
cunostintele divine in mod nemijlocit de la Dumnezeu, asupra celorlalti intr-un fel sau altul si-a
manifestat influenta Demiurgul.
Documentele secrete arata cum, sustinut de dorinta de putere, Demiurgul i-a ispitit
permanent si continua sa ii ispiteasca pe oameni. Oamenii trebuie sa isi aminteasca de acest lucru
si nu trebuie sa lase jumatatea lor intunecata sa o invinga pe cea plina de lumina.
Credinta in reincarnare
Credinta in reincarnare este una dintre cele mai bine pastrate taine ale Vaticanului. Chiar
si conservatorii care iau Biblia in sensul propriu, considerand ca fiecare cuvant al ei este un
adevar, cred ca expresia nascut din nou (care este intilnita de foarte multe ori in Cartea Sfanta)
nu este decat o metafora. Cu toate acestea, textele secrete vechi fac sa se inteleaga foarte clar ca
Ioan Gura de Aur nu a scris intamplator despre aceea ca numai cel nascut din nou poate vedea
Imparatia Domnului si despre aceea ca desi corpul moare, sufletul poate intra pe portile Raiului.
Credinta in reincarnare, scrie Barbara Elitt, subliniaza inca o data importanta invataturii sa fim
buni cu toti, pentru ca nu putem sa stim niciodata cu al cui suflet sub o alta infatisare ne vom
intalni in viata viitoare: al parintilor, al sotiei, al copiilor, fratilor, surorilor, prietenilor.
Potopul lui Noe
Potrivit unuia dintre manuscrisele secrete ale lui Ioan Gura de Aur, Noe si familia sa au
supravietuit nu unui potop universal, ci eliberarii in aer a unei cantitati mari de gaz, care a
influentat mintea oamenilor facandu-i sa isi uite trecutul. In momentul in care a avut loc acest
eveniment unic, omenirea era supusa influentei Demiurgului, de aceea Dumnezeu a hotarat sa
stearga din mintea oamenilor tot ceea ce ei stiau. Numai marele Noe nu a trebuit sa fie supus
acestei proceduri, tocmai pentru a putea sa le povesteasca oamenilor despre Dumnezeu. Noe s-a
salvat nu plecand cu o corabie, ci ascunzandu-se intr-o biserica inchisa ermetic.
Enigmaticul ordin al Cavalerilor Templieri
Considerati, mai ales dupa disparitia lor terifianta, unul dintre cele mai enigmatice ordine
calugaresti si permanent obiect de studiu pentru istorici, cavalerii templieri au devenit, odata cu
publicarea romanelor lui Dan Brown, un fenomen de masa, fiindu-le dedicata o intreaga
literatura, de mai buna sau mai slaba calitate, literatura devorata, efectiv, de catre opinia publica.
S-a scris foarte mult si despre legendarele lor comori, disparute fara urma, odata cu uciderea
majoritatii membrilor acestui ordin, in Franta secolului XIV.21 O posibila pista pentru depistarea
21 http://ezoterism.wordpress.com/2010/10/28/enigmaticul-ordin-al-cavalerilor-templieri/ (vizitat 16.10.2012)19
acestor fabuloase tezaure ar putea-o oferi un modest sat belgian, legat, in mod straniu, nu doar de
numele Templierilor ci si de cel al lui Michel de Nostradamus…
Abatia de la Orval, in Ardenii belgieni, reprezinta cu siguranta un loc enigmatic.
Manastirea, apartinand ordinului cistercienilor, exista si astazi, dar ceea ce ii intereseaza pe
pasionatii de mistere sunt ruinele vechii manastiri, construite candva pe aceste locuri si
considerate astazi „monument istoric”. Numele „Orval” inseamna „valea aurului”. Se pare ca
Nostradamus ar fi scris o serie de profetii ale sale aici si este posibil ca tot aici sa se gaseasca,
ascunse, doua dintre cele mai faimoase si mai controversate comori din istoria omenirii: cea a
Cavalerilor Templieri si cea a regelui francez Ludovic XVI.
In best-seller-ul lor, „Sangele sacru si sfantul potir”, editat si in Romania, autorii
britanici Baigent, Leigh si Lincoln afirma ca in 1070, cu 29 de ani inainte de prima cruciada, mai
multi calugari din Calabria, sudul Italiei, au sosit in muntii Ardeni, spre a se stabili pe o
proprietate ce apartinea nobilului Geoffrey de Bouillon. Calugarii erau condusi de un anume
Ursus, care, potrivit asa-numitelor „documente ale Prioriei”, avea legaturi de rudenie cu familia
regala merovingiana cu alte cuvinte, asa cum cred unii istorici si iubitori ai misterelor, cu
presupusii descendenti ai lui Iisus Hristos. Calugarii au fost bine primiti de contele Arnould de
Chiny si de matusa lui Geoffrey, Mathilda de Toscania, ducesa de Lorena. De la aceasta, ei au
primit bucata de pamant cunoscuta astazi drept Orval.
O legenda locala confera intemeierii manastirii o aura deosebita, punand-o pe seama unui
gest de gratitudine. Mathilda, fiind vaduva, isi pierduse, se spunea, verigheta de aur, care-i
cazuse intr-o fantana sapata intre coline, la Orval. Femeia s-a rugat cu asiduitate la Dumnezeu si
prin minune, un peste a iesit din apa, tinand in gura inelul aurit. „Cu adevarat, a exclamat atunci
Mathilda, aceasta este valea de aur – Val d’Or. Fantana respectiva exista si astazi, pe locul unde
ducesa a intemeiat o manastire. La sfarsitul secolului XIX abatele Berenger Sauniere, de la
Rennes-le-Chateau a descoperit „ceva” in interiorul cimitirului local, care i-a permit sa faca
ulterior cheltuieli extravagante, desi veniturile sale erau mai mult decat modeste. Revenind la
calugarii care au intemeiat manastirea de la Orval, sa spunem ca unul dintre ei, Petru Hermitul,
tutorele lui Geoffrey, a fost cel care, alaturi de Papa Urban II a propovaduit necesitatea unei
cruciade, spre a recuceri Sfantul Mormant si Tara Sfanta, din mainile musulmanilor. In 1108,
calugarii de la Orval dispar in mod misterios, fara ca nimeni sa mai poata da vreodata de urma
lor.
Comoara regelui Ludovic XVI se afla tot aici?
20
In 1131, Orval a devenit unul dintre fiefurile detinute de Bernard de Clairvaux, cel ce a
scris codul de conduita al Cavalerilor Templieri. El a incredintat reconstructia manastirii de aici
abatiei Trois-Fontaines, din regiunea Champagne si timp de cinci secole, calugarii cistercieni de
la Orval au dus o viata linistita, fara sa iasa in evidenta prin nimic, desi abatia a prosperat. In
1605, Bernard de Montgaillard, nascut in sudul Frantei, a reusit sa impuna alegerea sa ca abate,
la insistentele arhiducelui Albert si ale sotiei acestuia, Isabelle. El a refacut cladirile manastiresti,
a reformat constitutia comunitatii si a sporit vigoarea economica a institutiei. Ultima sa dorinta a
fost de a fi ingropat la picioarele scarii ce duce din dormitoarele calugarilor catre biserica, astfel
incat zilnic picioarele fratilor ce mergeau la slujba sa calce pe el si sa se roage pentru sufletul
sau.
In timpul Revolutiei Franceze, manastirea a trait vremuri tulburi si pe 23 iunie 1793,
trupele generalului Loison au jefuit-o si au ars-o pana-n temelii, alungandu-i pe calugari, care si-
au gasit refugiu tocmai in Luxemburg. Pentru mai bine de un secol, zidurile ruinate ale fostei
manastiri au fost brazdate de intemperii dar si de cautatorii de comori, convinsi ca in pamant sunt
ascunse, de secole, bogatii de nemasurat. Fervorarea generalului Loison si a vanatorilor de
comori a fost provocata de zvonurile privind existenta unei comori regale, aflate pe domeniul
Orval. In primavara lui 1791, regele Ludovic XVI era prizonier in propria sa tara, in vreme ce
sotia sa, Maria Antoaneta, ii cerea disperata ajutor, prin intermediul unor scrisori cifrate, fratelui
sau, imparatul Austriei. Dar mesajele au fost interceptate si codul secret descoperit. Generalul
regalist de Bouille a cautat refugiu familiei regale in fortareata de la Montmedy, in nord-estul
Frantei. In caz de pericol, regele putea trece frontiera cu Tarile de Jos, aflate in stapanire
austriaca, sau gasi refugiu in apropiata abatie de la Orval.
Secretul cifrului
Faimosul Nostradamus ar fi profetit, se pare, fuga regala, in catrenul 20, centuria 9, unde
vorbeste despre sosirea, la caderea noptii, a doua capete incoronate, prin padurea din Reims, spre
Orval. La Varennes, scrie el, un Capet va fi prins si vor urma apoi „furtuna, foc, sange si fier” –
regele sfarsind pe esafod, sub securea calaului. Se pare insa ca, inainte de a fi prins, regele
incredintase tezaurul sau unui frizer de la curte, pe nume Leonard, spre a-l duce in siguranta la
abatia Orval. Leonard a ajuns aici si probabil a incredintat cufarul plin de aur si de bijuterii
calugarilor locali, inainte de a disparea si el, in iuresul Revolutiei…
Baigent, Leigh si Lincoln au sustinut ca, aflat la Orval, marele profet Nostradamus ar fi
descoperit invataturile tainice legate de Prioria Sionului, studiind o carte straveche, din care si-a
inspirat propriile lucrari. Cartea respectiva fusese daruita abatelui manastirii locale de catre
21
Mathilda, matusa lui Geoffrey de Bouillon. Exista trei catrene care pot fi lesne interpretate ca
vorbind despre o comoara la Orval. Catrenul 27, centuria 1, se refera la o comoara care a fost
stransa, timp de multe secole, si ascunsa sub un stejar secular, lovit de trasnet. Cand comoara va
fi gasita, un om va trebui sa moara, strapuns prin ochi cu o sulita.
Potrivit unei legende locale, Nostradamus obisnuia adesea sa-si petreaca clipele de
ragaz sub coroana bogata a unui stejar aflat in curtea manastirii. Copacul a fost lovit de
fulger dar in locul sau a crescut un alt stejar, care mai exista si astazi. Dar comoara ar putea fi
gasita – daca nu cumva ea a fost impartita deliberat in mai multe parti – si cu ajutorul catrenului
66, centuria 8, care mentioneaza posibilitatea descoperirii, cu ajutorul unei lampi, a „inscriptiei
D.M., pe peretele unei pesteri stravechi, aflate nu departe de manastire. Singurul loc care pare sa
corespunda acestei descrieri ar putea fi mormantul unde a fost depus trupul neinsufletit al
straniului personaj care a fost Bernard De Montgaillard…
Concluzie
22
Sfântul Scaun (latină Sancta Sedes) este un subiect de drept internațional public, care
reprezintă Biserica Catolică în relațiile cu statele. Uneori este cunoscut și sub denumirea de
Scaun Apostolic dar denumirea aceasta aparține oricărui Scaun stabilit de un apostol, în special
cele trei originare (Roma, Alexandria, Antiochia).
Sfântul Scaun menține relații cu 174 de țări. În afară de țări, Sfântul Scaun menține relații
cu Uniunea Europeană și Ordinul Suveran de Malta (Serviciul de Ajutor Maltez). În afară de
acestea Sfântul Scaun menține relații "de o natură specială" cu Rusia și cu autoritate Palestiniană.
Sfântul Scaun participă în mai multe organizații interguvernamentale. Concordatele (tratatele
internaționale) se încheie de către Sfântul Scaun în numele Bisericii Catolice sau, când e necesar,
în numele Cetății Vaticanului. De aceea este greșită formularea "Concordatul cu Vaticanul", căci
concordatele se încheie între diferitele state și Sfântul Scaun, ca personificare a Bisericii
Catolice. Sfântul Scaun este observator la Organizația Națiunilor Unite.
Lideri politici nu cunosc şi recunosc decât o singură formă de imunitate juridică
internaţională: imunitatea diplomatică, recunoscută în virtutea cutumurilor diplomatice, dar mai
ales în urma tratatelor internaţionale ratificate de fiecare stat. Trebuie făcură o precizare
importantă: imunitatea nu reprezintă o instituţie juridică aplicabilă unui cult religios. Există o
singură excepţie recunoscută peste tot în lume – Nunţiul Papal sau Nunţiul Apostolic, care
întotdeauna are rang de arhiepiscop. Acesta este reprezentantul diplomatic permanent al
Vaticanului pe lângă un stat, şi are rangul de ambasador. El serveşte şi ca reprezentant al
Vaticanului pe lângă Biserica naţională. Unii consideră că este o pură întâmplare faptul că
„uneori”, Nunţiul Apostolic, este şi membru al Ordinului Iezuit.
Convenţia de la Geneva privind relaţiile diplomatice, stipulează că Nunţiul este decanul
corpului diplomatic acreditat într-o ţară anume. Există mai multe ţări care nu recunosc această
prevedere. Spre exemplu, în România, până la 1.01.1998 decanul corpului diplomatic era
recunoscut ca fiind cel mai în vârstă ambasador. Abia de la acea dată România a revenit la regula
ca Nunţiul Papal să fie decan al corpului diplomatic acreditat în ţara noastră.
De asemenea, au fost perioade în care anumite state au întrerupt legăturile diplomatice cu
Vaticanul. Cum Vaticanul nu a recunoscut o perioadă existenţa statului Israel, nu au existat
relaţii diplomatice. Pentru ca odată consfinţite ele să aibă sincope. Însă când este vorba de
spionaj, toate acestea nu au valabilitate. Deoarece există alte variante de lucru pe care iezuiţii le
stăpânesc la perfecţie. Una dintre ele este tehnica lucrului prin „mâini străine”.
Bibliografie23
1. Actiunea Sfantului Scaun in conflictul bosniac, Editura Arhiepiscopiei Romano-
Catolice de Bucuresti, 1997, 138p.
2. cf. Constitutia pastorala a Conciliului Vatican II privind Biserica in lumea
contemporana Gaudium et spes, schema 83.
3. cf. Criza din Iugoslavia – Pozitia si actiunea Sfantului Scaun, Editura Arhiepiscopiei
Romano-Catolice de Bucuresti, 1997.
4. Dictionar de relatii internationale – secolul XX, volum coordonat de Maurice Vaпsse,
traducere de Marius Roman, editura Polirom, Bucuresti, 2008, 538p.
5. Domenico del Rio, Karol cel Mare. Istoria Papei Ioan Paul al II-lea, editura Pauline,
Bucuresti, 2005, traducere de pr. Ioan Sociu, prefata de Luigi Accattoli, 425p.
6. George Weigel, Martor al sperantei. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea, editura
Galaxia Gutenberg, Targu-Lapus, 2007, traducere din limba engleza de Radu Vasile,
538p
7. Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclica Redemptor Hominis despre Hristos
Mantuitorul omului si al lumii, editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti,
fara an; cf. Ioan Paul al II-lea.
8. Jьrgen Habermas si Papa Benedict al XVI-lea cu referire directa la tentativa
umanitatii de o consolida o comunitate internationala bazata in primul rand pe
valorile etice si spirituale specifice fiecarei culturi autentice. Acestea sunt valorile pe
care diferitii lideri politici ai lumii sau diferitele ideologii politice, si cu precadere
statul de drept, trebuie sa se bazeze
9. John L. Allen jr. Opus Dei. O privire obiectiva asupra miturilor si adevarurilor celei
mai controversate forte din Biserica Catolica, editura RAO, Bucuresti, 2007,
traducere din limba engleza de Ana-Veronica Mircea si Dan Costinas, 470p.
10. http://www.moldovacrestina.info/2010/12/wikileaks-vaticanul-pentru-aderarea- ucrainei-si-rep-moldova-la-uniunea-europeana/ ( vizitat 27.10.2012)
11. http://www.almeea.com/dezvaluiri-cutremuratoare-din-arhivele-vaticanului-despre- demiurg-reincarnare-si-potopul-lui-noe/ ( vizitat 16.10.2012)http://ezoterism.wordpress.com/2010/10/28/enigmaticul-ordin-al-cavalerilor-
templieri/ (vizitat 16.10.2012)
24