„Operaţiunea VATRA LUMINOASĂ”

Un document privind supravieţuitorii comandoului ce a asigurat captivitatea Mareşalului Ion Antonescu, după lovitura de stat de la

23 August 1944

Momentul arestării mareşalului Ion Antonescu, în ziua de 23.08.1944, a fost menţionat în mod diferit de către actorii acelui eveniment, în funcţie şi de interesele lor proprii, sau de momentul în care au intrat în scenă ori au relatat derularea acelor evenimente.

În perioada de dinainte de decembrie 1989, se amintea fie de Insurecţia antifascistă fie, ulterior, de Revoluţia…..

In ultima perioadă, mulţi istorici au argumentat că actul de la 23.08.1944 a fost o lovitură de stat. De altfel, ideea nu este de loc nouă. Încă din anul 1946, Generalului Aurel Aldea arăta că momentul întoarcerii armelor a fost, în esenţă, o lovitură de stat:

„Aşa s-a înfăptuit lovitura de stat (s.n.) de la 23 august: un rege hotărât, câţiva oameni de curaj şi o armată devotată. Restul oamenilor, care astăzi îşi arogă merite, n-au contat. Acesta este adevărul (...) „10 iunie 1946 .1

Restul oamenilor…… n-au contat ?

O aserţiune destul de tranşantă merită, desigur, a fi studiată cu atenţie. Sursele istorice se bazează, în bună parte, pe memoriile sau declaraţiile aparţinând participanţilor direcţi la desfăşurarea acelor evenimente, dar mai ales pe relatările lui Emil Bodnăraş (1904-1976), cel care îşi arogă evident, meritul întregii acţiuni puciste.

O altă sursă credibilă este articolul lui Ilie Dinuţ, unul dintre participanţii la Operaţiunea Vatra Luminoasă, intitulat „ Misiune Specială”, apărut în ziarul „ Scânteia”, din 22 august 1969.

În ultimii ani, Claudiu Secaşiu, având la dispoziţie „cufărul cu documente” ale fostei securităţi, abordează din nou această chestiune. Comentând memoriile generalului Aurel Aldea, care ocupa funcţia de ministru de interne în primul guvern post 23 august 1944, autorul deplânge soarta fostului ministru de interne, dar omite să menţioneze că generalul Aurel Aldea l-a vizitat de două ori pe Mareşalul Ion Antonescu, în casa

1 Claudiu Secaşiu, Generalul Aurel Aldea, „Acesta este adevărul”, Documente din arhivele securităţii, (http://calincis.go.ro/Istorie/23Aug.htm#23

1

conspirativă din Vatra Luminoasă, transmiţând arestaţilor: „ Vă vom preda ruşilor să vă păzească, dar noi vă vom judeca”.

În contextul documentului citat, opinăm că relatările generalului Aurel Aldea pledează „ pro domo” în cazul arestării Mareşalului.

În acelaşi articol, domnul Secaşiu abordează, în câteva rânduri, chestiunea identităţii membrilor acestui comandou format, potrivit unor surse, din 10 persoane înarmate: „Persoanele reţinute la Palat au fost preluate de o grupă compusă din 7 comunişti înarmaţi, chelneri la restaurantele „Cina" si „Consiliul de Patronaj (s.n.)", având experienţă în activitatea culegerii de informaţii, pe linia Secţiei militare a PCR si condusă de Ştefan Mladin, viitor colonel de securitate, şef al Direcţiei a IX-a, „Paza conducerii Partidului şi Guvernului".

O ironie a sorţii: din echipa care l-a preluat pe Mareşalul Ion Antonescu de la Palatul Regal pentru a-l depune sub pază în interiorul casei conspirative din Vatra Luminoasă au făcut parte şi angajaţi ai unor restaurante aflate în sistemul „Consiliului de Patronaj”. Aceasta era o organizaţie de binefacere, menită a strânge fonduri pentru front, având în frunte pe soţia Mareşalului. Alături de Maria Antonescu, în această instituţie cu rol caritativ se găseau soţia mareşalului Prezan, precum şi alte personalităţi feminine, precum Veturia Goga etc. Doi ani mai târziu, în 1946, din completul de judecată al aşa numitului „ Proces al Marii Trădări Naţionale” a făcut parte şi Dumitru Săracu, pe post de acuzator public, un fost chelner şi bucătar la Casa Capşa, deţinut în lagărul de la Târgu Jiu, pentru activităţi comuniste.

Identitatea membrilor grupului ce a asigurat paza Mareşalului, în timpul captivităţii (24-31 august 1944)

Se ştie că lotul persoanele arestate odată cu Ion Antonescu a fost

ascuns într-o locuinţă conspirativă din cartierul bucureştean Vatra Luminoasă, aflată la adresa: Strada C. Burcă, nr. 27 (astăzi, numele străzii s-a schimbat, dar clădirea încă există, fiind situată la intersecţia străzii Constantin Tănase cu strada Sighişoara).

De remarcat faptul că în aceeaşi locuință conspirativă din Vatra Luminoasă fusese sechestrat, începând cu data de 4 aprilie 1944, Ștefan Foriș, lider al Partidului Comunist din România (1940-1944).

Aşadar, din grupul celor care „nu contează” au făcut parte următorii:

2

1. Ştefan Mladin

După arestarea demnitarilor antonescieni, Ştefan Mladin, fost chelner, s-a deplasat la Palatul Regal, la ora 1,30 noaptea, de unde a preluat grupul arestaţilor cu o dubă, însoţiţi de alte două autovehicole, pentru a-l transporta la casa conspirativă din Vatra Luminoasă. 2

După Operaţiunea Vatra Luminoasă începe ascensiunea lui Ştefan Mladin. Acesta a condus Direcţia a IX-a (cunoscută în timpul lui Ceauşescu drept Direcţia a V-a, unitate de pază demnitari, corespondentă actualului SPP) fiind implicat şi în episodul asigurării securităţii liderilor maghiari, participanţi la Contrarevoluţia din Ungaria, din anul 1956, deţinuţi pe teritoriul României. După moartea sa, comanda Direcţiei a IX-a a fost atribuită lui Valeriu Bucicov.

2. Manole Bodnăraş

Şeful grupei de pază a fost Manole Bodnăraş. De profesie fotograf, ulterior demnitar, iar spre sfârşitul carierei ambasador al României în Coreea de Nord, Albania sau în Argentina, Manole Bodnăraş a asigurat, împreună cu soţia sa, paza la sediul casei conspirative din Vatra Luminoasă. Ulterior, acesta a îndeplinit funcţiile de preşedinte al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport şi pe cele de vicepreşedinte şi preşedinte al Comitetului Olimpic Român.

3. Emil Bodnăraş

Figură centrală în operaţiunile ce au precedat momentul 23 august (cunoscut sub numele conspirativ „Spătaru”, „ ing. Ceauşu”) Bodnăraş a făcut parte din comandoul menţionat, împreună cu Florica (Muntzer), mai târziu devenită soția sa 3

2 Vartan Arachelian („ Falsificatorii” http://www.newspad.ro/Falsificatorii,15363.html ),

3 Florica Bodnăraş, n. GLANZSTEIN, după prima căsătorie cu Radu Münzer - viitor Mănescu- a preluat numele acestuia (n.

14.09.1922) A fost soţia demnitarului Emil Bodnăraş până în anii ‘50; decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R” cls. V-a; activistă

a Comisiei Controlului de Partid în anii ’50, apoi redactor la Ed. Politică şi lector universitar; vezi Ion Coja:

http://www.ioncoja.ro/textele-altora/zydokomuna-evreii-si-comunismul-cazul-romaniei-1944-1965-1/ )

3

4. Gheorghe Filipescu.

Printre comuniștii care i-au păzit pe cei transportați din Palatul Regal în casa conspirativă din Vatra Luminoasă se afla și Gheorghe Filipescu, agent parașutat de sovietici în România, în anul 1944. Ulterior, acesta va deveni unul dintre apropiații lui Emil Bodnăraș, căpătând funcția de șef al Direcției a II-a (Contrainformații) din cadrul SSI (1948).

Gheorghe Filipescu a fost cel care a aranjat plasarea unor ”provocatori” pe lângă Lucrețiu Pătrășcanu, ulterior demascându-l pentru pregătirea unei presupuse fugi în străinătate.

Moare în mod ” misterios”, în 1968, pe când urma să dea o declarație în fața comisiei de anchetă, numită de Ceaușescu cu misiunea de a analiza cazurile Foriș și Pătrășcanu.

Supravieţuitorii comandoului participant la „Operaţiunea Vatra Luminoasă”

Şansa a făcut să descopăr recent o telegramă omagială, trimisă cu ocazia împlinirii a trei decenii de la actul de la 23 august 1944, de către ultimii supravieţuitori ai Operaţiunii Vatra Luminoasă, datată 18 August 1974, adresată lui Emil Bodnăraş, vicepreşedinte al Consiliului de Stat, al cărei text îl reproducem mai jos.

„ din bucuresti 1 2198 81 18 1130= RECEP

DATA 18 ORA 1300

tov emil botnaras vicepresedinte al consiliului de stat al r.s.r. loco=

cu prilejul celei de a 30 a aniversari a infaptuirii insurectziei nationale antifasciste va rugam sa ne permitetzi a va transmite pe aceasta cale cele mai sincere felicitari impreuna cu urari de sanatate si viatza lunga spe folosul societatzii noastre=

prosan dinutz constantinescu dumitrescu ultimii membri in viatza ai fostei formatziuni care au indeplinit misiunea legat de arestarea lui antonescu si a celorlaltzi asigurand paza lor in vatra luminoasa +

4

col ex + 1300 +

Potrivit textului documentului de mai sus, dintre cei 10 membri ai comandoului participant la Operațiunea Vatra Luminoasă mai trăiau în anul 1974 numiţii ”PROSAN, DINUȚ, CONSTANTINESCU și DUMITRESCU”. Deşi nu erau menţionaţi în lista de mai sus, este evident că la acea dată încă mai trăiau fraţii Bodnăraş (Emil şi Manole). Lipseau, aşadar, Ștefan Mladin, Gheorghe Flipescu, şi Florica Bodnăraş.

Într-o adnotare cu creionul, la sfârşitul telegramei, făcută probabil de către unul dintre subordonaţii demnitarului comunist, sau poate chiar de către Emil Bodnăraş, însuşi, ne sunt dezvăluite şi adresele membrilor comandoului care l-a preluat pe Mareşalul Ion Antonescu.

Iată-le: 1 – Gl. mr. Rez. Dinuţ Ilie, Str. Costache Negri nr. 13, S. 6 loco2 - Prosan N. Str. Ruşchiţa 29, S.3, Vatra L. Buc

3 - Constantinescu Ion, Str. dr. Russel 17, S. 3 Loco 4 – Dumitrescu Nic. Str. Petofi Sandor, no 37, S.1

Scopul acestei adnotări nu ne este prea clar: fie se dorea trimiterea unor mesaje protocolare de răspuns fie, eventual, ţinerea unei evidenţe a „martorilor” acelor evenimente, singurii care mai puteau depune mărturie în faţa istoriei asupra modului în care s-au comportat captivii în zilele imediat următoare loviturii de stat, redând eventual cuvintele, gândurile acestora. Se temea, oare, Emil Bodnăraş de aceşti martori incomozi, mai ales că versiunea sa proprie părea a avea întâietate în istoriografia oficială ?

1944 – 1989: Există vreo similitudine ?

În acest context, ne propunem să facem o comparaţie între modul în care a fost executată operaţiunea „Vatra Luminoasă” (august 1944) şi primele ore de captivitate ale cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, în decembrie 1989.

Deşi nu este semnificativ, începem cu finalul ambelor momente: o parte dintre executanţii acestor asemenea operaţiuni sunt „ răsplătiţi” cu grade înalte în ierarhia militară: în cazul celor ce au participat la „Operaţiunea Vatra Luminoasă” regimul a avut grijă să le ofere fie gradul de general: Emil Bodnăraş, Ştefan Mladin, Dinuţ Ilie, fie pe acela de colonel: Gheorghe Filipescu, ori funcţii în aparatul de stat.

5

În mod identic, după 1989, este de domeniul evidenţei modul cum au „ curs” gradele de general, funcţii înalte în aparatul de stat, ca recompensă, pe umerii justiţiarilor 4 : evident, cei mai merituoşi au devenit generali, şefi de servicii secrete, conducători ai unor instanţe de judecată, aceasta însemnând că au fost consideraţi „ stâlpi de nădejde” ai noii puteri: din clubul select al „generalilor de Târgovişte” amintim pe următorii: Victor Atanasie Stănculescu, avansat în anul 1991 la gradul de general de armată (cu patru stele); gen: Andrei Kemenic, fostul comandant al unităţii unde a fost executat preşedintele României, gen. Dan Voina, procuror în completul de judecată, gen. Constantin Lucescu 5, gen. Mugurel Florescu 6, col. Ion Baiu (devenit expert parlamentar) etc. Dar, să nu ne mire că recompensa gradelor s-a abătut şi pe umerii altor personaje cu rol în lovitura de stat din 1989. Un singur exemplu: Cpt. Cico Dumitrescu, este avansat în anul 1990 la gradul de contra-amiral, ulterior, la acela de amiral ! Dintre „civilii” participanţi la procesul de la Târgovişte amintim pe Gelu Voican Voiculescu (avansat viceprim ministru, ulterior ambasador); Virgil Măgureanu (uns in 1990 director SRI) ş.a.m.d.

Ne punem în acest context întrebarea următoare: ce cauze au determinat în ultimii ani miile de „ avansări” la gradul de general sau de colonel, nu numai în rândul cadrelor militare, ci – mai ales şi mai grav – în rândul reprezentanţilor societăţii civile, ai liderilor unor partide,

4 Tribunalul Militar Excepţional a avut următoarea componenţă: preşedinte: col. Gică Popa, col Ioan Nistor, (judecători), Mr. Dan Voinea, (procuror), Jan Tănase (grefier), cpt. Corneliu Sorescu, Lt. Maj. Daniel Condrea, Lt. Ion Zamfir (asesori); Constantin Lucescu (avocat), Nicolae Teodorescu (avocat). In sala de judecată mai erau prezenţi: General Victor Atanasie Stănculescu, Mr. Mugurel Florescu, Lt. Col. Trifan Matenciuc (aghiotantul gen. Stănculescu), Col. Ion Baiu (operator film), Virgil Măgureanu şi Gelu Voican Voiculescu.5 Repudiat de breasla avocaţilor pentru modul execrabil în care a asigurat apărarea în procesul de la Târgovişte, avocatul Constantin Lucescu a devenit după 1989 președinte al Tribunalului Militar Teritorial, până în 1997, apoi consilierul personal al șefului Statului Major al Armatei, generalul Degeratu. Pensionându-se, ajunge directorul Oficiului Juridic al PETROM SERVICE, controlat de Liviu Luca și Sorin Ovidiu Vântu. Numai funcţii bine plătite, fiindcă a „ bine meritat” asemenea sinecuri. ! 6 Mugurel Florescu era considerat omul de casă al generalului Atanasie Stănculescu, Inainte de 1989, Florescu era maior de justitie, seful compartimentului juridic de la Departamentul pentru Producţie de Apărare şi înzestrare al Armatei, sub comanda lui Victor Atanasie Stanculescu. După Revoluţie, Stănculescu îl propulsează pe Mugurel Florescu la şefia Parchetului Militar. Spre finalul carierei, devine Şeful Sectorului Secretariat Juridic Contencios Administrativ din cadrul STS, de unde iese la pensie, în anul 2009, cu gradul de general.

6

comentatori de televiziune ori a Procurorului General al României ? Nu cumva „ metehnele” evenimentelor istorice din 1944 sau 1989 se repetă şi în zilele noastre ?

Manipularea trecutului pentru viitor

Ca şi în cazul arestării lui Ion Antonescu, cei ce au câştigat partida, în decembrie 1989, au „ modelat” istoria după bunul plac.

Astfel, puciştii de la 1944 au dorit să se spele pe mâini de momentele jenante ale predării şefului statului pe mâinile ruşilor, lăsându-l în mâinile unei grupări de ilegalişti (echipa de „chelneri” a „ing. Ceauşu”), grupare căreia nu i-au recunoscut, ulterior, nici un fel de rol esenţial în derularea evenimentelor (a se vedea concluziile generalului Aurel Aldea: „Restul oamenilor, care astăzi îşi arogă merite, n-au contat !” )

7

Tot astfel, după 1989, câştigătorii au escamotat adevărul istoric al modului în care a fost „ capturat” cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu. De aceea, istoria adevărată trebuie pusă în drepturile ei.

„Diabolizarea” şi „ anatemizarea” organelor de conducere şi activităţii Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului de Interne şi a Departamentului Securităţii Statului, pedinte de acest din urmă minister, (a se vedea masacrarea unor cadre ale Miliţiei, la Sibiu, Cugir, în secuime, executarea premeditată a membrilor unei formaţiuni de „USLA”-şi, la Bucureşti, ori a grupului de subofiţeri transmisionişti de la Câmpina, în faţa aeroportului Otopeni, precum şi lansarea isteriei „ teroriştilor” aparţinând Securităţii) au fost preliminariile unei adevărate mistificări a istoriei, menită a ascunde realitatea faptică, care este următoarea:

1. în prima fază, conducerea armatei a executat nemijlocit ordinele primite din partea „ comandantului suprem” de atunci, a acţionat în conformitate cu Constituţia R.S.R., cu legislaţia şi cu regulamentele

8

în vigoare, iar apoi a adoptat o stare de neutralitate pasivă faţă de evoluţia plină de convulsii a aşa-zisei Revoluţii;

2. predarea „ fedeleş” a cuplului Ceauşescu în mâinile comandantului unei unităţi militare din garnizoana oraşului Târgovişte s-a făcut de către cadre ale Ministerului de Interne, aflate în misiune ordonată, şi nu de către „ revoluţionarii”, care şi-au arogat drepturi, diplome şi privilegii nemeritate ! Detaliile cestui moment decisiv al loviturii de stat din Decembrie 1989, respectiv luarea în „custodie” a şefului statului român şi predarea sa în mâinile armatei au fost ascunse programatic, fiindcă, evident, câştigătorii iau totul, inclusiv dreptul de a scrie după bunul plac istoria acelor evenimente.

Importanţa gestului de predare a cuplului Ceuşescu în mâinile armatei

Dacă atunci, în 22 Decembrie 1989, cadrele Ministerului de Interne ar fi acţionat contrar desfăşurării evenimentelor, era posibil ca Nicolae Ceauşescu, care deţinea încă funcţia de Secretar General al PCR, să fi încercat să influenţeze prin decizii imprevizibile evoluţia acestora, fapt care ar fi complicat enorm situaţia ! Ca ipoteză de lucru ar trebui să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă Ceauşescu reuşea să convingă o parte din armată să nu se supună ordinelor noilor autorităţi ? Sau, într-un alt scenariu, ce s-ar fi petrecut dacă acesta ajungea să se refugieze în interiorul unei ambasade al unei mari puteri, să fugă din ţară, cerând apoi azil politic ? România putea să ajungă în situaţia declanşării unui război civil, care să justifice intervenţia unor forţe militare străine, ce abia aşteptau să pacifice situaţia sângeroasă din ţară !

9

Anihilarea lui Ceauşescu, în 1989, executată de structurile militare

Trebuie spus că fiecare armă din structura sistemului apărării naţionale a României, din 1989, a avut un anumit rol în „ capturarea” lui Ceauşescu. 1. Securitatea, prin rolul pasiv jucat la Bucureşti, a fost prima care l-a abandonat pe Comandantul Suprem. O reacţie a Securităţii ar fi însemnat întreruperea emisiunilor de radio şi televiziune, posibilitatea de a captura pe liderii revoluţiei, dar şi un măcel, o baie de sânge, cu consecinţe grave pentru integritatea României. Astfel, garda de corp a preşedintelui Ceauşescu şi a soţiei sale, formată din Mr. Florian Raţ şi Cpt. Rusu Marian, ofiţeri ai Direcţiei a V-a, i-au părăsit pe rând pe cei doi (Cpt. Rusu Marian a abandonat „obiectivul” în localitatea Sălcuţa, iar Raţ la Târgovişte). Şoferul care a condus la Târgovişte ARO-ul cu Ceauşeşti, spre zidul de execuţie al Unităţii Militare 01417 era colonel de securitate ! 2. Ministerul de Interne: Ceauşeştii, după o pendulare haotică în preajma Târgoviştei, au fost preluaţi de către subofiţerii de miliţie Ion Enache şi Constantin Paisie7, Cei doi Ceauşeşti sunt conduşi spre localitatea Răţoaia, trecând prin Ulmi, Ilfoveni, Racoviţa, Bucşani. Aici, în pădurea Răţoaia, stau până la lăsarea întunericului, de unde aceiaşi doi subofiţeri îi transportă, la orele 17,45, la sediul Miliţiei Judeţene. Acolo îi aşteptau col. Ion Mareş şi col. Ion Ţecu, din partea armatei, care urmau să îi preia. 3. Ministerul Apărării Naţionale. Însoţiţi de col. Gheorghe Dinu (din securitate) pe post de şofer, de subofiţerul de miliţie Constantin Paisie, soţii Ceauşescu sunt conduşi la sediul Unităţii Militare 01417 – Târgovişte, unde, la orele 18,35 comandantul acestei unităţi, col. Andrei Kemenici, îi arestează. Tot MApN a asigurat, prin comandoul celor 8 paraşutişti, conduşi de cpt. Ionel Boeru, executarea soţilor Ceauşescu. În data de 25 Decembrie 1989, orele 14.51, soţii Ceauşescu sunt executaţi de militarii paraşutişti Dorin Cârlan, Ionel Boeru şi Octavian

7 La sfârşitul anului 1990, unul dintre miliţienii care l-au capturat pe Ceauşescu, se afla „detaşat” la o ambasadă românească din Africa, iar colegul său căpătase o „ funcţioară” călduţă în structura aparatului de stat al noii puteri.

10

Gheorghiu. Se pare că doar Ionel Boeru a fost cel care a tras asupra celor doi condamnaţi.

4. Instanţele de Judecată Militare, Parchetul Militar se pot număra şi ele printre instituţiile care, prin prezenţa angajaţilor lor la Târgovişte, au intrat în istoria sângeroasă a României !5. Direcţia de Informaţii a Armatei (DIA) a fost şi ea implicată în

operaţiunea executării cuplului prezidenţial, prin prezenţa unui ofiţer superior, trimis în misiune la Târgovişte, pentru a-i preda un plic lui Ceauşescu ( cu „ medicamente” !).

În concluzie: „ Nimic nou sub soare „ !

Dan Toma Dulciu 20. 07. 2012

11