Ziarul „Șona Noastră”

Șona noastrăZiarul sătesc

23-30 August 2015 / numărul 3 / apărut cu ocazia evenimentelor LOC. Școala de privit acasă / 8 pg. / se distribuie gratuit

PROGRAM:

23-30 august 2014Expoziție de sculptură

Matei Avramescu

Duminică, 23 august

de la ora 15:00Deschiderea expoziției de sculptură - În care se arată imaginea ce i se-arată

domnului W., realizată de Matei Avramescu

în timpul rezidenței sale la Șona

de la ora 15:30Batem fierul la conac! Restaurare prin

educație -întâlnire cu Șerban Sturdza și

Alexandra Mihailciuc

de la ora 16:30Concurs de bunătăți după rețete vechi

Marți și miercuri,25 și 26 august

Atelier interactiv pentru copii, cu Ioana Rizea, arhitect

Joi, 27 augustProiecții cu filme despre fierărit și alte

meșteșuguri

Vineri, 28 augustPrimrea donației din partea Asociației Curtea Veche pentru biblioteca din sat

Sâmbătă 29 august, de la 09:00Vizită în satul Viscri -

tururi ghidate și prezentări ale localnicilor

Duminică, 30 august, de la 15:30

Lansarea ziarului “Șona noastră” 2015

Întâlnire cu Eugen Vaida

Întâlnirea anuală a Asociației Sătești „Șona Noastră”, discuții cu sătenii

despre următoarele proiecte ale asociației în sat

Mihai Vereș:„Mă bucur că atât cât trăiesc, uneltele mele ajung într-un loc iubit și prețuit.” - pg. 3

Când am venit aici și am văzut Fierăria pe care urmează să o porniți mi s-a părut cred că cea mai frumoasă fierărie pe care am văzut-o până acum și mi s-a părut o victorie care mă atinge direct, pentru că lucrurile pe care încercați să faceți aici încet-încet este un mod de a dovedi că anumite puncte, anumite locuri din România pot să renască. Șerban Sturdza, pg. 5

Fierăria lui Lazăr - cine este acest Lazăr? Lazăr ești tu și fiecare dintre noi, șonerii. Fierăria e a fiecăruia dintre noi. (Ștefan Câlția, răspunde la întrebarea lui Ioachim Cîlţea, 5 ani)

LOC. Școala de privit acasă. 23 - 30 august 2015, Șona

Gospodari din Șona

Povestea casei noastre

Duminică, 23 august 2015, am inaugurat Fierăria lui Lazăr din satul nostru, Șona, printr-o acțiune pe care o așteptăm în fiecare an cu mic și mare: concursul de preparate după rețete vechi.

În anii trecuți, preparatele preferate au fost prăjiturile. Anul acesta însă, cele mai votate rețete au fost cele pregătite de Olga și Alin Tămaș: miere de salcâm, miere de mană și miere de rapiță cu salcâm. Foarte delicioasă a fost și dulceața de boabe de soc a cărui producător a rămas necunoscut.

Cum produceți mierea de mană?Alin Tămaș: Procesul este mai complicat. Spre exemplu, mierea de mană se obține cu ajutorul puricelui melifer ce absoarbe seva bogată în zaharuri din scoarța copacului. Mierea de mană este cam de 15-17 ori mai bogată în minerale decât celelalte sortimente.

De cât timp sunteți apicultori? A.T.: Am început acum nouă ani pentru că atunci cumpăram miere pentru copii. Și am hotărât să cumpărăm cinci stupi pe care i-am înmulțit și am ajuns astăzi la 200 de stupi. Suntem și beneficiarii unui proiect al Uniunii Europene, Măsura 112 “Instalarea tinerilor fermieri”. După ce o recoltăm, predăm mierea la unul dintre cei mai mari exportatori de miere din țară și ajunge apoi în Germania. La concursuri suntem tot timpul pe locul 1 la categoria de miere polifloră, iar la mierea de salcâm concurăm cu Ungaria pentru locul 1. Tot noi ne ocupăm și de partea de inventar apicol și tâmplărie și ne confecționăm singuri lăzile, capacele, ramele.

Ce planuri de extindere a acestei afaceri aveți? A.T.: Avem planuri de extindere. În toamna aceasta se vor lansa niște măsuri care să ne ajute să îmbunătățim valorificarea producției. Am vrea să achiziționăm utilajul pentru a putea să ambalăm și să condiționăm mierea. Ne dorim să nu mai predăm mierea, ci să o putem vinde personal. Mierea pe care ați gustat-o dumneavoastră este miere brută, nu este prelucrată, nu este filtrată, este scoasă direct din fagure.

Chiar dacă nu au fost atât de multe prăjturi ca în anii trecuți, cele mai curajoase gospodine din Șona care au participat la concurs au avut rețete deosebite. Ne-am bucurat cu toții de plăcinta cu mere pregătită de Maria Folea cu fructe din grădina proprie. Mihaela Frățilă a îmbinat cu multă creativitate și gust morcovi cu prune într-o prăjitură foarte apreciată. Elena Marin a pregătit două platouri mari de scoverzi cu brânză cu mărar care au venit aburinde, au bucurat pe toată lumea și au dispărut ca prin minune, aducând multe zambete. Și pentru că prăjiturile merg bine cu siropurile dulci din fructe, anul acesta am au intrat în concurs și băuturi nonalcolice preparate în casă: suc de soc; sirop de soc; parcă pentru diversificare, siropul de porumbe a fost remarcat și savurat de toți.

Ina Revnic, Ioana Rizea

Suntem o familie din Făgăraş cu drag de natură, de tradiţii şi de locuri frumoase. Din acest motiv, în anul 2007 ne-am gândit să cumpărăm o casă în afara oraşului, adică în împrejurimile Făgăraşului.

Am văzut mai multe case de vânzare, dar niciuna dintre ele nu ne-a atras în mod deosebit. Ajungând la Şona, am simţit imediat că acesta era locul pe care îl căutam. Casa din Şona pe care ne-am hotărât să o cumpărăm nu părea deloc atractivă pentru alţi cumpărători. Probabil acesta a fost motivul pentru care a stat fără să fie vândută timp de aproape doi ani. Noi, în schimb, am fost fermecaţi pe loc! Am văzut încă de la început nu atât o casă, cât o imagine: imaginea casei ce a fost odată.

Casa, veche de mai bine de 100 de ani, avea nevoie de recondiţionare. Şura stătea să cadă, curtea şi grădina erau pline de buruieni. Pentru că nu am avut fondurile necesare pentru a angaja profesionişti să ne ajute cu lucrările de recondiţionare, ne-am apucat singuri de lucru. Şi chiar acesta e motivul pentru care scriem aceste rânduri: ne dorim să îi încurajăm pe cei care nu au resurse, dar îşi doresc totuşi să aducă la o nouă viaţă casele vechi, atât de frumos şi de solid construite de bunicii şi străbunicii noştri. Din cauza lipsei de experienţă am făcut la început greşeli, bineînţeles. Pe parcurs însă ne-am dat seama că lucrurile se puteau face şi „altfel”, mult mai uşor decât ne închipuiam la început şi cu mai puţini bani cheltuiţi.

Un exemplu în acest sens este poarta nouă pe care a trebuit să o facem în locul porţii vechi ce nu a mai putut fi salvată. Am făcut o poartă nouă din scânduri fasonate pe care le-am lăcuit. Din păcate, rezultatul nu a fost unul îmbucurător. Poarta cea nouă nu se potrivea deloc cu portiţa veche, dar ne-am dat seama de acest lucru doar la finalul lucrării. Ar fi fost mult mai potrivit – şi mai uşor! – să facem poarta din nişte scânduri brute pe care să nu le dăm cu lac. Modelul de poartă ar fi trebuit să îl alegem foarte simplu, urmând modelul porţii vechi. Dar, din păcate, nu am făcut acest lucru şi aşa se face că în final am muncit şi am cheltuit mai mult, când ar fi putut să fie totul atât de simplu.

În timp am căpătat experienţă şi am început să ne dăm seama cum ar trebui să procedăm în situaţii precum cea descrisă mai sus. Am vrut, de pildă, să transformăm o parte a beciului într-o bucătărie de vară. Am realizat acest lucru cu nişte costuri minime. Tot ce am făcut a fost să curăţăm zidurile de piatră construite cu atâta meşteşug de vechii zidari, să punem pe jos cărămidă veche şi să curăţăm grinzile de stejar. Rezultatul, de data aceasta, a fost unul mai îmbucurător.

Încet, încet am recondiţionat şura, am reconstruit zidul de piatră de Şona, am îngrijit grădina şi curtea. Mulţi ne-au spus: „Acum vă puteţi bucura de roadele muncii voastre!’’. Dar, pentru noi, bucuria nu începe acum, la final. Bucuria a existat încă de la început. Ne-am bucurat de fiecare lucru care ne-a ieşit bine, de fiecare anotimp petrecut la Şona, de fiecare întoarcere a berzelor, de fiecare floare de câmp.

Am vrea să mulţumim vecinilor şi celorlalţi săteni pentru că ne-au făcut să ne simţim încă de la început ca acasă aici, la Şona. Am primit mereu o vorbă bună de la ei şi o mȃnă de ajutor când a fost nevoie. Mult spor tuturor în tot lucrul bun!

Familia Giurgiu

Concurs de bunătăți după rețete vechi

Anul acesta concursul de prăjituri s-a ținut la proaspăt inaugurata Fierărie a lui Lazăr

Ziarul sătesc „Șona noastră”, nr. 3, 30 august 2015

„Ceea ce s-a întâmplat la fierărie aparține a două instituții: Asociația sătească „Șona Noastră” pe care deja unii dintre dumneavoastră o știți și care spre surprinderea mea, deși e foarte mică, a avut o activitate extraordinară și ajutată de Galeria Posibilă cu niște resurse bănești minime, a reușit să facă ceea ce dumneavoastră vedeți.” (Ștefan Câlția)

În urmă cu 2 ani, Asociația sătească „Șona Noastră” împreună cu Galeria Posibilă a inițiat un important proiect dedicat comunității din satul Șona: Fierăria lui Lazăr, atelier de fierărie și spațiu de cunoaștere a meșteșugului tradițional. Astfel, vechea măcelărie a satului a devenit, prin efortul oamenilor din sat, un spațiu care protejează și arată patrimoniul cultural local, de importanță națională.

„Fierăria lui Lazăr. De ce se cheamă Fierăria lui Lazăr? Suntem majoritatea oameni care am răsfoit sau chiar am citit Biblia. Acolo se spune la un moment dat că prietenul lui Iisus, Lazăr, a murit. Și Șona noastră și multe alte sate au murit. Dar eu cred, și Biblia a demonstrat-o, că poți să învii. Noi credem că satul acesta va învia. Nu va mai fi la fel cum a fost, va fi cu totul altfel, dar va fi viu.” (Ștefan Câlția)

Din punct de vedere istoric, reînvierea satului este confirmată de Florentin Olteanu: „Într-adevăr, satul Șona a murit o dată. În prescripția făcută în 1488 se vorbește despre Șona ca un sat săsesc și care avea 26 de gospodării. Din cauza războiului și a altor probleme, populația săsească a Șonei dispare. Unul dintre urmașii lor, a vândut casa parohială celor care au venit în 1520 - 30 au fost români. (...) Iată, satul a renăscut, apoi după 90, iar acum pentru a treia oară.”

Toate aceste eforturi nu ar fi fost însă posibile fără transferul fierăriei lui Mihai Vereș din Apața în Șona. Colecția cuprinde parte din primele sale achiziții, de la fierari bătrâni, dar și unelte confecționate de el. Azi, bătrânul fierar se bucură că uneltele sale ajung într-un loc destinat atât practicii meșteșugului, cât și amintirii.

„Mă bucur că atât cât trăiesc, uneltele mele ajung într-un loc iubit și prețuit.” (Mihai Vereș, fierar)

La vârsta de 14 ani, pe data de 15 august 1946, Mihai Vereș devine ucenic de fierar, în anul 1959, ajungând să fie pe cont propriu și să își cumpere unelte de la doi fierari bătrâni. Timp de 12 ani, el a fost patron fierar, având ucenici, și ajungând să poată să își cumpere curtea și casa în care locuiește, dovedind că această meserie are importante beneficii financiare.

Dincolo de obiectele fierăriei – extraordinare și de importanță vitală în ceea ce privește patrimoniul acestui meșteșug tradițional – se transferă și energia lui Moș Vereș. La vârsta de 87 de ani, fierarul Vereș ne învață că această meserie, „mai murdară”, „e o frumuseţe, un lucru plăcut de practicat”, dar care trebuie muncit.

Mai mult decât a fi un spațiu destinat practicii fierăritului și spațiu muzeal, Fierăria lui Lazăr este spațiul fiecărui șoner în parte, având scopul de a fi și un loc de întâlnire. Această întâlnire însă se va realiza, treptat, atât prin intermediul evenimentelor culturale, cât și prin intermediul obiectelor donate de către săteni.

„Se adună obiecte. Obiectele pot fi donate în felul următor: le poți dona Asociaţie săteşti “Şona Noastră”, le poți dona în sensul de împrumut – îți las obiectul acesta, dar dacă vreodată nepoata mea sau copilul meu vrea să le ia înapoi, anunți cu două luni înainte și îl iei și îl duci acasă; dar nu le mai aruncați de colo colo. Lăsați acești minunați copii să vă intre prin poduri și să scotocească și să aducă obiectele și să le punem unul lângă altul și încet încet ele devin o istorie.” (Ștefan Câlția)

Cu ocazia inaugurării Fierăriei lui Lazăr, cei care au ajutat la realizarea acesteia, au primit, din partea artistului Ștefan Câlția câte un bănuț ștanțat după desenul său.

Alexandra Mihali

Inaugurarea Fierăriei lui Lazăr - 23 august 2015

Fierăria lui Lazăr în ziua deschiderii

Fierarul Mihai Vereș ajutându-l pe sculptorul Matei Avramescu


despre expoziția de sculptură„În care se arată imaginea ce i se-arată domnului W.

23-30 august 2015, Casa Albastră

Matei Avramescu (n. 1986) este un artist din Bucureşti care şi-a urmat în mod consecvent vocaţia încă de foarte tânăr. După anii de familiarizare cu domeniul său, ca elev al Liceului „Nicolae Tonitza” din Bucureşti, la specializarea sculptură, şi-a continuat studiile la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, la acelaşi departament, absolvind ciclurile de licenţă şi master (2011, 2013) sub îndrumarea profesorului şi mentorului său, sculptorul Darie Dup. A început să îşi expună sculpturile în 2011, iniţial alături de alţi artişti tineri, în expoziţii de grup: la Sala Palatului, cu ocazia Festivalului George Enescu; la Galeria AnnArt, o galerie mică, dar cochetă şi foarte activă în circuitul expoziţional bucureştean; la Ambasada Statelor Unite ale Americii; la micul centru cultural organizat de nişte tineri inimoşi în Bucureşti, al cărui nume coincide cu adresa unde se află sediul, anume „Carol 53”; la Ministerul de Externe, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise; în expoziţia WoMANYn COLORS din cadrul evenimentului cultural „Femei pe Mătăsari”, ce are loc anual pe strada Mătăsari din Bucureşti. Prima sa expoziţie personală a avut loc în 2013, la Galeria AnnArt, s-a numit cont [ainm] ent şi a fost premiată în acelaşi an de către Fundaţia AnnArt. În cazul acestei expoziţii, ideea de conţinut-conţinere era transmisă atât prin cuvântul în limba engleză din titlu, dar şi prin grafia acestui cuvânt, a cărui parte mediană a fost redată între paranteze drepte, ca şi cum ar fi fost conţinută de restul cuvântului. În ceea ce priveşte lucrările expuse, Matei a prezentat atunci sculpturi reprezentând nişte mari cutii de conserve din tablă zincată, care conţineau peşti, de asemenea din tablă.

Interesul manifestat încă din anii facultăţii pentru lucrul cu materiale aparent lipsite de preţiozitate (tablă, cositor, lemn) a făcut ca Matei Avramescu să fie artistul potrivit pentru expoziţia de artă organizată şi în 2015, ca în fiecare an, la Şona, în cadrul evenimentului Loc. Şcoala de privit acasă, un eveniment ce pune accentul pe promovarea patrimoniului material şi imaterial al satului. Or, meşteşugul vechi al fierăritului – în care Matei s-a iniţiat în cadrul recent edificatei Fierării a lui Lazăr pentru a putea realiza lucrarea expusă la Casa Albastră – este o activitate tradiţională care merită să fie „salvată”, re-învăţată şi transmisă mai departe, pentru că face parte din acest patrimoniu imaterial al locului. Prin urmare, Galeria Posibilă din Bucureşti i-a facilitat o rezidenţă artistică la Fierăria de la Şona, adică o perioadă de lucru într-un atelier cu unelte tradiţionale, o experienţă nouă pentru artist, de familiarizare cu meşteşugul şi cu particularităţile plastice ale fierului forjat, sub îndrumarea unor localnici pricepuţi.

Lucrarea ce poate fi văzută la Casa Albastră în perioada 23-30 august, purtând titlul În care se arată imaginea ce i se-arată domnului W., a fost sculptată din [listă materiale] şi i-a fost inspirată lui Matei Avramescu de elemente ale peisajului şi ale imaginarului satului Şona. Alergând să se refere la lunca Oltului, de-a lungul căreia stă înşiruit satul, artistul a avut ocazia să reia în această lucrare un motiv figurativ care îi este drag şi pe care îl utilizează frecvent în lucrările sale: peştele, element zoomorf frecvent în iconografia tradiţională. Chiar dacă în această iconografie peştele este prezent mai ales ca un simbol religios, în lucrarea realizată parţial la Fierărie referinţa la Hristos nu este evidentă, fiindcă în lucrare nu este vorba despre un peşte unic, ci despre o multitudine de peşti,

ca un fel de val piscicol pe care pluteşte marea barcă ce poartă „un mare privitor”. Personajul sculptat de Matei Avramescu, misteriosul „Domn W.”, poate

fi interpretat ca un privitor generic sau ca un privitor prin excelenţă. Elev sau dascăl în cadrul „şcolii de privit”? Dinaintea sa – şi, totodată, dinaintea noastră –, se înalţă un peisaj incizat într-o placă de fier. Sunt chiar Guruieţele!

Patricia Bădulescu, curator: Dragă Matei, în urma invitaţiei lansate de Galeria Posibilă, faci parte, ca tânăr artist, din proiectul Loc. Şcoala de privit acasă, eveniment organizat şi în vara aceasta, pentru al treilea an consecutiv, la Şona. Lu-crarea pe care o expui la Casa Albastră a fost realizată parţial în Bucureşti şi parţial aici, la Fierăria lui Lazăr. Ne poţi spune cu ce gânduri ai venit iniţial la Şona şi care sunt impresiile tale după primul contact cu satul şi cu şonerii?Matei Avramescu, sculptor: Mă bucur că am ajuns la Şona, că mi s-a oferit aici privilegiul de face parte din acest proiect, de a inaugura Fierăria şi de a crea într-un loc pe care aş putea să îl numesc muzeu, clădit cu drag şi dedicare de către localnici. Am fost primit foarte bine de şoneri şi m-am simţit foarte bine printre oamenii care m-au găzduit şi cu care m-am întâlnit.

P.B.: Care sunt gândurile care au stat la baza sculpturii pe care ai realizat-o?M.A.: Am ştiut că lucrarea mea va fi parte a unui eveniment ce are şi capătă treptat, după părerea mea, o importanţă din ce în ce mai mare pentru acest sat. Mă gândesc că evenimen-tul este important pentru zona rurală şi ca impuls pentru alte iniţiative asemănătoare, pentru încurajarea localnicilor şi, în general, pentru promovarea valorilor satului. Acestea sunt motivele pentru care am căutat să mă inspir şi să mă folos-esc de zestrea şi de frumuseţea acestui sat, să realizez ceva în care şonerii să identifice simboluri ale acestui loc şi astfel, în sufletul şonerului privitor să se poată întări sentimentul de apartenenţă la acest loc.

P.B.: Ne poţi vorbi despre etapele de lucru ce au dus la finaliza-rea sculpturii? Ce materiale ai folosit şi de ce le-ai ales?M.A.: După conturarea ideii şi achiziţionarea materialelor, am început cu realizarea bărcii. Am decupat cu ajutorul fi-erăstrăului electric un schelet din PAL în jurul căruia am construit pereţii obiectului din plăci de polistiren învelite în tablă, folosind cositorul ca liant între bucăţile de tablă. Deşi polistirenul este un material folosit în butaforie şi este mai puţin preţios, am ales să îl folosesc deoarece a fost soluţia cea mai practică pentru a reuşi să imit grosimea unui perete de lemn şi pentru ca greutatea obiectului să rămână totuşi mică. De asemenea, fiind flexibil, mi-a permis să curbez pereţii va-sului. Pentru personaj a fost nevoie să studiez alţi artişti care au lucrat cu tablă, descoperind necesitatea de a folosi acest material cu o grosime mai mică decât cea pe care am folosit-o în lucrările mele anterioare, aceasta fiind mai maleabilă, mai uşor de bătut şi curbat, astfel încât rezultatul să fie mai plas-tic, mai plăcut privitorului.

P.B.: Lucrezi cu materiale tradiţionale (lemn, tablă cositorită), încă din anii studenţiei la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Cum priveşti, ca tânăr artist, raportul între artă şi meşteşug?M.A.: A existat întotdeauna o legătura între artă şi meşteşug. Cred că e extrem de important ca un artist să poată avea sădite în el meşteşuguri, adică tehnologii de lucru. Acestea pot fi de-prinse cu ajutorul oricărui om care le stăpâneşte, cu ajutorul oricărui meşteşugar. Meşteşugul înseamnă, de fapt, o compo-nentă a artei, înseamnă pricepere şi îndemânare, măiestrie. Cred că orice meşteşugar care adaugă la meşteşugul pe care îl deţine suflet şi imaginaţie devine un creator şi, deci, un artist.Personal, am învăţat de la un coleg mai în vârstă decât mine meşteşugul lucrului în tablă şi îi sunt recunoscător pentru asta, eu găsind în această tehnică un mod de expresie foarte plastică, ce îmi aduce multă satisfacţie artistică.

P.B.: După cum sugerează şi titlul, evenimentul de la Şona la care iei parte se doreşte a fi şi un fel de „şcoală de privit”. Crezi că a privi e un lucru care se învaţă? Care este, din punctul tău de vedere, privitorul ideal al lucrărilor tale?M.A.: Noi, oamenii, privim ceea ce ne stârneşte interesul şi, adesea, pentru ca anumite lucruri să ne atragă privirea e nev-oie să fi existat înainte o educaţie în acest sens. Ţin minte că până să particip la anumite cursuri în cadrul facultăţii nu pu-team să “gust” anumite ramuri ale artei. Ca urmare a proce-sului de şcolire şi sub îndrumarea profesorului de atelier am căpătat interes pentru arta contemporană şi astfel am putut să o privesc, să o contemplu mai bine, să îmi placă, să pot aprecia ce aduce ea. Da, cred că a privi e un lucru care se în-vaţă, ca mai toate lucrurile din lumea asta, dar îmi dau seama că şi predispoziţia omului pentru a contempla îşi are impor-tanţa ei. Există adesea, bineînţeles, lucruri care iţi atrag ime-diat privirea, acestea fiind de multe ori lucruri care şochează. Uneori, ne mai atrag şi lucruri care ne fac să ne minunăm, să contemplăm ceva cu intensitate şi îndelung, dar cred că pentru asta, în principiu, trebuie să ne înălţăm, să ne educăm.Pentru mine, privitorul ideal al lucrărilor mele este cel care se poate bucura de ele, care le poate aprecia, care le poate privi un timp îndelungat şi care şi-ar dori să le aibă acasă pentru sine.

Patricia Bădulescu


Șerban Sturdza și Alexandra Mihailciuc au vorbit despre școala de meșteșuguri de la Țibănești, un proiect al Asociației „Maria” Țibănești împreună cu ProPatrmoniu - un excelent exemplu de bună practică care salvează, protejează și reînvie patrimoniul cultural național și nevoia de a-l transmite mai departe prin cursuri despre arta fierăritului, atelier de tencuieli tradiționale din lut și var, lucrări de dulgherie, atelier de hârtie manuală și atelier de făcut frescă. Proiectul se construiește în strânsă legătură cu recuperarea conacului lui Petre P. Carp din Țibănești: „s-a confiscat un conac și s-a dat înapoi o ruină” (Alexandra Mihailciuc). Această clădire părăsită și distrusă din rea voință și lipsă de înțelegerea valorii sale la nivel național a fost preluată de arhitectul Șerban Sturdza și acum este salvată și refăcută treptat cu ajutorul localnicilor, incluzându-i astfel și pe unii dintre cei care au distrus clădirea, dar și copii din sat și foarte mulți studenți arhitecți.

În ceea ce privește meșteșugul fierăritului, în anul 2012, a apărut cartea „Arta Feroneriei. Ghid practic de fierărie pentru copii și adulți”, autor Sylvian Gabriel, cu o structură explicativă, esențială în debutul și importanța acestui meșteșug. Cursul

lor de fierărie oferă și latura financiară a acestei meserii: produsele confecționate acolo sunt puse în vânzare, demonstrând astfel că fierăritul

este o meserie din care se poate trăi.

„Vă veți da seama pe parcursul prezentării ce înseamnă de fapt un atelier de fierărie și dacă, cumva, o să judecați dumneavoastră, merită sau nu făcut. Toată lumea nu crede că așa o meserie mai merită dezvoltată; dar veți vedea că lucrurile se schimbă puțin, că meseria nu privește doar potcovitul calului și o să înțelegeți mai bine despre ce e vorba.(...)Acesta este locul din Moldova unde ne întâlnim noi vara. E vorba de o clădire destul de mare unde a locuit și pe care a completat-o în timp un cunoscut politician român – Petre P. Carp (1837 - 1919). Eu am nimerit, sau m-am nimerit să devin moștenitor al acestei case și bineînțeles că m-a pus într-o situație foarte dificilă pentru că nu știam ce să fac cu ea, mai ales că ea a fost distrusă cu timpul. (...) În noaptea din 2-3 martie 1949 s-a arestat toată lumea care deținea conace și le-au fost confiscate, dispărând în totalitate ori fiind distruse. Dacă într-o noapte s-au distrus cam 4000 și ceva de conace, în ultimii 25 de ani cred că s-au refăcut vreo 4-5; deci aceasta este diferența dintre a distruge și a repara ceea ce ai distrus. (...)

De fapt, o întreagă societate, probabil că și la Șona este același lucru, se află în schimbare la ora asta. Noi ne-am pus problema dacă chestiunea asta se termină cu dispariția unei

comunități, sau se poate termina altfel. Ceea ce ne dorim noi este să nu se termine cu dispariția unei comunități și a satelor (fie prin plecarea oamenilor, fie prin dezinteres, fie prin felul în care se desfășoară viața pas cu pas). (...) Senzația este că totul începe să dispară, să se distrugă: copii noștri pleacă în Italia, și-au făcut familie acolo și pare că nu se mai întorc, astfel satele sunt în extincție. Noi continuăm să credem că ceea ce se întâmplă în sate sunt lucruri importante. Ceea ce facem la Țibănești este cum putem construi încet-încet comunități care pot să reziste. Ieri seară când am venit aici și am văzut Fierăria pe care urmează să o porniți mi s-a părut cred că e cea mai frumoasă fierărie pe

care am văzut-o până acum și mi s-a părut o victorie care mă atinge direct, pentru că ceea ce încercați să faceți aici încet-încet este un mod de a dovedi că anumite puncte, anumite locuri din România pot să renască. (...)

Pentru că până la urmă lumea nu este convinsă că lucrurile acestea sunt posibile, când există tehnici și lucruri care au depășit deja ideea de fierărie de țară – de ce să mai faci acest lucru? Va fi posibil să experimentezi și să produci feronerie de artă (de la bijuterie la sculptură) și elemente necesare restaurării de clădiri, elemente pe care nu ai unde să le găsești.

Activități la atelierele de meșteșuguri de la Țibănești:• Reparații sobă cu unul dintre săteni care mai știe să facă sobe• Tencuială de lut cu ultimul strat preparat cu balegă• Împletituri din răchită cu unii dintre moșii satului care mai cunoaște acest meșteșug• Lucru cu culoarea și pictură în frescă (pe pereți) – așa cum se face ea tradițional.

Abia aștept să văd cum funcționează fierăria de aici. E un lucru formidabil!” (Șerban Sturdza)

În fiecare an, Asociația „Maria” Țibănești împreună cu fundația ProPatrimoniu organizează Ateliere de Meșteșuguri Tradiționale, afirmând conacul Carp ca un centru cultural în permanentă dezvoltare, cu ajutorul donațiilor și sprijinului membrilor fundației.Sub îndrumarea unui “compagnon” francez, tinerii din sat, dar și oricine dorește, învață meseria de feronier de artă. Obiectele realizate pot fi variate și au căutare în special pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu, dar și în arhitectura contemporană.Conacul Petre P. Carp, situat în comună Ţibăneşti, a fost construit la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Asemeni parcului şi mausoleului familiei, conacul a fost proiectat probabil de Gustave Eiffel, alcătuind un ansamblu istoric şi de arhitectură protejat, în zona deluroasă a Moldovei, la 50 km sud de Iaşi.

http://www.propatrimonio.org/ro/saving-traditional-crafts-3

Șerban Sturdza, Alexandra Mihailciuc

Batem fierul la conac! Restaurare prin educație

Cea mai mare bancă din România dezvoltă împreună cu Asociaţia Monumentum şi Global Heritage Fund un proiect special pentru finanţarea accesibilă a restaurării şi amenajărilor (reabilitare) caselor tradiţionale.

“Creditarea restaurării şi amenajării clădirilor tradiţionale şi de patrimoniu reprezintă un pas important înainte spre normalitate. Astfel, proiectul Asociaţiei Momentum de a prezerva fondul construit tradiţional este acum realizabil datorită acestui parteneriat cu BCR Bancă pentru Locuinţe şi Global Heritage Fund. Proprietarii de la sate nu au resursele financiare să susţină un proiect de autorizare, iar BCR BpL a renunţat la obligativitatea obţinerii unei autorizaţii la accesarea creditului din partea proprietarilor aceasta rămânând doar la nivel de recomandare. Pentru că intervenţiile asupra clădirilor să fie cele conforme cu principiile restaurării, Asociaţia Monumentum va verifica propunerile de intervenţie şi va oferi consultanţă gratuită proprietarilor. Estimăm că creditul pe care îl vor accesa proprietarii pentru reabilitarea caselor este în medie undeva în jurul sumei de 20.000 lei” a declarat Eugen Vaida, Preşedinte Asociaţia Monumentum.

Soluţia financiară a BCR Bancă pentru Locuinţe pentru proprietarii acestor case este un credit special în lei, cu dobândă fixă de 5% pe an pe toată perioada creditului. Banca nu percepe comision la acordarea creditului şi nici în cazul rambursării

anticipate. De asemenea, evaluarea imobilului adus în garanţie şi asigurarea de viaţa sunt, de asemenea, gratuite.

“Suntem conştienţi de importanţa arhitecturii tradiţionale pentru imaginea localităţilor din România. Aceste clădiri conferă peisajului urban şi rural o identitate specială, sunt purtătoare de istorie locală şi de memorie culturală a comunităţii respective. Dorim să susţinem şi financiar restaurarea acestui patrimoniu care conferă frumuseţe localităţilor noastre. În colaborare cu Asociaţia Monumentum şi Global Heritage Fund venim în întâmpinarea proprietarilor care locuiesc într-o casă tradiţională şi doresc să păstreze specificul acesteia. Oferim credite cu dobândă redusă de 5% pe an şi fixă pe toată durata contractului. Este o încurajare pentru proprietarii care se angajează în demersul de restaurare a caselor lor tradiţionale” a declarat Carmen Schuster, Vicepreşedintele BCR Bancă pentru Locuinţe.

Creditele speciale de restaurare BCR BpL sunt credite în lei şi cu dobândă fixă. De exemplu, pentru un proiect de restaurare de 9.000 lei, clientul plăteşte lunar între 60 - 70 lei pe o perioadă de circa 14 ani. În plus, dacă economiseşte în prealabil clientul obţine toate avantajele contractului de economisire - creditare - dobânda şi prima de stat, reprezentând 25% din suma economisită (cel mult echivalentul în lei a 250 Euro/an.)

Creditele speciale pentru restaurarea

caselor tradiţionale pot fi încheiate cu BCR BpL direct în sucursalele şi agenţiile Băncii Comerciale Române (BCR), precum şi prin reţeaua de distribuţie proprie a BCR BpL, respectiv prin forţa directă de vânzare şi prin partenerii BCR BpL.

Dosarele pentru obţinerea creditului vor fi analizate de către Asociaţia Monumentum pentru a garanta că intervenţiile asupra clădirilor vor fi în concordanţă cu normele de bună practică în domeniul restaurării şi conservării patrimoniului cultural.

Eugen Vaida

Creditul BCR-Monumentum pentru restaurarea caselor tradiţionale

Alteța Sa Regală, Prințul de Wales, la atelierul de țiglărit tradițional organizat de Asociația Monumentum


Implicarea elevilor din Șona în comunitate

Locul de desfășurare al atelierelor a fost chiar Fierăria lui Lazăr din Șona, subiect al unui proiect cultural, recent finalizat, de recuperare a meșteșugului tradițional, fierăritul. Spațiul acesteia adăpostește obiecte și unelte de fierărit funcționale, oferind atmosfera și locul potrivit pentru discuții referitoare la importanța patrimoniului cultural. Totodată, am încercat să aflăm dacă fierăria a ajuns să fie un reper pentru sătenii din Șona și în ce măsură este percepută de aceștia ca un spațiu al comunității.

Cele trei întâlniri, desfășurate pe durata a două zile, și-au propus activități pe parcursul cărora am definit, descoperit și înțeles sensul noțiunilor patrimoniu, reper și comunitate. Una din cele trei întâlniri a presupus un mic exercițiu antropologic, în urma căruia copiii participanți au adunat o serie de idei de folosire a spațiului fierăriei. Astfel, aceștia, prin intermediul interviului, au discutat cu locuitorii satului Șona și au strâns răspunsuri referitoare la tipurile de evenimente pe care fierăria le-ar putea găzdui în viitor. În cadrul atelierului practic de confecționare a personajelor și accesoriilor din sârmă, șuruburi, piulițe și șaibe, realizate cu ajutorul uneltelor de fierărit deja existente în Fierăria lui Lazăr, sculptorul Matei Avrămescu, prezent în Șona, ne-a ajutat să folosim cositorul pentru finalizarea lucrărilor copiilor.

Seria de ateliere pe care am propus-o s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, iar copiii cei mari din sat s-au putut implica ca voluntari în cadrul activităților. Ca tehnici de lucru am folosi discuțiile ghidate, desenul și interviul în discuțiile cu sătenii.

Ioana Rizea

Entuziasmul copiilor din Şona

Fierăria=patrimoniuFierăria=reper

Fierăria=comunitate

Sunt de aproape 11 ani în Şona şi încă nu-i cunosc pe toţi consătenii mei. Ne salutăm, în mod firesc, dar nu-i cunosc aşa cum ai cunoaşte un vecin. Îi mai ştiu, pe cȃţiva, după modul unic în care sunt numiţi şonerii: „Ande...”. În schimb, le cunosc copiii. Mulţi au crescut sub ochii mei şi aşa îmi dau seama mai bine de cum trece vremea. Fetiţele şi băieţeii de altădată sunt acum adolescenţi. Parcă ieri i-am văzut pe cei mici în cărucior şi azi îi văd pe biciclete, role... Au trecut de la “sărut mȃna” la “bună ziua”.

Dar ce am remarcat mai ales la copiii din Şona este entuziasmul. Încă de la înfiinţarea Asociaţiei Săteşti “Şona Noastră”, activităţile diverse ale asociaţiei sunt – parte din ele – cu şi pentru copii. În cadrul proiectului cultural-educaţional anual LOC. Şcoala de privit acasă, multe acţiuni au fost dedicate copiilor şi s-au desfăşurat cu participarea lor. La recenta inaugurare a Bibliotecii din Şona, în afara liceenilor care au scris şi implementat proiectul de finanţare, au participat şi cȃţiva elevi de gimnaziu (Roxana, Ana-Maria, Corina, Mihaela, Andreea, Alexandru, Andrei). Şi nu i-a chemat nimeni în mod special. Au venit din proprie iniţiativă şi cu mult entuziasm şi au ajutat la

curăţenie, la sortarea şi inventarierea cărţilor, la decorarea spaţiului.

În epoca pe care o traversăm, vedem copii cu telefoane mobile performante, cu tablete, calculatoare de ultimă generaţie, copii palizi, prea puţin sociabili sau comunicativi, copii care ştiu multe, dar care trăiesc mai mult în mediul virtual şi ştiu prea puţin despre viaţa reală. Observ însă, cu bucurie, cu fascinaţie că majoritatea copiilor din Şona sunt copii plini de viaţă şi entuziasm, copii harnici şi veseli.

Se spune despre entuziasm că e molipsitor (ca şi căscatul). Atunci, hai să ne molipsim şi noi de entuziasmul acestor copii, măcar atunci când vedem în jurul nostru că se întâmplă lucruri pozitive datorită lor! E singura modalitate de a ieşi din inerţie, din apatia care e tot mai prezentă. Să lăsăm deoparte reţinerile de tot felul şi să luăm exemplul copiilor noştri!

Nu pot să închei fără să numesc câţiva dintre copiii cu care am colaborat la diferite proiecte şi care, mie personal, îmi bucură sufletul: Ioana-Beatrice Iuga, Mihaela Ghicovanu, Roxana Hărşeu, Corina şi Ana-Maria Solomon, Mihaela, Andreea şi Ioachim Cîlţea, Alexandru Lupu, Andrei Tibeică.

Mihaela Dumitru


Când am auzit de proiectele YouthBank (de pe la şcoală), încă nu ştiam dacă vreau să iau parte la un proiect legat de satul meu. Ideea de a avea o bibliotecă în Şona a existat cândva, umbla vorba despre ea prin sat, dar ideea să avem ACUM o bibliotecă a venit în urma unei discuţii, la ceas de seară, în casa domnului Ştefan, unde s-au adunat membrii Asociaţiei Săteşti „Şona Noastră” (printre care e şi tata) şi, printre altele, cineva a pus în discuţie să facem ceva, să avem şi noi o bibliotecă, pentru că există deja nişte cărţi de pe la lume adunate. Seara, la cină, tata mi-a spus ce s-a discutat, iar eu i-am spus despre proiectele YouthBank. Le-am pus cap la cap şi, după ceva timp şi multă muncă, acum avem biblioteca! Nu aveam echipă şi nici nu aveam idee „cu ce se mănâncă” un proiect de finanţare care te poate ajuta să faci ceva ce altfel nu ai putea face. Dar toate au un început. Echipa era o condiţie, o cerinţă în proiect, deci, prima dată, trebuia o echipă. Dintre puţinii liceeni din sat, printre care mă număr, nu a fost greu să aleg. La început, am ales-o pe bună mea prietenă, Alină (Beruşcă), dar ea este elevă în Braşov şi era nevoie de liceeni din Făgăraş. Cu Mihaela (Ghicovanu) am vorbit şi a fost de acord din prima, iar în locul Alinei a venit Raul (Moldovan), de la acelaşi Colegiu cu Mihaela. Ne-am gândit şi la un nume şi aşa am avut prima realizare: eram Echipa “ALUTUS” (denumirea latină a râului Olt, pe malurile căruia se întinde satul nostru). Apoi, am completat formularul de înscriere şi cel mai greu a fost cu constituirea “bugetului”. Ştiam ce e acela un buget, dar să gândim noi un buget pentru ceva nu a fost uşor... dar nici chiar aşa de greu, că doar exista internet! Aşa că am luat de pe internet informaţii şi din ele am selectat tot ce credeam noi că se potriveşte cu o bibliotecă, care să se încadreze în cei 2000 lei, suma maximă acordată celor care câştigau concursul de proiecte. Pentru noi părea o sumă colosală, dar s-a dovedit că nu e aşa abia când am ajuns la implementarea proiectului. Şi am făcut şi o „aroganţă” care ne-a costat 125 lei

(doar totul se plăteşte, nu-i aşa?!), anume am cerut un scaun „directorial”. Noi ne doream doar un scaun ergonomic, numai că ne-am uitat la unul mai mare şi mai scump (capcanele internetului!). Lipsa noastră de modestie ne-a costat. Aşa că ne-au fost aprobaţi doar 1875 lei. Dar greul abia acum a venit! Dacă toate obiectele de mobilier, găsite de noi pe internet, s-ar fi teleportat la Şona, am fi fost cei mai fericiţi, pentru că bani pentru transport nu erau. Aici a intervenit doamna Mihaela, de la Asociaţia „Şona Noastră”, care ne-a ajutat să realizăm ce ne-am propus. Ne-am dus la o firmă din Făgăraş, pe nume „Avantage”, şi am comandat mobilierul. Domnii Răceanu Viorel, Jiga Nicolae si Zaharia Ioan, de la această firmă, au fost mai mult decât înţelegători, au lăsat altele deoparte, ne-au promis că vom avea totul gata la timp şi s-au ţinut de cuvȃnt, drept pentru care le mulţumim. Nici nu ştiţi câte emoţii am avut până a fost totul gata. Ne gândeam că nu ne ajung banii, că nu va fi totul terminat la timp (aveam un termen limită), chiar dacă părea totul atât de simplu la început! Ar mai fi de spus câte ceva: datorită acestui proiect, am învăţat ce înseamnă munca în echipă, mi-am consolidat relaţiile de prietenie şi mi-am făcut prieteni noi, am vorbit pentru prima dată la televizor (eu şi colega mea de echipă, Mihaela). Pe data de 2 iunie a acestui an, când am inaugurat biblioteca, am fost copleşiţi de câte semnale pozitive am primit, câte cărţi ne-au fost donate, cât de “importantă” m-am simţit! Despre experienţa primului proiect important din viaţa mea aş vorbi la nesfârşit, dar mai las şi pentru altădată, iar mulţumirile mi le-am exprimat la timpul potrivit faţă de cei care ne-au ajutat şi susţinut. Ţin, totuşi, să menţionez echipa YouthBank – coordonată de doamna Alina Torok – care a făcut din această experienţă o adevărată lecţie de viaţă care, mie cel puţin, îmi va folosi şi de acum încolo. Părinţii, de

asemenea, m-au susţinut în tot şi în toate, iar când am terminat amenajarea bibliotecii ne-am trezit înconjuraţi de o liotă de copii din sat care, ce-i drept, la început ne-au cam încurcat, iar apoi doamna Mihaela a reuşit să-i organizeze ca să ne fie de ajutor. Pot numi câţiva dintre copii: Roxana, surorile gemene Corina şi Ana-Maria, alte surori (Mihaela şi Andreea cu frăţiorul lor Ioachim), Alexandru, Andrei... Bună mea prietenă, Alina, m-a ajutat foarte mult la înregistrarea cărţilor, lipirea numerelor de inventar şi la aşezarea pe rafturi (am pornit de la 500 de cărţi, iar acum avem aproape 3000).

Ioana-Beatrice Iuga s-a născut în 1998, la Braşov. În prezent, este elevă a Colegiului Naţional „Radu Negru” din Făgăraş (profil real, matematică-informatică) şi visează să urmeze o facultate de informatică în limba engleză. Ioana nu cunoaşte plictiseala: în timpul liber citeşte, ascultă muzică, navighează pe internet, face judo, îşi ajută părinţii la treburile specifice apiculturii şi are grijă de frăţiorii ei.

Încă de când ne-am cumpărat această casă săsească în Moşna, era foarte clar că poarta de fier şi gardul din beton prefabricat, stilul celor ce împrejmuiau fabricile comuniste şi închisorile, doar mai puţin înalt erau cele mai urâte din tot ce trebuia schimbat.

Sigur a avut prioritate interiorul casei pe care ne-am străduit să-l amenajăm păstrând intacte valorile arhitecturale tradiţionale, dorind în acelaşi timp, să asigurăm familiei noastre tot confortul fostei noastre locuinţe din Germania.

A urmat, în anul 2000 construcţia grajdului şi a şurii, principala activitate a gospodăriei noastre fiind creşterea vacilor cu lapte. Însă şi aceste construcţii sunt în majoritatea lor din materiale foarte vechi (reutilizate) şi simple, la îndemână şi ieftine, aflate aproape de gospodăria noastră (lemn, piatră, pământ, etc.). Ne-am străduit să

concepem “microferma” noastră bio în aşa fel ca ea să se potrivească armonios în peisajul satului. Arhitecţii noştrii au perfectat proiectul (desenele) după schiţa precisă propusă de mine.

În primăvara acestui an (2015) le-a venit, în sfârşit, şi rândul porţii şi a gardului de la stradă, mai ales datorită activităţii crescânde de a primi turişti la o masă în gospodăria ţărănească şi dorind să ne întregim cartea de vizită începută cu restaurarea faţadei şi exteriorului casei.

De data asta i-am avut ca arhitecţi şi îndrumători foarte credincioşi şi sufletişti pe Eugen Vaida şi pe soţia lui Veronica. Cu ei am petrecut multe seri lungi la masă mare din bucătărie schiţând zeci de forme pe hârtie, până a luat chip o poartă săsească, cu boltă şi gard zidit şi acoperit cu ţiglă.

Şi aici ne-am străduit să folosim materiale cât mai naturale, tradiţionale şi aproape de gospodărie. Eugen şi Vera ne-au ajutat să cumpărăm şapte mii de cărămizi fabricate manual de către cei

Biblioteca din Şona prin ochii unui membru al echipei care a realizat-o

O nouă poartă săsească

de la cărămidăria şi ţiglăria din Apos, judeţul Sibiu, iar liantul l-am cărat cu căruţă şi calul de la râpă din capătul străzii noastre.

Porţile şi portiţa din lemn sunt pe structura din stejar crescut în pădurile satului nostru şi lucrat cu măiestrie de tâmplarul din sat.

Fusurile porţilor au o poveste deosebită dar pentru asta trebuie să ne faceţi o vizită, să v-o povestesc.

Willy Schuster

ORGANIZATOR:

PARTENERI

Ziarul „Șona noastră”23-30 august 2015

ISSN 2457-6956ISSN-L 2457-6956

Redactor: Patricia Bădulescu

Texte: Patricia Bădulescu, Alexandra Mihali, Ioana Rizea, Ina Revnic Mihaela Dumitru, Ioana-Beatrice Iuga, Andreea Giurgiu, Willy Schuster

Desene vignetă: Ștefan Câlția

Fotografii: Serioja Bocsok, Alexandra Mihali, Ina Revnic, Ioana Rizea

Surse imagini: Galeria Posibilă, Florin Ghenade

Layout: Matei Câlția, Serioja Bocsok

Tipărit la ArtixTiraj: 1000 exemplare

LOC. Școala de privit acasăîmpreună cu Ștefan Câlția

Coordonatori de proiect:Serioja Bocsok, Matei Câlția, Alexandra Mihali

Curatorul expoziției:Patricia Bădulescu

Mulțumiriinvitaților noștri: Șerban Sturdza, Alexandra Mihailciuc, Eugen Vaida, Inei Revnic, pentru răbdare si ajutor,celor care ne-au primit in casele lor: Mihaela Dumitru si Marin Sorin, Alina Lupu, familia Stoia, familia Giurgiu, Caroline Fernolend,Fundației Culturale Negru Vodă, George Herescu,Anca Răducanu, pentru vasele din muzeu,Tuturor celor care ne sprijină.

Spunem mereu „Ce repede trece timpul!”, „Timpul zboară!”, „Azi e luni... azi e vineri...!”. Toate aceste vorbe exprimă dinamica timpului, pe care fiecare o percepe diferit, în relaţie cu evenimentele din viaţa sa. Dar ce pare să fie diferit de data aceasta, în momentul în care scriu? Pentru mine şi pentru comunitatea în care vreau să cred că m-am integrat, diferit pare să fie astăzi chiar satul nostru, Şona.

Acum un an, împreună cu câţiva consăteni, la iniţiativa şi imboldul pictorului Ştefan Câlţia, am înfiinţat Asociaţia Sătească „Şona noastră”, din dorinţa şi necesitatea de a salva tradiţiile şi valorile satului, de a contribui la mobilizarea locuitorilor lui, de a îndruma şi promova copiii şi tinerii din Şona. Vrem să contribuim la conturarea identităţii satului Şona, să le arătăm prin fapte tinerilor că, pentru înţelegerea prezentului, trebuie, în primul rând, să ne cunoaştem trecutul, să ştim cărui LOC aparţinem şi ce LOC facem în mintea şi sufletul nostru pentru cunoaşterea nevoilor satului şi, implicit, ale noastre. Şi iată că raportăm, deja, trecerea timpului la alte repere.

Stau şi mă gândesc: prin ce am marcat trecerea acestui ultim an? Să le luăm pe rând:• Fierăria lui Lazăr, cel mai important proiect al nostru, e gata. Inaugurarea ei a avut

loc în această vară, în cadrul ediţiei a treia a evenimentului anual Loc. Şcoala de privit acasă, eveniment care este el însuşi o realizare, posibilă datorită colaborării strȃnse între asociaţia noastră şi Galeria Posibilă din Bucureşti.

• Muzeul sau „Locul cu lucruri de demult”, alăturat fierăriei, în care sperăm să adunăm lucruri vechi („de pe la lume adunate”), pe care să le păstrăm cu grijă, să le catalogăm şi să le expunem. În felul acesta, lucruri de odinioară, de prin podurile noastre, nu vor lua calea risipirii şi a distrugerii, ci vor fi admirate şi preţuite de toţi cei care vor călca pragul muzeului. Cu ocazia aceasta, doresc să fac un apel către toţi cei care mai au lucruri uitate prin colţurile casei sau prin pivniţe şi poduri, de care consideră că nu mai au nevoie, să le aducă pentru a putea fi puse în valoare la muzeu, cu titlu de donaţie sau de împrumut (comodat)!

• Biblioteca, o idee făcută posibilă printr-un proiect inspirat al celor trei liceeni din sat: Ioana (fiica cea mare a lui Alin Tămaş), Mihaela (fiica Andei Aroş) şi Raul (fiul Veronicăi Moldovan, născută Văduva).

Alte evenimente care au marcat acest an au fost: participarea Asociaţiei noastre la trei ediţii ale „Cercului de donatori”, organizat de Fundaţia Comunitară „Ţara Făgăraşului”, la care am oferit sprijin financiar, dar am şi primit înzecit, prin proiecte pe care le-am propus, precum şi participarea la cursurile „Village Life”, destinate promovării turismului rural.

Nu ştiu dacă e mult sau puţin, dar fiecare obiectiv a fost realizat cu eforturi, mai mari sau mai mici. Mi-ar fi plăcut să vorbesc despre eforturi de echipă şi într-un fel au fost, dar cred că se puteau face mai multe dacă echipă era mai mare, aşa cum sperăm să devină în viitor. Ştim că nu e uşor, dar primul pas este să conştientizăm lucrurile bune pe care le avem aici şi să începem să clădim pe temelia solidă care există deja, fiindcă, după cum se ştie, „ceva” e mai mult decât „nimic”. De pildă, trebuie să înţelegem că nu prin modificări spectaculoase şi costisitoare ale caselor noastre ne arătăm bunăstarea, ci prin păstrarea şi restaurarea lor discretă, care nu presupune investiţii aşa de mari.

Mulţi dintre noi au fost, cu siguranţă, prin alte ţări a căror prosperitate obişnuim să o invidiem. Nu mă refer la biserici, castele, conace ori vile, ci la case şi străduţe vechi, de sute şi chiar mii de ani: case din piatră, adesea netencuite şi străduţe pavate cu piatră simplă, adevărate frumuseţi cu care localnicii se mândresc şi care atrag mii de turişti anual şi le asigură localnicilor un trai bun, inclusiv din punct de vedere financiar. Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici, nu înainte de a face o rugăminte tuturor sătenilor care mai au gospodării tradiţionale şi celor care vor să-şi „modernizeze” casele, să nu o facă. Turiştii care vin vor să vadă case tradiţionale, specifice satului Şona, nu o casă pe care o pot vedea în orice suburbie de oraş, fără personalitate, banală, fără nimic care să o deosebească de altele. Doar aşa putem să ne îmbogăţim, spiritual, moral şi – de ce nu? – financiar.

La final, menţionăm că realizările şi eforturile noastre s-au bucurat de sprijinul material şi logistic al familiei pictorului Ştefan Câlţia şi al Galeriei Posibilă din Bucureşti – coordonată de Matei Câlţia –, care au susţinut toate proiectele noastre. Mulţumim, de asemenea, Fundaţiei Culturale „Negru Vodă” care a susţinut o parte din proiecte – în special domnului Florentin Olteanu care, prin experienţa dumnealui, ne-a sfătuit pe parcursul acestui an în tot ce am făcut. Mulţumim Primăriei comunei Mândra, Uniunii Arhitecţilor din România (care a sponsorizat cea mai mare parte a cheltuielilor legate de Fierărie), firmei MUSETTE EXIM S.R.L. Bucureşti (care a donat suma de 6.000 lei pentru preluarea fierăriei din Apaţa), Fundaţiei Comunitare „Ţara Făgăraşului” – în speţă Oanei Mirela Mitea (care ne-a susţinut proiectele finanţate de Cercul de Donatori Făgăraş şi YouthBank Făgăraş), domnului Eduard Iercoşan (care a donat Asociaţiei suma de 10.000 lei pentru cheltuielile generate de evenimentele din august).

Mihaela Dumitru

Asociaţia Sătească „Şona Noastră” după un an de activitate

Ştefan Ioan CâlţiaIoan DragomirBucur FoleaMaria FoleaMihaela DumitruMihai FrăţilăMihaela FrăţilăVirgil si Daniela Cîlţea, împreună cu copiii lor:Mihaela, Andreea și Ioachim Viorel GiurgiuDorel CapătăGheorghe RadbeaCornel StoiaMihai Capătă

Maria CapătăMirel CapătăDaniel CapătăFloarea Stoia împreună cu nepotul Alexandru Florin RadbeaIoan Radbea Constantin RâbiţăIoan RaitaCornel FoleaPetrică CîlţeaIoan Solomon cu copiii Corina şi Ana-MariaSorin MarinAlin-Gabriel Tămaş

Daniel TămaşIoan RaitaMaria DanGheorghe CapătăIoan LebăduşIoan BuzecheDorin Ioan StoiaIoana-Beatrice IugaRoxana Hărşeu Alina Beruşcă Alexandru Urdea Ionuţ Tibeică Andrei Tibeică Mihaela Ghicovanu Alexandru Lupu

Lista cu toți voluntarii din sat care și-au adus contribuția la activtitățile Asociației sătești „Șona Noastră”

Documents

Ziarul „Șona Noastră”