Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
2
UNIVERSITATEA DE ŞTIIN ŢE AGRICOLE ŞI MEDICIN Ă VETERINAR Ă CLUJ-NAPOCA
ŞCOALA DOCTORAL Ă
Ing. BORS-OPRIŞA SONIA
CERCETĂRI PRIVIND STUDIUL ŞI CONTROLUL
EROZIUNII TALUZURILOR DEGRADATE CU AJUTORUL VEGETA ŢIEI, ÎN CONDIŢIILE
PODIŞULUI SOMEŞAN
REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
Conducător ştiinţific Prof. dr. Marcel DÎRJA
2011
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
3
CUPRINS
Cuvânt înainte................................................................................................................ 3 Cap. 1. Stadiul actual al cercetărilor privind terenurile degradate şi factorii
care influenţează eroziunea solului...............................................................
4 1.1. Situaţia terenurilor degradate pe plan mondial ............................. 4 1.2. Aspecte privind problema eroziunii solului în România .............. 5 Cap. 2. Măsuri şi metode de combatere a eroziunii taluzurilor.............................. 5 2.1. Consolidarea taluzurilor degradate cu ajutorul vegetaţiei ............ 5 2.1.1. Vegetaţia erbacee.............................................................. 6 2.1.2. Vegetaţia lemnoasă........................................................... 6 2.2. Tehnici de consolidare a taluzurilor.............................................. 7 Cap. 3. Cercetări proprii privind rolul şi influenţa vegetaţiei asupra eroziunii
taluzurilor degradate.....................................................................................
7 Cap. 4. Obiectivele cercetării. Material şi metode .................................................. 8 4.1. Obiectivele cercetării ................................................................................ 8 4.2. Organizarea experienţelor ....................................................................... 8 4.3 Observaţii, măsurători şi determinări ....................................................... 9 4.4 Metode de lucru ...................................................................................... 10 4.4.1. Determinarea densităţii rădăcinilor ............................................... 10 4.4.2. Determinarea forţei de extragere a plantelor şi calculul pantei ..... 10 4.4.3. Modele matematice pentru determinarea pierderilor anuale de sol.. 11 4.4.4. Determinarea umidităţii rădăcinilor .............................................. 11 4.4.5. Metode statistice aplicate în interpretarea rezultatelor obţinute .... 12 4.5. Descrierea aparaturii utilizate .................................................................. 12 Cap.5. Rezultatele cercetărilor privind influen ţa vegetaţiei asupra reducerii
eroziunii taluzurilor degradate ....................................................................
13 5.1. Rezultate experimentale privind variabilitatea caracterelor morfologice
la speciile arbustive studiate, sub influenţa tipului de sol .......................
14 5.2. Rezultate privind seriile de experienţe bifactoriale specie × poziţie pe
taluz × localitate .......................................................................................
18 5.3. Rezultate privind analiza corelaţiilor dintre caracterele morfologice ale
plantelor şi forţa de extragere din sol, în cele două localităţi experimentale ...
18 5.4. Rezultate privind gradul de acoperire a taluzului cu vegetaţie ................ 30 Cap.6. Eficienţa economică a diferitelor metode de stabilizare a taluzurilor ...... 31 Cap.7. Concluzii şi recomandări ................................................................................31 Bibliografie selectivă .................................................................................................... 33
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
4
CUVÂNT ÎNAINTE
Este cunoscut faptul că un teren lipsit de vegetaţie, este expus în permanenţă
procesului de degradare prin eroziune şi din această cauză vegetaţia cultivată sau spontană
are o influenţă puternică asupra protecţiei solului prin efectele sale directe şi indirecte, în
funcţie de densitatea plantelor, tipul de rădăcină, consistenţă şi durata de protecţie.
Omul şi societatea omenească trebuie să aibă o poziţie activă şi responsabilă
faţă de procesele de degradare a solului şi implicit a mediului ambient, izvorâtă atât
din cunoaşterea profundă a legilor naturii, cât şi din datoria de a asigura un nivel
calitativ de viaţă, corespunzător pentru generaţiile viitoare.
Vegetaţia arbustivă are influenţe benefice asupra procesului de degradare a
terenurilor atât prin sistemul radicular al plantelor cât şi prin partea aeriană a acestora.
Astfel, rădăcinile formează în sol o reţea mai mult sau mai puţin densă, în funcţie de specie
şi tipul de sistem radicular, adâncimea până la care acesta pătrunde, având rol în ancorarea
solului şi prevenirea sau reducerea pe termen lung eroziunii.
Un alt element ce trebuie accentuat în motivarea alegerii speciilor arbustive în
experienţele aferente tezei de doctorat este valoarea peisagistică a acestora. Arbuştii
selectaţi decorează şi estetizează taluzurile prin coloritul frunzelor, flori, fructe, unele
specii asigură un decor şi pe perioada sezonului rece, contribuind totdată şi la
reducerea poluării mediului.
Pe această cale doresc să aduc mulţumiri d-lui Prof. dr. Marcel DÎRJA pentu ajutorul
acordat în realizarea experienţelor cât şi în elaborarea tezei, d-nei Conf. dr. Adelina
DUMITRAŞ pentru sfaturile, răbdarea şi implicarea pe parcursul celor trei ani de
doctoratură şi d-nei dr. ing. Agnes BORS pentru tot sprijinul moral şi afectiv. De asemenea,
mulţumesc tuturor colegelor şi colegilor care mi-au fost alături şi au contribuit într-un fel
sau altul la realizarea acestei teze.
Prezenta teză se extinde pe 165 de pagini, este structurată în 8 capitole şi
cuprinde 59 de figuri, 46 tabele, 23 concluzii şi 7 recomandări, 137 de titluri
bibliografice din literatura de specialitate.
Autoarea
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
5
CAPITOLUL 1
STADIUL ACTUAL AL CERCET ĂRILOR PRIVIND TERENURILE DEGRADATE ŞI FACTORII CARE INFLUEN ŢEAZĂ
EROZIUNEA SOLULUI
Eroziunea (lb. latină erodo-ere: a roade) reprezintă un proces complex de
modelare, practic foarte rapidă a terenului existent, prin care anumiţi agenţi fizici din
natură acţionează asupra solului sau a rocilor, ducând la distrugerea lor (NEAMŢU,
1996). Principala cauză a accelerării degradării solurilor are la bază activitatea umană,
motiv pentru care trebuie evidenţiată latura antropică (provocată direct sau indirect de
om) (BĂLOI et al., 1986; OLDEMAN et al., 1991).
Eroziunea solului este un proces dificil de controlat, imposibil de oprit, prin
care particulele materiale de sol şi rocă de la suprafaţa solului sunt desprinse,
transportate de la locul de origine şi apoi depuse selectiv (BACAUANU et al., 1974;
NISTOR, 2004).
Factorii care participă la declanşarea şi extinderea eroziunii solului sunt:
• agresivitatea climatică (impactul picăturilor de ploaie, caracteristicile ploilor,
caracteristicile scurgerilor);
• caracteristicile morfometrice ale bazinului hidrografic (relief, vegetaţie,
sistem de cultură şi amenajare);
• erodabilitatea solului (însuşiri morfologice, însuşiri hidrofizice, însuşiri chimice.
În natură, eroziunea se poate produce prin intermediul următorilor agenţi: apa - sub
forma picăturilor de ploaie şi a curenţilor de apă de la suprafaţa terenului şi aerul - sub forma
curenţilor de diferite viteze (RAWLS et al., 1989; MORGAN et al., 1995; BERCA, 2005).
1.1. Situaţia terenurilor degradate pe plan mondial
Principalele tipuri de degradare întâlnite la nivel mondial, sunt: eroziunea
hidrică (56%), eroziunea eoliană (28%), eroziunea chimică (12%) şi eroziunea fizică
(4%) (OLDEMAN et al., 1991).
Dintre diferitele forme de manifestare a eroziunii hidrice, cea mai răspândită
este scurgerea de suprafaţă, afectând la nivel mondial 920 milioane hectare, din care
220 milioane hectare sunt atât de grav degradate, încât nu mai pot fi redate agriculturii.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
6
Destructurarea şi crustificarea solului, determinate de lucrarea excesivă a terenului,
insuficienta acoperire a suprafeţei solului cu un covor vegetal protector de resturi
vegetale sau vegetaţie naturală, afectează cele mai mari suprafeţe în Africa (18
milioane hectare teren agricol) şi în Asia (10 milioane hectare).
În categoria terenurilor, care sunt moderat degradate prin activităţi antropice se
regăsesc aproximativ 910 milioane hectare (LOUAGIE et al, 2011).
Una din problemele majore la nivel global, o reprezintă faptul că circa 152
milioane de ha, adică aproximativ 2/3 din terenul arabil şi-au pierdut fertilitatea, ca
rezultat al eroziunii datorate vântului şi apei (DÎRJA, 2000).
Centrul Europei şi zona Mediteraneană este cel mai grav afectată de eroziune, între
50-70% din teritoriul agricol suferă un grad de eroziune moderat spre puternic (EEA, 2003).
1.2. Aspecte privind problema eroziunii solului în România
În România, cele mai importante procese privind degradarea solului, care afectează
suprafeţe mari de terenuri, se referă la: eroziune (47%), seceta (48%), exces temporar de
apă (25%), conţinut redus de humus (50%), conţinut de fosfor accesibil (42%), aciditate
(23%), compactare secundară (44%), compactare primară (14%).
Cea mai mare parte din solul României este pe cale să devină neproductiv din
cauza schimbărilor climatice, a poluării precum şi a activităţii omului, care favorizează
fenomenul de eroziune. Potrivit datelor din strategia de protecţie a solului elaborată de
Ministerul Mediului, cele mai importante procese de degradare a solului sunt seceta, care
afectează 48% din suprafaţa ţării şi eroziunea de diferite tipuri 47%.
Pe parcursul ultimilor 40 de ani, suprafaţa solurilor erodate a avansat în medie cu
peste 7 mii de hectare anual, iar nivelul cel mai înalt de erodare a solurilor aflate în
circuitul agricol este înregistrat în zonele centrale şi de sud ale ţării.
CAPITOLUL 2
MĂSURI ŞI METODE DE COMBATERE A EROZIUNII TALUZURILOR
2.1. CONSOLIDAREA TALUZURILOR DEGRADATE CU AJUTORUL VEGETAŢIEI
Efectele vegetaţiei asupra stabilităţii pantelor sunt bine cunoscute acestea având
o influenţă directă asupra solului, atât la suprafaţă cât şi în adâncime. Plantele ajută la
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
7
stabilizare taluzurilor prin modificarea regimului de apă în sol care, la rândul său,
provoacă în sol o variaţie de aspiraţie (sucţiune) sau de presiune a porilor.
(GREENWOOD et al., 2004).
Tabel 1 Influenţa vegetaţiei asupra solului
Suprafaţă Adâncime
- Protecţia împotriva eroziunii eoliene - Protecţia împotriva impactului picăturilor de ploaie - Reducerea scurgerii apelor de suprafaţă - Interceptarea precipitaţiilor - Protecţia împotriva eroziunii prin scurgerea apelor de
suprafaţă
- Creşterea infiltraţiei apei - Absorbţia apei de către rădăcini - Stabilizarea cu ajutorul rădăcinilor - Ancorarea şi consolidarea cu ajutorul
rădăcinilor
Sursa: COPPIN et al., 1990
YANG XIAO-QING et al. (2006) au observat faptul că în arealele studiate diferiţi
indicatori ai solului s-au îmbunătăţit mult mai repede în locul unde a fost instalată
vegetaţia, imediat după apariţia fenomenelor cu impact negativ.
2.1.1. Vegetaţia erbacee
Speciile de graminee care au o creştere şi dezvoltare rapidă sunt: ovăsciorul
(Arrhenatherum elatius), golomăţul (Dactylis glomerata), păiuşul de livadă (Festuca
pratensis), păiuşul roşu (Festuca rubra), firuţa de livadă (Poa pratensis).
Speciile leguminoase capabile să dea producţii mari şi superioare calitativ sunt:
ghizdeiul (Lotus corniculatus), lucerna (Medicago sativa), trifoiul mărunt (Medicago
lupulina), sparceta (Onobrychis viciaefolia), trifoiul alb (Trifolium repens), trifoiul
roşu (Trifolium pratense) etc.
2.1.2. Vegetaţia lemnoasă
Ancorarea taluzurilor degradate şi îmbunătăţirea stabilităţii pantei depinde, în
principal, de proprietăţile sistemul radicular, cum ar fi: distribuirea rădăcinii şi
rezistenţa la tracţiune (NICOLL et al., 1996; FAISAL et al., 2008; STOKES et al., 2004)
precum şi de condiţiile pedoclimatice.
Cele mai utilizate specii arborescente sunt salcâmul (Robinia pseudacacia),
aninul alb (Alnus incana), aninul negru (Alnus glutinosa), paltinul de munte (Acer
pseudoplatanus), mojdreanul (Fraxinus ornus), sălcioara (Eleagnus angustifolia) etc.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
8
2.2. TEHNICI CLASICE ŞI MODERNE DE CONSOLIDARE A TALUZURILOR
Dintre tehnicile clasice de consolidare a taluzurilor au fost descrise un număr de
patru, reprezentate prin:
• căptuşirea cu brazde de iarbă (POPESCU, 1985);
• hidroînsămânţarea - împrăştierea cu utilaje speciale a unui amestec de
seminţe (MOISUC et al., 2008).
• cleionajele - reţea de nuiele împletite între ţăruşi ecarisaţi;
• gabioane - coşuri din plasă de sârmă umplute cu piatră.
În momentul stabilirii soluţiei constructive cât şi la alegerea materialelor puse în
operă se va avea în vedere nu numai conservarea stării mediului în momentul respectiv, ci
şi pe cât posibil o îmbunătăţire a acesteia (NORMATIVE, 2009).
Tehnicile moderne de consolidare a taluzurilor degradate prezentate în teză se referă la:
• plase biodegradabile din iută;
• biosaltea de cocos;
• saltelele preînsămânţate de protecţie - fibre biodegradabile de cocos şi/sau paie;
• matrice de fibre ecologice (soil guard) - mulci din fibre de lemn de ulm;
• pavajul celular cu iarbă (grasscrete);
• geotextile.
CAPITOLUL 3
CADRUL NATURAL AL ZONEI DE EXPERIMENTARE
Municipiul Cluj-Napoca este situat la o altitudine medie de 335 m în zona centrală
a Transilvaniei, având o întindere de 179,5 km². Aşezat în zona de legătură dintre Munţii
Apuseni, podişul Someşan şi Câmpia Transilvaniei, oraşul este intersectat de paralela de
46º46′ latitudine nordică şi meridianul de 23º35′ longitudine estică.
Satul Morău, locul unde a fost amplasat al doilea câmp experimental aparţine
comunei Corneşti şi se află la o distanţă de 48 de km de oraşul Cluj-Napoca. Comuna
Corneşti este situată de-a lungul văii Lujerdiului, afluent de stânga al Someşului Mic,
cu o lungime de 26 km şi un cadru natural situat între Dealurile Dejului şi Clujului cu
altitudini cuprinse între 300 şi 650 m.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
9
CAPITOLUL 4
OBIECTIVELE CERCET ĂRII. MATERIALUL ŞI METODE
4.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII
În ultimii ani s-au dezvoltat tot mai mult căile de comunicaţie (străzi, şosele de
centură, autostrăzi), spaţiile comerciale, baze sportive etc, în zonele specifice de deal şi
de munte. Pe aceste unităţi de relief amplasarea diferitelor construcţii presupune
lucrări de săpături cu volum mare prin rezultarea implicită a taluzurilor. Taluzurile
artificiale formate sunt inestetice şi se degradează treptat.
Deoarece tot mai multe terenuri aflate în pantă sunt supuse degradării şi
pornind de la premisa ca vegetaţia arbustivă stabilizează şi estetizează bine solul, tema
aleasă are ca obiective principale:
• comportarea unor specii lemnoase ornamentale în condiţii diferite de climă
şi influenţa acestora asupra eroziunii solului, în două localităţi din Podişul Someşan
(Cluj-Napoca şi Morău);
• corelaţia dintre forţa de extragere a plantelor din sol şi caracteristicile
morfo-biologice ale speciilor studiate;
• interacţiunea dintre localitate, sol şi specie în condiţiile celor două câmpuri
experimentale;
• determinarea forţei de extragere a plantelor din sol şi rolul vegetaţiei asupra
stabilizării solurilor;
• studiul privind caracteristicile de creştere, dezvoltare vegetativă, tipul de
sistem radicular, densitatea rădăcinilor şi umiditatea acestora şi influenţa acestora în
refacerea terenurilor degradate;
• valorificare rezultatelor obţinute prin recomandări privind speciile arbustive
care stabilizează cel mai bine solurile erodate şi cele care se recomandă pentru
acoperirea solului;
4.2. ORGANIZAREA EXPERIENŢELOR
Parcela experimentală a fost organizată în zece rânduri pe care s-au plantat
câte zece exemplare din fiecare specie. Distanţa dintre plante pe rând a fost de 0,75 m
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
10
iar distanţa dintre rânduri de 0,75 m. S-a obţinut astfel o suprafaţă plantată cu arbuşti
de 56,25 m2 (Figura 1).
În vederea realizării scopului şi obiectivelor cercetării s-au organizat experienţe
în care s-a urmărit influenţa şi rolul vegetaţiei asupra degradării taluzurilor s-au luat în
studiat zece specii de arbuşti ornamentali, care au capacitatea de a consolida şi stabiliza
terenurile degradate: Berberis thunbergii, Cornus alba, Cotoneaster horizontalis,
Euonymus fortunei, Forsythia suspensa, Hypericum calycinum, Juniperus horizontalis,
Ligustrum vulgare, Lonicera pileata, Pyracantha coccinea.
Arbuştii ornamentali, cu importanţă estetică şi decorativă, au fost plantaţi
manual, în gropi cu dimensiunea de 30 × 30 cm. În momentul plantării, speciile
arbustive ornamentale prezentau un sistem radicular bine format, cu balot de pământ
pe rădăcini.
4.3. OBSERVAŢII, MĂSURĂTORI ŞI DETERMINĂRI
Biometrizarea caracterele calitative şi cantitative ale speciilor luate în studiu a
constat în efectuarea următoarelor observaţii:
• măsurători asupra sistemului aerian (vegetativ) al plantelor:
- înălţimea plantei, care s-a măsurat cu ruleta (cm);
- numărul de ramificaţii de la bază;
- diametrul mediu al tulpinii care s-a măsurat cu ajutorul şublerului (mm);
S=56,25 m2 mmmm 2 m2
Fig. 1. Schema de amplasare a parcelei experimentare (original)
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
11
• măsurători asupra sistemului radicular al plantelor:
- adâncimea sistemului radicular prin măsurarea cu ruleta a lungimii
rădăcinilor plantelor extrase din sol (cm);
- diametrul maxim al rădăcinii (mm);
- numărul rădăcinilor laterale;
- lungimea totală a rădăcinilor laterale (cm);
- densitatea lungimii rădăcinilor (cm/m3).
• gradul de acoperire a solului cu vegetaţie (%) a fost determinat în funcţie de
specie şi tipul de creştere al plantelor (dimensiunea tufei). Această caracteristică s-a
determinat cu ajutorul unui pătrat metalic cu lungimea de 1,5 × 1,5 m, dispozitiv care
s-a aşezat peste vegetaţia arbustivă făcându-se apoi o evaluare vizuală a plan-telor în
comparaţie cu solul neacoperit.
4.4. METODE DE LUCRU
4.4.1. Determinarea densităţii r ădăcinilor
Determinarea densităţii rădăcinilor exprimată în m/m3 s-a calculat după formula
(ALI, 2010):
Lungimea totală a rădăcinilor Densitatea rădăcinilor =
Volumul de sol
4.4.2. Determinarea forţei de extragere a plantelor şi calculul pantei
Forţa de extragere a plantelor din sol a fost determinată cu ajutorul aparatului
prezentat la subcapitolul 4.4. Valoarea afişată pe cadranul dinamometrului a fost în
kgf, iar forţa de extragere a plantelor a fost exprimată kN.
Deplasarea pe verticală a plantelor extrase din sol a fost măsurată cu ajutorul
aparatului descris la subcapitolul 4.4. şi cu un metru care a fost poziţionat în sol lângă
planta care urma să fie extrasă. Datele au fost înregistrate din momentul în care s-a
auzit prima trosnitură şi până când pe dinamometru s-a observat o descreştere a forţei.
Înclinaţia pantei s-a stabilit cu ajutorul metodei jaloanelor, în care două jaloane,
unul vertical de doi metri lungime şi unul orizontal de 4 m au fost îmbinate între ele în
aşa fel încât cel care culisează pe un capăt să formeze un unghi drept cu celălalt jalon.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
12
Panta s-a calculat cu ajutorul formulei (DÎRJA, 2000):
100D
dP
×=
4.4.3. Modele matematice pentru determinarea pierderilor anuale de sol
Determinarea pierderilor de sol reprezintă o sinteză a factorilor naturali care
exercită o influenţă în declanşarea eroziunii hidrice. Pe baza ecuaţiei universale a
eroziunii (WISCHMEIER et al., 1960) şi a unor studii efectuate de-a lungul anilor în
România, s-a stabilit valoarea unor parametri ce determină pierderile medii de sol.
Astfel ecuaţia universală a pierderilor de sol a fost adaptată de către MOŢOC (1979) şi
denumită ROMSEM (Romanian Soil Erosion Model) (DÎRJA, 2002):
Es = K × Lm × In × S × C × Cs
Pentru determinarea influenţei pantei versantului pe unităţi omogene de relief s-
a utilizat formula:
In = 1,36 + 0,97i + 0,138i2
Calculul grosimii stratului de sol antrenat s-a determinat prin transformarea
pierderilor de sol din t/ha/an în m3/ha/an sau în milimetri strat de sol care a fost spălat
anual pe hectar. Pentru aceste transformări s-a utilizat greutatea volumetrică γ a
materialului solid erodat, stabilit în cadrul studiului pedologic (γ = 1,7), prin
următoarea relaţie:
E (m3/ha zi an) = E (t/ha zi an)/ γ
iar pentru determinarea grosimii de sol spălat în mm s-a utilizat relaţia:
E (mm sol spălat/ha şi an) = E(m3/ha zi an) / 10
În cele două localităţi experimentale s-a calculat media multianuală a
pierderilor de sol, acestea prezentând valori de 8,3 m3/ha pe solul luto-nisipos (Cluj-
Napoca) şi 10,5 m3//ha pe cel argilo-lutos de la Morău. Astfel că intensitatea riscului
erozional în cele două localităţi studiate este carcterizat ca fiind mijlociu la Morău şi
slab pe solul luto-nisipos din Cluj-Napoca (DÎRJA et al., 2002).
4.4.4. Determinarea umidităţii r ădăcinilor
Umiditatea rădăcinilor la cele zece specii de arbuşti ornamentali studiaţi în
cadrul experienţelor a fost determinată în laboratoarele de specialitate de la USAMV
Cluj-Napoca.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
13
În prima etapă a experimentului, tulpinile plantelor au fost tăiate de la baza
coletului, apoi rădăcinile au fost spălate şi curăţate pentru a îndepărta orice urme de sol
sau alte impurităţi. După această etapă, rădăcinile s-au tamponat cu ajutorul unui
prosop de bumbac şi au fost lăsate pe o suprafaţă de hârtie absorbantă timp de 3 ore,
apoi s-au cântărit cu un cântar electronic
A doua etapă a constat în uscarea rădăcinilor arbuştilor la 100ºC şi cântărirea
acestora cu ajutorul unui cântar electronic.
Umiditatea rădăcinilor exprimată în procente s-a calculat după formula:
Greutatea rădăcinilor în stare proaspătă - Greutatea rădăcinilor uscate U =
Greutatea rădăcinilor în stare proaspătă × 100
4.4.5. Metode statistice aplicate în interpretarea rezultatelor obţinute
Evidenţierea variabilităţii caracterelor ce influenţează rezistenţa la dislocare a
arbuştilor ornamentali prin extragere a fost interpretată statistic prin utilizarea analizei
varianţei iar exprimarea diferenţelor dintre variante, cu ajutorul testului DL
(ARDELEAN, 2010).
Având în vedere că, pentru majoritatea caracterelor, valorile au fost suficient de
grupate, fără a fi perfect omogene, s-a preferat utilizarea ca martor, a mediei expe-
rienţei, tocmai pentru a ilustra mai corect amplitudinea variaţiei caracterului respectiv.
În reliefarea legăturii dintre specie şi poziţionarea pe pantă a plantelor luate în
studiu în experienţele efectuate s-a utilizat analiza varianţei bifactoriale în seria de
experienţe s2Specie×Poziţie×Localitate. Semnificaţia diferenţelor între cele 30 de variante
rezultate s-a stabilit cu ajutorul testului Duncan (testul comparaţiilor multiple).
Măsura în care forţa de dislocare prin extragerea arbuştilor din sol cu aparatul
confecţionat pentru aceste experienţe, depinde de caracteristicile morfologice ale
plantelor luate în studiu a fost pusă în evidenţă prin analiza corelaţiilor şi a regresiilor.
4.5. DESCRIEREA APARATURII UTILIZATE
Instrumentul utilizat pentru extragerea plantelor din sol şi măsurarea forţei de
extragere a arbuştilor decorativi a fost proiectat de doctorandă şi confecţionat special
pentru efectuarea acestor măsurători.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
14
Aparatul se compune din următoarele piese (Figura 2):
• trepied cu picior reglabil;
• dinamometru mecanic;
• troliu mecanic;
• inele de sârmă de diferite diametre.
Testarea forţei de extragere poate fi efectuată în
locaţii diferite atât pe suprafeţe plane, cât şi pe suprafeţe
înclinate, datorită trepiedului care prezintă un picior
reglabil în funcţie de înclinaţia pantei. Trepiedul este
confecţionat din ţeavă de oţel, fiecare picior are câte o talpă pentru a împiedica
pătrunderea aparatului în sol.
Aparatul prezintă în partea superioară un cârlig de care se ataşează
dinamometrul. Acesta are o forţă de extragere de 500 kg, forţă suficientă pentru
tragerea arbuştilor ornamentali din sol.
În partea inferioară a dinamometrului se fixează troliul manual, care are o
rezistenţă de o tonă şi un pas pe clichet de 1 cm la fiecare apăsare. Astfel poate fi
calculată deplasarea pe verticală a plantelor prin numărarea de paşi efectuaţi de clichet
din momentul în care planta începe să se întindă, până în momentul în care rădăcinile
acesteia se rup şi trosnesc.
Inelele de sârmă sunt utilizate pentru a prinde troliul de tulpina arbustului.
Acestea se fixează pe plantă la baza solului şi cu cealaltă parte se leagă de cârligul
troliului. Diametrele inelelor sunt cuprinse între 5-50 mm pentru a se potrivi dife-
ritelor tulpini ale plantelor care se pretează pe terenurile degradate, diametre cuprinse
între 10-60 mm (ALI , 2010).
CAPITOLUL 5
REZULTATELE CERCET ĂRILOR PRIVIND INFLUEN ŢA VEGETAŢIEI ASUPRA REDUCERII EROZIUNII
TALUZURILOR DEGRADATE
Variabilitatea speciilor lemnoase ornamentale studiate în cele două localităţi
analizate în cadrul experienţelor este unul din obiectivele majore ale acestei teze,
Fig. 2. Aparat de măsurare a forţei de extragere
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
15
precum şi legătura dintre specia ornamentală şi rezistenţa la forţa de extragere, având
în vedere faptul că tot mai multe terenuri din Podişul Someşan se află într-un stadiu
avansat de degradare şi a faptului că vegetaţia se poate adapta diferitelor tipuri de sol
pentru a reduce eroziunea de suprafaţă.
5.1. REZULTATE EXPERIMENTALE PRIVIND VARIABILITATEA CARACTERELOR MORFOLOGICE LA SPECIILE ARBUSTIVE
STUDIATE, SUB INFLUENŢA TIPULUI DE SOL
5.1.1. Înălţimea plantei (cm)
Cele zece specii arbustive analizate au avut înălţimi ale plantelor cuprinse între
28,8 şi 127,6 cm. Între aceste valori extreme distribuţia înălţimii plantelor a fost destul
de omogenă astfel că media înălţimilor celor 10 specii a fost de 59,7 cm. Această
omogenitate ne-a permis ca, în cazul înălţimii plantelor comparaţia variantelor luate în
studiu să fie realizată cu media speciilor considerată ca martor.
Din analiza diferenţelor şi a semnificaţiei acestora se observă că patru specii au
avut valori ale caracterului (înălţimea plantei) semnificativ până la foarte semnificativ
superioare mediei experienţei (Ligustrum vulgare, Hypericum calycinum, Pyracantha
coccinea, Forsythia suspensa). Celelalte specii au prezentat, aproape în totalitate, valori
ale înălţimii plantelor distinct şi foarte semnificativ inferioare mediei experienţei.
Doar două din cele 10 specii analizate se abat faţă de media experienţei în ceea
ce priveşte înălţimea plantei: Juniperus horizontalis prezintă abatere negativă iar
Forsythia suspensa abatere pozitivă ceea ce înseamnă că acest caracter depinde de
interacţiunea dintre specie şi localitate, având în vedere că solul diferă în cele două
zone luate în studiu.
5.1.2. Diametrul tulpinii principale (mm)
Toate speciile analizate prezintă o abatere semnificativă şi distinct
semnificativă, pozitivă sau negativă, faţă de media experienţei, considerată martor,
ceea ce înseamnă că speciile Hypericum calycinum şi Forsythia suspensa sunt
recomandate pentru caracterul urmărit în timp ce speciile Lonicera pileata şi
Cotoneaster horizontalis trebuie evitate.
Diametrului tulpinii principale are o variabilitate relativ mare, cu diametrul cel
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
16
mai mare dintre speciile studiate prezentându-se Hypericum calycinum (27,6 mm),
urmat de Forsythia suspensa (26,9 mm) şi Cornus alba (26,2 mm), la polul opus se
regăsesc Lonicera pileata (10,5 mm) şi, respectiv, Cotoneaster horizontalis (8,8 mm).
Totodată, se poate observa că la cele trei specii la care diametrul tulpinii
principale depăşeşte media experienţei cu peste 30%, interacţiunea specii × localitate a
avut o influenţă distinct semnificativă asupra caracterului.
5.1.3. Adâncimea sistemului radicular (cm)
Rezultatele seriei de experienţe, prezentate în tabel, arată o omogenitate destul de
ridicată a adâncimii rădăcinilor la cele 10 specii arbustive analizate. Distribuţia valorilor în
jurul mediei este aproape simetrică ceea ce este normal în variabilitatea caracterelor
cantitative. Se observă, din analiza diferenţelor şi a semnificaţiei acestora, că două specii
(Forsythia suspensa şi Hypericum calycinum) au avut valori ale caracterului semnificativ
superioare mediei experienţei, Juniperus horizontalis apropiindu-se de aceasta.
O singură specie, Euonymus fortunei a prezentat valori ale adâncimii rădăcinilor
foarte semnificative inferioare mediei experienţei (BORS-OPRIŞA et al., 2011). De altfel, la
majoritatea speciilor nu s-au înregistrat abateri faţă de media experienţelor, ceea ce
înseamnă că acest caracter depinde în totalitate de interacţiunea dintre genotip şi condiţiile
de mediu ale localităţilor de experimentare.
5.1.4. Numărul r ădăcinilor
Specia influenţează cel mai puternic numărul de rădăcini laterale/secundare,
valoarea F calculată depăşind substanţial valoarea lui F teoretic (154,06>2,61).
Interacţiunea S × L este, de asemenea semnificativă dar cu valoarea F calculată mult
mai apropiată de cea aşteptată, ceea ce sugerează influenţa puternică pe care o are
genotipul asupra acestui caracter.
Din analiza diferenţelor şi a semnificaţiei acestora se observă că o singură specie
(Hypericum calycinum) a avut valori ale caracterului semnificativ superioare mediei, pe
când speciile Cornus alba, Juniperus horizontalis şi Forsythia suspensa au avut valori
foarte semnificativ superioare mediei. Un număr de cinci specii au avut valori ale
caracterului foarte semnificativ inferioare mediei, iar Lonicera pileata a prezentat
valori ale caracterului distinct semnificativ inferioare mediei.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
17
Constanţa manifestărilor caracterului în funcţie de condiţiile localităţii de
experimentare se prezintă diferit faţă de cea descrisă anterior. Un număr de cinci specii
se abat semnificativ în plus şi în minus faţă de media experienţelor. Două dintre
speciile analizate prezintă abateri distinct semnificative (Pyracantha coccinea) şi
foarte semnificative (Forsythia suspensa) faţă de media experienţelor. Din analiza
rezultatelor se poate vedea faptul că acest caracter depinde în mod hotărâtor de
interacţiunea dintre specie şi localitate.
5.1.5. Diametrul rădăcinilor (mm)
Din analiza diferenţelor şi a semnificaţiilor acestora se observă că un număr de
trei specii au avut valori ale caracterului studiat foarte semnificativ superioare mediei
(Ligustrum vulgare, Hypericum calycinum şi Pyracantha coccinea), iar Cornus alba a
prezentat o valoare distinct semnificativ superioară. Spre deosebire de speciile
prezentate anterior, patru dintre cele 10 specii analizate, au prezentat valori ale
diametrului celei mai dezvoltate rădăcini foarte semnificativ negative faţă de martor.
În ceea ce priveşte semnificaţia diferenţei faţă de interacţiune, speciile
Ligustrum vulgare, Hypericum calycinum şi Pyracantha coccinea se abat semnificativ,
distinct- şi, respectiv, foarte semnificativ faţă de media experienţelor, ceea ce le
recomandă pentru caracterul analizat în stabilizarea taluzurilor erodate. La polul opus
se află specia Juniperus horizontalis care se abate foarte semnificativ negativ faţă de
media experienţelor.
5.1.6. Lungimea celei mai dezvoltate rădăcini (cm)
Arbuştii ornamentali studiaţi au avut rădăcini de lungimi destul de variate, cele
mai scurte s-au măsurat la Pyracantha coccinea şi Cotoneaster horizontalis (29,3 cm
şi, respectiv, 31,9 cm) iar cele mai lungi la Hypericum calycinum şi Juniperis
horizontalis (52,4 cm şi, respectiv, 49,9 cm) media experienţei fiind de 37,9 mm a fost
considerată martor.
Doar două dintre cele zece specii de arbuşti decorativi analizaţi au prezentat
semnificaţii negative faţă de media experienţei, ceea ce duce la concluzia ca din punctul de
vedere al lungimii rădăcinilor aceste două specii nu se recomandă pentru stabilizarea
taluzurilor. Pe de altă parte, întrucât la majoritatea speciilor interacţiunea genotipului cu
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
18
condiţiile pedoclimatice sunt foarte apropiate de media caracterului reiese că, în cazul
lungimii rădăcinilor, tipurile de sol şi anii experimentali nu influenţează caracterul.
5.1.7. Umiditatea rădăcinilor (%)
Se observă, din analiza diferenţelor şi a semnificaţiei acestora, că două specii
(Euonymus fortunei şi Juniperus horizontalis) au avut valori ale caracterului foarte
semnificativ superioare mediei experienţei. Surprinzător, Forsythia suspensa, care a
avut abateri pozitive faţă de media experienţei la majoritatea caracterelor studiate, deşi
prezintă un sistem radicular bine dezvoltat, a înregistrat valori foarte semnificativ
inferioare faţă de martor în ceea ce priveşte umiditatea rădăcinilor. Totodată, trebuie
subliniat faptul că speciile Cornus alba şi Ligustrum vulgare au prezentat o abatere
negativă a caracterului faţă de eroare cât şi faţă de interacţiune, având o umiditate
medie a rădăcinilor de circa 58-59%, ceea ce nu recomandă această specie pentru
reducerea eroziunii hidrice deoarece reţine cantitate mai redusă de apă din sol, decât
celelalte specii studiate, pe care o elimină ulterior în atmosferă prin evapotranspiraţie.
În urma acestui proces, plantele cu umiditate ridicată a rădăcinilor ajută la eliminarea
apei din sol, rezultatul fiind stabilizarea taluzurilor.
5.1.8. Densitatea rădăcinilor (m/m 3)
Modul de manifestare al acestui caracter la speciile de arbuşti ornamentali
analizaţi evidenţiază specia Cotoneaster horizontalis (178,3 m/m3) care, la toate
celelalte caractere analizate, a prezentat semnificaţie negativă faţă de media
experienţei considerată martor, sau valori nesemnificativ diferite faţă de acesta. De
remarcat este faptul că la această specie diferenţa caracterului faţă de media experienţei se
menţine semnificativă chiar şi atunci când DL s-a calculat pe baza 2LSs × , ceea ce sugerează
că densitatea rădăcinii este supusă variaţiilor condiţiilor de mediu dar are o condiţionare
genetică importantă. Cu o densitate foarte semnificativă a rădăcinilor se prezintă şi
speciile Forsythia suspensa (194,6 m/m3) şi Lonicera pileata (157,6 m/m3).
Speciile cu cea mai mică densitate a rădăcinilor sunt Berberis thunbergii şi
Euonymus fortunei cu o densitate semnificativ mai mică decât martorul experienţei,
specii care trebuie evitate în momentul înfiinţării unor plantaţii de arbuşti ornamentali
pe taluzuri pentru stabilizarea acestora.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
19
5.2. REZULTATE PRIVIND SERIILE DE EXPERIENŢE BIFACTORIALE SPECIE × POZIŢIE PE TALUZ × LOCALITATE
În realizarea variabilităţii totale, specia are o contribuţie semnificativă asupra forţei
de extragere, în timp ce modul de dispunere a plantelor pe taluz are o influenţă oarecare
asupra acesteia. Totuşi interacţiunea dintre specie şi poziţia pe pantă a arbuştilor nu
influenţează în mod real variabilitatea forţei de extragere prin dislocare a plantelor.
Speciile Berberis thunbergii, Juniperus horizontalis, Pyracantha coccinea,
Lonicera pileata, Cotoneaster horizontalis prezintă, conform datelor noastre, o
rezistenţă mică la dislocarea prin extragere (0,4-0,5 kN) deşi între speciile Berberis
thunbergii şi Juniperus horizontalis pe de-o parte şi Pyracantha coccinea, Lonicera
pileata, Cotoneaster horizontalis pe de altă parte, există diferenţe semnificative de comportare.
Cea mai scăzută rezistenţă la extragerea plantelor din sol a fost înregistrată la specia
Euonymus fortunei (0,3 kN), la diferenţe semnificative de restul variantelor studiate,
indiferent de poziţia pe taluz. La polul opus se află specia Forsythia suspensa, care de
asemenea indiferent de poziţia pe taluz a înregistrat cea mai mare forţă de extragere (1,8 kN).
5.3. REZULTATE PRIVIND ANALIZA CORELAŢIILOR DINTRE CARACTERELE MORFOLOGICE ALE PLANTELOR ŞI FORŢA DE EXTRAGERE DIN SOL, ÎN CELE DOUĂ LOCALITĂŢI EXPERIMENTALE
Efectul plantelor şi a sistemului radicular asupra forţei de extragerea din sol este
un caracter antierozional care duce la o stabilizare bună a terenurilor degradate.
Factorii care influenţează efectul de stabilitate al rădăcinilor sunt analizaţi prin forţa
de extragere şi de rezistenţă la rupere ale acestora.
5.3.1. Corelaţia dintre înălţimea speciilor şi for ţa de extragere a plantelor
Poziţionarea valorilor individuale ale lui x şi y, precum şi ecuaţia de regresie
dintre cele două caractere, prezentate în figura 3, sugerează o omogenitate destul de
mare a înălţimii plantei în relaţie cu forţa de extragere prin dislocarea plantelor. Şase
dintre speciile analizate au avut valori ale caracterului situat sub linia de regresie, două
dintre se află situate pe linie (Ligustrum vulgare, Forsythia suspensa) şi una dintre
specii (Cornus alba) a avut valori ale caracterului analizat deasupra liniei de regresie.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
20
Chiar dacă arbuştii din specia Pyracantha coccinea au prezentat o înălţime mai
mare a plantelor, forţa de extragere a fost relativ mică (0,5 kN) în comparaţie cu
celalalte specii studiate.
Creşterile anuale la câteva specii de arbuşti studiate la Cluj-Napoca au fost
inferioare celor de la Morău (Cornus alba, Berberis thumbergii, Pyracantha
coccinea), la aceste specii şi forţa de extragere fiind egală sau inferioară (Figura 4).
Fig. 3. Relaţia dintre înălţimea plantelor şi forţa lor de extragere pe
solul luto-argilos din localitatea Morău
Cea mai mică forţă de extragere a arbuştilor prin dislocare, în ambele localităţ
experimentale s-a înregistrat la specia Euonymus fortunei (0,3 kN), deşi talia acestora a
prezentat valori superioare altor specii ca Juniperus horizontalis, Cotoneaster
horizontalis, la care forţa de extragere variază între 0,4-0,5 kN.
Forţa cea mai mare de extragere a plantelor din sol, pentru ambele localităţi a fost
înregistrată la specia Forsythia care, din punctul de vedere al caracterului analizat, se
pretează cel mai bine pentru stabilizarea taluzurilor pe solurile luto-nisipoase şi luto-
argiloase. Din corelaţiile studiate, se poate observa că înălţimea plantelor influenţează
puterea de dislocare a plantelor din sol, ceea ce constituie un caracter antierozional
determinant.
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
1.4
1.6
1.8
1
Înălţimea plantei / Plant height (cm)
Fo
rţa d
e e
xtra
ge
re / Pul
l out
forc
e (k
N)
r = 0,78** R = 0.60 y = 0,18 + 0,01x
20 50 80 165
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
21
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
1.4
1.6
1.8
2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Înălţimea plantei / Plant height (cm)
Fo
rţa d
e e
xtra
ge
re /
P
ull o
ut fo
rce
(kN
)
r = 0,93**R² = 0,86y = 0,02 + 0,01x
Fig. 4. Relaţia dintre înălţimea plantelor şi forţa lor de extragere pe solul luto-nisipos din localitatea Cluj-Napoca
5.3.2. Corelaţia dintre adâncimea sistemului radicular şi for ţa de extragere a plantelor
Cinci dintre speciile analizate prezintă o omogenitate mare a adâncimii
rădăcinii, reieşită din valorile grupate în jurul dreptei de regresie (Euonymus fortunei,
Juniperus horizontalis, Cotoneaster horizontalis, Lonicera pileata, Berberis
thunbergii), aceste specii având rădăcini sub adâncimea de 35 cm iar forţa de extragere
până la maximum 0,6 kN (Figura 5).
Valori dispersate se observă în cazul speciilor Cornus alba, cu adâncimea
rădăcinii de 39,2 cm şi forţă relativ mare de extragere (1,4 kN) şi Forsythia suspensa
cu o talie înaltă (47,8 cm) şi forţa de extragere cea mai ridicată de (1,61 kN), ambele
specii situându-se deasupra liniei de regresie. La polul opus se află specia Pyracantha
coccinea care la o adâncime mare a sistemului radicular a cedat la forţa de extragere
mică (0,5 kN). Relaţia cea mai evidentă între cele două caractere se prezintă la specia
Hypericum calycinum, valoarea corelaţiei aflându-se chiar pe dreapta de regresie.
În Cluj-Napoca, pe solul luto-nisipos se observă o heterogenitate foarte mare a
datelor referitoare la adâncimea rădăcinilor. Comparând cele două localităţi de
30 50 80 163
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
22
experimentare, cu soluri diferite, se poate concluziona că pe solul luto-argilos din
localitatea Morău, între adâncimea sistemului radicular şi forţa de extragere există
corelaţie pe când la Cluj-Napoca, pe solul luto-nisipos cele două elemente nu
relaţionează (r = 0,54ns).
Fig. 5. Relaţia dintre adâncimea sistemului radicular al plantelor şi forţa lor de extragere pe solul luto-argilos din localitatea Morău
5.3.3. Corelaţia dintre numărul r ădăcinilor şi for ţa de extragere a plantelor
Numărul rădăcinilor laterale influenţează rezistenţa plantelor pe solurile
degradate. Din analiza celor două caractere s-a observat faptul că există o omogenitate
relativ mare între cele două elemente studiate, majoritatea valorilor fiind situate în
jurul liniei de regresie (Figura 6). Excepţie pozitivă de la această omogenitate, în
privinţa caracterului, prezintă specia Ligustrum vulgare care, la un număr foarte mic a
mediei rădăcinilor (9,6) necesită o forţă mare de extragere (1,2 kN).
Coficientul de determinaţie (R2 = 0,38) evidenţiază faptul că variaţia forţei de
extragere a arbuştilor ornamentali studiaţi este determinată în proporţie de 38% de
numărul mediu al rădăcinilor.
Numărul rădăcinilor laterale la speciile studiate pe taluzul din Cluj-Napoca
(Iulius Mall) au fost cuprinse între 7 şi 36,6 (Figura 7).
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
1.4
1.6
1.8
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Adâncimea sistemului radicular / Root system depth (cm)
Fo
rţa d
e e
xtra
ge
re /
P
ull o
ut fo
rce
(kN
)
r = 0,78** R² = 0,60 y = -1,56 + 0,06x
30 35 40 50
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
23
Fig. 6. Relaţia dintre numărul rădăcinilor laterale şi forţa de extragere pe solul luto-argilos din localitatea Morău
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
1.4
1.6
1.8
2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Numărul rădăcinilor / Root number
Fo
rţa d
e e
xtra
ge
re /
P
ull o
ut fo
rce
(kN
)
r = 0,65*R² = 0,42y = 0,20 + 0,03x
Fig. 7. Relaţia dintre numărul rădăcinilor laterale şi forţa de extragere pe solul luto-nisipos din localitatea Cluj-Napoca
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
1.4
1.6
1.8
1
Numărul rădăcinilor / Root number
Fo
rţa d
e e
xtra
ge
re /
P
ull o
ut fo
rce
(kN
)
r = 0,62(*) R2 = 0,38 y = 0,17 + 0,03x
6 10 20 35
7 9 18 37
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
24
Trei dintre specii (Cotoneaster horizontalis, Lonicera pileata şi Pyracantha
coccinea) au avut forţa de rezistenţă la dislocare egală cu 0,5 kN şi un număr al
rădăcinilor între 7-13, număr ce a scăzut faţă de localitatea analizată anterior, ceea ce
demonstrează încă o dată faptul că numărul rădăcinilor influenţează rezistenţa
plantelor la forţa de extragere (Figura 7).
În ceea ce priveşte comparaţia dintre cele două localităţi se poate observa faptul
că pe solul luto-argilos din localitatea Cluj-Napoca (Iulius Mall), arbustul decorativ
Forsythia suspensa s-a dezvoltat mult mai bine, însumând un număr mediu de 36,6
rădăcini (cu 5,2 rădăcini, în medie) şi o forţă mai mare cu 0,20 kN faţă de localitatea
analizată anterior.
5.3.4. Corelaţia dintre diametrul r ădăcinilor şi for ţa de extragere a plantelor
În literatura de specialitate se găsesc referiri asupra existenţei unei corelaţii
pozitive între forţa de extragere şi diametrul rădăcinilor. NORRIS et al., (2005) a studiat
această teorie pe Avena sativa şi Crataegus monogyna şi a observat că rădăcinile care
au prezentat un diametru mai mic au avut o rezistenţă la forţa de extragere mai mică şi
invers. Din păcate rezultatele erxperienţelor noastre nu confirmă cele spuse anterior,
ceea ce înseamnă că pe solurile luto-nisipoase şi luto argiloase, speciile arbuştii
ornamentali studiate nu prezintă corelaţie între diametrul rădăcinilor şi forţa de
extragere. Aceasta afirmaţie este confirmată de valoarea nesemnificativă a
coeficientului de corelaţie atât la Morău cât şi la Cluj-Napoca (r = 0,18 şi, respectiv, r = 0,20).
5.3.5. Corelaţia dintre diametrul tulpinii principale şi for ţa de extragere a plantelor
Speciile studiate au avut diametre între 8,9 mm (Cotoneaster horizontalis) şi
28,2 mm (Hypericum calycinum) respectiv cu circa 20,0 mm diferenţă între limite.
Poziţionarea valorilor celor două elemente studiate în jurul şi chiar pe dreapta de
regresie indică existenţa corelaţiei între diametrul tulpinii şi forţa de extragere (Fig.8).
Speciile studiate au avut diametre între 8,9 mm (Cotoneaster horizontalis) şi
28,2 mm (Hypericum calycinum) respectiv cu circa 20,0 mm diferenţă între limite.
Poziţionarea valorilor celor două elemente studiate în jurul şi chiar pe dreapta de
regresie indică existenţa corelaţiei între diametrul tulpinii şi forţa de extragere.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
25
0.00
0.20
0.40
0.60
0.80
1.00
1.20
1.40
1.60
1.80
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Diametrul tulpinii / Stem diameter (mm)
Fo
rţa d
e e
xtra
ge
re /
P
ull o
ut fo
rce
(kN
)
r = 0,65*R² = 0,42y = -0,14 + 0,04x
Fig. 8. Relaţia dintre diametrul tulpinii şi forţa de extragere pe
solul luto-argilos din localitatea Morău
După cum reiese din figură, la şase dintre speciile studiate (Cotoneaster
horizontalis, Lonicera pileata, Euonymus fortunei, Pyracantha coccinea, Juniperus
horizontalis, Berberis thunbergii) chiar dacă există o creştere progresivă a diametrului
tulpinii, forţa de extragere ia valori foarte apropiate, între circa 0,30 kN şi 0,60 kN.
Trei specii (Ligustrum vulgare, Forsythia suspensa, Cornus alba) se distanţează
puternic faţă de cele prezentate anterior, acestea opunând rezistenţă la forţă de
extragere mult mai mare, practic dublă, încadrată între 1,20 kN şi 1,60 kN, deşi
diametrul tulpinii principale creşte doar cu circa 2-3 mm.
Corelaţia cea mai evidentă între diametrul tulpinii şi forţa de extragere s-a
observat la speciile Pyracantha coccinea şi Hypericum calycinum ale căror valori se
află chiar pe dreapta de regresie.
La Cluj-Napoca (Iulius Mall) pe un sol nisipo-argilos se observă o omogenitate
relativ mare a valorilor, având în vedere diferenţele relativ mici între diametrul tulpinii
principale la cele zece specii de arbuşti ornametali studiaţi (Figura 9).
Este de remarcat că, în general, toate speciile de pe taluzul din Cluj-Napoca au avut o
creştere mai mare a diametrului tulpinii faţă de cel din Morău, ceea ce indică faptul că
pe un sol luto-nisipos arbuştii ornamentali s-au dezvoltat mai bine. Cel mai mare
8.5 17 25 28.5
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
26
diametru a tulpinii pe ambele tipuri de sol studiate a prezentat specia Hypericum
calycinum (28,2 mm respectiv, 29,3 mm).
Fig. 9. Relaţia dintre diametrul tulpinii şi forţa de extragere pe solul luto-nisipos din localitatea Cluj-Napoca
Diametrul cel mai mic, în ambele localităţi de experimentare a prezentat specia
Cotoneaster horizontalis (8,9 mm respectiv, 9,6 mm) care a necesitat şi o forţă de
extragere foarte similară (0,4-0,5 kN).
5.3.6. Corelaţia dintre deplasarea pe verticală a arbuştilor şi for ţa de extragere a plantelor
Corelaţia dintre deplasarea pe verticală a arbuştilor în timpul dislocării acestora
din sol şi forţa de extragere este distinct semnificativă (r = 0,78**), cu o pantă
ascendentă a dreptei de regresie (b = 0,12), coeficientul de determinaţie (r2 = 0,60)
evidenţiind faptul că variaţia forţei de extragere este determinată în proporţie de 60%
de distanţa parcursă în timpul dislocării din sol (Figura 10).
Speciile Cornus alba şi Forsythia suspensa au avut cea mai mare distanţă de
deplasare în urma întinderii pe verticală ceea ce confirmă datele din literatura de
specialitate demonstrând că plantele cu elasticitate mare sunt greu de dislocat şi rezistă
factorilor distructivi de mediu.
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
1.4
1.6
1.8
2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Diametrul tulpinii / Stem diameter (mm)
Forţa
de
extra
gere
(kN
)
9 17 25 30
r = 0,65* R² = 0,42 y = - 0,04 + 0,03x
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
27
0.00
0.20
0.40
0.60
0.80
1.00
1.20
1.40
1.60
1.80
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Deplasarea pe verticală / Vertical displacement (cm)
Fo
rţa d
e e
xtra
ge
re /
P
ull o
ut fo
rce
(kN
)
r = 0,78**R² = 0,60y = -0,41 + 0,125x
Fig. 10. Relaţia dintre deplasarea pe verticală şi forţa de extragere a plantelor de pe solul luto-argilos din localitatea Morău
Situaţia din localitatea experimentală Cluj-Napoca pe solul luto-nisipos se
prezintă cu totul altfel, majoritatea valorilor forţei de extragere fiind relativ redusă, în
comparaţie cu cele de pe taluzul din Morău (Figura 11).
Fig. 11. Relaţia dintre deplasarea pe verticală şi forţa de extragere a plantelor de pe solul luto-nisipos din localitatea Cluj-Napoca
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
1.4
1.6
1.8
2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Deplasarea pe verticală / Vertical displacement (cm)
Forţa
de
extr
ager
e / Pul
l ou
t fo
rce
(kN
)
r = 0,82** R2 = 0,67 y = -0,52 + 0,13x
6 7 8 11 16
6 8 9 16
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
28
Valorile deplasării pe verticală sunt cuprinse între 6,5 cm (Berberis thumbergii)
şi 15, 2 cm (Hypericum calycinum). Cea mai mică deplasare pe verticală a necesitat şi
cea mai mică forţă aplicată plantelor în vederea extragerii ceea ce relevă o corelaţie
între cele două elemente. Totuşi, din figură reiese faptul că la o creştere relativ uniformă
a deplasării pe verticală, la şase dintre speciile studiate, forţa de extragere necesară
dislocării creşte aproape nesemnificativ (cu 0,1 kN).
În comparaţie cu localitatea Morău, la Cluj-Napoca deplasarea pe verticală, influenţată
de forţa de extragere a plantelor a fost practic identică pentru majoritatea speciilor.
5.3.7. Corelaţia dintre lungimea maximă a rădăcinilor şi for ţa de extragere a plantelor
Legătura dintre cele două variabile (r = 0,83**) este distinct semnificativă, în
timp ce indicele de regresie are valoare scăzută (b = 0,05), demonstrând că forţa de
extragere depinde de valoarea a şi mai puţin de valoarea coeficientului de regresie
(Figura 12).
Analizând indicele de determinaţie se poate observa că dintre toate caracterele
analizate anterior, procentul cel mai mare (68%) prin care un caracter a influenţat forţa
de extragere s-a înregistrat pentru lungimea rădăcinii maxime (R2 = 0,68).
0.00
0.20
0.40
0.60
0.80
1.00
1.20
1.40
1.60
1.80
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Lungimea celei mai dezvoltate rădăcini / Length of the most developed root (cm)
Fo
r ţa
de
ext
rag
ere
/
Pul
l out
forc
e (k
N)
r = 0,83**R² = 0,68y = -1,23 + 0,05x
Fig.12. Relaţia dintre lungimea celei mai dezvoltate rădăcini şi forţa de extragere a plantelor de pe solul luto-argilos din localitatea Morău
28 33 40 50
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
29
Lungimea maximă a rădăcinilor se încadrează între 28,5 cm la specia Pyracantha
coccinea şi 49,8 cm la Forsythia suspensa. Şi în acest caz, se observă că şase dintre
speciile studiate (Pyracantha coccinea, Cotoneaster horizontalis, Juniperus horizontalis,
Eounymus fortunei, Berberis thunbergii, Lonicera pileata) necesită o forţă redusă de
extragere (între 0,2-0,6 kN) chiar dacă lungimea rădăcinii principale creşte progresiv.
Grupul alcătuit din celelalte patru specii (Cornus alba, Ligustrum vulgare, Hypericum
calycinum şi Forsythia suspensa) necesită forţă de extragere superioară, între 1,0-1,6 kN,
la o creştere graduală a lungimii celei mai dezvoltate rădăcini.
Se poate observa că dispersia valorilor individuale ale lui x şi y, precum şi
ecuaţia de regresie dintre cele două caractere, prezentate sugerează o dispersie extrem
de eratică a valorilor forţei de extragere sub influenţa lungimii maxime a rădăcinilor.
În comparaţie cu localitatea analizată anterior, indicele de corelaţie a prezentat o
valoare nesemnificativă (r = 0,43ns), corelaţia nefiind asigurată statistic, ceea ce reiese clar şi
din heterogenitatea accentuată a poziţionării arbuştilor în funcţie de cele două elemente.
5.3.8. Corelaţia dintre umiditatea rădăcinilor şi for ţa de extragere a plantelor
Coeficientul de corelaţie cu valoarea r = -0,84** indică existenţa unei relaţie
distinct semnificativ negative între elementele studiate. Relaţia dintre forţa de extragere şi
umiditatea rădăcinilor este descrisă de dreapta de regresie descendentă, cu panta b = -0,07.
Astfel, în urma creşterii umidităţii rădăcinilor scade forţa de extragere (Figura 13).
Indicele de determinaţie (R2 = 0,70) arată că forţa de extragere este determinată
în proporţie de 70% de umiditatea rădăcinii.
Este interesant de remarcat că cinci dintre speciile analizate (Forsythia
suspensa, Cornus alba, Hypericum calycinum, Lonicera pileata şi Juniperus
horizontalis) au valorile amplasate pe linia de regresie , ceea ce înseamnă că există o
corelaţie strânsă între elementele analizate.
Umiditatea cea mai scăzută s-a observat în cazul speciei Forsythia suspensa
(49,3%) iar cea mai mare, de 66,7% s-a întâlnit la specia Juniperus horizontalis. Patru
specii arbustive care au valori poziţionate sub dreapta de regresie (Cotoneaster
horizontalis, Berberis thunbergii, Pyracantha coccinea, Euonymus fortunei) au
umiditate relativ mare, totuşi rădăcinile cedează la o forţă de extragere mică (0,3-0,5 kN).
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
30
Fig. 13. Relaţia dintre umiditatea rădăcinilor şi forţa de extragere pe solul luto-argilos din localitatea Morău
Indicele de corelaţie dintre cele două caractere, în localitatea Cluj-Napoca este
nesemnificativ, ceea ce dovedeşte că forţele de extragere nu sunt în totalitate
dependente de umiditatea rădăcinilor.
5.3.7. Corelaţia dintre densitatea rădăcinilor for ţa de extragere a plantelor
Densitatea rădăcinilor pe unitate de măsură la două dintre cele zece specii studiate
(Ligustrum vulgare, Cornus alba) se distanţează de linia de regresie, dublându-se forţa de
extragere. Se remarcă, de asemenea, specia Lonicera pileata, care necesită o forţă de
extragere medie (0,6 kN) la o densitate foarte ridicată (194 m/m3).
Legătura dintre cele două variabile, exprimată prin indicele de corelaţie, este
distinct semnificativă (r = 0,77**), panta de regresie fiind foarte scăzută (b = 0,006).
Coeficientul de determinaţie (R2 = 0,59) indică faptul că variaţia forţei de extragere prin
dislocarea arbuştilor ornamentali din sol depinde în proporţie de 59% de densitatea
sistemului radicular.
Valorile densităţii rădăcinilor plantelor studiate de pe solul luto-nisipos din
localitatea Cluj-Napoca au fost cuprinse între şi 70,5 şi 176,7 m/m3.
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
1.4
1.6
1.8
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Umiditatea rădăcinilor / Root moisture (%)
Fo
rţa d
e e
xtra
ge
re /
P
ull o
ut fo
rce
(kN
)
r = -0,84** R² = 0,70 y = 5,22 - 0,07x
49 60 62 67
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
31
Speciile ale căror poziţie se distanţează faţă de dreapta de regresie se comportă
în felul următor: deşi specia Cotoneaster horizontalis a avut o densitate mare, de 162,6
m/m3 forţa de extragere la care rădăcinile au cedat este foarte mică (0,5 kN); Cornus
alba a avut cea mai mare densitate dintre toate cele zece specii studiate şi o forţă de
extragere medie (0,9 kN).
5.4. REZULTATE PRIVIND GRADUL DE ACOPERIRE A TALUZULUI CU VEGETAŢIE
Pe solul luto-nisipos din localitatea Cluj-Napoca, un număr de două specii au
avut un grad bun de acoperire a solului (Berberis thunbergii, Euonymus fortunei) cuprins
între 60-80%. În timp ce specia Euonymus fortunei pe solul luto-argilos de la Morău a
manifestat o scădere gradului de acoperire, Berberis thunbergii a avut o creştere
spectaculoasă (Figura 14).
0% 20% 40% 60% 80% 100% 120%
Cornus alba
Ligustrum vulgare
Berberis thunbergii
Hypericum calycinum
Euonymus fortunei
Juniperus horizontalis
Pyracantha coccinea
Forsythia suspensa
Lonicera pileata
Cotoneaster horizontalis
Sp
eci
i arb
ust
ive
/
Shru
bs
Gradul de acoperire cu vegetaţie / Vegetation cover level
Cluj-Napoca
Morău
Fig. 14. Influenţa tipului de creştere a plantelor asupra gradului de acoperire a taluzurilor cu vegetaţie în cele două locaţii experimentale
Influenţa tipului de creştere a plantelor asupra gradului de acoperire a fost
redusă pentru speciile Pyracantha coccinea, Forsythia suspensa, Cotoneaster
horizontalis care au avut cel mai mic grad de acoperire a solului cuprins între 42-50% pe
solul luto-nisipos şi 56-60% pe cel luto-argilos.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
32
CAPITOLUL 6
EFICIEN ŢA ECONOMIC Ă A DIFERITELOR METODE DE STABILIZARE A TALUZURILOR
Din diferitele modalităţi (clasice şi moderne) antierozionale de stabilizare a
unui teren degradat aflat în pantă am ales pentru studiul economic, un număr de cinci
variante reprezentative, printre care şi metoda plantării vegetaţiei arbustive în scopul
stabilizării terenurilor degradate, prezentată în această teză.
Calculele s-au efectuat pentru o suprafaţă de 100 m2 pentru fiecare variantă
utilizată, acestea au fost sintetizate sub forma unor tabele care cuprind preţurile
aferente lucrărilor, după cum urmează:
• preţul materialelor şi cheltuielile de aprovizionare;
• manopera necesară realizării lucrărilor cu cotele aferente;
• chiria utilajelor la variantele care necesită lucrări mecanizate.
Dintre toate metodele de consolidare a unui taluz degradat cu o suprafaţă de
100 m2 analizate, putem observa faptul că varianta amenajării prin utilizarea plasei
biodegradabile este cea mai avantajoasă metodă. Totuşi deoarece scopul nostru era, pe
lângă ideea de a găsi o modalitate de stabilizare a taluzurilor degradate, şi cea de a
oferi un aspect plăcut care să se integreze armonios în peisajul rural sau urban pentru
solurile luto-nisipoase şi luto-argiloase se recomandă prima variantă analizată. Această
metodă antierozională reprezintă o investiţie cu costuri mai mici decât majoritatea
metodelor de combatere a eroziunii de pe taluzurile degradate, având în acelaşi timp şi
o valoare estetică pronunţată.
CAPITOLUL 7
CONCLUZII ŞI RECOMAND ĂRI
� Înălţimea plantelor reprezintă un caracter care depinde în mod hotărâtor de
interacţiunea dintre specie şi localitate astfel că din cele zece specii de arbuşti
decorativi luaţi în studiu, patru (Ligustrum vulgare, Hypericum calycinum, Pyracantha
coccinea, Forsythia suspensa) au avut valori ale caracterului semnificativ până la
foarte semnificativ superioare mediei experienţei.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
33
� Diametrul rădăcinilor constituie un caracter ce determină direct sau indirect,
rezistenţa speciilor analizate la eroziune. Din cele 10 specii utilizate în evaluarea stabilizării
taluzurilor cu ajutorul vegetaţiei, trei dintre ele au prezentat valori ale diametrului rădăcinii
foarte semnificativ superioare mediei (Ligustrum vulgare, Hypericum calycinum şi
Pyracantha coccinea), iar patru (Euonymus fortunei, Juniperus horizontalis şi Cotoneaster
horizontalis) semnificativ şi foarte semnificativ inferioare mediei.
� Modul de manifestare al densităţii rădăcinilor la speciile de arbuşti
ornamentali analizaţi, evidenţiază specia Cotoneaster horizontalis (178,3 m/m3) care,
la toate celelalte caractere analizate, a prezentat semnificaţie negativă faţă de media
experienţei. Cu o densitate foarte semnificativă a rădăcinilor se prezintă şi speciile
Forsythia suspensa (194,6 m/m3) şi Lonicera pileata (157,6 m/m3). Speciile cu cea mai
mică densitate a rădăcinilor sunt Berberis thunbergii şi Euonymus fortunei.
� Corelaţia dintre înălţimea speciilor şi forţa de extragere a plantelor este
asigurată statistic în ambele localităţi de experimetare. Corelaţia este pozitivă, dreapta de
regresie ascendentă, iar valorile relativ omogen sunt dispuse în jurul liniei de regresie. În
cazul speciilor Juniperus horizontalis, Cotoneaster horizontalis, Ligustrum vaulgare,
Cornus alba, pe ambele soluri s-a observat o corelaţie strânsă.
� Cu câte o excepţie pozitivă şi negativă şi în cazul relaţiei dintre numărul
rădăcinilor şi forţa de extragere se constată o dispunere eratică a valorilor în jurul
dreptei ascendente de regresie. În timp ce pe solul luto-argilos, cea mai bună corelaţie
s-a observat la specia Lonicera pileata, pe solul luto-nispos s-au evidenţiat speciile
Pyracantha coccinea şi Hypericum calycinum.
� Deplasarea pe verticală a arbuştilor ornamentali este corelată pozitiv cu forţa
de extragere a plantelor, nivelul acestei forţe fiind aproape identic pentru majoritatea
speciilor studiate în cele două localităţi (Morău şi Cluj-Napoca). Totuşi, în ceea ce
priveşte cea mai strânsă corelaţie se evidenţiază Euonymus fortunei şi Pyracantha
cocinea pe ambele soluri studiate.
� Speciile care au prezentat cel mai mare procent de acoperire a solului sunt
Hypericum calycinum (100%), Juniperus horizontalis (83%) pe solul luto-nisipos şi
Cornus alba (90%) pe solul luto-argilos. Totuşi Hypericum calycinum a înregistrat un
procent ridicat, de 85% şi în condiţiile pedoclimatice din localitatea Morău.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
34
� Amenajarea taluzului cu vegetaţie arbustivă, în vedera stabilizării acestuia, este
o metodă de combatere a degradării terenurilor, care deşi se ridică la costuri mai mari
2101,90 lei, nu depăşeşte lucrările clasice antierozionale (2153,96 lei în cazul cleionajelor).
RECOMANDĂRI
� Specia Forsythia suspensa indiferent de tipul de sol şi poziţia pe panta
taluzului a prezentat cea mai mare rezistenţă la dislocarea prin extragere (1,7 kN), la
diferenţă semnificativă de toate celelalte specii ale experienţei, de aceea este
recomandată utilizarea ei în amenajarea taluzurilor în scop antierozional, dar şi
peisager pentru un efect decorativ agreabil primăvara devreme.
� Hypericum calycinum se recomandă pentru stabilizarea taluzurilor degradate
pe terenurile luto-nisipoase, având cel mai mare grad de acoperire cu vegetaţie a
solului. Deşi este o specie tapisantă, Cotoneaster horizontalis nu a avut un
comportament aşteptat pe cele două tipuri de sol analizate.
� Majoritatea speciilor au prezentat valori diferite ale poziţiei pe taluz în ceea
ce priveşte forţa de dislocare a plantelor; se recomandă pentru diminuarea eroziunii
unui taluz plantarea speciilor Cornus alba, Ligustrum vulgare, Forsythia suspensa,
Lonicera pileata în partea superioară a taluzului, Hypericum calycinum la mijloc şi
Juniperus horizontalis la bază.
BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă
1. ALI F., 2010, Use of vegetation for slope protection: Root mechanical properties of some tropical plants International Journal of Physical Sciences, 5(5):496-506.
2. ARDELEAN, M., 2010, Principii ale metodologiei cercetării agronomice şi medical veterinare, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.
3. BUDIU, V., ANA CIOTLAUS, F. MATEI, M. DÎRJA, I. POP, M. M ICULA , 2008, The study of the soil porosity on landslide area : Bull.USAMV Cluj-Napoca. Horticulture 65 (2): 490-495.
4. BORS-OPRIŞA SONIA, M. DÎRJA, ADELINA DUMITRAŞ, PĂUNIŢA BOANCĂ, 2011, Root density assessment of six ornamental shrub species used to stabilize eroded slopes in Morău village, Cluj County, Bul. USAMV-CN, 68(1):288-291.
5. COPPIN, N.J., I.G. RICHARDS, 1990, Use of Vegetation in Civil Engineering. CIRIA Burrerworths: London.
6. DIRR M. H. , 1997, Trees and shrubs, Timber Press Inc., Portland, Oregon.
Sonia Bors-Oprişa REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
35
7. DÎRJA M., 2000, Combaterea eroziunii solului, Editura Risoprint, Cluj-Napoca
8. DUMITRAŞ ADELINA , SONIA BORS-OPRIŞA, PĂUNIŢA POP, D. CLAPA, A. DAMIAN, A. TELEUŢĂ, E. ALEXANDROV, 2011, Amenajarea şi integrarea taluzurilor degradate într-un peisaj propus, Rev. Botanica, Chişinău, 3(3):167-176.
9. FAISAL , H.A., O. NORMANIZA , 2008, Shear strength of soil containing vegetation roots, Soils and Foundations. 48(4):587-596.
10. GREENWOOD, J., J. NORRIS, J.I. WINT, 2004, Assessing the contribution of vege-tation to slope stability’, Proceedings of the Institution of Civil Engineers, vol. 157, no. 4:199-207.
11. KALLIOKOSKI , T., P. NYGREN, & R. SIEVANEN. 2008. Coarse root architecture of three boreal tree species growing in mixed stands, Silva Fennica 42(2):189-210.
12. LAL , R., 2006. Understanding China and India: security implications for the United States and the World. p. Greenwood Publishing.
13. LOUWAGIE G., S. H. GAY, A. BURRE, 2009, Soco – Sustainable Agriculture and Soil Conservation, 2007-2009, European Comunities.
14. MOISUC A., V. SĂRĂŢEANU, 2008, Gazonul, Editura Agroprint, Timişoara.
15. NORRIS, J.E., J.R. GREENWOOD, A. ACHIM, B.A. GARDINER, B.C. NICOLL, L.H. CAMMERAAT , S.B. M ICKOVSKI, 2007, Hazard assessment of vegetated slopes. In: Stokes et al. (eds.), Slope stability and erosion control: Ecotechnological solutions. Springer, Dordrecht. pp.119-166.
16. STOKES ALEXIA ., J. BALL , A.H. FITTER, P. BRAIN, M.P. COUTTS, 1996, Experimental investigation of the resistance of model root systems to uprooting, Annals of Botany, 78:415-421.
17. STOKES ALEXIA , I. SPANOS, J.E. NORRIS, 2004, Eco - and ground bioengineering: Te use of vegetation to improve slope stability, Proceedings of the first International Symposium on eco-engineering, Ed. Springer, Olanda.
18. TELFARD, T., 1995, Vegetation and Slopes, London.
19. VAN BEEK, L.P.H., WINT J., CAMMERAAT L.H., EDWARDS J.P., 2005, Observation and simulation of root reinforcement on abandoned Mediteranian slopes. Plant and Soil 278:55-74.
20. WU, T.H., W.P. MCKINNEL, D.N. SWANTSON, 1979, Strength of tree roots on Prince of Wales Island, Alaska. Can. Geotech.J., 16(1):19-33.
21. YANG XIAO-QING, HU BAO-QING, 2006, Quality Characteristics of Soils in Karst Rocky-Desertified Areas With Ecosystem Under Restoration Succession A Case Study of Chengjiang Subwatershed, Du’an County, Guangxi, Journal of Ecology and Rural Environment.
22. ***A NUARUL STATISTIC AL ROMÂNIEI , 2006; 2009, Ed. Revista Română de Statistică.
23. ***Normative privind proiectarea Şi executarea lucrĂrilor de terasamente, 2009, Vol.1, Ed. Matrix Rom.