0
UNIVERSITATEA DE ŞTIIN ŢE AGRICOLE ŞI MEDICIN Ă
VETERINAR Ă CLUJ-NAPOCA
ŞCOALA DOCTORAL Ă
FACULTATEA DE MEDICIN Ă VETERINAR Ă
DR. DOBRA A. EMIL- AUREL
EVOLUŢIA CREŞTERII TAURINELOR ÎN NORD-VESTUL
TRANSILVANIEI DIN CELE MAI VECHI TIMPURI PÂN Ă LA
ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVIII-LEA.
(REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT)
Prof.univ.dr. ROMAN MORAR
CONDUCĂTOR ŞTIIN ŢIFIC
CLUJ-NAPOCA
2011
1
CUPRINS Pag
Cuprins.....................................................................................................................................1
Rezumat..........................................................................................................................3 PARTEA I – STUDIU BIBLIOGRAFIC Cap.1. IMPORTANŢA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A CREŞTERII TAURINELOR..............................................................................................................5 Cap.2. CADRUL NATURAL ŞI DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ ÎN NORD- VESTUL TRANSILVANIEI...........................................................................6 Cap.3. SISTEMATICA ZOOLOGICĂ A BOVINELOR ŞI DOMESTICIREA LOR................................................................................................................................7 Cap.4. ORIGINEA TAURINELOR ŞI CLASIFICAREA LOR...................................8 PARTEA II CERCET ĂRI PROPRII SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRII...............................................................10 SCOPUL TEZEI ..........................................................................................................10 OBIECTIVELE CERCETĂRII...................................................................................11 Cap.5.DOVEZI ISTORICO ARHEOLOGICE PRIVIND CREŞTEREA TAURINELOR DIN CELE MAI VECHI TIMPURI PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVIII –lea ÎN NORD-VESTUL TRANSILVANIEI....................11 Cap.6. ISTORIA MEDICINII VETERINARE ŞI BOLILE LA TAURINE DIN CELE MAI VECHI TIMPURI....................................................................................13 Cap.7. DOVEZI ETNOLOGICE PRIVIND CREŞTEREA TAURINELOR ÎN NORD-VESTUL TRANSILVANIEI..........................................................................14 Cap.8. CREŞTEREA, ÎNGRIJIREA ŞI EXPLOATAREA TAURINELOR ÎN JUDEŢUL MARAMUREŞ DIN CELE MAI VECHI TIMPURI...............................16
Summary………………………………………………………………..…………….23
PART I – BIBLIOGRAPHIC STUDY
Cap.1. THE ECONOMIC AND SOCIAL IMPORTANCE OF CATTLE
FARMING……………………………………………………………………25
2
Cap.2 THE NATURAL FRAMEWORK AND SOCIAL-ECONOMIC IN THE
NORTH-WEST OF TRANSYLVANIA................................... ....................................................26
Cap.3. ZOOLOGICAL SYSTEMATICS AND DOMESTICATION OF CATTLE …27
Cap.4. CATTLE ORIGIN AND THEIR CLASSIFICATION ......................................28
PARTE II OWN RESEARCH
PURPOSE AND OBJECTIVES OF THE RESEARCH ................................................30
PURPOSE OF THE THESIS …......................................................................................30
OBJECTIVES OF THE RESEARCH ….........................................................................31
Cap.5. HISTORICAL AND ARCHAEOLOGICAL EVIDENCE REGARDING
CATTLE FARMING SINCE ANCIENT TIMES UNTIL THE BEGINNING OF
THE EIGHTEENTH CENTURY IN THE NORTH-WEST OF TRANSYLVANIA….31
Cap.6. HISTORY OF VETERINARY MEDICINE AND BOVINE DISEASES IN
ANCIENT TIMES ..........................................................................................................33
Cap.7. ETHNOLOGICAL EVIDENCE ON CATTLE FARMING IN THE
NORTH-WEST OF TRANSYLVANIA ……… ……….............................................................34
Cap.8. CATTLE FARMING, CARE AND EXPLOITATION IN MARAMURES
COUNTY IN ANCIENT TIMES ………………………………..................................36
3
REZUMAT
Teza de doctorat a fost elaborată sub conducerea ştiinţifică a prof. univ. dr.
ROMAN MORAR căruia îi exprim călduroase mulţumiri şi întreaga gratitudine pentru
coordonarea de înaltă ţinută ştiinţifică, pentru sprijinul concret şi suportul moral în luarea
deciziei de a parcurge împreună această formă superioară de perfecţionare.
În munca noastră ne-am străduit să acordăm locul cuvenit importanţei creşterii
taurinelor în economia zonală, naţională şi mondială. Rezultatele cercetărilor noastre ne
îndreptăţesc să afirmăm că pot contribui atât la cunoaşterea etapelor evolutive de creştere
a taurinelor cât şi la deschiderea unor noi direcţii de cercetare adaptate nevoilor socio-
economice actuale şi viitoare. Am folosit o abordare integrată, multidisciplinară şi resurse
în concordanţă cu tema aleasă.
În abordarea acestui demers ştiinţific a fost şi dorinţa personală de a aprofunda
domeniul creşterii taurinelor în zona în care m-am născut şi pe care doresc să o ajut să se
dezvolte. Adaug acestei motivaţii şi pasiunea pe care am moştenit-o pentru studiul
documentelor de arhivă şi a etnografiei. Competenţele pe care le-am dobândit în cadrul
Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca constituie suportul
de bază pentru activitatea mea profesională şi sunt totodată germenii pentru o
perfecţionare continuă.
Cercetările au fost efectuate în cadrul Şcolii Doctorale de Medicină Veterinară Cluj-
Napoca, în perioada 2004-2010, dar pregătirea acestei teze de doctorat a început de fapt
odată cu debutul meu în practicarea frumoasei meserii de doctor veterinar.
4
Am considerat ca structură optimă următoarea formă a tezei de doctorat:
Partea I –Studiu bibliografic
împărţit în patru capitole, după cum urmează:
Capitolul 1- cuprinde importanţa economică şi socială a creşterii taurinelor din cele
mai vechi timpuri până la începutulul secolului al XVIII-lea în Nord-Vestul Transilvaniei;
Capitolul 2- prezintă cadrul natural şi dezvoltarea socio-economică în Nord-Vestul
Transilvaniei;
Capitolul 3- cuprinde sistematica zoologică a bovinelor şi domesticirea lor aşa cum
este prezentată actual în literatura de specialitate;
Capitolul 4- cuprinde date bibliografice despre originea taurinelor şi detalii privind
clasificarea lor;
Partea a II-a- Cercetări proprii
în care prezentăm Scopul şi obiectivele cercetării, metodologia de cercetare pe cele
patru direcţii de cercetare; este structurată în patru capitole, după cum urmează:
Capitolul 5- cuprinde dovezi istorico-arheologice privind creşterea taurinelor din
cele mai vechi timpuri până la începutul sec. al XVIII-lea în Nord-Vestul Transilvaniei;
Capitolul 6- cuprinde date privind istoria medicinei veterinare şi bolile la taurine
din cele mai vechi timpuri;
Capitolul 7- cuprinde dovezi etnologice privind creşterea taurinelor în Nord-Vestul
Transilvaniei
Capitolul 8- detaliază tehnicile de creştere, îngrijire şi exploatare a taurinelor în
judeţul Maramureş din cele mai vechi timpuri;
De asemenea, teza de doctorat cuprinde concluzii parţiale pentru cele patru capitole
de cercetare şi concluzii generale care se încheie apoi cu bibliografia. Lucrarea cuprinde
un număr de 295 pagini, 4 tabele, 76 figuri, 6 planşe foto.
5
PARTEA I –STUDIU BIBLIOGRAFIC
CAPITOLUL 1 IMPORTAN ŢA ECONOMIC Ă ŞI SOCIAL Ă A CREŞTERII
TAURINELOR DIN CELE MAI VECHI TIMPURI PÂNA LA ÎNCEP UTUL
SECOLULUI AL XVIII-LEA ÎN NORD-VESTUL TRANSILVANIEI
După cum este unanim recunoscut, creşterea bovinelor reprezintă ramura de
bază a agriculturii. Pe acest concept trebuie să se fundamenteze întreaga strategie de
redresare şi dezvoltare a ei deoarece pe plan mondial bovinele asigură 96% din producţia
de lapte, 33% din cea de carne, 90% din totalul pieilor şi cca 70% din producţia de gunoi.
Datele statistice din ţări cu performanţe deosebite în producţia agricolă, atât din Europa
cât şi de pe alte continente, arată că producţia de origine animală reprezintă 65-75% din
totalul producţiei agricole faţă de numai 35-40% în România, deşi condiţiile naturale şi
practicile tradiţionale din ţara noastră sunt favorabile desfăşurării acestei activităţi.
În ceea ce priveşte taurinele, acestea reprezintă în România, fără îndoială, una
dintre cele mai importante specii în cadrul şeptelului naţional. Importanţa lor este
subliniată de faptul că reprezintă o principală sursă de lapte (96% din producţia totală de
lapte), produs alimentar de primă necesitate pentru alimentaţie şi starea de sănătate a
populaţiei oricărei tări.
În acelaşi timp taurinele oferă şi un sortiment de carne care are calităţi dietetice
deosebite. Literatura de specialitate prezintă date conform cărora carnea de taurine
reprezintă între 19,3% şi 25,0% din totalul producţiei de carne în viu (Marchiş şi colab.,
2008) .
6
Importanţa creşterii taurinelor este dată şi de varietatea produselor pe care le
furnizează. Ca produse principale sunt laptele şi carnea, ca subproduse rezultate în urma
sacrificării: unghii, coarne, sânge, păr, piei iar ca produse secundare: bălegarul.
CAPITOLUL 2
CADRUL NATURAL ŞI DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMIC Ă ÎN
NORD-VESTUL TRANSILVANIEI
Judeţul Maramureş este situat în partea de nord -vest a ţării, fiind învecinat cu judeţele
Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Suceava. La nord este delimitat de frontiera
României cu Ucraina, râul Tisa formând graniţa naturală pe o lungime de 62 km. În
limitele geografice, judeţul Maramureş are o suprafaţă de 630.436 hectare (2,6 % din
suprafaţa României), localitatea Valea Vişeului fiind situată la circa 7 km sud-vest de
centrul geografic al Europei (fig.nr.1).
Fig.nr.1. Harta Judeţului Maramureş (Sursa:http://www.hartamaramures.ro)
Relieful judeţului Maramureş este extrem de variat, cu înălţimi de până la 2305m (vf.
Pietrosu) dar şi cu şesuri depresionare de 154 m altitudine. Zona montană cuprinde 43 %,
7
zona dealuroasă şi piemonturile cuprind 30 % iar depresiunile ocupă 27 % din suprafaţa
judeţului.
CAP. 3.SISTEMATICA ZOOLOGIC Ă A BOVINELOR ŞI DOMESTICIREA LOR
Din punct de vedere taxonomic, bovinele fac parte din Regnul Animal, Subregnul
Metazoa, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata (animalele au corpul susţinut
de coloana vertebrală), Clasa Mamifera sau Mammalia (femelele nasc produşii vii care se
hrănesc cu lapte), Subclasa Eutheria (produsul de concepţie se dezvoltă prin intermediul
placentei), Ordinul Artiodactyla sau Paricopitatae (membrele sunt terminate prin două
unghii sau ongloane, despărţite printr-un şanţ interdigital), sau subordinul Ruminanţia
(animale poligastrice, care rumegă). Aparţin Familiei Bovidae sau Cavicorne (animale care
prezintă cepi osoşi puternici, înveliţi în teci cornoase), Subfamilia Bovinae. Părerile
diferiţilor cercetători în ceea ce priveşte clasificarea în interiorul subfamiliei sunt împărţite.
Cei mai mulţi oameni de ştiinţă admit încadrarea bovinelor în două genuri: Bubalus şi Bos.
Schematic, această clasificare se prezintă astfel:
B.Asiaticus B.Arni B.macroceros
Genul B.microceros
Bubalus B.minodorensis (bivolulde Minodora)
B.depressicornis (bivolulde Anoua)
B.caffer (bivolul negru de Cafria)
B.Africanus B.caffer nanus (bivolul roşu de Congo)
B.echinoctialis (bivolulde Abisinia)
B.bonassus (zimbrul)
subgenul Bison B.bison (bizonul american)
B. sondaicus (banteg)
subgenul Bibos B. frontalis (gayal)
B. gaurus (gaur)
8
Genul
Bos subgenul Poephagus P. gruniens (Yak)
B. zebu (zeb)
subgenul Bos B. taurus (taurine)
CAPITOLUL 4
ORIGINEA TAURINELOR ŞI CLASIFICAREA LOR
În ceea ce priveşte clasificarea taurinelor după origine, pentru Genul Bos există
diferite criterii. Astfel, Dűerst clasifică filogenetic taurinele în trei grupe fundamentale:
1. Bos taurus macroceros primigenius (cu coarne lungi);
2. Bos taurus brachyceros (cu coarne scurte);
3. Bos taurus akeratos (fără coarne).
În stabilirea originii taurinelor au fost emise de asemenea mai multe teorii:
Diversificarea taurinelor s-a produs atât de mult, încât s-a simţit nevoia unei
sistematizări a raselor existente, trecându-se la clasificarea lor după diverse criterii.
Pentru rasele de taurine care au fost crescute şi se cresc în ţara noastră, în lucrarea de
cercetare de faţă clasificarea s-a făcut după următoarele criterii:
1. După gradul de ameliorare: neameliorate (primitive) sau ameliorate;
2. După provenienţa lor: locale sau importate;
3. După caracterul producţiei: lapte,carne,mixte.
Datorită interesului deosebit al crescătorilor şi condiţiilor favorabile de mediu,
creşterea taurinelor Brune atât în rasă curată cât şi prin încrucişarea cu taurinele din rasele
locale s-a răspândit mult, Maramureşul devenind cel mai imporant centru de creştere a
acestei rase în ţara noastră.
Rasa Brună
9
Această rasă reprezintă, ca importanţă, a doua rasă ameliorată de la noi din ţară.
Populaţia de taurine de rasă Brună s-a format prin încrucişare de absorbţie a taurinelor
autohtonne neameliorate, Sura de Stepă şi Rasa de Munte (Mocăniţa) cu tauri din rasa
Schwyz.
Leagănul de formare a Rasei Brună în România rămâne zona Maramureşului, de
unde îi vine şi numele de Brună de Maramureş. În această zonă, procesul de formare a rasei a
început în anul 1881, odată cu venirea unor lucrători forestieri originari din Vorarlberg
(Austria) dintre care unii s-au stabilit aici, aducând cu ei taurine de rasă Brună din varietăţile
Montafon, Allgau şi Innthal.
Adaptându-se bine condiţiilor de mediu natural din ţara noastră, în mare măsură
asemănătoare cu cele din ţara de origine, aceste animale au dat producţii mult superioare
celor obţinute de la taurinele autohtone, fiind foarte apreciate de crescătorii localnici. Acest
fapt a determinat autorităţile să organizeze importuri ulterioare de juninci, vaci şi tauri de
rasă Brună(fig.nr.2).
Fig. nr. 2. Rasa Brună de Maramureş (Sursa:http://www.agroinfo.ro)
10
PARTEA II CERCET ĂRI PROPRII
SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCET ĂRII
SCOPUL TEZEI
Scopul tezei de doctorat constă în atestarea prin dovezi directe şi indirecte a prezenţei şi
creşterii taurinelor în arealul de Nord-Vest a Transilvaniei până la începutul secolului al
XVIII-lea şi influenţa acestei îndeletniciri asupra dezvoltării economice şi sociale a zonei.
Pornind de la următoarele fapte:
• creşterea animalelor în arealul cercetat, cu preponderenţă a taurinelor, constituie o
ocupaţie străveche;
• faptul că sunt puţine studii pe această temă ;
• faptul că autorul primei cărţi româneşti de medicină veterinară scrisă în limba română
cu caractere latine, Basiliu Cornea (Vişeu de Sus), a fost din judeţul Maramureş;
• faptul că la Berinţa (judeţul Maramureş) s-a născut primul academician al profesiei,
Vasile Gheţie, profesor la Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti, urmat de o pleiadă
de alţi apreciaţi profesori, cadre universitare şi cercetători;
• depopularea satelor în ultimele decenii şi efectele asociate;
Am considerat necesar să abordăm acest domeniu de cercetare.
Pe plan mondial asistăm la un revirement al consumului de produse tradiţionale; deci este
necesar atât impulsionarea creşterii taurinelor în sistem tradiţional, ecologic, cât şi
cunoaşterea metodelor de preparare a produselor tradiţionale rezultate din creşterea şi
11
exploatarea taurinelor. De asemenea, se constată necesitatea conservării fondului genetic al
raselor rustice care, ar putea fi folosite pentru corectarea unor deficienţe ale raselor de bovine
ameliorate.
OBIECTIVELE CERCETĂRII
În vederea atingerii scopului cercetării noastre am stabilit următoarele patru direcţii de
cercetare:
1. Istorico-arheologice - în cadrul căreia metodologia de cercetare a fost aceea de
documentare pe etape istorice a datelor şi de cercetare a materialelor arheologice diverse;
2. De istorie a medicinei veterinare şi a bolilor care au evoluat la această specie – în
cadrul căreia metodologia de cercetare a fost studiu bibliografic de specialitate din ţară şi
străinătate şi muncă de cercetare pe teren pentru discuţii directe cu bătrânii satelor;
3. Etnologice –în cadrul căreia metodologia de cercetare a constat în consultarea a
numeroase documente şi studii etnologice şi investigaţii pe teren, în colaborare permanentă
cu muzeografi;
4. Metode de creştere, îngrijire şi exploatare a taurinelor din trei localităţi din judeţul
Maramureş selectate pe criterii geomorfologice şi de tradiţie.
În contextul celor prezentate, obiectivele cercetărilor noastre le-am tratat din
perspectiva specialistului în medicină veterinară, urmând aşadar o metodologie specifică
pentru fiecare direcţie de cercetare
CAPITOLUL 5
DOVEZI ISTORICO-ARHEOLOGICE PRIVIND CRE ŞTEREA
TAURINELOR DIN CELE MAI VECHI TIMPURI PÂN Ă LA ÎNCEPUTUL
SECOLULUI AL XVIII-LEA ÎN NORD- VESTUL TRANSILVANIE I
12
Metodologia de cercetare folosită pentru această direcţie a fost aceea de documentare
temeinică, pe etape istorice, analiză şi comparare a datelor şi materialelor arheologice
diverse. Documentele care atestă că populaţia din Nord-Vestul Transilvaniei se ocupa de
creşterea animalelor cu multe secole în urmă, sunt edificatoare.
În epoca pietrei cioplite (paleolitice) în Depresiunea Oaşului şi împrejurimi s-au
descoperit urmele unor aşezări omeneşti, unelte din piatră, vase de lut, precum şi un inventar
bogat şi variat, până inclusiv în epoca medievală.
Neoliticul (piatra şlefuită)- din totalul materialului osteologic cercetat, 85, 62%
reprezintă specii de animale domestice. Pe primul loc în cadrul acestor specii se situează
bovinele (Bos taurus), urmate de ovicaprine (Ovis aries, şi Capra hircus). Porcul domestic
este reprezentat extrem de slab.
Epoca bronzului - Maramureşul, bogat în minereuri de cupru şi alte metale neferoase, a
fost un centru important în această epocă, prin urmare şi materialul arheologic este bine
reprezentat.
Planşa I. Vas zoomorf din necropolă tumulară a grupului Lăpuş (Sursa: Kacsó, C., 2003 )
Epoca fierului-prin analogie cu celelalte perioade, în aşezările şi mormintele
descoperite se poate presupune prezenţa de material osteologic datând din această perioadă.
Elocvent pentru această perioadă o reprezintă coiful de fier cu şoimul de bronz.
13
Orânduirea feudală - caracteristic acestei perioade este faptul că, în urma observaţiilor
şi mărturiilor se poate stabili originea bovinelor, apreciindu-se faptul că bovinele aparţin la
două rase: Bos taurus primigenius mai redusă ca efectiv şi adusă de coloniştii romani şi Bos
taurus brachyceros mai numeroasă în paleofauna studiată şi reprezentată de vaca autohtonă.
Feudalismul dezvoltat – cercetările de arheologie şi studiile paleozoologice de la
Cuhea (Bogdan Vodă) relevă că oasele de bovine domestice reprezintă 40% din totalul
materialului arheologic descoperit.
CAPITOLUL 6
ISTORIA MEDICINEI VETERINARE ŞI BOLILE LA TAURINE DIN CELE
MAI VECHI TIMPURI
Metodologia de cercetare folosită a fost studiu bibliografic de specialitate din ţară şi
străinătate dar mai ales muncă de cercetare pe teren, între bătrânii satelor.
Primele observaţii privitoare la boli, primele remedii, primele tehnici şi protocoale de
tratament îşi găsesc originea în cunoştinţele populare, care s-au dezvoltat odată cu evoluţia
civilizaţiei şi, prin aprofundare, prin acumulare de experienţă, s-a ajuns la medicina
“raţională” adică ştiinţifică de astăzi. Privitor la latura empirică a medicinii populare,
prezentăm câteva remedii utilizate într-o zonă periferică a Ţării Chioarului, mai precis în
satele de pe Fisculaş (Şişeşti, Unguraş, Rus, Groşi, Dumbrăviţa,Cărbunar, Şindreşti,
Bontăieni, Cărpiniş, Şurdeşti, Dăneşti, Negreia, Cetăţele ).
Dat fiind că aceste sate se află în apropierea unor zone industriale vechi, de câteva sute
de ani (Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic), unele produse industriale încet-încet au intrat în
arsenalul metodelor empirice de tratament la animale. În această categorie se încadrează
benzina, motorina, uleiul de motor ars, dinamita, pirita, carbidul, praful de puşcă din fitil,
silitronul (azotatul de potasiu).
14
1. Astfel benzina şi motorina se utiliza în tratamentul ectoparazitozelor (păduchi, râie,
căpuşi) la vaci, oi, porci, cai şi la alungarea muştelor în verile toride.
2. Uleiul de motor ars -era folosit în cazul unor indigestii gazoase, în meteorisme când
„se umflă vaca”, administrându-se oral.
3. Dinamita frământată bine are utilizări în etnoiatrie, cea mai largă utilizare fiind la
şchiopul oilor. Piciorul, unghia afectată, se spală bine, se curăţă până la sânge, se spală iar cu
apă în care s-a dizolvat piatră vânătă,se unge cu dinamită muiată şi se leagă cu o cârpă
curată. Se administrează, de asemenea, în gălbează la vaci şi oi.
4. Pirita, din depozitele din jurul oraşului Baia Mare şi Cavnic se dădea la porci ca să
se îngraşe, folosindu-se şi în ulcerul lingual la bovine.
5. Praful de puşcă din fitil se utiliza pe scară largă în Şişeşti şi Unguraş la ulcerul
lingual (gaură-n limbă) la vaci. Se scotea limba afară, se ţinea bine cu o bucată de cârpă, să
nu alunece, locul frecându-se insistent cu o altă cârpă aspră, de cânepă, până la sângerare,
după care se presăra praful de puşcă.
6. Silitronul (azotatul de potasiu) procurat de la flotaţiile de minereu, se folosea pe
scară largă, mai ales în Şişeşti, în cazul indigestiilor la bovine dar şi „în contra sângelui“
adică pentru a subţia sângele vacilor, evitându-se “slobozitul de sânge”(Bîle,G.1993).
CAPITOLUL 7
DOVEZI ETNOLOGICE PRIVIND CRE ŞTEREA TAURINELOR ÎN NORD-
VESTUL TRANSILVANIEI
Metodologia de cercetare a constat în consultarea a numeroase documente şi studii
etnologice şi investigaţii pe teren în colaborare permanentă cu muzeografi.
Judeţul Maramureş cuprinde zona etnografică Maramureş, alături de zona Lăpuş, zona
Chioar şi o parte din zona Oaş, împreună formând actualul judeţ Maramureş.
15
Creşterea animalelor, cu prioritate a taurinelor, are în Nord-Vestul Transilvaniei şi cu
precădere în judeţul Maramures, o vechime considerabilă. În sprijinul acestei afirmaţii
dispunem de material etnologic şi cunoştinţe de specialitate care constituie documente
auxiliare preţioase pentru atestarea acestei ocupaţii străvechi, care s-a dezvoltat în strânsă
interdependenţă cu agricultura.Vechimea creşterii animalelor în zona Maramureş este
atestată de uneltele folosite pentru cultivarea pământului şi recoltarea produselor, descoperite
în vetrele de aşezări începând din Neolitic şi mai ales din Epoca Bronzului.
Fig.nr.3 Droanga sau talanga (Sursa:http//www.bozantamare.files wordpres.com)
Obiceiurile legate de această ocupaţie şi o multitudine de credinţe şi practici magice
care s-au păstrat (aprinderea rituală a "focului viu" la stână, descântecele pentru sănătatea
animalelor, organizarea tânjelei) se constituie ca argumente ale vechimii păstoritului şi
creşterii animalelor în zonă.
Obiceiurile agro-pastorale străvechi au în centrul lor boul, dovadă a continuităţii
tradiţiei în zona studiată. Nicăieri obiceiul nu este atât de viu şi nu se mai practică cu atâta
fast ca şi în zona Maramureş.
Vara animalele sunt adunate în turme, iarna fiind îngrijite de fiecare gospodar acasă.
Ciurda de vaci şi stâna de cai sunt păzite de păstori plătiţi angajaţi de către proprietari.
Păşunile alpine unde se organizau stânele pentru vărat apar în documente sub numele de
“ loci estivales”sau descensus în alpibus (locuri de vărat) (Mihalyi, I.1900).
16
Păstoritul în zona etnografică Maramureş se încadrează după tipologia stabilită de
Romulus Vuia, în păstoritul agricol cu stână la munte şi păstoritul din zona fâneţelor
(Dăncuş, M., 1986).
CAPITOLUL 8 CRE ŞTEREA, ÎNGRIJIREA ŞI EXPLOATAREA TAURINELOR
ÎN JUDEŢUL MARAMURE Ş DIN CELE MAI VECHI TIMPURI
Cercetarea s-a făcut pe bază de fişe–chestionar în care am solicitat date privind
tehnologiile folosite în creşterea taurinelor intr-un număr de 30 de gospodării care deţin
taurine, în localităţi din trei zone geografice diferite: câmpie, deal, munte. Ca şi timp istoric
am luat în studiu 2 perioade: trecutul îndepărtat şi trecutul recent.
În urma cercetărilor efectuate privind creşterea, îngrijirea şi exploatarea taurinelor se
desprind următoarele concluzii:
1. Hotărniciile (planurile cadastrale) din secolele XIV-XV-lea arată că existau terenuri
pentru păşunat şi că acestea erau depărtate de vatra satelor;
2. Începând cu selolul al XV-lea, din materialele cartografice austriece reies delimitări
fixe între proprietăţi denumite mejde;
3. Documentele privind evidenţa animalelor din perioada cercetată arată preocuparea
pentru înregistrarea lor numerică şi evoluţia în timp;
4. Ca modalităţi de creştere a animalelor se detaşează trei procedee:
• lăsarea liberă (în anumite perioade ale anului);
• adunarea în turme obşteşti, păzite cu rândul sau de păstori plătiţi;
• supravegherea turmei proprii (adică creşterea individuală a tuturor animalelor).
5. Furajul de bază folosit pentru hrana animalelor era fânul natural rezultat în urma
cosirilor, iar pentru perioada de iarnă şi concentrate preparate în gospodărie;
17
6. Păşunatul (văratul taurinelor) se face diferenţiat în funcţie de exploatarea lor, starea
fiziologică şi vârstă, respectiv vaci cu lapte, boi de tracţiune, vaci sterpe şi tineret bovin.
7. Viaţa productivă a vacilor era lungă, frevent până la 12- 15 ani, chiar până la 18 ani,
cantitatea de lapte pe cap de animal variind între 8-20 litri cu grăsime de 3,5-3,8 % ;
8. Producţia primară, respectiv laptele, era valorificată atât ca lapte –materie primă, cât
şi pentru prepararea unor produse derivate din lapte (brânză, smântână, lapte acru);
9. Produsele secundare, respectiv pieile, erau valorificate prin prelucrare, obţinându-se
îmbrăcăminte (bundiţe, pieptene etc), încălţăminte (opinci) şi obiecte necesare în cadrul
gospodăriei (hamuri, chingi, curele).
8.5. CONCLUZII GENERALE
Cercetările pe care le-am făcut ne-au condus la următoarele concluzii:
În ceea ce priveşte dovezile istorico-arheolocice privind creşterea taurinelor din cele
mai vechi timpuri până la începutul sec. al XVIII-lea în N-V Transilvaniei
1. În arealul cercetat creşterea taurinelor are o vechime considerabilă, originile ei
regăsindu-se în epoca pietrei cioplite. În siturile arheologice de pe dealul Şomos, lână
Remetea-Oaş, coasta Boineştilor (comuna Boineşti) pe raza localităţilor, Ciumeşti şi Berea,
precum şi a localităţilor Foeni şi Sanislău, pe lângă oasele de animale sălbatice s-a constatat
şi prezenţa de oase de animale domestice (oaie, capră, bou). Aceste date dovedesc faptul că
pe lângă vânătoare, omul începe să crească animale cu scopul principal de a-şi asigura hrana
şi secundar, îmbrăcămintea.
2. Pentru perioada neolitică, în zona studiată am găsit puţin material osteologic, însă în
zonele limitrofe (aşezarea de la Zăuan, din jud. Sălaj) s-au găsit dovezi ale creşterii
animalelor, concretizate prin oase de animale domestice. Din totalul materialului osteologic
cercetat, 85, 62% reprezintă specii de animale domestice. Pe primul loc în cadrul acestor
specii se situează bovinele (Bos taurus), urmate de ovicaprine (Ovis aries, Capra hircus).
3. În perioada epocii bronzului, în punctul arheologic Ghiile Boţii, lângă Oarţa de Sus, s-au
pus în evidenţă oase de animale şi peşti. Animalele domestice sunt reprezentate de bovine,
18
ovine, cabaline şi porci. Caracteristic pentru această perioadă sunt vasele de lut, având la
exterior diverse proeminenţe hipertrofiate, de aspect zoomorf (berbec, câine, şoim)
descoperite în necropola de la Lăpuş. Aceste reprezentări artistice cu caracter ornamental dar
legat de viaţa de toate zilele dovedesc, încă o dată, continuitatea creşterii animalelor în zona
studiată.
4. Din epoca fierului datează o aşezare şi un cimitir de incineraţie în urnă pe dealul Solovan,
lângă Sighetu Marmaţiei.
5. Pentru perioada geto-dacică, săpăturile arheologice din 1964-1965 din localitatea Berea
(lângă Carei) scot la lumină fragmente de oase de animale domestice (ovine, bovine). Aceste
descoperiri vin să confirme încă o dată continuitatea populaţiei băştinaşe pe aceste teritorii şi
preocupările lor.
6. Dovezi ale creşterii taurinelor din perioada feudalismului timpuriu sunt mai numeroase şi
mai elocvente, în special în privinţa bovinelor. Astfel, la Alba Iulia (Platoul romanilor) s-au
găsit resturi osteologice şi oase întregi de bovine. Caracteristic acestei perioade este faptul
că, în urma observaţiilor şi mărturiilor, se poate stabili originea bovinelor, apreciindu-se că
bovinele aparţin la două rase: Bos taurus primigenius - mai redusă ca efectiv şi adusă de
coloniştii romani şi Bos taurus brachyceros - mai numeroasă în paleofauna studiată şi
reprezentată de vaca autohtonă. Aşadar erau din acea perioadă preocupări de ameliorare a
rasei autohtone de către coloniştii romani.
7. Din perioada feudalismului dezvoltat, documentele vremii vorbesc despre existenţa unui
număr mare de animale în zona studiată. Ca bunuri mobile, taurinele au constituit deseori
obiect de litigiu, găsindu-şi astfel oglindirea în documente. Cercetările de arheologie şi
studiile paleozoologice de la Cuhea (Bogdan Vodă) relevă că oasele de bovine domestice
reprezintă 40% din totalul materialului arheologic descoperit. Aceste dovezi reprezintă
totodată o bază de pornire pentru continuarea cercetărilor arheologice.
În ceea ce priveşte istoria medicinii veterinare şi bolile la taurine din cele mai vechi
timpuri.
19
1. Medicina veterinară, ştiintific ă, îşi are rădăcinile în vechile practici empirice de
tratare a animalelor.
2. Date fiind particularităţile pedo-climatice ale judeţului Maramureş, care favorizează
creşterea animalelor, în tradiţia populară s-a păstrat un bogat arsenal terapeutic ce vizează
tratarea bolilor la animale.
3. Distingem în medicina populară a animalelor din zona Maramureş două laturi:
a. latura mistico-magică
b. latura empirică
a. Legat de latura mistico-magică a tratării bolilor avem numeroase descântece şi percepte
privind, în primul rând, prevenirea îmbolnăvirii animalelor cauzate de forţe ale răului dar şi
de eliminare a consecinţelor unor vrăji sau farmece considerate în lumea satelor
maramureşene principala cauză a suferinţelor la animale.
b. Referitor la latura empirică, a tratamentului bolilor, amintim Manuscrisul Miscelaneu
datat din 1797-1799 de către Mihai Dăncuş care cuprinde un bogat conţinut de doctorii şi
sfaturi privitoare la îngrijirea şi sănătatea animalelor.
4. În ceea ce priveşte mărturiile scrise despre bolile animalelor, o importantă sursă o
constitue însemnările de pe vechile cărţi bisericeşti;
5. În arhive se găsesc referiri documentare privind molimele animalelor, cum ar fi:
Rapoartele pretorilor şi Actele cercetărilor efectuate cu ocazia epizootiilor în zona
Maramureş;
6. La Vişeu de Sus, în anul 1876, Basiliu Cornea a scris o lucrare despre boli la animale
intitulată „Veterinariulu de casă”. Această lucrare, alături de alte lucrări, au constituit
primele manuale folosite în şcolile veterinare şi au stat la baza formării unor practicieni de
renume.
În ceea ce priveşte dovezile etnologice privind creşterea taurinelor în judeţul Maramureş
20
Obiceiurile legate de creşterea animalelor şi o multitudine de credinţe şi practici magice care
s-au păstrat (aprinderea rituală a "focului viu" la stână, descântecele pentru sănătatea
animalelor, organizarea tânjelei, culegerea unor plante şi introducerea în alimentaţie)
constituie argumente ale vechimii păstoritului şi creşterii animalelor în zonă.
1. Cuvintele autohtone legate de animale, cum ar fi: bour, bou, vacă, cal şi o serie de termeni
care denumesc unelte sau tehnici folosite în agricultură (furcă, sapă, a ara, a secera etc.), de
origine latină, precum şi cele de origine slavă, pătrunse în fondul principal de cuvinte (plug,
coasă, greblă, prisacă) constituie, de asemenea, argumente ale vechimii şi continuităţii
acestei ocupaţii ale populaţiei din acest areal.
2. Toponimia maramureşană este un bogat izvor de date privind creşterea animalelor.
Analiza toponimiei cuprinsă în documentele istorice şi folclor relevă faptul că animalul este
frecvent prezent pentru a denumi anumite locuri dar şi localităţi, cum ar fi: satul Boureni,
Bouţul Mic, Bouţul Mare (Ucraina de azi), fântâna Boului, Izvorul Boilor, Temeteu
(Cimitirul) Vitelor.
3. Animalele sunt deosebit de iubite de către poporul român; ca urmare, sunt bine
reprezentate în arta populară. Astfel, le întâlnim în picturile murale vechi bisericeşti
(Budeşti-Susani, Ieud, Rogoz) pe diverse broderii sau ştergări cu motive animaliere, în
sculpturi dar şi pe porţile maramureşene.
4. Legat de creşterea animalelor există numeroase credinţe şi practici magice care urmăresc
de fapt obţinerea de produse mai bune, creşterea numărului de animale, ferirea de calamităţi
ale naturii sau boli.
5. Toate uneltele folosite la prepararea produselor lactate nu fac decât să sublinieze
importanţa acordată de ţărani ocupaţiei respective. Amintim aici: bărbânţa, cofele,
putineiele, lingurile păcurăreşti, găvanele.
În ceea ce priveşte creşterea, îngrijirea şi exploatarea taurinelor în judeţul Maramureş din
cele mai vechi timpuri
21
1. În aria noastră de investigaţie, adăposturile pentru taurine sunt construite din lemn, lut
bătut, cărămidă arsă şi nearsă mai rar piatră calcaroasă.
2. Pardoseaua din adăposturi este în toate cazurile din lemn de diferite esenţe, predominant
fiind stejarul, gorunul, arinul, castanul şi, pe alocuri, fagul.
3. În trecut, aerajul şi iluminatul adăposturilor se făceau exclusiv prin uşă şi obloane iar
scurgerea purinului se făcea printre podele.
4. Păşunatul se făcea fie individual, fie în ciurdă pe păşunea comunală; în unele zone vacile
înoptau pe păşune în spaţii închise denumite ocoale.
2. Pentru a proteja fânul peste iarnă, sunt construite, tot din lemn, oboroace – construcţii care
nu se mai întâlnesc în altă parte a ţării noastre.
5. Viaţa productivă a vacilor era lungă, frevent până la 12- 15 ani, uneori până la 18 ani,
cantitatea de lapte pe cap de animal fiind de 8-20 litri cu un procent de grăsime de 3,5-3,8 %.
6. Viţeii erau hrăniţi cu lapte administrat fie cu găleata, cu sticla şi/sau erau lăsaţi să sugă la
vacă.
7. Valorificarea producţiei se făcea prin contractare cu statul, la un procent de 45% din
gospodării, restul de 55% consumându-se în familie.
8. Legat de rasele de taurine din arealul cercetat am constatat că în zonele cu relief înalt a
fost predominantă rasa Mocăniţa şi rasa Pinzgau, din care a rezultat rasa Pinzgau de
Transilvania; în zona colinară a fost predominantă rasa Sura de Stepă iar mai târziu Brună
de Maramureş; în zona câmpiei Someşului, a fost şi este crescută predominant rasa Bălţată
Românească.
9. Taurinele se ţineau în stabulaţie timp de 6-7 luni pe an, iar în perioada de vară, cca. 30-
35% se ţineau pe păşune, vacile cu lapte fiind în majoritate reţinute în gospodărie pentru
asigurarea laptelui de consum.