ARGUMENT
Traumatismele reprezintă în lume, a treia cauză de morbiditate. Astăzi, mai mult ca
oricând, accidentele complexe, în special cele rutiere, se soldează cu traumatisme multiple şi de
o gravitate crescândă. La vârsta adultă, la omul activ doar un traumatism important este urmat de
o fractură diafizară de femur. Chiar dacă nu au o incidenţă foarte mare, aceste traumatisme ale
segmentului proximal al membrului inferior au consecinţe umane, sociale şi medicale
importante. Fractura de femur este prin ea însăşi o leziune gravă, şocogenă. De cele mai multe
ori însă, această leziune nu este izolată. Într-un astfel de caz este importantă luarea măsurilor
terapeutice în urgenţă, prompt şi eficient. Cunoaşterea tehnicilor chirurgicale este o premiză
obligatorie dar nu şi suficientă în instituirea unui tratament adecvat într-o astfel de fractură. O
opţiune terapeutică corectă, adaptată cazului, nu poate fi luată decât cunoscând particularităţile
structurale şi funcţionale ale femurului. Mi-am ales aceasta temă, deoarece fracturile se întâlnesc
frecvent la toate vârstele, dar mai ales la vârste active, dar în ultimul timp numărul accidentelor
de circulaţie sunt în creştere.
Ca procentaj fracturile reprezintă 10 - 20% din totalul traumatismelor şi sunt de 10 ori
mai frecvente decat luxaţiile.
Osteoporoza, vârsta înaintată, neglijenţa reprezintă factorii de risc al fracturii.
Rolul asistentei medicale în nursingul acestei afecţiuni este extrem de important,
începând cu dirijarea bolnavilor care au suferit o fractură spre serviciul de specialitate cât şi
îngrijirile şi nevoile de care trebuie să beneficieze pacientul cu fractură de femur.
Nu este de neglijat nici componenta psihică a bolnavului cu fracturi care de cele mai
multe ori este imobilizat la pat, devenind mai irascibil şi unde rolul asistentei medicale este de a-l
încuraja şi de a-l introduce în viaţa socială cât mai rapid.
Educaţia sanitară prin mediatizare, prin toate mijloacele pe care asistenta medicală
trebuie să le facă vizavi de fracturile patologice la personele în vârstă este tot de compentenţa
asistentei medicale.
Scopul lucrării de faţă este tocmai cunoaşterea elementelor de structură şi biomecanică a
particularităţilor terapeutice în fractura diafizară de femur.
ISTORIC
Din istoricul anatomiei se desprind câteva nume celebre, cum ar fi grecul Galien (131-
201) sau Andre Vesal (1524-1564), cel mai mare anatomist al secolului XVI-lea, care a trăit la
1
Bruxelles, fiind unul dintre primii care s-au ocupat de sistematizarea tehnicii disecţiei corpului
omenesc.
Anatomia omului, ca şi celelalte ramuri ale ştiinţelor naturii, a cunoscut în secolele
următoare după înfrângerea prejudecăţilor religioase, un remarcabil progres şi a ajuns să stea la
baza studiului a numeroase activităţi ştiinţifice şi artistice.
În 1921, prin multă stăruinţă, Rădulescu a organizat primul "Spital de ortopedie" al
Ministerului Sănătăţii la Cluj, cu 120 paturi, bine dotat, cuprinzând toate secţiile necesare :
ortopedie chirurgicală, mecanoterapie (toate aparatele Zander, Schultess, Krukenberg), fizio-
terapie (maso-electro-actinoterapie), atelier de proteze, scoală pentru copiii internaţi, atelier
pentru copii schilozi. Albee, profesor de la Univeristatea din New York, într-o scrisoare adresată
lui Rădulescu, scria despre acest spital următoarele : "atunci când am vizitat minunatul institut pe
care îl conduci [...], ţin să te felicit îndeosebi, atât pentru înfăptuirea unei instituţii atât de
complete, cât si pentru tot ce ai făcut pentru chirurgia ortopedică".
Academicianul prof.dr. Alexandru Rădulescu este considerat părintele ortopediei în ţara
noastră. A înfiinţat prima revistă de ortopedie, în 1940 s-a înfiinţat prima societate de ortopedie
(persoană juridică) care număra între membrii ei personalităţi ale ortopediei din toate ţările. În
1934 a scris lucrarea "Mica chirurgie şi elemente de patologie chirurgicală", a publicat "Greffes
et transplants osseux" (edit. J.B. Baillere, Paris 1925) şi "Tratat de ortopedie chirurgicală" (1.000
pag) 1939. Rădulescu a editat în 1957 împreună cu colaboratorii "Ortopedie chirurgicală",
"Fracturi si luxaţii", ,,Piciorul plat", "Boala Heine Medin","Probleme de fiziopatologie a osului",
"Traumatismele osteoarticulare","Monografia : transplante osoase şi cartilaginoase" iar în
ultimele două decenii peste 15 volume a elevilor săi. În cadrul societăţii stiinţelor
medicale,"secţia de ortopedie" depune o foarte bogată şi variată activitate.
Traumatolgia a avut câteva momente de maximă importanŃă cum sunt:
- introducerea feselor gipsate, invenţie a olandezului Matyssen (1851) şi a chirurgului
Pirogov, ultimul folosind aparate gipsate în războiul din Crimeia (1853);
- descoperirea şi folosirea eterului, şi cloroformului ca anestezice (Morton 1846), fapt
care permite intervenţii mai laborioase
- lucrările lui Lister (1867) şi Pasteur (1878) despre asepsie şi antisepsie au redus
considerabil complicaţiile septice în intervenţiile sângerânde;
- introducerea implantelor metalice din aliaje de oţel de către Lane (1890) şi Lambotte
(1905) în osteosinteze sau artroplastii.
2
CAPITOLUL I.
DATE GENERALE DESPRE BOALĂ
1.1 Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a coapsei
Coapsa este regiunea anatomică cuprinsă între regiunea gluteală şi peretele abdominal
anterior, pe de o parte, respectiv genunchi, pe de altă parte. Mai precis, este delimitată superior în
partea posterioară de plica fesieră şi anterior de linia imaginară care o prelungeşte, iar inferior de
linia circulară dusă la două lăţimi de deget deasupra bazei patelei. Coapsa are configuraţia unui
trunchi de con cu baza mare în sus. La indivizii musculoşi ea este mult convexă înainte, în afară
şi înapoi şi mai plată înăuntru, iar la femei, copii şi oameni supraponderali coapsa pare în
întregime rotunjită.
Coapsa prezintă două regiuni anatomice principale (anterioară şi posterioară), separate
printr-un plan aproximativ frontal care trece:
- lateral prin verticala ce uneşte trohanterul mare cu epicondilul femural lateral;
- medial prin verticala ce uneşte tuberculul pubelui cu epicondilul femural medial;
- profund: în partea laterală corespunde septului intramuscular lateral, iar în partea
medială muşchiului adductor mare.
1.1.1. Regiunea anterioară a coapsei
Limite: la subiecţii musculoşi prezintă trei reliefuri musculare dispuse sub forma literei
N:
- relieful lateral, vertical, corespunde tensorului fasciei lata;
- relieful medial, uşor oblic în jos şi în afară, este format din adductorul lung;
3
- relieful mijlociu datorat croitorului este oblic în jos şi medial.
Planuri constitutive
a) Pielea: este mai groasă în partea laterală decât în cea medială, este foarte mobilă
pe planurile subjacente şi prevăzută cu pori;
b) Planul sub acut: este bine reprezentat, fiind constituit din ţesut adipos;
c) Aponevroza coapsei sau fascia lata: are formă cilindrică, înveleşte întreaga coapsă
şi are un aspect de „crac de pantalon”. De pe faţa profundă a fasciei lata se desprind două septuri
intramusculare, unul lateral şi altul medial, inserate pe buzele corespunzătoare liniei aspre a
femurului. Aceste septuri delimitează împreună cu manşonul fasciei lata două loji musculare,
una anterioară şi alta posterioară.
Septul medial este mai subţire şi separă vastul medial de muşchii adductori.
Septul lateral realizează o separaţie între cele două regiuni ale coapsei.
La nivelul triunghiului lui Scarpa, fascia lată prezintă numeroase orificii mici pentru
trecerea vaselor în această zonă, numindu-se aici fascia cribroasă, precum - un orificiu mare -
fosa ovală - prin care trece arcul venei safene mari;
d) planul profund este alcătuit din trei straturi musculare:
1. Stratul superficial: este alcătuit din patru muşchi care se succed în sens latero-medial:
- muşchiul tensor al fasciei lata;
- muşchiul croitor;
- muşchiul adductor;
- muşchiul gracilis (dreptul intern).
Acţiune principală:
- muşchiul croitor: flexia coapsei pe bazin şi a gambei pe coapsă;
- muşchiul adductor lung: adductor şi rotator în afară;
- muşchiul gracilis: adductor al coapsei şi rotator al gambei înăuntru.
Acţiuni secundare:
- muşchiul croitor: slab rotator în afară şi slab adductor al coapsei; roteşte gamba
înăuntru.
2. Stratul mijlociu conţine următorul muşchi tot în succesiune lateromedială:
- muşchiul vast lateral;
- muşchiul vast medial;
- muşchiul drept femural.
Cei trei muşchi sunt capete de origine ale cvadricepsului:
- muşchiul iliopsoase;
- muşchiul pectineu;
4
- muşchiul adductor scurt;
- muşchiul adductor mare.
Acţiunea principală:
- muşchiul pectineu: flexor al coapsei;
- muţchiul adductor scurt: adductor; rotator în afară;
- muşchiul adductor mare: rotator în afară; înăuntru;
- muşchiul iliopsoasl: flexor al coapsei pe bazin.
Acţiuni secundare:
- muşchiul pectineu: abducţie; rotaţie în afară.
3. Stratul profund este reprezentat de doi muşchi:
- muşchiul vastul intermediar, cel de-al patrulea cap de origine al cvadricepsului;
- muşchiul obturator extern.
Acţiuni: rotaţie laterală a coapsei produsă de muşchiul obturator extern şi extensia
gambei produsă de m. vastul intermediar.
e ) Vase şi nervi.
Artera femurală la trecerea prin lacuna vasculară vine în raport anterior cu ligamentul
inghinal, lateral cu arcul iliopectineu şi medial cu vena femurală.
Fascia lata formează în jurul vaselor femurale un manşon fibros numit „teaca vaselor
femurale”, care cuprinde trei segmente:
1. canalul femural sau crural;
2. canalul subsartorial;
3. canalul adductorilor sau canalul lui Hunter.
Artera femurală constituie loja arterială a canalului femural şi vine în raport anterior cu
fascia cribroasă şi ramura femurală a nervului genitofemural; lateral cu nervul femural şi
ramurile sale, iar medial cu vena femurală.
În canalul subsartorial vine în raport cu muşchiul sartorius, iar în canalul lui Hunter vine
în raport anterior cu muşchiul vastul medial.
După ce iese din canalul femural, artera femurală se îndreaptă către vârful triunghiului
lui Scarpa, apoi descinde oblic din afară înăuntru, de sus în jos şi dinainte înapoi, îndreptându-se
către inelul celui de-al treilea adductor. Ea are ca muşchi satelit muşchiul croitor.
Ramuri:
- numeroase ramuri musculare de calibru mic care se distribuie muşchilor regiunii:
- artera cvadricepsului
- artera mare anastomatică.
Vene superficiale şi profunde.
5
Nervii:
- superficiali: provin din nervul femuro-cutanat pentru porţiunea externă; nervii
perforanţi superior, mijlociu şi inferior din musculo-cutanat extern şi intern ce provin din nervul
crural, ce perforează marginea internă a muşchiul croitor, inervând porţiunea anterioară a
coapsei; nervul obturator, care inervează porţiunea medie şi inferioară a feţei interne a coapsei,
împreună cu nervul accesor safen intern;
- profunzi: provin din nervul crural pentru muşchiul cvadriceps şi din nervul obturator
pentru muşchiul drept intern şi muşchii adductori.
Nervul obturator rezultă din unirea ramurilor de bifurcaţie anterioară a nervilor lombari doi, trei
şi patru. Cele trei ramuri formează un trunchi comun care descinde la început posterior şi apoi
medial de muşchiul psoas, încrucişează articulaţia sacro-iliacă şi pătrunde în pelvis. Aici se
îndreaptă anterior şi inferior paralel cu linia arcuată, aplicat pe muşchiul obturator intern,
superior de vasele obturatoare. Nervul femural este format din unirea ramurilor de bifurcaţie
posterioară a nervilor lombari doi, trei şi patru.
Cele trei ramuri constituie un trunchi comun care apare pe marginea laterală a muşchiul
psoas şi iliac. La nivelul ligamentului inghinal, nervul femural trece anterior de muşchiul psoas
şi pătrunde la nivelul coapsei prin lacuna musculară, lateral de artera femurală de care intră
separat prin arcul iliopectineu.
1.1.2. Regiunea posterioară a coapsei
Cuprinde ansamblul părţilor moi ce se dispun înapoia femurului.
- Limite: este delimitat intern de fanta posterioară a marelui adductor, iar extern de
despărţitoarea intermusculară externă.
- Forma: este regulat convexă pe toată întinderea sa.
- Planuri constitutive:
a) Pielea: este mai groasă decât în porţiunea anterioară, mobilă şi prevăzută cu peri mai
puţini şi scurţi;
b) Ţesutul celular subcutanat este asemănător regiunii anterioare;
c) Aponevroza se continuă cu cea a regiunilor limitrofe;
d) Planul profund este alcătuit din două straturi:
1) Stratul muscular superficial reprezentat de trei muşchi:
- lateral: capul lung al bicepsului femural;
- medial: semitendinosul;
- supero-lateral: glutiul mare.
Acţiune principală:
- flexori ai gambei pe coapsă;
6
- muşchiul biceps femural este şi extensor al coapsei pe pelvis.
Acţiune secundară:
- muşchiul biceps femural roteşte gamba în afară;
- muşchiul semitendinos: adductor al coapsei şi slab rotator înăuntru al gambei.
2) Stratul muscular profund prezintă de asemenea două corpuri musculare:
- lateral: capul scurt al bicepsului femural;
- medial: semimembranosul.
Acţiune principală: flexori ai gambei pe coapsă; muşchiul semimembranos: rotaţia
medială a gambei.
e) Vase şi nervi.
Arterele sunt reprezentate prin:
- artera fesieră inferioară, ramură din iliaca internă, care descinde de la fesă, merge pe
faţa posterioară a coapsei, anastomozându-se cu ramurile perforante din femurala profundă;
- artera circumflexă posterioară, ramură din femur ala profundă, irigă partea inferioară a
regiunii;
- artere le perforante, ramuri din femurala profundă, traversează inerţiile femurale ale
marelui adductor, anastomozându-se cu ischiatica, cu circumflexele şi cu ramurile din artera
poplitee.
Venele:
- superficială: merg către vena safenă internă;
- profunde: însoţesc arterele (câte două pentru fiecare arteră).
Nervii:
- superficiali provin din trei nervi, şi anume:
din femuro-cutanat pentru partea externă;
din obturator pentru partea internă;
din micul sciatic pentru partea mijlocie a coapsei;
- profunzi: sunt reprezentaţi de marele nerv sciatic: vin dinspre fesă pe muşchiul
piramidal, trec apoi la coapsă pe mijlocul plicii fesiere, unde se află relativ superficial între
marginea externă a bicepsului şi tendonul aponevrotic al marelui fesier (aici poate fi blocat cu
novocaină sau xilină).
Descind apoi pe linia mediană a coapsei, fiind aşezat în apropierea liniei aspre pe
muşchiul marele adductor şi acoperit de muşchii posteriori ai coapsei.
În partea inferioară a regiunii, nervul se împarte în două ramuri:
- sciatic popliteu intern
- sciatic popliteu extern.
7
1.1.3. Osul coapsei
Corpul femurului. Femurul este cel mai lung os al corpului. Pe schelet este îndreptat de
sus în jos şi latero-medial, această oblicitate fiind mai accentuată la femei din cauză că diametrul
transversal al pelvisului este mai mare.
Corpul prezintă o uşoară curbură cu concavitatea posterioară, este prismatic triunghiular
şi prezintă de studiat trei feţe: anterioară, externă, internă şi trei margini: laterală, medială şi
posterioară.
Faţa anterioară este convexă şi netedă; răspunde în cele trei pătrimi superioare
muşchiului crural iar mai jos muşchiul subcrural.
Faţa internă (facies medialis): este mai largă în partea superioară şi mai îngustă în cea
inferioară.
Faţa externă este mai largă în porţiunea superioară şi se îngustează către partea
inferioară. Pe ea se inseră muşchiul crural.
Marginea internă şi marginea externă sunt puţin pronunţabile;
Marginea posterioară este numită şi linia aspră sau creasta femurală din cauză că este
groasă, rugoasă şi proeminentă.
Linia aspră prezintă o buză laterală şi o buză medială care împreună cu interstiţiul dintre
ele dau inserţii unei serii de muşchi:
- vastul lateral;
- vastul medial;
- adductorul mare;
- adductorul lung;
- adductorul scurt;
- bicepsul femural.
În porţiunea superioară linia aspră se trifurcă dând:
1. ramură laterală numit tuberozitatea gluteală;
2. ramură mijlocie;
3. ramură medială.
În porţiunea inferioară linia aspră se bifurcă delimitând o suprafaţă triunghiulară numită
faţa poplitee.
Corpul sau diafiza femurală este constituită dintr-un cilindru de os compact, străbătut în
tot lungul său de un canal central, larg numit cavum medulare.
Tubul osos este mai gros în partea mijlocie a diafizei.
Cavitatea medulară pătrunde în epifize, unde se îngustează, datorită unor sisteme
lamelare ogivale. În cavitatea medulară se află măduva.
8
1.2. Prezentarea teoretică a bolii
1.2.1. Definiţie
Fractura reprezintă o întrerupere sau o discontinuitate la nivelul unui os, ca urmare a
unui traumatism. Etimologic, cuvîntul provine din latinescul "fractura".
Datorită creşterii morbidităţii prin boli traumatice şi a efectelor lor asupra capacităţii de
muncă, afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor prezintă o importanţă deosebită în
medicina actuală.
1.2.2. Etiopatogenie
Pentru producerea unei fracturi este necesară existenţa unor factori extrinseci şi a unor
factori intrinseci.
a. Factori extrinseci
Fracturile sunt produse datorită acţiunii unor forţe exterioare. Ca orice forţă, şi cea care
poate produce o fractură are o mărime, o direcţie şi determină schimbarea stării de mişcare sau
de repaus a osului asupra căruia acţionează sau îl deformează. Pentru producerea unei fracturi
este importantă mărimea, durata şi direcţia fortelor ce acţionează asupra osului ca şi modul în
care osul este solicitat.
Mecanismul de acţiune al forţei exterioare poate fi direct sau indirect.
Fracturile prin mecanism indirect sunt cele mai frecvente. Forţa aplicată asupra unui
segment de membru determină o deformare a osului care se fracturează la distanţă de locul de
aplicare al forţei. După modul de acţiune a acestor forte se pot descrie mai multe mecanisme de
producere a fracturilor:
• mecanismul de încovoiere (flexie, îndoire): forţa este aplicată asupra unei extremităţi a
diafizei, în timp ce extemitatea opusă rămîne fixă. Fractura are de obicei un traiect oblic sau cu
un al treilea fragment sau chiar cominutiv dacă extremitătile fragmentelor fracturate principale se
fracturează la rîndul lor.
• mecanismul de torsiune: forţa este aplicată la extremitatea unui os lung, determină o
mişcare de rotaţie în timp ce extremitatea opusă rămăne fixă sau, dimpotrivă se răsuceşte în sens
9
contrar. La nivelul diafizei apare o fractură spiroidă mai scurtă sau mai lungă care şi ea se poate
transforma într-o fractură cu al treilea fragment sau cominutivă dacă extremităţile fragmentelor
fracturate principale se rup la rîndul lor.
Fracturile prin mecanism direct se produc în urma şocului direct al agentului contondent
(al forţei exterioare) asupra locului de impact. De cele mai multe ori agentul vulnerant determină
leziuni ale tegumentului, ţesutului celular subcutanat, fasciei, muşchilor şi, în final a osului
segmentului de membru asupra căruia acţionează, producînd o fractură deschisă. În această
categorie intră fracturile deschise prin accident rutier cît şi fracturile prin armă de foc.
b. Factorii intrinseci sunt importanţi în determinarea susceptibilităţii la fractură a
scheletului uman. Din aceşti factori intrinseci fac parte:
vîrsta la care apar cel mai frecvent fracturile este între 20 şi 40 de ani, dat fiind că
prin activitatea lor, oamenii sunt mai expuşi traumatismelor în această perioadă. A doua perioadă
cu incidenţă crescută este cea a vîrstei a III-a datorită osteoporozei care diminuează rezistenţa
osoasă. Copiii, deşi sunt frecvent supuşi traumatismelor (în cursul jocurilor) fac mai rar fracturi
datorită elasticităţii mai mari a oaselor lor;
rigiditatea individuală a osului, acesta avînd o anumită limită de deformare
elastică; aceasta este mai mare la copii şi scade la adult.
rezistenţă la oboseală sau la stress. Cînd un material este supus la cicluri repetate
de încărcare, el se va rupe la un moment dat, chiar dacă mărimea fiecărui ciclu este mult sub
solicitarea de ruptură. După fiecare repetare a încărcării se produce un efect cumulativ, care în
final va depăşi rezistenţa osului, determinînd ruptura lui. S-au descris fracturi de oboseală la
recruţi după un marş îndelungat.
Densitatea: rezistenţa osului este direct proportională cu densitatea lui (cantitatea
de masă pe unitate de volum). Cînd densitatea osoasă scade (de exemplu prin osteoporoză sau
osteomalacie la vîrstnici) solicitarea necesară pentru a produce o fractură este cu mult mai mică.
Din acest punct de vedere, fracturile se pot produce pe un os normal (densitate osoasă mare) sau
pe un os patologic (densitate osoasă scăzută printr-un proces patologic - osteoporoza, formaţiuni
tumorale, infecţii osoase, etc...).
1.2.3. Patogenie
Sediul fracturii:
treimea medie (este sediul de elecţie),
la nivelul treimii superioare a diafizei (unde canalul medular se lăţeşte în sus ca o
pîlnie)
în treimea inferioară diafizară (unde, de asemenea, are loc lărgirea considerabilă a
canalului medular)
10
Localizarea frecventă este 1/3 medie în zona îngustă a canalului medular. Pot fi situate
şi în 1/3 superioară sau inferioară unde canalul medular se lărgeşte.
Traiectul de fractură este frecvent transversal sau oblic scurt. Pot fi şi fracturi spiroide,
cominutive sau în dublu etaj.
Deplasările sunt importante cu scurtare, unghiulară şi decalaj.
Fiind produse de traumatisme violente sunt frecvent asociate cu alte fracturi
(polifracturi) sau cu leziuni craniene şi (sau) viscerale (politraumatisme).
Anatomia patologică a fracturilor diafizare cuprinde, pe lîngă leziunile osoase, şi pe cele
ale părţilor moi înconjurătoare.
Leziunile tegumentare pot fi sub formă de contuzie, decolare uşoară sau întinsă,
necroză cutanată sau fără leziuni tegumentare;
Leziunile musculature din jurul focarului de fractură pot fi diverse: fie prin
acţiunea agentului vulnerant (fractura cu mecanism direct), fie determinate de deplasarea
fragmentelor fracturii (în mecanismul indirect). Ele pot fi neevidenţiate clinic sau se pot întide pe
unul sau mai multe grupe musculare. Cea mai frecventă este dilacerarea cvadricepsului, cu
hematom perifracturar considerabil.
Leziunile vasculo-nervoase pot fi şi ele prezente în cadrul fracturii diafizare.
Fracturile diafizei se clasifică după mai multe criterii anatomo-patologice:
a. În funcţie de lezarea învelişului cutanat:
fracturi închise - cu păstrarea integrităţii învelişului cutanat:
fracturi deschise - cu plagă tegumentară.
b. Traiectul de fractură poate fi:
transversal;
oblic scurt
oblic lung (produs prin încovoiere);
spiroid (produs printr-un mecanism indirect de torsiune);
fractură cu 3 fragmente
cominutiv (plurifragmentar), dacă fractura are mai mult de 3 fragmente.
c. Clasificarea prognostică, legată de posibilităţile de deplasare ulterioară a
fragmentelor fracturare, cu posibilitatea apariţiei unor complicaţii:
fracturi stabile - sunt fracturile care după imobilizare (aparat ghipsat, aparat
ortopedic) nu mai prezintă risc de deplasare.
fracturi instabile - sunt acele fracturi care prezintă un risc important de deplasare
secundară după reducere şi imobilizare ghipsată. Este necesară o manevră (ortopedică sau
chirurgicală) în plus pentru stabilizarea lor.
11
d. În funcţie de structura osului fracturat:
fractură pe os sănătos,
fractură pe os patologic: orice proces patologic care diminuează densitatea osoasă
(osteoporoza) sau înlocuieşte masa osoasă (proces proliferativ benign sau malign, proces
infecţios) slăbeşte rezistenţa mecanică a osului. La un traumatism minim un astfel de os cu
rezistenţă mecanică scăzută se poate fractura.
1.2.4. Diagnostic clinic
Anamneza ne furnizează date importante privind etiologia şi mecanismul de producere.
Trebuie să stabilească data, ora, condiţiile accidentului (trafic rutier, cădere, sport), modul de
debut (brusc sau lent), felul în care s-a acordat primul ajutor şi modul transportului pînă la spital.
Tot din anamneză aflăm despre antecedentele personale şi heredocolaterale ce ar putea influenţa
evoluţia fracturii.
Producerea unei fracturi va determina apariţia unor semne generale şi locale.
Semnele generale apar mai frecvent în fracturile de femur, în polifracturi sau în
politraumatisme fracturi însoţite de alte leziuni viscerale. Ele se caracterizează prin agitaţie,
anxietate, paloare, fenomene ce pot merge până la stare de şoc în accidentele mai importante.
Semnele locale sunt:
Semnele locale subiective - prin dureri la nivelul fracturii şi impotenţă
funcţională. În momentul producerii fracturii pacientul resimte o durere locală violentă care
ulterior se diminuează, persistând un fond dureros care se exacerbează la orice încercare de
mobilizare a segmentului fracturat. Aceasta determină tendinţa de a menţine imobilizat membrul
interesat, deci impotenţă funcţională.
La inspecţie se pot constata tumefacţia zonei interesate cu deformarea regiunii
(apariţia hematomului), apariţia unor poziţii vicioase prin deplasarea fragmentelor (rotaţia
externă şi adducţia segmentului distal ) ca şi scurtarea segmentului respectiv. Tardiv - în ore sau
zile - apare echimoza la nivelul regiunii interesate. Trebuie să se facă inspecţia întregului corp
pentru a identifica şi alte leziuni.
La palpare se constată durere în punct fix, circumferenţială. Prin imobilizare, în
regiunea fracturii apare o mobilitate anormală care este însoţită de crepitaţii osoase datorate
frecării fragmentelor între ele. Imprimarea unei mişcări segmentului distal de fractură nu este
urmată de perceperea ei în segmentul situat proximal de fractură din cauza întreruperii pârghiei
osoase. Aceasta constituie semnul intransmisibilitătii mişcării.
Palparea pulsului periferic poate ajuta la identificarea leziunilor vasculare. Se va
face şi testarea sensibilităţii şi motricităţii periferice pentru a remarca leziunile nervoase asociate.
CRITERII PENTRU SUSŢINEREA DIAGNOSTICULUI:
12
Semnele clinice locale ale fracturii au fost împărţite în semne de probabilitate şi semne
de certitudine (siguranţă).
Semnele de probabilitate sunt:
- durere în punct fix;
- echimoză;
- deformare locală;
- atitudinea vicioasă.
Ele pot fi provocate şi de alte traumatisme ale membrelor (contuzii, luxaţii).
Semnele de certitudine (siguranţă) atestă prezenţa fracturii. Ele sunt reprezentate
de:
- mobilitate anormală;
- crepitaţie osoasă;
- întreruperea continuităţii osoase;
- intransmisibilitatea mişcărilor.
Fracturile incomplete (fisuri) nu prezintă semnele de siguranţă (certitudine) ale fracturii,
ci numai semne de probabilitate.
1.2.5. Diagnostic paraclinic
Examenul radiologic standard - faţă şi profil - este criteriul absolut pentru a stabili:
- existenţa fracturii,
- sediul ei,
- forma traiectului de fractură (lipsa de continuitate osoasă)
- prezenţa şi tipul deplasărilor
- dacă fractura s-a produs pe os patologic sau nu
Radiografiile trebuie executate pe filme mari, care să cuprindă întreg segmentul de
membru de faţă şi profil, cu articulaţiile supra- şi subiacentă. În cazuri de incertitudine se vor
efectua incidenţe oblice şi tomografii.
Examenul radiologic are mare importanţă şi pentru urmărirea evoluţiei fracturii.
Examenul de laborator este necesar în cazurile de fracturi multiple, plurifragmentare
(cînd este necesară intervenţia chirurgicală) sau cînd intervin complicaţii (infecţii).
Uneori fractura nu este vizibilă pe radiografia iniţiala (fractura ocultă), dar medicul va
suspecta în continuare o fractură de femur datorită durerii de femur sau unui accident recent. În
aceste cazuri, un RMN (scanare prin rezonanţă magnetică nucleară care ne oferă imaginile cele
mai bune ale osului şi a ţesutului moale), un CT (computer tomografia, alta metoda de a obtine
imagini mai bune decat radiografia) sau scanarea osului (ce presupune injectarea de substanţă de
contrast şi apoi obţinerea unor imagini amănunţite ale fracturilor) pot fi facute.
13
1.2.6. Diagnostic diferenţial
Decelarea punctelor dureroase permite deosebirea clinică între fractură (punct
dureros cu sediu osos) şi entorsă (punct dureros ligamentar);
Tumori osose primare sau secundare (metastaze) localizate pe diafiză;
Osteomielita
Paralizii ale nervilor periferici
Rupturi vasculare
În toate aceste afecţiuni lipsesc semnele de certitudine ale unei fracturi, precum şi
modificările radiologice caracteristice.
1.2.7. Evoluţie. Prognostic
Corect tratate, fracturile evoluează spre consolidare prin unirea capetelor fracturate de
către un "calus" (etimologia: “calum”=îngroşare).
Clinic, durerea şi edemul dispar, deficitul funcţional se reduce progresiv şi, la palpare se
poate simţi (pentru oasele situate subcutan) apariţia unui manşon unitiv între cele 2 fragmente ale
fracturii. În funcţie de osul fracturat funcţia poate fi reluată în 4-12 săptămăni.
Radiografic - după aproximativ 10 zile traiectul fracturii se lărgeşte, extremităţile
fragmentelor fracturate se estompează datorită resorbţiei osoase. După 3-4 săptămăni, între
fragmente apare un calus sub forma unui "nor". Densitatea acestui calus creşte treptat formîndu-
se în jurul fragmentelor o opacitate fusiformă sau globuloasă care înglobează şi uneşte
fragmentele fracturate. În timp, acest calus se remaniază, refăcînd forma şi structura osului.
Prognosticul depinde de complicaţiile ce apar. Acestea pot fi imediate sau tardive,
locale sau generale.
Complicaţiile imediate generale sunt consecinţa traumatismului şi depind de violenţa
acestuia şi de terenul accidentului:
Embolia grăsoasă conduce la hipoxie prin insuficienţă pulmonară. Clinic apar
semne de hipoxie cu tahipnee, anxietate, somnolenţă sau chiar pierderea conştienţei. Nu există
posibilităti efective de profilaxie.
Bronhopneumonia se poate instala rapid după o fractură survenită la pacientii în
etate, pentru care ea poate fi fatală.
Coagularea intravasculară diseminată poate urma unui traumatism şi se datoreşte
tulburărilor în mecanismul coagulării.
Exacerbarea unor afecţiuni preexistente ca: diabet, afectiuni pulmonare, retenţie
urinară şi infecţie urinară la cei cu adenom de prostată, insuficienţă coronariană etc.
Complicaţiile locale imediate pot fi:
14
Articulare. Articulaţia vecină unui focar de fractură poate reacţiona printr-o
hidrartroză datorită edemului ce cuprinde întreg segmentul de membru (o hidrartroză a
genunchiului într-o fractură diafizară femurală, de exemplu). Alteori, un fragment ascuţit poate
înţepa capsula articulară, provocînd o hemartroză (fundul de sac subcvadricipital poate fi înţepat
de fragmentul proximal al unei fracturi supracondiliene femurale). în alte cazuri, traiectul de
fractură se poate prelungi pînă în articulaţie (în fracturile de obicei cominutive diafizo-metafizo-
epifizare).
Nervoase - fragmentele fracturate pot traumatiza sau chiar prinde între fragmente
un trunchi nervos din vecinătate (de exemplu leziunile nervului radial în fracturile diafizei
humerale). În functie de intensitatea traumatismului, leziunile nervului pot fi tranzitorii sau
definitive.
Complicatii vasculare pot fi produse prin traumatizarea arterei sau/şi venei
principale de către un fragment osos sau traumatismele grave pot produce concomitent cu
fractura, compresiunea, torsiunea sau elongaţia axului vascular.
Traumatismele produse prin impact contondent, torsiune sau elongatie, determină
leziuni ale peretelui vascular pe o întindere importantă. Refacerea prin sutură sau anastomoză
simplă este imposibilă, impunîndu-se utilizarea grefei pentru restabilirea continuităţii.
0 altă complicaţie imediată este interpoziţia de părţi moi, de obicei muşchi, între
fragmentele fracturii. Aceasta împiedică reducerea ortopedică a fracturilor şi impune reducerea
chirurgicală.
Cea mai gravă complicaţie imediată este fractura deschisă. Ea este localizată cel
mai frecvent la nivelul oaselor gambei (50% din fracturile deschise). Mecanismul de producere
cel mai frecvent este cel direct - în care corpul contondent distruge toate ţesuturile dinafară-
înăuntru, de la tegument la os.
1.2.8. Tratament
În tratamentul fracturilor trebuie să se aprecieze atît starea generală, cît şi gradul leziunii
locale. Tratamentul este deosebit de complex şi cuprinde:
1.2.8.1. Primul ajutor constă în principiu în măsuri ce limitează durerea şi previn
apariţia unor leziuni ulterioare datorate mobilităţii excesive a fragmentelor. Fracturile deschise
trebuie acoperite cu cel mai curat material avut la dispoziţie. Pacientul trebuie să fie transportat
de urgenţă la un centru de traumatologie.
1.2.8.2. Tratament de specialitate
a) Tratamentul igieno-dietetic al bolnavilor în perioada posttraumatică vizează
repausul zonei afectate; regimul dietetic va avea în vedere ca aportul caloric să evite
15
supraîncărcarea ponderală. Se recomandă alimente bogate în calciu, dar şi în vitamine şi
minerale.
Corecţia stării psihice: în urma traumatismului pot apare stări depresive manifestate prin
dezinteres, indiferenţă sau neîncredere în posibilitatea de recuperare. Această stare este un
handicap pentru recuperator, deoarece bolnavul refuză să participe la procesul recuperator.
Această stare este mai accentuată la vârstnici. Ca remediu, se foloseşte psihoterapia.
b) Tratamentul medicamentos constă în administrarea de:
- analgezice: acidul acetilsalcilic în doze de la 1-3g/24h în funcţie de toleranţă; sub
forma simplă sau tamponată; algocalmin 2 comprimate la 24h; diclofenac 2 comprimate la 24h,
uneori se administrează Mialgin, Piafen.
- medicamentaţie antiinflamatoare: Fenilbautazona si derivatele sale. Indicatia lor este
rezervata perioadelor de pusee inflamatorii sau dureroase.
Orice manevră în focarul de fractură se va face sub anestezie locală sau generală. O
fractură a unui os lung se poate însoţi de o importantă pierdere de sînge. Astfel, o fractură de
femur se poate însoţi de o pierdere de 1-1,5 litri sînge. Astfel de cazuri necesită urgent transfuzii
de sînge sau cu înlocuitori de plasmă.
c) Tratamentul chirurgical constă în imobilizarea chirurgicală a fragmentelor fracturii
(osteosinteza) şi se face cu ajutorul şuruburilor, plăcii, sîrmei, tijei.
Şuruburile sunt utilizate pentru a menţine fragmentele reduse, în fracturile
diafizare oblice lungi sau spiroide.
Plăcile se pot utiliza în fracturile diafizare transversale sau oblice scurte.
Utilizarea plăcilor ca mijloc de osteosinteză are o serie de dezavantaje:
- necesită o largă expunere a focarului de fractură;
- devascularizează fragmentele,
- placa preia solicitările la care este supus osul subiacent, ceea ce face ca acesta să-
şi modifice structura (devine mai spongios);
- din cauza spongiozării corticalei plăcile trebuie extrase (ceea ce înseamnă o a
doua operatie). După extragere există riscul unei fracturi la nivelul unuia din orificiile pentru
şuruburi. Astăzi utilizarea plăcilor este mult limitată în fracturile diafizare.
Osteosinteza centromedulară utilizează tije Kuntscher. Avantajele tijelor
centromedulare sunt legate de păstrarea circulaţiei periostale, de faptul că osul preia solidar cu
materialul de osteosinteză solicitările la care e supus membrul, de un risc mai mic de infecţie.
Din cauza formei canalului medular, larg la extremităţi şi îngust în 1/3 medie, osteosinteza cu tije
Kuntscher poate fi aplicată numai fracturilor oblice scurte şi transversale din 1/3 medie a
diafizei.
16
CAPITOLUL II.
ÎNGRIJIRI GENERALE
2.1. Internarea pacientului cu fractură de femur în spital
Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţa bolnavului; el se desparte
de mediul său obişnuit şi, în stare de infirmitate sau semiinfirmitate, este nevoit să recurgă la
ajutorul oamenilor străini. Această situaţie, împreună cu boala, îi creează anumite stări emotive,
de care personalul care primeşte bolnavul în spital trebuie să ţină seama, menajându-1 cât mai
mult. Internarea este primul contact al bolnavului cu spitalul. Acest prim contact este hotărâtor
pentru câştigarea încrederii lui, factor indispensabil pentru asigurarea unei colaborări între
bolnav şi personalul de îngrijire, în vederea recâştigării sănătăţii celui internat.
Greşelile făcute cu ocazia internării, greu de reparat mai târziu, provoacă îngrijorarea şi
neincrederea bolnavului, ceea ce va dăuna procesului de vindecare. Din acest motiv, este
important ca personalul serviciului de primire să dovedească de la început cea mai mare atenţie
şi preocupare faţă de bolnavul nou sosit. Atitudinea portarului, ajutorul acordat la dezbrăcarea şi
îmbrăcarea hainelor, îmbăierea şi la nevoie deparazitarea, ca şi modul de tratare a hainelor
trebuie să se desfăşoare astfel încât bolnavul să simtă atenţia cu care este înconjurat şi să fie
convins că colectivul în mijlocul căruia a ajuns vrea să-1 ajute şi că va depune tot efortul pentru
a-1 vindeca.
Aceeaşi atenţie se va acorda şi însoţitorilor bolnavilor, care trebuie liniştiţi, fără să li se
ascundă gravitatea sau prognosticul cazului, convingându-i că bolnavul lor va fi bine îngrijit,
întrucât dispoziţia insoţitorilor se transmite de obicei şi bolnavului, liniştirea lor prezintă aceeaşi
importanţă ca şi liniştirea bolnavului.
Internarea în spital se face pe baza biletelor de internare emise de policlinică sau
circumscripţiile sanitare. Spitalul primeşte bolnavi şi prin transfer de la alte unităţi spitaliceşti,
dacă bolnavul aparţine profilului său. Cazurile de urgenţă vor fi primite şi fără bilet de internare,
chiar dacă nu sunt momentan locuri libere în spital. Dacă urgenţa nu intră în competenţa
spitalului respectiv se va acorda la serviciul de primire, primul ajutor bolnavului, asigurând apoi
prin serviciul de salvare transportul la cel mai apropiat spital de specialitate, dacă aceasta nu
periclitează viaţa bolnavului.
Bolnavii internaţi sunt înscrişi la biroul serviciului de primire în registrul de internări;
tot aici se completează foaia de observaţie clinică şi datele de identitate. Identificarea şi
17
cunoaşterea adresei exacte a bolnavului sau a celui mai apropiat aparţinător au o deosebită
importanţă pentru a se putea înştiinţa membrii familiei în caz de agravare a bolii sau deces.
Bolnavul adus la spital va fi dezbrăcat şi examinat în cabinetul de consultaţie al
serviciului de primire. Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de gardă. În acest scop,
acesta va culege datele anamnestice de la bolnav sau de la însoţitor, date pe care le va trece
imediat în foaia de observaţie a bolnavului.
Hainele şi efectele vor fi inregistrate în vederea înmagazionării pe perioada cât bolnavul
va fi internat. Pentru hainele preluate şi depuse la magazie se va elibera bolnavului sau
însoţitorului un bon de preluare, iar obiectele de valoare (acte, bani etc.) vor fi predate
însoţitorului sau depuse la administraţia spitalului cu un proces verbal, din care un exemplar se
predă bolnavului sau insoţitorului,
După stabilirea diagnosticului, înainte de a-1 duce în secţie, bolnavul va fi îmbăiat şi
dacă e cazul deparazitat, în vederea acestui scop, el va fi trecut din cabinetul de consultaţii la
baie, unde se efectuează îmbăierea şi la nevoie deparazitarea.
Se va renunţa la baie în cazul bolnavilor veniţi în stare de comă, soc sau colaps, la
bolnavii cu hemoragii sau cu insuficienţă circulatorie, precum şi în toate cazurile grave în care
baia ar reprezenta un efort prea mare pentru bolnav, în aceste cazuri, toaleta bolnavului se va
efectua prin spălarea completă, dar fragmentară.
Bolnavul astfel pregătit va fi dirijat la secţia de ortopedie. Pentru orientarea serviciului,
secţiile informează biroul de primire în fiecare dimineaţă asupra numărului locurilor libere din
ziua respectivă.
Bolnavul va fi condus sau transportat apoi în salon, unde va primi patul lui.
2.2 Asigurarea condiţiilor de mediu a pacienţilor cu fractură de femur
Serviciul de spitalizare reprezintă locul în care bolnavul va sta pe toată durata internării
şi trebuie să aibă în vedere evitarea contactelor infectante. El trebuie organizat şi construit de aşa
manieră, încât să poată asigura o izolare riguroasă a bolnavilor, individual sau în comun, pe
afecţiuni.
Saloanele pot fi ocupate de bolnavi cu aceleaşi afecţiuni, în care numărul de paturi nu
trebuie să fie prea mare (maximum 7-8 paturi). Fiecare camera trebuie să fie prevazută cu toate
instalaţiile sanitare necesare (baie , chiuvete, W.C.) pentru ca bolnavul să nu fie nevoit să
părăsească încăperea decât în mod cu totul excepţional (pentru examinări radiologice,
electrocardiolagice, etc.). Pereţii să fie zugrăviţi în culori deschise: alb nuanţat spre roz, galben,
albastru şi până la înălţimea de 1.5- 2 m, să fie impregnaţi cu email sau ulei pentru a se putea
spăla. Tavanul va fi păstrat complet alb, duşumeaua să fie fără crăpături, hidrofobă şi rezistentă,
18
acoperită cu asfalt, linoleum, cauciuc sau diferite materiale plastice. Uşile şi ferestrele să fie
netede şi astfel uşor de întreţinut în stare curată.
Iluminatul trebuie să fie optim, asigurat artificial şi natural. Ideal este ca un perete să fie
alcătuit în întregime din geamuri. Este importantă asigurarea acestei condiţii datorită faptului că
unele boli infecţioase evoluează cu erupţie şi este necesară observarea acesteia. Este de dorit ca
în afară de lumina centrală a salonului, fiecare pat să aibe o lampă pe noptieră sau deasupra
patului pentru a servi dorinţelor bolnavilor şi necesităţile personalului de îngrijire.
Încălzirea optimă a saloanelor este cea centrală. Temperatura în saloane în timpul zilei
este de 19 - 20º C .
Ventilaţia saloanelor trebuie să fie uşor reglabilă şi realizabilă. Cel mai frecvent
utililizată este ventilaţia prin fereastră. Este de evitat provocarea curentului de aer puternic peste
bolnavi. Se aeriseşte dimineaţa, după servirea meselor, după tratemente, clisme, după vizite şi
seara înainte de culcare, precum ori de câte ori este nevoie.
Spaţiul se referă la suprafaţa necesară, socotită pentru un bolnavla 3-4 metri cubi.
Mobilierul într-un salon este compus din: pat, noptiera, masă, chiuvetă.
Asistenta medicală trebuie să urmărească păstrarea acestor condiţii de spitalizare în
parametrii optimi utilizând detergenţi şi soluţii dezinfectante, urmărind şi conlucrarea cu
personalul de întreţinere pentru repararea şi înlocuirea pieselor defecte din sistemele de încălzire,
ventilaţie şi de mobilier.
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi cu fractură de femur
2.3.1. Pregătirea patului şi a accesoriilor lui
Din cauză că pacientul îşi petrece majoritatea timpului de boală şi de convalescenţă în
pat, acesta trebuie să aibă anumite calităţi.
Calităţile patului: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât
cerinţele de confort ale pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lăţime 80-90
cm, înălţimea de la duşumea până la saltea de 60 cm; să-i permită pacientului să se poate mişca
în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziţie
şezând, sprijinindu-şi picioarele comod pe podea; asistenta să poata efectua tehnicile de îngrijire,
investigaţiile şi tratamentul cât mai comod; uşor de manipulat şi curăţat; confecţionat din tuburi
uşoare din metal (vopsite în alb); aşezat pe rotiţe prevăzute cu cauciucuri, sau pe dispozitiv de
ridicat prevăzut cu rotiţe.
Calităţile somierei (partea principală a patului): trebuie să fie confecţionată din sârmă
inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.
Tipuri de paturi:
-simplu cu rezemător mobil;
19
-cu somieră mobilă;
-ortopedic-cadranul somierei confecţionat din mai multe bucăţ;
-universal;
-universal pt. tratament ortopedic cu somieră mobilă;
-pentru secţiile de traumatologie;
Accesoriile patului:
Salteaua va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curaţă şi se
dezinfectează mai uşor; salteaua poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau
cu aer, având avantajul că permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate (pentru
prevenirea escarelor).
Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din
burete, material plastic sau puf. Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm lungime.
Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor.
Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături. Lenjeria necesară: două cearşafuri,
doua feţe de pernă, o aleză sau traversă şi muşama. Cearşaful dintr-o singură bucată,
dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poată fixa bine sub saltea. Muşamaua confecţionată din
cauciuc sau material plastic, cu rol de a proteja salteaua de diferite dejecţii se foloseşte numai la
anumiţi bolnavi; dimensiunea 1,50 m x 1,10 m. Aleza ce acoperă muşamaua este confecţionată
din pânză; va fi de aceeaşi lungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât muşamaua pantru a o
acoperi perfect; faţa de pernă, confecţionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va
încheia cu şnur pe partea laterală sau fără şnur, cu deschizătura suprapusă.
Utilaj auxiliar: sprijinitor de perne, rezemător de picioare, apărătoare laterale, coviltir
sau susţinătorul de învelitoare, mese adaptate la pat, agăţătoarele pentru uşurarea mobilizării
active.
20
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat
Schimbarea lenjeriei de pat se va efectua zilnic sau ori de cîte ori este nevoie. Avem
nevoie de lenjerie curată completă şi schimbarea se va face în funcţie de gravitatea stării
pacientului.
În cazul pacientului cu fractură de femur, schimbarea lenjeriei se efectuează cu
pacientul în pat. Schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului şi necesită totdeauna două
asistente: cele două asistente se aşează de o parte şi de alta a patului; pacientul rămâne acoperit
până la schimbarea cearşafului de sub pătură; marginile cearşafului se desfac de sub saltea de jur
împrejur.
Se aşează pacientul în decubit lateral spre marginea patului; asistenta din partea dreapta
prinde pacientul cu mâna dreapta în axila dreaptă, îl ridică uşor, iar mâna stângă o introduce sub
umerii lui, sprijinându-i capul pe antebraţ, apoi cu mâna dreapta trage uşor perna spre marginea
patului; pacientul fiind de asemenea deplasat uşor în aceeaşi direcţie; se aşează apoi în dreptul
genunchilor pacientului, introduce mâna stângă sub genunchii acestuia flectandu-i puţin, iar cu
mâna dreapta îi flecteaza uşor gambele pe coapse. Din aceasta poziţie, se întorce pacientul în
decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi a genunchilor.
Asistenta din partea stângă rulează cearşaful împreună cu muşamaua şi aleza murdară
până la spatele pacientului; sulul de lenjerie murdară se afla în acel moment alături de sulul
lenjeriei curate pe jumătatea liberă a patului, se derulează cearşaful curat, muşamaua şi aleza
pregatite mai înainte. Se întinde bine cearşaful curat pe jumatatea liberă a patului şi se aşează o
pernă îmbracată în faţa de pernă curată, apoi se aduce pacientul în decubit dorsal cu multă
blandeţe, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi sub genunchi.
Pentru a aduce pacientul în decubit lateral stîng, asistenta din partea stînga procedeaza
la fel ca şi în cazul întoarcerii în decubit lateral drept.
2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului cu
fractură de femur
Pacienţii cu fractură de femur care se pot mobiliza vor fi instruiţi să folosească duşul şi
să se spele pe mîini după fiecare folosire a toaletei. Dacă medicul permite îmbăierea pacientului,
atunci acesta se va face la o temperatură indiferentă, plăcută pentru pacient care se situează de
obicei între 34-36C.
La această temperatură se evită reacţiile vasomotorii şi creşterea masei circulante,cea ce
la pacienţii cardiovasculari nu este de dorit.
Băile să nu depăşească 10-25 cel mult 20 de minute. Toracele în timpul băii să rămînă
liber, deasupra nivelului apei.
21
Baia este importantă pentru menţinerea tegumentelor într-o stare perfectă de curăţenie
în vederea prevenirii unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor pielii care au un rol
important în apărarea organismului şi pentru a asigura starea de confort necesară pacientului.
Asistenta are misiunea delicată de a controla în mod discret şi de a îndruma cînd este
cazul ca pacientul neimobilizat să-şi facă zilnic toaleta de dimineaţă şi de seară ce constă în
spălarea feţei, a urechilor, a gîtului, a membrelor superioare, regiunii axilare, toaleta cavităţii
bucale şi îngrijirea părului.
După terminarea băii, pacientului i se va face o frecţie cu alcool pentru închiderea
porilor şi stimularea circulaţiei,
Este ajutat să se îmbrace cu lenjerie de corp curată, halat şi papuci.
Intervenţiile asistentei medicale în alegerea lenjeriei în funcţie de:
-sex;
- temperatura mediului ambiant;
- vârstă;
- talie şi statură (să asigure lejeritatea mişcării);
- de integritatea fizică şi psihică a pacientului.
Asitenta medicală va pregăti lenjeria să fie la îndemâna pacientului
În cazul afecţiunilor la nivelul membrelor superioare, se începe cu dezbrăcarea
membrului sănătos, îmbracarea începând cu membrul afectat.
In cazul afecţiunilor la membrele inferioare, nu se recomandă pijamaua.
Susţinerea membrului paralizat sau gipsat.
Acordarea de timp suficient pacientului pentru a efectua tehnica.
Abordarea pacientului cu calm şi rabdare.
In cazul bolnavilor constienţi ce trebuie ajutati:
- se aşează bolnavul în poziţie şezând
- se deschid nasturii bluzei de pijama, se scoate un braţ apoi celalalt
- se îmbraca jacheta curată de pijama
- se desfac nasturii pantalonilor şi apoi ridicand bolnavul se trag în jos şi de
îndepartează;
- pantalonii de pijama curaţi se adună cu mâna, un picior de pijama prin care se trece
membrul inferior al pacientului şi apoi se procedează la fel cu celalalt picior;
- se ridica bolnavul şi se trag pantalonii până la brâu.
În cazul bolnavilor imobilizaţi:
- bolnavul în decubit dorsal, se ridică camasa până la torace mobilizându-l alternativ în
decubit lateral stâng şi drept;
22
- readus în decubit dorsal , ridicat în poziţie şezândă/ semişezândă se adună camaşa la
spate, şi se trage peste cap
- reîmbracarea: - se adună bluza cât mai strâns şi se trece peste capul bolnavului.
- se introduc bratele incepand cu cel bolnav şi apoi cu cel sanatos
- ridicam bolnavul mai întai la spate, apoi la şolduri se întinde bluza să nu facă cute sub
bolnav riscând producerea de escare.
2.3.4. Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat
Toaleta zilnică trebuie executată în aşa fel încît să pretindă cît mai puţine eforturi din
partea pacientului, dar acest lucru nu poate fi un pretext de a neglija spălarea lui parţială. Se va
face prin ştergerea tuturor regiunilor corpului cu mănuşă de baie umezită în apă călduţă. Trebuie
să avem trei mănuşi de baie, una pentru faţă, una pentru corp iar una pentru extremităţi.
Se vor proteja regiunile lezate sau escarele de decubit. Toaleta cavităţii bucale este
obligatorie. La pacienţii conştienţi cu ajutorul asistentei iar la pacienţii inconştienţi efectuată de
asistentă cu tampon îmbibat în glicerină boraxată ştergîndu-se limba, bolta palatină, suprafaţa
internă şi externă a arcadelor dentare cu mişcări dinăuntru în afară. Se şterg dinţii cu un alt
tampon, iar la sfîrşit se ung buzele. Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică
din îngrijirile acordate de asistenta medicală cu scopul de a asigura confortul şi igiena
bolnavului.
Consta în menţinerea pielii în stare de curaţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei
leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării.
Toaleta pacientului poate fi :
- zilnică pe regiuni ;
- săptămanală sau baia generală;
În funcţie de tipul îngrijirii pacientului, acesta:
- nu are nevoie de ajutor ;
- are nevoie de sprijin fizic şi psihic ;
- are nevoie de ajutor parţial ;
- necesită ajutor complet .
Obiective :
● îndepartarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi împregnat cu
secreţiile glandelor sebacee si sudoripare, amestecată cu praf, alimente, resturi de dejecţie şi alte
substanţe straine, care adera la piele ;
● deschiderea orificiilor de escreţie ale glandelor pielii;
● înviorarea circulaţiei cutanate şi a intregului organism;
● producerea unei hiperemii active a pieli, care favorizează mobilizarea anticorpilor ;
23
● liniştirea bolnavului, crearea unei stări placute de confort;
Tehnică:
● se verifică temperatura ambiantă, pentru a evită răcirea bolnavului ;
● se evită curenţi de aer prin închiderea geamurilor şi a usilor;
● se izolează bolnavul de anturajul său;
● se pregătesc în apropriere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei a patului
şi a bolnavului pentru a preveni escarele;
● bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură;
● se descoperă progresiv numai partea care se va spăla;
● se stoarce corect buretele sau manuşa de baie, pentru a nu se scurge apă în pat sau pe
bolnav;
● se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate pentru a favoriza circulatia
sanguina;
● apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată ori de câte ori este nevoie, fără a se
lăsa sapunul în apă;
● se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile
● se imobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele predispuse
escarelor;
● ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat;
● se mută muşamaua şi aleza de protecţie în funcţie de regiunea pe care o spălăm.
Etapele toaletei :
Se va respecta următoarea succesiune: se începe cu faţa, gâtul şi urechile; apoi braţele şi
mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, faţa anterioara a coapselor; se întoarce bolnavul
în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa posterioară a coapselor, din nou în decubit
dorsal, se spală gambele şi picioarele, organele genitale externe, toaleta cavităţii bucale.
2.3.5. Observarea poziţiei pacientului cu fractură de femur în pat
Poziţiei pacientului în pat poate fi:
- decubit dorsal;
- decubit lateral;
Pacienţii cu fractura de femur adoptă poziţia de decubit dorsal.
Asistenta trebuie să ţină sub supraveghere toţi pacienţii din salon. Numai astfel poate
sesiza orice schimbare în starea pacienţilor şi să facă o apreciere corectă în ceea ce priveşte
evoluţia bolii.
Repausul fizic îndelungat la pat pentru pacienţii cu fractură de femur, prin reducerea
vitezei de circulaţie, favorizează formarea trombozelor venoase la nivelul membrelor inferioare,
24
de unde pot porni embolii pulmonare. Este indicat tratament anticoagulant şi masajul gambelor şi
picioarelor.
Se va ţine seama întotdeauna de tendinţa la formarea edemelor de stază în părţile
declive ale corpului şi se va căuta,î n măsura în care starea pacientului o permite, să se ţină
ridicate părţile edemaţiate.
2.3.6. Schimbarea poziţiei şi mobilizarea pacientului cu fractură de femur
În funcţie de evoluţia bolii poziţia pacientului trebuie schimbată în pat după indicaţiile
medicului,dar fără indicaţie poziţia pacientului în pat trebuie lăsată la latitudinea lui.
Asistenta nu trebuie să insiste pentru readucerea pacientului într-o poziţie standard.
Mobilizarea pacienţilor în pat poate fi efectuată numai la stricta indicaţie a medicului.O
imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii vasculare, flebotromboze sau
flebite latente, generatoare de embolii. Din acest motiv se permit mişcări dirijate de respiraţie,
precum şi ale membrelor.
Mobilizarea se face în funcţie de:
natura bolii
starea generală
tipul de reactivitate a pacientului
perioada de exerciţii pasive şi active pt.refacerea condiţiei musculare şi anvergura
de mişcare tb.începută încet, mărindu-se treptat, în funcţie de răspunsul fiziologic al pacientului
(creşterea frecvenţei pulsului, semne de slăbiciune musculară, diaforeză).
exerciţiile se fac înainte de mese:
pacientul va fi învăţat să intercaleze exerciţiile de mişcare cu exerciţiile de
respiraţie:
momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat, precum şi ritmul vor fi
hotărâte de medic:
În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc halat , papuci, fotoliu, cârje.
Se informează pacientul despre procedeu, scopul mobilizării.
Se măsoară pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei (coloraţia
tegumentelor, respiraţia).
Se poate determina gradul de flexie a articulaţiei cu goniometrul.
Mobilizarea bolnavului începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului, degetelor,
mâinii, gleznelor, mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi inferioare,
păstrând poziţia de decubit.
Urmează :
-aşezarea în poziţia şezând, în mod pasiv la început;
25
-aşezarea în poziţia şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi;
-aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi activ;
-aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi cu ajutorul cârjelor ortopedice;
Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
1. - Asistenta se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii
flectaţi
-introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea
poplitee
-Bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând gâtul
asistentei
-odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistenta va roti picioarele bolnavului
într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia
2. În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:
-asistenta aşează braţele pacientului peste abdomen
-mb.inf.dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă
-as. aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub genunchii
acestuia
-ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un unghi de
90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia
Asistenta medicală se va îngriji de masajul extremităţilor pentru înviorarea moderată a
circulaţiei.
2.3.7. Captarea eliminărilor
A. Captarea materiilor fecale
Materialele necesare:
- paravan;
- ploscă (bazinet);
- o plosca şi materiale pentru toaletă;
- acoperitoare pentru ploscă;
- hartie igienică;
- materiale pentru spălarea mâinilor;
- muşama şi aleză (pentru protejat patul).
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare.
2. Efectuarea tehnicii:
- Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului.
26
- Patura şi cearsaful care acopera bolnavul se pliază sub forma de armonică la
picioarele bolnavului.
- Se protejează patul bolnavului cu muşamaua şi aleza.
- Se ridică bolnavei camaşa de noapte.
- Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub regiunea sacrala, se ridică bolnavul
şi, în acelaşi timp, cu mana dreapta se introduce plosca sub bolnav (plosca care in prealabil a fost
incalzita cu apa fierbinte).
- Se acoperă bolnavul şi se menţine astfel până termină actul defecării.
- Se oferă bolnavului hârtie igienică şi la nevoie se face toaleta regiunii perianale pe
plosca special pregatită.
- Se îndepărtează plosca cu multa precauţie.
- Se acoperă plosca şi se îndepartează din salon.
- Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.
- Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă bolnavul şi se reface patul
bolnavului.
- Se îndepartează paravanul şi se aeriseşte salonul.
- Spălarea mâinilor.
- Materiile fecale se păstrează, dacă este necesar, până la vizita medicală în camera
specială a grupului sanitar (plosca va avea ataşat un bilet cu numele bolnavului, numărul
salonului, al patului şi ora defecării).
- Materiile fecale provenite de la un bolnav contagios se aruncă după ce se lasă timp
de două ore în contact cu un dezinfectant.
- Spălarea mâinilor.
B. Captarea urinei
Materiale necesare: urinar, comprese uscate.
Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face in urinare (recipiente confecţionate
din metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizatura diferită: pentru barbaţi in forma de
tub, pentru femei mai scurta şi lată.
După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu săpun şi se
dezinfectează.
C. Captarea vărsăturilor
Materiale necesare:
- muşama;
- aleză;
- prosop;
27
- doua taviţe renale curate, uscate;
- pahar cu soluţie aromată.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele mai sus menţionate.
2. Pregătirea bolnavului:
- În timpul vărsăturilor, bolnavul se aşează în poziţia sezandă, iar dacă starea lui nu
permite, va rămâne culcat cu capul întors într-o parte, aşezându-i sub cap un prosop.
- Se protejează lenjeria de pat şi corp cu o muşama şi o aleză, iar în faţa bolnavului se
aşează un prosop.
3. Efectuarea tehnicii:
- Spălarea mâinilor.
- Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă se îndepartează.
- Se da bolnavului tavita renala sau se tine (în cazul în care acesta nu poate) şi cu
mâna dreaptă se susţine fruntea bolnavului.
- Când bolnavul s-a liniştit se îndepărtează tăviţa renală.
- Se clateste gura cu solutie aromata folosind o altă tăviţă renală.
- Se îndepărtează imediat din salon taviţă renală cu vărsături.
- Spălarea mâinilor.
- Vărsătura captată în taviţa renală se păstrează până la vizita medicală, într-un dulap
special.
- Tăviţele renale se golesc, se spală, se dezinfectează şi se sterilizează prin fierbere
sau vapori supraîncălziţi sub presiune.
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
2.4.1. Măsurarea şi notarea temperaturii
Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Locuri de măsurat:
-cavităţi semi închise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală;
-cavităţi închise: rect, vagin.
Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de caldura prin
dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglare = funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii
(termogeneza) şi pierderea căldurii (tremoliza) pentru păstrarea valorilor constante.
Materiale necesare:
termometru digital;
casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;
28
recipient cu soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat, )
tăviţă renală;
ceas;
foaie de observaţie;
pix de culoare albastră;
carneţel individual.
Intervenţiile asistentei medicale:
- pregătirea materialelor lângă bolnav;
- pregătirea psihică a bolnavului;
- spălarea pe mâini;
- se scoate termometrul din cutie şi îl deschide prin apasarea unicului buton,
- se verifică ca acesta să afişeze pe ecranul digital gradaţia o.
A). Pentru măsurarea în axilă:
- se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă;
- se ridică braţul bolnavului;
- se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
- se aşează termometrul cu senzorul ( vârful metalic) în centrul axilei, paralel cu
toracele;
- se apropie braţul de trunchi,cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui;
- la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie de
către asistenta medicală;
- termometrul se menţine pînă la semnalul sonor
B). Pentru măsurarea în cavitatea bucală
29
- se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a arcadei
dentare;
- pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas;
- se menţine termometrul timp de 5 min.
Interpretarea rezultatelor:
Temperatura normală (fiziologică) = 36-37° C
Valori patologice:
a) starea de hipertermie:
- subfebrilitate 37-38° C
- febră moderată 38-39° C
- febră ridicată 39-40° C
- hiperpirexie 40-41° C
b) starea de hipotermie < 36° C
Recomandări:
2.4.2. Observarea şi măsurarea respiraţiei
Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei
bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat:
- tipul respiraţiei;
- amplitudinea mişcărilor respiratorii;
- ritmul;
- frecvenţa.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix cu pastă verde;
- foaie de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
- aşează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi
efectuată;
- plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;
- numărarea inspiraţiilor timp deun minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct p foaia de temperatură ( fiecare
linie orizontală a foii reprezintă două respiraţii);
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei;
30
- în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi
caracteristicile respiraţiei ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);
- aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla
observare a mişcărilor respiratorii.
Calităţile respiraţiei:
1. Frecvenţa: reprezintă numărul respiraţiilor pe minut
- nou-născut : 30-50 R/min;
- 2 ani: 25-35 R/min;
- 12 ani: 15-25 R/min;
- adult: 16-18 R/min;
- vârstnic: 15-25 R/min.
2. Amplitudinea: este dată de volumul de aer ce pătrunde şi se elimină din plămâni la
fiecare respiraţie. Poate fi:
- profundă;
- superficială.
3. Ritmul: reprezintă pauzele dintre respiraţii.
4. Simetria: ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în
timpul inspiraţiei şi expiraţiei.
2.4.3. Măsurarea şi notarea pulsului
Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Elemente de apreciat:
- ritmicitatea;
- frecvenţa;
- amplitudine.
Locuri de măsurat:
- orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos:
- artera radială,
- artera carotidă,
- artera temporală,
- artera humerală,
- artera femurală,
- artera poplitee.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix cu pastă roşie;
31
- foaia de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 min;
- spălarea pe mâini;
- reperarea arterei;
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
- numărarea pulsaţiilor timp de un minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foia de temperatură, ţinând
cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii;
- unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;
- consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a
caracteristicilor pulsului ( AV = 82 b/min, puls regulat);
2.4.4. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale
Scop: evaluarea funcţiilor cardio-vasculare ( forţa de contracţie a inimii, rezistenţă
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat:
- tensiunea arterială sistolică ( maximă);
- tensiunea arterială diastolică ( minimă).
Materiale necesare:
- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (tensiometru);
- stetoscop biauricular;
- tampon de vată cu alcool;
- pix cu pastă roşie.
Metode de determinare:
- palpatorie;
- ascultătorie.
32
Intervenţiile asistententei medicale:
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute;
- spălarea pe mâini;
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;
- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea
inferioară a manşetei;
- se introduc olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost
dezinfectate);
- se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la
dispariţia zgomotelor palsatile;
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până
când se percepe primul zgomot arterial ( care prezintă valoareatensiunii arteriale maxime);
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului,
pentru a fi consemnată;
- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în
momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă;
- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de
culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;
- se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;
- se dezinfectează olivele.
Valori normale:
Valorile fiziologice ale tensiunii arteriale
Vârsta Tensiunea maximă (mm Hg) Tensiunea minimă (mm Hg)1-3 ani
4-11 ani12-15 ani
adultvârstnic
75-9090-110100-120115-140
>150
50-6060-6560-7575-90>90
2.4.5. Monitorizarea diurezei
Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.
Scop:
33
Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra altor
îmbolnăviri
Cunoaşterea volumului diurezei
Efectuarea unor determinări caliatative (analize biochimice) din cantitatea totală
de urină emisă
Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidului în organism = bilanţul lichidul (intrări –
ieşire).
Materiale necesare:
Se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu
apă distilată (pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se poate utiliza orice borcan
de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion dermograf sau pe benzi de leucoplast
Se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra
procedeului
Colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziua următoare, la
aceeaşi oră
Pentru o determinare corectă :
1. Pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima
emisie, se aruncă
2. Se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi, la
aceeaşi oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie.
De reţinut !
Golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare
pentru a împiedica procesele de fermentaţie, se vor adăuga, la urina colectată,
cristale de timol
Recipientul de urină este etichetat cu numele pacientului, număr salon, număr pat,
se ţine la răcoare şi ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea urinei
După golirea recipientului, acesta se va spăla şi dezinfecta conform cerinţelor
Pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recoltează urina din 24 de ore
Pentru examene chimice-se recoltează 100ml de urinăPentru determinarea
toleranţei la glucide, 100 ml de urină se vor recolta din cantitatea totală de pe 24 de ore
Notarea diurezei : se face zilnic în foaia de temperatură a pacientului
prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective
spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de
urină
34
cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, în mod normal, este de aproximativ
1500 ml.
2.5. Alimentaţia pacientului cu fractură de femur
Regimul alimentar urmăreşte menţinerea greutăţii corporale corespunzătoare înălţimii
pacientului.
Raţia zilnică de alimente va fi împărţită în 4-5 mese, variată şi bogată în vitamine, regim
hipocaloric la obezi. Fumatul trebuie interzis.
Alimentaţia trebuie să fie săracă în ioni de sodiu pentru a împiedica reţinerea apei în
organism. Lipsa clorurii de sodiu din alimente trebuie corectată cu alte substanţe sapide, lipsite
de sodiu ca: lămîia, într-o oarecare măsură ceapa sau oţetul.
În cazul în care pacientul suportă regimul hiposodat este permis cantitate normală de
lichide pe 14 de ore între 1,5-2 litri.
Este important eliminarea alimentelor cu conţinut de colesterol. Dacă pacientul primeşte
diuretice trebuie asigurată o alimentaţie bogată în potasiu ca: bananele, ceaiurile.
În cazuri mai grave se va pregăti pacientului şi pîine fără sare sau se va acorda un regim
format numai din orez 300g, fructe şi dulciuri care nu aduc mai mult de 0,5g de sodiu pe zi.
In funcţie de starea bolnavului, alimentarea lui se face:
● activ - pacientul mănâncă singur la sala de mese sau în salon;
● pasiv - pacientul i se introduc alimente în cavitatea bucală;
Alimentaţia pasivă
se aşează pacientul în poziţie semişezând cu ajutorul rezematorului de pat sau în
decubit dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia;
i se protejează lenjeria cu un prosop curat;
se aranjează un prosop în jurul gâtului;
se adaptează masuţa la pat şi i se aşeaza mâncarea astfel încat să vadă ce i se
introduce în gură;
asistenta medicală se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu perna;
verifică temperatura alimentelor;
îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide;
supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de
deglutiţie ale pacientului;
este şters la gură, i se aranjează patul;
se îndepartează eventualele resturi alimetare care ajunse sub bolnav pot contribui
la eventualele escare;
schimbă lenjeria dacă s-a murdărit;
35
acoperă pacientul şi aeriseşte salonul;
strânge vesela şi o transportă la oficiu.
2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului
Administrarea medicamentelor trebuie făcută cu mare punctualitate căci orice întîrziere
cît de mică provoacă emoţii inutile pacienţilo cu fractură de femur.
Cu toate că medicamentele se administrează la indicaţia medicului asistenta va trebui să
intervină de urgenţă în unele cazuri extreme pînă la sosirea medicului.
Doza de administrare
În funcţie de doza administrată, acelaşi produs poate acţiona ca aliment, medicament
sau toxic.
Prescrierea medicamentelor
Medicamentele sunt prescrise de medic şi notate în foaia de observaţie a pacientului
internat sau pe reţete în cazul pacientului ambulator.
Prescrierea constă în:
- numele medicamentului;
- concentraţie şi cantităţi;
- doza unică sau pe 24 h;
- mod de administrare;
- orarul administrărilor;
- administrare în raport cu servitul meselor.
Administrarea medicamentelor
Asistenta medicală trebuie să cunoască şi să controleze:
- medicamentul prescris de medic să fie administrat pacientului respectiv
- doza corectă de administrare;
- acţiunea farmacologică a medicamentelor;
- frecvenţa de administrare şi intervalul de dozare;
- efectul ce trebuie obţinut;
- contraindicaţiile şi efectele secundare;
- interacţiunea dintre medicamente.
Asistenta medicală verifică şi identifică:
- calitatea medicamentelor;
- integritatea medicamentelor;
- culoarea medicamentelor;
- decolorarea sau supracolorarea;
- sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţie;
36
- lichefierea medicamentelor solide;
- opalescenţa soluţiilor.
Asistenta medicală respectă :
- calea de administrat prescrisă de medic;
- dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul pacientului;
- incompatibilitatea de medicament;
- administrarea rapidă a medicamentelor deschise;
- ordinea de administrare a medicamentelor
- servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.
Asistenta medicală informează şi anunţă :
- pacientul pentru medicamentele prescrise, în ceea ce priveşte modul de
administrare, cantitatea, efectul scontat şi eventualele reacţii secundare;
- medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de administrare a
medicamentelor.
Pentru hidratarea organismului se va lua în seamă bilanţul pe 24 de ore prin ingerarea şi
eliminarea lichidelor.
Eliminarea apei din organism se face prin mai multa căi:1000-1500 ml se elimină prin
urină,500-1000 ml prin transpiraţie,350-500 ml sub formă de vapori prin plămîni şi 100-200 ml
prin scaun,nevoia de apă a adultului fiind de 2000-2500 ml/24 de ore.
Hidratarea organismului se poate face pe cale orală, cale duodenală, cale rectală, cale
subcutanată, cale intravenoasă prin numeroase soluţii ca: ser fiziologic, soluţie izotonică
bicarbonat de sodiu 1,4%, soluţie izotonică lactat de sodiu 1,9%, glucoză soluţie izotonică 4,7%,
soluţie hipertonă 5-10-20-33-40%, soluţie Krebs, soluţie Dextran, soluţia Locke.
Restabilirea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic este o urgenţă majoră de
îngrijire a pacientului.
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice
În stabilirea diagnosticului precis intr-un timp cît mai scurt posibil,ne vin în ajutor
probele de laborator care exprimă în mod obiectiv modificările survenita în
morfologia,funcţiunea şi biochimia organismului şi evidenţiază agenţii agresivi,factori etiologici
ai îmbolnăvirilor.
Recoltările trebuie să fie corect executate,examinările de laborator stabilesc factorul
etiologic, clarifică diagnosticul diferenţial, confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, informează
asupra gravităţii cazului, contribuie la aprecierea eficacităţii tratamentului, prevesteşte
complicaţiile, confirmă vindecarea, contribuie la profilaxia bolilor infecto-contagioase.
Recoltările hematologice şi de urină se vor face zilnic sau la indicaţia medicului.
37
Pentru recoltări pacienţii trebuie pregătiţi fizic şi psihic, instrumentele şi materialele
necesare trebuie pregătite din timp, recipientele de recoltare vor fi etichetate înainte de începerea
recoltării.
Recoltarea sîngelui pentru:
- Examen biochimic - puncţie venoasă pe nemîncate, 5-10 ml sînge în seringă
heparinizată.
Ureea sangvina : valorea normala 20-40 mg%;
Acidul uric: V.N.3-5 mg%;
Creatinina: V.N.0,6-1,3 mg%
Na+ =135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;
K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21 mg%;
Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%;
Glicemie: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml sînge pe 4 mg florură de
natriu. Valorile normale sunt: 80-120 mg/l.
- V.S.H.: prin puncţie venoasă, se recoltează 1,6 ml de sînge pe 0,4 ml citrat de
sodiu 3,8%. Valorile normale sunt1 oră 4-6 mm,2 ore 7-15 mm.
- Hemoleucogramă: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml de sînge pe
E.D.T.A.Valorile normale sunt: eritrocite la bărbaţi 4,5-5,5mil/mm³ iar la femei 4,2-4,8 mil/mm³,
hemoglobină la bărbaţi 15±2 g/100ml iar la femei 13±2g/100ml, leucocite 4000-8000/mm³
- Recoltarea timpului de sângerare şi coagulare se face prin înţeparea pulpei
degetului. Valorile normale: T.S. =1-3 minute, T.C. = 5-10 minute.
2.8. Pregătirea pacientului cu fractură de femur şi efectuarea tehnicilor speciale
impuse de afecţiune
Participarea asistentei medicale la examenul radiologic
Rolul asistentei medicale: investigarea bolnavilor prin examenul radiologic al
sistemului osteoarticular nu necesită o pregătire prealabilă deosebită.
Pansamentele vor fi ridicate de pe porţiunile examinate, iar unguentele sau alte forme
medicamentoase vor fi îndepărtate prin spălare cu alcool căci prin substanţele radioopace pe care
eventual le conţine, ele pot produce opacitatea imaginii radiografice.
Pentru executarea radiografiilor, bolnavul va fi culcat pe masa de radiografie. Medicul
radiolog va stabili poziţia adecvată a bolnavului pentru examinare, iar asistenta medicală va
trebui să ajute bolnavul pentru ocuparea şi menţinerea acestei poziţii.
Dacă mişcările îi provoacă dureri pacientului, atunci înainte de examinare, bolnavul va
primi un medicament analgesic.
Imobilizarea gipsată
38
Reprezintă cea mai veche şi cunoscută formă de tratament ortopedic al fracturilor, care
în condiţiile unei bune indicaţii şi tehnici de execuţie, reprezintă o excelentă metodă de tratament
a fracturilor.
Are avantajul că poate fi aplicată atât la locul accidentului, ca mijloc de imobilizare
provizorie (îndeosebi sub formă de atelă gipsată) cât şi în orice serviciu chirurgical, ca tratament
definitiv al fracturii, cu condiţia să fie corect confecţionat şi urmărit de către medici şi personal
familiarizat cu această tehnică.
Confecţionarea şi aplicarea unui aparat gipsat
Materialele utilizate actualmente sunt foarte diverse. Clasic se foloseşte gipsul, un sulfat
de calciu anhidru cu proprietăţi higroscopice adică absoarbe umiditatea şi îşi schimbă consistenţa
din pulbere într-un conglomerat dur, solid. Pulberea de gips este impregnată pe suport de tifon,
constituind benzile gipsate. Rezistenţa acestor benzi este variabilă şi depinde de grosimea
straturilor succesive în care sunt aşezate pentru a constitui o atelă gipsată sau un gips circular. Se
estimează că o atelă cu 4-6 straturi de grosime suportă după umezire şi întărire o sarcină de 50-
60kgf/cm2.
Alte materiale mai noi utilizate pentru imobilizarea şi contenţia după fracturi sunt
reprezentate de materialele sintetice termoplastice (polimeri de izopropilen) a căror proprietăţi
mecanice variază în funcţie de temperatură, de unde şi denumirea de „materiale termolabile”,
precum şi de materiale pe bază de răşini sintetice. Aceste tipuri de materiale asigură o contenţie
rigidă şi rezistentă în timp (spre deosebire de gips care se deteriorează rapid), sunt mai uşoare,
mai bine suportate de pacienţi şi mai estetice. Dezavantajul utilizării lor constă în rigiditatea
excesivă a aparatului de contenţie care, pe de o parte poate antrena leziuni tegumentare şi de
părţi moi (eroziuni, escare) şi, pe de altă parte, prin rigiditatea şi duritatea lor, nu permit nici un
fel de corecţie după confecţionare. Astfel, orice corecţie a reducerii care este uşor posibilă prin
gipsotomie, devine practic imposibilă în cazul utilizării materialelor de imobilizare şi contenţie
pe bază de răşini sintetice. În plus, costul ridicat al acestor tipuri de materiale limitează,
actualmente, utilizarea lor sistematică în toate cazurile în care se impune reducerea ortopedică şi
imobilizare de contenţie.
De aceea, diferite tipuri de gipsuri, cu prize variabile (intervalul de timp necesar întăririi
gipsului), sunt utilizate curent şi larg răspândite în toate serviciile de ortopedie din lume.
Confecţionarea unui aparat gipsat se poate face în diverse maniere, dar principiile de aplicare ale
unui aparat gipsat, care vor fi enunţate ulterior, trebuiesc respectate cu stricteţe. Modalităţile de
aplicare unui aparat gipsat diferă după tipul de gips aplicat şi segmentul de membru sau membrul
care este imobilizat. Etapele clasice ale confecţionării unui aparat gipsat rămân însă aceleaşi:
Prepararea membrului în vederea imobilizării gipsate
39
Membrul sau segmentul de membru care va fi imobilizat trebuie spălat şi dezinfectat,
îndeosebi în pliurile de flexie. El va fi apoi „îmbrăcat” într-un jerseu tubular lejer care să permită
mobilitatea articulară. Acest jerseu de bumbac sau faşă trecută circular şi secţionată la fiecare tur
are rolul de strat izolator între tegumentul acoperit de pilozitate şi banda gipsată, aderentă şi
iritantă în momentul întăririi gipsului. Stratul izolator nu trebuie să fie prea larg dar nici prea
strâns, compresiv. În plus, proeminenţele osoase susceptibile de a veni în contact direct cu gipsul
precum şi zonele de trecere a unor elemente nobile (vasculo-nervoase) susceptibile de a fi iritate
sau lezate, vor fi protejate cu pernuţe de vată şi tifon
Reducerea fracturii şi asigurarea poziţie funcţionale a membrului
Sunt două principii obligatoriu de respectat în momentul imobilizării gipsate definitive,
pentru a asigura succesul terapeutic, adică obţinerea consolidării fracturii în poziţie cât mai
anatomică. Nerespectarea sau neglijarea lor antrenează complicaţii sau sechele grave de tipul:
calus vicios, pseudartroză, retracţie ischemică Volkmann, redori, amiotrofii şi retracţii tendino-
musculare în poziţii vicioase, complicaţii vasculonervoase, etc. În momentul confecţionării şi
aplicării aparatului gipsat definitiv se va urmări în permanenţă respectarea calităţii reducerii în
focarul de fractură şi a poziţiei funcţionale a membrului care, cel mai adesea, nu corespunde cu
poziţia anatomică a membrului.
Confecţionarea atelei gipsate
Orice aparat gipsat conţine în structura sa o zonă de maximă rezistenţă care este
suportul real al gipsului şi care este reprezentat de atela gipsată. Aceasta se confecţionează
trecând succesiv 4-6 benzi gipsate una peste alta. Se constituie astfel o bandă gipsată mult mai
groasă şi mai solidă a cărei lungime va fi egală cu lungimea gipsului circular şi variabilă în
funcţie de lungimea segmentului de membru imobilizat şi tipul de aparat gipsat confecţionat. Ea
va fi aşezată pe faţa volară sau dorsală a membrului, de regulă acolo unde se doreşte obţinerea
unei zone de maximă rezistenţă
Înmuierea gipsului
Benzile de tifon impregnate cu gips vor fi înmuiate în apă călduţă (20-30º), fie înainte
de confecţionarea atelei gipsate fie după. Imersia este necesară pentru un interval scurt de timp şi
are drept scop umidificarea uniformă a benzii gipsate. În principiu, se lasă în imersie câteva zeci
de secunde, de regulă până la dispariţia bulelor de aer de la suprafaţa apei. După imersie excesul
de apă se elimină prin stoarcere uşoară astfel încât, eliminând excesul de apă să nu se elimine în
exces şi gipsul impregnat pe bandă.
Confecţionarea aparatului gipsat propriu-zis
După ce atela gipsată a fost confecţionată şi înmuiată se aplică pe segmentul de membru
sau membru care va fi imobilizat, constituind un element principal de rezistenţă a viitorului
40
aparat gipsat. Definitivarea gipsului se face prin trecerea circular, în axul membrului, a benzilor
de tifon impregnate cu gips, în prealabil înmuiate. Banda gipsată se derulează cu o mână în timp
ce cu cealaltă mână se etalează partea derulată pentru a facilita manopera de aplicare circulară a
gipsului, gest fundamental în confecţionarea aparatului gipsat. Banda bine înmuiată se mulează
de la sine. Se vor evita realizarea de pliuri, corzi sau strângerea gipsului. Pe de altă parte, în
anumite puncte ale aparatului se pot realiza întăriri prin trecerea succesivă, de mai multe ori, a
benzii gipsate muiate prin acelaşi loc. La nivelul pliurilor de flexie trebuie evitat ca marginea
benzii să treacă transversal deoarece riscă să formeze bride după întărirea gipsului. În aceste
zone banda va fi trecut larg, în forma cifrei 8, încrucişând oblic linia de flexie (cot, spaţiul
popliteu, gleznă).
Pentru anumite tipuri de gipsuri se pot aplica ranforsări şi întăriri speciale care se impun
şi dau soliditate gipsului, cum este cazul, du exemplu, la gipsul pelvi-pedios unde se ranforsează
obligatoriu zona trohanteriană şi cea inghinală prin aplicare unor atele groase
Modelajul
Odată aplicat, gipsul trebuie să fie mulat de către operator. Această operaţie nu se face
niciodată direct cu degetele ci se foloseşte toată palma, eminenţele tenare şi policele. La nivelul
cotului, pumnului, genunchiului şi gleznei gipsul trebuie să deseneze formele anatomice pe care
le acoperă cu proeminenţele şi depresiunile caracteristice. Marginea cubitală a mâinii
operatorului de gips şi prima comisură interdigitală vor fi utilizate apoi pentru a netezi şi fasona
gipsul, utilizând în acest scop apa rece cu care se îmbibă suprafaţa gipsului. Această manoperă
este cu atât mai facilă, utilă şi estetică, cu cât benzile gipsate au fost corect aplicate.
Îngrijiri, accesorii şi supraveghere
1. Aplicarea unei talonete – înglobată în gips facilitează mersul cu sprijin total. Când
bazinul se dezechilibrează este utilă compensarea printr-o talonetă aplicată în încălţămintea de
partea contro-laterală
2. Uscarea gipsului – survine în următoarele 24-48 de ore de la confecţionarea gipsului
în funcţie de temperatură şi umiditate. În această perioadă gipsul nu trebuie solicitat prin punere
în sarcină maximă. De aceea se recomandă pacienţilor care au gips la membru inferior să nu se
sprijine imediat deoarece gipsul aparent întărit nu este şi uscat, riscând deteriorarea sa imediată.
De asemenea, contactul ulterior cu apa a gipsului va antrena fragilizarea sa;
3. Ferestre şi gipsotomie – se practică atunci când este necesară expunerea anumitor
regiuni acoperite sau când se impune o corecţie a reducerii iniţiale. Se pot, de asemenea, verifica
şi elimina sau îngriji anumite zone de iritaţie care fac gipsul greu suportabil. Ele pot antrena o
expansiune a edemului „prin fereastră” cu risc ischemic acut în zona respectivă. De aceea, după
41
rezolvarea problemei, fereastra sau zona de gipsotomie trebuie imediat închise cu o faşă gipsată
trecută circular la acest nivel.
Urmărirea gipsului şi urmările unui gips constrictiv
Aparatul gipsat constrictiv este o complicaţie redutabilă a imobilizării gipsate şi trebuie
avută întotdeauna în vedere în momentul confecţionării gipsului.
Într-adevăr, datorită, în principal, instalării rapide a edemului posttraumatic, chiar şi un
gips corect confecţionat şi poziţionat poate deveni constrictiv, îndeosebi dacă nu se respectă o
serie de reguli de conduită după imobilizare. Alteori, gipsul este constrictiv de la început datorită
unei erori de tehnică, când, fie stratul izolator este prea strâns, fie gipsul propriu-zis este incorect
mulat, în ambele situaţii instalându-se complicaţia.
Simptomatologia acestei complicaţii este caracteristică şi trebuie cunoscută obligatoriu
de medicul responsabil de acest act terapeutic.
Primul simptom care apare este durerea, cu un caracter specific de tip ischemic care
creşte în intensitate, nu se calmează la antalgice puternice şi provoacă pacientului o stare de
agitaţie şi panică.
Extremităţile îşi modifică aspectul, devin edemaţiate, reci şi cianotice.
Dacă constricţia persistă şi nu se iau măsuri, apar parestezii care ulterior într-o fază
evoluată de constricţie şi ischemie se transformă în hipo sau anestezie iar tegumentele
extremităţilor, iniţial cianotice, datorită stazei venoase, devin palide prin spasm arterial reflex.
Posibilitatea apariţiei fenomenelor constrictive trebuie cunoscută şi semnalată explicit
pacientului căruia i s-a aplicat un aparat gipsat.
Pentru a preveni aceste fenomene, trebuie luate o serie de măsuri preventive care, în
principal, constau în:
- menţinerea poziţiei proclive a membrului imobilizat în primele ore şi zile după
imobilizare;
- mobilizarea activo-pasivă a degetelor mâinii sau piciorului imobilizat;
- supravegherea atentă, permanentă şi susţinută a aspectului tegumentelor în primele 24-
48 ore şi prezentarea de urgenţă la medic la primele simptome de gips constrictiv.
Gipsul constrictiv reprezintă o mare urgenţă şi măsurile trebuie să fie rapide ş energice.
Primul gest constă în secţionarea stratului izolator şi a aparatului gipsat pe toată lungimea sa,
eventual îndepărtând marginile gipsului secţionat.
Dacă fenomenele persistă, se scoate gipsul complet, abandonându-se reducerea fracturii.
Membrul se aşează în poziţie proclivă şi se administrează local şi general medicaţie
vasodilatatoare.
Principiile imobilizării gipsate
42
Succesul imobilizării gipsate depinde în mare măsură de respectarea cu stricteţe a unor
principii fundamentale care pot fi rezumate astfel:
- imobilizarea obligatorie a unei articulaţii deasupra şi dedesubtul focarului de fractură;
- respectarea, indiferent de forma gipsului, a poziţiei funcţionale a membrului care nu
coincide întotdeauna cu poziţia anatomică;
- lăsarea liberă a extremităţilor mâinilor şi picioarelor pentru a putea supraveghea şi
urmări starea circulatorie şi inervaţia;
- gipsul trebuie să fie bine mulat, menajând zonele sensibile sau susceptibile de leziuni
compresive;
- gipsul trebuie să fie căptuşit cu un jerseu textil izolator între tegument şi gipsul
propriu-zis;
- gipsul trebuie să fie suficient de strâns pentru a nu permite mişcări în interiorul său, la
nivelul focarului, fără a genera însă tulburări vasculo-nervoase sau trofice;
- aparatul gipsat trebuie să fie solid, dar în acelaşi timp uşor şi estetic;
- orice aparat gipsat trebuie obligatoriu supravegheat 24-72 ore în mediu spitalicesc
pentru a decela orice eventuală tulburare de ordin vascular, nervos sau trofic, situaţie în care
aparatul gipsat trebuie despicat pe toată lungimea sa, inclusive bandajul izolator sau chiar
suprimat în totalitate.
Imobilizarea gipsată are avantajul că favorizează vindecarea osului fără intervenţia
directă asupra focarului de fractură. În fracturile fără deplasare, cu minimă deplasare după
reducere, în fracturile oaselor membrelor la copii, poate reprezenta metoda ideală de tratament.
2.9. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii a pacientului cu fractură
de femur
Pregătirea pacientului cu fractură de femur pentru operaţia de osteosinteză
Pregătirea generală:
- asigurarea repaosului fizic, psihic şi intelectual;
- la prescripţia medicului, seara, se administrează un calmant;
- asigurarea alimentaţiei necesare normale, alimente uşor digerabile;
- evacuarea intestinului, clismă (daca nu sunt contra indicaţii);
- asigurarea igienei carporale. Se va efectua baie sau duş pe regiuni la pat.
Pregătirea locală:
- se curăţă pielea pe regiuni; pielea păroasă se rade cu grijă, evitându-se să se
producă mici tăieturi (poartă de intrare pentru infecţie, dureroasă la efectuarea dezinfecţiei);
- se degresează pielea cu comprese sterile îmbibate cu eter
- se dezinfectează pielea cu un antiseptic (alcool, tinctură de iod);
43
- se acoperă câmpul operator la indicaţia medicului.
Pregătirea din dimineaţa intervenţiei:
- se întrerupe alimentaţia; bolnavul nu mănâncă cel puţin 12 ore înaintea
intervenţiei chirurgicale;
- îmbrăcarea se face cu cămaşă de noapte (pentru femei) sau pijama (pentru
bărbaţi) şi şosete în picioare;
- protezele dentare mobile vor fi scoase, învelite într-o bucată de tifon şi puse în
noptiera bolnavului;
- bijuteriile vor fi predate familiei sau administraţiei spitalului;
- îndepărtarea lacului de pe unghii ca şi a rujului de pe buze (prezenţa lor face
dificilă depistarea semnelor de anaxie manifestate prin cianoză la nivelul extremităţilor);
- golirea vezicei urinare. Bolnavul va avea o micţiune voluntară sau se efectuează
sondaj vezical;
- se va administra hipnotic opiaceu (morfină, mialgin) sau un barbituric
(fenabarbital). Se administrează un vagolitic (atropina). Dozele şi ora injectării sunt indicate de
medicul anestezist.
Supravegherea postoperatorie a pacientului cu fractură de femur
Îngrijirile postoperatorii ale pacientului încep din momentul terminarii intervenţiei
chirurgicale.
- Transportul pacientului operat
Se face cu patul rulant, el va fi acoperit pentru a fi ferit de schimbările de temperatură.
În timpul transportului asistenta medicală se va asigura că pacientul stă comod, în
siguranţă, având grijă să observe aspectul fetei, a respiraţiei şi a pulsului; mare atenţie va acorda
perfuziilor, tuburilor de dren, sondei vezicale.
- Instalarea pacientului
Se va face într-un salon curat, bine aerisit, cu temperatura camerei situată între 18-22
grade C.
Bolnavul va fi aşezat în pat în decubit dorsal, fără perna dacă este operat cu
rahianestezie, cu capul flectat spre dreapta, cu taviţa renală alături pentru captarea vărsăturilor.
Asistenta medicală va informa pacientul să nu mişte capul până a doua zi. În caz de
nerespectare a acestui fapt se va combate cefaleea cu cofeină, vitamine din complexul B (B6,
B12).
Asistenta medicală va măsura tensiunea arterială, respiraţia, pulsul la un interval de 15
minute în primele 3 ore, apoi din oră în oră, ulterior de 2 ori pe zi.
44
Dacă bolnavul prezintă frison, se acoperă pacientul cu o patură, i se administrează
Algocalmin intramuscular sau în perfuzie intravenoasă.
- Supravegherea pansamentului
Asistenta medicală supraveghează pansamentul şi plaga operatorie, dacă pansamentul
este îmbibat cu sânge se anunţă medicul. Mobilizarea bolnavului se face cât mai precoce, gradat,
chiar din prima zi după intervenţie.
- Reluarea alimentaţiei
Se face cât mai curând posibil. În prima zi operatul trebuie să bea numai lichide
neîndulcite în cantitaţi mari.
În urmatoarele zile va consuma supe de zarzavat strecurate, pireuri.
În a 4-a zi de la operaţie, dacă bolnavul a avut scaun şi dacă nu varsă, alimentaţia va fi
normală. Are voie să mănânce iaurt, branză de vaci, carne fiartă sau friptă.
- Reluarea tranzitului intestinal
Se face în mod normal la 48-72 de ore de la operaţie. Dacă tranzitul nu se reia, se va
administra amestec litic ( Plegomazin - 1 fiola + Propanolol - 1 fiola + ser fiziologic).
- Supravegherea plăgii operatorii
Supravegherea evoluţiei plagii operatorii se va face zilnic. Dacă plaga operatorie este
suplă, nedureroasă, iar pansamentul este curat, atunci pansamentul va fi schimbat la 2 zile.
- Reechilibrarea hidroelectrolitică
Constă în restabilirea sau menţinerea volumului şi compoziţiei normale a lichidelor
organismului atunci când aparatul este insuficient.
- Pentru a preveni riscul infecţiei se vor administra antibiotice profilactic.
2.10. Educaţia pentru sănătate a pacientului cu fractură de femur
Asistenta medicala îi va explica pacientului cum se evite eforturile, lucru obligatoriu în
fractura de femur. Gimnastica abuzivă şi fortarea mersului nu ajuta, ci sporeşte uzura. De aceea
asistenta medicala va realiza împreuna cu pacientul un program de gimnastică.
Îi va explica bolnavului că gimnastica pentru aparatul locomotor dezvoltă mişcările
articulaţiilor contractate sau anchilozante, atenuează durerile spontane sau provocate de mişcare,
îşi recapată starea de excitabilitate normală, precum şi elasticitatea pierdută.
Asistenta medicală va avea grijă ca pacientul să execute mişcări de amplitudine mică în
jurul axelor fiziologice ale articulaţiilor.
Mişcările trebuiesc respetate în cursul zilei şi asociate cu termoterapie, masaj.
Masajul trebuie executat în camere potrivit încalzite pentru bolnavi.
45
Bolnavul trebuie să fie dezbrăcat în regiunea interesată şi respectiv regiunea inferioară
având grijă ca circulaţia sângelui să nu fie împiedicată în regiunile îmbrăcate şi să nu implice
activitatea asistentei medicale.
Pielea bolnavului trebuie să fie curată, să nu prezinte flictene, vezicule. Dacă este foarte
poroasă pielea trebuie rasă. Asistenta medicală trebuie să-şi pregătească şi ea mâinile pentru
masaj. Pentru a preveni microtraumatismele pielii bolnavului, masajul se va executa numai cu
mâini curate, nebătatorite, fără inele şi cu unghile tăiate.
Mainile vor fi pudrate cu pulbere de talc care va ajuta alunecarea. Daca în timpul
masajului este necesar să se actioneze cu o forţă mai puternică asupra musculaturii se va utiliza o
substanţă lubrifiantă ca lanolina, vaselina.
După terminarea masajului substanţele se îndepartează cu apă şi sapun.
Orarul masajului se va fixa în aşa fel încât acesta să fie cât mai îndepartat de orele
alimntaţiei, la 2-3 ore şi cel puţin cu o jumătate de ora înainte de proxima masa. Durata
masajului este de circa 10-20 de minute. Se va avea grijă ca după terminarea masajului să se
asigure bonavului o odihnă de cel puţin o jumatate de oră.
Şedintele se încep întotdeauna cu manipulari uşoare şi superficiale, executate putin mai
rapid, pentru a obisnui si anestezia tegumentelor prin provocarea unei senzaţii placute de caldură.
Acest procedeu va face ca bolnavul să câştige încrederea şi să se supună masajului,
relevând complet musculatura.
Rolul asistentei medicale în electroterapie – de multe ori este necesar ca bolnavii să fie
liniştiţi înaintea aplicarii curentului, prin explicatii asupra caracterului inofensiv al tratamentului,
să stea liniştiţi şi să semnaleze imediat orice senzaţie neplacută ca dureri, arsuri, caldură prea
mare.
O modalitate mai bună a articulaţiei soldului poate fi obişnuită prin mişcări uşoare fără
încarcare cu greutatea corpului şi în cazurile în care se pretează se recomandă mersul pe
bicicletă.
Mersul pe bicicleta are un dublu rol pozitiv şi anume: activează mişcările articulare şi
creşte forţa muşchilor care sunt în general slabiţi prin inactivitate.
2.11. Externarea pacientului cu fractură de femur
Momentul plecării pacientului din spital este stabilit de medicul primar, şef de secţie.
Asistenta va aduna toată documentaţia relativă la pacient pe care o va pune la dispoziţia
medicului de salon în vederea formulării epicrizei.
Asistenta va fixa împreună cu pacientul ora plecării, familia fiind anunţată cu 2-3 zile
înainte de externare.
46
Asistenta medicală înmânează pacientului biletul de ieşire, scrisoarea medicală adresată
medicului de familie şi reţeta cu medicamentele pe care le va lua la domiciliu.
Asistenta aprofundează cu pacientul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în biletul
de ieşire. Va lămuri în special prescripţiile relative la regimul dietetic, insistând asupra
variabilităţii posibile de alimentaţie în cadrul regimului, precum şi asupra modului
deadministrare a medicaţiei prescrise.
Asistenta medicală va anunţa pacientul să revină peste 3 săptămâni pentru a se scoate
aparatul ghipsat.
Pacientul trebuie urmărit de grija ocrotitoare a asistentei medicale până la părăsirea
spitalului.
47
CAPITOLUL III.
ÎNGRIJIRI SPECIFICE
3.1. CAZUL NR.1
Date fixe:
Nume: R.
Prenume: M.
Naţionalitatea: Română
Sex: Feminin
Religia: Catolic
Vârsta: 51 ani
Greutate: 53 kg
Înălţime: 166 cm
Grupa sanguină: BIII. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu Vaslui
Data internării: 1.01.2013
Data externării: 10.01.2013
Diagnostic medical la internare: Fractură diafizară femurală dreaptă 1/3 medie.
Antecedente heredocolaterale: fără importanţă
Antecedente personale: ulcer duodenal,
Istoricul bolii: În cursul zilei, de 1.01.2013 cade din mers pe trotuar, acuză dureri vii la 1/3
coapsă dreaptă, mobilitate anormală, impotenţă funcţională, motive pentru care se prezintă în
secţia de ortopedie, unde se decide internarea sa şi tratamentul chirurgical care constă în
reducere, osteosinteză cu tijă Kuntscher, tehnică operatorie în focar închis. În serviciul de
urgenţă se efectuează mobilizare cu atelă Kramer.
Manifestări de dependenţă: durere, stare generala alterată, constipaţie, insomnie, inapetenţă,
incapacitatea a de a-şi asigura îngrijiri igienice, lipsa de cunoştinţe, incapacitate de a se îmbraca
şi dezbrăca,
Problemele pacientului: alterarea confortului fizic, alterarea stării generale, risc de complicaţii,
alterarea alimentaţiei, dereglări de tranzit intestinal, tulburări ale ritmului somnului, deficit de
autoîngrijire, mobilitate fizică alterată, incapacitate de a se îmbraca şi dezbrăca, deficit de
cunoştinţe despre boală
48
Plan de îngrijire cazul nr. 1
NEVOIA
DEFICITARĂ
DIAGNOSTIC DE
ÎNGRIJIRE
OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
Nevoia de a evita
pericolele
Alterarea confortului fizic si
psihic din cauza durerii la
nivelul coapsei drepte.
Diminuarea durerii. Administrează medicaţia antialgică
prescrisă de medic: Algocalmin si
Diclofenac
Durerea scade în
intensitate după
administrarea
antialgicelor.
Nevoia de a evita
pericolele
Alterarea stării generale
determinata de accidentul
suferit.
Pacienta să prezinte o
stare de bine fizic şi
psihic
-informez pacienta despre intervenţia
chirurgicală pentru osteosinteză cu tijă
Kuntscher;
-obţin consimţămîntul pacientei
-asigur o alimentaţie uşor digerabilă
-asigur o igienă riguroasă a
tegumentelor;
-educ bolnavul să întrerupă
alimentaţia cu 12 ore înaintea
intervenţiei;
-efectuez clisma evacuatorie
-conduc bolnava la sala de intervenţii
-postoperator monitorizez funcţiile
vitale
Stare generală stabilă
Funcţii vitale:
R=16 / min
P= 70/ min
TA=130/75 mmhg
T= 36,9 grade C
Diureză= 1500 ml
49
- aşez pacientul în pat, decubit dorsal
Nevoia de a evita
pericolele
Risc de complicaţii prevenirea
complicaţiilor, escare,
tromboze de decubit,
- supraveghez pacienta
- schimb pozitia pacientei în pat la
fiecare 2 ore
- mobilizez pacienta
- monitorizez funcţiile vitale
- administrez medicatia recomandat
de medic: perfuzie glucoza 5%
Pacienta nu prezintă
complicaţii
postoperatorii
R=17 / min
P= 72/ min
TA=125/60 mmhg
T= 36,7 grade C
Diureză= 1600 ml
Nevoia de a bea şi
mânca
Alterarea alimentaţiei din
cauza intervenţei chirurgicale
manifestată prin inapetenţă
Pacienta să respecte
regimul alimentar impus
-am educat pacienta să consume un
regim hiposodat, hipolipidic,
normoglucidic;
-am recomandat un regim alimentar cu
nivelul caloric ridicat iar ratia lipidica
nu va depasi 35% din aportul caloric;
-ratia alimentara se împarte in 4-5
gustări mici /zi , consumate fără graba
-am îndrumat pacienta de a consuma
mai multe legume si fructe proaspete
sau congelate ;
-am aranjat estetic masa si
alimentelor pentru stimularea
-pacienta a înteles
importanţa regimului şi
colaborează cu echipa
de îngrijire cu privire la
alimentaţia
corespunzătoare;
R=16 / min
P= 75/ min
TA=130/65 mmhg
T= 36,8 grade C
Diureză= 1800 ml
50
apetitului ;
Nevoia de a elimina Dereglări de tranzit intestinal,
datorită imobilizării manifestat
prin constipaţie
Pacienta să prezinte
scaun normal.
- administrez medicaţia laxativă
prescrisă de medic
- îmbogăţirea alimentaţiei cu
fructe,legume crude, lapte, sucuri
dulci şi alte alimente stimulatoare ale
tranzitului şi peristaltismului
intestinal, pentru corectarea
eliminărilor.
Pacienta prezintă
tranzit intestinal
fiziologic
Nevoia de a dormi şi
odihni
Tulburări ale ritmului
somnului determinate de
spitalizarea manifestat prin
insomnie
Pacienta să fie capabilă
să doarma în timpul
noptii , având un somn
linistitor si odihnitor.
- se identifică factorii care au
declanşat starea de anxietate: frica de
a nu se mişca vicios în timpul
somnului
- se aeriseşte salonul
- se aşează într-o poziţie comodă.
- la indicaţia medicului se
administrează un sedativ înainte de
culcare.
Se trezeşte spontan, dar
adoarme imediat ce se
asigură că nu se află
într-o postură vicioasă
pentru fractură.
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
tegumentele şi
mucoasele
Deficit de autoîngrijire
determinat de starea de boală
manifestat prin incapacitatea
de a-şi asigura îngrijiri
Asigurarea autonomiei
în realizarea măsurilor
de igienă personală.
- i se asigură intimitate
- i se efectuează toaleta la pat pe
regiuni
- este încurajată şi i se apreciază
Colaborează şi face
eforturi pentru a ajuta
infirmiera la efectuarea
toaletei.
51
igienice. fiecare efort depus pentru a-şi reduce
gradul de dependenţă.
Nevoia de a se mişca şi
a avea o bună postură
Mobilitate fizică alterată din
cauza fracturii
Menţinerea poziţiei
corecte pentru a preveni
eventuale complicaţii.
-ajut pacienta pentru a se putea
mobiliza;
-este învăţată să se mobilizeze în pat şi
să folosească suportul de la pat pentru
a se ajuta la mobilizare, fără a
suprasolicita membrul drept;
-este rugată să solicite ajutor la
nevoie;
Se mobilizează în pat
folosind suportul de
susţinere.
Nevoia de a se îmbrăca
şi desbrăca
Incapacitate de a se îmbraca şi
dezbrăca
Pacienta îşi va recâştiga
mobilitatea articulară si
capacitatea de a se
îmbraca si dezbraca fără
ajutor.
-încurajez pacienta
-fac zilnic exercitii de motricitate fina
cu pacienta descriindu-i gestica
necesară îmbrăcării.
-supraveghez pacienta în timpul
îmbrăcării şi dezbrăcării
Pacienta reuşeşte să se
îmbrace şi dezbrace
singură.
Nevoia de a învăţa cum
să işi păstreze sănătatea
Deficit de cunoştinţe despre
boală
Pacienta să cunoască
date despre boală
- informez pacienta despre boală şi
tratament.
- explic pacientei importanţa
respectării tratamentului
Pacienta este receptivă
la informaţiile primite
SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE
52
Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun
1.01.2013 140/85 mmhg 80 b/min 16/min 36,6 C 1600 ml/24h normal
2.02.2013 135/80 mmhg 70 b/min 18/min 36,7 C 1800 ml/24h normal
3.02.2013 130/70 mmhg 75 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h normal
4.02.2013 135/80 mmhg 80 b/min 17/min 36,6 C 1600 ml/24h constipaţie
5.02.2013 135/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h constipaţie
6.02.2013 135/80 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal
7.02.2013 135/80 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal
8.01.2013 140/85 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1600 ml/24h normal
9.02.2013 135/80 mmhg 70 b/min 18/min 36,7 C 1800 ml/24h normal
10.02.2013 130/70 mmhg 75 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h normal
ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI
Perioada Alimente permise Alimente interzise
1.01.2013 - lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte slab, la ouă
lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, uleiuri vegetale maximum 25g/zi, pîine
intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de legume, ciorbe, sosuri, legume, fructe,
ceaiuri, sucuri de legume şi fructe.,
- grăsimile animale
- apă minerală,- cafea- băuturi alcoolice- băuturi energizante- băuturi carbogazoase
53
2.01.2013 - se întrerupe alimentaţia
3.01.2013 - lichide neîndulcite - alimente solide, grase,
4.01. 2013 iaurt, branză de vaci, carne fiartă sau friptă - grăsimile animale,
- carne de porc, vită, raţă,
5-10.01.2013 - lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte slab, ouă,
uleiuri vegetale maximum 25g/zi, pîine intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de
legume, ciorbe,bulion de carne, sosuri, legume, fructe, ceaiuri, sucuri de legume şi fructe,
cafea, apă minerală
- grăsimile animale
- apă minerală,- cafea- băuturi alcoolice- băuturi energizante- băuturi carbogazoase
EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
Acid uric 5-10 ml sînge venos 3,59mg%. 2-6mg%.
uree 5-10 ml sînge venos 50,3mg%. 20-40mg%.
Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,12mg%. 0,6-1,2mg%.
Na: 5-10 ml sînge venos. 138mEq/l. 137-152mEq/l.
K: 5-10 ml sînge venos. 4,9mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 9 mm. 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.
Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 41%. B:46±6%,F:41±5%.
54
Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 13;7g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 6500/mm³. 4000-8000/mm³.
Timpului de sângerare
şi coagulare
- prin înţeparea pulpei degetului. T.S. =1minute,
T.C. = 5minute.
T.S. =1-3 minute, T.C. = 5-10
minute.
INVESTIGAŢII PARACLINICE
Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen
1.01.2013 Radiografie Nu este necesar o pregătire fizică specifică, doar se explică
pacientului în ce constă tehnica
Se acordă îngrijirile impuse de starea
generală a pacientului şi de
afecţiunea pentru care este spitalizat
TRATAMENT MEDICAMENTOS
Data Medicamente Mod de administrare
1.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
2.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
55
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
3.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
4.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
5.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
6.01.2013 Algocalmin 3f
56
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
7-10.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
57
3.1. CAZUL NR.2
Date fixe:
Nume: D.
Prenume: T.
Naţionalitatea: Română
Sex: Feminin
Religia: Catolic
Vârsta: 51 ani
Greutate: 53 kg
Înălţime: 166 cm
Grupa sanguină: ABIV. Rh negativ
Date variabile:
Domiciliu Vaslui
Data internării: 19.01.2013
Data externării: 26.01.2013
Diagnostic medical la internare: Fractură trohanterodiafizară femur stâng (veche de o zi).
Antecedente heredocolaterale: fără importanţă
Istoricul bolii: Bolnava declară că în urmă cu o zi a suferit un traumatism prin cădere de la
acelaşi nivel cu impact pe soldul stâng, după care a prezentat simptomele menţionate mai sus,
pentru care este transportată de urgenţă la spital, unde pe baza examenului clinic şi radiologic s-a
stabilit diagnosticul de fractură trohanterodiafizară femur stâng şi a fost îndrumata spre secţia de
ortopedie, pentru tratament.
Manifestări de dependenţă: durere, stare generală alterată, constipaţie, insomnie, inapetenţă,
incapacitatea a de a-şi asigura îngrijiri igienice, incapacitate de a se îmbraca şi dezbrăca,
Problemele pacientului: disconfort, alterarea stării generale, risc de complicaţii, alterarea
alimentaţiei, dereglări de tranzit intestinal, tulburări ale ritmului somnului, deficit de
autoîngrijire, incapacitate de a se îmbraca şi dezbrăca,
58
Plan de îngrijire cazul nr. 2
NEVOIA
DEFICITARĂ
DIAGNOSTIC DE
ÎNGRIJIRE
OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
Nevoia de a evita
pericolele
Disconfort din cauza durerii la
nivelul coapsei stângi.
Diminuarea durerii. Administrează medicaţia antialgică
prescrisă de medic: Algocalmin si
Diclofenac
Durerea scade în
intensitate după
administrarea
antialgicelor.
Nevoia de a evita
pericolele
Anxietate legata de intervenţia
chirurgicala
Pacienta să prezinte o
stare de bine fizic şi
psihic
- informez pacientul despre
intervenţia chirurgicală pentru
inserţia tijei Kuntscher,
- obtin consimţămîntul pacientului
- asigur o alimentaţie usor
digerabilă
- asigur o igienă riguroasă a
tegumentelor
- educ bolnavul să întrerupă
alimentaţia cu 12 ore inaintea
intervenţiei
- efectuez clisma evacuatorie
- conduc bolnavul la sala de
intervenţii
Postoperator pacienta
este stabilă
hemodinamic, functii
vitale în limite normale,
T=36,8grade C
TA= 120/ 70 mmhg
R= 17/min
P=78b/min
VSH=10 mm/oră
Timp Quik: 12’’
Uree- 80mg/dl
Creatinină- 8,94
Glicemie- 100mg/dl
59
- recoltez analize de sange la indicaţia
medicului (HLG,VSH, uree,
creatinina, glicemie, TS, TC)
Conduc bolnava pentru efectuarea
ecografiei
Nevoia de a evita
pericolele
Risc de complicaţii Prevenirea
complicaţiilor, escare,
tromboze de decubit,
- supraveghez pacienta
- schimb pozitia pacientei în pat la
fiecare 2 ore
- mobilizez pacienta
- monitorizez funcţiile vitale
- administrez medicatia recomandat
de medic: perfuzie glucoza 5%
Pacienta nu prezintă
complicaţii
postoperatorii
R=17 / min
P= 72/ min
TA=125/60 mmhg
T= 36,7 grade C
Diureză= 1600 ml
Nevoia de a bea şi
mânca
Alterarea alimentaţiei din
cauza intervenţei chirurgicale
manifestată prin inapetenţă
Pacienta să respecte
regimul alimentar impus
-am educat pacienta să consume un
regim hiposodat, hipolipidic,
normoglucidic;
-am recomandat un regim alimentar cu
nivelul caloric ridicat iar ratia lipidica
nu va depasi 35% din aportul caloric;
-ratia alimentara se împarte in 4-5
gustări mici /zi , consumate fără graba
-am îndrumat pacienta de a consuma
-pacienta a înteles
importanţa regimului şi
colaborează cu echipa
de îngrijire cu privire la
alimentaţia
corespunzătoare;
R=16 / min
P= 75/ min
TA=130/65 mmhg
60
mai multe legume si fructe proaspete
sau congelate ;
-am aranjat estetic masa si
alimentelor pentru stimularea
apetitului ;
T= 36,8 grade C
Diureză= 1800 ml
Nevoia de a elimina Dereglări de tranzit intestinal,
datorită imobilizării manifestat
prin constipaţie
Pacienta să prezinte
scaun normal.
- administrez medicaţia laxativă
prescrisă de medic
- îmbogăţirea alimentaţiei cu
fructe,legume crude, lapte, sucuri
dulci şi alte alimente stimulatoare ale
tranzitului şi peristaltismului
intestinal, pentru corectarea
eliminărilor.
Pacienta prezintă
tranzit intestinal
fiziologic
Nevoia de a dormi şi
odihni
Tulburări ale ritmului
somnului determinate de
spitalizarea manifestat prin
insomnie
Pacienta să fie capabilă
să doarma în timpul
noptii , având un somn
linistitor si odihnitor.
- se identifică factorii care au
declanşat starea de anxietate: frica de
a nu se mişca vicios în timpul
somnului
- se aeriseşte salonul
- se aşează într-o poziţie comodă.
- la indicaţia medicului se
administrează un sedativ înainte de
culcare.
Se trezeşte spontan, dar
adoarme imediat ce se
asigură că nu se află
într-o postură vicioasă
pentru fractură.
61
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
tegumentele şi
mucoasele
Deficit de autoîngrijire
determinat de starea de boală
manifestat prin incapacitatea
de a-şi asigura îngrijiri
igienice.
Asigurarea autonomiei
în realizarea măsurilor
de igienă personală.
- i se asigură intimitate
- i se efectuează toaleta la pat pe
regiuni
- este încurajată şi i se apreciază
fiecare efort depus pentru a-şi reduce
gradul de dependenţă.
Colaborează şi face
eforturi pentru a ajuta
infirmiera la efectuarea
toaletei.
Nevoia de a se îmbrăca
şi desbrăca
Incapacitate de a se îmbraca şi
dezbrăca
Pacienta îşi va recâştiga
mobilitatea articulară si
capacitatea de a se
îmbraca si dezbraca fără
ajutor.
-încurajez pacienta
-fac zilnic exercitii de motricitate fina
cu pacienta descriindu-i gestica
necesară îmbrăcării.
-supraveghez pacienta în timpul
îmbrăcării şi dezbrăcării
Pacienta reuşeşte să se
îmbrace şi dezbrace
singură.
Nevoia de a se recreea Dificultatea în a se recrea Pacienta sa se recreeze
conform vîrstei
-am asigurat un climat confortabil in
salon;
-explorez gusturile pacientei pentru
petrecerea timpului liber;
-asigur conditiile necesare pentru
activitàti recreative;
-organizez activitati recreative
individuale si de grup: auditii
muzicale, vizionari de filme;
- facilitez accesul la biblioteca, sala de
-in urma discutiilor cu
pacienta, cu ceilalti
bolnavi, a vizitelor
familiei, prietenilor,
pacienta este activä,
are o stare de bine
psihic;
Functii vitale :
R=18 / min
P= 80/ min
62
lectura sau aduc pacientei carti,
reviste;
-facilitez vizitele cercului de prieteni
ai pacientei fara a o obosi prea mult.
TA=130/70 mmhg
T= 36,6 grade C
Diureză= 1700 ml
SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE
Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun
19.01.2013 140/85 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1600 ml/24h normal
20.02.2013 135/80 mmhg 72 b/min 18/min 36,7 C 1800 ml/24h normal
21.02.2013 130/70 mmhg 74 b/min 16/min 36,5 C 1700 ml/24h normal
22.02.2013 135/80 mmhg 80 b/min 17/min 36,6 C 1600 ml/24h normal
23.02.2013 135/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h normal
24.02.2013 135/80 mmhg 76 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal
25.02.2013 130/90 mmhg 79 b/min 16/min 36,6 C 1700 ml/24h normal
ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI
Perioada Alimente permise Alimente interzise
19.01-1.02.2013 -, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte slab, uleiuri vegetale
maximum 25g/zi, pîine intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de legume, ciorbe,
sosuri, legume, fructe, ceaiuri, sucuri de legume şi fructe.,
- grăsimile animale
- apă minerală,- cafea- băuturi alcoolice
63
- băuturi energizante- băuturi carbogazoase
20.01.2013 - se întrerupe alimentaţia
21.01.2013 - lichide neîndulcite - alimente solide, grase,
22.01. 2013 iaurt, branză de vaci, carne fiartă sau friptă - grăsimile animale,
- carne de porc, vită, raţă,
23-25.01.2013 lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte slab, ouă,
uleiuri vegetale maximum 25g/zi, pîine intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de
legume, ciorbe, sosuri, legume, fructe, ceaiuri, sucuri de legume şi fructe, cafea, apă
minerală
- grăsimile animale
- apă minerală,- cafea- băuturi alcoolice- băuturi energizante- băuturi carbogazoase
EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
Acid uric 5-10 ml sînge venos 6 mg%. 2-6mg%.
uree 5-10 ml sînge venos 30,7mg%. 20-40mg%.
Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 0,8 mg%. 0,6-1,2mg%.
Na: 5-10 ml sînge venos. 136mEq/l. 137-152mEq/l.
K: 5-10 ml sînge venos. 4,3mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 10 mm/2h 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.
64
Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 42%. B:46±6%,F:41±5%.
Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 13,1g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 6500/mm³. 4000-8000/mm³.
Timpului de sângerare
şi coagulare
- prin înţeparea pulpei degetului. T.S. =2minute,
T.C. = 4minute.
T.S. =1-3 minute, T.C. = 5-10
minute.
INVESTIGAŢII PARACLINICE
Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen
19.01.2013 Radiografie Nu este necesar o pregătire fizică specifică, doar se explică
pacientei în ce constă tehnica
Se acordă îngrijirile impuse de starea
generală a pacientei şi de afecţiunea
pentru care este spitalizat
TRATAMENT MEDICAMENTOS
Data Medicamente Mod de administrare
19.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
65
20.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
21.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
22.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
23.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
66
24.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
25.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
67
3.1. CAZUL NR.3
Date fixe:
Nume: W.
Prenume: L.
Naţionalitatea: Rusă
Sex: Feminin
Religia: Catolic
Vârsta: 51 ani
Greutate: 53 kg
Înălţime: 166 cm
Grupa sanguină: BIII. Rh negativ
Date variabile:
Domiciliu Vaslui
Data internării: 15.03.2013
Data externării: 26.03.2013
Diagnostic medical la internare: Fractură de femur stâng.
Antecedente heredocolaterale: fără importanţă
Antecedente personale: ulcer duodenal,
Istoricul bolii: Din discuţiile purtate cu pacientul reiese că în dimineaţa zilei de 15. 03.2013, a
avut loc un accident rutier în urma căruia pacienta este adusă în secţia de ortopedie cu
diagnosticul de fractură de femur membrul stâng, unde se decide internarea sa şi efectuarea
tratamentului chirurgical care constă în susţinerea osului cu proteză Clovee.
Manifestări de dependenţă: durere, stare generală alterată, constipaţie, insomnie, inapetenţă,
incapacitatea a de a-şi asigura îngrijiri igienice, lipsa de cunoştinţe, incapacitate de a se îmbraca
şi dezbrăca,
Problemele pacientului: alterarea confortului fizic, alterarea stării generale, risc de complicaţii,
alterarea alimentaţiei, dereglări de tranzit intestinal, tulburări ale ritmului somnului, deficit de
autoîngrijire, mobilitate fizică alterată, incapacitate de a se îmbraca şi dezbrăca, deficit de
cunoştinţe despre boală.
68
Plan de îngrijire cazul nr.3
NEVOIA
DEFICITARĂ
DIAGNOSTIC DE
ÎNGRIJIRE
OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
Nevoia de a evita
pericolele
Alterarea confortului fizic si
psihic din cauza durerii la
nivelul coapsei drepte.
Diminuarea durerii. Administrează medicaţia antialgică
prescrisă de medic: Algocalmin si
Diclofenac
Durerea scade în
intensitate după
administrarea
antialgicelor.
Nevoia de a evita
pericolele
Alterarea stării generale
determinata de accidentul
suferit.
Pacienta să prezinte o
stare de bine fizic şi
psihic
-informez pacienta despre intervenţia
chirurgicală pentru osteosinteză cu tijă
Kuntscher;
-obţin consimţămîntul pacientei
-asigur o alimentaţie usor digerabilă
-asigur o igienă riguroasă a
tegumentelor;
-educ bolnavul să întrerupă
alimentaţia cu 12 ore înaintea
intervenţiei;
-efectuez clisma evacuatorie
-conduc bolnava la sala de intervenţii
-postoperator monitorizez funcţiile
vitale
Stare generală stabilă
Funcţii vitale:
R=16 / min
P= 70/ min
TA=130/75 mmhg
T= 36,9 grade C
Diureză= 1500 ml
69
- aşez pacientul în pat, decubit dorsal
Nevoia de a evita
pericolele
Risc de complicaţii prevenirea
complicaţiilor, escare,
tromboze de decubit,
- supraveghez pacienta
- schimb pozitia pacientei în pat la
fiecare 2 ore
- mobilizez pacienta
- monitorizez funcţiile vitale
- administrez medicatia recomandat
de medic: perfuzie glucoza 5%
Pacienta nu prezintă
complicaţii
postoperatorii
R=17 / min
P= 72/ min
TA=125/60 mmhg
T= 36,7 grade C
Diureză= 1600 ml
Nevoia de a bea şi
mânca
Alterarea alimentaţiei din
cauza intervenţei chirurgicale
manifestată prin inapetenţă
Pacienta să respecte
regimul alimentar impus
-am educat pacienta să consume un
regim hiposodat, hipolipidic,
normoglucidic;
-am recomandat un regim alimentar cu
nivelul caloric ridicat iar ratia lipidica
nu va depasi 35% din aportul caloric;
-ratia alimentara se împarte in 4-5
gustări mici /zi , consumate fără graba
-am îndrumat pacienta de a consuma
mai multe legume si fructe proaspete
sau congelate ;
-am aranjat estetic masa si
alimentelor pentru stimularea
-pacienta a înteles
importanţa regimului şi
colaborează cu echipa
de îngrijire cu privire la
alimentaţia
corespunzătoare;
R=16 / min
P= 75/ min
TA=130/65 mmhg
T= 36,8 grade C
Diureză= 1800 ml
70
apetitului ;
Nevoia de a elimina Dereglări de tranzit intestinal,
datorită imobilizării manifestat
prin constipaţie
Pacienta să prezinte
scaun normal.
- administrez medicaţia laxativă
prescrisă de medic
- îmbogăţirea alimentaţiei cu
fructe,legume crude, lapte, sucuri
dulci şi alte alimente stimulatoare ale
tranzitului şi peristaltismului
intestinal, pentru corectarea
eliminărilor.
Pacienta prezintă
tranzit intestinal
fiziologic
Nevoia de a dormi şi
odihni
Tulburări ale ritmului
somnului determinate de
spitalizarea manifestat prin
insomnie
Pacienta să fie capabilă
să doarma în timpul
noptii , având un somn
linistitor si odihnitor.
- se identifică factorii care au
declanşat starea de anxietate: frica de
a nu se mişca vicios în timpul
somnului
- se aeriseşte salonul
- se aşează într-o poziţie comodă.
- la indicaţia medicului se
administrează un sedativ înainte de
culcare.
Se trezeşte spontan, dar
adoarme imediat ce se
asigură că nu se află
într-o postură vicioasă
pentru fractură.
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
tegumentele şi
mucoasele
Deficit de autoîngrijire
determinat de starea de boală
manifestat prin incapacitatea
de a-şi asigura îngrijiri
Asigurarea autonomiei
în realizarea măsurilor
de igienă personală.
- i se asigură intimitate
- i se efectuează toaleta la pat pe
regiuni
- este încurajată şi i se apreciază
Colaborează şi face
eforturi pentru a ajuta
infirmiera la efectuarea
toaletei.
71
igienice. fiecare efort depus pentru a-şi reduce
gradul de dependenţă.
Nevoia de a evita
pericolele
Anxietate Pacienta să prezinte o
stare de bine psihic
-am asigurat un climat confortabil in
salon;
-facilitez vizitele cercului de prieteni
ai pacientei fara a o obosi prea mult.
- la indicaţia medicului administrez
Diazepam 1 cp inainte de culcare
-in urma discutiilor,
pacienta este activä,
are o stare de bine
psihic;
R=17 / min
P= 80/ min
TA=120/70 mmhg
T= 36,7Diureza= 1700 ml
Nevoia de a învăţa cum
să işi păstreze sănătatea
Deficit de cunoştinţe despre
boală
Pacienta să cunoască
date despre boală
-am incurajat pacienta sa-si exprime
temerile;
-am oferit informatii despre boala si
tratament;
-am facilitat contactul cu familia
-am facilitat contactul cu echipa
medicala.
-pacienta este receptiva
la informaţiile oferite.
R=16 / min
P= 75 / min
TA=120/70 mmhg
T= 36,7Diureza= 1500 ml
SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE
72
Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun
15.03.2013 140/75 mmhg 70 b/min 16/min 36,5 C 1600 ml/24h normal
16.03.2013 135/70 mmhg 72 b/min 18/min 36,6 C 1700 ml/24h normal
17.03.2013 130/60 mmhg 75 b/min 16/min 36,4 C 1600 ml/24h normal
18.03.2013 135/70 mmhg 70 b/min 17/min 36,6 C 1600 ml/24h normal
19.03.2013 130/75 mmhg 74 b/min 16/min 36,4 C 1600 ml/24h normal
20.03.2013 130/80 mmhg 70 b/min 16/min 36,5 C 1700 ml/24h normal
21.03.2013 130/70 mmhg 70 b/min 16/min 36,6 C 1600 ml/24h normal
22.03.2013 130/75 mmhg 70 b/min 16/min 36,4 C 1500 ml/24h normal
23.03.2013 135/70 mmhg 70 b/min 18/min 36,5 C 1600 ml/24h normal
24.03.2013 130/70 mmhg 75 b/min 16/min 36,6 C 1500 ml/24h normal
25.03.2013 130/70 mmhg 70 b/min 17/min 36,5 C 1600 ml/24h normal
ALIMENTAŢIA BOLNAVEI
Perioada Alimente permise Alimente interzise
19.01-1.02.2013 - lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte slab, la ouă
pîine intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de legume, ciorbe, sosuri, legume,
fructe, ceaiuri, sucuri de legume şi fructe.,
- grăsimile animale
- apă minerală,- cafea- băuturi alcoolice- băuturi energizante- băuturi carbogazoase
73
20.01.2013 - se întrerupe alimentaţia
21.01.2013 - lichide neîndulcite - alimente solide, grase,
22.01. 2013 iaurt, branză de vaci, carne fiartă sau friptă - grăsimile animale,
- carne de porc, vită, raţă,
23-25.01.2013 lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte slab, ouă,
uleiuri vegetale maximum 25g/zi, pîine intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de
legume, ciorbe,bulion de carne, sosuri, legume, fructe, ceaiuri, sucuri de legume şi fructe,
cafea, apă minerală
- grăsimile animale
- apă minerală,- cafea- băuturi alcoolice- băuturi energizante- băuturi carbogazoase
EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
Acid uric 5-10 ml sînge venos 7,53 mg%. 2-6mg%.
uree 5-10 ml sînge venos 30,4mg%. 20-40mg%.
Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,1mg%. 0,6-1,2mg%.
Na: 5-10 ml sînge venos. 139mEq/l. 137-152mEq/l.
K: 5-10 ml sînge venos. 4,5mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 5 mm/1h 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.
Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 41%. B:46±6%,F:41±5%.
74
Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 15,0g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 6500/mm³. 4000-8000/mm³.
Timpului de sângerare
şi coagulare
- prin înţeparea pulpei degetului. T.S. =2minute,
T.C. = 5minute.
T.S. =1-3 minute, T.C. = 5-10
minute.
INVESTIGAŢII PARACLINICE
Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen
19.03.2013 Radiografie Nu este necesar o pregătire fizică specifică, doar se explică
pacientului în ce constă tehnica
Se acordă îngrijirile impuse de starea
generală a pacientului şi de
afecţiunea pentru care este spitalizat
TRATAMENT MEDICAMENTOS
Data Medicamente Mod de administrare
1.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
2.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
3f
1 tb
75
Fragmin
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
5000 u.i. 1f
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
3.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
4.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
5.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
76
6.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
Glucoză 5%
Soluţie de Na Cl 0,9%
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
250 ml i.v. 30 pic/min
250m l i.v. 10 pic/ min
7-10.01.2013 Algocalmin
Diclofenac
Fragmin
Diazepam
3f
1 tb
5000 u.i. 1f
1 cp
77
CAPITOLUL IV.
CONCLUZII
4.1. Concluzii generale
1. Fractura femurală reprezintă un traumatism major în care trebuie totdeauna luată
în calcul şi posibilitatea existenţei unor leziuni asociate.
2. Deşi este consecinţa unor traumatisme puternice, de înaltă energie, fracturile de
femur deschise grav au o incidenţă mult mai mică decât în cazul altor segmente (gambă, picior).
3. Chiar dacă este o leziune izolată, fractura de femur este o leziune importantă,
gravă, generând de multe ori starea de şoc (şoc hemoragic şi şoc traumatic).
4. Tratamentul de elecţie în cazul fracturilor de femur este chirurgical. Tratamentul
ortopedic este rezervat cazurilor cu totul excepţionale.
5. Alegerea tipului de osteosinteză care se adaptează cel mai bine particularităţilor
specifice cazului (vârstă, starea generală, sediul şi orientarea traiectului de fractură, gradul de
cooperare a pacientului) are o importanţă covârşitoare în evoluţia ulterioară a fracturii.
6. Osteosinteza cu tijă rigidă cu zăvorâre (statică sau dinamică) pe focar închis cu
alezaj (Grosse) este soluţia tehnică ideală în cazul fracturii diafizare de femur.
7. Tratamentul chirurgical al fracturii de femur trebuie efectuat într-o clinică cu
dotare corespunzătoare şi de către o echipă antrenată şi cu experienţă, capabilă să rezolve nu
doar fractura în sine ci orice complicaţie imediată sau tardivă care poate surveni.
8. Fractura femurală se poate întâlni la orice vârstă şi cel mai frecvent se produce
prin accidente.
9. Rolul asistentei medicale trebuie sa fie aceea de a promova, păstra sănătatea, a
preveni îmbolnavirile, a educa individul bolnav şi întreaga populaţie.
10. Important pentru fractura femurală la fel ca şi la alte fracturi este mobilizarea
precoce postoperatorie pentru evitarea emboliilor trombotice.
11. Rolul cadrelor medii este acela de a ajuta pacientul şi a-i acorda îngrijiri pe
perioada imobilizării, precum şi în educaţia pacientului cu privire la starea sa.
78
BIBLIOGRAFIE
1. Baciu Cl.C. – Aparatul locomotor, Ed.MedicaIă, 1981
2. Baciu Cl.C. - Chirurgia si protezarea aparatului locomotor, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1986
3. Bray T. r. - Technicques in Facture Fixation, Gower Medical Publishing, NeW
York, London, 1993
4. Dee R. - Principes of Orthophaedic Practice, McGrow-Hlll, New York, Second
Edition, 1997
5. Farrel Jane - Illustrated Guide to Orthopaedic Nursing. Lippincott Comp&ny,
Third Edition, 1986
6. Gorun N., Traiannescu O. - Fractura deschisă, Ed.MedicaIă, Bucureşti, 1979
7. Kempts 1. - La fIxation d'une fracture doit-elle etre elastique? Symposium - Rev.
de Chir.Orthop., Paris, 1983, 69, 5,335-380
8. Miller M.D. - Review of Orthopaedics, W.B.Saunders Company, Philadelphia,
London, Toronto, 1996
9. Il. Muller M.E., AlIgower M. - Manual of Internal Fixation, SpringerVerlag, 1992
10. Niculescu C.Th., Lascu M. - Anatomia funcţională. Vasele şi nervii membrelor,
Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 1994
11. Orenga P. - Principes de biomecanique appliques aux fractures, EMC, Paris,
Appareillocomoteur, 14301 A30, 11-1980
12. Papilian V. - Anatomia omului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974,
vol.l Aparatullocomotor
13. Pidhorz L., Moreau P. -- Fracture de la diaphyse femorale de l'adult. EMC, Paris,
Appareillocomoteur, 14078 AlO, 2-1983
14. Popescu M. - Stabilizarea focarului în fractura deschisă de tibie, Teză doctorat,
Bucureşti, 1996
15. Rockwood Ch.A., Green D.P. - Fractures in Adults, Lippincott-Raven,
Philadelphia, 1996, vol.2
16. Skinner H.B. - Current Diagnosis and Treatment in Orthopaedics, Prentice- HalI
International Inc., 1995
79