PROIECT DE DIPLOMA
CERCETARI PRIVIND CONTINUTUL DE NITRATI SI NITRITI IN CEAPA SI SALATA
MEMORIU JUSTIFICATIV
Agricultura ecologică este un sistem de management al producţiei agricole care
favorizează resursele reînnoibile şi reciclarea şi nu dăunează mediului înconjurător.
Agricultura organică evită folosirea pesticidelor, ierbicidelor, fertilizatorilor sintetici şi a
practicilor de manipulare genetică. În ceea ce priveşte creşterea animalelor, se evită
folosirea profilactică a antibioticelor şi a hormonilor de creştere, şi se pune accentul pe
bunăstarea animalelor şi pe asigurarea unei hrane cu produse naturale. Agricultura
ecologică a cunoscut o expansiune rapidă în UE în ultimul deceniu, dar rămâne deocamdată
cu o pondere redusă în totalul suprafeţelor cultivate din UE: aproximativ 3%. Nivelul maxim
este în Austria (10%), dar există state membre ale UE care şi-au fixat obiective îndrăzneţe
până în 2010 (Germania – 20%). Polonia şi Ungaria acordă şi ele o atenţie doesebită
agriculturii ecologice, majoritatea produselor lor fiind exportate. Prin comparaţie, în
România, la nivelul anului 2002, doar 0,2% din suprafeţele agricole erau cultivate prin
metode ale agriculturii organice (din 43.000 ha cultivate prin agricultură organică, 20.000
ha erau păşuni, 12.000 ha erau culturi de grâu, 10.000 ha culturi de oleaginoase, 800 ha
legume, 200 ha fructe, şi 500 ha alte culturi).
Agricultura ecologică înseamnă o reîntoarcere la valorile agriculturii tradiţionale, dar
nu şi la metodele acesteia. UE a stabilit standarde de producţie pentru agricultura organică;
ţările care nu au inclus în legislaţia lor astfel de standarde compatibile cu cele din UE, nu
pot exporta în UE produse ale agriculturii organice decât pe baza unor autorizaţii de import,
care se acordă pe baza unei analize caz cu caz.
Agricultura ecologică nu exclude folosirea fertilizanţilor şi a pesticidelor, dar
consideră că utilizarea acestora reprezintă numai o componentă a acţiunii de sporire a
fertilităţii solului şi protecţiei plantelor.
Studiul contaminării cu compuşi cu azot (nitraţi şi nitriţi) în zona de vest a ţării
prezintă o deosebită importanţă practică având în vedere că arealul analizat face parte din
Câmpia de Vest, încadrată în zona I, considerată tradiţională în ceea ce priveşte cultivarea
legumelor în România.
Din cele prezentate mai sus, se poate aprecia faptul că importanţa şi actualitatea
domeniului investigat este dată de necesitatea cunoaşterii nivelului de acumulare în
produsele vegetale a contaminanţilor cu azot, precum şi a cauzelor care determină această
acumulare. De asemenea, au fost propuse modalităţi şi recomandări privind reducerea
conţinutului nitric în produsele horticole care vin în sprijinul producătorilor horticoli, a
1
PROIECT DE DIPLOMA
procesatorilor din industria conservelor, dar şi a consumatorilor, având în vedere toxicitatea
ridicată a acestor compuşi asupra organismului uman şi animal. Prezenţa unor concentraţii
mari de compuşi cu azot are o serie de efecte negative asupra organismului uman, şi anume:
efect iritant, congestiv asupra mucoasei digestive, acţiune nocivă asupra glandelor
endocrine, efecte hepatotoxice, nefrotoxice şi neurotoxice. Prin reducerea nitratilor, in
prezenta enzimei nitratreductaza, se formeaza nitritii, compuşi cu acţiune toxică mărită
comparativ cu nitraţii. Toxicitatea nitriţilor asupra organismului uman se datorează acţiunii
methemoglobinizante a acestor compuşi care conduce la boala numită “cianoză” sau
“methemoglobinemie”. Ca urmare a combinării nitriţilor cu hemoglobina aceasta se
transformă în methemoglobină care determină reducerea capacităţii de fixare a oxigenului,
diminuarea respiraţiei tisulare şi modificarea culorii mucoaselor în brun-cenuşiu. Cea mai
importantă consecinţă a aportului ridicat de compuşi cu azot este formarea de substanţe
cancerigene, şi anume de nitrozoamine.
Grija faţă de sănătatea umană şi a mediului ambiant constitue o preocupare continuă
a cercetărilor din domeniile: agricol, horticol, mediu, chimic, sau farmacologic. Prezentul
studiu se remarcă prin interdisciplinaritatea sa deoarece întruneşte activitatea de cercetare
desfăşurată atât in domeniul agricol-horticol (câmp experimental, studii agrotehnice) cât şi
metodologia de laborator şi efectuare de analize chimice în ceea ce priveşte conţinutul de
compuşi cu azot în produsele vegetale.
2
PROIECT DE DIPLOMA
Capitolul I. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA SALATEI
Salata are o mare importanţă nutriţională, ca urmare a aportului de vitamine şi
alţi compuşi valoroşi, pe tot parcursul anului. Cultura salatei deopotrivă în câmp, sere
şi solarii, o face disponibilă pentru consum chiar şi în perioada de iarnă şi primăvară
timpurie, când carenţele vitaminice sunt mai accentuate. Salata este folosită în
consum, preponderent în stare crudă, în unele preparate culinare însă, ea este supusă
procesului de fierbere. Varietăţile cunoscute sub formă de salată sunt prezentate în
tabelul 1..
Tabel 1.Varietăţi cunoscute sub denumirea de salată [13]Familia Denumirea populară Denumirea ştiinţifică Observaţii
Compositae Salata de căpăţână Lactuca sativa L, conv. incocta Helm, var. capitata
formează căpăţâni rotund-turtite
Salata de frunze Lactuca sativa L, conv. incocta Helm,var. secalina
nu formaeză căpăţână
Marula Lactuca sativa L, conv. sativa, var. longifolia Lam.
formează căpăţâni alungite
I.1. IMPORTANŢA CULTURII
Salata se cultivă pentru frunzele sale care se consumă în stare crudă sau
pregătite. Importanţa alimentară constă în conţinutul ridicat de glucide 2-3,5%;
protide 1-1,6%; caroten 1-3 mg/100 g produs proaspăt; vitaminele B1 - 0,07 mg/100 g
produs proaspăt; B2 - 0,12 mg/100 g produs proaspăt; C - 5-20 mg/100 g produs
proaspăt şi săruri de fosfor: 1-7 mg/100 g produs proaspăt şi săruri de potasiu 260
mg/100 g produs proaspăt. Consumul a 100 g salată aduce în organism 16-20 calorii.
Fiind o plantă rezistentă la frig şi având o perioadă scurtă de vegetaţie se
cultivă în culturi de succesiune şi asociate în câmp, forţat în sere şi protejate în solarii,
tunele, asigurând consumul eşalonat de salată tot timpul anului. Salata cultivată în
câmp are un conţinut mai ridicat de vitamina C decât cea cultivată forţat sau protejat
[33].
3
PROIECT DE DIPLOMA
I.2. ORIGINEA ŞI ARIA DE CULTURĂ
Salata cultivată provine din Lactuca seriola, care creşte spontan în Europa
Centrală şi de Sud, Asia de Sud-Vest, Asia Mică, Insulele Canare şi Madera. A fost
luată în cultură în urmă cu 2500 de ani de către greci şi romani, care o cultivau
frecvent.
Astăzi se cultivă pe tot globul, mai ales în zonele cu climat temperat. Dintre
ţările mari consumatoare de salată, amintim pe cele din vestul Europei (Germania,
Franţa, Olanda, Polonia), S.U.A. şi Japonia.
La noi în ţară se cultivă în toate judeţele, cu pondere în jurul marilor centre
urbane [20].
I.3.PARTICULARITĂŢI BOTANICE ŞI BIOLOGICE
Este o plantă anuală cu perioadă scurtă de vegetaţie, 45-50 zile până la
maturitatea de consum şi 120 zile până la recoltarea semincerilor.
Rădăcina pivotantă pătrunde în sol până la 60-70 cm când este cultivată prin
semănat direct şi 30-70 cm când este cultivată prin răsad.
Frunzele sunt sesile, de formă rotundă, oval-alungită, cu nervuri groase,
bogate în latex.
La începutul perioadei de vegetaţie plantele formează o rozetă de frunze, iar
apoi la unele soiuri o căpăţână mai mult sau mai puţin îndesată. Forma, mărimea şi
culoarea căpăţânilor diferă în funcţie de cultivare. Faza de căpăţână durează 10-15
zile, după care plantele emit tulpini florifere.
Tulpinile florifere apar după 45-65 zile de la răsărire, au o înălţime de 70-120
cm şi sunt puternic ramificate. Ele se termină cu inflorescenţe capitule, compuse din
20-25 flori de culoare galbenă.
Florile sunt hermafrodite şi au polenizare autogamă, dar şi alogamă într-o
proporţie mică (4-6%). La culturile semincere este necesară izolarea soiurilor între
ele.
4
PROIECT DE DIPLOMA
Fructul este o achenă eliptică, de culori diferite, cu 5-7 dungi longitudinale şi
prevăzute cu papus. Greutatea a 1000 seminţe este de 0,8-1,2 g, având o facultate
germinativă de 65-80% care se păstrează 2-3 ani [14].
I.4. RELAŢIILE PLANTEI CU FACTORII DE VEGETAŢIE
Fiind o specie rezistentă la frig şi cu perioadă scurtă de vegetaţie, se poate
semăna sau planta în câmp primăvara devreme sau toamna. Temperatura minimă de
germinare a seminţelor este de 2-4,4oC, cea optimă fiind de 5-10oC. În faza de rozetă
(4-5 frunze) plantele suportă temperaturi de -5...-8oC, iar cele cu plantare din toamnă -
16...-18oC. Temperatura optimă în perioada de creştere a căpăţânii este de 15-18oC, iar
valori peste 24o conduc la emiterea timpurie a tulpinilor florifere şi deprecierea
calitativă a producţiei.
Salata este o plantă de zi lungă, însă partea comestibilă se dezvoltă normal în condiţii
de zi scurtă. În ultimul timp au fost create cultivare cu durată neprecizată care se
pretează pentru culturi de vară.
Faţă de intensitatea luminii are cerinţe moderate şi de aceea se poate cultiva în
sere în perioada de toamnă-primăvară, în solarii sub formă de culturi pure şi asociate.
Cerinţe faţă de umiditatea din sol sunt ridicate. Astfel, umiditatea din sol
trebuie menţinută la 70-80% din capacitatea de câmp, iar cea din aer la 70-80%.
Cerinţele cele mai mari faţă de apă sunt în faza de germinare şi de formare a
căpăţânii. Excesul de apă din sol şi aer duce la instalarea de boli, la putrezirea şi
pierderea unui mare număr de plante.
Salata este pretenţioasă faţă de sol, solicitând soluri structurate, permeabile,
bogate în humus, cu reacţie neutră uşor acidă (pH=5,8-7,6). Având perioada de
vegetaţie scurtă, elementele nutritive trebuie să fie uşor asimilabile, în special azotul.
Consumul specific mediu pentru o tonă de produs proaspăt este de 4 kg
s.a./ha N; 0,3 kg s.a./ha P2O5 şi 3,5 kg s.a./ha K2O. Raportul de echilibru între
elemente fiind de 1:0, 07:0,8, iar perioada critică a nutriţiei fiind în faza de 5-6
frunze. Solurile cele mai bune pentru cultura salatei sunt cele de luncă şi
cernoziomurile [60].
5
PROIECT DE DIPLOMA
I.5. SOIURI CULTIVATE
Figura 1. Varietăţi de salată.Soiurile cultivate recomandate pentru cultură sunt prezentate în tabelul 2.
Tabelul 2.Principalele cultivare de salată omologate a fi cultivate în România [68].Grupa de
PrecocitateTipul cultivarului
Denumirea cultiva-rului
Perioada de la răsărire la recoltare (zile)
Forma căpăţânii
Culoarea căpăţânii
Alte caracteristici
Timpurii soi De Mai 50-60 tron-conică
verde gălbui
căpăţână semi-îndesată
soi Jessy 55-60 sferic-turtită
verdegălbui
culturi în sere şi solarii
Semi-timpurii
soi Cora 60-70 ovală verde gălbui
mijlociu îndesată
soi Dena 60-70 ovală- rotundă
verde-gălbui
emite greu tulpini florifere
soi Mona 60-70 sferică-turtută
galben verzui
soi pentru culturi de vară
Tărzii soi Polul Nord 70-80 sferic alungită
verde- deschis, gălbui
rezistentă peste iarnă
soi Silvia 70-80 sferic turtită
verde gălbui
rezistent la ger
soi New York 70-80 sferică verde gălbui
6
PROIECT DE DIPLOMA
Semi- timpurii
soi Marula de Brăila
70-80 căpăţâna sub formă de păpuşi
verde cu nuanţe gălbui
cultură de vară-toamnă
I.6. TEHNOLOGIA CULTURII
Pentru realizarea unei eşalonări a producţiei de salată se practică:
culturi în câmp, în ogor, anticipate şi succesive;
culturi forţate în sere;
culturi protejate în solarii, tunele şi răsadniţe.
Cultura în câmp se realizează prin plantare de răsaduri, toamna sau semănat şi
plantat răsaduri primăvara.
Pregătirea terenului şi fertilizarea de bază se execută din toamnă după
tehnologia culturii principale. Odată cu pregătirea patului germinativ, pe suprafeţe
mai mari se aplică erbicide (tabelul 3).
Tabelul 3.Erbicide omologate pentru cultura salatei [38]Nr.crt.
Produsul Buruieni Combătute
Momentulaplicării
Dozal, kg/haDenumirea
comercialăSubst.activă şi remanenţa
1. Balan 18 CE
benfluralin4-6 luni
Monocotiledonate şi unele dicotiledonate anuale
ppi 6-8
2. Benefex benfluralin180 g/l4-6 luni
Monocotiledonate şi unele dicotiledonate anuale
ppi 6-8
3. Kerb 50 W propyzamid 50%2-3 luni
Monocotiledonate şi dicotiledonate anuale şi perene
pre/post 2-3
Modelarea terenului în straturi de 104 cm se face toamna pentru culturile ce se
înfiinţează primăvara devreme sau cu câteva zile înaintea semănatului sau plantatului
pentru culturile care se înfiinţează primăvara mai târziu, vara sau toamna. Pentru
realizarea unor culturi încheiate patul germinativ trebuie să fie aşezat şi bine mărunţit.
Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct şi prin răsad.
Producerea răsadurilor se face pentru culturi ce se înfiinţează toamna,
primăvara şi vara.
Pentru culturile ce se înfiinţează toamna, răsadurile se produc pe straturi reci,
semănând în perioada 1-5.IX. Pentru producerea răsadului necesar unui hectar de
cultură sunt necesare 250-350 g seminţe. Producerea răsadurilor necesare pentru
7
PROIECT DE DIPLOMA
culturile ce se înfiinţează primăvara devreme se realizează în răsadniţe calde sau
solarii încălzite, semănând în perioada 1-10.III şi utilizând 2-3 g/m2 sămânţă.
Pentru culturile ce se înfiinţează primăvara, răsadurile se repică în cuburi de
3x3x3 cm, iar pentru celelalte forme de cultură în câmp semănatul se face rar, fără a
se repica răsadurile.
Răsadurile se plantează manual sau cu plantatorul, în gropi deschise, sau
mecanic cu MPR-6(8).
Perioada optimă de plantare este 20.IX-10.X sau 1-15.III pentru consumul din
primăvară şi 25.VIII-5.IX pentru consumul din toamnă. Vârsta răsadurilor la plantare
este de 35-40 zile . Se plantează 4 rânduri pe strat conform figurii 1.2.
Distanţa între plante pe rând este de 15-20 cm la cultivarele timpurii şi 25-30
cm la cele târzii. Desimile ce se realizează de 165-192 mii pl/ha.
Cultura salatei în câmp prin semănat direct se face cu ajutorul maşinilor
SUP-21, Saxonia, Stanhay, folosind 1,5-2 kg/ha sămânţă.
Adâncimea de semănat este de 1,5-2 cm în funcţie de tipul de sol şi epoca de
semănat [8].
Figura 2. Scheme de înfiinţare a culturii de salată în câmp: a-pe teren modelat; b - pe teren nemodelat
Semănatul se face eşalonat în perioada 1-15.IX şi 1-15.III pentru consumul
timpuriu de primăvară, 25.III-10.IV pentru consumul de vară şi 20.VII-20.VIII
pentru consumul din toamnă.
8
PROIECT DE DIPLOMA
Lucrările de întreţinere se referă la completarea golurilor cu răsad rezultat din
rărit; răritul pe rând la 15-20 cm; irigatul de 2-3 ori cu norme de udare de 200-250
m3/ha; fertilizarea fazială cu 50 kg s.a./ha N şi 1-2 praşile manuale sau mecanice pe
suprafeţe mari.
Recoltarea are loc în intervalul 20.IV-20.VI pentru culturile înfiinţate toamna
sau primăvara prin răsad şi semănat direct şi în perioada 15.IX-15.X pentru consumul
din toamnă.
Recoltarea se face eşalonat, manual sau mecanizat cu ajutorul unor maşini
prevăzute cu palpator şi cuţite acţionate electric. Producţia ce se obţine este de 15-25
t/ha în funcţie de cultivare şi de condiţiile de cultură.
Păstrarea salatei până la valorificare se poate face 2-3 zile la 1-2oC şi o
umiditate atmosferică de 90-95% [12].
I.7. PREVENIREA ŞI COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR.
Pagubele cele mai mari sunt produse de mana salatei Bremia lactucae. Boala
se manifestă pe faţa superioară a frunzelor sub forma unor pete de decolorare
delimitate de nervuri. În dreptul petelor pe faţa inferioară se dezvoltă un puf alb.
Frunzele intens atacate se deformează, se zbârcesc şi se usucă.
Septorioza salatei este produsă de ciuperca Septoria lactucae. Boala se
manifestă pe frunze şi pe tulpini. Pe frunze apar pete neregulate, bine delimitate de
nervuri. Acestea sunt izolate sau confluente şi au mărimea de 1-10 mm. La apariţie,
petele au o culoare galbenă-brunie, care cu timpul devin cenuşii-albicioase. Frunzele
infestate se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă.
Putregaiul cenuşiu este produs de ciuperca Botrytis cinerea. Boala afectează
plantele în răsadniţă sau în câmp în fenofaza de formare a căpăţânilor. În primul rând
sunt afectate frunzele de la exteriorul rozetei care devin transparente, se înmoaie şi
putrezesc. Cu timpul atacul se produce şi la frunzele din interiorul rozetei. Pe frunzele
bolnave se formează o pâslă deasă cenuşie-albicioasă (Docea E.şi colab., 2008).
Dintre dăunători pagube mari produce limaxul cenuşiu (Deroceras agreste
reticulatum). Limaxii rod frunzele, producând perforaţii de diferite forme şi mărimi.
La atacuri intense frunzele se usucă.
9
PROIECT DE DIPLOMA
Păduchii de frunze -Aphis fabae- produc încreţirea şi răsucirea frunzelor,
depreciind calitativ producţia. Pe partea inferioară a frunzelor se pot observa larve şi
adulţi [35].
Măsuri de prevenire şi combatere sunt prezentate în tabelul 4.
Tabelul 4. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la salată [19].
Boala sau dăunătorul Măsuri, mijloace de combatereMana salateiBremia lactucae
În spaţiile protejate se dezinfectează solul, se dirijează temperatura şi umiditatea prin aerisiri.În perioada de vegetaţie se fac stropiri cu Captadin 50 PU-0,3%, Dithane M-45-0,2%, Ridomil plus-0,3% Previcur N-0,15%.
Septorioza salateiSeptoria lactucae
La apariţia primelor semne ale atacului se fac stropiri cu Dithane M-45-0,25%, Captadin 50 PU-0,2%, Turdacupral 50 PU-0,4%, Benlate 50 WP-0,4-0,6kg/ha.
Putregaiul cenuşiuBotrytis cinerea
Tratamente foliare cu Sumilex 50 PU-0,15%, Rovral 30 PU-0,1% şi Ronilan 0,2%.
Păduchii de frunzeAphis fabae
La apariţia coloniilor se fac tratamente cu Fastac 10 CE-0,02%, Ecalux 25 CE-0,1%, Decis 2,5 EC-0,05%.
Limaxul cenuşiuDeroceras agrestereticulatum
Se fac tratamente la sol prin prăfuire cu oxid de calciu, clorură de sodiu sau superfosfat în doze de 150-200 kg/ha.Tratamente chimice se fac cu produse pe bază de metaldehidă: Escartox 5G, Metaldehidă în doză de 25-30 g/m2 aplicate direct pe sol seara. Se mai utilizează Aminocarb 50 PU în doză de 2,5 kg s.a./ha, Metiocarb 4 PP în doză de 3g/10 m2.
Capitolul II. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA CEPEI
II.1. IMPORTANTA CULTURII
Ceapa este una din cele mai rentabile specii legumicole, daca se reuseste sa se
aplice toate verigile, de la infiintarea culturii la recoltare, din cadrul unei tehnologii
moderne. Profitul obtinut va fi cu atat mai mare cu cat se va obtine o productie
ridicata si de calitate, cu cheltuieli cat mai scazute.
Tendinta tarilor cu agricultura moderna este aceea de a mentine sau chiar de a
reduce suprafata cultivata cu ceapa, dar de sporire a productiei medii la hectar prin
aplicarea celor mai performante tehnologii.
In tara noastra, cresterea productiei totale de ceapa s-a pus pe seama cresterii
suprafetei cultivate si nu a cresterii productiei medii la hectar. Dupa suprafata totala
cultivata cu ceapa (36,8 mii ha), Romania se situeaza pe primul loc in Europa, iar
dupa productia totala obtinuta (296 mii tone), ne situam pe locul sase dupa Spania,
Italia, Anglia, Olanda si Polonia.
10
PROIECT DE DIPLOMA
Eficienta economica a culturii cepei la noi in tara este in general foarte redusa,
cauzele principale fiind atat productiile foarte scazute, (sub 10t/ha), cat si costurile de
productie ridicate (costuri ridicate ale semintei sau arpagicului, gradul redus de
mecanizare, consum mare de forta de munca manuala).
In prezent, cea mai raspandita tehnologie de cultivare a cepei este cea prin arpagic
(cca 70% din suprafata cultivata cu ceapa), cu toate ca aceasta metoda este cea mai
putin eficienta economic, drept pentru care a fost cu multi ani in urma abandonata de
catre toate tarile mari cultivatoare de ceapa, tari cu o agricultura moderna [5].
Ceapa, specie legumicola bienala sau trienala, ce face parte din grupa
legumelor bulboase, este una din cele mai raspandite legume, care s-a cultivat din cele
mai vechi timpuri datorita calitatii sale alimentare, condimentare si fitoncide.Este
prezenta aproape zilnic in alimentatie pe tot timpul anului si in arta culinara,
reprezentand in acelasi timp si o materie prima importanta pentru industria
conservelor de legume, peste sau carne, ca si pentru industria de medicamente.
Importanta alimentara, medicamentoasa si terapeutica duce la
recomandarea ca in cadrul unei alimentatii rationale, zilnic, sa se consume minim 20-
25g de ceapa, ceea ce revine un consum mediu pe an de circa 8-9 kg.[26].
Fiind o specie legumicola atat de importanta, si nu prea pretentioasa fata de
conditiile de clima si sol, se cultiva in lume intre 5 grade latitudine nordica si 60 grade
latitudine sudica, suprafata cultivata cu ceapa crescand in ultimii 10 ani de la 1825 mii
hectare, la 2670 (146%) mii hectare (FAO Statistics 2000), situandu-se pe locul patru
intre principalele specii legumicole cultivate.
In tara noastra cultura de ceapa ocupa locul trei printre speciile legumicole,
dupa tomate si varza, cu o suprafata de peste 35 mii ha.
II.2.ORIGINEA SI ARIA DE RASPANDIRE
Cultivarea cepei ca planta alimentara si medicinala dateaza de foarte multi ani,
inca din antichitate. Cu cel putin 6000 de ani i.Hr., ceapa a inceput sa se cultive in
Egipt, pe Valea Nilului, de unde a trecut in Grecia antica si Imperiul Roman, iar de
acolo s-a raspandit in toata Europa, astfel incat din intreaga suprafata cultivata cu
ceapa, circa o treime se afla pe acest continent.
In tara nostra, ceapa se cultiva peste tot unde sunt asezari omenesti, in orice
gradina de pe langa casa. In zonele cu conditiile naturale cele mai favorabile ceapa s-a
11
PROIECT DE DIPLOMA
cultivat pe suprafete mari, creandu-se o traditie si chiar o specializare a unor bazine
legumicole in acest sens, unde au fost create si unele soiuri autohtone. Se pot
mentiona: bazinul legumicol al capitalei cu soiul De Darasti, bazinul legumicol
Craiova cu soiul De Filiasi, bazinul legumicol Timisoara cu soiul De Vinga, bazinul
legumicol Iasi cu soiul de Targul Frumos (De Moldova) si De Tibucani, bazinul
legumicol Fagaras cu soiul Rosie de Fagaras, bazinul legumicol Turda cu soiul Rosie
de Turda, bazinul legumicol Buzau cu soiul De Buzau si Diamant.
In prezent, in tara nostra, ceapa se cultiva anual pe o suprafata de peste 35mii
ha cu suprafete insemnate in zonele de sud (Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov,
Calarasi, Ialomita, Braila), de sud-est, (Galati, Tulcea, Constanta, Buzau), de sud-vest
(Arad, Timis) [68].
II.3.CARACTERE BOTANICE SI PARTICULARITATI BIOLOGICE
In conditiile de clima din tara nostra, ceapa este o planta erbacee, bienala
(ceapa de apa si ceapa ceaclama) sau trienala (ceapa de arpagic).
Caractere botanice:
Radacina: in momentul germinarii semintelor apare radicela care traieste pana
la aparitia primelor frunze adevarate. In acest moment se formeaza discul tinerei
plante pe care apare un numar de 30-70 radacini fibroase si albicioase. Inradacinarea
este in general superficiala la adancime de 30-40 cm.
Tulpina: este reprezentata de discul (portiunea tare de la baza bulbului). Pe
partea inferioara sunt prinse radacinile, iar pe partea superioara se afla mugurii
vegetativi si frunzele.
Frunzele: imediat dupa incoltirea semintei apare la suprafata solului frunza
cotiledonala filiforma, indoita, varful inca ramane un interval de timp ingropat in
pamant, legat de samanta, iar treptat frunza se indreapta, ca dupa cca o saptamana sa
apara prima frunza adevarata, continuandu-se la intervale de cca 5 zile formarea
urmatoarelor frunze. Frunzele de la partea bazala, la locul de insertie pe disc, se
ingroasa, mai tarziu formand bulbul, iar la suprafata solului sunt cilindrice, fistuloase,
inguste, de culoare verde-albastruie, cu epiderma neteda si lucioasa, acoperite cu
pruina. In functie de cultivar, plantele formeaza 10-15 frunze [59].
Bulbul: pe masura ce plantele isi dezvolta un aparat asimilator bogat, trec la
formarea bulbilor. Frunzele la baza lor se modifica, devin si suculente, in ele
12
PROIECT DE DIPLOMA
depozitandu-se substante hranitoare de rezerva ale plantei. Pe disc, in interiorul
bulbului, se formeaza unul sau mai multi muguri, grupati cate 2-3, inveliti laolalta in
2-3 frunze ingrosate, formand asa-zisele inimi ale cepei. La exterior, bulbii sunt
acoperiti cu frunze subtiri, membranoase, uscate la maturitate, a caror culoare variaza
cu soiul de ceapa. Forma si marimea bulbilor depinde de cultivar (soi sau hibrid), de
agrotehnica aplicata si de factorii de vegetatie. In general, bulbul de ceapa are forma
mai mult sau mai putin apropiata de cea sferica sau ovoida, greutatea variind de la
cateva grame (la arpagic), pana la 300g. Exista si bulbi care ajung la greutatea de 600-
800g, dar in cazuri mai rare [34].
Particularitati biologice:
Germinatia si rasarirea: semintele de ceapa germineaza la temperatura de 3-4o
C (rasarirea are loc la 30-40 zile). Temperatura optima de germinare este de 19-24o C
(rasarirea are loc in 6-12 zile).
Dupa germinarea semintelor, plantele de ceapa prezinta unele particularitati
care sunt specifice numai acestei specii. Astfel, cand rasar plantele de ceapa, apare
mai intai la suprafata solului un cot al fiecarei plantule, care nu este altceva decat o
indoitura sub frma de genunche a frunzei cotiledonale. Prin crestere, in mod normal
este tras afara din pamant varful plantulei. Tegumentul seminal ramane fixat pentru
un timp in varful plantulei (frunzei cotiledonale) si daca solul are crusta puternica
varful plantulei intampina rezistenta mare si nu reuseste sa iasa afara cu tegumentul
seminal fixat de el.
Datorita activitatii puternice a tesuturilor de crestere situate in special in cele
doua zone ale cotului fiecarei plante, este scoasa din pamant radacina plantulelor.
Aceasta particularitate a rasaririi plantelor de ceapa prezinta o deosebita
importanta pentru practica cultivatorilor si impune alegerea pentru insamantarea
semintelor de ceapa a unor terenuri cu sol usor si cu structura buna, astfel ca sa nu
formeze in nici un caz crusta puternica [36].
Dupa rasarire pot fi distinse cinci faze mai importante de crestere a plantelor.:
Faza I dureaza 8-10zile de la rasarire, timp in care plantele sunt considerate ca
parazite pentru ca traiesc pe seama substantelor hranitoare de rezerva din seminte,
neputand sa se aprovizioneze si sa-si pregateasca singure hrana. Aceasta faza este
foarte importanta pentru productie si, de aceea, se impune folosirea unor seminte cat
mai mari, mai grele, perfect sanatoase, pentru ca plantulele sa aiba la dispozitie
rezerve cat mai mari de hrana.
13
PROIECT DE DIPLOMA
Faza a II-a dureaza urmatoarele 8-10zile. La inceputul acestei faze apare
prima frunza adevarata, iar urmatoarele continua sa apara in mod succesiv la interval
de 5-6zile. Pe discul abia format apar radacini noi, radacinita si frunza cotiledonala
moare. Desi plantele dispun de cele mai reduse posibilitati in privinta sistemului
radicular si a aparatului foliar, incep sa se aprovizioneze si sa-si pregateasca singure
hrana. Este cea mai critica faza pentru plantulele de ceapa si impune o abundenta de
apa (80-90% din capacitatea de camp) si substante nutritive in stratul superficial al
solului.
Faza a III-a dureaza in continuare urmatoarele 20 de zile timp in care plantele
isi creeaza posibilitati mari de aprovizionare si pregatire a hranei in urma cresterii
sistemului radicular si a frunzelor. In aceasta faza se poate incepe administrarea
ingrasamintelor sub forma de fertilizari faziale iar irigarea se face cand este nevoie.
Faza a IV-a dureaza in continuare circa doua luni. Se caracterizeaza prin
formarea si cresterea bulbului, plantele sintetizand substantele hranitoare si ele fiind
depozitate in cea mai mare parte sub forma de rezerva in bulb. La inceputul acestei
faze continua cresterea frunzelor si a radacinilor, iar mai tarziu inceteaza cresterea
acestor organe, continuand sa creasca doar bulbul. In decursul acestei faze se
administreaza cea mai mare parte de ingrasamimte in cadrul fertilizarilor faziale. Spre
sfarsitul acestei faze se sisteaza irigarea si fertilizarea.
Faza a V-a se prelungeste in urmatoarele 20-30zile, timp in care este sistata
complet cresterea frunzelor si a sistemului radicular, in schimb are loc migrarea
intensa a substantelor hranitoare din frunze in bulb.
In aceasta faza incepe si se desavarseste moartea frunzelor si a radacinilor,
bulbii intrand in perioada de repaus. In aceasta faza se mentine o umiditate cat mai
redusa in sol.
Uneori, cand se constata ca bulbii de ceapa au ramas ceva mai mici din cauza
tehnologiei aplicate anterior, din dorinta de a spori dimensiunile bulbilor, se aplica in
cultura, chiar in aceasta faza (a cincea), cand majoritatea plantelor (bulbilor) au
inceput sa intre in perioada de repaus, o udare si o fertilizare.
In asemenea imprejurari, din discul bulbilor pornesc noi radacini, plantele isi
reiau ritmul activ al metabolismului si continua sa vegeteze formand frunze noi, dar in
nici un caz nu isi maresc bulbul. Plantele care isi reiau ritmul activ de vegetatie nu vor
mai intra in perioada de repaus si pastrarea bulbilor va fi imposibila [20].
14
PROIECT DE DIPLOMA
II.4.CERINTELE FATA DE FACTORII DE MEDIU
Solul (substratul de cultura)
Plantele de ceapa se dezvolta normal pe solurile usoare sau mijlocii cu textura
nisipo-lutoasa, cu o structura buna, permeabile, dar si cu o capacitate optima de
retinere a apei, fertile, cu reactie neutra sau uneori alcalina (ph = 6,5-7,8). Culturile de
ceapa nu dau rezultate bune pe solurile grele (argiloase), compacte, nelucrate adanc,
excesiv de umede, reci, acide. Pentru cultura de ceapa semanata direct o conditie
esentiala pe care trebuie sa o indeplineasca solurile este aceea de a nu forma crusta.
Solurile aluviale aflate intr-o faza avansata de solificare sunt cele mai bune [21].
Umiditatea
Inradacinarea superficiala a plantelor de ceapa si explorarea unui volum
scazut de pamant pretind o umiditate ridicata, mai ales in prima perioada de vegetatie.
De aceea, umiditatea in sol pana la adancimea de 30-40cm trebuie sa fie de
80-90% din capacitatea de camp, pana la formarea bulbului, adica in perioada de
crestere intensiva a radacinilor si frunzelor.
In perioada formarii si cresterii bulbului, umiditatea trebuie sa fie de 70-80%
si 60-70% in timpul maturizarii bulbului, adica dupa ce bulbul a ajuns la marimea
tipica soiului.
Este recomandat ca apa in sol sa fie intr-o cantitate cat mai mica, cu circa 2-3
saptamani inainte de recoltare, deoarece are o maturizare mai rapida a bulbului, acesta
intrand in perioada de repaus.
Umiditatea atmosferica nu trebuie sa fie mai mare de 60-70%.[37].
Temperatura
Cerintele in privinta temperaturii variaza destul de mult in functie de faza de
vegetatie a plantelor.
Samanta de ceapa incepe sa germineze la o temperatura de 2-4o C, dar
temperatura optima de germinare este de 18-20o C.
Formarea si cresterea radacinilor sunt favorizate la o temperatura moderata in
sol de 12-20 oC
15
PROIECT DE DIPLOMA
Iar aceste procese sunt stagnate la temperatura de peste 250 C. Cand in sol
temperatura este de 5-7o C, radacinile se formeaza si cresc intr-un ritm mai lent.
Temperatura optima pentru formarea si cresterea frunzelor este de 18-24o C,
iar in prezenta temperaturilor mai mici, de 8-10o C frunzele nu se mai formeaza si nici
nu mai cresc.
Formarea, cresterea si maturizarea bulbilor au loc la o temperatura optima de
25-30o C. In prezenta unor temperaturi mai mici de 10-15o C, bulbul nu se mai
formeaza, iar la temperaturi de peste 30o C cresterea bulbilor incetineste foarte mult
sau chiar se opreste [33].
Lumina
Lumina joaca un rol deosebit de important pentru cresterea si dezvoltarea
plantelor de ceapa.
Se recomanda sa se asigure o durata a zilei de cca 8-10ore, pana la formarea
bulbilor, cand plantele de ceapa trebuie sa-si formeze un aparat foliar si radicular
bogat, si de 14-16ore pe zi in timpul formarii si cresterii bulbilor. Pentru aceasta se va
semana cat mai de timpuriu posibil (sfarsitul lunii februarie-inceputul lunii martie),
plantele avand astfel la dispozitie in mod natural, la inceputul perioadei de vegetatie
zile scurte de lumina si temperatura moderata, iar mai tarziu zile lungi de lumina si
temperatura mai ridicata, ceea ce favorizeaza obtinerea unei productii bune.[5].
Hrana (elementele nutritive)
Ceapa este o specie pretentioasa la consumul de elemente nutritive,
reactionand puternic atat in cazul deficitului, cat si a excesului de elemente nutritive.
Pentru realizarea unei tone de bulbi, plantele de ceapa extrag din sol si consuma 3kg
N, 1,2kg P2O5, 4,8kg K2O, 1,8kg CaO substanta activa.
Pe orice tip de sol pe care se cultiva ceapa, nu da rezultate bune fertilizarea cu
cantitati mari de gunoi de grajd proaspat in anul cultivarii.
Azotul favorizeaza cresterea organelor vegetative ale plantelor de ceapa, dar
in cantitati prea mari devine daunator in sensul cresterii excesive a frunzelor in
detrimentul bulbului, duce la incoltirea bulbilor si cresterea proportiei de putrezire in
timpul pastrarii. Fosforul favorizeaza cresterea radacinilor, iar potasiul migrarea
substantelor nutritive din frunze si depunerea lor in bulbi, sub forma de rezerve,
marind capacitatea de pastrare a bulbilor [13].
16
PROIECT DE DIPLOMA
II.5.SOIURILE SI HIBRIZII DE CEAPA RECOMANDATI A SE CULTIVA IN
ROMANIA
Alegerea celor mai bune cultivare are o importanta covarsitoare asupra
cresterii eficientei economice a acestei culturi.
Catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor) de plante de cultura din Romania
cuprinde un numar de 25 cultivare (soiuri si hibrizi) de ceapa din care 14 (56%), sunt
creatii autohtone.
Dintre acestea, un numar de 10 soiuri si 12 hibrizi sunt recomandati pentru
culturile care se infiinteaza prin semanare direct in camp. Dintre acestia, ponderea cea
mai mare o are in cultura soiul romanesc Diamant (omologat in 1977). Majoritatea
soiurilor si hibrizilor straini introdusi in tara noastra dupa anul 1995, desi valorosi sub
toate aspectele, nu se cultiva inca pe suprafete prea mari. Un numar de 8 soiuri si
hibrizi romanesti au fost inregstrati in Catalogul oficial incepand cu anul 2000 si nu s-
au extins in productie, timpul necesar pentru obtinerea de samanta fiind prea scurt.
[14].
Figura 3. Varietati de ceapa verde.
17
PROIECT DE DIPLOMA
II.6.SOIURI SI HIBRIZI ROMANESTI
Diamant este soiul cel mai cultivat la aceasta data in tara noastra, din aceasta grupa
de soiuri si hibrizi (prin semanare direct in camp), dar intr-un procent mult mai mic
decat ceapa din arpagic. A fost omologat in anul 1977 si reinscris in anul 1999.
Aurie de Buzau este singurul soi care se cultiva la noi in tara prin rasad, dar si
semanat direct in camp. A fost inregistrat la ISTIS in anul 1971 si reinscris in anul
1999. Este un soi tardiv, cu perioada de vegetatie de 135-145 zile. Bulbul este mare,
de forma tronconica, alungit mult spre baza si rotunjit la partea superioara, avand
diametru la mijloc de 7-10cm., ajungand la greutatea de 250-300g.
Rosie de Fagaras este un soi autohton care se cultiva in Transilvania. A fost
omologat inanul 1952 si reinscris in anul 1999.
Este un soi pretentios la umiditate, si de aceea nu se cultiva in regiunile
secetoase.
Luciana - soi semitardiv (129 zile) obtinut la I.C.L.F.Vidra in 2000. Bulbul este de
culoare maro, are forma larg obovat-rombic, mare (125g), cu pozitia discului in afara,
cu 1-2 muguri vegetativi, cu 12,6% substanta uscata.
Gloria F1 - hibrid obtinut la I.C.L.F.Vidra in 2001, cu o perioada de vegetatie de 126
zile. Bulbul are o forma larg obovoida, marime medie, tunicile sunt de culoare bruna
si adera foarte bine pe bulb. Este tolerant la mana, are o capacitate foarte buna de
pastrare.
Kitty F1 - hibrid obtinut la I.C.L.F.Vidra in 2002, are o perioada de vegetatie de 130
zile.
Marrona F1 - hibrid obtinut la I.C.L.F.Vidra in 2002, tardiv (130 zile).
Are o capacitate foarte buna de pastrare, pornirea in vegetatie este foarte tarzie (8-10
luni) [20].
II.7. TEHNOLOGIA CULTURII
Plante premergatoare
18
PROIECT DE DIPLOMA
Sunt foarte bune cerealele, mazarea, fasolea. Acestea elibereaza terenul
devreme putandu-se infiinta culturile si in perioada august-septembrie (cu trecerea
culturii peste iarna).
Sunt bune premergatoare tomate, ardei, vinete, care au fost fertilizate cu gunoi
de grajd (40t/ha)
Sunt corespunzatoare bostanoase si varzoase.
Pregatirea terenului
Semanatul trebuie sa se faca intr-un pat germinativ bine pregatit, lipsit de
buruieni.
Aratura se face la o adancime de cel putin 20-25cm din toamna (in cazul
infiintarii culturii in primavara), sau doar inainte de semanat pentru cultura infiintata
din toamna. Cel mai bun pat germinativ este cel care are stratul superficial de 5-10cm
foarte bine pregatit.
In cazul in care se infiinteaza cultura de toamna, se recomanda sa se efectueze
irigarea de aprovizionare prin aspersie cu o norma de 250-300m3 apa/ha, aceasta in
scopul asigurarii unei umiditati optime a solului.
Inainte de efectuarea araturii se recomanda fertilizarea de baza cu fosfor si
potasiu, cantitatile de ingrasaminte necesare se vor stabili in functie de gradul de
fertilitate al solului (stabilit in urma efectuarii cartarii agrochimice).
Dupa efectuarea araturii, se marunteste terenul cu grapa cu discuri sau cu
combinatorul, in functie de calitatea araturii si de umiditatea solului, in asa fel incat sa
se asigure o maruntire cat mai buna si uniforma pe adancimea de 8-10cm. Acest lucru
se efectueaza in cazul in care se infiinteaza cultura din toamna [33].
Infiintarea culturii
Perioada optima de semanare difera in functie de tehnologia aplicata:
pentru tehnologia cu trecerea culturii peste iarna, se recomanda ca semanatul
sa se efectueze in perioada 15 august-15 septembrie;
pentru tehnologia cu infiintarea culturii prin semanare in primavara, se
recomanda ca semanatul sa se efectueze primavara cat mai devreme posibil, in prima
decada a lunii martie si chiar in ultima decada a lunii februarie;
Se pot infiinta culturi si inainte de venirea inghetului (in a doua parte a lunii
noiembrie), in asa fel incat smanta sa ierneze in sol fara a germina, pana la venirea
19
PROIECT DE DIPLOMA
primaverii. Aceasta metoda este mai putin practicata pentru ca este riscanta, samanta
poate sa germineze si sa inghete, cultura fiind compromisa.
Semanatul (infiintarea culturii) este una din cele mai importante lucrari, de
modul in care se realizeaza depinde in cea mai mare parte reusita culturii.
Trebuie acordata o mare atentie urmatoarelor aspecte: sortimentul utilizat, cand
semanam, cu ce semanam, calitatea patului germinativ, adancimea de semanat,
cantitatea de samanta folosita, schema de infiintare a culturii (distanta intre randuri,
intre plante pe rand, intre benzi, numar de randuri pe strat).
Nu se recomanda a se utiliza samanta necertificata, produsa fara a se fi
respectat schema de producere a semintei de ceapa. Recomandam utilizarea de
samanta din soiurile si hibrizii prezentati.
Cunoscandu-se dificultatea acestei specii la rasarire, se cere ca solul sa fie
bine pregatit, maruntit. Nu se recomanda a se semana intr-un teren cu bulgari.
De asemenea, nu se va semana niciodata la o adancime mai mare de 2-2,5cm.
Cantitatea de samanta utilizata la hectar difera in primul rand in functie de
schema de infiintare a culturii, si de cat este de performanta semanatoarea.
Se recomanda a se utiliza la semanat semanatori de precizie pentru seminte
mici, mecanice sau pneumatice. Prin utilizarea acestor semanatori se vor elimina acele
lucrari costisitoare care se recomanda in majoritatea manualelor de
legumicultura:completarea golurilor si raritul manual. De asemenea, se va realiza o
economie de samanta la hectar de cel putin 2-3kg.
In ceea ce priveste schemele de infiintare a culturii de ceapa, aceasta se poate
face pe teren modelat in straturi avand latimea de 1m., despartite intre ele prin rigole
cu latimea la suprafata solului de 46cm.
Modelarea terenului cu masinile de modelat este justificata in cazul cand
irigarea culturilor se face pe rigole.
Distanta plantelor pe rand se recomanda sa fie de 3-3,5cm.
Cantitatea de samanta/ha depinde de cat de performanta este masina de
semanat, de tipul de samanata folosit (calibrata, drajata), de tipul de sol, de conditiile
locale de clima, de schema de infiintare a culturii, aceasta in nici un caz sa nu
depaseasca 5 kg/ha.
Daca semanatul se efectueaza cu semanatori care nu sunt prevazute cu
tavalugi, se recomanda efectuarea unei tavalugiri pentru a pune mai bine semintele in
contact cu solul, in felul acesta asigurandu-se o rasarire mai uniforma.
20
PROIECT DE DIPLOMA
Intretinerea culturii
Lucrarile de intretinere constau in: erbicidat, irigat, fertilizat, prasit,
combaterea bolilor si daunatorilor [38].
Erbicidatul
Este una din lucrarile esentiale de care depinde in foarte mare masura reusita
culturii.
Erbicidarea preemergenta va fi efectuata folosindu-se erbicidul STOMP 6l/ha,
administrat printr-o pulverizare fina, foarte uniforma pe suprafata solului, formandu-
se o pelicula fara a aparea benzi de suprapunere (fitotoxice pentru ceapa), sau benzi
neerbicidate.
Erbicidul STOMP administrat preemergent formeaza o pelicula cu valoare
reziduala lunga care distruge buruienile cand incearca sa treaca prin aceasta. Pentru o
actiune cat mai indelungata in timp a acestui erbicid se recomanda a nu se interveni
prea des cu lucrari mecanice de afanare a solului si de distrugere a buruienilor sau
prasile manuale care distrug pelicula erbicidala anuland efectul erbicidului.
Cand efectul erbicidului STOMP inceteaza, incep sa apara buruieni care se
vor distruge in primele faze de vegetatie prin erbicidarea postemergenta cu GOAL.
Pentru buna combatere se aplica GOAL cand buruienile sunt in stadiul de 2-4
frunze (maximum 7-10cm inaltime). Buna acoperire cu erbicid si umectarea
buruienilor sunt esentiale pentru eficienta maxima in combatere. Cat este posibil se va
evita deranjarea solului in vederea folosirii activitatii reziduale a erbicidului ajuns pe
sol pentru o perioada mai lunga.
Erbicidul GOAL combate peste 18 specii de buruieni dicotiledonate si o parte
din buruienile monocotiledonate. Se va aplica 0,75-1,0 l/ha GOAL in 300-500 l
solutie/ha. In cazul in care dupa o perioada de timp va apare un al doilea val de
crestere al buruienilor, un nou tratament de 0,5-0,75 l/ha va fi suficient pentru a le
distruge.
Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate se va folosi erbicidul
FUSILADE FORTE 1 l/ha. Pentru eficienta maxima acesta nu se administra in
conditii de seceta sau umiditate excesiva, se va aplica in perioada de crestere
vegetativa intensa a buruienilor monocotiledonate (cand au 4-5 frunze). O pulverizare
fina sporeste efectul produsului asigurand o buna acoperire a buruienilor [50].
21
PROIECT DE DIPLOMA
Irigarea se recomanda a se efectua pe rigole, cand ceapa se cultiva pe suprafete mici,
si prin aspersie, care da rezultatele cele mai bune, asigurand o aprovizionare uniforma
a solului cu apa.
Fertilizarea
In cazul semanatului din toamna unui sol obisnuit i se va administra inaintea
semanatului 50-60kg P2O5/ha, 180kg K2O/ha si 65kg N/ha. In cazul in care se
seamana cu o semanatoare prevazuta cu fertilizatoare, atunci se recomanda ca azotul
sa se administreze o data cu semanatul localizat pe rand, nu mai mult de 50kg azotat
de amoniu la hectar.
In baza analizelor se recomanda ca in stratul de sol (cca 30cm adancime) sa se
aplice o cantitate totala de maxim 180kg N/ha.
Aplicarea unei cantitati mici de N inainte de semanat va avea ca rezultat
obtinerea unor plante tinere neuniforme.
Azotul in exces poate cauza gatuiri si ingrosari ale frunzelor, foliaj abundent,
precum si bulbi mici si de o calitate mai slaba ce nu garanteaza o pastrare buna.
Acesti bulbi sunt de asemenea mai usor atacati de boli.
Lipsa fosforului asimilabil din solutia solului poate cauza o slaba maturizare a
plantelor. In acord cu rezultatele analizelor de sol se pot administra 200-220kg
P2O5/ha atunci cand solul este foarte sarac in fosfor. In mod normal se vor adminstra
90-120kg P2O5/ha. Pentru aceasta se recomanda 450-500kg superfosfat/ha.
Absenta potasiului din sol poate cauza incetinirea cresterii, ingrosarea gatului,
un verde foarte inchis si aparitia unor necroze pe marginile frunzelor imbatranite. Se
pot administra peste 440kg K2O/ha pe solurile fara potasiu disponibil. Normal se
administreaza 200-225kg K2O/ha, ceea ce reprezinta aproximativ 550kg sulfat de
potasiu si 30% magneziu necesar pentru echilibru cu potasiu.
Lipsa magneziului disponibil se observa foarte bine atunci cand foliajul este
redus, cu frunze atarnate si striatii galbene pe frunze. Deficienta de magneziu se poate
manifesta pe solurile calcaroase usoare si pe solurile cu prea mult fosfor [37].
Combaterea bolilor si daunatorilor
Sporirea cantitativa si calitativa a productiei de ceapa este conditionata printre
altele de utilizarea unor masuri corespunzatoare de protectie fitosanitara.
22
PROIECT DE DIPLOMA
Eficienta actiunilor de combatere si implicit diminuarea pierderilor de
productie cauzate de agenti patogeni si daunatori la culturile de ceapa, sunt
conditionate de aplicarea unui complex de masuri si mijloace de prevenire si
combatere a atacurilor, atat agrofiotehnice cat si chimice.
Ca masuri agrotehnice se vor respecta speciile premergatoare recomandate, nu
se va reveni pe aceeasi suprafata cu ceapa mai devreme de 4-5 ani, se vor cultiva
soiuri si hibrizi cu toleranta sau rezistenta la atacul agentilor patogeni caracteristici
acestor specii, nutritia echilibrata indeosebi cu azot, irigarea pe rigole.
In cazul putregaiului cenusiu si a putregaiului alb, tratamentele se efectueaza
cand sunt intrunite conditiile pentru producerea infectiilor, in special in anii cu
precipitatie abundenta, sau la semnalarea atacului.
Principalii agenti patogeni ai culturilor de ceapa semanate direct in camp sunt:
mana, putregaiul cenusiu, putregaiul alb si putregaiul bacterian al bulbilor de ceapa iar
daunatori de care trebuie sa se tina seama in primul rand sunt musca cepei si tripsul
comun [44].
CAPITOLUL 3. STADIUL ACTUAL PRIVIND CONTAMINAREA SALATEI SI CEPEI CU COMPUŞI CU AZOT
Legumele sunt alimente cu o valoare nutriţională deosebită datorită sursei
permanente de vitamine, microelemente şi alte substanţe nutritive. Dezavantajul pe
care îl prezintă consumul acestor produse este că la un moment dat, în compoziţia lor
apar unii compuşi cu caracter toxic pentru organismul uman: nitraţii şi nitriţii. Aceşti
contaminanţi pot rămâne permanent sau temporar în plantă având nivele foarte
variate funcţie de diferiţi factori, de aceea se impune cunoaşterea modalităţilor prin
care se poate diminua nivelul nitraţilor şi nitriţilor din produsele vegetale, astfel încât,
la momentul consumului nivelul acestora să fie cât mai redus.
Contaminant reprezintă orice substanţă care nu se adaugă în mod intenţionat
alimentelor, prezentă în acestea ca rezultat al producţiei (inclusiv activităţile privind
creşterea plantelor, creşterea animalelor şi medicină veterinară), fabricaţiei,
prelucrării, preparării, tratamentelor, împachetării, ambalării, transportului sau
manipulării acestora ori ca rezultat al contaminării mediului înconjurător.[4].
23
PROIECT DE DIPLOMA
III.1. SURSE DE NITRAŢI ŞI NITRIŢI ÎN PLANTELE LEGUMICOLE
Azotul este unul din elementele principale pentru susţinerea vieţii, intervenind
în diferite faze de existenţă a plantelor şi animalelor. Azotul este un element
fundamental cu rol plastic, de construcţie. El se găseşte în constituţia substanţelor
cuaternare-proteine, aminoacizi, acizi nucleici, clorofilă, alcaloizi, heteroglucide, ş. a.
Plantele asimilează din sol azotul amoniacal şi nitric, iar în cantităţi mici şi pe cel
aminic şi amidic.
Compuşii cu azot (nitriţii şi nitraţii) constituie etape importante ale prezenţei
azotului anorganic în ciclul său complex din natură .
Nitraţii (NO-3) sunt compuşi care au în compoziţie azot şi oxigen, apar în mod
natural în plantele legumicole pe care le consumăm şi în solul pe care plantele se
dezvoltă. Nitraţii prezenţi în sol, în apele de suprafaţă şi de adâncime, provin, în cea
mai mare parte din mineralizarea materiei organice a solului, cealaltă parte provenind
din aplicarea îngrăşămintelor minerale.
Nitratul este un metabolit important în ciclul biologic al azotului, luând naştere
în timpul procesului de nitrificare a compuşilor reduşi cu azot. Nitratul este de
asemenea un compus normal în mamifere.
Nitraţii pot fi obţinuţi pe cale sintetică şi folosiţi ca îngrăşământ. Industrial
nitraţii se obţin pe scară largă, din acidul nitric, format din amoniu prin oxidare
catalitică. Nitraţii sunt formaţi în urma reacţiei acidului nitric cu amoniacul sau
anumite minerale (fosfaţi) formându-se nitratul de amoniu şi săruri apoase solubile
folosite ca îngrăşăminte.
Nitritul (NO-2) este de asemenea un metabolit în ciclul biologic a azotului, este
un compus intermediar atât în procesul nitrificare cât şi în procesul de denitrificare.
Şi nitritul este de asemenea un compus normal în corpul mamiferelor. Nitriţii în uzul
comercial sunt toţi de origine sintetică. Ei sunt formaţi din dizolvarea oxizilor de azot
(NO şi NO-2) în soluţii alcaline [2].
Nitritul este folosit ca şi conservant alimentar şi agent de colorare, pentru
conservarea cărnii prin punerea la saramură, în fabricarea cauciucului, în industria
textilă, cât şi în fotografie. Nitritul, de asemenea, folosit în chimia analitică ca
inhibant al coroziunii şi ca antidot în intoxicaţiile cu cianură [22].
24
PROIECT DE DIPLOMA
III.2. TOXICITATEA NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR
Prezenţa unor concentrării mari de nitraţi, nitriţi, amoniu determină o serie de
efecte negative asupra organismului uman şi animal, şi anume: efect iritant, congestiv
asupra mucoasei digestive, acţiune iritantă asupra rinichilor, acţiune nocivă asupra
glandelor endocrine, acţiune hepatotoxică, acţiune neurotoxică. Cea mai importantă
consecinţă a aportului mare de nitrat este formarea de substanţe cancerigene, şi anume
formarea de nitrozoamine, puternic cancerigene.
Nitraţii şi nitriţii sunt responsabili de apariţia bolii la sugari şi copii mici
denumită "sindromul gurii albastre". Adulţii nu sunt afectaţi de ingestia nitraţilor şi
nitriţilor deoarece în stomacul adulţilor se formează acizi, care luptă împotriva
bacteriei sindromului, care transformă nitraţii în nitriţi. Această transformare şi nitritul
rezultat, sunt responsabile de intoxicarea cu nitrat sau sindromul "gurii albastre".
Simptomele acestei boli sunt: colorarea albăstruie a pielii, indeosebi, în jurul
ochilor şi a gurii. Această boală se numeşte cianoză. Sugarii care prezintă aceste
simptome trebuie duşi imediat la spital. Doctorul va lua probe de sânge pentru a fi
sigur că, există intoxicare cu nitrat a copilului. Sângele unui copil intoxicat cu nitrat
are culoarea maro ciocolatiu in loc de culoarea roşie a sângelui sănătos. Intoxicarea cu
nitrat poate fi tratată şi în majoritatea cazurilor, copii îşi revin complet [84].
În general toxicitatea nitraţilor şi nitriţilor se apreciază în funcţie de 3 criterii
de toxicitate.
Toxicitatea primară a nitratului, adică toxicitatea proprie într-un mediu
nereducător, care este mică. Pentru nitrat doza mortală este de 15 grame. Pentru a da
tulburări, trebuie ingerate cantităţi mari (până la 10 g în doză unică). Predomină
simptome digestive: greaţă, vărsături, crampe, etc. În condiţiile unui aport ce nu
depăşeşte limitele obişnuite, nitraţii se absorb, practic, integral în prima parte a
intestinului subţire, şi se elimină prin urină, salivă şi suc gastric[70].
Nitratul poate fi redus în nitrit într-un mediu anaerob, în corpul uman, locul
unde are loc, cu preponderenţă, această reacţie este mucoasa bucală şi stomacul, dar
prezenţa nitritului în intestinul gros şi în vezica urinară (infecţie urinară) poate avea
de asemenea importanţă şi din punct de vedere toxicologic. Transformarea nitraţilor
în nitriţi are loc la pH mai mare de 5.
Toxicitatea secundară este dată de nitriţi şi care sunt mult mai toxici decât
nitraţii. Ei se găsesc în cantităţi mici în alimente, iar aportul lor exogen este redus.
25
PROIECT DE DIPLOMA
Concentraţia lor poate însă creşte până la limite periculoase, prin acţiunea reducătoare
a microorganismelor asupra nitraţilor cu ajutorul enzimei nitratreductază. Reducerea
nitratului poate avea loc deja în cavitatea bucală sau în zona stomacului şi intestinului
şi de asemenea în căile urinare. Simptoamele se pot observa la oameni sensibili
începând cu o doză de 10 miligrame nitrit. Intoxicări (otrăviri) mai uşoare se constată
la un aport de 0,5 – 1 grame nitrit, puternice la 1 - 2 grame nitrit şi mortale la 4 - 6
grame nitrit.
Intoxicarea se datorează acţiunii methemoglobinizante a nitritului care
conduce la boala numită "cianoză" sau "methemoglobinemie". Ca urmare a
combinării nitriţilor cu hemoglobina aceasta se transformă în methemoglobină care
determină reducerea capacităţii sângelui de a transporta şi de a fixa oxigenul,
diminuarea respiraţiei tisulare şi modificarea culorii mucoaselor în brun-cenuşiu, iar
pielea bebeluşilor se albăstreşte. Poate apărea de asemenea hipotensiunea şi leşinul
[17].
Methemoglobina este o hemoglobină puternic oxidată. În condiţii obişnuite
ea se formează în mod continuu, dar cu ritm lent, şi pe măsură ce se formează este
reconvertită în hemoglobină prin mecanisme reducătoare. Din această cauză nivelul
methemoglobinei rămâne întotdeauna coborât (sub 0,8% din hemoglobina totală la
adult şi sub 1,5% la sugarul mic). În intoxicaţiile cu nitraţi - nitriţi, formarea
methemoglobinei depăşeşte ritmul de reducere şi ca urmare, procentul ei creşte.
Cianoza devine perceptibilă când nivelul ei a depăşit 10% din totalul hemoglobinei.
Cei mai sensibili sunt copiii din primul an de viaţă, datorită persistenţei hemoglobinei
fetale şi a insuficienţei enzimelor de reducere a methemoglobinei [65].
Studiile de literatură au indicat faptul că adulţii au în sistemul digestiv o serie
de bacterii care îi protejează de multe substanţe toxice. Aceste bacterii asimilează
toxinele precum azotaţii şi le transformă în substanţe inofensive. Reducerea nitraţilor
la nitriţi se face în intestin la copii mici şi sugari datorită prezenţei unei flore
bacteriene reducătoare stimulată de hrănirea cu lapte. Dacă ingerarea de nitraţi
durează mai multe săptămâni, copiii mai mici de şapte luni pot muri din cauza
azotaţilor. Tot din acest motiv nu se recomandă ca în dieta bebeluşilor de sub şapte
luni să se introducă salată sau spanac [23].
Doza letală de nitrit, îngerată pe cale orală, la adulţi a fost stabilită la valori
între 0,7 and 6 g NO-2 (aproximativ 10 la 100 mg NO-
2/kg). Doze mai mici au fost
26
PROIECT DE DIPLOMA
stabilite pentru copii (în special sugari), bătrâni şi persoane cu anumite deficienţe
enzimatice [39]..
La aprecierea toxicologică a cantităţilor de nitrit formate endogen din nitrat
joacă un rol important mai ales conţinutul de nitrat din alimentele ingerate, vârsta şi
constituţia. La adulţi, la un stomac cu aciditate normală, nitratul care ajunge în stomac
este redus datorită valorii joase a pH-ului [2].
Toxicitatea terţiară a nitratului apare ca urmare a reacţionării nitriţilor cu
aminele secundare cu formare de nitrozamine, proces care are loc la valori ale pH -
ului mai mici de 3. Pentru ca nitrozarea să aibă loc nitritul trebuie convertit întâi la
acid azotos (HNO2), şi pentru aceasta este nevoie de un mediu acid ca cel din stomac.
Viteza de nitrozare este influenţată de prezenţa unor substanţe care o accelerează cum
sunt: tiocianaţii, halogenurile şi formaldehida. În schimb, acidul ascorbic (vitamina
C), sulfiţii şi taninul pot bloca formarea compuşilor nitrozo prin reducerea nitriţilor la
oxid nitric. Acidul ascorbic reacţionează cu nitriţii în mediul acid din stomac. Din
cauza acestei reacţii, acidul ascorbic este adăugat în conserve.
Nitrozoaminele sunt compuşi activi implicaţi în cancerogeneză având o
hepatotoxicitate moderată. În funcţie de natura substituenţilor, nitrozoaminele au
valoarea DL50 variind între 20 - 5000 mg/kg. Prin intoxicaţie cronică, câteva
micrograme pe zi, produc cancer (hepatic, dar şi al căilor digestive sau plămâni)[63].
Nitritul se poate transforma uşor într-un agent nitros intr-un mediu acid şi poate
reacţiona cu o varietate de compuşi ca: acidul ascorbic, aminele, amidele.
Având în vedere faptul că incidenţa naturală a nitraţilor în produsele alimentare
destinate sugarilor şi copiilor mici, de tipul: mazăre verde, morcov, spanac, sfeclă,
este ridicată, mai mare decât în apă, se recomandă ca aceste alimente să nu fie
introduse în hrană, până la vârsta de 3 luni [84].
III.3.TRANSFORMĂRILE NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN SOL ŞI ÎN PLANTELE LEGUMICOLE
Nutriţia cu azot a plantelor se poate realiza prin intermediul azotului mineral
din sol, existent sub formă de rezervă de azot sau, prin intermediul îngrăşămintelor
minerale şi organice. La aplicarea în sol, azotul nitric rămâne în soluţia solului, de
unde parţial este consumat de plante şi serveşte ca materie primă pentru sinteza
proteinelor, parţial intră în diferite reacţii cu alte săruri, iar o altă parte este levigată
(spălată) de apele de suprafaţă sau de cele care traversează solul, regăsindu-se în râuri,
27
PROIECT DE DIPLOMA
lacuri sau apele subterane. Cantitatea levigată este în funcţie de volumul de apă ce se
infiltrează (creşte cu intensitatea infiltraţiei), de viteza de asimilare a plantelor (scade
cu creşterea consumului plantelor) şi de porozitatea solului (se reduce cu creşterea
porozităţii) [54].
În mod natural, între nitraţii şi nitriţii din sol, apă şi plante se stabileşte un
echilibru, care poate fi rupt de utilizarea intensivă în agricultură sau horticultură a
îngrăşămintelor organice naturale sau sintentice. Produşii lor de degradare
îmbogăţesc solul şi se pot acumula în plantele cultivate până la niveluri dăunătoare
pentru consumatori.
În sol îngrăşămintele cu azot suferă următoarele transformări:
- 40-60% sunt absorbite de către plante;
- 15% se pierd prin denitrificare;
- 5-15%, uneori până la 30%, se pierd prin levigare;
- 9-20% se imobilizează în sol.
Transformarea în sol a îngrăşămintelor cu azot, cu trecerea azotului dintr-o
formă chimică într-alta, se poate solda de cele mai multe ori cu pierderi de azot
mineral asimilabil şi cu modificări de reacţie a solului de natură să reducă eficienţa
acestor îngrăşăminte.
Pierderi însemnate de azot pot avea loc şi prin procesul de volatilizare a
amoniacului din îngrăşămintele cu azot amoniacal aplicate la suprafaţă sau pe solurile
nisipoase, sau prin hidroliza enzimatică a îngrăşămintelor care conţin azot amidic,
precum şi pierderi sub formă de oxizi inferiori ai azotului (NO şi N2O) şi chiar azot
molecular în procesul de reducere a nitraţilor cunoscut sub numele de proces de
denitrificare.
Aceste procese şi îndeosebi cel de levigare (spălare) se petrec în toate solurile din
ţara noastră şi sub toate culturile şi sunt mai accentuate pe solurile nisipoase, cu
deosebire pe cele irigate [30].
În majoritatea solurilor arabile şi pentru majoritatea culturilor, nitraţii reprezintă
principala sursă de azot accesibil. Nitriţii constituie o sursă de importanţă redusă
pentru nutriţia plantelor, pentru că se acumulează rareori în solurile neutre sau acide şi
numai în cantităţi mici şi efemere în solurile alcaline şi calcaroase. Amoniul
schimbabil este o sursă importantă de azot accesibil pentru plante, îndeosebi în
solurile de pajişti.
28
PROIECT DE DIPLOMA
Întrucât nitraţii nu reacţionează cu complexul adsorbtiv al solului, datorită
procesului de excludere anionică, întreaga cantitate de nitraţi din zona radiculară este
accesibilă pentru plante. La leguminoase mai intervine fixarea azotului gazos de către
bacteriile simbiotice, care îl folosesc la sinteza de amide şi aminoacizi. Aceşti
compuşi sunt apoi preluaţi de către plantă, care în schimb asigură bacteriilor glucidele
necesare acestei sinteze.[56].
Pentru plantă forma amoniacală este mai apropiată de produşii cu azot care se
formează în plantă, decât forma nitrică. Datorită acestui fapt, ionul nitric după ce
pătrunde în rădăcini este redus la forma amoniacală. Speciile care manifestă preferinţă
pentru nutriţia cu azot amoniacal sunt: cartoful, inul, meiul, orezul, iar cele care
preferă azotul nitric: castraveţii, dovleceii, hrişca, pepenii, sfecla de zahăr.
Transformarea nitraţilor în nitriţi se face preponderent în rădăcini şi frunze.
Asimilarea azotului în plantă este prezentată în figura 2.3.
Transformările pe care le suferă nitraţii în plante, în prima etapă, constă în două
reduceri succesive, catalizate de enzimele nitratreductaza şi nitritreductaza. Aceste
enzime conţin oligoelemente (nitratreductaza conţine molibden, iar nitritreductaza
conţine fier şi cupru). Reducerea nitraţilor este influenţată de lumină şi de prezenţa
molibdenului, care furnizează electronii necesari reacţiei de reducere. Cu cât
cantitatea de molibden este mai mică cu atât cantitatea de nitraţi acumulată în plantă
este mai mare. Capacităţile diferite de acumulare a nitratului pot fi corelate cu
activitatea diferită a nitratreductazei în plantă şi de asemenea cu capacitatea
variabilă de absorbţie a nitratului şi transferul în planta [29].
NO3
- nitratreductaza NO2- nitritreductaza NH4
+
NO3- Aminoacizi Proteine
NH4+ Amide Acizi nucleici
N2 Amine Fracţiune anorganică azot organic cu azot organic cu
greutate moleculară greutate moleculară mică mare
Figura 4. Transformările azotului în plantă [62].
În continuare azotul din fracţiunea anorganică este transformat în substanţe
organice cu masă moleculară mică. Această etapă este ireversibilă, azotul organic o
29
PROIECT DE DIPLOMA
dată transformat în aminoacizi, amine şi amide rămâne sub această formă şi nu mai
revine la forma anorganică. Azotul organic cu greutate mică este transformat în
continuare în proteine şi acizi nucleici. Aceşti compuşi pot fi descompuşi, în anumite
condiţii, sub acţiunea enzimelor hidrolaze. În plantele tinere sinteza proteinelor este
mai intensă decât descompunerea, iar în plantele mature fenomenul are loc invers.
Dacă transformarea (reducerea) se face în rădăcini, planta absoarbe preferenţial
anionii; dacă este metabolizat în frunze, NO3 este însoţit de cationi (K, Ca, Mg), care
neutralizează unii acizi organici [75].
III.4.SURSELE ŞI CAUZELE CONTAMINĂRII PLANTELOR LEGUMICOLE CU NITRAŢI ŞI NITRIŢI
Sursele de contaminare cu nitraţi şi nitriţi a plantelor legumicole sunt:
surse naturale: date de nitraţii proveniţi din sol, apa de suprafaţă, apa freatica
ca rezultat al descompunerii naturale a azotului organic, de către
microorganisme, şi transformarea în materii ca proteinele în plante, animale.
Apariţia naturală a nitraţilor şi nitriţilor în mediul înconjurător este consecinţa
aşa numitului:"ciclu al azotului".
surse antropice date de utilizarea îngrăşămintelor sintetice în fertilizarea
culturilor horticole agricultură şi a aplicării deşeurilor rezultate din aceste
fermele zootehnice pe soluri cultivate.
Cauzele care condiţionează acumularea de către plante a unei forme sau alta
de azot în cursul vegetaţiei sunt următoarele:
Fertilizarea excesivă, cu doze care depăşesc necesarul de azot al plantei în
perioada de consum maxim, duce la creşterea conţinutului de nitraţi din plantă.
Utilizarea unor cantităţi mari de îngrăşăminte chimice în vederea menţinerii
producţiei la niveluri ridicate a determinat nu numai degradarea pământului arabil, dar
şi siguranţa alimentară a produselor vegetale.
Studiile realizate în Bulgaria, la cultura spanacului de către Gangolli SD, în
1994 au arătat că nivelul de nitrat a crescut chiar şi în cazul aplicării a unor cantităţi
reduse de azot (20 kg de azot/ ha).
Administrarea îngrăşămintelor cu azot, sub formă de fertilizant foliar, duce la
creşterea conţinutului de nitraţi, dar pe parcursul unei perioade scurte de la aplicare,
nivelul nitraţilor scade la valoarea de dinainte de tratament. Conţinutul de nitraţi din
30
PROIECT DE DIPLOMA
plante poate fi redus cu 20-25%, prin stropirea cu apă a culturilor în perioada
premergătoare recoltării.
Nivele ridicate ale nitraţilor se constată în culturile crescute pe soluri bogate
în azot, respectiv humus, chiar şi în absenţa unei fertilizări cu îngrăşăminte cu azot.
Problema poluării cu nutrienţi pleacă de la nivelul gospodăriilor şi anume de la
gestionarea şi utilizarea necorespunzătoare a gunoiului de grajd în agricultură.
Agricultura ecologica promoveaza folosirea compostului, îngrăşământ care nu
este dăunător pentru mediu, este mai ieftin şi usor accesibil.
Potenţialul genetic al plantei determină acumularea nitraţilor în plantă.
Speciile vegetale caracterizate prin conţinutul cel mai ridicat de nitraţi sunt legumele
la care organul care se consumă este frunza. De asemenea şi legumele la care partea
consumabilă este rădăcina (sfeclă, ridichi, morcov, etc.) se remarcă printr-un conţinut
ridicat de nitraţi. Aceste diferenţe în acumularea de nitrat se datorează existenţei în
unele plante a unor cantităţi reduse de nitratreductază, aşa cum se întâmplă la
legumele din familia Chenopodiaceae (spanac, sfeclă, ridichi, etc.) şi Umbelliaferae
(morcov, mărar, pătrunjel, etc.) şi carenţei în oligoelemente ce participă la activitatea
enzimelor reducătoare pot conduce la acumulări de nitrat în plantă datorită inhibării
reacţiei de reducere [3].
Pe baza unor determinări efectuate de către specialişti la salată, specie pentru
care există şi informaţii certe privind existenta unui determinism genetic, s-a propus şi
iniţierea unui program de ameliorare în acest sens.
Clasificarea speciilor vegetale funcţie de conţinutul de nitraţi conduce la
împărţirea acestora în trei clase:
- cu conţinut ridicat de nitraţi (salată, spanac, andive, sfecla roşie, ridichi,
varză, fenicul);
- cu conţinut mediu de nitraţi (cartofi, conopidă, ştevie, morcov, varză);
- cu conţinut redus de nitraţi (tomate, castraveţi, ardei, pepeni, mazăre,
fructe, cereale).
Specia şi vârsta plantei, aprovizionarea plantei cu hidraţi de carbon determină
acumularea diferită a compuşilor cu azot.
Condiţiile climatice (temperatura, precipitaţiile, intensitatea luminoasă)
determină nivelul nitraţilor din plante, ca urmare a condiţiilor în care se desfăşoară
reacţia de reducere. Dintre aceştia regimul de iluminare are un rol foarte important,
deoarece intervine ca sursă ce furnizează energie în procesul de reducere a nitraţilor în
31
PROIECT DE DIPLOMA
plantă (nitrat – nitrit – amoniu – aminoacid). Astfel în lunile din an (mai – septembrie)
în care durata zilei lumină, respectiv intensitatea luminoasă tinde spre maxim, permite
obţinerea unor legume cu conţinut redus de nitraţi, deoarece este favorizată reacţia de
reducere, în timp ce în lunile de toamnă - iarnă creşte conţinutul de nitrat în plantă.
Condiţiile de depozitare şi ambalare reprezintă un factor deosebit de
important de care depinde nivelul contaminării cu nitraţi şi nitriţi al produselor
vegetale. În prezent se practică ambalarea sub formă de semipreparate, în ambalaje
vidate a amestecurilor de legume. În alimentele de origine vegetală proaspete, ionul
nitrit lipseşte sau se găseşte în urme. Ca urmare a depozitării, prin reducerea
microbiană a nitraţilor, la temperaturi mai mari de 50C, conţinutul de nitriţi creşte
foarte mult, chiar dacă scade conţinutul în nitraţi. Având în vedere potenţialul toxic de
6-12 ori mai ridicat al nitriţilor comparativ cu nitraţii, este importantă respectarea
condiţiilor şi a duratei de depozitare.
Stagnările în fluxul tehnologic al fabricării conservelor din legume şi fructe
pot să conducă de asemenea la creşterea ratei de transformare a nitraţilor în nitriţi [2].
Deşi de o mai mică importanţă, există şi alte elemente care influenţează
acumularea nitraţilor. Dintre acestea amintim: reacţia solului, substanţele bioactive,
îngrăşămintele cu eliberare lentă, inhibitorii de nitrificare, mulcirea culturii, protejarea
temporară, erbicidele, tratamentele fitosanitare preventive, densitatea de plantare şi,
nu în ultimul rând, modul de recoltare, condiţionare, şi consum [45].
III.5.MĂSURI ŞI STRATEGII DE REDUCERE A CONTAMINĂRII CU NITRAT ŞI NITRIT A PLANTELOR LEGUMICOLE
Aceste măsuri de reducere a conţinutului nitric pot fi clasificate în:
măsuri privind reducerea procesului de levigare a nitraţilor din sol;
măsuri ce pot fi aplicate de către producător pe parcursul perioadei de
vegetaţie;
măsuri ce pot fi aplicate de către procesator sau consumator din momentul
achiziţionării produsului până în momentul consumării acestuia.
Măsurile privind reducerea procesului de levigare a nitraţilor din sol
constă în alegerea eficientă a metodei de fertilizare cu azot cât şi selectarea speciilor
cultivate şi practicarea judicioasă a rotaţiei culturilor.
Alegerea eficientă a metodei de fertilizare cu azot ţine cont de cerinţa de azot a
32
PROIECT DE DIPLOMA
plantelor şi care reprezintă cantitatea de azot absorbită de plantă în condiţii optime de
nutriţie. Cantitate a absorbită de plantă este funcţie de valoarea producţiei şi este dată
de disponibilul de azot din sol plus cantitate a oferită suplimentar prin fertilizarea cu
azot. Disponibilul de azot în sol este alcătuit pe de o parte din rezerva de azot mineral
din sol la înfiinţarea culturii şi care se poate determină prin calcul şi disponibilul de
azot asigurat în timpul vegetaţiei, care se poate aprecia.[74].
În scopul reducerii cantităţii de azot levigate este foarte important a se corela
doza de fertilizant aplicată cu disponibilul de azot din sol. De asemenea, este
important a se ţine cont de modul în care se face administrarea fertilizantului. Astfel,
în cazul solurilor cu capacitate ridicată de reţinere a apei şi la culturile cu înrădăcinare
profundă, întreaga doză de fertilizant se poate aplica o dată, la înfiinţarea culturii sau
în faza de consum maxim, fără a apare pericolul levigării nitraţilor. În cazul solurilor
nisipoase, cât şi a culturilor cu înrădăcinare superficială, se urmăreşte aplicarea
secvenţială a fertilizanţilor.
Modalităţile de reducere a conţinutului nitric din produsele vegetale în
timpul perioadei de vegetaţie în scopul obţinerii unor cantităţi minime în momentul
recoltării sunt următoarele:
reducerea nutriţiei cu azot nitric al plantelor şi care se realizează prin
asigurarea necesarului optim de azot pe baza calculului necesarului de azot al
plantei, respectarea intervalului de pauză între fertilizare şi recoltare, utilizarea
fertilizanţilor cu azot greu solubil, înlocuirea parţială a ionului nitric din
soluţia nutritivă cu ion clorură. În acest sens se recomandă şi încheierea de
contracte între industria conservelor şi producătorii de legume şi fructe, care să
reglementeze utilizarea îngrăşămintelor naturale şi sintetice pe terenurile de
cultură;
evitarea epocilor de cultură şi a termenului de recoltare în condiţii de
iluminare scăzută se recomandă având în vedere importanţa intensităţii şi
duratei de iluminare în procesul de reducere a nitraţilor din plante şi anume:
conţinutul de nitraţi din produsele vegetale creşte când condiţiile de
luminozitate sunt reduse;
amânarea datei de recoltare în condiţiile în care conţinutul de nitraţi în plantă
depăşeşte limita maximă admisă;
reducerea ponderii părţilor bogate în nitraţi (tulpini) prin practicarea unor
tehnici de recoltare adecvate.
33
PROIECT DE DIPLOMA
cultivarea soiurilor cu un conţinut scăzut de nitraţi prin selectarea soiurilor
sau hibrizilor care conţin cantităţi reduse de nitraţi.
Măsurile pe care le poate aplica procesatorul în vederea reducerii cantităţii de
nitraţi şi nitriţi din produsele vegetale:
încheierea de contracte între industria de conserve şi producătorii de legume
şi fructe care să reglementeze utilizarea îngrăşămintelor naturale şi sintetice pe
terenurile de cultură;
depozitarea pe perioadă scurtă înainte de procesare a legumelor care se
caracterizează prin sisteme reducătoare puternice, care transformă rapid
nitraţii în nitriţi (spanacul, salata, rădăcinoasele);
alegerea de procedee tehnologice de prelucrare a legumelor şi fructelor care
să conducă la scăderea conţinutului de nitraţi. Astfel prin spălare cu multă apă
sau chiar opărirea scurtă a legumelor şi fructelor se îndepărtează 30% din
conţinutul de nitraţi. Dezavantajul opăririi este că prin acest procedeu scade şi
conţinutul de vitamine şi substanţe minerale din legume şi fructe datorită
hidrosolubilităţii lor.
Măsurile pe care le poate aplica consumatorul în vederea reducerii cantităţii de
nitraţi şi nitriţi din produsele vegetale se referă la următoarele aspecte:
limitarea consumului de legume provenite din seră sau a celor cultivate în
anotimpul rece;
îndepărtarea înaintea consumului a părţilor din plantă (nervuri, tulpini,
coji) care acumulează nitrat in cantitate ridicată;
spălarea atentă cu apă având in vedere că nitraţii sunt hidrosolubili şi o
mare parte din aceştia se îndepărtează ca urmare a procesului de spălare;
respectarea condiţiilor optime de depozitare (max. 5°C, pe o perioadă de 1-2
zile). Depozitarea la temperaturi joase, chiar dacă nu împiedică total formarea
nitriţilor, inhibă desfăşurarea normală a activităţii microorganismelor nitrat-
reducătoare, limitând astfel conţinutul de nitriţi;
evitarea consumului de supe sau pireuri din legume şi fructe dacă acestea
nu au fost preparate în aceeaşi zi [3].
Fierberea legumelor în apă nu va reduce concentraţia nitraţilor. Nitraţii de fapt
trec în apa utilizată pentru fierberea legumelor. Este recomandat ca să nu fie folosită
34
PROIECT DE DIPLOMA
această apă pentru prepararea piureului din legume. Nu se recomandă hrănirea
bebeluşilor sub 8 luni cu morcovi, salată sau spanac.[53].
III.6. INCINDENŢA NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN PLANTELE LEGUMICOLE PE PLAN MONDIAL
Pe lângă alimentele de origine animală, în raţia zilnică a omului, un rol
important îl au alimentele de origine vegetală. Legumele, datorită complexităţii lor
nutritive sunt consumate de către om pe parcursul întregului an. Concentraţii ridicate
de nitrat se regăsesc în rădăcinile şi frunzele plantelor legumicole, îndeosebi în
spanac, salată, varză, broccoli, sfeclă şi ale legume cu frunze verzi. Rădăcinoasele de
morcovul, ţelina conţin nitrat în cantităţi inferioare frunzoaselor. Nivelul nitratului
depinde de specia legumicolă, condiţiile climatice, intensitatea luminoasă, umiditatea
solului şi conţinutul de azot din sol.
Studiile de literatură indică influenţa condiţiilor de stocare şi preparare a
legumelor asupra nivelului de nitrat. Prepararea adecvată şi imediată a vegetalelor,
precum şi păstrarea la rece, în condiţii optime de temperatură, micşorează sau elimină
riscul contaminării cu nitrat a produselor vegetale.
Analiza conţinutului de nitraţi şi nitriţi la câteva specii de legume mai frecvent
folosite în hrană evidenţiază valori foarte diferite între specii şi chiar în cadrul
aceleiaşi specii (tabelul 5). În ceea ce priveşte conţinutul mediu de nitrit valori
maxime s-au determinat la gulie şi varză (4,1 ppm, 4,4 ppm). În cazul salatei şi
spanacului valoarea medie nu depăşeşte 1,1 ppm, dar există încărcătură maximă de
27,0 ppm în cazul salatei, respectiv 45,0 ppm în cazul spanacului, valori înregistrate,
cu frecvenţă redusă, pentru probe individuale.
Tabelul 5.Conţinutul de nitraţi şi nitriţi în câteva specii de legume [42].Specia Nr. (mg/kg) (mg/kg)
35
PROIECT DE DIPLOMA
probe
Interval conţinut
Valoare medie
Interval conţinut
Valoare medie
Salată 15 40 – 2950 1030 0,4 – 27,0 1,1Spanac 16 53 – 2025 950 0 – 45,0 0,6Ridichi 12 40 – 2160 501 0,1 – 4,8 0,4Gulie 19 115 – 990 460 0,1 – 24,0 4,1Varză 20 24 – 1084 447 0 – 19,7 4,4Castraveţi 17 21 – 559 75 0 – 4,8 0,3Ceapă verde 10 16 – 450 64 0 – 2,5 0,2Ardei 20 26 – 339 40 0 – 0,4 0,1
Analiza aportului de nitraţi, furnizat prin intermediul alimentelor solide, indică
preponderenţa ingerării nitraţilor ca urmare a consumului de alimente de origine
vegetală (92%) şi în mică măsură datorită consumului de alimente de origine animală
(8%) [39].
Tabelul 6.Aportul mediu de nitraţi ca urmare a consumului de alimente solide [39].Sortiment de hrană Conţinut de nitraţi
mg %% din aportul total de hrană
Alimente solideProduse de origine animală
23 8
Produse cerealiere 11 4Fructe 18 6Legume 215 71Cartofi 33 11Total 300 100 60
BăuturiCafea 60 30Ceai 30 15Suc natural de fructe 30 15Suc natural din legume 45 22Vin 15 7,5Bere 15 7,5Lapte 5 3Total 198 100 40
O analiză mai atentă a statisticilor, pe plan mondial, evidenţiază un aport
preponderent de nitraţi adus prin consumul alimentelor de origine vegetală. Pe baza
valorilor medii ale conţinutului de nitraţi, legumele şi fructele pot fi grupate funcţie de
potenţialul de acumulare a nitraţilor (tabelul 2.3). Având în vedere toleranţa maximă
admisă de 1532 mg /persoană /săptămână, se poate constata că aportul mediu
săptămânal de nitraţi, adus prin intermediul hranei, acoperă doar un procent de 32%
36
PROIECT DE DIPLOMA
din total. [28].
Tabelul 7. Clasificarea alimentelor vegetale în funcţie de conţinutul lor în nitraţi [67]
Conţinut de nitraţi
Sfeclă vegetală
Conţinut ridicat Salată, spanac, andive, sfeclă roşie, ridichi, varzăConţinut mediu Morcov, cartofi, conopidăConţinut redus Roşii, castraveţi, ardei, pepene verde, mazăre, fructe, cereale
Datorită multitudinii de factori care influenţează procesul de acumulare a
nitraţilor în legume, datele din literatură indică de obicei un interval de variaţie a
nivelului de nitraţi (tabelul 8). Se constată că, în cazul unor legume intervalul
conţinutului de nitraţi este foarte larg, iar valorile individuale urcă până la valori
maxime foarte ridicate.
Tabelul 8.Nivelul nitraţilor în legume [72].
Specia Nivelul de nitraţi (ppm/S.P.)Sfeclă roşie 150 – 5960Spanac 345 – 3890Salată 382 – 3520Ridichi 261 – 1186Conopidă 62 – 664Tomate 10 – 100Castraveţi 20 – 300Fasole 80 – 822
Tabelul 9. Conţinutul de nitraţi în diferite specii de legume [61]Specia Nr.
probeNitrat (mg/kg substanţă proaspătă)
Medie Minim Maxim F = maxim /
37
PROIECT DE DIPLOMA
minimLegume pentru frunze
Varză creaţă 52 1060 10 3640 364Varză 58 1070 10 3230 323Spanac 85 840 20 2720 136Andive 31 1060 70 2590 37Salată de câmp 27 1170 180 2980 17Salată (căpăţână)
162 1560 230 3290 14
Alte legumeRidichi 106 1530 80 3383 42Sfeclă roşie 115 1950 180 5360 30Morcov 39 500 90 1100 12
Valorile cele mai mari ale conţinutului de nitraţi se înregistrează la speciile de
legume frunzoase şi la unele rădăcinoase, în frunze respectiv rădăcini. Aportul mărit
de nitraţi aduşi de consumul de legume se datoreşte consumului acelor părţi ale
legumelor care se constată, acumulează cea mai mare parte a nitraţilor din plantă
(tabelul 9). Aportul de 71 % din cantitatea totală de nitraţi, ingeraţi prin intermediul
legumelor, se datoreşte consumului de legume în stare crudă .
Tabelul 10. Continutul de nitraţi şi nitriţi în câteva specii de legume [42]Specia Nr.
probe
(mg/kg) (mg/kg)Interval conţinut
Valoare medie
Interval conţinut
Valoare medie
Salată 15 40 – 2950 1030 0,4 – 27,0 1,1Spanac 16 53 – 2025 950 0 – 45,0 0,6Ridichi 12 40 – 2160 501 0,1 – 4,8 0,4Gulie 19 115 – 990 460 0,1 – 24,0 4,1Varză 20 24 – 1084 447 0 – 19,7 4,4Castraveţi 17 21 – 559 75 0 – 4,8 0,3Ceapă verde 10 16 – 450 64 0 – 2,5 0,2
Cele mai mari valori ale conţinutului de nitraţi se constată la speciile de
legume frunzoase (tabelul 10) (salată, spanac) a căror conţinuturi sunt evident mai
mari decât a celorlalte specii de legume (1030 mg/kg, 950 mg/kg). În ceea ce priveşte
conţinutul mediu de nitriţi, valori maxime s-au determinat la gulie şi varză (4,1
mg/kg, 4,4 mg/kg). Se poate constata că în cazul salatei şi a spanacului apar valori
individuale ale nitriţilor (27 mg/kg, 45 mg/kg) chiar mai mari decât în gulie şi varză
(24 mg/kg, 19,7 mg/kg) dar frecvenţa acestora este mai redusă [42].
Concentraţiile mari de nitraţi în produsele vegetale se datorează în mare parte
38
PROIECT DE DIPLOMA
cantităţii excesive de azot din sistemul solului, care conduce la deteriorarea calităţilor
nutriţionale a legumelor şi la complicaţii în procesarea şi depozitarea acestora. Din
acest motiv, o atenţie deosebită este acordată nitraţilor, nu numai de către personalul
medical, dar mai ales de fermieri, nurtiţionişti şi mai ales de către consumatori [40].
III.7.INCINDENŢA NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN PLANTELE LEGUMICOLE PE PLAN NAŢIONAL
În ţara noastră utilizarea iraţională a îngrăşămintelor pe bază de azot şi
necorelarea acestora cu nivelul azotului din sol şi cerinţele plantei, a determinat
acumularea nitratului în produsele legumicole cu efecte nocive asupra
consumatorului. Din aceste considerente, în prezent se acordă o atenţie sporită
monitorizării conţinutului de nitrat în produsele legumicole şi elaborării de strategii
privind reducerea conţinutului nitric până în domeniul de valorii maxim admisibil.
Cercetările anterioare efectuate în România în ceea ce priveşte acumularea de
nitrat în produsele vegetale au vizat principalele grupe de culturi, cereale prăşitoare şi
păioase, culturi leguminoase şi culturi furajere, plante industriale şi medicinale,
acordandu-se o atenţie specială legumelor care, după cum s-a constatat, asigură un
aport de 70% din totalul mediu, zilnic de nitraţi, ingerat ca urmare a consumului de
hrană. Având în vedere toleranţa maximă admisă de 1532 mg /persoană
/săptămână, se poate constata că aportul mediu săptămânal de nitraţi, adus prin
intermediul hranei, acoperă doar un procent de 32% din total [63].
În vederea evaluării situaţiei din ţara noastră, privind conţinutul de nitraţi în
alimentele de origine vegetală, s-au analizat produsele provenite de la producători
agricoli şi comercializate pe pieţe.
Spre deosebire de nitraţi, conţinutul de nitriţi din legume şi fructe este foarte
redus. Aceasta datorită faptului că, în procesele de transformare pe care le suferă
nitraţii în plante, etapa nitriţilor este tranzitorie şi anume, pe măsură ce nitriţii se
formează sub influenţa nitratreductazei, ei sunt reduşi mai departe cu aceeaşi viteză de
către nitritreductază în formă amoniacală. Aşa se explică de ce cantităţile de nitraţi în
spanac, sfeclă, ţelină, ridichi şi alte legume ajung frecvent până la 2000 – 3000 ppm,
în timp ce nitriţii nu depăşesc 1-5 ppm [70].
Tabelul 11. Conţinutul de nitraţi la legume şi fructe şi încadrarea procentuală în
39
PROIECT DE DIPLOMA
limitele maxime admise (LMA) [9]Specia L.M.A. Nr.
probe
Conţinut mediu de nitraţisub limită peste limită
ppm % ppm %Cultivat în seră
Salată 2000 440 1826 16,82 3113 83,18Gulii 1500 360 1305 20,40 2344 79,6Castraveţi 400 170 216 35,50 474 64,40Tomate 300 197 245 92,32 335 7,62
Cultivat în câmpSpanac 2000 215 1672 75,00 3140 25,00Salată 1000 304 763 43,20 2164 56,80Sfeclă roşie 2000 102 - - 2064 100,00Varză timpurie 900 87 816 71,40 1376 28,60Varză târzie 500 297 386 64,60 837 35,40Morcovi 400 245 352 85,70 1036 14,30Ardei gras 150 204 121 40,00 203 60,00Castraveţi 150 193 132 53,40 303 46,60Vinete 300 115 208 100,00 - -Tomate 150 247 127 37,80 292 62,20
Cercetările efectuate în ţara noastră de către Bibicu, în 1994, asupra
potenţialului de acumulare al ionului nitrat în produse legumicole au evidenţiat
posibilitatea de acumulare ridicată, peste limita maximă admisă, a principalelor specii
analizate. Depăşiri ale limitelor maxime admise s-au înregistrat îndeosebi la sfeclă
roşie şi gogoşari (100% din probele analizate au depăşit LMA), dar şi la cultura
salatei (83,18% din probe depăşesc LMA), spanac (25%), varză timpurie (28%),
morcov (14,3%). Valorile obţinute pentru conţinutul de nitraţi au variat între 1672-
3140 ppm pentru salată, 1672-3140 ppm pentru spanac, 816-1376 ppm pentru
varză timpurie şi 352-1036 ppm pentru morcov (tabelul 11) [9].
Tabelul 12.Conţinutul de nitraţi al unor legume [64]
Produsul Nitrat mg/kgSpanac 130 – 4090Salată 396 – 3550Sfeclă 682 – 8008Ţelină 70 – 6500
Pătrunjel 62 – 4125Leuştean 230 – 3660
Mărar 40 – 5500Varză 35 – 580
Ridichi 350 – 3520Morcovi 18 – 947
Ceapă uscată 0 – 240
40
PROIECT DE DIPLOMA
Cartofi 10 – 217Castraveţi 40 – 445
Ardei 16 – 275Tomate 39 – 162
Studiile de literatură [64] cu privire la acumularea nitratului în principalele
plante legumicole indică un domeniu larg de variaţie al concentraţiilor şi valori
excesive îndeosebi la culturile de spanac (valoare maximă 4090 ppm), salată (3550
ppm), sfeclă (8008 ppm), ţelină (6500 ppm), pătrunjel (4125 ppm), morcov (947
ppm), care depăşesc limitele maxime prevăzute de legislaţia în vigoare (tabel 12).
Studiile efectuate de Lăcătuşu [45] pe parcursul a 30 de ani de activitate de
cercetare au condus la concluzia că nivelul nitraţilor în produsele legumicole poate
varia în limite largi în cadrul speciei şi cu valori diferite de la o specie la alta ( tabel
13). S-a evidenţiat faptul că legumele frunzoase (verdeţurile) conţin mai mulţi nitraţi
comparativ cu cele la care se consumă fructele.
Au fost studiate şi diferenţele în ceea ce priveşte acumularea nitratului în
culturile protejate comparativ cu cultura în câmp deschis (tabel 13). S-a constatat
faptul că în cultura protejată nivelul conţinutului de nitraţi este mult mai mare (de
până la 10 ori) comparativ cu plantele cultivate în câmp deschis.
Tabelul 13. Domeniul de variaţie al conţinutului de nitraţi şi limita maximă admisă (L.M.A.) la principalele legume cultivate în câmp (c.) şi protejat (p.)[45]
Cultura 3NO mg/kg s.p. Cultura mg/kg s.p.
Domeniul L.M.A.
Domeniul L.M.A.
Castraveţi, p. 10 – 1000 400 Mazăre grădină, c. 6 – 126 -Cartofi, c. ± 40 160 Mazăre grădină, p. 200 – 3250 -Cartofi, p. 0 – 200 200 Morcov timpuriu 100 – 800 300Ceapă uscată, c. 20 – 80 80 Morcov toamnă 2 – 800 200Ceapă verde, p. 100 – 840 600 Pepene, p. ± 420 500Conopidă, p. 250 – 850 400 Pătrunjel, c. 224 – 3025 -Ridichi, c. 10 – 1250 600 Pătrunjel, p. ± 5300 -Ridichi, p. vară 900 – 2000 - Tomate, c. 5 – 150 150Salată, p. 1500 – 6600 3000 Varză albă, c. ± 200 500Salată creaţă, c. 1300 – 3500 - Varză albă, p. 200 – 1800 900Sfeclă roşie c. 413 – 8967 2000 Varză chinez, c. 400 – 2400 -Spanac, c. 60 – 3340 2000 Varză chinez, p. 1000 – 4500 -Spanac, p. 2600 – 4900 - Varză Bruxelles, c. 1 – 65 -
41
PROIECT DE DIPLOMA
Aceste domenii de variaţie foarte mari par să excludă un eventual control
genetic. De altfel, majoritatea studiilor au arătat în acest sens doar corelaţii între
concentraţia de nitraţi şi unele caractere morfologice, cum ar fi: lungimea, grosimea şi
gradul de castare al peţiolului, culoarea, mărimea şi gradul de gofrare al frunzelor,
gradul de afânare al căpăţânii ş.a.
Centrul Naţional de Statistică în Agricultură şi Centrul de Cercetări
Economice în colaborare cu laboratorul de cercetări al ICPA - Institutul de Cercetări
pentru Pedologie si Agrochimie din Bucureşti au efectuat, în 1992, un studiu privind
efectele poluării determinat de traficul rutier, activitatea industrială dar şi de
utilizarea îngrăşămintelor chimice în perimetrul Bucureştiului, asupra populaţiei din
zonă.
Rezultatele obţinute au evidenţiat faptul că în partea sud-estică a
Bucureştiului, conţinutul de nitraţi depăşesc de 6 ori conţinutul normal din sol, de 3
ori conţinutul maxim admis pentru legume si de peste 10 ori concentraţia max.
admisă în apa potabilă .
O persoană care consuma zilnic castraveţi, varza, morcovi, tomate şi cartofi
din aceste grădini ingerează de 5,2 ori mai mulţi nitraţi/zi decât limita maxim
admisa. Cei mai periculoşi sunt castraveţii care depăşesc de 2 ori limita maxim
admisă. Varza şi morcovii au cu 50% mai mult azotat decât limita maxim admisă.
Aceasta duce la cancer gastric, dereglări cardiovasculare si ale glandei tiroide. La
copii, aceasta poate duce la moarte (ca în jud. Brăila şi Teleorman) sau la malformaţii
congenitale al nou-născuţilor. În urma cercetărilor efectuate s-a concluzionat că
poluarea cu nitraţi a produselor legumicole, ca urmare a utilizării excesive şi
nejudicioase a îngrăşămintelor, conduce la micşorarea speranţei de viaţă, în special în
Bucureşti şi zona limitrofă, cu 10 ani .
Cercetări vaste privind acumularea de nitrat în produsele legumicole au fost
efectuate în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a
Banatului Timişoara, în perioada 1994-1996, de către Rădulescu Hortensia [63].
Studiile au urmărit influenţa îngrăşămintelor minerale şi organice pe bază de
azot asupra acumulării de nitrat în apă, sol şi plante.
Variantele experimentale au cuprins doze de azot situate între 50-300 kg N/ha,
administrate atât sub formă de fertilizanţi minerali (uree, azotat de amoniu, azotat de
potasiu) cât şi organici (gunoi de grajd, mraniţă) diferitelor culturi agricole şi
legumicole. Considerând factorii care determină concentrarea nitraţilor şi a nitriţilor
42
PROIECT DE DIPLOMA
în plante, la interpretarea rezultatelor obţinute, concomitent cu fertilizarea, s-au avut
în vedere specia analizată, tehnicile de cultură, caracteristicile solului cât şi condiţiile
climatice pe parcursul experimentului şi în preajma recoltării.
Rezultatele obţinute privind modificarea conţinutului de nitraţi în frunzele de
spanac, în funcţie de doza de azot administrată, evidenţiază o proporţionalitate directă
a acestora (tabelul 2.18). Cercetările efectuate în trei ani consecutivi (1994, 1995,
1996) indică creşterea proporţională a conţinutului de nitraţi cu doza de azot, în toate
variantele de fertilizare experimentate (50-300 kg N/ha). Având în vedere că
cercetările s-au reluat în aceleaşi condiţii de sol, specie şi variantă de fertilizare,
explică valorile relativ apropiate care s-au obţinut. Diferenţele constatate se datoresc
condiţiilor climatice specifice fiecărui an agricol.
Evaluarea procentuală a creşterii conţinutului de nitraţi faţă de proba
nefertilizată, se cifrează în jurul valorii de 200% pentru variantele cu fertilizare
maximă (300 kg N/ha).
Cercetările efectuate în anul 2006 de Cumpătă Simona-Diana, în 2006,[6]
privind conţinutul de nitraţi şi nitriţi la câteva specii legumicole comercializate în
municipiul Iaşi au evidenţiat faptul că în majoritatea probelor analizate valorile
obţinute pentru nitraţi şi nitriţi sunt cu mult mai mici decât limitele maxime admise
(LMA) menţionate în literatură. Astfel, conţinutul în nitraţi la salata analizată este de
aproximativ 10 ori mai mic decât valoarea menţionată în literatură pentru salata de
iarnă, obţinută în seră. La fel pentru varză, morcov şi spanac valorile sunt mult mai
mici decât valorile respective menţionate în literatură, adică de 500-900 mg NO3-/kg
pentru varză, de 200-300 mg NO3-/kg pentru morcov şi de 2000 mg NO3
-/kg pentru
spanac.
Un conţinut de nitraţi relativ mare pe specii se observă că se acumulează în
salată, pătrunjelul de rădăcină şi sfecla roşie (tabelul 2.22). Valori relativ mici se
constată la varză şi la morcovi, iar valori intermediare la spanac şi pătrunjelul de
frunze.
În privinţa conţinutului de nitriţi, o singură specie se remarcă printr-un
conţinut mai evident, anume sfecla roşie (14,5 mg NO2- /kg ), în timp ce restul
speciilor analizate au avut un conţinut determinat între 0,21 mg NO2- /kg (morcovi) şi
1,44 mg NO2- /kg (spanac).
43
PROIECT DE DIPLOMA
Se poate remarca şi relativa convergenţă a valorilor experimentale obţinute pe
fiecare specie în parte, eroarea standard calculată la şase specii cu trei determinări
fiecare fiind de 0,088.
Tabelul 14. Concentraţia de ioni nitraţi şi nitriţi în speciile studiate (mg/kg)[6]Specia Valori obţinute (mg/kg)
NO2- NO3
-
Salată (Lactuca sativa) 0,63 376,00,63 412,60,67 394,2
Spanac (Spinacia oleracea) 1,44 159,70,85 144,71,04 114,3
Varză (Brassica oleracea) 0,63 3,30,40 5,10,67 3,5
Pătrunjel rădăcină (Petroselinum crispum)
0,48 454,10,86 430,10,89 401,1
Morcov (Daucus carota) 0,31 4,80,21 3,10,28 4,6
Sfecla roşie (Beta vulgaris) 14,5 275,9
Spre deosebire de nitraţi, conţinutul de nitriţi din legume şi fructe este foarte
redus. Aceasta datorită faptului că, în procesele de transformare pe care le suferă
nitraţii în plante, etapa nitriţilor este tranzitorie şi anume, pe măsură ce nitriţii se
formează sub influenţa nitratreductazei, ei sunt reduşi mai departe cu aceeaşi viteză de
către nitritreductază în formă amoniacală. Aşa se explică de ce cantităţile de nitraţi în
spanac, sfeclă, ţelină, ridichi şi alte legume ajung frecvent până la 2000-3000 ppm, în
timp ce nitriţii nu depăşesc 1-5 ppm. [3].
In ţările europene limitele maxime ale nitraţilor admise în produsele
comestibile sunt mai puţin severe decât cele din ţara noastră. Astfel concentraţia
maximă admisă la legumele recoltate în perioada mai-octombrie este de 3500 mg
nitrat/kg produs.
Reglementările interne în ceea ce priveşte valoarea maximă admisă a nitraţilor
în legume şi fructe proaspete destinate comercializării şi consumului uman sunt
stipulate în Ordinul Nr. 293/640/2001-1/2002 precum şi în NORMELE privind
siguranţa alimentară din 28 februarie 2002 şi sunt în concordanţă cu cerinţele Uniunii
Europene. Astfel, conform NORMELOR din 28 februarie 2002 privind contaminanţii
44
PROIECT DE DIPLOMA
din alimente, limitele maxime legiferate privind nivelul nitraţilor din produsele
horticole cunoscute ca fiind mari acumulatoare de nitraţi în faza de vegetaţie (salata,
spanac) sunt diferenţiate în funcţie de perioada de recoltare.
Tabelul 15. Limitele maxime de azotaţi admise în unele produse vegetale conform Ordinului Nr. 293/640/2001-1/2002 privind conditiile de securitate si
calitate pentru legume si fructe proaspete destinate consumului uman.[82]
ProdusulCultivat în:
SerăCâmp (teren descoperit)
Ardei (ardei gras, gogoşar, kapia, iute)
150 400
Cartofi 300 -Castraveţi 200 400Ceapă uscată 80 -Conopidă 400 400Dovlecei 500 -Morcovi 400 -Salată verde 2.000 3.000Sfeclă roşie 2.000 -Spanac 2.000 3.000Tomate 150 300Varză 900 -Vinete 300 400Mere 60 -Pere 60 -Pepene roşu 100 -Struguri 60 -
Tabelul 16.Limite maxime ale contaminanţilor prezenţi în diferite alimente –conform NORMELOR din 28 februarie 2002 privind contaminanţii din
alimente[81]
Produsul Limitele maxime de nitraţi
(mg NO3/kg produs proaspăt)Spanac(Spinacia oleracea L.)
recoltat de la 1 noiembrie la 31 martie
3.000
recoltat de la 1 aprilie la 31 octombrie
2.500
Salata verde (Latuca Sativa L.)(salata cultivata in sera si salata cultivata in câmp deschis)
recoltata de la 1 octombrie la 31 martie
4.500
recoltata de la 1 aprilie la 30 septembrie
3.500
cu excepţia salatei cultivate în câmp deschis, recoltata de la 1 mai la 31 august
2.500
45
PROIECT DE DIPLOMA
Nivelul maxim admis de nitriţi în produsele vegetale nu este reglementat
printr-un ordin, dar conform studiilor din literatură, acesta nu trebuie să
depăşească 1-5 ppm [3; 70].
Capitolul 4. METODE DE ANALIZĂ FOLOSITESPECTROFOTOMETRIA ÎN UV-VIZ ÎN DETERMINAREA COMPUŞILOR
CU AZOT
Cele mai frecvente metode utilizate pentru determinarea conţinutului de nitraţi
şi nitriţi din produse vegetale sunt metodele spectrofotometrice. În ţara noastră,
metoda standardizată pentru determinarea conţinutului de nitraţi şi nitriţi din legume
şi fructe este metoda STAS 11581-83.
Conţinutul de nitraţi şi nitriţi s-a determinat experimental, în laborator, cu
ajutorul testelor rapide MERCK, la Spectrofotometru SQ 118 la lungimile de undă:
515 şi 525 nm pentru nitraţi, respectiv pentru nitriţi. Aceste teste se pot aplica pentru:
ape subterane; ape potabile; ape curgătoare, ape minerale şi termale, ape menajere şi
industriale, soluri după un tratament special, produse vegetale.
Figura 5. Spectofotometru SQ 118 Merck.
Testele folosite sunt SPECTROQUANT NITRAT 14773, SPECTROQUANT
NITRIT 14776.
Testul SPECTROQUANT NITRAT 14773 se utilizează pentru determinarea
nitraţilor din produsele vegetale (salată, spanac şi varză). Determinarea se realizează
pe baza reacţiei de culoare care se obţine prin reacţia nitratului în prezenţa acidului
sulfuric concentrat, cu Nitrospectral cu formarea unui derivat nitro colorat puternic în
roşu.
Testul SPECTROQUANT NITRIT 14776 constă în determinarea
spectrofotometrică a nitriţilor la 525 nm şi se bazează pe reacţia Griess.
46
PROIECT DE DIPLOMA
Aceasta constă în conversia nitriţilor în prezenţa acidului sulfanilic, în acidul
4-diazobenzensulfonic. Acesta condensează cu N-(1 naftil) etilendiamonium
diclorura (NNEDDC) obţinându-se un compus diazo colorat în roşu-violet.
HO3S H2N + -O3S N+NH
-O3S N+NH + H NH2(CH2)2NH2 2HCl
HO3S N 2HClNH2(CH2)2NH2
Figura 6. Reacţiile de culoare în cazul determinării nitriţilor.
Curbele de calibrare necesare determinării domeniului de liniaritate şi a limitei
minime de detecţie, sunt redate în figurile 7-8.
Limitele minime de detecţie conform metodei de lucru sunt de : 1 mg/l pentru
nitraţi şi 0,02 mg/l pentru nitriţi.
In scopul validării metodologiei de lucru şi a confirmării acurateţei şi
reproductibilităţii rezultatelor analitice obţinute s-au stabilit, din curba de calibrare
abaterea standard şi coeficienţii de regresie atât pentru nitrat cât şi pentru nitrit (tabel
16)
0 5 10 15 200.00
0.05
0.10
0.15
0.20
0.25
0.30
nitrat
ari
e
conc(mg/l)
Figura 7. Curba de calibrare a nitratului.
47
PROIECT DE DIPLOMA
0 5 10 15 200.0
0.2
0.4
0.6
0.8
1.0
1.2
1.4
1.6
nitrit
extin
ctie
conc(mg/l)
Figura 8. Curba de calibrare pentru determinarea nitritului.
Tabel 16. Coeficienţii de regresie (R) şi abaterea standard (SD) stabiliţi la determinarea nitraţilor şi nitriţilor
NO3- NO2
-
Coeficient de regresie (R)
Abaterea standard (SD)
Coeficient de regresie (R)
abaterea standard (SD)
0,99546 0,01335 0,99404 0,0733
Precizia valorilor analitice obţinute poate fi influenţată de prezenţa ionilor
străini, interferenţi în matricea de analizat. Nivelul concetraţiei ionilor interferenţi
care pot afecta rezultatul analitic este prezentat în tabelul 17.
Tabel 17. Influenţa substanţelor străine asupra valorii analitice obţinute.Ionul şi concentraţia substanţelor străine mg/l sau %
Ag + 1000 Mg2+ Acid ascorbic 10
Ca 2+ 100 Mn2+ EDTA 5%Ca 1000 NH4+ Agenţi tensioactivi 100CN 100 Ni2+ COD 1%CO3
2- 1000 N02- Substanţe organice (glucoză) 100
Cr3+ 10 Pb2+ Acetat de Na 10%Cr2O2-
7 10 PO43- NaCl 0.4%
Cu2+1000 S2- Na2SO4 20%F- 1000 SiO3
2-
Fe3+ 10 SO32-
Hg2+ 100
48
PROIECT DE DIPLOMA
Modul de analiză în cazul testului SPECTROQUANT NITRAT 14773
Reactivi şi produsele auxiliare utilizate:
- 1 sticlă reactiv NO3-1A,
- 1 sticlă reactiv NO3-2 A,
- 1 Autoselector.
Alţi reactivi şi accesorii:
- testul nitrat propriu-zis sub formă de praf,
- testul nitrit sub formă de praf,
- Acid sulfuric 25% pentru analize,
- Acid amidosulfonic GR pentru analize,
- Pipete pentru volume cuprinse între 1.5-5.0 ml.
- Sticluţe cu capac pentru prepararea soluţiilor.
- Celule din sticlă pentru citirea probelor.
Pregătirea probelor
Analiza se va efectua imediat după ce se vor lua probele. Dacă este necesar, se
elimină ionii de azotit, care interferă, iar conţinutul de azotit poate fi citit de la 10 mg/
l.
Probele de produse vegetale se pregătesc înainte de fi supuse testului nitrat
astfel:
- se cântăresc probele de produse vegetale şi se pun în vase din sticlă, peste care
se adaugă apă distilată;
- probele se filtrează apoi şi se pregătesc pentru determinarea nitratului.
Modul de lucru
- 1 linguriţă de praf din Testul Nitrat se introduce într-o eprubetă cu capac uscată.,
apoi se introduc cu o pipetă, 5 ml din reactivul de procedură NO3-1A ( acid sulfuric
25%);
- se agită până când reactivul NO3-1A este complet dizolvat.
- se scutură viguros pentru 1 minut . Se poartă protecţia pentru ochi şi mânuşi pentru
că amestecul devine foarte fierbinte.
- se introduce 1.5 ml din proba filtrată în eprubetă şi se lasă 10 min. (care este timpul
de reacţie).
- după 10 min. mostra se introduce în celula din sticlă specială pentru citirea
49
PROIECT DE DIPLOMA
nitratului şi se citeşte la Spectofotometrul SQ .
- mostrele care au un conţinut de nitrat de peste 88,5 mg/l NO3 nu pot fi citite la
Spectofotometrul SQ , de aceea proba trebuie diluată cu apă distilată pentru a putea fi
citită.
- în cazul unor analize, este necesară realizarea unei probe martor cu apă distilată în
loc de mostră;
- pentru citirea cu acurateţe a probelor, celule din sticlă cu ajutorul cărora se
realizează citirea, trebuie să fie uscate şi curate.
- soluţia colorată rezultată , rămâne stabilă timp de 60 de minute după care nu mai are
aceeaşi acurateţe în cazul citirii.
Caracteristicile analitice ale metodei de analiză
Caracteristicile analitice ale metodei de analiză au fost determinate în
conformitate cu : ISO 8466-1 şi DIN 38402 A 51 şi sunt prezentate în tabelul 18.
Tabelul 18. Calitatea analitică conform ISO 8466-1Parametrii Valori
Deviaţia procedurii standard ±0,21 mg/l NO3-
Coeficient de variaţie ±1,9%Interval de precizie. ±0,5 mg/l NO3
-
Sensibilitate 0,10 mg/l NO3-
Acurateţe ± 0,7 mg/l NO3-
50
PROIECT DE DIPLOMA
Capitolul 5. REZULTATELE EXPERIMENTALE OBTINUTE
In scopul evaluarii continutului nitric din ceapa si salata au fost prelevate
probe atat provenite din pietele agroalimentare, de origine autohtona, cat si probe
achizitionate din supermarket, provenite din import. Continutul de nitrat si nitrit a
fost analizat conform metodologiei prezentate in capitolul 4, rezultatele experimentale
obtinute fiind prezentate in tabelele 19-22.
De asemenea s-a urmarit distributia componentei azotoase in diferitele parti
ale plantei, determinandu-se separat continutul de nitrat si nitrit din bulbul de ceapa
verde si frunze.
Tabelul 19. Continutul de nitrati in ceapa provenita din judetul TimisLocalitatea Masa (g) Nitrati mg/l Nitrati ppm
Utvin ceapa frunze 130 33,3 512 ppm
Utvin ceapa bulb 118 66 1127 ppm
Sanmihai ceapa
frunze
164 33 694 ppm
Sanmihai ceapa bulb 127 44 985 ppm
Figura 9. Continutul de nitrat (ppm) in ceapa
Rezultatele experimentale au indicat faptul ca distributia compusilor cu azot in
partile anatomice ale plantei este diferita. Astfel in cazul cepei, nitratul se acumuleaza
preponderent in bulbul de ceapa verde si nu in frunze.
Conform datelor experimentale obtinute continutul de nitrat in probele
analizate depaseste limita maxima admisa de 600 ppm in ceapa verde la toate probele
analizate cu exceptia frunzelor de ceapa provenite din Utvin. Continutul de nitrat in
ceapa bulb provenita de la Utvin este de 1127 ppm, valoare aproape dubla fata de
51
PROIECT DE DIPLOMA
limita admisa. De asemenea, probele provenite de la Sanmihai depasesc nivelul
admisibil atat la ceapa bulb (985 ppm) cat si la ceapa frunza (694 ppm).
Intervalul larg al conţinutului de nitrat este dependent de nutriţia cu azot şi de
condiţiile climatice. Fertilizarea excesivă, cu doze care depăşesc necesarul de azot al
plantei în perioada de consum maxim, duce la creşterea conţinutului de nitraţi din
plantă. Nivele ridicate ale nitraţilor se constată în culturile crescute pe soluri bogate în
azot, respectiv humus, chiar şi în absenţa unei fertilizări cu îngrăşăminte cu azot.
Problema poluării cu nutrienţi pleacă de la nivelul gospodăriilor şi anume de la
gestionarea şi utilizarea necorespunzătoare a gunoiului de grajd în agricultură.
Tabelul 20. Continutul de nitrati in salata provenita din import si de pe piata interna
Provenienta Masa (g) Nitrati mg/l Nitrati ppm
Utvin 164 33 402 ppm
Sanmihai 112 46 821 ppm
Spania 128 57,5 899 ppm
Italia 135 63,8 945 ppm
Figura 10. Continutul de nitrat (ppm) in salata
Continutul maxim admisibil de nitrati in salata, conform legislatiei in vigoare
este de 2000 ppm. Probele analizate nu depasesc valorile limita, incadrandu-se in
intervalul de valori cuprins intre 402-945 ppm. Probele de salata provenite din import
(Spania, Italia) prezinta valori superioare celor prelevate de pe piata autohtona. Astfel,
continutul de nitrat in probele de salata de import este de 899ppm, respectiv 945ppm,
iar a probelor autohtone de 402 ppm (din Utivin) si 821 ppm (Sanmihai). Continutul
mai ridicat de nitrat in probele provenite din import se datoreaza pe de o parte,
52
PROIECT DE DIPLOMA
utilizarii ingrasamintelor anorganice pe baza de azot in cantitati sporite, pe de alta
parte cultivarii legumelor in sistem protejat.
În cultura protejată acumularea de este semnificativ mai mare com-
parativ cu cultura în câmp deschis. Aceasta se explică prin activitatea mai redusă a
nitratreductazei, care determina reducerea nitratului in planta, în condiţiile culturilor
protejate, datorită intensităţii luminoase mai scăzute.
Tabelul 21. Continutul de nitriti in ceapa provenita din judetul Timis
Localitatea Masa (g) Nitriti mg/l Nitriti ppm
Utvin ceapa frunze 130 0,15 2,30
Utvin ceapa bulb 118 0,20 3,38
Sanmihai ceapa
frunze
164 0,08 1,25
Sanmihai ceapa bulb 127 0,12 1,46
Figura 11. Continutul de nitrit (ppm) in ceapa
Tabelul 22. Continutul de nitriti in salata provenita din import si de pe piata interna
Provenienta Masa (g) Nitriti mg/l Nitriti ppm
Utvin 164 0,10 1,21
Sanmihai 112 0,17 3,02
Spania 128 0,13 2,03
Italia 135 0,09 1,33
Spre deosebire de nitraţi, conţinutul de nitriţi din legume şi fructe este foarte
redus. Aceasta datorită faptului că, în procesele de transformare pe care le suferă
53
PROIECT DE DIPLOMA
nitraţii în plante, etapa nitriţilor este tranzitorie şi anume, pe măsură ce nitriţii se
formează sub influenţa nitratreductazei, ei sunt reduşi mai departe cu aceeaşi viteză de
către nitritreductază în formă amoniacală. Aşa se explică de ce cantităţile de nitraţi în
spanac, sfeclă, ţelină, ridichi şi alte legume ajung frecvent până la 2000-3000 ppm, în
timp ce nitriţii nu depăşesc 1-5 ppm. În condiţiile de fertilizarea excesivă conţinutul
de nitrit poate insa să crească peste limitele admise.
Probele legumicole analizate se incadreaza in valorile normale in ceea ce
priveste continutul de nitriti, atat probele provenite din import cat si cele din
gospodariile satesti locale. Intervalul de valori a continutului de nitrit din probele de
ceapa este cuprins intre 1,25-3,38 ppm, in timp ce probele de ceapa se incadreaza
intre 1,21-3,02 ppm.
Si in cazul nitritului se constata o distributie diferita a continutului de nitrit in
partile anatomice ale plantei, acumularea realizandu-se preponderent in bulb (1,46
ppm, 3,38 ppm) comparativ cu frunzele verzi (1,25 ppm, 2,30 ppm).
Capitolul 6. RECOMANDARI
54
PROIECT DE DIPLOMA
Legumele sunt alimente cu o valoare nutriţională deosebită datorită sursei
permanente de vitamine, microelemente şi alte substanţe nutritive. Dezavantajul pe
care îl prezintă consumul acestor produse este că la un moment dat, în compoziţia lor
apar unii compuşi cu caracter toxic pentru organismul uman: nitraţii şi nitriţii. Aceşti
contaminanţi pot rămâne permanent sau temporar în plantă având nivele foarte variate
funcţie de diferiţi factori, de aceea se impune cunoaşterea modalităţilor prin care se
poate diminua nivelul nitraţilor şi nitriţilor din produsele vegetale, astfel încât, la
momentul consumului nivelul acestora să fie cât mai redus.
Aceste măsuri de reducere a conţinutului nitric pot fi clasificate în:
- măsuri privind reducerea procesului de levigare a nitraţilor din sol;
- măsuri ce pot fi aplicate de către producător pe parcursul perioadei de
vegetaţie;
- măsuri ce pot fi aplicate de către procesator sau consumator din momentul
achiziţionării produsului până în momentul consumării acestuia.
În scopul reducerii cantităţii de azot levigate este foarte important a se corela
doza de fertilizant aplicată cu disponibilul de azot din sol. În scopul reducerii cantităţii
de azot levigate este foarte important a se corela doza de fertilizant aplicată cu
disponibilul de azot din sol.
Reducerea nutriţiei cu azot nitric al plantelor se realizează prin asigurarea
necesarului optim de azot pe baza calculului necesarului de azot al plantei, respectarea
intervalului de pauză între fertilizare şi recoltare, utilizarea fertilizanţilor cu azot greu
solubil, înlocuirea parţială a ionului nitric din soluţia nutritivă cu ion clorură.
evitarea epocilor de cultură şi a termenului de recoltare în condiţii de iluminare
scăzută se recomandă având în vedere importanţa intensităţii şi duratei de iluminare în
procesul de reducere a nitraţilor din plante.
BIBLIOGRAFIE
55
PROIECT DE DIPLOMA
1. Adriano Canzian, Caterina Sollazzo, Tiziana Mazza, Francesco Mundo, The implementation of the nitrates directive at national level, Journal of Environmental Quality 32:515-525, (2003).
2. Agaev V.A., Movsumov Z.R., Nitrates in plant products in relation to agricultura land ecological conditions of nitrates accumulation. Izv. Akad, Nauk. SSR., Ser. Biol. Nauk. 3, 121 – 8, (1997).
3. Alexa Ersilia, Contaminanţi în produsele vegetale”, Ed. Eurobit, Timişoara, (2003).4. Alexa Ersilia, Contaminanţi în produsele horticole şi cerealiere”, Ed. Solness, Timisoara,
(2008).5. Apahidean, Al. S., Apahidean, Maria., Legumicultură specială. Ed. Academicpres, Cluj –
Napoca,(2001).6. Banu C., Preda N., Vasu S.S., Produsele alimentare şi inocuitatea lor, Edit. Tehnică,
Bucureşti, pg. 216-245, (1982). 7. Berca M., Ecologie generală şi protecţia mediului, Editura Ceres, Bucureşti (2000).8. Berar Viorel, Manualul de legumicultură, Ed. Agroprint, Timişoara, (1998).9. Bibicu Miruna., Cercetări metodologice privind determinarea nitraţilor şi nitriţilor din
ţesuturi vegetale şi nivelul de acumulare în produsele horticole, rezumat teză de doctorat, Universitatea Bucureşti, (1994).
10. Cardwell, Glenn. Spinach is a Good Source of What?. The Skeptic. Volume 25, No 2, pp 31-33. ISSN 0726-9897, (2005).
11. Catană Luminiţa., Posibilităţi de reducere a conţinutului de metale grele din produsele horticole industrializate, Hortinform 7/119, (2002);
12. Chilom, Pelaghia, Legumicultură generală, Ed. Reprograph, Craiova, (2002).13. Ciofu Ruxandra, Stan Nistor, Popescu Victor, Chilom Pelaghia, Apahidean Silviu, Horgoş
Arsenie, Berar Viorel, Atanasiu Nicolae, Tratat de legumicultură, Ed. Ceres, Bucureşti, (2003).
14. Ciofu, Ruxandra., Legumicultură (partea generală). Atelierul de multiplicat cursuri, U.S.A.M.V. Bucureşti, (1995).
15. Comly H.Hunter., Cyanosis in infants causes by nitrates in well water, Journal Amer. Med. Ass. 129, pg.112, (1945).
16. Cumpătă Simona-Diana, Beceanu Dumitru., Date preliminare şi testări analitice ale conţinutului de nitraţi şi nitriţi determinate la câteva specii legumicole comercializate în municipiul Iaşi, Lucrări Ştiinţifice, Seria Horticultură, vol.34, USAMV, Iaşi, pp.747-752, (2006).
17. Curry S.C., Methaemoglobinemia. Annals Emergencies Medicine, no. 11: pp. 214-221, (1992).
18. Davidescu Velicia, Madjar Roxana, Neaţă Gabriela, Dima Ioana, The variability of Nitrates content in some vegetables from some Bucharest Markets, Lucrări Ştiinţifice USAMVB, Seria B, Vol. XLVI, formă electronică, p. 261 – 264, (2003).
19. Docea Eugeniu, Cristea Stelică, Iliescu Horia, Bolile plantelor legumicole, Editura Ceres, Bucureşti, (2008).
20. Drăghici, Elena, Legumicultură, Ed. Granada, Bucureşti, (2002).21. Filipov F., Pedologie. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iasi, (2005)22. Fink M., and Scharpf H.C., Apparent nitrogen mineralization and recovery of nitrogen supply
in field trials vegetable crops. Journal of Horticultural Science and Biotechnology 75 (6) 723-726, (2000).
23. Fritsch P., and Saint Blanquant G., Nitrates and nitrites: food intake and fate. Sci Aliments, 12: 563-578, (1992).
24. Gangolli SD, van den Brandt P, Feron V, Janzowsky C, KoemanJ, Speijers G, Speigelhalder B, Walker R and Winshnok J, Assessment of nitrate, nitrite, and N-nitroso compounds. Eur J Pharmacol Environ Toxicol Pharmacol Sect 292:1–38, (1994).
25. Gârban Zeno., Biochimie – Tratat comprehensiv, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, (2004).
56
PROIECT DE DIPLOMA
26. Gherghi Andrei, Burzo Ioan, Bibicu Miruna, Mărgineanu Liana, Bădulescu Liliana, Biochimia şi fiziologia legumelor şi fructelor, Edit. Academiei Române, Bucureşti, (2001).
27. Goian Mircea, Agrochimie, Ed. Marineasa, Timişoara, (2000).28. Gopal, R., Menon, S. Menon, J. Valliyathu, and T. Al Delamie Methemoglobinemia
masquerading as pulmonary hypertension Interactive CardioVascular and Thoracic Surgery, March 1,; 3(1): 44 – 45 (2004).
29. Hambridge, T., Nitrate and nitrite: intake assessment. WHO Food Additives, Series 50, (2003).
30. Burns, I., Development of a decision support system for nitrogen fertilizer application in soil grown glasshouse crops. LINK-Technologies for Sustainable Farming Systems LK 0438, Horticulture Research International ( 2000)
31. Haworth, F., Cleaver, T.J.– Influence of nitrogen fertilization on the nutrient content of lettuce, Journal of Science Food Agriculture, 16, 600 (1965).
32. Heaton, S., Organic farming, food quality and human health: A review of the evidence. Soil Association of the United Kingdom, (2001).
33. Horgoş, Arsenie, Legumicultură specială, Timişoara, Ed. Agroprint, (2003).34. Horgoş, A., Legumicultură specială, Timişoara, Ed. Mirton, (1999).35. Iacob Viorica, Fitopatologie agricolă, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi (2003)36. Indrea, D., Silviu Al. Apahidean., Dănuţ N. Mănuţiu., Legumicultură, Bucureşti , Ed.
Didactică şi Pedagogică, (1992).37. Indrea, D., şi Apahidean, Silviu Al., Ghid practic pentru cultura legumelor, Bucureşti, Ed.
Ceres, (1995).38. Indrea, Dumitru, Apahidean Silviu, Mănuţiu Dănuţ, Apahidean Maria, Sima Rodica, Cultura
legumelor, Editura Ceres ,( 2007).39. Kampe W., Nitrat und Fremdstoffe in Eizelnahrungsmitteln und im Gesamtverzehr,
Arbeitsmedizin, Sozialmedizin, Praventivmedizin, Sonderheft 6, Genter Verlag Stuttgart, (1985).
40. Karovi ová J., Determination of nitrates in vegetables by capillary isotachophoresis, Slovak Technical University, Food / Nahrung, Volume 34, Issue 8 , Pages 765 – 767, (2006).
41. Kastori R., Urednik , teski metali u zivotnoj sredni, Novi Sad, (1997).42. Kienle E., Toth L., Molnar P., Studies of nitrate content and nitrite content of aliments in
county Baranya, Egeszegtudomany 30, Pecs, 177 – 181, (1995).43. Krishna Murti and all., Ecotoxicology and Climate with Special Reference to Hot and Cold
Climates (IPCS 9), (2001).44. Lauer K.F., Protecţia fitosanitară în legumicultură, pomicultură şi viticultură, Editura
Mirton, Timişoara, (1996).45. Lăcătuşu, V., Voican, V., Popescu N., Iordan I., Ciocârlan O., Acumularea nitraţilor în
legume, Revista Horticultura, nr. 9 – 10, (1997)46. Lazureanu, A., Agrotehnica, Ed.Mirton, Timisoara, (2004)47. Lixandru B., Ecologie generală, Timişoara, Ed. Eurobit, (2003). 48. Manafi M., Weber S., Österreichischer Ernährungsbericht. Bundesministerium für
Gesundheit, Arbeit und Soziales. Austrian Study on Nutritional Status (ASNS). Wien, 1999.
49. Maniu Maria , Ecologie si protecţia mediului , Editura Ceres, Bucuresti, 2004.50. Manea Dan., Agrotehnică şi Herbologie, Timişoara, Editura Orizonturi Universitare, 2002.51. Marton, A., Ecologie aplicata, protectia mediului inconjurator, Ed. Societatii pentru Protectia
Omului si a Mediului Inconjurator, Timisoara, 199452. Maue, D., Walia, S., Shore S., Parkash M., "Prevalence of Multiple Antibiotic Resistant
Bacteria in Ready-to-Eat Bagged Salads". American Society for Microbiology meeting. June 5-9: Atlanta, (2005).
53. McCall D., Willumsen J., Effects of nitrate, ammonium and chloride application on the yieald and nitrate content of soil-grown lettuce. Journal of Horticultural Science and Biotechnology, (5) 698-703, 1998.
57
PROIECT DE DIPLOMA
54. McKnight GM, Duncan CW, Leifert C and Golden MH., Dietary nitrate in man: friend or foe? British Journal of Nutrition. 81. pp. 349-358., (1999)
55. Mensinga TT, Speijers GJA and Meulenbelt J., Health implications of exposure to environmental nitrogenous compounds. Toxicol. Rev. 22:41–51 (2003).
56. Neaţă G., Davidescu V., Madjar R., Dima I., Nitrates absorbtion in lettuce plantes on different culture layers using mineral fertilization, Lucr. Ştiinţifice USAMV B, seria B, vol. XLIII, pag. 91-95, ISBN 1222-5312( 2000).
57. Pălăgeşiu I.., Curs de entomologie agricolă, Lito, U.S.A.M.V.B. Timişoara, (1993).58. Popescu Gheorghe, Patologia plantelor, Timişoara Editura Eurobit, (2001).59. Popescu, V., Atanasiu, N., Legumicultură, Vol. II, Bucureşti, Ed. Ceres, (2000).60. Popescu, V., Atanasiu, N., Legumicultură, Bucureşti, Vol. III, Ed. Ceres, (2001).61. Rauter W., şi Wolkerstorfer W., Nitrate in Gemuse, Zeitsch fur Lebensmitteluntersuchung
und- forschung 175, Heft 2, pg.122-124, (1982).62. Rădulescu, H., Poluare şi tehnici de depoluare a mediului, Timişoara, Ed. Eurobit, (2003).63. Rădulescu, H., Poluarea nitrică a alimentelor, Ed. Mirton, Timişoara, (1999).64. Riviş, Adrian., Contaminanţi agroalimentari, Editura Eurostampa, Timişoara, ( 2004).65. Sanchez-Echaniz Juan, Benito-Fernandez Juan, Mintegui-Raso Silvio, Methemoglobinemia
and consumption of vegetables in infants. Pediatrics;107(5):1024-8, (2001).66. Santamaria Pietro., Review Nitrate in vegetables: toxicity, content, intake and EC regulation ,
J Sci Food Agric 86:10–17 DOI: 10.1002/jsfa.2351,(2006).67. Scharpf, H.C., Baumgartel G., Nitrat im Grundwasser und Nahrungspflanzen, AID- Heft,
1136, Bonn, (1994)68. Stan Nicolae., Legumicultură, Vol. II, Ed.Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 2001.69. Tălmaciu M., Protecţia plantelor – Entomologie, Editura „Ion Ionescu de la Brad“ Iaşi,
(2003).70. Trif A., Gherdan A., Pop P., Chişu I., Sincai M.., Efectele patogene ale azotaţilor şi azotiţilor,
Comunicare Simpozion I.A. Timişoara, (1983).71. Trif A., Pârvu D., Arvat N., Gherman A., Goian D.S., Cercetări experimentale privitoare la
conţinutul în azotaţi şi azotiţi ale unor plante furajere în relaţie cu nivelul de fertilizare, Lucr. Şt. IAT, vol. XXII, seria Agronomie, 39 – 43, (1987).
72. Venter Fank, Der nitratgehalt in Rettich, Kurzfassung der Vortrage, auf dem 92. VDLUFA- Kongr. Braunschweing, pg.109, (1983).
73. Venter Frank., Wovon hangt der Nitratgehalt in Gemuse, Ab., Vortrag am 6. Nov. im Raiffeseinhaus, Wien, (1987).
74. Walker, R., Nitrates, nitrites and N-nitrosocompounds: a review of the occurrence in food and diet and the toxicological implications. Food Addit Contam 7:717–768, (1990).
75. Zhou ZY, Wang MJ and Wang JS, Nitrate and nitrite contamination in vegetables in China. Food Rev Int. 16:61–76, (2000).
76. *** http://alternet.com77. *** http://[email protected] . 78. *** http://www.ewg.org/ . 79. *** http://wikipedia.org/file:World_Koppen_Map.png80. *** Codex Alimentarius Commission, Joint FAO/WHO, 1993, Food Standards Program.,81. ***Normele privind condiţiile de securitate şi calitate pentru legume şi fructe proaspete
destinate consumului uman emis prin Ordinul MINISTERULUI AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR, (2002).
82. ***ORDINUL MINISTERULUI AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR Nr. 293/640/2001-1/2002 privind condiţiile de securitate şi calitate pentru legume si fructe proaspete destinate consumului uman, (2002).
83. *** FAO Statistics 200084. ***http://ohioline.osu.edu/b744/b744_2.html
58
PROIECT DE DIPLOMA
ANEXA 1ASPECTE DIN LABORATOR
59
PROIECT DE DIPLOMA
60
PROIECT DE DIPLOMA
61