Note de curs
Lector univ. Traian Briciu C.
Disciplina:
Organizarea judecătorească, a parchetelor, avocaturii şi
activităţii notariale
Capitolul I. Consideraţii generale privind justiţia.
Secţiunea 1. Noţiunea de justiţie.
Noţiunea de justiţie are mai multe sensuri, două dintre acestea fiind legate
în mod direct de studiul organizării judiciare:
a. într-o primă accepţiune, justiţia este o funcţie, funcţia de a judeca, de a
decide asupra conflictelor ivite între diferitele subiecte de drept prin
aplicarea legii. În acest sens se spune că judecătorul înfăptuieşte justiţia.
Într-o astfel de viziune, justiţia este o prerogativă suverană care aparţine
statului.
b. Într-o a doua accepţiune, mai restrâns, prin justiţie se înţelege ansamblul
instituţiilor prin a căror mijlocire se poate exercita funcţia judiciară. Din
această perspectivă, justiţia este un serviciu public al statului.
Secţiunea 3. Justiţia ca serviciu public.
Prezentarea structurii organelor judiciare trebuie realizată în contextul
sintetizării principiilor care guvernează organizarea justiţiei ca serviciu public. În
literatura de specialitate principiile care stau la baza organizării judiciare sunt
tratate ca principii ale organizării judecătoreşti, deşi unele dintre aceste principii
interează mai mult procedura civilă decât organizarea judecătorească propriu –
1
zisă. Necesitatea tratării unitare a acestor principii impune ca sub anumite aspecte
problematica abordată să intre în sfera procedurii civile. Se pot reţine, în general,
următoarele principii1: justiţia constituie monopol de stat, organizarea justiţiei pe
sistemul dublului grad de jurisdicţie, accesul liber la justiţie, egalitatea în faţa
justiţiei, gratuitatea justiţiei, colegialitatea, caracterul permanent şi sedentar al
jurisdicţiilor.
a. Justiţia constituie monopol de stat. În societatea modernă rolul de a
înfăptui justiţia şi l-a asuma statul. Faptul că justiţia estze monopolul
statului implică două consecinţe:
1. nici o altă autoritate decât instanţele judecătoreşti legal instituite
nu pot înfăptui justiţia, prin pronunţarea unor hotărâri care să se
bucure de autoritatea lucrului judecat şi de forţă executorie. În
acest sens, art.125 alin.1 din Constituţie prevede că justiţia se
realizează prin Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie şi celelalte
instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
2. cealaltă consecinţă a principiului potrivit căruia justiţia este
monopolul statului este aceea că statul este obligat să împartă
justiţia atunci când se solicită acest lucru. Judecătorul care a fost
învestit cu soluţionarea unei cereri nu poate refuza judecata, sub
sancţiunea săvârşirii infracţiunii de denegare e dreptate. În acest
sens art.3 C.civ. prevede că “judecătorul care va refuza de a
judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau
neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de
1 Sub imperiul Legii nr.92/1992 privind organizarea judecătorească, s-a reţinut şi principiul unităţii funcţiei jurisdicţionale, potrivit căruia instanţele soluţionează toate cauzelefără a exista instanţe specializate. În acest sens, V.M. Ciobanu, op.cit., p.51. În prezent, având în vedere că noua lege de organizare judecătorească prevede constituirea tribunalelor specializate pentru minori şi familie, de muncă şi asigurări sociale, comerciale, administrative-fiscale, nu se mai poate vorbi de un principiu care să consacrate unitatea funcţiei jurisdicţionale. Autori de prestigiu, precum prof. I.Leş vorbesc chiar de un nou principiu al specializării instanţelor judecătoreşti. Pentru amănunte, a se vedea I.Leş, Organizarea sistemului judiciar românesc, Ed. All Beck, 2004, p.56.
2
dreptate”. Bineînţeles că este ideal ca judecătorul să soluţioneze
caiza cu care a fost învestit, în temeiul unui text de lege al cărui
conţiunt să fie neechivoc şi perfect aplicabil situaţiei de fapt ce
caracterizează speţa. Însă, chiar dacă legea prezintă neclarităţi
sau lacune, judecătorul este obligat să recurgă la interpretarea
legii, iar în lipsă de text expres la analogia legii ori la analogia
dreptului şi să rezolve cauza cu care a fost învestit.
b. Organizarea justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie.
Controlul ierarhic al hotărârilor judecătoreşti este un câştig incontestabil
şi reprezintă atât o garanţie pentru justiţiabil în contra abuzurilor care ar
putea să apară în activitatea unui judecător cât şi o recunoaştere a
faptului că judecătorii pot greşi în opera lor de aplicare şi interpretare a
legii. Acest principiu presupune ca instanţele judecătoreşti să nu se
situeze la acelaşi nivel ierarhic şi să fie grupate două câte două, astfel
încât un proces judecat într-o instanţă să poată ajunge apoi, prin
exercitarea căilor de atac, în faţa unei instanţe superioare. Astfel, dacă o
cauză este judecată în primă instanţă la tribunal, apelul se va soluţiona
de curtea de apel, iar recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Chiar
dacă am prezentat un caz în care procesul urmează trei faze – primă
instanţă, apel şi recurs, nu se poate vorbi de un triplu grad de jurisdicţie.
Recursul este o cale de atac extraordinară care nu permite discutarea
cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, singurele problemele
susceptibile de a fi analizate fiind cele de drept şi numai dacă se
încadrează în motivele indicate în mod expres şi limitativ de lege.
Analizarea cauzei sub toate aspectele sale de fapt şi de drept şi
administrarea unui probatoriu complet este posibilă numai în faza
judecăţii în primă instanţă şi în faţa instanţei de apel, motiv pentru care
3
chiar dacă legea prevede şi calea de atac a recursului, nu se poate vorbi
decât de un dublu grad de jurisdicţie.
c. Egalitatea în faţa justiţiei. Potrivit art.16 alin.8 din Constituţie, cetăţenii
sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără
discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege. Acelaşi principiu este
consacrat şi în Legea nr.304/2004 privind organizarea judecătorească,
care prevede că justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie
socială sau orice ale criterii discriminatorii. Principiul egalităţii în faţa
justiţiei presupune ca toate persoanele să aibă vocaţie egală de a fi
judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli de
procedură. Părţile trebuie să aibă dreptul la aceleaşi probe, aceleaşi
apărări şi aceleaşi căi de atac.
Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, egalitatea consacrată
la nivel legislativ este mai greu de realizat în fapt deoarece considerente
de ordin economic şi social pot influenţa accesul la justiţie şi poziţia în
proces, pornirea şi derularea acestuia presupunând cheltuieli şi
cunoştinţe de specialitate. Diferenţele de ordin financiar se pot
reflecta într-un mai greu acces la justiţie sau în imposibilitatea angajării
unui avocat care să realizeze o apărare specializată, fără de care
drepturile procesuale conferite de lege pot fi pierdute prin neştiinţa
părţii. Din acest motive, instanta de judecata are obligatia de a asigura
un echilibru în situaţia procesuala a parţilor. Instanţa are obligaţia de a
lamureasca parţile despre drepturile lor, sa dea îndrumari parţilor cu
privire la drepturile şi obligaţiile procesuale, atunci când nu sunt
reprezentate sau asistate de avocat şi sa staruie prin toate mijloacele
legale, pentru a preveni orice greşala privind aflarea adevarului în
4
cauza, pe baza stabilirii faptelor cauzei şi aplicarea corecta a legii. Pe
langa aplicarea dispoziţiilor care consacra rolul activ al judecatorului,
echilibrul procesului civil poate fi realizat şi prin acordarea asistenţei
juridice gratuite ( art.74-81 C.proc.civ.) care consta în apararea şi
asistenţa gratuita a parţii de catre u avocat delegat de barou. Cheltuielile
facute de stat prin acordarea asistenţei judiciare gratuite vor fi puse în
sarcina parţii adverse daca aceasta pierde procesul.
d. Gratuitatea justiţiei. Principiul gratuitaţii justiţiei presupune ca parţile nu
trebuie sa plateasca judecatorii care soluţioneaza pricina si nici ceilalţi
angajaţi ai instanţei ce deservesc serviciul public pe care îl constituie
justiţia.
S-a apreciat ca gratuitatea justiţiei da prestigiu instanţelor de
judecata şi în acelaşi timp determina pe judecatori, ori pe ceilalţi
funcţionari, sa-şi îndeplineasca îndatoririle fara partinire.
Totuşi înfaptuirea justiţiei implica cheltuieli atât din partea statului,
care trebuie sa asigure condiţiile materiale pentru desfaşurarea activitaţii
de judecata, cât şi din partea justiţiabililor, care sunt obligaţi sa
plateasca taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile de
avocat şi expert, atunci când este cazul, precum şi alte cheltuieli legate
de administrarea probelor. Prin urmare, gratuitatea nu este totatla şi nu
ar fi nici de dorit un astfel de sistem, care ar încuraja apelarea la justiţie
în scop de şicana sau pentru cauze care ar putea sa-şi gaseasca o soluţie
amiabila. Este important însa, ca eforturile financiare pe care le reclama
declanşarea şi susţinerea unui proces sa nu constituie o piedica în calea
liberului acces la justiţie, principiu consacrat constituţional şi legal. Nu
de puţine ori s-a semnalat faptul ca taxele judiciare de timbru excesiv de
mari fac ca justiţia sa devina un lux, inaccesibil celor lipsiţi de
posibilitati materiale. Legislaţia taxelor judiciare de timbru ofera o serie
5
de scutiri legale, iar în celelate cazuri, partea care nu are posibilitatea de
a avansa plata texelor judiciare de timbru poate obţine scutiri sau
eşalonari la plata acestora.
d. Colegialitatea. Principiul colegialitaţii presupune ca judecata trebuie
facuta de mai mulţi judecatori şi se opune principiului judecatorului
unic. În literatura de specialitate s-au adus argumente şi
contraargumente pentru fiecare sistem.
În favoarea sistemului judecatorului unic pledeaza urmatoarele
argumente: marirea responsabilitaţii judecatorului şi deci, o mai mare
atenţie în judecarea cauzelor, micşorarea numarului de judecatori şi de
aici posibilitatea unei mai bune remunerari a acestora, posibiltatea
asigurarii unui mai bune specializari a judecatorilor. Principalele critici
formulate la adresa sitemului judecatorului unic sunt cele legate de
faptul ca un singur judecator este mai accesibil la corupţie.
În favoarea principiului colegialitaţii s-au adus argumente precum:
garantarea imparţialitaţii şi prevenirea arbitrariului datorita controlului
reciproc dintre judecatori, posibilitatea formarii judecatorilor tineri prin
formarea unui complet înpreuna cu judecatori mai experimntaţi,
garantarea unei justiţii mai bune datorita schimbului de idei între
membrii completului.. Bineînţeles ca şi acestui sistem i se poate reproşa
ca este mai costisitor şi ca existenţa mai multor judecatori nu este
întotdeauna o garanţie penru înfaptuirea justiţiei în condiţii mai bune,
mai ales atunci când pregatirea deficitara a unora dintre membrii
completului face ca aceştia sa fie influenţaţi de unul dintre aceştia.
Noua lege de organizare judiciară, în forma modificată, a adopat un
sistem mai suplu, încercând sa îmbine avantajele celor doua sisteme
cunoscute. În prima instanţa, în faţa judecatoriilor, tribunalelor şi
curţilor de apel, cauza este judecata de un singur judecator. În caile de
atac, în care se realizeaza controlul ierarhic, funcţionează principiul
6
colegialitaţii în formarea completului – doi judecatori în apel şi trei în
recurs. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este consacrat principiul
colegialităţii în forma completului de trei judecatori, noua judecatori sau
Secţiilor Unite ( în acest caz la judecata trebuind sa ia parte cel puţin 3/4
din membrii în funcţie ).
e. Caracterul permanent şi sedentar al jurisdicţiilor. Instanţele
judecătoreşti sunt permanente. Activitatea acestora se desfăşoară în mod
continuu, fără întreruperi, afară de cele pricinuite de zilele nelucrătoare
şi de sărbătorile legale. Vacanţa judecătorească, care intervine în
perioada 1 iulie – 31 august a fiecărui an, nu presupune o întrerupere a
activităţilor instanţei, ci numai o diminuare a acesteia, necesară
efectuării concediului de odihnă la care au dreptul magistraţii şi ceilalţi
angajaţi ai instanţelor. Chiar şi în această perioadă vor continua să fie
judecată, în materie civilă, cauzele declarate de lege ca fiind urgente,
precum ordonanţele preşedinţiale, cele privind obligaţiile de întreţinere,
acţiunile posesorii sau pe care instanţa le apreciază a fi urgente. În
materie penală, cauzele cu arestaţi sunt judecate şi în cursul vacanţei
judecătoreşti.
În privinţa caracterului sedentar al instanţelor, trebuie menţionat că
acestea localitatea de reşedinţă stabilită prin lege, sediul fiind stabil,
determinat şi cunoscut.
Caracterul sedentar al instanţelor nu exclude ca anumite activităţi
procesuale să fie făcute în afara sediului acestora, atunci când acest
lucru se impune, cum ar fi în cazul efectăurii unei cercetări la faţa
locului sau audierea unui martor care nu se poate deplasa.
Capitolul II. Organizarea şi conducerea instanţelor judecătoreşti
şi a Ministerului Public.
7
Secţiunea 1. Sediul materiei.
Sediul principal al materiei îl constituie Legea nr.304/2004 privind
organizarea judiciară2, Legea nr.56/1993 a Curţii Supreme de Justiţie3, în partea
care nu a fost abrogată de noua lege privind organizarea judecătorească, Legea
nr.303/2004 privind statutul magistraţilor4, Legea nr.317/2004 privind Consiliul
Superior al Magistraturii5 şi Codul deontologic al magistraţilor.
Secţiunea 2. Structura instanţelor judecătoreşti.
Potrivit prevederilor cuprinse în Legea nr.304/2004 privind organizarea
judiciară, justiţia se realizează prin următoarele instanţe: a. judecătorii; b.
tribunale; c. tribunale specializate; d. curţi de apel; e. Inalta Curte de Csaţie şi
Justiţie.
a. Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în
judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti. Numărul şi localităţile de reşedinţă
ale judecătoriilor sunt prevăzute în anexă la Legea privind organizarea judiciară.
Localităţile care fac parte din circumsripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul
Consiliului Superior al Magistraturii.
b. Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul
fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, sediul fiind, de regulă, în municipiul
reşedinţă de judeţ.
În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete
specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori
2 Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.827/13.09.2005. 3 Legea nr.56/1993 a Curţii Supreme de Justiţie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.56/08.02.1999, fiind modificată prin O.U.G.nr.224/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.606/25.11.2000 şi prin O.U.G. nr.113/30.08.2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.558/07.09.2001. Legea nr.56/1993 a fost în parte abrogată prin noua lege de organizare judiciară nr.304/2004. 4 Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.826/13.09.2005.5 Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.827/13.09.2005.
8
şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de
muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor,
secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.
Tribunalul Bucureşti funcţionează şi ca instanţă specializată pentru
judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuală.
c. Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care
funcţionează la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, având sediul, de
regulă, în municipiul reşedinţă de judeţ.
Legea prevede următoarele instanţe specializate: tribunale pentru minori şi
familie, tribunale de muncă şi asigurări sociale, tribunale comerciale, tribunale
administrativ-fiscale.
Tribunalele pentru minori şi familie judecă în primă instanţă următoarele
categorii de cauze:
- în materie civilă, cauze referitoare la drepturile, obligaţiile şi
interesele legitime privind persoana minorilor, decăderea din
drepturile parinteşti, cererile privind nulitatea sau desfacerea
căsătoriei, cererile privind încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea
adopţiei, precum şi cauzele privind raporturile de familie;
- în materie penală, infracţiuni săvârşite de minori sau asupra
minorilor. Când în aceeaşi cauză sunt sunt mai mulţi inculpaţi, unii
minori şi alţii majori, şi nu este posibilă disjungerea, competenţa
revine tribunalului pentru minori şi familie.
Tribunalele de muncă şi asigurări sociale soluţionează în primă instanţă
conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Tribunalele comerciale judecă în primă instanţă procesele şi cererile de
natură comercială, inclusiv cele în materie de reorganizare judiciară şi faliment, în
afară de cele date prin lege în competenţa judecătoriilor.
Tribunalele administrativ-fiscale judecă în primă instanţă cauzele în
materie de contencios administrativ şi fiscal, precum şi cererile persoanelor
9
vătămate prin ordonanţe sau, după caz, dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului
declarate neconstituţionale, în afară de cele date prin lege în competenţa curţilor de
apel6.
d. Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia
cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate. Numărul curţilor
de apel, reşedinţele acestora şi tribunalele cuprinse în circumscripţiile fiecărei
dintre acestea sunt prevăzute în anexa la legea de organizare judiciară. În prezent,
în ţară funcţionează 15 curţi de apel.
Curtea de Apel Bucureşti funcţionează ca instanţă specializată pentru
judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuală.
În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete
specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori
şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflictele
de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor,
secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.
Secţiile şi completele specializate ale curţilor de apel şi ale instanţelor din
circumsripţia acestora se înfiinţează la propunerea colegiilor de conducere ale
fiecărei instanţe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.
e. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa supremă, cu personalitate
juridică şi îşi are sediul în capitala ţării. Rolul acesteia este de asigura interpretarea
şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.
Potrivit legii de organizare judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este
organizată în patru secţii - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală,
Secţia comercială, Secţia de contencios administrativ şi fiscal – completul de 9
judecători şi Secţiile Unite.
Instanţa supremă se compune dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte, 4
preşedinţi de secţii şi judecători.
6 Potrivit art. 3 pct.1 C.proc.civ., curţile de apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrative privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
10
În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi magistraţi – asistenţi, iar
structura acesteia cuprinde Cancelaria, direcţii, servicii şi birouri, cu personalul
stabilit prin statul de funcţii.
Activitatea de judecată a instanţei supreme se desfăşoară în cadrul secţiilor,
completului de 9 judecători şi în cadrul Secţiilor Unite, potrivit competenţelor
stabilite de lege.
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală, Secţia comercială
şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor
hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. În principiu, instanţa supremă nu judecă
cauze în fond, dar are plenitudine de competenţă în rezolvarea recursurilor.
Singura secţie care are competenţă în privinţa judecării în fond este cea penală,
care, potrivit art.22 din Legea nr.304/2004, judecă în primă instanţă, procesele şi
cererile date prin lege în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Csaţie şi
Justiţie şi recursurile, în condiţiile prevăzute de lege.
Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de competenţa fiecăreia,
mai soluţionează şi cererile de strămutare, conflictele de competenţă, precum şi
orice alte cereri prevăzute de lege.
Completul de 9 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele
judecate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Completul de 9 judecători mai judecă şi alte cauze date în competenţa sa prin lege,
precum şi ca instanţă disciplinară.
Secţiile Unite ale instanţei supreme au în competenţă: judecarea
recursurilor în interesul legii, soluţionarea sesizărilor privind schimbarea
jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie7 şi sesizarea Curţii Constituţionale
7 Dacă o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că este necesar să revină asupra propriei jurisprudenţe, întrerupe judecata şi sesizează Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care judecă cu citarea părţilor din dosarul a cărui judecată a fost întreruptă. Judecata va contunua după ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenţei.
11
pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. Secţiile Unite
pot lua decizii numai în prezenta a cel puţin ¾ din membrii în funcţie.
Trebuie menţionat că în pofida criticilor formulate atât în doctrină dar şi în
viaţa socio-politică relativ la necesitatea menţinerii instanţelor şi parchetelor
militare, acestea continuă să funcţioneze şi în urma noii legi de organizare
judiciară. Aceste instanţe şi parchete au următoarea structură: tribunale militare,
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Procurorii militari sunt constituiţi în parchete pe lângă fiecare instanţă militară.
Judecătorii şi procurorii militari au calitatea de magistraţi şi fac parte din
corpul magistraţilor. Ei au totodată şi calitatea de militari activi.
Secţiunea 3. Administrarea instanţelor judecătoreşti.
Instanţele judecătoreşti îşi desfăşoară activitate de înfăptuire a justiţiei
potrivit principiului independenţei, judecătorii supunându-se doar legii. Totuşi,
justiţia reprezintă un serviciu public a cărui bună funcţionare reclamă o anumită
organizare administrativă şi anumite organe care să răspundă de partea
organizatorică a activităţii instanţelor judecătoreşti. Cel mai important organ al
administrării justiţiei este Consiliul Superior al Magistraturii, dar atribuţii în
administrarea justiţiei au şi Ministerul Justiţiei, inspectorii judecătoreşti,
preşedinţii instanţelor şi alţi funcţionari angajaţi ai serviciilor auxiliare.
1. Consiliul Superior al Magistraturii.
1.1 Structura Consiliului Superior al Magistraturii.
Consiliului Superior al Magistraturii este un organism cu personalitate
juridică, independent al cărui rol este de a garanta independenţa justiţiei faţă de
celelalte autorităţi publice, de a asigura funcţionarea eficientă a sistemului judiciar
şi respectarea legii în desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor.
Consiliul Superior al Magistraturii este un organism democratic, de largă
reprezentativitate, compunerea acestuia reflectând voinţa magistraţilor.
12
Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, după cum
urmează: 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale magistraţilor; 2
reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură
de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; ministrul justiţiei,
preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie, care sunt membri de drept ai
Consiliului.
Consiliul Superior al Magistraturii are două secţii – una pentru judecători şi
alta pentru procurori. Secţia pentru judecători este alcătuită din: 2 judecători de la
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 3 judecători de la curţile de apel, 2 judecători de
la tribunale, 2 judecători de la judecătorii. Secţia pentru procurori este alcătuită
din: un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau
de la Departamentul Naţional Anticorupţie; un procuror de la parchetele de pe
lângă curţile de apel; 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale şi un
procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii ce compun secţiile sunt aleşi
de adunările generale ale judecătorilor sau după caz, ale procurorilor, prin vot
secret, direct şi personal, după o procedură prevăzută de lege.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din judecătorii şi
procurorii numiţi de Preşedintele României. Nu pot fi aleşi membri ai Consiliului
Superior al Magistraturii judecătorii şi procurorii care au făcut parte din serviciile
de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori cei care au un interes
personal care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi
imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.
Validarea listelor cuprinzând magistraţii aleşi se face de către Senat.
Reprezentanţii societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii sunt
aleşi de Senat, la propunerea organizaţiilor profesionale ale juriştilor, consiliilor
profesionale ale facultăţilor de drept acreditate, asociaţiilor şi fundaţiilor, care au
ca obiect unic de activitate apărarea drepturilor omului, confederaţiilor sindicale şi
13
patronale reprezentative la nivel naţional. Pot fi propuşi numai specialişti în
domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin 7 ani în activitatea juridică, care se
bucură de o bună reputaţie profesională şi morală, nu au făcut parte din serviciile
de informaţii înainte de 1990, nu au colaborat cu acestea şi nu au un interes
personal care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi
imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege, nu au calitatea de membri al unui
partid politic şi nu au îndeplinit în ultimii 5 ani funcţii de demnitate publică.
Hotărârile Senatului privind validarea şi alegerea membrilor Consiliului
Superior al Magistraturii se publică în Monitorul Oficial al României.
1.2. Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii.
Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt, în general, legate de
misiunea acestuia de a apăra corpul magistraţilor şi membrii acestuia împotriva
oricărui act de natură să aducă atingere independenţei sau imparţialităţii
magistratului în înfăptuirea justiţiei, precum şi acela de a apăra reputaţia
profesională a magistraţilor.
Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii se împart în cele ce revin
plenului acestuia şi cele care sunt în competenţa secţiilor Consiliului.
1.2.1. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Plenul Consiliului Superior al magistraturii are competenţă în probleme
relative la cariera magistraţilor, la recrutarea, evaluarea, formarea şi examenele
magistraţilor, la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor, precum şi
atribuţii de reglementare sau de iniţiator al unor acte normative ce interesează
organizarea judiciară.
1.2.1.1. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
relative la cariera magistraţilor sunt următoarele:
a. propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea
din funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor
stagiari;
b. dispune promovarea judecătorilor şi a procurorilor;
14
c. numeşte judecătorii stagiari şi procurorii stagiari, pe baza
rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului
Naţional al Magistraturii;
d. eliberează din funcţie judecătorii stagiari şi procurorii stagiari;
e. propune Preşedintelui României conferirea de distincţii pentru
judecători şi procurori, în condiţiile legii;
f. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.
1.2.1.2. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
relative la recrutarea, evaluarea, formarea şi examenele magistraţilor sunt
următoarele:
a. la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al
Magistraturii, stabileşte numărul anual de cursanţi ai Institutului
Naţional al Magistraturii, aprobă anual data şi locul pentru
organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al
Magistraturii, stabileşte tematica pentru concursul de admitere la
Institutul Naţional al Magistraturii şi aprobă programul de
formare profesională a auditorilor de justiţie, emite avize şi
adoptă regulamente, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
b. numeşte comisia de admitere şi comisia de elaborare a subiectelor
pentru admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii, în
condiţiile prevăzute de Regulamentul de organizare a examenului
de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii;
c. organizează şi validează examenul de capacitate al magistraţilor.
Aprobă programul de formare profesională continuă a
magistraţilor, la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului
Naţional al Magistraturii, precum şi tematica activităţilor de
formare profesională continuă, organizate de curţile de apel şi
parchetelor de pe lângă acestea;
15
d. dispune organizarea concursului de promovare a magistraţilor;
e. numeşte comisiile de evaluare anuală a activităţii profesionale a
magistraţilor, în condiţiile legii;
f. numeşte şi revocă directorul şi directorii adjuncţi ai Institutului
Naţional al Magistraturii, la propunerea Consiliului ştiinţific al
Institutului Naţional al Magistraturii. Desemnează judecătorii şi
procurorii care vor face parte din Consiliul ştiinţific al Institutului
Naţional al Magistraturii;
g. aprobă structura organizatorică, statele de funcţii şi statele de
personal ale Institutului Naţional al Magistraturii, la propunerea
Consiliului ştiiţific al Institutului Nţional al Magistraturii;
h. numeşte directorul şi directorii adjuncţi ai Şcolii Naţionale de
Grefieri şi desemnează magistraţii membri în Consiliul de
conducere al şcolii.
i. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de
judecată, având în competenţă soluţionarea contestaţiilor formulate de magistraţi
împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii,
cu excepţia celor în materie disciplinară, controlul acestora fiind realizat de
completul de 9 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
1.2.1.3. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
relative la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor sunt
următoarele:
a. aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor curţilor de apel, ale
instanţelor din circumscripţiile acestora şi ale parchetelor de pe
lângă acestea, precum şi înfiinţarea sediilor secundare ale
instanţelor judecătoreşti şi circumscripţiilor acestora, în condiţiile
legii;
16
b. avizează proiectul de hotărâre a Guvernului privind lista
localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor;
c. stabileşte categoriile de procese sau de cereri care se soluţionează
în municipiul Bucureşti numai de anumite instanţe, cu respectarea
competenţei materiale prevăzute de lege;
d. la propunerea preşedinţilor curţilor de apel, stabileşte numărul
vicepreşedinţilor curţilor de apel, ai tribunalelor şi ai tribunalelor
specializate, precum şi judecătoriile la care funcţionează un
vicepreşedinte;
e. la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabileşte numărul adjuncţilor
procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi al
prim – procurorilor parchetelor de pe lângă tribunale, precum şi
parchetele de pe lângă judecătorii, unde prim – procurorii sunt
ajutaţi de adjuncţi;
f. convoacă adunările generale ale magistraţilor, în condiţiile legii;
g. aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de
posturi pentru instanţe şi parchete;
h. elaborează proiect de buget, cu avizul consultativ al Ministerului
Finanţelor Publice, şi emite avizele conforme pentru proiectele de
buget ale instanţelor şi parchetelor.
1.2.1.4. Plenului Consiliului Superior al Magistraturii are anumite
atribuţii de reglementare sau de iniţiator al unor acte normative ce
interesează organizarea judiciară, cum ar fi:
a. adoptarea Codului deontologic al magistraţilor, Regulamentului
de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al
Magistraturii, Regulamentului privind procedura alegerii
membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentului
de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi alte
17
regulamente şi hotărâri prevăzute de legea de organizare judiciară
şi de legea privind statutul magistraţilor;
b. asigurarea publicarii Codului deoantologic al magistraţilor şi a
regulamentelor adoptate în Monitorul Oficial al României, Partea
I şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii;
c. avizarea proiectelor de regulamente şi ordine care se aprobă de
ministrul justiţiei;
d. poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau
modificării unor acte normative în domeniul justiţiei;
e. publicarea anuală în Monitorul Oficial al României, Partea a III a
şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii a
raportului privind starea justiţiei.
1.2.2. Atribuţiile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Cele două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii – pentru judecători
şi pentru procurori – au următoarele atribuţii:
a. dispun detaşarea şi delegarea magistraţilor, în condiţiile legii;
b. numesc în funcţii de conducere judecătorii şi procurorii, în condiţiile
legii şi ale regulamentului;
c. examinează recomandările primite de la Colegiul de conducere al Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie privind numirea în funcţie a judecătorilor în
cadrul Curţii;
d. analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către magistraţii stagiari
care au promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au
fost admişi la concursul de intrare în magistratură, de către magistraţii
înscrişi la concursul de promovare în funcţii de execuţie şi de către cei
care şi-au depus candidatura pentru promovarea în funcţii de conducere;
18
e. soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile
de evaluare anuală a activităţii profesionale a magistraţilor, constituite
în condiţiile legii;
f. iau măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de
la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a magistraţilor;
g. secţia pentru judecători este competentă să încuviinţeze percheziţia,
reţinerea sau arestarea preventivă a judecătorilor şi a magistraţilor –
asistenţi iar secţia pentru procurori încuviinţează percheziţia, reţinerea
sau arestarea preventivă a procurorilor;
h. secţia pentru judecători numeşte şi promovează magistraţii – asistenţi ai
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
i. propun Preşedintelui României numirea în funcţie şi revocarea din
funcţie a preşedintelui,vicepreşedintelui şi preşedinţilor de secţii ai
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
j. avizează propunerea ministrului justiţiei de numire şi revocare din
funcţie a procurorului generalal Parchetului de pe lângă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, a procurorului şef al Departamentului Naţional
Anticorupţie, a adjuncţilor acestora, a procurorilor şefi de secţie din
aceste parchete, precum şi a procurorului şef al Direcţiei de Investigare
a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi terorism şi a adjunctului
acestuia;
k. aprobă transferul judecătorilor şi procurorilor;
l. dispune suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor;
m. au rolul de instanţe de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a
judecătorilor şi procurorilor, pentru faptele prevăzute de legea privind
statutul magistratului, precum şi pentru exercitarea funcţiei cu rea –
credinţă sau gravă neglijenţă de către aceştia, dacă fapta nu constituie
infracţiune. Secţia pentru judecători are rolul de instanţă disciplinară şi
pentru magistraţii – asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
19
1.3. Funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate
permanentă. Hotărârile se iau în plen sau în cadrul secţiilor, potrivit atribuţiilor
care revin acestora.
Conducerea Consiliului este asigurată de un preşedinte, ajutat de un
vicepreşedinte, aleşi pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre
magistraţii aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi ale procurorilor.
Alegerea preşedintelui şi vicepreşedintelui se face de către plenul Consiliului
Superior al Magistraturii, în prezenţa a cel puţin 15 membri, cu votul majorităţii.
În perioada mandatului, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al
Magistraturii nu exercită activitatea de judecător sau procuror.
Consiliul Superior al Magistraturii se întruneşte în plen şi în secţii ori de
câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui, vicepreşedintelui sau a
majorităţii membrilor plenului ori, după caz, ai secţiilor.
Lucrările plenului sunt prezidate de preşedintele Consiliului Superior al
Magistraturii cu excepţia cazului în care la lucrări participă Preşedintele României.
În acest caz, Preşedintele României prezidează lucrările fără drept de vot.
Lucrările plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară în
prezenţa a cel puţin 15 membri. Hotărârile se iau cu votul majorităţii membrilor
Consiliului. Reprezentanţii societăţii civile participă numai la lucrările Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii.
Lucrările secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt prezidate de
preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele Consiliului. În lipsa acestora
membri prezenţi aleg, cu votul majorităţii, un preşedinte de şedinţă. Lucrările
secţiilor sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acestora.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările secţiei
pentru judecători, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
20
Casaţie şi Justiţie, la lucrările secţiei pentru procurori, iar ministrul justiţiei, la
lucrările ambelor secţii.
Ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu
au drept de vot, în situaţiile în care secţiile îndeplinesc rolul de instanţă de judecată
în materie disciplinară.
Preşedintele României prezidează , fără drept de vot, lucrările Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.
Lucrările Consiliului Superior al Magistraturii sunt, de regulă, publice.
Membrii plenului sau ai secţiilor hotărăsc, cu majoritate de voturi, situaţiile în care
şedinţele nu sunt publice.
Ordinea de zi a şedinţelor şi hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii,
în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se publică în Buletinul Oficial
al Consiliului Superior al Magistraturii sau pe pagina de internet a acestuia.
1.4. Statutul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de
demnitar pe întreaga durată a mandatului de 6 ani, fără a exista posibilitatea
reînvestirii..
Calitatea de reprezentant al societăţii civile ales membru al Consiliului
Superior al Magistraturii este incompatibilă cu calitatea de parlamentar, ales local,
funcţionar public, magistrat în activitate, notar public, avocat, consilier juridic sau
executor judecătoresc în exerciţiu. Tot în categoria incompatibilităţilor se poate
încadra şi prevederea potrivit căreia din Consiliul Superior al Magistraturii nu pot
face parte, în timpul aceluiaşi mandat, soţo sau rude ori afini până la gradul IV
inclusiv.
Calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii încetează în
următoarele situaţii: la expirarea mandatului, în caz de demisie, revocare din
21
funcţie8, nerezolvarea stării de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data
alegerii, în caz de pierdere a funcţiei ce a determinat desemnarea ca membru al
Consiliului Superior al Magistraturii9 şi prin deces.
2. Ministerul Justiţiei
Ministerul Justiţiei este organul de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului, care asigura
elaborarea, coordonarea şi aplicarea strategiei şi a programului de Guvernare în
vederea bunei funcţionari a justiţiei şi vegheaza la stricta aplicare a legii, în
conformitate cu principiile democratice ale statului de drept.
Ce mai importante atribuţii ale Ministerului Justiţiei în domeniul
administrarii justiţiei sunt urmatoarele:
a. asigura buna organizare şi funcţionare a justiţiei ca serviciu public şi
vegheaza, potrivit competenţelor sale, la respectarea drepturilor omului
şi a libertaţilor sale fundamentale în activitatea instanţelor judecatoreşti
şi a parchetelor, precum şi la accesului liber şi facil la justiţie;
b. elaboreaza strategii, programe şi proiecte de acte normative în domeniul
justiţiei şi participa la corelarea legislaţiei interne cu acquisul comunitar,
cu normele de drept internaţional, cu documentele ONU, ale OSCE şi
ale Consiliului Europei, normele dreptului comunitar şi euroatlantic,
precum şi cu procedurile jurisdicţionale acceptate;
c. examineaza şi face propuneri referitoare la adaptarea legislaţiei pentru
asigurarea compatibilitaţii cu obligaţiile asumate prin convenţiile
internaţionale la care România este parte; contribuie la activitatea de
8 Revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii se propune de preşedintele sau vicepreşedintele Consiliului, în situaţia în care persoana în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii sau în cazul neîndeplinirii atribuţiilor în cadrul Consiliului Superior al Magistrturii. Competenţa luării măsurii revocării revine Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Deasemeni, sancţiunea disciplinară aplicată unui magistrat ales ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii atrage de drept pierderea calităţii de membru al Consiliului. 9 Magistraţii aleşi membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii îşi pierd această calitate în cazul transferului sau al detaşării în funcţii din afara instanţelor sau, după caz, a parchetelor.
22
armonizare a legislaţiei în procesul de integrare europeana şi
euroatlantica;
d. elaboreaza şi propune Guvernului, în colaborare cu celelalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autoritaţi sau instituţii
publice interesate, instrumentele juridice corespunzatoare pentru
aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite în sarcina statului român
prin convenţii internaţionale, hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor
Omului, ale unor tribunale penale internaţionale sau ale altor organisme
internaţionale cu atribuţii jurisdicţionale;
e. elaboreaza studii privind cadrul înţelegerilor internaţionale şi participa,
în condiţiile legii, la negocieri în vederea încheierii de convenţii
internaţionale interesând domeniul justiţiei; avizeaza, în limitele
competenţei sale, proiecte de convenţii internaţionale, anterior aprobarii
negocierii lor; îndeplineşte sau asigura aducerea la îndeplinire a
obligaţiilor ce revin Ministerului Justiţiei şi instanţelor judecatoresti,
potrivit convenţiilor şi uzanţelor internaţionale;
f. efectueaza studii, analize şi documentari privind necesitatea iniţierii,
completarii sau modificarii unor acte normative din domeniul justiţiei;
organizeaza şi coordoneaza activitatea desistematizare, simplificare şi
perfecţionare a legislaţiei din domeniul sau de activitate;
g. constituie, potrivit legii, comisii de elaborare a proiectelor de coduri şi
alte acte normative complexe ce intereseaza domeniul justiţiei şi
asigura, dupa adoptare, editarea şi publicarea ediţiilor oficiale ale
acestora;
h. organizeaza examene sau concursuri în vederea admiterii în
magistratura, examene de capacitate ale magistraţilor, precum şi cele de
promovare în funcţie şi participa la examenele de numire şi de
capacitate ale notarilor publici, ale executorilor judecatoreşti şi ale
personalului propriu;
23
i. conduce, îndruma şi verifica activitatea privind executarea pedepselor
privative de libertate aplicate condamnaţilor şi a unor masuri educative
aplicate minorilor şi asigura condiţiile pentru respectarea drepturilor şi
îndatoririlor prevazute de lege pentru aceste categorii de persoane;
îndeplineşte atribuţiile prevazute în Convenţia europeana asupra
transferarii persoanelor condamnate şi în protocolul adiţional la aceasta,
ratificate de România;
j. îndeplineşte atribuţiile care îi sunt stabilite prin legea notarilor publici şi
a activitaţii notariale, legea cadastrului şi a publicitaţii imobiliare, legea
cetaţeniei române, legea privind executoarii juecatoreşti, legea privind
statutul funcţionarilor publici, legea bancara, dispoziţiile legale cu
privire la asociaţii şi fundaţii şi cele relative la supravegherea Arhivei
Electronice de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte legi speciale;
k. coordoneaza, îndruma şi controleaza din punct de vedere administrativ
şi metodologic activitatea de expertiza tehnica judiciara; organizeaza
examenele pentru atribuirea calitaţii de expert tehnic judiciar şi testeaza
specialiştii, în condiţiile legii; asigura perfecţionarea pregatirii
profesionale a experţilor tehnici judiciari şi a specialiştilor;
l. editeaza buletine informative, culegeri de acte normative şi de practica
judiciara, precum şi alte materiale din domeniul sau de activitate.
Conducerea Ministerului Justiţiei este asigurata de ministrul justiţiei.
Atribuţiile acestuia au fost considerabil reduse prin noile legi privind organizarea
judiciara, şi statutul magistratului, majoritatea competenţelor în materia carierei
magistraţilor fiind preluate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Rolul ministrului justiţiei cade mai mult asupra necesitaţii asigurarii
condiţiilor materiale pentru buna organizare şi funcţionare a actul de justiţie.
Unele atribuţii ale ministrului justiţiei cu privire la recrutarea persoanelor care
participa la realizarea justiţiei s-au menţinut.
24
Astfel, ministrul justiţiei numeşte asistenţii judiciari, la propunerea
Consiliului Economic şi Social. Tot el aplică şi sancţiunile disciplinare acestora.
3. Preşedinţii instanţelor. Conducerea instanţelor judecătoreşti.
Instanţele judecătoreşti sunt conduse de către un preşedinte.
Preşedinţii tribunalelor, tribunalelor specializate şi ai curţilor de apel sunt
ajutaţi, în activitatea de conducere, de către 1-2 vicepreşedinţi, iar la judecătorii,
preşedintele poate fi ajutat de un vicepreşedinte. Secţiile instanţelor sunt conduse
de către un preşedinte.
Rolul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor este unul administrativ.
Ei adoptă măsuri manageriale pentru organizarea şi buna funcţionare a instanţelor
pe care le conduc şi, după caz, a instanţelor din circumscripţiile acestora, asigură şi
verifică respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători şi
personalul auxiliar de specialitate.
Legea interzice cu desăvârşire orice imixtiune a conducerii administrative
în activitatea de judecată. Verificările efectuate personal de preşedinţi sau
vicepreşedinţi, ori, după caz, prin judecători inspectori trebuie să respecte
principiile independenţei judecătorilor şi supunerea lor numai legii, precum şi
autoritatea de lucru judecat.
În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de
conducere, care hotărăşte cu privire la probleme generale de conducere a
instanţei. Colegiul de conducere al curţii de apel exercită şi acţiunea disciplinară,
în condiţiile legii.
Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri şi au
următoarea componenţă:
a. la curţile de apel: preşedintele şi 6 judecători, aleşi pe o perioadă
de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor;
b. la tribunale: preşedintele şi 6 judecători, aleşi pe o perioadă de 3
ani în adunarea generală a judecătorilor;
25
c. la tribunalele specializate şi la judecătorii: preşedintele şi 2 sau 4
judecători, aleşi pentru o perioadă de 3 ani în adunarea generală a
judecătorilor.
La instanţele judecătoreşti se organizează anual sau de câte ori este necesar
adunări generale ale judecătorilor. Adunările generale ale judecătorilor au
următoarele atribuţii:
a. dezbat activitatea anuală desfăşurată de instanţe;
b. aleg, în condiţiile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
c. dezbat probleme de drept;
d. analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiţiei
sau a Consiliului Superior al Magistraturii;
e. formulează puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al
Magistraturii;
f. aleg şi revocă membrii colegiilor de conducere;
g. iniţiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al
Magistraturii, în condiţiile prevăzute de Legea nr.317/2004;
h. îndeplinesc alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.
Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este asigurată de preşedinte,
vicepreşedinte şi colegiul de conducere, alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte, şi 9
judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, cu
reprezentarea fiecărei secţii.
Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adptă hotărâri cu
votul majorităţii membrilor săi şi are următoarele atribuţii:
a. aprobă Regulamentul privind organizarea şi funţionarea
admininstativă, precum şi statele de fucţii şi de personal ale
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
26
b. recomandă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii numirea
la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătorilor în funcţie
cărora le expiră mandatul de 6 ani;
c. propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea,
promovarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie a
magistraţilor-asistenţi;
d. organizează şi supraveghează rezolvarea petiţiilor, în condiţiile
legii;
e. exercită acţiunea disciplinară împotriva preşedintelui,
vicepreşedintelui, preşedinţilor de secţii, judecătorilor şi
magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
precum şi împotriva preşedinţilor curţilor de apel;
f. propune proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
g. exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind
organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.
Adunarea generală a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
are atribuţii precum:
a. aprobarea raportului anual de activitate;
b. aprobarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul
consultativ al Ministerului Finaţelor Publice;
c. alegerea celor 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii.
4. Personalul auxiliar de specialitate.
Toate instanţele judecătoreşti şi parchetele au în structura lor următoarele
compatimente: registratura, grefa, arhiva, biroul de informare şi relaţii publice şi
biblioteca.
27
Aceste structuri nu participă în mod direct la înfăptuirea actului de justiţie,
dar prin atribuţiile lor, stabilite prin Regulamentul de ordine interioară, au un rol
important în înfăptuirea justiţiei de către instanţele judecătoreşti. Astfel, potrivit
legii, grefierii participă la şedinţele de judecată şi la efectuarea actelor de urmărire
penală în scopul consemnării operaţiilor realizate în cadrul procedurii judiciare.
Secţiunea 4. Ministerul Public.
Potrivit Constituţiei României, în activitatea judiciară, Ministerul Public
reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi
drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea prin
procurori constituiţi în parchete.
Natura juridică a Ministerului Public a fost obiectul unor permanente
controverse. Opiniile exprimate în literatura de specialitate au oscilat între a
încadra Ministerul Public în categoria organismelor care exercită puterea
judecătorească şi a plasa această autoritate în zona executivului. Prima opinie se
întemeiază pe aşezarea topografică a instituţiei în Constituţie, în capitolul denumit
,,Autoritatea judecătorească,,. Această opinie nu poate fi acceptată, deoarece
potrivit Constituţiei procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului
justiţiei, ceea ce face incompatibilă instituţia cu atributele necesare pentru
înfăptuirea justiţiei, adică independenţa totală de orice putere a statului. În plus,
plasarea Ministerului Public între organismele care exercită puterea judecătorească
ar fi contrară dispoziţiilor constituţionale potrivit cărora ,,puterea judecătorească se
exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţieşi de celelalte instanţe judecătoreşti
stabilite de lege,,.
În realitate, rolul Ministerului Public este în strânsă conexiune cu activitatea
de înfăptuire a justitiei în cauze penale şi civile, dar procurorii nu au aptitudinea de
a soluţiona conflicte ivite în viaţa socială, aceasta atribuţie revenind exclusiv
instanţelor judecătoreşti.
4.1. Organizarea Ministerului Public.
28
Parchetul reprezintă structura organizatorică a Ministerului Public. Pe lângă
fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie
funcţionează un parchet. De asemenea, pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
funcţionează un parchet condus de un procuror general.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele de pe
lângă curţile de apel şi tribunale au în structura lor secţii conduse de procurori şefi,
care pot fi ajutaţi de adjuncţi. În cadrul secţiilor pot funcţiona birouri conduse de
procurori şefi. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structura lor şi câte o
secţie pentru minori şi familie.
4.1.1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează
activitatea parchetelor din subordine, are personalitate juridică şi gestionează
bugetul Ministerului Public.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
ajutat de un prim-adjunct, un adjunct şi 3 procurori consilieri. Procurorul general
al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin
procurori inspectori, controlul asupra tuturor parchetelor. El reprezintă Ministerul
Public în relaţiile cu celelate autorităţi publice şi cu orice persoane juridice sau
fizice, din ţară sau din străinătate.
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
funcţionează colegiul de conducere, care hotărâşte asupra problemelor generale de
conducere ale Ministerului Public. Acest organism este constituit procurorul
general, prim-adjunctul, adjunctul şi consilierii acestuia, procurorii şefi de secţie,
procurorul inspector şef şi 5 procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor.
Aşa cum rezultă din cele de mai sus, legea reglementează existenţa unui
organism larg reprezentativ la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, respectiv adunarea generală a procurorilor. Aceasta se convoacă
de procurorul general, anual sau ori de câte ori este necesar. Competenţele acestui
29
organism sunt stabilite prin asemănare cu cele pe cre le deţin adunările generale
ale judecătorilor în cadrul instanţelor judecătoreşti.
4.1.2. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism ( D.I.I.C.O.T. ).
In cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
funcţionează . Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism ( D.I.I.C.O.T. ), ca structură specializată în combaterea criminalităţii
organizate şi a terorismului.
In cadrul D.I.I.C.O.T. sunt încadraţi procurori numiţi prin ordin al
procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Pot fi încadraţi procurori care au o
bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin
6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi care au fost declaraţi admişi în urma
unui interviu organizat de comisia costituită în acest scop, prin ordin al
Procurorului general al Prachetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
4.1.3. Departamentul Naţional Anticorupţie ( D.N.A. ).
Parchetul Naţional Anticorupţi reprezintă o structură autonomă în cadrul
Ministerului Public, fiind specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie.
Departamentul are personalitate juridică.
Activitatea acestui organism este coordonată de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Departamentul Naţional Anticorupţie este condus de un procuror sef,
asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de doi procurori adjuncţi, asimilaţi adjunctului
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Asupra problemelor generale de conducere ale depatamentului decide
colegiul de conducere, constituit din procurorul şef, adjuncţii şi 5 procurori aleşi
de adunarea generală.
30
Adunarea generală a procurorilor Departamentului Naţional Anticorupţie se
convoacă de procurorul general al acestui parchet, anula sau ori de câte ori este
necesar şi are competenţele similare cu cele prevăzute de lege pentru adunarea
generală a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
4.1.4. Parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale pentru
minori şi familie şi judecătorii.
Parchele sunt constituite pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal
pentru minori şi familie şi judecătorie. Parchetele de pe lângă curţile de apel şi
tribunale au personalitate juridică.
Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali în
timp ce parchetele de pe lângă tribunale şi judecătorii sunt conduse de prim-
procurori.
În cadrul fiecărui parchet funcţionează câte un colegiu de conducere, care
avizează problemele generale de conducere ale parchetelor şi care are în
componenţă procurori care deţin funcţii de nivelul celor prevăzute de lege pentru
colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti. În mod asemănător, în cadrul
parchetelor funcţionează adunările generale ale procurorilor, cu competenţe
similare cu cele ale adunărilor generale ale judecătorilor.
4.2. Funcţionarea şi atribuţiile Ministerului Public.
4.2.1. Principiile funcţionării Ministerului Public.
Procurorii îţi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii,
imparţialităţii şi controlului ierahic.
Controlul ierarhic, specific activităţii procurorilor, constă în faptul că
dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea,
sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. Procurorii din fiecare parchet sunt
subordonaţi conducătorului parchetului respectiv iar conducătorul unui parchet
este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi
circumscripţie.
31
Cu toate că subordonarea ierarhică este o caracteristică a activităţii
procurorilor, legea prevede că în ce priveşte soluţiile dispuse, procurorul este
autonom. În acest sens, se prevede că procurorul este liber să prezinte în instanţă
concluziile pe care le consideră întemeiate, ţinând seama de probele administrate
în cauză.
Pe lângă controlul ierarhic exercitat în cadrul Ministerului Public, legea
reglementează şi controlul ministrului justiţiei. Potrivit art.69 din Legea
nr.304/2004, ministrul justiţiei, când consideră necesar, din iniţiativă proprie sau la
cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra
procurorilor, prin procurori inspectori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, din Parchetul Naţional Anticorupţie, din parchetele de
pe lângă curţile de apel sau alţi procurori delegaţi.
Controlul exercitat de ministrul justiţiei constă în verificarea modului în
care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane
implicate în lucrările de competenţa parchetelor. În cadrul atribuţiilor sale,
ministrul justiţiei poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau după caz, procurorului general al Parchetului
Naţional Anticorupţie informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări
scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea
criminalităţii.
4.2.2. Atribuţiile Ministerului Public.
Atribuţiile procurorilor se manifestă în principal în materie penală, rolul
acestora în procesul civil fiind diminuat.
Potrivit dispoziţiilor legale, procurorii au următoarele atribuţii
a. efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute
de lege şi participă, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin
mijloace alternative;
32
b. conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei
judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de
cercetare penală10;
c. sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor
penale;
d. exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege11;
e. participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată12;
f. exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti;
g. apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, persoanelor
puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în
condiţiile legii;
h. acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub
coordonarea ministrului justiţiei, pentru realizarea unitară a
politicii penale a statului;
i. studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea,
elaborează şi prezintă ministrului justiţiei propuneri în vederea
10 Potrivit legii, organele de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea şi supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia.11 Potrivit art.45 alin.1 din Codul de procedură civilă, Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. Legea contenciosului administrativ, nr.554/2004, prevede că atunci când Ministerul Public apreciază că, prin excesul de putere, concretizat în emiterea unui act administrativ normativ, se vatămă un interes public, va sesiza instanţa de contencios administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente. 12 Potrivit art.64 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului. În procesele penale, la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului.Potrivit art.45 alin.3 din Codul de procedură civilă, procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare faza a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Sunt cazuri expres prevăzute de lege când participarea procurorului la procesul civil este obligatoriei, absenţa sa atrăgând nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate în aceste condiţii ( cererea privind punerea sub interdicţie a unei persoane, judecarea cererilor de expropriere, judecarea apelului sau recursului declarat în materia desenelor şi modelelor industriale, etc. ).
33
eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei în
domeniu;
j. exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.
Capitolul III. Statutul magistraţilor.
Secţiunea 1. Corpul magistraţilor.
Potrivit legii de organizare judiciară, din corpul magistraţilor fac parte
judecătorii, procurorii, constituiţi în parchete şi magistraţii – asistenţi ai Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Este asimilat magistraţilor, pe durata funcţiei, personalul de specialitate
juridică din Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, din Institutul
Naţional de Criminologie şi din Institutul Naţional al Magistraturii.
Secţiunea 2. Admiterea în magistratură. Formarea profesională iniţială a
magistraţilor.
Recrutarea magistraţilor se face prin concurs. Recutarea şi formarea
profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de magistrat se realizează prin
Institutul Naţional al Magistraturii.
Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face pe bază de concurs,
la care se poate înscrise persoana care are cetăţenie română, domiciliul în România
şi capacitate deplină de exerciţiu, este licenţiată în drept, nu are antecedente
penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie, cunoaşte limba
română şi este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei de
magistrat.
Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de
justiţie. Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie este de 2
ani. După primul an de cursuri, auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi
în raport de numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror.
În perioada cursurilor, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică în
cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, asistă la şedinţele de judecată şi la
34
activitatea de urmărire penală, pentru a cunoaşte în mod direct activităţile pe care
le desfăşoară magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate. Programul de
formare profesională a auditorilor de justiţie se aprobă de Consiliul Superior al
Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.
După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii,
auditorii de justiţie susţin un examen de absolvire ce constă în probe teoretice şi
practice prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei
de judecător sau procuror13. Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor
de justiţie, dacă a promovat examenul de absolvire, constituie vechime în
magistratură. Auditorii de justiţie care promovează examenul de absolvire vor fi
numiţi, de regulă, în funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri.
Auditorii de justiţie care nu promovează examenul de absolvire se pot prezenta
încă o dată pentru susţinerea acestuia la următoarea sesiune. În cazul în care
auditorul de justiţie nu se prezintă, în mod nejustificat, la examen sau nu
promovează examenul nici în a doua sesiune, el nu poate fi numit magistrat şi va fi
obligat să restituie indemnizaţia14 şi cheltuielile de şcolarizare.
Secţiunea 3. Magistraţii stagiari.
Judecătorii şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către Consiliul
Superior al Magistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea celor 3
medii de la sfârşitul fiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a
Institutului Naţional al Magistraturii. Aceştia nu pot funcţiona decât la judecătorii
sau la parchetele de pe lângă acestea.
13 Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii sunt obligaţi să îndeplinească timp de 6 ani funcţia de judecător sau de procuror. În cazul în care un magistrat absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 6 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie indemnizaţia de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului de 6 ani.14 Pe durata cursurilor auditorii de justiţie beneficiază de o indemnizaţie lunară corespunzătoare funcţiei de magistrat stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. Indemnizaţia are regimul juridic al unui drept salarial şi se plăteşte dintr-un fond prevăzut în bugetul annual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii.
35
Durata stagiuluii este de 1 an. În această perioadă judecătorii şi procurorii
stagiari sunt obligaţi să continue formarea profesională, sub coordonarea unui
judecător sau procuror desemnat de preşedintele judecătoriei sau, după caz, de
prim-procurorul parchetului de pe lângă această instanţă.
În ce priveşte competenţa funcţională, judecătorii stagiari vor putea să ia
parte la activitatea de judecată dar numai în următoarele cazuri:
- judecătorii stagiari – cererile privind pensiile de întreţinere, cererile
privind înregistrările şi rectificările în registrele de stare civilă,
cererile privind popririle, încuviinţarea executării silite, învestirea
cu formulă executorie şi luarea unor măsuri asigurătorii, litigiile
patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea
unui bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depăşeşte
10.000 RON, plângerile împotriva proceselor-verbale de
contravenţie şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale, somaţia
de plată, reabilitarea, constatarea intervenirii amnistiei ori graţierii,
infracţiunile în legătură cu care se sesizează direct instanţa
judecătorească;
- procurorii stagiari – au dreptul să pună concluzii în instanţă, să
efectueze şi să semneze acte procedurale, sub coordonarea unui
procuror care se bucură de stabilitate. Soluţiile procurorilor stagiari
sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează.
După parcurgerea perioadei de stagiu, magistraţii stagiari sunt obligaţi să se
prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care magistratul stagiar este respins
la examenul de capacitate, este obligat să se înscrie la sesiunea următoare. Lipsa
nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea la două sesiuni atrage
pierderea calităţii de judecător sau procuror stagiar. Dacă absenţa de la examen
este datorată unor motive justificate, se poate susţine examenul dacă de la
încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu au trecut mai mult de 2
36
ani, în caz contrar, persoana în cauză trebuind să efectueze din nou stagiu prevăzut
de lege.
După validarea examenului de capacitate de către Consiliul Superior al
Magistraturii, prin grija acestui organism, se publică în Monitorul Oficial şi se
afişază la sediile instanţelor şi parchetelor lista posturilor vacante de la judecătorii
şi parchetele de pe lângă aceste instanţe. Candidaţii declaraţi admişi la examenul
de capacuitate au dreptul, în ordinea mediilor, să-şi aleagă posturile în termen de
15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial. Alegea este supusă regulii
conform căreia judecătorii stagiari pot opta numai pentru posturi de judecători, iar
procurorii stagiari numai pentru posturi de procurori. Candidaţilor care nu au optat
în termenul legal li se propune, din oficiu, un post de către Consiliul Superior al
Magistraturii. Refuzul de a accepta propunerea este considerat demisie.
Secţiunea 4. Numirea, promovarea, delegarea, detaşarea şi transferul
magistraţilor.
4.1. Numirea magistraţilor.
Judecătorii inamovibili şi procurorii care se bucură de stabilitate sunt
numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii.
Regula o reprezintă numirea celor care au urmat cursurile Institutului
Naţional al Magistraturii, au îndeplinit funcţia de judecători sau procurori stagiari
şi au absolvit examenul de capacitate.
În mod exepţional, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs,
personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, precum şi avocaţii,
notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, persoanele care au îndeplinit funcţii
de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale,
Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al
Consiliului Legislativ, cu o vechime de specialitate de cel puţin 5 ani.
Pot fi numiţi în magistratură, fără concurs, profesorii universitari din
învăţământul juridic superior acreditat, precum şi persoanele care au îndeplinit
37
funcţia de magistrat sau magistrat-asistent la Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie cel
puţin 5 ani de la numire şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile.
Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, cu ocazia citirii actului de numire,
judecătorii şi procurorii depun jurământ în faţa magistraţilor instanţei sau ai
parchetului la carea a fost numit. Jurământul se depune în forma solemnă
prevăzută de art.32 alin.1 din legea privind statutul magistraţilor. Refuzul
depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcţie. Actele
efectuate de magistrat înainte de depunerea jurământului sunt nule.
4.2. Promovarea magistraţilor.
4.2.1. Promovarea magistraţilor în funcţii de execuţie la tribunale, curţi
de apel şi la parchete.
Promovarea magistraţilor în funcţii de execuţie se face numai prin concurs
organizat la nivel naţional de Institutul Naţional al Magistraturii, la hotărârea
Consiliului Superior al Magistraturii.
Promovarea magistraţilor se face numai cu consimţământul acestora.
Pentru a putea participa la concursul de promovare magistraţii trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii a căror verificare revine Consiliului Superior al
Magistraturii:
- în ultimii 3 ani înaintea concursului au avut calificativul foarte bine
şi n-au săvârşit abateri disciplinare;
- îndeplinesc următoarele condiţii de vechime: 5 ani vechime în
magistratură, pentru promovarea la tribunal, tribunal specializat
sau parchetele de pe lângă aceste instanţe; 6 ani vechime în
magistratură, pentru promovarea la curţile de apel sau la parchetele
de pe lângă aceste instanţe; 8 ani de vechime în magistratură,
pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Legea prevede şi posibilitatea promovării pe loc în limita numărului de
locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii. În acest caz, magistraţii
38
vor dobândi drepturile aferente funcţiei în care promovează dar nu vor fi obligaţi
să schimbe instanţa la care au funcţionat înainte de promovare.
4.2.2. Promovarea în funcţiilor de conducere din cadrul judecătoriilor,
tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor.
Numirea în funcţiile de conducere la instanţele judecătoreşti şi parchete se
face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, pe baza
unui concurs sau examen organizat de Consiliul Superior al Magistraturii prin
Institutul Naţional al Magistraturii.
Magistraţii care candidează la aceste funcţii trebuie să fi obţinut
calificativul foarte binela ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în
ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii de vechime în funcţia de
magistrat:
- 5 ani în magistratură, pentru funcţia de preşedinte şi
vicepreşedinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului
de pe lângă judecătorie şi adjunct al acestuia;
- 6 ani în magistratură, pentru funcţia de preşedinte,
vicepreşedinte şi preşedinte de secţie de tribunal sau tribunal
specializat sau prim-procuror, adjunct al acestuia ori
procuror şef de secţie la parchetele de pe lângă aceste
instanţe;
- 8 ani în magistratură, pentru funcţia de preşedinte,
vicepreşedinte, preşedinte secţie la curtea de apel,procuror
general al parchetului de pe lângă curtea de apel şi adjunct
al acestuia, procuror şef de secţie al parchetului de pe lângă
curte de apel.
4.2.3. Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi accesul la funcţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Csaţie
şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă această instanţă.
39
Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se
face de către Consiliul Superior al Magistraturii pe baza unui raport consultativ
întocmit de colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Îşi pot depune candidaturile pentru funcţia de judecător la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie judecătorii sau procurorii care îndeplinesc următoarele condiţii:
- au îndeplinit funcţia de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau
curţi de apel;
- au obţinut calificativul foarte bine la ultima evaluare;
- nu au fost sacţionaţi disciplinar;
- s-au remarcat în activitatea profesională;
- au o vechime în funcţia ade judecător sau procuror de cel puţin12
ani.
Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie sunt numiţi pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o
singură dată, de către Preşedintele României, la propunerea Consiliul Superior al
Magistraturii, dintre judecătorii acestei instanţe care au funcţionat la această
instanţă cel puţin 2 ani. Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile
de conducere arătate decât motivat, aducând la cunoştinţa Consiliului Superior al
Magistraturii.
Revocarea din funcţiile de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
se face de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii, pentru motivele arătate la art.51 alin.2 din Legea nr.303/200415.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al
Departamentului Naţional Anticorupţie şi adjuncţii , procurorii şefi de secţie ai
acestor parchete, precum şi procurorul şef al D.I.I.C.O.T. şi adjunţii acestora, sunt
15 În cazul în care nu mai îndepliniesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţie ; în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale;în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare.
40
numiţi pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către
Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului
Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în
funcţia de judecător sau procuror.
Preşedintele poate refuza motivat nnumirea , aducând la cunoştinţa
publicului motivele refuzului.
Revocarea din funcţie a procurorilor cu funcţiile de conducere arătate
anterior se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei,
cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motive arătate la art. 51
alin.2 din Legea nr.303/2004.
4.3. Delegarea, detaşarea şi transferul magistraţilor.
Delegarea judecătorilor se poate dispune în cazul în care o instanţă nu
poate funcţiona normal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei
unor posturi vacante sau altor asemenea cauze.
Delegarea este un act ce poate interveni numai cu acordul judecătorilor.
În cazul judecătoriilor, tribunalelor şi tribunalelor specializate, delegarea se
dispune de către preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei
instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel.
În cazul curţilor de apel, delegarea se dispune de Consiliul Superior al
Magistraturii, la solicitarea preşedintelui respectivei curţi de apel.
În cazul procurorilor, aceştia pot fi delegaţi în interes de serviciu fără
acordul lor, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
În toate cazurile delegarea are un caracter esenţialmente temporar, putându-
se dispune pe o perioadă de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită cu acordul
magistratului cel mult 60 de zile într-un an.
Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune detaşarea magistraţilor,
numai cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul
41
Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei
sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice.
Detaşarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani şi poate fi
prelungită, cu acordul scris al magistratului, pe o perioadă de până la 3 ani.
Delegarea şi detaşarea nu se pot face la instanţe sau parchete de nivel
superior celor la care magistratul are dreptul să funcţioneze potrivit legii.
Transferul magistraţilor de la o instanţă la altaă instanţă sau de la un
parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză,
de Consiliul Superior al Magistraturii. La cerere, judecătorii pot fi numiţi în
funcţia de procuror, iar procurorii în funcţia de judecător, prin decret al
Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu
respectarea condiţiilor de vechime impuse de legea de organizare judiciară.
Secţiunea 5. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor. Incompatibilităţi şi
interdicţii.
5.1. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor.
Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili. Membrii
Ministerului Public şi procurorii stagiari se bucură de stabilitate.
Inamovibilitatea este o garanţie a independenţei judecătorilor care se
prezintă ca un drept complex din care decurg toate atributele relative la statutul
magistraţilor: transferarea, avansarea, delegarea, detaşarea şi eliberarea din
funcţie. Tot în categoria de drepturi ce ţin de inamovibilitate se cuprinde şi acela
că magistraţii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu
încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Numai în caz de
infracţiune flagrantă, magistraţii pot fi reţinuţi şi percheziţionaţi, Consiliul
Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul care a dispus măsura.
Magistraţii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport de nivelul instanţei
sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi alte criterii
prevăzute de lege. Salarizarea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se
42
stabileşte prin legea privind indemnizaţiile pentru persoanele care ocupă funcţii de
demnitate publică.
În scopul asigurării independenţei economice a magistraţilor legea le acordă
acestora şi alte drepturi cu caracter patrimonial: asigurare pentru risc profesional,
pentru viaţă, sănătate şi bunuri, asistenţă medicală gratuită , medicamente şi
proteze, dreptul la atribuirea locuinţelor e serviciu, care pot fi cumpărate după 10
ani de vechime în magistratură. Magistraţii beneficiază anual de 6 călătorii în ţară
dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian.
Magistraţii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să
compromită demnitatea lor în profesie şi în societate.
Magistraţii sunt datori să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să
soluţioneze cauzele în termen rezonabil.
Magistraţii sunt obligaţi să desfăşoare activitatea judiciară în mod
independent, să respecte secretul profesional şi să păstreze secretul deliberărilor.
Magistraţii sunt obligaţi să prezinte, în termenele legale, declaraţia de avere
şi declaraţia de interese.
5.2. Incompatibilităţi şi interdicţii.
Funcţia de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau
privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. În acest sens
legea privind statutul magistraţilor prevede că magistraţilor le este interzis:
- să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane
interpuse;
- să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale
sau de altă natură;
- să aibă calitatea de asociat sau membru în organele de
conducere, administrare sau control la societăţi civile,
societăţi comerciale, bănci sau instituţii de credit, societăţi
de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi
naţionale sau regii autonome;
43
- să aibă calitatea de membru al unui grup de interes
economic.
Magistraţii nu pot face parte din partide politice şi să desfăşoare activităţi
cu caracter politic. De asemenea, în exercitarea funcţiilor, ei trebuie să se abţină de
la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice.
Magistraţilor le este interzis să exprime public opinia cu privire la procese
aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul,
precum şi să comenteze sau să justifice în presă ori emisiuni audiovizuale
hotărârile sau soluţiile date în dosarele rezolvate de ei.
Magistraţii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme
litigioase, chiar dacă acestea se află pe rolul altor instanţe sau parchete decât cele
la care funcţionează respectivul magistrat. Ei nu pot îndeplini nici o altă activitate
care, potrivit legii, revine avocatului.
Totuţi, magistraţii pot să pledeze numai în cauzele lor personale, ale
ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale persoanelor puse sub
tutela sau curatela lor. Chiar şi în aceste cazuri, magistraţii nu trebuie să se
folosescă de calitate ce o au pentru a influenţa soluţia instanţei sau a parchetului şi
trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea influenţa soluţia.
Magistraţii pot participa la elaborarea de publicaţii sau studii de
specialitate, a unor lucrări literare sau ştiinţifice sau la emisiuni audiovizuale fără
caracter politic.
Magistraţii mai pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de
întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau
internaţionale, cu acordul conducătorului instanţei sau al parchetului.
Magistraţii au dreptul de a se asocia în asociaţii care îşi propun promovarea
intereselor profesionale, pot fi membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice,
precum şi ai asociaţiilor sau fundaţiilor care au scop ştiinţific ori profesional.
Secţiunea 6. Răspunderea magistraţilor.
44
Potrivit legii privind statutul magistraţilor, aceştia răspund civil, disciplinar,
administrativ şi penal.
6.1. Răspunderea civilă.
Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile
judiciare.
Codul de procedură penală stabileşte că statul, prin Ministerul Finanţelor
Publice, răspunde pentru repararea pagubei pricinuite în cazul condamnării sau al
luării unei măsuri preventive pe nedrept.
În alte cauze decât cele penale, cererea de repararea a prejudiciilor
materiale cauzate prin erori judiciare nu se va putea exercita decât în cazul în care
s-a stabilit, în prealabil, prin hotărâre judecătorească definitivă, răspunderea penală
sau disciplinară a magistratului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii
procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
Nu poate primi repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a
contribuit în orice mod la săvârşirea erorii de către magistrat.
Persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune civilă numai împotriva
statului, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice. Numai după ce prejudiciul a
fost acoperit de stat, acesta se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva
magistratului dacă eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii a fost săvârşită de
magistrat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
6.2. Răspunderea disciplinară.
Magistraţii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de
serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.
Abaterile disciplinare sunt enunţiativ enumerate în legea privind statutul
magistraţilor. Între acestea putem reţine:
- încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi
şi interdicţii privind magistraţii;
- nerespectarea prevederilor cuprinse în codul deontologic al
magistraţilor;
45
- intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri privind
satisfacerea intereselor peronale sau ale membrilor familiei
ori ale altor persoane, precum şi imixtiunea în activitatea
altui magistrat;
- desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau
manifestarea convingerilor politice în exercitatrea
atribuţiilor de serviciu;
- nerespectarea secretului deliberării;
- neglijenţa gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor;
- efectuarea cu întârziere a lucrărilor;
- absenţe nemotivate, întârzierea sau plecare de la program, în
mod repetat;
- atitudini ireverenţioase în timpul exercitării atribuţiilor de
serviciu faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau
justiţiabili.
Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau
prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau
conduita necorespunzătoare a unui magistrat, încălcarea obligaţiilor profesionale
în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către acesta a unor abateri
disciplinare.
Sancţiunile disciplinare se aplică de secţiile Consiliului Superior al
Magistraturii. Împotriva hotărârii date de acest organism în materie disciplinară,
magistratul poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicarea. Recursul
suspendă exercutarea hotărârii. Competenţa soluţionării recursului aparţine
Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea
acestuia fiind irevocabilă.
Sancţiunile ce se pot aplica pentru abateri disciplinare sunt expres şi
limitativ prevăzute de lege:
- avertismentul;
46
- diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până
la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni;
- mutarea disciplinară pentru o perioadă de la o lună la 3 luni
la o instanţă sau la un parchet, situate în circumscripţia
aceleiaşi curţi de apel ori în circumscripţia aceluiaşi parchet
de pe lângă curtea de apel;
- revocarea din funcţia de conducere ocupată;
- excluderea din magistratură.
Capitolul IV. Organizarea si funcţionarea profesiei de avocat
Secţiunea 1. Caracterizarea profesiei. Principii si reguli fundamentale de
exercitare a profesiei.
In art. 1 alin.1 din Legea 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei
de avocat, republicata, se stipuleaza ca profesia de avocat este libera şi
independenta, cu organizare şi funcţionare autonome.
Exercitarea profesiei de avocat se face în condiţiile si limitele impuse de
Constituţie, de Legea 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de
avocat, de statutul profesiei, astfel cum a fost acesta adoptat de Uniunea Naţionala
a Barourilor din România si publicat in M.of. nr. 45/13 ianuarie 2005.
Fata de realitatile existente in domeniul organizării si funcţionarii profesiei
de avocat, s-a impus modificarea legii in sensul ca, aceasta profesie se exercita
numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component
al Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.), constituirea şi
funcţionarea de barouri în afară U.N.B.R. fiind interzise, iar actele de constituire şi
de înregistrare ale acestora fiind nule de drept.
Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii
fundamentale:
a) principiul legalităţii;
47
b) principiul libertăţii;
c) principiul independentei;
d) principiul autonomiei şi descentralizării;
e) principiul păstrării secretului profesional.
În exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii,
statutului profesiei şi codului deontologic.
Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea şi apărarea
drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor
juridice, de drept public şi de drept privat. În exercitarea dreptului la apărare, care
este recunoscut şi garantat de Constituţie, de lege, de pactele şi de tratatele la care
România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia totodata, de a stărui, prin toate
mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces
echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de
calitatea părţilor.
Pentru a se asigura conditiile necesare realizarii efective a activitatilor
permise de lege, principiile de drept ce caracterizeaza profesia de avocat,
drepturile avocatului in exercitarea profesiei creeaza obligatii corelative pentru
autorităţile şi instituţiile publice, persoanele fizice sau juridice, in fata cărora
avocatul asista sau reprezintă persoanele fizice sau juridice. Acestea au obligaţia
sa permită şi sa asigure avocatului desfăşurarea nestingherita a activităţii sale, în
condiţiile legii. In exercitarea profesiei şi în legătura cu aceasta avocatul este
protejat de lege.
Avocatul poate fi ales in mod liber de către persoana ce solicita serviciile
acestuia.
1.1. Activitatea avocatului
Activitatea avocatului se poate realiza prin una sau mai multe din
activitatile următoarele:
1.1.1. consultaţii şi cereri cu caracter juridic
48
Consultatiile si cererile cu caracter juridic pot fi acordate în scris sau verbal
în functie de solicitarile si de domeniile de interes ale clientului. Prin exprimarea
generica, in aceasta categorie pot fi cuprinse activitati precum:
a) redactarea şi/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a
opiniilor juridice şi informaţiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizata;
b) elaborarea de opinii legale;
c) elaborarea proiectelor de acte juridice (contracte, convenţii, statute etc.) şi
asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea;
d) elaborarea proiectelor de acte normative;
e) participarea în calitate de consultant la activitatea organelor deliberative ale
unei persoane juridice, în condiţiile legii;
f) orice alte consultaţii în domeniul juridic.
Avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau interesul clientului cereri,
notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul
ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia.
1.1.2 asistenta şi reprezentare juridică a clientilor
Avocatul poate asigura asistarea şi reprezentarea clienţilor sai in fata
instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii
jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor
administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice.
In realizarea acestei activitati, avocatul poate folosi toate actele, mijloacele
şi operaţiunile permise de lege şi necesare ocrotirii şi apărării intereselor
clientului.
1.1.3. redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a
conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare
49
Un act juridic semnat în fata avocatului, care poarta o încheiere, o rezoluţie,
o ştampila sau un alt mijloc verificabil de atestare a identităţii părţilor, a
consimţământului şi a datei actului poate fi prezentat notarului spre autentificare.
Avocatul este obligat sa ţină evidenta actelor întocmite cu atestarea
identitatii parţilor, a conţinutului, a consimtamantului si a datei şi sa le păstreze în
arhiva sa profesională, în ordinea întocmirii lor.
Atestarea consimtamantului parţilor si prezentarea actului astfel redactat
spre autentificare, notarului, este o noua atribuite acordata avocatului prin
modificările legii de organizare si funcţionare, precum si ale statutului.
1.1.4 asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice
interesate în fata altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii
părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate.
1.1.5 apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a
drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în
raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoana
romana sau străină.
1.1.6 activităţi de mediere.
Medierea este o modalitate de soluţionare a conflictelor, alternativa
procesului obişnuit sau arbitral. Aceasta activitate este nou reglementata prin
modificarile aduse legislatiei in domeniu, reprezentand o armonizare atat fata de
cerintele pietei, cat si fata de legislatia europeana in domeniu.
Medierea este o negociere asistată de un terţ (mediatorul), respectiv o
tehnica consensuala de rezolvare a conflictelor, constând într-o comunicare
permanent orientata către încheierea unei înţelegeri între părţi care au atât interese
comune, cat şi divergenţe. Mediatorul propune părţilor în procedura de mediere o
50
soluţie, fără a avea atributia de a o impune acestora. Părţile în procedura de
mediere pot accepta sau refuza, în scris, propunerea finala de mediere (tranzacţia).
Medierea are un caracter voluntar şi se bazează pe convenţia părţilor
(acord de mediere) de a rezolva o disputa sau o neînţelegere.
Medierea este guvernata de principiul confidenţialităţii.
Medierea este o procedura autonomă de reglementare a disputelor,
conflictelor sau diferendelor intervenite între persoanele fizice şi/sau juridice.
Acordul de mediere poate fi încheiat sub forma unei clauze contractuale
sau sub forma unei convenţii separate.
Părţile, prin acordul lor de mediere, pot alege un avocat pe care îl
împuternicesc cu atribuţii de mediere. În exerciţiul atributiei de mediere, avocatul
are următoarele îndatoriri:
a) de a se informa în legătura cu conflictul şi cu poziţia fiecăreia dintre părţi;
b) de a informa părţile asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, fiindu-i interzis
sa dea consultaţii juridice;
c) de a facilita sau de a intermedia comunicarea între părţi; comunicarea nu
necesita prezenta fizica a părţilor, avocatul putând comunica şi separat cu fiecare
dintre acestea, cu informarea lor prealabilă;
d) de a redacta propunerea de soluţie sub forma unei tranzacţii, parţiale sau
totale, după caz.
În procedura de mediere, părţile pot fi asistate de avocaţi, alţii decât
avocatul mediator.
Avocatul însărcinat cu medierea este impartial şi neutru în activitatea sa. El
poate oferi informaţii juridice părţilor, dar îi este interzis sa încheie contracte de
asistenta juridică cu acestea în legatura cu obiectul medierii, distinct de contractul
de asistenta juridică în baza căruia se realizează medierea. Avocatul însărcinat cu
medierea nu poate impune părţilor un compromis şi nu are dreptul de a incerca,
dincolo de vointa concordanta a părţilor, un anume rezultat al medierii. Avocatul
mediator trebuie sa respecte egalitatea părţilor şi punctele lor de vedere.
51
Avocatul mediator trebuie sa faciliteze comunicarea între părţi, în acest
scop fiind dator sa se asigure de o buna cunoaştere a drepturilor şi obligaţiilor
părţilor. El este dator sa se asigure ca realizarea drepturilor şi intereselor legitime
nu vor fi tergiversate prin folosirea abuzivă a medierii. Avocatul mediator
însărcinat cu medierea trebuie sa se asigure de rapiditatea, flexibilitatea şi
confidenţialitatea procedurii, precum şi de rezonabilitatea rezultatului soluţionării
conflictului.
Avocatul mediator este obligat sa păstreze confidenţialitatea asupra
dezbaterilor şi asupra informaţiilor obţinute în procesul de mediere, inclusiv după
semnarea acordului final de mediere (tranzacţie) sau, după caz, în perioada
ulterioara încetării medierii.
În caz de litigiu, avocatul mediator nu poate fi desemnat avocat al nici
uneia dintre părţi. Între activitatea de mediator şi de arbitru nu exista
incompatibilitate.
Rezultatul medierii poate consta atât într-o reparatie, cat şi într-o
recunoaştere reciprocă, prezentarea oficială de scuze, armonizarea intereselor
părţilor, în vederea ameliorării relaţiilor lor viitoare etc. Rezultatul medierii se
consemnează într-o tranzacţie, care are efectele prevăzute de lege.
Medierea poate fi utilizata în toate cazurile în care, potrivit legii, părţile pot
încheia un compromis, cu respectarea dispoziţiilor de ordine publica.
În litigiile comerciale avocatul mediator poate participa, în aceasta calitate,
în procedura concilierii prealabile pentru rezolvarea parţială sau totală a disputelor
angajate între părţi.
1.1.7 activităţi fiduciare.
Noţiunea de activitate fiduciara este de asemenea nou introdusa prin
modificările la lege si la statut. Avocatul poate efectua una sau mai multe dintre
următoarele activităţi fiduciare:
52
a) primirea în depozit, în numele şi pe seama clientului, de fonduri financiare şi
bunuri, rezultate din valorificarea de titluri executorii după finalizarea unui litigiu,
a unei medieri, a procedurii succesorale sau a lichidării unui patrimoniu;
b) plasarea şi valorificarea, în numele şi pe seama clientului, a fondurilor
financiare şi a bunurilor încredinţate;
c) administrarea, în numele şi pe seama clientului, a fondurilor sau a valorilor în
care acestea au fost plasate.
In virtutea mandatului dat de catre client avocatului pentru desfasurarea de
activitati fiduciare, pot fi efectuate si urmatoarele activitati:
a) activităţi de consultanţa;
b) operaţiuni de conservare a substanţei şi valorii fondurilor financiare şi
bunurilor încredinţate;
c) operaţiuni de plasare a fondurilor în active mobiliare sau imobiliare, valori
mobiliare şi alte instrumente financiare, în condiţiile legii;
d) administrarea şi valorificarea plasamentelor efectuate prin contractarea de
operaţiuni materiale şi efectuarea de operaţiuni juridice menite sa sporeasca
valoarea şi lichiditatea plasamentelor;
e) activităţi conexe cum ar fi completarea declaraţiilor de impozit şi plata
acestora şi a celorlalte datorii ale clientului legate de administrarea unor asemenea
proprietăţi; culegerea fructelor şi încasarea veniturilor sau a altor rezultate ale
investiţiilor; mijlocirea/medierea operaţiunilor financiare etc;
f) orice operaţiuni în numerar privind plati, încasări, efectuari de depozite
bancare, compensări, rambursări impuse de natura activităţii încredinţate.
În exercitarea activităţilor fiduciare, avocatul are urmatoarele obligatii:
a) sa respecte întocmai limitele şi durata mandatului încredinţat, expres prevăzut
în contractul de asistenta juridică special încheiat. Când mandatul comporta
împuternicirea de a dispune de fonduri, bunuri sau valori ori de a instraina
bunurile clientului, avocatul poate proceda la efectuarea acestor operaţiuni, numai
53
dacă acest lucru este în mod expres stipulat în mandat sau, în lipsa unei astfel de
clauze, numai după ce va fi autorizat în mod special şi în scris de către client;
b) sa acţioneze cu buna-credinţa, profesionalism şi cu diligenta unui bun
proprietar, fără sa se abata de la regulile specifice activităţii profesionale;
c) sa administreze afacerile încredinţate în interesul exclusiv al clientului;
d) sa nu influenteze clientul, direct sau indirect, în scopul de a obţine beneficii
proprii, în afară onorariului de avocat.
e) sa informeze corect şi cu promptitudine clientul cu privire la executarea
mandatului fiduciar şi a rezultatelor obţinute.
Avocatul va deschide, pentru fiecare client pentru care desfăşoară activităţi
fiduciare un cont la o banca reputata (cont fiduciar) destinat depozitarii de fonduri
fiduciare.
Notiunea de fonduri fiduciare este definita prin lege ca fiind orice suma
primită de către avocat, cu titlu de fond iniţial sau rezultată din valorificarea
acestuia sau a bunurilor încredinţate.
În contul fiduciar nu pot fi depozitate alte sume decât fonduri fiduciare.
Toate plăţile legate de activităţile fiduciare efectuate pentru acelaşi client
vor fi efectuate din contul fiduciar iar toate încasările rezultate din activităţile
fiduciare vor fi colectate în contul fiduciar al clientului respectiv.
Avocatul va transmite clientului un extras al contului fiduciar cel puţin o
data la trei luni, dacă în contractul de asistenta juridică nu se prevede o perioada
mai scurta.
Avocatul poate retrage sau autoriza retragerea fondurilor fiduciare din
contul fiduciar, precum şi instructa efectuarea de plati din acesta doar în
următoarele situaţii:
a) pentru efectuarea de plasamente sau cheltuieli în condiţiile şi limitele
mandatului fiduciar;
b) la instrucţiunea expresă a clientului, dar cu posibilitatea reţinerii contravalorii
onorariilor agreate pentru activităţile fiduciare;
54
c) în baza unei hotărâri judecătoreşti;
d) în baza contractului de asistenta juridică, pentru încasarea onorariilor legate
de activităţile fiduciare desfăşurate;
e) în cazul în care este în curs o procedura executionala privind bunurile sau
fondurile administrate.
Avocatul nu are dreptul sa retragă fonduri sau sa efectueze plati din contul
fiduciar atunci când clientul i-a adus la cunostinta în scris opoziţia sa.
Este permisă încheierea unui contract de asistenta juridică care sa prevadă
plata, în parte, a onorariului pentru activităţi fiduciare, condiţionate de un
eveniment care sa aibă loc sau de un rezultat care sa fie atins.
Avocatul are obligaţia sa păstreze evidente scrise ale tuturor operaţiunilor
efectuate în baza sau în legatura cu un mandat fiduciar (contracte, corespondenta,
rapoarte de evaluare, extrase de cont etc). În cazul în care clientul solicita
originalul acestor evidente, avocatul e îndreptăţit sa păstreze fotocopii pe format
de hârtie sau electronic.
Avocatul are obligaţia sa păstreze cel puţin un registru sau un sistem
echivalent de înregistrare care sa arate separat, pentru fiecare client pentru care a
desfăşurat activităţi fiduciare:
a) identitatea clientului pe seama căruia fondurile şi/sau bunurile sunt primite
şi/sau administrate;
b) un inventar al bunurilor primite respective rambursate şi valoarea fondurilor
primite şi rambursate precum şi data primirii şi sursa fondurilor şi bunurilor şi data
rambursarii acestora sau al rezultatului administrării şi valorificării acestora;
c) operaţiunile fiduciare efectuate cu indicarea datei, părţilor, valorii şi tipului
operaţiunii.
Avocatul este obligat sa înregistreze fiecare tranzacţie fiduciara cel mai
târziu in 3 zile lucrătoare de la efectuarea lor, aceste evidente legate de activităţile
fiduciare fiind obligatoriu a se păstra o perioada de cel puţin 10 ani.
55
1.1.8 stabilirea temporară a sediului pentru societăţi comerciale la
sediul profesional al avocatului şi înregistrarea acestora, în numele şi pe
seama clientului, a părţilor de interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor
societăţilor astfel înregistrate.
Stabilirea temporară a sediului unor societăţi comerciale la sediul
profesional al avocatului presupune utilizarea sediul profesional al avocatului
pentru scopul limitat al constituirii legale şi autorizării functionarii societăţii
comerciale sau, după caz, pentru mutarea sediului ori pentru stabilirea unui sediu
secundar al societăţii în cauza.
In vederea stabilirii temporare a sediului societăţii comerciale în cauza,
avocatul va întocmi şi semna cu reprezentantul societăţii un contract separat de
asistenta juridică având acest obiect.
Perioada pentru care sediul societăţii în cauza este stabilit la sediul
profesional al avocatului nu poate depăşi 1 an, iar dovada sediului se face cu
contractul de asistenta juridică.
Avocatul poate îndeplini orice formalităţi legale necesare în vederea
înregistrării, în numele şi pe seama clientului, a societăţilor comerciale, a părţilor
de interes, a părţilor sociale şi a acţiunilor, în condiţiile legii.
Avocatul va întocmi şi păstra registre de părţi de interes, părţi sociale sau
de acţiuni, emise de societăţile înregistrate de acesta în numele şi pe seama
clientului. Avocatul poate efectua, la cererea clientului, operaţiuni în aceste
registre, inclusiv cesiuni şi constituiri de garanţii şi poate emite, la cererea
persoanei îndreptăţite, extrase din aceste registre, în condiţiile legii.
Activităţile prevăzute paragrafele 1.1.7. si1.1.8. se pot desfasura în temeiul
unui nou contract de asistenta juridică.
1.1.9 orice mijloace şi cai proprii exercitării dreptului de apărare, în
condiţiile legii.
56
Secţiunea 2. Formele de exercitare a profesiei de avocat.
Avocatul isi poate exercita activitatea, la alegere, intr-una dintre formele de
exercitare a profesiei: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile
profesionale sau societăţi civile profesionale cu răspundere limitată.
.
2.1 . Cabinetul individual.
În cabinetul individual îşi poate exercita profesia un avocat definitiv, singur
sau împreună cu alţi avocaţi colaboratori.
Cabinetul individual se înfiinţează în baza actului de înfiinţare a cabinetului
individual de avocat, acesta înregistrandu-se la barou.
In cadrul unui cabinet individual, isi pot exercita profesia si avocati
colaboratori ai avocatului titular, relaţiile dintre acestia stabilindu-se prin
contractul de colaborare, incheiat în forma scrisă.
Cabinetul individual se individualizează ca denumire prin numele
avocatului titular, urmat de sintagma cabinet de avocat.
2.2 . Cabinete asociate
Cabinetele individuale se pot asocia în scopul exercitării în comun a profesiei,
drepturile şi obligaţiile avocaţilor titulari ai cabinetelor asociate păstrându-si
caracterul personal şi neputand fi cedate. În mod corespunzător, cabinetele
individuale se pot asocia şi cu societăţile civile profesionale.
Asocierea nu poate restrânge drepturile avocaţilor asociaţi şi nici nu poate
aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor aferente patrimoniului de afectatiune
profesională a fiecărui cabinet intrat în asociere.
Cabinetele asociate vor fi individualizate prin denumire cu numele tuturor
titularilor, urmate de sintagma cabinete de avocat asociate.
Avocaţii din cabinetele asociate intra în relaţii cu clienţii în numele asocierii
din care fac parte.
Totodată, cabinetele asociate nu pot angaja clienţi cu interese contrare.
57
Un cabinet asociat nu poate accepta o cauza sau un client, dacă unul dintre
cabinetele asociate se opune în mod justificat.
Convenţiile de asociere se încheie în forma scrisă şi cuprind, in mod obligatoriu,
menţiunile prevăzute in anexa aferenta din statut.
2.3 Cabinete grupate
Cabinetele individuale se pot grupa in vederea creării de facilităţi tehnico-
economice în vederea exercitării profesiei, insa, spre deosebire de cabinetele
asociate, in acest caz se păstrează individualitatea în relaţiile cu clienţii. În acest
caz nu se crează o formă de exercitare a profesiei deoarece cabinetele grupate nu
desfăşoară activitate avocaţială în comun, fiind în prezenţa unei reuniri pe criterii
exclusiv economice.
In cazul cabinetelor grupate, acestea se vor individualiza prin numele fiecărui
titular de cabinet, urmat de sintagma cabinete de avocat grupate.
2.4 Societatea civilă profesională
Societatea civilă profesională se constituie din 2 sau mai mulţi avocaţi
definitivi. În societatea civilă profesională îşi pot exercita profesia şi avocaţi
colaboratori sau avocaţi salarizaţi.
Societatea civilă profesională şi avocaţii care profesează în cadrul ei nu pot
acorda asistenta juridică persoanelor cu interese contrare.
Raportul civil se naşte între client şi societatea civilă profesională, serviciile
profesionale urmând sa fie îndeplinite de oricare dintre avocaţii desemnaţi de
avocatul coordonator fără a se cere opţiunea clientului.
Denumirea acesteia trebuie sa contina numele a cel puţin unuia dintre asociaţi,
urmat de sintagma societate civilă de avocaţi.
Contractul de societate civilă profesională şi statutul acesteia sunt încheiate în
forma scrisă între avocaţii asociaţi, respectandu-se dispozitiile legii civile ce
58
reglementeaza contractul de societate civila, precum si dispozitiile speciale
prevazute in statut.
Societatea civilă profesională de avocaţi se poate reorganiza prin absorbţie,
fuziune, divizare totală sau divizare parţială (desprindere).
Divizarea se realizează prin împărţirea patrimoniului de afectatiune
profesională între una sau mai multe forme de exercitare a profesiei de avocat,
care exista sau care iau, astfel, fiinta.
Societatea civilă profesională nu încetează în situaţia divizării parţiale
(desprindere) în cazul în care o parte din patrimoniul sau de afectatiune
profesională se desprinde şi se transmite către o alta forma de exercitare a profesiei
de avocat, care exista sau care ia, astfel, fiinta.
2.5 . Societatea civila profesionala cu răspundere limitată
Nou reglementata prin ultima modificare adusa legii nr. 51/1995 de
organizare si functionare a profesiei de avocat, societatea civilă profesională cu
răspundere limitată se constituie prin asocierea a cel puţin 2 avocaţi definitivi şi
aflaţi în exerciţiul profesiei, are personalitate juridică şi patrimoniu propriu.
Activitatea profesională se realizează de către avocaţii asociaţi, avocaţi
colaboratori şi avocaţi salarizaţi în interiorul profesiei.
Infiintarea, organizarea si functionarea acestei forme de organizare a
profesiei, respecta regulile generale stipulate in legea nr. 31/1990, privind
societatile cu raspundere limitata, derogand de la aceste prevederi in conditiile
legii speciale 51/1995 si fiind adaptate la specificul profesiei de avocat.
Aporturile asociaţilor la capitalul social pot fi în industrie, în bani sau în
natura, reprezentat de activitatea profesională, inclusiv aportul de clientela.
Capitalul social al societăţii este reprezentat de părţi sociale transmisibile şi
negociabile şi este de cel puţin echivalentul în lei al sumei de 10.000 EURO.
59
Societatea civilă profesională cu răspundere limitată va avea ca obiect unic
de activitate exercitarea profesiei de avocat în condiţiile art. 3 din Legea nr.
51/1995.
Transmiterea părţilor sociale se poate face numai către avocaţi aflaţi în
exerciţiul profesiei. Activitatea profesională se realizează de către avocaţii
asociaţi, avocaţi colaboratori şi avocaţi salarizaţi. Avocaţii care îşi exercita
profesia în cadrul societăţii civile profesionale cu răspundere limitată îşi
angajează răspunderea profesională numai în limitele capitalului social subscris şi
vărsat.
Dobândirea personalităţii juridice a societăţii civile profesionale cu
răspundere limitată are loc la data înregistrării la barou a deciziei emise de către
consiliul baroului în a cărui raza teritorială se afla sediul ei principal.
Avocaţii asociaţi care îşi exercita profesia în cadrul societăţii civile
profesionale cu răspundere limitată îşi angajează răspunderea profesională numai
în limitele capitalului social subscris şi vărsat.
Societăţile civile profesionale cu răspundere limitată sunt supuse regimului
impozitării pe profit.
Individualizarea prin denumire va conţine numele a cel puţin unuia dintre
asociaţi, urmat de sintagma societate civilă de avocaţi cu răspundere limitată.
Actul constitutiv şi statutul societăţii civile profesionale cu răspundere
limitată sunt încheiate în forma scrisă, cu respectarea anexelor din statut.
Forma autentica este necesara pentru actul constitutiv daca printre bunurile
subscrise ca aport la capitalul social se afla un bun imobil.
Pot avea calitatea de asociaţi doi sau mai mulţi avocaţi definitivi şi aflaţi în
exerciţiul profesiei, înscrişi în acelaşi barou sau în barouri diferite. În acest caz
societatea îşi va stabili sediul principal în circumscripţia unuia dintre barourile de
apartenenţa al unuia dintre asociaţii fondatori.
Actul constitutiv al unei asemenea societăţi se depune spre verificare la
consiliul baroului de la sediul principal al societăţii. Actul constitutiv se va
60
transmite, în scop de informare şi către toate barourile unde sunt înscrişi asociaţi ai
societăţii civile profesionale cu răspundere limitată.
În cazul transmiterii părţilor sociale, retragerii sau decesului unui asociat al
unei societăţi profesionale cu răspundere limitată, toate bunurile împreună cu orice
alte drepturi, inclusiv clientela, aduse ca aport la capitalul societăţii de către
respectivul asociat rămân proprietatea societăţii, dacă prin lege, actul constitutiv
sau statutul societăţii nu se prevede altfel.
Activitatea societatii civile profesionale cu răspundere limitată este condusă
de adunarea generală a asociaţilor. Din punct de vedere executiv, societatea este
condusă de un avocat coordonator ales de majoritatea avocaţilor asociaţi.
Adunarea generală se convoacă de către oricare dintre asociaţi prin orice
mijloace care sa poată proba realizarea convocării.
Hotărârile adunării generale se iau prin votul asociaţilor reprezentând
majoritatea părţilor sociale, iar pentru hotărârile ce au ca obiect modificarea
actelor de constituire este necesar acordul unanim al asociaţilor.
Avocatul coordonator va avea competentele stabilite prin actul constitutiv şi
statutul societăţii.
Avocatul coordonator al societăţii civile profesionale cu răspundere limitată
trebuie sa detina calitatea de avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei şi vor
fi aleşi dintre asociaţii societăţii, pentru un mandat de 2 ani.
Puterile avocatului coordonator vor fi stabilite prin actul constitutiv al
societăţii.
De asemenea, asociaţii societăţii civile profesionale cu răspundere limitată
pot hotărî numirea unor cenzori sau a unui auditor.
Daca un asociat intenţionează sa transmită părţile sociale pe care le deţine
într-o societate civilă profesională cu răspundere limitată, acesta este obligat sa isi
notifice intenţie cu minimum 30 de zile anterior transmiterii, către toţi ceilalţi
asociaţi indicând persoana sau persoanele către care doreşte sa transmită
respectivele părţi sociale şi preţul.
61
Transmiterea către terţi nu poate fi efectuată fără acordul unanim, exprimat
în scris, al celorlalţi asociaţi, sau dacă în termenul menţionat, nici un asociat nu şi-
a exercitat dreptul de preemţiune.
Asociaţii rămaşi în societate au un drept de preemţiune la dobândirea
părţilor sociale ale societăţii cu privire la care exista intenţia de înstrăinare. Acest
drept de preemţiune urmează sa fie exercitat proporţional cu cota de capital
deţinuta de fiecare dintre asociaţii rămaşi şi care intenţionează sa dobândească
respectivele părţi sociale.
Societatea va intra in lichidare si pentru situaţia in care, din orice motive,
rămâne un singur asociat o perioada mai mare de 3 luni de zile. Asociatul are
pentru aceasta si opţiunea de a continua activitatea sub forma cabinetului
individual.
2.6 Principiile organizării si funcţionarii formelor de exercitare a
profesiei de avocat
Formele de exercitare a profesiei de avocat au la baza organizării si
funcţionarii acestora următoarele principii:
cabinetele grupate, cabinetele asociate, societăţile civile profesionale şi
societăţile civile profesionale cu răspundere limitată pot avea şi
proprietate comuna.
avocatul poate schimba oricând forma de exercitare a profesiei, cu
înştiinţarea baroului din care face parte.
avocatul nu îşi poate exercita profesia, în acelaşi timp, în mai multe
forme de exercitare a acesteia.
formele de exercitare a profesiei pot fi înstrăinate prin acte între vii
numai între avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei sau pot fi
lichidate la încetarea calităţii, cu respectarea regimului investiţiilor
reglementat prin prezenta lege.
62
Barourile ţin evidenta separată a avocaţilor pentru fiecare forma de
exercitare a profesiei.
patrimoniul comun este afectat exclusiv activităţii profesionale şi
are regimul juridic al patrimoniului de afectatiune profesională;
titularul cabinetului individual şi avocatul asociat nu pot presta
activităţi profesionale în afară formei de exercitare a profesiei pentru care
au optat;
avocatul titular al cabinetului individual nu poate avea calitatea
de avocat colaborator sau de avocat salarizat în cadrul profesiei;
avocatul asociat nu poate avea calitatea de avocat colaborator sau
de avocat salarizat în cadrul profesiei;
avocatul salarizat în interiorul profesiei şi avocatul colaborator nu
pot activa, în aceeaşi calitate, în mai multe forme de exercitare a profesiei;
avocatul colaborator şi avocatul salarizat în interiorul profesiei nu
au drept la clientela proprie;
obligaţia de a comunica de îndată baroului, în scris, modificările
privind asocierea, colaborarea sau angajarea revine atât avocatului cat şi
titularului cabinetului individual sau coordonatorului cabinetelor asociate,
societăţilor civile profesionale sau al societăţilor civile profesionale cu
răspundere limitată;
formele de exercitare a profesiei se individualizează prin
denumire, conform prevederilor Legii şi ale prezentului statut. În cazul
tuturor formelor de exercitare a profesiei de către avocaţii străini se pot
utiliza, la alegere, denumirea şi numele formei de exercitare a profesiei din
ţara sau din străinătate.
Secţiunea 3. Organizarea profesiei de avocat.
3.1 Baroul.
63
Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul
Bucureşti, iar sediul baroului este în oraşul de resedinta al judeţului, respectiv în
municipiul Bucureşti.
Baroul are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu.
Organele de conducere ale baroului sunt:
a) adunarea generală;
b) consiliul;
c) decanul.
3.1.1 Adunarea generală.
Adunarea generală este formată din toţi avocaţii înscrişi în tabloul baroului
cu drept de exercitare a profesiei.
Competentele Adunarii generale sunt următoarele:
a) stabileşte măsuri pentru exercitarea profesiei în baroul respectiv, în limitele
legii şi ale statutului;
b) alege şi revoca decanul, membrii consiliului, membrii comisiei de cenzori şi
pe cei ai comisiei de disciplina. Decanul este ales pentru un mandat de 4 ani şi
poate fi reales o singura data. Decanul se alege dintre avocaţii cu o vechime de
minimum 8 ani în profesie;
c) alege delegaţii baroului la Congresul avocaţilor;
d) aproba proiectul de buget al baroului şi da descărcare consiliului cu privire la
activitatea şi gestiunea sa.
Adunarea generală ordinară se întruneşte anual, în primul trimestru, la
convocarea consiliului baroului.
Convocarea se face prin afişare la sediul baroului, la sediul serviciilor de
asistenta din judeţ şi prin publicare într-un ziar local cu cel puţin 15 zile înainte de
data stabilită.
Adunarea generală extraordinară poate fi convocată de consiliul sau de
comisia de cenzori ale baroului.
64
La cererea a peste o treime din totalul membrilor baroului consiliul este
obligat sa convoace adunarea generală extraordinară în termen de cel mult 15 zile
de la primirea cererii. În acest caz procedura convocării va fi efectuată cu cel puţin
7 zile înainte de data stabilită.
Şedinţa adunării generale este condusă de decan împreună cu 5 membri
aleşi prin vot deschis de cei prezenţi, dintre care unul va fi desemnat secretar. În
caz de alegere sau de revocare a decanului ori a membrilor consiliului nici unul
dintre aceştia nu va face parte din prezidiu, iar şedinţa va fi condusă de cel mai în
varsta membru prezent.
Adunarea generală este legal constituită cu participarea majorităţii
membrilor săi.
În cazul în care numărul legal nu este întrunit, prezidiul adunării generale,
de fata cu cei prezenţi, stabileşte o noua adunare generală în termen de cel mult 15
zile. Consiliul baroului are obligaţia sa îndeplinească procedura convocării cu cel
puţin 7 zile înainte de data fixată.
Adunarea generală convocată în aceste condiţii este legal constituită cu
participarea a cel puţin o treime din numărul total al membrilor săi.
Adunările generale de alegere a organelor de conducere a baroului sunt
legal constituite numai cu prezenta majorităţii membrilor baroului. Pentru Baroul
Bucureşti alegerea organelor de conducere a baroului se face prin desemnare de
reprezentanţi - electori.
3.1.2 Consiliul baroului.
Consiliul Baroului este format din 5 pana la 15 membri, aleşi pe o perioada
de 4 ani. Decanul şi prodecanul se includ în acest număr.
Consiliul baroului are următoarele atribuţii:
a) adopta hotărâri pentru aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei legi şi
ale statutului profesiei;
65
b) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului U.N.B.R. şi ale adunării generale a
baroului;
c) întocmeşte, modifica şi da publicităţii tabloul anual al avocaţilor, membri ai
baroului, şi îl comunica celor în drept;
d) adopta măsuri pentru organizarea controlului profesional, disciplinar şi
deontologic, pentru soluţionarea sesizarilor şi reclamaţiilor, în condiţiile prevăzute
de lege şi de statutul profesiei;
e) verifica şi constata îndeplinirea condiţiilor legale ale cererilor de primire în
profesie şi aproba primirea în profesie cu examen sau cu scutire de examen;
f) hotărăşte asupra stării de incompatibilitate şi asupra încetării acesteia;
g) soluţionează cererile de transfer în conformitate cu prevederile legii şi ale
statutului profesiei;
h) verifica şi constata dacă actele privind constituirea, modificarea şi
schimbarea formelor de exercitare a profesiei, precum şi convenţiile de grupare
sau de conlucrare profesională îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi de
statutul profesiei; organizează şi tine evidenta acestora;
i) coordonează activitatea filialelor sau sucursalelor Casei de Asigurări a
Avocaţilor din raza de competenta;
j) organizează conferinţele de stagiu, cercurile de studii şi editează publicaţiile
baroului;
k) organizează şi indruma activitatea serviciilor de asistenta juridică din judeţ,
potrivit legii şi statutului profesiei;
l) sesizează comisia de disciplina cu judecarea abaterilor disciplinare ale
avocaţilor;
m) suspenda din exercitarea profesiei, pe durata neplatii taxelor, avocatul care
nu achită taxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei timp de 3
luni de la scadenta acestora, dacă a fost avertizat despre neplata şi nu s-a
conformat obligaţiei;
n) soluţionează contestaţiile impotriva deciziei decanului privind onorariile;
66
o) stabileşte cota de contribuţie a avocaţilor la bugetul baroului;
p) accepta donaţiile şi legatele făcute baroului;
q) aproba statul de funcţii şi angajează personalul baroului;
r) întocmeşte proiectul de buget anual, pe care îl supune adunării generale şi
administrează patrimoniul baroului;
s) prezintă anual adunării generale, spre aprobare, raportul de activitate a
consiliului şi a decanului, de gestiune curenta şi de gestionare a patrimoniului
baroului;
t) alege prodecanul baroului;
u) soluţionează plângerile şi contestaţiile impotriva deciziilor decanului
baroului;
v) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau hotărâte de Consiliul
U.N.B.R. ori de biroul executiv al U.N.B.R.
Consiliul baroului lucrează legal în prezenta a doua treimi din numărul
membrilor săi şi ia hotărâri valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
3.1.3 Decanul baroului.
Decanul baroului are următoarele competente:
a) reprezintă baroul în raporturile acestuia cu persoanele fizice şi juridice din
ţara şi din străinătate;
b) convoacă şi prezidează şedinţele consiliului baroului;
c) aproba cererile de asistenta juridică gratuita;
d) exercita căile de atac impotriva hotărârilor comisiei de disciplina şi impotriva
deciziilor consiliului baroului pentru care sunt prevăzute cai de atac;
e) ordonanţează cheltuielile baroului;
f) ia măsuri privind conducerea baroului care nu sunt de competenta adunării
generale sau a consiliului baroului.
g) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau hotărâte de organele de
conducere ale U.N.B.R. şi date în competenta sa.
67
Prodecanul îl înlocuieşte pe decan la cererea sau în absenta acestuia.
Dacă decanul şi prodecanul sunt în imposibilitate temporară de a-şi exercita
funcţiile, consiliul baroului poate delega un consilier pentru a îndeplini, în tot sau
în parte, atribuţiile decanului.
La Baroul Bucureşti, consiliul baroului alege 2 prodecani. Decanul este înlocuit,
la cerere sau în absenta sa, de către prodecanul pe care îl desemnează în scris.
3.2 Uniunea Naţionala a Barourilor din România - U.N.B.R.
Uniunea Naţionala a Barourilor din România (U.N.B.R.) este formată din
toate barourile din România şi are sediul în municipiul Bucureşti.
U.N.B.R. este persoana juridică de interes public, cu patrimoniu şi buget
proprii, acestea formându-se din contribuţia barourilor în cote stabilite de
Congresul avocaţilor. Patrimoniul U.N.B.R. si poate fi folosit şi în activităţi
producătoare de venituri, în condiţiile legii.
Baroul de avocaţi se constituie şi funcţionează numai în cadrul U.N.B.R.,
potrivit prezentei legi şi statutului profesiei.
Organele de conducere ale U.N.B.R. sunt:
a) Congresul avocaţilor;
b) Consiliul U.N.B.R.;
c) Comisia permanenta a U.N.B.R.;
d) preşedintele U.N.B.R.
În cadrul U.N.B.R. se constituie şi funcţionează si:
a) Comisia centrala de cenzori;
b) Comisia centrala de disciplina;
c) aparatul tehnic-administrativ.
3.2.1 Congresul avocaţilor.
68
Congresul avocaţilor este constituit din delegaţi ai fiecărui barou, potrivit
normei de reprezentare stabilite de statutul profesiei, şi din membrii Consiliului
U.N.B.R.
Congresul avocaţilor se întruneşte anual în sesiune ordinară, la convocarea
Consiliului U.N.B.R., iar la cererea a cel puţin unei treimi din numărul barourilor,
Consiliul U.N.B.R. este obligat sa convoace Congresul avocaţilor în sesiune
extraordinară.
Congresul avocaţilor are următoarele atribuţii:
a) analizează şi aproba raportul anual al Consiliului U.N.B.R.;
b) alege Comisia centrala de cenzori şi Consiliul de conducere al Casei de
Asigurări a Avocaţilor;
c) face propuneri autorităţilor cu drept de initiativa legislativă privind profesia
de avocat;
d) adopta şi modifica statutul profesiei şi statutul Casei de Asigurări a
Avocaţilor, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi pe baza proiectelor
întocmite de Consiliul U.N.B.R.;
e) adopta hotărâri privitoare la relaţiile dintre barouri, perfecţionarea pregătirii
profesionale şi respectarea regulilor deontologice ale profesiei;
f) alege şi revoca membrii Comisiei centrale de disciplina. Fiecare barou are
dreptul de a propune câte un candidat pentru Comisia centrala de disciplina.
Competenta şi procedura de judecata ale Comisiei centrale de disciplina se
stabilesc prin statut;
g) aproba bugetul anual al Casei de Asigurări a Avocaţilor şi execuţia bugetară
anuala;
h) aproba bugetul anual al U.N.B.R. şi execuţia bugetară anuala a acestuia şi
stabileşte cota de contribuţie a barourilor la formarea bugetului U.N.B.R..
Cheltuielile necesare organizării congreselor se suporta de către fiecare barou în
funcţie de numărul reprezentanţilor săi.
69
Hotărârile congresului sunt definitive şi obligatorii pentru toate organele
profesiei.
3.2.2 Consiliul U.N.B.R.
Consiliul U.N.B.R. este format din decanii barourilor şi reprezentanţii
barourilor aleşi potrivit normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei.
Mandatul de membru al Consiliului U.N.B.R. este de 4 ani. În cazul
încetării mandatului unuia dintre ei, înlocuitorul sau executa diferenţa de mandat.
În caz de schimbare a decanului unui barou noul decan îl înlocuieşte de
drept pe predecesorul sau. Celelalte vacante sunt completate la proximul congres
al avocaţilor.
Consiliul U.N.B.R. se întruneşte trimestrial la convocarea preşedintelui
U.N.B.R. Convocarea se face cu cel puţin 15 zile înainte de data şedinţei.
Consiliul U.N.B.R. lucrează în prezenta a cel puţin doua treimi din numărul
membrilor săi şi adopta hotărâri valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuţii:
a) este organul reprezentativ şi deliberativ al barourilor din România şi asigura
activitatea permanenta a U.N.B.R.;
b) duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor;
c) rezolva orice probleme interesând profesia de avocat între sesiunile
Congresului avocaţilor, cu excepţia acelora care sunt date în competenta exclusiva
a Congresului avocaţilor;
d) exercita controlul asupra activităţii şi asupra hotărârilor Comisiei permanente
a U.N.B.R.;
e) organizează examenul de verificare a cunoştinţelor de drept romanesc şi de
limba romana ale avocaţilor străini;
f) organizează şi conduce activitatea Institutului Naţional de Pregătire şi
Perfecţionare a Avocaţilor, constituit ca persoana juridică de drept privat nonprofit
70
şi care nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi nu este supus
procedurilor de autorizare şi acreditare;
g) adopta hotărâri în toate problemele privind pregătirea şi perfecţionarea
profesională a avocaţilor, precum şi recomandări privind relaţiile dintre barouri;
h) asigura caracterul unitar al examenelor de primire şi de definitivare în
profesie;
i) organizează şi supraveghează serviciul statistic general al U.N.B.R.;
j) organizează şi editează publicaţiile U.N.B.R. şi sprijină publicaţiile
barourilor;
k) întocmeşte proiectul de buget al U.N.B.R. şi îl supune spre aprobare
Congresului avocaţilor, precum şi execuţia bugetară anuala a bugetului U.N.B.R.;
l) întocmeşte raportul anual de activitate şi de gestiune a patrimoniului
U.N.B.R. şi le supune spre aprobare Congresului avocaţilor;
m) stăruie pentru realizarea bugetului U.N.B.R. şi executarea de către barouri a
hotărârilor adoptate de Congresul avocaţilor şi de Consiliul U.N.B.R.;
n) alege şi revoca preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. şi membrii Comisiei
permanente a U.N.B.R., dintre membrii săi, avocaţi cu o vechime mai mare de 10
ani în profesie, pentru un mandat de 4 ani;
o) verifica legalitatea şi temeinicia deciziilor de primire în profesie, date de
către consiliile barourilor, la cererea persoanelor interesate;
p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de neegalitate şi rezolva
plângerile şi contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile
barourilor, în cazurile prevăzute de lege şi de statutul profesiei;
q) înfiinţează Casa Centrala de Credit şi Ajutor a Avocaţilor şi controlează
activitatea acesteia;
r) coordonează activitatea Casei de Asigurări a Avocaţilor şi adopta
regulamentul acesteia;
s) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi adopta hotărâri în interesul
profesiei, cu respectarea legii;
71
t) acorda, la propunerea Comisiei permanente a U.N.B.R., titlul de membru de
onoare, respectiv de preşedinte de onoare al U.N.B.R.
3.2.3 Comisia permanenta a U.N.B.R.
Comisia permanenta a U.N.B.R.se compune din 15 membri, dintre care 5
membri sunt reprezentanţi ai Baroului Bucureşti, iar 10 membri sunt reprezentanţi
ai celorlalte barouri din ţara. Preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. sunt membri
de drept ai Comisiei permanente a U.N.B.R. şi se includ în cei 15 membri.
Mandatul membrilor Comisiei permanente a U.N.B.R. este de 4 ani.
În caz de încetare a mandatului unui membru al Comisiei permanente a
U.N.B.R., desemnarea înlocuitorului se face pe aceleaşi criterii şi inlocuitorul
executa diferenţa de mandat.
Unul dintre membrii Comisiei permanente a U.N.B.R. îndeplineşte funcţia
de secretar al acesteia şi este desemnat prin vot de Comisia permanenta a U.N.B.R.
Preşedintele U.N.B.R. este şi preşedintele Comisiei permanente a U.N.B.R.
Comisia permanenta a U.N.B.R. are următoarele atribuţii:
a) este organul executiv al Consiliului U.N.B.R., cu activitate permanenta şi de
legatura cu barourile U.N.B.R.;
b) duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor şi ale Consiliului
U.N.B.R. şi supraveghează executarea acestor hotărâri de către barouri, adoptând
decizii corespunzătoare;
c) organizează serviciile Consiliului U.N.B.R. şi serviciile proprii şi angajează
personalul acestora;
d) asigura execuţia bugetară şi urmăreşte realizarea resurselor bugetului
U.N.B.R.;
e) accepta donaţiile şi legatele făcute U.N.B.R.;
f) în realizarea atribuţiilor sale, emite decizii executorii.
Comisia permanenta a U.N.B.R. este condusă de preşedintele U.N.B.R. şi
lucrează valabil în prezenta majorităţii membrilor săi şi tot astfel adopta deciziile.
72
3.2.4 Preşedintele U.N.B.R.
Preşedintele U.N.B.R. are următoarele atribuţii:
a) reprezintă U.N.B.R. în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţara şi din
străinătate;
b) încheie convenţii, acorduri şi contracte în numele U.N.B.R., cu autorizarea
Consiliului U.N.B.R.;
c) convoacă şi conduce şedinţele Consiliului U.N.B.R. şi ale Comisiei
permanente a U.N.B.R.;
d) ordonanţează cheltuielile bugetare şi extrabugetare ale U.N.B.R.;
e) semnează actele Consiliului şi ale Comisiei permanente ale U.N.B.R.;
f) supraveghează relaţiile dintre structurile centrale ale profesiei şi barouri,
precum şi relaţiile dintre barouri;
g) acorda sprijin şi ajutor barourilor în relaţiile lor cu autorităţile centrale şi
locale;
h) veghează la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a activităţii
avocaţilor la instanţele judecătoreşti şi la organele de urmărire penală.
Preşedintele este înlocuit, la cerere sau în absenta sa, de către
vicepreşedintele pe care îl desemnează în acest scop.
Secţiunea 4. Primirea in profesie. Avocaţii stagiari.
4.1 Dobândirea calităţii de avocat.
4.1.1 Condiţiile de înscriere în avocatura.
Pentru a fi membru al unui barou din România, o persoana trebuie sa
îndeplinească următoarele condiţii:
a) sa fie cetăţean roman şi sa aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice;
b) sa fie licenţiat al unei facultăţi de drept sau doctor în drept;
73
c) sa nu se găsească în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de
prezenta lege;
d) sa fie apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei.
Îndeplinirea acestei condiţii trebuie dovedită cu certificat medical de sănătate,
eliberat pe baza constatărilor făcute de o comisie medicală constituită în condiţiile
prevăzute în statutul profesiei.
Este nedemn a fi avocat, in conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Legea
51/1995, persoana care se gaseste in una dintre următoarele situaţii:
a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu
închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natura sa aducă
atingere prestigiului profesiei;
b) cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi
fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească;
c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata
stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară;
d) falitul fraudulos, chiar reabilitat.
4.1.2 Avocatul străin.
Membrul unui barou din alta ţara poate exercita profesia de avocat în
România dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, mai puţin cea cu privire la
cetăţenia romana.
Pentru a acorda consultanţa juridică privind dreptul romanesc, avocatul
străin are obligaţia de a susţine un examen de verificare a cunoştinţelor de drept
romanesc şi de limba romana, organizat de U.N.B.R.
Avocatul străin poate exercita profesia de avocat în România, la alegere, în
cadrul uneia dintre formele de organizare ale profesiei prevăzute in Legea
51/1995.
74
Avocatul străin nu poate pune concluzii orale sau scrise în fata instanţelor
judecătoreşti şi a celorlalte organe jurisdicţionale şi judiciare, cu excepţia celor de
arbitraj internaţional.
Onorariile cuvenite avocatului străin se vor înregistra şi se vor plăti integral
în România.
Avocatul străin care exercita profesia în România este obligat sa se înscrie
în tabloul special ţinut de fiecare barou şi se supune prevederilor prezentei legi, ale
statutului profesiei şi codului deontologic.
4.1.3 Primirea in profesie.
Primirea în profesie se obţine pe baza unui examen organizat de barou, in
condiţiile legii 51/1995 şi ale statutului profesiei.
De la regula susţinerii examenului pentru intrarea in profesie, exista si
excepţii, acestea aprobându-se, la cerere, in următoarele situaţii:
a) pentru titularul diplomei de doctor în drept;
b) pentru cel care pana la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia
de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel
puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac
nedemn pentru profesia de avocat.
De asemenea, o alta excepţie se refera la persoanele care au deţinut funcţia
de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, putând fi primite in profesia de
avocat fara susţinerea unui examen.
Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi primită în
profesia de avocat poate solicita aceasta cu cel puţin 5 ani înainte de împlinirea
vârstei standard de pensionare în sistemul de pensii şi asigurări sociale din care
face parte.
4.2 Avocaţii stagiari.
75
La începutul exercitării profesiei avocatul efectuează în mod obligatoriu un
stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de
avocat stagiar.
După efectuarea stagiului avocatul stagiar va susţine examenul de
definitivare.
Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus
din profesie.
Activitatea unui avocat stagiar poate fi îndrumata numai de avocaţi
definitivi cu o vechime de cel puţin 6 ani în aceasta calitate şi care se bucura de o
reputaţie profesională neştirbita.
La înscrierea în barou avocatul depune în fata consiliului baroului, în cadru
solemn, următorul jurământ:
„Jur sa respect şi sa apar Constituţia şi legile tarii, drepturile şi libertăţile omului
şi sa exercit profesia de avocat cu cinste şi demnitate. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!
Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. În acest caz, jurământul va
începe cu formula: Jur pe onoare şi constiinta!"
Stagiul se va suspenda pe timpul serviciului militar sau al concentrării, în
caz de lipsa motivată din profesie ori în caz de încetare a îndrumării profesionale
fără culpa avocatului stagiar. Perioada de stagiu anterior efectuată se socoteşte
pentru îndeplinirea stagiului.
Avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie şi poate asista
ori reprezenta partea la organele şi instituţiile prevăzute la art. 3 din Legea
51/1995.
În perioada stagiului, avocatul are titlul profesional de avocat stagiar sub
care este înscris în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.
In perioada de stagiu, avocatul beneficiază de pregătire şi formare
profesională iniţială aceasta realizându-se prin:
76
a) îndrumare şi formare profesională continua în cadrul formei de exercitare a
profesiei cu care avocatul stagiar se afla în raporturi contractuale de colaborare sau
în calitate de salarizat în interiorul profesiei;
b) conferinţe de stagiu organizate de consiliul baroului;
c) formele de învăţământ organizate de Institutul Naţional pentru Pregătirea şi
Perfecţionarea Avocaţilor denumit în continuare I.N.P.P.A.;
. Avocatul stagiar, supunandu-se dispoziţiilor legale, statutare şi
deontologice, are următoarele îndatoriri suplimentare:
a) sa îşi perfecţioneze pregătirea profesională teoretică şi sa-şi însuşească
tehnica de practica avocaţială;
b) sa participe la toate conferinţele de stagiu organizate de consiliul baroului, sa
pregătească în scris subiectele conferinţelor şi lucrările avocaţiale repartizate de
coordonatorul conferinţelor de stagiu;
c) sa efectueze lucrările avocaţiale repartizate de avocatul îndrumător şi de
serviciul de asistenta judiciară al baroului;
d) sa participe la toate manifestările profesionale la care este convocat de către
organele de conducere ale profesiei;
e) sa desfăşoare o activitate efectivă în profesie şi sa anunţe în scris orice motiv
de suspendare a stagiului.
Avocatul stagiar care urmează cursurile de pregătire şi perfecţionare
profesională organizate de I.N.P.P.A. este obligat sa îndeplinească şi îndatoririle
ce decurg din aceasta calitate şi sa respecte contractul de formare profesională
încheiat cu I.N.P.P.A..
Nerespectarea acestor îndatoriri se sanctioneaza ca abatere disciplinară.
Durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data înscrierii în Tabloul
avocaţilor.
Perioada în care avocatul stagiar urmează cursurile I.N.P.P.A. se include în
durata stagiului.
77
Pentru a fi înscris în tabloul avocaţilor stagiari cu drept de exercitare a
profesiei, avocatul stagiar va înregistra la barou un contract de colaborare
profesională sau un contract de salarizare în interiorul profesiei. Contractul se
încheie cu una dintre formele de exercitare a profesiei, urmând ca avocatul sa
efectueze perioada de stagiu sub îndrumarea unui avocat care îndeplineşte
condiţiile cerute de lege.
Contractul va menţiona obligaţia de a se asigura avocatului stagiar venitul
minim garantat pe economia naţionala, distinct de veniturile ocazionale ale
avocatului stagiar asigurate din asistenta judiciară pentru care a fost desemnat de
serviciul de asistenta judiciară al baroului.
4.3 Definitivarea in profesie.
Dobândeşte calitatea de avocat definitiv avocatul stagiar care a promovat
examenul de definitivare, precum şi avocatul care a promovat examenul de
absolvire a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor.
Dobândeşte calitatea de avocat definitiv cel înscris în profesie beneficiind
de scutirea de examen, dacă a fost definitivat în funcţia juridică pe care a exercitat-
o înainte de primirea în avocatura sau a promovat examen de definitivare în
aceasta funcţie.
Cei care nu îndeplinesc condiţiile de vechime în profesiile anterioare vor fi
obligaţi sa susţină examenul de definitivare în avocatura.
Avocatul definitiv are dreptul sa pună concluzii la toate instanţele, cu
excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale, unde va putea
pune concluzii dacă are o vechime neîntreruptă în profesie de cel puţin 5 ani de la
definitivare.
4.3.1 Examenul de definitivare în profesia de avocat.
Examenul de definitivare în profesia de avocat se organizează de către
fiecare barou, Consiliul U.N.B.R. urmând a asigura caracterul unitar al acestuia.
78
Regulamentul de examen va fi comunicat barourilor inclusiv prin afişare pe
internet cu minimum 60 de zile anterior datei examenului şi va fi adus la
cunostiinta candidaţilor prin grija consiliilor barourilor.
Rezultatele examenului vor fi validate de consiliul baroului şi vor fi
comunicate U.N.B.R.. I.N.P.P.A. va comunica, în mod corespunzător, rezultatele
examenului de absolvire.
După promovarea examenului, candidatul dobândeşte titlul profesional de
avocat definitiv şi va fi înscris în Tabloul avocaţilor definitivi.
Acelasi titlu profesional il dobandeste si avocatul stagiar care a promovat
examenul de absolvire a I.N.P.P.A. , pe baza diplomei de absolvire a I.N.P.P.A.,
Consiliul Baroului urmând a emite decizia de constatare a calităţii de avocat
definitiv şi a efectua, in consecinţa, înscrierea pe Tabloul avocaţilor definitivi.
Secţiunea 5. Incompatibilitati si interdicţii.
5.1 Incompatibilităţi
Cazurile de incompatibilitate prevăzute de Legea 51/1995 reprezintă
modalitati de asigurare pentru avocat a independentei specifice profesiei, dar si de
păstrare a demnitatii si prestigiului corpului profesional.
Cazurile de incompatibilitate vizeaza intreaga perioada in care o persoana
are calitatea de avocat, incepand de la primirea în profesie cat şi, ulterior, in timpul
exercitarii acesteia.
Sunt incompatibile cu exercitarea profesiei de avocat, dacă legi speciale nu
prevăd altfel:
a) faptele personale de comerţ exercitate cu sau fără autorizaţie;
b) calitatea de asociat într-o societate comercială în nume colectiv, de
comanditar într-o societate comercială în comandită simpla sau în comandită pe
acţiuni;
c) calitatea de administrator într-o societate comercială în comandită pe acţiuni;
79
d) calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie, administrator unic, sau
membru în comitetul de direcţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni sau cu
răspundere limitată.
Avocatul poate fi asociat sau acţionar la societăţile comerciale cu
răspundere limitată sau la cele pe acţiuni.
Avocatul poate îndeplini funcţia de membru în consiliul de administraţie al
unei societăţi comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată, cu obligaţia de a
aduce acest fapt la cunostinta decanului baroului în care îşi exercita profesia.
Avocatul va furniza toate explicaţiile asupra condiţiilor în care el exercita funcţia
de membru al consiliului de administraţie şi va prezenta toate documentele
doveditoare în acest sens, cu respectarea regulilor confidenţialităţii.
Dacă consiliul baroului apreciază ca exercitarea funcţiei de membru al
consiliului de administraţie este sau devine incompatibilă cu demnitatea şi cu
regulile de conduita impuse avocaţilor poate, în orice moment, sa solicite celui
interesat sa părăsească funcţia pe care o ocupa. Decizia consiliului baroului va fi
comunicată, de îndată, avocatului în cauza, încălcarea de către avocat a acestor
prevederilor constituind abatere disciplinară grava.
Nu este incompatibil avocatul salarizat în interiorul profesiei de avocat.
Incompatibilităţile prevăzute de lege se verifica şi se constata de către
consiliul baroului, chiar şi din oficiu.
Avocatul devenit incompatibil are obligaţia sa încunoştinţeze în scris
consiliul baroului, solicitând trecerea sa de pe Tabloul avocaţilor cu drept de
exercitare a profesiei pe Tabloul avocaţilor incompatibili.
Continuarea exercitării profesiei după intervenirea cazului de
incompatibilitate constituie exercitarea fără drept a profesiei de avocat, cu
consecinţele prevăzute de lege.
Consiliul baroului poate emite din oficiu decizie de trecere pe Tabloul
avocaţilor incompatibili, insa este obligatorie ascultarea avocatului.
80
Avocatul va fi convocat în vederea ascultării prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire. Lipsa nejustificată a avocatului la data indicată în
convocare nu împiedica luarea măsurii.
5.2 Interdicţii.
Legea de organizare si funcţionare a profesiei reglementează interdicţii
pentru avocaţi. Aceste interdictii sunt edictate in considerarea funcţiilor anterior
deţinute si care ar putea impieta asupra obiectivitatii actului de justitie sau care ar
putea crea premisele unei subiectivitati in aprecierea activitatii avocatului.
Avocaţii - foşti judecători nu pot pune concluzii la instanţele unde au
funcţionat, timp de 2 ani de la încetarea funcţiei deţinute. Prin instanţe în înţelesul
Legii se înţeleg: judecătoriile, tribunalele, tribunalele specializate, curţile de apel,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională, inclusiv instanţele
militare la care avocaţii au funcţionat ca judecători, indiferent de secţia la care au
funcţionat.
În cazul în care, avocatul a funcţionat ca judecător la mai multe instanţe,
interdicţia operează pentru fiecare instanţa şi se calculează distinct de la data
încetării activităţii la instanţa respectiva.
Aceeaşi interdicţie se aplica şi magistraţilor-asistenţi de la Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, executorilor judecătoreşti,
grefierilor şi personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al Curţii
Constituţionale.
Avocaţii - fosti procurori şi cadre de poliţie nu pot acorda asistenta juridică
la organul de urmărire penală la care şi-au desfăşurat activitatea timp de 2 ani de la
încetarea funcţiei respective.
În cazul în care avocatul - fost procuror sau cadru de poliţie a funcţionat şi
în calitate de judecător, interdicţia priveşte atât instanţele, cat şi organele de
urmărire penală, pentru fiecare dintre acestea durata fiind calculată în mod
corespunzător.
81
Aceeaşi interdicţie se aplica avocaţilor - foşti procurori cu privire la dreptul
de a pune concluzii la instanţele corespunzătoare parchetului în care au funcţionat.
Dispoziţiile referitoare la interdictii se aplica şi personalului auxiliar al
organelor de urmărire penală.
Interdicţiiile vizeaza de asemenea si calitatea de ruda sau afin al avocatului
pana la gradul al treilea inclusiv, in acest caz fiind interzisa avocatului exercitarea
profesiei in ceea ce priveşte instanţele, parchetele de pe lângă acestea, şi organele
de cercetare penală la care lucrează ruda, soţul sau afinul avocatului.
Avocatul care se afla în exercitarea unui mandat de deputat sau de senator
nu poate sa pledeze în cauzele ce se judeca de către judecătorii sau tribunale şi nici
nu poate acorda asistenta juridică la parchetele de pe lângă aceste instanţe.
Avocatul aflat în situaţia arătată nu poate acorda asistenta juridică
invinuitilor sau inculpaţilor şi nici nu îi poate asista în instanţe în cauzele penale
privind:
a) infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie,
infracţiunile în legatura directa cu infracţiunile de corupţie, precum şi infracţiunile
impotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzute în Legea
nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu
modificările şi completările ulterioare;
b) infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;
c) infracţiunile privind traficul de persoane şi infracţiunile în legatura cu traficul
de persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea
traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare;
d) infracţiunea de spalare a banilor, prevăzută în Legea nr. 656/2002 pentru
prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor, cu modificările ulterioare;
e) infracţiunile contra siguranţei statului, prevăzute în art. 155-173 din Codul
penal;
82
f) infracţiunile care impiedica înfăptuirea justiţiei, prevăzute în art. 259-272 din
Codul penal;
g) infracţiunile contra păcii şi omenirii, prevăzute în art. 356-361 din Codul
penal.
Avocatul având calităţile menţionate anterior nu poate să pledeze în cauzele
civile sau comerciale impotriva statului, autorităţilor sau instituţiilor publice,
companiilor naţionale ori societăţilor naţionale, în care acestea sunt părţi. De
asemenea, nu poate sa pledeze în procese intentate statului roman, în fata
instanţelor internaţionale.
Aceste interdicţii nu se aplica în cauzele în care avocatul este parte în
proces sau acorda asistenta ori reprezentare soţului ori rudelor până la gradul IV
inclusiv.
Încălcarea de către avocaţi a altor restricţii sau interdicţii la care sunt supuşi
conform legilor speciale, constituie abatere disciplinară grava.
Nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la interdicţii, in mod direct sau
folosindu-se de forma de organizare profesională ori de raporturile de conlucrare
profesională în scopul eludării acestora, săvârşeşte abatere disciplinară grava.
Consiliul baroului se poate sesiza şi din oficiu.
Secţiunea 6. Incetarea si suspendarea calitatii de avocat. Transferul
avocatului.
6.1 Încetarea calităţii de avocat.
Calitatea de avocat încetează:
a) prin renunţare scrisă la exerciţiul profesiei;
b) prin deces;
c) prin excluderea din profesie, ca sancţiune disciplinară;
d) în cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevăzută
de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii.
83
Încetarea calităţii de avocat se constata prin decizie a consiliului baroului şi
are drept consecinţa radierea celui în cauza din Tabloul avocaţilor.
Avocatul care renunţa la exerciţiul profesiei va formula o cerere în scris.
Renuntarea la exercitarea profesiei este insotita de obligatia avocatului ca, cu cel
puţin 60 de zile înainte de data prevăzută pentru încetarea activităţii, sa finalizeze
toate cauzele angajate sau sa asigure substituirea. Lista cuprinzând cauzele
nefinalizate, numele avocaţilor care le vor prelua, va fi prezentata de către avocat
baroului.
În caz de deces al avocatului, cauzele acestuia vor fi preluate de către
colaboratorii ori asociaţii defunctului, iar în lipsa lor, consiliul baroului va
desemna avocaţii ce le vor prelua.
În cazul în care avocatul îndeplineşte condiţiile de pensionare prevăzute de
lege, are dreptul sa solicite continuarea exercitării profesiei. Cererea de continuare
a exercitării profesiei se soluţionează de consiliul baroului.
Avocatul poate continua exercitarea profesiei pe baza unui aviz medical
privind menţinerea capacităţii fizice şi psihice necesare exercitării profesiei de
avocat. Avizul medical se prezintă anual pentru înscrierea în tablou.
Avocatul pensionar care continua exercitarea profesiei sau este menţinut în
profesie este obligat sa contribuie la constituirea fondului sistemului propriu de
asigurări sociale în condiţiile prevăzute de legislaţia pensiilor şi asigurărilor
sociale pentru avocaţi.
In cazul in care consiliul baroului da decizie de respingere a menţinerii în
activitate, aceasta poate fi contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la
Consiliul U.N.B.R.
6.2 Suspendarea calităţii de avocat.
Calitatea de avocat este suspendată:
a) în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări;
84
b) pe perioada interdicţiei de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau
disciplinară;
c) în caz de neplata totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale
către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3
luni de la scadenta acestora şi pana la lichidarea integrala a datoriilor;
d) la cererea scrisă a avocatului.
Dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în care
impotriva avocatului s-a pus în mişcare acţiunea penală sau s-a dispus trimiterea în
judecata pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura sa aducă atingere prestigiului
profesiei, pana la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Avocatul este dator sa încunoştinţeze de îndată consiliul baroului despre
orice situaţie care ar putea duce la suspendarea exerciţiului dreptului de a profesa.
Nerespectarea acestei obligaţii constituie abatere disciplinară.
Decanul şi consiliul baroului se pot sesiza pe orice cale cu privire la
aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la existenta unor situaţii ce ar duce la
suspendarea exerciţiului dreptului de a profesa a avocatului.
Pentru situaţiile ce ar putea duce la suspendarea exerciţiului profesiei,
decizia se va emite de către consiliul baroului după ascultarea avocatului în cauza.
Decizia consiliului baroului este executorie. Decizia se va menţona, în mod
corespunzător, în Tabloul avocaţilor şi în Tabloul avocaţilor incompatibili.
Decizia consiliului baroului poate fi contestată la Consiliul U.N.B.R. în
termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. Contestaţia nu suspenda executarea.
Pentru situatia în care măsura suspendării a fost luată pentru neplata totală
sau parţială a taxelor şi contribuţiilor profesionale, la cererea avocatului în cauza,
consiliul baroului, după verificarea temeiurilor cererii sau a dovezii achitării
taxelor şi contribuţiilor, poate dispune încetarea măsurii suspendării şi ştergerea
menţiunilor din tablou.
85
Exercitarea profesiei de către avocatul al cărui drept de exercitare a
profesiei este suspendat, în perioada măsurii suspendării, constituie abatere
disciplinară grava.
Avocatul impotriva căruia s-a dispus măsura suspendării este obligat ca în
termen de cel mult 15 zile de la data comunicării măsurii sa îşi asigure
substituirea.
6.3 Transferul într-un alt barou.
Avocatul poate sa solicite, pentru motive justificate, transferul în alt barou.
In acest scop se va adresa în scris decanului baroului de la care doreşte sa se
transfere.
Cererea de transfer va fi însoţită de acte doveditoare şi de un certificat
eliberat de baroul de la care se solicita transferul. Certificatul va indica datele
personale, profesionale, disciplinare ale solicitantului şi va atesta ca solicitantul a
achitat la zi taxele şi contribuţiile profesionale către barou, U.N.B.R. şi sistemul
propriu de asigurări sociale.
Consiliul baroului de la care se solicita transferul va elibera certificatul prin
avizarea cererii de transfer, pe care o va inainta, împreună cu dosarul de înscriere
în profesie, baroului la care se solicita transferul.
Cererea de transfer se soluţioneaza pe baza unui raport întocmit de un
consilier delegat, acesta verificand dosarul de înscriere în profesie al celui care
solicita transferul, precum şi certificatului emis de catre baroul la care se solicita
transferul.
La soluţionarea cererii, consiliul baroului va avea în vedere şi respectarea
de către petent a dispoziţiilor privind modul de organizare şi funcţionare a
formelor de exercitare a profesiei, precum şi a condiţiilor de primire în profesie.
Decizia se comunica solicitantului şi baroului din care acesta face parte,
urmand a se face menţiuni corespunzătoare în Tabloul avocaţilor.
86
Decizia prin care s-a respins cererea de transfer va fi motivată şi poate fi
contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul U.N.B.R.
Secţiunea 7. Drepturile si obligaţiile avocatului. Reguli de deontologie
profesionala.
7.1 Drepturile avocaţilor.
Exercitarea profesiei de avocat conform principiilor înscrise in legea de
organizare si funcţionare nr. 51/1995 presupune asigurarea unor drepturi si
obligaţii pentru avocaţi.
Drepturile avocaţilor sunt prevazute in art. 28-37 din legea de organizare si
funcţionare nr. 51/1995. Acestea sunt urmatoarele:
7.1.1 dreptul avocatului de a asista sau reprezenta orice persoana fizica
sau juridica.
Acest drept de a asista şi de a reprezenta orice persoana fizica sau juridică
poate exista doar în temeiul unui contract încheiat în forma scrisă, care dobândeşte
data certa prin înregistrarea în registrul oficial de evidenta.
Avocatul, precum şi clientul au dreptul sa renunţe la contractul de asistenta
juridică sau sa îl modifice de comun acord, în condiţiile prevăzute de statutul
profesiei. Renunţarea unilaterala a clientului nu constituie cauza de exonerare
pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocatiale prestate, precum şi
pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul procesual al
clientului.
7.1.2 dreptul avocatului de a alege şi de a fi ales în organele de
conducere ale profesiei.
7.1.3 dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în
interesul procesual al clientului său.
87
În acest scop, avocatul poate sa îşi deschidă un cont bancar pentru încasarea
onorariilor şi altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli
procesuale în interesul acestuia. Modul de administrare a sumelor predate de client
avocatului, pentru cheltuieli procesuale în interesul sau, va fi stabilit prin
convenţia dintre avocat şi client, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei.
Acestui drept i se conferă eficacitate si prin dispoziţia legala ce prevede ca
este titlu executoriu contractul de asistenta juridică, legal încheiat. Investirea cu
formula executorie este de competenta judecătoriei în a carei raza teritorială se afla
sediul profesional al avocatului. Restantele din onorarii şi alte cheltuieli efectuate
de avocat în interesul procesual al clientului sau se recuperează conform statutului
profesiei.
7.1.4 dreptul avocatului la asigurări sociale, in propriul sistem, in
condiţiile legii
Sistemul de asigurări sociale al avocaţilor este reglementat prin lege şi se
bazează pe contribuţia acestora, precum şi pe alte surse prevăzute de lege ori de
Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor.
Timpul servit în avocatura este considerat vechime în munca.
7.1.5 dreptul avocatului la asigurarea secretului profesional.
In vederea asigurarii secretului, este decretata de lege inviolabilitatea cu
privire la actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în
cabinetul sau. Ca o consecinţa, percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a
cabinetului sau sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi facuta decât de
procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii.
Este interzisa ascultarea şi înregistrarea, cu orice fel de mijloace tehnice,
convorbirilor telefonice ale avocatului, precum si interceptarea şi înregistrarea
corespondentei sale cu caracter profesional, fiind permisa excepţional, in condiţiile
şi cu procedura speciale prevăzute de lege.
Contactul dintre avocat şi clientul sau nu poate fi stânjenit sau controlat,
direct sau indirect, de nici un organ al statului.
88
În cazul în care clientul se afla în stare de arest sau detenţie, administraţia
locului de arest ori detenţie are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru
respectarea acestor drepturi.
7.1.6 dreptul avocatului la sediu profesional si la sedii secundare.
Oricare dintre formele de exercitare a profesiei prevazute de lege are
dreptul la sediu profesional în circumscripţia baroului în care sunt înscrişi şi la
sedii secundare în alt barou din ţara sau din străinătate unde sunt luate în evidenta.
Ministerul Justiţiei asigura spaţiile necesare în vederea desfăşurării
activităţii avocaţilor în sediul instanţelor judecătoreşti.
7.1.7 dreptul avocatului de a fi ocrotit, conform legii, in exercitarea
profesiei.
În exercitarea profesiei avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi
funcţionarului public sau altui salariat.
O serie de infractiuni savarsite impotriva avocatului în timpul exercitării
profesiei şi în legatura cu aceasta reprezinta variante agravate ale infractiunilor
prevazute de codul penal. Astfel, insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşite
impotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legatura cu aceasta se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, iar lovirea sau alte
acte de violenta săvârşite împotriva avocatului se pedepsesc cu închisoare de la 6
luni la 3 ani, pentru acest ultim caz, acţiunea penală punandu-se în mişcare şi din
oficiu. Retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor inlatura răspunderea
penală.
Avocatul este obligat sa respecte solemnitatea şedinţei de judecata, sa nu
folosească cuvinte sau expresii de natura a aduce atingere autorităţii, demnităţii şi
onoarei completului de judecata, procurorului, celorlalţi avocaţi şi părţilor ori
reprezentanţilor acestora din proces.
Avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în
forma adecvată şi cu respectarea enuntate, în fata instanţelor de judecata, a
organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi
89
numai dacă aceste sustineri sunt în legatura cu apărarea în acea cauza şi sunt
necesare stabilirii adevărului.
Nerespectarea de către avocat a prevederilor legale mai sus mentionate
constituie abatere disciplinară grava. Răspunderea disciplinară nu exclude
răspunderea juridică penală sau civilă.
Urmărirea penală şi trimiterea în judecata a avocatului pentru fapte penale
săvârşite în exercitarea profesiei sau în legatura cu aceasta se pot face numai cu
aprobarea procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a carei
raza de competenta s-au săvârşit faptele.
7.2 Îndatoririle avocaţilor.
Îndatoririle avocatului pot fi împărţite după cum se raportează la relaţia sa
cu clientul, cu organele profesiei sau cu instanţa de judecată.
7.2.1. În raporturile cu clientul.
Avocatul este dator sa studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate,
angajate sau din oficiu, sa se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecata
sau la organele de urmărire penală ori la alte instituţii, conform mandatului
încredinţat, sa manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, sa pledeze cu
demnitate fata de judecători şi de părţile din proces, sa depună concluzii scrise sau
note de şedinţa ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori
instanta de judecata dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă a acestor
îndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară.
Avocatul este obligat sa restituie actele ce i s-au încredinţat persoanei de la
care le-a primit.
Avocatul este obligat sa acorde asistenta juridică în cauzele în care a fost
desemnat din oficiu sau gratuit de către barou.
Avocatul este obligat sa se asigure pentru răspunderea profesională, în
condiţiile stabilite prin statutul profesiei.
90
Avocatul este obligat să păstreze secretul profesional. În acest sens se
prevede că avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în
aceeaşi cauza sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva parţii care l-a
consultat mai înainte în legătura cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.
Avocatul nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii nici unei
autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are
dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în
cauza.
Calitatea de martor are întâietate fata de calitatea de avocat cu privire la
faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător
sau reprezentant al vreunei părţi în cauza.
Dacă a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfasura nici o
activitate profesională în acea cauza.
Avocatul nu poate îndeplini funcţia de expert sau de traducător în cauza în
care este angajat apărător.
7.2.2. În raport cu organele profesiei.
Avocatul este obligat sa participe la toate şedinţele convocate de consiliul
baroului, la activităţile profesionale şi la şedinţele organelor de conducere din care
face parte. Absentarea repetată şi în mod nejustificat constituie abatere
disciplinară.
Avocatul este obligat sa ţină evidentele cerute de lege şi de statut cu privire
la cauzele în care s-a angajat şi sa achite cu regularitate şi la timp taxele şi
contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului baroului şi a fondurilor Casei de
Asigurări a Avocaţilor din România şi ale filialelor. Bugetul U.N.B.R. este format
din contribuţiile barourilor, stabilite conform legii şi statutului profesiei.
Este interzis avocatului ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse,
sa folosească procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii
clientelei.
91
De asemenea, este interzis avocatului sa folosească mijloace de reclama sau
de publicitate în acelaşi scop. Statutul stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul
poate informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sale.
7.2.3.În raporturile cu instanţele de judecată.
Avocatul este obligat sa poarte roba în fata instanţelor judecătoreşti.
Purtarea robei în afară incintei instanţei judecătoreşti este interzisă, cu
excepţia cazurilor în care avocatul este delegat de către organele profesiei sa
reprezinte baroul sau U.N.B.R. într-o ocazie care impune aceasta ţinuta.
În raporturile cu magistraţii, avocatul trebuie să aibă o atitudine care să
dovedească respect, cinste şi corectitudine, dar tratând în acelaşi timp cauza cu
conştiincioazitate şi fermitate, în raport de interesele clientului său.
Codul deontologic al avocatului român interzice acestuia să procedeze la
inducerea în eroare a magistratului sau să furnizeze date ori acte false în legătură
cu pricina. Aceste obligaţii sunt valabile şi în raporturile pe care avocaţii le au cu
arbitrii, experţii sau alte persoane care participă la înfăptuirea actului de justiţie.
7.3 Reguli de deontologie profesionala.
§1. Principiile şi regulile de baza ale relatiei dintre avocat şi client
Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi
specifice profesiei se naşte din contractul de asistenta juridică, încheiat în forma
scrisă, între avocat şi client ori mandatarul acestuia.
Forma, conţinutul şi efectele contractului de asistenta juridică sunt stabilite
prin prezentul Statut.
Avocatul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul sau, cu
excepţia cazurilor prevăzute de lege.
În exercitarea profesiei sale avocatul este independent.
Activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului,
apreciat în limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic.
92
Constituie atingere a independentei avocatului şi, ca atare, trebuie evitate şi
inlaturate de către avocat, prin orice mijloace legale:
a) existenta unui interes propriu ori al persoanelor apropiate lui în cauza care i-a
fost încredinţată;
b) prestarea de activităţi avocatiale în scopul de a se face placut clienţilor,
magistraţilor sau publicului;
c) prestarea de activităţi avocatiale din simpla complezenta;
d) existenta oricăror presiuni în scopul nerespectării secretului profesional.
Avocatul trebuie sa depună toată diligenta pentru apărarea libertăţilor,
drepturilor şi intereselor legitime ale clientului.
Avocatul este dator sa îşi sfatuiasca clientul cu promptitudine, în mod
constiincios, corect şi cu diligenta. Avocatul îşi informează clientul cu privire la
evoluţia cazului ce i-a fost încredinţat.
Probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea avocatului sunt condiţii ale
credibilitatii avocatului şi profesiei.
Avocatul este confidentul clientului în legatura cu cazul încredinţat.
Confidenţialitatea şi secretul profesional garantează încrederea în avocat şi
constituie obligaţii fundamentale ale avocatului.
Avocatul nu trebuie sa fie sfatuitorul şi nici reprezentantul sau apărătorul a
mai mult de un client într-una şi aceeaşi cauza, atunci când interesele clienţilor
sunt conflictuale sau când exista, în mod real, riscul de a aparea un astfel de
conflict de interese.
Avocatul trebuie sa se abţină sa se mai ocupe de cauzele tuturor clienţilor
implicaţi, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul
profesional risca sa fie violat sau când independenta sa risca sa fie ştirbită.
Avocatul nu poate accepta o cauza a unui nou client, dacă secretul
informaţiilor încredinţate de un client anterior risca sa fie afectat sau atunci când
cunoaşterea de către avocat a cauzelor unui client anterior îl favorizează
nejustificat pe noul client.
93
În cazul în care avocaţii practica profesia într-o forma asociativa, în
colaborare sau în conlucrare cu alţi avocaţi, dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplica
tuturor avocaţilor.
Exista conflict de interese, în situaţiile în care:
a) în activitatea de consultanţa, când la data solicitării sale, avocatul care are
obligaţia de a da clientului sau o informaţie completa, loiala şi fără rezerve, nu-şi
poate îndeplini misiunea fără a compromite interesele unuia sau a mai multor
clienţi, prin analiza situaţiei prezentate, prin utilizarea mijloacelor juridice
preconizate, fie prin concretizarea rezultatului urmărit;
b) în activitatea de asistare şi de apărare, atunci când la data sesizării sale,
asistarea mai multor părţi ar determina avocatul sa prezinte o alta apărare, diferita
de aceea pentru care ar fi optat, dacă i-ar fi fost încredinţată apărarea intereselor
unei singure părţi, inclusiv în ceea ce priveşte tehnicile şi mijloacele profesionale
ale apărării.
c) prin modificarea sau evoluţia situaţiei ce i-a fost prezentată iniţial, avocatul
descoperă una dintre dificultăţile arătate la lit. a) şi b).
Nu exista conflict de interese:
a) atunci când, după ce şi-a informat clienţii şi a primit acordul acestora,
avocatul, în exercitarea diferitelor sale activităţi va incerca sa concilieze
contrarietatea de interese;
b) atunci când, în acord deplin cu clienţii, avocatul îi consiliaza ca, plecand de la
situaţia ce i-a fost prezentată, sa adopte o strategie comuna, sau dacă, în cadrul
unei negocieri, avocaţii care sunt membri ai aceleiaşi forme de exercitare a
profesiei intervin separat pentru clienţi diferiţi care sunt însă informati cu privire la
aceasta apartenenţa comuna;
c) atunci când, după ce avocatul aduce la cunostinta fiecăruia dintre clienţii
potenţial afectaţi de asistenta juridică acordată, existenta sau posibilitatea creării
unui conflict de interese, precum şi eventualele consecinţe nefavorabile ale
94
acestuia, fiecare dintre respectivii clienţi îşi dau acordul expres şi prealabil cu
privire la prestarea activităţii de asistenta juridică.
Cu excepţia unui acord între părţi, avocatul trebuie sa se abţină de la a se
ocupa de cauzele tuturor clienţilor implicaţi, atunci când se iveşte un conflict de
interese, când avocatul apreciază ca nu poate asigura apărarea drepturilor şi
intereselor legitime ale fiecărui client în parte, când secretul profesional risca sa fie
violat sau când independenta sa risca sa fie lezata.
Avocatul va incerca în momentele oportune sa-şi consilieze clientul cu
privire la posibilitatea soluţionării unui conflict pe cale amiabila sau printr-o cale
legală alternativa, apta a protegui drepturile şi interesele legitime ale acestuia.
Avocatul este obligat sa se asigure de răspundere profesională.
Secretul profesional este de ordine publica.
Avocatul este dator sa păstreze secretul profesional privitor la orice aspect
al cauzei care i-a fost încredinţată.
Avocatul nu poate fi obligat în nici o circumstanţă şi de către nici o
persoana sa divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul
profesional nici de către clientul sau şi nici de către o alta autoritate sau persoana.
Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar, sau
atunci când exista o contestaţie în privinta onorariilor convenite, exclusiv pentru
necesitaţi stricte pentru apărarea sa.
Obligaţia de a păstra secretul profesional nu împiedica avocatul sa
folosească informaţiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice.
Nerespectarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară
grava.
Obligaţia de a păstra secretul profesional, este absolută şi nelimitată în timp.
Obligaţia se întinde asupra tuturor activităţile avocatului, ale asociaţilor săi, ale
avocaţilor colaboratori, ale avocaţilor salarizaţi din cadrul formei de exercitare a
profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alţi avocaţi.
95
Secţiunea 8. Răspunderea disciplinara a avocatului.
8.1 Notiune.
Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii de
organizare si functionare a profesiei sau ale statutului, pentru nerespectarea
deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale
uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legatura cu profesia sau în afară
acesteia, de natura sa prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei.
Abaterea disciplinară, in sensul Legii 51/1995, este reprezentata de fapta
săvârşită de un avocat, prin care se incalca dispoziţiile legii, ale statutului
profesiei, hotărârile obligatorii ale organelor profesiei, ale consiliului baroului în
care avocatul este înscris sau în care îşi are sediul secundar şi care este de natura
sa prejudicieze onoarea sau prestigiul profesiei.
Abaterea disciplinară grava este reprezentata încălcarea dispoziţiilor din
Legea nr. 51/1995 şi din statut ce prevăd expres o astfel de calificare.
Savarsirea de abateri disciplinare atrage raspunderea disciplinara a
avocatului.
Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea civilă, penală sau
administrativă.
Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la
data săvârşirii abaterii.
Repetarea unei abateri disciplinare constituie o circumstanţă agravantă,
luată în considerare la aplicarea sancţiunii.
8.2 Instantele disciplinare.
Sesizarile cu privire la savarsirea de fapte ce pot constitui abateri
discilpinare revin in atributiile avocatului care conduce asistenta judiciară de pe
lângă fiecare instanta, acesta fiind obligat sa anunte în scris consiliului baroului
despre faptele comise de orice avocat.
96
De asemenea, instanţele judecătoreşti şi parchetele Ministerului Public sunt
obligate sa înainteze consiliului baroului orice plângere facuta impotriva unui
avocat şi sa îl înştiinţeze despre orice acţiune de urmărire penală sau de judecata
pornită impotriva unui avocat.
Consiliul baroului se poate sesiza si din oficiu prin hotărâre consemnată în
procesul-verbal de şedinţa.
Consiliul baroului are compententa anchetarii abaterii şi exercitarii acţiunii
disciplinare, iar pentru decanii barourilor şi membrii Consiliului U.N.B.R.,
organul competent este Consiliul U.N.B.R.
Persoana anchetata sau trimisa în judecata disciplinară nu poate participa la
dezbateri sau la luarea hotărârii.
Instanţele disciplinare sunt:
a) Comisia de disciplina a baroului care judeca în prima instanta, în
complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din baroul
respectiv.
b) Comisia centrala de disciplina este organizată şi funcţionează in
cadrul U.N.B.R. Aceasta judeca:
1) ca instanta de fond, în complet de 3 membri, abaterile săvârşite de membrii
Consiliului U.N.B.R. şi de decanii barourilor;
2) în contestaţie, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului
profesiei.
c) Consiliul U.N.B.R., în plenul sau, constituit ca instanta discilpinara.
Acesta are competenta de a judeca recursul declarat impotriva deciziei
disciplinare a Comisiei centrale de disciplina, ca instanta de fond, fiind constituit
ca instanta disciplinară în plenul sau, în afară de persoana implicata în cauza.
Impotriva hotărârilor pronunţate de catre Comisia Centrala de Disciplina,
precum si de catre Consiliul U.N.B.R., constituit ca instanta disciplinară în plenul
sau, partea interesată poate declara recurs la secţia de contencios a Curţii de Apel
Bucureşti, hotărârea acesteia fiind definitiva şi irevocabilă.
97
Consiliile barourilor ţin evidenta sancţiunilor disciplinare aplicate fiecărui
avocat, fiind obligate sa comunice situaţia disciplinară a avocatului la cererea
organelor profesiei.
8.3 Procedura anchetei disciplinare
Plângerea îndreptată impotriva unui avocat se adresează consiliului
baroului pe al cărui tablou avocatul figurează cu drept de exercitare a profesiei.
Dacă avocatul este pensionar care îşi continua activitatea în profesie, este
incompatibil sau s-a retras din profesie, plângerea se adresează baroului în care
avocatul este sau a fost înscris în tablou.
Consiliul baroului va ancheta abaterea indicata în plângere sau în sesizare.
Pentru abaterile disciplinare savarsite de decanii barourilor si de catre membrii
consiliului U.N.B.R., plângerea sau sesizarea se înaintează Consiliului U.N.B.R.
Anchetarea abaterii disciplinare se efectuează de consiliul baroului. În acest
scop, consiliul va desemna un consilier pentru efectuarea cercetării disciplinare
prealabile.
Dacă abaterea disciplinară s-a săvârşit pe raza unui alt barou, consiliul
baroului poate decide efectuarea de cercetări, prin comisie rogatorie, de consiliul
baroului pe raza căruia s-a săvârşit fapta.
Anchetarea abaterii disciplinare a unui membru al Consiliului U.N.B.R. sau
a unui decan se efectuează de către Consiliului U.N.B.R. În acest scop, consiliul
va desemna pe unul dintre consilieri pentru efectuarea cercetării disciplinare
prealabile.
Consilierul desemnat pentru efectuarea cercetării prealabile se poate abţine
sau poate fi recuzat de avocatul cercetat. Cererea de recuzare se formulează în
scris şi se judeca de către consiliul baroului, respectiv de Consiliul U.N.B.R., în
absenta consilierului recuzat.
Anchetarea abaterii disciplinare se va face cu celeritate.
98
Cercetările se efectuează după convocarea în scris, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire, a avocatului cercetat, trimisa la sediul sau
profesional. Convocarea se poate face şi prin înştiinţare în scris printr-un mijloc de
comunicare ce asigura conservarea dovezii şi a datei la care s-a făcut înştiinţarea,
ori prin luarea la cunostinta prin semnatura.
Cercetarea se efectuează numai după încunoştinţarea avocatului cu privire
la obiectul anchetei disciplinare prin luarea la cunostinta a conţinutului plângerii
ori al sesizării. Avocatul cercetat poate da explicaţii scrise.
Refuzul de a da curs convocării constituie o încălcare a îndatoririlor
profesionale şi nu impiedica desfăşurarea anchetei disciplinare.
În cursul cercetărilor, preşedintele U.N.B.R., decanul sau consilierul
delegat va convoca în vederea ascultării persoana care a formulat plângerea,
precum şi orice alte persoane ale căror declaraţii pot elucida cazul, va face
verificări de înscrisuri şi va culege informaţii, prin mijloacele prevăzute de lege.
După efectuarea cercetărilor, consilierul delegat întocmeşte un referat scris
în care va consemna faptele, probele administrate, poziţia celui cercetat şi
propunerea privind soluţionarea plângerii sau sesizării.
Referatul astfel întocmit va fi înregistrat la secretariatul decanului baroului,
respectiv al U.N.B.R., în cel mult 30 de zile de la primirea însărcinării.
În şedinţa imediat următoare datei la care referatul a fost înregistrat,
Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, consiliul baroului procedează la anchetarea
abaterii pe baza referatului şi a lucrărilor care au stat la baza întocmirii acestuia.
Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, consiliul baroului poate convoca avocatul
anchetat, în vederea audierii sale.
După efectuarea anchetei disciplinare, Consiliul U.N.B.R., respectiv
consiliul baroului, vor decide, după caz, exercitarea acţiunii disciplinare, clasarea
cauzei sau completarea cercetărilor.
Soluţia se comunica, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire
sau direct prin semnatura pe copie, avocatului cercetat, persoanei care a făcut
99
plângerea şi preşedintelui U.N.B.R., în termen de cel mult 15 zile de la luarea
deciziei prevăzută la alin. 1.
8.4 Exercitarea actiunii disciplinare.
În situaţia în care, în urma anchetarii abaterii, se decide exercitarea
acţiunii disciplinare, Consiliul U.N.B.R, respectiv consiliul baroului vor desemna
consilierul însărcinat cu susţinerea acesteia la instanta disciplinară.
Acţiunea disciplinară se redactează în scris, motivat în fapt şi în drept, cu
indicarea persoanelor care urmează a fi citate în fata instanţei disciplinare, şi se
semnează de către decanul baroului sau, după caz, de preşedintele U.N.B.R.
În caz de abatere grava, pe baza unui referat motivat, întocmit de consilierul
desemnat de Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, de consiliul baroului, preşedintele
U.N.B.R. sau decanul poate solicita comisiei de disciplina competente suspendarea
din profesie a avocatului în cauza, în condiţiile art. 581 din Codul de procedura
civilă.
Pe durata urmăririi penale sau a judecării faptei care constituie abatere
disciplinară, procedura disciplinară se suspenda, urmând sa fie reluată după
soluţionarea cauzei.
Pe perioada suspendării procedurii de anchetare şi judecata pentru săvârşirea
unei abateri disciplinare, cursul termenului prevăzut la art. 71 alin. (4) din lege
este oprit. Cursul termenului se reia după soluţionarea definitiva a cauzei.
Preşedintele comisiei de disciplina va fixa, de îndată, termen de judecata cu
citarea avocatului, a organului profesiei care a exercitat acţiunea şi a celorlalte
persoane indicate în acţiune.
Procedura de citare în fata instanţelor disciplinare se face prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire.
În fata instanţei disciplinare avocatul se va infatisa personal. În cursul
şedinţelor avocatul poate fi asistat de un alt avocat.
100
Şedinţa instanţei disciplinare nu este publica, iar lucrările şedinţei se
consemnează într-o încheiere.
Lipsa părţilor regulat citate nu impiedica judecata, instanta disciplinară
putându-se pronunţa pe baza actelor şi a dovezilor administrate în cauza.
Instanta disciplinară hotărăşte, cu majoritate de voturi, şi pronunţa o decizie
disciplinară.
Decizia disciplinară rămasă definitiva are autoritate de lucru judecat fata de
părţi şi de organele profesiei.
Decizia de excludere sau de suspendare din profesie se va comunica
avocatului în cauza, baroului în care avocatul este înscris, precum şi preşedintelui
U.N.B.R.
Decizia de excludere sau de suspendare din profesie se va comunica
avocatului în cauza, baroului în care avocatul este înscris, precum şi preşedintelui
U.N.B.R.
Decizia privind aplicarea celorlalte sancţiuni disciplinare prevăzute de lege ori
încetarea acţiunii disciplinare se comunica, de asemenea, în condiţiile alin. (2).
Recursul declarat impotriva măsurilor luate prin încheiere în condiţiile art. 74
alin. (2) din Lege şi impotriva deciziei disciplinare se depune şi se înregistrează la
secretariatul baroului, respectiv la secretariatul U.N.B.R. După expirarea
termenelor de declarare a recursului, recursul se înregistrează la comisia de
disciplina care a pronunţat hotărârea, care, îl va inainta, de îndată, împreună cu
dosarul cauzei, instanţei disciplinare competente.
Recursul prevăzut la art. 72 alin. (3) din Lege este distinct de recursul
prevăzut la art. 72 alin. (4) din Lege.
Dispoziţiile privind procedura judecării acţiunilor disciplinare prevăzute în
prezentul statut se completează cu prevederile Codului de procedura civilă.
Căile de atac exercitate impotriva hotărârilor instanţelor disciplinare de fond
se judeca şi au regimul caii de atac a recursului prevăzut de Codul de procedura
civilă în cazurile în care hotărârile nu se ataca cu apel.
101
8.5 Sancţiunile disciplinare.
In cazul savarsirii de abateri disciplinare, avocatului i se pot aplica
urmatoarele sancţiuni disciplinare:
a) mustrarea;
b) avertismentul;
c) amenda de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, care se face venit la bugetul
baroului.
Plata amenzii se face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive
a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept
din exerciţiul profesiei, pana la achitarea sumei.
d) interdicţia de a exercita profesia pe o perioada de la o luna la un an;
e) excluderea din profesie.
În perioada interdicţiei avocatul nu poate presta sub nici o forma asistenta
juridică, nu poate face uz de calitatea de avocat şi nu poate participa la activitatea
organelor profesiei.
Impotriva deciziei disciplinare pot declara recurs persoana interesată,
decanul baroului şi preşedintele uniunii, în termen de 15 zile de la comunicare.
În caz de abatere evidenta şi grava, instanta disciplinară poate lua măsura
suspendării avocatului din exerciţiul profesiei pana la judecarea definitiva a
cauzei.
Impotriva încheierii prin care s-a luat aceasta măsura se poate declara
recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Recursul este suspensiv de executare şi va fi soluţionat de urgenta.
102