Tataru Oana-Georgiana,gr.305Dascalescu Maria.gr305
Cornea Florin,gr.304Pria Mihnea,gr.304
PIATA BUNURILOR DE CONSUM INTERMEDIAR VS
PIATA BUNURILOR DE CONSUM FINAL
Piaţa bunurilor este una din componentele sistemului de pieţe, care cuprinde tranzacţii
cu bunuri pentru producţie şi bunuri pentru consum.In condiţiile economiei moderne,
forma specifică de organizare şi realizare a proceselor de vânzare-cumpărare de bunuri o
constituie piaţa produselor.Ea include produsele destinate (prin intermediul vânzării-
cumpărării) populaţiei, întreprinderilor şi instituţiilor, care sunt nemijlocit legate de
trebuinţele acestora şi de posibilităţile de a le satisface, respectiv de esenţa activităţii
economice.
De-a lungul celor 21 de secole, omenirea a evoluat si totodată si economiile
mondiale. Datorită acestei evoluţii, a cresterii aspiraţiilor, dorinţtelor individului a crescut
si s-a imbunataţit si cererea de produse, fapt ce a antrenat cresterea si diversificarea
ofertei de bunuri si servicii de pe piaţa economica.
Ce este consumul intermediar?
Consumul intermediar reprezinta un factor complex din diferite
perspective,teoretice,practice care contribuie la fundamentarea conceptelor manageriale
ce stau la baza agenţilor economici ce acţioneaza in cadrul pieţei .
Noi am abordat aceasta tema pornind de la diferite concepte teoretice prezente in
de specialitate gandindu-ne la implicaţiile acestora asuprea proceselor manageriale,asupra
consumatorilor si preferinţelor acestora.
Consumul final
In ţara noastra o delimitare a consumului intermediar de cel final este facuta de
Comisia Nationala pentru Statistica, instituţie ce considera consumul intermediar ca fiind
valoarea bunurilor si a serviciilor destinate pieţei,consumate in procesul de producţie iar
consumul final ca fiind valoarea bunurilor individuale si colective.
Cumparatorul intermediar in cazul pieţei bunurilor de consum intermediar este cel
ce cumpara pentru o anumita organizaţie si este mult mai mult preocupat de cat ar fi
pentru consumul personal,pe cand un consummator final cumpara doar pentru interesul
propriu sau familial.
Produsele destinate consumului intermediar sunt:materialele: parti componente ale
unui produs industrial,bunuri capitale cum ar fi : marfurile si serviciile ,materiile
prime,materialele prelucrate si prefabricatele.
In grupa marfurilor sunt cuprinse o serie de produse necesare desfasurarii activitaţii
zilnice. De exemplu hartia de scris,agrafele,sapunul dar si articolele de
curaţare. .Specialistii considera ca produsele destinate consumului intermediar sunt acele
bunuri si servicii date direct in procesul de productie,la fabricarea altor bunuri sau
servicii.
In cadrul pieţei intermediare , cumpărătorul reprezintă pentru vânzător, ultima etapă,
la fel ca şi corespondentul său în cadrul pieţei bunurilor de larg consum.
În acelaşi context, este necesar să se definească şi să se delimiteze clar şi
cumpărătorul, în cadrul pieţelor intermediare ,el fiind acela care cumpără în numele
organizaţiei şi este preocupat de acest lucru mai mult decât este pentru consumul personal
sau familial.
Atâta timp cât tranzacţiile în cadrul pieţei intermediare sunt acelea care nu implică
pe cumpărătorul final, termenul de cumpărător intermediarel este utilizat pentru aceia
care cumpără în numele unei organizaţii comerciale, profesionale sau instituţionale.
Cumpărătorii intermediari sunt astfel definiţi ca fiind aceia care cumpără bunuri şi
servicii pentru scopul specific al producţiei industriale sau agricole sau pentru a fi
utilizate în cadrul proceselor de management al unor firme industriale, profesionale,
instituţionale sau de servicii.
2
Deoarece în cadrul pieţei operează o mare varietate de cumpărători organizaţionali,
a apărut necesitatea unei structurări a acestora, în special în funcţie de motivaţia cererii
acestora.
În practică, o clasificare frecvent întâlnită structurează respectivii agenţi economici
în : cumpărători industriali, cumpărători instituţionali şi intermediari.
Cumpărătorii industiali sunt cei care cumpără bunuri şi servicii pentru unele scopuri
productive şi comerciale tangibile; aceştia sunt, de exemplu, producătorii din cadrul
ramurilor extractive, prelucrative, agricultură, horticultură, piscicultură şi silvicultură.
Cumpărătorii instituţionali sunt cei care cumpără bunuri şi servicii în ideea de a
furniza un serviciu cere este adesea intangibil şi care nu sunt în mod obligatoriu destinate
unui scop comercial; este vorba aici de şcoli, spitale, forţele armate, instituţiile locale sau
centrale, hoteluri etc.
A treia grupă, cea a cumpărătorilor intermediari, desemnează acele persoane care
cumpără bunuri şi servicii în scopul revânzării sau pentru a facilita revânzarea altor
bunuri sau servicii în cadrul pieţelor industriale sau ale bunurilor de larg consum, deci
pentru scopuri comerciale; este vorba, de exemplu, de distribuitori, dealeri, angrosişti şi
de comerţul cu servicii.
Produsele intermediare sunt destinate în primul rând să fie folosite pentru
producerea altor produse sau pentru asigurarea realizării unei serii de servicii în domeniul
industrial. Diferenţierea acestora faţă de produsele destinate consumului final provine
astfel din scopul final căruia sunt destinate.
Foarte frecvent se întâmplă să nu se poată include un produs într-o categorie sau
alta. Computerele personale pot fi considerate un produs destinat consumului final dacă
este cumpărat de un student sau de o altă persoană pentru uzul personal.
Dacă, aceste computere sunt cumpărate de o agenţie de voiaj, pentru utilizarea lor în
desfăşurarea afacerilor, ele sunt clasate ca fiind produse intermediare.
O primă clasificare a produselor destinate consumului intermediar le separă în cinci
categorii: materii prime, materiale, instalaţii, echipamente accesorii şi mărfurile care
asigură buna desfăşurare a procesului de producţie.
Cea mai utizată metodă de clasificare a acestui tip de produse, este cea care
analizează modul în care produsele sau serviciile intervin în cadrul proceselor de
3
prelucrare sau afectează structura costului organizaţional. Pornind de la această premisă,
cea mai utilă structurare pentru produsele industriale pare a fi următoarea:
- materiale şi părţi componente care se încorporează în mod direct în produsul
industrial;
- bunuri capitale şi articole care afectează structura de cost a mijloacelor fixe din
dotarea unităţii industriale;
- mărfuri şi servicii care facilitează desfăşurarea în bune condiţii a activităţii firmei;
a) Materiale şi părţi componente. Bunurile care se încorporează în mod direct în
produsul industrial constau din materii prime şi materiale prelucrate, prefabricate şi părţi
componente, sau altfel spus din subansamble. Costul acestor bunuri este tratat de către
unităţile industriale ca fiind o cheltuială ataşată, repartizată procesului de prelucrare.
Materiile prime sunt produse industriale care se vor transforma în alte produse
fizice. Această subgrupă include: produsele aflate în starea lor naturală, cum sunt
mineralele, pămîntul, produsele pădurii şi mării, precum şi produsele agricole. Aceste
două tipuri de materii prime sunt văndute în general diferit.
În ceea ce priveşte vânzarea materiilor prime aflate în starea lor naturală trebuie
menţionat că este influenţată de mai mulţi factori. Între aceştia amintim: limitarea
furnizării unor astfel de produse ce nu poate fi sporită substanţial datorită faptului că în
procesul de realizare sunt implicaţi numai câţiva producători, iar produsele trebuie să fie
permanent standardizate. Din cauza volumului lor mare şi a valorii lor unitare scăzute,
transportul acestor produse este considerat un factor important în stabilirea preţului de
vânzare.
Produsele agricole utizate ca materii prime industriale sunt în schimb furnizate de
mulţi producători de dimensiuni mici şi care sunt localizaţi la distanţe variate faţă de
pieţele industriale. De asemenea, cantităţile furnizate sunt mult controlate de producător,
dar nu pot fi crescute sau descrescute rapid. Produsele sunt perisabile, iar producţia se
menţine, în general, la acelaşi nivel de-a lungul mai multor ani. Costurile transportării lor
sunt destul de ridicate pe unitatea de produs şi datorită faptului că sunt mulţi producători
de dimensiuni mici, adesea se apelează la intermediari şi la canale lungi de distribuţie.
Mare parte a părţilor componente şi a materialelor sunt standardizate şi sunt în mod
normal achiziţionate în cantităţi mari pe baza unor contracte specifice pentru comerţul cu
4
bunuri destinate consumului intermediar. Se constată faptul că vînzările directe sunt
frecvent preferate şi atunci cînd este vorba despre comenzi foarte mari, sau atunci când
este vorba despre vânzarea unor părţi componente standard, unor utilizatori industriali de
mică capacitate sau chiar utilizatorilor finali.
Dupa forma de existenta bunurile economice se impart in:
bunuri intermediare – sunt bunurile de care dispune producatorul sunt folosite ca
materie prima pentru producerea altor bunuri sau materiale ce trebuie prelucrate. O firma
poate sa le intrebuinteze ca bunuri intermediare, sa le produca pentru a le vinde, sau sa le
cumpere pentru a le folosi. In procesul de productie, bunurile intermediare pot face parte
din produsul final sau pot sa fie modificate fara sa mai poata fi recunoscute. Bunurile
intermediare nu sunt luate in calculul PIB, deoarece ar insemna ca sunt calculate dublu, ci
doar produsul final trebuie sa fie luat in considerare.
bunuri finale – sau produs finit este considerat acel bun care este de preferinta
consumat, in loc sa fie folosit la producerea unui alt bun. De exemplu, o masina vanduta
unui consumator este un bun final; componentele acesteia, cum ar fi rotile vandute
manufactorului masinii nu sunt bunuri finale; acestea sunt bunuri intermediare folosite
pentru a realiza bunul final.
Principalii factori care influenţează piaţa bunurilor de consum intermediar, dar si
piata bunurilode de consul final:
Producţia industrială şi agricolă;
Importurile de produse;
Veniturile băneşti şi posibilităţile de investiţii ale populaţiei şi ale firmelor;
Reducerea treptată a consumului natural sau a autoconsumului;
Elemente de ordin socio-cultural;
Elemente de ordin legislativ;
Sistemul de instituţii şi organizaţii necesar unei bune funcţionări a pieţei;
Diferite aspecte de ordin tehnologic;
5
Factori conjuncturali.
Principalele deosebiri dintre cele două pieţe se referă la:
obiectul actelor de schimb;
regimul de vânzare-cumpărare ce caracterizează fiecare destinaţie;
natura vânzătorului şi a cumpărătorului;
diferite tipuri de preţuri.
Rolul pieţei bunurilor decurge din funcţiile pe care le îndeplineşte aceasta în cadrul
unei economii, astfel:
1) facilitează contactul permanent dintre producători şi consumatori, asigurându-se
autoreglarea activităţii economice, în sensul că, sistematic, producţia se aliniază la
mobilitatea cererii. Prin aceasta, se determină utilizarea eficientă a resurselor, creşterea
eficienţei investiţiilor de capital, structura optimă a producţiei şi satisfacerea mai bună a
consumului;
2) se constituie într-un adevărat sistem de informaţii necesare agenţilor economici,
orientându-i spre activităţi care satisfac la un nivel superior trebuinţele umane şi obţinând
în acest fel profit maxim. Prin pârghiile economice (preţ, profit, salariu, dobândă etc.),
piaţa furnizează informaţii asupra raportului cerere - ofertă, stimulând oferta de bunuri,
de un fel sau altul şi corelarea ei cu cererea.în acest fel se asigură şi echilibrul economic
pe termen lung.
Îndeplinirea rolului şi funcţiilor pieţei bunurilor economice implică respectarea
următoarelor condiţii: existenţa libertăţii economice şi a autonomiei de decizie a
agenţilor economici; pârghiile economice (preţ, profit, salariu, dobândă) să reflecte în
mod real modificările din economie; reglementarea indirectă a activităţilor economice de
către stat prin politici bugetare şi fiscale, monetare şi de credit, sociale şi de investiţii.
Concluzie
In concluzie, indiferent de piata : PIATA BUNURILOR DE CONSUM
INTERMEDIAR sau PIATA BUNURILOR DE CONSUM FINAL factorul
6
principal este cumparatorul care hotaraste sa cumpere bunuri in functie de nevoia
pe care o are intr-un moment asigurand astfel continuitatea desfasurarii circuitului
economic in ansamblu.
Bibliografie
1. Abraham – Frois Gilbert: Economie politica, Bucuresti, Editura Humanitas, 19972. Angelescu Coralia: Economie, editia a v-a, Bucuresti, Editura Economica, 20003. Angelescu Coralia, Stanescu Ileana: Economie politica – elemente fundamentale, Bucuresti, Editura Oscar Print, 19994. Ciucur D., Gavrila Ilie, Popescu Constantin: Economie. Manual universitar, Bucuresti, Editura Economica, 19995. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=43&idb=9
7