PREOTEASA MARIA LUPU LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI
DE 90 DE ANI
OMAGIU
Casa Cărții de Ştiință Cluj‐Napoca, 2010
Tipărită cu binecuvîntarea
Înaltpreasfințitului Andrei Andreicuț Arhiepiscopul Alba Iuliei
Ediție îngrijită de Pr. Dorin Sas © pr. Dorin Sas, 2010 Coperta: Patricia Puşcaş ISBN 978‐973‐133‐780‐7
5
UN SUFLET DE O NOBLEŢE APARTE
În toamna anilor ʹ78 ajungeam preot în Tur‐da. Oraş muncitoresc, cu oameni modeşti, dar buni, de care mi s‐a legat sufletul pentru tot‐deauna. Eram un entuziast care doream să fac mult, neştiind cât de bine e pus la punct aparatul opresiv comunist; şi am făcut cât am putut... M‐am izbit de duritatea maşinăriei ideologice oficia‐le dar, în acelaşi timp, mare mângâiere mi‐a venit de la minunații credincioşi din Turda. Printre ei, evidențiindu‐se cu strălucire, era doamna preoteasă Maria Lupu. Intelectual titrat, dăscăliță de modă veche, credincioasă şi misio‐nară, era o „amfitrioanăʺ a urbei, cunoscută de toată lumea bună. Nici nu se putea gândi o com‐panie mai reuşită pentru părintele Vastie Lupu, preot de vocație şi sfătuitor cuminte în vremuri grele.
6
În casa lor găseai o tihnă sfântă ca‐n străve‐chile locuințe parohiale de pe vremuri, şi din ea plecai cu sufletul mângâiat. De multe ori, în mo‐mente de cumpănă şi de încercare, le‐am trecut pragul şi am plecat întărit. N‐au lipsit nici prilejurile de bucurie duhov‐nicească. Nu voi uita niciodată că am celebrat acolo nunta de aur a celor doi distinşi slujitori ai spiritualității creştine. După ce am plecat la Alba‐Iulia, ori de câte ori i‐am mai putut întâlni, m‐am bucurat. Din păcate, repede după venirea libertății, părintele Vasile Lupu s‐a mutat la Domnul. Acum, în trecerile mele prin Turda, cu mult drag intru pe la distinsa noastră preoteasă şi ne depănăm amintirile. Vizitele noastre îi mai risi‐pesc norii singurătății dar, în acelaşi timp, ne aduc şi nouă bucurie. Acum, când împlineşte venerabila vârstă de nouăzeci de ani, o îmbrățişăm cu toată dragostea şi‐L rugăm pe Dumnezeu să o țină sănătoasă!
„La mulți şi buni ani! ANDREI
Arhiepiscop al Alba‐Iuliei
7
„Clipa zilei de naştere poarta în sine eternita‐tea”‐ cugetare antică, pe care ne‐a adus‐o în me‐morie, acum doi ani distinsa Doamnă Preoteasă Maria Lupu, când sărbătoream un preot venera‐bil, încă activ în aria misionară a Bisericii, şi anume pe preotul Ştefan Roşu. O astfel de clipă trăim şi noi în aceste zile când, o proeminentă personalitate a Turzii este evocată şi sărbătorită: Doamna Preoteasă Maria Lupu. Faptul că la multe evenimente din viața co‐munității Doamna Preoteasă ține câte un cuvânt de suflet, este ceva obişnuit. Cu elocvență, clari‐tate, cursivitate şi prezență de spirit de invidiat, distinsa doamnă parcă ar ține locul unui preot, (şi probabil îl ține), pentru că Biserica şi actul so‐cial‐cultural este ceea ce a preocupat‐o în mod permanent. Poate că ne‐am obişnuit ca la vederea per‐soanelor în vârstă sau la ascultarea amintirilor lor să schițăm un zâmbet şi să afişăm nerăbdare în semn de: “lasă că ştim noi”, “sunteți trecuți”,
8
“plictisiți”, “e zgâriată placa”… Nu se cade şi nu este cazul în ceea ce priveşte persoana pe care o evocăm. Trebuie să‐i respectăm şi să ne fie dragi, pen‐tru că au fost marcați de vremurile în care au tră‐it. Terminându‐şi rostul lor, ne transmit nouă un mesaj pe care trebuie “să‐l prindem”, să‐l înțele‐gem şi să‐l transmitem mai departe. Doamna Preoteasa Maria a ştiut şi ştie în continuare să ne transmită acest mesaj, să se facă plăcută, să rămână în continuare o Preoteasă model, ce păstrează vie memoria vrednicului ei soț; se cade s‐o prețuim pentru toată viața ei. La ceas aniversar, vă dorim sănătate, Doam‐na Preoteasă, să ne mai dați un pic de curaj, să ne înseninați şi, încredințată fiind că Vă iubim şi Vă respectăm Vă dorim:
La mulți ani!
PROTOPOP Pr. Daniel Crişan
9
Ori de câte ori sunt invitat să celebrez înțe‐lepciunea unei vârste, fidelitatea întru frumos şi adevăr a unui concitadin de‐al nostru o fac cu mare bucurie. Cu atât mai mult cu cât ‐ în cazul de față ‐ este vorba de inimoasa doamnă preotea‐să Maria Lupu, un adevărat model de viețuire creştină, familială şi comunitară. Mă alătur şi eu acestui val de simpatie cu ca‐re este înconjurată distinsa noastră sărbătorită şi acum, la ceas aniversar, în numele meu personal dar şi al administrației publice locale, îi urez multă sănătate, bucurii depline şi ani mulți. Fie ca Bunul Dumnezeu să ne dea tuturor privilegiul de a o putea felicita şi la vârsta cente‐narului, în 2020. Cu profund respect,
Ec. Tudor Ştefănie Primarul Municipiului Turda
10
LA CEAS DE SĂRBĂTOARE Viața fiecărui om, dar mai ales a preotului se măsoară în zile obişnuite, în Duminici şi Sărbă‐tori. Clipele pe care le trăim pot fi obişnuite, mai puțin obişnuite sau excepționale. Calitatea aces‐tor clipe o dau oamenii pe care Bunul Dumnezeu ne ajută să‐i întâlnim, să‐i cunoaştem, să ni‐i apropiem. Întâlnirea mea cu doamna preoteasă Maria Lupu a fost şi continuă să fie o adevărată sărbă‐toare. Asta s‐a întâmplat acum 13 ani când am venit în Turda la parohia din care Domnia sa face parte, evident, în biserica parohială, într‐o zi de Duminică. Am fost şi sunt impresionat de perso‐nalitatea doamnei preotese, de atitudinea ei pozi‐tivă şi apreciativă pe care o are întotdeauna cu privire la fiecare dintre noi, preoții în special. Există momente în viața unui preot când are ne‐voie să fie apreciat, stimulat, măcar prin cuvinte
11
laudative, chiar dacă nu le merită sau se jenează când le aude, ştiind că nu e pe măsura aşteptări‐lor. Totuşi are nevoie de ele, pentru a merge mai departe pe drumul greu şi spinos al slujirii lui Dumnezeu şi al semenilor, de aprecieri din par‐tea unor oameni de calitate. Doamna preoteasă Maria Lupu ştie să stimuleze, să aprecieze, să în‐curajeze în aşa fel încât simți că nu despre tine vorbeşte ci despre cum trebuie să fii tu ca preot, despre ce aşteaptă poporul şi credincioşii de la un preot, de la o familie de preot. De aceea, îi rămân pentru totdeauna profund îndatorat acestei nobile ființe care s‐a identificat cu misiunea de preoteasă şi apoi, după ce a rămas văduvă, de preot. Ea a fost printre puținele perso‐nalități şi persoane de la care am primit şi apreci‐eri şi laude... evident nemeritate, dar de care aveam uneori atâta nevoie. M‐a impresionat apoi felul în care a înțeles să‐şi împlinească nobila chemare de preoteasă, de învățătoare, de mamă a satelor sau comunită‐ților de credincioşi pe care, împreună cu regreta‐tul Părinte Vasile Lupu le‐a păstorit. Cum spunea dânsa adeseori: „Dumnezeu nu m‐a învrednicit cu copii, dar am atâția fini că nu le mai ştiu nu‐
12
mărulʺ. Iar aceştia, ca nişte fii adevărați, de su‐flet, îşi fac timp întotdeauna să o caute în modes‐ta casă de pe strada Eminescu... Vizitele mele la doamna preoteasă sunt o adevărată „desfătare intelectuală”. M‐a impresi‐onat amintirea vie pe care i‐o poartă părintelui Vasile, cuvintele frumoase cu care mi‐l descoperă pe adevăratul slujitor al Sfântului Prestol, mo‐mentele vieții petrecute cu dânsul la Altar, la strană, în parohie... Multe ar fi de spus despre Maica Preoteasă Maria, despre felul cum ştie să marcheze cele mai importante evenimente din viața noastră, a preoți‐lor mai tineri sau cuvântările pline de miez du‐hovnicesc prilejuite de vizita ierarhilor noştri în parohie; despre tactul şi delicatețea cu care ştie să aplaneze problemele dificile apărute în sânul pa‐rohiei; despre dorul şi aşteptările‐i lungi din zilele şi nopțile apăsătoare de singurătate, după vizita noastră, a preoților ei dragi în care, poate că‐l vede pe regretatul părinte Vasile... Este inexplicabil cum anii care s‐au adunat peste această nobilă ființă nu i‐au diminuat op‐timismul, luciditatea şi mai ales delicatețea sufle‐
13
tească. Parcă ar vrea să ne spună: „Eu m‐am năs‐cut, nu m‐am făcut preoteasăʺ! Şi dacă de obicei distincțiile onorifice pentru merite deosebite în pastorație se acordă preotu‐lui, de data aceasta, toate aprecierile pe care le poate simți inima şi exprima cuvântul nostru, al preoților, se cuvin unei adevărate Preotese ‐ Ma‐ria Lupu. Personal, Vă sunt recunoscător pentru aceas‐ta lecție de viață pe care mi‐o dați cu dragoste. Să vă dea Bunul Dumnezeu la acest ceas aniversar, sănătate, pace, binecuvântare şi să mai rămâneți între noi, pentru că aici, pe pământ, avem mai multă nevoie de Domnia voastră decât îngerii în ceruri!
LA MULȚI ANI! Cu afecțiune,
Familia preotului IOAN AUREL RĂU
14
O VIAŢĂ ÎN SLUJBA SEMENILOR Fiecare om se naşte cu o chemare în această lume. Împlinirea acestei chemări înseamnă a răs‐pândi lumină în jurul tău prin tot ceea ce faci, a bucura prin darul tău pe cei de lângă tine, a‐i îm‐bogăți cu experiența vieții tale. Un astfel de om exemplar este şi doamna pre‐oteasă Maria Lupu, care împreună cu vrednicul de pomenire părintele şi soțul domniei sale Vasile Lupu au fost adevărați apostoli în ogorul Domnu‐lui, cu oamenii şi pentru oameni. Doamna preo‐teasă l‐a secondat pe părintele în toată activitatea pastoral misionară, în Biserică, la strană, dar şi în mijlocul obştii creştine, bucurându‐se cu cei ce s‐au bucurat şi plângând cu cei ce au plâns, dând dovadă de o atitudine prietenească sinceră, des‐chisă şi înțeleaptă, care a ştiut să se apropie de oameni, să‐i asculte, să‐i povățuiască, să‐i ajute. Cu toate că nu a avut proprii copii, inima doamnei preotese a fost o inimă de mamă, atât prin
15
profesia sa de dascăl cât şi prin calitatea de misio‐nară creştină, fiind mereu la datorie. Prin mâna domniei sale au trecut generații şi generații de elevi, pe care i‐a educat cu competență şi responsa‐bilitate. Toți aceştia i‐au purtat şi îi poartă azi recu‐noştință şi respect. Nu puțini sunt aceia care îi da‐torează astăzi propria lor realizare. A fost un far călăuzitor de credință şi cultură într‐un regim ostil Bisericii, care a ştiut să îmbine activitatea profesională cu cea spirituală. Dimineața îşi începea activitatea la biserică şi apoi la şcoală. A prețuit omul dincolo de orice diferențe sociale sau de vârstă, de la cel mai simplu şi până la intelectua‐lul de mare clasă, reuşind să‐l ridice pe fiecare la nivelul domniei sale, îndemnându‐l la urcuş du‐hovnicesc. Aproape toți care au ajuns să o cunoască mai bine i‐au devenit prieteni, fiind marcați de dis‐ponibilitatea de a le oferi ajutorul, de a‐i înțelege şi prețui. A cultivat mereu şi peste tot buna înțelegere şi pacea, fiind un exemplu de moralitate şi credință. Nu în zadar este mereu vizitată şi azi la cei 90 de ani pe care îi împlineşte anul acesta de către mulți apropiați, printre care se numără Înalt Preasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei al Alba‐Iuliei, care îi poartă o afecțiune şi o grijă deosebită. A fost înzes‐
16
trată de Dumnezeu şi cu darul cuvântului, de mul‐te ori vorbind la diferite evenimente cu o uşurință şi o implicare afectivă nemaiîntâlnită. Pe lângă aceste calități deosebite moştenite şi transmise de la părinți şi cultivate cu prisosință lângă un preot model, o altă constată a vieții sale o constituie hărnicia, fiind o gospodină neîntre‐cută, făcând din munca în bucătărie o adevărată pasiune, având zeci de rețele culinare oferite cu drag şi celor interesați. Toate aceste însuşiri fac din persoana domni‐ei sale o personalitate complexă care a răspândit în jurul său lumină, a bucurat pe cei apropiați şi i‐a îmbogățit prin experiența sa. La ceas aniversar, la împlinirea a 90 de ani de viață, mă alătur şi eu zecilor de apropiați ca unul care am bucuria de a mă număra printre oamenii de suflet ai doamnei preotese, exprimându‐mi dragostea şi prețuirea pentru dânsa, dorindu‐i multă sănătate, bucurie şi linişte, urându‐i: LA MULȚI ANI!
Pr. Ioan Ciortea Parohia Turda Saline II
17
Cinstire Maicii Preotese Maria Lupu la 90 de ani
Temelia de neclintit a unui popor este FAMI‐LIA. Dacă avem un neam, în conceptul popoare‐lor, acesta s‐a plămădit în casa părintească, în acest cuib cu raze de lumină. Ceea ce emană casa românească în specificul ei este credința şi discreția sufletului românesc, a vieții interioare echilibrate. Casa preotului este cu pereți de sticlă, nu este pusă pe căpătuială, ci pe viețuire înaltă, pe cinste, omenie şi bună cuviință, întru spiritualitate, în rugăciune şi priveghere. În această atmosferă de trăire, am avut privilegiul să cunosc încă din anul 1983 casa şi familia părintelui Lupu şi a doamnei preotese, model de soție si iubire conju‐gală, tezaur de sobrietate şi cinste, pildă de zel pentru cele ale pietății, adăpost pentru cei necă‐jiți. De atunci s‐a legat între noi o prietenie since‐
18
ră, considerându‐ne fiii lor duhovniceşti, făcând parte din marea familie a părintelui şi a doamnei preotese formată din fini, preoți şi credincioşi. Chiar dacă nu au avut bucuria de a avea copii naturali, cu multă căldură ne‐au “adoptat” şi pe noi în rândul celor mulți! Viața lor de familie cu‐rată, căsnicia nepătată, frumusețea spirituală, înalta moralitate au stat la baza familiei părinte‐lui, înrăurire pozitivă ce s‐a revărsat şi asupra noastră. Familia lor a fost locul în care noi, tinerii de atunci, am început să înțelegem taina iubirii, respectul soților şi a binecuvântării lui Dumne‐zeu, “de la care vine toată darea cea bună si tot darul desăvârşit”. Constantin Noica spunea: ”Nu se poate vorbi despre lucruri fără să vorbeşti despre om.” Maica preoteasă, în calitate de maică a fiilor duhovni‐ceşti, a fost binecuvântată de Dumnezeu cu che‐marea de dascăl, apostol social de la care vine educația maselor prin şcoală. Înțelegând că harul de la Taina Sfântului Botez pune pe sufletul fiecă‐rui copil pecetea veşnică prin care fiecare trebuie să‐şi afle rostul vieții, bucuria trăirii cu Dumne‐zeu, a îmbogățit altoiul ‐ omul (arborele vieții) ‐ cu tinerele mlădițe înnoitoare prin educație creştină în acele vremuri grele. După cum spune şi un
19
proverb indian referitor la învățător şi educator: “Cel ce învață (pe alții), se naşte a doua oară.” Precum apa cristalină a pârâului în care se zbenguie păstrăvul, ca şi cea a vijeliosului fluviu ce mişcă turbina unei hidrocentrale, aşa pedago‐gia cultă îşi are resursele în cea populară, reli‐gioasă. În această manieră a înțeles doamna preo‐teasă să îmbine armonios cele sfinte cu cele laice şi pe această cale, să formeze generații de tineri cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de neam, să‐i ocrotească cu dragoste pe toți ce i‐au fost elevi şi i‐au călcat pragul casei, indiferent în ce paro‐hie, însoțindu‐l cu vrednicie pe părintele, aşa cum Mântuitorul spune Apostolilor: “Rămâneți cu Mine şi Eu întru voi.”( Ioan 15, 4). Prin muncă ne dobândim darul vieții, desăvârşirea, aşa cum spunea Mântuitorul în Predica de pe Munte: “Fiți desăvârşiți precum şi Tatăl Meu desăvârşit este.” Sfânta Scriptură face referire la omul cu nu‐me bun, asemănându‐l cu florile, “care îşi aduc rodul la vreme şi puține întineresc.” Asemănarea aceasta biblică ne mai spune ceva, lucru pe care nu trebuie să‐l uităm niciodată: că florile nu răsar şi nu înfloresc fără motiv. “Singur omul poate să oglindească în fețele nenumărate ale sufletului său tot ce e frumos în lumea noastră…cel ce L‐a
20
creat pe om, L‐a lăsat să se bucure de acest dar al Lui.” (V. Pârvan), iar omul, ştie că e singura ființă care nu mai are asemănare pe pământ. Eminescu prinde acest adevăr în versurile: ”Cum în fire‐s numai margini, e în om nemărginirea/ Cât geniu, câtă putere, într‐o lume de pământ.” Pentru a caracteriza viața maicii preotese aş alege un text din Vechiul Testament unde spune: “Om bun, blând, cucernic şi cu obiceiuri bune şi la vorbă cuvios din pruncie s‐a nevoit întru toate lucrurile, faptele bune, cu mâinile întinse spre rugă.” (II Mac. 15, 22). O mai potrivită caracteri‐zare nu se poate. Am găsit în persoana distinsei sărbătorite o ținută demnă, discretă, de încredere şi pace toți cei ce ne‐am confesat în împrejurări grele şi de cumpănă a vieții, un grabnic şi bine‐voitor ajutor fără a ne trăda. Nevoindu‐se pe această cale ca un semănător în ogorul sufletelor noastre, ştiind căci condiția sufletelor este aceea a semințelor. Dacă nu semeni nimic, nu culegi ni‐mic, dacă semeni puțin, puțin culegi şi nu altceva decât ceea ce ai semănat. Sufletele, la fel ca şi ogoarele dau ceea ce au primit. Doamna preoteasă este şi la vârsta de 90 de ani ca în tinerețe, un model de evlavie şi nădejde. A cumulat virtutea femeii căsătorite cu cea a sin‐
21
gurătății, văduviei, trăind curată, fără îngâmfare, păstrând legătura cu Dumnezeu prin cercetarea Sfintei Biserici şi bucuria de a lăuda prin glasul frumos, înmlădiat prin pricesnele de la strană, ştiind să păstreze cu multă artă măsura în tristețe şi bucurie, îmbinând simplitatea cu buna‐cuviință, cu prietenia şi demnitatea. Cu urechea mereu plecată la cuvântul lui Dumnezeu, fiind mereu gata sa‐L vestească şi să‐I laude binefaceri‐le, a ales dintre podoabele femeieşti puritatea su‐fletului. Din întreaga sa ființă a făcut un templu lui Dumnezeu. Casa este mereu deschisă pentru cei ce au nevoie de sfat şi ajutor. Virtuțile ei sunt izvor de bogăție pentru toți cei ce doresc să se adape de la învățăturile ei. Prin tăria ei sufleteas‐că ne dovedeşte că nu numai după trup, ci şi du‐pă suflet se deosebeşte femeia de bărbat. Prin cu‐raj, nădejde şi credință, a primit de sus har şi aju‐tor de la Dumnezeu să treacă prin anii grei ai vă‐duviei cu bine, prin necazuri şi boli grele. Încredințându‐se lui Hristos, cerând ajutor de la părintele Vasile ce liturghiseşte în Biserica Birui‐toare, se roagă ca bătrânețile ei să‐i fie uşoare şi binecuvântate de Dumnezeu cu putere şi înțelep‐ciune. Am încercat în puține cuvinte să creionez trăsăturile sale sufleteşti.
22
Un credincios a observat că atunci când se ducea la biserică, alături de paşii lui, în praf se mai observau alți paşi, erau paşii Mântuitorului. Acesta s‐a îmbolnăvit şi atunci n‐a mai observat paşii de mai‐nainte şi a zis: “Doamne, m‐ai pără‐sit!” “Nu!”, se auzi o voce de lângă el, “acum te‐am luat în brațe!” Aşa este şi cu maica preoteasă, Hristos îi este aproape. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă aibă în grijă mulți şi fericiți ani!
Fam. Pr. Ioan Goia.
23
TRANDAFIRII – GINGĂŞIA OMENIEI Nu ştiu câți dintre dumneavoastră au avut privilegiul de a simți gustul dulceții de tranda‐firi, sau măcar a simți mireasma siropului din trandafiri? Îngăduiți‐mi să vă spun că semnatarul aces‐tor rânduri se numără printre acei privilegiați. Adevărul este că nici măcar nu ştiam că din tran‐dafiri se pot obține asemenea bunătăți. Ceea ce doresc însă să subliniez este faptul că pe distinsa doamnă preoteasă Lupu am asociat‐o întotdeau‐na cu trandafirii. Nu pot să‐mi imaginez vară fă‐ră trandafiri, dar nici trandafiri fără distinsa doamnă preoteasă Lupu. Trandafirii, cred, sunt nemuritori. Devin blânzi prin atitudine, sunt gingaşi prin dăruire, ajung grațioşi prin prestanță, iar dacă mireasma le conferă delicatețea, atunci ținuta le asigură no‐blețea. Aflată astăzi la ceas aniversar, consider a fi
24
potrivit, ca împreună cu cei dragi inimii mele, să‐i urez distinsei doamne preotese Lupu multă să‐nătate, seninătate sufletească şi putere de luptă. Pentru cei care nu au reuşit, încă, să o cunoas‐că pe distinsa doamnă, îngăduiți‐mi să v‐o descriu aşa cum am ajuns eu să o cunosc şi mai ales aşa cum o ştiu de o viață de om. Mai precis, atunci când ai posibilitatea de a intra în sanctuarul unei ființe omeneşti, înseamnă că te bucuri de încrede‐rea sa, iar în clipa în care îți este îngăduit a te bu‐cura de ospitalitatea sufletească a acelei ființe în‐seamnă că ți s‐a făcut o cinste pe care te simți obli‐gat să o onorezi. Dacă ajungi să te şi bucuri de pri‐etenia acelei ființe care ți‐a făcut loc în inima sa, atunci simți că dragostea şi atenția care ți‐a fost acordată te copleşeşte. Îngăduiți‐mi privilegiul de a mă întoarce pe cărarea amintirilor, în timp, spre a revedea ima‐gini care astăzi au rămas imortalizate pe celuloid, oferindu‐i timpului şansa ca prin scurgerea sa să ajungă să le înnobileze. Astăzi, fotografiile din locuința distinsei doamne preotese mărturisesc despre un prezent care a devenit trecut. Imagini din adolescență. Un chip tânăr zâmbind cu spe‐ranță şi nădejde viitorului. Un tablou de absolvi‐
25
re a unei generații vulcanice din a căror dorințe şi năzuințe nu au rămas decât... valurile vânturilor. Prin felul său de a fi, prin prestanță, cuvânt şi faptă ne vorbeşte despre o altă lume. O lume se‐lectă, fină, rafinată, a societății interbelice. Eu, pionier într‐o lume comunistă nu reuşeam să o încadrez în scara valorică a societății mele. Capa‐bilă de o finețe deosebită, reuşea să se impună de fiecare dată şi numai prin prezență. Iar când lua cuvântul (vorbea de fiecare dată ori prima ori ultima dintre cei prezenți) făcea dovada nu nu‐mai a unei culturi generale cu mult peste audito‐riu, dar prin mlădierea oratorică a modului de adresare şi tratare a subiectului parcă te invita la vals într‐un salon burghez al înaltei societăți. Re‐uşea astfel să‐i pună în dificultate atât pe cei care‐i urmau la cuvânt (ştacheta fiind mult ridicată) cât şi pe cei care au vorbit înaintea sa, (deoarece sintetiza ceea ce tuturor le scăpase). Dăruită cu o istețime deosebită, şlefuită în şcolile timpului său, prin gingăşia cuvântului nu înjosea nicioda‐tă pe nimeni (în valsul său oratoric nu călca pe nimeni pe picioare) ci îl făcea pe cel de lângă ea invitat de seamă şi participant activ la acelaşi eveniment. Aşa se explică invitațiile dese ce i‐au
26
fost făcute de‐a lungul timpului, împreună cu rugămințile de a lua cuvântul şi a onora astfel anturajul care îi căuta prezențe şi prietenia. Să nu credeți că viața i‐a zâmbit mereu, deşi sunt ferm încredințat că distinsa doamnă i‐a zâmbit vieții de fiecare dată. Alături de părintele Lupu era un trandafir aşezat pe un suport trainic, mai precis un trandafir pus în valoare. În clipa plecării părintelui Vasile din această lume mă aşteptam, firesc, ca trandafirul să nu mai înflo‐rească, să nu se mai dăruiască lumii, închizându‐se în sine, dar n‐a fost aşa, trandafirul a rămas trandafir. Regret că timpul, prea zgârcit cu noi murito‐rii, nu‐mi îngăduie a vă destăinui mai multe. Dar dacă ar fi să sintetizez imaginea pe care i‐o păstrez distinsei doamne, ea se aseamănă unui trandafir sădit pe malul unei ape, lângă un pod traversat zilnic de ostenitorii lumii acesteia. S‐a ridicat pra‐ful stârnit de trecători în goana lor existențială şi l‐a acoperit căutând să‐l murdărească, dar trandafi‐rul prin mireasma lui a rămas tot trandafir. Au venit vremuri cu ape tulburi şi valuri învolburate, căutând să‐l rupă din rădăcină, dar floarea sa frumoasă s‐a ridicat de‐asupra vremurilor trecă‐
27
toare şi trandafirul a rămas tot trandafir. Va sosi o vreme în care floarea frumoasă a trandafirului va cădea în apă, iar valurile vieții o vor răpi din fața ochilor noştri, iar noi trecătorii care i‐am cunoscut dărnicia îi vom simți lipsa, dar ne vom opri din goana vieții noastre ştiind că acolo a fost cândva un trandafir atât de darnic cu noi trecătorii. În schimb dragii mei, îngăduiți‐mi să revin la realitate, iar dacă mi‐ați permis a‐mi începe aşe‐zarea gândurilor cu o întrebare, atunci dovediți‐vă la fel de darnici şi oferiți‐mi privilegiul de a încheia tot cu o întrebare: Vă puteți imagina o vară fără trandafiri?
Pr. prof. dr. Nicolae‐Coriolan Dura Cluj‐Napoca
28
„Cu lumea trebuie să fii darnic. Să te cheltuieşti risipindu‐ți ființa...”
Emil Cioran Eu, Cornelia Pop, fac parte dintre miile de persoane care au avut privilegiul de a o cunoaşte pe doamna preoteasă, învățătoarea …… Ce a însemnat pentru mine DOAMNA…..? Este greu să cuprinzi în câteva rânduri ce m‐a impresionat la doamna…….. Tot ceea ce încerc să scriu este doar o rezumare, sunt doar spicuiri din multele amintiri, bine păstrate încă. Pentru mine, Doamna rămâne şi acum, “ iz‐vorul viu ” al unei vieți deloc uşoare, cu multe “cărări întortocheate” în care şi‐a îndeplinit cu onor misiunea de a‐i conduce pe alții spre ținta succesului. A slujit cu credință societatea aproximativ patru decenii. A avut şi are încă ceva de spus lu‐mii sau tineretului, are o învățătură de dăruit. Ca şi alți dascăli, înnobilează timpul, societa‐tea şi locul.
29
A fost conştientă mereu că a fost investită cu obligațiile unui ghid, ocrotind zeci de generații în drumul prin hățişurile lui “trebuie” şi ale contra‐dicțiilor ce răsar din aplicarea socială a binelui şi răului. Personalitatea doamnei învățătoare se con‐cretizează în dezvoltarea sa multilaterală şi ar‐monioasă, în integritatea sa plenară în universul cunoaşterii, în competența sa pedagogică teoreti‐că şi practică, în fizionomia sa morală, în com‐portarea sa în familie şi societate, în respectarea legilor simple de civilizație, în farmecul politeții şi al bunei cuviințe. A ştiut să pătrundă esența valorilor umane şi să se integreze plenar în exigențele societății. În ființa domniei sale poartă câte ceva din fiecare dascăl al neamului. A condus mâna atâtor generații pentru a deprinde tehnica scrierii sem‐nelor primelor litere şi a avut răbdarea de a le deschide ochii asupra articulațiilor ascunse ale tablei înmulțirii. O poți recunoaşte uşor după calitățile deosebite şi ținuta îngrijită. Pe atunci, când eu am cunoscut‐o, avea mersul grăbit şi era tot timpul preocupată. O viață întreagă a putut fi văzută mereu la aceleaşi ore, mergând pe jos‐
30
probabil ca să i se mai răcească “circuitele,, adică să nu amestece cele două lumi care îi dominau viața: Şcoala şi Familia. Se mai oprea să‐şi cumpere nişte pixuri roşii, nişte carton pentru planşe, lipici, creioane („sigur va fi iar un copil‐doi fără ceva de scris, mâine la şcoală!”). Desigur şi‐ar fi dorit de atâtea ori să‐şi îmbogățească cuibarul sufletului cu o carte nouă dar, iar nu ajungeau banii, că tocmai îşi cumpăra‐se o culegere de matematică. Mereu purta o saco‐şe cu nişte caiete pe care le corecta în ceas târziu din noapte, după treburile casei. Acolo în cătunul prăfuit de atunci, a înfrun‐tat îndârjită, viețuind uitată prin ungherele țării, nevolniciile timpului, cu nădejdea în vremi mai bune. A muncit atâția ani alături de tineri, reacțio‐nând cu înțelepciune la rețeaua lor afectivă, şti‐ind că viitorul este un rod al prezentului. M‐au impresionat încă de la început, nouă fiind în localitate, multe virtuți umane: seninătate şi coeziune interioară, noblețe şi modestie, gene‐rozitate şi discreție, iar peste toate acestea o imensă iubire de oameni. Lecția umană a doamnei învățătoare este lec‐
31
ția unui om care a îmblânzit cu grație timpul, a ştiut să rămână tânăr în spirit şi gest. Poate că secretul rezidă în a fi mereu „întru”, cu devoțiune, integritate şi disciplină. Doamna preoteasă a avut fericirea de a fi o îngemănare fericită a talentului şi măiestriei de DASCĂL şi de OM.
LA MULȚI ANI!
Preoteasa Cornelia Pop Mireşu Mare –Maramureş
32
CONFESIUNI... Nu ştiu de ce am tot întârziat să‐mi aştern pe hârtie gânduri care se vor a fi o schiță palidă de portret al uneia din cele mai minunate doamne pe care am avut prilejul să o întâlnesc în viață. Poate reținerea de a nu spune cuvinte goale, fără substanță, puse sub amprenta unei datorii mora‐le de care încerc să mă achit. .................................................................. Eram copil de altar ‐ cum se spune ‐ la biseri‐ca Parohiei Turda Veche. Acolo, alături de preo‐tul paroh, vrednicul protopop al Turzii, Alexan‐dru Spinciu, slujea în calitate de îmbisericit la acel Sfânt Prestol şi părintele Vasile Lupu. Mi‐a rămas întipărită încă de atunci pe retina memoriei figura impunătoare a acestui venerabil cleric ce‐şi trăgea seva originii din Borzeşti, satul bunicilor mei dinspre tată. Avea întotdeauna la altar locul din stânga
33
Sfintei Mese, latura dinspre miazănoapte, aşa în‐cât întotdeauna când intram cu sfiala cuvenită îi vedeam chipul luminos din profil. Avea o voce baritonală, plăcută, pătrunzătoare, ce învăluia biserica şi pe credincioşii dintr‐însa. Îi era rânduit să rostească întotdeauna la Sfânta Liturghie ‐ pe lângă altele ‐ Ectenia celor chemați. Când scriu aceste cuvinte rememorez anii aceia frumoşi şi irepetabili de care îmi aduc aminte întotdeauna cu mare plăcere. Pentru mine a urmat împlinirea unei dorințe ‐ examenul şi admiterea la Seminarul Teologic din Cluj ‐ Napoca. Eram seminarist în anul I, ve‐nisem acasă la sfârşit de săptămână, când am aflat că îngerul morții şi‐a fălfâit aripa înnegurată într‐un salon de spital turdean, semănând doliu în familia părintelui şi în rândurile celor cunos‐cuți. Sufletul unui mare slujitor pleca lin, într‐o duminică înghețată de Gerar, spre Mai ‐ Marele Păstorilor, să continue acolo, în sobor angelic, o Liturghie nestinsă de‐a pururi. Nu mare mi‐a fost mirarea când m‐am revă‐zut, într‐o fotografie de‐a familiei, la slujba în‐mormântării părintelui Vasile Lupu, în fruntea procesiunii funerare, ținând înfrigurat sfeşnicul
34
aprins. Copilul din mine nu realiza atunci cât de mare este OMUL de pe catafalc, condus pios pe drumul eternității. Aveam să aflu în schimb mai târziu, în ceasurile de voroavă captivantă, petre‐cute cu Doamna Preoteasă Maria Lupu, la locuin‐ța ei modestă din strada Mihai Eminescu. Cămi‐nul unei prezbitere cernite de văduvia ținută cu mare cinste a devenit pentru mine (şi nu numai) o adevărată şcoală a vieții, la care se predă încă lecția cumințeniei şi a omeniei veritabile. Dascăl neîntrecut e nimeni alta decât învățătoarea de odinioară, pe care actul pensionării n‐a descum‐pănit‐o, ci i‐a dat aripi să‐nvețe mai departe pe discipolii care tânjesc după aceste cursuri trecute prin filtrul atent al vieții sale, pe care nu le gă‐seşti nicăieri în cărți sau în rafturi de biblioteci. Şi de ce să n‐o recunosc, mi‐am dus adeseori şi soția să se împărtăşească din nectarul acestor inegala‐bile învățăminte rostite sub pecetea sincerității de o preoteasă venerabilă, ce îți pune la suflet şi în palme inima ei largă, fără zăvoare protectoare. Asta fiindcă dacă pentru viitorii preoți există şcoli teologice care‐ți pot şlefui vocația, pentru soțiile acestora – viitoarele doamne preotese ‐ nu s‐a înființat încă nici o formă instituțională de
35
pregătire pentru nobila misiune pe care şi‐o asu‐mă alături de soțul slujitor încă din ceasul hiroto‐niei. Şi atunci, cu voia lui Dumnezeu ‐ cel puțin pentru zona Turzii ‐ Doamna Preoteasă Maria Lupu a devenit „sora mai mare” a soțiilor de cle‐rici care doresc să îi secondeze rodnic pe aceştia în nobilul apostolat ce le stă înainte. Şi nu numai pe ele, căci pragul casei dumneaei îl calcă zilnic mul‐te persoane, de la țărani autentici, purtându‐şi de‐sagii torşi la război, până la titrații universitari, ce‐şi petrec aici ceasuri întregi de dialog constructiv. Mi‐a spus odată o vorbă, pe care nu am învă‐țat‐o într‐un deceniu de devenire preoțească: ‐ „Părinte Dorin, să ştii că din preoție nu faci nici‐odată avere!” M‐am convins întru totul de ade‐vărul acestor cuvinte, căci pentru slujitorii cuvân‐tului evanghelic argintul lumii rămâne deoparte, aceştia tânjind doar după nestematele comorilor pe care „nici molia, nici rugina nu le strică şi furii nu le sapă şi nu le fură” (Mt. 6, 20). Ar mai fi multe de spus despre inimoasa preoteasă Maria Lupu: despre imensa ei genero‐zitate cu care cadoriseşte pe oricine o cercetează, bogat sau sărac deopotrivă, despre verbul ei si‐gur şi harisma oratoriei care a făcut‐o celebră,
36
despre darul poetic revărsat în multe versuri ex‐trem de reuşite, despre colecția vestimentară care păstrează vie mireasma modei anilor prin care a trecut, despre farmecul narativ cu care te cuce‐reşte şi îți aduce în fața ochilor crâmpeie de isto‐rie trecută şi recentă, despre tinerețea debordantă a spiritului ei creator, despre competențele sale culinare ridicate la statut de artă gastronomică şi despre multe, multe altele. În cultul pe care i l‐a prosternat părintelui Vasile în sanctuarul adânc al ființei sale, ea ofici‐ază rolul de sacerdot sublim. Doar aşa poți înțe‐lege cât de arzător poate fi pentru dumneaei momentul dorit al reîntâlnirii cu soțul Vasile, preotul desăvârşit, lumina şi îngerul vieții sale. Încerc să mă opresc aici, deşi simt că aceste confesiuni sunt mult prea sărace, chiar timide în demersul temerar de a aduce elogiile mele per‐sonale, ale familiei cât şi ale instituției pe care o reprezint celei care este şi va fi pentru totdeauna un model pilduitor de OM între oameni. Fii binecuvântat, străvechi sat transilvan de la poalele Apusenilor, care ai dat neamului ro‐mânesc asemenea fii şi fiice demne de toată lau‐da!
37
Sper din toată inima ca următorul act de omagiere a doamnei preotese să fie peste exact 10 ani, când centenarul poate fi din nou un prilej binevenit de a o felicita pentru darul divin de a o fi întâlnit şi cunoscut aici pe pământ. Din toată explozia de bucurie cu care o în‐conjurăm la ceas aniversar pe nonagenara noas‐tră, se strecoară o urare plină de optimism: „Să‐rut mâna, Doamna Preoteasă, să ne trăiți întru mulți şi fericiți ani!” Cu smerită plecăciune,
Fam. Pr. Dorin Sas
38
VIAŢA CA O CIORNĂ A treia zi de Paşti, acum mai mulți ani, mă întâlnesc cu doamna preoteasă Lupu pentru prima dată. Îmi transmite liniştea omului care a trecut prin multe, cu fruntea sus, fără să cedeze. Stăm mult de vorbă şi aflu multe nectaruri du‐hovniceşti. Nu realizez ce repede trece timpul, în timp ce dânsa vibrează de la o amintire la alta. Nu are o relatare seacă, ci una plină de viață, de sfaturi practice, ce amintesc de binefacerile ma‐triarhatului. Am adaptat mai jos concluziile dis‐cuției respective pentru a stârni interesul unui adolescent care vrea să cunoască istoria în per‐soană, nu doar din cărți. Degeaba evităm două străzi ca să ocolim no‐roiul, dacă în fața porții noroiul nu poate fi ocolit, pentru că nu am făcut destulă curățenie şi pre‐venție. Un creştin nu seamănă cu un cântăreț în baruri, care aşteaptă în fiecare seară să vină un
39
impresar să îi scoată un CD. Creştinul ştie că drumurile lui nu trebuie să meargă doar spre shopping. Nu ne rugăm cum ar trebui când avem prea multe griji. Când te rogi, te rogi, nu răspunzi la celular. O singură inteligență străbate din înalturi pană la noi. Nu există altă soluție pentru vinde‐carea mea decat împăcarea cu semenii. Ştiu că iubirea înseamnă coeziune, iertarea e vindecare, iar meditația deschide realitatea esențială. Când sunt fragil şi când devin puternic? Voi continua să fiu un căutător de sens. Dar să nu mă supra‐apreciez, ca să nu ratez miracolul. Să nu mai gândesc „Facă‐se voia mea”. Ca să fii liber, trebu‐ie nu să adaugi, ci să smulgi ceva din tine. Viața este ca o ciornă, mâzgălită în grabă pe jumătate. Ne amăgim că dorim liniştea, când de fapt cău‐tăm doar tumultul.
Pr. Marius Matei Capela Sf. Luca a Spitalului Municipal Turda
40
Există momente când orice om onest îşi oferă prilejul de lucidă retrospectivă, dar şi de corectă lucrare în perspectivă. De această dată mă aflu într‐un moment de plăcute aduceri aminte când fapte plăcute şi chipuri de oameni integri jalo‐nează cu fascicole luminoase drumul vieții mele din ultimele decenii. Mă bucur, aşadar, când îmi amintesc fapte care m‐au sprijinit în viață, dar şi oameni a căror prezență, la un moment dat, au constituit exemple de urmat, ori au îmbogățit percepția sentimentului de omenie. Doamna Maria Lupu constituie, în ceea ce mă priveşte, un puternic jalon luminos. Am cu‐noscut‐o în primii mei ani de activitate profesio‐nală, când mă deplasam deseori în localitățile rurale din fostul raion Turda, în calitate de mem‐bru al brigăzilor de îndrumare şi control la şcoli, cămine culturale, biblioteci, muzee. La un mo‐ment dat am adăstat în satul Şchiopi /... , unde am găsit o bogată şi diversă activitate şcolară şi culturală. Inspectorii de la învățământ au adresat elogii d‐nei Maria Lupu, cei de la cultură au re‐
41
marcat prețiosul sentiment al dăruirii, oferit cu dragoste elevilor şi tinerilor absolvenți, rămaşi în sat, prin prezentarea, în fața consătenilor, a unor manifestări cultural‐artistice educative ce au fost menționate în procesul verbal, cu mare satisfacție din partea noastră, a membrilor brigăzii comple‐xe de inspecție. Am fost găzduiți o noapte de familia preotu‐lui Vasile când am devenit martori activi ai talen‐tului culinar al d‐nei Maria, când am constatat buna înțelegere existentă în familia părintelui Lupu, strădania soților Lupu de a păstori cu har şi cu afecțiune comunitatea rurală din care făceau parte, căreia i s‐au integrat în totalitate. Am reîntâlnit această familie la Turda, unde şi‐au exercitat cu aceeaşi râvnă, fiecare, vocația de vrednici educatori ai elevilor, tinerilor, bătrâ‐nilor. Acum, când vârsta doamnei Învățătoare Ma‐ria Lupu se rotunjeşte la cel de al 18 –lea lustru, îi doresc sănătate şi un luminos “La Mulți Ani!”
Mircea Ioan CASIMCEA
42
GÎNDURI DRAGI PENTRU UN OM DEOSEBIT
Amintiri.... dulci şi dragi amintiri!... Amintiri de demult, amintiri de ieri... amin‐tiri de suflet... plăcute şi emoționante amintiri! Nimic nu‐i mai plăcut şi mai plin de o încăr‐cătură emoțională ca atunci când te pregăteşti de aniversarea zilei de naştere a unui prieten, a unei persoane dragi sufletului tău. M‐am emoționat de fiecare dată când aniver‐sam ziua de naştere a D‐nei Preotese Maria Lupu, dar mai ales acum când împlineşte o aşa frumoasă vârstă. O ştiu de mult timp, de aproape cincizeci de ani, din toamna anului 1962, când proaspăt ab‐solvent a Universității din Cluj am ajuns pentru prima dată la şcoala din satul Livada (pe atunci Şchiopi) de pe Valea Hăşdății. Cu această ocazie mi‐am cunoscut noii colegi de muncă, printre care figura şi doamna preotea‐să, învățătoare la acea şcoală.
43
În prima zi am fost invitatul familiei Lupu, invitație care s‐a prelungit apoi pe durata a cinci ani, până când m‐am transferat în altă localitate. În această perioadă am avut prilejul, zi de zi, să constat că doamna preoteasă şi părintele Vasi‐le sunt nişte oameni deosebiți, care prin dragos‐tea ce şi‐o purtau întrețineau în familie un climat de linişte, căldură şi bună înțelegere. Casa dum‐nealor a devenit pentru mine a doua casă părin‐tească şi faptul că am rămas pe meleaguri clujene se datorează în mare parte dragostei cu care am fost primit în familia Lupu. La şcoală, în calitate de coleg al doamnei preotese m‐am convins de pasiunea şi dragostea pe care o depunea zi de zi în munca cu elevii, de a căror soartă s‐a interesat permanent atât dânsa cât şi părintele Vasile. A sădit în sufletele copiilor lumina şi credința în Dumnezeu. Dovada acestui lucru este faptul că deşi s‐a pensionat de multă vreme, foarte mulți foşti elevi ai doamnei preote‐se o vizitează sau „o cercetează” (cum îi place dânsei să spună). Din anul 1968, când părintele Lupu a devenit preot paroh la biserica din Luna, eu fiind acolo director de şcoală, am putut să fim din nou fizic
44
aproape zilnic împreună. Relațiile strânse cu fa‐milia preotului Lupu s‐au materializat şi prin faptul că domniile lor au devenit naşii de botez ai unicului meu fiu. În ultimii aproape douăzeci de ani, de când doamna preoteasă a rămas văduvă, relațiile din‐tre noi au rămas aceleaşi, casa dânsei fiind ace‐eaşi oază de pace şi linişte. Acum, când dumneaei împlineşte această frumoasă vârstă, odată cu mulțumirile şi respec‐tul pe care îl am pentru dânsa, îi urez din partea mea şi a familiei mele multă multă sănătate, iar Bunul Dumnezeu să‐i facă viața cât mai uşoară şi zilele cât mai senine. Îi urăm cu toată dragostea „La mulți ani!”
Prof. Sandu Mirea
45
Pe Prea Cucernicul Părinte Vasile Lupu şi soția sa Maria i‐am cunoscut cu mulți ani în ur‐mă, când preotul era titularul Parohiei Luna, un‐de şi locuiam. De la început am constatat că sunt o familie deosebită, oameni oneşti dedicați în to‐talitate credinței. După un parcurs de excepție ca slujitor al Bisericii Strămoşeşti, preotul Vasile a decedat destul de repede, la 3 februarie 1991, lăsând în urmă o soție adânc întristată. Preoteasa Maria a fost pe tot parcursul vieții comune o soție deosebită, secondându‐l în multe activități în cadrul bisericesc. De asemenea, s‐a dovedit în tot timpul o gospodină desăvârşită, reuşind să împletească în mod excepțional acest rol cu cel de preoteasă. Atât în timpul vieții părintelui cât şi ulterior, casa lor a fost deschisă pentru toată lumea, să‐vârşind multe acte de caritate. Împreună cu soția mea le‐am fost apropiați, vizitând‐o destul de des pe preoteasa Maria, ascultându‐i sfaturile bune pe care ni le dă.
46
De asemenea, apreciem în mod deosebit le‐gătura de suflet a doamnei preotese cu Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Andrei Andreicuț al Albei Iulia şi cu multe familii de preoți din oraşul Tur‐da. Acum, la apropiata aniversare a 90 de ani de viață, îi dorim în primul rând multă sănătate şi să o avem încă mult timp în preajma noastră.
Ing. Axente Sever şi soția
47
PORTRET DE PREOTEASĂ Mulți dintre noi de‐a lungul unei vieți şi‐au pus poate întrebarea cum ar trebui să fie o preo‐teasă ideală ?! Ei bine, eu am avut ocazia să cunosc o per‐soană care cred eu se apropie de acest ideal, pre‐oteasa Lupu Maria. Familia preotului Lupu Vasi‐le şi Maria s‐au mutat pe strada Mihai Eminescu în anul 1979 şi în scurt timp şi‐au câştigat respec‐tul şi dragostea vecinilor prin simplitatea, bună‐tatea şi compasiunea creştinească arătată față de cei aflați în necaz. Nu ştiu cu care latură a personalității doam‐nei Lupu Maria să încep. Ca soție a stat alături de preotul Lupu Vasile în toate activitățile secondându‐l cu un devotament ieşit din comun. După moartea lui i‐a păstrat vie amintirea şi nu este sfântă zi în care numele şi faptele să nu‐i fie pomenite. Ca învățătoare, deşi nu a avut parte de copiii
48
ei naturali, doamna preoteasă Lupu Maria a avut zeci, sute de copii spirituali pe care i‐a iubit şi îndrumat pe calea vieții cu aceiaşi blândețe şi dragoste în mod egal. Este căutată şi astăzi de ei, căci aici găsesc un sfat util, o vorbă bună de încu‐rajare, un ajutor şi toți pleacă mulțumiți. Şi las la urmă calitatea de bun creştin a doamnei preotese Lupu Maria, căci ea a trăit ca un bun creştin nu numai cu vorba, ci mai ales cu fapta: a iubit, a mângâiat, a dăruit, a înțeles şi a iertat. Cu vocea blajină, cu părul alb, cu ochii al‐baştri în care citeşti bunătate şi cu suflet cald veşnic tânăr, aşa am cunoscut‐o pe preoteasa Lupu Maria. Acum, în prag de 90 de ani: Să ne trăieşti, la mulți ani cu sănătate! Cu mult respect şi dragoste,
Prof. Ileana Şipoş
49
Din inimă, celei ce a fost prietena mamei mele,
Doamna MARIA LUPU Cu toate că viața aceasta este scurtă, noi, mu‐ritorii de rând, socotim că este firesc ca la ceas de aniversare să ne aducem aminte de cei ce sunt printre noi şi care mai au puterea să ne reamin‐tească de cei dragi, pe care Bunul Dumnezeu i‐a chemat la sine, pentru ca prin rugăciunile făcute Cerescul Părinte să ne ocrotească câte zile vom avea. Eram copil în primii ani de şcoală, când pă‐rintele Vasile Lupu a venit să slujească la Cate‐drala din Turda, unde bunicul meu, în anul 1925, a dorit construcția acestui Sfânt Locaş. Cu toate opreliştile acelor vremi, cu toate răutățile ome‐neşti, bunicul meu, împreună cu mai mulți domni venerabili, care stau acum sub glie, au ini‐țializat construcția acestei Catedrale din centrul
50
oraşului. În amintirea mea s‐au păstrat figurile acelor preoți, dar nici unul nu m‐a impresionat atât de mult ca şi părintele Vasile, care ne‐a fost părinte paroh, iar mai apoi am aflat că exista în‐tre mama mea şi Doamna Preoteasă Maria o le‐gătură mai veche, încă de pe băncile Şcolii Nor‐male din Turda. Relațiile de amiciție s‐au legat din nou, am început să ne facem vizite care ne‐au apropiat şi mai mult unii de alții. Pe măsură ce timpul tre‐cea, datorită faptului că eu nu aveam bunici, i‐am considerat ca pe bunicii mei naturali, mai ales prin faptul că atât Părintele cât şi Doamna Preo‐teasă mă ajutau cu sfaturi înțelepte, spuse din suflet. Vizitele făcute acolo se prelungeau în orele nopții, dar timpul mi se părea scurt. Cea mai mare lovitură pentru noi, ca familie, a fost pierderea Părintelui, care a provocat un gol imens în noi, dar care s‐a putut umple din nou datorită sufletului mare al Doamnei Preotese Maria. Cu toate că îşi pierduse soțul, ne ajuta pe noi ceilalți, atât prin cuvinte şi exemple clare, simple, care te ung pe suflet, cât şi cu lucruri lu‐meşti, la fel de simple, dar cu o încărcătură emo‐țională fără margini. Şi acum, în memoria gusta‐
51
tivă, mi‐au rămas gusturile prăjiturilor copilăriei mele, ale socatei scoase de la frigider, ale dulce‐țurilor fine de căpşuni precum şi a altor bunătăți, pe care, copil fiind, le asociam cu Raiul. Atmosfera caldă din casa unde tot timpul era uşa deschisă, atât la propriu cât şi la figurat, mi‐reasma tămâiei amestecată cu mirosul prăjituri‐lor sau chiar al toamnei, nu le pot şterge din amintirea mea de copil. Aceste scurte crâmpeie din viața mea, consi‐der că pot întregi portretul acestei Doamne, care niciodată nu şi‐a arătat vârsta, dânsa trăind pen‐tru Părintele Vasile şi pentru noi toți, dându‐ne un exemplar mod de a gândi, a munci, a iubi, a înțelege, a respecta, etc. Ar putea fi scrise mult mai multe cuvinte despre personalitatea acestei distinse Doamne. E greu ca după atâta timp să încerci să pui pe hârtie cuvintele scrise de dânsa în Cartea Vieții. Chiar cu riscul de a mă repeta, pentru mine şi pentru familia mea, Doamna Preoteasă Maria, va fi tot timpul un far călăuzitor în negura vremii, un simbol de putere umană, care şi‐a ridicat mâinile spre Cer mulțumindu‐i lui Dumnezeu Preasfântul pentru darurile cu care a fost înzestrată.
52
Îi mulțumesc Tatălui Ceresc că mi‐a îndru‐mat paşii spre a cunoaşte un asemenea OM. Doresc pe această cale, să aduc mulțumirile mele şi ale familiei, acestei personalități a vieții culturale şi spirituale turdene, urându‐i sănătate, putere şi Bunul Dumnezeu să o ocrotească de zilele negre. DOAMNE AJUTĂ!
Mircea Câlniceanu
53
O cunosc pe doamna preoteasă Lupu Maria din anul 1950, dumneaei fiind învățătoare în sa‐tul Şchiopi. Eu am răspuns pe acel timp de secția Şcoli şi Pionieri a raionului Turda. Era o învăță‐toare deosebită, având o comportare foarte bună, iubind nespus copiii. Părintele Vasile pregătea copiii din clasa dânsei la orele de Religie, insuflându‐le credința în Dumnezeu. Ulterior, după anii petrecuți la țară, preotul Lupu a slujit la Catedrala din Turda, unde doamna preoteasă a cântat atât în corul mixt de aici, cât şi la biserica Parohiei Turda Veche. În duminici şi sărbători citea Apostolul şi cânta frumoasele pricesne. Acum, la ceas de împlinire, îi doresc sincer: „LA MULȚI ANI”!
Minerva Negruțiu
54
În copilărie locuiam în timpul vacanțelor la bunici, la Turda. Am cunoscut‐o pe tanti imediat ce ne‐a devenit vecină, pe strada Eminescu. Bu‐nica a fost contemporană cu preotul Vasile Lupu, din acelaşi sat şi i‐a legat o prietenie sinceră. Fa‐miliile noastre au fost aşadar foarte apropiate. Bunica a fost învățătoare, asemeni d‐nei preotese, şi mi‐a povestit că „Lola” a fost o învățătoare foarte bună, că era recunoscută pentru inteligen‐ța şi abilitățile didactice deosebite. Apoi am ajuns s‐o cunosc, s‐o îndrăgesc şi s‐o prețuiesc nespus: Fiecare om îşi alcătuieşte de‐a lungul vieții un edificiu afectiv. Consistența acestui edificiu e da‐tă de mâna aceea de oameni pe care i‐a preluat în el si pe care i‐a iubit fără rest şi fără umbră, şi împotriva cărora spiritul critic a rămas neputin‐cios. Doamna Maria Lupu se număra printre acei oameni puțini, care reprezintă stratul de protec‐ție care ne ajută să trecem prin viață. Fără acest zid de ființe iubite care ne înconjoară, noi nu am fi buni de nimic. Ne‐am rătăci, ne‐am pierde pur şi simplu. Cu cât mai deosebită este calitatea oa‐
55
menilor din care e alcătuit edificiul nostru afectiv, cu atât mai subtil, mai tenace este modul nostru de a persista în viață. Dacă fiecare din noi e tri‐mis în lume pentru a juca un rol în orânduirea acestei lumi, atunci d‐na preoteasa Lupu nu a fost aleasă la întâmplare. Şi a însoțit soțul în no‐bila misiune, în cel mai minunat mod. I‐ a fost alături mereu, cu mintea, cu sufletul, cu pricepe‐rea şi neobosita dăruire. Trebuie să subliniez fap‐tul că la baza tuturor intervențiilor verbale prile‐juite de diverse ocazii s‐a remarcat printr‐o desă‐vârşită stăpânire a limbii române, printr‐un ade‐vărat talent actoricesc şi printr‐o profundă pregă‐tire teologică. De fiecare dată impresiona, de fie‐care dată ştia cum să abordeze orice eveniment. Consider că a fost o preoteasă remarcabilă! Omul de rând îndrăznea să le treacă pragul, în găsirea alinării, pentru că uşa le era mereu deschisă de aceasta femeie deosebită. Mereu atentă, mereu serviabilă, nu te lăsa să pleci fără a te servi cu minunatele‐i prăjituri, compoturi, bunătăți. Dacă nimereai în vremea prânzului, toată lumea era invitată la masă! În spatele acestor amabilități se găsea foarte multă muncă, după mese, nopți în care se gătea sau se puneau conserve. Te însoțea
56
cu vorbe blânde, te înveselea cu umoru‐i fin şi în situații grele primeai cele mai bune sfaturi. Dar nu se oprea la cuvinte! Dincolo de ele stau măr‐turie nesfârşitele fapte bune: ori de câte ori i‐a stat în putere să întindă o mână de ajutor, nu a obosit! A fost alături de toți! Nu e o poveste! E o realitate incredibilă! Această femeie , chiar dacă nu a fost dăruită cu darul de mamă, a fost o ʺmamăʺ permanentă pentru toți cei aflați în sufe‐rință şi aceştia nu au fost puțini! Bunul Dumne‐zeu a binecuvântat‐o cu un suflet uriaş în care a cuprins întreaga lume! Chiar şi pentru cei care greşeau, găsea înțelegere, bunătate şi toleranță! Nu în ultimul rând amintesc calitățile feminine: eleganță, bun gust, rafinament, un mod admira‐bil de a asorta ținuta cu accesoriile: poşeta, mă‐nuşi, pălărie! Un model! Un model uman! Re‐marcabil! O iubesc nespus! Este şi rămâne în inima mea!
57
Despre preoteasa Maria Lupu şi despre soțul său am avut ocazia să scriu articole de ziar în mai multe rânduri. Şi întotdeauna am făcut‐o cu mare drag pentru că ştiam că scriu despre valori ade‐vărate şi oameni deosebiți. La un moment dat, îmi amintesc că prietenii de la ProTV Cluj doreau să facem un film documentar cu tradiții pascale din Turda şi primul om la care m‐am gândit a fost dânsa. Oamenii nu au fost dezamăgiți, pen‐tru că au întâlnit o gospodină extraordinară, un povestitor înnăscut şi un om cu suflet de aur... Ştiu că a cântat şi cântă încă în corul bisericii atunci când sănătatea şi anii i‐o permit şi atunci când este invitată se implică în activități culturale având de fiecare dată o forță oratorică sensibilă, cursivă, care merge la sufletul omului. Are o fire supusă, e iubitoare, blajină, încearcă să nu supere pe nimeni şi oamenii o îndrăgesc. Cu siguranță datorită acestor calități, dar şi a modului în care Părintele Lupu a ştiut să îşi păstorească enoriaşii, au fost naşi de cununie la peste 40 de perechi. Cu credință în Dumnezeu, nu s‐a plâns de greutățile vieții, deşi de la un anumit timp povara
58
anilor nu e uşoară şi a trecut de‐a lungul timpului prin multe... Înainte de 1989 cei care lucrau în în‐vățământ puteau avea probleme dacă mergeau la biserică, la slujbă. Dar acest fapt nu a oprit‐o pe preoteasa Maria Lupu să frecventeze biserica. Ştia că e soția preotului şi locul ei este să fie acolo. Ştiu, de asemenea, că multe femei i‐au cerut sfatul ba într‐o problemă, ba în alta, şi dânsa a avut întot‐deauna o vorbă bună pentru fiecare. Cunoscând familia Lupu mi‐am dat seama că atunci când preotesei nu i se poate reproşa nimic, cuvântul preotului capătă mai multă putere, şi atunci când preotului nu i se poate reproşa ni‐mic, faptele acestuia devin şi mai întăritoare pen‐tru ceilalți. Pentru tot binele pe care l‐a făcut până acum, pentru felul în care a ştiut să îl sprijine pe Părin‐tele Vasile Lupu şi pe oamenii cu care a venit în contact, pentru vorba bună şi bucuria pe care ştie să o împartă mereu cu ceilalți, acum în prag de ceas aniversar îi doresc din inimă “La mulți ani sănătoşi şi voioşi şi de acum încolo, tanti Maria!”
Sociolog Dana Deac Bibliotecar, jurnalist
Viceguvernator al Societății Culturale FILARMONIA Turda
59
În urmă cu aproximativ 25 de ani am cunos‐cut o distinsă doamnă, aceasta fiind preoteasa Maria Lupu. M‐am ataşat atât de mult de această femeie minunată cu un suflet nobil încât am devenit „nepoata adoptivăʺ a acesteia. Aşa mă prezenta “tuşa preoteasă” la toată lumea: „nepoata mea Ginaʺ. Este un exemplu pentru multe persoane, o preoteasă înțeleaptă, plină de bunătate şi dăruire sufletească. Aşa am cunoscut‐o şi aşa a rămas în continuare în sufletul meu. Acum la aniversarea celor 90 de ani, îi doresc sănătate multă, Dumnezeu să o răsplătească pen‐tru toate sfaturile bune pe care le‐a dat tuturor cunoscuților.
Cu tot respectul, dragostea şi sinceritatea, „NEPOATA GINAʺ
60
De mult – stimata doamnă învățătoare Maria Lupu ‐ pentru cei apropiați „Lola” – ne leagă o prietenie de mai bine de 50 de ani. Am avut deosebita onoare de a o cunoaşte în toamna anului 1959, când, la începutul carierei noastre de dascăli, am mers în satul Şchiopi. Do‐rind să facem intrarea în viața şcolii, sătenii ne‐au îndrumat spre casa primitoare a mult regretatului părinte Vasile Lupu şi a doamnei preotese, direc‐toarea şcolii, învățătoarea devotată trup şi suflet educației tuturor locuitorilor, indiferent de vârstă. Am avut privilegiul de ai fi colegi la micuța şcoală sătească doar timp de trei ani. Dar ce ani minunați, bogați în trăiri intense, momente de neuitat, în ciuda frământărilor şi a răsturnărilor de valori ce aveau loc în viața satelor româneşti de atunci! Eram împreună cu doamna învățătoare Lupu la şcoală, unde venea zilnic tot într‐o fugă, rupându‐se cu greu de îndatoririle multiple de preoteasă – sfătuitoare a femeilor –‐ întâmpinată la tot pasul pentru a i se cere părerea şi ajutorul.
61
Trecând pragul şcolii, se dedica în totalitate, cu har de adevărat dascăl, cu talent şi răbdare, ingeni‐ozitate şi perseverență, educației copiilor şi a dască‐lilor tineri, cărora le călăuzea paşii cu generozitate, oferindu‐le de multe ori şi cazare în casa ei. Serile erau împreună la căminul cultural un‐de, fiind o excelentă cântăreață şi talentată diri‐joare, pregătea corul pentru diferite serbări şi concursuri, dezvoltând gustul tuturor pentru frumosul autentic. Găsea timp şi energie pentru a îndruma cu competență corul, echipa de dansuri, de teatru, organiza şezători, deborda de energie, voie bună, umor. Armonia şi generozitatea familiei Lupu erau proverbiale dincolo de limitele comunei sau ale județului. Oficialitățile care veneau în sat se bu‐curau de caldă ospitalitate şi de un dialog inteli‐gent a unui cuplu de oameni culți, indiferent de scopul venirii în sat al oaspeților. Conflictele erau aplanate cu tact şi diplomație, toți ne simțeam ocrotiți şi privilegiați de a‐i avea drept călăuză în acei ani grei, cu multe dileme. Prin cercul lor vast de prieteni şi cunoscuți din toate domeniile erau capabili să rezolve toate problemele sătenilor, ştiau unde să‐i îndrume,
62
pentru a‐şi rezolva chestiuni de ordin adminis‐trativ, legal, medical, şcolar. Doamna învățătoare era prezentă în viața satului în toate momentele cheie, la ritualuri de botez, nuntă, înmormântări, alături de părintele Lupu, prin cântec sau cuvinte calde înțelepte, chibzuite, aşteptate de cei prezenți şi apreciate. Aşa am cunoscut‐o noi. Aşa au văzut‐o cei din Luna sau multe alte sate şi comune. La fel o prețuiesc, iubesc şi o stimează cei din Turda, Cluj şi multe alte locuri din țară şi nu numai, generații de foşti elevi, colegi, prieteni. Curajoasă, optimistă, generoasă, la cei 90 de ani priveşte lumea cu acelaşi ochi critic, judecând oamenii după fapte cu credință fermă în binele din om şi în dreptatea divină. În acest ceas aniversar deosebit pe care puțini oameni au privilegiul să‐l sărbătorească, îi mul‐țumim din suflet pentru calda prietenie, o asigu‐răm de dragostea şi prețuirea noastră nemărgini‐tă. Îi dorim sănătate, bucurii şi numai zile fru‐moase în viață.
LA MULȚI ANI! Fam. Emma şi Ionel Todea
Cluj Napoca
63
S‐a întâmplat demult. Era la sfârşitul anilor ʹ60. Lumea satului încerca cu greu să se acomo‐deze cu colectivizarea. Şi în aceste nelinişti şi frământări oamenii de la țară se adunau în jurul Bisericii cu speranța şi nădejdea că Bunul Dum‐nezeu nu va rămâne nepăsător la rugăciunile lor în care cereau linişte, pace şi îndurare ‐ pentru a‐şi putea duce zilele grele cu demnitate. În acea vreme locuitorii satului Luna s‐au hotărât să‐şi aducă la biserică un preot deosebit cu mare har şi adâncă credință – care să fie ală‐turi de ei în rugăciune ‐ să poată trece astfel cu bine peste grelele încercări ale vieții După îndelungi căutări s‐au oprit la Parohia Ortodoxă din Şchiopi, unde slujea cu multă vrednicie Prea Cucernicul Părinte Vasile Lupu de 25 de ani. Acolo, cu dragoste desăvârşită a slujit Sfântul Altar săvârşind zilnic Sfânta Liturghie, alături de soția Maria Lupu ‐ care zi de zi din strană dădea răspunsul la slujbă. Aşa a venit în Luna acest mare slujitor al Bi‐sericii, Prea Cucernicul Părinte Vasile Lupu cu neobosita preoteasă Maria, spre bucuria mireni‐
64
lor care i‐au primit cu brațele deschise şi unde au păstorit vreme de zece ani. Sub coroana acestui mare şi falnic stejar care a fost părintele Vasile, a slujit Biserica Neamului şi preoteasa Maria, cu dăruire şi abnegație, apropiindu‐se cu multă dragoste şi omenie de oamenii sărmani şi nevoiaşi, de bolnavi şi de cei singuri, dăruindu‐le din prea plinul sufletului ei toată nădejdea şi speranța ‐ în spre mai bine‐ înălțând împreună rugă Tatălui din cer! Grea mi‐siune! Dar astfel i‐a ajutat să treacă mai uşor pes‐te greutățile vieții de zi cu zi. S‐a aplecat cu multă dragoste asupra copiilor şi elevilor, arătându‐le calea spre credință – ocrotindu‐i de câte ori au avut nevoie. A participat activ la viața satului, adunând în jurul domniei sale femeile din Luna şi nu numai, atât vara cât şi în serile lungi de iarnă, de unde ne‐am ales cu multe sfaturi, cu multe învățături, fiind atât de diverse că sunt greu de enumerat. Dar toate ne‐au fost multora care i‐am ascultat de un real folos. Nu pot să‐mi amintesc decât cu foarte mare admirație de slujbele oficiate ‐ în vremuri de res‐trişte ‐ în casele numeroşilor credincioşi de către părintele Vasile, cu soția sa Maria: cununii, bote‐
65
zuri, sfințiri de casă nouă, slujbe la căpătâiul ce‐lor bolnavi, unde erau de‐a dreptul venerați şi primiți cu multă stimă şi iubire. Câte suflete au fost astfel alinate şi mângâia‐te! Câți copii au fost încreştinați! Bunul Dumne‐zeu va răsplăti toată truda Domniilor Lor! Anii au trecut în zbor. Părintele Vasile în ur‐ma unei grele şi nemiloase suferințe a plecat la cele veşnice în 30 ianuarie 1991. Îl vizitam la spi‐tal. Dar în seara de 30 ianuarie am rămas acolo peste noapte alături de soția Maria – ca la orele 2 din noapte să aprindem lumânarea pentru a trece sufletul părintelui dincolo de noi. A fost desti‐nul!? A fost ??? Ce‐a fost ??? A rămas doamna preoteasă să ducă crucea grea a văduviei – Grea povară! Pe acest drum a fost înconjurată – spre admi‐rația noastră – în afară de prietenii de familie şi de rude şi numeroşi credincioşi şi de familiile preoților din Turda, care au însoțit‐o şi ocrotit‐o cu atâta căldură. Cinste lor! Dumnezeu să le răsplătească toate faptele bune şi toți paşii făcuți spre casa doamnei preo‐tese Maria Lupu. Să fie răsplătiți de Bunul Dum‐nezeu pe pământ şi în ceruri! Nu găsesc cuvinte să îmi exprim admirația
66
față de Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Andrei Andreicuț – pe care îl cunosc de când oficia sluj‐be minunate în bisericuța neîncăpătoare de pe Armata Roşie din Turda – care, după trecerea la cele veşnice a părintelui Vasile Lupu şi‐a găsit timp între multele sale sarcini ale Bisericii să se abată deseori la casa de pe strada Mihai Emines‐cu, la văduva Maria Lupu, aduncându‐i alinare şi mângâiere, rugându‐se alături de dânsa, înălțând împreună slavă şi laudă Bunului Dumnezeu şi rugându‐L să aducă sănătate şi pace în casa ace‐ea. După aceste vizite sufletul doamnei preotese renaşte de fiecare dată ca pasărea Phoenix. Acum, la împlinirea celor 90 de ani de viață să‐L rugăm pe Bunul Dumnezeu cu marea Lui milă să ocrotească pe mai departe acest suflet mare şi nobil, să‐i dăruiască sănătate, pace şi li‐nişte sufletească, daruri ce le merită din plin pen‐tru viața pe care a închinat‐o cu atâta dăruire slu‐jirii Altarului Sfânt. La mulți şi fericiți ani! Vă vom iubi mereu!
Ing. Iulia Lefter
67
Minunate sunt amintirile ce le am legate de doamna preoteasă Maria Lupu. O cunosc din anul 1965 când am devenit ve‐cine. Din primele momente am simțit o apropiere tot mai mare de dânsa, fiind o ființă de o bunăta‐te rară, modestă şi cu o mare plăcere de a ajuta şi de a‐şi împărtăşi dragostea tuturor celor din jurul dânsei. Eu am considerat‐o ca pe o soră mai mare, deoarece dânsa de nenumărate ori mi‐a dat, cu multă dragoste, sfaturi creştineşti şi de linişte su‐fletească de care aveam nevoie uneori. A fost aproape cu multă dragoste de familia mea, ținând mult la soțul meu şi la nepoței, cău‐tând mereu să le facă câte o bucurie şi să le trimi‐tă prin mine pachețele din minunatele prăjituri apreciate de toți. Îmi amintesc şi acum cu mare emoție când, la nunta fiului meu, ne‐o făcut o nespusă bucurie şi surpriză, cântând rugăciunea Tatăl Nostru, impresionându‐ne cu glasul dânsei atât de melo‐dios şi plăcut.
68
În timpul cât am fost vecine o vizitam des cu mare plăcere, dar mutându‐mă din cartierul co‐mun, datorită distanței şi neputințelor mele oda‐tă cu bătrânețea, vizitele au devenit tot mai rare. Dar deşi ne‐am întâlnit mai rar în ultimul timp, doamna preoteasă mi‐a rămas în sufletul meu, dăruindu‐i şi în continuare toată dragostea şi respectul meu. Cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 90 ani, eu şi toată familia mea îi dorim din suflet doamnei preotese Maria Lupu multă, multă să‐nătate şi putere, rugându‐L pe Bunul Dumnezeu să‐i dăruiască încă mulți ani fericiți alături de cei ce o iubesc!
Prof. Xenia Ivăşcan
69
Din anul 1964 am cunoscut familia părintelui Lupu Vasile şi Maria (Lola). O familie de oameni excepționali. Când îmi trăia soțul, în zilele mai libere mergeam în vizită şi de fiecare dată aveam multe, multe de învățat, datorită sfaturilor bune pe care le primeam. Am constatat că ajutau cu mare plăcere mulți oameni care aveau anumite probleme. Doamna Lola ajută şi azi multe persoane. Cei care intră în casa ei au numai de învățat. Este o gospodină deosebită dar şi foarte bine informată cu noutăți‐le din toate domeniile. Citeşte mult şi lucrează toată ziua. Îmi face mare plăcere să o vizitez din când în când, iar după discuțiile obişnuite mai aflu şi eu rețete noi de prăjituri. Este o gospodină fără egal. Am tot respectul şi toată considerația față de o astfel de personalitate.
Prof. Aurelia Deaş
70
AMINTIRI Parafrazând pe Mihail Sadoveanu în lucrarea ʺDomnul Trandafirʺ, îmi amintesc de primul meu dascăl şi de primul meu părinte spiritual care au fost doamna preoteasă Maria Lupu şi preotul Va‐sile Lupu. Bunicul îmi povestea că eu am fost primul copil botezat de proaspătul absolvent al Facultă‐ții de Teologie de la Blaj, hirotonit ca preot – pă‐rintele Vasile Lupu. Familia Lupu a fost un mo‐del pentru locuitorii satului Livada. Erau harnici, gospodari, populari, cu oricine stăteau de vorbă, se străduiau să dea sfaturile cele mai potrivite şi folositoare, erau iubiți de către localnici. Îmi amintesc curtea plină de flori, casa curată aranja‐tă cu bun gust şi cămara plină de bunătăți. Doamna învățătoare era ca o mamă atât pen‐tru copiii pe care i‐a instruit, cât şi pentru părinții acestora, pe care mereu îi îndemna să‐şi trimită copii mai departe la studii, aşa cum a făcut şi cu
71
mama mea. Era foarte activă la clasă şi plină de energie. Mergeam în multe excursii prin împreju‐rimi încolonați doi câte doi, cântând: „Priviți copii trompeta sună/ Ostaşi‐n rânduri se adună....ʺ. Parcă văd oamenii ieşind la porți uitându‐se după noi, mă cuprind şi acum emoțiile.... Fiind plină de inițiativă, doamna învățătoare organiza frumoase serbări şcolare, şezători cu tinerii din sat dar şi serate. Duminica şi în sărbători era nelipsită din strana bisericii din Livada, unde cânta frumoase‐le pricesne şi cântări bisericeşti. Acum când împlineşte o frumoasă vârstă îi urez sănătate şi pace deplină.
Prof. Maria‐ Ziluța (Hanc) Felvinți
72
La 90 de ani Gânduri şi amintiri despre buna şi respectata noastră preoteasă
doamna Maria Lupu În suflet cu nostalgia trecutului, o evocare luminoasă îmi înseninează mulți ani ai vieții cu amintiri frumoase, încătuşând neplăcutele trăiri ale bătrâneții cu tot alaiul lor de boli şi renunțând la o viață activă şi plină de satisfacții. Dintre prietenii noştri care de mult au plecat în lumea drepților, foarte puțini se află încă în viață. Printre aceştia se numără şi doamna preo‐teasă Maria Lola Lupu, care în 17 iulie va împlini 90 de ani, vârstă trăită cu demnitate şi cu satisfac‐ția datoriei împlinite. În zilele trecute, vorbind la telefon, mi‐a măr‐turisit că la aceeaşi dată a avut şi cununia reli‐gioasă cu părintele Vasile, regretat de toți: ʺDum‐nezeu să‐l odihnească în lumea drepțilorʺ. Toți l‐au
73
iubit şi respectat, a fost preotul, prietenul şi pă‐rintele spiritual al tuturor credincioşilor care l‐au cunoscut prin locurile unde l‐au dus împrejurări‐le vieții. Pe Lola am cunoscut‐o la Blaj, ea fiind elevă în ultimul an la Şcoala Normală de învățătoare la Institutul Recunoştinței. Diferența fiind doar de câțiva ani între noi, le ziceam domnişoare celor din clasele terminale. Când după mai mulți ani sosind la Turda, soțul meu, domnul Negrea Vio‐rel, fiind numit medic în acest oraş, i‐am cunos‐cut prin intermediul domnului Mureşan Tiberiu pe preotul Lupu Vasile şi doamna preoteasă, care era şi învățătoare în satul Luna, unde avea preo‐tul Vasile parohia. Ne‐am împrietenit, iar eu mi‐am amintit de eleva de odinioară de la Blaj, care s‐a distins între colegele ei ca elevă eminentă. I‐am vizitat şi în satul Şchiopi apoi la Luna. Întâl‐nirile noastre nu au fost prea dese, dar ne‐am apropiat sufleteşte, rămânând amintiri neşterse. Stabilindu‐se apoi în Turda şi după ce a rămas văduvă, am vizitat‐o mereu în anumite prilejuri, la o sărbătoare, la un mărțişor, iar telefonul în ultima vreme este cel care ne‐a permis să comu‐nicăm, menținând frumoasa noastră prietenie.
74
Draga Lola mereu şi‐a exprimat regretul de a nu fi fost şi ea binecuvântată cu darul naşterii de copii. Am mângâiat‐o, convingând‐o că ea a avut prin profesia ei mulți copii, generații pe care i‐a învățat şi i‐a educat pentru o viață cinstită şi demnă, care‐i poartă recunoştință cât vor trăi. Totuşi acum la anii bătrâneții, lucidă fiind, îşi aminteşte de tot ce a fost frumos în viață şi e îngrijită de o nepoată cu dragoste şi dăruire. Noi, prietenii ei, îi purtăm în suflet cele mai bune gânduri, amintiri frumoase, urări de sănă‐tate şi „La mulți ani”! de ziua aniversară. Dum‐nezeu să‐i dea întărire şi seninătate sufletească în viața ce‐i va mai fi hărăzită. Cu multă dragoste,
Dr. Negrea Viorel şi Doina
75
DOAMNA MARIA LUPU LA O VÂRSTĂ VENERABILĂ
Dăscălița Maria Lupu, ca şi celelalte două su‐rori, Tabita şi Valentina, s‐au dedicat muncii cu copiii, înzestrată fiind de Bunul Dumnezeu cu tac‐tul pedagogic, apropiindu‐şi cu vorbă blândă pe puii de moți să se ridice prin lumina învățăturii. Binecunoscută pentru dăruirea sa profesio‐nală, a cinstit locul în peregrinările prin Iara, Şchiopi, Luna şi Turda, făurind alături de soțul său, preotul Vasile Lupu – un adevărat mariaj bazat pe înțelegere şi respect reciproc. Nouă decenii bătute pe muchie învățătoarea Maria Lupu a fost o dăscăliță apreciată pentru felul în care a înțeles să educe şi să instruiască copiii, fapt pentru care a fost ridicată la funcția de metodistă, cu rol de îndrumătoare a învățăto‐rilor în perfecționarea lor didactică. Din ziarul “Gazeta de la Turda” am aflat de mult că în localitatea de baştină Iara, era motorul
76
activităților culturale din acest centru de plasă, organizând serbări cu elevii şi adulții şi mergând în propagandă culturală şi în localitățile vecine. A avut şi norocul că a trăit în acest centru al celor 32 de localități de pe Valea Ierii, unde mai existau învățători care aveau darul vocilor frumoase. Bunul Dumnezeu i‐a dat harul vocii curate de soprană, talent care a ajutat‐o să fie prezentă cu câte o priceasnă până acum câțiva ani în bise‐rica Rățeştilor sau la Catedrala Ortodoxă din Turda, cântecele sale religioase încântau enoriaşii prin liniştea pe care o propaga această interpreta‐re pătrunsă de învățătura creştină. Pentru că o cunosc de aproape de 55 de ani ştiu că a dăruit‐o Domnul şi cu spiritul gospodă‐resc, iar cinele creştine pe care le organiza ca preoteasă încântau mesenii şi pe mai marii ie‐rarhi. Şi distinsul Episcop Iuliu Hossu a cunoscut meniul românesc şi arta culinară a Mărioarei de la Iara. Avea un chip frumos, al fetei de la țară, care nu trebuia să‐şi dea cu ruminele ca să fie bine‐plăcută celor din jur. Ce încântat am rămas într‐una din săptămâ‐nile trecute, când, din întâmplare ne‐am regăsit
77
pe Corso‐ul Turzii cu domnia sa, preoteasa, eu şi părintele Ştefan Roşu. Atunci mi‐am spus că aş fi curtat‐o pentru frumusețea sufletului eu bun, dar n‐a fost să fie pentru că dânsa era dintr‐o familie românească mai înstărită şi pe acele vremuri dota era impor‐tantă pentru un cuplu de intelectuali. Ştiu din inspecțiile pe care le făceam pe teren că îi ajuta mult pe colegii de breaslă. O cochetărie trăită în zona satului Şchiopi mi s‐a întipărit în minte. Îi trimisesem vorbă de la raion că într‐o zi o rugam să mă însoțească în calitate de metodistă în satul Măgura Ierii, unde exista o şcoală foarte ve‐che şi un învățător suplinitor la datorie. Era consi‐derat sprijinul intelectual al satului, avea pricepe‐re în toate problemele extraşcolare şi poate că‐i plăcea şi zeama prunelor. Pentru o destinație de cca. 4 kilometri ne deplasam pe un drum pe care întâlneam la sapa a doua a porumbului pe țăranii din Şchiopi şi Măgura, care ne dau binețe, cunoscându‐o pe Doamna învățătoare şi pentru că însoțitorul Domniei sale era un necunoscut. Am mirosit ceva zarvă printre cei care prăşeau po‐rumbul, dar n‐am făcut pe moment mare vâlvă.
78
Ajungem la şcoală, copiii se jucau în curte singuri, lipsea dascălul lor. Am aşteptat să intrăm în vorbă cu ei, dar învățătorul nu şi‐a arătat fața. Indignat, îi spun doamnei preotese că dacă nu este în concediu medical trebuie să‐i tăiem sala‐riul şi să‐l sancționăm aşa cum prevede statutul dascălilor. Doamna învățătoare însă recunoscuse printre țăranii care prăşeau porumbul şi pe învă‐țătorul din Măgura Ierii, dar nu mi‐a spus şi el a apărut în ținută cu haine nemțeşti, cum se spu‐nea pe vremea aceea la sate, şi în loc de ora 8.00 începe cursurile la ora 10 şi ʹ10. L‐am muştruluit cum se cuvenea, am văzut însă un dascăl harnic dar fără pregătire pedagogică. Pentru că satul ținea la el, l‐am îndrumat şi chiar l‐am ajutat să‐şi desăvârşească studiile medii, iar pedeapsa pro‐priu‐zisă n‐am m‐am îndeplinit‐o pentru că doamna învățătoare mi‐a spus pe drumul de înapoiere că dascălul are patru copii de întreți‐nut, că a fost numai o întâmplare că l‐am prins în delict, rugându‐mă să nu‐l sancționez. Se vede că sufletul ei bun a trecut peste supărarea de mo‐ment şi de fapt acopeream amândoi o minciună. De multe ori când mă întâlnesc cu doamna învă‐țătoare îşi aminteşte cu plăcere de acest caz plin de necaz şi ne amuzam copios.
79
Nonagenara noastră însă a avut noroc şi de o căsnicie fericită, când a acceptat cererea în căsă‐torie a țăranului preot Vasile Lupu, de baştină din Borzeşti. Era în tradiția intelectualilor din zona Ierii, ca în zilele de marți preoții şi învățăto‐rii să meargă să ia pulsul vieții şi mai ales a nou‐tăților din politică şi administrație în târgul de la Iara. Preotul Vasile Lupu era un intelectual de marcă ca şi alții din Borzeşti, intelectuali care şi‐au impus pregătirea şi profesionalismul în do‐menii diferite. Preot de mir cu vocație, s‐a bucu‐rat de aprecierea poporului în parohiile pe care le‐a deservit. Ajunge preot la Catedrala din Tur‐da, o ascultare nobilă pentru acea perioadă co‐munistă când se cultiva cu prisosință ateismul dialectic. Părintele Vasile Lupu era un împătimit în a se informa din presa şi cartea religioasă, folosind cuvintele de înțelepciune pentru a întări credința în Dumnezeu a enoriaşilor. Ținuta de preot de țară care cunoştea nevoile satului, îndeplinirea cu conştiinciozitate a slujbelor religioase, a făcut ca în toate localitățile unde a păstorit să nu se pro‐ducă rătăciri către unele credințe importate de pe
80
alte meleaguri, care la acea vreme nu‐şi găseau ogor pe pământ transilvan. În anul 1948 când s‐a revenit la Biserica Ma‐mă, preotul Vasile Lupu a considerat că românii nu trebuie părăsiți în condițiile grele la care erau supuşi toți credincioşii şi a rămas în credința or‐todoxă aşa cum o cerea momentul critic de atunci. Orice întâlnire cu părintele Vasile era o bine‐facere, pentru că era un om cult, cunoştea cerin‐țele Bisericii şi ale Şcolii şi cărarea care trebuie urmată prin credința în Dumnezeu, care ne scapă de toate relele. Părintele trăia viața de preot ardelean, cu ideile de curat românism, fiind adeptul înțelege‐rilor dintre biserici, ducând o viață normală ca orice gospodar al satului transilvan. Participa la nunți, avea fini şi ştia să‐şi petreacă viața lu‐mească în spiritul tradițiilor româneşti. La reuni‐unile preoțeşti, după serviciul divin ştia să însu‐flețească mesenii, care aveau voci culte, intonând şi cântece populare. Ca dascăl de țară l‐am cunoscut pe părintele Lupu ca preot în parohia Şchiopi ( Livada) unde se bucura de tot respectul nu numai al sătenilor
81
din acea localitate ci şi din satele vecine. Se inte‐resa de rezultatele la învățătură ale elevilor din Şchiopi care frecventau clasele V – VII la Şcoala din Petreştii de Jos. Prin domnia sa am tatonat terenul şi am înfi‐ințat clasele V – VII şi în satul Şchiopi, care au fost încadrate cu profesori tineri, pe care i‐a aju‐tat permanent familia Maria şi Vasile Lupu. Mi‐a mărturisit poetul Mircea Tudose că prin anii 1970 – 1971 au fost angrenați în munca de culturalizare a chiar în satul Şchiopi şi s‐au bucu‐rat de sprijinul învățătoarelor Maria Lupu şi Mi‐nerva Bologa pentru a scoate la iveală bogățiile folclorice ale satului şi a le pune în valoare. Pot să spun cu tărie că Părintele Lupu mi‐a fost un prieten şi colaborator, iar experiența de viață a domniei sale pe meleaguri petridene un îndemn la hărnicie şi ridicare a satului prin cul‐tură. Cuplul familial preot – învățătoare, Vasile – Maria, a fost un veritabil model pentru lumea satelor, ca intelectuali valoroşi şi emancipați. Familia preotului Vasile Lupu nu a avut copii dar a îndrăgit foarte mult tinerele vlăstare. Ştiu că doamna preoteasă Mărioara a ajutat nepoții şi
82
vecinii printr‐un adevărat act caritabil. Poate că şi devotamentul față de şcolari să‐i fi dat această putere de a fi alături de cei în suferință, Dumne‐zeu răsplătindu‐o cu energia pozitivă de a ajunge la frumoasa vârstă a nonagenarilor, care repre‐zintă experiența de viață acumulată, iar înțelep‐ciunea domniei sale ne este un model de condui‐tă.
Prof. Valentin Vişinescu fost Inspector Şcolar
83
S‐au împlinit 40 de ani de când am întâlnit‐o şi ne‐a devenit naşă de cununie alături de soțul ei, părintele Vasile Lupu, un preot plin de har şi deosebit de erudit. Cea care a devenit naşa noastră mi‐a fost mentor toata viața mea de femeie măritată, soție şi mamă. Patriotismul ei, dăruirea pentru oameni, energia debordant, exemplul de buna gospodină mi‐au stat mereu în față. Împreună cu naşul, a botezat‐o creştineşte pe fiica mea Diana‐Maria, care era la acel moment al 26‐lea fin al lor, dar de care nu uită să se interese‐ze mereu ca să afle ce mai face, spre a avea prilej de mândrie şi mulțumire. După ce naşul s‐a dus în lumea celor veşnice, dumneaei a devenit duhovnicul meu de suflet. Ea ştie întotdeauna să te asculte cu mult interes, are un sfat bun în orice împrejurare şi o judecată limpede şi sănătoasă. Beneficiind de o memorie extraordinară, po‐vesteşte cu mult umor întâmplări din viața ei, a rudelor, a prietenilor şi cunoştințelor.
84
A trăit şi trăieşte cu multă demnitate şi su‐punere față de Dumnezeu. Nu am auzit‐o nicio‐dată plângându‐se sau fiind supărată pe cineva. Nu a avut parte de proprii ei copii dar s‐a dedicat cu mult devotament unei profesii care a adus‐o în preajma copiilor, cărora le‐a insuflat multă dragoste pentru ştiințele naturii. Sunt fericită că am avut privilegiul de a o fi cunoscut şi că a acceptat să fie naşa noastră. Merită cu adevărat să fie înscrisă într‐o carte pe care răsfoind‐o să ne amintim că există lângă noi. Din partea mea şi a familiei mele îi dorim încă mulți ani fericiți şi cu sănătate, să fie la fel de prezentă în tot ce trăieşte. Cu mult drag,
Finii Mariana şi Ilie Zaiu şi fina Diana‐Maria.
85
UN OMAGIU ADUS CELEI MAI DISTINSE PREOTESE:
LUPU MARIA Scumpa noastră tanti, pentru toată familia noastră ați fost şi sunteți o flacără care întreține relația veşnic vie şi dătătoare de speranțe. Aşa cum ʺUnchiul Popaʺ este veşnic cu noi şi ne ajută răspunzând rugăciunilor noastre, Dumneavoas‐tră ne‐ați ajutat şi ne ajutați cu atâta devotament şi în prezent. Sunteți şi veți rămâne cea mai deosebită pre‐oteasă şi nimeni nu va putea să vă egaleze vreo‐dată. La împlinirea celor 90 de ani, vă urăm sănă‐tate şi dorim să trăiți mulți ani fericiți alături de cei dragi sufletului Dumneavoastră! Cu recunoştință şi multă dragoste,
Zica, Mircea, Mirela şi Mihai
86
Este greu să vă descriu în câteva rânduri dă‐ruirea şi dragostea pe care a avut‐o față de noi, cei care i‐am fost elevi şi copii, putem spune, în toți acei frumoşi ani petrecuți la şcoala din Liva‐da. De cate ori îmi amintesc şi le povestesc fiice‐lor mele, Adriana si Oana, despre dânsa, o fac cu sentimentul respectului pe care îl am pentru omul şi dascălul care s‐a dedicat cu dragoste ace‐lor copii simpli şi nevinovați de la țară. Pentru mulți dintre noi nu a fost doar “Doamna Dirigintă”, a fost o a doua mamă, fiind apropiată de sufletul nostru şi dându‐ne mereu sfaturi bune. Acum, la ceas aniversar, îi urez din tot sufle‐tul un călduros “La mulți ani!” şi fie ca Bunul Dumnezeu să‐i dea sănătate şi zile frumoase.
Ec. Sânziana Ilea (Bobiş) Cluj‐ Napoca
87
A vorbi despre doamna preoteasă Maria Lupu doar în câteva cuvinte, este un lucru deo‐sebit de greu, având în vedere complexitatea per‐sonalității dânsei. Fac parte din una din multele generații de copii cărora ʺdoamnaʺ le‐a îndrumat primii paşi în viață, le‐a pus creionul în mână, le‐a dezlegat tainele scrisului şi cititului. Am cunoscut‐o pe doamna preoteasă ca elev în primele clase la Şcoala generală din satul Li‐vada. Amintirile din acei ani ne dezvăluie o per‐sonalitate puternică, prototipul intelectualului de la țară, integrat perfect în lumea satului româ‐nesc din acele vremuri, . Pe lângă activitatea desfăşurată la catedră, unde era desăvârşită, obținând rezultate remar‐cabile, doamna preoteasă desfăşura o intensă ac‐tivitate extraşcolară, participând la toate eveni‐mentele satului. Am proaspătă în memorie ima‐ginea serbărilor de sfârşit de an şcolar sau cele organizate cu ocazia diferitelor sărbători , la care participa toată suflarea satului. Doamna era su‐fletul acestora, aducea totdeauna ceva nou, ceva
88
deosebit, de multe ori întruchipa chiar dânsa di‐ferite personaje din piese de teatru. Principala calitate pe care am apreciat‐o la dânsa a fost omenia, plăcerea deosebită de a‐şi ajuta semenii, de a le da un sfat prietenesc, de a‐i îndruma în viață. Mulți tineri din satul nostru şi‐au făcut un rost în viață urmând sfaturile doam‐nei preotese. Dânsa s‐a considerat şi a fost perce‐pută de către comunitate ca făcând parte din aceasta, ʺun om de‐al nostruʺ, care cunoştea toate problemele cu care se confruntă sătenii şi la re‐zolvarea multora s‐a implicat. A făcut parte din această comunitate aproape 25 de ani şi de aceea după mulți de când a plecat, este primită în sat cu cea mai mare dragoste şi bucurie. Rezumând într‐un singur cuvânt activitatea doamnei preotese Maria Lupu, ajunsă la venera‐bilă vârsta de 90 de ani, pot spune că a fost, este şi va fi un adevărat OM.
La mulți ani cu sănătate şi multă bucurie!
Ing. silvic Lup Vasile
89
Pe preacucernicul părinte Vasile Lupu şi so‐ția sa Maria i‐am cunoscut cu mulți ani în urmă, când era preot în satul Livada ( Şchiopi). Mai târ‐ziu i‐am reîntâlnit pe când familia preotului Vasi‐le Lupu păstorea în comuna Luna, unde erau foarte iubiți de oameni şi căutați pentru a‐i sfătui în acele vremuri grele. Doamna preoteasă Maria a fost un exemplu pentru cei din jur, fiind de la început şi de‐a lun‐gul vieții exemplare pe care a dus‐o un model de viață, de adevărată preoteasă dedicată cu toată ființa acestei misiuni. Doamna preoteasă Maria a fost o ființa care a înțeles foarte bine că drumul pe care s‐a angajat cere foarte multe sacrificii şi trebuie să ai chema‐re pentru aceasta, îndeplinind multe activități în cadrul sfintei biserici cu ocazia slujbelor, fiind dotată cu o voce deosebită şi un dar al vorbirii aparte. Ca urmare, era solicitată cu diferite ocazii pentru a ține prelegeri care întotdeauna erau de‐osebite, fiind o fire foarte prietenoasă şi căutată de multă lume.
90
Ca urmare a prieteniei şi a sfaturilor pe care oricând e dispusă să le dea, casa dumneaei este deschisă pentru oricine doreşte să apeleze pentru un sfat necesar. Acum în apropierea frumoasei aniversări de 90 de ani de viață, îi dorim toate cele bune şi să o avem încă mult timp între noi. Cu mult drag,
Fam. Ing. Emil şi Maria Chira
91
Constat că nu este una dintre cele mai uşoare sarcini să transcriu în doar câteva rânduri amin‐tiri, imagini, gânduri, impresii despre primul dascăl. E o imagine ce o păstrezi pentru totdeau‐na şi sunt emoții ce nu pot fi transcrise în fraze. Este omul alături de care ai învățat primii paşi în desăvârşirea ta, omul alături de care ai învățat să urci, sau poate ar fi mai potrivit să spun – alături de care ai urcat. A fost cea care a împărtăşit din înțelepciunea, din credința şi iubirea sa. A fost cea care ne‐a condus în pridvorul propriei noastre înțelegeri, care ne‐a dăruit din tainele lumii şi pe lângă mi‐siunea de a fi dascăl si‐a exercitat‐o şi pe aceea de a fi prieten. Ne‐a învățat să ne urmăm scopul cu paşi fermi, ne‐a învățat că nici atunci când şchio‐pătăm să nu mergem înapoi, ne‐a învățat să fim buni în nenumărate feluri şi că nu suntem răi nici atunci când nu suntem buni. Ne‐a învățat că bu‐nătatea noastră stă în dorul ce‐l purtăm sinelui nostru deplin, acest dor este în fiecare din noi. Ne‐a învățat să avem curaj să ne înălțăm, să ne
92
facem auziți, să visăm. „Încredeți‐vă în vise, căci în ele se ascunde nemurirea” Kahlil Gibran. Ne‐a determinat să înlocuim nehotărârea din noi în tărie şi neclintire, ne‐a învățat să binecu‐vântăm întunericul aşa cum binecuvântăm lumi‐na, ne‐a învățat să vedem rostul ascuns al fiecarui lucru, ne‐a învățat să ne schimbăm țelu‐rile în buze arzătoare şi viața‐ntreagă într‐o fân‐tână. Am învățat de la primul meu dascăl că în‐semnătatea unui om nu stă în ceea ce duce la în‐deplinire, ci mai degrabă în ceea ce vrea să înde‐plinească. Ne‐a făcut să vedem frumosul în toate, chiar şi în ochii ce sunt orbi la frumusețe, ne‐a învățat că generozitatea nu înseamnă să îmi dai ceva de care eu am mai mare nevoie decât tine, ci să îmi dai ceva de care tu ai nevoie mai mare de‐cât mine. Ne‐a făcut să descoperim că nu suntem mai presus decât nelegiuitul, nici mai prejos de‐cât profetul. A ştiut să fie altfel, şi‐a depăşit cu mult atri‐buțiile de dascăl, a reprezentat un început de cul‐tură pentru vremurile trecute, punând în scenă o serie de reprezentații teatrale în care îi implica şi pe adulți. Mă încearcă sentimente de mândrie că am
93
fost prima care a instituit o modă în a recompen‐sa dascălii cu mici atenții. Vreau să ştie că o port în amintire ca pe un început şi că îi datorez o mare parte din formarea mea de mai târziu, îi mulțumesc, atât eu, cât şi tatăl meu căruia i‐a călăuzit paşii, că ne‐a dăruit atâtea, căci ea a înțeles că a păstra înseamnă a te stinge. La mulți ani, Doamna Învățătoare!!!!!!!!
Prof. Argentina Spădaru‐Micu
94
Cu dragoste, Doamnei Preotese Maria Lupu la împlinirea vârstei de 90 de ani! Sunt rare şi prețioase momentele când avem prilejul să realizăm că printre noi mai există OAMENI cu adevărat remarcabili şi demni de luat ca modele de viață, ce continuă să ne ofere lecția modestiei şi a omeniei, a bunului simț şi a nobleței. Aceasta este Doamna Preoteasă Maria Lupu, pentru noi ‐ Tanti Lola ‐ care în 17 iulie împlineşte 90 de ani. Momentul aniversar ne oferă un reconfor‐tant model şi exemplu al seninătății şi frumuseții unei vieți de dascăl şi soție de preot, care ştie mă‐sura lucrurilor şi are înțelepciunea celor funda‐mentale. Domniei sale îi sunt esențiale câteva trăsă‐turi precum : bunătatea sufletească, omenia, demnitatea şi mai ales altruismul, fiind gata ori‐când să‐şi ajute semenii.
95
Eu, Ligia, cu emoție, cu bucurie, cu dragoste, încerc să aştern gânduri şi amintiri, ani de viață petrecuți lângă Tanti Lola. Tanti este o parte din viață mea, este un mo‐del pentru mine şi cred că şi pentru alții. În urmă cu 45 de ani, după terminarea facul‐tății, am fost repartizată la Iara. Împreună cu alți colegi profesori, am fost invitați de prietenul nos‐tru Sandu Mirea să mergem la Livada, unde el era profesor şi locuia la familia preotului Vasile şi Maria Lupu. Am fost primiți cu multă dragoste, iar de atunci, de‐a lungul anilor care au venit, drumuri‐le mele, apoi a familiei pe care mi‐am format‐o au trecut pe la Luna, apoi la Turda, prin casa fa‐miliei Lupu. Unchiuʹ Popa ( aşa‐i spuneam ) şi Tanti Lola ne‐au fost alături în bucuriile şi întristările noas‐tre, ne‐au fost întotdeauna alături la bine şi la rău. Cu înțelepciune, cu dragoste, cu umor, în‐totdeauna au avut un răspuns oricărei probleme pe care le‐am împărtăşit‐o. Una din ʺ problemele rezolvateʺ, dar nu sin‐gura de acest gen, simt nevoia să v‐o împărtăşesc.
96
În urmă cu 25 de ani, i‐am povestit lui Tanti că avem nişte buni prieteni, Rodica şi Dorel, care au o familie frumoasă, un băiețel minunat, dar sunt neîmpăcați că nu sunt cununați religios, ți‐nând cont de vremurile pe care le trăiam. După câteva zile am primit un telefon prin care Tanti mi‐a spus că putem ʺsă rezolvăm problema des‐pre care am povestit amândouă” şi s‐o anunț când vom merge la Turda. În 8 noiembrie 1984 am mers acasă la Unchiu Popa şi Tanti Lola. Cu poarta şi uşa încuiate, cu perdelele trase, cântăreț fiind Tanti, cei doi miri şi noi naşii, plini de emoție, am stat în fața PREOTULUI care a să‐vârşit cununia. Şi nu vom putea uita pilduitorul şi înțeleptu‐i cuvânt de după cununie! Tanti Lola, cu umoru‐i bine cunoscut, ne‐a spus că încă nu a văzut nuntă fără tortul miresei, drept care a deschis uşa spre sufragerie, unde era pregătită o masă ca‐n poveşti. Şi nu cred că mai trebuie să spun cuiva ce fel de gospodină este Tanti! Şi la aniversările din familiile noastre, pe care Tanti niciodată nu le uită, ne răsfață de fieca‐re dată cu minunatele‐i prăjituri.
97
Tanti Lola se bucură de fiecare dată ʺcă o cercetămʺ şi poate nu destul de des cum ar meri‐ta sau am dori noi, dar vrem să ştie că dragostea şi prețuirea dânsei ne onorează, că noi o iubim din toată inima şi‐i dorim: ʺLa mulți ani cu sănă‐tate! ʺ Poate am scris prea mult, dar niciodată în‐deajuns despre familia preotului Vasile şi Maria Lupu! GRUPUL DE LA CLUJ Ligia şi Ionică Rodica şi Dorel
98
Sunt onorat că se apelează şi la mine pentru a mă exprima măcar în câteva fraze despre per‐sonalitatea nonagenarei preotese Marioara Lupu. De la început, vă rog să faceți abstracție de faptul că de persoana domniei sale mă leagă un grad apropiat de rudenie, motiv pentru care s‐ar putea crede că obiectivitatea mea ar suferi. Faptele şi comportamentul doamnei Marioara Lupu de‐a lungul vieții, atestă fără tă‐gadă că merită cu prisosință atenția de care se bucură din partea comunității atât religioase cât şi laice. Nenumărate sunt exemplele de oameni formați cu începuturile scrisului şi cititului din satele unde a profesat în cariera de învățătoare, fiind şi o animatore a educației cultural‐artistice. A deschide mintea copiilor de la sate spre carte, spre învățătură, spre educație şi încă în condiții vitrege, nu o putea face decât un om cu persona‐litate. Nu mai puțin importantă este contribuția preotesei Marioara Lupu la educația religioasă a mediului în care a viețuit alături de regretatul – şi nu numai ‐ preot Vasile Lupu.
99
Cuplul ideal, preot Vasile Lupu şi învățătoa‐rea Marioara Lupu au lăsat urme neşterse în su‐fletele şi inimile celor mulți care i‐au ascultat şi cunoscut. Preoteasa, dotată de Dumnezeu cu glas deosebit, a venit în completarea preotului Lupu din strana bisericii, încât slujbele duminicale şi nu numai, au fost o înălțare sufletească a celor mulți care au avut bucuria să asiste la serviciile divine. Puterea de comunicare, bunătatea şi compor‐tamentul deosebit al preotesei şi preotului Lupu, au făcut ca uşa casei lor să fie deschisă pentru toți cei care au bătut şi bat la ea. Nu este întâmplător faptul ca peste 40 de cupluri au fost cununate de domniile lor ca naşi. Consider că doar din cele arătate mai sus re‐zultă personalitatea puternică a preotesei Marioara Lupu şi regretele noastre că astăzi nu se mai întâlnesc oameni deosebiți ca preotul Vasi‐le Lupu şi preoteasa Marioara Lupu. Cu stimă, Ing. Eugen Crişan
100
Se spune că femeia are menirea de a înnobila mediul din jurul ei. Preoteasa Maria Lupu a fost o flacără vie, un exemplu de dăruire şi devota‐ment, atât pentru elevii săi cât şi pentru oamenii satului Livada, care, prin intermediul doamnei au găsit în vremuri grele o cale de a accede la car‐te şi învățătură. O femeie deosebită, cu o inteligență străluci‐toare, o ilustră a vremurilor sale, un suflet cald şi imaculat, de la care găseai oricând alinare şi sfa‐turi bune. Îi urăm cu ocazia venerabilei vârste de 90 de ani multă sănătate şi Dumnezeu să o aibă în pa‐ză!
La mulți ani!!! Doamne ajută!
Ing. Ioan Găbudean
101
DOAMNA MEA ÎNVĂŢĂTOARE
Asemenea marelui nostru povestitor, Ion Creangă, stau câteodată şi‐mi aduc aminte de satul natal, care, în timpul copilăriei mele se nu‐mea Şchiopi, în prezent Livada, un sat aproape uitat de lume, dar binecuvântat de Bunul Dum‐nezeu cu dealuri şi păduri, cu oameni harnici şi gospodari, când turmele umpleau ulițele, când casele erau pline de copii, când în duminici şi sărbători tineri, bătrâni şi copii mergeau la biseri‐că, iar apoi la horă. Satul a mai fost binecuvântat de Bunul Dumnezeu cu doi oameni care au sfințit acest loc, cu stimatul Părinte Vasile Lupu şi stimata Doamnă Preoteasă şi Învățătoare Maria Lupu. Întotdeauna preotul şi învățătorul au fost cei doi factori de stabilitate şi echilibru, de cultură şi de progres material şi spiritual, prin felul în care au ştiut să facă roditoare credința şi ştiința în su‐fletul oamenilor, iar domniile lor au îndeplinit cu prisosință acest țel nobil.
102
Părintele Vasile Lupu ne‐a adăpat la izvorul adevăratelor valori ale moralei creştine, ne‐a ofe‐rit posibilitatea să gândim şi să trăim creştineşte, să dăm sens şi conținut, lumină şi strălucire vieții noastre. Chiar în vremuri de răstrişte, când religia era interzisă în şcoli, părintele Vasile Lupu ne chema la biserică miercurea şi vinerea, ne citea pilde, ne învăța cântece bisericeşti cu o mare încărcătură emoțională şi creştină. Tatăl meu a fost corator, slujind biserica ală‐turi de părintele Vasile Lupu mulți ani. Eu am avut privilegiul şi bucuria de a fi bo‐tezată şi cununată de părintele Vasile Lupu, iar după mutarea dânsului la Turda l‐a botezat şi pe fiul meu. Doamna mea învățătoare şi preoteasă, Maria Lupu, a fost a doua noastră mamă care a dat din ființa, din inima şi din mintea domniei sale hrană pentru devenirea şi împlinirea noastră. Bună şi răbdătoare, a învățat generații de şcolari să des‐copere frumusețea limbii noastre, să desluşească adevărurile lumii care‐i înconjurau, să deose‐bească binele de rău, să fie drepți, cinstiți, cura‐joşi, să fie oameni. Dar doamna învățătoare nu s‐
103
a mulțumit numai cu atât. Curajoasă şi ambițioa‐să a luptat şi a obținut aprobare pentru înființa‐rea ciclului gimnazial în satul Şchiopi în anul 1960 şi a convins părinții să‐şi lase copiii să con‐tinue studiile. A organizat festivaluri de teatru, de cântece şi dansuri populare, în care a antrenat tineri din satele învecinate, iar locurile în care se desfăşu‐rau erau întotdeauna neîncăpătoare. Şi pentru că exemplul personal este cheia succesului, cu oca‐zia festivalurilor, doamna învățătoare nu se mul‐țumea numai cu rolul de organizator, ci întot‐deauna îşi atribuia şi un rol de actor. Toate generațiile de copii pe care le‐a învățat doamna învățătoare Maria Lupu, au devenit oa‐meni cu studii superioare, cu meserii frumoase, care i‐au făcut cinste indiferent de locurile unde au fost duşi de valurile vieții. Doamna preoteasă şi învățătoare Maria Lupu a fost iubită şi apreciată de oamenii din sat pen‐tru ceea ce a făcut pentru tineri, pentru modelul de viață morală şi spirituală pe care l‐a dat. Era nelipsită de la slujba de duminică. Îmi amintesc cum cânta în strană alături de diac, avea o voce
104
frumoasă, melodioasă şi sonoră, dând un plus de suflet şi de căldură slujbei. Era apropiată de oameni, nu pierdea nici o ocazie de a sta de vorbă cu ei, ascultându‐le bu‐curiile şi necazurile, iar pentru fiecare găsea un sfat bun şi un cuvânt de mângâiere. Când părintele Vasile Lupu organiza şedințe ale Consiliului Parohial, coratorii erau invitați împreună cu soțiile la casa parohială. Cu acest prilej, doamna preoteasă nu scăpa ocazia de a‐şi etala calitățile de gospodină desăvârşită, pregă‐tind multe feluri de mâncăruri şi prăjituri despre care femeile simple din sat şi mama mea nici mă‐car nu auziseră. Elevă fiind, îmi amintesc cu plăcere că doamna învățătoare ne invita acasă, pe noi, fete‐le, să o ajutăm la curățenie. Cu această ocazie ne arăta cum se calcă hainele, cum se aranjează în dulapuri, cum se întreține curățenia casei, ne dă‐dea sfaturi şi abia mai târziu mi‐am dat seama că adevăratul scop pentru care ne invita, era să ne dea un exemplu pentru a deveni şi noi bune gos‐podine. Doamna mea învățătoare, aceasta este o zi specială din viața dumneavoastră, este ziua în
105
care cu toată dragostea vă oferim florile recunoş‐tinței, vă mulțumim şi vă suntem recunoscători pentru munca dumneavoastră care a pus temelie viitorului nostru, a dat un spațiu real creşterii şi formării noastre.
La Mulți Ani!
Cu deosebită stimă, prof. Otilia Hancu Vălean
106
Cu deosebite emoții şi foarte mult respect încerc să aştern pe această hârtie calitățile deose‐bite care să contureze portretul doamnei preotese Maria Lupu. Se ştie că în viață, Bunul Dumnezeu ne‐a hără‐zit nouă pământenilor ceasuri bune şi ceasuri rele. Eu îi mulțumesc Domnului pentru ceasul bun în care i‐am cunoscut pe Doamna preoteasă Maria şi pe părintele Vasile Lupu, care de‐a lungul anilor mi‐au devenit atât de apropiați încât aş putea să‐i aşez pe acelaşi piedestal cu dragii mei părinți. Cunoscându‐i încă de când locuiau în co‐muna Luna, unde ne vedeam mai rar din cauza distanței, bucuria mea a fost înzecită atunci când am fost invitată pentru prima dată în casa lor din Turda, fiindcă din acest moment aveam posibili‐tatea să ne vedem mai des. Aş vrea să scot în evidență faptul că pentru Doamna Maria Lupu nu a contat poziția socială, culoarea politică, bogăția sau sărăcia, ci omul. A căutat să‐l înțeleagă pe fiecare, cu bunele şi relele sale. Nu s‐a mulțumit cu atât, a încercat să‐l ajute să meargă pe drumul drept, să‐i facă viața
107
mai uşoară, să‐i arate calea spre ştiință şi către Bunul Dumnezeu. Frumoasa şi marea prietenie care s‐a legat între familia ei şi familia mea a creat momente de neuitat petrecute între noi, momente în care le împărtăşeam realizări şi neajunsuri din casa mea, din activitatea pe care o desfăşuram, primind sfa‐turi înțelepte şi sincere care mă ajutau să depă‐şesc anumite situații. Trecând anii, am devenit ,,nepoata” şi ,,unchiul popa” ceea ce m‐a onorat. Doamna preoteasă este o gospodină desăvâr‐şită, cunoaşte multe secrete ale artei culinare, împărtăşindu‐mi şi mie multe dintre acestea, lu‐cru pentru care îi mulțumesc. Nu vreau să închei aceste rânduri fără a aprecia sufletul milostiv şi nobil de care dă do‐vadă în activități de binefacere pe care le desfă‐şoară în viața de zi cu zi, ajutându‐i, după posibi‐litățile ei pe cei aflați în nevoi. Apreciez gestul frumos al celor care s‐au gândit la editarea acestei cărți, lucru care îi arată Doamnei Preotese Maria Lupu că oamenii o apreciază şi o iubesc. Îi dorim ani mulți cu sănătate şi bucurii.
Maria şi Teodor Drăgoiu
108
În toamna anului 1957, după absolvirea Li‐ceului Pedagogic din Cluj, m‐am prezentat la postul de învățător ce mi‐a fost repartizat la şcoa‐la din satul Şchiopi ( în prezent Livada), atunci unitate de învățământ cu clasele I – IV. Ajuns la şcoală am întâlnit pe viitoarele mele colege: învă‐țătoarea Lupu Maria, soția preotului din sat, care îndeplinea şi funcția de directoare, şi învățătoa‐rea Hanc Minerva. Îmi amintesc cu multă plăcere de căldura cu care am fost primit şi de preocupă‐rile ce le‐au manifestat dânsele pentru a‐mi găsi gazda la care să locuiesc. După doar 2‐ 3 luni m‐am mutat în familia preotului Lupu, în cadrul căreia m‐am simțit ca în propria mea familie. Fiind la început de carieră didactică, mărtu‐risesc cu adâncă recunoştință că în noul climat familial am avut mult de învățat, atât în ce pri‐veşte profesia de dascăl, cât şi în ce priveşte viața în general. De altfel, doamna Lupu avea o bogată experiență didactică, iar soțul dânsei era un preot cu o mare cultură, binecunoscut şi apreciat în sa‐tele din împrejurimi. Ba mai mult erau şi nişte
109
gospodari desăvârşiți. Îmi amintesc cum îi destă‐inuiam mamei mele, când mă duceam acasă, preocupările doamnei preotese privitoare la con‐servarea alimentelor pentru iarnă, cămara în care erau păstrate fiind un fel de magazin în care gă‐seai de toate. Deşi atunci era destul de dificil să frecventezi biserica, din când în când mergeam la slujbele de la biserica din sat, dar mai ales la cele de la bise‐rica din satul Măgura Ierii, unde slujea preotul Lupu. Întrucât atunci nu apăruse televiziunea, iar în sat nu prea aveai posibilități de a‐ți consuma în mod plăcut timpul liber, jucam cu părintele şah, dar mai ales table. Uneori doamna preoteasă mergea în vizită la mama sa la Iara, iar eu şi pă‐rintele jucam table până seara târziu. Cel care câştiga scria pe un afiş mare rezultatul, punându‐l la vedere, ca atunci când se înapoia doamna preoteasă să‐l observe, acest lucru producând momente de bună dispoziție. După primul an de învățământ am fost în‐corporat în armată. În ianuarie 1961, după elibe‐rare, m‐am reîntors la şcoala din Şchiopi, care era deja unitate de învățământ cu clasele I – VII. Am
110
fost încadrat pe catedra de matematică‐fizică. Familia Lupu avea în gazdă pe învățătoarea su‐plinitoare Tulai Maria, care, în vacanța de vară îmi devenea soție. Aceasta era în al doilea an în gazdă la familia Lupu, astfel că, aşa după cum mi‐a mărturisit de mai multe ori, a învățat foarte mult de la doamna preoteasă din domeniul artei culinare. De fapt, perioadele ce ni le‐am petrecut în sânul familiei Lupu constituie suportul pregă‐tirii noastre pentru viața de familist, ceea ce ne‐a determinat să‐i solicităm pe soții Lupu să devină părinții noştri sufleteşti, adică naşi. Acum, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, îi dorim naşei noastre ca Bunul Dumne‐zeu să‐i dea sănătate şi putere să străbată cu bine perioada ce urmează până ce se va duce la întâl‐nirea cu iubitul soț al dânsei.
Prof. Teodor Popa
111
PREOTEASA MARIA LUPU-CRIŞAN
– Învăţătoare la Şchiopi – Era în vara anului 1944. Cel de al II‐lea Răz‐boi mondial se părea că se apropie de final, uria‐şa maşinărie a puterilor Axei era învinsă pe toate fronturile. Lumea se săturase de cei cinci ani de război şi tot mai mulți visau şi doreau pacea. In Gazeta de Turda, profesorul Teodor Murăşanu scrie la 6 august, de sărbătoarea Schimbarea la față, editorialul: ʺPe când Schimbarea la față a României?ʺ În această atmosferă de aşteptări şi speranțe, într‐o însorită duminică de august, la Iara, cu iu‐bire creştinească dar şi puțin curaj, ținând seama de împrejurări, se constituie o tânără familie, rod al unei prietenii iscată şi consolidată în atmosfera de mare prestigiu cultural din ʺMica Romăʺ, Bla‐jul cu vestitele sale şcoli, între eleva Şcolii Nor‐
112
male de Învățătoare, Maria Crişan, şi tânărul student al Academiei de Teologie, Vasile Lupu. Erau originari din două sate apropiate, de pe Va‐lea Ierii: ea se născuse în Iara, el în Borzeşti. După ce tăvălugul războiului a trecut şi peste această parte de țară, în toamna anului 1944, cei doi soți îşi încep activitatea de ridicare culturală a satelor româneşti de la poalele Munților Apu‐seni, în cea mai bună tradiție a ASTREI TRANSILAVANE, Părintele Vasile ca preot‐paroh în satele: Surduc şi Făgetul Ierii, soția ca învățătoare la Surduc. Activitatea la clasă a tinerei învățătoare am cunoscut‐o mai în de‐aproape, după ce preotul Vasile Lupu s‐a mutat cu familia în parohia satu‐lui meu natal, la Şchiopi, astăzi numit ʺLivadaʺ, din cadrul comunei Petreştii‐de ‐Jos, județul Tur‐da. În primul său an, la Şchiopi, învățătoarea a predat la două clase, în condiții simultane, dar trebuia să aibă grijă şi de copiii de Grădiniță, ne‐fiind, încă, un post de educatoare. Curând însă, numărul copiilor sporind, Şcoala primară din Şchiopi a devenit şcoală cu 8 clase, învățătoarei Maria Lupu revenindu‐i şi sarcini de ordin orga‐nizatoric, fiind adesea numită şi directoare, apoi
113
schimbată ( ca soție de preot) şi‐apoi iarăşi direc‐toare. Când preotul Vasile Lupu a fost ridicat la cinstea de protopop, familia s‐a mutat, pentru un scurt timp, la Luna, apoi în oraşul Turda unde doamna învățătoare a activat la catedră până la pensionare. Cei 22 de ani petrecuți la Şchiopi rămân în amintirea generațiilor de elevi pe care preoteasa‐învățătoare i‐a instruit şi educat, mulți din foştii săi elevi fiind astăzi intelectuali de vază: învăță‐tori, profesori, medici, ingineri ori tehnicieni în multele fabrici din Turda. Iar cei ce‐au rămas în sat, gospodari de nădejde. Dar şi mai important, cred, este amintirea pe care a lăsat‐o în sufletele locuitorilor din acest sat de munte, doamna Maria Lupu, ca învățătoare, ca ʺdascălʺ la strana bisericii, ca instructor al echipelor artistice ale tineretului, ca animatoare culturală în rândul femeilor‐gospodine, pe care le instruia în probleme de igienă şi alimentație co‐rectă a copiilor. Pentru această prezență în viața satului nostru, mutarea familiei a fost mult regre‐tată, rămânând în schimb icoana unor oameni care s‐au dăruit oamenilor, îndrumători şi educa‐
114
tori, adevărați luminători ai celor mulți, preotul Vasile, prin predicile sale de la amvon, învățătoa‐rea, prin activitatea de la catedră. Prof. Valer Popa
Preşedinte al Asociației Învă‐țătorilor ʺNormaliştii Clujeniʺ Cetățean de Onoare al Comu‐nei Petreştii‐de ‐Jos
115
Cu deosebite emoții şi foarte mult respect încerc să aştern pe această hârtie calitățile deose‐bite care să contureze portretul doamnei preotese Maria Lupu. Se ştie că în viață, Bunul Dumnezeu ne‐a hă‐răzit nouă pământenilor ceasuri bune şi ceasuri rele. Eu îi mulțumesc Domnului pentru ceasul bun în care i‐am cunoscut pe Doamna preoteasă Maria şi pe părintele Vasile Lupu, care de‐a lun‐gul anilor mi‐au devenit atât de apropiați încât aş putea să‐i aşez pe acelaşi piedestal cu dragii mei părinți. Cunoscându‐i încă de când locuiau în comu‐na Luna, unde ne vedeam mai rar din cauza dis‐tanței, bucuria mea a fost înzecită atunci când am fost invitată pentru prima dată în casa lor din Turda, fiindcă din acest moment aveam posibili‐tatea să ne vedem mai des. Aş vrea să scot în evidență faptul că pentru Doamna Maria Lupu nu a contat poziția socială, culoarea politică, bogăția sau sărăcia, ci omul. A căutat să‐l înțeleagă pe fiecare, cu bunele şi relele sale. Nu s‐a mulțumit cu atât, a încercat să‐
116
l ajute să meargă pe drumul drept, să‐i facă viața mai uşoară, să‐i arate calea spre ştiință şi către Bunul Dumnezeu. Frumoasa şi marea prietenie care s‐a legat între familia ei şi familia mea a creat momente de neuitat petrecute între noi, momente în care le împărtăşeam realizări şi neajunsuri din casa mea, din activitatea pe care o desfăşuram, primind sfa‐turi înțelepte şi sincere care mă ajutau să depă‐şesc anumite situații. Trecând anii, am devenit ,,nepoata” şi ,,unchiul popa” ceea ce m‐a onorat. Doamna preoteasă este o gospodină desăvâr‐şită, cunoaşte multe secrete ale artei culinare, împărtăşindu‐mi şi mie multe dintre acestea, lu‐cru pentru care îi mulțumesc. Nu vreau să închei aceste rânduri fără a aprecia sufletul milostiv şi nobil de care dă do‐vadă în activități de binefacere pe care le desfă‐şoară în viața de zi cu zi, ajutându‐i, după posibi‐litățile ei pe cei aflați în nevoi. Apreciez gestul frumos al celor care s‐au gândit la editarea acestei cărți, lucru care îi arată Doamnei Preotese Maria Lupu că oamenii o apreciază şi o iubesc. Îi dorim ani mulți cu sănătate şi bucurii.
Maria şi Teodor Drăgoiu
117
LA 90 DE ANI DE VIAŢĂ EXEMPLARĂ
De Dumnezeu a fost iubită Iar viața‐ i este împlinită. Aşa vom spune tot mereu Să fie preoteasă i‐a fost greu! La tot natul i‐a fost dragă, Şi‐a avut gura de fragă. A cântat în strană şi‐ n cor, Fiind iubită de popor. Dumnezeu i‐a mai dat o lucrare, Să fie în sat învățătoare Este şi OM de cultură, Dăruind învățătură. Laică şi creştinească, Pentru viața pământească.
118
Minte ageră şi fină Rază limpede – lumină. La LIVADA, în sat de munte, Plin cu oameni blânzi, de frunte. În loc cu ........, de verdeață Cu părintele în față. Cum le‐a spus‐o Dumnezeu, Au muncit cu râvnă... greu. I‐a întărit în Duh şi har, Luminând precum un far. Apoi au venit, se ştie, La LUNA, sat de câmpie, Unde s‐au organizat Fiind pe locu‐ntâi în sat. Şi aici, la Turda, în Catedrală Har de muncă, nu de fală. Păstorind prin muncă şi credință, Cu mult spor, din conştiință. Acum părintele priveşte, Şi din CER îți mulțumeşte
119
Să fii vrednică, MARIE Ce ți‐am pregătit, se ştie. Viața pe Pământ, mai ține, Până vei veni la mine, Aici, nu‐ți va mai fi greu, Lângă Bunul Dumnezeu! În mine Dumnezeu S‐a odihnit Şi sufletul mi l‐a sfințit! Aşa mă simt, cu sufletu‐mpăcat Că Dumnezeu m‐a sărutat! El m‐a chemat mereu la LITURGHIE Văzându‐mă că‐s OM de omenie! Părintele a fost un bun păstor, Iar lângă preoteasă i‐a fost mai uşor. Să‐şi împlinească a lor menire, Să ducă oamenii spre fericire. În pace şi‐n comuniune, Tot ce‐au făcut, e o minune. Lucrare Sfântă şi Dumnezeiască Ducând o viață creştinească.
120
Doamnă, doamnă preoteasă, Chiar şi‐acum când stai în casă, Bunul Dumnezeu să‐ți dea Sănătate, că nu‐i rea, Pace‐n suflet şi iubire Harul sfânt şi mulțumire!
Colonel (r). Aurel Feneşan
126
Casa Cărții de Ştiință Director: Mircea Trifu
Fondator: dr. T.A. Codreanu Tehnoredactare computerizată: Nicoleta Vălean, Ziana Muntean
Tiparul executat la Casa Cărții de Ştiință 400129 Cluj‐Napoca; B‐dul Eroilor nr. 6‐8
Tel./fax: 0264‐431920 www.casacartii.ro; e‐mail: [email protected]