28
1

Aspiratii nr 8

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Aspiratii nr 8

1

Page 2: Aspiratii nr 8

2

Page 3: Aspiratii nr 8

3

Adolescenţa

E un lucru ne-nţeles

Dificil şi o corvoadă

De încerci să o-nţelegi

N-o să ai nicio zăbavă.

Mulţi chiar spun că-i o perioadă

Când eşti greu de înţeles

Şi de speri că e uşor

Îţi spun clar că tu greşeşti.

Te-am făcut cam curios?

Hai că-ţi spun să nu mai fierbi

I-acel lucru zdrenţăros,

Adolescenţa cea cu nerv.

Ceghe Irina, clasa a –VIII – a A

Page 4: Aspiratii nr 8

4

Lumea copilăriei

Acum câţiva ani eram copilul mititel, iubit de toată lumea, acum am mai crescut dar

iubirea părinţilor a rămas neschimbată. Când eram mică am stat câteva luni la bunicii mei.

Acolo era o altă lume, salcâmul din faţa porţii oferea primăvara unica ploaie de flori. Cât timp

am trăit în acea lume minunată, eu eram tot timpul personajul principal iar ceilalţi erau

personaje secundare care mă îngrijeau şi mă făceau să mă simt bine. Mi-am făcut două prietene

bune. Prima era verişoara mea, Andreea, fără de care nu puteam să stau nicio clipă. A doua

prietenă era Ana, un copil energic şi neastâmpărat. Cu cele două fete făceam toate năzbâtiile şi

prostiile, dar bunicii mei nu mă certau, pentru că îşi iubeau prea mult puişorul lor mic.

Ei, bine, toate aceste lucruri au rămas în urmă, când am fost nevoită să mă întorc

acasă. Prima săptămână mi-a fost foarte greu, dar apoi am început să am ochi şi să pot vedea şi

frumuseţea acestui loc. Uliţa copilăriei mele era ca într-o lume de basm în fiecare anotimp:

primăvara ploua cu flori de meri, toamna ningea cu flori de aur. De la părinţii mei am învăţat să

apreciez tot ce mă înconjoară.

Din păcate, acum după nouă ani, dacă m-aş întoarce la bunicii mei, nimic nu ar mai fi

la fel, exceptând salcâmul, care oferă în fiecare primăvară, acelaşi spectacol mirific.

Floriştean Cristina, clasa a - VI- a C

Tic-tac

Tic, tac, tic, tac,

Aşa face zi de zi.

Dar de n-are baterii,

Nu mai ştii ce s-a-ntâmplat.

El i-amicul meu punctual

Ce mă-nvaţă, eventual,

Să respect timpul mereu

Chiar de nu-s la timp chiar eu.

Are un nume uşor

Şi mustăţile color

Se numeşte simplu, ceas.

Pentru mine e un as.

Ceghe Irina, clasa a – VIII – a A

Page 5: Aspiratii nr 8

5

Limba cocoanei

Ştiţi cum se spune ,,Vorba dulce mult aduce”. Păi să vă spui, eram cu Gheorghiţă, vecinul,

cuscru cu leţa Aurica a lui Pintilie. Deci după cum spusei eram cu Gheorghiţă la bal în sat că

limba oamenilor e lungă rău, căci dacă îi spui lu′ coana Ileana că nu mergi la bal păi te ştie tot

satul. Eu gătită şi aranjată, spălată şi pieptănată cum nu-i nimeni ca mine în sat, m-am dat să joc

drept cu ,,Limba vacii” aşa îi spune lui Vasile cărturarul din sat de la noi, dar voi ştiţi de ce i se

spune aşa...păi de unde să ştiţi doar nu staţi în acelaşi sat cu mine, eu stau în satul numit ,,Limba

Cocoanei”, ah, dacă aş vedea-o pe ea aranjată, dată cu ruj şi de acelea de faţă cum le mai spune

că uitaşi...,,fondeluri” sau cum...hai las-o baltă că uitaşi.

Mai departe, cică Ioana, leliţa Ioana ştie să vorbească limba română, ea care pronunţă

,,cafelă” în loc de cafea, da ce ea ştie, o babă acră ca poama şi cu limba mai ceva ca viteza

luminii, până şi limba pantofului este mai tăcută ca a ei.

Da ce să zic de coana Maria, în ea limba este sătulă de vorbă cum stă ea la bancă şi bârfeşte

fiecare fată gătită şi aranjată; ba că-i fusta prea scurtă, ba că-i albă, ba că-i neagră, pe ea n-o

mulţumeşte nimic, nici la biserică nu-i tace limba şi acolo se bagă ba peste popă, ba peste dascăl

şi tot aşa. Da s-o vedeţi cum cântă ,,Doamne miluieşte!” zici că-i dracu pe pământ, Doamne mă

iartă că uite ce fac din vina ei, pentru că ea e limba satului nu altceva.

Ei, copii, vă spusei ce ţi-i şi cu babele astea, toată ziua bună ziua, limba-i precum răchia.

Moroşan Sânziana, clasa a –VIII - a B

Talentul

Nu-i un lucru ne-ntâlnit

Poate-l ai sau poate nu

Dar în lume-i de găsit

Îţi voi spune chiar acum.

Te speteşti să-ţi iasă aşa

Dar ceva chiar merge rău.

Ori cerneala nu e bună,

Ori nu e talentul tău

Păi îţi spun că eu îl am,

Şi-am şi inspiraţie.

Să te fac să crezi că tu

Citeşti o creaţie.

Ceghe Irina, clasa a – VIII - a A

Page 6: Aspiratii nr 8

6

Primăvara

Primăvara e anotimpul în care natura îşi reînvie farmecul pe care l-a pierdut cu puţin timp

în urmă.

Ochii verzi şi luminoşi pe care îi deschide primăvara sunt asemenea unor cristale

strălucitoare. Florile albe de salcâm par a fi nişte struguri albi care au atâtea fructe câte flori

sunt ţesute cu fire nevăzute de lumină. Din depărtare ele par nişte particule de nori presărate

peste o lume plină de magie.

Dunga zării de argint este luminată de un soare jucăuş. Un pârâu sprinţar îşi mişcă

degetele umede prin pădurea gălăgioasă şi plină de farmec. Florile cu pleoape de mătase îşi

întind obosite frunzele, după un somn aşa de lung. Toată natura e pusă sub domnia unei zâne

frumoase ce parcă se află într-o frenetică beţie de cântec în care fiecare element al său are un rol

într-o piesă de teatru.

Cerul albastru se umple încet, încet, de păsări care îşi dezvăluie frumosul lor talent,

emanând doar căldură, aducând fiecare în ciocul ei câte un bob de aur care să-i poarte noroc

reginei florilor. Copacii aşteaptă goi de anul trecut, straiele de sărbătoare pe care or să le aducă

primăvara, odată cu sosirea ei în Regatul anotimpurilor.

Acum eu aştept cu nerăbdare să văd cum păsărelele îşi învaţă puii să zboare iar animalele

cum descoperă frumuseţea noului peisaj plin de culoare.

Totul este cuprins de un farmec pe care cu greu reuşim să îl înţelegem, dar ne bucurăm de

tot ceea ce ne oferă viaţa.

Popescu Ioana, clasa a – VII - a B

Page 7: Aspiratii nr 8

7

Dulce aşteptare

Lună, tu, prinţesa nopţii,

Ce veghezi de printre stele,

Ce-auzi jalea cea de bucium

În leagănul vieţii mele.

Luminează-i calea mândrei

Ce veni-va cu mult dorul

Şi-o puzderie de stele

Îi va pregăti onorul.

Aştepta-voi pe mândruţa

Pe altarul singuratic

Lângă lacul cel albastru

Într-un loc frumos şi tainic.

Varvaroi Alexandru, clasa a – VI – a C

Robin-Tic

Dimineaţa, Robin Tic se uită pe fereastră spre soarele care ardea atât de tare şi ca

întotdeauna undeva pacea şi liniştea nu dormea iar micul roboţel se pregătea pentru misiunea de

astăzi. Micul roboţel îşi luă ghiozdanul, era un ghiozdan mare de metal în care încăpeau

nenumărate lucruri. Se pregătea să meargă la şcoală, pentru că deşi avea o tonă şi ceva ca

greutate, avea un suflet de copil. La această şcoală nu se învăţa altceva decât cum să-i salvezi pe

oamenii care erau în pericol, era şcoala eroilor metalici. Aveau şi ei nişte caiete de metal pe care

scriau cu laserele lor din ochi. Dar micul roboţel ajungând la un semafor se confruntă cu o

situaţie nemaiîntâlnită, deşi se confruntase cu lucruri mai grele. Pe mijlocul străzii se afla un

cărucior cu un bebeluş iar o maşină se apropia cu viteza luminii spre el. Atunci micul robot,

dintr-un motiv anume opri cu o forţă nemaiîntâlnită maşina şi salvă bebeluşul. Când se uită la el,

descoperi un bebeluş care îi mulţumise, iar el se cam înfricoşă de mica creatură vorbitoare astfel

încât se teleportă forţat la şcoală unde mai tremura încă de-i săreau toate piuliţele.

Page 8: Aspiratii nr 8

8

Robin Tic într-o lume vie

Robin- Tic era bucuros ca orice elev metalic al şcolii de eroi, că vacanţa de vară a venit cu

paşi repezi. Robin –Tic se bucura măcar că nu se mai trezea devreme dimineaţa. Se hotărî să

părăsească această lume atât de fierbinte şi metalică şi ajunse în grădina botanică. Îşi dorea atât

de mult să simtă mirosul florilor şi să îmbrăţişeze cactuşii care îl mângâiau. Deodată, ceva

tulbură liniştea ce te lăsa să-ţi auzi gândurile. Apăru de nicăieri o siluetă albă care strălucea, nu

era altceva decât o zână a lacului, o femeie atât de frumoasă, care îl întrebă:

- De unde eşti, micule roboţel?

- Eu vin din acea lume în care florile sunt un vis de nepătruns. Noi, fiinţe de metal, suntem nişte

simple maşinării programate să facem ce ni se spune. Eu însă nu sunt aşa, eu pot să fac ce vreau

şi de aceea merg la şcoala de roboţi unde ne învaţă cum să fim nişte eroi, dar eu consider că nu

învăţăm cum să fim eroi ci ne naştem eroi. O sclipire măgulitoare se zări în ochii lui, era speranţa

că într-o zi va putea fi om, îşi dorea nespus să simtă căldura soarelui însă răceala din obrajii

metalici îl împingea să viseze că într-o bună zi va mirosi şi el florile, mireasma liliacului din

grădina botanică, mireasma de primăvară, bineînţeles că acestea erau pentru el doar un vis.

Zâna se hotărî că această fiinţă merită un strop de bucurie în schimbul a atâta bunătate, aşa că

un ultim test care să arate dacă merită să fie om îi era de ajuns. De nicăieri apăru un leu ce

alerga nestingherit după un biet şoricel. De cum observă asta, Robin Tic se avântă să salveze acea

fiinţă, căci ştia cum este să fii neînsemnat. Când leul era cât pe ce să mănânce şoricelul, Robin îl

înhăţă pe micuţ şi îl avântă la ceruri de unde ateriză pe cireşul înflorit. Leul privi mişeleşte şi

apoi se aruncă pe Robin, îi rupse toate firele şi astfel scânteia din ochii acestuia se stinse, aşa cum

viaţa lui se stinse pe dată. Leul şi şoarecele se evaporară şi zâna lacului apăru din neant. A

realizat că Robin a trecut testul şi printr-un miracol în obrajii lui Robin Tic licăreau bujori

rozalii ca florile. În sfârşit era om. Când se trezi şi realiză fantasticul adevăr nu-i venea să

creadă. Simţea mirosul dulceag al florilor şi briza caldă de vară cu miros de liliac.

- Mulţumesc, zână bună, mulţumesc!

- Tu, copile, ai un suflet bun şi meriţi! Ţi-ai dat viaţa pentru această fiinţă care pentru alţii este

neînsemnată şi aceasta este răsplata ta.

De cum se întoarse acasă, Robin Tic s-a înscris la şcoală unde se împrieteni repede cu toţi

copiii. În sfârşit era om şi simţea cum fericirea zburda în sufletul lui.

Floriştean Ioan, clasa a –VIII - a

Page 9: Aspiratii nr 8

9

Dans cu florile în mai

Luna mai este cea de-a cincea lună a anului. Ea mai este numită Florar. Plantele îşi

deschid bulbii plini de viaţă şi culoare. Pomii îşi îmbracă haina cu flori şi frunze. Pe câmp se

aude zumzetul obraznic al albinelor nerăbdătoare să apară noile flori din care să culeagă

polenul.

Stând pe banca din grădină, am observat o agitaţie neobişnuită printre flori. Un fluture

viu colorat a adus vestea cea mare, că în această noapte în pavilionul din grădină, va avea loc

Marele Bal al Florilor. Au fost invitate toate florile iar ţinuta era obligatorie. Pe tron stăteau doi

trandafiri roşii care erau regele şi regina balului. Regina era înconjurată de doamnele de onoare,

care erau frumos îmbrăcate. Doi crini stăteau la intrare cu prestanţă. Albăstrelele serveau

neobosite mierea dulce. Greierii în frac negru formau orchestra care cânta vals. Fluturii în haine

de gală dansau graţios cu regina nopţii. Lalelele valsau cu orhideele şi sânzâienele. Petuniile au

fost invitate la dans de panseluţe. Pe terasă garoafele stăteau la taifas cu gladiolele. Ivirea zorilor

a fost semnalul pentru închiderea balului.

A doua zi numai eu ştiam de ce florile erau obosite.

Cocoş Lorina, clasa a-VI-a B

Page 10: Aspiratii nr 8

10

Lectura - un dar divin

Stau şi mă întreb mereu: Ce ar fi lumea fără

cărţi? Cum ar putea oamenii să afle istoria, fără

,,cărăuşii civilizaţiei”? Nu, n-ar putea. Istoria ar fi

rămas mută şi uitată. Cum am mai avea ocazia să ne

bucurăm încă de mici copii de poveşti şi basme, dacă

n-ar fi cărţile? Ar fi imposibil. Dacă această ,,făclie a

lumii” n-ar exista, minţile oamenilor nu ar găsi

niciodată lumina.

Îmi spun mereu că o carte îţi poate fi cel mai bun prieten. Alături de ea te avânţi pe

tărâmuri necunoscute şi ,, priveşti” lumi neobişnuite. Mă gândesc mereu la cărţile mele favorite.

Cărţile îţi dau prilejul de a simţi aceeaşi bucurie la fel ca la început, oricât ai recitit-o. Cu primul

pas făcut în împărăţia lor simţi o mare emoţie. Fiecare îşi spune parcă întreaga poveste şi mă

simt înghesuită între atâtea mii şi mii de fiinţe prietenoase şi colorate. Ce m-aş face fără cărţi?

Cum aş mai putea să-mi bucur inima în fiecare zi fără acest dar scris cu migală de mâini dibace?

Fără cărţi lumea ar fi o beznă de nepătruns...

Pentru mine cititul reprezintă un mod de viaţă, cel mai frumos mod prin care pot să-mi

petrec timpul liber. Prin lectură aflu lucruri noi şi îi dau ocazia minţii de a stoca cele mai de preţ

cunoştinţe. Păşind cu emoţie pragul unei biblioteci constaţi cu uimire că aceasta nu este un

simplu loc de depozitare a cărţilor ci un loc cald, viu şi familiar. Printre cărţile pline de fantezie

şi de culoare niciodată nu eşti sigur de o alegere. Cărţile nu ne pretind decât să ne facem timp şi

pentru ele şi pentru poveştile adunate între două coperţi. Aşa cum florile cu suflet de molecule

visează la craiul îmbrăcat în catifea care va veni într-o zi să le culeagă aşa şi cărţile îşi aşteaptă

tăcute cititorii. Numai citind poţi descoperi tărâmul magic numit Imaginaţie, acel tărâm care îţi

îndeplineşte dorinţe, vise, ba care te poate chiar conduce într-o lume fantastică unde poţi să

vorbeşti cu brotăcelul, cu lăcusta, cu scatiul sau cu harnica furnică.

Un om se cunoaşte după cât citeşte. Cu cât ,,savurăm”mai multe cărţi cu atât ne

dezvoltăm mai frumos. Lectura este la fel de necesară ca aerul. Nu te poţi considera om dacă nu

citeşti. Cu ce te poţi lăuda? Nu ai această şansă. Toată mintea ta s-ar transforma într-o pată

neagră ce ar creşte odată cu tine, eclipsându-ţi strălucirea. Multă lume îngheaţă când li se

adresează întrebarea: Cum va arăta viitorul? Eu cred că în doar câteva decenii lumea va fi total

schimbată. Sunt din ce în ce mai sigură pe zi ce trece, deoarece tehnologia şi ştiinţa evoluează

Page 11: Aspiratii nr 8

11

extraordinar de rapid. Nu spun că acesta nu este un lucru miraculos, dar ar trebui să ne gândim

la consecinţele acestei dezvoltări, fiindcă orice se întâmplă pe lume are o urmare. Oamenii deşi se

bucură foarte mult de uşurinţa adusă de aceste descoperiri, ei sunt cei care vor avea de suferit

dacă se îndepărtează de cursul normal al vieţii. Datorită tehnologiei avansate, peste câteva sute

de ani lucrurile vor fi extrem de schimbate încât unele nu vor mai exista. Poate tinerele generaţii

de atunci vor considera cărţile ceva ,,antic”, înlocuindu-le cu programe noi uşor de utilizat. Chiar

şi acum, în 2014, există unele site-uri care ne îndepărtează de bibliotecă, dar mai târziu? Trist...

Toată munca şi dragostea pe care autorii cărţilor le-a depus la crearea acestor cufere de

cunoştinţe s-ar risipi ca un castel de nisip distrus de valurile mării. Toată străduinţa ilustrată pe

filele gingaşe şi blânde, pe care stau aşezate şiraguri de litere va dispărea. Cu un gust amar

mărturisesc că deşi tehnologia foloseşte acelaşi alfabet, nimic nu se compară cu lecturarea unei

cărţi, cu mirosul şi pipăitul paginilor. Autorii atunci când scriu o poveste, ei de fapt îşi pun

sufletul pe hârtie. Nu oricine are darul creaţiei. Acest talent este dat de Dumnezeu, iar cel care-l

are, ,,Prinţul cuvintelor” se simte dator să împărtăşească tuturor oamenilor harul pe care l-a

primit. Pentru cel ales creaţia este ca un joc, o aventură şi nu o misiune dificilă. De ce este o

aventură? Pentru că atunci când creezi transmiţi oamenilor noi şi noi forme de cunoaştere care-i

poartă prin locuri nedescoperite încă, asemeni unor eroi din basme porniţi într-o călătorie

iniţiatică. E o aventură pentru cel care creează dar şi pentru cel care beneficiază de creaţie,

deopotrivă.. Creatorul unei opere literare trăieşte doar din bucuria de a împărtăşi semenilor

opera sa şi de a-i face pe aceştia pe cât posibil părtaşi la emoţiile pe care doreşte să le transmită.

Cum să nu te doară când te gândeşti la acele emoţii ce se vor pierde? Mă întristez când realizez

că micii cărturari ai viitorului nu vor mai ,,gusta” adevărata lectură. Nu vor mai putea mirosi

paginile bătrâne ale cărţilor, nu vor putea mângâia coperţile firave între care stau înghesuite

filele îngălbenite de trecerea anilor ce sunt pictate cu mii de cuvinte şi de trăiri. Eu cred că din

cauza lipsei de lectură oamenii îşi vor schimba şi înfăţişarea. Capul îl vor avea mai mic decât al

nostru, deoarece nu vor avea un creier foarte încărcat cu informaţii. Dacă nu citeşti cum să

culegi cunoştinţele? Nu, nu poţi. Ochii îi vor avea minusculi. Din cauză că nu vor citi, nu vor

putea să şi-i mărească. Persoanele din zilele noastre încă citesc, de asta îi au atât de mari şi

frumoşi. Vor avea nişte mâini uriaşe. Cum să şi le oprească din crescut, dacă nu vor mai scrie?

Nu va fi posibil. Unele persoane nu se vor lăsa prinse în mrejele lumii noi. Ele vor da dovadă că

sunt oameni adevăraţi. Vor continua să viziteze biblioteca şi îşi vor face una şi acasă, cu cărţile

preferate. De asemenea, ele vor păstra tradiţia şi le vor îndruma şi pe celelalte spre drumul

Page 12: Aspiratii nr 8

12

cunoaşterii. Acei oameni care vor continua să citească chiar dacă în jurul lor mii de oferte

electronice plutesc neîncetat, sunt adevăraţii cărturari. Dar nu toţi oamenii vor putea să reziste

tentaţiei. Vor abandona fără să stea pe gânduri cărţile. Eu cred că nu trebuie să eliminăm total

din viaţa noastră tehnologia. Nici oamenii de acum nu au făcut-o. Dar trebuie să o utilizăm atât

cât trebuie şi să învăţăm să trăim şi fără ea. Nu este bine să devenim dependenţi şi să nu putem

trăi fără beneficiile ei. Cărţile ne ajută să echilibrăm această balanţă, susţinându-ne să nu ne

pierdem în lumea digitală. Persoanele din viitor care vor uita de ,,purtătorii civilizaţiei” se vor

transforma în nişte zombi ai tehnologiei. Cărţile lor vor fi la fel de ciudate ca ei. Nici nu ştiu dacă

le vor mai numi aşa. Cuvântul ,,carte” îi va trimite cu gândul la ceva mistic, care nu s -a mai

folosit demult timp.

Trebuie să sperăm că în viitor adevăraţii cititori le vor arăta şi celorlalţi calea spre reuşită, pe

care poţi ajunge dacă citeşti. Eu consider că lectura este o artă. Nu oricui îi place să citească, dar

te poţi îndrăgosti oricând. Fiecare om îşi va dezvolta această pasiune cu cât va citi mai mult.

Această dragoste pentru lectură încolţeşte în sufletele noastre din copilărie. Primele poveşti spuse

de bunici seară de seară, prima carte citită, prima poezie recitată... Toate aceste etape ne

îndrumă în viaţă pe o cale dreaptă şi plină de dragoste. Pe tot parcursul vieţii cartea îţi este cel

mai bun tovarăş. Niciodată nu o să se schimbe, mereu va avea aceeaşi poveste. Cărţile ne prezintă

trecutul, ne ajută să trăim şi să înţelegem prezentul, dar şi cum să ne construim viitorul. Ele ne

sunt temelia de pe care începem să ne clădim viaţa. Cu cât citim mai mult, cu atât vom avea un

viitor mai sigur.

De aceea, niciodată nu trebuie să excludem din viaţa noastră aceste cufere de cunoaştere şi să

ne lăsăm subjugaţi de virusul tehnologiei.

Moroşan Andreea, clasa a-VII-a

Page 13: Aspiratii nr 8

13

DIN SUFLET DĂRUIM - O CARTE PENTRU ŞCOALA MEA

Bucuria de a dărui

Nu poţi să te bucuri de un lucru dacă nu îl împărtăşeşti cu altul...

Acţiunea reprezintă o încercare de a repune în drepturi „cartea ” şi „biblioteca”, de a le

readuce în atenţia copiilor, de a contribui la redescoperirea lecturii ca o plăcere, o relaxare, un

izvor de cunoaştere şi visare fără de egal!

ATELIER DE RECONDIŢIONARE A CĂRŢILOR

Page 14: Aspiratii nr 8

14

Elevii clasei a-VI-a, membri ai Cercului literar ,,Aspiraţii” au fost pentru o zi ajutoarele

d-lui bibliotecar, participând la un atelier de recondiţionare a cărţilor. Având prilejul de a afla

care este drumul pe care-l parcurge o carte din librărie până la cititor, cu prilejul excursiei de

documentare desfăşurată anul trecut la tipografia ,,Muşatinii”, de la Suceava, au dorit să

petreacă o perioadă mai lungă de timp în preajma cărţilor, pentru a le salva vieţile.

Page 15: Aspiratii nr 8

15

Dar bineînţeles că pe parcursul activităţii nu au lipsit nici provocările. La întrebarea

lansată dacă preferă o carte tipărită sau biblioteca virtuală, expunerea de motive a fost pe

măsură, stârnind hazul.

Din tabăra celor care preferă cartea tipărită:

,,Întâi, fiindcă mi-e lene să tot apăs pe tastatură,

Când pot întoarce uşor fila muind cu degetul în gură.

Al doilea, fiindcă-i utilă o carte, chiar de n-o citim,

Cum însuşi Nică ne învaţă a prinde muşte-n ţintirim...”

Tabăra celor care preferă biblioteca virtuală:

,,...fiindcă de felu-mi sunt un tip ecologist

Iar a tăia copacii ţării- recunoaşteţi- e cam trist.

Al zecelea, fiindcă-i la modă să duci o viaţă virtuală

Că mă şi mir de cum se-ntâmplă să mai venim şi pe la şcoală.”

Page 16: Aspiratii nr 8

16

Întâlnire cu fiii satului

,,LECTURA TE FACE ÎNVINGĂTOR”

Simţeam cum curiozitatea mai avea puţin şi exploda. Mă gândeam mereu la persoana

care urma să intre pe acea uşă mare. Simţeam bătăile inimii ca pe nişte paşi misterioşi care se

auzeau din ce în ce mai tare şi dintr-o dată uşa s-a deschis. O persoană a pătruns în camera

luminată de zâmbete de copii şi simţeam cum această persoană minunată ne trimitea şi ea un

salut doar printr-un zâmbet. Simţeam cum acea sală mică de clasă se transforma într-un castel

cu zidurile de piatră. În mijlocul nostru era acel profesor minunat care ani întregi a călăuzit

atâtea generaţii, lângă el se afla mult iubita noastră profesoară, iar noi, nişte copii în armuri de

cavaler cu cărţile în loc de săbii. Eram şi eu un cavaler ce trebuia să arate cât de bine se pricepe

cu sabia sa. Fiecare a făcut în aşa fel ca măcar un zâmbet să poată fura de la acest invitat.

Simţeam că trăiesc fiecare poveste sau basm, simţeam că mii şi mii de litere şi cuvinte pluteau în

aer, încoace şi încolo. Aceşti cavaleri au pregătit atâtea surprize pentru acest profesor minunat.

Simţeam că desenele colorate din posterele cavalerilor au prins viaţă, iar acum umblă şi ele

pierdute, plutind prin tot castelul nostru. Brusc, câţiva cavaleri cu săbii ascuţite s-au transformat

în nişte bufoni care spuneau atât de multe doar prin felul în care sunt îmbrăcaţi. Se părea că

personaje fictive au pus stăpânire pe corpul acestor cavaleri bravi. Simţeam cum mă trăgeau şi

pe mine în acea povestioară, o mică scenetă care era făcută să strălucească de nişte actori mari,

cei mai buni din regat, un regat mare care se numeşte ,,ASPIRAŢII”.

Simţeam de abia acum timpul care aluneca şi el uşor ca toate cuvintele, era atât de ciudat

că până atunci nici nu-l observasem. Acum invitatul nostru dorea să ne răsplătească eforturile şi

a deschis o cărticică, era de fapt o sabie mică dar atât de ascuţită şi a început să citească.

Simţeam cum ne citea cu sufletul şi inima şi îmi provoca o dorinţă nestăvilită de a citi. Credeam

că timpul va fi nemilos, dar totuşi câteva minute de aur au mai rămas în viaţă. Acum simţeam

cum cel mai mic cavaler se transforma într-un jurnalist ce îi lua un interviu acestuia care

răspundea mereu cu atâta căldură şi bucurie.

La sfârşit, când timpul s-a scurs, simţeam cu adevărat o dorinţă nemaipomenită de a citi,

de a trăi cu adevărat acele sentimente minunate pe care acest profesor minunat le -a împărtăşit cu

noi. Redau în continuare câteva frânturi din interviul cu invitatul nostru.

Page 17: Aspiratii nr 8

17

Interviu cu Chideşa Victor - profesor de limba română

Când aţi descoperit pasiunea pentru lectură?

Pasiunea pentru cititul cărţilor m-a cuprins spre sfârşitul claselor primare. În acele timpuri

citeam ce găseam prin casă: cărţi religioase, poveşti, povestiri, basme etc. Asemenea cărţi mi-au

înfrumuseţat anii din copilărie. De multe ori adormeam cu ele în mână şi visam revăzând scene,

întâmplări etc.

Odată cu intrarea în clasele gimnaziale dorinţa de a citi s-a accentuat la iniţiativa prof. de

română care venea la şcoală cu mai multe cărţi pe care ni le împrumuta nouă, copiilor. Eram

voios pentru că mă număram şi eu printre cei care primeau câte o carte, după care, spre sfârşitul

săptămânii le discutam în clasă. Apoi mergeam la biblioteca şcolii şi la recomandarea

profesorului împrumutam cărţi.

Care a fost lucrul care v-a legat definitiv de lumea cărţilor?

În ultimele clase gimnaziale recitam poezii la serbările şcolare, interpretam diferite roluri

în scenete pentru copii, lucru ce m-a legat definitiv de lumea cărţilor.

Liceul l-am urmat la Siret. Aici am înţeles că aprofundarea cunoştinţelor dobândite la orele

de clasă pot fi realizate prin contactul cu biblioteca. Anii de liceu au fost anii de acumulare în

care mi s-a cultivat menţinerea interesului pentru lectură, mi s-a asigurat îndrumarea pentru

descifrarea mesajelor cuprinse în cărţile citite; s-a lărgit dialogul dintre profesor-elev despre

cărţile citite.

Page 18: Aspiratii nr 8

18

Aşa am înţeles şi am simţit că lectura este ,,o prietenie”, ,,o conversaţie” cu minţile cele mai

alese ale veacurilor trecute; cărţile au devenit ca nişte corăbii ce ,,traversează” vastele mări ale

vremurilor.

Consideraţi că este necesar ca lectura să fie îndrumată?

Lectura trebuie îndrumată de către părinţi, profesori, bibliotecar. Textul este un concentrat

de vieţi, ,,de omenesc”, dar în acelaşi timp poate fi şi un concentrat de ne-viaţă, de antiviaţă, de

non-omenesc etc.

După cei peste patruzeci de ani petrecuţi în mijlocul elevilor, sfatul meu este să nu se lase

orice conţinut înaintea unui intelectual în formare, lipsit de spirit critic, încă apt de imitaţie.

Lectura nesupravegheată poate prezenta şi riscuri. Prevenirea şi combaterea lor intră în

atribuţia celor care se ocupă de procesul de educare a copilului.

Viaţa şi cultura unui popor se poate cunoaşte în profunzime numai citind cărţi, nu de pe

internet.

Interviu realizat de Floriştean Cristina, clasa a-VI-a C

Page 19: Aspiratii nr 8

19

PAGINA CITITORULUI

,,Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se

zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul.”

(Cella Serghi, ,,Pânza de păianjen”)

,,Pânza de păianjen” este un roman care ne transmite o adevărată lecţie de viaţă,

îndemnându-ne să fim noi înşine, să nu ne temem să trăim.

Eroina cărţii, Diana Slavu, se zbate să iasă din acea pânză de păianjen creată parcă de

viaţa proprie şi în care se simte adeseori, o captivă. Ea trăieşte tortura unei iubiri fantomatice,

Petre Barbu, omul de care s-a îndrăgostit la 16 ani iar fantoma iubirii o urmăreşte întreaga viaţă.

Dorinţa Dianei de a străluci o determină să părăsească sărăcia în care se zbătea familia ei şi să se

căsătorească cu Michi Ionescu. Căsătoria cu Michi e compensată de dragostea capricioasă pentru

Alex Dobrescu.

Paginile în care eroina este hotărâtă să se despartă de soţul ei, dar nu reuşeşte sunt

impresionante.

Prezentare făcută de Ianoş Ionela, clasa a – VIII - a

Page 20: Aspiratii nr 8

20

INVITAŢIE LA HAN

,,Am auzit multe poveşti la Hanul Ancuţei şi socot că nu se mai găseşte alt han ca acesta cât

ai umbla drumurile pământului...Aşa ziduri de cetate, aşa zăbrele la ferestre, aşa pivniţă, aşa vin,

nici aşa dulceaţă de hangiţă, cu asemenea ochi negri şi aşa voie bună în alt loc nu se poate.”

Mihail Sadoveanu

Elevii cercului literar,,Aspiraţii”, clasa a-VI-a au încercat să reconstituie atmosfera

magică de altădată de la Hanu Ancuţei, ornându-şi clasa în mod tradiţional, invitând părinţii,

profesorii dar şi pe partenerii lor de lectură de la Şcoala Ioan Barbir Capu Câmpului.

Mai întâi musafirii au fost întâmpinaţi cu pâine şi cu sare...

Page 21: Aspiratii nr 8

21

Ei şi-au început programul artistic cu o frumoasă scenetă după povestirea ,,Iapa lui

Vodă” din volumul ,,Hanu Ancuţei” continuând cu cântece, dansuri şi multă voie bună.

Page 22: Aspiratii nr 8

22

Page 23: Aspiratii nr 8

23

Dar se ştie că la han după ce ,,contenea câte un timp viersul lăutarilor, porneau poveştile”.

Pentru a se integra în atmosfera hanului, atât elevii, cât şi părinţii au extras câte un jeton,

reprezentând câte o jumătate de inimă, căutându-şi prietenul(cealaltă jumătate de inimă). S-au

citit mai întâi proverbele obţinute, după care s-au constituit grupele. Fiecare grupă a avut de

creat o poveste pe care le-a citit-o ulterior celorlalte grupe.

Şi pentru că vorba proverbului ,,De om bun şi de vreme bună nu te saturi niciodată”, după

încheierea activităţii literare, atmosfera de la han s-a încins din nou, continuând cu veselia şi

ospătarea musafirilor, Adunati laolaltă in jurul strachinilor cu sarmale şi alte bunătăţi au fost

serviti de Ancuta, hangita "rumana in obraji, cu catrinta-n brau si cu manicile suflecate care

împărţea nu numai vin şi mâncare, ci şi râsete şi voie bună.

Page 24: Aspiratii nr 8

24

Şi pentru că membrii cenaclului ,,Aspiraţii” au fost cuprinşi de mrejele poveştilor în

atmosfera de la ,,han”, s-au gândit ca prin activităţile lor să continue să mai culeagă câteva de

prin ,,tolba” unor bunicuţe, astfel că au pornit la drum:

Page 25: Aspiratii nr 8

25

Poveştile de altădată ne-au înveselit...

Sfaturi, poveşti, superstiţii...ne-a determinat să credem că ,,bunica ştie tot” nu este doar o

simplă expresie.

Page 26: Aspiratii nr 8

26

Page 27: Aspiratii nr 8

27

COLECTIVUL DE REDACŢIE

REDACTORI: IOANA POPESCU

RANCIA LORENA

FLORIŞTEAN CRISTINA

SÂNZIANA MOROŞAN

OLAR RALUCA

CONSULTANT TEHNOREDACTARE:

PROF. FEDOROVICI MIHAI

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR ŞI COORDONATOR:

PROF.TIMU MIHAELA CRISTINA

Page 28: Aspiratii nr 8

28