31
PROTECŢIA ŞI UTILIZAREA RESURSELOR ACVATICE. 1. Aspecte generale privind apele de suprafaţă şi subterane: 1.1. Clasificarea obiectivelor acvatice după categorii: sonde arteziene (Tabela.1), bazine acvatice (Tabela. 2). Pe teritoriul raionului Făleşti sunt amplasate 122 sonde acvatice, din care se exploatează 44 unităţi, 78 sonde acvatice nu sunt exploatate, inclusiv în rezervă 40 unităţi. Numărul sondelor acvatice conservate constitue 38 unităţi. Numărul sondelor acvatice autorizate constitue 9 unităţi. Starea tehnico-sanitară a sondelor acvatice care sunt exploatate este satisfăcătoare. Zonele de protecţie sanitară la sondele acvatice se respectă, zonele de protecţie sanitară de regim strict sunt îngrădite, 80% din sonde sunt dotate cu dispozitive de reglare automată a nivelului de apă. Evidenţa apei consumate este organizată conform contoarelor de apă la 80% din consumatori şi indirect, conform energiei electrice consumate 20% consumatori. Apa din sondele acvatice se foloseşte strict pentru necesităţile menajere şi în procesele tehnologice la întreprinderile din raion. Din 30 utilizatori primari de apă din sondele acvatice dispun de autorizaţie de folosinţă specială a apei – 9 utilizatori. Pe teritoriul raionului sunt amplasate 328 obiective acvatice cu suprafaţa totală de 2793,72 ha, inclusiv bazine amplasate pe cursul apelor 104 unităţi şi lateral – 218 unităţi. Sunt atribuite în folosinţă separată în baza deciziilor consiliilor locale prin contract de arendă – 182 bazine acvatice. După modul de folosinţă bazinele acvatice se clasifică: 174 – piscicole, 3 irigare, 145 complex, 6 tehnologii. Starea tehnică a barajelor la 313 bazine – satisfăcătoare, 115 – avariat. Starea bazinelor - 320 inerbate, 5 uscate, 1-deteriorat, 2-desecat. Zonele şi fîşiile riverane de protecţie a obiectivelor acvatice se respectă. 1.2. Managementul resurselor de apă (Tabela 5). Au prezentat forme statistice ,,1 Gospodăria Apelor” – 30 utilizatori. Conform datelor prezentate, volumul apei captate constitue 1470,144 mii m.c., cifra nu este completă din cauza , fiindcă nu toţi agenţii economici au prezentat rapoartele ,,1 – Gospodăria Apelor”. Volumul apelor captate din sursele de suprafaţă este de 5740,738 mii m.c., volumul apelor captate din sursele subterane este de 728,406 mii m.c. Volumul apelor utilizate total constitue 1470,144 mii m.c., din care pentru necesităţile de producere 239,477 mii m.c., pentru irigare- 0 mii m.c.,pentru necesitati menajere- 1230,667 Utilizarea apelor supralimit de către agenţii economici nu au fost depistate. Volumul apelor uzate evacuate total pe raion constitue 385,3 mii m.c, evacuate la staţia de epurare a or.Făleşti – 160,6 mii m.c. Evacuări fără epurare lipsă. 2. Surse potenţiale de poluare a resurselor acvatice: Eficienţa instalaţiilor de epurare a apelor uzate în a.2015 (Tabela 6) Raionul Făleşti dispune de SEB amplasată în partea de Sud-Est a or.Făleşti, dată în exploatare în a.1994. Proiectul de execuţie a fost elaborat în a.1972. Din a.2002 SEB se află la bilanţa DPGLC. Capacitatea de proiect a staţiei de epurare este de 10 mii m.c./D, de facto la staţie se deversează 356 m.c./D. Concentraţia de poluanţi la întrare în SEB constitue MS-225,8 g/m.c., CBO5-87,53 g/m.c., NH4- 51,48 g/m.c. Starea tehnică a staţiei de epurare este nesatisfăcătoare din ce cauză apele reziduale evacuate de la SEB sunt epurate insuficient. Indicii de epurare a apelor uzate evacuate de SEB depăşesc LAD după conţinutul de MS, care este majorat de 1,34 ori, CBO5 este majorat de 2,0 ori, NH4 majorat de 7,6 ori.

Protectia si utilizarea resurselor acvatice

Embed Size (px)

Citation preview

PROTECŢIA ŞI UTILIZAREA RESURSELOR ACVATICE.

1. Aspecte generale privind apele de suprafaţă şi subterane:

1.1. Clasificarea obiectivelor acvatice după categorii: sonde arteziene (Tabela.1), bazine acvatice

(Tabela. 2).

Pe teritoriul raionului Făleşti sunt amplasate 122 sonde acvatice, din care se exploatează 44 unităţi, 78

sonde acvatice nu sunt exploatate, inclusiv în rezervă 40 unităţi. Numărul sondelor acvatice conservate

constitue 38 unităţi. Numărul sondelor acvatice autorizate constitue 9 unităţi.

Starea tehnico-sanitară a sondelor acvatice care sunt exploatate este satisfăcătoare. Zonele de protecţie

sanitară la sondele acvatice se respectă, zonele de protecţie sanitară de regim strict sunt îngrădite, 80%

din sonde sunt dotate cu dispozitive de reglare automată a nivelului de apă.

Evidenţa apei consumate este organizată conform contoarelor de apă la 80% din consumatori şi

indirect, conform energiei electrice consumate – 20% consumatori. Apa din sondele acvatice se foloseşte

strict pentru necesităţile menajere şi în procesele tehnologice la întreprinderile din raion. Din 30

utilizatori primari de apă din sondele acvatice dispun de autorizaţie de folosinţă specială a apei – 9

utilizatori.

Pe teritoriul raionului sunt amplasate 328 obiective acvatice cu suprafaţa totală de 2793,72 ha, inclusiv

bazine amplasate pe cursul apelor – 104 unităţi şi lateral – 218 unităţi. Sunt atribuite în folosinţă separată

în baza deciziilor consiliilor locale prin contract de arendă – 182 bazine acvatice. După modul de

folosinţă bazinele acvatice se clasifică: 174 – piscicole, 3 – irigare, 145 complex, 6 – tehnologii.

Starea tehnică a barajelor la 313 bazine – satisfăcătoare, 115 – avariat. Starea bazinelor - 320 inerbate,

5 – uscate, 1-deteriorat, 2-desecat. Zonele şi fîşiile riverane de protecţie a obiectivelor acvatice se

respectă.

1.2. Managementul resurselor de apă (Tabela 5).

Au prezentat forme statistice ,,1 – Gospodăria Apelor” – 30 utilizatori. Conform datelor prezentate,

volumul apei captate constitue 1470,144 mii m.c., cifra nu este completă din cauza , fiindcă nu toţi

agenţii economici au prezentat rapoartele ,,1 – Gospodăria Apelor”. Volumul apelor captate din sursele

de suprafaţă este de 5740,738 mii m.c., volumul apelor captate din sursele subterane este de 728,406 mii

m.c. Volumul apelor utilizate total constitue 1470,144 mii m.c., din care pentru necesităţile de producere

– 239,477 mii m.c., pentru irigare- 0 mii m.c.,pentru necesitati menajere- 1230,667 Utilizarea apelor

supralimit de către agenţii economici nu au fost depistate. Volumul apelor uzate evacuate total pe raion

constitue 385,3 mii m.c, evacuate la staţia de epurare a or.Făleşti – 160,6 mii m.c. Evacuări fără epurare

lipsă.

2. Surse potenţiale de poluare a resurselor acvatice:

Eficienţa instalaţiilor de epurare a apelor uzate în a.2015 (Tabela 6)

Raionul Făleşti dispune de SEB amplasată în partea de Sud-Est a or.Făleşti, dată în exploatare în

a.1994. Proiectul de execuţie a fost elaborat în a.1972. Din a.2002 SEB se află la bilanţa DPGLC.

Capacitatea de proiect a staţiei de epurare este de 10 mii m.c./D, de facto la staţie se deversează 356

m.c./D. Concentraţia de poluanţi la întrare în SEB constitue MS-225,8 g/m.c., CBO5-87,53 g/m.c., NH4-

51,48 g/m.c.

Starea tehnică a staţiei de epurare este nesatisfăcătoare din ce cauză apele reziduale evacuate de la SEB

sunt epurate insuficient. Indicii de epurare a apelor uzate evacuate de SEB depăşesc LAD după

conţinutul de MS, care este majorat de 1,34 ori, CBO5 este majorat de 2,0 ori, NH4 majorat de 7,6 ori.

Cauzele funcţionării insuficiente a SEB Făleşti sunt:

- diminuarea gradului de încărcare a SEB (3,6%);

- poluarea repetată a apelor epurate în iazurile biologice aerate, care nu sunt curăţate de la darea în

exploatare.

Pentru îmbunătăţirea eficacităţii de epurare a SEB este necesară efectuarea reparaţiei capitale a staţiei

de epurare. Proiectul DLA şi autorizaţia de folosire specială a apei la DPGLC nu este elaborată.

Localităţile rurale din raion nu dispun de sisteme de canalizare şi staţii de epurare. Obiectivele social-

culturale din raion sunt amenajate cu capacităţi pentru acumularea apelor reziduale şi conform

contractelor sunt transportate la SEB Făleşti.

3. Poluarea transfrontaliera.

Pe parcursul anului 2015 poluarea transfrontaliera nu s-a inregistrat

4. Masuri de protectie a resurselor de apa realizate in 2015 (tab.nr.8)

4.1 Realizarea obetivelor Programului de alimentare cu apa si canalizare a localitatilor din Republica

Moldova (finantate dein alte fonduri decit FEN/FEL).

Pe parcursul anului 2015 sunt in derulare 5 proecte la realizarea obectivelor Programului de alimentare

cu apa si canalizarea localitatilor.

4.1.1 Primaria s.Doltu a elaborat si implimentat proectul ,,Alimentarea cu apa a s.Doltu” Termenul de

realizare 2014. Costul total al proectului constitue 1 000 000 lei finantat din Fondul Ecologic National.

4.1.2 Primaria s.Risipeni a inceput implimentarea proectul ,,Alimentarea cu apa si canalizare s.Risipeni.

Costul total al proectului constitue 13 000 000 lei.

4.1.3 Primaria s.Fagadau a inceput implimentarea proectului ,,Reconstructia apeductului in s.Fagadau”

Costul total al proectului constitue 500 000 lei.

4.1.4 Primaria s.Chetris a inceput implimentarea proectului ,,Alimentarea cu apa si canalizare a

s.Chetris” Costul total al proectului constitue 12 000 000 lei.

4,1.5 Primaria s.Sarata Veche a inceput implimentarea proectului ,,Alimentarea cu apa si canalizare a

s.Sarata Veche” Costul total al proectului constitue 11 000 000 lei.

5. Plata pentru deversarile de poluanti.

In raion activeaza 86 agenti economici generatori de poluanti a resurselor acvatice.

Pentru anul 2015 au prezentat calculele si au achitat plata pentru deversarile de poluanti cu apele

meteorice in suma de 173746,00 lei. Plata calculata constitue 173746 lei

Plata pentru deversarile apelor meteorice de pe teritoriul intreprinderilor constitue 173746lei.

6. Monitoringul apelor reziduale.

Volumul apelor reziduale deversate la SEB Făleşti constitue 160,6 m.c./an, din care insuficient epurate

160,6 m.c. Mediile obţinute indică, că eficacitatea de reţinere a suspensiilor constitue 79,5 %, a

consumului biologic de oxigen 79,2 %, a ionilor de amoniu 61,24 %. Cota de reţinere a noxelor practic

este la nivelul anului 2014.

În prezent la SEB Făleşti funcţionează treapta mecanică, biologică şi suplimentară. Volumul

insuficient de ape, contra capacităţii de proiect (gradul de încărcare 3 %) a impus implimentarea

modificărilor în procesul tehnologic, care au fost efectuate în anul 2005. Începînd cu anul 2006 se

înregistrează o reţinere mai înaltă a poluanţilor, însă totuşi parametrii de calitate de deversare depăşesc

LAD. Apele uzate după epurare sunt evacuate în albia rîuleţului Şovăţul de Jos. Pentru corelarea

influenţii deversărilor asupra receptorului au fost prelevate 4 probe de laborator efectuate de Centrul de

Investigaţii al AE Bălţi în secţiunile amonte şi aval de deversare. Analizînd calitatea apelor în secţiunea

amonte şi aval de deversare constatăm o influienţă prin majorarea CBO5 de la 18,8 mg/dm.c. la 24,7

mg/dm.c.

Reeşind din situaţie se întreprind măsuri pentru ameliorarea eficacităţii de epurare a apelor reziduale.

SEB dispune de laborator, care efectuează controlul chimic a apelor uzate, însă, care nu este comletat cu

state, echipament şi reactivele necesare.

7. Activitati de inspectare si masurile de constringere aplicate ( tab.nr.10)

Pe parcursul anului 2015 s-au inspectat 22 obiecte privin protecţia şi folosirea raţională a resurselor

acvatice cu întocmirea 22 acte de control. În rezultatul controalelor efectuate au fost date 88 indicaţii

obligatorii, din care 68 indicaţii au fost îndeplinite. Pentru încălcarea legislaţiei ecologice, poluarea

apelor cu deşeuri menajere şi animaliere au fost întocmite 90 procese-verbale pe articolul 109 al(1), 12

procese-verbale articolul 110 al(2), 1 proces-verbal articolul 109(3), şi examinate de IE Făleşti. Suma

amenzilor aplicate constitue 143800 lei, suma amenzilor încasate constitue 66100 lei.

8. Prjudiciile cauzate resurselor acvatice (tab. Nr.11)

8.1 Pe parcursul anului 2015 agentilor economici : SRL,,Logofat Prim”; IM,,Comhilserv”;

IM,,Prutulet”;IM,,cimhilsrev”; IM,,Daniflorservice”; IM,,Ilcomserv”; IM,,Apa canal Pompa”;

SRL,,Amonti Agro”; a fost inaintat pretentie privind recuperarea prejudiciului in urma captarii

nelegitim fara autorizatie de folosire speciala a apei din sondele acvatice . Valoarea prejudiciului

calculat 44250,40 lei achitat 39583,30 lei.

9. Masuri si propuneri de protectie a resurselor acvatice.

- alocarea mijloacelor financiare din FEL pentru efectuarea reparatiei capitale a SEB Falesti,

pragurilor de scurgere a apelor in decantoarele primare si secundare, curatirea iazurilor biologice

aerate.

- solutionarea problemei alimentarii cu apa a or.Falesti din r.Prut .

- amenajarea obectivelor acvatice cu fisii forestiere de protectie.

- restabilirea sondelor acvatice care sunt in rezerva.

Starea sondelor Tab.1

Localitatea/

intreprinderea

Total Exploatate (unitati) Neexploatate (unitati) Sonde

Constructi

e (unitati)

Tampo

nate

(unitati

)

Total Destinatia Autorizatii

(AFSA nr.

Termen)

Total In

rezerva

Conserv

ate Potabila Menajera Curativa Necesitati

agricole

Menire

industriala

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 SA,,Incomlac’’ 1 1 1 SA,,ISRT’’ 1 1 1 Combinat panif 1 1 1 Asociatia consu 1 1 1 SA,,Prut-80’’ 1 1 1 SA,,ITA’’ 1 1 1 SA,,Cernig-Tur’’ 1 1 1 SA,,ICM-2’’ 1 1 1 SA,,FFT’’ 1 1 1 SA,,Avicola-Nord’ 3 2 2 1 1 Gimnaziu-Internat 1 1 1 Calea Ferata 2 2 2 DPGLC 21 10 10 11 11 SA,,Mold-Nord’’ 4 1 1 1 3 3 Sudzucker-Moldov 12 3 3 3 9 9 Pr.Scumpia 5 2 2 3 2 1 Pr.Marandeni 1 1 1 SRL,,Agropopuros 1 1 1 Pr.Pirlita 1 1 1 Pr.Hiliuti 2 2 2 SRL,,Plantar-Sem 2 2 2

Pr.Ciolacu Nou 2 1 1 1 1 SRL,,Luzuro-Agro 1 1 1

Pr.Egorovca 2 2 1 1

Pr.Ilenuta 2 2 2

Pr.Natalievca 5 2 1 1 3 3

Pr.Pompa 1 1 1

SRL,,Agropomp 1 1 1

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

IM,,Difsercom’’ 5 3 2 1 2 2

SRL,,Rairec-plus 2 2 2

Pr.Sarata-Veche 2 2 2 2

SA,,Drumuri-Bal 1 1 1 1

Pr.Bocani 1 1 1

Pr.Obreja Veche 2 2 1 1

Cota valo.Burghe 1 1 1

II,,Danileico’’ 1 1 1

Pr.Risipeni 2 2 2

Pr.Hincesti 1 1 1

Pr.Albinetul Vec 4 1 1 3 2 1

SRL,,Logofat-pri 2 1 1 1 1

CAP,,Consatenii 2 2 2

Pr.Navirnet 2 1 1 1 1 1

SRL,,Amonti-Ag 2 1 1 1 1

Pr.Pinzareni 1 1 1

Pr.Catranic 3 1 1 2 2

Pr.Iscalau 3 3 3

SRL,,Acalifia-A 1 1 1

Pr.Pruteni 3 3 3

Pr.Chetris 2 2 2

Pr.Calinesti 1 1 1

Total 122 44 18 16 - 9 1 9 78 40 38 - -

Inventarierea resurselor acvatice (iazurilor), anul 2015. Tab. 2

Loca

lita

tea

/ A

part

enem

ţa

Nu

măru

l d

e u

nit

ăţi

Am

pla

sare

a b

azi

nu

lui

( p

e cu

rsu

l d

e

ap

ă s

au

late

ral)

Su

pra

faţa

bazi

nu

lui

Act

ul

de

ben

efic

iere,

Tit

lul

de

folo

sin

ţă

sep

ara

tă/c

on

tra

ct (

data

, vala

bil

itate

a)

Mod

ul

de

folo

sin

ţă (

pis

cicu

ltu

ră,

irig

are

, gen

era

lă, an

tier

ozi

on

al,

an

tivii

tură

.

Act

ul

de

folo

sin

ţă a

ap

ei (

Au

tori

zaţi

a,

data

, te

rmen

ul)

Pre

zen

ţa p

roie

ctu

lui

şi a

viz

ul

exp

erti

zei

eco

logic

e

Pre

zen

ţa p

aşa

port

ulu

i b

azi

nu

lui

Pre

zen

ţa r

egu

lilo

r d

e e

xp

loata

re

Sta

rea b

ara

julu

i, s

ati

sfăcă

tor/

avari

at

Sta

rea b

azi

nu

lui

(în

năm

oli

t, u

scat,

aco

per

it c

u v

eget

aţi

e, s

ati

sfăcă

tor,

ha)

Sta

rea f

îşie

i ri

veri

ne

de

pro

tecţ

ie

(exis

tă, li

pse

şte,

îm

păd

uri

tă)

Sta

rea i

nst

ala

ţiil

or

hid

rote

hn

ice.

Tip

ul

dev

erso

rulu

i d

e avari

e (

lip

seşt

e,

sati

sfăcă

tor,

ava

riat)

Sta

rea e

vacu

ato

rulu

i d

e fu

nd

(fu

ncţ

ion

ează

, avari

at)

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 1. Pr.Făleşti 7 25,93

1. or.Făleşti Pilipeţchi lateral 1,2 2009-2014 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

2. or.Făleşti Pilipeţchi lateral 1,02 2009-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3. or.Făleşti Cuschevici lateral 1,8 2010-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

4. or.Făleşti DPGLC curs 16,5 general da da satisf satisf împăduri

t satisf funcţ

5. or.Făleşti primăria lateral 2,39 general satisf satisf există satisf funcţ

6. or.Făleşti primăria lateral 2,01 general satisf satisf există satisf funcţ

7. or.Făleşti primăria lateral 1,01 general satisf satisf există satisf funcţ

2.Pr.Albineţul 11 26,3

1.s.Albineţul Panţîru curs 7,5 2008-2033 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Albineţul Crîjanovsc

hi lateral 0,54 2010-2035 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

3.s.Albineţul Huzun lateral 1,01 2011-2036 irigare satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Albineţul Marcu lateral 1 2008-2033 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Rediul Sus primăria curs 4,5 general satisf satisf există satisf funcţ

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

6.s.Rediul Sus primăria lateral 1,04 general satisf satisf există satisf funcţ

7.s.Rediul Jos primăria lateral 1,22 general satisf satisf există satisf funcţ

8.s.Albineţul primăria lateral 6,53 general satisf satisf există satisf funcţ

9.s.Albineţul primăria lateral 0,96 general satisf satisf există satisf funcţ

10.s.Albineţul primăria lateral 1 general satisf satisf există satisf funcţ

11.s.Albineţul primăria lateral 1 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

3.Pr.Bocani 3 12,9

1.s.Bocani Ţurcanu lateral 5,3 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Bocani primăria lateral 1,5 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

3.s.Bocani primăria lateral 6,1 general avaria

t satisf există satisf funcţ

4.Pr.Catranîc 3 82,89

1.s.Catranîc Jurnavei curs 7,42 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Catranîc Fiodorov curs 27,94 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Catranîc primăria curs 47,53 general satisf satisf există satisf funcţ

5.Pr.Călineşti 7 92,66

1.s.Călineşti Magdîl lateral 13,73 2008-2033 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Călineşti Magdîl lateral 14,47 2008-2033 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Călineşti Ap.Moldo

vei lateral 53,36 piscicol da da satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Călineşti Moldsilva lateral 7,5 general da da satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Călineşti primăria heleşte

u 0,8 general uscat lipsă

6.s.Călineşti primăria heleşte

u 1,6 general uscat lipsă

7.s.Călineşti primăria heleşte

u 1,2 general uscat lipsă

6. Pr.Călugăr 17 149,6

1.s.Călugăr Vatavu lateral 17,51 2001-2021 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

2.s.Călugăr SA,Ghidri

m" curs 95,42 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Călugăr Bulgac lateral 1,44 2001-2016 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

4.s.Călugăr Bulgac lateral 2,41 2001-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Călugăr Morari lateral 1,7 2007-2027 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

6.s.Socii Noi Pavlinciuc lateral 0,82 1999-2015 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

7.s.Socii Vechi Ogonioc lateral 5,03 2000-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

8.s.Socii Noi Rotari lateral 5,55 2005-2031 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

9.s.Socii Noi Cecan lateral 2,18 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

10.s.Călugăr primăria lateral 2,74 general satisf satisf există satisf funcţ

11.s.Călugăr primăria lateral 2,41 general satisf satisf există satisf funcţ

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

12.s.Călugăr primăria lateral 3,07 general satisf satisf există satisf funcţ

13.s.Călugăr primăria lateral 0,37 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

14.s.Călugăr primăria lateral 1 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

15.s.Socii Vech primăria lateral 4,16 general satisf satisf există satisf funcţ

16.s.Călugăr primăria lateral 2,2 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

17.s.Călugăr primăria lateral 1,55 general satisf satisf există satisf funcţ

7. Pr.Chetriş 3 17,78

1.s.Chetriş ÎI,Botnari" curs 16,21 privat piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Chetriş primăria heleşte

u 1 general uscat lipsă

3.s.Chetriş primăria heleşte

u 0,57 general uscat lipsă

8.p.Ciolacu

Nou 16 159,8

1.s.Şoltoaia Ţurcan curs 46,84 2009-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Ciolacu Palii lateral 11,23 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Făgădău primăria curs 62,62 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

4.s.Ciolacu primăria lateral 0,3 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

5.s.Ciolacu primăria lateral 1,93 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

6.s.Ciolacu Nou primăria lateral 2,5 general satisf satisf există satisf funcţ

7.s.Pocrovca primăria lateral 17,44 general satisf satisf există satisf funcţ

8.s.Pocrovca primăria lateral 12,07 general satisf satisf există satisf funcţ

9.s.Ciolacu Nou primăria lateral 0,54 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

10.s.Ciolacu primăria lateral 1,61 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

11.s.Ciolacu primăria lateral 0,3 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

12.s.Ciolacu primăria lateral 0,07 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

13.s.Ciolacu primăria lateral 1,26 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

14.s.Ciolacu primăria lateral 0,53 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

15.s.Şoltoaia primăria lateral 0,3 general avaria

t satisf lipsă satisf funcţ

16.s.Ciolacu primăria lateral 0,21 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

9.Pr.Egorovca 15 42,09

1.s.Egorovca Tatian lateral 2,82 2007-2017 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

2.s.Egorovca Lapinschi lateral 5,43 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Egorovca Tugarov curs 12,57 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Egorovca Vetrov N. lateral 8,44 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Egorovca primăria curs 1,21 general satisf satisf lipsă satisf avariat

6.s.Egorovca primăria curs 3,46 general satisf satisf există satisf avariat

7.s.Egorovca primăria curs 1,4 general satisf satisf lipsă satisf avariat

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

8.s.Egorovca primăria lateral 0,38 general satisf satisf lipsă satisf avariat

9.s.Egorovca primăria curs 0,52 general satisf satisf lipsă satisf avariat

10.s.Egorovca primăria curs 0,81 general satisf satisf lipsă satisf avariat

11.s.Egorovca primăria curs 0,39 general satisf satisf lipsă satisf avariat

12.s.Ciuluc primăria curs 4,19 general satisf satisf există satisf funcţ

13.s.Egorovca primăria lateral 0,1 general satisf satisf lipsă lipsă avariat

14.s.Egorovca primăria lateral 0,19 general satisf satisf lipsă lipsă avariat

15.s.Egorovca primăria lateral 0,18 general satisf satisf lipsă lipsă avariat

10.Făleştii Noi 13 64,25

1.s.Făleştii Noi primăria lateral 5,24 general satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Făleştii Noi primăria lateral 5,31 general satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Făleştii Noi primăria lateral 4,6 general satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Făleştii Noi Danilov A. lateral 0,16 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

5.s.Făleştii Noi Vîntu A. curs 0,65 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

6.s.Făleştii Noi Rusu V. curs 0,73 2007-2027 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

7.s.Făleştii Noi Rusu M. curs 0,35 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

8.s.Făleştii Noi Pilipeţchi curs 0,65 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

9.s.Făleştii Noi Codreanu

E. lateral 0,77 2008-2018 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

10.s.Făleştii Noi Ţurcan E. lateral 1,7 2010-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

11.s.Făleştii Noi primăria lateral 9,86 general satisf satisf există satisf funcţ

12.s.Făleştii Noi primăria lateral 1,27 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

13.s.Făleştii Noi SA,Ghidri

m" lateral 32,96 2000-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

11.Pr.Glinjeni 18 107

1.s.Glinjeni SRL.Tehn

er curs 46,35 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Glinjeni SRL.Agro

gl curs 16,58 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Glinjeni Raileanu I. lateral 0,43 2000-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

4.s.Glinjeni Raileanu I. lateral 0,36 2011-2031 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

5.s.Glinjeni Bejenari

V. lateral 0,54 2011-2021 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

6.s.Glinjeni Turtureanu lateral 0,48 2002-2012 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

7.s.Glinjeni GŢ,Purciu

c" lateral 4,62 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

8.s.Glinjeni primăria lateral 0,5 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

9.s.Glinjeni primăria lateral 0,52 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

10.s.Glinjeni primăria lateral 0,24 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

11.s.Glinjeni primăria curs 20,56 general satisf satisf există satisf funcţ

12.s.Glinjeni primăria lateral 0,23 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

13.s.Glinjeni primăria lateral 3,72 general satisf satisf există satisf funcţ

14.s.Glinjeni primăria lateral 0,13 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

15.s.Glinjeni primăria lateral 8,58 general satisf satisf există satisf funcţ

16.s.Glinjeni primăria lateral 0,18 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

17.s.Glinjeni primăria lateral 1,2 general satisf satisf există satisf funcţ

18.s.Glinjeni primăria lateral 1,8 general satisf satisf există satisf funcţ

12.Pr.Hiliuţi 13 63,27

1.s.Răuţelul

Nou

Branaşco

S. curs 0,3 2007-2017 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

2.s.Răuţelul

Nou

Branaşco

S. curs 0,8 2007-2017 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

3.s.Răuţelul

Nou

Branaşco

S. curs 1,5 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Răuţelul

Nou Bejenari R. curs 16,66 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Răuţelul

Nou

Ungureanu

I curs 8,16 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

6.s.Răuţelul

Nou

Vrancean

P. curs 11,99 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

7.s.Răuţelul

Nou Furtună P. curs 2,04 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

8.s.Răuţelul

Nou

Nichiforea

c curs 1 2009-2019 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

9.s.Răuţelul

Nou Tcaciuc A. curs 2,48 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

10.s.Răuţel Nou Cucereanu

D curs 0,3 2009-2019 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

11.s.Hiliuţi primăria curs 6,88 general satisf satisf există satisf funcţ

12.s.Răuţelul N primăria curs 9,27 general satisf satisf există satisf funcţ

13.s.Răuţelul N primăria curs 1,89 general satisf satisf există satisf funcţ

13.Pr.Hînceşti 5 5,45

1.s.Hînceşti primăria lateral 2,35 general satisf uscat lipsă lipsă avariat

2.s.Hînceşri primăria lateral 1,35 general satisf uscat lipsă lipsă avariat

3.s. Hînceşti primăria lateral 0,4 general satisf uscat lipsă lipsă avariat

4.s.Hînceşti primăria lateral 0,2 general satisf uscat lipsă lipsă avariat

5.s.Hînceşti primăria lateral 1,15 general satisf uscat lipsă lipsă avariat

14.Pr.Horeşti 3 14,07

1.s.Unteni primăria curs 7,33 general satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Unteni Mîţu T. curs 2,25 2011-2021 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Lucăceni Catanî A. curs 4,49 2010-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

15.Pr.Ilenuţa 9 27,25

1.s.Ilenuţa Botnari G. lateral 1,83 2008-2016 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

2.s.Ilenuţa Botnari G. lateral 1,1 2005-2015 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

3.s.Ilenuţa Botnari G. lateral 4,46 2008-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Ilenuţa Budnea G. lateral 11 2002-2032 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Ilenuţa Budnea G. lateral 4,35 2002-2032 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

6.s.Ilenuţa Zamă B. lateral 0,25 2008-2018 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ

7.s.Ilenuţa Morari I. lateral 0,51 2009-2019 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ

8.s.Ilenuţa Urban M. lateral 1,1 2008-2011 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

9.s.Ilenuţa primăria lateral 2,65 general satisf satisf există satisf funcţ

16.Pr.Işcalău 5 61,49

1.s.Işcalău Condrea

M. curs 1 2006-2016 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

2.s.Işcalău Melnic M. curs 9,3 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Doltu Cojocari

V. curs 14,99 2005-2027 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Doltu Purici V. curs 30,1 2010-2035 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Burghelea GŢ,,Cucoş

" lateral 6,1 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

17.Pr.Izvoare 5 18,88

1.s.Izvoare Dilion M. curs 8,92 2011-2040 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Izvoare Dilion M. curs 2,52 2011-2040 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Izvoare primăria curs 3,54 general satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Izvoare primăria lateral 0,76 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

5.s.Izvoare primăria lateral 3,14 general satisf satisf există satisf funcţ

18.Pr.Logofteni 8 166,8

1.s.Logofteni primăria lateral 2,21 general satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Logofteni primăria lateral 1,48 general satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Moldovanca primăria lateral 21,56 general satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Logofteni Cireş V. lateral 41,22 2010-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Logofteni SA,Ghidri

m" curs 26,24 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

6.s.Logofteni SA,Ghidri

m" curs 28,7 2000-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

7.s.Moldovanca SA,Ghidri

m" curs 21,17 2000-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

8.s.Moldovanca SA,Ghidri

m" curs 24,24 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

19.P.Mărănden

i 18 81,85

1.s.Mărăndeni primăria curs 5,99 general satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Mărăndeni Paicu L. curs 18,96 2001-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

3.s.Mărăndeni Cazacu E. curs 9,92 2009-2034 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Mărăndeni Cazacu V. curs 1,29 2006-2021 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

5.s.Mărăndeni Pasecnic

G. curs 6,42 2005-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

6.s.Mărăndeni Isac G. curs 8,18 2009-2029 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

7.s.Mărăndeni Rogojină I. curs 15,03 2009-2034 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

8.s.Mărăndeni primăria lateral 2,58 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

9.s.Mărăndeni primăria lateral 1,92 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

10.s.Mărăndeni primăria lateral 0,5 general satisf satisf lipsă lipsă avariat

11.s.Mărăndeni primăria lateral 0,6 general satisf satisf lipsă lipsă avariat

12.s.Mărăndeni primăria lateral 0,4 general satisf satisf lipsă lipsă avariat

13.s.Mărăndeni primăria lateral 1,1 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

14.s.Mărăndeni primăria lateral 3 general satisf satisf există satisf funcţ

15.s.Mărăndeni primăria lateral 0,41 general satisf satisf lipsă lipsă funcţ

16.s.Mărăndeni primăria lateral 0,78 general satisf satisf lipsă lipsă funcţ

17.s.Mărăndeni primăria lateral 3 general satisf satisf există satisf funcţ

18.s.Mărăndeni Cazacu E. lateral 1,77 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

20.Pr.Musteaţa 8 141,3

1.s.Musteaţa Regheliuc

V. curs

108,9

2 2001-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Musteaţa Moraru D. lateral 3,99 2002-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Musteaţa Musteaţa

V. lateral 9,93 2004-2029 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Musteaţa Musteaţa

V. lateral 4,48 2004-2029 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Musteaţa Musteaţa

G. lateral 5,1 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

6.s.Musteaţa Chiruţă I. lateral 0,9 2004-2019 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

7.s.Musteaţa primăria lateral 4,07 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

8.s.Musteaţa primăria lateral 3,89 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

21Pr.Natalievc

a 17 81,17

1.s.Popovca Sandu V. lateral 3,42 2004-2014 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

2.s.Ivanovca Gorbatiuc

I. lateral 9,05 2009-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Popovca SRL.Taras. lateral 1,68 2009-2012 irigare satisf satisf lipsă satisf funcţ

4.s.Popovca Belous A. lateral 2,35 2009-2012 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

5.s.Ţapoc Şestac E. curs 14,46 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

6.s.Comarovca Pereşvan I. curs 15,95 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

7.s.Comarovca SRL.Taras. lateral 8,32 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

8.s.Comarovca Cucereavîi

I lateral 1,96 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

9.s.Comarovca Bejan E. lateral 2,61 2009-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

10.s.Popovca Melnic V. lateral 1,89 2009-2012 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

11.s.Natalievca primăria lateral 0,2 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

12.s.Beleuţi primăria curs 11,83 general satisf satisf există satisf funcţ

13.s.Natalievca primăria lateral 0,31 general avaria

t satisf lipsă lipsă avariat

14.s.Natalievca primăria lateral 0,53 general satisf satisf lipsă lipsă funcţ

15.s.Natalievca primăria lateral 0,48 general satisf satisf lipsă lipsă funcţ

16.s.Popovca primăria lateral 3,45 general satisf satisf există satisf funcţ

17.s.Natalievca primăria lateral 2,68 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

22.Pr.Năvîrneţ 12 203,3

1.s.Năvîrneţ SA.Mafser

. curs 67,3 2006-2023 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Năvîrneţ SA.Mafser

. curs 64,3 2006-2023 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Năvîrneţ SA.Mafser

. curs 8,3 2006-2023 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Năvîrneţ Margină

V. curs 4,25 2006-2032 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

5.s.Năvîrneţ Margină

V. curs 0,9 2003-2013 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

6.s.Năvîrneţ Margină

V. lateral 1,65 2006-2032 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

7.s.Năvîrneţ Chirilă I. lateral 1 2005-2025 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

8.s.Năvîrneţ Coca V. lateral 4,45 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

9.s.Năvîrneţ Cliforis P. lateral 1 2003-2013 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

10.s.Năvîrneţ Sîmbotean

u lateral 1 2003-2013 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

11.s.Năvîrneţ Boghian I. lateral 0,84 2003-2013 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ

12.s.Năvîrneţ primăria curs 48,28 general satisf satisf există satisf funcţ

23.Pr.Obreja 17 111,9

1.s.Obreja

Veche Ciubotariu curs 26,33 2008-2018 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Obreja

Veche Ciubotariu curs 6 2008-2018 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

3.s.Obreja

Veche Crudu V. curs 22,3 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Obreja

Veche Crudu I. curs 22,2 2005-2030 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Obreja

Veche Pînzescu I. curs 4,5 2008-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

6.s.Obreja

Veche Şalaru V. curs 9,19 2005-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

7.s.Obreja

Veche Crudu C. curs 1 2008-2011 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

8.s.Obreja

Veche Dragan G. curs 3,68 2010-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

9.s.Obreja

Veche Ganea G. lateral 0,1 2010-2013 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

10.s.Obreja Ivaschiv

V. curs 7,16 2008-2018 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

11.s.Obreja Stupac N. lateral 1,4 2010-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

12.s.Obreja Romah P. lateral 0,3 2010-2015 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

13.s.Obreja Gîscă V. lateral 1,5 2010-2015 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

14.s.Obreja Janu M. curs 1,13 2008-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

15.s.Obreja Stupac V. lateral 0,5 2008-2011 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

16.s.Obreja Stupac V. lateral 2,1 2006-2011 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

17.s.Obreja primăria lateral 2,5 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

24.Pr.Pietrosu 3 33,36

1.s.Măgura Lisnic V. lateral 19,49 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Pietrosu Bîrliba T. lateral 4,2 2010-2013 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

3.s.Pietrosu Vatavu D. lateral 9,67 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

25.Pr.Pînzăreni 15 141,8

1.s.Pînzăreni SRL.Acino

s. curs 62,24 2008-2028 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Pînzăreni ÎI,Stasiuc" curs 46,69 2006-2026 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Pînzăreni primăria curs 24,65 general satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Pînzăreni primăria lateral 0,65 general avaria

t satisf lipsă satisf funcţ

5.s.Pînzăreni primăria lateral 0,65 general avaria

t satisf lipsă satisf funcţ

6.s.Pînzăreni primăria lateral 0,59 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

7.s.Pînzăreni primăria lateral 1,2 general satisf satisf există satisf funcţ

8.s.Pînzăreni primăria lateral 1,44 general satisf satisf există satisf funcţ

9.s.Pînzăreni primăria lateral 1 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

10.s.Pînzăreni primăria lateral 0,65 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

11.s.Pînzăreni primăria lateral 0,74 general avaria

t satisf lipsă satisf funcţ

12.s.Pînzăreni primăria lateral 0,23 general avaria

t satisf lipsă satisf funcţ

13.s.Pînzăreni primăria lateral 0,15 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

14.s.Pînzăreni primăria lateral 0,19 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

15.s.Pînzăreni primăria lateral 0,75 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

26.Pr.Pîrliţa 7 42,7

1.s.Pîrliţa Bejenari I. curs 17,9 2009-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Pîrliţa Bumbac I. lateral 0,45 2005-2020 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

3.s.Pîrliţa Ciubota I. lateral 1,35 2005-2030 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

4.s.Pîrliţa Ciubota I. curs 6,81 2005-2030 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Pîrliţa primăria curs 8,97 general satisf satisf există satisf funcţ

6.s.Pîrliţa primăria curs 5,41 general satisf satisf există satisf funcţ

7.s.Pîrliţa primăria curs 1,81 general satisf satisf există satisf funcţ

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

27.Pr.Pompa 7 30,74

1.s.Suvorovca primăria lateral 1,24 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

2.s.Pompa primăria lateral 0,35 general satisf satisf lipsă avariat funcţ

3.s.Suvorovca primăria lateral 1,16 general satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Pervomaisc SRL.Agro

po. lateral 9,75 2005-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Pompa Cazacu G. curs 13,09 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

6.s.Pervomaisc Şpac O. lateral 4,2 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

7.s.Pervomaisc Şpac O. lateral 0,95 2004-2014 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

28.Pr.Pruteni 8 135,4

1.s.Valea Rusu primăria curs 4,31 general satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Valea Rusu Lebediuc

A. curs 3,06 2003-2013 piscicol satisf satisf există avariat funcţ

3.s.Drujneni Cumurciuc

I lateral 1,36 2003-2013 piscicol satisf satisf există avariat funcţ

4.s.Drujneni SRL.Avim

en. curs 51,72 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Cuzmeni SRL.Avim

en. curs 68,15 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

6.s.Pruteni SRLCozm

ean lateral 0,6 2009-2012 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ

7.s.Pruteni SRLCozm

ean lateral 2,24 2009-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

8.s.Pruteni Artiomov

A lateral 2 2009-2014 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ

9.s.Drujneni SRL.Pono

are curs 2 privat piscicol satisf satisf există satisf funcţ

29.Pr.Răuţel 3 26,35

1.s.Răuţel primăria curs 3,03 general satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Răuţel primăria curs 21,86 general satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Răuţel Blîndu I. lateral 1,46 2010-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

30.Pr.Risipeni 7 59,53

1.s.Risipeni Varzari M lateral 10,68 2011-2040 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Risipeni Bulban V. lateral 18,56 2006-2031 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Risipeni Angheni C lateral 1,46 2006-2031 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Risipeni Blaj L. lateral 1,61 2011-2040 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Risipeni Ilcov S. lateral 1,05 2011-2040 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

6.s.Bocşa primăria lateral 11,7 general satisf satisf există satisf funcţ

7.s.Risipeni primăria 14,47 general satisf satisf există satisf funcţ

31.Pr.Sărata 28 441,7

1.s.Sărata Regheliuc

V. curs

106,3

5 2002-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Hitreşti Regheliuc

V. curs 11,46 2005-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Sărata Nouă Florea F. curs 9,81 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

4.s.Hitreşti Cireş I. curs 35,67 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Sărata Ţipovici

N. lateral 2,1 2004-2014 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

6.s.Sărata Frăţescu I. lateral 0,23 2004-2014 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ

7.s.Sărata Rarancean lateral 4,5 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

8.s.Sărata Paladi V. lateral 3,62 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

9.s.Sărata Paladi V. lateral 0,9 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ

10.s.Sărata Glavan V. lateral 0,4 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ

11.s.Sărata Tabaran A. lateral 0,4 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ

12.s.Sărata Branişte T. lateral 2,27 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

13.s.Sărata Ciahur I. lateral 5,85 2004-2014 irigare satisf satisf lipsă satisf funcţ

14.s.Hitreşti Maciura I. curs 23,14 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

15.s.Hitreşti primăria lateral 1,78 general satisf satisf există satisf funcţ

16.s.Hitreşti primăria lateral 1,7 general satisf satisf există satisf funcţ

17.s.Sărata primăria lateral 1,5 general avaria

t satisf lipsă satisf funcţ

18.s.Sărata primăria lateral 2,05 general satisf satisf există satisf funcţ

19.s.Sărata primăria lateral 0,6 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

20.s.Sărata primăria lateral 1,3 general satisf satisf lipsă satisf funcţ

21.s.Sărata Sudzucker lateral 42,8 2010-2013 tehnolo

g satisf satisf există satisf funcţ

22.s.Sărata Sudzucker lateral 1,77 2010-2013 tehnolo

g satisf satisf există satisf funcţ

23.s.Sărata Sudzucker lateral 0,34 2010-2013 tehnolo

g satisf satisf lipsă satisf funcţ

24.s.Sărata Sudzucker lateral 0,31 2010-2013 tehnolo

g satisf satisf lipsă satisf funcţ

25.s.Sărata Sudzucker lateral 2 2010-2013 tehnolo

g satisf satisf lipsă satisf funcţ

26.Sărata Sudzucker lateral 5,09 2010-2013 tehnolo

g satisf satisf există satisf funcţ

27.s.Hitreşti primăria lateral 27,47 general satisf satisf există satisf funcţ

28.s.Sărata SA.Ghidri

n curs

146,2

7 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

32.Pr.Scumpia 10 87,74

1.s.Scumpia Cernei S. curs 17,44 2009-2034 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

2.s.Măgureanca Carabaş S lateral 1 2009-2029 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

3.s.Măgureanca Avram N. lateral 0,74 2009-2029 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

4.Scumpia Bînzaru I. lateral 2 2003-2023 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

5.s.Scumpia Andrieş I. lateral 0,48 2003-2023 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ

6.s.Scumpia GŢ.Boeres

c. lateral 0,72 2010-2030 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ

7.s.Scumpia Popovici lateral 3,69 2009-2034 piscicol satisf satisf există avariat funcţ

8.s.Scumpia primăria lateral 18,79 general satisf satisf există satisf funcţ

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

9.s.Scumpia primăria curs 38,32 general satisf satisf există satisf funcţ

10.sMăgureanca primăria lateral 4,56 general avaria

t satisf lipsă satisf funcţ

33.Pr.Taxobeni 5 35,9

1.s.Hrubna Mîţu A. curs 4,08 2007-2022 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ

2.s.Hrubna Moraru D. curs 11,04 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

3.s.Hrubna Osoianu A. curs 10,09 2005-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ

4.s.Taxobeni primăria lateral 4,41 general avaria

t satisf există satisf funcţ

5.s.Taxobeni primăria lateral 6,28 general avaria

t satisf există satisf funcţ

Total 328

218

lateral,

104

curs,

5

heleşte

u, 1 lac

acumul

2793

182

contract,

146

separat

174

piscicol

, 145

comple

x, 3

irigare,

6

tehnolo

gii

8 66

313

bună,

15

deteri

or

320

înerbat

e, 5

uscate,

1

deterior

iat 2

desecat

e

295

există, 5

lipsă,

28

împăduri

te

235

satisfăc. 68

lipsă, 25

avariat

291 funcţ.

37

deterioriat

Starea fîntînilor de mină şi izvoarelor Tab. 3

Localitatea

Sursele de apă, (unităţi)

Fîntîni Izvoare

Amenajate Total Amenajate Total 1 2 3 4 5

Or.Falesti 3 90 1 4

Gara Falesti 2 56 - -

Loc.Fabrica de Zahar 6 7 - -

Com.Natalievca 46 50 - -

Com.Pompa 190 196 - -

s.Popovca 220 226 - -

s.Camarovca 31 32 1 1

s.Tapoc 33 38 - -

s.Ivanovca 10 11 1 1

s.Beleuti 69 71 - -

s.Suvorova 70 75 - -

s.Pervomaisc 15 16 - -

Com.Iscalau 185 191 - -

s.Catranic 120 124 - -

s.Doltu 80 85 1 1

s.Burghelea 33 34 - -

s.Izvoare 39 40 2 3

s.Ilenuta 121 127 2 2

s.Navirnet 178 184 1 1

Com.Logofteni 90 98 - -

Com.Falestii Noi 125 131 - -

s.Pietrosu Nou 24 24 1 1

Com.Ciolacu Nou 170 172 1 1

s.Ciolacu Vechi 44 45 - 1

s.Fagadau 80 80 - -

s.Soltoaia 29 30 - -

s.Pocrovca 49 50 - -

Com.Pinzareni 341 347 - -

1 2 3 4 5 s.Moldovanca 245 253 - -

Com.Obreja Veche 195 203 1 2

s.Obreja Noua 190 195 1 1

s.Glinjeni 304 310 2 2

Com.Risipeni 53 56 - -

s.Bocsa 64 65 - -

s.Pirlita 771 773 - -

s.Marandeni 370 371 - -

s.Bocani 80 109 - -

Com.Pietrosu 60 67 - -

s.Magura 13 18 - -

s.Magura Noua 15 16 - -

s.Ciuluc 80 84 1 1

s.Gara Catranic 199 200 - -

Com.Egorovca 140 145 1 1

Com.Hiliuti 190 202 1 1

s.Rautelul Nou 3 3 - -

s.Pinzarenii Noi 12 12 - -

Com.Horesti 7 7 - -

Com.Taxobeni 220 231 - -

s.Lucaceni 20 21 1 4

s.Hrubna Noua 16 18 - -

s.Unteni 7 7 - -

s.Vranesti 1 1 - -

Com.Calugar 136 148 - -

s.Musteta 96 110 1 1

s.Frumusica 16 18 1 1

s.Socii Noi 28 33 - 1

s.Socii Vechi 8 8 - -

Com.Albinetul Vechi 65 70 - -

s.Albinetul Nou 15 16 - -

s.Rediul de Sus 12 12 - -

1 2 3 4 5

s.Rediul de Jos 21 21 1 1

Com.Pruteni 39 40 1 1

s.Valea Rusului 22 24 - 2

s.Drujneni 10 12 - -

s.Cozmenii Vechi 10 10 - -

s.Rautel 762 780 - 3

Com.Scumpia 76 78 - -

s.Magureanca 15 27 - -

s.Hirtop 6 7 - -

s.Nicolaevca 5 6 - -

s.Calinesti 125 132 1 1

Com.Chetris 73 76 1 1

s.Hincesti 62 63 1 1

s.Chetrisul Nou 1 1 - -

Com.Sarata Veche 158 186 - -

s.Sarata Noua 46 48 - 1

S,Hitresti 90 109 - -

Total 7555 8023 23 41

Informatia privind starea riurilor,riuletilor,piraelor Tab.nr.4

Nr. Localitatea Denumirea

sursei de apa

Lungimea, km

(intravilan/extravilan

)

Surse de poluare

(situatii

exceptionale)

Masuri de ameliorare intreprinse pe parcursul anului 2015( indicati

actiuni si Institutii care au contribuit la realizarea lor)

1 2 3 4 5 6

1 s.Hiliuți-Răuțel r.Răuțel 6,9/4,4 Gunoiște spontane Curățirea albiei și zonelor de protecție a riului pe lungimea de 9,0

km școlilor,primăriilor

2 s.Chetriș-

Hîncești-

Drujneni-

Pruteni

r.Camenca 15,2/20,7 Gunoiște spontane Curățirea albiei și zonelor de protecție cu participarea elevilor și

locuitorilor acestora localitați

3 s.Obreja –

Moldovanca-

Năvîrneț-

Pînzăreni

r.Obreja 12,5/9,1 Gunoiște spontane Curațirea albiei și zonelor de producție cu implimentarea elevilor

școlilor și locuitorilor acestor localități

4 s.Izvoare-

Taxobeni

r.Gîrlișor 4,7/7,4 -

5 s.Egorovca-

Făleștii Noi-

or.Fălești-

Albinețul Vechi-

Pruteni

r.Șovățul de

Jos

9,2/27,8 Gunoiste spontane Curățirea albiei și zonelor de protecție a riului cu participarea

lucratorilor DPGLC or.Falesti, elevilor din institutiilr de

invatamint

6 s.Moldovanca-

Năvîrneț-

Pruteni

r.Șovățul Mic 17,2/31,3 Gunoiste spontane

Apele insuficient

epurate de la

DPGLC SEB

Falesti

Curățirea zonei de protecție cu participarea elevilor

7 s.Ilenuța-

Pînzăreni-

Albinețul Vechi-

Pruteni

Șovățul Mare 17,9/55,4 - Curățirea zonei de protecție cu participarea elevilor

1 2 3 4 5 6

8 s.Pietrosu r.Ciulucul

Mic

6,0/7,1 Gunoiste spontane Curățirea zonei de protecție cu participarea elevilor

9 s.Ciulucul -

Glinjeni

r.Ciulucul de

Mijloc

3,6/14,0 Gunoiste spontane Curățirea albiei și zonei de protecție cu participarea elevilor școlii

10 s.Beleuți –

Pompa

r.Ciulucul

Mare

4,3/20,3 Gunoiste spontane Curățirea zonei de protecție cu implimentarea locuitorilor

localitaților

11 s.Lucăceni r.Lucăceni 2,1/18,0 -

12 s.Catranîc-

Sarata Nouă-

Sarata Veche-

Scumpia

r.Gîrla Mare 18,2/69,3 Gunoiste spontane Curățirea zonei de protecție cu implimentarea elevilor școlilor și

locuitorilor acestor localitați

13 s.Chetriș r.Calmațui 1,0/2,2 Gunoiste spontane Curățirea zonei de protecție cu implimentarea locuitorilor

localitaților

14 s.Șoltoaia r.Șoltoaia 3,2/28,9 Gunoiste spontane Curățirea albiei și zonei de protecție cu participarea elevilor școlii

Total 14 122/315,9

Indicii de gospodărire a apelor de către utilizatorii primari în 2015 (date din raportul anual nr.1-gospodărirea apelor)

tab.nr.5

nr. Localitatea, denumirea

utilizatorului primar

Apă captată (mii m3) Apa utilizată (mii m3) Apa uzată evacuată (mii m3) Poluanţi în apa uzată evacuată

Total din surse de supra

faţă

din surse subte rane

Total pentru nece

sităţi menajere

pentru produ cere

pentru irigare

Total epurată

insu ficient fără

epurare CBO5 tone

MS tone

NH4 kg

1 Pr.Risipeni 24,9 24,9 24,9 24,9

2 IM,,Difsercom" 1,9 1,9 1,9 1,9

3 Pr.Falestii Noi 47,25 47,25 47,25 47,25

4 Pr.Ilenuta 14,89 14,89 14,89 14,89

5 Acva Primservice

6 Pr.Logofteni 12,1 12,1 12,1 12,1

7 Pr.Rautel 34,04 34,04 34,04 34,04

8 Pr.Pruteni 11,2 11,2 11,2 11,2

9 IM,,Acvaprim-Servic 20,1 20,1 20,1 20,1

10 Pr.Pinzareni 4 4 4 4

11 Pr.Chetris 3,488 3,488 3,488 3,488

12 IM,,Comunserv" 15,819 15,819 15,819 15,819

13 DPGLC Falesti 461,4 461,4 461,4 461,4 160,6 160,6 22,19 24,5 20,85

14 Sudzuker Moldova 244,55 201,3 43,25 244,55 6,5 238,05 224,7 224,7

15 Pr.Egorovca 68,6 68,6 68,6 68,6

16 Pr.Albinetul Vechi 4 4 4 4

17 Pr.Natalievca 50,7 47 3,7 50,7 50,7

18 Pr.Pirlita 57,3 57,3 57,3 57,3

19 Pr.Marandeni 61,5 61,5 61,5 61,5

20 Pr.Calinesti 45,03 45,03 45,05 45,05

21 Pr.Obreja Veche 56,5 56,5 56,5 56,5

22 Pr.Iscalau 25,91 22 3,91 25,91 25,91

23 Pr.Taxobeni 51,75 51,75 51,75 51,75

24 Pr.Hincesti 7,4 7,4 7,4 7,4

25 Pr.Pietrosu 30,99 30,99 30,99 30,99

26 Pr.Calugar 49,7 49,7 49,7 49,7

27 Pr.Sarata Veche 53,6 22,6 31 53,6 53,6

28 Apa Canal Catranic 10,1 10,1 10,1 10,1

29 SA,,Mold Nord" 1,027 1,027 1,027 1,027

30 Combinatul panifica 0,4 0,4 0,4 0,4

Total: 1470,144 740,738 728,406 1470,144 1230,667 239,477 385,3 385,3 22,19 24,5 20,85

Eficienţa instalaţiilor de epurare a apelor uzate în anul 2015

tab. 6

Capacitatea Volum ape uzate evacuate Concentraţia de poluanţi intrare / ieşire / CMA (g / m3)

mii m3

mii

m3 Secţiunea

nr Localitatea, De De incl. epurate fără MS Mine CBO5 CL- NH4- NO2

- NO3- P2O4 SO4 Deter Fe Cr Gră- Curs amont aval

apartenenţa proiect facto Total sufici insuf epurar raliza genţi total total simi receptor MS / MS /

CBO5 CBO5

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 22 23 24 25 26 27

1

DPGLC SEB Falesti

2 intrare 10 0,43 157 157 250 172,3 39,7

3 evacuare 17 1420 16,93 113,09 10,94 0,38 18,37 266 Sovatul

Mic 44/15,13 42,5/15,35

4 intrare 261 185,8 39,7

5 evacuare 20 1415 18,5 115,23 12,67 0,422 20,08 260 42/14,75 50/16,05

6 intrare 231 161,3 36,46

7 evacuare 29,5 1420 24,73 118,06 13,13 0,464 19,65 249 46/15,3 40,0/17,25

8 intrare 220 130 46,61

9 evacuare 25,5 1528 15,75 99,98 23,31 0,242 19,32 23,5/13,83 28,5/14,50

10 media intrare 241 162,3 40,618

11 media

evacuare 23 1445,8 18,98 111,59 15,013 0,377 19,36 258 38,88/14,75 40,25/17,79

12 LAD 17,5 1367 13,5 300 2,86 0,26 40,3 220

Eficacitatea 90,4 88,31 63,039

Starea ecologică la complexele animaliere din zona de inspectare

tab. nr. 7

Nr. Primăria

Localitatea (amplasarea)

Apartenenţa (deţinătorul)

Actele de autorizare a funcţionării,

(aviz EES/Autorizaţii

de mediu)

Numărul de capete

Bovine/Ovine/ Porcine/Păsări (media anuală)

Sisteme de evacuare şi depozitare a

dejecţiilor animaliere, Fracţie

solidă/lichidă -Acumulatoare

(unităţi/capacitate) -volumul

acumulator/hazna -transportate m3

volumul dejecţiilor

(mii m³) Acumulatoare/haznale

Respectarea zonelor de protecţie

Bazinele de apă/curs de apă/localitat

e

Activităţile de control

-Act -Proces verbal

-Prescripţii -Amenzi

Notă, Bazinul

hidrografic

acumulate

utilizate

unităţi Capa

citatea m³

Volumul dejecţiilor stocate m³

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

1 or.Falesti SA,,Avicola- Nord " Pasari- 67840 1,4 1,2 2 4 1,4

act/proces/prescriptii/amenda r.Prut

2 s.Logofteni SRL,,Logofat" Bovine - 120 15,8 2,3 2 38 17,3

act/proces/prescriptii/amenda r.Prut

Total 17,2 3,5 4 42 18,7

Măsuri de protecţie a resurselor de apă realizate în 2015

Tab. 8

nr. Denumirea lucrărilor,

capacitatea Investor

Termeni

de

realizare

Cost total în

investiţii

capitale, /

inclusiv pentru

construcţie-

montaj

(mii lei)

Au fost valorificate investiţii capitale, /

inclusiv pentru construcţii-montaj mii lei

pînă la

începerea

anului 2015

în anul 2015

total

inclusiv, trimestrial

I III IV

1 2 3 4 5 6 7 8 10 11

1 Apeduct s.Doltu FEN 2015 1 000 000 138381,83 544354,83 405973 138381,83

2 Apeduct s.Fagadau

FEN 2015 500 000

3 Canalizare Chetris FEN 2016 12 000 000 240 000 743730 138382

4 Canalizare Risipeni FEN 2016 13 000 000

5 Canalicare s.Sarata Veche FEN 2016 11 000 000

Total 37 000 378,38 1 288,08 544355 138381,83

inclusiv:

Buget de

stat 300 000 300 000

Fond

ecologic 37 000,00 378,38 1 288,08 544355 138381,83

Mijloace

proprii

Investiţii

străine

altele ADR

Nord 11 350, 000 11 350, 000

Rezultate obţinute

în urma implimentării proiectelor finanţate din diferite surse la compartimentul

APĂ – CANALIZARE – EPURARE 2009-2015

Tab. nr. 9 Nr.Proectu

lui/Denumirea

proectului

Beneficiar

/suma aprobata

Nr

. Anii

implimentarii

Nr.locuitori

conectati la apeduct

Nr.locuitori

conectati la canalizare

Sonde

construite/reconstruite,captaj

construit,rezervor

apa turn apa,turn,statie

tratareconstruita

Apeduct

construit,km

Canalizare

construita,km

Statii

epurare,statie pompare

Gospo

darii conecta

te la

apeduct

Gospo

darii conecta

te la

canalizare

Institut

ii publice

conecta

te la apeduc

t

Institutii

publice conectate

la

canalizare

92PS-2-1/ Aprovizion

area cu apa

potabila a satului

Bocani, r-

ul Falesti

Pr.Bocani/ 1,500,000

1 2009 2 2010 3 2011 4 2012 5 2013 169 1 sonda 7,km 1 st.pompare 169 2

Aprovizionarea cu apa

potabila a

satului Fagadau

Pr.Ciolacu Nou/

6 2009 7 2010 8 2011 9 2012

10 2013 130 1,sonda 5,5,km 130 3 Aprovizion

area cu apa

si canalizare

a satului

Glinjeni

Pr.Glinjeni/ 11 2009 12 2010

13 2011 14 2012 180 2,km 2,km 1.st.pompare 180 4 2

15 2013 Constructi

a

Apeductul

ui in satul Navirnet

Pr.Navirnet/1,000,000

lei

16 2009 17 2010

18 2011 19 2012

20 2013 460 23,7km 1 st.pompare 460 1 1

6/2944101/

Alimentare

cu apa a satului

Doltu

Pr.Iscalau/

1,000,000

lei

21 2009

22 2010

23 2011

24 2012

25 2013 163 1,sonda 9,km 163 3

Total IE Falesti 1102 3 sonde 47,2

km

2 km 3.st.pompare 1102 13 3

Activităţi de inspectare Tab.nr. 10

Informaţia pe anul 2015

cu privire la prejudiciile cauzate apei, inclusiv: calculate, înaintate agenţilor economici pentru compensare ca pretenţii sau acţiuni.

Tab. nr. 11

Nr.

Agentul economic,

localitatea

Caracteristica prejudiciului Valoarea prejudiciului, mii lei

calculat Înaintat ca

pretenţie

Achitat ca

pretenţie

Înaintat ca

acţiune

Satisfăcut

ca acţiune

Achitat ca

acţiune

1 SRL,,Logofat-Prim”

s.Logofteni,r-ul Falesti Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala

a apei din sonda acvatica

864,00 8764,00 864,00

2 IM,,Comhilserv”

s.Hiliuti, r-ul Falesti

Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala

a apei din sonda acvatica

5968,00 5968,00 5968,00

3 Chistol Ivan Poluarea apei in urma spalarii automobilului 384,00 384,00 384,00

4

IM,,Prutulet”

s.Pruteni, r-ul Falesti

Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala

a apei din sonda acvatica

8432,10 8432,10 8432,10

5 IM,,Comunservice

Horesti”

s.Horesti, r-ul Falesti

Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala

a apei din sonda acvatica

8730,0 8730,00 8730,00

Obiecte inspectate

în a. 2014 (unităţi)

Acte de control Procese-verbale

Total

întocmite

(unităţi)

Prescripţii

(total)

Prescripţii

executate

Întocmite (total), de

indicat art. şi alin.

din CC

Examinate

de IE/AE

Alte instituţii Suma

amenzilor

aplicate, lei

Suma

amenzilor

încasate, lei

1 2 3 4 5

6 7 8 9

22 22 88 68 90 – art.109 (1) 90 64400,00 35400,00

12 – art.110 (2) 12 78400,00 30200,00

1 – art. 109 (3) 1 1000,00 500,00

Total 22 88 68 103 103 143800,00 66100,00

6 IM,,Daniflor – service”

s.Ciolacu, r-ul Falesti

Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala

a apei din sonda acvatica

10050,00 10050,00 10050,00

7 IM,,Ilcomserv”

s.Ilenuta, r-ul Falesti

Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala

a apei din sonda acvatica

4050,00 4050,00 4050,00

8

SRL,,Agro Pompa

Prim”

s.Pompa, r-ul Falesti

Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala

a apei din sonda acvatica

100,20 100,20 100,20

9 IM,,Apa Canal Pompa”

s.Pompa, r-ul Falesti

Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala

a apei din sonda acvatica

4667,10 4667,10 4667,10

10 SRL,,Amonti Agro”

s.Navirnet, r-ul Falesti

Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala

a apei din sonda acvatica

1005,00 1005,00 1005,00

Total 44250,40 44250,40 39583,30 4667,10