Friedrich Schiller

Figura cu voal de la Sais

(Tînărul din Sais)

Mînat de’ncinsa sete de-a cunoaște,

Un tînăr spre Sais își poartă pașii,

Dorind să’nvețe tainica știință

De preoții Egiptului păstrată.

Cu timpul el trecu prin multe trepte

Spre adîncimi și culmi spirituale,

Păstrînd în suflet infinita sete,

Întruna fiind dornic să cunoască;

Așa că hierofantul abia de dovedea

Să-i țină pasul iutelui discipol,

Cari, explicînd, să spună nu’nceta:

"Au am ceva, de nu am tot întregul?

Au poate Adevărul fi dozat?

El nu e sentiment ce poate fi sumat

Și comparat – mai mic, egal, mai mare.

Au nu-i indivizibil Adevărul?

De scoți un sunet dintr-o armonie,

De o culoare scoți din curcubeu ,

Ce va rămîne-atunci – ghem de nimic,

De nu-i păstrat totalu’n întregime."

Odată conversînd ei tot așa

Ajuns-au într-o sală circulară,

Și iată o enormă figură cu voal

I-atrage junelui atenția alertă.

Debusolat se uită la călăuza sa

Și îl întreabă: "Ce este ascuns

În spatele acestui straniu văl?"

Răspunde’nvățătorul: "Adevărul".

"Cum?! – exclamă băiatul, –

"Doar adevărul singur

E ceea spre ce-aspir,

Și-anume ăsta e ascuns de mine?!"

"De asta tu să’ntrebi Divinitatea, -

Remarcă liniștit Hierofantul. –

Așa Ea spune: "Nici un muritor

Nu va înlătura acest voal,

Pîn nu îl dau la-o parte chiar eu însumi.

Și-acela care, - zice Zeitatea, -

Se va încumeta cu mîna-i aspră

Să zmulgă nepermis pocrovul sacru,... "

"Atunci?.." - "Acela Adevărul va vedea".

"Ciudat oracol. Și nici tu nicicînd

N-ai ridicat acest acoperămînt?"

"Eu? Nu, desigur! Și nici nu am fost

Măcar tentat s’o fac vreodinioară."

"Nu pot să te’nțeleg. De ne desparte

De Adevăr pocrovul ăst subțire..."

"Și legea, - ghidul ferm l-a întrerupt. –

E mult mai important decît tu crezi

Acest voal subțire, fiul meu –

Ușor ar fi el poate pentru mînă;

Amar și greu e pentru conștiință."

Se’ntoarce’ngîndurat băiatul la sălaș.

Dorința de-a cunoaște-i fură somnul.

În van se’nvîrte’n pat și’ntr-un sfîrșit

La miez de noapte iată-l în picioare.

Involuntar, timid păși spre templu.

Ușor peretele îl urcă și apoi

După un salt cutezător de sus

El se văzu chiar în mijlocul Sălii.

Aici acum e singur, deplin învăluit

Doar de tăcere-adîncă, tulburată

Doar de ecoul umbrelor secrete.

De sus, prin orificiul cupolei,

Străluce Luna în albastru pal;

Terifiant, de parcă Zeița-ar fi prezentă,

Figura cu voal sub boltă strălucește.

Se-apropie cu pas nesigur și deja

Cu mîna sa obraznică vrea sacrul să atingă,

Cînd iată este brusc străfulgerat în trup

De spasme fierbinți-reci, fiind departe’mpins

De brațe nevăzute. "Biet june, ce-ai de gînd? –

Așa vorbi în el drept-credincioasa voce. –

Vrei să pui la’ncercare chiar Preasfîntul?"

"Oracolul spunea că, făr de Ea,

Să nu-i ridice vălul muribunzii."

Dar oare nu tot asta-adăuga:

"Oricine scoate vălul vedea-va Adevărul"?

"Ah, fie ce va fi! Eu vălul îl ridic!"

Și strigă cu glas tare: "Vreau să-l văd!"

"Văd!" – repetă ecoul strident-usturător.

Așa vorbi și ridică voalul...

Și ce, vei întreba, acum i s-a-arătat?

Eu nu știu. Doar că într-a doua zi

A fost găsit de preoți el palid, leșinat,

Întins pe piedestalul Izidei tăinuite.

Ce a văzut acolo, ce-a trăit

Nicicînd n’a divulgat prin a sa limbă.

Din viața-i veselia a plecat,

Iar o durere trist-apăsătoare

Devreme l-a tîrît în groapa morții.

Doar asta el spunea cu-avertizare

Acelor cari năvalnic îl cercau:

"Vai de acela care la-Adevăr

Prin vină vine! N’o să-i fie El

Nicicînd atunci nici har, nici alinare."

Trad. – Andrei Onea