Inocenta copilului din noi

Timpul.Unde oare ne duce graba aceasta?Unde oare ne vor duce schimbarile acestea?Intrebari fara raspuns,sau poate nu.Crestem,ne maturizam,timpul e fugar-lasind in urma justa valoare a vietii.In haosul in care traim avem timp pentru toate,dar nu pentru noi.Avem timp pentru orice,da nu pentru ceea ce ne-ar face fericiti.Oare cei trebuie unui om pentru a fi fericit?Nu prea mult,dar nici prea putin.As zice ca pentru fericire ai nevoie de doar citeva lucruri:dragoste ,respect si caldura sufleteasca.De ce?Pentru ca cu fiece picatura de dragoste depusa in fiece lucru marunt este defapt un lucru maret,pentru ca daca dragoste nu e,atunci nimic nu e.Pentru ca totul incepe de la noi insine,respectul de sine,dragostea si puritatea.Termini care poate pentru unii sunt inutile.Nu mai departe,dar priviti doar si imaginati-va stilul vietii trait de parintii,bunicii nostri,doar imaginati-va.E culmea oameni buni,e prea din cale afara,avem timp pentru orice lucru inutil,dar nu avem timp pentru iubita mama care ne este icoana sfinta,nu avem timp pentru micile noastre

rasfaturi,pentru a asculta si a privi farmecul naturii,pentru a acorda o picatura de atentie celor dragi,celor care merita totul neoferindu-le nimic.Unde oare e copilaria aia?Timpul in care ai doar grija jocurilor si nastrusniciilor,timpul in care painea calda de pe masa,roua diminetii,apusul soarelui,ghidusiile copilaresti,ranile genunchilor ci nu cea a sufletului,ciocolata ascunsa de frate, printi ,printese,frica de lup…. Unde-s oare minunile acestea?De ce oare ne grabim a creste,unde lumea asta virtuala e din ce in ce mai groaznica.Duceti-ma,va rog ,duceti-ma inapoi,locul meu nu e aici,vreau inapoi…sa pling pe genunchii mamei,sa nu simt grija lucrurilor lumesti,sa fiu copil.Oricit de mari am fi,fiecare dintre noi la un moment dat realizeaza ca fuga asta ne ucide,putin cite putin.In fiecare dintre noi exista acel copil inocent care nu indrazneste a iesi la iveala,care e ascuns,acolo undeva,in adincul sufletului,in umbra.Care vrea rasfatat,alintat si mai presus de toate atentie,putina atentie.Oare cerem prea mult pentru fericire?Oare chiar e atit de neputincios omul?Oare chiar dispare acest miracol?E totul prea absurd,oameni indiferenti,timp scurt,inimi reci.

Pretul prieteniei!

Prieteni.Un grup de personae care te fac sa zimbesti ?Doar atit?Nu,e mai mult decit atit-o mina clada,un suspin,o lacrima.Prieten e cel care e indifferent de trecutul tau,el e alaturi de prezentul si viitorul tau.Este cel care nu e fericit de caderea ta,ci cade jos impreuna cu tine.

Cadem,ne prabusim,dar si cind ne ridicam o facem din tot adinsul-da da - suntem femei.