A aA

începe cu mirare Şi stă bine pe picioare.A! deci litera ne spuneDespre ac, arici, alune.Nu ştim noi care-i secretul? A deschide alfabetul.

B b

B, ca nişte ochelari,Cu lentile mici sau mari,Prinse pe o ramă dreaptăPe bunicul îl aşteaptă.B e blând şi eu vă zicB vine de la bunic.

C cC

este un mic cercelSau covrig muşcat din el. Ce vă spun? Se vede clarCă el vine de la car,De la casă sau copac;Carul invers este rac.

D dD

– un cerc tăiat în douăSau umbrelă dacă plouă.De zic „doi”, „dar” sau „dulap”Ştiu că d este în cap.Eu uşor pot spune „dacă”Fără mamă sau dădacă.

E e

E

o greblă cu dinţi rari,Unul mic şi doi mai mari.E e literă lejeră,Din erou sau etajeră.Ene, din câte observScrie bucuros „elev”.

F fF

, se-ntreabă un pitic,Ar fi coasă, ar fi cric?Da, oricine când îl scrieE cuprins de fantezie, De parfumuri şi culori,Zbor de „fluturi” peste „flori”.

G gG

e gât de pelican,Lebădă, stârc sau gâscan.Cel din urmă, mai posac, Lângă gâşte e… gânsacŞi gângav, lumea o ştie, Că-i sătul de gălăgie.

H hH

e început de horă

Cu părinţi, nepoţi, sau soră. Eu în pace şi frăţieÎţi dau mâna şi tu mie. Aşa litera aratăScrisă în „holdă” sau „hartă”.

I iI

– un stâlp înalt se pare

Se ridică drept, în zare.Punctul lui din vârf să fieVrabie sau ciocârlie?Şi cuvântul scris sau spusSe zideşte în Iisus.

Î îÎ

e sunet tremuratDe sfios ori de îngheţat.Şi vă zic, nu mai amân,Cu „â” scriem azi român.

Într-o zi cu vânt şi ploiA rămas şi „î” la noi.

J jJ

– cârlig de la cuierSau baston cu vârf spre cer.Toţi la vaca din poianăÎi spunem cu J: Joiană.Nu e munca în zadar

Când scriem cuvântul „jar”.

K kK

e fentă sau figurăDe gimnast în săritură.Sare ager într-o parteJucătorul de karate.De la margine spre centruŢopăie un kilometru.

L lL

e stâlpul ce în soareUmbră face pe cărare.Şi de teamă să nu cadăÎl scriem cu acoladă.Lunecând pe coala linăDans de lebede-n lumină.

M mM

e gând de simetrie:Doi de unu pe hârtie, Sau e unu în oglindăCe mâna vrea să întindă. Toţi cu m pronunţăm „mama”,„Macara”, „măr” sau „maramă”.

N nN

îl spunem cu un glasÎnfundat şi cam pe nas.Două ziduri paralele, Cu o scară între ele,Este litera cu careSe începe „nai” sau „n-are”.

O oO

! se miră Onişor,O vine de la obor!Cu „o” mic sau cu „O” mareCitesc „om”, „oră”, „orare”.Scris de mână parcă-i melcChiar aşa, ia să încerc!

P pP

e litera din carteCu o buclă într-o parte.În caiet micuţul omScrie un „p” de la „pom”.„P” e fir de păpădieSau ciupercă pe câmpie.

Q qQ

apare la paradăCa un cavaler cu spadă.Îl găsim, se ştie bine,În hrisoavele latine!Sună diferit şi elCând spun „Quintus” sau „Raquel”.

R rR

o buclă pe picioare,Unul mic altul mai mare,Este litera cu trac,Vine de la „roi” sau „rac”.Nu se poate nici un pic Să o spună un peltic!

S sS

e şarpe prin livadăUnduit din cap la coadă.Prin nisip şi colb de tină,Lunecă în serpentină.Nu mi-e greu să-l scriu delocCând spun „soare”, „sat” sau „soc”.

Ş şŞ

chiar vine de la şarpeDe prin iarbă sau din ape.Îl privesc şi nu se poateSă nu văd că „s” i-e frate,Cu o virgulă sub elDe scriu „şoim” sau „şoricel”.

T tT

e un cântar micuţÎn barca lui Mihuţ.Macara pe şantier – Un cântar până la cer.Uite cum îl desenezCând scriu „tată” sau „trapez”.

Ţ ţŢ

şi T, gemeni pe lumeDiferiţi doar după numeŞi un semn, o virguliţăCe se scurge din peniţă.Hai să scriem bunăoară„Ţarină”, „ţinut” şi „ţară”.

U uU – furcă din două coarnePoate fânul să-l răstoarne?Este lesne să se vadăCă nu poate – n-are coadă.Unde e o aşa furcă? În „urare”, „urs”, „ulucă”.

V vV

e un vârf de săgeată, Sau A invers fără treaptă. Cârdul gâştelor când zboarăTot în V măreţ coboară.Într-o parte-i fac un ciucurCând îl scriu pe „v” din „vultur”.

W wW

e când îl veziDoi gemeni siamezi,Din străini împrumutatÎn nume ca „Will” sau „Watt”.El e V curat, sonor,În „Wagner – compozitor”!

X xX

e semnul, dacă vrei,Crucii sfântului Andrei.Un exces de simetriePrecum fluturii pe ie.Trebuie învăţat cu tactSă citim „fix” sau „exact”.

Y yY

l-am primit în carteDin ţinuturi depărtate.E un fel de furculiţăCu doi dinţi şi o codiţă.Ce-i cu el mă mir şi eu:Ba e „lord” ba e „yankeu”.

Z zZ

e un N perfectAşezat pe stâlpul drept. Cineva îmi sugereazăCă e Zorro când semnează.Zvonul spulberă secretul – Z încheie alfabetul.

Ă ă

 â