Tema 1: Noţiuni generale privind alternativele detenţiunii

Plan:

1. Conceptul, conţinutul şi trăsăturile alternativelor detenţiunii2. Clasificarea alternativelor detenţiunii3. Dezavanjele privaţiunii de libertate faţă de alternativelor detenţiunii4. Evoluţia istorică al alternativelor detenţiunii

Bibliografie:

Cuşmir, Zosin – Principalele alternative ale detenţiunii penitenciare în dreptul penal contemporan Chişinău 2007

Igor Dolea – Probleme şi perspective privind alternativele detenţiunii, analele ştiinţifice a USM, Chişinău 2001

Gheorghe Gladchi – Noi temeiuri a eliberării de răspundere penală, necesitate şi probleme aplicate, analele ştiinţifice ale USM

Alternativele detenţiunii de libertate: vogă sau realitate analele ştiinţifice din ale USM 2006

Conceptul măsurilor alternative prvaţiunii de libertate, analele ştiinţifice , Chişinău 2006

Măsurile alternative de privaţiunii de libertate opinii şi controverse, Revista naţională de drept nr. 6, 2oo8

Istoricul apariţiei, evoluţiei altervanivelor privaţiunii de libertate în RM, Studai Universitates, nr 6, 2007

1. Alternativă – posibilitatea d3e a alege dintre 2 fenomene, care se exclud reciproc. Termenul de alternativă se foloseşte pentru a desemna diferite fenomene juridico-penale şi procesual penale. La fel se întîlnesc alternative ale justiţiei penale sau alternative ale urmăririi penale, care reprezintă o parte a politicii penale a statului care este chemată să substituie procesul penal tradiţional, prin dezicerea de la urmarirea penală în cazul săvârşirii infracţiunilor de o prejudiciabilitate redusă. Prin alternative ale urmăririi penale, statul discarcă instanţele de judecată de anumitor tipuri de infracţiuni, oferind instanţelor şi organelor de urmărie penale de executare eforturile pentru examinarea infracţiunilor de o prejudeciabilitate sporită.

Alternativa în dreptul penal – toate tipurile de reacţii la faptele interzise de legea penală, executarea cărora nu este elgată de izolarea de societate a făptuitorlui, la acestea se atribuie unele tipuri de pedepse, unele tipuri de răspundere sau pedeapsă penală, măsuri de siguranţă.

Pedeapsa alternativă- anumite categorii de măsuri de constrângere juridico-penală, executarea cărora nu implică, nu atrage izolarea de societate.

Alternative ale pedepsei – nişte măsuri juridico-penale care substituie sau înlocuiesc pedeapsa, în calitate de măsură de constrângere statală. Unele alternative ale pedepsei sunt alternative ale detenţiunii.

Prinalternative ale detenţiunii în lato sesnu înţelegemacea reacţie statală sub formă de realizare a justitţiei penale, care se aplică ca rezultat al săvârşirii infracţiunii şi prin intermediul căreia se substituie o eventuală condamnare, ca o pedeapsă privativă de libertate. Prin alternativa detenţiunii strcito sensu, înţelgem o măsură de constrângere juridic-penală care se aplică de instanţele de judecată persoanelor care au săvârşit infracţiunea, care substituie în exclusivitate, pedeapsa privativă de libertate.

După conţinutul său, alternativele detenţiunii se împart în 2 categorii mari:

Pedepse alternative Alte măsuri juridico-penale alternative privaţiunii

Prin pedeapsă înţelegem o măsură de constrângere juridico-penală şiun mojloc de corectare şi reeducare a condamnatului care se aplică de către instanţele de judecată în numele legii, persoanelor care au săvârşit infracţiuni cauzând anumite lipsuri şi restricţii.Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală inclusă în pedepsele statale, care prezintă o listă exhaustivă prevăzută de codul penal care este obligatorie pentru instanţele de judecată, modificare cărora este interzisă. (art. 62, art. 63 Cod Penal)

Pedeapsa ca măsură de constrângere implică anumită restrciţii şi liupsuri de ordin material sau moral pentru persoana faţă de care a fost aplicată. Pedepsele pot fi aplicate numai de către instanţele de judecată, numai în urma unui proces penal, pe baza sentinţei de condamnare. Doar pedepsele penale atrag după sine, antecedentele penale.

Toate pedepsele s3e împart în 2 categorii:

Privative de libertate (închisoare, privaţiunea pe viaţă) Neprivative de libertate (amenda, privarea de dreptul de a ocupa o anumită funcţie, munca

neremunerată în folosul comunităţii, retragerea gradului militar, titlului special gradului de calificare şi a distincţiei de stat)

Pedepsele privative de libertate sunt pedepsele, conţinutul coercitiv ale cărora se bazează pe izolarea condamnatului de societate în locuri special amenajate. Pedepsele neprivative de libertate sunt ace masuri juridico-penale, forţa coercitivă ale cărora se bazează pe inflkunţarea anumitor drepturi şi intere, altele decât cele la libera circulaţie. Ele nu implică izolarea de societate. Nu toate pedepsele neprivative de libertate sunt totodată şi pedepse alternative. Pedeapsa alternativă reprezintă acea masură de constrângere juridico-penală care se aplică ca rezultat al săvârşirii infracţiunilor de o prejudiuciabilitate redusă, forţa de constrângere a cărora nu este legată de izolarea de societate a condamnatului dar reprezintă un substituent adecvat al acestuia şi contribuie la prevenirea, generală şi specială, corectarea condamnatului şi restabilirea echităţii sociale. Ca pedepse alternative apar, doar ca neprivative de libertate, de sine stătător, adică nu complementar.

Prin alte măsuri juridico-penale înţelegem măsuri de constrângere juridico-penală care se aplică ca rezultat al săvârşirii infracţiunii, executrea cărora nu este legată de izolarea de societate dar care după conţinutul său nu sunt pedepse. La ele se atribuie împăcarea părţior. Specific pentru ele este că ele pot fi aplicate atât prin sentinţa de condamnare cât şi prin ordonanţa procurorului.

TrĂsăturişe ale alternativei detenţiunii sunt:1. Nu sunt expuse într-o listă exhaustivă, făcând parte din diferite instituţii juridico-penale2. Ele pot fi aplicate atât prin sentinţa de condamnare, sau sentinţa de încetare procesului penal,

precum şi prin ordonanţa procurorului3. Ele pot fi aplicate atât la faza de judecare, cât şi la cea de urmărire penală (unele dine ele find

aplicate doar de instanţa de judecată, altele pot fi şi prin ordonanţa procurorului)4. Ele sunt legate de restrângerea drepturilor şi intereselor, ca drepturi materiale, profesionale,

dar nu afectează dreptul la libera circulaţie, libera comunicare cu rudele etc.5. Executarea acestora nu este legată de izolarea de societate

Scopurile lor:

1) Pe de o parte în calitate de pedepse au drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea şi reeducarea condamnaţilor, prevenirea generală şi specială.

2) Pe de altă parte, ele au drept scop reducerea condamnărilor privative de libertate, păstrarea relaţiilor sociale obişnuite ale condamnaţilor

Domeniul de aplicare:

Alternativele detenţiunii se aplică în cazurile de infracţiuni reduce (uşoare, mai puţin grave), uneori grave care nu au un caracter violent.

2. Clasificarea alternativelor detenţiunii reprezintă împărţirea acestora în anumite grupuri relativ omogene, în dependenţă de anumite criterii, ceea ce facilitează sau uşurează aplicarea acestora (alternative) şi determină modul de realizare a forţei de constrângere a statului din conţinutul acestor alternative, care se clasifică:(1) După natura juridică a alternativelor:

Pedepse alternative Alte măsuri juridico-penale

(2) În dependenţă de sfera drepturilor şi intereselor afectate prin aplicarea acestora sunt: Pecuniare (amenda) Privative de drepturi (de a ocupa o anumită funcţie) Restrictive de drepturi (munca neremunerată în folosul comunităţii)

(3) În dependenţă de subiectului cărui îi este aplicată alternativa: Alternative generale (aplicate oricărei persoane supuse răspunderii) Speciale (aplicate unor categorii de persoane) Ex: minorii, profesionişti

(4) Perioada necesara executării alternativei sunt: Unimomentane (de executare imendiată) Ex: amenda, împăcarea părţilor Temporare (de executare în timp) – de obicei maxim până la 5 ani

(5) În dependenţă de mecanismul de executare a alternativelor detenţiunii sunt : Condiţionate (executarea lor durează în timp, instanţa stabilind o perioadă de probă în

care sunt stabilite unele condiţii sau obligaţii specială de desfăşurare a alternativei. Dacă în perioada dată nu se execută condiţiile date, instanţa de judecată îl poate trimite în penitenciar sau aplica alte măsuri)

Necondiţionate (nu are careva condiţii, nefiind asigurate prin care condiţii, fiind asigurate doar prin forţa legii, de ex: amenda)

(6) În dependenţă de faptul dacă se cere sau nu acordul condamnatului sunt: Alternativele care se aplică doar cu acordul condamnatului (de ex: munca

neremunerată în folosul comunităţii) Alternativele care se aplică indiferent de acordul condamnatului (majoritatea lor,

trebuie să se ia în consideraţie dacă este posibilă îndeplinirea ei) Împăcarea părţilor (doar cu acordul vătămatului)

3. Dezavantajele închisorii sunt:a) Eficienţa scăzută a privaţiunii de libertate

Eficienţa pedepse depinde de aş factori ca modul şi condiţiile de executare a pedepsei, coraportul şi corelaţia dintre forţa de constrângere şi munca educativă cu condamnaţii, posibilitatea resocializării şi adaptării post-penitenciare

b) Desocializarea condamnatului – ruperea relaţiilor familiale, de muncă, de serviciu ca rezultatat al condamnării. Desocializarea este mai profundă cu atât este mai ineficientă munca educativă dusă cu cei condamnaţi în penitenciare.

c) Caracterul anti-uman al privaţiunii de libertate – prin aplicarea închisorii se afectează anumite drepturi şi interese de o importanţă sporită epntru cel condamnat, se modifică substanţial statutul juridic al acestuia, în special sub 3 aspecte:1. Este lipsit totalmente de unele drepturi – libera circulaţie, alegerea domiciliului2. Anumite drepturi şi interese sunt esenţial restrânse – dreptul la inviolabilitatea personală, la

domiciliu, la vot3. Condamnatul obţine obligaţii suplimentare (paragraful 58 al statutului executării pedepsei

de către condamnaţi)d) Influenţa factorilor criminogeni asupra condamnatuluie) Costuri sporite – sunt întreţinute din bugetul statuluif) Dezavantaj de ordin tehnico-material (lipsa de medicamente, produse alimentare, echipamente

speciale)

4. 1. Până sec XVII lipsa totală a alternativelor detenţiunii, în schimb multe pedepse corporale, pedepse capitale.

2. Scoala clasică – propune munca neremunerată în folosul comunităţii,opedeapsă nouăExces de pedepse privative de libertate – închisoarea, munca pe galere Şcoala pozitivistă

3. Sf sec XIX inceputul sec XX –apariţia primelor alternative ale detenţiunii4. Secolul XX – mărirea numărului de alternative în legislaţia naţională a statelor 5. Sfârşitul anilor 80-90 – adoptarea actelor internaţionale cu referire la alternative

Tema 2: Standartele internaţionale în domeniul alternativelor detenţiunii

Plan:

1. Caracteristinca genereală în domeniul alternativelor detenţiunii2. Sarcinile şi principiile standartelor internaţionale în domeniul3. Conţinutul standartelor internaţionaleîn domeniul alternativelor detenţiunii

Bibliografie: Conţinutul standartelor internaţionale cu privire la măsurile alternativele detenţiunii ,

Martin şi Grama Revista naţionala de drept nr. 7, 2008 Daniel Martin – standartele internaţionale cuprivire la alternativele detenţiunii –

rezumatele comunicarilor conferinţei ştiinţifică internaţională, din septembrie 2006, volumul nr II

Cod execuţional penal Culegerea de acte normative naţionale şi internaţionale – Moraru, Martin, Manea Chişinău

2006 Regulile minime ale naţiunilor unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de libertate

(regulile de la Tokio) Adunarea generală de ONU 14 decembrie 1990 Recomandarea nr. 16(92) a comitetului de miniştri a statelor membre a consiliului Europei

asupra sancţiunilor aplicate în comunitate Recomnadarea 22 din 2002 comitetului de miniştri privind îmbunătăţirea regulilor

europene asupra sancţiunilor aplicate în comunitate

1. Prin standarte internaţionale în domeniul aternativleor detenţiunii înţelegem anumite reguli de comportare în domeniul măsurilor neprivative de libertate adoptate prin voinţa statelor, ce conţin anumite cerinţe către membrii societăţii internaţionale, sub limita cărora statele convin să nu coboare.Trăsături-a. Caracter de recomandare, nerespectarea lor nu este sancţionatăb. Reglementează un anumit domeniu specific c. Are o aplicabilitate generală sau regională, conţin anumite sarcini sau principii îndreptate

spre reducerea utilizării privaţiunii de libertate în calitate de măsură de constrângere statală2. Regulile de la Tokio,

Principiul măsurii alternativei aplicată trebuie să fie proporţională pedepseio Principiul suficienţei – statul trebuie să aibă un număr suficient şi logic de măsuri alternativeo Principiul compilării (îmbinării)a finanţelor publice şi private la executarea alternativelor

detenţiuniio Principiul intervenţiei minime în viaţa privată a condamnatuluio Principiul supravegherii executării alternativelor detenţiuniio Principiul compatibilităţii intereselor condamnatului cuinteresele victimei şi a societăţiio Principiul nexecutarea alernativelor detenţiunii nu trebuie să constituie infracţiune şi nu

trebuie să atragă schimbarea alternativei cu privarea de libertate3. Stanadartele conţin diferite faze:

Prejudiciară

Judiciară

De executare

Tema 3: Amenda penală

Plan:

1. Caracteristinca genereală a pedepselor pecuniare2. Conceptul amenzii penale, trăsăturile ei, mărimea amenzii şi modul de calculare 3. Executarea pedepsei cu amenda

Bibiliografie:

C. Crişan – Particularităţile amenzii penale, publicată în Legea şi viaţa din 2010 nr. 1 [moldlex]

Stanciu E. – Amenda-zi, alternativă a pedepsei pecuniare clasice, Revista naţională de drept 2011, nr. 6-7

Gheorghe Ureanovschi – Amenda în reglementarea noului Cod Penal al RM, publicat în Analele Ştiinţifice al USM, Chişinău, 2005

Daniel Martin – Unele consideraţii privind amenda ca pedeapsă penală, Analele ştiinţifice ale USM, Chişinău 2004

Cod de executare al RM, 2005, republicat în monitorul Oficial din 5 noiembrie 2010

1. Pedepsele pecuniare – măsura de constrângere statală care constă îndiminuarea patrimoniuluicondamnatului şi înraătăţirea situaţiei lui materiale, restrcţiile lipsurii din cadrul aceste au caracter bănesc.Trăsături-a. Neprivative de libertate – executarea lor nu ste legată de privaţiunea de libertateb. Ele constau în trecere forţată, de regulă gratuită a trecerii banilor sau altor bunuri al

condamnatuluic. Pot fi aplicate persoanelor care deţin anumite bunuri

Tipuri ale pedepselor pecuniare:

1. Amenda – are aexpresie bănească, suma maximă şi minimă2. Zi-amendă – O pedeapsă pecuniară, mărimea căreia se determină de venitul sau salariul zilnic al

condamnatului. Legislaţia stabileşte limita minimă şi maximă a salariului zilnic, şi la fel a numărului de zile pentru care se aplică această pedeapsă.

3. Patrimonială – o amendă specifică, care se calculează în raport procentual faţă de patrimoniul condamnatului.

4. Confiscarea averii – constă în trecerea forţată şi gratuită în proprietatea statului, fie a întregului patrimoniu a condamnatului (confiscare totală), fie a unei părţi din avere, specificându-se în sentinţă a bunurilor supuse confiscării (confiscare parţială).

5. Confiscarea specială – se atribuie la măsuri de siguranţă6. Ridicarea contra echivalent a mijlocului de transport – care constă în trecerea forţată dar cu titlu

oneros în proprietatea statului a unui bun special, anume mijloc de transport

2. Amenda – una din cele mai frecvente pedepse întâlnite în partea specială a CP al RM. Conform art. 64. Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de către instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzută de cod. În doctrină măsură de constrângere statală care se exprimă într-un volum al intereselor patrimoniale şi atrage după sine survenirea antecedentelor penale, pe toată perioada executării acestoraTrăsături:

Expresie bănească (unităţi convenţionale) Se aplică doar de instanţa de judecată prin sentinţa de condamnare Legea stabileşte limitele minime şi maxime ale amenzii şi cazurlie aplicării ei Măsură de constrângere statală Se exprimă în restrângerea/limitarea intereselor patrimoniale ale condamnatului Executarea pedepsei nu atrage izolarea de societate a condamnatului Atrage după sine antecedentele penale

Avantajele pedepsei cu amenda:

1. Executarea amenzii nu necesită instituţii specializate şi cheltuieli bugetare speciale (amenda ţine de FISC)

2. Prin aplicarea pedepsei cu amenda se menţin relaţii obişnuite a condamnatului şi nu are loc desocializarea acesteia şi nu survin alte consecinţe

3. Amenda este divizibilă în măsura în care poate fi perfect individualizată în dependenţă de trăsăturile personalităţii condamnatului sau a faptei comise

4. Amenda este o pedeapsă remisibilă

Amenda poate fi aplicată atât în calitate de pedepsă principală, cât şi complementar, în calitate de pedeapsă complementară. Amenda poate3 fi aplicată în 3 cazuri:

a) Atunci când este prevăzută de sancţiunea art. Corespunzător (EX: art. 186)b) În calitate de pedeapsă mai blândă decât cea mai blândă pedeapsă prevăzută de sacţiunea art.

Corespunzător (art. 79 CP)c) În calitate de pedeapsă mai blândă care înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei aplicate prin

sentinţa de condamnare (art. 92 CP)

În calitate de pedeapsă complementară, amenda se aplică în cazurile în care este expres prevăzută de sancţiunea art. corespunzător. Amenda poate fi aplicată fie obligatoriu, fie facultativ.

În calitate de pedeapsă, amenda poate fi aplicată pentru infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi în unele cazuri pentru infracţiuni grave. Această pedeapsă se aplică pentru diferite tipuri de infracţiuni – infracţiuni contra persoanei, infracţiuni economice, ecologice, etc.

Amenda nu se aplică doar pentru infracţiuni militare.

Mărimea amenzii

Se calculează în unităţi convenţionale (1 u.c. = 20 lei)

Art. 64 stabileşte limitele minime şi maxime generale ale amenzii:

- De la 150 u.c. până la 1000 u.c. - În cazul infracţiunii săvârşite în interes material, până la 5000 u.c.

Limitele minime şi maxime generale nu pot fi depăşite, nici în sensul limitării, nici în alt sens.

În partea specială, legea stabileşte limitele minime şi maxime speciale, care nu pot depăşi limitele minime şi maxime generale.

Prin care, legiuitorul are în vedere situaţiile când amenda penală poate fi aplicată în calitate de măsură de constrângere. Prin limite se au în vedere – limitele generale/speciale pe care le prevede legea pentru amenda care poate fi aplicată într-un caz concret sau altul.

Mărimea amenzii se determină în dependenţă de caracterul şi gradul de prejudiciabilitate al faptei, ţinându-se cont de situaţia materială a condamnatului, individualizarea pedepsei cu amenda se face la 2 niveluri diferite:

- Pe de o parte, ţinându-se cont de categoria infracţiunii şi personalitatea condamnatului

- Pe de altă parte , ţănându-se cont de situaţia materială a acestuia.

Gradul de prejudicialbilitate a infracţiunii depinde de elementele şi semnele componenţei de infracţiune (art. 15)

Caracterul infracţiunii depinde inclusiv de valoarea socială la care se atentează, forma vinovăţiei.

La determinarea situaţiei materiale, a condamnatului, instanţa de judecată trebuie să ţină cont de următoarele:

Salariile obţinute de acesta Alte venituri obţinute de acesta din alte acte neinterzise Existenţa/lipsa bunurilor imobile Existenţa/lipsa persoanelor la întreţinere

Instanţa de judecată este în drept să aplice o mărime mai mare a pedepsei cu amenda, ţinând cont de limitele ale amenzii ale art. corespunzător.

Mărimea amenzii trebuie să fie individualizată în aşa fel încât pe de o parte să reprezinte o reală constrângere statală, iar pe de altă parte să fie posibilă spre executare din partea condamnatului şi să nu ducă la ruinarea acestuia şi nici la imposibilitatea realizăriialtor obligaţii economice.

3. Art. 183 din Codul de executare, amenda se execută benevol timp de cel mult 30 zile de la data de la care sentinţa de condamnare a rămăas definitivă prin virarea sumei indicate în sentinţa la conturile speciale ale trecerii de stat. În cazul în care în acest timp amenda este neexecutată benevol, are loc urmărire forţată a plăţii condamnatului de către executorul judecătoresc din raza de activitate a executării la domiciliu a condamnatului.

După expirarea a 30 zile, instanţa de judecată expediază, titlul executoriu executorului judecătoresc care purcede la executarea silită prin urmărirea patrimoniului condamnatului. Iar ca rezultat al executării silite, mărimea amenzii nu a putut fi achitată sau condamnatul se eschivează cu rea-credinţă de la executarea pedepsei cu amenda, executorul judecătoresc propune instanţei de judecată solicitând înlocuirea amenzii cu munca neremunerată în folosul comunităţii sau cu închisoarea, în ordinea prevăzută de art. 64.

Sunt 2 moduri de neexecutare a amenzii:

1. Imposibilitatea executării are motive obiective, cum ar fi după condamnare, situaţia materială a condamnatului se înrăutăţeşte în măsura în care acesta nu poate achita amenda. Pedeapsa cu amenda se ănlocuieşte cu munca neremunerată în folosul comunităţii (60 h=50 u.c.)

2. Eschivarea cu rea voinţă de la achitarea amenzii care presupune un comportament intenţionat neîntrerupt a condamnatului de la achitarea amenzii (schimbarea domiciliului, vânzarea bunurilor). În caz de eschivare, instanţa de judecată poate schimba amenda cu închisoarea (1 lună=5 u.c.).

Executarea silită – activitatea prin care creditorul stabileşte cu concursul executorului judecătoresc şi altor organe abilitate realizarea drepturilor sale patrimoniale, recunoscute printr-un document executoriu (titlu executoriu).

Urmărirea patrimonială – depistarea, sechestrarea, ridicarea şi realizarea bunurilor în vederea ocupării sumelor prevăzute în titlu executor. Pote fi urmărit patrimoniul condamnatului, la care se atribuie bunurile mobile şi imobile, sau orice bun aflat în circuitul civil.

Codul de executare stabileşte lista bunurilor ce nu pot fi urmărite:

De ex: bunurile personale etc.

El stabileşte oridinea urmăririi bunurilor dacă nu este stabilit altfel de către părţi, ordinea este următoarea:

Bunurile proprietăţii personale, libere de gaj sau ipotecă, precum şi mijloacele băneşti Bunurile proprietăţii comune pe cote-părţi sau în devălmăşie, libere de gaj sau ipotecă Bunurile proprietăţii personale aflate în gaj sau ipotecă Bunurile imobile în care domiciliază condamnatul

Procedura de executare este stabilită de capitolul 11, cartea a 2 din Codul de Executare şi art. 88-143 cartea 1 din Codul de Executare.

Tema 4: Privarea de dreptul de a ocupa funcţie de a exercita o anumită activitate

Plan:

1. Conceptul şi trăsăturile pedepsei sub forma de a ocupa 2. Conţinutul pedepsei3. Termenul pedepsei4. Modul de calculare şi executare

Bibliografie:Martin Privarea de dreptul de a ocupa o anumită funcţie sau de a exercita o anumită activitatePedeapsă alternativă, studia universitates nr 6 din 2007Mihlin A. S Leshenia prava yanimati apredelionie doljnasti ili yanimatsa apredelionai deitilosti martie 2008Codul de executare cartea a II, art. 184 186

1. Art. 65 stabileşte conţinutu aceste pedepse, privarea de dreptul de a ocupa funcţie de a exercita o anumită activitate presupune privarea persoanei de funcţia şi de activitatea folosită

de către condamnat la săvârşirea infracţiunii. Prin aplicarea acestei pedepse se intrezice ocuparea funcţiei sau exercitarea activităţii. Prin privarea de dreptul de a ocupa o anumită funcţie se înţelege eliberarea condamnatului din funcţia ocupată şi interticerea ocupării acestei funcţii sau funcţiilor similare la oricare altă întreprindere, instituţie, sau organizaţie de stat sau privată, cu oricare formă organizatorică juridică, prin privarea dreptul de a exercita o anumită activitate se ănţelege privarea condamnatului de la practicarea unei activităţi remunerate sau neremunerate, unele activităţi autorizate, licenţiate sau neautorizate. Ea poate fi aplicată în calitate de pedeapsă principală şi complementară, această este alternativă numai în cazul când este pedeapsă principală:1. Când este prevăzută de art. CP ca sancţiune2. În calitate de pedeapsă mai blândă decât cea mai blândă pedeapsă prevăzută de CP, art. 793. În calitate de pedeapsă mai blândă care înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei art. 92

CPCa şi pedeapsă complimentară când este prevăzută de art. Corespunzător, ea poate fi aplicată pedeapsă obligatorie sau facultativă, dar de3 asemenea poate fi complimentară chiar şi în cazurile când nu este prevăzută de art. Corespunzător, dacă instanţa de judecată în funcţie de funcţoia ocupată, pesonalitate sau caracterul infracţiunii este imposibiliă exercitatea funcţiei sau exercitarea aectivităţii de mai de parte.

Trăsături:1. Este o pedeapsă privativă de drept, şi constă în înlăturarea de a ocupa o anumită funcţie

sau un anumit drept2. Este temporară3. Este o pedeapsă care se aplică faţă de un subiect special (care ocupă funcţie sau

practică o activitate, nu contează legal sau ilegal)4. Atrage după sine antecedentele penale pe întreaga executare a pedepsei5. Este neprivativă de libertate

Prin aplicarea acestei pedepse condamnatul este înlăturat de la ocuparea funcţiei sau practicarea activităţii, devenind inofensiv pentru societate din punct de vedere a utilizării aptitudinilor sale profesionale sau de amator în detrimentul statului. Această pedeapsă esenţial drepturile şi interesele profesionale, morale şi patrimoniale ale condamnatului.

Privarea de dreptul de a ocupa o anumită funcţie preprezintă o formă de constrângere statală care se aplică faţă de un subiect special în legătură cu exercitarea unei anumite funcţii sau practicare unei anumite activităţi sau contrar acestora, care atrage după sine privarea persoanei condamnate de drepturi subiective concrete şi restrângerea capacităţii juridice a acestuia pe o perioadă de timp determinate în sentinţa de condamnare. Această pedeapsă se aplică persoanei care ocupa funcţia sau exercita activitatea la momentul comiterii infracţiunii indiferent de faptul dacă la momentul condamnării ocupa funcţia sau practica activitatea.

2. Conţinutul3. Volumul constrângerii depinde de importanţa funcţiei ocupate şi durata activităţii ocupate

Pedepsa în cauză are un caracte material accentual şi prevede afectează situaţia economică a condamnatului sun 3 aspecte:

1. Persoana sau pierde locul de muncă sau este trecută la un post de muncă mai inferior2. Nu se compensează cheltuielile materiale, legate de obţinerea funcţiei, sau activităţii interzise3. Apare necesitatea instruirii în ale activităţi ceea ce implică cheltuieli4. Aplicarea acestei pedepse atrage după sine pierderea carierei, după condamnare persoana nu mai

poate practica funcţia respectivă5. Pierderea calificării, sau obţinerea repetată a dreptului de a practica activitatea dată.6. Se afectează de serviciu şi profesională a condamnatului7. De regulă are loc desfacerea contractului individual de muncă şi schimbarea locului de muncă a

condamnatului, care atrage după sine disconfort al şomajului

4. Conform art. 65 aceasta se aplică de la 1 la 5 ani, dar modul de durată a acesteia depinde de faptul dacă ea este principală sau complementară, privativă sau neprivativă de libertate. În cazul în care este prinvipală sau complementară la una neprivativă de libertate, ea se calculeazează din momentul rămânerii definitive a sentinţei, în cazul în care este complementare la un privativă, ea se calculează de la momentul executării pedepsei principale, dar se răsfrânge pe toată perioadă executării pedepsei.

Instanţa de judecată la indivudualizarea termenului pedepsei trebuie să ţină cont de gravitatea infracţiunii, personalitatea condamnatului şi importanţa funcţiei sau a activităţii desfăşurate.

Potrivit Codului de executare, pedeapsa se execută de către organul de probaţiune de la domiciliu condamnatului.

Tema 5: Munca neremunerată în folosul comunităţii

Plan:

1. Noţiunea şi trăsăturile muncii neremunerate în folosul comunităţii2. Conţinutul3. Executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii

Bibliografie:

Golubţov Ion – „ Munca neremunerată în folosul comunităţii, seria alternative la detenţiune,Editura IRP Chişinău 2003

Ghid privind munca neremunerată în folosul comunităţii aplicate minorilor, Vecesla Mârza, Munca neremunerată în folosul comunităţii – Ghidul primarului Dorina Ardeleanu, Ulianovschi, Chişinău 2008 Munca neremunerată în folosul comunităţii, studiu juridic comparat, Analele Ştiinţifice USM 2001 Martin, Caragunarâ – Unele probleme privind aplicarea şi executarea pedepsei penale sub formă de

muncă neremunerată în folosul comunităţii, publicată înt Studia Universitates 2003 Cod de executare, cap 21, cartea II Hotărârea Gurvernului nr 16/43 privin aprobarea regulamentului cu privire la modul de executare a

pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii Monitorul Oficial 16-18, 2004 Hotărârea plenului Curţii Supreme de justiţie – despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a

unor prevederi ale legislaţiei naţionale şi internaţionale privind aplicare pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţiii şi executarea acesteia. (4 iuli 2005).

1. Munca neremunerată în folosul comunităţii îşi are originea în dreptul privat. Debitorul putea fi transmis în sclavie pe o perioadă de timp creditorului, în interioru căruia se executau gratuit careva munci pentru acoperirea sumei datoriei. În perioada evului mediu munca gratuită se utilizează în conţinutul pedepselor privative de libertate (munca la galere, ocne, saline). Munca neremunerată a fost utilizată şi învedere asimilării şi dezvoltării noilor teritorii cucerite în rezultatul descoperirilor geografice. Începând cu sec XVII munca neremunerată era folosită fie în calitate de pedeapsă complimentară la pedeapsa cu închisoarea, fie ca şi pedeapsa care înlocuia pedeapsa cu închisoarea pe termen scurt (legislaţia Germană, Italiană). În anii a 2o ai sec XX în fosta Uniune Sovietică apare munca corecţională, ca o formă a muncii neremunerată în folosul comunităţii, care avea 2 forme:1. Cu păstrarea locului de muncă2. Cu antrenarea la un alt loc de muncă

1966 - Sub formă empriciă, femeile condamnate la amendă în cazul în care nu putea achita amenda erau atrase de a executa o careva muncă.

1972 -M unca neremunerată în folosul comunităţii apare pentru prima dată în Marea Britanie

1976 – Se recomandă statelor europene de a o include în legislaţia naţională

2003 – inclusă în CP RM, se aplică din 2004

Munca neremunerată în folosul comunităţii – reprezintă o pedeapsă penală alternativă care constă în exercitarea gratuită a unei munci sau activităţi de valoare socială şi reeducativă care favorizează reintegrarea socială a condamnatului. Potrivit art. 67 CP, munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului în afara timpul serviciului de bază sau de studii la muncă determinată de organele administraţiei publice locale, iar în cazul militarilor în termen sau cu termen redus la muncă determinată de comandamentul unităţii militare:

1. Pedeapsă neprivativă de libertate – în procesul executării acesteia nu este izolată de societate, pentru deţinerea condamnaţilor

2. Pedeapsă alternativă – substituie o pedeapsă cu închisoarea. 3. Ea se aplică în calitate de pedeapsă principală, sau în calitate de obligaţie în interiorul termenului de

probă, în cazul condamnării cu suspendare conţionată a executării pedepsei. În calitate de pedeapsă principală se aplică în 3 cazuri: a. Cînd este prevăzută de art. corespunzătorb. În baza art. 79 CP – în cazul în care sancţiunea nu prevede pedeapsa cu amendac. În baza art. 92 CP – cînd înlocuieşte partea neexecutată

Munca neremunerată în folosul comunităţii este unica pedeapsă neprivativă de libertate care se aplică doar în calitate de pedeapsă.

4. Este o pedeapsă temporară – ea durează maximum 18 luni, de la data de la care sentinţa a rămas definitivă.

5. Este unica pedeapsă mărimea căreia se calculează în ore.6. Legea penală stabileşte că această pedeapsă de aplică anumitor categorii de subiecţie. Potrivit art.

67 pedeapsa dată nu se aplică minorilor în vârstă de până la 16 ani, femei gravide sau cele cu copiii în vârstă de până la 8 ani, militari prin contract, invalizi de gradul I, II şi persoanele care au atins vârsta de pensionare.

7. Se aplică doar cu acordul condamnatului.8. Ea se execută în timpul liber al condamnatului.9. Este o pedeapsă restrictivă de drepturi, se restrânge dreptul la libera alegere a muncii sau a locului

de muncă şi dreptul la odihnă.

2. Munca neremunerată în folosul comunităţii constituie o condamnare statală, care atrage după sine survenirea antecedentelor penale pe toată perioada executării pedepsei. Se modifică prin aplicarea acestei pedepse, se modifică esenţial statutul juridic al condamnatului, în special sub mai multe apspcte:a. Apar obligaţii suplimentare (de a se prezenta la organul de probaţiune, la locul de muncă)b. Perioada de muncă în cadrul acestei munci nu intră în vechimea totală a muncii şi nu se

consemnează în carnetul de muncă.c. De regulă, se execută anumite munci necalificate şi munci fiziced. Condamnatul este obligat de a munci în anumite locuri, la obiecte cu destinţie socială

determinate după o anumită procedură specială.

Ca rezultat al aplicării şi executării acestei pedepse, persoana realizează anumite munci fără o recompensă bănească. Caracterul gratuit al muncii constituie esenţa constrângerii statale în această pedeapsă. Volumul constrângerii statale în cazul acestei pedepse depinde de numărul de ore determinate de instanţa de judecată în sentinţa de condamnare. Mărimea aceste pedepse este de la 60-240 h. Munca în cadrul aceste

pedepse se execută de la 2 la 4 60-240 h. Munca în cadrul aceste pedepse se execută de la 2 la 4 h/zi. 2 h – în zilele de lucru ale condamnatului, şi 4 h – în zilele de odihnă. În cadrul acestei pedepse condamnatul este antrenat la obiecte cu destinaţie socială care pot fi amplasate la instituţii, organizaţii, întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate şi forma organizatorico-juridică. Este important ca munca să fie prestată în interes comunitar.

În cadrul acestei pedepse munca are anumite trăsături:

De regulă se execută munci necalificate cu caracter fizic. La munci calificate persoana poate fi antreantă numai dacă posedă calificarea dată şi posedă acest lucru.Lista aproximativă în anexa nr. 1 la Hotărârii Guvernului

Munca trebuie să fieproductivă şi cu anumite sarcini normative – administraţia unităţii trebuie să stabilească o sarcină zilnică.

Locul executării muncii este determinată de organul administaţiei publice locale de comun acord cu organul de probaţiune. Iar categoria muncii o determină administraţia întreprinderii la care este antrenat condamnatul.

Această muncă trebuie să fie realizată în comunitate în vazul lumii, ca rezultat nu se admite antrenarea la munci de cioban, paznic, portar etc.

3. Executarea ecestei pedepse se realizează de către 4 subiecţi distincţi:a. Organul de porbaţiuneb. Organul Administraţiei Publice Localec. Administraţia întreprinderii la care se realizează munciled. Condamnatul

După rămânerea definitivă a sentinţei instanţa de judecată trimite sentinţa, dispozitivul de executare şi obligaţia condamnatului de a prezenta la organul de probaţiuni către organul de probaţiune de la domiciliu condamnatului. După primirea acestor acte, organul de probaţiune este obligat să pună în executare pedeapsa în cel mult 15 zile.

După recepţionarea actelor respective organul ia la evidenţă condamnatul, întocmeşte fişa personală şi dosarul personal, la fel informează organul afacerilor interne despre luarea la evidenţă a condamnatului şi începerea executării pedepsei. La prima înfăţişare a condamnaului la organul de probaţiune, ofiţerul de probaţiune aduce la cunoştinţă miodul de executare a pedepsei, anunţă despre locul şi categoria lucrărilor care vor fi executate în cadrul acestei pedepse, depsre consecinţele neexecutării sau încălcării modului de executare a pedepsei. După determinarea locului executării pedepsei, organul de probaţiunie expediază o înştiinţare administarţiei întreprinderii unde va executa pedeapsa, unde se indică datele condamnatului şi numărul de ore pe care urmează să le execute condamnatul. Organul de probaţiune ridică obligaţia de a se prezenta la locul executării pedepsei, de regulă însoţeşte condamnatul la locul de muncă unde va fi executată pedeapsa. Organul de probaţiune trimite fişa de executare administaţiei întreprinderii unde sunt specificate numărul de ore. După executarea pedepsei organul de probaţiune înştiinţează instanţa de judecată despre executarea definitivă a pedepsei de către condamnat.

Atribuţii organului de probaţiune:

1. Ţinerea evidenţei condamnaţilor2. Perfectarea fişei de control şi a dosarelor condamnaţilor3. Determinarea de comun acord cu organele administraţiei publice locale a întreprinderilor la care vor

lucra condamnaţii şi a caracterului muncii la care vor fi antrenaţi condamnaţii4. Examinare plângerilor şi cerererilor condamnaţilor depuţi de aceştia în legătură cu executartea

pedespsei5. În cazul eschivării condamnatului de executarea pedepsei întreprinde masuri prelinimare privind

căutare şi depistarea condamnatului6. Intentează în instanţa de judecată un demers privind înlocuire a muncii neremunerate în folosul

comunităţii cu altă pedeapsă.7. Duce muncă educativă cu cel condamnat, cheamă condamnatul ori de cîte ori este necesar (DE EX:

de a face careva prentâmpinări etc.)

Atribuţiile administraţiei publice locale:

1. Întocmeşte li duce evidentţa listei cu întreprinderi la ceare sunt amplasate obiecte cu detstinaţie sociale unde potfi antrenaţi condamnatii

2. De comun acord cu organul de prbaţiuune determine locul si volumul muncii în vedrea executării pedepsei de către condamnat

Atribuţiile Administraţiei întreprinderii la care se realizează muncile:

1. Înştiinţează organul administraţiei publice locale despre existenţa obiectelor cu destinaţie socială şi despre volumul de lucru necesar şi despre caracterul muncii

2. Asigură condamnatul cu loc de muncă pe perioada indicată în sentinţa de condamnare şi conform fişei de executare

3. Duce evidenţa orelor de muncp relizate de condamnat4. Informează orgfanul de probaţiune despre numărul de ore lucrate sau din contra despre lipsa

condamnatului de la muncă5. Sub semnătură aduce la cunoştinţă condamnatului tehncile muncii regulamentul intern6. Informează lşunar APL despre numărul de locul destinate muncii neremunerate în folosul

comunităţii a întreprindertii

Obligaţiile condamnatului:

1. Cel mult 5 zilede la data rămânerii definitve a sentinţei ewste obligat la organul de probaţiune2. Să execute cerinţele legale ale organului de probaţiune

3. Să se prezinte la citarea organului de probaţiune4. Să se prezinte la locul de muncă şi să realizeze sacrcina de producţie5. Să respecte regimul interior al întreprinderii6. Să informeze în scris organul de probaţiune despre schimbarea domiciliului despre

imposibilitatea executării pedepsei sau să solicite sau necesitatesuspendării pedepsei.

Dacă în procesul executării pedepsei condamntului se ămbolnăveşte de o boală gravă (invalid de gradul 1 sau 2) sau femeia devine gravidă, instanţa de judecată eliberază persoană de la executarea mai departe a pedepsei.

În cazul în care înprocesul executării pedepsei are loc un accident de muncă se aplică legislaţia muncii.

În cazul în care persoana se eschivează cu rea voinţă de la executarea pedespei, instanţa de judecată la demersul roganului de probaţiunea poate schimba munca neremunerată în folosul coomunităţii cu închisoarea 1 zi = 2 h

Eschivarea – înlăturarea cu rea voinţă a condamnatului de la executarea muncii în cadrul executării pedepsei.

Se atribuie 3 situaţii:

1. Neprezentarea la solicitarea organului de probaţiune de cel puţin 2 ori din perioada de jumătate din termenul executării pedepsei.

2. Neprezentarea nemotivată la muncă de cel puţin 2 roi din perioada de jumătate din termenul executării pedepsei.

3. Încălcarea de către condamnat adisciplinii muncii de 2 sau multe ori timp de jumătate perioadei de executare a pedepsei.

În cazul în care condamnatul comite o încălcare sau nu se prezintă la organul de probaţiune acesta face o avertizare verbală, în cazul repetării, condamnatul se înştiinţează în scris sub semnatură şi i se aduce la cunoştinţă în scris despre urmările comiterii de mai departe.

Pentru schimbarea pedepsei cu închisoare este cel puţin 2 încălcări pentru care acesta a fost avertizat în scris.

Tema 6: Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei

Plan:

1. Caracteristica generală a liberării de pedeapsă penală şi trăsăturile ei2. Conceptul condamnării cu suspendarea condiţiuonată a executării pedepsei. Natura juridică şi

trăsăturile. 3. Termenul de probă şi însemnătatea lui juridico-penală

Bibliografie:

Cristian Miitrache – consideraţii privind condiţiile de acordare a Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, analele universităţii din Bucureşti 2002, Volumul 1

Alexandru Zosin – condamnarea cu suspendare executarea condiţionata a pedepsei – o modalitate de executare a detenţiunii penintenciare sau o alternativă a ei, Revista naţională de drept nr. 10, 2005

Ion Tipa – modalităţi ale liberării de pedeapsă penală în unele state europene, Revista naţională de drep nr. 12, 2008

Ion Tipa – Reflectarea instituţiei liberării de pedeapsă penală în acltele internaţionale nr. 2, 2009 Daniel Martin - Natura juridică şi temeiurile de aplicare a condamnării cu suspendarea executării

pedepsei în noul cod penal al RM, Analele ştiinţifei USM, Chişinău 2004

1. Prin (art. 89) eliberare de pedeapsă penală înţelem eliberarea persoanei care a săvârşit o infracţiune de la executarea reală totală sau parţială a păedepsei aplicate prin hotărârea instanţei de judecată. Instanţa de judecată cunoaşte 8 tipuri de eliberare de pedeapsă penală (7 sunt în art. 89). Art. 97 prevede un gen distinct de eliberare de pedeaspă penală – expirarea termenului de prescripţie a executării pedepsei. La baza aplicării eliberării de pedeapsă penală stă principiul umanismului şi principiul economiei rperesiunii penale. Însemnătatea aceste instituţii juridico-penale constă în stimularea corectării condamnatului şi favorizarea resocializării a acestuia, prin neexecutarea totală sau parţială a pedepsei. Eliberarea de pedeapsă penală are diferite temeiuri de aplicare a pedepsei: a. Comportamentul condamnatuluib. Imposibilitatea executării pedepsei pe motiv de boalăc. Executarea efectivă a unui termen din pedeapsă

Trăsăturile eliberării de executare a pedepsei:

a. Prin aplicarea diferitor tipuri de eliberare de pedeapsă, persoana este elibarată de la executarea reală a pedepsei principale, în unele cazuri complementare, totodată persoana nu este eliberată de alte consecinţe juridico-penale survenite ca rezultat al recunoaşterii ei vinovate de comiterea infracţiunii (Ex: obligaţia de recuperarea prejudiciului )

b. Se aplică doar de instanţa de judecatăc. Eliberarea de pedeapsă penală poate fi dispusă dinmomentul pronunţării sentinţei de condamnare

şi până la momentul executării definitive a sentinţei.

Termenul de probă stabilit de instanţade judecată poate fi întrerupt, ca rezultat se realizează acest tip de liberare de răspundere penală, aici sunt 2 cazuri:

1. În cazul în care după expirarea a cel puţin jumătate din temrmenul de probă, condamnatul a avut un comportament corect şi a reparat integral dauna cauzată prin infracţiune, instanţa de judecată la propunerea organului deprbaţiune, poate emite o încheiere privind anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepse şi stingerea antecedentelor. Din acest momentu condamntul nu mai are careva obligaţii stabilite anterior prin sentinţa de condamnare. În acest caz instanţa de judecată are dreptul şi nu este obligată să anuleze acest termen de probă înainte de termen. Nu este stabilit termenul minim al acestui termen de probă. În perioada termenului de probă instanţa de judecată, la solicitarea organului de probaţiune, are dreptul fie să anuleze total sau parţial, obligaţiile stabilite prin sentinţa de condamnare, fie să stabilească obligaţii suplimentare. Dacă în timpul termenului de probă, condamnatul se eschivează de la îndeplinirea obligaţiior saule îndeplineşte necorespunzător, instanţa de juedcată în loc să anuleze aceasta poate stabili obligaţii suplimentare. În acest caz anularea anticipată a termenului de probă şi a condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepse este indadmisibilă. În cazul în care în termenul de probă condamnatul în mod sistemtic încalcă sau nu îndeplineşte obligaţiile stabilite, încalcă ordinea publică, fapt pentru care este tras la răspundere contravenţională, sau se eschivează cu rea-credinţă de la recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune, instanţa de judecataă la solicitarea organului de probaţiune poate anula condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu trimiterea condamnatului în penitenciar spre executarea reală a pedepsei. Neîndeplinirea obigaţiilor sau încălcarea acestora trebuie să aibă loc în mod sistematic, ceea ce presuune că condamnatul trebuie să fie avertizat în mod scris de neînde3plinirea obligaţiilor. În cazul săvârşirii contravenţiilor ce încalc ordinea publică este suficientă doar una. Eschivarea cu rea-credinţă de la recuperarea prejudiciului cauzat presupune înlăturarea intenţionată de la restituirea acesteia în situaţia în care condamnatului are posibiulitatea reală de a-l restitui. Recuperarea acestuia trebuie să aibă loc până cel mult în ultima zi a termenului de probă. Dacă în perioada termenului de probă, condamnatul săvârşeşte o nouă infracţiune, soarta păstrării sau anulării condamnării cu suspendare condiţionată depinde de caracterul infracţiunii şi forma de vinovăţie.

În cazul în care în perioda term de probă condamnatul a săvârşit o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă instanţa de judecată este obligată să anuleze acest termen de probă şi să stabilească o nouă hotărâre prin cumul de sentinţe art. 85 Cod de Executare. Dacă condamntul săvârşeşte o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă cu intenţie instanţa de judecată are dreptul şi nu obligaţia de a anula condamnarea cu suspendarea condiţionată, se aplică nouă sentinţă prin cumul de sentinţe, ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Mod de executare

Exe3cutarea acesteia stă în sarcina organului de probaţiune de la domiciliu condamnatului, după rămânerea definitivă a hotărârii, instanţa trimite o copie a sentinţei şi dispozitivului de acesta ia la evidenţă acţiuni depre. ... Organul de prob verifică realizarea de către condamnat a obligaţiunilor stabilite de sentinţă. În cazul în care condamnatul nu se prezintă şa org de probaţiune în cel mult 5 zile de la data rămânerii def a hotărârrii sau săvârş contrav, org de probaţiune anunţă instanţa solicitând anularea condamnării cu supend cu trimiterea condamntului spre executarea reală a pedepsei.

Obligaţiile condamnatului sunt:

1. Să se prezinte la org de probaţiune2. Să îndeplinească obligaţiile3. Să înştiinţeze despre schimbarea domiciliului4. Sau despre părăsirea domiciliului pe un termen mai mare de 5 zile

Tema 7: Amânarea executării pedepsei pentru femei gravide sau pentru femei care au copii în vârstă de până la 8 ani

Bibliografie:

Drept penal – Partea Generală Ion Tipa – Amânarea executării pedepsei pentru femei gra gravide sau pentru femei care au copii în

vârstă de până la 8 ani. Unele propuneri de lege ferenda. Revista naţională de drept nr. 6 2008 Amânarea executării pedepsei pentru femei gra gravide sau pentru femei care au copii în vârstă de

până la 8 ani – analele ştiinţifice USM 2004

Potrivit art. 96 CP, femeilor condamnate gravide sau pentru femei care au copii în vârstă de până la 8 ani, cu excepţia celor care au comis infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave contra persoane3i, condamnate cu închisorea pe un termen mai mare de 5 ani, instanţa de judecată le poate stabili comndamnare cu suspendarea pedepsei până la atingere a copilului a vârstei de 8 ani. La baza acesteia stă principiul umanismului în dp penal, în special faţă de copii condamnatei şi principiul economiei represeiunii penale. Acest tip de liberare de pedeapsă are mai multe trăsături:

1. Se aplică doar de instanţa de judecată, fie prin sentinţa de condamnare fie printr-o încheire de amânare a executării restului din pedeapsă aplicat(părţii neexecutate). Acest de liberare are 2 forme de manifestare:a. Condamnare cu suspendare condiţionată

b. Eliberare condiţionată înainte de termen2. liberare cu subiec special

a. Se aplică femeilor gravideb. Celor care au copii până la vârsta de 8

Nu are importanţă numărul de copii, termenul sarcinii, vârsta copilului, dacă este copil natural sau adoptat.

3. Liberare condiţionată – pe parcursul acestei tip de liberare, condamnata are obligaţii în special de creşterea şi educarea copilului. Este o liberare temporară. Amânarea executării pedepsei se dispune până la atingerea a celui mai mic copil a vârstei de 8 ani.

4. Prin aplicarea acestui de liberare de pedeapsă se amână executarea reală, totală sau parţială cu închisoarea.

Temei de aplicare a acestui tip de liberare este comiterea de către condamnat a unei infracţiuni de o gravitate de regulă redusă şi iraţionalitate executării reale a pedepsei de către aceasta. Acest tip de liberare de pedeapsă este facultativ, instanţa de judecată are dreptul şi nu obligaţia de a aplica această amânare.

Cerinţe :

Infracţiunea să nu fie gravă, deosebit şi excepţional de gravă orinetate contra persoanei sau pedeapsa să nu depăşească termenul de 5 ani.

Legea penală nu stabileşte expres un termen de probă, totuşi el se identifică cu termenul la care cel mai mic copil al condamnatei atinge vârsta de 8 ani. După atingerea lui a vârstei de 8 ani, instanţa de judecată poate accepta 3 soluţii:

1. Liberarea condamnatei de la executarea reală a pedepsei2. Înlocuirea părţii neexecutare cu o pedeapsă mai blândă3. Trimiterea condamnatei ân penitenciar pentru executarea reală a pedepsei

Dacă în termenul de probă condamnata a renunţat la copil, sau continuă să se eschiveze de la educarea şi întreţinerea acestuia după avertismentul scris facut de org de prbaţiune, instanţa de judecată la solicitarea org de probaţiune poate anula .................renunţarea la copil reprezintă abandonarea copilului, eschivarea de la educarea lui trebuie să aibă un caracter sistematic, după ce condamnata a fost avertizată de către organul de probaţiune, dacă în termenul de probă condamnata săvârşeşte noi infracţiune instanţa de judecată anulează amânării pedepsei,

Tema 8: Împăcarea părţilor

Plan:

1. Conceptul şi noţiune juridică2. Condiţiile şi efectele 3. Medierea în cauzele penale

Drept penal – partea generală,

Popa – medierea în cadrul procesului penal revista naţională de drept nr. 5 2003

Împăcarea pe cauze pe cauze penlae şi consecinţele juridice pentru cel vinovat de săvârşirea infra rev naţionala de drept nr 8, 2011

Manual de mediere coper Chişinău 2006

Daniel Martin – Împăcarea instituţiei juridico-penală privită prin prizma legislaţiei procesula penale Analele ştiinţifice USM Chişinău 2005

Legea cu privire la mediere nr 134 din 14 iunie 2007, în vigoare din 1 iuni 2008, publicată în mon oficail nr 158-161 7 decembrie 2007

1. Împăcarea părţilor este o formă a unei metode alternative a procesului penal de realizare care constă în încetarea procesului penal sau a urmăririi penale ca rezultat al unei înţelegeri dintre părţile conflictului juridico-penal. Împăcarea părţilor este o parte din politice naţionale a statului bazată pe principiul justitţiei restaurative care presupune readucere la starea iniţială existentţă până la comiterea infracţiunii a părţilor conflictului juridico-penal. Justiţia restaurativă conpletează justiţia punitivă, care se bazează pe aplicarea pedepselor sau altor măsuri juridico-penale, în toate cazurile de comitere a unei infracţiuni, indiferent de gravitatea acestora.În 1991 a fost aprobată recomandare nr 19 a comitetului de miniştri a Consiliului European statelor membre a miniştrilor cu privire la mediere.Avem 2 tipuri de împăcare a părţilor:1. Prevăzută de art. 109 CP, pentru anumite categorii concrete de infracţiuni2. Împăcarea părţilor în procesele pornite doar la plângerea prealabilă a victimei art. 276 CPP

Prin aplicarea împăcării părţilor are loc:

Stingerea conflictului juridico-penal, generat de săvârşirea infracţiunilor. Are loc stingerea tensiunii dintre părţi Se satisfac interesele legale ale părţii care a suferit pe urma săvârşirii infracţiunii (de ordin material

sau moral). Prin aplicarea împăcării părţilor are loc economirea represiunii penale.

Potrivit art. 109, împăcarea reprezintă actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, iar în cazul minorilor şipentur infracţiuni grave, infracţiuni prevăzute în capitolele 2-6 ale părţii speciale ale CP precum şi în cazurile prevăzute de legislaţia procesual penală.

Prin împăcarea părţilor se înţelege acţiunea de restabilire a înţelegerii dintre părţi şi curmarea conflictului juridico-penal generat de săvârşirea unei infracţiuni. Împăcarea părţilor reprezintă un act bileteral, un acord dintre partea vătămată şi infractor, cu privire la încetarea procesului penal şi înlăturarea răspunderii penale, pentru persoana care a săvârşit infracţiunea. Împăcarea părţilor se poate realiza fie printr-o cerere, de retragere a plângerii de către victimă în cazurile în care procesul penal începe de la aceasta, fie printr-un acord. După natura juridică aceasta reprezintă o instituţie care înlătură răspunderea penală, prin aceasta făptuitorul nu este exonerat

de obligaţia de a recupera prejudiciul material. Ca rezultat al acestea persoana nu se recunoaşte nevinovat, şi totodată împăcarea părţilor nu înţătură caracterul infracţional al părţilor.

Trăsături:o Reprezintă o cauză care înlătura răspunderea penală a infractorului şi nu caracterul

penal al fapteio Stingerea conflictului jiridico-penal şi încetarea urmăririi penale sau a procesului

penal are loc ca rezultat al acordului bilateralo Se poate dispusă la diferite faze ale procesului penal:

De urmărire penaleDe judecare a cauzei – pânp la intrarea completului de judecare în deliberare (până la rămânerea definitive a hotărârii instanţei de judecată)

o Poate fi acceptată fie de procuror,prin ordonanţă de scoatere de sub urmărire penale a persoanei, fie prin sentinţa de încetare a procesului penal.

Ea conţine careva cerinţe faţă:

De categoriile infracţiunii Persoanele implicate Termenul în care se dispuznde împăcarea părţilor

2.art. 276 CP

Condiţii şi efectele:

a. Categoria infracţiunii, în cazul comiterii cărora se admite împăcarea părţilor (condiţie cumulativă)b. CU privire la persoane. Potrivit CPP există partea apărării şi partea acuzării, la partea apării se

atribuie (bănuitul – persoana fizică faţă de care există anumite probe precum că acesta a săvârşit o infracţiune până la punerea ei sub învinuire, Învinuirea se face prin ordonanţa de învinuire a bănuitului; învinuitul – persoana faţă de care s-a emis o ordonanţă de punere sub învinuire, aceasta este emisă doar de către procuror; inculpatul – învinuitul în privinţa căruia cauza este trimisă în judecată; condamnatul – inculpatul în privinţa în privinţa căruia sentinţa a rămas definitivă). Ptrivit CPP are dreptul la împăcarea părţilor îl are bănuitul, învinutul şi inculpatul, pe cînd Legea cu privire la minierea atribuie şi condamnatulLa partea acuzării se atribuie victima – orice persoană fiziciă sau juridică căreia prin infracţiune i-au fost cauzate prejudicii de ordin material, moral sau fizice.Partea vătămată este considerată persoana fiziciă sau juridică cărei prin infracţiune i s-a cauzat o pagubă de ordin material, moral sau fizic, recunoscută în această calitate prin ordonanţa organului de urmărire penală cu acordul victimei.Partea civilă este recunoscută persoana fizică sau juridică în privinţa căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracţiunii i-au fost cauzate prejudcii de ordin material sau moral şi care a înaintat în procesul penal o acţiune civilă, privind recuperarea acestui prejudiciu.

Recunoaşterea ca parte civilă se face fie prin ordonanţă de urmărire penale, fie prin încheirea instanţei de judecată. Dreptul de împăcare îl are doar partea vătămată. Împăcarea părţilor poate fi încheiate şi în cazul persoanelor lipsite de capacitate (în acest caz împăcarea părţilor se face de reprezentanţii legali ai acestora, potrivit art. 75 CPP, se cosideră incapabile persoanele: recunoscute astfel potrivit procedurii civile sau penale(iresponsabile),partea vătămată şi partea civilă care nu a atins vârsta de 14 ani) de exerciţiu sau cu capacitate juridică limitată (în acest caz împăcarea părţilor se realizează cu acordul persoanelor prevăzute de lege. La acestea se atribuie – reprezentanţii legali, tutorii sau curatorii. La persoanele cu capacitate juridică limitată – persoanele care nu au atins vîrsta de 18, sau persoanele care au fost recunoscute astfel potrivit legislaţiei civile art. 25 CC).

c. Împăcarea părţilor trebuie să aibă o formă explicită, sub forma unui act scris, contrasemnat de toate părţile conflictului penal, inclusiv reprezentanţii acestora.

Nu se admite împăcare sub formă implicită, când nu pot fi exteriorizate, părţile şi condiţiile împăcării părţilor.

Împăcare părţilor are doar dacă ambele părţi şi-au exprimat benevol voinţa în sensul împăcării părţilor şi stingerii conflictului juridico-penal. Acodrul de împăcasre nu poate fi vicial sau produs ca urmare a unei erori cu privire la condiţiile împăcării şi efectele împăcării. Se consideră că împăcarea un act bilateral benevol, unde fiecare parte a conflictului realizează prejudicibialitatea faptei, consecinţele împăcării părţile şi consecinţele încetării procesului penal sau a rumării. Pentru partea lipsităă de capacitate de exerciţiu împăcarea se va considera benevolă daca reprezentantul legal va accepta expres împăcarea părţilor.

Iniţiativa poate parveni atât de la partea vătămată cât şi de la bănuit, învinuit sau inculpat. Împăcarea părţilor are un caracter personal alin. (1) art. 109. La împăcarea părţilor participă doar

persoanele care acceptă acest lucru şi efecte juridice ale acestuia se răsfrâng anume asupra lor.

Partea vătămată, în cazul în care infracţiunea este săvârşită prin participaţie poate săvârşi împăcarea doar cu unul din ei, necontînd rolul lui. În acest caz împăcare părţilor, efectele acesteia se răsfrâng doar faţă de persoana cu care a fost încheiată împăcarea, ceilalţi merg în instanţa de judecată şi sunt condamnaţi.

În cazul în care acordul este semnat doar de o singură parte vătămată, încetarea urmăririi penale sau a prcesului penal nu are loc, doar că prejudiciile morale material invocate prin săvârşirea infracţiunii se reduc proporţional cu prejudiciile cauzate persoanei cu care s-a efectuat împăcarea. Încetarea procesului penal în cazul existenţei mai multor părţi vătămate se admite doar cu condiţia că toate părţile vătămate au semnat acordul de împăcare.

Împăcarea părţilor trebuie să fie totală – ca rezultat al acprdului de împăcarea are loc stingerea integrală a conflictului juridico-penal atât în latura penală cât şi civil.

Împăcarea trebuie să fie necondiţionată. Realizarea acordului de uîmpăcarea nu poate fi condiţionată de anumite eventuale circumstanţe sau

evenimente care pot surveni în viitor. Toate condiţiile în care partea vătămată sau infractorul acceptă împăcarea părţilor urmează a fi soluţionată până la semnarea acordului de împăcare.

Împăcarea trebuie să fie definitivă, împăcarea nu paotea avea un caracter temporar sau provizoriu. Odată cu acceptarea împăcării, procesul penal încetează definitv. Preluarea procesului penal poate avea loc doar în baza unor evidence noi dar care nu au legătură cu împăcarea.

Potrivit art. 109, împăcarea se poate realiza până la retragerea completului de judecată în camera de deliberare. Împăcarea părţilor se poate realiza oricând după pornirea procesului penal, până la trimitea dosarului în instanţă de judecată, fie în instanţa de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată (inclusiv şi în instanţa de recurs dacă infracotrul nu are caracterul de condamnat).

Efectele împăcării părţilor: Juridico-penale – are loc înlăturarea răspunderii penale a persoanei vinovate de săvârşirea

infracţiunii, ea se consideră fără antecende penale şi la producere unei noi infracţiuni se consideră că acesta a săvârşit infracţiunea pentru prima dată.

Procesual penale – în rezultatul împăcării părţilor are loc fie încetarea procesului penal, fie încetarea urmăririi penale, fie scoaterea de sub urmărire penală a persoanei. Încetarea procesului penal se face prin sentinţa încetării procesului penal, ordonanţade scoatere de sub urmăriire penale are loc de către procuror în cazul în care sunt mai mulţi infractori da împăcarea a vut loc numai cu unul

Instanţa de judecată şi judecătorul controlează doar corespunderea acordului de împăcare, dacă acesta a avut loc benevol, fără careva încălcări.

Stingerea urmării penale atrage după sine li stingerea acţiunii civile în procesul penal.

o Organele de urmărire penală are olbigaţia de a aduce bănuitului sau învinuitului drepturile şi obligaţiile acestuia.

o Instanţa de judecată

Tema 9: Medierea juridico-penală

Medierea – este o metodă de cooperarea în soluţionare conflictelor care presupune elaborarea soluţiilor reciproc acceptabile, conform intereselor, fiecărei din părţi la conflictul apărut. Proceduri ale negocierii care au drept scop concilierea părţilor şi stingerea unui conflict se numesc proceduri de împăcare.

Meiderele sunt de 2 tipuri:

În cauzele penale – reprezintă o procedură de împăcare care presupune negocieri între partea vătămaată şi persoana care a săvârşit infracţiunea realizată în scopul împăcării părţilor cu participarea unui terţ cu abilităţi speciale în domeniul negocierii numit mediator. Scopul direct al medierii, nu este împăcarea părţilor ci crearea condiţiilor de împăcarea părţilor. Procedura de mediere se poate realiza chiar dacă părţile în final nu acceptat acordul de împăcare.

Principiile medierii:

1. Legalităţii (CP, CPP, Legea cu privire la Mediere)

2. Principiul Confidenţialităţii – toată informaţia în procesul medierii este confidenţială. Participanţiii la mediere nu pot divulga conţinutul aceste informaţii, iar mediatorul nu poate fi interogat în cauza penală, în legătură cu săvârşirea infracţiunii, pe marginea informaţiei pe care a obţinut-o. Totuţi este o excepţie- mediatorul este obligat să anunţe organele de drept dacă în procesul medierii a aflat de o infracţiune iminentă care s-a declanşat sau urmeaază.

3. Principiul imparţialităţii – mediatorul se supune doar legii şi poate fi atras în proces dacă nu este interesat în procedura întresului de mediere. Pot fi atraşi doar medieri profesionişti, nupot apărea ca mediatori – avocatul părţilor, procurorul, judecătorul, ofiţerul de urmărire penală.

4. Principiul liberului consinţămânnt – fiecare din partea are dreptul oricând să solicite începutul sau să se retragă din procedurii de mediere. Participarea la procedura de mediere nu poate fi considerată ca recunoaşterea vinovăţiei, iar retragerea din mediere nu poate afecta sitiuaţia părţilor de până la mediere. În procedurile de mediere cu participarea minorilor prezenţa psihologului sau pedagogului este obligatorie.

5. Procedurile de mediere nu pot suspenda procesul penal obişnuit.6. Dacă în timp de 15 zile de la solicitarea procedurii de mediere, cealaltă parte nu acceptă expres, se

consideră că procedura de mediere nu este declanşată.7. Dacă timp de 3 lzni de la declanşare procedurii de mediere nu are loc semnarea acordului de

împăcarea iar părţile nu solicită prelungirea termenului, mediatorul poate constata imposibilitatea împăcării părţilor. Procedura de mediere poate înceta, fie când una din părţi se retrage din procesul de împăcare, fie când mediatorul constată imposibilitatea semnării acordului de âmpăacrare fie la semnarea acestuia (în acest caz mediatorul prezintă acordul şi raportul cu privire la procedura de mediere procurorului sau instanţei de judecată, care după verificarea corespunderii, încetează procewul urmăririi penale sau procesului penal).Medierea poate fi:Indirectă – presupune de realizare a împăcării separat – partea vătămată şi infractorDirectă – la procesul de negociere participă simultan atât partea vătămată cât şi bănuitul, învinuitul sau inculpatulMixtă – au loc ambele- de obicei întâi indirectă apoi directă

Etapele mediere:IniţierePregătire (de regulă indirectă)ParticipareSupravegherea îndeplinirii acordului de împăcare (doar la medierele civile)

Şi în cauzele civile

Tema: Probaţiunea penală

Plan:

1. Conceptul şi natura juridică a probaţiunii2. Tipurile de probaţiune ;i serviciul de probaţiune.

Bibliografie:

Xenofon Ulianovschi – Probaţiune – alternative a;le detenţiunii Chişinău 2004 IRP Ilianovschi, zaharia, cojocaru – Ghidul consilierului de probţiune Chişinău 2004, IRP G. Florian, Zaharia, Dirion, Popa, Moraru Chilimar – Probaţiunea presentenţiă în privinţa minorilor.

Chişinău 2005 IRP Anton Cantaut – Teintegrarea socială şi supravegherea infractorilor în 8 ţări europene Siteh

România 2004 Gladchi GH, Spoială AL. – particularităţi ân definirea probaţiunii. Legea şi viaţa nr. 11 2004 Legea cu privire la probaţiune, 14 februarie 2004, M Oficial 103-105 din 13 iunie 2008

Etimologia cuvântului – probbă sau incercare, stricto sensu / o prabaţiune juridico penală care se aplică ca rezultat al săvârşirii diferitor infracţiuni de o prejudiciabilitate redusă care presupne eliberarea condamnatului de executarea unei pedepse privative de libertate, realizând in schimb anumite obligaţii sub supravegherea organelor specializate.În doctrină o măsură de constrângere juridică/ penală a unui organ competent (instanţa de judecată) care se aplică anumuitor categorii de infractori şi constă în executarea unei sau mai multor obligaţii impuse de instanţă cu sau fără punerea acestora sub supraveghere în scopul reintegrării sociale, acestor persoane şi prevenirii de săvârşire a noi infracţiuni din partea acestora.Persoana faţă de care se aplică o formă sau alta a porbaţiunii se află sub urmărirea organului de probaţiune pe o durată de timp determinată de lege sau de o hotărâre a instanţei de judecată.Trăsături:1. aceasta se aplică faţă de persoanele condamnate fie faţâ de persoanele recunoscute vinovate

dar liberate de răspundere/pedeapsă penal2. în perioada termenului de probă instanţa stabileşte una sau mai multe obligaţii specifice3. persoana supusă prbaţiunii este supravegheată de anumită organe specializate – organe de

probaţiune4. executarea probaţiunii are loc în societate – sancţiun neprivtivă de libertate5. perioada de timp a probaţiunii este determinată de lege sau prin hotărârea instanţei de

judecată6. probaţiunea se aplică doar în anumite cazuri prevăzute de lege ce se referă la fapta infracţională

şi făptuitor7. obligaţiile stabilite zn cadrul termenului de probă au drept scop oreintegrarea ân societate şi

prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Formele de manifestare a probaţiunii:

1. liberare de răspundere penală2. liberarea de răspunde condiţionată penală3. liberarea de răspunde penală a minorilor4. liberarea de pedeapsă penală5. a femeii gravide6. femeilor ce au la întreţinere copii în vârstă de 8 ani

Latu sensu – probţiunea este activitatea îndreptată la evaluarea psihologică şi controlul persoanelor aflate în conflict cu legea penală, precum şi adaptarea persoanelor aflate în locurile de detenţie. O activitate complexă a unor organe specializate care se desfăşoară la diferite faze ale procesului penal, de la faza de urmărire penală, fie la faza judecării, fie la faza supravegherii post penitenciare ale persoanelor eliberate de la locul de detenţiei. În aceste sens este o activitate de verificare şi supraveghere aplicată condamnatului pe periodata termenului de probă.

Lege cu privire la prbţiune stabileşte 4 tipuri de pebţiune:

1. presentenţială – evaluarea psihologică a persoanalităţii bănuitului, învinuitului sau inculpatului. Aceata se realizează fie la faza de urmărire penală, fie în instanţa de judecată până la rămânerea deifinită a sentinţei. Zn cadrul ei ofiţerul de probaţiune întocmeşte referatul presentenţial de evaluare psihologică persoanei atrase la răspundre penală. În cadrul minorului, acest raport este obligatoriu. Raportul presentenţial reprezintă un act scri cu caracter consultativ care oferă organului de urmărire penală sau instanţei de judecate date despre persona atrasă la răspundere penală despre nivelul de instruire ale aceste, comportamentul acesteia, anturajul familial şi factoriii care au contribuit la săvârşirea infracţiunii. Referatul presentenţial este luat în conisderaţia de instanţa de judecată la individualizarea răspunderii şi pedepsei.

2. sentenţială în comunitate – totatlitae de activităţi orientae spre resocializarea persoanei liberate de răspundere condamante la pedepse neprivative de libertate. Orientate de supraveghere şi îndeplinirii oblgaţiei din cadrul termenului de probă de către condamnat. Aceast se răsfrânge supr 2 categorii de condamnaţi:a. condmnaţi neprivatie de libertate – munca neremurată, privarea de dreptul de ocupa o anumită

funcţieb. condamnaţi cu liberarea de răspundere penală

3. penitenciară – o activitate desfăşurată de către o subdiviziune specializată din cadrul penitenciarului îndreptată la dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor sociale ale condamnaŢilor cu familia, crearea condiţiilor pentru corectarea acestora, identificarea factorilor care ar contribui la reabilitarea condamnaţilor şi prevenirea de noi infracţiuni. Aceasta se realizeaza în special în condiţiile de resocializare a penitenciarului, supravegherea este orientate sunt crete condiţilii entru eliberarea condamnaţilor din locul de detenţie.

4. post-penitenciară – creată de organele specializată în vederea ajutorului persoanelor eliberate din locurile de detenţie care atribuie la adaptarea socială mai rapidă a foştilor condamanţi. Ea se realizează de către colaboratorilor de instiţile penitenciarului, celelalte de ofiţerii de probaţiune.

Atribuţii ale orgsnelor de probaţiune:

1. întocmirea referatului presentenţial a persoanei aflate în conflict cu legea penală2. desfăşurarea activtăţilor în vedere resocializării condamnaţilor3. supravegherea şi verificarea realizării de către condamnţi a obligaţiilor aplicate în termenul de

probă4. acordarea de sistenţă şi ajutor post penitenciar persoanelor eliberate din locul de detenţie

Principiile procesului de probaţiune (art. 14 al legii)

Principiul respectării drepturilor omului şi demnităţii umane Neadmiterii discriminării de orice natură Oportunităţii – activitatea de probaţiunea se poate realiza la diferite faze ale procesului penal. Continuităţii – procesul de probaţiune este unul continuă, se desfăşoară într-o anumită perioadă de

timp şi nu se permit careva întreruperi arbitrare excepţie când acest se zncheie znainte de termen. Intervenirii minime - se aplică doar în măsura în care este necesar obţinerea reintegrării socială a

condamnatului şi comiterea de noi infracţiuni din partea acestuia Participarea societăţii la procesul probaţiunii – mplicarea diferitor orgnizaţii obşteşti, rude, familiei

ân vedere fcilizării reintegrării ssociale ale acestuia.