ANALIZA COMPARATIVA A DISPARITATILOR INTER-REGIONALE. STUDIU DE

CAZ: ROMANIA – UNGARIA

CUPRINS

CAPITOLUL I.ABORDAREA TEORETICA

1.1.Definirea disparitatilor regionale.

1.2.Definirea politicilor de coeziune a UE

1.3. Enumerarea instrumentelor prin care pot fi atenuate disparitatile regionale

CAPITOLUL II.ANALIZA DISPARITATILOR INTER-REGIONALE IN ROMANIA

3.1.Disparităţi regionale în dezvoltarea economică

3.2.Disparităţi interregionale – comparaţii UE

3.3. Disparităţi interregionale în dezvoltarea economică

3.3.1. Disparităţi urban –rural

3.3.2. Disparităţi în nivelul de ocupare

3.3.3. Disparităţi în dotările infrastructurale

3.3.4. Disparităţi în nivelul educaţional şi de calificare

3.3.5. Disparităţi în atragerea investiţiilor străine directe

CAPITOLUL III. ANALIZA DISPARITATILOR INTER-REGIONALE IN UNGARIA

3.1.Politica de coeziune a Ungariei

3.2.Instrumentele europene pentru coeziune, în Ungaria

3.2.Reducerea disparitatilor

CAPITOLUL IV.STUDIU DE CAZ – ANALIZA COMPARATIVA ROMANIA –

UNGARIA

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1

INTRODUCERE

Lucrarea îşi propune să realizeze o analiză detaliată a disparităţilor de dezvoltare între

regiunile ţării şi să dezvolte totodată o metodologie de evaluare a impactului programelor de

dezvoltare regională, pornind de la identificarea unor indici de disparitate relevanţi, care să ia în

considerare nu numai specificităţile economice, ci şi pe cele teritoriale şi sociale. Scopul final al

lucrarii este ca pe baza metodologiei propuse de evaluare a impactului programelor de dezvoltare

să fie identificate direcţiile majore şi schimbările necesare la nivelul politicii, printr-o mai amplă

luare în considerare a principiilor şi obiectivelor planificării spaţiale.

Una din cele mai dezbãtute chestiuni legate de extinderea recentã si extinderea urmãtoare a

UE este finantarea noilor state membre. Datã fiind dimensiunea limitatã a bugetului UE, politicile

de dezvoltare regionalã si de coeziune se confruntã cu provocãri fundamentale. Disparitãþile

economice si sociale din cadrul UE se amplificã. Conditiile socio-economice proaste din

majoritatea noilor state membre sau a tãrilor candidate înseamnã cã acestea vor avea prioritate

fatã de alte regiuni în alocarea viitoarelor angajamente financiare.

Dezvoltarea regională în ţările europene a cunoscut, în perioada de după cel de-al doilea

război mondial o evoluţie semnificativă care poate fi divizată convenţional în 5 etape, care e

deosebesc între ele prin scopurile şi obiectivele urmărite, instituţiile responsabile de coordonare,

precum şi instrumentele şi măsurile de implementare.Analiza comparată a nivelului de dezvoltare

a regiunilor europene denotă existenţa unor discrepanţe esenţiale între dezvoltarea regiunilor atât

la nivel european cât şi în perimetrul statelor naţionale. Totodată, nivelul de dezvoltare a

regiunilor din ţările candidate la aderarea în UE este mult sub nivelul mediu de dezvoltare

comunitar.

Politicile de dezvoltare regională au trăsături caracteristice de promovare la diferite paliere

de adoptare a deciziilor. În ţările UE politicile sunt orientate spre crearea condiţiilor necesare care

ar permite regiunilor să-şi realizeze potenţialul său şi să deţină o pondere maximală în economiile

naţionale. Pentru ţările candidate la aderare dezvoltarea regională este orientată spre dezvoltarea

efectivă a relaţiilor economiei de piaţă, diminuarea dezechilibrelor între regiuni din punct de

vedere al ratei şomajului, nivelului veniturilor şi infrastructurii existente. Cadrul instituţional al

2

dezvoltării regionale europene se divizează în trei nivele: european, naţional şi regional. La nivel

european implicaţii directe o au instituţiile superioare europene secundate de Comitetul

Regiunilor.

În ţările UE existenţa instituţiilor de dezvoltare regională este stabilită în dependenţă de

organizarea statală şi de gradul de descentralizare al sistemului de organizare administrativă.

Ţările ECE dispun în mare parte de structuri omogene de dezvoltare regională care sunt

amplasate la toate nivelele de administrare. La nivel naţional acestea sunt ministerele

împuternicite cu responsabilităţi în domeniul dezvoltării regionale şi consiliile naţionale cu

caracter de structuri interministeriale. La nivel regional responsabilitatea pentru implementarea

programelor de dezvoltare regională este asigurată de consilii de dezvoltare regională care au ca

structuri executive agenţiile de dezvoltare regională.Dezvoltarea regională se realizează prin

intermediul programelor de dezvoltare în elaborarea cărora sunt implicaţi mai mulţi actori şi care

de regulă sunt finanţate prin intermediul Fondurilor structurale europene. Totodată la nivelul

statelor naţionale sunt utilizate un şir de instrumente de dezvoltare regională cum ar fi crearea

fondurilor de dezvoltare, stimularea financiară a investiţiilor sau aplicarea unor stimulente fiscale

pentru antreprenorii ce activează în zonele defavorizate.

Analiza în profil teritorial a structurii indicatorilor ce caracterizează potenţialul de

dezvoltare socio-economică evidenţiază semnificative inegalităţi, ceea ce dovedeşte

neomogenitatea unităţilor teritorial-administrative din republică. Decalajul enorm în dezvoltarea

socio-economică dintre municipiul Chişinău şi restul teritoriului republicii constituie principala

problemă în dezvoltarea sub aspect teritorial a ţării. Cu mici excepţii, conform principalilor

indicatori de dezvoltare socio-economică pe locuitor, toate judeţele se situează sub media

naţională. În acelaşi timp, se manifestă importante decalaje între însăşi unităţile administrativ-

teritoriale din republică. După anumiţi indicatori, decalajele între judeţe sunt enorme, raportul

dintre extreme fiind de câteva ori. Pentru efectuarea unei analize comparate a dezvoltării socio-

economice a teritoriilor este oportună utilizarea indicelui integrat de dezvoltare.

Tergiversarea realizării reformei teritorial-administrative, a condus la apariţia şi acutizarea

unor decalaje teritoriale, zonale pentru care se impune căutarea soluţiilor. Implementarea unui

model de divizare a teritorială care, având un număr mai mic de unităţi, dar cu spaţii mai extinse,

ar oferi oportunităţi suplimentare pentru valorificarea potenţialului propriu şi mobilizarea

resurselor suplimentare. Totodată, identificarea unor regiuni de dezvoltare, suficient de mari

3

după potenţialul demografic şi cel financiar-economic, reprezintă un antidot raţional faţă de

acţiunile de recroire a structurii teritorial-administrative.

CAPITOLUL I.ABORDAREA TEORETICA

1.1.Definirea disparitatilor regionale.

Pentru început se impune definirea şi delimitarea conceptelor regăsite în titlul lucrării.

Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Romane, ,,disparitate’’ , provenind din francezul ,,

disparité’’, este definită drept lipsa de egalitate, de proporţie, armonie, de legătură între elemente,

nepotrivire, deosebire, discrepanţă. Extrapolând, disparităţile economice se referă la deosebirile,

diferenţele în dezvoltarea economică a doua entităţi comparabile.

Studii recente 1indică două tendinţe diferite înregistrate în materie de dezvoltare

regională în Uniunea Europeană: atenuarea şi accentuarea disparităţilor regionale (respectiv

convergenţă şi divergenţă în dezvoltarea regională), care s-au succedat la momente diferite în

timp.

Astfel, începând cu 19517 până la jumătatea deceniului opt, este evidentă tendinţa de

convergenţă regională manifestată sub forma atenuării diferenţelor de PIB/loc. existentă între

1 Armstrong H, Wickerman R., “Convergence and Divergence among European Regions”, Regional Sciences Series, no. 5, Londra, 1995

4

diferite regiuni ale statelor membre UE. Această convergenţă regională se poate observa atât în

interiorul fiecărui stat, cât şi între regiunile aparţinând diferitelor state membre ale Uniunii. Chiar

şi în aceste condiţii, rata medie de convergenţă regională este relativ redusă, pentru perioada

1951-1975 fiind de aprox. 2%2 (cifră avansată de mai multe studii de specialitate), cu diferente

evidente de la un deceniu la altul (1%/an pentru anii ’50 şi 3%/an pentru deceniul 7).

În aceste condiţii pentru atenuarea disparităţilor regionale în cadrul Uniunii Europene,

Deşi asemănătoare, rezultatele obţinute pentru perioada anterioară anului 1975 trebuie tratate cu

anumite rezerve: aceste studii au luat în calcul pentru determinarea indicelui de convergenţă

regională un singur indicator, respectiv PIB/loc., datorită sistemelor statistice naţionale

nearmonizate şi discontinuităţii seriilor statistice. După 1975 se constată o accentuare a

diferenţelor indicatorului PIB/loc., urmată din 1985 de o uşoară atenuare a acestor diferenţe;

aceste fenomene au fost permanent acompaniate de o înrăutăţire a indicatorului rata şomajului.

Pentru perioada ulterioară anului 1975 (până la nivelul anului 1993), se pot observa scurte

intervale de timp caracterizate de convergenţă regională moderată (indicele de convergenţă

atingând o valoare medie de 0,5% /an) urmate de perioade mai mari de divergenţă regională

evidentă. Această tendinţă de ansamblu de divergenţă regională specifică anilor ’80 şi primei

jumătăţi a deceniului ’10 pare oarecum paradoxală pentru stadiul de integrare economică relativ

avansat al Uniunii Europene la momentul respectiv. Deşi liberalizarea completă a circulaţiei

bunurilor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă ar trebui să contribuie semnificativ la

reducerea disparităţilor regionale, acest fapt nu s-a produs, sau, mai bine spus, efectele nu au a

fost imediat şi de amploarea dorită.

Rezultatele obţinute după 1988, prin aplicarea politicii regionale europene sunt

contradictorii. Un studiu realizat Comisia Europeană3 evidenţiază atenuarea cu circa 25% a

disparităţilor între venitul naţional dintre cei mai săraci patru membri UE (Spania, Portugalia,

Irlanda şi Grecia) şi media comunitară în perioada 1988-1993; anumite disparităţi existau chiar

între cei patru membri. Astfel, între 1986-1996, PIB/loc. în cele mai puţin dezvoltate a crescut de

la 41% din media comunitară la 50%, iar în cazul a celor mai puţin dezvoltate 25 de regiuni,

acelaşi indicator a înregistrat o creştere de la 52% din media comunitară la 59%. Aceste date

indică o rată ridicată de convergenţă economică10, determinată pe de o parte de adâncirea

2 8 Armstrong H, Wickerman R., “Convergence and Divergence among European Regions”, Regional Sciences Series, no. 5, Londra, 19953 9 Cohesion Report, European Comission, 1996

5

integrării economice, iar pe de altă parte al utilizării fondurilor structurale4. În paralel, un

studiu12 constată adâncirea diferenţelor regionale din punct de vedere al ratei şomajului care

varia în banda 4,6% (în primele douăzeci şi cinci de regiuni cu cel mai mic grad de neocupare a

forţei de muncă) - 22,5% (în cazul a douăzeci şi cinci de regiuni cu cel mai mare grad de

neocupare a forţei de muncă). Problema majoră cu care se confruntă toate regiunile cu cel mai

este cea a nivelului ridicat al şomajului de lungă durată, discrepanţele interregionale fiind

evidente şi în acest caz: şomajul de lungă durată atinge 60% în primele 25 de regiuni cu cea mai

mare rată a şomajului, faţă de 30% în primele 25 de regiuni cu cel mai mare grad de ocupare 5.

Cele mai afectate de şomaj sunt regiunile din Spania, sudul Italiei şi regiunile mediteraneene din

Franţa, în timp ce regiunile cel mai puţin afectate de şomaj sunt regiunile din Finlanda, Estul

Germaniei şi nord-estul Franţei.

Cu toate acestea disparităţile continuă să existe şi sunt evidente mai ales între regiunile

urbanizate şi regiunile rurale: performanţele cele mai evidente pe linia dezvoltării economice şi al

eliminării discrepanţelor sunt evidente în cazul regiunilor cu un grad ridicat de urbanizare

(Lisabona sau Dublin). Datele empirice probează existenţa unei legături directe între gradul de

dezvoltare economică şi gradul de urbanizare al unei regiuni. Astfel, primele zece regiuni cu cel

mai mare venit din Uniunea Europeană sunt regiuni cu grad ridicat de urbanizare, fiind regiuni

care s-au dezvoltate în jurul unor metropole. Totodată, regiunile NUTS II puternic urbanizate au

un PIB pe locuitor mai mare, în medie, cu 22% decât PIB mediu comunitar/loc; împreună

regiunile din UE care se încadrează în această clasificare realizează aprox. 60% din PIB-ul

Uniunii Europene6. Regiunile rurale se caracterizează printr-un nivel redus al producţiei şi

venitului regional. Luate împreună, în regiunile rurale din Uniunea Europeană este concentrată

aprox. 20% din populaţie, PIB-ul cumulat al acestor regiuni este de aprox. 17% din PIB-ul

comunitar, PIB/loc. realizat în aceste regiuni reprezintă, în medie, 79% din nivelul comunitar,

costul vieţii este mai redus decât în zonele urbane. În aceste regiuni, numai 1/6 din populaţia

ocupată lucrează în agricultură, restul populaţiei fiind implicată în alte sectoare, în special în

industria rurală (unde sunt create de 2 ori mai multe locuri de muncă decât în agricultură).

4 11***, Sixth Periodic report on Social and Economic Situation and Development of the Regions of European Union., European Commission, 19995 Sixth Periodic report on Social and Economic Situation and Development of the Regions of European Union., European Commission, 19996 , Sixth Periodic report on Social and Economic Situation and Development of the Regions of European Union.,

European Commission, 1999

6

Regiunile puternic urbanizate sunt de regulă fie regiuni în care ponderea cea mai mare în

cadrul economie regionale revine sectorului terţiar, fie regiuni cu economie dominată de sectorul

secundar. În prima categorie se încadrează, în principal regiunile din jurul marilor oraşe din

nordul UE şi din zona cuprinsă între Roma şi Coasta de Azur; în timp ce regiunile dezvoltate în

jurul oraşelor de dimensiuni mai mici, cum ar fi regiunile din sudul Germaniei şi nordul Italiei,

fac parte, de regulă din cea de-a doua categorie. Deşi regiunile puternic urbanizate sunt

considerate regiuni prospere, dezvoltate, totuşi ele reprezintă şi regiunile în care sunt concentrate

cele mai multe probleme ale Uniunii Europene: grad puternic de poluare, sărăcie şi polarizarea

evidentă a populaţiei din punct de vedere a venitului, şomaj. Totodată sunt evidente nu numai

disparităţile dintre regiunile rurale şi cele urbane, ci şi disparităţi între regiunile urbane. Astfel,

rata medie şomajului în primele zece regiuni puternic urbanizate dominate de sectorul terţiar era

în 1997 de 10,3%, iar pentru primele douăzeci şi cinci de regiuni de 9,5% (foarte apropiate de

media europeană de 10,7%), banda de variaţie fiind între 2,5% (regiunea Luxemburg) la 26,4%

(regiunea Ceuta y Melilla).

În regiunile urbane dominate de industrie rata şomajului este uşor mai redusă decât în

regiunile concentrate pe servicii: astfel, rata medie a şomajului în primele zece regiuni era, în

1997, de 6,2%, iar pentru primele 25 de regiuni gradul de neocupare era de 9%. Totodată

variaţiile interregionale ale ratei şomajului sunt mai reduse decât în cazul regiunilor dominate de

servicii, situându-se în banda 4,1% (regiunea Comunidad Foral de Navarra) - 18,8% (regiunea

Oberpfatz). Spre deosebire de regiunile urbane, regiunile rurale sunt caracterizate de un nivel mai

redus al şomajului, rata medie a şomajului pentru primele zece regiuni rurale fiind în 1997 de

6,3% (mult sub media comunitară), acelaşi indicator pentru primele 25 de regiuni se situa la 14%,

fiind net nivelului de 10,7% înregistrat la nivel comunitar. Aceste cifre demonstrează că

discrepanţele de ocupare sunt mai evidente între regiunile rurale decât între regiunile urbane.

Astfel rata şomajului din regiunile urbane variază între 3,4% (regiunea Centro din Portugalia) şi

29,5% (regiunea Extremandura din Spania).

În Uniunea Europeană pot fi evidenţiate disparităţi regionale şi din punct de vedere al

infrastructurii. cel mai defavorizate din acest punct de vedre sunt regiunile din cele patru "ţări de

coeziune" (Spania, Grecia, Portugalia şi Irlanda) pentru care a fost creat, în 1988, un nou

instrument financiar - fondurile de coeziune -, care furnizează asistenţă regiunilor acestor ţări

pentru finanţarea proiectelor de investiţii în infrastructură şi în domeniul protecţiei mediului. Se

poate observa şi distribuţia interegională inegală a activităţilor de cercetare dezvoltare: cea mai

7

mare parte a acestor activităţi15 sunt concentrate în regiunile dezvoltate din sudul şi sud vestul

Germaniei, Flandra în Belgia, Olanda, sud estul Angliei şi Ile de France, în timp ce cel mai mic

grad de concentrare al acestor activităţi se înregistrează în sud estul Franţei, şi nord vestul Italiei.

Regiunile rămase în urmă din Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda (dar şi din alte state membre

UE) se vor confrunta în viitor cu o serie de obstacole care vor încetini ritmul de atenuare a

disparităţilor regionale dintre ele şi celelalte regiuni din UE. Dintre aceste obstacole pot fi

menţionate: încetinirea creşterii economice în statele membre UE (de natură să limiteze

răspândirea efectelor de bunăstare către regiunile rămase în urmă), limitarea transferurilor din

fondurile structurale şi din bugetul UE către regiunile sărace (motivată de necesitatea satisfacerii

criteriilor de convergenţă şi de opoziţia Germaniei faţă de creşterea bugetului comunitar),

dependenţa multora dintre regiunile rămase în urmă de industrii aflate în declin, gestionarea

Acordului Multifibră de către OMC (fapt de natură să afecteze competitivitatea unui număr mare

de regiuni europene dependente de industria textilă), efectele reformei PAC. Este probabil că

tendinţa divergenţă regională să se menţină în continuare. Unul din determinanţii de bază ai

persistenţei disparităţilor regionale în UE (care va acţiona şi în continuare) rezidă în mobilitatea

redusă a forţei de muncă în interiorul Uniunii Europene, ceea ce împiedică spre exemplu

reducerea şomajului în regiunile sărace cum ar fi: Muenster (Germania) sau Asturias (Spania).

Reticenţa, mai mult sau mai puţin evidentă, a statelor membre faţă de o politică regională

centralizată şi unitară, implicând transferul de competenţe în materie de dezvoltare regională de

la nivel naţional la nivel comunitar ar putea reprezenta, în viitor, o sursă de adâncire a

disparităţilor regionale.

1.2.Definirea politicilor de coeziune a UE

Despre conceptul de coeziune economică şi socială

În Europa ultimului secol, oamenii politici au devenit tot mai mult conştienţi de faptul că

stabilirea de relaţii economice interne şi internaţionale de durată, bazate pe încredere, precum şi

manifestarea solidarităţii cu indivizi şi/sau naţiuni mai slab dezvoltate au devenit indispensabile

pentru atingerea bunăstării generale. În ultimele decenii, creşterea producţiei şi a consumului,

progresul tehnologic, dezvoltarea serviciilor, precum şi frecventele crize (mai ales în domeniul

resurselor), au dus la intensificarea relaţiilor comerciale dintre ţări şi la accentuarea dependenţei

8

între naţiuni. Pe fondul creşterii interdependenţelor dintre state, asigurarea unui grad cât mai înalt

de coeziune economică poate conduce, pe termen lung, la obţinerea de beneficii economice

pentru toţi cei implicaţi.

Coeziunea poate fi definită ca reprezentând acea proprietate a elementelor constitutive ale

unui sistem, care asigură coerenţa şi unitatea ansamblului şi permite funcţionarea şi perpetuarea

sistemului. D. Tarschys (2003) distinge patru niveluri la care poate fi surprinsă coeziunea:

economic, social, cultural şi politic.

În Europa, cei treizeci de ani care au urmat războiului, cunoscuţi şi sub numele de „cei

treizeci de ani glorioşi”, au fost urmaţi de alţi douăzeci de ani de creştere încetinită, pentru ca, în

ultimul deceniu, procesul de creştere să fie reluat. Specialiştii în istorie economică subliniază

rolul esenţial jucat în secolul al XX-lea de cei trei „i”: inovare, instituţii şi investiţii. Uniunea

Europeană între federalism şi interguvernamentalism. Politici comune ale UE

. Deoarece astfel de probleme afectau mai ales anumite categorii sociale, fie cele mai

vulnerabile (femei, copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice etc.), fie

cele mai expuse modificărilor din economie (persoane necalificate sau slab calificate, categorii

confruntate cu şomaj structural etc.), s-a simtit nevoia unei politici care sa reduca disparitatile

regionael.. Astfel ca a fost necesara reformarea sferelor fiscale si bugetare ,in scopul de a face

fata cheltuielilor pentru sustinerea paturilor sociale defavorizate.

Coeziunea culturală s-a produs nu numai în interiorul graniţelor şi culturilor proprii, prin

consolidarea identităţilor naţionale (identificate prin steaguri, embleme, imnuri, sărbători sau

ritualuri naţionale), dar şi în afara acestor graniţe, sub forma curentelor vestimentare, creaţiilor

artistice (în domeniul teatrului, filmului, muzicii), literare, a cluburilor şi /sau asociaţiilor cu idei,

principii, valori comune etc. În plus, dezvoltarea sistemelor de educaţie şi a mijloacelor de

comunicare în masă a facilitat răspândirea anumitor valori în cele mai îndepărtate colţuri ale

lumii, contribuind la realizarea unei anumite coeziuni culturale.

Coeziunea politică o trăsătură specifică evoluţiilor politice din ultimele secole, evidentă

însă mai ales în ultimele decenii pe fondul revoluţiei din tehnologie şi comunicaţii, a reprezentat-

o transormarea instituţională şi legislativă specifică. Numeroasele mişcări (religioase, politice,

civile, profesionale etc.) la care statele din Europa, dar şi din afara Europei, au fost martore, mai

ales începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au avut ca principal obiectiv

consolidarea coeziunii politice atât în plan intern, cât şi internaţional.

9

La nivelul Uniunii Europene, termenului de coeziune i s-a atribuit un înţeles mult mai

restrâns, acela de coeziune economică şi socială. Pentru societatea europeană, coeziunea rămâne

un pilon important, reprezentând obiectivul acţiunilor întreprinse în domeniul dezvoltării

regionale.

Politica de coeziune economică şi socială reprezintă o sumă de intervenţii la nivel

comunitar, incluzând atât politica de dezvoltare regională (orientată, în principal, către reducerea

disparităţilor teritoriale, regenerarea zonelor industriale în declin), anumite aspecte ale politicii

sociale (precum combaterea şomajului pe termen lung, sprijinirea procesului educaţional şi de

formare continuă), precum şi o parte a PAC (asistenţa acordată dezvoltării rurale).

Conceptul de coeziune economică şi socială derivă din cel de convergenţă reală, în sensul

că obiectivele convergenţei nominale nu pot fi atinse decât în condiţiile în care condiţiile de

manifestare ale ofertei nu sunt divergente. Cu alte cuvinte, conceptul de CES face trecerea către

noţiunea de convergenţă reală. Un asemenea concept a devenit o realitate în procesul integrării

europene abia la finele anilor 80. Cea mai importantă componentă a PCES o reprezintă, evident,

politica de dezvoltare regională (PDR).

Orientările Strategice pentru Coeziune

Orientările Strategice pentru Coeziune economică, socială şi teritorială reprezintă un

cadru general unitar pentru toate Statele Membre în vederea pregătirii documentelor programatice

pentru FSC pentru perioada 2007 – 2013 (Cadrul Strategic Naţional de Referinţă şi Programele

Operaţionale). Liniile directoare pentru Coeziune au în vedere rolul politicii de coeziune în

implementarea politicilor Uniunii Europene, coerente cu Agenda Lisabona.

Urmare a lărgirii cu încă noi 10 membri, la 1 mai 2004, urmată de încă 2 in 1 ianuarie

2007, coroborate cu Agenda Lisabona 2000 (revizuită 2005) şi Götheborg 2001 (revizuită 2006),

Politica de coeziune economică şi socială a Uniunii Europene pentru perioada 2007 – 2013 are 3

mari obiective:

A) Convergenţa este un obiectiv finanţat cu 80% din bugetul destinat fondurilor

structurale şi de coeziune, care vizează regiunile din statele membre ale Uniunii Europene care au

un PIB/locuitor mai mic decât 75% din media comunitară şi regiunile care intră sub aşa numitul «

efect statistic »;

B) Competitivitatea regională şi ocuparea forţei de muncă este al doilea obiectiv, finanţat

cu 15% din bugetul destinat fondurilor structurale şi de coeziune, care vizează regiunile care nu

sunt eligibile în cadrul obiectivului de convergenţă; 10

C) Cooperarea teritorială europeană este obiectivul finanţat cu doar 5% din bugetul

destinat fondurilor structurale şi de coeziune se referă la cooperarea transnaţională, cooperarea

transfrontalieră şi cea interregională.

Politica de dezvoltare regională include un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de

către autorităţile administraţiei public locale şi centrale, în parteneriat cu diferiţi actori economici,

în vederea asigurării unei creşteri economice şi sociale dinamice şi durabile, prin valorificarea

eficientă a potenţialului local şi regional. Altfel spus, PDR include toate acele măsuri, acţiuni

care pot influenţa în mod semnificativ dezvoltarea unei regiuni. Obiectivul principal al PDR îl

reprezintă realizarea unei cât mai eficiente şi echitabile repartiţii inter şi intraregionale în cadrul

activităţilor şi a rezultatelor acestora. Obiectivele specifice, la rândul lor, includ: reducerea

şomajului, creşterea nivelului de trai, atragerea investitorilor străini, îmbunătăţirea infrastructurii,

echilibrarea şanselor şi a condiţiilor sociale între mediul urban şi rural etc.

1.3. Enumerarea instrumentelor prin care pot fi atenuate disparitatile regionale

La nivel european, în urma Summit-ului de la Berlin din iulie 1999, aplicarea

stimulentelor financiare de către UE a fost reconfirmată urmând a fi realizată în continuare prin

intermediul celor patru Fonduri Structurale. Pe baza noilor priorităţi ale politicii regionale

europene, Comisia Europeană a decis alocaţia bugetară pentru fiecare ţară membră şi pentru cele

patru iniţiative comunitare. De asemenea, la Summit s-a decis crearea un al cincilea instrument -

pentru Politici Structurale şi de Preaderare, cu scopul de a sprijini transformările structurale din

ţările aflate în procesul de aderare şi de a pregăti ţările candidate pentru a funcţiona în sistemul

instituţional european.

Principalele Fonduri Structurale Europene sunt:

Fondul Social European (FSE) - prin care se asistă grupurilor dezavantajate şi aflate în

şomaj în obţinerea de locuri de muncă. Circa 75% din bugetul total al fondului este folosit

pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor. Principalele instrumente pentru realizarea

acestor obiective sunt finanţarea de acţiuni de formare şi reconversie profesională, de

reabilitare socială a şomerilor, de promovare a egalităţii de şanse şi de ajutor pentru

dezvoltarea sistemelor de recrutare a forţei de muncă.

Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricolă (FEOGA) - reprezintă

instrumentul de finanţare a Politicii agricole comune a UE. Obiectivul finanţărilor din

11

acest fond este acela de a contribui la restructurarea agriculturii din zona comunităţii şi

de a susţine piaţa produselor agricole. Specifică FEOGA este existenţa a două secţiuni:

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) - este destinat reducerii

dezechilibrelor de dezvoltare între diferitele regiuni ale ţărilor membre.

Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) - este destinat

sectorului piscicol şi are ca obiectiv promovarea echilibrului durabil între capacitatea

de exploatare a sectorului şi capacitatea de regenerare a mărilor.

Pentru perioada 2000-2006, sunt finanţate patru Iniţiative Comunitare, cu un buget

total de 5,35% din bugetul pentru politici regionale. Scopul acestor Iniţiative este acela de a

identifica soluţii comune pentru problemele care confruntă Uniunea în general. Aceste iniţiative

sunt:

INTERREG III - se concentrează asupra cooperării transfrontaliere, transnaţionale şi

interregionale. Este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională;

LEADER+ - se concentrează asupra dezvoltării durabile din zonele rurale. Este

susţinut din Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricolă;

URBAN II - se concentrează asupra restructurării ariilor urbane confruntate cu

probleme de dezvoltare. Programele sunt finanţate din Fondul European de

Dezvoltare Regională;

EQUAL - este destinat cooperării europene pentru combaterea discriminării şi

inegalităţilor de acces la muncă şi este susţinut din Fondul Social European.

De asemenea, a fost creat un fond special pentru Acţiuni Inovative, cu un buget de 0,5%

din bugetul total, pentru îmbunătăţirea calităţii strategiilor de dezvoltare regională. Pentru

perioada 2000-2006, Comisia a identificat următoarele subiecte pentru acţiuni inovative din

Fondul European de Dezvoltare Regională:

economii regionale bazate pe cunoaştere şi inovaţii tehnologice;

„EuropeRegio", societatea informaţională la serviciul dezvoltării regionale;

identitate regională şi dezvoltare durabilă.

Rezerva de performanţă este un alt instrument cu caracter special aplicat de Comisie. Circa

4% din fondurile alocate pentru fiecare ţară membră sunt reţinute anual, suma acumulată urmând a

fi distribuită programelor cu cel mai mare succes.

La nivelul statelor naţionale, dezvoltarea regională este realizată prin intermediul unui şir

de mecanisme, printre care:

12

Reamplasarea dezvoltării businessului. Acest mecanism a fost pe larg utilizat în Franţa,

Marea Britanie în anii 70-80 iar în prezent în Grecia, prin intermediul căruia statul a

intervenit pentru a contribui la diminuarea deschiderii de noi întreprinderi în oraşele

supraaglomerate şi stimularea dezvoltării businessului prin amplasarea noilor

întreprinderi la periferiile urbelor sau în zonele subdezvoltate.

Delimitarea teritorială a activităţii economice a statutului. Acest mecanism şi-a pierdut

din importanţa de instrument al dezvoltării regionale odată cu micşorarea proprietăţii de

stat în economie. Un alte aspect al acestui mecanism sunt achiziţiile sociale, care erau

practicate de statele europene pentru a cumpăra prioritar produse din unele regiuni

dezavantajate. Datorită faptului ca aceste achiziţii au fost recunoscute drept

discriminatorii, în prezent ele nu se mai utilizează.

Stimularea financiară a companiilor este aplicată pentru a cointeresa companiile în

amplasarea produceri şi a investiţiilor în regiunile defavorizate prin acordarea

facilităţilor fiscale, creditelor preferenţiale, subsidiilor pentru crearea locurilor noi de

muncă, etc.

Crearea infrastructurii pentru dezvoltarea regională care sunt materializate în crearea

infrastructurii informaţionale, investiţiile în infrastructura socială, crearea pe lângă

centrele universitare a centrelor de cercetare ştiinţifică etc.

În ţările ECE sunt frecvent utilizate două tipuri de mecanisme de dezvoltare regională:

1) Programe de dezvoltarea regională, elaborate de autorităţile locale şi prin intermediul

agenţiilor de dezvoltare regională

2) Sprijinirea concretă a subiecţilor antreprenoriatului.

În mare parte sprijinul acordat regiunilor se efectuează prin intermediul programelor de

dezvoltare regională. De regulă aceste programe cuprind toate regiunile, cu excepţia capitalelor şi

a periferiilor lor. Dislocarea fondurilor se realizează de către organele centrale din Fondurile de

Dezvoltare Regională prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională, sau organelor locale

responsabile de dezvoltarea regională. Programele cuprind un spectru larg de probleme axate pe

crearea noilor locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii, crearea infrastructurii sociale,

dezvoltarea businessului, turismului, etc.

Programele de susţinere a dezvoltării regionale poartă un caracter diferit. Dacă în Ungaria

aceste programe sunt elaborate fiind comune pentru toate regiunile. În Estonia astfel de programe

se elaborează pentru fiecare regiune în parte. Opt programe de dezvoltare regională cuprind

13

următoarele regiuni: raioanele periferice, oraşe multifuncţionale, insulele, regiunea Setumaa

(estul Estoniei), regiunea de sud-est, zona de nord-est Ida Viru, zonele de frontieră, comunităţile

locale şi comitatele.

Al doilea tip de mecanism se deosebeşte de cel aplicat în ţările Europei de Vest. Dacă în UE

sprijinul se acordă prin intermediul unor granturi nerambursabile, în ECE se acordă prioritate

creditelor, subvenţiilor comerciale şi facilităţilor fiscale. Dar în ultimul timp, odată cu

deschiderea finanţării din partea UE a unor proiecte prin intermediul Programului PHARE

practica de acordare a granturilor nerambursabile a început să fie aplicată şi în aceste ţări.

Experienţa Uniunii Europene a scos în evidenta faptul că instrumentul cel mai important

care poate ajuta la realizarea programelor regionale este crearea unui Fond pentru Dezvoltare

Regională (FDR). Astfel de Fonduri au fost create, fie la nivel naţional şi/sau la nivel regional (de

exemplu, în România) în toate statele europene. Principiul de crearea constă în cofinanţare,

însemnând participarea la implementarea acestuia a mijloacelor guvernamentale, particulare şi

internaţionale. Din acest punct de vedere, principalele surse posibile care contribuie la formarea

unui FDR sunt următoarele:

Finanţare de la Guvernul central

Bugetele locale ale municipalităţilor si comunelor din cadrul diferitelor regiuni

Sectorul privat

Structuri şi instituţii finanţatoare internaţionale.

Proporţiile în care acestea contribuie la crearea FDR sunt diferite, fiind posibil ca în stadiile

incipiente ale implementării sistemului - principalul contribuabil să fie statul. Un FDR trebuie să

dispună de mijloacele necesare pentru a asigura dezvoltarea economică locală, dar şi să fie bine

structurat. De regulă prin FDR nu se acordă subvenţii directe unora sau altora dintre activităţi, ci

prin metode specifice şi pe baza unor criterii bine definite se finanţează programe şi proiecte

concrete. Pentru a se asigura implementarea celor mai bune proiecte, alocarea de fonduri se face

printr-un sistem deschis de primire a solicitărilor. Criteriile cuprind reglementari privitoare la

tipul costurilor care pot fi acoperite, proporţia şi tipul de autofinanţare solicitate şi tipul de

contribuţie privind asistenţa financiară care poate fi oferit, etc.

14

CAPITOLUL II.ANALIZA DISPARITATILOR INTER-REGIONALE IN ROMANIA

15

3.1.Disparităţi regionale în dezvoltarea economică

Disparităţile regionale nu sunt nimic nou în Europa. Un punct interesant este persistenţa lor

şi, poate, tendinţa de a creşte uşor. În cazul Romaniei, anul 2000 a fost primul an cu o creştere

pozitivă clara. În plus, multe subvenţii au fost eliminate numai între 1997 şi 1999. Prin urmare,

anul 2000 pare a fi punctul de plecare pentru identificarea disparităţilor regionale în România.

Începând cu anul 2000, câteva lucruri s-au schimbat în ceea ce priveşte ierarhia regiunilor

din Romania. Doar câteva dintre regiuni au evoluat (şi anume, unele judeţe din Transilvania,

care s-au dezvoltat,în timp ce diferenţele dintre regiuni , chiar au crescut uşor. În 1998, primul an

cu PIB regional pe cap de locuitor mentionat in date atât la INS şi Eurostat, coeficientul de

variaţie s-a ridicat pentru unii. 35, a scăzut cu 2000 până. 32 şi a ajuns din nou. 35 până în 2005.

Convergenţa la nivel regional ar implica rate de creştere mai mari pentru judete iniţial sărace şi

mai mici rate de creştere mai bogate "judete. Dar un astfel de efect nu este inca observat.

16

Sursa: Eurostat 2008, own calculations, own graphic

Vestea bună este că, de asemenea, regiunile sărace cresc, dar regiunile bogate sa facă

acelaşi lucru, chiar şi într-un ritm uşor mai rapid. PIB-ul pe cap de locuitor sa dublat, în medie,

între 2000 şi 2005, iar creşterea economică a fost distribuita în mod egal între judeţe. Coeficientul

de variaţie sugerează chiar o tendinţă de creştere a disparităţilor regionale. Per ansamblu, modelul

disparităţilor regionale nu este unul nou, dar se pare ca acesta a moştenit încă mai sunt mai bine

dezvoltate judete tradiţionale care continuă să prezinte mai mare PIB pe cap de locuitor.

În consecinţă, pentru utilizarea în continuare a normelor de măsurare adecvate pentru

disparităţile regionale nu sunt ratele de creştere, deoarece nu prezintă o tendinţă uşor de utilizat,

dar PIB-ul perpetuat mai mult sau mai puţin echidistant pe cap de locuitor între judeţe din

România. Din punct de vedere tehnic, persistenţa disparităţilor regionale are avantajul că este

aproape indiferentă pentru cele mai multe calcule de eco-judeţene pentru care anul de date PIB-ul

este implementat.

3.2.Disparităţi interregionale – comparaţii UE

În ceea ce priveşte România, un decalaj mare intre PIB-ul pe cap de locuitor şi media UE-25

poate fi observat. Astfel, potrivit Eurostat (2008), în 2007, raportul dintre PIB-ul pe cap de

locuitor din România şi media UE-25 a fost de 30%, numai pentru Bulgaria afişând un nivel uşor

mai redus (29,8%) (Eurostat, 2008

17

Această imagine poate fi aprofundată prin luarea în considerare a disparităţilor interregionale

în termen de ţări şi le compară cu media UE. Aşa cum demonstrează statisticile UE, disparităţile

interregionale, în ţările mai puţin dezvoltate nu sunt nici mai mult, nici mai puţin dezvoltate decât

alta. Dar, atunci când cel mai mare -, respectiv, cel mai mic PIB / cap de locuitor este în

comparaţie cu media UE, imaginea reală a acestor diferenţe este clar evidenţiata, cu toate

consecinţele în plan economic şi social. În cazul particular in România raportul dintre cea mai

dezvoltata regiune - Bucureşti-Ilfov şi media UE-25 a fost, în 2003, 57,9%, în timp ce raportul

dintre cea mai putin dezvoltata - Nord-Est şi din media UE a ajuns în acelaşi an, doar 21,7%, ceea

ce reprezintă cel mai scăzut nivel în comparaţie cu toate regiunile NUTS-2 în UE. Disparităţile

sunt chiar mai profunde în cadrul regiunilor NUTS-2, între judeţe, care corespund NUTS-3 nivel.

Enumerarea disparităţilor inter-regionale în UE şi în ţările candidate Central şi Est-Europene

- 2009 –

Nr

.Ţara

Regiuni cu PIB

maxim

PIB

relativ

Regiuni cu PIB

minim

PIB

relativ

Raport

max/m

in

1 Marea

Britanie

Inner London 246,3 Mersyside 71,6 3,43

2 Belgia Brussels 223,1 Hainaut 71,8 3,11

3 Franţa Ile –de-France 154,1 Reunion (Ins. Oc.

Indian)

50,9 3,02

4 Germania Hamburg 183,4 Dessau (din fosta

RDG)

63,2 2,9

5 Rep. Cehă Prague 121,6 Sredni Cechy 48,5 2,51

6 Ungaria Kozep –

Magyaroszag

72,4 Eszak –Alfold 32,5 2,23

7 Italia Lombardia 136,1 Calabria 61,9 2,22

8 Spania Madrid 108,1 Extemadura 50,3 2,15

9 Austria Viena 150,6 Burgenland 70,9 2,12

10 Polonia Mazowieckie 55 Lubelskie 27,6 1,99

11 Portugalia Lisabona 101,1 Azore (Ins. Oc. 52,2 1,94

18

Atlantic)

12 Romania Bucuresti –

Ilfov

35,3 Nord-Est 19,1 1,85

13 Finlanda Uusima 137,2 Ita-suomi 74,9 1,83

14 Olanda Utrecht 143,4 Flevoland 81,3 1,76

15 Grecia Sterea Ellada 81,5 Ipeiros 47,3 1,72

16 Bulgaria Yugozapaden 34 Severozapaden 22,2 1,53

17 Suedia Stockholm 133,9 Vastsverige 89,9 1,49

Sursa: Comisia Europeană, Primul raport asupra coeziunii economice şi sociale şi alte calcule,

2009

3.3. Disparităţi interregionale în dezvoltarea economică

Din punct de vedere calitativ, productivitatea muncii din România este mult mai mică decât

PIB-ul pe cap de locuitor în comparaţie cu media UE-25. Astfel, valoarea adăugată generată pe

persoană angajată (productivitatea muncii aparent) de economia de afaceri din România (EUR

5,400) a fost de aproximativ o zecime din UE-25 abia în 2004. Cu toate acestea, costurile medii

de personal au fost chiar mai mici (UE 2800), si a dus la o productivitate a muncii salariale

ajustată aproximativ 30% mai mare decât media UE-25 (Johansson, 2007). Aceste rezultate au

fost înregistrate într-o perioadă de creştere , începând din 2000. În această perioadă, în calitate de

experţi internaţionali au observat, firmele româneşti au devenit din ce în ce parte a reţelelor de

producţie internaţionale şi tradiţionale lanţurile globale de valoare, cu o oferta diversificata de

export, care să reflecte un progres impresionant în restructurarea industrială

. Diferenţele economice între regiuni sunt foarte reflectate în diferenţele existente în ceea ce

priveşte condiţiile generale de viaţă umană. Imagine de ansamblu a acestor condiţii este dată prin

luarea în considerare următorul set de variabile: rata ocupării forţei de muncă, rata şomajului,

populaţia rurală şi urbană, nivelul de educaţie, numărul de medici la 1.000 de locuitori si rata de

încălcare. Poziţionare de aceste variabile în funcţie de doi factori principali este prezentat în

figura 3.

19

Modelul oferă o imagine generală a diferenţelor interregionale economice la nivel de

regiuni de dezvoltare româneşti cu exceptia capitalei ţării care cuprinde următoarele variabile:

procentajul populaţiei ocupate în agricultură, respectiv, în industrie şi construcţii şi în domeniul

serviciilor, investiţiile străine pe cap de 1.000 de angajaţi, investiţii nete unităţilor locale şi

regionale pe cap de locuitor PIB-ul pe cap de locuitor. Amplasarea de aceste variabile în funcţie

de doi factori economici principali este prezentată în figura 57

Indicatori cheie ai dezvoltării regionale în România (media naţională = 100)8

Regiunea PIB/

locuitor

Rata

Şomajului

ISD9/

locuitor

IMM-uri/

locuitor

Populaţia

rurală

2006 2009 2006 2009 200

6

2009 2006 2009 2006 2009

1. Nord-Est79,8 70,0 133,7

128,

615,3 14,9 68,7 68,3 167,3 174,1

2. Sud-Est 100,

188,9 112,5

119,

042,7 74,6 102,5 101,5 99,1 100,8

7 Management & Marketing (2009) Vol. 4, No. 1, pp. 77-96Constantin LEFTER, Cristinel CONSTANTIN8 Sursa: Institutul Naţional de Statistică, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului9 ISD = Investiţii Străine Directe

20

3. Sud-

Muntenia85,8 81,5 97,1

109,

565,5 69,9 78,1 74,4 159,8 157,3

4.Sud-Vest-

Oltenia90,0 83,8 104,8

111,

911,9 34,1 92,3 85,0 103,7 101,6

5. Vest-

România

100,

9

102,

6101,9 78,6 99,1 98,6 86,7 95,9 61,1 58,8

6. Nord-Vest95,5 93,0 84,6 81,0

41.9

155,6 107,1 107,8 106,5 105,7

7. Centru 105,

9

107,

198,1

107,

187,7 57,8 99,2 102,7 82,3 82,3

8. Bucureşti-

Ilfov

162,

2

206,

847,1 39,3

598,

3503,5 195,3 197,1 20,3 19,3

Diferenţe importante economice şi sociale existente la nivel de regiuni de dezvoltare pot fi

găsite cu amplitudine mai mare la nivel de judete, atât în interiorul cat si in fiecare regiune, luate

separat şi la nivel de judeţ,. Amplitudinea diferenţelor economice în profil inter-judeţene este

analizat pe baza unui eşantion format din douăzeci şi trei judeţe care structural cuprinde, de la

fiecare disparităţilor economice şi sociale din România în profil regional si judetean 85 regiune,

judet cele mai dezvoltate şi două judeţe, care sunt cel mai puţin dezvoltate în ceea ce priveşte PIB

pe cap de locuitor. Modelul APC cuprinde cinci variabile semnificative: PIB-ul pe cap de

locuitor, a investiţiilor brute ale unităţilor locale pe cap de locuitor, procentul populaţiei ocupate

în agricultură, în industrie şi construcţii şi în domeniul serviciilor.

- Două judeţe, Dolj si Olt, considerate a fi cele mai dezvoltate în termen de două regiuni, se

numără printre judeţele mai puţin dezvoltate.

- Există diferenţe majore între cele mai multe judeţe şi cel mai puţin dezvoltate. Pe axa care

reprezintă prima componentă principală, diferenţa maximă este între Bucureşti şi Tulcea; oraşului

Bucureşti se distinge de cel mai înalt nivel de investiţii, PIB pe cap de locuitor şi sectorul

serviciilor cele mai dezvoltate, la polul opus fiind situate în judeţul Tulcea. Pe axa de-al doilea

component, diferenţa maximă este între Braşov şi Giurgiu; natură industrială a judeţului Braşov

se opune naturii agricole din judetul Giurgiu. - Există diferenţe puternice chiar si la nivel de

judete înregistrarea cel mai scăzut nivel de dezvoltare. De exemplu, PIB pe cap de locuitor în

21

judeţul Ilfov este de 2.8 mai mare decât în judeţul Giurgiu, în timp ce în judeţul Hunedoara,

acesta este de 1,8 mai mare decât cea din acelaşi judeţ.

Evoluţia PIB şi a productivităţii muncii pe regiuni de dezvoltare, în perioada 2006-200910

- euro -

Regiune

Indicatori

Rom. NE SE S SV V NV C B-I

PIB/locuitor

20061.66

31.327

1.66

5

1.42

61.497 1.678 1.588

1.76

02.697

20081.79

51.256

1.59

6

1.46

41.504 1.842 1.669

1.92

43.712

VAB / pers.

ocupată

20063.67

82.791

3.91

4

3.29

43.368 3.678 3.350

3.80

76.214

20084.12

73.030

3.77

0

3.35

83.509 4.077 3.613

4.24

39.006

Datele de mai sus arată că cele mai puternice discrepanţe întrejudete a apărut în Centru, Sud-

Est, Bucuresti-Ilfov si regiunile de Vest. Decalajelor economice uriaşe între judeţe genereaza

diferenţe mari în ceea ce priveşte condiţiile generale de viaţă. Am analizat aceste discrepanţe în

conformitate cu cele şase variabilelor semnificative care caracterizează sintetic condiţiile

generale de viaţă: speranţa medie de viaţă, medicii de la 1.000 de locuitori, venitul net nominal pe

cap de locuitor, procentul populaţiei ocupate în servicii şi ponderea populaţiei urbane

3.3.1. Disparităţi urban –rural

10 Sursa: Calcule pe baza datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică

22

Putem constata mari diferente existente în ceea ce priveşte condiţiile generale de viaţă

în rândul populatiei din regiunea Bucureşti-Ilfov care reprezintă cea mai mare zonă urbană a ţării

(90,5% populaţie urbană) şi toate celelalte regiuni. Alte regiuni cu populaţie urbană relativ

important (55% -65%), cum ar fi regiunea de Sud-Est, regiunea Centru şi regiunea de Vest au

condiţiile de viaţă marcate de un nivel mai scăzut al forţei de muncă şi o rată a şomajului mai

mare, de asemenea. Astfel, conform datelor oferite de Eurostat, , rata şomajului a populaţiei în

vârstă de 16-64 a fost de 4,8% în regiunea Bucureşti-Ilfov, întrucât această rată a fost de 9,4% în

regiunea Sud-Muntenia, de 9% în regiunea Sud-Est şi 9% în regiunea Centru.

PopulaţiA rurala11

Nord-EstSud-

Est

Sud-

Muntenia

Sud-

Vest

Oltenia

Vest-

România

Nord-

VestCentru

Bucureşti-

Ilfov

2006 57,24 42,41 59,88 56,86 37,58 48,43 39,18 12,38

2007 55,79 42,60 58,25 55,08 37,40 47,50 39,28 11,08

2008 56,48 43,17 58,41 54,65 37,84 47,23 39,68 11,20

11 Sursa: Institutul Naţional de Statistică

23

2009 56,60 43,26 58,35 54,56 37,35 47,30 39,78 10,82

Oscilaţiile în evoluţia populaţiei sunt o consecinţă a migraţiei populaţiei apte de muncă -

în special a celei tinere - către centrele urbane, în căutarea de locuri de muncă mai tentante, a

unei infrastructuri mai bune şi a unui mod de viaţă mai interesant şi atrăgător. Migraţia înspre

zonele rurale se înregistrează la nivelul populaţiei ce depăşeşte vârsta de 50-60 ani, îndeosebi cea

disponibilizată din întreprinderile de stat, care nu au reuşit să se recalifice în meserii căutate de

piaţa muncii , fiind nevoiţi să se întoarcă în mediul rural unde desfăşoară activităţi care le asigură

subzistenţa.

3.3.2. Disparităţi în nivelul de ocupare

Rezultatele pentru factorii de competitivitate a resurselor umane la nivel regional confirma

disparităţilor regionale principale în România, şi anume dezechilibru major între regiunea

Bucureşti-Ilfov şi celelalte regiuni, dezechilibru major între vest şi est din România,

subdezvoltarea severă a Regiunea Nord-Est. Deşi, în termeni de grade teoretice disparităţi sunt

mai mici decât cele obţinute în cazul în care o constantă 1 - 8 scară a fost angajat, oferind o

imagine mai realistă a competitivităţii regionale din punct de vedere al resurselor umane

. În termeni absoluţi, amplitudinea disparităţilor a crescut. Astfel, chiar dacă gradul de

regiunile mai puţin dezvoltate (nord-est) a înregistrat o uşoară îmbunătăţire, regiunea Bucureşti-

Ilfov şi-a consolidat poziţia de lider într-o mare măsură, fiind posibil să considerăm că este

aproape de un câştigător absolut la scară naţională. În acelaşi timp, un cuplu de castigatori

relative poate fi, de asemenea, identificate, în special în Vest, Nord-Vest şi regiunile Centru, care

au înregistrat câştiguri semnificative în clasament lor. Acest fapt demonstrează că toate aceste

regiuni au fost în măsură să se adreseze în considerare avantajele lor relative bune determinat de

statutul de capitală şi, respectiv, de amplasarea geografică şi infrastructura de transport bun,

precum şi relaţiile tradiţionale cu Europa Centrală şi de Vest companiile europene (din Italia ,

Ungaria, Austria, Germania). În acelaşi timp, se poate observa. chiar dacă rândurile Regiunea

Nord-Est - cu câteva excepţii - în primul rând în ceea ce priveşte rata de activitate (a se vedea

datele din anexă), cel mai important avantaj competitiv este determinat de nivelul de învăţământ

ocupării forţei de muncă.

24

Acest lucru este confirmat de către parametrul corespunzătoare acestei variaPrin urmare,

ideea principală că politica economică în ceea ce priveşte competitivitatea resurselor umane, nu

numai la scară naţională, ci şi în context european ar trebui să se concentreze pe necesitatea de a

se concentreze mai mult pe valoarea adăugată mai mare sectoare, capabil să transforme în contul

bună a forţei de muncă de înaltă calificare şi transformarea acesteia într-un avantaj competitiv

important. Acest lucru ar putea fi o soluţie pentru diminuarea ridicat externe rata migraţiei forţei

de muncă şi atragerea investiţiilor străine directe în valoare adăugată ridicată sectoare, nu numai

în cele în care diferenţele de salarizare acţioneze ca principal avantaj comparativ. Aceasta din

urmă poate să rămână în continuare o soluţie pentru regiunile mai puţin dezvoltate, cu rate de

mare activitate, dar nivelul de calificare inferioarăbile, care are o influenţă majoră asupra

instituire a cea mai bună opţiune în ierarhia generală.

Evoluţia ratei şomajului pe regiuni şi ani12

Nord-Est Sud-

Est

Sud-

Muntenia

Sud-

Vest

Oltenia

Vest -

România

Nord-

Vest

Centru Bucureşti-

Ilfov

2006 4,5 4,0 2,7 3,4 2,5 3,2 1,8 1,4

2007 13,7 10,6 9,0 9,9 7,5 8,6 9,1 5,1

2008 13,2 11,4 10,4 11,6 10,4 8,5 10,3 5,8

2009 10,8 10.0 9,2 9,4 6,6 6,8 9,0 3,3

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

’’ Harta şomajului pe Regiuni şi judeţe evidenţiază plastic penetrarea dinspre vestul ţării a

capitalului străin, iar arealele cu ca mai mare rată a şomajului corespund celor 11 zone

identificate ca fiind zone în declin industrial (PND 2006-2009) , cu economii neechilibrate, unde

şocul pierderii competitivităţii nu a fost preluat de un influx de capital străin sau intern

satisfăcător. Desigur, aici un rol important îl joacă infrastructura de transport şi de utilităţi

12 Sursa: Institutul Naţional de Statistică

25

publice dar şi calificarea necorespunzătoare a forţei de muncă locale ce nu a fost supusă unui

necesar proces de reconversie profesională.’’13

3.3.3. Disparităţi în dotările infrastructurale

Dezvoltarea economică diferenţiată la nivelul regiunilor, asociată cu mecanisme de

politică fiscală, a condus la un fenomen de intensificare a subdezvoltării şi la accentuarea

disparităţilor. Investiţiile de capital în zonele rămase în urmă au scăzut substanţial datorită unui

declin masiv al cheltuielilor publice, generat de probleme fiscale. Acest lucru, la rândul său, a

afectat investiţiile în infrastructura publică, împiedicând modernizarea şi întreţinerea utilităţilor

publice de bază. După cum se poate observa din tabelele de mai jos, numărul localităţilor cu

acces la apă potabilă şi la canalizare nu a înregistrat creşteri semnificative în ultimii ani.

Dimpotrivă, există oraşe mici şi mijlocii care au dificultăţi în asigurarea serviciilor de utilităţi

publice de bază, ceea ce constituie un obstacol în elaborarea unei strategii de atragere a

investiţiilor şi în stimularea micilor întreprinzători.

13 planul naţional de dezvoltare 2007-2013 sinteză26

Evoluţia numărului localităţilor conectate la reţeaua de apă potabilă14

Regiun

ea

Numărul localităţilor conectate la reţeaua de apă potabilă

200

5

-

total

-

% în

total

localit

.

200

6

% în

total

localit

.

200

7

% în

total

local

it

200

8

% în

total

localit

.

200

9

% în

total

localit

.

Nord -

Est310 12,52 324 13,08 344

13,8

9357 14,41 375 15,14

Sud -

Est520 34,95 536 36,02 568

38,1

7572 38,44 582 39,11

Sud-

Munten

ia

448 21,61 454 21,90 45421,9

0475 22,91 522 25,18

Sud –

Vest

Oltenia

293 13,87 299 14,16 29914,1

6286 13,54 286 13,54

Vest-

Român

ia

260 18,96 281 20,50 26919,6

2278 20,28 294 21,44

Nord –

Vest736 39,61 729 39,24 731

39,3

4743 39,99 765 41,17

Centru313 16,71 343 18,31 342

18,2

6359 19,17 390 20,82

Bucure

şti-

Ilfov

31 29,52 31 29,52 2220,9

522 20,95 22 20,95

Român

ia

2.91

121,79

2.99

722,44

3.02

9

22,6

8

3.09

223,15

323

624,23

14 Sursa: Institutul Naţional de Statistică

27

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

„ Cea mai mică pondere a localităţilor racordate la reţeaua de apă potabilă o înregistrează

Regiunile Nord-Est şi Sud-Vest Oltenia, ceea ce corespunde cu zonele de sărăcie ridicată a ţării.

Mai mult, în Regiunea Sud-Vest această pondere este în scădere, urmare a scoaterii din uz a unor

reţele care au devenit nefuncţionale din cauza vechimii si deteriorării lor.

Analiza gradului de dotare a localităţilor cu sistem de canalizare, evidenţiază o situaţie şi mai

critică decât în cazul accesului la apă potabilă. Ponderea localităţilor în care există sistem de

canalizare este cuprinsă între 2,5% şi approx. 6% (excepţie Bucureşti-Ilfov 17%) în numărul

total al localităţilor. În multe cazuri, aici reţelele nu au fost reabilitate de mult timp, sunt

incomplete şi chiar nu mai sunt funcţionale. Asigurarea infrastructurii de bază pentru alimentarea

cu apă potabilă a localităţilor şi epurarea apelor uzate nu are impact numai asupra calităţii vieţii

oamenilor şi protecţiei mediului, dar constituie un element tot mai important în alegerea de către

investitori a localizării de noi investiţii.”15

3.3.4. Disparităţi în nivelul educaţional şi de calificare

„ Un factor important în localizarea investiţiilor îl reprezintă existenţa calificărilor

superioare. Pe măsura intensificării transferului de activităţi productive dar şi creatoare, cerinţa

pentru astfel de calificări va fi tot mai mare. Deja se constată greutăţi în recrutarea forţei de

muncă având calificări corespunzătoare exigenţelor pieţei, în domenii tehnice, administrative,

diferite meserii, în acele Regiuni care au atras investiţii străine mai însemnate, cum sunt

Regiunile Vest-România, Nord-Vest, Vest, Bucureşti-Ilfov şi Centru .

Corelat cu scăderea natalităţii şi deci cu diminuarea populaţiei în vârstă de şcolarizare, dar

reflectând în acelaşi timp şi diminuarea interesului pentru şcoală din diferite motive - între care

cele mai importante ar fi legate, potrivit unor studii, de situaţia materială precară a părinţilor şi

dorinţa tinerilor de a-şi ajuta familiile prin prestarea unor munci necalificate, apariţia de

numeroase posibilităţi de muncă în economia subterană, câştiguri ocazionale etc. - populaţia

şcolară în învăţământul preuniversitar, s-a diminuat (vezi tabelul de mai jos).

Dacă în învăţământul liceal numărul elevilor a scăzut constant, cu aceeaşi rată în toate

regiunile (cca. 10%), cel profesional manifestă o tendinţă accentuată de diminuare - cca. 25% - 15 Planul National de Dezvoltare 2004 - 2006

28

tocmai în regiuni cunoscute pentru pregătirea profesională foarte bună a muncitorilor (Centru,

Nord-Vest, şi Bucureşti-Ilfov). În acest caz, una dintre explicaţii o poate constitui faptul că

numeroase întreprinderi apărute şi-au creat propriile cursuri de calificare specializată. De aceea,

se pune problema actualizării şi modernizării învăţământului profesional, astfel încât noii

antreprenori să poată găsi un tineret căruia i-au fost oferite cunoştinţe ce pot constitui baza pentru

specializări ulterioare. Atragerea investitorilor poate deveni reală şi fructuoasă nu prin calificări

declarative ale generaţiei tinere, ci prin programe de calificare internaţional acceptate.

În cazul învăţământului postliceal şi de maiştri se observă o creştere generală, uneori masivă

(Nord-Est – 60%, Bucureşti-Ilfov 40%, Sud-Muntenia 30%) de persoane, determinată de

realitatea economică a unei societăţi în care, la fel ca şi în alte ţări, cunoştinţele specializate şi

posturile de conducere asigură o retribuţie mult superioară celor cu calificare medie.

Astfel stând lucrurile, PND acordă o atenţie deosebită măsurilor şi programelor destinate

învăţământului, pentru modernizarea acestuia şi asigurarea calificărilor la standarde

internaţionale.”16

Evoluţia învăţământului preuniversitar

RegiuneaÎnvăţământul liceal –

nr. elevi înscrişi

Învăţământul

profesional şi de

ucenici –

nr. elevi înscrişi

Învăţământul

postliceal şi de maiştri

-

nr. elevi înscrişi

2008/2009 2006/2007 2008/2009 2007 2008/2009 2006/2007

1. Nord-Est 116.491 107.261 53.414 51.074 6.083 10.229

2. Sud-Est 99.185 90.762 37.658 33.641 6.585 7.978

3. Sud-

Muntenia112.064 97.529 40.048 35.837 7.256 10.771

4.Sud-Vest-

Oltenia88.743 79.649 24.939 25.979 6.896 8.090

5. Vest-

România69.860 63.341 23.853 21.897 5.503 6.755

16 www.regielive.com29

6. Nord-Vest 97.859 93.127 38.887 31.657 8.285 9.124

7. Centru 99.572 86.095 38.224 29.619 8.421 10.876

8. Bucureşti-

Ilfov103.437 92.899 28.067 42.709 5.613 8.794

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

3.3.5. Disparităţi în atragerea investiţiilor străine directe

Mergând mai departe, literatura economică subliniază faptul că - teoretic - investitorii straini

sunt de natură să investească în ţările în care indicatorii de competitivitate, cum ar fi capacitatea

de resurse umane, dotarea de resurse, oportunităţi de piaţă şi veniturile pe cap de locuitor sunt

ridicate (Yussof şi Ismail, 2002). Prin urmare, luând în considerare indicatorii de resurse umane

de competitivitate, cum ar fi costul forţei de muncă şi productivitatea, realizările educaţionale,

numărul de muncitori calificaţi, compoziţia de calificare şi de progresul tehnologic este foarte

recomandat pentru comparaţii internaţionale şi interregionale în ceea ce priveşte competitivitatea.

Din această perspectivă secţiunea următoare propune o analiză comparativă a competitivităţii

regionale în România având în vedere o serie de resurse umane indicatorii aferenţi. Acesta are ca

scop să dezvăluie potenţialul uman competitivitatea resurselor din cele opt regiuni de dezvoltare

româneşti şi, ulterior, modul în care punctele forte posibil, poate fi transformată în bune nu numai

la nivel naţional, ci şi în context internaţional.

Region / Year 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

North-East 5.60 5.49 5.46 5.59 5.56 5.65 5.35 5.39South-East 4.73 4.62 4.63 4.63 4.61 4.80 4.94 4.82South 5.11 5.05 4.89 4.77 4.65 4.75 4.70 4.60South-West 5.00 5.02 5.00 4.83 4.59 4.49 4.55 4.48West 4.55 4.25 4.35 4.33 4.17 4.27 4.03 3.98North-West 4.53 4.70 4.68 4.60 4.68 4.77 4.30 4.47Centre 5.03 4.96 4.90 4.99 4.87 4.96 4.19 4.18Bucharest- Ilfov 3.03 2.59 2.34 2.30 2.45 2.46 2.10 1.95

30

Pentru a reduce discrepanţele faţă de alte state europene, România are nevoie de obiective

de investiţii străine directe să completeze şi să consolideze eforturile locale, sprijinirea

competitivităţii şi eficienţei resurselor, activelor şi capabilităţi. Având în vedere atât propriei

expertize şi exemple pozitive de state central-europene, pentru a maximiza raportul dintre

contribuţiile pozitive şi negative ale investiţiilor străine directe necesită o politică guvernamentală

pentru a promova utilizarea adecvată a fluxurilor de smart-orientate de capital strain ca un

instrument de strategie de dezvoltare.

Regiune de

dezvoltare

economică

Nr. soc. com. cu participare

străină la capital

Valoarea capitalului social

subscris

Nr. % IerarhieTotal (mii

Euro)% Ierarhie

Total România 90.711 100,0 7.990.673 100

Nord-Est 3.513 3,9 6 279.402 3,5 7

Sud-Est 5.139 5,7 5 952.742 11,9 2

Sud-Muntenia 3.362 3,7 7 784.820 9,8 3

Sud-Vest

Oltenia2.142 2,4 8 250.130 3,1 8

Vest-România 9.138 10,1 2 606.871 7,6 4

Nord-Vest 8.775 9,7 3 501.987 6,3 5

Centru 7.673 8,5 4 408.251 5,1 6

Bucureşti-Ilfov 50.969 56,2 1 4.206.469 52,6 1

Sursa datelor: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului17

În vederea dezvoltării regionale, prin atragerea de investiţii străine directe ar trebui să

existe o implicare mai activă a agenţiilor de dezvoltare şi Agenţia pentru Investiţii Străine (ARIS)

în promovarea ţării ca o zonă de investiţii regionale prin dezvoltarea de proiecte punctuale pentru

continuarea specifice ale zonei şi exploatarea pe deplin potenţialul său, precum şi identificarea şi

abordarea potenţialii investitori străini.17 Sursa datelor: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului

31

CAPITOLUL III. ANALIZA DISPARITATILOR INTER-REGIONALE IN UNGARIA

Ungaria continuă să fie pe un trend ascendent de creştere economică, în calitatea sa de

membru nou al Uniunii Europene (din 2004). Sectorul privat generează aproximativ 80% din

PIB. Ungaria asimilează circa o treime din totalul investiţiilor străine în Europa Centrală. Din

1989 investiţiile străine cumulează peste 23 miliarde de dolari. Inflaţia şi şomajul au crescut uşor

în ultimii ani şi se aşteaptă să crească în continuare. Încrederea investitorilor străini în economia

Ungariei este într-o uşoară scădere, după ce măsurile luate de guvern în 2006 au avut drept efect

mai degrabă creşterea încasărilor şi mai puţin scăderea cheltuielilor.Guvernul ungar şi-a exprimat

dorinţa de a adera la zona euro în 2010. Analiştii economici consideră, însă, această dată drept

nerealistă, date fiind problemele existente, ei considerând perioada 2013-2014 mult mai

probabilă. Unii analişti au sugerat chiar că următorii membri UE - Bulgaria şi România - ar putea

depăşi Ungaria la capitolul adoptarea monedei

euro [1]

32

Ungaria este împărţită în 19 judeţe (megye) şi în capitala Budapesta). Sunt 23 municipii (megyei

jogú város): Békéscsaba, Debrecen, Dunaújváros, Eger, Érd, Győr, Hódmezővásárhely,

Kaposvár, Kecskemét, Miskolc, Nagykanizsa, Nyíregyháza, Pécs, Salgótarján, Sopron, Szeged,

Székesfehérvár, Szekszárd, Szolnok, Szombathely, Tatabánya, Veszprém şi Zalaegerszeg.

Ungaria are sapte regiuni de dezvoltare ale:

Kozep-Magyarorszag

Kozep-Dunantul

Nyugat-Dunantul

Del-Dunantul

Eszak-Magyarorszag

Eszak-Alfold

Del-Alfold

3.1.Politica de coeziune a Ungariei

Uniunea Europeană (UE) cuprinde 27 de state membre care formează o comunitate şi piaţa

unică de 493 de milioane de cetăţeni. Cu toate acestea, diferenţe majore economice şi sociale

rămân încă între aceste ţări şi 271 de regiuni ale acestora. Politica europeană de coeziune se află

în centrul de efortul de a îmbunătăţi poziţia concurenţială a Uniunii în ansamblul ei, şi regiunile

sale, în special cele mai slabe. Prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul

Social European (FSE), altfel cunoscute ca Fondurile Structurale, precum şi Fondul de coeziune,

se investeste în mii de proiecte în toate regiunile Europei pentru a realiza sarcina sa principală:

promovarea coeziunii economice şi sociale prin reducerea acestor diferenţe între statele membre

şi regiuni.

Cu un buget de € 347 miliarde pentru 2007-13, politica de coeziune reprezintă cea mai mare

sursă de sprijin financiar la nivel UE pentru investiţii în creştere şi locuri de muncă, conceput

pentru a permite tuturor regiunilor de a concura eficient pe piaţa internă. Cu toate acestea,

provocările cu care se confruntă regiunile Europei s-au schimbat în timp. Pe un fundal de

schimbare spectaculoasă în Uniune ca urmare a extinderii şi a globalizării în creştere,

preocupările legate de aprovizionarea cu energie, declinul demografic, schimbările climatice şi,

33

mai recent, recesiunii mondiale, politica a evoluat, în pas, ca o componentă cheie a răspuns

pentru a îndeplini aceste realităţi noi.

Impactului şi rezultatelor politicii de coeziune în Ungaria a devenit eligibilă pentru fondurile

structurale de sprijin atunci când aceasta a intrat în UE în jumătatea anului 2004. Fondurile

Structurale au fost canalizate spre regiunile mai puţin dezvoltate din Ungaria, contribuind astfel

in aceste zone pentru a le prinde din urmă. Perioada 2004-06 ,aproape 20 000 de proiecte sunt

sprijinite din fondurile structurale. A fost acordat sprijin pentru 13 000 de micro, mici şi mijlocii,

şi aproape 22 000 de noi locuri de muncă au fost create. Politica de coeziune finanţata în diverse

acţiuni pentru a încuraja femeile să se alăture forţei de muncă. Peste 107 602 femei au participat

la cursuri de formare. În aceeaşi perioadă, 47 de proiecte Fondul de coeziune au fost aprobate de

către Comisia Europeană: 25 de proiecte de mediu, 9 de transport şi asistenţă 13 "tehnică". Ca

urmare a proiectelor de transport, 570 km de cale ferată a fost actualizat, la 40 km de autostradă

construit şi 450 km de drumuri publice reabilitate. Ca urmare a proiectelor de mediu, de peste

patru milioane de locuitori, au dobândit un acces îmbunătăţit la serviciile de colectare a deşeurilor

solide, două milioane de locuitori la tratament îmbunătăţită a apelor reziduale şi 106 000 de

locuitori la apă potabilă îmbunătăţită.

Pentru a urma cerinţele de la capitolul 21 din Aquis-ului Comunitar şi de a deveni

capabila să obţină şi să gestioneze fondurile comunitare pentru politica de coeziune, Ungaria a

stabilit un sistem reînnoit instituţional şi administrativ. Apropo, entităţile regionale, au jucat doar

un rol limitat în luarea deciziilor privind politica regională din cauza lipsei în a gestiona abilităţile

şi din cauza instabilităţii iniţiale (datorită opoziţiei competenţelor între judeţe). Deci, controlul

asupra programelor de dezvoltare regională au rămas in atributia guvernului central, în special

Ministerului Mediului şi Politicii regionale, creat în 1990 şi iniţial înzestrat cu puteri limitate, din

cauza numărului mare de sarcini, lipsei resurselor şi schimbului de responsabilitatea cu

Ministerul de Interne. Mai mult decât atât, însumând că, pentru lipsa unei direcţii strategice a

sarcinilor, putem înţelege cu uşurinţă de ce acest minister a început să lucreze pe deplin doar la

sfârşitul anilor 90.

În 1996, competenta Ministerului de dezvoltarea regională şi spaţiala a fost dictata de

Actul de Dezvoltare Regională . După alegerile din 1998,noul Minister pentru Agricultura şi

Dezvoltare Rurală (MoARD) a fost responsabil pentru politica regională, sub supravegherea

micilor partide independente (Független Kisgazdapárt) care neoficial au contribuit la

determinarea dispoziţiilor politicii adoptate. Aceasta reuneste competenţele guvernamentale cu

34

privire la politica regională pentru integrarea in UE, care se ocupă cu gestionarea programelor

cofinanţate de UE (precum Phare). Altele decât MoARD, alte ministere au luat parte la politica

regională, deoarece acesta a fost în mod tradiţional subordonatpartilor interesate , de asemenea,

aşa cum se întâmplă acum.

3.2.Instrumentele europene pentru coeziune, în Ungaria

În cadrul programului Agenda 2000 sunt stabilite intervenţiilepentru susţinerea politicii de

coeziune în fostele ţări candidate pentru perioada de programare 2000-2006: în principal se

referă la fondul de coeziune şi la fondurile structurale, care reprezintă o plată, pentru Ungaria şi

pentru alte CEEs, egal cu 4% din GDP14 în UE-25. Prin aceste instrumente UE, urmăreşte

obiectivele politicii regionale: ca şi în titlul XVII-Coeziune Economică şi Socială, din Tratatul de

instituire a Comunităţii Europene şi în art . 158, în scopul de a promova dezvoltarea armonioasă,

comunitatea actioneaza si proiecteaza prin acţiuni pentru întărirea coeziunii economice şi

sociale pentru membrii săi. În special, Comunitatea urmăreşte să diminueze diferenţa între

diferite niveluri de dezvoltare regională, a rămânerii în urmă a celor defavorizate şi periferice şi

insulele, inclusiv zonele rurale. Din acest motiv, mai mult de 2 / 3 din fondurile structurale (mai

mult de 135 de miliarde de euro) au fost clasificate ca obiectivul lor 1, deoarece PIB-ul pe cap de

locuitor (PPP) este mai mică de 75% din teritoriul european . În scopul diminuării disparităţilor

regionale care s-a dublat dupa extinderea din 2004, (UE scade venitul mediu de circa 12,5%,

populaţia care trăieşte în regiunile înapoiate creşte de la 20% pana la 25%) şi pentru urmărirea

convergenţei în interiorul UE, în conformitate cu criteriile stabilite în Regulamentul Consiliului

nr 1260/1999 în ceea ce priveşte fondurile structurale, Ungaria este situata în cadrul Obiectivului

1 pentru perioada 2004-2006.

De fapt, Ţara prezintă unii indicatori plasati în zona rosie:

1. Nivelul scăzut de investiţii;

2. Rata şomajului mai mare decât media;

3. lipsa de servicii pentru întreprinderi şi cetăţeni;

4. iinfrastructuri de bază sarace.

Fondurile Structurale finanţează programele de dezvoltare dotate cu propriile balante şi

prezentate de către guvernul statului interesat de eligibilitate pentru asistenţa financiară într-un

document de programare care acoperă ani de zile. Acest plan trebuie să fie pus în aplicare de

35

către guvernul interesat doar după aprobarea CE. Ungaria a prezentat în 2003 de Planul Naţional

de Dezvoltare pentru punerea în aplicare a fondurilor structurale ale UE, în care, de asemenea,

fondurile structurale prevad o acoperire parţială a cheltuielilor prezentate:

· Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

· Fondul Social European.

· European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA).

· Instrumente financiare pentru Orientarea Pescuitului (IFOP)

În timpul redactării acestui document, autorităţile naţionale şi regionale, sunt asistate de CE

care, în orientările suplimentare indicate pentru tarile candidate (Comunicatul CE 2003), indică

liniile directoare care ar trebui să ia în considerare specificul fiecărei ţări implicate. Priorităţile

sunt legate de problemele cu care se confruntă fiecare stat şi angajamentele asumate în cadrul

Aquis-ului18.

În prima perioadă de programare 2004-2006, Ungaria ar putea beneficia de fonduri structurale

şi Fondul de coeziune alocate pe baza Planului Naţional de Dezvoltare, care identifică

obiectivele prioritare pentru dezvoltare şi în care modalităţile de angajare a fondurilor europene

sunt explicate. În acest document, Guvernul maghiar prezintă "reducere a diferenţelor existente

între PIB-ul PC a ţării şi media europeană" (de convergenţă externe), ca obiectiv pe termen lung,

apoi, analizează punctele forte şi punctele slabe ale sistemului economic maghiar cu o analiza

SWOT. Domeniul de aplicare este identificarea şi corectarea ulterioară a cauzelor generatoare de

disparitate la nivel naţional. În HNDP, patru obiective sunt considerate ca fiind prioritare:

Creşterea competitivităţii sectorului productiv.

Creşterea ocupării forţei de muncă şi dezvoltarea resurselor umane.

îmbunătăţire a infrastructurii şi de mediu de salvgardare.

Consolidarea potenţialului regional şi local.

Aceste puncte ar trebui să fie realizate prin cinci programe operative care să identifice

acţiunile specifice şi sa stabileasca operatorii economici publici/privati care concurează cu

proiecte proprii pentru realizarea a fondurilor comunitare. Fiecare PO este sub responsabilitatea

unei autorităţi de management care cooperează cu Planul Unitar , asigurarea coerenţei între

acţiunile începute, obiectiv-cheie şi a strategiilor puse în evidenţă. MoARD este responsabil

pentru PO Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

18 Commission Communication of 12 March 2003 - Further indicative guidelines for the candidate countries.36

Alte programe printre acţiunile Comunităţii sunt de asemenea puse în aplicare cu sprijinul

financiar al fondurilor structurale, şi anume INTERREG (III A, IIIb, IIIc) privind cooperarea

trans-naţională şi egal, pentru stabilirea de parteneriate (împotriva discriminării între femei şi

bărbaţi la locul de muncă).

În cele din urmă, Fondul de coeziune prevede plăţile pentru proiecte de infrastructură în ceea

ce priveşte protecţia mediului (apă potabilă, deşeuri).. Si transporturi (autostrăzi, aeroporturi)...

Este important de subliniat faptul că UE acţionează în calitate de co-finantator de proiecte. Tara

are, de asemenea dreptul de a participa la finanţare (cu cote mai mici).

Fonduri de UE 2007-2013 pentru Ungaria

-milioane euro-

Convergenta Competitivitatea

regionala si

ocuparea fortei

de munca

Cooperare

europeana

teritoriala

Total

Fondul de

coeziune

Convergenta Eliminarea

treptată

Introducerea

treptată

Finantare UE-27 69.578 199.322 11.409 43.556

Indicatori

financari Ungaria

8.642 14.248 2.031 25.307

.

Sursa; Inforegio 2006.

Investiţii europene în ungaria - 2007-13

Pentru perioada 2007-13, Ungaria au fost alocate € 25.3 miliarde, în total: € 22.9 miliarde in

temeiul obiectivelor de convergenţă , 2.03 miliarde € pentru competitivitate regională şi

ocuparea forţei de muncă şi 386 milioane € în cadrul obiectivului european de cooperare

teritorială. Ungaria are 15 programe atât in cadrul obiectivului de convergenţă cat şi de

competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă. Dintre acestea, 13 vor primi finanţare din

FEDR şi Fondul de Coeziune, cu două care beneficiaza de finanţare din FSE. Şapte dintre

programe sunt regionale şi opt sunt sectoriale

37

Principalele prioritãti ale politicii de coeziune, în Ungaria, 2007-13

Investiţiile politicii de coeziune în Ungaria se concentrează asupra accesibilităţii centrelor

economice importante. Mai mult de € 7.2 miliarde urmează să fie investite în infrastructura de

transport, investitii majore urmeaza a fi făcute în reţeaua de transport trans-europene (TEN-T)

proiecte (€ 3.4 miliarde). Reabilitarea liniei de cale ferată Budapesta-Szolnok-Cegléd-Lőkösháza,

Etapa 2, Etapa II: secţiunile Budapesta-Vecsés şi Mezőtúr-Békéscsaba este un exemplu al unui

proiect finanţat de către Fondul de Coeziune, cu scopul de a consolida transportul feroviar de-a

lungul unuia dintre coridoarelor strategice de transport care traversează Ungaria, respectiv

Coridorul IV. Acest coridor feroviar este cea mai importantă rută de tranzit spre Balcani şi Marea

Neagră şi, prin urmare, continuarea principalului traseu international Budapesta-Viena-Germania

. Creşterea de viteză, siguranţa, fiabilitatea şi confortul sunt elemente cruciale pentru a face

competitivităţii transportului feroviar de-a lungul acestei legaturi strategice. Investitiile acordate

de UE se ridică la € 103 milioane de euro.

Este de aşteptat ca, în total 500 km de căi ferate vor fi construite. Ungaria intenţionează să

investească peste € 2.16 miliarde în cercetare şi dezvoltare (R & D) şi inovaţie, în special în polii

de creştere regionala. În mod similar, Ungaria are un interes strategic în dezvoltarea şi

îmbunătăţirea infrastructurii TIC. Servicii de sprijin pentru IMM-uri, inclusiv a "grupurilor de

sprijin şi consultanţă de afaceri, se va ridica la € 829 milioane. În plus, € 794 milioane sunt

alocate pentru inginerie financiară (JEREMIE), din care se vor obţine resurse suplimentare.

JEREMIE este o iniţiativă recentă a Comisiei, Fondul European de Investiţii şi Banca Europeană

38

de Investiţii, pentru un acces îmbunătăţit la finanţare pentru IMM-uri şi crearea de noi afaceri.

Ungaria a fost una dintre primele ţări care să facă uz de această posibilitate. Ungaria va investi

aproximativ 3 miliarde € pentru acţiunile în domeniul educaţiei şi formării profesionale şi

creşterea adaptabilităţii lucrătorilor, companiilor, întreprinderilor şi întreprinzătorilor. Ca rezultat,

mai mult de 400 000 de oameni din populaţia aptă de muncă sunt de aşteptat să ia parte la cursuri

de formare. Un accent deosebit este pus pe dezvoltarea conţinutului şi a structurilor de

învăţământ superior şi consolidare a capacităţilor de C & D să răspundă mai bine nevoilor

întreprinderilor şi a economiei bazate pe cunoaştere.

Patru mii de oameni au fost conectati la sistemul de colectare a apei uzate în oraşul

Szombathely, o creştere de la 92,4% la 96,7% din populaţie. De asemenea, proiectul a contribuit

la atenuarea impactului negativ asupra mediului, inclusiv tulburarea ordinii, miros, contaminare a

apelor subterane şi a apelor de suprafaţă din deversari de furtună de apă şi canalizare inundaţii.

Aceasta a furnizat, de asemenea, o soluţie durabilă eliminării nămolurilor care vor fi conforme cu

legislaţia de mediu ale UE. Uniunea Europeană a avut o contribuţie financiară de € 11. 9 milioane

pentru acest proiect, dintr-un buget total de 19.8 milioane €.

3.2.Reducerea disparitatilor

În acest capitol, de asemenea, ne vom concentra pe Ungaria, ca studiu de caz ". Inca,

disparităţile regionale au crescut în toate ţările în tranziţie, şi multe exemple regionale din

Ungaria sunt în acelaşi timp exemple generale regionale Est-Centrale Europene din ultimii 15

ani. Prin urmare, o mare parte din ceea ce se poate spune despre Ungaria, rolul dominant al

capitalei sale, problemele sale de Est, etc regiunile, ar putea fi la fel de spus despre alti membri

UE, noi, cum ar fi Polonia, Slovacia sau Cehia.

Transformare a TECE din economiile planificate centralizat la economia de piaţă, precum şi

integrarea în creştere economică cu UE au condus la crearea de noi modele spaţiale disparităţilor

economice în aceste ţări. În cadrul sistemului socialist al economiile planificate centralizat,

39

industrializarea rapidă a fost asociată cu urbanizarea în regiunile mai puţin dezvoltate şi un efort

pentru a răspândi industriale / urbani de creştere. Ca o consecinţă, o tendinţă generală faţă de

convergenţă economică regională ar putea fi observate în cursul perioadei 1948-1989. Ca sisteme

economice de piaţă au fost introduse pe scară largă şi de tranziţie a fost finalizat în mare parte,

impactul inegal în spaţiu a reformelor economice intense şi de integrare cu Europa de Vest devine

din ce în lărgirea disparităţilor în ce mai evidentă - între ţări şi în cadrul caracterizează imaginea

de ansamblu (Bachtler et al ., 1999, p. 8).

Mai multe studii (de exemplu, Comisia Europeană, 2001a; Petrakos, 2000) confirmă faptul

că pe parcursul ultimului deceniu, ţările în curs de aderare au la asistat la creşterea disparităţilor

regionale. Tot mai multe dovezi empirice (de exemplu, Bachtler et al., 1999; Comisia Europeană,

2001a; Petrakos, 2000; Resmini, 2002) indică un tip de câştigător şi două tipuri de perdanţi între

regiuni în curs de aderare ": în această dihotomie desigur simplificate, zonele metropolitane şi

urbane (şi anume regiunile capitalei) aparţin grupurilor anterioare, rurale şi vechi (în scădere)

zone industriale, precum şi cele din periferiile de Est fac parte din grupul din urmă (Bachtler et

al., 1999, p. 8; Iara şi Traistaru, 2003, p. 5). Regiuni vecine cu UE s-au dezvoltat foarte dinamic

în Ungaria şi Slovacia (în cazul în care regiunea se învecinează cu UE este, în acelaşi timp oraşul

regiunea capitalei), dar mult mai puţin în alte ţări în tranziţie (Lammers 2003, pp.. 222-224) . Prin

urmare, dezvoltarea acestor categorii de regiuni trebuie să fie analizate într-o manieră legate de

caz. În Ungaria, toate aceste modele regionale de transformare într-o economie de piaţă, au

devenit evident destul de curând după ce procesul de tranziţie a fost stabilit.

Regiunile capitalor din Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, Estonia şi Letonia joacă rolurile

dominante de bază. În toate aceste ţări, nu există nici un centru care ar putea rivaliza cu capitala.

În Republica Cehă disparitatile între Praga (care, în 2000, a atins deja un nivel de 133% din

media UE-25 PIB-ul pe cap de locuitor, a se vedea Comisia Europeană, 2003a), si restul ţării sunt

încă în creştere. Nou model regional, care a apărut în Ungaria, ca urmare a procesului de tranziţie

poate fi caracterizată pe scurt după cum urmează: creşterea economică a fost concentrată într-un

număr mic de zone metropolitane şi de Vest din Ungaria, în timp ce un număr mare de regiuni a

asistat la scaderea capacităţii lor de producţie .

Iara şi Traistaru (2003) au gasit dovezi pentru creşterea specializării regionale de fabricaţie şi

creşterea PIB-ului in diferitele regiuni din Ungaria. Pe baza venitului impozabil, Nemes Nagy-

(2000, pp.. 171-174) a examinat modificarea intranational venitului international in dispersie

(adică interregionale) la diferite niveluri de agregare spaţială pentru sfârşitul anilor 1980 şi

40

aproximativ prima jumătate a anului 1990 (deceniu "de tranziţie"), adică 1988-1996 de ani.

Niveluri spaţiale ale analizei sunt:

• şapte regiuni de planificare-statistice (NUTS propus 25 de unităţi);

• 19 judeţe şi capitala, Budapesta (NUTS 3 unitati, autorităţile regionale efective);

• 150 microregiuni statistice;

• 3100 aşezări, adică autorităţile locale.

Zonele rurale, regiunile vechi ale industriei grele şi de Est, de Sud şi periferiile de Nord:

"perdanţii"

Zonele industriale rurale vechi şi de Est , de Sud si periferiile au suferit din închiderea

firmelor, ineficiente şi de deteriorarea situaţiei economice în regiunile învecinate din Ucraina,

România şi fosta Iugoslavie (Bachtler et al., 1999, pp.. 5-14; Iara şi Traistaru, 2003, pp.. 2-4). De-

a lungul frontierelor din estul si sudul Ungariei, reţele de afaceri ilegale s-au dezvoltat :

numeroase activităţi economice sunt ilegale.

Zona periferica de Est (de exemplu, judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Hajdú-Bihar),

suferă de o criză regională în industriile de fabricaţie şi agricole care au produs pentru piaţa

sovietică: trei comitati maghiare industriale din est reprezintă aproximativ 35 la sută din totalul

de muncitori necalificaţi şi şomeri din tara. Puterea de muncă în sectorul de servicii este încă

mult prea redus pentru a absorbi pe cei care au pierdut locurile de muncă din cauza schimbării

sistemice. Judetele de la frontiera de sud ca Bac-Kiskun au fost afectate negativ de criza din

Balcani. Judetele din nordul Ungariei se lupta cu bazele industriale depaite(Nemes-Nagy, 2000,

pp. 171-176;. Nemes-Nagy, 2001, pp.. 52-54). În toate aceste domenii care au fost dependente de

industria grea, procesul de privatizare a început cu întârziere (sau nu a înceaput deloc)

(Rechnitzer, 2000, p. 15)

În general, regiunile din sudul Ungariei, nordul şi nord-Estul au infrastructura deficitară,

număr mic de societăţi mixte şi un sector privat foarte slab (Bachtler et al., 1999, p. 74). Printre

alţi factori, sunt lipsa de conexiuni de transport favorabile, care face ca regiunile de Nord-Est ale

Ungariei şi Câmpia Panonică sa fie mult mai puţin competitive (Rechnitzer, 2000, p. 18).

Regiunile de frontieră din sudul,nordul si nord-estul Ungariei sunt toate periferice, sursele lor

economice şi potenţialul fiind încă moderate şi limitate (Rechnitzer, 2000, p. 39).

Perspectivele viitoare pentru dezvoltarea regională în Ungaria

Noi modele regionale care tocmai au fost descrise au fost în mod clar o urmare a trecerii de

la o economie centralizata la o economie de piaţă, precum şi un rezultat al începutului integrării

41

economice intense in UE. Acum, că procesul de tranziţie a fost în mare parte definitivat şi

Ungaria a ajuns la un grad de integrare comercială cu UE că, chiar daca unele state "vechi"

membre nu au ajuns, trebuie să ne întrebăm dacă modelul evolutiei spaţiale a activităţilor

economice în Ungaria este o perioadă de tranziţie sau mai degrabă una permanenta.

Se pare că cele mai dinamice regiuni maghiare, şi anume Budapesta şi judeţele din vest, au

construit până acum in scopul utilizarii potenţialului lor (avantaj locaţie, atragerea şi greutatea

de pe piaţă, capacităţile inovatoare etc), permiţându-le astfel să beneficieze de dezvoltarea

regională durabilă endogenă în viitor. Prin urmare, dominarea acestor regiuni peste restul ţării

pare mai degrabă permanenta. Cu toate acestea, în paralel cu dezvoltarea de la începutul anilor

1990, unele companii multinaţionale si-ar putea închide instalaţiile lor şi pentru a trece mai

departe spre est, în scopul de a beneficia de salarii mai mici acolo (Nemes-Nagy, 2000, p. 183).

Există deja primele semne de FDI a activităţilor economice care se deplasează spre est. Unele

companii care, anterior, s-au situat în vestul Ungariei sunt acum în mişcare către destinaţii mai

ieftine (în 2002 şi 2003, salariile reale în Ungaria de Vest au crescut cu mai mult de 20 la suta),

cum ar fi Slovacia (Condon, 2004, p. 2), dar de asemenea, si Ungaria de Est.

Pe langa astfel de factori, dezvoltarea regiunilor mai puţin dezvoltate din tarile "vecine

(Slovacia, Ucraina, România, Serbia) este de o importanţă crucială pentru judeţele mai puţin

dezvoltate din Ungaria. Schemele în domeniul politicii regionale interne încă nu au fost capabile

sa îmbunătăţeasca situaţia acestor regiuni rămase în urmă (Nemes-Nagy, 2000, pp. 183-184)..

Acest lucru este, de asemenea, datorat faptului că până în prezent, politica regională maghiară a

avut in mare masuravo abordare "laissez faire" (Cséfalvay, 1997, p. 108) şi lobby-urile regionale

nu s-au dezvoltat încă (Rechnitzer, 2000, p. 65). Ca intervenţii ,obiectivele politicii de coeziune a

UE vor fi în mod substanţial direcţionate către judeţele defavorizate din Ungaria şi ca aceste

intervenţii să aiba mai mult o abordare redistributiva (Cséfalvay, 1997, pp. 54-55)., Acestea ar

putea juca un rol important în încercarea de a îmbunătăţi situaţia lor . Cu toate acestea, nici

resursele, nici fondurile guvernamentale internationale sau centrale nu vor fi capabile singure sa

prinda din urma regiunile mai puţin dezvoltate. În cele din urmă, regiunile defavorizate, de

asemenea, vor trebui să fie capabile sa inceapa un proces de dezvoltare regională endogen, iar

puterea inovatoare va fi de o importanţă deosebită (Nemes-Nagy, 2000, p. 184).

Odată cu începutul procesului de tranziţie şi a gravelor probleme socio-economice legate

de asta , Ungaria, ca si celelalte state CEEs19, a reprezentat baza pentru dezvoltarea unei politici

19 Central and Eastern European Countries42

regionale pentru a rezolva aceste probleme noi şi să deschidă calea pentru integrara europeana ca

de membru. Unele diferenţe interne existau deja în economia planificată anterior, dar au crescut

drastic pe parcursul perioadei de reformă, înainte şi (încă) după aderarea la UE. De fapt, chiar si

atunci fondurile comunitare în cadrul politicii de coeziune pentru Ungaria, mai devreme ca ţară

candidată şi mai târziu ca membru eficient, nivelul de inegalitate între regiunile maghiare a

crescut continuu. Cresterea de divergenţe interne, însoţită de introducerea unei economii de piaţă,

în timp ce în perioada socialistă a fost mai limitata din cauza industrializării rapide a dat impulsul

de urbanizare, de asemenea, în regiunile mai puţin dezvoltate. Ca o consecinţă, între 1948 şi

1989, datele au arătat o creştere a convergentei economice.

În anii de tranziţie, în schimb, au apărut doi factori in politica regionala a Ungariei ca şi în

alte CEEs: demarcarea clară Est-Vest, rolul dominant al oraşului Capitală şi zonele sale de

frontieră de dezvoltare a ţării. Este posibil să se identifice un câştigător şi doi perdanţi, în timp ce

Capitala şi principalele oraşe aparţin primului grup în timp ce zonele rurale şi periferiile de Est la

a doua. Creşterea disparitatilor interne în rata de dezvoltare arătata mai sus, merge mână în mână

cu o pronunţata (cel puţin până în 2005) convergenţă externa , cu nivelul mediu din UE-27 a PC-

GPD. De fapt, după o scădere a PIB-ului aproximativ 40 -26% între 1989 şi 1995, o tendinţă de

creştere destul de nou şi de echilibru impuse, astfel încât, în 2001, Ungaria ar putea depăşi pe cel

din 1989. La câteva luni după aderarea europeană, PIB Ungariei a fost de circa 60% mai mic

decât media UE-25, comparabile cu cele mai sărace regiuni ca Iperios (Grecia) sau Açores în

Portugalia. Chiar dacă creşterea PIB a scăzut în 2006 (3.5%) şi în 200,728 (+2,6%), în perioada

de programului actual al regiunii în care se află Budapesta (Kozep-Magyarország) este clasificată

ca eliminarea treptată a disparitatilor; de altfel, noi trebuie să ţinem cont de faptul că aderarea

României şi Bulgariei în 2007 a generat un efect .

Acest lenta, dar constanta abordare la nivelurile economice comunitare demonstrează, pe de

o parte, că fondurile european au contribuit la a începe un proces de creştere în Ungaria, dar nu

s-a putut stopa şi inversa creşterea impresionanta în disparitatea internă, în contrast cu

prescripţiile şi obiectivelor stabilite prin politica de coeziune a UE. Problemele apărute în

aplicarea instrumentelor sale în Ungaria (ca şi în alte Cees) poate fi, de asemenea, interpretată ca

un compromis între capitaluri proprii şi eficienta.

După această divizie, în primul grup găsim Budapesta, capabila să conducă zona de graniţă

în calea dezvoltării. Acest eveniment a fost previzibil, deoarece sunt deja în ţările ex-sateliţi, ca şi

în blocul sovietic ex, orasul capitala a avut un rol de lider economic şi politic. O stire interesanta

43

este reprezentată de Gyır si judete Sopron, situate la nord-vest de frontieră: aceste zone au luat

pozitia a doua (dupa Budapesta) în funcţie de performanţele economice, datorită unei creşteri

economice revitalizate de-a lungul graniţei cu Austria, la transformarea rapida in principalele

orase (Sopron, Gyır), precum şi la îmbunătăţirea facilitatilor turistice din jurul lacului Balaton.

De succesul din aceste zone depinde de abilitatea de a dezvolta sectorul serviciilor şi de a

reorganiza producţia în sectorul de producţie, realocare a muncitorilor săi şi atragerea FDI: aceste

judeţe sunt caracterizate de creşterea de noi întreprinderi care au adunat o cantitate considerabilă

de FDI20 (deja la mijlocul anilor '90, jumătate din totalul investiţiilor străine directe în Ungaria a

ajuns la Budapesta) şi care au contribuit la determinarea unui nivel mai scăzut de şomaj. Acest

lucru s-ar putea întâmpla datorita dotaraii unei bune infrastructuri (autostrada M1 ca ex), care a

încurajat delocalizare a mai multor societati internaţionale comune.. In timp ce Budapesta a

atras în principal activităţi legate de sectorul terţiar şi Finanţelor, Gyır-Moson-Sopron si judetul

Vas au devenit centre specializate pentru producţia industrială. În plus, întrucât in anii anteriori

2000, acest avantaj a crescut continuu urmărind tendinţă pozitivă de creştere neîntreruptă: aici

mai mult de 70% dinpersoanele angajate în învăţământul universitar şi 50% din persoanele care

lucreaza ptr C & D în Ungaria, datorită, de asemenea, numeroaselor universităţi situate în

Capitală.

Budapesta se află în regiunea (NUTS 2 de clasificare) numit Kozep-Magyarország, similara

cu cel mai mult UE-15 cu privire la caracteristicile actuale şi economice şi tendinţă de creştere

demografică. În această regiune locuieste , 17% din populaţia maghiară (1.179.000 persoane), în

scădere constantă faţă de ultimii ani. Pentru a înţelege relevanţa acestor date putem considera că

Debrecen, al doilea mare oras, are 205.000 de locuitori şi doar alte şapte oraşe trece peste

100.00035. Orasul Capitala este, de asemenea, centrul de imigrare, are 174 din toate angajaţi, cu

un nivel de educaţie relativ ridicat (în special pentru femei).

În schimb Gyır, regiunea Nyugat-Dunantul, este situata la mijloc între Viena si Budapesta si

este legat de aceste orase printr-o reţea excelentă de transport. Poate oferi investitorilor străini

(Audi si Philips ca de ex.) muncitori cu dotarea tehnică bună şi motivaţie: aceasta este un element

important, nu, disponibile în toate zonele din ţară din cauza problemelor de recalificare observat

în unele regiuni şi pentru anumite tipuri de locuri de muncă.

Evoluţia de producţie în ambele zone reflectata pe salarii: de la Budapesta salariul mediu este

de 34% mai mare decât media naţională, în special în servicii şi în sectorul financiar; în Gyır-

20 Foreign Direct Investments.44

Moson-Sopron si judetul Vas salariul mediu a fost doar un pic mai mic decât precedentul deja în

2001, cu vârfuri în sectorul secundar din cauza caracterului productiv.

GDP regional 2005-2009.

Ocupărea

regional a

forţei de

muncă (15-

64), % din

total

2005 2006 2007 2008 2009

Közép-

Magyarország

60.6 60.9 61.7 62.9 63.3

Észak-Alföld 33.4 33.6 37.1 37.5 3.6

Nyugat-

Dunántúl

59.9 60.4 59.1 60.4 64.5

Pe de altă parte găsim zonele rurale, pe de o parte regiuni caracterizate prin prezenţa

industriei grele şi periferiile de Est care prezintă o situaţie socio-economica mai precara, din

cauza problemelor industriale re-conversie şi reconversie profesională (în cele trei Est Judete

321% de şomeri şi mai puţin calificată direct). Észak-Magyarország, Észak-Alföld şi Del-Alföld

declinul continuu a inceput cu restructurarea sistemului de producţie trecut care , în aceste zone a

fost echivalent cu distrugerea puterii neproductive vechi şi uzine chimice, la divizarea

cooperativelor şi descărcarea de forţei de muncă care nu a fost în măsură să se adapteze la

cerinţele noilor organizaţii. Principalele puncte slabe, care contribuie la consolidarea centru-

peripherie , pot fi enumerate pe scurt: probleme de re-conversie a producţiei; industria grea a

ramas din sistemul de trecut; prevalenţa oraşelor mici şi satelor; prezenţa traditionala şi mono-

agricole datand din timpul socialist. Această partiţie spaţiala urmează un istoric de pre-socialiste,

în cazul în care linia de demarcaţie a constat în Dunăre: pina la al doilea razboi mondial, regiunile

de Vest au arătat o cale de dezvoltare similare cu cele din Europa de Vest în timp ce în zonele de

agricultura de Est a fost factorul principal în interiorul structurii economice. Aceste din urmă a

21 The data refer to 2004. Encyclopaedia Britannica.45

suferit, de asemenea, pentru agravarea situaţiei economice în Ucraina, România şi ex-Iugoslavia,

cu care au menţinut (înainte de 1989) schimburi comerciale importante şi de la care au fost

dependente de importul unor bunuri de bază. Ca COMECON terminat în 1991, campia de Nord şi

de Sud nu au fost în stare să găsească alte pieţe, pentru schimbul produselor lor, precum şi

aderarea la UE. Mai mult decât atât, în principal zonele agricole vătămate prin probleme de re-

conversie de la fermele mono-agricole (care, de asemenea, pe cale de dispariţie de calitate a

terenului) la agricultura individuala şi care se ocupă de restructurare a cooperativelor suferă acum

de concurenta produselor mai ieftine provenite din Bulgaria şi România. La final, rezultatul

acestor zone este mai puţin atractiv pentru ISD din cauza lipsei infrastructurilor de transport şi

servicii pentru întreprinderi. Apoi, de-a lungul frontierelor de Est şi de Sud (la fel ca în judeţul

Bac-Kiskun) activităţile economice ilegale şi a traficului s-au raspandit, descurajând investiţiile.

În Judetele din N-E procesul de privatizare a început prea târziu (sau nu a început în fapte) 22costand din cativa mari investitori straini si firme a caror managerii au cumparat firmele fără a

aduce îmbunătăţiri pentru a revitaliza structurile de producţie. Judeţul Hajdu Bihar poate fi luat ca

un exemplu: el a prezentat o medie constantă pe valoarea adăugată regională (circa 4%) în timp

ce din 1995 Észak-Alföld, regiunea în care Hajdu Bihar este, a crescut continuu valoarea

adăugată produsă. Cel mai mare procent pe AV este deţinut de către sectorul primar, care încă în

2001 a atins 9,1%, cel mai înalt nivel între regiunile Ungariei. Aceste date reflectă importanţa

agriculturii în acest judeţ (şi regiune) şi arată modul în care dispoziţiile legislative adoptate în

acest sector de la începutul anilor '90 afectate în mod negativ şi de partid a determinat întârzierea

în dezvoltarea actuală. Mă refer aici la Restituirea (1991), menită să dea înapoi terenul pentru cei

care la-u detinut înainte de 1939 şi înainte de primulGuvern Socialistv, precum şi la Legea cu

privire la Cooperaţie (1992). Următoarele diviziuni de teren in parcele foarte mici (şi, adesea, nu

contigue) nu ajuta la rezolvarea problemelor moştenite din sistemul de trecut, în special legate de

utilizarea pesticidelor şi a seminţelor de pre-tratate.

Aceste elemente au influenţat negativ ocuparea : începând cu anul 1995, rata ocupării forţei

de muncă nu a crescut în sectorul secundar sau în sectorul terţiar, în timp ce în primul rând

realizarea unui proces lent, dar constant se încadrează în ocuparea forţei de muncă a fost

înregistrată. Salariul mediu este de aproximativ 20% mai mic decât media naţională, cu un pic

negativ în sectorul terţiar. Este de mirare că rata şomajului în judeţul Bihor este mai mare decât

media naţională şi în legătură cu problemele de tranziţie, în plus, în timp ce la începutul acestui

22 Rechnitzer, 200746

fenomen în principal lucrătorii cu calificare scăzută, care trăiesc în satele sau lângă frontierelor de

stat, acum mai mult de 1 / 3 din şomerilor în judeţul, sunt persoane cu un nivel intermediar de

învăţământ, din care 55% bărbaţi (dar trebuie subliniat faptul că participarea femeilor este în

general mică). Oriunde cererea de munca depaseste oferta si nu exista nici o potrivire între

abilităţile oferite şi necesare în toate sectoarele.

În scopul de a sublinia relevanţa creşterii a inegalităţii interne din Ungaria putem compara

cele mai bogate zone in evolutia nivelului PIB şi regiunile cele mai sărace legate de Est şi de

divizia de Vest în Germania, în timp ce Germania a fost ţara care prezintă cea mai mare diferenţă

de venituri interne, datorita reunificarii, în Europa. Surprinzător, în timp ce date despre variaţie

între Hamburg şi Esau sunt negativre, este cel legat de cazul Ungariei ,puternic pozitiv.

Disparitati in ce priveste veniturile dintre cele mai bogate cele mai sărace regiuni în Ungaria

Tara Cele mai

bogate regiuni

Cele mai

sarace

regiuni

Procentaj

(2)/(3)din

GDP p.c.

in

1995

(4)

procentaj

(2)/(3) din

GDP p.c.

2000

(5)

Procentaj

(2)/(3) din

GDP p.c.

2003

(6)

Variatia

(6)/(4)

(7)

Hungary Kızep-

Magyarország

Észak-

Alfıld

2.02 2.40 2.45 +21%

CAPITOLUL IV.STUDIU DE CAZ – ANALIZA COMPARATIVA ROMANIA –

UNGARIA

În 2009, o analiza complexa a fost pregătita cu privire la tendinţele economice şi sociale din

Ungaria în perioada 2005-2008. Aceasta analizează a fost pregătită de catre Agenţia Naţională

47

pentru Dezvoltare Regională. Acesta este un document unic în Ungaria, ţinând cont / având în

vedere ancheta de ansamblu care a fost făcuta pentru finalizarea analizelor. În principal, nivelul

teritorial al analizei de micro-regiune este nivelul a ceea ce înseamnă că a trebuit să ia în

considerare 168 de unităţi teritoriale. Din păcate, unele Date nu sunt disponibile, la nivel micro-

regional, astfel încât ar trebui să facem investigaţii NUTS3 (megye = judeţ) şi NUTS2, la nivel

regional. Principalul subiect de cercetare sunt: Conjunctura economică (modele economice

regionale folosind un indicator complex, rolul de capital în economie, activitatea antreprenorială,

de cercetare şi dezvoltare, servicii de afaceri, agricultura, tourisme, inovare etc) tendinţe sociale

(condiţii demografice , tendinţe ale migraţiei, educaţia, condiţiile de venituri avere. sănătate, de

siguranţă publică, de şomaj) disparităţilor regionale în infrastructurii (transport, alimentare cu apă

potabilă, canalizare şi tratare etc), instituţiile de dezvoltare spatiala si instrumente În această

prelegere suntem luând în considerare numai competitivităţii economice şi o componentă a

competitivităţii, TIC în Ungaria. Imaginea următoare arată tendintele disparităţilor regionale de

competitivitate economică în Ungaria în 2008. Puteţi vedea diferenţe enorme între unele părţi ale

tarii.

Din cauza aceasta, în 2005,s-a pregtit noua strategie de politică regională în Ungaria, ca să

revizuiască priorităţile anterioare ale politicii regionale. Cea mai importantă prioritate a noii

strategii este competitivitatea teritorială, ceea ce înseamnă consolidarea competitivitatii în

întreaga ţară şi în interiorul regiunilor,.

Noi încercăm să găsi conţinut un cuvant nou al acestei competitivităţi .. Aceasta înseamnă că

prioritatea de competitivitate are diferite obiective strategice şi măsuri în diferite părţi ale ţării, în

categorii spatiale diferite (poli regionali, inovare, oraşele mici, aresa rurale, zonelor de frontieră,

sociale şi / sau economice deprimat de micro- regiuni etc.)

Un alt element important al acestei noi interpretare a competitivităţii, că deprimat micro-

regiuni nevoie de intervenţie mai guvernamentale, ajutor de stat mai mult în economie, ceea ce

înseamnă că competitivitatea este, de asemenea, instrumentul de " din teritoriile deprimat, în

acelaşi timp timp. Există 8 piloni general în conţinutul de competitivitate din toate categoriile

spatiale diferite: de cunoştinţe de management, dispersat de inovare în curs de dezvoltare de

accessability consolidarea reţelelor spaţiale, regionale de dezvoltare a IMM-urilor în curs de

dezvoltare de gestionare regionale şi locale Consolidarea regionale şi locale de marketing-

comunicare Protejarea şi dezvoltarea de mediu

48

Deci, la nivelul Uniunii Europene, se consideră că unităţile administrative mici nu sunt eficiente

pentru proiectarea şi implementarea măsurilor de politică regională, motiv pentru care în procesul

aderării la Uniunea Europeană s-a impus necesitatea creării şi în România a unui cadru teritorial

în concordanţă cu cel al statelor membre. Nivelul optim al acestor structuri teritoriale se

consideră a fi cele corespunzătoare nivelului NUTS II în Nomenclatorul Unitătilor Statistice

Teritoriale (NUTS) al EUROSTAT.

Pentru aceste considerente, în perioada 1998 – 1999, în România a fost dezvoltat, cu

asistenţă PHARE, un cadru instituţional complex, menit să realizeze obiectivele dezvoltării

regionale prevăzute de Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, respectând

principiile după care se alocă fondurile structurale (în mod deosebit Fondul European de

Dezvoltare Regională) în statele membre ale Uniunii Europene.

Cele 42 de judeţe din România corespund nivelului NUTS III. De aceea, Legea nr.

151/1998 privind dezvoltarea regională a introdus o nouă unitate teritorială: regiunea de

dezvoltare. Cele opt regiuni care au luat astfel naştere în România reprezintă nivelul NUTS II,

nivelul de bază al politicii de dezvoltare regională.23

Scopul pentru care au fost create aceste regiuni de dezvoltare este similar celui

urmărit şi de celelalte ţări care aspiră să adere la Uniunea Europeană, la fel ca şi de statele

membre, acela de a sprijini comunităţile mai mari în a soluţiona problemele care trec dincolo de

graniţele administrative şi care depăşesc posibilităţile financiare ale unui judeţ. Dacă fiecare judeţ

ar fi nominalizat ca subdiviziune de dezvoltare, divizarea posibilelor resurse disponibile între atât

de multe arii ţintă pentru dezvoltare, asociată cu lipsa unor economii de scară, ar conduce, foarte

probabil, la o utilizare distructivă sau, în cel mai bun caz, ineficientă a resurselor.

Cu câteva excepţii, regiunile de dezvoltare se suprapun provinciilor istorice ale

României. Această coincidenţă le asigură legitimitatea şi probabilitatea de a deveni funcţionabile.

Deficienţele regiunilor de dezvoltare sunt legate mai puţin de modul în care au fost delimitate si

mai mult de modul în care a fost concepută funcţionarea acestora. În mod similar, lipsa statutului

administrativ nu este responsabilă pentru capacitatea regiunilor de a polariza creşterea economică

şi socială, ci lipsa competenţelor la nivel regional. Subordonarea regiunilor faţă de judeţe din

punct de vedere politic şi, mai ales, financiar este cauza majoră a disfuncţionalităţilor regionale.

Regiunile nu deţin puterea politică de a colecta fonduri suficiente de la autorităţile locale şi

23 http://www.mie.ro

49

judeţene şi de a implementa mecanisme stabile şi durabile în acest sens. Mai mult, regiunile sunt

lipsite de capacitatea de a coordona interesele divergente ale judeţelor. Pe de altă parte,

competenţele sărace ale regiunilor de dezvoltare generează o capacitate redusă de absorbţie a

responsabilităţilor de coordonare judeţeană decât cea intenţionată prin politica de dezvoltare

regională. Autorităţile centrale pot utiliza cu multă dificultate regiunile ca instrumente de

implementare a măsurilor guvernamentale. Din acest punct de vedere, regiunile se constituie într-

un subiect de disensiune între autorităţile centrale şi judeţene: este în favoarea guvernului ca

regiunile să se dezvolte ca entităţi legale şi administrative, dar în defavoarea judeţelor să fie

afiliate la nivele administrative superioare care să le reducă propriile competenţe24.

România a intrat în procesul de tranziţie având un nivel relativ scăzut al disparităţilor

regionale, comparativ cu alte state membre sau ţări candidate. Aceste disparităţi însă au crescut

rapid şi în mod deosebit între Regiunea Bucureşti – Ilfov (care include capitala ţării) şi celelalte

regiuni. Disparităţile inter-regionale în termeni absoluţi sunt relativ mici prin comparaţie cu

Uniunea Europeană. În termeni relativi însă, acestea au atins nivele comparabile cu cele din

Republica Cehă, Slovacia, Belgia şi Franţa. O comparaţie a disparităţilor regionale din România

cu situaţia altor ţări europene, relevă faptul că în România, la fel ca în majoritatea ţărilor

europene, cea mai dezvoltată regiune este aceea care include capitala; cele mai slab dezvoltate

sunt zonele de graniţă, la fel ca în Europa de Vest, unde regiunile de la graniţa cu fostele ţări

socialiste (Austria, Germania ) sunt mult rămase în urma altor regiuni.

Exceptând Regiunea Bucureşti, a cărei situaţie în peisajul economic al ţării este complet

specială, creşterea economică a urmat o direcţie vest-est, proximitatea pieţelor vestice acţionând

ca factor de difuzare a creşterii. Creşterea economică are o componentă geografică semnificativă,

zonele subdezvoltate fiind concentrate în Nord-Est, la graniţa cu Moldova şi în Sud, de-a lungul

Dunării. Subdezvoltarea apare ca fiind corelată în mare măsură cu preponderenţa activităţilor

rurale, cu incapacitatea de atragere a investiţiilor străine directe şi cu o rată scăzută a iniţiativelor

antreprenoriale. Tabelul de mai jos sintetizează informaţiile cheie asupra dezvoltării regiunilor.

Tabelul nr. 1.1. Indicatori cheie ai dezvoltării regionale în România (media naţională = 100)

- % -

Regiune PIB/loc. Rata şomajului ISD/loc25 IMM/loc26 Pop. rurală

24 Claudia Rodica Popescu (coordonator) – Disparităţi regionale în dezvoltarea economico-socială a României, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2004, p. 259 – 260.

50

2005 2009 2005 2009 2005 2009 2005 2009 2005 2009

Nord-Est 79,8 71,5 133,6 121,6 15,3 23,7 71,3 65,9 123,9 127,0

Sud-Est 100,1 85,9 112,5 109,5 42,7 87,2 101,4 94,2 94,7 96,1

Sud 85,8 80,0 97,1 112,2 65,5 66,6 77,0 70,5 129,0 127,3

Sud-Vest 90,0 79,9 104,8 123,0 11,9 28,4 85,9 73,8 120,8 117,4

Vest 100,9 108,3 101,9 94,6 99,1 59,2 91,2 101,9 83,8 82,2

Nord-

Vest

95,5 94,1 84,6 73,0 41,9 53,3 106,5 111,0 104,9 104,7

Centru 105,9 108,0 98,1 112,2 87,7 50,7 101,1 104,6 87,1 87,6

Bucureşti 162,2 208,2 47,1 37,8 598,3 430,8 194,1 217,0 24,8 24,0

Sursa: Programul Operaţional Regional „Dezvoltare regională 2007 - 2013”, Guvernul

României, 2006, p. 16

Regiunea Nord-Est este marcată atât de dependenţa sa de agricultură, cât şi de

apropierea de graniţa cu Moldova şi cu Ucraina. Acelaşi lucru este valabil, într-o anumită măsură,

pentru Regiunea Sud, de asemenea dependentă de agricultură şi unde Dunărea acţionează ca o

barieră în comerţul transfrontalier. Beneficiind de poziţia lor mai apropiată de pieţele vestice şi de

dependenţa lor mai redusă de sectorul primar, regiunile Vest, Nord-Vest şi Centru au atras mai

mulţi investitori străini, fapt ce a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestor regiuni.

De asemenea, repartizarea producerii Produsului Intern Brut pe regiuni arată decalaje

economice (Tabelul nr. 1.2). Cea mai săracă este regiunea Nord Est, iar cea mai bogată este cea a

capitalei şi împrejurimilor şi regiunea Vest. Diferenţele dintre regiuni au rădăcini istorice,

geografice, culturale şi economice. Nivelurile scăzute ale Produsului Intern Brut regional se

asociază, în mare parte, cu predominanţa mediului rural. Astfel, regiunile cu cel mai scăzut

Produs Intern Brut sunt cele care au cea mai mare pondere a populaţiei rurale, deoarece populaţia

rurală este ocupată predominant în agricultură, o activitate cu o productivitate mult mai scăzută

decât celelalte activităţi.

Tabelul nr. 1.2. Evoluţia Produsului Intern Brut pe locuitor pe regiuni de dezvoltare în

perioada 2005 - 2009

- euro -

Regiunea 2005 2009 Creştere relativă

25 ISD = investiţii străine directe26 IMM = întreprinderi mici şi mijlocii

51

(%)

Nord-Est 3739,1 4337,1 16

Sud-Est 4685,7 5198,9 11

Sud 4008,8 4853,1 21

Sud-Vest 4248,3 4867,2 15

Vest 4793,4 6593,8 38

Nord Vest 4505,1 5726,2 27

Centru 4993,3 6547,3 31

Bucureşti 7704,9 12564,7 63

Total 4699,2 6058,0 29

Sursa: Programul Operaţional Regional „Dezvoltare regională 2007 - 2013”, Guvernul României,

2006, p. 17

Evoluţia PIB în perioada 2005-2009, privită comparativ, evidenţiază o creştere de

aproximativ 63% în cazul Regiunii Bucureşti, în timp ce în celelalte regiunilor, creşterile sunt de

sub 31% (exceptând Regiunea Vest). Între cauzele majore care au dus şi duc la creşterea

disparităţilor putem aminti:

- localizarea şi amploarea investiţiilor străine în regiunile de dezvoltare – în afara

Regiunii Bucureşti, investiţiile străine în celelalte şapte regiuni de dezvoltare, în

2003, reprezentau numai 47% din totalul investiţiilor străine directe;

- pierderea capacităţii concurenţiale a întreprinderilor atât pe pieţele interne, cât şi

externe, din cauza uzurii morale şi fizice accentuate a tehnologiilor (mai ales în

regiunile situate în partea estică a ţării) şi acces limitat la finanţare a IMM.

Din perspectiva dezvoltării, este mai eficient dacă teritoriul naţional este structurat

într-un număr mai mic de regiuni de dezvoltare. Crearea unei structuri formate din 8 regiuni de

dezvoltare simplifică procesul de implementare a unor politici de dezvoltare regională. Sigur că şi

unităţile administrative de tipul judeţelor ar putea fi considerate ca subdiviziuni de dezvoltare.

Dezavantajul acestui mod de organizare este cel al existenţei unui număr prea mare de judeţe.

Dacă fiecare judeţ ar fi nominalizat ca subdiviziune de dezvoltare a ţării, divizarea posibilelor

resurse disponibile între atât de multe arii ţintă pentru dezvoltare, asociată cu lipsa unor economii

52

de scală, ar conduce, foarte probabil, la o utilizare distructivă sau, în cel mai bun caz, ineficientă

a resurselor.27

Dezavantajul unor astfel de macroregiuni este că acestea nu pot fi eficiente decât prin

cooperare voluntară a regiunilor administrative (judeţele) din care sunt formate. O astfel de

cooperare nu poate fi produsul unei decizii coercitive a guvernului central. Dar ea poate fi

încurajată prin utilizarea eficientă a programelor regionale de investiţii, care au ca referinţă o

macroregiune şi care devin operaţionale doar atunci când judeţele convin să coopereze.

Delimitarea celor opt regiuni de dezvoltare a fost rezultatul unui proces pe termen

lung şi s-a făcut urmărindu-se identificarea problemelor teritoriale şi a unor spaţii adecvate pentru

anumite tipuri de acţiuni, precum alocarea de fonduri, aplicarea diferenţiată a taxelor, cooperare

sau parteneriat etc. Totuşi, regiunile de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ-teritoriale şi nu au

personalitate juridică, ci reprezintă doar un cadru de implementare şi de evaluare a politicii de

dezvoltare regională. Acest lucru face ca deciziile să se ia la nivel central şi judeţean şi nu la nivel

regional.

Ca unităţi de bază pentru politica regională, în afara regiunilor de dezvoltare mai pot

fi definite şi ariile prioritare. O arie prioritară este o grupare de oraşe, comune sau judeţe,

continue sub aspect teritorial, caracterizate prin profiluri asemănătoare de probleme, rezolvabile

prin politici regionale. În funcţie de aria de cuprindere şi de criteriul de structurare, acestea ar

putea fi:

- subregiuni de dezvoltare ca judeţe sau grupări din cadrul aceleaşi regiuni,

caracterizate prin probleme severe cu caracter global sau specific;

- grupări de comune sau oraşe învecinate, cu probleme similare specifice, din

cadrul aceluiaşi judeţ sau din judeţe învecinate;

- grupări de comune sau oraşe învecinate, cu probleme similare complexe din

cadrul aceleaşi regiuni sau din judeţe învecinate.

Deci, atât regiunile de dezvoltare, cât şi ariile prioritare ar putea avea o funcţie

regională distinctă:

- regiunile de dezvoltare, pentru a orienta politica regională a guvernului, în sesul

reducerii dezechilibrelor teritoriale majore de dezvoltare între ariile cele mai

dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate; în acelaşi timp, regiunile de dezvoltare

27 Ghid pentru elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice la nivel central http://www.sgg.ro/docs/File/UPP/doc/ghid_pp.pdf

53

sunt cel mai bun cadru de implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare

regională;

- ariile prioritare, pentru a permite structurarea unor programe specifice de

dezvoltare în domeniile industrie, agricultură, turism, mediu înconjurător etc.,

având ca actori nu numai guvernul, ci şi autorităţile la nivel de judeţ, comună sau

oraş. Ariile prioritare, definite ca subregiuni sau grupuri de localităţi, sunt în mod

deosebit utile pentru reducerea disparităţilor intraregionale.

Macroregiunile pot funcţiona, de asemenea, ca regiuni statistice. Producerea unor

date statistice specifice pe aceste regiuni ar putea fi utilă pentru evaluarea evoluţiei disparităţilor

regionale. Avantajul unei astfel de concordanţe între regiunile de dezvoltare şi cele statistice

rezidă din faptul că s-ar putea obţine date statistice pentru regiunile de programare a dezvoltării,

pentru modul în care acestea funcţionează. Suprapunerea între harta statistică şi cea de dezvoltare

regională este un factor important pentru o bună fundamentare a politicii de dezvoltare regională.

Delimitarea regiunior statistice şi a celor de dezvoltare pot fi considerate ca elemente componente

ale aceluiaşi proces de construire a politicii regionale.28

Program operațional 'Ungaria - România'

Program operațional în cadrul obiectivului de cooperare teritorială europeană, cofinanțat de

Fondul european de dezvoltare regională (FEDER)

. Obiectivul și scopul programului

Obiectivul strategic global al programului este acela de a apropia persoanele, comunitățile și

agenții economici din zona transfrontalieră pentru a facilita dezvoltarea comună a zonei de

cooperare, bazându-se pe avantajele-cheie ale zonei de frontieră. Zona de frontieră eligibilă este

omogenă și, în general, prezintă caracteristici economice și sociale similare. Ea este bogată în

diferite resurse naturale: de exemplu, abundența râurilor constituie un atu important, dar prezintă

și riscuri de inundații puternice și de poluare transfrontalieră a râurilor. În ceea ce privește

principalele sectoare economice, agricultura și industria alimentară joacă un rol-cheie în

economia întregii regiuni.

Investițiile străine directe (ISD) au un rol important în dezvoltarea și restructurarea

economiei zonei de frontieră. În timp ce întreprinderile mari și societățile multinaționale

activează cu succes, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) din zonă sunt încă fragile, iar

28 - Planul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare54

șomajul continuă să creeze probleme sociale, mai ales în zonele rurale. O altă problemă

importantă este nivelul foarte scăzut al activității de cercetare și dezvoltare (R&D).

Infrastructura rutieră și accesibilitatea din zonă au fost mult îmbunătățite prin realizarea

unor porțiuni de autostradă. Cu toate acestea, căile de acces spre așezările rurale mici, mai ales

spre cele situate în apropierea imediată a granițelor, continuă să fie foarte deteriorate. Situația

este eterogenă în ceea ce privește utilitățile publice: în timp ce în Ungaria majoritatea utilităților

sunt conforme standardelor europene, partea românească a zonei transfrontaliere se confruntă cu

probleme mai mari. Lipsa accesului la internet în bandă largă reprezintă o problemă în așezările

mici situate de ambele părți ale graniței.

Programul urmărește să amelioreze infrastructura de transport, pentru a sprijini

accesibilitatea în cadrul zonei de frontieră, îmbunătățind astfel fluxul de informații privind

oportunitățile comune din această zonă, precum și utilizarea eficientă și protecția resurselor

naturale comune. De asemenea, vor fi consolidate legăturile economice din zona de frontieră, în

scopul de a încuraja dezvoltarea economică durabilă, valorificând diferitele avantaje comparative.

Activitățile programului au ca obiectiv și mărirea coerenței sociale și culturale a persoanelor și a

comunităților. Astfel se va asigura egalitatea între femei și bărbați, se va ține cont de nevoile

specifice ale persoanelor dezavantajate, cu dizabilități sau aparținând minorităților etnice și se vor

asigura măsuri de protecție a mediului natural și a celui antropic pentru a sprijini dezvoltarea

durabilă.

Programul operațional se structurează în funcție de următoarele patru priorități:

Prioritatea 1: Îmbunătățirea condițiilor-cheie pentru dezvoltarea durabilă comună a

zonei de cooperare [aproximativ 48,9% din finanțarea totală]

Această prioritate urmărește îmbunătățirea facilităților de transport și a comunicării

transfrontaliere, precum și protecția mediului. Ea va fi realizată prin intermediul următoarelor

acțiuni: construcția, reabilitarea și lărgirea drumurilor și porțiunilor de căi ferate transfrontaliere,

studii de fezabilitate, redactarea de planuri și documente tehnice (EIA), proiectarea de servicii de

transport public transfrontalier, realizarea infrastructurii de internet în bandă largă, programe de

promovare a accesului comunităților, realizarea facilităților necesare unor buletine de știri

transfrontaliere.

În privința mediului, se preconizează acțiuni în domeniile protecției naturii (cooperare între

instituții, planuri de gestionare și infrastructuri comune în ariile protejate, conferințe, laboratoare

și expoziții comune), resurselor de apă și gestionării calității (cooperare între instituții,

55

previziunea și prevenirea inundațiilor) și reducerii poluării (sisteme de colectare și tratare a

deșeurilor solide, schimb de bune practici în domeniul gestionării deșeurilor).

Prioritatea 2: Întărirea coeziunii sociale și economice din zona de frontieră [aproximativ

41,3% din finanțarea totală]

Această prioritate urmărește creșterea competitivității economice a zonei prin dezvoltarea

mediului antreprenorial și îmbunătățirea resurselor umane. Domeniile de intervenție planificate

sunt: sprijinirea cooperării antreprenoriale transfrontaliere (investiții dedicate infrastructurii

antreprenoriale și promovării cooperării); promovarea cooperării în domeniile cercetării și

dezvoltării și inovării; cooperarea în domeniul pieței muncii; educația – colaborarea în vederea

dezvoltării competențelor și cunoștințelor, în domeniile sănătății și prevenirii riscurilor comune,

precum și colaborarea între comunități.

Prioritatea 3: Asistența tehnică [aproximativ 9,8% din finanțarea totală]

Aceasta include acțiuni în sprijinul punerii în aplicare a programului. Se va oferi o asistență

generală în ceea ce privește programul operațional de pregătire a proiectului, gestionarea și

aplicarea programului, precum și informarea în legătură cu programul și evaluarea acestuia.

56

CONCLUZII

Anii 2004 şi 2007 au fost caracterizati printr-un eveniment fundamental pentru viitorul UE:

extinderea a zece ţări est-europene. Acest pas a condus la modificarea politicii europene de

coeziune, în special în ceea ce priveşte programele (43 mai mult, special pentru regiunile

subdezvoltate) şi a instrumentelor comunitare, în timp ce alocările financiare pentru anii de

programare 2004-2006 a ajuns la 24 miliarde de euro (la preţurile actuale) . Creştere a resurselor

financiare nu a implcat întotdeauna dezvoltarea unei tări şi Ungaria poate fi luat ca un bun

exemplu de asta. În ciuda fondurilor primite, Ungaria nu a putut să înceapă un proces de

dezvoltare echilibrată a regiunilor sale: ca şi în alte Cees, Ungaria arată un proces de convergenţă

externe cu nivel mediu de UE-27 venituri, dar, la in acelaşi timp, aceasta arata o explozie în

disparitati interne. Regiunile nord-vestice şi capitala ar putea beneficia de impulsul dat de

ajutoarele comunitare într-o măsură mai mare decât periferiile de Est. Acest rezultat bi-frontal

poate fi considerat ca o consecinţă a lipsei în gestionare şi abilităţii de planificare a guvernelor

maghiare, dar poate fi, de asemenea, obţinuta prin supravegherea insuficientă a instituţiilor

europene (in primis, CE),.

Întrucât deficienţele atribuite guvernelor maghiare ar putea fi uşor prezis, instituţiile

europene care ar trebui să abordeze şi să orienteze ţara înainte de aderarea au comis numeroase

"greseli" în timpul evaluărilor lor. Dacă putem discuta despre exactitatea cu care aderarea

Ungariei a fost eliminata, analizând instituţional şi organizaţional lipsurile expuse în paginile

anterioare, nu există nicio îndoială cu privire la subestimarea inegalităţii interne în creştere şi cu

privire la acceptarea programelor de dezvoltare regională prezentate de statul membru nou. În

final, aprobarea CE a reformelor legislative agricole în ceea ce priveşte restituirea terenurilor şi

de restructurare a Cooperativelor nu a încurajat creşteri de producţie şi de calitate în agricultură

Imaginea formata din această analiză arată un viitor incert, nu numai pentru rezultatele

reformelor adoptate în Ungaria, dar şi pentru evoluţia UE, se confruntă cu consecinţele de noi

membri şi extinderile probabil lângă Balcani şi în Turcia (cu în urma unei ajustări necesare ale

politicii comunitare). În cazul în care UE doreşte să îşi continue "creştere" cu succes, promovarea

principiilor politicii de coeziune între membrii săi, fără a se confrunta continuu cu ex-post

"neaşteptate" probleme, ar trebui să regândească politica pentru ţările candidate. Acest lucru ar

împiedica să apară contrast rezultate din utilizarea fondurilor comunitare: semnalele slabe de

57

convergenţă economice şi comerciale dintre statele membre ale UE, împreună cu agravarea

divergenţă între regiunile sale.

BIBLIOGRAFIE

Arevalo, P. (2002): Crecimiento y Convergencia en Espana y sus Regiones: 1960-2000, Doctoral

Dissertation, Universidad Carlos III de Madrid, Madrid

Bachtler, J., et al. (1999): Regional Development and Policy in the Transition Countries,

Regional and Industrial Policy Research Paper No. 36, European Policies Research Centre,

Glasgow

Boldrin, M.; Canova, F. (2003): Regional Policies and EU Enlargement, CEPR Discussion Paper

No. 3744, Centre for Economic Policy Research (CEPR), London

Cappellin, R. (2002): EU Enlargement and Approaches to Regional Policy, Paper presented at the

EGEV RSA Conference on “Regional Development Strategies: AEGEAN Development Project”,

Izmir, April 2002 (Mimeo)

Condon, C. (2004): Business park changes tack in search of smaller victories, Financial Times,

14 January 2004, p. 2

Cséfalvay, Z. (1997): Aufholen durch regionale Differenzierung? Von der Plan- zur

Marktwirtschaft – Ostdeutschland und Ungarn im Vergleich, Franz Steiner Verlag, Stuttgart

Dabrowski, M. (2001): Macroeconomic and Fiscal Challenges during the EU Accession Process:

an Overview, in: Dabrowski, M.; Rostowski, J. (eds.): The Eastern Enlargement of the EU, (pp.

1-33); Kluwer Academic Publishers, Boston/Dordrecht/London

Davies, S.; Hallet, M. (2002): Interactions between National and Regional Development, HWWA

Discussion Paper No. 207, Hamburgisches Welt-Wirtschafts-Archiv, Hamburg

Doyle, P., et al. (2001): Real Convergence to EU Income Levels: Central Europe from 1990 to

the Long Term, IMF Working Paper WP/01/146, International Monetary Fund (IMF),

Washington, D.C.

Ederveen, S., et al. (2002): Fertile Soil for Structural Funds? A panel data analysis on the

conditional effectiveness of European cohesion policy, Netherlands Bureau for Economic Policy

Analysis (Mimeo)

European Commission (1996): First Report on economic and social cohesion, Office for Official

Publications of the European Communities, Luxembourg

58

European Commission (2001a): Second report on economic and social cohesion, Office for

Official Publications of the European Communities, Luxembourg

European Commission (2001b): Real Convergence in Candidate Countries – Past Performance

and Scenarios in the Pre-Accession Economic Programmes, Brussels

European Commission (2002): Regional Innovation Strategies under the European Regional

Development Fund Innovative Actions 2000-2002, Brussels

European Commission (2003a): Second progress report on economic and social cohesion,

Communication from the Commission, Brussels

Dr. Aurel Vainer (coord.), CCIR BUCUREŞTI Comisia permanentă Strategie, Parteneriat

interinstituţional, Etică şi mediere, Grupurile de Reflecţie Economia de piaţă funcţională şi

Comerţ Intern - Urbanism Comercial - Colecţia Intreprinzătorului, seria Studii, nr.2/5, 2003;

- Document de poziţie revizuit al României Cap. 15 – Politica Industrială, Guvernul României,

aprilie 2002;

- CCIR BUCUREŞTI Direcţia Strategie şi Parteneriat, Sinteza A-29/17 ian. 2005;

- Videanu: Platformele industriale vor fi transformate în zone rezidenţiale, Curierul Naţional, nr.

19, 2006;

- Mesajul UNICE catre Instituiţile Europene 2004 – 2009;

- Maurice CATIN, Christophe VAN HUFFEL, Inegalites regionales et developpement

economique - le cas français (1850-2000),Revue d’Economie Régionale et Urbaine, nr 5,

2003;

- Liviu Voinea (coord.), Manual de evaluare a competitivităţii regionale, Bucureşti, 2007;

- Dumitru Miron, Comerţ, concurenţă şi politică industrială, în Integrarea economică

europeană, Ed. Economica, Bucureşti, 1999;

- www.ccir.ro

- www.directNews.ro

- http://www.mie.ro

- http://www.mfinante.ro

- http://ec.europa.eu/regional_policy/

- http://www.cor.eu.int/

- http://www.infoeuropa.ro

59

- PND 2007 - 2013

- POR.

60